legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
METODOLOGIE · 0 · 2007

METODOLOGIE din 23 februarie 2007 de stabilire a tarifului pentru distribuţia energiei electrice de către persoane juridice, altele decât operatorii principali de distribuţie a energiei electrice, precum şi a condiţiilor pentru retransmiterea energiei

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Autoritatea Na?ională de Reglementare în Domeniul Energiei · ID sursă 80039

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 METODOLOGIE din 23 februarie 2007  de stabilire a tarifului pentru distribuţia energiei electrice de către persoane juridice, altele decât operatorii principali de distribuţie a energiei electrice, precum şi a condiţiilor pentru retransmiterea energiei     EMITENT     AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 162 din 7 martie 2007      
				 + 
			  Capitolul I   Scop    
				 + 
			  Articolul 1     Prezenta metodologie stabileşte:      a) modul de calcul şi de aplicare a tarifului pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice prestat de prestator;   ...        b) relaţiile comerciale dintre prestator şi beneficiar, legate de prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice;   ...        c) relaţiile comerciale dintre prestator şi beneficiar în cazul revinderii energiei electrice.   ...         
				 + 
			  Capitolul II   Domeniul de aplicare    
				 + 
			  Articolul 2     Metodologia este aplicată de către:      a) prestator, pentru întocmirea documentaţiei necesare pentru aprobarea tarifului/tarifelor pentru serviciul de distribuţie prestat;   ...        b) prestator şi beneficiar, în relaţiile contractuale legate de serviciul de distribuţie a energiei electrice;   ...        c) prestator şi beneficiar, în relaţiile contractuale legate de revinderea energiei electrice;   ...        d) prestator, beneficiar şi consumator, pentru măsurarea energiei electrice;   ...        e) ANRE, în procesul de analiză a solicitării prestatorului de aprobare a tarifului/tarifelor de distribuţie.   ...         
				 + 
			  Capitolul III   Definiţii şi abrevieri    
				 + 
			  Articolul 3     Termenii utilizaţi în prezenta metodologie au următoarele semnificaţii:      Autoritate        
  competentă        
     Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul     
                   Energiei - ANRE                       
    Beneficiar          
                    
                    
                    
                    
                    
                    
                    
  Persoană juridică sau persoană fizică, beneficiară a     
serviciului de distribuţie a energiei electrice prestat  
de către prestator. Pot fi beneficiari, fără a fi        
limitaţi la aceste categorii: furnizorul, operatorul de  
distribuţie principal, operatorul de transport şi de     
sistem, consumatorul de energie electrică (persoană      
fizică sau juridică) ale cărui instalaţii electrice sunt 
racordate în aval de grupul de măsură al prestatorului   
    Energie electrică   
utilă               
                    
                    
  Energie electrică activă distribuită la un nivel de      
tensiune, egală cu diferenţa dintre energia electrică    
intrată şi consumul propriu tehnologic aferente nivelului
de tensiune respectiv                                    
    Nivel de tensiune IT
                    
                    
  Grup de instalaţii şi echipamente de energie electrică   
aflate la tensiunea de 110 kV, exclusiv transformatoarele
de IT/MT                                                 
    Nivel de tensiune MT
                    
                    
                    
                    
  Grup de instalaţii şi echipamente de energie electrică   
aflate la tensiunea cuprinsă în intervalul 1-110 kV      
exclusiv (6 kV, 10 kV, 20 kV, 30-35 kV); sunt incluse    
transformatoarele de IT/MT şi excluse transformatoarele  
de MT/JT                                                 
    Nivel de tensiune JT
                    
                    
  Grup de instalaţii şi echipamente de energie electrică   
aflate la tensiunea de cel mult 1 kV (uzual 0,4 kV),     
inclusiv transformatoarele de MT/JT                      
    Operator principal  
de distribuţie a    
energiei electrice  
                    
                    
                    
                    
  Persoană juridică, titulară a unei licenţe de distribuţie
a energiei electrice şi a unui contract de concesiune a  
serviciului de distribuţie încheiat cu Ministerul        
Economiei şi Comerţului, care prestează serviciul de     
distribuţie a energiei electrice până la punctul de      
delimitare dintre instalaţiile de distribuţie proprii şi 
cele ale prestatorului                                   
    Perioada t-1        
                    
                    
  Perioadă de timp reprezentând ultimele 12 luni           
calendaristice considerate până la data solicitării      
tarifului de distribuţie                                 
    Perioada t          
                    
                    
                    
  Perioadă de timp pentru care se calculează tariful de    
distribuţie, reprezentând următoarele 12 luni            
calendaristice considerate de la data solicitării        
tarifului                                                
    Prestator           
                    
                    
                    
                    
                    
                    
  Persoană juridică, alta decât operatorul principal de    
distribuţie, care prestează pentru beneficiar un serviciu
de distribuţie a energiei electrice prin instalaţiile de 
energie electrică proprii sau prin instalaţiile de       
energie electrică ale altei persoane juridice, preluate  
prin contract de concesiune, închiriere, comodat ori     
altă formă legală                                        
    Tarif de distribuţie
                    
                    
                    
  Tarif reglementat corespunzător nivelului de tensiune în 
punctul de delimitare dintre prestator şi beneficiar,    
calculat prin însumarea, după caz, a tarifelor specifice 
de distribuţie                                           
    Tarif specific      
de distribuţie      
                    
                    
                    
  Tarif reglementat pentru serviciul de distribuţie a      
energiei electrice, calculat pentru fiecare nivel de     
tensiune (IT, MT, JT) ca raport între venitul reglementat
şi energia electrică utilă, aferente nivelului de        
tensiune respectiv                                       
    Zi financiară       
                    
  Orice zi în care băncile prin care operează părţile sunt 
deschise pentru operaţiuni financiare.                   
         
