legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
MEMORANDUM · 0 · 2006

MEMORANDUM DE FINANŢARE din 10 martie 2006 între Comisia Europeană şi Guvernul României privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Asistenţa tehnică pentru pregătirea proiectelor în sectorul de mediu în România"*)

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Comisia Europeană · ID sursă 75677

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 MEMORANDUM DE FINANŢARE din 10 martie 2006 
 între Comisia Europeană şi Guvernul României privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Asistenţa tehnica pentru pregătirea proiectelor în sectorul de mediu în România"*)  
    EMITENT     COMISIA EUROPEANĂ     
  Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 722 bis din 23 august 2006  
   
 __________  
  
						Notă   ...
			  *) Aprobat de  Ordinul nr. 561 din 7 aprilie 2006 , publicat în Monitorul Oficial Nr. 722 din 23 august 2006, Partea I.  
 Măsura ISPA nr. 2005/RO/16/ P/PT/002 
  
 MEMORANDUM DE FINANŢARE 
  
 între Comisia Europeană  şi  Guvernul României privind asistenţa f"manciară nerambursabilă acordată prin 
 Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura 

 ăReconstrucţia secţiunilor de infrastructură feroviară  şi  rutieră distruse de inundaţii în lunile iulie  şi  august 2005 în judeţele Giurgiu, Vrancea  şi  Bacău, România" 
  
 MEMORANDUM DE FINANŢARE 

 Comisia Europeană, denumită în continuare "Comisia", acţionând în numele şi pentru Comunitatea Europeană, denumită în continuare "Comunitatea", reprezentată prin doamna Hi.ibner, Comisarul pentru Politici Regionale, 
 pe de o parte, şi 
 Guvernul României, denumit în continuare "Beneficiarul" pe de altă parte, 
 AU CONVENIT URMĂTOARELE: 
  
 ARTICOLUL 1 
 Măsura la care se face referire în art. 2, va fi implementată şi finanţată din resursele bugetare ale Comunităţii în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul Memorandum. Măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată cu respectarea condiţiilor generale prevăzute în anexa la Acordul cadru semnat între Comisie şi Beneficiar, completat cu prevederile prezentului memorandum şi ale anexelor la acesta. 
  
 ARTICOLUL 2 
 Identificarea măsurii 
 Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare va contribui, sub forma asistenţei financiare nerambursabile, la finanţarea următoarei măsuri descrise în anexa nr. I: 

  Numărul măsurii:    2005/RO/16/P/PT/002 
  Denumirea măsurii:   Reconstrucţia secţiunilor de infrastructură feroviară şi rutieră distruse de inundaţii în lunile iulie şi august 2005 
  
  Durata:           Data începerii:  data semnării memorandumului de finanţare de către Comisie 
 Data rmalizării:  31 decembrie 2009  

 Localizare: 

 Grupul: 
 Giurgiu, Vrancea şi Bacău, în estul României (judeţul Giurgiu se află în Regiunea  3  Sud-Muntenia, judeţul Vrancea se află în Regiunea 2 Sud­ Est şi judeţul Bacău se află în Regiunea 1 Nord-Est) 
 TEN-T, Coridorul IX (cale ferată şi drumuri), drumuri care fac legătura cu Coridorul IX 
 ARTICOLUL3 
 Angajamentul 
    1.  Cheltuielile publice sau echivalente maxime care vor fi luate în considerare pentru calcularea asistenţei financiare nerambursabile vor fi de 57.750.000 euro;     2.  	Procentul corespunzător asistenţei acordate de către Comunitate pentru această măsură este stabilit la 85% din totalul cheltuielilor publice sau echivalente, conform celor indicate în planul financiar din anexa nr. II;     3.  	Valoarea maximă a asistenţei asigurate prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare este fixată la 49.087.500 euro;     4.  O sumă de 24.543.750 euro este angajată din bugetul pentru anul 2005 din linia bugetară 13.050101. Angajamentele privind tranşele ulterioare se vor baza pe planul de finanţare iniţial sau revizuit pentru proiectul respectiv, în funcţie de stadiul implementării măsurii şi disponibilităţile bugetare.   

 ARTICOLUL4 
 Plăţile 
    1.  	Asistenţa comunitară va acoperi plăţile referitoare la măsură, pentru care s-au făcut angajamente valabile din punct de vedere juridic de către Beneficiar şi pentru care s-a alocat în mod specific finanţarea necesară. Aceste plăţi trebuie să fie corelate cu lucrările descrise în anexa nr. I.     2.  	Plăţile efectuate înainte de data semnării memorandumului de finanţare de către Comisie nu sunt eligibile pentru asistenţa acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare.     3.  	Măsura descrisă în anexa nr. I şi plăţile efectuate de autoritatea responsabilă cu implementarea acestei măsurii se vor încheia nu mai tîrziu de ădata finalizării", aşa cum este indicată în art. 2.     4.  Raportul solicitat pentru efectuarea plăţii finale va fi înaintat în maximum 6 luni de la ădata finalizării", aşa cum este indicată în art. 2.   
 Plata în avans este stabilită la 9.817.500 euro şi va fi transferată după cum urmează: 
 suma de 4.908.750 euro va fi plătită după semnarea prezentului memorandum de către Beneficiar; 
 diferenţa se va achita după semnarea primului contract de lucrări, precum şi după îndeplinirea condiţiilor specificate în paragraful 3 al art. 8. 
  
 ARTICOLUL 5 
 Respectarea dreptului  şi  politicilor comunitare 
 Măsura se va realiza cu respectarea prevederilor relevante stabilite în acordurile europene şi va contribui la punerea în aplicare a politicilor comunitare, în special a celor referitoare la transport şi reţele transeuropene. 
  
 ARTICOLUL6 
 Proprietatea intelectuală 
 Beneficiarul şi autoritatea responsabilă cu implementarea, menţionată la pct. 3 din anexa nr. I, se vor asigura în ceea ce priveşte obţinerea tuturor drepturilor de proprietate intelectuală pentru studii, schiţe, planuri, publicitate şi pentru alte materiale produse în legătură cu planificarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea măsurii. Aceştia vor garanta accesul şi dreptul de a utiliza astfel de materiale de către Comisie sau oricare alt organism on persoană delegată de Comisie. Comisia va utiliza aceste materiale numai în scop propriu. 
  
 ARTICOLUL 7 
 Permise  şi  autorizaţii 
 Orice tipuri de permise şi/sau autorizaţii necesare pentru implementarea măsurii trebuie să fie eliberate de autorităţile competente ale Beneficiarului la timp şi în conformitate cu legislaţia naţională. 
  
 ARTICOLUL 8 
 Condiţii specifice referitoare la măsură 
 Fără a se aduce atingere condiţiilor generale prevăzute în anexa nr. III, asistenţa financiară nerambursabilă acordată din partea Comunităţii se află sub rezerva următoarelor condiţii: 
    1.  Condiţia privind evaluările şi situaţia activelor:  Comisia îşi rezervă dreptul de a revizui valoarea asistenţei pentru ISPA stabilită la art. 3, dacă în termen de 5 ani de la data finalizării lucrărilor, condiţiile de exploatare (tarife, venituri etc.) diferă în mod semnificativ faţă de evaluările iniţiale făcute pentru stabilirea nivelului asistenţei financiare nerambursabile şi/sau există o modificare substanţială care:     a)  afectează natura exploatării sau condiţiile de implementare on conferă unui organism public sau privat un avantaj nejustificat, şi     b)  rezultă fie din modificarea formei de proprietate asupra oricărei părţi a infrastructurii  finanţate,  fie  din  încetarea  sau  modificarea  esenţială  a aranjamentelor de exploatare.  Ţara beneficiară va informa Comisia asupra oricărei modificări şi va cere acordul prealabil din partea Comisiei pentru aceste modificări.       2.  Condiţia privind viabilitatea:  Asistenţa financiară nerambursabilă a Comunităţii pentru măsură este acordată sub rezerva punerii la dispoziţie de către autorităţile implicate a unor resurse suficiente pentru asigurarea exploatării eficiente şi a întreţinerii activelor.     3.  Condiţiile care trebuie îndeplinite înaintea plăţii celei de-a doua tranşe a avansului:   
    (a)  transmiterea de către fiecare Beneficiar a unei liste cuprinzătoare care să enumere măsurile corective necesare pentru a reduce impactul proiectului asupra mediului înconjurător, precum şi un angajament pentru implementarea acestor măsuri;     (b)  transmiterea de către fiecare beneficiar a unei declaraţii că este în măsură să asigure accesul la amplasament pentru toate lucrările respective, că toate autorizaţiile de construcţie au fost emise şi, nu în ultimul rând, a fost emis acordul de mediu valabil pentru acestea;     (c)  transmiterea de către Beneficiar a unei liste de indicatori fizici, actualizată în conformitate cu proiectul tehnic final, care trebuie să fie aprobată de către Comisie .    
 Condiţiile menţionate mai sus de la 8.3(a) până la 8.3(c) trebuie îndeplinite atât pentru infrastuctura feroviară cât şi pentru infrastructura rutieră din cadrul acestei măsuri. 
  
 ARTICOLUL9 
 Prevederile privind implementarea măsurii, cuprinse în anexele la prezentul memorandum de finanţare fac parte integrantă din acesta. 
 Nerespectarea condiţiilor şi prevederilor privind implementarea va fi tratată de Comisie conform procedurii stipulate în secţiunea a VIII-a din anexa nr. III.1. 
  
 ARTICOLUL 10 
 Textul autentic al acestui memorandum de finanţare este prezentul document, semnat mai jos. 

 Semnat la Bucureşti, la 2 februarie 2006 
 şi la Bruxelles, 
 la 28 octombrie 2005 
  
 Pentru Beneficiar 

 Sebastian Teodor Gheorghe Vl,ădescu Ministrul Finanţelor Publice 
 Pentru Comunitate Graham Meadows Director General 
  

 Anexa nr. I 

 Descrierea măsurii 
 Lista anexelor 
 Anexa nr. I.a  Plan de achiziţii 
 Anexa nr. II   Plan financiar  

 Anexa nr. III 

 Anexa nr. III.1  Prevederi financiare privind implementarea ISPA 
 Anexa nr. III.2  Prevederi privind eligibilitatea cheltuielilor pentru măsurile finanţate prin ISPA 
 Anexa nr. III.3  Model pentru raportarea către Comitetul de Monitorizare şi pentru solicitarea de modificări 
 Anexa nr. III.4  Sisteme  de  management  şi  control  pentru  asistenţa nerambursabil acordate prin ISPA ş1 proceduri pentru efectuarea corecţiilor financiare 
 Anexa nr. III.5  Acord cu privire la iregularităţi ş1 la recuperarea sumelor încasate eronat prin ISPA 
 Anexa nr. III.6  Cerinţe privind informarea şi publicitatea 
  
 ANEXA  nr.  I 
 Descrierea măsurii 
  
 "Reconstrucţia secţiunilor de infrastructură feroviară şi rutieră distruse de inundaţii în lunile iulie  şi  august 2005" 
 Numărul măsurii: 2005/RO/16/P/PT/002 
  
    1.  DENUMIREA MĂSURII    "Reconstrucţia secţiunilor de infrastructură feroviară şi rutieră distruse de inundaţii în lunile iulie şi august 2005"       2.  AUTORITATEA CARE PREZINTĂ CEREREA  (Coordonator Naţional ISPA)        2.1  Denumirea:  Ministerul Finanţelor Publice (MFP)     2.2   	Adresa:    Strada Apolodor nr. 17, cod 050741, Bucureşti, România E-mail:      eugen.teodorovici@mfinante.gv.ro        3.  AUTORITATEA RESPONSABILĂ  cu  IMPLEMENTAREA  (conform celor definite la pct. 2 din secţiunea a II-a din anexa 111.2)      3.1  Denumirea:  Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT)     3.2   	Adresa:    Bd. Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, Bucureşti, România E-mail:      pharel@mt.ro        4.  	 BENEFICIARUL FINAL   (în cazul în care este vorba de o altă instituţie decât autoritatea menţionată la punctul 3)   Infrastructura rutieră:       4.1    Nume:    Compania Naţională de Autostrăzi ş1 Drumuri Naţionale din România SA (CNADNR)      4.2    Adresa:    Bd. Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, Bucureşti, 010783      4.3    E-mail:     ispa@andnet.ro       Infrastructura feroviară:      4.4.    Denumirea:    Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. (C.N."C.F.R."­ S.A.)      4.5.    Adresa:    Bd. Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, Bucureşti, 010783      4.6.    E-mail:     orlando.craciun@cfr.ro         5.  LOCALIZARE        5.1.  Ţara beneficiară: România     5.2.  Regiunea:    Judeţele Giurgiu, Vrancea şi Bacău în estul României          6.  DESCRIERE    România a fost grav afectată de inundaţiile din lunile iulie şi august 2005, fapt ce a cauzat pagube şi distrugeri pe suprafeţe întinse incluzând infrastructura feroviară şi cea rutieră.  Acesta a fost al doilea dezastru natural cauzat de inundaţii majore în cursul anului 2005, ceea ce a provocat distrugeri importante în infrastructură, agricultură, silvicultură, şeptel şi gospodării. Zonele afectate au rămas izolate de restul ţării datorită creşterii rapide a debitelor râurilor, unele atingând până la de 100 de ori debitul maxim, afectând astfel 33 de judeţe din cele 41 ale României.  Dezastrului natural din luna august i-au fost atribuite 31 de pierderi de v1eţ1 omeneşti. Au fost afectate de inundaţii aproximativ 164.816 persoane şi 1.661 localităţi, incluzând distrugerea totală sau parţială a caselor şi culturilor agricole. Inundaţiile au cauzat serioase blocaje dezvoltării agriculturii şi economiei, 386.920 ha de teren agricol, respectiv 3.791 ha de pădure fiind acoperite de ape.  Mai mult decât atât, infrastructura a fost serios afectată: drumuri cu o lungime de  8.574 km au fost acoperite de ape (din care 387 km drumuri naţionale, 1.962 km drumuri judeţene, 4.246 km drumuri comunale şi 1.979 km străzi), 1.666 poduri şi 159 km de baraje/diguri au fost distruse în totalitate, acest fapt conducând la izolarea completă a aproximativ 120 de localităţi.  Repercursiuni de durată pot fi găsite în condiţiile de trai şi în starea economiei, cu aproximativ 4.192 case distruse, având întrerupte utilităţile de apă şi energie electrică şi infrastructura de transport grav afectată.  Prezenta măsura ISPA priveşte reconstrucţia anumitor sectoare de infrastructură feroviară şi rutieră afectate de inundaţiile din lunile iulie şi august 2005.  Guvernul României a aplicat de asemenea pentru sprijin de la Fondul European de Solidaritate şi de la Instituţiile Financiare Internaţionale după cum este menţionat la punctul 13.      6.1.  Căi Ferate  Pagubele au inclus printre altele şi cele două secţiuni de cale ferată Focşani-Putna Seacă şi Bucureşti Progresu-Giurgiu, componente ale Coridorului IX şi TEN-T:  Pe secţiunea de cale ferată Focşani-Putna Seacă, podul de cale ferată de la Km 209+154 s-a prăbuşit.  Pe secţiunea Bucureşti Progresu-Giurgiu, podul de cale ferată, lângă Grădiştea, la Km 23+577 s-a prăbuşit.    Coridorul feroviar IX este unul din cele două coridoare principale de cale ferată din România care face legătura cu Coridorul IV, coridor crucial pentru asigurarea circulaţiei feroviare, atât pentru traficul internaţional cât şi pentru cel naţional.     6.2.  Drumuri  Un număr de sectoare de drum din reţeaua drumurilor nationale conectate la Coridorul IX şi TEN-T sau componente ale acestora au fost afectate, acestea fiind:     -  Sectorul de drum naţional nr. 12A:     ■  Km 56+965 - Km 57+035, Ghimeş - Agaş;     ■  Km 63+870-Km 64+090, Agaş - Comăneşti;       -  Sectorul de drum naţional nr. 12B:     ■  Km 2+150-Km 2+920, Tg. Ocna- Slănic Moldova;     ■  Km 3+000-Km 3+090, Tg. Ocna- Slănic Moldova;     ■  Km 3+350-Km 3+540, Tg. Ocna- Slănic Moldova;     ■  Km 3+900-Km 3+920, Tg. Ocna- Slănic Moldova;     ■  Km 4+530-Km 4+600, Tg. Ocna- Slănic Moldova;     ■  Km 4+600-Km 4+850, Tg. Ocna- Slănic Moldova;     ■  Km 6+800-Km 6+850, Tg. Ocna- Slănic Moldova;     ■  Km 7+100-Km 7+180, Tg. Ocna- Slănic Moldova;     ■  Km 9+700-Km 9+725, Tg. Ocna- Slănic Moldova;     ■  Km 10+100-Km 10+120, Tg. Ocna- Slănic Moldova;     ■  Km 14+500-Km 14+530, Tg. Ocna- Slănic Moldova; Sectorul de drum naţional nr. 2L:     ■  Km 32+900-Km 33+030, Răcoasa;     ■  Km 52+750, Soveja;     ■  Km 31+800, podul Răcoasa;     ■  Km 41+200, Câmpuri;     ■  Km 51+000, Hotar;     ■  Km 71+500, Soveja;     ■  Km 73+000, Lepşa.  Sectorul de drum naţional nr. 2M:     ■  Km 0+000 - Km 57+000, Focşani, Odobeşti, Andreiaşu, Nereju           Localizarea prezentată în lista de mai sus, de exemplu "km 56+965 - km 57+035" este una indicativă deoarece volumul lucrărilor de reconstrucţie va depinde, printre altele, de proiectul tehnic final.  Lista sectoarelor feroviare şi rutiere de mai sus este indicativă şi poate fi schimbată şi/sau modificată cu acordul Comisiei, pentru a include şi alte sectoare afectate de inundaţii.       7.  OBIECTIVE    Obiectivul acestei măsuri constă în lucrări de reconstrucţie a infrastructurii vitale feroviare şi rutiere, afectate şi distruse de inundaţiile majore din lunile iulie şi august 2005.     7.1  Căi ferate  Componentele principalele ale lucrărilor de reconstrucţie pentru părţile afectate de inundaţii ale celor două secţiuni de cale ferată Focşani-Putna Seacă, respectiv Bucureşti Progresu --Giurgiu vor include:  reconstrucţia terasamentelor, canalizărilor, a căii şi a şinelor; construcţia de noi poduri pe fiecare dintre cele două linii; construcţia a trei viaducte;  reconstrucţia sistemelor catenare şi a sistemului de energoalimentare; reconstrucţia sistemelor de semnalizare şi comunicaţii;  reconstrucţia structuri!or podeţe1or; rectificarea curbelor etc.  Elaborarea proiectului tehnic şi a documentaţiei de licitaţie au început în luna iulie 2005 şi se prevede finalizarea acestora în luna octombrie  2005. Stabilirea amplasamentelor şi descrierea detaliată a lucrărilor de reconstrucţie rezultă din proiectul tehnic şi din documentaţia de licitaţie, odată ce acestea au fost finalizate.  7.2.  Drumuri  Componentele principale ale lucrărilor de reconstrucţie pentru sectoarele reţelei de drumuri naţionale afectate de inundaţii, enumerate la punctul 6.2 includ:  reconstrucţia rambleurilor, canalelor de scurgere; reconstrucţia semnalizării;  reconstrucţia structurilor podeţelor şi a sistemelor de evacuare a apelor.  Elaborarea proiectului tehnic şi a documentaţiei de licitaţie au început în luna august 2005 şi se prevede finalizarea acestora în luna decembrie 2005. Stabilirea amplasamentelor şi descrierea detaliată a lucrărilor de reconstrucţie rezultă din proiectul tehnic şi din documentaţia de licitaţie, odată ce acestea au fost finalizate.         8.  PROGRAMUL ORIENTATIV DE LUCRU       8.1  Căi ferate       Categoria de lucrare    Data începerii    Data finalizării      Planificare şi proiectare    iulie 2005    octombrie 2005      Construcţie    mai 2006    decembrie 2008      Supervizare    mai 2006    decembrie 2009        8.2  Drumuri     Categoria de lucrare    Data începerii    Data finalizării      Planificare şi proiectare    august 2005    decembrie 2005      Construcţie    mai 2006    mai 2007      Supervizare    mai 2006    mai 2008            9.  ANALIZA ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ COST-BENEFICIU  Avându-se în vedere faptul că proiectul se referă la reabilitarea sau reconstrucţia infrastructurilor de transport preexistente, componente ale TEN-T şi ale Coridorului IX sau secţiuni conexe la acestea, nu s-a considerat ca fiind necesară realizarea unor analize cost-beneficiu din punct de vedere economic şi social.       10.  PRINCIPALELE ELEMENTE ALE ANALIZEI FINANCIARE    Deoarece proiectul este în totalitate de interes public şi nu generează venituri financiare directe, nu s-a întocmit o analiză financiară detaliată.       11.  ANALIZA IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI    Avându-se în vedere faptul că proiectul se referă la reabilitarea sau reconstrucţia infrastructurilor de transport preexistente, o evaluare a impactului asupra mediului nu este în mod obligatoriu necesară. Studiile de impact asupra mediului sunt necesare şi vor fi însoţite de alte avize acolo unde reconstrucţia infrastructurilor implică modificări importante, în conformitate cu legislaţia aferentă aflată în vigoare.       12.  COSTURI ŞI ASISTENŢĂ  (în euro)     Detalierea indicativă a costurilor pentru reconstrucţia infrastructurilor feroviare ş1 rutiere distruse de inundaţii sunt evidenţiate mai jos:     Defalcarea orientativă a costurilor- Reconstrucţia  infrastructurii feroviare  afectate de inundaţii      Articol    Costuri totale    Costuri neeligibile    Costuri eligibile      Lucrări de reconstrucţie:      -Sectorul Focşani-Putna Seacă    13. 300.000    -    13.300.000      -Sectorul Bucureşti Progresu-Giurgiu    9.300.000    -    9.300.000      -Taxe/avize, alte cheltuieli neeligibile    500.000    500.000    -          -Supervizare (asistenţă tehnică pe termen lung)    1.500.000    -    1.500.000      Asistenţă tehnică pe termen-scurt (pentru revizuirea documentelor de licitaţie, evaluarea ofertelor, selectarea membrilor evaluatori)    300.000    -    300.000      Cheltuieli neprevăzute (10%)    2.440.000    -    2.440.000      Total (Infrastructură feroviară)    27.340.000    500.000    26.840.000        Defalcarea orientativă a costurilor- Reconstrucţia  infrastructurii rutiere  afectate de inundaţii      Articol    Costuri totale    Costuri neeligibile    Costuri eligibile      Lucrări de reconstrucţie:      -Drumul naţional nr. 12A    3.000.000    -    3.000.000      -Drumul naţional nr. 12B    4.950.000    -    4.950.000      -Drumul naţional nr. 2L    5.750.000    -    5.750.000      -Drumul naţional nr. 2M    12.300.000    -    12.300.000      Total lucrări    26.000.000    -    26.000.000      Taxe/avize, alte cheltuieli neeligibile    1.000.000    1.000.000    -      Supervizare (asistenţă tehnică pe termen lung)    1.800.000    -    1.800.000      Asistenţă tehnică pe termen-scurt (pentru revizuirea documentelor de licitaţie, evaluarea ofertelor, selectarea membrilor evaluatori)    300.000    -    300.000      Cheltuieli neprevăzute (10%)    2.810.000    -    2.810.000      Total (Infrastructură rutieră)    31.910.000    1.000.000    30.910.000        Cost total    Contribuţia sectorului privat    Cheltuieli neeligibile    Total cheltuieli eligibile    Asistenţă ISPA    Rata asistenţei(%)      59.250.000    -    1.500.000    57.750.000    49.087.500    85      Rata asistentei:  Rata asistenţei financiare ISPA a fost fixată la 85% datorită circumstanţelor excepţionale şi a naturii prezentei măsuri ce vizează reconstrucţia infrastructurii feroviare şi rutiere afectată de inundaţii în România.       13.  IMPLICAREA INSTITUŢIILOR FINANCIARE INTERNAŢIONALE (IFI)    Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) împreună cu Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) şi-au arătat interesul şi s-au angajat să finanţeze reconstrucţia infrastructurii de transport din România afectată de inundaţiile produse în luna iulie 2005.    Este de asemenea anticipată o asistenţă substanţială din partea Fondului European de Solidaritate (FES) şi a Băncii Europene de Investiţii (BEI).       14.  CONDIŢII SPECIFICE REFERITOARE LA MĂSURĂ    Vezi art. 8 din memorandumul de finanţare.       15.  PLANUL DE ACHIZIŢII   
  
 Lucrările vor fi implementate conform planului de achiziţii prezentat în anexa nr. I.a. 
 Licitaţiile şi încheierea de contracte vor fi realizate în conformitate cu "Ghidul Practic pentru procedurile de contractare finanţate de la Bugetul General al Comunităţilor Europene în contextul acţiunilor externe (PRAG)" elaborat de Comisia Europeană. Totuşi, pentru contractele de lucrări, se vor aplica condiţiile contractuale FIDIC (Cartea Roşie). 
 Lucrările de reconstrucţie a infrastructurii feroviare vor fi licitate ca două contracte de lucrări (licitaţiile nr. 1 şi 2 din planul de achiziţii). 
 Asistenţa tehnică (licitaţia nr. 3 din planul de achiziţii) va asigura supervizarea (inginer autorizat FIDIC) pentru lucrările de reconstrucţie feroviară. 
 Lucrările de reconstrucţie rutieră vor fi licitate ca două contracte de lucrări (licitaţiile nr. 4 şi 5 din planul de achiziţii). 
 Asistenţa tehnică (licitaţia nr. 6 din planul de achiziţii) va asigura supervizarea (inginer autorizat FIDIC) pentru lucrările de reconstrucţie rutieră. 
 Asistenţa tehnică pe termen scurt (ultima rubrică în planul de achiziţii) va asigura membrii votanţi independenţi pentru participarea la evaluarea ofertelor în cadrul celor două licitaţii de asistenţă tehnică, incluzând precalificarea, precum ş1 once revizuire necesară a proiectului tehnic şi a documentelor de licitaţie. 
 Membrii votanţi independenţi pentru participarea la evaluarea ofertelor în cadrul licitaţiilor de lucrări vor fi asiguraţi fie în cadrul asistenţei tehnice prevăzută pentru supervizare, fie în cadrul asistenţei tehnice pe termen scurt. 
  
 ANEXA nr. I.a 
 Plan de achiziţii provizoriu 

    Licitaţia nr.    Descrierea lucrărilor  şi  a serviciilor ce urmează a fi licitate    Tipul contractului (lucrări, achiziţii sau servicii)    Previziuni privind lansarea licitaţiei (lună/an)    Rata de rambursare a facturilor aferente contractului specific      1    Lucrări de reconstrucţie a căii ferate:  Secţiunea Focşani-Putna Seacă    lucrări    decembrie    2005    85 %      2    Lucrările de reconstrucţie feroviară:  Secţiunea Bucureşti Progresu-Giurgiu    lucrări    decembrie    2005    85 %      3    Asistenţă tehnică lucrărilor feroviare    -    supervizarea    servi .. c .  u    decembrie    2005    85 %      4    Reconstrucţia drumurilor afectate de inundaţii în Bacău    lucrări    decembrie    2005    85%      5    Reconstrucţia drumurilor afectate de inundaţii în Vrancea    lucrări    decembrie    2005    85%      6    Asistenţă tehnică lucrărilor rutiere    -    supervizarea    servi .. c .  u    decembrie    2005    85%      Altele    Asistenţă tehnică pe termen scurt pentru revizmrea documentelor de licitaţie  Şl  asigurarea membrilor votanţi independenţi pentru evaluarea ofertelor    ...  serv1c11    noiembrie    2005    85%    
 Condiţiile specifice pentru acordarea contractelor vor fi disponibile în Jurnalul Oficial al Comisiei Europene şi/sau pe internet. 

     
 ANEXA Nr. II 

 ANEXA nr.  III. I  
 Prevederi financiare privind implementarea ISPA Secţiunea  I  
 Forme şi rate de asistenţă 
  
    (1)  Asistenţa Comunităţii prin ISPA poate fi sub formă de asistenţă nerambursabilă directă, de asistenţă rambursabilă sau orice altă formă de asistenţă.    Asistenţa rambursată către autoritatea de management sau către altă autoritate publică va fi refolosită în acelaşi scop.     (2)  	Rata asistenţei din partea Comunităţii acordată prin ISPA poate fi de până la 75 % din cheltuiala publică sau echivalentă, inclusiv cheltuielile făcute de organismele ale căror activităţi se încadrează într-un cadru legal sau administrativ care face să fie privite ca echivalente ale unor organisme publice. Comisia poate propune creşterea acestei rate până la 85 %, în special unde consideră că o rată mai mare de 75 % este necesară pentru îndeplinirea unor măsuri esenţiale pentru atingerea obiectivelor generale ale ISPA.  Rata asistenţei şi suma maximă a asistenţei ISPA vor fi specificate în memorandumul de finanţare aferent măsurii respective.    În cazul asistenţei rambursabile sau în cazul în care există un interes special al comunităţii, rata de asistenţă trebuie redusă ţinând cont de:       (a)  disponibilitatea cofinanţării;     (b)  capacitatea măsurii de a genera venituri; şi     (c)  aplicarea corespunzătoare a principiului "poluatorul plăteşte".         (3)  Măsurile care generează venituri în conformitate cu paragraful 2 (b) sunt acelea care pnvesc:       (a)  infrastructura a cărei folosinţă implică taxe provenite de la utilizatori;     (b)  investiţii productive în sectorul de mediu.    Comisia a elaborat recomandari privind aplicarea principiului poluatorul plăteşte.         (4)  	Măsurile privind studiile preliminare şi asistenţa tehnică pot fi finanţate în mod excepţional în proporţie de 100% din costurile totale.       (5)  	Măsurile acoperite de un memorandum de finanţare vor fi implementate de către ţara beneficiară în strânsă colaborare cu Comisia, care îşi va păstra responsabilitatea pentru utilizarea fondurilor alocate.   
 Secţiunea a II-a Angajamente 
  
    (1)  Comisia implementează cheltuielile prin ISPA în conformitate cu Reglementarea financiară  aplicabilă  bugetului  general  al  Comunităţii  Europene,  pe  baza memorandumului de finanţare care va fi încheiat între Comisie şi ţara beneficiară.    Totuşi, angajamentele bugetare anuale referitoare la asistenţa acordată măsurilor vor fi efectuate într-unul din următoarele două moduri:       (a)  angajamentele  pentru  măsurile finanţate  prin  ISPA care vor fi realizate  pe parcursul a 2 ani sau mai mult trebuie, ca regulă generală şi sub rezerva punctului (b), să fie efectuate în rate anuale.    Angajamentul pentru prima rată anuală va fi făcut de către Comisie la semnarea memorandumului de finanţare referitor la măsură.  Acest angajament va corespunde valorii menţionate în planul de finanţare pentru primul an. Această valoare ar trebui să fie suficientă pentru a acoperi lucrările ce vor  fi  contractate  în  primii  ani, în  timpul  perioadei  în  care  se urmăreşte descentralizarea totală.    Angajamentele pentru ratele anuale următoare trebuie să se bazeze pe planul de finanţare iniţial sau revizuit al măsurii. Acestea vor fi acordate, în principiu, la începutul fiecărui an financiar dar nu mai târziu de 1 aprilie al anului în discu ţie, cu condiţia ca, cheltuielile preconizate pentru anul viitor să le justifice şi că progresul  lucrărilor  demonstrează  că  proiectul  avansează  satisfăcător  către finalizare şi sub rezerva disponibilităţii resurselor bugetare.       (b)  	Pentru măsurile cu o durată mai mică de 2 ani şi pentru care asistenţa comunităţii nu de păşeşte 20 milioane euro, un prim angajament de până la 80 % din totalul asistenţei acordate poate fi făcut când Comisia semnează memorandumul  de finanţare referitor la măsură.    Diferenţa va fi angajată în condiţiile în care progresul lucrărilor demonstrează că proiectul înaintează satisfăcător către finalizare şi sub rezerva disponibilităţii resurselor bugetare.         (2)  Cu excepţia cazurilor deplin justificate, asistenţa angajată pentru o măsură la care lucrările fizice nu au început în intervalul de 2 ani de la data semnării de către Comisie a memorandumului de finanţare referitor la măsură, va fi anulată.    În orice caz Comisia trebuie să informeze în timp util ţara beneficiară şi autoritatea desemnată atunci când există riscul unei anulări.  Secţiunea a III-a  Plăti  '  (  1)   Plăţile pot lua forma fie a unui avans, fie a unor plăţi intermediare sau a diferenţei finale.     Plăţile intermediare şi plata diferenţei finale trebuie să se refere la cheltuieli certificate şi plătite, care trebuie susţinute de facturi primite sau documente contabile cu valoare probativă echivalentă.       (2)  Plăţile în avans    Ca o regulă generală, un avans de până la 20% din totalul asistenţei acordată prin ISPA, aşa cum a fost iniţial decis, va fi plătit autorităţii desemnate aşa cum este definită la paragraful (9).  Avansul este, ca regulă generală, transferat în următoarele moduri:    o primă tranşă de până la jumătate din valoarea avansului este plătită când ţara beneficiară semnează memorandumul de finanţare;  diferenţa este plătită după semnarea primului contract, în mod normal primul contract de lucrări.  Abaterile de la această regulă generală trebuie aprobate printr-o decizie a Comisiei în memorandumul de finanţare referitor la măsură.    Întregul avans sau părţi din acesta trebuie returnate de către autoritatea desemnată, menţionată în paragraful (2), dacă nici o cerere de plată nu a fost transmisă Comisiei în 12 luni de la data la care a fost plătit avansul. Valoarea avansului care trebuie returnat  va fi  stabilit de Comisie  pe baza cheltuielilor  eligibile  efectiv  plătite. Returnarea avansului nu duce la anularea asistenţei acordată de către Comunitate.     (3)  Plătile intremediare    Plăţile intermediare sunt efectuate de către Comisie către autoritatea desemnată la cererea acesteia, dacă măsura progresează satisfăcător către finalizare şi vor fi făcute pentru a rambursa cheltuielile efectuate şi certificate, sub rezerva următoarelor condiţii:    ţara beneficiară a înaintat un raport care să descrie progresul măsurii din punct de vedere  al  indicatorilor  fizici  şi  financiari  şi  conformitatea  acesteia  cu memorandumul  de finanţare, inclusiv, atunci când este cazul, orice condiţii specifice referitoare la asistenţă;  s-au luat măsuri în sensul îndeplinirii observaţiilor şi recomandărilor autorităţilor de inspecţie naţionale şi/sau comunitare;  au fost indicate măsurile luate pentru corectarea oricăror probleme tehnice, financiare şi legale care au apărut;  a fost analizată orice abatere de la planul financiar iniţial;  au fost descrise etapele parcurse pentru publicitatea măsurii.    Ţara beneficiară va fi informată de către Comisie dacă nu a indeplinit una din condiţiile stipulate mai sus.    Va fi folosit modelul standard fumizat de Comisie pentru cererile de plată şi pentru rapoartele de progres fizic şi financiar.     (4)  Ţările beneficiare trebuie să se asigure că cererile de plată sunt înaintate Comisiei, ca regulă generală, de 3 ori pe an, până la 1 martie, 1 iulie şi 1 noiembrie cel mai târziu.     (5)  	Suma totală a plăţilor efectuate conform  paragrafelor  (2) şi (3)  nu trebuie să depăşească 80 % din totalul asistenţei acordate. Comisia poate creşte acest procent până la 90 % în cazuri justificate.       (6)  Plata diferenţei finale din asistenţa acordată de către Comunitate.    Plata diferenţei finale din asistenţa acordată de către Comunitate, calculată pe baza cheltuielilor certificate şi într-adevăr efectuate, va fi făcută dacă:    măsura a fost realizată în conformitate cu obiectivele sale;  măsura  a  îndeplinit  condiţiile  sale  specifice,  cum  sunt  menţionate  în memorandumul de finanţare;  raportul final menţionat în secţiunea a V-a a fost înaintat Comisiei;  autoritatea desemnată sau organismul menţionat în paragraful (2) a înaintat către Comisie o cerere de plată, în termen de 6 luni de la data limită de finalizare a lucrării, pentru cheltuielile specificate în memorandumul de finanţare;  ţara beneficiară certifică Comisiei că informaţiile fumizate în cererea de plată şi în raport sunt corecte;  ţara beneficiară a transmis Comisiei declaraţia menţionată în anexa nr. III.4.C. toate măsurile de informare şi publicitate stabilite de Comisie în anexa nr. III.6 au fost implementate;  când managementul asistentei acordat pentru o măsură este conferit agenţiilor de implementare din  ţările beneficiare în sistem  descentralizat, ţările beneficiare fumizează Comisiei toate informaţiile necesare pentru a verifica dacă regulile comunităţii  privind achiziţiile publice au fost îndeplinite, în special cele care privesc publicarea anunţurilor de licitaţie şi transmiterea rapoartelor de evaluare a ofertelor şi de adjudecare a contractului, şi că au fost respectate toate condiţiile specificate în memorandumul de finanţare.     (7)  	Dacă raportul final menţionat mai sus nu este transmis Comisiei în termen de 6 luni de la data finală de terminare a lucrărilor şi de efectuare a plăţilor, aşa cum este specificat în memorandumul de finanţare, partea de asistenţă care reprezintă diferenţa finală pentru acea măsură va fi anulată.       (8)  Cererile pentru plăţile intermediare şi pentru plata finală prezentate de către ţara beneficiară sunt însoţite de o declaraţie a Responsabilului Naţional cu Autorizarea, care specifică numai plăţile legate de cheltuielile susţinute de facturile primite sau de  alte documente contabile cu valoare probativă şi care sunt conforme cu prevederile care guvernează eligibilitatea cheltuielilor pentru proiectele asistate prin ISPA, aşa cum sunt specificate în anexa nr. 111.2.     (9)  	Toate plăţile pentru ajutorul acordat de Comisie prin acest memorandum de finanţare vor fi făcute către o entitate centrală, Fondul Naţional, desemnat de ţara beneficiară să primescă asemenea plăţi. Ca regulă generală, plăţile trebuie făcute de către Comisie într-un singur cont bancar desemnat de ţara beneficiară, nu mai târziu de 2 luni de la primirea unei cereri de plată valide şi complete. Fondul Naţional trebuie să transfere cât de repede posibil şi în totalitate contribuţia ISPA către organismele responsabile cu implementarea.     (10)  Fondul Naţional, condus de Responsabilul National cu Autorizarea (RNA), va avea întreaga responsabilitate pentru managementul fondurilor în cadrul ţării beneficiare. RNA va fi de asemenea responsabil pentru returnarea către Comisie a oricăror fonduri plătite în plus sau nejustificat.      Responsabilităţile  Responsabilului  Naţional  cu  Autorizarea  sunt  stabilite  în memorandumul de înţelegere încheiat între Comisie şi ţările beneficiare.    Secţiunea a IV-a Folosirea euro     (1)  	Sumele cuprinse in cererile de asistenţă, împreună cu planul de finanţare relevant, vor fi exprimate în euro.       (2)  	Sumele privind  asistenţa ş1 planurile de finanţare aprobate de Comisie vor fi exprimate în euro.       (3)  	Declaraţiile de cheltuieli care justifică solicitările de plată corespunzătoare trebuie exprimate în euro.  Rata de schimb care va fi folosită trebuie să fie rata financiară contabilă a Comisiei aplicabilă pentru luna în care declaraţia de cheltuieli a fost înregistrată în documentele contabile ale autorităţilor responsabile cu managementul financiar al proiectului. Rata lunară de schimb este fixată conform prevederilor menţionate în articolul 7 (2) al Regulamentului Comisiei (CE, Euratom) nr. 2342/2002 din data de 23 decembrie 2002  care  stabileşte  regulile  detaliate  de  implementare  a  unor  prevederi  ale regulamentului  general  (CE,  Eurotom)  nr.  1605/2002  asupra  Regulamentului financiar aplicabil pentru bugetul general al Comunităţii Europene. Rata de schimb este rata din penultima zi lucrătoare a lunii precedente pentru care ratele sunt stabilite. Comisia va informa autorităţile responsabile cu privire la această rată 1  .      (4)  	Plăţile asistenţei financiare acordate de către Comisie trebuie făcute în euro către autoritatea desemnată de ţara beneficiară în acest sens.       1  http://europa.eu.int/comm/dgl9/infoeuro/fr/index.htm   Secţiunea a V-a Raportul final    Autoritatea sau organismul responsabil pentru măsură trebuie să transmită Comisiei un Raport final în cel mult 6 luni de la finalizarea măsurii. Raportul final va conţine următoarele:       (a)  o  descriere  a  lucrărilor  efectuate,  însoţită  de  indicatori  fizici,  cuantificări  ale cheltuielilor pe categorii de lucrări şi măsurile luate cu privire la clauzele specifice conţinute în decizia de acordare a asistenţei;     (b)  certificatul de conformitate a lucrărilor cu decizia de acordare a asistenţei;       (c)  o primă evaluare a gradului de indeplinire a rezultatelor asteptate, mai ales cu privire la:    data efectivă de implementare a măsurii;  o indicare a modului în care măsura va fi administrată după finalizare; confirmarea, dacă este necesar, a previziunilor financiare, în special cele privind costurile de operare şi veniturile aşteptate;  confirmarea previziunilor  socio-economice, în special costurile şi beneficiile aşteptate;  o indicare a acţiunilor luate pentru a asigura protecţia mediului şi costurile acestora inclusiv concordanţa cu principiul poluatorul plăteşte;  data la care măsura finanţată devine operaţională.       (d)  informaţii referitoare la acţiunile de publicitate.       
  
 Secţiunea a VI-a Amendamente la memorandumul de finantare 
 ' 
    (1)  	Dacă cheltuiala publică sau echivalentă într-adevăr efectuată diferă de cheltuiala planificată iniţial, asistenţa acordată de Comunitate va fi modificată luându-se în calcul aceasta dar nu trebuie să depăşească suma maximă stabilită în memorandumul de finanţare.    O schimbare a ratei asistenţei comunităţii faţă de rata acordată iniţial sau faţă de asistenţa financiara maximă va necesita o modificare a memorandumului de finanţare conform procedurilor descrise în paragraful (3).     (2)  	Dacă atunci când planul de finanţare al unui proiect este amendat, angajamentele şi/sau plăţile Comunităţii depăşesc deja sumele menţionate în planul de finanţare amendat, Comisia va opera ajustările necesare ţinând cont de suma supraangajată sau supraplătită, când autorizează prima operaţie financiară (angajare sau plată) după acel amendament.       (3)  Orice amendament la memorandumul de finanţare se va face în conformitate cu următoarele proceduri:       (a)  amendamentele  care  impun  o  modificare  substanţială  a  obiectivelor  sau caracteristicilor proiectului sau o schimbare substanţială în planul financiar sau în programul cheltuielilor, trebuie făcute printr-un memorandum de finanţare, ca răspuns la solicitarea ţării beneficiare sau la iniţiativa Comisiei după consultarea cu ţara beneficiară. Definiţia modificării "substanţiale" este dată în prevederile referitoare la eligibilitatea cheltuielilor.     (b)  în cazul unor altor amendamente, ţara beneficiară va trimite Comisiei o propunere în acest sens. Comisia va face observaţiile necesare sau va transmite acordul în cel mult 20 de zile lucrătoare de la primirea propunerii. Amendamentul va fi adoptat după ce Comisia şi-a dat acordul. Comitetul de Management ISPA va fi informat despre aceste amendamente.       (c)  orice schimbare în cheltuiala anuală, mai mică de 25 % din totalul cheltuielilor planificate pentru proiect nu va fi considerată o modificare substanţială a planului de finanţare şi a programului de cheltuieli.     
  
 Sectiunea a VII-a Managementu '  l şi controlul financiar 
  
    (1)  Statele beneficiare trebuie:       (a)  să stabilească de la 1 ianuarie 2000 şi în nici un caz mai târziu de 1 ianuarie 2002, sisteme de management şi control care să asigure:    implementarea  adecvată  a  asistenţei  acordate  în  virtutea  acestui memorandum în conformitate cu principiile unui management financiar solid,  separarea funcţiilor de management şi control,  că declaraţiile de cheltuieli prezentate Comisiei sunt corecte şi provin de la sisteme de contabilitate fundamentate pe documente justificative deschise oricăror verificări;       (b)  	să verifice periodic că măsurile finanţate de Comunitate sunt derulate în mod adecvat;       (c)  să prevină iregularităţile şi să acţioneze împotriva lor;       (d)  să recupereze orice sumă pierdută ca rezultat al iregularităţilor sau neglijenţei.         (2)  	Controale interne şi externe adecvate trebuie derulate în conformitate cu standardele de audit acceptate internaţional, de către organismele naţionale competente, care trebuie să fie independente pentru a îndeplini această funcţie. În fiecare an un plan de audit şi un rezumat al rezultatelor misiunilor de audit derulate trebuie transmise Comisiei. Rapoartele de audit se vor afla la dispoziţia Comisiei.     (3)  	Fără a aduce prejudicii verificărilor realizate de statele beneficiare, serviciile Comisiei şi Curtea Europeană de Conturi pot, prin intermediul personalului propriu sau al unor reprezentanţi autorizaţi, să efectueze audituri financiare şi tehnice la faţa locului, inclusiv verificări prin sondaj şi audituri finale.       (4)  	Ţara beneficiară  trebuie să se asigure ca atunci  când  personalul  Comisiei  sau reprezentanţii săi autorizaţi  şi/sau când Curtea Europeană  de Conturi efectuează verificări, aceste persoane au dreptul de a inspecta, la faţa locului toată documentaţia relevantă  şi  conturile  corespunzătoare  articolelor  finanţate  în  conformitate  cu memorandumul de finanţare. Ţările beneficiare trebuie să sprijine serviciile Comisiei şi Curtea Europeană de Conturi în derularea auditurilor privind utilizarea fondurilor acordate în cadrul programului ISPA. Prevederile anexei nr. III.5 vor fi aplicabile verificărilor efectuate de Comisie la faţa locului.       (5)  	Prevederile detaliate asupra managementului şi controlului financiar sunt stabilite în anexa nr. III.4.   
  
 Secţiunea a VIII-a Monitorizarea 
  
 Ţările beneficiare şi Comisia vor asigura implementarea şi monitorizarea în conformitate cu următoarele prevederi: 
  
    (1)  	Înfiinţarea Comitetelor de monitorizare trebuie să aibă loc în urma unei înţelegeri între ţările beneficiare implicate şi Comisie. Autorităţile şi organismele desemnate de ţara beneficiară, Comisie şi, unde este cazul, BEI şi/sau alte instituţii cofinanţatoare, vor fi reprezentate în aceste comitete. Vor fi de asemenea reprezentate în aceste comitete şi autorităţile regionale sau locale şi societăţile private, în cazul în care acestea au competenţa necesară pentru executarea unui proiect şi dacă sunt direct implicate în acest proiect.       (2)  	Monitorizarea va fi făcută pe baza unor proceduri de raportare convenite în comun, verificare prin sondaj şi, dacă este necesar, prin înfiinţarea unor comitete ad hoc. Monitorizarea se va face pe baza indicatorilor fizici si financiari. Indicatorii se vor referi la caracterul specific al proiectului şi la obiectivele acestuia. Aceştia vor fi stabiliţi în aşa fel încât să arate stadiul atins în executarea măsurii în relaţie cu planul şi obiectivele propuse iniţial, şi progresul realizat în domeniul managementului şi în alte probleme legate de acesta.     (3)  (a) Pentru fiecare măsură, coordonatorul naţional ISPA trebuie să înainteze Comisiei rapoarte de progres <lupa 3 luni de la fârşitul fiecărui an intreg de implementare.    (b) Pentru întâlnirile Comitetelor de monitorizare, Coordonatorul  Naţional  ISPA trebuie să înainteze rapoarte de progres conform modelului standard fumizat de Comisie. Raportul trebuie să intre în posesia Comisiei cu  15 zile lucrătoare înaintea întâlnirii programate.     (4)  	Pe baza rezultatelor monitorizării  şi ţinând cont de comentariile Comitetului  de monitorizare, Comisia va ajusta sumele şi condiţiile de acordare a asistenţei aprobate iniţial, ca şi planul  financiar  prevăzut, dacă este necesar, la propunerea  ţărilor beneficiare.   
  
 Comisia  va întocmi  aranjamentele  corespunzătoare pentru aceste  modificări, în funcţie de natura şi importanţa lor. 
  
 Secţiunea a IX-a Transparenţă în adjudecarea contractelor 

    (1)  	Procedura care trebuie urmată pentru acordarea contractelor de lucrări, achiziţii sau servicii,  va  respecta  principiile  cheie  stabilite  în  Titlul  IV din  Reglementarea financiară (acţiuni externe) aplicabilă bugetului general al Uniunii Europene.       (2)  (a) Participarea la procedurile de licitaţie trebuie să fie deschisă şi pe baze egale pentru toate persoanele fizice sau juridice pentru care este aplicabil tratatul şi tuturor persoanelor fizice sau juridice din ţările beneficiare ISPA şi din Turcia, Albania, Bosnia si Hertegovina, Croatia, Republica Federala Iugoslavia si Fosta Republica Iugoslavă a Macedoniei;    Prin urmare se va cere ofertanţilor să îşi declare naţionalitatea şi să prezinte în sprijinul acesteia probe normal acceptate de propria legislaţie.       (b)  	În cazurile justificate corespunzător cum ar fi cofinanţarea de la IFI şi după o examinare făcută din timp de Comitetul de management ISPA, Comisia poate permite naţionalilor unor terţe ţări să participe la licitaţia pentru contracte.       (3)  (a) Ţările beneficiare vor lua toate măsurile necesare pentru a asigura o participare cât mai mare posibilă. Pentru aceasta şi când valoarea contractelor o cere, ele trebuie să asigure publicarea în avans a invitaţiei de participare la licitaţie, în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene şi în "Monitorul Oficial" din ţările beneficiare.       (b)  	Se vor elimina, de asemenea, orice practici discriminatorii şi specificaţii tehnice care pot să limiteze participarea pe baze egale a tuturor persoanelor fizice sau juridice din ţările membre sau din ţările beneficiare.     (c)  În plus, informaţia trebuie lansată pe internet într-o formă transparentă.         (4)  	Procedurile detaliate privind licitaţiile şi contractele sunt, ca regula generala, stabilite în Ghidul Practic pentru Phare, ISPA şi SAPARD.   
  
 Secţiunea a X-a 
 Transparenţă în contabilitate  şi  în rapoartele proiectelor 
  
 Ţara beneficiară trebuie să se asigure că, pentru măsura la care se referă memorandumul de finanţare,  toate  organismele  publice  sau  private  implicate  în  managementul  şi implementarea  operaţiilor au fie un sistem separat de contabilitate fie o codificare 
  
 contabilă adecvată a tuturor tranzacţiilor implicate, ceea ce va facilita verificarea de către Comisie  şi  de către  autorităţile  naţionale  de control,  a cheltuielilor  efectuate.  De asemenea, trebuie să se asigure că toate cheltuielile sunt corect atribuite proiectului în cauză. 
  
 Autorităţile responsabile vor asigura disponibilitatea tuturor documentelor justificative cu privire la cheltuielile pentru fiecare proiect pe o perioadă de 5 ani de la efectuarea ultimei plăţi pentru proiectul respectiv. 
  
 Secţiunea a XI-a Evaluarea ex-post 
  
 Prin  evaluarea  ex-post  se va analiza  utilizarea  resurselor,  eficacitatea  şi  eficienţa asistenţei şi impactului său. Evaluarea ex-post va analiza factorii care contribuie la succesul sau eşecul implementării măsurilor, realizările şi rezultatele. 

 După finalizarea măsurilor, Comisia şi ţările beneficiare vor evalua apoi modul în care acestea au fost îndeplinite, inclusiv eficacitatea şi eficienţa utilizării resurselor. Evaluarea va cuprinde şi impactul real al implementării lor pentru a stabili dacă obiectivele iniţiale au fost atinse. Printre altele, această evaluare se va referi şi la contribuţia măsurilor la implementarea politicilor Comunităţii în domeniul mediului sau contribuţia acestora la politicile  privind  reţeaua  Trans -  Europeană  extinsă  şi transportul  în  comun.  De asemenea, ele vor evalua şi impactul măsurilor asupra mediului. 
  
 Anexa nr. 111.2 Prevederi privind eligibilitatea cheltuielilor pentru măsurile finanţate prin ISPA 
 Sectiunea I Domeniul '  cheltuielilor 

 ISPA acordă asistenţă pentru următoarele măsuri: 
  
    (1)  	Proiecte de mediu care dau posibilitatea ţărilor beneficiare să se alinieze la cerinţele legilor Comunităţii privind protecţia mediului şi la obiectivele Parteneriatului pentru Aderare;     (2)  Proiectele de infrastructură în transport, care promovează o mobilitate susţinută şi, în particular, cele care constituie proiecte de interes comun în baza criteriilor deciziei nr. 1692/96/CE 2  şi acelea care permit ţărilor beneficiare să se conformeze obiectivelor Parteneriatului de Preaderare; acesta include interconectarea şi interoperabilitatea reţelelor naţionale ca şi reţelele trans-europene împreună cu accesul la aceste reţele;       (3)  	Studii  preliminare,  evaluări  şi  măsuri  de asistenţă tehnică  inclusiv  acţiunile  de informare şi publicitate legate de proiectele eligibile. Acestea includ asistenţă tehnică şi administrativă în beneficiul mutual al Comisiei şi al ţărilor beneficiare, care nu cad în mod normal în sarcina administraţiei publice naţionale, acoperind identificarea, pregătirea, managementul, monitorizarea, auditul şi supervizarea proiectelor.   
  
 Regulile specificate în secţiunile II - XII de mai jos referitoare la proiectele listate la punctele (  1)  şi (2) de mai sus sunt totuşi aplicate prin analogie şi deciziilor pentru proiectele listate la punctul (3). 
  
 Sectiunea a II-a Definiţii ş ' i concepte de bază 
  
    (1)  Conceptul de proiect, etape ale proiectului şi grupuri de proiecte    În scopul prevăzut de acest document, se vor aplica următoarele definiţii:       a)  un "proiect" reprezintă o serie de lucrări indivizibile economic în scopul atingerii unei funcţii tehnice precise şi cu un scop clar identificat.       b)  o "etapă independentă  tehnic şi financiar"  reprezintă o etapă care poate fi identificată ca operaţională în întregul său.       2  Decizia nr. 1692/96/CE a Parlamentului European şi a Consiliului clin 23 iulie 1996 privind directivele Comunităţii pentru dezvoltara reţelei de transport trans-european     O etapă poate acoperi de asemenea studiile preliminare, de fezabilitate sau tehnice necesare pentru îndeplinirea unui proiect.       c)  pot fi grupate proiectele care îndeplinesc următoarele condiţii:    trebuie să fie localizate pe acelaşi curs de apă sau arie de captare sau să fie situate de-a lungul aceluiaşi coridor de transport;  trebuie cuprinse în acelaşi plan global privind cursul de apă sau ana de captare sau coridorul, în scopuri bine identificate;  trebuie  supervizate  de  un  organism  responsabil  pentru  coordonarea  şi monitorizarea grupului de proiecte în cazurile în care proiectele sunt derulate de autorităţi competente diferite.         (2)  "Autoritatea responsabilă cu implementarea"       (a)  	Pentru proiectele finanţate prin ISPA "autoritatea responsabilă cu implementarea" este organismul  responsabil cu licitaţiile şi contractările. Acest organism este specificat la punctul (3) din anexa nr. I la memorandumul de finanţare.  Ca o consecinţă, orice schimbare a "autorităţii responsabile cu implementarea" unui proiect trebuie să fie aprobată de către Comisie printr-un memorandum de finanţare.    În mod normal prin acest organism se înţelege beneficiarul final al asistenţei acordată prin ISPA. Numai acest organism efectuează cheltuieli eligibile.     (b)  Totuşi, această autoritate poate delega implementarea altui organism care poate, de asemenea, să efectueze cheltuieli eligibile. În asemenea cazuri, Comisia trebuie informată  de  tipul  delegărilor  propuse  şi  trebuie  să  primescă  o  copie  a documentelor relevante.         (3)  Conceptul de "administraţie publică"  Administraţia publica poate cuprinde următoarele trei niveluri de guvernare: Organisme de guvernare centrale (nivel naţional);  Organisme de guvernare regionale;  Organisme de guvernare locale.    În plus, acest concept poate include şi organismele a căror activitate poate intra într-un cadru legal sau administrativ în virtutea faptului că sunt privite ca echivalentul unor organisme publice.     (4)  Implementarea şi perioada de implementare a unui proiect   
  
    (a)  	Implementarea unui proiect cuprinde toate etapele de la planificarea preliminară (incluzând studiul variantelor) până la finalizarea proiectului aprobat şi la măsurile de publicitate pentru un proiect finantat;       (b)  Memorandumul de finanţare se poate aplica uneia sau mai multor etape mai sus menţionate;     (c)  	Perioada de implementare a proiectului reprezintă, ca regulă generală, perioada necesară pentru finalizarea etapelor mai sus-menţionate până la momentul de timp la care proiectul devine complet operaţional şi la care obiectul fizic descris în memorandumul de finanţare a fost finalizat.   
  
    (5)  Evidenţa documentelor şi transparenţa    Orice cheltuială declarată Comisiei trebuie să se bazeze pe înţelegeri legale obligatorii şi/sau  pe  documente.  Este  imperativă  existenţa  unei  evidenţe  documentare corespunzătoare.  În scopul maximizării transparenţei şi pentru a permite controlul asupra cheltuielilor din partea Comisiei şi/sau al autorităţii naţionale de control financiar competente, fiecare ţară beneficiară  trebuie  să  se asigure  că orice organism  implicat în  managementul  şi implementarea proiectelor a stabilit o evidenţă contabilă separată privitoare la proiectul descris în memorandumul de finanţare.       (6)  Cheltuieli   
  
 Cheltuielile trebuie raportate la plăţile certificate şi efectiv făcute de către organismul responsabil cu implementarea, susţinute de facturi plătite sau documente contabile cu valoare probativă echivalentă. 

 ăDocumentul  contabil  cu  valoare  probativă  echivalentă"  reprezintă  orice document transmis de către autoritatea definită la punctul (2) al acestei secţiuni pentru a demonstra că intrările contabile oferă o imagine adevarată şi corectă a tranzacţiilor reale implicate, în concordanţă cu practicile contabile standard. Este necesară o aprobare prealabilă a Comisiei când se folosesc documente contabile cu valoare probativă echivalentă. 
  
 Sectiunea a III-a 
 Principalele cate ' gorii de cheltuieli eligibile 
 Ca regulă generală cheltuielile legate de: studiile de fezabilitate; 
 planificare şi proiectare, inclusiv studiul de impact asupra mediului; 
 pregătirea terenului; clădiri şi construcţii; 
 utilaje şi instalaţii implicate permanent în proiect; 
 testare şi instruire; managementul proiectului; 
 măsuri compensatorii şi de reducere a impactului asupra mediului; alte tipuri de cheltuieli specificate în memorandumul de finanţare; 
 măsuri  luate ca urmare a prevederilor  anexei nr. 111.6  privind informarea ş1 publicitatea. 
  
 sunt subiecte eligibile pentru competenţele prezentate mai jos. 
  
 Secţiunea a IV-a 
 Studii de fezabilitate, planificarea şi proiectarea proiectului 
  
    (1)  Cheltuieli legate de studiile de fezabilitate, planificarea şi proiectarea proiectelor       (a)  Cheltuielile legate de studiile de fezabilitate, planificare incluzând studiile privind impactul asupra mediului, expertize legate de proiect şi proiectarea proiectelor sunt, ca regulă generală, eligibile, cu condiţia ca aceste cheltuieli să fie direct legate de unul sau  mai multe proiecte  şi aprobate în mod special  printr-un memorandum de finanţare;       (b)  	În acele cazuri, când mai multe proiecte se derulează prin acelaşi contract sau când autoritatea responsabilă cu implementarea exercită funcţiile de mai sus pe cont propriu,  costurile  trebuie  contabilizate  printr-un  sistem  contabil  separat  şi transparent al proiectului, bazat pe documente contabile sau pe documente cu valori probative echivalente (de exemplu cu ajutorul sistemului de alocare a timpului).       (2)  Implicarea administraţiei publice   
  
 În acele cazuri în care funcţionarii din administraţia publică sunt implicaţi în activităţile menţionate la punctul l(a) al acestei secţiuni, cheltuielile pot fi acceptate ca eligibile de către Comisie, în cazuri bine justificate şi în concordanţă cu următoarele criterii: 
  
 funcţionarul a renunţat temporar la statutul său de funcţionar în administraţia publică; 
 cheltuielile trebuie să aibă la bază un contract privind unul sau mai multe proiecte specificate; în cazul în care un contract se referă la mai multe proiecte, costurile trebuie să fie alocate într-un mod transparent (de exemplu cu ajutorul programărilor în timp); 
 cheltuielile trebuie să fie direct legate de unul sau mai multe proiecte individuale avute în vedere; 
 contractul trebuie să fie limitat în timp şi nu trebuie să depăşească data limită stabilită pentru finalizarea proiectului; 
 sarcinile care trebuie îndeplinite pentru acel contract nu trebuie să acopere atribuţii administrative generale, ca cele specificate la punctul (1) din secţiunea a VIII-a; 
 dispoziţiile nu trebuie să fie folosite pentru a ocoli procedurile de achiziţii publice ale Comunităţii. 
  
 Sectiunea a V-a Pregătirea ter '  enului şi construcţiile 
  
    (1)  	În acele cazuri în care autoritatea responsabilă cu implementarea execută pregătirea terenului şi lucrările de construcţie sau părţi din acestea, pe cont propriu, costurile trebuie contabilizate printr-un sistem contabil al proiectului separat şi transparent bazat pe documente contabile sau pe documente cu valoare probativă echivalentă.    În  cazul în care sunt implicaţi  funcţionari  ai administraţiei publice,  se aplică prevederile specificate la punctul 2 din secţiunea a IV-a.       (2)  Costurile  eligibile  trebuie  să includă  doar  costurile  reale  apărute  după  datele specificate la punctul  1  din secţiunea a X-a şi legate direct de proiect. Costurile eligibile pot include toate sau numai unele din următoarele categorii:  costuri privind munca (salarii brute şi nete);  cheltuieli pentru utilizarea echipamentelor durabile pe perioada construcţiilor; costuri de producţie folosite pentru implementarea proiectului;  costuri de funcţionare şi alte categorii de cheltuieli, dacă sunt în mod specific justificate; acestea trebuie alocate în mod echitabil, în concordanţă cu standardele contabile general recunoscute;  cheltuielile de funcţionare impuse nu sunt eligibile în cazul în care autoritatea menţionată la punctul (1) de mai sus este inclusă în administraţia publică.       (3)  Ca regulă generală, costurile trebuie să fie evaluate la preţul pieţei.   
  
 Sectiunea a VI-a 
 Achiziţii, închirieri de e ' chipamente şi active necorporale 
  
    (1)  	Echipamentul durabil care este parte a cheltuielilor de capital din cadrul proiectului       (a)  	Cheltuielile privind achiziţiile sau producţia de utilaje şi echipamente care vor fi permanent instalate şi fixate în proiect sunt eligibile dacă acestea sunt cuprinse în inventarul echipamentului durabil de către autoritatea specificată la punctul       (2)  din secţiunea II şi sunt tratate ca şi cheltuieli de capital, în concordanţă cu convenţiile standard de contabilitate;   

 (b)  Fără  a  prejudicia  punctul  (3)  din  secţiunea  a  IX-a,  închirierea  acestor echipamente este considerată ca parte a costurilor de operare şi este neeligibilă. 
  
    (2)  Achiziţiile de active necorporale    Achiziţiile şi utilizarea activelor necorporale, ca de exemplu patentele, sunt eligibile dacă sunt necesare pentru implementarea proiectului.       (3)  Echipamente durabile utilizate pentru implementarea proiectului       (a)  	În cazul în care autoritatea responsabilă cu implementarea execută pregătirea terenului şi lucrările de construcţie, sau o parte din acestea, pe cont propriu, cheltuielile privind achiziţiile sau producţia echipamentelor durabile care sunt angajate  pe  perioada  fazei  de implementare  a proiectului,  nu  sunt eligibile. Acestea se referă la maşinile grele de construcţie, ca şi la echipament de birou şi alte tipuri de echipament.     (b)  Echipamentele durabile, care sunt în mod expres achiziţionate sau produse pentru implementarea  proiectului,  pot fi considerate eligibile dacă acestea sunt fără valoare  economică  ori  distruse  după  folosinţă  şi  dacă  sunt  specificate  în memorandumul de finanţare.         (4)  Echipamentele durabile utilizate de administraţia publică       (a)  Cheltuielile privind achiziţia sau închirierea de echipamente durabile utilizate de administraţia publică nu sunt eligibile.     (b)  	Fără a prejudicia prevederile punctelor (2) şi (3) din secţiunea a VIII-a, cheltuielile privind achizitia sau închirierea echipamentului utilizat de administraţia publică ca urmare a sarcinilor privind monitorizarea şi supervizarea, pot fi eligibile numai cu acordul Comisiei.     
  
 Sectiunea a VII-a 
 Achiziţionare terenuri şi taxa pe valoarea adaugată 
  
 Cheltuielile cu achiziţionarea de terenuri şi taxa pe valoarea adaugată (TVA) nu sunt eligibile. 
  
 Secţiunea a VIII-a Cheltuieli administrative 
  
 (1) Principii generale 
  
 Ca regulă generală, cheltuielile administraţiei publice, inclusiv salariile funcţionarilor de la nivel naţional, regional şi local nu sunt eligibile pentru asistenţă (inclusiv asistenţă tehnică), cu excepţia cheltuielilor clar fundamentate provenite din obligaţiile de realizare a  controalelor  financiare,  monitorizării  financiare  şi  fizice,  evaluării  şi  prevenirii neregulilor şi cheltuielile care intră sub incidenţa obligaţiilor de recuperare a sumelor pierdute. 

