Legislație națională
DECIZIE · 315 · 2006
DECIZIE nr. 315 din 11 septembrie 2006 privind constituirea Comisiei pentru negocierea Metodologiei privind comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor · ID sursă 76132
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
DECIZIE nr. 315 din 11 septembrie 2006 privind constituirea Comisiei pentru negocierea Metodologiei privind comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora EMITENT OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 866 din 23 octombrie 2006 Având în vedere Cererea Centrului Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM) şi a Uniunii Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), înregistrată la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor cu nr. 7.962 din 4 septembrie 2006, şi Referatul nr. SG/4.715 din 11 septembrie 2006 al Direcţiei registre, gestiune colectivă şi relaţii publice, conform prevederilor art. 123^1 alin. (1) lit. f) coroborat cu art. 131 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 329/2006 , în temeiul prevederilor art. 6 alin. (1) şi ale art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, directorul general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite următoarea decizie:
+
Articolul 1 Se constituie, începând cu data de 12 octombrie 2006, Comisia pentru negocierea Metodologiei privind comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora, după cum urmează: - câte un reprezentant al Centrului Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM) şi al Uniunii Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), pe de o parte, şi - câte un reprezentant al Federaţiei Patronale din Turismul Românesc (FPTR) şi al Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), pe de altă parte.
+
Articolul 2 Din comisia prevăzută la art. 1 vor face parte şi câte un reprezentant al primilor 3 utilizatori majori, potrivit cifrei de afaceri şi cotei de piaţă din domeniu, cu condiţia ca aceştia să declare la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, până la data constituirii comisiei de negociere, pe propria răspundere, cifra de afaceri şi cota de piaţă.
+
Articolul 3 Comisia constituită potrivit art. 1 şi, după caz, art. 2 are obligaţia să desfăşoare negocierile în conformitate cu dispoziţiile art. 131^1 şi ale art. 131^2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, pe o durată de maximum 30 de zile calendaristice de la data constituirii.
+
Articolul 4 Comisia îşi va stabili programul întâlnirilor, pe care îl va comunică Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.
+
Articolul 5 Propunerea de metodologie privind comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora, depusă de Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM) şi de Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) pentru negociere în cadrul comisiei prevăzute la art. 1 şi, după caz, la art. 2, este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.
+
Articolul 6 Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, în conformitate cu dispoziţiile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 , cu modificările şi completările ulterioare. Directorul general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, Eugen Vasiliu Bucureşti, 11 septembrie 2006. Nr. 315.
+
Anexa PROPUNERE DE METODOLOGIE privind comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora 1. Prin comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora se înţelege comunicarea acestora în spaţii publice (închise sau deschise), indiferent de modalitatea realizării comunicării, prin întrebuinţarea unor mijloace mecanice, electroacustice ori digitale (instalaţii de amplificare, aparatură de redare a înregistrărilor sonore sau audiovizuale, receptoare radio ori televizoare, echipament informatic etc.). 2. Prin utilizarea prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în scop ambiental se înţelege comunicarea acestora în spaţii publice, indiferent de modalitatea realizării comunicării către public. 3. Prin utilizator de fonograme, în sensul prezentei metodologii, se înţelege orice persoană fizică sau juridică autorizată care comunică public fonograme publicate în scop comercial sau reproduceri ale acestora în spaţii deţinute cu orice titlu (de proprietate, de administrare, de închiriere, de subînchiriere, comodat etc.). 4. Prin utilizator al prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual se înţelege orice persoană fizică sau juridică autorizată care foloseşte cu orice titlu (de proprietate, de administrare, de închiriere, de subînchiriere etc.) spaţii în care sunt utilizate opere audiovizuale în scop ambiental. 5. Utilizatorul are obligaţia să obţină autorizaţii sub formă de licenţe neexclusive, eliberate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor artiştilor interpreţi sau executanţi şi ale producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în schimbul unei remuneraţii, potrivit tabelelor din prezenta metodologie, indiferent de durata efectivă a comunicării publice. 6. Licenţele neexclusive se eliberează pentru o perioadă de maximum 12 luni calendaristice de la data solicitării, în baza declaraţiei pe propria răspundere a utilizatorului (reprezentant legal sau împuternicit). 7. Obligaţia de plată pentru licenţa neexclusivă revine deţinătorului cu orice titlu al spaţiului unde se comunică public fonogramele publicate în scop comercial ori reproduceri ale acestora sau prestaţii artistice din domeniul audiovizual. 8. În situaţia subînchirierii parţiale a unui spaţiu în care are loc comunicarea publică, deţinătorii cu orice titlu ai spaţiilor închiriate au obligaţia obţinerii licenţei neexclusive şi a achitării remuneraţiei distincte, în cazul utilizării de aparatură proprie de sunet sau sunet şi imagine. 9. În baza remuneraţiilor stabilite în tabelele din prezenta metodologie, utilizatorii, prin completarea declaraţiei pe propria răspundere privind informaţiile solicitate de organismele de gestiune colectivă, pot obţine licenţa neexclusivă pe o perioadă de 3 luni/6 luni/12 luni calendaristice, perioadă după care valabilitatea acesteia încetează de drept. 10. Organismele de gestiune colectivă desemnate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor drept colectoare unice pentru drepturile artiştilor interpreţi sau executanţi şi ale producătorilor de fonograme pot numi unul ori 2 delegaţi pentru monitorizarea utilizării fonogramelor în scop ambiental sau lucrativ, având acces liber în spaţiile închise ori deschise unde se realizează comunicarea publică, în baza legitimaţiilor emise de organismele de gestiune colectivă sau a altor documente doveditoare (delegaţie), putând utiliza echipamente de înregistrare audio şi/sau video portabile. 11. Remuneraţiile stabilite se pot modifica anual, începând cu prima lună a anului următor celui în care s-a publicat metodologia, de către organismele de gestiune colectivă desemnate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor drept colectoare unice pentru drepturile artiştilor interpreţi sau executanţi şi ale producătorilor de fonograme, pe baza indicelui de inflaţie stabilit la nivel naţional. 12. Aceste modificări se depun la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, urmând a fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala organismului de gestiune colectivă, prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor. 13. Modificările devin efective începând cu luna următoare publicării. TABELE cuprinzând valoarea remuneraţiilor cuvenite din utilizarea muzicii în regim ambiental (aparatură sau instalaţii de sonorizare de putere mică) SPAŢII ÎNCHISE SAU DESCHISE SITUATE ÎN ORAŞE SAU STAŢIUNI TURISTICE A1 RESTAURANTE, BARURI, CAFENELE, CEAINĂRII, BRASERII, FAST FOOD, ROTISERII, PIZZERII, SHAORMERII, CRAME, COFETĂRII, SĂLI DE JOCURI, SĂLI DE BAL, SĂLI PENTRU NUNŢI ŞI ASIMILATE *) Nr.