				 + 
			  Capitolul IV   Documente de referinţă    
				 + 
			  Articolul 4     Metodologia are la bază următoarele documente de referinţă:      a)  Legea energiei electrice nr. 13/2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2007;   ...        b) Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, aprobat prin  Hotărârea Guvernului nr. 1.007/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 27 iulie 2004;   ...        c) Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin  Hotărârea Guvernului nr. 867/2003 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 4 august 2003;   ...        d) Contractul-cadru pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 43/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 19 ianuarie 2005, cu modificările ulterioare;   ...        e) contractele-cadru de furnizare a energiei electrice, aprobate prin Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 57/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 21 decembrie 1999, cu modificările ulterioare.   ...         
				 + 
			  Capitolul V   Racordarea unui consumator la reţeaua electrică a prestatorului    
				 + 
			  Articolul 5     Racordarea unui consumator la reţeaua electrică a prestatorului se realizează cu respectarea prevederilor din Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin  Hotărârea Guvernului nr. 867/2003 .     
				 + 
			  Articolul 6         (1) Pentru racordarea unui nou consumator la reţeaua electrică a prestatorului sunt necesare acordul scris al operatorului principal de distribuţie al prestatorului, prin ale cărui instalaţii se face distribuţia energiei electrice, şi obţinerea unui nou aviz tehnic de racordare, conform reglementărilor în vigoare.   ...        (2) Constituie excepţie de la prevederile alin. (1) situaţiile în care racordarea unui nou consumator nu conduce la creşterea puterii contractate a prestatorului sau se schimbă denumirea beneficiarului.   ...       
				 + 
			  Articolul 7     În situaţia prevăzută la art. 6 operatorul principal de distribuţie are dreptul de a refuza, din motive justificate, aprobarea unui spor de putere pentru prestator şi, implicit, racordarea consumatorului la instalaţiile prestatorului, dar în acest caz operatorul principal de distribuţie este obligat să asigure consumatorului care a solicitat racordarea în reţeaua prestatorului accesul la reţelele electrice proprii, în condiţii economice şi tehnice echivalente sau mai avantajoase decât cele oferite de către prestatorul în reţeaua căruia i s-a refuzat accesul consumatorului.     
				 + 
			  Articolul 8     Racordarea şi plata lucrărilor necesare pentru racordare se vor face conform legislaţiei în vigoare.       
				 + 
			  Capitolul VI   Stabilirea tarifului pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice prestat de prestator pentru beneficiar    
				 + 
			  Articolul 9         (1) Beneficiarul serviciului de distribuţie prestat de prestator plăteşte acestuia contravaloarea serviciului de distribuţie la un tarif/tarife aprobat/aprobate prin decizie a preşedintelui ANRE.   ...        (2) Până la deschiderea totală a pieţei de energie electrică, constituie excepţie de la alin. (1) beneficiarul de tip consumator casnic care nu plăteşte serviciul de distribuţie a energiei electrice prestatorului în a cărui reţea este racordat şi, în consecinţă, nu încheie cu prestatorul un contract de distribuţie a energiei electrice.   ...        (3) După deschiderea totală a pieţei de energie electrică, pentru consumatorii casnici se vor aplica aceleaşi prevederi ca şi pentru celelalte categorii de consumatori.   ...       
				 + 
			  Articolul 10         (1) Tariful de distribuţie este aprobat de ANRE pe baza solicitării prestatorului.   ...        (2) Tariful de distribuţie aprobat de ANRE pentru un nivel de tensiune nu poate fi mai mare decât tariful de distribuţie aferent aceluiaşi nivel de tensiune, aprobat de ANRE pentru operatorul principal de distribuţie din zona în care este situat prestatorul.   ...        (3) a) Nu sunt supuse prevederilor alin. (2) cazurile excepţionale care vor fi probate prin documente şi care se vor analiza la momentul solicitării tarifului pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice.   ...        b) Sunt considerate cazuri excepţionale situaţiile în care reţeaua de distribuţie este amplasată în zone geografice cu condiţii deosebite, de genul umiditate de 100%, altitudini peste 1.000 m etc., în condiţii ce pot cauza costuri mari de întreţinere şi reparaţii ale reţelei.   ...       
				 + 
			  Articolul 11         (1) În decursul a 12 luni calendaristice prestatorul are dreptul să obţină o singură dată aprobarea unui/unor tarif/tarife de distribuţie.   ...        (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), prestatorul are dreptul să revină cu o nouă solicitare, în următoarele situaţii:   ...        a) înregistrarea în decurs de 6 luni calendaristice a unui indice de inflaţie cumulat mai mare de 10%;   ...        b) falimentul vechiului prestator şi preluarea activităţii de distribuţie de către altă persoană juridică;   ...        c) modificarea valorii mijloacelor fixe utilizate pentru prestarea serviciului de distribuţie cu mai mult de 25%;   ...        d) evenimente de forţă majoră.   ...       
				 + 
			  Articolul 12         (1) Solicitarea prestatorului pentru aprobarea tarifului/tarifelor de distribuţie a energiei electrice se face cu respectarea prevederilor prezentei metodologii şi se transmite în scris către ANRE împreună cu documentele justificative necesare.   ...        (2) Pentru a fi luată în considerare în cadrul procesului de analiză, documentaţia înaintată către ANRE trebuie să fie datată şi să aibă număr de înregistrare de la prestator, iar toate paginile cuprinse în cadrul documentaţiei trebuie să fie ştampilate şi semnate de către persoane autorizate.   ...       
				 + 
			  Articolul 13         (1) În cazul unui prestator care este la prima solicitare de aprobare a tarifului de distribuţie şi prestează serviciul de distribuţie de mai puţin de 12 luni calendaristice, solicitarea va cuprinde o prognoză a costurilor şi a energiei distribuite pentru perioada t, bilanţul energetic aferent perioadei t, precum şi costurile realizate şi bilanţul energetic pe perioada în care prestatorul a prestat serviciul de distribuţie a energiei electrice, cu menţionarea exactă a acesteia.   ...        (2) În cazul unui prestator care aplică un tarif de distribuţie aprobat de ANRE şi solicită revizuirea acestui tarif, solicitarea va cuprinde prognoza costurilor şi a energiei distribuite pentru perioada t, bilanţul energetic aferent perioadei t, precum şi costurile realizate şi bilanţul energetic aferent perioadei t-1.   ...        (3) În cazul în care un prestator distribuie beneficiarilor săi, cumulat, o cantitate de energie electrică mai mare de 1.250 MWh/an inclusiv, este obligat să transmită la ANRE, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, macheta de monitorizare completată conform anexei nr. 6, care face parte integrantă din prezenta metodologie.   ...       
				 + 
