Legislație națională
HOTĂRÂRE · 980 · 2006
HOTĂRÂRE nr. 980 din 2 august 2006 pentru aprobarea plăţii contribuţiei financiare a României la construirea noului Cartier General al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 74056
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 980 din 2 august 2006 pentru aprobarea plăţii contribuţiei financiare a României la construirea noului Cartier General al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) EMITENT GUVERNUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 4 august 2006 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi al art. 11 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005 , cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere prevederile Legii nr. 22/2004 pentru aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington la 4 aprilie 1949, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 Se aprobă participarea României la cheltuielile privind construirea noului Cartier General al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). + Articolul 2 (1) Sumele anuale reprezentând cota-parte de cheltuieli aferente României pentru construirea noului Cartier General al NATO sunt exprimate în euro şi se stabilesc de organismele NATO cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniu. ... (2) Contribuţia României se plăteşte eşalonat, pe întreaga perioadă de realizare a proiectului. ... + Articolul 3 (1) Contravaloarea în lei a contribuţiei financiare prevăzute la art. 2 se asigură de la bugetul de stat, prin bugetele instituţiilor publice româneşti reprezentate la Cartierul General al NATO, respectiv Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul Român de Informaţii şi Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat. ... (2) Fiecare dintre instituţiile prevăzute la alin. (1) suportă anual o cotă procentuală din contribuţia totală a României la construirea noului Cartier General al NATO, determinată pe baza ponderii spaţiilor de lucru alocate respectivei instituţii din totalul suprafeţei ce revine Delegaţiei Permanente a României la NATO, conform anexei*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ... -------- Notă ... *) Anexa nu se publică, fiind clasificată potrivit legii. (3) Instituţiile reprezentate în Delegaţia Permanentă a României la NATO virează sumele aferente contribuţiilor proprii în contul Delegaţiei Permanente a României la NATO, care va achita, în totalitate, contravaloarea facturilor reprezentând cheltuielile de construcţie pentru noul sediu al Organizaţiei. ... + Articolul 4 (1) În anul 2006, pentru plata contribuţiei financiare a României la construirea noului Cartier General al NATO, aferentă anilor 2005 şi 2006, se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Externe din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, cu suma de 901 mii lei, la capitolul 51.01 "Autorităţi publice şi acţiuni externe", titlul "Alte transferuri". ... (2) Plata contribuţiei privind cota-parte a Ministerului Apărării Naţionale, aferentă anului 2006, se suportă din bugetul aprobat acestei instituţii pe anul în curs. ... + Articolul 5 Ministerul Finanţelor Publice, la propunerea ordonatorului principal de credite, va introduce modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Afacerilor Externe pe anul 2006. + Articolul 6 Ministerul Afacerilor Externe răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumelor alocate potrivit prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: -------------- p. Ministrul afacerilor externe, Adrian Cosmin Vieriţa, secretar de stat Ministrul apărării naţionale, Teodor Atanasiu Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 2 august 2006. Nr. 980. ---------
Preluat: 2026-09-24T18:58:38.394154+00:00 · SHA256: 256c1201b5b8df001eb37f41ba9b1a3540540f281f6d3536761dbbfe66fc12da