legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
CPV · 0 · 2002

CPV din 5 noiembrie 2002 Vocabularul Comun privind Achiziţiile*)

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Consiliul Uniunii Europene · ID sursă 77586

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 CPV din 5 noiembrie 2002  Vocabularul Comun privind Achiziţiile*)     EMITENT     CONSILIUL UNIUNII EUROPENE       Publicat în 
			  JURNALUL OFICIAL UE nr. 340 din 16 decembrie 2002     --------  *)Traducere publicată pe pagina Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (www.anrmap.ro)  Structura sistemului de clasificare  1. CPV cuprinde un vocabular principal şi un vocabular suplimentar.  2. Vocabularul principal se bazează pe o structura ramificata de coduri de până la noua cifre cărora le corespunde o denumire care descrie produsele, lucrările sau serviciile care reprezintă obiectul contractelor de achiziţii.  Codul numeric cuprinde 8 cifre, subdivizate după cum urmează:  - diviziuni, identificate prin primele doua cifre ale codului;  - grupe, identificate prin primele trei cifre ale codului;  - clase, identificate prin primele patru cifre ale codului;  - categorii, identificate prin primele cinci cifre ale codului.  Fiecare dintre ultimele trei cifre conferă un grad mai mare de precizie în interiorul fiecărei categorii.  Cea de a noua cifra serveşte la verificarea cifrelor precedente.  3. Vocabularul suplimentar poate fi utilizat pentru a completa descrierea obiectului contractelor de achiziţii. Vocabularul suplimentar este compus dintr-un cod alfanumeric, căruia îi corespunde o denumire ce permite efectuarea de precizări suplimentare privind natura sau destinaţia specifică a bunurilor care urmează a fi achiziţionate.  Codul alfanumeric cuprinde:  - un prim nivel, compus dintr-o litera care corespunde unei secţiuni;  - un al doilea nivel, compus din patru cifre, primele trei reprezentând subdiviziunea, iar ultima fiind necesară verificării.     ─────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────  Cod CPV      │                 Descriere  ─────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────  01000000-7   │Produse agricole, de horticultura, de vânătoare şi produse conexe  01100000-8   │Produse agricole, produse de horticultura şi de gradina pentru               │comercializare  01110000-1   │Cereale şi alte produse agricole  01111000-8   │Cereale  01111100-9   │Grâu  01111110-2   │Grâu dur  01111120-5   │Grâu comun  01111200-0   │Porumb  01111300-1   │Orez  01111400-2   │Orz  01111500-3   │Secara  01111600-4   │Ovaz  01111700-5   │Malt  01111900-7   │Produse pe bază de cereale  01112000-5   │Cartofi şi legume uscate  01112100-6   │Cartofi  01112200-7   │Legume pastai şi legume cu teaca uscate  01112210-0   │Legume pastai uscate  01112211-7   │Linte  01112212-4   │Naut  01112213-1   │Mazare uscata  01112220-3   │Legume cu teaca  01113000-2   │Seminţe şi fructe oleaginoase  01113100-3   │Boabe de soia  01113200-4   │Arahide  01113300-5   │Seminţe de floarea soarelui  01113400-6   │Seminţe de în  01113500-7   │Seminţe de susan  01113600-8   │Seminţe de mustar  01114000-9   │Tutun neprelucrat  01115000-6   │Plante utilizate la fabricarea zahărului  01115100-7   │Sfecla de zahăr  01115200-8   │Trestie de zahăr  01116000-3   │Paie şi plante furajere  01116100-4   │Paie  01116200-5   │Plante furajere  01117000-0   │Materii prime vegetale  01117100-1   │Materii prime vegetale destinate industriei textile  01117110-4   │Bumbac  01117120-7   │Iuta  01117130-0   │În  01118000-7   │Cauciuc natural, latex şi produse conexe  01118100-8   │Cauciuc natural  01118200-9   │Latex natural  01118210-2   │Produse din latex  01119000-4   │Plante cu utilizare specifică  01119100-5   │Plante utilizate în parfumerii sau în farmacii sau ca               │insecticide sau cu utilizare similară  01119110-8   │Plante utilizate în parfumerii  01119120-1   │Plante utilizate în farmacii  01119130-4   │Plante utilizate ca insecticide  01119140-7   │Plante utilizate ca fungicide sau cu utilizare similară  01119200-6   │Seminţe de plante cu utilizare specifică  01120000-4   │Legume, produse horticole şi de pepiniera  01121000-1   │Legume  01121100-2   │Radacinoase şi tuberculi  01121110-5   │Radacinoase  01121111-2   │Sfecla  01121112-9   │Morcovi  01121113-6   │Ceapa  01121114-3   │Napi  01121120-8   │Tuberculi  01121200-3   │Legume cultivate pentru fructele lor  01121210-6   │Fasole  01121211-3   │Boabe  01121212-0   │Fasole verde  01121213-7   │Fasole spaniola  01121220-9   │Mazare  01121221-6   │Mazare verde  01121222-3   │Mazare cu pastai comestibile  01121230-2   │Ardei  01121240-5   │Tomate  01121250-8   │Dovlecei  01121260-1   │Ciuperci  01121270-4   │Castraveti  01121300-4   │Legume pentru frunze  01121310-7   │Laptuci  01121320-0   │Foi de salata  01121330-3   │Anghinare  01121340-6   │Spanac  01121400-5   │Varza  01121410-8   │Varza alba  01121420-1   │Conopida  01121430-4   │Broccoli  01121440-7   │Varza de Bruxelles  01121500-6   │Seminţe de legume  01122000-8   │Produse horticole  01122100-9   │Plante vii, bulbi, rădăcini, butaşi şi altoaie  01122200-0   │Flori tăiate  01122210-3   │Aranjamente florale  01122300-1   │Seminţe de flori  01130000-7   │Fructe, fructe cu coaja lignifiată, plante utilizate la               │prepararea băuturilor şi a condimentelor  01131000-4   │Fructe şi fructe cu coaja  01131100-5   │Fructe şi fructe cu coaja tropicale  01131110-8   │Fructe tropicale  01131111-5   │Banane  01131112-2   │Ananas  01131113-9   │Mango  01131114-6   │Curmale  01131115-3   │Stafide  01131116-0   │Smochine  01131117-7   │Avocado  01131118-4   │Kiwi  01131120-1   │Nuci de cocos  01131200-6   │Citrice  01131210-9   │Lamai  01131220-2   │Portocale  01131230-5   │Grepfrut  01131240-8   │Tangerine  01131250-1   │Lamai verzi  01131300-7   │Fructe netropicale  01131310-0   │Bace  01131311-7   │Stafide de Corint  01131312-4   │Agrise  01131313-1   │Capsuni  01131314-8   │Zmeura  01131315-5   │Afine  01131320-3   │Mere, pere şi gutui  01131321-0   │Mere  01131322-7   │Pere  01131323-4   │Gutui  01131330-6   │Fructe samburoase  01131331-3   │Caise  01131332-0   │Piersici  01131333-7   │Cirese  01131334-4   │Prune  01131340-9   │Struguri  01131341-6   │Struguri de masa  01131342-3   │Struguri de vin  01131400-8   │Masline  01131500-9   │Seminţe de fructe  01132000-1   │Plante pentru prepararea băuturilor  01132100-2   │Boabe de cafea  01132200-3   │Plante de ceai  01132300-4   │Mate  01132400-5   │Boabe de cacao  01133000-8   │Condimente neprelucrate  01200000-9   │Animale vii şi produse de origine animala  01210000-2   │Bovine şi produse obţinute de la acestea  01211000-9   │Bovine  01211100-0   │Animale vii din specia bovina  01211200-1   │Viţei  01212000-6   │Lapte de vacă proaspăt  01213000-3   │Material seminal de taur  01220000-5   │Animale de ferma şi produse obţinute de la acestea  01221000-2   │Septel  01221100-3   │Ovine  01221200-4   │Caprine  01221300-5   │Cabaline  01222000-9   │Lapte de oaie şi de capra proaspăt  01222100-0   │Lapte de oaie  01222200-1   │Lapte de capra  01223000-6   │Lana şi par de animale  01223100-7   │Lana tunsa  01223200-8   │Par de animale  01230000-8   │Porcine  01240000-1   │Păsări de curte vii şi oua  01241000-8   │Păsări de curte vii  01242000-5   │Oua  01250000-4   │Animale mici vii şi produse obţinute de la acestea  01251000-1   │Iepuri de casa şi iepuri de camp  01251100-2   │Iepuri de casa  01251200-3   │Iepuri de camp  01252000-8   │Produse de origine animala  01252100-9   │Miere naturala  01252200-0   │Melci  01252300-1   │Produse comestibile de origine animala  01252400-2   │Ceara  01300000-0   │Produse de policultura  01900000-6   │Produse agricole  02000000-4   │Produse de silvicultura şi exploatare forestieră  02100000-5   │Lemn  02110000-8   │Lemn de conifere  02120000-1   │Lemn tropical  02130000-4   │Lemn de foc  02140000-7   │Lemn brut  02150000-0   │Lemn moale  02160000-3   │Deşeuri de lemn  02170000-6   │Aschii de lemn  02180000-9   │Busteni  02181000-6   │Stâlpi  02182000-3   │Tarusi  02190000-2   │Cherestea  02191000-9   │Produse din cherestea  02200000-6   │Guma arabica  02210000-9   │Balsamuri  02220000-2   │Lac  02300000-7   │Pluta  02400000-8   │Produse de silvicultura  02410000-1   │Plante, ierburi, muschi sau licheni ornamentali  02500000-9   │Produse de pepiniera  02510000-2   │Plante  02511000-9   │Plante de înmulţire  02512000-6   │Bulbi de flori  02513000-3   │Arbuşti  02520000-5   │Arbori  05000000-5   │Peşti, produse de pescuit şi alte subproduse de pescuit  05100000-6   │Peşti  05110000-9   │Peşti vii  05120000-2   │Peşti, proaspeţi sau refrigerati  05121000-9   │Peşti plati, proaspeţi sau refrigerati  05121100-0   │Limba de mare, proaspăta sau refrigerata  05121200-1   │Cambula de Baltica, proaspăta sau refrigerata  05122000-6   │Peşti din familia morunului, proaspeţi sau refrigerati  05122100-7   │Cod, proaspăt sau refrigerat  05122200-8   │Polac, proaspăt sau refrigerat  05122300-9   │Merluciu, proaspăt sau refrigerat  05122400-0   │Eglefin, proaspăt sau refrigerat  05123000-3   │Hering, proaspăt sau refrigerat  05124000-0   │Ton, proaspăt sau refrigerat  05125000-7   │Merlan, proaspăt sau refrigerat  05126000-4   │Albitura, proaspăta sau refrigerata  05127000-1   │Somon, proaspăt sau refrigerat  05130000-5   │Carne de peste  05200000-7   │Crustacee  05210000-0   │Crustacee proaspete  05220000-3   │Stridii  05230000-6   │Moluste  05240000-9   │Nevertebrate acvatice  05300000-8   │Produse acvatice  05310000-1   │Corali sau produse similare  05320000-4   │Bureti naturali  05330000-7   │Alge marine  05331000-4   │Alge  05400000-9   │Produse pescaresti secundare  05410000-2   │Făina de peste  10000000-3   │Cărbune, lignit, turba şi alte produse derivate din cărbune  10100000-4   │Cărbune şi combustibili pe bază de cărbune  10110000-7   │Cărbune  10120000-0   │Combustibili pe bază de cărbune  10121000-7   │Antracit  10122000-4   │Brichete  10123000-1   │Combustibili solizi  10124000-8   │Combustibili fosili  10125000-5   │Combustibili pe bază de lemn  10200000-5   │Lignit şi turba  10210000-8   │Lignit  10220000-1   │Turba  10300000-6   │Produse derivate din cărbune  10310000-9   │Ulei de huila  10320000-2   │Produse pe bază de cocs  10321000-9   │Cocs  11000000-0   │Ţiţei, gaze naturale, petrol şi produse conexe  11100000-1   │Ţiţei  11110000-4   │Ţiţei şi produse petroliere  11111000-1   │Petrol  11111100-2   │Ţiţei  11112000-8   │Produse petroliere  11200000-2   │Gaze naturale  11300000-3   │Sist bituminos sau petrolifer  12000000-7   │Minereuri de uraniu şi toriu  12100000-8   │Minereuri de uraniu  12200000-9   │Minereuri de toriu  13000000-4   │Minereuri metalifere  13100000-5   │Minereuri de fier  13200000-6   │Minereuri de metale neferoase  13210000-9   │Minereuri de cupru  13220000-2   │Minereuri de nichel  13230000-5   │Minereuri de aluminiu  13240000-8   │Minereuri de metale preţioase  13250000-1   │Minereuri de plumb  13260000-4   │Minereuri de zinc  13270000-7   │Minereuri de staniu  13300000-7   │Minereuri diverse  14000000-1   │Produse de exploatare miniera, în cariera sau produse conexe  14100000-2   │Materiale de construcţie de piatra  14110000-5   │Piatra de construcţie  14111000-2   │Marmura şi piatra calcaroasa de construcţie  14111100-3   │Marmura  14111200-4   │Travertin  14112000-9   │Diverse tipuri de piatra de construcţie  14112100-0   │Granit  14112200-1   │Gresie  14112300-2   │Bazalt  14112400-3   │Piatra de bordura  14120000-8   │Piatra calcaroasa, gips şi creta  14121000-5   │Piatra calcaroasa şi gips  14121100-6   │Gips  14121200-7   │Calcar  14121210-0   │Pudra de calcar  14121300-8   │Piatra calcaroasa  14122000-2   │Creta şi dolomită  14122100-3   │Creta  14122200-4   │Dolomita  14130000-1   │Ardezie  14200000-3   │Nisip şi argila  14210000-6   │Pietriş, nisip, piatra concasata şi agregate  14211000-3   │Nisip  14211100-4   │Nisip natural  14212000-0   │Granule, criblura, nisip fin, pietre mici, pietriş, piatra               │faramitata şi concasata, amestecuri de piatra, amestecuri               │nisip şi pietriş şi alte agregate  14212100-1   │Bolovani şi pietriş  14212110-4   │Pietriş  14212120-7   │Pietre mici  14212200-2   │Agregate  14212210-5   │Amestec de nisip şi pietriş  14212300-3   │Piatra de cariera şi concasata  14212310-6   │Balast  14212320-9   │Granit concasat  14212330-2   │Bazalt concasat  14212400-4   │Pământ  14212410-7   │Pământ vegetal  14212420-0   │Subsol  14212430-3   │Criblura  14213000-7   │Macadam, macadam gudronat şi nisip gudronat  14213100-8   │Macadam  14213200-9   │Macadam gudronat  14213300-0   │Nisip gudronat  14220000-9   │Argila şi caolin  14221000-6   │Argila  14222000-3   │Caolin  14300000-4   │Produse anorganice chimice şi îngrăşăminte minerale  14310000-7   │Îngrăşăminte minerale  14311000-4   │Calciu natural, fosfat aluminocalcic şi saruri naturale brute de               │potasiu  14311100-5   │Calciu natural  14311200-6   │Fosfati aluminocalcici  14311300-7   │Saruri naturale brute de potasiu  14312000-1   │Pirite de fier  14312100-2   │Pirite de fier neprajite  14320000-0   │Produse anorganice chimice  14400000-5   │Sare şi clorura de sodiu pura  14410000-8   │Sare gema  14420000-1   │Sare marina  14430000-4   │Sare concentrata prin evaporare şi clorura de sodiu pura  14440000-7   │Sare industriala pentru deszapezire  14450000-0   │Saramura  14500000-6   │Produse conexe de exploatare miniera şi în cariera  14510000-9   │Bitum şi asfalt  14511000-6   │Bitum  14512000-3   │Asfalt  14520000-2   │Pietre preţioase şi semipretioase; piatra ponce; smirghel;               │abrazivi naturali, alte minerale şi metale preţioase  14521000-9   │Pietre preţioase şi semipretioase  14521100-0   │Pietre preţioase  14521110-3   │Diamante  14521120-6   │Rubine  14521130-9   │Smaralde  14521140-2   │Praf sau pulbere de pietre preţioase  14521200-1   │Pietre semipretioase  14521210-4   │Praf sau pulbere de pietre semipretioase  14522000-6   │Diamante industriale; piatra ponce; smirghel şi alţi abrazivi               │naturali  14522100-7   │Piatra ponce  14522200-8   │Diamante industriale  14522300-9   │Smirghel  14522400-0   │Abrazivi naturali  14523000-3   │Minerale, metale preţioase conexe şi produsele asociate  14523100-4   │Minerale  14523200-5   │Aur  14523300-6   │Argint  14523400-7   │Platina  15000000-8   │Produse alimentare şi băuturi  15100000-9   │Produse de origine animala, carne şi produse din carne  15110000-2   │Carne  15111000-9   │Carne de bovine  15111100-0   │Carne de vita  15111110-3   │Carne de vita conservată  15111140-2   │Carcasa de vita  15111190-7   │Bucăţi de carne de vita  15111191-4   │Biftec  15111200-1   │Carne de manzat  15111210-4   │Bucăţi de carne de manzat  15112000-6   │Carne de pasare  15112100-7   │Carne de pasare proaspăta, animale întregi  15112110-0   │Carne de gasca  15112120-3   │Carne de curcan  15112130-6   │Carne de pui  15112140-9   │Carne de rata  15112200-8   │Bucăţi de carne de pasare  15112210-1   │Bucăţi de carne de pui  15112220-4   │Bucăţi de carne de curcan  15112230-7   │Bucăţi de carne de rata, de gasca şi de bibilica  15112300-9   │Ficat de pasare  15112310-2   │Fois gras  15113000-3   │Carne de porc  15113100-4   │Cotlete de porc  15113300-6   │Carcase de porc  15114000-0   │Organe comestibile  15115000-7   │Carne de miel şi de oaie  15115100-8   │Carne de miel  15115200-9   │Carne de oaie  15117000-1   │Carne de capra  15118000-8   │Carne de cal, de magar, de catar sau de bardou  15118100-9   │Carne de cal  15118900-7   │Carne de magar, de catar sau de bardou  15119000-5   │Diverse tipuri de carne  15119100-6   │Carne de iepure de casa  15119200-7   │Carne de iepure de camp  15119300-8   │Vanat  15119400-9   │Pulpe de broasca  15119500-0   │Porumbei  15120000-5   │Lana, piei brute şi prelucrate  15121000-2   │Lana  15122000-9   │Piei brute  15123000-6   │Piei prelucrate  15124000-3   │Piei prelucrate şi pene de pasare  15130000-8   │Produse din carne  15131000-5   │Conserve şi preparate din carne  15131100-6   │Produse din carne pentru carnati  15131110-9   │Carne pentru carnati  15131120-2   │Salamuri  15131130-5   │Carnati  15131131-2   │Carnati din ficat  15131132-9   │Carnati de vita  15131133-6   │Carnati de porc  15131134-3   │Sangerete şi alţi carnati din sânge  15131135-0   │Carnati de pasare  15131200-7   │Carne uscata, sărată, afumata sau condimentata  15131210-0   │Jambon afumat  15131220-3   │Slanina  15131230-6   │Salam  15131300-8   │Preparate din ficat  15131310-1   │Pateu  15131320-4   │Preparate pe bază de ficat de gasca sau de rata  15131400-9   │Produse pe bază de carne de porc  15131410-2   │Jambon  15131420-5   │Chiftele  15131490-6   │Mancaruri din carne de porc  15131500-0   │Produse pe bază de carne de pasare  15131600-1   │Produse pe bază de carne de vita şi manzat  15131610-4   │Chiftele din carne de vita  15131620-7   │Carne de vita tocata  15131640-3   │Chifle din carne de vita tocata  15131700-2   │Preparate pe bază de carne  15200000-0   │Peste preparat şi conserve de peste  15210000-3   │File de peste, ficat şi icre de peste  15211000-0   │File de peste  15211100-1   │File proaspăt de peste  15212000-7   │Icre de peste  15213000-4   │Ficat de peste  15220000-6   │Peste, file de peste şi alte tipuri de carne de peste congelate  15221000-3   │Peste congelat  15222000-0   │File de peste congelat  15223000-7   │Peste congelat transat  15229000-9   │Produse congelate pe bază de peste  15230000-9   │Peste uscat sau sarat; peste în saramura; peste afumat  15231000-6   │Peste uscat  15232000-3   │Peste sarat  15233000-0   │Peste în saramura  15234000-7   │Peste afumat  15234100-8   │Somon afumat  15234200-9   │Hering afumat  15234300-0   │Pastrav afumat  15235000-4   │Conserve de peste  15240000-2   │Peste în conserva şi alte tipuri de peste preparat sau în               │conserva  15241000-9   │Peste pane sau acoperit în alt mod, în conserva  15241100-0   │Somon în conserva  15241200-1   │Hering preparat sau conservat  15241300-2   │Sardine  15241400-3   │Ton în conserva  15241500-4   │Macrou de Atlantic  15241600-5   │Hamsii  15241700-6   │Batoane de peste file  15241800-7   │Preparate pe bază de peste pane sau acoperit în alt mod  15242000-6   │Mancaruri preparate din peste  15243000-3   │Preparate din peste  15244000-0   │Caviar şi inlocuitori de caviar  15244100-1   │Caviar  15244200-2   │Inlocuitori de caviar  15250000-5   │Fructe de mare  15251000-2   │Crustacee congelate  15252000-9   │Crustacee preparate sau conservate  15253000-6   │Produse din moluste  15300000-1   │Fructe, legume şi produse conexe  15310000-4   │Cartofi şi produse din cartofi  15311000-1   │Cartofi congelati  15311100-2   │Cartofi prajiti rondele sau bastonase  15311200-3   │Cartofi taiati în cuburi, rondele sau alte tipuri de cartofi               │congelati  15312000-8   │Produse din cartofi  15312100-9   │Piure de cartofi instant  15312200-0   │Cartofi gata prajiti  15312300-1   │Rondele crocante din cartofi  15312310-4   │Rondele crocante din cartofi aromatizate  15312400-2   │Gustari din cartofi  15312500-3   │Crochete de cartofi  15313000-5   │Cartofi transformati  15320000-7   │Sucuri de fructe şi de legume  15321000-4   │Sucuri de fructe  15321100-5   │Suc de portocale  15321110-8   │Suc concentrat de portocale  15321200-6   │Suc de grepfrut  15321300-7   │Suc de lamaie  15321400-8   │Suc de ananas  15321500-9   │Suc de struguri  15321600-0   │Suc de mere  15321700-1   │Amestecuri de sucuri neconcentrate  15321800-2   │Sucuri concentrate  15322000-1   │Sucuri de legume  15322100-2   │Suc de tomate  15330000-0   │Fructe şi legume  15331000-7   │Legume transformate  15331100-8   │Legume proaspete sau congelate  15331110-1   │Legume radacinoase transformate  15331120-4   │Tuberculi transformati  15331130-7   │Fasole, mazare, ardei, tomate şi alte legume  15331131-4   │Fasole transformata  15331132-1   │Mazare transformata  15331133-8   │Mazare sfaramata  15331134-5   │Tomate transformate  15331135-2   │Ciuperci transformate  15331136-9   │Ardei transformati  15331137-6   │Germeni de soia  15331138-3   │Trufe  15331140-0   │Legume cultivate pentru frunze şi varza  15331142-4   │Varza transformata  15331150-3   │Legume pastai transformate  15331170-9   │Legume congelate  15331400-1   │Legume în conserva şi/sau la cutie  15331410-4   │Fasole în sos tomat  15331411-1   │Fasole alba în sos tomat  15331420-7   │Conserve de tomate  15331423-8   │Tomate la cutie  15331425-2   │Piure de tomate  15331427-6   │Piure concentrat de tomate  15331428-3   │Sos de tomate  15331430-0   │Conserve de ciuperci  15331450-6   │Masline transformate  15331460-9   │Conserve de legume  15331461-6   │Conserve de varza acra  15331462-3   │Conserve de mazare  15331463-0   │Conserve de fasole boabe  15331464-7   │Conserve de fasole întreaga  15331465-4   │Conserve de sparanghel  15331466-1   │Conserve de masline  15331470-2   │Porumb dulce  15331480-5   │Legume conservate provizoriu  15331500-2   │Legume conservate în oţet  15332000-4   │Fructe şi fructe cu coaja transformate  15332100-5   │Fructe transformate  15332140-7   │Mere transformate  15332150-0   │Pere transformate  15332160-3   │Banane transformate  15332170-6   │Rubarba  15332180-9   │Pepeni galbeni  15332200-6   │Dulceţuri şi marmelade, jeleuri de fructe; piureuri şi paste               │de fructe sau de fructe cu coaja lignifiată  15332230-5   │Marmelade  15332231-2   │Marmelada de portocale  15332232-9   │Marmelada de lamaie  15332240-8   │Jeleuri de fructe  15332250-1   │Paste de fructe  15332260-4   │Paste de fructe cu coaja lignifiată  15332261-1   │Unt de arahide  15332270-7   │Piureuri de fructe  15332290-3   │Dulceţuri  15332291-0   │Dulceata de caise  15332292-7   │Dulceata de mure  15332293-4   │Dulceata de coacaze  15332294-1   │Dulceata de cirese  15332295-8   │Dulceata de zmeura  15332296-5   │Dulceata de capsuni  15332300-7   │Fructe cu coaja lignifiată transformate  15332310-0   │Fructe cu coaja lignifiată prajite sau sarate  15332400-8   │Conserve de fructe  15332410-1   │Fructe uscate  15332411-8   │Stafide ce Corint transformate  15332412-5   │Stafide transformate  15332419-4   │Sultanine  15333000-1   │Subproduse vegetale  15400000-2   │Uleiuri şi grăsimi animale sau vegetale  15410000-5   │Uleiuri şi grăsimi animale sau vegetale brute  15411000-2   │Uleiuri animale sau vegetale  15411100-3   │Uleiuri vegetale  15411110-6   │Ulei de masline  15411120-9   │Ulei de susan  15411130-2   │Ulei de arahide  15411140-5   │Ulei de cocos  15411200-4   │Ulei pentru gătit  15411210-7   │Ulei pentru prajit  15412000-9   │Grăsimi  15412100-0   │Grăsimi animale  15412200-1   │Grăsimi vegetale  15413000-6   │Reziduuri solide de grăsimi sau uleiuri vegetale  15413100-7   │Srot  15420000-8   │Uleiuri şi grăsimi rafinate  15421000-5   │Uleiuri rafinate  15422000-2   │Grăsimi rafinate  15423000-9   │Grăsimi sau uleiuri hidrogenate sau esterificate  15424000-6   │Ceruri vegetale  15430000-1   │Grăsimi comestibile  15431000-8   │Margarina şi preparate similare  15431100-9   │Margarina  15431110-2   │Margarina lichidă  15431200-0   │Produse tartinabile cu un conţinut redus sau scăzut de grăsimi  15500000-3   │Produse lactate  15510000-6   │Lapte şi smantana  15511000-3   │Lapte  15511100-4   │Lapte pasteurizat  15511200-5   │Lapte sterilizat  15511210-8   │Lapte UHT  15511300-6   │Lapte degresat  15511400-7   │Lapte semidegresat  15511500-8   │Lapte integral  15511600-9   │Lapte condensat  15511700-0   │Lapte praf  15512000-0   │Smantana  15512100-1   │Smantana semigrasa  15512200-2   │Smantana grasa  15512300-3   │Smantana groasa  15512900-9   │Smantana pentru frisca  15530000-2   │Unt  15540000-5   │Branzeturi  15541000-2   │Branza de masa  15542000-9   │Branza proaspăta  15542100-0   │Cottage cheese  15542200-1   │Branza cu pasta moale  15542300-2   │Branza Feta  15543000-6   │Branza rasa, pulbere, cu mucegai şi alte tipuri de branza  15543100-7   │Branza cu mucegai  15543200-8   │Branza Cheddar  15543300-9   │Branza rasa  15543400-0   │Branza Parmezan  15544000-3   │Branza cu pasta tare  15545000-0   │Branza tartinabila  15550000-8   │Diverse produse lactate  15551000-5   │Iaurt şi alte produse lactate fermentate  15551300-8   │Iaurt  15551310-1   │Iaurt natural  15551320-4   │Iaurt aromatizat  15551500-0   │Zara  15552000-2   │Cazeina  15553000-9   │Lactoza sau sirop de lactoza  15554000-6   │Zer  15555000-3   │Inghetata şi produse similare  15555100-4   │Inghetata  15555200-5   │Sorbet  15600000-4   │Produse de morarit, amidon şi produse amilacee  15610000-7   │Produse de morarit  15611000-4   │Orez decorticat  15612000-1   │Făina de cereale sau vegetala şi produse conexe  15612100-2   │Făina de grâu  15612110-5   │Făina integrală  15612120-8   │Făina de panificatie  15612130-1   │Făina simpla  15612150-7   │Făina de patiserie  15612190-9   │Făina cu ferment  15612200-3   │Făina de cereale  15612210-6   │Făina de porumb  15612220-9   │Făina de orez  15612300-4   │Fainuri vegetale  15612400-5   │Amestecuri utilizate la prepararea produselor de panificatie  15612410-8   │Preparate pentru prajituri  15612420-1   │Preparate pentru copt  15612500-6   │Produse de panificatie  15613000-8   │Produse pe bază de boabe de cereale  15613100-9   │Crupe  15613300-1   │Produse cerealiere  15613310-4   │Cereale pentru micul dejun  15613311-1   │Fulgi de porumb  15613312-8   │Amestecuri de ovaz  15613313-5   │Muesli  15613319-7   │Grâu expandat  15613380-5   │Fulgi de ovaz  15614000-5   │Orez transformat  15614100-6   │Orez cu bob lung  15614200-7   │Orez macinat  15614300-8   │Brizura de orez  15615000-2   │Tarate  15620000-0   │Amidonuri şi produse amilacee  15621000-7   │Ulei de porumb  15622000-4   │Glucoza şi produse pe bază de glucoza, fructoza şi produse pe               │baza de fructoza  15622100-5   │Glucoza şi produse pe bază de glucoza  15622110-8   │Glucoza  15622120-1   │Sirop de glucoza  15622300-7   │Fructoza şi produse pe bază de fructoza  15622310-0   │Fructoza  15622320-3   │Preparate pe bază de fructoza  15622321-0   │Soluţii de fructoza  15622322-7   │Sirop de fructoza  15623000-1   │Amidon  15624000-8   │Tapioca  15625000-5   │Gris  15626000-2   │Praf de budinca  15700000-5   │Furaje  15710000-8   │Furaje preparate pentru animale de ferma sau alte animale  15711000-5   │Hrana pentru peşti  15712000-2   │Furaje uscate  15713000-9   │Hrana pentru animale de casa  15800000-6   │Diverse produse alimentare  15810000-9   │Produse de panificatie, de patiserie şi de cofetarie proaspete  15811000-6   │Produse de panificatie  15811100-7   │Pâine  15811200-8   │Chifle  15811300-9   │Cornuri  15811400-0   │Gogosi  15811500-1   │Produse de panificatie preparate  15811510-4   │Sandvisuri  15811511-1   │Sandvisuri preparate  15812000-3   │Produse de patiserie şi de cofetarie  15812100-4   │Produse de patiserie  15812120-0   │Placinte  15812121-7   │Placinte sarate  15812122-4   │Placinte dulci  15812200-5   │Produse de cofetarie  15813000-0   │Alimente pentru micul dejun  15820000-2   │Piscoturi şi biscuiti; produse de patiserie şi de cofetarie               │conservate  15821000-9   │Produse de panificatie prajite şi produse de patiserie  15821100-0   │Produse de panificatie prajite  15821110-3   │Pâine prajita  15821130-9   │Pâine crocanta  15821150-5   │Piscoturi  15821200-1   │Biscuiti dulci  15830000-5   │Zahăr şi produse conexe  15831000-2   │Zahăr  15831200-4   │Zahăr alb  15831300-5   │Zahăr de artar şi sirop de artar  15831400-6   │Melasa  15831500-7   │Siropuri de zahăr  15831600-8   │Miere  15832000-9   │Deşeuri provenite din fabricarea zahărului  15833000-6   │Produse pe bază de zahăr  15833100-7   │Deserturi  15833110-0   │Blaturi de tarte  15840000-8   │Cacao, ciocolata şi produse zaharoase  15841000-5   │Cacao  15841100-6   │Pasta de cacao  15841200-7   │Unt, grasime sau ulei de cacao  15841300-8   │Cacao pudra neindulcita  15841400-9   │Cacao pudra indulcita  15842000-2   │Ciocolata şi dulciuri  15842100-3   │Ciocolata  15842200-4   │Produse din ciocolata  15842210-7   │Ciocolata de baut  15842220-0   │Batoane de ciocolata  15842300-5   │Dulciuri  15842310-8   │Bomboane  15842320-1   │Nuga  15842400-6   │Fructe, fructe cu coaja lignifiată sau coaja de fructe conservate               │în zahăr  15850000-1   │Paste fainoase  15851000-8   │Produse fainoase  15851100-9   │Paste fainoase nepreparate  15851110-2   │Macaroane  15851120-5   │Fidea  15851190-6   │Spaghete  15851200-0   │Paste fainoase preparate şi cuscus  15851210-3   │Paste fainoase preparate  15851220-6   │Paste fainoase umplute  15851230-9   │Lasagna  15851250-5   │Cuscus  15851290-7   │Conserve cu paste fainoase  15860000-4   │Cafea, ceai şi produse conexe  15861000-1   │Cafea  15861100-2   │Cafea prajita  15861200-3   │Cafea decafeinizata  15861300-4   │Cafea nedecafeinizată  15862000-8   │Inlocuitori de cafea  15863000-5   │Ceai  15863100-6   │Ceai verde  15863200-7   │Ceai negru  15864000-2   │Preparate de ceai sau de mate  15864100-3   │Pliculete de ceai  15865000-9   │Infuzii de ceaiuri de plante  15870000-7   │Condimente şi mirodenii  15871000-4   │Oţet; sosuri; amestecuri de condimente; făina şi praf de mustar;               │mustar preparat  15871100-5   │Oţet şi inlocuitori de oţet  15871110-8   │Oţet  15871120-1   │Inlocuitori de oţet  15871200-6   │Sosuri, amestecuri de condimente şi mirodenii  15871210-9   │Sos de soia  15871230-5   │Ketchup  15871250-1   │Mustar  15871260-4   │Sosuri  15871270-7   │Amestecuri de condimente  15871273-8   │Maioneza  15871274-5   │Produse tartinabile pentru sandvisuri  15871279-0   │Chutney  15872000-1   │Plante aromatice şi condimente  15872100-2   │Piper  15872200-3   │Condimente  15872300-4   │Plante aromatice  15872400-5   │Sare  15872500-6   │Ghimbir  15880000-0   │Produse nutritionale speciale  15881000-7   │Preparate alimentare omogenizate  15882000-4   │Produse dietetice  15884000-8   │Alimente pentru nou-născuţi  15890000-3   │Diverse produse alimentare n.c.a. şi produse uscate  15891000-0   │Supe şi ciorbe  15891100-1   │Supe cu carne  15891200-2   │Supe de peste  15891300-3   │Supe mixte  15891400-4   │Supe  15891410-7   │Supe instant  15891500-5   │Ciorbe  15891600-6   │Supe concentrate  15891610-9   │Ciorbe instant  15891900-9   │Supe de legume  15892000-7   │Sucuri şi extracte de legume, substanţe peptice şi agenţi de               │ingrosare  15892100-8   │Sucuri de legume  15892200-9   │Extracte vegetale  15892400-1   │Agenţi de ingrosare  15893000-4   │Produse uscate  15893100-5   │Preparate alimentare  15893200-6   │Preparate pentru desert  15893300-7   │Preparate pentru sosuri  15894000-1   │Produse alimentare transformate  15894100-2   │Mancare vegetariană  15894200-3   │Mancare preparata  15894210-6   │Mancare pentru şcoli  15894220-9   │Mancare pentru spitale  15894300-4   │Mancare preparata  15894400-5   │Gustari  15894500-6   │Produse pentru distribuitoare automate  15894600-7   │Garnituri pentru sandvisuri  15894700-8   │Delicatese  15895000-8   │Produse de fast-food  15895100-9   │Hamburgeri  15896000-5   │Produse congelate  15897000-2   │Conserve de alimente  15897100-3   │Ratii militare  15898000-9   │Drojdie  15899000-6   │Praf de copt  15900000-7   │Băuturi  15910000-0   │Băuturi alcoolice distilate  15911000-7   │Băuturi spirtoase  15911100-8   │Spirtoase  15911200-9   │Lichioruri  15930000-6   │Vinuri  15931000-3   │Vinuri nearomatizate  15931100-4   │Vin spumant  15931200-5   │Vin de masa  15931300-6   │Porto  15931400-7   │Madeira  15931500-8   │Must de struguri  15931600-9   │Sherry  15932000-0   │Drojdie de vin  15940000-9   │Cidru şi alte vinuri din fructe  15941000-6   │Cidru  15942000-3   │Vinuri din fructe  15950000-2   │Băuturi fermentate nedistilate  15951000-9   │Vermut  15960000-5   │Bere de malt  15961000-2   │Bere  15961100-3   │Bere blonda  15962000-9   │Borhoturi din fabricarea şi distilarea berii  15980000-1   │Băuturi fără alcool  15981000-8   │Apa minerala  15981100-9   │Apa minerala plata  15981200-0   │Apa minerala carbogazoasa  15981300-1   │Apa în stare solida  15981310-4   │Gheaţa  15981320-7   │Zapada  15981400-2   │Ape minerale aromatizate  15982000-5   │Băuturi nealcoolice  15982100-6   │Siropuri de fructe  15982200-7   │Lapte cu ciocolata  16000000-5   │Tutun, produse pe bază de tutun şi articole conexe  16100000-6   │Produse pe bază de tutun  16110000-9   │Tigari de foi  16120000-2   │Trabucuri  16130000-5   │Tigari  16200000-7   │Tutun  16210000-0   │Tutun prelucrat  16300000-8   │Articole de tutungerie  17000000-2   │Textile şi articole textile  17100000-3   │Materiale textile şi articole conexe  17110000-6   │Tesaturi  17111000-3   │Tesaturi sintetice  17111100-4   │Tesaturi mixte  17112000-0   │Tesaturi din bumbac  17112100-1   │Doc  17112200-2   │Denim  17112300-3   │Panza  17112310-6   │Articole din panza  17112400-4   │Poplin  17112500-5   │Snururi  17112510-8   │Cordoane  17120000-9   │Materiale din lana  17130000-2   │Tesaturi de în  17131000-9   │Lenjerie  17140000-5   │Tesaturi speciale  17141000-2   │Catifea  17142000-9   │Tesaturi plusate  17143000-6   │Tesaturi pentru tapiterie  17144000-3   │Tesaturi pentru perdele  17145000-0   │Tesaturi pentru captuseala  17150000-8   │Tesaturi tricotate sau crosetate  17151000-5   │Tesaturi tricotate  17151100-6   │Tesaturi de catifea  17152000-2   │Tesaturi crosetate  17160000-1   │Stofa  17170000-4   │Tesaturi fără urzeala  17200000-4   │Articole textile  17210000-7   │Articole textile de uz casnic  17211000-4   │Paturi şi pleduri  17211100-5   │Paturi  17211200-6   │Pleduri  17212000-1   │Lenjerie de pat  17212100-2   │Cearsafuri  17212200-3   │Huse pentru plapumi  17212300-4   │Protectoare de saltele  17212400-5   │Plapumi de puf  17212500-6   │Fete de perne  17212600-7   │Fete pentru sulurile de capatai  17213000-8   │Lenjerie de masa  17213100-9   │Fete de masa  17213200-0   │Servetele de masa  17214000-5   │Lenjerie de baie şi de bucatarie  17214100-6   │Prosoape  17214200-7   │Servete pentru vase  17214300-8   │Servetele în rulouri pentru sters mâinile  17214500-0   │Servetele de toaleta  17215000-2   │Perdele, draperii, baldachine şi storuri textile  17215100-3   │Perdele  17215110-6   │Paravane împotriva fumului  17215200-4   │Draperii  17215300-5   │Baldachine  17215400-6   │Storuri  17215410-9   │Storuri de interior  17215420-2   │Storuri textile  17215430-5   │Storuri venetiene  17215440-8   │Jaluzele verticale  17216000-9   │Articole de mobilier  17216100-0   │Tapiserie pentru mobila  17216110-3   │Pernite  17216120-6   │Perne  17218000-3   │Lenjerie de spital  17218100-4   │Draperii de chirurgie  17218200-5   │Cearsafuri de chirurgie  17220000-0   │Articole textile confectionate  17221000-7   │Saci şi saculeti  17221100-8   │Genti de voiaj  17221110-1   │Rucsacuri  17221200-9   │Genti de sport  17221300-0   │Saci pentru expedieri poştale  17221310-3   │Saci postali  17221400-1   │Sacose  17221500-2   │Saci de rufe  17221600-3   │Saci textili  17221700-4   │Saci de ambalaj  17221710-7   │Saculeti de ambalaj  17222000-4   │Prelate impermeabile, vele pentru barci, pentru planşe cu vela               │şi vehicule terestre, copertine, storuri, corturi şi articole de               │camping  17222100-5   │Prelate, copertine şi storuri  17222110-8   │Prelate impermeabile  17222120-1   │Copertine  17222130-4   │Storuri  17222200-6   │Prelate de camuflare  17222400-8   │Vele  17222500-9   │Articole textile de camping  17222510-2   │Saltele pneumatice  17222520-5   │Paturi de campanie  17222530-8   │Corturi  17222540-1   │Saci de dormit  17222541-8   │Saci de dormit umpluti cu fulgi sau  puf  17223000-1   │Parasute  17223100-2   │Parasute dirijabile  17223200-3   │Parasute cu rotor  17225000-5   │Diverse articole textile confectionate  17225100-6   │Carpe de sters praful  17225200-7   │Elemente filtrante din panza  17225300-8   │Veste de salvare  17225400-9   │Paturi ignifuge  17225500-0   │Plase de tantari  17225600-1   │Servete de vase  17225700-2   │Centuri de siguranţă  17225800-3   │Carpe pentru curatat  17225810-6   │Carpe pentru lustruit  17230000-3   │Covoare, presuri şi carpete  17231000-0   │Covoare  17231100-1   │Covoare cu fire innodate  17231200-2   │Covoare tesute  17231300-3   │Covoare cu fire rasucite  17231310-6   │Dale de mocheta  17231400-4   │Covoare textile  17232000-7   │Presuri  17233000-4   │Carpete  17234000-1   │Covoare textile industriale  17240000-6   │Diverse franghii, funii, sfori şi plase  17241000-3   │Franghii, funii, sfori şi plase  17241100-4   │Sfori, franghii şi funii  17241110-7   │Funii  17241120-0   │Franghii  17241130-3   │Cordoane  17241140-6   │Sfori  17241200-5   │Plase textile  17241210-8   │Plase cu fire innodate  17241220-1   │Franghii de ridicare  17242000-0   │Carpe  17250000-9   │Articole fără urzeala  17260000-2   │Diverse articole textile  17261000-9   │Tul, dantela, panglicarie, pasmanterie şi broderie  17261100-0   │Panglicarie; pasmanterie  17261110-3   │Panglici  17261120-6   │Banda textila  17261130-9   │Etichete şi ecusoane textile  17261131-6   │Etichete textile  17261132-3   │Ecusoane textile  17261133-0   │Insigne  17261140-2   │Pasmanterie ornamentala  17261141-9   │Trese  17261142-6   │Epoleti  17261200-1   │Tesaturi din plasa  17262000-6   │Fetru  17263000-3   │Vata textila, fire, materiale şi articole textile de uz tehnic  17263100-4   │Vata textila  17263200-5   │Fire metalizate  17263300-6   │Tesaturi din fire metalizate  17263400-7   │Tesaturi impregnate, acoperite sau stratificate  17263500-8   │Articole textile de uz tehnic  17263510-1   │Tuburi din fibre textile  17263520-4   │Benzi rulante textile  17263530-7   │Conducte de ventilaţie  17263600-9   │Produse textile matlasate  17280000-8   │Tricotaje, ciorapi tricotati şi articole conexe  17281000-5   │Ciorapi tricotati  17281100-6   │Ciorapi cu chilot, ciorapi de dama şi sosete  17281110-9   │Ciorapi de dama  17281120-2   │Ciorapi cu chilot  17281130-5   │Sosete  17282000-2   │Pulovere, cardigane şi articole similare  17282100-3   │Jersee, pulovere, cardigane, veste şi articole similare  17282110-6   │Pulovere  17282120-9   │Cardigane  17282130-2   │Svetere de bumbac  17282140-5   │Veste  17300000-5   │Fire şi ate textile  17310000-8   │Fibre textile naturale  17320000-1   │Fibre textile artificiale  17330000-4   │Fire textile din fibre naturale  17331000-1   │Fire de mătase  17332000-8   │Fire de lana  17333000-5   │Fire de bumbac  17334000-2   │Fire de în  17335000-9   │Fire pentru cusut din fibre naturale  17335100-0   │Fire pentru cusut  17335200-1   │Fire pentru tricotat  17336000-6   │Fire din fibre textile vegetale  17340000-7   │Fire sau ate sintetice  17341000-4   │Fire sintetice  17342000-1   │Ate sintetice  17342100-2   │Ate sintetice pentru cusut  17342200-3   │Fire pentru tricotat sintetice  17400000-6   │Deşeuri textile  18000000-9   │Îmbrăcăminte şi accesorii  18100000-0   │Îmbrăcăminte de lucru  18110000-3   │Îmbrăcăminte de lucru pentru bărbaţi  18111000-0   │Îmbrăcăminte de lucru de uz industrial  18111300-3   │Jachete şi sacouri pentru bărbaţi  18112000-7   │Îmbrăcăminte profesională  18112100-8   │Îmbrăcăminte pentru personalul medical  18112200-9   │Îmbrăcăminte militară  18112300-0   │Pantaloni scurti  18112400-1   │Pantaloni  18112500-2   │Îmbrăcăminte de protecţie  18112600-3   │Uniforme  18112610-6   │Uniforme de pompieri  18112620-9   │Uniforme de poliţie  18112630-2   │Uniforme militare  18120000-6   │Îmbrăcăminte de lucru pentru femei  18121000-3   │Îmbrăcăminte de uz profesional  18121100-4   │Jachete şi blazere pentru femei  18121200-5   │Uniforme pentru femei  18122000-0   │Îmbrăcăminte de uz industrial  18122100-1   │Pantaloni scurti pentru femei  18122200-2   │Pantaloni pentru femei  18122300-3   │Salopete  18130000-9   │Îmbrăcăminte specială de lucru  18131000-6   │Îmbrăcăminte de protecţie şi securitate  18131100-7   │Veste antiglont  18131200-8   │Îmbrăcăminte de protecţie împotriva agenţilor biologici sau               │chimici  18131300-9   │Îmbrăcăminte de protecţie împotriva radiatiilor  18131400-0   │Îmbrăcăminte antiglont  18131500-1   │Veste de salvare  18131600-2   │Veste reflectorizante  18132000-3   │Îmbrăcăminte de zbor  18132100-4   │Veste de zbor  18132200-5   │Costume de zbor  18133000-0   │Articole de îmbrăcăminte şi echipamente speciale  18133100-1   │Veste de camuflaj  18133200-2   │Costume de lupta  18133300-3   │Echipamente de lupta  18133400-4   │Uniforme de lupta  18133500-5   │Casti militare  18133600-6   │Camuflaje pentru casti  18133700-7   │Îmbrăcăminte de schi  18133800-8   │Îmbrăcăminte şi echipamente polare  18133900-9   │Echipamente de scufundare  18134000-7   │Costume de scafandru  18134100-8   │Costume de salvare  18134200-9   │Uniforme de iarna  18134300-0   │Uniforme de vara  18140000-2   │Accesorii pentru îmbrăcăminte de lucru  18141000-9   │Manusi de lucru  18142000-6   │Viziere de siguranţă  18143000-3   │Echipament de protecţie  18200000-1   │Îmbrăcăminte de exterior  18210000-4   │Mantale  18211000-1   │Cape  18212000-8   │Pelerine  18213000-5   │Jachete de vant  18220000-7   │Îmbrăcăminte de protecţie împotriva intemperiilor  18221000-4   │Îmbrăcăminte impermeabila  18221100-5   │Cape impermeabile  18221200-6   │Hanorace  18221300-7   │Impermeabile  18222000-1   │Haine de serviciu  18222100-2   │Costume pentru bărbaţi  18222200-3   │Compleuri  18223000-8   │Jachete şi blazere  18223100-9   │Blazere  18223200-0   │Jachete  18224000-5   │Îmbrăcăminte din materiale textile acoperite sau impregnate  18230000-0   │Diverse tipuri de îmbrăcăminte de exterior  18231000-7   │Rochii şi fuste  18231700-4   │Rochii  18231800-5   │Fuste  18232000-4   │Costume şi compleuri pentru femei  18232100-5   │Costume pentru femei  18232200-6   │Compleuri pentru femei  18300000-2   │Articole de îmbrăcăminte  18310000-5   │Lenjerie intima  18311000-2   │Slipuri  18312000-9   │Chiloti  18313000-6   │Lenjerie intima pentru femei  18313100-7   │Îmbrăcăminte de noapte pentru femei  18313200-8   │Slipuri pentru femei  18313300-9   │Camasi de noapte pentru femei  18313400-0   │Furouri  18313500-1   │Halate de baie  18320000-8   │Camasi şi îmbrăcăminte de noapte  18321000-5   │Camasi  18321100-6   │Camasi pentru femei  18322000-2   │Îmbrăcăminte de noapte  18322100-3   │Camasi de noapte  18322200-4   │Capoate  18322300-5   │Pijamale  18322400-6   │Maieuri de corp  18323000-9   │Sutiene, corsete, jartiere şi articole similare  18323100-0   │Sutiene  18323200-1   │Corsete  18323300-2   │Jartiere  18330000-1   │Tricouri  18400000-3   │Îmbrăcăminte specială şi accesorii  18410000-6   │Îmbrăcăminte specială  18411000-3   │Îmbrăcăminte pentru nou-născuţi  18412000-0   │Îmbrăcăminte sport  18412100-1   │Treninguri  18412200-2   │Camasi de sport  18412300-3   │Costume de schi  18412800-8   │Costume de baie  18420000-9   │Accesorii vestimentare  18421000-6   │Batiste  18422000-3   │Eşarfe  18423000-0   │Cravate  18424000-7   │Manusi  18425000-4   │Curele, altele decât de piele  18440000-5   │Palarii şi alte articole pentru acoperirea capului  18441000-2   │Palarii  18443000-6   │Articole pentru acoperirea capului şi alte accesorii  18443100-7   │Banderole  18443200-8   │Articole pentru acoperirea capului din metal  18443300-9   │Articole textile pentru acoperirea capului  18443310-2   │Berete  18443320-5   │Berete de campanie  18443330-8   │Glugi  18443340-1   │Sepci  18443400-0   │Sireturi de trecut pe sub barbie la articolele pentru acoperirea               │capului  18443500-1   │Viziere  18444000-3   │Articole de protecţie pentru acoperirea capului  18444100-4   │Articole de siguranţă pentru acoperirea capului  18444110-7   │Caschete  18444200-5   │Caschete de siguranţă  18450000-8   │Inchizatori  18451000-5   │Nasturi  18451100-6   │Părţi de nasturi  18452000-2   │Ace de siguranţă  18453000-9   │Fermoare  18500000-4   │Îmbrăcăminte din piele  18510000-7   │Accesorii pentru îmbrăcăminte din piele  18511000-4   │Manusi sau mitene din piele  18511100-5   │Manusi lungi  18512000-1   │Centuri şi banduliere din piele  18512100-2   │Centuri  18512200-3   │Banduliere  18600000-5   │Blanuri şi articole de blana  18610000-8   │Articole de blana  18611000-5   │Piei cu blana  18612000-2   │Îmbrăcăminte de blana  18613000-9   │Articole de blana artificiala  18620000-1   │Blanuri  18700000-6   │Îmbrăcăminte la mana a doua  19000000-6   │Piele, produse de piele şi încălţăminte  19100000-7   │Piele tabacita  19110000-0   │Piele de caprioara  19120000-3   │Piele de bovine sau de cabaline  19130000-6   │Piele de ovine, de caprine sau de porcine  19131000-3   │Piele de oaie sau de miel  19132000-0   │Piele de capra sau de ied  19133000-7   │Piele de porcine  19140000-9   │Piele de la alte animale, piele reconstituita sau alte tipuri               │de piele  19141000-6   │Piele de la alte animale  19142000-3   │Piele reconstituita  19143000-0   │Imitaţie de piele  19144000-7   │Piele lacuita  19150000-2   │Deşeuri de piele  19200000-8   │Articole diverse, articole de voiaj şi selarie din piele  19210000-1   │Selarie  19211000-8   │Sei  19212000-5   │Cravase  19213000-2   │Bice  19220000-4   │Articole de voiaj  19221000-1   │Valize  19222000-8   │Genti de mana  19223000-5   │Posete şi portofele  19223100-6   │Posete  19223200-7   │Portofele  19224000-2   │Cufere  19225000-9   │Suporturi pentru plosti şi etuiuri  19225100-0   │Suporturi pentru plosti  19225200-1   │Etuiuri  19229000-7   │Truse de toaleta  19230000-7   │Bratari de ceas  19240000-0   │Articole din piele utilizate pentru maşini sau dispozitive               │mecanice  19300000-9   │Încălţăminte  19310000-2   │Încălţăminte, alta decât încălţămintea sportiva sau de protecţie  19311000-9   │Încălţăminte impermeabila  19312000-6   │Încălţăminte cu părţi de cauciuc sau material plastic  19312100-7   │Sandale cu fete de cauciuc sau material plastic  19312200-8   │Cizme de cauciuc  19312300-9   │Încălţăminte de oraş cu fete de cauciuc sau material plastic  19312400-0   │Slapi  19313000-3   │Încălţăminte cu fete de piele  19313100-4   │Sandale  19313200-5   │Papuci de casa  19313300-6   │Încălţăminte de oraş  19314000-0   │Încălţăminte cu fete din material textil  19315000-7   │Cizme  19315100-8   │Botine  19315200-9   │Cizme trei sferturi  19315300-0   │Cizme lungi  19315400-1   │Cizme pescaresti  19316000-4   │Galosi  19320000-5   │Încălţăminte sportiva  19321000-2   │Încălţăminte de schi  19321100-3   │Încălţăminte de schi fond  19322000-9   │Încălţăminte de antrenament  19323000-6   │Încălţăminte de munte  19324000-3   │Încălţăminte de fotbal  19330000-8   │Încălţăminte de protecţie  19331000-5   │Încălţăminte cu vârf de protecţie de metal  19332000-2   │Încălţăminte specială  19332100-3   │Încălţăminte pentru zbor  19340000-1   │Părţi de încălţăminte  19341000-8   │Fete de încălţăminte  19342000-5   │Talpi  19343000-2   │Tocuri  20000000-6   │Lemn, produse de lemn, produse din pluta, coşuri impletite şi               │impletituri din fire vegetale  20100000-7   │Lemn tăiat  20110000-0   │Traverse de cale ferată  20111000-7   │Traverse de lemn  20112000-4   │Părţi de traverse  20120000-3   │Lemn de mina  20130000-6   │Lemn de esenta moale preparat  20131000-3   │Elemente pentru garduri  20140000-9   │Lemn de esenta tare  20150000-2   │Parchet  20160000-5   │Produse din lemn preparat sau tratat  20161000-2   │Lemn tratat  20161100-3   │Stâlpi trataţi  20170000-8   │Rumegus  20200000-8   │Plăci şi furnire de lemn  20210000-1   │Planşe şi panouri de lemn  20211000-8   │Foi de furnir  20212000-5   │Lemn laminat  20213000-2   │Plăci aglomerate  20214000-9   │Plăci fibrolemnoase  20215000-6   │Panouri de lemn  20216000-3   │Placaje de furnir  20220000-4   │Lemn densificat  20300000-9   │Dulgherie şi tâmplărie în lemn pentru construcţii  20310000-2   │Dulgherie în lemn pentru construcţii  20311000-9   │Ferestre de lemn  20311100-0   │Uşi cu canaturi de sticlă  20312000-6   │Uşi de lemn  20313000-3   │Plăci de parchet din lemn  20320000-5   │Tâmplărie în lemn pentru construcţii  20321000-2   │Panouri prefabricate pentru garduri  20322000-9   │Sarpante de lemn  20323000-6   │Scări  20330000-8   │Construcţii de lemn prefabricate  20400000-0   │Containere, paleti, cutii şi alte recipiente de lemn  20410000-3   │Containere de lemn  20411000-0   │Butoaie de lemn  20411100-1   │Cutii de lemn  20411200-2   │Tambure din lemn pentru cablu  20412000-7   │Lăzi din sipci de lemn  20412100-8   │Butoaie  20412200-9   │Cuve de lemn  20413000-4   │Cutii de lemn  20420000-6   │Paleti de lemn  20421000-3   │Cutii-paleti  20500000-1   │Articole de lemn şi pluta  20510000-4   │Produse de lemn şi articole conexe  20511000-1   │Manere de lemn pentru scule  20512000-8   │Suporturi de lemn pentru scule  20513000-5   │Părţi de scule din lemn  20514000-2   │Rame de lemn  20515000-9   │Sicrie  20520000-7   │Articole de pluta, coşuri impletite şi impletituri din fibre               │vegetale  20521000-4   │Coşuri impletite  20521100-5   │Impletituri din fibre vegetale  20522000-1   │Pluta naturala  20522100-2   │Plăci de pluta  21000000-3   │Diferite tipuri de celuloza, hârtie şi produse de hârtie  21100000-4   │Celuloza, hârtie şi carton  21110000-7   │Celuloza  21111000-4   │Pasta de lemn  21111100-5   │Pasta chimica de lemn  21120000-0   │Hârtie şi carton  21121000-7   │Hârtie pentru ziar, hârtie prelucrata manual şi alte tipuri de               │hârtie necretata sau de carton pentru utilizare grafica  21121100-8   │Hârtie pentru ziar  21121200-9   │Hârtie sau carton prelucrate manual  21121300-0   │Hârtie şi carton fotosensibile, termosensibile sau termografice  21121310-3   │Hârtie sau carton fotosensibile  21121320-6   │Hârtie sau carton termosensibile  21121330-9   │Hârtie sau carton termografice  21122000-4   │Hârtie igienica, hârtie kraft şi alte tipuri de hârtie şi carton  21122100-5   │Hârtie şi carton stratificate  21122200-6   │Hârtie kraft  21124000-8   │Hârtie impermeabila la grăsimi şi alte articole din hârtie  21124100-9   │Hârtie impermeabila la grăsimi  21124200-0   │Hârtie calc  21124300-1   │Hârtie cristal  21124400-2   │Hârtie transparenta sau translucida  21124500-3   │Hârtie cretata şi hârtie artizanala  21124600-4   │Hârtie de desen  21124700-5   │Hârtie pentru cartografie  21125000-5   │Hârtie şi carton tratate  21125100-6   │Hârtie şi carton asamblate  21125300-8   │Hârtie de scris  21125400-9   │Hârtie pentru imprimare  21125600-1   │Hârtie autocopianta sau alte tipuri de hârtie copianta  21125610-4   │Hârtie termografica  21125690-8   │Hârtie xerografică şi pentru fotocopii  21125691-5   │Hârtie pentru fotocopii  21125692-2   │Hârtie xerografică  21126000-2   │Deşeuri şi maculatura de hârtie şi carton  21200000-5   │Articole de hârtie sau carton  21210000-8   │Hârtie sau carton ondulat  21211000-5   │Ambalaje de hârtie şi carton  21211100-6   │Cutii mari de carton, cutii sau casete  21211110-9   │Cutii de hârtie sau de carton  21211120-2   │Bibliorafturi, mape de corespondenta, clasoare şi articole               │similare  21211200-7   │Saci şi pungi de hârtie  21211210-0   │Saci de hârtie  21211220-3   │Pungi de hârtie  21211230-6   │Pungi pentru rau de avion  21220000-1   │Articole de hârtie menajere sau pentru spitale  21221000-8   │Hârtie igienica, batiste, servete pentru mâini şi servete de               │masa  21221100-9   │Hârtie igienica  21221200-0   │Batiste de hârtie  21221300-1   │Servete de hârtie pentru mâini  21221400-2   │Servete de masa din hârtie  21222000-5   │Articole de hârtie igienico-sanitare sau pentru spitale  21222100-6   │Articole de hârtie igienico-sanitare  21222110-9   │Absorbante şi tampoane igienice  21222120-2   │Scutece de unica folosinţă  21222121-9   │Scutece de hârtie  21222200-7   │Articole de hârtie pentru spitale  21222210-0   │Comprese de hârtie  21222220-3   │Saculeti sau plicuri de hârtie pentru sterilizare  21222300-8   │Articole de hârtie de unica folosinţă  21230000-4   │Articole de papetarie şi alte articole de hârtie  21231000-1   │Hârtie carbon, hârtie autocopianta, hârtie pentru sabloane şi               │hârtie fără carbon  21231100-2   │Hârtie carbon  21231200-3   │Hârtie autocopianta  21231300-4   │Hârtie fără carbon  21231400-5   │Hârtie pentru sabloane  21232000-8   │Plicuri, cărţi poştale şi cărţi poştale neilustrate  21232100-9   │Cărţi poştale  21232200-0   │Cărţi poştale neilustrate  21232300-1   │Plicuri  21233000-5   │Hârtie gofrata sau perforata  21233100-6   │Hârtie pentru imprimare gofrata sau perforata  21233200-7   │Hârtie de scris gofrata sau perforata  21233600-1   │Hârtie continua pentru imprimante de computer  21233610-4   │Formulare continue  21234000-2   │Hârtie cauciucata sau adeziva  21234100-3   │Hârtie autoadeziva  21240000-7   │Tapet şi alte produse similare de îmbrăcăminte pentru pereţi  21241000-4   │Materiale de acoperit pereţii pe bază de hârtie sau carton  21241100-5   │Tapet  21242000-1   │Materiale textile de acoperit pereţii  21243000-8   │Acoperitoare de podele pe bază de hârtie sau carton  21250000-0   │Hârtie pentru tigari şi hârtie de filtru  21251000-7   │Hârtie pentru tigari  21252000-4   │Hârtie de filtru  22000000-0   │Diferite tipuri de imprimate şi articole pentru tipărit  22100000-1   │Cărţi, broşuri şi pliante tipărite  22110000-4   │Cărţi tipărite  22111000-1   │Cărţi şcolare  22112000-8   │Manuale şcolare  22113000-5   │Cărţi de biblioteca  22114000-2   │Dictionare, harti, cărţi de muzica şi alte cărţi  22114100-3   │Dictionare  22114200-4   │Atlase  22114300-5   │Harti  22114310-8   │Harti de cadastru  22114311-5   │Copii heliografice  22114400-6   │Partituri  22114500-7   │Enciclopedii  22120000-7   │Publicaţii  22121000-4   │Publicaţii tehnice  22130000-0   │Anuare  22140000-3   │Pliante  22150000-6   │Broşuri  22160000-9   │Fascicole  22200000-2   │Ziare, reviste specializate, periodice şi reviste  22210000-5   │Ziare  22211000-2   │Reviste specializate  22212000-9   │Periodice  22212100-0   │Publicaţii periodice  22213000-6   │Reviste  22300000-3   │Cărţi poştale, felicitari şi alte imprimate  22310000-6   │Cărţi poştale  22312000-0   │Ilustrate  22313000-7   │Hârtie pentru decalcomanie  22314000-4   │Desene  22315000-1   │Fotografii  22320000-9   │Felicitari pentru evenimente deosebite  22321000-6   │Felicitari de Craciun  22400000-4   │Timbre, carnete de cecuri, bancnote, acţiuni, materiale               │publicitare, cataloage şi manuale  22410000-7   │Timbre  22411000-4   │Timbre de Craciun  22412000-1   │Timbre noi  22413000-8   │Timbre de economii  22420000-0   │Hârtie timbrata  22430000-3   │Bancnote  22440000-6   │Carnete de cecuri  22450000-9   │Imprimate nefalsificabile  22451000-6   │Paşapoarte  22452000-3   │Formulare de mandate poştale  22460000-2   │Materiale publicitare, cataloage comerciale şi manuale  22461000-9   │Cataloage  22462000-6   │Materiale publicitare  22470000-5   │Manuale  22471000-2   │Manuale de informatica  22472000-9   │Manuale de instrucţiuni  22473000-6   │Manuale tehnice  22500000-5   │Forme sau cilindri de tipografie sau alte materiale tipografice  22510000-8   │Forme ofset  22520000-1   │Echipamente de gravura uscata  22521000-8   │Echipamente de stantare  22800000-8   │Registre de hârtie sau de carton, registre contabile, clasoare,               │formulare şi alte articole imprimate de papetarie  22810000-1   │Registre de hârtie sau de carton  22813000-2   │Registre contabile  22814000-9   │Chitantiere  22815000-6   │Carnetele  22816000-3   │Blocuri  22817000-0   │Jurnale sau agende personale  22819000-4   │Agende  22820000-4   │Formulare  22821000-1   │Formulare electorale  22822000-8   │Formulare comerciale  22822100-9   │Formulare comerciale continue  22822200-0   │Formulare comerciale necontinue  22830000-7   │Caiete de exercitii  22832000-1   │Foi de exercitii  22840000-0   │Albume pentru esantioane  22841000-7   │Albume pentru colecţii  22841100-8   │Carnete de timbre  22841200-9   │Clasoare pentru timbre  22850000-3   │Clasoare şi accesorii pentru clasoare  22851000-0   │Clasoare  22852000-7   │Dosare  22852100-8   │Coperti de dosar  22860000-6   │Articole imprimate de papetarie, cu excepţia formularelor  22861000-3   │Plicuri imprimate  22861100-4   │Plicuri cu fereastra imprimate  22861200-5   │Plicuri fără fereastra imprimate  22861300-6   │Plicuri imprimate pentru radiografii  22862000-0   │Hârtie de scrisori  22863000-7   │Cărţi de vizita  22864000-4   │Bilete de multumire  22865000-1   │Cupoane  22866000-8   │Etichete  22866100-9   │Etichete cu coduri de bare  22866200-0   │Etichete pentru bagaje  22867000-5   │Tichete de masa  22868000-2   │Hârtie sugativa  22869000-9   │Orare  22869100-0   │Programe de perete  22869200-1   │Calendare  22900000-9   │Diferite tipuri de hârtie imprimata  22910000-2   │Viniete automobile  22920000-5   │Permise de conducere  22930000-8   │Cărţi de identitate  22940000-1   │Permise  22950000-4   │Cartele de acces  22960000-7   │Imprimate la comanda  22980000-3   │Bilete  22981000-0   │Bilete de transport  23000000-7   │Produse petroliere şi combustibili  23100000-8   │Produse petroliere rafinate  23110000-1   │Benzina şi benzina de avion  23111000-8   │Benzina de avion  23111100-9   │Kerosen de avion  23111200-0   │Carburanţi de tip kerosen  23111210-3   │Carburanţi de tip kerosen pentru motoare cu reactie  23112000-5   │Benzina  23112100-6   │Benzina fără plumb  23112200-7   │Benzina super  23113000-2   │Petrol  23130000-7   │Uleiuri minerale şi preparate din petrol  23131000-4   │Benzina grea  23132000-1   │Uleiuri uşoare  23133000-8   │Uleiuri minerale  23134000-5   │Pacura  23134100-6   │Ulei pentru încălzire  23135000-2   │Uleiuri minerale lubrifiante  23135100-3   │Uleiuri lubrifiante  23135200-4   │Agenţi lubrifianţi  23135300-5   │Preparate pe bază de ulei greu  23135310-8   │Uleiuri de transformatoare  23135320-1   │Lichid de frana  23150000-3   │Motorina  23151000-0   │Carburant diesel  23152000-7   │Ulei diesel  23200000-9   │Gaze de sonda şi alte hidrocarburi gazoase, cu excepţia               │gazului natural  23210000-2   │Propan şi butan  23211000-9   │Propan  23211100-0   │Propan lichefiat  23212000-6   │Butan  23212100-7   │Butan lichefiat  23300000-0   │Diverse produse petroliere  23310000-3   │Vaselina şi ceara de ţiţei  23311000-0   │Vaselina  23312000-7   │Parafina  23313000-4   │Ceara de petrol  23320000-6   │Reziduuri de petrol  24000000-4   │Substanţe chimice, produse chimice şi fibre sintetice şi               │artificiale  24100000-5   │Produse chimice  24110000-8   │Gaze  24111000-5   │Gaze industriale  24111100-6   │Hidrogen, argon, gaze rare, azot şi oxigen  24111120-2   │Argon  24111130-5   │Gaze rare  24111131-2   │Heliu  24111139-8   │Neon  24111140-8   │Gaze medicale  24111150-1   │Hidrogen  24111160-4   │Azot  24111161-1   │Azot lichid  24111170-7   │Oxigen  24111200-7   │Compuşi anorganici ai oxigenului  24111210-0   │Dioxid de carbon  24111220-3   │Oxizi de azot  24111230-6   │Compuşi anorganici gazosi ai oxigenului  24111300-8   │Aer lichid şi aer comprimat  24111310-1   │Aer lichid  24111320-4   │Aer comprimat  24120000-1   │Coloranti şi pigmenti  24121000-8   │Oxizi, peroxizi şi hidroxizi  24121100-9   │Oxid şi peroxid de zinc, oxid de titan, coloranti şi pigmenti  24121110-2   │Oxid de zinc  24121120-5   │Peroxid de zinc  24121130-8   │Oxid de titan  24121200-0   │Oxizi şi hidroxizi de crom, de mangan, de magneziu, de plumb şi               │de cupru  24121210-3   │Oxid de crom  24121220-6   │Oxid de mangan  24121230-9   │Oxid de plumb  24121240-2   │Oxid de cupru  24121250-5   │Oxid de magneziu  24121260-8   │Hidroxizi pentru coloranti şi pigmenti  24121261-5   │Hidroxid de crom  24121262-2   │Hidroxid de mangan  24121263-9   │Hidroxid de plumb  24121264-6   │Hidroxid de cupru  24121265-3   │Hidroxid de magneziu  24121300-1   │Oxid de calciu hidratat  24122000-5   │Extracte tanante, extracte colorante, tanini şi substanţe               │colorante  24122100-6   │Extracte colorante  24122200-7   │Extracte tanante  24122300-8   │Tanini  24122400-9   │Substanţe colorante  24122500-0   │Produse tanante  24130000-4   │Produse chimice anorganice de baza  24131000-1   │Elemente chimice, acizi anorganici şi compuşi  24131100-2   │Metaloizi  24131110-5   │Fosfuri  24131120-8   │Carburi  24131130-1   │Hidruri  24131140-4   │Nitruri  24131150-7   │Azide  24131160-0   │Siliciuri  24131170-3   │Boruri  24131180-6   │Sulf rafinat  24131200-3   │Halogen  24131300-4   │Metale alcaline  24131310-7   │Mercur  24131400-5   │Clorura de hidrogen, acizi anorganici, dioxid de siliciu şi               │dioxid de sulf  24131410-8   │Acizi anorganici  24131411-5   │Acid sulfuric  24131420-1   │Acid fosforic  24131430-4   │Acizi polifosforici  24131440-7   │Acid hexafluorosilicic  24131450-0   │Dioxid de sulf  24131460-3   │Dioxid de siliciu  24131470-6   │Clorura de hidrogen  24131500-6   │Hidroxizi utilizaţi ca produse chimice anorganice de baza  24131510-9   │Oxizi metalici  24131511-6   │Pirite de fier şi oxizi de fier  24131520-2   │Hidroxid de sodiu  24131521-9   │Soda caustica  24131522-6   │Soda lichidă  24131600-7   │Compuşi ai sulfului  24131700-8   │Sulf  24131800-9   │Carbon  24131900-0   │Clor  24132000-8   │Halogenati metalici, hipocloriti, clorati şi precloraţi  24132100-9   │Halogenati metalici  24132110-2   │Hexafluorosilicat de sodiu  24132120-5   │Cloruri  24132121-2   │Clorura de aluminiu  24132122-9   │Clorura ferica  24132123-6   │Policlorura de aluminiu  24132130-8   │Clorhidrat de aluminiu  24132200-0   │Hipocloriti şi clorati  24132210-3   │Clorit de sodiu  24132220-6   │Hipoclorit de sodiu  24133000-5   │Sulfuri, sulfati; nitrati, fosfati şi carbonati  24133100-6   │Sulfuri, sulfiti şi sulfati  24133110-9   │Diverse sulfuri  24133111-6   │Sulfura de hidrogen  24133112-3   │Polisulfuri  24133120-2   │Sulfati  24133121-9   │Trisulfat de sodiu  24133122-6   │Sulfat feric  24133123-3   │Sulfat de aluminiu  24133124-0   │Sulfat de sodiu  24133125-7   │Sulfat de fier  24133126-4   │Sulfat de cupru  24133200-7   │Fosfinati, fosfonati, fosfati şi polifosfati  24133210-0   │Hexametafosfat de sodiu  24133220-3   │Fosfati  24133300-8   │Carbonati  24133310-1   │Carbonat de sodiu  24133320-4   │Bicarbonat de sodiu  24133400-9   │Nitrati  24134000-2   │Diverse saruri acide metalice  24134100-3   │Permanganat de potasiu  24134200-4   │Saruri de acizi oxometalici  24135000-9   │Diverse produse chimice anorganice  24135100-0   │Apa grea, alţi izotopi şi compusii acestora  24135200-1   │Cianura, oxicianura, fulminati, cianati, silicati, borati,               │perboraţi, saruri de acizi anorganici  24135210-4   │Cianuri  24135220-7   │Oxicianuri  24135230-0   │Fulminati  24135240-3   │Cianati  24135300-2   │Peroxid de hidrogen  24135400-3   │Cuart piezoelectric  24135500-4   │Compuşi ai metalelor de pamanturi rare  24135600-5   │Silicati  24135610-8   │Silicat de sodiu  24135700-6   │Borati şi perboraţi  24136000-6   │Apa distilata  24137000-3   │Pietre sintetice  24137100-4   │Pietre preţioase sintetice  24137200-5   │Pietre semipretioase sintetice  24140000-7   │Produse chimice organice de baza  24141000-4   │Hidrocarburi  24141100-5   │Hidrocarburi saturate  24141110-8   │Hidrocarburi aciclice saturate  24141111-5   │Metan  24141112-2   │Etilenă  24141113-9   │Propena  24141114-6   │Butena  24141115-3   │Acetilena  24141120-1   │Hidrocarburi ciclice saturate  24141200-6   │Hidrocarburi nesaturate  24141210-9   │Hidrocarburi aciclice nesaturate  24141220-2   │Hidrocarburi ciclice nesaturate  24141221-9   │Benzen  24141222-6   │Toluen  24141223-3   │O-xileni  24141224-0   │M-xileni  24141225-7   │Stilen  24141226-4   │Etilbenzen  24141300-7   │Alţi derivati halogenati ai hidrocarburilor  24141310-0   │Tetracloretilena  24141320-3   │Tetraclorura de carbon  24142000-1   │Alcooli, fenoli, fenoli-alcooli şi derivatii acestora, fie ei               │halogenati, sulfonati, nitrati sau nitrozati; alcooli grasi               │industriali  24142100-2   │Alcooli grasi industriali  24142200-3   │Alcooli monohidroxilici  24142210-6   │Metanol  24142220-9   │Etanol  24142300-4   │Dioli, polialcooli şi derivati  24142310-7   │Etilenglicol  24142320-0   │Derivati ai alcoolilor  24142400-5   │Fenoli şi derivati ai fenolilor  24142500-6   │Alcool  24142510-9   │Alcool etilic  24143000-8   │Acizi grasi monocarboxilici industriali  24143100-9   │Uleiuri acide de rafinare  24143200-0   │Acizi carboxilici  24143210-3   │Acid acetic  24143220-6   │Acid peracetic  24143300-1   │Acizi monocarboxilici nesaturati şi compusii acestora  24143310-4   │Esterii acidului metacrilic  24143320-7   │Esterii acidului acrilic  24143400-2   │Acizi aromatici policarboxilici şi carboxilici  24144000-5   │Compuşi organici cu funcţie azotata  24144100-6   │Compuşi cu funcţie aminica  24144200-7   │Compuşi aminici cu funcţie oxigenata  24144300-8   │Ureine  24144400-9   │Compuşi cu funcţie azotata  24145000-2   │Tiocompuşi organici  24146000-9   │Aldehida, cetona, peroxizi organici şi eteri  24146100-0   │Compuşi cu funcţie aldehida  24146200-1   │Compuşi cu funcţie cetona şi chinonica  24146300-2   │Peroxizi organici  24146310-5   │Oxid de etilenă  24146320-8   │Eteri  24147000-6   │Diverse substanţe chimice organice  24147100-7   │Derivati vegetali pentru vopsire  24147200-8   │Cărbune de lemn  24147300-9   │Uleiuri şi produse rezultate din distilarea gudronului de huila               │la temperaturi ridicate, smoala şi gudron  24147310-2   │Gudron de huila  24147311-9   │Creozot  24147320-5   │Smoala  24147330-8   │Gudron  24147400-0   │Produse pe bază de rasina  24147500-1   │Lesii reziduale rezultate din fabricarea celulozei  24150000-0   │Îngrăşăminte şi compuşi azotati  24151000-7   │Îngrăşăminte azotate  24151100-8   │Acid azotic şi saruri  24151110-1   │Nitrat de sodiu  24151200-9   │Acizi sulfonitrici  24151300-0   │Amoniac  24151310-3   │Amoniac lichid  24151320-6   │Clorura de amoniu  24151330-9   │Sulfat de amoniu  24152000-4   │Îngrăşăminte fosfatice  24152100-5   │Îngrăşăminte minerale fosfatice  24152200-6   │Îngrăşăminte chimice fosfatice  24154000-8   │Îngrăşăminte de origine animala sau vegetala  24158000-6   │Diverse tipuri de îngrăşăminte  24160000-3   │Materiale plastice primare  24161000-0   │Polimeri primari ai etilenei  24162000-7   │Polimeri primari ai propilenei  24163000-4   │Polimeri primari ai stirenului  24164000-1   │Polimeri vinilici primari  24164100-2   │Polimeri primari ai acetatului de vinil  24164200-3   │Polimeri acrilici primari  24165000-8   │Poliesteri primari  24166000-5   │Poliamide primare  24167000-2   │Rasini ureice primare  24168000-9   │Rasini aminice primare  24169000-6   │Siliconi primari  24170000-6   │Cauciuc sintetic  24180000-9   │Enzime  24200000-6   │Produse agrochimice  24210000-9   │Pesticide  24220000-2   │Insecticide  24230000-5   │Erbicide  24240000-8   │Regulatori de creştere vegetala  24250000-1   │Dezinfectanti  24260000-4   │Rodenticide  24270000-7   │Fungicide  24300000-7   │Vopsele, lacuri, cerneala tipografica şi masticuri  24310000-0   │Vopsele  24311000-7   │Vopsea pentru marcaj rutier  24312000-4   │Vopsea pentru lucrări artistice  24312100-5   │Emailuri şi smalturi  24312200-6   │Vopsele de ulei şi de apa  24312210-9   │Vopsele de ulei  24312220-2   │Vopsele de apa  24312300-7   │Vopsele şcolare  24312310-0   │Seturi de culori  24312320-3   │Culori pentru panouri  24312400-8   │Articole pentru zugravi şi decoratori  24320000-3   │Lacuri  24330000-6   │Cerneala  24331000-3   │Cerneala tipografica  24331100-4   │Cerneala pentru tipar rotoheliografic  24331200-5   │Tus  24340000-9   │Masticuri, filere, chituri  24341000-6   │Masticuri  24342000-3   │Filere  24343000-0   │Chituri  24344000-7   │Pasta de ciment  24350000-2   │Solventi  24351000-9   │Soluţii de decapare  24352000-6   │Diluanti  24400000-8   │Produse chimice farmaceutice şi medicale  24410000-1   │Produse farmaceutice  24411000-8   │Seruri  24411100-9   │Antiseruri  24411200-0   │Imunoglobulina  24411300-1   │Gamaglobulina  24412000-5   │Vaccinuri  24412100-6   │Vaccinuri umane  24412110-9   │Vaccin împotriva tifosului  24412120-2   │Vaccin împotriva hepatitei B  24412130-5   │Vaccinuri împotriva gripei  24412140-8   │Vaccinuri împotriva poliomielitei  24412150-1   │Tuberculina  24412700-2   │Vaccinuri veterinare  24413000-2   │Hormoni  24413100-3   │Insulina  24413200-4   │Steroizi  24414000-9   │Vitamine  24414100-0   │Provitamine  24415000-6   │Substanţe chimice farmaceutice şi medicinale  24415100-7   │Substanţe chimice farmaceutice  24415110-0   │Lactone  24415200-8   │Substanţe chimice medicinale  24415210-1   │Acizi salicilici  24416000-3   │Produse farmaceutice  24416100-4   │Medicamente  24416110-7   │Antibiotice  24416111-4   │Penicilina  24416120-0   │Sulfonamide  24416200-5   │Preparate farmaceutice  24416300-6   │Contraceptive  24416310-9   │Contraceptive orale  24416320-2   │Contraceptice chimice  24417000-0   │Soluţii medicamentoase  24417100-1   │Soluţii pentru infuzii  24417200-2   │Produse pentru nutriţie parenterala  24417210-5   │Soluţii pentru alimentaţie parenterala  24417300-3   │Produse de nutriţie enterala  24417400-4   │Soluţii pentru perfuzii  24417500-5   │Soluţii pentru dializa  24417600-6   │Soluţii injectabile  24417610-9   │Fluide intravenoase  24417700-7   │Soluţii galenice  24417800-8   │Soluţii de glucoza  24418000-7   │Produse farmaceutice brevetate  24419000-4   │Diverse produse farmaceutice  24419100-5   │Toxine  24419200-6   │Antiseptice  24419300-7   │Inlocuitori de nicotina  24420000-4   │Consumabile farmaceutice  24421000-1   │Consumabile medicale chimice, cu excepţia consumabilelor dentare  24421100-2   │Reactivi  24421110-5   │Reactivi pentru determinarea grupei sanguine  24421120-8   │Reactivi pentru analiza sângelui  24421130-1   │Reactivi chimici  24421140-4   │Reactivi de diagnosticare  24421150-7   │Reactivi izotopici  24421160-0   │Reactivi pentru laborator  24421170-3   │Reactivi pentru electroforeza  24421180-6   │Reactivi pentru urologie  24421190-9   │Substanţe de contrast pentru uz radiologic  24421200-3   │Preparate medicale, cu excepţia consumabilelor dentare  24421210-6   │Preparate pentru clisme  24421220-9   │Cimenturi pentru reconstructii osoase  24430000-7   │Produse pentru uz clinic  24431000-4   │Culturi microbiologice  24432000-1   │Glande şi extracte de glande  24433000-8   │Substanţe peptice  24500000-9   │Glicerina, sapunuri, detergenti, produse de curatat şi de               │lustruit, parfumuri şi produse de toaleta  24510000-2   │Glicerina  24511000-9   │Preparate odorifere şi ceara  24511100-0   │Parfumuri şi deodorizante de interior  24511300-2   │Creme de ceruire  24511310-5   │Produse de lustruire a podelelor  24511320-8   │Produse de întreţinere a incaltamintei  24511330-1   │Ceara de lustruire  24511340-4   │Articole de maturat  24511350-7   │Agenţi de etansare  24511400-3   │Paste şi prafuri abrazive de curatat  24512000-6   │Agenţi organici tensioactivi  24513000-3   │Produse de curatat  24513100-4   │Sapun  24513200-5   │Preparate de spalare  24513210-8   │Dispersanti  24513290-2   │Detergenti  24513291-9   │Detergenti pentru vase  24513292-6   │Detergenti degresanti  24513293-3   │Produse de eliminare a grasimilor  24513294-0   │Preparate de spalare  24513295-7   │Soluţii pentru clatit  24520000-5   │Parfumuri şi produse de toaleta  24521000-2   │Produse de toaleta  24521100-3   │Apa de toaleta  24521110-6   │Deodorante  24521120-9   │Antiperspirante  24521200-4   │Produse de machiaj  24521300-5   │Produse pentru manichiura şi pedichiura  24521400-6   │Produse cosmetice  24521500-7   │Produse pentru îngrijirea pielii  24521600-8   │Sampoane  24521700-9   │Produse pentru îngrijirea parului  24521800-0   │Produse pentru igiena orala sau dentara  24521900-1   │Produse de barbierit  24600000-0   │Explozibili şi produse chimice de sinteza fina  24610000-3   │Explozibili preparati  24611000-0   │Pulberi propulsive  24611100-1   │Combustibili cu propergol  24612000-7   │Diverse tipuri de explozibili  24612100-8   │Dinamita  24612200-9   │TNT  24612300-0   │Nitroglicerina  24613000-4   │Rachete de semnalizare, rachete antigrindina, emitator pe timp               │de ceata şi articole pirotehnice  24613100-5   │Cartuse fonoacustice  24613200-6   │Artificii  24615000-8   │Fitile, capse detonante, iniţiatoare şi detonatoare electrice  24620000-6   │Cleiuri  24621000-3   │Gelatine  24621200-5   │Adezivi  24630000-9   │Uleiuri esenţiale  24640000-2   │Substanţe chimice pentru fotografii  24641000-9   │Plăci şi filme fotografice  24641200-1   │Emulsii pentru uz fotografic  24641210-4   │Developatoare fotografice  24641220-7   │Fixatori pentru fotografii  24641230-0   │Developatoare pentru radiologie  24641240-3   │Fixatori pentru radiologie  24641250-6   │Medii de cultura  24641260-9   │Intensificatori de imagine  24650000-5   │Suporturi neinregistrate  24660000-8   │Produse chimice speciale  24661000-5   │Grăsimi şi lubrifianţi  24661100-6   │Lubrifianţi  24661110-9   │Noroi de foraj  24661120-2   │Unsoare siliconica  24661130-5   │Fluide de foraj  24661200-7   │Aditivi pentru uleiuri  24661210-0   │Pulbere pentru extinctoare de incendii  24661220-3   │Agenţi de stingere a incendiilor  24661230-6   │Incarcatura pentru extinctoare de incendii  24661300-8   │Fluide hidraulice  24661310-1   │Agenţi de degivrare  24661311-8   │Produse antigel  24661400-9   │Grăsimi şi uleiuri modificate chimic  24662000-2   │Plastiline  24662100-3   │Ceara dentara  24663000-9   │Agenţi de finisare  24664000-6   │Carbon activ  24664100-7   │Carbon activ nou  24664200-8   │Carbon activ regenerat  24665000-3   │Toalete chimice  24666000-0   │Peptone şi substanţe proteice  24667000-7   │Aditivi chimici  24667100-8   │Lianturi preparate pentru forme şi miezuri de turnatorie  24667200-9   │Aditivi pentru ciment, mortar sau beton  24668000-4   │Produse chimice pentru industria gazelor şi a petrolului  24668100-5   │Produse chimice pentru fundul gaurii de forare  24668200-6   │Agenţi de floculare  24668300-7   │Produse chimice pe bază de noroi de foraj  24668400-8   │Fiole cu gel pentru burarea explozivilor  24669000-1   │Aerosoli şi produse chimice sub forma de disc  24669100-2   │Aerosoli  24669200-3   │Elemente chimice sub forma de disc  24700000-1   │Fibre sintetice şi artificiale  24710000-4   │Fibre sintetice  24711000-1   │Cabluri de fibre sintetice  24712000-8   │Fir cu tenacitate ridicată  24713000-5   │Fir cu textura simpla  24714000-2   │Monofilamente sintetice  24720000-7   │Fibre artificiale  24721000-4   │Fibre artificiale scurte  24722000-1   │Polipropilena  24723000-8   │Fir cu textura artificiala  24800000-2   │Diferite produse chimice  24810000-5   │Fluide de radiator  24820000-8   │Produse chimice pentru tratarea apei  24830000-1   │Produse anticorozive  25000000-1   │Produse din cauciuc, din plastic şi pelicule  25100000-2   │Produse de cauciuc  25110000-5   │Pneuri şi produse conexe  25111000-2   │Pneuri  25111100-3   │Pneuri pentru autovehicule  25111200-4   │Pneuri pentru motociclete  25111300-5   │Pneuri pentru sarcina mare  25111310-8   │Pneuri pentru camioane  25111320-1   │Pneuri pentru autobuze  25111330-4   │Pneuri pentru avioane  25111400-6   │Pneuri pentru  maşini agricole  25111500-7   │Camere de aer, benzi de rulare şi benzi de protecţie  25111510-0   │Benzi de protecţie pentru pneuri  25111520-3   │Camere de aer  25111530-6   │Benzi de rulare pentru pneuri  25111600-8   │Pneuri pentru scaune cu rotile  25111700-9   │Pneuri uzate  25111710-2   │Bare de protecţie  25111800-0   │Pneuri resapate  25111900-1   │Pneuri pentru biciclete  25120000-8   │Articole de cauciuc nevulcanizate sau vulcanizate  25121000-5   │Articole de cauciuc nevulcanizate  25122000-2   │Articole de cauciuc vulcanizate  25122100-3   │Tuburi, conducte şi furtunuri din cauciuc vulcanizat  25122110-6   │Furtunuri de forare  25122120-9   │Conducte ascendente flexibile  25122130-2   │Tuburi de cauciuc  25122200-4   │Benzi transportoare sau curele de transmisie din cauciuc               │vulcanizat  25122210-7   │Curele de ventilator din cauciuc  25122220-0   │Garnituri de etansare  25122230-3   │Benzi transportoare din cauciuc  25122240-6   │Curele de transmisie din cauciuc  25122300-5   │Articole de igiena sau farmaceutice din cauciuc vulcanizat  25122310-8   │Articole de igiena  25122320-1   │Articole farmaceutice  25122330-4   │Prezervative  25122340-7   │Tetine, biberoane şi articole similare pentru sugari  25122400-6   │Acoperitoare de podea şi presuri din cauciuc vulcanizat  25122410-9   │Acoperitoare de podea din cauciuc vulcanizat  25122420-2   │Presuri din cauciuc vulcanizat  25122421-9   │Covoare pentru gimnastica  25122500-7   │Cauciuc vulcanizat, în diverse forme  25122510-0   │Inele elastice  25122520-3   │Garnituri de cauciuc  25122530-6   │Benzi de cauciuc  25122540-9   │Timbre de cauciuc  25122550-2   │Mortar fin de umplere  25130000-1   │Materiale textile cauciucate  25131000-8   │Material cord pentru pneuri  25132000-5   │Banda adeziva din materiale textile cauciucate  25140000-4   │Cauciuc regenerat  25150000-7   │Deşeuri de cauciuc  25160000-0   │Articole medicale din cauciuc  25161000-7   │Accesorii de îmbrăcăminte din cauciuc  25161100-8   │Manusi de cauciuc  25161200-9   │Manusi de unica folosinţă  25162000-4   │Îmbrăcăminte din cauciuc  25170000-3   │Articole din cauciuc dur  25171000-0   │Articole de igiena sau farmaceutice  25172000-7   │Dale de cauciuc  25174000-1   │Tampoane de oprire din cauciuc  25200000-3   │Produse din plastic  25210000-6   │Plăci, folii, tuburi şi profile din plastic  25211000-3   │Monofilament de plastic  25211100-4   │Conductoare electrice din plastic  25211200-5   │Bare de plastic  25211300-6   │Tije de plastic  25212000-0   │Tuburi, conducte şi furtunuri  25212100-1   │Tuburi din plastic  25212110-4   │Tuburi flexibile din plastic  25212120-7   │Tuburi flexibile din PVC  25212200-2   │Conducte din plastic  25212210-5   │Conducte flexibile din plastic  25212220-8   │Conducte flexibile din PVC  25212300-3   │Furtunuri din plastic  25212310-6   │Furtunuri flexibile din plastic  25212320-9   │Furtunuri flexibile din PVC  25212400-4   │Mansoane din plastic  25212500-5   │Accesorii din plastic sau din PVC pentru tuburi, conducte şi               │furtunuri  25212510-8   │Accesorii din plastic pentru tuburi  25212520-1   │Accesorii din PVC pentru tuburi  25212530-4   │Accesorii din plastic pentru conducte  25212540-7   │Accesorii din PVC pentru conducte  25212550-0   │Accesorii din plastic pentru furtunuri  25212560-3   │Accesorii din PVC pentru furtunuri  25212600-6   │Componente din PVC neplastifiat  25212610-9   │Armături din PVC neplastifiat  25212620-2   │Conducte din PVC neplastifiat  25212630-5   │Tuburi din PVC neplastifiat  25212700-7   │Spuma de PVC  25213000-7   │Plăci, folii, filme, pelicule şi benzi din plastic  25213100-8   │Film din plastic  25213200-9   │Pelicula din plastic  25213300-0   │Pelicula retractabila  25213400-1   │Benzi din plastic  25213500-2   │Folii din plastic  25213600-3   │Plăci din plastic  25220000-9   │Articole din plastic pentru ambalare  25221000-6   │Saci şi pungi din polietilena  25221100-7   │Saci şi pungi din polietilena pentru deşeuri  25221200-8   │Pungi din polietilena pentru uz medical  25221210-1   │Pungi pentru recoltarea sângelui  25221220-4   │Pungi pentru recoltarea plasmei  25221230-7   │Pungi pentru recoltarea urinei  25221300-9   │Saci de depozitare din polietilena  25221310-2   │Pungi cu dublura de protecţie  25222000-3   │Saci şi pungi din plastic  25222100-4   │Saci menajeri din plastic  25222200-5   │Pungi din plastic pentru uz medical  25223000-0   │Containere din plastic dur  25223100-1   │Cutii din plastic  25223110-4   │Cutii din plastic pentru sticle  25223200-2   │Lăzi din plastic  25223300-3   │Containere din plastic pentru deşeuri  25223310-6   │Butoaie din plastic  25224000-7   │Baloane, sticle şi flacoane din plastic  25225000-4   │Mosoare şi bobine din plastic  25226000-1   │Dopuri, capace şi capsule din plastic  25226100-2   │Dopuri din plastic  25226200-3   │Capace din plastic  25226300-4   │Capsule din plastic  25227000-8   │Produse din polistiren  25227100-9   │Folii din polistiren  25227200-0   │Plăci din polistiren  25230000-2   │Articole de construcţie din plastic  25231000-9   │Îmbrăcăminte de podele, de pereţi sau de tavan din plastic  25232000-6   │Articole sanitare din plastic  25232100-7   │Cazi de baie, cazi de dus şi lavoare din plastic  25232110-0   │Cazi de baie din plastic  25232120-3   │Cazi de dus din plastic  25232130-6   │Lavoare din plastic  25232200-8   │Scaune şi capace pentru closet din plastic  25232300-9   │Vase de closet din plastic  25232400-0   │Bideuri din plastic  25233000-3   │Rezervoare, cisterne şi cuve din plastic  25233100-4   │Rezervoare din plastic  25233200-5   │Cisterne din plastic  25233300-6   │Cuve din plastic  25234000-0   │Uşi, ferestre, rame, praguri, obloane şi jaluzele din plastic  25234100-1   │Ferestre din plastic  25234110-4   │Rame de ferestre din plastic  25234200-2   │Uşi din plastic  25234210-5   │Tocuri de uşi din plastic  25234300-3   │Praguri din plastic  25234400-4   │Obloane şi jaluzele din plastic  25234410-7   │Obloane din plastic  25234420-0   │Jaluzele din plastic  25235000-7   │Construcţii prefabricate din plastic  25236000-4   │Capace pentru guri de vizitare şi capace de acces din plastic  25237000-1   │Carcase din plastic  25237100-2   │Carcase din plastic pentru contoare  25237200-3   │Placari cu material plastic  25240000-5   │Diverse produse din plastic  25241000-2   │Benzi, panglici şi alte forme autoadezive din plastic  25241100-3   │Banda autoadeziva din plastic  25241110-6   │Banda adeziva  25241120-9   │Banda reflectorizanta  25241200-4   │Panglici autoadezive din plastic  25241300-5   │Forme autoadezive din plastic  25241310-8   │Etichete adezive  25242000-9   │Plăci, folii, filme şi pelicule autoadezive din plastic  25242100-0   │Plăci autoadezive din plastic  25242200-1   │Folii autoadezive din plastic  25242300-2   │Filme autoadezive din plastic  25242400-3   │Pelicule autoadezive din plastic  25243000-6   │Vesela, articole de bucatarie, de menaj şi de toaleta din plastic  25243100-7   │Vesela şi articole de bucatarie din plastic  25243110-0   │Tacamuri din plastic  25243120-3   │Recipiente de uz casnic pentru alimente  25243130-6   │Castroane  25243140-9   │Gratare de scurgere din plastic  25243200-8   │Bureti  25243300-9   │Articole menajere sau de toaleta din plastic  25243310-2   │Galeti din plastic  25243320-5   │Coşuri de gunoi din plastic  25243330-8   │Pamatufuri de praf din plastic  25244000-3   │Piese pentru lampi, accesorii de iluminat şi tablite indicatoare               │de plastic  25244100-4   │Tablite indicatoare şi indicatoare din plastic  25244110-7   │Tablite indicatoare din plastic  25244120-0   │Semne indicatoare din plastic  25244121-7   │Indicatoare de poliţie  25244200-5   │Mobilier stradal din plastic  25244210-8   │Piese pentru mobilier stradal din plastic  25244220-1   │Stâlpi reflectorizanţi  25244230-4   │Plăcuţe reflectorizante  25244300-6   │Aparate de iluminat din plastic  25244310-9   │Piese pentru aparate de iluminat din plastic  25245000-0   │Caschete din cauciuc sau din plastic  25245100-1   │Caschete antisoc  25245200-2   │Palarii din cauciuc sau din plastic  25246000-7   │Izolatori electrici din plastic  25247000-4   │Articole de birou şi articole şcolare din plastic  25247100-5   │Articole de birou din plastic  25247110-8   │Bibliorafturi  25247120-1   │Agrafe de birou  25247200-6   │Articole şcolare din plastic  25247210-9   │Instrumente din plastic pentru desen  25247220-2   │Instrumente din plastic pentru scris  25247230-5   │Rigle  25248000-1   │Accesorii din plastic pentru mobilier  25248100-2   │Elemente de filtrare din plastic  25248200-3   │Componente din plastic  25248210-6   │Elemente de împrejmuire din plastic  25248220-9   │Conuri de semnalizare din plastic  25248230-2   │Componente de bariere din plastic  25248240-5   │Marcaje din plastic  25249000-8   │Articole de îmbrăcăminte din plastic  25249100-9   │Manusi din plastic  25250000-8   │Carduri magnetice  25251000-5   │Cărţi de credit  25252000-2   │Carduri electronice  25253000-9   │Cartele de debit  25253100-0   │Cartele pentru alimentare cu combustibil  25260000-1   │Înregistrări audio  25261000-8   │Discuri  25262000-5   │Casete muzicale  25263000-2   │Discuri compacte  25270000-4   │Rasini  25271000-1   │Rasini epoxidice  25271100-2   │Tuburi din rasina epoxidica  25300000-4   │Filme  25310000-7   │Radiologii  25311000-4   │Radiografii  25312000-1   │Film diazo  25320000-0   │Pelicula cinematografica  25321000-7   │Pelicula fotografica  25321100-8   │Pelicula cu developare instantanee  25330000-3   │Pelicule video  25331000-0   │Casete video  25332000-7   │Benzi video  26000000-8   │Produse minerale nemetalice  26100000-9   │Sticla şi articole din sticlă  26110000-2   │Sticla  26111000-9   │Sticla plana  26111100-0   │Sticla neprelucrata  26111200-1   │Sticla flotanta  26111300-2   │Perete protector din sticlă  26120000-5   │Sticla plata  26121000-2   │Sticla plata fasonata  26121200-4   │Sticla securit  26121300-5   │Oglinzi din sticlă  26121400-6   │Sticla izolanta  26130000-8   │Articole din sticlă tubulara  26131000-5   │Sticle, borcane, flacoane şi recipiente din sticlă  26131100-6   │Butelii din sticlă  26131200-7   │Borcane din sticlă  26131300-8   │Flacoane din sticlă  26131400-9   │Recipiente din sticlă  26132000-2   │Pahare  26133000-9   │Articole din sticlă  26133100-0   │Vesela din sticlă  26133110-3   │Carafe  26133200-1   │Obiecte pentru masa şi bucatarie din vitroceramica  26133300-2   │Articole din sticlă durificata  26133400-3   │Articole din vitroceramica  26134000-6   │Pereţi interiori din sticlă pentru recipiente izoterme  26134100-7   │Pereţi interiori din sticlă pentru termosuri  26140000-1   │Fibre de sticlă  26141000-8   │Articole din fibre de sticlă  26141100-9   │Presuri din fibre de sticlă  26141200-0   │Tesaturi din fibre de sticlă  26141300-1   │Panza din fibre de sticlă  26150000-4   │Sticlarie tratata  26151000-1   │Sticla semifinita  26151100-2   │Bile, tije sau tuburi din sticlă  26151110-5   │Bile din sticlă  26151120-8   │Tije din sticlă  26151130-1   │Tuburi din sticlă  26151140-4   │Globuri  26151200-3   │Blocuri, caramizi sau dale pentru pavaje din sticlă turnata  26152000-8   │Sticla tehnica  26152100-9   │Invelisuri din sticlă şi tuburi catodice  26152110-2   │Invelisuri din sticlă  26152120-5   │Tuburi catodice  26152200-0   │Sticla pentru ceasornice, ceasuri de mana sau ochelari  26152210-3   │Sticla pentru ceasornice  26152220-6   │Sticla pentru ceasuri de mana  26152230-9   │Sticla pentru ochelari  26152300-1   │Sticlarie pentru laborator, pentru igiena sau farmaceutica  26152320-7   │Sticlarie pentru igiena  26152330-0   │Sticlarie pentru laborator  26152331-7   │Cutii Petri  26152339-3   │Eprubete  26152340-3   │Sticlarie farmaceutica  26152350-6   │Fiole din sticlă  26152400-2   │Piese din sticlă pentru lampi şi aparate de iluminat, pentru               │semne şi plăcuţe indicatoare  26152410-5   │Semnalizatoare din sticlă  26152411-2   │Plăcuţe indicatoare din sticlă  26152412-9   │Indicatoare din sticlă  26152420-8   │Piese din sticlă pentru iluminat stradal  26152430-1   │Piese din sticlă pentru lampi  26152490-9   │Sticla pentru mobilier stradal  26152500-3   │Izolatori electrici din sticlă  26152600-4   │Elemente optice din sticlă  26152700-5   │Margele din sticlă  26200000-0   │Articole din ceramica nerefractara şi produse din ceramica               │refractara  26210000-3   │Articole de menaj din ceramica  26211000-0   │Vesela, articole de bucatarie, articole de menaj şi articole de               │toaleta din portelan  26211100-1   │Vesela din portelan  26211110-4   │Farfurii din portelan  26211120-7   │Vase din portelan  26211130-0   │Cesti şi farfurioare din portelan  26211200-2   │Articole de bucatarie din portelan  26211300-3   │Vaze din portelan  26211400-4   │Articole de toaleta din portelan  26211500-5   │Articole de menaj din portelan  26212000-7   │Vesela, articole de bucatarie, articole de menaj şi articole de               │toaleta, altele decât din portelan  26212100-8   │Vesela din ceramica  26212110-1   │Farfurii  26212120-4   │Tavi  26212130-7   │Cesti şi farfurioare din ceramica  26212200-9   │Articole de bucatarie din ceramica  26212300-0   │Vaze  26213000-4   │Obiecte decorative din ceramica  26214000-1   │Instalaţii sanitare menajere din ceramica  26214100-2   │Chiuvete şi lavoare  26214110-5   │Chiuvete  26214120-8   │Lavoare  26214200-3   │Cazi de baie  26214300-4   │Cuve şi rezervoare pentru closete  26214310-7   │Cuve pentru closete  26214320-0   │Rezervoare pentru closete  26214400-5   │Bideuri  26214500-6   │Pisoare  26230000-9   │Izolatori şi accesorii izolante din ceramica  26231000-6   │Izolatori din ceramica  26232000-3   │Accesorii izolante din ceramica  26240000-2   │Articole din ceramica pentru uz tehnic  26241000-9   │Articole din portelan pentru laborator, pentru uz chimic sau               │tehnic  26241100-0   │Articole de laborator din portelan  26241200-1   │Articole din portelan pentru uz tehnic  26241300-2   │Articole din portelan pentru uz chimic  26250000-5   │Diverse articole din ceramica  26251000-2   │Articole din ceramica pentru uz agricol, horticol şi pentru               │transportul sau ambalarea bunurilor  26251100-3   │Articole din ceramica pentru uz agricol  26251200-4   │Articole din ceramica pentru uz horticol  26251300-5   │Articole din ceramica pentru transportul sau ambalarea bunurilor  26252000-9   │Articole din ceramica, altele decât pentru contructie  26260000-8   │Articole din ceramica refractara  26261000-5   │Dale din ceramica  26262000-2   │Blocuri din ceramica  26263000-9   │Ciment, mortar şi beton refractare  26263100-0   │Ciment refractar  26263200-1   │Mortar refractar  26263300-2   │Beton refractar  26264000-6   │Dale de pavaj din ceramica  26900000-7   │Diverse produse minerale nemetalice  26910000-0   │Produse abrazive  26911000-7   │Pietre de moara, pietre de polizat şi pietre de tocila  26911100-8   │Pietre de moara  26911200-9   │Pietre de polizat  26911300-0   │Pietre de tocila  26912000-4   │Pulbere sau granule abrazive  26913000-1   │Corindon artificial  26914000-8   │Grafit artificial  27000000-5   │Metale de baza şi produse conexe  27100000-6   │Metale de baza  27110000-9   │Fier şi oţel de baza  27111000-6   │Fonta bruta  27112000-3   │Produse din feromangan  27113000-0   │Produse feroase  27114000-7   │Fier  27114100-8   │Lingouri de fier  27115000-4   │Oţel  27120000-2   │Lingouri din oţel aliat  27130000-5   │Produse din oţel nealiat  27131000-2   │Conducte din oţel nealiat  27132000-9   │Tuburi din oţel nealiat  27133000-6   │Perii de cărbune  27140000-8   │Bare şi tije  27141000-5   │Bare şi tije laminate la cald  27150000-1   │Material de construcţie feroviara  27151000-8   │Materiale de construcţie feroviara din fier sau oţel  27151100-9   │Materiale de construcţie feroviara din fier  27151200-0   │Materiale de construcţie feroviara din oţel  27152000-5   │Sine din fier sau din oţel  27152100-6   │Sine din fier  27152200-7   │Sine din oţel  27152300-8   │Materiale pentru linii de cale ferată laminate la cald  27152310-1   │Eclise de imbinare şi plăci de baza laminate  27152320-4   │Contrasine laminate  27152330-7   │Traverse şi bare de distantare laminate  27190000-3   │Zgura, zgura de metal, deşeuri şi resturi feroase  27191000-0   │Lingouri de deşeuri retopite  27200000-7   │Tuburi  27210000-0   │Tuburi şi accesorii de tevarie din fier  27211000-7   │Tuburi, conducte şi profile tubulare  27211100-8   │Conducte şi tuburi din fier  27212000-4   │Diferite accesorii de tevarie  27212100-5   │Racorduri  27212110-8   │Adaptoare pentru flanse  27212200-6   │Coliere şi mansoane pentru reparaţii  27212300-7   │Cotituri, profile T şi accesorii de tevarie  27220000-3   │Tuburi şi accesorii din oţel  27221000-0   │Profile tubulare  27222000-7   │Racorduri pentru tuburi  27222100-8   │Flanse  27222200-9   │Accesorii pentru tuburi cu filet  27222300-0   │Accesorii de tevarie neturnate  27222400-1   │Coturi şi curbe sudate  27222500-2   │Accesorii sudate  27300000-8   │Produse din fier şi din oţel  27310000-1   │Produse trefilate la rece  27311000-8   │Bare şi tije din oţel aliat  27312000-5   │Ţevi cotite, forme şi secţiuni din oţel aliat  27313000-2   │Produse din oţel inoxidabil  27320000-4   │Produse laminate la rece  27321000-1   │Produse laminate plate  27321100-2   │Produse laminate plate din fier  27321200-3   │Produse laminate plate din oţel  27330000-7   │Produse cutate  27331000-4   │Produse cutate din oţel  27331100-5   │Ţevi cotite, forme şi secţiuni  27331110-8   │Conductoare electrice netubulare  27332000-1   │Produse cutate din fier  27340000-0   │Sarma şi produse diverse  27341000-7   │Sarma  27341100-8   │Sarma din oţel  27341200-9   │Sarma din aliaj  27350000-3   │Feroaliaje  27351000-0   │Feroaliaje din afară CECO  27351100-1   │Feromangan  27351200-2   │Ferocrom  27351300-3   │Feronichel  27353000-4   │Granule şi pulberi de fier sau de oţel  27354000-1   │Produse semifinite  27354100-2   │Produse semifinite din fier  27354200-3   │Produse semifinite din oţel  27354210-6   │Produse semifinite din oţel inoxidabil  27355000-8   │Produse din fier forjat  27356000-5   │Materiale de construcţie a liniilor de cale ferată  27356100-6   │Ţevi cotite, forme şi secţiuni sudate din fier sau din oţel               │pentru liniile de cale ferată  27356200-7   │Materiale de construcţie a liniilor de cale ferată din fier sau               │din oţel  27356210-0   │Sine conductoare de curent  27356220-3   │Lame de întrerupător, inimi de macaz, ace de macaz şi piese de               │incrucisare  27356230-6   │Eclise de imbinare şi plăci de baza  27356240-9   │Eclise de strangere, plăci de ecartament şi noduri  27356250-2   │Saboti şi saboti-pene  27400000-9   │Metale preţioase şi metale placate cu metale preţioase  27410000-2   │Metale preţioase  27411000-9   │Produse semipretioase în forma bruta  27411100-0   │Argint în forma bruta sau pulbere  27411110-3   │Pulbere de argint  27411120-6   │Argint în forma bruta  27411200-1   │Argint semiprelucrat  27412000-6   │Argint în forma bruta sau pulbere  27413000-3   │Platina în forma bruta sau pulbere  27414000-0   │Deşeuri şi resturi de metale preţioase  27420000-5   │Metale placate cu metale preţioase  27421000-2   │Metale de baza placate cu argint sau aur  27422000-9   │Metale de baza placate cu platina  27500000-0   │Aluminiu şi produse din aluminiu  27510000-3   │Aluminiu în forma bruta  27511000-0   │Oxid de aluminiu  27520000-6   │Produse din aluminiu  27521000-3   │Produse semifinite din aluminiu  27521100-4   │Pulberi şi fulgi metalici  27521200-5   │Bare, tije şi profile din aluminiu  27521300-6   │Sarma din aluminiu  27521400-7   │Plăci din aluminiu  27521500-8   │Foi din aluminiu  27521600-9   │Tuburi, conducte şi accesorii de tevarie din aluminiu  27521610-2   │Accesorii din aluminiu pentru tuburi sau conducte  27530000-9   │Deşeuri şi resturi de aluminiu  27531000-6   │Cenusa şi reziduuri cu conţinut de aluminiu  27600000-1   │Produse din plumb, zinc şi staniu  27610000-4   │Plumb, zinc şi staniu  27611000-1   │Plumb  27612000-8   │Zinc  27613000-5   │Staniu  27620000-7   │Produse semifinite din plumb, zinc sau staniu  27621000-4   │Produse semifinite din plumb  27621100-5   │Bare, tije, profile şi sarma din plumb  27621200-6   │Plăci, folii, filme şi pelicule din plumb  27621300-7   │Tuburi, conducte şi accesorii de tevarie din plumb  27621400-8   │Pulbere şi fulgi de plumb  27622000-1   │Produse semifinite din zinc  27622100-2   │Bare, tije, profile şi sarma din zinc  27622200-3   │Plăci, folii, filme şi pelicule din zinc  27622300-4   │Tuburi, conducte şi accesorii de tevarie din zinc  27622400-5   │Pulbere, praf şi fulgi de zinc  27623000-8   │Produse semifinite din staniu  27623100-9   │Bare, tije, profile şi sarma din staniu  27623200-0   │Plăci, folii, filme şi pelicule din staniu  27623300-1   │Tuburi, conducte şi accesorii de tevarie din staniu  27623400-2   │Pulbere şi fulgi de staniu  27630000-0   │Deşeuri şi resturi de plumb, zinc sau staniu  27631000-7   │Cenusa şi reziduuri cu conţinut de zinc sau plumb  27700000-2   │Produse din cupru  27710000-5   │Cupru în forma bruta  27712000-9   │Cupru nerafinat  27713000-6   │Cupru rafinat în forma bruta  27720000-8   │Produse semifinite din cupru  27721000-5   │Pulbere şi fulgi din cupru  27722000-2   │Bare, tije şi profile din cupru  27723000-9   │Sarma din cupru  27724000-6   │Plăci, folii şi filme din cupru  27725000-3   │Pelicule din cupru  27726000-0   │Tuburi, conducte şi accesorii de tevarie din cupru  27726100-1   │Tuburi şi conducte din cupru  27726110-4   │Tuburi şi conducte din alama  27726200-2   │Accesorii de tevarie din cupru  27726210-5   │Accesorii de tevarie din bronz roşu  27726220-8   │Accesorii de tevarie din alama  27730000-1   │Deşeuri şi resturi de cupru  27731000-8   │Cenusa şi reziduuri cu conţinut de cupru  27800000-3   │Produse din metale neferoase  27810000-6   │Nichel în forma bruta  27820000-9   │Produse din nichel  27821000-6   │Produse semifinite din nichel  27821100-7   │Bare, tije, profile şi sarma din nichel  27821200-8   │Plăci, folii, filme şi pelicule din nichel  27821210-1   │Folii din nichel  27821300-9   │Tuburi, conducte şi accesorii de tevarie din nichel  27821400-0   │Pulbere şi fulgi de nichel  27830000-2   │Deşeuri şi resturi de nichel  27831000-9   │Cenusa şi resturi cu conţinut de metale  28000000-2   │Produse şi materiale prefabricate  28100000-3   │Elemente de construcţie din metal  28110000-6   │Structuri metalice şi părţi de structuri  28111000-3   │Construcţii prefabricate  28111100-4   │Baraci de şantier  28111110-7   │Cabine  28111200-5   │Celule  28111300-6   │Spitale de campanie  28111400-7   │Bucatarii de campanie  28111500-8   │Sere  28112000-0   │Produse şi elemente de construcţie din metal, cu excepţia               │construcţiilor prefabricate  28112100-1   │Poduri din fier sau din oţel  28112110-4   │Elemente de pod din fonta sau din oţel  28112111-1   │Elemente de pod din fonta  28112112-8   │Elemente de pod din oţel  28112120-7   │Structuri de pod din oţel  28112130-0   │Structuri de pod din fonta  28112200-2   │Turnuri, piloni de antena cu zabrele, macarale derrick şi piloni  28112210-5   │Macarale derrick  28112211-2   │Turle de foraj  28112212-9   │Turle de foraj statice  28112220-8   │Piloni şi stâlpi  28112221-5   │Piloni  28112222-2   │Stâlpi de linii electrice  28112223-9   │Socluri pentru piloni  28112224-6   │Stâlpi de linii electrice aeriene  28112225-3   │Stâlpi de electricitate  28112230-1   │Turnuri  28112231-8   │Turnuri de fier  28112232-5   │Turnuri de oţel  28112233-2   │Turnuri de apa  28112240-4   │Grinzi  28112250-7   │Piloni  28112260-0   │Piloni de antena radio şi de televiziune  28112261-7   │Piloni de antena radio  28112262-4   │Piloni de antena de televiziune  28112263-1   │Piloni de antena cu zabrele  28112300-3   │Structuri şi părţi din fier, oţel sau aluminiu  28112310-6   │Eşafodaje de schelarie  28112311-3   │Contra fise în arc  28112312-0   │Proptele  28112313-7   │Reazeme  28112314-4   │Bracheti pentru conducte  28112315-1   │Echipament pentru eşafodaje de schelarie  28112316-8   │Cleme elastice  28112317-5   │Structuri pentru eşafodaje de schelarie  28112318-2   │Suporturi pentru conducte  28112320-9   │Structuri metalice  28112321-6   │Adaposturi pentru staţiile de autobuz  28112322-3   │Cabine telefonice  28112329-2   │Ecrane de siguranţă  28112330-2   │Structuri din aluminiu  28112380-7   │Părţi de structuri metalice  28112381-4   │Placaje  28112382-1   │Diguri  28112383-8   │Stavile de baraj  28112390-0   │Ecluze  28112391-7   │Porţi de ecluze  28112400-4   │Palplanse  28112410-7   │Ecran de palplanse  28120000-9   │Dulgherie metalică pentru construcţii  28121000-6   │Ferestre şi articole conexe  28121100-7   │Ferestre din fier sau din oţel şi articole conexe  28121110-0   │Praguri din fier sau din oţel  28121120-3   │Obloane din fier sau din oţel  28121130-6   │Ferestre din fier sau din oţel  28121131-3   │Rame de ferestre din fier sau din oţel  28121200-8   │Ferestre din aluminiu şi articole conexe  28121210-1   │Obloane din aluminiu  28121220-4   │Ferestre din aluminiu  28121221-1   │Rame de ferestre din aluminiu  28122000-3   │Ferestre, uşi şi articole conexe  28122100-4   │Ferestre  28122110-7   │Rame de ferestre  28122111-4   │Ferestre duble  28122200-5   │Uşi  28122210-8   │Panouri de uşi  28122211-5   │Tocuri de uşi  28122212-2   │Uşi cu aparatoare împotriva tantarilor  28122213-9   │Praguri de uşi  28122214-6   │Uşi din fier sau din oţel  28122220-1   │Uşi antifoc  28122230-4   │Uşi glisante  28122240-7   │Porţi de garaj  28122300-6   │Porţi  28122310-9   │Porţi de acces  28200000-4   │Cisterne metalice, rezervoare şi containere din metal,               │radiatoare şi cazane pentru încălzire centrala  28210000-7   │Cisterne, rezervoare, containere şi cuve metalice sub presiune  28211000-4   │Cisterne metalice  28211100-5   │Cilindri cu aer  28211110-8   │Cilindri cu aer comprimat  28211200-6   │Aparate de respirat  28211210-9   │Aparate de respirat în caz de incendiu  28211220-2   │Aparate de respirat pentru scufundari  28211300-7   │Cisterne din fier sau din oţel  28211400-8   │Cisterne de stocare  28211410-1   │Cisterne de petrol  28211420-4   │Cisterne de stocare a namolului  28211500-9   │Cisterne de apa  28211600-0   │Rezervoare  28212000-1   │Butelii de gaz lichefiat  28212100-2   │Butelii de gaz  28212200-3   │Cisterne de gaz  28213000-8   │Containere de mari dimensiuni  28213100-9   │Containere din fier sau din oţel  28213110-2   │Silozuri  28213200-0   │Containere frigorifice  28213210-3   │Camere de apa  28213300-1   │Containere standard pentru mărfuri  28213400-2   │Containere pentru stocare  28213500-3   │Containere de apa  28213600-4   │Containere pe roti  28213700-5   │Bene pentru deşeuri  28213800-6   │Containere pentru deşeuri  28214000-5   │Butoaie  28214100-6   │Lăzi de stocare  28214200-7   │Butoaie din fier sau din oţel  28214300-8   │Sisteme de stocare a containerelor  28214310-1   │Utilaje de stivuire  28214400-9   │Butoaie din aluminiu  28215000-2   │Cuve sub presiune  28215100-3   │Cuve sub presiune din oţel  28216000-9   │Bidoane  28216100-0   │Bidoane din fier sau din oţel  28216200-1   │Bidoane pentru deşeuri  28216300-2   │Bidoane din aluminiu  28217000-6   │Cutii  28217100-7   │Cutii din fier sau din oţel  28217200-8   │Carcase pentru contoare  28217300-9   │Cutii prefabricate  28217400-0   │Cutii din aluminiu  28218000-3   │Containere din metal uşor, busoane, capace pentru containere şi               │alte tipuri de capace  28218100-4   │Containere din metal uşor  28218300-6   │Busoane, dopuri, capace pentru containere şi capace din metal  28218310-9   │Busoane  28218320-2   │Dopuri  28218330-5   │Capace pentru containere  28218340-8   │Capace  28218400-7   │Cutii de conserve  28218410-0   │Cutii de conserve din fier sau din oţel  28218420-3   │Cutii de conserve alimentare  28218430-6   │Cutii de conserve din aluminiu  28219000-0   │Cuve  28220000-0   │Radiatoare şi cazane pentru încălzire centrala şi piese ale               │acestora  28221000-7   │Radiatoare şi cazane  28221100-8   │Radiatoare  28221110-1   │Radiatoare pentru încălzire centrala  28221111-8   │Radiatoare pentru încălzire centrala, altele decât cele electrice  28221112-5   │Piese de radiatoare pentru încălzire centrala  28221200-9   │Cazane  28221210-2   │Cazane cu apa  28221220-5   │Cazane pentru încălzire centrala  28221221-2   │Piese de cazane pentru încălzire centrala  28222000-4   │Sisteme de recuperare a caldurii  28222100-5   │Echipamente de recuperare a caldurii  28300000-5   │Reactoare nucleare şi piese ale acestora  28310000-8   │Reactoare nucleare  28320000-1   │Piese de reactoare nucleare  28321000-8   │Sisteme de răcire a reactoarelor  28322000-5   │Piese de cuve pentru reactoare nucleare  28400000-6   │Cablu, sarma şi produse conexe  28410000-9   │Articole din sarma  28411000-6   │Sarma torsadată  28411100-7   │Sarma torsadată de fier sau de oţel  28412000-3   │Sarma pentru îngrădit  28412300-6   │Sarma ghimpata  28413000-0   │Plasa metalică  28413100-1   │Împrejmuire cu plasa metalică  28413200-2   │Tesatura metalică  28414000-7   │Capse, cuie, tinte, pioneze  28414100-8   │Capse  28414200-9   │Cuie  28414300-0   │Tinte  28414400-1   │Pioneze  28415000-4   │Tije subtiri  28415100-5   │Accesorii de sudura  28415200-6   │Materiale de sudura  28415300-7   │Materiale de lipire sau de lipire tare  28415310-0   │Materiale de lipire sau de lipire tare  28415320-3   │Materiale de lipire tare  28416000-1   │Ace de cusut sau de tricotat  28416100-2   │Ace de cusut  28416200-3   │Ace de tricotat  28417000-8   │Fierărie  28417100-9   │Nicovale  28417200-0   │Forje portabile  28417300-1   │Gratare  28417400-2   │Articole de feronerie  28417500-3   │Lacatuserie  28417510-6   │Feronerie  28418000-5   │Cabluri de legare din fier sau din oţel  28419000-2   │Conductori  28419100-3   │Conductori din oţel sau din aluminiu  28419200-4   │Conductori din cupru sau din bronz  28420000-2   │Cabluri şi produse conexe  28421000-9   │Cablu  28421100-0   │Cabluri electrice de alimentare  28421120-6   │Cablu de joasa tensiune şi de tensiune medie  28421130-9   │Cablu de joasa tensiune  28421140-2   │Cablu de tensiune medie  28421150-5   │Cablu de înaltă tensiune  28421200-1   │Cablu subacvatic  28421210-4   │Cablu submarin  28421400-3   │Cablu protejat  28421500-4   │Cablu de semnalizare  28421600-5   │Cablu din fier sau din oţel  28421610-8   │Cablu din oţel  28422000-6   │Accesorii pentru cablu  28422100-7   │Galerii pentru cabluri  28422200-8   │Racorduri de cabluri  28422300-9   │Conducte de cabluri  28422400-0   │Dispozitive de fixare pentru cabluri  28500000-7   │Diverse produse din metal fabricate şi articole conexe  28510000-0   │Articole din metal pentru baie şi bucatarie  28511000-7   │Echipament sanitar din metal  28511100-8   │Robinete  28512000-4   │Vesela, articole de bucatarie sau de menaj din metal  28512100-5   │Vesela din metal  28512110-8   │Gamele  28512200-6   │Ustensile de bucatarie din metal  28512210-9   │Ustensile de gătit  28512220-2   │Suport de vase  28512900-3   │Articole de menaj din metal  28512910-6   │Coşuri metalice pentru deşeuri  28512920-9   │Cutii de scrisori  28512930-2   │Coşuri metalice de gunoi  28512940-5   │Coşuri metalice de gunoi  28512950-8   │Cutii din metal  28520000-3   │Obiecte din metal  28521000-0   │Seifuri, case de bani şi uşi blindate sau armate  28521300-3   │Seifuri pentru bani  28521500-5   │Uşi blindate sau armate  28521600-6   │Seifuri pentru obiecte de valoare  28521700-7   │Cutii şi dulapioare din metal  28521710-0   │Dulapioare de depozitare a bagajelor  28521720-3   │Dulapioare de depozitare  28521721-0   │Cutii pentru obiecte de valoare  28521722-7   │Cutii de siguranţă  28521780-1   │Cutii pentru documente  28521790-4   │Cutii de siguranţă pentru bani  28522000-7   │Tavi de distribuire a corespondentei, mici obiecte de birou  28522100-8   │Tavi de distribuire a corespondentei  28522200-9   │Mici obiecte de birou  28522300-0   │Obiecte de birou  28522400-1   │Accesorii pentru clasoare sau dosare  28524000-1   │Statuete, ornamente; rame pentru fotografii sau tablouri şi               │pentru oglinzi  28524300-4   │Rame pentru fotografii  28524400-5   │Rame pentru tablouri  28525000-8   │Agatatori şi urechi de prindere  28526000-5   │Elice de nave  28527000-2   │Diverse articole din metal  28527100-3   │Clopote  28527200-4   │Scări  28527210-7   │Scări pentru vehicule de pompieri  28527220-0   │Scări pliante  28527230-3   │Scări portabile  28527300-5   │Echipament de manipulare a mărfurilor  28527330-4   │Platforme de manipulare a mărfurilor  28527340-7   │Accesorii din cablu de oţel pentru manipularea mărfurilor  28527400-6   │Panouri de semnalizare şi articole conexe  28527410-9   │Panouri de semnalizare din metal  28527420-2   │Indicatoare rutiere  28527430-5   │Indicatoare de străzi  28527440-8   │Firme de magazine  28527450-1   │Tablite indicatoare  28527460-4   │Tablite indicatoare pentru adresa  28527700-9   │Elemente pentru guri de vizitare  28527710-2   │Capace pentru hidranti de incendiu  28527720-5   │Cutii de delimitare  28527730-8   │Cadre pentru guri de vizitare  28527740-1   │Capace pentru guri de vizitare  28527750-4   │Capace pentru drenaje  28527760-7   │Capace de acces  28527790-6   │Trepte de scara din fier pentru guri de vizitare  28527800-0   │Ancore  28527900-1   │Anozi corodaţi catodic  28527910-4   │Anozi de zinc corodaţi catodic  28527920-7   │Anozi de magneziu corodaţi catodic  28528000-9   │Sabii  28528100-0   │Spade  28528200-1   │Baionete  28528300-2   │Lanci  28528900-8   │Accesorii din metal  28528910-1   │Plăci de metal  28528920-4   │Tije de metal  28528930-7   │Forme de metal  28528940-0   │Folii de metal  28528950-3   │Rafturi metalice  28528960-6   │Ştampile de metal  28530000-6   │Plăci de armatura  28531000-3   │Plăci de acoperire  28540000-9   │Lagare  28541000-6   │Microbile  28542000-3   │Rulmenti cu role  28550000-2   │Oţel moale  28551000-9   │Matrite pentru monede  28552000-6   │Cutii pentru monede  28553000-3   │Catuse  28560000-5   │Stâlpi de sustinere şi propte miniere  28561000-2   │Stâlpi de sustinere  28561100-3   │Stâlpi de sustinere minieri  28562000-9   │Propte miniere  28564000-3   │Senile  28570000-8   │Produse din fonta  28580000-1   │Diverse echipamente de protecţie împotriva incendiilor  28581000-8   │Scări cu platforma  28581100-9   │Scări de incendiu  28582000-5   │Dispozitive de protecţie impotiva incendiilor  28582100-6   │Furtunuri de incendiu  28582200-7   │Hidranti de incendiu  28600000-8   │Cutitarie, scule, lacate, chei şi balamale  28610000-1   │Cutitarie  28611000-8   │Cutite şi foarfece  28611100-9   │Cutite  28611110-2   │Cutite de masa  28611120-5   │Cutite de bucatarie  28611200-0   │Foarfece  28612000-5   │Brice de ras  28612100-6   │Lame de ras  28613000-2   │Truse de manichiura sau de pedichiura  28614000-9   │Linguri, furculite  28614100-0   │Linguri  28614200-1   │Furculite  28620000-4   │Scule  28621000-1   │Scule de mana  28621100-2   │Harlete şi lopeti  28621110-5   │Harlete  28621120-8   │Lopeti  28621200-3   │Furci de gradina  28621300-4   │Sapaligi, tarnacoape, sape, greble şi greble de plaja  28621310-7   │Sapaligi  28621320-0   │Tarnacoape  28621330-3   │Sape  28621340-6   │Greble  28621341-3   │Greble de plaja  28621400-5   │Topoare  28621500-6   │Ferastraie de mana  28621510-9   │Pânze de ferastraie de mana  28622000-8   │Diverse scule de mana  28622100-9   │Dalte  28622200-0   │Clesti  28622210-3   │Clesti de bordurat  28622300-1   │Ciocane  28622400-2   │Clesti de trefilat  28622500-3   │Chei de piulite  28622600-4   │Scule pentru lucrări rutiere  28622610-7   │Pivoti pentru strapungerea suprafeţei soselelor  28622700-5   │Pile sau raspele  28622800-6   │Surubelnite  28622900-7   │Vârfuri de burghiu, vârfuri de surubelnita şi alte accesorii  28622910-0   │Vârfuri de burghiu  28622920-3   │Vârfuri de surubelnita  28622930-6   │Portscule  28622940-9   │Truse de scule  28623000-5   │Scule acţionate cu pedala  28630000-7   │Broaste, chei şi balamale  28631000-4   │Diverse lacate suspendate şi broaste  28631100-5   │Broaste  28631110-8   │Broaste de usa  28631120-1   │Lacate pentru biciclete  28631130-4   │Broaste pentru vehicule  28631140-7   │Broaste pentru mobilier  28631200-6   │Lacate şi lanturi  28631210-9   │Lacate  28632000-1   │Incuietoare cu lant, piese pentru lacate şi chei  28632100-2   │Incuietoare cu lant  28632200-3   │Chei  28632300-4   │Piese de lacate  28632400-5   │Piese de broaste  28633000-8   │Balamale, montaje şi garnituri  28633100-9   │Balamale  28633200-0   │Montaje  28633300-1   │Garnituri  28700000-9   │Dispozitive de fixare, lanturi şi resorturi  28710000-2   │Dispozitive de fixare  28711000-9   │Dispozitive de fixare cu filet  28711100-0   │Holz-suruburi  28711200-1   │Crampoane sau inele cu surub  28711300-2   │Suruburi cu autofiletare  28711400-3   │Bolturi  28711500-4   │Ansambluri de imbinare prin flanse  28711510-7   │Bolturi şi suruburi  28711520-0   │Suruburi şi bolturi cu cap patrat  28711600-5   │Piulite  28711700-6   │Articole cu filet din fier sau din oţel  28712000-6   │Dispozitive de fixare din fier sau din oţel fără filet  28712100-7   │Nituri  28712200-8   │Saibe  28712300-9   │Stifturi  28712400-0   │Eclise din oţel  28713000-3   │Dispozitive de fixare din cupru  28720000-5   │Lanturi  28721000-2   │Lanturi articulate  28722000-9   │Părţi de lanturi  28730000-8   │Resorturi  28800000-0   │Materiale pentru construcţii şi articole conexe  28810000-3   │Materiale pentru construcţii  28811000-0   │Materiale de construcţii  28811100-1   │Caramizi  28811200-2   │Ciment  28811300-3   │Ceramica  28811400-4   │Vopsele şi materiale de acoperire a pereţilor  28811500-5   │Materiale de izolatie termica  28812000-7   │Diverse structuri de construcţie  28812100-8   │Adaposturi  28812110-1   │Părţi de adaposturi  28812120-4   │Profile  28812200-9   │Acoperitoare de podele  28812210-2   │Acoperitoare de podea din lemn  28812220-5   │Acoperitoare de podea flexibile  28812230-8   │Acoperitoare de podea rigide  28812240-1   │Podele false  28812250-4   │Linoleum  28812300-0   │Compartimentari  28812310-3   │Pereţi despartitori  28812400-1   │Acoperis  28812410-4   │Sarpante de acoperis  28812420-7   │Suporturi de acoperis  28812430-0   │Ferme de acoperis  28812500-2   │Materiale pentru acoperis  28812510-5   │Sindrile  28812600-3   │Izolatie acustica  28812700-4   │Grinzi  28813000-4   │Materiale de construcţie rutiera  28813100-5   │Materiale de pavare  28813120-1   │Dale rutiere de beton  28813130-4   │Pavele de piatra  28813140-7   │Pietriş de drumuri  28813200-6   │Dale de piatra  28813300-7   │Materiale bitumate  28813310-0   │Materiale rutiere bitumate  28813320-3   │Pietriş bitumat  28813330-6   │Materiale de imbracare  28813400-8   │Materiale de construcţie a autostrazilor  28813500-9   │Marcaje rutiere  28813510-2   │Bile de sticlă pentru marcaj rutier  28813700-1   │Materiale de reparaţii rutiere  28813800-2   │Materiale de imbracaminti rutiere  28813810-5   │Îmbrăcăminte de uzura  28813900-3   │Materiale de întreţinere rutiera  28813910-6   │Materiale de întreţinere rutiera de iarna  28814000-1   │Beton  28814100-2   │Beton gata de turnare  28814200-3   │Produse din beton  28814210-6   │Grinzi de beton  28814220-9   │Piloni de beton  28814230-2   │Piloti de beton  28814240-5   │Conducte şi racorduri de beton  28814250-8   │Stâlpi de beton  28814260-1   │Stalpisori de beton  28814270-4   │Dale de beton  28814280-7   │Traverse de beton (pentru calea ferată)  28815000-8   │Elemente de montaj pentru construcţii  28815100-9   │Conducte  28815200-0   │Materiale pentru instalaţii de apa şi canalizare şi materiale               │de încălzire  28815210-3   │Materiale pentru instalaţii de apa şi canalizare  28815220-6   │Materiale de încălzire  28815300-1   │Obloane  28815310-4   │Obloane rulante  28815400-2   │Lucarne  28815500-3   │Sisteme de pulverizare a apei  28815600-4   │Scări rulante  28815700-5   │Jaluzele exterioare  28815710-8   │Aparatoare de uşi şi ferestre  28815800-6   │Accesorii interioare de construcţii  28815810-9   │Sine şi agatatori pentru perdele  28815811-6   │Sine pentru perdele  28815820-2   │Corpuri fluorescente de iluminat  28815821-9   │Tuburi fluorescente  28815822-6   │Becuri şi lampi fluorescente  28820000-6   │Mobilier rutier  28821000-3   │Bariere de protecţie  28821100-4   │Parapete rutiere  28822000-0   │Garduri  28822100-1   │Stâlpi de lemn  28823000-7   │Bariere de siguranţă  28823100-8   │Garduri de siguranţă  28823200-9   │Parapete  28824000-4   │Mobilier urban  28824100-5   │Balize  28824200-6   │Avertizoare luminoase de pericol  28824300-7   │Jaloane de siguranţă  28824400-8   │Stâlpi de semnalizare a statiei de autobuz  28824500-9   │Borne luminoase  28824600-0   │Conuri de semnalizare  28824700-1   │Sageti indicatoare  28824710-4   │Materiale de semnalizare  28824720-7   │Stâlpi de semnalizare  28825000-1   │Echipament de iluminat stradal  28825100-2   │Stâlpi de iluminat stradal  28825200-3   │Lampadare  28825300-4   │Lampi de iluminat stradal  28830000-9   │Canale de ape uzate  28831000-6   │Camere de colectare a apelor uzate  28832000-3   │Elemente de apeducte  28833000-0   │Dopuri din fier forjabil  28834000-7   │Coturi  28840000-2   │Produse din oţel pentru materiale de construcţie  28841000-9   │Conducte din oţel  28842000-6   │Rame din oţel  28843000-3   │Paleti din oţel  28844000-0   │Tuburi de oţel  28845000-7   │Stâlpi de oţel  28846000-4   │Grinzi de oţel  28847000-1   │Materiale din oţel  28847100-2   │Table de oţel  28847200-3   │Banda din oţel  28847300-4   │Palplanse din oţel  28850000-5   │Guri de sonda  28851000-2   │Sisteme de spalare a utilajelor de foraj  28852000-9   │Conducte pentru zone petrolifere  28853000-6   │Ciment de foraj  28860000-8   │Conducte, tevarie, ţevi, tubaje, tuburi şi articole conexe  28861000-5   │Conducte  28861100-6   │Conducte de gaz  28861110-9   │Reţea de distribuţie a gazului  28861200-7   │Canalizari de apa  28861400-9   │Conducte subacvatice  28861410-2   │Conducte submarine  28861500-0   │Conducte de înaltă presiune  28861600-1   │Conducte de joasa presiune  28861700-2   │Curatitoare de conducte  28861710-5   │Dispozitive de lansare a curăţitoarelor  28861720-8   │Dispozitive de recepţie a curăţitoarelor  28861730-1   │Inchizatoare pentru curatitoare  28862000-2   │Tevarie  28862100-3   │Accesorii de tevarie  28862200-4   │Conducte de distribuţie  28862300-5   │Conducte de evacuare  28862400-6   │Conducte şi produse conexe din argila vitrificata  28862410-9   │Conducte din argila vitrificata  28862420-2   │Racorduri din argila vitrificata  28862430-5   │Guri de vizitare din argila vitrificata  28862440-8   │Racorduri şi adaptoare de tevarie din argila vitrificata  28862500-7   │Conducte de apa potabilă  28863000-9   │Ţevi şi racorduri  28863100-0   │Ţevi  28863110-3   │Conducte pentru drenaj  28863111-0   │Conducte de drenare  28863112-7   │Sisteme de drenaj  28863120-6   │Conducte de încălzire la distanta  28863121-3   │Conducte de încălzire  28863130-9   │Conducte de ape uzate  28863140-2   │Conducte de aburi şi apa  28863150-5   │Conducte de joasa presiune  28863160-8   │Conducte de distribuţie şi accesorii  28863170-1   │Tuburi şi conducte, altele decât din fier şi oţel  28863171-8   │Tuburi din polietilena  28863172-5   │Conducte din polietilena  28863200-1   │Racorduri de tevarie  28863210-4   │Coliere de strangere pentru ţevi  28863230-0   │Racorduri de ţevi  28863240-3   │Garnituri de conducte  28863241-0   │Garnituri de conducte din polietilena  28863242-7   │Garnituri izolante  28864000-6   │Tubaje şi tuburi  28864100-7   │Tubaje  28864200-8   │Tuburi  28864210-1   │Tuburi din cupru  28864300-9   │Materiale tubulare  28864310-2   │Tuburi şi racorduri  29000000-9   │Utilaje, echipamente, aparate, dispozitive şi produse conexe  29100000-0   │Utilaje de producţie şi utilizare a puterii mecanice  29110000-3   │Turbine şi motoare  29111000-0   │Motoare  29111100-1   │Motoare suspendate pentru propulsia navelor  29112000-7   │Instalaţii de turbine  29112100-8   │Turbine cu vapori  29112110-1   │Turbine cu aburi  29112200-9   │Turbine hidraulice  29112210-2   │Roti hidraulice  29112300-0   │Turbine cu gaz  29112400-1   │Echipamente pentru turbine  29112410-4   │Instrumente pentru turbine  29113000-4   │Piese pentru turbine  29113100-5   │Piese pentru turbine cu vapori  29113110-8   │Plăci de fundaţie  29113120-1   │Carcase  29113130-4   │Sisteme de răcire cu aer cu condensatoare  29113140-7   │Piese pentru turbine cu aburi  29113150-0   │Sisteme cu ulei lubrifiant  29113160-3   │Separatori de umiditate  29113161-0   │Dezumidificatoare  29113170-6   │Dispozitive rotative  29113171-3   │Rotoare  29113172-0   │Palete  29113190-2   │Dispozitive de rotire  29113200-6   │Piese pentru turbine hidraulice  29113300-7   │Piese pentru turbine cu gaz  29113310-0   │Sisteme de admisie a aerului  29113390-4   │Sisteme cu gaz combustibil  29113400-8   │Piese pentru roti hidraulice  29120000-6   │Pompe şi compresoare  29121000-3   │Maşini şi motoare hidraulice sau pneumatice  29121100-4   │Cilindri hidraulici sau pneumatici  29121200-5   │Maşini hidraulice  29121300-6   │Maşini pneumatice  29121400-7   │Motoare hidraulice  29121500-8   │Motoare pneumatice  29122000-0   │Pompe  29122100-1   │Pompe de lichide  29122110-4   │Pompe pentru stingerea incendiilor  29122120-7   │Dispozitive de aprovizionare cu carburanţi a elicopterelor  29122130-0   │Pompe de apa  29122160-9   │Pompe de răcire  29122161-6   │Pompe de răcire cu apa  29122170-2   │Pompe de lubrifiere  29122180-5   │Pompe de combustibili  29122190-8   │Pompe de beton  29122200-2   │Pompe cu mişcare rectilinie alternativa pentru lichide  29122210-5   │Aparate hidraulice cu alimentare la reţea  29122220-8   │Pompe de ape uzate  29122230-1   │Pompe de dozare  29122300-3   │Dispozitive de suprapresiune pentru lichide  29122400-4   │Pompe centrifuge şi elevatoare de lichide  29122410-7   │Pompe medicale  29122411-4   │Pompe pentru nutriţie  29122419-0   │Pompe pentru perfuzii  29122420-0   │Elevatoare de lichide  29122430-3   │Pompe centrifuge  29122440-6   │Pompe rotative  29122450-9   │Pompe de vid  29122460-2   │Pompe de aer  29122480-8   │Pompe cu rotor  29123000-7   │Compresoare  29123100-8   │Compresoare de gaz  29123200-9   │Compresoare rotative  29123300-0   │Compresoare pentru echipamente frigorifice  29123400-1   │Compresoare de aer  29123410-4   │Compresoare de aer fixe  29123500-2   │Turbocompresoare  29123600-3   │Compresoare cu mişcare rectilinie alternativa  29123610-6   │Dispozitive cu aer comprimat  29123700-4   │Compresoare centrifuge  29123800-5   │Compresoare pentru aviaţia civilă  29124000-4   │Piese pentru pompe, compresoare, maşini sau motoare  29124100-5   │Piese pentru maşini sau motoare  29124130-4   │Piese pentru maşini pneumatice  29124150-0   │Piese pentru maşini sau motoare hidraulice  29124170-6   │Piese pentru motoare cu reactie  29124200-6   │Piese pentru pompe sau elevatoare de lichide  29124210-9   │Piese pentru pompe de combustibili, pompe de mana şi pompe de               │beton  29124211-6   │Piese pentru pompe de combustibili  29124212-3   │Piese pentru pompe de mana  29124213-0   │Piese pentru pompe de beton  29124220-2   │Piese pentru pompe cu mişcare rectilinie alternativa  29124221-9   │Piese pentru aparate hidraulice cu alimentare la reţea  29124222-6   │Piese pentru pompe de dozare  29124230-5   │Piese pentru pompe rotative cu mişcare rectilinie alternativa  29124290-3   │Piese pentru pompe centrifuge  29124300-7   │Piese pentru pompe de aer sau de vid, pentru compresoare de aer               │sau de gaz  29124310-0   │Piese pentru pompe de aer  29124320-3   │Piese pentru pompe de vid  29124330-6   │Piese pentru compresoare de aer  29124340-9   │Piese pentru compresoare de gaz  29130000-9   │Robinete, vane şi dispozitive similare  29131000-6   │Robinete şi vane  29131100-7   │Vane definite după funcţie  29131110-0   │Vane pentru radiatoare de încălzire centrala  29131120-3   │Robinete-vana  29131130-6   │Regulatoare de temperatura  29131140-9   │Supape reductoare de presiune, de reglaj, de reţinere sau de               │siguranţa  29131141-6   │Supape reductoare de presiune  29131142-3   │Supape de reglaj  29131143-0   │Supape de regularizare a viiturilor  29131144-7   │Supape de regularizare a procesului  29131145-4   │Supape de reţinere  29131146-1   │Clapete de reţinere  29131147-8   │Supape de siguranţă  29131148-5   │Supape de oprire  29131150-2   │Vane pentru coloane ascendente  29131160-5   │Hidranti  29131170-8   │Robinete pentru butelii de gaz  29131200-8   │Vane definite după tipul de fabricaţie  29131210-1   │Vane cutit  29131220-4   │Supape de refulare  29131230-7   │Vane glisante  29131240-0   │Vane sferice  29131250-3   │Vane cu ac  29131260-6   │Supape cu bila  29131270-9   │Vane de trecere  29131280-2   │Vane fluture  29131290-5   │Supape cu membrana  29131291-2   │Sertare de distribuţie  29131292-9   │Supape cu clapeta  29131300-9   │Capuri de eruptie şi alte montaje de vane  29131310-2   │Instalaţii de foraj cu cap de eruptie  29131320-5   │Colectoare de strangulare  29131390-6   │Montaje de vane  29131400-0   │Robinete sau vane sanitare  29132000-3   │Piese pentru robinete sau vane  29132100-4   │Mecanisme de actionare a supapelor  29132110-7   │Mecanisme electrice de actionare a supapelor  29132120-0   │Mecanisme hidraulice de actionare a supapelor  29132130-3   │Mecanisme pneumatice de actionare a supapelor  29132200-5   │Piese pentru robinete  29132300-6   │Piese pentru vane  29140000-2   │Angrenaje, elemente de angrenare şi antrenare  29141000-9   │Angrenaje, elemente de angrenare şi antrenare cilindrice  29141100-0   │Arbori de transmisie, arbori cu came şi vilbrocheni  29141110-3   │Arbori de transmisie  29141120-6   │Arbori cu came  29141130-9   │Vilbrocheni  29141200-1   │Cutii de rulmenti  29141300-2   │Angrenaje  29141400-3   │Volanti şi scripeti  29141410-6   │Troliuri  29141500-4   │Ambreiaje  29141600-5   │Palane  29141700-6   │Cuplaje de arbori  29141800-7   │Cuplaje cardanice  29142000-6   │Piese pentru elemente de angrenare şi antrenare  29142100-7   │Piese pentru elemente de angrenare  29142200-8   │Piese pentru elemente de antrenare  29200000-1   │Utilaje de uz general  29210000-4   │Furnale, incineratoare şi cuptoare industriale sau de laborator  29211000-1   │Arzatoare pentru cuptoare  29212000-8   │Incineratoare de deşeuri  29213000-5   │Cuptoare de topit  29214000-2   │Cuptoare  29214100-3   │Cuptoare comerciale  29215000-9   │Crematorii  29219000-7   │Piese de arzatoare pentru furnale, de furnale sau de cuptoare  29220000-7   │Materiale de ridicare şi de manipulare şi piese ale acestora  29221000-4   │Echipamente de ridicare şi de manipulare  29221100-5   │Sisteme de scripeti şi maşini de ridicat  29221200-6   │Maşini de extracţie, troliuri cu utilizare subterana şi cabestane  29221210-9   │Maşini de extracţie şi troliuri cu utilizare subterana  29221211-6   │Maşini de extracţie  29221212-3   │Troliuri cu utilizare subterana  29221220-2   │Cabestane  29221300-7   │Cricuri şi dispozitive de ridicare pentru vehicule  29221310-0   │Sisteme de ridicare integrate  29221320-3   │Cricuri hidraulice  29221330-6   │Cricuri pneumatice  29221340-9   │Cricuri mecanice  29221350-2   │Dispozitive de ridicare a vehiculelor  29221400-8   │Macarale, schelete de ridicare şi camioane cu macara  29221410-1   │Macarale  29221411-8   │Macarale portuare  29221412-5   │Macarale de chei  29221413-2   │Macarale pe sine  29221414-9   │Macarale pentru containere  29221415-6   │Macarale turn  29221420-4   │Poduri rulante  29221421-1   │Macarale rulante  29221422-8   │Pod rulant  29221430-7   │Macarale portante pivotante  29221431-4   │Schelete de ridicare mobile  29221432-1   │Macarale cu picior  29221440-0   │Macarale montate pe vehicule  29221441-7   │Macarale pentru camioane  29221450-3   │Macarale-pod  29221500-9   │Autoincarcatoare cu furca, camioane de manipulare,               │camioane-platforma utilizate în gări  29221510-2   │Autoincarcatoare  29221511-9   │Autoincarcatoare cu furca  29221520-5   │Camioane de manipulare  29221521-2   │Camioane de manipulare dotate cu echipamente de manipulare  29221530-8   │Camioane-platforma utilizate în gări  29221531-5   │Vehicule de transport independente  29221532-2   │Echipamente pentru vehicule de urgenta  29221600-0   │Ascensoare, schipuri, dispozitive de ridicare, scări şi trotuare               │rulante  29221610-3   │Ascensoare  29221611-0   │Dispozitive de ridicare a cazilor de baie  29221612-7   │Dispozitive de ridicare a produselor  29221613-4   │Dispozitive de ridicare mecanice  29221620-6   │Schipuri  29221621-3   │Dispozitive de ridicare a benelor  29221630-9   │Dispozitive de ridicare  29221640-2   │Scări rulante  29221650-5   │Trotuare rulante  29221700-1   │Elevatoare şi transportoare  29221710-4   │Elevatoare sau transportoare pneumatice  29221720-7   │Benzi rulante  29221721-4   │Elevatoare sau transportoare cu cupe cu acţiune continua  29221722-1   │Elevatoare sau transportoare cu banda cu acţiune continua  29221723-8   │Transportoare blindate pentru mine  29221730-0   │Echipament pentru transportoare  29221731-7   │Benzi transportoare  29221800-2   │Utilaje de ridicat, de manipulare, de încărcare sau de descărcare  29221810-5   │Impingatoare de vagoane şi locomotive sau platforme rulante de               │mina  29221820-8   │Monoraiuri sau troliuri de plan înclinat  29221821-5   │Monoraiuri suspendate  29221822-2   │Telescaune  29221829-1   │Troliuri de plan înclinat  29221830-1   │Echipament de inlaturare a capatului torţelor  29221840-4   │Utilaje rotative de depozitare şi extragere  29221850-7   │Echipament mecanic de manipulare  29221890-9   │Utilaje de încărcare sau de manipulare  29221891-6   │Echipament de încărcare  29221892-3   │Echipament de descărcare  29221893-0   │Utilaje de încărcare cu priza laterala  29221894-7   │Echipamente de manipulare a containerelor  29221900-3   │Piese pentru echipamente de ridicare şi manipulare  29221910-6   │Piese pentru macarale  29221920-9   │Piese pentru camioane de manipulare  29221950-8   │Piese pentru ascensoare, schipuri sau scări rulante  29221951-5   │Piese pentru ascensoare  29221952-2   │Piese pentru schipuri  29221953-9   │Piese pentru scări rulante  29221954-6   │Piese pentru trotuare rulante  29221980-7   │Piese pentru transportoare  29221981-4   │Piese pentru benzi rulante  29221989-0   │Piese pentru transportoare cu cupe  29221990-0   │Piese pentru maşini de extracţie şi alte echipamente de ridicare               │sau de manipulare  29222000-1   │Cupe, bene, graifare şi clesti pentru macarale sau excavatoare  29230000-0   │Echipamente de răcire şi de ventilare  29231000-7   │Schimbatoare de căldură, echipamente de climatizare şi               │refrigerare şi dispozitive de filtrare  29231100-8   │Schimbatoare de căldură şi dispozitive de lichefiere a aerului               │sau a altor gaze  29231110-1   │Schimbatoare de căldură  29231111-8   │Pompe termice  29231120-4   │Dispozitive de lichefiere a aerului sau a altor gaze  29231200-9   │Instalaţii de climatizare  29231210-2   │Dispozitive de climatizare de fereastra  29231220-5   │Dispozitive de climatizare de perete  29231230-8   │Sisteme de ventilaţie şi de climatizare  29231240-1   │Dispozitive de climatizare pentru vehicule  29231250-4   │Piese pentru dispozitive de climatizare  29231251-1   │Registre de tiraj  29231252-8   │Canale de ventilaţie  29231300-0   │Echipamente de refrigerare şi de congelare  29231310-3   │Echipamente de congelare  29231320-6   │Echipamente de refrigerare  29231321-3   │Vitrine frigorifice  29231322-0   │Tejghele frigorifice  29231329-9   │Echipamente frigorifice comerciale  29231400-1   │Dispozitive şi aparate de filtrare sau de purificare a gazelor  29231420-7   │Epuratoare electrostatice de aer şi de gaz  29231430-0   │Aparate de filtrare  29231431-7   │Filtre de aer  29231432-4   │Filtre de gaz  29232000-4   │Echipamente de ventilaţie  29232100-5   │Echipamente de eliminare a fumului  29232200-6   │Ventilatoare  29232210-9   │Piese pentru ventilatoare  29233000-1   │Piese pentru echipamente de refrigerare şi congelare şi pompe               │termice  29233100-2   │Piese pentru echipamente de refrigerare  29233200-3   │Piese pentru echipamente de congelare  29233300-4   │Piese pentru pompe termice  29240000-3   │Diverse utilaje de uz general  29241000-0   │Aparate de distilare, de filtrare sau de redresare  29241200-2   │Utilaje şi aparate de filtrare sau de purificare a lichidelor  29241210-5   │Utilaje şi aparate de filtrare a lichidelor  29241211-2   │Aparate de filtrare a noroiului de foraj  29241212-9   │Hidrocicloane  29241213-6   │Aparate de filtrare sau de purificare a băuturilor  29241230-1   │Utilaje şi aparate de filtrare sau de purificare a apei  29241231-8   │Aparate de filtrare a apei  29241232-5   │Aparate de aerisire  29241233-2   │Aparate de purificare a apei  29241234-9   │Aparate de desalinizare  29241235-6   │Echipamente de instalare a filtrelor  29241300-3   │Filtre de ulei, de benzina şi filtre de aspiratie a aerului  29241330-2   │Filtre de ulei  29241340-5   │Filtre de benzina  29241350-8   │Filtre de aspiratie a aerului  29241400-4   │Echipamente de reciclare  29242000-7   │Utilaje de curatare a sticlelor, de ambalare, de cantarire şi de               │pulverizare  29242100-8   │Utilaje de curatare, de umplere, de impachetare sau de ambalare               │a sticlelor sau a altor recipiente  29242110-1   │Utilaje de curatare sau de uscare a sticlelor sau a altor               │recipiente  29242120-4   │Utilaje de umplere sau de sigilare a sticlelor, a cutiilor sau a               │altor recipiente  29242130-7   │Utilaje de impachetare sau de ambalare  29242131-4   │Maşini de imbinare a ambalajelor  29242132-1   │Maşini de impachetare  29242133-8   │Maşini de ambalare  29242300-0   │Utilaje de cantarit şi cantare  29242310-3   │Utilaje de cantarit  29242311-0   │Balante  29242320-6   │Cantare  29242321-3   │Cantare de magazin  29242322-0   │Dispozitive de cantarire continua a produselor  29242323-7   │Cantare de verificare  29242400-1   │Extinctoare, pistoale de pulverizare, maşini cu jet de aburi sau               │de nisip  29242410-4   │Extinctoare  29242411-1   │Spuma pentru extinctoare  29242412-8   │Extinctoare portabile  29242420-7   │Maşini cu jet de aburi sau de nisip  29242430-0   │Materiale de pulverizat  29242431-7   │Pistoale de pulverizare  29242470-2   │Aparate mecanice de proiectare, de dispersare sau de pulverizare  29242471-9   │Aparate de dispersare a gazelor  29242472-6   │Echipamente de decontaminare  29242473-3   │Aparate de curatare cu apa sub presiune  29242474-0   │Aparate de curatare de înaltă presiune  29242479-5   │Aparate de dezodorizare  29243000-4   │Centrifuge, maşini de calandare sau distribuitoare automate  29243100-5   │Centrifuge  29243200-6   │Maşini de calandare  29243210-9   │Maşini de laminare  29243300-7   │Distribuitoare automate  29243310-0   │Distribuitoare automate de articole de igiena  29243320-3   │Distribuitoare automate de timbre  29243330-6   │Distribuitoare automate de produse  29244000-1   │Utilaje pentru tratarea termica a materialelor  29244100-2   │Utilaje pentru tratarea termica a gazelor  29245000-8   │Piese pentru utilaje de uz general  29245200-0   │Piese pentru centrifuge  29245300-1   │Piese pentru maşini de calandare  29245400-2   │Piese pentru maşini de laminare  29245500-3   │Piese pentru utilaje de filtrare  29245600-4   │Piese pentru utilaje de purificare  29245700-5   │Piese pentru maşini de pulverizare  29245800-6   │Greutăţi pentru dispozitive de cantarire  29246000-5   │Maşini de spălat vasele, altele decât cele cu utilizare menajera  29247000-2   │Piese pentru maşini de spălat vasele şi pentru maşini de               │curatare, de umplere, de impachetare şi de ambalare  29247100-3   │Piese pentru maşini de spălat vasele  29247200-4   │Piese pentru maşini de curatat  29247300-5   │Piese pentru maşini de umplere  29247400-6   │Piese pentru maşini de impachetare  29247500-7   │Piese pentru maşini de ambalare  29248000-9   │Generatoare de gaz  29248100-0   │Generatoare de ozon  29300000-2   │Utilaje de uz agricol, horticol şi forestier  29310000-5   │Utilaje de uz agricol şi forestier pentru pregătirea sau               │cultivarea solului  29311000-2   │Pluguri sau grape cu disc  29312000-9   │Grape, grape cu cutite, cultivatoare, maşini de plivit sau               │prasitoare  29313000-6   │Semanatoare, plantatoare sau maşini de repicat  29314000-3   │Distribuitoare de îngrăşăminte naturale  29314100-4   │Distribuitoare de îngrăşăminte  29315000-0   │Tavaluge pentru peluze sau pentru terenuri de sport  29330000-1   │Seceratoare  29331000-8   │Cositoare  29331100-9   │Maşini de tuns iarba  29331110-2   │Maşini de tuns iarba pentru gazoane, parcuri şi terenuri de sport  29332000-5   │Utilaje de cosit  29333000-2   │Prese de balotat pentru paie sau furaje  29333100-3   │Prese de balotat  29334000-9   │Seceratoare-treieratoare  29340000-4   │Utilaje de pulverizat pentru uz agricol sau horticol  29350000-7   │Remorci şi semiremorci cu încărcare automată sau de descărcare               │pentru uz agricol  29351000-4   │Remorci cu încărcare automată pentru uz agricol  29352000-1   │Remorci de descărcare pentru uz agricol  29353000-8   │Semiremorci cu încărcare automată pentru uz agricol  29354000-5   │Semiremorci de descărcare pentru uz agricol  29360000-0   │Utilaje specializate pentru uz agricol sau forestier  29361000-7   │Maşini de curatare, de triere sau de sortare a oualor, a               │fructelor sau a altor produse agricole  29361100-8   │Maşini de curatare a produselor agricole  29361110-1   │Maşini de curatare a oualor  29361120-4   │Maşini de curatare a fructelor  29361200-9   │Maşini de triere sau de sortare a produselor agricole  29361210-2   │Maşini de triere sau de sortare a oualor  29361220-5   │Maşini de triere sau de sortare a fructelor  29361300-0   │Maşini de curatare, de triere sau de sortare a seminţelor, a               │cerealelor sau a legumelor uscate  29362000-4   │Aparate de muls  29363000-1   │Utilaje pentru prepararea furajelor  29364000-8   │Utilaje apicole  29365000-5   │Utilaje avicole  29365100-6   │Incubatoare şi clocitoare avicole  29370000-3   │Tractoare  29371000-0   │Tractoare agricole cu actionare de la distanta  29372000-7   │Tractoare uzate  29373000-4   │Motoare de tracţiune  29380000-6   │Piese pentru utilaje de uz agricol şi forestier  29381000-3   │Piese pentru utilaje agricole  29382000-0   │Piese pentru utilaje de uz forestier  29400000-3   │Maşini-unelte  29410000-6   │Maşini-unelte acţionate prin laser şi centre de prelucrare  29411000-3   │Maşini-unelte cu utilizare specială  29412000-0   │Centre de uzinare  29412100-1   │Centre de uzinare cu axa orizontala  29412200-2   │Centre de uzinare cu axa verticala  29420000-9   │Strunguri, maşini de gaurit şi frezat  29421000-6   │Strunguri  29421100-7   │Strung CNC  29422000-3   │Maşini de filetat sau de gaurit  29423000-0   │Maşini de frezat  29430000-2   │Maşini-unelte de prelucrare a metalelor  29431000-9   │Maşini-unelte de finisare a metalelor  29432000-6   │Maşini cu comanda numerică pentru prelucrarea metalelor  29433000-3   │Maşini de indoire, de pliere, de îndreptare sau de aplatizare  29434000-0   │Maşini de forjat  29435000-7   │Maşini de stantare  29436000-4   │Prese  29436100-5   │Prese hidraulice  29437000-1   │Maşini-unelte de perforat, de gaurit sau de frezat metale  29437100-2   │Maşini-unelte de perforat metale  29437200-3   │Maşini-unelte de gaurit metale  29437300-4   │Maşini-unelte de frezat metale  29438000-8   │Centre de uzinare pentru prelucrarea metalelor  29440000-5   │Maşini-unelte pentru prelucrarea materialelor dure, altele decât               │metale  29441000-2   │Maşini-unelte pentru prelucrarea pietrei, a ceramicii, a               │betonului sau a sticlei  29441100-3   │Maşini-unelte pentru prelucrarea pietrei  29441200-4   │Maşini-unelte pentru prelucrarea ceramicii  29441300-5   │Maşini-unelte pentru prelucrarea betonului  29441400-6   │Maşini-unelte pentru prelucrarea sticlei  29442000-9   │Maşini-unelte pentru prelucrarea lemnului, a osului, a plutei, a               │ebonitei sau a textolitului  29442100-0   │Maşini-unelte pentru prelucrarea lemnului  29442200-1   │Maşini-unelte pentru prelucrarea osului  29442300-2   │Maşini-unelte pentru prelucrarea plutei  29442400-3   │Maşini-unelte pentru prelucrarea ebonitei  29442500-4   │Maşini-unelte pentru prelucrarea textolitului  29450000-8   │Scule de mana pneumatice sau cu motor  29451000-5   │Scule de mana pneumatice  29452000-2   │Scule de mana electromecanice  29460000-1   │Scule pentru lipire, lipire tare şi sudare, dispozitive şi               │echipamente de detensionare la suprafaţa şi pulverizare  29461000-8   │Echipament de lipire şi lipire tare  29461100-9   │Echipament de lipire  29461200-0   │Echipament de lipire tare  29462000-5   │Echipament de sudare  29462100-6   │Echipament de sudare electrica  29462200-7   │Echipament de sudare neelectrica  29463000-2   │Dispozitive de detensionare la suprafaţa  29464000-9   │Echipament de topire  29464100-0   │Echipament de topire pentru plastic  29465000-6   │Dispozitive de pulverizare metalică  29470000-4   │Piese şi accesorii pentru maşini-unelte  29471000-1   │Portscule  29472000-8   │Truse de piese pentru maşini-unelte  29473000-5   │Dispozitive de divizare pentru maşini-unelte  29474000-2   │Piese şi accesorii de maşini-unelte pentru prelucrarea metalelor  29475000-9   │Piese şi accesorii de maşini-unelte pentru prelucrarea               │materialelor dure  29475100-0   │Piese pentru ferastraie cu lant  29476000-6   │Piese pentru scule de mana  29477000-3   │Piese pentru scule pneumatice  29500000-4   │Utilaje cu utilizare specială şi piese ale acestora  29510000-7   │Utilaje pentru metalurgie şi piese conexe  29511000-4   │Utilaje de laminare a metalelor  29511100-5   │Piese pentru utilaje de laminare a metalelor  29512000-1   │Maşini de turnare  29512100-2   │Piese pentru maşini de turnare  29520000-0   │Utilaje pentru exploatare miniera şi în cariera şi maşini de               │construcţii  29521000-7   │Echipament minier  29521200-9   │Haveze de cărbune sau roca, utilaje de excavare a tunelurilor,               │utilaje de perforare sau de scufundare  29521210-2   │Utilaje de forare a sondelor  29521211-9   │Utilaje de exploatare a gurilor de sonda  29521212-6   │Conectori pentru coloane ascendente  29521213-3   │Echipament de finisare a sondelor  29521214-0   │Echipament de intervenţie pentru sonde  29521215-7   │Echipament de testare a sondelor  29521216-4   │Prevenitor de eruptie  29521220-5   │Haveze de cărbune sau roca  29521230-8   │Utilaje de excavare a tunelurilor  29521240-1   │Utilaje de perforare  29521241-8   │Maşini de forare orizontala  29521249-4   │Echipament de forare în roca  29521250-4   │Utilaje de scufundare  29521300-0   │Echipamente de foraj  29521310-3   │Platforme marine de producţie  29521311-0   │Echipament marin  29521312-7   │Unitate marina de foraj  29521320-6   │Echipament de forare petroliera  29521321-3   │Utilaje de foraj  29521322-0   │Troliu de foraj  29521323-7   │Sondeze  29521324-4   │Echipament pentru conducte  29521325-1   │Agatator pentru coloana pierdută  29521330-9   │Echipament pentru platforme petroliere  29521331-6   │Unităţi glisante  29521332-3   │Module glisante  29521340-2   │Utilaje pentru zăcăminte de petrol  29521341-9   │Pompe submersibile  29521350-5   │Echipamente submarine  29521351-2   │Sisteme de control submarin  29521360-8   │Echipament cu sape verticale  29521400-1   │Suporturi miniere mobile cu comanda hidraulica  29522000-4   │Utilaje pentru terasamente, utilaje de excavare şi piese aferente  29522100-5   │Utilaje pentru terasamente  29522110-8   │Buldozere  29522120-1   │Buldozere cu lame orientabile  29522200-6   │Gredere şi nivelatoare  29522210-9   │Gredere rutiere  29522300-7   │Screpere  29522400-8   │Maşini de burat  29522500-9   │Încărcătoare cu bena frontala  29522510-2   │Încărcătoare cu bena frontala cu cupa intoarsa  29522520-5   │Încărcătoare cu bena frontala fără cupa intoarsa  29522600-0   │Cupe mecanice, excavatoare, încărcătoare mecanice cu lopata şi               │utilaje miniere  29522610-3   │Cupe mecanice  29522611-0   │Încărcătoare mecanice cu lopata  29522620-6   │Utilaje excavatoare  29522621-3   │Excavatoare mecanice  29523000-1   │Utilaje pentru lucrări publice  29523100-2   │Sonete  29523200-3   │Utilaje pentru instalarea imbracamintii rutiere  29523210-6   │Utilaje de nivelat  29523220-9   │Utilaje de imprastiere a pietrisului  29523230-2   │Utilaje de pavare  29523240-5   │Cilindri compresori rutieri  29523241-2   │Cilindri compresori mecanici  29523300-4   │Pluguri şi turbine pentru zapada  29523310-7   │Pluguri pentru zapada  29523320-0   │Turbine pentru zapada  29523400-5   │Extractoare de piloti  29523500-6   │Utilaje de tasare  29523600-7   │Utilaje de pozat cabluri  29524000-8   │Utilaje de procesare a mineralelor şi de modelare a formelor de               │turnatorie  29524100-9   │Utilaje de procesare a mineralelor  29524110-2   │Maşini de triere şi de cernere  29524120-5   │Malaxoare de pietriş cu bitum  29524130-8   │Malaxoare de beton sau mortar  29524131-5   │Malaxoare de ciment  29524140-1   │Maşini de macinat  29524141-8   │Mori de macinat cărbune  29524150-4   │Forme de turnatorie  29524200-0   │Maşini de modelare a formelor de turnatorie  29525000-5   │Vehicule cu senile  29526000-2   │Piese pentru utilaje de exploatare miniera şi în cariera şi piese               │pentru maşini de construcţie  29526100-3   │Piese pentru utilaje de perforare  29526110-6   │Piese pentru utilaje de forare a sondelor  29526111-3   │Obturatoare de prize de pod  29526112-0   │Sape de foraj industriale  29526113-7   │Geale de foraj  29526114-4   │Foreze de fier  29526115-1   │Mese rotative  29526116-8   │Echipament de sustinere a conductelor de noroi  29526117-5   │Echipament de racordare  29526120-9   │Piese pentru utilaje de sonde de extracţie  29526121-6   │Dispozitive de suspensie a cuvelajelor  29526122-3   │Echipament de suspensie a coloanelor de tubaj  29526123-0   │Tiranti pentru ţevi de refulare  29526124-7   │Guri de sonda  29526125-4   │Dispozitive de tiranti pentru ţevi de refulare  29526126-1   │Sisteme de control pentru gurile de sonda  29526127-8   │Echipament pentru guri de sonda  29526130-2   │Piese pentru haveze de cărbune sau roca  29526131-9   │Piese pentru haveze de cărbune  29526132-6   │Piese pentru haveze de roca  29526140-5   │Piese pentru utilaje de excavare a tunelurilor  29526200-4   │Piese pentru utilaje de prelucrare a mineralelor  29526300-5   │Piese pentru utilaje de scufundare  29526400-6   │Piese pentru excavatoare  29530000-3   │Utilaje de prelucrare a alimentelor, a băuturilor şi a tutunului               │şi accesorii ale acestora  29531000-0   │Utilaje de prelucrare a alimentelor, a băuturilor şi a tutunului  29531100-1   │Utilaje pentru laptarii  29531110-4   │Separatoare de smantana centrifuge  29531200-2   │Utilaje de prelucrare a cerealelor sau a legumelor uscate  29531300-3   │Utilaje utilizate pentru fabricarea băuturilor alcoolice sau pe               │baza de fructe  29531400-4   │Cuptoare pentru gătit, uscatoare pentru produse agricole şi               │echipamente pentru gătit sau încălzit  29531410-7   │Cuptoare pentru gătit  29531411-4   │Gratare  29531420-0   │Uscatoare pentru produse agricole  29531500-5   │Utilaje pentru prepararea sau fabricarea industriala a               │alimentelor sau a băuturilor  29531510-8   │Maşini de tăiat alimente  29531511-5   │Maşini de tăiat pâine  29531512-2   │Maşini de tăiat mezeluri  29531520-1   │Utilaje de prelucrare a alimentelor  29531530-4   │Utilaje de fabricare a pastelor alimentare  29531600-6   │Utilaje de prelucrare a tutunului  29532000-7   │Piese pentru utilaje de prelucrare a alimentelor, a băuturilor               │şi a tutunului  29532100-8   │Piese pentru utilaje de prelucrare a alimentelor  29532110-1   │Piese de utilaje pentru laptarii  29532111-8   │Piese pentru aparate de muls  29532200-9   │Piese pentru utilaje de prelucrare a băuturilor  29532300-0   │Piese pentru utilaje de prelucrare a tutunului  29540000-6   │Utilaje pentru producţia de textile, de îmbrăcăminte şi de piele  29541000-3   │Utilaje pentru producţia de textile  29541100-4   │Utilaje de prelucrare a materialelor textile sintetice  29541200-5   │Maşini de filat  29541300-6   │Maşini de tesut  29541400-7   │Maşini de tricotat  29541500-8   │Maşini de cusut  29541600-9   │Maşini de spălat, maşini de curatare uscata şi maşini de uscat               │pentru rufe  29541610-2   │Instalaţii de spalare  29541611-9   │Echipament de spalare  29541612-6   │Maşini de spălat  29541613-3   │Maşini de curatare uscata  29541620-5   │Maşini de uscat  29541700-0   │Echipament de călcat şi pliat lenjerie  29541710-3   │Echipament de pliat lenjerie  29541800-1   │Utilaje de finisare a textilelor  29541810-4   │Maşini de călcat  29541820-7   │Prese de călcat  29542000-0   │Piese de utilaje pentru producţia de textile şi de îmbrăcăminte  29550000-9   │Utilaje de fabricare a hârtiei sau a cartonului  29551000-6   │Piese pentru utilaje de fabricare a hârtiei sau a cartonului  29560000-2   │Diverse utilaje cu utilizare specială  29561000-9   │Utilaje de fabricare a hârtiei, maşini de imprimat şi de legat               │şi piese ale acestora  29561100-0   │Maşini de legat cărţi  29561110-3   │Maşini de brosat cărţi  29561200-1   │Maşini de imprimat  29561210-4   │Maşini de imprimare ofset  29561220-7   │Masina de cules  29561230-0   │Maşini de imprimat bilete  29561300-2   │Sisteme de fotocompozitie  29561400-3   │Uscatoare pentru lemn, celuloza, hârtie sau carton  29561500-4   │Piese pentru maşini de imprimat sau de legat  29562000-6   │Produse electrice cu utilizare specială  29562100-7   │Carcase Faraday  29562200-8   │Camera surda  29562300-9   │Material absorbant electromagnetic  29563000-3   │Utilaje pentru industria chimica  29563100-4   │Cloratoare  29563200-5   │Instalatie de dozare  29564000-0   │Utilaje pentru prelucrarea cauciucului sau a plasticului  29564100-1   │Maşini pentru fabricarea ferestrelor şi ramelor din plastic  29565000-7   │Tunel de spalare  29566000-4   │Utilaje de tratare a apelor reziduale  29566100-5   │Pulverizatoare  29566110-8   │Maceratoare pentru tratarea apelor reziduale  29566200-6   │Prese pentru ape reziduale  29566300-7   │Raclete  29566400-8   │Dispozitive de amestecare  29566500-9   │Filtre pentru ape reziduale  29566600-0   │Echipament de oxigenare  29566700-1   │Precipitatoare  29566800-2   │Paturi de sedimentare  29566900-3   │Echipament de prelucrare a namolului  29567000-1   │Utilaje pentru conducte  29567100-2   │Maşini de control al suprafeţei interne a conductelor  29567200-3   │Maşini de curatare a suprafeţei interne a conductelor  29567300-4   │Roboti industriali  29568000-8   │Sisteme de ridicare a paletilor  29568100-9   │Sisteme de extragere a paletilor  29569000-5   │Aspiratoare şi dispozitive de lustruit podele, altele decât               │cele de uz menajer  29569100-6   │Aspiratoare, altele decât cele de uz menajer  29569200-7   │Dispozitive de lustruit podele, altele decât cele de uz menajer  29569300-8   │Piese pentru aspiratoare, altele decât cele de uz menajer  29569400-9   │Piese pentru dispozitive de lustruit podele, altele decât cele               │de uz menajer  29600000-5   │Arme, muniţii şi piese conexe  29610000-8   │Tancuri şi autoblindate de lupta  29611000-5   │Tancuri  29611100-6   │Piese pentru tancuri  29612000-2   │Autoblindate de lupta  29612100-3   │Piese pentru autoblindate de lupta  29620000-1   │Arme militare  29621000-8   │Arme cu energie orientata  29622000-5   │Lansatoare de rachete  29623000-2   │Aruncatoare de flacari  29624000-9   │Tunuri cu apa  29630000-4   │Arme de foc  29631000-1   │Arme uşoare de foc  29631100-2   │Pistoale  29631110-5   │Revolvere  29631200-3   │Arme uşoare de foc de calibru mai mic de 7 mm  29631300-4   │Arme  uşoare de foc de calibru egal sau mai mare de 7 mm  29632000-8   │Pusti  29633000-5   │Mortiere  29634000-2   │Arme grele de foc  29635000-9   │Pistoale cu gaz  29640000-7   │Munitie  29641000-4   │Cartuse pentru arme de vânătoare  29642000-1   │Munitie pentru arme uşoare de foc  29642100-2   │Munitie pentru arme uşoare de foc de calibru mai mic de 7 mm  29642200-3   │Munitie pentru arme uşoare de foc de calibru egal sau mai mare               │de 7 mm  29643000-8   │Obuze  29644000-5   │Bombe, grenade, torpile, mine şi proiectile  29644100-6   │Bombe  29644200-7   │Grenade  29644300-8   │Torpile  29644400-9   │Mine  29644500-0   │Proiectile  29650000-0   │Piese pentru arme militare  29651000-7   │Piese pentru arme uşoare de foc  29651100-8   │Piese pentru arme uşoare de foc de calibru mai mic de 7 mm  29651200-9   │Piese pentru arme uşoare de foc de calibru egal sau mai mare               │de 7 mm  29652000-4   │Piese pentru lansatoare de rachete  29653000-1   │Piese pentru mortiere  29660000-3   │Bastoane  29700000-6   │Aparate de uz casnic  29710000-9   │Aparate electrice de uz casnic  29711000-6   │Aparate electrice de uz casnic pentru alimente  29711100-7   │Frigidere şi congelatoare  29711110-0   │Frigidere cu congelator  29711120-3   │Congelatoare  29711121-0   │Congelatoare cu sertare  29711122-7   │Congelatoare de uz casnic  29711123-4   │Congelatoare verticale  29711124-1   │Congelatoare industriale  29711130-6   │Frigidere  29711200-8   │Dispozitive de preparare a alimentelor  29711210-1   │Roboti de bucatarie  29711211-8   │Mixere pentru alimente  29711300-9   │Aparate electrotermice  29711310-2   │Filtre de cafea electrice  29711320-5   │Filtre de ceai electrice  29711330-8   │Prajitoare de pâine electrice  29711340-1   │Aparate de încălzit farfuriile  29711350-4   │Presa de vafele  29711360-7   │Cuptoare electrice  29711361-4   │Cuptoare cu microunde  29711400-0   │Rotisoare, vetre, plite şi resouri  29711410-3   │Rotisoare  29711420-6   │Vetre  29711430-9   │Plite  29711440-2   │Resouri  29711500-1   │Desfacatoare de conserve  29712000-3   │Aparate electrice de uz casnic pentru îngrijirea corpului  29712100-4   │Aparate de ras şi maşini de tuns parul  29712110-7   │Aparate de ras electrice  29712120-0   │Maşini de tuns parul  29712200-5   │Aparate de îngrijire a parului  29712210-8   │Uscatoare de par  29712300-6   │Uscatoare de mâini  29713000-0   │Aparate electrice de uz casnic pentru curatat; fiare de călcat  29713100-1   │Maşini de spălat vase  29713200-2   │Maşini de spălat rufe şi maşini de uscat rufe  29713210-5   │Maşini de spălat şi uscat rufe  29713211-2   │Dispozitive de uscat şi presat  29713300-3   │Compactoare de deşeuri menajere  29713400-4   │Maşini de întreţinere a podelelor  29713410-7   │Maşini de curatare a podelelor  29713420-0   │Aparate de lustruit podele  29713430-3   │Aspiratoare  29713431-0   │Accesorii pentru aspiratoare  29713500-5   │Fiare de călcat electrice  29713510-8   │Fiare de călcat cu aburi  29714000-7   │Hote de ventilare sau de reciclare  29714100-8   │Ventilatoare  29714110-1   │Ventilatoare de aspirare  29715000-4   │Dispozitive de încălzire a apei şi încălzire centrala;               │echipament pentru instalaţii de apa şi canalizare  29715100-5   │Dispozitive electrice de distribuire instantanee sau prin               │acumulare a apei calde  şi termoplonjoare  29715200-6   │Echipament de încălzire  29715210-9   │Echipament de încălzire centrala  29715220-2   │Rezistente de încălzire electrica  29715230-5   │Aparate electrice de încălzire a podelei  29715240-8   │Aparate electrice de încălzire ambientala  29715300-7   │Echipament pentru instalaţii de apa şi canalizare  29716000-1   │Piese pentru aparate electrice de uz casnic  29720000-2   │Aparate de uz casnic, altele decât electrice  29721000-9   │Aparate de uz casnic pentru gătit sau încălzit  29721100-0   │Aparate de uz casnic pentru gătit  29721200-1   │Frigidere cu gaz  29721300-2   │Generatoare sau distribuitoare de aer cald, altele decât               │electrice  29721310-5   │Generatoare de aer cald  29721320-8   │Deshidratoare de aer  29721321-5   │Deshidratoare cu aer comprimat  29721400-3   │Dispozitive de încălzire instantanee sau prin acumulare a apei,               │altele decât cele electrice  29721410-6   │Aparate cu gaz  29721411-3   │Radiatoare cu gaz  29722000-6   │Piese pentru sobe, maşini de gătit, dispozitive de încălzire a               │farfuriilor şi aparate de uz casnic  29722100-7   │Piese pentru sobe  29722200-8   │Piese pentru maşini de gătit  29722300-9   │Piese pentru dispozitive de încălzire a farfuriilor  29800000-7   │Diverse echipamente  29810000-0   │Echipamente destinate transporturilor  29811000-7   │Echipament rutier  29811100-8   │Echipament de întreţinere rutiera  29811110-1   │Maşini de maturat strazile  29811120-4   │Maşini de maturat pistele  29811200-9   │Echipament pentru marcaj rutier  29811300-0   │Echipament de control al  traficului  29811400-1   │Panouri cu mesaje variabile  29811600-3   │Echipament de control al parcarilor  29811700-4   │Aparate de taxare  29812000-4   │Echipament maritim  29812100-5   │Echipament portuar  29812110-8   │Instalaţii de andocare  29812200-6   │Sisteme radar  29812300-7   │Echipament de navigaţie  29812400-8   │Pale de elice  29813000-1   │Echipament feroviar  29813100-2   │Sine şi accesorii  29813110-5   │Bare  29813120-8   │Sine de cale ferată  29813130-1   │Sine de tramvai  29813140-4   │Traverse  29813150-7   │Cruci cardanice  29813160-0   │Macaze de incrucisare  29813170-3   │Inimi de incrucisare  29813180-6   │Macazuri de cale ferată  29813200-3   │Echipament de semnalizare  29813210-6   │Stâlpi indicatori  29813220-9   │Cutii de semnalizare  29813300-4   │Sisteme de monitorizare a trenurilor  29813400-5   │Sisteme de încălzire a macazurilor  29813500-6   │Utilaje de aliniere a liniilor  29814000-8   │Structuri portante  29814100-9   │Platforme de acces  29814110-2   │Platforme de manipulare a mărfurilor  29814120-5   │Echipament de manipulare a namolului  29814130-8   │Instalatie de uscare a noroiului  29814200-0   │Dispozitive de spalare a platformelor hidraulice  29814300-1   │Rampe de acces  29814310-4   │Rampe pentru feriboturi  29814330-0   │Rampe pentru pasageri  29814340-3   │Scări de îmbarcare a pasagerilor  29814400-2   │Rampe de serviciu  29814500-3   │Doc plutitor  29814510-6   │Unitate plutitoare de depozitare  29815000-5   │Echipament aeroportuar  29815100-6   │Sistem de manipulare a bagajelor  29815110-9   │Echipament de manipulare a bagajelor  29815200-7   │Echipament de control al traficului aerian  29815210-0   │Echipament pentru turnul de control  29816000-2   │Echipament de monitorizare a traficului  29816100-3   │Aparate fotografice de control al vitezei  29816200-4   │Sisteme de măsurare a fluxului traficului  29820000-3   │Echipament de atelier  29821000-0   │Echipament de prelucrare a lemnului  29821100-1   │Maşini de slefuit  29821200-2   │Echipament de tăiere cu ferastraul  29822000-7   │Material pentru producerea de încălţăminte  29823000-4   │Scule cu motor  29824000-1   │Echipament de fierărie  29830000-6   │Echipament de contructie  29831000-3   │Echipament de suspendare pentru poduri  29832000-0   │Echipament de demontare  29833000-7   │Echipament de irigare  29834000-4   │Echipament de drenare  29834100-5   │Echipament pentru piscine  29835000-1   │Echipament pentru parcuri şi terenuri de joaca  29835100-2   │Echipament de întreţinere a terenurilor  29836000-8   │Maşini de construcţie  29836100-9   │Ansambluri de echipamente  29836200-0   │Instalaţii hidraulice  29836210-3   │Echipament hidraulic  29836300-1   │Echipament industrial  29836310-4   │Echipament de compresie  29836320-7   │Echipament de răcire  29836330-0   │Echipament multifunctional  29836400-2   │Maşini industriale  29836410-5   │Motoare cu gaz  29836420-8   │Module cu injecţie de gaz  29836430-1   │Instalaţii de boilere  29836431-8   │Boilere de apa calda  29836432-5   │Boilere generatoare de aburi  29836433-2   │Generatoare de aburi  29836434-9   │Instalaţii auxiliare pentru boilere  29836435-6   │Condensatoare de aburi  29837000-5   │Echipament prefabricat  29840000-9   │Echipament de catering  29841000-6   │Echipament uşor de catering  29842000-3   │Echipament de preparare a alimentelor  29842100-4   │Dispozitive de tăiat carnea  29842200-5   │Echipament de cantina  29843000-0   │Echipament hotelier  29844000-7   │Echipament de bucatarie industriala  29845000-4   │Echipament de restaurant  29850000-2   │Echipament de urgenta şi de siguranţă  29851000-9   │Echipament de salvare şi de stingere a incendiilor  29851100-0   │Echipament de stingere a incendiilor  29851120-6   │Materiale de stingere a incendiilor  29851200-1   │Echipament de salvare  29851300-2   │Echipament de siguranţă  29851310-5   │Echipament de siguranţă pentru un anumit amplasament  29851320-8   │Echipament de siguranţă nucleara  29851330-1   │Instalaţii de siguranţă  29852000-6   │Sisteme de securitate  29852100-7   │Echipament de securitate  29852200-8   │Echipament de protecţie  29852210-1   │Sisteme de protecţie a reactoarelor nucleare  29852220-4   │Echipament de protecţie împotriva radiatiilor  29852300-9   │Echipament de identificare a unui amplasament  29852310-2   │Sisteme de cartele magnetice  29852320-5   │Echipament pentru programe flexibile de muncă  29852330-8   │Sisteme de cronometrare  29852340-1   │Ceasuri de pontaj  29852400-0   │Detectoare de metal  29852500-1   │Sisteme de supraveghere  29852510-4   │Senzori  29852600-2   │Echipament de scanare a codurilor de bare  29860000-5   │Echipament tehnic  29861000-2   │Sisteme de control  29861200-4   │Sisteme de comanda şi control  29861300-5   │Sisteme de control al accesului  29861400-6   │Sisteme Scada sau sisteme echivalente  29861500-7   │Sisteme de localizare a vehiculelor  29861600-8   │Sisteme de expediere  29862000-9   │Echipament de imprimare şi grafica  29862100-0   │Sisteme de imprimare pe pelicula  29862200-1   │Presa de tipar  29862300-2   │Puncte de executare grafica  29862400-3   │Hectografe  29862500-4   │Maşini de gravare  29863000-6   │Presa de batut monede  29864000-3   │Echipament de birotica  29865000-0   │Echipament de procesare a informaţiilor  29865100-1   │Sistem de gestionare a antrepozitelor  29865110-4   │Sisteme de depozit  29867000-4   │Unitate de comanda  29867100-5   │Unitate de comanda digitala la distanta  29868000-1   │Distribuitoare  29868100-2   │Distribuitoare de băuturi  29868200-3   │Distribuitoare de articole de igiena  29868300-4   │Sisteme de derulare a hârtiei igienice  29870000-8   │Diverse tipuri de echipamente n.c.a.  29871000-5   │Echipament de dezinfectare  29872000-2   │Echipament pentru reţele de gaz  29872100-3   │Echipament pentru controlul presiunii gazului  29873000-9   │Echipament pentru lucrări de epurare  29874000-6   │Echipament de sigilare  29875000-3   │Instalaţii de apa  30000000-9   │Maşini, echipament şi accesorii de birou şi de calcul  30100000-0   │Maşini, echipament şi accesorii de birou, cu excepţia               │computerelor  30110000-3   │Maşini de procesare de text  30111000-0   │Procesoare de text  30120000-6   │Fotocopiatoare şi imprimante  30121000-3   │Fotocopiatoare şi termocopiatoare  30121100-4   │Fotocopiatoare  30121110-7   │Fotocopiatoare color  30121120-0   │Echipament de copiere  30121200-5   │Echipament de termocopiere  30121300-6   │Echipament de reproducere  30121400-7   │Copiatoare automate  30122000-0   │Maşini de birou pentru imprimare ofset  30123000-7   │Maşini de birou şi de uz comercial  30123100-8   │Maşini de validare a biletelor  30123200-9   │Distribuitoare automate de bancnote  30123300-0   │Copiatoare cu sabloane  30123400-1   │Maşini de pliat  30123500-2   │Perforatoare  30123600-3   │Maşini de manipulare a monedelor  30123610-6   │Maşini de sortare a monedelor  30123620-9   │Maşini de numărare a monedelor  30123630-2   │Maşini de rulare în fisicuri a monedelor  30124000-4   │Piese şi accesorii pentru maşini de birou  30125000-1   │Piese şi accesorii pentru fotocopiatoare  30125100-2   │Cartuse de toner  30130000-9   │Echipament pentru oficii poştale  30131000-6   │Echipament pentru birouri de corespondenta  30131100-7   │Maşini de pliat hârtie sau plicuri  30131200-8   │Maşini de introducere în plicuri  30131300-9   │Maşini de imprimare a adreselor  30131400-0   │Maşini de francat  30132000-3   │Echipament de sortare  30132100-4   │Echipament de sortare a corespondentei  30133000-0   │Echipament de expediere poştală  30133100-1   │Echipament de expediere poştală în număr  30140000-2   │Maşini de calcul şi de contabilitate  30141000-9   │Maşini de calcul  30141100-0   │Calculatoare de buzunar  30142000-6   │Maşini de contabilitate  30143000-3   │Case de marcat  30144000-0   │Maşini cu dispozitiv de calcul  30144100-1   │Maşini de timbrat  30144200-2   │Distribuitoare automate de bilete  30144300-3   │Maşini de numărare a vehiculelor  30144400-4   │Taxare automată  30150000-5   │Maşini de scris  30151000-2   │Maşini de scris electronice  30160000-8   │Piese şi accesorii pentru maşini de scris şi de calcul  30161000-5   │Piese şi accesorii pentru maşini de scris  30162000-2   │Piese şi accesorii pentru maşini de calcul  30190000-7   │Diverse maşini, echipamente şi accesorii de birou  30191000-4   │Echipament de birou  30191100-5   │Echipament de arhivare  30191110-8   │Sisteme rotative de cartonase  30191200-6   │Material didactic  30191300-7   │Faxuri  30191400-8   │Dispozitiv de distrugere a documentelor  30192000-1   │Accesorii de birou  30192100-2   │Radiere  30192110-5   │Produse cu cerneala  30192111-2   │Tusiere  30192112-9   │Cerneala pentru imprimante  30192113-6   │Cartuse de cerneala  30192120-8   │Stilouri  30192121-5   │Pixuri  30192122-2   │Stilouri cu rezervor  30192123-9   │Carioca  30192124-6   │Stilouri carioca  30192125-3   │Carioci fosforescente  30192130-1   │Creioane  30192131-8   │Creioane cu mina reincarcabila  30192140-4   │Table de scris albe  30192150-7   │Ştampile cu data, sigilii şi ştampile de numerotare  30192200-3   │Benzi de măsurat  30192300-4   │Benzi impregnate cu cerneala  30192310-7   │Benzi pentru maşini de scris  30192400-5   │Accesorii pentru reprografie  30192500-6   │Folii transparente pentru retroproiectoare  30192600-7   │Planşe de desen  30192700-8   │Papetarie  30192710-1   │Plicuri pentru salariu  30192720-4   │Formulare poştale de salariu  30192800-9   │Etichete autocolante  30200000-1   │Echipament şi accesorii pentru computer  30210000-4   │Maşini de procesare a datelor  30211000-1   │Unitate centrala de procesare  30211100-2   │Supercomputer  30211200-3   │Hardware pentru unitatea centrala  30211300-4   │Platforme informatice  30211400-5   │Configuratii informatice  30211500-6   │Unitate centrala de procesare  30211600-7   │Procesoare  30212000-8   │Harware şi software pentru minicomputere  30212100-9   │Hardware pentru minicomputere  30212110-2   │Unităţi centrale de procesare pentru minicomputere  30212200-0   │Software pentru minicomputere  30213000-5   │Computere personale  30213100-6   │Computere personale de buzunar (tip notebook)  30213200-7   │Computere personale tip laptop  30213300-8   │Computere portabile  30213400-9   │Unităţi centrale de procesare pentru computere personale  30214000-2   │Puncte de lucru  30215000-9   │Hardware şi software pentru microcomputere  30215100-0   │Hardware pentru microcomputere  30215110-3   │Unităţi centrale de procesare pentru microcomputere  30215200-1   │Software pentru microcomputere  30216000-6   │Cititoare magnetice sau optice  30216100-7   │Cititoare optice  30216110-0   │Scanere informatice  30216120-3   │Echipament de recunoaştere optica a caracterelor  30216130-6   │Cititoare de coduri de bare  30216200-8   │Cititoare de carduri magnetice  30216300-9   │Cititoare de carduri perforate  30217000-3   │Piese şi accesorii pentru computere  30217100-4   │Piese pentru computere  30217110-7   │Interfete de reţea  30217120-0   │Porturi de intrare pentru computer  30217130-3   │Carduri informatice  30217131-0   │Carduri electronice  30217200-5   │Accesorii pentru computere  30217210-8   │Ecrane antireflexie   30217220-1   │Suport pentru mouse  30217230-4   │Memorii intermediare  30217300-6   │Accesorii informatice  30217310-9   │Cartuse de fonturi pentru imprimante  30217320-2   │Dischete  30217330-5   │Benzi magnetice  30217340-8   │CD-ROM  30220000-7   │Echipament digital de cartografie  30221000-4   │Harti de cadastru digitale  30230000-0   │Hardware pentru computere  30231000-7   │Computere şi imprimante  30231100-8   │Computere  30231110-1   │Baze de date  30231200-9   │Echipament informatic  30231210-2   │Unitate centrala de control  30231220-5   │Periferice informatice  30231230-8   │Terminale informatice  30231240-1   │Console  30231250-4   │Ecrane de afişare  30231300-0   │Computere de birou  30231310-3   │Echipament de tehnoredactare computerizata  30231400-1   │Sisteme cu disc optic  30231600-3   │Echipament medical computerizat  30232000-4   │Diverse tipuri de echipamente computerizate  30232100-5   │Echipament informatic de salvare  30232120-1   │Mouse-uri pentru computere  30232130-4   │Manse de comanda pentru computere  30232140-7   │Creioane optice  30232150-0   │Bile de urmărire  30232160-3   │Tablete grafice  30232200-6   │Dispozitive rotitoare  30232300-7   │Echipament de manipulare a casetelor  30232400-8   │Echipament de extindere a memoriei  30232500-9   │Echipament de procesare a datelor  30232510-2   │Dispozitive de înregistrare a datelor  30232520-5   │Echipament de introducere a datelor  30232530-8   │Echipament de validare a datelor  30232600-0   │Codoare  30233000-1   │Unităţi de memorie, de intrare sau de ieşire  30233100-2   │Unităţi de memorie  30233110-5   │Unităţi de memorie cu carduri magnetice  30233120-8   │Unităţi de memorie cu banda magnetica  30233130-1   │Unităţi de memorie cu disc magnetic  30233131-8   │Unităţi de discheta  30233132-5   │Unităţi de disc dur  30233140-4   │(Echipament de) memorie cu acces direct (DASD)  30233141-1   │Memorie cu disc  30233150-7   │Unităţi de disc optic  30233160-0   │Unităţi de banda cu deplasare continua  30233170-3   │Suporturi de memorie  30233171-0   │Discuri  30233172-7   │Discuri optice  30233200-3   │Unităţi de intrare şi de ieşire  30233210-6   │Unităţi de intrare  30233211-3   │Tastaturi pentru computer  30233212-0   │Tastaturi Braille  30233220-9   │Unităţi de ieşire  30233230-2   │Imprimante şi trasatoare  30233231-9   │Imprimante laser  30233232-6   │Imprimante matriciale  30233234-0   │Imprimante grafice color  30233235-7   │Trasatoare  30234000-8   │Echipament de automatizare pentru biblioteca  30235000-5   │Controloare de disc  30236000-2   │Echipament de tehnologie informatica  30240000-3   │Software  30241000-0   │Software pentru computer  30241100-1   │Software pentru baze de date  30241200-2   │Software pentru aplicaţii  30241210-5   │Software pentru gestionarea proiectelor  30241300-30  │Software pentru unitatea centrala  30241310-6   │Programe informatice  30241320-9   │Actualizarea computerelor  30241330-2   │Magistrala Micro Channel  30241400-4   │Software pentru sisteme de operare  30241410-7   │Compilatoare de limbaj  30241500-5   │Software de sistem  30241600-6   │Software utilitar  30241700-7   │Software multimedia  30242000-7   │Software de securitate  30242100-8   │Software antivirus  30242200-9   │Software de depistare şi de corectare a erorilor  30243000-4   │Software pentru uz medical  30244000-1   │Software de gestiune  30244100-2   │Software de gestiune a bibliotecilor  30244200-3   │Software de gestiune a memoriei  30245000-8   │Pachete de software  30245100-9   │Software pentru tabele  30245200-0   │Software pentru tranzacţii  30245300-1   │Software pentru statistici  30246000-5   │Software pentru comunicaţii  30246100-6   │Software pentru tehnologie informatica  30246200-7   │Software pentru emulaţii  30247000-2   │Software pentru tehnoredactare computerizata  30247100-3   │Software pentru desen şi pictura  30247200-4   │Software de prelucrare a imaginilor  30248000-9   │Produse software  30248100-0   │Aplicaţii software  30248200-1   │Licenţe de software  30248300-2   │Actualizare software  30249000-6   │Diverse tipuri de software  30249100-7   │Software de proiectare asistată de calculator  30249200-8   │Software pentru cartografie digitala  30249300-9   │Software didactic  30249400-0   │Software pentru sisteme financiare  30249410-3   │Software pentru contabilitate  30249420-6   │Sistem de emitere de eurocecuri  30249500-1   │Software de birotica  30249600-2   │Software pentru editare de text  30249700-3   │Software pentru recunoaşterea optica a caracterelor  30249800-4   │Software pentru imprimare în sistem "coada de asteptare"  30250000-6   │Sisteme informatice  30251000-3   │Sisteme de control informatic  30252000-0   │Sistem de gestionare a bazelor de date  30253000-7   │Sistem de contabilitate  30253100-8   │Sistem de facturare  30254000-4   │Sisteme de informare  30254100-5   │Sisteme de posta electronică  30254200-6   │Sisteme de informare financiară  30254300-7   │Sisteme de informare a pasagerilor  30254310-0   │Tabele electronice  30254320-3   │Sistem de informare a pasagerilor în timp real  30255000-1   │Sistem de informare medicală  30255100-2   │Sistem de informare în domeniul asistenţei medicale  30255200-3   │Sistem de administrare pentru pacienti  30255300-4   │Sistem de gestionare a salilor de operaţie  30255400-5   │Sistem de informare clinica  30255500-6   │Sistem de administrare pentru pacienti de tip Casemix  30256000-8   │Sistem de gestionare pentru biblioteci  30257000-5   │Sistem de lucru cu imaginile şi de arhivare  30258000-2   │Gestionare electronică a datelor (GED)  30259000-9   │Diverse sisteme informatice  30259100-0   │Sisteme de automatizare  30259200-1   │Sistem de localizare a navelor  30259300-2   │Sistem CAD  30259400-3   │Sistem de introducere a datelor  30259500-4   │Sistem de cartografie digitala  30259600-5   │Sistem de citire optica  30259700-6   │Sistem de gestionare a documentelor  30259800-7   │Sistem de sonorizare  30260000-9   │Servere  30261000-6   │Servere de reţea  30262000-3   │Servere pentru calculatoare  30263000-0   │Servere de fisiere  30264000-7   │Servere UNIX sau echivalente  30265000-4   │Servere pentru imprimante  31000000-6   │Maşini, aparate, echipament şi consumabile electrice  31100000-7   │Motoare, generatoare şi transformatoare electrice  31110000-0   │Motoare electrice  31111000-7   │Adaptoare  31120000-3   │Generatoare  31121000-0   │Grupuri electrogene  31121100-1   │Grupuri electrogene cu motor cu aprindere prin compresie  31121110-4   │Convertizoare  31121111-1   │Convertizoare electrice rotative  31121200-2   │Grupuri electrogene cu motor cu aprindere prin scanteie  31121300-3   │Generatoare de energie eoliana  31121310-6   │Mori eoliene  31121320-9   │Turbine eoliene  31121330-2   │Generatoare cu turbine eoliene  31121331-9   │Rotoare de turbina  31121340-5   │Centrala eoliana  31122000-7   │Generatoare electrice  31122100-8   │Pile de combustie  31124000-1   │Generator cu turbina de aburi şi aparate aferente  31124100-2   │Grupuri electrogene cu turbina  31124200-3   │Aparate de control al generatoarelor cu turbina  31126000-5   │Dinamuri  31127000-2   │Generatoare de urgenta  31128000-9   │Turbogeneratoare  31129000-6   │Grupuri electrogene cu motoare diesel  31130000-6   │Alternatoare  31131000-3   │Motoare monofazate  31131100-4   │Sisteme de actionare  31131200-5   │Anozi  31132000-0   │Motoare polifazate  31140000-9   │Turnuri de răcire  31141000-6   │Racitoare de apa  31150000-2   │Rezistente pentru lampi sau tuburi cu descărcare  31151000-9   │Convertizoare statice  31152000-6   │Condensatoare  31153000-3   │Redresoare  31154000-0   │Surse de alimentare electrica continua  31155000-7   │Invertoare  31156000-4   │Surse de alimentare electrica discontinua  31157000-1   │Inductoare  31158000-8   │Încărcătoare  31158100-9   │Încărcătoare de baterii  31160000-5   │Piese pentru motoare, generatoare şi transformatoare electrice  31161000-2   │Piese pentru motoare şi generatoare electrice  31161100-3   │Sisteme de excitatie  31161200-4   │Sisteme de răcire a gazelor  31161300-5   │Rotoare de generatoare  31161400-6   │Sisteme de apa primare  31161500-7   │Sisteme de uleiuri de etansare  31161600-8   │Sisteme de răcire cu apa a statorilor  31161700-9   │Piese pentru generatoare de aburi  31161800-0   │Piese pentru generatoare de gaz  31161900-1   │Sisteme de reglare a tensiunii  31162000-9   │Piese pentru transformatoare, inductoare şi convertizoare statice  31162100-0   │Piese pentru condensatoare  31170000-8   │Transformatoare  31171000-5   │Transformatoare cu dielectric lichid  31172000-2   │Transformatoare de tensiune  31173000-9   │Transformator de măsurare  31200000-8   │Aparate de distribuţie şi control al energiei electrice  31210000-1   │Aparate electrice de comutare sau de protecţie a circuitelor               │electrice  31211000-8   │Tablouri şi cutii de sigurante  31211100-9   │Tablouri de distribuţie  31211110-2   │Tablouri de comanda  31211200-0   │Cutii de sigurante  31211300-1   │Sigurante  31211310-4   │Sigurante cu fuzibil  31212000-5   │Disjunctoare  31212100-6   │Disjunctoare suspendate  31212200-7   │Controloare de circuite  31213000-2   │Echipament de distribuţie  31213100-3   │Cutii de distribuţie  31213200-4   │Transformatoare de distribuţie  31213300-5   │Cutii de distribuţie prin cablu  31213400-6   │Sisteme de distribuţie  31214000-9   │Comutatoare  31214100-0   │Întrerupătoare  31214110-3   │Sectionoare  31214120-6   │Întrerupător cu impamantare  31214200-1   │Întrerupător de sarcina  31214300-2   │Instalaţii de comutatoare de exterior  31214400-3   │Întrerupător cu siguranţa  31214500-4   │Tablouri electrice  31214510-7   │Tablouri de distribuţie  31214520-0   │Tablouri de tensiune medie  31215000-6   │Limitatori de tensiune  31216000-3   │Parafulgere  31216100-4   │Echipament de protecţie împotriva fulgerelor  31216200-5   │Paratrasnete  31217000-0   │Limitatori de supratensiune  31218000-7   │Bare colectoare  31219000-4   │Cutii de protecţie  31220000-4   │Componente de circuite electrice  31221000-1   │Releuri electrice  31223000-5   │Dulii  31224000-2   │Conexiuni şi elemente de contact  31224100-3   │Fise şi prize  31224200-4   │Conectori coaxiali  31224300-5   │Cutii de conectare  31224400-6   │Cabluri de conectare  31224500-7   │Terminale  31224600-8   │Graduatoare  31224700-9   │Cutii de jonctiune  31224800-0   │Seturi de racordare a cablurilor  31230000-7   │Piese pentru aparate de distribuţie sau de control al energiei               │electrice  31300000-9   │Sarma şi cabluri izolate  31310000-2   │Cabluri de distribuţie  31311000-9   │Alimentare de la reţea  31320000-5   │Cabluri de distribuţie a curentului electric  31321000-2   │Linii de curent electric  31321100-3   │Linii de curent electric suspendate  31330000-8   │Cablu coaxial  31340000-1   │Accesorii de cablu izolate  31341000-8   │Bobine de cablu izolate  31342000-5   │Racorduri izolate de cabluri  31343000-2   │Jonctiuni izolate de cabluri  31344000-9   │Presgarnituri izolate de cabluri  31350000-4   │Conductoare electrice pentru transmitere de date şi de semnale               │de control  31351000-1   │Conductoare electrice pentru sisteme de control de acces  31352000-8   │Cabluri cu fibre optice  31352100-9   │Cabluri cu fibre optice pentru transmitere de informaţii  31352200-0   │Cabluri de telecomunicaţii cu fibre optice  31352300-1   │Cabluri cu fibre optice pentru transmiterea datelor  31400000-0   │Acumulatoare, pile galvanice şi baterii primare  31410000-3   │Pile galvanice primare  31420000-6   │Baterii primare  31421000-3   │Baterii cu plumb  31422000-0   │Ansambluri de baterii  31430000-9   │Acumulatoare electrice  31431000-6   │Acumulatoare cu plăci de plumb şi acid sulfuric  31432000-3   │Acumulatoare cu cadmiu-nichel  31500000-1   │Aparatura de iluminat şi lampi electrice  31510000-4   │Lampi electrice cu incandescenta  31511000-1   │Seturi complete de lampi etanse  31512000-8   │Lampi cu incandescenta cu halogen  31513000-5   │Lampi cu incandescenta  31514000-2   │Lampi cu descărcare  31515000-9   │Lampi cu ultraviolete  31516000-6   │Lampi cu infrarosu  31517000-3   │Lampi cu arc  31518000-0   │Lumini de semnalizare  31518100-1   │Reflectoare  31518110-4   │Reflectoare pentru intervenţii în exterior  31518200-2   │Echipament de iluminat de urgenta  31518300-3   │Echipament de iluminare pentru acoperis  31518400-4   │Lumini de semnalizare a pistelor pentru aeronave  31518500-5   │Lampi cu vapori de mercur  31518600-6   │Proiectoare orientabile  31520000-7   │Lampi şi aparate de iluminat  31521000-4   │Lampi  31521100-5   │Lampi de birou  31521200-6   │Lampadare  31521300-7   │Lampi electrice portabile  31521310-0   │Lumini de avertizare  31521320-3   │Lanterne  31522000-1   │Ghirlande luminoase pentru pomii de Craciun  31523000-8   │Panouri şi plăcuţe luminoase  31523100-9   │Panouri luminoase  31523110-2   │Indicatoare rutiere luminoase  31523200-0   │Panouri cu mesaje permanente  31523300-1   │Plăcuţe luminoase  31524000-5   │Plafoniere sau aplice de perete  31524100-6   │Plafoniere  31524110-9   │Lampi pentru sali de operaţie  31524120-2   │Plafoniere  31524200-7   │Aplice de perete  31525000-2   │Blitzuri fotografice  31525100-3   │Cuburi luminoase fotografice  31527000-6   │Spoturi  31527100-7   │Iluminat stradal  31527200-8   │Iluminare exterioară  31527210-1   │Felinare  31527220-4   │Dispozitive de iluminare a tunelurilor  31527230-7   │Semnalizare şi iluminare pentru nave maritime  31527240-0   │Semnalizare şi iluminare pentru navigaţie fluviala  31527250-3   │Semnalizare şi iluminare pentru aeronave  31527260-6   │Sisteme de iluminat  31527270-9   │Iluminarea platformelor  31527300-9   │Corpuri de iluminat pentru uz casnic  31530000-0   │Piese pentru lampi şi corpuri de iluminat  31531000-7   │Becuri  31531100-8   │Tuburi fluorescente  31532000-4   │Piese pentru lampi şi accesorii de iluminat  31600000-2   │Echipament şi aparatura electrica  31610000-5   │Echipament electric pentru motoare şi vehicule  31611000-2   │Cablaje  31612000-9   │Cablaje electrice preasamblate pentru motoare  31612200-1   │Demaroare  31612300-2   │Echipament electric de semnalizare pentru motoare  31612310-5   │Semnalizatoare luminoase cu intermitenta  31620000-8   │Aparate de semnalizare acustica sau optica  31621000-5   │Echipament de comanda, de siguranţă şi de semnalizare feroviara  31621100-6   │Echipament de comanda  31621200-7   │Echipament electric de semnalizare feroviara  31621300-8   │Instalaţii electrice pentru liniile de cale ferată  31622000-2   │Sirene  31623000-9   │Echipament de comanda, de siguranţă şi de semnalizare pentru               │şosele  31623100-0   │Semafoare  31623200-1   │Echipament de comanda, de siguranţă şi de semnalizare pentru               │căile navigabile interioare  31623300-2   │Echipament de comanda, de siguranţă şi de semnalizare pentru               │parcari  31623400-3   │Echipament de comanda, de siguranţă şi de semnalizare pentru               │instalaţiile portuare  31623500-4   │Echipament de comanda, de siguranţă şi de semnalizare pentru               │aeroporturi  31623510-7   │Aparate de înregistrare pentru zbor  31623520-0   │Iluminare aeroportuara  31623600-5   │Generatoare de semnal  31623700-6   │Separator de semnal de antena  31623800-7   │Maşini de galvanoplastie  31623900-8   │Echipament de control al semnalizarii în intersectii  31624000-6   │Panouri de informare  31624100-7   │Panouri de informare cu mesaje variabile  31625000-3   │Alarme antiefractie şi împotriva incendiilor  31625100-4   │Sisteme de detectare a incendiilor  31625200-5   │Sisteme de alarma de incendiu  31625300-6   │Sisteme de alarma antiefractie  31630000-1   │Magneti  31640000-4   │Maşini şi aparate cu utilizare specifică  31641000-1   │Simulatoare  31641100-2   │Simulatoare de sofat  31641200-3   │Simulatoare de lupta  31641300-4   │Simulatoare de formare  31642000-8   │Aparate de detectie electronică  31642100-9   │Aparate de detectie a conductelor metalice  31642200-0   │Detectoare de mine  31642300-1   │Detectoare de materiale plastice  31642400-2   │Detectoare pentru obiecte nemetalice  31642500-3   │Detectoare de lemn  31643000-5   │Acceleratoare de particule  31643100-6   │Acceleratoare liniare  31644000-2   │Diverse dispozitive de înregistrare a datelor  31645000-9   │Biliard electric  31650000-7   │Accesorii izolante  31660000-0   │Electrozi de carbon  31670000-3   │Piese electrice pentru maşini sau aparate  31680000-6   │Articole şi accesorii electrice  31681000-3   │Accesorii electrice  31681100-4   │Contacte electrice  31681200-5   │Pompe electrice  31681300-6   │Circuite electrice  31681400-7   │Componente electrice  31681410-0   │Materiale electrice  31681500-8   │Încărcătoare  31682000-0   │Surse de energie electrica  31682100-1   │Cutii electrice  31682200-2   │Panouri de comanda  31682210-5   │Instrumente şi echipament de comanda  31682220-8   │Tablouri de mixaj  31682230-1   │Tablouri cu ecran grafic  31682300-3   │Echipament de tensiune medie  31682310-6   │Tablouri de tensiune medie  31682400-4   │Echipament electric aerian  31682410-7   │Suport de linie aeriană  31682500-5   │Echipament electric de urgenta  31682510-8   │Sisteme electrice de urgenta  31682520-1   │Sisteme de oprire de urgenta  31682530-4   │Surse de alimentare electrica  31682540-7   │Echipament pentru staţii electrice  31700000-3   │Accesorii electronice, electromecanice şi electrotehnice  31710000-6   │Echipament electronic  31711000-3   │Accesorii electronice  31711100-4   │Componente electronice  31711110-7   │Emitatoare-receptoare  31711120-0   │Transductoare  31711130-3   │Rezistente  31711140-6   │Electrozi  31711200-5   │Tabele de marcaj electronice  31711300-6   │Sisteme electronice de cronometraj  31711310-9   │Sisteme de pontaj  31712000-0   │Maşini şi aparate microelectronice şi microsisteme  31712100-1   │Maşini şi aparate microelectronice  31712200-2   │Microsisteme  31720000-9   │Echipament electromecanic  31730000-2   │Echipament electrotehnic  31731000-9   │Accesorii electrotehnice  32000000-3   │Echipament şi aparate de radio, televiziune, comunicaţii,               │telecomunicaţii şi articole conexe  32100000-4   │Valve, tuburi şi componente electronice  32110000-7   │Condensatoare electrice  32111000-4   │Condensatoare fixe  32112000-1   │Condensatoare variabile sau reglabile  32120000-0   │Rezistente electrice  32130000-3   │Circuite imprimate  32131000-0   │Lamele de contact acoperite pentru circuite imprimate  32132000-7   │Lamele de contact neacoperite pentru circuite imprimate  32140000-6   │Valve şi tuburi  32141000-3   │Tuburi catodice pentru televizoare  32141100-4   │Tuburi pentru camere de televiziune  32142000-0   │Tuburi şi echipament pentru microunde  32142100-1   │Magnetroane  32142200-2   │Echipament cu microunde  32142210-5   │Echipament radio cu microunde  32142300-3   │Clistroane  32143000-7   │Tuburi electronice  32144000-4   │Valve şi tuburi receptoare sau amplificatoare  32150000-9   │Semiconductoare  32151000-6   │Diode  32152000-3   │Diode electroluminescente  32153000-0   │Tranzistoare  32154000-7   │Cristale piezoelectrice montate  32160000-2   │Circuite integrate şi microasamblari electronice  32161000-9   │Cartele telefonice  32161100-0   │Cartele SIM  32162000-6   │Cartele cu circuite integrate  32163000-3   │Circuite integrate electronice  32164000-0   │Microasamblari  32165000-7   │Microprocesoare  32170000-5   │Piese pentru asamblari electronice  32171000-2   │Piese pentru condensatoare electrice  32172000-9   │Piese pentru rezistente electrice, reostate şi potentiometre  32173000-6   │Piese pentru valve şi tuburi electronice  32180000-8   │Module  32200000-5   │Aparate de emisie pentru radiotelefonie, radiotelegrafie,               │radiodifuziune şi televiziune  32210000-8   │Echipament de radiodifuziune şi televiziune  32211000-5   │Echipament de producţie pentru  radiodifuziune şi televiziune  32220000-1   │Aparate de emisie pentru televiziune fără aparate de recepţie  32221000-8   │Radiobalize  32222000-5   │Aparate de codificare a semnalelor video  32223000-2   │Aparate de transmisie video  32224000-9   │Aparate de emisie pentru televiziune  32230000-4   │Aparate de emisie radio cu aparate de recepţie  32231000-1   │Aparate de televiziune cu circuit închis  32232000-8   │Echipament pentru videoconferinte  32233000-5   │Staţii de amplificare a frecvenţei radio  32234000-2   │Camere de televiziune cu circuit închis  32235000-9   │Sistem de supraveghere cu circuit închis  32236000-6   │Radiotelefoane  32237000-3   │Aparat portabil de emisie-recepţie  32240000-7   │Camere de televiziune  32250000-0   │Telefoane mobile  32251000-7   │Telefoane de masina  32252000-4   │Telefoane GSM  32260000-3   │Echipament de transmisie de date  32270000-6   │Aparate de transmisie digitala  32300000-6   │Receptoare de televiziune şi de radio şi aparate de înregistrare               │sau de redare a sunetului sau a imaginii  32310000-9   │Receptoare de radiodifuziune  32320000-2   │Echipament audio-vizual şi de televiziune  32321000-9   │Echipament de proiectie de televiziune  32321100-0   │Aparatura video şi cinematografica  32321200-1   │Echipament audiovizual  32321300-2   │Materiale audiovizuale  32322000-6   │Echipament multimedia  32323000-3   │Monitoare video  32323100-4   │Monitoare video color  32323200-5   │Monitoare video alb-negru  32323300-6   │Echipament video  32323400-7   │Echipament video de redare  32323500-8   │Sistem video de supraveghere  32324000-0   │Televizoare  32324100-1   │Televizoare color  32324200-2   │Televizoare alb-negru  32324300-3   │Echipament de televiziune  32324400-4   │Antene de televiziune  32324500-5   │Selector de canale video  32330000-5   │Aparate audio şi video de înregistrare şi redare  32331000-2   │Discuri pentru fonografe  32331100-3   │Patefoane  32331200-4   │Casetofoane  32331300-5   │Aparate de redare audio  32331400-6   │Lectoare de compact-discuri audio  32332000-9   │Magnetofoane  32332100-0   │Dictafoane  32332200-1   │Roboti telefonici  32332300-2   │Aparate de înregistrare a sunetelor  32333000-6   │Aparate de înregistrare sau de redare video  32333100-7   │Aparate video de înregistrare  32333200-8   │Camere video  32333300-9   │Aparate de redare video  32333400-0   │Aparate video  32340000-8   │Microfoane şi difuzoare  32341000-5   │Microfoane  32342000-2   │Difuzoare  32342100-3   │Casti  32342200-4   │Casti auriculare  32342300-5   │Microfoane şi seturi de portavoce  32342400-6   │Dispozitive acustice  32342410-9   │Echipament de sonorizare  32342420-2   │Pupitre de mixare în studio  32342430-5   │Sisteme de comprimare a semnalelor vocale  32342440-8   │Sistem de mesagerie vocala  32342450-1   │Aparate de înregistrare vocala  32343000-9   │Amplificatoare  32343100-0   │Amplificatoare de audiofrecventa  32343200-1   │Megafoane  32344000-6   │Aparate de recepţie de radiotelefonie sau de radiotelegrafie  32344100-7   │Receptoare portabile de apel şi mesagerie  32344110-0   │Sistem de înregistrare vocala  32344200-8   │Receptoare radio  32344210-1   │Echipament radio  32344220-4   │Receptoare de radiomesagerie  32344230-7   │Staţii radio  32344240-0   │Relee radioemitatoare  32344250-3   │Instalaţii radio  32344260-6   │Echipament radio şi de multiplexare  32344270-9   │Sistem de control radio şi telefonic  32344280-2   │Radiouri portabile  32350000-1   │Piese pentru echipament audio şi video  32351000-8   │Accesorii pentru echipament audio şi video  32351100-9   │Echipament de montaj video  32351200-0   │Ecrane  32352000-5   │Antene şi reflectoare  32352100-6   │Piese pentru echipament radio şi radar  32352200-7   │Piese de rezerva şi accesorii pentru radare  32360000-4   │Interfoane  32400000-7   │Reţele  32410000-0   │Reţea locală  32411000-7   │Reţea cu inel  32412000-4   │Reţea de comunicaţii  32412100-5   │Reţea de telecomunicaţii  32412110-8   │Reţea Internet  32412120-1   │Reţea Intranet  32413000-1   │Reţea integrată  32413100-2   │Rutere de reţea  32415000-5   │Reţea Ethernet  32416000-2   │Reţea ISDN  32416100-    │Reţea ISDX  32417000-9   │Reţele multimedia  32418000-6   │Reţea radio  32420000-3   │Echipament de reţea  32421000-0   │Cabluri de reţea  32422000-7   │Componente de reţea  32423000-4   │Noduri de reţea  32424000-1   │Infrastructura de reţea  32425000-8   │Sistem de operare de reţea  32426000-5   │Sistem de publicare în reţea  32427000-2   │Sistem de reţea  32428000-9   │Extensie de reţea  32429000-6   │Echipament de reţea telefonica  32430000-6   │Reţea cu extindere geografică mare  32440000-9   │Echipament telemetric şi echipament terminal  32441000-6   │Echipament de telemetrie  32441100-7   │Sistem de supraveghere telemetrica  32441200-8   │Echipament telemetric şi de comanda  32441300-9   │Sistem de telematica  32442000-3   │Echipament terminal  32442100-4   │Plăci de conexiune  32442200-5   │Cutii de conexiune  32442300-6   │Emulatori terminali  32442400-7   │Blocuri terminale  32500000-8   │Echipament şi accesorii de telecomunicaţii  32510000-1   │Sistem de telecomunicaţii fără fir  32520000-4   │Cabluri şi echipament de telecomunicaţii  32521000-1   │Cabluri de telecomunicaţii  32522000-8   │Echipament de telecomunicaţii  32523000-5   │Infrastructuri de telecomunicaţii  32524000-2   │Sistem de telecomunicaţii  32530000-7   │Echipament de transmitere a informaţiilor prin satelit  32531000-4   │Echipament de comunicaţii prin satelit  32532000-1   │Antene parabolice  32533000-8   │Staţii terestre de sateliti  32534000-5   │Platforme de sateliti  32540000-0   │Tablouri de comanda  32541000-7   │Echipament pentru tablouri de comanda  32542000-4   │Tablouri de comutare  32543000-1   │Comutatoare telefonice  32544000-8   │Echipament PABX  32545000-5   │Sisteme PABX  32546000-2   │Echipament pentru comutatoare digitale  32546100-3   │Comutatoare telefonice digitale  32547000-9   │Comutatoare telefonice cu vid  32550000-3   │Echipament telefonic  32551000-0   │Cabluri telefonice şi echipament conex  32551100-1   │Conexiuni telefonice  32551200-2   │Centrale telefonice  32551300-3   │Casti telefonice  32551400-4   │Reţea telefonica  32551500-5   │Cabluri telefonice  32552000-7   │Aparate electrice de telefonie sau telegrafie prin fir  32552100-8   │Telefoane  32552110-1   │Telefoane fără fir  32552120-4   │Telefoane de urgenta  32552130-7   │Telefoane publice  32552140-0   │Echipament pentru telefoane publice  32552200-9   │Teleimprimante  32552300-0   │Aparate de comutare telefonica şi telegrafica  32552310-3   │Centrale telefonice digitale  32552320-6   │Multiplexoare  32552330-9   │Aparate de comutare telefonica  32552400-1   │Aparate de conversie a semnalelor de frecventa audio  32552410-4   │Modemuri  32552420-7   │Convertizor de frecventa  32552430-0   │Echipament de codare  32552500-2   │Aparate teletext  32552510-5   │Terminale videotext  32552520-8   │Telex  32552600-3   │Interfoane  32553000-4   │Piese pentru aparate electrice telefonice sau telegrafice  32560000-6   │Materiale cu fibre optice  32561000-3   │Conexiuni cu fibre optice  32570000-9   │Echipament de comunicaţii  32571000-6   │Infrastructura de comunicaţii  32572000-3   │Cabluri de comunicaţii  32572100-4   │Cablu de comunicaţii cu conductori electrici multifilari  32572200-5   │Cablu de comunicaţii cu conductori coaxiali  32572300-6   │Cablu de comunicaţii de uz special  32573000-0   │Sistem de control al comunicaţiilor  32580000-2   │Echipament de date  32581000-9   │Echipament de comunicare de date  32581100-0   │Cablu de transmitere a datelor  32581110-3   │Cablu de transmitere a datelor cu conductori electrici               │multifilari  32581120-6   │Cablu de transmitere a datelor cu conductori coaxiali  32581130-9   │Cablu de transmitere a datelor de uz special  32582000-6   │Suporturi de transmitere a datelor  32583000-3   │Suporturi de transmitere a datelor şi a semnalelor vocale  32584000-0   │Suporturi de transmitere a informaţiilor  33000000-0   │Aparate medicale şi de laborator, aparate optice şi de precizie,               │ceasuri şi ceasornice, produse farmaceutice şi consumabile               │medicale conexe  33100000-1   │Aparate medicale  33110000-4   │Imagistica medicală  33111000-1   │Aparate de radiologie  33111100-2   │Masa de examinare radiologica  33111200-3   │Staţii de lucru pentru radiologie  33111300-4   │Aparate de radiologie  33111400-5   │Fluoroscoape  33111500-6   │Radiografie dentara  33111600-7   │Aparate de radiografie  33111610-0   │Unitate de rezonanta magnetica  33111620-3   │Camere gama  33111630-6   │Scanografe  33111640-9   │Termografe  33111650-2   │Aparate de mamografie  33111700-8   │Sala de angiografie  33111710-1   │Accesorii pentru angiografie  33111720-4   │Aparate de angiografie  33111721-1   │Aparate de angiografie digitala  33111730-7   │Accesorii pentru angioplastie  33111740-0   │Aparate de angioplastie  33111800-9   │Sistem de radiodiagnosticare  33112000-8   │Ecografie  33112100-9   │Detectoare ecocardiografice  33112200-0   │Ecograf  33112300-1   │Ecoencefalograf  33112400-2   │Ecocardiografe  33113000-5   │Scaner medical  33113100-6   │Scanere cu rezonanta magnetica  33113200-7   │Scanere cu ultrasunete  33114000-2   │Aparate de spectroscopie  33115000-9   │Aparate de tomografie  33120000-7   │Explorare funcţională  33121000-4   │Sistem de înregistrare ambulatorie pe termen lung  33121100-5   │Electroencefalografe  33121200-6   │Aparate de scintigrafie  33121300-7   │Electromiografe  33121400-8   │Audiometre  33121500-9   │Electrocardiograma  33122000-1   │Oftalmologie  33123000-8   │Aparate cardiovasculare  33123100-9   │Tensiometru  33123200-0   │Aparate de electrocardiografie  33123210-3   │Aparate de monitorizare cardiaca  33123220-6   │Aparate de angiocardiografie  33123230-9   │Cardiografe  33124000-5   │Aparate şi accesorii de diagnosticare şi radiodiagnosticare  33124100-6   │Aparate de diagnosticare  33124110-9   │Sisteme de diagnosticare  33124120-2   │Aparate de diagnosticare cu ultrasunete  33124130-5   │Accesorii de diagnosticare  33124131-2   │Benzi reactive  33124200-7   │Aparate de radiodiagnosticare  33124210-0   │Accesorii de radiodiagnosticare  33125000-2   │Aparate de examinare urologica  33126000-9   │Aparate de stomatologie  33127000-6   │Aparate pentru imunoanalize  33130000-0   │Stomatologie  33131000-7   │Instrumente dentare manuale  33131100-8   │Instrumente de chirurgie dentara  33131200-9   │Ace dentare de sutura  33131300-0   │Instrumente dentare de unica folosinţă  33131400-1   │Sonda dentara  33131500-2   │Instrumente pentru extractii dentare  33131510-5   │Freze dentare  33131600-3   │Instrumentar de obturare dentara  33132000-4   │Implanturi dentare  33133000-1   │Accesorii pentru amprente dentare  33134000-8   │Accesorii de endodontica  33135000-5   │Aparate ortodontice  33136000-2   │Instrument rotativ şi abraziv  33137000-9   │Accesorii de profilaxie dentara  33138000-6   │Produse ortodontice şi pentru proteze dentare  33138100-7   │Proteze dentare  33140000-3   │Consumabile medicale nechimice şi consumabile hematologice  33141000-0   │Consumabile medicale nechimice de unica folosinţă şi consumabile               │hematologice  33141100-1   │Pansamente; cleme, suturi, ligaturi  33141110-4   │Pansamente  33141111-1   │Bandaje adezive  33141112-8   │Plasturi  33141113-5   │Bandaje  33141114-2   │Tifon medical  33141115-9   │Vata medicală  33141116-6   │Tampoane şi comprese  33141117-3   │Vata  33141118-0   │Comprese de tifon  33141119-7   │Comprese  33141120-7   │Cleme, suturi, ligaturi  33141121-4   │Suturi chirurgicale  33141122-1   │Cleme chirurgicale  33141123-8   │Recipiente pentru ace  33141124-5   │Autosuturi  33141125-2   │Material pentru suturi chirurgicale  33141126-9   │Ligaturi  33141127-6   │Hemostatice absorbabile  33141128-3   │Ace pentru suturi  33141200-2   │Catetere  33141210-5   │Catetere cu balon  33141220-8   │Canule  33141230-1   │Dilatator  33141240-4   │Accesorii pentru cateter  33141300-3   │Dispozitive de punctie venoasa şi prelevare de sânge  33141310-6   │Seringi  33141320-9   │Ace medicale  33141400-4   │Foarfece de fire metalice şi bisturie; manusi chirurgicale  33141410-7   │Foarfece de fire metalice şi bisturie  33141411-4   │Scalpele şi lame  33141420-0   │Manusi chirurgicale  33141500-5   │Consumabile hematologice  33141510-8   │Produse sanguine  33141520-1   │Derivate plasmatice  33141530-4   │Coagulanti sanguini  33141540-7   │Albumina  33141550-0   │Heparina  33141560-3   │Organe umane  33141570-6   │Sânge uman  33141580-9   │Sânge animal  33141600-6   │Recipiente şi pungi de recoltare, drenaj şi truse  33141610-9   │Pungi de recoltare  33141611-6   │Pungi de recoltare a urinei  33141612-3   │Pungi de recoltare a sângelui  33141620-2   │Truse medicale  33141621-9   │Produse pentru incontinenta urinara  33141622-6   │Truse de prevenire a SIDA  33141623-3   │Truse de prim ajutor  33141624-0   │Truse de administrare  33141625-7   │Truse de diagnosticare  33141626-4   │Truse de dozaj  33141630-5   │Filtre de plasma sanguina  33141640-8   │Drenaj  33141641-5   │Sonde  33141642-2   │Accesorii de drenaj  33141700-7   │Accesorii ortopedice  33141710-0   │Carje  33141720-3   │Dispozitive ortopedice ajutatoare  33141730-6   │Gulere chirurgicale  33141740-9   │Încălţăminte ortopedica  33141750-2   │Proteze articulare  33141760-5   │Atele  33141770-8   │Proteze pentru fracturi, stifturi şi plăci  33141800-8   │Consumabile dentare  33141810-1   │Materiale de obturare dentara  33141820-4   │Dinti artificiali  33141821-1   │Dinti de portelan  33141822-8   │Dinti din rasina acrilica  33141830-7   │Baza de ciment  33141840-0   │Hemostatic dentar  33141850-3   │Produse de igiena dentara  33142000-7   │Accesorii reutilizabile  33150000-6   │Terapie  33151000-3   │Aparate şi accesorii de radioterapie  33151100-4   │Aparate de gamaterapie  33151200-5   │Aparate de radioterapie  33151300-6   │Spectrografe  33151400-7   │Accesorii de radioterapie  33152000-0   │Incubatoare  33153000-7   │Litotritor  33154000-4   │Aparate de mecanoterapie  33155000-1   │Aparate de chineziterapie  33155100-2   │Aparate de fizioterapie  33156000-8   │Aparate de testare psihologică  33157000-5   │Aparate de oxigenoterapie şi de asistenţa respiratorie  33157100-6   │Masti de gaze medicale  33157110-9   │Masca de oxigen  33157200-7   │Truse de oxigen  33157300-8   │Corturi pentru oxigenoterapie  33157400-9   │Aparate medicale respiratorii  33157500-0   │Camere hiperbare  33157700-2   │Barbotor pentru oxigenoterapie  33157800-3   │Dispozitiv de administrare a oxigenului  33157810-6   │Instalatie de oxigenoterapie  33158000-2   │Terapie electrica, electromagnetica şi mecanică  33158100-3   │Sistem electromagnetic  33158200-4   │Aparate de electroterapie  33158210-7   │Stimulator  33158300-5   │Aparate medicale cu ultraviolete  33158400-6   │Instalatie de terapie mecanică  33158500-7   │Aparate medicale cu infrarosii  33159000-9   │Sistem de chimie clinica  33160000-9   │Tehnici operatorii  33161000-6   │Instalatie de electrochirurgie  33162000-3   │Dispozitive şi instrumente pentru sălile de operaţie  33162100-4   │Dispozitive pentru sălile de operaţie  33162200-5   │Instrumente pentru sălile de operaţie  33163000-0   │Corturi de uz medical  33164000-7   │Aparate de celioscopie  33164100-8   │Colposcop  33165000-4   │Aparate de criochirurgie şi crioterapie  33166000-1   │Aparate dermatologice  33167000-8   │Lampi chirurgicale  33168000-5   │Aparate de endoscopie şi endochirurgie  33168100-6   │Endoscoape  33169000-2   │Instrumente chirurgicale  33169100-3   │Laser chirurgical  33170000-2   │Anestezie şi reanimare  33171000-9   │Instrumente pentru anestezie şi reanimare  33171100-0   │Instrumente pentru anestezie  33171110-3   │Masca de anesteziere  33171200-1   │Instrumente pentru reanimare  33171210-4   │Masca de reanimare  33172000-6   │Aparate de anestezie şi de reanimare  33172100-7   │Aparate de anestezie  33172200-8   │Aparate de reanimare  33180000-5   │Asistenţa funcţională  33181000-2   │Aparate de suport renal  33181100-3   │Aparate pentru hemodialize  33181200-4   │Filtre pentru dializa  33181300-5   │Monitor individual pentru hemodializa  33181400-6   │Multipost pentru hemodializa  33181500-7   │Consumabile renale  33181510-0   │Fluid renal  33181520-3   │Consumabile pentru dialize renale  33182000-9   │Aparate de suport cardiac  33182100-0   │Defibrilator  33182200-1   │Aparate de stimulare cardiaca  33182210-4   │Stimulator cardiac  33182220-7   │Valva cardiaca  33182230-0   │Ventricul  33182240-3   │Piese şi accesorii pentru stimulatoare cardiace  33182241-0   │Baterii pentru stimulatoare cardiace  33182300-2   │Aparate de chirurgie cardiaca  33182400-3   │Radiologie cardiaca  33183000-6   │Aparate ortopedice de înlocuire  33183100-7   │Implanturi ortopedice  33183200-8   │Proteze ortopedice  33183300-9   │Aparate de osteosinteza  33184000-3   │Proteze  33184100-4   │Implanturi chirurgicale  33184200-5   │Proteze vasculare  33184300-6   │Proteze cardiace  33184310-9   │Valve cardiace  33184400-7   │Proteze mamare  33184500-8   │Endoproteze coronariene  33184600-9   │Ochi artificiali  33185000-0   │Proteze auditive  33185100-1   │Piese şi accesorii pentru proteze auditive  33185200-2   │Implant cohlear  33185300-3   │Implant de otorinolaringologie  33185400-4   │Laringe artificial  33186000-7   │Sistem de circulaţie extracorporala  33186100-8   │Oxigenator  33190000-8   │Diverse aparate medicale  33191000-5   │Aparate de sterilizare, de dezinfectare şi de igienizare  33191100-6   │Sterilizator  33191110-9   │Autoclave  33192000-2   │Mobilier medical  33192100-3   │Paturi medicale  33192110-6   │Paturi ortopedice  33192120-9   │Paturi de spital  33192130-2   │Paturi cu motor  33192140-5   │Canapele pentru examinare psihiatrica  33192150-8   │Paturi speciale pentru terapie  33192160-1   │Targi  33192200-4   │Mese medicale  33192210-7   │Mese de examinare  33192220-0   │Mese de autopsie  33192230-3   │Mese de operaţie  33192300-5   │Mobilier medical, cu excepţia paturilor şi meselor  33192310-8   │Dispozitive de tracţiune şi de suspensie pentru paturi medicale  33192320-1   │Suporturi pentru urinare  33192330-4   │Pungi de transfuzie  33192340-7   │Mobilier pentru sala de operaţie, cu excepţia meselor  33192400-6   │Staţii de lucru pentru stomatologie  33192410-9   │Scaune dentare  33193000-9   │Vehicule, scaune cu rotile şi dispozitive conexe pentru persoane               │invalide  33193100-0   │Vehicule şi scaune cu rotile pentru persoane invalide  33193110-3   │Vehicule pentru persoane invalide  33193120-6   │Scaune cu rotile  33193121-3   │Scaune cu rotile cu motor  33193200-1   │Piese şi accesorii pentru vehicule şi scaune cu rotile pentru               │persoane invalide  33193210-4   │Piese şi accesorii pentru vehicule pentru persoane invalide  33193211-1   │Motoare pentru vehicule pentru persoane invalide  33193212-8   │Dispozitive de direcţie pentru vehicule pentru persoane invalide  33193213-5   │Dispozitive de comanda pentru vehicule pentru persoane invalide  33193214-2   │Sasiuri pentru vehicule pentru persoane invalide  33193220-7   │Piese şi accesorii pentru scaune cu rotile  33193221-4   │Perne pentru scaune cu rotile  33193222-1   │Cadre pentru scaune cu rotile  33193223-8   │Scaune pentru scaune cu rotile  33193224-5   │Roti pentru scaune cu rotile  33194000-6   │Aparate şi instrumente pentru transfuzie şi perfuzie  33194100-7   │Aparate şi instrumente pentru perfuzie  33194110-0   │Pompe de perfuzie  33194120-3   │Produse pentru perfuzie  33194200-8   │Aparate şi instrumente pentru transfuzie  33194210-1   │Aparate de transfuzie sanguina  33194220-4   │Accesorii de transfuzie sanguina  33195000-3   │Sistem de monitorizare a pacientilor  33195100-4   │Monitoare  33195110-7   │Monitoare respiratorii  33195200-5   │Statie centrala de monitorizare  33196000-0   │Auxiliare medicale  33196100-1   │Dispozitive pentru persoanele în vârsta  33196200-2   │Dispozitive pentru persoanele cu deficiente  33200000-2   │Instrumente şi aparate de măsurare, control, testare şi navigaţie  33210000-5   │Instrumente de navigaţie, meteorologie, geologie şi geofizica  33211000-2   │Instrumente de navigaţie  33211100-3   │Echipament de radiogoniometrie  33211110-6   │Busole  33211200-4   │Sextanti  33211210-7   │Sistem de pozitionare globală  33211300-5   │Sonare  33211400-6   │Sonde acustice  33211500-7   │Aparate radar  33211510-0   │Echipament de supraveghere prin radar  33212000-9   │Instrumente şi aparate de geodezie, hidrografie, oceanografie,               │hidrologie şi meteorologie  33212100-0   │Aparate de telemetrie  33212200-1   │Instrumente de geodezie  33212210-4   │Instrumente de hidrografie  33212220-7   │Instrumente de meteorologie  33212230-0   │Echipament de geologie  33212240-3   │Echipament de seismologie  33212250-6   │Echipament de topografie  33212300-2   │Teodolite  33220000-8   │Echipament pentru comanda de la distanta  33221000-5   │Aparate de radiotelecomanda  33222000-2   │Sirene telecomandate  33230000-1   │Balante de precizie, instrumente de desen, de calcul şi de               │măsurare a lungimilor  33231000-8   │Balante de precizie  33232000-5   │Mese de desen  33232100-6   │Maşini de desen  33232200-7   │Pantografe  33232300-8   │Rigle de calcul  33233000-2   │Instrumente manuale de măsurare a lungimilor  33240000-4   │Instrumente de măsurare a marimilor  33241000-1   │Aparate de măsurare a radiatiilor  33241100-2   │Aparate de înregistrare a fasciculelor de electroni  33241200-3   │Dozimetre de radiatii  33241300-4   │Instrumente de măsurare a marimilor electrice  33241310-7   │Ampermetre  33241320-0   │Voltmetre  33241400-5   │Contoare Geiger  33241500-6   │Sisteme de monitorizare a contaminarii  33241600-7   │Monitoare de radiatii  33242000-8   │Osciloscoape  33242100-9   │Oscilografe  33243000-5   │Echipament de detectare a erorilor  33244000-2   │Aparate de monitorizare a gradului de poluare  33250000-7   │Instrumente de verificare a proprietăţilor fizice  33251000-4   │Instrumente de măsurat  33251100-5   │Hidrometre  33251200-6   │Termometre  33251300-7   │Pirometre  33251400-8   │Barometre  33251500-9   │Higrometre  33251600-0   │Psihrometre  33252000-1   │Instrumente de măsurare a debitului, a nivelului şi a presiunii               │lichidelor şi gazelor  33252100-2   │Debitmetre  33252110-5   │Contoare de apa  33252200-3   │Echipament de măsurare a nivelului  33252300-4   │Echipament de măsurare a presiunii  33252310-7   │Manometre  33252400-5   │Echipament de măsurare şi de control  33253000-8   │Aparate de detectare şi de analiza  33253100-9   │Aparate de detectare  33253110-2   │Detectoare de gaz  33253120-5   │Detectoare de fum  33253130-8   │Detectoare de defecte  33253200-0   │Aparate de analiza  33253210-3   │Aparate de analiza a gazului  33253220-6   │Cromatografe  33253221-3   │Cromatografe de gaz  33253230-9   │Aparate de analiza a fumului  33253300-1   │Spectrometre  33253310-4   │Spectrometre de masa  33253320-7   │Echipament de măsurare a emisiilor  33253321-4   │Spectrometru de emisii  33253330-0   │Analizoare de spectru  33253400-2   │Analizoare  33253410-5   │Analizoare de dilatare  33253420-8   │Echipament de măsurare a sunetului  33253430-1   │Echipament de măsurare a zgomotului  33253440-4   │Analizoare de vibratii  33253450-7   │Analizoare biochimice  33253451-4   │Citometre  33253452-1   │Analizoare de sânge  33253453-8   │Analizoare de lapte  33253454-5   │Echipament biomedical  33253455-2   │Aparate pentru analiza tabloului sanguin  33253456-9   │Analizoare chimice  33253457-6   │Analizoare hematologice  33253458-3   │Analizoare imunologice  33253500-3   │Detectoare de fluide  33260000-0   │Aparate de verificare şi testare  33261000-7   │Microscoape  33261100-8   │Microscoape electronice  33261110-1   │Microscoape electronice cu scanare  33261120-4   │Microscoape electronice cu transmisie  33261200-9   │Scanere  33261210-2   │Doppler color  33261220-5   │Tomograf computerizat  33261230-8   │Tomograf axial computerizat  33261250-4   │Echipament Doppler  33261260-7   │Echipament de imagistica  33261270-0   │Scaner cu rezonanta magnetica nucleara  33261280-3   │Echipament de imagistica cu rezonanta magnetica  33261300-0   │Aparate de difractie  33262000-4   │Maşini şi aparate de testare şi măsurare  33262100-5   │Aparate de testare a sudabilităţii  33262200-6   │Aparate de testare servohidraulice  33262300-7   │Echipament de detectare a gazelor  33262400-8   │Detectoare de stupefiante  33262500-9   │Echipamente de analiza a gazelor  33262600-0   │Sistem de detectare a explozibililor  33262610-3   │Detectoare de bombe  33262700-1   │Sistem de dozimetrie  33262800-2   │Instrumente pentru vehicule  33263000-1   │Contoare  33263100-2   │Contoare de energie  33263200-3   │Contoare electronice  33263300-4   │Contoare magnetice  33263400-5   │Contoare de electricitate  33264000-8   │Contoare de producţie  33264100-9   │Contoare de rotatii  33264110-2   │Indicatoare de viteza pentru vehicule  33264111-9   │Tahometre  33264112-6   │Aparate de taxare pentru taximetre  33264200-0   │Stroboscoape  33270000-3   │Instrumente şi aparate de reglaj şi de control  33271000-0   │Limitatoare de viteza  33280000-6   │Echipament radiologic, altul decât cel medical  33281000-3   │Echipament de scanare a bagajelor  33282000-0   │Echipament de control cu raze X  33300000-3   │Echipament de comanda a proceselor industriale  33400000-4   │Instrumente optice  33410000-7   │Ochelari şi lentile  33411000-4   │Ochelari  33411100-5   │Ochelari de soare  33411200-6   │Monturi şi rame de ochelari  33412000-1   │Ochelari-masca  33412100-2   │Ochelari de protecţie  33412200-3   │Monturi şi rame de ochelari de protecţie  33413000-8   │Lentile  33413100-9   │Lentile corectoare  33413110-2   │Lentile de contact  33413111-9   │Lentile intraoculare  33413112-6   │Lentile de ochelari  33420000-0   │Material de polarizare  33421000-7   │Aparate cu fibre optice  33422000-4   │Oglinzi  33423000-1   │Filtre optice  33424000-8   │Dispozitive de ajutor optic  33430000-3   │Instrumente optice şi de astronomie  33431000-0   │Binocluri  33432000-7   │Ochelari de vedere nocturna  33433000-4   │Lunete de vizare  33434000-1   │Microscoape optice  33435000-8   │Telescoape  33436000-5   │Instrumente optice specializate  33436100-6   │Lasere  33436110-9   │Lasere industriale  33440000-6   │Dispozitive cu cristale lichide  33441000-3   │Periscoape  33450000-9   │Echipament fotografic  33451000-6   │Aparate de fotografiat  33451100-7   │Obiective pentru aparate de fotografiat  33451200-8   │Corpuri pentru aparate de fotografiat  33451300-9   │Aparate fotografice pentru pregătirea cliseelor şi a cilindrilor               │de imprimare  33451400-0   │Aparate de fotografiat cu developare instantanee  33451500-1   │Camere cinematografice  33452000-3   │Proiectoare cinematografice  33452100-4   │Proiectoare  33452110-7   │Proiectoare de diapozitive  33452200-5   │Aparate de mărit  33452300-6   │Aparate de micşorat  33453000-0   │Aparate pentru laboratoare fotografice  33453100-1   │Flashuri  33453200-2   │Aparate fotografice de mărit  33453300-3   │Aparate şi echipament de developare a peliculelor fotografice  33453400-4   │Ecrane pentru proiectii  33454000-7   │Echipament pentru microfilme şi microfise  33454100-8   │Echipament pentru microfilme  33454110-1   │Cititoare de microfilme  33454200-9   │Echipament pentru microfise  33454210-2   │Cititoare de microfise  33454300-0   │Echipament pentru microformate  33454310-3   │Cititoare de microformate  33500000-5   │Instrumente de ceasornicarie  33510000-8   │Ceasuri şi ceasornice  33511000-5   │Ceasuri  33511100-6   │Ceasuri de mana  33511200-7   │Cronometre  33512000-2   │Ceasornice  33512100-3   │Ceasuri desteptatoare  33512200-4   │Ceasuri de perete  33512300-5   │Ceasuri pentru vehicule  33513000-9   │Ceasuri de pontaj şi ceasuri similare; ceasuri de parcare  33513100-0   │Ceasuri de pontaj  33513200-1   │Cronografe  33513300-2   │Ceasuri de parcare  33513310-5   │Contoare cu jetoane  33513400-3   │Temporizatoare  33513500-4   │Întrerupătoare cu ceas  34000000-7   │Autovehicule, remorci şi piese pentru vehicule  34100000-8   │Autovehicule  34110000-1   │Autoturisme  34111000-8   │Breakuri  34112000-5   │Berline  34113000-2   │Vehicule cu tracţiune pe 4 roti  34113100-3   │Jeepuri  34113200-4   │Vehicule pentru orice tip de teren  34113300-5   │Vehicule de teren  34114000-9   │Vehicule cu utilizare specială  34114100-0   │Vehicule de urgenta  34114110-3   │Vehicule de salvare  34114120-6   │Vehicule de intervenţie paramedicala  34114121-3   │Ambulante  34114122-0   │Vehicule pentru transportul pacientilor  34114200-1   │Maşini de poliţie  34114210-4   │Vehicule pentru transportul detinutilor  34114300-2   │Vehicule pentru serviciile de asistenţa socială  34114400-3   │Microbuze  34115000-6   │Autovehicule cu motor Diesel  34116000-3   │Autovehicule pentru transportul a mai puţin de 10 persoane  34117000-0   │Vehicule de transport de ocazie  34120000-4   │Autovehicule pentru transportul a 10 sau mai multe persoane  34121000-1   │Autobuze  34121100-2   │Autobuze publice  34121200-3   │Autobuze articulate  34121300-4   │Autobuze cu etaj  34121400-5   │Autobuze cu podea joasa  34122000-8   │Autocare  34130000-7   │Autovehicule pentru transportul de mărfuri  34131000-4   │Vehicule cu motor diesel pentru transportul de mărfuri  34132000-1   │Vehicule cu acumulatori pentru transportul de mărfuri  34133000-8   │Camioane articulate  34133100-9   │Autocisterne  34133110-2   │Autocisterne de carburanţi  34134000-5   │Camioane cu platforma  34135000-2   │Camioane basculante  34136000-9   │Furgoane  34136100-0   │Furgonete  34136200-1   │Furgoane carosate  34137000-6   │Vehicule de ocazie pentru transportul de mărfuri  34138000-3   │Tractoare rutiere  34139000-0   │Sasiuri  34139100-1   │Sasiuri cu cabine  34139200-2   │Sasiuri carosate  34139300-3   │Sasiuri complete  34140000-0   │Autovehicule de mare capacitate  34141000-7   │Autobasculante  34142000-4   │Camioane-macara  34142100-5   │Camioane cu platforma ridicatoare  34142200-6   │Maşini de încărcat cu schipuri  34143000-1   │Vehicule pentru întreţinere de iarna  34144000-8   │Autovehicule cu utilizare specială  34144100-9   │Turle de foraj mobile  34144200-0   │Vehicule pentru servicii de ajutor  34144210-3   │Maşini de pompieri  34144211-0   │Camioane cu scara turnanta  34144212-7   │Autopompe  34144213-4   │Vehicule de stingere a incendiilor  34144220-6   │Vehicule de depanare  34144300-1   │Poduri mobile  34144400-2   │Vehicule de întreţinere rutiera  34144410-5   │Vehicule de vidanjare  34144420-8   │Vehicule de răspândire a sarii  34144430-1   │Vehicule de maturare a strazilor  34144431-8   │Vehicule de aspirare a strazilor  34144440-4   │Vehicule de răspândire a pietrisului  34144450-7   │Vehicule de stropire a strazilor  34144500-3   │Vehicule pentru transportul deşeurilor menajere şi al apelor               │uzate  34144510-6   │Vehicule pentru transportul deşeurilor menajere  34144511-3   │Vehicule de colectare a deşeurilor menajere  34144512-0   │Vehicule de compactare a deşeurilor menajere  34144520-9   │Autocisterne pentru transportul apelor uzate  34144600-4   │Vehicule militare  34144610-7   │Vehicule pentru acţiuni ofensive  34144700-5   │Vehicule utilitare  34144710-8   │Încărcătoare cu roti  34144730-4   │Vehicule de reaprovizionare a aeronavelor  34144740-7   │Vehicule de tractare a aeronavelor  34144750-0   │Cargouri  34144751-7   │Transportatoare de pilieri  34144760-3   │Biblioteci mobile  34144800-6   │Autocaravane  34144900-7   │Vehicule electrice  34144910-0   │Autobuze electrice  34200000-9   │Caroserii, remorci sau semiremorci pentru vehicule  34210000-2   │Caroserii de vehicule  34211000-9   │Caroserii de autobuze  34212000-6   │Caroserii de ambulante  34213000-3   │Caroserii de vehicule pentru transportul de mărfuri  34220000-5   │Remorci, semiremorci şi containere mobile  34221000-2   │Containere mobile cu utilizare specială  34221100-3   │Unităţi mobile de ajutor  34221200-4   │Unităţi mobile de urgenta  34221300-5   │Unităţi de intervenţie în caz de accident chimic  34223000-6   │Remorci şi semiremorci  34223100-7   │Semiremorci  34223200-8   │Autocisterne  34223300-9   │Remorci  34223310-2   │Remorci de uz general  34223320-5   │Remorci pentru transportul căilor  34223330-8   │Unităţi mobile pe remorci  34223340-1   │Remorci-cisterna  34223350-4   │Remorci cu scara turnanta  34223360-7   │Remorci de alimentare cu carburanţi a aeronavelor  34223370-0   │Remorci basculante  34223400-0   │Remorci şi semiremorci de tip caravana  34224000-3   │Piese pentru remorci, semiremorci şi alte vehicule  34300000-0   │Piese şi accesorii pentru vehicule şi motoare de vehicule  34310000-3   │Motoare şi piese pentru motoare  34311000-0   │Motoare  34311100-1   │Motoare cu ardere interna pentru autovehicule şi motociclete  34311110-4   │Motoare cu aprindere prin scanteie  34311120-7   │Motoare cu aprindere prin compresie  34312000-7   │Piese pentru motoare  34312100-8   │Curele de ventilatoare  34312200-9   │Bujii  34312300-0   │Radiatoare pentru vehicule  34312400-1   │Pistoane  34320000-6   │Piese mecanice de rezerva, altele decât motoare şi  piese de               │motoare  34321000-3   │Osii  34322000-0   │Frane şi piese pentru frane  34322100-1   │Echipamente de frana  34322200-2   │Frane cu disc  34322300-3   │Garnituri de frana  34322400-4   │Plăcuţe de frana  34322500-5   │Saboti de frana  34323000-7   │Cutii de viteze  34324000-4   │Roti, piese şi accesorii  34324100-5   │Echipament de echilibrare a rotilor  34325000-1   │Amortizoare şi ţevi de esapament  34326000-8   │Ambreiaje şi piese conexe  34327000-5   │Volane, coloane şi cutii de direcţie  34328000-2   │Cricuri pentru vehicule  34330000-9   │Bancuri de încercare  34340000-2   │Echipament de conversie pentru vehicule  34350000-5   │Centuri de siguranţă  34360000-8   │Piese de rezerva pentru vehicule destinate transportului de               │mărfuri  34370000-1   │Piese de rezerva pentru furgoane  34380000-4   │Piese de rezerva pentru automobile  34390000-7   │Accesorii pentru tractoare  34400000-1   │Motociclete, biciclete şi motociclete cu atas  34410000-4   │Motociclete  34411000-1   │Piese şi accesorii pentru motociclete  34411100-2   │Motociclete cu atas  34411110-5   │Piese şi accesorii pentru motociclete cu atas  34420000-7   │Motoscutere  34430000-0   │Biciclete cu motor auxiliar  34440000-3   │Biciclete  34441000-0   │Biciclete fără motor  34442000-7   │Piese şi accesorii pentru biciclete  35000000-4   │Echipament de transport  35100000-5   │Nave şi ambarcatiuni  35110000-8   │Nave  35111000-5   │Nave de război  35111100-6   │Nave maritime de patrulare  35111200-7   │Portavioane  35111300-8   │Submarine  35112000-2   │Nave şi ambarcatiuni similare pentru transportul de persoane               │sau de mărfuri  35112100-3   │Nave de croaziera, feriboturi şi nave similare pentru transportul               │de persoane  35112110-6   │Feriboturi  35112120-9   │Nave de croaziera  35112200-4   │Nave pentru transportul de mărfuri  35112210-7   │Vrachiere  35112220-0   │Cargouri  35112230-3   │Nave de mărfuri  35112240-6   │Nave-container  35112250-9   │Nave RO-RO  35112260-2   │Nave-cisterna  35112270-5   │Transbordoare pentru autoturisme  35112280-8   │Nave frigorifice  35113000-9   │Nave de pescuit şi alte nave speciale  35113100-0   │Nave de pescuit şi nave de prelucrare a peştelui  35113110-3   │Nave de pescuit  35113120-6   │Nave uzina  35113200-1   │Remorchere  35113300-2   │Nave diverse  35113310-5   │Nave de dragare  35113320-8   │Docuri plutitoare  35113330-1   │Nave-suport pentru scufundari  35113331-8   │Macarale plutitoare  35113340-4   │Nave de producţie  35113341-1   │Nave de prospecţiune seismometrica  35113342-8   │Nave hidrografice  35113343-5   │Nave de combatere a poluarii  35113400-3   │Nave de ajutor  35113410-6   │Nave de stingere a incendiilor  35113420-9   │Nave de salvare  35113430-2   │Nave-far  35114000-6   │Platforme de foraj sau de producţie, plutitoare sau submersibile  35114100-7   │Nave de foraj  35114200-8   │Troliuri automate  35114300-9   │Troliuri de foraj pentru platforme  35114400-0   │Platforme de foraj plutitoare  35114500-1   │Instalatie de producţie plutitoare  35114600-2   │Troliuri semisubmersibile  35114700-3   │Platforme de producţie  35114710-6   │Platforme mobile  35114720-9   │Platforme marine  35114730-2   │Platforme de foraj  35115000-3   │Structuri plutitoare  35115100-4   │Geamanduri de marcare  35115200-5   │Plute  35115210-8   │Plute pneumatice  35120000-1   │Ambarcatiuni  35121000-8   │Ambarcatiuni specializate  35121100-9   │Barci cu motor  35121110-2   │Vedete de supraveghere  35121120-5   │Vedete de patrulare vamală  35121130-8   │Vedete de patrulare pentru poliţie  35121140-1   │Barci de salvare  35122000-5   │Ambarcatiuni sportive şi de agrement  35122100-6   │Barci cu vele  35122110-9   │Catamarane  35122120-2   │Ambarcatiuni de salvare  35122130-5   │Barci cu vasle  35122140-8   │Ambarcatiuni mici  35122150-1   │Barci din fibre de sticlă  35122160-4   │Barci semirigide  35122200-7   │Ambarcatiuni pneumatice  35122210-0   │Barci pneumatice  35122220-3   │Canoe  35122300-8   │Ambarcatiuni cu rame  35200000-6   │Locomotive şi materiale rulante feroviare şi piese conexe  35210000-9   │Locomotive şi tendere feroviare  35211000-6   │Locomotive electrice feroviare  35212000-3   │Locomotive diesel electrice  35213000-0   │Locomotive diesel  35214000-7   │Tendere  35215000-4   │Funiculare  35220000-2   │Material rulant  35221000-9   │Vehicule de service sau de întreţinere a căilor ferate  35222000-6   │Vagoane de tren şi de tramvai pentru călători, troleibuze  35222100-7   │Vagoane de tramvai pentru călători  35222200-8   │Vagoane de tren pentru călători  35222300-9   │Troleibuze  35222310-2   │Vagoane de tren  35222400-0   │Vagoane de bagaje şi vagoane speciale  35223000-3   │Vagoane de marfa  35230000-5   │Piese pentru locomotive sau materiale rulante feroviare sau de               │tramvai; echipament mecanic pentru controlul traficului  35231000-2   │Piese pentru locomotive sau material rulant  35231100-3   │Roti monobloc  35231200-4   │Tampoane şi bare de tracţiune  35231300-5   │Scaune pentru material feroviar rulant  35231400-6   │Osii, anvelope şi alte piese pentru locomotive sau material               │rulant  35232000-9   │Echipament mecanic de semnalizare şi de comanda  35300000-7   │Aeronave şi nave spatiale  35310000-0   │Elicoptere şi avioane  35311000-7   │Aeronave cu aripa fixa  35311100-8   │Avioane  35311200-9   │Avioane fără pilot  35311300-0   │Aeronave pilotate  35311400-1   │Aeronave cu utilizare specială  35312000-4   │Elicoptere  35320000-3   │Nave spatiale, sateliti şi dispozitive de lansare  35321000-0   │Nave spatiale  35322000-7   │Sateliti  35323000-4   │Dispozitive de lansare a navelor spatiale  35330000-6   │Baloane, dirijabile şi alte aeronave fără motor  35331000-3   │Planoare  35331100-4   │Deltaplane  35332000-0   │Baloane  35333000-7   │Dirijabile  35340000-9   │Piese pentru aeronave şi nave spatiale  35341000-6   │Piese pentru aeronave  35341100-7   │Motoare de aeronave  35341110-0   │Turboreactoare şi turbopropulsoare  35341111-7   │Turboreactoare  35341112-4   │Turbopropulsoare  35341120-3   │Motoare cu reactie  35341130-6   │Piese pentru motoare de aeronave  35341131-3   │Piese pentru turboreactoare sau turbopropulsoare  35342000-3   │Piese pentru elicoptere  35350000-2   │Echipament, aparate de antrenament la sol, simulatoare şi piese               │conexe pentru aeronave sau nave spatiale  35351000-9   │Echipament pentru aeronave  35351100-0   │Dispozitive de lansare a aeronavelor  35351110-3   │Sisteme de catapultare pentru aeronave  35351200-1   │Dispozitiv de franare pe platforma de aterizare  35351300-2   │Simulatoare de zbor  35351310-5   │Aparate de antrenament de zbor la sol  35400000-8   │Diverse echipamente de transport  35410000-1   │Sarete trase de cai sau de mana şi alte vehicule fără motor  35411000-8   │Carucioare  35420000-4   │Carucioare de bagaje  35421000-1   │Carucioare de copii  36000000-1   │Produse fabricate, mobile, obiecte de artizanat, produse cu               │utilizare specială şi consumabile asociate  36100000-2   │Mobila  36110000-5   │Scaune şi piese ale acestora  36111000-2   │Scaune cu cadru metalic  36111100-3   │Scaune pentru aeronave civile  36111200-4   │Scaune pentru autovehicule  36111300-5   │Scaune pivotante  36111400-6   │Scaune de birou, pentru sălile de clasa şi alte tipuri de scaune  36111410-9   │Scaune pentru sălile de clasa  36111420-2   │Scaune de birou  36111430-5   │Scaune de teatru  36111490-3   │Scaune ejectabile  36112000-9   │Scaune cu rame din lemn  36112100-0   │Scaune pentru sălile de mese  36112200-1   │Fotolii  36112300-2   │Divane  36112400-3   │Banchete  36112500-4   │Sezlonguri  36112600-5   │Taburete  36113000-6   │Scaune de plastic  36114000-3   │Piese pentru scaune  36114100-4   │Tapiterie  36115000-0   │Scaune  36120000-8   │Mobilier, de alt tip decât de uz casnic  36121000-5   │Mobilier de birou  36121100-6   │Mobilier de birou din metal  36121110-9   │Mese din metal  36121120-2   │Dulapuri din metal  36121130-5   │Birouri din metal  36121140-8   │Etajere de birou din metal  36121150-1   │Biblioteci din metal  36121160-4   │Sisteme de arhivare din metal  36121161-1   │Dulapuri de arhivare din metal  36121162-8   │Fisiere din metal  36121163-5   │Sisteme rotative  36121164-2   │Carucioare de birou  36121170-7   │Dulapuri din metal  36121200-7   │Mobilier de birou din lemn  36121210-0   │Mese din lemn  36121220-3   │Dulapuri din lemn  36121230-6   │Birouri din lemn  36121240-9   │Etajere de birou din lemn  36121241-6   │Etajere de arhivare din lemn  36121250-2   │Sisteme de arhivare  36121251-9   │Dulapuri de arhivare  36121252-6   │Fisiere  36121253-3   │Arhive suspendate  36121254-0   │Carucioare din lemn  36121300-8   │Vitrine  36121400-9   │Mobilier pentru computer  36121410-2   │Mese pentru computer  36121500-0   │Mese de sortare  36121510-3   │Compartimente de sortare  36122000-2   │Mobilier pentru magazine  36122100-3   │Vitrine  36122200-4   │Tejghele  36122210-7   │Tejghele de servire  36122300-5   │Unităţi de stocare  36122400-6   │Vitrine de prezentare  36123000-9   │Mobilier de laborator  36123100-0   │Mese de lucru de laborator  36130000-1   │Mobilier de uz casnic  36131000-8   │Mobilier şi echipament de bucatarie  36131100-9   │Dulapuri  36131200-0   │Etajere  36131300-1   │Plane de lucru  36131400-2   │Dulapioare  36131500-3   │Bucatarii echipate  36131600-4   │Hote de tiraj  36132000-5   │Mobilier de gradina  36133000-2   │Mobilier pentru dormitor, pentru camera de zi şi pentru               │sufragerie  36133100-3   │Mobilier pentru dormitor  36133110-6   │Paturi şi asternuturi şi tesaturi speciale pentru mobilier  36133111-3   │Somiere  36133112-0   │Saltele  36133113-7   │Tesaturi speciale pentru mobilier  36133114-4   │Paturi electrice  36133115-1   │Pânze cauciucate  36133116-8   │Paturi de copii  36133120-9   │Mobilier de dormitor, altul decât paturi şi asternuturi  36133121-6   │Sifoniere  36133122-3   │Comode  36133123-0   │Noptiere  36133200-4   │Mobilier pentru camera de zi  36133210-7   │Mese pentru camera de zi  36133300-5   │Mobilier pentru sufragerie  36133310-8   │Birouri şi mese  36133311-5   │Birouri  36133312-2   │Mese  36133313-9   │Masute  36133320-1   │Biblioteci  36134000-9   │Mobilier de baie  36140000-4   │Diverse tipuri de mobilier şi echipament  36141000-1   │Mobilier metalic  36141100-2   │Rasteluri  36141200-3   │Bancuri de lucru  36141400-5   │Taburete de metal  36141500-6   │Mobilier modular  36142000-8   │Rafturi mobile  36143000-5   │Mobilier pentru sali de conferinţe  36144000-2   │Echipament de expoziţie  36144100-3   │Standuri de expoziţie  36145000-9   │Mobilier de biblioteca  36145100-0   │Echipament de biblioteca  36146000-6   │Mobilier pentru sali de primire şi de recepţie  36147000-3   │Mobilier din plastic şi din alte materiale  36147100-4   │Mobilier din plastic  36147110-7   │Scaune de plastic  36147200-5   │Mobilier din lemn de bambus  36148000-0   │Elemente de mobilier  36150000-7   │Mobilier şcolar  36151000-4   │Mese şi scaune de şcoala  36151100-5   │Pupitre  36151200-6   │Bănci  36152000-1   │Mobilier pentru grădiniţe  36153000-8   │Material pedagogic  36153100-9   │Material didactic  36153110-2   │Accesorii didactice  36153200-0   │Materiale de pregătire  36200000-3   │Bijuterii şi articole conexe  36210000-6   │Monede şi medalii  36211000-3   │Monede  36212000-0   │Medalii  36220000-9   │Bijuterii  36221000-6   │Perle  36222000-3   │Piese de orfevrerie  36223000-0   │Articole din metale preţioase  36224000-7   │Articole din pietre preţioase sau semipretioase  36225000-4   │Articole de argintarie  36226000-1   │Cadouri de pensionare  36300000-4   │Instrumente muzicale şi piese conexe  36310000-7   │Instrumente muzicale  36311000-4   │Piane  36312000-1   │Orgi  36313000-8   │Instrumente cu coarde  36314000-5   │Instrumente de suflat  36315000-2   │Instrumente muzicale cu amplificare electrica  36315100-3   │Sintetizatoare  36316000-9   │Instrumente de percutie  36320000-0   │Piese şi accesorii pentru instrumente muzicale  36400000-5   │Articole şi echipament de sport  36410000-8   │Echipament de sport în aer liber  36411000-5   │Echipament de schi  36411100-6   │Schiuri  36412000-2   │Echipament de sport nautic  36412100-3   │Schiuri nautice  36413000-9   │Articole de vânătoare sau de pescuit  36414000-6   │Articole de camping  36415000-3   │Echipament de atletism  36416000-0   │Echipament pentru petrecerea timpului liber  36420000-1   │Echipament de gimnastica  36500000-6   │Jocuri şi jucarii; atractii pentru bâlci  36510000-9   │Papusi  36520000-2   │Jucarii  36521000-9   │Instrumente muzicale de jucarie  36522000-6   │Jucarii cu roti  36523000-3   │Puzzle  36524000-0   │Jocuri  36530000-5   │Articole pentru bâlci, jocuri de masa sau jocuri de sala  36531000-2   │Cărţi de joc  36532000-9   │Jocuri video  36533000-6   │Biliard  36534000-3   │Jocuri acţionate cu monede sau jetoane  36535000-0   │Calusei, leagane, standuri de tir şi alte atractii pentru bâlci  36535100-1   │Leagane  36535200-2   │Echipament pentru terenuri de joaca  36600000-7   │Diverse produse manufacturate şi alte produse  36610000-0   │Accesorii de spalatorie  36620000-3   │Tablite sau table şcolare pentru scris sau desenat  36621000-0   │Table  36622000-7   │Tablite de scris  36630000-6   │Produse artificiale  36631000-3   │Fructe artificiale  36632000-0   │Flori artificiale  36633000-7   │Iarba artificiala  36634000-4   │Gazon artificial  36635000-1   │Imitatii de bijuterii  36640000-9   │Aparate şi echipament utilizate în scopuri demonstrative  36641000-6   │Produse informative şi de promovare  36650000-2   │Umbrele de ploaie şi umbrele de soare; bastoane pentru mers şi               │bastoane-scaun  36651000-9   │Umbrele de soare  36652000-6   │Umbrele de ploaie  36653000-3   │Bastoane-scaun  36654000-0   │Bastoane pentru mers  36655000-7   │Piese, garnituri şi accesorii pentru umbrele de ploaie şi de               │soare, bastoane şi articole similare  36660000-5   │Articole funerare  36670000-8   │Echipament de bucatarie, articole de menaj şi articole de               │catering  36671000-5   │Echipament de bucatarie  36671100-6   │Ustensile de bucatarie  36671110-9   │Vesela  36671120-2   │Cani şi pahare  36671121-9   │Cani  36671122-6   │Cesti  36671130-5   │Recipiente pentru alimente  36671140-8   │Bidoane de apa  36671150-1   │Recipiente izoterme  36671160-4   │Tavi  36671200-7   │Vesela de masa şi ustensile de bucatarie  36671210-0   │Vesela de masa  36671300-8   │Portelan şi ustensile de bucatarie  36672000-2   │Articole de catering  36672100-3   │Articole de catering de unica folosinţă  36672110-6   │Cutite şi farfurii de unica folosinţă  36672120-9   │Cani de unica folosinţă  36672200-4   │Tavi pentru alimente  36673000-9   │Maturi şi perii de diverse tipuri  36673100-0   │Maturi  36673200-1   │Perii  36673210-4   │Pensule de zugravit  36673220-7   │Pensule pentru cosmetica  36673230-0   │Periute de dinti  36673300-2   │Maturi şi perii de menaj  36673310-5   │Perii de toaleta  36674000-6   │Brichete, articole din materiale inflamabile, articole de               │pirotehnie, chibrituri şi combustibili lichizi sau combustibili               │gazosi lichefiati  36674100-7   │Brichete  36674200-8   │Aliaje piroforice  36674300-9   │Chibrituri  36674400-0   │Gaz pentru brichete  36674500-1   │Articole de pirotehnie  36674600-2   │Lumanari  36675000-3   │Articole de coafura  36675100-4   │Piepteni  36675200-5   │Peruci  36680000-1   │Articole pentru cazarme  36700000-8   │Consumabile şi produse de consum divers  36710000-1   │Consumabile  36711000-8   │Truse de testare  36712000-5   │Filtre  36712100-6   │Cartuse cu filtru  36712200-7   │Piese de uzura  36713000-2   │Articole sanitare  36720000-4   │Produse scutite de taxe  36730000-7   │Produse de unica folosinţă  36731000-4   │Articole de unica folosinţă  36731100-5   │Prezervative  36731200-6   │Obiecte personale  36800000-9   │Articole pentru lucrări de artizanat şi de arta  36810000-2   │Articole pentru lucrări de artizanat  36820000-5   │Articole pentru lucrări de arta  36821000-2   │Pensule de pictat  36822000-9   │Creioane de desen  36822100-0   │Creioane colorate  36822200-1   │Cărbune pentru desen  36822300-2   │Creta  36822400-3   │Creioane pastel  36900000-0   │Produse cu utilizare specială  36910000-3   │Echipament de poliţie  36911000-0   │Tinte de tir  36912000-7   │Echipament antirevoltă  36920000-6   │Produse reciclate  36930000-9   │Dispozitive de siguranţă  36931000-6   │Accesorii de siguranţă  36932000-3   │Genti de siguranţă  36933000-0   │Sigilii  36934000-7   │Marcaje               │Crotalii pentru animale  36941000-9   │Crotalii pentru bovine  36950000-5   │Cutii de compost  36960000-8   │Jetoane  36970000-1   │Cabine pentru vopsire  36980000-4   │Borne de semnalizare pentru zapada  37000000-8   │Materii prime secundare de recuperare  37100000-9   │Materii prime secundare metalice de recuperare  37200000-0   │Materii prime secundare nemetalice de recuperare  40000000-2   │Electricitate, gaz, energie nucleara şi combustibili nucleari,               │aburi, apa calda şi alte surse de energie  40100000-3   │Electricitate  40200000-4   │Gaz artificial  40210000-7   │Gaz de huila sau gaze similare  40220000-0   │Gaz pentru reţelele publice  40300000-5   │Aburi, apa calda şi produse conexe  40310000-8   │Apa calda  40320000-1   │Aburi  40330000-4   │Încălzire urbana  40340000-7   │Încălzire la distanta  40400000-6   │Energie solara  40410000-9   │Panouri solare  40420000-2   │Instalatie solara  40500000-7   │Combustibili nucleari  40510000-0   │Uraniu  40520000-3   │Plutoniu  40530000-6   │Materiale radioactive  40540000-9   │Radioizotopi  41000000-9   │Apa captata şi epurata  41100000-0   │Apa naturala bruta  41110000-3   │Apa potabilă  41120000-6   │Apa nepotabila  45000000-7   │Lucrări de construcţie  45100000-8   │Lucrări de pregătire a şantierului  45110000-1   │Lucrări de demolare de clădiri şi de terasament  45111000-8   │Lucrări de demolare, de