Legislație națională

CODUL DE BUNE PRACTICI ÎN FERMĂ · 0 · 2006

CODUL DE BUNE PRACTICI ÎN FERMĂ din 14 noiembrie 2006

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Ministerul Mediului ?i Gospodăririi Apelor · ID sursă 80160

Caută în articole

Doar diferențele

EliminatAdăugatIdentic

Stânga · eliminat roșu

Dreapta · adăugat verde

Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile

COD DE BUNE PRACTICI ÎN FERMĂ din 14 noiembrie 2006
EMITENT MINISTERUL MEDIULUI ŞI GOSPODĂRIRII APELOR
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 15 bis din 10 ianuarie 2007

___________

Notă ...
*) Aprobata de Ordinul nr. 1.234 din 14 noiembrie 2006 , publicat în Monitorul Oficial nr. 15 din 10 ianuarie 2007, Partea I.
ANEXĂ*)

*) Anexa este reprodusă în facsimil.
2.4 Alterare: ansamblu al schimbărilor fizice, chimice şi biochimice produse în roci la/sau aproape de suprafaţa scoarţei terestre sub acţiunea agenţilor atmosferici, plantelor şi microorganismelor. 2.5 Ameliorare a solului: ansamblu de procedee tehnice, hidroameliorative, pedoameliorative şi agroameliorative, care sunt folosite pentru îmbunătă rea radicală şi durabilă a unui sol neproductiv sau slab productiv prin eliminarea factorilor care limitează fertilitatea acestuia. 2.6 Amendament: substanţă încorporată în sol pentru corectarea unor însuşiri fizice şi chimice nefavorabile, în vederea îmbunătăţirii mediului de viaţă pentru plantele cultivate. 2.7 Amonificare: proces biochimic de eliberare a azotului amoniacal din compuşi organici cu azot. 2.8 Apă brută: apă captată din surse de suprafaţă sau subterane, care are calitatea sursei în momentul prelevării, necesitând proces de tratare conform cerinţelor calitative. 2.9 Apă freatică: apă din stratul acvifer freatic. 2.10 Apă de percolare: apă care se infiltrează în sol şi este dirijată în profunzimea lui.
2. 11 Apă poluată: apă cu un conţinut de nitraţi mai mare de 50 mg/I.
2. 12 Apă a solului: apă aflată în sol, ocupând spaţiul poros, sau parte din acesta. 2.13 Ape interioare: toate apele a11ate în interiorul liniei de bază, de la care se măsoară extinderea apelor teritoriale. 2.14 Ape de suprafaţă: ape interioare şi respectiv marine, stătătoare şi curgătoare ale căror suprafeţe sunt în contact cu atmosfera. 2.15 Ape suhterane: ape aflate sub suprafaţa terenului în zona de saturaţie şi în contact direct cu solul sau cu subsolul. 2.16 Bazin hidrografic: unitate fizico-geografică cc înglobează reţeaua hidrografică până la cumpăna apelor. 2.17 Biodegradare: descompunere a unei substanţe organice complexe în molecule mai simple sau i oni sub acţiunea microorganismelor. 2.18 Stare a solului: ansamblu al tuturor proprietăţilor fizice, chimice şi biologice, care definesc fertilitatea, productivitatea şi funcţiuniile solului la un moment dat. 2.19 Coeficient de repartiţie: raport dintre concentraţiile unei substanţe în două compartimente de mediu. 2.20 Coeficient de repartiţie sol - apă: raport dintre concentraţiile unei substanţe în fază solidă şi în fază lichidă a solului. 2.21 Concentraţie critică: estimare calitativă şi cantitatăvă a conţinutului unuia sau a mai multor poluanţi, sub care nu se produc, la nivelul actual de cunoaştere, efecte nocive semnificative asupra unor elemente specific sensibile ale solului. 2.22 Condiţionare: conţinut şi ambalaj hidrosolubil protector, folosit pentru a distribui pesticidele la utilizatorul final, de către circuitele de distribuţie. 2.23 Compost: îngrăşământ organic rezultat în urma compostării diferitelor materiale vegetale şi reziduuri organice de diferite provenienţe după o prealabilă amestecare şi umezire, şi posibil adaos de îngrăşăminte minerale . 2.24 Compostare: tehnică de obţinere a compostului din amestecuri de diferite materiale organice şi minerale. 2.25 Decontaminare: operaţie complexă prin care se distrug microorganismele patogene de pc o suprafaţă, dintr-un spaţiu sau dintr-un produs. 2.26 Degradare (deteriorare) a solului: expresie generală care defineşte oricare proces ce conduce la scăderea fertilităţii solului. Degradarea solului este determinată de exploatarea neraţională a terenului, adesea conducând la scoaterea sa din circuitul agricol. 2.27 Denitrificare: proces de reducere biochimică a nitraţilor sau nitriţilor sub formă de azot gazos, fie ca oxizi de azot, fie ca azot molecular. 2.28 Descompunere: desfacere a unei substanţe organice complexe în molecule mai simple sau ioni prin procese fizice, chimice şi/sau biologice. 2.29 Efluenţi de silozuri: lichide care se scurg, din furajele conservate prin procese de însilozare, în instalaţii speciale numite silozuri. 2.30 Eutrofizare: proces de îmbogăţire excesivă în elemente nutritive solubile, îndeosebi în nitraţi şi fosfor, a apelor subterane şi a apelor stătătoare, adesea, ca urmare a folosirii intensive a îngrăşămintelor. 2.31 Eroziune: proces prin care paiticulele de sol sau rocă neconsolidată sunt desprinse şi îndepărtate din loc prin acţiunea apei de scurgere sau prin acţiunea vântului. 2.32 Factor limitativ: oricare condiţie cc limitează funcţiile şi/sau folosirea solului. 2.33 Fertilitate a solului: însuşire complexă sau atribut al solului prin care sunt puse la dispoziţia plantelor substanţele nutritive, apa şi aerul de care au nevoie penttu creşterea şi dezvoltarea lor în ansamblul satisfacerii şi a celorlalţi factori de vegetaţie; fiind pusă în valoare de munca omului în vederea obţinerii recoltelor ridicate. 2.34 Fertilizant: a se vedea îngrăşământ. 2.35 Fertilizare: acţiunea de aplicare a îngrăşămintelor în scopul sponm fertilităţii solului sau a unui substrat de cultură şi a creşterii producţiei vegetale. 2.36 Fond naţional de date privind gospodărirea apelor: totalitatea bazelor de date meteorologice, hidrologice şi hidrogcologicc, de gospodărire cantitativă şi calitativă a apelor, organizate astfel încât să asigure un dialog eficient cu folosinţele de apă. 2.37 Gospodărire (management) a apelor: activităţi care, printr-un ansamblu de mijloace tehnice şi măsuri legislative, economice şi administt·ative, conduc, atât la cunoaşterea, utilizarea, valorificarea raţională, îmbunătăţirea şi păstt·area calităţii resurselor de apă pentru satisfacerea tuturor nevoilor sociale şi economice, cât şi la protecţia împotriva epuizării, poluării acestor resurse, şi la prevenirea şi combaterea acţiunilor distructive. 2.38 Humificare: descompunere a organismelor sau a unei părţi de organisme urmată de sinteza substanţelor humice. 