legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ · 78 · 2006

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 78 din 18 octombrie 2006 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2006 privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 76058

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 78 din 18 octombrie 2006  pentru modificarea  Ordonanţei Guvernului nr. 7/2006  privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural     EMITENT     GUVERNUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 861 din 20 octombrie 2006     Situaţia extraordinară prevăzută la art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, se motivează prin necesitatea urgentă de asigurare a unui cadru adecvat pentru derularea Programului de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural, care să facă posibile selectarea şi finanţarea proiectelor eligibile propuse de consiliile locale.  Neadoptarea acestei măsuri are consecinţe negative asupra situaţiei economice a comunităţilor rurale, care va determina, în lipsa unor măsuri urgente, menţinerea, după data integrării în Uniunea Europeană, a decalajelor existente la nivelul infrastructurii din spaţiul rural dintre România şi statele europene.  În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,  Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.   
				 + 
			  Articolul UNIC      Ordonanţa Guvernului nr. 7/2006  privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 27 ianuarie 2006, se modifică după cum urmează:  1. Articolul 3 va avea următorul cuprins:  "Art. 3. - Obiectivele generale sunt dezvoltarea şi modernizarea spaţiului rural românesc, format din satele componente ale comunelor, satele aparţinând oraşelor şi municipiilor, precum şi zonele periurbane, prin legarea zonelor unde se aplică Programul la reţeaua de drumuri publice comunale, judeţene şi naţionale prin poduri, podeţe şi punţi pietonale, platforme de gunoi, în conformitate cu planurile regionale de gestionare a deşeurilor, precum şi prin dezvoltarea unor sisteme de alimentare cu apă potabilă, de canalizare şi epurare."  2. Articolul 6 va avea următorul cuprins:  "Art. 6. - Programul se aplică începând cu anul 2006 şi se va desfăşura pe o durată de 4 ani, cu posibilitatea prelungirii acesteia prin hotărâre a Guvernului."  3. Articolul 7 va avea următorul cuprins:  "Art. 7. - (1) Se constituie Comisia privind determinarea oportunităţii proiectelor, denumită în continuare Comisia, formată din:      a) un reprezentant al Secretariatului General al Guvernului;   ...        b) un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice;   ...        c) un reprezentant al Ministerului Administraţiei şi Internelor;   ...        d) un reprezentant al Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor;   ...        e) un reprezentant al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului;   ...        f) un reprezentant al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale;   ...        g) doi reprezentanţi ai Primului-Ministru;   ...        h) un reprezentant al Asociaţiei Comunelor din România.   ...        (2) Reprezentanţii instituţiilor publice prevăzute la alin. (1) lit. b)-f) vor fi desemnaţi la nivel de secretar de stat.   ...        (3) Preşedinţia Comisiei va fi asigurată de unul dintre reprezentanţii Primului-Ministru.   ...        (4) Componenţa nominală şi preşedintele Comisiei se stabilesc prin decizie a primului-ministru.   ...        (5) Comisia va elabora Ghidul de eligibilitate, care va servi la determinarea eligibilităţii proiectelor propuse de consiliile locale pentru a obţine finanţare în cadrul Programului.   ...        (6) Comisia va primi cererile de finanţare adresate de consiliile locale şi va selecta proiectele pe baza criteriilor stabilite prin Ghidul de eligibilitate.   ...        (7) Lucrările Comisiei vor fi asigurate de un secretariat format din specialişti din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, care va asigura şi monitorizarea derulării Programului."   ...    4. Alineatul (2) al articolului 8 va avea următorul cuprins:  "(2) Repartizarea sumelor prevăzute la alin. (1) pe proiecte eligibile se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Secretariatului General al Guvernului."  5. Alineatul (3) al articolului 8 va avea următorul cuprins:  "(3) Cuantumul total al fondurilor alocate proiectelor eligibile pentru perioada 2006-2009, aferentă desfăşurării Programului, nu va depăşi suma de 3.000.000.000 lei."  6. Alineatul (4) al articolului 8 va avea următorul cuprins:  "(4) Valoarea minimă a unei cereri de finanţare va fi de 40.000 lei, iar valoarea maximă de 4.000.000 lei."  7. Articolul 9 va avea următorul cuprins:  "Art. 9. - Lucrările de investiţii aprobate de Comisie conform cererilor de finanţare se vor contracta cu respectarea dispoziţiilor legislaţiei în materia achiziţiilor publice."  PRIM-MINISTRU  CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU  Contrasemnează:  ───────────────  Ministrul finanţelor publice,  Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu  Ministrul delegat pentru coordonarea  Secretariatului General al Guvernului,  Radu Stroe  Bucureşti, 18 octombrie 2006.  Nr. 78.  _________   

Preluat: 2026-09-24T21:35:07.412665+00:00 · SHA256: d87740455be33675c99f108f213971bed732d4c695502f9aac10daa5fd89f448