pregătire şi de degajare a şantierului  45111100-9   │Lucrări de demolare  45111200-0   │Lucrări de pregătire şi de degajare a şantierului  45111210-3   │Lucrări de demolare prin explozie şi lucrări de îndepărtare               │ulterioară a rocilor  45111211-0   │Lucrări de demolare prin explozie  45111212-7   │Lucrări de îndepărtare a rocilor  45111213-4   │Lucrări de degajare a şantierului  45111214-1   │Lucrări de îndepărtare a molozului  45111220-6   │Lucrări de îndepărtare a vegetatiei arbustive  45111230-9   │Lucrări de stabilizare a solului  45111240-2   │Lucrări de drenare a solului  45111250-5   │Lucrări de cercetare a solului  45111260-8   │Lucrări de pregătire a santierelor miniere  45111290-7   │Lucrări de pregătire a instalaţiilor  45111291-4   │Lucrări de amenajare a terenului  45112000-5   │Lucrări de excavare şi de terasament  45112100-6   │Lucrări de sapare de santuri  45112200-7   │Lucrări de decopertare a solului  45112210-0   │Lucrări de decopertare a stratului vegetal  45112300-8   │Lucrări de rambleiere şi de asanare a terenului  45112310-1   │Lucrări de rambleiere  45112320-4   │Lucrări de asanare a terenului  45112330-7   │Lucrări de ameliorare a şantierului  45112340-0   │Lucrări de decontaminare a solului  45112350-3   │Lucrări de valorificare a terenurilor virane  45112400-9   │Lucrări de excavare  45112410-2   │Lucrări de sapare de gropi în cimitire  45112420-5   │Lucrări de excavare de fundaţii  45112440-1   │Lucrări colinare de terasament  45112441-8   │Lucrări de taluzare  45112500-0   │Lucrări de terasament  45112600-1   │Lucrări de debleu şi rambleu  45112700-2   │Lucrări de arhitectura peisagistica  45113000-2   │Lucrări de şantier  45120000-4   │Lucrări experimentale de sondare şi de foraj  45121000-1   │Lucrări experimentale de sondare  45122000-8   │Lucrări experimentale de foraj  45200000-9   │Lucrări de construcţie completa sau parţială şi lucrări publice  45210000-2   │Lucrări de construcţii  45211000-9   │Lucrări de construcţie de imobile colective şi de case               │individuale  45211100-0   │Lucrări de construcţie de case  45211200-1   │Adaposturi sociale  45211300-2   │Case  45211310-5   │Băi  45211320-8   │Verande  45211340-4   │Imobile colective  45211341-1   │Apartamente  45211350-7   │Clădiri multifunctionale  45211360-0   │Dezvoltare urbana  45212000-6   │Lucrări de construcţie de clădiri destinate activităţilor               │sportive, culturale, de recreere şi de cazare, restaurante  45212100-7   │Lucrări de construcţie de complexe pentru petrecerea timpului               │liber  45212110-0   │Centre de petrecere a timpului liber  45212120-3   │Parcuri tematice  45212130-6   │Parcuri de distractie  45212140-9   │Instalatie de recreere  45212150-2   │Cinema  45212160-5   │Cazino  45212170-8   │Clădiri de divertisment  45212171-5   │Centre de divertisment  45212172-2   │Centre de recreere  45212180-1   │Case de bilete  45212190-4   │Lucrări de protecţie împotriva razelor solare  45212200-8   │Lucrări de construcţie de complexe sportive  45212210-1   │Complexe sportive monovalente  45212211-8   │Patinoar  45212212-5   │Lucrări de construcţie de piscine  45212220-4   │Complexe sportive polivalente  45212221-1   │Lucrări de construcţie de structuri pentru terenuri de sport  45212222-8   │Sala de gimnastica  45212223-5   │Complexe sportive de iarna  45212224-2   │Stadion  45212225-9   │Palat al sporturilor  45212290-5   │Lucrări de reparatie şi de întreţinere a complexelor sportive  45212300-9   │Lucrări de construcţie de clădiri destinate activităţilor               │artistice şi culturale  45212310-2   │Lucrări de construcţie de centre de expoziţie  45212311-9   │Galerie de arta  45212312-6   │Centru de expoziţie  45212313-3   │Muzeu  45212320-5   │Lucrări de construcţie de clădiri destinate activităţilor               │artistice  45212321-2   │Auditoriu  45212322-9   │Teatru  45212330-8   │Biblioteca  45212331-5   │Biblioteca multimedia  45212340-1   │Sala de conferinţe  45212350-4   │Clădiri de interes istoric sau arhitectural deosebit  45212351-1   │Monument preistoric  45212352-8   │Monument industrial  45212353-5   │Palat  45212354-2   │Castel  45212360-7   │Clădiri religioase  45212361-4   │Biserica  45212400-0   │Hoteluri şi restaurante  45212410-3   │Lucrări de construcţie de clădiri pentru cazare  45212411-0   │Hotel  45212412-7   │Pensiune  45212413-4   │Cazare de scurta durata  45212420-6   │Lucrări de construcţie de restaurante şi complexe similare  45212421-3   │Restaurant  45212422-0   │Cantina  45212423-7   │Cafenea  45213000-3   │Lucrări de construcţie de clădiri comerciale, antrepozite şi               │clădiri industriale, clădiri pentru activităţi de transport  45213100-4   │Lucrări de construcţie de clădiri comerciale  45213110-7   │Clădiri pentru magazine  45213111-4   │Centru comercial  45213112-1   │Mici magazine  45213120-0   │Oficiu poştal  45213130-3   │Banca  45213140-6   │Piaţa  45213141-3   │Piaţa acoperită  45213142-0   │Piaţa în aer liber  45213150-9   │Complex de birouri  45213200-5   │Lucrări de construcţie de antrepozite şi clădiri industriale  45213210-8   │Antrepozite frigorifice  45213220-1   │Lucrări de construcţie de antrepozite  45213221-8   │Depozite  45213230-4   │Abator  45213240-7   │Clădiri agricole  45213241-4   │Hambar  45213242-1   │Grajduri  45213250-0   │Lucrări de construcţie de clădiri industriale  45213251-7   │Unităţi industriale  45213252-4   │Ateliere  45213300-6   │Clădiri pentru activităţi de transport  45213310-9   │Lucrări de construcţie de clădiri pentru transportul rutier  45213311-6   │Statie de autobuz  45213312-3   │Parcare cu etaje  45213313-0   │Clădire pentru instalaţii de serviciu  45213314-7   │Parc de autobuze  45213320-2   │Lucrări de construcţie de clădiri pentru transportul feroviar  45213321-9   │Gara feroviara  45213322-6   │Terminal feroviar  45213330-5   │Lucrări de construcţie de clădiri pentru transportul aerian  45213331-2   │Clădiri aeroportuare  45213332-9   │Turn de control aeroportuar  45213340-8   │Lucrări de construcţie de clădiri pentru transportul pe apa  45213341-5   │Terminal pentru feribot  45213342-2   │Terminal Ro-Ro  45213350-1   │Lucrări de construcţie de clădiri pentru mijloace de transport               │diverse  45213351-8   │Hangar de întreţinere  45213352-5   │Garaje de servicii  45214000-0   │Lucrări de construcţie de instituţii de învăţământ şi centre de               │cercetare  45214100-1   │Lucrări de construcţie de grădiniţe  45214200-2   │Lucrări de construcţie de instituţii şcolare  45214210-5   │Şcoala primara  45214220-8   │Şcoala gimnaziala  45214230-1   │Şcoala specială  45214300-3   │Lucrări de construcţii de instituţii de învăţământ superior  45214310-6   │Colegiu profesional  45214320-9   │Colegiu tehnic  45214400-4   │Lucrări de construcţie de instituţii universitare  45214410-7   │Politehnica  45214420-0   │Amfiteatru  45214430-3   │Laborator lingvistic  45214500-5   │Lucrări de construcţie de centre de formare continua  45214600-6   │Lucrări de construcţie de centre de cercetare  45214610-9   │Laboratoare  45214620-2   │Echipament de cercetare şi experimentare  45214630-5   │Instalaţii ştiinţifice  45214640-8   │Staţii meteorologice  45214700-7   │Lucrări de construcţie de campusuri universitare  45214800-8   │Construcţii de echipamente de formare profesională  45215000-7   │Lucrări de construcţie de clădiri pentru servicii sociale şi               │sanitare, crematorii şi toalete publice  45215100-8   │Lucrări de construcţie de clădiri pentru servicii sanitare  45215110-1   │Staţiune termala  45215120-4   │Clădire pentru servicii medicale specializate  45215130-7   │Clinica  45215140-0   │Echipamente de spital  45215141-7   │Sala de operaţii  45215142-4   │Unitate de terapie intensiva  45215143-1   │Sala de depistare şi de diagnosticare  45215144-8   │Sali de depistare  45215145-5   │Sala de fluoroscopie  45215146-2   │Sala de patologie  45215147-9   │Sala de medicina legală  45215148-6   │Sala de cateterism  45215200-9   │Lucrări de construcţie de clădiri pentru servicii sociale  45215210-2   │Lucrări de construcţie de adaposturi cu caracter social  45215211-9   │Cămin de bătrâni  45215212-6   │Azil de bătrâni  45215213-3   │Centru de îngrijire  45215214-0   │Case rezidentiale  45215215-7   │Cămin de copii  45215220-5   │Lucrări de construcţie de clădiri sociale, altele decât               │adăposturile cu caracter social  45215221-2   │Centru de asistenţa de zi  45215222-9   │Centru civic  45215300-0   │Crematoriu  45215400-1   │Cimitir  45215500-2   │Toalete publice  45215510-5   │Reparare şi întreţinere a toaletelor publice  45216000-4   │Lucrări de construcţie de instituţii de ordine publică sau de               │clădiri pentru servicii de urgenta şi clădiri militare  45216100-5   │Lucrări de construcţie de instituţii de ordine publică sau de               │clădiri pentru servicii de urgenta  45216110-8   │Lucrări de construcţie de instituţii de ordine publică  45216111-5   │Secţie de poliţie  45216112-2   │Tribunal  45216113-9   │Închisoare  45216114-6   │Clădiri parlamentare şi sali de reuniuni publice  45216120-1   │Lucrări de construcţie de clădiri pentru servicii de urgenta  45216121-8   │Unitate de pompieri  45216122-5   │Centru de ambulante  45216123-2   │Post salvamont  45216124-9   │Post salvamar  45216125-6   │Clădire pentru servicii de urgenta  45216126-3   │Post de garda de coasta  45216127-0   │Post pentru servicii de salvare  45216128-7   │Far  45216200-6   │Lucrări de construcţie de clădiri şi instalaţii militare  45216210-9   │Popota militară  45216220-2   │Buncar militar  45216230-5   │Adapost militar  45216240-8   │Baraci  45220000-5   │Lucrări de inginerie şi de construcţii  45221000-2   │Lucrări de construcţie de poduri şi tuneluri, puţuri şi pasaje               │subterane  45221100-3   │Lucrări de construcţie de poduri  45221110-6   │Pod  45221111-3   │Pod rutier  45221112-0   │Pod feroviar  45221113-7   │Pasarela pentru pietoni  45221114-4   │Pod de fier  45221115-1   │Pod de oţel               │Subtraversare  45221117-5   │Pod-bascula  45221118-2   │Pod pentru conducte  45221119-9   │Renovare de poduri  45221120-9   │Viaduct  45221121-6   │Viaduct rutier  45221122-3   │Viaduct feroviar  45221200-4   │Lucrări de construcţie de tuneluri, puţuri şi pasaje subterane  45221210-7   │Excavaţii acoperite sau parţial acoperite  45221211-4   │Pasaj inferior  45221212-1   │Pasaj subteran  45221213-8   │Excavaţii feroviare acoperite sau parţial acoperite  45221214-5   │Excavaţii rutiere acoperite sau parţial acoperite  45221220-0   │Podeţe  45221230-3   │Puţuri  45221240-6   │Lucrări de construcţie de tuneluri  45221241-3   │Tunel rutier  45221242-0   │Tunel feroviar  45221243-7   │Tunel pentru pietoni  45221244-4   │Tunel pentru canal  45221245-1   │Tunel subfluvial  45221246-8   │Tunel submarin  45221247-5   │Excavare de tuneluri  45221248-2   │Consolidare de tuneluri  45221250-9   │Lucrări subterane, altele decât tunelurile, puturile şi               │pasajele subterane  45222000-9   │Lucrări de construcţie pentru lucrări publice, altele decât               │podurile, puturile şi pasajele subterane  45222100-0   │Uzina de tratare a deşeurilor  45222110-3   │Rampa de deşeuri  45222200-1   │Lucrări de construcţii militare  45222210-4   │Lucrări de inginerie militară  45223000-6   │Structuri  45223100-7   │Ansamblu de structuri metalice  45223110-0   │Instalatie de structuri metalice  45223200-8   │Lucrări de structura  45223210-1   │Lucrări de structuri metalice  45223220-4   │Lucrări de baza  45223300-9   │Parcare  45223310-2   │Parcare subterana  45223320-5   │Parcare de tip "parcheaza şi călătoreşte"  45223400-0   │Statie radar  45223500-1   │Structuri din beton armat  45223600-2   │Rigole cu crampoane  45223700-3   │Zona de serviciu  45223710-6   │Zona de serviciu autostradal  45223720-9   │Staţii de benzina  45223800-4   │Asamblare şi instalare de structuri prefabricate  45223810-7   │Construcţii prefabricate  45223820-0   │Elemente şi componente prefabricate  45223821-7   │Elemente prefabricate  45223822-4   │Componente prefabricate  45230000-8   │Lucrări de construcţie de conducte, linii electrice şi de               │comunicaţii, autostrăzi, şosele, aerodromuri şi cai ferate;               │lucrări de nivelare  45231000-5   │Lucrări de construcţie de conducte, linii electrice şi de               │comunicaţii  45231100-6   │Lucrări generale de construcţie de conducte  45231110-9   │Pozare de conducte  45231111-6   │Lucrări de demontare şi de înlocuire a conductelor  45231112-3   │Instalare de reţea de conducte  45231113-0   │Lucrări de înlocuire a conductelor  45231200-7   │Lucrări de construcţie de conducte de ţiţei şi de gaz  45231210-0   │Conducte de ţiţei  45231220-3   │Gazoducte  45231221-0   │Conducte de alimentare cu gaz  45231222-7   │Gazometre  45231223-4   │Lucrări auxiliare pentru distribuirea gazului  45231300-8   │Lucrări de construcţie de conducte de apa şi de canalizare a               │apelor uzate  45231400-9   │Lucrări de construcţie de linii electrice  45231500-0   │Lucrări de conducte de aer comprimat  45231510-3   │Lucrări de posta pneumatica  45231600-1   │Lucrări de construcţie de linii de comunicaţii  45232000-2   │Lucrări auxiliare pentru conducte şi cabluri  45232100-3   │Lucrări auxiliare pentru conducte de apa  45232120-9   │Lucrări de irigatie  45232121-6   │Canale de irigatie  45232130-2   │Canalizare de ape pluviale  45232140-5   │Conducte de încălzire urbana  45232141-2   │Instalaţii de încălzire  45232142-9   │Statie de transfer termic  45232150-8   │Lucrări pentru conducte de alimentare cu apa  45232151-5   │Renovarea conductelor de apa  45232152-2   │Statie de pompare  45232153-9   │Turn de apa  45232200-4   │Lucrări auxiliare pentru linii electrice  45232210-7   │Construcţie de linii suspendate  45232220-0   │Statie electrica  45232221-7   │Statie electrica de transformare  45232300-5   │Lucrări de construcţie de linii telefonice şi de comunicaţii şi               │lucrări auxiliare  45232310-8   │Lucrări de construcţie de linii telefonice  45232311-5   │Linii telefonice stradale pentru apeluri de urgenta  45232320-1   │Linii de radiodifuziune prin cablu  45232330-4   │Instalare de antene  45232331-1   │Lucrări auxiliare de radiodifuziune  45232332-8   │Lucrări auxiliare de telecomunicaţii  45232340-7   │Staţii de baza de telefonie mobila  45232400-6   │Lucrări de construcţie de canalizare de ape uzate  45232410-9   │Lucrări de canalizare  45232411-6   │Canalizare de ape uzate  45232420-2   │Staţii de epurare a apelor uzate  45232421-9   │Staţii de tratare a apelor uzate  45232422-6   │Staţii de tratare a namolului  45232423-3   │Staţii de pompare  a apelor uzate  45232424-0   │Emisare  45232430-5   │Staţii de tratare a apei  45232431-2   │Staţii de pompare a apelor reziduale  45232440-8   │Lucrări de construcţie de conducte de ape uzate  45232450-1   │Lucrări de construcţie de drenaje  45232451-8   │Lucrări de drenaj şi lucrări de suprafaţa  45232452-5   │Lucrări de drenaj  45232453-2   │Canale de scurgere  45232460-4   │Lucrări sanitare  45232470-7   │Statie de transfer de deşeuri  45233000-9   │Lucrări de construcţie, de fundaţie şi de imbracare a               │autostrazilor şi a drumurilor  45233100-0   │Lucrări de construcţie de autostrăzi şi drumuri  45233110-3   │Lucrări de construcţie de autostrăzi  45233120-6   │Lucrări de construcţie de drumuri  45233121-3   │Lucrări de construcţie de drumuri principale  45233122-0   │Drum de centura  45233123-7   │Drum secundar  45233124-4   │Artera principala  45233125-1   │Intersectie de drumuri  45233126-8   │Intersectie denivelata  45233127-5   │Intersectie în T  45233128-2   │Intersectie cu sens giratoriu  45233129-9   │Intersectie  45233130-9   │Lucrări de construcţie de drumuri naţionale  45233131-6   │Lucrări de construcţie de drumuri naţionale suprainaltate  45233139-3   │Lucrări de întreţinere a drumurilor naţionale  45233140-2   │Lucrări de drumuri  45233141-9   │Lucrări de întreţinere a drumurilor  45233142-6   │Lucrări de reparare a drumurilor  45233144-0   │Pasaj superior  45233150-5   │Lucrări de reducere a traficului  45233160-8   │Drumuri şi alte suprafeţe pietruite  45233161-5   │Trotuare  45233162-2   │Piste de biciclete  45233200-1   │Diverse lucrări de imbracare  45233210-4   │Lucrări de imbracare a autostrazilor  45233220-7   │Lucrări de imbracare a drumurilor  45233221-4   │Lucrări de marcaj rutier  45233222-1   │Lucrări de pavaj  45233223-8   │Lucrări de reîmbrăcare a soselelor  45233224-5   │Sosea cu doua benzi pe fiecare sens de circulaţie  45233225-2   │Sosea cu o singura banda pe fiecare sens de circulaţie  45233226-9   │Drum de acces  45233227-6   │Drum de centura  45233228-3   │Acoperire superficiala  45233229-0   │Lucrări de întreţinere a acostamentelor  45233250-6   │Lucrări de imbracare, altele decât pentru drumuri  45233251-3   │Lucrări de reîmbrăcare  45233252-0   │Lucrări de imbracare a strazilor  45233253-7   │Lucrări de imbracare a trotuarelor  45233260-9   │Cai de acces pentru pietoni  45233261-6   │Pasaj superior pentru pietoni  45233262-3   │Refugiu pentru pietoni  45233270-2   │Lucrări de marcare a zonelor de parcare  45233280-5   │Instalare de bariere rutiere  45233290-8   │Instalare de indicatoare de circulaţie rutiera  45233291-5   │Instalare de borne  45233292-2   │Instalare de dispozitive de securitate  45233293-9   │Instalare de mobilier stradal  45233294-6   │Instalare de semnalizatoare rutiere  45233300-2   │Lucrări de fundaţie pentru autostrăzi, şosele, drumuri şi               │trotuare  45233310-5   │Lucrări de fundaţie pentru autostrăzi  45233320-8   │Lucrări de fundaţie pentru şosele  45233330-1   │Lucrări de fundaţie pentru drumuri  45233340-4   │Lucrări de fundaţie pentru trotuare  45234000-6   │Lucrări de construcţie de cai ferate şi de sisteme de transport               │pe cablu  45234100-7   │Lucrări de construcţie de cai ferate  45234110-0   │Cai ferate interurbane  45234111-7   │Cai ferate urbane  45234112-4   │Depou feroviar  45234113-1   │Demolare de linii de cale ferată  45234114-8   │Rambleu de cale ferată  45234115-5   │Lucrări de semnalizare feroviara  45234116-2   │Lucrări de construcţie a liniilor de cale ferată  45234120-3   │Lucrări feroviare urbane  45234121-0   │Lucrări pentru tramvai  45234122-7   │Lucrări pentru metrou  45234123-4   │Cale ferată parţial subterana  45234124-1   │Transport feroviar subteran de pasageri  45234125-8   │Statie de metrou  45234126-5   │Lucrări de construcţie de linii de tramvai  45234127-2   │Depou de tramvaie  45234128-9   │Refugii de tramvai  45234129-6   │Lucrări de construcţie de cai ferate urbane  45234200-8   │Sisteme de transport pe cablu  45234210-1   │Sisteme de transport pe cablu cu cabine  45234220-4   │Teleschi  45234230-7   │Telescaun  45234240-0   │Sistem feroviar funicular  45234250-3   │Teleferic  45235000-3   │Lucrări de construcţie de aerodromuri, piste de decolare şi de               │aterizare şi suprafeţe de manevrare  45235100-4   │Lucrări de construcţie de aeroporturi  45235110-7   │Lucrări de construcţie de aerodromuri  45235111-4   │Pavare de aerodromuri  45235200-5   │Lucrări de construcţie de piste de decolare şi de aterizare  45235210-8   │Reîmbrăcare a pistei de decolare şi de aterizare  45235300-6   │Lucrări de construcţie de suprafeţe de manevrare a aeronavelor  45235310-9   │Pista de rulare  45235311-6   │Pavare a pistei de rulare  45235320-2   │Lucrări de construcţie de zone de stationare a aeronavelor  45236000-0   │Lucrări de nivelare  45236100-1   │Lucrări de nivelare pentru diverse activităţi sportive  45236110-4   │Lucrări de nivelare a terenurilor de sport  45236111-1   │Lucrări de nivelare a terenurilor de golf  45236112-8   │Lucrări de nivelare a terenurilor de tenis  45236113-5   │Lucrări de nivelare a hipodromurilor  45236114-2   │Lucrări de nivelare a pistelor de atletism  45236119-7   │Lucrări de reparare a terenurilor de sport  45236200-2   │Lucrări de nivelare a instalaţiilor de recreere  45236210-5   │Lucrări de nivelare a terenurilor de joaca pentru copii  45236220-8   │Lucrări de nivelare a gradinilor zoologice  45236230-1   │Lucrări de nivelare a gradinilor  45236250-7   │Lucrări de nivelare a parcurilor  45236290-9   │Lucrări de reparare a spaţiilor de recreere  45236300-3   │Lucrări de nivelare a cimitirelor  45240000-1   │Lucrări de construcţie de lucrări hidraulice  45241000-8   │Lucrări de construcţie de porturi  45241100-9   │Chei  45241200-0   │Lucrări de construcţie în situ de terminale marine  45241300-1   │Debarcader  45241400-2   │Doc  45241500-3   │Chei  45241600-4   │Instalatie de echipament de iluminare portuara  45242000-5   │Lucrări de construcţie de complexe de recreere nautica  45242100-6   │Lucrări de construcţie de complexe de sport nautic  45242110-9   │Lucrări de construcţie de rampe de lansare la apa  45242200-7   │Port de ambarcatiuni  45242210-0   │Port de iahturi  45243000-2   │Lucrări de apărare de coasta  45243100-3   │Lucrări de protecţie a falezelor  45243110-6   │Lucrări de consolidare a falezelor  45243200-4   │Diguri sparge-val  45243300-5   │Diguri de larg  45243400-6   │Lucrări de consolidare a plajelor  45243500-7   │Lucrări de apărare maritima  45243510-0   │Diguri de apărare  45243600-8   │Perete de chei  45244000-9   │Lucrări de construcţie maritima  45244100-0   │Instalaţii maritime  45246000-3   │Lucrări de regularizare a cursurilor de apa şi a viiturilor  45246100-4   │Construcţie de pereţi de cursuri de apa  45246200-5   │Lucrări de protecţie a malurilor  45246400-7   │Lucrări de prevenire a inundaţiilor  45246410-0   │Lucrări de întreţinere a digurilor de protecţie împotriva               │inundaţiilor  45246500-8   │Promenada  45246510-1   │Pasarela de lemn  45247000-0   │Lucrări de construcţie de baraje, canale, canale de irigatie şi               │apeducte  45247100-1   │Lucrări de construcţie de cai navigabile  45247110-4   │Construcţie de canale  45247111-1   │Canal de irigatie  45247112-8   │Canal de drenaj  45247120-7   │Cai navigabile, altele decât canale  45247130-0   │Apeduct  45247200-2   │Lucrări de construcţie de baraje şi de structuri fixe similare  45247210-5   │Baraj  45247211-2   │Perete de baraj  45247212-9   │Lucrări de consolidare a barajelor  45247220-8   │Deversor  45247230-1   │Stavilar  45247240-4   │Baraj static  45247270-3   │Lucrări de construcţie de rezervoare  45248000-7   │Lucrări de construcţie de structuri hidromecanice  45248100-8   │Ecluze de canal  45248200-9   │Docuri uscate  45248300-0   │Docuri plutitoare  45248400-1   │Debarcadere  45248500-2   │Baraje mobile  45250000-4   │Lucrări de construcţie de uzine, de exploatări miniere şi de               │uzine de fabricaţie şi de construcţii pentru industria               │petrolului şi a gazului  45251000-1   │Lucrări de construcţie de centrale electrice şi de centrale               │termice  45251100-2   │Lucrări de construcţie de centrale electrice  45251110-5   │Centrala nucleara  45251111-2   │Reactor nuclear  45251120-8   │Hidrocentrala  45251130-1   │Centrala maree-motrica  45251140-4   │Centrala termica  45251141-1   │Centrala electrica geotermala  45251142-8   │Centrala electrica pe bază de lemn  45251143-5   │Uzina generatoare de aer comprimat  45251150-7   │Turn de răcire  45251160-0   │Instalaţii cu energie eoliana  45251200-3   │Centrala termica  45251210-6   │Centrala combinata termoelectrica  45251220-9   │Centrala de cogenerare  45251230-2   │Centrala generatoare de aburi  45251240-5   │Centrala generatoare de energie alimentata cu biogaz  45251250-8   │Centrala termica urbana  45252000-8   │Lucrări de construcţie de staţii de tratare a apelor uzate, de               │staţii de epurare şi de staţii de incinerare a deşeurilor               │menajere  45252100-9   │Statie de epurare  45252110-2   │Centrala mobila  45252120-5   │Statie de tratare a apelor  45252121-2   │Instalaţii de sedimentare  45252122-9   │Bazine de fermentare pentru ape uzate  45252123-6   │Instalaţii de ciuruire a agregatelor  45252124-3   │Lucrări de dragare şi de pompare  45252125-0   │Lucrări de anrocament  45252126-7   │Statie de tratare a apei potabile  45252127-4   │Statie de tratare a apelor reziduale  45252130-8   │Echipament pentru staţii de epurare a deversarilor din canalizari  45252140-1   │Statie de deshidratare a namolului  45252150-4   │Statie de manipulare a carbunelui  45252200-0   │Echipament pentru staţii de epurare  45252210-3   │Statie de epurare a apei  45252300-1   │Statie de incinerare a deşeurilor menajere  45253000-5   │Lucrări de construcţie de staţii de prelucrare chimica  45253100-6   │Statie de demineralizare  45253200-7   │Statie de desulfurare  45253300-8   │Statie de distilare sau de corectare  45253310-1   │Statie de distilare a apei  45253320-4   │Staţii de distilare a alcoolului  45253400-9   │Lucrări de construcţie de uzine petrochimice  45253500-0   │Lucrări de construcţie de fabrici de medicamente  45253600-1   │Statie de deionizare  45253700-2   │Statie de digestie  45253800-3   │Statie de compostare  45254000-2   │Lucrări de construcţie pentru sectoarele extractiv şi               │manufacturier  45254100-3   │Lucrări de construcţie de exploatări miniere  45254110-6   │Gura de put  45254200-4   │Lucrări de construcţie de uzine de fabricaţie  45255000-9   │Lucrări de construcţie pentru industria petrolului şi a gazului  45255100-0   │Platforme de producţie  45255110-3   │Puţuri  45255120-6   │Instalaţii pentru platforme  45255121-3   │Instalaţii de suprafaţa  45255200-1   │Rafinarie de petrol  45255210-4   │Terminal petrolier  45255300-2   │Terminal de gaz  45255400-3   │Lucrări de fabricaţie  45255410-6   │Lucrări de fabricaţie pe platforme marine  45255420-9   │Lucrări de fabricaţie la sol  45255430-2   │Demolare de platforme petroliere  45255500-4   │Lucrări de forare şi de explorare  45255600-    │Tuburi în spirala pentru puţuri  45255700-6   │Statie de gazeificare a carbunelui  45255800-7   │Unitate producătoare de gaz  45259000-7   │Lucrări de reparare şi de întreţinere a statiilor  45259100-8   │Lucrări de reparare şi de întreţinere a statiilor de epurare a               │apelor reziduale  45259200-9   │Lucrări de reparare şi de întreţinere a statiilor de purificare  45259300-0   │Lucrări de reparare şi de întreţinere a centralelor termice  45259900-6   │Lucrări de modernizare a statiilor  45260000-7   │Lucrări de acoperire şi alte lucrări speciale de construcţie  45261000-4   │Lucrări de sarpanta şi de învelitori şi lucrări conexe  45261100-5   │Lucrări de sarpanta  45261200-6   │Lucrări de acoperire şi de vopsire a invelitorii acoperişului  45261210-9   │Lucrări la invelitoarea acoperişului  45261211-6   │Lucrări de acoperire cu tigla  45261212-3   │Lucrări de acoperire cu plăci de ardezie  45261213-0   │Lucrări de acoperire cu plăci metalice  45261214-7   │Lucrări de acoperire cu sindrile bituminoase  45261220-2   │Lucrări de vopsire a acoperişului şi alte lucrări de acoperire  45261221-9   │Lucrări de vopsire a acoperişului  45261222-6   │Lucrări de acoperire cu ciment  45261300-7   │Lucrări de hidroizolare şi de instalare de burlane  45261310-0   │Lucrări de hidroizolare  45261320-3   │Lucrări de instalare de burlane  45261400-8   │Lucrări de captusire  45261410-1   │Lucrări de izolatie a acoperişului  45261420-4   │Lucrări de impermeabilizare  45261900-3   │Lucrări de reparare şi întreţinere a acoperişurilor  45261910-6   │Reparare de acoperisuri  45261920-9   │Întreţinere de acoperisuri  45262000-1   │Lucrări speciale de construcţie, altele decât lucrările de               │acoperire  45262100-2   │Lucrări de instalare de eşafodaje  45262110-5   │Lucrări de demontare de eşafodaje  45262120-8   │Lucrări de montare a esafodajelor  45262200-3   │Lucrări de fundaţie şi de forare de puţuri de apa  45262210-6   │Lucrări de fundaţie  45262211-3   │Instalare de piloti  45262212-0   │Lucrări de consolidare a gropilor de fundaţie  45262213-7   │Tehnica pereţilor subtiri  45262220-9   │Forare de puţuri de apa  45262300-4   │Lucrări de betonare  45262310-7   │Lucrări de structura din beton armat  45262311-4   │Lucrări de structura de baza din beton  45262320-0   │Sape  45262321-7   │Lucrări de sapa  45262330-3   │Lucrări de reparare a structurilor din beton  45262340-6   │Lucrări de injectare cu ciment  45262350-9   │Lucrări de structura din beton nearmat  45262360-2   │Lucrări de cimentare  45262370-5   │Servicii de acoperire cu beton  45262400-5   │Lucrări de asamblare a structurilor metalice  45262410-8   │Lucrări de asamblare a structurilor metalice pentru construcţii  45262420-1   │Lucrări de asamblare a structurilor metalice pentru structuri  45262421-8   │Lucrări de amaraj pe mare  45262422-5   │Lucrări de foraj submarin  45262423-2   │Lucrări de construcţie de poduri  45262424-9   │Lucrări de construcţie de module marine  45262425-6   │Lucrări de fabricare de izolaţii  45262426-3   │Lucrări de fabricare de piloti  45262500-6   │Lucrări de zidărie şi de zidire  45262510-9   │Zidărie de piatra  45262511-6   │Fasonare de pietre  45262512-3   │Zidărie de piatra de construcţii  45262520-2   │Lucrări de zidire  45262521-9   │Zidărie de fatada  45262522-6   │Lucrări de zidărie  45262600-7   │Diverse lucrări specializate de construcţie  45262610-0   │Coşuri industriale  45262620-3   │Pereţi de sustinere  45262630-6   │Construcţie de furnale  45262640-9   │Lucrări de ameliorare a mediului  45262650-2   │Lucrări de acoperire metalică  45262660-5   │Lucrări de inlaturare a azbestului  45262700-8   │Lucrări de modificare a clădirilor  45262800-9   │Lucrări de extindere a clădirilor  45300000-0   │Lucrări de instalaţii pentru clădiri  45310000-3   │Lucrări de instalaţii electrice  45311000-0   │Lucrări de cablare şi conexiuni electrice  45311100-1   │Lucrări de cablare electrica  45311200-2   │Lucrări de conexiuni electrice  45312000-7   │Lucrări de instalare de sisteme de alarma şi de antene  45312100-8   │Lucrări de instalare de sisteme de alarma împotriva incendiilor  45312200-9   │Lucrări de instalare de sisteme de alarma antiefractie  45312300-0   │Lucrări de instalare de antene  45312310-3   │Lucrări de protecţie împotriva fulgerelor  45312311-0   │Lucrări de instalare de paratrasnete  45312320-6   │Lucrări de instalare de antene de televiziune  45312330-9   │Lucrări de instalare de antene radio  45313000-4   │Lucrări de instalare de ascensoare şi de scări rulante  45313100-5   │Lucrări de instalare de ascensoare  45313200-6   │Lucrări de instalare de scări rulante  45313210-9   │Lucrări de instalare de trotuare rulante  45314000-1   │Instalare de echipament de telecomunicaţii  45314100-2   │Instalare de centrale telefonice  45314120-8   │Instalare de comutatoare telefonice standard  45314200-3   │Instalare de linii telefonice  45314300-4   │Instalare de infrastructuri de cabluri  45314310-7   │Instalare de cabluri  45314320-0   │Instalare de cabluri de reţele informatice  45315000-8   │Lucrări de instalare de echipamente de încălzire şi de alte               │echipamente electrice pentru clădiri  45315100-9   │Lucrări de electrotehnica  45315200-0   │Lucrări pentru turbine  45315300-1   │Instalaţii de distribuţie de energie electrica  45315400-2   │Instalaţii de înaltă tensiune  45315500-3   │Instalaţii de tensiune medie  45315600-4   │Instalaţii de joasa tensiune  45315700-5   │Lucrări de instalare de statie de comutare  45316000-5   │Lucrări de instalare de sisteme de iluminare şi de semnalizare  45316100-6   │Instalare de echipament de iluminare exterioară  45316110-9   │Instalare de echipament de iluminare stradala  45316200-7   │Instalare de echipament de semnalizare  45316210-0   │Instalare de echipament de monitorizare a traficului rutier  45316211-7   │Instalare de indicatoare de circulaţie rutiera  45316212-4   │Instalare de semafoare  45316213-1   │Instalare de balizaje  45316220-3   │Instalare de echipament de semnalizare aeroportuara  45316230-6   │Instalare de echipament de semnalizare portuara  45317000-2   │Alte lucrări de instalare electrica  45317100-3   │Lucrări de instalare electrica de echipament de pompare  45317200-4   │Lucrări de instalare electrica de transformatoare  45317300-5   │Lucrări de instalare electrica de aparate de distribuţie  45317400-6   │Lucrări de instalare electrica de echipament de filtrare  45320000-6   │Lucrări de izolare  45321000-3   │Lucrări de izolare termica  45323000-7   │Lucrări de izolare acustica  45324000-4   │Lucrări de ipsos  45330000-9   │Lucrări de instalaţii de apa şi canalizare şi lucrări de               │instalaţii sanitare  45331000-6   │Lucrări de instalare de echipamente de încălzire, de ventilare               │şi de aer condiţionat  45331100-7   │Lucrări de instalare de echipamente de încălzire centrala  45331110-0   │Lucrări de instalare de boilere  45331200-8   │Lucrări de instalare de echipament de ventilare şi de aer               │condiţionat  45331210-1   │Lucrări de instalare de echipament de ventilare  45331211-8   │Lucrări de instalare de echipament de ventilare exterioară  45331220-4   │Lucrări de instalare de echipament de aer condiţionat  45331221-1   │Lucrări de instalare de echipament de climatizare parţială  45331230-7   │Lucrări de instalare de echipament de răcire  45331231-4   │Lucrări de instalare de echipament frigorific  45332000-3   │Lucrări de instalaţii de apa şi canalizare şi de conducte de               │evacuare  45332200-5   │Lucrări de instalare de echipamente pentru distribuţia apei  45332300-6   │Lucrări de instalare de conducte de evacuare  45332400-7   │Lucrări de instalare  de echipamente sanitare  45333000-0   │Lucrări de instalare de gaz  45333100-1   │Lucrări de instalare de regulatoare de gaz  45333200-2   │Lucrări de instalare de contoare de gaz  45340000-2   │Lucrări de instalare de garduri, de balustrade şi de dispozitive               │de siguranţă  45341000-9   │Montare de balustrade  45342000-6   │Montare de garduri  45343000-3   │Lucrări de instalare de dispozitive de prevenire a incendiilor  45343100-4   │Lucrări de ignifugare  45343200-5   │Lucrări de instalare de dispozitive de stingere a incendiilor  45343210-8   │Lucrări de instalare de dispozitive de stingere a incendiilor               │cu CO(2)  45343220-1   │Lucrări de instalare de extinctoare  45343230-4   │Lucrări de instalare de sisteme de aspersiune  45350000-5   │Instalaţii mecanice  45351000-2   │Lucrări de instalare de inginerie mecanică  45400000-1   │Lucrări de finisare a construcţiilor  45410000-4   │Lucrări de tencuire  45420000-7   │Lucrări de tâmplărie şi de dulgherie  45421000-4   │Lucrări de tâmplărie  45421100-5   │Instalare de uşi, ferestre şi elemente conexe  45421110-8   │Instalare de tocuri de uşi şi rame de ferestre metalice  45421111-5   │Instalare de tocuri de uşi metalice  45421112-2   │Instalare de rame de ferestre metalice  45421113-9   │Instalare de praguri metalice  45421114-6   │Instalare de uşi metalice  45421115-3   │Instalare de ferestre metalice  45421120-1   │Instalare de tocuri de uşi şi de rame de ferestre din plastic  45421121-8   │Instalare de tocuri de uşi din plastic  45421122-5   │Instalare de rame de ferestre din plastic  45421123-2   │Instalare de praguri din plastic  45421124-9   │Instalare de uşi din plastic  45421125-6   │Instalare de ferestre din plastic  45421130-4   │Instalare de tocuri de uşi şi de rame de ferestre din lemn  45421131-1   │Instalare de tocuri de uşi din lemn  45421132-8   │Instalare de rame de ferestre din lemn  45421133-5   │Instalare de praguri din lemn  45421134-2   │Instalare de uşi din lemn  45421135-9   │Instalare de ferestre din lemn  45421140-7   │Instalare de tâmplărie metalică, cu excepţia uşilor şi a               │ferestrelor  45421141-4   │Lucrări de compartimentare  45421142-1   │Instalare de obloane  45421143-8   │Lucrări de instalare de jaluzele  45421144-5   │Lucrări de instalare de copertine  45421145-2   │Lucrări de instalare de storuri  45421146-9   │Lucrări de instalare de plafoane suspendate  45421147-6   │Instalare de grilaje  45421148-3   │Instalare de porţi  45421150-0   │Lucrări de instalare de tâmplărie nemetalica  45421151-7   │Instalare de bucatarii echipate  45421152-4   │Instalare de pereţi despartitori  45421153-1   │Instalare de mobilier incorporat  45421160-3   │Feronerie  45422000-1   │Lucrări de dulgherie  45422100-2   │Lucrări în lemn  45430000-0   │Lucrări de imbracare a podelelor şi a pereţilor  45431000-7   │Lucrări de imbracare cu dale  45431100-8   │Lucrări de imbracare cu dale a podelelor  45431200-9   │Lucrări de imbracare cu dale a pereţilor  45432000-4   │Lucrări de montare de acoperitoare pentru podele şi pereţi şi               │lucrări de tapetare  45432100-5   │Lucrări de montare de imbracaminti pentru podele  45432110-8   │Lucrări de imbracare a podelelor  45432111-5   │Lucrări de montare de îmbrăcăminte flexibila pentru podele  45432112-2   │Pavare  45432113-9   │Parchetare  45432114-6   │Lucrări de imbracare a podelelor cu lemn  45432120-1   │Lucrări de instalare de podele false  45432121-8   │Podele pentru sali de informatica  45432130-4   │Lucrări de imbracare a podelelor  45432200-6   │Lucrări de imbracare şi de tapetare a pereţilor  45432210-9   │Lucrări de imbracare a pereţilor  45432220-2   │Lucrări de tapetare a pereţilor  45440000-3   │Lucrări de vopsitorie şi de montare de geamuri  45441000-0   │Lucrări de montare de geamuri  45442000-7   │Lucrări de aplicare de acoperitoare de protecţie  45442100-8   │Lucrări de vopsire  45442110-1   │Lucrări de vopsire a construcţiilor  45442120-4   │Lucrări de vopsire şi de imbracare de protecţie a structurilor  45442121-1   │Lucrări de vopsire a structurilor  45442180-2   │Lucrări de revopsire  45442190-5   │Lucrări de decapare  45442200-9   │Lucrări de aplicare de îmbrăcăminte anticoroziva  45442210-2   │Lucrări de galvanizare  45442300-0   │Servicii de protecţie a suprafeţelor  45450000-6   │Alte lucrări de finisare a construcţiilor  45451000-3   │Lucrări decorative  45451100-4   │Lucrări ornamentale  45451200-5   │Lucrări de montare de lambriuri  45451300-6   │Grădini interioare  45452000-0   │Lucrări de curăţire exterioară a clădirilor  45452100-1   │Lucrări de curăţire exterioară a clădirilor prin sablare  45453000-7   │Lucrări de reparaţii generale şi de renovare  45453100-8   │Lucrări de renovare  45454000-4   │Lucrări de restructurare  45454100-5   │Lucrări de restaurare  45500000-2   │Închiriere de utilaje şi de echipament de construcţie şi de               │lucrări publice cu operator  45510000-5   │Închiriere de macarale cu operator  45520000-8   │Închiriere de echipament de terasament cu operator  50000000-5   │Servicii de reparare, de întreţinere şi de instalare  50100000-6   │Servicii de reparare şi de întreţinere a vehiculelor şi a               │echipamentelor aferente şi servicii conexe  50110000-9   │Servicii de reparare şi de întreţinere a autovehiculelor şi a               │echipamentelor conexe  50111000-6   │Servicii de gestionare, de reparare şi de întreţinere a               │parcurilor de vehicule  50111100-7   │Servicii de gestionare a parcurilor de vehicule  50111110-0   │Servicii de asistenţa pentru parcurile de vehicule  50112000-3   │Servicii de reparare şi întreţinere a automobilelor  50112100-4   │Servicii de reparare a automobilelor  50112110-7   │Servicii de reparare a caroseriilor de vehicule  50112111-4   │Servicii de reparare a caroseriilor  50112120-0   │Servicii de înlocuire a parbrizelor  50112200-5   │Servicii de întreţinere a automobilelor  50112300-6   │Servicii de spalare a automobilelor şi servicii similare  50113000-0   │Servicii de reparare şi de întreţinere a autobuzelor  50113100-1   │Servicii de reparare a autobuzelor  50113200-2   │Servicii de întreţinere a autobuzelor  50114000-7   │Servicii de reparare şi de întreţinere a camioanelor  50114100-8   │Servicii de reparare a camioanelor  50114200-9   │Servicii de întreţinere a camioanelor  50115000-4   │Servicii de reparare şi de întreţinere a motocicletelor  50115100-5   │Servicii de reparare a motocicletelor  50115200-6   │Servicii de întreţinere a motocicletelor  50116000-1   │Servicii de reparare şi de întreţinere a pieselor speciale               │pentru vehicule  50116100-2   │Servicii de reparare a sistemelor electrice  50116200-3   │Servicii de reparare şi de întreţinere a franelor pentru               │vehicule şi a pieselor pentru frane  50116300-4   │Servicii de reparare şi de întreţinere a cutiilor de viteze               │pentru vehicule  50116400-5   │Servicii de reparare şi de întreţinere a transmisiilor pentru               │vehicule  50116500-6   │Servicii de reparare a pneurilor, inclusiv montare şi echilibrare  50116510-9   │Servicii de resapare de pneuri  50116600-7   │Servicii de reparare şi de întreţinere a demaroarelor  50117000-8   │Servicii de conversie şi de reconditionare a vehiculelor  50117100-9   │Servicii de conversie a autovehiculelor  50117200-0   │Servicii de conversie a ambulantelor  50117300-1   │Servicii de condiţionare a vehiculelor  50118000-5   │Servicii de asistenţa rutiera  50118100-6   │Servicii de depanare a vehiculelor  50118110-9   │Servicii de remorcare a vehiculelor  50118200-7   │Servicii de depanare a vehiculelor comerciale  50118300-8   │Servicii de depanare a autobuzelor  50118400-9   │Servicii de depanare a autovehiculelor  50118500-0   │Servicii de depanare a motocicletelor  50190000-3   │Servicii de demolare a vehiculelor  50200000-7   │Servicii de reparare şi de întreţinere şi servicii conexe pentru               │mijloacele de transport aerian, feroviar, rutier şi maritim  50210000-0   │Servicii de reparare şi de întreţinere şi servicii conexe               │pentru aeronave şi alte echipamente  50211000-7   │Servicii de reparare şi de întreţinere a aeronavelor  50211100-8   │Servicii de întreţinere a aeronavelor  50211200-9   │Servicii de reparare a aeronavelor  50211210-2   │Servicii de reparare şi de întreţinere a motoarelor de aeronave  50211211-9   │Servicii de întreţinere a motoarelor de aeronave  50211212-6   │Servicii de reparare a motoarelor de aeronave  50211300-0   │Servicii de reconditionare a aeronavelor  50211310-3   │Servicii de reconditionare a motoarelor de aeronave  50212000-4   │Servicii de reparare şi de întreţinere a elicopterelor  50220000-3   │Servicii de reparare şi de întreţinere şi servicii conexe pentru               │transportul feroviar şi alte echipamente  50221000-0   │Servicii de reparare şi de întreţinere a locomotivelor  50221100-1   │Servicii de reparare şi de întreţinere a cutiilor de transmisie               │ale locomotivelor  50221200-2   │Servicii de reparare şi de întreţinere a transmisiilor de               │locomotive  50221300-3   │Servicii de reparare şi de întreţinere a osiilor montate cu roti               │la locomotive  50221400-4   │Servicii de reparare şi de întreţinere a franelor de locomotive               │şi a pieselor pentru frane  50222000-7   │Servicii de reparare şi de întreţinere a materialului rulant  50222100-8   │Servicii de reparare şi de întreţinere a amortizoarelor  50223000-4   │Servicii de reconditionare a locomotivelor  50224000-1   │Servicii de reconditionare a materialului rulant  50224100-2   │Servicii de reconditionare a scaunelor pentru materialul rulant  50224200-3   │Servicii de reconditionare a vagoanelor de călători  50225000-8   │Servicii de întreţinere a liniilor de cai ferate  50229000-6   │Demolare a materialului rulant  50230000-6   │Servicii de reparare şi de întreţinere şi servicii conexe pentru               │transportul rutier şi alte echipamente  50232000-0   │Servicii de întreţinere a instalaţiilor de iluminare publică şi               │a semafoarelor  50232100-1   │Servicii de întreţinere a iluminatului public  50232110-4   │Exploatarea instalaţiilor de iluminare publică  50232200-2   │Servicii de întreţinere a semafoarelor  50240000-9   │Servicii de reparare şi de întreţinere şi servicii conexe pentru               │transportul maritim şi alte echipamente  50241000-6   │Servicii de reparare şi de întreţinere a navelor  50241100-7   │Servicii de reparare a navelor  50241200-8   │Servicii de reparare a feriboturilor  50242000-3   │Servicii de conversie a navelor  50243000-0   │Servicii de demolare de nave  50244000-7   │Servicii de reconditionare a navelor sau a ambarcatiunilor  50245000-4   │Servicii de modernizare a navelor  50246000-1   │Servicii de întreţinere a echipamentului portuar  50246100-2   │Servicii de doc uscat  50246200-3   │Servicii de întreţinere a geamandurilor  50246300-4   │Servicii de reparare şi de întreţinere a structurilor plutitoare  50246400-5   │Servicii de reparare şi de întreţinere a platformelor plutitoare  50300000-8   │Servicii de reparare şi de întreţinere şi servicii conexe pentru               │computere personale, echipament de birotica, echipament de               │telecomunicaţii şi echipament audiovizual  50310000-1   │Repararea şi întreţinerea maşinilor de birou  50311000-8   │Repararea şi întreţinerea maşinilor contabile de birou  50311400-2   │Repararea şi întreţinerea calculatoarelor şi a maşinilor               │contabile  50312000-5   │Repararea şi întreţinerea echipamentului informatic  50312100-6   │Repararea şi întreţinerea unităţilor centrale de procesare  50312110-9   │Întreţinerea unităţilor centrale de procesare  50312120-2   │Repararea unităţilor centrale de procesare  50312200-7   │Repararea şi întreţinerea minicomputerelor  50312210-0   │Întreţinerea minicomputerelor  50312220-3   │Repararea minicomputerelor  50312300-8   │Repararea şi întreţinerea echipamentului de reţea de date  50312310-1   │Întreţinerea echipamentului de reţea de date  50312320-4   │Repararea echipamentului de reţea de date  50312400-9   │Repararea şi întreţinerea microcomputerelor  50312410-2   │Întreţinerea microcomputerelor  50312420-5   │Repararea microcomputerelor  50312500-0   │Repararea şi întreţinerea resurselor logice de tehnologie a               │informatiei  50312510-3   │Întreţinerea resurselor logice de tehnologie a informatiei  50312520-6   │Repararea resurselor logice de tehnologie a informatiei  50312600-1   │Repararea şi întreţinerea resurselor fizice de tehnologie a               │informatiei  50312610-4   │Întreţinerea resurselor fizice de tehnologie a informatiei  50312620-7   │Repararea resurselor fizice de tehnologie a informatiei  50313000-2   │Repararea şi întreţinerea echipamentului de reprografie  50313100-3   │Servicii de reparare a fotocopiatoarelor  50313200-4   │Servicii de întreţinere a fotocopiatoarelor  50314000-9   │Servicii de reparare şi de întreţinere a faxurilor  50315000-6   │Servicii de reparare şi de întreţinere a robotilor telefonici  50316000-3   │Întreţinere şi reparare a distribuitoarelor automate de bilete  50317000-0   │Servicii de reparare şi de întreţinere a maşinilor de validare               │a biletelor  50320000-4   │Servicii de reparare şi de întreţinere a computerelor personale  50321000-1   │Servicii de reparare a computerelor personale  50322000-8   │Servicii de întreţinere a computerelor personale  50323000-5   │Servicii de reparare şi de întreţinere a perifericelor               │informatice  50323100-6   │Servicii de întreţinere a perifericelor informatice  50323200-7   │Servicii de reparare a perifericelor informatice  50324000-2   │Servicii de asistenţa pentru computere personale  50324100-3   │Servicii de întreţinere a sistemelor  50324200-4   │Servicii de întreţinere preventivă  50330000-7   │Servicii de întreţinere a echipamentului de telecomunicaţii  50331000-4   │Servicii de reparare şi de întreţinere a liniilor de               │telecomunicaţii  50332000-1   │Servicii de întreţinere a infrastructurilor de telecomunicaţii  50333000-8   │Servicii de întreţinere a echipamentului de telecomunicaţii  50333100-9   │Servicii de reparare şi de întreţinere a emitatoarelor radio  50333200-0   │Servicii de reparare şi de întreţinere a aparatelor de               │radiotelefonie  50334000-5   │Servicii de reparare şi de întreţinere a echipamentului de               │telefonie sau de telegrafie prin fir  50334100-6   │Servicii de reparare şi de întreţinere a echipamentului de               │telefonie prin fir  50334110-9   │Servicii de întreţinere a reţelei telefonice  50334120-2   │Servicii de modernizare a standardelor telefonice  50334130-5   │Servicii de reparare şi de întreţinere a standardelor telefonice  50334140-8   │Servicii de reparare şi de întreţinere a aparatelor telefonice  50334200-7   │Servicii de reparare şi de întreţinere a echipamentului de               │telegrafie prin fir  50334300-8   │Servicii de reparare şi de întreţinere a echipamentului de telex               │prin fir  50334400-9   │Servicii de întreţinere a sistemelor de comunicaţii  50340000-0   │Servicii de reparare şi de întreţinere a echipamentului               │audiovizual şi optic  50341000-7   │Servicii de reparare şi de întreţinere a echipamentului de               │televiziune  50341100-8   │Servicii de reparare şi de întreţinere a echipamentului de               │videotext  50341200-9   │Servicii de reparare şi de întreţinere a emitatoarelor de               │televiziune  50342000-4   │Servicii de reparare şi de întreţinere a echipamentului audio  50343000-1   │Servicii de reparare şi de întreţinere a echipamentului video  50344000-8   │Servicii de reparare şi de întreţinere a echipamentului optic  50344100-9   │Servicii de reparare şi de întreţinere a echipamentului fotografic  50344200-0   │Servicii de reparare şi de întreţinere a echipamentului               │cinematografic  50400000-9   │Servicii de reparare şi de întreţinere a echipamentului medical               │şi de precizie  50410000-2   │Servicii de reparare şi de întreţinere a aparatelor de măsurare,               │de testare şi de control  50411000-9   │Servicii de reparare şi de întreţinere a aparatelor de măsurare  50411100-0   │Servicii de reparare şi de întreţinere a contoarelor de apa  50411200-1   │Servicii de reparare şi de întreţinere a contoarelor de gaz  50411300-2   │Servicii de reparare şi de întreţinere a contoarelor de energie               │electrica  50411400-3   │Servicii de reparare şi de întreţinere a tahometrelor  50411500-4   │Servicii de reparare şi de întreţinere a instrumentelor               │industriale de măsurare a timpului  50412000-6   │Servicii de reparare şi de întreţinere a aparatelor de testare  50413000-3   │Servicii de reparare şi de întreţinere a aparatelor de control  50413100-4   │Servicii de reparare şi de întreţinere a echipamentului de               │detectare a gazului  50413200-5   │Servicii de reparare şi de întreţinere a  echipamentului de               │stingere a incendiilor  50420000-5   │Servicii de reparare şi de întreţinere a echipamentului medical               │şi chirurgical  50421000-2   │Servicii de reparare şi de întreţinere a echipamentului medical  50421100-3   │Servicii de reparare şi de întreţinere a scaunelor cu rotile  50421200-4   │Servicii de reparare şi de întreţinere a echipamentului               │radiologic  50422000-9   │Servicii de reparare şi de întreţinere a echipamentului               │chirurgical  50430000-8   │Servicii de reparare şi de întreţinere a echipamentului de               │precizie  50431000-5   │Servicii de reparare şi de întreţinere a ceasurilor  50432000-2   │Servicii de reparare şi de întreţinere a ceasornicelor  50433000-9   │Servicii de calibrare  50500000-0   │Servicii de reparare şi de întreţinere a pompelor, a vanelor, a               │robinetelor, a containerelor de metal şi a maşinilor  50510000-3   │Servicii de reparare şi de întreţinere a pompelor, a vanelor, a               │robinetelor şi a containerelor de metal  50511000-0   │Servicii de reparare şi de întreţinere a pompelor  50511100-1   │Servicii de reparare şi de întreţinere a  pompelor de lichid  50511200-2   │Servicii de reparare şi de întreţinere a pompelor de gaz  50512000-7   │Servicii de reparare şi de întreţinere a vanelor  50513000-4   │Servicii de reparare şi de întreţinere a robinetelor  50514000-1   │Servicii de reparare şi de întreţinere a containerelor de metal  50514100-2   │Servicii de reparare şi de întreţinere a cisternelor  50514200-3   │Servicii de reparare şi de întreţinere a rezervoarelor  50514300-4   │Servicii de reparare a mansoanelor  50530000-9   │Servicii de reparare şi de întreţinere a maşinilor  50531000-6   │Servicii de reparare şi de întreţinere a maşinilor neelectrice  50531100-7   │Servicii de reparare şi de întreţinere a boilerelor  50531200-8   │Servicii de întreţinere a aparatelor cu gaz  50531300-9   │Servicii de reparare şi de întreţinere a compresoarelor  50531400-0   │Servicii de reparare şi de întreţinere a macaralelor  50531500-1   │Servicii de reparare şi de întreţinere a macaralelor derrick  50531510-4   │Servicii de demontare a macaralelor derrick  50532000-3   │Servicii de reparare şi de întreţinere a maşinilor şi aparatelor               │electrice şi a echipamentului conex  50532100-4   │Servicii de reparare şi de întreţinere a motoarelor electrice  50532200-5   │Servicii de reparare şi de întreţinere a transformatoarelor  50532300-6   │Servicii de reparare şi de întreţinere a generatoarelor  50532400-7   │Servicii de reparare şi de întreţinere a echipamentului de               │distribuţie electrica  50700000-2   │Servicii de reparare şi de întreţinere a instalaţiilor de               │construcţie  50710000-5   │Servicii de reparare şi de întreţinere a instalaţiilor electrice               │şi mecanice de construcţie  50711000-2   │Servicii de reparare şi de întreţinere a instalaţiilor electrice               │de construcţie  50712000-9   │Servicii de reparare şi de întreţinere a instalaţiilor mecanice               │de construcţie  50720000-8   │Servicii de reparare şi de întreţinere a încălzirii centrale  50721000-5   │Exploatarea instalaţiilor de încălzire  50730000-1   │Servicii de reparare şi de întreţinere a grupurilor de               │refrigerare  50740000-4   │Servicii de reparare şi de întreţinere a scarilor rulante  50750000-7   │Servicii de întreţinere a ascensoarelor  50800000-3   │Diverse servicii de întreţinere şi de reparare  50810000-6   │Servicii de reparare a bijuteriilor  50820000-9   │Servicii de reparare a articolelor din piele  50821000-6   │Servicii de reparare de cizme  50822000-3   │Servicii de reparare de încălţăminte  50830000-2   │Servicii de reparare de îmbrăcăminte şi articole textile  50840000-5   │Servicii de reparare şi de întreţinere a armelor de foc şi a               │sistemelor de armament  50841000-2   │Servicii de reparare şi de întreţinere a armelor de foc  50842000-9   │Servicii de reparare şi de întreţinere a sistemelor de armament  50850000-8   │Servicii de reparare şi de întreţinere a mobilierului  50860000-1   │Servicii de reparare şi de întreţinere a instrumentelor muzicale  50870000-4   │Servicii de reparare şi de întreţinere a echipamentului pentru               │terenurile de joaca  50880000-7   │Servicii de reparare şi de întreţinere a echipamentului hotelier               │şi pentru restaurante  50881000-4   │Servicii de reparare şi de întreţinere a echipamentului hotelier  50882000-1   │Servicii de reparare şi de întreţinere a echipamentului pentru               │restaurante  50883000-8   │Servicii de reparare şi de întreţinere a echipamentului de               │catering  50884000-5   │Servicii de reparare şi de întreţinere a echipamentului de               │camping  50900000-4   │Servicii de instalare  50910000-7   │Servicii de instalare a echipamentului electric şi mecanic  50911000-4   │Servicii de instalare a echipamentului electric  50911100-5   │Servicii de instalare de motoare electrice, de generatoare şi               │de transformatoare  50911110-8   │Servicii de instalare de motoare electrice  50911120-1   │Servicii de instalare de generatoare  50911130-4   │Servicii de instalare de transformatoare  50911200-6   │Servicii de instalare de echipament de distribuţie şi de comanda               │a energiei electrice  50911210-9   │Servicii de instalare de echipament de distribuţie a energiei               │electrice  50911220-2   │Servicii de instalare de echipament de comanda a energiei               │electrice  50912000-1   │Servicii de instalare de echipament mecanic  50913000-8   │Servicii de instalare de generatoare cu aburi, de turbine, de               │compresoare şi de arzatoare  50913100-9   │Servicii de instalare de generatoare cu aburi  50913300-1   │Servicii de instalare de turbine  50913310-4   │Servicii de instalare de turbine cu gaz  50913400-2   │Servicii de instalare de compresoare  50913500-3   │Servicii de instalare de cuptoare  50913510-6   │Servicii de instalare de arzatoare  50913511-3   │Servicii de instalare de incineratoare de deşeuri  50914000-5   │Servicii de instalare de motoare  50914100-6   │Servicii de instalare de motoare cu benzina  50914200-7   │Servicii de instalare de motoare diesel  50914300-8   │Servicii de instalare de motoare feroviare  50914400-9   │Servicii de instalare de motoare de vehicule  50914500-0   │Servicii de instalare de motoare de nave  50914600-1   │Servicii de instalare de motoare de aeronave  50920000-0   │Servicii de instalare de echipament de măsurat, de control, de               │testare şi de navigare  50921000-7   │Servicii de instalare de echipament de măsurat  50921100-8   │Servicii de instalare de echipament de măsurare a timpului  50922000-4   │Servicii de instalare de echipament de control  50923000-1   │Servicii de instalare de echipament de testare  50924000-8   │Servicii de instalare de echipament de navigare  50930000-3   │Servicii de instalare de echipament de comunicaţii  50931000-0   │Servicii de instalare de echipament radio, de televiziune, audio               │şi video  50931100-1   │Servicii de instalare de echipament radio  50931200-2   │Servicii de instalare de echipament de televiziune  50931300-3   │Servicii de instalare de echipament audio  50931400-4   │Servicii de instalare de echipament video  50932000-7   │Servicii de instalare de emitatoare radio şi de televiziune  50932100-8   │Servicii de instalare de emitatoare radio  50932200-9   │Servicii de instalare de emitatoare de televiziune  50933000-4   │Servicii de instalare de aparate de radiotelefonie  50934000-1   │Servicii de instalare de echipament de telefonie prin fir  50935000-8   │Servicii de instalare de echipament de telegrafie prin fir  50940000-6   │Servicii de instalare de echipament medical şi chirurgical  50941000-3   │Servicii de instalare de echipament medical  50942000-0   │Servicii de instalare de echipament chirurgical  50943000-7   │Servicii de instalare de echipament de laborator  50950000-9   │Servicii de instalare de echipamente şi utilaje  50951000-6   │Servicii de instalare de utilaje şi de echipament de uz general  50951100-7   │Servicii de instalare de echipament de ridicare şi de manipulare,               │cu excepţia ascensoarelor şi a scarilor rulante  50951110-0   │Servicii de instalare de echipament de ridicare  50951111-7   │Servicii de instalare de macarale  50951120-3   │Servicii de instalare de echipament de manipulare  50951130-6   │Servicii de instalare de nacele de curatare a fatadelor  50951140-9   │Servicii de instalare de sisteme speciale de transport  50951400-0   │Servicii de instalare de utilaje diverse de uz general  50951410-3   │Servicii de instalare de utilaje şi aparate de  filtrare sau de               │purificare a lichidelor  50951411-0   │Servicii de instalare de utilaje şi aparate de filtrare sau de               │purificare a apei  50952000-3   │Servicii de instalare de utilaje agricole şi forestiere  50952100-4   │Servicii de instalare de utilaje agricole  50952200-5   │Servicii de instalare de utilaje forestiere  50953000-0   │Servicii de instalare de maşini-unelte  50954000-7   │Servicii de instalare de utilaje şi de echipament cu utilizare               │specială  50954100-8   │Servicii de instalare de utilaje pentru industria miniera,               │extractiva, de construcţii şi metalurgica  50954110-1   │Servicii de instalare de utilaje pentru industria miniera  50954120-4   │Servicii de instalare de utilaje pentru industria extractiva  50954130-7   │Servicii de instalare de utilaje de construcţii  50954140-0   │Servicii de instalare de utilaje pentru industria metalurgica  50954200-9   │Servicii de instalare de utilaje de prelucrare a alimentelor, a               │băuturilor şi a tutunului  50954210-2   │Servicii de instalare de utilaje de prelucrare a alimentelor  50954220-5   │Servicii de instalare de utilaje de prelucrare a băuturilor  50954230-8   │Servicii de instalare de utilaje de prelucrare a tutunului  50954300-0   │Servicii de instalare de utilaje pentru fabricarea materialelor               │textile, a imbracamintii şi a pielii  50954310-3   │Servicii de instalare de utilaje pentru fabricarea materialelor               │textile  50954320-6   │Servicii de instalare de utilaje pentru fabricarea imbracamintii  50954330-9   │Servicii de instalare de utilaje pentru fabricarea pielii  50954340-2   │Servicii de instalare de maşini de spălat, de curatare uscata şi               │de uscat pentru rufe  50954400-1   │Servicii de instalare de utilaje pentru fabricarea hârtiei şi a               │cartonului  50954410-4   │Servicii de instalare de utilaje pentru fabricarea hârtiei  50954420-7   │Servicii de instalare de utilaje pentru fabricarea cartonului  50955000-4   │Servicii de instalare de sisteme de armament  50960000-2   │Servicii de instalare de computere şi de echipament de birotica  50961000-9   │Servicii de instalare de computere şi de echipament de procesare               │a informaţiilor  50961100-0   │Servicii de instalare de computere  50961110-3   │Servicii de instalare de hardware  50961200-1   │Servicii de instalare de echipament de procesare a informaţiilor  50962000-6   │Servicii de instalare de echipament de birotica  50980000-8   │Servicii de instalare de containere de metal  50981000-5   │Servicii de instalare de cisterne  50982000-2   │Servicii de instalare de rezervoare  52000000-9   │Servicii de vânzare cu amănuntul  52100000-0   │Servicii de vânzare cu amănuntul de produse alimentare  52200000-1   │Servicii de vânzare cu amănuntul de băuturi  52300000-2   │Servicii de vânzare cu amănuntul de mobila  52400000-3   │Servicii de vânzare cu amănuntul de îmbrăcăminte  52500000-4   │Servicii de vânzare cu amănuntul de materiale de construcţie  52600000-5   │Servicii de vânzare cu amănuntul de imprimate  52700000-6   │Servicii de vânzare cu amănuntul de articole de birotica  52800000-7   │Servicii de vânzare cu amănuntul de produse de horticultura  52900000-8   │Servicii de vânzare cu amănuntul de produse medicale  55000000-0   │Servicii hoteliere şi de restaurant  55100000-1   │Servicii hoteliere  55200000-2   │Campinguri şi alte tipuri de cazare nehotelieră  55210000-5   │Servicii de cazare în cămine pentru tineri  55220000-8   │Servicii de cazare în camping  55221000-5   │Servicii de cazare în spaţii pentru rulote  55240000-4   │Servicii de centre de vacanta şi de case de de vacanta  55241000-1   │Servicii pentru centre de vacanta  55242000-8   │Servicii pentru case de vacanta  55243000-5   │Servicii pentru tabere de copii  55250000-7   │Servicii de închiriere de locuinţe mobilate pe termen scurt  55260000-0   │Servicii pentru vagoane de dormit  55270000-3   │Servicii prestate de pensiuni cu mic dejun inclus  55300000-3   │Servicii de restaurant şi de servire a mancarii  55310000-6   │Servicii de restaurant cu ospatari  55311000-3   │Servicii de restaurant cu ospatari cu clientela restrânsă  55312000-0   │Servicii de restaurant cu ospatari fără restrictie de acces  55320000-9   │Servicii de distribuire a mancarii  55321000-6   │Servicii de preparare a mancarii  55322000-3   │Servicii de gatire a mancarii  55330000-2   │Servicii de cafenea  55400000-4   │Servicii de servire a băuturilor  55410000-7   │Servicii de gestionare a barurilor  55500000-5   │Servicii de cantina şi servicii de catering  55510000-8   │Servicii de cantina  55511000-5   │Servicii de cantina şi alte servicii de cafenea cu clientela               │restrânsă  55512000-2   │Servicii de gestionare a cantinelor  55520000-1   │Servicii de catering  55521000-8   │Servicii de catering la domiciliu  55521100-9   │Servicii de livrare a mancarii la domiciliu  55521200-0   │Servicii de livrare a mancarii  55522000-5   │Servicii de catering pentru întreprinderi de transport  55523000-2   │Servicii de catering pentru alte întreprinderi sau instituţii  55523100-3   │Servicii de restaurant pentru şcoli  55524000-9   │Servicii de catering pentru şcoli  60000000-8   │Servicii de transport terestru şi prin conducte  60100000-9   │Servicii de transport terestru  60110000-2*1)│Servicii de transport terestru de pasageri*1)  60111000-9   │Transport feroviar de pasageri  60112000-6*1)│Servicii de transport public*1)  60112100-7*1)│Servicii de transport public cu tramvaiul*1)  60112200-8*1)│Servicii de transport public cu autobuzul*1)  60112300-9*1)│Servicii de transport public cu autocarul*1)  60113000-3*1)│Servicii de transport pentru clientela restrânsă*1)  60113100-4*1)│Servicii de transport de şcolari*1)  60113200-5*1)│Servicii de transport de deţinuţi*1)  60113300-6*1)│Servicii de transport de pacienti*1)  60113310-9*1)│Servicii de transport de pacienti neurgent*1)  60113400-7*1)│Transport de persoane cu handicap*1)  60113500-8*1)│Transport de persoane în vârsta*1)  60114000-0*1)│Servicii de transport regulat de pasageri*1)  60115000-7*1)│Servicii de transport de pasageri cu autoturismul*1)  60115100-8*1)│Servicii de taxi*1)  60116000-4*1)│Servicii de transport terestru specializat de pasageri*1)  60116100-5*1)│Transport neprogramat de pasageri*1)  60116200-6*1)│Servicii de transport cu autobuzul pentru excursii*1)  60116300-7*1)│Transport de pasageri cu vehicule trase de animale*1)  60117000-1*1)│Închiriere de vehicule de transport de persoane cu sofer*1)  60117100-2*1)│Închiriere de autoturisme particulare cu sofer*1)  60117200-3   │Închiriere de autobuze şi de autocare cu sofer*1)  60120000-5   │Servicii de transport terestru de mărfuri*1)  60121000-2   │Transport feroviar de mărfuri  60121100-3   │Transport feroviar de produse congelate sau refrigerate  60121200-4   │Transport feroviar de produse petroliere  60121300-5   │Transport feroviar de lichide sau de gaz  în vrac  60121400-6   │Transport feroviar de mărfuri în containere  60121500-7   │Transport feroviar poştal  60121600-8   │Transport feroviar de produse uscate în vrac  60122000-9*1)│Servicii de transport rutier de mărfuri*1)  60122100-0*1)│Servicii de transport rutier de mărfuri în vehicule               │specializate*1)  60122110-3*1)│Servicii de transport cu vehicule frigorifice*1)  60122120-6*1)│Servicii de transport cu autocisterne*1)  60122130-9*1)│Servicii de transport cu vehicule adaptate la mărfuri în vrac*1)  60122140-2*1)│Servicii de transport cu vehicule portcontainer*1)  60122150-5*1)│Servicii de transport cu vehicule de transportat mobila*1)  60122160-8*1)│Servicii de transport de siguranţă*1)  60122161-5*1)│Servicii de automobile blindate*1)  60122170-1*1)│Servicii de transport medical*1)  60122200-1*1)│Transport rutier poştal*1)  60122210-4*1)│Servicii de livrare poştală*1)  60122220-7*1)│Servicii de livrare a coletelor*1)  60122230-0*1)│Servicii de transport de colete*1)  60123000-6*1)│Servicii specializate de transport*1)  60123100-7*1)│Transport de cărbune*1)  60123200-8*1)│Transport de petrol*1)  60123300-9*1)│Transport de combustibili*1)  60123400-0*1)│Transport de gaze*1)  60123500-1*1)│Transport de lichide*1)  60123600-2*1)│Servicii de transport de arme şi muniţii*1)  60123700-3*1)│Servicii de transport cu remorci de încărcare*1)  60129000-8*1)│Închiriere de vehicule de transport de persoane cu sofer*1)  60129100-9*1)│Închiriere de camioane cu sofer*1)  60129200-0*1)│Închiriere de vehicule industriale cu sofer*1)  60129300-1*1)│Închiriere de camionete cu sofer*1)  60200000-0   │Servicii de transport prin conducte  60210000-3   │Transport de produse petroliere prin conducte  60220000-6   │Transport de gaze naturale prin conducte  61000000-5   │Servicii de transport naval  61100000-6   │Servicii de transport naval de pasageri  61110000-9   │Servicii de transport cu feribotul  61200000-7   │Transport naval de mărfuri  61210000-0   │Transport naval de produse refrigerate  61220000-3   │Transport naval de petrol  61230000-6   │Transport naval de produse în vrac  61240000-9   │Transport naval de mărfuri în containere  61250000-2   │Transport naval poştal  61300000-8   │Servicii de nave de pozat cabluri  61400000-9   │Transport maritim  61500000-0   │Închiriere de echipament de transport naval cu echipaj  61510000-3   │Închiriere de nave cu echipaj  61511000-0   │Închiriere de nave cu echipaj pentru navigaţie maritima  61512000-7   │Închiriere de nave cu echipaj pentru navigaţie fluviala  61520000-6   │Închiriere de nave cu echipaj  61521000-3   │Servicii de nave antipoluare  61522000-0   │Servicii de nave transportoare de incarcatura grea  61523000-7   │Servicii de nave de ajutor  61524000-4   │Servicii de nave de alimentare cu combustibil pe mare  61530000-9   │Închiriere de ambarcatiuni cu echipaj  62000000-2   │Servicii de transport aerian  62100000-3*1)│Servicii de transport aerian pe bază de grafic*1)  62110000-6*1)│Servicii de transport aerian de pasageri pe bază de grafic*1)  62120000-9*1)│Servicii de transport aerian de mărfuri pe bază de grafic*1)  62121000-6*1)│Servicii de transport aerian poştal pe bază de grafic*1)  62122000-3*1)│Transport aerian programat de mărfuri în containere*1)  62200000-4*1)│Servicii de transport aerian ocazional*1)  62210000-7   │Servicii de transport aerian de pasageri ocazional*1)  62220000-0*1)│Servicii de transport aerian de mărfuri ocazional*1)  62221000-7*1)│Servicii de transport aerian poştal ocazional*1)  62222000-4   │Transport aerian neprogramat de mărfuri în containere  62230000-3   │Servicii de charter aerian  62240000-6   │Închiriere de echipament de transport aerian cu echipaj  62241000-3   │Închiriere de aeronave cu echipaj  62241100-4   │Închiriere de aeronave cu aripa fixa cu echipaj  62241200-5   │Închiriere de elicoptere cu echipaj  62300000-5   │Servicii de transport spatial  62400000-6   │Servicii aeriene şi servicii conexe  62410000-9   │Servicii de pulverizare aeriană  62420000-2   │Servicii de combatere aeriană a incendiilor în păduri  62430000-5   │Servicii de ajutor aerian  62440000-8   │Servicii de exploatare a aeronavelor  62441000-5   │Servicii de pilotaj  62450000-1   │Servicii de exploatare a avioanelor  63000000-9   │Servicii anexe şi auxiliare în domeniul transportului; servicii               │de agenţii de turism  63100000-0   │Servicii de manipulare şi de depozitare a incarcaturilor  63110000-3   │Servicii de manipulare a incarcaturilor  63111000-0   │Servicii de manipulare a containerelor  63112000-7   │Servicii de manipulare a bagajelor  63112100-8   │Servicii de manipulare a bagajelor pasagerilor  63112110-1   │Servicii de grupare a bagajelor  63120000-6   │Servicii de depozitare şi de antrepozitare  63121000-3   │Servicii de depozitare şi de recuperare  63121100-4   │Servicii de depozitare  63121110-7   │Servicii de depozitare a gazului  63122000-0   │Servicii de antrepozitare  63200000-1   │Servicii anexe pentru transportul terestru  63210000-4   │Servicii anexe pentru transportul feroviar  63220000-7   │Servicii anexe pentru transportul rutier  63221000-4   │Servicii de autogara  63222000-1   │Servicii de exploatare a autostrazilor  63222100-2   │Servicii de taxare autostradală  63223000-8   │Servicii de exploatare a podurilor şi a tunelurilor  63223100-9   │Servicii de exploatare a podurilor  63223110-2   │Servicii de taxare la poduri  63223200-0   │Servicii de exploatare a tunelurilor  63223210-3   │Servicii de taxare la intrarea în tunel  63224000-5   │Servicii de parcare  63225000-2   │Servicii de poduri-bascula  63226000-9   │Servicii de alimentare cu combustibil a vehiculelor  63300000-2   │Servicii anexe pentru transportul naval  63310000-5   │Servicii de exploatare a porturilor şi a căilor navigabile şi               │servicii conexe  63311000-2   │Servicii de încărcare în buncare  63312000-9   │Servicii de exploatare a porturilor  63313000-6   │Servicii de exploatare a căilor navigabile  63314000-3   │Servicii de alimentare cu combustibil a navelor  63315000-0   │Servicii de exploatare a terminalelor de pasageri  63320000-8   │Servicii de pilotare a navelor  63330000-1   │Servicii de acostare  63340000-4   │Servicii de navigaţie  63341000-1   │Servicii de pozitionare pe mare  63341100-2   │Servicii de pozitionare a farurilor plutitoare  63342000-8   │Servicii de faruri plutitoare  63343000-5   │Servicii de pozitionare a geamandurilor  63343100-6   │Servicii de balizaj  63344000-2   │Servicii de faruri  63350000-7   │Servicii de salvare şi de ranfluare  63351000-4   │Servicii de salvare a navelor  63352000-1   │Servicii de nave de ajutor  63353000-8   │Servicii de alimentare cu combustibil a navelor  63360000-0   │Diverse sevicii de asistenţa pentru transportul naval  63361000-7   │Servicii de înregistrare a navelor  63362000-4   │Servicii navale de spargere a ghetii  63363000-1   │Servicii de depozitare pe nave  63364000-8   │Servicii de navlosire a navelor  63365000-5   │Servicii de dezarmare a navelor  63366000-2   │Servicii de exploatare a navelor  63366100-3   │Servicii de lansare la apa a navelor  63366200-4   │Servicii de vehicule cu comanda de la distanta  63367000-9   │Servicii de nave de pescuit  63368000-6   │Servicii de nave de cercetare  63369000-3   │Servicii de ancorare  63370000-3   │Servicii de remorcare şi de impingere a navelor  63371000-0   │Servicii de remorcare  63372000-7   │Servicii de impingere  63400000-3   │Servicii anexe pentru transportul aerian  63410000-6   │Servicii de exploatare a aeroporturilor  63420000-9   │Servicii de control al traficului aerian  63430000-2   │Servicii de alimentare cu combustibil a aeronavelor  63500000-4   │Servicii de agenţii de turism, de ghizi turistici şi de               │asistenţa turistica  63510000-7   │Servicii de agenţii de turism şi servicii conexe  63511000-4   │Organizare de voiaje cu servicii complete  63512000-1   │Vânzare de bilete de călătorie şi servicii de voiaje cu               │servicii complete  63513000-8   │Servicii de informare turistica  63514000-5   │Servicii de ghizi turistici  63515000-2   │Servicii de turism  63516000-9   │Servicii de gestionare a voiajelor  63520000-0   │Servicii de agenţii de transport  63521000-7   │Servicii de agenţii de transport de mărfuri  63522000-4   │Servicii de brokeraj maritim  63523000-1   │Servicii de agenţii portuare şi de expediere  63524000-8   │Servicii de pregătire a documentelor de transport  63600000-5   │Servicii de logistica  64000000-6   │Servicii poştale şi de telecomunicaţii  64100000-7   │Servicii poştale şi de curierat  64110000-0   │Servicii poştale  64111000-7   │Servicii poştale de distribuire a ziarelor şi a periodicelor  64112000-4   │Servicii poştale de distribuire a corespondentei  64113000-1   │Servicii poştale de distribuire a coletelor  64114000-8   │Servicii de ghisee de oficii poştale  64115000-5   │Închiriere de cutii de poştale  64116000-2   │Servicii de post restant  64120000-3   │Servicii de curierat  64121000-0   │Servicii de curierat multimod  64122000-7   │Servicii de mesagerie interna  64200000-8*2)│Servicii de telecomunicaţii*2)  64210000-1*2)│Servicii de telefonie şi de transmisie de date*2)  64211000-8*2)│Servicii de telefonie publică*2)  64212000-5*2)│Servicii de telefonie mobila*2)  64213000-2*2)│Servicii de reţele telefonice comerciale partajate*2)  64214000-9*2)│Servicii de reţele telefonice comerciale specializate*2)  64214100-0*2)│Servicii de închiriere de circuite prin satelit*2)  64214200-1*2)│Servicii de comutatoare telefonice*2)  64214400-3*2)│Închiriere de linii terestre de comunicaţii*2)  64216000-3*2)│Servicii de mesagerie şi de informare electronice*2)  64216100-4*2)│Servicii de mesagerie electronică*2)  64216110-7*2)│Servicii de schimb de date electronice*2)  64216120-0*2)│Servicii de posta electronică*2)  64216130-3*2)│Servicii de telex*2)  64216140-6*2)│Servicii de telegrafie*2)  64216200-5*2)│Servicii de informare electronică*2)  64216210-8*2)│Servicii de informare cu valoare adăugată*2)  64216300-6*2)│Servicii de teletext*2)  64220000-4*2)│Servicii de telecomunicaţii, cu excepţia serviciilor telefonice               │şi de transmisie de date*2)  64221000-1*2)│Servicii de interconexiune*2)  64222000-8*2)│Servicii de telelucru*2)  64223000-5*2)│Servicii de radiomesagerie*2)  64224000-2*2)│Servicii de teleconferinta*2)  64225000-9*2)│Servicii de telecomunicaţii aer-sol*2)  64226000-6*2)│Servicii telematice*2)  64227000-3*2)│Servicii de telecomunicaţii integrate*2)  64228000-0*2)│Servicii de transmisie de programe de radio şi de televiziune*2)  64228100-1*2)│Transmisie de programe de televiziune*2)  64228200-2*2)│Transmisie de programe radio*2)  65000000-3   │Utilităţi publice  65100000-4   │Distribuţie de apa şi servicii conexe  65110000-7   │Distribuţie de apa  65111000-4   │Distribuţie de apa potabilă  65120000-0   │Exploatarea statiei de epurare a apei  65130000-3   │Exploatarea sistemului de alimentare cu apa  65200000-5   │Distribuţie de gaz şi servicii conexe  65210000-8   │Distribuţie de gaz  65300000-6   │Distribuţie de energie electrica şi servicii conexe  65310000-9   │Distribuţie de energie electrica  65320000-2   │Exploatare a instalaţiilor electrice  65400000-7   │Alte surse de alimentare şi de distribuţie a energiei electrice  65410000-0   │Exploatare a unei centrale electrice  65500000-8   │Servicii de citire a contoarelor  66000000-0   │Servicii de intermediere financiară  66100000-1*3)│Servicii de intermediere financiară, cu excepţia serviciilor de               │banca de investiţii, servicii de asigurare şi de pensie*3)  66110000-4*3)│Servicii de bănci centrale*3)  66120000-7*3)│Servicii de depozite*3)  66130000-0*3)│Servicii de acordare de credit*3)  66140000-3*3)│Servicii de leasing financiar*3)  66200000-2*3)│Servicii de bănci de investiţii*3)  66300000-3   │Servicii de asigurare şi de pensie, cu excepţia serviciilor de               │ asigurări sociale obligatorii  66310000-6   │Servicii de asigurare de viaţa şi de pensie privată  66311000-3   │Servicii de asigurare de viaţa  66312000-0   │Servicii de pensie privată  66320000-9   │Servicii de pensie colectivă  66330000-2   │Servicii de asigurare generală  66331000-9   │Servicii de asigurare contra accidentelor şi de asigurare de               │sănătate  66331100-0   │Servicii de asigurare contra accidentelor  66331200-1   │Servicii de asigurare de sănătate  66331210-4   │Servicii de asigurare voluntara de sănătate  66331220-7   │Servicii de asigurare medicală  66332000-6   │Servicii de asigurare împotriva tuturor riscurilor  66332100-7   │Servicii de asigurare a construcţiilor împotriva tuturor               │riscurilor  66333000-3   │Servicii de asigurare legală  66333100-4   │Servicii de asigurare pentru cheltuieli juridice  66334000-0   │Servicii de asigurare pentru transport  66334100-1   │Servicii de asigurare a autovehiculelor  66334200-2   │Servicii de asigurare maritima, aeriană sau pentru alte tipuri               │de transport  66334210-5   │Servicii de asigurare feroviara  66334220-8   │Servicii de asigurare a aeronavelor  66334230-1   │Servicii de asigurare a navelor  66335000-7   │Servicii de asigurare a navlului  66336000-4   │Servicii de asigurare daune sau pierderi  66336100-5   │Servicii de asigurare împotriva incendiilor  66336200-6   │Servicii de asigurare a bunurilor  66336300-7   │Servicii de asigurare împotriva intemperiilor şi pierderilor               │financiare  66336310-0   │Servicii de asigurare împotriva intemperiilor  66336320-3   │Servicii de asigurare împotriva pierderilor financiare  66336321-0   │Servicii de asigurare împotriva pierderilor pecuniare  66337000-1   │Servicii de asigurare de răspundere civilă  66337100-2   │Servicii de asigurare de răspundere civilă auto  66337200-3   │Servicii de asigurare de răspundere civilă aeronave  66337300-4   │Servicii de asigurare de răspundere civilă nave  66337400-5   │Servicii de asigurare de răspundere civilă generală  66338000-8   │Servicii de asigurare de credite şi garanţii  66338100-9   │Servicii de asigurare de credit  66338200-0   │Servicii de asigurare de garanţie  66338300-1   │Servicii de asigurare a gestionării riscurilor  66339000-5   │Alte servicii de asigurare generală  66339100-6   │Servicii de asigurare a platformelor petroliere şi de gaz  66339200-7   │Servicii de asigurare a instalaţiilor tehnice  66339300-8   │Servicii conexe de asigurare  66400000-4   │Servicii de reasigurare  66410000-7   │Servicii de reasigurare de viaţa  66420000-0   │Servicii de reasigurare contra accidentelor şi de reasigurare               │de sănătate  66430000-3   │Alte servicii de reasigurare generală  67000000-7   │Servicii conexe intermedierii financiare  67100000-8*3)│Servicii privind intermedierea financiară, cu excepţia               │asigurărilor şi a fondurilor de pensii*3)  67110000-1*3)│Servicii privind băncile de investiţii*3)  67111000-8*3)│Servicii de fuziuni şi achiziţii*3)  67112000-5*3)│Servicii de finanţare a întreprinderilor şi de capital de risc*3)  67113000-2*3)│Alte servicii privind băncile de investiţii*3)  67120000-4*3)│Servicii de brokeraj şi servicii privind titlurile şi               │mărfurile*3)  67121000-1*3)│Servicii de brokeraj de titluri*3)  67121100-2*3)│Servicii de investiţii ale fondurilor de pensii*3)  67122000-8*3)│Servicii de brokeraj de mărfuri*3)  67123000-5*3)│Servicii de tratament şi de compensare*3)  67130000-7*3)│Servicii de gestionare a portofoliilor, servicii fiduciare şi               │de custodie*3)  67131000-4*3)│Servicii de gestionare a portofoliilor*3)  67131100-5*3)│Servicii de gestionare a fondurilor de pensii*3)  67132000-1*3)│Servicii fiduciare*3)  67133000-8*3)│Servicii de custodie*3)  67140000-0*3)│Servicii de administrare a pieţelor financiare*3)  67141000-7*3)│Servicii de gestionare a pieţelor financiare*3)  67142000-4*3)│Servicii de reglementare a pieţelor financiare*3)  67150000-3*3)│Alte servicii privind intermedierea financiară, cu excepţia               │asigurărilor şi a fondurilor de pensii*3)  67151000-0*3)│Servicii de consultanţa financiară*3)  67152000-7*3)│Servicii de schimb valutar*3)  67153000-4*3)│Servicii de gestionare a tranzacţiilor financiare şi servicii               │de case de compensare*3)  67154000-1*3)│Servicii de brokeraj de împrumuturi*3)  67200000-9   │Servicii privind asigurările şi fondurile de pensii  67210000-2   │Servicii de brokeraj şi societăţi de asigurări  67211000-9   │Servicii de brokeraj de asigurări  67212000-6   │Servicii de societăţi de asigurare  67213000-3   │Servicii de regularizare a cererilor de despăgubire  67220000-5   │Servicii de regularizare a avariilor  67230000-8   │Servicii de regularizare a daunelor  67240000-1   │Servicii actuare  67250000-4   │Servicii de administrare a drepturilor de salvare  67260000-7   │Alte servicii privind asigurările şi fondurile de pensii  67261000-4   │Servicii de consultanţa în asigurări şi pensii  67261100-5   │Servicii de consultanţa în asigurări  67261200-6   │Servicii de consultanţa privind fondul de pensii  67262000-1   │Servicii de administrare a fondurilor de pensii  70000000-1   │Servicii imobiliare  70100000-2   │Servicii imobiliare proprii  70110000-5   │Servicii de promovare imobiliară  70111000-2   │Promovare de bunuri imobiliare rezidentiale  70112000-9   │Promovare de bunuri imobiliare nerezidentiale  70120000-8   │Cumpărare şi vânzare de bunuri imobiliare  70121000-5   │Servicii de vânzare sau de achizitionare de imobile  70121100-6   │Servicii de vânzare de imobile  70121200-7   │Servicii de achizitionare de imobile  70122000-2   │Servicii de vânzare sau de achizitionare de teren  70122100-3   │Servicii de vânzare de teren  70122110-6   │Servicii de vânzare de teren viran  70122200-4   │Servicii de achizitionare de teren  70122210-7   │Servicii de achizitionare de teren viran  70123000-9   │Vânzare de bunuri imobiliare  70123100-0   │Vânzare de bunuri imobiliare rezidentiale  70123200-1   │Vânzare de bunuri imobiliare nerezidentiale  70130000-1   │Servicii de închiriere de bunuri imobiliare proprii  70200000-3   │Servicii de închiriere sau de leasing de bunuri imobiliare               │proprii  70210000-6   │Servicii de închiriere sau de leasing de proprietăţi rezidentiale               │proprii  70220000-9   │Servicii de închiriere sau de leasing de proprietăţi               │nerezidentiale proprii  70300000-4   │Servicii de intermediere imobiliară pentru terţi  70310000-7   │Servicii de închiriere sau de vânzare de imobile  70311000-4   │Servicii de închiriere sau de vânzare de imobile rezidentiale  70311100-5   │Servicii de închiriere sau de leasing de imobile rezidentiale  70311200-6   │Servicii de închiriere sau de leasing de imobile nerezidentiale  70320000-0   │Servicii de închiriere sau de vânzare de terenuri  70321000-7   │Servicii de închiriere de teren  70322000-4   │Servicii de închiriere sau de vânzare de teren viran  70330000-3   │Servicii de gestionare a bunurilor imobiliare pentru terţi  70331000-0   │Servicii de proprietate rezidentiala  70331100-1   │Servicii de gestionare a instituţiilor  70332000-7   │Servicii de proprietate nerezidentiala  70332100-8   │Servicii de gestionare a terenurilor  70332200-9   │Servicii de gestionare a proprietăţii comerciale  70332300-0   │Servicii de proprietate industriala  70333000-4   │Servicii de cazare  70340000-6   │Servicii de multiproprietate  72000000-5   │Servicii informatice şi servicii conexe  72100000-6   │Servicii de consultanţa pentru hardware  72110000-9   │Servicii de consultanţa privind selectarea tipului de hardware  72120000-2   │Servicii de consultanţa privind recuperarea de hardware din               │computer  72130000-5   │Servicii de consultanţa privind configurarea posturilor               │informatice  72140000-8   │Servicii de consultanţa privind verificarea acceptării de               │hardware  72150000-1   │Servicii de consultanţa informatica în audit şi servicii de               │consultanţa pentru hardware  72200000-7   │Servicii de programare şi de consultanţa software  72210000-0   │Servicii de programare a pachetelor de produse software  72211000-7   │Servicii de programare de sisteme informatice şi software               │utilitare  72212000-4   │Servicii de programare de software de aplicaţie  72220000-3   │Servicii de consultanţa privind sistemele informatice şi servicii               │de consultanţa tehnica  72221000-0   │Servicii de consultanţa privind analiza economică  72222000-7   │Servicii de analiza strategica şi de planificare a sistemelor               │sau a tehnologiei informaţiilor  72222100-8   │Servicii de analiza strategica a sistemelor sau a tehnologiei               │informaţiilor  72222200-9   │Servicii de planificare a sistemelor sau a tehnologiei               │informaţiilor  72222300-0   │Servicii de tehnologie a informaţiilor  72223000-4   │Servicii de analiza a cerinţelor tehnologiei informaţiilor  72224000-1   │Servicii de consultanţa privind gestionarea proiectelor  72224100-2   │Servicii de planificare a punerii în aplicare a sistemelor  72224200-3   │Servicii de planificare a asigurării calităţii sistemelor  72225000-8   │Servicii de evaluare şi de analiza a asigurării calităţii               │sistemelor  72226000-5   │Servicii de consultanţa privind verificarea acceptării de               │software de sistem  72227000-2   │Servicii de consultanţa privind integrarea software  72228000-9   │Servicii de consultanţa privind integrarea hardware  72230000-6   │Servicii de dezvoltare de software personalizat  72231000-3   │Servicii de dezvoltare de software cu aplicaţie militară  72232000-0   │Servicii de dezvoltare de software de prelucrare de tranzacţii               │şi de software personalizat  72240000-9   │Servicii de analiza şi de programare de sisteme  72241000-6   │Servicii de specificare a obiectivelor pentru proiecte critice  72242000-3   │Servicii de modelizare a proiectelor  72243000-0   │Servicii de programare  72244000-7   │Servicii de prototipare  72245000-4   │Servicii contractuale de analiza şi de programare a sistemelor  72246000-1   │Servicii de consultanţa privind sistemele  72250000-2   │Servicii de întreţinere şi de asistenţa a sistemelor  72251000-9   │Servicii de recuperare  a aplicatiilor în caz de accident               │informatic  72252000-6   │Servicii de arhivare computerizata  72253000-3   │Servicii de ajutor pentru utilizatori şi servicii de asistenţa  72253100-4   │Servicii de ajutor pentru utilizatori  72253200-5   │Servicii de asistenţa pentru sisteme  72254000-0   │Servicii de testare şi de întreţinere de software  72254100-1   │Servicii de testare a sistemelor  72260000-5   │Servicii de software  72261000-2   │Servicii de asistenţa pentru software  72262000-9   │Servicii de dezvoltare software  72263000-6   │Servicii de aplicare de software  72264000-3   │Servicii de reproducere de software  72265000-0   │Servicii de configurare de software  72266000-7   │Servicii de consultanţa pentru software  72267000-4   │Servicii de întreţinere de software  72268000-1   │Servicii de furnizare de software  72300000-8   │Servicii de date  72310000-1   │Servicii de procesare de date  72311000-8   │Servicii de tabulare computerizata  72311100-9   │Servicii de conversie de date  72311200-0   │Servicii de prelucrare de loturi  72311300-1   │Servicii computerizate de timpi partajaţi  72312000-5   │Servicii de introducere de date  72312100-6   │Servicii de pregătire de date  72312200-7   │Servicii de recunoaştere optica a caracterelor  72313000-2   │Servicii de captare de date  72314000-9   │Servicii de colectare şi colationare de date  72315000-6   │Servicii de gestionare şi de asistenţa privind reţelele de               │informaţii  72315100-7   │Servicii de asistenţa privind reţelele de informaţii  72315200-8   │Servicii de gestionare a reţelelor de informaţii  72316000-3   │Servicii de analiza de date  72317000-0   │Servicii de stocare de date  72318000-7   │Servicii de transmisie de date  72319000-4   │Servicii de furnizare de date  72320000-4   │Servicii de baze de date  72321000-1   │Servicii de baze de date cu valoare adăugată  72322000-8   │Servicii de gestionare a datelor  72500000-0   │Servicii informatice  72510000-3   │Servicii de gestionare informatica  72511000-0   │Servicii de software de gestionare a reţelelor  72512000-7   │Servicii de gestionare a documentelor  72513000-4   │Servicii de birotica  72514000-1   │Servicii de gestionare a instalaţiilor informatice  72514100-2   │Servicii de gestionare a instalaţiilor care implica operaţiuni               │informatice  72514200-3   │Servicii de gestionare a instalaţiilor pentru dezvoltarea               │sistemelor informatice  72514300-4   │Sisteme de gestionare a instalaţiilor pentru întreţinerea               │sistemelor informatice  72520000-6   │Servicii de asistenţa şi de consultanţa informatica  72521000-3   │Servicii de asistenţa informatica  72521100-4   │Servicii de asistenţa tehnica informatica  72530000-9   │Servicii de reţele informatice  72531000-6   │Servicii de reţele locale  72532000-3   │Servicii de reţele la mare distanta  72540000-2   │Servicii de actualizare informatica  72541000-9   │Servicii de extensie informatica  72541100-0   │Servicii de extensie de memorie  72550000-5   │Servicii de audit informatic  72560000-8   │Servicii de testări informatice  72570000-1   │Servicii de siguranţă informatica  72580000-4   │Servicii de conversie computerizata a cataloagelor  72590000-7   │Servicii informatice profesionale  72591000-4   │Elaborare de acorduri privind nivelul de asistenţa  73000000-2*4)│Servicii de cercetare şi de dezvoltare şi servicii conexe de               │consultanţa*4)  73100000-3   │Servicii de cercetare şi de dezvoltare experimentala  73110000-6   │Servicii de cercetare  73111000-3   │Servicii de laborator de cercetare  73112000-0   │Servicii de cercetare marina  73120000-9   │Servicii de dezvoltare experimentala  73200000-4   │Servicii de consultanţa în cercetare şi în dezvoltare  73210000-7   │Servicii de consultanţa în cercetare  73220000-0   │Servicii de consultanţa în dezvoltare  73300000-5   │Proiectare şi executare în domeniul cercetării şi dezvoltării  74000000-9   │Servicii de arhitectura, de inginerie şi de construcţie,               │servicii juridice, contabile şi alte servicii profesionale  74100000-0   │Servicii juridice, servicii contabile, servicii de audit,               │servicii comerciale, servicii de gestionare şi servicii conexe  74110000-3   │Servicii juridice  74111000-0   │Servicii de consultanţa şi reprezentare juridică  74111100-1   │Servicii de consultanţa juridică  74111200-2   │Servicii de reprezentare juridică  74112000-7   │Servicii de consultanţa privind brevetarea şi drepturile de               │autor  74112100-8   │Servicii de consultanţa privind drepturile de autor  74112110-1   │Servicii de consultanţa privind drepturile de autor de software  74113000-4   │Servicii de documentare şi de certificare juridică  74113100-5   │Servicii de documentare  74113200-6   │Servicii de certificare  74113210-9   │Servicii de certificare a semnăturii electronice  74114000-1   │Servicii de consultanţa şi informare juridică  74120000-6   │Servicii de contabilitate, servicii de audit şi servicii fiscale  74121000-3   │Servicii de contabilitate şi de audit  74121100-4   │Servicii de contabilitate  74121110-7   │Servicii de gestionare a registrelor contabile  74121112-1   │Servicii de gestionare a salariilor  74121113-8   │Servicii de înregistrare a vânzărilor şi a achiziţiilor  74121120-0   │Servicii de înregistrare a declaraţiilor financiare  74121200-5   │Servicii de auditare  74121210-8   │Servicii de auditare financiară  74121220-1   │Servicii de auditare interna  74121230-4   │Servicii de auditare legală  74121240-7   │Servicii de auditare antifrauda  74121250-0   │Servicii de revizuire contabila  74122000-0   │Servicii fiscale  74122100-1   │Servicii de consultanţa fiscală  74122200-2   │Servicii de pregătire a declaraţiilor de impozit  74130000-9   │Servicii de studii de piaţa, de sondaje de opinie şi servicii               │conexe  74131000-6   │Servicii de studii de piaţa  74131100-7   │Servicii de studii  74131110-0   │Servicii de elaborare de studii  74131120-3   │Servicii de efectuare de studii  74131121-0   │Servicii de studii prin telefon  74131130-6   │Servicii de analiza a studiilor  74131200-8   │Servicii de cercetare economică  74131300-9   │Servicii de testare a pieţei  74131400-0   │Servicii de evaluare a randamentelor  74131500-1   │Studiu de fezabilitate  74131600-2   │Servicii de cercetare socială  74132000-3   │Servicii de sondaje de opinie  74133000-0   │Servicii statistice  74140000-2   │Consultanţa în afaceri şi în gestionare şi alte servicii conexe  74141000-9   │Servicii de consultanţa în afaceri şi în gestionare  74141100-0   │Servicii de consultanţa în gestionare generală  74141110-3   │Servicii de consultanţa în dezvoltarea întreprinderilor  74141200-1   │Servicii de consultanţa în gestionare financiară  74141300-2   │Servicii de consultanţa în gestionare comercială  74141400-3   │Servicii de consultanţa în gestionarea resurselor umane  74141500-4   │Servicii de consultanţa în gestionarea producţiei  74141510-7   │Servicii de consultanţa în gestionarea asigurării calităţii  74141520-0   │Servicii de consultanţa în proiectare  74141600-5   │Servicii de relaţii cu publicul  74141610-8   │Servicii de gestionare a relaţiilor cu publicul  74141620-1   │Servicii de consultanţa în relaţii cu publicul  74141700-6   │Servicii de consultanţa în domeniul securităţii  74141800-7   │Servicii de consultanţa în domeniul achiziţiilor  74141900-8   │Servicii de consultanţa privind impactul asupra mediului  74142000-6   │Servicii legate de gestionare  74142100-7   │Servicii de gestionare a proiectelor  74142110-0   │Servicii de supraveghere a proiectelor  74142120-3   │Servicii de elaborare de proiecte  74142200-8*5)│Servicii de arbitraj şi de conciliere*5)  74142300-9   │Servicii de gestionare a construcţiilor  74142310-2   │Servicii de gestionare a proiectelor de construcţie  74150000-5   │Servicii de holding de gestionare  74200000-1   │Servicii de arhitectura, de inginerie, de construcţie şi servicii               │conexe de consultanţa tehnica  74210000-4   │Servicii de consultanţa tehnica  74220000-7   │Servicii de arhitectura şi servicii conexe  74221000-4   │Servicii de consultanţa în arhitectura  74222000-1   │Servicii de proiectare arhitecturala  74222100-2   │Servicii de arhitectura pentru construcţii  74222200-3   │Servicii de arhitectura pentru spaţii exterioare  74222300-4   │Servicii de arhitectura pentru lucrări de extindere a               │construcţiilor  74223000-8   │Concurs  de proiectare arhitecturala  74224000-5   │Servicii de arhitectura, de inginerie şi de planificare  74225000-2   │Servicii de arhitectura, de inginerie şi de măsurare  74225100-3   │Servicii de arhitectura şi de măsurare  74230000-0   │Servicii de inginerie  74231000-7   │Servicii de consultanţa în domeniul ingineriei şi al               │construcţiilor  74231100-8   │Servicii de consultanţa în lucrări publice  74231110-1   │Servicii de asistenţa în lucrări publice  74231120-4   │Servicii de consultanţa în sisteme de transport  74231121-1   │Servicii de consultanţa privind autostrazile  74231122-8   │Servicii de inginerie rutiera  74231123-5   │Servicii de inginerie feroviara  74231124-6   │Servicii de inginerie aeroportuara  74231130-7   │Servicii de consultanţa în infrastructura  74231200-9   │Servicii de consultanţa în inginerie structurală  74231300-0   │Servicii de consultanţa în ingineria mediului  74231310-3   │Servicii de consultanţa în combaterea zgomotului  74231320-6   │Servicii de consultanţa în izolatie acustica şi acustica               │interioară  74231330-9   │Servicii de consultanţa în tratarea apelor uzate  74231400-1   │Servicii de energie electrica şi servicii conexe  74231410-4   │Servicii de energie electrica  74231420-7   │Servicii de gestionare a energiei electrice  74231430-0   │Servicii de consultanţa în eficienta energetica  74231431-7   │Servicii de inginerie termica pentru construcţii  74231500-2   │Instalaţii tehnice de construcţie  74231510-5   │Servicii de consultanţa pentru lucrări de baza  74231520-8   │Servicii de consultanţa în construcţii  74231521-5   │Servicii de consultanţa în instalaţii tehnice de construcţii  74231530-1   │Servicii de examinare a construcţiilor  74231540-4   │Servicii de inspectare şi verificare a construcţiilor  74231600-3   │Servicii de consultanţa în telecomunicaţii  74231700-4   │Servicii de consultanţa în protecţie şi în controlul riscurilor  74231710-7   │Servicii de consultanţa în protecţie şi în controlul incendiilor               │şi exploziilor  74231720-0   │Servicii sanitare şi de siguranţă  74231721-7   │Servicii de consultanţa sanitară şi de siguranţă  74231800-5   │Servicii de consiliere şi de consultanţa în inginerie  74231810-8   │Servicii tehnice de iluminat natural şi artificial pentru clădiri  74231900-6   │Servicii de expertiza  74232000-4   │Servicii de conceptie tehnica  74232100-5   │Servicii de proiectare tehnica a instalaţiilor mecanice şi               │electrice pentru construcţii  74232110-8   │Servicii legate de aspectele economice din sectorul               │construcţiilor  74232120-1   │Servicii de proiectare a sistemelor de încălzire  74232200-6   │Servicii de proiectare tehnica pentru construcţia de lucrări               │publice  74232210-9   │Servicii de estimare pentru lucrări publice  74232220-2   │Servicii de proiectare a conductelor  74232230-5   │Servicii de proiectare a podurilor  74232240-8   │Servicii de proiectare a barajelor  74232250-1   │Servicii de proiectare tehnica pentru infrastructura de transport  74232300-7   │Servicii de proiectare tehnica pentru procese şi producţii               │industriale  74232310-0   │Servicii de proiectare a sistemelor de energie electrica  74232320-3   │Servicii de proiectare tehnica a uzinelor  74232400-8   │Servicii de estimare  74232500-9   │Servicii de proiectare a fundaţiilor  74232600-0   │Servicii auxiliare de construcţie  74232700-1   │Servicii de proiectare a structurilor portante  74232800-2   │Servicii de verificare a proiectelor de structuri portante  74233000-1   │Diverse servicii de inginerie  74233100-2   │Servicii de inginerie privind noroiul de foraj  74233200-3   │Servicii de inginerie geotehnica  74233300-4   │Servicii de inginerie mecanică  74233400-5   │Servicii de inginerie mecanică şi electrica  74233500-6   │Studii tehnice  74233600-7   │Servicii de asistenţa în inginerie  74233700-8   │Servicii de inginerie împotriva coroziunilor  74240000-3   │Servicii integrate de inginerie  74250000-6   │Servicii de urbanism şi de arhitectura peisagistica  74251000-3   │Servicii de urbanism  74252000-0   │Servicii de arhitectura peisagistica  74252100-1   │Servicii de amenajare peisagistica  74260000-9   │Servicii privind construcţiile  74261000-6   │Servicii de cercetare a şantierului  74262000-3   │Servicii de supraveghere a lucrărilor  74262100-4   │Servicii de supraveghere a şantierului  74263000-0   │Servicii de consultanţa în construcţii  74270000-2   │Servicii ştiinţifice şi tehnice în inginerie  74271000-9   │Servicii de prospectare geologica şi geofizica şi alte tipuri               │de prospectare ştiinţifică  74271100-0   │Servicii de pregătire şi analiza a carotelor  74271200-1   │Servicii de consultanţa în geologie şi geofizica  74271210-4   │Servicii de consultanţa în geofizica  74271220-7   │Servicii de consultanţa în geologie  74271300-2   │Servicii de analiza micropaleontologica  74271400-3   │Servicii de interpretare petrofizica  74271500-4   │Servicii de cercetare a solului  74271600-5   │Servicii de prognoza meteorologica  74271700-6   │Servicii de prospecţiune ştiinţifică  74271710-9   │Servicii de prospectare geofizica  74271720-2   │Servicii de prospectare geologica  74271800-7   │Servicii de topografie  74271900-8   │Servicii de radiestezie acvatica  74272000-6   │Servicii de prospectare subterana  74272100-7   │Servicii de seismică  74272110-0   │Servicii de analiza seismografica  74272111-7   │Servicii de preluare de date seismice  74272112-4   │Servicii de colectare de date seismice  74272113-1   │Servicii de prelucrare de date seismice  74272300-9   │Servicii de înregistrare magnetometrică  74273000-3   │Servicii de arpentaj  74273100-4   │Servicii de analiza hidrografica  74273200-5   │Servicii de analiza a dimensiunilor  74274000-0   │Servicii de cartografie  74274100-1   │Servicii de cartografie digitala  74274200-2   │Servicii de cartografie aeriană  74274300-3   │Servicii de cadastru  74274400-4   │Servicii de hidrografie  74274500-5   │Servicii de cartografie marina  74275000-7   │Servicii de arpentaj  74275100-8   │Servicii de fotogrammetrie  74275200-9   │Servicii de arpentaj cadastral  74276000-4   │Servicii tehnice  74276100-5   │Servici de control tehnic  74276200-6   │Servicii de asistenţa tehnica  74276300-7   │Servicii de suport tehnic  74276400-8   │Servicii de planificare tehnica  74300000-2   │Servicii de testare, de inspecţie, de analiza, de monitorizare               │şi de control  74310000-5   │Servicii de testare şi analiza tehnica  74311000-2   │Servici de testare şi de analiza a compoziţiei şi a puritatii  74312000-9   │Servicii de analiza  74312100-0   │Servicii de analiza tehnica  74313000-6   │Servicii de inspecţie şi testare tehnica  74313100-7   │Servicii de inspecţie tehnica  74313110-0   │Servicii de inspecţie a utilajelor  74313120-3   │Servicii de inspecţie tehnica a automobilelor  74313130-6   │Servicii de inspecţie tehnica a construcţiilor  74313140-9   │Servicii de inspecţie tehnica a lucrărilor publice  74313141-6   │Servicii de inspecţie a conductelor  74313142-3   │Servicii de inspecţie în domeniul siguranţei maritime  74313143-0   │Servicii de testare a etanseitatii  74313144-7   │Servicii de monitorizare a debitului  74313145-4   │Servicii de inspecţie a podurilor  74313146-1   │Servicii de inspecţie a barajelor  74313147-8   │Servicii de inspecţie a liniilor de cale ferată  74313200-8   │Servicii de testare tehnica  74313210-1   │Servicii de testare a vanelor  74313220-4   │Servicii de testare nedistructiva  74320000-8   │Servicii de monitorizare şi de control  74321000-5   │Servicii de control al traficului  74321100-6   │Servicii de monitorizare a traficului  74322000-2   │Servicii de monitorizare a trenurilor  74323000-9   │Servicii de control al calităţii  74323100-0   │Servicii de asigurare a calităţii  74400000-3   │Servicii de publicitate şi de comercializare  74410000-6   │Servicii de publicitate  74411000-3   │Servicii de consultanţa în publicitate  74412000-0   │Servicii de gestionare publicitara  74420000-9   │Servicii de comercializare  74421000-6   │Servicii de comercializare directa  74422000-3   │Servicii de promovare  74423000-0   │Servicii pentru clienţi  74423100-1   │Servicii de studii privind clienţii  74423110-4   │Servicii de studii privind satisfacerea clienţilor  74423200-2   │Servicii de asistenţa pentru clienţi  74423210-5   │Program de fidelizare a clienţilor  74500000-4*6)│Servicii de recrutare a forţei de muncă şi de asigurare de               │personal*6)  74510000-7*6)│Servicii de plasare de personal*6)  74511000-4   │Servicii de căutare de locuri de muncă  74512000-1   │Servicii de plasament de personal de birou  74513000-8   │Servicii de transfer al angajaţilor  74520000-0*6)│Servicii de asigurare de personal*6)  74521000-7   │Servicii de asigurare de personal de birou*6)  74522000-4   │Servicii de asigurare de personal de ajutor la domiciliu  74523000-1   │Servicii de asigurare de personal comercial sau industrial  74524000-8   │Servicii de asigurare de personal de asistenţa medicală  74525000-5   │Servicii de asigurare de personal medical  74530000-3*6)│Servicii de recrutare*6)  74540000-6   │Servicii de gestionare a personalului, cu excepţia serviciilor               │de plasare şi de asigurare  74541000-3   │Servicii de personal şi de salarizare  74542000-0   │Servicii de formare a personalului  74543000-7   │Servicii de perfecţionare a personalului  74600000-5   │Servicii de investigatie şi de siguranţă  74610000-8   │Servicii de siguranţă  74611000-5   │Servicii de monitorizare a sistemelor de alarma  74613000-9   │Servicii de paza  74614000-6   │Servicii de supraveghere  74614100-7   │Servicii de localizare  74614110-0   │Servicii de localizare a transfugilor  74615000-3   │Servicii de patrulare  74620000-1   │Servicii de anchetare  74700000-6   │Servicii de curatare  74710000-9   │Servicii de curatare a locuinţelor  74720000-2   │Servicii de curatare industriala  74721000-9   │Servicii de dezinfecţie şi de dezinsecţie  74721100-0   │Servicii de dezinfecţie  74721200-1   │Servicii de deparazitare  74721210-4   │Servicii de deratizare  74721300-2   │Servicii de fumizare  74722000-6   │Servicii de curatare a ferestrelor  74724000-0   │Servicii de curatare a cuptoarelor şi a semineelor  74730000-5   │Servicii specializate de curatare  74731000-2   │Servicii de curatare a construcţiilor  74731100-3   │Servicii de curatare prin insuflare a structurilor tubulare  74732000-9   │Servicii de curatare a cisternelor  74732100-0   │Servicii de curatare a rezervoarelor  74734000-3   │Servicii de curatare a plajelor  74735000-0   │Servicii de curatare a parcarilor  74740000-8   │Diverse servicii de curatare  74741000-5   │Servicii de curatare a echipamentului telefonic  74742000-2   │Servicii de curatare a echipamentului de transport  74743000-9   │Servicii de curatare a echipamentului de birou  74744000-6   │Servicii de curatare a coşurilor de gunoi  74750000-1   │Servicii de curatare a birourilor  74760000-4   │Servicii de curatare a şcolilor  74800000-7   │Diverse servicii comerciale şi sevicii conexe  74810000-0   │Servicii de fotografie şi servicii conexe  74811000-7   │Servicii de fotografie  74811100-8   │Servici de fotografie publicitara  74811200-9   │Servicii de fotografie aeriană  74811300-0   │Servicii de fotografie specializată  74811310-3   │Servicii de fotografie pe fundul gaurii de forare  74811320-6   │Servicii de fotografie submarina  74811330-9   │Servicii de microfilmare  74811340-2   │Servicii de radiografie  74812000-4   │Servicii de developare a fotografiilor  74813000-1   │Servicii de restaurare, de copiere şi de retusare a               │fotografiilor  74820000-3   │Servicii de ambalare şi servicii conexe  74821000-0   │Servicii de ambalare  74830000-6   │Servicii de secretariat şi servicii conexe  74831000-3   │Servicii de asistenţa în birou  74831100-4   │Servicii de secretariat telefonic  74831110-7   │Servicii de centrala telefonica  74831120-0   │Centre de apel  74831200-5   │Servicii de reprografie  74831210-8   │Servicii de fotocopiere  74831300-6   │Servicii de traducere  74831400-7   │Servicii de interpretariat  74831500-8   │Servicii de dactilografiere, de prelucrare de text şi de               │tehnoredactare computerizata  74831510-1   │Servicii de dactilografiere  74831520-4   │Servicii de prelucrare de text  74831530-7   │Servicii de tehnoredactare computerizata  74831600-9   │Servicii de clasificare  74832000-0   │Servicii de elaborare a listelor de adrese şi servicii de               │expediere  74832100-1   │Servicii de expediere  74840000-9   │Servicii de proiectare specializată  74841000-6   │Servicii de decoratiuni interioare  74842000-3   │Servicii de arhitectura de interior  74843000-0   │Servicii de asistenţa de proiectare  74844000-7   │Servicii de proiectare de mobila  74850000-2   │Servicii de agenţii de recuperare  74851000-9   │Servicii de taxare  74860000-5   │Servicii de organizare de expoziţii, de târguri şi de congrese  74861000-2   │Servicii de organizare de seminarii  74870000-8   │Diverse servicii comerciale  74871000-5   │Servicii de gestionare a stocurilor  74872000-2   │Servicii de recepţie  74873000-9   │Servicii de gestionare de imobile şi instalaţii  74873100-0   │Servicii de gestionare a instalaţiilor  74874000-6   │Servicii de gestionare a contractelor  74875000-3   │Servicii de gestionare a bibliotecilor  74875100-4   │Servicii de arhivare  74875200-5   │Servicii de catalogare  74876000-0   │Servicii de organizare economică  74877000-7   │Servicii de călătorii de afaceri  75000000-6   │Servicii de administraţie publică, de apărare şi de asigurări               │sociale  75100000-7   │Servicii de administraţie publică  75110000-0   │Servicii de administraţie generală  75111000-7   │Servicii executive şi legislative  75111100-8   │Servicii executive  75111200-9   │Servicii legislative  75112000-4   │Servicii administrative privind activităţile comerciale  75112100-5   │Servicii administrative privind proiectele de dezvoltare  75120000-3   │Servicii administrative de agenţii  75121000-0   │Servicii administrative în învăţământ  75122000-7   │Servicii administrative în domeniul sănătăţii  75123000-4   │Servicii administrative în domeniul locuinţelor  75124000-1   │Servicii administrative de recreere, culturale şi religioase  75125000-8   │Servicii administrative în turism  75130000-6   │Servicii de asistenţa pentru guvern  75131000-3   │Servicii guvernamentale  75131100-4   │Servicii generale de personal pentru guvern  75200000-8   │Prestări de servicii pentru comunitate  75210000-1   │Afaceri externe şi alte servicii  75211000-8   │Servicii de afaceri externe  75211100-9   │Servicii diplomatice  75211110-2   │Servicii consulare  75211200-0   │Servicii de ajutor economic extern  75211300-1   │Servicii de ajutor militar extern  75220000-4   │Servicii de apărare  75221000-1   │Servicii de apărare militară  75222000-8   │Servicii de apărare civilă  75230000-7   │Servicii de justiţie  75231000-4   │Servicii judiciare  75231100-5   │Servicii administrative în tribunale  75231200-6   │Servicii privind detenţia sau reabilitarea detinutilor  75231210-9   │Servicii de incarcerare  75231220-2   │Servicii de escortare a detinutilor  75231230-5   │Servicii de penitenciar  75231240-8   │Servicii de reinsertie socială  75240000-0   │Servicii de siguranţă publică şi de asigurare a ordinii publice  75241000-7   │Servicii de siguranţă publică  75241100-8   │Servicii de poliţie  75242000-4   │Servicii de asigurare a ordinii publice  75242100-5   │Servicii de ordine publică  75242110-8   │Servicii de portărel  75250000-3   │Servicii de de incendiu şi de salvare  75251000-0   │Servicii de pompieri  75251100-1   │Servicii de stingere a incendiilor  75251110-4   │Servicii de prevenire a incendiilor  75251120-7   │Servicii de combatere a incendiilor în păduri  75252000-7   │Servicii de salvare  75300000-9   │Servicii de asigurări sociale obligatorii  75310000-2   │Servicii de indemnizaţii  75311000-9   │Indemnizaţii de boala  75312000-6   │Indemnizaţii de maternitate  75313000-3   │Indemnizaţii de invaliditate  75313100-4   │Indemnizaţii de incapacitate temporară  75314000-0   │Indemnizaţii de şomaj  75320000-5   │Programe de pensionare a funcţionarilor de stat  75330000-8   │Alocaţii familiale  75340000-1   │Alocaţii pentru copii  76000000-3   │Servicii privind industria petrolului şi a gazului  76100000-4   │Servicii profesionale privind industria gazului  76110000-7   │Servicii privind extractia gazelor  76111000-4   │Servicii de regazeificare  76120000-0   │Servicii de scufundare aferente extractiei gazelor  76200000-5   │Servicii profesionale privind industria petroliera  76210000-8   │Servicii privind extractia petrolului  76211000-5   │Servicii de agatare pentru coloana pierdută  76211100-6   │Servicii de captusire  76211200-7   │Servicii de analiza a noroiului de foraj  76300000-6   │Servicii de foraj  76310000-9   │Servicii de foraj aferente extractiei gazelor  76320000-2   │Servicii de foraj marin  76330000-5   │Servicii de foraj cu turbina  76340000-8   │Servicii de foraj cu extragere de carote  76400000-7   │Servicii de pozitionare a echipamentelor de foraj  76410000-0   │Servicii de captusire şi de tubare a puţurilor  76411000-7   │Servicii de captusire a puţurilor  76420000-3   │Servicii de cimentare a puţurilor  76430000-6   │Servicii de forare de puţuri şi servicii de producţie  76431000-3   │Servicii de forare de puţuri  76440000-9   │Servicii de întocmire a profilului geologic al puţurilor  76450000-2   │Servicii de gestionare a puţurilor  76460000-5   │Servicii de asistenţa privind puturile  76470000-8   │Servicii de testare a puţurilor  76480000-1   │Servicii de tubare  76490000-4   │Servicii de finisare a puţurilor  76491000-1   │Servicii de acoperire a puţurilor  76492000-8   │Servicii de pozitionare a puţurilor  76500000-8   │Servicii la sol şi servicii marine  76510000-1   │Servicii la sol  76520000-4   │Servicii  marine  76521000-1   │Servicii de instalaţii marine  76522000-8   │Servicii de nave de alimentare cu combustibil pe mare  76530000-7   │Servicii privind fundul gaurii de forare  76531000-4   │Servicii de întocmire a profilului geologic al gaurilor de               │forare  77000000-0   │Servicii agricole, de silvicultura şi de horticultura  77100000-1   │Servicii agricole  77110000-4   │Servicii privind producţia agricolă  77111000-1   │Închiriere de utilaje agricole cu operator  77112000-8   │Închiriere de seceratoare sau de echipament agricol cu operator  77120000-7   │Servicii de compostare  77200000-2   │Servicii de silvicultura  77210000-5   │Servicii de transport de busteni  77211000-2   │Servicii aferente transportului de busteni  77211100-3   │Servicii de exploatare forestieră  77211200-4   │Transport de busteni în zona forestieră  77211300-5   │Servicii de defrişare  77211400-6   │Servicii de tăiere a arborilor  77211500-7   │Servicii de elagaj  77220000-8   │Servicii de impregnare a lemnului  77230000-1   │Servicii de silvicultura conexe  77231000-8   │Servicii de gestionare a pădurilor  77300000-3   │Servicii de horticultura  77310000-6   │Amenajare şi întreţinere de spaţii verzi  77311000-3   │Întreţinere de grădini decorative sau de recreere  77312000-0   │Servicii  de inlaturare a buruienilor  77312100-1   │Servicii de erbicidare  77313000-7   │Servicii de întreţinere a parcurilor  77314000-4   │Servicii de întreţinere a terenurilor  77320000-9   │Servicii de întreţinere a terenurilor de sport  77330000-2   │Servicii de expoziţii florale  77340000-5   │Elagaj de arbori şi tunderea gardurilor vii  77341000-2   │Elagaj de arbori  77342000-9   │Ajustare a gardurilor vii  77400000-4   │Servicii zoologice  77500000-5   │Servicii de zootehnie  77510000-8   │Servicii de înmulţire a vânatului  77600000-6   │Servicii de vânătoare  77610000-9   │Servicii de instalare de capcane  77700000-7   │Servicii privind pescuitul  78000000-7   │Servicii tipografice, de publicare şi servicii conexe  78100000-8   │Servicii tipografice  78110000-1   │Servicii de imprimare de cărţi  78111000-8   │Servicii de imprimare de agende telefonice  78112000-5   │Servicii de imprimare de caiete de exercitii  78113000-2   │Servicii de imprimare de agende  78113100-3   │Servicii de imprimare de organizatoare personale  78114000-9   │Servicii de imprimare de carnetele  78114100-0   │Servicii de imprimare de broşuri  78114200-1   │Servicii de imprimare de bloc-notes  78114300-2   │Servicii de imprimare de blocuri cu hârtie pentru scrisori  78114400-3   │Servicii de imprimare de sugative de birou  78115000-6   │Servicii de imprimare de materiale publicitare comerciale  78115100-7   │Servicii de imprimare de cataloage comerciale  78116000-3   │Servicii de imprimare de registre  78117000-0   │Servicii de imprimare de registre contabile  78118000-7   │Servicii de imprimare de carnete de formulare de comanda  78119000-4   │Servicii de imprimare de chitantiere  78120000-4   │Servicii de imprimare de articole de papetarie  78121000-1   │Servicii de imprimare de plicuri  78122000-8   │Servicii de imprimare de hârtie de scrisori  78122100-9   │Servicii de imprimare de formulare cu indigo  78123000-5   │Servicii de imprimare de albume pentru mostre sau pentru colecţii  78124000-2   │Servicii de imprimare de clasoare, de dosare sau de coperti de               │dosare  78125000-9   │Servicii de imprimare de cărţi de vizita  78130000-7   │Servicii de imprimare de documente nefalsificabile  78131000-4   │Servicii de imprimare de permise  78132000-1   │Servicii de imprimare de bancnote  78133000-8   │Servicii de imprimare de acţiuni  78134000-5   │Servicii de imprimare de carnete de cec  78135000-2   │Servicii de imprimare de timbre noi  78135100-3   │Servicii de imprimare de hârtie timbrata  78136000-9   │Servicii de imprimare de bonuri de masa  78140000-0   │Servicii de imprimare de formulare  78141000-7   │Servicii de imprimare de formulare comerciale autocopiante  78142000-4   │Servicii de imprimare de formulare continue  78150000-3   │Servicii de imprimare de bilete  78151000-0   │Servicii de imprimare de bilete de intrare  78152000-7   │Servicii de imprimare de bilete de transport  78153000-4   │Servicii de imprimare de bilete cu banda magnetica  78160000-6   │Servicii de imprimare de calendare  78170000-9   │Servicii de imprimare de orare  78180000-2   │Servicii de imprimare de ziare  78200000-9   │Servicii legate de imprimare  78210000-2   │Servicii de finisare a imprimatelor  78220000-5   │Servicii de compoziţie  78221000-2   │Servicii de pregătire a formelor de tipar  78222000-9   │Servicii de fotogravura  78223000-6   │Servicii de culegere  78224000-3   │Servicii de litografie  78225000-0   │Servicii de proiectare grafica  78230000-8   │Servicii de imprimare şi de livrare  78240000-1   │Servicii de imprimare şi de distribuţie  78300000-0   │Servicii de editare  78310000-3   │Servicii de legare şi de finisare  78311000-0   │Servicii de finisare a cărţilor  78312000-7   │Servicii de legare  78400000-1   │Servicii de abonamente  80000000-4   │Servicii de învăţământ  80100000-5   │Servicii de învăţământ primar  80110000-8   │Servicii de învăţământ preşcolar  80200000-6   │Servicii de învăţământ gimnazial  80210000-9   │Servicii de învăţământ gimnazial tehnic şi profesional  80211000-6   │Servicii de învăţământ gimnazial tehnic  80212000-3   │Servicii de învăţământ gimnazial profesional  80220000-2   │Servicii de învăţământ pentru elevi cu handicap  80300000-7   │Servicii de învăţământ superior  80310000-0   │Servicii de formare profesională a tinerilor  80320000-3   │Servicii de formare profesională în domeniul medical  80330000-6   │Servicii de formare profesională în domeniul securităţii  80340000-9   │Servicii de învăţământ special  80400000-8   │Servicii de educare a adulţilor şi alte servicii de învăţământ  80410000-1   │Servicii şcolare diverse  80411000-8   │Servicii de şcoli de conducatori auto  80411100-9   │Servicii de examene pentru obţinerea permisului de conducere               │auto  80411200-0   │Cursuri de conducere auto  80412000-5   │Servicii de şcoli de aviatie  80413000-2   │Servicii de şcoli de marina  80414000-9   │Servicii de şcoli de scafandri  80415000-6   │Servicii de şcoli de schi  80420000-4   │Servicii de formare  80421000-1   │Servicii de formare specializată  80421100-2   │Servicii de formare a personalului  80422000-8   │Echipamente de pregătire  80422100-9   │Servicii privind programele de formare  80422200-0   │Seminarii de formare  80423000-5   │Servicii de formare profesională  80423100-6   │Servicii de formare industriala şi tehnica  80423110-9   │Servicii de formare industriala  80423120-2   │Servicii de formare tehnica  80423200-7   │Servicii de formare în domeniul gestionării  80423300-8   │Servicii de formare şi de familiarizare în  informatica  80423310-1   │Servicii de formare informatica  80423320-4   │Cursuri de informatica  80424000-2   │Servicii de formare în domeniul mediului  80425000-9   │Servicii de formare în domeniul securităţii  80426000-6   │Servicii de formare în domeniul sănătăţii şi al serviciilor               │de prim-ajutor  80426100-7   │Servicii de formare în domeniul sănătăţii  80426200-8   │Servicii de formare în domeniul serviciilor de prim-ajutor  80427000-3   │Servicii de perfecţionare personală  80428000-0   │Organizare de cursuri de limbi străine  80430000-7   │Servicii de învăţământ universitar pentru adulti  80490000-5   │Gestionare a unui centru de învăţământ  85000000-9   │Servicii de sănătate şi servicii de asistenţa socială  85100000-0   │Servicii de sănătate  85110000-3   │Servicii spitaliere şi servicii conexe  85111000-0   │Servicii spitaliere  85111100-1   │Servicii spitaliere de chirurgie  85111200-2   │Servicii spitaliere de medicina  85111300-3   │Servicii spitaliere de ginecologie  85111320-9   │Servicii spitaliere de obstetrica  85111400-4   │Servicii spitaliere de reabilitare  85111500-5   │Servicii spitaliere de psihiatrie  85111600-6   │Servicii de ortezare  85111700-7   │Servicii de oxigenoterapie  85111800-8   │Servicii de patologie  85112000-7   │Servicii de asistenţa spitaliera  85112100-8   │Servicii de asigurare de asternuturi pentru spital  85120000-6   │Servicii de practica medicală şi servicii conexe  85121000-3   │Servicii de practica medicală  85121100-4   │Servicii prestate de medici generalisti  85121110-7   │Servicii prestate de medici generalisti pentru copii  85121200-5   │Servicii prestate de medici specialişti  85121300-6   │Servicii chirurgicale specializate  85130000-9   │Servicii de practica dentara şi servicii conexe  85131000-6   │Servicii de practica dentara  85131100-7   │Servicii de ortodontie  85131110-0   │Servicii de chirurgie ortodontica  85140000-2   │Diverse servicii de sănătate  85141000-9   │Servicii furnizate de personalul medical  85141100-0   │Servicii prestate de moase  85141200-1   │Servicii prestate de personalul de asistenţa medicală  85141210-4   │Servicii de îngrijire medicală la domiciliu  85141211-1   │Servicii de tratament medical prin dializa la domiciliu  85141212-8   │Servicii de dializa  85141220-7   │Servicii de consultanţa prestate de personalul de asistenţa               │medicală  85142000-6   │Servicii paramedicale  85142100-7   │Servicii de fizioterapie  85142200-8   │Servicii de homeopatie  85142300-9   │Servicii de igiena  85142400-0   │Livrare la domiciliu de articole pentru bolnavii de incontinenta  85143000-3   │Servicii de ambulanta  85144000-0   │Servicii de centre de sănătate  85144100-1   │Servicii de centre de asistenţa medicală  85145000-7   │Servicii prestate de laboratoare medicale  85146000-4   │Servicii prestate de băncile de sânge  85146100-5   │Servicii prestate de băncile de material seminal  85146200-6   │Servicii prestate de băncile de organe pentru transplanturi  85147000-1   │Servicii medicale în întreprinderi  85148000-8   │Servicii de analize medicale  85149000-5   │Servicii farmaceutice  85200000-1   │Servicii veterinare  85300000-2   │Servicii de asistenţa socială şi servicii conexe  85310000-5   │Servicii de asistenţa socială  85311000-2   │Servicii de asistenţa socială cu cazare  85311100-3   │Servicii sociale pentru persoane în vârsta  85311200-4   │Servicii sociale pentru persoanele cu handicap  85311300-5   │Servicii sociale pentru copii şi tineri  85312000-9   │Servicii de asistenţa socială fără cazare  85312100-0   │Servicii de centre de zi  85312110-3   │Servicii prestate de centre de zi pentru copii  85312120-6   │Servicii prestate de centre de zi pentru copii şi tineri cu               │handicap  85312300-2   │Servicii de orientare şi de consultanţa profesională  85312310-5   │Servicii de orientare  85312320-8   │Servicii de consultanţa profesională  85312330-1   │Servicii de planificare familială  85312400-3   │Servicii sociale neprestate de instituţii rezidentiale  85312500-4   │Servicii de reabilitare  85312510-7   │Servicii de reabilitare profesională  85320000-8   │Servicii sociale  85321000-5   │Servicii sociale administrative  85322000-2   │Programe de acţiune comunitara  85323000-9   │Servicii de sănătate comunitara  90000000-7   │Servicii de evacuare a apelor uzate şi de eliminare a deşeurilor,               │servicii de igienizare şi servicii privind mediul  90100000-8   │Servicii de colectare şi de evacuare a apelor uzate şi a               │deşeurilor  90110000-1   │Servicii privind apele uzate  90111000-8   │Servicii de evacuare şi de tratare a apelor uzate  90111100-9   │Servicii de evacuare a apelor uzate  90111200-0   │Servicii de tratare a apelor uzate  90111300-1   │Servicii de eliminare a apelor uzate  90112000-5   │Servicii de tratare a puţurilor de decantare şi a foselor septice  90112100-6   │Servicii de tratare a puţurilor de decantare  90112200-7   │Servicii privind fosele septice  90112210-0   │Servicii de tratare a foselor septice  90112300-8   │Servicii de golire a puţurilor de decantare sau a foselor septice  90113000-2   │Servicii de curatare a canalelor de ape uzate  90114000-9   │Servicii de gestionare a canalelor de ape uzate  90114100-0   │Exploatare a unei staţii de epurare a apelor uzate  90115000-6   │Servicii de supraveghere a canalelor de ape uzate  90120000-4   │Servicii de eliminare a deşeurilor  90121000-1   │Servicii generale privind deşeurile  90121100-2   │Servicii de colectare a deşeurilor  90121110-5   │Servicii de colectare a deşeurilor urbane solide  90121120-8   │Servicii de colectare a deşeurilor menajere  90121130-1   │Servicii de colectare a deşeurilor  90121140-4   │Servicii de colectare a hârtiei  90121200-3   │Servicii de transport de deşeuri  90121300-4   │Servicii de tratare a deşeurilor  90121310-7   │Servicii de eliminare a deşeurilor menajere  90121320-0   │Servicii de eliminare a deşeurilor urbane solide  90121330-3   │Servicii de incinerare a deşeurilor  90121340-6   │Servicii de eliminare a cenusii  90121400-5   │Tratarea şi eliminarea deşeurilor lichide  90122000-8   │Servicii privind deşeurile speciale  90122100-9   │Servicii privind deşeurile toxice  90122110-2   │Servicii privind deşeurile radioactive  90122111-9   │Colectarea deşeurilor radioactive  90122112-6   │Servicii de depozitare a deşeurilor radioactive  90122113-3   │Eliminarea deşeurilor radioactive  90122114-0   │Transportul deşeurilor radioactive  90122120-5   │Servicii privind solurile contaminate  90122121-2   │Înlăturarea solurilor contaminate  90122122-9   │Eliminarea solurilor contaminate  90122123-6   │Servicii de tratare a solurilor contaminate  90122124-3   │Curatarea şi tratarea solului  90122130-8   │Servicii de eliminare a deşeurilor toxice, cu excepţia deşeurilor               │radioactive şi a solurilor contaminate  90122131-5   │Servicii de eliminare a armelor şi a muniţiilor  90122132-2   │Servicii de dezamorsare a bombelor  90122200-0   │Servicii privind deşeurile medicale  90122210-3   │Servicii de colectare a deşeurilor spitaliere  90122220-6   │Servicii de eliminare a deşeurilor spitaliere  90122230-9   │Servicii de inlaturare a deşeurilor biologice  90122240-2   │Servicii de colectare, de transport şi de eliminare a deşeurilor               │spitaliere  90122300-1   │Servicii de gestionare a namolului  90122310-4   │Servicii de inlaturare a namolului  90122320-7   │Servicii de transport al namolului  90122330-0   │Servicii de tratare a namolului  90122340-3   │Servicii de eliminare a namolului  90123000-5   │Exploatarea rampelor de gunoi  90123100-6   │Servicii de gestionare a rampelor de gunoi  90123200-7   │Servicii de gestionare a haldelor de cărbune  90123300-8   │Servicii de gestionare a haldelor de deşeuri  90200000-9   │Servicii de igiena şi servicii conexe  90210000-2   │Servicii de curăţenie stradala  90211000-9   │Servicii de maturare a strazilor  90212000-6   │Servicii de deszapezire  90213000-3   │Servicii de inlaturare a ghetii  90220000-5   │Servicii de curatare a gurilor de canal  90221000-2   │Servicii de golire a gurilor de canal  90230000-8   │Servicii de îndepărtare a azbestului  90240000-1   │Servicii de eliminare a plumbului  90250000-4   │Servicii de igiena urbana  90300000-0   │Servicii privind mediul şi servicii ecologice  90310000-3   │Servicii privind mediul  90311000-0   │Servicii de consultanţa privind mediul  90312000-7   │Servicii de studiere a impactului asupra mediului  90313000-4   │Servicii de monitorizare a mediului  90313100-5   │Servicii de combatere a poluarii  90313110-8   │Servicii de combatere a poluarii cu petrol  90313120-1   │Servicii de monitorizare a poluarii  90314000-1   │Servicii de măsurare a emisiilor  90315000-8   │Servicii de protecţie a mediului  90315100-9   │Servicii de întreţinere a mediului  90315200-0   │Servicii de ameliorare a mediului  90315300-1   │Servicii de reciclare  90320000-6   │Servicii ecologice  91000000-4   │Servicii de organizaţii asociative  91100000-5   │Servicii prestate de organizaţii comerciale, profesionale şi               │specializate  91110000-8   │Servicii prestate de organizaţii comerciale  91120000-1   │Servicii prestate de organizaţii profesionale  91130000-4   │Servicii prestate de organizaţii specializate  91131000-1   │Servicii privind siguranţa nucleara  91200000-6   │Servicii prestate de organizaţii sindicale  91300000-7   │Servicii diverse prestate de organizaţii asociative  91310000-0   │Servicii religioase  91320000-3   │Servicii prestate de organizaţii politice  91330000-6   │Servicii prestate de organizaţii asociative cu caracter social  91331000-3   │Servicii de asistenţa privind dezvoltarea spiritului civic şi a               │resurselor comunitare  91331100-4   │Servicii prestate de asociaţii de tineri  92000000-1   │Servicii de recreere, culturale şi sportive  92100000-2   │Servicii de cinematografie şi servicii video  92110000-5   │Servicii de producţie de filme cinematografice şi de casete video               │şi servicii conexe  92111000-2   │Servicii de producţie de filme cinematografice şi de filme video  92111100-3   │Producţie de filme şi de casete video cu utilizare pedagogica  92111200-4   │Producţie de filme şi de casete video publicitare, de propaganda               │şi de informare  92111210-7   │Producţie de filme publicitare  92111220-0   │Producţie de casete video publicitare  92111230-3   │Producţie de filme de propaganda  92111240-6   │Producţie de casete video de propaganda  92111250-9   │Producţie de filme de informare  92111260-2   │Producţie de casete video de informare  92111300-5   │Producţie de filme şi de casete video de divertisment  92111310-8   │Producţie de filme de divertisment  92111320-1   │Producţie de casete video de divertisment  92112000-9   │Servicii privind producţia de filme cinematografice sau de casete               │video  92120000-8   │Servicii de distribuţie de filme cinematografice şi de casete               │video  92121000-5   │Servicii de distribuţie de casete video  92122000-2   │Servicii de distribuţie de filme cinematografice  92130000-1   │Servicii de proiectare de filme cinematografice  92140000-4   │Servicii de proiectare de filme video  92200000-3*7)│Servicii de radio şi televiziune*7)  92210000-6*7)│Servicii de radio*7)  92211000-3*7)│Servicii de radiodifuziune*7)  92220000-9*7)│Servicii de televiziune*7)  92221000-6*7)│Servicii de teledifuziune*7)  92230000-2   │Servicii de radio şi televiziune prin cablu  92300000-4   │Servicii de divertisment  92310000-7   │Servicii de creare şi interpretare de opere artistice şi literare  92311000-4   │Opere de arta  92312000-1   │Servicii artistice  92312100-2   │Servicii de divertisment prestate de producători de teatru,               │coruri, ansambluri muzicale şi orchestre  92312110-5   │Servicii de divertisment prestate de producători de teatru  92312120-8   │Servicii de divertisment prestate de coruri  92312130-1   │Servicii de divertisment prestate de ansambluri muzicale  92312140-4   │Servicii de divertisment prestate de orchestre  92312200-3   │Servicii prestate de autori, compozitori, sculptori şi artişti               │independenţi  92312210-6   │Servicii prestate de autori  92312211-3   │Servicii de agenţii redactionale  92312212-0   │Servicii privind pregătirea manualelor de formare  92312213-7   │Servicii prestate de autori tehnici  92312220-9   │Servicii prestate de compozitori  92312230-2   │Servicii prestate de sculptori  92312240-5   │Servicii prestate de artişti de spectacol  92312250-8   │Servicii prestate de artişti independenţi  92320000-0   │Servicii de gestionare a salilor de spectacol  92330000-3   │Servicii privind zonele de recreere  92331000-0   │Servicii de bâlci şi de parcuri de distracţii  92331100-1   │Servicii de bâlci  92331200-2   │Servicii de parcuri de distracţii  92332000-7   │Servicii pe plaje  92340000-6   │Servicii privind dânsul şi reprezentatiile  92341000-3   │Servicii de circuri  92342000-0   │Servicii de şcoli de dans  92342100-1   │Servicii de şcoli de dans de societate  92342200-2   │Servicii de şcoli de dans modern  92350000-9   │Servicii de jocuri de noroc şi de pariuri  92351000-6   │Servicii de jocuri de noroc  92351100-7   │Servicii de gestionare a loteriilor  92351200-8   │Servicii de gestionare a cazinourilor  92352000-3   │Servicii de pariuri  92352100-4   │Servicii de exploatare a totalizatoarelor pentru pariuri  92352200-5   │Servicii prestate de agenţi de pariuri  92360000-2   │Servicii de pirotehnie  92400000-5   │Servicii de agenţii de presa  92500000-6   │Servicii prestate de biblioteci, arhive, muzee şi alte servicii               │culturale  92510000-9   │Servicii prestate de biblioteci şi de arhive  92511000-6   │Servicii prestate de biblioteci  92512000-3   │Servicii prestate de arhive  92520000-2   │Servicii prestate de muzee şi servicii de conservare a siturilor               │şi a monumentelor istorice  92521000-9   │Servicii prestate de muzee  92521100-0   │Servicii de expoziţii în muzee  92521200-1   │Servicii de conservare a obiectelor şi a exemplarelor de               │expoziţie  92521210-4   │Servicii de conservare a obiectelor de expoziţie  92521220-7   │Servicii de conservare a specimenelor  92522000-6   │Servicii de conservare a siturilor şi a monumentelor istorice  92522100-7   │Servicii de conservare a siturilor istorice  92522200-8   │Servicii de conservare a monumentelor istorice  92530000-5   │Servicii de grădini botanice şi zoologice şi servicii de               │rezervaţii naturale  92531000-2   │Servicii de grădini botanice  92532000-9   │Servicii de grădini zoologice  92533000-6   │Servicii de rezervaţii naturale  92534000-3   │Servicii de conservare a faunei şi a florei sălbatice  92600000-7   │Servicii sportive  92610000-0   │Servicii de gestionare a complexelor sportive  92620000-3   │Servicii legate de domeniul sportiv  92621000-0   │Servicii de promovare a evenimentelor sportive  92622000-7   │Servicii de organizare a evenimentelor sportive  93000000-8   │Servicii diverse  93100000-9   │Servicii de spalatorie şi de curatatorie uscata  93110000-2   │Servicii de colectare de rufe pentru spălat  93111000-9   │Servicii de gestionare a spălătoriilor  93112000-6   │Servicii de exploatare a spălătoriilor  93120000-5   │Servicii de curatare a materialelor textile  93121000-2   │Servicii de impregnare a materialelor textile  93130000-8   │Servicii de curatare a articolelor din blana  93140000-1   │Servicii de colorare  93150000-4   │Servicii de calcatorie  93160000-7   │Servicii de vopsitorie  93200000-0   │Servicii de coafor şi de cosmetica  93210000-3   │Servicii de coafor  93211000-0   │Servicii de frizerie  93220000-6   │Servicii de cosmetica  93221000-3   │Servicii de cosmetica, de manichiura şi de pedichiura  93221100-4   │Servicii de tratament cosmetic  93221200-5   │Servicii de manichiura  93221300-6   │Servicii de pedichiura  93300000-1   │Servicii de întreţinere corporală  93310000-4   │Servici de băi turcesti  93320000-7   │Servicii de staţiuni termale  93330000-0   │Servicii de masaj  93400000-2   │Servicii de cazare şi de birou  93410000-5   │Servicii de cazare  93411000-2   │Servicii de gestionare a spaţiilor de cazare  93411100-3   │Servicii de menaj  93411200-4   │Servicii de portar  93411300-5   │Servicii de administrare de imobile  93411400-6   │Servicii de îngrijitor de imobile  93500000-3   │Servicii privind infrastructurile colective  93510000-6   │Servicii de gestionare a parcarilor de autovehicule  93511000-3   │Servicii de parcari de autovehicule  93511100-4   │Servicii de aplicare a regulilor de parcare  93600000-4   │Servicii marine  93610000-7   │Servicii de oceanologie  93620000-0   │Servicii de gestionare a porturilor  93621000-7   │Servicii de asistenţa în bazele navale  93630000-3   │Servicii de scufundare  93700000-5   │Servicii funerare şi servicii conexe  93710000-8   │Servicii funerare  93711000-5   │Servicii de inhumare şi de incinerare  93711100-6   │Servicii de inhumare  93711110-9   │Servicii de întreţinere a cimitirelor  93711200-7   │Servicii de incinerare  93712000-2   │Servicii de pompe funebre  93900000-7   │Servicii diverse n.c.a.  93910000-0   │Servicii de declasare  93920000-3   │Servicii de transfer  93930000-6   │Servicii de croitorie  93940000-9   │Servicii de tapiserie  93950000-2   │Servicii de lacatusarie  95000000-2   │Case particulare cu personal angajat  95100000-3   │Servicii de lucrători comerciali şi industriali  95110000-6   │Servicii de lucrători comerciali  95120000-9   │Servicii de lucrători industriali  95130000-2   │Servicii de forte de muncă  95131000-9   │Servicii de personal de agenţii  95132000-6   │Servicii de personal de birou  95133000-3   │Personal angajat temporar  95133100-4   │Servicii de asistenţa la domiciliu  95140000-5   │Servicii domestice  99000000-0   │Servicii prestate de organizaţii şi organisme extrateritoriale  99100000-1   │Servicii specifice organizaţiilor şi organismelor internaţionale  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────   ---------  *1) Directiva 92/50/CEE: cu excepţia serviciilor de transport feroviar reglementate de categoria 18 din CPC prov.  Directiva 93/38/CEE: cu excepţia serviciilor de transport feroviar reglementate de categoria 18 din CPC prov.  *2) Directiva 92/50/CEE: cu excepţia serviciilor de telefonie vocala, de telex, de radiotelefonie, de radiomesagerie şi de transmisiuni prin satelit.  Directiva 93/38/CEE: cu excepţia serviciilor de telefonie vocala, de telex, de radiotelefonie mobila, de radiomesagerie şi de telecomunicaţii prin satelit.  [în propunerile Comisiei COM(2000) 275 şi COM(2000) 276, prezenta nota de subsol a fost eliminata].  *3) Directiva 92/50/CEE: cu excepţia contractelor de achiziţii de servicii financiare privind emiterea, cumpărarea, vânzarea şi transferul de titluri sau de alte instrumente financiare şi a serviciilor prestate de băncile centrale. Sunt exceptate, de asemenea, contractele care au ca obiect achiziţia sau locaţiunea, oricare ar fi modalităţile financiare, de terenuri, de construcţii existente sau de alte bunuri imobile sau care privesc drepturi asupra acestor bunuri; cu toate acestea, contractele de servicii financiare încheiate în acelaşi timp, înainte sau după încheierea contractului care are ca obiect achiziţia sau locaţiunea, în orice formă, fac obiectul prezentei directive.  Directiva 93/38/CEE: cu excepţia contractelor de achiziţie privind emiterea, cumpărarea, vânzarea şi transferul de titluri sau de alte instrumente financiare. Sunt exceptate, de asemenea, contractele care au ca obiect achiziţia sau locaţiunea, oricare ar fi modalităţile financiare, de terenuri, de construcţii existente sau de alte bunuri imobile sau care privesc drepturi asupra acestor bunuri; cu toate acestea, contractele de servicii financiare încheiate în acelaşi timp, înainte sau după încheierea contractului care are ca obiect achiziţia sau locaţiunea, în orice formă, fac obiectul prezentei directive.  *4) Directiva 92/50/CEE: cu excepţia contractelor de achiziţii de servicii de cercetare şi de dezvoltare, altele decât cele prin care beneficiile revin exclusiv autorităţii contractante în scopul utilizării în desfăşurarea propriilor activităţi, cu condiţia ca serviciul prestat să fie remunerat în totalitate de către autoritatea contractantă.  Directiva 93/38/CEE: cu excepţia contractelor de servicii de cercetare şi de dezvoltare, altele decât cele prin care beneficiile revin exclusiv entitatii contractante în scopul utilizării în desfăşurarea propriilor activităţi, cu condiţia ca serviciul prestat să fie remunerat în totalitate de către entitatea contractantă.  *5) Directiva 92/50/CEE: cu excepţia serviciilor de arbitraj şi de conciliere.  Directiva 93/38/CEE: cu excepţia serviciilor de arbitraj şi de conciliere.  *6) Directiva 92/50/CEE: cu excepţia contractelor de achiziţii de muncă.  Directiva 93/38/CEE: cu excepţia contractelor de achiziţii de muncă.  *7) Directiva 92/50/CEE: cu excepţia contractelor de achiziţii referitoare la cumpărarea, dezvoltarea, producţia sau coproductia de programe de către organisme de radiodifuziune şi a contractelor de achiziţii privind timpul de emisie.  VOCABULAR SUPLIMENTAR     ─────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────       Cod │                       Descriere  ─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────  E001-0   │Pentru curatat  E002-7   │Pentru copii  E003-4   │Pentru centre de zi  E004-1   │În scopuri grafice  E005-8   │De acces  E006-5   │Cu utilizare industriala  E007-2   │Pentru grădiniţe  E008-9   │De birou  E009-6   │Pentru birouri  E010-6   │De exterior  E011-3   │Pentru ambalarea produselor  E012-0   │Pentru colete  E013-7   │pentru  E014-4   │Punere în funcţiune  E015-1   │Livrare  E016-8   │Pentru tipărire  E017-5   │Leasing  E018-2   │Pentru şcoli  E019-9   │Proiectare  E020-9   │În scopuri ştiinţifice  E021-6   │De unica folosinţă  E023-0   │Extensibil  E024-7   │Rezistent la foc/rezistent la flacari  E025-4   │Ignifug  E026-1   │Neinflamabil  E027-8   │Reinnoire  E028-5   │Flexibil  E029-2   │Pentru resturi menajere  E030-2   │Pentru expoziţie  E031-9   │Pentru stingerea incendiilor  E032-6   │De salvare  E033-3   │De supravietuire  E034-0   │Dotat  E035-7   │Pentru formare  E036-4   │Pentru eliminarea deşeurilor  E037-1   │Furnizare ferma  E038-8   │Întreg  E039-5   │Pentru depozitare  E040-5   │Modernizare  E041-2   │Cu utilizare tehnica  E042-9   │Cald  E043-6   │În conformitate cu standardele şi specificăţiile  E044-3   │În pungi  E045-0   │În cartoane  E046-7   │În loturi  E047-4   │În pachete  E048-1   │În pungute  E049-8   │În saci  E050-8   │Pentru testare  E051-5   │Instalare  E052-2   │Instantaneu  E053-9   │Internaţional  E054-6   │Cu utilizare urbana  E055-3   │Prezenta notificare reprezintă lansarea unei proceduri competitive  E056-0   │Pentru deşeuri  E057-7   │Lichid  E058-4   │Prezenta notificare nu reprezintă lansarea unei proceduri           │competitive  E059-1   │Acord-cadru  E060-1   │Sintetic  E061-8   │Magnetic  E062-5   │Submarin  E063-2   │Întreţinere  E064-9   │Gestionare  E065-6   │Exterior  E066-3   │Portabil  E067-0   │Dur  E068-7   │Incarcatura grea  E069-4   │De înaltă performanta  E070-4   │Oţel  E071-1   │Închiriere  E072-8   │Fără operator  E073-5   │Cu operator  E074-2   │La faţa locului  E075-9   │sau echivalent  E076-6   │Ecologic  E077-3   │Faza:  E078-0   │Invelit în plastic  E079-7   │Portabil  E080-7   │Pudra  E081-4   │Primar  E082-1   │Privat  E083-8   │Public  E084-5   │Pulverizat  E085-2   │Iluminat  E086-9   │Importat  E087-6   │Cu utilizare specială  E088-3   │Uscat  E089-0   │De uz casnic  E090-0   │Consolidat  E091-7   │Reparatie  E092-4   │Înlocuire  E093-1   │Dezvoltare  E094-8   │Siguranţa/securitate  E095-5   │Brut  E096-2   │De secretariat  E097-9   │Impregnat  E098-6   │Moale  E099-3   │Colorat  E100-4   │În blocuri  E101-1   │În plăci  E102-8   │În vrac  E103-5   │În cartuse  E104-2   │În stive  E105-9   │Rece  E106-6   │Standard  E107-3   │Consolidare  E108-0   │Imbracat  E109-7   │Lot secundar:  E110-7   │Accesoriu  E111-4   │De unica folosinţă  E112-1   │În bare  E113-8   │Autocolant  E114-5   │Cauciuc  E115-2   │În role  E116-9   │În plăci  E117-6   │Tubular  E118-3   │Tip:  E119-0   │Subteran  E120-0   │În soluţie  E121-7   │În benzi  E122-4   │Actualizabil  E123-1   │Tapitat  E124-8   │Interior  E125-5   │Instalare şi întreţinere  E126-2   │Integrat  E127-9   │Intern  E128-6   │Şi servicii conexe de instalare  E129-3   │Şi produse conexe  E130-3   │Şi servicii conexe de reparare şi de întreţinere  E131-0   │Şi servicii conexe  E132-7   │Automat  E133-4   │Artificial  E134-1   │Consultanţa  E135-8   │Consumabile  E136-5   │Anual  E137-2   │Uşor  E138-9   │şi articole conexe  E139-6   │şi echipament conex  E140-6   │Lichefiat  E141-3   │La mare distanta  E142-0   │Întreţinere şi reparare  E143-7   │Pulbere  E144-4   │Mecanic  E145-1   │şi accesorii  E146-8   │Tip de standard:  E147-5   │Mecanic şi electric  E148-2   │Mobil  E149-9   │Naţional  E150-9   │Natural  E151-6   │Cu utilizare pedagogica  E152-3   │Pentru personalul militar  E153-0   │Cu utilizare militară  E154-7   │şi  E155-4   │Cu utilizare navala  E156-1   │Cercetare şi dezvoltare  E157-8   │Pentru case de bătrâni  E158-5   │Pentru oficiu poştal  E159-2   │Pentru închisoare  E160-2   │Pentru şcoala  E161-9   │Altele decât menajere  E162-6   │Polivalent  E163-3   │La suprafaţa  E164-0   │Pentru aviaţia militară  E165-7   │Pentru armata  E166-4   │Pentru poliţie  E167-1   │Război nuclear, biologic, chimic(NBC)  E168-5   │Nu este un acord-cadru  E169-5   │Reparare şi întreţinere  E170-5   │Din metal  E171-2   │Din hârtie  E172-9   │Din plastic  E173-6   │Din polietilena  E174-3   │Din polistiren  E175-0   │Din politen  E176-7   │Din oţel  E177-4   │Offset  E178-1   │Pe baza de contract  E179-8   │Forfetar  E180-8   │Exploatare şi întreţinere  E181-5   │Exterior  E182-2   │Renovare  E183-9   │Renovare şi reparare  E184-6   │Închiriere  E185-3   │Hârtie  E186-0   │Renovare şi extindere  E187-7   │Plastic  E188-4   │Inlaturare  E189-1   │Poliester  E190-1   │Prefabricat  E191-8   │Tipărit  E192-5   │Prelucrat  E193-2   │Achizitionare  E194-9   │Reincarcabil  E195-6   │Reconditionare  E196-3   │Reciclat  E197-0   │Rafinat  E198-7   │Referinţa:  H001-1   │Asincron  H003-5   │Pentru software  H004-2   │Asistat de computer  H005-9   │Informatizat  H006-6   │De birou  H007-3   │Digital  H008-0e  │Pentru hardware  H009-7   │Computerizat  H010-7   │De siguranţa  H011-4   │Pentru reţea  H013-8   │Înaltă rezoluţie  H014-5   │Compatibil IBM  H015-2   │Comandat prin computer  H020-0   │Cu microunde  H022-4   │Cu multiple utilizări  H023-1   │On-line  H027-9   │Timp real  H028-6   │Telecomandat  H031-0   │Sincron  H032-7   │Compatibil VAX/VMS  H042-0   │Frontal  H045-1   │Multimedia  H046-8   │Multiprelucrare  H047-5   │Multioperational  H049-9   │Autonom  H051-6   │Tip de arhitectura:  H052-3   │Tip de protocol:  K001-2   │Antiglont  K012-2   │De sport  K014-6   │Impermeabil  K015-3   │Împotriva vantului  M001-6   │Pentru pacienti  M002-3   │Pentru anestezie  M003-0   │Pentru dializa renala  M004-7   │Pentru endoscopia bronsica  M005-4   │Pentru arsuri  M006-1   │Pentru tratament citostatic  M007-8   │Pentru radiologie de diagnosticare  M008-5   │Cu utilizare dietetica  M009-2   │Pentru dezinfecţie  M010-2   │Pentru dispensar  M011-9   │Cu utilizare endovasculara  M012-6   │Pentru ginecologie  M013-3   │Pentru hemodializa  M014-0   │Pentru hemodinamica  M015-7   │Pentru cardiochirurgie  M016-4   │Pentru spital  M017-1   │Pentru imunologie  M018-8   │Pentru perfuzie  M019-5   │Pentru injectare  M020-5   │Pentru laborator  M021-2   │Pentru sala de operaţie  M022-9   │Pentru personalul medical  M023-6   │Cu utilizare medicală  M024-3   │Cu utilizare neuroangiografica  M025-0   │Cu utilizare neurochirurgicala  M026-7   │Pentru personalul de asistenţa medicală  M027-4   │Pentru sala de operaţie  M028-1   │Cu utilizare ortopedica  M029-8   │Pentru osteosinteza  M030-8   │Pentru pediatrie  M031-5   │Cu utilizare paramedicala  M032-2   │Pentru patologie  M033-9   │Pentru dializa peritoneala  M034-6   │Medical  M035-3   │Pentru radiodiagnosticare  M036-0   │Pentru radiologie  M037-7   │Pentru reactivi radioterapeutici  M038-4   │Pentru analiza radioimunologica  M039-1   │Pentru radioimunologie  M040-1   │Vascular  M041-8   │Pentru serologie  M042-5   │Pentru terapie intensiva  M043-2   │Pentru unitate de dializa renala  M044-9   │Pentru medicina terapeutică  M045-6   │Pentru dializa transperitoneală  M046-3   │Pentru tratarea hipotermiei  M047-0   │Pentru tratament urologic  M048-7   │Pentru unitatea de radiologie  M049-4   │Cardiovascular  M050-4   │Nesteril  M051-1   │Steril  M052-8   │Cardiac  M053-5   │Cu utilizare în psihiatrie  M054-2   │Cu utilizare chirurgicala  M055-9   │În scopuri terapeutice  N001-3   │Monofazat  N002-0   │Marin  N003-7   │Neizolat  N004-4   │Alimentat cu cărbune  N005-1   │Joasa tensiune  N006-8   │Neintrerupt  N008-2   │Izolat  N009-9   │Pentru tratarea apelor uzate  N010-9   │Înaltă tensiune  N011-6   │Distribuţie  N012-3   │Alimentat cu combustibil fosil  N013-0   │Pentru industria petrolului  N014-7   │Pentru industria de gaz  N015-4   │Extindere  N016-1   │Pentru laboratoare  N018-5   │Cu utilizare submarina  N019-2   │Pentru depozitarea gazelor naturale  N020-2   │Pentru transportul gazelor naturale  N021-9   │Pentru tratarea apei  N022-6   │Pentru instalaţii electrice  N023-3   │Pentru echipament electric  N024-0   │Pentru industria apei  N025-7   │Pentru încălzire urbana  N026-4   │Ape reziduale  N027-1   │Galvanizat  N028-8   │Alimentat cu gaz  N029-5   │Cu energie electrica  N030-5   │Cu încălzire electrica  N031-2   │Rezistent la căldură  N032-9   │Înaltă presiune  N033-6   │Trifazic  N034-3   │Energie hidroelectrica  N035-0   │Cu securitate intrinseca  N036-7   │Alimentat cu lemn  N040-8   │Presiune scăzută  N041-5   │Presiune medie  N046-0   │Nelichefiat  N047-7   │Neintrerupt  N048-4   │La sol  N049-1   │Nuclear  N053-2   │Oleofil  N054-9   │Alimentat cu petrol  N061-1   │Construcţie de reactoare  N066-6   │Aburi  N071-4   │Submersibil  N073-8   │Subacvatic  N078-3   │Apa reziduala  N081-7   │Ductil  N082-4   │Pentru drenaj  N083-1   │Fără oxigen  P001-7   │Parţial prajit  P002-4   │În sticlă  P003-1   │În conserva  P004-8   │Refrigerat  P005-5   │Parţial fiert  P006-2   │Concentrat  P007-9   │Gătit  P008-6   │Kosher  P009-3   │Felii  P010-3   │În saculete  P011-1   │În ulei  P012-7   │Uscat  P013-4   │Bucăţi  P014-1   │Hallal  P015-8   │Aromatizat  P016-5   │Ras  P017-2   │Pentru bucatarie  P018-9   │Proaspăt  P019-6   │Inghetat  P020-6   │Granulat  P021-3   │În saramura  P022-0   │Bucăţi  P023-7   │În suc propriu  P024-4   │În sirop  P025-1   │În sos tomat  P026-8   │În apa  P027-5   │Conservare îndelungată  P028-2   │Gata de copt  P029-9   │Sarat  P030-9   │Liofilizat  P031-6   │Sterilizat  P032-3   │Congelat  P033-0   │Nesarat  P034-7   │Gătit/congelat  P035-4   │Ambalat în vid  P036-1   │Gătit/refrigerat  P037-8   │În conserva  X001-3   │Articulat  X003-7   │Pentru automobile  X004-4   │Pentru aeronave  X005-1   │Pentru echipaje de aeronave  X006-8   │Pentru autobuze  X007-5   │Rezervat pasagerilor  X008-2   │Pentru transport feroviar  X009-9   │Direcţie de conducere pe stanga  X010-9   │Alimentat cu motorina  X011-6   │Tracţiune pe 4 roti  X012-3   │Direcţie de conducere pe dreapta  X013-0   │Teren accidentat  X014-7   │Fără camera de aer  X015-4   │Pentru vehicule industriale  X016-1   │Cu utilizare feroviara  X017-8   │Pentru transport  X018-5   │Pentru aeroport  X019-2   │Pentru vehicule  X020-2   │Greutate bruta a vehiculului:  X021-9   │Cu motor pe benzina  X022-6   │Maritim  X023-3   │Cu pilot automat  X024-0   │Semisubmersibil   X025-7   │Cu echipaj  X026-4   │Cu sofer  X027-1   │Fără echipaj  X028-8   │Fără sofer  Y001-0   │Lucrări auxiliare  Y002-7   │Pentru construcţii  Y003-4   │Lucrări de baza  Y004-1   │Finalizare  Y005-8   │Construcţie de beton  Y006-5   │Construcţie  Y007-2   │Transformare  Y008-9   │Pentru izolatie  Y009-6   │Proiectare şi construcţie  Y010-6   │Locuinţe:  Y011-3   │Extensie  Y012-0   │Lucrări de finisare  Y013-7   │Etaje  Y014-4   │Pentru instalaţii mecanice  Y015-1   │Îmbunătăţiri  Y016-8   │Alungire  Y017-5   │Localizare  Y018-2   │Construcţie din metal  Y019-9   │Construcţie mixtă  Y020-9   │Modernizare  Y021-6   │Natura lucrărilor  Y022-3   │Piatra  Y023-0   │Construcţie prefabricata  Y024-7   │Renovare  Y025-4   │Restaurare  Y026-1   │Reinnoire a imbracamintei  Y027-8   │Camere:  Y028-5   │Amestecuri netratate  Y029-2   │Specificaţii:  Y030-2   │Stadiu  Y031-9   │Construcţie cu structura de oţel  Y032-6   │Construcţie din lemn  Y033-3   │Proiect la cheie  Y034-0   │Largire  Y035-7   │Şi lucrări conexe  Y036-4   │Proiectare şi pozare  Y037-1   │Renovare  Y038-8   │Pentru autostrăzi  Y039-5   │Pentru proiecte la cheie  Y040-5   │Amestecuri la cald  Y041-2   │Laminat  Y042-9   │Modificare  Y043-6   │Cu mai multe etaje  Y044-3   │Reconstruire  Z001-7   │Cuantum:  Z002-4   │Valoare anuală:  Z003-1   │Suprafaţa:  Z004-8   │Valoare bugetară:  Z005-5   │Capacitate:  Z006-2   │Circumferinta:  Z007-9   │litri pe an  Z008-6   │Adancime:  Z009-3   │Diametru:  Z010-3   │Înălţime:  Z011-0   │kg pe an  Z012-7   │Lungime:  Z013-4   │Lot nr.  Z014-1   │Loturi:  Z015-8   │Lot principal:  Z016-5   │Maxim:  Z017-2   │Minim:  Z018-9   │Număr de articole:  Z019-6   │Număr de faze:  Z020-6   │Număr de ansambluri:  Z021-3   │Număr de unităţi:  Z022-0   │Număr de utilizatori:  Z023-7   │Număr:  Z024-4   │Peste  Z025-1   │Putere  Z026-8   │Presiune  Z027-5   │Tensiune primara  Z028-2   │Cantitate:  Z029-9   │Randament:  Z030-9   │Timp de reactie  Z031-6   │Zilnic  Z032-3   │Dimensiunea lucrărilor:  Z033-0   │Tensiune secundară  Z034-7   │Exemplare:  Z035-4   │Grosime:  Z036-1   │Valoare totală estimată fără TVA  Z037-8   │Dimensiune unitară:  Z038-5   │Unităţi:  Z039-2   │Valoare:  Z040-2   │Volum:  Z041-9   │Greutate:  Z042-6   │Latime:  Z043-3   │Dimensiune:  Z044-0   │De maximum  Z045-7   │Număr de canale:  Z046-4   │Număr de locuri:  Z047-1   │pe an  Z048-8   │Ansambluri:  Z049-5   │Foi:  Z050-5   │tone pe an  Z051-2   │Săptămânal  Z052-9   │kWh pe an  Z053-6   │MWh pe an  Z054-3   │Lunar  ─────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────    
				 + 
			  Anexa II      TABEL DE CORESPONDENTA ÎNTRE CPV ŞI CPA 96     ────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────               CPA 96                 │                    CPV  ────┬─────┬─────┬───────────────────┼──────────────┬──────────────────────────  Di- │Grupa│Clasa│    Descriere      │   Cod CPV    │      Descriere  vi- │     │     │                   │              │  zi- │     │     │                   │              │  u-  │     │     │                   │              │  ne  │     │     │                   │              │  ────┼─────┼─────┼───────────────────┼──────────────┼──────────────────────────  01               Produse agricole,   01000000-7                   de horticultura,    77100000-1                   de vânătoare şi     77300000-3 la                   servicii conexe     77600000-6       01.1        Produse agricole,   01100000-8     Produse agricole, produse                   produse de                         de horticultura şi de                   horticultura şi de                 gradina pentru                   gradina pentru                     comercializare                   comercializare             01.11 Cereale şi alte     01110000-1     Cereale şi alte produse                   produse agricole                   agricole                   n.c.a.              01111000-8     Cereale                                       01111100-9     Grâu                                       01111110-2     Grâu dur                                       01111120-5     Grâu comun                                       01111200-0     Porumb                                       01111300-1     Orez                                       01111400-2     Orz                                       01111500-3     Secara                                       01111600-4     Ovaz                                       01111700-5     Malt                                       01111900-7     Produse pe bază de cereale                                       01112000-5     Cartofi şi legume uscate                                       01112100-6     Cartofi                                       01112200-7     Legume pastai şi legume cu                                                      teaca uscate                                       01112210-0     Legume pastai uscate                                       01112211-7     Linte                                       01112212-4     Naut                                       01112213-1     Mazare uscata                                       01000000-7     Produse agricole, de                                                      horticultura, de vânătoare                                                      şi produse conexe                                       01100000-8     Produse agricole, produse de                                                      horticultura şi de gradina                                                      pentru comercializare                                       01110000-1     Cereale şi alte produse                                                      agricole                                       01113000-2     Seminţe şi fructe                                                      oleaginoase                                       01113100-3     Boabe de soia                                       01113200-4     Arahide                                       01113300-5     Seminţe de floarea soarelui                                       01113400-6     Seminţe de în                                       01113500-7     Seminţe de susan                                       01113600-8     Seminţe de mustar                                       01114000-9     Tutun neprelucrat                                       01115000-6     Plante utilizate la                                                      fabricarea zahărului                                       01115100-7     Sfecla de zahăr                                       01115200-8     Trestie de zahăr                                       01116000-3     Paie şi plante furajere                                       01116100-4     Paie                                       01116200-5     Plante furajere                                       01117000-0     Materii prime vegetale                                       01117100-1     Materii prime vegetale                                                      destinate industriei textile                                       01117110-4     Bumbac                                       01117120-7     Iuta                                       01117130-0     În                                       01118000-7     Cauciuc natural, latex şi                                                      produse conexe                                       01118100-8     Cauciuc natural                                       01118200-9     Latex natural                                       01118210-2     Produse din latex                                       01119000-4     Plante cu utilizare                                                      specifică                                       01119100-5     Plante utilizate la                                                      prepararea parfumurilor, a                                                      medicamentelor, a                                                      insecticidelor sau a unor                                                      produse similare                                       01119110-8     Plante utilizate la                                                      prepararea parfumurilor                                       01119120-1     Plante utilizate la                                                      prepararea medicamentelor                                       01119130-4     Plante utilizate la                                                      prepararea insecticidelor                                       01119140-7     Plante utilizate la                                                      prepararea fungicidelor sau                                                      a unor produse similare                                       01119200-6     Seminţe de plante cu                                                      utilizare specifică             01.12 Legume, produse de  01120000-4     Legume, produse de                   horticultura şi de                 horticultura şi de                   pepiniera                          pepiniera                                       01121000-1     Legume                                       01121100-2     Legume radacinoase şi                                                      tuberculi                                       01121110-5     Legume radacinoase                                       01121111-2     Sfecla                                       01121112-9     Morcovi                                       01121113-6     Ceapa                                       01121114-3     Napi                                       01121120-8     Legume-tubercul                                       01121200-3     Legume-fruct                                       01121210-6     Fasole                                       01121211-3     Boabe                                       01121212-0     Fasole verde                                       01121213-7     Fasole spaniola                                       01121220-9     Mazare                                       01121221-6     Mazare verde                                       01121222-3     Mazare cu pastai comestibile                                       01121230-2     Ardei                                       01121240-5     Tomate                                       01121250-8     Dovlecei                                       01121260-1     Ciuperci                                       01121270-4     Castraveti                                       01121300-4     Legume cultivate pentru                                                      frunze                                       01121310-7     Laptuca                                       01121320-0     Foi de salata                                       01121330-3     Anghinare                                       01121340-6     Spanac                                       01121400-5     Varza                                       01121410-8     Varza alba                                       01121420-1     Conopida                                       01121430-4     Broccoli                                       01121440-7     Varza de Bruxelles                                       01121500-6     Seminţe de legume                                       01122000-8     Produse de horticultura                                       01122100-9     Plante vii, bulbi,                                                      rădăcini, butaşi şi altoaie                                       01122200-0     Flori tăiate                                       01122210-3     Aranjamente florale                                       01122300-1     Seminţe de flori             01.13 Fructe, fructe cu   01130000-7     Fructe, fructe cu coaja,                   coaja, plante                      plante utilizate pentru                   utilizate pentru                   prepararea băuturilor şi                   prepararea                         a condimentelor                   băuturilor şi a                   condimentelor                                       01131000-4     Fructe şi fructe cu coaja                                       01131100-5     Fructe şi fructe cu coaja                                                      tropicale                                       01131110-8     Fructe tropicale                                       01131111-5     Banane                                       01131112-2     Ananas                                       01131113-9     Mango                                       01131114-6     Curmale                                       01131115-3     Stafide                                       01131116-0     Smochine                                       01131117-7     Avocado                                       01131118-4     Kiwi                                       01131120-1     Nuci de cocos                                       01131200-6     Citrice                                       01131210-9     Lamai                                       01131220-2     Portocale                                       01131230-5     Grepfrut                                       01131240-8     Tangerine                                       01131250-1     Lamai verzi                                       01131300-7     Fructe netropicale                                       01131310-0     Bace                                       01131311-7     Coacaze                                       01131312-4     Agrise                                       01131313-1     Capsuni                                       01131314-8     Zmeura                                       01131315-5     Afine                                       01131320-3     Mere, pere şi gutui                                       01131321-0     Mere                                       01131322-7     Pere                                       01131323-4     Gutui                                       01131330-6     Fructe samburoase                                       01131331-3     Caise                                       01131332-0     Piersici                                       01131333-7     Cirese                                       01131334-4     Prune                                       01131340-9     Struguri                                       01131341-6     Struguri de masa                                       01131342-3     Struguri de vin                                       01131400-8     Masline                                       01131500-9     Seminţe de fructe                                       01132000-1     Plante pentru prepararea                                                      băuturilor                                       01132100-2     Boabe de cafea                                       01132200-3     Plante de ceai                                       01132300-4     Mate                                       01132400-5     Boabe de cacao                                       01133000-8     Condimente neprelucrate       01.2        Animale vii şi      01200000-9     Animale vii şi produse de                   produse de origine                 origine animala                   animala             01.21 Bovine şi produse   01210000-2     Bovine şi produse obţinute                   obţinute de la                     de la acestea                   acestea                                       01211000-9     Bovine                                       01211100-0     Bovine vii                                       01211200-1     Viţei                                       01212000-6     Lapte proaspăt de vacă                                       01213000-3     Material seminal bovin             01.22 Ovine, caprine,     01220000-5     Animale de ferma şi                   cabaline, magari,                  produse obţinute de la                   catari, animale vii                acestea                   şi produse obţinute                   de la acestea                                       01221000-2     Septel                                       01221100-3     Oi                                       01221200-4     Capre                                       01221300-5     Cai                                       01222000-9     Lapte proaspăt de oaie                                                      şi capra                                       01222100-0     Lapte de oaie                                       01222200-1     Lapte de capra                                       01223000-6     Lana şi par de animale                                       01223100-7     Lana tunsa                                       01223200-8     Par de animale             01.23 Animale vii din     01230000-8     Porcine                   specia porcina             01.24 Păsări de curte vii 01240000-1     Păsări de curte vii şi oua                   şi oua                                       01241000-8     Păsări de curte vii                                       01242000-5     Oua             01.25 Alte animale vii şi 01250000-4     Animale mici vii şi produse                   produse obţinute de                obţinute de la acestea                   la acestea                                       01251000-1     Iepuri de casa şi iepuri de                                                      camp                                       01251100-2     Iepuri de casa                                       01251200-3     Iepuri de camp                                       01252000-8     Produse de origine animala                                       01252100-9     Miere naturala                                       01252200-0     Melci                                       01252300-1     Produse comestibile de                                                      origine animala                                       01252400-2     Ceara                                       01300000-0     Produse de policultura                                       01900000-6     Produse pentru agricultura       01.4        Servicii agricole                   şi de zootehnie,                   cu excepţia                   serviciilor                   veterinare             01.41 Servicii agricole   77100000-1     Servicii agricole                                       77110000-4     Servicii privind producţia                                                      agricolă                                       77120000-7     Servicii de compostare                                       77200000-2     Servicii de silvicultura                                       77310000-6     Amenajare şi întreţinere                                                      de spaţii verzi                                       77311000-3     Întreţinere de grădini                                                      decorative sau de recreere                                       77312000-0     Servicii de inlaturare a                                                      buruienilor                                       77312100-1     Servicii de erbicidare                                       77313000-7     Servicii de întreţinere a                                                      parcurilor                                       77314000-4     Servicii de întreţinere a                                                      terenurilor                                       77320000-9     Servicii de întreţinere a                                                      terenurilor de sport                                       77330000-2     Servicii de expoziţii                                                      florale                                       77340000-5     Elagaj de arbori şi                                                      tunderea gardurilor vii                                       77341000-2     Elagaj de arbori                                       77342000-9     Ajustare a gardurilor vii             01.42 Servicii de         77400000-4     Servicii zoologice                   zootehnie                                       77500000-5     Servicii de zootehnie       01.5        Servicii de         77510000-8     Servicii de înmulţire a                   vânătoare, de                      vânatului                   instalare de        77600000-6     Servicii de vânătoare                   capcane, de                   înmulţire a                   vânatului şi                   servicii conexe             01.50 Servicii de         77510000-8     Servicii de înmulţire a                   vânătoare, de                      vânatului                   instalare de                   capcane, de                   înmulţire a                   vânatului şi                   servicii conexe     77610000-9     Servicii de instalare de                                                      capcane  02               Produse de          02000000-4                   silvicultura, de                   transport de                   busteni şi servicii                   conexe              77200000-2       02.0        Produse de          02000000-4                   silvicultura, de                   transport de                   busteni şi servicii                   conexe              77200000-2             02.01 Lemn în stare       02100000-5     Lemn                   bruta; cauciucuri                   naturale; pluta                   naturala; alte                   produse de                   silvicultura        02110000-8     Lemn de conifere                                       02120000-1     Lemn tropical                                       02130000-4     Lemn de foc                                       02140000-7     Lemn brut                                       02150000-0     Lemn moale                                       02160000-3     Deşeuri de lemn                                       02170000-6     Aschii de lemn                                       02180000-9     Busteni                                       02181000-6     Stâlpi                                       02182000-3     Tarusi                                       02190000-2     Cherestea                                       02191000-9     Produse din cherestea                                       02200000-6     Cauciuc                                       02210000-9     Balsamuri                                       02220000-2     Lac                                       02300000-7     Pluta                                       02400000-8     Produse de silvicultura                                       02410000-1     Plante, ierburi, muschi                                                      sau licheni ornamentali                                       02500000-9     Produse dendrologice de                                                      pepiniera                                       02510000-2     Plante                                       02511000-9     Plante de înmulţire                                       02512000-6     Bulbi de flori                                       02513000-3     Arbuşti                                       02520000-5     Arbori             02.02 Servicii conexe de  77200000-2     Servicii de silvicultura                   silvicultura şi de                   transport al                   bustenilor          77210000-5     Servicii de transport de                                                      busteni                                       77211000-2     Servicii aferente                                                      transportului de busteni                                       77211100-3     Servicii de exploatare                                                      forestieră                                       77211200-4     Transport de busteni în                                                      zona forestieră                                       77211300-5     Servicii de defrişare                                       77211400-6     Servicii de tăiere a                                                      arborilor                                       77211500-7     Servicii de elagaj                                       77220000-8     Servicii de impregnare a                                                      lemnului                                       77230000-1     Servicii de silvicultura                                                      conexe                                       77231000-8     Servicii de gestionare a                                                      pădurilor  05               Peşti şi alte       05000000-5                   produse de pescuit;                   servicii conexe                   pescuitului         77700000-7       05.0        Peşti şi alte       05000000-5                   produse de pescuit;                   servicii privind                   pescuitul           77700000-7             05.00 Peşti şi alte       05100000-5     Peşti, produse de pescuit                   produse de pescuit;                şi alte subproduse de                   servicii conexe                    pescuit                   pescuitului         05100000-6     Peşti                                       05110000-9     Peşti vii                                       05120000-2     Peşti, proaspeţi sau                                                      refrigerati                                       05121000-9     Peşti plati, proaspeţi sau                                                      refrigerati                                       05121100-0     Limba de mare, proaspăta                                                      sau refrigerata                                       05121200-1     Cambula de Baltica,                                                      proaspăta sau refrigerata                                       05122000-6     Peşti din familia codului,                                                      proaspeţi sau refrigerati                                       05122100-7     Cod, proaspăt sau refrigerat                                       05122200-8     Polac, proaspăt sau                                                      refrigerat                                       05122300-9     Merluciu, proaspăt sau                                                      refrigerat                                       05122400-0     Eglefin, proaspăt sau                                                      refrigerat                                       05123000-3     Hering, proaspăt sau                                                      refrigerat                                       05124000-0     Ton, proaspăt sau refrigerat                                       05125000-7     Merlan, proaspăt sau                                                      refrigerat                                       05126000-4     Albitura, proaspăta sau                                                      refrigerata                                       05127000-1     Somon, proaspăt sau                                                      refrigerat                                       05130000-5     Carne de peste                                       05200000-7     Crustacee                                       05210000-0     Crustacee proaspete                                       05220000-3     Stridii                                       05230000-6     Moluste                                       05240000-9     Nevertebrate acvatice                                       05300000-8     Produse acvatice                                       05310000-1     Corali sau produse similare                                       05320000-4     Bureti naturali                                       05330000-7     Alge marine                                       05331000-4     Alge                                       05400000-9     Produse pescaresti secundare                                       05410000-2     Făina de peste                                       77700000-7     Servicii privind pescuitul  10               Cărbune şi lignit;  10000000-3     Cărbune, lignit, turba şi                   turba                              alte produse derivate din                                                      cărbune       10.1        Antracit            10100000-4     Cărbune şi combustibili pe                                                      baza de cărbune             10.10 Antracit            10110000-7     Cărbune                                       10120000-0     Combustibili pe bază de                                                      cărbune                                       10121000-7     Antracit                                       10122000-4     Brichete                                       10123000-1     Combustibili solizi                                       10124000-8     Combustibili fosili                                       10125000-5     Combustibili pe bază de                                                      lemn       10.2        Lignit              10210000-8     Lignit             10.20 Lignit              10210000-8     Lignit       10.3        Turba               10220000-1     Turba             10.30 Turba               10220000-1     Turba  11               Ţiţei şi gaze       11000000-0                   naturale; servicii  45255000-9                   privind extractia   50531500-1                   petrolului şi a     50531600-2                   gazelor naturale,   76000000-3                   cu excepţia                   serviciilor de                   geodezie       11.1        Ţiţei şi gaze       11000000-1                   naturale                                       76110000-7             11.10 Ţiţei şi gaze       11110000-4     Ţiţei şi produse petroliere                   naturale                                       11111000-1     Petrol                                       11111100-2     Ţiţei                                       11112000-8     Produse petroliere                                       11200000-2     Gaze naturale                                       11300000-3     Sist bituminos sau                                                      petrolifer                                       76110000-7     Servicii privind extractia                                                      gazelor                                       76111000-4     Servicii de regazeificare       11.2        Servicii privind    45255000-9                   extractia           50531500-1                   petrolului şi a     50531600-2                   gazelor naturale,   76000000-3                   cu excepţia                   serviciilor de                   geodezie             11.20 Servicii privind    45255000-9     Lucrări de construcţie                   extractia                          pentru industria petrolului                   petrolului şi a                     şi a gazului                   gazelor naturale,                   cu excepţia                   serviciilor de                   geodezie            50531500-1     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a macaralelor                                                      derrick                                       50531510-4     Servicii de demontare a                                                      macaralelor derrick                                       76100000-4     Servicii profesionale                                                      privind industria gazului                                       76110000-7     Servicii privind extractia                                                      gazelor                                       76120000-0     Servicii de scufundare                                                      aferente extractiei gazelor                                       76200000-5     Servicii profesionale                                                      privind industria petroliera                                       76210000-8     Servicii privind extractia                                                      petrolului                                       76211100-6     Servicii de captusire                                       76211200-7     Servicii de analiza a                                                      noroiului de foraj                                       76300000-6     Servicii de foraj                                       76330000-5     Servicii de foraj cu turbina                                       76340000-8     Servicii carotaj                                       76400000-7     Servicii de pozitionare a                                                      echipamentelor de foraj                                       76410000-0     Servicii de captusire şi de                                                      tubare a puţurilor                                       76411000-7     Servicii de captusire a                                                      puţurilor                                       76420000-3     Servicii de cimentare a                                                      puţurilor                                       76430000-6     Servicii de forare de puţuri                                                      şi servicii de producţie                                       76431000-3     Servicii de forare de puţuri                                       76440000-9     Servicii de întocmire a                                                      profilului geologic al                                                      puţurilor                                       76450000-2     Servicii de gestionare a                                                      puţurilor                                       76460000-5     Servicii de asistenţa                                                      privind puturile                                       76470000-8     Servicii de testare a                                                      puţurilor                                       76480000-1     Servicii de tubare                                       76490000-4     Servicii de finisare a                                                      puţurilor                                       76491000-1     Servicii de acoperire a                                                      puţurilor                                       76500000-8     Servicii la sol şi servicii                                                      marine                                       76510000-1     Servicii la sol                                       76530000-7     Servicii privind fundul                                                      gaurii de forare  12               Minereuri de uraniu                   şi toriu            12000000-7     Minereuri de uraniu şi toriu       12.0        Minereuri de uraniu 12000000-7     Minereuri de uraniu şi toriu                   şi toriu             12.00 Minereuri de uraniu 12100000-8     Minereuri de uraniu                   şi toriu            12200000-9     Minereuri de toriu  13               Minereuri           13000000-4     Minereuri metalifere                   metalifere       13.1        Minereuri de fier   13100000-5     Minereuri de fier             13.10 Minereuri de fier   13100000-5     Minereuri de fier       13.2        Minereuri de metale 13200000-6                   neferoase, cu       13300000-7                   excepţia                   minereurilor de                   uraniu şi de toriu             13.20 Minereuri de metale 13200000-6     Minereuri de metale                   neferoase, cu                      neferoase                   excepţia                   minereurilor de                   uraniu şi de toriu  13210000-9     Minereuri de cupru                                       13220000-2     Minereuri de nichel                                       13230000-5     Minereuri de aluminiu                                       13240000-8     Minereuri de metale                                                      preţioase                                       13250000-1     Minereuri de plumb                                       13260000-4     Minereuri de zinc                                       13270000-7     Minereuri de staniu                                       13300000-7     Minereuri diverse  14               Alte produse de     14000000-1     Produse de exploatare                   exploatare miniera                 miniera, în cariera sau                   şi în cariera                      produse conexe       14.1        Piatra              14100000-2     Materiale de construcţie                                                      de piatra             14.11 Piatra de           14110000-5     Piatra de construcţie                   construcţie         14111000-2     Marmura şi piatra calcaroasa                                                      de construcţie                                       14111100-3     Marmura                                       14111200-4     Travertin                                       14112000-9     Diverse tipuri de piatra de                                                      construcţie                                       14112100-0     Granit                                       14112200-1     Gresie                                       14112300-2     Bazalt                                       14112400-3     Piatra de bordura             14.12 Piatra calcaroasa,  14120000-8     Piatra calcaroasa, gips                   gips şi creta                      şi creta                                       14121000-5     Piatra calcaroasa şi gips                                       14121100-6     Gips                                       14121200-7     Calcar                                       14121210-0     Pudra de calcar                                       14121300-8     Piatra calcaroasa                                       14122000-2     Creta şi dolomită                                       14122100-3     Creta                                       14122200-4     Dolomita             14.13 Ardezie             14130000-1     Ardezie       14.12       Nisip şi argila     14200000-3     Nisip şi argila             14.21 Pietriş şi nisip    14210000-6     Pietriş, nisip, piatra                                                      concasata şi agregate                                       14211000-3     Nisip                                       14211100-4     Nisip natural                                       14212000-0     Granule, criblura, nisip                                                      fin, pietre mici, pietriş,                                                      piatra faramitata şi                                                      concasata, amestecuri de                                                      piatra, amestecuri                                                      nisip-pietriş şi alte                                                      agregate                                       14212100-1     Bolovani şi pietriş                                       14212110-4     Pietriş                                       14212120-7     Pietre mici                                       14212200-2     Agregate                                       14212210-5     Balast                                       14212300-3     Piatra de cariera şi                                                      concasata                                       14212310-6     Balast                                       14212320-9     Granit concasat                                       14212330-2     Bazalt concasat                                       14212400-4     Sol                                       14212410-7     Sol vegetal                                       14212420-0     Subsol                                       14212430-3     Criblura                                       14213000-7     Macadam, macadam gudronat                                                      şi nisip gudronat                                       14213100-8     Macadam                                       14213200-9     Macadam gudronat                                       14213300-0     Nisip gudronat             14.22 Argile şi caolin    14220000-9     Argila şi caolin                                       14221000-6     Argila                                       14222000-3     Caolin       14.3        Minerale anorganice 14300000-4     Produse anorganice chimice                   chimice şi                         chimice şi îngrăşăminte                   îngrăşăminte                       minerale                   minerale             14.30 Produse anorganice  14310000-7     Îngrăşăminte minerale                   chimice şi                   îngrăşăminte                   minerale            14311000-4     Calciu natural, fosfat                                                      aluminocalcic şi saruri                                                      naturale brute de potasiu                                       14311100-5     Calciu natural                                       14311200-6     Fosfati aluminocalcici                                       14311300-7     Saruri naturale brute de                                                      potasiu                                       14312000-1     Pirite de fier                                       14312100-2     Pirite de fier neprajite                                       14320000-0     Produse anorganice chimice       14.4        Sare                14400000-5     Sare şi clorura de sodiu                                                      pura             14.40 Sare                14410000-8     Sare gema                                       14420000-1     Sare marina                                       14430000-4     Sare concentrata prin                                                      evaporare şi clorura de                                                      sodiu pura                                       14440000-7     Sare industriala pentru                                                      deszapezire                                       14450000-0     Saramura       14.5        Alte produse de     14500000-6     Produse conexe de exploatare                   exploatare miniera                 miniera şi în cariera                   şi în cariera n.c.a             14.50 Alte produse de     14510000-9     Bitum şi asfalt                   exploatare miniera  14511000-6     Bitum                   şi în cariera n.c.a                                       14512000-3     Asfalt                                       14520000-2     Pietre preţioase şi                                                      semipretioase; piatra ponce;                                                      smirghel; abrazivi naturali,                                                      alte minerale şi metale                                                      preţioase                                       14521000-9     Pietre preţioase şi                                                      semipretioase                                       14521100-0     Pietre preţioase                                       14521110-3     Diamante                                       14521120-6     Rubine                                       14521130-9     Smaralde                                       14521140-2     Pulbere de pietre preţioase                                       14521200-1     Pietre semipretioase                                       14521210-4     Pulbere de pietre                                                      semipretioase                                       14522000-6     Diamante industriale; piatra                                                      ponce; smirghel şi alţi                                                      abrazivi naturali                                       14522100-7     Piatra ponce                                       14522200-8     Diamante industriale                                       14522300-9     Smirghel                                       14522400-0     Abrazivi naturali                                       14523000-3     Minerale, metale preţioase                                                      conexe şi produsele aferente                                       14523100-4     Minerale                                       14523200-5     Aur                                       14523300-6     Argint                                       14523400-7     Platina  15               Produse alimentare  01111700-5                   şi băuturi          15000000-8                                       24142510-9                                       55320000-9                                       93900000-7       15.1        Carne şi produse    15100000-9                   din carne                                       15243000-3                                       55320000-9             15.11 Carne proaspăta şi  15110000-2     Carne                   conservată, cu      15111000-9     Carne de vita                   excepţia carnii de  15111100-0     Carne de vita                   pasare              15111110-3     Carne de vita conservată                                       15111140-2     Carcasa de vita                                       15111190-7     Bucăţi de carne de vita                                       15111191-4     Biftec                                       15111200-1     Manzat                                       15111210-4     Bucăţi de manzat                                       15113000-3     Carne de porc                                       15113100-4     Cotlete de porc                                       15113300-6     Carcase de porc                                       15114000-0     Organe comestibile                                       15115000-7     Carne de miel şi de oaie                                       15115100-8     Carne de miel                                       15115200-9     Carne de oaie                                       15117000-1     Carne de capra                                       15118000-8     Carne de cal, de magar, de                                                      catar sau de bardou                                       15118100-9     Carne de cal                                       15118900-7     Carne de magar, de catar                                                      sau de bardou                                       15119000-5     Diverse tipuri de carne                                       15119300-8     Vanat                                       15119400-9     Pui de balta                                       15120000-5     Lana, piei finite şi piei                                                      brute                                       15121000-2     Lana                                       15122000-9     Piei brute                                       15123000-6     Piei prelucrate                                       15124000-3     Piei prelucrate şi pene                                                      de pasare             15.12 Carne de pasare     15112000-6     Carne de pasare                   proaspăta şi        15112100-7     Carne de pasare proaspăta,                   conservată                         animale întregi                                       15112110-0     Carne de gasca                                       15112120-3     Carne de curcan                                       15112130-6     Carne de pui                                       15112140-9     Carne de rata                                       15112200-8     Bucăţi de carne de pasare                                       15112210-1     Bucăţi de carne de pui                                       15112220-4     Bucăţi de carne de curcan                                       15112230-7     Bucăţi de carne de gasca, de                                                      rata şi de bibilica                                       15112300-9     Ficat de pasare                                       15112310-2     Ficat gras                                       15114000-0     Organe comestibile                                       15119000-5     Diverse tipuri de carne                                       15119100-6     Carne de iepure de casa                                       15119200-7     Carne de iepure de camp                                       15119500-0     Porumbei             15.13 Produse din carne   15131000-5     Conserve şi preparate din                   şi din carne de                    carne                   pasare              15131100-6     Produse din carne pentru                                                      carnati                                       15131110-9     Carne pentru carnati                                       15131120-2     Salamuri                                       15131130-5     Carnati                                       15131131-2     Carnati din ficat                                       15131132-9     Carnati de vita                                       15131133-6     Carnati de porc                                       15131134-3     Sangerete şi alţi carnati                                                      din sânge                                       15131135-0     Carnati de pasare                                       15131200-7     Carne uscata, sărată,                                                      afumata sau condimentata                                       15131210-0     Jambon afumat                                       15131220-3     Slanina                                       15131230-6     Salam                                       15131300-8     Preparate din ficat                                       15131310-1     Pateu                                       15131320-4     Preparate din ficat de gasca                                                      sau de rata                                       15131400-9     Produse din carne de porc                                       15131410-2     Jambon                                       15131420-5     Chiftele                                       15131490-6     Mancaruri din carne de porc                                       15131500-0     Produse din carne de pasare                                       15131600-1     Produse din carne de vita şi                                                      manzat                                       15131610-4     Chiftele din carne de vita                                       15131620-7     Carne de vita tocata                                       15131640-3     Chifle din carne de vita                                                      tocata                                       15131700-2     Preparate din carne                                       15243000-3     Preparate din peste                                       55320000-9     Servicii de distribuire a                                                      mancarii                                       55321000-6     Servicii de preparare a                                                      mancarii                                       55322000-3     Servicii de gatire a                                                      mancarii       15.2        Carne de peste      15200000-0     Peste preparat şi conserve                   transformata şi                    de peste                   conservată şi                   produse din carne                   de peste             15.20 Carne de peste      15210000-3     File de peste, ficat şi                   transformata şi                    icre de peste                   conservată şi       15211000-0     File de peste                   produse din carne   15211100-1     File proaspăt de peste                   de peste            15212000-7     Icre de peste                                       15213000-4     Ficat de peste                                       15220000-6     Peste, file de peste şi                                                      alte tipuri de carne de                                                      peste congelate                                       15221000-3     Peste congelat                                       15222000-0     File de peste congelat                                       15223000-7     Peste congelat transat                                       15229000-9     Produse congelate din carne                                                      de peste                                       15230000-9     Peste uscat sau sarat; peste                                                      în saramura; peste afumat                                       15231000-6     Peste uscat                                       15232000-3     Peste sarat                                       15233000-0     Peste în saramura                                       15234000-7     Peste afumat                                       15234100-8     Somon afumat                                       15234200-9     Hering afumat                                       15234300-0     Pastrav afumat                                       15235000-4     Conserve de peste                                       15240000-2     Peste în conserva şi alte                                                      tipuri de peste preparat                                                      sau în conserva                                       15241000-9     Peste pane sau acoperit în                                                      alt mod, în conserva                                       15241100-0     Somon în conserva                                       15241200-1     Hering preparat sau                                                      conservat                                       15241300-2     Sardine                                       15241400-3     Ton în conserva                                       15241500-4     Macrou de Atlantic                                       15241600-5     Hamsii                                       15241700-6     Batoane de peste file                                       15241800-7     Preparate pe bază de peste                                                      pane sau acoperit în alt mod                                       15242000-6     Mancaruri preparate din                                                      peste                                       15243000-3     Preparate din peste                                       15244000-0     Caviar şi inlocuitori de                                                      caviar                                       15244100-1     Caviar                                       15244200-2     Inlocuitori de caviar                                       15250000-5     Fructe de mare                                       15251000-2     Crustacee congelate                                       15252000-9     Crustacee preparate sau                                                      conservate                                       15253000-6     Produse din moluste       15.3        Fructe şi legume    15300000-1                   transformate n.c.a. 93900000-7             15.31 Cartofi             15310000-4     Cartofi şi produse din                   transformati şi                    cartofi                   conservati          15311000-1     Cartofi congelati                                       15311100-2     Cartofi prajiti rondele sau                                                      bastonase                                       15311200-3     Cartofi taiati în cuburi,                                                      rondele sau alte tipuri de                                                      cartofi congelati                                       15312000-8     Produse din cartofi                                       15312100-9     Piure de cartofi instant                                       15312200-0     Cartofi preprăjiţi                                       15312300-1     Rondele crocante din cartofi                                       15312310-4     Rondele crocante din cartofi                                                      aromatizate                                       15312400-2     Gustari din cartofi                                       15312500-3     Crochete de cartofi                                       15313000-5     Cartofi transformati             15.32 Sucuri de fructe şi 15320000-7     Sucuri de fructe şi de                   de legume                          legume                                       15321000-4     Sucuri de fructe                                       15321100-5     Suc de portocale                                       15321110-8     Suc concentrat de portocale                                       15321200-6     Suc de grepfrut                                       15321300-7     Suc de lamaie                                       15321400-8     Suc de ananas                                       15321500-9     Suc de struguri                                       15321600-0     Suc de mere                                       15321700-1     Amestecuri de sucuri                                                      neconcentrate                                       15321800-2     Sucuri concentrate                                       15322000-1     Sucuri de legume                                       15322100-2    Suc de tomate             15.33 Fructe şi legume    15330000-0     Fructe şi legume                   transformate şi     15331000-7     Legume transformate                   conservate, n.c.a.  15331100-8     Legume proaspete sau                                                      congelate                                       15331110-1     Legume radacinoase                                                      transformate                                       15331120-4     Tuberculi transformati                                       15331130-7     Fasole, mazare, ardei,                                                      tomate şi alte legume                                       15331131-4     Fasole transformata                                       15331132-1     Mazare transformata                                       15331133-8     Boabe de mazare uscate                                                      şi injumatatite                                       15331134-5     Tomate transformate                                       15331135-2     Ciuperci transformate                                       15331136-9     Ardei transformati                                       15331137-6     Germeni de soia                                       15331138-3     Trufe                                       15331140-0     Legume cultivate pentru                                                      frunze şi varietati de varza                                       15331142-4     Varza transformata                                       15331150-3     Legume pastai transformate                                       15331170-9     Legume congelate                                       15331400-1     Conserve de legume                                       15331410-4     Fasole în sos tomat                                       15331411-1     Fasole preparata                                       15331420-7     Conserve de tomate                                       15331423-8     Tomate la cutie                                       15331425-2     Piure de tomate                                       15331427-6     Piure concentrat de tomate                                       15331428-3     Sos de tomate                                       15331430-0     Conserve de ciuperci                                       15331450-6     Masline transformate                                       15331460-9     Conserve de legume                                       15331461-6     Conserve de varza acra                                       15331462-3     Conserve de mazare                                       15331463-0     Conserve de fasole boabe                                       15331464-7     Conserve de fasole întreaga                                       15331465-4     Conserve de sparanghel                                       15331466-1     Conserve de masline                                       15331470-2     Porumb zaharat                                       15331480-5     Legume conservate provizoriu                                       15331500-2     Legume conservate în oţet                                       15332000-4     Fructe şi fructe cu coaja                                                      transformate                                       15332100-5     Fructe transformate                                       15332140-7     Mere transformate                                       15332150-0     Pere transformate                                       15332160-3     Banane transformate                                       15332170-6     Rubarba                                       15332180-9     Pepeni galbeni                                       15332200-6     Dulceţuri şi marmelade,                                                      jeleuri de fructe; piureuri                                                      şi paste de fructe sau de                                                      fructe cu coaja                                       15332230-5     Marmelade                                       15332231-2     Marmelada de portocale                                       15332232-9     Marmelada de lamaie                                       15332240-8     Jeleuri de fructe                                       15332250-1     Paste de fructe                                       15332260-4     Paste de fructe cu coaja                                                      lignifiată                                       15332261-1     Unt de arahide                                       15332270-7     Piureuri de fructe                                       15332290-3     Dulceţuri                                       15332291-0     Dulceata de caise                                       15332292-7     Dulceata de mure                                       15332293-4     Dulceata de coacaze                                       15332294-1     Dulceata de cirese                                       15332295-8     Dulceata de zmeura                                       15332296-5     Dulceata de capsuni                                       15332300-7     Fructe cu coaja lignifiată                                                      transformate                                       15332310-0     Fructe cu coaja, lignifiată                                                      prajite sau sarate                                       15332400-8     Conserve de fructe                                       15332410-1     Fructe uscate                                       15332411-8     Stafide de Corint                                                      transformate                                       15332412-5     Stafide transformate                                       15332419-4     Sultanine                                       15333000-1     Subproduse vegetale                                       93900000-7     Servicii diverse n.c.a.       15.4        Uleiuri şi grăsimi  15400000-2     Uleiuri şi grăsimi animale                   animale sau                        sau vegetale                   vegetale             15.41 Uleiuri şi grăsimi  15410000-5     Uleiuri şi grăsimi animale                   animale sau                        sau vegetale brute                   vegetale brute      15411000-2     Uleiuri animale sau vegetale                                       15411100-3     Uleiuri vegetale                                       15411110-6     Ulei de masline                                       15411120-9     Ulei de susan                                       15411130-2     Ulei de arahide                                       15411140-5     Ulei de cocos                                       15411200-4     Ulei pentru gătit                                       15411210-7     Ulei pentru prajit                                       15412000-9     Grăsimi                                       15412100-0     Grăsimi animale                                       15412200-1     Grăsimi vegetale                                       15413000-6     Reziduuri solide de grăsimi                                                      sau uleiuri vegetale                                       15413100-7     Turte de la extractia                                                      uleiului             15.42 Uleiuri şi grăsimi  15413000-6     Reziduuri solide de grăsimi                   rafinate                           sau uleiuri vegetale                                       15420000-8     Uleiuri şi grăsimi rafinate                                       15421000-5     Uleiuri rafinate                                       15422000-2     Grăsimi rafinate                                       15423000-9     Grăsimi sau uleiuri                                                      hidrogenate sau esterificate                                       15424000-6     Ceri vegetale             15.43 Margarina şi        15430000-1     Grăsimi comestibile                   preparate similare  15431000-8     Margarina şi preparate                                                      similare                                       15431100-9     Margarina                                       15431110-2     Margarina lichidă                                       15431200-0     Produse tartinabile cu un                                                      conţinut redus sau scăzut                                                      de grăsimi       15.5        Produse lactate şi  15500000-3     Produse lactate                   inghetata             15.51 Produse lactate     15510000-6     Lapte şi smantana                                       15511000-3     Lapte                                       15511100-4     Lapte pasteurizat                                       15511200-5     Lapte sterilizat                                       15511210-8     Lapte UHT                                       15511300-6     Lapte degresat                                       15511400-7     Lapte semidegresat                                       15511500-8     Lapte integral                                       15511600-9     Lapte condensat                                       15511700-0     Lapte praf                                       15512000-0     Smantana                                       15512100-1     Smantana semigrasa                                       15512200-2     Smantana grasa                                       15512300-3     Smantana groasa                                       15512900-9     Smantana pentru frisca                                       15530000-2     Unt                                       15540000-5     Branzeturi                                       15541000-2     Branza de masa                                       15542000-9     Branza proaspăta                                       15542100-0     Cottage cheese                                       15542200-1     Branza cu pasta moale                                       15542300-2     Branza feta                                       15543000-6     Branza rasa, pulbere, cu                                                      mucegai şi alte tipuri de                                                      branza                                       15543100-7     Branza cu mucegai                                       15543200-8     Branza Cheddar                                       15543300-9     Branza rasa                                       15543400-0     Branza Parmezan                                       15544000-3     Branza cu pasta tare                                       15545000-0     Branza tartinabila                                       15550000-8     Diverse tipuri de produse                                                      lactate                                       15551000-5     Iaurt şi alte produse                                                      lactate fermentate                                       15551300-8     Iaurt                                       15551310-1     Iaurt natural                                       15551320-4     Iaurt aromatizat                                       15551500-0     Zara                                       15552000-2     Cazeina                                       15553000-9     Lactoza sau sirop de lactoza                                       15554000-6     Zer             15.52 Inghetata           15555000-3     Inghetata şi produse                                                      similare                                       15555100-4     Inghetata                                       15555200-5     Serbet       15.6        Produse de morarit, 15600000-4     Produse de morarit, amidon                   amidon şi produse                  şi produse amilacee                   amilacee             15.61 Produse de morarit  15610000-7     Produse de morarit                                       15611000-4     Orez decorticat                                       15612000-1     Făina de cereale sau                                                      vegetala şi produse conexe                                       15612100-2     Făina de grâu                                       15612110-5     Făina integrală                                       15612120-8     Făina de panificatie                                       15612130-1     Făina obişnuită                                       15612150-7     Făina de patiserie                                       15612190-9     Făina de dospit                                       15612200-3     Făina de cereale                                       15612210-6     Făina de porumb                                       15612220-9     Făina de orez                                       15612300-4     Fainuri vegetale                                       15612400-5     Amestecuri utilizate la                                                      prepararea produselor de                                                      panificatie                                       15612410-8     Preparate pentru prajituri                                       15612420-1     Preparate pentru copt                                       15612500-6     Produse de panificatie                                       15613000-8     Produse pe bază de boabe de                                                      cereale                                       15613100-9     Crupe                                       15613300-1     Produse cerealiere                                       15613310-4     Cereale pentru micul dejun                                       15613311-1     Fulgi de porumb                                       15613312-8     Amestecuri de ovaz                                       15613313-5     Muesli                                       15613319-7     Grâu expandat                                       15613380-5     Fulgi de ovaz                                       15614000-5     Orez transformat                                       15614100-6     Orez cu bob lung                                       15614200-7     Orez macinat                                       15614300-8     Brizura de orez                                       15615000-2     Tarate             15.62 Amidonuri şi        15620000-0     Amidonuri şi produse                   produse amilacee                   amilacee                                       15621000-7     Ulei de porumb                                       15622000-4     Glucoza şi produse pe baza                                                      de glucoza, fructoza şi                                                      produse pe bază de fructoza                                       15622100-5     Glucoza şi produse pe baza                                                      de glucoza                                       15622110-8     Glucoza                                       15622120-1     Sirop de glucoza                                       15622300-7     Fructoza şi produse pe baza                                                      de fructoza                                       15622310-0     Fructoza                                       15622320-3     Preparate pe bază de                                                      fructoza                                       15622321-0     Soluţii de fructoza                                       15622322-7     Sirop de fructoza                                       15623000-1     Amidon                                       15624000-8     Tapioca                                       15625000-5     Gris                                       15626000-2     Praf de budinca       15.7        Furaje preparate    15700000-5     Furaje                   pentru animale             15.71 Furaje preparate    15710000-8     Furaje preparate pentru                   pentru animale de                  animale de ferma sau pentru                   ferma                              alte animale                                       15711000-5     Hrana pentru peşti                                       15712000-2     Furaje uscate             15.72 Hrana preparata     15713000-9     Hrana pentru animale de casa                   pentru animale de                   casa       15.8        Alte produse        15100000-9                   alimentare          15800000-6             15.81 Pâine, produse de   15810000-9    Produse de panificatie,                   patiserie şi de                   produse de patiserie                   cofetarie proaspete               şi de cofetarie proaspete                                       15811000-6    Produse de panificatie                                       15811100-7    Pâine                                       15811200-8    Chifle                                       15811300-9    Cornuri                                       15811400-0    Gogosi                                       15812000-3    Produse de patiserie şi de                                                     cofetarie                                       15812100-4    Produse de patiserie                                       15812120-0    Placinte                                       15812121-7    Placinte sarate                                       15812122-4    Placinte dulci                                       15812200-5    Produse de cofetarie             15.82 Piscoturi şi        15811500-1     Produse de panificatie                   biscuiti; produse                  preparate                   de patiserie şi de  15813000-0     Alimente pentru micul dejun                   cofetarie           15820000-2     Piscoturi şi biscuiti;                   conservate                         produse de patiserie şi de                                                      cofetarie conservate                                       15821000-9     Produse de panificatie                                                      prajite şi produse de                                                      patiserie                                       15821100-0     Produse de panificatie                                                      prajite                                       15821110-3     Pâine prajita                                       15821130-9     Pâine crocanta                                       15821150-5     Piscoturi                                       15821200-1     Biscuiti dulci             15.83 Zahăr               15830000-5     Zahăr şi produse conexe                                       15831000-2     Zahăr                                       15831200-4     Zahăr alb                                       15831300-5     Zahăr de artar şi sirop de                                                      artar                                       15831400-6     Melase                                       15831500-7     Siropuri de zahăr                                       15831600-8     Miere                                       15832000-9     Deşeuri provenite din                                                      fabricarea zahărului             15.84 Cacao, ciocolata şi 15840000-8     Cacao, ciocolata şi produse                   produse zaharoase                  zaharoase                                       15841000-5     Cacao                                       15841100-6     Pasta de cacao                                       15841200-7     Unt, grasime sau ulei de                                                      cacao                                       15841300-8     Cacao pudra neindulcita                                       15841400-9     Cacao pudra indulcita                                       15842000-2     Ciocolata şi dulciuri                                       15842100-3     Ciocolata                                       15842200-4     Produse din ciocolata                                       15842210-7     Ciocolata de baut                                       15842220-0     Batoane de ciocolata                                       15842300-5     Dulciuri                                       15842310-8     Bomboane                                       15842320-1     Nuga                                       15842400-6     Fructe, fructe cu coaja sau                                                      coaja de fructe conservate                                                      în zahăr             15.85 Macaroane, fidea,   15850000-1     Paste fainoase                   cuscus şi produse                   fainoase similare                                       15851000-8     Produse fainoase                                       15851100-9     Paste fainoase nepreparate                                       15851110-2     Macaroane                                       15851120-5     Taietei                                       15851190-6     Spaghete                                       15851200-0     Paste fainoase preparate                                                      şi cuscus                                       15851210-3     Paste fainoase preparate                                       15851220-6     Paste fainoase umplute                                       15851230-9     Lasagna                                       15851250-5     Cuscus                                       15851290-7     Conserve cu paste fainoase             15.86 Cafea şi ceai       15860000-4     Cafea, ceai şi produse                                                      conexe                                       15861000-1     Cafea                                       15861100-2     Cafea prajita                                       15861200-3     Cafea decofeinizata                                       15861300-4     Cafea nedecofeinizata                                       15862000-8     Inlocuitori de cafea                                       15863000-5     Ceai                                       15863100-6     Ceai verde                                       15863200-7     Ceai negru                                       15864000-2     Preparate de ceai sau de                                                      mate                                       15864100-3     Pliculete de ceai                                       15865000-9     Infuzii de ceaiuri de plante             15.87 Condimente şi       15870000-7     Condimente şi mirodenii                   mirodenii                                       15871000-4     Oţet; sosuri; amestecuri de                                                      condimente; făina şi praf                                                      de mustar; mustar preparat                                       15871100-5     Oţet şi inlocuitori de oţet                                       15871110-8     Oţet                                       15871120-1     Inlocuitori de oţet                                       15871200-6     Sosuri, amestecuri de                                                      condimente şi mirodenii                                       15871210-9     Sos de soia                                       15871230-5     Ketchup                                       15871250-1     Mustar                                       15871260-4     Sosuri                                       15871270-7     Amestecuri de condimente                                       15871273-8     Maioneza                                       15871274-5     Produse tartinabile pentru                                                      sandvisuri                                       15871279-0     Chutney                                       15872000-1     Plante aromatice şi                                                      condimente                                       15872100-2     Piper                                       15872200-3     Condimente                                       15872300-4     Plante aromatice                                       15872400-5     Sare                                       15872500-6     Ghimbir             15.88 Preparate           15880000-0     Produse nutritionale                   alimentare                         speciale                   omogenizate şi      15881000-7     Preparate alimentare                   alimente dietetice                 omogenizate                                       15882000-4     Produse dietetice                                       15884000-8     Alimente pentru nou-născuţi             15.89 Alte produse        15100000-9     Produse de origine animala,                   alimentare n.c.a.                  carne şi produse din carne                                       15890000-3     Diverse produse alimentare                                                      n.c.a. şi produse uscate                                       15891000-0     Supe şi ciorbe                                       15891100-1     Supe cu carne                                       15891200-2     Supe de peste                                       15891300-3     Supe mixte                                       15891400-4     Supe                                       15891410-7     Supe instant                                       15891500-5     Ciorbe                                       15891600-6     Ciorbe de legume                                       15891610-9     Bulioane instant                                       15891900-9     Supe de legume                                       15892000-7     Sucuri şi extracte de                                                      legume, substanţe peptice                                                      şi agenţi de ingrosare                                       15892100-8     Sucuri de legume                                       15892200-9     Extracte vegetale                                       15892400-1     Agenţi de ingrosare                                       15893000-4     Produse uscate                                       15893100-5     Preparate alimentare                                       15893200-6     Preparate pentru desert                                       15893300-7     Preparate pentru sosuri                                       15894000-1     Produse alimentare                                                      transformate                                       15894100-2     Mancare vegetariană                                       15894200-3     Mancare preparata                                       15894210-6     Mancare pentru şcoli                                       15894220-9     Mancare pentru spitale                                       15894300-4     Mancare preparata                                       15894400-5     Gustari                                       15894500-6     Produse pentru                                                      distribuitoare automate                                       15894600-7     Garnituri pentru sandvisuri                                       15894700-8     Delicatese                                       15895000-8     