legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
REGULAMENT · 0 · 2006

REGULAMENT din 14 august 2006 privind concursul de selecţie a proiectelor cinematografice în vederea acordării de credite financiare directe pentru dezvoltare de proiecte, producţie şi distribuire de filme

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Ministerul Culturii ?i Cultelor · ID sursă 74782

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 REGULAMENT din 14 august 2006  privind concursul de selecţie a proiectelor cinematografice în vederea acordarii de credite financiare directe pentru dezvoltare de proiecte, productie şi distribuire de filme     EMITENT     MINISTERUL CULTURII ŞI CULTELOR       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 742 din 31 august 2006      
				 + 
			  Capitolul I   Dispozitii generale    
				 + 
			  Articolul 1     În temeiul prevederilor  Ordonantei Guvernului nr. 39/2005  privind cinematografia, aprobata cu modificari şi completari prin  Legea nr. 328/2006 , şi ale prezentului regulament, Centrul Naţional al Cinematografiei acorda din Fondul cinematografic credite directe şi sprijin financiar nerambursabil pentru finantarea unor activităţi din domeniul cinematografiei.     
				 + 
			  Articolul 2         (1) Potrivit executiei bugetului anual de venituri şi cheltuieli al Fondului cinematografic, Consiliul de (continuarea anexei nr. 2) administratie al Centrului Naţional al Cinematografiei, denumit în continuare Consiliu, va stabili, până la data de 31 martie a fiecarui an, bugetul alocat pentru fiecare sesiune de concurs, precum şi bugetul prevăzut pentru acordarea sprijinului financiar în vederea finantarii tuturor categoriilor de activităţi din domeniul cinematografiei, în conformitate cu prevederile legii.   ...        (2) Cuantumul de acordare a creditului direct şi a sprijinului financiar nerambursabil se stabileste de Consiliu, în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi ale prezentului regulament, şi în functie de resursele financiare anuale existente în cadrul Fondului cinematografic.   ...       
				 + 
			  Articolul 3     Nu pot participa la concursurile de selecţie şi la sesiunile de finanţare persoanele fizice şi juridice autorizate care nu au respectat prevederile  Ordonantei Guvernului nr. 39/2005 , aprobata cu modificari şi completari prin  Legea nr. 328/2006 , precum şi oblibaţiile stabilite prin contractele aflate în derulare cu Centrul Naţional al Cinematografiei.       
				 + 
			  Capitolul II   Selecţia proiectelor cinematografice pentru acordarea creditului direct    
				 + 
			  Secţiunea I   Prevederi generale    
				 + 
			  Articolul 4     Creditul direct se acordă, în condiţiile legii şi ale prezentului regulament, pentru:      a) producţia filmelor de lung şi scurt metraj de fictiune, documentare şi de animatie româneşti sau cu participare românească;   ...        b) dezvoltarea proiectelor cinematografice pentru realizarea filmelor de lung metraj de fictiune, documentare şi de animatie româneşti sau cu participare românească.   ...       
				 + 
			  Articolul 5         (1) Sesiunile de selecţie a proiectelor cinematografice, pentru acordarea creditului direct, se organizeaza de doua ori pe an şi se desfăşoară potrivit dispoziţiilor legale şi ale prezentului regulament.   ...        (2) Sesiunile de selecţie se anunta prin mijloacele de informare în masa, prin publicarea în cel puţin 3 ziare cu acoperire naţionala şi pe site-ul Centrului Naţional al Cinematografiei, precum şi prin afisare la sediul Centrului Naţional al Cinematografiei, cu cel puţin 30 de zile înainte de data limita de depunere a dosarelor de concurs.   ...       
				 + 
			  Articolul 6     Pot solicita credit direct pentru productie şi dezvoltare persoanele fizice şi juridice autorizate care au castigat o sesiune de selecţie şi indeplinesc cumulativ urmatoarele condiţii:      a) sunt inscrise în Registrul cinematografiei;   ...        b) au un capital social de minimum 20.000 lei, în cazul persoanelor juridice, respectiv prezinta o scrisoare de garantie bancara, în echivalent suma, emisa în favoarea Centrului Naţional al Cinematografiei, în cazul persoanelor fizice;   ...        c) au obţinut, în condiţiile legii, acordul scris al autorului/autorilor scenariului pentru realizarea filmului, precum şi dreptul de exploatare a filmului produs;   ...        d) prezinta dosarul proiectului, întocmit în conformitate cu prevederile prezentului regulament;   ...        e) fac dovada, inclusiv prin declaratie data pe propria raspundere, sub sancţiunea legii penale, că nu au datorii la bugetul de stat sau la bugetele locale, la bugetul asigurarilor sociale de stat, precum şi la Fondul cinematografic, cu excepţia ratelor scadente la contractele incheiate cu Centrul Naţional al Cinematografiei.   ...       
				 + 
			  Articolul 7     Creditul direct se acordă, în exclusivitate, proiectelor cinematografice care au fost declarate castigatoare ale concursurilor de selecţie organizate de Centrul Naţional al Cinematografiei, conform hotărârii finale emise în acest sens de comisiile de selecţie şi de Consiliu, şi care indeplinesc condiţiile prevăzute de dispozitiile legale în vigoare şi ale prezentului regulament.     
				 + 
			  Articolul 8     Creditul direct se acordă în baza contractului de creditare, incheiat între Centrul Naţional al Cinematografiei, în calitate de creditor, şi producătorul filmului, în calitate de beneficiar.     
				 + 
			  Articolul 9     La data anuntarii publice a primei sesiuni anuale de concurs, Centrul Naţional al Cinematografiei va comunică lista festivalurilor cinematografice acreditate oficial de Federatia Internationala a Asociaţiilor Producătorilor de Film (F.I.A.P.F.), precizand festivalurile ce sunt incluse în categoria "A", pentru a fi luate în consideratie în condiţiile legii şi ale prezentului regulament.     
				 + 
			  Articolul 10         (1) La data anuntarii publice a concursului, directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei numeste secretariatul tehnic al concursului, alcătuit din 3 persoane, functionari publici din cadrul Centrului Naţional al Cinematografiei.   ...        (2) Secretariatul tehnic al concursului are obligaţia ca, în baza dispoziţiilor legale şi ale prevederilor prezentului regulament, să asigure verificarea şi înscrierea la concurs a dosarelor de proiecte care intrunesc condiţiile de eligibilitate, sa tina evidenta lucrărilor şi a documentelor legate de organizarea şi desfăşurarea concursului şi sa puna la dispoziţia comisiei de selecţie, la termenele prevăzute, toate documentele: dosarele scenariilor de filme, sub forma securizata, şi dosarele cu proiecte cinematografice.   ...        (3) Secretariatul tehnic al concursului va primi şi va inregistra numai proiectele care cuprind documentele prevăzute de prezentul regulament.   ...        (4) Secretariatul tehnic al concursului are obligaţia de a analiza conformitatea şi realitatea documentelor din dosarele de concurs depuse la Centrul Naţional al Cinematografiei şi de a transmite comisiei de selecţie a proiectelor dosarele de scenariu, în termen de doua zile de la data limita de depunere a dosarelor de concurs.   ...        (5) În situaţia în care secretariatul tehnic al concursului constata faptul ca unele proiecte depuse nu cuprind toate documentele prevăzute de prezentul regulament ori ca datele şi informaţiile cuprinse în aceste documente nu corespund realitatii, propune directorului general al Centrului Naţional al Cinematografiei respingerea proiectelor respective. Directorul general se pronunţă prin decizie motivata.   ...       
				 + 
			  Articolul 11         (1) La data anuntarii publice a concursului, Centrul Naţional al Cinematografiei va comunică valoarea totala a fondurilor alocate pentru respectiva sesiune de concurs. Din totalul fondurilor stabilite pentru fiecare sesiune de concurs se va aloca un cuantum minim de 15% pentru filmele de lung metraj de fictiune de debut, minimum 5% pentru filme de scurt metraj de fictiune, precum şi 15% pentru filmele documentare şi de animatie. Totodata, Centrul Naţional al Cinematografiei va comunică şi suma maxima alocata pentru dezvoltarea proiectelor de film.   ...        (2) Înainte de fiecare sesiune de concurs, Centrul Naţional al Cinematografiei va comunică, de asemenea, şi cuantumul maxim care se poate aloca unui producător, persoana fizica sau juridica autorizata ca atare. Cuantumul maxim ce se poate aloca unui producător se referă exclusiv la creditul direct pentru productie.   ...       
				 + 
			  Articolul 12     Sesiunile de selecţie sunt organizate pentru proiecte cinematografice şi cuprind doua etape: selecţia scenariilor şi selecţia proiectelor cinematografice.     
				 + 
			  Articolul 13         (1) În vederea inscrierii la sesiunea de selecţie a proiectelor cinematografice, persoanele juridice şi fizice autorizate ca atare vor întocmi cererea de inscriere, atât pentru producţia de filme, cat şi pentru dezvoltarea de proiect, conform anexei nr. 1 la prezentul regulament.   ...        (2) Cererile de inscriere la concurs, insotite de documentele precizate la art. 6, se depun şi se înregistrează la secretariatul tehnic.   ...       
				 + 
			  Articolul 14         (1) În etapa de finanţare, Consiliul analizeaza dosarele proiectelor cinematografice în ordinea descrescatoare a punctajelor finale stabilite prin hotărâre a comisiilor de selecţie a proiectelor cinematografice.   ...        (2) Procentul de finanţare alocat fiecarui proiect se acordă în conformitate cu ierarhizarea proiectelor cinematografice selectionate de comisiile prevăzute de prezentul regulament, în ordinea descrescatoare a punctajului acordat, până la epuizarea sumelor prevăzute pentru sesiunea şi secţiunea respective de concurs.   ...        (3) Consiliul decide valoarea creditului direct ce se acordă în functie de ierarhia stabilita, precum şi de conformitatea şi realitatea datelor cuprinse în documente privind:   ...        a) bugetul de productie sau de dezvoltare de proiect, după caz;   ...        b) planul de finanţare;   ...        c) planul de productie pe etape: pregatire, filmare, montaj-sonorizare;   ...        d) modul de derulare a contractelor anterior incheiate între Centrul Naţional al Cinematografiei şi producătorul proiectului cinematografic, dacă este cazul.   ...        (4) Pentru fiecare proiect analizat se întocmeşte un raport de acordare a creditului financiar, care se semneaza de membrii Consiliului.   ...        (5) Activitatea Consiliului de acordare a cuantumului financiar va inceta odata cu epuizarea sumelor prevăzute a fi utilizate în cadrul sesiunii respective de concurs, sub forma de credite directe.   ...       
				 + 
			  Articolul 15         (1) Comisiile de selecţie şi Consiliul se vor intruni, în termen de maximum doua zile de la incheierea etapei de finanţare, pentru adoptarea unei hotărâri finale cu privire la rezultatele concursului de selecţie a proiectelor cinematografice şi de acordare a creditelor directe.   ...        (2) Proiectele care au obţinut credite directe sunt declarate castigatoare ale concursului.   ...        (3) Rezultatele concursului, inclusiv valoarea creditului direct alocat fiecarui proiect castigator, vor fi facute publice prin afisare la sediul Centrului Naţional al Cinematografiei, pe site-ul acestuia, precum şi într-un ziar cu acoperire naţionala, în termen de 5 zile de la redactarea hotărârii finale a comisiei de selecţie şi a Consiliului.   ...        (4) Producătorii filmelor care beneficiaza de credit direct pot utiliza minimum 20% din bugetul filmului pentru cheltuieli de productie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene sau semnatare ale Acordului Central European pentru Comert Liber.   ...       
				 + 
			  Articolul 16         (1) Centrul Naţional al Cinematografiei este obligat sa comunice în scris castigatorilor concursului de selecţie, în termen de 7 zile calendaristice de la incheierea etapei de finanţare, hotărârea Consiliului şi a comisiilor de selecţie.   ...        (2) Hotărârea Consiliului şi a comisiilor de selecţie se anunta prin mijloace de informare în masa, prin publicarea într-un ziar cu acoperire naţionala şi pe site-ul Centrului Naţional al Cinematografiei, precum şi prin afisare la sediul Centrului Naţional al Cinematografiei.   ...       
				 + 
			  Articolul 17         (1) Nerespectarea procedurilor prevăzute de lege şi de prezentul regulament privind acordarea creditului direct pentru productie şi dezvoltare de proiect poate fi contestata în termen de 30 de zile de la anuntarea rezultatelor sesiunii de concurs, la Ministerul Culturii şi Cultelor.   ...        (2) Ministrul culturii şi cultelor va numi, prin ordin, o comisie de solutionare a contestatiilor, formata din 5 membri.   ...        (3) Comisia de solutionare a contestatiilor se pronunţă în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestatiilor.   ...        (4) Hotărârile comisiei de solutionare a contestatiilor se comunică solicitantilor în termen de 3 zile de la solutionare.   ...        (5) Hotărârile comisiei de solutionare a contestatiilor pot fi atacate la Curtea de Apel Bucureşti în 30 de zile de la comunicare.   ...        (6) Decizia Curtii de Apel Bucureşti, emisa în solutionarea acestor contestatii, este definitivă şi irevocabila.   ...       
				 + 
			  Articolul 18     Taxa de participare la concurs, pentru fiecare proiect cinematografic, se stabileste anual, prin decizie a directorului general al Centrului Naţional al Cinematografiei.       
				 + 
			  Secţiunea a II-a   Comisiile de selecţie a proiectelor cinematografice    
				 + 
			  Articolul 19         (1) Selecţia proiectelor cinematografice se face separat, pentru fiecare secţiune de concurs, de către:   ...        a) o comisie de selecţie a proiectelor cinematografice pentru producţia şi dezvoltarea de proiecte, formata din 5 membri, la secţiunea filmelor de fictiune de lung şi scurt metraj;   ...        b) o comisie de selecţie a proiectelor cinematografice pentru producţia şi dezvoltarea de proiecte, formata din 3 membri, la secţiunea filmelor documentare şi de animatie.   ...        (2) Comisia de selecţie pentru secţiunea filmelor de fictiune de lung şi scurt metraj este sprijinita de o comisie ajutatoare de lectori fără drept de vot.   ...        (3) Nominalizarea membrilor comisiei de lectori se face de către membrii comisiei de selecţie şi se aproba prin decizie a directorului general al Centrului Naţional al Cinematografiei.   ...        (4) Comisia de lectori analizeaza scenariile filmelor de fictiune şi întocmeşte referate de specialitate, pe care le pune la dispoziţia membrilor comisiei de selecţie.   ...        (5) Activitatea comisiei de lectori este o activitate ajutatoare destinata exclusiv membrilor respectivei comisii de selecţie. Întreaga responsabilitate privind selecţia şi evaluarea proiectelor revine exclusiv membrilor comisiei de selecţie.   ...       
				 + 
			  Articolul 20         (1) Componenta comisiilor de selecţie a proiectelor cinematografice se stabileste, până la data limita de depunere a dosarelor de concurs, prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, după consultarea uniunilor şi asociaţiilor din domeniul cinematografiei.   ...        (2) Componenta comisiilor poate include şi persoane care nu fac parte din uniunile sau asociaţiile din domeniul cinematografiei, cum ar fi: exploatanti de cinematografe, scriitori, actori sau specialisti din domeniul audiovizualului.   ...        (3) Membrii comisiilor de selecţie sunt desemnaţi pentru fiecare sesiune de concurs.   ...        (4) Persoanele propuse pentru comisiile de selecţie şi pentru comisia de lectori, membrii familiilor acestora sau rudele lor de gradul I nu pot participa, în nicio calitate, la realizarea unui proiect cinematografic inscris în sesiunea respectiva de concurs.   ...        (5) Pentru activitatea desfăşurată în cadrul comisiilor, pe perioada sesiunii de concurs, membrii acestora, inclusiv membrii comisiei de lectori, vor fi remunerati, pe bază de contracte, din bugetul Fondului cinematografic, într-un cuantum stabilit de Consiliu.   ...       
				 + 
			  Articolul 21     Comisiile de selecţie vor primi, prin grija secretariatului tehnic, urmatoarele documente, la termenele precizate, pe bază de proces-verbal de predare-primire, după cum urmeaza:                  
					 