2.39 Imobilizare: trecere sau conversie a substanţelor sau a diferitelor particule din sol spre o formă (temporar) imobilă. 2. 40 Influenţă antropică: modificări ale proprietăţilor şi proceselor din sol produse de activităţi umane, cu deosebire tehnologii te cultivare, exploataţii miniere. 2.41 Încărcare critică: estimare a aportului unuia sau mai multor poluanţi sub care nu se produc, la nivelul actual de cunoaştere, efecte nocive semnificative asupra unor elemente specific sensibile ale mediului (ale solului). 2.42 Îngrăşământ: substanţă simplă sau compusă de natură minerală sau organică care contribuie direct sau indirect la menţinerea şi/sau îmbunătăţirea nutriţiei plantelor. 2.43 Îngrăşământ mineral sau îngrăşământ chimic: îngrăşământ de origine minerală sau obţinut industrial prin procese fizice şi/sau chimice. 2.44 Îngrăşământ organic: îngrăşământ obţinut din diferite materiale naturale de origine organică printr-o pregătire simplă sau prin compostare. 2.45 Îngrăşământ organo - mineral: îngrăşământ rezullat prin amestecare mecanică sau prelucrare chimică a unor îngrăşăminte minerale cu îngrăşăminte organice. 2.46 Îngrăşământ azotos: îngrăşământe cu azot, care se găsesc sub formă nitrică, amoniacală, amidică sau în combinaţie nitrică - an1oniacală, nitrică - an1onicală-amidică. Îngrăşământ care conţine azot ca element ferlilizanl exclusiv sau în principal. 2.47 Îngrăşământ fosfatic: îngrăşăminte în care fosforul se găseşte sub formă de fosfat primar, secundar sau terţiar de calciu. 2.48 Îngrăşământ complex: care conţine azot şi fosfor sau azot, fosfor şi potasiu. 2.49 Lac: masă de apa stătătoare care ocupă o concavitate a scoarţei pământului. 2.50 Levigare: fenomen de îndepărtare cu apa de percolare din profilul de sol sau din partea superioară a acestuia a unora dintre componentele lui solubile sau fin dispersate. 2.51 Mobilizare: trecere sau conversie a diferitelor substanţe din sol sub formă mobilă. 2.52 Nitrificare: proces de oxidare biologică a amoniului până la nitraţi de către bacteriile nitrificatoare din sol. 2.53 Plan de Gospodărire a Apelor pe Bazin Hidrografic: instrument de planificare şi aplicare a măsurilor de asigurare a protecţiei şi utilizării durabile a apei în cadrul unui bazin hidrografic. 2.54 Productivitate a solului: însuşire complexă, sau atribut al unui teren (a sistemului sol-plantă-atmosferă) de a produce recolte. 2.55 Productivitate potenţială a solului: capacitate a unui sol de a produce recolte în condiţii optime, prin folosire de: îngrăşăminte, pesticide, irigare, lucrări. 2.56 Produse petroliere: combustibili şi lubrifianţi obţinuţi din ţiţei. 2.57 Râu: masă de apă care curge în cea mai mare parte la suprafaţă în lungul unei albii. 2.58 Resurse de apă: ape de suprafaţă alcătuite din cursuri de apă cu deltele lor, lacuri, hăiţi, ape maritime interioare şi marca teritorială, şi apele subterane în totalitatea lor. 2.59 Salinitate: ansamblu de probleme ridicate de prezenţa unui conţinut de săruri solubile sau sodiu schimbabil mai marc decât în solurile obişnuite. 2.60 Salinizare: acumulare de sărnri hidrosolubile în sol. 2.61 Schemă cadru de amenajare şi gospodărire a apelor: documentaţie complexă, cuprinzând: reţeaua hidrografică, lucrările de gospodărire a apelor şi prelevările - evacuările aferente folosinţelor, analizate în diferite scenarii şi etape privind dezvoltarea economico-socială a spaţiului hidrografic respectiv, precum şi modul de protecţie, îmbunătăţire şi păstrare a calităţii apelor. 2.62 Serviciu de asigurare a apei brute la sursă: totalitatea activităţilor de gospodărire a apelor, care sunt desfăşurate pentru crearea de noi surse de apă şi de regularizare a debilelor de apă ale surselor existente, în vederea satisfacerii cerinţelor, şi corelate cu prevederile actelor de reglementare emise pentru folosirea resurselor de apă. 2.63 Serviciu de asigurare a nisipurilor şi a pietrişurilor: totalitatea activităţilor de gospodărire a apelor desfăşurate pentru asigurarea unei scurgeri normale a apelor de suprafaţă, pentru regularizarea debitelor solide şi crearea depozitelor de nisipuri şi pietrişuri în condiţiile menţinerii stabilităţii albiilor şi malurilor cursurilor de apă. 2.64 Serviciu de cădere medie asigurată prin baraje: totalitatea activităţilor de gospodărire a apelor desfăşurate pentru regularizarea debitelor cursului de apa într-o anumită secţiune în vederea asigurării folosinţei energetice. 2.65 Serviciu specific de gospodărire a apelor pentru ameliorarea şi monitorizarea cantitativă şi calitativă a poluanţilor din apele uzate evacuate şi de protecţie a calităţii acestora: totalitatea activităţi lor desfăşurate pentru cunoaşterea stării şi evoluţiei cantitative şi calitative a apelor. 2.66 Sistem de agricultură: tehnologie deosebit de complexă de producere a producţiei agricole caracterizată prin specificul intensiv sau extensiv al agriculturii, prin modul de folosinţă a terenurilor, îmbinarea ramurilor de producţie prin metodele aplicate, pentru menţinerea şi sporirea fertilităţii solului, prin modul de folosire a forţei de muncă, prin relaţiile de producţie. 2.67 Sistem Naţional de Gospodărire a Apelor: ansamblul tuturor activităţilor şi lucrărilor care asigură administrarea domeniului public de interes naţional al apelor şi gestiunea durabilă, cantitativă şi calitativă a resurselor de apă. 2.68 Sol: partea superioară a scoarţei terestre compusă din particule minerale, materie organică, apă, aer şi organisme. 2.69 Stare bună a apelor: calitate pe care o ating corpurile de apă de suprafaţă atunci când parametrii ecologici şi chimici de caracterizare, au valori numerice corespunzătoare regimului natural de scurgere cu impact antropic nesemnificativ. 2.70 Structură a solului: caracteristică deosebit de complexă a solului care reflectă capacitarea de unire a particulelor elementare minerale şi organice în microagregate, şi acestea la rândul lor reunite în macroagregate (elemente structurale, formaţiuni structurale), având grade diferite de formare şi dezvollare, forme şi dimensiuni diferite. 2.71 Substanţe periculoase pentru sol: substanţe, care datorită proprietăţilor, cantităţii sau concentraţiei lor, au un efect nefavorabil asupra funcţilor şi utilizării solului. 