Produse de fast-food                                       15895100-9     Hamburgeri                                       15896000-5     Produse congelate                                       15897000-2     Conserve de alimente                                       15897100-3     Ratii militare                                       15898000-9     Drojdie                                       15899000-6     Praf de copt       15.9        Băuturi             01111700-5                                       15900000-7                                       24142510-9             15.91 Băuturi alcoolice   15910000-0     Băuturi alcoolice distilate                   distilate           15911000-7     Băuturi spirtoase                                       15911100-8     Spirtoase                                       15911200-9     Lichioruri             15.92 Alcool etilic       24142510-9     Alcool etilic             15.93 Vinuri              15930000-6     Vinuri                                       15931000-3     Vinuri nearomatizate                                       15931100-4     Vin spumant                                       15931200-5     Vin de masa                                       15931300-6     Porto                                       15931400-7     Madeira                                       15931500-8     Must de struguri                                       15931600-9     Sherry                                       15932000-0     Drojdie de vin             15.94 Cidru şi alte       15940000-9     Cidru şi alte vinuri din                   vinuri din fructe                  fructe                                       15941000-6     Cidru                                       15942000-3     Vinuri din fructe             15.95 Alte băuturi        15950000-2     Băuturi fermentate                   fermentate                         nedistilate                   nedistilate         15951000-9     Vermut             15.96 Bere fabricata din  15960000-5     Bere de malt                   malt                15961000-2     Bere                                       15961100-3     Bere blonda                                       15962000-9     Borhoturi din fabricarea şi                                                      distilarea berii             15.97 Malt                01111700-5     Malt             15.98 Ape minerale şi     15980000-1     Băuturi fără alcool                   băuturi răcoritoare 15981000-8     Apa minerala                                       15981100-9     Apa minerala plata                                       15981200-0     Apa minerala carbogazoasa                                       15981300-1     Apa în stare solida                                       15981310-4     Gheaţa                                       15981320-7     Zapada                                       15981400-2     Ape minerale aromatizate                                       15982000-5     Băuturi nealcoolice                                       15982100-6     Siropuri de fructe                                       15982200-7     Lapte cu ciocolata  16               Produse pe bază de  16000000-5     Tutun, produse pe bază de                   tutun                              tutun şi articole conexe       16.0        Produse pe bază de  16000000-5     Tutun, produse pe bază de                   tutun                              tutun şi articole conexe             16.01 Produse pe bază de  16100000-6     Produse pe bază de tutun                   tutun               16110000-9     Tigari de foi                                       16120000-2     Trabucuri                                       16130000-5     Tigari                                       16200000-7     Tutun                                       16210000-0     Tutun prelucrat                                       16300000-8     Articole de tutungerie  17               Textile             01220000-5                                       17000000-2                                       50830000-2                                       93900000-7       17.1        Fire şi ate textile 01220000-5                                       17300000-5                                       17400000-6             17.10 Fire şi ate textile 01220000-5     Animale de ferma şi produse                                                      obţinute de la acestea                                       17300000-5     Fire şi ate textile                                       17310000-8     Fibre textile naturale                                       17320000-1     Fibre textile artificiale                                       17330000-4     Fire şi ate textile din                                                      fibre naturale                                       17331000-1     Fire de mătase                                       17332000-8     Fire de lana                                       17333000-5     Fire de bumbac                                       17334000-2     Fire de în                                       17335000-9     Fire şi ate pentru cusut                                                      din fibre naturale                                       17335100-0     Fire pentru cusut                                       17335200-1     Fire pentru tricotat                                       17336000-6     Fire din fibre textile                                                      vegetale                                       17340000-7     Fire sau ate sintetice                                       17341000-4     Fire sintetice                                       17342000-1     Ate sintetice                                       17342100-2     Ate sintetice pentru cusut                                       17342200-3     Fire sintetice pentru                                                      tricotat                                       17400000-6     Deşeuri textile       17.2        Materiale textile   17100000-3     Materiale textile şi                                                      articole conexe             17.20 Materiale textile   17100000-3     Materiale textile şi                                                      articole conexe                                       17110000-6     Materiale cu urzeala                                       17111000-3     Materiale cu urzeala                                                      sintetice                                       17111100-4     Materiale cu urzeala mixte                                       17112000-0     Materiale cu urzeala din                                                      bumbac                                       17112100-1     Materiale din doc                                       17112200-2     Denim                                       17112300-3     Panza                                       17112310-6     Articole din panza                                       17112400-4     Poplin                                       17112500-5     Snururi                                       17112510-8     Cordoane                                       17120000-9     Materiale din lana                                       17130000-2     Tesaturi de în                                       17131000-9     Lenjerie                                       17140000-5     Materiale speciale                                       17141000-2     Materiale buclate                                       17142000-9     Materiale plusate                                       17143000-6     Materiale pentru tapiterie                                       17144000-3     Materiale pentru perdele       17.3        Servicii de         93900000-7     Servicii diverse n.c.a.                   finisare a                   materialelor                   textile             17.30 Servicii de         93900000-7     Servicii diverse n.c.a.                   finisare a                   materialelor                   textile       17.4        Confecţii din       17210000-4                   materiale textile,                   cu excepţia                   accesoriilor                                       50830000-2             17.40 Confecţii din       17210000-7     Articole textile de uz                   materiale textile,                 casnic                   cu excepţia         17211000-4     Paturi şi pleduri                   accesoriilor        17211100-5     Paturi                                       17211200-6     Pleduri                                       17212000-1     Lenjerie de pat                                       17212100-2     Cearsafuri                                       17212200-3     Huse pentru plapumi                                       17212300-4     Protectoare de saltele                                       17212400-5     Plapumi de puf                                       17212500-6     Fete de perne                                       17212600-7     Fete pentru sulurile de                                                      capatai                                       17213000-8     Lenjerie de masa                                       17213100-9     Fete de masa                                       17213200-0     Servetele de masa                                       17214000-5     Lenjerie de baie şi de                                                      bucatarie                                       17214100-6     Prosoape                                       17214200-7     Servete pentru vase                                       17214300-8     Servetele în rulouri pentru                                                      sters mâinile                                       17214500-0     Servetele de toaleta                                       17215000-2     Perdele, draperii,                                                      baldachine şi storuri                                                      textile                                       17215100-3     Perdele                                       17215110-6     Paravane împotriva fumului                                       17215200-4     Draperii                                       17215300-5     Baldachine                                       17215400-6     Storuri                                       17215410-9     Storuri de interior                                       17215420-2     Storuri textile                                       17215430-5     Jaluzele venetiene                                       17215440-8     Jaluzele verticale                                       17216000-9     Articole de mobilier                                       17216100-0     Tapiserie pentru mobila                                       17216110-3     Pernite                                       17216120-6     Perne                                       17218000-3     Lenjerie de spital                                       17218100-4     Draperii de chirurgie                                       17218200-5     Cearsafuri de chirurgie                                       17220000-0     Articole textile                                                      confectionate                                       17221000-7     Saci şi saculeti                                       17221100-8     Genti de voiaj                                       17221110-1     Rucsaci                                       17221200-9     Genti de sport                                       17221300-0     Saci pentru expedieri                                                      poştale                                       17221310-3     Saci postali                                       17221400-1     Sacose                                       17221500-2     Saci de rufe                                       17221600-3     Saci textili                                       17221700-4     Saci de ambalaj                                       17221710-7     Saculeti de ambalaj                                       17222000-4     Prelate impermeabile, vele                                                      pentru barci, pentru planşe                                                      cu vela şi vehicule                                                      terestre, copertine,                                                      storuri, corturi şi                                                      articole de camping                                       17222100-5     Prelate, copertine şi                                                      storuri                                       17222110-8     Prelate impermeabile                                       17222120-1     Copertine                                       17222130-4     Storuri                                       17222200-6     Prelate de camuflare                                       17222400-8     Vele                                       17222500-9     Articole textile de camping                                       17222510-2     Saltele pneumatice                                       17222520-5     Paturi de campanie                                       17222530-8     Corturi                                       17222540-1     Saci de dormit                                       17222541-8     Saci de dormit umpluti cu                                                      fulgi sau  puf                                       17223000-1     Parasute                                       17223100-2     Parasute dirijabile                                       17223200-3     Parasute cu rotor                                       17225000-5     Diverse articole textile                                                      confectionate în sistem                                                      manufactura                                       17225100-6     Carpe de sters praful                                       17225200-7     Elemente filtrante din panza                                       17225300-8     Veste de salvare                                       17225400-9     Paturi ignifuge                                       17225500-0     Plase de tantari                                       17225600-1     Servete de vase                                       17225700-2     Centuri de siguranţă                                       17225800-3     Carpe pentru curatat                                       17225810-6     Carpe pentru lustruit                                       50830000-2     Servicii de reparare de                                                      îmbrăcăminte şi articole                                                      textile       17.5        Alte materiale      17120000-9                   textile             17120000-9                                       17150000-8                                       17230000-3 la                                       17260000-2                                       17330000-4                                       50830000-2             17.51 Covoare şi carpete  17230000-3     Covoare, presuri şi carpete                                       17231000-0     Covoare                                       17231100-1     Covoare cu fire innodate                                       17231200-2     Covoare tesute                                       17231300-3     Covoare cu fire rasucite                                       17231310-6     Dale de mocheta                                       17231400-4     Imbracaminti de podea                                                      textile                                       17232000-7     Presuri                                       17233000-4     Carpete                                       17234000-1     Covoare textile industriale             17.52 Franghii, funii,    17200000-4     Articole textile                   sfori şi plase      17240000-6     Diverse franghii, funii,                                                      sfori şi plase                                       17241000-3     Franghii, funii, sfori şi                                                      plase                                       17241100-4     Sfori, franghii şi funii                                       17241110-7     Funii                                       17241120-0     Franghii                                       17241130-3     Cordoane                                       17241140-6     Sfori                                       17241200-5     Plase textile                                       17241210-8     Plase cu fire innodate                                       17241220-1     Franghii de ridicare                                       17242000-0     Carpe                                       50830000-2     Servicii de reparare de                                                      îmbrăcăminte şi articole                                                      textile             17.53 Articole fără       17250000-9     Articole fără urzeala                   urzeala şi articole                   din materiale fără                   urzeala, cu                   excepţia                   accesoriilor             17.54 Alte materiale      17120000-9     Materiale din lana                   textile n.c.a.      17130000-2     Tesaturi de în                                       17150000-8     Materiale tricotate sau                                                      crosetate                                       17260000-2     Diverse articole textile                                       17261000-9     Tul, dantela, panglicarie,                                                      pasmanterie şi broderie                                       17261100-0     Panglicarie; pasmanterie                                       17261110-3     Panglici                                       17261120-6     Banda textila                                       17261130-9     Etichete şi ecusoane textile                                       17261131-6     Etichete textile                                       17261132-3     Ecusoane textile                                       17261133-0     Insigne                                       17261140-2     Pasmanterie ornamentala                                       17261141-9     Trese                                       17261142-6     Epoleti                                       17261200-1     Tesaturi din plasa                                       17262000-6     Fetru                                       17263000-3     Vata textila, fire, materiale                                                      şi articole textile de uz                                                      tehnic                                       17263100-4     Vata textila                                       17263200-5     Fire metalizate                                       17263300-6     Materiale cu urzeala din                                                      fire metalizate                                       17263400-7     Materiale textile impregnate,                                                      imbracate sau acoperite                                       17263500-8     Articole textile de uz tehnic                                       17263510-1     Tuburi din fibre textile                                       17263520-4     Benzi rulante textile                                       17263530-7     Conducte de ventilaţie                                       17263600-9     Produse textile matlasate                                       17330000-4     Fire şi ate textile din fibre                                                      naturale       17.6        Tesaturi tricotate  17150000-8     Materiale tricotate sau                   sau crosetate                      crosetate                   Tesaturi tricotate  17151000-5     Materiale tricotate                   sau crosetate       17151100-6     Materiale de catifea                                       17152000-2     Materiale crosetate       17.7        Articole tricotate  17280000-8     Tricotaje, ciorapi                   sau crosetate                      tricotati şi articole                                                      conexe             17.71 Ciorapi tricotati   17281000-5     Ciorapi tricotati                   sau crosetati       17281100-6     Ciorapi cu chilot, ciorapi                                                      de dama şi sosete                                       17281110-9     Ciorapi de dama                                       17281120-2     Ciorapi cu chilot                                       17281130-5     Sosete             17.72 Pulovere, cardigane 17282000-2     Pulovere, cardigane şi                   şi articole                        articole similare                   similare tricotate  17282100-3     Jersee, pulovere, cardigane,                   sau crosetate                      veste şi articole similare                                       17282110-6     Pulovere                                       17282120-9     Cardigane                                       17282130-2     Tricouri groase                                       17282140-5     Veste  18               Accesorii de        18000000-9     Îmbrăcăminte şi accesorii                   îmbrăcăminte;                   blanuri       18.1        Îmbrăcăminte din    18500000-4     Îmbrăcăminte din piele                   piele             18.10 Îmbrăcăminte din    18510000-7     Accesorii pentru                   piele                              îmbrăcăminte din piele                                       18511000-4     Manusi sau mitene din piele                                       18511100-5     Manusi lungi                                       18512000-1     Centuri şi banduliere din                                                      piele                                       18512100-2     Centuri                                       18512200-3     Banduliere       18.2        Alte accesorii de   18100000-0 -                   îmbrăcăminte        18400000-3                                       18600000-5                                       18700000-6             18.21 Îmbrăcăminte de     18100000-0     Îmbrăcăminte de lucru                   lucru               18110000-3     Îmbrăcăminte de lucru pentru                                                      bărbaţi                                       18111000-0     Îmbrăcăminte de lucru de uz                                                      industrial                                       18111300-3     Jachete şi sacouri pentru                                                      bărbaţi                                       18111400-4     Uniforme                                       18111410-7     Uniforme de pompieri                                       18111420-0     Uniforme de poliţie                                       18111430-3     Uniforme militare                                       18121000-7     Îmbrăcăminte de uz                                                      profesional                                       18112100-8     Îmbrăcăminte pentru                                                      personalul medical                                       18112200-9     Îmbrăcăminte militară                                       18112300-0     Pantaloni scurti                                       18112400-1     Pantaloni                                       18112500-2     Îmbrăcăminte de protecţie                                       18120000-6     Îmbrăcăminte de lucru                                                      pentru femei                                       18121000-3     Îmbrăcăminte de uz                                                      profesional                                       18121100-4     Jachete şi blazere pentru                                                      femei                                       18121200-5     Uniforme pentru femei                                       18122000-0     Îmbrăcăminte de uz                                                      industrial                                       18122100-1     Pantaloni scurti pentru                                                      femei                                       18122200-2     Pantaloni pentru femei                                       18122300-3     Salopete                                       18130000-9     Îmbrăcăminte specială de                                                      lucru                                       18131000-6     Îmbrăcăminte de protecţie                                                      şi securitate                                       18131100-7     Veste antiglont                                       18131200-8     Îmbrăcăminte de protecţie                                                      împotriva agenţilor                                                      biologici sau chimici                                       18131300-9     Îmbrăcăminte de protecţie                                                      împotriva radiatiilor                                       18131400-0     Îmbrăcăminte antiglont                                       18131500-1     Veste de salvare                                       18131600-2     Veste reflectorizante                                       18132000-3     Îmbrăcăminte de zbor                                       18132100-4     Veste de zbor                                       18132200-5     Costume de zbor                                       18133000-0     Articole de îmbrăcăminte şi                                                      echipamente speciale                                       18133100-1     Veste de camuflaj                                       18133200-2     Costume de lupta                                       18133300-3     Echipamente de lupta                                       18133400-4     Uniforme de lupta                                       18133500-5     Casti militare                                       18133600-6     Camuflaje pentru casti                                       18133700-7     Îmbrăcăminte de schi                                       18133800-8     Îmbrăcăminte şi echipamente                                                      polare                                       18133900-9     Echipamente de scufundare                                       18134000-7     Costume de scafandru                                       18134100-8     Costume de salvare                                       18134200-9     Uniforme de iarna                                       18134300-0     Uniforme de vara                                       18140000-2     Accesorii pentru                                                      îmbrăcăminte de lucru                                       18141000-9     Manusi de lucru                                       18142000-6     Viziere de siguranţă                                       18143000-3     Echipament de protecţie             18.22 Îmbrăcăminte de     18110000-3     Îmbrăcăminte de lucru                   exterior                           pentru bărbaţi                                       18200000-1     Îmbrăcăminte de exterior                                       18210000-4     Mantale                                       18211000-1     Cape                                       18212000-8     Pelerine                                       18213000-5     Jachete de vant                                       18220000-7     Îmbrăcăminte de protecţie                                                      împotriva intemperiilor                                       18221000-4     Îmbrăcăminte impermeabila                                       18221100-5     Cape impermeabile                                       18221200-6     Hanorace                                       18221300-7     Impermeabile                                       18222000-1     Haine de serviciu                                       18222100-2     Costume pentru bărbaţi                                       18222200-3     Compleuri                                       18223000-8     Jachete şi blazere                                       18223100-9     Blazere                                       18223200-0     Jachete                                       18230000-0     Diverse tipuri de                                                      îmbrăcăminte de exterior                                       18231000-7     Rochii şi fuste                                       18231700-4     Rochii                                       18231800-5     Fuste                                       18232000-4     Costume şi compleuri pentru                                                      femei                                       18232100-5     Costume pentru femei                                       18232200-6     Compleuri pentru femei                                       18700000-6     Îmbrăcăminte la mana a doua             18.23 Lenjerie intima     18310000-5     Lenjerie intima                                       18311000-2     Slipuri                                       18312000-9     Chiloti                                       18313000-6     Lenjerie intima pentru                                                      femei                                       18313100-7     Îmbrăcăminte de noapte                                                      pentru femei                                       18313200-8     Slipuri pentru femei                                       18313300-9     Camasi de noapte pentru                                                      femei                                       18313400-0     Furouri                                       18313500-1     Halate de baie                                       18320000-8     Camasi şi îmbrăcăminte de                                                      noapte                                       18321000-5     Camasi                                       18321100-6     Camasi pentru femei                                       18322000-2     Îmbrăcăminte de noapte                                       18322100-3     Camasi de noapte                                       18322200-4     Capoate                                       18322300-5     Pijamale                                       18322400-6     Maieuri de corp                                       18323000-9     Sutiene, corsete, jartiere                                                      şi articole similare                                       18323100-0     Sutiene                                       18323200-1     Corsete                                       18323300-2     Jartiere                                       18330000-1     Tricouri             18.24 Alte accesorii de   18224000-5     Îmbrăcăminte din materiale                   îmbrăcăminte n.c.a.                textile acoperite sau                                                      impregnate                                       18300000-2     Articole de îmbrăcăminte                                       18400000-3     Îmbrăcăminte specială şi                                                      accesorii                                       18410000-6     Îmbrăcăminte specială                                       18411000-3     Îmbrăcăminte pentru nou-                                                      născuţi                                       18412000-0     Îmbrăcăminte sport                                       18412100-1     Treninguri                                       18412200-2     Camasi de sport                                       18412300-3     Costume de schi                                       18412800-8     Costume de baie                                       18420000-9     Accesorii vestimentare                                       18421000-6     Batiste                                       18422000-3     Eşarfe                                       18423000-0     Cravate                                       18424000-7     Manusi                                       18425000-4     Curele, altele decât de                                                      piele                                       18440000-5     Palarii şi alte articole                                                      pentru acoperirea capului                                       18441000-2     Palarii                                       18443000-6     Articole pentru acoperirea                                                      capului şi alte accesorii                                       18443100-7     Banderole                                       18443200-8     Articole pentru acoperirea                                                      capului din metal                                       18443300-9     Articole textile pentru                                                      acoperirea capului                                       18443310-2     Berete                                       18443320-5     Berete de campanie                                       18443330-8     Glugi                                       18443340-1     Sepci                                       18443400-0     Sireturi de trecut pe sub                                                      barbie la articolele pentru                                                      acoperirea capului                                       18443500-1     Viziere                                       18444000-3     Articole de protecţie pentru                                                      acoperirea capului                                       18444100-4     Articole de siguranţă pentru                                                      acoperirea capului                                       18444110-7     Caschete                                       18444200-5     Caschete de siguranţă       18.3        Blanuri; articole   18600000-5     Blanuri şi articole de                   de blana                           blana             18.30 Blanuri; articole   18610000-8     Articole de blana                   de blana            18611000-5     Piei cu blana                                       18612000-2     Îmbrăcăminte de blana                                       18613000-9     Articole de blana                                                      artificiala                                       18620000-1     Blanuri  19               Piele şi produse de 19000000-6     Piele, produse de piele şi                   piele                              încălţăminte       19.1        Piele               19100000-7     Piele tabacita             19.10                     19110000-0     Piele de caprioara                                       19120000-3     Piele de bovine sau de                                                      cabaline                                       19130000-6     Piele de ovine, de caprine                                                      sau de porcine                                       19131000-3     Piele de oaie sau de miel                                       19132000-0     Piele de capra sau de ied                                       19133000-7     Piele de porcine                                       19140000-9     Piele de la alte animale,                                                      piele reconstituita sau                                                      alte tipuri de piele                                       19141000-6     Piele de la alte animale                                       19142000-3     Piele reconstituita                                       19143000-0     Imitaţie de piele                                       19144000-7     Piele lacuita                                       19150000-2     Deşeuri de piele       19.2        Articole de voiaj   19200000-8     Articole diverse, articole                   şi articole                        de voiaj şi selarie din                   similare; selarie                  piele                   şi harnasamente             19.20 Articole de voiaj   19200000-8     Articole diverse, articole                   şi articole                        de voiaj şi selarie din                   similare; selarie                  piele                   şi harnasamente     19210000-1     Selarie                                       19211000-8     Sei                                       19212000-5     Cravase                                       19213000-2     Bice                                       19220000-4     Articole de voiaj                                       19221000-1     Valize                                       19222000-8     Genti de mana                                       19223000-5     Posete şi portofele                                       19223100-6     Posete                                       19223200-7     Portofele                                       19224000-2     Cufere                                       19225000-9     Suporturi pentru plosti                                                      şi etuiuri                                       19225100-0     Suporturi pentru plosti                                       19225200-1     Etuiuri                                       19229000-7     Truse de toaleta                                       19230000-7     Bratari de ceas                                       19240000-0     Articole din piele                                                      utilizate pentru maşini                                                      sau dispozitive mecanice       19.3        Încălţăminte        19300000-9     Încălţăminte             19.30 Încălţăminte        19310000-2     Încălţăminte, alta decât                                                      încălţămintea sportiva sau                                                      de protecţie                                       19311000-9     Încălţăminte impermeabila                                       19312000-6     Încălţăminte cu părţi de                                                      cauciuc sau material plastic                                       19312100-7     Sandale cu fete de cauciuc                                                      sau material plastic                                       19312200-8     Cizme de cauciuc                                       19312300-9     Încălţăminte de oraş cu fete                                                      de cauciuc sau material                                                      plastic                                       19312400-0     Slapi                                       19313000-3     Încălţăminte cu fete de                                                      piele                                       19313100-4     Sandale                                       19313200-5     Papuci de casa                                       19313300-6     Încălţăminte de oraş                                       19314000-0     Încălţăminte cu fete din                                                      material textil                                       19315000-7     Cizme                                       19315100-8     Botine                                       19315200-9     Cizme trei sferturi                                       19315300-0     Cizme lungi                                       19315400-1     Cizme pescaresti                                       19316000-4     Galosi                                       19320000-5     Încălţăminte sportiva                                       19321000-2     Încălţăminte de schi                                       19321100-3     Încălţăminte de schi fond                                       19322000-9     Încălţăminte de antrenament                                       19323000-6     Încălţăminte de munte                                       19324000-3     Încălţăminte de fotbal                                       19330000-8     Încălţăminte de protecţie                                       19331000-5     Încălţăminte cu vârf de                                                      protecţie de metal                                       19332000-2     Încălţăminte specială                                       19332100-3     Încălţăminte pentru zbor                                       19340000-1     Părţi de încălţăminte                                       19341000-8     Fete de încălţăminte                                       19342000-5     Talpi                                       19343000-2     Tocuri  20               Lemn şi produse din 20000000-6     Lemn, produse de lemn,                   lemn şi din pluta                  produse din pluta, coşuri                   (cu excepţia        77220000-8     impletite şi impletituri                   mobilierului);                     Lemn tăiat                   articole din paie                   şi impletituri       20.1        Lemn, tăiat,        20100000-7     Lemn tăiat                   slefuit sau         20110000-0     Traverse de cale ferată                   impregnat           20111000-7     Traverse de lemn                                       20112000-4     Părţi de traverse                                       20120000-3     Lemn de mina                                       20130000-6     Lemn de esenta moale                                                      preparat                                       20131000-3     Elemente pentru garduri                                       20140000-9     Lemn de esenta tare                                       20150000-2     Parchet                                       20160000-5     Produse din lemn preparat                                                      sau tratat                                       20161000-2     Lemn tratat                                       20161100-3     Stâlpi trataţi                                       20170000-8     Rumegus                                       77220000-8     Servicii de impregnare a                                                      lemnului       20.2        Placaje de furnir;  20200000-8     Plăci şi furnire de lemn                   foi de furnir;                   plăci laminate;                   plăci aglomerate,                   fibrolemnoase şi                   alte tipuri de                   planşe şi panouri             20.20 Placaje de furnir;  20210000-1     Planşe şi panouri de lemn                   foi de furnir;                   plăci laminate;                   plăci aglomerate,                   fibrolemnoase şi                   alte tipuri de                   planşe şi panouri   20211000-8     Foi de furnir                                       20212000-5     Lemn laminat                                       20213000-2     Plăci aglomerate                                       20214000-9     Plăci fibrolemnoase                                       20215000-6     Panouri de lemn                                       20216000-3     Placaje de furnir                                       20220000-4     Lemn densificat       20.3        Dulgherie şi        20300000-9     Dulgherie şi tâmplărie în                   tâmplărie din lemn                  lemn pentru construcţii                   pentru construcţii             20.30 Dulgherie şi        20310000-2     Dulgherie în lemn pentru                   tâmplărie în lemn                  construcţii                   pentru construcţii  20311000-9     Ferestre de lemn                                       20311100-0     Uşi cu canaturi de sticlă                                       20312000-6     Uşi de lemn                                       20313000-3     Plăci de parchet din lemn                                       20320000-5     Tâmplărie în lemn pentru                                                      construcţii                                       20321000-2     Panouri prefabricate pentru                                                      garduri                                       20322000-9     Sarpante de lemn                                       20323000-6     Scări                                       20330000-8     Construcţii de lemn                                                      prefabricate       20.4        Containere de lemn  20400000-0     Containere, paleti, cutii                                                      şi alte recipiente de lemn             20.40 Containere de lemn  20410000-3     Containere de lemn                                       20411000-0     Butoaie de lemn                                       20411100-1     Cutii de lemn                                       20411200-2     Tambure din lemn pentru                                                      cablu                                       20412000-7     Lăzi din sipci de lemn                                       20412100-8     Butoaie                                       20412200-9     Cuve de lemn                                       20413000-4     Cutii de lemn                                       20420000-6     Paleti de lemn                                       20421000-3     Cutii-paleti       20.5        Alte produse de     20500000-1     Articole de lemn şi pluta                   lemn; articole de                   pluta, paie  şi                   impletituri             20.51 Alte produse din    20510000-4     Produse de lemn şi articole                   lemn                               conexe                                       20511000-1     Manere de lemn pentru scule                                       20512000-8     Suporturi de lemn pentru                                                      scule                                       20513000-5     Părţi de scule din lemn                                       20514000-2     Rame de lemn                                       20515000-9     Sicrie             20.52 Articole de pluta,  20520000-7     Articole de pluta, coşuri                   coşuri impletite şi                impletite şi impletituri                   impletituri                        din fibre vegetale                                       20521000-4     Coşuri impletite                                       20521100-5     Impletituri din fibre                                                      vegetale                                       20522000-1     Pluta naturala                                       20522100-2     Plăci de pluta  21               Celuloza, hârtie şi 21000000-3     Diferite tipuri de                   produse de hârtie                  celuloza, hârtie şi produse                                                      de hârtie       21.1        Celuloza, hârtie şi 21100000-4     Celuloza, hârtie şi carton                   carton             21.11 Celuloza            21110000-7     Celuloza                                       21111000-4     Pasta de lemn                                       21111100-5     Pasta chimica de lemn             21.12 Hârtie şi carton    21120000-0     Hârtie şi carton                                       21121000-7     Hârtie pentru ziar, hârtie                                                      prelucrata manual şi alte                                                      tipuri de hârtie necretata                                                      sau de carton pentru                                                      utilizare grafica                                       21121100-8     Hârtie pentru ziar                                       21121200-9     Hârtie sau carton                                                      prelucrate manual                                       21121300-0     Hârtie şi carton                                                      fotosensibile,                                                      termosensibile sau                                                      termografice                                       21121310-3     Hârtie sau carton                                                      fotosensibile                                       21121320-6     Hârtie sau carton                                                      termosensibile                                       21121330-9     Hârtie sau carton                                                      termografice                                       21122000-4     Hârtie igienica, hârtie                                                      kraft şi alte tipuri de                                                      hârtie şi carton                                       21122100-5     Hârtie şi carton                                                      stratificate                                       21122200-6     Hârtie kraft                                       21124000-8     Hârtie impermeabila la                                                      grăsimi şi alte articole                                                      din hârtie                                       21124100-9     Hârtie impermeabila la                                                      grăsimi                                       21124200-0     Hârtie calc                                       21124300-1     Hârtie cristal                                       21124400-2     Hârtie transparenta sau                                                      translucida                                       21124500-3     Hârtie cretata şi hârtie                                                      artizanala                                       21124600-4     Hârtie de desen                                       21124700-5     Hârtie pentru cartografie                                       21125000-5     Hârtie şi carton tratate                                       21125100-6     Hârtie şi carton asamblate                                       21125300-8     Hârtie de scris                                       21125400-9     Hârtie pentru imprimare                                       21125600-1     Hârtie autocopianta sau alte                                                      tipuri de hârtie copianta                                       21125610-4     Hârtie termografica                                       21125690-8     Hârtie xerografică şi pentru                                                      fotocopii                                       21125691-5     Hârtie pentru fotocopii                                       21125692-2     Hârtie xerografică                                       21126000-2     Deşeuri şi maculatura de                                                      hârtie şi carton       21.2        Articole de hârtie  21200000-5     Articole de hârtie sau                   sau carton                         carton             21.21 Hârtie sau carton   21210000-8     Hârtie sau carton ondulat                   ondulat şi ambalaje 21211000-5                   de hârtie şi din                   Ambalaje de hârtie şi carton                   carton              21211100-6     Cutii mari de carton, cutii                                                      sau casete                                       21211110-9     Cutii de hârtie sau de                                                      carton                                       21211120-2     Bibliorafturi, mape de                                                      corespondenta, clasoare şi                                                      articole similare                                       21211200-7     Saci şi pungi de hârtie                                       21211210-0     Saci de hârtie                                       21211220-3     Pungi de hârtie                                       21211230-6     Pungi pentru rau de avion             21.22 Articole menajere   21220000-1     Articole menajere din hârtie                   din hârtie şi                      sau articole din hârtie                   hârtie igienica                    pentru spitale                                       21221000-8     Hârtie igienica, batiste,                                                      servete pentru mâini şi                                                      servete de masa                                       21221100-9     Hârtie igienica                                       21221200-0     Batiste de hârtie                                       21221300-1     Servete de hârtie pentru                                                      mâini                                       21221400-2     Servete de masa din hârtie                                       21222000-5     Articole de hârtie                                                      igienico-sanitare sau                                                      pentru spitale                                       21222100-6     Articole de hârtie                                                      igienico-sanitare                                       21222110-9     Absorbante şi tampoane                                                      igienice                                       21222120-2     Scutece de unica folosinţă                                       21222121-9     Scutece de hârtie                                       21222200-7     Articole de hârtie pentru                                                      spitale                                       21222210-0     Comprese de hârtie                                       21222220-3     Saculeti sau plicuri de                                                      hârtie pentru sterilizare                                       21222300-8     Articole de hârtie de unica                                                      folosinţă             21.23 Articole de         21230000-4     Articole de papetarie şi                   papetarie                          alte articole de hârtie                                       21231000-1     Hârtie carbon, hârtie                                                      autocopianta, hârtie pentru                                                      sabloane şi hârtie fără                                                      carbon                                       21231100-2     Hârtie carbon                                       21231200-3     Hârtie autocopianta                                       21231300-4     Hârtie fără carbon                                       21231400-5     Hârtie pentru sabloane                                       21232000-8     Plicuri, cărţi poştale şi                                                      cărţi poştale neilustrate                                       21232100-9     Cărţi poştale                                       21232200-0     Cărţi poştale neilustrate                                       21232300-1     Plicuri                                       21233000-5     Hârtie gofrata sau perforata                                       21233100-6     Hârtie pentru imprimare                                                      gofrata sau perforata                                       21233200-7     Hârtie de scris gofrata sau                                                      perforata                                       21233600-1     Hârtie continua pentru                                                      imprimante de computer                                       21233610-4     Formulare continue                                       21234000-2     Hârtie cauciucata sau                                                      adeziva                                       21234100-3     Hârtie autoadeziva             21.24 Tapet               21240000-7     Tapet şi alte produse                                                      similare de îmbrăcăminte                                                      pentru pereţi                                       21241000-4     Îmbrăcăminte pentru pereţi                                                      pe bază de hârtie sau carton                                       21241100-5     Tapet                                       21242000-1     Îmbrăcăminte textila pentru                                                      pereţi             21.25 Alte articole de    21230000-4     Articole de papetarie şi                   hârtie şi de carton                alte articole de hârtie                   n.c.a.                                       21243000-8     Îmbrăcăminte de podele pe                                                      baza de hârtie sau carton                                       21250000-0     Hârtie pentru tigari şi                                                      hârtie de filtru                                       21251000-7     Hârtie pentru tigari                                       21252000-4     Hârtie de filtru  22               Tiparituri şi       22000000-0                   suporturi           25260000-1                   înregistrate        72264000-3                                       72312100-6                                       74870000-8                                       78100000-8                                       78200000-9                                       78310000-3       22.1        Cărţi, ziare şi     22100000-1                   alte tiparituri şi  22200000-2                   suporturi           22300000-3                   înregistrate        22869200-1                                       25260000-1             22.11 Cărţi               22110000-4     Cărţi tipărite                                       22111000-1     Cărţi şcolare                                       22112000-8     Manuale şcolare                                       22113000-5     Cărţi de biblioteca                                       22114000-2     Dictionare, harti, cărţi de                                                      muzica şi alte cărţi                                       22114100-3     Dictionare                                       22114200-4     Atlase                                       22114300-5     Harti                                       22114310-8     Harti de cadastru                                       22114311-5     Copii heliografice                                       22114400-6     Partituri                                       22114500-7     Enciclopedii                                       22120000-7     Publicaţii                                       22121000-4     Publicaţii tehnice                                       22130000-0     Anuare                                       22140000-3     Pliante                                       22150000-6     Broşuri                                       22160000-9     Fascicole             22.12 Ziare, reviste      22200000-2     Ziare, reviste specializate,                   specializate şi                    periodice şi reviste                   periodice cu o      22210000-5     Ziare                   aparitie de cel     22211000-2     Reviste specializate                   puţin patru ori pe  22212000-9     Periodice                   luna                22212100-0     Publicaţii periodice             22.13 Ziare, reviste      22200000-2     Ziare, reviste specializate,                   specializate şi                    periodice şi reviste                   periodice cu o      22210000-5     Ziare                   aparitie de mai     22211000-2     Reviste specializate                   puţin de patru ori  22212000-9     Periodice                   pe luna             22212100-0     Publicaţii periodice             22.14 Înregistrări audio  25260000-1     Înregistrări audio                                       25261000-8     Discuri                                       25262000-5     Casete muzicale                                       25263000-2     Discuri compacte             22.15 Cărţi poştale,      22300000-3     Cărţi poştale, felicitari                   felicitari,                        şi alte imprimate                   ilustrate şi alte   22310000-6     Cărţi poştale                   imprimate similare  22312000-0     Ilustrate                                       22313000-7     Hârtie pentru decalcomanie                                       22314000-4     Desene                                       22315000-1     Fotografii                                       22320000-9     Felicitari pentru                                                      evenimente deosebite                                       22321000-6     Felicitari de Craciun                                       22869200-1     Calendare       22.2        Servicii            22100000-4                   tipografice şi      22800000-8                   servicii conexe     22900000-9                                       72312100-6                                       78100000-8                                       78200000-9                                       78310000-3             22.21 Servicii de         78180000-2     Servicii de imprimare de                   imprimare de ziare                 ziare             22.22 Servicii            22400000-4     Timbre, carnete de cecuri,                   tipografice n.c.a.                 bancnote, acţiuni, materiale                                                      publicitare, cataloage şi                                                      manuale                                       22410000-7     Timbre                                       22411000-4     Timbre de Craciun                                       22412000-1     Timbre noi                                       22413000-8     Timbre de economii                                       22420000-0     Hârtie timbrata                                       22430000-3     Bancnote                                       22440000-6     Carnete de cecuri                                       22450000-9     Imprimate nefalsificabile                                       22451000-6     Paşapoarte                                       22452000-3     Formulare de mandate poştale                                       22460000-2     Materiale publicitare,                                                      cataloage comerciale şi                                                      manuale                                       22461000-9     Cataloage                                       22462000-6     Materiale publicitare                                       22800000-8     Registre de hârtie sau de                                                      carton, registre contabile,                                                      clasoare, formulare şi alte                                                      articole imprimate de                                                      papetarie                                       22810000-1     Registre de hârtie sau de                                                      carton                                       22813000-2     Registre contabile                                       22814000-9     Chitantiere                                       22815000-6     Carnetele                                       22816000-3     Blocuri                                       22817000-0     Jurnale sau agende personale                                       22819000-4     Agende                                       22820000-4     Formulare                                       22821000-1     Formulare electorale                                       22822000-8     Formulare comerciale                                       22822100-9     Formulare comerciale                                                      continue                                       22822200-0     Formulare comerciale                                                      necontinue                                       22830000-7     Caiete de exercitii                                       22832000-1     Foi de exercitii                                       22840000-0     Albume pentru esantioane                                       22841000-7     Albume pentru colecţii                                       22841100-8     Carnete de timbre                                       22841200-9     Clasoare pentru timbre                                       22850000-3     Clasoare şi accesorii pentru                                                      clasoare                                       22851000-0     Clasoare                                       22852000-7     Dosare                                       22852100-8     Coperti de dosar                                       22860000-6     Articole imprimate de                                                      papetarie, cu excepţia                                                      formularelor                                       22861000-3     Plicuri imprimate                                       22861100-4     Plicuri cu fereastra                                                      imprimate                                       22861200-5     Plicuri fără fereastra                                                      imprimate                                       22861300-6     Plicuri imprimate pentru                                                      radiografii                                       22862000-0     Hârtie de scrisori                                       22863000-7     Cărţi de vizita                                       22864000-4     Bilete de multumire                                       22865000-1     Cupoane                                       22866000-8     Etichete                                       22866100-9     Etichete cu coduri de bare                                       22866200-0     Etichete pentru bagaje                                       22867000-5     Tichete de masa                                       22868000-2     Hârtie sugativa                                       22869000-9     Orare                                       22869100-0     Programe de perete                                       22900000-9     Diferite tipuri de hârtie                                                      imprimata                                       22940000-1     Permise                                       22950000-4     Cartele de acces                                       22960000-7     Imprimate la comanda                                       22980000-3     Bilete                                       22981000-0     Bilete de transport                                       78110000-1     Servicii de imprimare de                                                      cărţi                                       78111000-8     Servicii de imprimare de                                                      agende telefonice                                       78112000-5     Servicii de imprimare de                                                      caiete de exercitii                                       78113000-2     Servicii de imprimare de                                                      agende                                       78113100-3     Servicii de imprimare de                                                      organizatoare personale                                       78114000-9     Servicii de imprimare de                                                      carnetele                                       78114100-0     Servicii de imprimare de                                                      broşuri                                       78114200-1     Servicii de imprimare de                                                      bloc-notes                                       78114300-2     Servicii de imprimare de                                                      blocuri cu hârtie pentru                                                      scrisori                                       78114400-3     Servicii de imprimare de                                                      sugative de birou                                       78115000-6     Servicii de imprimare de                                                      materiale publicitare                                                      comerciale                                       78115100-7     Servicii de imprimare de                                                      cataloage comerciale                                       78116000-3     Servicii de imprimare de                                                      registre                                       78117000-0     Servicii de imprimare de                                                      registre contabile                                       78118000-7     Servicii de imprimare de                                                      carnete de formulare de                                                      comanda                                       78119000-4     Servicii de imprimare de                                                      chitantiere                                       78120000-4     Servicii de imprimare de                                                      articole de papetarie                                       78121000-1     Servicii de imprimare de                                                      plicuri                                       78122000-8     Servicii de imprimare de                                                      hârtie de scrisori                                       78122100-9     Servicii de imprimare de                                                      formulare cu indigo                                       78123000-5     Servicii de imprimare de                                                      albume pentru mostre sau                                                      pentru colecţii                                       78124000-2     Servicii de imprimare de                                                      clasoare, de dosare sau de                                                      coperti de dosare                                       78125000-9     Servicii de imprimare de                                                      cărţi de vizita                                       78130000-7     Servicii de imprimare de                                                      documente nefalsificabile                                       78131000-4     Servicii de imprimare de                                                      permise                                       78132000-1     Servicii de imprimare de                                                      bancnote                                       78133000-8     Servicii de imprimare de                                                      acţiuni                                       78134000-5     Servicii de imprimare de                                                      carnete de cec                                       78135000-2     Servicii de imprimare de                                                      timbre noi                                       78135100-3     Servicii de imprimare de                                                      hârtie timbrata                                       78136000-9     Servicii de imprimare de                                                      bonuri de masa                                       78140000-0     Servicii de imprimare de                                                      formulare                                       78141000-7     Servicii de imprimare de                                                      formulare comerciale                                                      autocopiante                                       78142000-4     Servicii de imprimare de                                                      formulare continue                                       78150000-3     Servicii de imprimare de                                                      bilete                                       78151000-0     Servicii de imprimare de                                                      bilete de intrare                                       78152000-7     Servicii de imprimare de                                                      bilete de transport                                       78153000-4     Servicii de imprimare de                                                      bilete cu banda magnetica                                       78160000-6     Servicii de imprimare de                                                      calendare                                       78170000-9     Servicii de imprimare de                                                      orare             22.23 Servicii de legare  78310000-3     Servicii de legare şi de                   şi de finisare                     finisare                                       78311000-0     Servicii de finisare a                                                      cărţilor                                       78312000-7     Servicii de legare             22.24 Servicii de         22500000-5     Forme sau cilindri de                   compoziţie şi de                   tipografie sau alte                   pregătire a                        materiale tipografice                   formelor de tipar   22500000-5     Forme sau cilindri de                                                      tipografie sau alte                                                      materiale tipografice                                       22510000-8     Forme ofset                                       22520000-1     Echipamente de gravura                                                      uscata                                       22521000-8     Echipamente de stantare                                       72312100-6     Servicii de pregătire de                                                      date                                       78220000-5     Servicii de compoziţie                                       78221000-2     Servicii de pregătire a                                                      formelor de tipar                                       78222000-9     Servicii de fotogravura                                       78223000-6     Servicii de culegere                                       78224000-3     Servicii de litografie                                       78225000-0     Servicii de proiectare                                                      grafica                                       78230000-8     Servicii de imprimare şi                                                      de livrare                                       78240000-1     Servicii de imprimare şi                                                      de distribuţie             22.25 Alte servicii       78200000-9     Servicii legate de                   legate de imprimare                imprimare                                       78210000-2     Servicii de finisare a                                                      imprimatelor                                       78225000-0     Servicii de proiectare                                                      grafica       22.3        Servicii de         74870000-8                   reproducere a       72264000-3                   suporturilor                   înregistrate             22.31 Servicii de         74870000-8     Diverse servicii comerciale                   reproducere a                   înregistrărilor                   sonore             22.32 Servicii de         74870000-8     Diverse servicii comerciale                   reproducere a                   înregistrărilor                   video             22.33 Servicii de         72264000-3     Servicii de reproducere de                   reproducere de                     software                   software  23               Cocs, produse       10000000-3                   petroliere rafinate 10320000-2                   şi combustibili     23000000-7                   nucleari            40500000-7                                       90122100-9       23.1        Produse din         10000000-3                   cuptoare de         10320002-2                   cocserie             23.10 Produse de          10000000-3     Cărbune, lignit, turba şi                   cuptoare de                        alte produse derivate din                   cocserie                           cărbune                                       10320000-2     Produse pe bază de cocs                                       10321000-9     Cocs       23.2        Produse petroliere  23000000-7     Produse petroliere şi                   rafinate                           combustibili             23.20 Produse petroliere  23100000-8     Produse petroliere rafinate                   rafinate            23110000-1     Benzina şi benzina de avion                                       23111000-8     Benzina de avion                                       23111100-9     Petrol lampant de avion                                       23111200-0     Carburanţi de tip kerosen                                       23111210-3     Carburanţi de tip kerosen                                                      pentru motoare cu reactie                                       23112000-5     Benzina                                       23112100-6     Benzina fără plumb                                       23112200-7     Benzina Premium                                       23113000-2     Petrol                                       23130000-7     Uleiuri minerale şi                                                      preparate din petrol                                       23131000-4     Benzina grea                                       23132000-1     Uleiuri uşoare                                       23133000-8     Uleiuri minerale                                       23134000-5     Pacura                                       23134100-6     Pacura pentru încălzirea                                                      locuinţelor                                       23135000-2     Uleiuri minerale lubrifiante                                       23135100-3     Uleiuri lubrifiante                                       23135200-4     Agenţi lubrifianţi                                       23135300-5     Preparate pe bază de ulei                                                      greu                                       23135310-8     Uleiuri de transformatoare                                       23135320-1     Lichide de frana                                       23150000-3     Motorina                                       23151000-0     Carburant diesel                                       23152000-7     Ulei diesel                                       23200000-9     Gaze de sonda şi alte                                                      hidrocarburi gazoase, cu                                                      excepţia gazului natural                                       23210000-2     Propan şi butan                                       23211000-9     Propan                                       23211100-0     Propan lichefiat                                       23212000-6     Butan                                       23212100-7     Butan lichefiat                                       23300000-0     Diverse produse petroliere                                       23310000-3     Vaselina şi ceara de ţiţei                                       23311000-0     Vaselina                                       23312000-7     Parafina                                       23313000-4     Ceara de ţiţei                                       23320000-6     Reziduuri de ţiţei       23.3        Combustibili        40500000-7                   nucleari            90122100-9             23.30 Combustibili        40500000-7     Combustibili nucleari                   nucleari            40510000-0     Uraniu                                       40520000-3     Plutoniu                                       40530000-6     Materiale radioactive                                       40540000-9     Radioizotopi                                       90122100-9     Servicii privind deşeurile                                                      toxice                                       90122113-3     Eliminarea deşeurilor                                                      radioactive  24               Substanţe chimice,  24000000-4                   produse chimice şi  33141100-1                   fibre sintetice şi  33141500-7                   artificiale         93900000-7       24.1        Substanţe chimice   24100000-5     Substanţe chimice                   de baza             24.11 Gaze industriale    24110000-8     Gaze                                       24111000-5     Gaze industriale                                       24111100-6     Hidrogen, argon, gaze rare,                                                      azot şi oxigen                                       24111120-2     Argon                                       24111130-5     Gaze rare                                       24111131-2     Heliu                                       24111139-8     Neon                                       24111140-8     Gaze medicale                                       24111150-1     Hidrogen                                       24111160-4     Azot                                       24111161-1     Azot lichid                                       24111170-7     Oxigen                                       24111200-7     Compuşi anorganici ai                                                      oxigenului                                       24111210-0     Dioxid de carbon                                       24111220-3     Oxizi de azot                                       24111230-6     Compuşi anorganici gazosi                                                      ai oxigenului                                       24111300-8     Aer lichid şi aer comprimat                                       24111310-1     Aer lichid                                       24111320-4     Aer comprimat             24.12 Coloranti şi        24120000-1     Coloranti şi pigmenti                   pigmenti            24121000-8     Oxizi, peroxizi şi                                                      hidroxizi                                       24121100-9     Oxid şi peroxid de zinc,                                                      oxid de titan, coloranti şi                                                      pigmenti                                       24121110-2     Oxid de zinc                                       24121120-5     Peroxid de zinc                                       24121130-8     Oxid de titan                                       24121200-0     Oxizi şi hidroxizi de crom,                                                      de mangan, de magneziu, de                                                      plumb şi de cupru                                       24121210-3     Oxid de crom                                       24121220-6     Oxid de mangan                                       24121230-9     Oxid de plumb                                       24121240-2     Oxid de cupru                                       24121250-5     Oxid de magneziu                                       24121260-8     Hidroxizi pentru coloranti                                                      şi pigmenti                                       24121261-5     Hidroxid de crom                                       24121262-2     Hidroxid de mangan                                       24121263-9     Hidroxid de plumb                                       24121264-6     Hidroxid de cupru                                       24121265-3     Hidroxid de magneziu                                       24121300-1     Oxid de calciu hidratat                                       24122000-5     Extracte tanante, extracte                                                      colorante, tanini şi                                                      substanţe colorante                                       24122100-6     Extracte colorante                                       24122200-7     Extracte tanante                                       24122300-8     Tanini                                       24122400-9     Substanţe colorante                                       24122500-0     Produse tanante             24.13 Alte substanţe      24130000-4     Substanţe chimice                   chimice anorganice                 anorganice de baza                   de baza             24131000-1     Elemente chimice, acizi                                                      anorganici şi compuşi                                       24131100-2     Metaloizi                                       24131110-5     Fosfuri                                       24131120-8     Carburi                                       24131130-1     Hidruri                                       24131140-4     Nitruri                                       24131150-7     Azide                                       24131160-0     Siliciuri                                       24131170-3     Boruri                                       24131180-6     Sulf rafinat                                       24131200-3     Halogen                                       24131300-4     Metale alcaline                                       24131310-7     Mercur                                       24131400-5     Clorura de hidrogen, acizi                                                      anorganici, dioxid de                                                      siliciu şi dioxid de sulf                                       24131410-8     Acizi anorganici                                       24131411-5     Acid sulfuric                                       24131420-1     Acid fosforic                                       24131430-4     Acizi polifosforici                                       24131440-7     Acid hexafluorosilicic                                       24131450-0     Dioxid de sulf                                       24131460-3     Dioxid de siliciu                                       24131470-6     Clorura de hidrogen                                       24131500-6     Hidroxizi utilizaţi ca                                                      substanţe chimice                                                      anorganice de baza                                       24131510-9     Oxizi metalici                                       24131511-6     Pirite de fier şi oxizi                                                      de fier                                       24131520-2     Hidroxid de sodiu                                       24131521-9     Soda caustica                                       24131522-6     Soda lichidă                                       24131600-7     Compuşi ai sulfului                                       24131700-8     Sulf                                       24131800-9     Carbon                                       24131900-0     Clor                                       24132000-8     Halogenati metalici,                                                      hipocloriti, clorati şi                                                      precloraţi                                       24132100-9     Halogenati metalici                                       24132110-2     Hexafluorosilicat de sodiu                                       24132120-5     Cloruri                                       24132121-2     Clorura de aluminiu                                       24132122-9     Clorura ferica                                       24132123-6     Policlorura de aluminiu                                       24132130-8     Clorhidrat de aluminiu                                       24132200-0     Hipocloriti şi clorati                                       24132210-3     Clorit de sodiu                                       24132220-6     Hipoclorit de sodiu                                       24133000-5     Sulfuri, sulfati; nitrati,                                                      fosfati şi carbonati                                       24133100-6     Sulfuri, sulfiti şi sulfati                                       24133110-9     Diverse sulfuri                                       24133111-6     Sulfura de hidrogen                                       24133112-3     Polisulfuri                                       24133120-2     Sulfati                                       24133121-9     Trisulfat de sodiu                                       24133122-6     Sulfat feric                                       24133123-3     Sulfat de aluminiu                                       24133124-0     Sulfat de sodiu                                       24133125-7     Sulfat de fier                                       24133126-4     Sulfat de cupru                                       24133200-7     Fosfinati, fosfonati,                                                      fosfati şi polifosfati                                       24133210-0     Hexametafosfat de sodiu                                       24133220-3     Fosfati                                       24133300-8     Carbonati                                       24133310-1     Carbonat de sodiu                                       24133320-4     Bicarbonat de sodiu                                       24133400-9     Nitrati                                       24134000-2     Diverse saruri acide                                                      metalice                                       24134100-3     Permanganat de potasiu                                       24134200-4     Saruri de acizi oxometalici                                       24135000-9     Diverse substanţe chimice                                                      anorganice                                       24135100-0     Apa grea, alţi izotopi şi                                                      compusii acestora                                       24135200-1     Cianura, oxicianura,                                                      fulminati, cianati,                                                      silicati, borati, perboraţi,                                                      saruri de acizi anorganici                                       24135210-4     Cianuri                                       24135220-7     Oxicianuri                                       24135230-0     Fulminati                                       24135240-3     Cianati                                       24135300-2     Peroxid de hidrogen                                       24135400-3     Cuart piezoelectric                                       24135500-4     Compuşi ai metalelor de                                                      pamanturi rare                                       24135600-5     Silicati                                       24135610-8     Silicat de sodiu                                       24135700-6     Borati şi perboraţi                                       24136000-6     Apa distilata                                       24137000-3     Pietre sintetice                                       24137100-4     Pietre preţioase sintetice                                       24137200-5     Pietre semipretioase                                                      sintetice             24.14 Alte substanţe      24140000-7     Substanţe chimice organice                   chimice organice de                de baza                   baza                24141000-4     Hidrocarburi                                       24141100-5     Hidrocarburi saturate                                       24141110-8     Hidrocarburi aciclice                                                      saturate                                       24141111-5     Metan                                       24141112-2     Etilenă                                       24141113-9     Propena                                       24141114-6     Butena                                       24141115-3     Acetilena                                       24141120-1     Hidrocarburi ciclice                                                      saturate                                       24141200-6     Hidrocarburi nesaturate                                       24141210-9     Hidrocarburi aciclice                                                      nesaturate                                       24141220-2     Hidrocarburi ciclice                                                      nesaturate                                       24141221-9     Benzen                                       24141222-6     Toluen                                       24141223-3     O-xileni                                       24141224-0     M-xileni                                       24141225-7     Stiren                                       24141226-4     Etilbenzen                                       24141300-7     Alţi derivati halogenati ai                                                      hidrocarburilor                                       24141310-0     Tetracloretilena                                       24141320-3     Tetraclorura de carbon                                       24142000-1     Alcooli, fenoli, fenoli-                                                      alcooli şi derivatii                                                      acestora, fie ei halogenati,                                                      sulfonati, nitrati sau                                                      nitrozati, alcooli grasi                                                      industriali                                       24142100-2     Alcooli grasi industriali                                       24142200-3     Alcooli monohidroxilici                                       24142210-6     Metanol                                       24142220-9     Etanol                                       24142300-4     Dioli, polialcooli şi                                                      derivati                                       24142310-7     Etilenglicol                                       24142320-0     Derivati ai alcoolilor                                       24142400-5     Fenoli şi derivati ai                                                      fenolilor                                       24142500-6     Alcool                                       24143000-8     Acizi grasi monocarboxilici                                                      industriali                                       24143100-9     Uleiuri acide de rafinare                                       24143200-0     Acizi carboxilici                                       24143210-3     Acid acetic                                       24143220-6     Acid peracetic                                       24143300-1     Acizi monocarboxilici                                                      nesaturati şi compusii                                                      acestora                                       24143310-4     Esterii acidului metacrilic                                       24143320-7     Esterii acidului acrilic                                       24143400-2     Acizi aromatici                                                      policarboxilici şi                                                      carboxilici                                       24144000-5     Compuşi organici cu funcţie                                                      azotata                                       24144100-6     Compuşi cu funcţie aminica                                       24144200-7     Compuşi aminici cu funcţie                                                      oxigenata                                       24144300-8     Ureine                                       24144400-9     Compuşi cu funcţie azotata                                       24145000-2     Tiocompuşi organici                                       24146000-9     Aldehida, cetona, peroxizi                                                      organici şi eteri                                       24146100-0     Compuşi cu funcţie aldehida                                       24146200-1     Compuşi cu funcţie cetona şi                                                      chinonica                                       24146300-2     Peroxizi organici                                       24146310-5     Oxid de etilenă                                       24146320-8     Eteri                                       24147000-6     Diverse substanţe chimice                                                      organice                                       24147100-7     Derivati vegetali pentru                                                      vopsire                                       24147200-8     Cărbune de lemn                                       24147300-9     Uleiuri şi produse rezultate                                                      din distilarea gudronului de                                                      huila la temperaturi                                                      ridicate, smoala şi gudron                                       24147310-2     Gudron de huila                                       24147311-9     Creozot                                       24147320-5     Smoala                                       24147330-8     Gudron                                       24147400-0     Produse pe bază de rasina                                       24147500-1     Lesii reziduale rezultate                                                      din fabricarea celulozei                                       24180000-9     Enzime             24.15 Îngrăşăminte şi     24150000-0     Îngrăşăminte şi compuşi                   compuşi azotati                    azotati                                       24151000-7     Îngrăşăminte azotate                                       24151100-8     Acid azotic şi saruri                                       24151110-1     Nitrat de sodiu                                       24151200-9     Acizi sulfonitrici                                       24151300-0     Amoniac                                       24151310-3     Amoniac lichid                                       24151320-6     Clorura de amoniu                                       24151330-9     Sulfat de amoniu                                       24152000-4     Îngrăşăminte fosfatice                                       24152100-5     Îngrăşăminte minerale                                                      fosfatice                                       24152200-6     Îngrăşăminte chimice                                                      fosfatice                                       24154000-8     Îngrăşăminte de origine                                                      animala sau vegetala             24.16 Materiale plastice  24158000-6     Diverse tipuri de                   primare                            îngrăşăminte                                       24160000-3     Materiale plastice                                                      primare                                       24161000-0     Polimeri primari ai                                                      etilenei                                       24162000-7     Polimeri primari ai                                                      propilenei                                       24163000-4     Polimeri primari ai                                                      stirenului                                       24164000-1     Polimeri vinilici primari                                       24164100-2     Polimeri primari ai                                                      acetatului de vinil                                       24164200-3     Polimeri acrilici primari                                       24165000-8     Poliesteri primari                                       24166000-5     Poliamide primare                                       24167000-2     Rasini ureice primare                                       24168000-9     Rasini aminice primare                                       24169000-6     Siliconi primari             24.17 Cauciuc sintetic    24170000-6     Cauciuc sintetic                   primar       24.2        Pesticide şi alte   24200000-6     Produse agrochimice                   produse agrochimice             24.20 Pesticide şi alte   24210000-9     Pesticide                   produse agrochimice                                       24220000-2     Insecticide                                       24230000-5     Erbicide                                       24240000-8     Regulatori de creştere                                                      vegetala                                       24250000-1     Dezinfectanti                                       24260000-4     Rodenticide                                       24270000-7     Fungicide       24.3        Vopsele, lacuri şi  24300000-7     Vopsele, lacuri, cerneala                   produse de                         tipografica şi masticuri                   acoperire similare,                   cerneala                   tipografica şi                   masticuri             24.30 Vopsele, lacuri şi  24310000-0     Vopsele                   acoperitoare                   similare, cerneala                   tipografica şi                   masticuri           24311000-7     Vopsea pentru marcaj rutier                                       24312000-4     Vopsea pentru lucrări                                                      artistice                                       24312100-5     Emailuri şi smalturi                                       24312200-6     Vopsele de ulei şi de apa                                       24312210-9     Vopsele de ulei                                       24312220-2     Vopsele de apa                                       24312300-7     Vopsele şcolare                                       24312310-0     Seturi de culori                                       24312320-3     Culori pentru panouri                                       24312400-8     Articole pentru zugravi şi                                                      decoratori                                       24320000-3     Lacuri                                       24330000-6     Cerneala                                       24331000-3     Cerneala tipografica                                       24331100-4     Cerneala pentru tipar                                                      rotoheliografic                                       24331200-5     Tus                                       24340000-9     Masticuri, filere, chituri                                       24341000-6     Masticuri                                       24342000-3     Filere                                       24343000-0     Chituri                                       24344000-7     Pasta de ciment                                       24350000-2     Solventi                                       24351000-9     Soluţii de decapare                                       24352000-6     Diluanti       24.4        Produse             24400000-8                   farmaceutice,       33141100-1                   medicale şi din     33141500-5                   plante             24.41 Produse             24410000-1     Produse farmaceutice                   farmaceutice de                   baza                24411000-8     Seruri                                       24411100-9     Antiseruri                                       24411200-0     Imunoglobulina                                       24411300-1     Gamaglobulina                                       24412000-5     Vaccinuri                                       24412100-6     Vaccinuri umane                                       24412110-9     Vaccin împotriva tifosului                                       24412120-2     Vaccin împotriva hepatitei B                                       24412130-5     Vaccinuri împotriva gripei                                       24412140-8     Vaccinuri împotriva                                                      poliomielitei                                       24412150-1     Tuberculina                                       24412700-2     Vaccinuri veterinare                                       24413000-2     Hormoni                                       24413100-3     Insulina                                       24413200-4     Steroizi                                       24414000-9     Vitamine                                       24414100-0     Provitamine                                       24415000-6     Substanţe chimice                                                      farmaceutice şi medicinale                                       24415100-7     Substanţe chimice                                                      farmaceutice                                       24415110-0     Lactone                                       24415200-8     Substanţe chimice medicinale                                       24415210-1     Acizi salicilici                                       24416000-3     Produse farmaceutice                                       24416100-4     Medicamente                                       24416110-7     Antibiotice                                       24416111-4     Penicilina                                       24416120-0     Sulfonamide                                       24416200-5     Preparate farmaceutice                                       24416300-6     Contraceptive                                       24416310-9     Contraceptive orale                                       24416320-2     Contraceptice chimice                                       24417000-0     Soluţii medicamentoase                                       24417100-1     Soluţii pentru infuzii                                       24417200-2     Produse pentru nutriţie                                                      parenterala                                       24417210-5     Soluţii pentru nutriţie                                                      parenterala                                       24417300-3     Produse de nutriţie enterala                                       24417400-4     Soluţii pentru perfuzii                                       24417500-5     Soluţii pentru dializa                                       24417600-6     Soluţii injectabile                                       24417610-9     Fluide intravenoase                                       24417700-7     Soluţii galenice                                       24417800-8     Soluţii de glucoza                                       24418000-7     Produse farmaceutice                                                      brevetate                                       24419000-4     Diverse produse farmaceutice                                       24419100-5     Toxine                                       24419200-6     Antiseptice                                       24419300-7     Inlocuitori de nicotina                                       24430000-7     Produse pentru uz clinic                                       24431000-4     Culturi microbiologice                                       24432000-1     Glande şi extracte de glande                                       33141500-5     Consumabile hematologice                                       33141550-0     Heparina                                       33141560-3     Organe umane                                       33141570-6     Sânge uman                                       33141580-9     Sânge animal             24.42 Preparate           24410000-1     Produse farmaceutice                   farmaceutice        24411000-8     Seruri                                       24411100-9     Antiseruri                                       24411200-0     Imunoglobulina                                       24411300-1     Gamaglobulina                                       24412000-5     Vaccinuri                                       24412100-6     Vaccinuri umane                                       24412110-9     Vaccin împotriva tifosului                                       24412120-2     Vaccin împotriva hepatitei B                                       24412130-5     Vaccinuri împotriva gripei                                       24412140-8     Vaccinuri împotriva                                                      poliomielitei                                       24412150-1     Tuberculina                                       24412700-2     Vaccinuri veterinare                                       24416000-3     Produse farmaceutice                                       24416100-4     Medicamente                                       24416110-7     Antibiotice                                       24416111-4     Penicilina                                       24416120-0     Sulfonamide                                       24416200-5     Preparate farmaceutice                                       24416300-6     Contraceptive                                       24416310-9     Contraceptive orale                                       24416320-2     Contraceptice chimice                                       24420000-4     Consumabile farmaceutice                                       24421000-1     Consumabile medicale                                                      chimice, cu excepţia                                                      consumabilelor dentare                                       24421100-2     Reactivi                                       24421110-5     Reactivi pentru determinarea                                                      grupei sanguine                                       24421120-8     Reactivi pentru analiza                                                      sângelui                                       24421130-1     Reactivi chimici                                       24421140-4     Reactivi de diagnosticare                                       24421150-7     Reactivi izotopici                                       24421160-0     Reactivi pentru laborator                                       24421170-3     Reactivi pentru                                                      electroforeza                                       24421180-6     Reactivi pentru urologie                                       24421190-9     Substanţe de contrast pentru                                                      uz radiologic                                       24421200-3     Preparate medicale, cu                                                      excepţia consumabilelor                                                      dentare                                       24421210-6     Preparate pentru clisme                                       24421220-9     Cimenturi pentru                                                      reconstructii osoase                                       33141100-1     Pansamente; cleme, suturi,                                                      ligaturi                                       33141111-1     Bandaje adezive                                       33141113-5     Bandaje                                       33141114-2     Tifon medical                                       33141115-9     Vata medicală                                       33141125-2     Material pentru suturi                                                      chirurgicale                                       33141127-6     Hemostatice absorbabile                                       33141622-6     Truse de prevenire a SIDA       24.5        Glicerina,          24500000-9     Glicerina, sapunuri,                   sapunuri,                          detergenti, produse de                   detergenti, produse                curatat şi de lustruit,                   de curatat şi de                   parfumuri şi produse de                   lustruit, parfumuri                toaleta                   şi produse de                   toaleta             24.51 Glicerina; sapun şi 24510000-2     Glicerina                   detergenti,                   preparate de                   curatat şi de                   lustruit            24511000-9     Preparate odorifere şi                                                      ceara                                       24511100-0     Parfumuri şi deodorizante                                                      de interior                                       24511300-2     Creme de ceruire                                       24511310-5     Produse de lustruire a                                                      podelelor                                       24511320-8     Produse de întreţinere a                                                      incaltamintei                                       24511330-1     Ceara de lustruire                                       24511340-4     Articole de maturat                                       24511350-7     Agenţi de etansare                                       24511400-3     Paste şi prafuri abrazive                                                      de curatat                                       24512000-6     Agenţi organici tensioactivi                                       24513000-3     Produse de curatat                                       24513100-4     Sapun                                       24513200-5     Preparate de spalare                                       24513210-8     Dispersant de ulei                                       24513290-2     Detergenti                                       24513291-9     Detergenti pentru vase                                       24513292-6     Detergenti degresanti                                       24513293-3     Produse de eliminare a                                                      grasimilor                                       24513294-0     Preparate de spalare                                       24513295-7     Soluţii pentru clatit             24.52 Parfumuri şi        24520000-5     Parfumuri şi produse de                   preparate de                       toaleta                   toaleta             24521000-2     Produse de toaleta                                       24521100-3     Apa de toaleta                                       24521110-6     Deodorante                                       24521120-9     Antiperspirante                                       24521200-4     Produse de machiaj                                       24521300-5     Produse pentru manichiura                                                      şi pedichiura                                       24521400-6     Produse cosmetice                                       24521500-7     Produse pentru îngrijirea                                                      pielii                                       24521600-8     Sampoane                                       24521700-9     Produse pentru îngrijirea                                                      parului                                       24521800-0     Produse pentru igiena orala                                                      sau dentara                                       24521900-1     Produse de barbierit       24.6        Alte produse        24600000-0                   chimice             24700000-1                                       24800000-2             24.61 Explozibili         24600000-0     Explozibili şi produse                                                      chimice de sinteza fina                                       24610000-3     Explozibili preparati                                       24611000-0     Pulberi propulsive                                       24611100-1     Combustibili cu propergol                                       24612000-7     Diverse tipuri de                                                      explozibili                                       24612100-8     Dinamita                                       24612200-9     TNT                                       24612300-0     Nitroglicerina                                       24613000-4     Rachete de semnalizare,                                                      rachete antigrindina,                                                      emitator pe timp de ceata şi                                                      articole pirotehnice                                       24613100-5     Cartuse fonoacustice                                       24613200-6     Artificii                                       24615000-8     Fitile, capse detonante,                                                      iniţiatoare şi detonatoare                                                      electrice             24.62 Cleiuri şi gelatine 24620000-6     Cleiuri                                       24621000-3     Gelatine                                       24621200-5     Adezivi             24.63 Uleiuri esenţiale   24630000-9     Uleiuri esenţiale             24.64 Materiale chimice   24640000-2     Substanţe chimice pentru                   pentru fotografii                  fotografii                                       24641000-9     Plăci şi filme fotografice                                       24641200-1     Emulsii pentru uz fotografic                                       24641210-4     Developatoare fotografice                                       24641220-7     Fixatori pentru fotografii                                       24641230-0     Developatoare pentru                                                      radiologie                                       24641240-3     Fixatori pentru radiologie                                       24641250-6     Medii de cultura                                       24641260-9     Intensificatori de imagine             24.65 Suporturi           24650000-5     Suporturi neinregistrate                   neinregistrate                   pregătite             24.66 Alte produse        24660000-8     Produse chimice speciale                   chimice n.c.a.                                       24661000-5     Grăsimi şi lubrifianţi                                       24661100-6     Lubrifianţi                                       24661110-9     Noroi de foraj                                       24661120-2     Unsoare siliconica                                       24661130-5     Fluide de foraj                                       24661200-7     Aditivi pentru uleiuri                                       24661210-0     Pulbere pentru extinctoare                                                      de incendii                                       24661220-3     Agenţi de stingere a                                                      incendiilor                                       24661230-6     Materiale de încărcare a                                                      extinctoarelor de incendii                                       24661300-8     Fluide hidraulice                                       24661310-1     Agenţi de degivrare                                       24661311-8     Produse antigel                                       24661400-9     Grăsimi şi uleiuri                                                      modificate chimic                                       24662000-2     Plastiline                                       24662100-3     Ceara dentara                                       24663000-9     Agenţi de finisare                                       24664000-6     Carbon activat                                       24664100-7     Carbon activat nou                                       24664200-8     Carbon activat regenerat                                       24665000-3     Toalete chimice                                       24666000-0     Peptone şi substanţe                                                      proteice                                       24667000-7     Aditivi chimici                                       24667100-8     Lianturi preparate pentru                                                      forme şi miezuri de                                                      turnatorie                                       24667200-9     Aditivi pentru ciment,                                                      mortar sau beton                                       24668000-4     Produse chimice pentru                                                      industria gazelor şi a                                                      petrolului                                       24668100-5     Produse chimice pentru                                                      fundul gaurii de forare                                       24668200-6     Agenţi de floculare                                       24668300-7     Produse chimice pe bază de                                                      noroi de foraj                                       24668400-8     Fiole cu gel pentru burarea                                                      explozivilor                                       24669000-1     Aerosoli şi produse chimice                                                      sub forma de disc                                       24669100-2     Aerosoli                                       24669200-3     Elemente chimice sub forma                                                      de disc                                       24800000-2     Diferite produse chimice                                       24810000-5     Fluide de radiator                                       24820000-8     Produse chimice pentru                                                      tratarea apei                                       93900000-7     Servicii diverse n.c.a.       24.7        Fibre sintetice şi  24700000-1     Fibre sintetice şi                   artificiale                        artificiale             24.70 Fibre sintetice şi  24710000-4     Fibre sintetice                   artificiale         24711000-1     Cabluri de fibre sintetice                                       24712000-8     Fir cu tenacitate ridicată                                       24713000-5     Fir cu textura simpla                                       24714000-2     Monofilamente sintetice                                       24720000-7     Fibre artificiale                                       24721000-4     Fibre artificiale scurte                                       24722000-1     Polipropilena                                       24723000-8     Fir cu textura artificiala  25               Produse din plastic 25000000-1                   şi din cauciuc      33141420-0                                       33184000-3                                       74870000-8       25.1        Produse de cauciuc  25100000-2     Produse de cauciuc                                       33141420-0             25.11 Pneuri şi tuburi de 25110000-5     Pneuri şi produse conexe                   cauciuc noi sau                   uzate               25111000-2     Pneuri                                       25111100-3     Pneuri pentru autovehicule                                       25111200-4     Pneuri pentru motociclete                                       25111300-5     Pneuri pentru sarcina mare                                       25111310-8     Pneuri pentru camioane                                       25111320-1     Pneuri pentru autobuze                                       25111330-4     Pneuri pentru avioane                                       25111400-6     Pneuri pentru maşini                                                      agricole                                       25111500-7     Camere de aer, benzi de                                                      rulare şi benzi de protecţie                                       25111510-0     Benzi de protecţie pentru                                                      pneuri                                       25111520-3     Camere de aer                                       25111530-6     Benzi de rulare pentru                                                      pneuri                                       25111600-8     Pneuri pentru scaune cu                                                      rotile                                       25111700-9     Pneuri uzate                                       25111710-2     Bare de protecţie                                       25111900-1     Pneuri pentru biciclete                                       25122100-3     Tuburi, conducte şi                                                      furtunuri din cauciuc                                                      vulcanizat             25.12 Pneuri resapate din 25111800-0     Pneuri resapate                   cauciuc             25.13 Alte produse din    25120000-8     Articole de cauciuc                   cauciuc                            nevulcanizate sau                                                      vulcanizate                                       25121000-5     Articole de cauciuc                                                      nevulcanizate                                       25122000-2     Articole de cauciuc                                                      vulcanizate                                       25122100-3     Tuburi, conducte şi                                                      furtunuri din cauciuc                                                      vulcanizat                                       25122110-6     Furtunuri de forare                                       25122120-9     Conducte ascendente                                                      flexibile                                       25122130-2     Tuburi de cauciuc                                       25122200-4     Benzi transportoare sau                                                      curele de transmisie din                                                      cauciuc vulcanizat                                       25122210-7     Curele de ventilator din                                                      cauciuc                                       25122220-0     Garnituri de etansare                                       25122230-3     Benzi transportoare din                                                      cauciuc                                       25122240-6     Curele de transmisie din                                                      cauciuc                                       25122300-5     Articole de igiena sau                                                      farmaceutice din cauciuc                                                      vulcanizat                                       25122310-8     Articole de igiena                                       25122320-1     Articole farmaceutice                                       25122330-4     Prezervative                                       25122340-7     Tetine, biberoane şi                                                      articole similare pentru                                                      sugari                                       25122400-6     Îmbrăcăminte de podea şi                                                      presuri din cauciuc                                                      vulcanizat                                       25122410-9     Îmbrăcăminte de podea din                                                      cauciuc vulcanizat                                       25122420-2     Presuri din cauciuc                                                      vulcanizat                                       25122421-9     Covoare pentru gimnastica                                       25122500-7     Cauciuc vulcanizat, în                                                      diverse forme                                       25122510-0     Inele elastice                                       25122520-3     Garnituri de cauciuc                                       25122530-6     Benzi de cauciuc                                       25122540-9     Timbre de cauciuc                                       25122550-2     Mortar fin de umplere                                       25130000-1     Materiale textile cauciucate                                       25131000-8     Material cord pentru pneuri                                       25132000-5     Banda adeziva din materiale                                                      textile cauciucate                                       25140000-4     Cauciuc regenerat                                       25150000-7     Deşeuri de cauciuc                                       25160000-0     Articole medicale din                                                      cauciuc                                       25161000-7     Accesorii de îmbrăcăminte                                                      din cauciuc                                       25161100-8     Manusi de cauciuc                                       25161200-9     Manusi de unica folosinţă                                       25162000-4     Îmbrăcăminte din cauciuc                                       25170000-3     Articole din cauciuc dur                                       25171000-0     Articole de igiena sau                                                      farmaceutice                                       25172000-7     Dale de cauciuc                                       25174000-1     Tampoane de oprire din                                                      cauciuc                                       33141420-0     Manusi chirurgicale       25.2        Produse din plastic 25200000-3                                       33184000-3                                       74870000-8             25.21 Plăci, folii,       25210000-6     Plăci, folii, tuburi şi                   tuburi şi profile                  profile din plastic                   din plastic         25211000-3     Monofilament de plastic                                       25211100-4     Conductoare electrice din                                                      plastic                                       25211200-5     Bare de plastic                                       25211300-6     Tije de plastic                                       25212000-0     Tuburi, conducte şi                                                      furtunuri                                       25212100-1     Tuburi din plastic                                       25212110-4     Tuburi flexibile din plastic                                       25212120-7     Tuburi flexibile din PVC                                       25212200-2     Conducte din plastic                                       25212210-5     Conducte flexibile din                                                      plastic                                       25212220-8     Conducte flexibile din PVC                                       25212300-3     Furtunuri din plastic                                       25212310-6     Furtunuri flexibile din                                                      plastic                                       25212320-9     Furtunuri flexibile din PVC                                       25212400-4     Mansoane din plastic                                       25212500-5     Accesorii din plastic sau                                                      din PVC pentru tuburi,                                                      conducte şi furtunuri                                       25212510-8     Accesorii din plastic                                                      pentru tuburi                                       25212520-1     Accesorii din PVC pentru                                                      tuburi                                       25212530-4     Accesorii din plastic pentru                                                      conducte                                       25212540-7     Accesorii din PVC pentru                                                      conducte                                       25212550-0     Accesorii din plastic pentru                                                      furtunuri                                       25212560-3     Accesorii din PVC pentru                                                      furtunuri                                       25212600-6     Componente din PVC                                                      neplastifiat                                       25212610-9     Armături din PVC                                                      neplastifiat                                       25212620-2     Conducte din PVC                                                      neplastifiat                                       25212630-5     Tuburi din PVC neplastifiat                                       25212700-7     Spuma de PVC                                       25213000-7     Plăci, folii, filme,                                                      pelicule şi benzi din                                                      plastic                                       25213100-8     Film din plastic                                       25213200-9     Pelicula din plastic                                       25213300-0     Pelicula retractabila                                       25213400-1     Benzi din plastic                                       25213500-2     Folii din plastic                                       25213600-3     Plăci din plastic                                       33184000-3     Proteze             25.22 Articole din        25220000-9     Articole din plastic                   plastic pentru                     pentru ambalare                   ambalare            25221000-6     Saci şi pungi din                                                      polietilena                                       25221100-7     Saci şi pungi din                                                      polietilena pentru deşeuri                                       25221200-8     Pungi din polietilena                                                      pentru uz medical                                       25221210-1     Pungi pentru recoltarea                                                      sângelui                                       25221220-4     Pungi pentru recoltarea                                                      plasmei                                       25221230-7     Pungi pentru recoltarea                                                      urinei                                       25221300-9     Saci de depozitare din                                                      polietilena                                       25221310-2     Pungi cu dublura de                                                      protecţie                                       25222000-3     Saci şi pungi din plastic                                       25222100-4     Saci menajeri din plastic                                       25222200-5     Pungi din plastic pentru uz                                                      medical                                       25223000-0     Containere din plastic dur                                       25223100-1     Cutii din plastic                                       25223110-4     Cutii din plastic pentru                                                      sticle                                       25223200-2     Lăzi din plastic                                       25223300-3     Containere din plastic                                                      pentru deşeuri                                       25223310-6     Butoaie din plastic                                       25224000-7     Baloane, sticle şi flacoane                                                      din plastic                                       25225000-4     Mosoare şi bobine din                                                      plastic                                       25226000-1     Dopuri, capace şi capsule                                                      din plastic                                       25226100-2     Dopuri din plastic                                       25226200-3     Capace din plastic                                       25226300-4     Capsule din plastic                                       25227000-8     Produse din polistiren                                       25227100-9     Folii din polistiren                                       25227200-0     Plăci din polistiren             25.23 Articole de         25230000-2     Articole de construcţie                   construcţie din                    din plastic                   plastic             25231000-9     Îmbrăcăminte de podele, de                                                      pereţi sau de tavan din                                                      plastic                                       25232000-6     Articole sanitare din                                                      plastic                                       25232100-7     Cazi de baie, cazi de dus                                                      şi lavoare din plastic                                       25232110-0     Cazi de baie din plastic                                       25232120-3     Cazi de dus din plastic                                       25232130-6     Lavoare din plastic                                       25232200-8     Scaune şi capace pentru                                                      closet din plastic                                       25232300-9     Vase de closet din plastic                                       25232400-0     Bideuri din plastic                                       25233000-3     Rezervoare, cisterne şi                                                      cuve din plastic                                       25233100-4     Rezervoare din plastic                                       25233200-5     Cisterne din plastic                                       25233300-6     Cuve din plastic                                       25234000-0     Uşi, ferestre, rame,                                                      praguri, obloane şi jaluzele                                                      din plastic                                       25234100-1     Ferestre din plastic                                       25234110-4     Rame de ferestre din plastic                                       25234200-2     Uşi din plastic                                       25234210-5     Tocuri de uşi din plastic                                       25234300-3     Praguri din plastic                                       25234400-4     Obloane şi jaluzele din                                                      plastic                                       25234410-7     Obloane din plastic                                       25234420-0     Jaluzele din plastic                                       25235000-7     Construcţii prefabricate din                                                      plastic                                       25236000-4     Capace pentru guri de                                                      vizitare şi capace de acces                                                      din plastic                                       25237000-1     Carcase din plastic                                       25237100-2     Carcase din plastic pentru                                                      contoare                                       25237200-3     Placari cu material plastic             25.24 Alte produse din    25240000-5     Diverse produse din plastic                   plastic                                       25241000-2     Benzi, panglici şi alte                                                      forme autoadezive din                                                      plastic                                       25241100-3     Banda autoadeziva din                                                      plastic                                       25241110-6     Banda adeziva                                       25241120-9     Banda reflectorizanta                                       25241200-4     Panglici autoadezive din                                                      plastic                                       25241300-5     Forme autoadezive din                                                      plastic                                       25241310-8     Etichete adezive                                       25242000-9     Plăci, folii, filme şi                                                      pelicule autoadezive din                                                      plastic                                       25242100-0     Plăci autoadezive din                                                      plastic                                       25242200-1     Folii autoadezive din                                                      plastic                                       25242300-2     Filme autoadezive din                                                      plastic                                       25242400-3     Pelicule autoadezive din                                                      plastic                                       25243000-6     Vesela, articole de                                                      bucatarie, de menaj şi de                                                      toaleta din plastic                                       25243100-7     Vesela şi articole de                                                      bucatarie din plastic                                       25243110-0     Tacamuri din plastic                                       25243120-3     Recipiente de uz casnic                                                      pentru alimente                                       25243130-6     Castroane                                       25243140-9     Gratare de scurgere din                                                      plastic                                       25243200-8     Bureti                                       25243300-9     Articole menajere sau de                                                      toaleta din plastic                                       25243310-2     Galeti din plastic                                       25243320-5     Coşuri de gunoi din plastic                                       25243330-8     Pamatufuri de praf din                                                      plastic                                       25244000-3     Piese pentru lampi,                                                      accesorii de iluminat şi                                                      tablite indicatoare de                                                      plastic                                       25244100-4     Tablite indicatoare şi                                                      indicatoare din plastic                                       25244110-7     Tablite indicatoare din                                                      plastic                                       25244120-0     Semne indicatoare din                                                      plastic                                       25244121-7     Indicatoare de poliţie                                       25244200-5     Mobilier stradal din                                                      plastic                                       25244210-8     Piese pentru mobilier                                                      stradal din plastic                                       25244220-1     Stâlpi reflectorizanţi                                       25244230-4     Plăcuţe reflectorizante                                       25244300-6     Aparate de iluminat din                                                      plastic                                       25244310-9     Piese pentru aparate de                                                      iluminat din plastic                                       25245000-0     Caschete din cauciuc sau                                                      din plastic                                       25245100-1     Caschete antisoc                                       25245200-2     Palarii din cauciuc sau din                                                      plastic                                       25246000-7     Izolatori electrici din                                                      plastic                                       25247000-4     Articole de birou şi                                                      articole şcolare din plastic                                       25247100-5     Articole de birou din                                                      plastic                                       25247110-8     Dosare cu inele                                       25247120-1     Agrafe de birou                                       25247200-6     Articole şcolare din plastic                                       25247210-9     Instrumente din plastic                                                      pentru desen                                       25247220-2     Instrumente din plastic                                                      pentru scris                                       25247230-5     Rigle                                       25248000-1     Accesorii din plastic pentru                                                      mobile                                       25248100-2     Elemente de filtrare din                                                      plastic                                       25248200-3     Componente din plastic                                       25248210-6     Elemente de împrejmuire din                                                      plastic                                       25248220-9     Conuri de semnalizare din                                                      plastic                                       25248230-2     Componente de bariere din                                                      plastic                                       25248240-5     Marcaje din plastic                                       25249000-8     Articole de îmbrăcăminte din                                                      plastic                                       25249100-9     Manusi din plastic                                       25250000-8     Cartele magnetice  26               Alte produse        14110000-5                   minerale nemetalice 14121200-7                                       14212000-0                                       26000000-8                                       28811000-0                                       28811000-0                                       28814100-2                                       28814200-3       26.1        Sticla şi articole  26100000-9     Sticla şi articole din                   din sticlă                         sticlă             26.11 Sticla plata        26110000-2     Sticla                                       26111000-9     Sticla plana                                       26111100-0     Sticla neprelucrata                                       26111200-1     Sticla flotanta                                       26111300-2     Perete protector din sticlă                                       26120000-5     Sticla plata             26.12 Sticla plata        26120000-5     Sticla plata                   fasonata şi tratata 26121000-2     Sticla plata fasonata                                       26121200-4     Sticla securit                                       26121300-5     Oglinzi din sticlă                                       26121400-6     Sticla izolanta             26.13 Sticla tubulara     26130000-8     Articole din sticlă tubulara                                       26131000-5     Sticle, borcane, flacoane                                                      şi recipiente din sticlă                                       26131100-6     Butelii din sticlă                                       26131200-7     Borcane din sticlă                                       26131300-8     Flacoane din sticlă                                       26131400-9     Recipiente din sticlă                                       26132000-2     Pahare pentru baut                                       26133000-9     Articole din sticlă                                       26133100-0     Vesela din sticlă                                       26133110-3     Carafe                                       26133200-1     Obiecte pentru masa şi                                                      bucatarie din vitroceramica                                       26133300-2     Articole din sticlă                                                      durificata                                       26133400-3     Articole din vitroceramica                                       26134000-6     Pereţi interiori din sticlă                                                      pentru recipiente izoterme                                       26134100-7     Pereţi interiori din sticlă                                                      pentru termosuri  26.15      26.14 Fibre de sticlă     26140000-1     Fibre de sticlă                                       26141000-8     Articole din fibre de sticlă                                       26141100-9     Presuri din fibre de sticlă                                       26141200-0     Tesaturi din fibre de sticlă                                       26141300-1     Panza din fibre de sticlă             26.15 Alte tipuri de      26110000-2     Sticla                   sticlă tratata,                   inclusiv sticlaria                   tehnica             26150000-4     Sticlarie tratata                                       26151000-1     Sticla semifinita                                       26151100-2     Bile, tije sau tuburi din                                                      sticlă                                       26151110-5     Bile din sticlă                                       26151120-8     Tije din sticlă                                       26151130-1     Tuburi din sticlă                                       26151140-4     Globuri                                       26151200-3     Blocuri, caramizi sau dale                                                      pentru pavaje din sticlă                                                      turnata                                       26152000-8     Sticla tehnica                                       26152100-9     Invelisuri din sticlă şi                                                      tuburi catodice                                       26152110-2     Invelisuri din sticlă                                       26152120-5     Tuburi catodice                                       26152200-0     Sticla pentru ceasornice,                                                      ceasuri de mana sau ochelari                                       26152210-3     Sticla pentru ceasornice                                       26152220-6     Sticla pentru ceasuri de                                                      mana                                       26152230-9     Sticla pentru ochelari                                       26152300-1     Sticlarie pentru laborator,                                                      pentru igiena sau                                                      farmaceutica                                       26152320-7     Sticlarie pentru igiena                                       26152330-0     Sticlarie pentru laborator                                       26152331-7     Cutii Petri                                       26152339-3     Eprubete                                       26152340-3     Sticlarie farmaceutica                                       26152350-6     Fiole din sticlă                                       26152400-2     Piese din sticlă pentru                                                      lampi şi aparate de                                                      iluminat, semne şi plăcuţe                                                      indicatoare                                       26152410-5     Semnalizatoare din sticlă                                       26152411-2     Plăcuţe indicatoare din                                                      sticlă                                       26152412-9     Indicatoare din sticlă                                       26152420-8     Piese din sticlă pentru                                                      iluminat stradal                                       26152430-1     Piese din sticlă pentru                                                      lampi                                       26152490-9     Sticla pentru mobilier                                                      stradal                                       26152500-3     Izolatori electrici din                                                      sticlă                                       26152600-4     Elemente optice din sticlă       26.2        Articole din        26152700-5     Margele din sticlă                   ceramica                   nerefractara,                   altele decât cele                   utilizate pentru                   construcţii;                   produse din                   ceramica refractara             26.21 Articole de menaj   26200000-0     Articole din ceramica                   şi obiecte                         nerefractara şi produse                   decorative din                     din ceramica refractara                   ceramica            26210000-3     Articole de menaj din                                                      ceramica                                       26211000-0     Vesela, articole de                                                      bucatarie, articole de menaj                                                      şi articole de toaleta din                                                      portelan                                       26211100-1     Vesela din portelan                                       26211110-4     Farfurii din portelan                                       26211120-7     Vase din portelan                                       26211130-0     Cesti şi farfurioare din                                                      portelan                                       26211200-2     Articole de bucatarie din                                                      portelan                                       26211300-3     Vaze din portelan                                       26211400-4     Articole de toaleta din                                                      portelan                                       26211500-5     Articole de menaj din                                                      portelan                                       26212000-7     Vesela, articole de                                                      bucatarie, articole de menaj                                                      şi articole de toaleta,                                                      altele decât din portelan                                       26212100-8     Vesela din ceramica                                       26212110-1     Farfurii                                       26212120-4     Tavi                                       26212130-7     Cesti şi farfurioare din                                                      ceramica                                       26212200-9     Articole de bucatarie din                                                      ceramica                                       26212300-0     Vaze                                       26213000-4     Obiecte decorative din                                                      ceramica             26.22 Instalaţii sanitare 26214000-1     Instalaţii sanitare menajere                   din ceramica                       din ceramica                                       26214100-2     Chiuvete şi lavoare                                       26214110-5     Chiuvete                                       26214120-8     Lavoare                                       26214200-3     Cazi de baie                                       26214300-4     Cuve şi rezervoare pentru                                                      closete                                       26214310-7     Cuve pentru closete                                       26214320-0     Rezervoare pentru closete                                       26214400-5     Bideuri                                       26214500-6     Pisoare             26.23 Izolatori şi        26230000-9     Izolatori şi accesorii                   accesorii izolante                 izolante din ceramica                   din ceramica        26231000-6     Izolatori din ceramica                                       26232000-3     Accesorii izolante din                                                      ceramica             26.24 Articole din        26240000-2     Articole din ceramica                   ceramica pentru uz                 pentru uz tehnic                   tehnic              26241000-9     Articole din portelan                                                      pentru laborator, pentru                                                      uz chimic sau tehnic                                       26241100-0     Articole de laborator din                                                      portelan                                       26241200-1     Articole din portelan pentru                                                      uz tehnic                                       26241300-2     Articole din portelan pentru                                                      uz chimic             26.25 Articole din        26250000-5     Diverse articole din                   ceramica n.c.a.                    ceramica                                       26251000-2     Articole din ceramica pentru                                                      uz agricol, horticol şi                                                      pentru transportul sau                                                      ambalarea bunurilor                                       26251100-3     Articole din ceramica pentru                                                      uz agricol                                       26251200-4     Articole din ceramica pentru                                                      uz horticol                                       26251300-5     Articole din ceramica pentru                                                      transportul sau ambalarea                                                      bunurilor                                       26252000-9     Articole din ceramica,                                                      altele decât pentru                                                      construcţie             26.26 Articole din        26260000-8     Articole din ceramica                   ceramica refractara                refractara                                       26261000-5     Dale din ceramica                                       26262000-2     Blocuri din ceramica                                       26263000-9     Ciment, mortar şi beton                                                      refractare                                       26263100-0     Ciment refractar                                       26263200-1     Mortar refractar                                       26263300-2     Beton refractar                                       26264000-6     Dale de pavaj din ceramica       26.3        Dale şi dale de     26250000-5                   pavaj din ceramica  26261000-5                                       26264000-6             26.30 Dale şi dale de     26250000-5     Diverse articole din                   pavaj din ceramica                 ceramica                                       26261000-5     Dale din ceramica                                       26264000-6     Dale de pavaj din ceramica       26.4        Caramizi, dale şi   28811000-0     Materiale de construcţii                   produse de                   construcţii din                   argila uscata             26.40 Caramizi, dale şi   28811100-1     Caramizi                   produse de          28811200-2     Ciment                   construcţii din     28811300-3     Ceramica                   argila uscata       26.5        Ciment, calcar şi   14121200-7                   ipsos               28811000-0             26.51 Ciment              28811200-2     Ciment             26.52 Calcar              14121200-7     Calcar                                       14121210-0     Pudra de calcar             26.53 Ipsos               28811000-0     Materiale de construcţii       26.6        Articole din beton, 28800000-0                   ipsos sau ciment    28811000-0                                       28814100-2                                       28814200-3             26.61 Produse din beton   28814200-3     Produse din beton                   pentru construcţii  28814230-2     Piloti de beton                                       28814240-5     Conducte şi racorduri de                                                      beton                                       28814250-8     Stâlpi de beton                                       28814260-1     Stalpisori de beton                                       28814280-7     Traverse de beton             26.62 Produse din ipsos   28811000-0     Materiale de construcţii                   pentru construcţii             26.63 Beton gata de       28814100-2     Beton gata de turnare                   turnare             26.64 Mortar              28811000-0     Materiale de construcţii             26.65 Articole din fibre  28811000-0     Materiale de construcţii                   de ciment           28811200-2     Ciment             26.66 Alte articole din   28800000-0     Materiale pentru construcţii                   ipsos, beton sau                   şi articole conexe                   ciment              28811000-0     Materiale de construcţii                                       28814200-3     Produse din beton                                       28814240-5     Conducte şi racorduri de                                                      beton                                       27000000-5     Metale de baza şi produse                                                      conexe       26.7        Piatra de           14110000-5                   construcţie de      14212000-0                   monumente şi                   articole conexe             26.70 Piatra de           14110000-5     Piatra de construcţie                   construcţie de                   monumente şi                   articole conexe     14111000-2     Marmura şi piatra calcaroasa                                                      de construcţie                                       14112000-9     Diverse tipuri de piatra de                                                      construcţie                                       14112100-0     Granit                                       14112400-3     Piatra de bordura                                       14130000-1     Ardezie                                       14212000-0     Granule, criblura, nisip                                                      fin, pietre mici, pietriş,                                                      piatra faramitata şi                                                      concasata, amestecuri de                                                      piatra, amestecuri nisip-                                                      pietriş şi alte agregate       26.8        Alte produse        26900000-7                   minerale nemetalice             26.81 Produse abrazive    26910000-0     Produse abrazive                                       26911000-7     Pietre de moara, pietre de                                                      polizat şi pietre de tocila                                       26911100-8     Pietre de moara                                       26911200-9     Pietre de polizat                                       26911300-0     Pietre de tocila                                       26912000-4     Pulbere sau granule abrazive             26.82 Alte produse        26900000-7     Diverse produse minerale                   minerale nemetalice                nemetalice                   n.c.a.              26913000-1     Corindon artificial                                       26914000-8     Grafit artificial                                       28810000-3     Materiale pentru construcţii                                       28811000-0     Materiale de construcţii                                       28811100-1     Caramizi                                       28811200-2     Ciment                                       28811300-3     Ceramica                                       28811400-4     Vopsele şi materiale de                                                      acoperire a pereţilor                                       28811500-5     Materiale de izolatie                                                      termica                                       28812000-7     Diverse structuri de                                                      construcţie                                       28812500-2     Materiale pentru acoperis                                       28813330-6     Materiale de imbracare  27               Metale de baza      27000000-5                                       28112410-7                                       74870000-8       27.1        Fier şi oţel de                   baza şi feroaliaje                   (CECO)              27100000-6                                       27321100-2                                       28112410-7             27.10 Fier şi oţel de     27100000-6     Metale de baza                   baza şi feroaliaje                   (CECO)              27110000-9     Fier şi oţel de baza                                       27111000-6     Fonta bruta                                       27112000-3     Produse din feromangan                                       27113000-0     Produse feroase                                       27114000-7     Fier                                       27114100-8     Lingouri de fier                                       27115000-4     Oţel                                       27120000-2     Lingouri din oţel aliat                                       27130000-5     Produse din oţel nealiat                                       27131000-2     Conducte din oţel nealiat                                       27132000-9     Tuburi din oţel nealiat                                       27133000-6     Perii de cărbune                                       27140000-8     Bare şi tije                                       27141000-5     Bare şi tije laminate la                                                      cald                                       27150000-1     Material de construcţie                                                      feroviara                                       27151000-8     Materiale de construcţie                                                      feroviara din fier sau oţel                                       27151100-9     Materiale de construcţie                                                      feroviara din fier                                       27151200-0     Materiale de construcţie                                                      feroviara din oţel                                       27152000-5     Sine din fier sau din oţel                                       27152100-6     Sine din fier                                       27152200-7     Sine din oţel                                       27152300-8     Materiale pentru linii de                                                      cale ferată laminate la cald                                       27152310-1     Eclise de imbinare şi plăci                                                      de baza laminate                                       27152320-4     Contrasine laminate                                       27152330-7     Traverse şi bare de                                                      distantare laminate                                       27190000-3     Zgura, zgura de metal,                                                      deşeuri şi resturi feroase                                       27191000-0     Lingouri de deşeuri retopite                                       27321100-2     Produse laminate plate din                                                      fier                                       28112410-7     Ecran de palplanse       27.2        Tuburi şi ţevi      27200000-7     Tuburi             27.21 Tuburi şi accesorii 27210000-0     Tuburi şi accesorii de                   de tevarie din                     tevarie din fier                   fonta               27211000-7     Tuburi, conducte şi profile                                                      tubulare                                       27211100-8     Conducte şi tuburi din fier                                       27212000-4     Diferite accesorii de                                                      tevarie                                       27212100-5     Racorduri                                       27212110-8     Adaptoare pentru flanse                                       27212200-6     Coliere şi mansoane pentru                                                      reparaţii                                       27212300-7     Cotituri, profile T şi                                                      accesorii de tevarie             27.22 Tuburi şi accesorii 27211000-7     Tuburi, conducte şi profile                   din oţel                           tubulare                                       27212000-4     Diferite accesorii de                                                      tevarie                                       27220000-3     Tuburi şi accesorii din oţel                                       27221000-0     Profile tubulare                                       27222000-7     Racorduri pentru tuburi                                       27222100-8     Flanse                                       27222200-9     Accesorii pentru tuburi cu                                                      filet                                       27222300-0     Accesorii de tevarie                                                      neturnate                                       27222400-1     Coturi şi curbe sudate                                       27222500-2     Accesorii sudate       27.3        Alte feroaliaje din 27300000-8     Produse din fier şi din oţel                   fier şi din oţel şi                   din afară CECO             27.31 Produse trefilate   27310000-1     Produse trefilate la rece                   la rece             27311000-8     Bare şi tije din oţel aliat                                       27312000-5     Ţevi cotite, forme şi                                                      secţiuni din oţel aliat                                       27313000-2     Produse din oţel inoxidabil             27.32 Produse laminate    27320000-4     Produse laminate la rece                   la rece             27321000-1     Produse laminate plate                                       27321100-2     Produse laminate plate din                                                      fier                                       27321200-3     Produse laminate plate din                                                      oţel             27.33 Produse prelucrate  27310000-1     Produse trefilate la rece                   sau cutate la rece                   din fier, din oţel                   nealiat sau din                   oţel inoxidabil     27312000-5     Ţevi cotite, forme şi                                                      secţiuni din oţel aliat                                       27313000-2     Produse din oţel inoxidabil                                       27320000-4     Produse laminate la rece                                       27330000-7     Produse cutate                                       27331000-4     Produse cutate din oţel                                       27331100-5     Ţevi cotite, forme şi                                                      secţiuni                                       27331110-8     Conductoare electrice                                                      netubulare                                       27332000-1     Produse cutate din fier             27.34 Sarma               27340000-0     Sarma şi produse diverse                                       27341000-7     Sarma                                       27341100-8     Sarma din oţel                                       27341200-9     Sarma din aliaj             27.35 Feroaliaje (din     27311000-8     Bare şi tije din oţel aliat                   afară CECO) şi alte                   tipuri de fier şi                   de oţel n.c.a.      27312000-5     Ţevi cotite, forme şi                                                      secţiuni din oţel aliat                                       27320000-4     Produse laminate la rece                                       27331100-5     Ţevi cotite, forme şi                                                      secţiuni                                       27350000-3     Feroaliaje                                       27351000-0     Feroaliaje din afară CECO                                       27351100-1     Feromangan                                       27351200-2     Ferocrom                                       27351300-3     Feronichel                                       27353000-4     Granule şi pulberi de fier                                                      sau de oţel                                       27354000-1     Produse semifinite                                       27354100-2     Produse semifinite din fier                                       27354200-3     Produse semifinite din oţel                                       27354210-6     Produse semifinite din oţel                                                      inoxidabil                                       27355000-8     Produse din fier forjat                                       27356000-5     Materiale de construcţie a                                                      liniilor de cale ferată                                       27356100-6     Ţevi cotite, forme şi                                                      secţiuni sudate din fier                                                      sau din oţel pentru liniile                                                      de cale ferată                                       27356200-7     Materiale de construcţie a                                                      liniilor de cale ferată din                                                      fier sau din oţel                                       27356210-0     Sine conductoare de curent                                       27356220-3     Lame de întrerupător, inimi                                                      de macaz, ace de macaz şi                                                      piese de incrucisare                                       27356230-6     Eclise de imbinare şi plăci                                                      de baza                                       27356240-9     Eclise de strangere, plăci                                                      de ecartament şi noduri                                       27356250-2     Saboti şi saboti-pene       27.4        Metale preţioase de 27400000-9                   baza şi metale      27500000-0                   placate cu metale   27600000-1                   preţioase           27700000-2                                       27800000-3             27.41 Metale preţioase    27410000-2     Metale preţioase                                       27411000-9     Produse semipretioase în                                                      forma bruta                                       27411100-0     Argint în forma bruta sau                                                      pulbere                                       27411110-3     Pulbere de argint                                       27411120-6     Argint în forma bruta                                       27411200-1     Argint semiprelucrat                                       27412000-6     Argint în forma bruta sau                                                      pulbere                                       27413000-3     Platina în forma bruta sau                                                      pulbere                                       27414000-0     Deşeuri şi resturi de metale                                                      preţioase                                       27420000-5     Metale placate cu metale                                                      preţioase                                       27421000-2     Metale de baza placate cu                                                      argint sau aur                                       27422000-9     Metale de baza placate cu                                                      platina             27.42 Aluminiu şi produse 27500000-0     Aluminiu şi produse din                   din aluminiu                       aluminiu                                       27510000-3     Aluminiu în forma bruta                                       27511000-0     Oxid de aluminiu                                       27520000-6     Produse din aluminiu                                       27521000-3     Produse semifinite din                                                      aluminiu                                       27521100-4     Pulberi şi fulgi metalici                                       27521200-5     Bare, tije şi profile din                                                      aluminiu                                       27521300-6     Sarma din aluminiu                                       27521400-7     Plăci din aluminiu                                       27521500-8     Foi din aluminiu                                       27521600-9     Tuburi, conducte şi                                                      accesorii de tevarie din                                                      aluminiu                                       27521610-2     Accesorii din aluminiu                                                      pentru tuburi sau conducte                                       27530000-9     Deşeuri şi resturi de                                                      aluminiu                                       27531000-6     Cenusa şi reziduuri cu                                                      conţinut de aluminiu             27.43 Plumb, zinc şi      27600000-1     Produse din plumb, zinc şi                   staniu şi produse                  staniu                   din plumb, zinc şi                   staniu              27610000-4     Plumb, zinc şi staniu                                       27611000-1     Plumb                                       27612000-8     Zinc                                       27613000-5     Staniu                                       27620000-7     Produse semifinite din                                                      plumb, zinc sau staniu                                       27621000-4     Produse semifinite din                                                      plumb                                       27621100-5     Bare, tije, profile şi                                                      sarma din plumb                                       27621200-6     Plăci, folii, filme şi                                                      pelicule din plumb                                       27621300-7     Tuburi, conducte şi                                                      accesorii de tevarie din                                                      plumb                                       27621400-8     Pulbere şi fulgi de plumb                                       27622000-1     Produse semifinite din zinc                                       27622100-2     Bare, tije, profile şi                                                      sarma din zinc                                       27622200-3     Plăci, folii, filme şi                                                      pelicule din zinc                                       27622300-4     Tuburi, conducte şi                                                      accesorii de tevarie din                                                      zinc                                       27622400-5     Pulbere, praf şi fulgi de                                                      zinc                                       27623000-8     Produse semifinite din                                                      staniu                                       27623100-9     Bare, tije, profile şi                                                      sarma din staniu                                       27623200-0     Plăci, folii, filme şi                                                      pelicule din staniu                                       27623300-1     Tuburi, conducte şi                                                      accesorii de tevarie din                                                      staniu                                       27623400-2     Pulbere şi fulgi de staniu                                       27630000-0     Deşeuri şi resturi de plumb,                                                      zinc sau staniu                                       27631000-7     Cenusa şi reziduuri cu                                                      conţinut de zinc sau plumb             27.44 Produse din cupru   27700000-2     Produse din cupru                                       27710000-5     Cupru în forma bruta                                       27712000-9     Cupru nerafinat                                       27713000-6     Cupru rafinat în forma bruta                                       27720000-8     Produse semifinite din cupru                                       27721000-5     Pulbere şi fulgi din cupru                                       27722000-2     Bare, tije şi profile din                                                      cupru                                       27723000-9     Sarma din cupru                                       27724000-6     Plăci, folii şi filme din                                                      cupru                                       27725000-3     Pelicule din cupru                                       27726000-0     Tuburi, conducte şi                                                      accesorii de tevarie din                                                      cupru                                       27726100-1     Tuburi şi conducte din cupru                                       27726110-4     Tuburi şi conducte din alama                                       27726200-2     Accesorii de tevarie din                                                      cupru                                       27726210-5     Accesorii de tevarie din                                                      bronz roşu                                       27726220-8     Accesorii de tevarie din                                                      alama                                       27730000-1     Deşeuri şi resturi de cupru                                       27731000-8     Cenusa şi reziduuri cu                                                      conţinut de cupru             27.45 Alte produse din    27800000-3     Produse din metale neferoase                   metale neferoase    27810000-6     Nichel în forma bruta                                       27820000-9     Produse din nichel                                       27821000-6     Produse semifinite din                                                      nichel                                       27821100-7     Bare, tije, profile şi sarma                                                      din nichel                                       27821200-8     Plăci, folii, filme şi                                                      pelicule din nichel                                       27821210-1     Folii din nichel                                       27821300-9     Tuburi, conducte şi                                                      accesorii de tevarie din                                                      nichel                                       27821400-0     Pulbere şi fulgi de nichel                                       27830000-2     Deşeuri şi resturi de nichel                                       27831000-9     Cenusa şi resturi cu                                                      conţinut de metale       27.5        Servicii de         74870000-8     Diverse servicii comerciale                   turnatorie             27.51 Servicii de turnare 74870000-8     Diverse servicii comerciale                   a fierului             27.52 Servicii de turnare 74870000-8     Diverse servicii comerciale                   a otelului             27.53 Servicii de         74870000-8     Diverse servicii comerciale                   turnare a metalelor                   uşoare             27.54 Servicii de turnare 74870000-8     Diverse servicii comerciale                   a altor metale                   neferoase  28               Produse metalice    28000000-2                   manufacturate, cu   45223000-6                   excepţia utilajelor 31161700-9                   şi a echipamentului 50531000-6                                       50913100-9                                       74233300-4                                       74870000-8       28.1        Elemente de         28100000-3                   construcţie din                   metal               45223000-6             28.11 Structuri metalice  28110000-6     Structuri metalice şi părţi                   şi părţi de                        de structuri                   structuri           28111000-3     Construcţii prefabricate                                       28111100-4     Baraci de şantier                                       28111110-7     Cabine                                       28111200-5     Celule                                       28111300-6     Spitale de campanie                                       28111400-7     Bucatarii de campanie                                       28111500-8     Sere                                       28112000-0     Produse şi elemente de                                                      construcţie din metal, cu                                                      excepţia construcţiilor                                                      prefabricate                                       28112100-1     Poduri din fier sau din oţel                                       28112110-4     Elemente de pod din fonta                                                      sau din oţel                                       28112111-1     Elemente de pod din fonta                                       28112112-8     Elemente de pod din oţel                                       28112120-7     Structuri de pod din oţel                                       28112130-0     Structuri de pod din fonta                                       28112200-2     Turnuri, piloni de antena                                                      cu zabrele, macarale                                                      derrick şi piloni                                       28112210-5     Macarale derrick                                       28112211-2     Turle de foraj                                       28112212-9     Turle de foraj statice                                       28112220-8     Piloni şi stâlpi                                       28112221-5     Piloni                                       28112222-2     Stâlpi de linii electrice                                       28112223-9     Socluri pentru piloni                                       28112224-6     Stâlpi de linii electrice                                                      aeriene                                       28112225-3     Stâlpi de electricitate                                       28112230-1     Turnuri                                       28112231-8     Turnuri de fier                                       28112232-5     Turnuri de oţel                                       28112233-2     Turnuri de apa                                       28112240-4     Grinzi                                       28112250-7     Piloni                                       28112260-0     Piloni de antena radio şi                                                      de televiziune                                       28112261-7     Piloni de antena radio                                       28112262-4     Piloni de antena de                                                      televiziune                                       28112263-1     Piloni de antena cu zabrele                                       28112300-3     Structuri şi părţi din fier,                                                      oţel sau aluminiu                                       28112310-6     Eşafodaje de schelarie                                       28112311-3     Contra fise în arc                                       28112312-0     Proptele                                       28112313-7     Reazeme                                       28112314-4     Bracheti pentru conducte                                       28112315-1     Echipament pentru eşafodaje                                                      de schelarie                                       28112316-8     Cleme elastice                                       28112317-5     Structuri pentru eşafodaje                                                      de schelarie                                       28112318-2     Suporturi pentru conducte                                       28112320-9     Structuri metalice                                       28112321-6     Adaposturi pentru staţiile                                                      de autobuz                                       28112322-3     Cabine telefonice                                       28112329-2     Ecrane de siguranţă                                       28112330-2     Structuri din aluminiu                                       28112380-7     Părţi de structuri metalice                                       28112381-4     Placaje                                       28112382-1     Diguri                                       28112383-8     Stavile de baraj                                       28112390-0     Ecluze                                       28112391-7     Porţi de ecluze                                       28112400-4     Palplanse                                       28112410-7     Ecran de palplanse                                       45223000-6     Structuri             28.12 Dulgherie şi        28120000-9     Dulgherie metalică pentru                   tâmplărie metalică                 construcţii                   pentru construcţii  28121000-6     Ferestre şi articole conexe                                       28121100-7     Ferestre din fier sau din                                                      oţel şi articole conexe                                       28121110-0     Praguri din fier sau din                                                      oţel                                       28121120-3     Obloane din fier sau din                                                      oţel                                       28121130-6     Ferestre din fier sau din                                                      oţel                                       28121131-3     Rame de ferestre din fier                                                      sau din oţel                                       28121200-8     Ferestre din aluminiu şi                                                      articole conexe                                       28121210-1     Obloane din aluminiu                                       28121220-4     Ferestre din aluminiu                                       28121221-1     Rame de ferestre din                                                      aluminiu                                       28122000-3     Ferestre, uşi şi articole                                                      conexe                                       28122100-4     Ferestre                                       28122110-7     Rame de ferestre                                       28122111-4     Ferestre duble                                       28122200-5     Uşi                                       28122210-8     Panouri de uşi                                       28122211-5     Tocuri de uşi                                       28122212-2     Uşi cu aparatoare împotriva                                                      tantarilor                                       28122213-9     Praguri de uşi                                       28122214-6     Uşi din fier sau din oţel                                       28122220-1     Uşi antifoc                                       28122230-4     Uşi glisante                                       28122240-7     Porţi de garaj                                       28122300-6     Porţi                                       28122310-9     Porţi de acces       28.2        Cisterne metalice,  28200000-4                   rezervoare şi       50531100-7                   containere din      50980000-8                   metal; radiatoare                   şi cazane pentru                   încălzire centrala             28.21 Cisterne metalice,  28210000-7     Cisterne, rezervoare,                   rezervoare şi                      containere şi cuve metalice                   containere din                     sub presiune                   metal               28211000-4     Cisterne metalice                                       28211100-5     Cilindri cu aer                                       28211110-8     Cilindri cu aer comprimat                                       28211200-6     Aparate de respirat                                       28211210-9     Aparate de respirat în caz                                                      de incendiu                                       28211220-2     Aparate de respirat pentru                                                      scufundari                                       28211300-7     Cisterne din fier sau din                                                      oţel                                       28211400-8     Cisterne de stocare                                       28211410-1     Cisterne de petrol                                       28211420-4     Cisterne de stocare a                                                      namolului                                       28211500-9     Cisterne de apa                                       28211600-0     Rezervoare                                       28212000-1     Butelii de gaz lichefiat                                       28212100-2     Butelii de gaz                                       28212200-3     Cisterne de gaz                                       28213000-8     Containere de mari                                                      dimensiuni                                       28213100-9     Containere din fier sau din                                                      oţel                                       28213110-2     Silozuri                                       28213200-0     Containere frigorifice                                       28213210-3     Camere de apa                                       28213300-1     Containere standard pentru                                                      mărfuri                                       28213400-2     Containere pentru stocare                                       28213500-3     Containere de apa                                       28213600-4     Containere pe roti                                       28213700-5     Bene pentru deşeuri                                       28213800-6     Containere pentru deşeuri                                       28214000-5     Butoaie                                       28214100-6     Lăzi de stocare                                       28214200-7     Butoaie din fier sau din                                                      oţel                                       28214300-8     Sisteme de stocare a                                                      containerelor                                       28214310-1     Utilaje de stivuire                                       28214400-9     Butoaie din aluminiu                                       28215000-2     Cuve sub presiune                                       28215100-3     Cuve sub presiune din oţel                                       28216000-9     Bidoane                                       28216100-0     Bidoane din fier sau din                                                      oţel                                       28216200-1     Bidoane pentru deşeuri                                       28216300-2     Bidoane din aluminiu                                       28217000-6     Cutii                                       28217100-7     Cutii din fier sau din oţel                                       28217200-8     Carcase pentru contoare                                       28217300-9     Cutii prefabricate                                       28217400-0     Cutii din aluminiu                                       28218000-3     Containere din metal uşor,                                                      busoane, capace pentru                                                      containere şi alte tipuri                                                      de capace                                       28218100-4     Containere din metal uşor                                       28218300-6     Busoane, dopuri, capace                                                      pentru containere şi capace                                                      din metal                                       28218310-9     Busoane                                       28218320-2     Dopuri                                       28218330-5     Capace pentru containere                                       28218340-8     Capace                                       28218400-7     Cutii de conserve                                       28218410-0     Cutii de conserve din fier                                                      sau din oţel                                       28218420-3     Cutii de conserve alimentare                                       28218430-6     Cutii de conserve din                                                      aluminiu                                       28219000-0     Cuve                                       50980000-8     Servicii de instalare de                                                      containere de metal                                       50981000-5     Servicii de instalare de                                                      cisterne                                       50982000-2     Servicii de instalare de                                                      rezervoare             28.22 Radiatoare şi       28220000-0     Radiatoare şi cazane pentru                   cazane pentru                      încălzire centrala şi piese                   încălzire centrala                 ale acestora                                       28221000-7     Radiatoare şi cazane                                       28221100-8     Radiatoare                                       28221110-1     Radiatoare pentru încălzire                                                      centrala                                       28221111-8     Radiatoare pentru încălzire                                                      centrala, altele decât cele                                                      electrice                                       28221112-5     Piese de radiatoare pentru                                                      încălzire centrala                                       28221200-9     Cazane                                       28221210-2     Cazane cu apa                                       28221220-5     Cazane pentru încălzire                                                      centrala                                       28221221-2     Piese de cazane pentru                                                      încălzire centrala                                       28222000-4     Sisteme de recuperare a                                                      caldurii                                       28222100-5     Echipamente de recuperare                                                      a caldurii                                       50531100-7     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a boilerelor       28.3        Generatoare de      28300000-5                   aburi, cu excepţia  31161700-9                   boilerelor pentru   50531000-6                   încălzire centrala  50913100-9                   cu apa calda             28.30 Generatoare de      28300000-5     Reactoare nucleare şi piese                   aburi, cu excepţia                 ale acestora                   boilerelor pentru   28310000-8     Reactoare nucleare                   încălzire centrala  28320000-1     Piese de reactoare nucleare                   cu apa calda        28321000-8     Sisteme de răcire a                                                      reactoarelor                                       28322000-5     Piese de cuve pentru                                                      reactoare nucleare                                       29836432-5     Boilere generatoare de aburi                                       31161700-9     Piese pentru generatoare de                                                      aburi                                       50531000-6     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a maşinilor                                                      neelectrice                                       50913100-9     Servicii de instalare de                                                      generatoare de aburi       28.4        Servicii de         74870000-8     Diverse servicii comerciale                   forjare, de                   presare, de                   stantare şi de                   laminare a                   metalelor;                   metalurgia                   pulberilor             28.40 Servicii de         74870000-8     Diverse servicii comerciale                   forjare, de                   presare, de                   stantare şi de                   laminare a                   metalelor;                   metalurgia                   pulberilor       28.5        Servicii de tratare 74870000-8                   şi de imbracare a   74233300-4                   metalelor; servicii                   de inginerie                   mecanică generală             28.51 Servicii de tratare 74870000-8     Diverse servicii comerciale                   şi de imbracare a                   metalelor             28.52 Servicii de         74233300-4     Servicii de inginerie                   inginerie mecanică                 mecanică                   generală       28.6        Cutitarie, scule şi 28600000-8     Cutitarie, scule, lacate,                   articole generale                  chei şi balamale                   de feronerie             28.61 Cutitarie           28610000-1     Cutitarie                                       28611000-8     Cutite şi foarfece                                       28611100-9     Cutite                                       28611110-2     Cutite de masa                                       28611120-5     Cutite de bucatarie                                       28611200-0     Foarfece                                       28612000-5     Brice de ras                                       28612100-6     Lame de ras                                       28613000-2     Truse de manichiura sau de                                                      pedichiura                                       28614000-9     Linguri, furculite                                       28614100-0     Linguri                                       28614200-1     Furculite             28.62 Scule               28620000-4     Scule                                       28621000-1     Scule de mana                                       28621100-2     Harlete şi lopeti                                       28621110-5     Harlete                                       28621120-8     Lopeti                                       28621200-3     Furci de gradina                                       28621300-4     Sapaligi, tarnacoape, sape,                                                      greble şi greble de plaja                                       28621310-7     Sapaligi                                       28621320-0     Tarnacoape                                       28621330-3     Sape                                       28621340-6     Greble                                       28621341-3     Greble de plaja                                       28621400-5     Topoare                                       28621500-6     Ferastraie de mana                                       28621510-9     Pânze de ferastraie de mana                                       28622000-8     Diverse scule de mana                                       28622100-9     Dalte                                       28622200-0     Clesti                                       28622210-3     Clesti de bordurat                                       28622300-1     Ciocane                                       28622400-2     Clesti de trefilat                                       28622500-3     Chei de piulite                                       28622600-4     Scule pentru lucrări rutiere                                       28622610-7     Pivoti pentru strapungerea                                                      suprafeţei soselelor                                       28622700-5     Pile sau raspele                                       28622800-6     Surubelnite                                       28622900-7     Vârfuri de burghiu, vârfuri                                                      de surubelnita şi alte                                                      accesorii                                       28622910-0     Vârfuri de burghiu                                       28622920-3     Vârfuri de surubelnita                                       28622930-6     Portscule                                       28622940-9     Truse de scule                                       28623000-5     Scule acţionate cu pedala             28.63 Broaste şi balamale 28630000-7     Broaste, chei şi balamale                                       28631000-4     Diverse lacate suspendate                                                      şi broaste                                       28631100-5     Broaste                                       28631110-8     Broaste de usa                                       28631120-1     Lacate pentru biciclete                                       28631130-4     Broaste pentru vehicule                                       28631140-7     Broaste pentru mobilier                                       28631200-6     Lacate şi lanturi                                       28631210-9     Lacate                                       28632000-1     Incuietoare cu lant, piese                                                      pentru lacate şi chei                                       28632100-2     Incuietoare cu lant                                       28632200-3     Chei                                       28632300-4     Piese de lacate                                       28632400-5     Piese de broaste                                       28633000-8     Balamale, montaje şi                                                      garnituri                                       28633100-9     Balamale                                       28633200-0     Montaje                                       28633300-1     Garnituri       28.7        Alte produse        28210000-7                   metalice            28410000-9                   manufacturate       28420000-2                                       28500000-7                                       28700000-9             28.71 Bidoane din oţel    28211000-4     Cisterne metalice                   sau containere      28214000-5     Butoaie                   similare            28216000-9     Bidoane                                       28217000-6     Cutii                                       28217200-8     Carcase pentru contoare                                       28218400-7     Cutii de conserve             28.72 Containere metalice 28211000-4     Cisterne metalice                   uşoare              28214000-5     Butoaie                                       28216000-9     Bidoane                                       28217000-6     Cutii                                       28218000-3     Containere din metal uşor,                                                      busoane, capace pentru                                                      containere şi alte tipuri                                                      de capace                                       28218100-4     Containere din metal uşor                                       28218300-6     Busoane, dopuri, capace                                                      pentru containere şi capace                                                      din metal                                       28218400-7     Cutii de conserve             28.73 Articole din sarma  28410000-9     Articole din sarma                                       28411000-6     Sarma torsadată                                       28411100-7     Sarma torsadată de fier sau                                                      de oţel                                       28412000-3     Sarma pentru îngrădit                                       28412300-6     Sarma ghimpata                                       28413000-0     Plasa metalică                                       28413100-1     Împrejmuire cu plasa                                                      metalică                                       28413200-2     Tesatura metalică                                       28414000-7     Capse, cuie, tinte, pioneze                                       28414100-8     Capse                                       28414200-9     Cuie                                       28414300-0     Tinte                                       28414400-1     Pioneze                                       28415000-4     Tije subtiri                                       28415100-5     Accesorii de sudura                                       28415200-6     Materiale de sudura                                       28415300-7     Materiale de lipire sau de                                                      lipire tare                                       28415310-0     Materiale de lipire sau de                                                      lipire tare                                       28415320-3     Materiale de lipire tare                                       28416000-1     Ace de cusut sau de tricotat                                       28416100-2     Ace de cusut                                       28416200-3     Ace de tricotat                                       28417000-8     Fierărie                                       28417100-9     Nicovale                                       28417200-0     Forje portabile                                       28417300-1     Gratare                                       28417400-2     Articole de feronerie                                       28417500-3     Lacatuserie                                       28417510-6     Feronerie                                       28418000-5     Cabluri de legare din fier                                                      sau din oţel                                       28419000-2     Conductori                                       28419100-3     Conductori din oţel sau din                                                      aluminiu                                       28419200-4     Conductori din cupru sau                                                      din bronz                                       28420000-2     Cabluri şi produse conexe             28.74 Dispozitive de      28700000-9     Dispozitive de fixare,                   fixare, produse                    lanturi şi resorturi                   pentru maşinile de  28710000-2     Dispozitive de fixare                   filetat, lanturi şi 28711000-9     Dispozitive de fixare cu                   resorturi                          filet                                       28711100-0     Holz-suruburi                                       28711200-1     Crampoane sau inele cu surub                                       28711300-2     Suruburi cu autofiletare                                       28711400-3     Bolturi                                       28711500-4     Ansambluri de imbinare prin                                                      flanse                                       28711510-7     Bolturi şi suruburi                                       28711520-0     Suruburi şi bolturi cu cap                                                      patrat                                       28711600-5     Piulite                                       28711700-6     Articole cu filet din fier                                                      sau din oţel                                       28712000-6     Dispozitive de fixare din                                                      fier sau din oţel fără filet                                       28712100-7     Nituri                                       28712200-8     Saibe                                       28712300-9     Stifturi                                       28712400-0     Eclise din oţel                                       28713000-3     Dispozitive de fixare din                                                      cupru                                       28720000-5     Lanturi                                       28721000-2     Lanturi articulate                                       28722000-9     Părţi de lanturi                                       28730000-8     Resorturi             28.75 Alte produse        28500000-7     Diverse produse din metal                   metalice                           fabricate şi articole                   manufacturate                      conexe                   n.c.a.              28510000-0     Articole din metal pentru                                                      baie şi bucatarie                                       28511000-7     Echipament sanitar din metal                                       28511100-8     Robinete                                       28512000-4     Vesela, articole de                                                      bucatarie sau de menaj din                                                      metal                                       28512100-5     Vesela din metal                                       28512110-8     Gamele                                       28512200-6     Ustensile de bucatarie din                                                      metal                                       28512210-9     Ustensile de gătit                                       28512220-2     Gratare de scurgere pentru                                                      vase                                       28512900-3     Articole de menaj din metal                                       28512910-6     Coşuri metalice pentru                                                      deşeuri                                       28512920-9     Cutii de scrisori                                       28512930-2     Coşuri metalice de gunoi                                       28512940-5     Coşuri metalice de gunoi                                       28512950-8     Cutii din metal                                       28520000-3     Obiecte din metal                                       28521000-0     Seifuri, case de bani şi uşi                                                      blindate sau armate                                       28521300-3     Seifuri pentru bani                                       28521500-5     Uşi blindate sau armate                                       28521600-6     Seifuri pentru obiecte de                                                      valoare                                       28521700-7     Cutii şi dulapioare din                                                      metal                                       28521710-0     Dulapioare de depozitare a                                                      bagajelor                                       28521720-3     Dulapioare de depozitare                                       28521721-0     Cutii pentru obiecte de                                                      valoare                                       28521722-7     Cutii de siguranţă                                       28521780-1     Cutii pentru documente                                       28521790-4     Cutii de siguranţă pentru                                                      bani                                       28522000-7     Tavi de distribuire a                                                      corespondentei, mici obiecte                                                      de birou                                       28522100-8     Tavi de distribuire a                                                      corespondentei                                       28522200-9     Mici obiecte de birou                                       28522300-0     Obiecte de birou                                       28522400-1     Accesorii pentru clasoare                                                      sau dosare                                       28524000-1     Statuete, ornamente; rame                                                      pentru fotografii sau                                                      tablouri şi pentru oglinzi                                       28524300-4     Rame pentru fotografii                                       28524400-5     Rame pentru tablouri                                       28525000-8     Agatatori şi urechi de                                                      prindere                                       28526000-5     Elice de nave                                       28527000-2     Diverse articole din metal                                       28527100-3     Clopote                                       28527200-4     Scări                                       28527210-7     Scări pentru vehicule de                                                      pompieri                                       28527220-0     Scări pliante                                       28527230-3     Scări portabile                                       28527300-5     Echipament de manipulare a                                                      mărfurilor                                       28527330-4     Platforme de manipulare a                                                      mărfurilor                                       28527340-7     Accesorii din cablu de oţel                                                      pentru manipularea                                                      mărfurilor                                       28527400-6     Panouri de semnalizare şi                                                      articole conexe                                       28527410-9     Panouri de semnalizare din                                                      metal                                       28527420-2     Indicatoare rutiera                                       28527430-5     Indicatoare de străzi                                       28527440-8     Firme de magazine                                       28527450-1     Tablite indicatoare pentru                                                      nume                                       28527460-4     Tablite indicatoare pentru                                                      adresa                                       28527700-9     Elemente pentru guri de                                                      vizitare                                       28527710-2     Capace pentru hidranti de                                                      incendiu                                       28527720-5     Cutii de delimitare                                       28527730-8     Cadre pentru guri de                                                      vizitare                                       28527740-1     Capace pentru guri de                                                      vizitare                                       28527750-4     Capace pentru drenaje                                       28527760-7     Capace de acces                                       28527790-6     Trepte de scara din fier                                                      pentru guri de vizitare                                       28527800-0     Ancore                                       28527900-1     Anozi corodaţi catodic                                       28527910-4     Anozi de zinc corodaţi                                                      catodic                                       28527920-7     Anozi de magneziu corodaţi                                                      catodic                                       28528000-9     Sabii                                       28528100-0     Spade                                       28528200-1     Baionete                                       28528300-2     Lanci                                       28528900-8     Accesorii din metal                                       28528910-1     Plăci de metal                                       28528920-4     Tije de metal                                       28528930-7     Forme de metal                                       28528940-0     Folii de metal                                       28528950-3     Rafturi metalice                                       28528960-6     Ştampile de metal  29               Utilaje şi          Vezi codurile                   echipament n.c.a.   detaliate                                       următoare       29.1        Utilaje de          28540000-9                   producţie şi        28711510-7                   utilizare a puterii 28721000-2                   mecanice, cu        28722000-9                   excepţia motoarelor 29100000-0                   de aeronave, de     50221000-0                   vehicule şi de      50241000-6                   biciclete           50510000-3                                       50530000-9                                       50910000-7             29.11 Motoare şi turbine  29110000-3     Turbine şi motoare                   cu excepţia         29111000-0     Motoare                   motoarelor de       29111100-1     Motoare suspendate pentru                   aeronave, de                       propulsia navelor                   vehicule şi de      29112000-7     Instalaţii de turbine                   biciclete           29112100-8     Turbine cu vapori                                       29112110-1     Turbine cu aburi                                       29112200-9     Turbine hidraulice                                       29112210-2     Roti hidraulice                                       29112300-0     Turbine cu gaz                                       29112400-1     Echipamente pentru turbine                                       29112410-4     Instrumente pentru turbine                                       29113000-4     Piese pentru turbine                                       29113100-5     Piese pentru turbine cu                                                      vapori                                       29113110-8     Plăci de fundaţie                                       29113120-1     Carcase                                       29113130-4     Sisteme de răcire cu aer cu                                                      condensatoare                                       29113140-7     Piese pentru turbine cu                                                      aburi                                       29113150-0     Sisteme cu ulei lubrifiant                                       29113160-3     Separatori de umiditate                                       29113161-0     Dezumidificatoare                                       29113170-6     Dispozitive rotative                                       29113171-3     Rotoare                                       29113172-0     Palete                                       29113190-2     Dispozitive de rotire                                       29113200-6     Piese pentru turbine                                                      hidraulice                                       29113300-7     Piese pentru turbine cu gaz                                       29113310-0     Sisteme de admisie a                                                      aerului                                       29113390-4     Sisteme cu gaz combustibil                                       29113400-8     Piese pentru roti hidraulice                                       50221000-0     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a locomotivelor                                       50531000-6     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a maşinilor                                                      neelectrice                                       50913300-1     Servicii de instalare de                                                      turbine                                       50913310-4     Servicii de instalare de                                                      turbine cu gaz                                       50914000-5     Servicii de instalare de                                                      motoare                                       50914100-6     Servicii de instalare de                                                      motoare cu benzina                                       50914200-7     Servicii de instalare de                                                      motoare diesel                                       50914300-8     Servicii de instalare de                                                      motoare feroviare                                       50914400-9     Servicii de instalare de                                                      motoare de vehicule                                       50914500-0     Servicii de instalare de                                                      motoare de nave                                       50914600-1     Servicii de instalare de                                                      motoare de aeronave             29.12 Pompe şi            29120000-6     Pompe şi compresoare                   compresoare         29121000-3     Maşini şi motoare hidraulice                                                      sau pneumatice                                       29121100-4     Cilindri hidraulici sau                                                      pneumatici                                       29121200-5     Maşini hidraulice                                       29121300-6     Maşini pneumatice                                       29121400-7     Motoare hidraulice                                       29121500-8     Motoare pneumatice                                       29122000-0     Pompe                                       29122100-1     Pompe de lichide                                       29122110-4     Pompe pentru stingerea                                                      incendiilor                                       29122120-7     Dispozitive de aprovizionare                                                      cu carburanţi a                                                      elicopterelor                                       29122130-0     Pompe de apa                                       29122160-9     Pompe de răcire                                       29122161-6     Pompe de răcire cu apa                                       29122170-2     Pompe de lubrifiere                                       29122180-5     Pompe de combustibili                                       29122190-8     Pompe de beton                                       29122200-2     Pompe cu mişcare rectilinie                                                      alternativa pentru lichide                                       29122210-5     Aparate hidraulice cu                                                      alimentare la reţea                                       29122220-8     Pompe de ape uzate                                       29122230-1     Pompe de dozare                                       29122300-3     Dispozitive de suprapresiune                                                      pentru lichide                                       29122400-4     Pompe centrifuge şi                                                      elevatoare de lichide                                       29122410-7     Pompe medicale                                       29122411-4     Pompe pentru nutriţie                                       29122419-0     Pompe pentru perfuzii                                       29122420-0     Elevatoare de lichide                                       29122430-3     Pompe centrifuge                                       29122440-6     Pompe rotative                                       29122450-9     Pompe de vid                                       29122460-2     Pompe de aer                                       29122480-8     Pompe cu rotor                                       29123000-7     Compresoare                                       29123100-8     Compresoare de gaz                                       29123200-9     Compresoare rotative                                       29123300-0     Compresoare pentru                                                      echipamente frigorifice                                       29123400-1     Compresoare de aer                                       29123410-4     Compresoare de aer fixe                                       29123500-2     Turbocompresoare                                       29123600-3     Compresoare cu mişcare                                                      rectilinie alternativa                                       29123610-6     Dispozitive cu aer                                                      comprimat                                       29123700-4     Compresoare centrifuge                                       29123800-5     Compresoare cu utilizare                                                      în aviaţia civilă                                       29124000-4     Piese pentru pompe,                                                      compresoare, maşini sau                                                      motoare                                       29124100-5     Piese pentru maşini sau                                                      motoare                                       29124130-4     Piese pentru maşini                                                      pneumatice                                       29124150-0     Piese pentru maşini sau                                                      motoare hidraulice                                       29124170-6     Piese pentru motoare cu                                                      reactie                                       29124200-6     Piese pentru pompe sau                                                      elevatoare de lichide                                       29124210-9     Piese pentru pompe de                                                      combustibili, pompe de mana                                                      şi pompe de beton                                       29124211-6     Piese pentru pompe de                                                      combustibili                                       29124212-3     Piese pentru pompe de mana                                       29124213-0     Piese pentru pompe de beton                                       29124220-2     Piese pentru pompe cu                                                      mişcare rectilinie                                                      alternativa                                       29124221-9     Piese pentru aparate                                                      hidraulice cu alimentare la                                                      reţea                                       29124222-6     Piese pentru pompe de dozare                                       29124230-5     Piese pentru pompe rotative                                                      cu mişcare rectilinie                                                      alternativa                                       29124290-3     Piese pentru pompe                                                      centrifuge                                       29124300-7     Piese pentru pompe de aer                                                      sau de vid, pentru                                                      compresoare de aer sau de                                                      gaz                                       29124310-0     Piese pentru pompe de aer                                       29124320-3     Piese pentru pompe de vid                                       29124330-6     Piese pentru compresoare                                                      de aer                                       29124340-9     Piese pentru compresoare de                                                      gaz                                       50511000-0     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a pompelor                                       50511100-1     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a  pompelor de                                                      lichid                                       50511200-2     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a pompelor de                                                      gaz                                       50530000-9     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a maşinilor                                       50531300-9     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a compresoarelor                                       50912000-1     Servicii de instalare de                                                      echipament mecanic                                       50913400-2     Servicii de instalare de                                                      compresoare             29.13 Robinete şi vane    29130000-9     Robinete, vane şi                                                      dispozitive similare                                       29131000-6     Robinete şi vane                                       29131100-7     Vane definite după funcţie                                       29131110-0     Vane pentru radiatoare de                                                      încălzire centrala                                       29131120-3     Robinete-vana                                       29131130-6     Regulatoare de temperatura                                       29131140-9     Supape reductoare