				  Documentul  Termen de predare    
					 
				  1.  Regulamentul de concurs  Prima sesiune de lucru a comisiei    
					 
				  2.  Dosarele de scenariu, conform art. 25 alin. (2) şi (3) şi art. 27  Prima sesiune de lucru a comisiei    
					 
				  3.  Formularele-tip pentru fişele de evaluare şi notare a scenariilor, conform anexelor nr. 9a)-9f) la prezentul regulament  Prima sesiune de lucru a comisiei    
					 
				  4.  Plicurile sigilate conform art. 28 alin. (5) şi (6)  La finalizarea evaluării scenariilor şi după semnarea de către toţi membrii a clasamentului întocmit    
					 
				  5.  Dosarele de proiect aferente scenariilor selecţionate de comisie, întocmite conform art. 27 şi art. 38 alin. (5)  După întocmirea clasamentului şi deschiderea plicurilor         
				 + 
			  Articolul 22         (1) În prima sesiune de lucru, membrii comisiei de selecţie şi ai comisiei de lectori semneaza declaratia de confidentialitate, prevăzută în anexa nr. 2 la prezentul regulament.   ...        (2) Directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei va stabili, împreună cu membrii comisiilor de selecţie, data până la care acestia vor finaliza analiza şi selecţia proiectelor cinematografice, în conformitate cu prevederile legii şi ale prezentului regulament.   ...        (3) În acest scop, secretariatul tehnic al concursului va preda comisiilor de selecţie, pe bază de proces-verbal, dosarele de scenariu, sub forma securizata, insotite de formularele-tip pentru fisele de evaluare şi de notare a acestora, conform prezentului regulament.   ...       
				 + 
			  Articolul 23     Promovarea scenariilor în etapa a doua de concurs se va face cu stricta respectare a spiritului legii şi a prezentului regulament.       
				 + 
			  Secţiunea a III-a   Intocmirea dosarelor de concurs    
				 + 
			  Articolul 24     În vederea participării la concursul de proiecte cinematografice, documentaţia şi formularele necesare vor fi puse la dispoziţia solicitantilor de secretariatul tehnic al concursului, precum şi prin publicarea pe site-ul www.cncinema.ro.     
				 + 
			  Articolul 25         (1) Producătorii de filme, participanti la concursul de proiecte cinematografice, vor întocmi în acest scop, potrivit prevederilor legii şi ale prezentului regulament, dosarul de scenariu de film şi dosarul de proiect.   ...        (2) Dosarele se vor depune la secretariatul tehnic al concursului.   ...        (3) Dosarele de scenariu de film se depun sub forma securizata, fără sa conţină numele scenaristului, regizorului, producătorului sau alt indiciu care ar face posibila identificarea acestora.   ...       
				 + 
			  Articolul 26     Dosarul de scenariu va contine urmatoarele documente:  1. pentru filme de lung metraj de fictiune:      a) scenariul de film, întocmit în format standard conform anexei nr. 4 la prezentul regulament, cu un numar de minimum 75 de pagini scrise;   ...        b) rezumatul scenariului, maximum 5 pagini scrise;   ...        c) conceptia regizorala, cu motivatia regizorala, aprecierea stilului şi a laturii vizuale a filmului, maximum 3 pagini scrise;   ...    2. pentru filme documentare şi de animatie:      a) scenariul de film, întocmit în format standard conform anexei nr. 4;   ...        b) conceptia regizorala, cu motivatia regizorala, aprecierea stilului şi a laturii vizuale a filmului, maximum 3 pagini scrise;   ...        c) pentru filmele documentare, orice informaţii care sunt relevante pentru susţinerea temei, lista persoanelor care urmeaza a fi intervievate sau lista materialelor de arhiva, după caz;   ...        d) pentru filmele de animatie, orice informaţii care sunt relevante pentru susţinerea scenariului, schite ale personajelor, descrierea personajelor, schita de ambianta plastica, dacă este cazul;   ...    3. pentru filme de scurt metraj de fictiune:      a) scenariul de film, întocmit în format standard conform anexei nr. 4, cu un numar de maximum 60 de pagini scrise;   ...        b) rezumatul scenariului, maximum 3 pagini scrise;   ...        c) conceptia regizorala, cu motivatia regizorala, aprecierea stilului şi a laturii vizuale a filmului, maximum 3 pagini scrise;   ...    4. pentru dezvoltarea de proiecte, filme de lung metraj de fictiune, documentare şi de animatie:      a) subiectul şi un rezumat al scenariului de maximum 20 de pagini, cu indicarea materialului literar care a stat la baza acestuia, dacă este cazul, şi cu prezentarea operei literare după care se propune adaptarea;   ...        b) scenariul de film propus pentru dezvoltare, în faza în care acesta este elaborat, dacă este cazul, întocmit în format standard conform anexei nr. 4;   ...        c) descrierea proiectului;   ...        d) alte informaţii relevante pentru susţinerea necesităţii dezvoltării proiectului.   ...       
				 + 
			  Articolul 27     Dosarul de proiect se întocmeşte de către persoanele fizice şi juridice autorizate ca atare şi care solicită credit direct şi va cuprinde urmatoarele documente:  1. lista cu autorii filmului: regizor, autorul operei originale, dacă este cazul, autorul scenariului, autorul dialogului, dacă este cazul, autorul muzicii special create, dacă este cazul, autorul animatiei sau alti autori, după caz;  2. opţiunea asupra dreptului de exploatare cinematografica a operei originale care a stat la baza scenariului;  3. contract cu clauza suspensiva între producător şi autorul scenariului, precum şi între producător şi regizor, care să ateste cesiunea exclusiva către producător a drepturilor de realizare şi exploatare a filmului respectiv, cu respectarea Legii nr. 8/1996, cu modificările ulterioare;  4. curriculum vitae al scenaristului, regizorului şi producătorului persoana juridica şi/sau fizica, autorizata ca atare, precum şi al persoanei fizice desemnate de persoana juridica să aibă calitatea de producător;  5. devizul de productie al proiectului, întocmit pe capitole de cheltuieli, conform anexei nr. 3 la prezentul regulament; devizul va contine costuri care nu pot depăşi urmatoarele cote maximale:  - 10% - onorariul (profitul) societatilor producătoare;  - 10% - cheltuielile neprevazute;  - 5% - onorariul pentru activitatea de regizor, precum şi pentru cesiunea drepturilor provenite din aceasta activitate;  - 4% - onorariul pentru scrierea scenariului, precum şi a dialogurilor şi cesiunea exclusiva privind exploatarea scenariului în cadrul operei cinematografice;  - 4% - remuneratia producătorului executiv;  - 4% - onorariul platit pentru muzica special creata.  În cazul coproductiilor cinematografice, cu excepţia onorariului (profitul) societatilor producătoare şi a cheltuielilor neprevazute, la care se aplică procentul contributiei financiare a fiecarui coproducator, restul cotelor maximale se aplică la bugetul general şi ele vor fi respectate de către coproducatorul român, dacă aceste cheltuieli îi revin acestuia.  Se accepta prezentarea devizului şi într-un format standard, de exemplu Movie Magic;  6. planul de finanţare a proiectului, întocmit conform anexei nr. 5 la prezentul regulament, care trebuie să evidenţieze:      a) contribuţia proprie la finantarea unui proiect, care trebuie să fie de minimum 6% din bugetul total al productiei şi care poate fi constituita din: sume în numerar, servicii sau aport în natura; contribuţiile în numerar vor fi dovedite prin extras de cont bancar ori prin documente contabile atestand cheltuielile efectuate, iar cele în servicii sau în natura, prin documente care să ateste capacitatea tehnica proprie a solicitantului de a le efectua;   ...        b) contribuţiile coproducatorilor sau cofinantatorilor, dovedite prin: contracte de cofinantare ori coproductie, scrisori ferme de cofinantare sau coproductie, din care să rezulte cota de participare la finantarea proiectului, contracte de prevanzare a filmului sau orice alte surse atrase; în cazul coproductiilor cinematografice, trebuie să se mentioneze cuantumul participării financiare a partenerului strain, contribuţia proprie de minimum 6% referindu-se la participarea părţii române;   ...    7. planul de productie al filmului, cu menţionarea perioadelor calendaristice, pe etape de pregatire şi de filmare, cu specificarea numarului de zile de filmare şi de mixaj-sonorizare, cat şi a datei estimative de finalizare a copiei standard a filmului; planul de productie se întocmeşte potrivit anexei nr. 6 la prezentul regulament;  8. declaratia producătorului, conform anexei nr. 7 la prezentul regulament, în legătură cu:      a) numărul de spectatori inregistrati în salile de cinematograf din tara, pentru unul dintre filmele produse începând cu anul 1997;   ...        b) recunoasterea internationala pentru unul dintre filmele produse începând cu anul 1997: premii şi/sau selectii la festivalurile de filme acreditate oficial de către F.I.A.P.F., conform listei comunicate de Centrul Naţional al Cinematografiei;   ...        c) succesul comercial pentru exploatarea în salile de cinematograf din strainatate şi difuzarea la posturile de televiziune din tara şi din strainatate a unuia dintre filmele produse începând cu anul 1997; în declaratia producătorului se vor menţiona expres documentele în baza cărora a fost completata;   ...        d) situaţia rambursarii creditelor primite de la Fondul cinematografic, dacă este cazul, în functie de prevederile legale care au stat la baza incheierii contractelor de creditare începând cu anul 1997 şi până în prezent;   ...    9. declaratia regizorului, conform anexei nr. 8 la prezentul regulament, în legătură cu:      a) numărul de spectatori inregistrati în salile de cinematograf din tara, pentru unul dintre filmele realizate în cariera; pentru filmele realizate înainte de 1997 se va tine cont de pragul de referinţa al anului respectiv, calculat pe baza datelor statistice existente;   ...        b) recunoasterea internationala pentru unul dintre filmele realizate în întreaga cariera: premii şi/sau selectii la festivalurile de filme acreditate oficial de F.I.A.P.F., conform listei comunicate de Centrul Naţional al Cinematografiei;   ...        c) succesul comercial pentru exploatarea în salile de cinematograf din strainatate şi difuzarea la posturile de televiziune din tara şi din strainatate a unuia dintre filmele realizate începând cu anul 1997; declaratia regizorului se întocmeşte cu menţionarea expresa a documentelor în baza cărora a fost completata;   ...    10. solicitarea privind alocarea de credite peste limita de 50%, în situaţia filmelor dificile şi de buget redus.     
				 + 
			  Articolul 28         (1) Dosarul de scenariu de film şi dosarul de proiect se depun şi se înregistrează la secretariatul tehnic al concursului, până la data limita stabilita în acest sens şi comunicata public.   ...        (2) Dosarul de scenariu de film se va depune în cate 5 (cinci) exemplare, iar dosarul de proiect se va depune în cate 2 (doua) exemplare.   ...        (3) Dosarul de scenariu de film se depune sub forma securizata, fără sa conţină numele scenaristului, regizorului, producătorului sau vreun alt indiciu care ar face posibila identificarea acestora.   ...        (4) Descoperirea de către comisia de selecţie a unor elemente care ar fi de natura sa faciliteze identificarea autorilor unui proiect cinematografic, precum şi comunicarea prin orice mijloace a continutului scenariului de film sau a oricăror alte informaţii care ar putea duce la aceasta identificare atrage eliminarea proiectului respectiv din concurs. Comisia de selecţie se pronunţă în acest sens printr-o hotărâre.   ...        (5) Odata cu dosarul de scenariu se depune un plic sigilat în care sunt trecute titlul proiectului, numele scenaristului, numele regizorului şi denumirea producătorului, persoana fizica şi/sau juridica, autorizate ca atare.   ...        (6) Prin grija secretariatului tehnic al concursului, fiecare dosar de scenariu de film va primi un numar de la 1 la "n", diferit de numărul de înregistrare oficial, care nu va fi completat în faţa depunatorului. Acelasi numar va fi trecut şi pe plicul sigilat care contine datele de identificare a proiectului.   ...        (7) La terminarea etapei de selecţie a scenariilor de film, secretariatul tehnic al concursului va inmana comisiei de selecţie plicurile sigilate, depuse odata cu scenariile de film, care vor fi deschise pentru a fi identificati autorii proiectului.   ...        (8) După deschiderea plicurilor şi identificarea autorilor proiectului pentru scenariile de film selectionate pentru etapa a doua, cea de selecţie a proiectelor, secretariatul tehnic al concursului va trimite comisiei de selecţie dosarele de proiect.   ...         
				 + 
			  Secţiunea a IV-a   Selecţia scenariilor pentru filmele de fictiune    
				 + 
			  Articolul 29         (1) Comisia de selecţie pentru proiectele filmelor de fictiune de lung şi scurt metraj analizeaza intr-o primă etapa calitatea scenariilor pentru fiecare proiect, care vor fi lecturate şi analizate sub forma securizata, conform prevederilor prezentului regulament.   ...        (2) Aprecierea valorii artistice a scenariilor pentru filmele de fictiune se face prin acordarea de note de la 1 la 10 pentru fiecare criteriu de selecţie prevăzut în fisa de notare a scenariului, conform anexei nr. 9a) la prezentul regulament, astfel:   ...    1. subiectul;  2. dialogul;  3. construcţia dramaturgica;  4. potentialul de interes şi impactul asupra publicului autohton;  5. potentialul de reprezentare artistica şi de public pe plan international.     
				 + 
			  Articolul 30         (1) Nota acordată fiecarui scenariu de către fiecare membru al comisiei va rezultă din efectuarea mediei aritmetice a notelor acordate pentru fiecare criteriu de mai sus.   ...        (2) Stabilirea notei finale a fiecarui scenariu de către comisia de selecţie se face, conform anexei nr. 9g) la prezentul regulament, prin efectuarea mediei aritmetice a notelor pentru scenariu acordate de către fiecare membru al comisiei, în condiţiile alin. (1).   ...        (3) În cazul filmelor de fictiune, de lung şi scurt metraj, la evaluarea finala a scenariilor, fisele de notare ale fiecarui scenariu, completate conform condiţiilor alin. (2), care conţin cea mai mare şi cea mai mica medie, nu se vor lua în considerare la stabilirea notei finale a scenariului.   ...       
				 + 
			  Articolul 31         (1) La finalul procesului de evaluare a scenariilor, comisia de selecţie, împreună cu directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei, va stabili clasamentul scenariilor în ordinea descrescatoare a notelor obtinute. Clasamentul astfel stabilit se semneaza de toţi membrii comisiei de selecţie, precum şi de directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei.   ...        (2) Scenariile care nu au obţinut cel puţin media finala 7 vor fi eliminate din concurs.   ...         
				 + 
			  Secţiunea a V-a   Selecţia scenariilor pentru filmele documentare şi de animatie    
				 + 
			  Articolul 32         (1) Comisia de selecţie pentru proiectele filmelor documentare şi de animatie analizeaza intr-o primă etapa, pentru fiecare proiect, calitatea scenariilor pentru filmele de animatie, respectiv de descriere a proiectului pentru filmele documentare.   ...        (2) Scenariile şi descrierile de proiect vor fi lecturate şi analizate sub forma securizata, conform prevederilor prezentului regulament.   ...        (3) Aprecierea valorii artistice a scenariului pentru filmele de animatie se face prin acordarea de note de la 1 la 10 pentru fiecare criteriu de selecţie prevăzut în fisa de notare a scenariului, conform anexei nr. 9b) la prezentul regulament, astfel:   ...    1. subiectul;  2. schitele, desenele personajelor; descrierea lor;  3. potentialul de interes şi impactul asupra publicului;  4. potentialul de reprezentare pe plan international.      (4) Aprecierea valorii descrierii proiectelor pentru filme documentare se face prin acordarea de note de la 1 la 10, pentru fiecare criteriu de evaluare prevăzut în fisa de notare, conform anexei nr. 9c) la prezentul regulament, astfel:   ...    1. originalitatea şi gradul de interes şi de noutate ale temei propuse;  2. originalitatea tratarii temei cinematografice propuse;  3. potentialul de interes şi impactul asupra publicului;  4. potentialul de reprezentare pe plan international.     
				 + 
			  Articolul 33     Stabilirea notei scenariului pentru filmele de animatie sau a descrierii proiectului pentru filmele documentare, precum şi a mediei finale se face în condiţiile procedurale prevăzute la art. 30.     
				 + 
			  Articolul 34         (1) La finalul procesului de evaluare, comisia de selecţie împreună cu directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei vor stabili clasamentul scenariilor şi al descrierii de proiect, în ordinea descrescatoare a notelor obtinute. Clasamentul astfel întocmit se semneaza de toţi membrii comisiei de selecţie şi de directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei.   ...        (2) Scenariile sau descrierile de proiect care nu au obţinut cel puţin media finala 7 vor fi eliminate din concurs.   ...        (3) Clasamentele intocmite conform alin. (1) pot suferi modificari în etapa a doua, cea a selectiei proiectelor cinematografice.   ...         
				 + 
			  Secţiunea a VI-a   Selecţia proiectelor cinematografice pentru filme de fictiune, documentare şi de animatie, de lung şi scurt metraj    
				 + 
			  Articolul 35         (1) În a doua etapa a concursului sunt analizate dosarele de proiecte cinematografice ale caror scenarii au fost selectionate şi promovate în baza mediilor finale obtinute potrivit prevederilor prezentului regulament.   ...        (2) În aceasta a doua etapa, secretariatul tehnic al concursului preda membrilor comisiilor de selecţie dosarele de proiecte cinematografice aferente scenariilor selectionate.   ...        (3) Membrii comisiilor de selecţie vor întocmi fise de evaluare, conform anexei nr. 10 la prezentul regulament, pentru fiecare proiect cinematografic promovat în aceasta etapa a concursului, conform urmatoarelor criterii de evaluare:   ...        a) calitatea scenariului - care detine, potrivit notelor acordate şi coeficientului de importanţa stabilit prin prezentul regulament, o pondere de maximum 50% din totalul punctajului acordat; media finala a scenariului se multiplica cu coeficientul de importanţa acordat scenariului, respectiv 5, obtinandu-se punctajul total alocat scenariului;   ...        b) calitatea regizorului - care detine, potrivit notelor acordate şi coeficientului de importanţa stabilit prin prezentul regulament o pondere de maximum 25% din totalul punctajului acordat; criteriul "calitatea regizorului" se va evalua conform fisei de evaluare prevăzute în anexa nr. 11; în cazul filmelor realizate înainte de anul 1997, se va lua în calcul pragul de referinţa al anului în care a avut loc premiera cinematografica, care va fi calculat pe baza datelor statistice ale anului respectiv;   ...        c) calitatea producătorului - care detine, potrivit notelor acordate şi coeficientului de importanţa stabilit prin prezentul regulament, o pondere de maximum 25% din totalul punctajului acordat; criteriul "calitatea producătorului" se va evalua conform fisei de evaluare prevăzute în anexa nr. 12 la prezentul regulament.   ...        (4) Punctajul maxim care poate fi obţinut de un proiect este de 100 de puncte.   ...        (5) Punctajul fisei de evaluare a proiectului acordat de membrii comisiei de selecţie este calculat prin insumarea notelor stabilite pentru fiecare criteriu, multiplicat cu coeficientul de importanţa prevăzut la alin. (3).   ...        (6) Punctajul maxim pentru criteriul "calitatea regizorului" este în concordanta cu categoria de film regizat anterior şi poate fi de 25 de puncte, iar pentru criteriul "calitatea producătorului" punctajul maxim este în concordanta cu filmul propus anterior şi poate fi de 25 de puncte.   ...       
				 + 
			  Articolul 36     În cazul proiectelor de debut regizoral la categoria filmelor de fictiune de lung metraj, proiectele vor fi evaluate fiecare în parte, iar criteriul "calitatea regizorului" se va cuantifica conform anexei nr. 11a) la prezentul regulament.     
				 + 
			  Articolul 37         (1) Proiectele de film selectionate vor fi clasificate în functie de ordinea descrescatoare a punctajului final obţinut, pe liste separate, pentru fiecare dintre urmatoarele categorii de filme, după cum urmeaza:   ...        a) lista proiectelor cinematografice selectionate pentru filmele de fictiune de lung metraj;   ...        b) lista proiectelor cinematografice selectionate pentru filmele de fictiune de lung metraj, de debut;   ...        c) lista proiectelor cinematografice selectionate pentru filmele de scurt metraj de fictiune;   ...        d) lista proiectelor selectionate pentru filmele documentare şi de animatie.   ...        (2) Hotărârile comisiilor de selecţie reprezinta inscrisul care certifica selectionarea proiectelor pentru faza de finanţare şi se transmit directorului general al Centrului Naţional al Cinematografiei.   ...        (3) Hotărârile comisiilor de selecţie se semneaza de către membrii acestora şi de către directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei.   ...         
				 + 
			  Secţiunea a VII-a   Selecţia dosarelor pentru dezvoltarea proiectelor de film    
				 + 
			  Articolul 38         (1) Comisiile de selecţie analizeaza, în vederea acordarii creditului direct pentru dezvoltare, numai proiectele filmelor de lung metraj de fictiune, documentare şi de animatie.   ...        (2) Proiectele vor fi lecturate şi analizate conform prevederilor prezentului regulament.   ...        (3) Comisiile de selecţie analizeaza şi noteaza, potrivit secţiunii de concurs la care a fost depus proiectul, proiectele prezentate, astfel:   ...        a) pentru filmele de fictiune, aprecierea valorii artistice a proiectului se face prin acordarea de note de la 1 la 10 pentru fiecare criteriu de selecţie prevăzut în fisa de notare, conform anexei nr. 9d) la prezentul regulament, astfel:   ...    - subiectul sau gradul de interes al operei literare a carei adaptare se propune;  - calitatea sinopsisului sau a scenariului în faza în care a fost inaintat la concurs, dacă este cazul;  - potentialul de interes şi impactul asupra publicului;  - potentialul de reprezentare pe plan international;      b) pentru filmele documentare, aprecierea valorii artistice a proiectului se face prin acordarea de note de la 1 la 10 pentru fiecare criteriu de selecţie prevăzut în fisa de notare, conform anexei nr. 9e) la prezentul regulament, astfel:   ...    - calitatea şi originalitatea temei propuse;  - originalitatea tratarii cinematografice a temei propuse;  - potentialul de interes şi impactul asupra publicului;  - potentialul de reprezentare pe plan international;      c) pentru filmele de animatie, aprecierea valorii artistice a proiectului se face prin acordarea de note de la 1 la 10 pentru fiecare criteriu de selecţie prevăzut în fisa de notare, conform anexei nr. 9f) la prezentul regulament, astfel:   ...    1. subiectul;  2. calitatea desenelor, a schitelor şi a prezentarii personajelor;  3. potentialul de interes şi impactul asupra publicului;  4. potentialul de reprezentare artistica şi publică pe plan international.      (4) Dosarele de proiect vor cuprinde, pe lângă scenariu sau sinopsis, după caz, bugetul de dezvoltare al proiectului, planul de finanţare, descrierea activităţilor preconizate a fi realizate, conceptia regizorala, dacă regizorul a fost nominalizat, şi CV-ul scenaristului.   ...        (5) Intocmirea dosarelor pentru dezvoltarea proiectelor de film se face potrivit prevederilor art. 26 pct. 4 şi ale art. 27, aplicat în mod corespunzător acestui tip de credit.   ...        (6) Dosarele de la această categorie, care nu au obţinut cel puţin media finala 7 la criteriul valoare artistica, vor fi eliminate din concurs.   ...       
				 + 
			  Articolul 39         (1) Dosarele proiectelor de dezvoltare vor fi evaluate separat.   ...        (2) În etapa a 2-a a concursului, membrii comisiilor de selecţie vor întocmi fise de evaluare, conform anexei nr. 13 la prezentul regulament, pentru fiecare proiect de dezvoltare promovat în aceasta etapa a concursului, conform urmatoarelor ponderi de evaluare:   ...        a) valoarea artistica a proiectului detine o pondere de 50%;   ...        b) calitatea producătorului, care detine, potrivit coeficientului de importanţa stabilit prin prezentul regulament, o pondere de 50% din totalul punctajului acordat; criteriul "calitatea producătorului" se va evalua conform fisei de evaluare prevăzute în anexa nr. 12 la prezentul regulament.   ...        (3) Punctajul maxim care poate fi obţinut de un proiect de dezvoltare este de 100 de puncte.   ...        (4) În situaţia în care regizorul este nominalizat şi, ca urmare, la dosar exista şi conceptia regizorala, aceasta este inclusa în valoarea artistica a proiectului, dar nu se acordă punctaj pentru criteriul "calitatea regizorului".   ...        (5) Un producător nu poate primi în aceeasi sesiune de concurs credit direct pentru dezvoltare de proiect pentru mai mult de doua proiecte.   ...       
				 + 
			  Articolul 40         (1) La finalul procesului de evaluare, comisia de selecţie împreună cu directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei vor stabili clasamentul proiectelor de dezvoltare, în ordinea descrescatoare a punctelor obtinute. Clasamentul astfel întocmit se semneaza de către toţi membrii comisiei de selecţie şi de către directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei.   ...        (2) Hotărârile comisiilor de selecţie reprezinta inscrisul care certifica selectionarea proiectelor pentru faza de finanţare.   ...         
				 + 
			  Secţiunea a VIII-a   Acordarea creditelor directe pentru productie    
				 + 
			  Articolul 41         (1) Pot solicita credite directe pentru productie persoanele fizice şi persoanele juridice, autorizate ca atare, care au castigat o sesiune de selecţie şi care indeplinesc condiţiile prevăzute la  art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 , aprobata cu modificari şi completari prin  Legea nr. 328/2006 .   ...        (2) Pot incheia contracte de credite directe, pentru producţia filmelor realizate în sistem de coproductie, persoanele fizice şi juridice autorizate, care au castigat o sesiune de selecţie şi care indeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute la alin. (1), precum şi urmatoarele condiţii:   ...        a) coproducatorii români au o participare de minimum 10% din bugetul de productie al filmului, în cazul coproductiilor multilaterale, şi de minimum 20% din bugetul de productie al filmului, în cazul coproductiilor bilaterale, în condiţiile prevăzute de prezentul regulament;   ...        b) coproducatorii deţin, pe bază de contract de coproductie, dreptul de coproprietate asupra negativului filmului, corespunzător contributiei fiecaruia, şi sunt deţinători ai dreptului de exploatare a filmului pe teritoriul României;   ...        c) coproducatorii îşi asuma obligaţia ca pe genericul filmului şi în toate materialele publicitare sa mentioneze faptul ca filmul a fost realizat cu sprijinul financiar al Centrului Naţional al Cinematografiei.   ...        (3) Coproductiile care se realizează în baza Convenţiei europene asupra coproductiilor cinematografice se produc în baza criteriilor şi condiţiilor stabilite pentru această categorie de filme prin  Legea nr. 28/2002 .   ...       