 Cu  excepţia  Fondului  Naţional,  costurile  care  includ  salariile  legate  de  angajarea temporară, la iniţiativa Comisiei, a personalului temporar, fie funcţionari publici, fie proveniţi din sectorul privat pentru lucrări privind managementul, urmărirea, evaluarea şi controlul sunt eligibile prin măsuri de asistenţă tehnică aşa cum sunt definite la punctul 
 (3) din secţiunea I. 
  
 Echipamentului pentru monitorizare poate fi eligibil dacă este permis în mod specific printr-o măsură de asistenţă tehnică menţionată în memorandumul de finanţare. 
  
    (2)  Organizarea Comitetelor de monitorizare       (a)  	Fără a prejudicia punctul (1) de mai sus, cheltuielile apărute în organizarea procesului  de monitorizare  sunt eligibile  prin  prezentarea  unor documente justificative;     (b)  Ca  regulă  generală,  costurile  permise  includ  una  sau  mai  multe  dintre următoarele categorii:       -  servicii de traducere;     -  închirierea de săli de conferinţă şi aranjamentele auxiliare;     -  închirierea  de  echipamente  audio-video  şi  alte  echipamente  electronice necesare;     -  procurarea documentaţiei şi facilităţilor aferente;     -  taxe pentru participarea experţilor;     -  cheltuieli pentru călătorii.         (c)  	Salariile şi alocaţiile pentru funcţionarii din administraţia publică survenite în acest context nu sunt eligibile.         (3)  Întâlniri la cererea Comisiei   
  
 Regulile  prevăzute  la  punctul  (2) de mai  sus pot fi aplicate  pnn  analogie la organizarea de întâlniri ad-hoc la cererea Comisiei. 
  
 Sectiunea a IX-a Alte tip '  uri de cheltuieli 
  
    (1)  Managementul  şi  supervizarea proiectului    Cheltuielile referitoare la managementul şi supervizarea proiectului sunt, ca regulă generală, eligibile. Se aplica prevederile specificate la punctele (1) şi (2) din secţiunea a IV-a.       (2)  Costuri financiare    Orice tip de costuri financiare legate de realizarea proiectului  nu sunt eligibile; acestea privesc în particular dobânzile pentru finanţarea intermediară, comisioane bancare, comisioane de garanţie etc.  Garanţiile  bancare  legate  de  împrumuturile  bancare  folosite  pentru  finanţarea proiectului pot fi eligibile cu acordul Comisiei.       (3)  Tehnici financiare care nu implică un transfer imediat al activelor proprii    Fără a prejudicia prevederile punctului (2), tehnicile financiare, care nu necesită neaparat  implicarea  imediată  a transferului  activelor  proprii,  pot fi  considerate eligibile, dacă sunt justificate şi aprobate în memorandumul de finanţare.  Ţările beneficiare trebuie să demonstreze, printr-o analiză a riscurilor, că tehnicile folosite sunt mai avantajoase din punct de vedere economic decât achiziţionarea directă a unor bunuri.       (4)  Cheltuieli de operare, costuri curente ale proiectelor asistate       (a)  Nici un tip de costuri de operare apărute după finalizarea proiectului nu sunt eligibile;     (b)  Ca excepţie de la prevederile punctului (a) mai sus mentionat, cheltuielile pentru pregătirea personalului pentru operare şi testarea proiectului şi a echipamentelor pot fi luate în considerare ca şi cheltuieli eligibile pentru o anumită perioadă, definită în memorandumul de finanţare.     (c)  Principiile definite la punctele (a) şi (b) menţionate mai sus sunt valabile de asemenea pentru o componentă individuală completă a unui proiect sau a unui grup de proiecte, chiar şi în cazul în care întregul proiect nu a fost încă finalizat.         (5)  Măsuri de publicitate şi informare   
  
 Cheltuielile pentru măsurile luate în conformitate cu prevederile anexei nr. III.6 privind informarea şi publicitatea sunt eligibile. 
  
 Sectiunea X Perioada  ' de eligibilitate 
  
    (1)  Limita iniţială de timp privind eligibilitatea    Limita iniţială de timp privind eligibilitatea este evaluată diferenţiat în conformitate cu următoarele doua situaţii:       (a)  Când selecţia proiectului, licitaţia şi contractarea de către ţările beneficiare fac obiectul aprobării ex-ante a Comisiei 3  ,  cheltuielile sunt eligibile pentru asistenţă de la data la care memorandumul de finanţare al proiectului este semnat de Comisie.  În cazuri exceptionale si atunci cand finanţarea proiectului este realizată printr-o combinaţie fie de la BEI, fie de la alta instituţie financiara şi grantul ISPA, cheltuielile sunt eligibile pentru asistenţă de la data încheierii acordului cu BEI sau cu altă instituţie financiara, pentru fiecare proiect în parte. Ca regulă generală, această dată nu trebuie să fie mai devreme de 6 luni de la data menţionată la primul subparagraf. Sunt obligatoriu necesare următoarele condiţii:       3    Vezi Articolul 12.(1), Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1266/99 din 21 iunie 1999     Lucrările şi contractele pentru care se aplică prevederile trebuie să fie identificate în memorandumul de finanţare;  BEI sau altă instituţie financiara certifică respectarea prevederilor articolelor  167  şi  168 (1)  ale  regulamentului  Consiliului  (CE, Euratom)  nr.  1605/2002  şi  prevederilor  art.  239  şi  240  ale regulamentului Comisiei (CE, Euratom) nr. 2342/2002.    În cazurile de mai sus, ca regulă generală, Comisia dispune aplicarea, după examinarea  de  către  Comitetul  de  management  ISPA,  a  prevederilor articolului 168 (2) din Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunitatilor Europene.       (b)  	După decizia Comisiei de a acorda sprijin agenţiilor de implementare ale ţărilor candidate in mod descentralizat4, cheltuielile sunt eligibile pentru asistenţă de la data la care aplicaţia ajunge la Comisie (serviciul ISPA) cu condiţia ca aplicaţia să poată fi considerată completă.    Plăţile făcute înainte de data specificată la punctele (a) şi (b) de mai sus sunt neeligibile.         (2)  Modificări ale proiectelor       (a)  	Orice modificare a unui proiect aprobat, care este egală sau mai mare de 5 milioane euro ori de 20% din costul total al acestuia, oricare ar fi mai mic, trebuie considerată o modificare substanţială a proiectului. Modificările majore ale obiectelor fizice ale proiectelor care schimbă natura acestuia sunt de asemenea tratate ca fiind "substanţiale".    Regulile  stabilite  la  paragraful  (1),  se aplică  ş1 pentru  eligibilitatea cheltuielilor privind modificarile de mai sus.       (b)  	Pentru orice altă modificare a proiectului, cheltuielile privind noi elemente fizice suplimentare sau extinse sunt eligibile din momentul în care cererea de modificare este primită de Comisie (serviciul ISPA).       (c)  	Cererea pentru modificări şi informatiile relevante ataşate la aceasta pot fi prezentate  Comitetului  de  monitorizare.  Înregistrarea  cererii  şi  a materialelor depuse trebuie să fie făcută în minuta întâlnirii.         (3)  Timpul limită final privind eligibilitatea       (a)  Data finală a eligibilităţii este specificată, ca regulă generală, în articolul 4, paragraful 3 din memorandumul de finanţare.       4  Vezi Articolul 12.(2), Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1266/99 din 21 iunie 1999      (b)  	Data finală depinde de plăţile făcute de către autoritatea responsabilă cu implementarea.       (c)  	Data finală a eligibilităţii este prevazută în memorandumul de finanţare respectiv. După ce această dată a expirat, statul beneficiar dispune de o perioadă de şase luni pentru a supune Comisiei solicitarea de plată finală împreună  cu  raportul  final  şi o declaratie, aşa cum este prevăzut în paragraful (6) din secţiunea a III-a din anexa nr.  111.1  şi în apendicele C din anexa nr.  111.4.  la memorandumul de finanţare.       (d)  Comisia nu poate extinde această perioadă de şase luni.     
  
 Secţiunea a XI-a Solicitările de plată 

 Solicitările de plată prezentate Comisiei de către ţările beneficiare au la bază facturile deja plătite, aşa cum sunt definite la punctul (6) din secţiunea a II-a. 

 În cazul lucrărilor angajate de către un concesionar autoritatea  guvernamentală  responsabilă  trebuie cheltuielilor. 
 sau un orgamsm echivalent, să  certifice  corectitudinea 
  
 Solicitările de plată trebuie să fie înregistrate şi certificate de către responsabilul naţional  cu autorizarea  finanţării.  Solicitările  sunt apoi înaintate Comisiei  prin intermediul Delegaţiei Comisiei Europene. 
  
 Sectiunea a XII-a 
 Alte elemente nespecificate în detaliu 
  
    (1)  	Orice întrebări apărute, care nu sunt explicit specificate în principiile referitoare la eligibilitatea cheltuielilor în cadrul proiectelor finanţate prin ISPA, trebuie discutate cu Comisia. Comisia se va strădui să răspundă întrebărilor în mod deschis, în spiritul înscris în aceste principii  şi cu referire la principiile stabilite pentru Fondul de Coeziune.       (2)  În cazul conflictelor între aceste princ1p11 şi regulile naţionale de eligibilitate, principiile prezentate mai sus trebuie să primeze.   
  
 Anexa nr. 1113. a 
  
 MODEL CE VA FI ÎNAINTAT COMITETULUI DE MONITORIZARE DIN ZIUA/LUNA/ANUL 
  
     
 FIŞA DE MONITORIZARE ISPA 
     

     
 Se va face referire la condiţiile specifice, dacă există, şi se va preciza modului în care au fost îndeplinite, precum şi data îndeplinirii acestora (nr. scrisorii Comisiei prin care se aduce la cunoştinţă îndeplinirea condiţiilor respective). 

 3.  CONDIŢII SPECIFICE REFERITOARE LA MĂSURĂ (ARTICOLUL  8  AL  
 MEMORANDUMULUI DE FINANŢARE  MF)  

 Toate datele din raport trebuie să fie actualizate până la 30 iunie sau 31 decembrie 
  
    lA. IDENTIFICAREA MĂSURII      Denumirea măsurii:        Codul măsurii ISPA:        Agenţia de Implementare:        Rata asistenţei ISPA:        Data semnării Memorandumului de finanţare:    -   Comisia         -   Ţara       Numărul amendamentului Memorandumului de finanţare:    -   Comisia         -   Ţara       lB. AGENŢIA DE IMPLEMENTARE (Al)      Numele:      Adresa:      Codul poştal:            Localitatea:      Persoana de contact:      Telefon:      E-mail:      2.  SCURTĂ DESCRIERE CRONOLOGICĂ A ACTIVITĂŢILOR/ LUCRĂRILOR REALIZATE         


    4.  ACTUALIZAREA PLANULUI DE ACHIZIŢII       Contract (Nr.)    Data publicării    Tipul    Data publicării anuntului de licitatie  '          '     Costul    Tipul    Data semnării      Tip&Descriere(*)    anuntului de    licitatiei    contractului/    co-    şi numele        previz ' wnare a    vizate( '    **)    costul    finanţării    câştigătorului  I         licitaţiei      estimativ al      stadiu(***)            contractului                      Dacă nu s- a publicat    Dacă s-a publicat    milioane euro    Combinată/ paralelă              Data    Data) nr.                  estimativă    MOI                    Internet              (/J  (l)  3  ::I  . p .. ) ,.                      " . O ..,   (l)                                        (JQ   )   .  , .  ::I       (l)  (l)    
 38 



 (*) Specificaţi contractul principal. 
 (**) Indicaţi dacă acordul contractual va fi conform Cărţii FIDIC Roşii, Galbene sau Argintii. Specificaţi dacă licitaţia este locala, internaţională sau restrânsă şi justificaţi procedura în cazul precalificării. 
 (***)Pentru contractele aflate în pregătire, oferiţi câteva detalii despre stadiul pregătirii documentelor de licitaţie. 
     5.             PLANUL DE CHELTUIELI                UM:  EURO                Diferenţă                I  Cost         Costul eligibil total    Plăţile efectuate    Cheltuieli viitoare estimative    Cheltuieli totale    totalo/o (9)=((7)-      Anul            (2))/                /total (2)        Estimarea iniţială*    Estimare acceptată  curentă  **     (până la data raportării)    (%)  (3)/  (2)    (de la data raportării)    (%)  (5)/(2)    (7)=(3)  +(5)    (%)  (7)/(2)          (1)    (2)    (3)    (4)    (5)    (6)    (7)    (8)    (9)      2000                        2001                        2002  Trim 1                        Trim.  2                        Trim.  3                        Trim.  4                        2003  Trim.  1                        Trim.  2                        Trim.  3                        Trim.  4                        2004                        2005                        2006                        Total                        Propuneri de schimbare a planului de finanţare   Da             Nu Transmise la CE în data de:  Vor fi transmise la CE în data de:  Vor fi prezentate în  - cadrul Comitetului de Monitorizare (ataşaţi planul şi motivele schimbării)    
 "   La momentul semnam Memorandumulm de Fmanţare 
 **   Ultimul Comitet de Monitorizare  

    6. FISA INFORMATIVA PRIVIND EXECUTIA FIZICA SI FINANCIARA(*)      Categorii de cheltuieli eligibile (*)    Execuţia fizică    Execuţia financiară      Indicatori fizici (*)    Execuţia fizică de la ultimul Comitet de Monitorizare    Execuţia fizică până la actualul Comitet de Monitorizare    Rata execuţiei fizice(%)    Indicatori financiari    Cheltuieli de la ultimul Comitet de Monitorizare    Cheltuieli până la actualul Comitet de Monitorizare    Rata execuţiei financiare  %    Progres fizic      UM    Cantitate    Costul eligibil estimat  (euro)    % din cost          (1)    (2)    (3)    4=(3)/(1)    (5)    (6)    (7)    (8)    9=8/5    10=4*6/l  00                                                                                                                                        TOTAL                      Progres  financiar total    Progres fizic total      (*) se va acoperi 100% din costul eligibil.    
 40 



  
  
  

  
     
 Nu □  

 Modificarea  datei va fi propusă în comitetul  de  monitorizare: Da   D  

 În  memorandumul de  finanţare iniţial (data finală initial stabilită): 
 În memorandumul  de  finanţare  curent  ( data  finală în memorandumul  de finanţare de  modificat): 
 Data prevăzută pentru [malizare: 

 11.  DATA PREVĂZUTĂ   PENTRU FINALIZARE  

     
  Tipul  documentaţiei  tipărite aflată  la dispoziţia publicului: 

 Radio  D  

 Televiziune   D  

 D 

 Presa 

 Alte  mijloace  audio-vizuale   D  

 Mijloacele de  comunicare utilizate pentru  informar  a publicului  despr măsură: 

 Nu  D  

 D 

 Da 

 Panouri  ridicate  la  locul  xecuţiei? 

  10.  MĂSURI  ADOPTATE PENTRU PROMOVAREA ASISTENTEI COMUNITARE  (ANEXA NR. 
  111.6  LA  MEMORANDUMUL DE  FINANŢARE) 

     
  
 Se vor  prezenta  pe scurt observaµile sau recomandările  dacă  există (cu  referire   la  sursă) şi se va  declara modul  prin care s-a răspuns la acestea. 

  9.  OBSERVAŢTI  ŞI  RECOMANDĂRI  ALE  AUTORITĂŢILOR DE  CNSP  .  ECŢIE NAŢIONALE ŞI/SAU  COMUNJTARE (ANEXA NR.  ill.1  LA MEMORANDUMUL DE  FINANŢARE)  

     
 Se va face  referire la  orice problemă apărută în  impl  m ntarea măsurii inclusiv modificari ale planului  d  finanţare original  şi  se va  explica  ce acţiuni au fost întreprinse  pentru  a fi corectate .  
 Se va face  referire  la orice suspendare corectie financiară . şi / sau iregularitate. 

  8.  PROBLEME  TEHNICE, FJNA CIARE SAU  LEGALE (ANEXA  NR.   ne.I  LA  MEMORANDUMUL  DE  FINANTARE)  

     
 7. CAUZA DIFERENTELOR (DACĂ  EXISTĂ)  DINTRE  EXECUŢIA  FIZICĂ ŞI CEA FINANCIARĂ 
 EXPLICAŢII  PRIVIND  ÎNTÂRZIERILE  (DACĂ  EXISTĂ) 

 Anexa nr. 111.3.b 

 Model pentru solicitarea de modificări 
  
     
                                         PROPUNEREA  DE MODIFICARE  ISPA                         

     
 Data propusă pentru finalizare: 

 Data curentă: 

 2. SCHIMBAREA DATEI DE FINALIZARE A MĂSURII 

 Autoritatea responsabilă cu implementarea: 
  
    1. IDENTIFICAREA MĂSURII      Denumirea măsurii:        Autoritatea responsabilă cu implementarea:        Codul ISPA al măsurii:        Memorandum de finanţare nr.:    Data:      Rata asistentei ISPA:      
  
  
    3. SCHIMBĂRI PROPUSE ÎN PLANUL DE FINANTARE  (*)   Euro        Cheltuieli eligibile totale conform memorandumului de finanţare în vigoare    Cheltuieli eligibile efectuate sau previziuni pentru cheltuielile totale      2000          2001          2002          2003          2004          2005          După  2006          Total          Solicitare de creştere a asistenţei            Da    □     Nu    □   Suma creşterii solicitate (daca este cazul) euro    (*) De anexat planul de finanţare modificat    
  
    4. MODIFICĂRI ÎN COSTURILE ELIGIBILE ALE MĂSURII    EURO      Categoria de cheltuieli (*)    Costuri totale eligibile curente    Modificarea solicitată    Costuri totale eligibile propuse      Taxe de planificare/proiectare            Organizare de şantier            Lucrări principale            Utilaje şi echipamente            Asistenţă tehnică          
  
    Supervizare            Altele (specificări)            Total          
     
  
 A se detalia 

 6. MODIFICĂRI ALE CARACTERISTICILOR MĂSURII 

 (*) Categoriile sunt exemple, care trebuie ajustate cu scopul de a evidenţia realitatea proiectului. Este de dorit şi o defalcare pe contract. 
  
    5. MODIFICĂRI ALE INDICATORILOR FIZICI      Tipul lucrarii    Unitatea    Data estimată pentru finalizare    Propuneri                                                      



     
  
 A se detalia 

 7. MOTIVE PENTRU MODIFICĂRILE PROPUSE 

 Propunerea de modificare: 
  
 Data înaintării solicitării de modificare: Semnatura coordonatorului naţional ISPA: 
 ANEXA nr. 111.4 
  
 Sisteme de management  şi  control a asistenţei nerambursabile acordate prin ISPA  şi  
 proceduri pentru realizarea de corecţii financiare 
  
 Sectiunea 1 
 ' 
 Această anexă stabileşte reguli detaliate privind sistemele de management şi control a asistenţei nerambursabile acordate de ISPA şi în ceea ce priveşte procedura de a aduce corecţii financiare acestei asistenţe. 
  
 Secţiunea a 2-a 
 Sisteme de management şi control 
  
    1.  Fiecare stat beneficiar va asigura că:       (i)  Coordonatorul Naţional ISPA,     (ii)  Fondul Naţional şi responsabilul naţional cu autorizarea,     (iii)  Agenţiile de implementare şi responsabilii sectoriali cu autorizarea şi     (iv)  Beneficiarii finali    aşa cum sunt definiţi în Memorandumul de înţelegere ISPA asupra utilizării Fondului Naţional pentru ISPA, primesc o îndrumare adecvată privind crearea unor sisteme de management şi control necesare pentru asigurarea unui management solid al ISPA în conformitate  cu  principiile  şi  standardele  general  acceptate,  şi  în  special  pentru asigurarea  adecvata a corectitudinii, regularităţii  şi  eligibilităţii  solicitărilor  pentru asistenţă  ISPA,  dar  de  asemenea  să  asigure  ca  aceste  măsuri  sunt  derulate  în conformitate  cu  termenii  memorandumului de finanţare  şi cu obiectivele  atribuite măsurii.       2.  	Pentru obiectivele acestei anexe,  agenţiile de implementare  vor include alte entitati decât beneficiarii  finali, cărora  le este delegată,  de către  agenţia  de implementare  sau responsabil ul sectorial cu implementarea (denumite în continuare  organisme delegate),  implementarea măsurilor finanţate de ISPA.       3.  	Pentru obiectivele acestei anexe, cu excepţia cazurilor în care s-a specificat altfel, măsurile înseamnă  proiecte individuale, etape de proiecte sau grupuri de proiecte care intra  sub  incidenta  paragrafului  (1)  din  secţiunea  a  II-a  din  anexa  nr.  III.  la memorandumul de finanţare.   
  
 Secţiunea a 3-a 
  
    1.  	Sistemele  de management  şi control  ale  coordonatorului naţional  ISPA,  Fondului Naţional, agenţiilor de implementare, organismelor delegate şi ale beneficiarilor finali vor  prevedea,  cu  respectarea  proporţionalităţii  în  raport  cu  volumul  asistenţei administrate:     (a)  o definiţie clară, o alocare clară şi, în măsura în care este necesar pentru un management solid, o separare adecvată a funcţiilor în cadrul organizaţiei implicate;       (b)  	sisteme  eficace  pentru  a  asigura  că  funcţiile  sunt  îndeplinite  intr-o  manieră satisfăcătoare;     (c)  în cazul organismelor delegate şi a beneficiarilor finali, raportarea către autoritatea responsabilă privind îndeplinirea sarcinilor şi mijloacele folosite.     
  
 Sectiunea a 4-a 
 ' 
    1.  	Sistemele de management şi control la care se face referire în secţiunea a 3-a vor include proceduri pentru verificarea autenticităţii cheltuielilor reclamate şi execuţia măsurii, începând de la etapa pregătitoare până la intrarea în serviciu a investiţiei finanţate, în conformitate cu termenii memorandumului de finanţare relevant, cu obiectivele stabilite ale măsurii şi cu regulile naţionale şi comunitare aplicabile în ceea ce priveşte, în special, eligibilitatea cheltuielilor în cadrul ISPA, protecţia mediului, transporturile (inclusiv reţele transeuropene), concurenţa şi adjudecarea contractelor publice.  Verificările  vor acoperi  toate  aspectele,  de natură  financiară,  tehnică,  sau administrativă, care să determine utilizarea efectivă a asistenţei angajate.     2.  	Procedurile  vor  necesita  înregistrarea  verificării  măsurilor  la  faţa  locului. Înregistrările vor atesta lucrările executate, rezultatele verificării şi măsurile luate în ceea ce priveşte discrepanţele descoperite. Acolo unde verificările administrative sau tehnice nu sunt exhaustive,  ci realizate pe un eşantion  de lucrări  şi tranzacţii, înregistrările vor identifica lucrările sau tranzacţiile selectate şi vor descrie metoda de selectare.   

 Sectiunea a 5-a 
 ' 
    1.  	Statul beneficiar va informa Comisia, într-un interval de 3 luni de la intrarea în vigoare a memorandumului de finanţare, asupra organizării coordonatorului naţional ISPA,  Fondului  Naţional,  agenţiilor  de  implementare  şi  organismelor  delegate responsabile pentru măsurile ISPA, aşa cum au fost identificate în secţiunea a 2-a, asupra sistemelor de management şi control existente în cadrul acestor autorităţi sau organisme şi asupra îmbunătăţirilor planificate ca urmare a îndrumării la care se face referire la paragraful (1) din secţiunea a 2-a.     2.  Comunicarea va conţine următoarele informaţii în legătură cu coordonatorul naţional ISPA, Fondul Naţional, agenţiile de implementare şi organismelor delegate:     (a)  funcţiile create în cadrul acestora,     (b)  impartirea funcţiilor între sau în departamentele acestora,     (c)  	procedurile de inspecţie şi recepţie a lucrărilor şi cele prin care sunt primite, verificate şi validate solicitările  de rambursare a cheltuielilor, precum şi procedurile prin care sunt autorizate, executate şi contabilizate plăţile către beneficiari, şi     (d)  prevederile pentru auditul sistemelor de management şi control.       3.  Comisia,  în  cooperare  cu  statul  beneficiar,  se  va  convinge  că  sistemele  de management şi control prezentate în paragrafele (1) şi (2) îndeplinesc standardele   
  
 stabilite de această anexă, şi va face cunoscut orice impediment în ceea ce priveşte transparenţa verificărilor asupra operaţiilor ISPA şi descărcarea de responsabilităţi a Comisiei. Revizuiri ale operării sistemelor se vor realiza periodic. 
  
 Secţiunea a 6-a 

    1.  	Sistemele de management ş1 control pentru măsuri vor prevedea o pista de audit corespunzătoare.     2.  O pista de audit va fi considerata corespunzătoare atunci când permite:       (a)  	reconcilierea sumelor certificate către Comisie cu înregistrările cheltuielor individuale  şi  documentele  justificative  deţinute  la  diferite  nivele administrative, de către agenţiile de implementare şi beneficiarii finali;     (b)  	verificarea  alocării  şi  transferului  fondurilor  comunitare  şi  naţionale disponibile;     (c)  	verificarea corectitudinii informaţiilor fumizate asupra executării măsurii în conformitate cu termenii memorandumului de finanţare prin care se oferă asistenţa şi obiectivele stabilite pentru măsură.       3.  O descriere indicativă a necesarului de informaţii pentru o pista de audit corespunzătoare este prezentată în apendicele A la anexa nr. 111.4.     4.  Statul beneficiar se va convinge asupra următoarelor:       (a)  că există proceduri pentru a se asigura că documentele relevante pentru aspecte specifice privind cheltuielile realizate, plăţile făcute, lucrările realizate şi verificările acestora, făcute în legătură cu măsura şi care sunt necesare pentru o pista de audit corespunzătoare, sunt ţinute în conformitate cu prevederile menţionate la secţiunea a X-a din anexa nr. 111.1, precum şi cu prevederile menţionate la apendicele A din anexa nr. 111.4;     (b)  că o înregistrare este menţinută de organul care o deţine şi localizarea sa;       (c)  că documentele sunt disponibile pentru inspectarea de către persoanele sau organismele  care  au  în  mod  normal  dreptul  de  a  inspecta  asemenea documente.       5.  Persoanele şi organismele la care se face referire în paragraful 4 (c) sunt:       (a)  	personalul Coordonatorului Naţional  ISPA, Fondului Naţional, agenţiilor de implementare şi al organsimelor delegate care proceseaza solicitările de plată;     (b)  serviciile care auditează sistemele de management şi control;       (c)  Responsabilul  Naţional  cu  Autorizarea  Finanţării,  în  calitate  de  persoană responsabilă cu certificarea solicitărilor de plată intermediare şi finale, conform prevderilor menţionate la paragraful (8) din secţiunea a III-a din anexa nr. 111.1  şi persoana sau departamentul care emite declaraţiile de finalizare a măsurilor, aşa cum sunt prevăzute în apendicele C din anexa nr. III.4;     (d)  oficiali mandataţi ai instituţiilor naţionale de audit şi ai Comunităţii.     
  
 Ei pot solicita să le fie fumizate extrase sau copii ale documentelor ori înregistrărilor contabile la care se face referire în paragraful 4. 
  
 Secţiunea a 7-a 
  
 Fondul Naţional va ţine un registru al sumelor recuperabile din plăţile deja făcute în cadrul asistenţei  ISPA  şi  se  va asigura  ca  sumele  să fie  recuperate  fără  nici  o întârziere nejustificată. După recuperare, acesta va replăti sumele recuperate care fuseseră plătite neregulamentar, împreună cu dobânda primită în contul plăţii întârziate, prin deducerea sumelor respective din următoarea declaraţie de cheltuială şi cerere de plată către Comisie în legătură cu măsura respectivă. Dacă aceasta este insuficientă, Comisia poate solicita ca sumele în exces să îi fie înapoiate. 
  
 Fondul Naţional va transmite Comisiei anual, în anexă la cel de-al patrulea raport trimestrial asupra recuperărilor realizate conform anexei nr. III.5, o declaraţie asupra sumelor ce vor fi recuperate din măsura ISPA la acea dată, clasificate pe an al iniţierii procedurilor de recuperare. 
  
 Sectiunea a 8-a Certifica ' rea cheltuielilor 
  
    1.  Certificatele şi declaraţia cheltuielilor intermediare şi finale la care se face referire la aliniatul 5 de la paragraful (6), precum şi la paragraful (8), ambele din secţiunea a III-a din anexa nr. 111.1,  vor fi emise în forma stabilită în anexa nr. 111.4.B de către Responsabilul Naţional cu Autorizarea Finanţării, care este independent din punct de vedere funcţional de orice serviciu care aprobă solicitările.       2.  	Înainte  de  certificarea  unei  declaraţii  de  cheltuieli,  Responsabilul  Naţional  cu Autorizarea Finanţării se va convinge că următoarele condiţii sunt îndeplinite:       (a)  Cordonatorul Naţional ISPA, agenţiile de implementare, organele delegate şi beneficiarii finali au îndeplinit cerinţele de la paragraful (3) şi (6) din secţiunea a III-a şi cele de la secţiunea a VII-a din anexei nr. 111.1 şi au respectat termenii memorandumului de finanţare;       (b)  Declaraţia de cheltuieli include numai cheltuielile:       (i)  Care au fost efectiv făcute în cadrul perioadei de eligibilitate stabilite în memorandumul de finanţare prin care se acordă asistenţa şi care pot fi justificate  prin facturi  sau  documente  contabile cu  valoare  probativă echivalentă;       (ii)  Legate de lucrările care nu fuseseră încheiate la data când aplicaţia pentru asistenţă a fost depusă;     (iii)  Care  sunt  justificate  prin  progresele  sau  încheierea  măsurii,  în conformitate  cu termenii  memorandumului de finanţare  pnn  care se acordă asistenţa şi cu obiectivele atribuite măsurii.         3.  	Pentru ca suficienta sistemelor  de control şi a  pistelor de audit să poată fi luată întotdeauna în considerare înainte ca o declaraţie de cheltuieli să fie prezentată Comisiei, statul beneficiar se va asigura că Fondul Naţional este la curent cu procedurile urmate de Coordonatorul  Naţional  ISPA,  agenţiile  de  implementare  şi  organismele  delegate, pentru:       (a)  A  verifica  autent1c1tatea  cheltuielilor  reclamate  şi  executarea  măsurii  în conformitate cu termenii memorandumului de finanţare şi obiectivele atribuite măsurii;       (b)  A asigura conformitatea cu regulile aplicabile; şi       (c)  A menţine pista de audit.     
  
 Sectiunea a 9-a Verific '  area selectivă 
  
    1.  	 Statul beneficiar va orgamza verificările asupra măsurilor pe o bază selectivă adecvată, in special cu scopul:        (a)  De a verifica eficienţa sistemelor de management şi control existente;       (b)  	De a verifica în mod selectiv, pe baza unei analize de nsc, declaraţiile de cheltuieli făcute la diverse nivele implicate.         2.  Verificările efectuate pe perioada derulării asistenţei ISPA vor acoperi cel puţin 15% din totalul chetuielilor eligibile realizate în cadrul măsurii aprobate în timpul acelei perioade. Acest procentaj poate fi redus proporţional cu cheltuielile realizate înainte de  1  ianuarie 2003. Verificările se vor baza pe un eşantion reprezentativ de tranzacţii, ţinând cont de cerinţele paragrafului 3.    Statul beneficiar va încerca să extindă implementarea verificărilor chiar dincolo de perioada respectivă. Se va asigura o separare adecvată a sarcinilor între asemenea verificări şi procedurile de implementare sau plată privind măsurile.     3.  Selectarea eşantionului de tranzacţii ce vor fi verificate va ţine cont de:       (a)  Necesitatea de a verifica un ansamblu adecvat de măsuri, din punct de vedere al tipului şi dimensiunii;     (b)  Orice factor de risc identificat cu ocazia verificărilor naţionale sau comunitare;       (c)  Necesitatea de a asigura că diferitele tipuri de organe implicate în managementul şi implementarea măsurilor şi cele două sectoare de activitate (transport şi mediu) sunt verificate în mod corespunzător.  Sectiunea a 10-a  '  În cadrul controalelor statul beneficiar va încerca să verifice următoarele:       (a)  aplicarea practică şi eficienţa sistemelor de management şi control;       (b)  executarea măsurii în conformitate cu memorandumul de finanţare prin care s-a acordat asistenţă şi cu obiectivele stabilite pentru măsură;       (c)  	pentru  un  număr  adecvat  de  înregistrări  contabile,  conformitatea  acelor înregistrări cu documentele justificative deţinute de agenţiile de implementare, organismele delegate şi beneficiarii finali;       (d)  prezenţa unei piste de audit corespunzătoare;       (e)  	pentru  un  număr  adecvat  de tipuri  de  cheltuieli,  că  natura  şi  calendarul cheltuielilor  relevante  sunt  în  conformitate  cu  prevederile  comunitare  şi corespund specificaţiilor aprobate ale măsurii şi lucrărilor executate în realitate;     (f)  cofinanţarea naţională corespunzătoare a fost într-adevăr disponibilizată;       (g)  că măsurile cofinanţate au fost implementate în conformitate cu regulile ş1 politicile Comunităţii, conform articolului 5 din memorandumul de finanţare.       
  
 Sectiunea a 11-a 
 ' 
 Verificările vor stabili dacă problemele întâmpinate au un caracter sistemic, ridicând un risc pentru alte măsuri sau toate măsurile operate de către aceleaşi agenţii de implementare ori în statul beneficiar respectiv. De asemenea, vor identifica cauzele unor asemenea situaţii, orice exammare suplimentară considerată necesară, măsurile de corecţie şi acţiunile preventive necesare. 
  
 Secţiunea a 12-a 
  
 Fiecare stat beneficiar şi Comisia se vor consulta cel puţin o dată pe an în vederea coordonării  programelor  lor de control, astfel încât să se maximizeze  efectul  util al resurselor alocate controalelor la nivel naţional şi comunitar. Aceste consultări vor aborda tehnicile de analiză a riscului ce trebuie aplicate şi vor ţine cont de controalele recente, rapoartele  şi  comunicările  autorităţilor  naţionale,  ale Comisiei  şi  Curţii  Europene  de Conturi. 
  
 Sectiunea a 13-a 
 ' 
 În conformitate cu secţiunea a 12-a, statul beneficiar va informa Comisia până la data de 30 iunie a fiecărui an, şi pentru prima dată până la data de 30 iunie 2002, asu pra aplicării secţiunilor 9 - 11 ale acestei anexe pentru anul calendaristic precedent şi, în plus, va fumiza orice completare sau actualizare necesară a descrierii sistemelor de management şi control, comunicate conform paragrafului (1) din secţiunea a 5-a. 
 Sectiunea a 14-a Declaraţia de  ' finalizare a proiectelor 
  
 Persoana sau departamentul desemnat pentru a emite declaraţii de finalizare a măsurilor, conform apendicelui C din anexa nr. 111.4. va avea o funcţie independentă de Coordonatorul Naţional ISPA, Responsabilul Naţional cu Autorizarea Finanţării, Fondul Naţional, agenţiile de implementare, organismele delegate şi beneficiarii finali. 

 Acesta va conduce examinarea în conformitate cu standardele de auditare internaţional acceptate. I se vor fumiza de către Coordonatorul Naţional ISPA, Responsabilul Naţional cu Autorizarea Finanţării, Fondul Naţional, agenţiile de implementare, organismele delegate şi beneficiarii finali toate informaţiile solicitate şi va avea acces la înregistrările şi documentele justificative necesare pentru elaborarea declaraţiei. 
  
 Sectiunea a 15-a 
 ' 
 Declaraţiile vor fi fundamentate pe o examinare a sistemelor de management şi control, pe rezultatele verificărilor deja făcute şi, unde este necesar, pe o verificare selectivă suplimentară a tranzacţiilor şi a raportului final elaborat conform secţiunii a V-a din anexa nr. 111.1. Persoana sau departamentul ce emite declaraţia va face toate investigaţiile necesare pentru a obţine o asigurare rezonabilă că declaraţia certificată a cheltuielilor este corectă, că tranzacţiile sunt legale şi reale şi că măsura a fost realizată în conformitate cu termenii memorandumului de finanţare şi cu obiectivele atribuite măsurii. 

 Declaraţiile vor fi elaborate pe baza modelului indicativ din apendicele C din anexa nr. 111.4. şi vor fi însoţite de un raport care va include toate informaţiile relevante pentru justificarea declaraţiei, inclusiv un rezumat al rezultatelor tuturor verificărilor realizate de organsimele naţionale şi comunitare, la care declarantul a avut acces. 
  
 Sectiunea a 16-a 
 ' 
 Dacă prezenţa unor lipsuri majore în ceea ce priveşte managementul şi controlul, sau frecvenţa ridicată a iregularităţilor descoperite, ori unele îndoieli privind implementarea adecvată a măsurii nu permit o asigurare generală pozitivă în ceea ce priveşte validitatea cererii finale de plată şi a certificatului final de cheltuieli, declaraţia se va referi la aceste circumstanţe şi va estima amploarea problemei şi impactul financiar al acesteia. 

 Într-un asemenea caz, Comisia poate cere verificarea suplimentară în vederea identificării şi corectării iregularităţilor într-un interval specificat de timp. 
  
 Secţiunea a 17-a 
  
 Informaţiile contabile ce trebuie deţinute  şi  comunicate Comisiei la cerere 
  
    1.  	Înregistrările contabile asupra măsurilor la care se face referire în apendicele A din anexa nr. 111.4. vor trebui ţinute, pe cât este posibil, în format electronic. Asemenea înregistrări  vor  fi  puse  la  dispozitia  Comisiei  la  cerere  în  scopul  verificării documentelor şi pe teren, fără a aduce prejudicii cererii de a fumiza rapoarte de progres conform secţiunii a VIII-a din anexa nr. 111.1.     2.  	La cererea scrisă a Comisiei, statul beneficiar va transmite acesteia înregistrările la care se face referire în paragraful 1, într-un interval de 1O zile lucrătoare de la primirea cererii. O perioadă diferită poate fi agreată între Comisie şi statul beneficiar, în special în cazul în care înregistrările nu sunt disponibile în format electronic.     3.  Comisia se va asigura ca informaţiile înaintate de statul beneficiar sau colectate în cursul verificarilor pe teren rămân confidenţiale şi în siguranţă.     4.  Cu  respectarea  legilor  naţionale,  oficialii  Comisiei  vor  avea  acces  la  toate documentele pregătite în vederea sau în cursul controalelor desfăşurate conform acestei anexe, precum şi la datele deţinute, inclusiv cele din sistemele computerizate.   
  
 Sectiunea a 18-a Core ' ctii financiare 
 ' 
    1.  Dacă, după finalizarea verificărilor necesare, Comisia ajunge la concluzia:       (a)  că implementarea  unei măsuri nu justifică o parte sau întreaga asistenţă acordată, inclusiv neindeplinirea uneia din condiţiile din memorandumul de finanţare  prin  care  se  acordă  asistenţă  şi,  în  special,  orice  schimbare semnificativă afectând natura sau condiţiile de implementare a măsurii pentru care aprobarea Comisiei nu a fost cerută, sau     (b)  că există o iregularitate cu privire la asistenţa ISPA şi că statul beneficiar nu a luat măsurile corective necesare,    Comisia va suspenda asistenţa în ceea ce priveşte măsura respectivă şi declarând motivele, solicită statului beneficiar să expună comentariile sale, într-o perioadă specificată de timp.  Dacă statul beneficiar obiectează în ceea ce priveşte observaţiile făcute de Comisie, statul beneficiar va fi invitat la o audiere de către Comisie, în care ambele părţi vor face eforturi pentru a ajunge la un acord în privinţa observaţiilor şi concluziilor finale rezultate.         2.  	La sfârşitul perioadei stabilite de către Comisie, aceasta, cu respectarea procedurilor existente şi dacă nu se ajunge la un acord în termen de trei luni, luând în consideraţie orice comentariu făcut de statul beneficiar, va decide:       (a)  să reducă plata în avans la care se face referire la paragraful (2) din secţiunea a III-a din anexa nr. 111.1, sau       (b)  să opereze corecţiile financiare cerute. Aceasta va însemna anularea întregii sau unei părţi din asistenţa acordată pentru măsură.  Aceste decizii vor respecta principiul proporţionalităţii. Comisia, atunci când decide asupra sumei ce face obiectul  corecţiei, va ţine cont de tipul iregularităţii sau schimbării şi de amploarea impactului financiar potenţial a oncare1 deficienţe a sistemelor  de  management  şi  control.  Orice  reducere  sau  anulare  va duce  la recuperarea sumelor plătite.       3.  Orice sumă primită nejustificat şi care trebuie recuperată va fi plătită Comisiei. Dobânda datorata intarzierii rambursarii va fi calculata în conformitate cu regulile stabilite în secţiunea a 21-a.   
  
 Secţiunea a 19-a 
  
    1.  Totalul corecţiilor financiare efectuate de Comisie în conformitate cu prevederile paragrafului (2) din secţiunea a 18-a pentru iregularităţi individuale sau sistemice vor fi evaluate oriunde este posibil şi practic pe baza dosarelor individuale şi vor fi egale cu totalul cheltuielilor atribuite greşit fondurilor ISPA, ţinându-se cont de principiul proporţionali tăţii.       2.  Când nu este  posibil  sau  practic să se cuantifice totalul exact al cheltuielilor incorecte, sau când ar fi disproporţionat să se anuleze în întregime cheltuielile respective şi Comisia îşi bazează corecţiile financiare pe o extrapolare sau o rată fixă, va proceda după cum urmează       (a)  în  cazul  extrapolării,  va  folosi  un  eşantion  reprezentativ  de  tranzacţii asemănătoare;       (b)  în cazul ratei fixe, va evalua importanţa încălcării regulilor, amploarea ş1 implicaţiile financiare ale oricaror deficienţe a sistemului de management ş1 control care au condus la iregularitatea stabilita.         3.  Acolo unde Comisia îşi fundamentează poziţia pe datele stabilite de auditori, alţii decât cei ai propriilor servicii, aceasta îşi va elabora propriile concluzii privind consecinţele  financiare,  după  examinarea  măsurilor  luate  de  statul  beneficiar respectiv, conform secţiunii a VII-a din anexa nr. 111.1, paragrafelor (1) şi (2) din secţiunea a 18-a ale acestei anexe, a rapoartelor transmise conform anexei nr. 111.5 şi a răspunsurilor statului beneficiar.   
  
 Sectiunea a 20-a 
 ' 
    1.  	Perioada de timp în care statul beneficiar respectiv  poate răspunde la o cerere conform paragrafului (1) din secţiunea a 18-a, poate înainta comentariile sale şi, unde este cazul, poate face corecţii, va fi de două luni, cu excepţia cazurilor pe deplin justificate în care o perioadă mai lungă poate fi agreată de Comisie.       2.  Acolo unde Comisia propune corecţii financiare pe baza extrapolării sau a unei rate fixe, statului beneficiar i se va oferi oportunitatea de a demonstra, prin intermediul unei examinări a dosarelor respective, că amploarea reală a iregularităţilor a fost mai mică decât aceea evaluată de Comisie. În acord cu Comisia, statul beneficiar poate limita aria examinării la o proporţie adecvată sau un eşantion de dosare.    Cu excepţia cazurilor pe deplin justificate, timpul alocat pentru această examinare nu va depăşi o perioadă suplimentară de două luni, după cele două luni la care se face referire în paragraful 1. Rezultatele unei asemenea examinări vor fi analizate în maniera specificată în al doilea aliniat din  paragraful (1) din secţiunea a 18-a.  Comisia va lua în consideraţie orice dovadă înaintată de statul beneficiar în perioada de timp stabilită.     3.  Oricând statul beneficiar obiectează faţă de observaţiile făcute de Comisie şi are loc o audiere conform aliniatului al doilea din paragraful (1) din secţiunea a 18-a, Comisia va putea formula o decizie intr-o perioada de trei luni de la data audierii.   
  
 Secţiunea a 21-a 
  
    1.  Orice rambursare ce trebuie făcută către Comisie, conform  paragrafului (3) din secţiunea  a  18-a,  va  fi  efectuată  înaintea  datei  indicate  în  cererea  transmisă Responsabilului Naţional cu Autorizarea Finanţării. Această dată va fi ultima zi a celei de-a doua luni de la data transmiterii cererii de rambursare.       2.  Orice întârziere în efectuarea rambursării va da naştere la dobândă datorita intarzierii de plata, începând cu data la care se face referire în paragraful 1 şi sfârşind cu data plăţii efective. Rata dobânzii va fi cu 1,5% mai mare decât rata aplicată de Banca Centrală Europeană în operaţiile sale de refinanţare în prima zi lucrătoare a lunii în care data respectivă cade.       3.  O corecţie financiară conform paragrafului (2) din secţiunea a 18-a nu va aduce prejudicii obligaţiei statului beneficiar de a urmări recuperarea conform secţiunii a VII-a din anexa nr. III. I.       4.  Atunci când trebuie recuperate sume ca urmare a corecţiilor financiare, serviciul sau organsimul competent  va iniţia procedurile de recuperare şi va notifica aceasta Coordonatorului Naţional ISPA, Fondului Naţional şi agenţiilor de implementare.   
  
 Sectiunea a 22-a 
 ' 
 Nimic din această anexă nu va împiedica statul beneficiar să aplice reguli mai stricte decât cele stabilite aici. 
 Anexa nr. 111.4.A Descrierea indicativa a cerintelor referitoare la informatiile necesare pentru 
 o pista  ' de audit corespunzătoare  '  

 O pista de audit corespunzătoare, descrisa în paragraful (2) din secţiunea a 6-a, este îndeplinita, pentru o măsură dată, inclusiv proiecte individuale în cadrul grupurilor de proiecte, atunci când: 
    1.  	 Evidenţele  contabile  ţinute  la  nivelul  de  management  corespunzător  fumizează informaţii detaliate despre cheltuielile efectiv făcute în cadrul măsurii cofinanţate de către  agenţia  de  implementare,  inclusiv  atunci  cînd  aceasta  din  urmă  nu  este destinatarul  final  al finanţării,  organismele  şi firmele implicate în  implementarea măsurii, fie că sunt concesionari, delegaţi sau alt tip. Înregistrările contabile arată data în care au fost create, valoarea fiecărui articol de cheltuială, natura documentelor justificative şi data şi metoda de plată. Documentarul justificativ necesar (de exemplu facturile) sunt ataşate.      2.  	În cazul cheltuielilor legate doar parţial de măsura cofinanţată, este demonstrată corectitudinea cheltuielilor între măsura cofinanţată şi restul operaţiunilor. Aceeaşi regulă se aplică tipurilor de cheltuieli care sunt considerate eligibile numai în cadrul unor anumite limite sau în raport cu alte costuri.     3.  	Specificaţiile tehnice şi planul de finanţare al măsurii, rapoartele de progres, documentele privind licitaţiile şi procedurile de contractare, şi rapoartele inspecţiilor asupra executării măsurii în conformitate cu secţiunea a 4-a, sunt păstrate la nivelul de management adecvat.     4.  	Pentru declararea cheltuielilor reale făcute în cadrul măsurii către Fondul Naţional, informaţiile menţionate în paragraful  1  sunt introduse într-o declaraţie de cheltuieli detaliată  pe categorii.  Declaraţiile  detaliate ale cheltuielilor  constituie  documente justificative pentru înregistrările contabile ale Fondului Naţional şi reprezintă baza pentru pregătirea declaraţiilor de cheltuieli către Comisie.     5.  	În cazul în care există unul sau mai multe organisme delegate la un nivel intermediar între agenţia de implementare sau organsimele sau firmele implicate în implementarea măsurii şi Fondul Naţional, fiecare organism delegat solicită declaraţii detaliate de cheltuieli, pentru aria sa de responsabilitate, de la organismul de la nivelul inferior, ca documente justificative pentru propriile înregistrări contabile, din care transmite cel puţin un rezumat al cheltuielilor făcute în cadrul măsurii către organismul de la nivelul supenor.     6.  	În cazul transferurilor computerizate de date, toate autorităţile şi organsimele implicate vor obţine suficiente informaţii de la nivelul inferior pentru a îşi justifica propriile înregistrări contabile şi sumele raportate la nivel superior, asigurând în acest fel o pista de audit corespunzătoare a rezumatelor  sumelor raportate Comisiei  pentru  fiecare cheltuială şi pentru documentele justificative la nivelul agenţiei de implementare şi ale celorlalte organisme şi firme implicate în implementarea măsurii.   
 Anexa nr. 111.4.B 
  
 CERTIFICAT INTERMEDIAR/FINAL ŞI DECLARA ŢIE DE CHELTUIELI ŞI CERERE DE PLATĂ 
  
 COMISIA EUROPEANĂ ISPA 

 Certificat intermediar/final şi declaraţie de cheltuieli şi cerere de plată 
 (De transmis la Unitatea.................a Directoratului General pentru Politici Regionale prin intermediul canalelor oficiale) 

 Denumirea măsurii: 

 Memorandum de finanţare nr......................din .......................................... Referinţa Comisiei (CCI Nr.)..................................... 
  
     
 CERTIFICAT 
 Subsemnatul  ..................................................................., reprezentând  Fondul 
 Naţional  desemnat de 5 .........................................., certific că toate cheltuielile 
 eligibile incluse în declaraţia ataşată, reprezentând contribuţii prin intermediul asistentei ISPA şi ale finanţării naţionale, au fost plătite în conformitate cu progresele măsurii 

    	    
 dup - a 6  :            20              în valoare de :              euro  

    	    
 zz     11     aaaa                      (Suma exactă până la două zecimale) 
  
 Declaraţia de cheltuieli ataşată, detaliată pe categorii de cheltuieli, şi pe măsură în cazul unui grup de proiecte, acoperă cheltuieli până la 


     
  120  .... 
 (Zz/11/aaaa) 

     
  
 şi este parte integrală a acestui certificat, la fel ca raportul însoţitor asupra progreselor măsurii comparat cu planurile/raportul final. 

 De asemenea, certific că măsura face progrese satisfăcătoare in vederea finalizarii ei/a fost încheiată  în  conformitate  cu  obiectivele  şi  că  informaţiile  date  în  raportul  de progres/raportul final sunt corecte. 

 Certific, în plus, că măsura este în curs de implementare/a fost implementată în conformitate cu termenii memorandumului de finanţare, în special în ceea ce priveşte: 

     
 5 Indicaţi instrumentul administrativ de desemnare în confonnitate cu Secţiunea ID (8) şi (9) din Anexa ID.I, cu referinţe adecvate şi dată. 

 6    Data de începere a eligibilităţii cheltuielilor conform Memorandumului de Finanţare  
    (1)  Conformitatea  cu  reglementările  privind  protecţia  mediului,  transporturile (inclusiv reţelele trans-europene), concurenţa, şi acordarea contractelor publice (Ghidul practic pentru PHARE, ISPA şi SAPARD);       (2)  Aplicarea procedurilor de management şi control pentru măsură, în special pentru verificarea realităţii cheltuielilor reclamate şi execuţia adecvată a măsurii în conformitate cu secţiunea a 4-a şi prevenirea, descoperirea şi corectarea iregularităţilor, urmărirea fraudelor şi recuperarea sumelor plătite nejustificat (anexa nr. 111.5).   
  
 În conformitate cu secţiunea a XII-a a anexei nr.  111.1,  documentele justificative sunt şi vor continua să fie disponibile pentru o perioadă de minimum 5 ani de la plata finală de către Comisie. 
  
 Certific că: 
  
