legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDIN · 113118 · 2006

ORDIN nr. 113.118 din 23 iunie 2006 pentru punerea în aplicare a Normelor privind gradualizarea măsurilor sancţionatorii

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor · ID sursă 72995

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDIN nr. 113.118 din 23 iunie 2006  pentru punerea în aplicare a Normelor privind gradualizarea măsurilor sancţionatorii     EMITENT     COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURĂRILOR       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 28 iunie 2006     În temeiul prevederilor  art. 4 alin. (26) şi (27) din Legea nr. 32/2000  privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare,  potrivit Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din data de 20 iunie 2006 prin care s-au adoptat Normele privind gradualizarea măsurilor sancţionatorii,  preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor emite următorul ordin:   
				 + 
			  Articolul 1     Se aprobă Normele privind gradualizarea măsurilor sancţionatorii, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.     
				 + 
			  Articolul 2     Direcţia generală control, Direcţia generală supraveghere solvabilitate şi raportări financiare, Direcţia autorizări, Direcţia generală asigurări obligatorii şi Direcţia generală reglementări din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.  Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,  Nicolae Eugen Crişan  Bucureşti, 23 iunie 2006.  Nr. 113.118.     
				 + 
			  Anexa       NORME  privind gradualizarea măsurilor sancţionatorii   
				 + 
			  Articolul 1     Săvârşirea cu intenţie sau din culpă, prin comisiune sau omisiune, a vreuneia dintre faptele prevăzute la  art. 39 alin. (2) din Legea nr. 32/2000  privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, se sancţionează potrivit prevederilor art. 39 alin. (3) din legea menţionată, cu una sau mai multe dintre următoarele măsuri:      a) avertisment scris;   ...        b) limitarea operaţiunilor;   ...        c) amendă;   ...        d) anularea votului exprimat sau suspendarea temporară a dreptului de vot al acţionarilor semnificativi;   ...        e) interzicerea temporară sau definitivă a exercitării activităţii de asigurare şi/sau de reasigurare, parţială sau totală, pentru asigurători şi/sau reasigurători, pentru una sau mai multe categorii de asigurări, iar pentru brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare, interzicerea temporară sau definitivă a activităţii definite la  art. 2 lit. C pct. 56 şi 57 din Legea nr. 32/2000 , cu modificările şi completările ulterioare;   ...        f) retragerea autorizaţiei asigurătorilor, reasigurătorilor sau brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare;   ...        g) revocarea unui membru sau a întregului Consiliu director al Fondului de protecţie a victimelor străzii;   ...        h) revocarea aprobării acordate entităţilor care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională şi/sau lectorilor;   ...        i) dispunerea către asigurători, reasigurători şi brokeri de asigurare/reasigurare a radierii agenţilor de asigurare, persoane fizice sau juridice, a subagenţilor, a agenţilor de asigurare subordonaţi sau a asistenţilor în brokeraj din registrele speciale în care aceştia au fost înregistraţi;   ...        j) retragerea aprobării pentru entităţile şi/sau persoanele menţionate la  art. 5 lit. h^3) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările şi completările ulterioare.   ...       
				 + 
			  Articolul 2         (1) Măsurile sancţionatorii prevăzute de  art. 39 alin. (3) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările şi completările ulterioare, se vor aplica fie gradual, fie direct, ţinându-se seama de unul sau mai multe dintre următoarele elemente:   ...    1. interesul asiguraţilor;  2. urmarea produsă asupra stabilităţii activităţii de asigurare în România;  3. profilul de risc al fiecărui asigurător;  4. categoriile de asigurări practicate;  5. gradul de pericol social al faptei săvârşite;  6. împrejurările în care a fost săvârşită fapta;  7. modul şi mijloacele de săvârşire a acestei fapte;  8. scopul urmărit;  9. circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei;  10. obiecţiunile la procesul-verbal de constatare sau răspunsul contravenientului la notificarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, prin care explică motivul încălcării dispoziţiilor legale;  11. celelalte date înscrise în referatul de constatare/ procesul-verbal;  12. alte considerente de oportunitate, evaluări şi analize calitative.      (2) Sancţiunea stabilită va fi proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.   ...        (3) Cuantificarea nivelului de gravitate a faptei se va face prin evaluarea impactului abaterii săvârşite asupra intereselor asiguraţilor, asupra solvabilităţii şi continuităţii activităţii contravenientului, avându-se în vedere şi celelalte elemente prevăzute la alin. (1).   ...        (4) Luarea în considerare a circumstanţelor săvârşirii faptei şi conduita făptuitorului vor fi analizate pe baza profilului de risc al asigurătorului, a procedurilor de prevenire şi a tehnicilor de reducere a riscurilor, prevăzute în dispoziţiile legale (referitoare la normele minimale privind activitatea de control intern, normele prudenţiale privind managementul asigurătorului, normele privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanţării actelor de terorism prin intermediul pieţei asigurărilor, procedurile de control intern), în propriul sistem intern de management al riscului şi în procedurile antifraudă, care trebuie să fie adecvate tipului şi dimensiunilor fiecărui asigurător.   ...        (5) În cazul săvârşirii de către o persoană în mod repetat a unor contravenţii, următoarea sancţiune va fi gradual majorată, după caz, până la limita maximă prevăzută de lege.   ...       
				 + 
			  Articolul 3         (1) Avertismentul constă în atenţionarea scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale.   ...        (2) Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.   ...       
				 + 