				 + 
			  Articolul 42         (1) Creditul direct nu poate depăşi 50% din valoarea totala a bugetului de productie al proiectului cinematografic.   ...        (2) În cazul coproductiilor cu participare românească, procentul prevăzut la alin. (1) se referă la bugetul părţii române.   ...        (3) Sunt exceptate de la limita de acordare a creditului direct prevăzută la alin. (1) filmele dificile şi de buget redus, definite ca atare prin dispozitiile legii şi ale prezentului regulament.   ...       
				 + 
			  Articolul 43         (1) Consiliul nu poate acorda credit direct pentru doua proiecte de film de lung metraj, selectionate în cadrul unei sesiuni de concurs, care urmeaza să fie realizate de acelasi regizor. Regizorul poate opta pentru proiectul pe care doreste sa îl realizeze, dintre cele selectionate. În aceasta situaţie, producătorul celui de-al doilea proiect selectionat poate inlocui regizorul, cu condiţia ca noul regizor să aibă cel puţin acelasi punctaj sau superior, la criteriul calitatea regizorului, caz în care se va realiza o noua ierarhie.   ...        (2) Consiliul va decide cuantumul acordat pentru fiecare proiect în functie de bugetul alocat fiecarei sesiuni şi de criteriile prevăzute de lege, astfel:   ...        a) proiectul cel mai bine plasat din cadrul fiecarei categorii va primi creditul solicitat, cu condiţia ca acesta sa nu depăşească 50% din bugetul productiei respective, cu excepţia filmelor dificile şi de buget redus;   ...        b) faţă de proiectul cel mai bine plasat, în alocarea creditelor pentru proiectele situate pe locurile urmatoare, din cadrul fiecarei categorii, poate fi stabilit un procent de scadere ce se va aplica în functie de situarea acestuia în ierarhia stabilita de comisia de selecţie.   ...        (3) În analiza economico-financiară în vederea alocarii creditelor directe Consiliul poate solicita expertiza financiară a unor experti independenti sau specialisti din cadrul Centrului Naţional al Cinematografiei.   ...       
				 + 
			  Articolul 44     Acordarea creditelor directe pentru proiectele cinematografice selectionate care au înregistrat un punctaj egal se face pe baza urmatoarelor criterii de departajare:  - nivelul contributiei financiare confirmate la momentul inscrierii proiectului în concurs;  - promovarea coproductiilor cinematografice.     
				 + 
			  Articolul 45         (1) Comisiile de selecţie a proiectelor cinematografice şi Consiliul vor analiza proiectele selectionate şi vor stabili productiile cinematografice care se încadrează în categoria filmelor dificile şi de buget redus.   ...        (2) În cazul filmelor dificile şi de buget redus, comisiile de selecţie împreună cu Consiliul vor stabili, în conformitate cu prevederile dispoziţiilor legii, cuantumul creditelor directe, care se pot acorda cu depăşirea limitei de 50% din bugetul de productie al filmelor respective.   ...       
				 + 
			  Articolul 46     Beneficiarii creditelor, precum şi persoanele desemnate în calitate de producător nu pot solicita noi credite în cazul în care au fost incalcate termenele legale.     
				 + 
			  Articolul 47         (1) Filmul dificil se caracterizeaza prin:   ...    - nivel ridicat de risc creativ;  - innoirea limbajului cinematografic prin modalităţi narative şi de exprimare inedite;  - oferirea unei alternative artistice la cinematograful comercial.      (2) Filmul dificil atinge cel puţin 3 dintre urmatoarele obiective:   ...    - sunt filme de interes cultural de mare complexitate şi a caror realizare prezinta un grad sporit de dificultate;  - implementeaza noi tehnologii cinematografice într-un stil creativ şi inovator;  - promovează idei noi şi inventive în forma şi conţinutul filmului finanţat;  - au sanse minime sau chiar sunt lipsite de posibilitatea unui succes comercial datorita stilului experimental în care sunt realizate;  - promovează debuturi de lung metraj, scurtmetraje ori filme-pilot sub 10 minute, cu excepţia reclamelor;  - sprijina dezvoltarea comunitatilor de creatie şi de realizare a filmelor din cel puţin două tari (coproductii).      (3) Filmul de interes cultural de mare complexitate şi a cărui realizare prezinta un grad sporit de dificultate este filmul care indeplineste cumulativ cel puţin 3 dintre urmatoarele condiţii:   ...    1. film de epoca;  2. peste 10 locatii de filmare;  3. filmarea în exterior a cel puţin 50% din metrajul util al filmului;  4. filmari speciale, peste 20% din metrajul util al filmului, cu efecte speciale, pirotehnie, filmari aeriene, subacvatice, cascade şi/sau altele de acest gen ori cu efecte speciale realizate în postproductie;  5. filmari de noapte, peste 20% din metrajul util al filmului;  6. filmari cu copii, peste 10% din metrajul util al filmului;  7. filmari cu animale, peste 10% din metrajul util al filmului;  8. utilizarea unei distributii cu peste 20 de actori în roluri principale şi secundare;  9. confectionarea unui numar de peste 20 de costume pentru roluri principale şi secundare;  10. realizarea unui numar de peste 10 decoruri special amenajate;  11. sunt realizate în 2D sau 3D, în totalitate ori parţial; în acest caz se considera condiţie realizata dacă filmul are 50% animatie în 2D sau 3D;  12. prezinta evenimente unice, a caror fixare în imagini nu se mai poate repeta niciodata, ele având importanţa de document filmat;  13. se remarca prin originalitatea sau ineditul temei propuse;  14. dezvaluie o viziune originala asupra istoriei şi culturii româneşti sau ale minoritatilor din România.     
				 + 
			  Articolul 48         (1) Filmele de buget redus se considera a fi filmele care au bugete considerabil mai mici decat bugetul mediu al unui film din aceeasi categorie, realizat în anul precedent.   ...        (2) În categoria filmelor menţionate la alin. (1) se includ proiectele care au un buget cu minimum 50% mai mic decat bugetul mediu al unui film din aceeasi categorie, realizat în anul precedent.   ...        (3) Bugetul mediu pentru fiecare categorie, realizat în anul precedent, va fi publicat pe site-ul Centrului Naţional al Cinematografiei.   ...       
				 + 
			  Articolul 49     Contractele se incheie numai după verificarea dosarului financiar al proiectului de film de către Consiliu, dosar prin care trebuie să se ateste faptul ca finantarea integrală a proiectului, atât ca sume, cat şi ca termene, este asigurata.     
				 + 
			  Articolul 50     Creditul direct pentru productie se acordă astfel:      a) până la 50% din suma totala stabilita, la inceputul perioadei de pregatire;   ...        b) diferenţa din valoarea rămasă se aloca pe parcursul realizării proiectului, astfel:   ...    - până la 20%, la solicitarea producătorului ori a producătorului delegat, la jumatatea filmarilor, pe baza rapoartelor de productie semnate de regizor şi de producător sau de producătorul delegat, după caz;  - până la 20%, la solicitarea producătorului, la sfârşitul filmarilor, pe baza rapoartelor de productie şi a procesului-verbal de încheiere a filmarilor, semnate de regizor şi de producător;  - 10%, la solicitarea producătorului, odata cu indeplinirea urmatoarelor condiţii cumulative: predarea copiei standard sau a matritei video; predarea unui audit care să certifice corecta utilizare a creditului acordat, participarea financiară a coproducatorilor/finantatorilor proiectului, precum şi aportul producătorului şi prezentarea unui contract de distribuire sau a angajamentului de distribuire, în cazul în care distribuirea este efectuata de către producător;      c) în situaţia în care prima transa este mai mica de 50%, diferenţa se va repartiza corespunzător la transele urmatoare.   ...       
				 + 
			  Articolul 51     Directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei poate să suspende sau, după caz, sa rezilieze contractele de acordare a creditului financiar, poate solicita restituirea sumelor virate din credit şi poate declansa procedura executarii silite, potrivit legii, în urmatoarele situaţii:      a) beneficiarul creditului direct nu prezinta Centrului Naţional al Cinematografiei situaţia cheltuielilor efectuate şi documentele justificative în termen de maximum 15 zile de la data solicitarii;   ...        b) beneficiarul creditului direct nu respecta oblibaţiile contractuale asumate faţă de Centrul Naţional al Cinematografiei.   ...       
				 + 
			  Articolul 52         (1) Beneficiarul unui credit direct, acordat potrivit dispoziţiilor legii, este obligat sa tina evidenţa contabilă a incasarilor pentru filmul pentru care i s-a acordat creditul, în cont analitic distinct, pe toata durata returnarii creditului.   ...        (2) Beneficiarul creditului direct este obligat sa puna la dispoziţie Centrului Naţional al Cinematografiei, la cerere, toate documentele contabile solicitate.   ...       
				 + 
			  Articolul 53     Proiectele cinematografice care au beneficiat de credite directe pentru productie trebuie să fie prezentate la premiera, potrivit legii, prin proiectie pe ecrane.       
				 + 
			  Secţiunea a IX-a   Acordarea creditelor directe pentru dezvoltare de proiect    
				 + 
			  Articolul 54         (1) Creditul direct pentru dezvoltarea de proiect se acordă exclusiv proiectelor filmelor de lung metraj de fictiune, documentare sau de animatie, care au fost declarate castigatoare ale concursurilor de selecţie pentru această categorie de credit, conform hotărârilor finale emise de comisiile de selecţie şi Consiliu.   ...        (2) Creditul direct pentru dezvoltare de proiect se poate acorda pentru documentare şi prospectii, pentru scrierea sau rescrierea scenariului, angajarea de specialisti dramaturgi sau pentru acoperirea altor cheltuieli legate de dezvoltarea proiectului.   ...        (3) Creditul direct pentru dezvoltare de proiect nu va depăşi pragul minim prevăzut la  art. 29 din Legea nr. 143/1999  privind ajutorul de stat, republicată.   ...        (4) Creditul direct pentru dezvoltare de proiect nu poate depăşi cuantumul de 3% din valoarea creditului mediu de productie al unui film de fictiune, documentar sau de animatie, după caz, realizat în anul precedent.   ...       
				 + 
			  Articolul 55     Pot solicita credit direct pentru dezvoltare de proiect persoanele fizice sau juridice autorizate ale caror proiecte de dezvoltare au fost declarate castigatoare ale unei sesiuni de concurs şi indeplinesc urmatoarele condiţii:      a) sunt inscrise în Registrul cinematografiei;   ...        b) au un capital social de minimum 20.000 lei, în cazul persoanelor juridice, respectiv prezinta o scrisoare de garantie bancara, în echivalent suma, emisa în favoarea Centrului Naţional al Cinematografiei, în cazul persoanelor fizice;   ...        c) prezinta dosarul proiectului întocmit în conformitate cu prevederile prezentului regulament.   ...       
				 + 
			  Articolul 56         (1) Creditul direct pentru dezvoltare de proiect se acordă în baza contractului de creditare incheiat între Centrul Naţional al Cinematografiei, în calitate de creditor, şi producătorul filmului, în calitate de beneficiar.   ...        (2) Cuantumul creditului direct ce se acordă prin contractul incheiat între Centrul Naţional al Cinematografiei şi producătorul filmului este stabilit de Consiliu în etapa de finanţare a concursului de selecţie a proiectelor cinematografice.   ...       
				 + 
			  Articolul 57         (1) Proiectele care au beneficiat de credite pentru dezvoltare vor fi inscrise în mod obligatoriu la concursurile de selecţie pentru producţia proiectelor cinematografice, în termen de maximum un an de la incheierea contractului de creditare pentru dezvoltare.   ...        (2) În cazul în care proiectul respectiv nu este declarat castigator la 4 concursuri succesive, beneficiarul creditului este obligat sa îl restituie.   ...        (3) În cazul proiectelor castigatoare, suma acordată drept credit de dezvoltare se cumuleaza cu creditul de productie acordat proiectului şi nu poate depăşi 50% din bugetul filmului, cu excepţia filmelor dificile şi de buget redus.   ...           
				 + 
			  Capitolul III   Acordarea sprijinului financiar nerambursabil    
				 + 
			  Articolul 58     Centrul Naţional al Cinematografiei acorda din Fondul cinematografic, în condiţiile prevederilor legale în vigoare şi ale prezentului regulament, sprijin financiar nerambursabil persoanelor fizice şi juridice autorizate.     
				 + 
			  Secţiunea I   Sprijinul financiar nerambursabil pentru succes de public    
				 + 
			  Articolul 59         (1) Sprijinul financiar nerambursabil pentru succes de public se acordă la solicitarea producătorilor şi regizorilor unui film, separat, în proportie egala, pentru realizarea unui nou proiect cinematografic, dacă acesta a fost declarat castigator al concursului de selecţie organizat în condiţiile legii şi ale prezentului regulament.   ...        (2) Sprijinul financiar va fi acordat producătorilor şi regizorilor pentru unul dintre filmele realizate împreună şi care a înregistrat, în salile de cinematograf sau alte sali destinate vizionarii cu public, un numar de spectatori mai mare decat numărul de platitori definit ca prag de referinţa pentru anul respectiv.   ...        (3) Pragul de referinţa pentru filmele româneşti se stabileste de Centrul Naţional al Cinematografiei la inceputul fiecarui an, pe baza datelor statistice înregistrate în salile de cinematograf din România în anul precedent, reprezentand media numarului de spectatori inregistrati la această categorie de filme.   ...        (4) Odata cu stabilirea pragului de referinţa anual, Centrul Naţional al Cinematografiei va calcula, pe baza datelor statistice înregistrate în salile de cinematograf din tara, tariful mediu al biletelor de intrare din anul precedent, pentru această categorie de filme.   ...        (5) Centrul Naţional al Cinematografiei va comunică, până la data de 31 martie a anului în curs, pragul anual de referinţa şi tariful mediu al biletelor de intrare, înregistrate în anul precedent, pentru filmele româneşti sau realizate în coproductie, în conformitate cu prevederile legii şi ale prezentului regulament.   ...       
				 + 
			  Articolul 60         (1) Cuantumul sprijinului financiar automat pentru succes de public se calculeaza, pentru fiecare film, prin înmulţirea numarului de spectatori, care a depasit pragul de referinţa stabilit în anul precedent, cu tariful mediu al biletelor de intrare înregistrat în aceeaşi perioadă de timp.   ...        (2) Sprijinul financiar automat pentru succes de public se acordă numai la cererea producătorului, exclusiv pentru producţia unui nou film, în condiţiile prevederilor legii şi ale prezentului regulament.   ...        (3) Aceasta suma se acordă separat, în proportie egala producătorului şi regizorului filmului, pentru realizarea unui nou proiect cinematografic, dacă acesta a fost declarat castigator al concursului de selecţie organizat în condiţiile legii şi ale prezentului regulament.   ...        (4) Sprijinul financiar automat pentru succes de public se acordă producătorilor doar pentru filmele româneşti sau realizate în coproductie cu participare românească.   ...        (5) Sprijinul financiar automat pentru succes de public se acordă regizorilor şi în situaţia filmelor în coproductie cu participare românească doar în cazul în care au incheiate contracte ferme.   ...       
				 + 
			  Articolul 61         (1) Sprijinul financiar automat pentru succes de public se acordă din Fondul cinematografic, în baza unui contract incheiat între Centrul Naţional al Cinematografiei şi beneficiarii sprijinului.   ...        (2) Sprijinul financiar automat pentru succes de public se acordă după incheierea contractului de creditare, pentru producţia unui film ce se realizează potrivit prevederilor legii şi ale prezentului regulament.   ...       
				 + 
			  Articolul 62     Sprijinul financiar automat pentru succes de public se acordă o singură dată, pentru acelasi film, producătorilor şi regizorilor acestuia.       
				 + 
			  Secţiunea a II-a   Sprijinul financiar nerambursabil pentru calitatea artistica    
				 + 
			  Articolul 63         (1) Sprijin financiar automat pentru calitatea artistica a filmului se acordă o singură dată pentru acelasi film, producătorului şi regizorului acestuia, pentru un film selectionat sau premiat la festivalurile de categoria A.   ...        (2) Cuantumul acestui sprijin este echivalent cu cuantumul maxim al sprijinului financiar automat pentru succes de public acordat în anul respectiv.   ...        (3) Aceasta suma se acordă separat, în proportie egala producătorului şi regizorului filmului, pentru realizarea unui nou proiect cinematografic, dacă acesta a fost declarat castigator al concursului de selecţie organizat în condiţiile prezentului regulament.   ...        (4) Sprijinul financiar automat pentru calitatea artistica se acordă numai la cererea producătorului, exclusiv pentru producţia unui nou film, în condiţiile prezentului regulament.   ...        (5) Sprijinul financiar automat pentru calitatea artistica se acordă producătorilor doar pentru filmele româneşti sau realizate în coproductie cu participare românească.   ...        (6) Sprijinul financiar automat pentru calitatea artistica se acordă regizorilor în situaţia filmelor în coproductie cu participare românească, doar în cazul în care au incheiate contracte ferme.   ...         
				 + 
			  Secţiunea a III-a   Sprijinul financiar nerambursabil pentru distribuirea şi exploatarea filmelor şi pentru functionarea cinematografelor de arta    
				 + 
			  Articolul 64     Centrul Naţional al Cinematografiei acorda, în condiţiile legii şi ale prezentului regulament, sprijin financiar nerambursabil pentru distribuirea şi exploatarea filmelor şi pentru functionarea cinematografelor de arta.     
				 + 
			  Articolul 65     Pot solicita sprijin financiar nerambursabil pentru distribuirea şi exploatarea filmelor româneşti sau realizate în coproductie cu participare românească persoanele fizice şi persoanele juridice autorizate ca atare, care indeplinesc condiţiile stabilite la  art. 29 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 , aprobata cu modificari şi completari prin  Legea nr. 328/2006 .     
				 + 
			  Articolul 66     Dosarul pentru acordarea sprijinului financiar pentru distribuirea de filme româneşti sau realizate în coproductie se întocmeşte de către distribuitorii de filme şi va contine urmatoarele documente:  1. cererea pentru acordarea sprijinului de distribuire întocmită conform anexei nr. 14 la prezentul regulament;  2. catalogul filmelor distribuite;  3. devizul de cheltuieli pentru distribuirea filmului, care va include urmatoarele categorii de costuri:      a) costuri pentru realizarea materialelor publicitare, afise, fotografii, vorspane şi altele de acest gen;   ...        b) costuri pentru spatii publicitare, spoturi radio şi TV, afisaj, publicitate în presa scrisa;   ...        c) costuri promotionale pentru organizarea unor avanpremiere, vizionari cu presa, receptii, gala filmului;   ...        d) costuri pentru realizarea copiilor de filme, subtitrare, dublaj, transport;   ...        e) costuri legate de achizitionarea drepturilor de distribuţie;   ...        f) alte cheltuieli în vederea distribuirii filmului;   ...    4. planul de distribuire al filmului şi contracte de exploatare sau acorduri de exploatare, după caz;  5. copie a contractului incheiat între distribuitor şi titularul drepturilor asupra filmului.     
				 + 
			  Articolul 67         (1) Sprijinul financiar pentru distribuirea şi exploatarea filmelor româneşti sau realizate în coproductie cu participare românească nu va depăşi pragul minim prevăzut la  art. 29 din Legea nr. 143/1999 , republicată.   ...        (2) Consiliul va decide, cu majoritate simpla a numarului de voturi, asupra cuantumului sprijinului financiar acordat pentru fiecare cerere.   ...        (3) Hotărârea Consiliului de acordare a cuantumului sprijinului financiar pentru distribuire de filme se va lua în functie de calitatea filmului distribuit, devizul de cheltuieli şi fezabilitatea planului de distribuire a filmului.   ...        (4) În luarea hotărârii, Consiliul poate solicita sprijinul unei comisii formate din 3 membri, care să reprezinte distribuitori şi exploatanti de sali. Avizul comisiei este consultativ şi se referă la necesitatea ca filmul să fie distribuit cu numărul de copii prevăzute în deviz.   ...        (5) În baza hotărârii emise de Consiliu, Centrul Naţional al Cinematografiei incheie cu distribuitorul filmului contractul de acordare a sprijinului financiar pentru distribuirea de film.   ...       
				 + 
			  Articolul 68     Pot solicita sprijin financiar nerambursabil pentru functionarea cinematografului de arta persoanele fizice şi persoanele juridice autorizate ca atare, care indeplinesc condiţiile prevăzute la  art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 , aprobata cu modificari şi completari prin  Legea nr. 328/2006 , şi în prezentul regulament.     
				 + 
			  Articolul 69     Condiţiile de eligibilitate ale exploatantilor de cinematografe sunt urmatoarele:      a) să deţină clasificarea salii de cinematograf emisa de Registrul cinematografiei;   ...        b) să deţină autorizatiile legale de functionare pentru cinematograf;   ...        c) să asigure o capacitate a salii de cinematograf de minimum 50 de locuri;   ...        d) sa functioneze în regim public de vanzare a biletelor de intrare la spectacole cinematografice cel puţin 8 luni pe an;   ...        e) să asigure un minimum de 5% din numărul anual de spectacole cu productii cinematografice realizate conform prevederilor  Ordonantei Guvernului nr. 39/2005 , aprobata cu modificari şi completari prin  Legea nr. 328/2006 , şi ale prezentului regulament, din care cel puţin 1% la orele de maxima audienta.   ...       
				 + 
			  Articolul 70     Dosarul pentru acordarea sprijinului financiar nerambursabil pentru functionarea cinematografelor de arta se completeaza de către exploatantii de cinematografe şi va contine urmatoarele documente:      a) cererea pentru acordarea sprijinului, întocmită conform anexei nr. 15 la prezentul regulament;   ...        b) fisa de identificare a salii, cu adresa exacta, capacitatea în numar de locuri şi dotarea tehnica a cinematografului;   ...        c) programarea filmelor de arta pentru ultimele 6 luni;   ...        d) declaratie privind numărul de bilete vandute şi contravaloarea acestora încasată în ultimele 6 luni;   ...        e) bugetul de venituri şi cheltuieli al cinematografului pentru ultimele 6 luni;   ...        f) fotografii, planuri ale cladirii şi alte informaţii.   ...       
				 + 
			  Articolul 71         (1) Cuantumul sprijinului financiar nerambursabil acordat pentru functionarea cinematografelor de arta nu va depăşi pragul minim prevăzut la  art. 29 din Legea nr. 143/1999 , republicată.   ...        (2) Consiliul va decide, cu majoritate simpla a numarului de voturi, asupra cuantumului sprijinului acordat pentru fiecare cinematograf.   ...        (3) Hotărârea Consiliului privind acordarea sprijinului financiar nerambursabil pentru functionarea cinematografului de arta se va lua în functie de concluziile rezultate din analiza dosarului prezentat şi prin luarea în consideratie a angajamentului exploatantului salii de a respecta criteriile de eligibilitate stabilite prin prezentul regulament.   ...        (4) În baza hotărârii emise de Consiliu, Centrul Naţional al Cinematografiei incheie cu exploatantul salii contractul de acordare a sprijinului financiar nerambursabil pentru functionarea cinematografului de arta.   ...       
				 + 
			  Articolul 72         (1) Cererile se depun în cadrul unor sesiuni de finanţare organizate în datele de 30 martie şi 30 septembrie ale fiecarui an, iar dosarele se vor depune cu cel puţin 7 zile înainte.   ...        (2) Sesiunile de finanţare se anunta prin mijloace de informare în masa, prin publicarea în cel puţin 3 ziare cu acoperire naţionala, prin publicarea pe site-ul Centrului Naţional al Cinematografiei şi prin afisarea la sediul Centrului Naţional al Cinematografiei, cu cel puţin 15 zile înainte de organizarea lor.   ...         
				 + 
			  Secţiunea a IV-a   Alte tipuri de sprijin financiar nerambursabil    
				 + 
			  Articolul 73         (1) Pot solicita sprijin financiar nerambursabil pentru organizarea sau participarea la festivaluri şi targuri de filme interne şi internationale, susţinerea unor programe de cultura şi educatie cinematografica, editarea unor lucrari de specialitate în domeniul cinematografiei sau alte activităţi, conform  art. 6 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 , aprobata cu modificari şi completari prin  Legea nr. 328/2006 , persoanele fizice şi juridice autorizate, care indeplinesc urmatoarele condiţii:   ...        a) intocmesc cererea de solicitare a sprijinului financiar potrivit anexei nr. 16 la prezentul regulament;   ...        b) depun o prezentare a proiectului din care să rezulte necesitatea şi oportunitatea activităţii pentru care se solicita sprijinul financiar nerambursabil;   ...        c) intocmesc devizul de cheltuieli al actiunii sau al programului prevăzut;   ...        d) prezinta planul de finanţare a actiunii sau a programului propus;   ...        e) prezinta planul de desfăşurare a actiunii sau a programului respectiv.   ...        (2) În cazul editarii unor lucrari de specialitate în domeniul cinematografiei, solicitantul trebuie să fie o editura.   ...        (3) În cazul organizarii de festivaluri sau targuri de filme interne ori internationale, solicitanţii depun şi o prezentare din care să rezulte necesitatea, oportunitatea şi impactul activităţii pentru care se solicita sprijinul financiar nerambursabil.   ...       
				 + 
			  Articolul 74         (1) Consiliul analizeaza cererile şi dosarele depuse şi decide asupra acordarii sprijinului financiar nerambursabil, în functie de urmatoarele criterii de evaluare, cu excepţia editarii de lucrari de specialitate în domeniul cinematografiei:   ...        a) experienta şi gradul de specializare ale persoanei juridice sau fizice implicate în proiect, precum şi ale personalului atras în derularea proiectului; acest criteriu se puncteaza cu 0-15 puncte;   ...        b) calitatea proiectului, criteriu punctat cu 0-50 de puncte, în functie de:   ...    - necesitatea şi utilitatea obiectivelor propuse;  - rezultatele finale predictibile;  - realismul şi eficienta bugetului propus;  - existenta unor parteneriate pentru realizarea proiectului;      c) rezultatele proiectului, criteriu punctat cu 0-35 de puncte, în functie de:   ...    - gradul de comunicare publică sau, după caz, în cadrul altor comunitati culturale;  - contribuţia adusa la dezvoltarea culturii şi educatiei cinematografice;  - promovarea potentialului cultural şi a imaginii României în plan international;  - complementaritatea cu alte proiecte culturale.      (2) Dosarele analizate potrivit criteriilor de evaluare şi care au obţinut un punctaj de cel puţin 70 de puncte din 100 de puncte vor beneficia de acordarea sprijinului financiar nerambursabil.   ...        (3) Punctajul este calculat astfel:   ...                  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  a)  experienţa şi gradul de specializare:  
					 