    (1)  	Declaraţia de cheltuieli este corectă ş1 reiese din sistemele contabile bazate pe documente justificative verificabile;       (2)  Declaraţia de cheltuieli şi cererea de plată iau în considerare orice recuperare făcută şi dobânda primită pentru acestea;       (3)  	Detaliile privind tranzacţiile realizate sunt înregistrate, acolo unde este posibil, pe       format electronic şi sunt disponibile la cererea departamentelor responsabile ale Comisiei.            Dat - a  -- - 1  2 0     1                                           _                (zz/11/aaaa)    Numele cu majuscule,  ştampila şi semnătura autorităţii competente   Declaratie de chetuieli efectuate în cadrul măsuri/  Document nr. ( CCI cod )  Denumirea măsurii Data       Categoria de chetuieli    Total cheltuieli făcute la data  (  mtre.... 8  ş1 •  )     Cheltuielile certificate în prezenta declaraţie    Total cheltuieli planificate (buget iniţial)    Cheltuielile făcute la această dată, ca  procent din bugetul iniţial(%)    Cheltuieli estimative necesare pentru încheierea  măsuru ..       1. Planificare                2. Studii de fezabilitate,  proiectare                3. Pregătirea şantierului                4. Clădiri şi construcţie                5. Echipament                6. Asistenţă tehnică, pregătirea documentelor de  licitaţie                7. Altele                TOTAL                    7    Pentru decizii asupra unor grupuri de proiecte, cheltuielile trebuie împărţite pe proiecte, cu excepţia cazurilor când cheltuielile sunt comune grupului, cum este cazul asistenţei tehnice şi publicităţii.   57  8    Data de începere a eligibilităţii cheltuielilor (semnarea Memorandumului de Finanţare de către Comisie).     Anexa la declaraţia de cheltuieli: recuperări efectuate de la ultima declaraţie de cheltuieli certificată şi incluse în prezenta declaraţie de cheltuieli       Suma ordonată afi recuperată        Debitor        Data de emitere a ordinului de recuperare        Autoritatea care a emis ordinul de recuperare        Data recuperării        Suma recuperată       APLICAŢIE PENTRU PLATA INTERMEDIARĂ/FINALĂ    Denumirea măsurii: ............................................................... Referinţa Comisiei (CCI Nr) ..................................  Ca urmare a prevederilor secţiunii a III-a (1) din anexa nr. 111.1, subsemnatul (numele cu majuscule, ştampila, poziţia şi semnătura autorităţii competente), solicit plata sumei de  ....................euro ca p 1 ata ~ • mterme d i . ara ~;fi ma 1 a ~  9 .    Această aplicaţie îndeplineşte condiţiile de admisibilitate deoarece:    Ştergeţi dacă este cazul     (a) Raportul asupra progreselor măsurii în ceea ce priveşte indicatorii  fizici şi financiari şi care demonstrează conformitatea sa cu decizia de acordare a asistenţei, incluzând condiţiile specifice stabilite    - Este inclus      (b) Ultimul raport de progres/raportul final asupra implementării solicitat conform secţiunilor a V-a şi a X-a ale anexei nr. 111.1, inclusiv în cel de-al doilea caz detalii privind conformitatea cu  Ghidul Practic pentru PHARE, ISPA şi SAPARD        (c) Observaţii şi recomandări făcute de autorităţile de audit naţionale şi/sau comunitare, în special corectarea iregularităţilor bănuite sau dovedite    -  S-a   actionat   }  conform  -Nu  s-au  făcut  observaţii sau recomandări      (d) Principalele probleme de ordin tehnic, financiar şi juridic apărute şi măsuri pentru corectarea lor    observată      (e) Analiza oricărei abateri de la planul financiar iniţial    transmisă      (f) Măsuri de publicitate luate în legătură cu măsura    -  Sunt indicate       (g) Nici una din cheltuielile certificate nu a fost suspendată conform secţiunii a VIII-a (3) a anexei nr. 111.1          -  A fost transmis     -  Este inclus       -  Sunt indicate     -  Nici     una       -  A      fost     -  Este inclusă      Plata trebuie făcută către:     Beneficiarul:        Banca:        Cont nr.        Titularul contului (dacă este diferit  de beneficiar)              Data              20.....    (zz/11/aaaa)       Nume cu majuscule, ştampilă, poziţia şi semnătura autorităţii competente       9    ştergeţi dacă este cazul   Anexa nr. 111.4.C    MODEL INDICATIV AL DECLARAŢIEI LA FINALIZAREA MĂSURII 10   (Secţiunea a 14-a)  Către Comisia Europeană, Directoratul General pentru Politică Regională  INTRODUCERE     1.  	 Subsemnatul, .......................(se specifică numele, funcţia şi seviciul), am examinat declaraţia finală de plată pentru .............. (numele şi numărul de referinţă CCI a măsurii finanţate prin ISPA) şi cererea către Comisie pentru plata finală a sumelor provenite din ajutorul Comunităţii.   SCOPUL CONTROLULUI       2.  Am condus examinarea în conformitate cu prevederile secţiunilor a 14-a, a 15-a şi a 16-a ale anexei nr. III.4. Am planificat şi executat examinarea în vederea obţinerii unei asigurări rezonabile că declaraţia finală de cheltuieli şi solicitarea de plată a sumelor provenite din ajutorul comunităţii şi raportul final nu conţin declaraţii false, în special în ce priveşte executarea măsurii 11  în conformitate cu termenii şi condiţiile deciziei şi obiectivele atribuite acesteia. Procedura urmată şi informaţiile folosite la examinare, inclusiv concluziile verificărilor efectuate în anii precedenţi, se găsesc în rezumat în raportul ataşat.  OBSERVAŢII       3.  Scopul examinării de control a fost îngrădit de următoarele:    (a)  (b)  (c)   etc.    (Indicaţi orice obstacol cu care v-aţi confruntat în timpul examinării, de exemplu probleme sistemice, management defectuos, lipsa unei piste de audit, lipsa documentaţiei justificative, cazurile aflate în proceduri legale etc.; estimaţi suma cheltuielilor afectate de aceste obstacole şi asistenţa Comunitară corespunzătoare acestora).       4.  	Examinarea, împreună cu concluziile altor controale naţionale sau din partea Comunităţii la care am avut acces, au dezvăluit o frecvenţă mică/ridicată (se va indica corespunzător; dacă este ridicată se va explica) a erorilor/neregulilor. Erorile/neregulile au fost rezolvate       10  ln cazul grupurilor de proiecte care sunt subiect al unei singure decizii, declaraţia acoperă grupul de proiecte     11  Inclusiv proiectele individuale dintr-un grup de proiecte   satisfăcător de către autorităţile responsabile şi nu par să afecteze suma ajutorului plătibil de către comunitate, cu următoarele excepţii:  (a)  (b)  (c)   etc.  (Indicaţi erorile/neregulile care nu au fost rezolvate corespunzător, şi pentru fiecare caz, posibilul caracter sistemic al acestora şi amploarea problemelor şi mărimea sumelor de ajutor comunitar care par să fie afectate de acestea).  CONCLUZII  Fie,    Dacă nu au existat impedimente la examinare, frecvenţa erorilor depistate este redusă şi toate problemele au fost rezolvate satisfăcător:  5.(a)   În lumina examinării şi a concluziilor altor verificări naţionale sau comunitare la care am avut acces, opinia mea este că declaraţia finală de cheltuieli şi raportul final prezintă corect, în toate aspectele materiale, cheltuielile făcute şi lucrările realizate, în concordanţă cu prevederile memorandumului de finanţare privind măsura şi obiectivele sale, şi că solicitarea făcută Comisiei pentru plata finală a asistenţei comunitare pare să fie validă.  Sau  Dacă au fost întâmpinate unele dificultăţi în timpul examinării, dar frecvenţa erorilor nu este ridicată, sau dacă există probleme care nu au fost rezolvate satisfăcător:  5(b)   Cu excepţia problemelor la care s-a făcut referire la punctul 3 de mai sus (şi) a erorilor/neregulilor la care s-a făcut referire la punctul 4, care par a nu fi fost rezolvate satisfacator, opinia mea, bazată pe examinarea şi pe concluziile altor verificări naţionale sau din partea Comunităţii  la care am avut acces, este că declaraţia finală de cheltuieli şi raportul final prezintă corect, în toate aspectele materiale, cheltuielile făcute şi lucrările realizate în concordanţă cu prevederile memorandumului de finanţare  privind măsura şi obiectivele sale, şi solicitarea făcută Comisiei pentru plata finală a aistenţei din partea comunităţii pare să fie validă.  Sau  Dacă obstacole majore au fost întâmpinate în timpul examinării sau frecvenţa erorilor depistate este ridicată, chiar dacă erorile/neregulile au fost rezolvate satisfăcător:  5(c)   Datorita problemelor la care am făcut referire la punctul 3 (şi) dată fiind frecvenţa ridicată a erorilor arătate la punctul 4, nu sunt în poziţia de a exprima o opinie asupra declaraţiei finale de cheltuieli, raportului final şi a solicitării făcută Comisiei pentru plata finală a asistenţei din partea comunităţii.  Data, semnătura  Anexa nr.  III. 5     Acord cu privire la  iregularitati, recuperarea sumelor încasate eronat prin ISPA si verificari pe teren    Sectiunea 1  '  Această înţelegere nu trebuie să afecteze aplicarea în ţara beneficiară a regulilor referitoare la procedurile penale sau cooperarea judiciară între ţările beneficiare sau între Comisie şi ţările beneficiare cu privire la problemele penale.    Secţiunea a 2-a       (1)  Ţările beneficiare trebuie să comunice Comisiei în 3 luni de la data intrării în vigoare a memorandumului de finanţare:  prevederile  stabilite  de lege, reglementările sau acţiunile administrative pentru aplicanţii măsurilor asistate prin ISPA;  lista autorităţilor şi organismelor  responsabile cu aplicarea măsurii, principalele prevederi referitoare la rolul şi funcţionarea acestor autorităţi şi organisme şi la procedurile pentru aplicarea cărora sunt responsabile.       (2)  	Ţările  beneficiare  trebuie  să  comunice  imediat  Comisiei  once  amendamente  la informaţiile fumizate prin îndeplinirea paragrafului 1.     (3)  Comisia trebuie să studieze comunicările făcute de către ţările beneficiare şi trebuie să le informeze asupra concluziilor  pe care intenţionează să le tragă din acest moment. Trebuie să rămână în contact cu acestea cât este necesar pentru îndeplinirea prevederilor acestei secţiuni.      Secţiunea a 3-a    ăIregularitate" trebuie să semnifice orice încălcare a unei prevederi a memorandumului de finanţare, sau a unui act normativ naţional relevant, rezultând dintr-un act sau omisiune a unui operator economic, care are, sau ar avea, ca rezultat prejudicierea bugetului general al comunităţilor datorită unei cheltuieli nejustificate.    Secţiunea a 4-a       (1)  În timpul celor 2 luni după sfârşitul fiecărui trimestru, ţările beneficiare trebuie să raporteze Comisiei, Oficiului European anti-fraudă, orice nereguli care au fost subiectul iniţierii unor investigaţii administrative sau judiciare.  Pentru aceasta trebuie, pe cât posibil, să dea detalii privind: detalii privind măsura asistată prin ISPA;  prevederile care au fost încălcate, natura şi suma cheltuielilor; în cazurile în care nu s-a efectuat nici o plată, sumele care ar fi fost greşit plătite dacă nu s-ar fi descoperit  iregularitate, cu excepţia cazurilor când eroarea sau neglijenţa este descoperită înaintea plăţii şi nu conduce la pedepse administrative sau judiciare;  suma totală şi distribuţia acesteia între diferitele surse de finanţare; perioada în care, sau momentul în care, neregula a fost comisă; practicile folosite pentru comiterea neregulii;  felul în care a fost descoperită neregula;  autorităţile naţionale sau organismele care au întocmit raportul oficial cu privire la nereguli;  consecinţele financiare, suspendarea, dacă este cazul, a plăţilor şi posibilităţile de recuperare;  data şi sursa primei informaţii care a dus la suspiciunea că se comite o neregulă, data la care a fost întocmit raportul oficial privind neregula, şi unde este cazul, ţara beneficiară şi ţările terte implicate;  identitatea  persoanelor  fizice sau juridice implicate, exceptând  cazurile în care asemenea informaţii nu au relevanţă în combaterea neregulilor din cauza caracterului iregularitatii în cauză.     (2)  Unde unele din informaţiile menţionate la paragraful 1, şi în particular cele care privesc practicile  folosite în  comiterea  iregularitatilor şi  maniera în  care acestea au  fost descoperite nu sunt disponibile, ţările beneficiare trebuie, pe cât posibil, sa fumizeze informaţiile lipsă când înaintează Comisiei  următoarele  raporte trimestriale  privind iregularitatile.       (3)  	Dacă  reglementările naţionale  prevăd  confidenţialitatea investigaţiilor, comunicarea informaţiilor trebuie să fie subiectul unei autorizări din partea unei instanţe judecătoreşti competente.      Sectiunea a 5-a  '  Fiecare ţară beneficiară trebuie să raporteze Comisiei şi, unde este necesar, statelor membre implicate, orice nereguli descoperite sau presupuse a fi existat, atunci când exista teama că:    Acestea pot avea foarte rapid repercusiuni în afara teritoriului său şi/sau Arată că s-a procedat la un nou caz de  mal-praxix     Secţiunea a 6-a    În timpul celor 2 luni după sfârşitul fiecărui trimestru, ţările beneficiare trebuie să informeze Comisia, cu referire la orice alt raport anterior întocmit sub secţiunea a 4-a, despre procedurile instituite ca urmare a iregularitatilor notificate anterior şi a schimbărilor importante care rezultă din aceasta, incluzând:    Sumele care au fost sau se aşteaptă a fi recuperate;  Măsurile interimare luate de ţara beneficiară pentru asigurarea recuperării sumelor plătite greşit;  Procedurile judiciare sau administrative instituite în vederea recuperării sumelor greşit plătite şi pentru impunerea sancţiunilor;  Motivele în cazul suspendării procedurilor de recuperare; pe cât posibil, Comisia trebuie notificată înainte de luarea deciziei;  Orice suspendări a acuzărilor judiciare.    Ţările beneficiare trebuie să notifice Comisiei asupra deciziilor administrative sau judiciare sau asupra principalelor motive privind suspendarea acestor proceduri.    Sectiunea a 7-a  '  Dacă nu există iregularitati de raportat în perioada de referinţă, ţările beneficiare trebuie să informeze Comisia despre acest lucru în aceeaşi limită de timp stabilită la paragraful (1) din secţiunea a 4-a.    Secţiunea a 8-a    Atunci  când  autorităţile  competente  din  ţara  beneficiară  decid,  la cererea  expresă  a Comisiei, să iniţieze sau să continue procedurile legale în vederea recuperării sumelor greşit plătite, Comisia poate să decidă să ramburseze ţării beneficiare, total sau parţial, costurile legale  şi  costurile  care decurg  direct din  procedurile  legale, la  prezentarea  probelor documentare, chiar dacă procedurile nu au avut succes.    Sectiunea a 9-a  '     (1)  Comisia trebuie să păstreze contacte corespunzătoare cu ţara beneficiară în scopul suplimentării informaţiilor fumizate despre neregulile la care se face referire în secţiunea a 4-a, la procedurile menţionate în secţiunea a 6-a şi, în particular, la posibilitatea de recuperare.       (2)  Independent de contactele menţionate în paragraful 1, Comisia trebuie să informeze ţările beneficiare atunci când natura neregulii este de asemenea manieră incât sugerează că practici similare sau identice pot apărea în alte ţări beneficiare.     (3)  	Comisia  trebuie  să organizeze  pentru  reprezentanţii  ţărilor  beneficiare  întâlniri  de informare la nivelul comunităţii, pentru a examina împreună cu aceştia informaţiile obţinute conform secţiunilor a 4-a, a 5-a şi a 6-a, şi paragrafului 1 din această secţiune, în special cu privire la învăţămintele care trebuie trase în viitor referitoare la iregularitati, la măsurile de prevenire şi la procedurile legale.       (4)  La cererea unei ţări beneficiare sau a Comisiei, ţările beneficiare şi Comisia trebuie să se consulte în scopul eliminării oricărei fisuri care prejudiciază interesele Comisiei, care devine evidentă în timpul îndeplinirii prevederilor în vigoare.  Sectiunea a 10-a  '  Comisia trebuie să informeze cu regularitate ţările beneficiare, în cadrul convenţiei de prevenire a fraudelor, despre ordinul de mărime al fondurilor implicate în neregulile care au fost descoperite şi despre categoriile de iregularitati, împărţite pe tipuri şi pe sume (valoric).    Sectiunea a 11-a  '     (1)  	Ţările beneficiare şi Comisia trebuie să ia toate precauţiile necesare pentru a se asigura că informaţiile pe care le schimbă rămân confidenţiale.       (2)  Informaţiile la care se face referire în aceast acord nu pot fi trimise în special altor persoane decât celor din ţările beneficiare sau din cadrul instituţiilor comunitare care au, conform atribuţiilor lor, acces la acestea, decât dacă ţările beneficiare care le fumizează au specificat în mod expres aceasta.       (3)  Numele persoanelor fizice sau juridice  pot fi dezvăluite altor ţări beneficiare  sau instituţii comunitare numai dacă aceasta este necesar pentru prevenirea sau pedepsirea unei iregularitati sau pentru a stabili dacă o presupusă iregularitate a avut loc.     (4)  Informaţiile comunicate sau obtinute în orice mod, potrivit acestui acord, vor fi supuse confidenţialităţii profesionale şi vor fi protejate în acelaşi mod în care informaţii similare sunt protejate de legislaţia naţională a ţărilor beneficiare care le primesc şi de către prevederile corespondente aplicabile instituţiilor comunităţii.    În plus, aceste informaţii nu pot fi folosite în alt scop decât cel prevăzut în prezentul acord, decât dacă autorităţile care le-au fumizat şi-au dat acordul expres, şi cu condiţia ca prevederile în vigoare în ţările beneficiare în care se găseşte autoritatea receptoare să nu interzică asemenea comunicare sau folosire.       (5)  	Paragrafele de la 1 la 4 nu împiedică folosirea, în orice acţiune legală sau procedură instituită ulterior pentru neconcordanţa cu regulile comunităţii în domeniul ajutoarelor de preaderare, a informaţiilor obţinute conform acestui acord. Autoritatea competentă din ţările beneficiare care a fumizat aceste informaţii trebuie informată inainte de o asemenea folosire.       (6)  Când o ţară beneficiară notifică Comisia că o persoană fizică sau juridică, al cărui nume a fost comunicat Comisiei conform prezentului acord, în urma anchetei ulterioare, se dovedeşte a nu fi fost implicată în nici o neregulă, Comisia trebuie în continuare să informeze pe toţi aceia cărora le-a dezvăluit numele, conform prezentului acord, asupra acelui fapt. Aceste asemenea persoane nu trebuie, după aceea, să mai fie tratate, în virtutea notificărilor anterioare, ca persoane implicate în neregula în cauza.        Secţiunea a 12-a    Sumele recuperate trebuie distribuite între ţările beneficiare şi Comunitate în conformitate cu ratele de cofinanţare, proporţional cu cheltuielile deja făcute de acestea.  Sectiunea a 13-a  '  Verificările pe teren şi inspecţiile efectuate pentru  protejarea intereselor financiare ale Comunităţii împotriva neregulilor, aşa cum sunt definite în secţiunea a 3-a, trebuie pregătite şi conduse de către Comisie în strânsă cooperare cu autorităţile competente din ţările beneficiare, care vor fi notificate în timp util despre obiectul şi scopul verificărilor şi inspecţiilor menţionate în această anexă, astfel încât autorităţile să poată acorda tot sprijinul necesar. În acest scop, oficialii ţării beneficiare implicate pot participa la verificările pe teren şi inspecţii.    În plus, dacă ţara beneficiară implicată doreşte, verificările pe teren şi inspecţiile pot fi efectuate împreună de către Comisie şi autoritătile competente ale ţării beneficiare.    Sectiunea a 14-a  '  Verificările pe teren şi inspecţiile trebuie efectuate de către Comisie asupra operatorilor economici, respectiv asupra persoanelor fizice sau juridice, sau asupra altor organisme naţionale cărora le este atribuită putere legală, dacă există motive să se creadă că au fost comise neregularitaţi.    Pentru a facilita efectuarea de către Comisie a acestor verificări şi inspecţii, operatorilor economici trebuie să le fie solicitat sa permita accesul la premisele, terenul, mijloacele de transport sau alte domenii, folosite în scopuri profesionale.    Când este strict necesar pentru a stabili unde şi dacă neregulile există, Comisia poate efectua verificări şi inspecţii la alti operatori economici implicaţi, pentru a avea acces la informaţiile pertinente deţinute de aceştia referitor la faptele care fac subiectul verificărilor pe teren şi inspecţiilor.    Sectiunea a 15-a  '     (1)  Verificările pe teren şi inspecţiile trebuie efectuate în baza responsabilităţii şi autorităţii Comisiei de către oficiali sau alti angajaţi ai acesteia, împuterniciţi corespunzător în baza regulamentelor relevante ale Comisiei şi numiţi de aici înainte "inspectorii Comisiei". Persoanele puse la dispoziţia Comisiei de către ţara beneficiară ca experţi naţionali secondanţi, pot asista la aceste verificări şi inspecţii.    Inspectorii Comisiei îşi vor exercita puterea pe baza unei autorizaţii care le atestă identitatea şi poziţia, împreună cu un document care să indice subiectul şi scopul verificării pe teren şi inspecţiei.    Conform legii comunitare aplicabile, este necesar ca e1 să corespundă regulilor de procedură stabilite de legile ţării beneficiare implicate.     (2)  Sub rezerva înţelegerii cu ţara beneficiară, Comisia poate cere asistenţa oficialilor din ţările beneficiare ca observatori şi poate apela la alte organisme care activează sub responsabilitatea sa, să acorde asistenţă tehnică.    Comisia trebuie să se asigure că toţi oficialii şi organismele susmenţionaţe prezintă toate garanţiile cu  privire la competenţa  tehnică, independenţă  şi respectarea  secretului profesional.    Secţiunea a 16-a       (1)  Inspectorii Comisiei trebuie să aibă acces, în aceleaşi condiţii ca s1 mspectorii administraţiei naţionale şi în conformitate cu legislaţia naţională, la toate informaţiile şi documentaţiile despre operaţiile implicate, care sunt necesare pentru desfăşurarea corespunzătoare a inspecţiilor si verificarilor pe teren. Aceştia se pot folosi de toata baza materiala de inspecţie ca şi inspectorii administraţiei naţionale şi în special pot copia documentele relevante.    Verificările pe teren şi inspecţiile pot privi, în particular:    Registre şi documente profesionale cum ar fi facturi, liste de termene şi condiţii, scăpări de plată, declaraţii ale materialelor folosite şi ale muncii efectuate, documente bancare păstrate de operatorii economici,  Date computerizate;  Sisteme şi metode de producţie, ambalare şi expediere;  Verificări fizice privind natura şi cantitatea bunurilor sau a operaţiilor finalizate; Prelevarea şi verificarea de mostre;  Progresul lucrărilor şi investiţiilor pentru care s-a acordat finanţarea ş1 utilizarea investiţiilor finalizate;  Documente contabile şi bugetare;  Implementarea tehnică şi financiară a proiectelor subsidiare.       (2)  Unde este cazul, este în sarcina ţării beneficiare, la cererea Comisiei, să ia toate măsurile de precauţie corespunzătoare, în conformitate cu legislaţia naţională, în special pentru protejarea probelor.    Sectiunea a 17-a  '     (1)  Informaţiile comunicate sau obţinute în orice fel, conform prevederilor acestei anexe, sunt protejate de secretul profesional, în acelaşi mod în care informaţiile similare sunt protejate de către legislaţia naţională a ţării beneficiare care le primeşte şi de către prevederile corespondente aplicabile instituţiilor Comunitare.    Asemenea informaţii nu pot fi comunicate altor persoane în afara celor din instituţiile Comunitătii sau din ţările beneficiare a căror funcţie necesită cunoaşterea lor şi nici nu pot fi folosite de către instituţiile Comunităţii în alte scopuri decât cele de asigurare a unei protecţii eficiente a intereselor financiare ale comunităţii în toate ţările beneficiare. Când o ţară beneficiară intenţionează să folosescă în alte scopuri informaţiile obţinute de oficialii care participă sub autoritatea sa ca observatori la verificările pe teren şi inspecţii trebuie să ceară aprobarea ţării beneficiare de unde informaţia respectivă a fost obţinută.     (2)  Comisia trebuie să raporteze în cel mai scurt timp posibil, către autorităţile competente ale ţării pe teritoriul căreia au fost efectuate verificările pe teren şi inspecţiile despre orice fapt sau suspiciune legată de o neregulă pe care a aflat-o în cursul verificării sau inspecţiei respective. În aceasta situatie, Comisiei i se cere să informeze autoritatea mai sus-menţionata despre rezultatele unor asemenea verificări şi inspecţii.       (3)  	Inspectorii Comisiei trebuie să se asigure că la întocmirea rapoartelor lor se ţine seama de cerinţele procedurale specificate în legislaţia naţională a ţării beneficiare implicate. Documentele materiale şi probatoare specificate în secţiunea a 16-a trebuie anexate la rapoartele menţionate. Rapoartele astfel întocmite pot fi folosite ca probe (admisibile) în procedurile administrative sau juridice ale ţării beneficiare în care folosirea lor se dovedeşte necesară, în acelaşi mod şi în aceleaşi condiţii ca şi rapoartele administrative întocmite  de  inspectorii  administraţiei  naţionale.  Acestea  trebuie  să  fie  subiectul aceloraşi reguli de evaluare ca acelea aplicabile rapoartelor administrative întocmite de inspectorii  administraţiei naţionale şi vor avea aceeaşi  valoare ca acestea. Când o inspecţie este desfaşurată in spirit de colaborare, inspectorii naţionali care au luat parte la operaţie vor fi rugaţi să contrasemneze raportul întocmit de către inspectorii Comisiei.      Sectiunea a 18-a  '  Când operatorii economici la care se face referire în secţiunea a 14-a, se opun unei verificări pe teren sau inspecţii, ţara beneficiară implicată, acţionând în conformitate cu regulile naţionale, trebuie să acorde inspectorilor Comisiei sprijinul necesar pentru a le permite acestora sa îşi îndeplinească sarcinile de verificare pe teren sau inspecţie.    Este de datoria ţării beneficiare să ia toate măsurile necesare în conformitate cu legislaţia naţională.  Anexa nr. 111.6    Cerinţe privind informarea şi publicitatea    REGULI PRIVIND ACORDURILE DETALIATE PENTRU INFORMARE ŞI PUBLICITATE       1.  Obiective şi scop    Măsurile de informare şi publicitate privind asistenţa acordată prin ISPA au ca scop:    să mărească conştientizarea şi transparenţa publică faţă de activităţile Comunităţii Europene;  să  informeze  potenţialii  beneficiari  şi  organizaţiile  profesionale  despre posibilităţile ISPA;  Informarea şi publicitatea trebuie să privească toate proiectele pentru care ISPA asigură asistenţă financiară.    Ţinta măsurilor de informare şi publicitate este de a informa publicul general ş1, de asemenea, potenţialii beneficiari, inclusiv:    autorităţile regionale, locale sau publice; partenerii sociali şi economici; organizaţiile negu vemamentale; operatorii şi promotorii de proiect;  orice alte părţi interesate de oportunităţile oferite de ISPA.     2.  Principii generale    Organismul responsabil cu implementarea proiectelor ISPA (denumite aici şi în continuare ca "organisme responsabile") este răspunzător pentru toate măsurile de publicitate la fata locului. Publicitatea trebuie efectuata în cooperare cu departamentele Comisiei, care vor fi informate de măsurile luate în acest scop.    Organismul responsabil trebuie să ia toate măsurile administrative necesare pentru a asigura aplicarea efectivă a acestor aranjamente şi să colaboreze cu departamentele Comisiei.  Măsurile de informare şi publicitate trebuie luate în timp util, imediat <lupa ce asistenţa ISPA este aprobată. Comisia îşi  rezervă dreptul sa iniţieze procedura de restrângere, suspendare sau anulare a asistenţei ISPA, dacă ţara beneficiară nu îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite în prezenta anexă. In aceasta situatie, se aplica procedura specificata in sectiunea VIII, Anexa nr.  111.1  din  memorandumul  de finantare ISPA incheiat cu fiecare tara beneficiara.     3.  Îndrumări privind activităţile de informare şi publicitate    În afara regulilor detaliate stabilite la punctul 4, următoarele principii trebuie aplicate în conformitate cu toate măsurile de informare şi publicitate:       3.1.  Media    Organismul responsabil trebuie să informeze media în cel mai corespunzător mod despre acţiunile cofinanţate prin ISPA. Participarea Comunităţii Europene va fi reflectată corect în aceste informări.  Pentru aceasta, lansarea formală a proiectelor şi fazele importante ale implementării lor vor face obiectul unor măsuri de informare, în special în mijloacele  media regionale (presă, radio şi televiziune). Trebuie asigurată o colaborare corespunzătoare cu Delegaţiile Comisiei în ţările beneficiare implicate.       3.2.  Acţiunile de informare    Organizatorii  acţiunilor de informare  cum ar fi conferinţe, seminarii, târguri  şi expoziţii legate de implementarea proiectelor finanţate parţial prin ISPA trebuie să menţioneze explicit participarea Comunităţii Europene.Aceasta oportunitate trebuie folosita pentru a expune steagul Comunităţii Europene în sălile de conferinţă şi emblema  Comunităţii  Europene  pe  documente.  Delegaţiile  Comisiei  în  ţările beneficiare trebuie să sprijine, dacă este necesar, organizarea şi desfaşurarea unor asemenea evenimente.       3.3.  Material informativ    Publicaţiile (cum ar fi broşuri şi prospecte) despre proiecte sau măsuri similare trebuie să conţină pe copertă o indicaţie clară a emblemei Comunităţii Europene când se foloseşte şi o emblemă naţională, regională sau locală.    Când  publicaţia  include  o  prefaţă,  aceasta  trebuie  semnată  atât  de  persoana responsabilă din ţara beneficiară cât şi, din partea Comisiei, de membrul comisiei responsabil  sau de către un  reprezentant  desemnat,  pentru  a asigura faptul  că participarea Comunităţii Europene este clară. Aceste publicaţii trebuie să facă referiri la organismele responsabile pentru informarea părţilor interesate.    Principiile sus-menţionate se vor aplica de asemenea şi materialelor audio vizuale sau de pe paginile de internet.         4.  Obligaţii ale ţărilor beneficiare      Informarea şi publicitatea trebuie să facă obiectul unui şir coerent de măsuri definite de către organismul  responsabil  în  colaborare  cu  Comisia,  pe  durata  proiectului.  Ţările beneficiare trebuie să se asigure că reprezentanţii Comisiei, inclusiv Delegaţiile sale sunt corect implicate în cele mai importante activităţi publice legate de ISPA.  Când proiectele sunt implementate, organismul responsabil trebuie să ia următoarele măsuri care să indice participarea ISPA în proiectele menţionate:     a)  Informarea referitoare la proiect    Măsurile de informare şi publicitate la fata locului trebuie luate pentru a conştientiza publicul  general  de  asistenţa  acordată  de  Comunitatea  Europeană  prin  ISPA. Organismul responsabil trebuie să publice conţinutul proiectelor în cea mai adecvată formă şi să se asigure că asemenea documente sunt difuzate către media locală şi regională şi să le puna la dispoziţia părţilor interesate. Măsurile la fata locului vor include:  panouri amplasate la locul lucrărilor;  plăci comemorative  permanente  pentru infrastructurile accesibile publicului general  ambele fiind instalate în conformitate cu aranjamentele speciale privind informarea pe teren, detaliate mai jos.       b)  Informaţii generale referitoare la ISPA        În plus faţă de punctul (a), coordonatorul  naţional ISPA, este responsabil pentru difuzarea regulată de informaţii generale referitor la asistenţa ISPA alocată ţării lor, subliniind  implementarea  proiectelor  şi  rezultatele  obţinute.  Această  informare generală trebuie să aibă loc cel puţin o dată pe an şi să fie la dispozitia Comisiei pentru raportul anual. Informarea va avea forma unor broşuri de interes general, material profesional audio video (de exemplu videoclip) şi conferinţe de înştiinţare la un nivel corespunzător. Informarea trebuie să grupeze proiectele după natura lor şi/sau să se focalizeze pe proiectele de interes relevant. Trebuie transmisă către televiziunile sau posturile de radio naţionale şi regionale, către Comisie şi, la cerere, către alte părţi interesate, aşa cum sunt definite în paragraful 1.     5.  Activitatea comitetelor de monitorizare    Reprezentanţii Comisiei în comitetele de monitorizare, în colaborare cu Coordonatorul Naţional ISPA, vor asigura concordanţa cu prevederile adoptate privind publicitatea, în special acelea care privesc panourile şi plăcile comemorative (vezi prevederile de mai jos).    Măsurile de informare şi publicitate şi probele adecvate, cum sunt fotografiile, trebuie să fie înmânate preşedintelui Comitetului de Monitoriare de către organismul responsabil. Copii ale unor asemenea materiale vor fi transmise Comisiei.    Preşedintele Comitetelor trebuie să înainteze Comisiei toate informaţiile necesare a se avea în vedere la întocmirea raportului anual al acesteia.    Comitetele de monitorizare trebuie să se asigure că există informaţii adecvate cu privire la activitatea lor. În acest scop, fiecare comitet de monitorizare trebuie să informeze media, cât de des consideră necesar, despre progresul proiectului(elor) pentru care sunt  responsabile. Preşedintele va fi responsabil pentru contactele cu media şi va fi asistat de către reprezentanţii Comisiei.  Pregătiri corespunzătoare vor fi făcute de asemenea în colaborare cu Comisia şi cu Delegaţiile acesteia în ţările beneficiare, atunci când au loc evenimente importante cum ar fi întâlniri la nivel înalt sau inaugurări.     6.  Prevederi finale    Comisia poate initia masuri  specifice aditionale care sunt considerate  potnvite <lupa discutiile purtate cu Coordonatorul National ISPA si autoritatile responsabile.    Organismul responsabil poate, în orice moment, să desfăşoare acţiuni suplimentare. Acesta trebuie să consulte Comisia şi să o informeze despre iniţiativele pe care le are, astfel incat Comisia să poată participa corespunzător la îndeplinirea acestora.    Pentru a facilita implementarea acestor prevederi, Comisia, va putea asigura asistenţă adecvată şi va putea întocmi îndrumări detaliate.  Măsuri speciale privind panourile şi plăcile comemorative    Pentru a asigura vizibilitatea proiectelor ISPA, ţările beneficiare se vor asigura că sunt îndeplinite următoarele măsuri de informare şi publicitate:     1.  Panourile de publicitate    Panourile vor fi ridicate la locul de desfăşurare a lucrărilor pentru proiectele finanţate prin ISPA.  Asemenea  panouri  trebuie  să  cuprindă  un  spaţiu  rezervat  referirilor  privind participarea Comunităţii Europene.    Panourile trebuie să aibă o dimensiune potrivită cu scala operaţiunilor desfăşurate.    Partea panoului  rezervată Comunităţii  Europene trebuie să îndeplinească următoarele criterii:    trebuie să ocupe cel puţin 50 % din suprafaţa totală a panoului;  trebuie să contina emblema standard a Comunităţii Europene şi să cuprindă textul următor, aşa cum este prezentat în tabelul ataşat.    Atunci când organismul responsabil nu ridică propriul sau panou care să anunţe implicarea acestuia în finanţarea proiectului, asistenţa acordată de Comunitatea Europeană trebuie anunţată pe o placă de avizare specială. În asemenea cazuri, prevederile sus-menţionate referitoare la partea Comisiei Europene se aplică prin analogie.    Panourile trebuie dezafectate nu mai târziu de 6 luni de la data finalizării lucrărilor şi înlocuite de o placă comemorativă, în conformitate cu prevederile de la punctul 2.     2.  Plăcile comemorative    Plăci comemorative permanente trebuie amplasate pe teren, şi trebuie să fie accesibile publicului general. În afara emblemei Comunităţii Europene, asemenea plăci trebuie să menţioneze contribuţia Comunităţii Europene la proiect.  Trebuie folosit textul următor ca model pentru conţinutul cerut:    "Acest proiect a fost cofinanţat cu  %  de către Comunitatea Europeană. La finalul lucrării în  ... ...  (se menţionează anul), costul total al proiectului a fost de      (moneda  naţională),  şi contribuţia totală a Comunităţii Europene a fost de     (moneda  naţională).  "   =  EXEMPLU=        Titlul proiectului  Localizarea          Finantat de:  '  Uniunea Europeană (asistenţă)    IFI (împrumut)  {Ministerul. .. }  {Agenţia... }    ....  euro     ....  euro          !Sigla  Uniunii  Europenei           ....        (moneda        naţională)        ....        (moneda        naţională)      Autoritatea de implementare:        Beneficiar:  Supervizare şi management:    {Numele beneficiarului}  {Numele firmei}        Contractant:    {Numele contractantului}       Măsura ISPA nr. 2004/RO/16/ P/PT/009 MEMORANDUM DE FINANŢARE  între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin  Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura    ăConstruirea infrastructurii rutiere  şi  feroviare de acces la cel de-al doilea pod peste Dunăre la Calafat-Vidin (teritoriul românesc)"    MEMORANDUM DE FINANŢARE  Comisia Europeană, denumită în continuare "Comisia", acţionând în numele şi pentru Comunitatea Europeană, denumită în continuare "Comunitatea", reprezentată prin Directorul General pentru Politici Regionale, domnul Graham Meadows,  pe de o parte, şi  Guvernul României, denumit în continuare "Beneficiarul" pe de altă parte,  AU CONVENIT URMĂTOARELE:    ARTICOLUL 1  Măsura la care se face referire în art. 2, va fi implementată şi finanţată din resursele bugetare ale Comunităţii în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul memorandum. Măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată cu respectarea condiţiilor generale prevăzute în anexa la Acordul cadru semnat între Comisie şi Beneficiar, completat cu prevederile prezentului memorandum şi ale anexelor la acesta.    ARTICOLUL 2  Identificarea lllăsurii    Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare va contribui, sub forma asistenţei financiare nerambursabile, la finanţarea următoarei măsuri descrise în Anexa nr. I:   Numărul măsurii:  Titlul:  Durata:  2004/RO/16/P/PT/009    Construirea infrastructurii rutiere şi feroviare de acces la cel de-al doilea pod peste Dunăre la Calafat-Vidin (teritoriul românesc)    Data începerii:  data semnării memorandumului de finanţare de către Comisie   Data finalizării:  31 decembrie 2010    Localizare:   Grupul:   Calafat, judeţul Dolj, Regiunea 4 Sud-Vest, Oltenia Coridorul IV transeuropean, ramura de sud  ARTICOLUL3  Angajamentul     1.  Cheltuielile publice sau echivalente maxime care vor fi luate în considerare pentru calcularea asistenţei financiare nerambursabile vor fi de 47.950.000 euro;     2.  	Procentul corespunzător asistenţei acordate de către Comunitate pentru această măsură este stabilit la 75% din totalul cheltuielilor publice sau echivalente, conform celor indicate în planul de finanţare din anexa nr. II;     3.  	Valoarea maximă a asistenţei asigurate prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare este fixată la 35.962.500 euro;     4.  O sumă de 25.173.750 euro este angajată din bugetul pentru anul 2005 din linia bugetară 13.050101. Angajamentele privind tranşele ulterioare se vor baza pe planul de finanţare iniţial sau revizuit al măsurii, în funcţie de stadiul implementării măsurii şi disponibilităţile bugetare.      ARTICOLUL4  Plăţile     1.  	Asistenţa comunitară va acoperi plăţile referitoare la măsură, pentru care s-au făcut angajamente valabile din punct de vedere juridic de către Beneficiar şi pentru care s-a alocat în mod specific finanţarea necesară. Aceste plăţi trebuie să fie corelate cu lucrările descrise în anexa nr. I.     2.  	Plăţile efectuate înainte de data semnării memorandumului de finanţare de către Comisie nu sunt eligibile pentru asistenţa acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare.     3.  	Măsura descrisă în anexa nr. I şi plăţile efectuate de autoritatea responsabilă cu implementarea acestei măsurii se vor încheia nu mai tîrziu de ădata finalizării", aşa cum este indicată în art. 2.  Raportul solicitat pentru efectuarea plăţii finale va fi înaintat în maximum 6 luni de la  ,,data finalizării", aşa cum este indicată în art. 2.     4.  Plata în avans este stabilită la 7.192.500 euro şi va fi transferată după cum urmează:  suma de 3.596.250 euro va fi plătită după semnarea prezentului memorandum de către Beneficiar;  diferenţa se va achita după semnarea primului contract de lucrări, precum şi după îndeplinirea condiţiilor specificate în paragraful 3 al art. 8.  ARTICOLUL 5  Respectarea dreptului  şi  politicilor comunitare  Măsura se va realiza cu respectarea prevederilor relevante stabilite în acordurile europene şi va contribui la punerea în aplicare a politicilor comunitare, în special a celor referitoare la transport şi reţele transeuropene.    ARTICOLUL6  Proprietatea intelectuală  Beneficiarul şi autoritatea responsabilă cu implementarea, menţionată la pct. 3 din anexa nr. I, se vor asigura în ceea ce priveşte obţinerea tuturor drepturilor de proprietate intelectuală pentru studii, schiţe, planuri, publicitate şi pentru alte materiale produse în legătură cu planificarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea măsurii. Aceştia vor garanta accesul şi dreptul de a utiliza astfel de materiale de către Comisie sau oricare alt organism on persoană delegată de Comisie. Comisia va utiliza aceste materiale numai în scop propriu.    ARTICOLUL?  Permise  şi  autorizaţii  Orice tipuri de permise şi/sau autorizaţii necesare pentru implementarea măsurii trebuie să fie eliberate de autorităţile competente din ţara Beneficiarului, la timp şi în conformitate cu legislaţia naţională.    ARTICOLUL 8  Condiţii specifice referitoare la măsură  Fără a se aduce atingere condiţiilor generale prevăzute în anexa nr. III, asistenţa financiară nerambursabilă acordată din partea Comunităţii se află sub rezerva următoarelor condiţii:     1.  Condiţia privind evaluările şi situaţia activelor:  Comisia îşi rezervă dreptul de a revizui valoarea asistenţei pentru ISPA stabilită la art. 3, dacă în termen de cinci ani de la data finalizării lucrărilor, condiţiile de exploatare (tarife, venituri etc.) diferă în mod semnificativ faţă de evaluările iniţiale făcute pentru stabilirea nivelului asistenţei financiare nerambursabile şi/sau există o modificare substanţială care:     a)  afectează natura exploatării sau condiţiile de implementare on conferă unui organism public sau privat un avantaj nejustificat, şi     b)  rezultă fie din modificarea formei de proprietate asupra oricărei părţi din infrastructura finanţată,  fie  din  încetarea  sau  modificarea  esenţială  a aranjamentelor de exploatare.  Ţara beneficiară va informa Comisia asupra oricărei modificări şi va solicita acordul prealabil din partea Comisiei pentru aceste modificări.       2.  Condiţia privind viabilitatea:  Asistenţa financiară nerambursabilă a Comunităţii pentru măsură este acordată sub rezerva punerii la dispoziţie de către autorităţile implicate a unor resurse suficiente pentru asigurarea exploatării eficiente şi a întreţinerii activelor.     3.  Condiţiile care trebuie îndeplinite înaintea plăţii celei de a doua tranşe a avansului:         (a)  	Transmiterea  de către  beneficiar  a tuturor documentelor  referitoare  la procedurile de evaluare a impactului asupra mediului aşa cum sunt aplicate în România şi în Bulgaria, incluzând: rezumatul nontehnic al studiului final de impact asupra mediului; rezultatele consultărilor cu autorităţile de mediu competente;  rezultatele  consultărilor  cu  publicul  interesat;  rezultatele consultărilor transfrontaliere (în conformitate cu art. 7 al Directivelor EIM); dovada că decizia de a acorda sau refuza implementarea proiectului a fost făcută publică de către autorităţile competente.     (b)  	Transmiterea Planului de management pentru mediu aprobat, cu identificarea clară a responsabilităţilor privind implementarea sa şi angajamentul asumat de autorităţile de implementare de a lua măsurile corective necesare pentru reducerea impactului negativ al proiectului asupra mediului.     (c)  Transmiterea de către Beneficiar a unei liste cu indicatori fizici, actualizată în urma elaborării proiectului tehnic final, care trebuie să fie aprobată de către Comisie.      ARTICOLUL9  Prevederile privind implementarea cuprinse în anexele la prezentul memorandum de finanţare fac parte integrantă din acesta.  Nerespectarea condiţiilor şi prevederilor privind implementarea va fi tratată de Comisie conform procedurii stipulate în secţiunea a VIII-a din Anexa nr. 111.1.    ARTICOLUL 10  Textul autentic al acestui memorandum de finanţare este prezentul document, semnat mai jos.  Semnat la Bucureşti la 1 O  martie 2006  şi la Bruxelles,  la 25 noiembrie 2005  Pentru Beneficiar,    Sebastian Teodor Gheorghe v1ădescu Ministrul Finanţelor Publice  Pentru Comunitate, Graham Meadows Director General       *)       *) Anexa nr. III la prezentul memorandum se regăsește la pag. 17—73.  ANEXA  nr.  I    Descrierea măsurii  "Construirea infrastructurii rutiere şi feroviare de acces la cel de-al doilea pod peste Dunăre la Calafat-Vidin (teritoriul românesc)"  Numărul măsurii: 2004/RO/16/P/PT/009     1.  DENUMIREA MĂSURII  "Construirea infrastructurii rutiere şi feroviare de acces la cel de-al doilea pod peste Dunăre la Calafat-Vidin (teritoriul românesc)"     2.  AUTORITATEA CARE PREZINTĂ CEREREA  (Coordonator Naţional ISPA)      2.1  Denumirea:Ministerul Finanţelor Publice (MFP)     2.2  Adresa:     2.3  E-mail:   Bd. Libertăţii nr. 12, sector 5, cod 050741, Bucureşti, România   eugen.teodorovici@mfinante.gv.ro        3.  AUTORITATEA RESPONSABILĂ  cu  IMPLEMENTAREA  (conform celor definite la pct. 2 din secţiunea a II-a din anexa nr. 111.2)      3.1  Denumirea:Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT)     3.2  Adresa:     3.3  E-mail:   Bd. Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, Bucureşti phare   l@mt.ro        4.  	BENEFICIARUL FINAL  (în cazul în care este vorba de o altă instituţie decât autoritatea menţionată la punctul 3)   Infrastructura rutieră:     4.1  Denumirea:Compania Naţională de Autostrăzi ş1 Drumuri Naţionale din România S.A. (CNADNR)     4.2  Adresa:     4.3  E-mail:  Bd. Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, Bucureşti,  O  10783   ispa@andnet.ro   Infrastructura feroviară:      4.4.  Denumirea:Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A.     4.5.  Adresa:     4.6.  E-mail:     Bd. Dinicu Golescu nr. 38, sector  1,   Bucureşti, 010783 orlando.   craciun@cfr.ro        5.  LOCALIZARE      5.1.  Ţara beneficiară: România     5.2.  Regiunea:    Regiunea 4 Sud-Vest, Oltenia          6.  DESCRIERE      Construirea celui de-al doilea pod peste Dunăre între România şi Bulgaria şi a infrastructurii conexe rutiere şi feroviare în cele două ţări este împărţită în două componente:  Podul şi infrastructura rutieră şi feroviară conexă în Bulgaria face subiectul măsurii ISPA 2004/BG/16/P/PT/005 "Construirea transfrontalieră a podului rutier/feroviar peste fluviul Dunărea la Vidin-Calafat", care a fost aprobată de către Comisie în anul 2004 şi contrasemnată de către Coordonatorul Naţional ISPA din Bulgaria în februarie 2005.  Construirea infrastructurii rutiere şi feroviare adiacente, pe teritoriul românesc, face subiectul măsurii curente ISPA 2004 RO/16/P/PT/009 "Construirea infrastructurii rutiere şi feroviare de acces la cel de-al doilea pod peste Dunăre la Calafat-Vidin (teritoriul românesc)".  Împreună, aceste două măsuri ISPA vor stabili o legătură fixă peste Dunăre şi vor elimina blocajul major rutier şi feroviar pe Coridorul IV de transport transeuropean, care este parte a principalei axe de transport ce leagă Europa de Sud-Est şi Turcia cu Europa Centrală şi mai departe.  Un acord formal pentru construirea noului pod pe amplasamentul propus a fost convenit între Guvernele Bulgariei şi României în data de 5 iunie 2000 şi a fost ratificat de Parlamentele celor două ţări. Proiectul a fost de asemenea inclus printre priorităţile Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est.  Ca informaţii generale, podul combinat rutier şi feroviar va fi amplasat pe un sector unde fluviul are o lăţime de aproximativ 1.300 metri şi este conceput să aibă o capacitate pentru 2 căi rutiere pe fiecare sens (3,75 m lăţime fiecare) şi pentru o cale ferată. În completare, va exista un trotuar pentru pietoni şi traficul nemotorizat (2,5 m lăţime) pe o parte şi cale de drum pentru situaţii de urgenţă (O,75 m lăţime) pe cealaltă parte.  Măsura "Construirea infrastructurii rutiere şi feroviare de acces la cel de-al doilea pod peste Dunăre la Calafat-Vidin (teritoriul românesc)", ce este subiectul acestui memorandum de finanţare, constă în următoarele componente principale:  Infrastructura rutieră conexă: Construirea a aproximativ 8,7 km de drum din care aproximativ 3 km la standard de autostradă cu 2 benzi pe fiecare sens de mers şi 4 pasaje superioare, din locul în care podul se sfârşeşte pe malul românesc al Dunării, până la drumul naţional existent DN 56 (E 79) între Craiova şi Calafat etc.  Infrastructura feroviară conexă: Construirea a aproximativ 3,3 km de cale ferată din locul în care podul se sfârşeşte pe malul românesc al Dunării până la calea ferată existentă Golenţi-Calafat, incluzând noua legătură înspre Calafat şi modernizarea (de exemplu, electrificarea, suspensie catenară, transformatori, semnalizare,  ajustarea  şinelor,  telecomunicaţii)  căilor  feroviare  existente principale şi secundare spre gara Golenţi incluiv, intersecţii cu căi rutiere, staţii de dezinfecţie, cabine de secţiuni şi posturi de măsurători, etc.  Asistenţă tehnică, şi anume supervizare, adaptări necesare ale proiectului tehnic şi elaborarea documentaţiei de licitaţie.  Lucrările menţionate mai sus vor include de asemenea şi elemente relevante, cum ar fi pregătirea şantierului, reamplasarea serviciilor/utilităţilor, amenajarea peisagistică, alte lucrări specifice precum şi lucrări pentru reducerea impactului negativ al proiectului asupra mediului.  Lucrările vor fi executate în conformitate cu normele ş1 standardele europene în vigoare, în special în ceea ce privşete protecţia mediului.  Proiectul tehnic final al infrastructurii conexe rutiere şi feroviare menţionat mai sus va depinde de proiectul tehnic final al podului, ce urmează a fi licitat separat şi construit de autorităţile bulgare.       7.  OBIECTIVE    Principalul obiectiv este de a finaliza o nouă legătură fixă peste fluviul Dunărea, pe Coridorul IV prioritar, pentru a facilita creşterea traficului internaţional şi regional precum şi comerţul între Europa de Sud-Est, Turcia şi Europa Centrală. Proiectul va contribui la dezvoltarea sistemului de transport regional şi va fi singurul pod nou peste Dunare de-a lungul a 430 km de frontieră comună între Bulgaria şi România.  Astfel, se aşteaptă ca proiectul să faciliteze integrarea viitorilor membri UE, Bulgaria şi România, precum şi a altor ţări. Beneficiile vor lua forma unor legături mai strânse cu UE în anii următori, cu scopul de a crea oportunităţi economice mai bune pentru Bulgaria şi România, în ansamblu. Se aşteaptă, de asemenea, ca proiectul să aibă un impact pozitiv important asupra regiunilor învecinate acestor două ţări, care sunt afectate de rate foarte ridicate ale şomajului.  În prezent, pentru traversarea Dunării există în regiune doar câteva opţiuni, fie cu feribotul, fie utilizând podurile existente. Cel mai apropiat pod este podul Ruse­ Giurgiu, la aproape 300 km în avale de amplasamentul propus pentru noul pod. Serviciul de feribot existent între Vidin şi Calafat oferă un serviciu necorespunzător şi la un preţ ridicat pentru traficul rutier. În prezent nu se des:f'aşoară trafic feroviar între Vidin şi Calafat, deoarece serviciul de feribot feroviar a fost desfiinţat cu aproximativ 10 ani în urmă. Noul pod va reintegra astfel veriga lipsă din coridorul IV transeuropean.  Construirea unui pod combinat rutier şi feroviar - împreună cu alte proiecte planificate sau în derulare ce au ca scop îmbunătăţirea reţelelor de acces principale rutiere şi feroviare care conduc înspre acest pod atât în Bulgaria cât şi în România - va elimina blocajele în trafic, în special pentru transportul internaţional de marfă rutier şi feroviar.  Principalele obiective ale proiectului pot fi rezumate astfel:  Integrarea viitoare a reţelelor de transport rutiere şi feroviare ale României şi Bulgariei cu reţelele de transport paneuropene, prin dezvoltarea Coridorului IV de transport.    Asigurarea dezvoltării traficului rutier şi feroviar în România şi Bulgaria şi facilitarea dezvoltării economice şi a comerţului prin îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a traficului internaţional.  Înlăturarea blocajelor în reţeaua de transport existentă şi îmbunătăţirea fluenţei traficului înspre Bulgaria.  Restabilirea legăturii feroviare transfrontaliere între România şi Bulgaria.  Alinierea la standardele UE în sectorul transporturilor în România şi astfel asigurarea unui sprijin pe parcursul perioadei de preaderare.  Generarea de locuri de muncă temporare şi permanente, precum ş1 spnJ1mrea economiei locale, regionale şi naţionale.       8.  PROGRAMUL DE LUCRU     Categorie de lucrări    Data începerii    Data finalizării      Planificare şi proiectare    2006    2006/2007(*)      Achiziţie terenuri    1  ianuarie 2006     31 decembrie 2006      Construire    2007    2008/2009       (*)  Programul de lucru depinde de progresul măsurii părţii bulgare, deoarece construcţia podului va fi licitată în sistem proiectare-execuţie de către aceasta, ceea ce face ca finalizarea proiectului tehnic şi stabilirea locaţiei în care podul se va situa pe teritoriul românesc să fie cunoscute într-o fază ulterioară.        9.  ANALIZA ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ COST-BENEFICIU    Analiza cost-beneficiu include costurile şi beneficiile pentru întregul proiect şi nu numai pentru partea de proiect inclusă în aplicaţia ISPA, transmisă de România. În cadrul analizei, construirea podului şi a infrastructurii conexe în ambele ţări este comparată cu scenariul de referinţă (continuarea serviciului de transport cu feribotul).  Rata economică de rentabilitate a fost estimată la 8,5  o/o  iar rata totală cost-beneficiu la 1,44 (rata de discount reală fiind de 6%). Dezvoltarea viitoare a tuturor tipurilor de trafic - şi nu numai a traficului de camioane - este foarte importantă în rezultatele analizelor economice.  Majoritatea beneficiilor economice sunt legate de economiile de timp, atât în cazul transportului rutier de marfă pe distanţe lungi, cât şi pentru alte tipuri de trafic rutier, de costurile reduse de exploatare pentru calea ferată precum şi de economiile realizate în ceea ce priveşte costurile de exploatare pentru linia de feribot. Crearea de locuri de muncă atât în etapele de construcţie cât şi în cele de exploatare, reprezintă beneficii suplimentare, importante în special pentru dezvoltarea locală, deşi acestea reprezintă o mică parte din totalul beneficiilor rezultate .   Atât analiza cost-beneficiu cât şi cea financiară depind în mod fundamental de previziunile de trafic. Nivelurile de trafic rutier existente pe componenta Calafat­ Vidin a Coridorului IV sunt modeste, în timp ce în prezent nu există trafic feroviar  transfrontalier. Totuşi, perspectivele pentru dezvoltarea acestui coridor de transport în anii următori, într-un mediu economic cu potenţial ridicat de dezvoltare în România, Bulgaria şi în alte ţări din regiune, sunt favorabile. Potenţialul pentru o dezvoltare rapidă, în special a transportului de marfă pe distanţe lungi, pe coridorul ce traversează Calafat şi Vidin există în mod evident, dar gradul de dezvoltare a traficului pentru toate tipurile de transport este dificil de previzionat. Prin urmare, previziunile de trafic prezintă un anume grad de incertitudine. Acestea au la bază un studiu detaliat elaborat în anul 2001 şi recent revizuit şi îmbunătăţit. Studiile au în vedere situaţia macroeconomică în regiune, potenţiala dezvoltare a comerţului, creşterea traficului în funcţie de creşterea economică generală, competitivitatea rutelor de transport alternative şi diferite scenarii pentru regiune. Valorile medii de trafic previzionate sunt de aproximativ 8.400 vehicule şi 30 de trenuri pe zi pentru anul 2030, în situaţia în care noul pod va fi construit.     10.  PRINCIPALELE ELEMENTE ALE ANALIZEI FINANCIARE    Deoarece proiectul este destinat celor două ţări, analiza financiară compară diferenţa netă între veniturile financiare şi costurile înregistrate de către Guvernele României şi Bulgariei (ca proprietari ai podurilor de la Vidin-Calafat şi de la Ruse) în situaţiile cu noul pod, respectiv fără acesta. Analizele includ costuri pentru proiectul complet şi nu numai pentru partea de proiect inclusă în prezenta aplicaţie.  Rezultatul final al analizei financiare arată că rata rentabilităţii financiare asupra costurilor de investiţii este de 5,6 % (RIRF/C) iar asupra capitalului fumizat de cele două Guverne este 8,7% (RIRF/K).  Pentru întregul proiect, fluxul total financiar al investiţiei pentru cele două guverne va fi pozitiv în toţi anii cu excepţia perioadei de construcţie şi a primilor 3-4 ani de exploatare -  chiar şi pentru un nivel limitat al traficului în primii ani. Cele menţionate implică faptul că o creştere a traficului la nivelurile previzionate poate modifica veniturile şi costurile (incluzând plata împrumuturilor) în baza fluxului financiar anual al investiţiei. Principalele riscuri financiare se referă la dezvoltarea transportului rutier de marfă pe distanţe lungi şi la costurile de construcţie, iar vulnerabilitatea rezultatelor la schimbări şi la alte variabile importante au fost testate .      11.  ANALIZA IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI    Un studiu preliminar al impactului asupra mediului (SPIM) a fost realizat ca parte a studiului de fezabilitate în proiect. SPIM-ul a fost iniţiat în toamna anului 2000 şi finalizat în august 2001. Consultările publice au fost ţinuite în Calafat şi în Vidin.  Studiul final de impact asupra mediului, care cuprinde analiza impactului soluţiilor tehnice alternative ale podului precum şi infrastructura conexă atât pe malul românesc cât şi pe cel bulgar al fluviului, a fost finalizat în septembrie 2004. Raportul a fost supus dezbaterii publice în România şi Bulgaria.  Urmare a consultărilor publice în Calafat, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor va emite un acord de mediu. Acordul final de gospodărire a apelor pentru malul românesc al fluviului va fi emis după prezentarea soluţiei tehnice pentru fundaţiile podului.  În  studiul preliminar de impact asupra mediului au fost propuse un set de măsuri pentru a se reduce orice efecte adverse asupra mediului iar alte măsuri suplimentare este posibil să fie propuse de către studiul final de impact asupra mediului. Un Plan de management pentru mediu va fi elaborat pentru a asigura implementarea acestor măsuri.      12.  COSTURI ŞI ASISTENŢĂ  (în euro)      Cost total    Contribuţia sectorului privat    Cheltuieli neeligibile    Total cheltuieli eligibile    Asistenţă ISPA    Rata asistenţei  %      51.000.000    -    3.050.000    47.950.000    35.962.500    75        Defalcarea orientativă a costurilor      Articol    Costuri totale    Costuri neeligibile    Costuri eligibile      Lucrări:      -infrastructură rutieră    18.750.000    -    18.750.000      -infrastructură feroviară    21.880.000    -    21.880.000      Asistenţă tehnică      -infrastructură rutieră    1.380.000    -    1.380.000      -infrastructură feroviară    1.500.000    -    1.500.000      -evaluatori independenţi pentru evaluarea ofertelor de asistenţă tehnică    100.000    -    100.000      Cheltuieli neprevăzute (10%)    4.340.000    -    4.340.000      Costuri neeligibile (achiziţii terenuri, impozite/taxe etc.)    3.050.000    3.050.000    -      Total    51.000.000    3.050.000    47.950.000          13.  IMPLICAREA INSTITUŢIILOR FINANCIARE INTERNAŢIONALE (IFI)     
  
 Banca Europeană de Investiţii (BEI), Kreditanstalt fur Wiederaufbau (KfW) şi Agenţia Franceză de Dezvoltare (AFD) susţin construcţia podului şi infrastructura conexă în Bulgaria. Nu este prevăzut nici un alt suport suplimentar pentru prezenta măsură ISPA ăConstruirea infrastructurii rutiere şi feroviare de acces la cel de-al doilea pod peste Dunăre la Calafat- Vidin (teritoriul românesc)". 
  
     

 ANEXA nr. I.a 
 Plan de achiziţii provizoriu 

    Nr licitaţie    Descrierea lucrărilor şi serviciilor ce unnează a fi licitate    Tip de contract (lucrări, achiziţii sau servicii)    Luna prevăzută pentru lansarea licitaţiei (lună/an)  (*)     Rata de rambursare a facturilor aferente contractului specific      1    Infrastructură rutieră    lucrări    2007    75  o/o       2    Infrastructură feroviară    lucrări    2007    75  o/o       3    Asistenţă   tehnică    -   infrastructură rutieră    serv1c1 . 1 .     2007    75  o/o       4    Asistenţă   tehnică    -   infrastructură feroviară    ..  serv1c11    2007    75  o/o       Altele    Asistenţa tehnică pentru evaluatori independenţi    ..  serv1c11    2007    75  o/o     
 Condiţiile specifice pentru acordarea contractelor vor fi disponibile în Jurnalul Oficial al Comisiei Europene şi/sau pe internet. 
  
 (*)  Programul de lucru depinde de progresul măsurii părţii bulgare, deoarece construcţia podului va fi licitată în sistem proiectare-execuţie de către aceasta, ceea ce face ca finalizarea proiectului tehnic şi stabilirea locaţiei în care podul se va situa pe teritoriul românesc să fie cunoscute într-o fază ulterioară.  
  


 PLAN FINANCJAR (pe baza anga j amente l  . o r  de la bugetul  UE)  
 ANEXA nr.  II  
  
 Titlul măsurii:Construirea infrastructurii  rutiere   şi  feroviare de acces  la  cel de-al doilea pod peste Dunăre la Calafat-Vidin (teritoriul românesc)" 
 Măsura ISPA nr.   2004/RO/16/P/PT/009 

 87 

 euro 

    Anul    Cost total    Costuri neeligibile    Costuri eligibile      Total    lSPA    Autorităţi naţionale        Guvern      Autorităţi regionale      Autorităţi  locale       Altele        I    =2+3    2    3    =5+7+8+9+  10    4 (%)  =3/  I    5    6  (%)   =5/3    7    8    9    10      2000    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -      2001    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -      2002    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -      2003    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -      2004    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -      2005    33.565.000    -    33.565.000    100    25.173.750    75    8.391.250    -    -    -      2006    14.385.000    -    14.385.000    100    10.788.750    75    3.596.250    -    -    -      nedefalcat pe ani      3.050 . 000    3.050.000      -    o    -    -      -    -      -    -      Total    51.000.000    3.050.000    47.950.000    94    35.962.500    75    11.987.500    -    -    -    
      Împrumut de  la   IFI       11    12        (%)        =11/        l      -    -      -    -      -    -      -    -      -    -      -    o      -    o      -    o      -    o    
 	 
 Măsura ISPAnr. 2005/RO/16/P/PT/001 
  
 MEMORANDUM DE FINANŢARE 
 între Comisia Europeană şi Guvernul României privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin 
 Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura 
  
 ,,Varianta de ocolire Lugoj, localizată în judeţul Timiş, România" 

 MEMORANDUM DE FINANŢARE 

 Comisia Europeană, denumită  în  continuare "Comisia", acţionând în numele şi pentru Comunitatea Europeană, denumită în continuare "Comunitatea" reprezentată prin dl. Graham Meadows, Director General pentru Politici Regionale, 
 pe de o parte, şi 
 Guvernul României, denumit în continuare "Beneficiarul" pe de altă parte, 
 AU CONVENIT URMĂTOARELE: 

 ARTICOLUL  1  
 Măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată şi finanţată din resursele bugetare ale Comunităţii, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul memorandum. Măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată cu respectarea condiţiilor generale prevăzute în anexa la Acordul cadru semnat între Comisie şi Beneficiar, completat cu prevederile prezentului memorandum şi ale anexelor la acesta. 
 ARTICOLUL2 
 Identificarea măsurii 
 Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare va contribui, sub forma asistenţei financiare nerambursabile, la finanţarea următoarei măsuri, descrise în anexa nr. I: 

  Numărul măsurii:   2005/RO/16/P/PT/001 
  Denumirea măsurii:    ,,Varianta  de ocolire Lugoj" 
  Durata:          Data începerii:  Data semnării memorandumului de finanţare de către Comisie 
 Data f"malizării:  31 decembrie 2009  

  Localizarea:   Grupul:  
 Judeţul Timiş, România 
 Coridorul IV Transeuropean, TEN-T 
  
 ARTICOLUL3 
 Angajamentul 
    1.  Cheltuielile publice sau echivalente maxime care vor fi luate în considerare pentru calcularea asistenţei financiare nerambursabile vor fi de 23.750.000 euro;     2.  	Procentul corespunzător asistenţei acordate de către Comunitate pentru această măsură este stabilit la 75  o/o  din totalul cheltuielilor publice sau echivalente, conform celor indicate în planul financiar din anexa nr. II;     3.  Valoarea maximă a asistenţei asigurate prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare este fixată la 17.812.500 euro;     4.  	O suma de 8.521.890 euro este angajată din bugetul pentru anul 2005 din linia bugetară 13.050101. Angajamentele privind tranşele ulterioare se vor baza pe planul financiar iniţial sau revizuit al măsurii, în funcţie de stadiul implementării măsurii şi de disponibilităţile bugetare.   
 ARTICOLUL4 

 Plăţile 
    1.  	Asistenţa comunitară va acoperi plăţile referitoare la măsură, pentru care s-au făcut angajamente valabile din punct de vedere juridic de către Beneficiar şi pentru care s-a alocat în mod specific finanţarea necesară. Aceste plăţi trebuie să fie în legătură cu lucrările descrise în anexa nr. I.     2.  	Plăţile efectuate înainte de data semnării memorandumului de finanţare de către Comisie nu sunt eligibile pentru asistenţa acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare.     3.  	Măsura descrisă în anexa nr. I şi plăţile efectuate de autoritatea responsabilă cu implementarea acestei măsuri se vor încheia nu mai târziu de  data finalizării  indicată mai sus, în art. 2.  Raportul solicitat pentru efectuarea plăţii finale va fi înaintat în maximum 6 luni de la  data finalizării  indicată mai sus, în art. 2.      4.  Plata în avans este fixată la 3.562.500 euro şi va fi transferată după cum urmează:     -  suma de 1.781.250 euro va fi plătită după semnarea prezentului memorandum de către Beneficiar;     -  diferenţa se va achita <lupa semnarea primului contract important de lucrari, precum şi după îndeplinirea condiţiilor specificate în paragraful 3 al art. 8.     
 ARTICOLUL 5 
 Respectarea legilor  şi  politicilor Comunitaăţii 
 Măsura se va realiza cu respectarea prevederilor relevante stabilite în acordurile europene şi va contribui la punerea în aplicare a politicilor comunitare, în special a celor referitoare la transport şi reţele transeuropene. 
  
 ARTICOLUL6 
 Proprietatea intelectuală 
 Beneficiarul şi autoritatea responsabilă cu implementarea, menţionată la pct. 3 din anexa nr. I, se vor asigura în ceea ce priveşte obţinerea tuturor drepturile de proprietate intelectuală pentru studii, schiţe, planuri, publicitate şi pentru alte materiale elaborate în legătură cu planificarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea măsurii. Aceştia vor garanta accesul şi dreptul de a utiliza astfel de materiale de către Comisie sau de către orice alt organism ori persoană delegată de Comisie. Comisia va utiliza aceste materiale numai în scop propriu. 

 ARTICOLUL  7  
 Permise  şi  autorizaţii 

 Orice tipuri de permise şi/sau autorizaţii necesare pentru implementarea măsurii trebuie să fie eliberate de autorităţile competente ale Beneficiarului, la timp şi în conformitate cu legislaţia naţională. 

 ARTICOLUL 8 
 Condiţii specifice referitoare la măsură 
 Fără a se aduce atingere conditiilor generale prevăzute în anexa nr. III, asistenţa financiară nerambursabilă acordată din partea Comunităţii se află sub rezerva următoarelor condiţii: 
    1.  Condiţia privind evaluările şi situaţia activelor:  Comisia îşi rezervă dreptul de a revizui valoarea asistenţei pentru ISPA stabilită la art. 3 dacă în temen de cinci ani de la data finalizării lucrărilor, condiţiile de exploatare (tarife, venituri etc) diferă în mod semnificativ faţă de evaluarile iniţiale făcute pentru stabilirea nivelului asistenţei financiare nerambursabile şi/sau există o modificare substanţială care:     a)  afectează natura exploatării sau condiţiile de implementare on conferă unui organism public sau privat un avantaj nejustificat, şi     b)  rezultă fie din modificarea formei de proprietate asupra oricărei părţi a infrastructurii finanţate,  fie  din  încetarea  sau  modificarea  esenţială  a aranjamentelor de exploatare.  Ţara beneficiară va informa Comisia asupra oricărei modificări şi va solicita acordul prealabil din partea Comisiei pentru aceste modificări.       2.  Condiţia privind viabilitatea:  Asistenţa financiară nerambursabilă a Comunităţii pentru această măsură se acordă sub rezerva punerii la dispoziţie de către autorităţile implicate a unor resurse suficiente pentru asigurarea exploatării efective şi a întreţinerii activelor     3.  Condiţii care trebuie îndeplinite înaintea plăţii celei de-a doua tranşe a avansului:     a)  	Au fost transmise de către Beneficiar toate documentelor necesare care au legătură cu procedurile de evaluare a impactului asupra mediului, incluzând: rezumatul nontehnic al studiului final de impact asupra mediului, rezultatele consultărilor cu autorităţile de mediu competente; rezultatele consultărilor cu publicul interesat; declaraţia referitoare la hotărârea de a accepta sau de a refuza implementarea proiectului a fost adusă la cunoştinţa publicului de către autorităţile competente.     b)  	A fost transmis planului de management al mediului aprobat, cu o precizare clară a responsabilităţilor pentru implementarea sa şi un angajament al autorităţilor de implementare de a lua măsurile corective necesare pentru a diminua impactul proiectului asupra mediului;     c)  	A fost transmisă de către Beneficiar o listă de indicatori fizici, actualizată în urma proiectului tehnic final, care trebuie să fie aprobată de către Comisie.     

 ARTICOLUL9 
 Prevederile privind implementarea măsurii, cuprinse în anexele la prezentul memorandum de finanţare, fac parte integrantă din acesta. 
 Nerespectarea condiţiilor şi prevederilor privind implementarea va fi tratată de către Comisie conform procedurilor stipulate în secţiunea a VIII-a din anexa nr. III. I. 

 ARTICOLUL 10 
 Textul autentic al acestui memorandum de finanţare este prezentul document, semnat mai jos. 