crt.
Suprafaţă utilă
Remuneraţia pt
Producătorii
de fonograme
lunar
Remuneraţia pt
Artiştii
interpreţi sau
executanţi
lunar
Remuneraţia pt
Artiştii
interpreţi sau
executanţi pt
audiovizual
lunar
1.
Suprafaţă utilă
pâna la 49 mp
20 RON
20 RON
10 RON
2.
Suprafaţă cuprinsă
între 50-99 mp
25 RON
25 RON
15 RON
3.
Suprafaţă cuprinsă
între 100-149 mp
29 RON
29 RON
16 RON
4.
Suprafaţă cuprinsă
între 150-199 mp
35 RON
35 RON
17 RON
5.
Suprafaţă cuprinsă
între 200-249 mp
40 RON
40 RON
20 RON
6.
Suprafaţă cuprinsă
între 250-299 mp
43 RON
43 RON
21 RON
7.
Suprafaţă cuprinsă
între 300-349 mp
45 RON
45 RON
22 RON
8.
Suprafaţă cuprinsă
între 350-399 mp
47 RON
47 RON
23 RON
9.
Suprafaţă cuprinsă
între 400-459 mp
49 RON
49 RON
24 RON
10.
Suprafaţă cuprinsă
între 450-499 mp
52 RON
52 RON
25 RON
11.
Suprafaţă peste 500 mp
56 RON
56 RON
27 RON
SPAŢII ÎNCHISE SAU DESCHISE SITUATE ÎN COMUNE ŞI SATE A2 RESTAURANTE, BARURI, CAFENELE, CEAINĂRII, BRASERII, FAST FOOD, ROTISERII, PIZZERII, SHAORMERII, CRAME, COFETĂRII, SĂLI DE JOCURI, SĂLI DE BAL, SĂLI PENTRU NUNŢI ŞI ASIMILATE *) Nr.
crt.
Suprafaţă utilă
Remuneraţia pt
Producătorii
de fonograme
Remuneraţia pt
Artiştii
interpreţi sau
executanţi
Remuneraţia pt
Artiştii
interpreţi sau
executanţi pt
audiovizual
1.
Suprafaţă utilă
pâna la 49 mp
10 RON
10 RON
5 RON
2.
Suprafaţă cuprinsă
între 50-99 mp
15 RON
15 RON
7 RON
3.
Suprafaţă cuprinsă
între 100-149 mp
20 RON
20 RON
10 RON
4.
Suprafaţă cuprinsă
între 150-199 mp
25 RON
25 RON
12 RON
5.
Suprafaţă cuprinsă
între 200-249 mp
33 RON
33 RON
15 RON
6.
Suprafaţă cuprinsă
între 250-299 mp
36 RON
36 RON
18 RON
7.
Suprafaţă cuprinsă
între 300-349 mp
39 RON
39 RON
19 RON
8.
Suprafaţă cuprinsă
între 350-399 mp
42 RON
42 RON
20 RON
9.
Suprafaţă cuprinsă
între 400-459 mp
45 RON
45 RON
21 RON
10.
Suprafaţă cuprinsă
între 450-499 mp
47 RON
47 RON
22 RON
11.
Suprafaţă peste 500 mp
50 RON
50 RON
25 RON
SPAŢII ÎNCHISE SAU DESCHISE SITUATE ÎN ORAŞE, STAŢIUNI TURISTICE, COMUNE ŞI SATE A3 BAR CU PROGRAM, NIGHT CLUB (fără ring de dans) Nr.
crt.
Suprafaţă utilă
Remuneraţia pt
Producătorii
de fonograme
Remuneraţia pt
Artiştii
interpreţi sau
executanţi
1.
Suprafaţă utilă
pâna la 49 mp
50 RON
50 RON
2.
Suprafaţă cuprinsă
între 50-99 mp
75 RON
75 RON
3.
Suprafaţă cuprinsă
între 100-149 mp
80 RON
80 RON
4.
Suprafaţă cuprinsă
între 150-199 mp
85 RON
85 RON
5.
Suprafaţă cuprinsă
între 200-249 mp
90 RON
90 RON
6.
Suprafaţă cuprinsă
între 250-299 mp
95 RON
95 RON
7.