				    
					 
				  
					 
				  - ale persoanei juridice sau fizice implicate în proiect  - 0-8 puncte;    
					 
				  
					 
				  - ale personalului atras în proiect  - 0-7 puncte;    
					 
				  b)  calitatea proiectului:  
					 
				    
					 
				  
					 
				  - necesitatea şi utilitatea obiectivelor propuse  - 0-20 de puncte;    
					 
				  
					 
				  - rezultatele finale planificate  - 0-10 puncte;    
					 
				  
					 
				  - realismul şi eficienţa bugetului propus  - 0-10 puncte;    
					 
				  
					 
				  - existenţa unor parteneriate pentru realizarea proiectului  - 0-10 puncte;    
					 
				  c)  rezultatele proiectului:  
					 
				    
					 
				  
					 
				  - gradul de comunicare publică sau în cadrul altor comunităţi culturale  - 0-10 puncte;    
					 
				  
					 
				  - contribuţia adusă la dezvoltarea culturii şi educaţiei cinematografice  - 0-10 puncte;    
					 
				  
					 
				  - promovarea imaginii României în plan internaţional  - 0-10 puncte;    
					 
				  
					 
				  - complementaritatea cu alte proiecte culturale  - 0-5 puncte.    
					 
				  TOTAL:  100 de puncte          (4) Acordarea sprijinului financiar nerambursabil nu va depăşi pragul minim prevăzut la  art. 29 din Legea nr. 143/1999 , republicată.   ...        (5) Cererile se depun în cadrul unor sesiuni de finanţare organizate astfel:   ...    - 15 martie, pentru manifestari organizate în perioada 1 iulie - 31 decembrie a anului în curs;  - 15 septembrie, pentru manifestari organizate în perioada 1 ianuarie - 30 iunie a anului următor.      (6) Sesiunile de finanţare se anunta prin mijloace de informare în masa, prin publicarea în cel puţin 3 ziare cu acoperire naţionala, prin publicarea pe site-ul Centrului Naţional al Cinematografiei şi prin afisarea la sediul Centrului Naţional al Cinematografiei, cu cel puţin 15 zile înainte de organizarea lor.   ...        (7) În cazul editarii de lucrari de specialitate în domeniul cinematografiei, grila de punctare este urmatoarea:   ...                
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  a) anvergura proiectului editorial (internaţională, naţională, regională)  - 0-15 puncte;    
					 
				  b) diversitatea şi distribuţia geografică a beneficiarilor direcţi ale căror nevoi culturale urmează să fie satisfăcute prin acestea  - 0-10 puncte;    
					 
				  c) capacitatea organizatorică şi funcţională a operatorului cultural (editura) de realizare a proiectelor editoriale, dovedită prin:  
					 
				    
					 
				  - experienţa în derularea proiectelor editoriale şi/sau calitatea partenerilor şi colaboratorilor implicaţi în proiectul editorial propus  - 0-10 puncte;    
					 
				  - calitatea proiectelor editoriale organizate până în prezent  - 0-10 puncte;    
					 
				  - experienţa naţională, regională sau internaţională, colaborările şi parteneriatele cu autorităţile publice, cu organizaţii guvernamentale din ţară şi din străinătate, după caz  - 0-10 puncte;    
					 
				  - raportul dintre cheltuielile estimate şi necesarul pentru realizarea proiectului editorial  - 0-20 de puncte;    
					 
				  d) justificarea proiectului editorial  - 0-15 puncte.    
					 