 Semnat la Bucureşti, la 1 O  martie 2006 
 Şi la Bruxelles, 
 la 29 noiembrie 2005 
 Pentru Beneficiar, 
 Sebastian Teodor Gheorghe T/lădescu MinisterulFinanţelor Publice 
 Pentru Comunitate, 
 Graham M eadow s Director General 

     
 *) 

     
 *) Anexa nr. III la prezentul memorandum se regăsește la pag. 17—73. 
 ANEXA nr.  I  
 Descrierea măsurii 
  
 Varianta de ocolire Lugoj Numărul măsurii: 2005/RO/16/P/PT/001 
  
    1.  DENUMIREA MĂSURII  "Varianta de ocolire Lugoj"     2.  AUTORITATEA CARE PREZINTĂ CEREREA  (Coordonator Naţional ISPA)      2.1.  Denumirea:   Ministerul Finanţelor Publice, Coordonator Naţional ISPA, Domnul Eugen Teodorovici, Director General, Coordonator  Naţional ISPA Adjunct     2.2.       2.3.    Adresa: E-mail:   Bd. Mircea Vodă, nr. 44, sector 3, Bucureşti eugen.teodorovici@mfinante.gv.ro        3.  AUTORITATEA  RESPONSABILĂ  CU IMPLEMENTAREA   (conform celor   definite în secţiunea II (2) din anexa nr.111.2)       3.1    Denumirea:    Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din      3.2    Adresa:    Romania  Bd. Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti      3.3    E-mail:     ispa@andnet.ro         4.  	BENEFICIARUL FINAL  (în cazul în care este un alt organism decât autoritatea menţionată la pct. 3)       4.1  Denumirea:  vezi pct. 3.1     4.2  Adresa:   vezi pct. 3.2     4.3  E-mail:    vezi pct. 3.3        5.  LOCAŢIA     5.1.  Ţara beneficiară: România     5.2.  Regiunea:    Judeţul Timiş, Regiunea 5 - Vest România       6.  DESCRIEREA  Proiectul constă în construirea unei variante de ocolire de aproximativ 9,4 km în jurul oraşului Lugoj, în partea de vest a României.  Drumul existent care este şi Drumul Naţional DN6 şi E70 şi parte a TEN-T şi ramura sudică a Coridorului IV trans-european, străbate centrul oraşului Lugoj, unde, din cauza creşterii nivelului traficului, s-a produs o importantă strangulare a circulaţiei.  Municipiul Lugoj este localizat în partea central-estică a judeţului Timiş, pe ambele maluri ale râului Timiş şi are o suprafaţă totală de aproximativ 83 kilometri pătraţi şi o populaţie de aproximativ 52.000 de locuitori.  Varianta de ocolire va fi construită la standard de drum naţional, cu o singură bandă pe fiecare sens, va avea o lungime de aproximativ 9,4 km, începând la km 494+100 pe DN6 la est de Lugoj şi terminându-se la km 503+000 înainte de intrarea în localitatea Costeiu. De asemenea, vor exista sensuri giratorii la ambele capete făcând legătura cu DN6 existent, intersecţii cu drumurile locale, un pod de aproximativ 130 m peste râul Timiş la km 0+900, un pasaj superior de aproximativ 285 m peste calea ferată Lugoj-Ilia şi peste DN6 la km 8+400 şi un pasaj superior de aproximativ 185 m peste drumul DN68A la km 3+400. Drumul va fi construit cu o lăţime de 12 m, din care 7 m partea carosabilă şi 2 x 2,5 m acostamente. Acesta va trece prin partea de nord­ est a Lugojului.  În prezent, media anuală a traficului zilnic, AADT de 5.000 vehicule pe drum prin oraşul Lugoj şi cu o rată de creştere substanţială prezentă şi preconizată, drumul naţional DN6 existent este foarte congestionat - şi va deveni şi mai congestionat în viitorul apropiat.  La scară naţională, acest lucru împiedică dezvoltarea comerţului cu Uniunea Europeană extinsă. La scară locală, în afară de timpul de călătorie semnificativ mai mare, pe DN6 existent se înregistrează o rată de accidente în jur de 5-1 O  ori mai mare decât pe un drum asemănător din multe state membre ale UE. De asemenea, creează un nivel înalt de poluare fonică, dar şi poluare provocată de gazele de eşapament în centrul urban pe care îl străbate.  Studiul de fezabilitate, proiectul tehnic detaliat şi pregătirea documentaţiei de licitaţie pentru varianta ocolitoare Lugoj au fost finanţate prin ISPA. Studiul de fezabilitate a fost finalizat în martie 2003, iar proiectul tehnic de detaliu şi documentaţia de licitaţie în septembrie 2003.  În plus faţă de lucrările mai sus menţionate, proiectul include asistenţă tehnică pentru supervizare (Ingineri FIDIC) şi asistenţă tehnică pentru evaluarea ofertelor de către evaluatori independenţi.     7.  OBIECTIVE  Obiectivul global al proiectului este acela de a susţine dezvoltarea economică a României, în mod special schimburile economice cu UE lărgită şi de a îmbunătăţi atât nivelul de trai cât şi mediul înconjurător pentru locuitorii Lugojului, transferând traficul naţional şi internaţional în afara centrului urban.  Măsura va contribui la dezvoltarea Coridorului IV paneuropean cu o infrastructură de înaltă calitate, după cum este precizat prin Decizia nr. 1692/96/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 iulie 1996 din cadrul Liniilor Directoare ale Comunităţii pentru dezvoltarea reţelei transeuropene de transport, amendată prin Deciziile nr. 1346/2001/CE şi nr. 884/2004/CE.  Scopul măsurii este de a construi o variantă de ocolire a Lugojului la standard de drum naţional în vederea eliminării strangulărilor de trafic de-a lungul coridorului IV. Drumul naţional va fi construit la standarde internaţionale şi va putea deveni parte a ramurii sudice complet realizate a Coridorului IV TEN-T în România.  Beneficiile aşteptate în urma construirii variantei de ocolire includ creşterea capacităţii de preluare a traficului rutier, reducerea timpului de călătorie pentru tranzitarea zonei Lugoj, creşterea siguranţei traficului şi reducerea numărului de accidente pe acestă rută, îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător şi creşterea calităţii vieţii în oraşul Lugoj, permiţând traficului de tranzit să ocolească oraşul şi să protejeze astfel clădirile de patrimoniu din centrul urban, cele mai multe dintre ele monumente istorice care datează de câteva sute de ani.     8.  PROGRAMUL DE LUCRU     Categoria de lucrări    Data începerii    Data finalizării      Studiu de fezabilitate    octombrie 2002    martie 2003      Analiza cost-beneficiu    octombrie 2002    martie 2003      Analiza financiară    octombrie 2002    martie 2003      Studiu de impact asupra mediului    decembrie 2002    mai 2003      Studii pentru proiectare    martie 2003    septembrie 2003      Documentaţia de licitaţie    martie 2003    septembrie 2003      Achiziţii de teren    ianuarie 2006    martie 2007      Licitare/Contractare    ianuarie 2006    decembrie 2006      Construcţie    ianuarie 2007    decembrie 2008      Faza de exploatare    ianuarie 2009          9.  ANALIZA ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ COST-BENEFICIU  Studiul de fezabilitate pentru construcţia variantei de ocolire Lugoj a fost elaborat prin Asistenţa tehnică finanţată prin măsura ISPA 2000/RO/16/P/PA/002, al cărei raport final a fost emis în martie 2003.      9.1  Date de trafic  Datele de trafic au fost colectate din sursele existente şi dintr-o serie de studii. Sursele datelor existente au inclus numărători de trafic pe DN6, DN68A şi DN58A, de la Recensământul Naţional de Trafic şi numărători automate de trafic pe DN6 şi DN 68A.  Studiile origine-destinaţie şi numărătorile asociate clasificate manual au fost realizate în apropiere de Lugoj pe DN6 şi DN68A, pentru a suplimenta datele existente şi pentru a fumiza informaţii despre traficul specific care ar putea utiliza varianta de ocolire Lugoj propusă.  Un model de trafic a fost dezvoltat utilizând software specializat pentru a realiza fluxuri de trafic pe varianta de ocolire propusă, atât în ceea ce priveşte vehicule/km, cât şi în ceea ce priveşte  vehicule/ora, pentru a fi introdus în evaluarea economică, atat invarianta realizarii proiectului cat si in cea a nerealizarii acestuia.  Previziunile de trafic au fost realizate pentru anii 2006, 2011, 2016, 2021 şi 2026 pentru vehiculele de pasageri şi pentru vehiculele de bunuri. Previziunile s-au bazat pe coeficienţii de creştere fumizaţi de către Institutul Naţional de Cercetare a Drumurilor, CESTRIN şi pe o evaluare a dezvoltării locale estimate şi a traficului generat.  La deschiderea noii variante de ocolire, modelul previzionează că vor fi în jur de 6.000 de vehicule pe zi pe sectorul nordic şi înjur de 4.000 pe sectorul sudic.  În 2026, traficul mediu total pe varianta de ocolire este previzionat să fie de ordinul a 8.000 de vehicule pe zi. Fluxurile în AADT sunt indicate în tabelul de mai jos:     Anul    DN6(N)  -  DN68A    DN68A  -  DJ680    DJ680  -  DN6(S)      2006    5.995    4.289    4.165      2011    5.984    5.786    5.644      2016    7.121    6.877    6.755      2021    7.996    7.718    7.522      2026    8.717    8.412    8.198        9.2  Analiza economică     Evaluările economice ale opţiunilor variantei de ocolire au fost realizate utilizând analiza cost­ beneficiu standard. Procedurile sunt în conformitate cu liniile directoare stabilite în "Ghidul analizei cost-beneficiu a proiectelor majore în contextul politicii regionale a CE" şi în ghidul TINA "Analiza cost-beneficiu socio-economică în contextul evaluarii proiectului pentru dezvoltarea reţelei de transport transeuropean".  A fost elaborat un document de lucru pentru a stabili evaluările economice. Documentul de lucru respectiv a fost proiectat pentru a permite testarea de scenarii şi variante alternative, precum şi pentru a fumiza date pentru teste de sensibilitate.  Evaluarea economică s-a bazat pe costurile de construcţie, costurile de întreţinere, economiile costului de exploatare a vehiculelor şi economiile valorii de timp. Beneficiile de siguranţă nu au fost incluse în analizele principale datorită unei lipse de date, dar au fost luate în considerare în mod indicativ, ca parte a testului de sensibilitate.  Rezultatele modelului de trafic a fumizat principalele date pentru evaluarea economică, acestea fiind în principal: (1) vehicule kilometru în funcţie de tipul de drum şi de tipul de vehicul; (2) vehicule oră în funcţie de tipul de vehicul; (3) kilometru vehicul de drum generat în funcţie de tipul de vehicul; şi (4) ore vehicul de drum generat în funcţie de tipul de vehicul.  Au fost calculate trei tipuri de beneficii ale utilizatorului : (1) economii din costul de operare a vehicolului (COV); (2) economii din valoarea timpului (VT) şi (3) economii din costurile accidentelor.  Beneficiile COV şi VT au fost calculate prin scăderea kilometrilor şi a orelor vehiculelor in situaţia "cu proiect" din situaţia "fără proiect", pentru a produce economii de distanţa şi timp.  Toate rezultatele au fost obţinute cu şi fără proiect, pentru anii 2006, 2011, 2016, 2021 şi 2026. Anul estimat pentru deschiderea variantei de ocolire este 2006, iar proiectul a fost evaluat la peste 20 de ani, ex. până în 2026. Datele pentru anii intermediari -altele decât cele specificate mai sus au fost interpolate.  Rata internă de rentabilitate economică a fost estimată la 16,6 %, valoarea netă actualizată a fost estimată la 9,92 milioane euro cu o rată de discount de 10% şi valorea actuala/cost (VA/C) a fost estimată la 0,56.  Testul de sensibilitate a indicat o rată internă economică de rentabilitate solidă în ceea ce priveşte schimbările relevante în economiile de timp, economiile COV, costurile de construire, costurile de întreţinere, economiile din reducerea accidentelor şi valoarea reziduală.     10.  PRINCIPALELE ELEMENTE ALE ANALIZEI FINANCIARE  Deoarece măsura este publică şi nu generează venituri financiare directe, nu a fost realizată nici o analiză financiară detaliată.     11.  ANALIZA IMPACTUL Ul ASUPRA MEDIULUl  Evaluarea impactului asupra mediului a fost finalizată în luna mai 2003 de către Consultantul angajat prin măsura de Asistenţă tehnică ISPA 2000/RO/16/P/PA/002. O consultare publică preliminară în bazele opţiunilor identificate pentru varianta de ocolire a fost efectuată pe 18 decembrie 2002 cu proprietarii utilităţilor din zonă, iar pe data de 3 aprilie 2003 cu locuitorii şi toate celelalte instiutii interesate, cum ar fi autorităţile publice centrale şi locale, ONG-urile şi Inspectoratul pentru Protecţia Mediului Timiş.  Permisul de mediu va fi emis cel mai probabil în luna martie 2006, în urma unei consultări finale a publicului, pe baza evaluării impactului asupra mediului şi a opţiunii alese pentru varianta de ocolire.  Motivul întârzierii aparente în obţinerea permisului de mediu se datorează modificării legislaţiei româneşti, care a fost armonizată cu Directivele Europene de Mediu în 2004, cu privire la perioadele de timp şi procedurile pentru obţinerea permisului de mediu, consultarea publică, etc. Ca urmare, perioadele de timp pentru consultarea direcţiilor tehnice ale Agenţiilor de mediu şi a Ministerului Mediului au fost extinse şi de aceea permisul de mediu nu a fost emis încă.  Conform Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor este puţin probabil ca proiectul să aibă efecte semnificative asupra conservării unui amplasament natural deoarece nu există nici o arie naturală protejată în vecinătatea variantei de ocolire Lugoj şi nu există nici un amplasament Natura 2000 prevăzut în zonă.     12.  COST ŞI ASISTENŢĂ  (în euro)      Cost total  26.510.000    Contribuţia sectorului privat    Cheltuieli neeligibile  2.760.000    Total cheltuieli eligibile    23.750.000    Asistenţă ISPA  17.812.500    Rata asistenţei  %  75      -          Defalcarea orientativă a costurilor     Element           Costuri totale    Costuri    Costuri            neeligibile    eligibile      Lucrări:            - Construirea variantei de ocolire Lugoj    18.990.000      18.990.000      Asistenţă tehnică:            - Supervizare    2.500.000      2.500.000      - Asistenţă tehnică pentru evaluarea ofertelor de către evaluatori independenţi    100.000      100.000      Cheltuieli neprevăzute (10%)    2.160.000      2.160.000      Costuri neeligibile (achiziţii terenuri, impozite/taxe etc.)    2.760.000    2.760.000        Total    26.510.000    2.760.000    23.750.000      Costurile neeligibile includ achiziţia de terenuri    (ex. elaborarea    documentaţiei    cadastrale, taxele     solicitate de Oficiul de Cadastru, achiziţia terenului) şi taxe publice/impozite (ex: comisioane bancare, taxe pentru emiterea acorduri/avize şi o taxă de 0.7% solicitată de Inspectoratul de Stat în Construcţii).     13.  IMPLICAREA INSTITUŢIILOR FINANCIARE INTERNAŢIONALE (IFI)  Construcirea variantei de ocolire Lugoj face parte din etapa a IV-a a programului de reabilitare a drumurilor din România, care primeşte suport financiar substanţial de la BEI şi ISPA, iar Banca Japoneză pentru Cooperare Internaţională fumizează finanţare pentru sectorul dintre Timişoara şi Lugoj. Totuşi, nici o cofinanţare IFI nu este prevăzută pentru această măsură, care va fi finanţată din fonduri ISPA şi din fonduri ale Guvernului României.     14.  CONDIŢII SPECIFICE REFERITOARE LA MĂSURĂ  Vezi articolul 8 din memorandumul de finanţare.     15.  PLANUL DE ACHIZIŢII   
 Lucrările vor fi implementate conform planului de achiziţii prezentat în anexa nr. I.a. 
 ANEXA nr. I.a 

 Plan de achiziţii provizoriu 

    Licitaţia nr.    Descrierea lucrărilor şi a serviciilor ce trebuie contractate    Tipul contractului (lucrări, achiziţii sau servicii)    Luna prevăzută pentru lansarea licitaţiei (luna/ anul)    Rata de rambursare a facturilor aferente contractului specific      1    Construcţia variantei de ocolire Lugoj    Lucrări    februarie 2006    75  o/o       2    Asistenţă tehnică, supraveghere    Servicii    ianuarie 2006    75  o/o       Altele    Asistenţă tehnică pentru evaluarea ofertelor de către evaluatori independenţi (membri votanţi)    Servicii    noiembrie 2005    75  o/o     
 Condiţiile specifice pentru acordarea contractelor vor fi disponibile în Jurnalul Oficial al Comisiei Europene şi/sau pe internet. 

     
 Măsura ISPA nr. 2004/RO/16/P/PA/001 
  
 MEMORANDUM DE FINANŢARE 
  
 între Comisia Europeană şi Guvernul României privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin 
 Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura 
  
 ăAsistenţă tehnică pentru suport instituţional  şi  pentru elaborarea unui plan general de transport în România" 

 MEMORANDUM DE FINANŢARE 

 Comisia Europeană, denumită în continuare ăComisia", acţionând în numele şi pentru Comunitatea Europeană, denumită în continuare ăComunitatea", reprezentată de dl. Graham Meadows, Directorul General pentru Politici Regionale, 

 pe de o parte, şi 

 Guvernul României, denumit în continuare ăBeneficiarul", pe de altă parte, 
 AU CONVENIT URMĂTOARELE: 

 ARTICOLUL 1 

 Măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată şi finanţată din resursele bugetare ale Comunităţii, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul memorandum. Măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată cu respectarea condiţiilor generale prevăzute în anexa la Acordul cadru semnat între Comisie şi Beneficiar, completat cu prevederile prezentului memorandum şi ale anexelor la acesta. 

 ARTICOLUL2 

 Identificarea măsurii 

 Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare va contribui, sub forma asistenţei financiare nerambursabile, la finanţarea următoarei măsuri, descrise în anexa nr. I: 

  Numărul măsurii:   Denumirea măsurii:  
  
 Durata: 

  Localizarea:   Grupul:  
 2004/RO/16/P/PA/001 
 Asistenţă tehnică pentru suport instituţional şi pentru elaborarea unui Plan General de Transport 
  
 Data începerii:  Data semnării memorandumului de finanţare de către Comisie.  
 Data rmalizării:  31 decembrie 2008 România  
 Reţeaua TEN-T 
  
 ARTICOLUL3 
 Angajamentul 
    1.  Cheltuielile publice sau echivalente maxime care vor fi luate în considerare pentru calcularea asistenţei financiare nerambursabile vor fi de 5.920.000 euro.     2.  	Procentul corespunzăor asistenţei acordate de către Comunitate pentru această măsură este stabilit la 85% din totalul cheltuielilor publice sau echivalente, conform celor indicate în planul financiar din anexa nr. II.     3.  	Valoarea maximă a asistenţei asigurate prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare este fixată la 5.032.000 euro.     4.  O sumă de 3.522.400 euro este angajată din bugetul pentru anul 2005, din linia bugetară 13.050101. Angajamentele privind tranşele ulterioare se vor baza pe planul financiar iniţial sau revizuit al măsurii, în funcţie de stadiul implementării măsurii şi de disponibilităţile bugetare.   

 ARTICOLUL4 
 Plăţile 

    1.  	 Asistenţa comunitară va acoperi plăţile referitoare la măsură, pentru care s-au făcut angajamente valabile din punct de vedere juridic de către Beneficiar şi pentru care s-a alocat în mod specific finanţarea necesară. Aceste plăţi trebuie să fie în legătură cu lucrările descrise în anexa nr. I.      2.  	Plăţile efectuate înainte de data semnării memorandumului de finanţare de către Comisie nu sunt eligibile pentru asistenţa acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare.     3.  	Măsura descrisă în anexa nr. I şi plăţile efectuate de către autoritatea responsabilă cu implementarea acestei măsuri se vor încheia nu mai tîrziu de ădata finalizării", aşa cum este indicată în art. 2.  Raportul solicitat pentru efectuarea plăţii finale va fi înaintat în maximum 6 luni de la ădata finalizării", aşa cum este indicată în art. 2.     4.  Plata în avans este fixată la 2.012.800 *  euro şi va fi transferată după cum urmează:       -  suma de 1.006.400 euro va fi plătită după semnarea prezentului memorandum de către Beneficiar;     -  diferenţa se va achita după semnarea primului contract principal de asistenţă tehnică.     

 ARTICOLUL5 
 Respectarea dreptului şi politicilor comunitare 

 Măsura se va realiza cu respectarea prevederilor relevante stabilite în acordurile europene şi va contribui la punerea în aplicare a politicilor comunitare, în special a celor referitoare la transpmiuri şi reţele trans­ europene. 

     
  *   în  cazul măsurilor de Asistenţă tehnică. autorităţile naţionale sunt  obligate  să plătească avansurile către firme, care depăşesc, în anumite cazuri ,  procentul standard de 20%. De aceea, procentul de 40% a avansului din cadrul memorandumului de finanţare este justificat. 
  
 ARTICOLUL6 
 Proprietatea intelectuală 

 Beneficiarul şi autoritatea responsabilă cu implementarea, menţionată la pct. 3 din anexa nr. I, se vor asigura în ceea ce priveşte obţinerea tuturor drepturilor de proprietate intelectuală pentru studii, schiţe, planuri, publicitate şi pentru alte materiale elaborate în legătură cu planificarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea măsurii. Aceştia vor garanta accesul şi dreptul de a utiliza aceste materiale de către Comisie sau de către orice alt organism ori persoană delegată de Comisie. Comisia va utiliza aceste materiale numai în scop propriu. 
 ARTICOLUL 7 
 Pennise  şi  autorizaţii 

 Orice tipuri de permise şi/sau autorizaţii necesare pentru implementarea măsurii trebuie să fie eliberate de autorităţile competente ale Beneficiarului, la timp şi în conformitate cu legislaţia naţională. 
  
 ARTICOLUL8 
 Condiţii specifice referitoare la măsură 

 Prezenţa unui proiect în lista indicativă inclusă în anexa nr. I nu constituie în nici un fel un angajament din partea Comisiei de a asigura asistenţă financiară pentru faza de construcţie a proiectului. 

 ARTICOLUL9 
  
 Prevederile privind implementarea măsurii, cuprinse în anexele la prezentul memorandum de finanţare, fac parte integrantă din acesta. 

 Nerespectarea condiţiilor şi prevederilor privind implementarea va fi tratată de Comisie conform procedurii stipulate în secţiunea a VIII-a din anexa nr. 111.1. 

 ARTICOLUL 10 
  
 Textul autentic al acestui memorandum de finanţare este prezentul document, semnat mai jos. 
  
 Semnat la Bucureşti la 10 martie 2006 
 şi la Bruxelles, 
 la 25 noiembrie 2005 
  
 Pentru Beneficiar,                      Pentru Comunitate, 

 Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Ministrul Finanţelor Publice 
 Graham Meadows Director General 

 *) 

     
 *) Anexa nr. III la prezentul memorandum se regăsește la pag. 17—73. 
     
  
 ANEXA nr.  I  

 Descrierea măsurii 
  
 Asistenţă tehnică pentru suport instituţional şi pentru elaborarea unui Plan General de Transport în România 

 Numărul măsurii:  2004/RO/16 P/PA/001  

    1.  DENUMIREA MĂSURII  ,,Asistenţă tehnică pentru suport instituţional şi elaborarea unui Plan General de Transport"     2.  AUTORITATEA CARE PREZINTĂ CEREREA  (Coordonatorul Naţional ISPA)      2.1.  Denumirea:     2.2.  Adresa:     2.3.  E-mail:  Ministerul Finanţelor Publice   Bd. Libertăţii nr. 12, sector 5, cod 050741, Bucureşti, România   eugen.teodorovici@mfinante.gv.ro        3.  AUTORITATEA RESPONSABILĂ CU IMPLEMENTAREA  (conform celor definite în secţiunea II (2) din anexa nr. III.2)      3.1.  Denumirea:  Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului     3.2.  Adresa:    Bd. Dinicu Golescu nr. 38, Sector 1, Bucureşti       3.3.   E-mail:     pharel@mt.ro        4.  BENEFICIARUL FINAL  (în cazul în care acesta este vorba de o altă autoritate decât cea menţionată la pct. 3)      4.1.  Denumirea: Acelaşi ca la punctul 3.1       4.2.  Adresa: Aceeaşi ca la punctul 3.2     4.3.  E-mail: Acelaşi ca la punctul 3.3       5.  LOCALIZAREA     5.1.  Ţara beneficiară: România       5.2.  Regiunea:    nu este cazul         6.  DESCRIERE  Măsura include două componente interconectate prin care se oferă asistenţă tehnică pentru suport instituţional şi, respectiv pentru elaborarea unui Plan General de Transport.  Componenta 1 - Suport institutional  Componenta de Suport instituţional va sprijini Agenţiile de hnplementare ISPA din domeniul transporturilor în executarea tuturor sarcinilor ce le revin în privinţa coordonării, monitorizării şi aprobării serviciilor consultanţilor numiţi pentru fiecare dintre cele patru proiecte separate de asistenţă tehnică de transport:  Asistenţă tehnică pentru elaborarea unui Plan General de Transport;  Asistenţă tehnică pentru pregătirea de proiecte feroviare pentru Fondul de Coeziune; Asistenţă tehnică pentru pregătirea de proiecte rutiere pentru Fondul de Coeziune; Asistenţă tehnică pentru îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe sectorul comun româno - bulgar al Dunării şi studiile adiacente.  Proiectul de Asistenţă tehnică pentru ăElaborarea unui Plan General de Transport" face parte, împreună cu proiectul ăSuport instituţional", din acest memorandum de finanţare (aceeaşi autoritate responsabilă cu implementarea), în timp ce, pentru celelalte trei proiecte de asistenţă tehnică vor fi memorandumuri de finanţare diferite (autorităţi responsabile cu implementarea diferite).  Activităţile principale din componenta 1, ,,Suport instituţional", includ:     (a)  	Monitorizarea  continuă  a  respectării  calendarului  de  proiectare  al  consultantului  ş1 solicitarea de măsuri corective în caz contrar;     (b)  	Asigurarea de reacţii şi decizii privind implementarea, corecte din punct de vedere profesional şi în timp util din partea clientului pentru a permite proiectanţilor să se încadreze în orarul stabilit;     (c)  	Asigurarea că fiecare contract este implementat şi finalizat în concordanţă cu termenii de referinţă aferenţi;     (d)  	Verificarea şi asigurarea că soluţiile de proiectare propuse în cadrul fiecărui contract sunt eficiente din punctul de vedere al costului, valabile din punct de vedere tehnic şi în concordanţă cu standardele aplicabile;     (e)  	Asigurarea că aspectele legate de protecţia mediului sunt integrate în întregime în soluţiile proiectului;     (f)  	Asigurarea că documentele de licitaţie sunt adecvate pentru o licitaţie competitivă internaţională;     (g)  Training şi transfer de expertiză;     (h)  	Verificarea statutară a proiectării în concordanţă cu cerinţele specifice ale legislaţiei naţionale.  Componenta 2 - Plan General de Transport    Planul General de Transport este un document strategic, ce reprezintă baza tuturor activităţilor viitoare de planificare în sectorul de transporturi.    Planul va asigura o distribuţie echilibrată între modurile de transport şi se va referi la adaptarea şi dezvoltarea capacităţii infrastructurii precum şi la îmbunătăţirea serviciilor de transport şi la toate celelalte aspecte instituţionale considerate relevante:       •  Reţeaua Trans - Europeană (noi conexiuni, secţiuni şi facilităţi);     •  Realizarea Programului Operaţional Sectorial pentru infrastructura de transport;     •  Întreţinerea infrastructurii şi promovarea intermodalităţii;     •  Estimarea rolului infrastructurii în dezvoltarea economică;     •  Îmbunătăţirea siguranţei;     •  	Reducerea costurilor, îmbunătăţirea eficienţei sistemului de transport şi alte obiective specifice.  Principalele activităţi vizate a fi realizate în cadrul Asistenţei tehnice pentru elaborarea unui Plan General de Transport includ:     (a)  Pregătirea unei strategii pentru sectorul transporturi;     (b)  	Elaborarea şi particularizarea unui model de transport multi - modal ş1 achiziţia unui software de model de transport;     (c)  Dezvoltarea într-o primă fază a unui plan general pentru proiectele de interes naţional;     (d)  O a doua fază în identificarea de proiecte, acoperind în principal proiecte la nivel regional/local;     (e)  Evaluarea strategică a impactului de mediu pentru planurile de investiţii;     (f)  Informare şi publicitate.          Obiectivul final al acestui Plan General este obţinerea validităţii conceptuale pe termen mediu şi lung şi al unei referinţe stabile pentru realizarea lucrărilor de infrastructură.  Planul General va reflecta în mod pozitiv priorităţile stabilite pentru România, şi anume axele 7, 18 şi 22 precum şi reţeaua TEN-T.  Termenii de referinţă pentru fiecare componentă trebuie să fie aprobaţi mai întâi de Comisie. Ţara beneficiară este autoritatea contractantă. Comisia va primi rapoarte la două luni de la îndeplinirea sarcinilor individuale.     7.  OBIECTIVE  Obiectivele generale  ale celor două componente sunt:      (1)  	Sporirea capacităţii administrative a Agenţiilor de Implementare ISPA în sectorul transporturi în perspectiva pregătirii pentru Fondul de Coeziune;  respectiv,     (2)  	Stabilirea unei baze strategice ş1 coerente pentru programarea investiţiilor în sectorul transporturi pe termen mediu.    Obiectivele specifice  ale celor două componente sunt:        (1)  	Asigurarea de suport instituţional pentru sprijinirea Agenţiilor de Implementare ISP A din sectorul transporturi în asigurarea implementării în bune condiţii a celor patru proiecte de asistenţă tehnică menţionate mai sus;  respectiv     (2)  Sprijinirea autorităţilor române în elaborarea unui Plan General de Transport.      Rezultatele  aşteptate prin implementarea celor două componente sunt:      (1)  	Coordonarea, monitorizarea şi aprobarea serviciilor consultanţilor numiţi pentru fiecare din cele patru proiecte de asistenţă tehnică din domeniul transporturilor (Planul General de Transport, Pregătirea portofoliului de proiecte pentru Fondul de Coeziune în sectorul feroviar, Pregătirea portofoliului de proiecte pentru Fondul de Coeziune în sectorul rutier şi Îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe Dunăre);  respectiv     (2)  Planul General de Transport.         8.  IMPLEMENTAREA LUCRĂRILOR DE PREGĂTIRE A PROIECTULUI  Program orientativ de lucru:       Componentă    Data începerii    Data finalizării      Asistenţă tehnică Sprijin instituţional    decembrie 2005    iunie 2008      Asistenţă tehnică Plan General de Transport    decembrie 2005    aprilie 2007      Expertiză pe termen scurt pentru evaluarea ofertelor pentru cele două asistenţe tehnice    Trimestrul 3/2005    Trimestrul 4/2005          9.  COSTURI ŞI ASISTENŢĂ (în euro).       Cost total    Contribuţia sectorului privat    Cheltuieli neeligibile    Total cheltuieli eligibile    Asistenţă ISPA    Rata asistenţei  o/o      5.926.500    -    6.500    5.920.000    5.032.000    85       Defalcarea orientativă a costurilor:       Descriere    Cost (euro)      1. Asistenţă tehnică        1.1. Suport instituţional    3.317.000      1.2. Plan General de Transport    2.503.000      1.3. Expertiză pe termen scurt pentru evaluarea ofertelor pentru AT    100.000      Total    5.920.000          10.  IMPLICAREA INSTITUŢIILOR FINANCIARE INTERNAŢIONALE   

 Nu este prevăzută nici o implicare a instituţiilor financiare internaţionale în cofinanţarea măsurii ISPA în acest stadiu. 

 Anexa I.a 

 Plan de achiziţii provizoriu 
  
    Nr. licitaţiei    Descrierea lucrărilor şi a serviciilor ce urmează a fi contractate    Tipul contractului (lucrări, achiziţii sau servicii)    Data prevăzută pentru lansarea licitaţiei  (luna/ anul)    Rata de rambursare a facturilor aferente contractului specific      1    Asistenţă tehnică pentru sprijin instituţional    Servicii    trimestrul 3/2005    85%      2    Asistenţă tehnică pentru elaborarea Planului General de Transport    Servicii    trimestrul 3/2005    85%      3    Experţi pe termen scurt, membri votanţi independenţi ai comisiilor de evaluare    Servicii    trimestrul 3/2005    85%    

     
 Măsura ISPA nr. 2004/RO/16/ P/PA/002 
  
 MEMORANDUM DE FINANŢARE 
 între Comisia Europeană şi Guvernul României privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin 
 Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura 
  
 ăAsistenţă tehnică privind elaborarea portofoliului de proiecte pentru Fondul de coeziune în sectorul rutier, în România" 
  
 MEMORANDUM DE FINANŢARE 

 Comisia Europeană, denumită în continuare "Comisia", acţionând în numele şi pentru Comunitatea Europeană, denumită în continuare "Comunitatea", reprezentată prin dl. Graham Meadows, Director General pentru Politici Regionale, , 
 pe de o parte, şi 
 Guvernul României, denumit în continuare "Beneficiarul" pe de altă parte, 
 AU CONVENIT URMĂTOARELE: 
  
 ARTICOLUL 1 
 Măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată şi finanţată din  resursele  bugetare ale Comunităţii, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul memorandum. Măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată cu respectarea  condiţiilor generale prevăzute în anexa la Acordul cadru semnat între Comisie şi Beneficiar, completat cu prevederile prezentului memorandum şi ale anexelor la acesta. 
  
 ARTICOLUL2 
 Identificarea măsurii 
 Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare va contribui, sub forma asistenţei financiare nerambursabile, la finanţarea următoarei măsuri, descrise în anexa  nr.  I: 

  Numărul măsurii:   2004/RO/16/P/PA/002 
  Denumirea măsurii:   "Asistenţă tehnică privind elaborarea portofoliului de proiecte pentru Fondul de Coeziune în sectorul rutier" 
  Durata:          Data începerii:  data semnării memorandumului de finanţare de către Comisie 
 Data f"malizării:  30 iunie 2008  
  Localizare:       România TEN-T 
  
 ARTICOLUL3 
 Angajamentul 
    1.  Cheltuielile publice sau echivalente maxime care vor fi luate în considerare pentru calcularea asistenţei financiare nerambursabile vor fi de 15.834.500 euro;     2.  	Procentul corespunzător asistenţei acordate de către Comunitate pentru această măsură este stabilit la 85% din totalul cheltuielilor publice sau echivalente, conform celor indicate în planul financiar din anexa nr. II;     3.  	Valoarea maximă a asistenţei asigurate prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare este fixată la 13.459.325 euro;     4.  	O sumă de 10.767.460 euro este angajată din bugetul pentru anul 2005 din linia bugetară 13.050101. Angajamentele privind tranşele ulterioare se vor baza pe planul financiar iniţial sau revizuit al măsurii, în funcţie de stadiul implementării măsurii şi disponibilităţile bugetare.   

 ARTICOLUL4 
 Plăţile 
    1.  	Asistenţa comunitară va acoperi plăţile referitoare la măsură, pentru care s-au făcut angajamente valabile din punct de vedere juridic de către Beneficiar şi pentru care s-a alocat în mod specific finanţarea necesară. Aceste plăţi trebuie să fie corelate cu lucrările descrise în anexa nr. I.     2.  	Plăţile efectuate înainte de data semnării memorandumului de finanţare de către Comisie nu sunt eligibile pentru asistenţa acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare.     3.  	Măsura descrisă în anexa nr. I şi plăţile efectuate de autoritatea responsabilă cu implementarea acestei măsurii se vor încheia nu mai târziu de ădata finalizării", aşa cum este indicată în art. 2.     4.  Raportul solicitat pentru efectuarea plăţii finale va fi înaintat în maximum 6 luni de la ădata finalizării", aşa cum este indicată în art. 2.     5.  	Plata în avans este stabilită la 5.383.730* euro ş1 va fi transferată după cum urmează:   
 suma de 2.691.865 euro va fi plătită după semnarea prezentului memorandum de către Beneficiar; 
 diferenţa se va achita după semnarea primului contract important de asistenţă tehnică. 
 *în cazul măsurilor de asistenţă tehnică autorităţile naţionale sunt obligate să plătească avansurile către firmele care depăşesc în anumite cazuri procentul standard de 20%. De aceea, procentul de 40% a avansului din cadrul memorandumului de finanţare este justificat pentru aceste tipuri de măsuri. 
  
 ARTICOLUL 5 
 Respectarea dreptului  şi  politicilor comunitare 
 Măsura se va realiza cu respectarea prevederilor relevante stabilite în acordurile europene şi va contribui la punerea în aplicare a politicilor comunitare, în special a celor referitoare la transport şi reţele transeuropene. 
 ARTICOLUL6 
 Proprietatea intelectuală 
 Beneficiarul şi autoritatea responsabilă cu implementarea, menţionată la pct. 3 din anexa nr. I, se vor asigura în ceea ce priveşte obţinerea tuturor drepturilor de proprietate intelectuală pentru studii, schiţe, planuri, publicitate şi pentru alte materiale produse în legătură cu planificarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea măsurii. Aceştia vor garanta accesul şi dreptul de a utiliza astfel de materiale de către Comisie sau oricare alt organism on persoană delegată de Comisie. Comisia va utiliza aceste materiale numai în scop propriu. 
 ARTICOLUL 7 
 Permise  şi  autorizaţii 
 Orice tipuri de permise şi/sau autorizaţii necesare pentru implementarea măsurii trebuie să fie eliberate de autorităţile competente din ţara Beneficiarului, la timp şi în conformitate cu legislaţia naţională. 
 ARTICOLUL 8 
 Condiţii specifice referitoare la măsură 
 Includerea unui proiect în cadrul listei indicative din anexa nr. I nu constituie în nici un caz un angajament din partea Comisiei de a susţine financiar faza de construcţie a acestui proiect. 
 ARTICOLUL9 
 Prevederile privind implementarea măsurii, cuprinse în anexele la prezentul memorandum de finanţare, fac parte integrantă din acesta. 
 Nerespectarea condiţiilor şi prevederilor privind implementarea va fi tratată de Comisie conform procedurii stipulate în secţiunea a VIII-a din anexa nr. 111.1. 
 ARTICOLUL 10 
 Textul autentic al acestui memorandum de finanţare este prezentul document, semnat mai jos. 

 Semnat la Bucureşti, la 1 O  martie 2006 
 şi la Bruxelles, 
 la 25 noiembrie 2005 
  
 Pentru Beneficiar 
 Sebastian Teodor Gheorghe v1ădescu Ministrul Finanţelor Publice 
 Pentru Comunitate 
 Graham Meadows Director General 

 *) 

     
 *) Anexa nr. III la prezentul memorandum se regăsește la pag. 17—73. 
     

 ANEXA nr. I 
  
 Descrierea măsurii 

 Asistenţă tehnică privind elaborarea portofoliului de proiecte pentru Fondul de Coeziune în sectorul rutier 
 Numărul măsurii: 2004/RO/16/P/PA/002 

    1.  DENUMIREA MĂSURII  "Asistenţă tehnică privind elaborarea portofoliului de proiecte pentru Fondul de Coeziune în sectorul rutier"       2.  AUTORITATEA CARE PREZINTĂ CEREREA  (Coordonator Naţional ISPA)      2.1.  Denumirea:  Ministerul Finanţelor Publice     2.2.  Adresa:  E-mail:   Bd. Libertăţii nr. 12, Sector 5, Bucureşti, România   eugen.teodorovici@mfinante.gv.ro        3.  AUTORITATEA RESPONSABILĂ  cu  IMPLEMENTAREA  (conform celor definite la pct. 2 din secţiunea a II-a din Anexa nr. 111.2)      3.1.    Denumirea:    Compania Naţională de Autostrăzi ş1 Drumuri Naţionale din        3.2.      Adresa:    România  Bd. Dinicu Golescu nr. 38, sector  1,  Bucureşti      3.3    E-mail:     ispa@andnet.ro           4.  	 BENEFICIARUL FINAL   (în cazul în care este vorba de o altă instituţie decât autoritatea menţionată la punctul 3)      4.1.  Denumirea:  vezi pct. 3.1     4.2.  Adresa:     4.3.  E-mail:  vezi pct. 3.2  vezi pct. 3.3         5.  LOCALIZAREA     5.1.  Ţara beneficiară :     5.2.  Regiunea:    România  nu este cazul       6.  DESCRIERE     6.1.  Introducere  Această măsură ISPA de asistenţă tehnică vizează pregătirea de proiecte de infrastructură în sectorul rutier spre a fi propuse pentru finanţare prin Fondul de Coeziune.  Primul set de proiecte de infrastructură rutieră prevăzut cuprinde proiecte localizate în cadrul reţelei de transport transeuropene (TEN-T) şi în cadrul Coridorului IV (ramura de nord) şi constituite un sector important al "Autostrăzii Nădlac-Sibiu", care este parte componentă a proiectului  Prioritatea   Europeană  nr. 7 "Traseul autostrăzii Igoumenitsa/Patra-Athena-Sofia-Budapesta". În plus, această măsură stabileşte ipotezele de lucru pentru al doilea set de proiecte de infrastructură rutieră pentru Coridorul IV (Sibiu-Piteşti) şi Coridorul IX.  Pentru a dezvolta o reţea rutieră sigură şi modernă, care să răspundă cererii de transport în creştere şi pentru a se conforma Directivelor UE, România a des:f'aşurat, începând cu 1993, un program substanţial de reabilitare a infrastructurii rutiere, cu asistenţă financiară acordată din partea Instituţiilor Financiare Internaţionale şi a Comisiei Europene (prin instrumentele de finanţare ISPA şi PRARE).  Până de curând s-a acordat atenţie în principal reabilitării reţelei existente de drumuri naţionale (de exemplu, pregătirea infrastructurii rutiere pentru a suporta vehicule cu încărcătură de 11,5 tone sarcină pe osie, întreţinerea adecvată, eliminarea blocajelor de trafic, măsuri de siguranţă a traficului etc.); totuşi, dezvoltarea coridoarelor de transport transeuropene, reprezintă o prioritate internaţională stabilită printr-un număr de acorduri şi iniţiative internaţionale cum ar fi: Reţeaua de Transport Transeuropeană  (TEN-T),   Autostrada   Transeuropeană   nord-sud   (TEM),   acorduri interguvernamentale şi memorandumuri pentru Coridoarele de transport europene nr. IV, VII, VIII, IX şi X etc., iar România s-a angajat să-şi onoreze obligaţiile faţă de acest scop european comun.  Ramura de nord a Coridorului IV este sectorul rutier care leagă Nădlac (graniţa ungară) de Constanţa (Marea Neagră) şi traversează oraşele Nădlac-Arad-Timişoara-Lugoj-Deva-Orăştie-Sibiu-Piteşti­ Bucureşti-Constanţa.  Măsura va contribui la îmbunătăţirea accesului şi a conexiunilor către şi în interiorul României.     6.2.  Asistenţa tehnică  În principal, asistenţa tehnică va fi fumizată prin intermediul a două contracte de servicii, după cum este menţionat mai jos:     -  Contractul nr. I, elaborarea proiectului tehnic şi a documentaţiei de licitaţie, care include în principal:     •  	 Piteşti-Nădlac:   Revizuirea  studiilor  existente  aferente  coridorului  ş1 actualizarea analizei cost-beneficiu;     •   Nădlac-Arad:  Proiectul tehnic de detaliu şi documentaţia de licitaţie;     •   Orăştie-Sibiu:  Proiectul tehnic de detaliu şi documentaţia de licitaţie;     •  	 Varianta de ocolire Sebeş:  Revizuirea şi actualizarea studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic şi a documentaţiei de licitaţie;     •   Lugoj-Deva:  Proiectul tehnic de detaliu şi documentaţia de licitaţie;       •  Asistenţă pe parcursul licitaţiei de lucrări;     •  Studiu pentru elaborarea strategiei de întreţinere a autostrăzilor;     •  Studiu pentru elaborarea sistemului de transport inteligent pentru drumuri;     •  Elaborarea specificaţiilor tehnice/normelor pentru drumuri şi poduri;  Contractul nr.2: Sectorul rutier Sibiu-Piteşti şi elaborarea studiului referitor la Coridorul IX, care în principal include:     •   Sibiu-Piteşti : Studiile de fezabilitate şi de evaluare a impactului asupra mediului;     •  TEN-T Coridorul IX: Studiul de prefezabilitate.  În  plus, asistenţa tehnică pe termen scurt va fumiza membri evaluatori independenţi, în procesul de evaluare a ofertelor, pentru cele două contracte de servicii menţionate anterior.          6.3.  Informaţii generale  Sectorul rutier  Nădlac-Arad  (38 km) este prevăzut a fi propus spre finanţare prin Fondul de Coeziune cu un cost estimat de aproximativ 150 milioane euro şi o perioadă de construcţie prevăzută pentru 2007-2013.  Sectorul rutier  Arad-Timişoara  (57 km) şi  varianta de ocolire Arad  sunt finanţate printr-un împrumut de la Banca Europeană de Investiţii în valoare de 200 milioane euro şi semnat la sfârşitul anului 2003. Perioada de construcţie este prevăzută pentru intervalul 2007-2009.  Pentru sectorul rutier  Timişoara-Lugoj  (31 km) un acord de împrumut se află în negociere între Guvernul României şi Banca Europeană de Investiţii. Costul estimat al proiectului este 124 milioane euro iar perioada de construcţie este prevăzută pentru intervalul 2008-2011.  Sectorul rutier  Lugoj-Deva  (91 km) a fost propus pentru finanţare din partea Băncii Germane (Deutsche Bank), are un cost estimat la 638 milioane euro şi o perioadă de construcţie prevăzută pentru intervalul 2009-2011.  Costurile estimate pentru sectorul rutier  Deva-Sibiu  (116,2 km, din care lungimea variantelor de ocolire pentru Deva, Orăştie şi Sebeş este 40.2 km) sunt de 863 milioane euro. Sectorul rutier  Orăştie-Sibiu  este propus spre finanţare prin Fondul de Coeziune.  Sectorul rutier  Sibiu-Piteşti  (147 km) este estimat la 1,26 miliarde iar lucrările de construcţie sunt prevăzute a se încheia în anul 2015 (al doilea set de proiecte).  Pentru  varianta de ocolire Sibiu  (23,5 km), execuţia lucrărilor a început în octombrie 2003 şi este estimată a se finaliza în octombrie 2006. Proiectarea în cazul acestui proiect a fost finanţată printr-un program PRARE iar execuţia lucrărilor este finanţată prin ISPA şi de către Guvernul României.  Pentru  varianta de ocolire Piteşti  (15,2 km), execuţia lucrărilor a început în anul 2004 cu finanţare asigurată printr-un împrumut acordat de BERD.     Varianta de ocolire Deva-Oraştie  (32,8 km) a fost aprobată în anul 2004 de către Comisia Europeană, pentru a fi finanţată prin programul ISPA cu un cost total eligibil în valoare de 151,6 milioane euro.         7.  OBIECTIVE  Obiectivele generale ale acestei măsuri de asistenţă tehnică ISPA sunt:  să asiste şi să sprijine România în transformarea economiei sale pe durata procesului de aderare la UE, în special în ceea ce priveşte dezvoltarea coridoarelor de transport prioritare;  - să sprijine dezvoltarea reţelei de autostrăzi din România.  Obiectivul specific constă în stabilirea unui portofoliu de proiecte de infrastructură rutieră, situate pe Coridorul IV TEN-T (ramura de nord), pentru finanţarea prin Fondul de Coeziune, în vederea pregătirii aderării României la UE prevăzută pentru anul 2007. Portofoliul de proiecte va include un prim set de proiecte ale căror licitaţii de lucrări sunt prevăzute spre a fi lansate în primăvara anului 2007, iar al doilea set de proiecte va fi lansat mai târziu.  Măsura va contribui la dezvoltarea Coridorului IV paneuropean, ramura de nord, precum şi a Coridorului IX, prin asigurarea unei calităţi superioare a infrastructurii, aşa cum este definită în Decizia nr. 1692/96/CE a Parlamentului European şi a Consiliului European din 23 iulie 1996, cu privire la Normele Comunităţii pentru dezvoltarea reţelei de transport transeuropean.  Planul Naţional pentru Adoptarea Aquis-ului, versiunea 2001, prevede continuarea lucrărilor de reabilitare a drumurilor naţionale şi construcţia variantelor de ocolire, ca priorităţi pe termen mediu în domeniul transporturilor.     8.  PREGĂTIREA PROIECTULUI ŞI IMPLEMENTAREA    Programul orientativ de lucru:     Componentă    Data începerii    Data finalizării      Contract nr. l    decembrie 2005    martie 2007          (+ asistenţa în timpul desfăşurării          procesului de licitaţie: trimestrul          2 + trimestrul 3/2007)      Contract nr.2    decembrie 2005    decembrie 2006          9.  COSTURI ŞI ASISTENŢĂ  (în euro)    

    Cost total  81.694.478    Contribuţia sectorului privat    Cheltuieli neeligibile  65.859.978    Cheltuieli eligibile totale    15.834.500    Asistenţă ISPA  13.459.325    Rata asistenţei  %  85      -    
  
     

     
  Planul de achiziții provizoriu   

 120 

 ANEXA nr. II 


 PLAN  FINANCIAR  (pe  baza  angajamentelor de la bugetul  UE)  
  
 Titlul măsurii: Asistenţă tehnică privind  elaborarea  portofoliului de proiecte În  sectorul  rutier, finanţate prin Fondul de Coeziune 1  În România 
  
 Măsura ISPA nr.    2004/RO/16/P/PA/002 
 euro 
    AnuJ    Cost total    Costuri neeligibile    Costuri elie:ibile      Total    ISPA    Autorităţi  naţionale         Guvern      Autorităţi regionale      Autorităţi locale      Alte l e    .         l    =2+3    2    J  =5+7+ 8  +  9   + 10     4  (%)  =3/1    5    6 (%)  =5/3    7    8    9    10      2000    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -      2001    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -      2002    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -      2003    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -      2004    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -      2005    1 2,667.600     -    12 , 667 . 600    100    10 .  767.460     85    1.900 .  140     -    -    -      2006    3.166.900    -    3.166.900    100    2.691.865    85    475.035    -    -    -      nedefalcat  pe ani      65.859.978      65.859.978    -    o    -    -    -    -    -    -      Total    81.694.478    65.859.978    15.834.500    19,4    13.459.325    85    2.375.175    -    -    -    
    ,.  Imprumut de  la  IFI   (pentru costuri   eligibile)      11    12  (%)  =11 / 1      -    -      -    -      -    -      -    -      -    -      -    o      -    o      -    o      -    o    
 	 
 Măsura ISPA nr. 2004/RO/16/P/PA/003 
  
 MEMORANDUM DE FINANŢARE 
 între Comisia Europeană  şi  Guvernul României privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin 
 Instnnnentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura 

 ăAsistenţă tehnică privind elaborarea portofoliului de proiecte pentru Fondul de coeziune în sectorul feroviar, în România" 

 MEMORANDUM DE FINANŢARE 

 Comisia  Europeană,  denumită  în  continuare  "Comisia",  acţionând  în  numele  şi  pentru Comunitatea Europeană, denumită în continuare "Comunitatea", reprezentată prin dl. Graham Meadows, Director General pentru Politici Regionale, 
 pe de o parte, şi 
 Guvernul României, denumit în continuare "Beneficiarul" pe de altă parte, 
  
 AU CONVENIT URMĂTOARELE: 

 ARTICOLUL 1 
 Măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată şi finanţată din resursele bugetare ale Comunităţii, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul memorandum. Măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată cu respectarea condiţiilor generale prevăzute  în  anexa la Acordul Cadru semnat între Comisie şi Beneficiar,  completat cu prevederile  prezentului memorandum şi ale anexelor la acesta. 

 ARTICOLUL2 
 Identificarea măsurii 
  
 Instrumentul  pentru  Politici Structurale  de  Preaderare  va contribui,   sub  forma  asistenţei financiare nerambursabile, la finanţarea următoarei măsuri, descrise în anexa nr. I: 

  Numărul măsurii:   Denumirea măsurii:  

 Durata: 

 Localizarea: 
 2004/RO/16/P/PA/003 

 "Asistenţă tehnică privind elaborarea portofoliului de proiecte pentru Fondul de Coeziune în sectorul feroviar" 
 Data începerii:  data semnării memorandumului de finanţare de către Comisie  
 Data finalizării:  31 decembrie 2008 România  
  Grupul:          Reţeaua TEN-T 

 ARTICOLUL3 
 Angajamentul 
    1.  Cheltuielile publice sau echivalente maxime care vor fi luate în considerare pentru calcularea asistenţei financiare nerambursabile vor fi de 22.900.000 euro;     2.  	Procentul corespunzător asistenţei acordate de către Comunitate pentru această măsură este stabilit la 85% din totalul cheltuielilor publice sau echivalente, conform celor indicate în planul financiar din anexa nr. II;     3.  Valoarea maximă a asistenţei asigurate prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare este fixată la 19.465.000 euro;     4.  O sumă de 15.572.000 euro este angajată din bugetul pe anul 2005, din linia bugetară 13.050101. Angajamentele privind tranşele ulterioare se vor baza pe planul financiar iniţial sau revizuit al măsurii, în funcţie de stadiul implementării măsurii şi de disponibilităţile bugetare.   
  
 ARTICOLUL4 
 Plăţile 
    1.  	 Asistenţa comunitară va acoperi plăţile referitoare la măsură, pentru care s-au făcut angajamente valabile din punct de vedere juridic de către Beneficiar şi pentru care s-a alocat în mod specific finanţarea necesară. Aceste plăţi trebuie să fie în legătură cu lucrările descrise în anexa nr. I.      2.  Plăţile efectuate înainte de data semnării memorandumului de finanţare de către Comisie nu sunt eligibile pentru asistenţa acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare.     3.  	Măsura descrisă în anexa nr. I şi plăţile efectuate de autoritatea responsabilă cu implementarea acestei măsuri se vor încheia nu mai târziu de ădata finalizării" indicată în art. 2.  Raportul solicitat pentru efectuarea plăţii finale va fi înaintat în maximum 6 luni de la  ,,data finalizării", indicată în art. 2.     4.  Plata în avans este stabilită la 7.786.000 1  euro şi va fi transferată după cum urmează:   
 o sumă de 3.893.000 euro va fi plătită după semnarea prezentului memorandum de către Beneficiar; 
 diferenţa se va achita după semnarea primului contract important de asistenţă tehnică 
  
 ARTICOLUL5 
  
 Respectarea dreptului şi politicilor comunitare 
 Măsura se va realiza cu respectarea prevederilor relevante stabilite în acordurile europene şi va contribui la punerea în aplicare a politicilor comunitare, în special a celor referitoare la transport şi reţele transeuropene. 

     
 În cazul măsurilor de asistenţă tehnică, autorităţile naţionale sunt obligate să plătească companiilor avansuri ce depăşesc cei 20% care sunt standard. Astfel, plata unui avans de 40% din valoarea memorandumului de finanţare se justifică pentru aceste tipuri de măsuri. 
 ARTICOLUL6 
 Proprietatea intelectuală 
  
 Beneficiarul şi autoritatea responsabilă cu implementarea, menţionată la pct. 3 din anexa nr. I, se vor asigura în ceea ce priveşte obţinerea tuturor drepturilor de proprietate intelectuală pentru studii, schiţe, planuri, publicitate şi alte materiale realizate în legătură cu planificarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea măsurii. Aceştia vor garanta accesul şi dreptul de a utiliza astfel de materiale de către Comisie sau de către orice alt organism ori persoană delegată de Comisie. Comisia va utiliza aceste materiale numai în scop propriu. 
  
 ARTICOLUL 7 
 Permise  şi  autorizaţii 
  
 Orice tipuri de permise şi/sau autorizaţii necesare pentru implementarea măsurii trebuie să fie eliberate de autorităţile competente ale Beneficiarului la timp şi în conformitate cu legislaţia naţională. 
  
 ARTICOLUL8 
 Condiţii specifice referitoare la măsură 
  
 Prezenţa unui proiect în lista indicativă, existentă în anexa nr. I, nu constituie în nici un fel un angajament al Comisiei de a oferi suport financiar în faza de construcţie a proiectului. 

 ARTICOLUL9 
 Prevederile privind implementarea măsurii, cuprinse în anexele la prezentul memorandum de finanţare, fac parte integrantă din acesta. 
 Nerespectarea condiţiilor şi prevederilor de implementare va fi tratată de Comisie conform procedurii stipulate în secţiunea a VIII-a din anexa nr. 111.1. 
  
 ARTICOLUL 10 
 Textul autentic al acestui memorandum de finanţare este prezentul document, semnat mai jos: 
  
 Semnat la Bucureşti, la 1 O  martie 2006 
 şi la Bruxelles, 
 la 29 noiembrie 2005 

 Pentru Beneficiar 

 Sebastian Teodor Gheorghe Vl,ădescu Ministrul Finanţelor Publice 
 Pentru Comunitate Graham Meadows Director General 

 *) 

     
 *) Anexa nr. III la prezentul memorandum se regăsește la pag. 17—73. 
     

 ANEXAnr.1 
 Descrierea măsurii 

 Asistenţă tehnică privind elaborarea portofoliului de proiecte pentru Fondul de Coeziune în sectorul feroviar, în România 
 Numărul măsurii: 2004/RO/16/P/PA/003 

    1.  TITLUL MĂSURII  Asistenţă tehnică privind elaborarea portofoliului de proiecte pentru Fondul de Coeziune în sectorul feroviar, în România       2.  AUTORITATEA CARE PREZINTĂ CEREREA  (Coordonatorul Naţional ISPA)      2.1.    Denumirea:    Ministerul Finanţelor Publice      2.2.    Adresă:    Bd. Libertăţii nr.12, sector 5, 050741, Bucureşti, România      3.3    E-mail:     eugen.teodorovici@mfinante.gv.ro           3.  AUTORITATEA RESPONSABILĂ  cu  IMPLEMENTAREA  (conform celor definite în secţiunea II (2) din Anexa III.2)      3.1.  Denumirea:  Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA     3.2.  Adresă:  3.3  E-mail:   Bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorl, Bucureşti   orlando.craciun@cfr.ro        4.  	BENEFICIARUL FINAL  (în cazul în care este un alt organism decât autoritatea menţionată la punctual 3)      4.1.    Denumirea:    vezi pct. 3.1      4.2.    Adresă:    vezi pct. 3.2      4.3    E-mail:    vezi pct. 3.3          5.  LOCALIZAREA     5.1.  Ţara beneficiară: România     5.2.  Regiunea:    TEN-T Coridorul IV       6.  DESCRIERE     6.1.  Introducere  Această măsură ISPA pentru Asistenţă tehnică priveşte pregătirea proiectelor de reabilitare a tronsoanelor de cale ferată ce vor fi propuse spre finanţare prin Fondul de Coeziune.  Proiectele de cale ferată avute în vedere sunt localizate de-a lungul Reţelei de Transport transeuropene (TEN-T) şi al Coridorului IV (ramura nordică şi sudică) şi constituie o parte importantă din   Proiectul Prioritate Europeană nr. 22    "Axa de cale ferată Atena­ Sofia-Budapesta-Viena-Praga-Nilrnberg/Dresda  ", majoritatea proiectelor aflându-se pe  "Secţiunea de cale ferată Curtici-Braşov"  şi vizând îmbunătăţirea legăturii importante cu  "secţiunea de cale ferată de la graniţa greco-bulgară  -  Kulata-Sofia-Vidin/Calafat ".  Această măsură se adresează următoarelor secţiuni de cale ferată: Braşov-Sighişoara (130 km), Sighişoara-Coşlariu (98 km), Coşlariu-Simeria (68 km), Predeal-Braşov  (26 km) şi Craiova-Calafat (107 km).     6.2.  Asistenţa tehnică  Subiectul principal al asistenţei tehnice prevăzute include:  Studiul final de fezabilitate, Studiul final de evaluare a impactului asupra mediului şi planul de achiziţii detaliat pentru fiecare dintre cele cinci secţiuni: Braşov­ Sighişoara, Sighişoara-Coşlariu, Coşlariu-Simeria, Predeal-Braşov şi Craiova­ Calafat;  Proiectul tehnic, detaliile de execuţie şi documentaţia de licitaţie pentru lucrări şi servicii de supervizare pentru reabilitarea primelor trei secţiuni de cale ferată: Braşov-Sighişoara, Sighişoara-Coşlariu si Coşlariu-Simeria, precum şi pregătirea Aplicaţiilor corespunzătoare pentru Fondul de Coeziune;  Termenii de referinţă şi documentaţia de licitaţie pentru desemnarea consultantului ce va avea ca obiectiv pregătirea proiectului tehnic, proiectului de detaliu şi a Aplicaţiei pentru Fondul de Coeziune pentru secţiunea de cale ferată Craiova­ Calafat;  Termenii de referinţă şi documentaţia de licitaţie pentru desemnarea consultantului ce va avea ca obiectiv revizuirea proiectului tehnic, servicii de supervizare şi pregătirea Aplicaţiei pentru Fondul de Coeziune pentru secţiunea de cale ferată Predeal-Braşov;  Schiţarea unui plan de trecere a standardelor de semnalizare şi telecomunicaţii către ERTMS, incluzând şi ETCS şi GSM-R, având în vedere viitoarea Decizie a Comisiei privind Specificaţiile tehnice pentru interoperabilitate referitoare la sub­ sistemul de control-comandă şi semnalizare al sistemului convenţional trans­ european de cale ferată.  În plus, membrii votanţi independenţi pentru evaluarea ofertelor referitoare la serviciile mai sus menţionate, vor fi asiguraţi printr-o asistenţă tehnică pe termen scurt.         7.  OBIECTIVE  Obiectivul global constă în sprijinirea creşterii economice din România prin facilitarea îmbunătăţirii şi dezvoltării infrastructurii secţiunilor principale de cale ferată.  Obiectivul specific este de a pregăti un portofoliu de proiecte în sectorul feroviar de-a lungul Coridorului IV TEN-T (ramura nordică) pentru finanţare din Fondul de Coeziune, în vederea sprijinirii aderării României la Uniunea Europeană, prevăzută pentru anul 2007. Proiectele cuprinse în acest portofoliu se vor desîaşura în două etape: prima etapă  are în vedere un set de proiecte pentru care licitaţia de lucrări este prevăzută pentru a fi lansată în 2007, a doua etapă conţine un set de proiecte ce vor fi lansate într-o perioadă ulterioară.     8.  IMPLEMENTAREA LUCRĂRILOR DE PREGĂTIRE A PROIECTUL Ul  Program orientativ de lucru:     Componenta    Data începerii    Data finalizării      Faza a:  Pregătirea Studiului final de fezabilitate pentru secţiunile Braşov-Sighişoara, Sighişoara-Coşlariu, Coşlariu- Simeria, Predeal-Braşov şi Craiova-Calafat     decembrie 2005    iunie 2006      Faza  b:   Elaborarea unm plan de achiziţii detaliat pentru secţiunile Braşov-Sighişoara, Sighişoara-Coşlariu şi Coşlariu- Simeria, plan ce va include prioritizarea lucrărilor pe secţiuni     decembrie 2005    martie 2006      Faza c:  Pregătirea unui Studiu final de evaluare a impactului asupra mediului pentru secţiunile Braşov-Sighişoara, Sighişoara- Coşlariu, Coşlariu-Simeria, Predeal-Braşov şi Craiova-Calafat     decembrie 2005    iunie 2006      Faza d:  Pregătirea proiectului tehnic, a detaliilor de execuţie şi a documentaţiei de licitaţie pentru secţiunea de primă importanţă (Braşov-Sighişoara)     iunie 2006    martie 2007      Faza e:  Pregătirea proiectului tehnic, a detaliilor de execuţie şi a documentaţiei de licitaţie pentru a doua secţiune ca importanţă (Sighişoara-Coşlariu)     iunie 2006    iunie 2007      Faza f:  Pregătirea proiectului tehnic, a detaliilor de execuţie şi a documentaţiei de licitaţie pentru a treia secţiune ca importanţă (Coşlariu-Simeria)     iunie 2006    decembrie 2007      Faza g: Pregătirea termenilor de referinţă şi a documentaţiei de licitaţie pentru proiectul de consultanţă ce va avea ca obiect servicii de supervizare şi pregătirea documentaţiei de licitaţie şi a Aplicaţiei pentru Fondul de Coeziune pentru lucrări pe secţiunile Braşov-Sighişoara, Sighişoara-Coşlariu şi Coşlariu- Simeria    iunie 2006    septembrie 2006      Faza h:  Pregătirea termenilor de referinţă şi a documentaţiei de licitaţie pentru proiectul de consultanţă ce va avea ca obiect pregătirea proiectului tehnic, detaliilor de execuţie şi a Aplicaţiei pentru Fondul de Coeziune pentru secţiunea de cale ferată Craiova-Calafat     iunie 2006    septembrie 2006      Faza i:  Pregătirea termenilor de referinţă şi a documentaţiei de licitaţie pentru proiectul de consultanţă ce va avea ca obiect revizuirea proiectului tehnic şi servicii de supervizare, precum şi pregătirea Aplicaţiei pentru Fondul de Coeziune pentru secţiunea Predeal-Braşov     iunie 2006    septembrie 2006        Componenta    Data începerii    Data finalizării      Faza j:  Schiţarea unm plan de trecere a standardelor de semnalizare şi telecomunicaţii către ERTMS, incluzând şi ETCS şi GSM-R, având în vedere viitoarea Decizie a Comisiei privind specificaţiile tehnice pentru interoperabilitate referitoare la sub­ sistemul de control-comandă ş1 semnalizare al sistemului convenţional trans-european de cale ferată.     iunie 2006    septembrie 2006          9.  COSTURI ŞI ASISTENŢĂ (ÎN EURO)     Cost total  42.400.000    Contribuţia sectorului privat    Cheltuieli neeligibile  19.500.000    Total cheltuieli eligibile    22.900.000    Asistenţă ISPA  19.465.000    Rata asistenţei  %   ,  -      85      -     Cheltuielile neeligibile se referă la costurile legate, de exemplu, de achiziţia de terenuri, documentaţie cadastrală, diverse taxe locale, TVA, aprobări şi acorduri.  Defalcarea orientativă a costurilor:     #    Descriere    Cost (euro)      1    Asistenţă tehnică privind elaborarea portofoliului de proiecte pentru Fondul de Coeziune în sectorul feroviar    22.850.000      2    Membrii votanţi independenţi, pe termen scurt, în comitetele de evaluare  pentru asistenţa  tehnică    50.000      Total      22.900.000          10.  IMPLICAREA INSTITUŢIILOR FINANCIARE INTERNAŢIONALE   
 Nu există nici o Instituţie Financiară Internaţională implicată la acest moment în co­ finanţarea acestei măsuri ISPA. Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului a abordat Banca Europeană de Investiţii cu privire la co-finanţarea viitoare din Fondul de Coeziune a proiectului de investiţie ce va rezulta. 

 ANEXAI.a 
 Plan de achiziţii provizoriu 

    Licitaţia nr.    Descrierea lucrărilor  şi   serviciilor ce trebuie licitate    Tipul contractului (lucrări, achiziţii sau servicii)    Luna prevăzută pentru lansarea licitaţiei  (luna  /  anul)    Rata rambursării facturilor aferente  contractului specific      1    Asistenţă tehnică privind elaborarea portofoliului de proiecte pentru Fondul de Coeziune în sectorul feroviar    Servicii    trimestrul 4/2005    85%      2    Membrii votanţi independenţi, pe termen scurt, în comitetele de evaluare pentru asistenţa tehnică    Servicii    trimestrul 4/2005    85%    

     
 Măsura ISPA nr. 2005/RO/16/P/PA/002 

 MEMORANDUM DE FINANŢARE 
  
 între Comisia Europeană şi Guvernul României privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin 
 Instnnnentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura 

 ăAsistenţă tehnică pentru îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării şi studiile aferente" 

 MEMORANDUM DE FINANŢARE 
  
 Comisia Europeană, denumită în continuare "Comisia", acţionând în numele şi pentru Comunitatea Europeană, denumită în continuare "Comunitatea", reprezentată prin domnul Graham Meadows, Director General pentru Politici Regionale, 
 pe de o parte, şi 
 Guvernul României, denumit în continuare "Beneficiarul", pe de altă parte, 
 AU CONVENIT URMĂTOARELE: 

 ARTICOLUL  1  
 Măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată şi finanţată din resursele bugetare ale Comunităţii, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul memorandum. Măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată cu respectarea condiţiilor generale prevăzute în anexa la Acordul cadru semnat între Comisie si Beneficiar, completat cu prevederile prezentului memorandum şi ale anexelor la acesta. 

 ARTICOLUL 2 
 Identificarea măsurii 
 Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare va contribui, sub forma asistenţei financiare nerambursabile, la finanţarea următoarei măsuri, descrise în anexa nr. I: 

  Numărul măsurii:   Denumirea măsurii:  
 Durata: 
 2005/RO/16/P/PA/002 
 Asistenţă tehnică pentru îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării şi studiile aferente 
 Data începerii:  Data semnării memorandumului de finanţare de către Comisie  
 Data rmalizării:  30 iunie 2008  
  Locatia:            România 
  Grupul:             TEN-T, Coridorul VII 
 ARTICOLUL3 
 Angajamentul 
    1.  Cheltuielile publice sau echivalente maxime care vor fi luate în considerare pentru calcularea asistenţei financiare nerambursabile vor fi de 2.750.000 euro;     2.  	Procentul corespunzător asistenţei acordate de către Comunitate pentru această măsură este stabilit la 85% din totalul cheltuielilor publice sau echivalente, conform celor indicate în planul financiar din anexa nr. II;     3.  	Valoarea maximă a asistenţei asigurate prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare este fixată la 2.337.500 euro;     4.  O suma de 1.870.000 euro este angajată din bugetul pe anul 2005, din linia bugetară 13.050101. Angajamentele privind tranşele ulterioare se vor baza pe planul financiar iniţial sau revizuit al măsurii respective, în funcţie de stadiul implementării măsurii şi de disponibilităţile bugetare.  ARTICOLUL4  Plăţile     1.  	Asistenţa comunitară va acoperi plăţile referitoare la măsură, pentru care s-au făcut angajamente valabile din punct de vedere juridic de către Beneficiar şi pentru care s-a alocat în mod specific finanţarea necesară. Aceste plăţi trebuie sa fie în legătură cu lucrările descrise în anexa nr. I.     2.  	Plăţile efectuate înainte de data semnării memorandumului de finanţare de către Comisie nu sunt eligibile pentru asistenţa acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare.       3.  	Măsura descrisă în anexa nr. I şi plăţile efectuate de către autoritatea responsabilă cu implementarea acestei măsuri se vor încheia nu mai târziu de ădata finalizării" indicată în art. 2.  Raportul solicitat pentru efectuarea plăţii finale va fi înaintat nu mai târziu de 6 luni de la ădata finalizării" indicată la art. 2.       4.  Plata în avans este fixată la 935.000 1  euro siva fi transferată după cum urmează:     
 suma de 467.500 euro va fi plătită după semnarea prezentului memorandum de către Beneficiar; 
 diferenţa se va achita după semnarea primului contract de asistenţă tehnică. 

 ARTICOLUL 5 
 Respectarea dreptului şi politicilor comunitare 
 Măsura se va realiza cu respectarea prevederilor relevante stabilite în acordurile europene şi va contribui la punerea în aplicare a politicilor comunitare, în special a celor referitoare la transporturi şi reţele transeuropene. 
  
     
 1  în cazul măsurilor de Asistenta tehnică autorităţile naţionale sunt obligate să plătească avansurile către firme care depăşesc în anumite cazuri procentul standard de 20%. De aceea. procentul de 40% a avansului din cadrul memorandumului de finanţare este justificat pentru aceste tipuri de măsuri.  

 ARTICOLUL 6 
 Proprietatea intelectuală 
 Beneficiarul şi autoritatea responsabilă cu implementarea, menţionată la pct. 3 din anexa nr.I, se vor asigura în ceea ce priveşte obţinerea tuturor drepturilor de proprietate intelectuală pentru studii, schiţe, planuri, publicitate şi pentru alte materiale produse în legătură cu planificarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea proiectului. Aceştia vor garanta accesul şi dreptul de a utiliza astfel de materiale de către Comisie sau de către orice alt organism ori persoană delegată de Comisie. Comisia va utiliza aceste materiale numai în scop propnu. 
 ARTICOLUL 7 
 Pennise  şi  autorizaţii 
 Orice tipuri de permise şi/sau autorizaţii necesare pentru implementarea măsurii trebuie să fie eliberate de autorităţile competente ale Beneficiarului la timp şi în conformitate cu legislaţia naţională. 
 ARTICOLUL 8 
 Condiţii specifice referitoare la măsură 
 Prezenţa unui proiect în lista indicativă din anexa nr. I nu constituie în nici un fel un angajament din partea Comisiei de a asigura asistenţă financiară pentru faza de construcţie a proiectului. 
 ARTICOLUL 9 
 Prevederile privind implementarea măsurii, cuprinse în anexele la prezentul memorandum de finanţare, fac parte integrantă din acesta. 
 Nerespectarea condiţiilor şi prevederilor privind implementarea va fi tratată de Comisie conform procedurii stipulate în secţiunea a VIII-a din anexa nr. 111.1. 

 ARTICOLUL 1 O  
 Textul autentic al acestui memorandum de finanţare este prezentul document, semnat mai jos. 
  