de                                                      presiune, de reglaj, de                                                      reţinere sau de siguranţă                                       29131141-6     Supape reductoare de                                                      presiune                                       29131142-3     Supape de reglaj                                       29131143-0     Supape de regularizare a                                                      viiturilor                                       29131144-7     Supape de regularizare a                                                      procesului                                       29131145-4     Supape de reţinere                                       29131146-1     Clapete de reţinere                                       29131147-8     Supape de siguranţă                                       29131148-5     Supape de oprire                                       29131150-2     Vane pentru coloane                                                      ascendente                                       29131160-5     Hidranti                                       29131170-8     Robinete pentru butelii de                                                      gaz                                       29131200-8     Vane definite după tipul de                                                      fabricaţie                                       29131210-1     Vane cutit                                       29131220-4     Supape de refulare                                       29131230-7     Vane glisante                                       29131240-0     Vane sferice                                       29131250-3     Vane cu ac                                       29131260-6     Supape cu bila                                       29131270-9     Vane de trecere                                       29131280-2     Vane fluture                                       29131290-5     Supape cu membrana                                       29131291-2     Sertare de distribuţie                                       29131292-9     Supape cu clapeta                                       29131300-9     Capuri de eruptie şi alte                                                      montaje de vane                                       29131310-2     Instalaţii de foraj cu cap                                                      de eruptie                                       29131320-5     Colectoare de strangulare                                       29131390-6     Montaje de vane                                       29131400-0     Robinete sau vane sanitare                                       29132000-3     Piese pentru robinete sau                                                      vane                                       29132100-4     Mecanisme de actionare a                                                      supapelor                                       29132110-7     Mecanisme electrice de                                                      actionare a supapelor                                       29132120-0     Mecanisme hidraulice de                                                      actionare a supapelor                                       29132130-3     Mecanisme pneumatice de                                                      actionare a supapelor                                       29132200-5     Piese pentru robinete                                       29132300-6     Piese pentru vane             29.14 Lagare, angrenaje   28540000-9     Lagare                   şi elemente de      28711510-7     Bolturi şi suruburi                   antrenare           28721000-2     Lanturi articulate                                       28722000-9     Părţi de lanturi                                       29140000-2     Angrenaje, elemente de                                                      angrenare şi antrenare                                       29141000-9     Angrenaje, elemente de                                                      angrenare şi antrenare                                                      cilindrice                                       29141100-0     Arbori de transmisie,                                                      arbori cu came şi                                                      vilbrocheni                                       29141110-3     Arbori de transmisie                                       29141120-6     Arbori cu came                                       29141130-9     Vilbrocheni                                       29141200-1     Cutii de rulmenti                                       29141300-2     Angrenaje                                       29141400-3     Volanti şi scripeti                                       29141410-6     Troliuri                                       29141500-4     Ambreiaje                                       29141600-5     Palane                                       29141700-6     Cuplaje de arbori                                       29141800-7     Cuplaje cardanice                                       29142000-6     Piese pentru elemente de                                                      angrenare şi antrenare                                       29142100-7     Piese pentru elemente de                                                      angrenare                                       29142200-8     Piese pentru elemente de                                                      antrenare       29.2        Alte utilaje de uz  29200000-1                   general             45331230-7                                       50114000-7                                       50413200-5                                       50531000-6                                       50710000-5                                       50730000-1                                       50740000-4                                       50750000-7                                       50912000-1                                       50913000-8                                       50951100-7             29.21 Furnale şi          29210000-4     Furnale, incineratoare şi                   arzatoare pentru                   cuptoare industriale sau                   cuptoare                           de laborator                                       29211000-1     Arzatoare pentru cuptoare                                       29212000-8     Incineratoare de deşeuri                                       29213000-5     Cuptoare de topit                                       29214000-2     Cuptoare                                       29214100-3     Cuptoare comerciale                                       29215000-9     Crematorii                                       29219000-7     Piese de arzatoare pentru                                                      furnale, de furnale sau de                                                      cuptoare                                       50531000-6     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a maşinilor                                                      neelectrice                                       50913500-3     Servicii de instalare de                                                      cuptoare                                       50913510-6     Servicii de instalare de                                                      arzatoare                                       50913511-3     Servicii de instalare de                                                      incineratoare de deşeuri             29.22 Echipament de       29220000-7     Materiale de ridicare şi de                   ridicare şi de                     manipulare şi piese ale                   manipulare                         acestora                                       29221000-4     Echipamente de ridicare şi                                                      de manipulare                                       29221100-5     Sisteme de scripeti şi                                                      maşini de ridicat                                       29221200-6     Maşini de extracţie,                                                      troliuri cu utilizare                                                      subterana şi cabestane                                       29221210-9     Maşini de extracţie şi                                                      troliuri cu utilizare                                                      subterana                                       29221211-6     Maşini de extracţie                                       29221212-3     Troliuri cu utilizare                                                      subterana                                       29221220-2     Cabestane                                       29221300-7     Cricuri şi dispozitive de                                                      ridicare pentru vehicule                                       29221310-0     Sisteme de ridicare                                                      integrate                                       29221320-3     Cricuri hidraulice                                       29221330-6     Cricuri pneumatice                                       29221340-9     Cricuri mecanice                                       29221350-2     Dispozitive de ridicare a                                                      vehiculelor                                       29221400-8     Macarale, schelete de                                                      ridicare şi camioane cu                                                      macara                                       29221410-1     Macarale                                       29221411-8     Macarale portuare                                       29221412-5     Macarale de chei                                       29221413-2     Macarale pe sine                                       29221414-9     Macarale pentru containere                                       29221415-6     Macarale turn                                       29221420-4     Poduri rulante                                       29221421-1     Macarale rulante                                       29221422-8     Pod rulant                                       29221430-7     Macarale portante pivotante                                       29221431-4     Schelete de ridicare mobile                                       29221432-1     Macarale cu picior                                       29221440-0     Macarale montate pe                                                      vehicule                                       29221441-7     Macarale pentru camioane                                       29221450-3     Macarale-pod                                       29221500-9     Autoincarcatoare cu furca,                                                      camioane de manipulare,                                                      camioane-platforma utilizate                                                      în gări                                       29221510-2     Autoincarcatoare                                       29221511-9     Autoincarcatoare cu furca                                       29221520-5     Camioane de manipulare                                       29221521-2     Camioane de manipulare                                                      dotate cu echipamente de                                                      manipulare                                       29221530-8     Camioane-platforma utilizate                                                      în gări                                       29221531-5     Vehicule de transport                                                      independente                                       29221532-2     Echipamente pentru vehicule                                                      de urgenta                                       29221600-0     Ascensoare, schipuri,                                                      dispozitive de ridicare,                                                      scări şi trotuare rulante                                       29221610-3     Ascensoare                                       29221611-0     Dispozitive de ridicare a                                                      cazilor de baie                                       29221612-7     Dispozitive de ridicare a                                                      produselor                                       29221613-4     Ascensoare mecanice                                       29221620-6     Schipuri                                       29221621-3     Dispozitive de ridicare a                                                      benelor                                       29221630-9     Dispozitive de ridicare                                       29221640-2     Scări rulante                                       29221650-5     Trotuare rulante                                       29221700-1     Elevatoare şi transportoare                                       29221710-4     Elevatoare sau                                                      transportoare pneumatice                                       29221720-7     Benzi rulante                                       29221721-4     Elevatoare sau transportoare                                                      cu cupe cu acţiune continua                                       29221722-1     Elevatoare sau transportoare                                                      cu banda cu acţiune continua                                       29221723-8     Transportoare blindate                                                      pentru mine                                       29221730-0     Echipament pentru                                                      transportoare                                       29221731-7     Benzi transportoare                                       29221800-2     Utilaje de ridicat, de                                                      manipulare, de încărcare sau                                                      de descărcare                                       29221810-5     Impingatoare de vagoane şi                                                      locomotive sau platforme                                                      rulante de mina                                       29221820-8     Monoraiuri sau troliuri de                                                      plan înclinat                                       29221821-5     Monoraiuri suspendate                                       29221822-2     Telescaune                                       29221829-1     Troliuri de plan înclinat                                       29221830-1     Echipament de inlaturare a                                                      capatului torţelor                                       29221840-4     Utilaje rotative de                                                      depozitare şi extragere                                       29221850-7     Echipament mecanic de                                                      manipulare                                       29221890-9     Utilaje de încărcare sau de                                                      manipulare                                       29221891-6     Echipament de încărcare                                       29221892-3     Echipament de descărcare                                       29221893-0     Utilaje de încărcare cu                                                      priza laterala                                       29221894-7     Echipamente de manipulare                                                      a containerelor                                       29221900-3     Piese pentru echipamente de                                                      ridicare şi manipulare                                       29221910-6     Piese pentru macarale                                       29221920-9     Piese pentru camioane de                                                      manipulare                                       29221950-8     Piese pentru ascensoare,                                                      schipuri sau scări rulante                                       29221951-5     Piese pentru ascensoare                                       29221952-2     Piese pentru schipuri                                       29221953-9     Piese pentru scări rulante                                       29221954-6     Piese pentru trotuare                                                      rulante                                       29221980-7     Piese pentru transportoare                                       29221981-4     Piese pentru benzi rulante                                       29221989-0     Piese pentru transportoare                                                      cu cupe                                       29221990-0     Piese pentru maşini de                                                      extracţie şi alte                                                      echipamente de ridicare sau                                                      de manipulare                                       29222000-1     Cupe, bene, graifare şi                                                      clesti pentru macarale sau                                                      excavatoare                                       50114000-7     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a camioanelor                                       50531000-6     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a maşinilor                                                      neelectrice                                       50531400-0     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a macaralelor                                       50740000-4     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a scarilor                                                      rulante                                       50750000-7     Servicii de întreţinere a                                                      ascensoarelor                                       50951100-7     Servicii de instalare de                                                      echipament de ridicare şi                                                      de manipulare, cu excepţia                                                      ascensoarelor şi a scarilor                                                      rulante                                       50951110-0     Servicii de instalare de                                                      echipament de ridicare                                       50951120-3     Servicii de instalare de                                                      echipament de manipulare                                       50951130-6     Servicii de instalare de                                                      nacele de curatare a                                                      fatadelor                                       50951140-9     Servicii de instalare de                                                      sisteme speciale de                                                      transport             29.23 Echipamente de      29230000-0     Echipamente de răcire şi                   răcire şi de                       de ventilare                   ventilare, altele   29231000-7     Schimbatoare de căldură,                   decât cele de uz                   echipamente de climatizare                   casnic                             şi refrigerare şi                                                      dispozitive de filtrare                                       29231100-8     Schimbatoare de căldură şi                                                      dispozitive de lichefiere a                                                      aerului sau a altor gaze                                       29231110-1     Schimbatoare de căldură                                       29231111-8     Pompe termice                                       29231120-4     Dispozitive de lichefiere a                                                      aerului sau a altor gaze                                       29231200-9     Instalaţii de climatizare                                       29231210-2     Dispozitive de climatizare                                                      de fereastra                                       29231220-5     Dispozitive de climatizare                                                      de perete                                       29231230-8     Sisteme de ventilaţie şi de                                                      climatizare                                       29231240-1     Dispozitive de climatizare                                                      pentru vehicule                                       29231250-4     Piese pentru dispozitive de                                                      climatizare                                       29231251-1     Registre de tiraj                                       29231252-8     Canale de ventilaţie                                       29231300-0     Echipamente de refrigerare                                                      şi de congelare                                       29231310-3     Echipamente de congelare                                       29231320-6     Echipamente de refrigerare                                       29231321-3     Vitrine frigorifice                                       29231322-0     Tejghele frigorifice                                       29231329-9     Echipamente frigorifice                                                      comerciale                                       29231400-1     Dispozitive şi aparate de                                                      filtrare sau de purificare                                                      a gazelor                                       29231420-7     Epuratoare electrostatice                                                      de aer şi de gaz                                       29231430-0     Aparate de filtrare                                       29231431-7     Filtre de aer                                       29231432-4     Filtre de gaz                                       29232000-4     Echipamente de ventilaţie                                       29232100-5     Echipamente de eliminare a                                                      fumului                                       29232200-6     Ventilatoare                                       29232210-9     Piese pentru ventilatoare                                       29233000-1     Piese pentru echipamente de                                                      refrigerare şi congelare şi                                                      pompe termice                                       29233100-2     Piese pentru echipamente de                                                      refrigerare                                       29233200-3     Piese pentru echipamente de                                                      congelare                                       29233300-4     Piese pentru pompe termice                                       45331230-7     Lucrări de instalare de                                                      echipament de răcire                                       50710000-5     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a instalaţiilor                                                      electrice şi mecanice de                                                      construcţie                                       50730000-1     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a grupurilor de                                                      refrigerare             29.24 Alte utilaje de uz  29240000-3     Diverse utilaje de uz                   general n.c.a.                     general                                       29241000-0     Aparate de distilare, de                                                      filtrare sau de redresare                                       29241200-2     Utilaje şi aparate de                                                      filtrare sau de purificare                                                      a lichidelor                                       29241210-5     Utilaje şi aparate de                                                      filtrare a lichidelor                                       29241211-2     Aparate de filtrare a                                                      noroiului de foraj                                       29241212-9     Hidrocicloane                                       29241213-6     Aparate de filtrare sau de                                                      purificare a băuturilor                                       29241230-1     Utilaje şi aparate de                                                      filtrare sau de purificare                                                      a apei                                       29241231-8     Aparate de filtrare a apei                                       29241232-5     Aparate de aerisire                                       29241233-2     Aparate de purificare a                                                      apei                                       29241234-9     Aparate de desalinizare                                       29241235-6     Echipamente de instalare a                                                      filtrelor                                       29241300-3     Filtre de ulei, de benzina                                                      şi filtre de aspiratie a                                                      aerului                                       29241330-2     Filtre de ulei                                       29241340-5     Filtre de benzina                                       29241350-8     Filtre de aspiratie a                                                      aerului                                       29241400-4     Echipamente de reciclare                                       29242000-7     Utilaje de curatare a                                                      sticlelor, de ambalare, de                                                      cantarire şi de pulverizare                                       29242100-8     Utilaje de curatare, de                                                      umplere, de impachetare sau                                                      de ambalare a sticlelor sau                                                      a altor recipiente                                       29242110-1     Utilaje de curatare sau de                                                      uscare a sticlelor sau a                                                      altor recipiente                                       29242120-4     Utilaje de umplere sau de                                                      sigilare a sticlelor, a                                                      cutiilor sau a altor                                                      recipiente                                       29242130-7     Utilaje de impachetare sau                                                      de ambalare                                       29242131-4     Maşini de imbinare a                                                      ambalajelor                                       29242132-1     Maşini de impachetare                                       29242133-8     Maşini de ambalare                                       29242300-0     Utilaje de cantarit şi                                                      cantare                                       29242310-3     Utilaje de cantarit                                       29242311-0     Balante                                       29242320-6     Cantare                                       29242321-3     Cantare de magazin                                       29242322-0     Dispozitive de cantarire                                                      continua a produselor                                       29242323-7     Cantare de verificare                                       29242400-1     Extinctoare, pistoale de                                                      pulverizare, maşini cu jet                                                      de aburi sau de nisip                                       29242410-4     Extinctoare                                       29242411-1     Spuma pentru extinctoare                                       29242412-8     Extinctoare portabile                                       29242420-7     Maşini cu jet de aburi sau                                                      de nisip                                       29242430-0     Materiale de pulverizat                                       29242431-7     Pistoale de pulverizare                                       29242470-2     Aparate mecanice de                                                      proiectare, de dispersare                                                      sau de pulverizare                                       29242471-9     Aparate de dispersare a                                                      gazelor                                       29242472-6     Echipamente de decontaminare                                       29242473-3     Aparate de curatare cu apa                                                      sub presiune                                       29242474-0     Aparate de curatare de                                                      înaltă presiune                                       29242479-5     Aparate de dezodorizare                                       29243000-4     Centrifuge, maşini de                                                      calandare sau distribuitoare                                                      automate                                       29243100-5     Centrifuge                                       29243200-6     Maşini de calandare                                       29243210-9     Maşini de laminare                                       29243300-7     Distribuitoare automate                                       29243310-0     Distribuitoare automate de                                                      articole de igiena                                       29243320-3     Distribuitoare automate de                                                      timbre                                       29243330-6     Distribuitoare automate de                                                      produse                                       29244000-1     Utilaje pentru tratarea                                                      termica a materialelor                                       29244100-2     Utilaje pentru tratarea                                                      termica a gazelor                                       29245000-8     Piese pentru utilaje de uz                                                      general                                       29245200-0     Piese pentru centrifuge                                       29245300-1     Piese pentru maşini de                                                      calandare                                       29245400-2     Piese pentru maşini de                                                      laminare                                       29245500-3     Piese pentru utilaje de                                                      filtrare                                       29245600-4     Piese pentru utilaje de                                                      purificare                                       29245700-5     Piese pentru maşini de                                                      pulverizare                                       29245800-6     Greutăţi pentru dispozitive                                                      de cantarire                                       29246000-5     Maşini de spălat vasele,                                                      altele decât cele cu                                                      utilizare menajera                                       29247000-2     Piese pentru maşini de                                                      spălat vasele şi pentru                                                      maşini de curatare, de                                                      umplere, de impachetare şi                                                      de ambalare                                       29247100-3     Piese pentru maşini de                                                      spălat vasele                                       29247200-4     Piese pentru maşini de                                                      curatat                                       29247300-5     Piese pentru maşini de                                                      umplere                                       29247400-6     Piese pentru maşini de                                                      impachetare                                       29247500-7     Piese pentru maşini de                                                      ambalare                                       29248000-9     Generatoare de gaz                                       29248100-0     Generatoare de ozon                                       50413200-5     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a echipamentului                                                      de stingere a incendiilor                                       50531000-6     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a maşinilor                                                      neelectrice                                       50912000-1     Servicii de instalare de                                                      echipament mecanic                                       50913000-8     Servicii de instalare de                                                      generatoare cu aburi, de                                                      turbine, de compresoare şi                                                      de arzatoare                                       50951000-6     Servicii de instalare de                                                      utilaje şi de echipament de                                                      uz general                                       50951400-0     Servicii de instalare de                                                      utilaje diverse de uz                                                      general                                       50951410-3     Servicii de instalare de                                                      utilaje şi aparate de                                                      filtrare sau de purificare                                                      a lichidelor                                       50951411-0     Servicii de instalare de                                                      utilaje şi aparate de                                                      filtrare sau de purificare                                                      a apei       29.3        Utilaje agricole    29300000-2                   şi forestier        50531000-6                                       50952000-3             29.31 Tractoare agricole  29370000-3     Tractoare                                       29371000-0     Tractoare agricole cu                                                      actionare de la distanta                                       29372000-7     Tractoare uzate                                       29373000-4     Motoare de tracţiune             29.32 Alte utilaje        29310000-5     Utilaje de uz agricol şi                   agricole şi                        forestier pentru pregătirea                   forestiere                         sau cultivarea solului                                       29311000-2     Pluguri sau grape cu disc                                       29312000-9     Grape, grape cu cutite,                                                      cultivatoare, maşini de                                                      plivit sau prasitoare                                       29313000-6     Semanatoare, plantatoare                                                      sau maşini de repicat                                       29314000-3     Distribuitoare de                                                      îngrăşăminte naturale                                       29314100-4     Distribuitoare de                                                      îngrăşăminte                                       29315000-0     Tavaluge pentru peluze şi                                                      terenuri de sport                                       29330000-1     Seceratoare                                       29331000-8     Cositoare                                       29331100-9     Maşini de tuns iarba                                       29331110-2     Maşini de tuns iarba pentru                                                      gazoane, parcuri şi terenuri                                                      de sport                                       29332000-5     Utilaje de cosit                                       29333000-2     Prese de balotat pentru paie                                                      sau furaje                                       29333100-3     Prese de balotat                                       29334000-9     Seceratoare-treieratoare                                       29340000-4     Utilaje de pulverizat pentru                                                      uz agricol sau horticol                                       29350000-7     Remorci şi semiremorci cu                                                      încărcare automată sau de                                                      descărcare pentru uz agricol                                       29351000-4     Remorci cu încărcare                                                      automată pentru uz agricol                                       29352000-1     Remorci de descărcare pentru                                                      uz agricol                                       29353000-8     Semiremorci cu încărcare                                                      automată pentru uz agricol                                       29354000-5     Semiremorci de descărcare                                                      pentru uz agricol                                       29360000-0     Utilaje specializate pentru                                                      uz agricol sau forestier                                       29361000-7     Maşini de curatare, de                                                      triere sau de sortare a                                                      oualor, a fructelor sau a                                                      altor produse agricole                                       29361100-8     Maşini de curatare a                                                      produselor agricole                                       29361110-1     Maşini de curatare a oualor                                       29361120-4     Maşini de curatare a                                                      fructelor                                       29361200-9     Maşini de triere sau de                                                      sortare a produselor                                                      agricole                                       29361210-2     Maşini de triere sau de                                                      sortare a oualor                                       29361220-5     Maşini de triere sau de                                                      sortare a fructelor                                       29361300-0     Maşini de curatare, de                                                      triere sau de sortare a                                                      seminţelor, a cerealelor sau                                                      a legumelor uscate                                       29362000-4     Aparate de muls                                       29363000-1     Utilaje pentru prepararea                                                      furajelor                                       29364000-8     Utilaje apicole                                       29365000-5     Utilaje avicole                                       29365100-6     Incubatoare şi clocitoare                                                      avicole                                       29380000-6     Piese pentru utilaje de uz                                                      agricol şi forestier                                       29381000-3     Piese pentru utilaje                                                      agricole                                       29382000-0     Piese pentru utilaje de uz                                                      forestier                                       50531000-6     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a maşinilor                                                      neelectrice                                       50952000-3     Servicii de instalare de                                                      utilaje agricole şi                                                      forestiere                                       50952100-4     Servicii de instalare de                                                      utilaje agricole                                       50952200-5     Servicii de instalare de                                                      utilaje forestiere       29.4        Maşini-unelte       29400000-3                                       50531000-6                                       50953000-0             29.40 Maşini-unelte       29410000-6     Maşini-unelte acţionate prin                                                      laser şi centre de uzinare                                       29411000-3     Maşini-unelte cu utilizare                                                      specială                                       29412000-0     Centre de uzinare                                       29412100-1     Centre de uzinare cu axa                                                      orizontala                                       29412200-2     Centre de uzinare cu axa                                                      verticala                                       29420000-9     Strunguri, maşini de gaurit                                                      şi frezat                                       29421000-6     Strunguri                                       29421100-7     Strung CNC                                       29422000-3     Maşini de filetat sau de                                                      gaurit                                       29423000-0     Maşini de frezat                                       29430000-2     Maşini-unelte de prelucrare                                                      a metalelor                                       29431000-9     Maşini-unelte de finisare a                                                      metalelor                                       29432000-6     Maşini cu comanda numerică                                                      pentru prelucrarea metalelor                                       29433000-3     Maşini de indoire, de                                                      pliere, de îndreptare sau de                                                      aplatizare                                       29434000-0     Maşini de forjat                                       29435000-7     Maşini de stantare                                       29436000-4     Prese                                       29436100-5     Prese hidraulice                                       29437000-1     Maşini-unelte de perforat,                                                      de gaurit sau de frezat                                                      metale                                       29437100-2     Maşini-unelte de perforat                                                      metale                                       29437200-3     Maşini-unelte de gaurit                                                      metale                                       29437300-4     Maşini-unelte de frezat                                                      metale                                       29438000-8     Centre de uzinare pentru                                                      prelucrarea metalelor                                       29440000-5     Maşini-unelte pentru                                                      prelucrarea materialelor                                                      dure, altele decât metale                                       29441000-2     Maşini-unelte pentru                                                      prelucrarea pietrei, a                                                      ceramicii, a betonului sau                                                      a sticlei                                       29441100-3     Maşini-unelte pentru                                                      prelucrarea pietrei                                       29441200-4     Maşini-unelte pentru                                                      prelucrarea ceramicii                                       29441300-5     Maşini-unelte pentru                                                      prelucrarea betonului                                       29441400-6     Maşini-unelte pentru                                                      prelucrarea sticlei                                       29442000-9     Maşini-unelte pentru                                                      prelucrarea lemnului, a                                                      osului, a plutei, a                                                      ebonitei sau a textolitului                                       29442100-0     Maşini-unelte pentru                                                      prelucrarea lemnului                                       29442200-1     Maşini-unelte pentru                                                      prelucrarea osului                                       29442300-2     Maşini-unelte pentru                                                      prelucrarea plutei                                       29442400-3     Maşini-unelte pentru                                                      prelucrarea ebonitei                                       29442500-4     Maşini-unelte pentru                                                      prelucrarea textolitului                                       29450000-8     Scule de mana pneumatice                                                      sau cu motor                                       29451000-5     Scule de mana pneumatice                                       29452000-2     Scule de mana                                                      electromecanice                                       29460000-1     Scule pentru lipire, lipire                                                      tare şi sudare, dispozitive                                                      şi echipamente de                                                      detensionare la suprafaţa şi                                                      pulverizare                                       29461000-8     Echipament de lipire şi                                                      lipire tare                                       29461100-9     Echipament de lipire                                       29461200-0     Echipament de lipire tare                                       29462000-5     Echipament de sudare                                       29462100-6     Echipament de sudare                                                      electrica                                       29462200-7     Echipament de sudare                                                      neelectrica                                       29463000-2     Dispozitive de detensionare                                                      la suprafaţa                                       29464000-9     Echipament de topire                                       29464100-0     Echipament de topire pentru                                                      plastic                                       29465000-6     Dispozitive de pulverizare                                                      metalică                                       29470000-4     Piese şi accesorii pentru                                                      maşini-unelte                                       29471000-1     Portscule                                       29472000-8     Truse de piese pentru                                                      maşini-unelte                                       29473000-5     Dispozitive de divizare                                                      pentru maşini-unelte                                       29474000-2     Piese şi accesorii de                                                      maşini-unelte pentru                                                      prelucrarea metalelor                                       29475000-9     Piese şi accesorii de                                                      maşini-unelte pentru                                                      prelucrarea materialelor                                                      dure                                       29475100-0     Piese pentru ferastraie cu                                                      lant                                       29476000-6     Piese pentru scule de mana                                       29477000-3     Piese pentru scule                                                      pneumatice                                       50531000-6     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a maşinilor                                                      neelectrice                                       50953000-0     Servicii de instalare de                                                      maşini-unelte       29.5        Alte utilaje cu     29500000-4                   utilizare specială  29710000-9                                       50531000-6                                       50532000-3                                       50950000-9                                       50954000-7             29.51 Utilaje pentru      29510000-7     Utilaje pentru metalurgie                   metalurgie                         şi piese conexe                                       29511000-4     Utilaje de laminare a                                                      metalelor                                       29511100-5     Piese pentru utilaje de                                                      laminare a metalelor                                       29512000-1     Maşini de turnare                                       29512100-2     Piese pentru maşini de                                                      turnare                                       50531000-6     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a maşinilor                                                      neelectrice                                       50954140-0     Servicii de instalare de                                                      utilaje pentru industria                                                      metalurgica             59.52 Utilaje pentru      29520000-0     Utilaje pentru exploatare                   exploatare miniera,                miniera şi în cariera şi                   şi în cariera şi                   maşini de construcţii                   maşini de           29521000-7     Echipament minier                   construcţii         29521200-9     Haveze de cărbune sau roca,                                                      utilaje de excavare a                                                      tunelurilor, utilaje de                                                      perforare sau de scufundare                                       29521210-2     Utilaje de forare a sondelor                                       29521211-9     Utilaje de exploatare a                                                      gurilor de sonda                                       29521212-6     Conectori pentru coloane                                                      ascendente                                       29521213-3     Echipament de finisare a                                                      sondelor                                       29521214-0     Echipament de intervenţie                                                      pentru sonde                                       29521215-7     Echipament de testare a                                                      sondelor                                       29521216-4     Prevenitor de eruptie                                       29521220-5     Haveze de cărbune sau roca                                       29521230-8     Utilaje de excavare a                                                      tunelurilor                                       29521240-1     Utilaje de perforare                                       29521241-8     Maşini de forare orizontala                                       29521249-4     Echipament de forare în roca                                       29521250-4     Utilaje de scufundare                                       29521300-0     Echipamente de foraj                                       29521310-3     Platforme marine de                                                      producţie                                       29521311-0     Echipament marin                                       29521312-7     Unitate marina de foraj                                       29521320-6     Echipament de forare                                                      petroliera                                       29521321-3     Utilaje de foraj                                       29521322-0     Troliu de foraj                                       29521323-7     Sondeze                                       29521324-4     Echipament pentru conducte                                       29521325-1     Agatator pentru coloana                                                      pierdută                                       29521330-9     Echipament pentru platforme                                                      petroliere                                       29521331-6     Unităţi cu sabot de frana                                       29521332-3     Module montate cu saboti de                                                      frana                                       29521340-2     Utilaje pentru zăcăminte de                                                      petrol                                       29521341-9     Pompe submersibile                                       29521350-5     Echipamente submarine                                       29521351-2     Sisteme de control submarin                                       29521360-8     Echipament cu sape verticale                                       29521400-1     Suporturi miniere mobile cu                                                      comanda hidraulica                                       29522000-4     Utilaje pentru terasamente,                                                      utilaje de excavare şi piese                                                      aferente                                       29522100-5     Utilaje pentru terasamente                                       29522110-8     Buldozere                                       29522120-1     Buldozere cu lame                                                      orientabile                                       29522200-6     Gredere şi nivelatoare                                       29522210-9     Gredere rutiere                                       29522300-7     Screpere                                       29522400-8     Maşini de burat                                       29522500-9     Încărcătoare cu bena                                                      frontala                                       29522510-2     Încărcătoare cu bena                                                      frontala cu cupa intoarsa                                       29522520-5     Încărcătoare cu bena                                                      frontala fără cupa intoarsa                                       29522600-0     Cupe mecanice, excavatoare,                                                      încărcătoare mecanice cu                                                      lopata şi utilaje miniere                                       29522610-3     Cupe mecanice                                       29522611-0     Încărcătoare mecanice cu                                                      lopata                                       29522620-6     Utilaje excavatoare                                       29522621-3     Excavatoare mecanice                                       29523000-1     Utilaje pentru lucrări                                                      publice                                       29523100-2     Sonete                                       29523200-3     Utilaje pentru instalarea                                                      imbracamintii rutiere                                       29523210-6     Utilaje de nivelat                                       29523220-9     Utilaje de imprastiere a                                                      pietrisului                                       29523230-2     Utilaje de pavare                                       29523240-5     Cilindri compresori rutieri                                       29523241-2     Cilindri compresori mecanici                                       29523300-4     Pluguri şi turbine pentru                                                      zapada                                       29523310-7     Pluguri pentru zapada                                       29523320-0     Turbine pentru zapada                                       29523400-5     Extractoare de piloti                                       29523500-6     Utilaje de tasare                                       29523600-7     Utilaje de pozat cabluri                                       29524000-8     Utilaje de procesare a                                                      mineralelor şi de modelare                                                      a formelor de turnatorie                                       29524100-9     Utilaje de procesare a                                                      mineralelor                                       29524110-2     Maşini de triere şi de                                                      cernere                                       29524120-5     Malaxoare de pietriş cu                                                      bitum                                       29524130-8     Malaxoare de beton sau                                                      mortar                                       29524131-5     Malaxoare de ciment                                       29524140-1     Maşini de macinat                                       29524141-8     Mori de macinat cărbune                                       29524150-4     Forme de turnatorie                                       29524200-0     Maşini de modelare a                                                      formelor de turnatorie                                       29525000-5     Vehicule cu senile                                       29526000-2     Piese pentru utilaje de                                                      exploatare miniera şi în                                                      cariera şi piese pentru                                                      maşini de construcţie                                       29526100-3     Piese pentru utilaje de                                                      perforare                                       29526110-6     Piese pentru utilaje de                                                      forare a sondelor                                       29526111-3     Obturatoare de prize de pod                                       29526112-0     Sape de foraj industriale                                       29526113-7     Geale de foraj                                       29526114-4     Foreze de fier                                       29526115-1     Mese rotative                                       29526116-8     Echipament de sustinere a                                                      conductelor de noroi                                       29526117-5     Echipament de racordare                                       29526120-9     Piese pentru utilaje de                                                      sonde de extracţie                                       29526121-6     Dispozitive de suspensie                                                      a cuvelajelor                                       29526122-3     Echipament de suspensie a                                                      coloanelor de tubaj                                       29526123-0     Tiranti pentru ţevi de                                                      refulare                                       29526124-7     Guri de sonda                                       29526125-4     Dispozitive de tiranti                                                      pentru ţevi de refulare                                       29526126-1     Sisteme de control pentru                                                      gurile de sonda                                       29526127-8     Echipament pentru guri de                                                      sonda                                       29526130-2     Piese pentru haveze de                                                      cărbune sau roca                                       29526131-9     Piese pentru haveze de                                                      cărbune                                       29526132-6     Piese pentru haveze de roca                                       29526140-5     Piese pentru utilaje de                                                      excavare a tunelurilor                                       29526200-4     Piese pentru utilaje de                                                      prelucrare a mineralelor                                       29526300-5     Piese pentru utilaje de                                                      scufundare                                       29526400-6     Piese pentru excavatoare                                       50531000-6     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a maşinilor                                                      neelectrice                                       50954110-1     Servicii de instalare de                                                      utilaje pentru industria                                                      miniera                                       50954120-4     Servicii de instalare de                                                      utilaje pentru industria                                                      extractiva                                       50954130-7     Servicii de instalare de                                                      utilaje de construcţii             29.53 Utilaje de          29530000-3     Utilaje de prelucrare a                   prelucrare a                       alimentelor, a băuturilor                   alimentelor, a                     şi a tutunului şi accesorii                   băuturilor şi a                    ale acestora                   tutunului           29531000-0     Utilaje de prelucrare a                                                      alimentelor, a băuturilor                                                      şi a tutunului                                       29531100-1     Utilaje pentru laptarii                                       29531110-4     Separatoare de smantana                                                      centrifuge                                       29531200-2     Utilaje de prelucrare a                                                      cerealelor sau a legumelor                                                      uscate                                       29531300-3     Utilaje utilizate pentru                                                      fabricarea băuturilor                                                      alcoolice sau pe bază de                                                      fructe                                       29531400-4     Cuptoare pentru gătit,                                                      uscatoare pentru produse                                                      agricole şi echipamente                                                      pentru gătit sau încălzit                                       29531410-7     Cuptoare pentru gătit                                       29531411-4     Gratare                                       29531420-0     Uscatoare pentru produse                                                      agricole                                       29531500-5     Utilaje pentru prepararea                                                      sau fabricarea industriala                                                      a alimentelor sau a                                                      băuturilor                                       29531510-8     Maşini de tăiat alimente                                       29531511-5     Maşini de tăiat pâine                                       29531512-2     Maşini de tăiat mezeluri                                       29531520-1     Utilaje de prelucrare a                                                      alimentelor                                       29531530-4     Utilaje de fabricare a                                                      pastelor alimentare                                       29531600-6     Utilaje de prelucrare a                                                      tutunului                                       29532000-7     Piese pentru utilaje de                                                      prelucrare a alimentelor, a                                                      băuturilor şi a tutunului                                       29532100-8     Piese pentru utilaje de                                                      prelucrare a alimentelor                                       29532110-1     Piese de utilaje pentru                                                      laptarii                                       29532111-8     Piese pentru aparate de muls                                       29532200-9     Piese pentru utilaje de                                                      prelucrare a băuturilor                                       29532300-0     Piese pentru utilaje de                                                      prelucrare a tutunului                                       50531000-6     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a maşinilor                                                      neelectrice                                       50532000-3     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a maşinilor şi                                                      aparatelor electrice şi a                                                      echipamentului conex                                       50954200-9     Servicii de instalare de                                                      utilaje de prelucrare a                                                      alimentelor, a băuturilor                                                      şi a tutunului                                       50954210-2     Servicii de instalare de                                                      utilaje de prelucrare a                                                      alimentelor                                       50954220-5     Servicii de instalare de                                                      utilaje de prelucrare a                                                      băuturilor                                       50954230-8     Servicii de instalare de                                                      utilaje de prelucrare a                                                      tutunului             29.54 Utilaje pentru      29540000-6     Utilaje pentru producţia de                   producţia de                       textile, de îmbrăcăminte şi                   textile, de                        de piele                   îmbrăcăminte şi de  29541000-3     Utilaje pentru producţia de                   piele                              textile                                       29541100-4     Utilaje de prelucrare a                                                      materialelor textile                                                      sintetice                                       29541200-5     Maşini de filat                                       29541300-6     Maşini de tesut                                       29541400-7     Maşini de tricotat                                       29541500-8     Maşini de cusut                                       29541600-9     Maşini de spălat, maşini de                                                      curatare uscata şi maşini                                                      de uscat pentru rufe                                       29541610-2     Instalaţii de spalare                                       29541611-9     Echipament de spalare                                       29541612-6     Maşini de spălat                                       29541613-3     Maşini de curatare uscata                                       29541620-5     Maşini de uscat                                       29541700-0     Echipament de călcat şi                                                      pliat lenjerie                                       29541710-3     Echipament de pliat lenjerie                                       29541800-1     Utilaje de finisare a                                                      textilelor                                       29541810-4     Maşini de călcat                                       29541820-7     Prese de călcat                                       29542000-0     Piese de utilaje pentru                                                      producţia de textile şi de                                                      îmbrăcăminte                                       29550000-9     Utilaje de fabricare a                                                      hârtiei sau a cartonului                                       50531000-6     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a maşinilor                                                      neelectrice                                       50954300-0     Servicii de instalare de                                                      utilaje pentru fabricarea                                                      materialelor textile, a                                                      imbracamintii şi a pielii                                       50954310-3     Servicii de instalare de                                                      utilaje pentru fabricarea                                                      materialelor textile                                       50954320-6     Servicii de instalare de                                                      utilaje pentru fabricarea                                                      imbracamintii                                       50954330-9     Servicii de instalare de                                                      utilaje pentru fabricarea                                                      pielii             29.55 Piese pentru        29550000-9     Utilaje de fabricare a                   utilaje de                         hârtiei sau a cartonului                   fabricare a hârtiei                   sau a cartonului    29551000-6     Piese pentru utilaje de                                                      fabricare a hârtiei sau a                                                      cartonului                                       50531000-6     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a maşinilor                                                      neelectrice                                       50954400-1     Servicii de instalare de                                                      utilaje pentru fabricarea                                                      hârtiei şi a cartonului             29.56 Alte utilaje cu     29521400-1     Suporturi miniere mobile cu                   utilizare specială                 comanda hidraulica                   n.c.a.              29560000-2     Diverse utilaje cu utilizare                                                      specială                                       29561000-9     Utilaje de fabricare a                                                      hârtiei, maşini de imprimat                                                      şi de legat şi piese ale                                                      acestora                                       29561100-0     Maşini de legat cărţi                                       29561110-3     Maşini de brosat cărţi                                       29561200-1     Maşini de imprimat                                       29561210-4     Maşini de imprimare ofset                                       29561220-7     Masina de culegere                                       29561230-0     Maşini de imprimat bilete                                       29561300-2     Sisteme de fotocompozitie                                       29561400-3     Uscatoare pentru lemn,                                                      celuloza, hârtie sau carton                                       29561500-4     Piese pentru maşini de                                                      imprimat sau de legat                                       29562000-6     Produse electrice cu                                                      utilizare specială                                       29562100-7     Carcase Faraday                                       29562200-8     Camera surda                                       29562300-9     Material absorbant                                                      electromagnetic                                       29563000-3     Utilaje pentru industria                                                      chimica                                       29563100-4     Cloratoare                                       29563200-5     Instalatie de dozare                                       29564000-0     Utilaje pentru prelucrarea                                                      cauciucului sau a                                                      plasticului                                       29564100-1     Maşini pentru fabricarea                                                      ferestrelor şi ramelor din                                                      plastic                                       29565000-7     Tunel de spalare                                       29566000-4     Utilaje de tratare a apelor                                                      reziduale                                       29566100-5     Pulverizatoare                                       29566110-8     Maceratoare pentru tratarea                                                      apelor reziduale                                       29566200-6     Prese pentru ape reziduale                                       29566300-7     Raclete                                       29566400-8     Dispozitive de amestecare                                       29566500-9     Filtre pentru ape reziduale                                       29566600-0     Echipament de oxigenare                                       29566700-1     Precipitatoare                                       29566800-2     Paturi de sedimentare                                       29566900-3     Echipament de prelucrare a                                                      namolului                                       29567000-1     Utilaje pentru conducte                                       29567100-2     Maşini de control al                                                      suprafeţei interne a                                                      conductelor                                       29567200-3     Maşini de curatare a                                                      suprafeţei interne a                                                      conductelor                                       29567300-4     Roboti industriali                                       29568000-8     Sisteme de ridicare a                                                      paletilor                                       29568100-9     Sisteme de extragere a                                                      paletilor                                       29569000-5     Aspiratoare şi dispozitive                                                      de lustruit podele, altele                                                      decât cele de uz menajer                                       29569100-6     Aspiratoare, altele decât                                                      cele de uz menajer                                       29569200-7     Dispozitive de lustruit                                                      podele, altele decât cele                                                      de uz menajer                                       29569300-8     Piese pentru aspiratoare,                                                      altele decât cele de uz                                                      menajer                                       29569400-9     Piese pentru dispozitive de                                                      lustruit podele, altele                                                      decât cele de uz menajer                                       50531000-6     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a maşinilor                                                      neelectrice                                       50950000-9     Servicii de instalare de                                                      echipamente şi utilaje       29.6        Arme şi muniţii     29600000-5                                       50840000-5                                       50950000-9             29.60 Arme şi muniţii     29610000-8     Tancuri şi autoblindate de                                                      lupta                                       29611000-5     Tancuri                                       29611100-6     Piese pentru tancuri                                       29612000-2     Autoblindate de lupta                                       29612100-3     Piese pentru autoblindate                                                      de lupta                                       29620000-1     Arme militare                                       29621000-8     Arme cu energie orientata                                       29622000-5     Lansatoare de rachete                                       29623000-2     Aruncatoare de flacari                                       29624000-9     Tunuri cu apa                                       29630000-4     Arme de foc                                       29631000-1     Arme uşoare de foc                                       29631100-2     Pistoale                                       29631110-5     Revolvere                                       29631200-3     Arme uşoare de foc de                                                      calibru mai mic de 7 mm                                       29631300-4     Arme  uşoare de foc de                                                      calibru egal sau mai mare                                                      de 7 mm                                       29632000-8     Pusti                                       29633000-5     Mortiere                                       29634000-2     Arme grele de foc                                       29635000-9     Pistoale cu gaz                                       29640000-7     Munitie                                       29641000-4     Cartuse pentru arme de                                                      vânătoare                                       29642000-1     Munitie pentru arme uşoare                                                      de foc                                       29642100-2     Munitie pentru arme uşoare                                                      de foc de calibru mai mic                                                      de 7 mm                                       29642200-3     Munitie pentru arme uşoare                                                      de foc de calibru egal sau                                                      mai mare de 7 mm                                       29643000-8     Obuze                                       29644000-5     Bombe, grenade, torpile,                                                      mine şi proiectile                                       29644100-6     Bombe                                       29644200-7     Grenade                                       29644300-8     Torpile                                       29644400-9     Mine                                       29644500-0     Proiectile                                       29650000-0     Piese pentru arme militare                                       29651000-7     Piese pentru arme uşoare de                                                      foc                                       29651100-8     Piese pentru arme uşoare de                                                      foc de calibru mai mic de                                                      7 mm                                       29651200-9     Piese pentru arme uşoare de                                                      foc de calibru egal sau mai                                                      mare de 7 mm                                       29652000-4     Piese pentru lansatoare de                                                      rachete                                       29653000-1     Piese pentru mortiere                                       29660000-3     Bastoane                                       50840000-5     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a armelor de foc                                                      şi a sistemelor de armament                                       50950000-9     Servicii de instalare de                                                      echipamente şi utilaje                                       50955000-4     Servicii de instalare de                                                      sisteme de armament       29.7        Aparate de uz       29700000-6     Aparate de uz casnic                   casnic n.c.a.             29.71 Aparate electrice   29710000-9     Aparate electrice de uz                   de uz casnic                       casnic                                       29711000-6     Aparate electrice de uz                                                      casnic pentru alimente                                       29711100-7     Frigidere şi congelatoare                                       29711110-0     Frigidere cu congelator                                       29711120-3     Congelatoare                                       29711121-0     Congelatoare cu sertare                                       29711122-7     Congelatoare de uz casnic                                       29711123-4     Congelatoare verticale                                       29711124-1     Congelatoare industriale                                       29711130-6     Frigidere                                       29711200-8     Dispozitive de preparare a                                                      alimentelor                                       29711210-1     Roboti de bucatarie                                       29711211-8     Mixere pentru alimente                                       29711300-9     Aparate electrotermice                                       29711310-2     Filtre de cafea electrice                                       29711320-5     Filtre de ceai electrice                                       29711330-8     Prajitoare de pâine                                                      electrice                                       29711340-1     Aparate de încălzit                                                      farfuriile                                       29711350-4     Presa de vafele                                       29711360-7     Cuptoare electrice                                       29711361-4     Cuptoare cu microunde                                       29711400-0     Rotisoare, vetre, plite                                                      şi resouri                                       29711410-3     Rotisoare                                       29711420-6     Vetre                                       29711430-9     Plite                                       29711440-2     Resouri                                       29711500-1     Desfacatoare de conserve                                       29712000-3     Aparate electrice de uz                                                      casnic pentru îngrijirea                                                      corpului                                       29712100-4     Aparate de ras şi maşini                                                      de tuns parul                                       29712110-7     Aparate de ras electrice                                       29712120-0     Maşini de tuns parul                                       29712200-5     Aparate de îngrijire a                                                      parului                                       29712210-8     Uscatoare de par                                       29712300-6     Uscatoare de mâini                                       29713000-0     Aparate electrice de uz                                                      casnic pentru curatat;                                                      fiare de călcat                                       29713100-1     Maşini de spălat vase                                       29713200-2     Maşini de spălat rufe şi                                                      maşini de uscat rufe                                       29713210-5     Maşini de spălat şi uscat                                                      rufe                                       29713211-2     Dispozitive de uscat şi                                                      presat                                       29713300-3     Compactoare de deşeuri                                                      menajere                                       29713400-4     Maşini de întreţinere a                                                      podelelor                                       29713410-7     Maşini de curatare a                                                      podelelor                                       29713420-0     Aparate de lustruit podele                                       29713430-3     Aspiratoare                                       29713431-0     Accesorii pentru                                                      aspiratoare                                       29713500-5     Fiare de călcat electrice                                       29713510-8     Fiare de călcat cu aburi                                       29714000-7     Hote de ventilare sau de                                                      reciclare                                       29714100-8     Ventilatoare                                       29714110-1     Ventilatoare de aspirare                                       29715000-4     Dispozitive de încălzire a                                                      apei şi încălzire centrala;                                                      echipament pentru instalaţii                                                      de apa şi canalizare                                       29715100-5     Dispozitive electrice de                                                      distribuire instantanee sau                                                      prin acumulare a apei calde                                                      şi termoplonjoare                                       29715200-6     Echipament de încălzire                                       29715210-9     Echipament de încălzire                                                      centrala                                       29715220-2     Rezistente de încălzire                                                      electrica                                       29715230-5     Aparate electrice de                                                      încălzire a podelei                                       29715240-8     Aparate electrice de                                                      încălzire ambientala                                       29715300-7     Echipament pentru instalaţii                                                      de apa şi canalizare                                       29716000-1     Piese pentru aparate                                                      electrice de uz casnic             29.72 Aparate de uz       29720000-2     Aparate de uz casnic,                   casnic, altele                     altele decât electrice                   decât electrice     29721000-9     Aparate de uz casnic pentru                                                      gătit sau încălzit                                       29721100-0     Aparate de uz casnic pentru                                                      gătit                                       29721200-1     Frigidere cu gaz                                       29721300-2     Generatoare sau                                                      distribuitoare de aer cald,                                                      altele decât electrice                                       29721310-5     Generatoare de aer cald                                       29721320-8     Deshidratoare de aer                                       29721321-5     Deshidratoare cu aer                                                      comprimat                                       29721400-3     Dispozitive de încălzire                                                      instantanee sau prin                                                      acumulare a apei, altele                                                      decât cele electrice                                       29721410-6     Aparate cu gaz                                       29721411-3     Radiatoare cu gaz                                       29722000-6     Piese pentru sobe, maşini                                                      de gătit, dispozitive de                                                      încălzire a farfuriilor şi                                                      aparate de uz casnic                                       29722100-7     Piese pentru sobe                                       29722200-8     Piese pentru maşini de gătit                                       29722300-9     Piese pentru dispozitive de                                                      încălzire a farfuriilor  30               Maşini de birou şi  30000000-9                   computere           50961000-9                                       50962000-6       30.0        Maşini de birou şi  30000000-9                   computere           50961000-9                                       50962000-6             30.01 Maşini de birou şi  30110000-3     Maşini de procesare de text                   piese pentru                   acestea             30111000-0     Procesoare de text                                       30120000-6     Fotocopiatoare şi imprimante                                       30121000-3     Fotocopiatoare şi                                                      termocopiatoare                                       30121100-4     Fotocopiatoare                                       30121110-7     Fotocopiatoare color                                       30121120-0     Echipament de copiere                                       30121200-5     Echipament de termocopiere                                       30121300-6     Echipament de reproducere                                       30121400-7     Copiatoare automate                                       30122000-0     Maşini de birou pentru                                                      imprimare ofset                                       30123000-7     Maşini de birou şi de uz                                                      comercial                                       30123100-8     Maşini de validare a                                                      biletelor                                       30123200-9     Distribuitoare automate de                                                      bancnote                                       30123300-0     Copiatoare cu sabloane                                       30123400-1     Maşini de pliat                                       30123500-2     Perforatoare                                       30123600-3     Maşini de manipulare a                                                      monedelor                                       30123610-6     Maşini de sortare a                                                      monedelor                                       30123620-9     Maşini de numărare a                                                      monedelor                                       30123630-2     Maşini de rulare în fisicuri                                                      a monedelor                                       30124000-4     Piese şi accesorii pentru                                                      maşini de birou                                       30125000-1     Piese şi accesorii pentru                                                      fotocopiatoare                                       30125100-2     Cartuse de toner                                       30130000-9     Echipament pentru oficii                                                      poştale                                       30131000-6     Echipament pentru birouri de                                                      corespondenta                                       30131100-7     Maşini de pliat hârtie sau                                                      plicuri                                       30131200-8     Maşini de introducere în                                                      plicuri                                       30131300-9     Maşini de imprimare a                                                      adreselor                                       30131400-0     Maşini de francat                                       30132000-3     Echipament de sortare                                       30132100-4     Echipament de sortare a                                                      corespondentei                                       30133000-0     Echipament de expediere                                                      poştală                                       30133100-1     Echipament de expediere                                                      poştală în număr                                       30140000-2     Maşini de calcul şi de                                                      contabilitate                                       30141000-9     Maşini de calcul                                       30141100-0     Calculatoare de buzunar                                       30142000-6     Maşini de contabilitate                                       30143000-3     Case de marcat                                       30144000-0     Maşini cu dispozitiv de                                                      calcul                                       30144100-1     Maşini de timbrat                                       30144200-2     Distribuitoare automate                                                      de bilete                                       30144300-3     Maşini de numărare a                                                      vehiculelor                                       30144400-4     Taxare automată                                       30150000-5     Maşini de scris                                       30151000-2     Maşini de scris electronice                                       30160000-8     Piese şi accesorii pentru                                                      maşini de scris şi de calcul                                       30161000-5     Piese şi accesorii pentru                                                      maşini de scris                                       30162000-2     Piese şi accesorii pentru                                                      maşini de calcul                                       50962000-6     Servicii de instalare de                                                      echipament de birotica             30.02 Computere şi alt    30200000-1     Echipament şi accesorii                   echipament de                      pentru computer                   procesare a datelor 30210000-4     Maşini de procesare a                                                      datelor                                       30211000-1     Unitate centrala de                                                      procesare                                       30211100-2     Supercomputer                                       30211200-3     Hardware pentru unitatea                                                      centrala                                       30211300-4     Platforme informatice                                       30211400-5     Configuratii informatice                                       30211500-6     Unitate centrala de                                                      procesare                                       30211600-7     Procesoare                                       30212000-8     Harware şi software pentru                                                      minicomputere                                       30212100-9     Hardware pentru                                                      minicomputere                                       30212110-2     Unităţi centrale de                                                      procesare pentru                                                      minicomputere                                       30212200-0     Software pentru                                                      minicomputere                                       30213000-5     Computere personale                                       30213100-6     Computere personale de                                                      buzunar (tip notebook)                                       30213200-7     Computere personale tip                                                      laptop                                       30213300-8     Computere portabile                                       30213400-9     Unităţi centrale de                                                      procesare pentru computere                                                      personale                                       30214000-2     Puncte de lucru                                       30215000-9     Hardware şi software pentru                                                      microcomputere                                       30215100-0     Hardware pentru                                                      microcomputere                                       30215110-3     Unităţi centrale de                                                      procesare pentru                                                      microcomputere                                       30215200-1     Software pentru                                                      microcomputere                                       30216000-6     Cititoare magnetice sau                                                      optice                                       30216100-7     Cititoare optice                                       30216110-0     Scanere informatice                                       30216120-3     Echipament de recunoaştere                                                      optica a caracterelor                                       30216130-6     Cititoare de coduri de bare                                       30216200-8     Cititoare de carduri                                                      magnetice                                       30216300-9     Cititoare de carduri                                                      perforate                                       30217000-3     Piese şi accesorii pentru                                                      computere                                       30217100-4     Piese pentru computere                                       30217110-7     Interfete de reţea                                       30217120-0     Porturi de intrare pentru                                                      computer                                       30217130-3     Carduri informatice                                       30217131-0     Carduri electronice                                       30217200-5     Accesorii pentru computere                                       30217210-8     Ecrane antireflexie                                        30217220-1     Suport pentru mouse                                       30217230-4     Memorii intermediare                                       30217300-6     Accesorii informatice                                       30217310-9     Cartuse de fonturi pentru                                                      imprimante                                       30217320-2     Dischete                                       30217330-5     Benzi magnetice                                       30217340-8     CD-ROM                                       30220000-7     Echipament digital de                                                      cartografie                                       30221000-4     Harti de cadastru digitale                                       30230000-0     Hardware pentru computere                                       30231000-7     Computere şi imprimante                                       30231100-8     Computere                                       30231110-1     Baze de date                                       30231200-9     Echipament informatic                                       30231210-2     Unitate centrala de control                                       30231220-5     Periferice informatice                                       30231230-8     Terminale informatice                                       30231240-1     Console                                       30231250-4     Ecrane de afişare                                       30231300-0     Computere de birou                                       30231310-3     Echipament de tehnoredactare                                                      computerizata                                       30231400-1     Sisteme cu disc optic                                       30231600-3     Echipament medical                                                      computerizat                                       30232000-4     Diverse tipuri de                                                      echipamente computerizate                                       30232100-5     Echipament informatic de                                                      salvare                                       30232120-1     Mouse-uri pentru computere                                       30232130-4     Manse de comanda pentru                                                      computere                                       30232140-7     Creioane optice                                       30232150-0     Bile de urmărire                                       30232160-3     Tablete grafice                                       30232200-6     Dispozitive rotitoare                                       30232300-7     Echipament de manipulare a                                                      casetelor                                       30232400-8     Echipament de extindere a                                                      memoriei                                       30232500-9     Echipament de procesare a                                                      datelor                                       30232510-2     Dispozitive de înregistrare                                                      a datelor                                       30232520-5     Echipament de introducere                                                      a datelor                                       30232530-8     Echipament de validare a                                                      datelor                                       30232600-0     Codoare                                       30233000-1     Unităţi de memorie, de                                                      intrare sau de ieşire                                       30233100-2     Unităţi de memorie                                       30233110-5     Unităţi de memorie cu                                                      carduri magnetice                                       30233120-8     Unităţi de memorie cu banda                                                      magnetica                                       30233130-1     Unităţi de memorie cu disc                                                      magnetic                                       30233131-8     Unităţi de discheta                                       30233132-5     Unităţi de disc dur                                       30233140-4     (Echipament de) memorie cu                                                      acces direct (DASD)                                       30233141-1     Memorie cu disc                                       30233150-7     Unităţi de disc optic                                       30233160-0     Unităţi de banda cu                                                      deplasare continua                                       30233170-3     Suporturi de memorie                                       30233171-0     Discuri                                       30233172-7     Discuri optice                                       30233200-3     Unităţi de intrare şi de                                                      ieşire                                       30233210-6     Unităţi de intrare                                       30233211-3     Tastaturi pentru computer                                       30233212-0     Tastaturi Braille                                       30233220-9     Unităţi de ieşire                                       30233230-2     Imprimante şi trasatoare                                       30233231-9     Imprimante laser                                       30233232-6     Imprimante matriciale                                       30233234-0     Imprimante grafice color                                       30233235-7     Trasatoare                                       30234000-8     Echipament de automatizare                                                      pentru biblioteca                                       30235000-5     Controloare de disc                                       30236000-2     Echipament de tehnologie                                                      informatica                                       30240000-3     Software                                       30241000-0     Software pentru computer                                       30241100-1     Software pentru baze de date                                       30241200-2     Software pentru aplicaţii                                       30241210-5     Software pentru gestionarea                                                      proiectelor                                       30241300-3     Software pentru unitatea                                                      centrala                                       30241310-6     Programe informatice                                       30241320-9     Actualizarea computerelor                                       30241330-2     Magistrala Micro Channel                                       30241400-4     Software pentru sisteme de                                                      operare                                       30241410-7     Compilatoare de limbaj                                       30241500-5     Software de sistem                                       30241600-6     Software utilitar                                       30241700-7     Software multimedia                                       30242000-7     Software de securitate                                       30242100-8     Software antivirus                                       30242200-9     Software de depistare şi de                                                      corectare a erorilor                                       30243000-4     Software pentru uz medical                                       30244000-1     Software de gestionare                                       30244100-2     Software de gestionare a                                                      bibliotecilor                                       30244200-3     Software de gestionare a                                                      memoriei                                       30245000-8     Pachete de software                                       30245100-9     Software pentru tabele                                       30245200-0     Software pentru tranzacţii                                       30245300-1     Software pentru statistici                                       30246000-5     Software pentru comunicaţii                                       30246100-6     Software pentru tehnologie                                                      informatica                                       30246200-7     Software pentru emulaţii                                       30247000-2     Software pentru                                                      tehnoredactare computerizata                                       30247100-3     Software pentru desen şi                                                      pictura                                       30247200-4     Software de prelucrare a                                                      imaginilor                                       30248000-9     Produse software                                       30248100-0     Aplicaţii software                                       30248200-1     Licenţe de software                                       30248300-2     Actualizare software                                       30249000-6     Diverse tipuri de software                                       30249100-7     Software de proiectare                                                      asistată de calculator                                       30249200-8     Software pentru cartografie                                                      digitala                                       30249300-9     Software didactic                                       30249400-0     Software pentru sisteme                                                      financiare                                       30249410-3     Software pentru                                                      contabilitate                                       30249420-6     Sistem de emitere de                                                      eurocecuri                                       30249500-1     Software de birotica                                       30249600-2     Software pentru editare                                                      de text                                       30249700-3     Software pentru                                                      recunoaşterea optica a                                                      caracterelor                                       30249800-4     Software pentru imprimare                                                      în sistem "coada de                                                      asteptare"                                       30250000-6     Sisteme informatice                                       30251000-3     Sisteme de control                                                      informatic                                       30252000-0     Sistem de gestionare a                                                      bazelor de date                                       30253000-7     Sistem de contabilitate                                       30253100-8     Sistem de facturare                                       30254000-4     Sisteme de informare                                       30254100-5     Sisteme de posta                                                      electronică                                       30254200-6     Sisteme de informare                                                      financiară                                       30254300-7     Sisteme de informare a                                                      pasagerilor                                       30254310-0     Tabele electronice                                       30254320-3     Sistem de informare a                                                      pasagerilor în timp real                                       30255000-1     Sistem de informare                                                      medicală                                       30255100-2     Sistem de informare în                                                      domeniul asistenţei medicale                                       30255200-3     Sistem de administrare                                                      pentru pacienti                                       30255300-4     Sistem de gestionare a                                                      salilor de operaţie                                       30255400-5     Sistem de informare clinica                                       30255500-6     Sistem de administrare                                                      pentru pacienti de tip                                                      Casemix                                       30256000-8     Sistem de gestionare pentru                                                      biblioteci                                       30257000-5     Sistem de lucru cu imaginile                                                      şi de arhivare                                       30258000-2     Gestionare electronică a                                                      datelor (GED)                                       30259000-9     Diverse sisteme informatice                                       30259100-0     Sisteme de automatizare                                       30259200-1     Sistem de localizare a                                                      navelor                                       30259300-2     Sistem CAD                                       30259400-3     Sistem de introducere a                                                      datelor                                       30259500-4     Sistem de cartografie                                                      digitala                                       30259600-5     Sistem de citire optica                                       30259700-6     Sistem de gestionare a                                                      documentelor                                       30259800-7     Sistem de sonorizare                                       30260000-9     Servere                                       30261000-6     Servere de reţea                                       30262000-3     Servere pentru calculatoare                                       30263000-0     Servere de fisiere                                       30264000-7     Servere UNIX sau echivalente                                       30265000-4     Servere pentru imprimante                                       50961000-9     Servicii de instalare de                                                      computere şi de echipament                                                      de procesare a                                                      informaţiilor  31               Maşini şi aparate   Vezi codurile                   electrice n.c.a.    detaliate                                       următoare       31.1        Motoare,            31100000-7                   generatoare şi      50532100-4                   transformatoare     50532200-5                   electrice           50532300-6                                       50911100-5             31.10 Motoare,            31100000-7     Motoare, generatoare şi                   generatoare şi                     transformatoare electrice                   transformatoare     31110000-0     Motoare electrice                   electrice           31111000-7     Adaptoare                                       31120000-3     Generatoare                                       31121000-0     Grupuri electrogene                                       31121100-1     Grupuri electrogene cu                                                      motor cu aprindere prin                                                      compresie                                       31121110-4     Convertizoare                                       31121111-1     Convertizoare electrice                                                      rotative                                       31121200-2     Grupuri electrogene cu motor                                                      cu aprindere prin scanteie                                       31121300-3     Generatoare de energie                                                      eoliana                                       31121310-6     Mori eoliene                                       31121320-9     Turbine eoliene                                       31121330-2     Generatoare cu turbine                                                      eoliene                                       31121331-9     Rotoare de turbina                                       31121340-5     Centrala eoliana                                       31122000-7     Generatoare electrice                                       31122100-8     Pile de combustie                                       31124000-1     Generator cu turbina de                                                      aburi şi aparate aferente                                       31124100-2     Grupuri electrogene cu                                                      turbina                                       31124200-3     Aparate de control al                                                      generatoarelor cu turbina                                       31126000-5     Dinamuri                                       31127000-2     Generatoare de urgenta                                       31128000-9     Turbogeneratoare                                       31129000-6     Grupuri electrogene cu                                                      motoare diesel                                       31130000-6     Alternatoare                                       31131000-3     Motoare monofazate                                       31131100-4     Sisteme de actionare                                       31131200-5     Anozi                                       31132000-0     Motoare polifazate                                       31140000-9     Turnuri de răcire                                       31141000-6     Racitoare de apa                                       31150000-2     Rezistente pentru lampi sau                                                      tuburi cu descărcare                                       31151000-9     Convertizoare statice                                       31152000-6     Condensatoare                                       31153000-3     Redresoare                                       31154000-0     Surse de alimentare                                                      electrica continua                                       31155000-7     Invertoare                                       31156000-4     Surse de alimentare                                                      electrica discontinua                                       31157000-1     Inductoare                                       31158000-8     Încărcătoare                                       31158100-9     Încărcătoare de baterii                                       31160000-5     Piese pentru motoare,                                                      generatoare şi                                                      transformatoare electrice                                       31161000-2     Piese pentru motoare şi                                                      generatoare electrice                                       31161100-3     Sisteme de excitatie                                       31161200-4     Sisteme de răcire a gazelor                                       31161300-5     Rotoare de generatoare                                       31161400-6     Sisteme de apa primare                                       31161500-7     Sisteme de uleiuri de                                                      etansare                                       31161600-8     Sisteme de răcire cu apa a                                                      statorilor                                       31161700-9     Piese pentru generatoare de                                                      aburi                                       31161800-0     Piese pentru generatoare de                                                      gaz                                       31161900-1     Sisteme de reglare a                                                      tensiunii                                       31162000-9     Piese pentru                                                      transformatoare, inductoare                                                      şi convertizoare statice                                       31162100-0     Piese pentru condensatoare                                       31170000-8     Transformatoare                                       31171000-5     Transformatoare cu                                                      dielectric lichid                                       31172000-2     Transformatoare de tensiune                                       31173000-9     Transformator de măsurare                                       50532100-4     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a motoarelor                                                      electrice                                       50532200-5     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a                                                      transformatoarelor                                       50532300-6     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a generatoarelor                                       50911100-5     Servicii de instalare de                                                      motoare electrice, de                                                      generatoare şi de                                                      transformatoare                                       50911110-8     Servicii de instalare de                                                      motoare electrice                                       50911120-1     Servicii de instalare de                                                      generatoare                                       50911130-4     Servicii de instalare de                                                      transformatoare       31.2        Aparate de          31200000-8                   distribuţie şi      50532000-3                   control al energiei 50532400-7                   electrice           50911200-6             31.20 Aparate de          31200000-8     Aparate de distribuţie şi                   distribuţie şi                     control al energiei                   control al energiei                electrice                   electrice           31210000-1     Aparate electrice de                                                      comutare sau de protecţie                                                      a circuitelor electrice                                       31211000-8     Tablouri şi cutii de                                                      sigurante                                       31211100-9     Tablouri de distribuţie                                       31211110-2     Tablouri de comanda                                       31211200-0     Cutii de sigurante                                       31211300-1     Sigurante                                       31211310-4     Sigurante cu fuzibil                                       31212000-5     Disjunctoare                                       31212100-6     Disjunctoare suspendate                                       31212200-7     Controloare de circuite                                       31213000-2     Echipament de distribuţie                                       31213100-3     Cutii de distribuţie                                       31213200-4     Transformatoare de                                                      distribuţie                                       31213300-5     Cutii de distribuţie prin                                                      cablu                                       31213400-6     Sisteme de distribuţie                                       31214000-9     Comutatoare                                       31214100-0     Întrerupătoare                                       31214110-3     Sectionoare                                       31214120-6     Întrerupător cu impamantare                                       31214200-1     Întrerupător de sarcina                                       31214300-2     Instalaţii de comutatoare                                                      de exterior                                       31214400-3     Întrerupător cu siguranţa                                       31214500-4     Tablouri electrice                                       31214510-7     Tablouri de distribuţie                                       31214520-0     Tablouri de tensiune medie                                       31215000-6     Limitatori de tensiune                                       31216000-3     Parafulgere                                       31216100-4     Echipament de protecţie                                                      împotriva fulgerelor                                       31216200-5     Paratrasnete                                       31217000-0     Limitatori de supratensiune                                       31218000-7     Bare colectoare                                       31219000-4     Cutii de protecţie                                       31220000-4     Componente de circuite                                                      electrice                                       31221000-1     Releuri electrice                                       31223000-5     Dulii                                       31224000-2     Conexiuni şi elemente de                                                      contact                                       31224100-3     Fise şi prize                                       31224200-4     Conectori coaxiali                                       31224300-5     Cutii de conectare                                       31224400-6     Cabluri de conectare                                       31224500-7     Terminale                                       31224600-8     Graduatoare                                       31224700-9     Cutii de jonctiune                                       31224800-0     Seturi de racordare a                                                      cablurilor                                       31230000-7     Piese pentru aparate de                                                      distribuţie sau de control                                                      al energiei electrice                                       50532000-3     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a maşinilor şi                                                      aparatelor electrice şi a                                                      echipamentului conex                                       50532400-7     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a echipamentului                                                      de distribuţie electrica                                       50911200-6     Servicii de instalare de                                                      echipament de distribuţie                                                      şi de comanda a energiei                                                      electrice                                       50911210-9     Servicii de instalare de                                                      echipament de distribuţie a                                                      energiei electrice                                       50911220-2     Servicii de instalare de                                                      echipament de comanda a                                                      energiei electrice       31.3        Sarma şi cabluri    31300000-9     Sarma şi cabluri izolate                   izolate             31.30 Sarma şi cabluri    31300000-9     Sarma şi cabluri izolate                   izolate                                       31310000-2     Cabluri de distribuţie                                       31311000-9     Alimentare de la reţea                                       31320000-5     Cabluri de distribuţie a                                                      curentului electric                                       31321000-2     Linii de curent electric                                       31321100-3     Linii de curent electric                                                      suspendate                                       31330000-8     Cablu coaxial                                       31340000-1     Accesorii de cablu izolate                                       31341000-8     Bobine de cablu izolate                                       31342000-5     Racorduri izolate de                                                      cabluri                                       31343000-2     Jonctiuni izolate de cabluri                                       31344000-9     Presgarnituri izolate de                                                      cabluri                                       31350000-4     Conductoare electrice pentru                                                      transmitere de date şi de                                                      semnale de control                                       31351000-1     Conductoare electrice pentru                                                      sisteme de control de acces                                       31352000-8     Cabluri cu fibre optice                                       31352100-9     Cabluri cu fibre optice                                                      pentru transmitere de                                                      informaţii                                       31352200-0     Cabluri de telecomunicaţii                                                      cu fibre optice                                       31352300-1     Cabluri cu fibre optice                                                      pentru transmiterea datelor       31.4        Acumulatoare, pile  31400000-0     Acumulatoare, pile galvanice                   galvanice şi                       şi baterii primare                   baterii primare             31.40 Acumulatoare, pile  31400000-0     Acumulatoare, pile galvanice                   galvanice şi                       şi baterii primare                   baterii primare     31410000-3     Pile galvanice primare                                       31420000-6     Baterii primare                                       31421000-3     Baterii cu plumb                                       31422000-0     Ansambluri de baterii                                       31430000-9     Acumulatoare electrice                                       31431000-6     Acumulatoare cu plăci de                                                      plumb şi acid sulfuric                                       31432000-3     Acumulatoare cu cadmiu-                                                      nichel       31.5        Aparatura de        29870000-8                   iluminat şi lampi   31500000-1                   electrice             31.50 Aparatura de        29870000-8     Diverse tipuri de                   iluminat şi lampi                  echipamente n.c.a.                   electrice           31500000-1     Aparatura de iluminat şi                                                      lampi electrice                                       31510000-4     Lampi electrice cu                                                      incandescenta                                       31511000-1     Seturi complete de lampi                                                      etanse                                       31512000-8     Lampi cu incandescenta cu                                                      halogen                                       31513000-5     Lampi cu incandescenta                                       31514000-2     Lampi cu descărcare                                       31515000-9     Lampi cu ultraviolete                                       31516000-6     Lampi cu infrarosu                                       31517000-3     Lampi cu arc                                       31518000-0     Lumini de semnalizare                                       31518100-1     Reflectoare                                       31518110-4     Reflectoare pentru                                                      intervenţii în exterior                                       31518200-2     Echipament de iluminat                                                      de urgenta                                       31518300-3     Echipament de iluminare                                                      pentru acoperis                                       31518400-4     Lumini de semnalizare a                                                      pistelor pentru aeronave                                       31518500-5     Lampi cu vapori de mercur                                       31518600-6     Proiectoare de căutare                                       31520000-7     Lampi şi aparate de iluminat                                       31521000-4     Lampi                                       31521100-5     Lampi de birou                                       31521200-6     Lampadare                                       31521300-7     Lampi electrice portabile                                       31521310-0     Lumini de avertizare                                       31521320-3     Lanterne                                       31522000-1     Ghirlande luminoase pentru                                                      pomii de Craciun                                       31523000-8     Panouri şi plăcuţe luminoase                                       31523100-9     Panouri luminoase                                       31523110-2     Indicatoare rutiere                                                      luminoase                                       31523200-0     Panouri cu mesaje permanente                                       31523300-1     Plăcuţe luminoase                                       31524000-5     Plafoniere sau aplice de                                                      perete                                       31524100-6     Plafoniere                                       31524110-9     Lampi pentru sali de                                                      operaţie                                       31524120-2     Plafoniere                                       31524200-7     Aplice de perete                                       31525000-2     Blitzuri fotografice                                       31525100-3     Cuburi luminoase fotografice                                       31527000-6     Spoturi                                       31527100-7     Iluminat stradal                                       31527200-8     Iluminare exterioară                                       31527210-1     Felinare                                       31527220-4     Dispozitive de iluminare a                                                      tunelurilor                                       31527230-7     Semnalizare şi iluminare                                                      pentru nave maritime                                       31527240-0     Semnalizare şi iluminare                                                      pentru navigaţie fluviala                                       31527250-3     Semnalizare şi iluminare                                                      pentru aeronave                                       31527260-6     Sisteme de iluminat                                       31527270-9     Iluminarea platformelor                                       31527300-9     Corpuri de iluminat pentru                                                      uz casnic                                       31530000-0     Piese pentru lampi şi                                                      corpuri de iluminat                                       31531000-7     Becuri                                       31531100-8     Tuburi fluorescente                                       31532000-4     Piese pentru lampi şi                                                      accesorii de iluminat       31.6        Echipament electric 31600000-2                   n.c.a.              50532000-2                                       50532100-4                                       50911000-4             31.61 Echipament electric 31610000-5     Echipament electric pentru                   pentru motoare şi                  motoare şi vehicule                   vehicule            31611000-2     Cablaje                                       31612000-9     Cablaje electrice                                                      preasamblate pentru motoare                                       31612200-1     Demaroare                                       31612300-2     Echipament electric de                                                      semnalizare pentru motoare                                       31612310-5     Semnalizatoare luminoase cu                                                      intermitenta             31.62 Alte tipuri de      31620000-8     Aparate de semnalizare                   echipament electric                acustica sau optica                   n.c.a               31621000-5     Echipament de comanda, de                                                      siguranţa şi de semnalizare                                                      feroviara                                       31621100-6     Echipament de comanda                                       31621200-7     Echipament electric de                                                      semnalizare feroviara                                       31621300-8     Instalaţii electrice pentru                                                      liniile de cale ferată                                       31622000-2     Sirene                                       31623000-9     Echipament de comanda, de                                                      siguranţa şi de semnalizare                                                      pentru şosele                                       31623100-0     Semafoare                                       31623200-1     Echipament de comanda, de                                                      siguranţa şi de semnalizare                                                      pentru căile navigabile                                                      interioare                                       31623300-2     Echipament de comanda, de                                                      siguranţa şi de semnalizare                                                      pentru parcari                                       31623400-3     Echipament de comanda, de                                                      siguranţa şi de semnalizare                                                      pentru instalaţiile portuare                                       31623500-4     Echipament de comanda, de                                                      siguranţa şi de semnalizare                                                      pentru aeroporturi                                       31623510-7     Aparate de înregistrare                                                      pentru zbor                                       31623520-0     Iluminare aeroportuara                                       31623600-5     Generatoare de semnal                                       31623700-6     Separator de semnal de                                                      antena                                       31623800-7     Maşini de galvanoplastie                                       31623900-8     Echipament de control al                                                      semnalizarii în intersectii                                       31624000-6     Panouri de informare                                       31624100-7     Panouri de informare cu                                                      mesaje variabile                                       31625000-3     Alarme antiefractie şi                                                      împotriva incendiilor                                       31625100-4     Sisteme de detectare a                                                      incendiilor                                       31625200-5     Sisteme de alarma de                                                      incendiu                                       31625300-6     Sisteme de alarma                                                      antiefractie                                       31630000-1     Magneti                                       31640000-4     Maşini şi aparate cu                                                      utilizare specifică                                       31641000-1     Simulatoare                                       31641100-2     Simulatoare de sofat                                       31641200-3     Simulatoare de lupta                                       31641300-4     Simulatoare de formare                                       31642000-8     Aparate de detectie                                                      electronică                                       31642100-9     Aparate de detectie a                                                      conductelor metalice                                       31642200-0     Detectoare de mine                                       31642300-1     Detectoare de materiale                                                      plastice                                       31642400-2     Detectoare pentru obiecte                                                      nemetalice                                       31642500-3     Detectoare de lemn                                       31643000-5     Acceleratoare de particule                                       31643100-6     Acceleratoare liniare                                       31644000-2     Diverse dispozitive de                                                      înregistrare a datelor                                       31645000-9     Biliard electric                                       31650000-7     Accesorii izolante                                       31660000-0     Electrozi de carbon                                       31670000-3     Piese electrice pentru                                                      maşini sau aparate                                       31680000-6     Articole şi accesorii                                                      electrice                                       31681000-3     Accesorii electrice                                       31681100-4     Contacte electrice                                       31681200-5     Pompe electrice                                       31681300-6     Circuite electrice                                       31681400-7     Componente electrice                                       31681410-0     Materiale electrice                                       31681500-8     Reîncărcătoare                                       31682000-0     Surse de energie electrica                                       31682100-1     Cutii electrice                                       31682200-2     Panouri de comanda                                       31682210-5     Instrumente şi echipament                                                      de comanda                                       31682220-8     Tablouri de mixaj                                       31682230-1     Tablouri cu ecran grafic                                       31682300-3     Echipament de tensiune                                                      medie                                       31682310-6     Tablouri de tensiune medie                                       31682400-4     Echipament electric aerian                                       31682410-7     Suport de linie aeriană                                       31682500-5     Echipament electric de                                                      urgenta                                       31682510-8     Sisteme electrice de                                                      urgenta                                       31682520-1     Sisteme de oprire de                                                      urgenta                                       31682530-4     Surse de alimentare                                                      electrica                                       31682540-7     Echipament pentru staţii                                                      electrice                                       31700000-3     Accesorii electronice,                                                      electromecanice şi                                                      electrotehnice                                       31710000-6     Echipament electronic                                       31711000-3     Accesorii electronice                                       31711100-4     Componente electronice                                       31711110-7     Emitatoare-receptoare                                       31711120-0     Transductoare                                       31711130-3     Rezistente                                       31711140-6     Electrozi                                       31711200-5     Tabele de marcaj electronice                                       31711300-6     Sisteme electronice de                                                      cronometraj                                       31711310-9     Sisteme de pontaj                                       31712000-0     Maşini şi aparate                                                      microelectronice şi                                                      microsisteme                                       31712100-1     Maşini şi aparate                                                      microelectronice                                       31712200-2     Microsisteme                                       31720000-9     Echipament electromecanic                                       31730000-2     Echipament electrotehnic                                       31731000-9     Accesorii electrotehnice                                       32000000-3     Echipament şi aparate de                                                      radio, televiziune,                                                      comunicaţii, telecomunicaţii                                                      şi articole conexe                                       50532100-4     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a motoarelor                                                      electrice                                       50911000-4     Servicii de instalare a                                                      echipamentului electric  32               Echipament şi       Vezi codurile                   aparatura radio, de detaliate                   televiziune şi de   următoare                   comunicaţii       32.1        Valve şi tuburi şi  32100000-4     Valve, tuburi şi componente                   alte componente                    electronice                   electronice             32.10 Valve şi tuburi şi  32100000-4     Valve, tuburi şi componente                   alte componente                    electronice                   electronice         32110000-7    Condensatoare electrice                                       32111000-4    Condensatoare fixe                                       32112000-1    Condensatoare variabile sau                                                     reglabile                                       32120000-0    Rezistente electrice                                       32130000-3    Circuite imprimate                                       32131000-0    Lamele de contact acoperite                                                     pentru circuite imprimate                                       32132000-7    Lamele de contact neacoperite                                                     pentru circuite imprimate                                       32140000-6    Valve şi tuburi                                       32141000-3    Tuburi catodice pentru                                                     televizoare                                       32141100-4    Tuburi pentru camere de                                                     televiziune                                       32142000-0    Tuburi şi echipament pentru                                                     microunde                                       32142100-1    Magnetroane                                       32142200-2    Echipament cu microunde                                       32142210-5    Echipament radio cu microunde                                       32142300-3    Clistroane                                       32143000-7    Tuburi electronice                                       32144000-4    Valve şi tuburi receptoare                                                     sau amplificatoare                                       32150000-9    Semiconductoare                                       32151000-6    Diode                                       32152000-3    Diode electroluminescente                                       32153000-0    Tranzistoare                                       32154000-7    Cristale piezoelectrice                                                     montate                                       32160000-2    Circuite integrate şi                                                     microasamblari electronice                                       32161000-9    Cartele telefonice                                       32161100-0    Cartele SIM                                       32162000-6    Cartele cu circuite integrate                                       32163000-3    Circuite integrate                                                     electronice                                       32164000-0    Microasamblari                                       32165000-7    Microprocesoare                                       32170000-5    Piese pentru asamblari                                                     electronice                                       32171000-2    Piese pentru condensatoare                                                     electrice                                       32172000-9    Piese pentru rezistente                                                     electrice, reostate şi                                                     potentiometre                                       32173000-6    Piese pentru valve şi tuburi                                                     electronice                                       32180000-8    Module       32.2        Emitatoare radio şi 32200000-5                   de televiziune;     50330000-7                   aparatura pentru    50341000-7                   telefonie şi        50932000-7                   telegrafie prin fir 50933000-4             32.20 Emitatoare radio şi 32210000-8     Echipament de                   de televiziune;                    radiodifuziune şi                   aparatura pentru                   televiziune                   telefonie şi        32211000-5     Echipament de producţie                   telegrafie prin fir                pentru  radiodifuziune şi                                                      televiziune                                       32220000-1     Aparate de emisie pentru                                                      televiziune fără aparate de                                                      recepţie                                       32221000-8     Radiobalize                                       32222000-5     Aparate de codificare a                                                      semnalelor video                                       32223000-2     Aparate de transmisie video                                       32224000-9     Aparate de emisie pentru                                                      televiziune                                       32230000-4     Aparate de emisie radio cu                                                      aparate de recepţie                                       32231000-1     Aparate de televiziune cu                                                      circuit închis                                       32232000-8     Echipament pentru                                                      videoconferinte                                       32233000-5     Staţii de amplificare a                                                      frecvenţei radio                                       32234000-2     Camere de televiziune cu                                                      circuit închis                                       32235000-9     Sistem de supraveghere cu                                                      circuit închis                                       32236000-6     Radiotelefoane                                       32237000-3     Aparat portabil de emisie-                                                      recepţie                                       32240000-7     Camere de televiziune                                       32250000-0     Telefoane mobile                                       32251000-7     Telefoane de masina                                       32252000-4     Telefoane GSM                                       32260000-3     Echipament de transmisie de                                                      date                                       32270000-6     Aparate de transmisie                                                      digitala                                       50330000-7     Servicii de întreţinere a                                                      echipamentului de                                                      telecomunicaţii                                       50333000-8     Servicii de întreţinere a                                                      echipamentului de                                                      telecomunicaţii                                       50333100-9     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a emitatoarelor                                                      radio                                       50333200-0     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a aparatelor de                                                      radiotelefonie                                       50334000-5     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a echipamentului                                                      de telefonie sau de                                                      telegrafie prin fir                                       50334100-6     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a echipamentului                                                      de telefonie prin fir                                       50334110-9     Servicii de întreţinere a                                                      reţelei telefonice                                       50334120-2     Servicii de modernizare a                                                      standardelor telefonice                                       50334130-5     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a standardelor                                                      telefonice                                       50334140-8     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a aparatelor                                                      telefonice                                       50334200-7     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a echipamentului                                                      de telegrafie prin fir                                       50334300-8     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a echipamentului                                                      de telex prin fir                                       50341200-9     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a emitatoarelor                                                      de televiziune                                       50932000-7     Servicii de instalare de                                                      emitatoare radio şi de                                                      televiziune                                       50932100-8     Servicii de instalare de                                                      emitatoare radio                                       50932200-9     Servicii de instalare de                                                      emitatoare de televiziune                                       50933000-4     Servicii de instalare de                                                      aparate de radiotelefonie       32.3        Receptoare de       32300000-6                   televiziune şi de   50330000-7                   radio; aparate de   50341000 la                   înregistrare sau de 50343000-1                   redare a sunetului  50931000-0                   sau a imaginii şi                   articole conexe             32.30 Receptoare de       32310000-9     Receptoare de                   televiziune şi de                  radiodifuziune                   radio; aparate de   32320000-2     Echipament audio-vizual şi                   înregistrare sau de                de televiziune                   redare a sunetului  32321000-9     Echipament de proiectie de                   sau a imaginii şi                  televiziune                   articole conexe     32321100-0     Aparatura video şi                                                      cinematografica                                       32321200-1     Echipament audiovizual                                       32321300-2     Materiale audiovizuale                                       32322000-6     Echipament multimedia                                       32323000-3     Monitoare video                                       32323100-4     Monitoare video color                                       32323200-5     Monitoare video alb-negru                                       32323300-6     Echipament video                                       32323400-7     Echipament video de redare                                       32323500-8     Sistem video de supraveghere                                       32324000-0     Televizoare                                       32324100-1     Televizoare color                                       32324200-2     Televizoare alb-negru                                       32324300-3     Echipament de televiziune                                       32324400-4     Antene de televiziune                                       32324500-5     Selector de canale video                                       32330000-5     Aparate audio şi video de                                                      înregistrare şi redare                                       32331000-2     Discuri pentru fonografe                                       32331100-3     Patefoane                                       32331200-4     Casetofoane                                       32331300-5     Aparate de redare audio                                       32331400-6     Lectoare de compact-discuri                                                      audio                                       32332000-9     Magnetofoane                                       32332100-0     Dictafoane                                       32332200-1     Roboti telefonici                                       32332300-2     Aparate de înregistrare a                                                      sunetelor                                       32333000-6     Aparate de înregistrare sau                                                      de redare video                                       32333100-7     Aparate video de                                                      înregistrare                                       32333200-8     Camere video                                       32333300-9     Aparate de redare video                                       32333400-0     Aparate video                                       32340000-8     Microfoane şi difuzoare                                       32341000-5     Microfoane                                       32342000-2     Difuzoare                                       32342100-3     Casti                                       32342200-4     Casti auriculare                                       32342300-5     Microfoane şi seturi de                                                      portavoce                                       32342400-6     Dispozitive acustice                                       32342410-9     Echipament de sonorizare                                       32342420-2     Pupitre de mixare în studio                                       32342430-5     Sisteme de comprimare a                                                      semnalelor vocale                                       32342440-8     Sistem de mesagerie vocala                                       32342450-1     Aparate de înregistrare                                                      vocala                                       32343000-9     Amplificatoare                                       32343100-0     Amplificatoare de                                                      audiofrecventa                                       32343200-1     Megafoane                                       32344000-6     Aparate de recepţie de                                                      radiotelefonie sau de                                                      radiotelegrafie                                       32344100-7     Receptoare portabile de                                                      apel şi mesagerie                                       32344110-0     Sistem de înregistrare                                                      vocala                                       32344200-8     Receptoare radio                                       32344210-1     Echipament radio                                       32344220-4     Receptoare de radiomesagerie                                       32344230-7     Staţii radio                                       32344240-0     Relee radioemitatoare                                       32344250-3     Instalaţii radio                                       32344260-6     Echipament radio şi de                                                      multiplexare                                       32344270-9     Sistem de control radio şi                                                      telefonic                                       32344280-2     Radiouri portabile                                       32350000-1     Piese pentru echipament                                                      audio şi video                                       32351000-8     Accesorii pentru echipament                                                      audio şi video                                       32351100-9     Echipament de montaj video                                       32351200-0     Ecrane                                       32352000-5     Antene şi reflectoare                                       32352100-6     Piese pentru echipament                                                      radio şi radar                                       32352200-7     Piese de rezerva şi                                                      accesorii pentru radare                                       32360000-4     Interfoane                                       50330000-7     Servicii de întreţinere a                                                      echipamentului de                                                      telecomunicaţii                                       50334100-6     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a echipamentului                                                      de telefonie prin fir                                       50341000-7     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a echipamentului                                                      de televiziune                                       50341100-8     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a echipamentului                                                      de videotext                                       50341200-9     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a emitatoarelor                                                      de televiziune                                       50342000-4     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a echipamentului                                                      audio                                       50931000-0     Servicii de instalare de                                                      echipament radio, de                                                      televiziune, audio şi video                                       50931100-1     Servicii de instalare de                                                      echipament radio                                       50931200-2     Servicii de instalare de                                                      echipament de televiziune                                       50931300-3     Servicii de instalare de                                                      echipament audio                                       50931400-4     Servicii de instalare de                                                      echipament video  33               Instrumente         Vezi codurile                   medicale, de        detaliate                   precizie şi optice; următoare                   ceasornice şi                   ceasuri       33.1        Echipament medical  33100000-1                   şi chirurgical şi   50420000-5                   accesorii           50940000-6                   ortopedice             33.10 Echipament medical  33110000-4     Imagistica medicală                   şi chirurgical şi   33111000-1     Aparate de radiologie                   accesorii           33111100-2     Masa de examinare                   ortopedice                         radiologica                                       33111200-3     Staţii de lucru pentru                                                      radiologie                                       33111300-4     Aparate de radiologie                                       33111400-5     Fluoroscoape                                       33111500-6     Radiografie dentara                                       33111600-7     Aparate de radiografie                                       33111610-0     Unitate de rezonanta                                                      magnetica                                       33111620-3     Camere gama                                       33111630-6     Scanografe                                       33111640-9     Termografe                                       33111650-2     Aparate de mamografie                                       33111700-8     Sala de angiografie                                       33111710-1     Accesorii pentru angiografie                                       33111720-4     Aparate de angiografie                                       33111721-1     Aparate de angiografie                                                      digitala                                       33111730-7     Accesorii pentru                                                      angioplastie                                       33111740-0     Aparate de angioplastie                                       33111800-9     Sistem de radiodiagnosticare                                       33112000-8     Ecografie                                       33112100-9     Detectoare ecocardiografice                                       33112200-0     Ecograf                                       33112300-1     Ecoencefalograf                                       33112400-2     Ecocardiografe                                       33113000-5     Scaner medical                                       33113100-6     Scanere cu rezonanta                                                      magnetica                                       33113200-7     Scanere cu ultrasunete                                       33114000-2     Aparate de spectroscopie                                       33115000-9     Aparate de tomografie                                       33120000-7     Explorare funcţională                                       33121000-4     Sistem de înregistrare                                                      ambulatorie pe termen lung                                       33121100-5     Electroencefalografe                                       33121200-6     Aparate de scintigrafie                                       33121300-7     Electromiografe                                       33121400-8     Audiometre                                       33121500-9     Electrocardiograma                                       33122000-1     Oftalmologie                                       33123000-8     Aparate cardiovasculare                                       33123100-9     Tensiometru                                       33123200-0     Aparate de                                                      electrocardiografie                                       33123210-3     Aparate de monitorizare                                                      cardiaca                                       33123220-6     Aparate de angiocardiografie                                       33123230-9     Cardiografe                                       33124000-5     Aparate şi accesorii de                                                      diagnosticare şi                                                      radiodiagnosticare                                       33124100-6     Aparate de diagnosticare                                       33124110-9     Sisteme de diagnosticare                                       33124120-2     Aparate de diagnosticare cu                                                      ultrasunete                                       33124130-5     Accesorii de diagnosticare                                       33124131-2     Benzi reactive                                       33124200-7     Aparate de                                                      radiodiagnosticare                                       33124210-0     Accesorii de                                                      radiodiagnosticare                                       33125000-2     Aparate de examinare                                                      urologica                                       33126000-9     Aparate de stomatologie                                       33127000-6     Aparate pentru imunoanalize                                       33130000-0     Stomatologie                                       33131000-7     Instrumente dentare manuale                                       33131100-8     Instrumente de chirurgie                                                      dentara                                       33131200-9     Ace dentare de sutura                                       33131300-0     Instrumente dentare de unica                                                      folosinţă                                       33131400-1     Sonda dentara                                       33131500-2     Instrumente pentru extractii                                                      dentare                                       33131510-5     Freze dentare                                       33131600-3     Instrumentar de obturare                                                      dentara                                       33132000-4     Implanturi dentare                                       33133000-1     Accesorii pentru amprente                                                      dentare                                       33134000-8     Accesorii de endodontica                                       33135000-5     Aparate ortodontice                                       33136000-2     Instrument rotativ şi                                                      abraziv                                       33137000-9     Accesorii de profilaxie                                                      dentara                                       33138000-6     Produse ortodontice şi                                                      pentru proteze dentare                                       33138100-7     Proteze dentare                                       33140000-3     Consumabile medicale                                                      nechimice şi consumabile                                                      hematologice                                       33141000-0     Consumabile medicale                                                      nechimice de unica folosinţă                                                      şi consumabile hematologice                                       33141110-4     Pansamente                                       33141112-8     Plasturi                                       33141116-6     Tampoane şi comprese                                       33141117-3     Vata                                       33141118-0     Comprese de tifon                                       33141119-7     Comprese                                       33141120-7     Cleme, suturi, ligaturi                                       33141121-4     Suturi chirurgicale                                       33141122-1     Cleme chirurgicale                                       33141123-8     Recipiente pentru ace                                       33141124-5     Autosuturi                                       33141126-9     Ligaturi                                       33141128-3     Ace pentru suturi                                       33141200-2     Catetere                                       33141210-5     Catetere cu balon                                       33141220-8     Canule                                       33141230-1     Dilatator                                       33141230-1     Accesorii pentru cateter                                       33141300-3     Dispozitive de punctie                                                      venoasa şi prelevare de                                                      sânge                                       33141310-6     Seringi                                       33141320-9     Ace medicale                                       33141400-4     Foarfece de fire metalice                                                      şi bisturie; manusi                                                      chirurgicale                                       33141410-7     Foarfece de fire metalice                                                      şi bisturie                                       33141411-4     Scalpele şi lame                                       33141600-6     Recipiente şi pungi de                                                      recoltare, drenaj şi truse                                       33141610-9     Pungi de recoltare                                       33141611-6     Pungi de recoltare a urinei                                       33141612-3     Pungi de recoltare a                                                      sângelui                                       33141620-2     Truse medicale                                       33141621-9     Produse pentru incontinenta                                                      urinara                                       33141622-6     Truse de prevenire a SIDA                                       33141624-0     Truse de administrare                                       33141625-7     Truse de diagnosticare                                       33141626-4     Truse de dozaj                                       33141630-5     Filtre de plasma sanguina                                       33141640-8     Drenaj                                       33141641-5     Sonde                                       33141642-2     Accesorii de drenaj                                       33141700-7     Accesorii ortopedice                                       33141710-0     Carje                                       33141720-3     Dispozitive ortopedice                                                      ajutatoare                                       33141730-6     Gulere chirurgicale                                       33141740-9     Încălţăminte ortopedica                                       33141750-2     Proteze articulare                                       33141760-5     Atele                                       33141770-8     Proteze pentru fracturi,                                                      stifturi şi plăci                                       33141800-8     Consumabile dentare                                       33141810-1     Materiale de obturare                                                      dentara                                       33141820-4     Dinti artificiali                                       33141821-1     Dinti de portelan                                       33141822-8     Dinti din rasina acrilica                                       33141830-7     Baza de ciment                                       33141840-0     Hemostatic dentar                                       33141850-3     Produse de igiena dentara                                       33142000-7     Accesorii reutilizabile                                       33150000-6     Terapie                                       33151000-3     Aparate şi accesorii de                                                      radioterapie                                       33151100-4     Aparate de gamaterapie                                       33151200-5     Aparate de radioterapie                                       33151300-6     Spectrografe                                       33151400-7     Accesorii de radioterapie                                       33152000-0     Incubatoare                                       33153000-7     Litotritor                                       33154000-4     Aparate de mecanoterapie                                       33155000-1     Aparate de chineziterapie                                       33155100-2     Aparate de fizioterapie                                       33156000-8     Aparate de testare                                                      psihologică                                       33157000-5     Aparate de oxigenoterapie                                                      şi de asistenţa                                                      respiratorie                                       33157100-6     Masti de gaze medicale                                       33157110-9     Masca de oxigen                                       33157200-7     Truse de oxigen                                       33157300-8     Corturi pentru                                                      oxigenoterapie                                       33157400-9     Aparate medicale                                                      respiratorii                                       33157500-0     Camere hiperbare                                       33157700-2     Barbotor pentru                                                      oxigenoterapie                                       33157800-3     Dispozitiv de administrare                                                      a oxigenului                                       33157810-6     Instalatie de oxigenoterapie                                       33158000-2     Terapie electrica,                                                      electromagnetica şi mecanică                                       33158100-3     Sistem electromagnetic                                       33158200-4     Aparate de electroterapie                                       33158210-7     Stimulator                                       33158300-5     Aparate medicale cu                                                      ultraviolete                                       33158400-6     Instalatie de terapie                                                      mecanică                                       33158500-7     Aparate medicale cu                                                      infrarosii                                       33159000-9     Sistem de chimie clinica                                       33160000-9     Tehnici operatorii                                       33161000-6     Instalatie de                                                      electrochirurgie                                       33162000-3     Dispozitive şi instrumente                                                      pentru sălile de operaţie                                       33162100-4     Dispozitive pentru sălile                                                      de operaţie                                       33162200-5     Instrumente pentru sălile de                                                      operaţie                                       33163000-0     Corturi de uz medical                                       33164000-7     Aparate de celioscopie                                       33164100-8     Colposcop                                       33165000-4     Aparate de criochirurgie şi                                                      crioterapie                                       33166000-1     Aparate dermatologice                                       33167000-8     Lampi chirurgicale                                       33168000-5     Aparate de endoscopie şi                                                      endochirurgie                                       33168100-6     Endoscoape                                       33169000-2     Instrumente chirurgicale                                       33169100-3     Laser chirurgical                                       33170000-2     Anestezie şi reanimare                                       33171000-9     Instrumente pentru                                                      anestezie şi reanimare                                       33171100-0     Instrumente pentru                                                      anestezie                                       33171110-3     Masca de anesteziere                                       33171200-1     Instrumente pentru                                                      reanimare                                       33171210-4     Masca de reanimare                                       33172000-6     Aparate de anestezie şi de                                                      reanimare                                       33172100-7     Aparate de anestezie                                       33172200-8     Aparate de reanimare                                       33180000-5     Asistenţa funcţională                                       33181000-2     Aparate de suport renal                                       33181100-3     Aparate pentru hemodialize                                       33181200-4     Filtre pentru dializa                                       33181300-5     Monitor individual pentru                                                      hemodializa                                       33181400-6     Multipost pentru hemodializa                                       33181500-7     Consumabile renale                                       33181510-0     Fluid renal                                       33181520-3     Consumabile pentru dialize                                                      renale                                       33182000-9     Aparate de suport cardiac                                       33182100-0     Defibrilator                                       33182200-1     Aparate de stimulare                                                      cardiaca                                       33182210-4     Stimulator cardiac                                       33182220-7     Valva cardiaca                                       33182230-0     Ventricul                                       33182240-3     Piese şi accesorii pentru                                                      stimulatoare cardiace                                       33182241-0     Baterii pentru stimulatoare                                                      cardiace                                       33182300-2     Aparate de chirurgie                                                      cardiaca                                       33182400-3     Radiologie cardiaca                                       33183000-6     Aparate ortopedice de                                                      înlocuire                                       33183100-7     Implanturi ortopedice                                       33183200-8     Proteze ortopedice                                       33183300-9     Aparate de osteosinteza                                       33184000-3     Proteze                                       33184100-4     Implanturi chirurgicale                                       33184200-5     Proteze vasculare                                       33184300-6     Proteze cardiace                                       33184310-9     Valve cardiace                                       33184400-7     Proteze mamare                                       33184500-8     Endoproteze coronariene                                       33184600-9     Ochi artificiali                                       33185000-0     Proteze auditive                                       33185100-1     Piese şi accesorii pentru                                                      proteze auditive                                       33185200-2     Implant cohlear                                       33185300-3     Implant de                                                      otorinolaringologie                                       33185400-4     Laringe artificial                                       33186000-7     Sistem de circulaţie                                                      extracorporala                                       33186100-8     Oxigenator                                       33190000-8     Diverse aparate medicale                                       33191000-5     Aparate de sterilizare, de                                                      dezinfectare şi de                                                      igienizare                                       33191100-6     Sterilizator                                       33191110-9     Autoclave                                       33192000-2     Mobilier medical                                       33192100-3     Paturi medicale                                       33192110-6     Paturi ortopedice                                       33192120-9     Paturi de spital                                       33192130-2     Paturi cu motor                                       33192140-5     Canapele pentru examinare                                                      psihiatrica                                       33192150-8     Paturi speciale pentru                                                      terapie                                       33192160-1     Targi                                       33192200-4     Mese medicale                                       33192210-7     Mese de examinare                                       33192220-0     Mese de autopsie                                       33192230-3     Mese de operaţie                                       33192300-5     Mobilier medical, altul                                                      decât paturile şi mesele                                       33192310-8     Dispozitive de tracţiune                                                      şi de suspensie pentru                                                      paturi medicale                                       33192320-1     Suporturi pentru urinare                                       33192330-4     Pungi de transfuzie                                       33192340-7     Mobilier pentru sala de                                                      operaţie, altul decât                                                      mesele                                       33192400-6     Staţii de lucru pentru                                                      stomatologie                                       33192410-9     Scaune dentare                                       33193000-9     Vehicule, scaune cu rotile                                                      şi dispozitive conexe                                                      pentru persoane invalide                                       33193100-0     Vehicule şi scaune cu                                                      rotile pentru persoane                                                      invalide                                       33193110-3     Vehicule pentru persoane                                                      invalide                                       33193120-6     Scaune cu rotile                                       33193121-3     Scaune cu rotile cu motor                                       33193200-1     Piese şi accesorii pentru                                                      vehicule şi scaune cu                                                      rotile pentru persoane                                                      invalide                                       33193210-4     Piese şi accesorii pentru                                                      vehicule pentru persoane                                                      invalide                                       33193211-1     Motoare pentru vehicule                                                      pentru persoane invalide                                       33193212-8     Dispozitive de direcţie                                                      pentru vehicule pentru                                                      persoane invalide                                       33195000-3     Sistem de monitorizare a                                                      pacientilor                                       33195100-4     Monitoare                                       33195110-7     Monitoare respiratorii                                       33195200-5     Statie centrala de                                                      monitorizare                                       33196000-0     Auxiliare medicale                                       33196100-1     Dispozitive pentru                                                      persoanele în vârsta                                       33196200-2     Dispozitive pentru                                                      persoanele cu deficiente                                       33280000-6     Echipament radiologic,                                                      altul decât cel medical                                       33281000-3     Echipament de scanare a                                                      bagajelor                                       33282000-0     Echipament de control cu                                                      raze X                                       50420000-5     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a echipamentului                                                      medical şi chirurgical                                       50421000-2     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a echipamentului                                                      medical                                       50940000-6     Servicii de instalare de                                                      echipament medical şi                                                      chirurgical                                       50941000-3     Servicii de instalare de                                                      echipament medical                                       50942000-0     Servicii de instalare de                                                      echipament chirurgical                                       50943000-7     Servicii de instalare de                                                      echipament de laborator       33.2        Instrumente şi      32500000-8                   accesorii de        33200000-2                   măsurare, de        50410000-2                   control, de         50920000-0                   testare, de                   navigaţie şi pentru                   alte scopuri             33.20 Instrumente şi      32500000-8     Echipament şi accesorii de                   accesorii de                       telecomunicaţii                   măsurare, de        32581000-9     Echipament de comunicare de                   control, de testare                date                   şi pentru alte      33210000-5     Instrumente de navigaţie,                   scopuri                            meteorologie, geologie şi                                                      geofizica                                       33211000-2     Instrumente de navigaţie                                       33211100-3     Echipament de                                                      radiogoniometrie                                       33211110-6     Busole                                       33211200-4     Sextanti                                       33211210-7     Sistem de pozitionare                                                      globală                                       33211300-5     Sonare                                       33211400-6     Sonde acustice                                       33211500-7     Aparate radar                                       33211510-0     Echipament de supraveghere                                                      prin radar                                       33212000-9     Instrumente şi aparate de                                                      geodezie, hidrografie,                                                      oceanografie, hidrologie şi                                                      meteorologie                                       33212100-0     Aparate de telemetrie                                       33212200-1     Instrumente de geodezie                                       33212210-4     Instrumente de hidrografie                                       33212220-7     Instrumente de meteorologie                                       33212230-0     Echipament de geologie                                       33212240-3     Echipament de seismologie                                       33212250-6     Echipament de topografie                                       33212300-2     Teodolite                                       33220000-8     Echipament pentru comanda                                                      de la distanta                                       33221000-5     Aparate de radiotelecomanda                                       33222000-2     Sirene telecomandate                                       33230000-1     Balante de precizie,                                                      instrumente de desen, de                                                      calcul şi de măsurare a                                                      lungimilor                                       33231000-8     Balante de precizie                                       33232000-5     Mese de desen                                       33232100-6     Maşini de desen                                       33232200-7     Pantografe                                       33232300-8     Rigle de calcul                                       33233000-2     Instrumente manuale de                                                      măsurare a lungimilor                                       33240000-4     Instrumente de măsurare a                                                      marimilor                                       33241000-1     Aparate de măsurare a                                                      radiatiilor                                       33241100-2     Aparate de înregistrare a                                                      fasciculelor de electroni                                       33241200-3     Dozimetre de radiatii                                       33241300-4     Instrumente de măsurare a                                                      marimilor electrice                                       33241310-7     Ampermetre                                       33241320-0     Voltmetre                                       33241400-5     Contoare Geiger                                       33241500-6     Sisteme de monitorizare a                                                      contaminarii                                       33241600-7     Monitoare de radiatii                                       33242000-8     Osciloscoape                                       33242100-9     Oscilografe                                       33243000-5     Echipament de detectare a                                                      erorilor                                       33244000-2     Aparate de monitorizare a                                                      gradului de poluare                                       33250000-7     Instrumente de verificare                                                      a proprietăţilor fizice                                       33251000-4     Instrumente de măsurat                                       33251100-5     Hidrometre                                       33251200-6     Termometre                                       33251300-7     Pirometre                                       33251400-8     Barometre                                       33251500-9     Higrometre                                       33251600-0     Psihrometre                                       33252000-1     Instrumente de măsurare a                                                      debitului, a nivelului şi a                                                      presiunii lichidelor şi                                                      gazelor                                       33252100-2     Debitmetre                                       33252110-5     Contoare de apa                                       33252200-3     Echipament de măsurare a                                                      nivelului                                       33252300-4     Echipament de măsurare a                                                      presiunii                                       33252310-7     Manometre                                       33252400-5     Echipament de măsurare şi de                                                      control                                       33253000-8     Aparate de detectare şi de                                                      analiza                                       33253100-9     Aparate de detectare                                       33253110-2     Detectoare de gaz                                       33253120-5     Detectoare de fum                                       33253130-8     Detectoare de defecte                                       33253200-0     Aparate de analiza                                       33253210-3     Aparate de analiza a                                                      gazului                                       33253220-6     Cromatografe                                       33253221-3     Cromatografe de gaz                                       33253230-9     Aparate de analiza a                                                      fumului                                       33253300-1     Spectrometre                                       33253310-4     Spectrometre de masa                                       33253320-7     Echipament de măsurare a                                                      emisiilor                                       33253321-4     Spectrometru de emisii                                       33253330-0     Analizoare de spectru                                       33253400-2     Analizoare                                       33253410-5     Analizoare de dilatare                                       33253420-8     Echipament de măsurare a                                                      sunetului                                       33253430-1     Echipament de măsurare a                                                      zgomotului                                       33253440-4     Analizoare de vibratii                                       33253450-7     Analizoare biochimice                                       33253451-4     Citometre                                       33253452-1     Analizoare de sânge                                       33253453-8     Analizoare de lapte                                       33253454-5     Echipament biomedical                                       33253455-2     Aparate pentru analiza                                                      tabloului sanguin                                       33253456-9     Analizoare chimice                                       33253457-6     Analizoare hematologice                                       33253458-3     Analizoare imunologice                                       33253500-3     Detectoare de fluide                                       33260000-0     Aparate de verificare şi                                                      testare                                       33261000-7     Microscoape                                       33261100-8     Microscoape electronice                                       33261110-1     Microscoape electronice cu                                                      scanare                                       33261120-4     Microscoape electronice cu                                                      transmisie                                       33261200-9     Scanere                                       33261210-2     Doppler color                                       33261220-5     Tomograf computerizat                                       33261230-8     Tomograf axial computerizat                                       33261250-4     Echipament Doppler                                       33261260-7     Echipament de imagistica                                       33261270-0     Scaner cu rezonanta                                                      magnetica nucleara                                       33261280-3     Echipament de imagistica cu                                                      rezonanta magnetica                                       33261300-0     Aparate de difractie                                       33262000-4     Maşini şi aparate de                                                      testare şi măsurare                                       33262100-5     Aparate de testare a                                                      sudabilităţii                                       33262200-6     Aparate de testare                                                      servohidraulice                                       33262300-7     Echipament de detectare                                                      a gazelor                                       33262400-8     Detectoare de stupefiante                                       33262500-9     Echipamente de analiza a                                                      gazelor                                       33262600-0     Sistem de detectare a                                                      explozibililor                                       33262610-3     Detectoare de bombe                                       33262700-1     Sistem de dozimetrie                                       33262800-2     Instrumente pentru vehicule                                       33263000-1     Contoare                                       33263100-2     Contoare de energie                                       33263200-3     Contoare electronice                                       33263300-4     Contoare magnetice                                       33263400-5     Contoare de electricitate                                       33264000-8     Contoare de producţie                                       33264100-9     Contoare de rotatii                                       33264110-2     Indicatoare de viteza                                                      pentru vehicule                                       33264111-9     Tahometre                                       33264112-6     Aparate de taxare pentru                                                      taximetre                                       33264200-0     Stroboscoape                                       33270000-3     Instrumente şi aparate de                                                      reglaj şi de control                                       33271000-0     Limitatoare de viteza                                       33280000-6     Echipament radiologic,                                                      altul decât cel medical                                       33281000-3     Echipament de scanare a                                                      bagajelor                                       33282000-0     Echipament de control cu                                                      raze X                                       34330000-9     Bancuri de încercare                                       50410000-2     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a aparatelor de                                                      măsurare, de testare şi de                                                      control                                       50411000-9     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a aparatelor de                                                      măsurare                                       50411100-0     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a contoarelor                                                      de apa                                       50411200-1     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a contoarelor                                                      de gaz                                       50411300-2     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a contoarelor                                                      de energie electrica                                       50411400-3     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a tahometrelor                                       50411500-4     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a instrumentelor                                                      industriale de măsurare a                                                      timpului                                       50412000-6     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a aparatelor de                                                      testare                                       50413000-3     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a aparatelor de                                                      control                                       50413100-4     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a echipamentului                                                      de detectare a gazului                                       50413200-5     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a echipamentului                                                      de stingere a incendiilor                                       50800000-3     Diverse servicii de                                                      întreţinere şi de reparare                                       50920000-0     Servicii de instalare de                                                      echipament de măsurat, de                                                      control, de testare şi de                                                      navigare                                       50921000-7     Servicii de instalare de                                                      echipament de măsurat                                       50921100-8     Servicii de instalare de                                                      echipament de măsurare a                                                      timpului                                       50922000-4     Servicii de instalare de                                                      echipament de control                                       50923000-1     Servicii de instalare de                                                      echipament de testare                                       50924000-8     Servicii de instalare de                                                      echipament de navigare       33.3        Echipament de       33300000-3                   comanda a           45213250-0                   proceselor          47232300-7                   industriale             33.30 Echipament de       33300000-3     Echipament de comanda a                   comanda a                          proceselor industriale                   proceselor          45213250-0     Lucrări de construcţie                   industriale                        de clădiri industriale                                       74232300-7     Servicii de proiectare                                                      tehnica pentru procese şi                                                      producţii industriale       33.4        Instrumente optice  33400000-4                   şi echipament       50344000-8                   fotografic             33.40 Instrumente optice  33410000-7     Ochelari şi lentile                   şi echipament       33411000-4     Ochelari                   fotografic          33411100-5     Ochelari de soare                                       33411200-6     Monturi şi rame de ochelari                                       33412000-1     Ochelari-masca                                       33412100-2     Ochelari de protecţie                                       33412200-3     Monturi şi rame de                                                      ochelari                                                      de protecţie                                       33413000-8     Lentile                                       33413100-9     Lentile corectoare                                       33413110-2     Lentile de contact                                       33413111-9     Lentile intraoculare                                       33413112-6     Lentile de ochelari                                       33420000-0     Material de polarizare                                       33421000-7     Aparate cu fibre optice                                       33422000-4     Oglinzi                                       33423000-1     Filtre optice                                       33424000-8     Dispozitive de ajutor optic                                       33430000-3     Instrumente optice şi de                                                      astronomie                                       33431000-0     Binocluri                                       33432000-7     Ochelari de vedere nocturna                                       33433000-4     Lunete de vizare                                       33434000-1     Microscoape optice                                       33435000-8     Telescoape                                       33436000-5     Instrumente optice                                                      specializate                                       33436100-6     Lasere                                       33436110-9     Lasere industriale                                       33440000-6     Dispozitive cu cristale                                                      lichide                                       33441000-3     Periscoape                                       33450000-9     Echipament fotografic                                       33451000-6     Aparate de fotografiat                                       33451100-7     Obiective pentru aparate                                                      de fotografiat                                       33451200-8     Corpuri pentru aparate de                                                      fotografiat                                       33451300-9     Aparate fotografice pentru                                                      pregătirea cliseelor şi a                                                      cilindrilor de imprimare                                       33451400-0     Aparate de fotografiat cu                                                      developare instantanee                                       33451500-1     Camere cinematografice                                       33452000-3     Proiectoare cinematografice                                       33452100-4     Proiectoare                                       33452110-7     Proiectoare de diapozitive                                       33452200-5     Aparate de mărit                                       33452300-6     Aparate de micşorat                                       33453000-0     Aparate pentru laboratoare                                                      fotografice                                       33453100-1     Flashuri                                       33453200-2     Aparate fotografice de mărit                                       33453300-3     Aparate şi echipament de                                                      developare a peliculelor                                                      fotografice                                       33453400-4     Ecrane pentru proiectii                                       33454000-7     Echipament pentru microfilme                                                      şi microfise                                       33454100-8     Echipament pentru microfilme                                       33454110-1     Cititoare de microfilme                                       33454200-9     Echipament pentru microfise                                       33454210-2     Cititoare de microfise                                       33454300-0     Echipament pentru                                                      microformate                                       33454310-3     Cititoare de microformate                                       50344000-8     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a echipamentului                                                      optic       33.5        Ceasuri şi          33500000-5                   ceasornice          50411500-4                                       50921100-8             33.50 Ceasuri şi          33510000-8     Ceasuri şi ceasornice                   ceasornice          33511000-5     Ceasuri                                       33511100-6     Ceasuri de mana                                       33511200-7     Cronometre                                       33512000-2     Ceasornice                                       33512100-3     Ceasuri desteptatoare                                       33512200-4     Ceasuri de perete                                       33512300-5     Ceasuri pentru vehicule                                       33513000-9     Ceasuri de pontaj şi                                                      ceasuri similare; ceasuri                                                      de parcare                                       33513100-0     Ceasuri de pontaj                                       33513200-1     Cronografe                                       33513300-2     Ceasuri de parcare                                       33513310-5     Contoare cu jetoane                                       33513400-3     Temporizatoare                                       33513500-4     Întrerupătoare cu ceas                                       50411500-4     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a instrumentelor                                                      industriale de măsurare a                                                      timpului                                       50921100-8     Servicii de instalare de                                                      echipament de măsurare a                                                      timpului  34               Autovehicule,       34000000-7     Autovehicule, remorci şi                   remorci şi piese                   piese pentru vehicule                   pentru vehicule       34.1        Autovehicule        34100000-8                                       34223340-1                                       34311100-1             34.10 Autovehicule        34110000-1     Autoturisme                                       34111000-8     Breakuri                                       34112000-5     Berline                                       34113000-2     Vehicule cu 4 roti motoare                                       34113100-3     Jeepuri                                       34113200-4     Vehicule pentru orice tip                                                      de teren                                       34113300-5     Vehicule de teren                                       34114000-9     Vehicule cu utilizare                                                      specială                                       34114100-0     Vehicule de urgenta                                       34114110-3     Vehicule de salvare                                       34114120-6     Vehicule de intervenţie                                                      paramedicala                                       34114121-3     Ambulante                                       34114122-0     Vehicule pentru transportul                                                      pacientilor                                       34114200-1     Maşini de poliţie                                       34114210-4     Vehicule pentru transportul                                                      detinutilor                                       34114300-2     Vehicule pentru serviciile                                                      de asistenţa socială                                       34114400-3     Minibuze                                       34115000-6     Autovehicule cu motor                                                      Diesel                                       34116000-3     Autovehicule pentru                                                      transportul a mai puţin de                                                      10 persoane                                       34117000-0     Vehicule de transport de                                                      ocazie                                       34120000-4     Autovehicule pentru                                                      transportul a 10 sau mai                                                      multe persoane                                       34121000-1     Autobuze                                       34121100-2     Autobuze publice                                       34121200-3     Autobuze articulate                                       34121300-4     Autobuze cu etaj                                       34121400-5     Autobuze cu podea joasa                                       34122000-8     Autocare                                       34130000-7     Autovehicule pentru                                                      transportul de mărfuri                                       34131000-4     Vehicule cu motor diesel                                                      pentru transportul de                                                      mărfuri                                       34132000-1     Vehicule cu acumulatori                                                      pentru transportul de                                                      mărfuri                                       34133000-8     Camioane articulate                                       34133100-9     Autocisterne                                       34133110-2     Autocisterne de carburanţi                                       34134000-5     Camioane cu platforma                                       34135000-2     Camioane basculante                                       34136000-9     Furgoane                                       34136100-0     Furgonete                                       34136200-1     Furgoane carosate                                       34137000-6     Vehicule de ocazie pentru                                                      transportul de mărfuri                                       34138000-3     Tractoare rutiere                                       34140000-0     Autovehicule de mare                                                      capacitate                                       34141000-7     Autobasculante                                       34142000-4     Camioane-macara                                       34142100-5     Camioane cu platforma                                                      ridicatoare                                       34142200-6     Maşini de încărcat cu                                                      schipuri                                       34143000-1     Vehicule pentru întreţinere                                                      de iarna                                       34144000-8     Autovehicule cu utilizare                                                      specială                                       34144100-9     Turle de foraj mobile                                       34144200-0     Vehicule pentru servicii                                                      de ajutor                                       34144210-3     Maşini de pompieri                                       34144211-0     Camioane cu scara turnanta                                       34144212-7     Autopompe                                       34144213-4     Vehicule de stingere a                                                      incendiilor                                       34144220-6     Vehicule de depanare                                       34144300-1     Poduri mobile                                       34144400-2     Vehicule de întreţinere                                                      rutiera                                       34144410-5     Vehicule de vidanjare                                       34144420-8     Vehicule de răspândire a                                                      sarii                                       34144430-1     Vehicule de maturare a                                                      strazilor                                       34144431-8     Vehicule de aspirare a                                                      strazilor                                       34144440-4     Vehicule de răspândire a                                                      pietrisului                                       34144450-7     Vehicule de stropire a                                                      strazilor                                       34144500-3     Vehicule pentru transportul                                                      deşeurilor menajere şi al                                                      apelor uzate                                       34144510-6     Vehicule pentru transportul                                                      deşeurilor menajere                                       34144511-3     Vehicule de colectare a                                                      deşeurilor menajere                                       34144512-0     Vehicule de compactare a                                                      deşeurilor menajere                                       34144520-9     Autocisterne pentru                                                      transportul apelor uzate                                       34144600-4     Vehicule militare                                       34144610-7     Vehicule pentru acţiuni                                                      ofensive                                       34144700-5     Vehicule utilitare                                       34144710-8     Încărcătoare cu roti                                       34144730-4     Vehicule de reaprovizionare                                                      a aeronavelor                                       34144740-7     Vehicule de tractare a                                                      aeronavelor                                       34144750-0     Cargouri                                       34144751-7     Transportatoare de pilieri                                       34144760-3     Biblioteci mobile                                       34144800-6     Autocaravane                                       34144900-7     Vehicule electrice                                       34144910-0     Autobuze electrice                                       34223340-1     Remorci-cisterna                                       34311100-1     Motoare cu ardere interna                                                      pentru autovehicule şi                                                      motociclete                                       34311110-4     Motoare cu aprindere prin                                                      scanteie                                       34311120-7     Motoare cu aprindere prin                                                      compresie       34.2        Caroserii pentru    34200000-9     Caroserii, remorci sau                   autovehicule;                      semiremorci pentru vehicule                   remorci şi                   semiremorci             34.20 Caroserii pentru    34200000-9     Caroserii, remorci sau                   autovehicule;                      semiremorci pentru vehicule                   remorci şi          34210000-2     Caroserii de vehicule                   semiremorci         34211000-9     Caroserii de autobuze                                       34212000-6     Caroserii de ambulante                                       34213000-3     Caroserii de vehicule                                                      pentru transportul de                                                      mărfuri                                       34220000-5     Remorci, semiremorci şi                                                      containere mobile                                       34221000-2     Containere mobile cu                                                      utilizare specială                                       34221100-3     Unităţi mobile de ajutor                                       34221200-4     Unităţi mobile de urgenta                                       34221300-5     Unităţi de intervenţie în                                                      caz de accident chimic                                       34223000-6     Remorci şi semiremorci                                       34223100-7     Semiremorci                                       34223200-8     Autocisterne                                       34223300-9     Remorci                                       34223310-2     Remorci de uz general                                       34223320-5     Remorci pentru transportul                                                      căilor                                       34223330-8     Unităţi mobile sau remorci                                       34223340-1     Remorci-cisterna                                       34223350-4     Remorci cu scara turnanta                                       34223360-7     Remorci de alimentare cu                                                      carburanţi a aeronavelor                                       34223370-0     Remorci basculante                                       34223400-0     Remorci şi semiremorci de                                                      tip caravana                                       34224000-3     Piese pentru remorci,                                                      semiremorci şi alte vehicule       34.3        Piese şi accesorii  34300000-0     Piese şi accesorii pentru                   pentru vehicule şi                 vehicule şi motoare de                   motoare de vehicule                vehicule             34.30 Piese şi accesorii  34310000-3     Motoare şi piese pentru                   pentru vehicule şi                 motoare                   motoare de vehicule 34311000-0     Motoare                                       34312000-7     Piese pentru motoare                                       34312100-8     Curele de ventilatoare                                       34312200-9     Bujii                                       34312300-0     Radiatoare pentru vehicule                                       34312400-1     Pistoane                                       34320000-6     Piese mecanice de rezerva,                                                      altele decât motoare şi                                                      piese de motoare                                       34321000-3     Osii                                       34322000-0     Frane şi piese pentru frane                                       34322100-1     Echipamente de frana                                       34322200-2     Frane cu disc                                       34322300-3     Garnituri de frana                                       34322400-4     Plăcuţe de frana                                       34322500-5     Saboti de frana                                       34323000-7     Cutii de viteze                                       34324000-4     Roti, piese şi accesorii                                       34324100-5     Echipament de echilibrare a                                                      rotilor                                       34325000-1     Amortizoare şi ţevi de                                                      esapament                                       34326000-8     Ambreiaje şi piese conexe                                       34327000-5     Volane, coloane şi cutii                                                      de direcţie                                       34328000-2     Cricuri pentru vehicule                                       34330000-9     Bancuri de încercare                                       34340000-2     Echipament de conversie                                                      pentru vehicule                                       34350000-5     Centuri de siguranţă                                       34360000-8     Piese de rezerva pentru                                                      vehicule destinate                                                      transportului de mărfuri                                       34370000-1     Piese de rezerva pentru                                                      furgoane                                       34380000-4     Piese de rezerva pentru                                                      automobile                                       34390000-7     Accesorii pentru tractoare  35               Alte tipuri de      Vezi codurile                   echipament de       detaliate                   transport           următoare       35.1        Nave şi             35100000-5                   ambarcatiuni        35121130-8                                       35121140-1                                       50240000-9             35.11 Nave                35110000-8     Nave                                       35111000-5     Nave de război                                       35111100-6     Nave maritime de patrulare                                       35111200-7     Portavioane                                       35111300-8     Submarine                                       35112000-2     Nave şi ambarcatiuni                                                      similare pentru transportul                                                      de persoane sau de mărfuri                                       35112100-3     Nave de croaziera,                                                      feriboturi şi nave similare                                                      pentru transportul de                                                      persoane                                       35112110-6     Feriboturi                                       35112120-9     Nave de croaziera                                       