2.72 Tulbureală: îngrăşământ organic natural care provine de la animale şi constă dintr un amestec de reziduuri: dejecţii lichide şi solide cu apa de ploaie sau de canal, iar în unele cazuri şi cu o cantitate mică de paie tocate, praf de turbă, rumeguş şi nutreţul care rămâne de la hrana animalelor. III. BIODIVERSITATE, SISTEME ECOLOGICE ŞI PEISAJ 3.1 Termeni şi definiţii Biodiversitate: multitudine a plantelor şi organismelor vii ce trăiesc la suprafaţă, în sol şi în apă. Este inclusă, atât diversitatea în cadrnl speciei, cât şi între specii. Biocenoză: ansamblu de populaţii (specii) care trăiesc pe un anumit teritoriu sau habitat fizic bine delimitat şi care depind de anumite condiţii ale mediului abiotic. Ecosistem: unitate fundamentală funcţională a biosferei, cu un tip determinat al interacţiunilor componentelor anorganice şi organice şi configuraţie energetică proprie, care asigură desfăşurarea ciclurilor biogeochimice şi transformările de energie în fragmentul dat al scoarţei terestre. Se constituie în ecosisteme lacurile, pădurile, pajiştile, culturile etc. cu fauna şi flora lor. Structura unui ecosistem natural este constituită din patru componente. Prima este componenta abiotică reprezentată de resursele energetice şi trofice ale mediului, a doua este componenta producătoare de materie organică, biomasă vegetală, a treia este componenta consumatoare de materie organică, reprezentată de organismele ierbivore şi carnivore şi a patra este componenta descompunătorilor, reprezentată prin microorganismele care descompun şi mineralizează resturile organice. Habitat (sau biotop): mediul de viaţă care adăposteşte biocenoza, având condiţii în general unitare. Diversitatea biologică creşte stabilitatea şi producţia totală a oricărui ecosistem şi de aceea , este o precondiţie importantă şi necesară în dezvoltarea agriculturii durabile. Ecosistemul natural trebuie protejat pentru conservarea biodiversităţii. Între speciile de plante, de animale şi diferitele ecosisteme există relaţii de reciprocitate , de interdependenţă, piederea unei specii provocă schimbări ireversibile în tot ecosistemul. 3. intensificarea activităţii economice constituie o ameninţare continuă pentru ecosistemele naturale, care poate provoca numeroase efecte negative. Dintre cele mai importante efecte negative pe care la poate determina activitatea antropică evidenţiem următoarele: 1. contaminarea diferitelor resurse ale mediului înconjurător; 2. degradarea şi / sau distrugerea habitatului speciilor salbatice; 3. degradarea şi/sau distrugerea căilor de migrare a animalelor; 4. distrugerea şi/sau deteriorarea vestigiilor istorice şi culturale; 5. distrugerea şi/sau degradarea esteticii ambientale. 4. În politica agrară, aşa cum prevăd de altfel şi directivele UE, este foarte important şi necesar ca utilizarea terenurilor şi activităţile În fiecare exploataţie agricolă, să se desfăşoare Într-o manieră compatibilă cu protejarea şi conservarea ecosistemelor naturale şi implicit a biodiversităţii. De aceea, în elaborarea strategiilor pentru promovarea agriculturii durabile, trebuie să se înceapă de la nivelul producătorului agricol şi al gospodăriei rurale individuale. 3.2 Asigurarea biodiversităţii şi protecţia ecosistemelor 5. Pentru asigurarea biodiversităţii şi protecţiei ecosistemelor trebuie re.-.pectate de fiecare fermier şi producător agricol o multitudine de condiţii. Cele mai importante măsuri pe care trebuie să le respecte fermierul, crescătorul de animale, se referă la um1ătoarele : • Folosinţă diversificată a terenurilor agricole. Principiul ecologic, conform căruia &quot; solul are drepul la vegetaţie&quot; trebuie permanent avut în vedere. Aceasta înseamnă că, în condiţii naturale de climat , este necesar ca solul să fie acoperit permanent cu vegetaţie diferită care-i asigură regenerarea şi refacerea şi îl protejează de acţiunea distructivă a unor factori naturali agresivi, cum este eroziunea hidrică, mai ales pe terenurile situate în pantă. Acest principiu nu este respectat în unele sisteme agricole, solul fiind periodic lipsit de vegetaţie şi supus astfel acţiunii agresive a factorilor naturali care determină degradarea solului, mai ales, în orizontul de suprafaţă. Aşa se explică intensificarea degradării solului prin destructurare (reducerea chiar pierderea stabilitătăţii hidrice a macro şi microagregatelor structurale) şi apariţia proceselor de crustificare, compactare de suprafaţă, eroziune eoliană cu efecte grave asupra germinaţiei şi răsăririi culturilor agricole şi a dezvoltării lor, mai ales, în primele stagii de vegetaţie. Aceste efecte negative pol fi reduse prin introducerea îngrăşămintelor verzi, a mulciului vegetal, a culturilor ascunse, a unei rotaţi i adecvate a culturilor corelată cu specificul local. • Protejare şi conservare a habitatului sau mediului de viaţă al speciilor sălbatice În zonele agricole, speciilor de animale şi plante sălbatice trebuie să li se rezerve spaţii suficiente de habitat natural, care nu vor fi cultivate. Marginile de drum, canalele de drenaj şi de irigaţii, haturile, zonele umede, pajiştile şi fâneţele, păşunile, curţile din jurul caselor, malurile şi îndiguirile apelor curgătoare şi ale lacurilor, vâlcelele şi crângurile, pot contribui la îmbunătăţirea şi păstrarea habitatului natural al diverselor fom1e de viaţă. • Protecţia tuturor speciilor trebuie garantată. Protecţia speciilor sălbatice, precum şi a celor domestice sau a plantelor cultivate reprezintă condiţia fundamentală pentru asigurarea biodiversităţii. Măsurile de protecţie a speciilor şi a mediului sunt valabile şi se aplică începând cu gospodăriile individuale până la marile exploataţii agricole. • Protecţia şi conservarea bogăţiilor naturale, culturale, istorice Ca şi alte ţări, Rom ân ia arc o îndelungată istoric în ceea cc priveşte evoluţia socio economică şi demografică. Schimbările permanente , uneori dramatice, au avut impact puternic asupra ecosistemelor naturale şi med iului înconjurător. Păduri l e au fost exp l oatate neraţional, fără a ma i fi regenerate corespunzător; pajiştile , fâne ţel e şi păşunile naturale nu au fost supuse programelor de protecţie şi conservare. De asemenea, trebuie conservate corespunzător ecosistemele natura l e î n care sunt păstrate vestigii istorice şi culturale, mărturii vii ale is torici milenare a poporu l ui român. 3.3 Principii şi recomandări ale codului de bune practici agricole În agricultură, este necesar să fie cunoscute şi respectate acele mijloace şi practici care asigură conservarea biodivers ităţii indiferent de aria desfăşurării activităţilor. Aceste m ijloace şi practici sunt, î n marc parte , accesibile tuturor fermierilor şi agricultorilor.

