Legislație națională
PROCEDURĂ · 0 · 2006
PROCEDURĂ DE NOTIFICARE din 17 iulie 2006 a apelor minerale naturale îmbuteliate, din care se separă compuşii de fier, mangan, sulf, arsen şi constituenţii indezirabili
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Ministerul Sănătă?ii Publice · ID sursă 73677
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
PROCEDURĂ DE NOTIFICARE din 17 iulie 2006 a apelor minerale naturale îmbuteliate, din care se separă compuşii de fier, mangan, sulf, arsen şi constituenţii indezirabili EMITENT MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICE Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 632 din 21 iulie 2006
+
Articolul 1 Apele minerale naturale îmbuteliate, din care se separă compuşii de fier, mangan, sulf, arsen şi constituenţii indezirabili, în conformitate cu art. 8 lit. b) şi c) şi art. 14 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. c) din Normele tehnice de exploatare şi comercializare a apelor minerale naturale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.020/2005 , sunt notificate la Ministerul Sănătăţii Publice, prin institutele de sănătate publică din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara şi Centrul de Sănătate Publică Târgu Mureş.
+
Articolul 2 (1) Ministerul Sănătăţii Publice asigură accesul solicitanţilor la formularul electronic de notificare pentru apele minerale naturale îmbuteliate, din care se separă compuşii de fier, mangan, sulf, arsen şi constituenţii indezirabili, prin afişarea acestuia pe website-ul Ministerului Sănătăţii Publice. ... (2) Ministerul Sănătăţii Publice ţine "Registrul apelor minerale naturale îmbuteliate, din care se separă compuşii de fier, mangan, sulf, arsen şi constituenţii indezirabili", care sunt notificate, şi administrează baza de date aferentă pe website-ul oficial al Ministerului Sănătăţii Publice. ...
+
Articolul 3 În vederea notificării, producătorul, importatorul sau responsabilul cu punerea pe piaţă pentru prima dată a produsului, conform art. 2 din normele tehnice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.020/2005 , depune la institutele de sănătate publică din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara şi Centrul de Sănătate Publică Târgu Mureş formularul de notificare prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta procedură de notificare, completat, împreună cu modelul de etichetă pentru produsul pentru care se solicită notificarea.
+
Articolul 4 (1) Instituţiile prevăzute la art. 1 desemnează, prin decizie semnată de conducătorul instituţiei, personalul responsabil cu activitatea de notificare a apelor minerale naturale îmbuteliate. ... (2) Personalul responsabil pentru notificarea apelor minerale naturale îmbuteliate are următoarele atribuţii: ... a) evaluează conformitatea documentaţiei depuse cu prevederile legale privind notificarea şi transmite solicitantului, în termen de 72 de ore lucrătoare, formularul de confirmare a notificării, prevăzut în anexa nr. 2 la prezenta procedură de notificare; ... b) asigură notificarea directă în baza de date aflată pe website-ul oficial al Ministerului Sănătăţii Publice, prin accesarea acesteia pe bază de parolă. ...
+
Articolul 5 Notificarea apelor minerale naturale îmbuteliate, din care se separă compuşii de fier, mangan, sulf, arsen şi constituenţii indezirabili, eliberată în baza prezentului ordin, este valabilă atât timp cât nu se modifică procedeele de tratare şi compoziţia inscripţionată pe eticheta produsului.
+
Articolul 6 Verificarea respectării prevederilor art. 14 din normele tehnice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.020/2005 se va face de către reprezentanţii inspecţiei sanitare de stat din cadrul autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.
+
Anexa 1 ------- la procedură ------------ FORMULAR DE NOTIFICARE a apelor minerale naturale îmbuteliate, din care se separă compuşii de fier, mangan, sulf, arsen şi constituenţii indezirabili 1. Datele persoanei fizice/juridice care solicită notificarea (numele, adresa, telefon, fax, număr de înregistrare în registrul comerţului/CUI) Producător/Importator*) ................................................................... ................................................................... -------------- *) Importatorul sau persoana responsabilă cu punerea pe piaţă pentru prima dată a produsului va prezenta dovada înregistrării sau a oricărei alte proceduri similare din ţara de origine, pentru completarea pct. 5. 2. Denumirea comercială a produsului: ................................................................... ................................................................... 3. Tipul de apă minerală naturală îmbuteliată: [conform art. 8 lit. b) şi c) din Normele tehnice de exploatare şi comercializare a apelor minerale naturale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.020/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 854 din 22 septembrie 2005] ................................................................... ................................................................... 4. Denumirea sursei: ................................................................... ................................................................... 5. Documente necesare: Autorizaţie sanitară pentru producerea de apă îmbuteliată (conform Hotărârii Guvernului nr. 974/2004 pentru aprobarea Normelor de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile şi a Procedurii de autorizare sanitară a producţiei şi distribuţiei apei potabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 26 iulie 2004) nr. ............................, eliberată de ............................. la data .................... 6. Informaţii privind compoziţia produsului: Precizaţi caracteristicile apei minerale naturale îmbuteliate [conform art. 14 alin. (2) lit. a), b) şi c) din normele tehnice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.020/2005] şi anexaţi buletinele de analiză a apei la sursă şi după aplicarea procedeului de tratare, eliberate de laboratoarele acreditate: ................................................................... ................................................................... 7. Etichetare: - indicaţi tipul de tratament aplicat apei minerale naturale, conform art. 8 lit. b) şi c) din normele tehnice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.020/2005, prin completarea cu un X a următoarelor rubrici: Separarea, prin tratare cu aer îmbogăţit cu ozon, a compuşilor de:
- fier []
- mangan []
- sulf []
- arsen []
Separarea constituenţilor indezirabili, alţii decât cei prevăzuţi la
art. 8 lit. a) sau b) din normele tehnice aprobate prin Hotărârea
Guvernului nr. 1.020/2005;
enumeraţi aceşti compuşi. []
- anexaţi copia etichetei în format electronic/pe hârtie, într-o formă lizibilă.
+
Anexa 2 ------- la procedură ------------ MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICE INSTITUTUL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ ................................ FORMULAR DE CONFIRMARE A NOTIFICĂRII în Registrul apelor minerale naturale îmbuteliate, din care se separă compuşii de fier, mangan, sulf, arsen şi constituenţii indezirabili Notificarea nr. ............... din ............... 1. Datele de identificare a persoanei fizice/juridice care a solicitat notificarea (numele, adresa, telefon, fax, număr de înregistrare în registrul comerţului) 2. Denumirea comercială a produsului 3. Notificare primită la data de: Directorul Institutului de Sănătate Publică ............................., ................................. --------------- Preluat: 2026-09-24T18:00:27.452017+00:00 · SHA256: 47d2abcd91bd62b87cdf6afd6d3d709c93c7ea2ae8e64d60cd118b968cf405d8