35112200-4     Nave pentru transportul de                                                      mărfuri                                       35112210-7     Vrachiere                                       35112220-0     Cargouri                                       35112230-3     Nave de mărfuri                                       35112240-6     Nave-container                                       35112250-9     Nave RO-RO                                       35112260-2     Nave-cisterna                                       35112270-5     Nave transbordoare pentru                                                      autoturisme                                       35112280-8     Nave frigorifice                                       35113000-9     Nave de pescuit şi alte                                                      nave speciale                                       35113100-0     Nave de pescuit şi nave                                                      de prelucrare a peştelui                                       35113110-3     Nave de pescuit                                       35113120-6     Nave de prelucrare a                                                      peştelui                                       35113200-1     Remorchere                                       35113300-2     Nave diverse                                       35113310-5     Drage                                       35113320-8     Docuri maritime plutitoare                                       35113330-1     Nave-suport pentru                                                      scufundari                                       35113331-8     Macarale plutitoare                                       35113340-4     Nave de producţie                                       35113341-1     Nave de prospecţiune                                                      seismometrica                                       35113342-8     Nave hidrografice                                       35113343-5     Nave de combatere a                                                      poluarii                                       35113400-3     Nave de ajutor                                       35113410-6     Nave de stingere a                                                      incendiilor                                       35113420-9     Nave de salvare                                       35113430-2     Nave-far                                       35114000-6     Platforme de foraj sau de                                                      producţie, plutitoare sau                                                      submersibile                                       35114100-7     Nave de foraj                                       35114200-8     Troliuri automate                                       35114300-9     Troliuri de foraj pentru                                                      platforme                                       35114400-0     Platforme de foraj                                                      plutitoare                                       35114500-1     Instalatie de producţie                                                      plutitoare                                       35114600-2     Troliuri semisubmersibile                                       35114700-3     Platforme de producţie                                       35114710-6     Platforme mobile                                       35114720-9     Platforme marine                                       35114730-2     Platforme de foraj                                       35115000-3     Structuri plutitoare                                       35115100-4     Geamanduri de marcare                                       35115200-5     Plute                                       35115210-8     Plute pneumatice                                       35121130-8     Vedete de patrulare pentru                                                      poliţie                                       35121140-1     Barci de salvare                                       50241000-6     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a navelor                                       50241100-7     Servicii de reparare a                                                      navelor                                       50241200-8     Servicii de reparare a                                                      feriboturilor                                       50242000-3     Servicii de conversie a                                                      navelor                                       50243000-0     Servicii de demolare de nave                                       50244000-7     Servicii de reconditionare                                                      a navelor sau a                                                      ambarcatiunilor                                       50245000-4     Servicii de modernizare a                                                      navelor                                       50246000-1     Servicii de întreţinere a                                                      echipamentului portuar                                       50246100-2     Servicii de doc uscat                                       50246300-4     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a structurilor                                                      plutitoare                                       50246400-5     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a platformelor                                                      plutitoare             35.12 Ambarcatiuni        35122000-5     Ambarcatiuni sportive şi                   sportive şi de                     de agrement                   agrement            35122100-6     Barci cu vele                                       35122110-9     Catamarane                                       35122120-2     Ambarcatiuni de salvare                                       35122130-5     Barci cu vasle                                       35122140-8     Ambarcatiuni mici                                       35122150-1     Barci din fibre de                                                      sticlă                                       35122160-4     Barci semirigide                                       35122200-7     Ambarcatiuni pneumatice                                       35122210-0     Barci pneumatice                                       35122220-3     Canoe                                       35122300-8     Ambarcatiuni cu rame                                       50240000-9     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere şi servicii                                                      conexe pentru transportul                                                      maritim şi alte echipamente       35.2        Locomotive şi       35200000-6                   materiale rulante                   feroviare             35.20 Locomotive şi       27356000-5     Materiale de construcţie a                   materiale rulante                  liniilor de cale ferată                   feroviare           35210000-9     Locomotive şi tendere                                                      feroviare                                       35211000-6     Locomotive electrice                                                      feroviare                                       35212000-3     Locomotive diesel electrice                                       35213000-0     Locomotive diesel                                       35214000-7     Tendere                                       35215000-4     Funiculare                                       35220000-2     Material rulant                                       35221000-9     Vehicule de service sau de                                                      întreţinere a căilor ferate                                       35222000-6     Vagoane de tren şi de                                                      tramvai pentru călători,                                                      troleibuze                                       35222100-7     Vagoane de tramvai pentru                                                      călători                                       35222200-8     Vagoane de tren pentru                                                      călători                                       35222300-9     Troleibuze                                       35222310-2     Vagoane de tren                                       35222400-0     Vagoane de bagaje şi                                                      vagoane speciale                                       35223000-3     Vagoane de marfa                                       35230000-5     Piese pentru locomotive                                                      sau materiale rulante                                                      feroviare sau de tramvai;                                                      echipament mecanic pentru                                                      controlul traficului                                       35231000-2     Piese pentru locomotive sau                                                      material rulant                                       35231100-3     Roti monobloc                                       35231200-4     Tampoane şi bare de                                                      tracţiune                                       35231300-5     Scaune pentru material                                                      feroviar rulant                                       35231400-6     Osii, anvelope şi alte piese                                                      pentru locomotive sau                                                      material rulant                                       35232000-9     Echipament mecanic de                                                      semnalizare şi de comanda                                       50220000-3     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere şi servicii                                                      conexe pentru transportul                                                      feroviar şi alte echipamente                                       50221000-0     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a locomotivelor                                       50221100-1     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a cutiilor de                                                      transmisie ale locomotivelor                                       50221200-2     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a transmisiilor                                                      de locomotive                                       50221300-3     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a osiilor                                                      montate cu roti la                                                      locomotive                                       50221400-4     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a franelor de                                                      locomotive şi a pieselor                                                      pentru frane                                       50222000-7     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a materialului                                                      rulant                                       50223000-4     Servicii de reconditionare                                                      a locomotivelor                                       50224000-1     Servicii de reconditionare                                                      a materialului rulant                                       50224200-3     Servicii de reconditionare                                                      a vagoanelor de călători       35.3        Aeronave şi nave    35300000-7                   spatiale            50210000-0             35.30 Aeronave şi nave    35310000-0     Elicoptere şi avioane                   spatiale            35311000-7     Aeronave cu aripa fixa                                       35311100-8     Avioane                                       35311200-9     Avioane fără pilot                                       35311300-0     Aeronave pilotate                                       35311400-1     Aeronave cu utilizare                                                      specială                                       35312000-4     Elicoptere                                       35320000-3     Nave spatiale, sateliti şi                                                      dispozitive de lansare                                       35321000-0     Nave spatiale                                       35322000-7     Sateliti                                       35323000-4     Dispozitive de lansare a                                                      navelor spatiale                                       35330000-6     Baloane, dirijabile şi alte                                                      aeronave fără motor                                       35331000-3     Planoare                                       35331100-4     Deltaplane                                       35332000-0     Baloane                                       35333000-7     Dirijabile                                       35340000-9     Piese pentru aeronave şi                                                      nave spatiale                                       35341000-6     Piese pentru aeronave                                       35341100-7     Motoare de aeronave                                       35341110-0     Turboreactoare şi                                                      turbopropulsoare                                       35341111-7     Turboreactoare                                       35341112-4     Turbopropulsoare                                       35341120-3     Motoare cu reactie                                       35341130-6     Piese pentru motoare de                                                      aeronave                                       35341131-3     Piese pentru turboreactoare                                                      sau turbopropulsoare                                       35342000-3     Piese pentru elicoptere                                       35350000-2     Echipament, aparate de                                                      antrenament la sol,                                                      simulatoare şi piese conexe                                                      pentru aeronave sau nave                                                      spatiale                                       35351000-9     Echipament pentru aeronave                                       35351100-0     Dispozitive de lansare a                                                      aeronavelor                                       35351110-3     Sisteme de catapultare                                                      pentru aeronave                                       35351200-1     Dispozitiv de franare pe                                                      platforma de aterizare                                       35351300-2     Simulatoare de zbor                                       35351310-5     Aparate de antrenament de                                                      zbor la sol                                       50210000-0     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere şi servicii                                                      conexe pentru aeronave şi                                                      alte echipamente                                       50211000-7     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a aeronavelor                                       50211100-8     Servicii de întreţinere a                                                      aeronavelor                                       50211200-9     Servicii de reparare a                                                      aeronavelor                                       50211210-2     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a motoarelor de                                                      aeronave                                       50211211-9     Servicii de întreţinere a                                                      motoarelor de aeronave                                       50211212-6     Servicii de reparare a                                                      motoarelor de aeronave                                       50211300-0     Servicii de reconditionare                                                      a aeronavelor                                       50211310-3     Servicii de reconditionare                                                      a motoarelor de aeronave                                       50212000-4     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a elicopterelor       35.4        Motociclete şi      34400000-1     Motociclete, biciclete şi                   biciclete                          motociclete cu atas             35.41 Motociclete         34410000-4     Motociclete                                       34411000-1     Piese şi accesorii pentru                                                      motociclete                                       34411100-2     Motociclete cu atas                                       34411110-5     Piese şi accesorii pentru                                                      motociclete cu atas                                       34420000-7     Motoscutere                                       34430000-0     Biciclete cu motor auxiliar             35.42 Biciclete           34440000-3     Biciclete                                       34441000-0     Biciclete fără motor                                       34442000-7     Piese şi accesorii pentru                                                      biciclete       35.5        Alte tipuri de      35400000-8     Diverse echipamente de                   echipament de                      transport                   transport n.c.a.             35.50 Alte tipuri de      35400000-8     Diverse echipamente de                   echipament de                      transport                   transport n.c.a.    35410000-1     Sarete trase de cai sau de                                                      mana şi alte vehicule fără                                                      motor                                       35411000-8     Carucioare                                       35420000-4     Carucioare de bagaje                                       35421000-1     Carucioare de copii  36               Mobila; alte        36000000-1                   produse             50850000-8                   manufacturate       50860000-1                   n.c.a.              93900000-7       36.1        Mobila              36100000-2                                       50850000-8                                       93900000-7             36.11 Scaune              36110000-5     Scaune şi piese asociate                                       36111000-2     Scaune cu cadru metalic                                       36111100-3     Scaune pentru aeronave                                                      civile                                       36111200-4     Scaune pentru autovehicule                                       36111300-5     Scaune pivotante                                       36111400-6     Scaune de birou, pentru                                                      sălile de clasa şi alte                                                      tipuri de scaune                                       36111410-9     Scaune pentru sălile de                                                      clasa                                       36111420-2     Scaune de birou                                       36111430-5     Scaune de teatru                                       36111490-3     Scaune ejectabile                                       36112000-9     Scaune cu rame din lemn                                       36112100-0     Scaune pentru sălile de                                                      mese                                       36112200-1     Fotolii                                       36112300-2     Divane                                       36112400-3     Banchete                                       36112500-4     Sezlonguri                                       36112600-5     Taburete                                       36113000-6     Scaune de plastic                                       36114000-3     Piese pentru scaune                                       36114100-4     Tapiterie                                       36115000-0     Scaune             36.12 Alte tipuri de      36120000-8     Mobilier, de alt tip decât                   mobilier de birou                  de uz casnic                   şi pentru magazine  36121000-5     Mobilier de birou                                       36121100-6     Mobilier de birou din metal                                       36121110-9     Mese din metal                                       36121120-2     Dulapuri din metal                                       36121130-5     Birouri din metal                                       36121140-8     Etajere de birou din metal                                       36121150-1     Biblioteci din metal                                       36121160-4     Sisteme de arhivare din                                                      metal                                       36121161-1     Dulapuri de arhivare din                                                      metal                                       36121162-8     Fisiere din metal                                       36121163-5     Sisteme rotative                                       36121164-2     Carucioare de birou                                       36121170-7     Dulapuri din metal                                       36121200-7     Mobilier de birou din lemn                                       36121210-0     Mese din lemn                                       36121220-3     Dulapuri din lemn                                       36121230-6     Birouri din lemn                                       36121240-9     Etajere de birou din lemn                                       36121241-6     Etajere de arhivare din                                                      lemn                                       36121250-2     Sisteme de arhivare                                       36121251-9     Dulapuri de arhivare                                       36121252-6     Fisiere                                       36121253-3     Arhive suspendate                                       36121254-0     Carucioare din lemn                                       36121300-8     Vitrine                                       36121400-9     Mobilier pentru computer                                       36121410-2     Mese pentru computer                                       36121500-0     Mese de sortare                                       36121510-3     Compartimente de sortare                                       36122000-2     Mobilier pentru magazine                                       36122100-3     Vitrine                                       36122200-4     Tejghele                                       36122210-7     Tejghele de servire                                       36122300-5     Unităţi de stocare                                       36122400-6     Vitrine de prezentare                                       36123000-9     Mobilier de laborator                                       36123100-0     Mese de lucru de laborator                                       50850000-8     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a mobilierului             36.13 Mobilier de         36131000-8     Mobilier şi echipament de                   bucatarie                          bucatarie                                       36131100-9     Dulapuri                                       36131200-0     Etajere                                       36131300-1     Plane de lucru                                       36131400-2     Dulapioare                                       36131500-3     Bucatarii echipate                                       36131600-4     Hote de tiraj             36.14 Alte tipuri de      36132000-5     Mobilier de gradina                   mobilier            36133000-2     Mobilier pentru dormitor,                                                      pentru camera de zi şi                                                      pentru sufragerie                                       36133100-3     Mobilier pentru dormitor                                       36133110-6     Paturi şi asternuturi şi                                                      tesaturi speciale de                                                      mobilare                                       36133113-7     Tesaturi speciale pentru                                                      mobilier                                       36133114-4     Paturi electrice                                       36133115-1     Pânze cauciucate                                       36133116-8     Paturi de copii                                       36133120-9     Mobilier de dormitor, altul                                                      decât paturi şi asternuturi                                       36133121-6     Sifoniere                                       36133122-3     Comode                                       36133123-0     Noptiere                                       36133200-4     Mobilier pentru camera de zi                                       36133210-7     Mese pentru camera de zi                                       36133300-5     Mobilier pentru sufragerie                                       36133310-8     Birouri şi mese                                       36133311-5     Birouri                                       36133312-2     Mese                                       36133313-9     Masute                                       36133320-1     Biblioteci                                       36134000-9     Mobilier de baie                                       36140000-4     Diverse tipuri de mobilier                                                      şi echipament                                       36141000-1     Mobilier metalic                                       36141100-2     Rasteluri                                       36141200-3     Bancuri de lucru                                       36141400-5     Taburete de metal                                       36141500-6     Mobilier modular                                       36142000-8     Rafturi mobile                                       36143000-5     Mobilier pentru sali de                                                      conferinţe                                       36144000-2     Echipament de expoziţie                                       36144100-3     Standuri de expoziţie                                       36145000-9     Mobilier de biblioteca                                       36145100-0     Echipament de biblioteca                                       36146000-6     Mobilier pentru sali de                                                      primire şi de recepţie                                       36147000-3     Mobilier din plastic şi                                                      din alte materiale                                       36147100-4     Mobilier din plastic                                       36147110-7     Scaune de plastic                                       36147200-5     Mobilier din lemn de bambus                                       36148000-0     Elemente de mobilier                                       36150000-7     Mobilier şcolar                                       36151000-4     Mese şi scaune de şcoala                                       36151100-5     Pupitre                                       36151200-6     Bănci                                       36152000-1     Mobilier pentru grădiniţe                                       36153000-8     Material pedagogic                                       36153100-9     Material didactic                                       36153110-2     Accesorii didactice                                       36153200-0     Materiale de pregătire                                       93900000-7     Servicii diverse n.c.a.             36.15 Saltele             36133111-3     Somiere                                       36133112-0     Saltele       36.2        Bijuterii şi        36200000-3     Bijuterii şi articole                   articole conexe                    conexe             36.21 Monede şi medalii   36210000-6     Monede şi medalii                                       36211000-3     Monede                                       36212000-0     Medalii             36.22 Bijuterii şi        36220000-9     Bijuterii                   articole conexe     36221000-6     Perle                   n.c.a.              36222000-3     Piese de orfevrerie                                       36223000-0     Articole din metale                                                      preţioase                                       36224000-7     Articole din pietre                                                      preţioase sau semipretioase                                       36225000-4     Articole de argintarie                                       36226000-1     Cadouri de pensionare       36.3        Instrumente         36300000-4                   muzicale            50860000-1             36.30 Instrumente         36310000-7     Instrumente muzicale                   muzicale            36311000-4     Piane                                       36312000-1     Orgi                                       36313000-8     Instrumente cu coarde                                       36314000-5     Instrumente de suflat                                       36315000-2     Instrumente muzicale cu                                                      amplificare electrica                                       36315100-3     Sintetizatoare                                       36316000-9     Instrumente de percutie                                       36320000-0     Piese şi accesorii pentru                                                      instrumente muzicale                                       50860000-1     Servicii de reparare şi de                                                      întreţinere a instrumentelor                                                      muzicale       36.4        Articole de sport   36400000-5     Articole şi echipament de                                                      sport             36.40 Articole de sport   36410000-8     Echipament de sport în aer                                                      liber                                       36411000-5     Echipament de schi                                       36411100-6     Schiuri                                       36412000-2     Echipament de sport nautic                                       36412100-3     Schiuri nautice                                       36413000-9     Articole de vânătoare sau                                                      de pescuit                                       36414000-6     Articole de camping                                       36415000-3     Echipament de atletism                                       36416000-0     Echipament pentru                                                      petrecerea timpului liber                                       36420000-1     Echipament de gimnastica       36.5        Jocuri şi jucarii   36500000-6     Jocuri şi jucarii; atractii                                                      pentru bâlci             36.50 Jocuri şi jucarii   36510000-9     Papusi                                       36520000-2     Jucarii                                       36521000-9     Instrumente muzicale de                                                      jucarie                                       36522000-6     Jucarii cu roti                                       36523000-3     Puzzle                                       36524000-0     Jocuri                                       36530000-5     Articole pentru bâlci,                                                      jocuri de masa sau jocuri                                                      de sala                                       36531000-2     Cărţi de joc                                       36532000-9     Jocuri video                                       36533000-6     Biliard                                       36534000-3     Jocuri acţionate cu monede                                                      sau jetoane                                       36535000-0     Calusei, leagane, standuri                                                      de tir şi alte atractii                                                      pentru bâlci                                       36535100-1     Leagane                                       36535200-2     Echipament pentru terenuri                                                      de joaca       36.6        Diverse produse     Vezi codurile                   manufacturate       detaliate                   n.c.a.              de mai jos             36.61 Imitatii de         36635000-1     Imitatii de bijuterii                   bijuterii             36.62 Maturi şi perii     36673000-9     Maturi şi perii de diverse                                                      tipuri                                       36673100-0     Maturi                                       36673200-1     Perii                                       36673210-4     Pensule de zugravit                                       36673220-7     Pensule pentru cosmetica                                       36673230-0     Periute de dinti                                       36673300-2     Maturi şi perii de menaj                                       36673310-5     Perii de toaleta                                       36821000-2     Pensule de pictat             36.63 Alte produse        18450000-8     Inchizatori                   manufacturate       18451000-5     Nasturi                   n.c.a.              18451100-6     Părţi de nasturi                                       18452000-2     Ace de siguranţă                                       18453000-9     Fermoare                                       19210000-1     Selarie                                       19211000-8     Sei                                       19212000-5     Cravase                                       19213000-2     Bice                                       28812250-4     Linoleum                                       30192100-2     Radiere                                       30192110-5     Produse cu cerneala                                       30192111-2     Tusiere                                       30192112-9     Cerneala pentru imprimante                                       30192113-6     Cartuse de cerneala                                       30192120-8     Stilouri                                       30192121-5     Pixuri                                       30192122-2     Stilouri cu rezervor                                       30192123-9     Carioca                                       30192124-6     Stilouri carioca                                       30192125-3     Carioci fosforescente                                       30192130-1     Creioane                                       30192131-8     Creioane cu mina                                                      reincarcabila                                       30192150-7     Ştampile cu data, sigilii                                                      şi ştampile de numerotare                                       30192300-4     Benzi impregnate cu                                                      cerneala                                       30192310-7     Benzi pentru maşini de                                                      scris                                       35410000-1     Sarete trase de cai sau                                                      de mana şi alte vehicule                                                      fără motor                                       36535000-0     Calusei, leagane, standuri                                                      de tir şi alte atractii                                                      pentru bâlci                                       36610000-0     Accesorii de spalatorie                                       36620000-3     Tablite sau table şcolare                                                      pentru scris sau desenat                                       36621000-0     Table                                       36622000-7     Tablite de scris                                       36630000-6     Produse artificiale                                       36631000-3     Fructe artificiale                                       36632000-0     Flori artificiale                                       36633000-7     Iarba artificiala                                       36634000-4     Gazon artificial                                       36640000-9     Aparate şi echipament                                                      utilizate în scopuri                                                      demonstrative                                       36641000-6     Produse informative şi                                                      de promovare                                       36650000-2     Umbrele de ploaie şi                                                      umbrele de soare; bastoane                                                      pentru mers şi bastoane-                                                      scaun                                       36651000-9     Umbrele de soare                                       36652000-6     Umbrele de ploaie                                       36653000-3     Bastoane-scaun                                       36654000-0     Bastoane pentru mers                                       36655000-7     Piese, garnituri şi                                                      accesorii pentru umbrele                                                      de ploaie şi de soare,                                                      bastoane şi articole                                                      similare                                       36660000-5     Articole funerare                                       36670000-8     Echipament de bucatarie,                                                      articole de menaj şi                                                      articole de catering                                       36671000-5     Echipament de bucatarie                                       36671100-6     Ustensile de bucatarie                                       36671110-9     Vesela                                       36671120-2     Cani şi pahare                                       36671121-9     Cani                                       36671122-6     Cesti                                       36671130-5     Recipiente pentru alimente                                       36671140-8     Bidoane de apa                                       36671150-1     Recipiente izoterme                                       36671160-4     Tavi                                       36671200-7     Vesela de masa şi ustensile                                                      de bucatarie                                       36671210-0     Vesela de masa                                       36671300-8     Portelan şi ustensile de                                                      bucatarie                                       36672000-2     Articole de catering                                       36672100-3     Articole de catering de                                                      unica folosinţă                                       36672110-6     Cutite şi farfurii de unica                                                      folosinţă                                       36672120-9     Cani de unica folosinţă                                       36672200-4     Tavi pentru alimente                                       36674000-6     Brichete, articole din                                                      materiale inflamabile,                                                      articole de pirotehnie,                                                      chibrituri şi combustibili                                                      lichizi sau combustibili                                                      gazosi lichefiati                                       36674100-7     Brichete                                       36674200-8     Aliaje piroforice                                       36674300-9     Chibrituri                                       36674400-0     Gaz pentru brichete                                       36674500-1     Articole de pirotehnie                                       36674600-2     Lumanari                                       36675000-3     Articole de coafura                                       36675100-4     Piepteni                                       36675200-5     Peruci                                       36680000-1     Articole pentru cazarme                                       36700000-8     Consumabile şi produse de                                                      consum divers                                       36710000-1     Consumabile                                       36711000-8     Truse de testare                                       36712000-5     Filtre                                       36712100-6     Cartuse cu filtru                                       36712200-7     Piese de uzura                                       36713000-2     Articole sanitare                                       36720000-4     Produse scutite de taxe                                       36730000-7     Produse de unica folosinţă                                       36731000-4     Articole de unica folosinţă                                       36731100-5     Prezervative                                       36731200-6     Obiecte personale                                       36800000-9     Articole pentru lucrări de                                                      artizanat şi de arta                                       36810000-2     Articole pentru lucrări de                                                      artizanat                                       36820000-5     Articole pentru lucrări de                                                      arta                                       36822000-9     Creioane de desen                                       36822100-0     Creioane colorate                                       36822200-1     Cărbune pentru desen                                       36822300-2     Crete                                       36822400-3     Creioane pastel                                       36900000-0     Produse cu utilizare                                                      specială                                       36910000-3     Echipament de poliţie                                       36911000-0     Tinte de tir                                       36912000-7     Echipament antirevoltă                                       36920000-6     Produse reciclate                                       36930000-9     Dispozitive de siguranţă                                       36931000-6     Accesorii de siguranţă                                       36932000-3     Genti de siguranţă                                       36933000-0     Sigilii                                       36934000-7     Marcaje                                                      Crotalii pentru animale                                       36941000-9     Crotalii pentru bovine                                       36950000-5     Cutii de compost                                       36960000-8     Jetoane                                       36970000-1     Cabine pentru vopsire                                       36980000-4     Borne de semnalizare                                                      pentru zapada  37               Materii prime       37000000-8     Materii prime secundare de                   secundare                          recuperare       37.1        Materii prime       37100000-9     Materii prime secundare                   secundare metalice                 metalice de recuperare             37.10 Materii prime       37100000-9     Materii prime secundare                   secundare metalice                 metalice de recuperare       37.2        Materii prime       37200000-0     Materii prime secundare                   secundare                          nemetalice de recuperare                   nemetalice             37.20 Materii prime       37200000-0     Materii prime secundare                   secundare                          nemetalice de recuperare                   nemetalice  40               Energie electrica,  40000000-2     Electricitate, gaz, energie                   gaz, aburi şi apa                  nucleara şi combustibili                   calda                              nucleari, aburi, apa calda                                                      şi alte surse de energie       40.1        Servicii de         40100000-3     Electricitate                   producţie şi                   distribuţie de                   electricitate             40.10 Servicii de         40100000-3     Electricitate                   producţie şi                   distribuţie de                   electricitate       40.2        Gaz artificial şi   40200000-4     Gaz artificial                   servicii de                   distribuţie a                   combustibililor                   gazosi prin                   conducte de                   alimentare             40.20 Gaz artificial şi   40200000-4     Gaz artificial                   servicii de         40210000-7     Gaz de huila sau gaze                   distribuţie a                      similare                   combustibililor     40220000-0     Gaz pentru reţelele publice                   gazosi prin                   conducte de                   alimentare       40.3        Servicii de         40300000-5     Aburi, apa calda şi produse                   furnizare de aburi                 conexe                   şi de apa calda             40.30 Servicii de         40300000-5     Aburi, apa calda şi produse                   furnizare de aburi                 conexe                   şi de apa calda     40310000-8     Apa calda                                       40320000-1     Aburi                                       40330000-4     Încălzire urbana                                       40340000-7     Încălzire la distanta                                       40400000-6     Energie solara                                       40410000-9     Panouri solare                                       40420000-2     Instalatie solara  41               Apa captata şi      41000000-9     Apa captata şi epurata                   epurata; servicii                   de distribuţie a                   apei       41.0        Apa captata şi      41000000-9     Apa captata şi epurata                   epurata; servicii                   de distribuţie a                   apei             41.00 Apa captata şi      41000000-9     Apa captata şi epurata                   epurata; servicii   41100000-0     Apa naturala bruta                   de distribuţie a    41110000-3     Apa potabilă                   apei                41120000-6     Apa nepotabila  ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────      
				 + 
			  Anexa III      TABEL DE CORESPONDENTA ÎNTRE CPV ŞI CPC prov.     ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  Ca    Descriere               cod CPC   cod CPV         Descriere  te  go  ri  e  ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────   1 Servicii de întreţinere     şi reparare                                 61120,                                 61220,                                 88670,                                 88680   50100000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a vehiculelor şi a                                                  echipamentelor aferente şi                                                  servicii conexe                                 61120,                                 61220,                                 88670,                                 88680                                         50110000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a autovehiculelor                                                  şi a echipamentelor conexe                                 61120   50111000 Servicii de gestionare, de                                                  reparare şi de întreţinere a                                                  parcurilor de vehicule                                 61120   50111100 Servicii de gestionare a                                                  parcurilor de vehicule                                 61120   50111110 Servicii de asistenţa pentru                                                  parcurile de vehicule                                 61120   50112000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a automobilelor                                 61120   50112100                                                  Servicii de reparare a                                                  automobilelor                                 61120   50112110 Servicii de reparare a                                                  caroseriilor de vehicule                                 61120   50112111 Servicii de reparare a                                                  caroseriilor                                 61120   50112120 Servicii de înlocuire a                                                  parbrizelor                                 61120   50112200 Servicii de întreţinere a                                                  automobilelor                                 61120   50112300 Servicii de spalare a                                                  automobilelor şi servicii                                                  similare                                 88680   50113000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a autobuzelor                                 88680   50113100 Servicii de reparare a                                                  autobuzelor                                 88680   50113200 Servicii de întreţinere a                                                  autobuzelor                                 88670   50114000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a camioanelor                                 88670   50114100 Servicii de reparare a                                                  camioanelor                                 88670   50114200 Servicii de întreţinere a                                                  camioanelor                                 61220   50115000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a motocicletelor                                 61220   50115100 Servicii de reparare a                                                  motocicletelor                                 61220   50115200 Servicii de întreţinere a                                                  motocicletelor                                 61120,                                 61220   50116000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a pieselor speciale                                                  pentru vehicule                                 61120,                                 61220   50116100 Servicii de reparare a                                                  sistemelor electrice                                 61120,                                 61220   50116200 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a franelor pentru                                                  vehicule şi a pieselor pentru                                                  frane                                 61120,                                 61220   50116300 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a cutiilor de viteze                                                  pentru vehicule                                 61120,                                 61220   50116400 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a transmisiilor                                                  pentru vehicule                                 61120,                                 61220   50116500 Servicii de reparare a                                                  pneurilor, inclusiv montare şi                                                  echilibrare                                 61120,                                 61220                                         50116510 Servicii de resapare de pneuri                                 61120   50116600 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a demaroarelor                                 61120,                                 61220   50117000 Servicii de conversie şi de                                                  reconditionare a vehiculelor                                 61120   50117100 Servicii de conversie a                                                  autovehiculelor                                 61120   50117200 Servicii de conversie a                                                  ambulantelor                                 61120,                                 61220   50117300 Servicii de condiţionare a                                                  vehiculelor                                 61120   50118000 Servicii de asistenţa rutiera                                 61120   50118100 Servicii de depanare a                                                  vehiculelor                                 61120   50118110 Servicii de remorcare a                                                  vehiculelor                                 61120   50118200 Servicii de depanare a                                                  vehiculelor comerciale                                 61120   50118300 Servicii de depanare a                                                  autobuzelor                                 61120   50118400 Servicii de depanare a                                                  autovehiculelor                                 61220   50118500 Servicii de depanare a                                                  motocicletelor                                 61120,                                 61220,                                 88670,                                 88680   50190000 Servicii de demolare a                                                  vehiculelor                                 88680   50200000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere şi servicii conexe                                                  pentru mijloacele de transport                                                  aerian, feroviar, rutier şi                                                  maritim                                 88680   50210000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere şi servicii conexe                                                  pentru aeronave şi pentru alte                                                  echipamente                                 88680   50211000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a aeronavelor                                 88680   50211100 Servicii de întreţinere a                                                  aeronavelor                                 88680   50211200 Servicii de reparare a                                                  aeronavelor                                 88680   50211210 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a motoarelor de                                                  aeronave                                 88680   50211211 Servicii de întreţinere a                                                  motoarelor de aeronave                                 88680   50211212 Servicii de reparare a                                                  motoarelor de aeronave                                 88680   50211300 Servicii de reconditionare a                                                  aeronavelor                                 88680   50211310 Servicii de reconditionare a                                                  motoarelor de aeronave                                 88680   50212000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a elicopterelor                                 88680   50220000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere şi servicii conexe                                                  pentru transportul feroviar şi                                                  pentru alte echipamente                                 88680   50221000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a locomotivelor                                 88680   50221100 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a cutiilor de                                                  transmisie ale locomotivelor                                 88680   50221200 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a transmisiilor de                                                  locomotive                                 88680   50221300 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a osiilor montate                                                  cu roti la locomotive                                 88680   50221400 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a franelor de                                                  locomotive şi a pieselor                                                  pentru frane                                 88680   50222000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a materialului                                                  rulant                                 88680   50222100 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a amortizoarelor                                 88680   50223000 Servicii de reconditionare a                                                  locomotivelor                                 88680   50224000 Servicii de reconditionare a                                                  materialului rulant                                 88680   50224100 Servicii de reconditionare a                                                  scaunelor pentru materialul                                                  rulant                                 88680   50224200 Servicii de reconditionare a                                                  vagoanelor de călători                                 88680   50225000 Servicii de întreţinere a                                                  liniilor de cai ferate                                 88680   50229000 Demolare de material rulant                                 88680   50230000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere şi servicii conexe                                                  pentru transportul rutier şi                                                  pentru alte echipamente                                 88680   50232000 Servicii de întreţinere a                                                  instalaţiilor de iluminare                                                  publică şi a semafoarelor                                 88680   50232100 Servicii de întreţinere a                                                  iluminatului public                                 88680   50232110 Exploatarea instalaţiilor de                                                  iluminare publică                                 88680   50232200 Servicii de întreţinere a                                                  semafoarelor                                 88680   50240000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere şi servicii conexe                                                  pentru transportul maritim şi                                                  pentru alte echipamente                                 88680   50241000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a navelor                                 88680   50241100 Servicii de reparare a navelor                                 88680   50241200 Servicii de reparare a                                                  feriboturilor                                 88680   50242000 Servicii de conversie a                                                  navelor                                 88680   50243000 Servicii de demolare de nave                                 88680   50244000 Servicii de reconditionare a                                                  navelor sau a ambarcatiunilor                                 88680   50245000 Servicii de modernizare a                                                  navelor                                 88680   50246000 Servicii de întreţinere a                                                  echipamentului portuar                                 88680   50246100 Servicii de doc uscat                                 88680   50246200 Servicii de întreţinere a                                                  geamandurilor                                 88680   50246300 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a structurilor                                                  plutitoare                                 88680   50246400 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a platformelor                                                  plutitoare                                 63309,                                 84250,                                 84500,                                 88650,                                 88660   50300000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere şi servicii conexe                                                  pentru computere personale,                                                  pentru echipament de                                                  birotica, pentru echipament                                                  de telecomunicaţii şi pentru                                                  echipament audiovizual                                 84250,                                 84500,                                 88650   50310000 Repararea şi întreţinerea                                                  maşinilor de birou                                 88650   50314000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a faxurilor                                 88650   50315000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a robotilor                                                  telefonici                                 88650   50330000 Servicii de întreţinere a                                                  echipamentului de                                                  telecomunicaţii                                 88650   50331000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a liniilor de                                                  telecomunicaţii                                 88650   50332000 Servicii de întreţinere a                                                  infrastructurilor de                                                  telecomunicaţii                                 88650   50333000 Servicii de întreţinere a                                                  echipamentului de                                                  telecomunicaţii                                 88650   50333100 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a emitatoarelor                                                  radio                                 88650   50333200 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a aparatelor de                                                  radiotelefonie                                 88650   50334000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a echipamentului                                                  de telefonie sau de telegrafie                                                  prin fir                                 88650   50334100 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a echipamentului                                                  de telefonie prin fir                                 88650   50334110 Servicii de întreţinere a                                                  reţelei telefonice                                 88650   50334120 Servicii de modernizare a                                                  standardelor telefonice                                 88650   50334130 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a standardelor                                                  telefonice                                 88650   50334140 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a aparatelor                                                  telefonice                                 88650   50334200 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a echipamentului                                                  de telegrafie prin fir                                 88650   50334300 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a echipamentului                                                  de telex prin fir                                 88650   50334400 Servicii de întreţinere a                                                  sistemelor de comunicaţii                                 63309,                                 88650,                                 88660   50340000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a echipamentului                                                  audiovizual şi optic                                 63309,                                 88650   50341000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a echipamentului                                                  de televiziune                                 88650   50341100 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a echipamentului                                                  de videotext                                 63309,                                 88650   50341200 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a emitatoarelor de                                                  televiziune                                 63309,                                 88650   50342000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a echipamentului                                                  audio                                 63309,                                 88650   50343000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a echipamentului                                                  video                                 88660   50344000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a echipamentului                                                  optic                                 88660   50344100 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a echipamentului                                                  fotografic                                 88660   50344200 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a echipamentului                                                  cinematografic                                 88620,                                 88660   50400000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a echipamentului                                                  medical şi de precizie                                 88620,                                 88660   50410000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a aparatelor de                                                  măsurare, de testare şi de                                                  control                                 88660   50411000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a aparatelor de                                                  măsurare                                 88660   50411100 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a contoarelor de                                                  apa                                 88660   50411200 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a contoarelor de                                                  gaz                                 88660   50411300 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a contoarelor de                                                  energie electrica                                 88660   50411400 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a tahometrelor                                 88660   50411500 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a instrumentelor                                                  industriale de măsurare a                                                  timpului                                 88660   50412000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a aparatelor de                                                  testare                                 88620,                                 88660   50413000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a aparatelor de                                                  control                                 88660   50413100 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a echipamentului                                                  de detectare a gazului                                 88620   50413200 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a echipamentului                                                  de stingere a incendiilor                                 88660   50420000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a echipamentului                                                  medical şi chirurgical                                 88660   50421000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a echipamentului                                                  medical                                 88660   50421100 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a scaunelor cu                                                  rotile                                 88660   50421200 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a echipamentului                                                  radiologic                                 88660   50422000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a echipamentului                                                  chirurgical                                 88660   50430000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a echipamentului                                                  de precizie                                 88660   50431000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a ceasurilor                                 88660   50432000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a ceasornicelor                                 88660   50433000 Servicii de calibrare                                 88610,                                 88620,                                 88640   50500000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a pompelor, a                                                  vanelor, a robinetelor, a                                                  containerelor de metal şi a                                                  maşinilor                                 88610,                                 88620   50510000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a pompelor, a                                                  vanelor, a robinetelor şi a                                                  containerelor de metal                                 88620   50511000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a pompelor                                 88620   50511100 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a pompelor de                                                  lichid                                 88620   50511200 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a pompelor de gaz                                 88620   50512000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a vanelor                                 88620   50513000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a robinetelor                                 88610   50514000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a containerelor de                                                  metal                                 88610   50514100 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a cisternelor                                 88610   50514200 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a rezervoarelor                                 88610   50514300 Servicii de reparare a                                                  mansoanelor                                 88620,                                 88640   50530000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a maşinilor                                 88620   50531000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a maşinilor                                                  neelectrice                                 88620   50531100 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a boilerelor                                 88620   50531200 Servicii de întreţinere a                                                  aparatelor cu gaz                                 88620   50531300 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a compresoarelor                                 88620   50531400 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a macaralelor                                 88620   50531500 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a macaralelor                                                  derrick                                 88620   50531510 Servicii de demontare a                                                  macaralelor derrick                                 88640   50532000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a maşinilor şi                                                  aparatelor electrice şi a                                                  echipamentului conex                                 88640   50532100 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a motoarelor                                                  electrice                                 88640   50532200 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a                                                  transformatoarelor                                 88640   50532300 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a generatoarelor                                 88640   50532400 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a echipamentului                                                  de distribuţie electrica                                 88640   50700000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a instalaţiilor de                                                  construcţii                                 88640   50710000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a instalaţiilor                                                  electrice şi mecanice de                                                  construcţii                                 88640   50711000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a instalaţiilor                                                  electrice de construcţii                                 88640   50712000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a instalaţiilor                                                  mecanice de construcţii                                 88640   50720000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a încălzirii                                                  centrale                                 88640   50721000 Exploatarea instalaţiilor de                                                  încălzire                                 88640   50730000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a grupurilor de                                                  refrigerare                                 88640   50740000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a scarilor rulante                                 88640   50750000 Servicii de întreţinere a                                                  ascensoarelor                                 63301,                                 63303,                                 63304,                                 63309,  50800000 Diverse servicii de întreţinere                                                  şi de reparare                                 88610--                                 88650                                 63303   50810000 Servicii de reparare a                                                  bijuteriilor                                 63301   50820000 Servicii de reparare a                                                  articolelor din piele                                 63301   50821000 Servicii de reparare de cizme                                 63301   50822000 Servicii de reparare de                                                  încălţăminte                                 63304   50830000 Servicii de reparare de                                                  îmbrăcăminte şi de articole                                                  textile                                 88620   50840000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a armelor de foc şi                                                  a sistemelor de armament                                 88620   50841000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a armelor de foc                                 88620   50842000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a sistemelor de                                                  armament                                 63309   50850000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a mobilierului                                 63309   50860000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a instrumentelor                                                  muzicale                                 88610   50870000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a echipamentului                                                  pentru terenurile de joaca                                 63309,                                 88610--                                 88650   50880000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a echipamentului                                                  hotelier şi pentru restaurante                                 88610-                                 88650   50881000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a echipamentului                                                  hotelier                                 88610 -                                 88650   50882000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a echipamentului                                                  pentru restaurante                                 88610-                                 88650   50883000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a echipamentului                                                  de catering                                 63309   50884000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a echipamentului                                                  de camping                                 61120,                                 61220,                                 88610-                                 88680   50900000 Servicii de instalare                                 61120,                                 61220,                                 88610,  50910000 Servicii de instalare a                                                  echipamentului electric şi                                                  mecanic                                 88620,                                 88640,                                 88670,                                 88680                                 88640   50911000 Servicii de instalare a                                                  echipamentului electric                                 88640   50911100 Servicii de instalare de                                                  motoare electrice, de                                                  generatoare şi de                                                  transformatoare                                 88640   50911110 Servicii de instalare de                                                  motoare electrice                                 88640   50911120 Servicii de instalare de                                                  generatoare                                 88640   50911130 Servicii de instalare de                                                  transformatoare                                 88640   50911200 Servicii de instalare de                                                  echipament de distribuţie şi                                                  de comanda a energiei                                                  electrice                                 88640   50911210 Servicii de instalare de                                                  echipament de distribuţie a                                                  energiei electrice                                 88640   50911220 Servicii de instalare de                                                  echipament de comanda a                                                  energiei electrice                                 88620   50912000 Servicii de instalare de                                                  echipament mecanic                                 88620,                                 88680   50913000 Servicii de instalare de                                                  generatoare cu aburi, de                                                  turbine, de compresoare şi de                                                  arzatoare                                 88620   50913100 Servicii de instalare de                                                  generatoare cu aburi                                 88620,                                 88680   50913300 Servicii de instalare de                                                  turbine                                 88620,                                 88680   50913310 Servicii de instalare de                                                  turbine cu gaz                                 88620   50913400 Servicii de instalare de                                                  compresoare                                 88620   50913500 Servicii de instalare de                                                  cuptoare                                 88620   50913510 Servicii de instalare de                                                  arzatoare                                 88620   50913511 Servicii de instalare de                                                  incineratoare de deşeuri                                 61120,                                 61220,                                 88620,                                 88670,  50914000 Servicii de instalare de                                                  motoare                                 88680                                 88620,                                 88680   50914100 Servicii de instalare de                                                  motoare cu benzina                                 88620,                                 88680   50914200 Servicii de instalare de                                                  motoare diesel                                 88680   50914300 Servicii de instalare de                                                  motoare feroviare                                 61120,                                 61220,                                 88670   50914400 Servicii de instalare de                                                  motoare de vehicule                                 88680   50914500 Servicii de instalare de                                                  motoare de nave                                 88680   50914600 Servicii de instalare de                                                  motoare de aeronave                                 88660   50920000 Servicii de instalare de                                                  echipament de măsurat, de                                                  control, de testare şi de                                                  navigare                                 88660   50921000 Servicii de instalare de                                                  echipament de măsurat                                 88660   50921100 Servicii de instalare de                                                  echipament de măsurare a                                                  timpului                                 88660   50922000 Servicii de instalare de                                                  echipament de control                                 88660   50923000 Servicii de instalare de                                                  echipament de testare                                 88660   50924000 Servicii de instalare de                                                  echipament de navigaţie                                 88650   50930000 Servicii de instalare de                                                  echipament de comunicaţii                                 88650   50931000 Servicii de instalare de                                                  echipament radio, de                                                  televiziune, audio şi video                                 88650   50931100 Servicii de instalare de                                                  echipament radio                                 88650   50931200 Servicii de instalare de                                                  echipament de televiziune                                 88650   50931300 Servicii de instalare de                                                  echipament audio                                 88650   50931400 Servicii de instalare de                                                  echipament video                                 88650   50932000 Servicii de instalare de                                                  emitatoare radio şi de                                                  televiziune                                 88650   50932100 Servicii de instalare de                                                  emitatoare radio                                 88650   50932200 Servicii de instalare de                                                  emitatoare de televiziune                                 88650   50933000 Servicii de instalare de                                                  aparate de radiotelefonie                                 88650   50934000 Servicii de instalare de                                                  echipament de telefonie prin                                                  fir                                 88650   50935000 Servicii de instalare de                                                  echipament de telegrafie prin                                                  fir                                 88660   50940000 Servicii de instalare de                                                  echipament medical şi                                                  chirurgical                                 88660   50941000 Servicii de instalare de                                                  echipament medical                                 88660   50942000 Servicii de instalare de                                                  echipament chirurgical                                 88660   50943000 Servicii de instalare de                                                  echipament de laborator                                 88620   50950000 Servicii de instalare de                                                  echipamente şi utilaje                                 88620   50951000 Servicii de instalare de utilaje                                                  şi de echipament de uz                                                  general                                 88620   50951100 Servicii de instalare de                                                  echipament de ridicare şi de                                                  manipulare, cu excepţia                                                  ascensoarelor şi a scarilor                                                  rulante                                 88620   50951110 Servicii de instalare de                                                  echipament de ridicare                                 88620   50951111 Servicii de instalare de                                                  macarale                                 88620   50951120 Servicii de instalare de                                                  echipament de manipulare                                 88620   50951130 Servicii de instalare de nacele                                                  de curatare a fatadelor                                 88620   50951140 Servicii de instalare de                                                  sisteme speciale de transport                                 88620   50951400 Servicii de instalare de utilaje                                                  diverse de uz general                                 88620   50951410 Servicii de instalare de utilaje                                                  şi aparate de filtrare sau de                                                  purificare a lichidelor                                 88620   50951411 Servicii de instalare de utilaje                                                  şi aparate de filtrare sau de                                                  purificare a apei                                 88620   50952000 Servicii de instalare de utilaje                                                  agricole şi forestiere                                 88620   50952100 Servicii de instalare de utilaje                                                  agricole                                 88620   50952200 Servicii de instalare de utilaje                                                  forestiere                                 88620   50953000 Servicii de instalare de                                                  maşini-unelte                                 88620   50954000 Servicii de instalare de utilaje                                                  şi de echipament cu utilizare                                                  specială                                 88620   50954100 Servicii de instalare de utilaje                                                  pentru industria miniera,                                                  extractiva, de construcţii şi                                                  metalurgica                                 88620   50954110 Servicii de instalare de utilaje                                                  pentru industria miniera                                 88620   50954120 Servicii de instalare de utilaje                                                  pentru industria extractiva                                 88620   50954130 Servicii de instalare de utilaje                                                  de construcţii                                 88620   50954140 Servicii de instalare de utilaje                                                  pentru industria metalurgica                                 88620   50954200 Servicii de instalare de utilaje                                                  de prelucrare a alimentelor, a                                                  băuturilor şi a tutunului                                 88620   50954210 Servicii de instalare de utilaje                                                  de prelucrare a alimentelor                                 88620   50954220 Servicii de instalare de utilaje                                                  de prelucrare a băuturilor                                 88620   50954230 Servicii de instalare de utilaje                                                  de prelucrare a tutunului                                 88620   50954300 Servicii de instalare de utilaje                                                  pentru fabricarea materialelor                                                  textile, a imbracamintei şi a                                                  pielii                                 88620   50954310 Servicii de instalare de utilaje                                                  pentru fabricarea materialelor                                                  textile                                 88620   50954320 Servicii de instalare de utilaje                                                  pentru fabricarea                                                  imbracamintei                                 88620   50954330 Servicii de instalare de utilaje                                                  pentru fabricarea pielii                                 88620   50954340 Servicii de instalare de maşini                                                  de spălat, de maşini de                                                  curatare uscata şi de maşini                                                  de uscat pentru rufe                                 88620   50954400 Servicii de instalare de utilaje                                                  pentru fabricarea hârtiei şi a                                                  cartonului                                 88620   50954410 Servicii de instalare de utilaje                                                  pentru fabricarea hârtiei                                 88620   50954420 Servicii de instalare de utilaje                                                  pentru fabricarea cartonului                                 88620   50955000 Servicii de instalare de                                                  sisteme de armament                                 88630   50960000 Servicii de instalare de                                                  computere şi de echipament                                                  de birotica                                 88630   50961000 Servicii de instalare de                                                  computere şi de echipament                                                  de procesare a informaţiilor                                 88630   50961100 Servicii de instalare de                                                  computere                                 88630   50961110 Servicii de instalare de                                                  hardware                                 88630   50961200 Servicii de instalare de                                                  echipament de procesare a                                                  informaţiilor                                 88630   50962000 Servicii de instalare de                                                  echipament de birotica                                 88610   50980000 Servicii de instalare de                                                  containere de metal                                 88610   50981000 Servicii de instalare de                                                  cisterne                                 88610   50982000 Servicii de instalare de                                                  rezervoare   2 Servicii de transport     pe uscat1, inclusiv     servicii de transport     în vehicule blindate,     precum şi servicii de     curierat, cu excepţia     transportului de     corespondenta                                 71211,                                 71213   60112000 Servicii de transport public                                 71211,                                 71213   60112100 Servicii de transport public cu                                                  tramvaiul                                 71211,                                 71213   60112200 Servicii de transport public cu                                                  autobuzul                                 71211,                                 71213   60112300 Servicii de transport public cu                                                  autocarul                                 71211,                                 71212,                                 71214,                                 71219,                                 71229   60113000 Servicii de transport pentru                                                  clientela restrânsă                                 71211,                                 71212,                                 71214   60113100 Servicii de transport de                                                  şcolari                                 71229   60113200 Servicii de transport de                                                  deţinuţi                                 71229   60113300 Servicii de transport de                                                  pacienti                                 71229   60113310 Servicii de transport de                                                  pacienti, altele decât cele de                                                  urgenta                                 71229   60113400 Transport de persoane cu                                                  handicap                                 71229   60113500 Transport de persoane în                                                  vârsta                                 71211-                                 71219   60114000 Servicii de transport de                                                  pasageri pe bază de grafic                                 71221   60115000 Servicii de transport de                                                  pasageri cu autoturismul                                 71221   60115100 Servicii de taxi                                 71219,                                 71221-                                 71229   60116000 Servicii de transport terestru                                                  specializat de pasageri                                 71221-                                 71229   60116100 Transport de pasageri                                                  ocazional                                 71219   60116200 Servicii de transport cu                                                  autobuzul pentru excursii                                 71224   60116300 Transport de pasageri cu                                                  vehicule trase de animale                                 71222,                                 71223   60117000 Închiriere de vehicule de                                                  transport de persoane cu sofer                                 71222   60117100 Închiriere de autoturisme                                                  particulare cu sofer                                 71223   60117200 Închiriere de autobuze şi de                                                  autocare cu sofer                                 71231-                                 71239,                                 75121,                                 87304   60122000 Servicii de transport rutier de                                                  mărfuri                                 71231-                                 71239,                                 87304   60122100 Servicii de transport rutier de                                                  mărfuri cu vehicule                                                  specializate                                 71231   60122110 Servicii de transport cu                                                  vehicule frigorifice                                 71231   60122120 Servicii de transport cu                                                  autocisterne                                 71232,                                 71239   60122130 Servicii de transport cu                                                  vehicule adaptate la mărfuri                                                  în vrac                                 71233   60122140 Servicii de transport cu                                                  vehicule portcontainer                                 71234   60122150 Servicii de transport cu                                                  vehicule de transportat                                                  mobila                                 87304   60122160 Servicii de transport de                                                  siguranţa                                 87304   60122161 Servicii de automobile                                                  blindate                                 71239   60122170 Servicii de transport medical                                 71235,  60122200 Transport poştal rutier                                 75121                                 75121   60122210 Servicii de livrare poştală                                 75121   60122220 Servicii de livrare a coletelor                                 75121,                                 75235   60122230 Servicii de transport de colete                                 71231-                                 71234,                                 71239   60123000 Servicii specializate de                                                  transport                                 71239   60123100 Transport de cărbune                                 71232   60123200 Transport de petrol                                 71232   60123300 Transport de combustibili                                 71232   60123400 Transport de gaze                                 71232   60123500 Transport de lichide                                 71239   60123600 Servicii de transport de arme                                                  şi muniţii                                 71233   60123700 Servicii de transport cu                                                  remorci de încărcare                                 71240   60129000 Închiriere de vehicule de                                                  transport de persoane cu sofer                                 71240   60129100 Închiriere de camioane cu                                                  sofer                                 71240   60129200 Închiriere de vehicule                                                  industriale cu sofer                                 71240   60129300 Închiriere de camionete cu                                                  sofer                                 75121,                                 75129   64120000 Servicii de curierat                                 75121   64121000 Servicii de curierat multimod                                 75129   64122000 Servicii de mesagerie interna   3 Servicii de transport     aerian de călători şi     de marfa, cu excepţia     transportului de     corespondenta                                 73110,                                 73210-                                 73290   62100000 Servicii de transport aerian pe                                                  baza de grafic                                 73110   62110000 Servicii de transport aerian de                                                  pasageri pe bază de grafic                                 73210-                                 73290   62120000 Servicii de transport aerian de                                                  mărfuri pe bază de grafic                                 73220   62122000 Transport aerian de mărfuri                                                  în containere pe bază de                                                  grafic                                 73120,                                 73210-                                 73400   62200000 Servicii de transport aerian                                                  ocazional                                 73120   62210000 Servicii de transport aerian de                                                  pasageri ocazional                                 73210-                                 73290   62220000 Servicii de transport aerian de                                                  mărfuri ocazional                                 73220   62222000 Transport aerian de mărfuri în                                                  containere ocazional                                 73300   62230000 Servicii de transport aerian                                                  tip charter                                 73400   62240000 Închiriere de echipament de                                                  transport aerian cu echipaj                                 73400   62241000 Închiriere de aeronave cu                                                  echipaj                                 73400   62241100 Închiriere de aeronave cu                                                  aripa fixa cu echipaj                                 73400   62241200 Închiriere de elicoptere cu                                                  echipaj                                 73300   62300000 Servicii de transport spatial   4 Transport de     corespondenta pe     uscat*1 şi aerian           71231-                                 71239,                                 75121,                                 87304   60122000 Servicii de transport rutier de                                                  mărfuri                                 71231-                                 71239,                                 87304   60122100 Servicii de transport rutier de                                                  mărfuri cu vehicule                                                  specializate                                 71235,                                 75121   60122200 Transport poştal rutier                                 75121,                                 75235   60122230 Servicii de transport de colete                                 73110,                                 73210-                                 73290   62100000 Servicii de transport aerian                                                  programat                                 73210-                                 73290   62120000 Servicii de transport aerian de                                                  mărfuri pe bază de grafic                                 73210   62121000 Servicii de transport aerian                                                  poştal pe bază de grafic                                 73120,                                 73210-                                 73400   62200000 Servicii de transport aerian                                                  ocazional                                 73210-                                 73290   62220000 Servicii de transport aerian de                                                  mărfuri ocazional                                 73210   62221000 Servicii de transport aerian                                                  poştal ocazional   5 Servicii de     telecomunicaţii*2           75211-                                 75299   64200000*2 Servicii de telecomunicaţii*2                                 75211-                                 75232   64210000*2 Servicii de telefonie şi de                                                    transmisie de date*2                                 75211,                                 75212   64211000*2 Servicii de telefonie                                                    publică*2                                 75213   64212000*2 Servicii de telefonie                                                    mobila*2                                 75221   64213000*2 Servicii de reţele telefonice                                                    comerciale partajate*2                                 75222   64214000*2 Servicii de reţele telefonice                                                    comerciale specializate*2                                 75222   64214100*2 Servicii de închiriere de                                                    circuite prin satelit*2                                 75299   64214200*2 Servicii de comutatoare                                                    telefonice*2                                 75222   64214400*2 Închiriere de linii terestre                                                    de comunicaţii*2                                 75211,                                 75232   64216000*2 Servicii de mesagerie şi de                                                    informare electronice*2                                 75232   64216100*2 Servicii de mesagerie                                                    electronică*2                                 75232   64216110*2 Servicii de schimb de date                                                    electronice*2                                 75232   64216120*2 Servicii de posta                                                    electronică*2                                 75232   64216130*2 Servicii de telex*2                                 75232   64216140*2 Servicii de telegrafie*2                                 75232   64216200   Servicii de informare                                                    electronică*2                                 75232   64216210*2 Servicii de informare cu                                                    valoare adăugată*2                                 75211   64216300*2 Servicii de teletext*2                                 75221-                                 75299   64220000*2 Servicii de telecomunicaţii,                                                    cu excepţia serviciilor                                                    telefonice şi de transmisie                                                    de date*2                                 75250   64221000*2 Servicii de interconexiune*2                                 75221-                                 75232,                                 75250-                                 75299   64222000*2 Servicii de telelucru*2                                 75291   64223000*2 Servicii de radiomesagerie*2                                 75292   64224000*2 Servicii de teleconferinta*2                                 75299   64225000*2 Servicii de telecomunicaţii                                                    aer-sol*2                                 75231,                                 75232   64226000*2 Servicii telematice*2                                 75260   64227000*2 Servicii de telecomunicaţii                                                    integrate*2                                 75241,                                 75242   64228000*2 Servicii de transmisie de                                                    programe de radio şi de                                                    televiziune*2                                 75241   64228100*2 Transmisie de programe de                                                    televiziune*2                                 75242   64228200*2 Transmisie de programe radio*2                                 75231,                                 84250,                                 84310-                                 84400,                                 84990   72300000 Servicii de date                                 75231,                                 84250,                                 84310-                                 84390,  72310000 Servicii de procesare de date                                 84990                                 75231,                                 84250,                                 84990   72315000 Servicii de gestionare şi de                                                  asistenţa privind reţelele de                                                  informaţii                                 75231   72318000 Servicii de transmisie de date                                 75231,                                 75232,                                 84990   72530000 Servicii de reţele informatice                                 75231,                                 75232,                                 84990   72531000 Servicii de reţele locale                                 75231,                                 75232,                                 84990   72532000 Servicii de reţele la mare                                                  distanta   6 Servicii financiare     (a) Servicii de     asigurare     (b) Servicii bancare şi     de investiţii*3             81111-                                 81199   66100000*3 Servicii de intermediere                                                    financiară, cu excepţia                                                    serviciilor de banca de                                                    investiţii, servicii de                                                    asigurare şi de pensie*3                                 81111-                                 81114   66110000*3 Servicii de bănci centrale*3                                 81115,                                 81116,                                 81119   66120000*3 Servicii de depozite*3                                 81131-                                 81139   66130000*3 Servicii de acordare de                                                    credit*3                                 81120   66140000*3 Servicii de leasing                                                    financiar*3                                 81199   66200000*3 Servicii de bănci de                                                    investiţii*3                                 81211-                                 81299   66300000 Servicii de asigurare şi de                                                  pensie, cu excepţia                                                  serviciilor de asigurări                                                  sociale obligatorii                                 81211   66310000 Servicii de asigurare de viaţa                                                  şi de pensie privată                                 81211   66311000 Servicii de asigurare de viaţa                                 81211   66312000 Servicii de pensie privată                                 81212   66320000 Servicii de pensie colectivă                                 81291-                                 81299   66330000 Servicii de asigurare generală                                 81291   66331000 Servicii de asigurare contra                                                  accidentelor şi de asigurare                                                  de sănătate                                 81291   66331100 Servicii de asigurare contra                                                  accidentelor                                 81291   66331200 Servicii de asigurare de                                                  sănătate                                 81291   66331210 Servicii de asigurare                                                  voluntara de sănătate                                 81291   66331220 Servicii de asigurare medicală                                 81295   66332000 Servicii de asigurare                                                  împotriva tuturor riscurilor                                 82195   66332100 Servicii de asigurare a                                                  construcţiilor împotriva                                                  tuturor riscurilor                                 81299   66333000 Servicii de asigurare legală                                 81299   66333100 Servicii de asigurare pentru                                                  cheltuieli juridice                                 91292,                                 81293   66334000 Servicii de asigurare pentru                                                  transport                                 81292   66334100 Servicii de asigurare a                                                  autovehiculelor                                 81293   66334200 Servicii de asigurare                                                  maritima, aeriană sau pentru                                                  alte tipuri de transport                                 81293   66334210 Servicii de asigurare feroviara                                 81293   66334220 Servicii de asigurare a                                                  aeronavelor                                 81293   66334230 Servicii de asigurare a                                                  navelor                                 81294   66335000 Servicii de asigurare a                                                  navlului                                 81292-                                 81299   66336000 Servicii de asigurare de daune                                                  sau pierderi                                 81295   66336100 Servicii de asigurare                                                  împotriva incendiilor                                 81291-                                 81299   66336200 Servicii de asigurare a                                                  bunurilor                                 81296,                                 81299   66336300 Servicii de asigurare                                                  împotriva intemperiilor şi                                                  pierderilor financiare                                 81299   66336310 Servicii de asigurare                                                  împotriva intemperiilor                                 81296   66336320 Servicii de asigurare                                                  împotriva pierderilor                                                  financiare                                 81296   66336321 Servicii de asigurare                                                  împotriva pierderilor                                                  pecuniare                                 81292,                                 81293,                                 81297   66337000 Servicii de asigurare de                                                  răspundere civilă                                 81292   66337100 Servicii de asigurare de                                                  răspundere civilă auto                                 81293   66337200 Servicii de asigurare de                                                  răspundere civilă pentru                                                  aeronave                                 81293   66337300 Servicii de asigurare de                                                  răspundere civilă pentru nave                                 81297   66337400 Servicii de asigurare de                                                  răspundere civilă generală                                 81299   66338000 Servicii de asigurare de                                                  credite şi garanţii                                 81299   66338100 Servicii de asigurare de credit                                 81299   66338200 Servicii de asigurare de                                                  garanţie                                 81299   66338300 Servicii de asigurare a                                                  gestionării riscurilor                                 81296,                                 81299   66339000 Alte servicii de asigurare                                                  generală                                 81299   66339100 Servicii de asigurare a                                                  platformelor petroliere şi                                                  de gaz                                 81299   66339200 Servicii de asigurare a                                                  instalaţiilor tehnice                                 81299   66339300 Servicii conexe de asigurare                                 812111,                                 81292-                                 81299   66400000 Servicii de reasigurare                                 812111  66410000 Servicii de reasigurare de                                                  viaţa                                 81291   66420000 Servicii de reasigurare                                                  împotriva accidentelor şi                                                  de reasigurare de sănătate                                 81292-                                 81299   66430000   Alte servicii de reasigurare                                                    generală                                 81199   67110000*3 Servicii privind băncile de                                                    investiţii*3                                 81199   67111000*3 Servicii de fuziuni şi                                                    achiziţii*3                                 81199   67112000*3 Servicii de finanţare a                                                    societăţilor şi de capital                                                    de risc*3                                 81199   67113000*3 Alte servicii privind băncile                                                    de investiţii*3                                 81321-                                 81329   67120000*3 Servicii de brokeraj şi                                                    servicii privind titlurile                                                    şi mărfurile*3                                 81321   67121000*3 Servicii de brokeraj de                                                    titluri*3                                 81321   67121100*3 Servicii de investiţii ale                                                    fondurilor de pensii*3                                 81322   67122000*3 Servicii de brokeraj de                                                    mărfuri*3                                 81322,                                 81329   67123000*3 Servicii de tratament şi de                                                    compensare*3                                 81191-  67130000*3 Servicii de gestionare a                                 81193,             portofoliilor, servicii                                 81212,             fiduciare şi de custodie*3                                 81319,                                 81323                                 81212,                                 81323   67131000*3 Servicii de gestionare a                                                    portofoliilor*3                                 81212   67131100*3 Servicii de gestionare a                                                    fondurilor de pensii*3                                 81191-                                 81193   67132000*3 Servicii fiduciare*3                                 81319   67133000*3 Servicii de custodie*3                                 81311-                                 81319   67140000*3 Servicii de administrare a                                                    pieţelor financiare*3                                 81311   67141000*3 Servicii de gestionare a                                                    pieţelor financiare*3                                 81312   67142000*3 Servicii de reglementare a                                                    pieţelor financiare*3                                 81330   67150000*3 Alte servicii privind                                                    intermedierea financiară,                                                    cu excepţia asigurărilor                                                    şi a fondurilor de pensii*3                                 81332   67151000*3 Servicii de consultanţa                                                    financiară*3                                 81333   67152000*3 Servicii de schimb valutar*3                                 81339   67153000*3 Servicii de gestionare a                                                    tranzacţiilor financiare şi                                                    servicii de case de                                                    compensare*3                                 81331   67154000*3 Servicii de brokeraj de                                                    împrumuturi*3                                 81401-                                 81409   67200000   Servicii conexe asigurărilor                                                    şi fondurilor de pensii                                 81401   67210000   Servicii de brokeraj şi                                                    servicii de societăţi de                                                    asigurări                                 81401   67211000   Servicii de brokeraj de                                                    asigurări                                 81401   67212000   Servicii de societăţi de                                                    asigurări                                 81409   67213000   Servicii de regularizare a                                                    cererilor de despăgubire                                 81403   67220000   Servicii de regularizare a                                                    avariilor                                 81403   67230000   Servicii de regularizare a                                                    daunelor                                 81404   67240000   Servicii actuare                                 81405   67250000   Servicii de administrare a                                                    drepturilor de salvare                                 81402,                                 81405,                                 81409   67260000   Alte servicii privind                                                    asigurările şi fondurile de                                                    pensii                                 81402   67261000   Servicii de consultanţa în                                                    asigurări şi pensii                                 81402   67261100   Servicii de consultanţa în                                                    asigurări                                 81402   67261200   Servicii de consultanţa                                                    privind fondurile de pensii                                 81405   67262000   Servicii de administrare a                                                    fondurilor de pensii   7 Servicii informatice şi     servicii conexe             63309,                                 84250,                                 84500,                                 88650,                                 88660   50300000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere şi servicii conexe                                                  pentru computere personale,                                                  pentru echipament de                                                  birotica, pentru echipament                                                  de telecomunicaţii şi pentru                                                  echipament audiovizual                                 84250,                                 84500,                                 88650   50310000 Repararea şi întreţinerea                                                  maşinilor de birou                                 84500   50311000 Repararea şi întreţinerea                                                  maşinilor contabile de birou                                 84500   50311400 Repararea şi întreţinerea                                                  calculatoarelor şi a maşinilor                                                  contabile                                 84250,                                 84500   50312000 Repararea şi întreţinerea                                                  echipamentului informatic                                 84500   50312100 Repararea şi întreţinerea                                                  unităţilor centrale de                                                  procesare                                 84500   50312110 Întreţinerea unităţilor centrale                                                  de procesare                                 84500   50312120 Repararea unităţilor centrale                                                  de procesare                                 84500   50312200 Repararea şi întreţinerea                                                  minicomputerelor                                 84500   50312210 Întreţinerea minicomputerelor                                 84500   50312220 Repararea minicomputerelor                                 84500   50312300 Repararea şi întreţinerea                                                  echipamentului de reţea de                                                  date                                 84500   50312310 Întreţinerea echipamentului                                                  de reţea de date                                 84500   50312320 Repararea echipamentului de                                                  reţea de date                                 84500   50312400 Repararea şi întreţinerea                                                  microcomputerelor                                 84500   50312410 Întreţinerea                                                  microcomputerelor                                 84500   50312420 Repararea microcomputerelor                                 84250   50312500 Repararea şi întreţinerea                                                  resurselor logice de                                                  tehnologie a informatiei                                 84250   50312510 Întreţinerea resurselor logice                                                  de tehnologie a informatiei                                 84250   50312520 Repararea resurselor logice de                                                  tehnologie a informatiei                                 84500   50312600 Repararea şi întreţinerea                                                  resurselor fizice de tehnologie                                                  a informatiei                                 84500   50312610 Întreţinerea resurselor fizice                                                  de tehnologie a informatiei                                 84500   50312620 Repararea resurselor fizice de                                                  tehnologie a informatiei                                 84500   50313000 Repararea şi întreţinerea                                                  echipamentului de reprografie                                 84500   50313100 Servicii de reparare a                                                  fotocopiatoarelor                                 84500   50313200 Servicii de întreţinere a                                                  fotocopiatoarelor                                 84500   50316000 Întreţinerea şi repararea                                                  distribuitoarelor automate de                                                  bilete                                 84500   50317000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a maşinilor de                                                  validare a biletelor                                 84250,                                 84500   50320000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a computerelor                                                  personale                                 84500   50321000 Servicii de reparare a                                                  computerelor personale                                 84500   50322000 Servicii de întreţinere a                                                  computerelor personale                                 84500   50323000 Servicii de reparare şi de                                                  întreţinere a perifericelor                                                  informatice                                 84500   50323100 Servicii de întreţinere a                                                  perifericelor informatice                                 84500   50323200 Servicii de reparare a                                                  perifericelor informatice                                 84250,                                 84500   50324000 Servicii de asistenţa pentru                                                  computere personale                                 84250   50324100 Servicii de întreţinere a                                                  sistemelor                                 84500   50324200 Servicii de întreţinere                                                  preventivă                                 84100,                                 84210,                                 84990   72100000 Servicii de consultanţa pentru                                                  hardware                                 84100   72110000 Servicii de consultanţa                                                  privind selectarea tipului de                                                  hardware                                 84990   72120000 Servicii de consultanţa                                                  privind recuperarea de                                                  hardware din computer                                 84100   72130000 Servicii de consultanţa                                                  privind configurarea                                                  posturilor informatice                                 84100   72140000 Servicii de consultanţa                                                  privind verificarea acceptării                                                  de hardware                                 84210-                                 84250,                                 84990   72200000 Servicii de programare şi de                                                  consultanţa software                                 84240   72210000 Servicii de programare a                                                   pachetelor de produse                                                  software                                 84240   72211000 Servicii de programare de                                                  sisteme informatice şi                                                  software utilitare                                 84240   72212000 Servicii de programare de                                                  software de aplicaţie                                 84210-                                 84250   72220000 Servicii de consultanţa                                                  privind sistemele informatice                                                  şi servicii de consultanţa                                                  tehnica                                 84220   72221000 Servicii de consultanţa                                                  privind analiza economică                                 84210,                                 84220   72222000 Servicii de analiza strategica                                                  şi de planificare a sistemelor                                                  sau a tehnologiei informaţiilor                                 84220   72222100 Servicii de analiza strategica                                                  a sistemelor sau a tehnologiei                                                  informaţiilor                                 84210   72222200 Servicii de planificare a                                                  sistemelor sau a tehnologiei                                                  informaţiilor                                 84220   72222300 Servicii de tehnologie a                                                  informaţiilor                                 84220   72223000 Servicii de analiza a                                                  cerinţelor tehnologiei                                                  informaţiilor                                 84220-                                 84240   72224000 Servicii de consultanţa                                                  privind gestionarea                                                  proiectelor                                 84240   72224100 Servicii de planificare a                                                  punerii în aplicare a                                                  sistemelor                                 84230   72224200 Servicii de planificare a                                                  asigurării calităţii sistemelor                                 84230   72225000 Servicii de evaluare şi de                                                  analiza a asigurării calităţii                                                  sistemelor                                 84240   72226000 Servicii de consultanţa                                                  privind verificarea acceptării                                                  de software de sistem                                 84220   72227000 Servicii de consultanţa                                                  privind integrarea software                                 84220   72228000 Servicii de consultanţa                                                  privind integrarea hardware                                 84230   72230000 Servicii de dezvoltare de                                                  software personalizat                                 84230   72231000 Servicii de dezvoltare de                                                  software cu aplicaţie militară                                 84230   72232000 Servicii de dezvoltare de                                                  software de prelucrare de                                                  tranzacţii şi de software                                                  personalizat                                 84210,                                 84220,                                 84240   72240000 Servicii de analiza şi de                                                  programare de sisteme                                 84220   72241000 Servicii de specificare a                                                  obiectivelor pentru proiecte                                                  critice                                 84240   72242000 Servicii de modelizare a                                                  proiectelor                                 84240   72243000 Servicii de programare                                 84240   72244000 Servicii de prototipare                                 84220,                                 84240   72245000 Servicii contractuale de                                                  analiza şi de programare a                                                  sistemelor                                 84210   72246000 Servicii de consultanţa                                                  privind sistemele                                 84240,                                 84250   72250000 Servicii de întreţinere şi de                                                  asistenţa a sistemelor                                 84250   72251000 Servicii de recuperare a                                                  aplicatiilor în caz de accident                                                  informatic                                 84250   72252000 Servicii de arhivare                                                  computerizata                                 84250   72253000 Servicii de ajutor pentru                                                  utilizatori şi servicii de                                                  asistenţa                                 84250   72253100 Servicii de ajutor pentru                                                  utilizatori                                 84250   72253200 Servicii de asistenţa pentru                                                  sisteme                                 84240,                                 84250   72254000 Servicii de testare şi de                                                  întreţinere de software                                 84240   72254100 Servicii de testare a                                                  sistemelor                                 84210-  72260000 Servicii de software                                 84250,                                 84990                                 84250   72261000 Servicii de asistenţa pentru                                                  software                                 84240   72262000 Servicii de dezvoltare                                                  software                                 84240   72263000 Servicii de aplicare de                                                  software                                 84990   72264000 Servicii de reproducere de                                                  software                                 84240   72265000 Servicii de configurare de                                                  software                                 84210   72266000 Servicii de consultanţa pentru                                                  software                                 84250   72267000 Servicii de întreţinere de                                                  software                                 84990   72268000 Servicii de furnizare de                                                  software                                 75231,                                 84250,                                 84310-                                 84400,                                 84990   72300000 Servicii de date                                 75231,                                 84250,                                 84310-                                 84390,                                 84990   72310000 Servicii de procesare de date                                 84320,                                 84330   72311000 Servicii de tabulare                                                  computerizata                                 84320   72311100 Servicii de conversie de date                                 84320   72311200 Servicii de prelucrare de                                                  loturi                                 84330   72311300 Servicii computerizate de                                                  timpi partajaţi                                 84310   72312000 Servicii de introducere de                                                  date                                 84310   72312100 Servicii de pregătire de date                                 84310   72312200 Servicii de recunoaştere                                                  optica a caracterelor                                 84310   72313000 Servicii de captare de date                                 84310   72314000 Servicii de colectare şi de                                                  colationare de date                                 75231,                                 84250,                                 84990   72315000 Servicii de gestionare şi de                                                  asistenţa privind reţelele de                                                  informaţii                                 84250,                                 84990   72315100 Servicii de asistenţa privind                                                  reţelele de informaţii                                 75231   72315200 Servicii de gestionare a                                                  reţelelor de informaţii                                 84320   72316000 Servicii de analiza de date                                 84390   72317000 Servicii de stocare de date                                 84310,                                 84320   72319000 Servicii de furnizare de date                                 84400   72320000 Servicii de baze de date                                 84400   72321000 Servicii de baze de date cu                                                  valoare adăugată                                 84400   72322000 Servicii de gestionare a                                                  datelor                                 84100-                                 84990   72510000 Servicii de gestionare                                                  informatica                                 84210-                                 84250   72511000 Servicii de software de                                                  gestionare a reţelelor                                 84990   72512000 Servicii de gestionare a                                                  documentelor                                 84100-                                 84990   72513000 Servicii de birotica                                 84990   72514000 Servicii de gestionare a                                                  instalaţiilor informatice                                 84990   72514100 Servicii de gestionare a                                                  instalaţiilor care implica                                                  operaţiuni informatice                                 84990   72514200 Servicii de gestionare a                                                  instalaţiilor pentru                                                  dezvoltarea sistemelor                                                  informatice                                 84990   72514300 Sisteme de gestionare a                                                  instalaţiilor pentru                                                  întreţinerea sistemelor                                                  informatice                                 84100-                                 84990   72520000 Servicii de asistenţa şi de                                                  consultanţa informatica                                 84100-                                 84990   72521000 Servicii de asistenţa                                                  informatica                                 84100-                                 84990   72521100 Servicii de asistenţa tehnica                                                  informatica                                 75231,                                 75232,                                 84990   72530000 Servicii de reţele informatice                                 75231,                                 75232,                                 84990   72531000 Servicii de reţele locale                                 75231,                                 75232,                                 84990   72532000 Servicii de reţele la mare                                                  distanta                                 84250,                                 84500   72540000 Servicii de actualizare                                                  informatica                                 84250,                                 84500   72541000 Servicii de extensie                                                  informatica                                 84250,  72541100 Servicii de extensie de                                 84500            memorie                                 84220,                                 84990   72550000 Servicii de audit informatic                                 84100,                                 84240   72560000 Servicii de testări informatice                                 84250   72570000 Servicii de siguranţă                                                  informatica                                 84250   72580000 Servicii de conversie                                                  computerizata a cataloagelor                                 84100-                                 84990   72590000 Servicii informatice                                                  profesionale                                 84990   72591000 Elaborare de acorduri privind                                                  nivelul de asistenţa                                 84230,                                 86761-                                 86763,                                 86769   74323000 Servicii de control al calităţii                                 84230,                                 86761-                                 86763,                                 86769   74323100 Servicii de asigurare a                                                  calităţii   8 Servicii de cercetare     şi de dezvoltare*4          85101-                                 85109,                                 85201-                                 85209,                                 85300,                                 86509   73000000*4 Servicii de cercetare şi de                                                    dezvoltare şi servicii conexe                                                    de consultanţa*4                                 85101-                                 85109,                                 85201-                                 85209,                                 85300   73100000  Servicii de cercetare şi de                                                   dezvoltare experimentala                                 85101-                                 85109,                                 85201-                                 85209,                                 85300   73110000  Servicii de cercetare                                 85101-                                 85109,                                 85300   73111000  Servicii de laborator de                                                   cercetare                                 85102   73112000 Servicii de cercetare marina                                 85101-                                 85109,                                 85201-                                 85209,                                 85300   73120000  Servicii de dezvoltare                                                   experimentala                                 85101-                                 85300   73300000  Proiectare şi executare în                                                   domeniul cercetării şi                                                   dezvoltării   9 Servicii de                 86211-  74121000 Servicii de contabilitate şi de     contabilitate, de audit                      audit     şi de gestionare a     registrelor contabile                                 86220                                 86212,                                 86213,                                 86219   74121100 Servicii de contabilitate                                 86219,                                 86220   74121110 Servicii de gestionare a                                                  registrelor contabile                                 86219   74121112 Servicii de gestionare a                                                  salariilor                                 86220   74121113 Servicii de înregistrare a                                                  vânzărilor şi a achiziţiilor                                 86213   74121120 Servicii de înregistrare a                                                  declaraţiilor financiare                                 86211,                                 86212   74121200 Servicii de auditare                                 86211   74121210 Servicii de auditare financiară                                 86211   74121220 Servicii de auditare interna                                 86211   74121230 Servicii de auditare legală                                 86211   74121240 Servicii de auditare antifrauda                                 86212   74121250 Servicii de revizuire contabila  10 Servicii de studii de     piaţa şi de sondaje de     opinie                                 86401,                                 86402   74130000 Servicii de studii de piaţa, de                                                  sondaje de opinie şi servicii                                                  conexe                                 86401   74131000 Servicii de studii de piaţa                                 86401,                                 86402   74131100 Servicii de studii                                 86401,                                 86402   74131110 Servicii de elaborare de studii                                 86401,                                 86402   74131120 Servicii de efectuare de studii                                 86401,                                 86402   74131121 Servicii de anchete telefonice                                 86401,                                 86402   74131130 Servicii de analiza a studiilor                                 86401   74131200 Servicii de cercetare                                                  economică                                 86401   74131300 Servicii de testare a pieţei                                 86401   74131400 Servicii de evaluare a                                                  randamentelor                                 86401   74131500 Studiu de fezabilitate                                 86401   74131600 Servicii de cercetare socială                                 86402   74132000 Servicii de sondaje de opinie                                 86401,                                 86402   74133000 Servicii statistice                                 86401,                                 86503,                                 86506,                                 87110-                                 87190   74400000 Servicii de publicitate şi de                                                  comercializare                                 86401,                                 86503   74420000 Servicii de comercializare                                 86401,                                 86503   74423000 Servicii pentru clienţi                                 86401   74423100 Servicii de studii privind                                                  clienţii                                 86401   74423110 Servicii de studii privind                                                  satisfacerea clienţilor  11 Servicii de     consultanţa în     management*4*5 şi     servicii conexe             85101-                                 85109,                                 85201-                                 85209,                                 85300,                                 86509   73000000*4 Servicii de cercetare şi de                                                  dezvoltare şi servicii conexe                                                  de consultanţa*4                                 86509   73200000 Servicii de consultanţa în                                                  cercetare şi în dezvoltare                                 86509   73210000 Servicii de consultanţa în                                                  cercetare                                 86509   73220000 Servicii de consultanţa în                                                  dezvoltare                                 86501-                                 86739   74140000 Consultanţa în afaceri şi în                                                  management şi servicii                                                  conexe                                 86501-                                 86509   74141000 Servicii de consultanţa în                                                  afaceri şi în management                                 86501,                                 86509   74141100 Servicii generale de                                                  consultanţa în management                                 86501,                                 86509   74141110 Servicii de consultanţa în                                                  dezvoltarea societăţilor                                 86502   74141200 Servicii de consultanţa în                                                  gestiune financiară                                 86503   74141300 Servicii de consultanţa în                                                  gestiune comercială                                 86504   74141400 Servicii de consultanţa în                                                  gestionarea resurselor umane                                 86505,                                 86509   74141500 Servicii de consultanţa în                                                  gestiunea producţiei                                 86505   74141510 Servicii de consultanţa în                                                  gestionarea asigurării                                                  calităţii                                 86505,                                 86509   74141520 Servicii de consultanţa în                                                  proiectare                                 86506   74141600 Servicii de relaţii cu                                                  publicul                                 86506   74141610 Servicii de gestionare a                                                  relaţiilor cu publicul                                 86506   74141620 Servicii de consultanţa în                                                  relaţii cu publicul                                 86509   74141700 Servicii de consultanţa în                                                  domeniul securităţii                                 86509   74141800 Servicii de consultanţa în                                                  domeniul achiziţiilor                                 86509   74141900 Servicii de consultanţa                                                  privind impactul asupra                                                  mediului                                 86601,                                 86602,                                 86711-                                 86739   74142000 Servicii conexe                                                  managementului                                 86601,                                 86711-                                 86739   74142100 Servicii de gestionare a                                                  proiectelor                                 86601,                                 86711-                                 86739   74142110 Servicii de supraveghere a                                                  proiectelor                                 86601,                                 86712,                                 86714,                                 86719,                                 86722-                                 86739   74142120 Servicii de elaborare de                                                  proiecte                                 86602   74142200*5 Servicii de arbitraj şi de                                                  conciliere*5                                 86609   74150000 Servicii de holdinguri de                                                  management                                 86505,                                 86751-                                 86769   74210000 Servicii de consultanţa                                                  tehnica                                 86505,                                 86721-                                 86739   74230000 Servicii de inginerie                                 86505,                                 86711-                                 86739   74231000 Servicii de consultanţa în                                                  domeniul ingineriei şi al                                                  construcţiilor                                 86505,                                 86721,                                 86723-                                 86726   74231400 Servicii de energie electrica şi                                                  servicii conexe                                 86505,                                 86721,                                 86723-                                 86726   74231410 Servicii de energie electrica                                 86505,                                 86721,                                 86725   74231420 Servicii de gestionare a                                                  energiei electrice                                 86505,                                 86721,                                 86725   74231430 Servicii de consultanţa în                                                  eficienta energetica                                 86505,                                 86721,                                 86725   74231431 Servicii de inginerie termica                                                  pentru construcţii                                 86401,  74400000 Servicii de publicitate şi de                                 86503,           comercializare                                 86506,                                 87110-                                 87190                                 86401,                                 86503   74420000 Servicii de comercializare                                 86503   74421000 Servicii de comercializare                                                  directa                                 86401,                                 86503   74423000 Servicii pentru clienţi                                 86503   74423200 Servicii de asistenţa pentru                                                  clienţi                                 86503   74423210 Program de fidelizare a                                                  clienţilor                                 86505   74871000 Servicii de gestionare a                                                  stocurilor                                 86509,                                 94020,                                 94040-                                 94090   90300000 Servicii privind mediul şi                                                  servicii ecologice                                 86509   90311000 Servicii de consultanţa                                                  privind mediul                                 86609   93620000 Servicii de gestionare a                                                  porturilor  12 Servicii de     arhitectura: servicii     de inginerie şi servicii     integrate de inginerie;     planificare urbana şi     servicii de arhitectura     peisagistica; servicii     de consultanţa     ştiinţifică şi tehnica     conexe, servicii de     testare şi analiza     tehnica                     86501-                                 86739   74140000 Consultanţa în afaceri şi în                                                  management şi servicii                                                  conexe                                 86601,                                 86602,                                 86711-                                 86739   74142000 Servicii conexe                                                  managementului                                 86601,                                 86711-                                 86739   74142100 Servicii de gestionare a                                                  proiectelor                                 86601,                                 86711-                                 86739   74142110 Servicii de supraveghere a                                                  proiectelor                                 86601,                                 86712,                                 86714,                                 86719,  74142120 Servicii de elaborare de                                                  proiecte                                 86722-                                 86739                                 86711-                                 86739   74142300 Servicii de gestionare a                                                  construcţiilor                                 86711-                                 86739   74142310 Servicii de gestionare a                                                  proiectelor de construcţii                                 86505,                                 86751-                                 86769   74210000 Servicii de consultanţa                                                  tehnica                                 86711-                                 86754   74220000 Servicii de arhitectura şi                                                  servicii conexe                                 86711-                                 86719   74221000 Servicii de consultanţa în                                                  arhitectura                                 86711,                                 86712,                                 86714,                                 86719   74222000 Servicii de proiectare                                                  arhitecturala                                 86711,                                 86712,                                 86714,                                 86719   74222100 Servicii de arhitectura pentru                                                  construcţii                                 86711,                                 86712,                                 86714,                                 86719   74222200 Servicii de arhitectura pentru                                                  spaţii exterioare                                 86711,                                 86712,                                 86714,                                 86719   74222300 Servicii de arhitectura pentru                                                  lucrări de extindere a                                                  construcţiilor                                 86711   74223000 Concursuri de proiectare                                                  arhitecturala                                 86711-                                 86741   74224000 Servicii de arhitectura, de                                                  inginerie şi de planificare                                 86711-                                 86739,                                 86753,                                 86754   74225000 Servicii de arhitectura, de                                                  inginerie şi de măsurare                                 86711-                                 86719   74225100 Servicii de arhitectura şi de                                                  măsurare                                 86505,                                 86721-                                 86739   74230000 Servicii de inginerie                                 86505,                                 86711-                                 86739   74231000 Servicii de consultanţa în                                                  domeniul ingineriei şi al                                                  construcţiilor                                 86721,                                 86724,                                 86731,                                 86732   74231100 Servicii de consultanţa în                                                  lucrări publice                                 86721,  74231110 Servicii de asistenţa în lucrări                                 86724,           publice                                 86731,                                 86732                                 86721,                                 86724,                                 86731   74231120 Servicii de consultanţa în                                                  sisteme de transport                                 86721   74231121 Servicii de consultanţa                                                  privind autostrazile                                 86721,                                 86724,                                 86731   74231122 Servicii de inginerie rutiera                                 86721,                                 86724,                                 86731   74231123 Servicii de inginerie feroviara                                 86721,                                 86724,                                 86731   74231124 Servicii de inginerie                                                  aeroportuara                                 86721   74231130 Servicii de consultanţa în                                                  infrastructura                                 86721-                                 86729,                                 86733,                                 86739   74231200 Servicii de consultanţa în                                                  inginerie structurală                                 86721,                                 86729   74231300 Servicii de consultanţa în                                                  ingineria mediului                                 86721,                                 86729   74231310 Servicii de consultanţa în                                                  combaterea zgomotului                                 86721,                                 86729   74231320 Servicii de consultanţa în                                                  izolatie acustica şi acustica                                                  interioară                                 86721,                                 86724,                                 86729,                                 86732   74231330 Servicii de consultanţa în                                                  tratarea apelor reziduale                                 86505,                                 86721,                                 86723-                                 86726   74231400 Servicii de energie electrica şi                                                  servicii conexe                                 86505,                                 86721,                                 86723-                                 86726   74231410 Servicii de energie electrica                                 86505,                                 86721,                                 86725   74231420 Servicii de gestionare a                                                  energiei electrice                                 86505,                                 86721,                                 86725   74231430 Servicii de consultanţa în                                                  eficienta energetica                                 86505,                                 86721,  74231431 Servicii de inginerie termica                                                  pentru construcţii                                 86725                                 86711-                                 86723,                                 86727,                                 86733,                                 86739   74231500 Instalaţii tehnice de                                                  construcţii                                 86711-                                 86723,                                 86727,                                 86733,                                 86739   74231510 Servicii de consultanţa pentru                                                  lucrări de baza                                 86711-                                 86723,                                 86727,                                 86733,                                 86739   74231520 Servicii de consultanţa în                                                  construcţii                                 86711-                                 86723,                                 86727,                                 86733,                                 86739   74231521 Servicii de consultanţa în                                                  instalaţii tehnice de                                                  construcţii                                 86722,                                 86727   74231530 Servicii de examinare a                                                  construcţiilor                                 86711,                                 86721   74231540 Servicii de inspectare şi                                                  verificare a construcţiilor                                 86721   74231600 Servicii de consultanţa în                                                  telecomunicaţii                                 86712,                                 86721-                                 86739   74231700 Servicii de consultanţa în                                                  protecţia contra riscurilor                                                  şi în controlul riscurilor                                 86721   74231710 Servicii de consultanţa în                                                  protecţia contra incendiilor                                                  şi exploziilor şi în controlul                                                  incendiilor şi exploziilor                                 86712,                                 86721-                                 86739   74231720 Servicii sanitare şi de                                                  siguranţa                                 86721   74231721 Servicii de consultanţa                                                  sanitară şi de siguranţă                                 86721   74231800 Servicii de consiliere şi de                                                  consultanţa în inginerie                                 86721   74231810 Servicii tehnice de iluminat                                                  natural şi artificial pentru                                                  clădiri                                 86721   74231900 Servicii de expertiza                                 86721-                                 86739   74232000 Servicii de conceptie tehnica                                 86721,                                 86723,                                 86729   74232100 Servicii de proiectare tehnica                                                  a instalaţiilor mecanice şi                                                  electrice pentru construcţii                                 86721,                                 86729   74232110 Servicii privind aspectele                                                  economice din sectorul                                                  construcţiilor                                 86723   74232120 Servicii de proiectare a                                                  sistemelor de încălzire                                 86721,                                 86724,                                 86731,                                 86732,                                 86739   74232200 Servicii de proiectare tehnica                                                  pentru construcţia de lucrări                                                  publice                                 86721,                                 86724,                                 86731,                                 86732,                                 86739   74232210 Servicii de estimare pentru                                                  lucrări publice                                 86726   74232220 Servicii de proiectare a                                                  conductelor                                 86724   74232230 Servicii de proiectare a                                                  podurilor                                 86724   74232240 Servicii de proiectare a                                                  barajelor                                 86726   74232250 Servicii de proiectare tehnica                                                  pentru infrastructura de                                                  transport                                 86723-                                 86726   74232300 Servicii de proiectare tehnica                                                  pentru procese şi producţie                                                  industriale                                 86723-                                 86726   74232310 Servicii de proiectare a                                                  sistemelor de energie electrica                                 86725   74232320 Servicii de proiectare tehnica                                                  a uzinelor                                 86722-                                 86739   74232400 Servicii de estimare                                 86722   74232500 Servicii de proiectare a                                                  fundaţiilor                                 86722,                                 86723,                                 86725-                                 86729,                                 86733,                                 86739   74232600 Servicii auxiliare de                                                  construcţii                                 86726   74232700 Servicii de proiectare a                                                  structurilor portante                                 86726   74232800 Servicii de verificare a                                                  proiectelor de structuri                                                  portante                                 86721-                                 86739   74233000 Diverse servicii de inginerie                                 86725   74233100 Servicii de inginerie privind                                                  noroiul de foraj                                 86729   74233200 Servicii de inginerie                                                  geotehnica                                 86722-                                 86739   74233300 Servicii de inginerie mecanică                                 86722-                                 86739   74233400 Servicii de inginerie mecanică                                                  şi electrica                                 86721   74233500 Studii tehnice                                 86729,                                 86739   74233600 Servicii de asistenţa în                                                  inginerie                                 86729   74233700 Servicii de inginerie privind                                                  coroziunile                                 86731-                                 86739   74240000 Servicii integrate de inginerie                                 86741,                                 86742   74250000 Servicii de urbanism şi de                                                  arhitectura peisagistica                                 86741   74251000 Servicii de urbanism                                 86742   74252000 Servicii de arhitectura                                                  peisagistica                                 86742   74252100 Servicii de amenajare                                                  peisagistica                                 86711-                                 86742   74260000 Servicii privind construcţiile                                 86711,                                 86721   74261000 Servicii de cercetare a                                                  şantierului                                 86713-                                 86719,                                 86727   74262000 Servicii de supraveghere a                                                  lucrărilor                                 86713-                                 86719,                                 86727   74262100 Servicii de supraveghere a                                                  şantierului                                 86711,                                 86721   74263000 Servicii de consultanţa în                                                  construcţii                                 86721-                                 86739,                                 86751-                                 86754   74270000 Servicii ştiinţifice şi tehnice                                                  în inginerie                                 86751   74271000 Servicii de prospectare                                                  geologica şi geofizica şi alte                                                  tipuri de prospectare                                                  ştiinţifică                                 86751   74271100 Servicii de pregătire şi de                                                  analiza de carotaj                                 86751   74271200 Servicii de consultanţa în                                                  geologie şi geofizica                                 86751   74271210 Servicii de consultanţa în                                                  geofizica                                 86751   74271220 Servicii de consultanţa în                                                  geologie                                 86751   74271300 Servicii de analiza                                                  micropaleontologica                                 86751   74271400 Servicii de interpretare                                                  petrofizica                                 86751   74271500 Servicii de cercetare a solului                                 86751   74271600 Servicii de prognoza                                                  meteorologica                                 86751   74271700 Servicii de prospecţiune                                                  ştiinţifică                                 86751   74271710 Servicii de prospectare                                                  geofizica                                 86751   74271720 Servicii de prospectare                                                  geologica                                 86751   74271800 Servicii de topografie                                 86751   74271900 Servicii de radiestezie                                                  acvatica                                 86752   74272000 Servicii de prospectare                                                  subterana                                 86752   74272100 Servicii de seismică                                 86752   74272110 Servicii de analiza                                                  seismografica                                 86752   74272111 Servicii de preluare de date                                                  seismice                                 86752   74272112 Servicii de colectare de date                                                  seismice                                 86752   74272113 Servicii de prelucrare de date                                                  seismice                                 86752   74272300 Servicii de înregistrare                                                  magnetometrică                                 86753   74273000 Servicii de arpentaj                                 86753   74273100 Servicii de analiza                                                  hidrografica                                 86753   74273200 Servicii de analiza a                                                  dimensiunilor                                 86754   74274000 Servicii de cartografie                                 86754   74274100 Servicii de cartografie digitala                                 86754   74274200 Servicii de cartografie aeriană                                 86754   74274300 Servicii de cadastru                                 86754   74274400 Servicii de hidrografie                                 86754   74274500 Servicii de cartografie marina                                 86754   74275000 Servicii de arpentaj                                 86754   74275100 Servicii de fotogrammetrie                                 86754   74275200 Servicii de arpentaj cadastral                                 86721-                                 86739   74276000 Servicii tehnice                                 86721-                                 86739   74276100 Servicii de control tehnic                                 86721-                                 86739   74276200 Servicii de asistenţa tehnica                                 86721-                                 86739   74276300 Servicii de suport tehnic                                 86721-  74276400 Servicii de planificare tehnica                                 86739                                 86761-                                 86769   74310000 Servicii de testare şi analiza                                                  tehnica                                 86761   74311000 Servicii de testare şi de                                                  analiza a compoziţiei şi a                                                  puritatii                                 86761-                                 86769   74312000 Servicii de analiza                                 86761-                                 86769   74312100 Servicii de analiza tehnica                                 86761-                                 86769   74313000 Servicii de inspecţie şi testare                                                  tehnica                                 86764   74313100 Servicii de inspecţie tehnica                                 86764   74313110 Servicii de inspecţie a                                                  utilajelor                                 86764   74313120 Servicii de inspecţie tehnica a                                                  automobilelor                                 86764   74313130 Servicii de inspecţie tehnica a                                                  construcţiilor                                 86764   74313140 Servicii de inspecţie tehnica a                                                  lucrărilor publice                                 86764   74313141 Servicii de inspecţie a                                                  conductelor                                 86764   74313142 Servicii de inspecţie în                                                  domeniul siguranţei maritime                                 86764   74313143 Servicii de testare a                                                  etanseitatii                                 86764   74313144 Servicii de monitorizare a                                                  debitului                                 86764   74313145 Servicii de inspecţie a                                                  podurilor                                 86764   74313146 Servicii de inspecţie a                                                  barajelor                                 86764   74313147 Servicii de inspecţie a liniilor                                                  de cale ferată                                 86761-                                 86763,                                 86769   74313200 Servicii de testare tehnica                                 86763   74313210 Servicii de testare a vanelor                                 86761-                                 86763,                                 86769   74313220 Servicii de testare                                                  nedistructiva                                 84230,                                 86761-                                 86763,                                 86769   74323000 Servicii de control al calităţii                                 84230,                                 86761-                                 86763,                                 86769   74323100 Servicii de asigurare a                                                  calităţii                                 86713   74874000 Servicii de gestionare a                                                  contractelor  13 Servicii de publicitate     86401,                                 86503,                                 86506,                                 87110-                                 87190   74400000 Servicii de publicitate şi de                                                  comercializare                                 87110-                                 87190   74410000 Servicii de publicitate                                 87120   74411000 Servicii de consultanţa în                                                  publicitate                                 87120   74412000 Servicii de gestionare                                                  publicitara                                 87190   74413000 Servicii promotionale  14 Servicii de curăţenie     pentru clădiri şi     servicii de     administrare a     proprietăţilor             82201-                                82206    70300000 Servicii de intermediere                                                  imobiliară pentru terţi                                82201-                                82203,                                82205    70310000 Servicii de închiriere sau de                                                  vânzare de imobile                                82201,                                82203    70311000 Servicii de închiriere sau de                                                  vânzare de imobile                                                  rezidentiale                                82201,                                82202,                                82204,                                82206    70320000 Servicii de închiriere sau de                                                  vânzare de terenuri                                82201,                                82202    70321000 Servicii de închiriere de teren                                82201,                                82202,                                82204,                                82206    70322000 Servicii de închiriere sau de                                                  vânzare de teren viran                                82201,                                82202    70330000 Servicii de gestionare a                                                  bunurilor imobiliare pentru                                                  terţi                                82201    70331000 Servicii de proprietate                                                  rezidentiala                                82201    70331100 Servicii de gestionare a                                                  instituţiilor                                82202    70332000 Servicii de proprietate                                                  nerezidentiala                                82202    70332100 Servicii de gestionare a                                                  terenurilor                                82202    70332200 Servicii de gestionare a                                                  proprietăţii comerciale                                82202    70332300 Servicii de proprietate                                                  industriala                                82201    70333000 Servicii de cazare                                82203    70340000 Servicii de multiproprietate                                87403    74710000 Servicii de curatare a                                                  locuinţelor                                87403,                                87401-                                87409    74720000 Servicii de curatare                                                  industriala                                87401    74721000 Servicii de dezinfecţie şi de                                                  dezinsecţie                                87401    74721100 Servicii de dezinfecţie                                87401    74721200 Servicii de deparazitare                                87401    74721210 Servicii de deratizare                                87401    74721300 Servicii de fumizare                                87402    74722000 Servicii de curatare a                                                  ferestrelor                                87409   74724000 Servicii de curatare a                                                  cuptoarelor şi a semineelor                                87401-                                87409    74731000 Servicii de curatare a                                                  construcţiilor                                87409    74731100 Servicii de curatare prin                                                  insuflare a structurilor                                                  tubulare                                87409    74732000 Servicii de curatare a                                                  cisternelor                                87409    74732100 Servicii de curatare a                                                  rezervoarelor                                87403,                                87409    74734000 Servicii de curatare a plajelor                                87403,                                87409    74735000 Servicii de curatare a                                                  parcarilor                                87409    74740000 Diverse servicii de curăţenie                                87409    74741000 Servicii de curatare a                                                  echipamentului telefonic                                87409    74742000 Servicii de curatare a                                                  echipamentului de transport                                87403    74743000 Servicii de curatare a                                                  echipamentului de birou                                87409    74744000 Servicii de curatare a                                                  coşurilor de gunoi                                87401-                                87409    74750000 Servicii de curatare a                                                  birourilor                                87401-                                87409    74760000 Servicii de curatare a şcolilor  15 Servicii de publicare     şi tipărire contra unei     taxe sau pe baza unui     contract                    88442   78000000 Servicii tipografice, de                                                  publicare şi servicii conexe                                 88442   78100000 Servicii tipografice                                 88442   78110000 Servicii de tipărire de cărţi                                 88442   78111000 Servicii de tipărire de agende                                                  telefonice                                 88442   78112000 Servicii de tipărire de caiete                                                  de exercitii                                 88442   78113000 Servicii de tipărire de agende                                 88442   78113100 Servicii de tipărire de                                                  organizatoare personale                                 88442   78114000 Servicii de tipărire de                                                  carnetele                                 88442   78114100 Servicii de tipărire de broşuri                                 88442   78114200 Servicii de tipărire de                                                  blocnotesuri                                 88442   78114300 Servicii de tipărire de blocuri                                                  cu hârtie pentru scrisori                                 88442   78114400 Servicii de tipărire de                                                  sugative                                 88442   78115000 Servicii de tipărire de                                                  materiale publicitare                                                  comerciale                                 88442   78115100 Servicii de tipărire de                                                  cataloage comerciale                                 88442   78116000 Servicii de tipărire de registre                                 88442   78117000 Servicii de tipărire de registre                                                  contabile                                 88442   78118000 Servicii de tipărire de carnete                                                  de formulare de comanda                                 88442   78119000 Servicii de tipărire de                                                  chitantiere                                 88442   78120000 Servicii de tipărire de articole                                                  de papetarie                                 88442   78121000 Servicii de tipărire de plicuri                                 88442   78122000 Servicii de tipărire de hârtie                                                  de scrisori                                 88442   78122100 Servicii de tipărire de                                                  formulare cu indigo                                 88442   78123000 Servicii de tipărire de albume                                                  pentru mostre sau pentru                                                  colecţii                                 88442   78124000 Servicii de tipărire de                                                  clasoare, dosare sau coperti                                                  de dosare                                 88442   78125000 Servicii de tipărire de cărţi de                                                  vizita                                 88442   78130000 Servicii de tipărire de                                                  documente nefalsificabile                                 88442   78131000 Servicii de tipărire de permise                                 88442   78132000 Servicii de tipărire de                                                  bancnote                                 88442   78133000 Servicii de tipărire de acţiuni                                 88442   78134000 Servicii de tipărire de carnete                                                  de cec                                 88442   78135000 Servicii de tipărire de timbre                                                  noi                                 88442   78135100 Servicii de tipărire de hârtie                                                  timbrata                                 88442   78136000 Servicii de tipărire de bonuri                                                  de masa                                 88442   78140000 Servicii de tipărire de                                                  formulare                                 88442   78141000 Servicii de tipărire de                                                  formulare comerciale                                                  autocopiante                                 88442   78142000 Servicii de tipărire de                                                  formulare continue                                 88442   78150000 Servicii de tipărire de bilete                                 88442   78151000 Servicii de tipărire de bilete                                                  de intrare                                 88442   78152000 Servicii de tipărire de bilete                                                  de transport                                 88442   78153000 Servicii de tipărire de bilete                                                  cu banda magnetica                                 88442   78160000 Servicii de tipărire de                                                  calendare                                 88442   78170000 Servicii de tipărire de orare                                 88442   78180000 Servicii de tipărire de ziare                                 88442   78200000 Servicii conexe tipăririi                                 88442   78210000 Servicii de finisare a                                                  tipariturilor                                 88442   78220000 Servicii de compoziţie                                 88442   78221000 Servicii de pregătire a                                                  formelor de tipar                                 88442   78222000 Servicii de fotogravura                                 88442   78223000 Servicii de culegere                                 88442   78224000 Servicii de litografiere                                 88442   78225000 Servicii de proiectare grafica                                 88442   78230000 Servicii de tipărire şi de                                                  livrare                                 88442   78240000 Servicii de tipărire şi de                                                  distribuţie                                 88442   78300000 Servicii de editare                                 88442   78310000 Servicii de legare şi de                                                  finisare                                 88442   78311000 Servicii de finisare a cărţilor                                 88442   78312000 Servicii de legare                                 88442   78400000 Servicii de abonare  16 Servicii de eliminare     a deşeurilor menajere     şi a apelor menajere;     servicii de igienizare     şi servicii similare       94010,                                94020    90100000 Servicii de colectare şi de                                                  evacuare a apelor reziduale şi                                                  a deşeurilor                                94010    90110000 Servicii privind apele                                                  reziduale                                94010    90111000 Servicii de evacuare şi de                                                  tratare a apelor reziduale                                94010    90111100 Servicii de evacuare a apelor                                                  reziduale                                94010    90111200 Servicii de tratare a apelor                                                  reziduale                                94010    90111300 Servicii de eliminare a apelor                                                  reziduale                                94010    90112000 Servicii de tratare a puţurilor                                                  de decantare şi a foselor                                                  septice                                94010    90112100 Servicii de tratare a puţurilor                                                  de decantare                                94010    90112200 Servicii privind fosele septice                                94010    90112210 Servicii de tratare a foselor                                                  septice                                94010    90112300 Servicii de golire a puţurilor                                                  de decantare sau a foselor                                                  septice                                94010    90113000 Servicii de curatare a                                                  canalelor de ape reziduale                                94010    90114000 Servicii de gestionare a                                                  canalelor de ape reziduale                                94010    90114100 Exploatare a unei staţii de                                                  epurare a apelor reziduale                                94010    90115000 Servicii de supraveghere a                                                  canalelor de ape reziduale                                94020    90120000 Servicii de eliminare a                                                  deşeurilor                                94020    90121000 Servicii generale privind                                                  deşeurile                                94020    90121100 Servicii de colectare a                                                  deşeurilor                                94020    90121110 Servicii de colectare a                                                  deşeurilor urbane solide                                94020    90121120 Servicii de colectare a                                                  deşeurilor menajere                                94020    90121130 Servicii de colectare a                                                  deşeurilor                                94020    90121140 Servicii de colectare a hârtiei                                94020    90121200 Servicii de transport de                                                  deşeuri                                94020    90121300 Servicii de tratare a deşeurilor                                94020    90121310 Servicii de eliminare a                                                  deşeurilor menajere                                94020    90121320 Servicii de eliminare a                                                  deşeurilor urbane solide                                94020    90121330 Servicii de incinerare a                                                  deşeurilor                                94020    90121340 Servicii de eliminare a cenusii                                94010    90121400 Tratarea şi eliminarea                                                  deşeurilor lichide                                94020    90122000 Servicii privind deşeurile                                                  speciale                                94020    90122100 Servicii privind deşeurile                                                  toxice                                94020    90122110 Servicii privind deşeurile                                                  radioactive                                94020    90122111 Colectarea deşeurilor                                                  radioactive                                94020    90122112 Servicii de depozitare a                                                  deşeurilor radioactive                                94020    90122113 Eliminarea deşeurilor                                                  radioactive                                94020    90122114 Transportul deşeurilor                                                  radioactive                                94020    90122120 Servicii privind solurile                                                  contaminate                                94020    90122121 Înlăturarea solurilor                                                  contaminate                                94020    90122122 Eliminarea solurilor                                                  contaminate                                94020    90122123 Servicii de tratare a solurilor                                                  contaminate                                94020    90122124 Curatarea şi tratarea solului                                94020    90122130 Servicii de eliminare a                                                  deşeurilor toxice, cu excepţia                                                  deşeurilor radioactive şi a                                                  solurilor contaminate                                94020    90122131 Servicii de eliminare a                                                  armelor şi a muniţiilor                                94020    90122132 Servicii de dezamorsare a                                                  bombelor                                94020    90122200 Servicii privind deşeurile                                                  medicale                                94020    90122210 Servicii de colectare a                                                  deşeurilor spitaliceşti                                94020    90122220 Servicii de eliminare a                                                  deşeurilor spitaliceşti                                94020    90122230 Servicii de inlaturare a                                                  deşeurilor biologice                                94020    90122240 Servicii de colectare, de                                                  transport şi de eliminare a                                                  deşeurilor spitaliceşti                                94020    90122300 Servicii de gestionare a                                                  namolului                                94020    90122310 Servicii de inlaturare a                                                  namolului                                94020    90122320 Servicii de transport al                                                  namolului                                94020    90122330 Servicii de tratare a namolului                                94020    90122340 Servicii de eliminare a                                                  namolului                                94020    90123000 Exploatarea rampelor de                                                  gunoi                                94020    90123100 Servicii de gestionare a                                                  rampelor de gunoi                                94020    90123200 Servicii de gestionare a                                                  haldelor de cărbune                                94020    90123300 Servicii de gestionare a                                                  haldelor de deşeuri                                94010-                                94050,                                94090    90200000 Servicii de igiena şi servicii                                                  conexe                                94030    90210000 Servicii de curăţenie stradala                                94030    90211000 Servicii de maturare a                                                  strazilor                                94030    90212000 Servicii de deszapezire                                94030    90213000 Servicii de inlaturare a ghetii                                94010    90220000 Servicii de curatare a gurilor                                                  de canal                                94010    90221000 Servicii de golire a gurilor de                                                  canal                                94020    90230000 Servicii de îndepărtare a                                                  azbestului                                94020,                                94040    90240000 Servicii de eliminare a                                                  plumbului                                94010-                                94050,                                94090    90250000 Servicii de igiena urbana                                86509,                                94020,                                94040-                                94090    90300000 Servicii privind mediul şi                                                  servicii ecologice                                86509,                                94020,                                94040-                                94090    90310000 Servicii privind mediul                                94060,                                94090    90312000 Servicii de studiere a                                                  impactului asupra mediului                                94090    90313000 Servicii de monitorizare a                                                  mediului                                94040,                                94060,                                94090    90313100 Servicii de combatere a                                                  poluarii                                94090    90313110 Servicii de combatere a                                                  poluarii cu petrol                                94040,                                94060,   90313120 Servicii de monitorizare a                                                  poluarii                                94090                                94040    90314000 Servicii de măsurare a                                                  emisiilor                                94020,                                94040-                                94090    90315000 Servicii de protecţie a                                                  mediului                                94090    90315100 Servicii de întreţinere a                                                  mediului                                94090    90315200 Servicii de ameliorare a                                                  mediului                                94020    90315300 Servicii de reciclare                                94040-                                94090    90320000 Servicii ecologice  17 Servicii hoteliere şi     de restaurant               64110-                                 64320   55000000 Servicii hoteliere şi de                                                  restaurant                                 64110   55100000 Servicii hoteliere                                 64191-                                 64199   55200000 Campinguri şi alte tipuri de                                                  cazare decât cea hoteliera                                 64194   55210000 Servicii de cazare în cămine                                                  pentru tineri                                 64195   55220000 Servicii de cazare în camping                                 64195   55221000 Servicii de cazare în spaţii                                                  pentru rulote                                 64191,                                 64192   55240000 Servicii de centre de vacanta                                                  şi de case de vacanta                                 64192   55241000 Servicii de centre de vacanta                                 64192   55242000 Servicii de case de vacanta                                 64191   55243000 Servicii de tabere de copii                                 64193   55250000 Servicii de închiriere de                                                  locuinţe mobilate pe termen                                                  scurt                                 64196   55260000 Servicii de vagoane de dormit                                 64199   55270000 Servicii prestate de pensiuni                                                  cu mic dejun inclus                                 64210,                                 64220,                                 64230,                                 64290   55300000 Servicii de restaurant şi de                                                  servire a mancarii                                 64210   55310000 Servicii de restaurant cu                                                  ospatari                                 64210   55311000 Servicii de restaurant cu                                                  ospatari cu clientela restrânsă                                 64210   55312000 Servicii de restaurant cu                                                  ospatari fără restrictii de                                                  acces                                 64210,                                 64220,                                 64230,                                 64290   55320000 Servicii de distribuire a                                                  mancarii                                 64230,  55321000 Servicii de preparare a                                 64210,           mancarii                                 64220,                                 64290                                 64230,                                 64210,                                 64220   55322000 Servicii de gatire a mancarii                                 64290   55330000 Servicii de cafenea                                 64310,                                 64320   55400000 Servicii de servire a                                                  băuturilor                                 64310,                                 64320   55410000 Servicii de gestionare a                                                  barurilor                                 64210-                                 64290   55500000 Servicii de cantina şi servicii                                                  de catering                                 64220   55510000 Servicii de cantina                                 64220   55511000 Servicii de cantina şi alte                                                  servicii de cafenea cu                                                  clientela restrânsă                                 64220   55512000 Servicii de gestionare a                                                  cantinelor                                 64230   55520000 Servicii de catering                                 64230   55521000 Servicii de catering la                                                  domiciliu                                 64230   55521100 Servicii de livrare a mancarii                                                  la domiciliu                                 64230   55521200 Servicii de livrare a mancarii                                 64230   55522000 Servicii de catering pentru                                                  societăţi de transport                                 64230   55523000 Servicii de catering pentru                                                  alte societăţi sau instituţii                                 64230   55523100 Servicii de restaurant pentru                                                  şcoli                                 64230   55524000 Servicii de catering pentru                                                  şcoli                                 64110-                                 64199,                                 82102,                                 97090   93400000 Servicii de cazare şi de birou                                 64110-                                 64199,                                 97090   93410000 Servicii de cazare                                 64110-                                 64199,                                 97090   93411000 Servicii de gestionare a                                                  spaţiilor de cazare  18 Servicii de transport     feroviar                    71111,                                 71112   60111000 Transport feroviar de pasageri                                 71121-                                 71129   60121000 Transport feroviar de mărfuri                                 71121   60121100 Transport feroviar de produse                                                  congelate sau refrigerate                                 71122   60121200 Transport feroviar de produse                                                  petroliere                                 71122   60121300 Transport feroviar de lichide                                                  sau de gaz în vrac                                 71123   60121400 Transport feroviar de mărfuri                                                  în containere                                 71124   60121500 Transport feroviar poştal                                 71129   60121600 Transport feroviar de produse                                                  uscate în vrac  19 Servicii de transport     naval                       72111-                                 72240   61000000 Servicii de transport naval                                 72111,                                 72119,                                 72211,                                 72219   61100000 Servicii de transport naval de                                                  pasageri                                 72111,                                 72211   61110000 Servicii de transport cu                                                  feribotul                                 72121-                                 72129,                                 72221-                                 72229   61200000 Transport naval de mărfuri                                 72121,                                 72221   61210000 Transport naval de produse                                                  refrigerate                                 72122,                                 72222   61220000 Transport naval de petrol                                 72122,                                 72222,                                 72129,                                 72229   61230000 Transport naval de produse în                                                  vrac                                 72123,                                 72229   61240000 Transport naval de mărfuri în                                                  containere                                 72129,                                 72229   61250000 Transport naval poştal                                 72130   61300000 Servicii de nave de pozat                                                  cabluri                                 72121-                                 72129,                                 72221-                                 72229   61400000 Transport maritim                                 72130,                                 72230   61500000 Închiriere de echipament de                                                  transport naval cu echipaj                                 72130,                                 72230   61510000 Închiriere de nave cu echipaj                                 72130   61511000 Închiriere de nave cu echipaj                                                  pentru navigaţie maritima                                 72230   61512000 Închiriere de nave cu echipaj                                                  pentru navigaţie fluviala                                 72130,                                 72230   61520000 Închiriere de nave cu echipaj                                 72130,                                 72230   61521000 Servicii de nave antipoluare                                 72130,                                 72230   61522000 Servicii de nave transportoare                                                  de incarcatura grea                                 72130,                                 72230   61523000 Servicii de nave de ajutor                                 72130,                                 72230   61524000 Servicii de nave de alimentare                                                  cu combustibil pe mare                                 72130,                                 72230   61530000 Închiriere de ambarcatiuni cu                                                  echipaj                                 72140,                                 72240,                                 74110-                                 74900,                                 91136   63000000 Servicii de transport anexe şi                                                  conexe; servicii de agenţii de                                                  turism                                 72140,                                 72240,                                 74510-                                 74590   63300000 Servicii anexe pentru                                                  transportul naval                                 72140,                                 72240   63370000 Servicii de remorcare şi de                                                  impingere a navelor                                 72140,                                 72240   63371000 Servicii de remorcare                                 72140,                                 72240   63372000 Servicii de impingere  20 Servicii de transport     anexe şi conexe             74690,                                 88110,                                 91260   62400000 Servicii aeriene şi servicii                                                  conexe                                 74690   62440000 Servicii de exploatare a                                                  aeronavelor                                 74690   62441000 Servicii de pilotaj                                 74690   62450000 Servicii de exploatare a                                                  avioanelor                                 72140,                                 72240,                                 74110-                                 74900,                                 91136   63000000 Servicii anexe şi auxiliare în                                                  domeniul transportului;                                                  servicii de agenţii de turism                                 74110-                                 74290   63100000 Servicii de manipulare şi de                                                  depozitare a incarcaturilor                                 74110,                                 74190   63110000 Servicii de manipulare a                                                  incarcaturilor                                 74110   63111000 Servicii de manipulare a                                                  containerelor                                 74190   63112000 Servicii de manipulare a                                                  bagajelor                                 74190   63112100 Servicii de manipulare a                                                  bagajelor pasagerilor                                 74190   63112110 Servicii de grupare a                                                  bagajelor                                 74210-                                 74290   63120000 Servicii de depozitare şi de                                                  antrepozitare                                 74210-                                 74290   63121000 Servicii de depozitare şi de                                                  recuperare                                 74210-                                 74290   63121100 Servicii de depozitare                                 74220   63121110 Servicii de depozitare a                                                  gazului                                 74290   63122000 Servicii de antrepozitare                                 74300-                                 74490   63200000 Servicii anexe pentru                                                  transportul terestru                                 74300   63210000 Servicii anexe pentru                                                  transportul feroviar                                 74410-                                 74490   63220000 Servicii anexe pentru                                                  transportul rutier                                 74410   63221000 Servicii de autogara                                 74420   63222000 Servicii de exploatare a                                                  autostrazilor                                 74420   63222100 Servicii de taxa de autostrada                                 74420   63223000 Servicii de exploatare a                                                  podurilor şi a tunelurilor                                 74420   63223100 Servicii de exploatare a                                                  podurilor                                 74420   63223110 Servicii de taxa de pod                                 74420   63223200 Servicii de exploatare a                                                  tunelurilor                                 74420   63223210 Servicii de taxare la intrarea                                                  în tunel                                 74430   63224000 Servicii de parcare                                 74490   63225000 Servicii de poduri-bascula                                 74490   63226000 Servicii de alimentare cu                                                  combustibil a vehiculelor                                 72140,                                 72240,                                 74510-                                 74590   63300000 Servicii anexe pentru                                                  transportul naval                                 74510,                                 74590   63310000 Servicii de exploatare a                                                  porturilor şi a căilor                                                  navigabile şi servicii conexe                                 74510   63311000 Servicii de încărcare în                                                  buncare                                 74510   63312000 Servicii de exploatare a                                                  porturilor                                 74510   63313000 Servicii de exploatare a căilor                                                  navigabile                                 74590   63314000 Servicii de alimentare cu                                                  combustibil a navelor                                 74590   63315000 Servicii de exploatare a                                                  terminalelor de pasageri                                 74520   63320000 Servicii de pilotare a navelor                                 74520   63330000 Servicii de acostare                                 74530   63340000 Servicii de navigaţie                                 74530   63341000 Servicii de pozitionare pe                                                  mare                                 74530   63341100 Servicii de pozitionare a                                                  farurilor plutitoare                                 74530   63342000 Servicii de faruri plutitoare                                 74530   63343000 Servicii de pozitionare a                                                  geamandurilor                                 74530   63343100 Servicii de balizaj                                 74530   63344000 Servicii de faruri                                 74540   63350000 Servicii de salvare şi de                                                  ranfluare                                 74540   63351000 Servicii de salvare a navelor                                 74540   63352000 Servicii de nave de salvare                                 74540   63353000 Servicii de alimentare cu                                                  combustibil a navelor                                 74510,                                 74590   63360000 Diverse servicii de asistenţa                                                  pentru transportul naval                                 74590   63361000 Servicii de înregistrare a                                                  navelor                                 74590   63362000 Servicii navale de spargere a                                                  ghetii                                 74590   63363000 Servicii de depozitare pe nave                                 74590   63364000 Servicii de navlosire a                                                  navelor                                 74590   63365000 Servicii de dezarmare a                                                  navelor                                 74590   63366000 Servicii de exploatare a                                                  navelor                                 74590   63366100 Servicii de lansare la apa a                                                  navelor                                 74590   63366200 Servicii de vehicule cu                                                  comanda de la distanta                                 74590   63367000 Servicii de nave de pescuit                                 74590   63368000 Servicii de nave de cercetare                                 74510   63369000 Servicii de ancorare                                 74610-                                 74690   63400000 Servicii anexe pentru                                                  transportul aerian                                 74610   63410000 Servicii de exploatare a                                                  aeroporturilor                                 74620   63420000 Servicii de control al                                                  traficului aerian                                 74690   63430000 Servicii de alimentare cu                                                  combustibil a aeronavelor                                 74710,                                 74720,                                 74800,                                 74900,                                 91136   63500000 Servicii de agenţii de turism,                                                  de ghizi turistici şi de                                                  asistenţa turistica                                 74710,                                 74720,  63510000 Servicii de agenţii de turism                                                  şi servicii conexe                                 91136                                 74710   63511000 Organizare de voiaje cu                                                  servicii complete                                 74710   63512000 Vânzare de bilete de călătorie                                                  şi servicii de voiaje cu                                                  servicii complete                                 74710,                                 74720,                                 91136   63513000 Servicii de informare turistica                                 74720   63514000 Servicii de ghizi turistici                                 74710   63515000 Servicii de turism                                 74710   63516000 Servicii de gestionare a                                                  voiajelor                                 74800,                                 74900   63520000 Servicii de agenţii de                                                  transport                                 74800   63521000 Servicii de agenţii de                                                  transport de mărfuri                                 74590,                                 74800   63522000 Servicii de brokeraj maritim                                 74800   63523000 Servicii de agenţii portuare şi                                                  de expediere                                 74900   63524000 Servicii de pregătire a                                                  documentelor de transport                                 74800,                                 74900   63600000 Servicii de logistica                                 74300   74322000 Servicii de monitorizare a                                                  trenurilor                                 74540,                                 88200,                                 88300   93610000 Servicii de oceanologie  21 Servicii juridice           86111-                                 86190   74110000 Servicii juridice                                 86111-                                 86120,                                 86190   74111000 Servicii de consultanţa şi                                                  