				  TOTAL:  100 de puncte         
				 + 
			  Articolul 75     În baza hotărârii Consiliului de acordare a sprijinului financiar nerambursabil, Centrul Naţional al Cinematografiei va incheia contractele de finanţare pentru organizarea sau participarea la festivaluri şi targuri de filme interne şi internationale, susţinerea unor programe de cultura şi educatie cinematografica, editarea unor lucrari de specialitate în domeniul cinematografiei.         
				 + 
			  Capitolul IV   Dispozitii tranzitorii şi finale    
				 + 
			  Articolul 76         (1) Sprijinul financiar automat, atât pentru succes de public, cat şi pentru calitatea artistica, se acordă prin luarea în considerare a pragului de referinţa aferent fiecarui an.   ...        (2) Sprijinul financiar nerambursabil pentru distribuire se acordă şi pentru filmele produse anterior intrarii în vigoare a  Ordonantei Guvernului nr. 39/2005 , distribuite începând cu 2006.   ...       
				 + 
			  Articolul 77     Prezentul regulament se completeaza cu prevederile  Ordonantei Guvernului nr. 39/2005 , aprobata cu modificari şi completari prin  Legea nr. 328/2006 .     
				 + 
			  Articolul 78     Pentru anul 2006 sprijinul financiar nerambursabil corespunzător secţiunilor a III-a şi a IV-a de la cap. III se acordă fără organizarea unor sesiuni de finanţare.       
				 + 
			  Anexa 1      -------  la regulament  -------------  CERERE DE INSCRIERE  la concursul de selecţie a proiectelor cinematografice  Sesiunea ................... din anul ..........  Secţiunea .......................................  Persoana fizica sau juridica autorizata:  . ......... cod fiscal ........, nr. de înregistrare în Registrul cinematografic ........., cu sediul în ........, str. ....... nr. ......., sectorul (judeţul) ......., cod postal ......., telefon ....., fax ....., cont bancar ......., societatea bancara ........., în calitate de producător al proiectului cinematografic ........, regia ......, solicita înscrierea la concursul de selecţie a proiectelor cinematografice organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei în condiţiile  Ordonantei Guvernului nr. 39/2005  privind cinematografia, aprobata cu modificari şi completari prin  Legea nr. 328/2006 , şi ale regulamentului de concurs.  Creditul direct solicitat este în valoare de ...... lei, adica .......% din valoarea devizului proiectului de ....... lei.  La prezenta cerere se anexeaza urmatoarele documente:  ■ copie de pe certificatul de inscriere în Registrul cinematografic;  ■ dovada oficiala pentru atestarea capitalului social de minimum 20.000 lei, pentru persoanele juridice, sau garantie bancara în echivalentul sumei de 20.000 lei, în cazul persoanelor fizice;  ■ dosarul proiectului, respectiv dosarul de scenariu de film şi dosarul de proiect, intocmite în conformitate cu prevederile legale în vigoare;  ■ declaratie pe propria raspundere, sub sancţiunea legilor penale, că nu are datorii la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale de stat, precum şi la Fondul cinematografic, cu excepţia ratelor scadente.  Producător, Data  ............. ................     
				 + 
			  Anexa 2      -------  la regulament  -------------  DECLARATIE DE CONFIDENTIALITATE  Subsemnatul ........, membru al comisiei de selecţie/comisiei de lectori a proiectelor cinematografice, numit prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. ..../...., respectiv prin decizie a directorului general al Centrului Naţional al Cinematografiei, declar că voi pastra confidentialitatea cu privire la lucrarile comisiei respective ce se vor desfăşura pe parcursul perioadei concursului de selecţie a proiectelor cinematografice, sesiunea a ... a din anul ...... .  Semnatura ...........     
				 + 
			  Anexa 3      -------  la regulament  -------------       Producător                       Decoruri      Regizor                          Costume      Director de imagine              Muzica      Montajul                         Metraj util/Durata (minute)                        CENTRALIZATOR DEVIZ ESTIMATIV                                  FILMUL    ┌─────┬─────────────────────────────┬─────────┬──────────┬────────┬─────┬──────┐  │     │          CAPITOLUL          │  Aport  │  Aport   │ Aport  │TOTAL│      │  │     │                             │ numerar │ servicii │ natura │ LEI │      │  ├─────┼─────────────────────────────┼─────────┼──────────┼────────┼─────┼──────┤  │ I.  │DREPTURI DE AUTOR ŞI ALTELE  │         │          │        │     │      │  ├─────┼─────────────────────────────┼─────────┼──────────┼────────┼─────┼──────┤  │ II. │DISTRIBUTIE ŞI ALTI ARTISTI  │         │          │        │     │      │  ├─────┼─────────────────────────────┼─────────┼──────────┼────────┼─────┼──────┤  │III. │ECHIPA                       │         │          │        │     │      │  ├─────┼─────────────────────────────┼─────────┼──────────┼────────┼─────┼──────┤  │ IV. │ECHIPAMENT FILMARE           │         │          │        │     │      │  ├─────┼─────────────────────────────┼─────────┼──────────┼────────┼─────┼──────┤  │ V.  │DECORURI ŞI COSTUME          │         │          │        │     │      │  ├─────┼─────────────────────────────┼─────────┼──────────┼────────┼─────┼──────┤  │ VI. │TRANSPORT ŞI CAZARE          │         │          │        │     │      │  ├─────┼─────────────────────────────┼─────────┼──────────┼────────┼─────┼──────┤  │VII. │MATERIALE ŞI LABORATOR       │         │          │        │     │      │  ├─────┼─────────────────────────────┼─────────┼──────────┼────────┼─────┼──────┤  │VIII.│POSTPRODUCTIE                │         │          │        │     │      │  ├─────┼─────────────────────────────┼─────────┼──────────┼────────┼─────┼──────┤  │ IX. │DIVERSE CHELTUIELI           │         │          │        │     │      │  ├─────┼─────────────────────────────┼─────────┼──────────┼────────┼─────┼──────┤  │ X.  │CONTRIBUTII ŞI TAXE          │         │          │        │     │      │  └─────┴─────────────────────────────┴─────────┴──────────┴────────┴─────┴──────┘  ┌─────┬─────────────────────────────┬─────────┬──────────┬────────┬─────┐  │     │DEVIZ CHELTUIELI DIRECTE     │         │          │        │     │  │     │PRODUCTIE                    │         │          │        │     │  └─────┴─────────────────────────────┴─────────┴──────────┴────────┴─────┘  ┌─────┬─────────────────────────────┬─────────┬──────────┬────────┬─────┐  │ XI. │ONORARIUL SOCIETATE PROD.    │         │          │        │     │  ├─────┼─────────────────────────────┼─────────┼──────────┼────────┼─────┼──────┐  │XII. │CHELTUIELI NEPREVAZUTE (10%) │         │          │        │     │      │  ├─────┼─────────────────────────────┼─────────┼──────────┼────────┼─────┼──────┤  │     │TOTAL DEVIZ GENERAL│    │    │         │          │        │     │      │  └─────┴───────────────────┴────┴────┴─────────┴──────────┴────────┴─────┴──────┘   PRODUCĂTOR,         COPRODUCATOR,  BUGET DEFALCAT   ┌──────┬───────────────────────────────┬───┬─────────┬─────────┬───────┬────────┬───────┬─────┐  │ NR.  │         SPECIFICATIE          │NR.│CANTITATE│ UNITATE │ COST/ │SUBTOTAL│ TOTAL │TOTAL│  │ CRT. │                               │   │ (U.F.)  │ MASURA  │ U.F.  │        │PARTIAL│     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │I. CREATIA ARTISTICA           │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │100.0 │Subiect şi scenariu            │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │100.1 │Onorariu drepturi autor subiect│   │         │ global  │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │100.2 │Onorariu scenaristi            │   │         │ global  │   0   │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │100.3 │Onorariu adaptare scenariu     │   │         │ global  │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │100.4 │Onorariu dialoguri             │   │         │ global  │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │100.5 │Traducere                      │   │         │ pagina  │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │100.6 │Studii şi documentare          │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │101.0 │Regizor                        │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │101.1 │Onorariu regizor               │   │         │ global  │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │101.2 │Cheltuieli regizor             │   │         │ rezerva │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │102.0 │Muzica                         │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │102.1 │Onorariu compozitor            │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │102.2 │Aranjament muzical             │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │103.0 │Alte drepturi de folosinţă     │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │103.1 │Arhiva audio/video             │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │103.2 │Fotografii                     │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │104.0 │Casting şi documentare         │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │104.1 │Casting & documentare          │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │104.2 │Documentare                    │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │104.3 │                               │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │REMUNERARE CREATIE             │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │II. ACTORI ŞI ALTI ARTISTI     │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │200.0 │Roluri principale              │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │200.1 │                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │200.2 │                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │200.3 │                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │200.4 │                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │200.5 │                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │200.6 │                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │200.7 │                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │200.8 │                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │200.9 │                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │200.10│                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │201.0 │Roluri secundare               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │201.1 │                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │201.2 │                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │201.3 │                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │201.4 │                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │201.5 │                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │201.6 │                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │201.7 │                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │201.8 │                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │201.9 │                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │201.10│                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │201.11│                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │201.12│                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │201.13│                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │201.14│                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │201.15│                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │201.16│                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │202.0 │Roluri episodice               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │202.1 │                               │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │202.2 │                               │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │202.3 │                               │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │202.4 │                               │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │202.5 │                               │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │202.6 │                               │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │202.7 │                               │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │202.8 │                               │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │202.9 │                               │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │202.10│                               │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │202.11│                               │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │202.12│                               │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │202.13│                               │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │202.14│                               │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │202.15│                               │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │203.0 │Repetitii şi probe             │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │203.1 │                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │204.0 │Artisti în postproductie       │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │204.1 │Actori postsincron             │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │204.2 │Cantareti                      │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │204.3 │Instrumentisti                 │ 0 │    0    │  zile   │   0   │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │204.4 │Zgomotişti                     │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │205.0 │Dubluri şi cascadori           │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │205.1 │Dubluri                        │ 0 │    0    │  zile   │   0   │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │205.2 │Cascador coordonator           │ 0 │    0    │  zile   │   0   │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │205.3 │Cascadori                      │ 0 │    0    │  zile   │   0   │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │206.0 │Figuratie                      │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │206.1 │Figuratie speciala             │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │206.2 │Figuratie obisnuita            │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │ACTORI ŞI ALTI ARTISTI         │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │III. PERSONAL ECHIPA           │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │300.0 │Producător                     │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │300.1 │Producător executiv            │   │         │ global  │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │301.0 │Personal productie             │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │301.1 │Director productie             │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │saptamani│       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │saptamani│       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                 Post productie│   │         │saptamani│       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │301.2 │Coordonator productie          │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │saptamani│       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │saptamani│       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │301.3 │Asistent productie             │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │saptamani│       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │saptamani│       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │301.4 │Al doilea asistent productie   │   │         │saptamani│       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │saptamani│       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │301.5 │Al treilea asistent productie  │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │saptamani│       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │saptamani│       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │301.6 │Contabil echipa filmare        │   │         │saptamani│       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │301.7 │Casier                         │   │         │saptamani│       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │301.8 │Secretara de productie         │   │         │saptamani│       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │301.9 │Personal servire (filmare)     │   │         │saptamani│       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │301.10│Asistent medical (filmare)     │ 0 │    0    │saptamani│   0   │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │301.11│Traducator                     │   │         │saptamani│       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │301.12│                               │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │301.13│                               │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │302.0 │Asistenti regie                │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │302.1 │Primul asistent regie          │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │saptamani│       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │saptamani│       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │302.2 │Al doilea asistent regie       │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │saptamani│       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │saptamani│       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │302.3 │Al treilea asistent regie      │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │saptamani│       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │saptamani│       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │302.4 │Secretara de platou            │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │saptamani│       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │saptamani│       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                 Post productie│   │         │saptamani│       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │303.0 │Sunet                          │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │303.1 │Inginer sunet                  │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│ 0 │    0    │  luni   │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│ 0 │    0    │saptamani│       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                 Post productie│ 0 │    0    │  luna   │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │303.2 │Microfonist                    │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│ 0 │    0    │  luni   │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│ 0 │    0    │saptamani│       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │303.3 │Operator sunet (filmare)       │ 0 │    0    │  luni   │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │COSTURI ECHIPA (continuare)    │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │304.0 │Imagine                        │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │304.1 │Director de imagine            │   │         │saptamani│       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                 Post productie│   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │304.2 │Cameraman                      │   │         │saptamani│       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │304.3 │Asistent imagine               │   │         │saptamani│       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │304.4 │Asistent imagine - sarfeur     │   │         │saptamani│       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │304.5 │Mecanic de camera              │   │         │saptamani│       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │304.6 │Electrician sef                │   │         │saptamani│       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │304.7 │Electricieni (filmare)         │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │304.8 │Masinist sef                   │   │         │saptamani│       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │304.9 │Masinist (filmare)             │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │304.10│Fotograf platou                │   │         │  zile   │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │304.11│          Tehnician video asist│   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │304.12│Filmari suplimentare           │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │305.0 │Decor                          │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │305.1 │Scenograf                      │   │         │  brut   │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │saptamani│       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │  zile   │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │305.2 │Asistent scenograf             │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │saptamani│       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │  zile   │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │305.3 │Constructor decor              │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │  luni   │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │  luni   │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │305.4 │Asistent tehnic scenografie    │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │  luni   │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │  luni   │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │305.5 │Muncitori constructii decor    │   │         │saptamani│       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │COSTURI DECOR (continuare)     │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │305.6 │Recuziter sef                  │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │  luni   │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │  zile   │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │305.7 │Recuziter                      │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │  zile   │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Lichidare│   │         │  luni   │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │305.8 │Zilieri                        │   │         │  luni   │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │306.0 │Costume                        │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │306.1 │Pictor costume                 │   │         │ global  │       │        │   0   │     │  │      │                               │   │         │  brut   │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │  sap.   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │  sap.   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │306.2 │Asistent costume               │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │  sap.   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │  sap.   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │306.3 │Costumiera                     │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │  sap.   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │  sap.   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Lichidare│   │         │  sap.   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │307.0 │Machiaj                        │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │307.1 │Machior sef                    │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │  sap.   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │  sap.   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │307.2 │Asistent machiaj               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │  sap.   │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │  sap.   │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │307.3 │Coafor                         │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │  sap.   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │  sap.   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │308.0 │Personal montaj                │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │308.1 │Monteur sef                    │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │  sap.   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                 Post productie│   │         │  sap.   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │308.2 │Asistent montaj                │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │  sap.   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                 Post productie│   │         │  sap.   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │308.3 │Monteur sunet                  │   │         │  sap.   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │308.4 │Monteur muzica                 │   │         │  sap.   │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │308.5 │Monteur video                  │   │         │  sap.   │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │309.0 │Personal divers                │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │309.1 │Soferi                         │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │  sap.   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │  sap.   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │309.2 │Pirotehnician                  │   │         │  sap.   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │309.3 │Supervizor efecte speciale     │   │         │  sap.   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │309.4 │Rezerva ore suplimentare       │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │309.5 │Alt personal divers            │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │COSTURI ECHIPA                 │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │IV. ECHIPAMENT FILMARE         │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │400.0 │Aparatura filmare              │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │400.1 │Camera pelicula şi accesorii   │   │         │saptamani│       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │400.2 │Camera suplimentara & acces.   │   │         │saptamani│       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │400.3 │Obiective                      │   │         │saptamani│       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │400.4 │Trepied                        │   │         │saptamani│       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │400.5 │Filtre                         │   │         │saptamani│       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │400.6 │Video asist                    │   │         │saptamani│       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │400.7 │Acumulatori şi incarcatori     │   │         │saptamani│       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │400.8 │Videocasetofon + monitor       │   │         │saptamani│       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │400.9 │Camera filmare video & acces.  │   │         │saptamani│       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │401.0 │Iluminare                      │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │401.1 │HMI şi accesorii               │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │401.2 │Proiectoare Fresnel şi acc.    │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │401.3 │Bruturi/minibruturi            │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │401.4 │Proiector MR 25 Kw             │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │401.5 │Proiector KPD 16,5 Kw          │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │401.6 │Rivalte                        │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │401.7 │Aparatura speciala de iluminare│   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │401.8 │Cabluri şi distribuţie         │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │402.0 │Instalatie filmat de pe masina │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │402.1 │Dolie                          │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │402.2 │Macara                         │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │402.3 │Minimacara                     │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │402.4 │Stativ electronic              │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │403.0 │Sunet                          │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │403.1 │Magnetofon                     │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │403.2 │Mixer + accesorii              │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │403.3 │Microfoane                     │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │403.4 │Prajina priza directa          │   │         │  zile   │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │404.0 │Fotografii                     │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │404.1 │Aparat foto 35 mm              │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │404.2 │Aparat foto 120 mm             │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │404.3 │Polaroid                       │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │405.0 │Vehicole speciale              │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │405.1 │Macara auto                    │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │405.2 │Grup electrogen                │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │405.3 │Grup electrogen portabil       │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │405.4 │Camioane                       │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │405.5 │Elicopter                      │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │406.0 │Efecte speciale                │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │406.1 │Masina de vant                 │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │406.2 │Masina de ploaie               │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │407.0 │Altele                         │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │ECHIPAMENT FILMARE             │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │V. DECOR ŞI COSTUM E           │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │500.0 │Construcţie decor              │   │         │         │globală│        │   0   │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │500.1 │Construcţie decor în interior  │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │500.2 │Materiale pentru decor         │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │500.3 │   - cumparate                 │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │500.4 │   - inchiriate                │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │   - confectionate             │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │500.5 │Chiria platoului de filmare    │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │500.6 │Construcţie decor în exterior  │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │500.7 │Materiale pentru decor         │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │500.8 │   - cumparate                 │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │500.9 │   - inchiriate                │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │   - confectionate             │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │500.10│Chiria locului de filmare      │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │500.11│Amenajare loc de filmare       │   │         │         │       │        │   0   │  0  │  │      │existent                       │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │500.12│   - materiale cumparate       │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │500.13│   - materiale inchiriate      │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │   - materiale confectionate   │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │501.0 │Recuzita                       │   │         │         │       │        │   0   │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │501.1 │Inchiriata                     │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │501.2 │Confectionata                  │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │501.3 │Cumparata                      │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │502.0 │Vehicole în cadru              │   │         │         │       │        │   0   │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │502.1 │                               │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │502.2 │                               │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │502.3 │                               │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │503.0 │Animale în cadru               │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │503.1 │                               │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │504.0 │Costume                        │   │         │         │       │        │   0   │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │504.1 │Confectionate                  │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │504.2 │Confectionare pantofi          │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │504.3 │Închiriere costume + acc.      │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │504.4 │Cumparare costume + acc.       │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │504.5 │Cumparare pantofi              │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │504.6 │Curatire şi întreţinere        │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │DECOR ŞI COSTUME               │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │VI. TRANSPORT ŞI CAZARE        │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │600.0 │Mijloace transport auto        │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │600.1 │                      Pregatire│   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │600.2 │Autoturisme                    │   │         │  zile   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │600.3 │Microbuze                      │   │         │  zile   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │600.4 │Autobuze                       │   │         │  zile   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │600.5 │Alte mijloace de transport     │   │         │  zile   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │600.6 │                               │   │         │  zile   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │600.7 │                               │   │         │  zile   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │600.8 │Consum carburanti în pregatire │   │         │  zile   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │600.9 │                        Filmare│   │         │  zile   │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │600.10│Autoturisme                    │   │         │  zile   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │600.11│Microbuze                      │   │         │  zile   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │600.12│Autobuze                       │   │         │  zile   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │600.13│Masina aparate                 │   │         │  zile   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │600.14│Cinemobile                     │   │         │  zile   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │600.15│Camioane 4x4                   │   │         │  zile   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │600.16│Rulota machiaj/costume         │   │         │  zile   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │600.17│Camion bucatarie               │   │         │  zile   │       │   0    │       │     │  ├──────┤                               │   │         ├─────────┤       ├────────┼───────┼─────┤  │600.18│Transport ocazional            │   │         │  zile   │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │600.19│Consum carburanti în filmare   │   │         │  zile   │       │   0    │       │     │  ├──────┤                               │   │         ├─────────┤       │        │       │     │  │601.0 │Alte mijloace de transport     │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │601.1 │Bilete tren                    │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │601.2 │Taxiuri                        │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │601.3 │Bilete de avion                │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │601.4 │Închiriere helicopter          │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │601.5 │Închiriere alte mijloace de    │   │         │         │       │        │   0   │     │  │      │transport                      │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │601.6 │Mijloace de transport militare │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │601.7 │Transport negativ pelicula     │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │601.8 │Transport negativ expus        │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │601.9 │                               │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │602.0 │Cazare echipa străină          │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │602.1 │Bucureşti                      │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │ noapte  │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │ noapte  │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │602.2 │În afara Bucurestiului         │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │ noapte  │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │ noapte  │       │   0    │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │603.0 │Cazare echipa română           │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                   Preproductie│   │         │  nopti  │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │  nopti  │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │604.0 │Diurna şi hrana                │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │604.1 │Diurna echipa română           │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │604.2 │Diurna echipa străină          │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                      Pregatire│   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │                        Filmare│   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │604.3 │Masa zilnica în filmare        │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │604.4 │Ceai, cafea, răcoritoare       │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │604.5 │Disponibil în numerar          │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │TRANSPORT ŞI CAZARE            │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │VII. MATERIALE ŞI LABORATOR    │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │700.0 │Pelicula                       │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │700.1 │Pelicula negativ color         │   │         │  metri  │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │700.2 │Pelicula pozitiv color         │   │         │  metri  │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │700.3 │Pelicula negativ optic sunet   │   │         │  metri  │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │701.0 │Banda magnetica                │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │701.1 │Banda magnetica de 6,25 mm     │   │         │  metri  │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │701.2 │Casete audio 35 mm şi 16 mm    │   │         │ bucăţi  │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │701.3 │Casete DAT                     │   │         │ bucăţi  │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │701.4 │Casete BETA DIGITAL            │   │         │ bucăţi  │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │701.5 │Casete VHS                     │   │         │ bucăţi  │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │701.6 │Casete DV                      │   │         │ bucăţi  │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │702.0 │Materiale foto şi procesare    │   │         │         │       │        │   0   │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │702.1 │Negativ 35 mm şi procesare     │   │         │ bucăţi  │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │702.2 │Polaroid                       │   │         │ bucăţi  │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │702.3 │Hartie foto                    │   │         │ bucăţi  │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │703.0 │Alte materiale                 │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │703.1 │Materiale machiaj şi peruci    │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │703.2 │Efecte speciale climaterice    │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │   - fumigene                  │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │   - zapada                    │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │703.3 │Efecte speciale pirotehnice    │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │   - armament                  │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │   - explozibil                │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │   - munitie                   │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │703.4 │Consumabile iluminare şi camera│   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │Laborator                      │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │704.0 │Laborator procesare            │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │704.1 │Developare negativ, curatare   │   │         │  metri  │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │704.2 │Pregatire pentru Telecinema    │   │         │  metri  │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │704.3 │Cozi starturi                  │   │         │ bucăţi  │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │704.4 │Transfer telecinema în BETA SP │   │         │    h    │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │704.5 │Aditional key code             │   │         │ minute  │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │704.6 │Sincronizare                   │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │704.7 │Copie video de pe BETA pe VHS  │   │         │ minute  │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │704.8 │Laborator post procesare       │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │704.9 │Taiere negativ                 │   │         │  metri  │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │704.10│Copie 0                        │   │         │  metri  │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │704.11│Transfer ptr. verificare       │   │         │ bobine  │       │        │       │     │  │      │sincron sunet în BETA          │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │704.12│Sunet optic Dolby (de pe DAT)  │   │         │  metri  │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │704.13│Copie 1 (rectificata)          │   │         │  metri  │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │704.14│A doua copie rectificata       │   │         │  metri  │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │704.15│Generice                       │   │         │  metri  │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │704.16│Alte cheltuieli                │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │MATERIALE ŞI LABORATOR         │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │VIII. COSTURI POSTPRODUCTIE    │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │800.0 │Montaj imagine                 │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │800.1 │Cabina montaj                  │   │         │    h    │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │800.2 │Premontaj video digital        │   │         │    h    │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │800.3 │Montaj video off-line digital  │   │         │    h    │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │800.4 │Montaj video on-line digital   │   │         │    h    │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │800.5 │Copiere video                  │   │         │    h    │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │800.6 │Copiere şi montaj negativ      │   │         │    h    │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │800.7 │Sala proiectie                 │   │         │    h    │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │801.0 │Muzica                         │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │801.1 │Înregistrare                   │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │801.2 │Studio muzical                 │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │802.0 │Editare sunet şi mixaj         │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │802.1 │Copiere benzi                  │   │         │    h    │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │802.2 │PS dialog                      │   │         │    h    │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │802.3 │PS zgomote                     │   │         │    h    │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │802.4 │Premontaj sunet                │   │         │    h    │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │802.5 │Montaj sunet digital           │   │         │    h    │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │802.6 │Mixaj sunet                    │   │         │    h    │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │803.0 │Materiale promotionale         │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │803.1 │Forspan                        │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │803.2 │Proiectii - vizionare          │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │804.0 │Alte costuri                   │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │804.1 │Cazare echipa străină          │   │         │ noapte  │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │804.2 │Diurna echipa străină          │   │         │  zile   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │804.3 │Autoturism                     │   │         │săptămâna│       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │COSTURI POSTPRODUCTIE          │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │IX. DIVERSE                    │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │900.0 │Cheltuieli birou               │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │900.1 │Chirie birou                   │   │         │  luni   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │900.2 │Traduceri                      │   │         │ pagini  │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │900.3 │Rechizite                      │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │900.4 │Fotocopii                      │   │         │ pagini  │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │900.5 │Fax/Telefon                    │   │         │  luni   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │900.6 │Servicii postale               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │900.7 │Căldură, energie electrica     │   │         │  luni   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │901.0 │Cheltuieli birou în deplasare  │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │901.1 │Chirie birou deplasare         │   │         │  luni   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │901.2 │Fax/Telefon                    │   │         │  luni   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │901.3 │Telefon celular                │   │         │  luni   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │901.4 │Statii portavoce               │   │         │ bucăţi  │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │901.5 │Supraveghere pompieri/politie  │   │         │    h    │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │901.6 │Paza                           │   │         │  luni   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │901.7 │Parcare şi taxe diverse        │   │         │    h    │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │901.8 │Energie electrica              │   │         │  luni   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │901.9 │Amenajari drumuri              │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │902.0 │Închirieri depozite şi         │   │         │         │       │        │       │  0  │  │      │studiouri                      │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │902.1 │Magazie recuzita               │   │         │  luni   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │902.2 │Magazie costume                │   │         │  luni   │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │902.3 │Camera de sunet                │   │         │saptamani│       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │902.4 │Camere pentru                  │   │         │saptamani│       │   0    │   0   │     │  │      │electrica/masinisti            │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │902.5 │Cabine actori                  │   │         │saptamani│       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │903.0 │Consultanti şi specialisti     │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │903.1 │                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │903.2 │                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │903.3 │                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │903.4 │                               │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │904.0 │Asigurari                      │   │         │         │       │        │   0   │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │904.1 │Asigurari realizatori          │   │         │         │       │        │   0   │     │  │      │principali                     │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │904.2 │Asigurare echipament           │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │904.3 │Asigurare personal             │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │904.4 │Asigurare negativ              │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │904.5 │Asigurare numerar              │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │904.6 │Asigurare încheiere filmari    │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │904.7 │Asigurare plati daune          │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │905.0 │Alte cheltuieli                │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │905.1 │Comision                       │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │905.2 │Cheltuieli de protocol         │   │         │         │       │   0    │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │DIVERSE                        │   │         │         │       │        │       │  0  │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │X. TAXE ŞI CONTRIBUTII         │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │1000.0│Cheltuieli cu verificarea      │   │         │         │       │        │   0   │     │  │      │devizului                      │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │1000.1│Cheltuieli juridice            │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │1000.2│Cheltuieli cu servicii bancare │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │1000.3│Taxe CNC                       │   │         │         │       │        │   0   │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │1000.4│Cheltuieli din diferente de    │   │         │         │       │        │   0   │     │  │      │curs valutar                   │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │TAXE ŞI CONTRIBUTII            │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │TOTAL CHELTUIELI DIRECTE       │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │Cheltuieli neprevazute (10%)   │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │Cheltuieli regie (12,5%)       │   │         │         │       │        │       │     │  ├──────┼───────────────────────────────┼───┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────┤  │      │TOTAL GENERAL                  │   │         │         │       │        │       │     │  └──────┴───────────────────────────────┴───┴─────────┴─────────┴───────┴────────┴───────┴─────┘         ┌───────────────────────────────┬─────────────┬─────────────────┬────────────────┬─────┐         │COFINANTATORI                  │APORT NUMERAR│APORT SERVICII   │APORT NATURA    │TOTAL│         ├───────────────────────────────┼─────────────┼─────────────────┼────────────────┼─────┤         ├───────────────────────────────┼─────────────┼─────────────────┼────────────────┼─────┤         ├───────────────────────────────┼─────────────┼─────────────────┼────────────────┼─────┤         ├───────────────────────────────┼─────────────┼─────────────────┼────────────────┼─────┤         ├───────────────────────────────┼─────────────┼─────────────────┼────────────────┼─────┤         └───────────────────────────────┴─────────────┴─────────────────┴────────────────┴─────┘                  PRODUCĂTOR,                   COPRODUCATOR,                 REGIZOR      
				 + 
			  Anexa 4      -------  la regulament  -------------  FORMATUL DE REDACTARE  pentru scenarii de filme de fictiune, documentare, animatie şi  pentru dezvoltare de proiecte. Descriere şi exemplificari  Scenariile de filme inscrise la concurs se depun într-un format care va îndeplini urmatoarele cerinţe:  1. pe coala de hartie format A4, cu caractere de tipar, cu corp 12, cules la un rand;  2. redactate într-un program de calculator pentru machetare scenarii: Final Draft, Movie Magic, Damatica Pro etc. sau redactate astfel încât să respecte urmatoarele cerinţe:      a) Secventele sunt precedate de un Cap de secventa care indica dacă este secventa de Exterior, Interior sau Exterior/Interior; locul desfăşurării secventei; efectul de lumina: Zi, Noapte, Zori, Amurg.   ...        b) Numele personajelor se scriu cu majuscule şi sunt centrate pe coala de hartie.   ...        c) Indicatiile referitoare la dialog se scriu intr-o paranteza pe randul care urmeaza numelui personajului şi nu pot depăşi 30 de semne tipografice, incluzând spatiile dintre cuvinte.   ...        d) Dialogul se scrie începând cu randul care urmeaza numelui personajului şi eventualei indicatii de regie şi este centrat pe coala de hartie, fiecare rand de dialog având maximum 40 de semne tipografice, incluzând spatiile dintre cuvinte.   ...        e) Între fiecare Cap de secventa şi paragraf de text sau dialog şi între fiecare paragraf de text şi dialog, precum şi între fiecare text de dialog aparţinând unui personaj şi numele altui personaj, în cazul în care sunt consemnate mai multe replici consecutive, se va insera un rand gol.   ...        f) Efectele: Fondu, Enchaine, Taiat la şi alte indicatii de acest tip se scriu pe un rand separat, în dreapta paginii.   ...        g) Numărul secventei se indica pe acelasi rand cu Capul de secventa, în stanga şi în dreapta paginii.   ...        h) Numărul paginii din scenariu se indica în coltul din dreapta sus al foii.   ...       
				 + 
			  Anexa 5      -------  la regulament  -------------  PLAN DE FINANTARE  pentru proiectul cinematografic  I. Estimarea bugetului total al proiectului ......................  II. Valoarea creditului direct solicitat .........................  III. Surse de finanţare:      a) Producătorul filmului   ...    1. Investitii proprii de minimum 6% din bugetul total de productie în:  - numerar;  - servicii;  - natură.  2. Valoarea creditului solicitat Centrului Naţional al Cinematografiei ....., respectiv .......% din buget  3. Garantii de distribuţie (dacă este cazul) ........, respectiv ........% din buget  4. Prevanzari (dacă este cazul):  - cinema ................................., respectiv ........%;  - TV ........................................, respectiv .....%;  - casete .................................., respectiv .......%.  5. Alte surse atrase ................., respectiv ............%  6. Total finanţare producător ............. % din buget      b) Coproducatorul/coproducatorii filmului   ...    1. Investitii proprii  - numerar ............, respectiv ...........% din buget;  - servicii ........., respectiv ...........% din buget.  2. Garantii de distribuire, prevanzari (dacă este cazul) .........., respectiv ......% din bugetul total  3. Total finanţare coproducator/coproducatori ........., respectiv .......% din bugetul filmului      c) Cofinantator/cofinantatori   ...    1. Finantarea directa la producţia filmului în condiţiile  art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005  privind cinematografia, aprobata cu modificari şi completari prin  Legea nr. 328/2006 , reprezentand .........% din bugetul filmului  2. Alti cofinantatori  3. Total finanţare cofinantatori      d) Sprijin Eurimages   ...    1. Valoarea sprijinului ........, respectiv .....% din buget  IV. Total surse de finanţare [a)6 + b)3 + c)3 + d)1]: .......................  Producătorul filmului  Numele şi prenumele:  Functia:  Semnatura:  Stampila:  Data:     
				 + 
			  Anexa 6      --------  la regulament  -------------  PLANUL DE PRODUCTIE AL FILMULUI  Etapa de pregatire  Etapa de filmare*)  Etapa de mixaj-sonorizare**)  Finalizarea copiei standard (data estimativa)  ---------   
						Notă   ...
			  *) Se va specifică numărul zilelor de filmare.    
						Notă   ...
			  **) Se va specifică numărul zilelor de mixaj-sonorizare.      
				 + 
			  Anexa 7      -------  la regulament  -------------  DECLARATIA PRODUCĂTORULUI*)  În legătură cu:  1. Numărul de spectatori inregistrati în salile de cinematograf din tara pentru unul dintre filmele (la alegere) produse începând cu anul 1997  Titlul filmului ................., premiera/anul ......  Numărul de spectatori ..................................  2. Recunoasterea internationala pentru unul dintre filmele cu cel mai bun palmares (la alegere) produs începând cu anul 1997  Titlul filmului ...................................      a) premii la festivaluri internationale acreditate oficial, conform listei Centrului Naţional al Cinematografiei:   ...    - festivalul/anul      b) selectii la festivaluri internationale acreditate oficial, conform listei Centrului Naţional al Cinematografiei   ...    - festivalul/anul  3. Succesul comercial pentru exploatarea în salile de cinematograf din strainatate şi difuzarea la posturile tv din tara şi din strainatate a unuia dintre filmele (la alegere) produse începând cu anul 1997  Titlul filmului ..............................................      a) exploatarea cinematografica în strainatate   ...    - tara/anul      b) difuzarea tv în tara şi în strainatate   ...    - tv/anul, postul tv  4. Situaţia rambursarii creditelor primite de la Centrul Naţional al Cinematografiei, dacă este cazul, începând cu anul 1997 şi până în prezent (valoarea creditelor, rambursarea creditelor)  Semnatura ......................  ------------   
						Notă   ...
			  *) Declaratia se întocmeşte cu menţionarea expresa a documentelor în baza cărora a fost completata (de exemplu: Anuarul statistic al Centrului Naţional al Cinematografiei, inscrisuri oficiale, contracte comerciale etc.).      
				 + 
			  Anexa 8      -------  la regulament  -------------  DECLARATIA REGIZORULUI*)  În legătură cu:  1. Numărul de spectatori inregistrati în salile de cinematograf din tara pentru unul dintre filmele (la alegere) din cariera [pentru filmele realizate înainte de anul 1997 se va tine cont de pragul de referinţa**) al numarului de spectatori inregistrati în anul respectiv]  Titlul filmului .............., premiera/anul ............  Numărul de spectatori ...................  2. Recunoasterea internationala pentru unul dintre filmele cu cel mai bun palmares (la alegere) realizat în cariera  Titlul filmului ...................  - a) premii la festivaluri internationale acreditate oficial, conform listei Centrului Naţional al Cinematografiei  - festivalul/anul  - b) selectii la festivaluri internationale acreditate oficial, conform listei Centrului Naţional al Cinematografiei  - festivalul/anul  3. Succesul comercial pentru exploatarea în salile de cinematograf din strainatate şi difuzarea la posturile tv din tara şi din strainatate a unuia dintre filmele (la alegere) realizate începând cu anul 1997  Titlul filmului .............................      a) exploatarea cinematografica în strainatate   ...    - tara/anul      b) difuzarea tv în tara şi în strainatate   ...    - tv/anul, postul tv  Semnatura ...............  ------------   
						Notă   ...
			  *) Declaratia se întocmeşte cu menţionarea expresa a documentelor în baza cărora a fost completata (de exemplu: Anuarul statistic al Centrului Naţional al Cinematografiei, inscrisuri oficiale, contracte comerciale etc.).    
						Notă   ...
			  **) Pragul de referinţa al numarului de spectatori se calculeaza de Centrul Naţional al Cinematografiei.      
				 + 
			  Anexa 9a)      ---------  la regulament  -------------                               FISA DE NOTARE           a scenariului pentru filme de fictiune de lung şi scurt metraj        Dosarul de scenariu nr. ...............*)  ---------     *) Dosarul de scenariu este secretizat şi înregistrat de secretariatul     tehnic al concursului.                 
					 