Suprafaţă cuprinsă
între 300-349 mp
100 RON
100 RON
8.
Suprafaţă cuprinsă
între 350-399 mp
105 RON
105 RON
9.
Suprafaţă cuprinsă
între 400-459 mp
110 RON
110 RON
10.
Suprafaţă cuprinsă
între 450-499 mp
115 RON
115 RON
11.
Suprafaţă peste 500 mp
150 RON
150 RON
SPAŢII ÎNCHISE SAU DESCHISE SITUATE ÎN ORAŞE, STAŢIUNI TURISTICE, COMUNE ŞI SATE B UNITĂŢI COMERCIALE SAU PRESTATOARE DE SERVICII, SHOW ROOM, SUPERMARKET, HIPERMARKET, CABINETE MEDICALE, STOMATOLOGICE, SALOANE DE ÎNFRUMUSEŢARE ŞI ALTELE SIMILARE, etc. *) **) Nr.
crt.
Suprafaţă utilă
Remuneraţia pt
Producătorii
de fonograme
Remuneraţia pt
Artiştii
interpreţi sau
executanţi
Remuneraţia pt
Artiştii
interpreţi sau
executanţi pt
audiovizual
1.
Suprafaţă utilă
pâna la 49 mp
9 RON
9 RON
2 RON
2.
Suprafaţă cuprinsă
între 50-99 mp
12 RON
12 RON
6 RON
3.
Suprafaţă cuprinsă
între 100-149 mp
29 RON
29 RON
8 RON
4.
Suprafaţă cuprinsă
între 150-199 mp
35 RON
35 RON
10 RON
5.
Suprafaţă cuprinsă
între 200-249 mp
40 RON
40 RON
12 RON
6.
Suprafaţă cuprinsă
între 250-299 mp
45 RON
45 RON
14 RON
7.
Suprafaţă cuprinsă
între 300-349 mp
50 RON
50 RON
15 RON
8.
Suprafaţă cuprinsă
între 350-399 mp
65 RON
65 RON
17 RON
9.
Suprafaţă cuprinsă
între 400-459 mp
80 RON
80 RON
20 RON
10.
Suprafaţă cuprinsă
între 450-499 mp
90 RON
90 RON
22 RON
11.
Suprafaţă peste 500 mp
150 RON
150 RON
27 RON
SPAŢII ÎNCHISE SAU DESCHISE SITUATE ÎN ORAŞE, STAŢIUNI TURISTICE, COMUNE ŞI SATE C1 TÂRGURI ŞI EXPOZIŢII *) **) Nr.
crt.
ACTIVITATE
Remuneraţia
lunară pt
Producătorii
de fonograme
ZILNIC
Remuneraţia
lunară pt
Artiştii
interpreţi sau
executanţi
ZILNIC
1.
TÂRGURI RURALE, IARMAROACE, TALCIOCURI
EXPOZIŢII DE ARTĂ, ŞTIINŢĂ, CARTE ŞI
ALTE ASEMENEA
15 RON
15 RON
2.
SUPRAFAŢĂ PÂNĂ LA 200 mp
2 RON
2 RON
3.
SUPRAFAŢĂ PESTE LA 200 mp
5 RON
5 RON
4.
TÂRGURI SAU EXPOZIŢII(produse
agroalimentare, industriale, bunuri
de larg consum, auto, moto, naval,
sport, agrement, etc.)
120 RON
120 RON
5.
BANCHET, MASĂ FESTIVĂ,PETRECERE
(organizată cu ocazia unui cologviu,
simpozion, congres, vernisaj,lansare
carte sau CD, etc.)
35 RON
35 RON
ACŢIUNI DESFĂŞURATE ÎN SPAŢII DESCHISE SITUATE ÎN ORAŞE, STAŢIUNI TURISTICE, COMUNE ŞI SATE C2 PUBLICITATE CU VEHICULE, STANDURI, BENERE, ECRANE, MACHETE FIXE/GONFLABILE, REMORCI MOBILE ETC.(DOTATE CU INSTALAŢII DE SONORIZARE) Nr.
crt.
TIP
Remuneraţia
lunară pt
Producătorii
de fonograme
ZILNIC
Remuneraţia
lunară pt
Artiştii
interpreţi sau
executanţi
ZILNIC
1.
VEHICULE AUTO/REMORCĂ PUBLICITARĂ
20 RON
20 RON
2.
STAND, BENER, ECRAN, MACHETĂ FIXĂ
MACHETĂ GONFLABILĂ
5 RON
5 RON
C3 FILARMONICI, OPERE, TEATRE, CINEMATOGRAFE, CIRC ŞI ALTELE ASIMILATE pentru muzica difuzată înainte şi după spectacol Nr.
crt.
ACTIVITATE
Remuneraţia
lunară pt
Producătorii
de fonograme
Per Spectacol
Remuneraţia
lunară pt
Artiştii
interpreţi sau
executanţi
Per Spectacol
1.
FILARMONICI, OPERE, TEATRE,
CINEMATOGRAFE, CIRC
ŞI ALTELE ASIMILATE
5 RON
5 RON
SPAŢII ÎNCHISE SAU DESCHISE SITUATE ÎN ORAŞE, STAŢIUNI TURISTICE, COMUNE ŞI SATE D1 UNITĂŢI HOTELIERE *) **) ***) Nr.
crt.
TIP LOCŢIE
Remuneraţia
lunară pt
Producătorii
de fonograme
Lunar
Remuneraţia
lunară pt
Artiştii
interpreţi sau
executanţi
Lunar
Remuneraţia
lunară pt
Artiştii
interpreţi sau
executanţi pt
audiovizual
Lunar
1.