 Semnat la Bucureşti, la 1 O  martie 2006 
 şi la Bruxelles, 
 la 29 noiembrie 2005 

 Pentru Beneficiar 
 Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Ministerul Finanţelor Publice 
 Pentru Comunitate 
 Graham.M eadow s Director General 

 *) 

     
 *) Anexa nr. III la prezentul memorandum se regăsește la pag. 17—73. 
     

 ANEXA  nr.  I 
 Descrierea măsurii 
 Asistenţă tehnică pentru îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării  şi  studiile aferente 
 Numărul măsurii: 2005/RO/16/P/PA/002 
  
    1.  TITLUL MĂSURII  Asistenţă tehnică pentru îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării şi studiile aferente     2.  AUTORITATEA CARE PREZINTA CEREREA  (Coordonatorul Naţional ISPA)      2.1.  Denumirea:  Ministerul Finanţelor Publice     2.2.  Adresa:     Bd. Libertăţii 12, sector 5. cod 050741, Bucureşti, România     2.3.   E-mail:      eugen.teodorovici@mfinante.gv.ro        3.  AUTORITATEA RESPONSABILA  cu  IMPLEMENTAREA  (conform celor definite la pct. 2 din secţiunea a II-a din anexa nr. III.2)      3.1.  Denumirea:  Ministerul Transporturilor, Construcţiilor si Turismului     3.2.  Adresa:    Bulevardul Dinicu Golescu 38, Sector 1, Bucureşti     3.3.   E-mail:      pharel@mt.ro        4.  BENEFICIARUL FINAL (IN CAZUL IN CARE ACESTA ESTE ALT ORGANISM DECAT AUTORITATEA MENTIONATA LA PCT.  3)      4.1.  Denumirea:  vezi pct.3.1.     4.2.  Adresa:    vezi pct. 3.2.     4.3.  E-mail:    vezi pct. 3.3.       5.  LOCALIZAREA     5.1.  Ţara beneficiară:     5.2.  Regiunea:  România N/A       6.  DESCRIERE       6.1.  Dunăre, căi navigabile interioare, Coridorul VII  Dunărea este o importantă  cale navigabilă,  parte a TEN-T ş1 a  Coridorului Transeuropean VII.  Această măsură ISPA de asistenţă tehnică se adresează ăBlocajelor din România şi Bulgaria", care sunt incluse în Proiectul prioritar european nr. 18 ăAxa fluvială Rhine/Meuse-Main-Dunăre".  Şenalul navigabil al Dunării trebuie să fie conform standardelor de navigaţie internaţionale emise de Comisia Dunării.  În  aval de Porţile de Fier II, de-a lungul graniţei româno-bulgare şi mai departe pe teritoriul României, nu există baraje în calea Dunării până la vărsarea în Marea Neagră.  Această măsură priveşte secţiunea relativ lungă Porţile de Fier II - Silistra, de-a lungul graniţei româno-bulgare şi portul Calafat de pe aceeaşi secţiune, cât şi sectoarele din partea română a Dunării: Brăila - Sulina, canalul Dunăre - Marea Neagră şi canalul Poarta Albă -  Midia Năvodari. Împreună cu măsura ISPA 2000/RO/16/P/PA/011 care se află în derulare, lucrări de îmbunătăţire a navigaţiei sunt efectuate de la Porţile de Fier II până la Marea Neagră.     6.2.  Asistenţă tehnică  Această măsură ISPA de Asistenţă tehnică va sprijini dezvoltarea unei părţi importante a Coridorului VII Pan-european de transport şi printre altele va sprijini menţinerea mobilităţii. Cele patru sectoare ale Dunării cărora li se adresează această măsură sunt:  Porţile de Fier II - Silistra (rkm 863 - 375)  Brăila - Canalul Sulina (nm 43 to 34)- în apropierea portului Tulcea  Canalul Dunăre - Marea Neagră (ckm 41-61) şi Canalul Poarta Albă - Midia Năvodari (ckm 8-15)  Portul Calafat   În  ceea ce priveşte primele  trei sectoare,  asistenţa tehnică prevăzută va analiza în special constrângerile navigaţiei, va efectua investigaţii pe teren care includ studii batimetrice şi topografice şi va dezvolta un model hidraulic, va identifica principalele opţiuni pentru lucrările de remediere şi întreţinere, va elabora proiectul tehnic preliminar şi va estima costurile, va întocmi analiza cost beneficiu, va pregăti raportul de fezabilitate cu lista intervenţiilor prioritare şi a pachetului de investiţii, va analiza impactul asupra mediului incluzând consultarea opiniei publice pentru lucrările propuse şi va pregăti termenii de referinţă pentru faza următoare a proiectului; întrucât ăfaza următoare" nu este prevăzută în prezentul memorandum de finanţare, în prezent se referă la pregătirea proiectului tehnic final şi a documentaţiei de licitaţie pentru lucrări şi supervizare  precum şi a cererilor de finanţare corespunzătoare pentru Fondul de Coeziune.   În  ceea ce priveşte  portul Calafat,  pentru care studiul de fezabilitate şi analiza impactului  asupra  mediului  au  fost  realizate  în  cadrul  măsurii  ISPA 2002/RO/16/P/PA/0ll, asistenţa tehnică va pregăti în principal proiectul tehnic  detaliat şi documentaţia de licitaţie pentru lucrări şi supervizare, care pot fi propuse ulterior spre finanţare prin Fondul de Coeziune.     6.3.  Asistenţă tehnică pe tennen scurt pentru evaluarea ofertelor  În  plus, este prevăzută asistenţă tehnică pe termen scurt pentru a asigura membrii independenţi  cu drept de vot în comisiile de evaluare  a ofertelor  contractului principal de servicii.          7.  OBIECTIVE     Obiectivul general  este de a sprijini creşterea economică în România prin facilitarea modernizării şi dezvoltării treptate a infrastructurii de transport fluvial.   Obiectivul specific  este acela de a analiza şi identifica, cu deosebită atenţie asupra aspectelor de mediu, intervenţiile necesare pentru îmbunătăţirea navigaţiei pe un sector important al Dunării, în special de-a lungul graniţei româno-bulgare, şi pregătirea pentru următoarea etapă în dezvoltarea proiectului (termeni de referinţă pentru proiectare, etc.). Lucrările propuse pentru portul Calafat au fost deja analizate cu finanţare ISPA şi deci pot fi dezvoltate în continuare până la licitaţia pentru lucrări şi finanţarea din Fondul de Coeziune.       8.  IMPLEMENTAREA LUCRĂRILOR DE PREGĂTIRE A PROIECTULUI    Program orientativ de lucru:     Componentă    Data începerii    Data finalizării      Studiu de Fezabilitate pentru secţiunea Porţile de Fier II - Călăraşi/Silistra    iunie    2006    iunie 2007      Studiu de Fezabilitate Brăila - canalul Sulina    pentru    secţiunea    iunie    2006    iunie 2007      Studiu de Fezabilitate pentru secţiunea Canalul Dunăre Marea Neagră - Poarta Albă Midia    iunie    2006    iunie 2007      Proiect tehnic pentru extinderea infrastructurii portului Calafat  Şl  sistematizarea dispozitivelor feroviare portuare    iunie    2006    februarie 2007          9.  COSTURI ŞI ASISTENŢĂ (ÎN EURO)   

    Cost total    Contribuţia    Cheltuieli neeligibile         , -   70.000    Cost total    Asistenţă    Rata de        sectorului    eligibil    ISPA    finanţare        privat                 -          %      -      2.820.000    2.750.000    2.337.500    85    

     

     
 138 

 PLAN  FINANCIAR  (pe baza angajamentelor de la bugetul  UE)  
  


 Denumirea măsurii: 
 Asistenţă tehnică pentru Îmbunătăţirea condiţiiJor de navigaţie pe  sectorul  comun româno-bulgar al Dunării  şi  studijle aferente 

 Măsura  ISPA  nr.  ISPA 2005/RO/16/P/PA/002 
 euro 
    Anul    Cost total    Costuri neeligibile    Costuri eligibile      Total    ISPA    Autorităţi naţionaJe        Guvern      Autorităţi regiona l e .       Autorităţi  locale       Altele        1    =2+3    2    3    =5+7+8+9  +10    4  (%)  =3/1    5    6  (%)  =5/  3    7    8    9    10      2000    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -      2001    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -      2002    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -      2003    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -      2004    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -      2005    2 . 200.000    -    2.200.000    100     1  . 8 70. 000    85    330.000    -    -    -      2006    550.000    -    550.000    100    467.500    85    82.500    -    -    -      nedefalcat pe ani      70.000      70.000      -    o      -      -      -    -    -      -      Total    2.820.000    70.000    2.750.000    97,5    2.337.500    85    412.500    -    -    -    
    Împrumut de  lalFl  (pe11tru  costuri  eligibile)      11    12  (%)  =11/1      -    -      -    -      -    -      -    -      -    -      -    o      -    o      -    o      -    o    
 	 
 Măsura ISPA nr. 2005/RO/16/P/PA/003 
  
 MEMORANDUM DE FINANŢARE 
 între Comisia Europeană  şi  Guvernul României privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin 
 Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura 
  
 ăAsistenţă tehnică privind elaborarea portofoliului de proiecte pentru fondurile structurale în sectorul rutier 
 localizate în regiunile de nord-vest, nord-est, est, sud-est, sud  şi  în centrul României" 

 MEMORANDUM DE FINANŢARE 

 Comisia Europeană, denumită  în  continuare "Comisia", acţionând în numele şi pentru Comunitatea Europeană,  denumită  în  continuare  "Comunitatea", reprezentată  prin  dl.  Graham  Meadows, Director General pentru Politici Regionale, 
 pe de o parte, şi 
 Guvernul României, denumit în continuare "Beneficiarul", pe de altă parte, 
  
 AU CONVENIT URMĂTOARELE: 
  
 ARTICOLUL 1 
 Măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată şi finanţată din resursele bugetare ale Comunităţii în  conformitate  cu prevederile cuprinse în prezentul memorandum. Măsura la care se face referire  în  art. 2 va fi implementată  cu  respectarea  condiţiilor generale prevăzute în anexa la Acordul  cadru  semnat  între  Comisie  şi  Beneficiar,  completat  cu  prevederile  prezentului memorandum şi ale anexelor la acesta. 
  
 ARTICOLUL2 
 Identificarea măsurii 
 Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare va contribui, sub forma asistenţei financiare nerambursabile, la finanţarea următoarei măsuri descrise în anexa nr. I: 

  Numărul măsurii:   Denumirea măsurii:  
 Durata: 

 Localizarea: 
 2005/RO/16/P/PA/003 
 Asistenţă tehnică privind elaborarea portofoliului de proiecte pentru Fondurile Structurale  în  sectorul rutier 
 Data începerii:  data semnării memorandumului de finanţare de către Comi:  
 Data f"malizării:  30 iunie 2008  
 Regiunile de nord-vest, nord-est, est, sud-est, sud şi centrul României 
  Grupul:         TEN-T 

 ARTICOLUL3 
 Angajamentul 
    1.  Cheltuielile publice sau echivalente maxime care vor fi luate în considerare pentru calcularea asistenţei financiare nerambursabile vor fi de 12.751.000 euro;     2.  	Procentul corespunzător asistenţei acordate de către Comunitate pentru această măsură este stabilit la 75% din totalul cheltuielilor publice sau echivalente, conform celor indicate în planul financiar din anexa nr. II;     3.  Valoarea maximă a asistenţei asigurate prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare este fixată la 9.563.250 euro;     4.  O sumă de 4.536.250 euro este angajată din bugetul pentru anul 2005 din linia bugetară 13.050101. Angajamentele privind tranşele ulterioare se vor baza pe planul financiar iniţial sau revizuit al măsurii, în funcţie de stadiul implementării măsurii şi de disponibilităţile bugetare.   
 ARTICOLUL4 
 Plăţile 
    1.  	Asistenţa comunitară va acoperi plăţile referitoare  la măsură,  pentru care s-au făcut angajamente valabile din punct de vedere juridic de către Beneficiar şi pentru care s-a alocat în mod specific finanţarea necesară. Aceste plăţi trebuie să fie în legătură cu lucrările descrise în anexa nr. I.     2.  	Plăţile efectuate înainte de data semnării memorandumului de finanţare de către Comisie nu sunt eligibile pentru asistenţa acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare.     3.  	Măsura descrisă în anexa nr. I şi plăţile efectuate de autoritatea responsabilă cu implementarea acestei măsurii se vor încheia nu mai târziu de ădata finalizării", aşa cum este indicată în art. 2.     4.  Raportul solicitat pentru efectuarea plăţii finale va fi înaintat în maximum 6 luni de la ădata finalizării", aşa cum este indicată în art. 2.     5.  Plata în avans este fixată la 3.825.300 1  euro şi va fi transferată după cum urmează:   
 suma de 1.912.650 euro va fi plătită după semnarea prezentului memorandum de către Beneficiar; 
 diferenţa se va achita după semnarea primului contract de asistenţă tehnică. 

 ARTICOLUL5 
 Respectarea dreptului şi politicilor comunitare 
 Măsura se va realiza cu respectarea prevederilor relevante stabilite în acordurile europene şi va contribui la punerea în aplicare a politicilor comunitare, în special a celor referitoare la transport şi reţele transeuropene. 
  
     
  1  în  cazul măsurilor de asistenţă tehnică autorităţile naţionale sunt obligate să plătească avansurile către firmele care depăşesc  în  anumite cazuri procentul standard de 20%. De aceea procentul de 40% a avansului din cadrul memorandumului de finanţare este justificat pentru aceste tipuri de măsuri.  
  
 ARTICOLUL6 
 Proprietatea intelectuală 
 Beneficiarul şi autoritatea responsabilă cu implementarea, menţionată la pct. 3 din anexa nr. I, se vor asigura în ceea ce priveşte obţinerea tuturor drepturilor de proprietate intelectuală pentru studii, schiţe,  planuri,  publicitate  şi pentru alte  materiale  produse  în legătură cu planificarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea măsurii. Aceştia vor garanta accesul şi dreptul de a utiliza astfel de materiale de către Comisie sau de către orice alt organism ori persoană delegată de Comisie. Comisia va utiliza aceste materiale numai în scop propriu. 
 ARTICOLUL  7  
 Permise  şi  autorizaţii 
 Orice tipuri de permise şi/sau autorizaţii necesare pentru implementarea măsurii trebuie să fie eliberate de autorităţile competente ale Beneficiarului la timp şi în conformitate cu legislaţia naţională. 
 ARTICOLUL8 

 Condiţii specifice referitoare la măsură 
 Includerea unui proiect în cadrul listei indicative din anexa nr. I nu constituie în nici un caz un angajament din partea Comisiei de a susţine financiar realizarea proiectului respectiv. 

 ARTICOLUL9 
 Prevederile privind implementarea cuprinse în anexele la prezentul memorandum de finanţare fac parte integrantă din acesta. 
 Nerespectarea condiţiilor şi prevederilor privind implementarea va fi tratată de Comisie conform procedurii stipulate în secţiunea a VIII-a din anexa nr. 111.1. 

 . ARTICOLUL 10  
 Textul autentic al acestui memorandum de finanţare este prezentul document, semnat mai jos. 

 Semnat la Bucureşti, la 1 O  martie 2006 
 şi la Bruxelles, 
 la 06 decembrie 2005 
  
 Pentru Beneficiar 
 Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Ministrul Finanţelor Publice 
 Pentru Comunitate 
 Graham Meadows Director General 

 *) 

     
 *) Anexa nr. III la prezentul memorandum se regăsește la pag. 17—73. 
     

 ANEXA  nr. I  
 Descrierea măsurii 
  
 "Asistenţă tehnică privind elaborarea portofoliului de proiecte pentru Fondurile Structurale în sectorul rutier" 
 Numărul măsurii: 2005/RO/16/P/PA/003 
  
    1.  DENUMIREA MĂSURII  " Asistenţă tehnică privind elaborarea portofoliului de proiecte pentru Fondurile Structurale în sectorul rutier"     2.  AUTORITATEA CARE PREZINTĂ CEREREA  (Coordonator Naţional ISPA)        2.1.  Denumirea:  Ministerul Finanţelor Publice, Coordonatorul Naţional ISPA     2.2.   	Adresa:     Bd. Libertăţii nr. 12, Sector 5, Bucureşti E-mail:     eugen.teodorovici@mfinante.gv.ro        3.  AUTORITATEA RESPONSABILĂ  cu  IMPLEMENTAREA  (conform celor definite la pct. 2 din secţiunea a II-a din anexa nr. 111.2)        3.1.    Denumirea:    Compania Naţională de Autostrăzi ş1 Drumuri Naţionale din România, CNADNR      3.2.    Adresa:    Bd. Dinicu Golescu nr. 38, sector  1,  Bucureşti      3.3    E-mail:     ispa@andnet.ro           4.  	BENEFICIARUL FINAL  (în cazul în care este vorba de o altă instituţie decât autoritatea menţionată la punctul 3)        4.1.  Denumirea:     4.2.  Adresa:     4.3.  E-mail:  vezi pct. 3 .1.   vezi pct. 3.2.  vezi pct. 3.3.       5.  LOCALIZARE       5.1.  Ţara beneficiară: România     5.2.  Regiunea:     Nord-vest, nord-est, est, sud-est, sud şi centrul României         6.  DESCRIERE    Pentru a dezvolta o reţea rutieră sigură şi modernă care să răspundă cererii de transport în creştere şi pentru a se conforma Directivelor Uniunii Europene, România a realizat, începând cu 1993, un program substanţial de reabilitare rutieră cu asistenţă financiară din partea Instituţiilor Financiare Internaţionale şi a Comisiei Europene.  Dezvoltarea coridoarelor de transport transeuropene reprezintă o prioritate internaţională susţinută într-un număr de acorduri şi iniţiative internaţionale, cum ar fi: Reţeaua transeuropeană de transport (TEN),  Autostrada  transeuropeană  nord-sud  (TEM),  acorduri  interguvernamentale  şi memorandumuri pentru coridoarele de transport europene nr. IV, VII, VIII, IX şi X.    Prezenta măsură este în concordanţă cu angajamentele României din cadrul Capitolului 21 "Politica Regională şi coordonarea  Instrumentelor Structurale" în pregătirea Programului  Sectorial Operaţional pentru infrastructura de transport şi cu angajamentele din cadrul Capitolului 9 "Politica în domeniul transporturilor" unde se menţionează că pentru sectorul rutier se urmăreşte creşterea capacitatăţii de suport a căilor rutiere şi reabilitarea sectoarelor ce aparţin TEN-T. România a solicitat o perioadă de tranziţie pentru îndeplinirea totală a previziunilor Directivei Consiliului nr. 96/53 privind sarcinile pe osie maxime şi dimensiunile admise pentru sectoarele rutiere ce aparţin reţelei de transport transeuropean TEN-T.    Această măsură ISPA cuprinde pregătirea următoarelor proiecte de infrastructură rutieră care vor fi propuse spre finanţare prin Fondurile Structurale şi Fondul de Coeziune:       •  	Reabilitarea/modernizarea/construirea a patru sectoare rutiere ce aparţin reţelei de transport transeuropene TEN-T:     -  sectorul rutier Zalău-Aleşd (;:::;7Q km) situat pe drumul naţional DN lH în nord-vestul României;     -  sectorul rutier Alexandria-Craiova (;:::;138 km) situat pe drumul naţional DN 6 în sudul României;     -  	sectorul rutier delimitat de graniţa judeţului Galaţi şi Crasna situat pe drumul naţional DN 24 şi sectorul rutier Cransa-Albiţa situat pe drumul naţional DN 24B (;:::;103 km) situat în nord-estul României;     -  sectorul de autostradă Cernavodă-Constanţa (;:::;53 km) situat în sud-estul României;       •  Construcţia a patru variante de ocolire ce aparţin reţelei de transport transeuropene TEN-T:     -  	varianta de ocolire Satu Mare (;:::;18 km) situată la intersecţia dintre drumurile naţionale DN 19 şi DN 19A în nord-nord-vestul României;     -  varianta de ocolire Craiova Sud (;:::;25 km) situată la intersecţia dintre drumurile naţionale DN 6 şi DN 56 în sudul României;     -  	varianta de ocolire Suceava (;:::;12 km) situată pe drumul naţional DN 2 în nord-estul României;     -  	varianta de ocolire Alba Iulia (;:::;5 km) situată la intersecţia dintre drumurile naţionale DN 1 şi DN 74 în centrul României.        Termenii de referinţă pentru fiecare contract sunt supuşi spre aprobare Comisiei. Ţara beneficiară va acţiona ca autoritate contractantă. Comisia va primi rapoarte de progres, cel puţin la fiecare două luni, cu privire la implementarea fiecărui contract.  Lista proiectelor este indicativă şi din aceată cauză alte proiecte pot fi adăugate acesteia cu acordul scris al Comisiei, inclusiv pentru orice alte modificări la prezentul document.       7.  OBIECTIVE    Obiectivele generale al proiectului sunt:     -  reducerea diferenţelor între standardele sociale ale diferitelor regiuni;  sprijinirea dezvoltării economice şi sociale a diferitelor regiuni (activarea potenţialului de dezvoltare a acestora).  Obiectivele specifice ale proiectului sunt:     -  diminuarea problemelor care apar din insuficienţa capacităţii de trafic;     -  crearea unor condiţii îmbunătăţite pentru siguranţa traficului;     -  îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător şi a nivelului de trai în oraşele menţionate mai sus;     -  creşterea numărului de conexiuni rutiere cu anumite puncte de frontieră;    creşterea capacităţii şi a siguranţei infrastructurii, de importanţă naţională, în regiunile transfrontaliere.  În  vederea depăşirii constrângerilor financiare, se are în vedere corectarea blocajelor de trafic existente în cadrul reţelei de transport transeuropene TEN-T pe teritoriul României, prin construcţia de variante de ocolire a centrelor urbane, identificate ca priorităţi pe termen scurt sau mediu.   Sectorul de autostradă Cernavodă-Constanţa va fi inclus în viitoarea autostradă care leagă Constanţa de Marea Neagră prin Bucureşti până la graniţa româno-ungară şi mai departe până la Budapesta (ex. ramura de nord a Coridorului IV).      S-a  prevăzut ca cea mai mare parte a asistenţei tehnice să se asigure prin contractele de servicii prezentate mai jos:     •  Contractul nr. I: Asistenţă tehnică pentru studiul de fezabilitate, a proiectul tehnic ş1 desenele de execuţie şi documentaţia de licitaţie pentru 4 sectoare rutiere:   Drumul national DN lH Zalău-Aleşd:  Scopul acestei sarcini este acela de a elabora studiul de fezabilitate, prin care se va conştientiza impactul autostrăzii Borş-Braşov în prezent aflată în construcţie, de a realiza studiul de evaluare a impactului asupra mediului pentru soluţia tehnică agreată, de a elabora proiectul tehnic/desenele de execuţie şi documentaţia de licitaţie pentru lucrări etc.;   Drumul national DN 6 Alexandria-Craiova  (incluzând varianta de ocolire Caracal şi varianta de ocolire Alexandria): Referitor la studiul de fezabilitate finalizat în ianuarie 2005, scopul acestei sarcini este de a revizui/actualiza Studiul de evaluare a impactului asupra mediului pentru soluţia tehnică agreată, de a realiza proiectul  tehnic împreună cu desenele de execuţie şi de a pregăti documentaţia de licitaţie pentru lucrări etc.;   Drumul national DN 24 de la graniţa judeţului Galaţi până la Crasna şi drumul   national DN 24B Crasna-Albita:  Scopul acestei sarcini este de a elabora studiul de fezabilitate, de a realiza studiul evaluării impactului asupra mediului pentru soluţia tehnică agreată, de a elabora proiectul tehnic/desenele de execuţie şi de a pregăti documentaţia de licitaţie pentru lucrări etc.;   Sectorul  de autostradă Cernavodă-Constanta:  Referitor la studiul de fezabilitate finalizat în august 2005, scopul acestei sarcini este de a revizui şi actualiza studiile existente, de a elabora proiectul tehnic/desenele de execuţie şi de a pregăti documentaţia de licitaţie pentru lucrări etc.     •  Contractul nr.2: Asistenţă tehnică pentru studiul de fezabilitate, proiectul tehnic şi desenele de execuţie şi documentaţia de licitaţie pentru 4 variante de ocolire:   Varianta de ocolire Satu Mare  (18 Km): Scopul acestei sarcini este de a revizui şi actualiza studiul de fezabilitate, de a elabora proiectul tehnic/desenele de execuţie şi de a pregăti documentaţia de licitaţie pentru lucrări etc.;   Varianta de ocolire Craiova Sud  (25 Km): Scopul acestei sarcini este de a revizui şi actualiza studiul de fezabilitate, de a realiza studiul de evaluare a impactului asupra mediului pentru soluţia tehnică agreată, de a elabora proiectul tehnic/desenele de execuţie şi de a pregăti documentaţia de licitaţie pentru lucrări etc.;   Varianta de ocolire Suceava  pe drumul naţional DN 2 (12 Km): Scopul acestei sarcini este de a elabora studiul de fezabilitate, de a elabora proiectul tehnic/desenele de execuţie şi de a pregăti documentaţia de licitaţie pentru lucrări etc.;   Varianta de ocolire Alba Iulia  (5 Km): Scopul acestei sarcini este de a elabora studiul de fezabilitate, de a elabora proiectul tehnic/desenele de execuţie şi de a pregăti documentaţia de licitaţie pentru lucrări etc.;     •  Contractul nr.3: Asistenţă tehnică privind furnizarea de experţi independenţi pentru verificarea autorizată a documentelor tehnice elaborate în cadrul contractelor nr. 1 şi nr. 2 în conformitate cu cerinţele legislaţiei române, precum şi de a asista CNADNR SA în procesul de monitorizare a controlului calităţii proiectului tehnic şi a activităţilor legate de acesta etc.         În  plus, asistenţa tehnică pe termen scurt va asigura prezenţa unor membri votanţi în procesul de evaluare a ofertelor de servicii.   Pentru fiecare din cele 8 proiecte menţionate mai sus scopul include după necesităţi: elaborarea sau revizuirea studiilor hidrologice şi hidraulice, studii referitoare la terenuri, materialele şi studii geotehnice, studii referitoare la conexiunile cu/de la reţeaua rutieră locală, studii topografice şi de control al solului, studii de teren, cercetări şi previziuni privind traficul şi sarcina pe osie, calcul de dimensionare, estimarea costului, trasarea aliniamentului, identificarea terenurilor ce trebuie expropriate, evaluarea economică în conformitate cu principiile generale pentru analizele cost­ beneficiu aplicabile Fondurilor Structurale şi Fondului de Coeziune; elaborarea sau actualizarea adecvată a studiilor de evaluare a impactului asupra mediului şi supunerea acestora consultării publice; elaborarea proiectelor tehnice finale cu detalii de execuţie pentru lucrări (de exemplu, dimensionarea structurii rutiere, dimensionarea sistemului de drenaj, dimensionarea podurilor,    dimensionarea podeţelor casetate etc.) precum şi reamplasarea utilităţilor publice şi elaborarea documentaţiilor de licitaţie pentru licitaţiile de proiecte internaţionale; asistenţă pentru obţinerea aprobărilor legale şi a autorizaţiilor de construcţie, elaborarea planurilor de exploatare şi întreţinere, asistenţă pentru elaborarea proiectelor propuse pentru finanţare prin Fondurile Structurale/ Fondul de Coeziune; traducerea în limba engleză a documentelor relevante şi a rapoartelor disponibile doar în limba română etc.  Pentru dimensionarea structurii rutiere, consultantul se va conforma Directivei Uniunii Europene 96/53 referitoare la sarcinile pe osii şi dimensiuni admise, precum şi normelor româneşti relevante.  Se presupune că documentaţiile tehnice vor fi finalizate în cursul anului 2007 pentru a putea fi utilizate ca documente suport atunci când autorităţile române vor înainta proiectele pentru obţinerea de suport financiar din Fondurile Structurale.  Achiziţia terenurilor s-a dovedit, din experienţă, a fi un proces lung şi complicat şi din această cauză ar trebui să fie finalizată înainte de lansarea licitaţiilor de lucrări. Astfel, identificarea proprietarilor de terenuri şi a parcelelor de pământ va începe odată cu demararea asistenţei tehnice pentru a permite determinarea suprafeţelor de teren ce trebuie achiziţionate, imediat ce aliniamentul a fost fixat.       8.  PREGĂTIREA PROIECTULUI ŞI IMPLEMENTAREA LUCRĂRILOR     Componentă    Data începerii    Data finalizării      Contract nr. I    trimestrul 1/2006    trimestrul 2/2007      Contract nr.2    trimestrul 1/2006    trimestrul 2/2007      Contract nr.3    trimestrul 4/2006    trimestrul 2/2007          9.  COSTURI ŞI ASISTENŢĂ  (în euro)      Cost total  46.823.2:    Contribuţia sectorului privat   -   -    Cheltuieli neeligibile  (*)    ,  -    34.072.23    Total cheltuieli eligibile    12.751.001    Asistenţă ISPA  9.563.25(    Rata asistenţei  %    75       (*) Cheltuielile neeligibile includ cheltuielile realizate cu achiziţia de terenuri, comisioane bancare, impozite şi taxe de drum etc.  Defalcarea orientativă a costurilor:     # Descriere    Cost (euro)      1. Contract nr. l Asistenţă tehnică pentru studiul de fezabilitate, proiectul tehnic final, desenele de execuţie şi documentaţia de licitaţie pentru 4 sectoare rutiere      7.587.500      2. Contract nr.2: Asistenţă tehnică pentru studiul de fezabilitate, proiectul  tehnic final, desenele de execuţie şi documentaţia de licitaţie pentru 4 variante de ocolire      4.303.500      3. Contract nr.3: Asistenţă tehnică privind fumizarea de experţi independenţi pentru verificarea autorizată a documentelor tehnice  elaborate în cadrul contractelor nr. 1 şi nr. 2      760.000      4. Selectarea experţilor pe termen scurt ca membri votanţi în comisiile de  evaluare a ofertelor de asistenţă tehnică    100.000      Total    12.751.000        10.  IMPLICAREA INSTITUŢIILOR FINANCIARE INTERNAŢIONALE  (IFI)    
  
 În această etapă nu este prevăzută implicarea IFI în cofinanţarea prezentei măsuri. Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului a contactat BEI în vederea cofinanţării viitoarelor proiecte de investiţii, care se vor realiza prin Fondurile Structurale. 

 ANEXA nr. I.a 
 Plan de achiziţii provizoriu 

    Licitaţia nr.    Descrierea lucrărilor şi a serviciilor ce trebuie licitate    Tipul contractului (lucrări, achiziţii sau servicii)    Data prevăzută pentru lansarea licitaţiei (lună/an)    Rata de ralllhursare a facturilor aferente contractului specificat      1    Contract nr.l Asistenţă tehnică pentru studiul de fezabilitate, proiectul tehnic final, desenele de  execuţie  Şl  documentaţia de licitaţie pentru 4 sectoare rutiere    Servicii    trimestrul 1/2006    75%      2    Contract nr.2: Asistenţă tehnică pentru studiul de fezabilitate, proiectul tehnic final, desenele de  execuţie şi documentaţia de licitaţie pentru 4 variante de ocolire    Servicii    trimestrul 1/2006    75%      3    Contract nr.3: Asistenţă tehnică privind fumizarea de experţi independenţi pentru verificarea autorizată a documentelor tehnice elaborate în cadrul contractelor nr.  1  şi nr. 2    Servicii    trimestrul 1/2006    75%      Altele    Selectarea experţilor  pe termen  scurt ca membri votanţi în comisiile  de evaluare a ofertelor de asistenţă tehnică menţionate    Servicii    2006    75%    
 Condiţiile specifice pentru acordarea contractelor vor fi disponibile în Jurnalul Oficial al Comisiei Europene şi/sau pe internet. 
 (pentru contractele care sunt numai parţial acceptate ca fiind eligibile pentru finanţarea acordată prin ISPA, rata rambursării este calculată prin aplicarea procentului costului acceptat ca eligibil înmulţită cu rata asistenţei pentru măsură). 

     
 149 



 Asistența tehnică privind elaborarea portofoliului de proiecte pentru Fondurile Structurale în sectorul rutier, localizate în regiunile de nord-vest, nord-est, est, sud-est, sud și în centrul României 
 Măsura ISPA nr. 2004/RO/16/P/PE/005 
  
 MEMORANDUM DE FINANŢARE 

 între Comisia Europeană şi Guvernul României privind asistenţa f"manciară nerambursabilă acordată prin 
 Instnnnentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura 
  
 ăModernizarea sistemelor de apă potabilă şi canalizare şi construirea unei staţii noi de epurare a apelor uzate în Galaţi, România" 
  
 MEMORANDUM DE FINANŢARE 

 Comisia Europeană, denumită în continuare "Comisia", acţionând în numele şi pentru Comunitatea Europeană, denumită în continuare "Comunitatea", reprezentată prin dl. Graham Meadows, Director General pentru Politici Regionale, 

 pe de o parte, şi 

 Guvernul României, denumit în continuare "Beneficiarul", pe de altă parte, 
 AU CONVENIT URMĂTOARELE: 

 ARTICOLUL 1 
  
 Măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată şi finanţată din resursele bugetare ale Comunităţii, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul memorandum. Măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată cu respectarea condiţiilor generale prevăzute în anexa la Acordul  cadru  semnat  între  Comisie  şi  Beneficiar,  completat  cu  prevederile  prezentului memorandum şi ale anexelor la acesta. 

 ARTICOLUL 2 
  
 Identificarea măsurii 
  
 Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare va contribui, sub forma asistenţei financiare nerambursabile, la finanţarea următoarei măsuri descrise în anexa nr.  I:  

  Numărul măsurii:   2004/RO/16/P/PE/005 

  Denumirea măsurii:   "Modernizarea sistemelor de apă potabilă şi canalizare şi construirea unei staţii noi de epurare a apelor uzate în Galaţi" 

  Durata:          Data începerii:  data semnării memorandumului de finanţare de către Comisie 

 Data finalizarii:  31 decembrie 201  O  

  Localizarea:       Municipiul Galaţi, judeţul Galaţi 

  Grupul:         Bazinul fluviului Dunărea 
 ARTICOLUL 3 
  
 Angajamentul 

    1.  Cheltuielile publice sau echivalente maxime care vor fi luate în considerare pentru calcularea asistenţei financiare nerambursabile vor fi de 60.000.000 euro.     2.  	Procentul corespunzător asistenţei acordate de către Comunitate pentru această măsură este stabilit la 70% din totalul cheltuielilor publice sau echivalente, conform celor indicate în planul financiar din anexa nr. II.     3.  Valoarea maximă  a asistenţei  asigurate  pnn  Instrumentul  pentru  Politici  Structurale  de Preaderare este fixată la 42.000.000 euro.     4.  O sumă de 29.400.000 euro este angajată din bugetul pentru anul 2005 din linia bugetară 13.050101. Angajamentele privind tranşele ulterioare se vor baza pe planul financiar iniţial sau revizuit al măsurii, în funcţie de stadiul implementării măsurii şi de disponibilităţile bugetare.   

 ARTICOLUL 4 
  
 Plăţile 

    1.  	 Asistenţa comunitară va acoperi plăţile referitoare la măsură, pentru care s-au făcut angajamente valabile din punct de vedere juridic de către Beneficiar şi pentru care s-a alocat în mod specific finanţarea necesară. Aceste plăţi trebuie să fie în legătură cu lucrările descrise în anexa nr. I.      2.  	Plăţile efectuate înainte de data semnării memorandumului de finanţare de către Comisie nu sunt eligibile pentru asistenţa acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare.     3.  	Măsura descrisă în anexa nr. I şi plăţile efectuate de autoritatea responsabilă cu implementarea acestei măsuri se vor încheia nu mai târziu de data de 31 decembrie 201 O.   Raportul solicitat pentru efectuarea plăţii finale va fi înaintat în maximum 6 luni de la această dată.     4.  Plata în avans este fixată la 8.400.000 euro şi va fi transferată după cum urmează:       -  	suma de 4.200.000 euro va fi platită după semnarea prezentului memorandum de către Beneficiar;       -  	diferenţa se va achita după semnarea primului contract de lucrări, precum şi după îndeplinirea condiţiilor specificate în paragraful 3 al art. 8.     

 ARTICOLUL 5 
  
 Respectarea legilor şi politicilor Comunităţii 

 Măsura se va realiza cu respectarea prevederilor relevante stabilite în acordurile europene şi va contribui la punerea în aplicare a politicilor comunitare, în special a celor referitoare la protejarea şi îmbunătăţirea stării mediului. 
 ARTICOLUL 6 
  
 Proprietatea intelectuală 

 Beneficiarul şi autoritatea responsabilă cu implementarea, menţionată la pct. 3 din anexa nr. I, se vor asigura în ceea ce priveşte obţinerea tuturor drepturilor de proprietate intelectuală pentru studii, schiţe, planuri,  publicitate şi pentru alte materiale  elaborate în legătură cu planificarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea măsurii. Aceştia vor garanta accesul şi dreptul de a utiliza astfel de materiale de către Comisie sau de către orice alt organism ori persoană delegată de Comisie. Comisia va utiliza aceste materiale numai în scop propriu. 

 ARTICOLUL? 
  
 Permise şi autorizaţii 

 Orice tipuri de permise şi/sau autorizaţii necesare pentru implementarea măsurii trebuie să fie eliberate de autorităţile competente ale Beneficiarului la timp şi în conformitate cu legislaţia naţională. 

 ARTICOLUL 8 
  
 Condiţii specifice referitoare la măsură 

 Fără a se aduce atingere condiţiilor generale prevăzute în anexa nr. III, asistenţa financiară nerambursabilă acordată din partea Comunităţii se află sub rezerva următoarelor condiţii: 

    1.  Condiţia privind evaluările şi situaţia activelor:  Comisia îşi rezervă dreptul de a revizui valoarea asistenţei pentru ISPA stabilită la art. 3, dacă în termen de cinci ani de la data finalizării lucrărilor, condiţiile de exploatare (tarife, venituri etc.) diferă în mod semnificativ faţă de evaluările iniţiale făcute pentru stabilirea nivelului asistenţei financiare nerambursabile şi/sau există o modificare substanţială care:     a)  afectează natura exploatării sau condiţiile de implementare ori conferă unui organism public sau privat un avantaj nejustificat, şi     b)  	rezultă fie din modificarea formei de proprietate asupra oricărei părţi a infrastructurii finanţate, fie din încetarea sau modificarea esenţială a aranjamentelor de exploatare.  Ţara beneficiară va informa Comisia asupra oricărei modificări şi se va solicita acordul prealabil din partea Comisiei pentru aceste modificări.  În cazul în care se încheie un contract de concesiune pentru fumizarea serviciilor de apă şi apă uzată sau se realizează o altă formă de implicare a sectorului privat, Comisia îşi rezervă dreptul de a verifica contractul pentru a se asigura că populaţia beneficiază în mod direct de asistenţa financiară acordată de Comunitate.       2.  Condiţia privind viabilitatea:  Asistenţa financiară nerambursabilă a Comunităţii pentru această măsură este acordată sub rezerva aprobării de către autorităţile responsabile a creşterii tarifelor pentru apa potabilă şi apa uzată în termeni reali (anexa nr. I, pct. 10.2), astfel încât să se asigure recuperarea costurilor pentru cofinanţare, exploatarea, întreţinerea şi înlocuirea activelor.     3.  Condiţiile care trebuie îndeplinite înaintea plăţii celei de-a doua tranşe a avansului, ca o completare la condiţia specificată la paragraful (4) al art. 4:     a)  	A fost semnat un acord de împrumut cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) în vederea cofinanţării investiţiilor incluse în măsură;     b)  A fost numit un manager de proiect şi a fost înfiinţată o Unitate de Implementare a Proiectului, conform termenilor de referinţă acceptaţi de către Comisie şi BEI;     c)  	Terenul necesar pentru construirea staţiei de epurare a apelor uzate a fost transferat din administraţia Direcţiei Silvice Hanu Conachi în cea a Municipiului Galaţi, în conformitate cu hotărârea Consiliului Local Galaţi nr. 12 din 13 ianuarie 2005. Dovada transferului şi aprobările de către autorităţile naţionale şi regionale au fost transmise Comisiei.       4.  Condiţii prevăzute pentru plata finală:     a)  Comisia şi BEI vor primi dovada faptului că planul de acţiune pentru măsurile privitoare la efluenţii industriali a fost implementat în întregime;     b)  Comisia va primi dovada faptului că a fost implementată o soluţie corespunzatoare pentru managementul nămolului, în conformitate cu Directivele CE in vigoare;     c)  Comisia şi BEI vor primi dovada faptului că planul de acţiune convenit referitor la schimbările instituţionale ale SC APA CANAL SA a fost implementat în întregime, conform cerinţelor Comisiei şi BEI, implicit dovada aprobarii contractului de concesmne de către autoritatea naţională de reglementare a serviciilor publice (ANRSC).     
  
 ARTICOLUL9 

 Prevederile privind implementarea măsurii, cuprinse în anexele la prezentul memorandum de finanţare fac parte integrantă din acesta. 

 Nerespectarea condiţiilor şi prevederilor privind implementarea va fi tratată de Comisie conform procedurii stipulate în secţiunea a VIII-a din anexa nr. 111.1. 

 ARTICOLUL 10 

 Textul autentic al acestui memorandum de finanţare este prezentul document, semnat mai jos. 

 Semnat la Bucureşti, la 2 februarie 2006 
 şi la Bruxelles, 
  
 la 17 octombrie 2005 
 Pentru Beneficiar, 

 Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu 
 Pentru Comunitate, Graham M eadow s 
 Ministrul Finanţelor Publice                    Director General 

 *) 

 *) Anexa nr. III la prezentul memorandum se regăsește la pag. 17—73. 
     
 ANEXA nr.  I  

 Descrierea măsurii 

 Modernizarea sistemelor de apă potabilă  şi  canalizare  şi  construirea unei noi staţii de epurare a apelor uzate în Galaţi, România 

 Codul măsurii: 2004/RO/16/P/PE/005 

    1.  DENUMIREA MĂSURII  "Modernizarea sistemelor de apă potabilă şi canalizare ş1 construirea unei noi staţii de epurare a apelor uzate în Galaţi, România"       2.  AUTORITATEA CARE PREZINTĂ CEREREA  (Coordonator Naţional ISPA)      2.1.  Denumirea:     2.2.  Adresa:  Ministerul Finanţelor Publice  Dl. Istvan Jakab, Secretar de Stat, Ministrul Finanţelor Publice Strada Apolodor nr.17, Sector 5, Bucureşti, România       3.  AUTORITATEA RESPONSABILĂ CU IMPLEMENTAREA  (conform celor definite în secţiunea II (2) din anexa nr. 111.2)      3.1.  Denumirea:     3.2.  Adresa:    în cooperare cu :       3.3.  Denumirea:     3.4.  Adresa:  Oficiul de Plăţi şi Contractare PRARE, Ministerul Finanţelor Publice Bd. Mircea Vodă nr. 44, Sector 3, Bucureşti, România  Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor  Bd. Libertăţii nr. 12, Sector 5, Bucureşti, România.       4.  BENEFICIARUL FINAL  (în cazul în care este un alt orgamsm decât autoritatea menţionată la pct. 3)      4.1.  Denumirea:       4.2.  Adresa:  S.C. APA CANAL S.A. Galaţi    Str. Brâncoveanu nr. 2, Galaţi, România       5.  LOCALIZAREA     5.1.  Ţara beneficiară: România       5.2.  Regiunea:     Judeţul Galaţi       6.  DESCRIEREA       6.1.  Generalităţi  Măsura constă în investiţii în sistemul de tratare şi distribuţie a apei potabile şi în sistemul de colectare şi epurare a apei uzate din Galaţi - oraş situat pe Dunăre, în apropiere de Delta Dunării şi de graniţa cu Ucraina, în partea de est a României.  Se apreciază că populaţia din Galaţi va ramâne constantă până în anul 201O, în jurul valorii de  300.000 de locuitori, după ce a înregistrat o descreştere cu 10% în perioada 1992-2002. Creşterea ulterioară a populaţiei s-a datorat cu precădere angajărilor din industria prelucrării oţelului, în cadrul ISPAT-SIDEX, unitate care a fost restructurată în ultimii 10 ani şi transformată într-o companie privată.  Reabilitarea reţelelor de apă şi apă uzată din municipiul Galaţi reprezintă o necesitate urgentă. Stabilitatea solului (loess) pe care a fost construit în mare parte oraşul, este foarte mult influenţată de pierderile din reţea şi de nivelul infiltraţiilor provenite din sistemul de canalizare.  Pierderile din reţeaua de alimentare cu apă sunt în jur de 43%. Acestea se datorează în principal scurgerilor şi conductelor sparte din reţeaua de alimentare cu apă. O mare parte din reţelele de apă au o vechime de peste 50 de ani. Astfel, solurile locale (loess) îşi pierd din duritate în contact cu apa provenită din reţele şi, în final, conduc la degradarea structurilor diverselor tipuri de proprietăţi constituite pe acestea.  Referitor la sistemul de apă uzată, există doar câteva guri de descărcare în Dunăre şi în râul Siret, fără însă a exista şi facilităţi de epurare a acestora. Apa uzată este colectată în sistem combinat şi este foarte diluată. Nivelul infiltraţiilor în sistemul de canalizare este în jur de 50%, respectiv 78.000 m 3  /zi.  Responsabilitatea pentru gestionarea serviciilor de apă şi canalizare aparţine S.C. APA CANAL S.A., societate comercială aflată în întregime în proprietatea Primăriei Galaţi. Această companie a fost înregistrată în data de 5 noiembrie 2004, ulterior separării de vechea companie de utilităţi publice APATHERM, ce funcţiona în sistem mixt.  În  prezent S.C. APA CANAL S.A. îşi desîaşoară activitatea strict în domeniul managementului apei potabile şi cel al apei uzate, la nivelul municipiului Galaţi. Prin intermediul acestei restructurări, Primăria Galaţi a asigurat viabilitatea financiară a beneficiarului final pentru această măsură şi, totodată, managementul eficient al noilor facilităţi.  Municipiul Galaţi beneficiază, de asemenea, de măsura ISPA 2003/RO/16/P/PE/027 în sectorul deşeurilor solide. Ambele măsuri sunt legate prin necesitatea existenţei facilităţilor de depozitare a nămolului provenit de la staţia de epurare şi a sistemelor de tratare a levigatului pretratat.  Măsura ISPA are la bază un Plan de Gospodărire care prevede îndeplinirea conformităţii cu prevederile acquis-ul comunitar în domeniul protecţiei mediului înconjurător prin intermediul a două faze de investiţii. Această măsură reprezintă faza I şi priveşte îmbunătăţirea substanţială a reţelelor, crearea facilităţilor de colectare a apei uzate şi de epurare primară a apei uzate, contribuind în acelaşi timp şi la îmbunătăţirea situaţiei financiare şi instituţionale a sistemului de management al apei potabile şi al apei uzate pentru municipiul Galaţi. Cea de a II-a fază din Planul de Gospodărire include reabilitarea ulterioară a reţelelor de alimentare cu apă potabilă şi a reţelelor de canalizare, precum şi extinderea facilităţilor epurare în concordanţă cu cerinţele comunitare în ceea ce priveşte condiţiile de descărcare pentru zonele sensibile.     6.2.  Componentele măsurii  În cadrul acestei măsuri ISPA sunt incluse următoarele componente:       a)  Îmbunătăţirea eficienţei producţiei de apă potabilă, a facilităţilor de pompare şi de stocare  Investiţiile privind eficientizarea producţiei de apă potabilă vor fi realizate ulterior revizuirii soluţiei de proiectare a capacităţii de producţie pentru apa potabilă, în concordanţă cu modelul hidraulic actualizat pentru sistemul de apă potabilă; aceste investiţii acoperă înlocuirea valvelor pneumatice şi electrice, a panourilor electrice de control, a software-ului, a echipamentelor de colectare a informaţiilor în Staţia de tratare Tiglina 2, precum şi delimitarea zonelor de presiune în reţea.  Ca parte a activităţii de delimitare a zonelor de presiune în reţea, investiţiile includ şi reabilitarea a patru staţii principale de pompare, construirea a două rezervoare cu o capacitate totală de stocare de  13.000 m 3  şi aproximativ 10 staţii auxiliare de pompare, pentru a fumiza capacitatea necesară şi pentru îmbunătăţirea eficienţei în zonele de presiune stabilite .  Opţiunea de a închide Staţia de tratare a apei potabile nr. 1 va fi analizată ca posibilitate de îmbunătăţire a eficienţei producţiei de apă potabilă.  În plus, un număr de conducte magistrale din oraş vor fi înlocuite, îmbunătăţindu-se astfel flexibilitatea sistemului de operare între cele două surse de apă; lungimea estimată de conducte magistrale noi şi reabilitate este în jur de 4,5 km conductă cu diametrul de 600-800 mm.     b)  Lucrări de reabilitare a reţelei de apă potabilă şi de canalizare  Pierderile de apă ce depăşesc în prezent 59.000 m 3 /zi vor fi reduse până la un nivel de aproximativ  28.000 m 3 /zi în 2009 şi vor ajunge în jur de 22.000 m 3 /zi în 2015, după finalizarea celei de a II-a faze de investiţii, aşa cum este prezentat în Planul de Gospodărire.  Apa potabilă sub presiune este distribuită de-a lungul a 690 km de conducte (inclusiv branşamente). Lucrările prevăzute în cadrul acestei măsuri vor avea un impact semnificativ asupra reducerii scurgerilor existente şi, implicit, asupra calităţii apei potabile, asupra gradului de deteriorare a structurilor datorat stabilităţii reduse a solurilor (loess) şi asupra reducerii infiltraţilor în reţeaua de canalizare. Aceste lucrări vor contribui la reducerea semnificativă a cantităţii de apă necontorizată şi vor eficientiza consumul de energie. Îmbunătăţirea eficienţei sistemului de management al apei va întări capacitatea instituţională şi financiară a managementului resurselor de apă în Galaţi, considerată un factor cheie pentru o implementare şi o întreţinere adecvată a investiţiilor, în vederea conformării cu legislaţia comunitară din domeniul apei potabile şi al apei uzate.  Măsura va include reabilitarea conductelor magistrale de la câmpul de captare prin înlocuirea a 11 km de conductă variind ca diametru între 600 şi 1 OOO  mm.  Pentru a reduce considerabil pierderile curente de apă potabilă se propune înlocuirea a aproximativ 70 km de conducte grav afectate cu polietilenă de înaltă densitate (HDPE) sau alt material adecvat (în funcţie de dimensiunea conductelor), utilizându-se conducte cu diametre variind între 50 şi 600  mm. Reducerea pierderilor de apă va determina, de asemenea, şi îmbunătăţirea stabilităţii solului şi, în consecinţă, a clădirilor din municipiul Galaţi.  Pentru a menţine în reţea un echilibru al valorilor clorului rezidual, măsura va include totodată şi construirea a circa patru staţii auxiliare de clorinare.  Construirea şi exploatarea corectă a acestei componente presupune achiziţionarea de echipament pentru cartografiere digitală/Sistemul Informaţional Geografic (GIS), precum şi a unei unităţi mobile de detectare a scurgerilor ce va permite o identificare mai precisă a acestora. GIS este  compus din hardware, software şi include instrumente de modelare a reţelei. Cartografierea/GIS vor fi folosite atât pentru reţelele de apă, cât şi pentru cele de canalizare. Cu ajutorul debitmetrelor electromagnetice, acest echipament va îmbunătăţi controlul scurgerilor, precum şi viteza şi calitatea reparaţiilor. Instrumentele de măsură adiţionale, în număr suficient, vor oferi detalii specifice privind regimul hidraulic. Buna gestiune a presiunii poate determina eficientizarea managementului conductelor şi utilităţilor. O extindere a campaniei de contorizare, demarată în cadrul unui program naţional, este, de asemenea, avută în vedere.     c)  Reabilitarea şi extinderea reţelei de canalizare  Sistemul actual de colectare a apelor uzate, având o lungime de 480 km, se află într-o stare de uzură avansată. Nivelul de infiltraţii ridicat (în jur de 50%) determină o diluare accentuată a apei uzate şi determină creşterea costurilor aferente viitorului sistem de pompare şi epurare.  Investiţiile din cadrul acestei măsuri se concentrează în principal pe modernizarea a 21 km din cadrul reţelei de canalizare, conductele variind ca diametru (200-800mm) şi formă, marea majoritate fiind operaţionale de peste 50 de ani. De asemenea, măsura va include extinderea reţelei de canalizare cu aproape 14 km (cu diametrul între 80-200 mm), prin racordarea străzilor aflate în afara acesteia, ce vor deservi aproximativ 7.000 de locuitori.  În prezent, infiltraţiile sunt estimate la 78.000 m 3 /zi, previzionându-se o scădere a acestora datorată reducerii pierderilor de apă potabilă şi modernizării reţelei de canalizare, până la cca. 42.000 m 3 /zi până în anul 2009. În faza următoare, investiţii suplimentare în reţeaua de canalizare vor determina o reducere a nivelului infiltraţiilor până la 30.000 m 3 /zi până în anul 2015. Acestea vor reprezenta circa 30% din volumul precipitaţiilor în sezonul secetos.  Pentru construirea şi exploatarea corectă a componentei de canalizare se impune achiziţionarea echipamentului de întreţinere necesar creşterii eficienţei operaţionale, de exemplu: 1) unitate mobilă pentru curăţarea canalizării, incluzând echipament pentru televiziune cu circuit închis (CCTV) şi 2) extractor mobil de nămol.  Componenta de asistenţă tehnică va conţine atât un studiu de proiectare hidraulică ce va include un model actualizat de simulare calibrată a reţelelor de apă şi apă uzată, cât şi o strategie adecvată de modernizare.     d)  Noul colector de interceptare  Investiţiile din cadrul acestei componente se concentrează în principal pe colectarea deversărilor de apă uzată din zonele de captare prin intermediul unei conducte situate de-a lungul Dunării, care transportă apa uzată la noua staţie de epurare a apelor uzate. Acest sistem de colectare include aproximativ 8,3 km de canal de interceptare, conducte de deversare având diametre diferite (între 500 mm şi 1.400 mm), aproximativ 1,6 km de conducte pentru conexiunile de apă uzată şi apă pluvială şi patru staţii de pompare (dintre care două intermediare) pentru transferul apei uzate.     e)  Construirea sta,ţiei de epurare a apelor uzate  Noua staţie de epurare a apelor uzate va fi construită în zona adiacentă principalei arii industriale a oraşului, în apropierea gurii de vărsare a râului Siret în Dunăre, în amonte faţă de centrul municipiului Galaţi.    Terenul destinat construcţiei este deţinut de administraţia publică locală. Conformarea în totalitate a procesului de epurare cu aquis-ul comunitar referitor la mediul înconjurător se va realiza în două faze.  Faza I va fi proiectată şi construită o staţie de epurare, prevăzută cu treaptă primară pentru linia de epurare a apei şi facilităţi pentru fermentarea anaerobă a nămolului produs. Proiectul va asigura că orice instalaţie adiţională poate fi construită cu modificări minime. Nămolul fermentat va fi deshidratat înainte de a fi depozitat în noul depozit de deşeuri solide, construit prin măsura ISPA 2003/RO/P/PE/027. Particulele filtrate din apa uzată vor fi curăţate şi compactate înainte de depozitarea în noul depozit de deşeuri solide.  Cea de a II-a fază include modernizarea staţiei de epurare a apelor uzate până la treapta terţiară, pentru a se conforma cu prevederile legale în vigoare (până în 2015). Aplicaţia pentru finanţarea din fonduri europene a investiţiilor din faza a 2-a, incluzând Planul de Gospodărire şi studiul de fezabilitate, va fi pregătită în cadrul componentei de asistenţă tehnică a acestei măsuri ISPA.  Capacitatea de tratare primară a staţiei de epurare care va fi asigurată în faza I va fi în medie de  110.000 m 3 /zi debit mediu pe sezon secetos.  Tratarea primară va include facilităţi de măsurare a debitului, grătare rare şi dese, bazine de decantare a nisipului şi separatoare de grăsimi, camere de reglare a debitului şi bazine de decantare primară, staţii primare de pompare a nămolului, două rezervoare tampon, staţii de deshidratare şi îngroşare, rezervoare tampon de îngroşare a nămolului, un bazin de fermentare, rezervor de stocare gaze, SCADA, clădiri administrative cu laboratoare complet echipate şi unităţi pentru controlul mirosurilor. Efluentul va fi deversat în râul Siret, la 900 m în amonte de confluenţa sa cu Dunărea.     f)  Asistenţă tehnică, supervizare în timpul implementării şi publicitate    Componenta de asistenţă tehnică include:  F.1: Asistenţă tehnică pentru implementarea măsurii    Îmbunătăţirea cunoştintelor despre managementul utilitătilor:  Sprijin acordat Unităţii de Implementare a Proiectului (UIP) în utilizarea sistemelor de cartografiere, SIG şi a echipamentelor de modelare a reţelelor în vederea realizării unui inventar corespunzător al componentelor de reţea în ceea ce priveşte alimentarea cu apă potabilă şi canalizarea;  Un studiu de proiectare hidraulică care să includă simulări actualizate ale reţelei calibrate de apă şi apă uzată şi strategii de reabilitare pe termen lung;  Un studiu de detectare a pierderilor şi un plan de management pentru identificarea proiectelor prioritare;  Strategie de reducere a infiltraţiilor în vederea identificării proiectelor pe termen scurt şi lung care să contribuie la reducerea infiltraţiilor şi, implicit, a costurilor operaţionale; Dezvoltarea unei strategii de operare şi întreţinere în vederea optimizării sistemului de management al utilităţilor.  Sprijin acordat UIP:  Întărirea capacităţii instituţionale (capacitatea Unităţii de Implementare a Proiectului de a pregăti, implementa şi monitoriza proiecte finanţate din fonduri internaţionale), inclusiv analiza necesităţilor de instruire şi programe de instruire la locul de muncă;  Actualizarea continuă a planului de acţiune pentru monitorizarea apelor uzate industriale, pe baza investigaţiilor ulterioare şi punerea în aplicare a conformităţii de pretratare şi tratare, inclusiv sprijinirea şi instruirea UIP. Pe baza dezvoltării ulterioare a procesului de tratare, planul de acţiune trebuie să reflecte în mod clar viitoarea strategie privind alegerea între conectarea apelor uzate industriale la staţia de epurare a apelor uzate (şi dezvoltarea unui sistem tarifar diferenţiat care să reflecte costurile reale de tratare) sau realizarea unui sistem  adecvat de epurare a apelor uzate industriale, care presupune totuşi cerinţe clare de punere în aplicare;  Elaborarea unei strategii de utilizare a nămolului în concordanţă cu prevederile legislaţiei naţionale şi cu Directivele CE; sprijin şi instruire a UIP în acest sens;  Sprijinirea UIP în pregătirea rapoartelor de progres şi fumizarea informaţiilor privind monitorizarea indicatorilor de performanţă;  Sprijinirea UIP în timpul procesului de licitare şi de încheiere a contractelor. Actualizarea dosarelor de licitaţie, dacă este necesar, în urma unor studii sau investigaţii suplimentare.  F.2: Pregătirea fazei a II-a de investiţii    Consultantul va analiza şi va reface Planul de Gospodărire existent pentru sectorul de apă şi apă uzată în municipiul Galaţi, ţinând cont de modificările aduse situaţiei iniţiale şi de rezultatele investigaţiilor şi studiilor menţionate mai sus. Investiţiile din cea de a II-a fază vor fi analizate ulterior şi va fi pregătită o aplicaţie de finanţare pentru Fondul de Coeziune (în care se va include pregătirea documentelor suport, respectiv studiul de fezabilitate, analiza economică şi financiară, studiul de impact asupra mediului şi dosarele de licitaţie). Documentaţia trebuie să ţină cont, de asemenea, de perspectiva unei viitoare regionalizări a gestionării serviciilor de apă în judeţul Galaţi.  F.3: Publicitatea măsurii    Publicitatea pentru măsură va include atât publicitatea referitoare la contribuţia Uniunii Europene la finanţarea măsurii ISPA, cât şi campania de conştientizare cu privire la îmbunătăţirea calităţii serviciilor ca urmare a investiţiilor realizate prin ISPA. Acest lucru va fi important pentru a sprijini acceptarea de către populaţie a creşterilor de tarife.  F.4: Supervizarea contractelor de lucrări  Supervizarea contractelor de lucrări (un consultant FIDIC va răspunde de supervizarea celor trei contracte de lucrări şi va asigura îndeplinirea tuturor responsabilităţilor ce-i revin în această calitate).  F.5:  Asistenţă în evaluarea ofertelor pe parcursul licitaţiei   Pe lângă contractul principal de asistenţă tehnică, vor fi nominalizaţi evaluatori independenţi pentru participare la procesul de evaluare a ofertelor de contracte pentru lucrări şi servicii.  Compania APA CANAL S.A. va beneficia în continuare de sprijin pentru îmbunătăţirea performanţelor financiare şi operaţionale, conform cerinţelor unot utilităţi modeme, prin măsura ISPA 2003/RO/16/P/PA/012.       7.  OBIECTIVE  Principalele obiective ale măsurii sunt:     (1)  	Fumizarea permanentă a apei de calitate consumatorilor, în conformitate cu standardele româneşti şi cele comunitare, reducerea pierderilor de apă şi introducerea tehnologiilor eficiente atât din punct de vedere al costurilor, cât şi al standardelor de mediu.     (2)  	Realizarea unor economii substanţiale la nivelul costurilor de operare în gestionarea serviciilor de apă şi apă uzată, ca urmare a reabilitării reţelelor, modernizării echipamentelor electrice şi mecanice şi a managementului apei şi al apelor uzate.     (3)  Regenerarea mediului natural în zonă.       (4)  	Pregătirea infrastructurii şi a managementului pentru implementarea eficientă a celei de a II-a faze de investiţii, în urma căreia se va asigura conformarea totală cu prevederile acquis-ului de mediu.  Obiectivele specifice ale măsurii sunt:     (a)  Epurarea parţială a apei uzate pentru o populaţie echivalentă de 360.000 de locuitori;       (b)  	Reducerea nivelului actual al scurgerilor de apă potabilă de la 43%, cât era nivelul estimat în anul 2004, la aproape 25%, până la sfârşitul fazei I;     (c)  Asigurarea pentru prima dată a canalizării pentru 7.000 de locuitori;       (d)  Eliminarea riscului de inundaţii pe timp ploios, la nivelul sistemului combinat de canalizare;       (e)  	Reducerea cu până la 30% a consumului necesar de energie pentru serviciul de apă potabilă;     (f)  	Asigurarea unei îmbunătăţiri substanţiale a stabilităţii pe termen lung a clădirilor prin eliminarea scurgerilor de apă potabilă şi a infiltraţiilor din sistemul de canalizare;     (g)  	Asigurarea că până la sfârşitul celei de a II-a faze, deversările provenite din sistemul de canalizare, existent sau propus, sunt conforme cu prevederile Directivei nr. 91/271/CEE şi cu cele ale NTPA- 011-2002;     (h)  	Reducerea nivelului de apă uzată netratată deversată în Dunăre şi a impactului de mediu asociat la nivelul Deltei Dunării şi al Mării Negre.         7.1.  Indicatori fizici  Indicatorii cheie ilustraţi în următorul tabel vor fi utilizaţi pentru a monitoriza progresul fizic al implementării măsurii. Având în vedere că proiectul final de execuţie pentru unele dintre componentele măsurii se va realiza de către Executant (în cazul contractelor FIDIC de proiectare şi execuţie), cifrele, ca şi celelalte elemente prezentate în tabel, au caracter orientativ:     Nr.    Indicatori fizici    Unitate de măsură    Cantitate      A    Staţia de epurare a apelor uzate (Faza I)          1    Echipament pentru măsurarea debitului    nr.    1      2    Gratare fine    nr.    4      3    Bazine de decantare a nisipului şi separator  de grăsimi    nr.    4      4    Cameră de distribuţie    nr.    1      5    Decantoare primare    nr.    4      6    Staţie de pompare    nr.    1      7    Staţie de pompare pentru nămol    nr.    1      8    Rezervor tampon pentru nămolul proaspăt    nr.    2        9    Rezervor nămolului    tampon    pentru    îngroşarea    nr.    2      10    Bazin de fermentarea anaerobă    nr.    1      11    Cameră de nămolului    deshidratare  Şl     îngroşare    a    nr.    1      12    Rezervor nămolului    tampon    pentru    fermentarea    nr.    1      13    Clădire administrativă    nr.    1      14    Generator şi clădire de control    nr.    1      15    Conductă de deversare    m.1    1.000      16    Echipament SCADA    ans.    1      17    Unitate de control a mirosurilor    nr.    1      18    Drumuri de acces    m.1    2.000      19    Sistem de drenaj    m.1    2.000      20    Iluminarea şantierului      ans.    1            B    Contruirea colectorului de interceptare          1    Staţie de pompare intermediară şi de intrare    nr.    3      2    Conducte    m    8.355          C    Reţea de canalizare          1    Reabilitare reţea    m    21.100      2    Extindere reţea    m    13.200          D    Modernizarea staţiei de tratare          1    Tiglina 2 modernizarea filtrelor      buc.    1            E    Conducte magistrale          1    Conducte  de la câmpul  de captare  -   reabilitare Serbeşti    m    3.800      2    Reabilitarea conductelor Şerbeşti-Pileşti    m    6.400      3    Constructia conductei Şerbeşti-Tiglina 2    m    800      4    Modernizarea conductei Pileşti-Turnu    m    2.300      5    Reabilitarea conductei Turnu-Pileşti    m    1.400          F    Staţii de pompare  şi  rezervoare          1    Staţia de pompare Şerbeşti    nr.    1      2    Staţia de pompare Pileşti    nr.    1      3    Staţia de pompare Turnu    nr.    1      4    Statie de pompare la Statia de tratare 2    nr.    2      5    Turnu - construirea rezervorului    nr.    1      6    Traian - construirea rezervorului    nr.    1      7    Construcţia staţiilor auxiliare de pompare    nr.    10          G    Reţea de distribuţie apă potabilă          1    Reabilitarea reţelei    m.1    38.800      2    Reabilitarea retelei    m.1    35.300      3    Statie intermediară de clorinare    nr.    4      4    Dispozitive adiţionale de măsură (pentru  înregistrarea presiunii şi pentru măsurarea debitului)    nr.    130      Indicatorii de performantă  propuşi sunt următorii:         Indicatori de performanţă      Înainte de măsura ISPA      După implementarea măsurii ISPA      După Faza 2 finanţată prin Fondul de  Coeziune      Alimentare cu apă potabilă şi distributie            Conformarea  cu  directiva  privind apa potabilă la extremităţiile reţelei    0%    100%    100%      Pierderea specifică de apă    6,5 m";/km  conductă/oră    4,5 m 3 /km conductă/oră    3,0 m 3 /km conductă/oră      Rata de conectare la reţeaua de alimentare    99%    99%    100%      Colectarea  şi  epurarea apelor uzate            Rata de conectare la sistemul de canalizare    96,5%    97,5%    100%      Procentul  de  apă  uzată  colectată şi epurată.    0%    100%    100%      Performanţa  staţiei  de  epurare a apelor uzate: Directiva nr. 91/271/CEE    Nu există  staţie de epurare a apelor uzate    Doar tratare  primară    Conformă cu  Directiva nr.  91/271/CEE pentru ape sensibile            8.  PROGRAMUL DE LUCRU  Programul orientativ de lucru pe componente este următorul:       Nr. crt.    Componentă    Licitaţie    Semnarea contractului    Termen de finalizare      1    Asistenţă   tehnică   pentru  managementul  Şl  supervizarea contractelor ISPA    decembrie 2005    mme 2006    mai 2010      2    Lucrări de reabilitare a reţelelor  de distribuţie şi canalizare    august 2006    1 . anuar1 . e  2007    decembrie  2009      3    Staţie de epurare a apelor uzate -  tratare primară, construcţie nouă    noiembrie  2006    aprilie  2007    mai  2010      4    Apă potabilă  -  lucrări de reabilitare    mai 2006    noiembrie 2006    decembrie 2009      5    Asistenţă tehnică în vederea contractării evaluatorilor  independenti pentru licitaţii    decembrie 2005    aprilie 2006    aprilie 2007        9.  ANALIZA ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ COST-BENEFICIU  Această măsură prezintă un mare număr de avantaje economice, sociale şi de mediu. Pentru componentele combinate de apă potabilă şi apă uzată, analiza ratei de recuperare şi cea cost­ beneficiu sunt ilustrate prin intermediul următoarelor cifre:  Analiza cost-beneficiu  Rata financiară de rentabilitate  =1,10  = 11%     10.  PRINCIPALELE ELEMENTE ALE ANALIZEI FINANCIARE    10.1  Principiul "poluatorul plăteşte"    În afară de SIDEX, aproape toate unităţile industriale elimină apele uzate în sistemul de canalizare al municipiului Galaţi. Baza de date a S.C. APA CANAL S.A.conţine aproximativ 100 de societăţi cu profil industrial. Deversările de ape uzate provenind de la societăţile comerciale şi industriale reprezintă aproximativ 18% din apa uzată ce ajunge la staţia de epurare. 57% din apa uzată industrială este pretratată înainte de deversare. Se pare că există deficienţe generale în privinţa întreţinerii şi reinvestiţiilor în domeniu şi, de cele mai multe ori, facilităţile existente de tratare sunt de slabă calitate.  Levigatul pretratat provenit de la noul depozit de deşeuri solide va fi procesat în staţia de epurare a apelor uzate.  Datele existente indică faptul că eliminarea apei uzate industriale în sistemul de canalizare este puţin probabil să aibă un impact negativ asupra funcţionării staţiei de epurare a apelor uzate. Pentru apele uzate industriale au fost definite limitele de deversare şi a fost iniţiat un program de conformare şi monitorizare.  În prezent, apele uzate provenite de la activităţi industriale sunt taxate în mod similar ca şi cele provenite din consumul casnic. În situaţiile în care agenţii industriali nu respectă parametrii de calitate prevăzuţi, se stabilesc planuri de conformare. Ca o condiţie a acordării acestei asistenţe financiare, se va întocmi un plan de acţiune pentru apele uzate industriale, cu sprijin din partea asistenţei tehnice.    10.2. Tarife  Tarifele vor fi mărite pentru a permite atât cofinanţarea investiţiilor ISPA, cât şi pentru asigurarea resurselor financiare necesare pentru funcţionarea şi întreţinerea echipamentelor.  În valoare absolută, în iunie 2004, tariful combinat pentru apă potabilă şi canalizare a fost de 0,32 euro/m 3  .   Pentru a putea asigura efectele benefice ale măsurii ISPA pe termen lung, o mărire suplimentară în termeni reali a tarifului va avea loc în două etape:     (i)  în scopul acoperirii costurilor curente de operare, până în anul 2007, Consiliul Local va aproba o creştere în termeni reali cu 70% a tarifului combinat pentru apă potabilă şi canalizare, 60% reprezentând creşterea tarifului pentru apă potabilă, tariful pentru serviciile de canalizare urmând să fie dublat. Creşterile ulterioare ale tarifului vor reflecta costurile aferente epurării apei, conform principiului ăpoluatorul plăteşte".     (ii)  se prevede ca, până în anul 2009, să se înregistreze creşteri ulterioare în termeni reali de 30% pentru ambele servicii (apă şi apă uzată). Ajustări ale tarifelor în funcţie de rata inflaţiei vor avea loc în mod sistematic.    Faţă de anul 2004, tariful va creşte de la 0,32 euro/m 3  la O,72 euro/m 3  până în anul 2009.  Functionarea şi întretinerea    În ceea ce priveşte funcţionarea şi întreţinerea echipamentelor, ca urmare a nivelului redus al resurselor, valoarea cheltuită până în prezent cu întreţinerea acestora este mult mai mică decât se aşteaptă a fi în cazul unor utilităţi modeme de apă. Previziunile includ creşterea tarifelor pentru asigurarea susţinerii investiţiei în situaţia în care se prevede de asemenea şi o creştere a costurilor de funcţionare şi de întreţinere. În plus, ca şi în cazul măsurilor ISPA anterioare în care societăţile au fost implicate în programul MUDP I şi II, se va înfiinţa un Fond de Întreţinere, Înlocuire şi Dezvoltare. Obiectivul acestui fond este acela de a constitui resurse financiare necesare rambursării împrumutului şi asigurării unei bune funcţionări şi întreţineri.     11.  ANALIZA IMPACTUL Ul ASUPRA MEDIULUI  Măsura cade sub incidenţa Anexei II a Directivei Consiliului nr. 85/337/CEE amendată prin Directiva nr. 97/11/CE. O evaluare completă a impactului asupra mediului a fost realizată conform cerinţelor Directivei Consiliului nr.85/337/CEE amendată prin Directiva nr. 97/11/CE. Consultarea publicului asupra acestei măsuri a avut loc în data de 30 iunie 2004 şi a înregistrat un rezultat pozitiv şi din punctul de vedere al participării publicului, aşa cum este prevăzut în recenta Directivă nr.2003/35/CE. Acordul de mediu a fost obţinut de la Agenţia de Protecţie a Mediului.       12.  COSTURI ŞI ASISTENŢĂ (în euro)     A.  Defalcarea orientativă a costurilor pe tipuri de cheltuieli     Element    Costuri totale  (euro)    Costuri ne- eligibile  (euro)    Costuri total e eligibile  (euro)      Cheltuieli de planificare / proiectare    1.300.000    400.000    900.000      Pregătirea terenului    1.260.000      1.260.000      Lucrări principale    36.825.000      36.825.000      Staţie şi echipamente    12.231.000      12.231.000      Asistenţa tehnică (3)    1.795.000      1.795.000      Supervizare în timpul implementării    2.340.000      2.340.000      Publicitate    100.000      100.000      Cheltuieli neprevăzute (4)    4.449.000      4.449.000      Evaluatori independenţi    100.000      100.000      TOTAL    60.400.000    400.000    60.000.000        B.  Defalcarea orientativă a costurilor eligibile pe componente (euro)         Articol      COMPONENTA      COMPONENTA      COMPONENT      COMPONENTA      - A   Asistenţă tehnică  şi Supervizare    - B   Statii de pompare  şi modernizări aferente    - C   Reabilitarea  reţelei de apă şi canalizare    - D   Staţia de epurare  a apelor uzate şi colector      Procentaj    8%    13%    37%    42%      Cheltuieli de planificare /  proiectare      290.000    205.000    405.000        Pregătirea terenului      110.000    705.000    445.000      Lucrări principale      3.033.000    19.418.000    14.374.000      Staţie şi echipamente      3.841.000    410.000    7.980.000      Asistenţă tehnică    1.795.000            Supervizare în timpul implementării    2.340.000            Publicitate    100.000            Cheltuieli neprevăzute    346.000    582.000    1.660.000    1.861.000      Altele    100.000            TOTAL    4.681.000    7.856.000    22.398.000    25.065.000        Cost total    Contribuţia    Cheltuieli    Total    Asistenţa    Rata asistenţei        sectorului privat    neeligibile    cheltuieli eligibile    ISPA    %      60.400.000    o    400.000    60.000.000    42.000.000    70      Rata asistentei:  70%.     13.  IMPLICAREA INSTITUŢIILOR FINANCIARE INTERNAŢIONALE (IFI)    Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi-a exprimat acordul de principiu în a cofinanţa 30% din investiţiile cuprinse în această măsură, cu condiţia încheierii unui acord cu autorităţile române ca şi condiţionalitate a împrumutului. Aplicaţia pentru finanţarea ISPA a fost evaluată în cadrul unei misiuni comune a Comisiei Europene şi a BEI.  Imprumutul BEI va fi angajat de catre Guvernul României, prin Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Administrarea împrumutului se va realiza de către MFP exclusiv prin intermediul Oficiului Plăţi de Contractare Phare. MFP va trebui sa încheie la randul său un acord de împrumut cu autoritatea locală implicată în proiect, stabilind condiţiile de rambursare a împrumutului către MFP.  Se prevede ca rambursarea împrumutului să fie făcută cu veniturile obţinute din tarife.       14.  CONDIŢIILE SPECIFICE REFERITOARE LA MĂSURĂ  Vezi art.8 din memorandumul de finanţare.       15.  PLANUL DE ACHIZIŢII   
 Lucrările se vor implementa conform planului de achiziţii provizoriu prezentat în anexa nr. I.a. 
 Procesul de licitaţie se va des:f'aşura în concordanţă cu regulile prevăzute la Titlul V al Regulamentului Financiar. Participarea la licitaţie va fi deschisă tuturor persoanelor fizice ş1 juridice, după cum este definită la paragraful 2 (a), al secţiunea IX din anexa nr. III. I. 

