legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDIN · 2309 · 2006

ORDIN nr. 2.309/C din 10 octombrie 2006 privind modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a examenului de notar public pentru notarii stagiari şi a concursului pentru ocuparea locurilor vacante de notar public, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.199/C/2006

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Ministerul Justi?iei · ID sursă 75927

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDIN nr. 2.309/C din 10 octombrie 2006  privind modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a examenului de notar public pentru notarii stagiari şi a concursului pentru ocuparea locurilor vacante de notar public, aprobat prin  Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.199/C/2006      EMITENT     MINISTERUL JUSTIŢIEI       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 13 octombrie 2006     Având în vedere Adresa nr. 3.178 din 9 octombrie 2006 a Uniunii Naţionale a Notarilor Publici privind  Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.199/C/2006  privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a examenului de notar public pentru notarii stagiari şi a concursului pentru ocuparea locurilor vacante de notar public,  în conformitate cu dispoziţiile  art. 6 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 83/2005  privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 11 februarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare,  ministrul justiţiei emite următorul ordin:   
				 + 
			  Articolul I     Regulamentul de organizare şi desfăşurare a examenului de notar public pentru notarii stagiari şi a concursului pentru ocuparea locurilor vacante de notar public, aprobat prin  Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.199/C/2006 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 11 octombrie 2006, se modifică şi se completează după cum urmează:  1. Alineatul (1) al articolului 21 va avea următorul cuprins:  "Art. 21. - (1) Data concursului de notar public se stabileşte de către preşedintele Uniunii, cu acordul ministrului justiţiei. În vederea înştiinţării candidaţilor, posturile vacante şi data concursului se comunică cu cel puţin 30 de zile înainte de această dată Camerelor Notarilor Publici, care le vor afişa la sediul acestora, la loc vizibil şi accesibil publicului. În acelaşi termen, posturile vacante şi data susţinerii concursului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, precum şi pe paginile de internet ale Uniunii şi Ministerului Justiţiei."  2. Alineatul (2) al articolului 24 va avea următorul cuprins:  "(2) În termen de cel mult 10 zile de la comunicarea hotărârii de validare a rezultatelor concursului, Biroul executiv al Uniunii îi va convoca pe candidaţii admişi şi va proceda la repartizarea acestora. Candidaţii îşi exprimă opţiunea pentru locurile vacante existente la nivel naţional, în ordinea mediilor, în scris, în faţa Biroului executiv, completând cererea prevăzută în anexa nr. 12."     
				 + 
			  Articolul II     Uniunea Naţională a Notarilor Publici şi Direcţia de publicitate mobiliară, notari publici, executori, traducători şi interpreţi vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.     
				 + 
			  Articolul III     Prezentul ordin se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.  Ministrul justiţiei,  Monica Luisa Macovei  Bucureşti, 10 octombrie 2006.  Nr. 2.309/C.  ----------   

Preluat: 2026-09-24T21:34:56.188482+00:00 · SHA256: 678cd5de092834ebc5f929352a7a976fe984976eaf0269751f691592c9e70b66