legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
LEGE · 323 · 2006

LEGE nr. 323 din 14 iulie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Parlamentul · ID sursă 73587

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 LEGE nr. 323 din 14 iulie 2006  pentru aprobarea  Ordonanţei Guvernului nr. 3/2006  privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit  Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000  privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la  Legea nr. 154/1998  privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică     EMITENT     PARLAMENTUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 624 din 19 iulie 2006     Parlamentul României adoptă prezenta lege.   
				 + 
			  Articolul UNIC     Se aprobă  Ordonanţa Guvernului nr. 3 din 12 ianuarie 2006  privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit  Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000  privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la  Legea nr. 154/1998  privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, adoptată în temeiul  art. 1 pct. X.6 şi 7 din Legea nr. 404/2005  privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2006, cu următoarele modificări:  1. La articolul 9, alineatul (1) va avea următorul cuprins:  "Art. 9. - (1) În vederea stabilirii salariului de bază, în termen de 15 zile de la reluarea activităţii, persoanele angajate în sectorul bugetar, aflate în concediu plătit pentru creşterea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, potrivit legii, cele care nu au prestat activitate în ultimele 12 luni, fiind în concediu medical sau în concediu fără plată, potrivit legii, precum şi cele ale căror contracte individuale de muncă sunt suspendate vor fi evaluate prin examenul de testare a cunoştinţelor profesionale, organizat în acest scop de angajator, procedându-se în acelaşi mod ca şi în cazul persoanelor angajate prin concurs."  2. La anexa nr. Ia punctul III, punctul 5 va avea următorul cuprins:                     
					 
				  "5. MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICE    
					 
				  Funcţii specifice din aparatul propriu şi din serviciile deconcentrate    
					 
				  Nr. crt.  Funcţia  Nivelul studiilor  Salariul de bază - lei -    
					 
				  minim  maxim    
					 
				  
					 
				  a)  Funcţii de execuţie pe grade profesionale  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  1.  Asistent-şef  S  548  1.250    
					 
				  2.  Asistent-şef  SSD  486  1.048    
					 
				  
					 
				  b)  Funcţii de execuţie pe trepte profesionale  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  3.  Asistent-şef  PL  454  918    
					 
				  4.  Asistent-şef  M  444  843"     3. La anexa nr. IV/2a punctul I litera a), numerele curente 1, 2 şi 4 vor avea următorul cuprins:                      
					 
				  Nr. crt.  Funcţia  Nivelul studiilor  Salariul de bază  - lei -    
					 
				  minim  maxim    
					 
				  
					 
				  a)  Funcţii de execuţie pe grade profesionale  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  "1.  Regizor artistic, dirijor, solist (vocal, balet, concertist, instrumentist), actor, pictor scenograf, consultant artistic, coregraf, concert-maestru*), artist instrumentist I, dirijor cor, artist liric;  S  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  gradul I A  
					 
				  630  1.283    
					 
				  
					 
				  gradul I  
					 
				  441  1.131    
					 
				  
					 
				  gradul II  
					 
				  434  843    
					 
				  
					 
				  gradul III  
					 
				  426  755    
					 
				  
					 
				  gradul IV  
					 
				  418  667    
					 
				  
					 
				  gradul V  
					 
				  411  617    
					 
				  
					 
				  debutant  
					 
				  391  -    
					 
				  2.  Maestru (balet-dans, cor, corepetitor), producător delegat, impresar artistic, regizor scenă (culise);  S  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  gradul I  
					 
				  418  931    
					 
				  
					 
				  gradul II  
					 
				  411  780    
					 
				  
					 
				  gradul III  
					 
				  404  667    
					 
				  
					 
				  ..................................................................................    
					 
				  4.  Balerin, dansator, acompaniator, corepetitor, actor mânuitor păpuşi, sculptor păpuşi, sufleor teatru, artist plastic, machior, peruchier, montor imagine, editor imagine;  S  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  gradul I  
					 
				  426  718    
					 
				  
					 
				  gradul II  
					 
				  418  655    
					 
				  
					 
				  gradul III  
					 
				  411  617    
					 
				  
					 
				  debutant  
					 
				  391  -    
					 
				  
					 
				  ..................................................................................    
					 