UNITATE AGROTURISTICĂ,
POPAS TURISTIC
12 RON
12 RON
10 RON
2.
PENSIUNE PÂNĂ LA
3 STELE
12 RON
12 RON
20 RON
3.
SAT VACANŢĂ, CAMPING
12 RON
12 RON
10 RON
4.
MOTEL PÂNĂ LA 3 STELE
12 RON
12 RON
20 RON
5.
PENSIUNE 4-5 STELE
40 RON
40 RON
30 RON
6.
SAT VACANŢĂ TEMATIC
(acţiuni mondene sau
asimilat culturale)
50 RON
50 RON
40 RON
7.
MOTEL 4-5 STELE
50 RON
50 RON
50 RON
8.
HOTEL PÂNĂ LA 3 STELE
(INCLUSIV) CAZARE
MAXIM 30 CAMERE
30 RON
30 RON
10 RON
9.
HOTEL PÂNĂ LA 3 STELE
(INCLUSIV) CAZARE
31-80 CAMERE
40 RON
40 RON
20 RON
10.
HOTEL PÂNĂ LA 3 STELE
(INCLUSIV) CAZARE PESTE
80 CAMERE
50 RON
50 RON
30 RON
11.
HOTEL 4-5 STELE
80 RON
80 RON
80 RON
SPAŢII ÎNCHISE SAU DESCHISE SITUATE ÎN ORAŞE D2 UNITĂŢI HOTELIERE *) **) ***) Nr.
crt.
TIP LOCŢIE
Remuneraţia
lunară pt
Producătorii
de fonograme
Remuneraţia
lunară pt
Artiştii
interpreţi sau
executanţi
Remuneraţia
lunară pt
Artiştii
interpreţi sau
executanţi pt
audiovizual
1.
PENSIUNE PANA LA
3 STELE
20 RON
20 RON
20 RON
2.
CAMPING
20 RON
20 RON
20 RON
3.
MOTEL PÂNĂ LA 3 STELE
25 RON
25 RON
25 RON
4.
PENSIUNE 4-5 STELE
50 RON
50 RON
50 RON
5.
MOTEL 4-5 STELE
60 RON
60 RON
60 RON
6.
HOTEL PÂNĂ LA 3 STELE
(INCLUSIV) CAZARE
MAXIM 30 CAMERE
40 RON
40 RON
40 RON
7.
HOTEL PÂNĂ LA 3 STELE
(INCLUSIV) CAZARE
31-80 CAMERE
50 RON
50 RON
50 RON
8.
HOTEL PÂNĂ LA 3 STELE
(INCLUSIV) CAZARE PESTE
80 CAMERE
60 RON
60 RON
60 RON
9.
HOTEL 4-5 STELE
100 RON
100 RON
100 RON
E TRANSPORTURI E1 TRANSPORTURI RUTIERE DE PASAGERI ****) Nr.
crt.
MIJLOC DE TRANSPORT ECHIPAT CU
INSTALAŢIE DE SONORIZARE
Remuneraţia
lunară pt
Producătorii
de fonograme
Remuneraţia
lunară pt
Artiştii
interpreţi sau
executanţi
1.
VEHICUL DE AGREMENT (tractor,
trenuleţ, remorcă,platformă)
3 RON
3 RON
2.
AUTOBUZ, TROLEIBUZ, TRAMVAI
5 RON
5 RON
3.
AUTOTURISM PÂNĂ LA 6 LOCURI (TAXI)
9 RON
9 RON
4.
MICROBUZ PÂNĂ LA 12 LOCURI
12 RON
12 RON
5.
AUTOCAR CLASĂ PÂNĂ LA 3 STELE INTERN
20 RON
20 RON
6.
AUTOCAR CLASĂ 3 STELE INTERN
30 RON
30 RON
7.
AUTOCAR CLASĂ 4 STELE INTERN
40 RON
40 RON
8.
AUTOCAR TRANSPORT INTERNAŢIONAL
50 RON
50 RON
E2 AUTOGĂRI, SPAŢII DE AŞTEPTARE PENTRU PASAGERI *) **) Nr.
crt.
SPAŢIU DOTAT CU
INSTALAŢIE DE
SONORIZARE
Remuneraţia
lunară pt
Producătorii
de fonograme
Remuneraţia
lunară pt
Artiştii
interpreţi sau
executanţi
Remuneraţia
lunară pt
Artiştii
interpreţi sau
executanţi pt
audiovizual
1.
AUTOGARĂ SALĂ
DE AŞTEPTARE
12 RON
12 RON
6 RON
2.
AUTOGARĂ PEROANE
9 RON
9 RON
5 RON
E3 TRANSPORTURI FEROVIARE DE PASAGERI ****) Nr.
crt.
GARNITURĂ FEROVIARĂ ECHIPATĂ CU
INSTALAŢIE DE SONORIZARE
Remuneraţia
lunară pt
Producătorii
de fonograme
Remuneraţia
lunară pt
Artiştii
interpreţi sau
executanţi
1.
TREN DE PASAGERI ÎN TRAFIC INTERN
29 RON
29 RON
2.
TREN DE PASAGERI ÎN TRAFIC
INTERNAŢIONAL
40 RON
40 RON
3.
VAGON RESTAURANT ÎN TRAFIC INTERN
29 RON
29 RON
4.