reprezentare juridică                                 86111-                                 86120,                                 86190   74111100 Servicii de consultanţa                                                  juridică                                 86111-                                 86120   74111200 Servicii de reprezentare                                                  juridică                                 86119   74112000 Servicii de consultanţa                                                  privind brevetarea şi                                                  drepturile de autor                                 86119   74112100 Servicii de consultanţa                                                  privind drepturile de autor                                 86119   74112110 Servicii de consultanţa                                                  privind drepturile de autor de                                                  software                                 86130   74113000 Servicii de documentare şi de                                                  certificare juridică                                 86130   74113100 Servicii de documentare                                 86130   74113200 Servicii de certificare                                 86130   74113210 Servicii de certificare a                                                  semnăturii electronice                                 86111-                                 86120,                                 86190   74114000 Servicii de consultanţa şi de                                                  informare juridică  22 Servicii de recrutare     şi de plasare a forţei     de muncă*6                  87201-                                 87209,                                 93324,                                 93329  74500000*6 Servicii de recrutare a forţei                                                   de muncă şi de asigurare de                                                   personal*6                                 87202,                                 93324,                                 93329  74510000*6 Servicii de plasare de                                                   personal*6                                 87202   74512000  Servicii de plasament de                                                   personal de birou                                 87201   74513000  Servicii de transfer al                                                   angajaţilor                                 87201-                                 87209  74520000*6 Servicii de asigurare de                                                   personal*6                                 87203,                                 87205    74521000 Servicii de asigurare de                                                   personal de birou*6                                 87204    74522000 Servicii de asigurare de                                                   personal de ajutor la                                                   domiciliu                                 87203,                                 87205  74523000 Servicii de asigurare de                                                 personal pentru comerţ sau                                                 industrie                                 87206  74524000 Servicii de asigurare de                                                 personal de asistenţa medicală                                 87206,                                 87209  74525000 Servicii de asigurare de                                                 personal medical                                 87201 74530000*6 Servicii de recrutare6                                 87201-                                 87209,                                 87909 74540000 Servicii de gestionare a                                                personalului, cu excepţia                                                serviciilor de plasare şi de                                                asigurare                                 87201-                                 87209   95000000 Case particulare cu personal                                                  angajat                                 87202-                                 87203,                                 87205  95100000 Servicii de lucrători                                                 comerciali şi industriali                                 87202-                                 87203,                                 87205   95110000 Servicii de lucrători                                                  comerciali                                 87205   95120000 Servicii de lucrători                                                  industriali                                 87201-                                 87209   95130000 Servicii de forte de muncă                                 87202,  95131000 Servicii de personal de agenţii                                 87203,                                 87205                                 87203   95132000 Servicii de personal de birou                                 87203-                                 87209   95133000 Personal angajat temporar                                 87204   95133100 Servicii de asistenţa la                                                  domiciliu                                 87204   95140000 Servicii domestice  23 Servicii de     investigatie şi de     siguranţa, cu excepţia     serviciilor de     transport cu vehicule     blindate                    87301-                                 87309   74600000 Servicii de investigatie şi de                                                  siguranţa                                 87302-                                 87309   74610000 Servicii de siguranţă                                 87303   74611000 Servicii de monitorizare a                                                  sistemelor de alarma                                 87305   74613000 Servicii de paza                                 87309   74614000 Servicii de supraveghere                                 87309   74614100 Servicii de localizare                                 87309   74614110 Servicii de localizare a                                                  transfugilor                                 87305   74615000 Servicii de patrulare                                 87301   74620000 Servicii de anchetare  24 Servicii de     învăţământ şi de     formare profesională        92110,                                 92190   80100000 Servicii de învăţământ primar                                 92110   80110000 Servicii de învăţământ                                                  preşcolar                                 92210-                                 92240   80200000 Servicii de învăţământ                                                  gimnazial                                 92230,                                 92240   80210000 Servicii de învăţământ                                                  gimnazial tehnic şi                                                  profesional                                 92230,                                 92240   80211000 Servicii de învăţământ                                                  gimnazial tehnic                                 92230,                                 92240   80212000 Servicii de învăţământ                                                  gimnazial profesional                                 92190,                                 92240,                                 92390-                                 92900   80220000 Servicii de învăţământ pentru                                                  elevi cu handicap                                 92310-                                 92390   80300000 Servicii de învăţământ                                                  superior                                 92110-                                 92390   80310000 Servicii de formare                                                  profesională a tinerilor                                 92310,                                 92390   80320000 Servicii de formare                                                  profesională în domeniul                                                  medical                                 92310,                                 9239    80330000 Servicii de formare                                                  profesională în domeniul                                                  securităţii                                 92240   80340000 Servicii de învăţământ special                                 92400,                                 92900   80410000 Servicii şcolare diverse                                 92400   80411000 Servicii de şcoli de conducere                                                  auto                                 92400   80411100 Servicii de examene pentru                                                  obţinerea permisului de                                                  conducere auto                                 92400   80411200 Cursuri de conducere auto                                 92400   80412000 Servicii de şcoli de aviatie                                 92400   80413000 Servicii de şcoli de marina                                 92400   80414000 Servicii de şcoli de scafandri                                 92400   80415000 Servicii de şcoli de schi                                 92230-                                 92900   80420000 Servicii de formare                                 92310-                                 92900   80421000 Servicii de formare                                                  specializată                                 92400,                                 92900   80421100 Servicii de formare a                                                  personalului                                 92900   80422000 Echipamente de pregătire                                 92900   80422100 Servicii privind programele                                                  de formare                                 92310-                                 92900   80422200 Seminarii de formare                                 92230-                                 92900   80423000 Servicii de formare                                                  profesională                                 92230-                                 92310   80423100 Servicii de formare în                                                  domeniul industriei şi tehnicii                                 92230-                                 92310   80423110 Servicii de formare în                                                  domeniul industriei                                 92230-                                 92310   80423120 Servicii de formare în                                                  domeniul tehnicii                                 92310-                                 92900   80423200 Servicii de formare în                                                  management                                 92900   80423300 Servicii de formare şi de                                                  familiarizare în informatica                                 92900   80423310 Servicii de formare în                                                  informatica                                 92220,                                 92310,                                 92390,                                 92900   80423320 Cursuri de informatica                                 92900   80424000 Servicii de formare în                                                  domeniul mediului                                 92900   80425000 Servicii de formare în                                                  domeniul securităţii                                 92310,  80426000 Servicii de formare în                                 92390,           domeniul sănătăţii şi al                                 92900            serviciilor de prim-ajutor                                 92310,                                 92390   80426100 Servicii de formare în                                                  domeniul sănătăţii                                 92900   80426200 Servicii de formare în                                                  domeniul serviciilor de                                                  prim-ajutor                                 92310-                                 92400   80427000 Servicii de perfecţionare                                                  personală                                 92210,                                 92220,                                 92390-                                 92900   80428000 Organizare de cursuri de                                                  limbi străine                                 92310-                                 92400   80430000 Servicii de învăţământ                                                  universitar pentru adulti                                 92110-                                 92900,                                 91121   80490000 Gestionare a unui centru de                                                  învăţământ  25 Servicii de sănătate şi     servicii de asistenţa     socială*6                   87201-                                 87209,                                 93324,                                 93329  74500000*6 Servicii de recrutare a forţei                                                   de muncă şi de asigurare de                                                   personal*6                                 87202,                                 93324,                                 93329  74510000*6 Servicii de plasare de                                                   personal*6                                 93324,                                 93329   74511000 Servicii de căutare de locuri                                                  de muncă                                 93110-                                 93329   85000000 Servicii de sănătate şi servicii                                                  de asistenţa socială                                 93110-                                 93199   85100000 Servicii de sănătate                                 93110-                                 93192,                                 93199   85110000 Servicii spitaliceşti şi                                                  servicii conexe                                 93110-                                 93192,                                 93199   85111000 Servicii spitaliceşti                                 93110   85111100 Servicii spitaliceşti de                                                  chirurgie                                 93110   85111200 Servicii spitaliceşti de                                                  medicina                                 93110   85111300 Servicii spitaliceşti de                                                  ginecologie                                 93110   85111320 Servicii spitaliceşti de                                                  obstetrica                                 93110   85111400 Servicii spitaliceşti de                                                  reabilitare                                 93110   85111500 Servicii spitaliceşti de                                                  psihiatrie                                 93122   85111600 Servicii de ortezare                                 93122   85111700 Servicii de oxigenoterapie                                 93199   85111800 Servicii de patologie                                 93110,                                 93199   85112000 Servicii de asistenţa                                                  spitaliceasca                                 93199   85112100 Servicii privind asternuturile                                                  pentru spital                                 93110,                                 93121,                                 93122,                                 93191-                                 93199   85120000 Servicii de practica medicală                                                  şi servicii conexe                                 93121,                                 93122   85121000 Servicii de practica medicală                                 93121   85121100 Servicii prestate de medicii                                                  generalisti                                 93121   85121110 Servicii prestate copiilor de                                                  către medici generalisti                                 93121   85121200 Servicii prestate de medici                                                  specialişti                                 93122   85121300 Servicii chirurgicale                                                  specializate                                 93123   85130000 Servicii de practica dentara şi                                                  servicii conexe                                 93123   85131000 Servicii de practica dentara                                 93123   85131100 Servicii de ortodontie                                 93123   85131110 Servicii de chirurgie                                                  ortodontica                                 93121,                                 93122,                                 93191-                                 93199   85140000 Diverse servicii de sănătate                                 93121,                                 93122,                                 93191   85141000 Servicii furnizate de                                                  personalul medical                                 93191   85141100 Servicii prestate de moase                                 93121,                                 93122,                                 93191   85141200 Servicii prestate de personalul                                                  de asistenţa medicală                                 93121,                                 93122,                                 93191   85141210 Servicii de îngrijire medicală                                                  la domiciliu                                 93191   85141211 Servicii de tratament medical                                                  prin dializa la domiciliu                                 93122   85141212 Servicii de dializa                                 93191   85141220 Servicii de consultanţa                                                  prestate de personalul de                                                  asistenţa medicală                                 93191,                                 93199   85142000 Servicii paramedicale                                 93191   85142100 Servicii de fizioterapie                                 93191   85142200 Servicii de homeopatie                                 93199   85142300 Servicii de igiena                                 93191   85142400 Livrare la domiciliu de                                                  articole pentru bolnavii de                                                  incontinenta                                 93192   85143000 Servicii de ambulanta                                 93193   85144000 Servicii de centre de sănătate                                 93193   85144100 Servicii de centre de asistenţa                                                  medicală                                 93199   85145000 Servicii prestate de                                                  laboratoare medicale                                 93199   85146000 Servicii prestate de băncile de                                                  sânge                                 93199   85146100 Servicii prestate de băncile de                                                  material seminal                                 93199   85146200 Servicii prestate de băncile de                                                  organe pentru transplanturi                                 93121   85147000 Servicii de medicina muncii                                 93199   85148000 Servicii de analize medicale                                 93199   85149000 Servicii farmaceutice                                 93201,                                 93209   85200000 Servicii veterinare                                 93311-                                 93329   85300000 Servicii de asistenţa socială şi                                                  servicii conexe                                 93311-                                 93329   85310000 Servicii de asistenţa socială                                 93311-                                 93319   85311000 Servicii de asistenţa socială                                                  cu cazare                                 93311   85311100 Servicii sociale pentru                                                  persoane în vârsta                                 93311   85311200 Servicii sociale pentru                                                  persoanele cu handicap                                 93312   85311300 Servicii sociale pentru copii şi                                                  tineri                                 93321-                                 93329   85312000 Servicii de asistenţa socială                                                  fără cazare                                 93321   85312100 Servicii de centre de zi                                 93321   85312110 Servicii prestate de centre de                                                  zi pentru copii                                 93321   85312120 Servicii prestate de centre de                                                  zi pentru copii şi tineri cu                                                  handicap                                 93322,                                 93323   85312300 Servicii de orientare şi de                                                  consultanţa profesională                                 93322,                                 93323   85312310 Servicii de orientare                                 93322,                                 93323   85312320 Servicii de consultanţa                                                  profesională                                 93322   85312330 Servicii de planificare                                                  familială                                 93321-                                 93329   85312400 Servicii sociale neprestate de                                                  instituţii rezidentiale                                 93324,                                 93329   85312500 Servicii de reabilitare                                 93324   85312510 Servicii de reabilitare                                                  profesională                                 93311-                                 93329   85320000 Servicii sociale                                 93110-                                 93199,                                 93311-                                 93329   85323000 Servicii de sănătate                                                  comunitara  26 Servicii de recreere,    culturale şi sportive*7      96311,                                 96312   74875000 Servicii de gestionare a                                                  bibliotecilor                                 96312   74875100 Servicii de arhivare                                 96312   74875200 Servicii de catalogare                                 75300,                                 96111-                                 96499   92000000 Servicii de recreere, culturale                                                  şi sportive                                 96111-                                 96122   92100000 Servicii de cinematografie şi                                                  servicii video                                 96111-                                 96122   92110000 Servicii de producţie de filme                                                  cinematografice şi de casete                                                  video şi servicii conexe                                 96111-                                 96122   92111000 Servicii de producţie de filme                                                  cinematografice şi de filme                                                  video                                 96112   92111100 Producţie de filme şi de                                                  casete video cu utilizare                                                  pedagogica                                 96112   92111200 Producţie de filme şi de                                                  casete video publicitare, de                                                  propaganda şi de informare                                 96112   92111210 Producţie de filme publicitare                                 96112   92111220 Producţie de casete video                                                  publicitare                                 96112   92111230 Producţie de filme de                                                  propaganda                                 96112   92111240 Producţie de casete video de                                                  propaganda                                 96112   92111250 Producţie de filme de                                                  informare                                 96112   92111260 Producţie de casete video de                                                  informare                                 96112   92111300 Producţie de filme şi de                                                  casete video de divertisment                                 96112   92111310 Producţie de filme de                                                  divertisment                                 96112   92111320 Producţie de casete video de                                                  divertisment                                 96114   92112000 Servicii privind producţia de                                                  filme cinematografice sau de                                                  casete video                                 96113,                                 96114   92120000 Servicii de distribuţie de                                                  filme cinematografice şi de                                                  casete video                                 96113,                                 96114   92121000 Servicii de distribuţie de                                                  casete video                                 96113,                                 96114   92122000 Servicii de distribuţie de                                                  filme cinematografice                                 96121   92130000 Servicii de proiectare de filme                                                  cinematografice                                 96122   92140000 Servicii de proiectare de filme                                                  video                                 75300,                                 96131-                                 96133  92200000*7 Servicii de radio şi de                                                   televiziune*7                                 96131  92210000*7 Servicii de radio*7                                 96131  92211000*7 Servicii de radiodifuziune*7                                 96132,                                 96133  92220000*7 Servicii de televiziune*7                                 96132,                                 96133  92221000*7 Servicii de teledifuziune*7                                 96121,                                 96122,                                 96191-                                 96199,                                 96491,                                 96492,                                 96499  92300000 Servicii de divertisment                                 96191-                                 96193  92310000 Servicii de creare şi                                                 interpretare de opere artistice                                                 şi literare                                 96191-                                 96193  92311000 Opere de arta                                 96191-                                 96193  92312000 Servicii artistice                                 96191  92312100 Servicii de divertisment                                                 prestate de producătorii de                                                 teatru, coruri, ansambluri                                                 muzicale şi orchestre                                 96191  92312110 Servicii de divertisment                                                 prestate de producătorii de                                                 teatru                                 96191  92312120 Servicii de divertisment                                                 prestate de coruri                                 96191  92312130 Servicii de divertisment                                                 prestate de ansambluri                                                 muzicale                                 96191  92312140 Servicii de divertisment                                                 prestate de orchestre                                 96192  92312200 Servicii prestate de autori,                                                 compozitori, sculptori şi                                                 artişti independenţi                                 96192  92312210 Servicii prestate de autori                                 96192  92312211 Servicii de agenţii                                                 redactionale                                 96192  92312212 Servicii privind pregătirea                                                 manualelor de formare                                 96192  92312213 Servicii prestate de autori în                                                 domeniul tehnicii                                 96192  92312220 Servicii prestate de                                                 compozitori                                 96192  92312230 Servicii prestate de sculptori                                 96192  92312240 Servicii prestate de artişti                                 96192  92312250 Servicii prestate de artişti                                                 independenţi                                 96121,                                 96122,                                 96191-                                 96195  92320000 Servicii de gestionare a salilor                                                 de spectacol                                 96194,                                 96491  92330000 Servicii privind zonele de                                                 recreere                                 96194  92331000 Servicii de bâlci şi de parcuri                                                 de distracţii                                 96194  92331100 Servicii de bâlci                                 96194  92331200 Servicii de parcuri de                                                 distracţii                                 96491  92332000 Servicii de plaje                                 96191-                                 96199  92340000 Servicii privind dânsul şi                                                 reprezentatiile                                 96194  92341000 Servicii de circuri                                 96195  92342000 Servicii de şcoli de dans                                 96195  92342100 Servicii de şcoli de dans de                                                 societate                                 96195  92342200 Servicii de şcoli de dans                                                 modern                                 96492  92350000 Servicii de jocuri de noroc şi                                                 de pariuri                                 96492  92351000 Servicii de jocuri de noroc                                 96492  92351100 Servicii de gestionare a                                                 loteriilor                                 96492  92351200 Servicii de gestionare a                                                 cazinourilor                                 96492  92352000 Servicii de pariuri                                 96492  92352100 Servicii de exploatare a                                                 totalizatoarelor pentru pariuri                                 96492  92352200 Servicii prestate de agenţi de                                                 pariuri                                 96499  92360000 Servicii de pirotehnie                                 96211-                                 96290  92400000 Servicii de agenţii de presa                                 96311-                                 96332  92500000 Servicii prestate de biblioteci,                                                 arhive, muzee şi alte servicii                                                 culturale                                 96311,                                 96312  92510000 Servicii prestate de biblioteci                                                 şi de arhive                                 96311  92511000 Servicii prestate de biblioteci                                 96312  92512000 Servicii prestate de arhive                                 96321,                                 96322  92520000 Servicii prestate de muzee şi                                                 servicii de conservare a                                                 siturilor şi a monumentelor                                                 istorice                                 96321  92521000 Servicii prestate de muzee                                 96321  92521100 Servicii de expoziţii în muzee                                 96321  92521200 Servicii de conservare a                                                 obiectelor şi a exemplarelor                                                 de expoziţie                                 96321  92521210 Servicii de conservare a                                                 obiectelor de expoziţie                                 96321  92521220 Servicii de conservare a                                                 specimenelor                                 96322  92522000 Servicii de conservare a                                                 siturilor şi a monumentelor                                                 istorice                                 96322  92522100 Servicii de conservare a                                                 siturilor istorice                                 96322  92522200 Servicii de conservare a                                                 monumentelor istorice                                 96331,                                 96332  92530000 Servicii de grădini botanice şi                                                 zoologice şi servicii de                                                 rezervaţii naturale                                 96331  92531000 Servicii de grădini botanice                                 96331  92532000 Servicii de grădini zoologice                                 96332  92533000 Servicii de rezervaţii naturale                                 96332  92534000 Servicii de conservare a                                                 faunei şi a florei sălbatice                                 96411-                                 96419  92600000 Servicii sportive                                 96413  92610000 Servicii de gestionare a                                                 complexelor sportive                                 96411-                                 96419  92620000 Servicii privind activităţile                                                 sportive                                 96411  92621000 Servicii de promovare a                                                 evenimentelor sportive                                 96412  92622000 Servicii de organizare a                                                 evenimentelor sportive  27 Alte servicii*6*7           63101-                                 63299   52000000 Servicii de vânzare cu                                                  amănuntul                                 63101-  52100000 Servicii de vânzare cu                                 63106            amănuntul de produse                                                  alimentare                                 63107   52200000 Servicii de vânzare cu                                                  amănuntul de băuturi                                 63231,                                 63251   52300000 Servicii de vânzare cu                                                  amănuntul de mobila                                 63222   52400000 Servicii de vânzare cu                                                  amănuntul de îmbrăcăminte                                 63245   52500000 Servicii de vânzare cu                                                  amănuntul de materiale de                                                  construcţii                                 63253   52600000 Servicii de vânzare cu                                                  amănuntul de imprimate                                 63251,                                 63252   52700000 Servicii de vânzare cu                                                  amănuntul de articole de                                                  birotica                                 63295   52800000 Servicii de vanzare cu                                                  amănuntul de produse                                                  horticole                                 63211   52900000 Servicii de vânzare cu                                                  amănuntul de produse                                                  medicale                                 71310,                                 71390   60200000 Servicii de transport prin                                                  conducte                                 71310   60210000 Transport de produse                                                  petroliere prin conducte                                 71310   60220000 Transport de gaze naturale                                                  prin conducte                                 74690,                                 88110,                                 91260   62400000 Servicii aeriene şi servicii                                                  conexe                                 88110   62410000 Servicii de pulverizare                                                  aeriană                                 91260   62420000 Servicii de combatere aeriană                                                  a incendiilor în păduri                                 91260   62430000 Servicii de ajutor aerian                                 72140,                                 72240,                                 74110-                                 74900,                                 91136   63000000 Servicii anexe şi auxiliare în                                                  domeniul transportului;                                                  servicii de agenţii de turism                                 74710,                                 74720,                                 74800,                                 74900,                                 91136   63500000 Servicii de agenţii de turism,                                                  de ghizi turistici şi de                                                  asistenţa turistica                                 74710,                                 74720,                                 91136   63510000 Servicii de agenţii de turism                                                  şi servicii conexe                                 74710,  63513000 Servicii de informare turistica                                 74720,                                 91136                                 75111-                                 75119   64110000 Servicii poştale                                 75119   64111000 Servicii poştale de distribuire                                                  a ziarelor şi a periodicelor                                 75111   64112000 Servicii poştale de distribuire                                                  a corespondentei                                 75112   64113000 Servicii poştale de distribuire                                                  a coletelor                                 75113   64114000 Servicii de ghisee de oficii                                                  poştale                                 75119   64115000 Închiriere de cutii poştale                                 75113   64116000 Servicii post restant                                 88700,                                 91123   65000000 Utilităţi publice                                 88700   65100000 Distribuţie de apa şi servicii                                                  conexe                                 88700   65110000 Distribuţie de apa                                 88700   65111000 Distribuţie de apa potabilă                                 88700   65120000 Exploatarea statiei de epurare                                                  a apei                                 88700   65130000 Exploatarea sistemului de                                                  alimentare cu apa                                 88700   65200000 Distribuţie de gaz şi servicii                                                  conexe                                 88700   65210000 Distribuţie de gaz                                 88700,                                 91123   65300000 Distribuţie de energie                                                  electrica şi servicii conexe                                 88700   65310000 Distribuţie de energie                                                  electrica                                 88700,                                 91123   65320000 Exploatare a instalaţiilor                                                  electrice                                 88700   65400000 Alte surse de alimentare şi de                                                  distribuţie a energiei                                                  electrice                                 88700   65410000 Exploatare a unei centrale                                                  electrice                                 88700   65500000 Servicii de citire a                                 82101-           contoarelor                                 82106   70100000 Servicii imobiliare proprii                                 82103,                                 82105   70110000 Servicii de promovare                                                  imobiliară                                 82103   70111000 Promovare de bunuri                                                  imobiliare rezidentiale                                 82105   70112000 Promovare de bunuri                                                  imobiliare nerezidentiale                                 82103-                                 82106   70120000 Cumpărare şi vânzare de                                                  bunuri imobiliare                                 82103,                                 82105   70121000 Servicii de vânzare sau de                                                  achizitionare de imobile                                 82103,                                 82105   70121100 Servicii de vânzare de                                                  imobile                                 82103,                                 82105   70121200 Servicii de achizitionare de                                                  imobile                                 82104,                                 82106   70122000 Servicii de vânzare sau de                                                  achizitionare de teren                                 82104,                                 82106   70122100 Servicii de vânzare de teren                                 82104,                                 82106   70122110 Servicii de vânzare de teren                                                  viran                                 82104,                                 82106   70122200 Servicii de achizitionare de                                                  teren                                 82104,                                 82106   70122210 Servicii de achizitionare de                                                  teren viran                                 82103-                                 82106   70123000 Vânzare de bunuri imobiliare                                 82103,                                 82104   70123100 Vânzare de bunuri imobiliare                                                  rezidentiale                                 82105,                                 82106   70123200 Vânzare de bunuri imobiliare                                                  nerezidentiale                                 82101,                                 82102   70130000 Servicii de închiriere de                                                  bunuri imobiliare proprii                                 82101,                                 82102   70200000 Servicii de închiriere sau de                                                  leasing de bunuri imobiliare                                                  proprii                                 82101   70210000 Servicii de închiriere sau de                                                  leasing de proprietăţi                                                  rezidentiale proprii                                 82102   70220000 Servicii de închiriere sau de                                                  leasing de proprietăţi                                                  nerezidentiale proprii                                 86301,                                 86302,                                 86309,                                 86303   74122000 Servicii fiscale                                 86301   74122100 Servicii de consultanţa fiscală                                 86302,                                 86303   74122200 Servicii de pregătire a                                                  declaraţiilor de impozit                                 91260   74321000 Servicii de control al                                                  traficului                                 91260   74321100 Servicii de monitorizare a                                                  traficului                                 87201-                                 87209,                                 93324,                                 93329   745000006 Servicii de recrutare a forţei                                                  de muncă şi de asigurare de                                                  personal*6                                 87202,                                 93324,                                 93329  74510000*6 Servicii de plasare de                                                  personal*6                                 87201   74513000 Servicii de transfer al                                                  angajaţilor                                 87201-                                 87209 74520000*6 Servicii de asigurare de                                                  personal*6                                 87203,                                 87205   74521000 Servicii de asigurare de                                                  personal de birou*6                                 87203,                                 87205   74523000 Servicii de asigurare de                                                  personal comercial sau                                                  industrial                                 87206   74524000 Servicii de asigurare de                                                  personal de asistenţa medicală                                 87206,                                 87209   74525000 Servicii de asigurare de                                                  personal medical                                 87201 74530000*6 Servicii de recrutare*6                                 87201-                                 87209,                                 87909   74540000 Servicii de gestionare a                                                  personalului, cu excepţia                                                  serviciilor de plasare şi de                                                  asigurare                                 87909   74541000 Servicii de personal şi de                                                  salarizare                                 87909   74542000 Servicii de formare a                                                  personalului                                 87909   74543000 Servicii de perfecţionare a                                                  personalului                                 87501-                                 87509   74810000 Servicii de fotografie şi                                                  servicii conexe                                 87501-                                 87509   74811000 Servicii de fotografie                                 87502   74811100 Servicii de fotografie                                                  publicitara                                 87504   74811200 Servicii de fotografie aeriană                                 87504   74811300 Servicii de fotografie                                                  specializată                                 87504   74811310 Servicii de fotografie pe                                                  fundul gaurii de foraj                                 87504   74811320 Servicii de fotografie                                                  submarina                                 87504   74811330 Servicii de microfilmare                                 87504   74811340 Servicii de radiografie                                 87505   74812000 Servicii de developare a                                                  fotografiilor                                 87507   74813000 Servicii de restaurare, de                                                  copiere şi de retusare a                                                  fotografiilor                                 87600   74820000 Servicii de ambalare şi                                                  servicii conexe                                 87600   74821000 Servicii de ambalare                                 87903-                                 87906,                                 87909   74830000 Servicii de secretariat şi                                                  servicii conexe                                 87903-  74831000 Servicii de asistenţa în birou                                 87906,                                 87909                                 87903   74831100 Servicii de secretariat                                                  telefonic                                 87903   74831110 Servicii de centrala telefonica                                 87903   74831120 Centre de apel                                 87904   74831200 Servicii de reprografie                                 87904   74831210 Servicii de fotocopiere                                 87905   74831300 Servicii de traducere                                 87905   74831400 Servicii de interpretariat                                 87909   74831500 Servicii de dactilografiere,                                                  de prelucrare de text şi de                                                  tehnoredactare computerizata                                 87909   74831510 Servicii de dactilografiere                                 87909   74831520 Servicii de prelucrare de text                                 87909   74831530 Servicii de tehnoredactare                                                  computerizata                                 87909   74831600 Servicii de clasificare                                 87906   74832000 Servicii de elaborare a                                                  listelor de adrese şi                                                  servicii de expediere                                 87906   74832100 Servicii de expediere                                 87907   74840000 Servicii de proiectare                                                  specializată                                 87907   74841000 Servicii de decoratiuni                                                  interioare                                 87907   74842000 Servicii de arhitectura de                                                  interior                                 87907   74843000 Servicii de asistenţa de                                                  proiectare                                 87907   74844000 Servicii de proiectare de                                                  mobila                                 87902   74850000 Servicii de agenţii de                                                  recuperare                                 87902   74851000 Servicii de taxare                                 87909   74860000 Servicii de organizare de                                                  expoziţii, de târguri                                                  şi de congrese                                 87909   74861000 Servicii de organizare de                                                  seminarii                                 87909   74872000 Servicii de recepţie                                 87909   74873100 Servicii de gestionare a                                                  instalaţiilor                                 87909   74876000 Servicii de organizare                                                  economică                                 87909   74877000 Servicii de călătorii de                                 91111-           afaceri                                 91340   75000000 Servicii de administraţie                                                  publică, de apărare şi de                                                  asigurări sociale                                 91111-  75100000 Servicii de administraţie                                 91340            publică                                 91111-                                 91340   75110000 Servicii de administraţie                                                  generală                                 91111   75111000 Servicii executive şi                                                  legislative                                 91111   75111100 Servicii executive                                 91111   75111200 Servicii legislative                                 91131-                                 91138   75112000 Servicii administrative                                                  privind activităţile comerciale                                 91131-                                 91137   75112100 Servicii administrative                                                  privind proiectele de                                                  dezvoltare                                 91121-                                 91124,                                 91136   75120000 Servicii administrative de                                                  agenţii                                 91121   75121000 Servicii administrative în                                                  învăţământ                                 91122   75122000 Servicii administrative în                                                  domeniul sănătăţii                                 91123   75123000 Servicii administrative în                                                  domeniul locuinţelor                                 91124   75124000 Servicii administrative de                                                  recreere, culturale şi                                                  religioase                                 91136   75125000 Servicii administrative în                                                  turism                                 91111-                                 91340   75130000 Servicii de asistenţa pentru                                                  guvern                                 91111-                                 91340   75131000 Servicii guvernamentale                                 91141   75131100 Servicii generale de personal                                                  pentru guvern                                 91210-                                 91290   75200000 Prestări de servicii pentru                                                  comunitate                                 91210-                                 91230   75210000 Afaceri externe şi alte servicii                                 91210-                                 91230   75211000 Servicii de afaceri externe                                 91210   75211100 Servicii diplomatice                                 91210   75211110 Servicii consulare                                 91220   75211200 Servicii de ajutor economic                                                  extern                                 91230   75211300 Servicii de ajutor militar                                                  extern                                 91240,                                 91250   75220000 Servicii de apărare                                 91240   75221000 Servicii de apărare militară                                 91250   75222000 Servicii de apărare civilă                                 91270,                                 91280   75230000 Servicii de justiţie                                 91270,                                 91280   75231000 Servicii judiciare                                 91270   75231100 Servicii administrative în                                                  tribunale                                 91280   75231200 Servicii privind detenţia sau                                                  reabilitarea detinutilor                                 91280   75231210 Servicii de incarcerare                                 91280   75231220 Servicii de escortare a                                                  detinutilor                                 91280   75231230 Servicii de penitenciar                                 91280   75231240 Servicii de reinsertie socială                                 91260-                                 91290   75240000 Servicii de siguranţă publică                                                  şi de asigurare a ordinii                                                  publice                                 91260,                                 91280,                                 91290   75241000 Servicii de siguranţă publică                                 91260   75241100 Servicii de poliţie                                 91260-                                 91290   75242000 Servicii de asigurare a ordinii                                                  publice                                 91260-                                 91290   75242100 Servicii de ordine publică                                 91270   75242110 Servicii de executor                                                  judecătoresc                                 91260   75250000 Servicii de pompieri şi de                                                  salvare                                 91260   75251000 Servicii de pompieri                                 91260   75251100 Servicii de stingere a                                                  incendiilor                                 91260   75251110 Servicii de prevenire a                                                  incendiilor                                 91260   75251120 Servicii de combatere a                                                  incendiilor în păduri                                 91260   75252000 Servicii de salvare                                 91310-                                 91340   75300000 Servicii de asigurări sociale                                                  obligatorii                                 91310-                                 91340   75310000 Servicii de indemnizaţii                                 91310   75311000 Indemnizaţii de boala                                 91310   75312000 Indemnizaţii de maternitate                                 91310,                                 91320   75313000 Indemnizaţii de invaliditate                                 91310   75313100 Indemnizaţii de incapacitate                                                  temporară                                 91330   75314000 Indemnizaţii de şomaj                                 91320   75320000 Programe de pensionare a                                                  funcţionarilor de stat                                 91340   75330000 Alocaţii familiale                                 91340   75340000 Alocaţii pentru copii                                 88300   76000000 Servicii privind industria                                                  petrolului şi a gazului                                 88300   76100000 Servicii profesionale privind                                                  industria gazului                                 88300   76110000 Servicii privind extractia                                                  gazelor                                 88300   76111000 Servicii de regazeificare                                 88300   76120000 Servicii de scufundare conexe                                                  extractiei gazelor                                 88300   76200000 Servicii profesionale privind                                                  industria petroliera                                 88300   76210000 Servicii privind extractia                                                  petrolului                                 88300   76211000 Servicii de agatare de coloana                                                  pierdută                                 88300   76211100 Servicii de captusire                                 88300   76211200 Servicii de analiza a noroiului                                                  de foraj                                 88300   76300000 Servicii de foraj                                 88300   76310000 Servicii de foraj conexe                                                  extractiei gazelor                                 88300   76320000 Servicii de foraj marin                                 88300   76330000 Servicii de foraj cu turbina                                 88300   76340000 Servicii de carotaj                                 88300   76400000 Servicii de pozitionare a                                                  echipamentelor de foraj                                 88300   76410000 Servicii de captusire şi de                                                  tubare a puţurilor                                 88300   76411000 Servicii de captusire a                                                  puţurilor                                 88300   76420000 Servicii de cimentare a                                                  puţurilor                                 88300   76430000 Servicii de forare de puţuri şi                                                  servicii de producţie                                 88300   76431000 Servicii de forare de puţuri                                 88300   76440000 Servicii de întocmire a                                                  profilului geologic al                                                  puţurilor                                 88300   76450000 Servicii de gestionare a                                                  puţurilor                                 88300   76460000 Servicii de asistenţa privind                                                  puturile                                 88300   76470000 Servicii de testare a puţurilor                                 88300   76480000 Servicii de tubare                                 88300   76490000 Servicii de finisare a puţurilor                                 88300   76491000 Servicii de acoperire a                                                  puţurilor                                 88300   76492000 Servicii de pozitionare a                                                  puţurilor                                 88300   76500000 Servicii la sol şi servicii                                                  marine                                 88300   76510000 Servicii la sol                                 88300   76520000 Servicii marine                                 88300   76521000 Servicii de instalaţii marine                                 88300   76522000 Servicii de nave de alimentare                                                  cu combustibil pe mare                                 88300   76530000 Servicii privind fundul gaurii                                                  de foraj                                 88300   76531000 Servicii de întocmire a                                                  profilului geologic al gaurilor                                                  de foraj                                 88110-                                 88200,                                 88430   77000000 Servicii pentru agricultura,                                                  pentru silvicultura şi pentru                                                  horticultura                                 88110   77100000 Servicii pentru agricultura                                 88110,  77110000 Servicii privind producţia                                                  agricolă                                 88110   77111000 Închiriere de utilaje agricole                                                  cu operator                                 88110   77112000 Închiriere de seceratoare sau                                                  de echipament agricol cu                                                  operator                                 88110   77120000 Servicii de compostare                                 88140,                                 88430   77200000 Servicii pentru silvicultura                                 88140   77210000 Servicii de transport de                                                  busteni                                 88140   77211000 Servicii conexe transportului                                                  de busteni                                 88140   77211100 Servicii de exploatare                                                  forestieră                                 88140   77211200 Transport de busteni în zona                                                  forestieră                                 88140   77211300 Servicii de defrişare                                 88140   77211400 Servicii de tăiere a arborilor                                 88140   77211500 Servicii de elagaj                                 88430   77220000 Servicii de impregnare a                                                  lemnului                                 88140   77230000 Servicii pentru silvicultura                                                  conexe                                 88140   77231000 Servicii de gestionare a                                                  pădurilor                                 88110   77300000 Servicii pentru horticultura                                 88110   77310000 Amenajare şi întreţinere de                                                  spaţii verzi                                 88110   77311000 Întreţinere de grădini                                                  decorative sau de recreere                                 88110   77312000 Servicii de inlaturare a                                                  buruienilor                                 88110   77312100 Servicii de erbicidare                                 88110   77313000 Servicii de întreţinere a                                                  parcurilor                                 88110   77314000 Servicii de întreţinere a                                                  terenurilor                                 88110   77320000 Servicii de întreţinere a                                                  terenurilor de sport                                 88110   77330000 Servicii de expoziţii florale                                 88110   77340000 Elagaj de arbori şi tunderea                                                  gardurilor vii                                 88110   77341000 Elagaj de arbori                                 88110   77342000 Tunderea gardurilor vii                                 88110   77400000 Servicii zoologice                                 88120,                                 91131   77500000 Servicii de zootehnie                                 88120,                                 91131   77510000 Servicii de înmulţire a                                                  vânatului                                 88130,                                 91131   77600000 Servicii privind vânătoarea                                 88130   77610000 Servicii de instalare de                                                  capcane                                 88200,                                 91131   77700000 Servicii conexe pescuitului                                 92110-                                 92900,                                 91121   80490000 Gestionare a unui centru de                                                  învăţământ                                 91121-                                 91124   85321000 Servicii sociale administrative                                 91121-                                 91124   85322000 Programe de acţiune                                                  comunitara                                 91290,                                 95110-                                 95999   91000000 Servicii de organizaţii                                                  asociative                                 91290,                                 95110-                                 95999   91100000 Servicii prestate de                                                  organizaţii comerciale,                                                  profesionale şi specializate                                 95110   91110000 Servicii prestate de                                                  organizaţii comerciale                                 95120   91120000 Servicii prestate de                                                  organizaţii profesionale                                 91290,                                 95110-  95999 91130000 Servicii prestate de                                                  organizaţii specializate                                 91290   91131000 Servicii privind siguranţa                                                  nucleara                                 95200   91200000 Servicii prestate de                                                  organizaţii sindicale                                 95200,                                 95910-                                 95999   91300000 Servicii diverse prestate de                                                  organizaţii asociative                                 95910   91310000 Servicii religioase                                 95920   91320000 Servicii prestate de                                                  organizaţii politice                                 95200,                                 95991,                                 95992,                                 95993,                                 95999   91330000 Servicii prestate de                                                  organizaţii asociative cu                                                  caracter social                                 95991,                                 95993   91331000 Servicii de asistenţa privind                                                  dezvoltarea spiritului civic şi                                                  a resurselor comunitare                                 95993   91331100 Servicii prestate de asociaţii                                                  de tineri                                 75300,                                 96111-                                 96499   92000000 Servicii de recreere, culturale                                                  şi sportive                                 75300,                                 96131-                                 96133   92200000*7 Servicii de radio şi de                                                  televiziune*7                                 75300   92230000 Servicii de radio şi                                                  televiziune prin cablu                                 97011-                                 97015   93100000 Servicii de spalatorie şi de                                                  curatatorie uscata                                 97011-                                 97015   93110000 Servicii de colectare de rufe                                                  pentru spălat                                 97011-                                 97015   93111000 Servicii de gestionare a                                                  spălătoriilor                                 97011-                                 97015   93112000 Servicii de exploatare a                                                  spălătoriilor                                 97012   93120000 Servicii de curatare a                                                  materialelor textile                                 97012   93121000 Servicii de impregnare a                                                  materialelor textile                                 97012   93130000 Servicii de curatare a                                                  articolelor din blana                                 97015   93140000 Servicii de colorare                                 97014   93150000 Servicii de calcatorie                                 97015   93160000 Servicii de vopsitorie                                 97021-                                 97029   93200000 Servicii de coafor şi de                                                  cosmetica                                 97021   93210000 Servicii de coafor                                 97021   93211000 Servicii de frizerie                                 97022,                                 97029   93220000 Servicii de cosmetica                                 97022   93221000 Servicii de cosmetica, de                                                  manichiura şi de pedichiura                                 97022   93221100 Servicii de tratament cosmetic                                 97022   93221200 Servicii de manichiura                                 97022   93221300 Servicii de pedichiura                                 97090   93300000 Servicii de întreţinere                                                  corporală                                 97090   93310000 Servicii de băi turcesti                                 97090   93320000 Servicii de staţiuni termale                                 97090   93330000 Servicii de masaj                                 64110-                                 64199,                                 82102,                                 97090   93400000 Servicii de cazare şi de birou                                 97090   93411100 Servicii de menaj                                 97090   93411200 Servicii de portar                                 97090   93411300 Servicii de administrare de                                                  imobile                                 97090   93411400 Servicii de îngrijitor de                                                  imobile                                 91123,                                 91260   93500000 Servicii privind                                                  infrastructurile colective                                 91123,                                 91260   93510000 Servicii de gestionare a                                                  parcarilor de autovehicule                                 91123,                                 91260   93511000 Servicii de parcari de                                                  autovehicule                                 91260   93511100 Servicii de aplicare a regulilor                                                  de parcare                                 74540,                                 88200,                                 88300   93610000 Servicii de oceanologie                                 88300,                                 88450,                                 97090   93621000 Servicii de asistenţa în bazele                                                  navale                                 97090   93630000 Servicii de scufundare                                 97030   93700000 Servicii funerare şi servicii                                                  conexe                                 97030   93710000 Servicii funerare                                 97030   93711000 Servicii de inhumare şi de                                                  incinerare                                 97030   93711100 Servicii de inhumare                                 97030   93711110 Servicii de întreţinere a                                                  cimitirelor                                 97030   93711200 Servicii de incinerare                                 97030   93712000 Servicii de pompe funebre                                 97090   93910000 Servicii de declasare                                 74900   93920000 Servicii de transfer                                 97090   93930000 Servicii de croitorie                                 97090   93940000 Servicii de tapiserie                                 97090   93950000 Servicii de lacatusarie                                 99000   99000000 Servicii prestate de                                                  organizaţii şi organisme                                                  extrateritoriale                                 99000   99100000 Servicii specifice                                                  organizaţiilor şi organismelor                                                  internaţionale  ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────   ____________  *1) Directiva 92/50/CEE: cu excepţia serviciilor de transport feroviar reglementate de categoria 18 din CPC prov.  Directiva 93/38/CEE: cu excepţia serviciilor de transport feroviar reglementate de categoria 18 din CPC prov.  *2) Directiva 92/50/CEE: cu excepţia serviciilor de telefonie vocala, de telex, de radiotelefonie, de radiomesagerie şi de transmisiuni prin satelit.  Directiva 93/38/CEE: cu excepţia serviciilor de telefonie vocala, de telex, de radiotelefonie mobila, de radiomesagerie şi de telecomunicaţii prin satelit.  [în propunerile Comisiei COM(2000) 275 şi COM(2000) 276, prezenta nota de subsol este eliminata].  *3) Directiva 92/50/CEE: cu excepţia contractelor de servicii financiare privind eliberarea, cumpărarea, vânzarea şi transferul de titluri sau de alte instrumente financiare şi a serviciilor prestate de băncile centrale. Sunt exceptate, de asemenea, contractele de achiziţie sau de închiriere, prin orice mijloace financiare, de terenuri, de construcţii existente sau de alte bunuri imobile sau care privesc drepturi asupra acestor bunuri; cu toate acestea, contractele de servicii financiare încheiate în acelaşi timp, înainte sau după încheierea contractului de achiziţie sau de închiriere, în orice formă, sunt reglementate de prezenta directiva.  Directiva 93/38/CEE: cu excepţia contractelor de eliberare, de cumpărare, de vânzare sau de transfer de titluri sau de alte instrumente financiare. Sunt exceptate, de asemenea, contractele de achiziţie sau de închiriere, prin orice mijloace financiare, de terenuri, de construcţii existente sau de alte bunuri imobile sau care privesc drepturi asupra acestor bunuri; cu toate acestea, contractele de servicii financiare încheiate în acelaşi timp, înainte sau după încheierea contractului de achiziţie sau de închiriere, în orice formă, sunt reglementate de prezenta directiva.  *4) Directiva 92/50/CEE: cu excepţia contractelor de servicii de cercetare şi de dezvoltare, altele decât cele prin care beneficiile revin exclusiv autorităţii contractante în scopul utilizării în desfăşurarea propriilor activităţi, cu condiţia ca serviciul prestat să fie remunerat în totalitate de către autoritatea contractantă.  Directiva 93/38/CEE: cu excepţia contractelor de servicii de cercetare şi de dezvoltare, altele decât cele prin care beneficiile revin exclusiv entitatii contractante în scopul utilizării în desfăşurarea propriilor activităţi, cu condiţia ca serviciul prestat să fie remunerat în totalitate de către autoritatea contractantă.  *5) Directiva 92/50/CEE: cu excepţia serviciilor de arbitraj şi de conciliere.  Directiva 93/38/CEE: cu excepţia serviciilor de arbitraj şi de conciliere.  *6) Directiva 92/50/CEE: cu excepţia contractelor de muncă.  Directiva 93/38/CEE: cu excepţia contractelor de muncă.  *7) Directiva 92/50/CEE: cu excepţia contractelor de achizitionare, de dezvoltare, de producţie sau de coproductie de programe de către organisme de radiodifuziune şi a contractelor privind timpul de emisie.     
				 + 
			  Anexa IV      TABEL DE CORESPONDENTA ÎNTRE CPV ŞI NACE Rev. 1     ────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────             NACE Rev.1               │                    CPV     Secţiunea F - Construcţii        │  ────┬─────┬─────┬───────────────────┼──────────────┬──────────────────────────  Di- │Grupa│Clasa│    Descriere      │   Cod CPV    │      Descriere  vi- │     │     │                   │              │  zi- │     │     │                   │              │  u-  │     │     │                   │              │  ne  │     │     │                   │              │  ────┼─────┼─────┼───────────────────┼──────────────┼──────────────────────────  45               Construcţii         45000000-7     Lucrări de construcţie       45.1        Pregătirea          45100000-8     Lucrări de pregătire a                   şantierului                        şantierului  ────┼─────┼─────┼───────────────────┼──────────────┼──────────────────────────       45.11       Demolare de clădiri 45110000-1     Lucrări de demolare de                   şi lucrări de                      clădiri şi de terasament                   terasament                                       45111000-8     Lucrări de demolare, de                                                      pregătire şi de degajare a                                                      şantierului                                       45111100-9     Lucrări de demolare                                       45111200-0     Lucrări de pregătire şi de                                                      degajare a şantierului                                       45111210-3     Lucrări de demolare prin                                                      explozie şi lucrări de                                                      îndepărtare ulterioară a                                                      rocilor                                       45111211-0     Lucrări de demolare prin                                                      explozie                                       45111212-7     Lucrări de îndepărtare a                                                      rocilor                                       45111213-4     Lucrări de degajare a                                                      şantierului                                       45111214-1     Lucrări de îndepărtare a                                                      molozului                                       45111220-6     Lucrări de îndepărtare a                                                      vegetatiei arbustive                                       45111230-9     Lucrări de stabilizare a                                                      solului                                       45111240-2     Lucrări de drenare a                                                      solului                                       45111250-5     Lucrări de cercetare a                                                      solului                                       45111260-8     Lucrări de pregătire a                                                      santierelor miniere                                       45111290-7     Lucrări de pregătire a                                                      instalaţiilor                                       45111291-4     Lucrări de amenajare a                                                      terenului                                       45112000-5     Lucrări de excavare şi                                                      de terasament                                       45112100-6     Lucrări de sapare de                                                      santuri                                       45112200-7     Lucrări de decopertare a                                                      solului                                       45112210-0     Lucrări de decopertare a                                                      stratului vegetal                                       45112300-8     Lucrări de rambleiere şi                                                      de asanare a terenului                                       45112310-1     Lucrări de rambleiere                                       45112320-4     Lucrări de asanare a                                                      terenului                                       45112330-7     Lucrări de ameliorare a                                                      şantierului                                       45112340-0     Lucrări de decontaminare a                                                      solului                                       45112350-3     Lucrări de valorificare a                                                      terenurilor virane                                       45112400-9     Lucrări de excavare                                       45112410-2     Lucrări de sapare de gropi                                                      în cimitire                                       45112420-5     Lucrări de excavare de                                                      fundaţii                                       45112440-1     Lucrări colinare de                                                      terasament                                       45112441-8     Lucrări de taluzare                                       45112500-0     Lucrări de terasament                                       45112600-1     Lucrări de debleu şi                                                      rambleu                                       45112700-2     Lucrări de arhitectura                                                      peisagistica                                       45113000-2     Lucrări de şantier  ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────             45.12 Sondaj şi foraj     45120000-4     Lucrări experimentale de                   experimentale                      sondaj şi de foraj                                       45121000-1     Lucrări experimentale                                                      de sondaj                                       45122000-8     Lucrări experimentale de                                                      foraj  ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────       45.2        Lucrări de          45200000-9     Lucrări de construcţie                   construcţii                        completa sau parţială şi                   complete sau                       lucrări publice                   parţiale;                   componente ale                   acestora  ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────             45.21 Lucrări generale    45210000-2     Lucrări de construcţii                   de construcţie de   45211000-9     Lucrări de construcţie de                   clădiri şi lucrări                 imobile colective şi de                   publice                            case individuale                                       45211100-0     Lucrări de construcţie de                                                      case                                       45211200-1     Adaposturi sociale                                       45211300-2     Case                                       45211310-5     Băi                                       45211320-8     Verande                                       45211340-4     Imobile colective                                       45211341-1     Apartamente                                       45211350-7     Clădiri multifunctionale                                       45211360-0     Dezvoltare urbana                                       45212000-6     Lucrări de construcţie de                                                      clădiri destinate activi-                                                      tatilor sportive,                                                      culturale, de recreere                                                      şi de cazare, restaurante                                       45212100-7     Lucrări de construcţie de                                                      complexe pentru petrecerea                                                      timpului liber                                       45212110-0     Centre de petrecere a                                                      timpului liber                                       45212120-3     Parcuri tematice                                       45212130-6     Parcuri de distractie                                       45212140-9     Instalatie de recreere                                       45212150-2     Cinema                                       45212160-5     Cazino                                       45212170-8     Clădiri de divertisment                                       45212171-5     Centre de divertisment                                       45212172-2     Centre de recreere                                       45212180-1     Case de bilete                                       45212190-4     Lucrări de protecţie                                                      împotriva razelor solare                                       45212200-8     Lucrări de construcţie de                                                      complexe sportive                                       45212210-1     Complexe sportive                                                      monovalente                                       45212211-8     Patinoar                                       45212212-5     Lucrări de construcţie de                                                      piscine                                       45212220-4     Complexe sportive                                                      polivalente                                       45212221-1     Lucrări de construcţie de                                                      structuri pentru terenuri                                                      de sport                                       45212222-8     Sala de gimnastica                                       45212223-5     Complexe sportive de iarna                                       45212224-2     Stadion                                       45212225-9     Palat al sporturilor                                       45212290-5     Lucrări de reparatie şi de                                                      întreţinere a complexelor                                                      sportive                                       45212300-9     Lucrări de construcţie de                                                      clădiri destinate                                                      activităţilor artistice şi                                                      culturale                                       45212310-2     Lucrări de construcţie de                                                      centre de expoziţie                                       45212311-9     Galerie de arta                                       45212312-6     Centru de expoziţie                                       45212313-3     Muzeu                                       45212320-5     Lucrări de construcţie de                                                      clădiri destinate                                                      activităţilor artistice                                       45212321-2     Auditoriu                                       45212322-9     Teatru                                       45212330-8     Biblioteca                                       45212331-5     Biblioteca multimedia                                       45212340-1     Sala de conferinţe                                       45212350-4     Clădiri de interes istoric                                                      sau arhitectural deosebit                                       45212351-1     Monument preistoric                                       45212352-8     Monument industrial                                       45212353-5     Palat                                       45212354-2     Castel                                       45212360-7     Clădiri religioase                                       45212361-4     Biserica                                       45212400-0     Hoteluri şi restaurante                                       45212410-3     Lucrări de construcţie de                                                      clădiri pentru cazare                                       45212411-0     Hotel                                       45212412-7     Pensiune                                       45212413-4     Cazare de scurta durata                                       45212420-6     Lucrări de construcţie de                                                      restaurante şi complexe                                                      similare                                       45212421-3     Restaurant                                       45212422-0     Cantina                                       45213100-4     Lucrări de construcţie de                                                      clădiri comerciale                                       45213110-7     Clădiri pentru magazine                                       45213111-4     Centru comercial                                       45213112-1     Mici magazine                                       45213120-0     Oficiu poştal                                       45213130-3     Banca                                       45213140-6     Piaţa                                       45213141-3     Piaţa acoperită                                       45213142-0     Piaţa în aer liber                                       45213150-9     Complex de birouri                                       45213200-5     Lucrări de construcţie                                                      de antrepozite şi                                                      clădiri industriale                                       45213210-8     Antrepozite frigorifice                                       45213220-1     Lucrări de construcţie de                                                      antrepozite                                       45213221-8     Depozite                                       45213230-4     Abator                                       45213240-7     Clădiri agricole                                       45213241-4     Hambar                                       45213242-1     Grajduri                                       45213250-0     Lucrări de construcţie de                                                      clădiri industriale                                       45213251-7     Unităţi industriale                                       45213252-4     Ateliere                                       45213300-6     Clădiri pentru activităţi                                                      de transport                                       45213310-9     Lucrări de construcţie de                                                      clădiri pentru transportul                                                      rutier                                       45213311-6     Statie de autobuz                                       45213312-3     Parcare cu etaje                                       45213313-0     Clădire pentru instalaţii                                                      de serviciu                                       45213314-7     Parc de autobuze                                       45213320-2     Lucrări de construcţie de                                                      clădiri pentru transportul                                                      feroviar                                       45213321-9     Gara feroviara                                       45213322-6     Terminal feroviar                                       45213330-5     Lucrări de construcţie de                                                      clădiri pentru transportul                                                      aerian                                       45213331-2     Clădiri aeroportuare                                       45213332-9     Turn de control aeroportuar                                       45213340-8     Lucrări de construcţie de                                                      clădiri pentru transportul                                                      pe apa                                       45213341-5     Terminal pentru feribot                                       45213342-2     Terminal Ro-Ro                                       45213350-1     Lucrări de construcţie de                                                      clădiri pentru mijloace de                                                      transport diverse                                       45213351-8     Hangar de întreţinere                                       45213352-5     Depou de service                                       45214000-0     Lucrări de construcţie de                                                      instituţii de învăţământ                                                      şi centre de cercetare                                       45214100-1     Lucrări de construcţie de                                                      grădiniţe                                       45214200-2     Lucrări de construcţie de                                                      instituţii şcolare                                       45214210-5     Şcoala primara                                       45214220-8     Şcoala gimnaziala                                       45214230-1     Şcoala specială                                       45214300-3     Lucrări de construcţie de                                                      instituţii de învăţământ                                                      superior                                       45214310-6     Colegiu profesional                                       45214320-9     Colegiu tehnic                                       45214400-4     Lucrări de construcţie de                                                      instituţii universitare                                       45214410-7     Politehnica                                       45214420-0     Amfiteatru                                       45214430-3     Laborator lingvistic                                       45214500-5     Lucrări de construcţie de                                                      centre de formare continua                                       45214600-6     Lucrări de construcţie de                                                      centre de cercetare                                       45214610-9     Laboratoare                                       45214620-2     Echipament de cercetare şi                                                      experimentare                                       45214630-5     Instalaţii ştiinţifice                                       45214640-8     Staţii meteorologice                                       45214700-7     Lucrări de construcţie de                                                      campusuri universitare                                       45214800-8     Construcţii de echipamente                                                      de formare profesională                                       45215000-7     Lucrări de construcţie de                                                      clădiri pentru servicii                                                      sociale şi sanitare, de                                                      crematorii şi toalete                                                      publice                                       45215100-8     Lucrări de construcţie de                                                      clădiri pentru servicii                                                      sanitare                                       45215110-1     Staţiune termala                                       45215120-4     Clădire pentru servicii                                                      medicale specializate                                       45215130-7     Clinica                                       45215140-0     Echipamente de spital                                       45215141-7     Sala de operaţii                                       45215142-4     Unitate de terapie                                                      intensiva                                       45215143-1     Sala de depistare şi de                                                      diagnosticare                                       45215144-8     Sali de depistare                                       45215145-5     Sala de fluoroscopie                                       45215146-2     Sala de patologie                                       45215147-9     Sala de medicina legală                                       45215148-6     Sala de cateterism                                       45215200-9     Lucrări de construcţie                                                      de clădiri pentru servicii                                                      sociale                                       45215210-2     Lucrări de construcţie de                                                      adaposturi cu caracter                                                      social                                       45215211-9     Cămin de bătrâni                                       45215212-6     Azil de bătrâni                                       45215213-3     Centru de îngrijire                                       45215214-0     Case rezidentiale                                       45215215-7     Cămin de copii                                       45215220-5     Lucrări de construcţii                                                      de clădiri sociale,                                                      altele decât adapostu-                                                      rile cu caracter social                                       45215221-2     Centru de asistenţa de zi                                       45215222-9     Centru civic                                       45215300-0     Crematoriu                                       45215400-1     Cimitir                                       45215500-2     Toalete publice                                       45215510-5     Reparare şi întreţinere a                                                      toaletelor publice                                       45216000-4     Lucrări de construcţii de                                                      instituţii de ordine                                                      publică sau de clădiri                                                      pentru servicii de                                                      urgenta şi clădiri                                                      militare                                       45216100-5     Lucrări de construcţii de                                                      instituţii de ordine                                                      publică sau de clădiri                                                      pentru servicii de                                                      urgenta                                       45216110-8     Lucrări de construcţii de                                                      instituţii de ordine                                                      publică                                       45216111-5     Secţie de poliţie                                       45216112-2     Tribunal                                       45216113-9     Închisoare                                       45216114-6     Clădiri parlamentare şi                                                      sali de reuniuni publice                                       45216120-1     Lucrări de construcţii de                                                      clădiri pentru servicii de                                                      urgenta                                       45216121-8     Unitate de pompieri                                       45216122-5     Centru de ambulante                                       45216123-2     Post salvamont                                       45216124-9     Post salvamar                                       45216125-6     Clădire pentru servicii de                                                      urgenta                                       45216126-3     Post de paza de coasta                                       45216127-0     Post pentru servicii de                                                      salvare                                       45216128-7     Far                                       45216200-6     Lucrări de construcţii de                                                      clădiri şi instalaţii                                                      militare                                       45216210-9     Popota militară                                       45216220-2     Buncar militar                                       45216230-5     Adapost militar                                       45216240-8     Baraci                                       45220000-5     Lucrări de inginerie şi                                                      de construcţii                                       45221000-2     Lucrări de construcţii de                                                      poduri şi tuneluri, puţuri                                                      şi pasaje subterane                                       45221100-3     Lucrări de construcţii de                                                      poduri                                       45221110-6     Pod                                       45221111-3     Pod rutier                                       45221112-0     Pod feroviar                                       45221113-7     Pasarela pentru pietoni                                       45221114-4     Pod de fier                                       45221115-1     Pod de oţel                                       45221116-8     Subtraversare                                       45221117-5     Pod-bascula                                       45221118-2     Pod pentru conducte                                       45221119-9     Renovare de poduri                                       45221120-9     Viaduct                                       45221121-6     Viaduct rutier                                       45221122-3     Viaduct feroviar                                       45221200-4     Lucrări de construcţii de                                                      tuneluri, puţuri şi pasaje                                                      subterane                                       45221210-7     Excavaţii acoperite sau                                                      parţial acoperite                                       45221211-4     Subtraversare                                       45221212-1     Pasaj subteran                                       45221213-8     Excavaţii feroviare                                                      acoperite                                                      sau parţial acoperite                                       45221214-5     Excavaţii rutiere acope-                                                      rite sau parţial acoperite                                       45221220-0     Podeţe                                       45221230-3     Puţuri                                       45221240-6     Lucrări de construcţii de                                                      tuneluri                                       45221241-3     Tunel rutier                                       45221242-0     Tunel feroviar                                       45221243-7     Tunel pentru pietoni                                       45221244-4     Tunel pentru canal                                       45221245-1     Tunel subfluvial                                       45221246-8     Tunel submarin                                       45221247-5     Excavare de tuneluri                                       45221248-2     Consolidare de tuneluri                                       45221250-9     Lucrări subterane, altele                                                      decât tunelurile, puţuri-                                                      le şi pasajele subterane                                       45222000-9     Lucrări de construcţii                                                      pentru lucrări publice,                                                      altele decât podurile,                                                      puturile şi pasajele                                                      subterane                                       45222100-0     Uzina de tratare a                                                      deşeurilor                                       45222110-3     Rampa de deşeuri                                       45222200-1     Lucrări de construcţii                                                      militare                                       45222210-4     Lucrări de inginerie                                                      militară                                       45223000-6     Structuri                                       45223100-7     Ansamblu de structuri                                                      metalice                                       45223110-0     Instalatie de structuri                                                      metalice                                       45223200-8     Lucrări de structura                                       45223210-1     Lucrări de structuri                                                      metalice                                       45223220-4     Lucrări de baza                                       45223300-9     Parcare                                       45223310-2     Parcare subterana                                       45223320-5     Parcare de tip "park                                                      and ride"                                       45223400-0     Statie radar                                       45223500-1     Structuri din beton armat                                       45223600-2     Rigole cu crampoane                                       45223700-3     Zona de servicii                                       45223710-6     Zona de servicii                                                      autostradale                                       45223720-9     Staţii de benzina                                       45223800-4     Asamblare şi instalare de                                                      structuri prefabricate                                       45223810-7     Construcţii prefabricate                                       45223820-0     Elemente şi componente                                                      prefabricate                                       45223821-7     Elemente prefabricate                                       45223822-4     Componente prefabricate                                       45230000-8     Lucrări de construcţii de                                                      conducte, de linii de                                                      comunicaţii şi electrice,                                                      de autostrăzi, de şosele,                                                      de aerodromuri şi de cai                                                      ferate; lucrări de nivelare                                       45231000-5     Lucrări de construcţii de                                                      conducte, de linii de                                                      comunicaţii şi electrice                                       45231100-6     Lucrări generale de                                                      construcţii de conducte                                       45231110-9     Pozare de conducte                                       45231111-6     Lucrări de demontare şi                                                      de înlocuire a conduc-                                                      telor                                       45231112-3     Instalare de reţea de                                                      conducte                                       45231113-0     Lucrări de înlocuire a                                                      conductelor                                       45231200-7     Lucrări de construcţii de                                                      conducte de ţiţei şi de                                                      gaz                                       45231210-0     Conducte de ţiţei                                       45231220-3     Gazoducte                                       45231221-0     Conducte de alimentare cu                                                      gaz                                       45231222-7     Gazometre                                       45231223-4     Lucrări auxiliare pentru                                                      distribuirea gazului                                       45231300-8     Lucrări de construcţii de                                                      conducte de apa şi de                                                      canalizare a apelor                                                      reziduale                                       45231400-9     Lucrări de construcţii de                                                      linii electrice                                       45231500-0     Lucrări de conducte de aer                                                      comprimat                                       45231510-3     Lucrări de posta pneumatica                                       45231600-1     Lucrări de construcţii de                                                      linii de comunicaţii                                       45232000-2     Lucrări auxiliare pentru                                                      conducte şi cabluri                                       45232100-3     Lucrări auxiliare pentru                                                      conducte de apa                                       45232120-9     Lucrări de irigatie                                       45232121-6     Canale de irigatie                                       45232130-2     Canalizare de ape pluviale                                       45232140-5     Conducte de încălzire                                                      urbana                                       45232141-2     Instalaţii de încălzire                                       45232142-9     Statie de transfer termic                                       45232150-8     Lucrări pentru conducte de                                                      alimentare cu apa                                       45232151-5     Renovarea conductelor de                                                      apa                                       45232152-2     Statie de pompare                                       45232153-9     Turn de apa                                       45232200-4     Lucrări auxiliare pentru                                                      linii electrice                                       45232210-7     Construcţie de linii                                                      suspendate                                       45232220-0     Statie electrica                                       45232221-7     Statie electrica de                                                      transformare                                       45232300-5     Lucrări de construcţii de                                                      linii                                                      telefonice şi de comuni-                                                      catii şi lucrări auxiliare                                       45232310-8     Lucrări de construcţii de                                                      linii telefonice                                       45232311-5     Linii telefonice stradale                                                      pentru apeluri de urgenta                                       45232320-1     Linii de radiodifuziune                                                      prin cablu                                       45232330-4     Instalare de antene                                       45232331-1     Lucrări auxiliare de                                                      radiodifuziune                                       45232332-8     Lucrări auxiliare de                                                      telecomunicaţii                                       45232340-7     Staţii de baza de telefonie                                                      mobila                                       45232400-6     Lucrări de construcţii de                                                      canalizare de ape reziduale                                       45232410-9     Lucrări de canalizare                                       45232411-6     Canalizare de ape reziduale                                       45232420-2     Staţii de epurare a apelor                                                      reziduale                                       45232421-9     Staţii de tratare a apelor                                                      reziduale                                       45232422-6     Staţii de tratare a                                                      namolului                                       45232423-3     Staţii de pompare a apelor                                                      reziduale                                       45232424-0     Evacuarea apelor reziduale                                       45232430-5     Staţii de tratare a apei                                       45232431-2     Staţii de pompare a apelor                                                      reziduale                                       45232440-8     Lucrări de construcţii de                                                      conducte de ape reziduale                                       45232450-1     Lucrări de construcţii de                                                      drenaje                                       45232451-8     Lucrări de drenaj şi                                                      lucrări de suprafaţa                                       45232452-5     Lucrări de drenaj                                       45232453-2     Canale de scurgere                                       45232460-4     Lucrări sanitare                                       45232470-7     Statie de transfer de                                                      deşeuri  ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────             45.22 Lucrări de          45260000-7     Lucrări de acoperire şi                   acoperire şi de                    alte lucrări speciale de                   sarpanta                           construcţii                                       45261000-4     Lucrări de sarpanta şi de                                                      învelitori şi lucrări                                                      conexe                                       45261100-5     Lucrări de sarpanta                                       45261200-6     Lucrări de acoperire şi                                                      de vopsire a invelitorii                                                      acoperişului                                       45261210-9     Lucrări la invelitoarea                                                      acoperişului                                       45261211-6     Lucrări de acoperire cu                                                      tigla                                       45261212-3     Lucrări de acoperire cu                                                      plăci de ardezie                                       45261213-0     Lucrări de acoperire cu                                                      plăci metalice                                       45261214-7     Lucrări de acoperire cu                                                      sindrile bituminoase                                       45261220-2     Lucrări de vopsire a                                                      acoperişului şi alte                                                      lucrări de acoperire                                       45261221-9     Lucrări de vopsire a                                                      acoperişului                                       45261222-6     Lucrări de acoperire cu                                                      ciment                                       45261300-7     Lucrări de hidroizolare şi                                                      de instalare de burlane                                       45261310-0     Lucrări de hidroizolare                                       45261320-3     Lucrări de instalare de                                                      burlane                                       45261400-8     Lucrări de captusire                                       45261410-1     Lucrări de izolare a                                                      acoperişului                                       45261420-4     Lucrări de impermeabilizare                                       45261900-3     Lucrări de reparare şi                                                      întreţinere a                                                      acoperişurilor                                       45261910-6     Reparare de acoperisuri                                       45261920-9     Întreţinere de acoperisuri  ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────             45.23 Construcţii de      45230000-8     Lucrări de construcţii de                   autostrăzi,                        conducte, linii electrice                   şosele, aerodromuri                şi de comunicaţii,                   şi complexe                        autostrăzi, şosele,                   sportive                           aerodromuri şi cai                                                      ferate; lucrări de                                                      nivelare                                       45233000-9     Lucrări de construcţii, de                                                      fundaţie şi de imbracare a                                                      autostrazilor şi a                                                      drumurilor                                       45233100-0     Lucrări de construcţii de                                                      autostrăzi şi drumuri                                       45233110-3     Lucrări de construcţii de                                                      autostrăzi                                       45233120-6     Lucrări de construcţii de                                                      drumuri                                       45233121-3     Lucrări de construcţii de                                                      drumuri principale                                       45233122-0     Drum de centura                                       45233123-7     Drum secundar                                       45233124-4     Artera principala                                       45233125-1     Intersectie de drumuri                                       45233126-8     Intersectie denivelata                                       45233127-5     Intersectie în T                                       45233128-2     Intersectie cu sens                                                      giratoriu                                       45233129-9     Intersectie                                       45233130-9     Lucrări de construcţii de                                                      drumuri naţionale                                       45233131-6     Lucrări de construcţii de                                                      drumuri naţionale                                                      suprainaltate                                       45233139-3     Lucrări de întreţinere a                                                      drumurilor naţionale                                       45233140-2     Lucrări de drumuri                                       45233141-9     Lucrări de întreţinere a                                                      drumurilor                                       45233142-6     Lucrări de reparare a                                                      drumurilor                                       45233144-0     Supratraversare                                       45233150-5     Lucrări de reducere a                                                      traficului                                       45233160-8     Drumuri şi alte suprafeţe                                                      pietruite                                       45233161-5     Trotuare                                       45233162-2     Piste de biciclete                                       45233200-1     Diverse lucrări de                                                      imbracare                                       45233210-4     Lucrări de imbracare a                                                      autostrazilor                                       45233220-7     Lucrări de imbracare a                                                      drumurilor                                       45233221-4     Lucrări de marcaj rutier                                       45233222-1     Lucrări de pavaj                                       45233223-8     Lucrări de reinnoire a                                                      imbracamintei soselelor                                       45233224-5     Sosea cu doua benzi pe                                                      fiecare sens de circulaţie                                       45233225-2     Sosea cu o singura banda pe                                                      fiecare sens de circulaţie                                       45233226-9     Drum de acces                                       45233227-6     Drum de centura                                       45233228-3     Acoperire superficiala                                       45233229-0     Lucrări de întreţinere a                                                      acostamentelor                                       45233250-6     Lucrări de imbracare,                                                      altele decât cele pentru                                                      drumuri                                       45233251-3     Lucrări de reinnoire a                                                      imbracamintei rutiere                                       45233252-0     Lucrări de imbracare a                                                      strazilor                                       45233253-7     Lucrări de imbracare a                                                      trotuarelor                                       45233260-9     Cai de acces pentru pietoni                                       45233261-6     Supratraversare pentru                                                      pietoni                                       45233262-3     Refugiu pentru pietoni                                       45233270-2     Lucrări de marcare a zonelor                                                      de parcare                                       45233280-5     Instalare de bariere rutiere                                       45233290-8     Instalare de indicatoare de                                                      rutiere                                       45233291-5     Instalare de borne                                       45233292-2     Instalare de dispozitive de                                                      securitate                                       45233293-9     Instalare de mobilier                                                      stradal                                       45233294-6     Instalare de semnalizatoare                                                      rutiere                                       45233300-2     Lucrări de fundaţie pentru                                                      autostrăzi, şosele, drumuri                                                      şi trotuare                                       45233310-5     Lucrări de fundaţie pentru                                                      autostrăzi                                       45233320-8     Lucrări de fundaţie pentru                                                      şosele                                       45233330-1     Lucrări de fundaţie pentru                                                      drumuri                                       45233340-4     Lucrări de fundaţie pentru                                                      trotuare                                       45234000-6     Lucrări de construcţii de                                                      cai ferate şi de sisteme de                                                      transport pe cablu                                       45234100-7     Lucrări de construcţii de                                                      cai ferate                                       45234110-0     Cai ferate interurbane                                       45234111-7     Cai ferate urbane                                       45234112-4     Depou feroviar                                       45234113-1     Demolare de linii de cale                                                      ferată                                       45234114-8     Rambleu de cale ferată                                       45234115-5     Lucrări de semnalizare                                                      feroviara                                       45234116-2     Lucrări de construcţii de                                                      linii de cale ferată                                       45234120-3     Lucrări feroviare urbane                                       45234121-0     Lucrări pentru tramvai                                       45234122-7     Lucrări pentru metrou                                       45234123-4     Cale ferată parţial                                                      subterana                                       45234124-1     Transport feroviar subteran                                                      de pasageri                                       45234125-8     Statie de metrou                                       45234126-5     Lucrări de construcţii de                                                      linii de tramvai                                       45234127-2     Depou de tramvaie                                       45234128-9     Refugii de tramvai                                       45234129-6     Lucrări de construcţii de                                                      cai ferate urbane                                       45234200-8     Sisteme de transport pe                                                      cablu                                       45234210-1     Sisteme de transport pe                                                      cablu cu cabine                                       45234220-4     Teleschi                                       45234230-7     Telescaun                                       45234240-0     Sistem feroviar funicular                                       45234250-3     Teleferic                                       45235000-3     Lucrări de construcţii de                                                      aerodromuri, piste de                                                      decolare şi de aterizare                                                      şi suprafeţe de manevrare                                       45235100-4     Lucrări de construcţii de                                                      aeroporturi                                       45235110-7     Lucrări de construcţii de                                                      aerodromuri                                       45235111-4     Pavare de aerodromuri                                       45235200-5     Lucrări de construcţii de                                                      piste de decolare şi de                                                      aterizare                                                      Reînnoirea imbracamintei                                                      pistei de decolare şi de                                                      aterizare                                       45235300-6     Lucrări de construcţii de                                                      suprafeţe de manevrare a                                                      aeronavelor                                       45235310-9     Pista de rulare                                       45235311-6     Pavarea pistei de rulare                                       45235320-2     Lucrări de construcţii de                                                      zone de stationare a                                                      aeronavelor                                       45236000-0     Lucrări de nivelare                                       45236100-1     Lucrări de nivelare pentru                                                      diverse activităţi                                                      sportive                                       45236110-4     Lucrări de nivelare a                                                      terenurilor de sport                                       45236111-1     Lucrări de nivelare a                                                      terenurilor de golf                                       45236112-8     Lucrări de nivelare a                                                      terenurilor de tenis                                       45236113-5     Lucrări de nivelare a                                                      hipodromurilor                                       45236114-2     Lucrări de nivelare a                                                      pistelor de atletism                                       45236119-7     Lucrări de reparare a                                                      terenurilor de sport                                       45236200-2     Lucrări de nivelare a                                                      instalaţiilor de recreere                                       45236210-5     Lucrări de nivelare a                                                      terenurilor de joaca pentru                                                      copii                                       45236220-8     Lucrări de nivelare a                                                      gradinilor zoologice                                       45236230-1     Lucrări de nivelare a                                                      gradinilor                                       45236250-7     Lucrări de nivelare a                                                      parcurilor                                       45236290-9     Lucrări de reparare a                                                      spaţiilor de recreere                                       45236300-3     Lucrări de nivelare a                                                      cimitirelor  ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────             45.24 Lucrări de          45240000-1     Lucrări de construcţii                   construcţii                        hidraulice                   hidraulice          45241000-8     Lucrări de construcţii de                                                      porturi                                       45241100-9     Chei                                       45241200-0     Lucrări de construcţii în                                                      situ de terminale marine                                       45241300-1     Debarcader                                       45241400-2     Doc                                       45241500-3     Chei                                       45241600-4     Instalatie de echipament de                                                      iluminare portuara                                       45242000-5     Lucrări de construcţii de                                                      complexe de recreere                                                      nautica                                       45242100-6     Lucrări de construcţii de                                                      complexe de sport nautic                                       45242110-9     Lucrări de construcţii de                                                      rampe de lansare la apa                                       45242200-7     Port de ambarcatiuni                                       45242210-0     Port de iahturi                                       45243000-2     Lucrări de apărare de                                                      coasta                                       45243100-3     Lucrări de protecţie a                                                      falezelor                                       45243110-6     Lucrări de consolidare a                                                      falezelor                                       45243200-4     Diguri sparge-val                                       45243300-5     Diguri de larg                                       45243400-6     Lucrări de consolidare a                                                      plajelor                                       45243500-7     Lucrări de apărare maritima                                       45243510-0     Diguri de apărare                                       45243600-8     Perete de chei                                       45244000-9     Lucrări de construcţii                                                      maritime                                       45244100-0     Instalaţii maritime                                       45246000-3     Lucrări de regularizare a                                                      cursurilor de apa şi a                                                      viiturilor                                       45246100-4     Construcţie de pereţi de                                                      cursuri de apa                                       45246200-5     Lucrări de protecţie a                                                      malurilor                                       45246400-7     Lucrări de prevenire a                                                      inundaţiilor                                       45246410-0     Lucrări de întreţinere a                                                      digurilor de protecţie                                                      împotriva inundaţiilor                                       45246500-8     Promenada                                       45246510-1     Pasarela de lemn                                       45247000-0     Lucrări de construcţii de                                                      baraje, canale, canale de                                                      irigatie şi apeducte                                       45247100-1     Lucrări de construcţii de                                                      cai navigabile                                       45247110-4     Construcţie de canale                                       45247111-1     Canal de irigatie                                       45247112-8     Canal de drenaj                                       45247120-7     Cai navigabile, altele                                                      decât canale                                       45247130-0     Apeduct                                       45247200-2     Lucrări de construcţii de                                                      baraje şi de structuri fixe                                                      similare                                       45247210-5     Baraj                                       45247211-2     Perete de baraj                                       45247212-9     Lucrări de consolidare a                                                      barajelor                                       45247220-8     Deversor                                       45247230-1     Stavilar                                       45247240-4     Baraj static                                       45247270-3     Lucrări de construcţii de                                                      rezervoare                                       45248000-7     Lucrări de construcţii de                                                      structuri hidromecanice                                       45248100-8     Ecluze de canal                                       45248200-9     Docuri uscate                                       45248300-0     Docuri plutitoare                                       45248400-1     Debarcadere                                       45248500-2     Baraje mobile  ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────             45.25 Alte lucrări de     45250000-4     Lucrări de construcţii de                   construcţii                        uzine, de exploatări                   specializate                       miniere şi de uzine de                                                      fabricaţie şi de                                                      construcţii pentru                                                      industria petrolului şi a                                                      gazului                                       45251000-1     Lucrări de construcţii de                                                      centrale electrice şi de                                                      centrale termice                                       45251100-2     Lucrări de construcţii de                                                      centrale electrice                                       45251110-5     Centrala nucleara                                       45251111-2     Reactor nuclear                                       45251120-8     Hidrocentrala                                       45251130-1     Centrala maree-motrica                                       45251140-4     Centrala termica                                       45251141-1     Centrala electrica                                                      geotermala                                       45251142-8     Centrala electrica pe baza                                                      de lemn                                       45251143-5     Uzina generatoare de aer                                                      comprimat                                       45251150-7     Turn de răcire                                       45251160-0     Instalaţii cu energie                                                      eoliana                                       45251200-3     Centrala termica                                       45251210-6     Centrala combinata                                                      termoelectrica                                       45251220-9     Centrala de cogenerare                                       45251230-2     Centrala generatoare de                                                      aburi                                       45251240-5     Centrala generatoare de                                                      energie alimentata cu                                                      biogaz                                       45251250-8     Centrala termica urbana                                       45252000-8     Lucrări de construcţii de                                                      staţii de tratare a apelor                                                      reziduale, de staţii de                                                      epurare şi de staţii                                                      de incinerare a deşeurilor                                                      menajere                                       45252100-9     Statie de epurare                                       45252110-2     Centrala mobila                                       45252120-5     Statie de tratare a apelor                                       45252121-2     Instalaţii de sedimentare                                       45252122-9     Bazine de fermentare pentru                                                      ape reziduale                                       45252123-6     Instalaţii de ciuruire a                                                      agregatelor                                       45252124-3     Lucrări de dragare şi de                                                      pompare                                       45252125-0     Lucrări de anrocament                                       45252126-7     Statie de tratare a apei                                                      potabile                                       45252127-4     Instalatie de tratare a                                                      apelor reziduale                                       45252130-8     Echipament pentru staţii                                                      de epurare a deversarilor                                                      din canalizari                                       45252140-1     Statie de deshidratare a                                                      namolului                                       45252150-4     Statie de manipulare a                                                      carbunelui                                       45252200-0     Echipament pentru staţii de                                                      epurare                                       45252210-3     Statie de epurare a apei                                       45252300-1     Statie de incinerare a                                                      deşeurilor menajere                                       45253000-5     Lucrări de construcţii de                                                      staţii de prelucrare                                                      chimica                                       45253100-6     Statie de demineralizare                                       45253200-7     Statie de desulfurare                                       45253300-8     Statie de distilare sau de                                                      corectare                                       45253310-1     Statie de distilare a apei                                       45253320-4     Staţii de distilare a                                                      alcoolului                                       45253400-9     Lucrări de construcţii de                                                      uzine petrochimice                                       45253500-0     Lucrări de construcţii de                                                      fabrici de medicamente                                       45253600-1     Statie de deionizare                                       45253700-2     Statie de digestie                                       45253800-3     Statie de compostare                                       45254000-2     Lucrări de construcţii                                                      pentru sectoarele extractiv                                                      şi manufacturier                                       45254100-3     Lucrări de construcţii de                                                      exploatări miniere                                       45254110-6     Gura de put                                       45254200-4     Lucrări de construcţii de                                                      uzine de producţie                                       45255000-9     Lucrări de construcţii                                                      pentru industria petrolului                                                      şi a gazului                                       45255100-0     Platforme de producţie                                       45255110-3     Puţuri                                       45255120-6     Instalaţii pentru platforme                                       45255121-3     Instalaţii de suprafaţa                                       45255200-1     Rafinarie de petrol                                       45255210-4     Terminal petrolier                                       45255300-2     Terminal de gaz                                       45255400-3     Lucrări de montaj                                       45255410-6     Lucrări de montaj în larg                                       45255420-9     Lucrări de montaj pe uscat                                       45255430-2     Demolare de platforme                                                      petroliere                                       45255500-4     Lucrări de foraj şi de                                                      explorare                                       45255600-5     Tuburi în spirala pentru                                                      puţuri                                       45255700-6     Statie de gazeificare a                                                      carbunelui                                       45255800-7     Unitate producătoare de                                                      gaz                                       45259000-7     Lucrări de reparare şi de                                                      întreţinere a statiilor                                       45259100-8     Lucrări de reparare şi de                                                      întreţinere a statiilor de                                                      epurare a apelor reziduale                                       45259200-9     Lucrări de reparare şi de                                                      întreţinere a statiilor de                                                      purificare                                       45259300-0     Lucrări de reparare şi de                                                      întreţinere a centralelor                                                      termice                                       45259900-6     Lucrări de modernizare a                                                      statiilor                                       45260000-7     Lucrări de acoperire şi                                                      alte lucrări speciale de                                                      construcţii                                       45262000-1     Lucrări speciale de                                                      construcţii, altele decât                                                      lucrările de acoperire                                       45262100-2     Lucrări de instalare de                                                      eşafodaje                                       45262110-5     Lucrări de demontare de                                                      eşafodaje                                       45262120-8     Lucrări de montare de                                                      eşafodaje                                       45262200-3     Lucrări de fundaţie şi de                                                      forare de puţuri de apa                                       45262210-6     Lucrări de fundaţie                                       45262211-3     Instalare de piloti                                       45262212-0     Lucrări de consolidare a                                                      gropilor de fundaţie                                       45262213-7     Sistem de execuţie a                                                      pereţilor mulati                                       45262220-9     Forare de puţuri de apa                                       45262300-4     Lucrări de betonare                                       45262310-7     Lucrări de turnare a                                                      betonului armat                                       45262311-4     Lucrări de structura de                                                      baza din beton                                       45262320-0     Sape                                       45262321-7     Lucrări de sapa                                       45262330-3     Lucrări de reparare a                                                      structurilor din beton                                       45262340-6     Lucrări de injectare cu                                                      ciment                                       45262350-9     Lucrări de structura din                                                      beton nearmat                                       45262360-2     Lucrări de cimentare                                       45262370-5     Servicii de acoperire cu                                                      beton                                       45262400-5     Lucrări de asamblare a                                                      structurilor metalice                                       45262410-8     Lucrări de asamblare a                                                      structurilor metalice                                                      pentru construcţii                                       45262420-1     Lucrări de asamblare a                                                      structurilor metalice                                                      pentru structuri                                       45262421-8     Lucrări de amarare în                                                      larg                                       45262422-5     Lucrări de foraj submarin                                       45262423-2     Lucrări de construcţii de                                                      poduri                                       45262424-9     Lucrări de construcţii de                                                      module marine                                       45262425-6     Lucrări de fabricare de                                                      izolaţii                                       45262426-3     Lucrări de fabricare de                                                      piloti                                       45262500-6     Lucrări de zidărie şi de                                                      zidire                                       45262510-9     Zidărie de piatra                                       45262511-6     Fasonare de pietre                                       45262512-3     Zidărie de piatra de                                                      construcţii                                       45262520-2     Lucrări de zidire                                       45262521-9     Zidărie de fatada                                       45262522-6     Lucrări de zidărie                                       45262600-7     Diverse lucrări specializate                                                      de construcţii                                       45262610-0     Coşuri industriale                                       45262620-3     Pereţi de sustinere                                       45262630-6     Construcţie de furnale                                       45262640-9     Lucrări de ameliorare a                                                      mediului                                       45262650-2     Lucrări de acoperire                                                      metalică                                       45262660-5     Lucrări de inlaturare a                                                      azbestului                                       45262700-8     Lucrări de modificare a                                                      clădirilor                                       45262800-9     Lucrări de extindere a                                                      clădirilor  ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────       45.3        Instalaţii pentru   45300000-0     Lucrări de instalaţii                   clădiri                            pentru clădiri  ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────             45.31 Instalare de        45310000-3     Lucrări de instalaţii                   cablaje şi de                      electrice                   conexiuni           45311000-0     Lucrări de cablare şi                   electrice                          conexiuni electrice                                       45311100-1     Lucrări de cablare                                                      electrica                                       45311200-2     Lucrări de conexiuni                                                      electrice                                       45312000-7     Lucrări de instalare de                                                      sisteme de alarma şi de                                                      antene                                       45312100-8     Lucrări de instalare de                                                      sisteme de alarma                                                      împotriva incendiilor                                       45312200-9     Lucrări de instalare de                                                      sisteme de alarma                                                      antiefractie                                       45312300-0     Lucrări de instalare de                                                      antene                                       45312310-3     Lucrări de protecţie                                                      împotriva fulgerelor                                       45312311-0     Lucrări de instalare de                                                      paratrasnete                                       45312320-6     Lucrări de instalare de                                                      antene de televiziune                                       45312330-9     Lucrări de instalare de                                                      antene radio                                       45313000-4     Lucrări de instalare de                                                      ascensoare şi de scări                                                      rulante                                       45313100-5     Lucrări de instalare de                                                      ascensoare                                       45313200-6     Lucrări de instalare de                                                      scări rulante                                       45313210-9     Lucrări de instalare de                                                      trotuare rulante                                       45314000-1     Instalare de echipament de                                                      telecomunicaţii                                       45314100-2     Instalare de centrale                                                      telefonice                                       45314120-8     Instalare de comutatoare                                                      telefonice standard                                       45314200-3     Instalare de linii                                                      telefonice                                       45314300-4     Instalare de infrastructuri                                                      de cabluri                                       45314310-7     Instalare de cabluri                                       45314320-0     Instalare de cabluri de                                                      reţele informatice                                       45315000-8     Lucrări de instalare de                                                      echipamente de încălzire                                                      şi de alte echipamente                                                      electrice pentru clădiri                                       45315100-9     Lucrări de electrotehnica                                       45315200-0     Lucrări pentru turbine                                       45315300-1     Instalaţii de distribuţie                                                      de energie electrica                                       45315400-2     Instalaţii de înaltă                                                      tensiune                                       45315500-3     Instalaţii de tensiune                                                      medie                                       45315600-4     Instalaţii de joasa                                                      tensiune                                       45315700-5     Lucrări de instalare de                                                      statie de comutare                                       45316000-5     Lucrări de instalare de                                                      sisteme de iluminare şi de                                                      semnalizare                                       45316100-6     Instalare de echipament de                                                      iluminare exterioară                                       45316110-9     Instalare de echipament de                                                      iluminare stradala                                       45316200-7     Instalare de echipament de                                                      semnalizare                                       45316210-0     Instalare de echipament de                                                      monitorizare a traficului                                                      rutier                                       45316211-7     Instalare de indicatoare de                                                      circulaţie rutiera                                       45316212-4     Instalare de semafoare                                       45316213-1     Instalare de balizaje                                       45316220-3     Instalare de echipament de                                                      semnalizare aeroportuara                                       45316230-6     Instalare de echipament de                                                      semnalizare portuara                                       45317000-2     Alte lucrări de instalare                                                      electrica                                       45317100-3     Lucrări de instalare                                                      electrica de echipament de                                                      pompare                                       45317200-4     Lucrări de instalare                                                      electrica de                                                      transformatoare                                       45317300-5     Lucrări de instalare                                                      electrica de aparate de                                                      distribuţie                                       45317400-6     Lucrări de instalare                                                      electrica de echipament de                                                      filtrare  ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────             45.32 Activităţi          45320000-6     Lucrări de izolare                   conexe lucrărilor   45321000-3     Lucrări de izolare termica                   de izolare          45323000-7     Lucrări de izolare acustica                                       45324000-4     Lucrări de acoperire cu                                                      ipsos  ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────             45.33 Instalaţii de apa   45330000-9     Lucrări de instalaţii de                                                      apa şi de canalizare şi                                                      lucrări de instalaţii                                                      sanitare                                       45331000-6     Lucrări de instalare de                                                      echipamente de încălzire,                                                      de ventilare şi de aer                                                      condiţionat                                       45331100-7     Lucrări de instalare de                                                      echipamente de încălzire                                                      centrala                                       45331110-0     Lucrări de instalare de                                                      boilere                                       45331200-8     Lucrări de instalare de                                                      echipament de ventilaţie şi                                                      de aer condiţionat                                       45331210-1     Lucrări de instalare de                                                      echipament de ventilaţie                                       45331211-8     Lucrări de instalare de                                                      echipament de ventilaţie                                                      exterioară                                       45331220-4     Lucrări de instalare de                                                      echipament de aer                                                      condiţionat                                       45331221-1     Lucrări de instalare de                                                      echipament de climatizare                                                      parţială                                       45331230-7     Lucrări de instalare de                                                      echipament de răcire                                       45331231-4     Lucrări de instalare de                                                      echipament frigorific                                       45332000-3     Lucrări de instalaţii de                                                      apa şi canalizare şi de                                                      conducte de evacuare                                       45332200-5     Lucrări de instalare de                                                      echipamente pentru                                                      distribuţia apei                                       45332300-6     Lucrări de instalare de                                                      conducte de evacuare                                       45332400-7     Lucrări de instalare de                                                      echipamente sanitare                                       45333000-0     Lucrări de instalare de                                                      gaz                                       45333100-1     Lucrări de instalare de                                                      regulatoare de gaz                                       45333200-2     Lucrări de instalare de                                                      contoare de gaz  ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────             45.34 Alte instalaţii     45340000-2     Lucrări de instalare de                   pentru clădiri                     garduri, de balustrade şi                                                      de dispozitive de siguranţă                                       45341000-9     Montare de balustrade                                       45342000-6     Montare de garduri                                       45343000-3     Lucrări de instalare de                                                      dispozitive de prevenire a                                                      incendiilor                                       45343100-4     Lucrări de ignifugare                                       45343200-5     Lucrări de instalare de                                                      dispozitive de stingere a                                                      incendiilor                                       45343210-8     Lucrări de instalare de                                                      dispozitive de stingere a                                                      incendiilor cu CO2                                       45343220-1     Lucrări de instalare de                                                      extinctoare                                       45343230-4     Lucrări de instalare de                                                      sisteme de aspersiune                                       45350000-5     Instalaţii mecanice                                       45351000-2     Lucrări de instalare de                                                      inginerie mecanică  ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────       45.4        Finisarea           45410000-4-                   clădirilor          45452000-0,                                       45500000-2-                                       45530000-1  ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────             45.41 Tencuire            45410000-4     Lucrări de tencuire  ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────             45.42 Tâmplărie           45420000-7     Lucrări de tâmplărie şi de                                                      dulgherie                                       45421000-4     Lucrări de tâmplărie                                       45421100-5     Instalare de uşi, de                                                      ferestre şi de elemente                                                      conexe                                       45421110-8     Instalare de tocuri de uşi                                                      şi de rame de ferestre                                                      metalice                                       45421111-5     Instalare de tocuri de uşi                                                      metalice                                       45421112-2     Instalare de rame de                                                      ferestre metalice                                       45421113-9     Instalare de praguri                                                      metalice                                       45421114-6     Instalare de uşi metalice                                       45421115-3     Instalare de ferestre                                                      metalice                                       45421120-1     Instalare de tocuri de uşi                                                      şi de rame de ferestre din                                                      plastic                                       45421121-8     Instalare de tocuri de uşi                                                      din plastic                                       45421122-5     Instalare de rame de                                                      ferestre din plastic                                       45421123-2     Instalare de praguri din                                                      plastic                                       45421124-9     Instalare de uşi din                                                      plastic                                       45421125-6     Instalare de ferestre din                                                      plastic                                       45421130-4     Instalare de tocuri de uşi                                                      şi de rame de ferestre din                                                      lemn                                       45421131-1     Instalare de tocuri de uşi                                                      din lemn                                       45421132-8     Instalare de rame de                                                      ferestre din lemn                                       45421133-5     Instalare de praguri din                                                      lemn                                       45421134-2     Instalare de uşi din lemn                                       45421135-9     Instalare de ferestre din                                                      lemn                                       45421140-7     Instalare de tâmplărie                                                      metalică, cu excepţia                                                      uşilor şi a ferestrelor                                       45421141-4     Lucrări de compartimentare                                       45421142-1     Instalare de obloane                                       45421143-8     Lucrări de instalare de                                                      storuri                                       45421144-5     Lucrări de instalare de                                                      copertine                                       45421145-2     Lucrări de instalare de                                                      rolete                                       45421146-9     Lucrări de instalare de                                                      plafoane suspendate                                       45421147-6     Instalare de grilaje                                       45421148-3     Instalare de porţi                                       45421150-0     Lucrări de instalare de                                                      tâmplărie nemetalica                                       45421151-7     Instalare de bucatarii                                                      echipate                                       45421152-4     Instalare de pereţi                                                      despartitori                                       45421153-1     Instalare de mobilier                                                      incorporat                                       45421160-3     Feronerie                                       45422000-1     Lucrări de dulgherie                                       45422100-2     Lucrări în lemn  ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────             45.43 Imbracarea          45430000-0     Lucrări de imbracare a                   podelelor şi a                     podelelor şi a pereţilor                   pereţilor           45431000-7     Lucrări de imbracare cu                                                      dale                                       45431100-8     Lucrări de imbracare cu                                                      dale a podelelor                                       45431200-9     Lucrări de imbracare cu                                                      dale a pereţilor                                       45432000-4     Lucrări de montare de                                                      acoperitoare de podea şi                                                      de pereţi şi lucrări de                                                      tapetare                                       45432100-5     Lucrări de montare de                                                      acoperitoare de podea                                       45432110-8     Lucrări de imbracare a                                                      podelelor                                       45432111-5     Lucrări de montare de                                                      acoperitoare de podea                                                      flexibile                                       45432112-2     Pavare                                       45432113-9     Parchetare                                       45432114-6     Lucrări de imbracare a                                                      podelelor cu lemn                                       45432120-1     Lucrări de instalare de                                                      podele false                                       45432121-8     Podele pentru sali de                                                      informatica                                       45432130-4     Lucrări de imbracare a                                                      podelelor                                       45432200-6     Lucrări de imbracare şi de                                                      tapetare a pereţilor                                       45432210-9     Lucrări de imbracare a                                                      pereţilor                                       45432220-2     Lucrări de tapetare a                                                      pereţilor  ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────             45.44 Vopsitorie şi       45440000-3     Lucrări de vopsitorie şi de                   montare de                         montare de geamuri                   geamuri             45441000-0     Lucrări de montare de                                                      geamuri                                       45442000-7     Lucrări de aplicare de                                                      acoperitoare de protecţie                                       45442100-8     Lucrări de vopsire                                       45442110-1     Lucrări de vopsire a                                                      construcţiilor                                       45442120-4     Lucrări de vopsire şi de                                                      imbracare cu acoperitoare                                                      de protecţie a structurilor                                       45442121-1     Lucrări de vopsire a                                                      structurilor                                       45442180-2     Lucrări de revopsire                                       45442190-5     Lucrări de decapare                                       45442200-9     Lucrări de aplicare de                                                      acoperitoare anticorozive                                       45442210-2     Lucrări de galvanizare                                       45442300-0     Servicii de protecţie a                                                      suprafeţelor  ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────             45.45 Alte lucrări de     45450000-6     Alte lucrări de finisare a                   finisare a                         construcţiilor                   construcţiilor      45451000-3     Lucrări decorative                                       45451100-4     Lucrări ornamentale                                       45451200-5     Lucrări de montare de                                                      lambriuri                                       45451300-6     Grădini interioare                                       45452000-0     Lucrări de curatare                                                      exterioară a clădirilor                                       45452100-1     Lucrări de curatare                                                      exterioară a clădirilor                                                      prin sablare                                       45453000-7     Lucrări de reparaţii                                                      generale şi de renovare                                       45453100-8     Lucrări de renovare                                       45454000-4     Lucrări de restructurare                                       45454100-5     Lucrări de restaurare  ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────       45.5        Închirieri de       45500000-2     Închiriere de utilaje şi de                   echipamente de con-                echipament de construcţii                   structii sau de de-                şi de lucrări publice cu                   molare cu operator                 operator  ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────             45.50 Închiriere de       45510000-5     Închiriere de macarale cu                   echipament de con-                 operator                   structii sau de de- 45520000-8     Închiriere de echipament                   molare cu operator                 de terasament cu operator  ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────      
				 + 
			  Anexa V      TABEL DE CORESPONDENTA ÎNTRE CPV ŞI NC     ───────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────                   NC                    │                CPV  ───────────────────┬───────────────────┼──────────┬─────────────────────────────       Capitol       │      Cod NC       │Cod CPV   │       Descriere  ───────────────────┼───────────────────┼──────────┼─────────────────────────────  25                  2515+2516+6801      14110000-5 Piatra de construcţie  Sare; sulf;         2515                14111000-2 Marmura şi piatra calcaroasa  pamanturi şi                                       de construcţie  piatra;             2515                14111100-3 Marmura  materiale de        2515                14111200-4 Travertin  tencuire, calcar    2516+6801           14112000-9 Diverse tipuri de piatra de  şi ciment                                          construcţie                      2516.1              14112100-0 Granit                      2516.2              14112200-1 Gresie                      2516.1              14112300-2 Bazalt                      2516.1+6801         14112400-3 Piatra de bordura                      2509+2517+2520-2523 14120000-8 Piatra calcaroasa, gips şi                                                     creta                      2517+2520-2523      14121000-5 Piatra calcaroasa şi gips                      2520.1              14121100-6 Gips                      2521+25221-25223000 14121200-7 Calcar                      2521                14121210-0 Pudra de calcar                      2509+2518           14121300-8 Piatra calcaroasa                      2509                14122000-2 Creta şi dolomită                      2518                14122100-3 Creta                      2514+6802+6803      14122200-4 Dolomită                      2514+6802+6803      14130000-1 Ardezie                      2505+2508+2512+2517 14210000-6 Pietriş, nisip, piatra                      +2821                          concasata şi agregate                      2505[.1+.9]         14211000-3 Nisip                      2505[.1+.9]         14211100-4 Nisip natural                      2508+2512+2517+2821 14212000-0 Granule, criblura, nisip                                                     fin, pietre mici, pietriş,                                                     piatra faramitata şi                                                     concasata, amestecuri de                                                     piatra, amestecuri                                                     nisip-pietriş şi alte                                                     agregate                      2517.1              14212100-1 Bolovani şi pietriş                      2517.1              14212110-4 Pietriş                      2517.1              14212120-7 Pietre mici                      2517.1              14212200-2 Agregate                      2517.1              14212210-5 Amestec de nisip şi pietriş                      2517[.1+.4]         14212300-3 Piatra de cariera şi                                                     concasata                      2517.1              14212310-6 Balast                      2517.4              14212320-9 Granit concasat                      2517.4              14212330-2 Bazalt concasat                      2508+2512+2517+2821 14212400-4 Pământ                      2508+2512           14212410-7 Pământ vegetal                      2508+2512           14212420-0 Subsol                      2517                14212430-3 Criblura                      2517[.2+.3]         14213000-7 Macadam, macadam gudronat şi                                                     nisip gudronat                      2517.2              14213100-8 Macadam                      2517.3              14213200-9 Macadam gudronat                      2517.3              14213300-0 Nisip gudronat                      2507-2508.7         14220000-9 Argila şi caolin                      2508                14221000-6 Argila                      2507                14222000-3 Caolin                      2510[.1+.2]+3104    14310000-7 Îngrăşăminte minerale                      2510[.1+.2]+3104    14311000-4 Calciu natural, fosfat                                                     aluminocalcic şi saruri                                                     naturale brute de potasiu                      2510[.1+.2]         14311100-5 Calciu natural                      2510[.1+.2]         14311200-6 Fosfati aluminocalcici                      2502                14312000-1 Pirite de fier                      2502                14312100-2 Pirite de fier neprajite                      2510[.1+.2]+2527+                      2528.1+2529.2                      +2530[.2-.9]        14320000-0 Produse anorganice chimice                      2501                14400000-5 Sare şi clorura de sodiu pura                      2501                14410000-8 Sare gema                      2501.00.1           14420000-1 Sare marina                      2501                14430000-4 Sare concentrata prin                                                     evaporare şi clorura de                                                     sodiu pura                      2501.00.99          14440000-7 Sare industriala pentru                                                     deszapezire                      2501.00.51          14450000-0 Saramura                      2513+7102.2         14522000-6 Diamante industriale;                                                     piatra ponce;                                                     smirghel şi alţi abrazivi                                                     naturali                      2513                14522100-7 Piatra ponce                      2504+2506[.1+.2]+                      2512+2519+2524-                      2526.2+2529+2530.1                      +2616+2621          14523000-3 Minerale, metale preţioase                      2504+2506[.1+.2]+              conexe şi produse din                      2512+2519+2524-                acestea                      2526.2+2529+                      2530.1+2616+2621    14523100-4 Minerale                      2523                28811200-2 Ciment                      2517                28813800-2 Materiale de îmbrăcăminte                                                     rutiera  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  26                  2612                12000000-7 Minereuri de uraniu şi toriu  Minereuri,          2612                12100000-8 Minereuri de uraniu  zgura şi cenusa     2612                12200000-9 Minereuri de toriu                      2601.1+2604+2606-                      2609+2616           13100000-5 Minereuri de fier                      2602-2617           13200000-6 Minereuri de metale neferoase                      2603                13210000-9 Minereuri de cupru                      2604                13220000-2 Minereuri de nichel                      2606                13230000-5 Minereuri de aluminiu                      2616                13240000-8 Minereuri de metale preţioase                      2607                13250000-1 Minereuri de plumb                      2608                13260000-4 Minereuri de zinc                      2609                13270000-7 Minereuri de staniu                      2601.11-2601.12+    13300000-7 Minereuri diverse                      2602+2605+2610+                      2611+2613.1+                      2615.90.9+2617                      2504+2506[.1+.2]+   14523000-3 Minerale, metale preţioase                      2512+2519+2524-                conexe şi produse din acestea                      2526.2+2529+                      2530.1+2616+2621                      2504+2506[.1+.2]+   14523100-4 Minerale                      2512+2519+2524-                      2526.2+2529+                      2530.1+2616+2621                      2616.9              14523200-5  Aur                      2616.1              14523300-6  Argint                      2616.9              14523400-7  Platina                      2618+2619+7204      27190000-3 Zgura, zgura de metal,                      [.1-.5]                        deşeuri şi resturi feroase                      2818.2+2620.4+                      7601-7616           27500000-0 Aluminiu şi produse din                                                     aluminiu                      7602+2620.4         27530000-9 Deşeuri şi resturi de                                                     aluminiu                      2620.4              27531000-6 Cenusa şi reziduuri cu                                                     conţinut de aluminiu                      2620[.1+.2]+7802+   27630000-0 Deşeuri şi resturi de plumb,                      7902+8002                      zinc sau staniu                      2620[.1+.2]         27631000-7 Cenusa şi reziduuri cu                                                     conţinut de zinc sau plumb                      2620.3+7401-7412    27700000-2 Produse din cupru                      2620.3+7404         27730000-1 Deşeuri şi resturi de cupru                      2620.3              27731000-8 Cenusa şi reziduuri cu                                                     conţinut de cupru                      2620[.5+.9]+7503    27830000-2 Deşeuri şi resturi de nichel                      2620[.5+.9]         27831000-9 Cenusa şi resturi cu                                                     conţinut de metale  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  27                  2701.1              10110000-7 Cărbune  Combustibili        2701.2              10120000-0 Combustibili pe bază de  minerali, uleiuri                                  cărbune  minerale şi produse 2701.2              10121000-7 Antracit  obţinute din        2701.2              10122000-4 Brichete  distilarea          2701.2              10123000-1 Combustibili solizi  acestora; substanţe 2701.2              10124000-8 Combustibili fosili  bituminoase;        2701.2              10125000-5 Combustibili pe bază de lemn  ceara minerala      2702+2703           10200000-5 Lignit şi turba                      2702                10210000-8 Lignit                      2703                10220000-1 Turba                      2707                10310000-9 Ulei de huila                      2704                10320000-2 Produse pe bază de cocs                      2704                10321000-9 Cocs                      2709-2715           11000000-0 Ţiţei, gaze naturale,                                                     petrol şi produse conexe                      2709                11100000-1 Ţiţei                      2709                11110000-4 Ţiţei şi produse petroliere                      2709                11111000-1 Petrol                      2709                11111100-2 Ţiţei                      2709                11112000-8 Produse petroliere                      2711[.11+.21]       11200000-2 Gaze naturale                      2714                11300000-3 Sist bituminos sau petrolifer                      27149000            14510000-9 Bitum şi asfalt                      27149000            14511000-6 Bitum                      27149000            14512000-3 Asfalt                      2710.00[.26-.36+    23110000-1 Benzina şi benzina de avion                      .51+.55]                      2710.00.26          23111000-8 Benzina de avion                      2710.00.51          23111100-9 Kerosen de avion                      2710.00.5           23111200-0 Carburanţi de tip kerosen                                                     lampant                      2710.00.51          23111210-3 Carburanţi de tip kerosen                                                     pentru motoare cu reactie                      2710.00[.26-.36]    23112000-5 Benzina                      2710.00[.26-.36]    23112100-6 Benzina fără plumb                      2710.00[.26-.36]    23112200-7 Benzina Premium                      2710.00[.26-.36]    23113000-2 Petrol                      2710                23130000-7 Uleiuri minerale şi                                                     preparate din petrol                      2710.00.21          23131000-4 Benzina grea                      2710.00.1           23132000-1 Uleiuri uşoare                      2710                23133000-8 Uleiuri minerale                      2710.00.7           23134000-5 Pacura                      2710.00.7           23134100-6 Pacura pentru încălzirea                                                     locuinţelor                      2710.00[.8+.9]      23135000-2 Uleiuri minerale lubrifiante                      2710.00[.8+.9]      23135100-3 Uleiuri lubrifiante                      2710.00[.8+.9]      23135200-4 Agenţi lubrifianţi                      2710.00.9           23135300-5 Preparate pe bază de ulei                                                     greu                      2710.00.96          23135310-8 Uleiuri de transformatoare                      2710.00.9           23135320-1 Lichide de frana                      2710.00.6           23150000-3 Motorina                      2710.00.6           23151000-0 Carburant diesel                      2710.00.6           23152000-7 Ulei diesel                      2711[.12+.13]       23200000-9 Gaze de sonda şi alte                                                     hidrocarburi gazoase, cu                                                     excepţia gazului natural                      2711[.12+.13]       23210000-2 Propan şi butan                      2711.12             23211000-9 Propan                      2711.12             23211100-0 Propan lichefiat                      2711.13             23212000-6 Butan                      2711.13             23212100-7 Butan lichefiat                      2712+2713           23300000-0 Diverse produse petroliere                      2712                23310000-3 Vaselina şi ceara de petrol                      2712.10             23311000-0 Vaselina                      2712.20             23312000-7 Parafina                      2712.90             23313000-4 Ceara de ţiţei                      2713.90             23320000-6 Reziduuri de ţiţei                      2705+2711+2804+2811 24110000-8 Gaze                      +2851.00.3                      2710                24130000-4 Produse chimice anorganice                                                     de baza                      2710.00.21          24131000-1 Elemente chimice, acizi                                                     anorganici şi compuşi                      2707+2708+3301+     24147000-6 Diverse substanţe chimice                      3802.9+3803-3807+               organice                      4402                      2707+2708           24147300-9 Uleiuri şi produse                                                     rezultate din distilarea                                                     gudronului de huila la                                                     temperaturi ridicate,                                                     a smoalei şi a gudronului                      2707+2708           24147310-2 Gudron de huila                      2707.91             24147311-9 Creozot                      2708                24147320-5 Smoala                      2708                24147330-8 Gudron                      2715+6807           28813300-7 Materiale bitumate                      2715+6807           28813310-0 Materiale rutiere bitumate                      2715+6807           28813320-3 Pietriş bitumat                      2715+6807           28813330-6 Materiale de imbracare                      2716+2844.5         40100000-3 Electricitate                      2705                40200000-4 Gaz fabricat                      2705                40210000-7 Gaz de huila sau gaze                                                     similare                      2705                40220000-0 Gaz pentru reţelele                                                     publice  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  28                  2505+2508+2512+     14210000-6 Pietriş, nisip, piatra  Produse chimice     2517+2821                      concasata şi agregate  anorganice; compuşi 2508+2512+2517+2821 14212000-0 Granule, criblura, nisip fin,  organici sau                                       pietre mici, pietriş, piatra  anorganici ai                                      faramitata şi concasata,  metalelor pretioa-                                 amestecuri de piatra,  se, ai metalelor de                                amestecuri nisip-pietriş şi  pamanturi rare, ai                                 alte agregate  elementelor         2508+2512+2517+2821 14212400-4 Sol  radioactive sau ai  2705+2711+2804+     24110000-8 Gaze  izotopilor          2811+2851.00.3                      2804[.1-.4]+2811.2+ 24111000-5 Gaze industriale                      2851.00.3                      2804[.1-.4]         24111100-6 Hidrogen, argon, gaze rare,                                                     azot şi oxigen                      2804.21             24111120-2 Argon                      2804.2              24111130-5 Gaze rare                      2804.29.10          24111131-2 Heliu                      2804.29.90          24111139-8 Neon                      2804[.1-.4]         24111140-8 Gaze medicale                      2804.10.00          24111150-1 Hidrogen                      2804.30.00          24111160-4 Azot                      2804.30.00          24111161-1 Azot lichid                      2804.40.00          24111170-7 Oxigen                      2811[.21+.29]       24111200-7 Compuşi anorganici ai                                                     oxigenului                      2811.21.00          24111210-0 Dioxid de carbon                      2811.29.30          24111220-3 Oxizi de azot                      2811[.21+.29]       24111230-6 Compuşi anorganici gazosi                                                     ai oxigenului                      2851.00.3           24111300-8 Aer lichid şi aer comprimat                      2851.00.3           24111310-1 Aer lichid                      2851.00.3           24111320-4 Aer comprimat                      2816.1+2817+2819+                      2820+2823+2824+2825 24121000-8 Oxizi, peroxizi şi hidroxizi                      2817+2823           24121100-9 Oxid şi peroxid de zinc,                                                     oxid de titan, coloranti şi                                                     pigmenti                      2817                24121110-2 Oxid de zinc                      2817                24121120-5 Peroxid de zinc                      2823                24121130-8 Oxid de titan                      2519.90.1+2816.1+   24121200-0 Oxizi şi hidroxizi de crom,                      2819+2820+2824+                de mangan, de magneziu, de                      2825.5                         plumb şi de cupru                      2819                24121210-3 Oxid de crom                      2820                24121220-6 Oxid de mangan                      2824                24121230-9 Oxid de plumb                      2825.5              24121240-2 Oxid de cupru                      2819.90.10          24121261-5 Hidroxid de crom                      2820                24121262-2 Hidroxid de mangan                      2824                24121263-9 Hidroxid de plumb                      2825.5              24121264-6 Hidroxid de cupru                      2816.10             24121265-3 Hidroxid de magneziu                      2825.90.11          24121300-1 Oxid de calciu hidratat                      2801-2803+2804      24131100-2 Metaloizi                      [.5-.9]+2848+2849+                      2850.00[.20-.90]                      2848                24131110-5 Fosfuri                      2849                24131120-8 Carburi                      2850.00.20          24131130-1 Hidruri                      2850.00.20          24131140-4 Nitruri                      2850.00.50          24131150-7 Azide                      2850.00.70          24131160-0 Siliciuri                      2850.00.90          24131170-3 Boruri                      2802                24131180-6 Sulf rafinat                      2812                24131200-3 Halogen                      2805                24131300-4 Metale alcaline                      2805.4              24131310-7 Mercur                      2806+2807+2809+     24131400-5 Clorura de hidrogen, acizi                      2810+2811[.1+.2]               anorganici, dioxid de                                                     siliciu şi dioxid de sulf                      2806+2807+2809+     24131410-8 Acizi anorganici                      2810+                      2811[.1+.22+.23]                      2807.00.10          24131411-5 Acid sulfuric                      2809.20             24131420-1 Acid fosforic                      2809.20             24131430-4 Acizi polifosforici                      2811.20             24131440-7 Acid hexafluorosilicic                      2811.23             24131450-0 Dioxid de sulf                      2811.22             24131460-3 Dioxid de siliciu                      2806.1              24131470-6 Clorura de hidrogen                      2815+2816+2818.3+   24131500-6 Hidroxizi utilizaţi ca                      2821.10+2825.1                 produse chimice anorganice                                                     de baza                      2821                24131510-9 Oxizi metalici                      2821.10             24131511-6 Pirite de fier şi oxizi de                                                     fier                      2815                24131520-2 Hidroxid de sodiu                      2815.12             24131521-9 Soda caustica                      2815.12             24131522-6 Soda lichidă                      2813                24131600-7 Compuşi ai sulfului                      2813                24131700-8 Sulf                      2803                24131800-9 Carbon                      2801.10             24131900-0 Clor                      2826+2827[.2-.6]+   24132000-8 Halogenati metalici,                      2828+2829                      hipocloriti, clorati                                                     şi precloraţi                      2826+2827[.2-.6]    24132100-9 Halogenati metalici                      2826.3              24132110-2 Hexafluorosilicat de sodiu                      2827[.2-.6]         24132120-5 Cloruri                      2827.32             24132121-2 Clorura de aluminiu                      2827.33             24132122-9 Clorura ferica                      2827.32             24132123-6 Policlorura de aluminiu                      2827.32             24132130-8 Clorhidrat de aluminiu                      2828+2829           24132200-0 Hipocloriti şi clorati                      2828.90             24132210-3 Clorit de sodiu                      2828.90             24132220-6 Hipoclorit de sodiu                      2830-2833+2834      24133000-5 Sulfuri, sulfati; nitrati,                      [.22+.29]+2835                 fosfati şi carbonati                      2830-2833           24133100-6 Sulfuri, sulfiti şi sulfati                      2830                24133110-9 Diverse sulfuri                      2830.90             24133111-6 Sulfura de hidrogen                      2830                24133112-3 Polisulfuri                      2833                24133120-2 Sulfati                      2833.1              24133121-9 Trisulfat de sodiu                      2833.29.50          24133122-6 Sulfat feric                      2833.22             24133123-3 Sulfat de aluminiu                      2833.1              24133124-0 Sulfat de sodiu                      2833.29.50          24133125-7 Sulfat de fier                      2833.25             24133126-4 Sulfat de cupru                      2834[.22+.29]+2835  24133200-7 Fosfinati, fosfonati,                                                     fosfati şi polifosfati                      2835.3              24133210-0 Hexametafosfat de sodiu                      2835.2              24133220-3 Fosfati                      2836[.2-.9]         24133300-8 Carbonati                      2836.20             24133310-1 Carbonat de sodiu                      2836.30             24133320-4 Bicarbonat de sodiu                      2834.2              24133400-9 Nitrati                      2841+2843+          24134000-2 Diverse saruri acide                      2851.00[.1+.9]                 metalice                      2841.61             24134100-3 Permanganat de potasiu                      2841                24134200-4 Saruri de acizi oxometalici                      2837-2840+2842+     24135000-9 Diverse produse chimice                      2845-2847+7104.1               anorganice                      2845                24135100-0 Apa grea, alţi izotopi şi                                                     compusii acestora                      2837-2840+2842      24135200-1 Cianura, oxicianura,                                                     fulminati, cianati, silicati,                                                     borati, perboraţi, saruri                                                     de acizi anorganici                      2837                24135210-4 Cianuri                      2837.1              24135220-7 Oxicianuri                      2838                24135230-0 Fulminati                      2838                24135240-3 Cianati                      2847                24135300-2 Peroxid de hidrogen                      2846                24135500-4 Compuşi ai metalelor de                                                     pamanturi rare                      2839                24135600-5 Silicati                      2839.1              24135610-8 Silicat de sodiu                      2840                24135700-6 Borati şi perboraţi                      2851.00.10          24136000-6 Apa distilata                      2851+7104.2         24137000-3 Pietre sintetice                      2808+2814+3102      24151000-7 Îngrăşăminte azotate                      2808+2814+3102      24151100-8 Acid azotic şi saruri                      2808                24151200-9 Acizi sulfonitrici                      2814                24151300-0 Amoniac                      2814.2              24151310-3 Amoniac lichid                      2814                24151320-6 Clorura de amoniu                      2814                24151330-9 Sulfat de amoniu                      2801+2818+6804+6805 26910000-0 Produse abrazive                      2818.1              26913000-1 Corindon artificial                      2801                26914000-8 Grafit artificial                      2818.2+2620.4+      27500000-0 Aluminiu şi produse                      7601-7616                      din aluminiu                      2818.20+7601        27510000-3 Aluminiu în forma bruta                      2818.20             27511000-0 Oxid de aluminiu                      2716+2844.5         40100000-3 Electricitate                      2844[.1-.4]         40500000-7 Combustibili nucleari                      2844[.1-.3]         40510000-0 Uraniu                      2844.2              40520000-3 Plutoniu                      2844.4              40530000-6 Materiale radioactive                      2844.4              40540000-9 Radioizotopi  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  29                  2901-2904           24141000-4 Hidrocarburi  Produse chimice     2901+2902           24141100-5 Hidrocarburi saturate  organice            2901                24141110-8 Hidrocarburi aciclice                                                     saturate                      2901.29             24141111-5 Metan                      2901.21             24141112-2 Etilenă                      2901.22             24141113-9 Propena                      2901.23             24141114-6 Butena                      2901.29             24141115-3 Acetilena                      2902                24141120-1 Hidrocarburi ciclice                                                     saturate                      2901.2+2902         24141200-6 Hidrocarburi nesaturate                      2901.2              24141210-9 Hidrocarburi aciclice                                                     nesaturate                      2902                24141220-2 Hidrocarburi ciclice                                                     nesaturate                      2902.20             24141221-9 Benzen                      2902.30             24141222-6 Toluen                      2902.41             24141223-3 O-xileni                      2902.42             24141224-0 M-xileni                      2902.50             24141225-7 Stiren                      2902.60             24141226-4 Etilbenzen                      2903[.1+.2]         24141300-7 Alţi derivati halogenati ai                                                     hidrocarburilor                      2903.23             24141310-0 Tetracloretilena                      2903.14             24141320-3 Tetraclorura de carbon                      2207.1+2905-2908+   24142000-1 Alcooli, fenoli, fenoli-                      3823.7                         alcooli şi derivatii                                                     acestora, fie ei halogenati,                                                     sulfonati, nitrati sau                                                     nitrozati, alcooli grasi                                                     industriali                      2905[.1+.2]         24142200-3 Alcooli monohidroxilici                      2905.11             24142210-6 Metanol                      2905.2              24142220-9 Etanol                      2905[.3+.41-.44+    24142300-4 Dioli, polialcooli şi                      .49+.5]+2906                   derivati                      2905.31             24142310-7 Etilenglicol                      2905[.3+.41-.44+    24142320-0 Derivati ai alcoolilor                      .49+.5]+2906                      2907+2908           24142400-5 Fenoli şi derivati ai                                                     fenolilor                      2207.1+2905+2906    24142500-6 Alcool                      2915-2918+3823.1    24143000-8 Acizi grasi monocarboxilici                                                     industriali                      2915                24143200-0 Acizi carboxilici                      2915.2              24143210-3 Acid acetic                      2915.2              24143220-6 Acid peracetic                      2916+2917[.1+.2]    24143300-1 Acizi monocarboxilici                                                     nesaturati şi compusii                                                     acestora                      2916.14             24143310-4 Esterii acidului metacrilic                      2916.12             24143320-7 Esterii acidului acrilic                      2917.3+2918         24143400-2 Acizi aromatici                      [.1+.29+.3+.9]                 policarboxilici şi                                                     carboxilici                      2921-2929           24144000-5 Compuşi organici cu                                                     funcţie azotata                      2921                24144100-6 Compuşi cu funcţie                                                     aminica                      2922[.1-.3+                      .43+.49+.5]         24144200-7 Compuşi aminici cu                                                     funcţie oxigenata                      2924.21+2925+2926   24144300-8 Ureide                      2921-2929           24144400-9 Compuşi cu funcţie azotata                      2930                24145000-2 Tiocompuşi organici                      2909-2914           24146000-9 Aldehida, cetona, peroxizi                                                     organici şi eteri                      2912+2913           24146100-0 Compuşi cu funcţie aldehida                      2914                24146200-1 Compuşi cu funcţie cetona şi                                                     chinonica                      2909-2911           24146300-2 Peroxizi organici                      2910.10             24146310-5 Oxid de etilenă                      2909                24146320-8 Eteri                      2937                24413000-2 Hormoni                      2937.91             24413100-3 Insulina                      2937.9              24413200-4 Steroizi                      2936                24414000-9 Vitamine                      2936.10             24414100-0 Provitamine                      2918.21+2922[.41+   24415000-6 Substanţe chimice                      .42]+2923+2924                 farmaceutice şi medicinale                      [.1+.22+.29]+                      2932.2+2933[.1+                      .21+.5+.69]+2934.3                      -2941+3001+3002.9                      2922[.41+.42]+2923  24415100-7 Substanţe chimice                      +2924[.1+.22+.29]              farmaceutice                      +2932.2+2933[.1+                      .21+.5+.69]+                      2934.3-2941+                      3001+3002.9                      2932.2              24415110-0 Lactone                      2918.21+2922        24415200-8 Substanţe chimice                      [.41+.42]+2923+2924            medicinale                      [.1+.22+.29]+                      2932.29+2933                      [.1+.21+.5+.69]+                      2934.3-2941+3001+                      3002.9                      2918.21             24415210-1 Acizi salicilici                      2935+2941+3001-3006 24416000-3 Produse farmaceutice                      2935+2941+3003      24416100-4 Medicamente                      [.1-.4+.9]+3004                      [.1-.4+.9]                      2941                24416110-7 Antibiotice                      2941.10             24416111-4 Penicilina                      2935                24416120-0 Sulfonamide                      1520+2905.45+       24510000-2 Glicerina                      3307.4+3404+3405+                      4401  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  30                  3002.10             24411000-8 Seruri  Produse             3002.10             24411100-9 Antiseruri  farmaceutice        3002.10             24411200-0 Imunoglobulina                      3002.10             24411300-1 Gamaglobulina                      3002.[.2+3+.9]      24412000-5 Vaccinuri                      3002.2              24412100-6 Vaccinuri umane                      3002.2              24412110-9 Vaccin împotriva tifosului                      3002.2              24412120-2 Vaccin împotriva hepatitei B                      3002.2              24412130-5 Vaccinuri împotriva gripei                      3002.2              24412140-8 Vaccinuri antipoliomielitice                      3002.2              24412150-1 Tuberculina                      3002.3              24412700-2 Vaccinuri veterinare                      2918.21+2922        24415000-6 Substanţe chimice                      [.41+.42]+2923+2924            farmaceutice şi medicinale                      [.1+.22+.29]+2932.2                      +2933[.1+.21+                      .5+.69]+2934.3-                      2941+3001+3002.9                      2922[.41+.42]+2923+ 24415100-7 Substanţe chimice                      2924[.1+.22+.29]+              farmaceutice                      2932.2+2933[.1+.21+                      .5+.69]+2934.3-                      2941+3001+3002.9                      2918.21+2922[.41+   24415100-7 Substanţe chimice medicinale                      .42]+2923+2924[.1+                      .22+.29]+2932.29+                      2933[.1+.21+.5+.69]                      +2934.3-2941+3001+                      3002.9                      2935+2941+3001-3006 24416000-3 Produse farmaceutice                      2935+2941+3003[.1-  24416100-4 Medicamente                      .4+.9]+3004[.1-                      .4+.9]                      3001-3006           24416200-5 Preparate farmaceutice                      3006                24416300-6 Contraceptive                      3006                24416310-9 Contraceptive orale                      3006                24416320-2 Contraceptive chimice                      1702[.3-.9]+3003+   24417000-0 Soluţii medicamentoase                      3004                      3006                24418000-7 Produse farmaceutice                                                     brevetate                      3002.90.90          24419100-5 Toxine                      3002.90.9           24419200-6 Antiseptice                      3006+3407+3822      24421000-1 Consumabile medicale                                                     chimice, cu excepţia                                                     consumabilelor dentare                      3006[.2-.4]+3407+   24421100-2 Reactivi                      3822                      3006.40.00          24421110-5 Reactivi pentru determinarea                                                     grupei sanguine                      3006.40.00          24421120-8 Reactivi pentru analiza                                                     sângelui                      3002+3006+3407+3822 24421130-1 Reactivi chimici                      3006+3822           24421140-4 Reactivi de diagnosticare                      3006+3822           24421150-7 Reactivi izotopici                      3006[.2-.4]         24421170-3 Reactivi pentru electroforeza                      3006[.2-.4]         24421180-6 Reactivi pentru urologie                      3006.30             24421190-9 Substanţe de contrast pentru                                                     uz radiologic                      3006                24421200-3 Preparate medicale, cu                                                     excepţia consumabilelor                                                     dentare                      3006[2-4]           24421210-6 Preparate pentru clisme                      3006.4              24421220-9 Cimenturi pentru                                                     reconstructii osoase                      1302+3001[.1+.2]+                      3002.90.50+3504     24431000-4 Culturi microbiologice                      3001[.10+.20]       24432000-1 Glande şi extracte de glande                      3005+3006+4015+     33100000-1 Aparate medicale                      8419.2+8713+                      8714.2+9018-9022+                      9402                      3005+3006+4015+     33140000-3 Consumabile medicale                      9018+9021[.2+.3]               nechimice şi consumabile                      3005+3006+4015+                hematologice                      9018.3+9021[.2+.3]  33141000-0 Consumabile medicale nechi-                                                     mice de unica folosinţă şi                                                     consumabile hematologice                      3005+3006           33141100-1 Pansamente; cleme, suturi,                                                     ligaturi                      3005                33141110-4 Pansamente                      3005                33141111-1 Bandaje adezive                      3005                33141112-8 Plasturi                      3005                33141113-5 Bandaje                      3005                33141114-2 Tifon medical                      3005                33141115-9 Vata medicală                      3005                33141116-6 Tampoane şi comprese                      3005                33141117-3 Vata                      3005                33141118-0 Comprese de tifon                      3005                33141119-7 Comprese                      3006                33141120-7 Cleme, suturi, ligaturi                      3006                33141121-4 Suturi chirurgicale                      3006                33141122-1 Cleme chirurgicale                      3006                33141123-8 Recipiente pentru ace                      3006                33141124-5 Autosuturi                      3006                33141125-2 Material pentru suturi                                                     chirurgicale                      3006                33141126-9 Ligaturi                      3006                33141127-6 Hemostatice absorbabile                      3006                33141128-3 Ace pentru suturi                      3001+3002           33141500-5 Consumabile hematologice                      3002                33141510-8 Produse sanguine                      3002                33141520-1 Derivate plasmatice                      3002                33141530-4 Coagulanti sanguini                      3502                33141540-7 Albumina                      3001.9              33141550-0 Heparina                      3001                33141560-3 Organe umane                      3002                33141570-6 Sânge uman                      3002                33141580-9 Sânge animal                      3006+9018           33141600-6 Recipiente şi pungi de                                                     recoltare, drenaj şi truse                      3006.5              33141623-3 Truse de prim ajutor                      3006                36711000-8 Truse de testare  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  31                  2510[.1+.2]+3104    14310000-7 Îngrăşăminte minerale  Îngrăşăminte        2510[.1+.2]+3104    14311000-4 Calciu natural, fosfat                                                     aluminocalcic şi saruri                                                     naturale brute de potasiu                      3104                14311300-7 Saruri naturale brute de                                                     potasiu                      2808+2814+3102      24151000-7 Îngrăşăminte azotate                      2808+2814+3102      24151100-8 Acid azotic şi saruri                      3102                24151110-1 Nitrat de sodiu                      3103                24152000-4 Îngrăşăminte fosfatice                      3103                24152100-5 Îngrăşăminte minerale                                                     fosfatice                      3103                24152200-6 Îngrăşăminte chimice                                                     fosfatice                      3101                24154000-8 Îngrăşăminte de origine                                                     animala sau vegetala                      3105                24158000-6 Diverse tipuri de                                                     îngrăşăminte  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  32                  3202+3204           24122000-5 Extracte tanante, extracte  Extracte tanante                                   colorante, tanini şi  sau colorante; ta-                                 substanţe colorante  nini şi derivate    3204                24122100-6 Extracte colorante  ale acestora;       3202                24122200-7 Extracte tanante  coloranti, pigmenti 3204                24122300-8 Tanini  şi alte substanţe   3204                24122400-9 Substanţe colorante  colorante; vopsele  3202                24122500-0 Produse tanante  şi lacuri; chituri  3208-3213           24310000-0 Vopsele  şi alte masticuri;  3208+3209           24311000-7 Vopsea pentru marcaj rutier  cerneala            3208-3213           24312000-4 Vopsea pentru lucrări                                                     artistice                      3208-3210           24312100-5 Emailuri şi smalturi                      3208-3213           24312200-6 Vopsele de ulei şi de apa                      3210.00.10          24312210-9 Vopsele de ulei                      3208-3213           24312220-2 Vopsele de apa                      3208+3209+3213      24312300-7 Vopsele şcolare                      3213.1              24312310-0 Seturi de culori                      3208+3209           24312320-3 Culori pentru panouri                      3210                24312400-8 Articole pentru zugravi şi                                                     decoratori                      3208-3210           24320000-3 Lacuri                      3215                24330000-6 Cerneala                      3215.1              24331000-3 Cerneala tipografica                      3215.1              24331100-4 Cerneala pentru tipar                                                      rotoheliografic                      3215                24331200-5 Tus                      3214                24340000-9 Masticuri, filere, chituri                      3214.10.10          24341000-6 Masticuri                      3214.10             24342000-3 Filere                      3214.10.10          24343000-0 Chituri                      3214                24344000-7 Pasta de ciment                      3207-3209+4814+5905 28811400-4 Vopsele şi materiale de                                                     acoperire a pereţilor                      3213+9023+9603[.3+  36800000-9 Articole pentru lucrări de                      .4]+9608-9611                   artizanat şi de arta                      3213+9603[.3+.4]+   36820000-5 Articole pentru lucrări                      9608-9611                      de arta  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  33                  2707+2708+3301+     24147000-6 Diverse substanţe chimice  Uleiuri esenţiale   3802.9+3803-3807+              organice  rezinoide; produse  4402  de parfumerie,      3301+3806-3807      24147400-0 Produse pe bază de rasina  de cosmetica sau    1520+2905.45+       24510000-2 Glicerina  de toaleta          3307.4+3404+3405                      +4401                      3307.4+3404+3405+   24511000-9 Preparate odorifere şi ceara                      4401                      3307.4              24511100-0 Parfumuri şi deodorizante                                                     de interior                      3303-3307           24520000-5 Parfumuri şi produse de                                                     toaleta                      3303-3307           24521000-2 Produse de toaleta                      3303.00.90          24521100-3 Apa de toaleta                      3307.20             24521110-6 Deodorante                      3307.20             24521120-9 Antiperspirante                      3304                24521200-4 Produse de machiaj                      3304.30             24521300-5 Produse pentru manichiura                                                     şi pedichiura                      3304                24521400-6 Produse cosmetice                      3304                24521500-7 Produse pentru îngrijirea                                                     pielii                      3305.10             24521600-8 Sampoane                      3305                24521700-9 Produse pentru îngrijirea                                                     parului                      3306                24521800-0 Produse pentru igiena orala                                                     sau dentara                      3307.10             24521900-1 Produse de barbierit                      3301+3302           24630000-9 Uleiuri esenţiale  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  34                  3006+3407+3822      24421000-1 Consumabile medicale chimice,  Agenţi organici                                    cu excepţia consumabilelor  tensioactivi pe                                    dentare  baza de sapun,      3006[.2-.4]+3407+   24421100-2 Reactivi  preparate de        3822  spalare, preparate  3002+3006+3407+3822 24421130-1 Reactivi chimici  lubrifiante, ceara  1520+2905.45+       24510000-2 Glicerina  artificiala,        3307.4+3404+3405+  produse de lustruit 4401  sau de curatat,     3307.4+3404+3405+   24511000-9 Preparate odorifere şi ceara  lumanari şi         4401  articole similare,  3405[.1-.3+.9]+4401 24511300-2 Creme de ceruire  plastiline, ceara   3405.2              24511310-5 Produse de lustruire a  dentara şi                                         podelelor  preparate dentare   3405.1              24511320-8 Produse de întreţinere a  pe bază de ipsos                                   incaltamintei                      3404                24511330-1 Ceara de lustruire                      3404.90.10          24511350-7 Agenţi de etansare                      3405.4              24511400-3 Paste şi prafuri abrazive                                                     de curatat                      3402                24512000-6 Agenţi organici tensioactivi                      3401+3402+3405      24513000-3 Produse de curatat                      3401                24513100-4 Sapun                      3402                24513200-5 Preparate de spalare                      3402                24513210-8 Dispersanti                      3402                24513290-2 Detergenti                      3402                24513291-9 Detergenti pentru vase                      3402                24513292-6 Detergenti degresanti                      3402                24513293-3 Produse de eliminare a                                                     grasimilor                      3402                24513294-0 Preparate de spalare                      3402                24513295-7 Soluţii pentru clatit                      1518+3403+3811.2+   24661000-5 Grăsimi şi lubrifianţi                      3813+3819+3820                      3403                24661100-6 Lubrifianţi                      3403                24661110-9 Noroi de foraj                      3403                24661120-2 Unsoare siliconica                      3403                24661130-5 Fluide de foraj                      3407                24662000-2 Plastiline                      3407                24662100-3 Ceara dentara                      3406+3604+3605+     36674000-6 Brichete, articole din                      3606+9613+9614                 materiale inflamabile,                                                     articole de pirotehnie,                                                     chibrituri şi                                                     combustibili lichizi                                                     sau combustibili gazosi                                                     lichefiati  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  35                  3507                24180000-9 Enzime  Substanţe           1302+3001[.1+.2]+   24431000-4 Culturi microbiologice  albuminoase;        3002.90.50+3504  amidon modificat;   1302+3504           24433000-8 Substanţe peptice  cleiuri;            3503+3505+3506      24620000-6 Cleiuri  enzime              3503                24621000-3 Gelatine                      3506                24621200-5 Adezivi                      3504                24666000-0 Peptone şi substanţe proteice  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  37                  3701-3703+3707+     24640000-2 Substanţe chimice pentru  Produse fotografice 38021                          fotografii  sau cinematografice 3701-3703           24641000-9 Plăci şi filme fotografice                      3707+38021          24641200-1 Emulsii pentru uz fotografic                      3707.9              24641210-4 Developatoare fotografice                      3707.9              24641220-7 Fixatori pentru fotografii                      3707.90.1           24641230-0 Developatoare pentru                                                     radiologie                      3707.90.1           24641240-3 Fixatori pentru radiologie                      3707                24641260-9 Intensificatori de imagine                      3701+3702           25310000-7 Radiologii                      3701.10+3702.10     25311000-4 Radiografii                      3701+3702+3703      25312000-1 Film diazo                      3701.20+3702.20+    25320000-0 Pelicula cinematografica                      3704+3705+3706                      3701+3702+3704+3705 25321000-7 Pelicula fotografica                      3701.20+3702.20     25321100-8 Pelicula cu developare                                                     instantanee                      3706                25330000-3 Pelicule video                      3706                25331000-0 Casete video                      3706                25332000-7 Benzi video  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  38                  2207.1+2905-2908+   24142000-1 Alcooli, fenoli, fenoli-  Diverse produse     3823.7                         alcooli şi derivatii  chimice                                            acestora, fie ei halogenati,                                                     sulfonati, nitrati sau                                                     nitrozati; alcooli grasi                                                     industriali                      3823.7              24142100-2 Alcooli grasi industriali                      2915-2918+3823.1    24143000-8 Acizi grasi monocarboxilici                                                     industriali                      3823.1              24143100-9 Uleiuri acide de rafinare                      2707+2708+3301+     24147000-6 Diverse substanţe chimice                      3802.9+3803-3807+              organice                      4402                      3802.9+3803+3805-   24147100-7 Derivati vegetali pentru                      3807                           vopsire                      3301+3806-3807      24147400-0 Produse pe bază de rasina                      3804                24147500-1 Lesii reziduale rezultate                                                     din fabricarea celulozei                      3808                24200000-6 Produse agrochimice                      3808                24210000-9 Pesticide                      3808.10             24220000-2 Insecticide                      3808.30             24230000-5 Erbicide                      3808.30.90          24240000-8 Regulatori de creştere                                                     vegetala                      3808.40             24250000-1 Dezinfectanti                      3808.90.10          24260000-4 Rodenticide                      3808.20             24270000-7 Fungicide                      3814                24350000-2 Solventi                      3814                24351000-9 Soluţii de decapare                      3814                24352000-6 Diluanti                      3006+3407+3822      24421000-1 Consumabile medicale                                                     chimice,cu excepţia                                                     consumabilelor dentare                      3006[.2-.4]+3407+   24421100-2 Reactivi                      3822                      3002+3006+3407+3822 24421130-1 Reactivi chimici                      3006+3822           24421140-4 Reactivi de diagnosticare                      3006+3822           24421150-7 Reactivi izotopici                      3822                24421160-0 Reactivi pentru laborator                      3701-3703+3707+     24640000-2 Substanţe chimice pentru                      38021                          fotografii                      3707+38021          24641200-1 Emulsii pentru uz fotografic                      3821                24641250-6 Medii de cultura                      1518+3403+3811.2+   24661000-5 Grăsimi şi lubrifianţi                      3813+3819+3820                      3811.2+3813         24661200-7 Aditivi pentru uleiuri                      3813                24661210-0 Pulbere pentru extinctoare                                                     de incendii                      3813                24661220-3 Agenţi pentru extinctoare                                                     de incendii                      3813                24661230-6 Incarcatura pentru                                                     extinctoare de incendii                      3819+3820           24661300-8 Fluide hidraulice                      3820                24661310-1 Agenţi de degivrare                      3820                24661311-8 Produse antigel                      3809                24663000-9 Agenţi de finisare                      3802.1              24664000-6 Carbon activ                      3802.1              24664100-7 Carbon activ nou                      3802.1              24664200-8 Carbon activ regenerat                      3803+3808.40        24665000-3 Toalete chimice                      3824                24667000-7 Peptone şi substanţe proteice                      3824.1              24667100-8 Aditivi chimici                      3824.4              24667200-9 Aditivi pentru ciment,                                                     mortar sau beton                      3824[.7+.9]         24668000-4 Produse chimice pentru                                                     industria gazelor şi a                                                     petrolului                      3824[.7+.9]         24668100-5 Produse chimice pentru fundul                                                     gaurii de foraj                      3824[.7+.9]         24668200-6 Agenţi de floculare                      3824[.7+.9]         24668300-7 Produse chimice pe bază de                                                     noroi de foraj                      3824[.7+.9]         24668400-8 Fiole cu gel pentru burarea                                                     explozivilor                      3818                24669000-1 Aerosoli şi produse chimice                                                     sub forma de disc                      3818                24669100-2 Aerosoli                      3818                24669200-3 Elemente chimice sub forma                                                     de disc                      3811.90+3820        24810000-5 Fluide de radiator                      3811                24830000-1 Produse anticorozive                      3816+6901-6903+6908 26260000-8 Articole din ceramica                                                     refractara                      3816                26263000-9 Ciment, mortar şi beton                                                     refractare                      3816                26263100-0 Ciment refractar                      3816                26263200-1 Mortar refractar                      3816                26263300-2 Beton refractar                      3824.50.1           28814100-2 Beton gata de turnare  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  39                  3901-3909.10+3911-  24160000-3 Materiale plastice primare  Plastic şi          3914  articole din        3901                24161000-0 Polimeri primari ai etilenei  plastic             3902.1              24162000-7 Polimeri primari ai                                                     propilenei                      3903                24163000-4 Polimeri primari ai                                                     stirenului                      3904+3905+3906      24164000-1 Polimeri primari ai                                                     vinilului                      3905                24164100-2 Polimeri primari ai                                                     acetatului de vinil                      3906                24164200-3 Polimeri acrilici primari                      3907                24165000-8 Poliesteri primari                      3908                24166000-5 Poliamide primare                      3909.1              24167000-2 Rasini ureice primare                      3909.3              24168000-9 Rasini aminice primare                      3911-3914           24169000-6 Siliconi primari                      3902+3926+5403.1+   24720000-7 Fibre artificiale                      5403[.2+.3]+5404+                      5502+5504                      3902                24722000-1 Polipropilena                      3916+3917+3920+     25210000-6 Plăci, folii, tuburi şi                      3921.9                         profile din plastic                      3916                25211000-3 Monofilament de plastic                      3916                25211100-4 Conductoare electrice din                                                     plastic                      3916                25211200-5 Bare de plastic                      3916                25211300-6 Tije de plastic                      3915.3+3917         25212000-0 Tuburi, conducte şi                                                     furtunuri                      3917                25212100-1 Tuburi din plastic                      3917.31             25212110-4 Tuburi flexibile din                                                     plastic                      3917.31             25212120-7 Tuburi flexibile din PVC                      3917                25212200-2 Conducte din plastic                      3917.31             25212210-5 Conducte flexibile din                                                     plastic                      3917.31             25212220-8 Conducte flexibile din PVC                      3917                25212300-3 Furtunuri din plastic                      3917.31             25212310-6 Furtunuri flexibile din                                                     plastic                      3917.31             25212320-9 Furtunuri flexibile din PVC                      3917                25212400-4 Mansoane din plastic                      3917[.3+.4]         25212500-5 Accesorii din plastic sau                                                     din PVC pentru tuburi,                                                     conducte şi furtunuri                      3917.