Legislație națională
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ · 76 · 2006
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 76 din 4 octombrie 2006 privind stabilirea obligaţiilor beneficiarilor contractelor de lucrări finanţate din fonduri PHARE componenta Coeziune economică şi socială şi PHARE Cooperare transfrontalieră
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 75913
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 76 din 4 octombrie 2006 privind stabilirea obligaţiilor beneficiarilor contractelor de lucrări finanţate din fonduri PHARE componenta Coeziune economică şi socială şi PHARE Cooperare transfrontalieră EMITENT GUVERNUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 13 octombrie 2006 Având în vedere importanţa majoră a realizării coeziunii economice şi sociale în contextul politicii de dezvoltare regională a României, precum şi întărirea cooperării transfrontaliere în perioada de preaderare, având în vedere, de asemenea, termenele scadente în perioada imediat următoare ale memorandumurilor de finanţare semnate de Comisia Europeană şi de Guvernul României, aprobate în anii anteriori, în baza cărora au fost încheiate contracte de lucrări, ţinând cont de existenţa premiselor de nerespectare a obligaţiilor de către beneficiari în implementarea proiectelor, fapt ce va atrage pierderea totală sau parţială a finanţării nerambursabile din partea Comisiei Europene, luând în considerare semnarea noilor memorandumuri de finanţare dintre Comisia Europeană şi Guvernul României, luând în considerare, de asemenea, reducerea riscului de neîndeplinire a obligaţiilor asumate de beneficiari şi implicit suportarea din bugetul de stat a contravalorii notelor de debit emise de Comisia Europeană, având în vedere lipsa unui cadru normativ care să reglementeze obligaţiile beneficiarilor contractelor de lucrări finanţate din fonduri PHARE componenta Coeziune economică şi socială şi PHARE Cooperare transfrontalieră, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. + Articolul 1 Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte obligaţiile beneficiarilor contractelor de lucrări finanţate din fonduri PHARE componenta Coeziune economică şi socială şi PHARE Cooperare transfrontalieră. + Articolul 2 În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) beneficiar - acele autorităţi ale administraţiei publice locale, companii naţionale sau regii autonome, ale căror proiecte au fost selectate pentru finanţare din fonduri PHARE componenta Coeziune economică şi socială şi PHARE Cooperare transfrontalieră; ... b) Autoritate contractantă - Ministerul Integrării Europene; ... c) contract de lucrări - contractul încheiat între Autoritatea contractantă, pe de-o parte, care se obligă să plătească contravaloarea lucrărilor aferente unui proiect finanţat din fonduri PHARE şi constructor, pe de altă parte, care se obligă să execute lucrările aferente proiectului; ... d) finanţare nerambursabilă - contribuţia Comisiei Europene prin fonduri PHARE componenta Coeziune economică şi socială şi PHARE Cooperare transfrontalieră şi sumele prevăzute în bugetul de stat cu destinaţia de a cofinanţa proiectele finanţate în cadrul programelor PHARE; ... e) Acord-cadru - reglementarea drepturilor şi obligaţiilor Autorităţii contractante şi ale beneficiarilor, legate de finanţarea, monitorizarea tehnico-financiară, predarea-primirea obiectivelor ce fac obiectul proiectelor finanţate din fondurile PHARE, cofinanţarea de la bugetul de stat şi de la bugetele beneficiarilor; ... f) constructor - operatorul economic, persoană juridică având în obiectul de activitate efectuarea lucrărilor de construcţii, în condiţiile legii. ... + Articolul 3 (1) La semnarea contractului de lucrări, beneficiarul trebuie să facă dovada existenţei surselor de cofinanţare aferente contractului de lucrări prin prezentarea bugetului aprobat pentru anul în curs. ... (2) În cazul contractelor de lucrări care se derulează pe mai mulţi ani, beneficiarii vor prezenta, la semnarea contractului, bugetul aprobat pentru anul în curs şi proiecţia bugetară multianuală. ... + Articolul 4 (1) Beneficiarii sunt obligaţi să transfere contravaloarea corespunzătoare contribuţiei lor, aferentă contractului de lucrări, în contul de trezorerie deschis de Ministerul Integrării Europene, în cel mult 5 zile lucrătoare de la data emiterii certificatului de plată. ... (2) În cazul nerespectării dispoziţiilor prevăzute la