legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDIN · 1076 · 2006

ORDIN nr. 1.076 din 5 septembrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a comisiei de avizare a donării de la donatorul viu

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Ministerul Sănătă?ii Publice · ID sursă 74908

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDIN nr. 1.076 din 5 septembrie 2006  pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a comisiei de avizare a donării de la donatorul viu     EMITENT     MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICE       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 763 din 7 septembrie 2006     Având în vedere prevederile  Legii nr. 588/2004  privind aprobarea  Ordonanţei Guvernului nr. 79/2004  pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Transplant şi ale  art. 146 din titlul VI din Legea nr. 95/2006  privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările ulterioare,  în temeiul prevederilor  Hotărârii Guvernului nr. 862/2006  privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii Publice,  văzând Referatul de aprobare al Agenţiei Naţionale de Transplant nr. E.N. 3.778/2006,  ministrul sănătăţii publice emite următorul ordin:   
				 + 
			  Articolul 1     Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiei de avizare a donării de la donatorul viu, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.     
				 + 
			  Articolul 2     Direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, Agenţia Naţională de Transplant, precum şi instituţiile implicate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.     
				 + 
			  Articolul 3     Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.  Ministrul sănătăţii publice,  Gheorghe Eugen Nicolăescu  Bucureşti, 5 septembrie 2006.  Nr. 1.076.     
				 + 
			  Anexa       REGULAMENT  de organizare şi funcţionare a comisiei de avizare a donării de la donatorul viu   
				 + 
			  Articolul 1     Comisia de avizare a donării de la donatorul viu, denumită în continuare comisia, are următoarea componenţă:      a) un medic cu pregătire în bioetică, reprezentant al colegiului medicilor judeţean sau al municipiului Bucureşti;   ...        b) un psiholog sau medic psihiatru;   ...        c) un medic primar angajat al spitalului şi având atribuţii de conducere în cadrul acestuia, neimplicat în niciun fel în echipele de transplant.   ...       
				 + 
			  Articolul 2     În vederea bunei funcţionări a comisiei, vor exista 3 membri suplinitori cu competenţe echivalente membrilor titulari, care vor putea fi solicitaţi în situaţii de urgenţă, atunci când unul sau mai mulţi membri titulari sunt în imposibilitate de a răspunde la solicitare.     
				 + 
			  Articolul 3     Atât membrii titulari ai comisiei, cât şi membrii suplinitori sunt numiţi prin ordin al ministrului sănătăţii publice, la propunerea Agenţiei Naţionale de Transplant, în termen de 30 de zile de la publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I.     
				 + 
			  Articolul 4         (1) Comisia se întruneşte lunar. Convocarea comisiei nu poate fi amânată mai mult de 5 zile, indiferent de cauză.   ...        (2) Conducerea instituţiei în care este înfiinţată comisia sau Agenţia Naţională de Transplant poate solicita convocarea comisiei pentru a acorda consultanţă etică în domeniul transplantului.   ...        (3) Deciziile comisiei se iau numai prin consens.   ...       
				 + 
			  Articolul 5     Convocarea, în situaţii speciale, se face telefonic sau în scris, la adresele indicate de către membrii comisiei.     
				 + 
			  Articolul 6     Fiecare membru al comisiei este obligat să confirme prezenţa sau să comunice imposibilitatea, justificată, de a participa, în maximum 24 de ore din momentul înştiinţării.     
				 + 
			  Articolul 7         (1) Orice membru al comisiei este obligat, pentru fiecare caz în parte, să comunice eventualele conflicte etice.   ...        (2) Constituie conflicte etice relaţia de rudenie, prietenie, duşmănie cu donatorul ori primitorul, existenţa unui interes material legat de persoanele implicate în transplant sau implicarea în orice activitate în legătură cu cazul respectiv.   ...       
				 + 