3.3.1 Curtea şi livada gospodăriei individua le 6. Gospodăria individuală, curtea şi livada constituie un sistem unitar care la rândul său face parte dintr-un sistem natural mai extins şi mai complex. Se pot rea liza condiţii corespunzătoare pentru viaţa micilor mamifere, a reptilelor, păsărilor şi insectelor în prezenţa activităţii umane , cu ajutorul unor măsuri şi mijloace simp l e, pe care oricare fermier şi producător agr icol le poate ap l ica, astfe l : • se va evita asfaltarea aleilor şi potecilor, ca şi folosirea altor materiale impermeabi l e. Se recomandă acoperirea cu pietriş sau pietruirea ale i lor şi potecilor pentru a oferi un cadru ambiental plăcut şi în acelaşi timp uscat şi propice din punct de vedere ecologic. • se va efectua acoperirea pereţilor exteriori ai casei şi clădirilor auxiliare cu plante urcătoare şi crearea gardurilor vii din specii loca le adecvate ; • se vor amenaja adăposhffi pentru păsări , pr oteja arborii bătrâni şi scorburoşi; • se vor rea liza platforme de compostare pentru reziduur ile organice din gospodărie ; compostu l este un îngrăşămân t valoros şi în ace l aşi timp un excelent mediu de viaţă pentru o mulţime de animale mici şi insecte folositoare; • se vor cultiva pomi fructiferi, varietăţi de legume şi plante decorative tradiţionale specifice zonei şi evitarea introducerii î n cultură a unor specii şi soiuri străine, neavizate sau chiar interzise (de ex. soiuri , hibrizi modificaţi genetic); • se va îmbunătăţi şi conserva flora spontană a pajiştilor, evitând cosirea repeta tă. 3.3.2 Câmpurile 7. Terenurile agricole cultivate constituie un mediu specific unde speciile de plante dominante sunt Înlocuite cu regularitate. Numărul speciilor cultivate este limitat. De aceea, din punct de vedere al biodiversităţii, se consideră că au o marc importanţă aşa numitele practici agricole &quot; prietenoase &quot; ; fermierii şi producătorii agricoli trebuie să aplice şi să respecte următoare l e reguli: • evitarea efec t uării ară t urilor timpurii (iarnă -pr imăvară) pe solul prea umed , care conduce la compactare , afectând modul de viaţă al organismelor care trăiesc în sol; • folosirea cât mai redusă a maşinilor agrico l e agresive (freze, grape , cult i vatoare) pentru afânarea şi mărunţirea solului, care pot afecta şi ucide organismele din so l; • aprovizionarea solului cu materiale organice reziduale, stimulând ac t ivita t ea benefică a diferitelor organisme care trăiesc în sol, mai ales a râmelor; • efectuarea lucrărilor solului cât mai devreme posibil pentru a permite animalelor sălbatice să revină în habitatul l or natural; • cositul şi seceratul să se efectueze de la mijlocul câmpului spre margini; aceste operatii lrebuie să fie efecluale câl mai lârLiu posibil pentru a evita uciderea puilor şi animalelor tinere; maşinile de recoltat să fie dotate cu dispozitive de alarmă pentru îndepărtarea animalelor; • păstrarea de spaţii necultivate între cele cultivate (haturi). 3.3.3 Pajişti, fâneţe şi păşuni 8. Pajiştile, păşunile şi fâneţele sunt considerate ecosisteme naturale şi se constituie ca elemente dominante ale mediului rural cu o mai mare diversitate biologică decât zonele cultivate, mai ales dacă sunt în regim natural. ln Romania, aceste ecosisteme au o marc pondere, avand în vedere că numai în zona montană există 3,2 milioane ha terenuri agricole, din care aproximativ 2,5 milioane ha sunt pajişti naturale. 9. Este necesar să se cunoască faptul, că în special, în zona montană şi de deal aceste ecosisteme sunt deosebit de sensibile şi fragile. Solurile prezintă aciditate naturală, care influenţează considerabil compoziţia florei naturale furajere. 1 O. O bună practică agricolă, cu raţiuni economice si de mediu, o reprezintă dezvoltarea paşunatului cu animalele la munte, în timpul verii, la stâni şi văcării, şi de asigurare a iernatului în cadrul fermelor proprii, având ca hrană de hază fănurilc naturale, multi-florale. Ovinele ca si caprinele, asigură împrăştierea uniformă a dejecţiilor eliminând transportul la distantă. Forma de capsulă a halcgarului provenit de la aceste specii asigură fermentarea anaerobă, putrezirea şi trecerea în termen scurt spre mediu alcalin, atenuându - se, în acest mod aciditatea naturală a solului, simultan cu aportul, în doze echilibrate, de substanţe organice. ln acest mod se intervine şi în procesul de concurenţă interspecifică dintre plante prin realizarea condiţiilor de creştere naturală a plantelor valoroase, furajere, multiflorale. 11. În scopul protejării acestor ecositeme naturale şi a biodiversităţii, fermierul, crescătorul de animale trebuie să mai aplice următoarele măsuri: • să nu efe . ctueze fertilizari sau alte lucrări de întreţinere în pajişti şi fâneţe naturale, în perioada înfloririi plantelor; • să nu efectueze lucrări când solul este prea umed pentru a nu dete1111ina apanţia degradării solului prin compactare excesivă., cu numcroa&lt;;c consecinţe negative şi asupra organismelor care trăiesc în sol; • să salveze şi să protejeze arborii mari solitari şi arbuştii existenţi, deoarece pot asigura hrană şi adăpost vieţuitoarelor sălbatice; • să protejeze pajiştile şi făncţcle naturale, care se vor cosi doar dacă este necesar şi în nici un caz nu se vor ara; păşunile şi fâneţele degradate se vor însămânţa în solul nearat utilizând semănători dotate cu brazdare adecvate; • să lăse, prin