			  Articolul 14         (1) Calculul tarifului pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice prestat beneficiarului se face cu luarea în considerare a costurilor justificate ale activităţii respective.   ...        (2) Tariful de distribuţie acoperă costurile justificate ale prestatorului, asociate realizării în bune condiţii a serviciului de distribuţie a energiei electrice.   ...        (3) Prestatorul titular de licenţă de distribuţie a energiei electrice va ţine evidenţă contabilă de gestiune separată pentru activitatea de distribuţie a energiei electrice.   ...        (4) La calculul tarifului de distribuţie orice cost justificat asociat serviciului de distribuţie a energiei electrice este considerat o singură dată.   ...       
				 + 
			  Articolul 15         (1) Documentele pe care trebuie să le conţină solicitarea prestatorului pentru aprobarea tarifului de distribuţie sunt următoarele:   ...        a) scrisoare de solicitare a aprobării tarifului/tarifelor de distribuţie a energiei electrice, cu precizarea tarifelor specifice solicitate, pentru fiecare nivel de tensiune;   ...        b) dovada achitării la zi a contribuţiei anuale către ANRE (copie a chitanţei sau a ordinului de plată);   ...        c) date de identificare a societăţii (adresa poştală, nr. de telefon, fax, numele directorului general, numele persoanei de contact);   ...        d) certificatul de înregistrare al societăţii emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;   ...        e) avizul/avizele tehnic/tehnice de racordare eliberat/eliberate de către operatorul principal de distribuţie al prestatorului;   ...        f) documente care certifică acordul scris al proprietarului mijloacelor fixe pentru prestarea serviciului de distribuţie de către prestator (de exemplu, contract de concesiune/ închiriere/comodat etc.), în cazul în care prestatorul nu este şi proprietarul acestora;   ...        g) macheta/machetele de calcul al tarifului/tarifelor de distribuţie, conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta metodologie;   ...        h) declaraţie pe propria răspundere, în care să se specifice că toate costurile pe baza cărora au fost fundamentate tarifele de distribuţie sunt aferente exclusiv activităţii de distribuţie a energiei electrice;   ...        i) memoriu tehnic cu descrierea instalaţiei electrice utilizate şi caracteristicile acesteia, în care se vor include: lungimea liniilor aferente fiecărui nivel de tensiune, numărul şi tipul posturilor/staţiilor de transformare, celulelor, transformatoarelor utilizate etc.;   ...        j) schema monofilară a reţelei de distribuţie, cu evidenţierea clară (marcarea) atât a punctelor de delimitare a instalaţiilor electrice dintre prestator şi fiecare beneficiar, cât şi a celor dintre prestator şi operatorul principal de distribuţie a energiei electrice;   ...        k) bilanţul energetic al prestatorului, conform modelului din anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezenta metodologie;   ...        l) cantităţile de energie electrică activă cumpărată/livrată de prestator în perioada t-1, conform anexei nr. 4, care face parte integrantă din prezenta metodologie;   ...        m) lista beneficiarilor persoane fizice sau juridice pentru care se prestează serviciul de distribuţie, cu specificarea puterii instalate a acestora şi a nivelului de tensiune la care li se distribuie energie electrică, conform anexei nr. 5, care face parte integrantă din prezenta metodologie;   ...        n) copie, din evidenţele contabile, a listei mijloacelor fixe utilizate pentru prestarea serviciului de distribuţie, din care să reiasă: data punerii în funcţiune a mijlocului fix, durata normală de funcţionare, valoarea de inventar a mijlocului fix, valoarea amortizării lunare;   ...        o) plan de reparaţii/modernizări/investiţii prognozate a se efectua în perioada t, din care să reiasă mijloacele fixe supuse reparaţiei/modernizării şi valoarea reparaţiei/ modernizării sau numele obiectivului de investiţie şi valoarea acestuia;   ...        p) numărul de salariaţi implicaţi/retribuiţi strict în/din activitatea de distribuţie a energiei electrice şi salariul mediu brut aferent;   ...        q) alte documente justificative pentru costuri ca, de exemplu: copii ale facturilor de achiziţie a materiilor prime, materiale, obiecte de inventar, copii ale contractelor de reparaţii executate de terţi, contracte pentru alte servicii executate de terţi etc.   ...        (2) În cazul în care prestatorul este titular de licenţă de distribuţie a energiei electrice, la solicitarea de aprobare a tarifului/tarifelor de distribuţie a energiei electrice, documentele menţionate la alin. (1) lit. c), d), e) şi f) nu se mai transmit la ANRE dacă există deja la documentaţia depusă pentru acordarea licenţei de distribuţie a energiei electrice şi nu au suferit modificări.   ...       
				 + 
			  Articolul 16     Costurile recunoscute la stabilirea tarifului de distribuţie cuprind:      a) costuri de operare şi mentenanţă;   ...        b) costul cu amortizarea mijloacelor fixe;   ...        c) costul pentru consumul propriu tehnologic în instalaţiile de distribuţie;   ...        d) costuri financiare.   ...       
				 + 
			  Articolul 17     Costurile de operare şi mentenanţă sunt defalcate în următoarele grupe:      a) costuri cu materii prime, materiale şi obiecte de inventar;   ...        b) costuri cu lucrări de întreţinere şi reparaţii executate cu terţi;   ...        c) costuri cu chirii, redevenţe, impozite, taxe, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare sau de către autorităţile locale;   ...        d) costuri cu alte servicii prestate de terţi;   ...        e) costuri de personal.   ...       
				 + 
			  Articolul 18         (1) Costul cu amortizarea mijloacelor fixe se calculează ca sumă a amortizării în perioada t a activelor existente.   ...        (2) Pentru calculul amortizării mijloacelor fixe se utilizează metoda liniară.   ...        (3) În cazul în care se efectuează reevaluarea mijloacelor fixe utilizate pentru prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice, se va lua în considerare la calculul tarifelor de distribuţie o creştere cu maximum indicele de inflaţie înregistrat de la ultima reevaluare sau de la punerea în funcţiune a mijlocului fix.   ...       
				 + 
			  Articolul 19         (1) Costul consumului propriu tehnologic (CPT) reprezintă valoarea pierderilor tehnologice de energie electrică cauzate de distribuţia energiei electrice prin reţeaua de distribuţie a prestatorului şi se calculează ca produsul dintre cantitatea de CPT pe nivelul de tensiune respectiv (MWh) şi preţul mediu de cumpărare de către prestator a energiei electrice active (lei/MWh).   ...        (2) Preţul mediu de cumpărare al energiei electrice active se calculează conform art. 34.   ...       
				 + 
			  Articolul 20     Costurile financiare cuprind cheltuieli aferente dobânzilor la creditele contractate pentru lucrările de investiţii şi/sau reparaţii/modernizări în reţeaua de distribuţie.     
				 + 
			  Articolul 21     În situaţia în care energia electrică este distribuită la mai mult de un nivel de tensiune, alocarea costurilor pe niveluri de tensiune se va face astfel:      a) costurile directe aferente activităţii de distribuţie a energiei electrice vor fi alocate direct pe nivelul de tensiune corespunzător;   ...        b) costurile comune mai multor niveluri de tensiune, aferente activităţii de distribuţie a energiei electrice, vor fi împărţite pe fiecare nivel de tensiune pentru care se calculează tarife specifice de distribuţie, folosindu-se drept cheie de alocare ponderea valorii mijloacelor fixe de pe acel nivel de tensiune în totalul valorii mijloacelor fixe utilizate pentru prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice.   ...       
