Legislație națională
HOTĂRÂRE · 979 · 2006
HOTĂRÂRE nr. 979 din 2 august 2006 privind acordarea unui ajutor umanitar de urgenţă pentru populaţia din judeţul Călăraşi
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 74055
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 979 din 2 august 2006 privind acordarea unui ajutor umanitar de urgenţă pentru populaţia din judeţul Călăraşi EMITENT GUVERNUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 4 august 2006 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 8 alin. 5 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 Se acordă un ajutor umanitar cu titlu gratuit, în limita sumei de 103.700 lei, familiilor din localităţile Spanţov, Chiselet şi Mânăstirea, judeţul Călăraşi, afectate de inundaţiile produse de fluviul Dunărea, constând în alimente, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. + Articolul 2 (1) Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat va scădea din gestiune la preţurile de înregistrare, prin debitarea contului 6891 "Cheltuieli privind rezerva de stat" prin creditul contului 304128 "Stocuri de urgenţă de materiale şi ambalaje", cantităţile de produse aprobate a fi scoase din rezervele de stat, pe baza avizelor de expediţie şi a proceselor-verbale de predare-primire semnate de împuterniciţii desemnaţi de Instituţia Prefectului Judeţului Călăraşi. ... (2) Reîntregirea stocurilor cu cantităţile acordate conform anexei se va face în anul 2007, finanţarea fiind asigurată din bugetul aprobat Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat. ... + Articolul 3 (1) Transportul produselor până la locul indicat de Instituţia Prefectului Judeţului Călăraşi se va efectua în regim de urgenţă cu mijloace auto din dotarea unităţilor teritoriale din subordinea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat sau cu mijloace ale unor societăţi comerciale angajate de acestea. ... (2) Cheltuielile legate de ambalarea şi transportul produselor se suportă de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, în limita bugetului aprobat. ... (3) Distribuirea produselor către populaţia sinistrată se va face de către Instituţia Prefectului Judeţului Călăraşi. ... (4) Schimbarea, sub orice formă, a destinaţiei produselor acordate ca ajutor din rezervele de stat este interzisă şi atrage, după caz, răspunderea civilă, administrativă, disciplinară sau penală. ... + Articolul 4 (1) Instituţia Prefectului Judeţului Călăraşi va justifica distribuirea produselor scoase din rezervele de stat în condiţiile prezentei hotărâri, conform prevederilor art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 371/1993 privind acordarea, în primă intervenţie, a ajutoarelor umanitare populaţiei afectate, ca urmare a unor situaţii excepţionale. ... (2) Documentele justificative privind distribuirea vor fi păstrate la sediul Instituţiei Prefectului Judeţului Călăraşi în vederea punerii lor la dispoziţia organelor de control abilitate. ... + Articolul 5 Se aprobă acumularea, în regim de urgenţă, a cantităţii de 23.000 kg făină în limita sumei de 25.000 lei, finanţarea realizându-se din bugetul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat aprobat pentru anul 2006. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: -------------- Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga Preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat, Sorin Vicol Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 2 august 2006. Nr. 979. + Anexa LISTA produselor care se scot din rezervele de stat ca ajutor umanitar de urgenţă pentru populaţia din judeţul Călăraşi Nr. crt. Produsul U/M Cantitatea SPANŢOV CHISELET MÂNĂSTIREA TOTAL 1. Conserve de carne de porc kg 3.600 - - 3.600 2. Conserve de pate de ficat kg 1.200 - - 1.200 3. Ulei rafinat din floarea-soarelui litri 4.800 1.500 - 6.300 4. Orez kg 1.000 300 1.000 2.300 5. Paste făinoase kg 1.000 - 1.000 2.000 6. Făină albă kg 10.000 3.000 10.000 23.000 TOTAL: lei 81.200 8.400 14.100 103.700 ---------
Preluat: 2026-09-24T18:58:38.394154+00:00 · SHA256: 784c38fd2bc390707a678e597117389d04a5ba085896f08d8d254306072dd1fd