			  Articolul 4         (1) Amenda contravenţională are caracter administrativ.   ...        (2) Limitele minime şi maxime ale amenzii contravenţionale aplicabile potrivit  Legii nr. 32/2000 , cu modificările şi completările ulterioare, sunt;   ...    1. pentru asigurători sau reasigurători, de la 0,5% până la 1% din capitalul social;  2. pentru intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări, cu forma juridică de societate pe acţiuni, de la 3% la 6% din capitalul social;  3. pentru brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare, cu forma juridică de societate cu răspundere limitată, de la 10% până la 20% din capitalul social;  4. pentru agenţii de asigurare, persoane juridice, cu forma juridică de societate cu răspundere limitată, de la 1.000 lei (RON) la 5.000 lei (RON);  5. pentru agenţii de asigurare, persoane fizice, subagenţilor şi agenţilor de asigurare subordonaţi, persoane fizice, precum şi lectorilor, de la 500 lei (RON) la 1.000 lei (RON);  6. pentru conducătorii entităţilor care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională, de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON);  7. pentru membrii consiliului de administraţie şi/sau ai consiliului director şi/sau ai consiliului de supraveghere, conducerii executive, conducătorilor activităţilor de asigurări de viaţă şi de asigurări generale, în cazul asigurătorilor cu activitate compozită, persoanelor desemnate în funcţii de conducere specifice domeniului asigurărilor, care vor fi stabilite prin norme emise în aplicarea  Legii nr. 32/2000 , cu modificările şi completările ulterioare, conducătorului sau, după caz, conducerii executive a intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, persoane juridice, membrilor Consiliului director al Fondului de protecţie a victimelor străzii, între 1-6 salarii nete sau indemnizaţii de şedinţă de consiliu ale persoanelor respective din luna precedentă celei în care a fost constatată contravenţia.      (3) În cazul în care prin aplicarea acestor amenzi se depăşeşte limita maximă prevăzută pentru amenzi în legea-cadru care reglementează regimul juridic al contravenţiilor, se va aplica aceasta.   ...        (4) Sancţiunea amenzii poate fi aplicată cumulativ cu oricare dintre sancţiunile prevăzute la  art. 39 alin. (3) lit. d) şi e) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările şi completările ulterioare.   ...        (5) La individualizarea sancţiunii se va ţine seama de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei şi de conduita făptuitorului.   ...        (6) În cazul constatării săvârşirii a două sau mai multe contravenţii, se aplică amenda prevăzută pentru contravenţia cea mai gravă.   ...        (7) Decizia de sancţionare este semnată de preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi produce efecte la data comunicării sale persoanei sancţionate.   ...       
				 + 
			  Articolul 5     Aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de  Legea nr. 32/2000 , cu modificările şi completările ulterioare, se prescrie în termen de 6 luni de la data constatării faptei, dar nu mai mult de 24 de luni de la data săvârşirii acesteia.     
				 + 
			  Articolul 6     Amenzile contravenţionale stabilite prin lege şi aplicate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor se fac venituri la bugetul de stat în cotă de 50%, iar diferenţa se face venit la bugetul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.     
				 + 
			  Articolul 7     Deciziile de sancţionare vor cuprinde justificarea legală a aplicării acestora şi vor fi comunicate persoanelor fizice sau juridice împotriva cărora s-a dispus sancţiunea. În deciziile de sancţionare se vor menţiona şi dreptul de contestare de către persoanele în cauză a măsurilor sancţionatorii dispuse, termenul până la care se poate depune contestaţia, precum şi autoritatea sau instanţa către care trebuie adresată contestaţia.     
				 + 
			  Articolul 8         (1) Împotriva deciziilor adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în conformitate cu  art. 8 alin. (2) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările şi completările ulterioare, persoana fizică sau juridică în cauză poate face plângere la Curtea de Apel Bucureşti în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei.   ...        (2) Plângerea adresată Curţii de Apel Bucureşti nu suspendă, pe timpul soluţionării acesteia, măsurile dispuse de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.   ...        (3) Soluţionarea plângerii se face cu precădere şi de urgenţă.   ...       
				 + 
			  Articolul 9     Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate oricând să decidă modificarea sau revocarea oricăror măsuri dispuse, dacă constată că acestea nu mai sunt necesare.     
				 + 
			  Articolul 10     Contravenţiilor prevăzute la  art. 39 alin. (2) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările şi completările ulterioare, le sunt aplicabile dispoziţiile  Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001  privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin  Legea nr. 180/2002 , cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care  Legea nr. 32/2000 , cu modificările şi completările ulterioare, nu prevede altfel.     
				 + 
			  Articolul 11     Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă penală de la 20.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON) fapta oricărei persoane constând în desfăşurarea activităţii de asigurare în/din România fără autorizarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, precum şi desfăşurarea activităţii fără înscrierea în Registrul asigurătorilor, reasigurătorilor şi intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări.     
				 + 
			  Articolul 12     În vederea asigurării transparenţei aplicării măsurilor sancţionatorii şi aducerii acestora la cunoştinţa asiguraţilor şi potenţialilor asiguraţi, deciziile de sancţionare prin care se impun interdicţii, se suspendă sau se retrag autorizaţii vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi menţionate în Registrul asigurătorilor, reasigurătorilor şi intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, aceste informaţii fiind permanent accesibile publicului pe site-ul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.     
				 + 
			  Articolul 13     Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale.  -------     

Preluat: 2026-09-25T12:12:22.226192+00:00 · SHA256: a79c03b56636a3cd8c99af110f0ab3ef1fea4459a25c91d8eae6647d9713530b