				 + 
			  Articolul 22     Rata reglementată a profitului, aferentă serviciului de distribuţie prestat de prestator, este de maximum 5%. Profitul este egal cu produsul dintre rata reglementată a profitului şi totalul costurilor aferente serviciului de distribuţie a energiei electrice.     
				 + 
			  Articolul 23     Venitul reglementat pentru serviciul de distribuţie este egal cu suma dintre totalul costurilor şi profitul serviciului.     
				 + 
			  Articolul 24     Calculul tarifului/tarifelor specific/specifice de distribuţie a energiei electrice se efectuează pentru perioada t.     
				 + 
			  Articolul 25     Toţi beneficiarii trebuie să pună la dispoziţia prestatorului datele necesare pentru elaborarea prognozei privind energia electrică totală distribuită prin instalaţiile prestatorului în perioada t, conform reglementărilor în vigoare.     
				 + 
			  Articolul 26     Tariful de distribuţie se aplică pentru energia electrică măsurată, conform reglementărilor în vigoare, la punctul de delimitare a instalaţiilor dintre prestator şi beneficiar.     
				 + 
			  Articolul 27         (1) ANRE poate invalida tarifele de distribuţie aprobate, cu anunţarea prealabilă a prestatorului, dacă se constată că:   ...        a) un cost a fost inclus de mai multe ori;   ...        b) stabilirea tarifelor s-a efectuat pe baza unor informaţii false furnizate de prestator;   ...        c) există greşeli în calculul tarifelor de distribuţie propuse spre aprobare.   ...        (2) Invalidarea tarifelor de distribuţie implică în primul rând corectarea informaţiilor false sau a greşelilor de calcul, recalcularea şi aprobarea noilor tarife ce vor fi aplicate de prestator.   ...         
				 + 
			  Capitolul VII   Contracte aplicate pentru prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice de către prestator pentru beneficiar    
				 + 
			  Articolul 28     Prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice de către prestator pentru beneficiarul său se realizează în baza unui contract încheiat între cele două părţi.     
				 + 
			  Articolul 29         (1) În cazul în care prestatorul deţine licenţă pentru distribuţia energiei electrice, se va încheia un contract conform Contractului-cadru pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 43/2004, cu modificările ulterioare.   ...        (2) În cazul în care prestatorul nu deţine licenţă pentru distribuţia energiei electrice, se va încheia un contract conform Contractului-cadru pentru distribuţia energiei electrice de către persoane juridice, altele decât cele titulare de licenţă de distribuţie a energiei electrice, prezentat în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta metodologie.   ...         
				 + 
			  Capitolul VIII   Revinderea energiei electrice de prestator către beneficiar    
				 + 
			  Articolul 30     Prestatorul asigură revinderea energiei electrice unui beneficiar de tip consumator captiv, cu respectarea prevederilor legale.     
				 + 
			  Articolul 31     Revinderea energiei electrice de către prestator beneficiarului său se realizează în baza unui contract de furnizare, prin care prestatorul:      a) preia toate obligaţiile şi toate drepturile furnizorului său pe care le va transmite prin contractele încheiate, conform prevederilor prezentei proceduri;   ...        b) răspunde, în condiţiile legii, pentru încadrarea în puterile maxime şi în cantităţile de energie contractate pentru consumul propriu şi al tuturor beneficiarilor săi.   ...       
				 + 
			  Articolul 32     Prestatorul revinde energia electrică activă beneficiarului de tip consumator captiv, cu excepţia celui de tip consumator casnic, la preţul mediu lunar de cumpărare al energiei electrice active de către prestator.     
				 + 
			  Articolul 33         (1) Până la deschiderea totală a pieţei de energie electrică, în cazul beneficiarilor de tip consumatori casnici, prestatorul revinde energia electrică activă la unul din tarifele reglementate pentru consumatori casnici, ales de către beneficiar.   ...        (2) După deschiderea totală a pieţei de energie electrică, pentru consumatorii casnici se vor aplica aceleaşi prevederi ca şi pentru celelalte categorii de consumatori.   ...       
				 + 
			  Articolul 34     Preţul mediu de cumpărare al energiei electrice active se calculează prin împărţirea valorii energiei electrice active cumpărate (include atât contravaloarea energiei electrice active, contravaloarea taxei de putere, dacă este cazul, cât şi a serviciilor aferente transmisiei energiei electrice ori alte taxe aferente energiei electrice active) de prestator, la cantitatea de energie electrică activă cumpărată.       
				 + 
			  Capitolul IX   Relaţiile comerciale dintre prestator şi beneficiarul său, legate de prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice de către prestator şi/sau de revinderea acesteia când este cazul    
				 + 
			  Articolul 35         (1) În cazul beneficiarilor de tip consumatori casnici cărora prestatorul le şi revinde energie electrică, se încheie un singur contract de tipul Contractului-cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici.   ...        (2) Nu se încheie contract pentru prestarea serviciului de distribuţie.   ...        (3) Beneficiarul de tip consumator casnic are dreptul, conform reglementărilor în vigoare, să îşi aleagă orice tarif de furnizare a energiei electrice pentru consumatori casnici, dintre cele reglementate de ANRE şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.   ...        (4) Recuperarea cheltuielilor aferente serviciului de distribuţie se asigură prin diferenţa dintre tariful/preţul energiei cumpărate de către prestator de la furnizorul său de energie electrică şi tariful pentru energia electrică aplicat beneficiarului.   ...        (5) Precizările din prezentul articol sunt valabile până la deschiderea totală a pieţei de energie electrică.   ...       
				 + 
			  Articolul 36         (1) În cazul beneficiarilor de tip consumatori captivi cărora prestatorul le şi revinde energie electrică, se încheie:   ...        a) un contract pentru serviciul de distribuţie prestat de prestator, conform precizărilor art. 29;   ...        b) un contract de furnizare a energiei electrice de tipul Contractului-cadru de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali şi similari, la tarife reglementate sau Contractului-cadru de furnizare a energiei electrice la marii consumatori finali, industriali şi similari, la tarife reglementate, aprobate prin Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 57/1999, cu modificările ulterioare, aplicabil categoriei de consumatori din care face parte beneficiarul.   ...        (2) Pentru serviciul de distribuţie prestat, prestatorul aplică tariful de distribuţie aprobat prin decizie a preşedintelui ANRE, corespunzător nivelului de tensiune la care este racordat beneficiarul.   ...        (3) Pentru revinderea energiei electrice active se aplică preţul mediu lunar de cumpărare, calculat conform precizărilor art. 34.   ...        (4) În cazul în care este necesară facturarea energiei electrice reactive conform reglementărilor ANRE, se aplică tariful pentru energia electrică reactivă, în vigoare.   ...       