				  *) La salarizarea funcţiei de concert-maestru se utilizează gradele profesionale I, I A, II şi III.      4. Anexa nr. V/2a va avea următorul cuprins:  "ANEXA Nr. V/2a  --------------  (la 01.02.2006)  ALTE FUNCŢII COMUNE DIN SECTORUL BUGETAR Salarii de bază pentru personalul din activitatea de secretariat-administrativ, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire1)  ALTE FUNCŢII COMUNE DIN SECTORUL BUGETAR Salarii de bază pentru personalul din activitatea de secretariat- administrativ, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire1)  Funcţii de execuţie pe trepte profesionale  Funcţii de execuţie pe trepte profesionale                   
					 
				  Nr. crt.  Funcţia  Nivelul studiilor  Salariul de bază - lei -    
					 
				  minim  maxim    
					 
				  1.  Stenodactilograf I A*)  M  411  561    
					 
				  2.  Stenodactilograf I  M  404  475    
					 
				  3.  Stenodactilograf II  M  395  435    
					 
				  4.  Stenodactilograf debutant  M  369  -    
					 
				  5.  Secretar-dactilograf, dactilograf; I A*)  M  404  527    
					 
				  6.  Secretar-dactilograf, dactilograf; I  M; G  395  465    
					 
				  7.  Secretar-dactilograf, dactilograf; II  M; G  388  424    
					 
				  8.  Secretar-dactilograf, dactilograf; debutant  M; G  369  -    
					 
				  9.  Secretar, secretar-dactilograf; I**)  M; G  395  447    
					 
				  10.  Secretar, secretar-dactilograf; II**)  M; G  388  407    
					 
				  11.  Secretar, secretar-dactilograf; debutant**)  M; G  369  -    
					 
				  12.  Administrator I  M  404  566    
					 
				  13.  Administrator II  M  395  515    
					 
				  14.  Administrator III  M  388  465    
					 
				  15.  Şef depozit I  M  395  510    
					 
				  16.  Şef depozit II  M  388  465    
					 
				  17.  Casier, magaziner; I  M  395  498    
					 
				  18.  Casier, magaziner; II  M; G  388  447    
					 
				  19.  Casier, magaziner; debutant  M; G  369  -    
					 
				  20.  Funcţionar, arhivar; I  M  404  487    
					 
				  21.  Funcţionar, arhivar; II  M  395  447    
					 
				  22.  Funcţionar, arhivar; III  M  388  407    
					 
				  23.  Funcţionar, arhivar; debutant  M  369  -    
					 
				  24.  Şef formaţie pază, pompieri  
					 
				  381  447    
					 
				  25.  Portar, paznic, pompier, îngrijitor, guard, bufetier, manipulant bunuri, curier; I  
					 
				  388  404    
					 
				  26.  Portar, paznic, pompier, îngrijitor, guard, bufetier, manipulant bunuri, curier; II  
					 
				  381  395    
					 
				  27.  Maistru I  
					 
				  395  550    
					 
				  28.  Maistru II  
					 
				  388  510    
					 
				  29.  Şofer***)  
					 