[3+.4]         25212510-8 Accesorii din plastic                                                     pentru tuburi                      3917.[3+.4]         25212520-1 Accesorii din PVC pentru                                                     tuburi                      3917.[3+.4]         25212530-4 Accesorii din plastic                                                     pentru conducte                      3917.[3+.4]         25212540-7 Accesorii din PVC pentru                                                     conducte                      3917.[3+.4]         25212550-0 Accesorii din plastic pentru                                                     furtunuri                      3917.[3+.4]         25212560-3 Accesorii din PVC pentru                                                     furtunuri                      3917.[3+.4]         25212600-6 Componente din PVC                                                     neplastifiat                      3917.[3+.4]         25212610-9 Armături din PVC                                                     neplastifiat                      3917.[3+.4]         25212620-2 Conducte din PVC                                                     neplastifiat                      3917.[3+.4]         25212630-5 Tuburi din PVC neplastifiat                      3915.3              25212700-7 Spuma de PVC                      3920+3921.9         25213000-7 Plăci, folii, filme,                                                     pelicule şi benzi din                                                     plastic                      3920                25213100-8 Film din plastic                      3920                25213200-9 Pelicula din plastic                      3920                25213300-0 Pelicula retractabila                      3920+3921.9         25213400-1 Benzi din plastic                      3920                25213500-2 Folii din plastic                      3920                25213600-3 Plăci din plastic                      3920.3+3921.11+3923 25220000-9 Articole din plastic                                                     pentru ambalare                      3920.3+3921.11+3923 25221000-6 Saci şi pungi din                                                     polietilena                      3923.21             25221100-7 Saci şi pungi din                                                     polietilena pentru deşeuri                      3923.21             25221200-8 Pungi din polietilena                                                     pentru uz medical                      3923.21             25221210-1 Pungi pentru recoltarea                                                     sângelui                      3923.21             25221220-4 Pungi pentru recoltarea plasmei                      3923.21             25221230-7 Pungi pentru recoltarea urinei                      3923.21             25221300-9 Saci de depozitare din                                                     polietilena                      3923.21             25221310-2 Pungi cu dublura de protecţie                      3923.29             25222000-3 Saci şi pungi din plastic                      3923.29             25222100-4 Saci menajeri din plastic                      3923.29             25222200-5 Pungi din plastic pentru uz                                                     medical                      3923.[1+.9]         25223000-0 Containere din plastic dur                      3923.1              25223100-1 Cutii din plastic                      3923.1              25223110-4 Cutii din plastic pentru                                                     sticle                      3923.1              25223200-2 Lăzi din plastic                      3923.9              25223300-3 Containere din plastic                                                     pentru deşeuri                      3923.9              25223310-6 Butoaie din plastic                      3923.3              25224000-7 Baloane, sticle şi flacoane                                                     din plastic                      3923.4              25225000-4 Mosoare şi bobine din                                                     plastic                      3923.5              25226000-1 Dopuri, capace şi capsule                                                     din plastic                      3923.50.90          25226100-2 Dopuri din plastic                      3923.50.90          25226200-3 Capace din plastic                      3923.50.10          25226300-4 Capsule din plastic                      3920.30+3921.11     25227000-8 Produse din polistiren                      3920.30+3921.11     25227100-9 Folii din polistiren                      3920.30+3921.11     25227200-0 Plăci din polistiren                      3918                25231000-9 Îmbrăcăminte de podele,                                                     de pereţi sau de tavan                                                     din plastic                      3922                25232000-6 Articole sanitare din                                                     plastic                      3922.1              25232100-7 Cazi de baie, cazi de dus                                                     şi lavoare din plastic                      3922.1              25232110-0 Cazi de baie din plastic                      3922.1              25232120-3 Cazi de dus din plastic                      3922.1              25232130-6 Lavoare din plastic                      3922.2              25232200-8 Scaune şi capace pentru                                                     closet din plastic                      3922.9              25232300-9 Vase de closet din plastic                      3922.9              25232400-0 Bideuri din plastic                      3925.1              25233000-3 Rezervoare, cisterne şi                                                     cuve din plastic                      3925.1              25233100-4 Rezervoare din plastic                      3925.1              25233200-5 Cisterne din plastic                      3925.1              25233300-6 Cuve din plastic                      3925[.2+.3]         25234000-0 Uşi, ferestre, rame,                                                     praguri, obloane şi                                                     jaluzele din plastic                      3925.2              25234100-1 Ferestre din plastic                      3925.2              25234110-4 Rame de ferestre din                                                     plastic                      3925.2              25234200-2 Uşi din plastic                      3925.2              25234210-5 Tocuri de uşi din plastic                      3925.2              25234300-3 Praguri din plastic                      3925.3              25234400-4 Obloane şi jaluzele din                                                     plastic                      3925.3              25234410-7 Obloane din plastic                      3925.3              25234420-0 Storuri din plastic                      3925.9              25236000-4 Capace pentru guri de                                                     vizitare şi capace de acces                                                     din plastic                      3925.9              25237000-1 Carcase din plastic                      3925.9              25237100-2 Carcase din plastic pentru                                                     contoare                      3925.9              25237200-3 Placari cu material plastic                      3919.1              25241000-2 Benzi, panglici şi alte                                                     forme autoadezive din                                                     plastic                      3919.1              25241100-3 Banda autoadeziva din                                                     plastic                      3919.1              25241110-6 Banda adeziva                      3919.1              25241120-9 Banda reflectorizanta                      3919.1              25241200-4 Panglici autoadezive din                                                     plastic                      3919.1              25241300-5 Forme autoadezive din                                                     plastic                      3919.1              25241310-8 Etichete adezive                      3919.1              25242000-9 Plăci, folii, filme şi                                                     pelicule autoadezive din                                                     plastic                      3919.1              25242100-0 Plăci autoadezive din                                                     plastic                      3919.1              25242200-1 Folii autoadezive din                                                     plastic                      3919.1              25242300-2 Filme autoadezive din                                                     plastic                      3919.1              25242400-3 Pelicule autoadezive din                                                     plastic                      3924                25243000-6 Vesela, articole de                                                     bucatarie, de menaj şi de                                                     toaleta din plastic                      3924.1              25243100-7 Vesela şi articole de                                                     bucatarie din plastic                      3924.1              25243110-0 Tacamuri din plastic                      3924.1              25243120-3 Recipiente de uz casnic                                                     pentru alimente                      3924.1              25243130-6 Castroane                      3924.1              25243140-9 Gratare de scurgere din                                                     plastic                      3924.90.11          25243200-8 Bureti                      3924.90             25243300-9 Articole menajere sau de                                                     toaleta din plastic                      3924.90             25243310-2 Galeti din plastic                      3924.90             25243320-5 Coşuri de gunoi din plastic                      3924.90             25243330-8 Pamatufuri de praf din                                                     plastic                      3926.1              25247000-4 Articole de birou şi                                                     articole şcolare din                                                     plastic                      3926.1              25247100-5 Articole de birou din                                                     plastic                      3926.1              25247110-8 Bibliorafturi                      3926.1              25247120-1 Agrafe de birou                      3926.1              25247200-6 Articole şcolare din                                                     plastic                      3926.1              25247210-9 Instrumente din plastic                                                     pentru desen                      3926.1              25247220-2 Instrumente din plastic                                                     pentru scris                      3926.1              25247230-5 Rigle                      3926[.3-.9]         25248000-1 Accesorii din plastic                                                     pentru mobilier                      3926.3              25248100-2 Elemente de filtrare din                                                     plastic                      3926.9              25248200-3 Componente din plastic                      3926.9              25248210-6 Elemente de împrejmuire                                                     din plastic                      3926.9              25248220-9 Conuri de semnalizare din                                                     plastic                      3926.9              25248230-2 Componente de bariere din                                                     plastic                      3926.9              25248240-5 Marcaje din plastic                      3926.2              25249000-8 Articole de îmbrăcăminte                                                     din plastic                      3926.2              25249100-9 Manusi din plastic                      3907+3917           25271000-1 Rasini epoxidice                      3917                25271100-2 Tuburi din rasina epoxidica                      3917[.1-.4]+400+    28582000-5 Dispozitive de protecţie                      8481.8                         impotiva incendiilor                      3917[.1-.4]+4009    28582100-6 Furtunuri de incendiu                      3918+4008.21+       28812200-9 Acoperitoare de podea                      4016.91+4418.30+                      4815+5904                      3918+4008.21+       28812220-5 Acoperitoare de podea                      4016.91+4815+5904              flexibila                      3918+4418.3+4815    28812230-8 Acoperitoare de podea                                                     rigide                      3918+4008.21+       28812240-1 Podele false                      4016.91+4418.30+                      4815+5904                      3925+4418+6809      28812300-0 Compartimentari                      3925+4418+6809      28812310-3 Pereţi despartitori                      3925.90.8+4418+     28812400-1 Acoperis                      6807.10.10+                      6905.10+7308+9406                      3925.90.8+4418.40+  28812410-4 Sarpante de acoperis                      9406                      3925.90.8+4418.40+  28812420-7 Suporturi de acoperis                      9406                      3925.3+7308.3+      28815300-1 Obloane                      7610.1                      3925.3              28815310-4 Obloane rulante                      3925[.2+.3]         28815700-5 Jaluzele exterioare                      3926.9+7308.9+      28821000-3 Bariere de protecţie                      7610.9                      3926.9+7308.9+      28821100-4 Parapete rutiere                      7610.9                      3926.9+4403.1+      28822000-0 Garduri                      7308.9+7610.9                      3926.9+7308.9+      28823000-7 Bariere de siguranţă                      7610.9                      3926.9+7308.9+      28823100-8 Garduri de siguranţă                      7610.9                      3926.9+7308.9+      28823200-9 Parapete                      7610.9                      3926.9+7014+8310+   28824000-4 Mobilier urban                      8530+8531+9405.9                      3926.9              28824600-0 Conuri de semnalizare                      3926.9+7014+8310+   28824700-1 Sageti indicatoare                      8530+8531+9405.9                      3923.9+8309         28833000-0 Dopuri din oţel                      3917[.3+.4]+6905+   28863000-9 Ţevi şi racorduri                      7304-7306+7608+                      7609+7805+7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863100-0 Ţevi                      7304                      3917[.3+.4]+6905+   28863110-3 Conducte pentru drenaj                      7304-7306+7608+7609+                      7805+7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863111-0 Conducte de drenare                      7304-7306+7608+                      7609+7805+7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863121-3 Conducte de încălzire                      7304-7306+7411+                      7608+7609+7805+                      7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863130-9 Conducte de ape reziduale                      7304-7306+7411+                      7608+7609+7805+                      7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863140-2 Conducte de aburi şi apa                      7304-7306+7411+                      7608+7609+7805+                      7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863150-5 Conducte de joasa                      7304-7306+7411+                presiune                      7608+7609+7805+                      7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863160-8 Conducte de distribuţie                      7304-7306+7411+                şi accesorii                      7608+7609+7805+                      7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863170-1 Tuburi şi conducte, altele                      7304-7306+7411+                 decât din fier şi oţel                      7608+7609+7805+                      7906+8006                      3917[.3+.4]         28863171-8 Tuburi din polietilena                      3917[.3+.4]         28863172-5 Conducte din polietilena                      3917[.3+.4]+4009+   28863200-1 Racorduri de tevarie                      7307+7412+7507+                      7609+7805+7906+8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863210-4 Coliere de strangere pentru                      7307+7412+7507+                ţevi                      7609+7805+7906+8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863230-0 Racorduri de ţevi                      7307+7412+7507+7609+                      7805+7906+8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863240-3 Garnituri de conducte                      7307+7412+7507+                      7609+7805+7906+8006                      3917[.3+.4]         28863241-0 Garnituri de conducte din                                                     polietilena                      3917[.3+.4]+4009    28863242-7 Garnituri izolante                      3917[.3+.4]+6905+   28864000-6 Tubaje şi tuburi                      7608+7609+7805+7906+                      8006+8483.6                      3917[.3+.4]+6905+   28864200-8 Tuburi                      7608+7609+7805+                      7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28864310-2 Tuburi şi racorduri                      7608+7609+7805+                      7906+8006                      3923+4010+5910+     29221700-1 Elevatoare şi transportoare                      8413[.7+.8]+                      8428[.2+.32+.39]+                      8431[.1-.3]                      3923+4010+5910+     29221730-0 Echipament pentru                      8431.39                        transportoare                      3923+4010+5910      29221731-7 Benzi transportoare                      3924+4419+4818+     36671000-5 Echipament de bucatarie                      6302[.6+.9]+6911+                      6912+7012+7013+                      7323+7418.1+7615.1+                      8210+8211+8215+9617                      3924+4419+          36671100-6 Ustensile de bucatarie                      6302[.6+.9]+6911+                      6912+7012+7013+                      8210+8211+8215+9617                      3924+6911+6912+7013 36671110-9 Vesela                      3924+6911+6912+7013 36671120-2 Cani şi pahare                      3924+6911+6912+7013 36671121-9 Cani                      3924+6911+6912+7013 36671122-6 Cesti                      3924+6911+6912+7013 36671130-5 Recipiente pentru alimente                      3924+6911+6912+7013 36671160-4 Tavi                      3924+4419+          36671200-7 Vesela de masa şi ustensile                      6302[.6+.9]+6911+               de bucatarie                      6912+7012+7013+8215+                      9617                      3924+4419+          36671210-0 Vesela de masa                      6302[.6+.9]+6911+                      6912+7012+7013+                      8215+9617                      3924+4419+4818+     36672000-2 Articole de catering                      6302[.6+.9]+6911+                      6912+7012+7013+                      7323+7418.1+                      7615.1+8210+8211+                      8215+9617                      3924+4818           36672100-3 Articole de catering de unica                                                     folosinţă                      3924                36672110-6 Cutite şi farfurii de unica                                                     folosinţă                      3924                36672120-9 Cani de unica folosinţă                      3924+6911+6912+7013 36672200-4 Tavi pentru alimente                      3922+4818+4803+6910 36713000-2 Articole sanitare                      3612+3917.4+        36931000-6 Accesorii de siguranţă                      4016.9+4504.9+4823+                      6305+8484+9608                      3917.4+4016.9+      36933000-0 Sigilii                      4504.9+4823+8484  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  40                  4001.1-4001.2       01118000-7 Cauciuc natural, latex şi                                                     produse conexe  Cauciuc şi          4001.2              01118100-8 Cauciuc natural  articole din        4001.1              01118200-9 Latex natural  cauciuc             4001.1              01118210-2 Produse din latex                      1301+4001.3         02200000-6 Cauciuc                      4002                24170000-6 Cauciuc sintetic                      4006.1+4011+        25110000-5 Pneuri şi produse conexe                      4012+4013                      4011+4012+4013      25111000-2 Pneuri                      4011.10+4012.10.30  25111100-3 Pneuri pentru autovehicule                      4011.40+4012.10.80  25111200-4 Pneuri pentru motociclete                      4011[.2+.3]+        25111300-5 Pneuri pentru sarcina mare                      4012[.10.10+10.50]                      4011.20+4012.10.50  25111310-8 Pneuri pentru camioane                      4011.20+4012.10.50  25111320-1 Pneuri pentru autobuze                      4011.30+4012.10.50  25111330-4 Pneuri pentru avioane                      4011.9+4012.9       25111400-6 Pneuri pentru  maşini                                                     agricole                      4012.9+4013         25111500-7 Camere de aer, benzi de                                                     rulare şi benzi de protecţie                      4012.90.90          25111510-0 Benzi de protecţie pentru                                                     pneuri                      4013                25111520-3 Camere de aer                      4012.90.30          25111530-6 Benzi de rulare pentru pneuri                      4011.9              25111600-8 Pneuri pentru scaune cu                                                     rotile                      4012.20             25111700-9 Pneuri uzate                      4012.20             25111710-2 Bare de protecţie                      4012.10             25111800-0 Pneuri resapate                      4011.50             25111900-1 Pneuri pentru biciclete                      4005+4006.9+4007-   25120000-8 Articole de cauciuc                      4010+4016.9                    nevulcanizate sau vulcanizate                      4005+4006.9         25121000-5 Articole de cauciuc                                                     nevulcanizate                      4007-4010+4014+     25122000-2 Articole de cauciuc                      4016.9                         vulcanizate                      4007+4009           25122100-3 Tuburi, conducte şi                                                     furtunuri din cauciuc                                                     vulcanizat                      4009                25122110-6 Furtunuri de foraj                      4009                25122120-9 Conducte ascendente flexibile                      4009                25122130-2 Tuburi de cauciuc                      4010+4016.9         25122200-4 Benzi transportoare sau                                                     curele de transmisie din                                                     cauciuc vulcanizat                      4010                25122210-7 Curele de ventilator din                                                     cauciuc                      4016.93             25122220-0 Garnituri de etansare                      4010.1              25122230-3 Benzi transportoare din                                                     cauciuc                      4010.2              25122240-6 Curele de transmisie din                                                     cauciuc                      4014                25122300-5 Articole de igiena sau                                                     farmaceutice din cauciuc                                                     vulcanizat                      4014                25122310-8 Articole de igiena                      4014                25122320-1 Articole farmaceutice                      4014.10             25122330-4 Prezervative                      4014.90.10          25122340-7 Tetine, biberoane şi                                                     articole similare pentru                                                     sugari                      4008.1+4016.91      25122400-6 Îmbrăcăminte de podea şi                                                     presuri din cauciuc                                                     vulcanizat                      4016.91             25122410-9 Îmbrăcăminte de podea din                                                     cauciuc vulcanizat                      4008.1+4016.91      25122420-2 Presuri din cauciuc                                                     vulcanizat                      4008.21             25122421-9 Covoare pentru gimnastica                      4008-4010+4016      25122500-7 Cauciuc vulcanizat, în                                                     diverse forme                      4016.9              25122510-0 Inele elastice                      4016.93             25122520-3 Garnituri de cauciuc                      4008                25122530-6 Benzi de cauciuc                      4016.9              25122540-9 Timbre de cauciuc                      4016.9              25122550-2 Mortar fin de umplere                      4003                25140000-4 Cauciuc regenerat                      4004                25150000-7 Deşeuri de cauciuc                      4015                25160000-0 Articole medicale din                                                     cauciuc                      4015                25161000-7 Accesorii de îmbrăcăminte                                                     din cauciuc                      4015.1              25161100-8 Manusi de cauciuc                      4015.1              25161200-9 Manusi de unica folosinţă                      4015                25162000-4 Îmbrăcăminte din cauciuc                      4017                25170000-3 Articole din cauciuc dur                      4017.00.90          25171000-0 Articole de igiena sau                                                     farmaceutice                      4017.00.10          25172000-7 Dale de cauciuc                      4017.00.90          25174000-1 Tampoane de oprire din                                                     cauciuc                      3917[.1+.4]+400+    28582000-5 Dispozitive de protecţie                      8481.8                         impotiva incendiilor                      3917[.1-.4]+4009    28582100-6 Furtunuri de incendiu                      3918+4008.21+       28812200-9 Acoperitoare de podea                      4016.91+4418.30+                      4815+5904                      3918+4008.21+       28812220-5 Acoperitoare de podea                      4016.91+4815+5904              flexibile                      3918+4008.21+       28812240-1 Podele false                      4016.91+4418.30+                      4815+5904                      3917[.3+.4]+4009+   28863200-1 Racorduri de tevarie                      7307+7412+7507+                      7609+7805+7906+8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863210-4 Coliere de strangere pentru                      7307+7412+7507+7609+           ţevi                      7805+7906+8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863230-0 Racorduri de ţevi                      7307+7412+7507+                      7609+7805+7906+8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863240-3 Garnituri de conducte                      7307+7412+7507+                      7609+7805+7906+8006                      3917[.3+.4]         28863241-0 Garnituri de conducte din                                                     polietilena                      3917[.3+.4]+4009    28863242-7 Garnituri izolante                      3923+4010+5910+     29221700-1 Elevatoare şi transportoare                      8413[.7+.8]+                      8428[.2+.32.+.39]+                      8431[.1-.3]                      3923+4010+5910+     29221730-0 Echipament pentru                      8431.39                        transportoare                      3923+4010+5910      29221731-7 Benzi transportoare                      3005+3006+4015+     33100000-1 Aparate medicale                      8419.2+8713+                      8714.2+9018-                      9022+9402                      3005+3006+          33140000-3 Consumabile medicale                      4015+9018+                     nechimice şi consumabile                      9021[.2+.3]                    hematologice                      3005+3006+4015+     33141000-0 Consumabile medicale                      9018.3+9021[.2+.3]             nechimice de unica folosinţă                                                     şi consumabile hematologice                      4015+9018.3         33141400-4 Foarfece de fire metalice                                                     şi bisturie; manusi                                                     chirurgicale                      4015                33141420-0 Manusi chirurgicale                      4014+4803+          36731000-4 Articole de unica folosinţă                      4818+9002.9                      4014.1              36731100-5 Prezervative                      4014+4803+          36731200-6 Obiecte personale                      4818+9002.9                      3612+3917.4+        36931000-6 Accesorii de siguranţă                      4016.9+4504.9+                      4823+6305+                      8484+9608                      3917.4+4016.9+      36933000-0 Sigilii                      4504.9+4823+8484  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  41                  4103+4301+5001      01250000-4 Animale mici vii şi produse                                                     obţinute de la acestea  Piei finite şi      4101.1+5101.19      15120000-5 Lana, piei finite şi piei                                                     brute  piei brute          4101-4103           15122000-9 Piei finite  (altele decât       4101.1-4103.1       15123000-6 Piei brute  cele cu blana) şi   4108                19110000-0 Piele de caprioara  piele               4104                19120000-3 Piele de bovine sau de                                                     cabaline                      4105+4106+4107.1    19130000-6 Piele de ovine, de caprine                                                     sau de porcine                      4105                19131000-3 Piele de oaie sau de miel                      4106                19132000-0 Piele de capra sau de ied                      4107.1              19133000-7 Piele de porcine                      4107[.2+.9]+4110+   19140000-9 Piele de la alte animale,                      4109+4111                      piele reconstituita sau                                                     alte tipuri de piele                      4107[.2+.9]         19141000-6 Piele de la alte animale                      4111                19142000-3 Piele reconstituita                      4109                19143000-0 Imitaţie de piele                      4109                19144000-7 Piele lacuita                      4110                19150000-2 Deşeuri de piele  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  42                  6113+6210+          18500000-4 Îmbrăcăminte din piele  Articole din piele; 4203[.1+.29+.3]  selarie şi          6113+6210+          18510000-7 Accesorii pentru îmbrăcăminte  harnasament;        4203[.29+.3]                    din piele  articole de voiaj;  4203.29             18511000-4 Manusi sau mitene din piele  genti de mana şi    4203.29             18511100-5 Manusi lungi  articole similare;  4203.3              18512000-1 Centuri şi banduliere din                                                     piele  articole din        4203.3              18512100-2 Centuri  intestine de        4203.3              18512200-3 Banduliere  animale             4201+6602+          19210000-1 Selarie  (altele decât din   6603[.1+.9]  viermi de mătase;   4201                19211000-8 Sei                      4201+6602+          19212000-5 Cravase                      6603[.1+.9]                      4201+6602+          19213000-2 Bice                      6603[.1+.9]                      4202+9605           19220000-4 Articole de voiaj                      4202.1              19221000-1 Valize                      4202.2              19222000-8 Genti de mana                      4202.3              19223000-5 Posete şi portofele                      4202.3              19223100-6 Posete                      4202.3              19223200-7 Portofele                      4202.1              19224000-2 Cufere                      4202.1              19225000-9 Suporturi pentru plosti                                                     şi etuiuri                      4202.1              19225100-0 Suporturi pentru plosti                      4202                19225200-1 Etuiuri                      4202.9+9605         19229000-7 Truse de toaleta                      4204                19240000-0 Articole din piele utilizate                                                     pentru maşini sau                                                     dispozitive mecanice                      4203.21+            36400000-5 Articole şi echipament de                      9401[.1-.3+.7]+                sport                      9506+9507                      4203.21+            36410000-8 Echipament de sport în aer                      9401[.1-.3+.7]+                liber                      9506+9507                      4203.21+            36416000-0 Echipament pentru petrecerea                      9506[.3-.6+.99]                timpului liber  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  43                  4103+4301+5001      01250000-4 Animale mici vii şi produse  Piei cu blana                                      obţinute de la acestea  şi blanuri          4303                18224000-5 Îmbrăcăminte din materiale  artificiale;                                       textile acoperite sau  articole de                                        impregnate  manufactura din     4302+4303+4304      18600000-5 Blanuri şi articole de blana  piei cu blana şi    4302+4303+4304      18610000-8 Articole de blana  din blanuri         4302+4304           18611000-5 Piei cu blana  artificiale         4303                18612000-2 Îmbrăcăminte de blana                      4304                18613000-9 Articole de blana artificiala                      4303                18620000-1 Blanuri  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  44                  4401-4421           02100000-5 Lemn  Lemn şi articole    4403.2              02110000-8 Lemn de conifere  din lemn; cărbune   4403.4              02120000-1 Lemn tropical  de lemn             4401.1              02130000-4 Lemn de foc                      4403                02140000-7 Lemn brut                      4403.9              02150000-0 Lemn moale                      4401.3              02160000-3 Deşeuri de lemn                      4401.3              02170000-6 Aschii de lemn                      4404                02180000-9 Busteni                      4404                02181000-6 Stâlpi                      4404                02182000-3 Tarusi                      4404-4421           02190000-2 Cherestea                      4404-4421           02191000-9 Produse din cherestea                      4403.1+             20000000-6 Lemn, produse de lemn,                      4406[.1+.9]+4407+              produse din pluta, coşuri                      4408+4410-                     impletite şi impletituri din                      4418[.1-.5+.9]+                fire vegetale                      4502+4503+                      4504[.1+.9]+4600+                      9406.00.1                      4403.1+             20100000-7 Lemn tăiat                      4406[.1+.9]+4407                      4406.1              20110000-0 Traverse de cale ferată                      4406.1              20111000-7 Traverse de lemn                      4406.1              20112000-4 Părţi de traverse                      4407                20120000-3 Lemn de mina                      4407.1              20130000-6 Lemn de esenta moale preparat                      4407.1              20131000-3 Elemente pentru garduri                      4407                20140000-9 Lemn de esenta tare                      4407                20150000-2 Parchet                      4403.1+4406.9       20160000-5 Produse din lemn preparat                                                     sau tratat                      4403.1+4406.9       20161000-2 Lemn tratat                      4403.1              20161100-3 Stâlpi trataţi                      4401.3              20170000-8 Rumegus                      4408+4410+4411+     20200000-8 Plăci şi furnire de lemn                      4412.1+4413                      4408+4410+4411+     20210000-1 Planşe şi panouri de lemn                      4412.1                      4412.1              20211000-8 Foi de furnir                      4412.1              20212000-5 Lemn laminat                      4410                20213000-2 Plăci aglomerate                      4411                20214000-9 Plăci fibrolemnoase                      4410+4411+4412.1    20215000-6 Panouri de lemn                      4408                20216000-3 Placaje de furnir                      4413                20220000-4 Lemn densificat                      4418[.1-.5+.9]+     20300000-9 Dulgherie şi tâmplărie în                      9406.00.1                       lemn pentru construcţii                      4418[.1-.5]         20310000-2 Dulgherie în lemn pentru                                                     construcţii                      4418.1              20311000-9 Ferestre de lemn                      4418[.1+.2]         20311100-0 Uşi cu canaturi de sticlă                      4418.2              20312000-6 Uşi de lemn                      4418[.3-.5]         20313000-3 Plăci de parchet din lemn                      4418.9              20320000-5 Tâmplărie în lemn pentru                                                     construcţii                      4418.9              20321000-2 Panouri prefabricate pentru                                                     garduri                      4418.9              20322000-9 Sarpante de lemn                      4418.9              20323000-6 Scări                      4415[.1+.2]+4416    20400000-0 Containere, paleti, lăzi                                                     şi alte recipiente de lemn                      4415.1+4416         20410000-3 Containere de lemn                      4415.1+4416         20411000-0 Butoaie de lemn                      4415.1              20411100-1 Cutii de lemn                      4415.1              20411200-2 Tambure din lemn pentru cablu                      4415.1+4416         20412000-7 Lăzi din sipci de lemn                      4416                20412100-8 Butoaie                      4416                20412200-9 Cuve de lemn                      4415.1              20413000-4 Cutii din lemn                      4415.2              20420000-6 Paleti din lemn                      4415.2              20421000-3 Cutii-paleti                      4414+4415+4417+     20500000-1 Articole de lemn şi pluta                      4501.9+4502+                      4503+                      4504[.1+.9]+4600                      4414+4415+4417      20510000-4 Produse de lemn şi articole                                                     conexe                      4417                20511000-1 Manere de lemn pentru scule                      4417                20512000-8 Suporturi de lemn pentru                                                     scule                      4417                20513000-5 Părţi de scule din lemn                      4414                20514000-2 Rame de lemn                      4415                20515000-9 Sicrie                      2707+2708+3301+     24147000-6 Diverse substanţe chimice                      3802.9+3803-                   organice                      3807+4402                      4402                24147200-8 Cărbune de lemn                      1520+2905.45+       24510000-2 Glicerina                      3307.4+3404+                      3405+4401                      3307.4+3404+        24511000-9 Preparate odorifere şi ceara                      3405+4401                      3405[.1-.3+.9]+     24511300-2 Creme de ceruire                      4401                      4401                24511340-4 Articole de maturat                      3918+4008.21+       28812200-9 Acoperitoare de podea                      4016.91+4418.30+                      4815+5904                      4418.3              28812210-2 Acoperitoare de podea din                                                     lemn                      3918+4418.3+4815    28812230-8 Acoperitoare de podea rigide                      3918+4008.21+       28812240-1 Podele false                      4016.91+4418.30+                      4815+5904                      3925+4418+6809      28812300-0 Compartimentari                      3925+4418+6809      28812310-3 Pereţi despartitori                      3925.90.8+4418+     28812400-1 Acoperis                      6807.10.10+6905.10+                      7308+9406                      3925.90.8+          28812410-4 Sarpante de acoperis                      4418.40+9406                      3925.90.8+          28812420-7 Suporturi de acoperis                      4418.40+9406                      4418.40             28812430-0 Ferme de acoperis                      4418.50+            28812500-2 Materiale pentru acoperis                      6807.10.10+                      6811.20.11                      4418.50             28812510-5 Sindrile                      4404+4418+          28812700-4 Grinzi                      6810.91+7308.9                      4418.9              28815600-4 Scări rulante                      3926.9+4403.1+      28822000-0 Garduri                      7308.9+7610.9                      4403.1              28822100-1 Stâlpi de lemn                      4417+8453           29822000-7 Material pentru producerea                                                     de încălţăminte                      3924+4419+4818+     36671000-5 Echipament de bucatarie                      6302[.6+.9]+6911+                      6912+7012+7013+                      7323+7418.1+                      7615.1+8210+                      8211+8215+9617                      3924+4419+          36671100-6 Ustensile de bucatarie                      6302[.6+.9]+6911+                      6912+7012+7013+                      8210+8211+                      8215+9617                      3924+4419+          36671200-7 Vesela de masa şi ustensile                      6302[.6+.9]+6911+               de bucatarie                      6912+7012+7013+                      8215+9617                      3924+4419+          36671210-0 Vesela de masa                      6302[.6+.9]+6911+                      6912+7012+7013+                      8215+9617                      3924+4419+4818+     36672000-2 Articole de catering                      6302[.6+.9]+6911+                      6912+7012+7013+                      7323+7418.1+                      7615.1+8210+8211+                      8215+9617                      4415                36950000-5 Cutii de compost  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  45                  4501.1              02300000-7 Pluta  Pluta şi articole   4403.1+             20000000-6 Lemn, produse de lemn,  din pluta           4406[.1+.9]+4407+              produse din pluta, coşuri                      4408+4410-                     impletite şi impletituri din                      4418[.1-.5+.9]+                 fire vegetale                      4502+4503+                      4504[.1+.9]+                      4600+9406.00.1                      4414+4415+4417+     20500000-1 Articole din lemn şi                      4501.9+4502+4503+              din pluta                      4504[.1+.9]+4600                      4501.9+4502+4503+   20520000-7 Articole din pluta, coşuri                      4504[.1+.9]+4600               impletite şi impletituri                      4501.9+4502         20522000-1 Pluta naturala                      4502                20522100-2 Plăci de pluta                      3612+3917.4+        36931000-6 Accesorii de siguranţă                      4016.9+4504.9+                      4823+6305+8484+9608                      3917.4+4016.9+      36933000-0 Sigilii                      4504.9+4823+8484  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  46                  4403.1+4406[.1+.9]+ 20000000-6 Lemn, produse de lemn,  Produse             4407+4408+4410-                produse din pluta, coşuri  manufacturiere      4418[.1-.5+.9]+                impletite şi impletituri  din paie, din alfa  4502+4503+  sau din alte        4504[.1+.9]+4600+  materiale           9406.00.1  impletite;          4414+4415+4417+     20500000-1 Articole de lemn şi pluta  coşuri impletite    4501.9+4502+4503+  şi impletituri      4504[.1+.9]+4600                      4501.9+4502+4503+   20520000-7 Articole de pluta, coşuri                      4504[.1+.9]+4600               impletite şi impletituri                                                     din fibre vegetale                      4602                20521000-4 Coşuri impletite                      4602                20521100-5 Impletituri  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  47                  4702                21110000-7 Celuloza  Pasta de lemn       4702                21111000-4 Pasta de lemn  sau alte            4702                21111100-5 Pasta chimica de lemn                      4707                21126000-2 Deşeuri şi maculatura de                                                     hârtie şi carton                      4706+4707           36920000-6 Produse reciclate  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  48                  4801+4802[.1-.4]    21120000-0 Hârtie şi carton  Hârtie de carton;   4801+4802[.1-.4]    21121000-7 Hârtie pentru ziar, hârtie  articole din                                       prelucrata manual şi alte  celuloza                                           tipuri de hârtie necretata  de hârtie, din                                     sau de carton pentru  hârtie sau din                                     utilizare grafica  carton              4801                21121100-8 Hârtie pentru ziar                      4802.1              21121200-9 Hârtie sau carton prelucrate                                                     manual                      4802[.2-.4]         21121300-0 Hârtie şi carton foto-                                                     sensibile, termosensibile                                                     sau termografice                      4802[.2-.4]         21121310-3 Hârtie sau carton                                                     fotosensibile                      4802[.2-.4]         21121320-6 Hârtie sau carton                                                     termosensibile                      4802[.2-.4]         21121330-9 Hârtie sau carton                                                     termografice                      4803+4804[.1-.5]+   21122000-4 Hârtie igienica, hârtie                      4805[.1+.2]+4808.2             kraft şi alte tipuri de                                                     hârtie şi carton                      4805.2              21122100-5 Hârtie şi carton stratificate                      4804.1              21122200-6 Hârtie kraft                      4806                21124000-8 Hârtie impermeabila la                                                     grăsimi şi alte articole                                                     din hârtie                      4806.2              21124100-9 Hârtie impermeabila la                                                     grăsimi                      4806.3              21124200-0 Hârtie calc                      4806.40.1           21124300-1 Hârtie cristal                      4806.40.9           21124400-2 Hârtie transparenta sau                                                     translucida                      4806                21124500-3 Hârtie cretata şi hârtie                                                     artizanala                      4806                21124600-4 Hârtie de desen                      4806                21124700-5 Hârtie pentru cartografie                      4807+4809+          21125000-5 Hârtie şi carton tratate                      4810[.1+.9]+                      4811[.1+.4]                      4807+4810[.3+.9]    21125100-6 Hârtie şi carton asamblate                      4810[.1+.2]         21125300-8 Hârtie de scris                      4810[.1+.2]         21125400-9 Hârtie pentru imprimare                      4809+4811[.1-.4]    21125600-1 Hârtie autocopianta sau alte                                                     tipuri de hârtie copianta                      4811[.1-.4]         21125610-4 Hârtie termografica                      4811[.1-.4]         21125690-8 Hârtie xerografică şi pentru                                                     fotocopii                      4811[.1-.4]         21125691-5 Hârtie pentru fotocopii                      4811[.1-.4]         21125692-2 Hârtie xerografică                      4808.1              21210000-8 Hârtie sau carton ondulat                      4819[.3+.4]         21211000-5 Ambalaje de hârtie şi carton                      4819                21211100-6 Cutii mari de carton, cutii                                                     sau casete                      4819                21211110-9 Cutii de hârtie sau de carton                      4819[.3+.4]         21211120-2 Bibliorafturi, mape de                                                     corespondenta, clasoare şi                                                     articole similare                      4819[.3+.4]         21211200-7 Saci şi pungi de hârtie                      4819[.3+.4]         21211210-0 Saci de hârtie                      4819[.3+.4]         21211220-3 Pungi de hârtie                      4819[.3+.4]         21211230-6 Pungi pentru rau de avion                      4818                21220000-1 Articole de hârtie menajere                                                     sau pentru spitale                      4818[.1-.3]         21221000-8 Hârtie igienica, batiste,                                                     servete pentru mâini şi                                                     servete de masa                      4818.1              21221100-9 Hârtie igienica                      4818.2              21221200-0 Batiste de hârtie                      4818.20.9           21221300-1 Servete de hârtie pentru                                                     mâini                      4818.3              21221400-2 Servete de masa din hârtie                      4818[.4-.9]         21222000-5 Articole de hârtie igienico-                                                     sanitare sau pentru spitale                      4818.4              21222100-6 Articole de hârtie igienico-                                                     sanitare                      4818.40.1           21222110-9 Absorbante şi tampoane                                                     igienice                      4818.40.9           21222120-2 Scutece de unica folosinţă                      4818.40.9           21222121-9 Scutece de hârtie                      4818.4              21222200-7 Articole de hârtie pentru                                                     spitale                      4818.4              21222210-0 Comprese de hârtie                      4818.40.1           21222220-3 Saculeti sau plicuri de                                                     hârtie pentru sterilizare                      4818.4              21222300-8 Articole de hârtie de unica                                                     folosinţă                      4816+4817+          21230000-4 Articole de papetarie şi                      4823[.1+.5]                    alte articole de hârtie                      4816                21231000-1 Hârtie carbon, hârtie                                                     autocopianta, hârtie pentru                                                     sabloane şi hârtie fără                                                     carbon                      4816.1              21231100-2 Hârtie carbon                      4816.2              21231200-3 Hârtie autocopianta                      4816[.1+.9]         21231300-4 Hârtie fără carbon                      4816.3              21231400-5 Hârtie pentru sabloane                      4817                21232000-8 Plicuri, cărţi poştale şi                                                     cărţi poştale neilustrate                      4817.2              21232100-9 Cărţi poştale                      4817.2              21232200-0 Cărţi poştale neilustrate                      4817.1              21232300-1 Plicuri                      4823.5              21233000-5 Hârtie gofrata sau perforata                      4823.5              21233100-6 Hârtie pentru imprimare                                                     gofrata sau perforata                      4823.5              21233200-7 Hârtie de scris gofrata                                                     sau perforata                      4823.51.1           21233600-1 Hârtie continua pentru                                                     imprimante de computer                      4823.51.1           21233610-4 Formulare continue                      4823.1              21234000-2 Hârtie cauciucata sau                                                     adeziva                      4823.1              21234100-3 Hârtie autoadeziva                      4814+4815+5905      21240000-7 Tapet şi alte produse                                                     similare de îmbrăcăminte                                                     pentru pereţi                      4814                21241000-4 Îmbrăcăminte pentru pereţi                                                     pe bază de hârtie sau carton                      4814                21241100-5 Tapet                      4815                21243000-8 Acoperitoare de podea pe                                                     baza de hârtie sau carton                      4813+4823           21250000-0 Hârtie pentru tigari şi                                                     hârtie de filtru                      4813                21251000-7 Hârtie pentru tigari                      4823.2              21252000-4 Hârtie de filtru                      4820.10.10          22810000-1 Registre de hârtie sau                                                     de carton                      4820.10.10          22813000-2 Registre contabile                      4820.10.10          22814000-9 Chitantiere                      4820.10.30          22815000-6 Carnetele                      4820.10.30          22816000-3 Blocuri                      4820.10.50          22817000-0 Jurnale sau agende personale                      4820.10.90          22819000-4 Agende                      4911.99+4820.40     22820000-4 Formulare                      4911.99+4820.40     22822000-8 Formulare comerciale                      4911.99+4820.40.10  22822100-9 Formulare comerciale continue                      4911.99+4820.40.90  22822200-0 Formulare comerciale                                                     necontinue                      4820.20             22830000-7 Caiete de exercitii                      4820.20             22832000-1 Foi de exercitii                      4820.50             22840000-0 Albume pentru esantioane                      4820.50             22841000-7 Albume pentru colecţii                      4820.50             22841100-8 Carnete de timbre                      4820.50             22841200-9 Clasoare de timbre                      4820.30             22850000-3 Clasoare şi accesorii pentru                                                     clasoare                      4820.30             22851000-0 Clasoare                      4820.30             22852000-7 Dosare                      4820.30             22852100-8 Coperti de dosar                      4820+4910           22860000-6 Articole imprimate de                                                     papetarie, cu excepţia                                                     formularelor                      4820.90             22861000-3 Plicuri imprimate                      4820.90             22861100-4 Plicuri cu fereastra                                                     imprimate                      4820.90             22861200-5 Plicuri fără fereastra                                                     imprimate                      4820.90             22861300-6 Plicuri imprimate pentru                                                     radiografii                      4820.90             22862000-0 Hârtie de scrisori                      4820.90             22863000-7 Cărţi de vizita                      4820.90             22864000-4 Bilete de multumire                      4820.90             22865000-1 Cupoane                      4820.90             22866000-8 Etichete                      4820.90             22866100-9 Etichete cu coduri de bare                      4820.90             22866200-0 Etichete pentru bagaje                      4820.90             22867000-5 Tichete de masa                      4820.90             22868000-2 Hârtie sugativa                      4820.90+4910        22869000-9 Orare                      4820.90             22869100-0 Programe de perete                      3207-3209+4814+5905 28811400-4 Vopsele şi materiale de                                                     acoperire a pereţilor                      3918+4008.21+4016   28812200-9 Acoperitoare de podea                      .91+4418.30+4815+                      5904                      3918+4008.21+4016   28812220-5 Acoperitoare de podea                      .91+4815+5904                  flexibile                      3918+4418.3+4815    28812230-8 Acoperitoare de podele rigide                      3918+4008.21+4016   28812240-1 Podele false                      .91+4418.30+4815+                      5904                      4817+4819+4820+4821 30192000-1 Accesorii de birou                      +9017+9608-9612                      4817+4819+4820+4821 30192700-8 Papetarie                      4817.1              30192710-1 Plicuri pentru salariu                      4817.1              30192720-4 Formulare poştale de salariu                      4821                30192800-9 Etichete autocolante                      3924+4419+4818+6302 36671000-5 Echipament de bucatarie                      [.6+.9]+6911+6912+                      7012+7013+7323+7418                      .1+7615.1+8210+8211                      +8215+9617                      3924+4419+4818+6302 36672000-2 Articole de catering                      [.6+.9]+6911+6912+                      7012+7013+7323+7418                      .1+7615.1+8210+8211                      +8215+9617                      4805+8421.31+8529+  36712000-5 Filtre                      9002                      4805+8421.31+8529+  36712100-6 Cartuse cu filtru                      9002                      4805+8421.31+8529+  36712200-7 Piese de uzura                      9002                      3922+4818+4803+6910 36713000-2 Articole sanitare                      4014+4803+4818+9002 36731000-4 Articole de unica folosinţă                      .9                      4014+4803+4818+9002 36731200-6 Obiecte personale                      .9                      3612+3917.4+4016.9  36931000-6 Accesorii de siguranţă                      +4504.9+4823+6305+                      8484+9608                      3917.4+4016.9+4504  36933000-0 Sigilii                      .9+4823+8484  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  49  Cărţi, ziare,  ilustrate şi alte  ale industriei      4901+4903           22100000-1 Cărţi, broşuri şi pliante  tipografice                                        tipărite  manuscrise sau      4901.99+4903        22110000-4 Cărţi tipărite  texte dactilogra-   4901.99+4903        22111000-1 Cărţi şcolare  fiate şi planuri    4901.99+4903        22112000-8 Manuale şcolare                      4901.99+4903        22113000-5 Cărţi de biblioteca                      4901.91+4904+4905   22114000-2 Dictionare, harti, cărţi de                                                     muzica şi alte cărţi                      4901.91             22114100-3 Dictionare                      4905.91             22114200-4 Atlase                      4905[.1+.99]        22114300-5 Harti                      4905.99             22114310-8 Harti de cadastru                      4905.99             22114311-5 Copii heliografice                      4904                22114400-6 Partituri                      4901.91             22114500-7 Enciclopedii                      4901+4903           22120000-7 Publicaţii                      4901+4903           22121000-4 Publicaţii tehnice                      4901.99             22130000-0 Anuare                      4901[.10+.99]       22140000-3 Pliante                      4901[.10+.99]       22150000-6 Broşuri                      4901[.10+.99]       22160000-9 Fascicole                      4902                22200000-2 Ziare, reviste specializate,                                                     periodice şi reviste                      4902.1              22210000-5 Ziare                      4902.9              22211000-2 Reviste specializate                      4902.9              22212000-9 Periodice                      4902.9              22212100-0 Publicaţii periodice                      4902.9              22213000-6 Reviste                      4909+4911           22300000-3 Cărţi poştale, felicitari şi                                                     alte imprimate                      4909.00.1+4911.91   22310000-6 Cărţi poştale                      4911.91             22312000-0 Ilustrate                      4911.91             22313000-7 Hârtie pentru decalcomanie                      4911.91             22314000-4 Desene                      4911.91             22315000-1 Fotografii                      4909                22320000-9 Felicitari pentru evenimente                                                     deosebite                      4909                22321000-6 Felicitari de Craciun                      4907+9704           22400000-4 Timbre, carnete de cecuri,                                                     bancnote, acţiuni, materiale                                                     publicitare, cataloage şi                                                     manuale                      4907+9704           22410000-7 Timbre                      4907+9704           22411000-4 Timbre de Craciun                      4907+9704           22412000-1 Timbre noi                      4907.00.90          22413000-8 Timbre de economii                      4907.00.10          22420000-0 Hârtie timbrata                      4907.00.30          22430000-3 Bancnote                      4907[.00.30+00.90]  22440000-6 Carnete de cecuri                      4907.00.30          22450000-9 Imprimate nefalsificabile                      4907.00.90          22451000-6 Paşapoarte                      4907.00.90          22452000-3 Formulare de mandate poştale                      4911.10             22460000-2 Materiale publicitare,                                                     cataloage comerciale şi                                                     manuale                      4911.10.10          22461000-9 Cataloage                      4911.10             22462000-6 Materiale publicitare                      4901.99             22470000-5 Manuale                      4901.99             22471000-2 Manuale de informatica                      4901.99             22472000-9 Manuale de instrucţiuni                      4901.99             22473000-6 Manuale tehnice                      4911.99+4820.40     22820000-4 Formulare                      4911.99+4820.40     22822000-8 Formulare comerciale                      4911.99+4820.40.10  22822100-9 Formulare comerciale continue                      4911.99+4820.40.90  22822200-0 Formulare comerciale                                                     necontinue                      4820+4910           22860000-6 Articole imprimate de                                                     papetarie, cu excepţia                                                     formularelor                      4820.90+4910        22869000-9 Orare                      4910                22869200-1 Calendare                      4911.99             22900000-9 Diferite tipuri de hârtie                                                     imprimata                      4911.99             22910000-2 Viniete automobile                      4911.99             22920000-5 Permise de conducere                      4911.99             22930000-8 Cărţi de identitate                      4911.99             22940000-1 Permise                      4911.99             22950000-4 Cartele de acces                      4911.99             22960000-7 Imprimate la comanda                      4911.99             22980000-3 Bilete                      4911.99             22981000-0 Bilete de transport  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  65  Articole pentru  acoperirea capului  şi părţi ale        6501-6505+6506[.92  18440000-5 Palarii şi alte articole  acestora            +.99]+6507                     pentru acoperit capul                      6503-6505           18441000-2 Palarii                      6503-6505+6506[.92  18443000-6 Articole pentru acoperit                      +.99]+6507                     capul şi alte accesorii                      6507                18443100-7 Banderole                      6506.99             18443200-8 Articole din metal pentru                                                     acoperit capul                      6503-6505           18443300-9 Articole textile pentru                                                     acoperit capul                      6505.9              18443310-2 Berete                      6503-6505           18443320-5 Berete de campanie                      6503-6505           18443330-8 Glugi                      6505.9              18443340-1 Sepci                      6507                18443400-0 Sireturi de trecut pe sub                                                     barbie la articolele pentru                                                     acoperit capul                      6507                18443500-1 Viziere                      6506.99             18444000-3 Articole de protecţie pentru                                                     acoperit capul                      6506.99             18444100-4 Articole de siguranţă pentru                                                     acoperit capul                      6506.99             18444110-7 Caschete                      6506.99             18444200-5 Caschete de siguranţă                      6506.91             25245100-1 Caschete antisoc                      6506.91             25245200-2 Palarii din cauciuc sau din                                                     plastic  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  66  Umbrele,parasolare,  bastoane pentru     4201+6602+6603[.1   19210000-1 Selarie  mers, bastoane-     +.9]  scaun, bice,cravase 4201+6602+6603[.1   19212000-5 Cravase  şi părţi ale        +.9]  acestora            4201+6602+6603[.1   19213000-2 Bice                      +.9]                      6601-6603           36650000-2 Umbrele de ploaie şi paraso-                                                     lare; bastoane pentru mers                                                     şi bastoane-scaun                      6601                36651000-9 Parasolare                      6601                36652000-6 Umbrele de ploaie                      6602                36653000-3 Bastoane-scaun                      6602                36654000-0 Bastoane pentru mers                      6603                36655000-7 Piese, garnituri şi accesorii                                                     pentru umbrele de ploaie şi                                                     de soare, bastoane şi                                                     articole similare  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  67  Fulgi sau puf  tratate şi articole 6702+7117           36630000-6 Produse artificiale  din fulgi sau din   6702                36631000-3 Fructe artificiale  puf; flori artifi-  6702                36632000-0 Flori artificiale  ciale; articole din 6702                36633000-7 Iarba artificiala  par uman            6702                36634000-4 Gazon artificial                      6703+6704+9615+9616 36675000-3 Articole de coafura                      6704                36675200-5 Peruci  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  68  Articole din piatra  ipsos, ciment,  azbest, mica sau  materiale similare  2515+2516+6801      14110000-5 Piatra de construcţie                      2516+6801           14112000-9 Diverse tipuri de piatra de                                                     construcţie                      2516.1+6801         14112400-3 Piatra de bordura                      2514+6802+6803      14122200-4 Dolomită                      2514+6802+6803      14130000-1 Ardezie                      2801+2818+6804+6805 26910000-0 Produse abrazive                      6804                26911000-7 Pietre de moara, pietre de                                                     polizat şi pietre de tocila                      6804[.1+.2]         26911100-8 Pietre de moara                      6804[.1+.2]         26911200-9 Pietre de polizat                      6804.2              26911300-0 Pietre de tocila                      6805                26912000-4 Pulbere sau granule abrazive                      6807                28811500-5 Materiale de izolatie termica                      3925+4418+6809      28812300-0 Compartimentari                      3925+4418+6809      28812310-3 Pereţi despartitori                      3925.90.8+4418+6807 28812400-1 Acoperis                      .10.10+6905.10+7308                      +9406                      4418.50+6807.10.10+ 28812500-2 Materiale pentru acoperis                      6811.20.11                      6806.9              28812600-3 Izolatie acustica                      4404+4418+6810.91   28812700-4 Grinzi                      +7308.9                      6801+6802+6803+6810 28813100-5 Materiale de pavare                      +6811.2+6901+6902+                      6904+6908                      6801                28813120-1 Dale rutiere de beton                      6802                28813130-4 Pavele de piatra                      6801                28813140-7 Pietriş de drumuri                      6801+6901.1+6902+   28813200-6 Dale de piatra                      6907+6908+7016                      2715+6807           28813300-7 Materiale bitumate                      2715+6807           28813310-0 Materiale rutiere bitumate                      2715+6807           28813320-3 Pietriş bitumat                      2715+6807           28813330-6 Materiale de imbracare                      6810+9406.00.9      28814200-3 Produse din beton                      6810.9              28814210-6 Grinzi de beton                      6810.9              28814220-9 Piloni de beton                      6810.9              28814230-2 Piloti de beton                      6810.99             28814240-5 Conducte şi racorduri                                                     de beton                      6810.9              28814250-8 Stâlpi de beton                      6810.9              28814260-1 Dale de beton                      6809.1+6810.1       28814270-4 Traverse de beton                      6810.1              28814280-7 Traverse de beton  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  69  Produse din  ceramica            6911                26211000-0 Vesela,articole de bucatarie,                                                     articole de menaj şi articole                                                     de toaleta din portelan                      6911.10             26211100-1 Vesela din portelan                      6911.10             26211110-4 Farfurii din portelan                      6911.10             26211120-7 Vase din portelan                      6911.10             26211130-0 Cesti şi farfurioare din                                                     portelan                      6911.10             26211200-2 Articole de bucatarie din                                                     portelan                      6911                26211300-3 Vaze din portelan                      6911.9              26211400-4 Articole de toaleta din                                                     portelan                      6911                26211500-5 Articole de menaj din                                                     portelan                      6912                26212000-7 Vesela,articole de bucatarie,                                                     articole de menaj şi articole                                                     de toaleta, altele decât din                                                     portelan                      6912                26212100-8 Vesela din ceramica                      6912                26212110-1 Farfurii                      6912                26212120-4 Tavi                      6912                26212130-7 Cesti şi farfurioare din                                                     ceramica                      6912                26212200-9 Articole de bucatarie din                                                     ceramica                      6912                26212300-0 Vaze                      6913                26213000-4 Obiecte decorative din                                                     ceramica                      6910                26214000-1 Instalaţii sanitare menajere                                                     din ceramica                      6910                26214100-2 Chiuvete şi lavoare                      6910                26214110-5 Chiuvete                      6910                26214120-8 Lavoare                      6910                26214200-3 Cazi de baie                      6910                26214300-4 Cuve şi rezervoare pentru                                                     closete                      6910                26214310-7 Cuve pentru closete                      6910                26214320-0 Rezervoare pentru closete                      6910                26214400-5 Bideuri                      6910                26214500-6 Pisoare                      6909[.11+.12+.19]   26240000-2 Articole din ceramica pentru                                                     uz tehnic                      6909.11             26241000-9 Articole din portelan pentru                                                     laborator, pentru uz chimic                                                     sau tehnic                      6909.11             26241100-0 Articole de laborator din                                                     portelan                      6909.11             26241200-1 Articole din portelan pentru                                                     uz tehnic                      6909.11             26241300-2 Articole din portelan pentru                                                     uz chimic                      6909.9              26251000-2 Articole din ceramica pentru                                                     agricultura, pentru horti-                                                     cultura şi pentru transportul                                                     sau ambalarea bunurilor                      6909.9              26251100-3 Articole din ceramica pentru                                                     agricultura                      6909.9              26251200-4 Articole din ceramica pentru                                                     horticultura                      6909.9              26251300-5 Articole din ceramica pentru                                                     transportul sau ambalarea                                                     bunurilor                      6914                26252000-9 Articole din ceramica, altele                                                     decât pentru contructie                      3816+6901-6903+6908 26260000-8 Articole din ceramica                                                     refractara                      6901.00.90+6902     26261000-5 Dale din ceramica                      6901.00.90+6902     26262000-2 Blocuri din ceramica                      6908                26264000-6 Dale de pavaj din ceramica                      6904                28811100-1 Caramizi                      6901-6914           28811300-3 Ceramica                      3925.90.8+4418+6807 28812400-1 Acoperis                      .10.10+6905.10+7308                      +9406                      6801+6802+6803+6810 28813100-5 Materiale de pavare                      +6811.2+6901+6902+                      6904+6908                      6801+6901.1+6902+   28813200-6 Dale de piatra                      6907+6908+7016                      6906+7307+7412+7507 28862000-2 Tevarie                      +7609+7805+7906+                      8006                      6906+7307+7412+7507 28862100-3 Accesorii de tevarie                      +7609+7805+7906+                      8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863000-9 Ţevi şi racorduri                      7304-7306+7608+7609                      +7805+7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863100-0 Ţevi                      7304-7306+7608+7609                      +7805+7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863110-3 Conducte pentru drenaj                      7304-7306+7608+7609                      +7805+7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863111-0 Conducte de drenare                      7304-7306+7608+7609                      +7805+7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863121-3 Conducte de încălzire                      7304-7306+7411+7608                      +7609+7805+7906+                      8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863130-9 Conducte de ape reziduale                      7304-7306+7411+7608                      +7609+7805+7906+                      8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863140-2 Conducte de aburi şi apa                      7304-7306+7411+7608                      +7609+7805+7906+                      8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863150-5 Conducte de joasa presiune                      7304-7306+7411+7608                      +7609+7805+7906+                      8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863160-8 Conducte de distribuţie şi                      7304-7306+7411+7608            accesorii                      +7609+7805+7906+                      8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863170-1 Tuburi şi conducte, altele                      7304-7306+7411+7608            decât din fier şi oţel                      +7609+7805+7906+                      8006                      3917[.3+.4]+6905+   28864000-6 Tubaje şi tuburi                      7608+7609+7805+7906                      +8006+8483.6                      3917[.3+.4]+6905+   28864200-8 Tuburi                      7608+7609+7805+7906                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28864310-2 Tuburi şi racorduri                      7608+7609+7805+7906                      +8006                      3924+4419+4818+     36671000-5 Echipament de bucatarie                      6302[.6+.9]+6911+                      6912+7012+7013+                      7323+7418.1+7615.1                      +8210+8211+8215+                      9617                      3924+4419+6302[.6+  36671100-6 Ustensile de bucatarie                      .9]+6911+6912+7012                      +7013+8210+8211+                      8215+9617                      3924+6911+6912+7013 36671110-9 Vesela                      3924+6911+6912+7013 36671120-2 Cani şi pahare                      3924+6911+6912+7013 36671121-9 Cani                      3924+6911+6912+7013 36671122-6 Cesti                      3924+6911+6912+7013 36671130-5 Recipiente pentru alimente                      3924+6911+6912+7013 36671160-4 Tavi                      3924+4419+6302[.6+  36671200-7 Vesela de masa şi ustensile                      .9]+6911+6912+7012             de bucatarie                      +7013+8215+9617                      3924+4419+6302[.6+  36671210-0 Vesela de masa                      .9]+6911+6912+7012                      +7013+8215+9617                      6911+6912           36671300-8 Portelan şi ustensile de                                                     bucatarie                      3924+4419+4818+6302 36672000-2 Articole de catering                      [.6+.9]+6911+6912+                      7012+7013+7323+7418                      .1+7615.1+8210+8211                      +8215+9617                      3924+6911+6912+7013 36672200-4 Tavi pentru alimente                      3922+4818+4803+6910 36713000-2 Articole sanitare  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  70  Sticla şi articole  din sticlă          5801-5803+5806+6001 17140000-5 Materiale speciale                      +7019[.4+.5]                      7003-7005           26110000-2 Sticla                      7003-7005           26111000-9 Sticla plana                      7003                26111100-0 Sticla neprelucrata                      7005                26111200-1 Sticla flotanta                      7003-7005           26111300-2 Perete protector din sticlă                      7003-7009           26120000-5 Sticla plata                      7006-7009           26121000-2 Sticla plata fasonata                      7007                26121200-4 Sticla securit                      7009                26121300-5 Oglinzi din sticlă                      7008                26121400-6 Sticla izolanta                      7010-7013           26130000-8 Articole din sticlă tubulara                      7010[.2+.9]         26131000-5 Sticle, borcane, flacoane şi                                                     recipiente din sticlă                      7010.[91.2+92.2+93  26131100-6 Butelii din sticlă                      .2+34.2]                      7010[.91.1+92.1+93  26131200-7 Borcane din sticlă                      .1+94.1]                      7010[.2+.9]         26131300-8 Flacoane din sticlă                      7010[.2+.9]         26131400-9 Recipiente din sticlă                      7013.2              26132000-2 Pahare pentru baut                      7013                26133000-9 Articole din sticlă                      7013.3              26133100-0 Vesela din sticlă                      7013.3              26133110-3 Carafe                      7013.3              26133200-1 Obiecte pentru masa şi                                                     bucatarie din vitroceramica                      7013[.29.10+39.10]  26133300-2 Articole din sticlă                                                     durificata                      7013                26133400-3 Articole din vitroceramica                      7012                26134000-6 Pereţi interiori din sticlă                                                     pentru recipiente izoterme                      7012                26134100-7 Pereţi interiori din sticlă                                                     pentru termosuri                      7019                26140000-1 Fibre de sticlă                      7019                26141000-8 Articole din fibre de sticlă                      7019.31             26141100-9 Presuri din fibre de sticlă                      7019[.4+.5+.9]      26141200-0 Tesaturi din fibre de sticlă                      7019.3              26141300-1 Panza din fibre de sticlă                      7001+7002+7016      26151000-1 Sticla semifinita                      7001+7002           26151100-2 Bile, tije sau tuburi din                                                     sticlă                      7002.10             26151110-5 Bile din sticlă                      7002.20             26151120-8 Tije din sticlă                      7002.30             26151130-1 Tuburi din sticlă                      7002.10             26151140-4 Globuri                      7016                26151200-3 Blocuri, caramizi sau dale                                                     pentru pavaje din sticlă                                                     turnata                      7010.1+7011+7014+   26152000-8 Sticla tehnica                      7015+7017+7018.1+                      8546.1+9405.91                      7011                26152100-9 Invelisuri din sticlă şi                                                     tuburi catodice                      7011                26152110-2 Invelisuri din sticlă                      7011.20             26152120-5 Tuburi catodice                      7015                26152200-0 Sticla pentru ceasornice,                                                     ceasuri de mana sau ochelari                      7015                26152210-3 Sticla pentru ceasornice                      7015                26152220-6 Sticla pentru ceasuri de mana                      7015.10             26152230-9 Sticla pentru ochelari                      7010.1+7017         26152300-1 Sticlarie pentru laborator,                                                     pentru igiena sau                                                     farmaceutica                      7017                26152320-7 Sticlarie pentru igiena                      7010.1+7017         26152330-0 Sticlarie pentru laborator                      7017                26152331-7 Cutii Petri                      7017                26152339-3 Eprubete                      7017                26152340-3 Sticlarie farmaceutica                      7017.10             26152350-6 Fiole din sticlă                      7014                26152600-4 Elemente optice din sticlă                      7018.10             26152700-5 Margele din sticlă                      6801+6901.1+6902+   28813200-6 Dale de piatra                      6907+6908+7016                      7002+8310           28813500-9 Marcaje rutiere                      7002                28813510-2 Bile de sticlă pentru marcaj                                                     rutier                      7016.9              28815400-2 Lucarne                      6303+7011+8539+8540 28815800-6 Accesorii interioare de                                                     construcţii                      7011+8539+8540      28815820-2 Corpuri fluorescente de                                                     iluminat                      7011+8539+8540      28815821-9 Tuburi fluorescente                      7011+8539+8540      28815822-6 Becuri şi lampi fluorescente                      3926.9+7014+8310+   28824000-4 Mobilier urban                      8530+8531+9405.9                      3926.9+7014+8310+   28824700-1 Sageti indicatoare                      8530+8531+9405.9                      7014+8310+8530+8531 28824710-4 Materiale de semnalizare                      +9405.9                      3924+4419+4818+6302 36671000-5 Echipament de bucatarie                      [.6+.9]+6911+6912+                      7012+7013+7323+7418                      .1+7615.1+8210+8211                      +8215+9617                      3924+4419+6302[.6+  36671100-6 Ustensile de bucatarie                      .9]+6911+6912+7012                      +7013+8210+8211+                       8215+9617                      3924+6911+6912+7013 36671110-9 Vesela                      3924+6911+6912+7013 36671120-2 Cani şi pahare                      3924+6911+6912+7013 36671121-9 Cani                      3924+6911+6912+7013 36671122-6 Cesti                      3924+6911+6912+7013 36671130-5 Recipiente pentru alimente                      3924+7310+7612      36671140-8 Bidoane de apa                      7012+9617           36671150-1 Recipiente izoterme                      3924+6911+6912+7013 36671160-4 Tavi                      3924+4419+6302[.6+  36671200-7 Vesela de masa şi ustensile                      .9]+6911+6912+7012+            de bucatarie                      7013+8215+9617                      3924+4419+6302[.6+  36671210-0 Vesela de masa                      .9]+6911+6912+7012+                      7013+8215+9617                      3924+4419+4818+6302 36672000-2 Articole de catering                      [.6+.9]+6911+6912+                      7012+7013+7323+7418                      .1+7615.1+8210+8211                      +8215+9617                      3924+6911+6912+7013    36672200-4    Tavi pentru alimente  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  71  Perle naturale sau  de cultura, pietre  7102.1+7102.31+     14520000-2 Pietre preţioase şi semipre-  preţioase sau       +7103.1                        tioase; piatra ponce;  semipretioase,                                     smirghel; abrazivi naturali,  metale preţioase,                                  alte minerale şi metale  metale placate cu                                  preţioase  metale preţioase şi 7102.1+7102.31+     14521000-9 Pietre preţioase şi semipre-  articole din aces-  +7103.1                        tioase  tea; imitatii de    7103.1              14521100-0 Pietre preţioase  bijuterii; monede   7102.1+7102.31+     14521110-3 Diamante                      +7103.1                      7103.1              14521120-6 Rubine                      7103.1              14521130-9 Smaralde                      7102.1+7102.31+     14521140-2 Pulbere de pietre preţioase                      +7103.1                      7102.1+7102.31+     14521200-1 Pietre semipretioase                      +7103.1                      7102.1+7102.31+     14521210-4 Pulbere de pietre                      +7103.1                        semipretioase                      2513+7102.2         14522000-6 Diamante industriale; piatra                                                     ponce; smirghel şi alţi                                                     abrazivi naturali                      7102.2              14522200-8 Diamante industriale                      7102.2              14522300-9 Smirghel                      7102.2              14522400-0 Abrazivi naturali                      2837-2840+2842+2845 24135000-9 Diverse produse chimice                      -2847+7104.1                   anorganice                      7104.1              24135400-3 Cuart piezoelectric                      2851+7104.2         24137000-3 Pietre sintetice                      7104.2              24137100-4 Pietre preţioase sintetice                      7104.2              24137200-5 Pietre semipretioase                                                     sintetice                      7106-7112           27400000-9 Metale preţioase şi metale                                                     placate cu metale preţioase                      7106-7112           27410000-2 Metale preţioase                      7106+7108+7110      27411000-9 Produse semipretioase în                                                     forma bruta                      7106[.1+.91]        27411100-0 Argint în forma bruta sau                                                     pulbere                      7106.1              27411110-3 Pulbere de argint                      7106.91             27411120-6 Argint în forma bruta                      7106.92             27411200-1 Argint semiprelucrat                      7108[.11+.12]       27412000-6 Argint în forma bruta sau                                                     pulbere                      7110.11             27413000-3 Platina în forma bruta sau                                                     pulbere                      7112                27414000-0 Deşeuri şi resturi de metale                                                     preţioase                      7112                27420000-5 Metale placate cu metale                                                     preţioase                      7112[.1+.2+.9]      27421000-2 Metale de baza placate cu                                                     argint sau aur                      7112.2              27422000-9 Metale de baza placate cu                                                     platina                      7118                28551000-9 Matrite pentru monede                      7101.22+7115+7118   36200000-3 Bijuterii şi articole conexe                      7101.22+7115+7118   36210000-6 Monede şi medalii                      7118                36211000-3 Monede                      7115                36212000-0 Medalii                      7101.22+7102.39+    36220000-9 Bijuterii                      7103.9+7104.9+7113                      -7117                      7101.22             36221000-6 Perle                      7114                36222000-3 Piese de orfevrerie                      7115+7116           36223000-0 Articole din metale preţioase                      7102.39+7103.9+     36224000-7 Articole din pietre preţioase                      +7104.9                        sau semipretioase                      7114.11             36225000-4 Articole de argintarie                      7113-7117           36226000-1 Cadouri de pensionare                      6702+7117           36630000-6 Produse artificiale                      7117                36635000-1 Imitatii de bijuterii                      7118                36960000-8 Jetoane  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  72  Fier şi oţel        7201-7207           27110000-9 Fier şi oţel de baza                      7201                27111000-6 Fonta bruta                      7202.1              27112000-3 Produse din feromangan                      7203                27113000-0 Produse feroase                      7206+7207[.11.1+.12 27114000-7 Fier                      .1+.19(.11-.16+.31)                      +.20(.11-.17+.32+                      .51-.57+.71)]                      7206+7207[.11.1+.12 27114100-8 Lingouri de fier                      .1+.19(.11-.16+.31)                      +.20(.11-.17+.32+                      .51-.57+.71)]                      7206+7207[.11.1+.12 27115000-4 Oţel                      .1+.19(.11-.16+.31)                      +.20(.11-.17+.32+                      .51-.57+.71)]+7218                      [.1+.91.1+.99(.11+                      .2)]+7224[.1+.90                      (.0+.15+.3)]                      7206+7207[.11.1+.   27120000-2 Lingouri din oţel aliat                      12.1+.19(.11-.16+                      .31)+.20(.11-.17+                      .32+.51-.57+.71)]+                      7218[.1+.91.1+.99                      (.11+.2)]+7224[.1+                      .90(.0+.15+.3)]                      7213+7214[.2+.9]+   27140000-8 Bare şi tije                      7215.90.1+7221+7222                      [.1+.30.1]+7227+                      +7228[.10(.1+.3)+                      .20(.1+.3)+.3+.60.1                      +.8]                      7213+7221+7227      27141000-5 Bare şi tije laminate la cald                      2618+2619+7204[.1   27190000-3 Zgura, zgura de metal,                      -.5]                           deşeuri şi resturi feroase                      7204.5              27191000-0 Lingouri de deşeuri retopite                      7222.30[.5+.91]+                      +7228[.10.5+.4]     27311000-8 Bare şi tije din oţel aliat                      7222.40.(.93+.99)+  27312000-5 Ţevi cotite, forme şi                      +7228.70.9                     secţiuni din oţel aliat                      7222.40.91          27313000-2 Produse din oţel inoxidabil                      7211[.23.9+.29(.5+  27321000-1 Produse laminate plate                      .9)+90.9]+7212[.10                      .99+.20.9+.30.9+.40                      .98+.50(.7+.9)+.60                      (.93+.99)]+7220[.20                      (.3-.9)+.90(.39+.9)                      ]+7226[.11.9+.19.9+                      .20.8+.92.9+.93.8+                      .94.8+.99.8]                      7211[.23.9+.29(.5+  27321100-2 Produse laminate plate din                      .9)+90.9]+7212[.10             fier                      .99+.20.9+.30.9+.40                      .98+.50(.7+.9)+.60                      (.93+.99)]                      7220[.20(.3-.9)+.90 27321200-3 Produse laminate plate din                      (.39+.9)]+7226[.11.            oţel                      9+.19.9+.20.8+.92.9                      +.93.8+.94.8+.99.8]                      7222.40.91          27331000-4 Produse cutate din oţel                      7222.40.91          27331100-5 Ţevi cotite, forme şi                                                     secţiuni                      7222.40.91          27331110-8 Conductoare electrice                                                     netubulare                      7216[.61+.91]       27332000-1 Produse cutate din fier                      7212+7223+7229      27341000-7 Sarma                      7223+7229           27341100-8 Sarma din oţel                      7223+7229           27341200-9 Sarma din aliaj                      7202[.19+.4+.6]     27351000-0 Feroaliaje din afară CECO                      7202.19             27351100-1 Feromangan                      7202.4              27351200-2 Ferocrom                      7202.6              27351300-3 Feronichel                      7205                27353000-4 Granule şi pulberi de fier                                                     sau de oţel                      7207[.11.9+.12.9+.  27354000-1 Produse semifinite                      19(.19+.39+.9)+.20                      (.19+.39+.59+.79+                      .9)]+7218[.91.9+.99                      (.19+.9)]+7224.90                      [.19+.9]                      7207[.11.9+.12.9+.  27354100-2 Produse semifinite din fier                      19(.19+.39+.9)+.20                      (.19+.39+.59+.79+                      .9)]                      7207[.11.9+.12.9+.  27354200-3 Produse semifinite din oţel                      19(.19+.39+.9)+.20                      (.19+.39+.59+.79+                      .9)]                      7218[.91.9+.99(.19+ 27354210-6 Produse semifinite din oţel                      .9)]+7224.90[.19+              inoxidabil                      .9]                      7214.1              27355000-8 Produse din fier forjat                      7201+7202+7206+7401 28419000-2 Conductori                      +7403+7601                      7206+7601           28419100-3 Conductori din oţel sau din                                                     aluminiu                      7216.6              28841000-9 Conducte din oţel  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  73  Articole din fier  şi din oţel         7304.5+8545         27130000-5 Produse din oţel nealiat                      7304.5              27131000-2 Conducte din oţel nealiat                      7304.5              27132000-9 Tuburi din oţel nealiat                      7302                27150000-1 Material de construcţii                                                     feroviare                      7302[.10(.3+.9)+.2  27151000-8 Materiale de construcţii                      +.40.1+.90.1]                  feroviare din fier sau oţel                      7302[.10(.3+.9)+.2  27151100-9 Materiale de construcţii                      +.40.1+.90.1]                  feroviare din fier                      7302[.10(.3+.9)+.2  27151200-0 Materiale de construcţie                      +.40.1+.90.1]                  feroviara din oţel                      7302[.10(.3+.9)+.2  27152000-5 Sine din fier sau din oţel                      +.9                      7302[.10(.3+.9)+.2  27152100-6 Sine din fier                      +.40.1+.90.1]                      7302[.10(.3+.9)+.2  27152200-7 Sine din oţel                      +.40.1+.90.1]                      7302[.2+40.1+.9]    27152300-8 Materiale pentru linii de                                                     cale ferată laminate la cald                      7302.40.1           27152310-1 Eclise de imbinare şi plăci                                                     de baza laminate                      7302.9              27152320-4 Contrasine laminate                      7302.2              27152330-7 Traverse şi bare de                                                     distantare laminate                      7303-7307           27200000-7 Tuburi                      7303-7307           27210000-0 Tuburi şi accesorii de                                                     tevarie din fier                      7303-7307           27211000-7 Tuburi, conducte şi profile                                                     tubulare                      7303-7307           27211100-8 Conducte şi tuburi din fier                      7307                27212000-4 Diferite accesorii de tevarie                      7307                27212100-5 Racorduri                      7307.21             27212110-8 Adaptoare pentru flanse                      7307.1              27212200-6 Coliere şi mansoane pentru                                                     reparaţii                      7307.1              27212300-7 Cotituri, profile T şi                                                     accesorii de tevarie                      7304-7307           27220000-3 Tuburi şi accesorii din oţel                      7304-7306           27221000-0 Profile tubulare                      7307                27222000-7 Racorduri pentru tuburi                      7307.21             27222100-8 Flanse                      7307[.2+.9]         27222200-9 Accesorii pentru tuburi cu                                                     filet                      7307[.2+.9]         27222300-0 Accesorii de tevarie                                                     neturnate                      7307[.2+.9]         27222400-1 Coturi şi curbe sudate                      7307[.2+.9]         27222500-2 Accesorii sudate                      7301.2+7302         27356000-5 Materiale de construcţii                                                     de linii de cale ferată                      7301.2              27356100-6 Ţevi cotite, forme şi                                                     secţiuni sudate din fier sau                                                     din oţel pentru liniile de                                                     cale ferată                      7302[.10.1+.3+.     27356200-7 Materiale de construcţii de                      40.9+.90(.3+.9)]               linii de cale ferată din                                                     fier sau din oţel                      7302.10.1           27356210-0 Sine conductoare de curent                      7302.3              27356220-3 Lame de întrerupător, inimi                                                     de macaz, ace de macaz şi                                                     piese de incrucisare                      7302.4              27356230-6 Eclise de imbinare şi plăci                                                     de baza                      7302.90.3           27356240-9 Eclise de strangere, plăci                                                     de ecartament şi noduri                      7302.90.9           27356250-2 Saboti şi saboti-pene                      7301.1+7308[.1+.2+  28112000-0 Produse şi elemente de                      .4+.9]+7610.9+8426             construcţii din metal, cu                                                     excepţia construcţiilor                                                     prefabricate                      7308.1              28112100-1 Poduri din fier sau din oţel                      7308.1              28112110-4 Elemente de pod din fonta                                                     sau din oţel                      7308.1              28112111-1 Elemente de pod din fonta                      7308.1              28112112-8 Elemente de pod din oţel                      7308.1              28112120-7 Structuri de pod din oţel                      7308.1              28112130-0 Structuri de pod din fonta                      7308.2+8426         28112200-2 Turnuri, piloni de antena                                                     cu zabrele, macarale derrick                                                     şi piloni                      7308.2+8426         28112210-5 Macarale derrick                      7308.2+8426         28112211-2 Turle de foraj                      7308.2              28112212-9 Turle de foraj statice                      7308.2              28112220-8 Piloni şi stâlpi                      7308.2              28112221-5 Piloni                      7308.2              28112222-2 Stâlpi de linii electrice                      7308.2              28112223-9 Socluri pentru piloni                      7308.2              28112224-6 Stâlpi de linii electrice                                                     aeriene                      7308.2              28112225-3 Stâlpi de electricitate                      7308.2              28112230-1 Turnuri                      7308.2              28112231-8 Turnuri de fier                      7308.2              28112232-5 Turnuri de oţel                      7308.2              28112233-2 Turnuri de apa                      7308.2              28112240-4 Grinzi                      7308.2              28112250-7 Piloni                      7308.2              28112260-0 Piloni de antena radio şi                                                     de televiziune                      7308.2              28112261-7 Piloni de antena radio                      7308.2              28112262-4 Piloni de antena de                                                     televiziune                      7308.2              28112263-1 Piloni de antena cu zabrele                      7308[.4+.9]+7610.9  28112300-3 Structuri şi părţi din fier,                                                     oţel sau aluminiu                      7308[.4+.9]+7610.9  28112310-6 Eşafodaje de schelarie                      7308[.4+.9]+7610.9  28112311-3 Contrafişe în arc                      7308[.4+.9]+7610.9  28112312-0 Proptele                      7308[.4+.9]+7610.9  28112313-7 Reazeme                      7308[.4+.9]+7610.9  28112314-4 Bracheti pentru conducte                      7308[.4+.9]+7610.9  28112315-1 Echipament pentru eşafodaje                                                     de schelarie                      7308[.4+.9]+7610.9  28112316-8 Cleme elastice                      7308[.4+.9]+7610.9  28112317-5 Structuri pentru eşafodaje                                                     de schelarie                      7308[.4+.9]+7610.9  28112318-2 Suporturi pentru conducte                      7308[.4+.9]+7610.9  28112320-9 Structuri metalice                      7308[.4+.9]+7610.9  28112321-6 Adaposturi pentru staţiile                                                     de autobuz                      7308[.4+.9]+7610.9  28112322-3 Cabine telefonice                      7308[.4+.9]+7610.9  28112329-2 Ecrane de siguranţă                      7308[.4+.9]+7610.9  28112330-2 Structuri din aluminiu                      7308[.4+.9]+7610.9  28112380-7 Părţi de structuri metalice                      7308[.4+.9]+7610.9  28112381-4 Placaje                      7308[.4+.9]+7610.9  28112382-1 Diguri                      7308[.4+.9]+7610.9  28112383-8 Stavile de baraj                      7308[.4+.9]+7610.9  28112390-0 Ecluze                      7308[.4+.9]+7610.9  28112391-7 Porţi de ecluze                      7301.1              28112400-4 Palplanse                      7301.1              28112410-7 Ecran de palplanse                      7308.3+7610.1       28121000-6 Ferestre şi articole conexe                      7308.3              28121100-7 Ferestre din fier sau din                                                     oţel şi articole conexe                      7308.3              28121110-0 Praguri din fier sau din oţel                      7308.3              28121120-3 Obloane din fier sau din oţel                      7308.3              28121130-6 Ferestre din fier sau din                                                     oţel                      7308.3              28121000-6 Ferestre şi articole conexe                      7308.3+7610.1       28122000-3 Ferestre, uşi şi articole                                                     conexe                      7308.3+7610.1       28122100-4 Ferestre                      7308.3+7610.1       28122110-7 Rame de ferestre                      7308.3+7610.1       28122111-4 Ferestre duble                      7308.3+7610.1       28122200-5 Uşi                      7308.3+7610.1       28122210-8 Panouri de uşi                      7308.3+7610.1       28122211-5 Tocuri de uşi                      7308.3+7610.1       28122212-2 Uşi cu aparatoare împotriva                                                     tantarilor                      7308.3+7610.1       28122213-9 Praguri de uşi                      7308.3+7610.1       28122214-6 Uşi din fier sau din oţel                      7308.3+7610.1       28122220-1 Uşi antifoc                      7308.3+7610.1       28122230-4 Uşi glisante                      7308.3+7610.1       28122240-7 Porţi de garaj                      7308.3+7610.1       28122300-6 Porţi                      7308.3+7610.1       28122310-9 Porţi de acces                      7309+7611           28211000-4 Cisterne metalice                      7309+7611           28211100-5 Cilindri cu aer                      7309+7611           28211110-8 Cilindri cu aer comprimat                      7309+7611           28211200-6 Aparate de respirat                      7309+7611           28211210-9 Aparate de respirat în caz                                                     de incendiu                      7309+7611           28211220-2 Aparate de respirat pentru                                                     scufundari                      7309                28211300-7 Cisterne din fier sau din                                                     oţel                      7309+7611           28211400-8 Cisterne de stocare                      7309+7611           28211410-1 Cisterne de petrol                      7309+7611           28211420-4 Cisterne de stocare a                                                     namolului                      7309+7611           28211500-9 Cisterne de apa                      7309+7311+7611+7613 28211600-0 Rezervoare                      7311+7613           28212000-1 Butelii de gaz lichefiat                      7311+7613           28212100-2 Butelii de gaz                      7311+7613           28212200-3 Cisterne de gaz                      7309+7611           28213000-8 Containere de mari dimensiuni                      7309+7611           28213100-9 Containere din fier sau din                                                     oţel                      7309+7611           28213110-2 Silozuri                      7309+7611           28213200-0 Containere frigorifice                      7309+7611           28213210-3 Camere de apa                      7309+7611           28213300-1 Containere standard pentru                                                     mărfuri                      7309+7611           28213400-2 Containere pentru stocare                      7309+7611           28213500-3 Containere de apa                      7309+7611           28213600-4 Containere pe roti                      7309+7611           28213700-5 Bene pentru deşeuri                      7309+7611           28213800-6 Containere pentru deşeuri                      7310[.1+.29]+7612   28214000-5 Butoaie                      7310[.1+.29]+7612   28214100-6 Lăzi de stocare                      7310[.1+.29]+7612   28214200-7 Butoaie din fier sau din                                                     oţel                      7310[.1+.29]+7612   28214300-8 Sisteme de stocare a                                                     containerelor                      7310[.1+.29]+7612   28214310-1 Utilaje de stivuire                      7310[.1+.29]+7612   28214400-9 Butoaie din aluminiu                      7311                28215000-2 Cuve sub presiune                      7311                28215100-3 Cuve sub presiune din oţel                      7310[.1+.29]+7612   28216000-9 Bidoane                      7310[.1+.29]        28216100-0 Bidoane din fier sau din oţel                      7310[.1+.29]+7612   28216200-1 Bidoane pentru deşeuri                      7310[.1+.29]+7612   28217000-6 Cutii                      7310[.1+.29]        28217100-7 Cutii din fier sau din oţel                      7310[.1+.29]+7612   28217200-8 Carcase pentru contoare                      7310[.1+.29]+7612   28217300-9 Cutii prefabricate                      7309+7310[.1+.2]+   28218000-3 Containere din metal uşor,                      +7611+7612+8309                busoane, capace pentru                                                     containere şi alte tipuri                                                     de capace                      7309+7310[.1+.2]+   28218100-4 Containere din metal uşor                      +7611+7612+8309                      7310[.1+.29]+7612   28218400-7 Cutii de conserve                      7310.29             28218410-0 Cutii de conserve din fier                                                     sau din oţel                      7310.29+7612        28218420-3 Cutii de conserve alimentare                      7309+7611           28219000-0 Cuve                      7322+8403+8404      28220000-0 Radiatoare şi cazane pentru                                                     încălzire centrala şi piese                                                     ale acestora                      7322+8403           28221000-7 Radiatoare şi cazane                      7322.1              28221100-8 Radiatoare                      7322.1              28221110-1 Radiatoare pentru încălzire                                                     centrala                      7322.1              28221111-8 Radiatoare pentru încălzire                                                     centrala, altele decât cele                                                     electrice                      7322.1              28221112-5 Piese de radiatoare pentru                                                     încălzire centrala                      7313+7413+7614      28411000-6 Sarma torsadată                      7313                28411100-7 Sarma torsadată de fier sau                                                     de oţel                      7313+7413+7614      28412000-3 Sarma pentru îngrădit                      7313                28412300-6 Sarma ghimpata                      7314+7414           28413000-0 Plasa metalică                      7314+7414           28413100-1 Împrejmuire cu plasa metalică                      7314+7414           28413200-2 Tesatura metalică                      7317+7415.1+7616.1  28414000-7 Capse, cuie, tinte, pioneze                      7317+7415.1+7616.1  28414100-8 Capse                      7317.00.2+7415.1    28414200-9 Cuie                      +7616.1                      7317+7415.1+7616.1  28414300-0 Tinte                      7317.00.1+7415.1+   28414400-1 Pioneze                      +7616.1                      7319                28416000-1 Ace de cusut sau de tricotat                      7319.10             28416100-2 Ace de cusut                      7319.10             28416200-3 Ace de tricotat                      7312                28418000-5 Cabluri de legare din fier                                                     sau din oţel                      7312+7313+7413+7614 28420000-2 Cabluri şi produse conexe                      7312+7313+7413+7614 28421000-9 Cablu                      7312+7313+7413+7614 28421100-0 Cabluri electrice de                                                     alimentare                      7312+7313+7413+7614 28421120-6 Cablu de joasa tensiune şi de                                                     tensiune medie                      7312+7313+7413+7614 28421130-9 Cablu de joasa tensiune                      7312+7313+7413+7614 28421140-2 Cablu de tensiune medie                      7312+7313+7413+7614 28421150-5 Cablu de înaltă tensiune                      7312+7313+7413+7614 28421200-1 Cablu subacvatic                      7312+7313+7413+7614 28421210-4 Cablu submarin                      7312+7313+7413+7614 28421400-3 Cablu protejat                      7312+7313+7413+7614 28421500-4 Cablu de semnalizare                      7312                28421600-5 Cablu din fier sau din oţel                      7312                28421610-8 Cablu din oţel                      7312+7326.90.8+     28422000-6 Accesorii pentru cablu                      7413+7614                      7312+7326.90.8+     28422100-7 Galerii pentru cabluri                      7413+7614                      7312+7326.90.8+     28422200-8 Racorduri de cabluri                      7413+7614                      7312+7326.90.8+     28422300-9 Conducte de cabluri                      7413+7614                      7312+7326.90.8+     28422400-0 Dispozitive de fixare                      7413+7614                      pentru cabluri                      7323+7324+7418+     28510000-0 Articole din metal pentru                      7615+8210+8515                 baie şi bucatarie                      7324+7418.2+7615.2  28511000-7 Echipament sanitar din metal                      7324.9+7418.2+      28511100-8 Robinete                      +7615.2                      7323+7418.1+7615.1  28512000-4 Vesela, articole de bucatarie                      +8210+8515                     sau de menaj din metal                      7323+7418.1+7615.1  28512100-5 Vesela din metal                      +8210+8515                      7323+7418.1+7615.1  28512110-8 Gamele                      +8210+8515                      7323+7418.1+7615.1  28512200-6 Ustensile de bucatarie din                      +8210+8515                     metal                      7323+7418.1+7615.1  28512210-9 Ustensile de gătit                      +8210+8515                      7323+7418.1+7615.1  28512220-2 Gratare de scurgere pentru                      +8210+8515                     vase                      7323+7418.1+7615.1  28512900-3 Articole de menaj din metal                      +8210+8515                      7323+7418.1+7615.1  28512910-6 Coşuri metalice pentru                       +8210+8515                    deşeuri                      7323+7418.1+7615.1  28512920-9 Cutii de scrisori                      +8210+8515                      7323+7418.1+7615.1  28512930-2 Coşuri metalice de gunoi                      +8210+8515                      7323+7418.1+7615.1  28512940-5 Coşuri metalice de gunoi                      +8210+8515                      7323+7418.1+7615.1  28512950-8 Cutii din metal                      +8210+8515                      7316+7325+7326+7419 28520000-3 Obiecte din metal                      .9+7508+7616.9+7806                      +7907+8007+8302.5+                      8306.1+8307+8310                      7316+7325+7326+7419 28527000-2 Diverse articole din metal                      .9+7508+7616.9+7806                      +7907+8007+8302.5+                      8306.1+8307+8310                      7326.90.3           28527200-4 Scări                      7326.90.3           28527210-7 Scări pentru vehicule de                                                     pompieri                      7326.90.3           28527220-0 Scări pliante                      7326.90.3           28527230-3 Scări portabile                      7326.9              28527300-5 Echipament de manipulare a                                                     mărfurilor                      7326.9              28527330-4 Platforme de manipulare a                                                     mărfurilor                      7326.9              28527340-7 Accesorii din cablu de oţel                                                     pentru manipularea mărfurilor                      7316+7907           28527700-9 Elemente pentru guri de                                                     vizitare                      7316                28527710-2 Capace pentru hidranti de                                                     incendiu                      7316                28527720-5 Cutii de delimitare                      7316                28527730-8 Cadre pentru guri de vizitare                      7316                28527740-1 Capace pentru guri de                                                     vizitare                      7316                28527750-4 Capace pentru drenaje                      7316                28527760-7 Capace de acces                      7316                28527790-6 Trepte de scara din fier                                                     pentru guri de vizitare                      7316                28527800-0 Ancore                      7301[.1+.2]+7308    28528900-8 Accesorii din metal                      [.4+.9]+7326.1+                      7419.91+7610.9+                      8207+8310+9403.2                      7308[.4+.9]+7610.9  28528920-4 Tije de metal                      7301.2+7308[.4+.9]  28528930-7 Forme de metal                      +7610.9                      7301.1+7308[.4+.9]  28528940-0 Folii de metal                      +7610.9                      7326.1+7419.91+8207 28528960-6 Ştampile de metal                      7310+7612+8303      28552000-6 Cutii pentru monede                      7326                28553000-3 Catuse                      7308.4+7315.8+7610  28560000-5 Stâlpi de sustinere şi propte                      .9                             miniere                      7308.4+7610.9       28561000-2 Stâlpi de sustinere                      7308.40.1           28561100-3 Stâlpi de sustinere minieri                      7308.40.1           28562000-9 Propte miniere                      7315.8              28564000-3 Senile                      7302+7303+7307+7311 28570000-8 Produse din fonta                      +7315-7318+7321                      -7325                      7326.90.3           28581000-8 Scări cu platforma                      7326.90.3           28581100-9 Scări de incendiu                      7318[.1+.2]+7320    28710000-2 Dispozitive de fixare                      +7415[.2+.3]+7416                      +7419.1                      7318.1+7415.3       28711000-9 Dispozitive de fixare cu                                                     filet                      7318.1+7415.31      28711100-0 Holz-suruburi                      7318.13+7415[.32    28711200-1 Crampoane sau inele cu surub                      +.39]                      7318.14+7415.3      28711300-2 Suruburi cu autofiletare                      7318.1+7415.32      28711400-3 Bolturi                      7318.1+7415.3       28711500-4 Ansambluri de imbinare prin                                                     flanse                      7318.1+7415.3       28711510-7 Bolturi şi suruburi                      7318.1+7415.3       28711520-0 Suruburi şi bolturi cu cap                                                     patrat                      7318.16+7415.32     28711600-5 Piulite                      7318.1              28711700-6 Articole cu filet din fier                                                     sau din oţel                      7318.2              28712000-6 Dispozitive de fixare din                                                     fier sau din oţel fără filet                      7318.23             28712100-7 Nituri                      7318[.21+.22]       28712200-8 Saibe                      7318.24             28712300-9 Stifturi                      7318.29             28712400-0 Eclise din oţel                      7315[.2-.9]+7419.1  28720000-5 Lanturi                      7315[.2-.9]+7419.1  28721000-2 Lanturi articulate                      7315 .9+7419.1      28722000-9 Părţi de lanturi                      7320+7416           28730000-8 Resorturi                      7308[.4-.9]+7610.9  28812100-8 Adaposturi                      7308[.4-.9]+7610.9  28812110-1 Părţi de adaposturi                      7308[.4-.9]+7610.9  28812120-4 Profile                      3925.90.8+4418+6807 28812400-1 Acoperis                      .10.10+6905.10+7308                      +9406                      4404+4418+6810.91   28812700-4 Grinzi                      +7308.9                      7306.6+7608[.1+.2]  28815100-9 Conducte                      7321+7322+7417+7803 28815200-0 Materiale pentru instalaţii                      +7805+7806                     de apa şi canalizare şi                                                     materiale de încălzire                      7321.8+7322+7417    28815220-6 Materiale de încălzire                      3925.3+7308.3+      28815300-1 Obloane                      +7610.1                      3926.9+7308.9+      28821000-3 Bariere de protecţie                      +7610.9                      3926.9+7308.9+      28821100-4 Parapete rutiere                      +7610.9                      3926.9+4403.1+      28822000-0 Garduri                      +7308.9+7610.9                      3926.9+7308.9+      28823000-7 Bariere de siguranţă                      +7610.9                      3926.9+7308.9+                      +7610.9             28823100-8 Garduri de siguranţă                      3926.9+7308.9+                      +7610.9             28823200-9 Parapete                      7303+7307.9         28834000-7 Coturi                      7308.3              28842000-6 Rame din oţel                      7326                28843000-3 Paleti din oţel                      7304-7307           28844000-0 Tuburi de oţel                      7308.9              28845000-7 Stâlpi de oţel                      7308.9              28846000-4 Grinzi de oţel                      7308.9              28847000-1 Materiale din oţel                      7308.9              28847100-2 Table de oţel                      7326.9              28847200-3 Banda din oţel                      7308.9              28847300-4 Palplanse din oţel                      6906+7307+7412+7507 28862000-2 Tevarie                      +7609+7805+7906+                      +8006                      6906+7307+7412+7507 28862100-3 Accesorii de tevarie                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905    28863000-9 Ţevi şi racorduri                      +7304-7306+7608+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905    28863100-0 Ţevi                      +7304-7306+7608+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863110-3 Conducte pentru drenaj                      +7304-7306+7608+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863111-0 Conducte de drenare                      +7304-7306+7608+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863121-3 Conducte de încălzire                      +7304-7306+7411+                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863130-9 Conducte de ape reziduale                      +7304-7306+7411+                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863140-2 Conducte de aburi şi apa                      +7304-7306+7411+                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863150-5 Conducte de joasa presiune                      +7304-7306+7411+                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863160-8 Conducte de distribuţie şi                      +7304-7306+7411+               accesorii                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863170-1 Tuburi şi conducte, altele                      +7304-7306+7411+               decât din fier şi oţel                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863200-1 Racorduri de tevarie                      +7307+7412+7507+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863210-4 Coliere de strangere                      +7307+7412+7507+               pentru ţevi                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863230-0 Racorduri de ţevi                      +7307+7412+7507+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863240-3 Garnituri de conducte                      +7307+7412+7507+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28864000-6 Tubaje şi tuburi                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006+8483.6                      3917[.3+.4]+6905+   28864200-8 Tuburi                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28864310-2 Tuburi şi racorduri                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      7315.19+8482.9+     29140000-2 Angrenaje, elemente de                      +8483+8505.2                   angrenare şi antrenare                      7315.19+8482.9+     29142000-6 Piese pentru elemente de                      +8483.9                        angrenare şi antrenare                      7315.19+8482.9      29142100-7 Piese pentru elemente de                                                     angrenare                      7321+7322.9+7417+   29720000-2 Aparate de uz casnic,                      +8419.1                        altele decât cele electrice                      7321[.1+.8]+7417+   29721000-9 Aparate de uz casnic pentru                      +8419.1                        gătit sau încălzit                      7321.1+7417         29721100-0 Aparate de uz casnic pentru                                                     gătit                      7321.8              29721200-1 Frigidere cu gaz                      7322.9              29721300-2 Generatoare sau distribui-                                                     toare de aer cald, altele                                                     decât cele electrice                      7322.9              29721310-5 Generatoare de aer cald                      7322.9              29721320-8 Deshidratoare de aer                      7322.9              29721321-5 Deshidratoare cu aer                                                     comprimat                      7321.9              29722000-6 Piese pentru sobe, maşini de                                                     gătit, dispozitive de                                                     încălzire a farfuriilor şi                                                     aparate de uz casnic                      7321.9              29722100-7 Piese pentru sobe                      7321.9              29722200-8 Piese pentru maşini de gătit                      7321.9              29722300-9 Piese pentru aparate de                                                     încălzire a farfuriilor                      7302+8601-8609      29813000-1 Echipament feroviar                      7302                29813100-2 Sine şi accesorii                      7302                29813110-5 Bare                      7302                29813120-8 Sine de cale ferată                      7302                29813130-1 Sine de tramvai                      7302.2              29813140-4 Traverse                      7302.3              29813150-7 Cruci cardanice                      7302.3              29813160-0 Macaze de incrucisare                      7302.3              29813170-3 Inimi de incrucisare                      7302.3              29813180-6 Macazuri de cale ferată                      7308+7326.9+7610+   29814000-8 Structuri portante                      +8425+8905+8907                      7308+7326.9+7610    29814100-9 Platforme de acces                      7326.90.4           29814110-2 Platforme de manipulare a                                                     mărfurilor                      7326.9              29814120-5 Echipament de manipulare a                                                     namolului                      7326.9              29814130-8 Instalatie de uscare a                                                     noroiului                      7326.9              29814300-1 Rampe de acces                      7326.9              29814310-4 Rampe pentru feriboturi                      7326.9              29814330-0 Rampe pentru pasageri                      7326.9              29814340-3 Scări de îmbarcare a                                                     pasagerilor                      7326.9              29814400-2 Rampe de serviciu                      7322+8408+8417+     29836300-1 Echipament industrial                      +8419+8438+8514                      7322                29836330-0 Echipament multifunctional                      7308+7610+9406      29837000-5 Echipament prefabricat                      3924+4419+4818+6302 36671000-5 Echipament de bucatarie                      [.6+.9]+6911+6912+                      +7012+7013+7323+                      +7418.1+7615.1+8210                      +8211+8215+9617                      3924+7310+7612      36671140-8 Bidoane de apa                      3924+4419+4818+6302 36672000-2 Articole de catering                      [.6+.9]+6911+6912+                      +7012+7013+7323+                      +7418.1+7615.1+8210                      +8211+8215+9617  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  74  Cupru şi articole  din cupru           2620.3+7401-7412    27700000-2 Produse din cupru                      7401-7405           27710000-5 Cupru în forma bruta                      7402                27712000-9 Cupru nerafinat                      7402                27713000-6 Cupru rafinat în forma bruta                      7406-7411.2         27720000-8 Produse semifinite din cupru                      7406                27721000-5 Pulbere şi fulgi din cupru                      7407                27722000-2 Bare, tije şi profile din                                                     cupru                      7408                27723000-9 Sarma din cupru                      7409                27724000-6 Plăci, folii şi filme din                                                     cupru                      7410                27725000-3 Pelicule din cupru                      7411+7412           27726000-0 Tuburi, conducte şi accesorii                                                     de tevarie din cupru                      7411                27726100-1 Tuburi şi conducte din cupru                      7411.21             27726110-4 Tuburi şi conducte din alama                      7412                27726200-2 Accesorii de tevarie din                                                     cupru                      7412                27726210-5 Accesorii de tevarie din                                                     bronz roşu                      7412                27726220-8 Accesorii de tevarie din                                                     alama                      2620.3+7404         27730000-1 Deşeuri şi resturi de cupru                      7313+7413+7614      28411000-6 Sarma torsadată                      7313+7413+7614      28412000-3 Sarma pentru îngrădit                      7314+7414           28413000-0 Plasa metalică                      7314+7414           28413100-1 Împrejmuire cu plasa metalică                      7314+7414           28413200-2 Tesatura metalică                      7317+7415.1+7616.1  28414000-7 Capse, cuie, tinte, pioneze                      7317+7415.1+7616.1  28414100-8 Capse                      7317.00.2+7415.1+   28414200-9 Cuie                      +7616.1                      7317+7415.1+7616.1  28414300-0 Tinte                      7317.00.1+7415.1+   28414400-1 Pioneze                      +7616.1                      7201+7202+7206+7401 28419000-2 Conductori                      +7403+7601                      7401+7403           28419200-4 Conductori din cupru sau din                                                     bronz                      7312+7313+7413+7614 28420000-2 Cabluri şi produse conexe                      7312+7313+7413+7614 28421000-9 Cablu                      7312+7313+7413+7614 28421100-0 Cabluri electrice de                                                     alimentare                      7312+7313+7413+7614 28421120-6 Cablu de joasa tensiune şi                                                     de tensiune medie                      7312+7313+7413+7614 28421130-9 Cablu de joasa tensiune                      7312+7313+7413+7614 28421140-2 Cablu de tensiune medie                      7312+7313+7413+7614 28421150-5 Cablu de înaltă tensiune                      7312+7313+7413+7614 28421200-1 Cablu subacvatic                      7312+7313+7413+7614 28421210-4 Cablu submarin                      7312+7313+7413+7614 28421400-3 Cablu protejat                      7312+7313+7413+7614 28421500-4 Cablu de semnalizare                      7312+7326.90.8+7413 28422000-6 Accesorii pentru cablu                      +7614                      7312+7326.90.8+7413 28422100-7 Galerii pentru cabluri                      +7614                      7312+7326.90.8+7413 28422200-8 Racorduri de cabluri                      +7614                      7312+7326.90.8+7413 28422300-9 Conducte de cabluri                      +7614                      7312+7326.90.8+7413 28422400-0 Dispozitive de fixare pentru                      +7614                          cabluri                      7323+7324+7418+7615 28510000-0 Articole din metal pentru                      +8210+8515                     baie şi bucatarie                      7324+7418.2+7615.2  28511000-7 Echipament sanitar din metal                      7324.9+7418.2+                      +7615.2             28511100-8 Robinete                      7323+7418.1+7615.1+ 28512000-4 Vesela, articole de bucatarie                      8210+8515                      sau de menaj din metal                      7323+7418.1+7615.1+ 28512100-5 Vesela din metal                      +8210+8515                      7323+7418.1+7615.1+ 28512110-8 Gamele                      +8210+8515                      7323+7418.1+7615.1+ 28512200-6 Ustensile de bucatarie din                      +8210+8515                     metal                      7323+7418.1+7615.1+ 28512210-9 Ustensile de gătit                      +8210+8515                      7323+7418.1+7615.1+ 28512220-2 Gratare de scurgere pentru                      +8210+8515                     vase                      7323+7418.1+7615.1+ 28512900-3 Articole de menaj din metal                      +8210+8515                      7323+7418.1+7615.1+ 28512910-6 Coşuri metalice pentru                      +8210+8515                     deşeuri                      7323+7418.1+7615.1+ 28512920-9 Cutii de scrisori                      +8210+8515                      7323+7418.1+7615.1+ 28512930-2 Coşuri metalice de gunoi                      +8210+8515                      7323+7418.1+7615.1+ 28512940-5 Coşuri metalice de gunoi                      +8210+8515                      7323+7418.1+7615.1+ 28512950-8 Cutii din metal                      +8210+8515                      7316+7325+7326+7419 28520000-3 Obiecte din metal                      .9+7508+7616.9+7806                      +7907+8007+8302.5+                      +8306.1+8307+8310                      7316+7325+7326+7419 28527000-2 Diverse articole din metal                      .9+7508+7616.9+7806                      +7907+8007+8302.5+                      +8306.1+8307+8310                      7301[.1+.2]+7308    28528900-8 Accesorii din metal                      [.4+.9]+7326.1+                      +7419.91+7610.9+                      +8207+8310+9403.2                      7326.1+7419.91+8207 28528960-6 Ştampile de metal                      7318[.1+.2]+7320+   28710000-2 Dispozitive de fixare                      +7415[.2+.3]+7416+                      +7419.1                      7318.1+7415.3       28711000-9 Dispozitive de fixare cu                                                     filet                      7318.1+7415.31      28711100-0 Holz-suruburi                      7318.13+7415[.32+   28711200-1 Crampoane sau inele cu surub                      .39]                      7318.14+7415.3      28711300-2 Suruburi cu autofiletare                      7318.1+7415.32      28711400-3 Bolturi                      7318.1+7415.3       28711500-4 Ansambluri de imbinare prin                                                     flanse                      7318.1+7415.3       28711510-7 Bolturi şi suruburi                      7318.1+7415.3       28711520-0 Suruburi şi bolturi cu cap                                                     patrat                      7318.16+7415.32     28711600-5 Piulite                      7415[.2+.3]         28713000-3 Dispozitive de fixare din                                                     cupru                      7315[.2-.9]+7419.1  28720000-5 Lanturi                      7315[.2-.9]+7419.1  28721000-2 Lanturi articulate                      7315.9+7419.1       28722000-9 Părţi de lanturi                      7320+7416           28730000-8 Resorturi                      7321+7322+7417+7803 28815200-0 Materiale pentru instalaţii                      +7805+7806                     de apa şi canalizare şi                                                     materiale de încălzire                      7321.8+7322+7417    28815220-6 Materiale de încălzire                      6906+7307+7412+7507 28862000-2 Tevarie                      +7609+7805+7906+                      +8006                      6906+7307+7412+7507 28862100-3 Accesorii de tevarie                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863121-3 Conducte de încălzire                      +7304-7306+7411+                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863130-9 Conducte de ape reziduale                      +7304-7306+7411+                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863140-2 Conducte de aburi şi apa                      +7304-7306+7411+                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863150-5 Conducte de joasa presiune                      +7304-7306+7411+                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863160-8 Conducte de distribuţie şi                      +7304-7306+7411+               accesorii                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863170-1 Tuburi şi conducte, altele                      +7304-7306+7411+               decât din fier şi oţel                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863200-1 Racorduri de tevarie                      +7307+7412+7507+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863210-4 Coliere de strangere pentru                      +7307+7412+7507+               ţevi                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863230-0 Racorduri de ţevi                      +7307+7412+7507+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863240-3 Garnituri de conducte                      +7307+7412+7507+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      7321+7322.9+7417+   29720000-2 Aparate de uz casnic, altele                      +8419.1                        decât cele electrice                      7321[.1+.8]+7417+   29721000-9 Aparate de uz casnic pentru                      +8419.1                        gătit sau încălzit                      7321.1+7417         29721100-0 Aparate de uz casnic pentru                                                     gătit                      7402+7907+8007+     31131000-3 Motoare monofazate                      +8501.4                      7402+7907+8007      31131200-5 Anozi                      3924+4419+4818+6302 36671000-5 Echipament de bucatarie                      [.6+.9]+6911+6912+                      +7012+7013+7323+                      +7418.1+7615.1+8210                      +8211+8215+9617                      3924+4419+4818+6302 36672000-2 Articole de catering                      [.6+.9]+6911+6912+                      +7012+7013+7323+                      +7418.1+7615.1+8210                      +8211+8215+9617  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  75  Nichel şi articole  din nichel          7502                27810000-6 Nichel în forma bruta                      7501+7504-7508      27820000-9 Produse din nichel                      7504-7507           27821000-6 Produse semifinite din nichel                      7505                27821100-7 Bare, tije, profile şi sarma                                                     din nichel                      7506                27821200-8 Plăci, folii, filme şi                                                     pelicule din nichel                      7506                27821210-1 Folii din nichel                      7507                27821300-9 Tuburi, conducte şi accesorii                                                     de tevarie din nichel                      7504                27821400-0 Pulbere şi fulgi de nichel                      2620[.5+.9]+7503    27830000-2 Deşeuri şi resturi de nichel                      7316+7325+7326+7419 28520000-3 Obiecte din metal                      .9+7508+7616.9+7806                      +7907+8007+8302.5+                      +8306.1+8307+8310                      7316+7325+7326+7419 28527000-2 Diverse articole din metal                      .9+7508+7616.9+7806                      +7907+8007+8302.5                      +8306.1+8307+8310                      6906+7307+7412+7507 28862000-2 Tevarie                      +7609+7805+7906+                      +8006                      6906+7307+7412+7507 28862100-3 Accesorii de tevarie                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863200-1 Racorduri de tevarie                      +7307+7412+7507+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863210-4 Coliere de strangere pentru                      +7307+7412+7507+               ţevi                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863230-0 Racorduri de ţevi                      +7307+7412+7507+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863240-3 Garnituri de conducte                      +7307+7412+7507+                      +7609+7805+7906+                      +8006  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  76  Aluminiu şi  articole din  aluminiu            2818.2+2620.4+7601  27500000-0 Aluminiu şi produse din                      -7616                          aluminiu                      2818.20+7601        27510000-3 Aluminiu în forma bruta                      7603-7616           27520000-6 Produse din aluminiu                      7603-7609           27521000-3 Produse semifinite din                                                     aluminiu                      7603                27521100-4 Pulberi şi pelete de aluminiu                      7604                27521200-5 Bare, tije şi profile din                                                     aluminiu                      7605                27521300-6 Sarma din aluminiu                      7606                27521400-7 Plăci din aluminiu                      7607                27521500-8 Foi din aluminiu                      7608+7609           27521600-9 Tuburi, conducte şi accesorii                                                     de tevarie din aluminiu                      7609                27521610-2 Accesorii din aluminiu pentru                                                     tuburi sau conducte                      7602+2620.4         27530000-9 Deşeuri şi resturi de                                                     aluminiu                      7301.1+7308[.1+.2+  28112000-0 Produse şi elemente de                      .4+.9]+7610.9+8426             construcţie din metal, cu                                                     excepţia construcţiilor                                                     prefabricate                      7308[.4+.9]+7610.9  28112300-3 Structuri şi părţi din fier,                                                     oţel sau aluminiu                      7308[.4+.9]+7610.9  28112310-6 Eşafodaje de schelarie                      7308[.4+.9]+7610.9  28112311-3 Contrafişe în arc                      7308[.4+.9]+7610.9  28112312-0 Proptele                      7308[.4+.9]+7610.9  28112313-7 Reazeme                      7308[.4+.9]+7610.9  28112314-4 Bracheti pentru conducte                      7308[.4+.9]+7610.9  28112315-1 Echipament pentru eşafodaje                                                     de schelarie                      7308[.4+.9]+7610.9  28112316-8 Cleme elastice                      7308[.4+.9]+7610.9  28112317-5 Structuri pentru eşafodaje de                                                     schelarie                      7308[.4+.9]+7610.9  28112318-2 Suporturi pentru conducte                      7308[.4+.9]+7610.9  28112320-9 Structuri metalice                      7308[.4+.9]+7610.9  28112321-6 Adaposturi pentru staţiile de                                                     autobuz                      7308[.4+.9]+7610.9  28112322-3 Cabine telefonice                      7308[.4+.9]+7610.9  28112329-2 Ecrane de siguranţă                      7308[.4+.9]+7610.9  28112330-2 Structuri din aluminiu                      7308[.4+.9]+7610.9  28112380-7 Părţi de structuri metalice                      7308[.4+.9]+7610.9  28112381-4 Placaje                      7308[.4+.9]+7610.9  28112382-1 Diguri                      7308[.4+.9]+7610.9  28112383-8 Stavile de baraj                      7308[.4+.9]+7610.9  28112390-0 Ecluze                      7308[.4+.9]+7610.9  28112391-7 Porţi de ecluze                      7308.3+7610.1       28121000-6 Ferestre şi articole conexe                      7610.1              28121200-8 Ferestre din aluminiu şi                                                     articole conexe                      7610.1              28121210-1 Obloane din aluminiu                      7610.1              28121220-4 Ferestre din aluminiu                      7610.1              28121221-1 Rame de ferestre din aluminiu                      7308.3+7610.1       28122000-3 Ferestre, uşi şi articole                                                     conexe                      7308.3+7610.1       28122100-4 Ferestre                      7308.3+7610.1       28122110-7 Rame de ferestre                      7308.3+7610.1       28122111-4 Ferestre duble                      7308.3+7610.1       28122200-5 Uşi                      7308.3+7610.1       28122210-8 Panouri de uşi                      7308.3+7610.1       28122211-5 Tocuri de uşi                      7308.3+7610.1       28122212-2 Uşi cu aparatoare împotriva                                                     tantarilor                      7308.3+7610.1       28122213-9 Praguri de uşi                      7308.3+7610.1       28122214-6 Uşi din fier sau din oţel                      7308.3+7610.1       28122220-1 Uşi antifoc                      7308.3+7610.1       28122230-4 Uşi glisante                      7308.3+7610.1       28122240-7 Porţi de garaj                      7308.3+7610.1       28122300-6 Porţi                      7308.3+7610.1       28122310-9 Porţi de acces                      7309+7611           28211000-4 Cisterne metalice                      7309+7611           28211100-5 Cilindri cu aer                      7309+7611           28211110-8 Cilindri cu aer comprimat                      7309+7611           28211200-6 Aparate de respirat                      7309+7611           28211210-9 Aparate de respirat în caz                                                     de incendiu                      7309+7611           28211220-2 Aparate de respirat pentru                                                     scufundari                      7309+7611           28211400-8 Cisterne de stocare                      7309+7611           28211410-1 Cisterne de petrol                      7309+7611           28211420-4 Cisterne de stocare a                                                     namolului                      7309+7611           28211500-9 Cisterne de apa                      7309+7311+7611+7613 28211600-0 Rezervoare                      7311+7613           28212000-1 Butelii de gaz lichefiat                      7311+7613           28212100-2 Butelii de gaz                      7311+7613           28212200-3 Cisterne de gaz                      7309+7611           28213000-8 Containere de mari dimensiuni                      7309+7611           28213100-9 Containere din fier sau din                                                     oţel                      7309+7611           28213110-2 Silozuri                      7309+7611           28213200-0 Containere frigorifice                      7309+7611           28213210-3 Camere de apa                      7309+7611           28213300-1 Containere standard pentru                                                     mărfuri                      7309+7611           28213400-2 Containere pentru stocare                      7309+7611           28213500-3 Containere de apa                      7309+7611           28213600-4 Containere pe roti                      7309+7611           28213700-5 Bene pentru deşeuri                      7309+7611           28213800-6 Containere pentru deşeuri                      7310[.1+.29]+7612   28214000-5 Butoaie                      7310[.1+.29]+7612   28214100-6 Lăzi de stocare                      7310[.1+.29]+7612   28214200-7 Butoaie din fier sau din oţel                      7310[.1+.29]+7612   28214300-8 Sisteme de stocare a                                                     containerelor                      7310[.1+.29]+7612   28214310-1 Utilaje de stivuire                      7310[.1+.29]+7612   28214400-9 Butoaie din aluminiu                      7310[.1+.29]+7612   28216000-9 Bidoane                      7310[.1+.29]        28216100-0 Bidoane din fier sau din oţel                      7310[.1+.29]+7612   28216200-1 Bidoane pentru deşeuri                      7612                28216300-2 Bidoane din aluminiu                      7310[.1+.29]+7612   28217000-6 Cutii                      7310[.1+.29]        28217100-7 Cutii din fier sau din oţel                      7310[.1+.29]+7612   28217200-8 Carcase pentru contoare                      7310[.1+.29]+7612   28217300-9 Cutii prefabricate                      7612                28217400-0 Cutii din aluminiu                      7309+7310[.1+.2]+   28218000-3 Containere din metal uşor,                      +7611+7612+8309                busoane, capace pentru                                                     containere şi alte tipuri                                                     de capace                      7309+7310[.1+.2]+   28218100-4 Containere din metal uşor                      +7611+7612+8309                      7310[.1+.29]+7612   28218400-7 Cutii de conserve                      7310.29             28218410-0 Cutii de conserve din fier                                                     sau din oţel                      7310.29+7612        28218420-3 Cutii de conserve alimentare                      7612                28218430-6 Cutii de conserve din                                                     aluminiu                      7309+7611           28219000-0 Cuve                      7313+7413+7614      28411000-6 Sarma torsadată                      7313+7413+7614      28412000-3 Sarma pentru îngrădit                      7317+7415.1+7616.1  28414000-7 Capse, cuie, tinte, pioneze                      7317+7415.1+7616.1  28414100-8 Capse                      7317.00.2+7415.1+   28414200-9 Cuie                      +7616.1                      7317+7415.1+7616.1  28414300-0 Tinte                      7317.00.1+7415.1+   28414400-1 Pioneze                      +7616.1                      7201+7202+7206+7401 28419000-2 Conductori                      +7403+7601                      7206+7601           28419100-3 Conductori din oţel sau din                                                     aluminiu                      7312+7313+7413+7614 28420000-2 Cabluri şi produse conexe                      7312+7313+7413+7614 28421000-9 Cablu                      7312+7313+7413+7614 28421100-0 Cabluri electrice de                                                     alimentare                      7312+7313+7413+7614 28421120-6 Cablu de joasa tensiune şi                                                     de tensiune medie                      7312+7313+7413+7614 28421130-9 Cablu de joasa tensiune                      7312+7313+7413+7614 28421140-2 Cablu de tensiune medie                      7312+7313+7413+7614 28421150-5 Cablu de înaltă tensiune                      7312+7313+7413+7614 28421200-1 Cablu subacvatic                      7312+7313+7413+7614 28421210-4 Cablu submarin                      7312+7313+7413+7614 28421400-3 Cablu protejat                      7312+7313+7413+7614 28421500-4 Cablu de semnalizare                      7312+7326.90.8+7413 28422000-6 Accesorii pentru cablu                      +7614                      7312+7326.90.8+7413 28422100-7 Galerii pentru cabluri                      +7614                      7312+7326.90.8+7413 28422200-8 Racorduri de cabluri                      +7614                      7312+7326.90.8+7413 28422300-9 Conducte de cabluri                      +7614                      7312+7326.90.8+7413 28422400-0 Dispozitive de fixare pentru                      +7614                          cabluri                      7323+7324+7418+7615 28510000-0 Articole din metal pentru                      +8210+8515                     baie şi bucatarie                      7324+7418.2+7615.2  28511000-7 Echipament sanitar din metal                      7324.9+7418.2+      28511100-8 Robinete                      +7615.2                      7323+7418.1+7615.1  28512000-4 Vesela, articole de bucatarie                      +8210+8515                     sau de menaj din metal                      7323+7418.1+7615.1  28512100-5 Vesela din metal                      +8210+8515                      7323+7418.1+7615.1  28512110-8 Gamele                      +8210+8515                      7323+7418.1+7615.1  28512200-6 Ustensile de bucatarie din                      +8210+8515                     metal                      7323+7418.1+7615.1  28512210-9 Ustensile de gătit                      +8210+8515                      7323+7418.1+7615.1  28512220-2 Gratare de scurgere pentru                      +8210+8515                     vase                      7323+7418.1+7615.1  28512900-3 Articole de menaj din metal                      +8210+8515                      7323+7418.1+7615.1  28512910-6 Coşuri metalice pentru                      +8210+8515                     deşeuri                      7323+7418.1+7615.1  28512920-9 Cutii de scrisori                      +8210+8515                      7323+7418.1+7615.1  28512930-2 Coşuri metalice de gunoi                      +8210+8515                      7323+7418.1+7615.1  28512940-5 Coşuri metalice de gunoi                      +8210+8515                      7323+7418.1+7615.1  28512950-8 Cutii din metal                      +8210+8515                      7316+7325+7326+7419 28520000-3 Obiecte din metal                      .9+7508+7616.9+7806                      +7907+8007+8302.5                      +8306.1+8307+8310                      7316+7325+7326+7419 28527000-2 Diverse articole din metal                      .9+7508+7616.9+7806                      +7907+8007+8302.5                      +8306.1+8307+8310                      7301[.1+.2]+7308[.4 28528900-8 Accesorii din metal                      +.9]+7326.1+7419.91                      +7610.9+8207+8310                      +9403.2                      7308[.4+.9]+7610.9  28528920-4 Tije de metal                      7301.2+7308[.4+.9]  28528930-7 Forme de metal                      +7610.9                      7301.1+7308[.4+.9]  28528940-0 Folii de metal                      +7610.9                      7310+7612+8303      28552000-6 Cutii pentru monede                      7308.4+7315.8+      28560000-5 Stâlpi de sustinere şi propte                      +7610.9                        miniere                      7308[.4-.9]+7610.9  28812100-8 Adaposturi                      7308[.4-.9]+7610.9  28812110-1 Părţi de adaposturi                      7308[.4-.9]+7610.9  28812120-4 Profile                      7306.6+7608[.1+.2]  28815100-9 Conducte                      3925.3+7308.3+7610  28815300-1 Obloane                      .1                      3926.9+7308.9+7610  28821000-3 Bariere de protecţie                      .9                      3926.9+7308.9+7610  28821100-4 Parapete rutiere                      .9                      3926.9+4403.1+7308  28822000-0 Garduri                      .9+7610.9                      3926.9+7308.9+7610  28823000-7 Bariere de siguranţă                      .9                      3926.9+7308.9+7610  28823100-8 Garduri de siguranţă                      .9                      3926.9+7308.9+7610  28823200-9 Parapete                      .9                      6906+7307+7412+7507 28862000-2 Tevarie                      +7609+7805+7906+                      +8006                      6906+7307+7412+7507 28862100-3 Accesorii de tevarie                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863000-9 Ţevi şi racorduri                      +7304-7306+7608+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863100-0 Ţevi                      +7304-7306+7608+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863110-3 Conducte pentru drenaj                      +7304-7306+7608+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863111-0 Conducte de drenare                      +7304-7306+7608+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863121-3 Conducte de încălzire                      +7304-7306+7411+                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863130-9 Conducte de ape reziduale                      +7304-7306+7411+                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863140-2 Conducte de aburi şi apa                      +7304-7306+7411+                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863150-5 Conducte de joasa presiune                      +7304-7306+7411+                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863160-8 Conducte de distribuţie şi                      +7304-7306+7411+               accesorii                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863170-1 Tuburi şi conducte, altele                      +7304-7306+7411+               decât cele din fier şi oţel                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863200-1 Racorduri de tevarie                      +7307+7412+7507+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863210-4 Coliere de strangere pentru                      +7307+7412+7507+               ţevi                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863230-0 Racorduri de ţevi                      +7307+7412+7507+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863240-3 Garnituri de conducte                      +7307+7412+7507+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28864000-6 Tubaje şi tuburi                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006+8483.6                      3917[.3+.4]+6905+   28864200-8 Tuburi                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28864310-2 Tuburi şi racorduri                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      7308+7326.9+7610+   29814000-8 Structuri portante                      +8425+8905+8907                      7308+7326.9+7610    29814100-9 Platforme de acces                      7308+7610+9406      29837000-5 Echipament prefabricat                      3924+4419+4818+6302 36671000-5 Echipament de bucatarie                      [.6+.9]+6911+6912+                      +7012+7013+7323+                      +7418.1+7615.1+                      +8210+8211+8215+                      +9617                      3924+7310+7612      36671140-8 Bidoane de apa                      3924+4419+4818+6302 36672000-2 Articole de catering                      [.6+.9]+6911+6912+                      +7012+7013+7323+                      +7418.1+7615.1+8210                      +8211+8215+9617  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  78  Plumb şi articole  din plumb           7801+7901+8001      27610000-4 Plumb, zinc şi staniu                      7801                27611000-1 Plumb                      7803-7806+7903-7907 27620000-7 Produse semifinite din plumb,                      +8003-8007                     zinc sau staniu                      7803-7806           27621000-4 Produse semifinite din plumb                      7803                27621100-5 Bare, tije, profile şi sarma                                                     din plumb                      7804.1              27621200-6 Plăci, folii, filme şi                                                     pelicule din plumb                      7805                27621300-7 Tuburi, conducte şi accesorii                                                     de tevarie din plumb                      7804.2              27621400-8 Pulbere şi fulgi de plumb                      2620[.1+.2]+7802+   27630000-0 Deşeuri şi resturi de plumb,                      +7902+8002                     zinc sau staniu                      7316+7325+7326+7419 28520000-3 Obiecte din metal                      .9+7508+7616.9+7806                      +7907+8007+8302.5+                      +8306.1+8307+8310                      7316+7325+7326+7419 28527000-2 Diverse articole din metal                      .9+7508+7616.9+7806                      +7907+8007+8302.5+                      +8306.1+8307+8310                      7321+7322+7417+7803 28815200-0 Materiale pentru instalaţii                      +7805+7806                     de apa şi canalizare şi                                                     materiale de încălzire                      7803+7805+7806      28815210-3 Materiale pentru instalaţii                                                     de apa şi canalizare                      6906+7307+7412+7507 28862000-2 Tevarie                      +7609+7805+7906+                      +8006                      6906+7307+7412+7507 28862100-3 Accesorii de tevarie                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863000-9 Ţevi şi racorduri                      +7304-7306+7608+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863100-0 Ţevi                      +7304-7306+7608+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863110-3 Conducte pentru drenaj                      +7304-7306+7608+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863111-0 Conducte de drenare                      +7304-7306+7608+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863121-3 Conducte de încălzire                      7304-7306+7411+7608                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863130-9 Conducte de ape reziduale                      7304-7306+7411+7608                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863140-2 Conducte de aburi şi apa                      7304-7306+7411+7608                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863150-5 Conducte de joasa presiune                      7304-7306+7411+7608                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863160-8 Conducte de distribuţie şi                      7304-7306+7411+7608            accesorii                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863170-1 Tuburi şi conducte, altele                      7304-7306+7411+7608            decât cele din fier şi oţel                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863200-1 Racorduri de tevarie                      +7307+7412+7507+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863210-4 Coliere de strangere pentru                      +7307+7412+7507+               ţevi                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863230-0 Racorduri de ţevi                      +7307+7412+7507+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863240-3 Garnituri de conducte                      +7307+7412+7507+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28864000-6 Tubaje şi tuburi                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006+8483.6                      3917[.3+.4]+6905+   28864200-8 Tuburi                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      7805                28864210-1 Tuburi din cupru                      3917[.3+.4]+6905+   28864310-2 Tuburi şi racorduri                      +7608+7609+7805+7906                      +8006  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  79  Zinc şi articole  din zinc            7801+7901+8001      27610000-4 Plumb, zinc şi staniu                      7901                27612000-8 Zinc                      7803-7806+7903-7907 27620000-7 Produse semifinite din plumb,                      +8003-8007                     zinc sau staniu                      7903-7907           27622000-1 Produse semifinite din zinc                      7904                27622100-2 Bare, tije, profile şi sarma                                                     din zinc                      7905                27622200-3 Plăci, folii, filme şi                                                     pelicule din zinc                      7906                27622300-4 Tuburi, conducte şi accesorii                                                     de tevarie din zinc                      7903                27622400-5 Pulbere, praf şi pelete de                                                     zinc                      2620[.1+.2]+7802+   27630000-0 Deşeuri şi resturi de plumb,                      +7902+8002                     zinc sau staniu                      7316+7325+7326+7419 28520000-3 Obiecte din metal                      .9+7508+7616.9+7806                      +7907+8007+8302.5                      +8306.1+8307+8310                      7316+7325+7326+7419 28527000-2 Diverse articole din metal                      .9+7508+7616.9+7806                      +7907+8007+8302.5                      +8306.1+8307+8310                      7316+7907           28527700-9 Elemente pentru guri de                                                     vizitare                      7907                28527900-1 Anozi corodaţi catodic                      7907                28527910-4 Anozi de zinc corodaţi                                                     catodic                      7907                28527920-7 Anozi de magneziu corodaţi                                                     catodic                      6906+7307+7412+7507 28862000-2 Tevarie                      +7609+7805+7906+                      +8006                      6906+7307+7412+7507 28862100-3 Accesorii de tevarie                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863000-9 Ţevi şi racorduri                      7304-7306+7608+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863100-0 Ţevi                      +7304-7306+7608+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863110-3 Conducte pentru drenaj                      +7304-7306+7608+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863111-0 Conducte de drenare                      +7304-7306+7608+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863121-3 Conducte de încălzire                      +7304-7306+7411+                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863130-9 Conducte de ape reziduale                      +7304-7306+7411+                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863140-2 Conducte de aburi şi apa                      7304-7306+7411+                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863150-5 Conducte de joasa presiune                      +7304-7306+7411+                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863160-8 Conducte de distribuţie şi                      +7304-7306+7411+               accesorii                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863170-1 Tuburi şi conducte, altele                      +7304-7306+7411+               decât cele din fier şi oţel                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863200-1 Racorduri de tevarie                      +7307+7412+7507+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863210-4 Coliere de strangere pentru                      +7307+7412+7507+               ţevi                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863230-0 Racorduri de ţevi                      +7307+7412+7507+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863240-3 Garnituri de conducte                      +7307+7412+7507+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28864000-6 Tubaje şi tuburi                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006+8483.6                      3917[.3+.4]+6905+   28864200-8 Tuburi                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28864310-2 Tuburi şi racorduri                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      7402+7907+8007+     31131000-3 Motoare monofazate                      +8501.4                      7402+7907+8007      31131200-5 Anozi  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  80  Staniu şi articole  din staniu          7801+7901+8001      27610000-4 Plumb, zinc şi staniu                      8001                27613000-5 Staniu                      7803-7806+7903-7907 27620000-7 Produse semifinite din                      +8003-8007                     plumb, zinc sau staniu                      8003-8007           27623000-8 Produse semifinite din staniu                      8003                27623100-9 Bare, tije, profile şi sarma                                                     din staniu                      8004                27623200-0 Plăci, folii, filme şi                                                     pelicule din staniu                      8006                27623300-1 Tuburi, conducte şi accesorii                                                     de tevarie din staniu                      8005                27623400-2 Pulbere şi pelete de staniu                      2620[.1+.2]+7802+   27630000-0 Deşeuri şi resturi de                      +7902+8002                     plumb, zinc sau staniu                      7316+7325+7326+7419 28520000-3 Obiecte din metal                      .9+7508+7616.9+7806                      +7907+8007+8302.5                      +8306.1+8307+8310                      7316+7325+7326+7419 28527000-2 Diverse articole din metal                      .9+7508+7616.9+7806                      +7907+8007+8302.5                      +8306.1+8307+8310                      6906+7307+7412+7507 28862000-2 Tevarie                      +7609+7805+7906+                      +8006                      6906+7307+7412+7507 28862100-3 Accesorii de tevarie                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863000-9 Ţevi şi racorduri                      +7304-7306+7608+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863100-0 Ţevi                      +7304-7306+7608+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863110-3 Conducte pentru drenaj                      +7304-7306+7608+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863111-0 Conducte de drenare                      +7304-7306+7608+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863121-3 Conducte de încălzire                      +7304-7306+7411+                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863130-9 Conducte de ape reziduale                      +7304-7306+7411+                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863140-2 Conducte de aburi şi apa                      +7304-7306+7411+                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863150-5 Conducte de joasa presiune                      +7304-7306+7411+                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863160-8 Conducte de distribuţie şi                      +7304-7306+7411+               accesorii                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28863170-1 Tuburi şi conducte, altele                      +7304-7306+7411+               decât cele din fier şi oţel                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863200-1 Racorduri de tevarie                      +7307+7412+7507+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863210-4 Coliere de strangere pentru                      +7307+7412+7507+               ţevi                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863230-0 Racorduri de ţevi                      +7307+7412+7507+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+4009+   28863240-3 Garnituri de conducte                      +7307+7412+7507+                      +7609+7805+7906+                      +8006                      3917[.3+.4]+6905+   28864000-6 Tubaje şi tuburi                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006+8483.6                      3917[.3+.4]+6905+   28864200-8 Tuburi                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      3917[.3+.4]+6905+   28864310-2 Tuburi şi racorduri                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006                      7402+7907+8007+     31131000-3 Motoare monofazate                      +8501.4                      7402+7907+8007      31131200-5 Anozi  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  81  Alte metale de  baza; cimenturi;  articole derivate  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  82  Scule, ustensile,  cutitarie, linguri  8207+8442.5+8462    22500000-5 Plăci sau cilindri  şi furculite din                                   tipografici, alte echipamente  metale de baza;                                    de tipografie  piese ale acestora  8207+8462           22520000-1 Echipamente de gravura uscata  din metale de baza  8207+8462           22521000-8 Echipamente de stantare                      8201-8215           28417000-8 Fierărie                      8205.8              28417100-9 Nicovale                      8205.8              28417200-0 Forje portabile                      8205.8              28417300-1 Gratare                      8201-8215           28417400-2 Articole de feronerie                      8201-8208           28417500-3 Lacatuserie                      8201-8208           28417510-6 Feronerie                      7323+7324+7418+     28510000-0 Articole din metal pentru                      +7615+8210+8515                baie şi bucatarie                      7323+7418.1+7615    28512000-4 Vesela, articole de bucatarie                      .1+8210+8515                   sau de menaj din metal                      7323+7418.1+7615    28512100-5 Vesela din metal                      .1+8210+8515                      7323+7418.1+7615    28512110-8 Gamele                      .1+8210+8515                      7323+7418.1+7615    28512200-6 Ustensile de bucatarie din                      .1+8210+8515                   metal                      7323+7418.1+7615    28512210-9 Ustensile de gătit                      .1+8210+8515                      7323+7418.1+7615    28512220-2 Suport de vase                      .1+8210+8515                      7323+7418.1+7615    28512900-3 Articole de menaj din metal                      .1+8210+8515                      7323+7418.1+7615    28512910-6 Coşuri din metal pentru                      .1+8210+8515                   deşeuri                      7323+7418.1+7615    28512920-9 Cutii de scrisori                      .1+8210+8515                      7323+7418.1+7615    28512930-2 Coşuri de gunoi stradale din                      .1+8210+8515                   metal                      7323+7418.1+7615    28512940-5 Coşuri de gunoi din metal                      .1+8210+8515                      7323+7418.1+7615    28512950-8 Cutii din metal                      .1+8210+8515                      7301[.1+.2]+7308[.  28528900-8 Accesorii din metal                      4+.9]+7326.1+7419                      .91+7610.9+8207+                      +8310+9403.2                      7326.1+7419.91+8207 28528960-6 Ştampile de metal                      8211-8215           28610000-1 Cutitarie                      8211+8213           28611000-8 Cutite şi foarfece                      8211                28611100-9 Cutite                      8211                28611110-2 Cutite de masa                      8211                28611120-5 Cutite de bucatarie                      8213                28611200-0 Foarfece                      8212                28612000-5 Brice de ras                      8212                28612100-6 Lame de ras                      8214.2              28613000-2 Truse de manichiura sau de                                                     pedichiura                      8215                28614000-9 Linguri, furculite                      8215                28614100-0 Linguri                      8215                28614200-1 Furculite                      8201+8202           28621000-1 Scule de mana                      8201.1              28621100-2 Harlete şi lopeti                      8201.1              28621110-5 Harlete                      8201.1              28621120-8 Lopeti                      8201                28621200-3 Furci de gradina                      8201.3              28621300-4 Sapaligi, tarnacoape, sape,                                                     greble şi greble de plaja                      8201.3              28621310-7 Sapaligi                      8201.3              28621320-0 Tarnacoape                      8201.3              28621330-3 Sape                      8201.3              28621340-6 Greble                      8201.3              28621341-3 Greble de plaja                      8201.4              28621400-5 Topoare                      8202                28621500-6 Ferastraie de mana                      8202                28621510-9 Pânze de ferastraie de mana                      8203-8206+8466      28622000-8 Diverse scule de mana                      8205.3              28622100-9 Dalti                      8203.2              28622200-0 Clesti                      8203.2              28622210-3 Clesti de bordurat                      8205.2              28622300-1 Ciocane                      8205                28622400-2 Clesti de trefilat                      8204                28622500-3 Chei de piulite                      8205                28622600-4 Scule pentru lucrări rutiere                      8205                28622610-7 Pivoti pentru strapungerea                                                     suprafeţei soselelor                      8203.1              28622700-5 Pile sau raspele                      8205.4              28622800-6 Surubelnite                      8207[.4-.9]+8466    28622900-7 Vârfuri de burghiu, vârfuri                      [.1+.2]                        de surubelnita şi alte                                                     accesorii                      8207.5              28622910-0 Vârfuri de burghiu                      8207.9              28622920-3 Vârfuri de surubelnita                      8205                28623000-5 Scule acţionate cu pedala                      8205                29824000-1 Echipament de fierărie                      8201-8205           29836210-3 Echipament hidraulic                      3924+4419+4818+6302 36671000-5 Echipament de bucatarie                      [.6+.9]+6911+6912+                      +7012+7013+7323+                      +7418.1+7615.1+                      +8210+8211+8215+                      +9617                      3924+4419+6302[.6+  36671100-6 Ustensile de bucatarie                      .9]+6911+6912+7012+                      +7013+8210+8211+                      +8215+9617                      3924+4419+6302[.6+  36671200-7 Vesela de masa şi ustensile                      .9]+6911+6912+7012+            de bucatarie                      +7013+8215+9617                      3924+4419+6302[.6+  36671210-0 Vesela de masa                      .9]+6911+6912+7012+                      +7013+8215+9617                      3924+4419+4818+6302 36672000-2 Articole de catering                      [.6+.9]+6911+6912+                      +7012+7013+7323+                      +7418.1+7615.1+8210                      +8211+8215+9617  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  83  Diverse articole  din metale de baza  7309+7310[.1+.2]+   28218000-3 Containere din metal uşor,                      +7611+7612+8309                busoane, capace pentru                                                     containere şi alte tipuri de                                                     capace                      7309+7310[.1+.2]+   28218100-4 Containere din metal uşor                      +7611+7612+8309                      8309                28218300-6 Busoane, dopuri, capace                                                     pentru containere şi capace                                                     din metal                      8309.1              28218310-9 Busoane                      8309.9              28218320-2 Dopuri                      8309.9              28218330-5 Capace pentru containere                      8309.9              28218340-8 Capace                      8311                28415000-4 Tije subtiri                      8311                28415100-5 Accesorii de sudura                      8311                28415200-6 Materiale de sudura                      8311                28415300-7 Materiale de lipire sau de                                                     lipire tare                      8311                28415310-0 Materiale de lipire sau de                                                     lipire tare                      8311                28415320-3 Materiale de lipire tare                      7316+7325+7326+7419 28520000-3 Obiecte din metal                      .9+7508+7616.9+7806                      +7907+8007+8302.5+                      +8306.1+8307+8310                      8303                28521000-0 Seifuri, case de bani şi                                                     uşi blindate sau armate                      8303.00.1           28521300-3 Seifuri pentru bani                      8303.00.3           28521500-5 Uşi blindate sau armate                      8303.00.3           28521600-6 Seifuri pentru obiecte de                                                     valoare                      8303.00.9           28521700-7 Cutii şi dulapioare din metal                      8303.00.9           28521710-0 Dulapioare de depozitare a                                                     bagajelor                      8303.00.9           28521720-3 Dulapioare de depozitare                      8303.00.9           28521721-0 Cutii pentru obiecte de                                                     valoare                      8303.00.9           28521722-7 Cutii de siguranţă                      8303.00.9           28521780-1 Cutii pentru documente                      8303.00.9           28521790-4 Cutii pentru bani                      8304+8305           28522000-7 Tavi de distribuire a                                                     corespondentei, articole                                                     marunte de birou                      8304                28522100-8 Tavi de distribuire a                                                     corespondentei                      8304                28522200-9 Articole marunte de birou                      8304+8305           28522300-0 Articole de birou                      8305                28522400-1 Accesorii pentru clasoare                                                     sau pentru dosare                      8306[.2+.3]         28524000-1 Statuete, ornamente, rame                                                     pentru fotografii sau pentru                                                     tablouri şi pentru oglinzi                      8306.3              28524300-4 Rame pentru fotografii                      8306.3              28524400-5 Rame pentru tablouri                      8308                28525000-8 Agatatori şi urechi de                                                     prindere                      7316+7325+7326+     28527000-2 Diverse articole din metal                      +7419.9+7508+7616                      .9+7806+7907+8007+                      +8302.5+8306.1+8307                      +8310                      8306.1              28527100-3 Clopote                      8310                28527400-6 Panouri de semnalizare şi                                                     articole conexe                      8310                28527410-9 Panouri de semnalizare din                                                     metal                      8310                28527420-2 Indicatoare rutiera                      8310                28527430-5 Indicatoare stradale                      8310                28527440-8 Firme de magazine                      8310                28527450-1 Plăcuţe indicatoare                      8310                28527460-4 Plăci pentru adrese                      7301[.1+.2]+7308[.4 28528900-8 Accesorii din metal                      +.9]+7326.1+7419.91                      +7610.9+8207+8310+                      +9403.2                      8303                28530000-6 Plăci de armatura                      8303                28531000-3 Plăci de acoperire                      7310+7612+8303      28552000-6 Cutii pentru monede                      8301+8302[.1-.4+.6] 28631000-4 Diverse lacate suspendate şi                                                     broaste                      8301[.1-.4]+8302    28631100-5 Broaste                      [.1-.4+.6]                      8301[.2-.4]         28631110-8 Broaste de usa                      8301.4              28631120-1 Lacate pentru biciclete                      8301.40.9           28631130-4 Broaste pentru vehicule                      8301.2              28631140-7 Broaste pentru mobilier                      8301.3              28631200-6 Lacate şi lanturi                      8301.1              28631210-9 Lacate                      8301.1              28632000-1 Incuietoare cu lant, piese                                                     pentru lacate şi chei                      8301[.5-.7]         28632100-2 Incuietoare cu lant                      8301.5              28632200-3 Chei                      8301.7              28632300-4 Piese de lacate                      8301.6              28632400-5 Piese de broaste                      8301.6              28633000-8 Balamale, montaje şi                                                     garnituri                      8302[.1-.4+.6]      28633100-9 Balamale                      8302.1              28633200-0 Montaje                      8302[.1-.4+.6]      28633300-1 Garnituri                      8302[.1-.4+.6]      28631000-4 Diverse lacate suspendate                                                     şi broaste                      7002+8310           28813500-9 Marcaje rutiere                      3926.9+7014+8310+   28824000-4 Mobilier urban                      +8530+8531+9405.9                      8310                28824100-5 Balize                      8310                28824400-8 Stâlpi de semnalizare a                                                     statiei de autobuz                      3926.9+7014+8310+   28824700-1 Sageti indicatoare                      +8530+8531+9405.9                      7014+8310+8530+8531 28824710-4 Materiale de semnalizare                      +9405.9                      8310                28824720-7 Stâlpi de semnalizare                      8310+9405.9         28825000-1 Echipament de iluminat                                                     stradal                      3923.9+8309         28833000-0 Dopuri din oţel                      8310+8530+8531+8608 29811000-7 Echipament rutier                      8310+8530+8531+8608 29811200-9 Echipament pentru marcaj                                                     rutier                      +9405                      8310+8608+9405      29815200-7 Echipament de control al                                                     traficului aerian                      8304+8517.21+9023   30191000-4 Echipament de birou                      8304                30191100-5 Echipament de arhivare                      8304                30191110-8 Sisteme rotative de cartonase  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  84  Reactoare nucleare,  cazane, utilaje şi  dispozitive meca-  nice; piese ale  acestora            8207+8442.5+8462    22500000-5 Plăci sau cilindri tipogra-                                                     fici sau alte materiale                                                     tipografice                      8207+8462           22520000-1 Echipamente de gravura uscata                      8207+8462           22521000-8 Echipamente de stantare                      7301.1+7308[.1+.2+  28112000-0 Produse şi elemente de                      .4+.9]+7610.9+8426             construcţie din metal, cu                                                     excepţia construcţiilor                                                     prefabricate                      7308.2+8426         28112200-2 Turnuri, piloni de antena cu                                                     zabrele, macarale derrick şi                                                     piloni                      7308.2+8426         28112210-5 Macarale derrick                      7308.2+8426         28112211-2 Turle de foraj                      7322+8403+8404      28220000-0 Radiatoare şi cazane pentru                                                     încălzire centrala şi piese                                                     ale acestora                      7322+8403           28221000-7 Radiatoare şi cazane                      8403                28221200-9 Cazane                      8403.1              28221210-2 Cazane cu apa                      8403.1              28221220-5 Cazane pentru încălzire                                                     centrala                      8403.9              28221221-2 Piese de cazane pentru                                                     încălzire centrala                      8404                28222000-4 Sisteme de recuperare a                                                     caldurii                      8404                28222100-5 Echipamente de recuperare                                                     a caldurii                      8401[.1+.4]         28300000-5 Reactoare nucleare şi piese                                                     ale acestora                      8401.1              28310000-8 Reactoare nucleare                      8401.4              28320000-1 Piese de reactoare nucleare                      8401.4              28321000-8 Sisteme de răcire a                                                     reactoarelor                      8401.4              28322000-5 Piese de cuve pentru                                                     reactoare nucleare                      8485.1              28526000-5 Elice de nave                      8482[.1-.8]         28540000-9 Lagare                      8482[.1-.8]         28541000-6 Microbile                      8482[.1-.8]         28542000-3 Rulmenti cu role                      3917[.1-.4]+400+    28582000-5 Dispozitive de protecţie                      +8481.8                        impotiva incendiilor                      8481.8              28582200-7 Hidranti de incendiu                      8203-8206+8466      28622000-8 Diverse scule de mana                      8207[.4-.9]+8466    28622900-7 Vârfuri de burghiu, vârfuri                      [.1+.2]                        de surubelnita şi alte                                                     accesorii                      8466.1              28622930-6 Portscule                      8466.2              28622940-9 Truse de scule                      8424                28815500-3 Sisteme de pulverizare a apei                      8431[.43+.49]       28850000-5 Guri de sonda                      8425                28851000-2 Sisteme de spalare a                                                     utilajelor de forare                      8479                28861700-2 Curatitoare de conducte                      8479                28861710-5 Dispozitive de lansare a                                                     curăţitoarelor                      8479                28861720-8 Dispozitive de recepţie a                                                     curăţitoarelor                      8479                28861730-1 Inchizatoare pentru                                                     curatitoare                      3917[.3+.4]+6905+   28864000-6 Tubaje şi tuburi                      +7608+7609+7805+                      +7906+8006+8483.6                      8406-8408+8410+8411 29110000-3 Turbine şi motoare                      8407+8408           29111000-0 Motoare                      8407[.21+.29+.9]+   29111100-1 Motoare suspendate pentru                      +8408[.1+.9]                   propulsia navelor                      8406+8410+8411      29112000-7 Instalaţii de turbine                      8406[.1+.8]         29112100-8 Turbine cu vapori                      8406[.1+.8]         29112110-1 Turbine cu aburi                      8410.1              29112200-9 Turbine hidraulice                      8410.1              29112210-2 Roti hidraulice                      8411.8              29112300-0 Turbine cu gaz                      8406.9+8410.9+      29112400-1 Echipamente pentru turbine                      +8411.9                      8406.9+8410.9+      29112410-4 Instrumente pentru turbine                      +8411.9                      8406.9+8410.9+      29113000-4 Piese pentru turbine                      +8411.9                      8406.9              29113100-5 Piese pentru turbine cu                                                     vapori                      8406.9              29113110-8 Plăci de fundaţie                      8406.9              29113120-1 Carcase                      8406.9              29113130-4 Sisteme de răcire cu aer cu                                                     condensatoare                      8406.9              29113140-7 Piese pentru turbine cu aburi                      8406.9              29113150-0 Sisteme cu ulei lubrifiant                      8406.9              29113160-3 Separatori de umiditate                      8406.9              29113161-0 Dezumidificatoare                      8406.9              29113170-6 Dispozitive rotative                      8406.9              29113171-3 Rotoare                      8406.9              29113172-0 Palete                      8406.9              29113190-2 Dispozitive de rotire                      8410.9              29113200-6 Piese pentru turbine                                                     hidraulice                      8411.99             29113300-7 Piese pentru turbine cu gaz                      8411.99.1           29113310-0 Sisteme de admisie a aerului                      8411.99.1           29113390-4 Sisteme cu gaz combustibil                      8410.9              29113400-8 Piese pentru roti hidraulice                      8412-8414           29120000-6 Pompe şi compresoare                      8412[.21+.29+.31+   29121000-3 Maşini şi motoare hidraulice                      +.39+.8]                       sau pneumatice                      8412.21+8412.31     29121100-4 Cilindri hidraulici sau                                                     pneumatici                      8412.21+8412.31     29121200-5 Maşini hidraulice                      8412.21+8412.31     29121300-6 Maşini pneumatice                      8412.21+8412.31     29121400-7 Motoare hidraulice                      8412.21+8412.31     29121500-8 Motoare pneumatice                      8413[.1-.8]+8414    29122000-0 Pompe                      [.1-.8]                      8413[.1-.8]         29122100-1 Pompe de lichide                      8413[.1-.8]         29122110-4 Pompe pentru stingerea                                                     incendiilor                      8413[.1-.4]         29122120-7 Dispozitive de aprovizionare                                                     cu carburanţi a elicopterelor                      8413[.1-.4]         29122130-0 Pompe de apa                      8413.3              29122160-9 Pompe de răcire                      8413.3              29122161-6 Pompe de răcire cu apa                      8413[.1-.3]         29122170-2 Pompe de lubrifiere                      8413[.1-.3]         29122180-5 Pompe de combustibili                      8413.4              29122190-8 Pompe de beton                      8413.5              29122200-2 Pompe cu mişcare rectilinie                                                     alternativa pentru lichide                      8413.5              29122210-5 Grupuri hidraulice                      8413.5              29122220-8 Pompe de ape reziduale                      8413.50.5           29122230-1 Pompe de dozare                      8413.6              29122300-3 Dispozitive de suprapresiune                                                     pentru lichide                      8413[.1+.6-.8]+     29122400-4 Pompe centrifuge şi                      +8414[.1+.2]                   elevatoare de lichide                      8413.70[.2-.9]      29122410-7 Pompe medicale                      8413.70.3           29122411-4 Pompe pentru nutriţie                      8413.70[.2-.9]      29122419-0 Pompe pentru perfuzii                      8413.8              29122420-0 Elevatoare de lichide                      8413.7              29122430-3 Pompe centrifuge                      8413.6              29122440-6 Pompe rotative                      8414.1              29122450-9 Pompe de vid                      8414.2              29122460-2 Pompe de aer                      8413.7              29122480-8 Pompe rotative                      8414[.3+.4+.8]      29123000-7 Compresoare                      8414.80[.1+.9]      29123100-8 Compresoare de gaz                      8414.80[.6+.7]      29123200-9 Compresoare rotative                      8414.3              29123300-0 Compresoare pentru                                                     echipamente frigorifice                      8414[.4+.80.1+.     29123400-1 Compresoare de aer                      .80.9]                      8414.4              29123410-4 Compresoare de aer fixe                      8414.80.2           29123500-2 Turbocompresoare                      8414.80[.3+.4]      29123600-3 Compresoare cu mişcare                                                     rectilinie alternativa                      8414.80[.3+.4]      29123610-6 Dispozitive cu aer comprimat                      8414.80[.1+.9]      29123700-4 Compresoare centrifuge                      8414.80[.1+.9]      29123800-5 Compresoare pentru aviaţia                                                     civilă                      8412.9+8413.9+      29124000-4 Piese pentru pompe,                      +8414.9                        compresoare, maşini sau                                                     motoare                      8412.9              29124100-5 Piese pentru maşini sau                                                     motoare                      8412.9              29124130-4 Piese pentru maşini                                                     pneumatice                      8412.90.5           29124150-0 Piese pentru maşini sau                                                     motoare hidraulice                      8412.90.3           29124170-6 Piese pentru motoare cu                                                     reactie                      8413.9              29124200-6 Piese pentru pompe sau                                                     elevatoare de lichide                      8413.9              29124210-9 Piese pentru pompe de                                                     combustibili, pompe de mana                                                     şi pompe de beton                      8413.9              29124211-6 Piese pentru pompe de                                                     combustibili                      8413.9              29124212-3 Piese pentru pompe de mana                      8413.9              29124213-0 Piese pentru pompe de beton                      8413.9              29124220-2 Piese pentru pompe cu mişcare                                                     rectilinie alternativa                      8413.9              29124221-9 Piese pentru grupuri                                                     hidraulice                      8413.9              29124222-6 Piese pentru pompe de dozare                      8413.9              29124230-5 Piese pentru pompe cu mişcare                                                     cu rectilinie rotativa                      8413.9              29124290-3 Piese pentru pompe centrifuge                      8414.9              29124300-7 Piese pentru pompe de aer sau                                                     de vid, pentru compresoare de                                                     aer sau de gaz                      8414.9              29124310-0 Piese pentru pompe de aer                      8414.9              29124320-3 Piese pentru pompe de vid                      8414.9              29124330-6 Piese pentru compresoare de                                                     aer                      8414.9              29124340-9 Piese pentru compresoare de                                                     gaz                      8481                29130000-9 Robinete, vane şi dispozitive                                                     similare                      8481[.1-.4]         29131000-6 Robinete şi vane                      8481[.1-.4]         29131100-7 Vane definite după funcţie                      8481[.1-.4]         29131110-0 Vane pentru radiatoare de                                                     încălzire centrala                      8481[.1-.4]         29131120-3 Robinete-vana                      8481.1              29131130-6 Regulatoare de temperatura                      8481[.1+.4]         29131140-9 Supape reductoare de                                                     presiune, de reglaj, de                                                     reţinere sau de siguranţă                      8481.4              29131141-6 Supape reductoare de presiune                      8481.2              29131142-3 Supape de reglaj                      8481[.1+.4]         29131143-0 Vane de regularizare a                                                     viiturilor                      8481[.1+.4]         29131144-7 Vane de control                      8481.3              29131145-4 Supape de reţinere                      8481[.1+.4]         29131146-1 Clapete de reţinere                      8481.4              29131147-8 Supape de siguranţă                      8481[.1+.4]         29131148-5 Supape de oprire                      8481.80[.5-.9]      29131150-2 Vane pentru coloane                                                     ascendente                      8481.80[.5-.9]      29131160-5 Hidranti                      8481.80[.5-.9]      29131170-8 Robinete pentru butelii                                                     de gaz                      8481.80[.5-.9]      29131200-8 Vane definite după tipul                                                     de fabricaţie                      8481.80[.5-.9]      29131210-1 Vane cutit                      8481.80[.5-.9]      29131220-4 Supape de refulare                      8481.80.6           29131230-7 Vane glisante                      8481.80.7           29131240-0 Vane sferice                      8481.80[.5-.9]      29131250-3 Vane cu ac                      8481.80.81          29131260-6 Supape cu bila                      8481.80.81          29131270-9 Vane de trecere                      8481.80.85          29131280-2 Vane fluture                      8481.80.87          29131290-5 Supape cu membrana                      8481.80.99          29131291-2 Sertare de distribuţie                      8481.80.99          29131292-9 Supape cu clapeta                      8481.80[.5-.9]      29131300-9 Capuri de eruptie şi alte                                                     montaje de vane                      8481.80[.5-.9]      29131310-2 Cap de eruptie                      8481.80[.5-.9]      29131320-5 Colectoare de strangulare                      8481.80[.5-.9]      29131390-6 Montaje de vane                      8481.80[.1-.3]      29131400-0 Robinete sau vane pentru                                                     instalaţii sanitare                      8481.9              29132000-3 Piese pentru robinete sau                                                     vane                      8481.9              29132100-4 Mecanisme de actionare a                                                     supapelor                      8481.9              29132110-7 Mecanisme electrice de                                                     actionare a supapelor                      8481.9              29132120-0 Mecanisme hidraulice de                                                     actionare a supapelor                      8481.9              29132130-3 Mecanisme pneumatice de                                                     actionare a supapelor                      8481.9              29132200-5 Piese pentru robinete                      8481.9              29132300-6 Piese pentru vane                      7315.19+8482.9+     29140000-2 Angrenaje, elemente de                      +8483+8505.2                   angrenare şi antrenare                      8483[.1-.6]+8505.2  29141000-9 Angrenaje, elemente de                                                     angrenare şi de antrenare                                                     cilindrice                      8483.1              29141100-0 Arbori de transmisie, arbori                                                     cu came şi vilbrocheni                      8483.1              29141110-3 Arbori de transmisie                      8483.1              29141120-6 Arbori cu came                      8483.10[.4-.8]      29141130-9 Vilbrocheni                      8483[.2+.3]         29141200-1 Cutii de rulmenti                      8483.4              29141300-2 Angrenaje                      8483.5              29141400-3 Volanti şi scripeti                      8483.5              29141410-6 Troliuri                      8483.6              29141500-4 Ambreiaje                      8483.5              29141600-5 Palane                      8483.6+8505.2       29141700-6 Cuplaje de arbori                      8483.6              29141800-7 Cuplaje cardanice                      7315.19+8482.9+     29142000-6 Piese pentru elemente de                      +8483.9                        angrenare şi de antrenare                      7315.19+8482.9      29142100-7 Piese pentru elemente de                                                     angrenare                      8483.9              29142200-8 Piese pentru elemente de                                                     antrenare                      8416[.1-.3]         29211000-1 Arzatoare pentru cuptoare                      8417.8              29212000-8 Incineratoare de deşeuri                      8417[.1-.8]         29213000-5 Cuptoare de topit                      8416[.1-.3]+8417    29214000-2 Cuptoare                      [.1-.8]+8514[.1-.4]                      8416[.1-.3]+8417    29214100-3 Cuptoare comerciale                      [.1-.8]+8514[.1-.4]                      8417[.1+.8]+8514    29215000-9 Crematorii                      [.1-.4]                      8416.9+8417.9+      29219000-7 Piese de arzatoare pentru                      +8514.9                        furnale, de furnale sau de                                                     cuptoare                      8425.1              29221100-5 Sisteme de scripeti şi maşini                                                     de ridicat                      8425[.2+.3]         29221200-6 Maşini de extracţie, troliuri                                                     cu utilizare subterana şi                                                     cabestane                      8425.2              29221210-9 Maşini de extracţie şi                                                     troliuri cu utilizare                                                     subterana                      8425.2              29221211-6 Maşini de extracţie                      8425.2              29221212-3 Troliuri cu utilizare                                                     subterana                      8425.2              29221220-2 Cabestane                      8425.4              29221300-7 Cricuri şi dispozitive de                                                     ridicare pentru vehicule                      8425.41             29221310-0 Sisteme de ridicare integrate                      8425.42             29221320-3 Cricuri hidraulice                      8445.4              29221330-6 Cricuri pneumatice                      8445.4              29221340-9 Cricuri mecanice                      8425.4              29221350-2 Dispozitive de ridicare a                                                     vehiculelor                      8426                29221400-8 Macarale, schelete de                                                     ridicare şi camioane cu                                                     macara                      8426[.1-.4]         29221410-1 Macarale                      8426[.1-.4]         29221411-8 Macarale portuare                      8426[.1-.4]         29221412-5 Macarale de chei                      8426[.1-.4]         29221413-2 Macarale pe sine                      8426[.1-.4]         29221414-9 Macarale pentru containere                      8426.2              29221415-6 Macarale turn                      8426.