				 + 
			  Articolul 37         (1) În cazul beneficiarilor de tip consumatori eligibili care şi-au exercitat dreptul de eligibilitate, pentru care prestatorul prestează doar serviciul de distribuţie a energiei electrice, şi au ales ca furnizor un alt agent economic decât prestatorul, se încheie cu prestatorul doar un contract pentru prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice, conform precizărilor art. 29.   ...        (2) În situaţia prevăzută la alin. (1), contractul poate fi încheiat între prestator şi beneficiar sau între prestator şi furnizorul de energie electrică al beneficiarului.   ...        (3) Pentru serviciul de distribuţie prestat, prestatorul aplică tariful de distribuţie aprobat prin decizie a preşedintelui ANRE, corespunzător nivelului de tensiune la care este racordat beneficiarul.   ...       
				 + 
			  Articolul 38         (1) Beneficiarii de tip consumatori eligibili care şi-au exercitat dreptul de eligibilitate şi au ales prestatorul ca furnizor de energie electrică încheie cu prestatorul:   ...        a) un contract pentru serviciul de distribuţie prestat de prestator, conform precizărilor art. 29;   ...        b) un contract de furnizare a energiei electrice de tipul Contractului-cadru de furnizare a energiei electrice la consumatori eligibili.   ...        (2) Pentru serviciul de distribuţie prestat, prestatorul aplică tariful de distribuţie aprobat prin decizie a preşedintelui ANRE, corespunzător nivelului de tensiune la care este racordat beneficiarul.   ...        (3) Pentru furnizarea energiei electrice active se aplică un preţ negociat între beneficiar şi prestator (în calitate de furnizor, în acest caz).   ...        (4) În cazul în care este necesară facturarea energiei electrice reactive conform reglementărilor ANRE, se aplică tariful pentru energia electrică reactivă, în vigoare.   ...       
				 + 
			  Articolul 39         (1) În cazul beneficiarilor de tip furnizor, operator de transport şi de sistem, operator principal de distribuţie sau producător de energie electrică şi/sau termică ce cumpără energia electrică de la alt furnizor decât prestatorul, care beneficiază doar de serviciul de distribuţie prestat de prestator, se încheie un contract pentru prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice, conform precizărilor art. 29.   ...        (2) Pentru serviciul de distribuţie prestat, prestatorul aplică tariful/tarifele de distribuţie aprobat/aprobate prin decizie a preşedintelui ANRE.   ...         
				 + 
			  Capitolul X   Măsurarea energiei electrice    
				 + 
			  Articolul 40     Pentru prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice este obligatorie montarea unui grup de măsură a energiei electrice în punctul de delimitare dintre instalaţiile electrice ale prestatorului şi ale fiecărui beneficiar, conform reglementărilor în vigoare.     
				 + 
			  Articolul 41         (1) Măsurarea energiei electrice consumate de beneficiar se va face pe baza citirii contorului montat în punctul de delimitare dintre instalaţiile electrice ale prestatorului şi ale beneficiarului sau, dacă nu este posibil, în cel mai apropiat punct de acesta, cu corectarea cantităţilor de energie electrică, în conformitate cu reglementările în vigoare.   ...        (2) În cazul în care la prestator nu există grup de măsură care să măsoare consumul propriu al acestuia, distinct faţă de suma consumurilor de energie electrică ale clienţilor, cantitatea de energie electrică ce este consumată de prestator (inclusiv consumul propriu tehnologic în reţeaua de distribuţie) se va calcula prin diferenţă între energia măsurată în punctul de delimitare dintre instalaţiile electrice ale prestatorului şi ale operatorului principal de distribuţie al acestuia şi suma energiilor electrice măsurate la beneficiari.   ...         
				 + 
			  Capitolul XI   Dispoziţii finale    
				 + 
			  Articolul 42     Până în momentul în care un beneficiar îşi alege un alt furnizor decât prestatorul, responsabilitatea asumării debitelor beneficiarului referitoare la plata energiei electrice consumate şi/sau a serviciului de distribuţie a energiei electrice aparţine prestatorului.     
				 + 
			  Articolul 43         (1) În cazul în care prestatorul are debite către terţi legate de plată energiei electrice sau de plată serviciilor legate de transmiterea energiei electrice prin reţelele electrice, prestatorul, operatorul principal de distribuţie sau furnizorul prestatorului nu poate condiţiona schimbarea de către beneficiar a furnizorului de energie electrică.   ...        (2) În cazul în care beneficiarul are către prestator debite legate de plată energiei electrice şi/sau a serviciului de distribuţie a energiei electrice, beneficiarul îşi poate schimba furnizorul de energie electrică numai cu condiţia preluării debitelor de către noul furnizor.   ...       
				 + 
			  Articolul 44     Pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice prestat se va emite o factură în care se vor evidenţia distinct, cel puţin: cantitatea de energie electrică pentru care s-a prestat serviciul, tariful de distribuţie aplicat, numărul contractului în baza căruia se prestează serviciul şi numărul deciziei de aprobare a tarifului de distribuţie.     
				 + 
			  Articolul 45     În cazul în care prestatorul efectuează şi revinderea energiei electrice beneficiarului său, se vor evidenţia distinct în factură preţul de vânzare şi cantitatea de energie electrică.     
				 + 
			  Articolul 46     În cazul în care în termen de maximum 30 de zile de la data solicitării de către ANRE de completare a documentaţiei pentru solicitarea tarifului/tarifelor de distribuţie, depusă iniţial de prestator, aceasta nu este completată, dosarul depus este clasat, cu anunţarea prestatorului.     
				 + 
			  Articolul 47     Termenul de emitere a deciziei de aprobare a tarifului/tarifelor de distribuţie a energiei electrice este de maximum 30 de zile lucrătoare de la data la care este completă documentaţia depusă la ANRE pentru solicitarea tarifului/tarifelor de distribuţie.     
				 + 
			  Articolul 48     Persoana juridică ce prestează serviciul de distribuţie a energiei electrice şi aplică tarif/tarife de distribuţie a energiei electrice în baza unei decizii aprobate de preşedintele ANRE plăteşte o contribuţie către ANRE conform reglementărilor în vigoare.     
				 + 
			  Articolul 49     Neînţelegerile precontractuale legate de încheierea contractelor de furnizare şi de distribuţie dintre prestator şi beneficiarul său se soluţionează conform reglementărilor emise de ANRE.     
				 + 
			  Articolul 50     În situaţia imposibilităţii continuării activităţii prestatorului din cauza falimentului acestuia, activitatea de distribuţie a energiei electrice şi obligaţiile contractuale ce decurg din aceasta sunt preluate de către operatorul principal de distribuţie a energiei electrice al prestatorului.     
				 + 
			  Articolul 51     În situaţia imposibilităţii continuării activităţii prestatorului din cauza încetării/rezilierii contractului de concesiune a instalaţiilor de energie electrică, activitatea de distribuţie a energiei electrice şi obligaţiile contractuale ce decurg din aceasta sunt preluate de către concedent.     