 ANEXA nr.  I.   a  

 Plan de achiziţii provizoriu 

    Licitaţia nr.    Descrierea lucrărilor şi a serviciilor ce trebuie contractate    Tipul contractului (lucrări, achizitii sau servicii)    Luna prevăzută pentru lansarea licitaţiei  (luna/ anul)    Rata de rambursare a facturilor aferente contractului  specific      1    Asistenţă   tehnică   pentru  Managementul  Şl  Supervizarea Contractelor ISPA    Servicii (PRAG)    decembrie  2005    70%      2    Lucrări de reabilitare a reţelelor de distribuţie şi canalizare    Lucrări -  FIDIC Roşu    august  2006    70%      3    Staţie de epurare a apelor uzate - tratare primară, construcţie    Lucrări -  FIDIC Galben    noiembrie  2006    70%      4    Lucrări potabilă    de    reabilitare      -    apă    Lucrări -  FIDIC Galben    mai  2006    70%      5    Asistenţă tehnică în vederea contractării    evaluatorilor  independenti pentru licitatii    Servicii (FWC)    decembrie  2005    70%    
  
 Datele exacte privind încheierea contractelor vor fi publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene şi/sau pe Internet. 

     
 Măsura ISPA  nr.  2004/RO/ 16/P/PE/007 
  
 MEMORANDUM DE FINANŢARE 

 între Comisia Europeană  şi  Guvernul României 

 privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Strncturale de Preaderare pentru măsura 
  
 ,,Managementul integrat al deşeurilor în municipiul Bacău şi în zonele învecinate, judeţul Bacău, România" 
  
 MEMORANDUM DE FINANŢARE 
  
 Comisia Europeană, denumită în continuare "Comisia", acţionând în numele şi pentru Comunitatea Europeană, denumită în  continuare  "Comunitatea", reprezentată prin dl. Graham Meadows, Director General pentru Politici Regionale, 
 pe de o parte şi 
 Guvernul României, denumit în continuare "Beneficiarul", pe de altă parte, 
  
 AU CONVENIT URMĂTOARELE: 

 ARTICOLUL 1 
 Măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată şi finanţată din resursele bugetare ale Comunităţii, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul memorandum. Măsura la care se face referire în art. 2, va fi implementată cu respectarea condiţiilor generale prevăzute în anexa la Acordul cadru semnat între Comisie şi Beneficiar, completat cu prevederile prezentului memorandum şi ale anexelor la acesta. 

 ARTICOLUL2 
 Identificarea măsurii 

 Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare va contribui, sub forma asistenţei financiare nerambursabile, la finanţarea următoarei măsuri, descrise în anexa nr. I: 

  Numărul măsurii:    2004/RO/16!PIPE/007 
  Denumirea măsurii:   ,,:Managementul integrat al deşeurilor în municipiul Bacău şi în zonele învecinate"  Durata:         Data Începerii:  data semnării memorandumului de finanţare de către Comisie 
 Data finalizării:  31 decembrie 2010  
  Localizarea:   Grupul:  
 Judeţul Bacău Regiunea Nord-Est 
 ARTICOLUL3 
 Angajamentul 

    1.  Cheltuielile publice sau echivalente maxime care vor fi luate în considerare pentru calcularea asistenţei financiare nerambursabile vor fi de  20.000.000  euro.     2.  Procentul corespunzător asistenţei acordate de către Comunitate pentru această măsură este stabilit la 75% din totalul cheltuielilor publice sau echivalente, conform celor indicate în planul financiar din anexa nr. II.     3.  	Valoarea maximă a asistenţei asigurate prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare este fixată la  15 .OOO.OOO euro.     4.  O  sumă de  12.000.000  euro este angajată din bugetul pentru anul  2005  din linia bugetară  13.050101.  Angajamentele privind tranşele ulterioare se vor baza pe planul financiar iniţial sau revizuit al măsurii, în funcţie de stadiul implementării măsurii şi de disponibilităţile bugetare.    

 ARTICOLUL4 
 Plăţile 

    1.  	Asistenţa comunitară va acoperi plăţile referitoare la măsură, pentru care s-au făcut angajamente valabile din punct de vedere juridic de către Beneficiar şi pentru care s-a alocat în mod specific finanţarea necesară. Aceste plăţi trebuie să fie în legătură cu lucrările descrise în anexa nr. I.     2.  Plăţile efectuate înainte de data semnării memorandumului de finanţare de către Comisie nu sunt eligibile pentru asistenţa acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare.     3.  Măsura descrisă în anexa nr. I şi plăţile efectuate de autoritatea responsabilă cu implementarea măsurii se vor încheia nu mai târziu de data de  31  decembrie  2010.   Raportul solicitat pentru efectuarea plăţii finale va fi înaintat în maximum 6 luni de la această dată.     4.  Plata în avans este fixată la  3.000.000  euro şi va fi transferată după cum urmează:   
 suma de  1.500.000  euro va fi plătită după semnarea prezentului memorandum de către Beneficiar; 
 diferenţa se va achita după semnarea primului contract important de lucrări, precum ş1 după îndeplinirea condiţiilor specificate în paragraful 3 al art. 8. 

 ARTICOLUL 5 
 Respectarea dreptului şi politicilor comunitare 

 Măsura se va realiza cu respectarea prevederilor relevante stabilite în acordurile europene şi va contribui la punerea în aplicare a politicilor comunitare, în special a celor referitoare la protejarea si îmbunătăţirea stării mediului. 
 ARTICOLUL6 
 Proprietatea intelectuală 

 Beneficiarul şi autoritatea responsabilă cu implementarea, menţionată la pct. 3 din anexa nr. I, se vor asigura în ceea ce priveşte obţinerea tuturor drepturilor de proprietate intelectuală pentru studii, schiţe, planuri, publicitate şi pentru alte materiale elaborate în legătură  cu planificarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea măsurii. Aceştia vor garanta accesul şi dreptul de a utiliza astfel de materiale de către Comisie sau de către orice alt organism ori persoană delegată de Comisie. Comisia va utiliza aceste materiale numai în scop propriu. 

 ARTICOLUL? 
 Permise si autorizaţii 

 Orice tipuri de permise şi/sau autorizaţii necesare pentru implementarea măsurii trebuie să fie eliberate de autorităţile competente ale Beneficiarului, la timp şi în conformitate cu legislaţia naţională. 

 ARTICOLUL 8 
 Condiţii specifice referitoare la măsură 

 Fără a se aduce atingere condiţiilor generale stipulate în anexa nr. III, asistenţa financiară nerambursabilă acordată din partea Comunităţii se află sub rezerva următoarelor condiţii: 

    1.  Condiţia privind evaluările şi situaţia activelor:  Comisia îşi rezervă dreptul de a revizui valoarea asistenţei pentru ISPA stabilită la art. 3, dacă în termen de 5 ani de la data finalizării lucrărilor, condiţiile de exploatare (tarife, venituri, etc.) diferă în mod semnificativ faţă de evaluările iniţiale făcute pentru stabilirea nivelului asistenţei financiare nerambursabile şi/sau există o modificare substanţială care:     a)  afectează natura exploatării sau condiţiile de implementare ori conferă unui organism public sau privat un avantaj nejustificat, şi     b)  	rezultă fie din modificarea formei de proprietate asupra oricărei părţi a infrastructurii finanţate, fie din încetarea sau modificarea esenţială a aranjamentelor de exploatare.  Ţara beneficiară va informa Comisia asupra oricărei modificări şi se va solicita acordul prealabil din partea Comisiei pentru aceste modificări.       2.  Condiţia privind viabilitatea:  Asistenţa financiară nerambursabilă a Comunităţii pentru această măsură este acordată sub rezerva punerii la dispoziţie de către autorităţile responsabile a unor resurse suficiente pentru asigurarea exploatării eficiente şi întreţinerii activelor.     3.  Condiţiile care trebuie îndeplinite înaintea plăţii celei de-a doua tranşe a avansului, ca o completare la condiţia specificată la paragraful (4) al art. 4:     (a)  	A fost semnat un acord de împrumut cu BERD în vederea cofinanţării investiţiilor incluse în măsură;     (b)  Au fost prezentate dovezi că amplasamentele destinate noului depozit de deşeuri şi celor două  ,,puncte ecologice de colectare" sunt disponibile;     (c)  	A fost numit un manager de proiect şi a fost înfiinţată o Unitate de Implementare a Proiectului (UIP), conform termenilor de referinţă acceptaţi de către Comisie.       4.  Condiţiile prevăzute pentru plata finală:   
    (a)  A fost realizat un sistem de management al mediului pentru judeţul Bacău;     (b)  	A fost elaborat Planul de Gospodărire şi Studiul de Fezabilitate pentru faza a II-a a investiţiei, privind managementul deşeurilor solide în judeţul Bacău.   

 ARTICOLUL9 

 Prevederile privind implementarea măsurii, cuprinse în anexele la prezentul memorandum de finanţare, fac parte integrantă din acesta. 
 Nerespectarea condiţiilor şi prevederilor referitoare la implementare va fi tratată de către Comisie conform procedurii stipulate în secţiunea aVIII-a din anexa nr. III.1. 

 ARTICOLUL 10 

 Textul autentic al acestui memorandum de finanţare este prezentul document, semnat mai jos. 
  
 Semnat la Bucureşti, la 1 O  martie 2006 
 şi la Bruxelles, 
 la 22 noiembrie 2005 
  
 Pentru Beneficiar, 
 Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Ministrul Finanţelor Publice 
 Pentru Comunitate, 
 Graham Meadows Director General 
  

     
     
 *) 

 *) Anexa nr. III la prezentul memorandum se regăsește la pag. 17—73. 
 ANEXA nr.I 

 Descrierea măsurii 
 Managementul integrat al deşeurilor În municipiul Bacău  şi  În zonele Învecinate, Judeţul Bacău, România 
  
 Codul măsurii: 2004/RO/16/P/PE/007 

    1.  DENUMIREA MĂSURII  ,,Managementul integrat al deşeurilor în municipiul Bacău şi în zonele învecinate"       2.  AUTORITATEA CARE PREZINTĂ CEREREA  (Coordonator Naţional ISPA)      2.1.  Denumirea:  Ministerul Finanţelor Publice  Dl. Istvan Jakab, Secretar de Stat, Ministerul Finanţelor Publice     2.2.  Adresa:    Strada Apolodor nr.17, Sector 5, Bucureşti, România       3.  AUTORITATEA RESPONSABILĂ CU IMPLEMENTAREA  (conform celor definite în secţiunea II (2) din anexa nr. III.2)      3.1.  Denumirea:  Oficiul de Plăţi şi Contractare PRARE, Ministerul Finanţelor Publice     3.2.  Adresa:    Bd. Mircea Vodă nr. 44, Sector 3, Bucureşti, România  în cooperare cu :       3.3.  Denumirea:     3.4.  Adresa:  Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor  Bd. Libertăţii, nr. 12, Sector 5, Bucureşti, România       4.  	BENEF1CIARUL FINAL  (în cazul în care este un alt organism decât autoritatea menţionată la pct. 3)      4.1.  Denumirea:     4.2.  Adresa:  Consiliul Local Bacău  Calea Mărăşeşti nr. 6, Bacău, România         5.  LOCALIZAREA     5.1.  Ţara beneficiară:     5.2.  Regiune:    România  Regiunea Nord-Est, Judeţul Bacău       6.  DESCRIEREA       6.1.  Generalităţi  Proiectul, localizat în partea de est a judeţului Bacău, acoperă municipiul Bacău şi 18 comune situate în împrejurimile municipiului Bacău. Municipiul Bacău este situat pe malul drept al râului Bistriţa, la 9,6 km în amonte de confluenţa Bistriţei cu Siretul. Măsura va deservi 275.000 de persoane, aproximativ 40% din populaţia judeţului. Municipiul Bacău are 175.000 locuitori. Cele 18 comune includ 91 de sate.  În prezent, managementul deşeurilor solide în municipiul Bacău nu se face într-un mod durabil în ceea ce priveşte protecţia mediului. Acesta nu îndeplineşte nici cerinţele Directivelor sau Regulamentelor comunitare şi nici pe cele ale legislaţiei româneşti. Acest aspect se referă în special la practicile existente de depozitare a deşeurilor. În comune, deşeurile sunt depozitate în 55 mici depozite necontrolate. Depozitul actual de deşeuri, care deserveşte municipiul Bacău, a fost construit în 1970 şi nu se conformează standardelor de mediu sau de sănătate. Nu există controlul accesului, practica căutării în gunoaie este frecventă, iar depozitul este afectat permanent de incendii, intensificând astfel poluarea aerului şi riscurile pentru sănătate. Depozitul este administrat de personalul Departamentului de Salubrizare al municipiului Bacău.  În prezent, colectarea organizată a deşeurilor este limitată la nivelul municipiului Bacău, în timp ce în sate este aproape inexistentă. În oraşul Bacău, o schemă pilot pentru colectarea selectivă a deşeurilor menajere a fost stabilită în 2004. Altfel, reciclarea deşeurilor menajere nu se realizează sub nici o altă formă.  Proiectul reprezintă prima etapă a unei investiţii la nivel de judeţ ce urmăreşte stabilirea unui sistem de management integrat al deşeurilor solide ce va respecta Directivele Uniunii Europene şi legislaţia românească. Acesta este compatibil cu Planul Naţional de Management al Deşeurilor (PNMD) care prevede un sistem regional de management al deşeurilor, la nivel judeţean. Managementul deşeurilor solide în municipiul Bacău va face parte din Planul Regional de Management al Deşeurilor pentru regiunea ăNord-Est", care va fi finalizat în 2006. Necesităţile identificate în judeţul Bacău vor fi abordate în cadrul a două faze. Cele urgente vor fi acoperite în cadrul investiţiilor actuale (Faza I). Următoarele necesităţi identificate în planul de management al deşeurilor la nivel judeţean vor fi abordate în faza a II-a a măsurii, o dată ce Planul Regional de Management al Deşeurilor va fi finalizat. Printre altele, faza a Il­ a a măsurii va fi destinată închiderii tuturor depozitelor necontrolate şi extinderii sistemului de management al deşeurilor solide la nivelul întregului judeţ. În cadrul subcomponentei de Asistenţă tehnică a prezentei măsuri vor fi elaborate un Plan de Gospodărire şi un Studiu de Fezabilitate pentru investiţiile viitoare identificate.     6.2.  Componentele măsurii  În cadrul prezentei măsuri ISPA sunt incluse următoarele componente:  Componenta 1: Închiderea depozitului de deşeuri al municipiului Bacău  Depozitul existent este în exploatare de 35 de ani. Se estimează că volumul său de umplere este de aproximativ 1,75 milioane m 3  şi acoperă o suprafaţă de 7,5 ha. Închiderea depozitului va fi proiectată şi realizată astfel încât să se asigure stabilitatea pe termen lung şi eliminarea incendiilor localizate la adâncime. Pentru a minimiza infiltrarea apei, depozitul va fi acoperit cu un sistem de captare a apelor pluviale şi se vor lua măsuri pentru controlul şi extragerea levigatului contaminat. O staţie de levigat va trata atât levigatul cât şi apa subterană contaminată, înainte ca acestea să ajungă în staţia de epurare a apelor uzate. Ca parte a închiderii depozitului, terenul adiacent va fi investigat pentru a se asigura lipsa  riscurilor legate de migrarea gazului provenit de la acesta. Puţuri de gaz şi pentru control vor fi instalate pentru a diminua orice risc de infiltrare a gazului şi pentru a ventila şi arde gazul care se află la concentraţie de ardere. Asistenţa tehnică inclusă în măsura propusă va realiza investigaţiile necesare pentru finalizarea programului de închidere a depozitului. Costurile necesare pentru monitorizarea depozitului de-a lungul perioadei de reabilitare vor fi incluse în baza de cost pentru calcularea tarifelor şi taxelor de utilizare a depozitului de deşeuri.    Componenta 2: Închiderea depozitelor necontrolate din localităţile rurale    Depozitele necontrolate din cadrul localităţilor rurale prezintă o mare variabilitate în ceea ce priveşte caracterul, mărimea şi impactul asupra mediului. Asistenţa tehnică a acestei măsuri va realiza o clasificare a riscului generat de cele 55 de depozite necontrolate şi va finaliza măsurile de remediere pentru fiecare depozit. Abordarea va fi diferită, incluzând transportarea deşeurilor la noul depozit ecologic şi refacerea amplasamentelor fostelor depozite sau acoperirea lor cu un strat de lm de argilă şi sol pentru refacere. Pentru amplasamentele care prezintă în momentul de faţă un risc semnificativ pentru mediu este posibil să fie necesare măsuri speciale, inclusiv geo-textil de separaţie, eliminarea gazului şi drenajul apei.    Componenta 3: Construcţia noului depozit de deşeuri    Un nou depozit, la standarde comunitare, va fi realizat ăla suprafaţă", adică deasupra nivelului solului. Reducerea poluării apei subterane cu levigat este realizată prin asigurarea integrităţii sistemului de căptuşeală a depozitului, ale cărui specificaţii vor fi în conformitate cu cerinţele Directivei UE pentru depozitare. Prima celulă va acoperi o suprafaţă de 5 ha, suprafaţa totală prevăzută pentru depozit fiind de 32 ha. Aceasta permite construirea nu numai a infrastructurii auxiliare şi a altor facilităţi, dar şi a unor noi celule în momentul în care depozitul va fi extins, în cadrul etapei a doua a proiectului de management integrat al deşeurilor, pentru întreg judeţul. Depozitul va fi echipat cu sistem de management al levigatului, inclusiv drenaj bazal, sistem de îndepărtare a levigatului şi staţie de tratare a acestuia. Levigatul va fi tratat înainte de a fi descărcat în sistemul de canalizare. De asemenea, depozitul va fi echipat cu un sistem de management al gazului, incluzând sonde de colectare şi sistem de ardere. O staţie de compostare va fi dezvoltată la depozitul de deşeuri. Staţia va fi folosită pentru a trata deşeurile organice colectate selectiv din parcuri, grădini şi pieţe agroalimentare. Un mic laborator va fi realizat pentru a testa mostrele de compost. Măsura prevede şi facilităţi pentru sortarea şi depozitarea materialelor reciclabile uscate.    Echipamentul operaţional va include un compactor, un buldozer şi un încărcător frontal. Depozitul de deşeuri va fi echipat şi cu un concasor mobil de ciment.    Componenta 4: Colectarea deşeurilor în municipiul Bacău    În momentul demarării măsurii se vor colecta toate deşeurile solide din Municipiul Bacău. Schema de colectare existentă, cu puncte de colectare comunală va fi extinsă prin adăugarea a 500 de grupuri a câte 3 containere de 1,1 m 3  de culori diferite, destinate colectării hârtiei, sticlei şi plasticului. În cadrul măsuriii, vor fi fumizate pentru gospodăriile individuale 13.OOO de euro-pubele. Măsura mai include achiziţionarea a două vehicule pentru colectarea deşeurilor vegetale şi trei vehicule pentru curăţenia stradală. Pentru municipiul Bacău este inclusă în măsură o schemă pilot de compostare la sursă, cu asigurarea a 2.000 de pubele de compost. În plus, măsura prevede înfiinţarea a două centre de reciclare (puncte ecologice de colectare) în Bacău, pentru deşeurile reciclabile, pentru deşeurile voluminoase şi pentru deşeurile menajere periculoase. Un camion de colectare a deşeurilor periculoase va fi fumizat în cadrul măsurii.  Componenta 5: Colectarea deşeurilor în localităţile rurale    În cadrul măsurii, va  fi  dezvoltat un sistem de puncte de colectare comunală care va include şi separarea deşeurilor reciclabile uscate. Punctele de colectare vor conţine fiecare câte un container de 4 m 3  şi un set de 3 containere pentru colectarea selectivă. Asistenţa tehnică din cadrul măsurii va determina mărimile si locaţiile exacte ale acestora, pe baza condiţiilor locale, cum ar  fi  populaţia deservită şi distanţa faţă de punctul de colectare cel mai apropiat. Au fost stabilite trei rute de colectare, fiecare deservită de câte două vehicule, un vehicul compactor pentru colectarea deşeurilor reziduale şi un vehicul standard de colectare a deşeurilor reciclabile uscate.    Schema pilot de compostare individuală va acoperi şi zona rurală. În acest scop vor fi fumizate 3.000 de pubele de compost, însoţite de instrucţiunile de folosire necesare.    Componenta 6: Asistenţă tehnică şi supervizare    Sprijinirea municipalităţii în implementarea şi operarea măsurii va cuprinde:       a)  Realizarea investigaţiilor detaliate ale amplasamentelor în cazul celor 55 de depozite necontrolate aflate în aria măsurii;     b)  Documentele de licitaţie pentru lucrări şi achiziţia de echipamente (dosare de licitaţie şi elaborarea criteriilor de evaluare a ofertelor, asistenţă la evaluarea ofertelor);     c)  Supervizarea lucrărilor (funcţia de Inginer FIDIC, inclusiv sprijin acordat Consiliului Local pentru verificarea şi acceptarea proiectului realizat de contractor şi asigurarea implementării adecvate a lucrărilor);     d)  Întărirea  instituţională (capacitatea  Unităţii  de  Implementare  a Proiectului  de a pregăti, implementa şi monitoriza proiecte finanţate din surse internaţionale, dezvoltate cu precădere în domeniul colectării selective a deşeurilor, sortării la sursă şi reciclării);     e)  Publicitatea proiectului (publicitatea contribuţiei comunitare la măsura ISPA);     f)  	Asistenţă pentru dezvoltarea proiectului de investiţii şi pregătirea aplicaţiei pentru faza a II-a a sistemului de management al deşeurilor la nivel judeţean (Plan de Gospodărire, Studiu de Fezabilitate, Aplicaţie);     g)  	Sprijinirea Unităţii de Implementare a Proiectului în implementarea sistemelor de colectare selectivă în mediul urban (inclusiv analiza opţiunilor pentru amplasamentul staţiei de sortare) şi în zonele rurale, cât şi în pregătirea activităţilor de conştientizare a publicului cu privire la măsură, în mod special o campanie de conştientizare a publicului concentrată pe minimizarea cantităţii de deşeuri, colectarea selectivă şi sortarea la sursă;     h)  	Sprijinirea municipalităţii Bacău în proiectarea şi realizarea unui sistem de management al mediului (SMM), cu o abordare sistematică în planificarea, controlul, evaluarea şi îmbunătăţirea eforturilor organizaţiilor, companiilor şi operatorilor implicaţi în protecţia mediului, precum şi în stabilirea procedurilor de implementare şi coordonare.     i)  Pregătirea termenilor de referinţă pentru Asistenţa tehnică pentru parteneriatul public-privat (PPP).    Componenta  7:  Asistenta Tehnică pentru parteneriatul public-privat (PPP)     a)  Stabilirea tarifelor şi a modului de colectare a acestora. Asistenţa tehnică va examina, revizui şi îmbunătăţi un sistem adecvat de tarifare şi de colectare a tarifelor. Politica tarifară va respecta principiul ăpoluatorul plăteşte" şi va asigura suportabilitatea tarifelor;     b)  	Implementarea parteneriatului public-privat (PPP): Asistenţa tehnică va pregăti documentaţia de precalificare şi de licitaţie, inclusiv formatul contractelor PPP, pentru selectarea operatorilor pentru contractele PPP de colectare şi respectiv, de exploatare a depozitului de deşeuri. Asistenţa tehnică va pregăti şi anexele acestor contracte care vor stabili nivelul standardelor tehnice şi de lucru pentru contractele PPP de colectare şi respectiv de exploatare a depozitului de deşeuri. Asistenţa tehnică va monitoriza selectarea operatorilor competenţi, proces care va respecta principiul competiţiei deschise şi corecte şi se va desfăşura în condiţii de transparenţă totală. În legătură cu pregătirile pentru parteneriatul public-privat, Asistenţa tehnică în colaborare cu părţile implicate vor aborda problema obligaţiilor şi responsabilităţilor reciproce.    6.3 Aranjamentele pentru parteneriatele public-privat (PPP)    Ca urmare a analizei opţiunilor relevante pentru parteneriatul public-privat (PPP), inclusiv a aspectelor juridice, municipalitatea Bacău a optat pentru încheierea a două contracte de concesiune, unul pentru colectarea şi transportarea deşeurilor şi altul pentru exploatarea depozitului. Opţiunea aleasă prevede o perioadă de maximum 8 ani pentru colectarea deşeurilor şi de maximum 20 de ani pentru managementul depozitului de deşeuri, în conformitate cu legislaţia naţională. După implementarea măsurii, urmând cerinţele Comisiei Europene privind achiziţiile, municipalitatea va licita contractele de concesiune pentru operatorul depozitului si pentru operatorul responsabil de colectare.  Operatorul depozitului va fi responsabil pentru exploatarea şi gestionarea depozitului ecologic de deşeuri. Operatorul sistemului de colectare va fi responsabil pentru operarea şi gestionarea colectării şi transportului de deşeuri, inclusiv al celor două puncte ecologice de colectare şi al facilităţilor de sortare.  Procesul de selectare va respecta principiul competiţiei deschise şi corecte şi va avea loc în condiţii de transparenţă totală şi cu atragerea numărului maxim de potenţiali ofertanţi. Asistenţa tehnică se va asigura totodată, că toate problemele legate de concurenţă/ajutoare de stat, care ar putea apărea, vor fi soluţionate în concordanţă cu cele mai bune practici utilizate în prezent şi respectând prevederile legislaţiei în domeniu. O atenţie specială trebuie acordată principiilor referitoare la ajutoarele de stat, care ar putea afecta contractele de concesiune previzionate, în concordanţă cu legislaţia comunitară.         7.  OBIECTIVE      7.1  Obiectivul măsurii  Obiectivul general al măsurii este dezvoltarea unui sistem integrat eficient şi rentabil de management al deşeurilor, care să asigure protecţia mediului în zona acoperită de măsură şi care să îndeplinească cerinţele legislaţiei naţionale în domeniul managementului deşeurilor şi cerinţele Regulamentelor şi Directivelor comunitare.  Obiectivele specifice ale sistemului propus sunt:  protecţia mediului şi a sănătăţii umane, prin închiderea şi refacerea depozitului existent şi a celor 55 de depozite necontrolate, precum şi construirea unui depozit nou la standarde comunitare;  extinderea colectării deşeurilor solide din municipiu, astfel încât să se ajungă la colectarea aproape integrală în 2011;  introducerea şi extinderea sistemelor de colectare selectivă a deşeurilor în scopul promovării reciclării deşeurilor organice şi a celor provenite din ambalaje, în concordanţă  cu cerinţele naţionale ş1 cu cele comunitare, precum ş1 reducerea ponderii de deşeuri destinate depozitării.  De asemenea, proiectul:     a)  va întari capacitatea tehnică şi managerială în Bacău în ceea ce priveşte implementarea şi operarea unei măsuri de deşeuri finanţate din surse internaţionale;     b)  	va sprijini autorităţile locale în realizarea unei strategii eficiente în ceea ce priveşte tarifele, facturarea si colectarea acestora; şi     c)  va creşte gradul de conştientizare locuitorilor privind beneficiile rezultate din măsură, din diminuarea cantităţii de deşeuri, din colectarea selectivă şi din reciclarea deşeurilor.       7.2  .  Indicatori de performanţă      Indicatorii de performanţă pentru măsură sunt următorii:     Indicator de performanţă    Înainte de măsura ISPA    După implementarea măsurii ISPA      Depozitarea deşeurilor solide în depozite ecologice în conformitate cu Directiva nr. 99/271/CE    Nu este în conformitate (populaţie deservită de facilitaţi ne-conforme)      Este în conformitate, pentru 100% din aria măsurii      Monitorizarea mediului    Nu    Da      Colectare selectivă la sursă    Sub formă de proiect pilot în municipiul Bacău    În întreaga arie a măsurii      Facilităţi de compostare    Nu    Da          8.  PROGRAMUL DE LUCRU  Programul orientativ de lucru este următorul:     Categoria de lucrări    Licitare    Semnarea contractului    Finalizare      Asistenţa tehnică    decembrie 2005    iunie 2006    mai 2010      Închiderea depozitului de deşeuri existent şi a celor 55 de depozite necontrolate ; construcţia noului depozit de deşeuri, construcţia staţiei de sortare şi compostare şi a punctelor ecologice de colectare (FIDIC Roşu)    noiembrie 2006    aprilie 2007    mai 2010      Achiziţie de echipamente    septembrie 2007    februarie 2008    mai 2009      Asistenţa tehnică pentru parteneriatul public-privat (PPP)    iunie 2007    decembrie 2007    mai 2008      Asistenţa tehnică pentru evaluatori independenţi    decembrie 2005    aprilie 2006    aprilie 2007        9.  ANALIZA ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ COST- BENEF1CIU  Măsura implică o serie de beneficii economice, sociale şi de mediu importante, deşi nu a fost posibilă cuantificarea integrală a tuturor acestor beneficii. Cu o rată de actualizare de 5%, VAN (valoare actuală netă) este de 2.950.851, iar RER (rata economică de rentabilitate) a fost calculată la 7 %.     10.  PRINCIPALELE ELEMENTE ALE ANALIZEI F1NANCIARE  Analiza financiară a măsurii a fost realizată pentru a se asigura viabilitatea şi nivelul de suportabilitate. Următoarele premise şi estimări stau la baza analizei financiare:  programul de investiţii propus în valoare de 20 milioane euro (18,5 milioane euro dacă se exclud cheltuielile neprevăzute), finanţat în procent de 75% prin asistenţă financiară nerambursabilă ISPA şi în procent de 25% printr-un împrumut BERD;  în sistemul actual, locuitorii municipiului Bacău plătesc o taxa de 1,11 euro/persoană/lună pentru serviciile de colectare a deşeurilor, în timp ce companiile plătesc un tarif dublu/angajat;  tarifele prevăzute pentru anul 2010 în zona măsurii sunt: 1,82 euro pentru oraşul Bacău şi 1,27 euro pentru sate;  tarifele nu depăşesc 1% din media anuală a veniturilor nete, în zonele rurale şi 1,3% în municipiul Bacău;  tarifele sunt calculate pe baza recuperării integrale a costurilor;  profiturile rezultate din vânzarea produselor secundare sunt introduse în măsură;  producţia zilnică de deşeuri menajere în 2005 este de 0,75 kg/locuitor, în municipiul Bacău şi 0,4 kg în zonele rurale şi va atinge în 2035, după creşterea gradată, valoarea de 1,1 kg/locuitor şi respectiv 0,6 kg/locuitor;  pe baza acestor ipoteze, modelul financiar pentru măsură oferă următoarele rezultate:      VFAN      RIRF       Înainte de măsura ISPA    -10,7 milioane euro    Valoare negativă      După implementarea măsurii ISPA    0,65 milioane euro    1,6%       Evaluarea necesitaţilor financiare indică faptul că o rată da asistenţei ISPA de 75% este adecvată.       11.  ANALIZA IMPACTUL Ul ASUPRA MEDIULUI    Măsura cade sub incidenţa Anexei II a Directivei Consiliului nr. 85/337/CEE, amendată prin Directiva nr. 97/11/CE. O evaluare completă a impactului asupra mediului a fost realizată conform  cerinţelor Directivei Consiliului nr. 85/337/CEE amendată prin Directiva nr. 91/11/CE. Acordul de mediu a fost emis de către Agenţia de Protecţie a Mediului. Evaluarea impactului asupra mediului a fost realizată. Autorităţile de mediu şi publicul vizat au fost consultaţi.     12.  COSTURI ŞI ASISTENŢĂ (în euro)       A.  Defalcarea orientativă a costurilor pe tipuri de cheltuieli     Articol    Costuri totale (euro)    Costuri ne- eligibile (euro)    Total costuri eligibile (euro)      Cheltuieli de planificare/proiectare    o    o    o      Achiziţionarea terenului    o    o    o      Pregătirea şantierului    500.000    o    500.000      Lucrări principale    8.760.000    o    8.760.000      Instalaţii si utilaje    5.540.000    o    5.540.000      Asistenţa tehnică    2.760.000    o    2.760.000      Supervizare şi implementare    850.000    o    850.000      Publicitate    40.000      40.000      Cheltuieli neprevăzute(< 10%)    1.500.000    o    1.500.000      Evaluatori independenţi (parte  din  AT)    50.000    o    50.000      Dobânda pe perioada construcţiei    500.000    500.000    o      TOTAL    20.500.000    500.000    20.000.000        B.  Defalcarea orientativă a costurilor eligibile pe componente (euro)       Descriere    Principalele lucrări    Instalaţii şi utilaje    Asistenţă Tehnică    Cost total      Închiderea depozitului de deşeuri al municipiului Bacău    1.630.000    230.000      1.860.000      Închiderea depozitelor necontrolate din zonele rurale    1.170.000        1.170.000      Construcţia noului depozit de deşeuri    5.450.000    2.455.000      7.405.000      Colectarea deşeurilor în Bacău    150.000    1.525.000      1.675.000      Colectarea deşeurilor în zonele rurale    860.000    1.330.000      2.190.000      Asistenţa tehnică        3.700.000    3.700.000      Total fără cheltuieli neprevăzute    9.260.000    5.540.000    3.700.000    18.500.000      Cheltuieli neprevăzute, mai mici de 10% din costurile eligibile    945.000    555.000      1.500.000      Total inclusiv cheltuieli neprevăzute    10.205.000    6.095.000    3.700.000    20.000.000          Cost total  20.500.000    Contribuţia sectorului privat       -  o    Cheltuieli neeligible       , -   500.000    Total cheltuieli eligibile  20.000.000    Asistenţa ISPA    15.000.000    Rata asistenţei  %         -  75      Rata asistentei:     75%     13.  IMPLICAREA INSTITUŢIILOR FINANCIARE INTERNAŢIONALE (IFI)  Cofinanţarea măsurii va fi asigurată printr-un împrumut de la BERD.    BERD si-a exprimat acordul de principiu să asigure partea de cofinanţare (5.000.000 euro) prin acordarea unui împrumut Municipiului Bacău, cu prevederea ca împrumutul să fie transferat noului operator printr­ un contract de delegare de servicii pe termen lung.  BERD a acordat deja un împrumut către RAGC Bacău pentru cofinanţarea măsurii 2002/R0/16/P/PE/018  ,,Îmbunătătirea sistemelor de alimentare cu apă, colectarea şi epurarea apelor uzate în municipiul Bacău". O misiune de evaluare comună a Comisiei Europene şi a BERD a fost organizată în iunie 2005.       14.  CONDITII SPECIFICE REFERITOARE LA MĂSURĂ  Vezi art. 8 din memorandumul de finanţare.     15.  PLANUL DE ACHIZIŢII   

 Lucrările vor fi implementate în conformitate cu planul de achiziţii provizoriu prezentat în anexa nr.I.a. 

 Având în vedere faptul că BERD asigură cofinanţarea, conform Titlului V al Regulamentului Financiar, o derogare de la procedurile de licitaţie este autorizată pentru Contractul nr. 2 (Achiziţie de echipamente) şi Contractul nr. 3 (Asistenţa tehnică pentru PPP), în concordanţă cu prevederile Regulamentului Cosiliului (CE) nr. 1267/99 din 21 iunie 1999, care stabileşte Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare, amendat prin Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2382/2001. În ceea ce priveşte aceste componente ale proiectului, participarea ţărilor terţe la invitaţiile de ofertare şi contractare este autorizată. Cheltuielile realizate în concordanţă cu procedurile BERD corespunzătoare, îndeplinind regulile ISPA de eligibilitate, vor fi folosite în calcularea cheltuielilor eligibile totale pentru aceste măsuri. 
 Pentru contractul de lucrări vor fi utilizate condiţiile contractuale FIDIC Roşu . 
 ANEXA nr. I.a 
 Plan de achizitii provizoriu 

    Licitatia nr.    Descrierea lucrărilor şi a serviciilor ce trebuie contractate    Tipul contractului (lucrări, achiziţii sau servicii)    Luna prevăzută pentru lansarea licitaţiei  (luna/ anul)    Rata de rambursare a facturilor aferente contractului specificat      1    Închiderea depozitului de deşeuri existent şi a celor 55 de depozite necontrolate, construcţia noului depozit de deşeuri, construcţia staţiei de sortare şi compostare şi a punctelor ecologice de colectare      Lucrări  (PRAG şi FIDIC  Roşu)      noiembrie 2006      75%      2*    Achiziţie de echipamente    Achiziţii    septembrie 2007    75%      3*    Asistenţă tehnică pentru PPP    Servicii    iunie 2007    75%      mai multe    Contracte de Asistentă tehnică (AT, supervizare, evaluatori)    Servicii (Contracte Cadru)    decembrie 2005    75%    
 *  acest contract va urma regulile de achiziţie BERD  
 Condiţiile specifice pentru acordarea contractelor vor fi disponibile în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene şi/sau pe internet. 
 184 

 ANEXA nr.  Il  


 PLAN FINANCIAR (pe baza sumelor  angajate din bugetul  UE) 

 Titlul  măsurii:  
  
 Măsura  ISPA  nr. 
 Managementul integrat al  deşeurilor  în  Bacău  şi în zonele învecinate 
  
 2004/R 0I16  /P  /PE/007  

 Euro 
    Anul    Cost  total     Costuri  neeligibile     Costuri eligibile      Total    lSPA    Autorităţi  naţionale       Administraţia  centrală     Autorităţi regionale    Autorităţi locale      Altele        1  =2+3    2    3    =5+7+8+9+10    4 (%)  :=:3/  l    5    6 (%)  =5/3    7    8    9    10      2000    -    -    -    -    -      -    -    -    -      2001    -    -    -    -    -      -    -    -    -      2002    -    -    -    -    -      -    -    -    -      2003    -    -    -    -    -      -    -    -    -      2004    -    -    -    -    -      -    -    -    -      2005    16.000.000    -    16.000.000    100    12.000.000    75    -    -    4.000 . 000    -      2006    4.000.000    -    4.000.000    100    3.000.000    75    -    -    1.000.000    -      nedefalcat  pe  ani       500.000    500.000      -      -      -    o      -      -      -    -      Total    20.500.000    500.000    20.000.000    98    15.000.000    75      -    5.000.000    -    
    Tmprumut de la  IFI *   11  12        (%)  =I 1/   I      -    -      -    -      -    -      -    -      -    -      4.000.000    25      I . OOO.OOO    25        -      -      5.000.000    24    
 	 
  
 *BERD 
 Măsura ISPA nr. 2005/RO/16/P/PE/001 

 MEMORANDUM DE FINANŢARE 

 între Comisia Europeană  şi  Guvernul României 

 privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instnunentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentrn măsura 
  
 "Managementul integrat al deşeurilor solide în judeţul Argeş, România" 

 MEMORANDUM DE FINANŢARE 

 Comisia Europeană, denumită în continuare "Comisia", acţionând în numele şi pentru Comunitatea Europeană, denumită în continuare "Comunitatea", reprezentată prin dl. Graham Meadows, Director General pentru Politici Regionale, 
 pe de o parte şi 
 Guvernul României, denumit în continuare "Beneficiarul", pe de altă parte, 
  
 AU CONVENIT URMĂTOARELE: 

 ARTICOLUL  1  
  
 Măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată şi finanţată din resursele bugetare ale Comunitătii, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul memorandum. Măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată cu respectarea condiţiilor generale prevăzute în anexa la Acordul cadru semnat între Comisie şi Beneficiar, completat cu prevederile prezentului memorandum şi ale anexelor la acesta. 

 ARTICOLUL 2 
 Identificarea măsurii 

 Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare va contribui, sub forma asistenţei financiare nerambursabile, la finanţarea următoarei măsuri, descrise în anexa nr. I: 

  Numărul măsurii:    2005/RO/16!PIPE/001 
  Denumirea măsurii:   ,Managementul integrat al deşeurilor solide în judeţul Argeş" 
  Durata:          Data începerii:  data semnării memorandumului de finanţare de către Comisie 
 Data finalizării:  31 decembrie 2010  
  Localizarea:   Grupul:  
 Judeţul Argeş Regiunea Sud 
 ARTICOLUL 3 
 Angajamentul 

    1.  Cheltuielile publice sau echivalente maxime care vor fi luate în considerare pentru calcularea asistenţei financiare nerambursabile vor fi de 24.500.000 euro;     2.  Procentul corespunzător asistenţei acordate de către Comunitate pentru acastă măsură este fixat la 75% din totalul cheltuielilor publice sau echivalente,conform celor indicate în planul financiar din anexa nr. II;     3.  Valoarea maximă a asistenţei asigurate prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare este fixată la 18.375.000 euro;     4.  O sumă de 14.700.000 euro este angajată din bugetul pentru anul 2005 din linia bugetară 13.050101. Angajamentele privind tranşele ulterioare se vor baza pe planul financiar iniţial sau revizuit al măsurii, în funcţie de stadiul implementării măsurii şi de disponibilităţile bugetare.   

 ARTICOLUL 4 
 Plăţile 

    1.  	Asistenţa comunitară va acoperi plăţile referitoare la măsură, pentru care s-au făcut angajamente valabile din punct de vedere juridic de către Beneficiar şi pentru care s-a alocat în mod specific finanţarea necesară. Aceste plăţi trebuie să fie în legătură cu lucrările descrise în anexa nr.  I.      2.  Plăţile efectuate înainte de data semnării memorandumului de finanţare de către Comisie nu sunt eligibile pentru asistenţa acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare.     3.  Măsura descrisă în anexa nr. I şi plăţile efectuate de autoritatea responsabilă cu implementarea măsurii se vor încheia nu mai târziu de data de 31 decembrie 2010.  Raportul solicitat pentru efectuarea plăţii finale va fi înaintat în maximum 6 luni de la această dată.     4.  Plata în avans este fixată la 3.675.000 euro şi va fi transferată după cum urmează:   
 suma de 1.837.500 euro va fi plătită după semnarea prezentului memorandum de către Beneficiar; 
 diferenţa se va plăti după semnarea primului contract important de lucrări, precum ş1 după îndeplinirea condiţiilor specificate în paragraful 3 al art. 8. 

 ARTICOLUL 5 
 Respectarea dreptului şi politicilor comunitare 

 Măsura se va realiza cu respectarea prevederilor relevante stabilite în acordurile europene şi va contribui la punerea în aplicare a politicilor comunitare, în special a celor referitoare la protejarea şi îmbunătăţirea stării mediului. 
 ARTICOLUL 6 
 Proprietatea intelectuală 

 Beneficiarul şi autoritatea responsabilă cu implementarea, menţionată la pct. 3 din anexa nr. I, se vor asigura în ceea ce priveşte obţinerea tuturor drepturilor de proprietate intelectuală pentru studii, schiţe, planuri, publicitate şi pentru alte materiale elaborate în legătură cu planificarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea măsurii. Aceştia vor garanta accesul şi dreptul de a utiliza astfel de materiale de către Comisie sau de către orice alt organism ori persoană delegată de Comisie. Comisia va utiliza aceste materiale numai în scop propriu. 

 ARTICOLUL 7 
 Permise şi autorizaţii 

 Orice tipuri de permise şi/sau autorizaţii necesare pentru implementarea măsurii trebuie să fie eliberate de autorităţile competente ale Beneficiarului, la timp şi în conformitate cu legislaţia naţională. 

 ARTICOLUL 8 
 Condiţii specifice referitoare la măsură 

 Fără a se aduce atingere condiţiilor  generale  prevăzute  în anexa nr. III, asistenţa financiară nerambursabilă acordată din partea Comunităţii se află sub rezerva următoarelor condiţii: 

    1.  Condiţia privind evaluările şi situaţia activelor:  Comisia îşi rezervă dreptul de a revizui valoarea asistenţei pentru ISPA stabilită la art. 3, dacă în termen de cinci ani de la data finalizării lucrărilor, condiţiile de exploatare (tarife, venituri etc.) diferă în mod semnificativ  faţă  de evaluările iniţiale făcute pentru stabilirea nivelului asistenţei financiare nerambursabile şi/sau există o modificare substanţială care:     a)  afectează natura exploatării sau condiţiile de implementare ori conferă unui organism public sau privat un avantaj nejustificat, şi     b)   	 rezultă fie din modificarea regimului de proprietate asupra oricărei părţi a infrastructurii finanţate, fie  din  încetarea sau modificarea esenţială a aranjamentelor de exploatare.  Ţara beneficiară va informa Comisia asupra oricărei modificări şi va solicita acordul prealabil din partea Comisiei pentru aceste modificări.       2.  Condiţia privind viabilitatea:  Asistenţa financiară nerambursabilă a Comunităţii pentru această măsură este acordată sub rezerva punerii la dispoziţie de către autorităţile implicate a unor resurse suficiente pentru asigurarea exploatării şi întreţinerii eficiente a activelor.     3.  Condiţiile care trebuie îndeplinite înaintea plăţii celei de-a doua tranşe a avansului:     (a)  	A fost semnat un acord de împrumut cu BERD, pentru cofinanţarea investiţiilor incluse în această măsură;     (b)  	Au fost prezentate dovezi că amplasamentele destinate noului depozit de deşeuri, staţiei de transfer şi celor patru "puncte ecologice de colectare" sunt disponibile;     (c)  	A fost semnat un Act Adiţional la Acordul de Asociere pentru managementul deşeurilor solide în zona în care se va dezvolta măsura şi a fost înaintat spre a fi agreat de către Comisie.       4.  Condiţii prevăzute pentru plata finală:   
    (a)  A fost realizat un sistem de management al mediului pentru judeţul Argeş;     (b)  	A fost elaborat Planul de Gospodărire şi Studiul de Fezabilitate pentru faza a II-a a investiţiei, privind managementul deşeurilor solide în judeţul Argeş.   

 ARTICOLUL 9 

 Prevederile privind implementarea măsurii, descrise în anexele la prezentul memorandum de finanţare, fac parte integrantă din acesta. 
 Nerespectarea condiţiilor şi prevederilor privind implementarea va fi tratată de Comisie conform procedurii stipulate în secţiunea a VIII-a din anexa nr. III. I. 

 ARTICOLUL 10 

 Textul autentic al acestui memorandum de finanţare este prezentul document, semnat mai jos. 
  