rotaţie, suprafeţe necosite pe pajişti şi fâneţe; este indicat să se facă parcelari, şi la 3-4 ani o parcelă sa fie lasată necosită, penlru reînsămânţare nalurală; • să aplice cosire manuală unde terenul este prea umed şi, mai ales în luncile inundabile, unde este practic imposibilă utilizarea maşinilor agricole; • să elimine păşunatul, atât pe păşunile îmbătrânite şi degradate, cât şi pe cele proaspăt însămânţate în scopul regenerării; • să nu admită păşunatul în păduri, pe coastele dealurilor acoperite cu arbuşti sau altă vegelatie specifică, în zone protejate din jurul lacurilor şi râurilor, chiar dacă acesl lucru nu esle economic; • să practice păşunatul cu număr redus de animale, în special oi şi capre, pe coastele dealurilor, pe pantele malurilor lacurilor şi râurilor, pe nisipuri, pe soluri calcaroase; • să nu admită suprapăşunatul; este necesar să se asigure un raport optim între numărul de animale, suprafaţă şi calitatea paşunii; • trebuie ca vara , la stâne, locul amenajat pentru muls şi înoptare, să fie schimbat la 3-4 zile pentru evitarea supraîngrăşării terenului şi asigurarea îngrăşării uniforme (târlire); • este necesar, ca pe fâneaţă, primavara, imediat după topirea zapezii, balegarul bine putrezit să se împrăştie cât mai uniform; odată cu această operaţie se poate realiza şi supraînsămanţarea cu seminţe din specii de leguminoase sau graminee valoroase, cum este trifoiul alb, încorporate în masa fertilizantului natural ; • să efectueze, anual, fertilizarea păşunilor şi fâneţelor cu îngrăşăminte organice naturale; pentru a evita acidificrca solului şi sălbatici re florei (fenomen prezent numai în zona de munte) este ncccsatr ca ciclul vărat - iernat să nu fie întrerupt, şi să practice o încărcătură echilibrată de animale la unitatea de suprafaţă; • trebuie să evite fertilizarea cu bălegar care conţine rumeguş utilizat ca aşternut pentru animale datorită acidităţii pe care acesta o determină; • atunci când foloseşte cositul mecanizat, să evite rănirea animalelor şi păsărilor, care adesea, se ascund în zonele necosite, prin începerea cositului de la mijiocul câmpului spre margini şi prin dotarea utilajelor cu dispozitive de alarmă. 12. Având În vedere deficitul de vegetaţie forestieră, mai ales, În zona de câmpie şi deal din arealele de pajişti şi terenuri arabile, fermierul va aplica măsurile: • reintroducerea arborilor şi arbuştilor forestieri prin elaborarea amenajamentelor silvo pastorale, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de mediu, păşunat şi odihnă a animalelor; • reglementarea încărcării cu animale în funcţie de productivitatea păşunilor, pentru a evita transferul păşunatului în pădure şi interzicerea păşunatului pe ploaie; • îmbinarea intereselor agro-silvoculturale prin crearea de culturi silvice ca rezervă nutritivă pentru animale (frunzare) în situaţii extreme de criză (secete catastrofale); • folosirea alternativă a pajiştilor: · 1- 2 ani păşune şi 1-2 ani fincaţă, iar în perioada utilizării ca fineaţă se va realiza şi plantarea speciilor forestiere; • să salveze şi să protejeze arborii mari solitari şi arbuştii existenţi pc terenurile arabile, deoarece pot asigura hrană şi adăpost vieţuitoarelor sălbatice; 3.3.4 Păduri 13. Conservarea biodiversităţii pădurilor reprezintă condiţie esenţială pentru protejarea.florei şi faunei sălbatice, a unui mediu ambiental plăcut şi sănătos. În ţara noastră, conservarea mediului forestier este absolut necesară, această acţiune fiind determinată de un anumite particularităţi, care se referă la: • România arc o suprafaţă redusă acoperită cu păduri (aproximativ 27%) şi neuniform distribuită în raport cu principalele forme de relief (munte, deal, cîmpic); • numărul speciilor vegetale şi animale din pădure este la un nivel redus, comparativ cu numărul total de specii vegetale şi animale existente în ţara noastră, doar cca. 200 de specii lemnoase şi I OOO de specii ierboase, faţă de 3500 de specii vegetale superioare; • speciile lemnoase sălbatice există aproape în exclusivitate doar în ecosistemele forestiere; de asemenea, în proporţie dominantă (peste 60 %) din speciile ierboase se găsesc doar în arboretele forestiere; • unele specii arborescente şi ierboase sunt ameninţate cu dispariţia, cum ar fi: tisa, liliacul sălbatic etc.; • în zona de cîmpie există pericolul izolării genetice a unor spec11 ca urmare a fragmentării masivelor forestiere. 14. Protecţia ecosistemelor forestiere este practic obligatorie şi impune Luarea şi respectarea cu stricteţe a numeroase măsuri. Cele mai importante măsuri de protecţie se referă la: • limitarea promovării unor specii de plopi negri hibrizi în zonele inundabile ale Luncii Dunării şi luncile rîurilor interioare şi extinderea speciilor de plopi şi sălcii autohtone, care nu necesită fertilizare şi irigare; • respectarea zonării funcţionale a pădurilor în concordanţă cu conceptul dezvoltării durab il e , indiferent de natura proprietăţii asupra pădurilor; • implementarea măsurilor silviculturale care să aibă ca efect diminuarea şi chiar stoparea declinului pădurilor ( de ex. uscarea arborilor); • extinderea ariilor forestiere protejate; 15. Codul bunelor practici silvice se adresează În special proprietarilor particulari de pădure care trebuie să contribuie la protecţia şi conservarea fondului forestier. Cele mai importante măsuri care se impun acestora se referă la: • cunoaşterea legislaţiei silvice în vigoare, în primul rînd a Codului Silvic; • crearea unor centre de perfecţionare continuă a cunoştinţelor legate de pădure şi rolul ci în economie, protecţia mediului şi viaţa socială; • asocierea micilor proprietari de pădure în forme adecvate care să asigure gestionarea durabilă a pădurilor; • crearea de către primării (în cazul în care nu există asociaţii ale proprietarilor de păduri) de pepiniere comunale proprii gospodărite cu ajutorul populaţiei rurale, beneficiară a materialului vegetal lemnos. 