VAGON RESTAURANT ÎN TRAFIC
INTERNAŢIONAL
40 RON
40 RON
E4 GĂRI, STAŢII DE METROU ŞI SPAŢII DE AŞTEPTARE *) **) Nr.
crt.
SPAŢIU DOTAT CU
INSTALAŢIE DE
SONORIZARE
Remuneraţia
lunară pt
Producătorii
de fonograme
Remuneraţia
lunară pt
Artiştii
interpreţi sau
executanţi
Remuneraţia
lunară pt
Artiştii
interpreţi sau
executanţi pt
audiovizual
1.
GARĂ ÎN MUNICIPIU SAU
REŞEDINŢĂ DE JUDEŢ
20 RON
20 RON
20 RON
2.
GARĂ ÎN ALTE ORAŞE
14 RON
14 RON
14 RON
3.
STAŢIE DE METROU
20 RON
20 RON
20 RON
4.
SALĂ DE AŞTEPTARE
CLASA I
9 RON
9 RON
9 RON
E5 TRANSPORTURI AERIENE DE PASAGERI ****) Nr.
crt.
AERONAVĂ ECHIPATĂ CU
INSTALAŢIE DE
SONORIZARE
Remuneraţia
lunară pt
Producătorii
de fonograme
per cursă
Remuneraţia
lunară pt
Artiştii
interpreţi sau
executanţi
per cursă
Remuneraţia
lunară pt
Artiştii
interpreţi sau
executanţi pt
audiovizual
per cursă
1.
AERONAVĂ DE PASAGERI
CURSĂ INTERNĂ
29 RON
29 RON
10 RON
2.
AERONAVĂ DE PASAGERI
CURSĂ CONTINENTALĂ
56 RON
56 RON
20 RON
3.
STAŢIE DE METROU
20 RON
20 RON
20 RON
4.
AERONAVĂ DE PASAGERI
CURSĂ TRANSCONTINENTALĂ
111 RON
111 RON
50 RON
E6 AEROPORTURI, SPAŢII DE AŞTEPTARE PENTRU PASAGERI *) **) Nr.
crt.
SPAŢIU DOTAT CU
INSTALAŢIE DE
SONORIZARE
Remuneraţia
lunară pt
Producătorii
de fonograme
Remuneraţia
lunară pt
Artiştii
interpreţi sau
executanţi
Remuneraţia
lunară pt
Artiştii
interpreţi sau
executanţi pt
audiovizual
1.
AEROPORT INTERN
30 RON
30 RON
15 RON
2.
SALĂ AŞTEPTARE
AEROPORT INTERN
35 RON
35 RON
18 RON
3.
AEROPORT INTERNAŢIONAL
40 RON
40 RON
20 RON
4.
SALĂ AŞTEPTARE
AEROPORT INTERNAŢIONAL
45 RON
45 RON
25 RON
E7 AMBARCAŢIUNI NAVALE PENTRU TRANSPORTUL DE AGREMENT DOTATE CU INSTALAŢII DE SONORIZARE ****) Nr.
crt.
GARNITURĂ FEROVIARĂ ECHIPATĂ CU
INSTALAŢIE DE SONORIZARE
Remuneraţia
lunară pt
Producătorii
de fonograme
Remuneraţia
lunară pt
Artiştii
interpreţi sau
executanţi
1.
AMBARCAŢIUNE DE AGREMENT
2.
Până la 50 de locuri
9 RON
9 RON
3.
Până la 100 de locuri
15 RON
15 RON
4.
Peste 100 de locuri
30 RON
30 RON
E8 TRANSPORT PE CABLU DOTATE CU INSTALAŢII DE SONORIZARE Nr.
crt.
TIP DE INSTALAŢIE
Remuneraţia
lunară pt
Producătorii
de fonograme
Remuneraţia
lunară pt
Artiştii
interpreţi sau
executanţi
1.
TELECABINE
9 RON
9 RON
2.
SPAŢII DE AŞTEPTARE PENTRU TELECABINE
6 RON
6 RON
3.
LIFTURI ŞI ASCENSOARE
10 RON
10 RON
E9 PARCĂRI AUTO DOTATE CU INSTALAŢII DE SONORIZARE *) Nr.
crt.
PARCĂRI ŞI CINEMATOGRAFE
ÎN AER LIBER
Remuneraţia
lunară pt
Producătorii
de fonograme
Remuneraţia
lunară pt
Artiştii
interpreţi sau
executanţi
1.
PARCARE PÂNĂ LA 500 mp
15 RON
15 RON
2.
PARCARE PESTE 500 mp
25 RON
25 RON
3.
CINEMATOGRAF ÎN AER LIBER
50 RON
50 RON
F SPORT ŞI AGREMENT SPAŢII ÎNCHISE SAU DESCHISE SITUATE ÎN ORAŞE, STAŢIUNI TURISTICE, COMUNE ŞI SATE F1 STADIOANE, COMPLEXE SPORTIVE DOTATE CU INSTALAŢII DE SONORIZARE Nr.
crt.
NUMĂR DE LOCURI
OCUPATE
Producători de fonograme
Remuneraţie/manifestaţie
Artiştii interpreţi sau
executanţi
Remuneraţie/manifestaţie
1.
SUB 10.000 LOCURI
47 RON
47 RON
PESTE 10.000
LOCURI
0.02 RON/SCAUN, DAR NU MAI
PUŢIN DE 100 RON
0.02 RON/SCAUN, DAR NU
MAI PUŢIN DE 100 RON
F2 PISCINE, ŞTRANDURI, LITORAL, PLAJE, PÂRTII DE SCHI ŞI PATINOARE DESCHISE PUBLICULUI DOTATE CU INSTALAŢII DE SONORIZARE *) Nr.
crt.