 Semnat la Bucureşti, la 1O martie 2006 
 şi la Bruxelles, 
 la 29 noiembrie 2005 
  
 Pentru Beneficiar, 
 Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Ministrul Finanţelor Publice 
 Pentru Comunitate, Graham Meadows Director General 
  

     
     
 *) 

 *) Anexa nr. III la prezentul memorandum se regăsește la pag. 17—73. 
 ANEXA nr.I 

 Descrierea măsurii 
 Managementul integrat al deşeurilor solide În judeţul Argeş, România 

 Numărul măsurii: 2005/RO/16/P/PE/001 

    1.  DENUMIREA MĂSURII  "Managementul integrat al deşeurilor solide în judeţul Argeş, România"       2.  AUTORITATEA CARE PREZINTĂ CEREREA  (Coordonator Naţional ISPA)      2.1.  Denumirea:     2.2.  Adresa:  Ministerul Finanţelor Publice  Dl. Istvan Jakab, Secretar de Stat  Strada Apolodor nr.17, Sector 5, Bucureşti, România       3.   	AUTORITATEA RESPONSABILĂ CU IMPLEMENTAREA  (conform celor definite în secţiunea II (2)  din  anexa nr. 111.2)     3.1.  Denumirea:     3.2.  Adresa:  Oficiul de Plăţi şi Contractare PRARE, Ministerul Finanţelor Publice Bd. Mircea Vodă nr. 44, Sector 3, Bucureşti, România    în cooperare cu :       3.3.  Denumirea:     3.4.  Adresa:  Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor  Bd. Libertăţii nr. 12, Sector 5, Bucureşti, România.       4.  	BENEF1CIARUL F1NAL  (în cazul în care este un alt organism decât autoritatea menţionată la pct. 3)      4.1.  Denumirea:     4.2.  Adresa:  Consiliul Judeţean Argeş  Piaţa Vasile Milea nr. 1, Piteşti, România       5.  LOCALIZAREA     5.1.  Tara beneficiară: România     5.2.  Regiune:     Regiunea Sud, Judeţul Argeş       6.  DESCRIEREA     6.1.  Generalităţi    Măsura este localizată în partea centrală a României, în judeţul Argeş. Măsura ISPA acoperă cinci din cele opt zone identificate în judeţul Argeş şi va deservi 475.900 de persoane, aproximativ 73% din populaţia judeţului.  În prezent, managementul deşeurilor solide în judeţul Argeş nu se realizează într-un mod durabil, în ceea ce priveşte protecţia mediului. Acesta nu îndeplineşte nici cerinţele Directivelor şi Regulamentelor Uniunii Europene (UE) şi nici pe cele ale legislaţiei româneşti. Acest aspect se referă în particular la practicile existente de depozitare a deşeurilor, care se realizează în depozite necorespunzătoare. În prezent, colectarea şi transportul deşeurilor sunt realizate numai în zonele urbane ale judeţului Argeş (deservind 340.000 de locuitori), în timp ce în zonele rurale nu există servicii de salubrizare. În municipii şi oraşe serviciile legate de deşeurile solide se prestează de către companii specializate sau de către serviciile din cadrul primăriilor locale.  Depozitul care deserveşte în prezent municipiul Piteşti s-a dezvoltat într-o manieră necontrolată, începând din anul 1952 şi nu se conformează standardelor de mediu sau de sănătate. Există acumulări şi scurgeri de levigat semnificative din punct de vedere cantitativ şi în permanenţă apar fenomene de combustie spontană, care intensifică poluarea aerului şi riscurile pentru sănătate. Nu există un control al accesului la depozit, iar practica căutării în gunoaie este frecventă. Alte trei depozite municipale, existente în Câmpulung (6,35 ha), Mioveni (3,5 ha) şi Topoloveni (1,7 ha) nu respectă nici ele standardele de mediu.  Măsura reprezintă prima etapă a unei investiţii la nivel judeţean ce urmăreşte stabilirea unui sistem de management integrat al deşeurilor solide ce va respecta directivele Uniunii Europene şi legislaţia românească. Acesta este compatibil cu Planul Naţional de Management al Deşeurilor (PNMD) care prevede un sistem regional de management al deşeurilor la nivel judeţean. Managementul deşeurilor solide în judeţul Argeş va face parte din Planul Regional de Management al Deşeurilor pentru regiunea  ăSud", care va fi finalizat până în anul 2006. Necesităţile identificate în judeţul Argeş vor fi abordate în cadrul a două faze. Cele urgente vor fi acoperite în cadrul investiţiilor actuale (Faza I care acoperă cinci zone: Câmpulung, Rucăr, Mioveni, Piteşti, Topoloveni). Următoarele necesităţi identificate vor fi abordate în Faza a II-a a măsurii, o dată ce Planul Regional de Management al Deşeurilor va fi finalizat. Printre altele, Faza a II-a a măsurii va fi destinată extinderii sistemului de management al deşeurilor solide la nivelul întregului judeţ, cu cele trei zone ramase, respectiv Curtea de Argeş, Domneşti si Costeşti. În cadrul subcomponentei de Asistenţă tehnică a prezentei măsuri vor fi elaborate un Plan de Gospodărire şi un Studiu de Fezabilitate pentru investiţiile viitoare care vor fi identificate.       6.2.  Componentele măsurii    În cadrul acestei măsuri ISPA sunt incluse următoarele componente:    Componenta 1: Închiderea depozitelor de deşeuri Câmpulung, Mioveni, Topoloveni şi a depozitelor rurale necontrolate  Sistemul actual de depozitare a deşeurilor nu protejează mediul înconjurător datorită metodelor existente de depozitare a deşeurilor municipale, care sunt inadecvate, atât în cazul depozitelor urbane mai mari, cât şi în cazul depozitelor mai mici, necontrolate, din mediul rural. În cadrul acestei componente,  depozitele municipale Câmpulung, Mioveni, Topoloveni, cât şi toate depozitele rurale necontrolate din aria acoperită de măsură (din zonele Câmpulung, Piteşti, Mioveni, Topoloveni şi Rucăr) vor fi închise. Depozitele de la Câmpulung si Mioveni vor fi acoperite cu un sistem de protecţie proiectat adecvat, format din strat de argilă, strat geo-textil şi strat de difuzie a gazelor. Gazul va fi ars. Levigatul va fi colectat şi transportat la staţia de pre-epurare a levigatului. Depozitul de la Topoloveni, cât şi depozitele necontrolate rurale care sunt de dimensiuni reduse şi au în general stratul de deşeuri de circa 1 m grosime, vor fi închise, iar deşeurile deja depozitate vor fi transportate la noul depozit, în momentul deschiderii acestuia.  Componenta 2: Închiderea depozitului Albota şi dezvoltarea noului depozit  Închiderea depozitului existent la Albota va fi corelată cu realizarea noului depozit. Noul depozit va fi construit în imediata vecinătate a celui existent, una dintre celule suprapunându-se pe amplasamentul depozitului vechi. Capacitatea primei celule va fi de aproximativ 750.000 m 3  ,  fiind proiectată pentru o durată de folosire de 5 ani.  Colectarea şi epurarea gazului degajat şi a levigatului de la depozitul existent vor fi realizate împreună cu cele de la depozitul nou, în construcţie. Levigatul va fi epurat în staţia de pre-epurare a levigatului situată la depozitul de deşeuri. Gazul degajat va fi ars. Terenul adiacent amplasamentului va fi investigat pentru a avea certitudinea că nu există riscuri determinate de migrare a gazului.  Zona de utilităţi a noului depozit va include: staţia de ardere a gazului, bazin pentru levigat, staţie de pre-epurare a levigatului, staţie de compostare, loc pentru spălarea utilajelor, pod-basculă, clădire administrativă şi utilaje pentru depozit (buldozer, compactor, excavator, încărcător cu cupă frontală, concasor mecanic pentru deşeurile rezultate din construcţii).  Măsura prevede, de asemenea, facilităţi de sortare destinate sortării şi depozitării materialelor reciclabile uscate.  Dispozitivul  de reciclare  va fi amplasat fie  în apropierea  depozitului, fie într-o zonă industrială/comercială a oraşului. Asistenţă tehnică va avea sarcina realizării unei analize adecvate a opţiunilor de amplasament şi va decide amplasamentul staţiei de sortare.  Componenta 3: Colectarea deşeurilor în zonele urbane    Componenta fumizează containere şi pubele suplimentare pentru colectarea selectivă în zonele urbane. Astfel, sunt prevăzute euro-pubele de 120 1 pentru gospodăriile individuale, containere de 1,1 m 3  pentru populaţia care locuieşte la bloc şi grupuri de câte 3 containere pentru colectarea selectivă. Măsura include în plus amplasarea de centre de reciclare, "puncte ecologice de colectare" (două pentru oraşul Piteşti şi câte unul pentru Mioveni şi Câmpulung) şi centre de depozitare.  Măsura include o staţie-pilot pentru compostarea individuală, constând în 3.000 de unităţi individuale de compostare având 200 1 fiecare, care vor fi instalate în Piteşti. Pentru celelalte zone urbane au fost prevăzute zone speciale cu containere de 4 m 3 'pentru deşeurile biodegradabile.  Mai mult, vor fi achiziţionate trei vehicule pentru curăţenie stradală, trei vehicule pentru deşeurile periculoase şi patru vehicule pentru compost.  Zona Câmpulung, mai îndepărtată, va fi dotată cu o staţie de transfer de 3.000 m 2  .  Deşeurile colectate din Câmpulung vor fi încărcate în containere şi transportate la depozitul regional de la Albota. Deşeurile reciclabile vor fi transportate separat pentru reprocesare. Pentru deşeurile biodegradabile va fi fumizată în municipiul Câmpulung o staţie simplă de compostare cu şanţuri.  Componenta 4: Colectarea deşeurilor în zonele rurale  În zonele rurale va fi dezvoltat un sistem care va utiliza puncte comunale de colectare cu separarea deşeurilor reciclabile uscate. Fiecare punct comunal va conţine containere de 1,1 mc pentru deşeurile reziduale, un set de 3 containere de 1,1 mc pentru deşeurile reciclabile uscate şi un depozit pentru deşeurile reciclabile. În plus, fiecărei localităţi rurale i se va asigura un punct de colectare a deşeurilor reziduale, echipat cu containere de 1,1 mc. Fiecare din cele şase rute de colectare identificate în zonele rurale va fi deservită de două vehicule: un compactor pentru colectarea deşeurilor reziduale şi un vehicul de colectare pentru deşeurile reciclabile uscate deja separate. Schema pilot de compostare individuală, incluzând 2000 de pubele pentru compost, va acoperi zonele rurale din vecinătatea oraşului Piteşti. În celelalte zone rurale vor fi create zone speciale pentru compostarea deşeurilor biodegradabile, care vor include containere de 4 mc.  Componenta 5: Asistenţă tehnică şi supervizare    Sprijinirea municipalităţii în implementarea şi exploatarea proiectului va include:     a)  Documentele de licitaţie pentru lucrări şi achiziţia de echipamente (dosare de licitaţie şi elaborarea criteriilor de evaluare a ofertelor, asistenţă în evaluarea ofertelor). Asistenţa tehnică va acorda asistenţă pentru închiderea depozitelor de deşeuri existente şi pentru deschiderea noului depozit. Asistenţa tehnică va prevede şi va realiza într-un mod corespunzător controale operaţionale la noul depozit.     b)  	Supervizarea  lucrărilor  (funcţia  de  Inginer  FIDIC,  inclusiv  spnJln  acordat  Unităţii  de Implementare a Proiectului la verificarea şi acceptarea proiectului realizat de contractor, precum şi asigurarea implementării adecvate a lucrărilor);     c)  Întărirea  instituţională (capacitatea Unităţii de Implementare  a Proiectului de a pregăti, implementa şi monitoriza proiecte finanţate din surse internaţionale, dezvoltate cu precădere în domeniul colectării selective a deşeurilor, sortării la sursă şi reciclării);     d)  Publicitatea proiectului (publicitatea contribuţiei UE la măsura ISPA);     e)  	Asistenţă pentru dezvoltarea proiectului de investiţii şi pregătirea aplicaţiei pentru faza a II-a a sistemului de management al deşeurilor la nivel judeţean (Plan de Gospodărire, Studiu de Fezabilitate, Aplicaţie);     f)  	Sprijinirea Unităţii de Implementare a Proiectului în implementarea sistemelor de colectare selectivă. Aceasta va include planul detaliat pentru colectarea selectivă şi sortarea la sursă în zonele acoperite de proiect (inclusiv analiza opţiunilor pentru amplasamentul staţiei de sortare), precum şi dezvoltarea şi evaluarea unor zone-pilot de compostare în mediul urban şi rural. Această sarcină va include, de asemenea, pregătirea activităţilor de conştientizare a publicului cu privire la măsură, în mod special o campanie de conştientizare a publicului (inclusiv companiile comerciale) concentrată asupra minimizării cantităţii de deşeuri, colectării selective şi sortării la sursă.     g)  	Sprijinirea Consiliului Judeţean Argeş în proiectarea şi realizarea unui sistem de management al mediului (SMM), cu o abordare sistematică în planificarea, controlul, evaluarea şi îmbunătăţirea eforturilor organizaţiilor, companiilor şi operatorilor implicaţi în protecţia mediului, precum şi în stabilirea procedurilor de implementare şi coordonare.     h)  Pregătirea termenilor de referinţă pentru Asistenţa tehnică pentru parteneriatul public-privat (PPP).  Componenta 6: Asistenţa tehnică pentru parteneriatul public-privat (PPP)       a)  	Stabilirea tarifelor şi a modului de colectare a acestora. Asistenţa tehnică va examina, va revizui şi va îmbunătăţi un sistem adecvat de tarifare şi de colectare a tarifelor. Politica tarifară va respecta principiul "poluatorul plăteşte" şi va asigura suportabilitatea tarifelor.     b)  	Implementarea parteneriatului public-privat (PPP): Asistenţa tehnică va pregăti documentaţia de precalificare şi de licitaţie, inclusiv formele de contract PPP pentru selectarea operatorilor pentru contractele PPP de colectare şi respectiv, de exploatare a depozitului de deşeuri. Asistenţa tehnică va pregăti şi anexele acestor contracte prin care se va stabili nivelul standardelor tehnice şi de lucru pentru contractele PPP de colectare şi, respectiv, de exploatare a depozitului de deşeuri. Asistenţa tehnică va monitoriza selectarea operatorilor competenţi, proces care va respecta principiul competiţiei deschise şi corecte şi se va desfăşura în condiţii de transparenţă totală.     c)  	Sprijinirea Consiliului Judeţean în stabilirea obiectivelor şi regulilor pentru managementul deşeurilor solide şi în dezvoltarea capacităţii instituţionale de a monitoriza şi reglementa serviciile oferite de către operatorii particulari care vor colecta deşeurile şi vor exploata depozitul. Asistenţa tehnică în colaborare cu părţile implicate vor aborda problema obligaţiilor şi responsabilităţilor reciproce.         6.3.  Aranjamentele pentru parteneriatul public-privat (PPP)  Ca urmare a analizei opţiunilor relevante pentru parteneriatul public-privat (PPP), inclusiv a aspectelor legale, se propune încheierea a cel puţin trei contracte de concesiune, două pentru colectarea şi transportarea deşeurilor şi unul pentru exploatarea depozitului de deşeuri. Durata contractului de exploatare a depozitului va fi de până la 20 de ani. Contractele de colectare a deşeurilor vor avea o durată cuprinsă între 5 şi 8 ani.  Operatorul depozitului va fi responsabil pentru exploatarea şi gestionarea depozitului ecologic de deşeuri. Operatorii pentru colectarea deşeurilor vor fi responsabili pentru exploatarea şi gestionarea colectării şi transportului deşeurilor, inclusiv pentru "punctele ecologice de colectare", facilităţile de sortare şi staţia de transfer. Prin contract, operatorii pentru colectarea deşeurilor vor fi obligaţi să depoziteze deşeurile numai la depozitul Albota.  Procesul de selectare va respecta principiul competiţiei deschise şi corecte şi va avea loc în condiţii de transparenţă totală şi cu atragerea numărului maxim de potenţiali ofertanţi. De asemenea, Asistenţa tehnică se va asigura că toate aspectele legate de concurenţă/ajutoare de stat care ar putea apărea, vor fi soluţionate în concordanţă cu cele mai bune practici utilizate în prezent şi respectând prevederile legislaţiei în domeniu. O atenţie specială trebuie acordată principiilor referitoare la ajutoarele de stat, care ar putea afecta contractele de concesiune previzionate, în concordanţă cu legislaţia comunitară.       7.  OBIECTIVE        7.1  Obiectivul măsurii  Obiectivul global al măsurii este dezvoltarea unui sistem integrat de management al deşeurilor eficient, rentabil, care să asigure protecţia mediului în zona acoperită de măsură şi care să îndeplinească cerinţele legislaţiei naţionale în domeniul managementului deşeurilor şi cerinţele Regulamentelor şi Directivelor UE. Beneficiarii acestui program de măsuri sunt Consiliul Judeţean Argeş şi cetăţenii judeţului Argeş.  Obiectivele generale ale măsurii sunt:  îmbunătăţirea sistemelor de colectare ş1 depozitare a deşeurilor ş1 protejarea sănătăţii publice;  protecţia mediului;  îmbunătăţirea standardelor serviciilor oferite ş1 creşterea încrederii în operatorul de serv1c11;  optimizarea managementului integrat  al  deşeurilor.    Obiectivele specifice ale sistemului propus sunt:  protecţia mediului, în special a pânzei freatice, a calităţii aerului şi a sănătăţii publice, prin închiderea şi refacerea depozitelor de deşeuri existente şi prin construirea unui depozit nou la standarde comunitare;  maximizarea cantităţii de deşeuri colectate în judeţul Argeş prin extinderea colectării deşeurilor municipale solide, de la circa 80% cât este în prezent, la posibila colectare totală în anul 2013;  introducerea şi extinderea sistemelor de colectare selectivă a deşeurilor în scopul promovării  reciclării  deşeurilor  organice  şi  a  celor  provenite  din  ambalaje,  în conformitate cu cerinţele legislaţiei naţionale şi ale UE, precum şi reducerea ponderii de deşeuri destinate depozitării.    De asemenea, măsura va:  întări capacitatea tehnică şi managerială în judeţul Argeş în ceea ce priveşte implementarea şi operarea unui proiect de deşeuri finanţat din surse internaţionale;  sprijini autorităţile locale în realizarea unei strategii eficiente în ceea ce priveşte tarifele, facturarea şi colectarea acestora;  creşte gradul de conştientizare printre locuitori privind beneficiile rezultate din măsură, din colectarea selectivă a deşeurilor şi din reciclarea lor.     7.2  Indicatori de performanţă     Indicatorii de performanţă ai măsurii sunt următorii:       Indicatori de performanţă    Inainte de măsura ISPA    După implementarea măsurii ISPA      Depozitarea deşeurilor solide în depozite ecologice în conformitate cu Directiva nr. 99/271/CE    Inexistentă (populaţie deservită de facilitaţi ne- conforme)      Da, pentru întreaga arie a măsurii      Monitorizarea mediului    Nu    Da      Colectare selectivă la sursă    Nu există    Întreaga arie a măsurii      Facilităţi de compostare    Nu    Da        8.  PROGRAMUL DE LUCRU  Programul orientativ de lucru este următorul:       Componenta    Licitaţie    Semnarea contractului    Termen de finalizare      Asistenţa tehnică    decembrie 2005    iunie 2006    mai 2010      Închiderea depozitelor de deşeuri existente şi a depozitelor necontrolate din zonele rurale; construcţia noului depozit, sistemul de colectare în zonele urbane şi rurale (FIDIC Roşu)    noiembrie 2006    aprilie 2007    mai 2010      Achiziţie de echipamente    noiembrie 2006    aprilie 2007    mai 2009      Asistenţa tehnică pentru parteneriatul public-privat (PPP)    iunie 2007    decembrie 2007    mai 2008      Asistenţa tehnică pentru evaluatori independenţi    decembrie 2005    aprilie 2006    aprilie 2007        9.  ANALIZA ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ COST- BENEF1CIU    Măsura implică o serie de beneficii economice, sociale şi de mediu importante, deşi nu a fost posibilă cuantificarea completă a tuturor acestor beneficii.     10.  PRINCIPALELE ELEMENTE ALE ANALIZEI F1N ANCIARE    Analiza financiară efectuată pentru măsură a indicat durabilitatea sa financiară şi suportabilitatea sa de către populaţie.  Următoarele premise şi estimări stau la baza analizei financiare:  programul de investiţii propus în valoare de 24,5 milioane euro (22,4 milioane euro dacă se exclud cheltuielile neprevăzute), finanţat în procent de 75% prin asistenţă financiară nerambursabilă ISPA şi în procent de 25% printr-un împrumut BERD;  tarifele sunt calculate pe baza recuperării integrale a costurilor;  veniturile rezultate din valorificarea produselor secundare sunt introduse în calculele măsurii;  producţia zilnică de deşeuri menajere în 2005 este de 0,75 kg/locuitor în zona urbană şi 0,4 kg/locuitor în zonele rurale.    Pe baza acestor ipoteze, modelul financiar pentru măsura oferă următoarele rezultate:        Parametru                        Rezultat       Rata rentabilităţii financiare a investiţiei RFR/I    -1,48%      Valoarea financiară actuală netă a investiţiei VAN/I    -14,3 milioane euro      Rata rentabilităţii financiare a capitalului RFR/C    5,8%      Valoarea financiară actuală netă a capitalului VAN/C    ±O     Evaluarea necesităţilor financiare şi a analizei financiare ş1 de suportabilitate indică faptul că rata asistenţei ISPA de 75% este adecvată.     11.  ANALIZA IMPACTUL Ul ASUPRA MEDIULUI    Măsura se află sub incidenţa Anexei II a Directivei Consiliului nr. 85/337/CEE, amendată prin Directiva nr. 97/11/CE. O evaluare completă a impactului asupra mediului a fost realizată conform cerinţelor Directivei Consiliului nr. 85/337/CEE, amendată prin Directiva nr. 97/11/CE. Acordul de mediu a fost emis de către Agenţia de Protecţie a Mediului. Evaluarea impactului asupra mediului a fost realizată. Autorităţile de mediu şi publicul vizat au fost consultate.     12.  COSTURI ŞI ASISTENŢĂ (în euro)       A.  Defalcarea orientativă a costurilor pe tipuri de cheltuieli       Element    Costuri totale (euro)    Costuri ne- eligibile (euro)    Costuri totale eligibile (euro)      Cheltuieli de planificare/proiectare    o    o    o      Achiziţionarea terenului    o    o    o      Pregătirea şantierului    500.000    o    500.000      Lucrări principale    11.416.107    o    11.416.107      Staţie şi echipamente    7.005.760    o    7.005.760      Asistenţă tehnică    2.560.000    o    2.560.000      Supervizare şi implementare    800.000    o    800.000      Publicitate    40.000    o    40.000      Cheltuieli neprevăzute (mai mari de10%)    2.078.133    o    2.078.133      Evaluatori independenţi (în cadrul asistenţei tehnice)    100.000    o    100.000      TOTAL    24.500.000    o    24.500.000        B.  Defalcarea orientativă a costurilor eligibile pe componente       Descriere    Lucrări principale    Staţie şi utilaje    Asistenţa tehnică    Cost total      Închiderea depozitelor Câmpulung, Mioveni, Topoloveni şi a depozitelor rurale    1.552.522    78.000      1.630.522      Închiderea depozitului Albota şi realizarea noului depozit    5.087.985    1.337.600      6.425.585      Colectarea deşeurilor în zonele urbane    785.600    2.225.400      3.011.000      Colectarea deşeurilor în zonele rurale    4.790.000    3.064.760      7.854.760      Asistenţă tehnică şi supervizare (AT)        2.500.000    2.500.000      Asistenţa tehnică pentru PPP        1.000.000    1.000.000      Total fără cheltuieli neprevăzute    12.216.107    6.705.760    3.500.000    22.421.867      Cheltuieli neprevăzute, mai mari decât 10% din costurile eligibile    1.350.893    727.240      2.078.133      Total inclusiv cheltuieli neprevăzute    13.567.000    7.433.000    3.500.000    24.500.000          Costuri totale    Contribuţia  sectorului privat    Cheltuieli neeligibile    Costuri totale eligibile    Asistenţa ISPA    Rata asistenţei  %      24.500.000    o    o    24.500.000    18.375.000    75        Rata asistentei:     75%     13.  IMPLICAREA INSTITUŢIILOR FINANCIARE INTERNAŢIONALE (IFI)    Cofinaţarea va fi asigurată printr-un împrumut de la BERD.    BERD şi-a exprimat acordul de principiu să asigure partea de cofinanţare (6.125.000 Euro) pnn acordarea unui împrumut judeţului Argeş.  În  iulie 2005 a fost organizată o misiune comună de evaluare a Comisiei şi a  BERD pentru această măsură.      14.  CONDIŢII SPECIFICE REFERITOARE LA MĂSURĂ    Vezi Art. 8 din memorandumul de finanţare.     15.  PLANUL DE ACHIZIŢII   
  
 Lucrările se vor implementa conform planului de achiziţii provizoriu prezentat în anexa nr. I.a. 
  
 Având în vedere faptul că BERD asigură cofinanţarea, conform Titlului V al Regulamentului Financiar, o derogare de la procedurile de licitaţie este autorizată pentru Contractul  nr. 2 (Achiziţie de echipamente) şi Contractul nr. 3 (Asistenţa tehnică pentru PPP), în concordanţă cu prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1267/99 din 21 iunie 1999, care stabileşte Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare, amendat prin Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2382/2001.  În  ceea ce priveşte aceste componente ale proiectului, participarea ţărilor terţe la invitaţiile de ofertare şi contractare este autorizată. Cheltuielile efectuate în concordanţă cu procedurile BERD corespunzătoare, îndeplinind regulile ISPA de eligibilitate, vor fi folosite la calcularea cheltuielilor eligibile totale pentru aceste măsuri. 
  
 Pentru contractul de lucrări vor fi utilizate condiţiile contractuale FIDIC Roşu. 
  
 ANEXAI.a 
 Plan de achizitii provizoriu 

    Licitaţia nr.    Descrierea lucrărilor şi a serviciilor ce trebuie contractate    Tipul contractului (lucrări, achiziţii sau servicii)    Luna prevăzută pentru lansarea licitaţiei  (luna/ an)    Rata de rambursare a facturilor aferente contractului specificat      1    Închiderea depozitelor existente şi a depozitelor rurale, necontrolate, construcţia unui nou depozit de deşeuri, sistemul de colectare a deşeurilor în zonele rurale şi urbane (FIDIC Roşu)      Lucrări (PRAG)      noiembrie 2006      75%      2*    Achiziţie de echipamente    Achiziţii    noiembrie 2006    75%      3*    Asistenţa tehnică pentru PPP    Servicii    iunie 2007    75%      câteva    Contracte de Asistenţă tehnică (AT, supervizare, evaluatori)    Servicii (PRAG)    decembrie 2005    75%    
 *  acest contract va urma regulile de achiziţie BERD  
 Condiţiile specifice pentru acordarea contractelor vor fi disponibile în Jurnalul Oficial al Comisiei Europene şi/sau pe internet. 

     
 Măsura ISPA nr. 2005/RO/16/P/PE/002 
  
 MEMORANDUM DE FINANŢARE 
 între Comisia Europeană şi Guvernul României privind asistenţa f"manciară nerambursabilă acordată prin 
 Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura 
  
 ,,Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată în oraşele Deva şi Hunedoara, judeţul Hunedoara, România" 
 □  MEMORANDUM DE FINANŢARE  

 Comisia Europeană, denumită în continuare "Comisia", acţionând în numele şi pentru Comunitatea Europeană, denumită în continuare "Comunitatea", reprezentată de dl. Graham Meadows, Director General pentru Politici Regionale, 

 pe de o parte, şi 

 Guvernul României, denumit în continuare "Beneficiarul", pe de altă parte, 
 AU CONVENIT URMĂTOARELE: 

 ARTICOLUL 1 

 Măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată şi finanţată din resursele bugetare ale Comunităţii în conformitate cu prevederilor cuprinse în prezentul  memorandum. Măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată cu respectarea condiţiilor generale prevăzute în anexa la Acordul cadru semnat între Comisie şi Beneficiar, completat cu prevederile  prezentului memorandum şi ale anexelor la acesta. 

 ARTICOLUL2 
  
 Identificarea măsurii 
  
 Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare va contribui, sub forma asistenţei financiare nerambursabile, la finanţarea următoarei măsuri, descrise în anexa nr. I: 

  Numărul măsurii:   2005/RO/16/P/PE/002 

  Denumirea măsurii:   "Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă ş1 apă uzată în oraşele Deva şi Hunedoara " 

  Durata:           Data începerii:  Data semnării memorandumului de finanţare de către Comisie 

 Data f"mălizarii:  31 decembrie 201  O  

  Localizarea:       Oraşele Deva şi Hunedoara, Judeţul Hunedoara 

     
 Bazinul râului Mureş 
 ARTICOLUL3 
  
 Angajamentul 

    1.  Cheltuielile publice sau echivalente maxime care vor fi luate în considerare pentru calcularea asistenţei financiare nerambursabile vor fi de 45.920.000 euro.     2.  	Procentul corespunzător asistenţei acordate de către Comunitate pentru această măsură este stabilit la 75% din totalul cheltuielilor publice sau echivalente, conform celor indicate în planul financiar din anexa nr. II.     3.  Valoarea maximă a asistenţei asigurate pnn Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare este fixată la 34.440.000 euro.     4.  	O sumă de 24.108.000 euro este angajată din bugetul pentru anul 2005 din linia bugetară 13.050101. Angajamentele privind tranşele ulterioare se vor baza pe planul financiar iniţial sau revizuit al măsurii, în funcţie de stadiul implementării măsurii şi de disponibilităţile bugetare.   

 ARTICOLUL 4 
  
 Plăţile 

    1.  	Asistenţa  comunitară  va acoperi  plăţile  referitoare  la măsură,  pentru  care  s-au făcut angajamentele valabile din punct de vedere juridic de către Beneficiar şi pentru care s-a alocat în mod specific finanţarea necesară. Aceste plăţi trebuie să fie în legătură cu lucrările descrise în anexa nr. I.     2.  Plăţile efectuate înainte de data semnării memorandumului de finanţare de către Comisie sau anterioare datei semnării acordului de cofinanţare a măsurii de către Instituţiile Financiare Internaţionale (ex. nu mai devreme de 6 luni înainte de data de semnare a memorandumului de finanţare care în cazul managementului asistenţei financiare in sistem decentralizat este data la care aplicaţia ajunge la Comisie conform prevederilor stipulate in cadrul anexei nr. II. 2, sectiunea X, paragraful l(a), frază a doua) nu sunt eligibile pentru asistenţa pnn Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare.       3.  Măsura descrisă în anexa nr. I şi plăţile efectuate de autoritatea responsabilă cu implementarea acestei măsuri se vor finaliza se vor încheia nu mai tîrziu de ădata finalizării", aşa cum este indicată în art. 2.  Raportul solicitat pentru efectuarea plăţii finale va fi înaintat în maximum 6 luni de la această dată.     4.  Plata în avans este fixată la 6.888.000 euro şi va fi transferată după cum urmează:   
  
 suma de 3.444.000 euro va fi plătită după semnarea prezentului memorandum de către Beneficiar; 
  
 diferenţa se va achita după semnarea principalului contract de lucrări indicat în planul de achiziţii din anexa nr. I, precum şi după îndeplinirea condiţiilor specificate în paragraful 3 al art. 8. 
 ARTICOLUL 5 
  
 Respectarea legilor  şi  politicilor Comunităţii 

 Măsura se va realiza cu respectarea prevederilor relevante stabilite în acordurile europene şi va contribui la punera în aplicare a politicilor comunitare, în special a celor referitoare la protejarea şi îmbunătăţirea stării mediului. 

 ARTICOLUL6 
  
 Proprietatea intelectuală 

 Beneficiarul şi autorităţile responsabile cu implementarea, menţionată la pct. 3 din anexa nr. I se vor asigura în ceea ce priveşte obţinerea tuturor drepturilor de proprietate intelectuală pentru studii, schiţe, planuri, publicitate şi pentru alte materiale produse în legătură cu planificarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea măsurii. Aceştia vor garanta accesul şi dreptul de a utiliza astfel de materiale de către Comisie sau de către orice alt organism ori persoană delegată de Comisie. Comisia va utiliza aceste materiale numai în scop propriu. 

 ARTICOLUL 7 
  
 Permise şi autorizaţii 

 Orice tipuri de permise şi/sau autorizaţii necesare pentru implementarea măsurii trebuie să fie eliberate de către autorităţile competente ale Beneficiarului la timp şi în conformitate cu legislaţia naţională. 

 ARTICOLUL 8 
  
 Condiţii specifice referitoare la măsură 

 Fără a se aduce atingere condiţiilor generale prevăzute în anexa nr. III, asistenţa financiară nerambursabilă acordată din partea Comunităţii pentru această măsură se află sub rezerva următoarelor condiţii: 