3.3.5 Zone rutiere, şanţuri şi canale 16. Fermerii şi producătorii agricoli trebuie să protejeze fauna din preajma zonelor rutiere, a şanţurilor şi canalelor. Pentru aceste zone se recomandă să aplice următoarele măsuri: • de-a lungul căilor rutiere trebuie să existe garduri vii, copaci, arbuşti, alei care să asigure habitat şi hrană pentru fauna sălbatică; • de-a lungul căilor rutiere, unde plantarea nu este posibilă, trebuie să existe măcar un şir de arbori naturali, arbuşti sau vegetaţie înaltă suculentă; • trebuie să evite cosirea şanţurilor şi canalelor din zonele rutiere înainte de creşterea puilor şi animalelor tinere, de exemplu până la sfârşitul lunii iulie; • este interzisă arderea ierburilor uscate. 3.3.6 E . cosisteme acvatice 17. Ecosistemele acvatice sunt formate din ape curgătoare şi stătătoare: bălţi, iazuri, Lacuri, canale, şanţuri de scurgere, râuri etc., care contribuie la înji·umuseţarea ambientală şi La asigurarea habitatului multor specii ale florei şi faunei specifice. Pentru ocrotirea şi conservarea biodiversităţii acestor ecosisteme fermierul trebuie să: • creeze mici lacuri artificiale cu maluri înierbate, şi să planteze arbori şi arbuşti; • sa l veze, ocrotească şi îmbunătăţească vegetaţia naturală de pe maluri l e apelor; • regularizeze albia râuri l or, în fapt, a tuturor apelor curgătoare în regim autorizat. 18. Trebuie să păstreze, pe cât posibil, cursul natural al râurilor şi al altor ape curgătoare, aşa cum a evoluat de-a lungul timpului, În echilibru cu mediul. 19. Este necesar să efectueze refacerea canalelor naturale distruse şi să refacă biodiversitatea acestor ecosisteme. 3.3.7 Protejarea şi ameliorarea peisajului
20. Pentru amenajarea şi ameliorarea peisaju l ui în scopul menţinerii şi îmbunătăţirii echilibrului ecologic al peisajului se vor avea în vedere măsurile următoare: • Utilizarea vegetaţiei forestiere pc terenuri agrico l e din zona montană, deal şi podiş. • Aplicarea în zona montană a măsurilor preventive şi curative de îmbunătăţire terenului şi vegetatiei. 21. Măsurile preventive se aplică pe terenurile cu folosinţă agricolă din microzone cu risc ridicat la eroziune (pîraie, versanti cu pantă mai mare de 35 °, soluri superficiale, scheletice etc.), pe reţeaua cadastrală etc., şi au în vedere, în primul rînd, instalarea vegetaţiei forestiere. 22. Vegetaţia lemnoasă va fi instalată sub formă de: cordoane de arbuşti sau arbori, cordoane comp l exe de arbori şi arbuşti, perdele forestiere, şiruri de arbori. 23. Metodele curative se ap l ică pe terenurile degradate prin eroziune, alunecări de teren, înmlăştinare, reactivarea unor grohotişuri despădurite accidental (doborîturi de vînt , incendii , defrişări etc.). O atenţie deosebită se va acorda terenurilor despădurite din zona jnepenişuri l or unde pot apare fenomene grave ale deteriorării condiţiilor staţionale. 24. ln zona de podiş şi deal utilizarea vegetaţiei forestiere se va face, ca şi În zona montană, prin metode preventive În scopul prevenirii şi evitării degradării şi curative, pentru reconstrucţia ecologică a suprafeţelor deteriorate. Acţiunea preventivă de uti l izare a vegetaţiei forestiere trebuie să ţină cont, atât de existenţa proprietăţii private asupra pămîntului , cât şi de riscu l potenţial ridicat al unor terenuri la acţiunea distructivă a proceselor de eroziune, alunecări etcă 25. Reţeaua cadastrală trebuie să rămÎnă scheletul de bază pe care să se dezvolte formaţiunile vegetale lemnoase. Formaţinunile vegetale lemnoase trebuie să fie formate din : • cordoane de arbuşti; • şiruri de arbori; • perdele forestiere. 26. Microrelieful trebuie utilizat ca şi reţeaua cadastrală; este vorba în primul rând de porţiunile de teren cu pantă foarte mare, de peste Jr/ - 3.5°, precum si şanţuri şi ogaşe. 27. In wna de cîmpie, pentru refacerea şi conservarea biodiversităţii şi a condiţiilor de mediu fermierii şi proprietarii de teren trebuie să ia în considerare şi să respecte o serie de măsuri de bază. Aceste măsuri se referă la : • cultivarea şi întreţinerea arbuştilor şi arborilor; • vegetaţie lemnoasă nu va fi lipsită din nici o linie cadastrală; • întreprinderea unor acţiuni de supraveghere şi urmărire a evoluţiei, a stării vegetaţiei lemnoase din zona de câmpie, la intervale de 2-3 ani cu ajutorul imaginilor aeriene; IV. MĂSURI ŞI LUCRĂRI DE ÎMBUNĂTĂŢIRE ŞI CONSERVARE A CALITĂTII SOLULUI &#39; Degradarea stării fizice a solului este definită prin distrugerea sa practic ireversibilă sau uşor reversibilă. În acca&lt;;tă secţiune sunt prezentate procedee privind reducerea ori prevenirea degradării fizice a solului. Nu sunt prezentate detaliat în acest Cod lucrările de drenaj şi de menţinere a acestora. Totuşi, pc multe soluri, este important a ne asigura că aceste sisteme funqionează eficient şi controlează apa din sol.