PISCINĂ/CATEGORIE
Producătorii de
fonograme
REMUNERAŢIE
CONVENITĂ LUNAR
Artiştii
interpreţi sau
executanţi
REMUNERAŢIE
CONVENITĂ LUNAR
1.
PISCINĂ
50 RON
50 RON
2.
PISCINĂ HOTEL PÂNĂ LA
CATEGORIA 3 STELE
80 RON
80 RON
3.
PISCINĂ HOTEL
CATEGORIA 4-5 STELE
250 RON
250 RON
PLAJĂ,
ŞTRAND ÎN AER LIBER CU PLAJĂ
REMUNERAŢIE
CUVENITĂ LUNAR
REMUNERAŢIE
CUVENITĂ LUNAR
4.
PLAJĂ SUPRAFAŢA PÂNĂ LA 99 mp
9 RON
9 RON
5.
PLAJĂ SUPRAFAŢA CUPRINSĂ
ÎNTRE 100-199 mp
30 RON
30 RON
6.
PLAJĂ SUPRAFAŢA CUPRINSĂ
ÎNTRE 200-299 mp
40 RON
40 RON
7.
PLAJĂ SUPRAFAŢA CUPRINSĂ
ÎNTRE 300-399 mp
50 RON
50 RON
8.
PLAJĂ SUPRAFAŢA CUPRINSĂ
ÎNTRE 400-499 mp
80 RON
80 RON
9.
PLAJĂ SUPRAFAŢA PESTE 500 mp
200 RON
200 RON
10.
PARC DE DISTRACŢII ŞI/SAU
AGREMENT
500 RON
500 RON
LITORAL
REMUNERAŢIE
CUVENITĂ LUNAR
REMUNERAŢIE
CUVENITĂ LUNAR
11.
PLAJĂ SUPRAFAŢA CUPRINSĂ
ÎNTRE 100-199 mp
50 RON
50 RON
12.
PLAJĂ SUPRAFAŢA CUPRINSĂ
ÎNTRE 200-299 mp
70 RON
70 RON
13.
PLAJĂ SUPRAFAŢA CUPRINSĂ
ÎNTRE 300-399 mp
90 RON
90 RON
14.
PLAJĂ SUPRAFAŢA CUPRINSĂ
ÎNTRE 400-499 mp
110 RON
110 RON
15.
PLAJĂ SUPRAFAŢA PESTE 500 mp
300 RON
300 RON
PÂRTII DE SCHII ŞI ALTE
SPORTURI DE IARNĂ
REMUNERAŢIE
CUVENITĂ LUNAR
REMUNERAŢIE
CUVENITĂ LUNAR
16.
PÂRTIE cu instalaţie de
sonorizare
200 RON
200 RON
PATINOARE
REMUNERAŢIE
CUVENITĂ LUNAR
REMUNERAŢIE
CUVENITĂ LUNAR
17.
PATINOAR ACOPERIT
20 RON
20 RON
18.
PATINOAR ÎN AER LIBER
50 RON
50 RON
ŞCOLI ŞI SĂLI DE PROFIL
REMUNERAŢIE
CUVENITĂ LUNAR
REMUNERAŢIE
CUVENITĂ LUNAR
19.
ŞCOALĂ DE DANS, BALET
20 RON
20 RON
20.
SALĂ GIMNASTICĂ AEROBICĂ
30 RON
30 RON
21.
SALĂ FITNESS
20 RON
20 RON
22.
SALĂ FITNESS
(În hotel până la categ. 3
stele inclusiv)
30 RON
30 RON
23.
SALĂ FITNESS
(În hotel până la categ.
4-5 stele)
100 RON
100 RON
24.
SALĂ MASAJ
40 RON
40 RON
25.
SALĂ MASAJ
(În hotel până la categ. 3
stele inclusiv)
50 RON
50 RON
26.
SALĂ MASAJ
(În hotel până la categ.
4-5 stele)
70 RON
70 RON
SAUNĂ
G BIROURI ŞI SPAŢII DE PRODUCŢIE Nr.
crt.
TIP DE AMBARCAŢIUNE
Remuneraţia
lunară pt
Producătorii
de fonograme
pe lună
Remuneraţia
lunară pt
Artiştii
interpreţi sau
executanţi
pe lună
1.
Până la 30 de persoane
50 RON
50 RON
2.
Până la 100 de persoane
70 RON
70 RON
3.
Peste 100 de persoane
100 RON
100 RON
H TELECOMUNICAŢII Nr.
crt.
TIP
Producătorii
de fonograme
VALOAREA DE
VÂNZARE
Artiştii
interpreţi sau
executanţi
VALOAREA DE
VÂNZARE
1.
CENTRALĂ TELEFONICĂ CU APEL ÎN
AŞTEPTARE
1%
1%
NOTE
Notă ...
*) La încadrarea în tabel vor fi luate în calcul suprafeţele comerciale (închise sau deschise) utile, inclusiv ringurile de dans. Dacă aceeaşi suprafaţă este utilizată pentru mai multe activităti, remuneraţiile cuvenite organismelor de gestiune colectivă ale drepturilor artiştilor interpreţi sau executanţi şi ale producătorilor de fonograme pentru comunicare publică se vor încadra respectiv plăţi pentru fiecare activitate în parte, indiferent de numărul acestora.
Notă ...