				 + 
			  Articolul 52     În situaţiile prezentate la art. 50 şi 51, distribuţia energiei electrice va fi efectuată la tariful/tarifele de distribuţie a energiei electrice în vigoare, aprobate prin decizie emisă de ANRE pentru prestator, până la revizuirea acestora.     
				 + 
			  Articolul 53     În cazul în care în decursul a 12 luni calendaristice prestatorul nu revine cu o solicitare de revizuire a tarifului/tarifelor de distribuţie, acestea rămân valabile până la abrogarea lor printr-o decizie a preşedintelui ANRE.     
				 + 
			  Articolul 54         (1) În termen de maximum 15 zile calendaristice de la comunicarea deciziei de aprobare a tarifului/tarifelor de distribuţie a energiei electrice, prestatorul va încheia/actualiza cu beneficiarul un contract pentru prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice, conform prevederilor prezentei metodologii.   ...        (2) Contractul va conţine condiţiile minimale obligatorii, orice alte clauze putând fi stabilite ulterior, prin acte adiţionale la contract.   ...         
				 + 
			  Anexa 1      ───────  la metodologie  ──────────────  CONTRACT - CADRU  pentru distribuţia energiei electrice de către persoane juridice, altele decât cele titulare de licenţă de distribuţie a energiei electrice  Nr. ....... din data .............  Între ......, societate comercială cu sediul în ......, judeţul ......, cod poştal ....., telefon ....., fax ......, cod fiscal ..........., certificat de înregistrare/cod unic de înregistrare la oficiul registrului comerţului ......, cont de virament nr. ......., deschis la ........, reprezentată prin ........... (director) ......... şi prin .......... (director economic) ........, în calitate de prestator, pe de o parte, şi .........., cu sediul în ............, judeţul ........, cod poştal ........., telefon .........., fax ..........., cod fiscal ..........., certificat de înregistrare/cod unic de înregistrare la oficiul registrului comerţului ..........., cont de virament nr. ............., deschis la ......., reprezentată prin ......... (director) şi prin ............ (director economic) .........., în calitate de beneficiar, pe de altă parte, ambele denumite în continuare părţi, s-a încheiat prezentul contract.  Terminologie  Art. 1. - Termenii utilizaţi în prezentul contract sunt definiţi în Metodologia de stabilire a tarifului pentru distribuţia energiei electrice de către persoane juridice, altele decât operatorii principali de distribuţie a energiei electrice, precum şi a condiţiilor pentru retransmiterea energiei.  Obiectul contractului  Art. 2. - (1) Obiectul prezentului contract îl constituie prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice de către prestator pentru beneficiarul său.      (2) Prestarea serviciului se face la locul de consum .............., din localitatea ............, adresa ..........., sau locurile de consum prevăzute în anexa ....... pe perioada de valabilitate a contractului.   ...    Durata contractului şi încetarea contractului  Art. 3. - Prezentul contract se încheie pe o perioadă de ................ .  Art. 4. - Prelungirea duratei contractului este posibilă cu acordul scris al ambelor părţi, printr-un act adiţional, care se va semna cu cel puţin 15 zile înainte de expirarea contractului.  Art. 5. - Rezilierea prezentului contract se poate face din iniţiativa prestatorului serviciului, în caz de imposibilitate a continuării prestării serviciului de distribuţie, cu anunţarea prealabilă, în scris, a beneficiarului, cu 15 zile lucrătoare înainte de termenul solicitat.  Art. 6. - Rezilierea prezentului contract se poate face din iniţiativa beneficiarului, în cazul în care nu mai utilizează reţeaua de distribuţie a prestatorului, cu anunţarea prealabilă, în scris, a prestatorului, cu 15 zile lucrătoare înainte de termenul solicitat.  Obligaţii financiare şi modalităţi de plată  Art. 7. - (1) Beneficiarul plăteşte prestatorului, până la data limită de plată, contravaloarea serviciului de distribuţie, corespunzător energiei electrice active măsurate în punctul de delimitare cu beneficiarul, la tariful de distribuţie aprobat pentru prestator de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), conform Deciziei preşedintelui ANRE nr. ..../.... .      (2) Beneficiarul plăteşte prestatorului, până la data limită de plată, contravaloarea serviciului de distribuţie, corespunzător energiei electrice reactive măsurate în punctul de delimitare cu beneficiarul, conform reglementărilor ANRE.   ...        (3) În cazul în care citirea contoarelor se efectuează de către un operator de măsură diferit de prestator sau beneficiar, este obligatorie asigurarea accesului acestuia la grupurile de măsură utilizate pentru măsurarea energiei electrice pentru care s-a prestat serviciul de distribuţie.   ...    Art. 8. - (1) Pe întreaga durată de derulare a contractului, dar nu mai târziu de 5 zile financiare după începerea fiecărei luni contractuale, prestatorul va emite către beneficiar o factură pentru serviciul de distribuţie prestat în luna contractuală anterioară.      (2) Factura va conţine, în mod distinct, cel puţin:   ...        a) numărul contractului în baza căruia se prestează serviciul de distribuţie a energiei electrice;   ...        b) cantitatea de energie electrică activă şi/sau reactivă pentru care s-a prestat serviciul de distribuţie;   ...        c) tariful de distribuţie pentru nivelul de tensiune la care este racordat beneficiarul, aprobat prin decizie a preşedintelui ANRE;   ...        d) valoarea totală a serviciului de distribuţie prestat;   ...        e) data limită de plată.   ...    Art. 9. - Beneficiarul plăteşte factura pentru serviciul de distribuţie în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data emiterii sale.  Art. 10. - Dacă ziua limită de plată nu este o zi financiară, atunci ziua limită de plată se consideră următoarea zi financiară.  Art. 11. - (1) În cazul neîndeplinirii în termen de 30 de zile de la data scadenţei a obligaţiilor prevăzute la art. 7, clientul va plăti, în afara sumei datorate, o penalitate la această sumă, corespunzătoare ca procent dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor către bugetul de stat, pentru fiecare zi de întârziere faţă de scadenţă, până în ziua plăţii (exclusiv), după cum urmează:      a) penalităţile se datorează începând cu prima zi după data scadenţei;   ...        b) valoarea totală a penalităţilor nu poate depăşi valoarea sumei datorate.   ...        (2) În cazul în care beneficiarul achită factura până în cea de-a 30-a zi de la data emiterii, acesta nu datorează penalităţi.   ...    Art. 12. - Plata facturii va fi efectuată în lei, conform legislaţiei în vigoare, în contul prestatorului. Se consideră drept dată de efectuare a plăţii data care apare în extrasul de cont al beneficiarului.  Obligaţiile şi drepturile prestatorului  Art. 13. - Prestatorul se obligă să obţină pe toată durata contractului toate aprobările necesare pentru executarea obligaţiilor cuprinse în prezentul contract, conformându-se în acelaşi timp tuturor cerinţelor legale.  Art. 14. - Prestatorul are următoarele obligaţii:      a) să convină cu beneficiarul asupra programului de revizii şi reparaţii în instalaţiile de distribuţie a energiei electrice către acesta;   ...        