4.1 Scurgeri de suprafaţă şi eroziune a solului 28. Unii factori, deosebit de activi în poluarea apelor, sunt legaţi de extinderea îngrijorătoare a degradării solului, mai ales a eroziunii şi compactării. Eroziunea este un proces geologic complex prin care particulele de sol sunt dislocate şi îndepărtate sub acţiunea apei şi a vântului ajungând în mare parte în resursele de apă de suprafaţă. I.a aceste cauze se adaugă şi activităţile umane , prin practicarea agriculturii intensive şi prin gestionarea defectoasă a terenurilor agricole. Este foarte important de reţinut că pe măsură ce creşte nivelul degradării terenului agricol, fe1tilitatea solului se micşorează în aceeaşi măsură, influenţând negativ nivelul recoltelor. Intensitatea eroziunii de suprafaţă (spălarea particulelor de sol prin şiroire difuză), este în funcţie de viteza de scurgere, care la rândul ei depinde de mărimea şi lungimea pantei. Pe terenurile agricole situate în pantă procesul este accelerat prin efectuarea lucrărilor agricole pc direcţia pantei.

4.2 Tasarea şi distrugerea structurii solului 29. Definitie: &#39; Tasarea (compactarea) solului este un proces fizic prin care are loc creşterea exagerată a masei de sol pe unitatea de volum. 30. Clasificare: Compactarea solului este clasificată din două punct de vedere: a originii şi a localizării sau adâncimii la care se manifestă. În raport cu originea compactarea sau tasarea solului este naturală (primară) şi antropică (artificială, secundară). 31. Compactarea naturală este datorată factorilor şi proceselor care au condus la fonnarea solului, fiind specifică unor anumite categorii de soluri, adesea în cazurile respective se formează straturi sau orizonturi de sol foarte compacte, cel mai evident este orizontul Bt al solurilor argiloiluviale. 32. Compactarea artificială, antropică sau secundară este datorată, de regulă, greşelilor tehnologice din sistemul agricol: trafic exagerat şi neraţional efectuat pe teren pentru lucrări agricole, hidroameliorative, transport, în special în condiţii inadecvate de umiditate a solului. Compactarea secundară sau antropică este specifică agriculturii intensive, puternic mecanizată, având tendinţa de a se accentua odată cu creşterea gradului de mecanizare, adică a masei maşinilor agricole, a presiunii din pneuri şi a intensităţii şi ji·ecvenţei de lucrare a solului, fiind deosebit de importantă pentru fiecare fermier . 33. O importanţă deosebilă în favorizarea acestui proces negativ o au unele elemente tehnologice ale sistemului de agricultură şi agrotehnica aplicată. 34. În funcţie de adâncimea la care se produce şi se manifestă, se distinge compactarea de suprafaţă şi de adâncime, aceasta din urmă, în cele mai multe cazuri este de origine primară, fiind localilzată la adâncime, relativ mare, peste 40cm, ajungând la 50-60 cm. introducerea în agricultură a maşinilor grele cu masă mai mare de 10-20 tlaxă, a condus la apariţia compactării secundare pe cele mai fertile dintre soluri. Compactarea secundară de suprafaţă, se produce la adâncime mai redusă, fiind corelată cu adâncimea de lucrare a maşinilor agicole. Cauze ale compactării 35. În fermă, compactarea antropică este favorizată de următoarele cauze: • folosirea rotaţiilor de scurtă durată: monocultura şi rotaţia de doi ani grâu - porumb; • absenţa culturilor an1elioratoare, cum sunt: legun1inoasele perene (trifoi şi lucernă), ierburi perene (T,olium Multiflorim), etc.; • bilanţul negativ al hun1Usului şi altor elemente nutritive din sol, ca urmare a fertilizării reduse, a absenţei fertilizării organice; • efectuarea lucrărilor solului în condiţii improprii de umiditate; • intensitatea, frecvenţa, lucrarea anuală la aceeaşi adîndcime; • aplicarea necorespunzătoare a udărilor. Intensitatea compactării secundare sau antropice depinde de susceptibilitatea sau vulnerabilitatea solului de a se compacta, care este determinată de: compoziţia granulometrică neechilibrată, de structura nestabilă, de conţinutul redus de humus.