				  Criterii de evaluare  Notele  de la 1 la 10    
					 
				  1. Subiectul    
					 
				  2. Dialogul    
					 
				  3. Construcţia dramaturgică    
					 
				  4. Potenţialul de interes şi impact asupra publicului autohton    
					 
				  5. Potenţialul de reprezentare artistică şi de public pe plan internaţional    
					 
				  
					 
				    
					 
				  Nota scenariului**)    
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				    
					 
				  **) Nota scenariului se calculează prin efectuarea mediei aritmetice a notelor acordate la cele 5 criterii de evaluare [NS = (N1+N2+N3+N4+N5)/5].    
					 
				  
					 
				    
					 
				  Semnătura . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  Data . . . . . . . . . . . .             
				 + 
			  Anexa 9b)      ---------  la regulament  -------------                               FISA DE NOTARE          a scenariului pentru filme de animatie de lung şi scurt metraj        Dosarul de scenariu nr. .................*)  ---------     *) Dosarul de scenariu este secretizat şi înregistrat de secretariatul     tehnic al concursului.                 
					 
				  Criterii de evaluare  Notele  de la 1 la 10    
					 
				  1. Subiectul    
					 
				  2. Schiţe, desene ale personajelor; descrierea lor    
					 
				  3. Potenţialul de interes şi impact asupra publicului    
					 
				  4. Potenţialul de reprezentare pe plan internaţional    
					 
				  
					 
				    
					 
				  Nota scenariului**)    
					 
				  
					 
				    
					 
				  **) Nota scenariului se calculează prin efectuarea mediei aritmetice a notelor acordate la cele 4 criterii de evaluare [NS = (N1+N2+N3+N4)/4].    
					 
				  
					 
				    
					 
				  Semnătura . . . . . . . . . . . . . . .  Data . . . . . . ..         
				 + 
			  Anexa 9c)      ---------  la regulament  -------------                              FISA DE NOTARE                a scenariului (descrierea temei) pentru filme                     documentare de lung şi scurt metraj        Dosarul de scenariu nr. .............*)  ---------     *) Dosarul de scenariu este secretizat şi înregistrat de secretariatul     tehnic al concursului.                 
					 