b) să asigure efectuarea reviziilor şi reparaţiilor programate ale echipamentelor şi instalaţiilor de distribuţie;   ...        c) să anunţe beneficiarul, cu minimum 5 zile lucrătoare înainte, despre întreruperile programate în instalaţiile de distribuţie a energiei electrice;   ...        d) să ia măsuri de remediere a defecţiunilor şi deranjamentelor survenite în instalaţiile proprii, semnalate de beneficiar;   ...        e) să ia măsuri de întrerupere a distribuţiei energiei electrice şi de separare vizibilă a instalaţiei beneficiarului de reţeaua de distribuţie, în cazul unor defecţiuni în instalaţia beneficiarului, la cererea acestuia;   ...        f) să iniţieze modificarea şi completarea contractului de distribuţie a energiei electrice sau a anexelor la acesta ori de câte ori apar elemente noi;   ...        g) să permită accesul delegatului beneficiarului/operatorului de măsură la grupurile de măsurare/contoare, atunci când acestea sunt montate în incinte controlate de prestatorul serviciului de distribuţie;   ...        h) să verifice în cel mai scurt timp sesizările beneficiarului şi să răspundă în termen de maximum 5 zile lucrătoare tuturor reclamaţiilor şi sesizărilor scrise ale acestuia, conform reglementărilor în vigoare;   ...        i) să respecte normele şi prescripţiile tehnice;   ...        j) să asigure în punctele de delimitare parametrii de calitate ai energiei electrice, precum şi continuitatea alimentării, conform reglementărilor în vigoare;   ...        k) să plătească beneficiarului despăgubiri pentru pagubele produse acestuia ca urmare a funcţionării necorespunzătoare a echipamentelor şi a instalaţiilor proprii sau datorită unor acţiuni ale personalului propriu.   ...    Art. 15. - Prestatorul are următoarele drepturi:      a) să încaseze la termenele stabilite contravaloarea serviciului de distribuţie prestat beneficiarului;   ...        b) să aibă acces la grupurile de măsurare/contoare în vederea decontării, dacă acestea se află în incinta beneficiarului sau în întreţinerea acestuia;   ...        c) să pretindă despăgubiri beneficiarului pentru pagubele produse în instalaţiile de distribuţie, dacă se dovedeşte că acestea s-au produs din vina beneficiarului;   ...        d) să pretindă beneficiarului despăgubiri pentru daunele provocate ca urmare a întreruperilor cauzate din vina acestuia.   ...    Obligaţiile şi drepturile beneficiarului  Art. 16. - Beneficiarul are următoarele obligaţii:      a) să achite integral şi la termen facturile emise de prestator, eventualele corecţii sau regularizări ale acestora urmând să se efectueze la următoarea facturare;   ...        b) să respecte normele şi prescripţiile tehnice în vigoare;   ...        c) să permită accesul delegatului prestatorului/operatorului de măsură la grupurile de măsurare/contoare, atunci când acestea sunt montate în incinte controlate de beneficiarul serviciului de distribuţie;   ...        d) să plătească prestatorului despăgubiri pentru pagubele produse acestuia ca urmare a funcţionării necorespunzătoare a echipamentelor şi a instalaţiilor proprii sau din cauza unor acţiuni ale personalului propriu;   ...        e) să nu modifice în niciun fel instalaţia de alimentare, decât în conformitate cu prevederile în vigoare;   ...        f) să se conformeze dispoziţiilor prestatorului serviciului de distribuţie şi să reducă la nivelul stabilit consumul în situaţii de restricţii sau limitări.   ...    Art. 17. - Beneficiarul are următoarele drepturi:      a) să solicite prestatorului măsuri pentru remedierea defecţiunilor şi a deranjamentelor survenite în instalaţiile de distribuţie ale acestuia;   ...        b) să pretindă prestatorului despăgubiri pentru daunele provocate ca urmare a întreruperilor cauzate din vina acestuia, conform reglementărilor în vigoare;   ...        c) să aibă acces la grupurile de măsurare/contoare, dacă acestea se află în incinta prestatorului, în vederea constatării şi decontării livrărilor de energie electrică.   ...    Modificarea circumstanţelor  Art. 18. - (1) În sensul prezentului contract, prin modificarea circumstanţelor se înţelege intrarea în vigoare a unor prevederi legale noi, precum şi modificarea sau abrogarea celor existente ulterior datei încheierii prezentului contract. Contractele încheiate de părţi se modifică şi/sau se completează automat dacă printr-un act normativ se modifică/completează prevederile prezentului contract-cadru, părţile având obligaţia preluării modificării/completării într-un act adiţional la contract.      (2) Dacă apare o modificare de circumstanţe, părţile vor accepta modificarea preţurilor de contract, prin încheierea de acte adiţionale la prezentul contract, conform deciziei preşedintelui ANRE de aprobare a noilor tarife de distribuţie pentru prestator.   ...    Răspunderea contractuală  Art. 19. - (1) Dispoziţiile prezentului contract sunt în concordanţă cu prevederile legislaţiei în vigoare.      (2) Pentru neexecutarea, în totalitate sau în parte, a obligaţiilor prevăzute în prezentul contract, părţile răspund în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.   ...    Art. 20. - Dacă în cursul ultimelor 12 luni calendaristice beneficiarul a ajuns în situaţia de neplată repetată a facturilor emise pentru prestarea serviciului de distribuţie, prestatorul poate solicita beneficiarului constituirea unor garanţii, conform reglementărilor în vigoare.  Litigii  Art. 21. - Litigiile care decurg din interpretarea şi/sau executarea prezentului contract, care nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă, vor fi supuse spre soluţionare instanţei judecătoreşti competente.  Forţa majoră  Art. 22. - (1) Părţile sunt exonerate de orice răspundere pentru neîndeplinirea parţială sau totală a obligaţiilor ce decurg din acest contract, dacă aceasta este rezultatul acţiunii forţei majore. Circumstanţele de forţă majoră sunt cele care pot apărea pe perioada derulării prezentului contract în urma producerii unor evenimente deosebite (calamităţi naturale, război, embargou şi altele), care nu au putut fi luate în considerare de către părţi la încheierea contractului şi care sunt în mod rezonabil în afara voinţei şi controlului părţilor.      (2) Partea care invocă forţa majoră trebuie să notifice acest lucru în scris celeilalte părţi în termen de 48 de ore de la apariţia acesteia, cu certificarea forţei majore de către instituţiile abilitate.   ...        (3) Neîndeplinirea obligaţiei de comunicare a forţei majore nu înlătură efectul exonerant de răspundere al acesteia, dar antrenează obligaţia părţii care o invocă de a repara pagubele cauzate celeilalte părţi, prin faptul necomunicării.   ...    Prezentul contract a fost încheiat la data de ........ în două (2) exemplare deopotrivă originale, câte unul pentru fiecare parte contractantă, şi îşi produce efectele începând cu data de ................................... .  Semnături  Prestator, Beneficiar,  .............. ..............     
				 + 
			  Anexa 2      ───────  la metodologie  ──────────────  MACHETA  de calcul al tarifului de distribuţie                           
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  Prestator: S.C. .........................................  Valori realizate în perioada t-1 (ultimele 12 luni)  Valori solicitate pentru perioada t (următoarele 12 luni)    
					 