			  Articolul 8     Comisia poate solicita, în situaţii speciale, o evaluare a capacităţii de exerciţiu a donatorului de către comisia medico-legală psihiatrică.     
				 + 
			  Articolul 9     Comisia va verifica dacă atât primitorul, cât şi donatorul şi-au dat consimţământul informat, cunoscând şi înţelegând toate riscurile şi beneficiile personale ce derivă din actul de transplant.     
				 + 
			  Articolul 10     Comisia va evalua motivaţia donatorului, care trebuie să fie altruistă şi să se raporteze la principiile umaniste. În acest sens comisia va putea solicita ancheta socială a donatorului şi va evalua atât relaţiile de rudenie, cât şi natura afectivă a relaţiilor dintre membrii familiei.     
				 + 
			  Articolul 11     Membrii comisiei vor păstra confidenţialitatea cu privire la orice activitate legată de caz, precum şi la orice informaţie aflată în cursul activităţii de evaluare, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege.     
				 + 
			  Articolul 12         (1) Comisia va lua toate măsurile necesare astfel încât datele medicale şi informaţiile genetice ale donatorului şi primitorului să rămână anonime pentru terţe părţi.   ...        (2) Anonimatul se păstrează şi faţă de primitor atunci când donatorul nu doreşte să îşi divulge identitatea, cu excepţia cazurilor în care legea impune divulgarea identităţii.   ...       
				 + 
			  Articolul 13         (1) Comisia se poate pronunţa pe loc sau la sfârşitul şedinţei, dacă dosarele de evaluare sunt complete.   ...        (2) Comisia îşi finalizează activitatea, pentru fiecare caz în parte, prin elaborarea unui aviz etic scris care cuprinde şi motivaţia deciziei luate. Avizul se înmânează potenţialilor donatori şi primitori, un exemplar păstrându-se la dosar.   ...        (3) Avizul comisiei este obligatoriu, neputând fi încălcat de instituţia sesizată cu efectuarea transplantului.   ...        (4) Contestaţiile privitoare la avizul comisiei se soluţionează de Comisia de bioetică a Ministerului Sănătăţii Publice, sesizată prin intermediul Agenţiei Naţionale de Transplant.   ...        (5) Persoanele îndreptăţite să formuleze contestaţia sunt donatorul şi/sau primitorul, dacă aceştia sunt majori, sau aparţinătorii legali în cazul minorilor.   ...        (6) Contestaţia se formulează către Agenţia Naţională de Transplant, în termen de 48 de ore de la comunicarea avizului comisiei.   ...        (7) Agenţia Naţională de Transplant sesizează Comisia de bioetică a Ministerului Sănătăţii Publice, care va comunică soluţia pronunţată, în termen de 7 zile de la momentul sesizării.   ...       
				 + 
			  Articolul 14     Prelevarea de sânge, piele, spermă, cap femural, placentă, sânge din cordonul ombilical, membrane amniotice de la donatorii vii, ce vor fi utilizate în scop terapeutic, se face fără avizul comisiei, dar cu respectarea următoarelor norme etice:      a) evaluarea stării de sănătate a donatorului de către medicii specialişti;   ...        b) evaluarea riscurilor pentru sănătatea donatorului, determinate de activitatea de prelevare;   ...        c) consimţământul informat al donatorului sau al reprezentantului legal, luat în condiţiile stipulate în titlul VI din  Legea nr. 95/2006  privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările ulterioare;   ...        d) păstrarea confidenţialităţii privind datele medicale şi informaţiile genetice ale donatorului faţă de terţi;   ...        e) păstrarea anonimatului donatorului, în situaţiile stipulate de lege;   ...        f) interzicerea comercializării acestor produse biologice în afara cadrului legal, inclusiv a recompensei materiale pentru donatori sau terţi.   ...       
				 + 
			  Articolul 15     Comisia are dreptul să urmărească prin sondaj respectarea normelor etice prevăzute la art. 14.     
				 + 
			  Articolul 16     Comisia de bioetică a Ministerului Sănătăţii Publice şi Agenţia Naţională de Transplant supraveghează desfăşurarea activităţilor comisiilor de avizare a donării de la donatorul viu din fiecare unitate, propun ministrului sănătăţii publice modificarea prezentului regulament, dacă este cazul, şi asigură educaţia medicală continuă a membrilor comisiilor în bioetica transplantului.  ---------     

Preluat: 2026-09-24T20:54:42.759702+00:00 · SHA256: 2f9f5b70b9a6a7a4610599bb821d33ad12c836a765a50bf0f01f138ea63cc2a6