alin. (1), beneficiarii suportă toate costurile ce decurg ca urmare a neîndeplinirii acestei obligaţii. ... + Articolul 5 (1) Beneficiarii sunt obligaţi să pună la dispoziţie constructorului în termen de 28 de zile de la data semnării contractului de lucrări, dacă nu se prevede altfel în contract, amplasamentul lucrării, liber de orice sarcini, pe care urmează să fie executate lucrările potrivit contractelor de lucrări de finanţare, în baza memorandumurilor de finanţare PHARE Coeziune economică şi socială şi PHARE Cooperare transfrontalieră. ... (2) În situaţia în care, din cauza nerespectării de către beneficiar a obligaţiei prevăzute la alin. (1), Autoritatea contractantă a plătit constructorului sumele reprezentând penalităţile datorate potrivit contractului de lucrări, Autoritatea contractantă are drept de regres împotriva beneficiarului pentru a recupera aceste sume. ... + Articolul 6 (1) În termen de 14 zile de la notificarea Autorităţii contractante, beneficiarii sunt obligaţi să preia obiectivul realizat la terminarea lucrărilor sau să preia şantierul în cazul încetării lucrărilor. ... (2) În cazul nerespectării termenului prevăzut la alin. (1), beneficiarii suportă toate costurile ce decurg ca urmare a neîndeplinirii acestei obligaţii. ... + Articolul 7 În cazul în care, pe parcursul executării lucrărilor potrivit contractului de lucrări finanţat în baza memorandumurilor de finanţare a programelor PHARE componenta Coeziune economică şi socială şi PHARE Cooperare transfrontalieră, valoarea lucrărilor executate depăşeşte valoarea finanţării nerambursabile, diferenţa necesară pentru finalizarea proiectului în vederea atingerii obiectivelor acestuia va fi suportată de beneficiar. + Articolul 8 (1) În cazul în care lucrările nu sunt finalizate din cauza neîndeplinirii întocmai şi la timp de către beneficiari a obligaţiilor prevăzute în acordul-cadru, pentru a permite efectuarea tuturor plăţilor stabilite în memorandumul de finanţare, beneficiarii răspund pentru finanţarea şi finalizarea tuturor lucrărilor rămase de executat şi pentru plata acestora, cu excepţia cazurilor de forţă majoră. ... (2) În cazul nefinalizării lucrărilor în termen de un an de la data expirării termenului de efectuare a plăţilor prevăzut în memorandumul de finanţare şi în cazul în care Comisia Europeană solicită restituirea contravalorii finanţării nerambursabile din fonduri PHARE, atunci suma trecută în documentele prin care Comisia Europeană a formulat această solicitare va fi suportată de către beneficiar, potrivit notificării Autorităţii contractante, în termenele stabilite de către aceasta. ... (3) În aceleaşi condiţii în care beneficiarii sunt obligaţi potrivit alin. (2) să restituie contravaloarea finanţării nerambursabile din fonduri PHARE se instituie în sarcina beneficiarilor obligaţia de a restitui contravaloarea finanţării de la bugetul de stat, potrivit notificării Autorităţii contractante, în termenele stabilite de către aceasta. ... + Articolul 9 (1) În scopul îndeplinirii activităţii de control şi de recuperare a fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente, utilizate necorespunzător, beneficiarii sunt obligaţi să acorde sprijin echipei de control a Autorităţii contractante în îndeplinirea sarcinilor ce îi revin, în condiţiile legii. ... (2) Beneficiarii sunt obligaţi să furnizeze reprezentanţilor Autorităţii contractante, pe parcursul desfăşurării controalelor, documentele şi informaţiile necesare întocmirii actului de control. În cazul în care acestea nu pot fi furnizate imediat, beneficiarii sunt obligaţi să răspundă corespunzător şi complet, în termen de 10 zile de la data solicitării. ... + Articolul 10 Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă sunt aplicabile tuturor programelor PHARE - componenta Coeziune economică şi socială şi PHARE Cooperare transfrontalieră, inclusiv celor aflate în derulare, în funcţie de faza de desfăşurare a proiectului. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul integrării europene, Anca Daniela Boagiu p. Ministrul administraţiei şi internelor, Paul Victor Dobre, secretar de stat Ministrul delegat pentru controlul implementării programelor cu finanţare internaţională şi urmărirea aplicării acquis-ului comunitar, Cristian David Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 4 octombrie 2006. Nr. 76. -------------
Preluat: 2026-09-25T17:11:55.378564+00:00 · SHA256: 6dacaea3ad8a0ad9bc7c78980550060dab823bfbfa0ebea886b688396d4d9ba8