**) La încadrarea în tabel vor fi luate în calcul suprafeţele comerciale (închise sau deschise), excluzându-se spaţiile anexă (depozite, magazii, spaţii sanitare).
Notă ...
***) La încadrarea în tabel se va ţine cont de existenţa echipamentelor radio-TV în camere.
Notă ...
****) La încadrarea în tabel pentru mijloace de transport neutilizate mai mult de 20 de zile lunar nu se percepe remuneraţia cuvenită. Încadrarea în tabel, pentru toate tipurile de mijloace de transport se face numai în cazul acelora înregistrate în Registrele Române după caz auto, feroviar, naval sau aerian. 14. Baza de calcul a remuneraţiilor cuvenite comunicării publice a fonogramelor din comunicarea publică în scop lucrativ (Tabelul I1) o reprezintă, după caz: a) încasările brute obţinute din consumaţii şi vânzarea de bilete, programe, valoare materiale promoţionale etc.; în lipsa acestora: ... b) bugetul de cheltuieli al manifestării; ... c) bugetul de cheltuieli pentru campanii publicitare, promoţionale sau electorale. ... 15. În cazul în care în acelaşi spaţiu se comunică public fonograme atât în scop ambiental, cît şi în scop lucrativ, se vor achita remuneraţii pentru ambele utilizări, dar care să nu depăşească 10% din totalul veniturilor brute (tabelele I2, I3). 16. Evenimentele ocazionale unde se comunică public fonograme în proporţie mai mare de 40% vor fi cuantificate cu procente sau sume fixe, conform tabelelor din prezenta metodologie (Tabelul I1). 17. Utilizatorii au obligaţia să obţină din partea organismelor de gestiune colectivă a drepturilor artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme licenţa neexclusivă pentru comunicarea publică în scop lucrativ, cu cel puţin 48 de ore înainte de desfăşurarea evenimentului sau manifestării organizate. 18. Utilizatorii vor achita contravaloarea remuneraţiilor cuvenite la eliberarea licenţei neexclusive, în cazul sumelor fixe, şi în maximum 5 zile după consumarea evenimentului sau manifestării, în cazul sumelor procentuale. 19. În cazul utilizatorilor care organizează turnee sau evenimente care se repetă, aceştia pot achita remuneraţiile cuvenite la sfârşitul turneului sau ultimului eveniment. 20. Utilizatorii au obligaţia să prezinte, la cererea organismelor de gestiune colectivă, la sfârşitul turneului sau ultimului eveniment, informaţii şi documente financiar-contabile indispensabile stabilirii cuantumului remuneraţiei cuvenite. 21. În vederea repartizării corecte a remuneraţiilor încasate de către organismele de gestiune colectivă, utilizatorii au obligaţia să comunice lista pieselor muzicale utilizate, indicând titlul piesei, interpretul şi durata utilizării. SPAŢII ÎNCHISE SAU DESCHISE SITUATE ÎN ORAŞE, STAŢIUNI TURISTICE, COMUNE ŞI SATE I1 EVENIMENT, SPECTACOL, TURNEU, CAMPANIE, ETC. (coloană sonoră) Nr.
crt.
TIPUL MANIFESTAŢIEI
Producătorii de
fonograme Lunar
Artiştii interpreţi
sau executanţi Lunar
PROCENT
CONF.
PUNCT 1
1
REMUNERAŢIA
MINIMĂ
PROCENT
CONF. PUNCT
1
1
REMUNERAŢIA
MINIMĂ
2
1.
SPECTACOL/EVENIMENT
(festiv, paradă, circ,
delfinariu, istoric,
sunet şi lumină,
sportiv, nautic,
aerian, etc.)
1,5%
105 RON
1,5%
105 RON
2.
PARADĂ MODĂ,
CONCURS FRUMUSEŢE
1,5%
1256 RON
1,5%
1256 RON
3.
SALON AUTO, MOTO,
VELO, NAUTIC
asimilate
1,5%
1852 RON
1,5%
1852 RON
4.
SPECTACOL CARACTER
PUBLICITAR
1,5%
1943 RON
1,5%
1943 RON
5.
TURNEU PUBLICITAR
(4 reprezentaţii)
1,5%
2975 RON
1,5%
2975 RON
6.
TURNEU PUBLICITAR
(5-8 reprezentaţii)
1,5%
4201 RON
1,5%
4201 RON
7.
CAMPANIE PUBLICITARĂ
(peste 9 reprezentaţii)
1,5%
5042 RON
1,5%
5042 RON
8.
CAMPANIE ELECTORALĂ
1,5%
5882 RON
1,5%
5882 RON
9.
*)MANIFESTAŢII SAU
EVENIMENTE (
NEGOCIERE
NEGOCIERE
NEGOCIERE
NEGOCIERE
SPAŢII ÎNCHISE SAU DESCHISE SITUATE ÎN ORAŞE, STAŢIUNI TURISTICE I2*) CLUB, BAR, VIDEOTECĂ, RESTAURANT (cu program de varietăţi) CABARET, SPAŢIU ÎN CARE FUNCŢIONEAZĂ TONOMAT, KARAOKE, JUKEBOX, MULTIMEDIA, ASIMILATE *FONT 8* Nr.
crt.
SUPRAFAŢA
UTILĂ
Producătorii
de fonograme
ÎNCASARE
BRUTĂ
1
Producătorii
de fonograme
REMUNERAŢIA
MINIMĂ
LUNARĂ
2
Artiştii
interpreţi
sau
executanţi
ÎNCASARE
BRUTĂ
1
Artiştii
interpreţi
sau
executanţi
REMUNERAŢIA
MINIMĂ
LUNARĂ
2
Artiştii
interpreţi
sau
executanţi
ÎNCASARE
BRUTĂ
1
Artiştii
interpreţi
sau
executanţi
Pt
audiovizual
REMUNERAŢIA
MINIMĂ
LUNARĂ
2
1.