				  388  651    
					 
				  30.  Muncitor calificat I  
					 
				  426  538    
					 
				  31.  Muncitor calificat II  
					 
				  418  510    
					 
				  32.  Muncitor calificat III  
					 
				  411  475    
					 
				  33.  Muncitor calificat IV  
					 
				  404  447    
					 
				  34.  Muncitor calificat V  
					 
				  395  412    
					 
				  35.  Muncitor calificat VI  
					 
				  388  404    
					 
				  36.  Muncitor necalificat  
					 
				  381  395       1) Se utilizează în administraţia publică şi în unităţile subordonate        acesteia, finanţate parţial sau integral de la bugetul de stat.    *) Se utilizează în ministere şi în celelalte instituţii centrale ale       administraţiei publice.   **) Se utilizează în activitatea de secretariat-administrativ din unităţile       bugetare.  ***) Se utilizează în Parlament, în ministere şi în celelalte instituţii       centrale ale administraţiei publice.  NOTĂ:  În unităţile bugetare din subordinea ministerelor şi a celorlalte instituţii ale administraţiei publice, încadrarea şoferilor se face ţinându-se seama şi de autovehiculul pe care îl deservesc, potrivit echivalării categoriilor de calificare cu treptele profesionale, elaborată de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.  *  * *  Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VIII/2 la  Legea nr. 154/1998 ."  5. La anexa nr. Ib punctul III, punctul 5 va avea următorul cuprins:                       
					 
				  "5. MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICE    
					 
				  Funcţii specifice din aparatul propriu şi din serviciile deconcentrate    
					 
				  Nr. crt.  Funcţia  Nivelul studiilor  Salariul de bază  - lei -    
					 
				  minim  maxim    
					 
				  
					 
				  a)  Funcţii de execuţie pe grade profesionale  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  1.  Asistent-şef  S  581  1.325    
					 
				  2.  Asistent-şef  SSD  516  1.111    
					 
				  
					 
				  b)  Funcţii de execuţie pe trepte profesionale  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  3.  Asistent-şef  PL  482  974    
					 
				  4.  Asistent-şef  M  471  894"     6. La anexa nr. IV/2b punctul I litera a), numerele curente 1, 2 şi 4 vor avea următorul cuprins:                        
					 
				  Nr. crt.  Funcţia  Nivelul studiilor  Salariul de bază  - lei -    
					 
				  minim  maxim    
					 
				  
					 
				  a)  Funcţii de execuţie pe grade profesionale  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  "1.  Regizor artistic, dirijor, solist (vocal, balet, concertist, instrumentist), actor, pictor scenograf, consultant artistic, coregraf, concert-maestru*), artist instrumentist I, dirijor cor, artist liric;  S  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  gradul I A  
					 
				  668  1.360    
					 
				  
					 
				  gradul I  
					 
				  468  1.199    
					 
				  
					 
				  gradul II  
					 
				  461  894    
					 
				  
					 
				  gradul III  
					 
				  452  801    
					 
				  
					 
				  gradul IV  
					 
				  444  708    
					 
				  
					 
				  gradul V  
					 
				  436  655    
					 
				  
					 
				  debutant  
					 
				  415  -    
					 
				  2.  Maestru (balet-dans, cor, corepetitor), producător delegat, impresar artistic, regizor scenă (culise);  S  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  gradul I  
					 
				  444  987    
					 
				  
					 
				  gradul II  
					 
				  436  827    
					 
				  
					 
				  gradul III  
					 
				  429  708    
					 
				  
					 
				  .............................................................................................    
					 
				  4.  Balerin, dansator, acompaniator, corepetitor, actor mânuitor păpuşi, sculptor păpuşi, sufleor teatru, artist plastic, machior, peruchier, montor imagine, editor imagine;  S  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  gradul I  
					 
				  452  762    
					 
				  
					 
				  gradul II  
					 
				  444  695    
					 
				  
					 
				  gradul III  
					 
				  436  655    
					 
				  
					 
				  debutant  
					 
				  415  -    
					 
				  
					 
				  .............................................................................................    
					 
				  *) La salarizarea funcţiei de concert-maestru se utilizează gradele profesionale I, I A, II şi III.       7. Anexa nr. V/2b va avea următorul cuprins:  "ANEXA Nr. V/2b  ---------------  (la 01.09.2006)  ALTE FUNCŢII COMUNE DIN SECTORUL BUGETARSalarii de bază pentru personalul din activitatea de secretariat-administrativ, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire1)  ALTE FUNCŢII COMUNE DIN SECTORUL BUGETAR Salarii de bază pentru personalul din activitatea de secretariat- administrativ, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire1)  Funcţii de execuţie pe trepte profesionale  Funcţii de execuţie pe trepte profesionale                   
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Nr. crt.  Funcţia  Nivelul studiilor  Salariul de bază - lei -    
					 