				  Criterii de evaluare  Notele  de la 1 la 10    
					 
				  1. Originalitatea şi gradul de interes şi noutate ale temei propuse    
					 
				  2. Originalitatea tratării cinematografice a temei propuse    
					 
				  3. Potenţialul de interes şi impact asupra publicului    
					 
				  4. Potenţialul de reprezentare pe plan internaţional    
					 
				  
					 
				    
					 
				  Nota scenariului**)    
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				    
					 
				  **) Nota scenariului se calculează prin efectuarea mediei aritmetice a notelor acordate la cele 4 criterii de evaluare [NS = (N1+N2+N3+N4)/4].    
					 
				  
					 
				    
					 
				  Semnătura . . . . . . . . . . . . . . .  Data . . . . . . . .         
				 + 
			  Anexa 9d)      ---------  la regulament  -------------                                 FISA DE NOTARE        a proiectului de dezvoltare pentru filmele de fictiune de lung metraj        Dosarul de proiect de dezvoltare nr. ............*)  ---------     *) Dosarul de scenariu este secretizat şi înregistrat de secretariatul     tehnic al concursului.                 
					 
				  Criterii de evaluare  Notele  de la 1 la 10    
					 
				  1. Subiectul sau gradul de interes al operei literare după care se propune adaptarea    
					 
				  2. Calitatea sinopsisului sau a scenariului după care se propune adaptarea    
					 
				  3. Potenţialul de interes şi impact asupra publicului    
					 
				  4. Potenţialul de reprezentare pe plan internaţional    
					 
				  
					 
				    
					 
				  Nota scenariului**)    
					 
				  
					 
				    
					 
				  **) Nota scenariului se calculează prin efectuarea mediei aritmetice a notelor acordate la cele 4 criterii de evaluare [NS = (N1+N2+N3+N4)/4].    
					 
				  
					 
				    
					 
				  Semnătura . . . . . . . . . . . . . . .  Data . . . . . . . .         
				 + 
			  Anexa 9e)      ---------  la regulament  -------------                               FISA DE NOTARE        a proiectului de dezvoltare pentru filmele documentare de lung metraj        Dosarul de proiect de dezvoltare nr. ...............*)  ---------     *) Dosarul de scenariu este secretizat şi înregistrat de secretariatul     tehnic al concursului.                 
					 
				  Criterii de evaluare  Notele  de la 1 la 10    
					 
				  1. Calitatea şi originalitatea temei propuse    
					 
				  2. Originalitatea tratării cinematografice a temei propuse    
					 
				  3. Potenţialul de interes şi impact asupra publicului    
					 
				  4. Potenţialul de reprezentare pe plan internaţional    
					 
				  
					 
				    
					 
				  Nota scenariului**)    
					 
				  
					 
				    
					 
				  **) Nota scenariului se calculează prin efectuarea mediei aritmetice a notelor acordate la cele 4 criterii de evaluare [NS = (N1+N2+N3+N4)/4].    
					 
				  
					 
				    
					 
				  Semnătura . . . . . . . . . . . . . . .  Data . . . . . . . .         
				 + 
			  Anexa 9f)      ---------  la regulament  -------------                                 FISA DE NOTARE        a proiectului de dezvoltare pentru filmele de animatie de lung metraj        Dosarul de proiect de dezvoltare nr. ...........*)  ---------     *) Dosarul de scenariu este secretizat şi înregistrat de secretariatul     tehnic al concursului.                 
					 
				  Criterii de evaluare  Notele  de la 1 la 10    
					 
				  1. Subiectul    
					 
				  2. Calitatea desenelor, a schiţelor şi a prezentării personajelor    
					 
				  3. Potenţialul de interes şi impact asupra publicului    
					 
				  4. Potenţialul de reprezentare pe plan internaţional    
					 
				  
					 
				    
					 
				  Nota scenariului**)    
					 
				  
					 
				    
					 
				  **) Nota scenariului se calculează prin efectuarea mediei aritmetice a    
					 
				  notelor acordate la cele 4 criterii de evaluare [NS = (N1+N2+N3+N4)/4].    
					 
				  
					 
				    
					 
				  Semnătura . . . . . . . . . . . . . . .  Data . . . . . . . .         
				 + 
			  Anexa 9g)      ---------  la regulament  -------------                          FISA DE NOTARE FINALA                        a scenariilor de filme        Dosarul de scenariu nr. ..................................               
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Membrii comisiei  Nota scenariului    
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Nota finală:  Data . . . . . . . . . .    
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Semnătura membrilor comisiei:  
					 
				    
					 
				  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  
					 
				    
					 
				  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .       Nota finala a scenariilor de filme se calculeaza prin efectuarea mediei aritmetice a notelor acordate de membrii comisiei de selecţie.  Pentru scenariile filmelor de fictiune de lung metraj şi scurt metraj nota finala a scenariului se calculeaza prin eliminarea notei maxime şi a notei minime acordate în fisa de notare şi efectuarea mediei aritmetice a celorlalte note acordate de membrii comisiei de selecţie.     
				 + 
			  Anexa 10      --------  la regulament  -------------                             FISA DE EVALUARE                     a proiectului cinematografic        Promovat în etapa a doua a concursului                     
					 
				  Dosarul de proiect nr. . .  Titlul scenariului  Regia  Producătorul    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Criteriul  Nota  Coeficientul de importanţă  Total punctaj    
					 
				  Calitatea scenariului:  
					 
				  5  
					 
				    
					 
				  (maximum 50 de puncte)  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Calitatea regizorului  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  (conform fişei de evaluare,  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  anexele nr. 11 şi 11a)  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  (maximum 25 de puncte)  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Calitatea producătorului  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  (conform fişei de evaluare,  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  anexa nr. 12)  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  (maximum 25 de puncte)  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Total punctaj (maximum 100 de puncte)  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Membrii comisiei de selecţie:  Directorul general    
					 
				  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  al Centrului Naţional al Cinematografiei,    
					 
				  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .         
				 + 
			  Anexa 11      --------  la regulament  -------------                                  CALITATEA REGIZORULUI                   
					 
				  Criteriul  Nota  Coeficientul de importanţă  Total punctaj    
					 
				  1. Numărul de spectatori  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Numărul de spectatori în România pentru unul dintre filmele (la alegere) din carieră:  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - 50.000 de spectatori sau mai mult  10  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - 45.000-50.000 de spectatori  9  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - 40.000-45.000 de spectatori  8  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - 35.000-40.000 de spectatori  7  1  
					 
				    
					 
				  - 30.000-35.000 de spectatori  6  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - 25.000-30.000 de spectatori  5  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - 20.000-25.000 de spectatori  4  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - 15.000-20.000 de spectatori  3  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - 10.000-15.000 de spectatori  2  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - 5.000-10.000 de spectatori  1  
					 
				  
					 
				    
					 
				  (Punctajul maxim ce poate fi obţinut este de 10 puncte.)  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  2. Festivaluri internaţionale Recunoaştere internaţională pentru filmul cu cel mai bun palmares (la alegere) realizat în carieră  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  a) Premii internaţionale:  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - la festivaluri de categoria A  10  0,50  
					 
				    
					 
				  - la alte festivaluri  8  0,25  
					 
				    
					 
				  b) Selecţii (dacă filmul a fost premiat nu se mai punctează şi selecţia):  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - la festivaluri de categoria A  10  0,20  
					 
				    
					 
				  - la alte festivaluri  8  0,10  
					 
				    
					 
				  (Punctajul maxim ce poate fi acordat este de 10 puncte.)  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  3. Succes comercial  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - Numărul de ţări în care un film (la alegere) realizat în carieră s-a distribuit în săli de cinema  10 pentru distribuţia filmului în cel puţin două ţări  5 pentru distribuţia filmului într-o ţară străină  0,30  
					 
				    
					 
				  - Numărul de televiziuni naţionale sau internaţionale care au achiziţionat filmul  10 pentru cel puţin  0,20  
					 
				    
					 
				  10 televiziuni  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  9 pentru  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  9 televiziuni . . . . . . . .  
					 
				  
					 
				    
					 
				  (Punctajul maxim ce poate  1 pentru  
					 
				  
					 
				    
					 
				  fi acordat este de 5 puncte.)  o televiziune  
					 
				           Membrii comisiei de selecţie:      ..............................      ..............................      
				 + 
			  Anexa 11a)      ----------  la regulament  -------------                           CALITATEA REGIZORULUI DEBUTANT                   
					 
				  Criteriul  Nota  Coeficientul de importanţă  Total punctaj    
					 
				  1. Festivaluri internaţionale  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Recunoaştere internaţională pentru un film de scurt metraj sau studenţesc (la alegere) realizat  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  a) Premii internaţionale:  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - la festivaluri de categoria A  10  1  
					 
				    
					 
				  - la alte festivaluri  
					 
				  0,7  
					 
				    
					 
				  - la festivaluri studenţeşti  
					 
				  0,6  
					 
				    
					 
				  b) Selecţii:  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - la festivaluri de categoria A  10  0,5  
					 
				    
					 
				  - la alte festivaluri  
					 
				  0,3  
					 
				    
					 
				  - la festivaluri studenţeşti  
					 
				  0,2  
					 
				    
					 
				  (Punctajul maxim este de 15 puncte.)  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  2. Succes comercial  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - Numărul de televiziuni naţionale sau internaţionale care au achiziţionat filmul  10 pentru cel puţin 10 televiziuni 9 pentru cel puţin 9 televiziuni  1  
					 
				    
					 
				  
					 
				  . . . . . . . . . .  
					 
				  
					 
				    
					 
				  (Punctajul maxim este de 10 puncte.)  1 pentru cel puţin o televiziune  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Total punctaj (maximum posibil: 25 de puncte)  
					 
				           Membrii comisiei de selecţie:      ..................................      ..................................      
				 + 
			  Anexa 12      --------  la regulament  -------------                               CALITATEA PRODUCĂTORULUI                   
					 
				  Criteriul  Nota  Coeficientul de importanţă  Total punctaj    
					 
				  1. Numărul de spectatori  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Numărul de spectatori în România pentru unul dintre filmele (la alegere) produse începând cu anul 1997:  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - 50.000 de spectatori sau mai mult  10  0,5  
					 
				    
					 
				  - 45.000-50.000 de spectatori  9  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - 40.000-45.000 de spectatori  8  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - 35.000-40.000 de spectatori  7  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - 30.000-35.000 de spectatori  6  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - 25.000-30.000 de spectatori  5  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - 20.000-25.000 de spectatori  4  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - 15.000-20.000 de spectatori  3  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - 10.000-15.000 de spectatori  2  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - 5.000-10.000 de spectatori  1  
					 
				  
					 
				    
					 
				  (Punctajul maxim obţinut este de 5 puncte.)  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  2. Festivaluri internaţionale Recunoaştere internaţională pentru filmul cu cel mai bun palmares (la alegere) produs în carieră  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  a) Premii internaţionale:  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - la festivaluri de categoria A  10  0,50  
					 
				    
					 
				  - la alte festivaluri  8  0,25  
					 
				    
					 
				  b) Selecţii (dacă filmul a fost premiat nu se mai punctează şi selecţia):  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - la festivaluri de categoria A  10  0,20  
					 
				    
					 
				  - la alte festivaluri  8  0,10  
					 
				    
					 
				  (Punctajul maxim obţinut este de 7 puncte.)  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  3. Succes comercial  10 pentru distribuţia filmului în cel puţin două ţări  0,2  
					 
				    
					 
				  - Numărul de ţări în care un film (din ultimele 3 produse după anul 1997) s-a distribuit în săli de cinema  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  5 pentru distribuţia filmului într-o ţară străină  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - Numărul de televiziuni naţionale sau internaţionale care au achiziţionat filmul  10 pentru cel puţin 10 televiziuni  0,3  
					 
				    
					 
				  
					 
				  9 pentru 9 televiziuni  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  . . . . . . . . . .  
					 
				  
					 
				    
					 
				  (Punctajul maxim obţinut este de 5 puncte.)  1 pentru o televiziune  
					 
				  
					 
				    
					 
				  4. Returnare credite contractate anterior (pentru filmele produse cu sprijin din partea ONC/CNC)  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - peste 50%  10  0,1  
					 
				    
					 
				  - între 45-50%  9  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - între 40-45%  8  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - între 35-40%  7  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - între 30-35%  6  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - între 25-30%  5  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - între 20-25%  4  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - între 15-20%  3  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - între 10-15%  2  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - între 5-10%  1  
					 
				  
					 
				    
					 
				  (Punctajul maxim obţinut este de un punct.)  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  5. Contribuţia financiară în proiect confirmată în momentul depunerii proiectului (contracte ferme de coproducţie, cofinanţare, servicii proprii, contracte de prevânzare sau scrisori ferme care să menţioneze participarea financiară a cofinanţatorilor)  10  0,7  
					 
				    
					 
				  - 70% din buget  9  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - 65-70%  8  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - 60-65%  7  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - 55-60%  6  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - 50-55%  5  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - 45-50%  4  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - 40-45%  3  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - 35-40%  2  
					 
				  
					 
				    
					 
				  - 35%  1  
					 
				  
					 
				    
					 
				  (Punctajul maxim este de 7 puncte.)  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  Total punctaj (maximum 25 de puncte)  
					 
				  
					 
				           ■ În cazul proiectelor de dezvoltare coeficientul de importanţa se dubleaza.        Membrii comisiei de selecţie:      ...................................      ...................................      
				 + 
			  Anexa 13      --------  la regulament  -------------                                   FISA DE EVALUARE                      pentru dosarul proiectului de dezvoltare                         
					 
				  Numărul proiectului  Titlul proiectului  Scenaristul (regizorul)  Producătorul    
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				    
					 
				  Criteriul  Nota  Coeficientul de importanţă  Total punctaj    
					 
				  Valoarea artistică a proiectului (maximum 50 de puncte)  
					 
				    
					 
				  Calitatea producătorului (maximum 50 de puncte)  
					 
				    
					 
				  Total punctaj (maximum 100 de puncte)    
					 
				  Membrii comisiei de selecţie:  Directorul general    
					 
				  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  al Centrului Naţional al Cinematografiei,    
					 
				  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .         
				 + 
			  Anexa 14      --------  la regulament  -------------  CERERE  pentru acordarea sprijinului financiar nerambursabil pentru  distribuire de filme româneşti sau realizate cu participare românească  Persoana fizica sau juridica autorizata:  . ....................., cod fiscal ........., nr. de înregistrare în Registrul cinematografic ........., cu sediul în ......., str. ...... nr. ......, sectorul (judeţul) ......., cod postal ........, telefon ......., fax ......., cont bancar ........., societatea bancara ......., în calitate de distribuitor al filmului ........., solicita suma de ........ pentru distribuirea filmului ...... .  Distribuitor,   Data  ...............    ................     
				 + 
			  Anexa 15      ---------  la regulament  -------------  CERERE  pentru acordarea sprijinului financiar nerambursabil  pentru functionarea cinematografului de arta  Persoana fizica sau juridica autorizata:  . ..................., cod fiscal ..........., nr. de înregistrare în Registrul cinematografic ........, cu sediul în ........., str. ........ nr. ......, sectorul (judeţul) ........., cod postal ........., telefon .........., fax .........., cont bancar .........., societatea bancara ............, în calitate de exploatant de cinematograf ..........., solicita suma de ........... pentru functionarea cinematografului de arta .............. .       Exploatant,        Data      .............. ..............     
				 + 
			  Anexa 16      ---------  la regulament  -------------  CERERE  pentru acordarea sprijinului financiar nerambursabil pentru  organizarea sau participarea la festivaluri şi targuri de filme,  interne şi internationale, susţinerea unor programe de cultura  şi educatie cinematografica  Persoana fizica sau juridica autorizata:  . ................., cod fiscal ........., nr. de înregistrare în Registrul cinematografic ........, cu sediul în .........., str. ........ nr. ......, sectorul (judeţul) ......., cod postal ........, telefon ......., fax ........, cont bancar ........., societatea bancara ......., în calitate de ........, solicita suma de ........ pentru ......... .       Semnatura   Data       ............. .............   ---------   

Preluat: 2026-09-26T20:31:52.096631+00:00 · SHA256: 0a36fb42a75a084f71130bea7d2933c5c00fcc9b7b6092b6af9c9a157ca9a460