				  Locul de consum: ........................................    
					 
				  Nr.  Nivel de tensiune  IT  MT  JT  IT  MT  JT    
					 
				  ENERGIE [MWh]    
					 
				  A.  Cantitatea de energie electrică intrată  
					 
				  
					 
				  
					 
				  R1***)  R10  R19    
					 
				  B.  Cantitate de energie electrică pentru CPT**)  
					 
				  
					 
				  
					 
				  R2  R7 + R11  R16 + R20    
					 
				  C.  Cantitate de energie electrică utilă (A-B), din care  
					 
				  
					 
				  
					 
				  R3  R12  R21    
					 
				  D.  Cantitate de energie electrică distribuită beneficiarilor  
					 
				  
					 
				  
					 
				  R5  R14  R23    
					 
				  
					 
				    
					 
				  E.  Preţ mediu de achiziţie a energiei electrice [lei/MWh]  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  COSTURI [lei]    
					 
				  1.  Costuri de operare şi mentenanţă (1.1 + 1.2 + 1.3 + 1.4 + 1.5 + 1.6), din care:  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  1.1.  materii prime, materiale, obiecte de inventar  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  1.2.  lucrări de întreţinere şi reparaţii executate cu terţii  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  1.3.  chirii, redevenţe, impozite, taxe stabilite conform reglementărilor legale în vigoare sau de către autorităţile locale  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  1.4.  alte servicii prestate de terţi  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  1.5.  costuri legate de personal (salarii, diurne, prime)  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  1.6.  contribuţii la fondul de sănătate, la fonduri speciale, altele de aceeaşi natură aferente fondului de salarii  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  2.  Costuri cu amortizarea  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  3.  Costuri cu CPT (B x E)  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  4.  Costuri financiare  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  F.  TOTAL COSTURI (1 + 2 + 3 + 4)  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  G.  PROFIT [lei]  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  H.  VENIT (F + G) [lei]  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				    
					 
				  I.  Tarif specific de distribuţie (H/C) [lei/MWh]  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  J.  TARIF DE DISTRIBUfiIE (suma de tarife specifice de distribuţie)*) [lei/MWh]  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				        ________   
						Notă   ...
			  *) În cazul în care distribuţia de energie electrică se realizează pe un singur nivel de tensiune, tariful de distribuţie este egal cu tariful specific de distribuţie.    
						Notă   ...
			  **) Cantitatea de energie electrică pentru CPT cuprinde valorile cumulate ale CPT (transformare şi linie) aferente nivelului de tensiune respectiv.    
						Notă   ...
			  ***) R1, R2 ... Rn este numărul rândului corespunză tor din anexa nr. 3.   Se vor completa numai rubricile necesare, în funcţie de situaţia tehnică şi economică a fiecărui prestator.  Cantităţile de energie electrică aferente perioadei t- 1 se vor corela cu cele din anexa nr. 4.     
				 + 
			  Anexa 3      ───────  la metodologie  ──────────────  BILANŢUL ENERGETIC AL PRESTATORULUI    Nr. 
crt.
                                                   
             Bilanţ energetic                    
  Cantitate prognozată   
pentru perioada t (MWh)
    1.  
  Energie intrată în IT                            
                         
    2.  
  CPT linii IT                                     
                         
    3.*)
  Energie utilă la IT (= 1-2), din care:           
                         
    4.  
    
   energie pentru consumul propriu al              
 prestatorului la IT                             
                         
                       
    5.  
   energie distribuită beneficiarilor la IT        
                         
    6.  
  Energie intrată în trafo de IT/MT (= 3-4-5)      
                         
    7.  
  CPT transformare IT/MT                           
                         
    8.  
  Energie intrată în MT din trafo de IT/MT (= 6-7) 
                         
    9.  
  Energie intrată direct la MT                     
                         
    10. 
  Total energie intrată în MT (= 8+9)              
                         
    11. 
  CPT linii MT                                     
                         
    12*)
  Energie utilă la MT (= 10-11), din care:         
                         
    13. 
    
   energie pentru consumul propriu al prestatorului
 la MT                                           
                         
                       
    14. 
   energie distribuită beneficiarilor la MT        
                         
    15. 
  Energie intrată în trafo de MT/JT (= 12-13-14)   
                         
    16. 
  CPT transformare MT/JT                           
                         
    17. 
  Energie intrată în JT din trafo de MT/JT (=15-16)
                         
    18. 
  Energie intrată direct la JT                     
                         
    19. 
  Total energie intrată în JT (= 17+18)            
                         
    20. 
  CPT linii JT                                     
                         
    21*)
  Energie utilă la JT (= 19-20), din care:         
                         
    22. 
    
   energie pentru consumul propriu al prestatorului
 la JT                                           
                         
                       
    23. 
   energie distribuită beneficiarilor la JT        
                         
    _________   
						Notă   ...
			  *) Poziţiile 3, 12, 21 vor fi folosite pentru calculul tarifului specific de distribuţie aferent nivelului de tensiune respectiv.   Se vor completa numai rubricile necesare, în funcţie de situaţia tehnică a fiecărui prestator.  NOTĂ:  La rubricile de energie electrică pentru CPT din macheta pentru calculul tarifului specific de distribuţie (anexa nr. 2) se vor cumula cele două valori ale CPT (transformare plus linie) de pe nivelul respectiv de tensiune.     
				 + 
			  Anexa 4      ───────  la metodologie  ──────────────  CANTITĂŢI  de energie electrică activă cumpărate/livrate de prestator în perioada t-1 (MWh)    Nr. 
crt.
    
     Luna  
         
         
  Energie electrică 
intrată (MWh)     
                  
   Energie electrică 
  utilă (MWh)      
                   
  Energie livrată  
la beneficiari   
  (MWh)          
    1.  
           
                    
                     
                   
    2.  
           
                    
                     
                   
    ... 
           
                    
                     
                   
    12. 
           
                    
                     
                   
        
  Total    
                    
                     
                   
       
				 + 
			  Anexa 5      ───────  la metodologie  ──────────────  LISTA  beneficiarilor, persoane juridice sau fizice, pentru care se prestează serviciul de distribuţie a energiei electrice    Nr. 
crt.
    
    
    
    
  Denumirea     
beneficiarului
              
              
              
              
  Nivel tensiune    
la care este      
  racordat        
beneficiarul (kV) 
                  
                  
  Putere instalată   
la beneficiar (kW) 
                   
                   
                   
                   
  Energie electrică 
activă anuală     
distribuită/      
prognozată a fi   
distribuită la    
beneficiar (MWh)  
     1. 
                
                    
                     
                    
     2. 
                
                    
                     
                    
    ... 
                
                    
                     
                    
    ... 
                
                    
                     
                    
        
   Total        
                    
                     
                    
    Se va completa în ordinea descrescătoare a nivelului de tensiune la care este/sunt alimentat/alimentaţi beneficiarul/beneficiarii.     
				 + 
			  Anexa 6      ───────  la metodologie  ──────────────  MACHETA  de monitorizare a bilanţului de energie electrică şi a costurilor aferente serviciului de distribuţie pentru anul ......    Nr.      Denumire                           UM                Valoare               crt.                                                                                                             IT         MT         JT           
  Costuri                            
       
            
            
          
     1. 
  Costuri de operare şi mentenanţă   
   lei 
            
            
          
     2. 
  Costuri cu amortizarea             
   lei 
            
            
          
     3. 
  Costuri cu CPT                     
   lei 
            
            
          
     4. 
  Costuri financiare                 
   lei 
            
            
          
     5. 
  Total costuri                      
   lei 
            
            
          
        
                                     
       
            
            
          
        
  Bilanţ energie                     
       
            
            
          
     6. 
  Energie electrică intrată          
  MWh  
            
            
          
     7. 
  Energie electrică reprezentând CPT 
  MWh  
            
            
          
     8. 
    
  Energie electrică distribuită      
pentru beneficiari                 
       
MWh  
            
          
            
          
          
        
    _________   

Preluat: 2026-09-23T21:11:31.923738+00:00 · SHA256: bfff1da4a63d2b583f9dfb4f512a5f58c113ed8af587563ac9594dba83ec02bd