    1.  Condiţii privind evaluările şi situaţia activelor:    Comisia îşi rezervă dreptul de a revizui valoarea asistenţei pentru ISPA, stabilită la art. 3, dacă în termen de cinci ani de la data finalizării lucrărilor, condiţiile de exploatare (tarife, venituri, etc.) diferă în mod semnificativ faţă de evaluările iniţiale făcute pentru stabilirea nivelului asistenţei fianciare nerambursabile şi/sau există o modificare substanţiala care:     a)  afectează natura exploatării sau condiţiile de implementare ori conferă unui organism public sau privat un avantaj nejustificat, şi     b)  	rezultă fie din modificarea formei de proprietate asupra oricărei părţi a infrastructurii finanţate, fie din încetarea sau modificarea esenţială a arajamentelor de exploatare.    Ţara beneficiară va informa Comisia asupra oricarei modificări şi va cere acordul prealabil din partea Comisiei pentru aceste modificări.     2.  Condiţia privind viabilitatea:    Asistenţa financiară nerambursabilă a Comunităţii pentru măsură se acordă sub rezerva implicării autorităţilor în stabilirea resurselor suficiente în vederea asigurării exploatării eficiente şi a întreţinerii activelor.       3.  Condiţia care trebuie îndeplinită înaintea plăţii celei de-a doua tranşe a avansului:     a)  semnarea unui acord de împrumut cu Banca KfW pentru cofinanţarea investiţiilor incluse în măsură.       4.  Condiţia ce trebuie îndeplinită înaintea plăţilor intermediare ulterioare:       a)  	Prezentarea unui plan integrat de prevenire a poluării în vederea protejării calităţii surselor de apă brută pentru Deva şi Hunedoara, care să respecte termenii agreaţi de către Comisia Europeană şi de către Banca KfW. Documentele probatorii sunt incluse pentru a demonstra angajamentul tuturor instituţiilor implicate în acest plan.       5.  Condiţii care trebuie îndeplinite înaintea efectuării plăţii finale:       a)  Comisia Europeană şi Banca KfW primesc dovada că a fost implementată o soluţie de management al nămolului în conformitate cu prevederile Directivelor CE în vigoare;       b)  Comisia Europeană şi Banca KfW primesc dovada că managementul descărcărilor industriale este în concordanţă cu prevederile Directivelor CE în vigoare şi cu principiul "poluatorul plăteşte".      ARTICOLUL 9  Prevederile privind implementarea măsurii, cuprinse în anexele la prezentul memorandum de finanţare, fac parte integrantă din acesta.  Nerespectarea condiţiilor şi prevederilor privind implementarea va fi tratată de Comisie conform procedurii stipulate în secţiunea a VIII-a din anexa nr. III.1.  ARTICOLUL 10  Textul autentic al acestui memorandum de finanţare este prezentul document, semnat mai jos.  Semnat la Bucureşti, la 1 O  martie 2006  Pentru Beneficiar    Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Ministrul Finanţelor Publice  şi la Bruxelles, la 29 noiembrie 2005  Pentru Comunitate    Graham Meadows Director General            *)  *) Anexa nr. III la prezentul memorandum se regăsește la pag. 17—73.  ANEXA nr.  I     Descrierea măsurii    Reabilitarea  şi  modernizarea sistemelor de apă  şi  apă uzată în oraşele Deva  şi  Hunedoara Codul măsurii: 2005/RO/16/P/PE/002     1.  DENUMIREA MĂSURII  "Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă ş1 apă uzată în oraşele Deva ş1 Hunedoara"       2.  AUTORITATEA CARE PREZINTĂ CEREREA  (Coordonatorul National ISPA)      2.1.  Denumirea:       2.2.  Adresa:  Ministerul Finanţelor Publice    Str. Apolodor nr. 17, Aripa de nord, Sector 5, Bucureşti, România     E-mail:     eugen.teodorovici@mfinante.ro        3.  AUTORITATEA RESPONSABILĂ CU IMPLEMENTAREA  (conform celor definite în secţiunea II (2) din anexa nr. 111.2)      3.1.  Denumirea:     3.2.  Adresa:  E-mail:    în cooperare cu     3.3.  Denumirea:     3.4.  Adresa:  E-mail:  Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia de Implementare ISPA  - Oficiul de Plăţi şi Contractare PRARE (OPCP)   Bd. Mircea Vodă nr. 44, Sector 3, Bucureşti, România carmenrosu@cfcu.ro   Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor   Bd. Libertăţii nr. 12, Sector 5, Bucureşti, România venera@mappm.ro        4.  	BENEFICIARUL  FINAL   (în cazul  în  care  este  un alt orgamsm  decât  autoritatea menţionată la pct. 3)      4.1.  Denumirea:     4.2.  Adresa:  E-mail:  SC APAPROD SA DEVA   Str. 22 Decembrie nr. 37A, Deva, Judeţul Hunedoara apaproddeva@yahoo.corn          5.  LOCALIZAREA      5.1  Ţara beneficiară: România       5.2  Regiunea:     Judeţul Hunedoara        6.  DESCRIEREA        6.1  Generalităţi    Măsura constă în investiţii privind tratarea şi distribuţia apei potabile şi colectarea şi tratarea apelor uzate pentru oraşele Deva şi Hunedoara, situate pe malul stâng al râului Mureş. Oraşele Deva şi Hunedoara, având o populaţie totală de 144.000 de locuitori, se află la o distanţă de 10- 12 km unul de altul, fiind situate în centrul judeţului Hunedoara, în partea de vest a României.  Managementul serviciilor de apă şi apă uzată cade în sarcina companiei regionale S.C. APAPROD S.A. DEVA, o companie publică de servicii, care asigură colectarea şi tratarea apei potabile şi a apei uzate în judeţul Hunedoara. APAPROD a fost înfiinţată cu ajutor PRARE, în cadrul  programului  SAMTID  (Instrument  Instituţional  pentru  Sprijinirea  Dezvoltării Infrastructurii Oraşelor Mici şi Mijlocii), care a contribuit la dezvoltarea operatorilor din zona acoperită de măsură, prin crearea unui furnizor de servicii regional integrat, autonom şi viabil din punct de vedere financiar.    În zona acoperită de proiect, infrastructura este într-o stare foarte proastă: sistemele de distribuţie a apei din ambele oraşe şi în special staţia de tratare a apei din Hunedoara, este uzată moral cu echipamente mecanice şi electrice insuficiente; 83% din populaţie este racordată la sistemul de fumizare a apei, în condiţiile în care apa nu este asigurată 24 de ore din 24, din cauza condiţiilor proaste în care se află reţeaua de distribuţie. În plus, se înregistrează un procent mare de infiltraţii, în jur de 65%, în sistemul de canalizare. Doar 73% din populaţie este racordată la sistemul de canalizare. Staţiile de epurare a apei uzate sunt într-o condiţie precară şi reuşesc să trateze mecanic doar 25-30% din apa uzată care intră în staţia de epurare, restul fiind deversat direct în râu. Luând în considerare situaţia actuală, există o nevoie urgentă de înnoire a reţelelor de apă şi canalizare, a rezervoarelor de apă şi a staţiilor de pompare, precum şi a staţiilor de epurare a apei din aria măsurii.    Municipiile Deva şi Hunedoara nu au beneficiat de nici o investiţie majoră în trecut din partea instituţiilor financiare internaţionale sau a Uniunii Europene pentru modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată. Totuşi, pregătirea măsurii a fost cofinanţată de ISPA, măsura 2001/RO/16/P/PA/003  "Asistenţă tehnică pentru pregătirea proiectelor JSPA  fn domeniul mediului fn Baia Mare, Botoşani, Drobeta, Galaţi, Deva şi Hunedoara".   Ca parte a pregătirii proiectului, a fost elaborat un Plan de Gospodărire, pentru identificarea investiţiilor ce trebuie făcute pe termen scurt, precum şi a acelora care sunt necesare în faza a doua, pentru a asigura în totalitate concordanţa cu acquis-ul comunitar. Această măsură ISPA se concentrează doar asupra primei faze investiţionale. Faza a II-a de investiţii a Planului de gospodărire cuprinde o modernizare ulterioară şi extinderea reţelelor de apă potabilă şi de canalizare, precum şi finalizarea facilităţilor de epurare a apei, conform cerinţelor Uniunii Europene privind descărcarea în ape sensibile. Există o prevedere în componenta de asistenţă tehnică prin care se asigura pregătirea celei de-a doua faze investiţionale ce urmează a fi finanţată prin Fondul de Coeziune, după momentul aderării României la Uniunea Europeană.     6.2  Componentele proiectului       În cadrul măsurii ISPA sunt incluse următoarele componente:    Îmbunătăţirea staţiilor de tratarea a apei potabile, a rezervoarelor şi a staţiilor de pompare în Deva şi Hunedoara;  Îmbunătăţirea sistemului de distribuţie a apei ş1 a sistemului de canalizare în Deva ş1 Hunedoara;  Reconstrucţia staţiilor de epurare a apelor uzate în Deva şi Hunedoara; Asistenţă tehnică, supervizarea si publicitatea.    ÎMBUNĂTĂŢIREA  TRATĂRII APEI POTABILE, A REZERVOARELOR  ŞI A STAŢIILOR DE POMPARE  Apa brută pentru municipiul Deva este fumizată din lacul Haţeg Orlea, din râul Ştrei şi este tratată la staţiile Orlea şi Batiz.  În  cazul Hunedoarei, apa brută este asigurată din râul Bărbat (iar, în caz de urgenţă, se poate apela la frontul de captare - puţuri- din Hunedoara), şi este tratată la staţia Sânpetru.    Cele trei staţii de tratare a apei menţionate mai sus asigură un debit total de 25,4 milioane m 3 /an apă potabilă pentru populaţie şi industrie, prin două sisteme separate de distribuţie a apei, unul în Deva şi altul în Hunedoara. Ele deservesc, în prezent, aproximativ 120.000 de locuitori (83,4% din total), precum şi circa 1.800 de consumatori industriali, comerciali şi instituţii.  Situaţia curentă arată înregistrarea de pierderi de 60% din volumul de apă care intră în sistem şi o neconcordanţă cu standardele de calitate a apei privind anumiţi parametrii ca, de exemplu, concentraţia de fier, din cauza condiţiilor tehnice proaste din staţiile de tratare a apei şi din sistemele de distribuţie, inclusiv rezervoarele şi staţiile de pompare.  Pentru a se asigura respectarea standardelor privind apa potabilă în conformitate cu prevederile Directivei nr. 98/83/CE, precum şi îmbunătăţirea siguranţei fumizării şi reducerea pierderilor de apă, se propun următoarele investiţii:  reabilitarea staţiei de tratare a apei Orlea pentru Deva, cu o capacitate proiectată de 700 1/s, instalarea unui nou laborator şi a unei unităţi noi de clorinare pentru a se garanta o dezinfectare corespunzătoare, instalarea unui echipament nou pentru pregătirea substanţelor chimice necesare pentru tratare, precum şi instalarea unui sistem de măsurare la intrarea şi ieşirea apei din staţia de tratare pentru automatizarea dozării substanţelor chimice;    construirea unei noi staţii pentru tratarea apei cu două linii pentru Hunedoara, cu o capacitate proiectată de 330 1/s, incluzând un nou laborator. Staţia va fi construită pe amplasamentul actualei staţii de tratare a apei Sânpetru, deoarece o reabilitare completă a staţiei existente (datorită stării sale proaste) nu este eficientă din punct de vedere economic;  reabilitarea a cinci dintre cele şapte rezervoare existente în Deva şi construirea unui nou rezervor în Deva (Santuhalm);  reabilitarea a patru dintre cele şase rezervoare existente în Hunedoara şi construirea unui nou rezervor în Hunedoara;  instalarea contoarelor de apă la rezervoare pentru măsurarea pierderilor, a unităţilor de clorinare, a echipamentelor electrice, inclusiv a sistemelor de control şi a echipamentelor de siguranţă pentru funcţionarea îmbunătăţită a întregului proces, şi construcţia de camere de vane unde este cazul;  reconstrucţia a două din cele trei staţii de pompare existente în Deva;  reconstrucţia celor două staţii de pompare existente şi construcţia unei noi staţii de pompare de mici dimensiuni în Hunedoara.  Staţia de tratare a apei de la Batiz nu va mai fi utilizată în viitor datorită condiţiei sale generale proaste şi a calităţii necorespunzătoare a apei. Cele două staţii de tratare a apei rămase vor asigura necesarul cererii de apă pentru Deva şi Hunedoara.  REABILITAREA ŞI EXTINDEREA REŢELEI DE APĂ POTABILĂ ŞI A REŢELEI DE CANALIZARE ÎN DEVA ŞI HUNEDOARA  Reţeaua de apă potabilă din Deva  şi  Hunedoara  Apa este transportată de la staţiile de tratare a apei către sistemul de distribuţie prin trei conducte principale, aflate în prezent într-o stare necorespunzătoare, la fel ca şi echipamentele acestora, cum ar fi supapele de aerisire şi căminele de evacuare a apei. Lungimea totală a sistemului primar şi secundar de distribuţie a apei este de 336 km, din care 150 km în Deva şi 186 km în Hunedoara. Părţi ale sistemului de distribuţie se află într-o stare tehnică proastă, fiind cauza principală pentru pierderile de apă. Numai în interiorul reţelei de distribuţie pierderile de apă (care nu generează venituri) se ridică la 43%.  În vederea creşterii siguranţei fumizării şi a reducerii pierderilor de apă, se propun următoarele investiţii:  reabilitarea conductelor de transport principale Orlea-Deva şi Bărbat-Hunedoara prin reabilitarea unui total de 162 de cămine de evacuare şi de aerisire a apei, 80 în Deva şi 82 în Hunedoara. Contoarele de apă vor fi instalate de-a lungul conductelor principale la diverse branşamente pentru verificarea pierderilor şi pentru facturarea corectă. Branşamentele ilegale vor fi deconectate;  la râul Bărbat, îmbunătăţirea captării pentru Staţia de tratare a apei Hunedoara (Sânpetru) în vederea reducerii deversării de materii solide prin instalarea unui perete de imersiune din oţel la captare şi a reducerii puterii apei prin instalarea unui echipament de dozare a varului. Mai mult, un contor de apă va fi instalat în vederea controlului pierderilor la conducta principală şi pentru facturarea corectă;  înlocuirea a 37 km de conducte primare şi secundare făcute din polietilenă de înaltă densitate (HDPE) şi DCI cu diametre variind între 100 şi 500 mm, 19 km în Deva şi 18 km în Hunedoara, în zone unde pierderile de apă sunt mari;  extinderea cu 10 km a conductelor cu diametre variind între 32 şi 200 mm, 9 km în Deva şi 1 km în Hunedoara;  izolarea zonelor de presiune şi testare (vane de izolare, contoare de apă şi hidranţi); reabilitarea şi /sau înlocuirea supapelor de aerisire şi evacuare a apei;  fumizarea de echipament pentru întreţinere şi exploatare, cum ar fi vidanje, dispozitive de control şi inspecţie a reţelei de canalizare (de ex. CCTV, instrumente de modelare);  instalarea de apometre la sistemele  primare şi secundare  de distribuţie  din Deva ş1 Hunedoara.  Ca efect al măsurii, rata de conectare va creşte de la 83% la 93%, cu o creştere de la 92% la 98% în Deva şi de la 75% la 88% în Hunedoara. Pierderile vor scădea cu 47%, de la 43% la 23%.    Reţeaua de canalizare în Deva  şi  Hunedoara  Reţeaua de canalizare existentă are o lungime de 355 km, cu 165 km în Deva şi 190 km în Hunedoara. În Deva există un sistem mixt de canalizare, iar în Hunedoara, un sistem divizat. Sistemul deserveşte aproximativ 73% din totalul populaţiei din zona măsurii, cu o rată de conectare de 70% în Deva şi 75% în Hunedoara.  Descărcările de la utilizatorii industriali şi comerciali reprezintă 11% din totalul încărcării hidraulice de apă uzată de la staţia de epurare a apei uzate din Deva şi aproape 8% din totalul încărcării hidraulice de apă uzată de la staţiile de epurare a apei uzate din Hunedoara (Buituri şi Santuhalm). Agenţii industriali din Deva produc în general ape uzate puţin poluate având elemente similare apelor uzate din consumul casnic. Situaţia este asemănătoare în Hunedoara, cu excepţia combinatelor producătoare de oţel, care generează ape uzate puternic poluate, dar care au o instalaţie de pre-epurare. Nu există alţi agenţi industriali care să polueze zona.  Se înregistrează o degradare puternică a canalelor colectoare principale, o sedimentare puternică în interiorul canalelor cu pantă redusă, lipsind grătarele la captări, atât la Deva, cât şi la Hunedoara. În plus, la Hunedoara există conectări ilegale la sistemul de colectare a apei pluviale. Aproape 75% din apele din canalizare sunt deversate fără a fi epurate în râul Mureş la Deva şi în râul Cerna la Hunedoara. În vederea îmbunătăţirii sistemului de canalizare şi a reducerii infiltraţiilor, se propun următoarele investiţii:  curăţarea a 15 km din conductele principale din Deva şi Hunedoara, din care 9 km în Deva şi 6 km în Hunedoara, în vederea reducerii riscului de inundaţii;  înlocuirea a 6 km din reţeaua de canalizare existentă, din care 1 km în Deva şi 5 km în Hunedoara;    construirea a aproximativ 15 km de reţea de canalizare, din care 6 km în Deva si 9 km în Hunedoara;  reabilitarea şi îmbunătăţirea a 108 km din reţeaua existentă de canalizare care prezintă defecte de structură, 50 km în Deva şi 58 km în Hunedoara incluzând reabilitarea căminelor de vizitare şi a camerelor de inspecţie;  construirea a 4 bazine de retenţie, câte 2 în fiecare oraş, precum şi a 10 staţii de pompare a apelor reziduale, respectiv a apelor pluviale, 9 în Deva şi 1 în Hunedoara;  fumizarea de echipamente pentru întreţinere şi exploatare, cum ar fi vidanje şi dispozitive de control şi inspecţie.  Ca rezultat al măsurii, rata de conectare va creşte de la 73% la 83%, infiltraţiile vor fi reduse cu 30%, reţeaua va fi protejată de supraîncărcare hidraulică, iar performanţele generale al sistemului de canalizare se vor îmbunătăţi.  ÎMBUNĂTĂŢIREA EPURĂII APELOR UZATE  In cadrul măsurii sunt prevăzute 3 staţii de epurare a apelor uzate, una în Deva şi 2 în Hunedoara (Buituri şi Santuhalm).  În Deva, aproximativ 25% din debitul de apă uzată pe vreme uscată se distribuie prin intermediul unei camere de supraplin către Staţia de Epurare a Apelor Uzate (SEAU) Deva, iar restul apelor uzate sunt deversate fără nici o epurare în râul Mureş. Procesul de epurare din staţia de la Deva acoperă numai tratarea mecanică care constă în grătare, deznisipator şi sedimentare. Pe lângă poluarea de mediu menţionată mai sus, în prezent, este folosită doar 30% din capacitatea proiectată a SEAU.  Structurile civile existente ale SEAU au aproximativ 30-35 ani vechime, sunt scoase din uz, fiind crăpate, corodate sau prezentând alte defecţiuni majore. Mai mult decât atât, de câţiva ani structurile de tratare a nămolului, în principal rezervoarele de fermentare a namolului sunt scoase din uz şi nămolul nu este stabilizat.  Procesul de epurare a apelor uzate din staţiile de la Santuhalm şi Buituri acoperă numai tratarea mecanică ce constă în general în grătare, deznisipator şi sedimentare. În plus, doar o mică parte din capacitatea proiectată este folosită şi anume : 60% la Buituri şi 30% la Santuhalm.    Pentru toate cele 3 staţii de epurare a apelor uzate, pe lângă condiţiile generale proaste a structurilor şi echipamentelor, eficacitatea staţiilor de a reduce partea organică este slabă. Facilităţile existente nu garantează atingerea standardelor cerute de Directiva nr. 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate urbane. Laboratoarele existente au echipamente şi reactivi insuficienţi pentru a efectua o analiza la parametrii ceruţi.  În prezent, cantitatea limitată de nămol produs prin lucrările de tratare a apelor uzate este depozitată în două depozite ecologice din afara Devei, respectiv a Hunedoarei. Prin intermediul asistenţei tehnice, măsurile prevăd un plan de management al nămolului care să includă o analiză privind posibilitatea refolosirii acestuia în viitorul apropiat şi elaborarea unei strategii de eliminare a nămolului.  Pentru a corespunde cerinţelor directivei mai sus menţionate, în baza rezultatelor studiului de fezabilitate, măsura prevede abandonarea uneia dintre cele două staţii de epurare a apelor uzate din Hunedoara (Buituri) şi reconstruirea staţiei de epurare a apelor uzate din Deva şi a staţiei Santuhalm din Hunedoara, pe locaţiile actuale ale staţiilor de epurare a apelor uzate. Terenul pentru construcţie aparţine autorităţii publice locale. Conformarea totală a procesului de epurare cu acquis-ului comunitar de mediu se va realiza în două faze.  Faza I va fi proiectată şi construită cu tratarea primară pe cursul apei şi cu fermentarea anaerobă a nămolului produs şi va include toate structurile şi echipamentele necesare. Proiectul va permite ca orice lucrări de construcţii viitoare să se execute cu minim de distrugeri.  Faza II include modernizarea SEAU pentru treapta terţiară, până cel târziu în 2015, astfel încât aceasta să respecte regulamentele aflate în vigoare. O aplicaţie pentru o viitoare finanţare din fonduri comunitare a investiţiilor din Faza a II-a, incluzând planul de gospodărire şi studiul de fezabilitate va fi pregătită prin componenta de asistenţă tehnică a prezentei măsuri ISPA.  Capacitatea fiecărei staţii de epurare a apelor uzate implementată în Faza I va fi de aproximativ  36.000 m 3 /zi, debit de vârf pe sezon secetos şi 72.000 m 3 /zi debit de vârf pe sezon ploios. Capacitatea proiectată pentru SEAU Deva a fost calculată pentru un debit zilnic de apă de 833 1/s pe sezon ploios, debit zilnic de apă de 470-580 1/s pe sezon secetos, 28.000 - 36.000 m 3 /zi pentru o populaţie de 90.000 locuitori. Capacitatea proiectată pentru SEAU Hunedoara a fost calculată pentru un debit zilnic de vârf pe timp de ploaie de 8331/s, debit de vârf pe sezon secetos de 28.000 - 36.000 m 3 /zi pentru o populaţie de 95.000 locuitori. Capacitatea finală proiectată pentru SEAU Hunedoara va fi revizuită la pregătirea dosarului de licitaţie pentru a se asigura valoarea sa optimă.  ASISTENŢA TEHNICĂ, SUPERVIZAREA ŞI PUBLICITATEA  Pregătirea măsurii a fost cofinanţată de ISPA prin măsura 2001/RO/16/P/PA/003  "Asistenţă tehnică pentru elaborarea proiectelor JSPA în sectorul de mediu în Baia Mare, Botoşani, Drobeta, Galaţi, Deva şi Hunedoara".  În cadrul măsurii ISPA în derulare la care se face referire, Consultantul este responsabil cu întocmirea dosarelor de licitaţie complete pentru contractele de lucrări şi cu elaborarea termenilor de referinţă pentru contractul de servicii. În consecinţă, activităţile de pregătire a licitaţiilor nu au fost prevăzute ca parte a asistenţei tehnice pentru această măsură ISPA propusă. Mai mult, Consultantul duce la îndeplinire toate atribuţiile privind achiziţiile publice pentru contractele propuse. Pentru acele activităţi legate de evaluarea ofertelor, care nu sunt acoperite de măsura 2001/RO/16/P/PA/003, măsura de faţă prevede posibilitatea de a implica evaluatori independenti, dacă este necesar.    Elementele acestei componente sunt următoarele:       1.  Supervizarealucrărilor  Consultantul va fi responsabil pentru conducerea şi supervizarea celor trei contracte de lucrări şi în general va duce la îndeplinirea tuturor responsabilităţilor sale în calitate de "Inginer", in conformitate cu condiţiile de contract FIDIC, Cartea Roşie in cazul unuia dintre contracte, respectiv Cartea Galbena pentru proiectarea şi construcţia in cazul celorlalte două contracte de lucrari.  De  asemenea,  Consultantul  va asigura sprijinul necesar  local  şi internaţional beneficiarului final, astfel încât Contractorii să asigure calitatea cerută a lucrărilor de construcţie. Totodată, va asigura sprijin şi asistenţă la verificarea şi punerea în funcţiune a lucrărilor.       2.  Asistenţa tehnică    În cadrul asistenţei tehnice, consultantul pentru asistenţă tehnică trebuie să asigure suport beneficiarilor finali în următoarele activităţi:  Dezvoltarea unui plan de prevenire a poluării pentru captarea apei ş1 asistenţă în implementarea acestuia;  Finalizare şi asistenţă în implementarea planului de acţiune cu pnv1re la apele uzate industriale, inclusiv sprijin acordat operatorului referitor la problemele de execuţie ş1 măsurători, dacă este necesar;  Dezvoltarea unei strategii clare de management al nămolului, ale cărei rezultate trebuie să se reflecte, de asemenea, în documentele de licitaţie pentru lucrările la SEAU, inclusiv măsurătorile, dacă este necesar;    Asistenţă în dezvoltarea şi implementarea unui plan pe termen lung pentru reducerea pierderilor şi infiltraţiilor, inclusiv supravegere  suplimentară a reţelei precum ş1 a echipamentului corespunzător, dacă este necesar;  Dezvoltarea unui plan de întreţinere şi exploatare în scopul optimizării managementului de active şi asistenţă în implementarea sa;  Întărirea instituţională pentru dezvoltarea, monitorizarea şi îmbunătăţirea instrumentelor de operare şi contabilitate pentru un bun management al proiectului din punct de vedere financiar (pana la 200.000 euro);  Măsurile de publicitate şi un plan de acţiune pentru creşterea conştientizării consumatorilor privind aspectele de mediu şi sănătate legate de întreţinerea şi managementul apei potabile şi al apei uzate precum şi folosirea raţională a acestora. De asemenea, campaniile publicitare trebuie să contribuie la creşterea conştientizării populaţiei privind contribuţia UE la programul ISPA şi la îmbunătăţirile calitative ale serviciilor în urma investi ţiilor făcute. Acest lucru este important în acceptarea de către populaţie a necesităţii majorării tarifelor;  Pregătirea documentelor necesare aplicaţiei pentru Fondul de Coeziune pentru a doua fază a nevoilor de investiţii inclusiv revizuirea planului de gospodărire, dacă este necesar.     7.  OBIECTIVE  Obiectivul general al măsurii constă in îmbunătăţirea infrastructurii de mediu pentru apă şi apă uzată în Deva şi Hunedoara, în scopul de a îndeplini obligaţiile prevăzute în acquis-ul comunitar de mediu.  Măsura trebuie să atingă următoarele obiective:    Pentru componenta de  apă potabilă:     Fumizarea apei potabile conform standardelor stabilite prin Directiva pentru apa potabilă nr. 98/83/CE;    Îmbunătăţirea siguranţei alimentării cu apă pnn înlocuirea componentelor degradate ale sistemului;  Reducerea pierderilor de apă;    Pentru componenta de  apă uzată:   conformarea cu cu standardele Directivei nr. 91/271/CEE privind epurarea apei uzate urbane pentru deversarea apei în zone fără infiltraţii;  conformarea cu standardele Directivei nr. 86/278/CEE pentru protecţia mediului ş1, în special, a solului, când se utilizează nămoluri de epurare în agricultură;  reducerea poluării râului din cauza epurării necorespunzătoare a apei uzate descărcate în apă (efluent) şi regenerarea ambientului natural al râului;  reducerea infiltraţiilor în sistemul de canalizare;    pregătirea documentelor proiectului pentru implementarea fazei a II-a de investiţii, care va asigura alinierea la standardele Directivei nr. 91/271/CEE privind epurarea apei uzate urbane pentru descărcarea în zone sensibile până cel târziu 2015.    În prezent, Deva şi Hunedoara nu îndeplinesc obligaţiile cerute de directivele menţionate şi nici pe cele cerute de legislaţia de mediu românească.     7.1.  Indicatori de performanţă  Indicatorii de performanţă propuşi sunt următorii:       Indicatori de performanţă pentru apă potabilă Deva    Unităţi    Performantă      Înainte de masura ISPA    După implementarea masurii ISPA      Acoperirea serviciului    o/o  populatie     92    98      Capacitatea de tratare a apei    m 3 /s    870    700      Pierderi de apă generează venituri)    (care    nu    o/o    42-43    22-23      În conformitate cu Directiva nr  98/83/CE  pentru  apă  potabilă;      Nu este conformitate    în    Este în conformitate    deplină          Indicatori de performanţă pentru apă potabilă Hunedoara    Unităţi    Performanţă      Înainte de masura ISPA    După implementarea masurii ISPA      Acoperirea serviciului    % populaţie    75    88      Capacitatea de tratare a apei    m 3 /s    800    330      Pierderi de apă (care nu generează venituri)    o/o    42-43    22-23      În conformitate cu Directiva  nr 98/83/CE pentru apă potabilă;      Nu este în conformitate    Este în conformitate          Indicatori de performanţă  pentru apă uzată Deva    Unităţi    Performantă      În prezent    După etapa  I   ISPA    După faza a II-a Coeziune      Rata de conectare la sistemul      de  canalizare    %din  totalul populatiei    70    80    98      Performanţa SEAU      Nu  este  în  conformitate cu Directiva nr. 91/271/CEE    Este      în  conformitate  cu  Directiva nr. 91/271/CEE  pentru ape ne- sensibile    Este în conformitate  cu  Directiva nr. 91/271/CEE pentru ape sensibile.           Indicatori de performanţă  pentru apă reziduală  Hunedoara    Unităţi    Performanţă      În prezent    După etapa  I   ISPA    După faza a II-a Coeziune      Rata de conectare la sistemul      de  canalizare    o/o    din   totalul populaţiei    75    85    98      Performanţa SEAU      Nu este în conformitate cu Directiva nr. 91/271/CEE    Este     în  conformitate cu Directiva nr. 91/271/CEE  pentru ape ne-  sensibile    Este în conformitate cu Directiva nr. 91/271/CEE pentru ape sensibile.          8.  PROGRAMUL DE LUCRU       Cate oria de lucrări    Data începerii    Data finalizarii      Planificare şi proiectare    noiembrie 2005    februarie 2006      Asistenţă tehnică  Şl  supervizare lucrări    februarie 2007    noiembrie 201O      Lucrări Componenta I:  Poziţionare conducte, colectoare principale şi sistem de canalizare în Deva şi Hunedoara    februarie 2007    ianuarie 2010      Lucrări Componenta II: Îmbunătăţirea sistemului de distribuţie  a  apei  în  Deva   Şl   Hunedoara    februarie 2007    martie 2010      Lucrări Componenta III:  Construcţia staţiilor de epurare în Deva şi Hunedoara    februarie 2007    septembrie 2009          9.  ANALIZA ECONOMICA ŞI SOCIALA COST-BENEFICIU    Măsura aduce un număr important de beneficii economice, sociale şi de mediu. Analiza economica cuantifică un număr cat mai mare de beneficii cu toate că nu a fost posibilă o cuantificare in totatlitate a acestora.  De menţionat sunt beneficiile privind mediul, cum ar fi îmbunătăţirea calităţii apei destinate consumului şi a apei râurilor, datorită optimizării epurării apei uzate şi a apei potabile ca urmare a extinderii acoperirii acestor servicii. În plus, 225 de locuri de muncă vor fi create în faza de construcţie şi 100 în faza operaţională.     10.  PRINCIPALELE ELEMENTE ALE ANALIZEI FINANCIARE  Analiza financiară a proiectului a fost realizată pentru a se asigura viabilitatea financiară şi nivelul de suportabilitate de către populaţie. Următoarele ipoteze au stat la baza analizei financiare:  programul de investiţii propus este de 45.920.000 euro costuri eligibile, finanţat în proporţie de 75% din asistenţa nerambursabilă ISPA, şi cofinanţat în proporţie de 12,5% printr-un împrumut KfW şi în proporţie de 12,5% din surse naţionale;  tariful actual combinat pentru apă şi apă uzată în 2005 este de 0,387 euro/m 3  (rară TVA); 0,378 euro/m 3 în Deva şi 0,396 euro/m 3  în Hunedoara;  pentru tariful combinat de apă, diferenţiat în prezent în cele două oraşe, se prevede un tarif uniform de 0,691 euro/m 3  începănd cu anul 2011, urmând să crească gradual pentru ambele oraşe;  previziunile privind consumul de apă: 166 I/consumator/zi în 2004 şi 160 I/consumator/zi în 2005 scăzând la 96 I/consumator/zi în 2025 şi 90 I/consumator/zi în 2030;  se aplică principiul poluatorul plăteşte;  gradul de suportabilitate trebuie să fie sub 4% pe durata întregii existenţe a proiectului    Calculele conduc la o rată internă de rentabilitate de 7,1%, folosind un discount de 6%. Pe baza rezultatelor analizei financiare cu un procent de 75% asistenţă nerambursabilă ISPA, veniturile  companiei de apă vor acoperi costurile de operare şi întreţinere şi vor îndeplini cerinţele serviciului datoriei. Rata de intervenţie ţine cont de gradul de suportabilitate al populaţiei locale şi de disponibilitatea cofinanţării.        10.1  Principiul "poluatorul plăteşte"    Deversările agenţilor industriali şi comerciali reprezintă 11% din totalul încărcării hidraulice a apei uzate în staţia de epurare din Deva şi 8% din totalul încărcării hidraulice a apei uzate în cele două staţii de epurare din Hunedoara (Buituri şi Sântuhalm). Calitatea deversărilor este asemănătoare cu cea a apelor uzate menajere, excepţie făcând industriile de oţel din Hunedoara, cu deversări extrem de poluante.  În  orice caz, industriile de oţel dispun de facilităţi de pretratare.  Parametrii de calitate ai apelor uzate industriale descărcate în sistemul de canalizare sunt stabiliţi de către legislaţia românească (NTPA 002/2002) şi sunt aplicaţi la nivel naţional. Pentru îndeplinirea acestor standarde, este necesar ca majoritatea industriilor să efectueze o pretratare înainte de deversarea în sistemul municipal de canalizare. Sunt prevăzute penalităţi financiare în caz de neconformare. Pentru generatorii de apă uzată importanti, S.C. APAPROD S.A. stabileşte valorile maxime admise, care pot fi mai restrictive decât cele stabilite de standardele naţionale NTPA 002/2002.    Gospodăriile şi industria plătesc acelaşi tarif pentru  1  m 3  de apă uzată deversat în reţeaua publică de canalizare. A fost pregătit un plan de acţiune care să asigure o pre-tratare adecvată a apelor industriale uzate şi pentru prevenirea poluării, în conformitate cu principiul "poluatorul plăteşte". Acesta va include, de asemenea, măsuri în ceea ce priveste tariful diferenţiat pentru industrie, pe baza încărcării apelor uzate şi a gradului de poluare a acesteia. Acest plan de acţiune urmează să fie realizat prin asistenţa tehnică prevăzută în cadrul acestei măsuri ISPA.     10.2  Tarife  Tarifele trebuie majorate pentru a permite asigurarea cofinanţării investiţiei ISPA şi a resurselor necesare pentru operare şi întreţinere. În scopul obţinerii sustenabilităţii măsurii, tarifele urmează a fi majorate gradual în termeni reali până la un tarif combinat unic de 0,691 euro /m 3  până în anul 2011. Aceasta reprezintă o creştere de 83% a tarifului existent în Deva şi de 75% a tarifului din Hunedoara.  Sunt necesare majorări ulterioare de tarif după 2011 până la menţinerea unei rate de acoperire a dobânzilor la împrumutul bancar la niveluri reale, cu asigurarea unei suportabilităţi pentru toate categoriile de gospodării în limite acceptabile, dar sub 4% din venitul mediu.       10.3  Operare şi întreţinere     În ceea ce priveşte operarea şi întreţinerea, este necesară alocarea în fiecare an, printr-o modalitate care poate fi monitorizată, de resurse pentru asigurarea adecvată a exploatării şi întreţinerii ca şi pentru asigurarea necesarului suplimentar de întreţinere pentru serviciile de apă uzată şi apă potabilă.     11.  ANALIZA IMPACTUL Ul ASUPRA MEDIUL Ul  Componentele de apă uzată ale proiectului cad sub incidenţa prevederilor Anexei II a Directivei nr. 85/337/CEE amendată prin Directiva nr. 97/11/CE. Componenta de alimentare cu apă a măsurii nu intră sub incidenţa prevederilor Directivei nr. 85/337/CEE amendată prin Directiva nr. 97/11/CE.  A fost derulată procedura de evaluare a impactului asupra mediului înaintea emiterii acordului de mediu şi a fost finalizată în data de 25.04.2005. Consultarea publicului a fost efectuată. Acordul de mediu a fost emis de agenţia de protecţia mediului responsabilă. Mai mult, este putin probabil ca măsura să afecteze arii importante protejare ale naturii (de ex: potenţiale arii protejate Natura 2000).     12.  COSTURI ŞI ASISTENŢĂ (în euro)         Cost total    Contribuţia sectorului  privat    Cheltuieli neeligibile    Total cheltuieli  eligibile    Asistenţă ISPA    Rată asistenţă  %      50.720.000    -    4.800.000    45.920.000    34.440.000    75        Rata de asistentă:  75  %.  La rata de asistenţă propusă, veniturile companiei de apă vor acoperi costurile de operare şi întreţinere şi vor îndeplini cerinţele serviciului de indatorare. Rata de intervenţie are in vedere suportabilitatea populaţiei locale şi disponibilitatea cofinanţării.        12.1  A. Defalcare indicativa a costurilor pe diferite tipuri de cheltuieli (în euro)       Articol    Costuri totale    Costuri ne- eli!!ibile    Total costuri eligibile      Planificare / proiectare    o    -    o      Pregătirea şantierului    o    -    o      Lucrări principale    28.150.000    -    28.150.000      Instalaţii şi utilaje    11.625.000    -    11.625.000      Asistenţă tehnică inclusiv acţiuni  publicitare    1.395.000    -    1.395.000      Supervizare pe durata implementării    2.425.000    -    2.425.000      Cheltuieli neprevăzute    2.325.000    -    2.325.000      Impozite  I  taxe publice/ TVA    4.800.000    4.800.000    o      TOTAL    50.720.000    4.800.000    45.920.000          12.2  B.Defalcarea indicativa a costurilor eligibile pe componente          Articol      Componenta  I  Reţele de apă potabilă  şi  sisteme de canalizare     Componenta  II  Staţii de tratare a apei potabile în Deva şi  Hunedoara    Componenta  III  Staţii de epurare a apei uzate în Deva  şi  Hunedoara    Componenta IV  Asistenţă tehnică  şi  supervizarea construcţiei      Procentaj    50,07    13,21    27,79    8,93      Planificare/taxe de proiectare    -    -    -    -      Pregătirea şantierului*    -    -    -    -      Lucrări principale    19.575.000    2.880.000    5.695.000    -      Instalatii şi utilaje    2.320.000    2.880.000    6.425.000    -      Asistenţă tehnică          1.365.000      Supervizare pe durata implementării          2.425.000      Publicitate          30.000          Cheltuieli neprevăzute    1.097.000    306.000    642.000    280.000      Altele    -    -    -    -      TOTAL    22.992.000    6.066.000    12.762.000    4.100.000     *  Costurile pentru pregătirea şantierului sunt incluse în componenta de lucrări principale        13.  IMPLICAREA INSTITUŢIILOR FINANCIARE INTERNAŢIONALE (IFI)    După încheierea negocierilor guvernamentale româno-germane din 18-19 mai 2005, ambele părţi au convenit ca banca KfW să participe la cofinanţarea a 2-3 proiecte ISPA româneşti inclusiv a acestei măsuri. Această decizie face obiectul unui acord cu autorităţile române cu privire la condiţionalitatea legată de împrumut.  Banca KfW va cofinanţa 12,5% din costurile totale eligibile. Alte 12,5% din costurile totale eligibile vor fi asigurate prin cofinanţare de la bugetul de stat.  Aplicaţia pentru asistenţa financiară prin ISPA a fost de asemenea evaluată de o misiune comună a Comisiei Europene/ Direcţia Generală pentru Politici Regionale şi a băncii KfW.     14.  CONDIŢII SPECIFICE REFERITOARE LA MASURĂ    Vezi art. 8 al memorandumului de finanţare.       15.  PLAN DE ACHIZIŢII      Lucrările vor fi implementate in conformitate cu planul de achiziţii provizoriu prezentat în anexa nr. I.a.  ANEXA nr.I.a    Plan de achiziţii provizoriu       Licitaţia nr.    Descrierea lucrărilor si a serviciilor care vor fi licitate    Tip de contract (lucrări, achiziţii sau servicii)    Luna prevăzută pentru lansarea licitaţiei  (luna/ an)    Rata de rambursare a facturilor aferente contractului  specific      1    Realizarea lucrărilor de  montare a conductelor, a magistralelor de aducţiune şi a sistemului  de canalizare în Deva şi Hunedoara    Lucrări FIDIC Roşu    iulie 2006      75% ISPA      2    Îmbunătăţirea staţiei de tratare a apei potabile în  Deva şi Hunedoara    Lucrări FIDIC Galben    iulie 2006    75% ISPA      3    Construirea Staţiilor de Epurare a Apelor Uzate la Deva  Sl   Hunedoara-  Santuhalm    Lucrări FIDIC Galben    iulie 2006    75% ISPA      4    Asistenţă  tehnică   Şl   supervizare    Servicii Reguli PRAG      ianuarie 2006    75% ISPA     Datele exacte pentru adjudecarea contractelor vor fi publicate in Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene şi/ sau pe Internet.    PLAN FINANCIAR (pe baza angajamentelor de  la  bugetul  UE)      Titlul măsurii:    Reabilitarea si modernizarea  s isteme l or de apă  şi   apă  uzată în oraşele Deva  şi  Hunedoara  ANEXA nr.II      ISPA  nr.   2005/R O/16/P/PE/002     Anul    Cost total    Costuri neeligibile    Costuri eligibile      Total    ISPA    Autorităţi naţionale        Administratia centrala      Autorităţi regionale    Autorităţi locale      Altele        L    = 2 + 3     2    3    4  (%)   = 3 / 1    5    6  (%)  = 5 1 3     7    8    9    10      "' 5 a     · 7 + 8 + 9          2000    .    .    .    .    .      .    .    .    .      2 00  1     -    -    -    -    -      -    -    -    -      2002    -    -    -    -    -      -    -    -    -      2003    -    -    -    -    -      -    -    -    -      2004    .    .    .    .    .      .    .    .    .      2005    32.144.000    -    32.144.000    100    24.108.000    75     4. 0 1 8 .0 0 0     -    4.018.000    -      2006     1 3.776.0 0 0    -    13.776.000    100    10.332.000    75    1.722.000    -    1.722.000    -      n. e d ef al ca /  p e  ani    4.800.000    4.800.000    -    o    -    -    -    -    -    -      Total    50.720.000    4.800.000    45.920.000    90.5    34.44 0  . 0 00     75    5.740.000    -    5 . 74 0 . 000     -        •  I O        1mprumut de la KfW  11   12         (%)  = LI/J       .    .      -    -      -    -      -    -      .    .      4.018.000     1 2 , 5      J.722.000     1 2 , 5      -    o      5.740.000    1 1  ,3      Euro  219  · t   Măsura ISPA nr. 2005/RO/16/P/PE/004  MEMORANDUM DE FINANŢARE  între Comisia Europeană şi Guvernul României privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin  Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura  ăReabilitarea  şi  modernizarea sistemelor de alimentare cu apă  şi  de apă uzată din oraşul Suceava, localizat în judeţul Suceava, România"  MEMORANDUM DE FINANŢARE  Comisia Europeană, denumită în continuare "Comisia", acţionând în numele şi pentru Comunitatea Europeană, denumită în continuare "Comunitatea", reprezentată prin dl. Graham Meadows, Director General pentru Politici Regionale,  pe de o parte, şi  Guvernul României, denumit în continuare "Beneficiarul" pe de altă parte,  AU CONVENIT URMĂTOARELE:  ARTICOLUL 1  Măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată şi finanţată din resursele bugetare ale Comunităţii, în conformitate cu prevederile stabilite în prezentul memorandum. Măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată cu respectarea condiţiilor generale prevăzute în anexa la Acordul cadru semnat între Comisie şi Beneficiar, completat cu prevederile prezentului memorandum şi ale anexelor la acesta.    ARTICOLUL 2  Identificarea măsurii  Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare va contribui, sub forma asistenţei financiare nerambursabile, la finanţarea următoarei măsuri, descrise în anexa nr. I:     Numărul măsurii:   Denumirea măsurii:   Durata:  2005/RO/l 6/P/PE/004  Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi de apă uzată din oraşul Suceava  Data începerii:  data semnării memorandumului de finanţare de către Comisie   Data finalizării:  31 decembrie 2010    Localizarea  :  Grupul:   Judeţul Suceava, România Suceava/Bazinul hidrografic Siret  ARTICOLUL3  Angajamentul     1.  Cheltuielile publice sau echivalente maxime care vor fi luate în considerare pentru calcularea asistenţei financiare nerambursabile vor fi de 44.590.000 euro;     2.  	Procentul corespunzător asistenţei acordate de către Comunitate pentru această măsură este stabilit la 75% din totalul cheltuielilor publice sau echivalente, conform celor indicate în planul financiar din anexa nr. II;     3.  	Valoarea maximă a asistenţei financiare asigurate prin Instrumentului pentru Politici Structurale de Preaderare, este fixată la 33.442.500 euro;     4.  	O sumă de 13.914.565 euro este angajată din bugetul pentru anul 2005 din linia bugetară 13.050101. Angajamentele privind tranşele ulterioare se vor baza pe planul financiar iniţial sau revizuit al măsurii, în funcţie de stadiul implementării măsurii şi de disponibilităţile bugetare.      ARTICOLUL4  Plăţile     1.  	Asistenţa comunitară va acoperi plăţile referitoare la măsură, pentru s-au făcut angajamentele valabile din punct de vedere juridic de către Beneficiar şi pentru care s-a alocat în mod specific finanţarea necesară. Aceste plăţi trebuie să fie în legătură cu lucrările descrise în anexa nr. I.     2.  	Plăţile efectuate înainte de data semnării memorandumului de finanţare de către Comisie nu vor fi eligibile pentru asistenţa acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare.     3.  	Măsura descrisă în anexa nr. I şi plăţile efectuate de autoritatea responsabilă cu implementarea acestei măsuri se vor încheia nu mai târziu de data de 31 decembrie 2010.  Raportul solicitat pentru plata finală va fi înaintat în maximum 6 luni de la această dată.     4.  	Plata în avans este fixată la suma de 6.688.500 euro şi va fi transferată după cum urmează:    suma de 3.344.250 euro va fi plătită după semnarea prezentului memorandum de către beneficiar;  diferenţa se va achita după semnarea primului contract important de lucrări, precum şi după îndeplinirea condiţiilor specificate în paragraful 3 al art. 8.  ARTICOLUL 5  Respectarea dreptului şi politicilor comunitare  Măsura se va realiza cu respectarea prevederilor relevante stabilite în acordurile europene şi va contribui la punerea în aplicare a politicilor comunitare, în special a celor referitoare la protejarea şi îmbunătăţirea stării mediului.  ARTICOLUL6  Proprietatea intelectuală  Beneficiarul şi autoritatea responsabilă cu implementarea, menţionată la pct. 3 din anexa nr. I, se vor asigura în ceea ce priveşte obţinerea tuturor drepturilor de proprietate intelectuală pentru studii, schiţe, planuri, publicitate şi alte materiale elaborate în legătură cu planificarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea măsurii. Aceştia vor garanta accesul şi dreptul de a utiliza astfel de materiale de către Comisie sau de către orice alt organism sau persoană delegată de Comisie. Comisia va utiliza aceste materiale numai în scop propriu.    ARTICOLUL 7  Permise  şi  autorizaţii  Orice tipuri de permise şi/sau autorizaţii necesare pentru implementarea măsurii trebuie să fie eliberate de către autorităţile competente ale Beneficiarului, la timp şi în conformitate cu legislaţia naţională.    ARTICOLUL 8  Condiţii specifice referitoare la măsură  Fără a se aduce atingere condiţiilor generale prevăzute în anexa nr. III, asistenţa financiară nerambursabilă acordată din partea Comunităţii se află sub rezerva următoarelor condiţii:       1.  Condiţia privind evaluările şi situaţia activelor:  Comisia îşi rezervă dreptul de a revizui valoarea asistenţei pentru ISPA, stabilită la art. 3 dacă, în termen de cinci ani de la data finalizării lucrărilor, condiţiile de exploatare (tarife, venituri, etc.) diferă în mod semnificativ faţă de evaluările iniţiale făcute pentru stabilirea nivelului asistenţei financiare nerambursabile şi/sau există o modificare substanţială care:     a)  afectează natura exploatării sau condiţiile de implementare on conferă unm organism public sau privat un avantaj nejustificat; şi     b)  rezultă fie din modificarea infrastructurii  finanţate,  fie aranjamentelor de exploatare.  formei de proprietate  asupra oricărei părţi a din  încetarea  sau  modificarea  esenţială  a  Ţara beneficiară va informa Comisia asupra oncare1 modificări ş1 va cere acordul prealabil din partea Comisiei pentru aceste modificări.       2.  Condiţia privind viabilitatea:  Asistenţa financiară nerambursabilă a Comunităţii pentru această măsură este acordată sub rezerva punerii la dispoziţie de către autorităţile implicate a unor resurse suficiente pentru asigurarea exploatării şi întreţinerii eficiente a activelor.       3.  Condiţiile care trebuie îndeplinite înaintea plăţii celei de-a doua tranşe a avansului:     (a)  	A fost pregătită şi transmisă Comisiei Europene o aplicaţie privind investiţiile în managementul  deşeurilor  solide  din  Suceava,  ce  proiectează  închiderea depozitului existent de deşeuri, localizat pe malul râului Suceava, vis-a-vis de  gurile de evacuare ale SEAU şi construirea de noi facilităţi în conformitate cu cerinţele aquisului de mediu.     (b)  	A fost semnat un acord de împrumut cu Kreditanstalt fur Wiederaufbau (KfW) pentru cofinanţarea investiţiilor incluse în măsură;       4.  Condiţiile prevăzute pentru plata finală:       (a)  Comisia şi KfW primesc dovada că planul de acţiune referitor la măsurile privind apele uzate industriale a fost implementat în totalitate;     (b)  Comisia primeşte dovada că a fost implementată o soluţie pentru managementul adecvat al nămolului, în conformitate cu Directivele CE în vigoare;     (c)  Comisia şi KfW primesc dovada că investiţia la care se referă art. 8.3 a fost realizată în conformitate cu prevederile Directivelor CE.    ARTICOLUL9  Prevederile privind implementarea măsurii, cuprinse în anexele la prezentul memorandum de finanţare, fac parte integrantă din acesta.  Nerespectarea condiţiilor şi prevederilor privind implementarea va fi tratată de Comisie conform procedurii stipulate în secţiunea a VIII-a din anexa nr. III. I.  ARTICOLUL 10  Textul autentic al acestui memorandum de finanţare este prezentul document, semnat mai jos.    Semnat la Bucureşti, la 1 O  martie 2006  şi la Bruxelles,  la 29 noiembrie 2005    Pentru Beneficiar,  Sebastian Teodor Gheorghe Vfodescu Ministrul Finanţelor Publice  Pentru Comunitate,    Graham M eadows Director General              *)  *) Anexa nr. III la prezentul memorandum se regăsește la pag. 17—73.    ANEXAnr.1  Descrierea măsurii    Reabilitarea  şi  modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi de ape uzate din oraşul Suceava  Numărul măsurii: 2005/RO/16/P/PE/004     1.  DENUMIREA MĂSURII  ,,Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi de ape uzate din oraşul Suceava"       2.  AUTORITATEA CARE PREZINTĂ CEREREA  (Coordonator Naţional ISPA)      2.1.  Denumirea:  Ministerul Finanţelor Publice  Dl. Istvan Jakab, Secretar de Stat     2.2.  Adresa:    Strada Apolodor 17, Sector 5, Bucureşti, România.         3.  AUTORITATEA  RESPONSABILĂ  CU IMPLEMENTAREA   (conform  celor   definite în secţiunea II (2) din anexa nr. III.2)       3.1.  Denumirea:     3.2.  Adresa:  în colaborare cu:  Oficiul Phare de Contractare şi Plăţi, Ministerul Finanţelor Publice B-dul Mircea Vodă 44, Sector 3, Bucureşti, România.      3.1.  Denumirea:  Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor     3.2.  Adresa:    B-dul Libertăţii 12, Sector 5, Bucureşti, România            4.  	 BENEF1CIARUL FINAL   (în cazul in care este un alt organism decât autoritatea menţionată la pct. 3)      4.1.  Denumirea:  S.C. ACET S.A.     4.2.  Adresa:    Strada Eminescu, nr.5, cod 5800, Suceava, România.         5.  LOCALIZAREA     5.1.  Ţara beneficiară:     5.2.  Regiunea:    România Judeţul Suceava         6.  DESCRIEREA     6.1.  Generalităţi  Măsura constă în investiţii privind producerea şi distribuţia de apă potabilă  colectarea şi epurarea apelor uzate în Suceava, oraş situat pe râul Suceava în zona de nord-est a României.  Râul Suceava se varsă în râul Siret şi în final în Dunăre. În cadrul negocierilor pentru capitolul de mediu, România s-a angajat să trateze apa uzată în conformitate  cu cerinţele Directivei nr. 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate urbane, până la standardele stabilite pentru ape sensibile pentru aglomerări mai mari de 10.000 locuitori pe întreg teritoriul ţării până în anul 2018.  Pe lângă colectarea şi epurarea apei uzate în mod necorespunzător, oraşul Suceava contribuie la poluarea râului Suceava şi printr-un extins depozit necontrolat de deşeuri, situat de-a lungul râului, pe malul opus gurii de evacuare de la staţia de epurare existentă, care deversează levigat în râu în mod necontrolat. Municipalitatea, în cooperare cu Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, au început să întocmească o aplicaţie care va fi transmisă spre aprobare în următoarea perioadă de programare, ulterioară aderării. Prin condiţiile referitoare la plata celei de-a doua rate a avansului, această măsură oferă o soluţie pentru eliminarea rapidă a acestei probleme de mediu. Implementarea aplicaţiei pentru deşeurile solide depinde de plata finală. Aplicaţia, care va fi inclusă ca prioritate de proiect pentru Programul Operaţional Sectorial (POS) de Mediu, va cuprinde închiderea depozitului de deşeuri existent de-a lungul râului şi construirea unui depozit ecologic pe un amplasament adecvat.  Beneficiarul final, SC ACET SA, a fost înfiinţat în anul 1998, ca urmare a deciziei Consiliului Local nr. 45/11.06.1998, ca o companie de utilităţi publice fumizând servicii de apă, apă uzată şi termie. În momentul înfiinţării, SC ACET SA i-a fost încredinţat un contract de concesiune pentru o perioadă de treizeci de ani (contract nr. 20194 din 27.07.1998) pentru captarea apei, tratarea şi distribuţia ei şi pentru colectarea şi epurarea apei uzate din oraşul Suceava. SC ACET SA a renunţat, cu aprobarea Consiliului Local, la activitatea de fumizare a energiei termice la sfârşitul anului 1999.  În luna iunie 2005, SC ACET SA a fost desemnat ca operator pentru şase municipalităţi (în afară de Suceava, pentru Vatra Domei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Fălticeni, Siret şi Solca) în judeţul Suceava. Aceste municipalităţi, împreună cu municipalitatea Suceava, sunt acţionarii SC ACET SA. SC ACET SA a fost selectat ca operator regional în cadrul programului SAMTID, finanţat prin PRARE, care urmăreşte extinderea eficienţei managementului apei la nivel regional şi contribuie la îmbunătăţirea economiilor la nivel de operator pentru creşterea eficienţei managementului apei şi al apei uzate în România.  Conformarea deplină a sistemului de management al apei şi apei uzate în judeţul Suceava va fi realizată în două faze. Faza I este acoperită de această măsură. Faza II va cuprinde în special reabilitarea reţelelor de distribuţie şi a conductelor de canalizare din Suceava, dar va aduce şi investiţii în domeniul apei şi al apei uzate din afara Sucevei şi va reprezenta un proiect care urmează să fie finanţat în cadrul POS Mediu în viitoarea perioadă de programare din Fonduri Structurale şi de Coeziune. Măsura din faza a II-a va fi întocmită în cadrul componentei de asistenţă tehnică a acestui proiect.     6.2.  Componentele măsurii     6.2.1  Componenta  A:  Îmbunătăţirea sistemului de alimentare cu apă     6.2.1.1  Al: Îmbunătăţirea calităţii rezervelor de apă  Rezerva de apă este în prezent extrasă din trei surse diferite de captare: câmpul de captare Berchişeşti (335 1/s reprezentând 46% din producţia totală de apă), staţia de tratare Mihoveni (65 1/s reprezentând 9% din producţia totală de apă) care tratează apa captată din râul Suceava şi staţia de tratare Dragomirna (328 1/s reprezentând 45% din producţia totală de apă), care tratează apa captată din lacul Dragomirna. Scopul măsurii este de a aproviziona cu apă potabilă utilizatorii casnici numai din câmpul de captare Berchişeşti, care asigură apă potabilă de bună calitate, în timp ce staţia de tratare Mihoveni va produce apă numai pentru producţia industrială. Folosirea eficientă a câmpului de captare Berchişeşti nu va mai necesita aducţiuni ulterioare din lacul Dragomirna, cu apă de o calitate inferioară. În acest sens următoarele elemente vor fi incluse în această măsură:  Reabilitarea şi refacerea câmpului de captare Berchişeşti, inclusiv o parte din barajul de protecţie împotriva inundaţiilor, staţia de dezinfecţie, refacerea puţurilor prin adăugarea de substanţe chimice pentru neutralizarea PH-ului, echipamentele electrice şi un generator pentru a preveni întreruperea alimentării cu apă datorată întreruperilor de curent electric;  Reabilitarea uneia dintre magistralele principale de aducţiune de la câmpul de captare Berchişeşti la Suceava, inclusiv asigurarea de contoare mari de apă la ramificaţii şi reabilitarea rezervorului de rupere a presiunii pentru a asigura o aducţiune sigură pentru oraş de la câmpul de captare;  Construirea unui laborator central la rezervorul de la Sfântu Ilie (rezervorul principal) pentru a permite operatorului realizarea unor analize corespunzătoare ale apei.  6.2.1.2. A2: Îmbunătăţirea eficienţei sistemului de alimentare cu apă  Măsura are ca scop creşterea eficienţei utilizării apei prin reducerea costurilor energetice, prin reorganizarea reţelei de alimentare cu apă în zone de presiune clar definite şi modernizarea echipamentului uzat, iar pe viitor, reducerea pierderilor şi extinderea ariei de alimentare cu apă. În acest sens, următoarele elemente vor fi incluse în această măsură:  Reabilitarea  a cinci  rezervoare  de  apă, inclusiv  instalarea/reabilitarea de noi vane, echipamente şi conducte pentru a garanta întreţinerea şi curăţarea corespunzătoare a rezervoarelor, pentru a evita un posibil risc de afectare a sănătăţii publice;  Construcţia unei vane de reducere a presiunii;  Construcţia unei noi instalaţii de înmagazinare de dimensiuni reduse (500 m 3 ) pentru a alimenta prin curgere gravitaţională zona încă nedeservită în prezent;  Instalarea de contoare mari de apă, echipamente electrice, inclusiv a unui sisteme de control şi unităţi de clorinare pentru rezervoare/staţii de pompare pentru a garanta exploatarea şi controlul în bune condiţii;  Demolarea/abandonarea a trei staţii de pompare şi reabilitarea a două staţii pentru a garanta alimentarea în condiţii de siguranţă adaptată noii cerinţe de apă şi reducerea costurilor de exploatare;  Construcţia a două staţii de pompare de dimensiuni reduse pentru a asigura alimentarea unei zone mai înalte, încă nedeservită;  Refacerea şi ranforsarea a aproximativ 12 km de reţea pentru a reduce presiunea ridicată şi stabilirea zonelor de presiune pentru a permite operatorului  alimentarea oraşului pe mai multe niveluri de presiune şi pentru a îmbunătăţi alimentarea în totalitate (în condiţii de siguranţă) şi a reduce pierderile din reţea;  Reabilitarea a aproximativ 14 km de conducte deteriorate, inclusiv servicii de conectare si apometre, pentru a îmbunătăţi siguranţa alimentării cu apă;  Creşterea zonei de acoperire de la 75% în prezent până la 85% prin extinderea cu 22 km a conductelor (inclusiv branşamente);  Montarea a aproximativ 30 de contoare mari de apa aferente sistemului principal şi a aproximativ 8.000 de apometre aferente sistemului secundar pentru a extinde aria de acoperire a sistemului de contorizare; înlocuirea a aproximativ 1.000 de apometre uzate în vederea îmbunătăţirii sistemului de control al pierderilor şi al facturării.       6.2.2  Componenta B: Sistemul de canalizare  Reţeaua de canalizare din oraşul Suceava cuprinde în prezent în jur de 264 km de conducte, în majoritate canale colectoare mixte. Procentul de infiltraţii este ridicat, fiind de aproximativ 47% în special datorită nivelului înalt al pânzei freatice. O cantitate semnificativă de apă uzată provine din sectorul industrial (7.712 m 3 /zi), în plus 5011 m 3 /zi rezultă din sistemul de termoficare şi o cantitate similară din serviciile publice şi comerciale. Debitul de apă menajeră contribuie în prezent cu  10.420 m 3 /zi la debitul total pe timp uscat care este în jur de 53.000 m 3 /zi. Datorită investiţilor în sistemul de canalizare, nivelurile de infiltraţie pot fi reduse cu aproximativ 10-15%. Pe lângă această reducere şi protejarea pânzei freatice şi a apei de suprafaţă împotriva poluării, măsura are ca scop creşterea zonei de acoperire de la 65 la 73%, îmbunătăţirea capacităţii hidraulice şi a durabilităţii reţelelor de canalizare (inclusiv protecţie împotriva inundaţiilor), o mai bună întreţinere şi exploatare a acestora. Ca urmare, componentele principale ale reabilitării sistemului de canalizare pot fi rezumate după cum urmează:  Planificarea şi realizarea atentă a măsurii pentru curăţarea şi inspecţia TV a canalelor în vederea întreţinerii corespunzătoare a reţelei de canalizare, care ar putea necesita după o primă evaluare, curăţarea şi înlăturarea depunerilor de pe aproximativ 22 km de conducte.  Înlocuirea  a  aproximativ  23  km  de  conducte  şi  guri  de  canale  deteriorate  sau subdimensionate, în conformitate cu rezultatele analizelor hidraulice, reabilitarea totală a aproximativ 23 km de reţea şi introducerea a circa 10 km de conducte noi în zonele în care nu există reţea de canalizare sau pentru conectarea noii staţii de pompare;  Reabilitarea staţiei existente de pompare a apei uzate;  Construcţia unor structuri pentru apa pluvială în sistemul de canalizare mixt (construcţia a 2 bazine de retenţie cu capacitate totală de aproximativ 10.000 m\     6.2.3  Componenta  C:  Staţia de epurare a apelor uzate (SEA U)         Staţia de epurare a apelor uzate din Suceava este localizată în aval de oraş pe malul stâng a râului Suceava. Apa uzată epurată este descărcată în râul Suceava. Staţia de epurare nu întruneşte standardele impuse de Directiva nr. 91/271/CEE, privind epurarea apelor uzate urbane. Staţia de epurare este supradimensionată pentru nevoile viitoare ale oraşului Suceava, având o suprafaţă totală de aproximativl8 ha şi o capacitate de 1.390 1/s. Echipamentele uzate au o eficienţă redusă a epurării şi funcţionează cu un consum mare de energie electrică. Digestoarele existente sunt scoase din funcţiune. În prezent, platformele de deshidratare a nămolului ocupă 3.500 m2, existând posibilitatea de a fi extinse la aproximativ 10.000 m 2  .   Noua staţie de epurare va produce anual o cantitate de 6.200 tone de nămol stabilizat şi deshidratat, care ar putea fi utilizat ca îngrăşământ sau depozitat la un depozit ecologic care va fi prevăzut ca şi componentă investiţională în cadrul unei viitoare aplicaţii pentru Fondurile Structurale şi de Coeziune, care urmează să fie finalizată până la sfârşitul acestui proiect. Rezultate primelor analize ale nămolului au condus la concluzia că acesta poate fi folosit în agricultură. Institutul agricol şi o fabrică de îngrăşământ din Suceava şi-au arătat disponibilitatea de a participa la procesul de producere a nămolului. Elaborarea strategiei de depozitare a nămolului face parte din componenta de Asistenţă tehnică a acestei măsuri.  În ceea ce priveşte încărcarea hidraulică, staţia de epurare lucrează în prezent la un debit mediu de 612 1/s (52.883 m 3 /zi). Luând în considerare reducerea consumului de apă, dar şi extinderea serviciilor, staţia de epurare va fi reabilitată estimând un debit pe timp uscat de 28.319 m 3 /zi (cca. 328 1/s) care presupune un consum mediu de apă menajeră de 150 1/persoană/zi.  În ceea ce priveşte încărcarea biologică, staţia va fi reabilitată pentru a asigura deservirea a aproximativ 140.000 locuitori, dintre care 84.000 consumatori casnici, 40.000 (cca. 30%) utilizatori industriali şi 16.000 (cca.llo/o) agenţi comerciali.  Stabilizarea nămolului va fi realizată printr-o treaptă de tratare separată, într-un degestor anaerob. Biogazul produs va fi utilizat pentru încălzirea clădirilor din staţia de epurare şi, în faza a II-a, pentru generarea de energie, prin instalarea unui generator ce funcţionează pe bază de benzină.  Staţia de epurare reabilitată se va conforma standardelor stabilite prin Directiva privind epurarea apelor uzate urbane, în ceea ce priveşte descărcarea în cursuri de apă sensibile (treaptă terţiară). Reabilitarea va utiliza bazinele de aerare existente, supradimensionate şi le va reconfigura pentru procedee de denitrificare şi de tratare chimică şi biologică a fosforului.  Lucrările de reabilitare vor avea un sistem modem de control de supervizare şi achiziţie de date (SCADA), care va acoperi, de asemenea, şi staţiile de pompare pentru ape menajere.  6.2.4. Componenta D: Supervizare şi asistenţă tehnică    Asistenţa tehnică existentă pentru pregătirea măsurii în Suceava, care a fost finanţată de către KfW, va realiza licitarea acestei componente de asistenţă tehnică şi în plus: va realiza proiectele pentru licitaţia celor două contracte FIDIC roşu (Distribuţia şi Reabilitarea şi extinderea reţelei de canalizare), va pregăti specificaţiile tehnice pentru contractul FIDIC galben pentru Staţia de epurare a apelor uzate şi va pregăti întregul dosar de licitaţie, fumizând inclusiv suport profesional pe parcursul procesului de licitare până la negocierea şi încheierea contractului.    Această componentă va finaliza următoarele elemente:    D.1: Asistenţă Tehnică pentru implementarea proiectului    Îmbunătăţirea cunoştinţelor despre administrarea mijloacelor fixe:  Program de consultanţă pentru personalul Unităţii de Implementare a Proiectului (UIP) privind utilizarea cartărilor, a GIS şi a echipamentului modelelor de reţele în vederea realizării unei inventarieri adecvate a mijloacelor fixe din domeniul alimentării cu apă şi al    reţelelor de canalizare. Achiziţionarea unor echipamente de detectare a pierderilor, de televiziune cu circuit închis şi pentru curăţarea conductelor de canalizare;    O continuă modernizare a studiului proiectului hidraulic, incluzând un sistem de simulare pentru calibrarea reţelei de apă şi de canalizare şi strategii de reabilitare pe termen lung. Studiu de detecţie a pierderilor, strategia de reducere a infiltraţilor pentru dezvoltarea unei strategii de întreţinere si operare pentru optimizarea administrării mijloacelor fixe.  Sprijin pentru Unitatea de Implementare a Proiectului    Întărirea capacităţii instituţionale (capacitatea Unităţii de hnplementare a Proiectului în ceea ce priveşte pregătirea, implementarea şi monitorizarea proiectelor finanţate din fonduri internaţionale), inclusiv analiza necesităţilor de instruire identificate şi programul de instruire la locul de muncă;    Pe  baza  investigaţiilor viitoare,  actualizarea  continuă  a  planului  de  acţiune  pentru monitorizarea apelor uzate industriale şi obţinerea conformării nivelului de pre-epurare şi epurare, inclusiv îndrumarea şi instruirea personalului UIP. Pe baza dezvoltării viitoare a procesului de epurare, planul de acţiune trebuie să prezinte viitoarea strategie referitoare la opţiunea de conectare a apelor uzate industriale la staţia de epurare municipală (şi crearea unor tarife separate, care să reflecte costul real al epurării) sau de instalare a unui echipament adecvat destinat în exclusivitate procesului de epurare a apelor uzate industriale, care necesită totuşi cerinţe clare de executare;    Elaborarea unei strategii de gestionare a nămolului în condiţii de siguranţă, în conformitate cu legislaţia românească şi cu Directivele CE, îndrumarea şi pregătirea UIP în acest sens;    Asistarea UIP în pregătirea rapoartelor de progres şi a informaţiilor privind monitorizarea indicatorilor de performanţă;    Asistarea UIP în procesul de licitare şi atribuire a contractelor. Revizuirea  dosarelor de licitaţie în cazul în care se solicită acest lucru în urma unor studii sau sondaje suplimentare.  D.2: Pregătirea celei de a II-a faze de investiţii    Consultantul va analiza şi revizui Planul de Gospodărire existent pentru serviciile de alimentare cu apă şi ape uzate din Suceava, luând în considerare modificările survenite faţă de situaţia iniţială şi rezultatele investigaţiilor şi studiilor descrise mai sus. Faza a II-a de investiţii va fi analizată în continuare şi se va elabora o aplicaţie pentru finanţare din Fondul de Coeziune (inclusiv pregătirea documentelor suport, precum studiul de fezabilitate, analiza economico-financiară, studiul de impact asupra mediului şi documentele de licitaţie). Documentele cuprinse în aplicaţia pentru Fondul de Coeziune vor trebui să ia in considerare de asemenea consolidarea procesului de regionalizare a gospodăririi serviciilor de apă pentru toate municipalităţile deservite de SC ACET SA. Investiţiile din faza a II-a vor acoperi toate necesităţile importante pentru conformarea cu acquis-ul de mediu pentru oraşul Suceava şi pentru celelalte şase municipalităţi.                 b)  Racordarea la sistemul de canalizare a aproximativ 13.OOO locuitori;     c)  Evitarea iminenţei inundaţiilor în condiţii de precipitaţii abundente în oraşele cu sistem de canalizare mixt;     d)  Reducerea cu aproximativ 30% a consumului de energie necesar gospodăririi apei şi a apei uzate;       e)  	Întărirea sistemului regional de gospodărire a apei de dată recentă prin consolidarea sistemului  de  exploatare  a  mijloacelor  fixe  şi  prin  îmbunătăţirea  eficienţei administrative şi operaţionale.       Indicatorii de petformantă  propuşi sunt următorii:     Indicatori de performanţă    Înainte de ISPA    DupăISPA      Alimentarea şi distribuţi,a apei potabile          Confonnitatea cu directiva pentru apă potabilă la extremităţile reţelei      Neconformare cu Directivele UE      În confonnitate cu Directivele UE      Epurarea şi colectarea apei uzate          Construcţia bazinelor de retenţie pentru apa pluvială, a rezervoarelor pentru apa meteorica şi a bazinelor de deversare    Neconformare cu Directivele UE    În confonnitate cu Directivele UE        Petformanţa staţiei de epurare a apei uzate    Neconformare cu Directiva nr.  91/271/CEE pentru ape sensibile    În confonnitate cu Directiva nr.  91/271/CEE pentru ape sensibile        8.  PROGRAMUL DE LUCRU     Programul   de lucru orientativ,  pentru fiecare componentă în parte, este următorul:       Componenta    Licitare    Ad.iudecare    Finalizare      1    Asistenţă tehnică pentru managementul şi supervizarea contractelor  ISPA    martie 2006    septembrie 2006    decembrie 2010          2    Facilităţi ale sistemului de alimentare cu apă (inclusiv rezervoare, staţii de pompare, reabilitarea câmpurilor de captare şi conducte de distribuţie  principale)    mme 2006    1anuane 2007    decembrie 2009      3    Facilităt , i ale sistemului de canalizare (inclusiv rezervoare, bazine de  deversare, staţii de pompare)    mme 2006    1anuane 2007    mm 2010      4    SEAU    mme 2006    1anuane 2007    decembrie 2010      5    Asistenţă tehnică pentru evaluatori independenţi    decembrie 2005    martie 2006    februarie 2007        9.  ANALIZA ECONOMICA SI SOCIALA COST-BENEF1CIU    Această măsură aduce un număr important de beneficii economice, sociale şi de mediu. În ceea ce priveşte componentele de apă şi apă uzată, analiza ratei de rentabilitate şi analiza cost-beneficiu sunt ilustrate după cum urmează:    Rata cost/beneficiu  Rata rentabilităţii financiare  Valoarea actualizată netă (6% rată de actualizare)  1,61  10,7%  2,073 milioane euro       10.  ELEMENTELE PRINCIPALE ALE ANALIZEI FINANCIARE    Analiză financiară a proiectului a fost realizată pentru a se asigura viabilitatea financiară şi nivelul de suportabilitate de către populaţie. Următoarele ipoteze au stat la baza analizei financiare:    programul de investiţii propus este de 44,59 milioane euro, finanţat în proporţie de 75% din asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin ISPA, 10% din surse naţionale şi 15% printr-un împrumut KfW;  tariful pentru apă/apă uzată în anul 2005 a fost de 0,45 euro/mc (inclusiv TVA);  consumul de apă în 2005a fost de 165 l /zi /consumator.    La un nivel al venitului mediu lunar pe gospodărie de 202 euro în 2005, rata de suportabilitate nu depăşeşte 2,5% pe parcursul duratei de derulare a proiectului. Tarifele au atins în prezent la 4,2% din venitul mediu. Totuşi, creşterea oarecum modestă a tarifului pe parcursul implementării măsurii va reduce rata de suportabilitate pentru segmentul de populaţie cu venituri scăzute la mai puţin de 3,5% în 2010. Cheltuielile reprezentând tariful pentru apă reprezintă în 2005 2,3% din venitul total mediu pe gospodărie.     10.1.  Principiul poluatorul plăteşte    Parametrii de calitate pentru apa uzată industrială evacuată în sistemul de canalizare sunt stabiliţi în legislaţia românească (NTPA 002) şi sunt aplicaţi la nivel naţional. Pentru a îndeplini aceste standarde este necesar ca majoritatea agenţilor industriali să asigure pre-epurarea înainte de evacuare în reţeaua municipală de canalizare. Penalităţi financiare sunt aplicate în caz de neconformare. În prezent se aplică un sistem de monitorizare şi penalizare, deşi se pare că nivelul penalităţilor nu este încă suficient pentru a preveni neconformarea. Deversările din sectorul industrial vor reprezenta maxim 25% din încărcarea staţiei de epurare. Compania de utilităţi va primi suport în cadrul componentei de Asistenţă tehnică a măsurii pentru dezvoltarea a unui sistem mult mai eficient de monitorizare a apelor uzate industriale. Ramurile industriale care folosesc cantităţi ridicate de apă deţin sisteme de reciclare a apei proprii (ex. fabrici de bere, fabrica de hârtie, industrii de procesare, etc.) şi în unele cazuri surse proprii de captare a apei.     10.2.  Tarifele    Tarifele propuse vor creşte de la 0,324 euro/m 3  la 0,345 euro/m 3  ,  ceea ce reprezintă o creştere de numai aproximativ 6,6% în 2006, urmată de două creşteri succesive de 5% până în 2010. Datorită investiţiilor importante în sistemul de canalizare şi în facilităţile de epurare a apei uzate, precum şi datorită nivelului relativ scăzut de tarifare din prezent pentru serviciile de canalizare, a fost prevăzută creşterea acestor tarife de la 0,125 euro/m 3  la aproximativ 0,375 euro/m 3  în următorii 5 ani. Creşterea tarifară propusă va fi împărţită în două creşteri de 50% şi una de 33%. Trebuie subliniat faptul că, deşi tariful va creşte, valoarea facturii totale pe gospodărie va scădea la nivelul tuturor grupurilor de utilizatori, datorită consumului mai redus de apă.  10.3 Exploatare şi Întreţinere    Ca urmare a nivelului scăzut al resurselor, sumele cheltuite până în prezent pentru întreţinere sunt mult mai scăzute faţă de cele care trebuie alocate pentru întreţinerea unei utilităţi modeme de apă. Proiectele ce stau la baza majorării tarifelor în vederea asigurării viabilităţii, prevăd o creştere a costurilor de operare şi întreţinere. Suplimentar, precum în cazul altor măsuri ISPA anterioare unde companiile de apă au fost implicate în programul MUDP I şi II, se va crea Fondul de Dezvoltare, Înlocuire şi Întreţinere. Obiectivul acestui fond va fi de a asigura resurse corespunzătoare pentru rambursarea împrumutului şi pentru asigurarea unei întreţineri şi exploatări adecvate.       11.  Analiza impactului asupra mediului    Măsura se află sub incidenţa Anexei II a Directivei Consiliului nr. 85/337/CEE, amendată de Directiva nr. 97/11/CE. A fost realizată o evaluare completă. Având la bază rezultatele acestei evaluări, în conformitate cu cerinţele Directivei nr. 85/337/CEE, amendată de Directiva nr. 97/11/CE, autoritatea de mediu competentă a decis că nu este nevoie de o evaluare completă a impactului asupra mediului. Autorizaţiile de mediu necesare în această etapă a implementării au fost acordate măsurii de către Agenţia de Protecţie a Mediului în luna iulie 2005.     12.  COST ŞI ASISTENŢĂ  (în mii euro)      A.  Defalcare indicativă a costurilor pe tipuri de cheltuieli     Element    Costuri  totale (mii euro)    Costuri ne-  eligibile (mii euro)    Costuri totale  eligibile (mii euro)      Lucrări principale    28.990      28.990      Staţie si echipamente    10.440      10.440      Asistenţă tehnică (3)    1.500      1.500      Supervizare în timpul implementării    1.760      1.760      Cheltuieli neprevăzute (4)    1.900      1.900      Impozite/taxe  publice/TV A/etc.    2.400    2.400        TOTAL    46.990    2.400    44.590        B.  Defalcarea indicativă a costurilor eligibile pe componente de lucrări (Asistenţă tehnică  şi  cheltuieli neprevăzute alocate fiecărei componente În parte)   Mii euro       Element    Componenta Sistem de alimentare cu apă    Componenta Sistem de ape uzate    Componenta Staţie de epurare      Procent    30%    44%    26%      Lucrări principale    7.290    16.360    5.340      Staţie şi instalaţii    4.670    770    5.000      Asistenţă tehnică    450    660    390      Supervizare în timpul implementării    530    770    460      Neprevăzute    571    834    495      TOTAL    13.511    19.394    11.685          C.  Costuri totale    Mii euro     Cost total    Contribuţia sectorului privat    Cheltuieli neeligibile    Total cheltuieli eligibile    Asistenţă ISPA    Rata asistenţei  %      46.990.000      2.400.000    44.590.000    33.442.500    75      Rata asistentei:  75  %      13.  IMPLICAREA IF1    Banca Germană de Dezvoltare "Kreditanstalt for Wiederaufbau" (KfW) şi-a exprimat acordul pentru cofinanţarea a 15% din investiţiile incluse în această măsură. Aplicaţia pentru asistenţa financiară acordată prin ISPA a fost evaluată în cadrul unei misiuni comune de evaluare a Comisiei şi a KfW în luna august 2005.  Debitorul împrumutului KfW este Guvernul României, prin Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Administrarea împrumutului se va realiza exclusiv de către MFP, prin intermediul Oficiului de Plăţi şi Contractare PRARE. MFP va trebui sa încheie un acord de împrumut cu autoritatea locală implicată în proiect, stabilind condiţiile de rambursare a împrumutului către MFP.  Se prevede ca rambursarea împrumutului să se realizeze prin intermediul resurselor provenite din colectarea tarifelor.    10% din investiţii vor fi acoperite prin intervenţia directă de la bugetul de stat.       14.  CONDIŢII SPECIF1CE AFERENTE MĂSURII    Vezi Art. 8 al memorandumului de finanţare.       15.  PLANUL DE ACHIZIŢII      Lucrările vor fi implementate conform planului provizoriu de achiziţii prezentat în Anexa nr. I.a.  ANEXA nr.I.a  Plan de achiziţii provizoriu     Licitaţia Nr.    Descrierea lucrărilor şi a serviciilor care vor fi licitate    Tip de contract (lucrări, achiziţii sau servicii)    Luna prevăzută pentru lansarea licitaţiei (luna/an)    Rata de rambursare a facturilor aferente contractului  specificat      Contract 1    Facilităţi ale sistemului de alimentare cu apă (inclusiv rezervoare, staţii de pompare, reabilitarea câmpurilor de captare şi conducte de distribuţie  principale)    FIDIC Roşu    mme 2006    75%      Contract 2    Facilităţi ale sistemului de canalizare (inclusiv înmagazinare, bazine de  deversare, staţii pompare)    FIDIC Roşu    mme 2006    75%      Contract 3    SEAU    FIDIC Galben    iunie 2006    75%      Contract 4    Asistenţă tehnică şi supervizare    Servicii    martie 2006    75%      Contract 5    Asistenţă tehnică pentru  contractarea evaluatorilor independenti pentru licitaţii    Servicii    decembrie 2005    75%       Condiţiile specifice pentru acordarea contractelor vor fi disponibile în Jurnalul Oficial  al  Comisiei Europene şi/sau pe internet.  ANEXA II  PLAN  FINANCIAR  (pe haza angajamentelor de la bugetul  UE)   Tit l  u  l   măsurii: Reabilitarea  şi  modernizarea  sistemelor  de alimentare cu apă  potabilă,  canalizare  şi epurare  a  apelor  uzate în  oraşu l  Suceava Măsura  ISPA   nr: 2005 RO 16P PE 004   237  Euro     Anul  Cost total    Costuri neeligibile    Costuri eligibile    Împrumut de la KfW          Total    ISPA    Autorităţi naţionale      Guvern    Autoritate  regională    Auto.r i tate  locală    Altele  *        I =2+3    2    3=  5+7+8+9+  10    4 (%)=  3/1    5    6 (%)  =  5/3     7    8    9    10    I  I     )2  (%)  =   11 /1       2000    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -      2001    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -      2002    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -      2003    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -      2004    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -      2005    18.552.753    -    18.552.753    100    13.914.565    75    1.855.275    -    2.782.913    -    -    -      2006    26.037.247    -    26.037.247    100    19.527.935    75    2.603.725    -    3.905.587    -    -    -      nedefalcat  pe ani     2.400.000    2.400.000    -    -    -    -    -    -    -    -    -    -      Total    46.990.000    2.400.000    44.590.000    95    33.442.500    75    4.459.000    -    6.688.500    -    6.688.500    14     Măsura ISPA nr. 2005/RO/16/P/PA/001    MEMORANDUM DE FINANŢARE  între Colllisia Europeană  şi  Guvernul Rolllâniei privind asistenţa f"manciară nerambursabilă acordată prin  Instnunentul pentrn Politici Strncturale de Preaderare pentrn măsura  ăAsistenţă telmică pentrn pregătirea proiectelor în sectornl de mediu în Rolllânia"  MEMORANDUM DE FINANŢARE  Comisia Europeană,  denumită în continuare "Comisia", acţionând în numele şi pentru Comunitatea Europeană, denumită în continuare "Comunitatea", reprezentată prin dl. Graham Meadows, Director General pentru Politici Regionale,  pe de o parte, şi  Guvernul României, denumit în continuare "Beneficiarul", pe de altă parte,  AU CONVENIT URMĂTOARELE:  ARTICOLUL 1    Măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată şi finanţată din resursele bugetare ale Comunităţii în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul memorandum. Măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementată cu respectarea condiţiilor generale prevăzute în anexa la Acordul  cadru semnat între  Comisie şi  Beneficiar,  completat  cu prevederile prezentului memorandum şi ale anexelor la acesta.  ARTICOLUL 2    Identificarea măsurii  Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare va contribui, sub forma asistenţei financiare nerambursabile, la finanţarea următoarei măsuri, descrise în anexa nr. I:   Numărul măsurii:    2005/RO/16/P/PA/001   Denumirea măsurii:   "Asistenţă tehnică pentru pregătirea proiectelor în sectorul de mediu în România"   Durata:           Data începerii:  data semnării memorandumului de finanţare de către Comisie  Data finalizării:  31 decembrie 2009    Localizarea:       România   Grupul:          Sectorul de mediu  ARTICOLUL3  Angajamentul     1.  Cheltuielile publice sau echivalente maxime care vor fi luate în considerare pentru calcularea asistenţei financiare nerambursabile vor fi de 25.000.000 euro.     2.  	Procentul corespunzător asistenţei acordate de către Comunitate pentru această măsură este stabilit la 50% din totalul cheltuielilor publice sau echivalente, conform celor indicate în planul financiar din anexa nr. II.     3.  	Valoarea maximă a asistenţei asigurate prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare este fixată la 12.500.000 euro.     4.  	O sumă de 8.750.000 euro este angajată din bugetul pentru anul 2005 din linia bugetară 13.050101. Angajamentele privind tranşele ulterioare se vor baza pe planul financiar iniţial sau revizuit al măsurii, în funcţie de stadiul implementării măsurii şi de disponibilităţile bugetare.    ARTICOLUL4  Plăţile     1.  	 Asistenţa comunitară va acoperi plăţile referitoare la măsură, pentru care s-au făcut angajamente valabile din punct de vedere juridic de către Beneficiar şi pentru care s-a alocat în mod specific finanţarea necesară. Aceste plăţi trebuie să fie în legătură cu lucrările descrise în anexa nr. I.      2.  	Plăţile efectuate înainte de data semnării memorandumului de finanţare de către Comisie nu sunt eligibile pentru asistenţa acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare.     3.  	Măsura descrisă în anexa nr. I şi plăţile efectuate de autoritatea responsabilă cu implementarea acestei măsuri se vor încheia nu mai târziu de data de 31 decembrie 2009.  Raportul solicitat pentru efectuarea plăţii finale va fi înaintat în maximum 6 luni de la această dată.     4.  Plata în avans este fixată la 5.000.000 euro şi va fi transferată după cum urmează:     -  suma de 2.500.000 euro va fi plătită după semnarea prezentului memorandum de către Beneficiar;     -  diferenţa se va achita după semnarea primului contract de asistenţă tehnică.        ARTICOLUL 5  Respectarea dreptului şi politicilor comunitare  Măsura se va realiza cu respectarea prevederilor stipulate în acordurile europene şi va contribui la punerea în aplicare a politicilor comunitare, în special a celor referitoare la protejarea şi îmbunătăţirea stării mediului .   ARTICOLUL 6  Proprietatea intelectuală  Beneficiarul şi autoritatea responsabilă cu implementarea, menţionată la pct. 3 din anexa nr. I, se vor asigura în ceea ce priveşte obţinerea tuturor drepturilor de proprietate intelectuală pentru studii, schiţe, planuri, publicitate şi pentru alte materiale elaborate în legătură cu planificarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea măsurii. Aceştia vor garanta accesul şi dreptul de a utiliza astfel de materiale de către Comisie sau de către orice alt organism ori persoană delegată de Comisie. Comisia va utiliza aceste materiale numai în scop propriu.    ARTICOLUL 7  Pennise  şi   autorizaţii   Orice tipuri de permise şi/sau autorizaţii necesare pentru implementarea măsurii trebuie să fie eliberate de autorităţile competente ale Beneficiarului, la timp şi în conformitate cu legislaţia naţională.  .ARTICOLUL 8  Condiţii specifice referitoare la măsură  Prezenţa unui proiect în lista indicativă conţinută în anexa nr. I nu constituie în nici un fel un angajament al Comisiei de a acorda suport financiar pentru faza de construcţie a proiectului.  ARTICOLUL 9  Prevederile privind implementarea măsurii, descrise în anexele la prezentul memorandum de finanţare, fac parte integrantă din acesta.    Nerespectarea condiţiilor şi prevederilor privind implementarea va fi tratată de Comisie conform procedurii stipulate în secţiunea a VIII-a din anexa nr. 111.1.  ARTICOLUL 10  Textul autentic al acestui memorandum de finanţare este prezentul document, semnat mai jos.  Semnat la Bucureşti, la 1 O  martie 2006  şi la Bruxelles,  la 29 noiembrie 2005    Pentru Beneficiar,  Sebastian Teodor Gheorghe Vl,ădescu Ministrul Finanţelor Publice  Pentru Comunitate,    Graham Meadows Director General            *)  *) Anexa nr. III la prezentul memorandum se regăsește la pag. 17—73.            6.  DESCRIEREA       6.1.  Generalităţi  Prin aderarea la UE, preconizată în 2007, România va beneficia de Fondurile Structurale (FS) şi de Coeziune (FC). Ca urmare, alocarea financiară anuală pentru sectorul de mediu va creşte considerabil începând cu anul 2007. România are nevoie să dezvolte un portofoliu de proiecte pentru a putea utiliza la maximum resursele financiare fumizate de UE.  Majoritatea municipalităţilor care vor beneficia de această măsură ISPA nu au beneficiat până acum de investiţii majore finanţate de UE sau alte instituţii finanţatoare internaţionale. Prin urmare, capacitatea lor de a gestiona proiecte de mare anvergură este limitată şi au nevoie de asistenţă în scopul definirii şi pregătirii de proiecte viabile de investi ţii în sectorul de mediu.  În ultimii trei ani, serviciile publice, în special în domeniul managementului apei şi deşeurilor, au iniţiat un proces de regionalizare pentru a îmbunătăţi economiile de scară şi a promova schimbarea economică în regiunile mai puţin dezvoltate, prin îmbunătăţirea infrastructurii de mediu.  Tendinţa de regionalizare este legată de procesul de reorganizare a operatorilor publici existenţi (mai ales în sectorul de apă) care se va concretiza în crearea operatorilor regionali. Aceste companii sunt vizate pentru implementarea proiectelor majore de investiţii şi pentru a opera infrastructura construită prin finanţarea europeană. Performanţa financiară şi operaţională, precum şi capacitatea instituţională a noilor operatori regionali înfiinţaţi face obiectul unui program de îmbunătăţire şi consolidare.  Programul Operaţional Sectorial (POS) de Mediu, document strategic pregătit în concordanţă cu Planul Naţional de Dezvoltare pentru perioada de programare 2007-2013 (finanţat prin Fondurile Structurale şi prin Fondul de Coeziune) - reprezintă criteriul de selectare a proiectelor ce vor fi finanţate prin prezenta măsură de Asistenţă tehnică.  6.2 Componentele proiectului:  Această Asistenţă tehnică este cerută pentru pregătirea a minimum 25 de aplicaţii pentru proiecte de investiţii în sectorul de mediu - sectoarele de apă, apă uzată şi deşeuri - cu scopul de a primi finanţare prin Fondurile Structurale şi prin Fondul de Coeziune, începând cu anul 2008. Măsura vizează în acelaşi timp şi asistenţă tehnică pentru întărire instituţională (inclusiv programe de pregătire la locul de muncă pentru personalul beneficiarilor locali) a viitorilor beneficiari ai investiţiior finanţate din fonduri comunitare, de-a lungul ciclului de pregătire a măsurii, începând cu identificarea proiectelor, continuând cu studiile de fezabilitate şi terminând cu pregătirea dosarelor de licitaţie pentru lucrări.  Următoarele activităţi vor fi realizate în detaliu :  Componenta A. Pregătirea de proiecte        1.1.1.1.   Subcomponenta A.1 . Această subcomponentă va include pregătirea a minimum 25 de aplicaţii în sectorul de mediu, inclusiv a următoarele documente suport:  Planuri de gospodărire: Consultantul va analiza şi va completa planurile de gospodărire deja existente sau va elabora noi planuri de gospodărire, la nivel judeţean/regional. Obiectivul planului de gospodărire este de a prioritiza  necesităţile şi investiţiile necesare pentru a atinge conformarea deplină cu prevederile legislaţiei de mediu, luând în considerare nivelul de suportabilitate a investiţiei pentru populaţie şi capacitatea de implementare a autorităţilor locale.  Studii de fezabilitate: Studiul de fezabilitate trebuie sa analizeze infrastructura şi  datele  de  operare,  justificarea  proiectului,  proiectul  preliminar  şi specificaţiile tehnice şi trebuie să se bazeze pe informaţiile din planul de gospodărire finalizat, care a prioritizat deja investiţiile pentru care va fi înaintată cererea de finanţare prin FS/FC. Specificaţiile tehnice trebuie să se bazeze pe măsurători din teren. Studiul de fezabilitate trebuie să includă o analiză amplă a alternativelor, pentru a asigura alegerea soluţiei optime, atât din punct de vedere financiar, cât şi tehnic.  Analiza  economico-financiară:  Analiza  economico-financiară trebuie  să demonstreze viabilitatea financiară şi eficienţa economică, incluzând o analiză financiară bazată pe un model financiar coerent şi o analiză cost-beneficiu, adaptate fiecărei companii în parte. Analiza necesităţilor financiare trebuie să determine nivelul adecvat al asistenţei financiare nerambursabile.  Evaluarea Impactului de Mediu: Consultantul va revizui informaţiile despre impactul asupra mediului pentru a asigura faptul că cerinţele de mediu ale legislaţiei comunitare sunt respectate, şi în special, pentru a asigura faptul că evaluarea impactului de mediu se desfăşoară în conformitate cu acquis-ul comunitar.  Analiza instituţională: Consultantul va realiza analiza instituţională pentru a se asigura că structura instituţională a operatorului  este  adecvată  pentru implementarea proiectului. Se va acorda o atenţie specială definirii structurilor care vor asigura cooperarea dintre autorităţile locale în vederea pregătirii şi implementării măsurii (stabilirea acordului de asociere între diferitele autorităţi locale, reorganizarea operatorilor în sectorul de apă într-o singură entitate etc.). Pe măsură ce municipalităţile au atins dimensiuni tot mai mici, a apărut necesitatea regrupării lor în cadrul unor proiecte din sectorul de apă şi apă uzată, pentru a realiza economii de scară adecvate şi a asigura proiecte viabile şi fezabile.  În  propunerea pentru strategia de achiziţii este necesară o analiză a oportunităţii realizării unui parteneriat public-privat.  Analiza instituţională trebuie să reflecte de asemenea, sarcinile şi obligaţiile Unităţii de Implementare a Proiectului.  Formularul de aplicaţie: Pregătirea Aplicaţiei ISPA va fi centrată pe componentele prioritare.     1.1.1.2.   Sub-componenta A.2.  Pregătirea dosarelor de licitaţie pentru contractele de servicii, achiziţii şi lucrări prevăzute.       Această sub-componentă cuprinde:  Pregătirea dosarelor de licitaţie pentru contractele de serv1c11, achiziţii ş1 lucrări, pentru fiecare beneficiar în parte  Un set complet de documente de licitaţie pentru toate contractele prevăzute, inclusiv termeni de referinţă în conformitate cu legislaţia de achiziţii publice în vigoare la momentul lansării contractului, ţinând seama de cerinţele instituţiilor finanţatoare internaţionale, dacă este cazul.  Suport oferit beneficiarilor şi autorităţii contractante în realizarea activităţii de licitare,  în  conformitate  cu  Planul  de  achiziţii,  inclusiv  v1z1te  ale amplasamentelor, pregătirea răspunsurilor la eventualele întrebări, participare la evaluare, negocierea şi pregătirea contractului până la semnarea acestuia. Dacă studiul demonstrează oportunitatea unui parteneriat public-privat, vor fi pregătite dosare de licitaţie pentru precalificare, în vederea desfăşurării procedurii, inclusiv contracte de concesiune pentru selectarea operatorilor privaţi.  1.1.2.  Componenta   B.  Întărirea institutională a viitorilor beneficiari ai proiectelor finanţate din fonduri europene  Această componentă va cuprinde următoarele sarcini:  Analiză critică a experienţei anterioare FOPIP, din cadrul MUDP ş1 ISPA Măsura ISPA 2003/RO/16/P/PE/012;  Auditarea  cadrului  instituţional  existent  ş1  a  performanţei  financiare  ş1 operaţionale: Consultantul  va realiza un audit instituţional  şi financiar al companiilor de apă (cuprinzând printre altele, descrierea situaţiei curente, analiza competenţelor manageriale şi operaţionale, descrierea proprietăţii şi stării  activelor,  situaţia  serviciilor  de  apă,  aranjamentele  şi  obligaţiile contractuale,  mecanismul  de  stabilire  a  tarifului,  analiza  financiară  a documentelor contabile, evaluarea resurselor umane, etc.);  Proiectarea şi  Implementarea  Programului  de Îmbunătăţire  a Performanţei Financiare şi Operaţionale pentru beneficiarii finali (în jur de 15 companii de apă): Această activitate va fi centrată pe îmbunătăţirea performanţei financiare şi  operaţionale  a  companiilor  de  servicii  publice.  Un  plan  de  acţiune instituţional, cuprinzând calendarul etapelor de implementare şi mecanismele de monitorizare.  Componenta va acoperi următoarele servicii specifice pentru fiecare beneficiar:  Dezvoltarea unui plan de afaceri şi a unei strategii de îmbunătăţire a serviciilor cu stabilirea de obiective pentru fiecare companie aleasă;  Susţinerea  fiecărei  companii  în  implementarea  schimbărilor  propuse (consilierea conducerii, suport în stabilirea unui nivel al serviciilor în acord cu autorităţile locale în proprietatea cărora se află activele, recomandări privind restructurarea în cazul companiilor care includ mai multe genuri de servicii, probleme organizaţionale, selectarea şi instalarea sistemelor IT şi comerciale);  Pregătirea unui model de fond de întreţinere şi înlocuire (IID);  Suport oferit companiilor în proiectarea sistemelor de tarifare care să le permită recuperarea costurilor şi viabilitatea financiară;  Programe de instruire adresate conducerii;  Prevederi  legate  de  eventualele  sisteme  IT,  dacă  este  cazul,  pentru contabilitate, etc.;  Şase licitaţii vor fi lansate pentru a demara pregătirea proiectelor în perioada 2006- 2008. Obiectivele de realizat vor fi detaliate în termenii de referinţă pentru fiecare sarcină în parte.  Ministerul Mediului va fi autoritatea contractantă pentru toate contractele.  În  acelaşi timp,  Ministerul  Mediului,  în  calitatea  sa  de  responsabil  pentru  programarea măsurilor cofinanţate prin asistenţă comunitară, va coordona pregătirea proiectelor, inclusiv coordonarea  echipelor de consultanţi, selectate în urma procedurilor de licitaţie.  Termenii de referinţă pentru fiecare obiectiv în parte sunt supuşi aprobării Comisiei. Ţara beneficiară acţionează ca autoritate contractantă. Comisia va primi rapoarte cel puţin la două luni de la implementarea obiectivelor de investiţii.         7.  OBIECTIVE  Principalele obiective sunt următoarele:  Să sprijine  Ministerul  Mediului  şi Gospodăririi  Apelor în pregătirea  unui număr considerabil de proiecte, pentru finanţare din FS/FC în primii ani de după aderare. Aceasta presupune pregătirea de aplicaţii complete şi documente suport corespunzătoare, precum şi de dosare de licitaţie gata de lansare, în conformitate cu legislaţia de achiziţii publice în vigoare în România la data aderării.  Scopul  este  acela  de  a  asigura  utilizarea  optimă  a  fondurilor comunitare.  Să contribuie la crearea unor beneficiari finali  eficienţi, viabili financiar şi capabili să opereze în condiţii de eficienţă, precum şi structuri de implementare a  proiectelor  care  să  contribuie  la  durabilitatea  activelor cofinanţate  prin asistenţă comunitară şi să asigure îmbunătăţirea calităţii şi a raportului cost­ beneficiu ale serviciilor livrate populaţiei.  Să întărească managementul investiţilor de mediu prin creşterea economiilor de scară, obţinute prin regionalizarea operatorilor de apă.       8.  PROGRAMUL INDICATIV DE LUCRU     Măsura    Data de începere    Data de rmalizare      Componenta A.1    februarie 2006    februarie 2007      Componenta A.2    februarie 2007    februarie 2008      Componenta B    februarie 2006    decembrie 2008          9.  COST ŞI ASISTENŢĂ (IN EURO)     Cost total    Contribuţia sectorului privat   -    o    Cheltuieli neeligibile     -    o    Total    Asistenţă    Rata        cheltuieli    ISPA    asistenţei        eligibile      %      25.000.000    25.000.000    12.500.000    50      Rata   asistentei:  Pentru pregătirea proiectelor rata asistenţei ar fi putut fi de până la 85%, însă fondurile rămase pentru Programul ISPA ar fi cerut un volum redus al măsurii. În contextual necesităţii de a accelera ritmul adoptării acquis-ului comunitar de  către  România,  autorităţile  naţionale  au  fost  de  acord  să  aloce  fonduri suplimentare de la bugetul naţional, pentru această măsură. Acest fapt va duce la creşterea valorii totale a măsurii şi, astfel, la pregătirea unui număr mult mai mare de aplicaţii  de finanţat  cuprinse  în  Planul  Operaţional  Sectorial,  după aderare.  În concluzie, rata asistenţei este de 50%.       10.  IMPLICAREA  IFI    
  
 Măsura va fi cofinanţată prin intervenţia unor fonduri de la bugetul naţional ş1 prm fonduri de la Banca Germană de Dezvoltare Publică (KfW). 
 ANEXA nr. I.a 

 Plan de achiziţii provizoriu 

    Licitaţia nr.    Descrierea lucrărilor  si   serviciilor ce vor fi licitate    Tipul contractului    Luna prevăzută pentru lansarea licitaţiei    Rata de rambursare a facturilor aferente contractului specificat      1.    Contract    1    (j,nclude    Servicii  Contract cadru    01 ianuarie    2006    50%        com12,onentele  Al ş_i A2J         Asistenţă tehnică pentru pregătirea a 5 proiecte în sectorul de mediu      2.    Contract    2    (j,nclude    Servicii  Contract cadru    01 ianuarie    2006    50%        com12,onentele  Al  ş_i A2J         Asistenţă tehnică pentru pregătirea a 5 proiecte în sectorul de mediu      3.    Contract    3    (j,nclude    Servicii  Contract cadru    01 ianuarie    2006    50%        come,onentele Al   ş_i   A2i       Asistenţă tehnică pentru pregătirea a 5 proiecte în sectorul de mediu      4.    Contract    4    (j,nclude    Servicii  Licitaţie internaţională    01 ianuarie    2006    50%        com12,onentele Al   ş_i  A2J      Asistenţă tehnică pentru pregătirea a 5 proiecte în sectorul de mediu      5.    Contract    5    (j,nclude    Servicii  Licitaţie internaţională    01 ianuarie    2006    50%        com12,onentele Al   ş_i  A2J      Asistenţă tehnică pentru pregătirea a 5 proiecte în sectorul de mediu      6.    Contract    6    (j,nclude    Servicii  Licitaţie internaţională    01 ianuarie    2006    50%        com12,onenta  BJ      Întărire instituţională pentru viitorii beneficiari  ai  finanţării din fondurile comunitare    

     
 P R E Ț U R I L E 
 publicațiilor legislative pentru anul 2006 
 — pe suport tradițional — 

     
 Valoarea                     Valoarea 
 crt.                               anual                                                    — lei noi —                    

 Nr.        Denumirea publicației              abonamentului                abonamentului trimestrial 

      — lei noi —    Trim. I    Trim. II    Trim. III    Trim. IV      1.  Monitorul Oficial, Partea I, în limba română    1.480    370,00    370,00    370,00    370,00      2. Monitorul Oficial, Partea I, în limba română, numere bis*)    250    —    —    —    —      3.  Monitorul Oficial, Partea I, în limba maghiară    1.140    285,00    285,00    285,00    285,00      4.  Monitorul Oficial, Partea a II-a    1.700    425,00    425,00    425,00    425,00      5.  Monitorul Oficial, Partea a III-a    370    92,50    92,50    92,50    92,50      6.  Monitorul Oficial, Partea a IV-a    1.540    385,00    385,00    385,00    385,00      7.  Monitorul Oficial, Partea a VI-a    1.420    355,00    355,00    355,00    355,00      8.  Monitorul Oficial, Partea a VII-a    460    115,00    115,00    115,00    115,00      9.  Colecția Legislația României    375    93,75    93,75    93,75    93,75      10. Colecția de hotărâri ale Guvernului și alte acte normative    620    155,00    155,00    155,00    155,00      11.  Repertoriul actelor normative    117    —    —    —    —      12.  Decizii ale Curții Constituționale    100    —    —    —    —      13.  Ediții trilingve    350    —    —    —    —    
 *) Cu excepția numerelor bis în care se publică acte cu un volum extins și care interesează doar un număr restrâns de utilizatori. 
 Toate publicațiile Regiei Autonome îMonitorul Oficial“ sunt purtătoare de T.V.A. în cotă de 9%, aceasta fiind inclusă în prețul de abonament. 
 Pentru siguranța clienților, abonamentele la publicațiile Regiei Autonome îMonitorul Oficial“ se pot efectua prin următorii difuzori: 
 u  COMPANIA NAȚIONALĂ îPOȘTA ROMÂNĂ“ — S.A.   — prin oficiile sale poștale  
 u  RODIPET — S.A.                       — prin toate filialele  
 u  INTERPRESS SPORT — S.R.L.              — București, str. Hristo Botev nr. 6    (telefon/fax: 313.85.07; 313.85.08; 313.85.09)  
 u  PRESS EXPRES — S.R.L.                 — Otopeni, str. Flori de Câmp nr. 9 (telefon/fax: 221.05.37;   0745.133.712)  
 u  M.T. PRESS IMPEX — S.R.L.               — București, bd. Basarabia nr. 256 (telefon/fax: 255.48.15;   255.48.16)  
 u  INFO EUROTRADING — S.A.               — București, Splaiul Independenței nr. 202A (telefon: 316.30.57, fax: 316.30.58)  
 u  ACTA LEGIS — S.R.L.                   — București, str. Banul Udrea nr. 10, (telefon/fax: 411.91.79)  
 u  CURIER PRESS — S.A.                   — Brașov, str. Traian Grozăvescu nr. 7 (telefon/fax: 0268/47.05.96)  
 u  MIMPEX — S.R.L.                       — Hunedoara, str. Ion Creangă nr. 2, bl. 2, ap. 1 (telefon/fax: 0254/71.92.43)  
 u  CALLIOPE — S.R.L.                    — Ploiești, str. Candiano Popescu nr. 36 (telefon/fax: 0244/51.40.52,   0244/51.48.01)  
 u  ART ADVERTISING — S.R.L.              — Râmnicu Vâlcea, str. Regina Maria nr. 7, bl. C1, sc. C, mezanin II  
 (tel. 0250/73.54.75, 0744.50.90.99) 
 u  ZIRKON MEDIA — S.R.L.                 — București, str. Călin Ottoi nr. 29  
 (tel. 250.52.77, 250.22.94, fax 250.56.30) 

Preluat: 2026-09-24T20:33:15.737692+00:00 · SHA256: 61ce3ec9c7c847afd26f6fb7f56681d8b4fbec0d81c0fadab3f51334e7868cb0