[1-.4]         29221420-4 Poduri rulante                      8426[.1-.4]         29221421-1 Macarale rulante                      8426[.1-.4]         29221422-8 Pod rulant                      8426[.1+.3]         29221430-7 Macarale portante pivotante                      8426.12             29221431-4 Schelete de ridicare mobile                      8426.3              29221432-1 Macarale cu picior                      8426.91             29221440-0 Macarale montate pe vehicule                      8426.91             29221441-7 Macarale pentru camioane                      8426.1              29221450-3 Macarale-pod                      8427+8709           29221500-9 Autoincarcatoare cu furca,                                                     camioane de manipulare,                                                     camioane-platforma utilizate                                                     în gări                      8427+8709           29221510-2 Autoincarcatoare                      8427                29221511-9 Autoincarcatoare cu furca                      8427+8709           29221520-5 Camioane de manipulare                      8427                29221521-2 Camioane de manipulare dotate                                                     cu echipamente de manipulare                      8428[.1+.4]         29221600-0 Ascensoare, schipuri,                                                     dispozitive de ridicare,                                                     scări şi trotuare rulante                      8428.1              29221610-3 Ascensoare                      8428.1              29221611-0 Dispozitive de ridicare a                                                     cazilor de baie                      8428.1              29221612-7 Dispozitive de ridicare a                                                     produselor                      8428.1              29221613-4 Ascensoare mecanice                      8428.1              29221620-6 Schipuri                      8428.1              29221621-3 Dispozitive de ridicare a                                                     benelor                      8428.1              29221630-9 Dispozitive de ridicare                      8428.4              29221640-2 Scări rulante                      8421.4              29221650-5 Trotuare rulante                      3923+4010+5910+8413 29221700-1 Elevatoare şi transportoare                      [.7+.8]+8428[.2+.32                      -.39]+8431[.1-.3]                      8428[.2+.31-.39]    29221710-4 Elevatoare sau transportoare                                                     pneumatice                      8428[.2+.31-.39]    29221720-7 Benzi rulante                      8428.32             29221721-4 Elevatoare sau transportoare                                                     cu cupe cu acţiune continua                      8428.33             29221722-1 Elevatoare sau transportoare                                                     cu banda cu acţiune continua                      8428.31             29221723-8 Transportoare blindate                                                     pentru mine                      3923+4010+5910+     29221730-0 Echipament pentru                      +8431.39                       transportoare                      3923+4010+5910      29221731-7 Benzi transportoare                      8426+8427+8428      29221800-2 Utilaje de ridicat, de                                                     manipulare, de încărcare sau                                                     de descărcare                      8428.5              29221810-5 Impingatoare de vagoane şi                                                     locomotive sau platforme                                                     rulante de mina                      8428.6              29221820-8 Monoraiuri sau troliuri de                                                     plan înclinat                      8428.6              29221821-5 Monoraiuri suspendate                      8428.6              29221822-2 Telescaune                      8428.6+8431.31      29221829-1 Troliuri de plan înclinat                      8428.90.30          29221830-1 Dispozitiv de eliminare a                                                     reziduurilor cu capatul                                                     sub forma de palnie                      8428.9              29221840-4 Utilaje rotative de                                                     depozitare şi extragere                      8428[.5-.9]         29221850-7 Echipament mecanic de                                                     manipulare                      8426+8427+8428      29221890-9 Utilaje de încărcare sau de                      [.5-.9]                        manipulare                      8428.90[.10+.98]    29221891-6 Echipament de încărcare                      8426+8427+8428.90   29221892-3 Echipament de descărcare                      [.10+.98]                      8427+8428[.5-.9]    29221893-0 Utilaje de încărcare cu                                                     priza laterala                      8428[.5-.9]         29221894-7 Echipamente de manipulare a                                                     containerelor                      8431[.1-.4]+8709.9  29221900-3 Piese pentru echipamente de                                                     ridicare şi manipulare                      8431.4              29221910-6 Piese pentru macarale                      8431.4              29221920-9 Piese pentru camioane de                                                     manipulare                      8431.31             29221950-8 Piese pentru ascensoare,                                                     schipuri sau scări rulante                      8431.31             29221951-5 Piese pentru ascensoare                      8431.31             29221952-2 Piese pentru schipuri                      8431.31             29221953-9 Piese pentru scări rulante                      8431.39             29221954-6 Piese pentru trotuare rulante                      8431.3              29221980-7 Piese pentru transportoare                      8431.3              29221981-4 Piese pentru benzi rulante                      8431.3              29221989-0 Piese pentru transportoare                                                     cu cupe                      8431.3              29221990-0 Piese pentru maşini de                                                     extracţie şi alte echipamente                                                     de ridicare sau de manipulare                      8431.41             29222000-1 Cupe, bene, graifare şi                                                     clesti pentru macarale sau                                                     excavatoare                      8415+8418[.5+.6]+   29231000-7 Schimbatoare de căldură,                      +8419[.5+.6]+8421.3            echipamente de climatizare şi                                                     refrigerare şi dispozitive de                                                     filtrare                      8419[.5+.6]         29231100-8 Schimbatoare de căldură şi                                                     dispozitive de lichefiere a                                                     aerului sau a altor gaze                      8419.5              29231110-1 Schimbatoare de căldură                      8419.5              29231111-8 Pompe termice                      8419.6              29231120-4 Dispozitive de lichefiere a                                                     aerului sau a altor gaze                      8415                29231200-9 Instalaţii de climatizare                      8415.1              29231210-2 Dispozitive de climatizare                                                     de fereastra                      8415.1              29231220-5 Dispozitive de climatizare                                                     de perete                      8415.8              29231230-8 Sisteme de ventilaţie şi de                                                     climatizare                      8415.2              29231240-1 Dispozitive de climatizare                                                     pentru vehicule                      8415.9              29231250-4 Piese pentru dispozitive de                                                     climatizare                      8415.9              29231251-1 Registre de tiraj                      8415.9              29231252-8 Canale de ventilaţie                      8418[.5+.6]         29231300-0 Echipamente de refrigerare                                                     şi de congelare                      8418[.5+.6]         29231310-3 Echipamente de congelare                      8418[.5+.6]         29231320-6 Echipamente de refrigerare                      8418[.5+.6]         29231321-3 Vitrine frigorifice                      8418[.5+.6]         29231322-0 Tejghele frigorifice                      8418[.5+.6]         29231329-9 Echipamente frigorifice                                                     comerciale                      8421.39             29231400-1 Dispozitive şi aparate de                                                     filtrare sau de purificare                                                     a gazelor                      8421.39             29231420-7 Epuratoare electrostatice                                                     de aer şi de gaz                      8421.39[.3+.5]      29231430-0 Aparate de filtrare                      8421.39.3           29231431-7 Filtre de aer                      8421.39.5           29231432-4 Filtre de gaz                      8414[.59+.9]        29232000-4 Echipamente de ventilaţie                      8414.9              29232100-5 Echipamente de eliminare a                                                     fumului                      8414.59             29232200-6 Ventilatoare                      8414.59             29232210-9 Piese pentru ventilatoare                      8415.9+8418.9+      29233000-1 Piese pentru echipamente de                      8419.9                         refrigerare şi congelare şi                                                     pompe termice                      8415.9              29233100-2 Piese pentru echipamente de                                                     refrigerare                      8418.9              29233200-3 Piese pentru echipamente de                                                     congelare                      8419.9              29233300-4 Piese pentru pompe termice                      8405.1+8414+8419.4  29241000-0 Aparate de distilare, de                      +8421[.21+.22+.29+             filtrare sau de redresare                      .99]+8422[.2+.4]                      8405.1+8421[.21+    29241200-2 Utilaje şi aparate de                      .22+.29+.99]                   filtrare sau de purificare a                                                     lichidelor                      8405.1+8421[.21+    29241210-5 Utilaje şi aparate de                      .22+.29]                       filtrare a lichidelor                      8421[.21+.22+.29]   29241211-2 Aparate de filtrare a                                                     noroiului de foraj                      8421[.21+.22+.29]   29241212-9 Hidrocicloane                      8421.22             29241213-6 Aparate de filtrare sau de                                                     purificare a băuturilor                      8421[.21+.99]       29241230-1 Utilaje şi aparate de                                                     filtrare sau de purificare                                                     a apei                      8421.21             29241231-8 Aparate de filtrare a apei                      8421.21             29241232-5 Aparate de aerisire                      8421.21             29241233-2 Aparate de purificare a apei                      8421.21             29241234-9 Aparate de desalinizare                      8421.99             29241235-6 Echipamente de instalare a                                                     filtrelor                      8421[.23+.31]       29241300-3 Filtre de ulei, de benzina                                                     şi filtre de aspiratie a                                                     aerului                      8421.23             29241330-2 Filtre de ulei                      8421.23             29241340-5 Filtre de benzina                      8421.31             29241350-8 Filtre de aspiratie a aerului                      8414                29241400-4 Echipamente de reciclare                      8422[.2-4]+8423[.1  29242000-7 Utilaje de curatare a                      -.8]+8424[.1-.8]               sticlelor, de ambalare, de                                                     cantarire şi de pulverizare                      8422[.2-.4]         29242100-8 Maşini de curatare a sticle-                                                     lor, de ambalare, de                                                     cantarire şi de pulverizare                      8422.2              29242110-1 Maşini de curatare, de                                                     umplere, de impachetare sau                                                     de ambalare a sticlelor sau a                                                     altor recipiente                      8422.3              29242120-4 Maşini de curatare sau de                                                     uscare a sticlelor sau a                                                     altor recipiente                      8422[.3+.4]         29242130-7 Maşini de umplere sau de                                                     sigilare a sticlelor, a                                                     cutiilor sau a altor                                                     recipiente                      8422[.3+.4]         29242131-4 Maşini de imbinare a                                                     ambalajelor                      8422[.3+.4]         29242132-1 Maşini de impachetare                      8422.4              29242133-8 Maşini de ambalare                      8423[.1-.8]         29242300-0 Maşini de cantarit şi                                                     cantare                      8423.8              29242310-3 Maşini de cantarit                      8423.8              29242311-0 Balante                      8423.8              29242320-6 Cantare                      8423.81.5           29242321-3 Cantare de magazin                      8423.8              29242322-0 Dispozitive de cantarire                                                     continua a produselor                      8423.8              29242323-7 Cantare de verificare                      8424[.1-.3+.89]     29242400-1 Extinctoare, pistoale de                                                     pulverizare, maşini cu jet                                                     de aburi sau de nisip                      8424.1              29242410-4 Extinctoare                      8424.1              29242411-1 Spuma pentru extinctoare                      8424.1              29242412-8 Extinctoare portabile                      8424.3              29242420-7 Maşini cu jet de aburi sau                                                     de nisip                      8424.2              29242430-0 Materiale de pulverizat                      8424.2              29242431-7 Pistoale de pulverizare                      8424[.1-.3+.89]     29242470-2 Aparate mecanice de                                                     proiectare, de dispersare                                                     sau de pulverizare                      8424.89             29242471-9 Aparate de dispersare a                                                     gazelor                      8424[.1-.3+.89]     29242472-6 Echipamente de decontaminare                      8424.3              29242473-3 Aparate de curatare cu apa                                                     sub presiune                      8424.3              29242474-0 Aparate de curatare de                                                     înaltă presiune                      8424[.1-.3+.89]     29242479-5 Aparate de dezodorizare                      8420.1+8421+8476    29243000-4 Centrifuge, maşini de                      [.2+.8]                        calandare sau distribuitoare                                                     automate                      8421                29243100-5 Centrifuge                      8420.1              29243200-6 Maşini de calandare                      8420.1              29243210-9 Maşini de laminare                      8476[.2+.8]         29243300-7 Distribuitoare automate                      8476.8              29243310-0 Distribuitoare automate de                                                     articole de igiena                      8476.8              29243320-3 Distribuitoare automate de                                                     timbre                      8476[.1+.8]         29243330-6 Distribuitoare automate de                                                     produse                      8419.89             29244000-1 Utilaje pentru tratarea                                                     termica a materialelor                      8419.89             29244100-2 Utilaje pentru tratarea                                                     termica a gazelor                                          29245000-8 Piese pentru utilaje de uz                                                     general                      8421.9              29245200-0 Piese pentru centrifuge                      8420.9+8423.9+      29245300-1 Piese pentru maşini de                      +8424.9+8476.9                 calandare                      8420.9+8423.9+      29245400-2 Piese pentru maşini de                      +8424.9+8476.9                 laminare                      8421.9              29245500-3 Piese pentru utilaje de                                                     filtrare                      8421.9              29245600-4 Piese pentru utilaje de                                                     purificare                      8424.9              29245700-5 Piese pentru maşini de                                                     pulverizare                      8423.9              29245800-6 Greutăţi pentru dispozitive                                                     de cantarire                      8422.19             29246000-5 Maşini de spălat vasele,                                                     altele decât cele de uz                                                     casnic                      8422.9              29247000-2 Piese pentru maşini de spălat                                                     vasele şi pentru maşini de                                                     curatare, de umplere, de                                                     impachetare şi de ambalare                      8422.90.10          29247100-3 Piese pentru maşini de spălat                                                     vasele                      8422.90.90          29247200-4 Piese pentru maşini de                                                     curatat                      8422.90.90          29247300-5 Piese pentru maşini de                                                     umplere                      8424.90.90          29247400-6 Piese pentru maşini de                                                     impachetare                      8424.90.90          29247500-7 Piese pentru maşini de                                                     ambalare                      8405                29248000-9 Generatoare de gaz                      8405                29248100-0 Generatoare de ozon                      8432                29310000-5 Utilaje agricole şi                                                     forestiere pentru pregătirea                                                     sau cultivarea solului                      8432.1              29311000-2 Pluguri sau grape cu disc                      8432.2              29312000-9 Grape, grape cu cutite,                                                     cultivatoare, maşini de                                                     plivit sau prasitoare                      8432.3              29313000-6 Semanatoare, plantatoare sau                                                     maşini de repicat                      8432.4              29314000-3 Distribuitoare de                                                     îngrăşăminte naturale                      8432.40.10          29314100-4 Distribuitoare de                                                     îngrăşăminte                      8432.8              29315000-0 Tavaluge pentru peluze sau                                                     pentru terenuri de sport                      8433                29330000-1 Seceratoare                      8433[.1+.2]         29331000-8 Cositoare                      8433.1              29331100-9 Maşini de tuns iarba                      8433.1              29331110-2 Maşini de tuns iarba pentru                                                     peluze, parcuri şi terenuri                                                     de sport                      8433[.2+.3]         29332000-5 Maşini de cosit                      8433.4              29333000-2 Prese de balotat pentru paie                                                     sau pentru furaje                      8433.40.1           29333100-3 Prese de balotat                      8433[.2-.5]         29334000-9 Seceratoare-treieratoare                      8424.81             29340000-4 Maşini agricole sau horticole                                                     de pulverizat                      8433.6+8434.1+8436  29360000-0 Utilaje agricole sau                      [.1+.2+.8]+8437.1              forestiere specializate                      8433.6              29361000-7 Maşini de curatare, de triere                                                     sau de sortare a oualor, a                                                     fructelor sau a altor produse                                                     agricole                      8433.6              29361100-8 Maşini de curatare a                                                     produselor agricole                      8433.6              29361110-1 Maşini de curatare a oualor                      8433.6              29361120-4 Maşini de curatare a                                                     fructelor                      8433.6              29361200-9 Maşini de triere sau de                                                     sortare a produselor agricole                      8433.6              29361210-2 Maşini de triere sau de                                                     sortare a oualor                      8433.6              29361220-5 Maşini de triere sau de                                                     sortare a fructelor                      8433.6              29361300-0 Maşini de curatare, de triere                                                     sau de sortare a seminţelor,                                                     a cerealelor sau a legumelor                                                     uscate                      8434.1              29362000-4 Aparate de muls                      8436[.1+.2]         29363000-1 Utilaje pentru prepararea                                                     furajelor                      8436.8              29364000-8 Utilaje apicole                      8436.8              29365000-5 Utilaje avicole                      8436.8              29365100-6 Incubatoare şi clocitoare                                                     avicole                      8432.9+8433.9+      29380000-6 Piese pentru utilaje                      +8436.9                        agricole şi forestiere                      8432.9+8433.9+      29381000-3 Piese pentru utilaje agricole                      +8436.9                      8432.9+8433.9+      29382000-0 Piese pentru utilaje                      +8436.9                        forestiere                      8456+8457           29410000-6 Maşini-unelte acţionate prin                                                     laser şi centre de uzinare                      8456                29411000-3 Maşini-unelte cu utilizare                                                     specială                      8457                29412000-0 Centre de prelucrare                      8457.10.1           29412100-1 Centre de prelucrare cu axa                                                     orizontala                      8457.10.9           29412200-2 Centre de prelucrare cu axa                                                     verticala                      8458+8459           29420000-9 Strunguri, maşini de gaurit                                                     şi frezat                      8458                29421000-6 Strunguri                      8458                29421100-7 Strung CNC                      8459.7              29422000-3 Maşini de filetat sau de                                                     gaurit                      8459.5              29423000-0 Maşini de frezat                      8460+8461           29431000-9 Maşini-unelte de finisare a                                                     metalelor                      8462[.21+.31+.41]   29432000-6 Maşini cu comanda numerică                                                     pentru prelucrarea metalelor                      8462[.21+.31+.41]   29433000-3 Maşini de indoire, de pliere,                                                     de îndreptare sau de                                                     aplatizare                      8462[.1+.9]         29434000-0 Maşini de forjat                      8462[.1+.9]         29435000-7 Maşini de stantare                      8462                29436000-4 Prese                      8462                29436100-5 Prese hidraulice                      8459[.1-.6]         29437000-1 Maşini-unelte de perforat,                                                     de gaurit sau de frezat                                                     metale                      8459[.1+.2]         29437100-2 Maşini-unelte de perforat                                                     metale                      8459[.3+.4]         29437200-3 Maşini-unelte de gaurit                                                     metale                      8459[.5+.6]         29437300-4 Maşini-unelte de frezat                                                     metale                      8457                29438000-8 Centre de prelucrare a                                                     metalelor                      8464+8465+8479.3    29440000-5 Maşini-unelte pentru                                                     prelucrarea materialelor                                                     dure, altele decât metale                      8464                29441000-2 Maşini-unelte pentru                                                     prelucrarea pietrei, a                                                     ceramicii, a betonului sau                                                     a sticlei                      8464                29441100-3 Maşini-unelte pentru                                                     prelucrarea pietrei                      8464                29441200-4 Maşini-unelte pentru                                                     prelucrarea ceramicii                      8464                29441300-5 Maşini-unelte pentru                                                     prelucrarea betonului                      8464                29441400-6 Maşini-unelte pentru                                                     prelucrarea sticlei                      8465+8479.3         29442000-9 Maşini-unelte pentru                                                     prelucrarea lemnului, a                                                     osului, a plutei, a ebonitei                                                     sau a textolitului                      8465+8479.3         29442100-0 Maşini-unelte pentru                                                     prelucrarea lemnului                      8465+8479.3         29442200-1 Maşini-unelte pentru                                                     prelucrarea osului                      8465+8479.3         29442300-2 Maşini-unelte pentru                                                     prelucrarea plutei                      8465                29442400-3 Maşini-unelte pentru                                                     prelucrarea ebonitei                      8465                29442500-4 Maşini-unelte pentru                                                     prelucrarea textolitului                      8467[.1-.8]+8508    29450000-8 Unelte manuale pneumatice                      [.1-.8]                        sau cu motor                      8467[.1-.8]         29451000-5 Unelte manuale pneumatice                      8468[.1-.8]+8515    29460000-1 Unelte manuale                      [.1-.8]                        electromecanice                      8468[.1-.8]+8515    29461000-8 Unelte pentru lipire,                      [.1-.8]                        lipire tare şi sudare,                                                     dispozitive şi echipamente                                                     de detensionare la suprafaţa                                                     şi pulverizare                      8468[.1-.8]+8515    29461100-9 Echipament de lipire şi                      [.1-.8]                        lipire tare                      8468[.1-.8]+8515    29461200-0 Echipament de lipire                      [.1-.8]                      8468[.1-.8]+8515    29462000-5 Echipament de sudare                      [.1-.8]                      8468[.1-.8]         29462200-7 Echipament de sudare                                                     neelectrica                      8468[.1-.8]+8515    29463000-2 Dispozitive de detensionare                      [.1-.8]                        la suprafaţa                      8468[.1-.8]+8515    29464000-9 Echipament de topire                      [.1-.8]                      8468[.1-.8]+8515    29464100-0 Echipament de topire pentru                      [.1-.8]                        plastic                      8468[.1-.8]+8515    29465000-6 Dispozitive de pulverizare                      [.1-.8]                        metalică                      8466+8467.9+8508.9  29470000-4 Piese şi accesorii pentru                                                     maşini-unelte                      8466.1              29471000-1 Portscule                      8466.2              29472000-8 Truse de piese pentru                                                     maşini-unelte                      8466.3              29473000-5 Dispozitive de divizare                                                     pentru maşini-unelte                      8466[.93+.94]       29474000-2 Piese şi accesorii de                                                     maşini-unelte pentru                                                     prelucrarea metalelor                      8466[.91+.92]+      29475000-9 Piese şi accesorii de                      +8467.9+8468.9+                maşini-unelte pentru                      +8415.9                        prelucrarea materialelor                                                     dure                      8467.91             29475100-0 Piese pentru ferastraie cu                                                     lant                      8467.9+8508.9       29476000-6 Piese pentru unelte manuale                      8467.92             29477000-3 Piese pentru unelte                                                     pneumatice                      8454+8455           29510000-7 Utilaje pentru metalurgie şi                                                     piese conexe                      8455                29511000-4 Utilaje de laminare a                                                     metalelor                      8455                29511100-5 Piese pentru utilaje de                                                     laminare a metalelor                      8454.3              29512000-1 Maşini de turnare                      8454.3              29512100-2 Piese pentru maşini de                                                     turnare                      8428.31+8430[.3+    29521000-7 Echipament minier                      .6]+8479.89                      8430.3              29521200-9 Haveze de cărbune sau roca,                                                     utilaje de excavare a                                                     tunelurilor, utilaje de                                                     perforare sau de scufundare                      8430.3              29521210-2 Utilaje de forare a sondelor                      8430.3              29521211-9 Utilaje de exploatare a                                                     gurilor de sonda                      8430.3              29521212-6 Conectori pentru coloane                                                     ascendente                      8430.3              29521213-3 Echipament de finisare a                                                     sondelor                      8430.3              29521214-0 Echipament de intervenţie                                                     pentru sonde                      8430.3              29521215-7 Echipament de testare a                                                     sondelor                      8430.3              29521216-4 Prevenitor de eruptie                      8430.3              29521220-5 Haveze de cărbune sau roca                      8430.3              29521230-8 Utilaje de excavare a                                                     tunelurilor                      8430.3              29521240-1 Utilaje de perforare                      8430.3              29521241-8 Maşini de foraj orizontal                      8430.3              29521249-4 Echipament de forare în roca                      8430.3              29521250-4 Utilaje de scufundare                      8430[.4+.5+.6]      29521300-0 Echipamente de foraj                      8430[.4+.5+.6]      29521310-3 Platforme marine de                                                     producţie                      8430[.4+.5+.6]      29521311-0 Echipament marin                      8430[.4+.5+.6]      29521312-7 Unitate marina de foraj                      8430[.4+.5+.6]      29521320-6 Echipament de foraj                                                     petrolier                      8430[.4+.5+.6]      29521321-3 Utilaje de foraj                      8430[.4+.5+.6]      29521322-0 Troliu de foraj                      8430[.4+.5+.6]      29521323-7 Sondeze                      8430[.4+.5+.6]      29521324-4 Echipament pentru conducte                      8430[.4+.5+.6]      29521325-1 Agatator pentru coloana                                                     pierdută                      8430[.4+.5+.6]      29521330-9 Echipament pentru platforme                                                     petroliere                      8430[.4+.5+.6]      29521331-6 Unităţi glisante                      8430[.4+.5+.6]      29521332-3 Module glisante                      8430[.4+.5+.6]      29521340-2 Utilaje pentru zăcăminte                                                     de petrol                      8430[.4+.5+.6]      29521341-9 Pompe submersibile                      8430[.4+.5+.6]      29521350-5 Echipamente submarine                      8430[.4+.5+.6]      29521351-2 Sisteme de control submarin                      8430[.4+.5+.6]      29521360-8 Echipament cu sape verticale                      8479.89.3           29521400-1 Suporturi miniere mobile cu                                                     comanda hidraulica                      8429                29522000-4 Utilaje pentru terasamente,                                                     utilaje de excavare şi piese                                                     ale acestora                      8429                29522100-5 Utilaje pentru terasamente                      8429.1              29522110-8 Buldozere                      8429.1              29522120-1 Buldozere cu lame                                                     orientabile                      8429.2              29522200-6 Gredere şi nivelatoare                      8429.2              29522210-9 Gredere rutiere                      8429.3              29522300-7 Screpere                      8429.4              29522400-8 Maşini de burat                      8429.51             29522500-9 Încărcătoare cu bena                                                     frontala                      8429.51             29522510-2 Încărcătoare cu bena                                                     frontala cu cupa intoarsa                      8429.51             29522520-5 Încărcătoare cu bena                                                     frontala fără cupa intoarsa                      8429.5+8429.52+     29522600-0 Cupe mecanice, excavatoare,                      +8429.59+8430.5                încărcătoare mecanice cu                                                     lopata şi utilaje miniere                      8429.5              29522610-3 Cupe mecanice                      8429[.51+.52]       29522611-0 Încărcătoare mecanice cu                                                     lopata                      8429[.52+.59]+      29522620-6 Utilaje excavatoare                      +8430.5                      8429[.52+.59]+      29522621-3 Excavatoare mecanice                      +8430.5                      8430+8479           29523000-1 Utilaje pentru lucrări                                                     publice                      8430.1              29523100-2 Sonete                      8479.1              29523200-3 Utilaje pentru instalarea                                                     imbracamintii rutiere                      8479.1              29523210-6 Utilaje de nivelat                      8479.1              29523220-9 Utilaje de imprastiere a                                                     pietrisului                      8479.1              29523230-2 Utilaje de pavare                      8479.1              29523240-5 Cilindri compresori rutieri                      8479.1              29523241-2 Cilindri compresori mecanici                      8430.2              29523300-4 Pluguri şi turbine pentru                                                     zapada                      8430.2              29523310-7 Pluguri pentru zapada                      8430.2              29523320-0 Turbine pentru zapada                      8430.1              29523400-5 Extractoare de piloti                      8430.61             29523500-6 Utilaje de tasare                      8430.6              29523600-7 Utilaje de pozat cabluri                      8474[.1-.8]+8480    29524000-8 Utilaje de procesare a                                                     mineralelor şi de modelare                                                     a formelor de turnatorie                      8474[.1-.8]+8480    29524100-9 Utilaje de procesare a                                                     mineralelor                      8474.1              29524110-2 Maşini de triere şi de                                                     cernere                      8474.32             29524120-5 Malaxoare de pietriş cu bitum                      8474.31             29524130-8 Malaxoare de beton sau mortar                      8474.31             29524131-5 Malaxoare de ciment                      8474.2              29524140-1 Maşini de macinat                      8474.2              29524141-8 Mori de macinat cărbune                      8474.8+8480         29524150-4 Forme de turnatorie                      8480                29524200-0 Maşini de modelare a formelor                                                     de turnatorie                      8431[.43+.49]+      29526000-2 Piese pentru utilaje de                      +8474.9                        exploatare miniera şi în                                                     cariera şi piese pentru                                                     maşini de construcţie                      8431[.43+.49]+      29526100-3 Piese pentru utilaje de                      +8474.9                        perforare                      8431.43             29526110-6 Piese pentru utilaje de                                                     forare a sondelor                      8431.43             29526111-3 Obturatoare de prize de pod                      8431.43             29526112-0 Sape de foraj industriale                      8431.43             29526113-7 Geale de foraj                      8431.43             29526114-4 Foreze de fier                      8431.43             29526115-1 Mese rotative                      8431.43             29526116-8 Echipament de sustinere a                                                     conductelor de noroi                      8431.43             29526117-5 Echipament de racordare                      8431[.43+.49]       29526120-9 Piese pentru utilaje de                                                     sonde de extracţie                      8431[.43+.49]       29526121-6 Dispozitive de suspensie a                                                     cuvelajelor                      8431[.43+.49]       29526122-3 Echipament de suspensie                                                     pentru agatator de coloana                                                     pierdută                      8431.43             29526123-0 Tiranti pentru ţevi de                                                     refulare                      8431.43             29526124-7 Guri de sonda                      8431.43             29526125-4 Dispozitive de tiranti                                                     pentru ţevi de refulare                      8431.43             29526126-1 Sisteme de control pentru                                                     gurile de sonda                      8431.43             29526127-8 Echipament pentru guri de                                                     sonda                      8431[.43+.49]       29526130-2 Piese pentru haveze de                                                     cărbune sau roca                      8431[.43+.49]       29526131-9 Piese pentru haveze de                                                     cărbune                      8431[.43+.49]       29526132-6 Piese pentru haveze de roca                      8474.9              29526140-5 Piese pentru utilaje de                                                     excavare a tunelurilor                      8431.43             29526200-4 Piese pentru utilaje de                                                     prelucrare a mineralelor                      8431.43             29526300-5 Piese pentru utilaje de                                                     scufundare                      8417.2+8419[.31+    29531000-0 Utilaje de prelucrare a                      .81]+8421.11+8434.2            alimentelor, a băuturilor şi                      +8435.1+8437.8+8438            a tutunului                      [.1-.8]+8478+8479.2                      8434.2              29531100-1 Utilaje pentru laptarii                      8421.11             29531110-4 Separatoare de smantana                                                     centrifuge                      8437.8              29531200-2 Utilaje de prelucrare a                                                     cerealelor sau a legumelor                                                     uscate                      8435.1              29531300-3 Utilaje utilizate pentru                                                     fabricarea băuturilor                                                     alcoolice sau pe bază de                                                     fructe                      8417.2+8419[.31+    29531400-4 Cuptoare pentru gătit,                      .81]                           uscatoare pentru produse                                                     agricole şi echipamente                                                     pentru gătit sau încălzit                      8417.2              29531410-7 Cuptoare pentru gătit                      8417.2              29531411-4 Gratare                      8419.31             29531420-0 Uscatoare pentru produse                                                     agricole                      8438[.1-.8]+8479.2  29531500-5 Utilaje pentru prepararea                                                     sau fabricarea industriala                                                     a alimentelor sau a                                                     băuturilor                      8438[.1-.8]+8479.2  29531510-8 Maşini de tăiat alimente                      8438.1              29531511-5 Maşini de tăiat pâine                      8438.5              29531512-2 Maşini de tăiat mezeluri                      8438.1              29531520-1 Utilaje de prelucrare a                                                     alimentelor                      8438.1              29531530-4 Utilaje de fabricare a                                                     pastelor alimentare                      8478.1              29531600-6 Utilaje de prelucrare a                                                     tutunului                      8434.9+8435.9+843   29532000-7 Piese pentru utilaje de                      7.9+8438.9+8478.9              prelucrare a alimentelor, a                                                     băuturilor şi a tutunului                      8437.9+8438.9       29532100-8 Piese pentru utilaje de                                                     prelucrare a alimentelor                      8438.9              29532110-1 Piese de utilaje pentru                                                     laptarii                      8434.9              29532111-8 Piese pentru aparate de muls                      8438.9              29532200-9 Piese pentru utilaje de                                                     prelucrare a băuturilor                      8478.9              29532300-0 Piese pentru utilaje de                                                     prelucrare a tutunului                      8444-8453           29541000-3 Utilaje pentru producţia de                                                     textile                      8444+8445.1         29541100-4 Utilaje de prelucrare a                                                     materialelor textile                                                     sintetice                      8445.2              29541200-5 Maşini de filat                      8446                29541300-6 Maşini de tesut                      8447                29541400-7 Maşini de tricotat                      8452.2              29541500-8 Maşini de cusut                      8450.2+8451[.1+.29] 29541600-9 Maşini de spălat, maşini de                                                     curatare uscata şi maşini                                                     de uscat pentru rufe                      8450.2+8451[.1+.29] 29541610-2 Instalaţii de spalare                      8450.2+8451[.1+.29] 29541611-9 Echipament de spalare                      8450.2              29541612-6 Maşini de spălat                      8451.1              29541613-3 Maşini de curatare uscata                      8451.2              29541620-5 Maşini de uscat                      8451.3+8451.5       29541700-0 Echipament de călcat şi                                                     pliat lenjerie                      8451.5              29541710-3 Echipament de pliat lenjerie                      8449+8451[.3-.8]    29541800-1 Utilaje de finisare a                                                     textilelor                      8451.3              29541810-4 Maşini de călcat                      8451.3              29541820-7 Prese de călcat                      8448[.2-.5]+8450.9  29542000-0 Piese de utilaje pentru                      +8451.9+8452[.3-.9]            producţia de textile şi de                      +8453.9                        îmbrăcăminte                      8439+8441           29550000-9 Utilaje de fabricare a                                                     hârtiei sau a cartonului                      8439.9+8441.9       29551000-6 Piese pentru utilaje de                                                     fabricare a hârtiei sau a                                                     cartonului                      8440.1              29561100-0 Maşini de legat cărţi                      8440.10.3           29561110-3 Maşini de brosat cărţi                      8442[.1-.3]+8443    29561200-1 Maşini de imprimat                      [.1-.6]                      8443[.11+.19]       29561210-4 Maşini de imprimare ofset                      8443[.2-.6]         29561220-7 Masina de cules                      8443.1              29561230-0 Maşini de imprimat bilete                      8442[.1-.2]         29561300-2 Sisteme de fotocompozitie                      8419[.32+.39]       29561400-3 Uscatoare pentru lemn,                                                     pentru celuloza, pentru                                                     hârtie sau pentru carton                      8440.9+8442.4+      29561500-4 Piese pentru maşini de                      8443.9                         tipărit sau de legat                      8475[.1+.2]+8479    29562000-6 Produse electrice cu                      [.4-.8]                        utilizare specială                      8401.2+8475[.1+.2]  29562100-7 Carcase Faraday                      +8479[.4-.8]                      8401.2+8475[.1+.2]  29562200-8 Camera surda                      +8479[.4-.8]                      8401.2+8475[.1+.2]  29562200-8 Camera surda                      +8479[.4-.8]                      8401.2+8475[.1+.2]  29562300-9 Material absorbant                      +8479[.4-.8]                   electromagnetic                      8479.8              29563000-3 Utilaje pentru industria                                                     chimica                      8479.8              29563100-4 Cloratoare                      8479.8              29563200-5 Instalatie de dozare                      8420.10.5+8465+     29564000-0 Utilaje pentru prelucrarea                      8477+8480                      cauciucului sau a                                                     plasticului                      8465+8477+8480      29564100-1 Maşini pentru fabricarea                                                     ferestrelor şi ramelor din                                                     plastic                      8479.8              29565000-7 Tunel de spalare                      8479[.8+.9]         29566000-4 Utilaje de tratare a apelor                                                     reziduale                      8479.8              29566100-5 Pulverizatoare                      8479.8              29566110-8 Maceratoare pentru tratarea                                                     apelor reziduale                      8479.8              29566200-6 Prese pentru ape reziduale                      8479.9              29566300-7 Raclete                      8479.9              29566400-8 Dispozitive de amestecare                      8479.9              29566500-9 Filtre pentru ape reziduale                      8479.8              29566600-0 Echipament de oxigenare                      8479.8              29566700-1 Precipitatoare                      8479.8              29566800-2 Paturi de sedimentare                      8479.8              29566900-3 Echipament de prelucrare a                                                     namolului                      8479.8              29567000-1 Utilaje pentru conducte                      8479.8              29567100-2 Maşini de control al                                                     suprafeţei interne a                                                     conductelor                      8479.8              29567200-3 Maşini de curatare a                                                     suprafeţei interne a                                                     conductelor                      8479.5              29567300-4 Roboti industriali                      8479.8              29568000-8 Sisteme de ridicare a                                                     paletilor                      8479.8              29568100-9 Sisteme de extragere a                                                     paletilor                      8479.8              29569000-5 Aspiratoare şi dispozitive                                                     de lustruit podele, altele                                                     decât cele de uz casnic                      8479.8              29569100-6 Aspiratoare, altele decât                                                     cele de uz casnic                      8479.8              29569200-7 Dispozitive de lustruit                                                     podele, altele decât cele                                                     de uz casnic                      8479.8              29569300-8 Piese pentru aspiratoare,                                                     altele decât cele de uz                                                     casnic                      8479.8              29569400-9 Piese pentru dispozitive de                                                     lustruit podele, altele decât                                                     cele de uz casnic                      8418[.1-.4]+8422.11 29711000-6 Aparate electrice de uz                      +8509[.4+.8]+8516              casnic pentru alimente                      8418[.1-.4]         29711100-7 Frigidere şi congelatoare                      8418.1              29711110-0 Frigidere cu congelator                      8418[.3+.4]         29711120-3 Congelatoare                      8418.3              29711121-0 Congelatoare cu sertare                      8418[.3+.4]         29711122-7 Congelatoare de uz casnic                      8418.4              29711123-4 Congelatoare verticale                      8418[.3+.4]         29711124-1 Congelatoare industriale                      8418[.1+.2]         29711130-6 Frigidere                      8421.1+8422.1+845   29713000-0 Aparate electrice de uz                      0.11+8451.21+8509              casnic pentru curatat;                      [.1-.3]+8516.4                 fiare de călcat                      8422.1              29713100-1 Maşini de spălat vase                      8421.12+8450.11+    29713200-2 Maşini de spălat rufe şi                      8451.21                        maşini de uscat rufe                      8450.11+8451.21     29713210-5 Maşini de spălat şi uscat                                                     rufe                      8450.11+8451.21     29713211-2 Dispozitive de uscat şi                                                     presat                      8414[.51+.6]        29714000-7 Hote de ventilare sau de                                                     reciclare                      8414[.51+.6]        29714100-8 Ventilatoare                      8414[.51+.6]        29714110-1 Ventilatoare de aspirare                      7321+7322.9+7417    29720000-2 Aparate de uz casnic,                      +8419.1                        altele decât cele                                                     electrice                      7321[.1+.8]+7417    29721000-9 Aparate de uz casnic pentru                      +8419.1                        gătit sau încălzit                      8419.1              29721400-3 Dispozitive de încălzire                                                     instantanee sau prin                                                     acumulare a apei, altele                                                     decât cele electrice                      8419.1              29721410-6 Aparate cu gaz                      8419.1              29721411-3 Radiatoare cu gaz                      8424.3              29811110-1 Maşini de maturat strazile                      8424.3              29811120-4 Maşini de maturat pistele                      8485.1              29812400-8 Pale de elice                      7308+7326.9+7610    29814000-8 Structuri portante                      +8425+8905+8907                      8425                29814200-0 Dispozitive de spalare a                                                     platformelor hidraulice                      8428                29815100-6 Sistem de manipulare a                                                     bagajelor                      8428                29815110-9 Echipament de manipulare a                                                     bagajelor                      8465                29821000-0 Echipament de prelucrare a                                                     lemnului                      8465                29821100-1 Maşini de slefuit                      8465                29821200-2 Echipament de tăiere cu                                                     ferastraul                      4417+8453           29822000-7 Material pentru producerea                                                     de încălţăminte                      8467+8508           29823000-4 Scule cu motor                      8426                29831000-3 Echipament de suspendare                                                     a podurilor                      8426                29832000-0 Echipament de demontare                      84,329,506          29835000-1 Echipament pentru parcuri                                                     şi terenuri de joaca                      8432                29835100-2 Echipament de întreţinere a                                                     terenurilor                      7322+8408+8417+     29836300-1 Echipament industrial                      8419+8438+8514                      8408                29836310-4 Echipament de compresie                      8419                29836320-7 Echipament de răcire                      8402+8403+8407-8409 29836400-2 Maşini industriale                      +8419+8438+8514                      8407                29836410-5 Motoare cu gaz                      8409.9              29836420-8 Module cu injecţie de gaz                      8402+8403+8404      29836430-1 Instalaţii de boilere                      8403                29836431-8 Boilere de apa calda                      8402                29836432-5 Boilere generatoare de aburi                      8402                29836433-2 Generatoare de aburi                      8404                29836434-9 Instalaţii auxiliare pentru                                                     boilere                      8402                29836435-6 Condensatoare de aburi                      8438[.1-.8]         29842000-3 Echipament de preparare a                                                     alimentelor                      8438.5              29842100-4 Dispozitive de tăiat carnea                      8469.11             30110000-3 Maşini de procesare de text                      8469.11             30111000-0 Procesoare de text                      8443.12+8472+       30120000-6 Fotocopiatoare şi imprimante                      8473.4+9009                      8472.1+8472.1+      30121000-3 Fotocopiatoare şi                      9009[.1-.3]                    termocopiatoare                      8472.1              30121400-7 Copiatoare automate                      8443.12             30122000-0 Maşini de birou pentru                                                     tipărit ofset                      8472                30123000-7 Maşini de birou şi de uz                                                     comercial                      8472.9              30123100-8 Maşini de validare a                                                     biletelor                      8472.9              30123200-9 Distribuitoare automate                                                     de bancnote                      8472.1              30123300-0 Copiatoare cu sabloane                      8472.3              30123400-1 Maşini de pliat                      8472.9              30123500-2 Perforatoare                      8472.90.1           30123600-3 Maşini de manipulare a                                                     monedelor                      8472.90.1           30123610-6 Maşini de sortare a                                                     monedelor                      8472.90.1           30123620-9 Maşini de numărare a                                                     monedelor                      8472.90.1           30123630-2 Maşini de rulare în                                                     fisicuri a monedelor                      8473.4              30124000-4 Piese şi accesorii pentru                                                     maşini de birou                      8472.3              30130000-9 Echipament pentru oficii                                                     poştale                      8472.3              30131000-6 Echipament pentru birouri                                                     de corespondenta                      8472.3              30131100-7 Maşini de pliat hârtie sau                                                     plicuri                      8472.3              30131200-8 Maşini de introducere în                                                     plicuri                      8472.3              30131300-9 Maşini de tipărire a                                                     adreselor                      8472.3              30131400-0 Maşini de francat                      8472.3              30132000-3 Echipament de sortare                      8472.3              30132100-4 Echipament de sortare a                                                     corespondentei                      8472.3              30133000-0 Echipament de expediere                                                     poştală                      8472.3              30133100-1 Echipament de expediere                                                     poştală de cantităţi mari                                                     de corespondenta                      8470                30140000-2 Maşini de calcul şi de                                                     contabilitate                      8470[.1-.3]         30141000-9 Maşini de calcul                      8470.1              30141100-0 Calculatoare de buzunar                      8470.4              30142000-6 Maşini de contabilitate                      8470.5              30143000-3 Case de marcat                      8470                30144000-0 Maşini cu dispozitiv de                                                     calcul                      8470                30144100-1 Maşini de timbrat                      8470.2              30144200-2 Distribuitoare automate                                                     de bilete                      8470                30144300-3 Maşini de numărare a                                                     vehiculelor                      8470                30144400-4 Taxare automată                      8469                30150000-5 Maşini de scris                      8469[.1-.2]         30151000-2 Maşini de scris electronice                      8473[.1+.2]         30160000-8 Piese şi accesorii pentru                                                     maşini de scris şi de calcul                      8473.1              30161000-5 Piese şi accesorii pentru                                                     maşini de scris                      8473.2              30162000-2 Piese şi accesorii pentru                                                     maşini de calcul                      8471+8473+8524      30210000-4 Maşini de procesare a datelor                      [.31+.4+.6+.91]                      8471[.1+.3]         30211000-1 Unitate centrala de procesare                      8471[.1+.3]         30211100-2 Supercomputer                      8471[.1+.3]         30211200-3 Hardware pentru unitatea                                                     centrala                      8471[.1+.3]         30211300-4 Platforme informatice                      8471[.1+.3]         30211400-5 Configuratii informatice                      8471.3              30211500-6 Unitate centrala de procesare                      8471                30211600-7 Procesoare                      8471.3+8524         30212000-8 Harware şi software pentru                      [.31+.4+.6+.91]                minicomputere                      8471.3              30212100-9 Hardware pentru minicomputere                      8471.3              30212110-2 Unităţi centrale de procesare                                                     pentru minicomputere                      8471.3              30213000-5 Computere personale                      8471.3              30213100-6 Computere personale de tip                                                     notebook                      8471.3              30213200-7 Computere personale tip                                                     laptop                      8471.3              30213300-8 Computere portabile                      8471.3              30213400-9 Unităţi centrale de procesare                                                     pentru computere personale                      8471.3              30214000-2 Puncte de lucru                      8471.3+8524         30215000-9 Hardware şi software pentru                      [.31+.4+.6+.91]                microcomputere                      8471.6              30215100-0 Hardware pentru                                                     microcomputere                      8471.6              30215110-3 Unităţi centrale de                                                     procesare pentru                                                     microcomputere                      8471.6              30216000-6 Cititoare magnetice sau                                                     optice                      8471.6              30216100-7 Cititoare optice                      8471.6              30216110-0 Scanere informatice                        8471.6              30216120-3 Echipament de recunoaştere                                                     optica a caracterelor                      8471.6              30216130-6 Cititoare de coduri de bare                      8471.6              30216200-8 Cititoare de carduri                                                     magnetice                      8471.6              30216300-9 Cititoare de carduri                                                     perforate                      8471[.5+.7]         30217000-3 Piese şi accesorii pentru                                                     computere                      8471.7              30217100-4 Piese pentru computere                      8471.7              30217110-7 Interfete de reţea                      8471.7              30217120-0 Porturi de intrare pentru                                                     computer                      8471.7              30217130-3 Carduri informatice                      8471.7              30217131-0 Carduri electronice                      8471.7              30217200-5 Accesorii pentru computere                      8471.7              30217210-8 Ecrane antireflexie                       8471.7              30217220-1 Suport pentru mouse                      8471.7              30217230-4 Memorii intermediare                      8471[.5+.7]         30217300-6 Accesorii informatice                      8471.5              30217310-9 Cartuse de fonturi pentru                                                     imprimante                      8471.7              30217320-2 Dischete                      8471.7              30217330-5 Benzi magnetice                      8471.7              30217340-8 CD-ROM                      8471                30220000-7 Echipament digital de                                                     cartografie                      8471                30221000-4 Harti de cadastru digitale                      8471+8473[.3+.5]+   30230000-0 Hardware pentru computere                      8524[.31+.4+.6+.9]                      +8528.2+8538.1                      8471+8524[.31+.4+.  30231000-7 Computere şi imprimante                      6+.9]+8528.2+8538.1                      8471+8524           30231100-8 Computere                      [.31+.4+.6+.9]                      8471+8524           30231110-1 Baze de date                      [.31+.4+.6+.9]                      8471+8528.2+8538.1  30231200-9 Echipament informatic                      8471.7              30231210-2 Unitate centrala de control                      8471.8              30231220-5 Periferice informatice                      8471                30231230-8 Terminale informatice                      8471                30231300-0 Computere de birou                      8471.6              30231310-3 Echipament de tehnoredactare                                                     computerizata                      8471.7              30231400-1 Sisteme cu disc optic                      8471                30231600-3 Echipament medical                                                     computerizat                      8471+8473[.3+.5]    30232000-4 Diverse tipuri de                                                     echipamente computerizate                      8471.49             30232100-5 Echipament informatic de                                                     salvare                      8471.49             30232120-1 Mouse-uri pentru computere                      8471.49             30232130-4 Manse de comanda pentru                                                     computere                      8471.49             30232140-7 Creioane optice                      8471.49             30232150-0 Bile de urmărire                      8471.49             30232160-3 Tablete grafice                      8471                30232200-6 Dispozitive rotitoare                      8471                30232300-7 Echipament de manipulare                                                     a casetelor                      8471                30232400-8 Echipament de extindere                                                     a memoriei                      8471[.1-.6]         30232500-9 Echipament de procesare                                                     a datelor                      8471[.1-.6]         30232510-2 Dispozitive de înregistrare                                                     a datelor                      8471[.1-.6]         30232520-5 Echipament de introducere                                                     a datelor                      8471[.1-.6]         30232530-8 Echipament de validare a                                                     datelor                      8471.6              30232600-0 Codoare                      8471[.4-.7]+8524    30233000-1 Unităţi de memorie, de                      [.31+.4+.6+.91]                intrare sau de ieşire                      8471[.5+.6]+8524    30233100-2 Unităţi de memorie                      [.31+.4+.6+.91]                      8471.5              30233110-5 Unităţi de memorie cu carduri                                                     magnetice                      8471.5              30233120-8 Unităţi de memorie cu banda                                                     magnetica                      8471.5              30233130-1 Unităţi de memorie cu disc                                                     magnetic                      8471.5              30233131-8 Unităţi de discheta                      8471.5              30233132-5 Unităţi de disc dur                      8471.5              30233140-4 Dispozitive de stocare cu                                                     acces direct (DASD)                      8471.5              30233141-1 Sistem de stocare pe disc                      8471.5              30233150-7 Unităţi de disc optic                      8471.5              30233160-0 Unităţi de banda cu deplasare                                                     continua                      8471.5              30233170-3 Suporturi de memorie                      8471.5              30233171-0 Discuri                      8471.5              30233172-7 Discuri optice                      8471[.4+.5+.6]      30233200-3 Unităţi de intrare şi de                                                     ieşire                      8471[.4+.5+.6]      30233210-6 Unităţi de intrare                      8471[.49+.60.5]     30233211-3 Tastaturi pentru computer                      8471.60.5           30233212-0 Tastaturi Braille                      8471[.4+.5+.6]      30233220-9 Unităţi de ieşire                      8471[.5+.60.4]      30233230-2 Imprimante şi trasatoare                      8471[.5+.60.4]      30233231-9 Imprimante laser                      8471[.5+.60.4]      30233232-6 Imprimante matriciale                      8471[.5+.60.4]      30233234-0 Imprimante grafice color                      8471[.5+.60.4]      30233235-7 Trasatoare                      8471                30234000-8 Echipament de automatizare                                                     pentru biblioteca                      8471                30235000-5 Controloare de disc                      8471                30236000-2 Echipament de tehnologie                                                     informatica                      8471.49             30250000-6 Sisteme informatice                      8471.49             30251000-3 Sisteme de control informatic                      8471.49             30252000-0 Sistem de gestionare a                                                     bazelor de date                      8471.49             30253000-7 Sistem de contabilitate                      8471.49             30253100-8 Sistem de facturare                      8471.49             30254000-4 Sisteme de informare                      8471.49             30254100-5 Sisteme de posta electronică                      8471.49             30254200-6 Sisteme de informare                                                     financiară                      8471.49             30254300-7 Sisteme de informare a                                                     pasagerilor                      8471.49             30254310-0 Tabele electronice                      8471.49             30254320-3 Sistem de informare în timp                                                     real a pasagerilor                      8471.49             30255000-1 Sistem de informare medicală                      8471.49             30255100-2 Sistem de informare în                                                     domeniul asistenţei medicale                      8471.49             30255200-3 Sistem de administrare a                                                     pacientilor                      8471.49             30255300-4 Sistem de gestiune a                                                     salilor de operaţie                      8471.49             30255400-5 Sistem de informare pentru                                                     clinici                      8471.49             30255500-6 Sistem de administrare a                                                     pacientilor de tip Casemix                      8471.49             30256000-8 Sistem de gestiune a                                                     bibliotecilor                      8471.49             30257000-5 Sistem de lucru cu imaginile                                                     şi de arhivare                      8471.49             30258000-2 Gestiune electronică a                                                     datelor (GED)                      8471.49             30259000-9 Diverse sisteme informatice                      8471.49             30259100-0 Sisteme de automatizare                      8471.49             30259200-1 Sistem de localizare a                                                     navelor                      8471.49             30259300-2 Sistem CAD                      8471.49             30259400-3 Sistem de introducere a                                                     datelor                      8471.49             30259500-4 Sistem de cartografie                                                     digitala                      8471.49             30259600-5 Sistem de citire optica                      8471.49             30259700-6 Sistem de gestionare a                                                     documentelor                      8471.49             30259800-7 Sistem de sonorizare                      8471.41             30260000-9 Servere                      8471.41             30261000-6 Servere de reţea                      8471.41             30262000-3 Servere pentru calculatoare                      8471.41             30263000-0 Servere de fisiere                      8471.41             30264000-7 Servere UNIX sau echivalente                      8471.41             30265000-4 Servere pentru imprimante                      8419.89.1           31140000-9 Turnuri de răcire                      8419.89.1           31141000-6 Racitoare de apa                      8402.9+8404.9+8405  31160000-5 Piese pentru motoare,                      .9+8503+8504.9                 generatoare şi                                                     transformatoare electrice                      8402.9+8404.9+      31161000-2 Piese pentru motoare şi                      8405.9+8503                    generatoare electrice                      8402.9+8404.9       31161700-9 Piese pentru generatoare                                                     de aburi                      8405.9              31161800-0 Piese pentru generatoare                                                     de gaz                      8413+8504.4+8534+   31681000-3 Accesorii electrice                      8536.9+8544-8547                      8413                31681200-5 Pompe electrice                      3005+3006+4015+     33100000-1 Aparate medicale                      8419.2+8713+8714.2                      +9018-9022+9402                      8419.2+8713+        33190000-8 Diverse aparate medicale                      8714.2+9402                      8419.2              33191000-5 Aparate de sterilizare, de                                                     dezinfectare şi de igienizare                      8419.2              33191100-6 Sterilizator                      8419.2              33191110-9 Autoclave                      8407.3+8408.2+8409  34310000-3 Motoare şi piese pentru                      [.91+.99]+                     motoare                      8708[.1+.3-.9]                      8407.3+8408.2+8708  34311000-0 Motoare                      [.1+.3-.9]                      8407.3+8408.2       34311100-1 Motoare cu combustie interna                                                     pentru autovehicule şi                                                     motociclete                      8407.3              34311110-4 Motoare cu aprindere prin                                                     scanteie                      8408.2              34311120-7 Motoare cu aprindere prin                                                     compresie                      8409[.91+.99]       34312000-7 Piese pentru motoare                      8409[.91+.99]       34312100-8 Curele de ventilatoare                      8409[.91+.99]       34312200-9 Bujii                      8409[.91+.99]       34312300-0 Radiatoare pentru vehicule                      8409[.91+.99]       34312400-1 Pistoane                      8407.1+8409.1+8411  35300000-7 Aeronave şi nave spatiale                      [.1+.2+.91]+8412.1                      +8801+8802+8803                      +8805                      8407.1+8411[.1+.2]  35340000-9 Piese pentru aeronave şi                      +8412.1+8409.1+                nave spatiale                      8411.91+8803                      8407.1+8411[.1+.2]  35341000-6 Piese pentru aeronave                      +8412.1+8409.1+                      8411.91+8803                      8407.1+8411[.1+.2]  35341100-7 Motoare de aeronave                      +8412.1+8409.1                      +8411.91                      8411[.1+.2]         35341110-0 Turboreactoare şi                                                     turbopropulsoare                      8411.1              35341111-7 Turboreactoare                      8411.2              35341112-4 Turbopropulsoare                      8412.1              35341120-3 Motoare cu reactie                      8409.1+8411.91      35341130-6 Piese pentru motoare de                                                     aeronave                      8411.91             35341131-3 Piese pentru turboreactoare                                                     sau turbopropulsoare                      8450.2+8451         36610000-0 Accesorii de spalatorie                      [.1+.29]+8516.4                      4805+8421.31+       36712000-5 Filtre                      8529+9002                      4805+8421.31+       36712100-6 Cartuse cu filtre                      8529+9002                      4805+8421.31+       36712200-7 Piese de uzura                      8529+9002                      3612+3917.4+        36931000-6 Accesorii de siguranţă                      4016.9+4504.9+4823                      +6305+8484+9608                      3917.4+4016.9+      36933000-0 Sigilii                      4504.9+4823+8484  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  85  Maşini şi echipament  electrice şi piese  ale acestora;  aparate de  înregistrare şi de  reproducere a  sunetelor, aparate  de televiziune de  înregistrare şi de  reproducere a  imaginilor şi a  sunetelor şi piese  şi accesorii  pentru acestea      8523                24650000-5 Suporturi neinregistrate                      8547.2              25246000-7 Izolatori electrici din                                                     plastic                      8524.6              25250000-8 Cartele magnetice                      8524.6              25251000-5 Cărţi de credit                      8524.6              25252000-2 Carduri electronice                      8524.6              25253000-9 Cartele de debit                      8524.6              25253100-0 Cartele pentru alimentare cu                                                     combustibil                      8524                25260000-1 Înregistrări audio                      8524.3              25261000-8 Discuri                      8524[.51+.52]       25262000-5 Casete muzicale                      8524.3              25263000-2 Discuri compacte                      7010.1+7011+7014+   26152000-8 Sticla tehnica                      7015+7017+7018.1+                      8546.1+9405.91                      8546.1              26152500-3 Izolatori electrici din                                                     sticlă                      8546.2+8547.1       26230000-9 Izolatori şi accesorii                                                     izolante din ceramica                      8546.2+8547.1       26231000-6 Izolatori din ceramica                      8547.1              26232000-3 Accesorii izolante din                                                     ceramica                      7304.5+8545         27130000-5 Produse din oţel nealiat                      8545                27133000-6 Perii de cărbune                      7323+7324+7418+     28510000-0 Articole din metal pentru                      7615+8210+8515                 baie şi bucatarie                      7323+7418.1+7615.1  28512000-4 Vesela, articole de bucatarie                      +8210+8515                     sau de menaj din metal                      7323+7418.1+7615.1  28512100-5 Vesela din metal                      +8210+8515                      7323+7418.1+7615.1  28512110-8 Gamele                      +8210+8515                      7323+7418.1+7615.1  28512200-6 Ustensile de bucatarie                      +8210+8515                     din metal                      7323+7418.1+7615.1  28512210-9 Ustensile de gătit                      +8210+8515                      7323+7418.1+7615.1  28512220-2 Gratare de scurgere pentru                      +8210+8515                     vase                      7323+7418.1+7615.1  28512900-3 Articole de menaj din metal                      +8210+8515                      7323+7418.1+7615.1  28512910-6 Coşuri metalice pentru                      +8210+8515                     deşeuri                      7323+7418.1+7615.1  28512920-9 Cutii de scrisori                      +8210+8515                      7323+7418.1+7615.1  28512930-2 Coşuri metalice de gunoi                      +8210+8515                      7323+7418.1+7615.1  28512940-5 Coşuri metalice de gunoi                      +8210+8515                      7323+7418.1+7615.1  28512950-8 Cutii din metal                      +8210+8515                      6303+7011+8539+8540 28815800-6 Accesorii interioare de                                                     construcţii                      7011+8539+8540      28815820-2 Corpuri fluorescente de                                                     iluminat                      7011+8539+8540      28815821-9 Tuburi fluorescente                      3926.9+7014+8310    28824000-4 Mobilier urban                      +8530+8531+9405.9                      3926.9+7014+8310    28824700-1 Sageti indicatoare                      +8530+8531+9405.9                      7014+8310+8530+     28824710-4 Materiale de semnalizare                      8531+9405.9                      7315.19+8482.9      29140000-2 Angrenaje, elemente de                      +8483+8505.2                   angrenare şi antrenare                      8483[.1-.6]+8505.2  29141000-9 Angrenaje, elemente de                                                     angrenare şi antrenare                                                     cilindrice                      8483.6+8505.2       29141700-6 Cuplaje de arbori                      8416[.1-.3]+8417    29214000-2 Cuptoare                      [.1-.8]+8514[.1-.4]                      8416[.1-.3]+8417    29214100-3 Cuptoare comerciale                      [.1-.8]+8514[.1-.4]                      8417[.1+.8]+8514    29215000-9 Crematorii                      [.1-.4]                      8416.9+8417.9       29219000-7 Piese de arzatoare pentru                      +8514.9                        furnale, de furnale sau                                                     de cuptoare                      8501.34.5+8501.53.5 29370000-3 Tractoare                      +8701.1+8701.90                      [.5+.9]                      8501.34.5+          29373000-4 Motoare de tracţiune                      8501.53.5                      8467[.1-.8]+8508                      [.1-.8]             29450000-8 Scule de mana pneumatice                                                     sau cu motor                      8508[.1-.8]         29452000-2 Scule de mana electromecanice                      8468[.1-.8]+        29460000-1 Scule pentru lipire, lipire                      8515[.1-.8]                    tare şi sudare, dispozitive                                                     şi echipamente de                                                     detensionare la suprafaţa                                                     şi pulverizare                      8468[.1-.8]+        29461000-8 Echipament de lipire şi                      8515[.1-.8]                    sudare tare                      8468[.1-.8]+        29461100-9 Echipament de lipire                      8515[.1-.8]                      8468[.1-.8]+        29461200-0 Echipament de lipire tare                      8515[.1-.8]                      8468[.1-.8]+        29462000-5 Echipament de sudare                      8515[.1-.8]                      8515.2              29462100-6 Echipament de sudare                                                     electrica                      8468[.1-.8]+        29463000-2 Dispozitive de detensionare                      8515[.1-.8]                    la suprafaţa                      8468[.1-.8]+        29464000-9 Echipament de topire                      8515[.1-.8]                      8468[.1-.8]+        29464100-0 Echipament de topire pentru                      8515[.1-.8]                    plastic                      8468[.1-.8]+        29465000-6 Dispozitive de pulverizare                      8515[.1-.8]                    metalică                      8466+8467.9+8508.9  29470000-4 Piese şi accesorii pentru                                                     maşini-unelte                      8467.9+8508.9       29476000-6 Piese pentru scule de mana                      8418[.1-.4]+8422    29711000-6 Aparate electrice de uz                      .11+8509[.4+.8]                casnic pentru alimente                      +8516                      8509.4              29711200-8 Dispozitive de preparare                                                     a alimentelor                      8509.4              29711210-1 Roboti de bucatarie                      8509.4              29711211-8 Mixere pentru alimente                      8516                29711300-9 Aparate electrotermice                      8516.71             29711310-2 Filtre de cafea electrice                      8516.71             29711320-5 Filtre de ceai electrice                      8516.72             29711330-8 Prajitoare de pâine electrice                      8516.79.1           29711340-1 Aparate de încălzit                                                     farfuriile                      8516.7              29711350-4 Presa de vafele                      8516[.5+.6]         29711360-7 Cuptoare electrice                      8516.5              29711361-4 Cuptoare cu microunde                      8516.6              29711400-0 Rotisoare, vetre, plite                                                     şi resouri                      8516.60.7           29711410-3 Rotisoare                      8516.60.51          29711420-6 Vetre                      8516.60.5           29711430-9 Plite                      8516.60.5           29711440-2 Resouri                      8509.8              29711500-1 Desfacatoare de conserve                      8510[.1-.3]+        29712000-3 Aparate electrice de uz                      8516[.3+.4]                    casnic pentru îngrijirea                                                     corpului                      8510[.1+.2]         29712100-4 Aparate de ras şi maşini de                                                     tuns parul                      8510.1              29712110-7 Aparate de ras electrice                      8510.2              29712120-0 Maşini de tuns parul                      8516[.3+.4]         29712200-5 Aparate de coafat                      8516.31             29712210-8 Uscatoare de par                      8516.33             29712300-6 Uscatoare de mâini                      8421.1+8422.1+      29713000-0 Aparate electrice de uz                      8450.11+8451.21+               casnic pentru curatat;                      8509[.1-.3]+8516.4             fiare de călcat                      8509.3              29713300-3 Compactoare de deşeuri                                                     menajere                      8509.2              29713400-4 Maşini de întreţinere                                                     a podelelor                      8509.2              29713410-7 Maşini de curatare a                                                     podelelor                      8509.2              29713420-0 Aparate de lustruit podele                      8509.1              29713430-3 Aspiratoare                      8509.1              29713431-0 Accesorii pentru aspiratoare                      8516.4              29713500-5 Fiare de călcat electrice                      8516.4              29713510-8 Fiare de călcat cu aburi                      8516[.1+.2+.8]      29715000-4 Dispozitive de încălzire a                                                     apei şi încălzire centrala;                                                     echipament pentru instalaţii                                                     de apa şi canalizare                      8516.1              29715100-5 Dispozitive electrice de                                                     distribuire instantanee sau                                                     prin acumulare a apei calde                                                     şi termoplonjoare                      8516.2              29715200-6 Echipament de încălzire                      8516.2              29715210-9 Echipament de încălzire                                                     centrala                      8516.8              29715220-2 Rezistente de încălzire                                                     electrica                      8516.2              29715230-5 Aparate electrice de                                                     încălzire a podelei                      8516.2              29715240-8 Aparate electrice de                                                     încălzire ambientala                      8516[.1+.2+.8]      29715300-7 Echipament pentru instalaţii                                                     de apa şi canalizare                      8509.9+8510.9       29716000-1 Piese pentru aparate                      +8516.9                        electrice de uz casnic                      8310+8530+8531+8608 29811000-7 Echipament rutier                      8310+8530+8531+     29811200-9 Echipament pentru marcaj                      8608+9405                      rutier                      8530+8608+9405      29811300-0 Echipament de control al                                                     traficului                      8531.2              29811400-1 Panouri cu mesaje variabile                      8526.9              29812200-6 Sisteme radar                      8526+8529+8901-     29812300-7 Echipament de navigaţie                      8908+9014+9015                      7308+7326.9+7610+   29814000-8 Structuri portante                      8425+8905+8907                      8467+8508           29823000-4 Scule cu motor                      7322+8408+8417+     29836300-1 Echipament industrial                      8419+8438+8514                      8402+8403+8407-     29836400-2 Utilaje industriale                      8409+8419+8438+                      8514                      8531+8705           29851000-9 Echipament de salvare şi                                                     de stingere a incendiilor                      8530+8608           29851300-2 Echipament de siguranţă                      8530                29851310-5 Echipament de siguranţă                                                     pentru un anumit amplasament                      8530+8608           29851330-1 Instalaţii de siguranţă                      8304+8517.21+9023   30191000-4 Echipament de birou                      8517.21             30191300-7 Faxuri                      8471+8473+8524      30210000-4 Maşini de procesare a datelor                      [.31+.4+.6+.91]                      8471.3+8524[.31+    30212000-8 Hardware şi software pentru                      .4+.6+.91]                     minicomputere                      8524[.31+.4+.6+.91] 30212200-0 Software pentru minicomputere                      8471.3+8524[.31+    30215000-9 Hardware şi software pentru                      .4+.6+.91]                     microcomputere                      8524[.31+.4+.6+.91] 30215200-1 Software pentru                                                     microcomputere                      8471+8473[.3+.5]+   30230000-0 Hardware pentru computere                      8524[.31+.4+.6+.9]                      +8528.2+8538.1                      8471+8524[.31+.4+   30231000-7 Computere şi imprimante                      .6+.9]+8528.2+                      8538.1                      8471+8528.2+8538.1  30231200-9 Echipament informatic                      8538.1              30231240-1 Console                      8528.2              30231250-4 Ecrane de afişare                      8524[.31+.4+.6+.91] 30240000-3 Software                      8524[.31+.4+.6+.91] 30241000-0 Software pentru computer                      8524[.31+.4+.91]    30241100-1 Software pentru baze de date                      8524[.31+.4+.6+.91] 30241200-2 Software pentru aplicaţii                      8524[.31+.4+.6+.91] 30241210-5 Software pentru gestionarea                                                     proiectelor                      8524[.31+.4+.6+.91] 30241300-  Software pentru unitatea                                          30         centrala                      8524[.31+.4+.6+.91] 30241310-6 Programe informatice                      8524[.31+.4+.6+.91] 30241320-9 Actualizarea computerelor                      8524[.31+.4+.6+.91] 30241330-2 Magistrala Micro Channel                      8524[.31+.4+.6+.91] 30241400-4 Software pentru sisteme                                                     de operare                      8524[.31+.4+.6+.91] 30241410-7 Compilatoare de limbaj                      8524[.31+.4+.6+.91] 30241500-5 Software de sistem                      8524[.31+.4+.6+.91] 30241600-6 Software utilitar                      8524[.31+.4+.6+.91] 30241700-7 Software multimedia                      8524[.31+.4+.6+.91] 30242000-7 Software de securitate                      8524[.31+.4+.6+.91] 30242100-8 Software antivirus                      8524[.31+.4+.6+.91] 30242200-9 Software de depistare şi de                                                     corectare a greşelilor                      8524[.31+.4+.6+.91] 30243000-4 Software pentru uz medical                      8524[.31+.4+.6+.91] 30244000-1 Software de gestiune                      8524[.31+.4+.6+.91] 30244100-2 Software de gestiune                                                     a bibliotecilor                      8524[.31+.4+.6+.91] 30244200-3 Software de gestiune                                                     a memoriei                      8524[.31+.4+.6+.91] 30245000-8 Pachete de software                      8524[.31+.4+.6+.91] 30245100-9 Software pentru tabele                      8524[.31+.4+.6+.91] 30245200-0 Software pentru tranzacţii                      8524[.31+.4+.6+.91] 30245300-1 Software pentru statistici                      8524[.31+.4+.6+.91] 30246000-5 Software pentru comunicaţii                      8524[.31+.4+.6+.91] 30246100-6 Software pentru tehnologie                                                     informatica                      8524[.31+.4+.6+.91] 30246200-7 Software pentru emulaţii                      8524[.31+.4+.6+.91] 30247000-2 Software pentru                                                     tehnoredactare computerizata                      8524[.31+.4+.6+.91] 30247100-3 Software pentru desen şi                                                     pictura                      8524[.31+.4+.6+.91] 30247200-4 Software de prelucrare                                                     a imaginilor                      8524[.31+.4+.6+.91] 30248000-9 Produse software                      8524[.31+.4+.6+.91] 30248100-0 Aplicaţii software                      8524[.31+.4+.6+.91] 30248200-1 Licenţe de software                      8524[.31+.4+.6+.91] 30248300-2 Actualizare software                      8524[.31+.4+.6+.91] 30249000-6 Diverse tipuri de software                      8524[.31+.4+.6+.91] 30249100-7 Software de proiectare                                                     asistată de calculator                      8524[.31+.4+.6+.91] 30249200-8 Software pentru cartografie                                                     digitala                      8524[.31+.4+.6+.91] 30249300-9 Software didactic                      8524[.31+.4+.6+.91] 30249400-0 Software pentru sisteme                                                     financiare                      8524[.31+.4+.6+.91] 30249410-3 Software pentru contabilitate                      8524[.31+.4+.6+.91] 30249420-6 Sistem de emitere de                                                     eurocecuri                      8524[.31+.4+.6+.91] 30249500-1 Software de birotica                      8524[.31+.4+.6+.91] 30249600-2 Software pentru editare                                                     de text                      8524[.31+.4+.6+.91] 30249700-3 Software pentru recunoaşterea                                                     optica a caracterelor                      8524[.31+.4+.6+.91] 30249800-4 Software pentru imprimare                                                     în sistem "coada de                                                     asteptare"                      8501[.1-.6]         31110000-0 Motoare electrice                      8501[.1-.6]         31111000-7 Adaptoare                      8501[.1+.3]+8502    31120000-3 Generatoare                      [.1-.4]+8511.2                      8502[.1-.4]         31121000-0 Grupuri electrogene                      8502[.1+.4]         31121100-1 Grupuri electrogene cu motor                                                     cu aprindere prin compresie                      8502[.1+.4]         31121110-4 Convertizoare                      8502.4              31121111-1 Convertizoare electrice                                                     rotative                      8502[.2-.4]         31121200-2 Grupuri electrogene cu motor                                                     cu aprindere prin scanteie                      8502.3              31121300-3 Generatoare de energie                                                     eoliana                      8502.3              31121310-6 Mori eoliene                      8502.3              31121320-9 Turbine eoliene                      8502.3              31121330-2 Generatoare cu turbine                                                     eoliene                      8502.3              31121331-9 Rotoare de turbina                      8502.3              31121340-5 Centrala eoliana                      8502[.1+.2+.3]      31122000-7 Generatoare electrice                      8502[.1+.2+.3]      31122100-8 Pile de combustie                      8502.3+8511.2+9031  31124000-1 Generator cu turbina de aburi                                                     şi aparate conexe                      8502.3              31124100-2 Grupuri electrogene cu                                                     turbina                      8511.2              31126000-5 Dinamuri                      8502.3              31127000-2 Generatoare de urgenta                      8502.39.91          31128000-9 Turbogeneratoare                      8502.3              31129000-6 Grupuri electrogene cu                                                     motoare diesel                      8501.6              31130000-6 Alternatoare                      7402+7907+8007+     31131000-3 Motoare monofazate                      8501.4                      8501[.1+.3+.4]      31131100-4 Sisteme de actionare                      8501.5              31132000-0 Motoare polifazate                      8504+8532           31150000-2 Rezistente pentru lampi sau                                                     tuburi cu descărcare                      8504.40.5           31151000-9 Convertizoare statice                      8532                31152000-6 Condensatoare                      8504.4              31153000-3 Redresoare                      8504.5              31154000-0 Surse de alimentare electrica                                                     continua                      8504.90.9           31155000-7 Invertoare                      8504.4              31156000-4 Surse de alimentare electrica                                                     discontinua                      8504                31157000-1 Inductoare                      8504.40.93          31158000-8 Încărcătoare                      8504.40.93          31158100-9 Încărcătoare de baterii                      8402.9+8404.9+      31160000-5 Piese pentru motoare,                      8405.9+8503+8504.9             generatoare şi                                                     transformatoare electrice                      8402.9+8404.9+      31161000-2 Piese pentru motoare şi                      8405.9+8503                    generatoare electrice                      8503                31161100-3 Sisteme de excitatie                      8503                31161200-4 Sisteme de răcire a gazelor                      8503                31161300-5 Rotoare de generatoare                      8503                31161400-6 Sisteme de apa primare                      8503                31161500-7 Sisteme de uleiuri de                                                     etansare                      8503                31161600-8 Sisteme de răcire cu apa a                                                     statorilor                      8503                31161900-1 Sisteme de reglare a                                                     tensiunii                      8504.9              31162000-9 Piese pentru transformatoare,                                                     inductoare şi convertizoare                                                     statice                      8504.9              31162100-0 Piese pentru condensatoare                      8504[.2+.3]         31170000-8 Transformatoare                      8504.2              31171000-5 Transformatoare cu dielectric                                                     lichid                      8504.3              31172000-2 Transformatoare de tensiune                      8504.3              31173000-9 Transformator de măsurare                      8535+8536+8537+8538 31200000-8 Aparate de distribuţie şi                                                     control al energiei electrice                      8535+8536+8537      31210000-1 Aparate electrice de comutare                      [.1+.2]+8538                   sau de protecţie a                                                     circuitelor electrice                      8536.3+8537         31211000-8 Tablouri şi cutii de                      [.1+.2]+8538                   sigurante                      8537[.1+.2]+8538    31211100-9 Tablouri de distribuţie                      8537[.1+.2]+8538    31211110-2 Tablouri de comanda                      8535.1+8536.1       31211200-0 Cutii de sigurante                      8535.1+8536.1       31211300-1 Sigurante                      8535.1+8536.1       31211310-4 Sigurante fuzibile                      8536[.1+.2]         31212000-5 Disjunctoare                      8536[.1+.2]         31212100-6 Disjunctoare suspendate                      8536[.1+.2]         31212200-7 Controloare de circuite                      8537[.1+.2]         31213000-2 Echipament de distribuţie                      8537[.1+.2]         31213100-3 Cutii de distribuţie                      8537[.1+.2]         31213200-4 Transformatoare de                                                     distribuţie                      8537[.1+.2]         31213300-5 Cutii de distribuţie prin                                                     cablu                      8537[.1+.2]         31213400-6 Sisteme de distribuţie                      8535+8536.5         31214000-9 Comutatoare                      8535.3+8536.5       31214100-0 Întrerupătoare                      8535.3              31214110-3 Separatoare                      8535.3+8536.5       31214120-6 Întrerupător cu impamantare                      8535.3+8536.5       31214200-1 Întrerupător de sarcina                      8535.3+8536.5       31214300-2 Instalaţii de comutatoare de                                                     exterior                      8535.3              31214400-3 Întrerupător cu siguranţa                      8537[.1+.2]         31214500-4 Tablouri electrice                      8537[.1+.2]         31214510-7 Tablouri de distribuţie                      8537[.1+.2]         31214520-0 Tablouri de tensiune medie                      8535.4              31215000-6 Limitatori de tensiune                      8535.4              31216000-3 Parafulgere                      8535.4              31216100-4 Echipament de protecţie                                                     împotriva fulgerelor                      8535.4+8536.3       31216200-5 Paratrasnete                      8535.4              31217000-0 Limitatori de supratensiune                      8535                31218000-7 Bare colectoare                      8536.3              31219000-4 Cutii de protecţie                      8536[.4+.6+.9]      31220000-4 Componente de circuite                                                     electrice                      8536.4              31221000-1 Releuri electrice                      8236.61             31223000-5 Dulii                      8536[.69+.9]        31224000-2 Conexiuni şi elemente de                                                     contact                      8536[.69+.9]        31224100-3 Fise şi prize                      8536[.69+.9]        31224200-4 Conectori coaxiali                      8536.90.1           31224300-5 Cutii de conectare                      8536.90.1           31224400-6 Cabluri de conectare                      8536[.69+.9]        31224500-7 Terminale                      8536[.69+.9]        31224600-8 Comutatori de obturare                      8536[.69+.9]        31224700-9 Cutii de jonctiune                      8536.90.1           31224800-0 Seturi de racordare a                                                     cablurilor                      8538                31230000-7 Piese pentru aparate de                                                     distribuţie sau de control                                                     al energiei electrice                      8544                31300000-9 Sarma şi cabluri izolate                      8544[.4+.5]         31310000-2 Cabluri de distribuţie                      8544[.4+.5]         31311000-9 Alimentare de la reţea                      8544[.4+.5]         31320000-5 Cabluri de distribuţie a                                                     curentului electric                      8544[.4+.5]         31321000-2 Linii de curent electric                      8544[.4+.5]         31321100-3 Linii de curent electric                                                     suspendate                      8544.2              31330000-8 Cablu coaxial                      8544[.4+.5]         31340000-1 Accesorii de cablu izolate                      8544[.4+.5]         31341000-8 Bobine de cablu izolate                      8544[.4+.5]         31342000-5 Racorduri de cabluri izolate                      8544[.4+.5]         31343000-2 Jonctiuni de cabluri izolate                      8544[.4+.5]         31344000-9 Presgarnituri izolate de                                                     cabluri                      8544[.4+.5+.6+.7]   31350000-4 Conductoare electrice pentru                                                     transmitere de date şi de                                                     semnale de control                      8544[.4+.5+.6]      31351000-1 Conductoare electrice pentru                                                     sisteme de control de acces                      8544.7              31352000-8 Cabluri cu fibre optice                      8544.7              31352100-9 Cabluri cu fibre optice                                                     pentru transmitere de                                                     informaţii                      8544.7              31352200-0 Cabluri de telecomunicaţii                                                     cu fibre optice                      8544.7              31352300-1 Cabluri cu fibre optice                                                     pentru transmiterea datelor                      8506[.1-.8]+        31400000-0 Acumulatoare, pile                      8507[.1-.8]                    galvanice şi baterii primare                      8506[.1-.8]         31410000-3 Pile galvanice primare                      8506[.1-.8]         31420000-6 Baterii primare                      8506[.1-.8]         31421000-3 Baterii cu plumb                      8506[.1-.8]         31422000-0 Ansambluri de baterii                      8507[.1-.8]         31430000-9 Acumulatoare electrice                      8507.1              31431000-6 Acumulatoare cu plăci de                                                     plumb şi acid sulfuric                      85.7[.3-.8]         31432000-3 Acumulatoare cu cadmiu-nichel                      8513.1+8539[.1+     31510000-4 Lampi electrice cu                      .2+.3+.4]+9405                 incandescenta                      8539.1              31511000-1 Seturi complete de lampi                                                     etanse                      8539.21             31512000-8 Lampi cu incandescenta                                                     cu halogen                      8539[.22+.29]       31513000-5 Lampi cu incandescenta                      8539[.3+.4]         31514000-2 Lampi cu descărcare                      8539.49.1           31515000-9 Lampi cu ultraviolete                      8539.49.3           31516000-6 Lampi cu infrarosu                      8539.41             31517000-3 Lampi cu arc                      8513.1+8539.32.1    31518000-0 Lumini de semnalizare                      +8608.00.3+9405                      8539.1              31518100-1 Reflectoare                      8539.1              31518110-4 Reflectoare pentru                                                     intervenţii în exterior                      8539.32.1           31518500-5 Lampi cu vapori de mercur                      8513.1+9405.2       31521000-4 Lampi                      8513.1              31521300-7 Lampi electrice portabile                      8513.1              31521310-0 Lumini de avertizare                      8513.1              31521320-3 Lanterne                      8513.9+8539.9       31530000-0 Piese pentru lampi şi corpuri                      +9405.99                       de iluminat                      8539.9              31531000-7 Becuri                      8539.9              31531100-8 Tuburi fluorescente                      8513.9+9405.99      31532000-4 Piese pentru lampi şi                                                     accesorii de iluminat                      8511+8512+8544.3    31611000-2 Cablaje                      8511[.4-.8]+        31612000-9 Cablaje electrice                      8512[.1-.4]                    preasamblate pentru motoare                      8511.4              31612200-1 Demaroare                      8512[.1-.3]         31612300-2 Echipament electric de                                                     semnalizare pentru motoare                      8512[.1-.3]         31612310-5 Semnalizatoare luminoase cu                                                     intermitenta                      8529.10.7+8530      31620000-8 Aparate de semnalizare                      [.1+.8]+8531                   acustica sau optica                      [.1-.8]+8608                      8530.1+8531[.1-.8]  31621000-5 Echipament de comanda, de                                                     siguranţa şi de semnalizare                                                     feroviara                      8530.1              31621100-6 Echipament de comanda                      8530.1              31621200-7 Echipament electric de                                                     semnalizare feroviara                      8530.1              31621300-8 Instalaţii electrice                                                     feroviare                      8531[.1-.8]         31622000-2 Sirene                      8529.10.7+8530.8+   31623000-9 Echipament de comanda, de                      8531[.1-.8]+8608               siguranţa şi de semnalizare                                                     pentru şosele                      8530.8+8608         31623100-0 Semafoare                      8531[.1-.8]+8608    31623200-1 Echipament de comanda, de                                                     siguranţa şi de semnalizare                                                     pentru căile navigabile                                                     interioare                      8531[.1-.8]+8608    31623300-2 Echipament de comanda, de                                                     siguranţa şi de semnalizare                                                     pentru parcari                      8531[.1-.8]+8608    31623400-3 Echipament de comanda, de                                                     siguranţa şi de semnalizare                                                     pentru instalaţiile portuare                      8531.8+8608         31623500-4 Echipament de comanda, de                                                     siguranţa şi de semnalizare                                                     pentru aeroporturi                      8531.8+8608         31623510-7 Aparate de înregistrare                                                     a zborurilor                      8531.8+8608         31623520-0 Iluminare aeroportuara                      8543.2              31623600-5 Generatoare de semnal                      8529.10.7           31623700-6 Separator de semnal de antena                      8543[.1-.8]         31623800-7 Maşini de galvanoplastie                      8530.8+8531.8+8608  31623900-8 Echipament de control al                                                     semnalizarii în intersectii                      8531.2              31624000-6 Panouri de informare                      8531.2              31624100-7 Panouri de informare cu                                                     mesaje variabile                      8531.1              31625000-3 Alarme antiefractie şi                                                     antiincendiu                      8531.1              31625100-4 Sisteme de detectare a                                                     incendiilor                      8531.1              31625200-5 Sisteme de alarma de incendiu                      8531.1              31625300-6 Sisteme de alarma                                                     antiefractie                      8505                31630000-1 Magneti                      8543[.1-.8]         31640000-4 Maşini şi aparate cu                                                     utilizare specifică                      8543[.1-.8]         31641000-1 Simulatoare                      8543[.1-.8]         31641100-2 Simulatoare de conducere                      8543[.1-.8]         31641200-3 Simulatoare de lupta                      8543[.1-.8]         31641300-4 Simulatoare de formare                      8543[.1-.8]         31642000-8 Aparate de detectie                                                     electronică                      8543[.1-.8]         31642100-9 Aparate de detectie a                                                     conductelor metalice                      8543[.1-.8]         31642200-0 Detectoare de mine                      8543[.1-.8]         31642300-1 Detectoare de materiale                                                     plastice                      8543[.1-.8]         31642400-2 Detectoare pentru obiecte                                                     nemetalice                      8543[.1-.8]         31642500-3 Detectoare de lemn                      8543[.1-.8]         31643000-5 Acceleratoare de particule                      8543[.1-.8]         31643100-6 Acceleratoare liniare                      8543[.1-.8]         31644000-2 Diverse dispozitive de                                                     înregistrare a datelor                      8543.8              31645000-9 Biliard electric                      8546.9+8547.9       31650000-7 Accesorii izolante                      8546                31660000-0 Electrozi de carbon                      8530.9+8531.9+      31670000-3 Piese electrice pentru                      8543.9+8548.9                  maşini sau aparate                      8413+8504.4+8534+   31681000-3 Accesorii electrice                      8536.9+8544-8547                      8536.9              31681100-4 Contacte electrice                      8534                31681300-6 Circuite electrice                      8544-8547           31681400-7 Componente electrice                      8544-8547           31681410-0 Materiale electrice                      8504.4              31681500-8 Reîncărcătoare                      8536                31682100-1 Cutii electrice                      8537+8538           31682200-2 Panouri de comanda                      8537+8538           31682210-5 Instrumente şi echipament                                                     de comanda                      8531.2              31682220-8 Tablouri de mixaj                      8531.2              31682230-1 Tablouri cu ecran grafic                      8504[.21+.22+.31+   31682300-3 Echipament de tensiune medie                      .32]+8509.10.9                      +8536                      8531.2              31682310-6 Tablouri de tensiune medie                      8517+8537+8538+     31682400-4 Echipament electric aerian                      8546.2                      8537+8538.1         31682410-7 Suport de linie aeriană                      8530[.1-.8]+        31682500-5 Echipament electric de                      8531[.1-.8]                    urgenta                      8530[.1-.8]         31682510-8 Sisteme electrice de urgenta                      8530[.1-.8]         31682520-1 Sisteme de oprire de urgenta                      8530                31682530-4 Surse de alimentare electrica                      8530[.1-.8]+        31682540-7 Echipament pentru substatii                      8531[.1-.8]                      8517.9+8522.9+      31710000-6 Echipament electronic                      8529.9+8539.9+                      8542[.3+.5]                      8517+8518+8522+     31711000-3 Accesorii electronice                      8529+8539.9+                      8542[.3+.5]                      8517+8518+8522.9+   31711100-4 Componente electronice                      8529.9+8539.9+                      8542[.3+.5]                      8517.5              31711110-7 Emitatoare-receptoare                      8517+8518           31711120-0 Transductoare                      8533                31711130-3 Rezistente                      8545.1              31711140-6 Electrozi                      8531.2              31711200-5 Tabele de marcaj electronice                      8543                31711300-6 Sisteme electronice de                                                     cronometraj                      8543                31711310-9 Sisteme de pontaj                      8542                31712000-0 Maşini şi aparate                                                     microelectronice şi                                                     microsisteme                      8542                31712100-1 Maşini şi aparate                                                     microelectronice                      8542                31712200-2 Microsisteme                      8543-8547           31720000-9 Echipament electromecanic                      8543-8547           31730000-2 Echipament electrotehnic                      8543-8547           31731000-9 Accesorii electrotehnice                      8540[.7+.8]+        32100000-4 Valve, tuburi şi componente                      8542[.1+.2]                    electronice                      8532[.1+.2+.3]      32110000-7 Condensatoare electrice                      8532[.1+.2]         32111000-4 Condensatoare fixe                      8532.3              32112000-1 Condensatoare variabile sau                                                     reglabile                      8533                32120000-0 Rezistente electrice                      8534                32130000-3 Circuite imprimate                      8534                32131000-0 Lamele de contact acoperite                                                     pentru circuite imprimate                      8534                32132000-7 Lamele de contact neacoperite                                                     pentru circuite imprimate                      8540                32140000-6 Valve şi tuburi                      8540                32141000-3 Tuburi catodice pentru                                                     televizoare                      8540.2              32141100-4 Tuburi pentru camere de                                                     televiziune                      8540.7              32142000-0 Tuburi şi echipament pentru                                                     microunde                      8540.71             32142100-1 Magnetroane                      8540.7              32142200-2 Echipament cu microunde                      8540.7              32142210-5 Echipament radio cu microunde                      8540.72             32142300-3 Clistroane                      8540.8              32143000-7 Tuburi electronice                      8540.81             32144000-4 Valve şi tuburi receptoare                                                     sau amplificatoare                      8541                32150000-9 Semiconductoare                      8541.1              32151000-6 Diode                      8541.1              32152000-3 Diode electroluminescente                      8541.2              32153000-0 Tranzistoare                      8541.6              32154000-7 Cristale piezoelectrice                                                     montate                      8542                32160000-2 Circuite integrate şi                                                     microasamblari electronice                      8542.12             32161000-9 Cartele telefonice                      8542.12             32161100-0 Cartele SIM                      8542.12             32162000-6 Cartele cu circuite integrate                      8542                32163000-3 Circuite integrate                                                     electronice                      8542.5              32164000-0 Microasamblari                      8542.13.55          32165000-7 Microprocesoare                      8532.9+8533.9+      32170000-5 Piese pentru asamblari                      8540.9+8541.9+                 electronice                      8542.9                      8532.9              32171000-2 Piese pentru condensatoare                                                     electrice                      8533.9              32172000-9 Piese pentru rezistente                                                     electrice, reostate şi                                                     potentiometre                      8540.9+8541.9+      32173000-6 Piese pentru valve şi tuburi                      8542.9                         electronice                      8541.4              32180000-8 Module                      8517[.1+.8]+        32210000-8 Echipament de radiodifuziune                      8525[.1+.2]                    şi televiziune                      8525[.1+.2]         32211000-5 Echipament de producţie                                                     pentru radiodifuziune şi                                                     televiziune                      8525.1              32220000-1 Aparate de emisie pentru                                                     televiziune fără aparate                                                     de recepţie                      8525.1              32221000-8 Radiobalize                      8525.1              32222000-5 Aparate de codificare a                                                     semnalelor video                      8525.1              32223000-2 Aparate de transmisie video                      8525.10.9           32224000-9 Aparate de emisie pentru                                                     televiziune                      8525[.2+.3]         32230000-4 Aparate de emisie radio cu                                                     aparate de recepţie                      8525.20.9           32231000-1 Aparate de televiziune cu                                                     circuit închis                      8525.20.9           32232000-8 Echipament pentru                                                     videoconferinte                      8525.2              32233000-5 Staţii de amplificare a                                                     frecvenţei radio                      8525.2              32234000-2 Camere de televiziune cu                                                     circuit închis                      8525.2              32235000-9 Sistem de supraveghere cu                                                     circuit închis                      8525.2              32236000-6 Radiotelefoane                      8525.2              32237000-3 Aparat portabil de                                                     emisie-recepţie                      8525.3              32240000-7 Camere de televiziune                      8525.20.9           32250000-0 Telefoane mobile                      8525.20.9           32251000-7 Telefoane de masina                      8525.20.9           32252000-4 Telefoane GSM                      8524                32260000-3 Echipament de transmisie                                                     de date                      8525                32270000-6 Aparate de transmisie                                                     digitala                      8527[.1+.2+.3]      32310000-9 Receptoare de radiodifuziune                      8528+8529           32320000-2 Echipament audiovizual şi                                                     de televiziune                      8528                32321000-9 Echipament de proiectie de                                                     televiziune                      8528                32321100-0 Aparatura video şi                                                     cinematografica                      8528                32321200-1 Echipament audiovizual                      8528+8529           32321300-2 Materiale audiovizuale                      8528+8529           32322000-6 Echipament multimedia                      8528.2              32323000-3 Monitoare video                      8528.21             32323100-4 Monitoare video color                      8528.22             32323200-5 Monitoare video alb-negru                      8528                32323300-6 Echipament video                      8528                32323400-7 Echipament video de redare                      8528                32323500-8 Sistem video de supraveghere                      8528                32324000-0 Televizoare                      8528.12             32324100-1 Televizoare color                      8528.13             32324200-2 Televizoare alb-negru                      8528+8529           32324300-3 Echipament de televiziune                      8529.10.3           32324400-4 Antene de televiziune                      8529                32324500-5 Selector de canale video                      8519+8520+8521+     32330000-5 Aparate audio şi video de                      8525.1                         înregistrare şi redare                      8519                32331000-2 Discuri pentru fonografe                      8519.1              32331100-3 Patefoane                      8519.9              32331200-4 Casetofoane                      8519                32331300-5 Aparate de redare audio                      8519.99             32331400-6 Lectoare de compact-discuri                                                     audio                      8520                32332000-9 Magnetofoane                      8520.1              32332100-0 Dictafoane                      8520.2              32332200-1 Roboti telefonici                      8520.3              32332300-2 Aparate de înregistrare a                                                     sunetelor                      8521+8525.4         32333000-6 Aparate de înregistrare sau                                                     de redare video                      8521+8525.4         32333100-7 Aparate de înregistrare video                      8521+8525.4         32333200-8 Camere video                      8521                32333300-9 Aparate de redare video                      8525.4              32333400-0 Aparate video                      8518+8520+8527.9    32340000-8 Microfoane şi difuzoare                      8518[.1+.3]         32341000-5 Microfoane                      8518[.2+.4+.5]+8520 32342000-2 Difuzoare                      8518.3              32342100-3 Casti                      8518.3              32342200-4 Casti auriculare                      8518.3              32342300-5 Microfoane şi seturi de                                                     portavoce                      8518[.4+.5]+8520    32342400-6 Dispozitive acustice                      8518[.4+.5]+8520    32342410-9 Echipament de sonorizare                      8518[.4+.5]+8520    32342420-2 Pupitre de mixaj în studio                      8518[.4+.5]         32342430-5 Sisteme de comprimare a                                                     semnalelor vocale                      8518[.4+.5]         32342440-8 Sistem de mesagerie vocala                      8520                32342450-1 Aparate de înregistrare                                                     vocala                      8518[.4+.5]         32343000-9 Amplificatoare                      8518[.4+.5]         32343100-0 Amplificatoare de                                                     audiofrecventa                      8518[.4+.5]         32343200-1 Megafoane                      8527.9              32344000-6 Aparate de recepţie de                                                     radiotelefonie sau de                                                     radiotelegrafie                      8527.9              32344100-7 Receptoare portabile de apel                                                     şi mesagerie                      8527.9              32344110-0 Sistem de înregistrare vocala                      8527.9              32344200-8 Receptoare radio                      8527.9              32344210-1 Echipament radio                      8527.9              32344220-4 Receptoare de radiomesagerie                      8527.9              32344230-7 Staţii radio                      8527.9              32344240-0 Relee radioemitatoare                      8527.9              32344250-3 Instalaţii radio                      8527.9              32344260-6 Echipament radio şi de                                                     multiplexaj                      8527.9              32344270-9 Sistem de control radio                                                     şi telefonic                      8527.9              32344280-2 Radiouri portabile                      8518.9+8522+8529    32350000-1 Piese pentru echipament audio                                                     şi video                      8522                32351000-8 Accesorii pentru echipament                                                     audio şi video                      8522                32351100-9 Echipament de montaj video                      8522                32351200-0 Ecrane                      8529                32352000-5 Antene şi reflectoare                      8529                32352100-6 Piese pentru echipament radio                                                     şi radar                      8529                32352200-7 Piese de rezerva şi accesorii                                                     pentru radare                      8517                32360000-4 Interfoane                      8526+9014[.1-.8]    33196000-0 Auxiliare medicale                      +9015[.1-.8]                      8526+9014[.1-.8]    33196100-1 Dispozitive pentru persoanele                      +9015[.1-.8]                   în vârsta                      8526+9014[.1-.8]    33210000-5 Instrumente de navigaţie,                      +9015[.1-.8]                   de meteorologie, de geologie                                                     şi de geofizica                      8526+9014[.1-.8]    33211000-2 Instrumente de navigaţie                      +9015[.1-.8]                      8526                33211500-7 Aparate radar                      8526                33211510-0 Echipament de supraveghere                                                     prin radar                      8526                33220000-8 Echipament pentru comanda                                                     de la distanta                      8526.9              33221000-5 Aparate de radiotelecomanda                      8526.9              33222000-2 Sirene telecomandate                      8450.2+8451         36610000-0 Accesorii de spalatorie                      [.1+.29]+8516.4                      4805+8421.31+       36712000-5 Filtre                      8529+9002                      4805+8421.31+       36712100-6 Cartuse pentru filtru                      8529+9002                      4805+8421.31+       36712200-7 Piese de uzura                      8529+9002  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  86  Locomotive şi  material rulant  feroviare sau  similare şi piese  ale acestora;  dispozitive de  fixare şi accesorii  feroviare şi piese  ale acestora;  echipament mecanic  (inclusiv electro-  mecanic) de  semnalizare a  traficului          8310+8530+8531+8608 29811000-7 Echipament rutier                      8310+8530+8531+     29811200-9 Echipament pentru marcaj                      8608+9405                      rutier                      8530+8608+9405      29811300-0 Echipament de control al                                                     traficului                      8608                29811600-3 Echipament de control al                                                     parcarilor                      8608                29811700-4 Aparate de taxare                      7302+8601-8609      29813000-1 Echipament feroviar                      8530.1+8608.00.1    29813200-3 Echipament de semnalizare                      8608.00.1           29813210-6 Stâlpi indicatori                      8608.00.1           29813220-9 Cutii de semnalizare                      8530.1+8608.00.1    29813300-4 Sisteme de monitorizare a                                                     trenurilor                      8608.00.1           29813400-5 Sisteme de încălzire a                                                     macazurilor                      8604                29813500-6 Utilaje de aliniere a                                                     liniilor                      8310+8608+9405      29815200-7 Echipament de control al                                                     traficului aerian                      8608                29815210-0 Echipament pentru turnul                                                     de control                      8608+9006           29816000-2 Echipament de monitorizare                                                     a traficului                      8608                29816200-4 Sisteme de măsurare a                                                     fluxului traficului                      8513.1+8539.32.1+   31623100-0 Semafoare                      8608.00.3+9405                      8608.00.3           31518400-4 Lumini de semnalizare a                                                     pistelor pentru aeronave                      8529.10.7+8530      31620000-8 Aparate de semnalizare                      [.1+.8]+8531                   acustica sau optica                      [.1-.8]+8608                      8529.10.7+8530.8+   31623000-9 Echipament de comanda, de                      8531[.1-.8]+8608               siguranţa şi de semnalizare                                                     pentru şosele                      8530.8+8608         31623100-0 Semafoare                      8531[.1-.8]+8608    31623200-1 Echipament de comanda, de                                                     siguranţa şi de semnalizare                                                     pentru căile navigabile                                                     interioare                      8531[.1-.8]+8608    31623300-2 Echipament de comanda, de                                                     siguranţa şi de semnalizare                                                     pentru parcari                      8531[.1-.8]+8608    31623400-3 Echipament de comanda, de                                                     siguranţa şi de semnalizare                                                     pentru instalaţiile portuare                      8531.8+8608         31623500-4 Echipament de comanda, de                                                     siguranţa şi de semnalizare                                                     pentru aeroporturi                      8531.8+8608         31623510-7 Aparate de înregistrare                                                     pentru zbor                      8531.8+8608         31623520-0 Iluminare aeroportuara                      8530.8+8531.8+8608  31623900-8 Echipament de control al                                                     semnalizarii în intersectii                      8609+8716           34220000-5 Remorci, semiremorci şi                                                     containere mobile                      8609+8716           34221000-2 Containere mobile cu                                                     utilizare specială                      8601-8608           35200000-6 Locomotive şi materiale                                                     rulante feroviare şi                                                     piese conexe                      8601[.1+.2]+        35210000-9 Locomotive şi tendere                      8602[.1+.2]                    feroviare                      8601.1              35211000-6 Locomotive electrice                                                     feroviare                      8602.1              35212000-3 Locomotive diesel electrice                      8602.9              35213000-0 Locomotive diesel                      8602.9              35214000-7 Tendere                      8602.9              35215000-4 Funiculare                      8603-8606           35220000-2 Material rulant                      8604                35221000-9 Vehicule de service sau de                                                     întreţinere a căilor ferate                      8603+8605           35222000-6 Vagoane de tren şi de tramvai                                                     pentru călători, troleibuze                      8605                35222100-7 Vagoane de tramvai pentru                                                     călători                      8605                35222200-8 Vagoane de tren pentru                                                     călători                      8603                35222300-9 Troleibuze                      8605                35222310-2 Vagoane de tren                      8605                35222400-0 Vagoane de bagaje şi vagoane                                                     speciale                      8606                35223000-3 Vagoane de marfa                      8607+8608           35230000-5 Piese pentru locomotive sau                                                     materiale rulante feroviare                                                     sau de tramvai; echipament                                                     mecanic pentru controlul                                                     traficului                      8607                35231000-2 Piese pentru locomotive sau                                                     material rulant                      8607.1              35231100-3 Roti monobloc                      8607.3              35231200-4 Tampoane şi bare de                                                     tracţiune                      8607                35231300-5 Scaune pentru material                                                     feroviar rulant                      8607                35231400-6 Osii, anvelope şi alte piese                                                     pentru locomotive sau                                                     material rulant                      8608                35232000-9 Echipament mecanic de                                                     semnalizare şi de comanda                      8608                36980000-4 Borne de semnalizare pentru                                                     zapada  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  87  Vehicule, altele  decât material  rulant feroviar şi  de tramvai şi piese  şi accesorii conexe 8427+8709           29221500-9 Autoincarcatoare cu furca,                                                     camioane de manipulare,                                                     camioane-platforma utilizate                                                     în gări                      8427+8709           29221510-2 Autoincarcatoare                      8427+8709           29221520-5 Camioane de manipulare                      8709                29221530-8 Camioane-platforma utilizate                                                     în gări                      8709                29221531-5 Vehicule de transport                                                     independente                      8709                29221532-2 Echipamente pentru vehicule                                                     de urgenta                      8716.2              29350000-7 Remorci şi semiremorci cu                                                     încărcare automată sau de                                                     descărcare pentru uz agricol                      8716.2              29351000-4 Remorci cu încărcare automată                                                     pentru uz agricol                      8716.2              29352000-1 Remorci de descărcare pentru                                                     uz agricol                      8716.2              29353000-8 Semiremorci cu încărcare                                                     automată pentru uz agricol                      8716.2              29354000-5 Semiremorci de descărcare                                                     pentru uz agricol                      8501.34.5+8501      29370000-3 Tractoare                      .53.5+8701.1+                      8701.90[.5+.9]                      8701.1              29371000-0 Tractoare agricole cu                                                     actionare de la distanta                      8701.90[.5+.9]      29372000-7 Tractoare uzate                      8701.3              29525000-5 Vehicule cu senile                      8710                29610000-8 Tancuri şi autoblindate                                                     de lupta                      8710                29611000-5 Tancuri                      8710                29611100-6 Piese pentru tancuri                      8710                29612000-2 Autoblindate de lupta                      8710                29612100-3 Piese pentru autoblindate                                                     de lupta                      8531+8705           29851000-9 Echipament de salvare şi de                                                     stingere a incendiilor                      8705                29851100-0 Echipament de stingere a                                                     incendiilor                      8705                29851120-6 Materiale de stingere a                                                     incendiilor                      3005+3006+4015+     33100000-1 Aparate medicale                      8419.2+8713+8714.2                      +9018-9022+9402                      8419.2+8713+8714.2  33190000-8 Diverse aparate medicale                      +9402                      8713+8714.2         33193000-9 Vehicule, scaune cu rotile                                                     şi dispozitive conexe                                                     pentru persoane invalide                      8713                33193100-0 Vehicule şi scaune cu rotile                                                     pentru persoane invalide                      8713                33193110-3 Vehicule pentru persoane                                                     invalide                      8713                33193120-6 Scaune cu rotile                      8713                33193121-3 Scaune cu rotile cu motor                      8714.2              33193200-1 Piese şi accesorii pentru                                                     vehicule şi scaune cu rotile                                                     pentru persoane invalide                      8714.2              33193210-4 Piese şi accesorii pentru                                                     vehicule pentru persoane                                                     invalide                      8714.2              33193211-1 Motoare pentru vehicule                                                     pentru persoane invalide                      8714.2              33193212-8 Dispozitive de direcţie                                                     pentru vehicule pentru                                                     persoane invalide                      8714.2              33193213-5 Dispozitive de comanda                                                     pentru vehicule pentru                                                     persoane invalide                      8714.2              33193214-2 Sasiuri pentru vehicule                                                     pentru persoane invalide                      8714.2              33193220-7 Piese şi accesorii pentru                                                     scaune cu rotile                      8713+9018-9022+9402 33195000-3 Sistem de monitorizare a                                                     pacientilor                      8713+9018-9022+9402 33195100-4 Monitoare                      8713+9018-9022+9402 33195110-7 Monitoare respiratorii                      8702-8709           34100000-8 Autovehicule                      8703                34110000-1 Autoturisme                      8703[.2+.9]         34111000-8 Breakuri                      8703[.2+.9]         34112000-5 Berline                      8703[.2+.3]         34113000-2 Vehicule cu 4 roti motoare                      8703[.2+.3]         34113100-3 Jeepuri                      8703[.2+.3]         34113200-4 Vehicule pentru orice tip                                                     de teren                      8703[.2+.3]         34113300-5 Vehicule de teren                      8702+8703[.2+.3]    34114000-9 Vehicule cu utilizare                                                     specială                      8702+8703[.2+.3]    34114100-0 Vehicule de urgenta                      8702+8703[.2+.3]    34114110-3 Vehicule de salvare                      8703[.2+.3]         34114120-6 Vehicule de intervenţie                                                     paramedicala                      8703[.2+.3]         34114121-3 Ambulante                      8703[.2+.3]         34114122-0 Vehicule pentru                                                     transportul pacientilor                      8703[.2+.3]         34114200-1 Maşini de poliţie                      8702+8703[.2+.3]    34114210-4 Vehicule pentru                                                     transportul detinutilor                      8702+8703[.2+.3]    34114300-2 Vehicule pentru serviciile                                                     de asistenţa socială                      8702+8703[.2+.3]    34114400-3 Microbuze                      8703.3              34115000-6 Autovehicule cu motor diesel                      8703.3              34116000-3 Autovehicule pentru                                                     transportul a mai puţin                                                     de 10 persoane                      8703.2+8703         34117000-0 Vehicule de transport de                      [.2+.3+.9]                     ocazie                      8702                34120000-4 Autovehicule pentru                                                     transportul a 10 sau mai                                                     multe persoane                      8702                34121000-1 Autobuze                      8702                34121100-2 Autobuze publice                      8702                34121200-3 Autobuze articulate                      8702                34121300-4 Autobuze cu imperiala                      8702                34121400-5 Autobuze cu podea joasa                      8702                34122000-8 Autocare                      8701+8704+8706      34130000-7 Autovehicule pentru                                                     transportul de mărfuri                      8704[.21(.1+.31+    34131000-4 Vehicule cu motor diesel                      .91)+.22(.1+.91)+              pentru transportul de mărfuri                      .23(.1+.91)]                      8704[.31(.1+.31+    34132000-1 Vehicule cu acumulatori                      .91)+.32(.1+.91)               pentru transportul de mărfuri                      +.9]                      8704[.31(.1+.31+    34133000-8 Camioane articulate                      .91)+.32(.1+.91)                      +.9]                      8704[.31(.1+.31+    34133100-9 Autocisterne                      .91)+.32(.1+.91)                      +.9]                      8704[.31(.1+.31+    34133110-2 Autocisterne de carburanţi                      .91)+.32(.1+.91)                      +.9]                      8703.1+8704.1+      34134000-5 Camioane cu platforma                      8705[.2-.9]                      8704[.2+.3]         34135000-2 Camioane basculante                      8704[.2+.3]         34136000-9 Furgoane                      8704[.2+.3]         34136100-0 Furgonete                      8704[.2+.3]         34136200-1 Furgoane carosate                      8704[.21(.39+.99)   34137000-6 Vehicule de ocazie pentru                      +.22.99+23.99+.31              transportul de mărfuri                      (.39+.99)+.32.99]                      8701.2              34138000-3 Tractoare rutiere                      8706                34139000-0 Sasiuri                      8706                34139100-1 Sasiuri cu cabine                      8706                34139200-2 Sasiuri carosate                      8706                34139300-3 Sasiuri complete                      8703.1+8704.1+8705  34140000-0 Autovehicule de mare                                                     capacitate                      8704.1              34141000-7 Autobasculante                      8705.1              34142000-4 Camioane-macara                      8705.1              34142100-5 Camioane cu platforma                                                     ridicatoare                      8705.1              34142200-6 Maşini de încărcat cu                                                     schipuri                      8703.1              34143000-1 Vehicule pentru întreţinere                                                     pe timp de iarna                      8703.1+8705[.2-.9]  34144000-8 Autovehicule cu utilizare                                                     specială                      8705.2              34144100-9 Turle de foraj mobile                      8705[.3+.9]         34144200-0 Vehicule pentru servicii                                                     de urgenta                      8705.3              34144210-3 Vehicule de pompieri                      8705.3              34144211-0 Camioane cu scara turnanta                      8705.3              34144212-7 Autopompe                      8705.3              34144213-4 Vehicule de stingere a                                                     incendiilor                      8705.9              34144220-6 Vehicule de depanare                      8705.9              34144300-1 Poduri mobile                      8705.9              34144400-2 Vehicule de întreţinere                                                     rutiera                      8705.9              34144410-5 Vidanjoare                      8705.9              34144420-8 Vehicule de împrăştiat sare                      8705.9              34144430-1 Vehicule de curatare a                                                     strazilor                      8705.9              34144431-8 Vehicule de aspirat strazile                      8705.9              34144440-4 Vehicule de împrăştiat                                                     pietriş                      8705.9              34144450-7 Vehicule de stropire a                                                     strazilor                      8705.9              34144500-3 Vehicule pentru transportul                                                     deşeurilor menajere şi al                                                     apelor reziduale                      8705.9              34144510-6 Vehicule pentru transportul                                                     deşeurilor menajere                      8705.9              34144511-3 Vehicule de colectare a                                                     deşeurilor menajere                      8705.9              34144512-0 Vehicule de compactare a                                                     deşeurilor menajere                      8705.9              34144520-9 Autocisterne pentru                                                     transportul apelor                                                     reziduale                      8702+8703+8705.9    34144600-4 Vehicule militare                      8705.9              34144610-7 Vehicule pentru acţiuni                                                     ofensive                      8705.9              34144700-5 Vehicule utilitare                      8705.9              34144710-8 Încărcătoare cu roti                      8705.9              34144730-4 Vehicule de reaprovizionare                                                     a aeronavelor                      8705.9              34144740-7 Vehicule de tractare a                                                     aeronavelor                      8705.9              34144750-0 Cargouri                      8705.9              34144751-7 Transportatoare de pilieri                      8705.9              34144760-3 Biblioteci mobile                      8705.9              34144800-6 Autocaravane                      8705.9              34144900-7 Vehicule electrice                      8705.9              34144910-0 Autobuze electrice                      8707                34210000-2 Caroserii de vehicule                      8707.1              34211000-9 Caroserii de autobuze                      8707.1              34212000-6 Caroserii de ambulante                      8707.9              34213000-3 Caroserii de vehicule pentru                                                     transportul de mărfuri                      8609+8716           34220000-5 Remorci, semiremorci şi                                                     containere mobile                      8609+8716           34221000-2 Containere mobile cu                                                     utilizare specială                      8716.4              34221100-3 Unităţi mobile de intervenţie                      8716.4              34221200-4 Unităţi mobile de urgenta                      8716.4              34221300-5 Unităţi de intervenţie în                                                     caz de accident chimic                      8716[.1-.8]         34223000-6 Remorci şi semiremorci                      8716[.1-.8]         34223100-7 Semiremorci                      8716[.3+.4]         34223200-8 Autocisterne                      8716[.1-.8]         34223300-9 Remorci                      8716[.1-.8]         34223310-2 Remorci de uz general                      8716.3              34223320-5 Remorci pentru transportul                                                     căilor                      8716[.3+.4]         34223330-8 Unităţi mobile pe remorci                      8716.31             34223340-1 Remorci-cisterna                      8716[.1-.8]         34223350-4 Remorci cu scara turnanta                      8716[.3+.4]         34223360-7 Remorci de alimentare cu                                                     carburanţi a aeronavelor                      8716[.3+.4]         34223370-0 Remorci basculante                      8716[.3+.4]         34223400-0 Remorci şi semiremorci de                                                     tip caravana                      8716[.3+.4]         34224000-3 Piese pentru remorci,                                                     semiremorci şi alte vehicule                      8407.3+8408.2+8409  34310000-3 Motoare şi piese pentru                      [.91+.99]+8708                 motoare                      [.1+.3-.9]                      8407.3+8408.2+8708  34311000-0 Motoare                      [.1+.3-.9]                      8708                34320000-6 Piese mecanice de rezerva,                                                     altele decât motoare şi                                                     piese de motoare                      8708.6              34321000-3 Osii                      8708.3              34322000-0 Frane şi piese pentru frane                      8708.3              34322100-1 Echipamente de frana                      8708.3              34322200-2 Frane cu disc                      8708.3              34322300-3 Garnituri de frana                      8708.3              34322400-4 Plăcuţe de frana                      8708.3              34322500-5 Saboti de frana                      8708.4              34323000-7 Cutii de viteze                      8708.7              34324000-4 Roti, piese şi accesorii                      8708.7              34324100-5 Echipament de echilibrare a                                                     rotilor                      8708.9              34325000-1 Amortizoare şi ţevi de                                                     esapament                      8708.9              34326000-8 Ambreiaje şi piese conexe                      8708.9              34327000-5 Volane, coloane şi cutii                                                     de direcţie                      8708                34328000-2 Cricuri pentru vehicule                      8708.2              34340000-2 Echipament de conversie                                                     pentru vehicule                      8708.2              34350000-5 Centuri de siguranţă                      8708.2              34360000-8 Piese de rezerva pentru                                                     vehicule destinate                                                     transportului de mărfuri                      8708.2              34370000-1 Piese de rezerva pentru                                                     furgoane                      8708.2              34380000-4 Piese de rezerva pentru                                                     automobile                      8708.2              34390000-7 Accesorii pentru tractoare                      8711+8712+          34400000-1 Motociclete, biciclete şi                      8714[.1+.9]                    motociclete cu atas                      8711+8714.1         34410000-4 Motociclete                      8714.1              34411000-1 Piese şi accesorii pentru                                                     motociclete                      8711.9              34411100-2 Motociclete cu atas                      8714.1              34411110-5 Piese şi accesorii pentru                                                     motociclete cu atas                      8711.2              34420000-7 Motoscutere                      8711.1              34430000-0 Biciclete cu motor auxiliar                      8712+8714.9         34440000-3 Biciclete                      8712                34441000-0 Biciclete fără motor                      8714.9              34442000-7 Piese şi accesorii pentru                                                     biciclete                      8407.1+8409.1+      35300000-7 Aeronave şi nave spatiale                      8411[.1+.2+.91]+                      8412.1+8801+8802+                      8803+8805                      8715+8716.8         35400000-8 Diverse echipamente de                                                     transport                      8716.8              35410000-1 Sarete trase de cai sau de                                                     mana şi alte vehicule fără                                                     motor                      8716.8              35411000-8 Carucioare                      8715+8716.8         35420000-4 Carucioare de bagaje                      8715.00.1           35421000-1 Carucioare de copii  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  89  Nave, ambarcatiuni  şi structuri  plutitoare          8907                29812100-5 Echipament portuar                      8907                29812110-8 Instalaţii de andocare                      8526+8529+8901-     29812300-7 Echipament de navigaţie                      8908+9014+9015                      7308+7326.9+7610+                      8425+8905+8907      29814000-8 Structuri portante                      8905                29814500-3 Doc plutitor                      8907                29814510-6 Unitate plutitoare de                                                     depozitare                      8906                29851200-1 Echipament de salvare                      8901-8908           35100000-5 Nave şi ambarcatiuni                      8901-8908           35110000-8 Nave                      8906.00.1           35111000-5 Nave de război                      8906.00.1           35111100-6 Nave maritime de patrulare                      8906.00.1           35111200-7 Portavioane                      8906.00.1           35111300-8 Submarine                      8901                35112000-2 Nave şi ambarcatiuni similare                                                     pentru transportul de                                                     persoane sau de mărfuri                      8901.1              35112100-3 Nave de croaziera, feriboturi                                                     şi nave similare pentru                                                     transportul de persoane                      8901.1              35112110-6 Feriboturi                      8901.1              35112120-9 Nave de croaziera                      8901[.2+.3+.9]      35112200-4 Nave pentru transportul de                                                     mărfuri                      8901.9              35112210-7 Vrachiere                      8901.9              35112220-0 Cargouri                      8901.9              35112230-3 Nave de mărfuri                      8901.9              35112240-6 Nave-container                      8901.9              35112250-9 Nave RO-RO                      8901.2              35112260-2 Nave-cisterna                      8901.9              35112270-5 Nave transbordoare pentru                                                     autoturisme                      8901.3              35112280-8 Nave frigorifice                      8902+8904+8905      35113000-9 Nave de pescuit şi alte                      [.1+.9]+8906.00.9+             nave speciale                      8908                      8902                35113100-0 Nave de pescuit şi nave-uzina                      8902                35113110-3 Nave de pescuit                      8902                35113120-6 Nave-uzina                      8904                35113200-1 Remorchere                      8905[.1+.9]+        35113300-2 Nave diverse                      8906.00.9+8908                      8905.1              35113310-5 Nave de dragare                      8905[.10.1+.90.1]   35113320-8 Docuri maritime plutitoare                      +8908                      8905[.10.1+.90.1]   35113330-1 Nave-suport pentru scufundari                      +8908                      8905[.10.1+.90.1]   35113331-8 Macarale plutitoare                      +8908                      8905[.10.1+.90.1]   35113340-4 Nave de producţie                      +8908                      8905[.10.1+.90.1]   35113341-1 Nave de prospecţiune                      +8908                          seismometrica                      8905[.10.1+.90.1]   35113342-8 Nave hidrografice                      +8908                      8905[.10.1+.90.1]   35113343-5 Nave de combatere a poluarii                      +8908                      8905[.10.1+.90.1]   35113400-3 Nave de intervenţie                      +8908                      8905[.10.1+.90.1]   35113410-6 Nave de stingere a                      +8908                          incendiilor                      8905[.10.1+.90.1]   35113420-9 Nave de salvare                      +8908                      8905[.1+.9]         35113430-2 Nave-far                      8905.2              35114000-6 Platforme de foraj sau de                                                     producţie, plutitoare sau                                                     submersibile                      8905.2              35114100-7 Nave de foraj                      8905.2              35114200-8 Troliuri automate                      8905.2              35114300-9 Troliuri de foraj pentru                                                     platforme                      8905.2              35114400-0 Platforme de foraj plutitoare                      8905.2              35114500-1 Instalatie de producţie                                                     plutitoare                      8905.2              35114600-2 Troliuri semisubmersibile                      8905.2              35114700-3 Platforme de producţie                      8905.2              35114710-6 Platforme mobile                      8905.2              35114720-9 Platforme marine                      8905.2              35114730-2 Platforme de foraj                      8907                35115000-3 Structuri plutitoare                      8907.9              35115100-4 Geamanduri de marcare                      8907.1              35115200-5 Plute                      8907.1              35115210-8 Plute pneumatice                      8903+8906.00.1      35120000-1 Ambarcatiuni                      8903+8906.00[.1+.9] 35121000-8 Ambarcatiuni specializate                      8903.92+8906        35121100-9 Barci cu motor                      8906.00.1           35121110-2 Vedete de supraveghere                      8906.00.1           35121120-5 Vedete de patrulare vamală                      8906.00.1           35121130-8 Vedete de patrulare pentru                                                     poliţie                      8906.00.9           35121140-1 Barci de salvare                      8903                35122000-5 Ambarcatiuni sportive şi de                                                     agrement                      8903.91             35122100-6 Barci cu vele                      8903.91             35122110-9 Catamarane                      8903.91             35122120-2 Ambarcatiuni de salvare                      8903[.92+.99]       35122130-5 Barci cu vasle                      8903[.92+.99]       35122140-8 Ambarcatiuni mici                      8903[.92+.99]       35122150-1 Barci din fibre de sticlă                      8903[.92+.99]       35122160-4 Barci semirigide                      8903.1              35122200-7 Ambarcatiuni pneumatice                      8903.1              35122210-0 Barci pneumatice                      8903.1              35122220-3 Canoe                      8903[.92+.99]       35122300-8 Ambarcatiuni cu rame    ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  90  Instrumente şi  aparatura optica,  fotografica,  cinematografica,  de măsurat, de  verificat, de  precizie, medicală  sau chirurgicala;  piese şi accesorii  ale acestora        8526+8529+8901-     29812300-7 Echipament de navigaţie                      8908+9014+9015                      8608+9006           29816000-2 Echipament de monitorizare a                                                     traficului                      9006                29816100-3 Aparate fotografice de                                                     control al vitezei                      8443.12+8472+       30120000-6 Fotocopiatoare şi imprimante                      8473.4+9009                      8472.1+8472.1+      30121000-3 Fotocopiatoare şi                      9009[.1-.3]                    termocopiatoare                      9009[.1-.3]         30121100-4 Fotocopiatoare                      9009[.1-.3]         30121110-7 Fotocopiatoare color                      9009[.1-.3]         30121120-0 Echipament de copiere                      9009.3              30121200-5 Echipament de termocopiere                      9003[.1+.2]         30121300-6 Echipament de reproducere                      9009.9              30125000-1 Piese şi accesorii pentru                                                     fotocopiatoare                      9009.9              30125100-2 Cartuse de toner                      8304+8517.21+9023   30191000-4 Echipament de birou                      9023                30191200-6 Material didactic                      4817+4819+4820+4821 30192000-1 Accesorii de birou                      +9017+9608-9612                      9017                30192200-3 Benzi de măsurat                      9017                30192400-5 Accesorii pentru                                                     reprografie                      9002                30192500-6 Folii transparente pentru                                                     retroproiectoare                      9017.1              30192600-7 Planşe de desen                      9031                31124200-3 Aparate de control al                                                     generatoarelor cu turbina                      9006.62             31525000-2 Blitzuri fotografice                      9006.62             31525100-3 Cuburi-blitz                      3005+3006+4015+     33100000-1 Aparate medicale                      8419.2+8713+8714.2                      +9018-9022+9402                      9018+9022           33110000-4 Imagistica medicală                      9022                33111000-1 Aparate de radiologie                      9022                33111100-2 Masa de examinare radiologica                      9022                33111200-3 Staţii de lucru pentru                                                     radiologie                      9022                33111300-4 Aparate de radiologie                      9022                33111400-5 Fluoroscoape                      9022                33111500-6 Radiografie dentara                      9022                33111600-7 Aparate de radiografie                      9022                33111610-0 Unitate de rezonanta                                                     magnetica                      9022                33111620-3 Camere gama                      9022                33111630-6 Scanografe                      9022                33111640-9 Termografe                      9022                33111650-2 Aparate de mamografie                      9022                33111700-8 Sala de angiografie                      9022                33111710-1 Accesorii pentru angiografie                      9022                33111720-4 Aparate de angiografie                      9022                33111721-1 Aparate de angiografie                                                     digitala                      9022                33111730-7 Accesorii pentru angioplastie                      9022                33111740-0 Aparate de angioplastie                      9022                33111800-9 Sistem de radiodiagnosticare                      9018                33112000-8 Ecografie                      9018                33112100-9 Detectoare ecocardiografice                      9018                33112200-0 Ecograf                      9018                33112300-1 Ecoencefalograf                      9018                33112400-2 Ecocardiografe                      9018                33113000-5 Scaner medical                      9018.13             33113100-6 Scanere cu rezonanta                                                     magnetica                      9018                33113200-7 Scanere cu ultrasunete                      9018                33114000-2 Aparate de spectroscopie                      9018                33115000-9 Aparate de tomografie                      9018                33120000-7 Explorare funcţională                      9018                33121000-4 Sistem de înregistrare                                                     ambulatorie pe termen lung                      9018.1              33121100-5 Electroencefalografe                      9018.1              33121200-6 Aparate de scintigrafie                      9018.1              33121300-7 Electromiografe                      9018.1              33121400-8 Audiometre                      9018.1              33121500-9 Electrocardiograma                      9018.[.4+.5]        33122000-1 Oftalmologie                      9018                33123000-8 Aparate cardiovasculare                      9018.9              33123100-9 Tensiometru                      9018.1              33123200-0 Aparate de                                                     electrocardiografie                      9018.1              33123210-3 Aparate de monitorizare                                                     cardiaca                      9018.1              33123220-6 Aparate de angiocardiografie                      9018.1              33123230-9 Cardiografe                      9018[.1+.2]         33124000-5 Aparate şi accesorii de                                                     diagnosticare şi                                                     radiodiagnosticare                      9018[.1+.2]         33124100-6 Aparate de diagnosticare                      9018[.1+.2]         33124110-9 Sisteme de diagnosticare                      9018.2              33124120-2 Aparate de diagnosticare cu                                                     ultrasunete                      9018[.1+.2]         33124130-5 Accesorii de diagnosticare                      9018[.1+.2]         33124131-2 Benzi reactive                      9018[.1+.2]         33124200-7 Aparate de radiodiagnosticare                      9018[.1+.2]         33124210-0 Accesorii de                                                     radiodiagnosticare                      9018[.1+.2]         33125000-2 Aparate de examinare                                                     urologica                      9018[.1+.2]         33126000-9 Aparate de stomatologie                      9018[.1+.2]         33127000-6 Aparate pentru imunoanalize                      9018.4+9021.2       33130000-0 Stomatologie                      9018.4              33131000-7 Instrumente dentare manuale                      9018.4              33131100-8 Instrumente de chirurgie                                                     dentara                      9018.4              33131200-9 Ace dentare de sutura                      9018.4              33131300-0 Instrumente dentare de unica                                                     folosinţă                      9018.4              33131400-1 Sonda dentara                      9018.4              33131500-2 Instrumente pentru extractii                                                     dentare                      9018.4              33131510-5 Freze dentare                      9018.4              33131600-3 Instrumentar de obturare                                                     dentara                      9021.2              33132000-4 Implanturi dentare                      9018.4              33133000-1 Accesorii pentru amprente                                                     dentare                      9018.4              33134000-8 Accesorii de endodontica                      9018.4              33135000-5 Aparate ortodontice                      9018.4              33136000-2 Instrument rotativ şi abraziv                      9018.4              33137000-9 Accesorii de profilaxie                                                     dentara                      9021.2              33138000-6 Produse ortodontice şi pentru                                                     proteze dentare                      9021.2              33138100-7 Proteze dentare                      3005+3006+4015+     33140000-3 Consumabile medicale                      9018+9021[.2+.3]               nechimice şi consumabile                                                     hematologice                      3005+3006+4015+     33141000-0 Consumabile medicale                      9018.3+9021[.2+.3]             nechimice de unica folosinţă                                                     şi consumabile hematologice                      9018.3              33141200-2 Catetere                      9018.3              33141210-5 Catetere cu balon                      9018.3              33141220-8 Canule                      9018.3              33141230-1 Dilatator                      9018.3              33141240-4 Accesorii pentru cateter                      9018.3              33141300-3 Dispozitive de punctie                                                     venoasa şi prelevare de sânge                      9018.3              33141310-6 Seringi                      9018.3              33141320-9 Ace medicale                      4015+9018.3         33141400-4 Foarfece de fire metalice şi                                                     bisturie; manusi chirurgicale                      9018.3              33141410-7 Foarfece de fire metalice şi                                                     bisturie                      9018.3              33141411-4 Scalpele şi lame                      3006+9018           33141600-6 Recipiente şi pungi de                                                     recoltare, drenaj şi truse                      9018                33141610-9 Pungi de recoltare                      9018                33141611-6 Pungi de recoltare a urinei                      9018                33141612-3 Pungi de recoltare a sângelui                      9018                33141620-2 Truse medicale                      9018                33141621-9 Produse pentru incontinenta                                                     urinara                      9018                33141622-6 Truse de prevenire a SIDA                      9018                33141624-0 Truse de administrare                      9018                33141625-7 Truse de diagnosticare                      9018                33141626-4 Truse de dozaj                      9018                33141630-5 Filtre de plasma sanguina                      9018                33141640-8 Drenaj                      9018                33141641-5 Sonde                      9018                33141642-2 Accesorii de drenaj                      9021.1              33141700-7 Accesorii ortopedice                      9021.1              33141710-0 Carje                      9021.1              33141720-3 Dispozitive ortopedice                                                     ajutatoare                      9021.1              33141730-6 Gulere chirurgicale                      9021.1              33141740-9 Încălţăminte ortopedica                      9021.1              33141750-2 Proteze articulare                      9021.1              33141760-5 Atele                      9021.1              33141770-8 Proteze pentru fracturi,                                                     stifturi şi plăci                      9021.2              33141800-8 Consumabile dentare                      9021.2              33141810-1 Materiale de obturare dentara                      9021.2              33141820-4 Dinti artificiali                      9021.2              33141821-1 Dinti de portelan                      9021.2              33141822-8 Dinti din rasina acrilica                      9021.2              33141830-7 Baza de ciment                      9021.2              33141840-0 Hemostatic dentar                      9021.2              33141850-3 Produse de igiena dentara                      9018+9021[.2+.3]    33142000-7 Accesorii reutilizabile                      9019+9020+9022      33150000-6 Terapie                      9022                33151000-3 Aparate şi accesorii de                                                     radioterapie                      9022                33151100-4 Aparate de gamaterapie                      9022                33151200-5 Aparate de radioterapie                      9022                33151300-6 Spectrografe                      9022                33151400-7 Accesorii de radioterapie                      9019                33152000-0 Incubatoare                      9018.9              33153000-7 Litotritor                      9019+9020           33154000-4 Aparate de mecanoterapie                      9019+9020           33155000-1 Aparate de kineziterapie                      9019+9020           33155100-2 Aparate de fizioterapie                      9019                33156000-8 Aparate de testare                                                     psihologică                      9019+9020           33157000-5 Aparate de oxigenoterapie şi                                                     de asistenţa respiratorie                      9019+9020           33157100-6 Masti de gaze medicale                      9019+9020           33157110-9 Masca de oxigen                      9019+9020           33157200-7 Truse de oxigen                      9019+9020           33157300-8 Corturi pentru oxigenoterapie                      9020                33157400-9 Aparate medicale respiratorii                      9020                33157500-0 Camere hiperbare                      9019                33157700-2 Barbotor pentru                                                     oxigenoterapie                      9019                33157800-3 Dispozitiv de administrare                                                     a oxigenului                      9019                33157810-6 Instalatie de oxigenoterapie                      9018+9021           33158000-2 Terapie electrica,                                                     electromagnetica şi mecanică                      9018                33158100-3 Sistem electromagnetic                      9018+9021           33158200-4 Aparate de electroterapie                      9021                33158210-7 Stimulator                      9018.2              33158300-5 Aparate medicale cu                                                     ultraviolete                      9018                33158400-6 Instalatie de terapie                                                     mecanică                      9018[.1+.2]         33158500-7 Aparate medicale cu                                                     infrarosii                      9018+9021           33159000-9 Sistem de chimie clinica                      9018[.3+.5+.9]      33160000-9 Tehnici operatorii                      +9019                      9018[.3+.5+.9]      33161000-6 Instalatie de                                                     electrochirurgie                      9018[.3+.5+.9]      33162000-3 Dispozitive şi instrumente                                                     pentru sălile de operaţie                      9018[.3+.5+.9]      33162100-4 Dispozitive pentru sălile                                                     de operaţie                      9018[.3+.5+.9]      33162200-5 Instrumente pentru sălile                                                     de operaţie                      9019                33163000-0 Corturi de uz medical                      9018[.3+.5+.9]      33164000-7 Aparate de celioscopie                      9018[.3+.5+.9]      33164100-8 Colposcop                      9018[.3+.5+.9]      33165000-4 Aparate de criochirurgie şi                                                     crioterapie                      9018[.3+.5+.9]      33166000-1 Aparate dermatologice                      9018.9              33167000-8 Lampi chirurgicale                      9018.9              33168000-5 Aparate de endoscopie şi                                                     endochirurgie                      9018.9              33168100-6 Endoscoape                      9018.9              33169000-2 Instrumente chirurgicale                      9018.9              33169100-3 Laser chirurgical                      9018.9              33170000-2 Anestezie şi reanimare                      9018.9              33171000-9 Instrumente pentru anestezie                                                     şi reanimare                      9018.9              33171100-0 Instrumente pentru anestezie                      9018.9              33171110-3 Masca de anesteziere                      9018.9              33171200-1 Instrumente pentru reanimare                      9018.9              33171210-4 Masca de reanimare                      9018.9              33172000-6 Aparate de anestezie şi de                                                     reanimare                      9018.9              33172100-7 Aparate de anestezie                      9018.9              33172200-8 Aparate de reanimare                      9018[.3+.5+.9]+9021 33180000-5 Asistenţa funcţională                      9018.9              33181000-2 Aparate de suport renal                      9018.9              33181100-3 Aparate pentru hemodializa                      9018.9              33181200-4 Filtre pentru dializa                      9018.9              33181300-5 Monitor individual pentru                                                     hemodializa                      9018.9              33181400-6 Multipost pentru hemodializa                      9018.9              33181500-7 Consumabile de uz renal                      9018.9              33181510-0 Fluid renal                      9018.9              33181520-3 Consumabile pentru dialize                                                     renale                      9018.9+9021         33182000-9 Aparate de suport cardiac                      [.5+.9]+9022.1                      9021.9              33182100-0 Defibrilator                      9021.5              33182200-1 Aparate de stimulare cardiaca                      9021.5              33182210-4 Stimulator cardiac                      9021.5              33182220-7 Valva cardiaca                      9021.5              33182230-0 Ventricul                      9021.9              33182240-3 Piese şi accesorii pentru                                                     stimulatoare cardiace                      9021.9              33182241-0 Baterii pentru stimulatoare                                                     cardiace                      9018.9              33182300-2 Aparate de chirurgie cardiaca                      9022.1              33182400-3 Radiologie cardiaca                      9021.1              33183000-6 Aparate ortopedice de                                                     înlocuire                      9021.1              33183100-7 Implanturi ortopedice                      9021.1              33183200-8 Proteze ortopedice                      9021.1              33183300-9 Aparate de osteosinteza                      9021                33184000-3 Proteze                      9021.9              33184100-4 Implanturi chirurgicale                      9021.3              33184200-5 Proteze vasculare                      9021.9              33184300-6 Proteze cardiace                      9021.9              33184310-9 Valve cardiace                      9021.3              33184400-7 Proteze mamare                      9021.3              33184500-8 Endoproteze coronariene                      9021.3              33184600-9 Ochi artificiali                      9021.3              33185000-0 Proteze auditive                      9021.9              33185100-1 Piese şi accesorii pentru                                                     proteze auditive                      9021.9              33185200-2 Implant cohlear                      9021.9              33185300-3 Implant de                                                     otorinolaringologie                      9021.9              33185400-4 Laringe artificial                      9019                33186000-7 Sistem de circulaţie                                                     extracorporala                      9019                33186100-8 Oxigenator                      9018.9              33193221-4 Perne pentru scaune cu rotile                      9018.9              33193222-1 Cadre pentru scaune cu rotile                      9018.9              33193223-8 Scaune pentru scaune cu                                                     rotile                      9018.9              33193224-5 Roti pentru scaune cu rotile                      9018.9              33194000-6 Aparate şi instrumente pentru                                                     transfuzie şi perfuzie                      9018.9              33194100-7 Aparate şi instrumente pentru                                                     perfuzie                      9018.9              33194110-0 Pompe de perfuzie                      9018.9              33194120-3 Produse pentru perfuzie                      9018.9              33194200-8 Aparate şi instrumente                                                     pentru transfuzie                      9018.9              33194210-1 Aparate de transfuzie                                                     sanguina                      9018.9              33194220-4 Accesorii de transfuzie                                                     sanguina                      8713+9018-9022+9402 33195000-3 Sistem de monitorizare a                                                     pacientilor                      8713+9018-9022+9402 33195100-4 Monitoare                      8713+9018-9022+9402 33195110-7 Monitoare respiratorii                      8526+9014[.1-.8]+   33196000-0 Mijloace auxiliare medicale                      9015[.1-.8]                      8526+9014[.1-.8]+                      9015[.1-.8]         33196100-1 Dispozitive pentru persoanele                                                     în vârsta                      9014[.1-.8]         33196200-2 Dispozitive pentru persoanele                                                     cu deficiente                      8526+9014[.1-.8]+   33210000-5 Instrumente de navigaţie, de                      9015[.1-.8]                    meteorologie, de geologie şi                                                     de geofizica                      8526+9014[.1-.8]+   33211000-2 Instrumente de navigaţie                      9015[.1-.8]                      9014[.1-.8]         33211100-3 Echipament de                                                     radiogoniometrie                      9014.1              33211110-6 Busole                      9014[.1-.8]         33211200-4 Sextanti                      9014[.1-.8]         33211210-7 Sistem de pozitionare globală                      9014[.1-.8]         33211300-5 Sonare                      9014[.1-.8]         33211400-6 Sonde acustice                      9015[.1-.8]         33212000-9 Instrumente şi aparate de                                                     geodezie, de hidrografie, de                                                     oceanografie, de hidrologie                                                     şi meteorologie                      9015[.1-.8]         33212100-0 Aparate de telemetrie                      9015[.4+.8]         33212200-1 Instrumente de geodezie                      9015[.4+.8]         33212210-4 Instrumente de hidrografie                      9015[.4+.8]         33212220-7 Instrumente de meteorologie                      9015[.4+.8]         33212230-0 Echipament de geologie                      9015[.4+.8]         33212240-3 Echipament de seismologie                      9015[.4+.8]         33212250-6 Echipament de topografie                      9015[.4+.8]         33212300-2 Teodolite                      9016+9017           33230000-1 Balante de precizie,                                                     instrumente de desen, de                                                     calcul şi de măsurare a                                                     lungimilor                      9016                33231000-8 Balante de precizie                      9017.1              33232000-5 Mese de desen                      9017.1              33232100-6 Maşini de desen                      9017.1              33232200-7 Pantografe                      9017.1              33232300-8 Rigle de calcul                      9017[.3+.8]         33233000-2 Instrumente manuale de                                                     măsurare a lungimilor                      9030                33240000-4 Instrumente de măsurare a                                                     marimilor                      9030.1              33241000-1 Aparate de măsurare a                                                     radiatiilor                      9030.1              33241100-2 Aparate de înregistrare a                                                     fasciculelor de electroni                      9030.1              33241200-3 Dozimetre de radiatii                      9030.3              33241300-4 Instrumente de măsurare a                                                     marimilor electrice                      9030.3              33241310-7 Ampermetre                      9030.3              33241320-0 Voltmetre                      9030.1              33241400-5 Contoare Geiger                      9030.1              33241500-6 Sisteme de monitorizare a                                                     contaminarii                      9030.1              33241600-7 Monitoare de radiatii                      9030.2              33242000-8 Osciloscoape                      9030.2              33242100-9 Oscilografe                      9030.4              33243000-5 Echipament de detectare a                                                     erorilor                      9030.4              33244000-2 Aparate de monitorizare a                                                     gradului de poluare                      9025[.1+.8]+9026    33250000-7 Instrumente de verificare a                      [.1+.8]+9027[.1-.8]            proprietăţilor fizice                      9025[.1+.8]         33251000-4 Instrumente de măsurat                      9025.1              33251100-5 Hidrometre                      9025.1              33251200-6 Termometre                      9025.1              33251300-7 Pirometre                      9025.8              33251400-8 Barometre                      9025.8              33251500-9 Higrometre                      9025.8              33251600-0 Psihrometre                      9026                33252000-1 Instrumente de măsurare a                                                     debitului, a nivelului şi a                                                     presiunii lichidelor şi                                                     gazelor                      9026.1              33252100-2 Debitmetre                      9026.1              33252110-5 Contoare de apa                      9026.1              33252200-3 Echipament de măsurare a                                                     nivelului                      9026.2              33252300-4 Echipament de măsurare a                                                     presiunii                      9026.2              33252310-7 Manometre                      9026[.1-.8]         33252400-5 Echipament de măsurare şi                                                     de control                      9027                33253000-8 Aparate de detectare şi                                                     de analiza                      9027                33253100-9 Aparate de detectare                      9027.1              33253110-2 Detectoare de gaz                      9027.1              33253120-5 Detectoare de fum                      9027[.1-.8]         33253130-8 Detectoare de defecte                      9027[.1-.8]         33253200-0 Aparate de analiza                      9027.1              33253210-3 Analizoare de gaz                      9027.2              33253220-6 Cromatografe                      9027.2              33253221-3 Cromatografe de gaz                      9027.2              33253230-9 Analizoare de fum                      9027.3              33253300-1 Spectrometre                      9027.3              33253310-4 Spectrometre de masa                      9027.3              33253320-7 Echipament de măsurare a                                                     emisiilor                      9027.3              33253321-4 Spectrometru de emisii                      9027.3              33253330-0 Analizoare de spectru                      9027                33253400-2 Analizoare                      9027.8              33253410-5 Analizoare de dilatare                      9027.8              33253420-8 Echipament de măsurare a                                                     sunetului                      9027.8              33253430-1 Echipament de măsurare a                                                     zgomotului                      9027.8              33253440-4 Analizoare de vibratii                      9027.8              33253450-7 Analizoare biochimice                      9027.8              33253451-4 Citometre                      9027.8              33253452-1 Analizoare de sânge                      9027.8              33253453-8 Analizoare de lapte                      9027.8              33253454-5 Echipament biomedical                      9027.8              33253455-2 Aparate pentru analiza                                                     tabloului sanguin                      9027.8              33253456-9 Analizoare chimice                      9027.8              33253457-6 Analizoare hematologice                      9027.8              33253458-3 Analizoare imunologice                      9027.8              33253500-3 Detectoare de fluide                      9011+9012.1         33261000-7 Microscoape                      9012.1              33261100-8 Microscoape electronice                      9012.1              33261110-1 Microscoape electronice cu                                                     scanare                      9012.1              33261120-4 Microscoape electronice cu                                                     transmisie                      9012.1              33261200-9 Scanere                      9012.1              33261210-2 Doppler color                      9012.1              33261220-5 Tomograf computerizat                      9012.1              33261230-8 Tomograf axial computerizat                      9012.1              33261250-4 Echipament Doppler                      9012.1              33261260-7 Echipament de imagistica                      9012.1              33261270-0 Scaner cu rezonanta magnetica                                                     nucleara                      9012.1              33261280-3 Echipament de imagistica cu                                                     rezonanta magnetica                      9012.1              33261300-0 Aparate de difractie                      9024+9031           33262000-4 Maşini şi aparate de testare                                                     şi măsurare                      9031[.1-.8]         33262100-5 Aparate de testare a                                                     sudabilităţii                      9031.8              33262200-6 Aparate de testare                                                     servohidraulice                      9031.8              33262300-7 Echipament de detectare                                                     a gazelor                      9031.8              33262400-8 Detectoare de stupefiante                      9031.8              33262500-9 Echipamente de analiza a                                                     gazelor                      9031.8              33262600-0 Sistem de detectare a                                                     explozibililor                      9031.8              33262610-3 Detectoare de bombe                      9031.8              33262700-1 Sistem de dozimetrie                      9031.8              33262800-2 Instrumente pentru vehicule                      9028                33263000-1 Contoare                      9028.3              33263100-2 Contoare de energie                      9028.3              33263200-3 Contoare electronice                      9028.3              33263300-4 Contoare magnetice                      9028[.3+.9]         33263400-5 Contoare de electricitate                      9029                33264000-8 Contoare de producţie                      9029                33264100-9 Contoare de rotatii                      9029.2              33264110-2 Indicatoare de viteza pentru                                                     vehicule                      9029.2              33264111-9 Tahometre                      9029.2              33264112-6 Aparate de taxare pentru                                                     taximetre                      9029.2              33264200-0 Stroboscoape                      9032                33270000-3 Instrumente şi aparate de                                                     reglaj şi de control                      9032.8              33271000-0 Limitatoare de viteza                      9022+9031           33280000-6 Echipament radiologic, altul                                                     decât cel medical                      9022+9031           33281000-3 Echipament de scanare a                                                     bagajelor                      9022.1              33282000-0 Echipament de control cu                                                     raze X                      9001[.3-.5]+9003    33410000-7 Ochelari şi lentile                      [.1+.9]+9004                      9003[.1+.9]+9004    33411000-4 Ochelari                      9004.1              33411100-5 Ochelari de soare                      9003[.1+.9]         33411200-6 Monturi şi rame de ochelari                      9003[.1+.9]+9004    33412000-1 Ochelari-masca                      9004                33412100-2 Ochelari de protecţie                      9003[.1+.9]         33412200-3 Monturi şi rame de ochelari                                                     de protecţie                      9001+9002           33413000-8 Lentile                      [.19+.2+.9]+9005                      9001[.3-.5]         33413100-9 Lentile corectoare                      9001.3              33413110-2 Lentile de contact                      9001.3              33413111-9 Lentile intraoculare                      9001[.4+.5]         33413112-6 Lentile de ochelari                      9001+9002           33420000-0 Material de polarizare                      9001.1              33421000-7 Aparate cu fibre optice                      9002                33422000-4 Oglinzi                      9001.1              33423000-1 Filtre optice                      9001                33424000-8 Dispozitive de ajutor optic                      9005+9011+9013      33430000-3 Instrumente optice şi de                                                     astronomie                      9005.1              33431000-0 Binocluri                      9005.8              33432000-7 Ochelari de vedere nocturna                      9005.8              33433000-4 Lunete de vizare                      9011                33434000-1 Microscoape optice                      9005.8              33435000-8 Telescoape                      9013                33436000-5 Instrumente optice                                                     specializate                      9013.2              33436100-6 Lasere                      9013.2              33436110-9 Lasere industriale                      9013.8              33440000-6 Dispozitive cu cristale                                                     lichide                      9013.8              33441000-3 Periscoape                      9002.11+9006+9007.1 33451000-6 Aparate de fotografiat                      9002.11             33451100-7 Obiective pentru aparate                                                     de fotografiat                      9006.9              33451200-8 Corpuri pentru aparate de                                                     fotografiat                      9006[.1-.3]         33451300-9 Aparate fotografice pentru                                                     pregătirea cliseelor şi a                                                     cilindrilor de tipărit                      9006[.4+.5]         33451400-0 Aparate de fotografiat cu                                                     developare instantanee                      9007.1              33451500-1 Camere cinematografice                      9007.2+9008         33452000-3 Proiectoare cinematografice                      9007.2+9008.1       33452100-4 Proiectoare                      9008.1              33452110-7 Proiectoare de diapozitive                      9008.4              33452200-5 Aparate de mărit                      9008.4              33452300-6 Aparate de micşorat                      9002.1              33453000-0 Aparate pentru laboratoare                                                     fotografice                      9002.11             33453100-1 Blitzuri                      9002.11             33453200-2 Aparate fotografice de mărit                      9006[.61+.69]+      33453300-3 Aparate şi echipament de                      9008.4+9010[.1-.6]             developare a peliculelor                                                     fotografice                      9010.1              33453400-4 Ecrane pentru proiectii                      9008.2              33454000-7 Echipament pentru microfilme                                                     şi microfise                      9008.2              33454100-8 Echipament pentru microfilme                      9008.2              33454110-1 Cititoare de microfilme                      9008.2              33454200-9 Echipament pentru microfise                      9008.2              33454210-2 Cititoare de microfise                      9008.2              33454300-0 Echipament pentru                                                     microformate                      9008.2              33454310-3 Cititoare de microformate                      9031[.1-.8]         34330000-9 Bancuri de încercare                      90023+9403.2+9406   36153000-8 Material pedagogic                      .60.9+9403[.70.9+                      .8]+9506                      90023+9403.2+9406   36153100-9 Material didactic                      .60.9+9403[.70.9+                      .8]+9506                      9023                36640000-9 Aparate şi echipament                                                     utilizate în scopuri                                                     demonstrative                      9023                36641000-6 Produse informative şi de                                                     promovare                      4805+8421.31+       36712000-5 Filtre                      4805+8421.31+       36712100-6 Cartuse pentru filtru                      8529+9002                      4805+8421.31+       36712200-7 Piese de uzura                      8529+9002                      4014+4803+4818+     36731000-4 Articole de unica folosinţă                      9002.9                      4014+4803+4818+     36731200-6 Obiecte personale                      9002.9                      3213+9023+9603      36800000-9 Articole pentru lucrări de                      [.3+.4]+9608-9611              artizanat şi de arta                      9023                36810000-2 Articole pentru lucrări de                                                     artizanat  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  91  Ceasornice şi  ceasuri de mana şi  piese ale  acestea                      9113.9              19230000-7 Bratari de ceas                      9101-9114           33510000-8 Ceasuri şi ceasornice                      9101+9102+9108+     33511000-5 Ceasuri                      9110-9114                      9101+9102           33511100-6 Ceasuri de mana                      9101                33511200-7 Cronometre                      9103-9105+9109+     33512000-2 Ceasornice                      9110.                      99111+9112+9114     33512100-3 Ceasuri desteptatoare                      9105.1              33512200-4 Ceasuri de perete                      9105.2              33512300-5 Ceasuri pentru vehicule                      9104                33513000-9 Ceasuri de pontaj şi ceasuri                                                     similare; ceasuri de parcare                      9106+9107           33513100-0 Ceasuri de pontaj                      9106                33513200-1 Cronografe                      9106                33513300-2 Ceasuri de parcare                      9107                33513310-5 Contoare cu jetoane                      9107                33513400-3 Temporizatoare                      9107                33513500-4 Întrerupătoare cu ceas                      9107                33510000-8 Ceasuri şi ceasornice  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  92  Instrumente  muzicale; piese şi  accesorii ale  acestora            9201-9209           36300000-4 Instrumente muzicale şi piese                                                     pentru acestea                      9201-9209[.1-.3]    36310000-7 Instrumente muzicale                      9201                36311000-4 Piane                      9203+9204+9207.10.1 36312000-1 Orgi                      9201+9202           36313000-8 Instrumente cu coarde                      9205                36314000-5 Instrumente de suflat                      9207                36315000-2 Instrumente muzicale cu                                                     amplificare electrica                      9207.10.5           36315100-3 Sintetizatoare                      9206                36316000-9 Instrumente de percutie                      9209.9              36320000-0 Piese şi accesorii pentru                                                     instrumente muzicale  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  94  Mobilier;  asternuturi,  saltele, somiere,  perne şi articole  de:                 5805+9404           17216000-9 Articole de mobilier                      [.901-.909]                      9404[.901-.909]     17216110-3 Pernite                      9404[.901-.909]     17216120-6 Perne                      6306+9404+8804      17222000-4 Prelate impermeabile, vele                                                     pentru barci, pentru planşe                                                     cu vela şi vehicule terestre,                                                     copertine, storuri, corturi                                                     şi articole de camping                      6306[2+.9]+9404     17222500-9 Articole textile de camping                      [.3+.9]                      9404[.3+.9]         17222540-1 Saci de dormit                      9404[.3+.9]         17222541-8 Saci de dormit umpluti cu                                                     fulgi sau puf                      4403.1+4406[.1+.9]  20000000-6 Lemn, produse de lemn,                      +4407+4408+4410-               produse din pluta, coşuri                      4418[.1-.5+.9]+4502            impletite şi impletituri                      +4503+4504[.1+.9]+                      4600+9406.00.1                      4418[.1-.5+.9]+     20300000-9 Dulgherie şi tâmplărie în                      9406.00.1                      lemn pentru construcţii                      9406.00.1           20330000-8 Construcţii de lemn                                                     prefabricate                      9406.00.9           25235000-7 Construcţii prefabricate din                                                     plastic                      9405.9              25244000-3 Piese pentru lampi, accesorii                                                     de iluminat şi tablite                                                     indicatoare de plastic                      9405.9              25244100-4 Tablite indicatoare şi                                                     indicatoare din plastic                      9405.9              25244110-7 Tablite indicatoare din                                                     plastic                      9405.9              25244120-0 Semne indicatoare din plastic                      9405.9              25244121-7 Indicatoare de poliţie                      9405.92             25244200-5 Mobilier stradal din plastic                      9405.92             25244210-8 Piese pentru mobilier stradal                                                     din plastic                      9405.92             25244220-1 Stâlpi reflectorizanti                      9405.92             25244230-4 Plăcuţe reflectorizante                      9405.92             25244300-6 Aparate de iluminat din                                                     plastic                      9405.92             25244310-9 Piese pentru aparate de                                                     iluminat din plastic                      7010.1+7011+7014+   26152000-8 Sticla tehnica                      7015+7017+7018.1+                      8546.1+9405.91                      9405.91             26152400-2 Piese din sticlă pentru lampi                                                     şi aparate de iluminat, semne                                                     şi plăcuţe indicatoare                      9405.91             26152410-5 Semnalizatoare din sticlă                      9405.91             26152411-2 Plăcuţe indicatoare din                                                     sticlă                      9405.91             26152412-9 Indicatoare din sticlă                      9405.91             26152420-8 Piese din sticlă pentru                                                     iluminat stradal                      9405.91             26152430-1 Piese din sticlă pentru lampi                      9405.91             26152490-9 Sticla pentru mobilier                                                     stradal                      9406.00[.3+.9]      28111000-3 Construcţii prefabricate                      9406.00[.3+.9]      28111100-4 Baraci de şantier                      9406.00[.3+.9]      28111110-7 Cabine                      9406.00[.3+.9]      28111200-5 Celule                      9406.00[.3+.9]      28111300-6 Spitale de campanie                      9406.00[.3+.9]      28111400-7 Bucatarii de campanie                      9406.00[.3+.9]      28111500-8 Sere                      7301[.1+.2]+7308    28528900-8 Accesorii din metal                      [.4+.9]+7326.1+                      7419.91+7610.9+                      8207+8310+9403.2                      9403.2              28528950-3 Rafturi metalice                      3925.90.8+4418+     28812400-1 Acoperis                      6807.10.10+6905                      .10+7308+9406                      3925.90.8+4418.40   28812410-4 Sarpante de acoperis                      +9406                      3925.90.8+4418.40   28812420-7 Suporturi de acoperis                      +9406                      6810+9406.00.9      28814200-3 Produse din beton                      9406                28815710-8 Aparatoare de uşi şi ferestre                      3926.9+7014+8310+   28824000-4 Mobilier urban                      8530+8531+9405.9                      9405.9              28824200-6 Semnalizatoare luminoase de                                                     pericol                      9405.9              28824300-7 Jaloane de siguranţă                      9405.9              28824500-9 Borne luminoase                      3926.9+7014+8310+   28824700-1 Sageti indicatoare                      8530+8531+9405.9                      7014+8310+8530+     28824710-4 Materiale de semnalizare                      8531+9405.9                      8310+9405.9         28825000-1 Echipament de iluminat                                                     stradal                      9405.9              28825100-2 Stâlpi de iluminat stradal                      9405.9              28825200-3 Lampadare                      9405.9              28825300-4 Lampi de iluminat stradal                      8310+8530+8531+     29811200-9 Echipament pentru marcaj                      8608+9405                      rutier                      8530+8608+9405      29811300-0 Echipament de control al                                                     traficului                      8310+8608+9405      29815200-7 Echipament de control al                                                     traficului aerian                      7308+7610+9406      29837000-5 Echipament prefabricat                      8513.1+8539.32.1+   31518000-0 Lumini de semnalizare                      8608.00.3+9405                      9405[.5+.6]         31518200-2 Echipament de iluminat de                                                     urgenta                      9405                31518300-3 Echipament de iluminare                                                     acoperisuri                      9405.40.1           31518600-6 Proiectoare orientabile                      8513.1+9405.2       31521000-4 Lampi                      9405.2              31521100-5 Lampi de birou                      9405.2              31521200-6 Lampadare                      9405.3              31522000-1 Ghirlande luminoase pentru                                                     pomul de Craciun                      9405.6              31523000-8 Indicatoare şi plăcuţe                                                     luminoase                      9405.6              31523100-9 Indicatoare luminoase                      9405.6              31523110-2 Indicatoare rutiere luminoase                      9405.6              31523200-0 Panouri cu mesaje permanente                      9405.6              31523300-1 Plăcuţe luminoase                      9405.1              31524000-5 Plafoniere sau aplice de                                                     perete                      9405.1              31524100-6 Plafoniere                      9405.1              31524110-9 Lampi pentru sali de operaţie                      9405.1              31524120-2 Lampi de perete                      9405.1              31524200-7 Aplice de perete                      9405.40[.3+.9]      31527000-6 Spoturi                      9405.40[.3+.9]      31527100-7 Iluminat stradal                      9405.40[.3+.9]      31527200-8 Iluminat exterior                      9405.40[.3+.9]      31527210-1 Felinare                      9405.40[.3+.9]      31527220-4 Dispozitive de iluminare a                                                     tunelurilor                      9405.40[.3+.9]      31527230-7 Semnalizare şi iluminare                                                     pentru nave maritime                      9405.40[.3+.9]      31527240-0 Semnalizare şi iluminare                                                     pentru navigaţie fluviala                      9405.40[.3+.9]      31527250-3 Semnalizare şi iluminare                                                     pentru aeronave                      9405.40[.3+.9]      31527260-6 Sisteme de iluminat                      9405.40[.3+.9]      31527270-9 Iluminarea platformelor                      9405.40[.3+.9]      31527300-9 Corpuri de iluminat pentru                                                     uz casnic                      8513.9+8539.9+      31530000-0 Piese pentru lampi şi                      9405.99                        corpuri de iluminat                      8513.9+9405.99      31532000-4 Piese pentru lampi şi                                                     accesorii de iluminat                      3005+3006+4015+     33100000-1 Aparate medicale                      8419.2+8713+8714.2                      +9018-9022+9402                      8419.2+8713+8714.2  33190000-8 Diverse aparate medicale                      +9402                      9402                33192000-2 Mobilier medical                      9402.9              33192100-3 Paturi medicale                      9402.9              33192110-6 Paturi ortopedice                      9402.9              33192120-9 Paturi de spital                      9402.9              33192130-2 Paturi cu motor                      9402.9              33192140-5 Canapele pentru examinare                                                     psihiatrica                      9402.9              33192150-8 Paturi speciale pentru                                                     terapie                      9402.9              33192160-1 Targi                      9402.9              33192200-4 Mese medicale                      9402.9              33192210-7 Mese de examinare                      9402.9              33192220-0 Mese de autopsie                      9402.9              33192230-3 Mese de operaţie                      9402.9              33192300-5 Mobilier medical, cu excepţia                                                     paturilor şi a meselor                      9402.9              33192310-8 Dispozitive de tracţiune şi                                                     de suspensie pentru paturi                                                     medicale                      9402.9              33192320-1 Suporturi pentru urinare                      9402.9              33192330-4 Pungi de transfuzie                      9402.9              33192340-7 Mobilier pentru sali de                                                     operaţie, cu excepţia mesele                      9402                33192400-6 Staţii de lucru pentru                                                     stomatologie                      9402.1              33192410-9 Scaune dentare                      8713+9018-9022      33195000-3 Sistem de monitorizare a                      +9402                          pacientilor                      8713+9018-9022      33195100-4 Monitoare                      +9402                      8713+9018-9022      33195110-7 Monitoare respiratorii                      +9402                      9401                36110000-5 Scaune şi piese asociate                      9401[.1-.3+.7]      36111000-2 Scaune cu cadru metalic                      9401.1              36111100-3 Scaune pentru aeronave civile                      9401.2              36111200-4 Scaune pentru autovehicule                      9401.3              36111300-5 Scaune pivotante                      9401[.1-.8]         36111400-6 Scaune de birou, pentru                                                     sălile de clasa şi alte                                                     tipuri de scaune                      9401[.7+.8]         36111410-9 Scaune pentru sălile de clasa                      9401[.7+.8]         36111420-2 Scaune de birou                      9401[.7+.8]         36111430-5 Scaune de teatru                      9401[.7+.8]         36111490-3 Scaune ejectabile                      9401[.4-.6]         36112000-9 Scaune cu rame din lemn                      9401[.4-.6]         36112100-0 Scaune pentru sălile de mese                      9401[.4-.6]         36112200-1 Fotolii                      9401[.4-.6]         36112300-2 Divane                      9401[.4-.6]         36112400-3 Banchete                      9401[.4-.6]         36112500-4 Sezlonguri                      9401[.4-.6]         36112600-5 Taburete                      9401.8              36113000-6 Scaune de plastic                      9401[.7+.9]         36114000-3 Piese pentru scaune                      9401.71             36114100-4 Tapiterie                      9401[.7+.9]         36115000-0 Scaune                      9403[.1+.3+.60.3]   36120000-8 Mobilier, altul decât cel                                                     de uz casnic                      9403.1              36121000-5 Mobilier de birou                      9403.1              36121100-6 Mobilier de birou din metal                      9403.1              36121110-9 Mese din metal                      9403.10.91          36121120-2 Dulapuri din metal                      9403.10.51          36121130-5 Birouri din metal                      9403.1              36121140-8 Etajere de birou din metal                      9403.1              36121150-1 Biblioteci din metal                      9403.10.93          36121160-4 Sisteme de arhivare din metal                      9403.10.93          36121161-1 Dulapuri de arhivare din                                                     metal                      9403.10.93          36121162-8 Fisiere din metal                      9403.10.93          36121163-5 Sisteme rotative                      9403.10.93          36121164-2 Carucioare de birou                      9403.10.93          36121170-7 Dulapuri din metal                      9403.3              36121200-7 Mobilier de birou din lemn                      9403.3              36121210-0 Mese din lemn                      9403.30.91          36121220-3 Dulapuri din lemn                      9403.30.11          36121230-6 Birouri din lemn                      9403.3              36121240-9 Etajere de birou din lemn                      9403.3              36121241-6 Etajere de arhivare din lemn                      9403.30.91          36121250-2 Sisteme de arhivare                      9403.30.91          36121251-9 Dulapuri de arhivare                      9403.30.91          36121252-6 Fisiere                      9403.30.91          36121253-3 Arhive suspendate                      9403.30.91          36121254-0 Carucioare din lemn                      9403[.1+.3+60.3]    36121300-8 Vitrine                      9403[.1+.3+60.3]    36121400-9 Mobilier pentru computer                      9403[.1+.3+60.3]    36121410-2 Mese pentru computer                      9403[.1+.3+60.3]    36121500-0 Mese de sortare                      9403[.1+.3+60.3]    36121510-3 Compartimente de sortare                      9403.6              36122000-2 Mobilier pentru magazine                      9403.60.3           36122100-3 Vitrine                      9403.60.3           36122200-4 Tejghele                      9403.60.3           36122210-7 Tejghele de servire                      9403.60.3           36122300-5 Unităţi de stocare                      9403.60.3           36122400-6 Vitrine de prezentare                      9403.60.9+9403      36123000-9 Mobilier de laborator                      [.7+.8]                      9403.60.9+9403      36123100-0 Mese de lucru de laborator                      [.7+.8]                      9403+9404           36130000-1 Mobilier de uz casnic                      9403.4              36131000-8 Mobilier şi echipament                                                     de bucatarie                      9403.4              36131100-9 Dulapuri                      9403.4              36131200-0 Etajere                      9403.4              36131300-1 Plane de lucru                      9403.4              36131400-2 Dulapioare                      9403.41             36131500-3 Bucatarii echipate                      9403.4              36131600-4 Hote de tiraj                      9403.60.9           36132000-5 Mobilier de gradina                      9403[.5+.60.1]+9404 36133000-2 Mobilier pentru dormitor,                                                     pentru camera de zi şi                                                     pentru sufragerie                      9403.5+9404         36133100-3 Mobilier pentru dormitor                      9403.5+9404         36133110-6 Paturi şi asternuturi şi                                                     tesaturi speciale de mobilier                      9404.1              36133111-3 Somiere                      9404.2              36133112-0 Saltele                      9404.9              36133113-7 Tesaturi speciale pentru                                                     mobilier                      9404.9              36133114-4 Paturi electrice                      9404.9              36133115-1 Pânze cauciucate                      9403.5              36133116-8 Paturi de copii                      9403.5              36133120-9 Mobilier de dormitor, cu                                                     excepţia paturilor şi                                                     asternuturilor                      9403.5              36133121-6 Sifoniere                      9403.5              36133122-3 Comode                      9403.5              36133123-0 Noptiere                      9403.60.1           36133200-4 Mobilier pentru camera de zi                      9403.60.1           36133210-7 Mese pentru camera de zi                      9403.60.1           36133300-5 Mobilier pentru sufragerie                      9403.60.1           36133310-8 Birouri şi mese                      9403.60.1           36133311-5 Birouri                      9403.60.1           36133312-2 Mese                      9403.60.1           36133313-9 Masute                      9403.60.1           36133320-1 Biblioteci                      9403.6              36134000-9 Mobilier de baie                      9403[.2+.60.9+      36140000-4 Diverse tipuri de mobilier                      .7+.8+.9]                      şi de echipament                      9403.2              36141000-1 Mobilier metalic                      9403.2              36141100-2 Rastele                      9403.2              36141200-3 Bancuri de lucru                      9403.2              36141400-5 Taburete de metal                      9403.2              36141500-6 Mobilier modular                      9403.2              36142000-8 Rafturi mobile                      9403[.2+.60.9+      36143000-5 Mobilier pentru sali de                      .7+.8]                         conferinţe                      9403[.2+.60.9+      36144000-2 Echipament de expoziţie                      .7+.8]                      9403.2              36144100-3 Standuri de expoziţie                      9403[.2+.60.9+      36145000-9 Mobilier de biblioteca                      .7+.8]                      9403[.2+.60.9+.     36145100-0 Echipament de biblioteca                      .7+.8]                      9403[.2+.60.9+.     36146000-6 Mobilier pentru sali de                      7+.8]                          primire şi de recepţie                      9403[.7+.8]         36147000-3 Mobilier din plastic şi din                                                     alte materiale                      9403.7              36147100-4 Mobilier din plastic                      9403.7              36147110-7 Scaune de plastic                      9403.8              36147200-5 Mobilier din lemn de bambus                      9403.9              36148000-0 Piese de mobilier                      9403[.2+.60.9+      36151000-4 Mese şi scaune pentru şcoala                      .7+.8]                      9403[.2+.60.9+      36151100-5 Pupitre                      .7+.8]                      9403[.2+.60.9+      36151200-6 Bănci                      .7+.8]                      9403.2+9406.60.9+   36152000-1 Mobilier pentru grădiniţe                      9403[.70.9+.8]                      90023+9403.2+9406   36153000-8 Material pedagogic                      .60.9+9403[.70.9+                      .8]+9506                      90023+9403.2+9406   36153100-9 Material didactic                      .60.9+9403[.70.9+                      .8]+9506                      9403.2+9406.60.9+   36153110-2 Accesorii didactice                      9403[.70.9+.8]                      9403.2+9406.60.9+   36153200-0 Materiale de pregătire                      9403[.70.9+.8]                      4203.21+9401[.1-    36400000-5 Articole şi echipament de                      .3+.7]+9506+9507               sport                      4203.21+9401[.1-    36410000-8 Echipament de sport în aer                      .3+.7]+9506+9507               liber                      9401.7+9506[.1+.7]  36411000-5 Echipament de schi  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  95  Jucarii, jocuri şi  rechizite sportive;  piese şi accesorii  ale acestora        8432, 9506          29835000-1 Echipament pentru parcuri şi                                                     terenuri de joaca                      90023+9403.2+9406   36153000-8 Material pedagogic                      .60.9+9403[.70.9+                      .8]+9506                      90023+9403.2+9406   36153100-9 Material didactic                      .60.9+9403[.70.9+                      .8]+9506                      4203.21+9401[.1-    36400000-5 Articole şi echipament de                      .3+.7]+9506+9507               sport                      4203.21+9401[.1-    36410000-8 Echipament de sport în aer                      .3+.7]+9506+9507               liber                      9401.7+9506[.1+.7]  36411000-5 Echipament de schi                      9506.70.1           36411100-6 Schiuri                      9506.2              36412000-2 Echipament de sport nautic                      9506.2              36412100-3 Schiuri nautice                      9507                36413000-9 Articole de vânătoare sau                                                     de pescuit                      9506.[.4-.6+.99]    36414000-6 Articole de camping                      9506.91             36415000-3 Echipament de atletism                      4203.21+9506        36416000-0 Echipament pentru petrecerea                      [.3-.6+.99]                    timpului liber                      9506.91             36420000-1 Echipament de gimnastica                      9501-9505+9508      36500000-6 Jocuri şi jucarii; atractii                                                     de bâlci                      9501+9502[.1+.9]    36510000-9 Papusi                      9501+9503           36520000-2 Jucarii                      9503[.5+.7-.9]      36521000-9 Instrumente muzicale de                                                     jucarie                      9501                36522000-6 Jucarii cu roti                      9503.6              36523000-3 Puzzle                      9503.6              36524000-0 Jocuri                      9504                36530000-5 Articole pentru bâlci,                                                     jocuri de masa sau jocuri                                                     de sala                      9504.4              36531000-2 Cărţi de joc                      9504.1              36532000-9 Jocuri video                      9504[.2+.3+.9]      36533000-6 Biliard                      9504[.2+.3+.9]      36534000-3 Jocuri acţionate cu monede                                                     sau jetoane                      9508                36535000-0 Calusei, leagane, standuri                                                     de tir şi alte atractii                                                     de bâlci                      9508                36535100-1 Leagane                      9508                36535200-2 Echipament pentru terenuri                                                     de joaca  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  96  Diverse articole  manufacturate       9607[.1+.2]         18450000-8 Inchizatori                      9606[.1+.2]         18451000-5 Nasturi                      9606.2+9606.3       18451100-6 Părţi de nasturi                      9606.3              18452000-2 Ace de siguranţă                      9607[.1+.2]         18453000-9 Fermoare                      4202+9605           19220000-4 Articole de voiaj                      4202.9+9605         19229000-7 Truse de toaleta                      4817+4819+4820+     30192000-1 Accesorii de birou                      4821+9017+                      9608-9612                      9608-9612           30192100-2 Radiere                      9608+9612           30192110-5 Produse cu cerneala                      9612.2              30192111-2 Tusiere                      9612.1              30192112-9 Cerneala pentru imprimante                      9608.6              30192113-6 Cartuse de cerneala                      9608[.1+.2+.4]      30192120-8 Stilouri                      9608.1              30192121-5 Pixuri                      9608.3              30192122-2 Stilouri cu rezervor                      9608.2              30192123-9 Carioca                      9608.2              30192124-6 Stilouri carioca                      9608.2              30192125-3 Carioci fosforescente                      9609                30192130-1 Creioane                      9609.1              30192131-8 Creioane cu mina                                                     reincarcabila                      9610                30192140-4 Table de scris albe                      9611                30192150-7 Ştampile cu data, sigilii şi                                                     ştampile de numerotare                      9612                30192300-4 Benzi impregnate cu cerneala                      9612                30192310-7 Benzi pentru maşini de scris                      9610-9612           36620000-3 Tablite sau table şcolare                                                     pentru scris sau pentru                                                     desenat                      9610                36621000-0 Table                      9610                36622000-7 Tablite de scris                      7012+9617           36671150-1 Recipiente izoterme                      9603                36673000-9 Maturi şi perii de diverse                                                     tipuri                      9603.1              36673100-0 Maturi                      9603                36673200-1 Perii                      9603.4              36673210-4 Pensule de zugravit                      9603.2              36673220-7 Pensule pentru cosmetica                      9603.21             36673230-0 Periute de dinti                      9603.1              36673300-2 Maturi şi perii de menaj                      9603.9              36673310-5 Perii de toaleta                      3406+3604+3605+     36674000-6 Brichete, articole din                      3606+9613+9614                 materiale inflamabile,                                                     articole de pirotehnie,                                                     chibrituri şi combustibili                                                     lichizi sau combustibili                                                     gazosi lichefiati                      9613                36674100-7 Brichete                      6703+6704+9615+9616 36675000-3 Articole de coafura                      9615.1              36675100-4 Piepteni                      3213+9023+9603      36800000-9 Articole pentru lucrări de                      [.3+.4]+9608-9611              artizanat şi de arta                      3213+9603[.3+.4]+   36820000-5 Articole pentru lucrări                      9608-9611                      de arta                      9603[.3+.4]         36821000-2 Pensule de pictat                      9608                36822000-9 Creioane de desen                      9609                36822100-0 Creioane colorate                      9609                36822200-1 Cărbune pentru desen                      9609                36822300-2 Crete                      9609                36822400-3 Creioane pastel                      3612+3917.4+4016.9                      +4504.9+4823+6305                      +8484+9608          36931000-6 Accesorii de siguranţă                      3612+9608           36934000-7 Marcaje  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  97  Opere de arta,  piese de colectie  şi antichitati      4907+9704           22400000-4 Timbre, carnete de cecuri,                                                     bancnote, acţiuni, materiale                                                     publicitare, cataloage şi                                                     manuale                      4907+9704           22410000-7 Timbre                      4907+9704           22411000-4 Timbre de Craciun                      4907+9704           22412000-1 Timbre noi  ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────   -------   

Preluat: 2026-09-24T18:48:44.028478+00:00 · SHA256: 2c973d616dc96fae7e3d176451a15315c521c39496369abea60a85e385fe319a