SUPRAFAŢA
UTILĂ PÂNĂ
LA 49 mp
1,5%
50 RON
1,5%
50 RON
1,5%
50 RON
2.
SUPRAFAŢA
CUPRINSĂ ÎNTRE
50-99 mp
1,5%
65 RON
1,5%
65 RON
1,5%
65 RON
3.
SUPRAFAŢA
CUPRINSĂ ÎNTRE
100-149 mp
1,5%
77 RON
1,5%
77 RON
1,5%
77 RON
4.
SUPRAFAŢA
CUPRINSĂ ÎNTRE
150-199 mp
1,5%
95 RON
1,5%
95 RON
1,5%
95 RON
5.
SUPRAFAŢA
CUPRINSĂ ÎNTRE
200-249 mp
1,5%
110 RON
1,5%
110 RON
1,5%
110 RON
6.
SUPRAFAŢA
CUPRINSĂ ÎNTRE
250-299 mp
1,5%
119 RON
1,5%
119 RON
1,5%
119 RON
7.
SUPRAFAŢA
CUPRINSĂ ÎNTRE
300-349 mp
1,5%
125 RON
1,5%
125 RON
1,5%
125 RON
8.
SUPRAFAŢA
CUPRINSĂ ÎNTRE
350-399 mp
1,5%
131 RON
1,5%
131 RON
1,5%
131 RON
9.
SUPRAFAŢA
CUPRINSĂ ÎNTRE
400-449 mp
1,5%
137 RON
1,5%
137 RON
1,5%
137 RON
10.
SUPRAFAŢA
CUPRINSĂ ÎNTRE
450-499 mp
1,5%
146 RON
1,5%
146 RON
1,5%
146 RON
11.
SUPRAFAŢA
PESTE 500 mp
1,5%
158 RON
1,5%
158 RON
1,5%
158 RON
SPAŢII ÎNCHISE SAU DESCHISE SITUATE ÎN COMUNE ŞI SATE I3*) CLUB, BAR, VIDEOTECĂ, RESTAURANT (cu program de varietăţi) CABARET, SPAŢIU ÎN CARE FUNCŢIONEAZĂ TONOMAT, KARAOKE, JUKEBOX, MULTIMEDIA, ASIMILATE *FONT 8* Nr.
crt.
SUPRAFAŢA
UTILĂ
Producătorii
de fonograme
ÎNCASARE
BRUTĂ
1
Producătorii
de fonograme
REMUNERAŢIA
MINIMĂ
LUNARĂ
2
Artiştii
interpreţi
sau
executanţi
ÎNCASARE
BRUTĂ
1
Artiştii
interpreţi
sau
executanţi
REMUNERAŢIA
MINIMĂ
LUNARĂ
2
Artiştii
interpreţi
sau
executanţi
ÎNCASARE
BRUTĂ
1
Artiştii
interpreţi
sau
executanţi
Pt
audiovizual
REMUNERAŢIA
MINIMĂ
LUNARĂ
2
1.
SUPRAFAŢA
UTILĂ PÂNĂ
LA 49 mp
1,5%
25 RON
1,5%
25 RON
1,5%
25 RON
2.
SUPRAFAŢA
CUPRINSĂ ÎNTRE
50-99 mp
1,5%
30 RON
1,5%
30 RON
1,5%
30 RON
3.
SUPRAFAŢA
CUPRINSĂ ÎNTRE
100-149 mp
1,5%
36 RON
1,5%
36 RON
1,5%
36 RON
4.
SUPRAFAŢA
CUPRINSĂ ÎNTRE
150-199 mp
1,5%
49 RON
1,5%
49 RON
1,5%
49 RON
5.
SUPRAFAŢA
CUPRINSĂ ÎNTRE
200-249 mp
1,5%
55 RON
1,5%
55 RON
1,5%
55 RON
6.
SUPRAFAŢA
CUPRINSĂ ÎNTRE
250-299 mp
1,5%
60 RON
1,5%
60 RON
1,5%
60 RON
7.
SUPRAFAŢA
CUPRINSĂ ÎNTRE
300-349 mp
1,5%
65 RON
1,5%
65 RON
1,5%
65 RON
8.
SUPRAFAŢA
CUPRINSĂ ÎNTRE
350-399 mp
1,5%
70 RON
1,5%
70 RON
1,5%
70 RON
9.
SUPRAFAŢA
CUPRINSĂ ÎNTRE
400-449 mp
1,5%
75 RON
1,5%
75 RON
1,5%
75 RON
10.
SUPRAFAŢA
CUPRINSĂ ÎNTRE
450-499 mp
1,5%
80 RON
1,5%
80 RON
1,5%
80 RON
11.
SUPRAFAŢA
PESTE 500 mp
1,5%
95 RON
1,5%
95 RON
1,5%
95 RON
NOTE
Notă ...
*) Utilizatorii au obligaţia să precizeze tipul activităţii sau manifestaţiei pe care o desfăşoară sau o organizează, prin completarea declaraţiei pe proprie răspundere. ----------- Preluat: 2026-09-25T17:20:14.279008+00:00 · SHA256: 7f7d8eaa241abc5c9cd7be41e44f344c0ceba63b4bf659ef52c45d61b128d54f