				  minim  maxim    
					 
				  1.  Stenodactilograf I A*)  M  436  595    
					 
				  2.  Stenodactilograf I  M  429  504    
					 
				  3.  Stenodactilograf II  M  419  462    
					 
				  4.  Stenodactilograf debutant  M  392  -    
					 
				  5.  Secretar-dactilograf, dactilograf; I A*)  M  429  559    
					 
				  6.  Secretar-dactilograf, dactilograf; I  M; G  419  493    
					 
				  7.  Secretar-dactilograf, dactilograf; II  M; G  412  450    
					 
				  8.  Secretar-dactilograf, dactilograf; debutant  M; G  392  -    
					 
				  9.  Secretar, secretar-dactilograf; I**)  M; G  419  474    
					 
				  10.  Secretar, secretar-dactilograf; II**)  M; G  412  432    
					 
				  11.  Secretar, secretar-dactilograf; debutant**)  M; G  392  -    
					 
				  12.  Administrator I  M  429  600    
					 
				  13.  Administrator II  M  419  546    
					 
				  14.  Administrator III  M  412  493    
					 
				  15.  Şef depozit I  M  419  541    
					 
				  16.  Şef depozit II  M  412  493    
					 
				  17.  Casier, magaziner; I  M  419  528    
					 
				  18.  Casier, magaziner; II  M; G  412  474    
					 
				  19.  Casier, magaziner; debutant  M; G  392  -    
					 
				  20.  Funcţionar, arhivar; I  M  429  517    
					 
				  21.  Funcţionar, arhivar; II  M  419  474    
					 
				  22.  Funcţionar, arhivar; III  M  412  432    
					 
				  23.  Funcţionar, arhivar; debutant  M  392  -    
					 
				  24.  Şef formaţie pază, pompieri  
					 
				  404  474    
					 
				  25.  Portar, paznic, pompier, îngrijitor, guard, bufetier, manipulant bunuri, curier; I  
					 
				  412  429    
					 
				  26.  Portar, paznic, pompier, îngrijitor, guard, bufetier, manipulant bunuri, curier; II  
					 
				  404  419    
					 
				  27.  Maistru I  
					 
				  419  583    
					 
				  28.  Maistru II  
					 
				  412  541    
					 
				  29.  Şofer***)  
					 
				  412  691    
					 
				  30.  Muncitor calificat I  
					 
				  452  571    
					 
				  31.  Muncitor calificat II  
					 
				  444  541    
					 
				  32.  Muncitor calificat III  
					 
				  436  504    
					 
				  33.  Muncitor calificat IV  
					 
				  429  474    
					 
				  34.  Muncitor calificat V  
					 
				  419  437    
					 
				  35.  Muncitor calificat VI  
					 
				  412  429    
					 
				  36.  Muncitor necalificat  
					 
				  404  419        1) Se utilizează în administraţia publică şi în unităţile subordonate acesteia,      finanţate parţial sau integral de la bugetul de stat.   *) Se utilizează în ministere şi în celelalte instituţii centrale ale      administraţiei publice.  **) Se utilizează în activitatea de secretariat-administrativ din unităţile      bugetare.  ***)Se utilizează în Parlament, în ministere şi în celelalte instituţii centrale      ale administraţiei publice.  NOTĂ:  În unităţile bugetare din subordinea ministerelor şi a celorlalte instituţii ale administraţiei publice, încadrarea şoferilor se face ţinându-se seama şi de autovehiculul pe care îl deservesc, potrivit echivalării categoriilor de calificare cu treptele profesionale, elaborată de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.  *  * *  Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VIII/2 la  Legea nr. 154/1998 ."  Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.  PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR  BOGDAN OLTEANU  PREŞEDINTELE SENATULUI  NICOLAE VĂCĂROIU  Bucureşti, 14 iulie 2006.  Nr. 323.  --------------   

Preluat: 2026-09-25T13:42:40.425974+00:00 · SHA256: 0cbc2371b437e0c673d8bac78f23887a064ee3d911fea343fe8970e15fb6279b