Starea de compactitate a solului, ca şi cerinţă de atănare, poate fi determinată pe baza cunoaşterii gradului de tasare al solului, care pennite şi stabilirea cerinţei faţă de afânare.
Efecte ale compactării
36. Tasarea, sau compactarea solului, indiferent de origine, are o multitudine de efecte negative, atât asupra solului, altor resurse de mediu, cât şi a productivităţii fermei. Printre care cele mai importante şi cunoscute efocte negative sunt următoarele: scăderea permeabilităţii solului la apă şi aer, şi creşterea riscului de exces de apă ; reducerea capacităţii de reţinere a apei, şi a conţinutului de apă accesibilă; înrăutăţirea regimului aerohidrie; creşterea rezistenţei la penetrare şi inhibarea dezvoltării sistemului radicular; creşterea rezistenţei la arat şi în consecinţă creşterea consumurilor, degradarea agregatelor structurale ale solului: a formei, mărimii şi stabilităţii lor; calitate necorespunzătoare a arăturilor şi a pregătirii patului germinativ. Fertilitatea şi capacitatea de producţie a solului, ca urmare a efectelor negative, scad considerabil, uneori până la 50% comparativ cu solurile necompactate. 37. Prevenirea compactării antropice a solului se realizează de fermier prin adaptarea sistemului de agricultură, a agrotehnicii şi a lucrărilor mecanice astfel încât să fie reduse la minim efectele şi procesele negative. Fermierul, pentru reducerea şi chiar eliminarea cauzelor compactării secundare, trebuie să respecte şi să aplice următoarele măsuri : • efectuarea lucrărilor solului la starea de umiditate optimă; • eliminarea traficului în condiţii necorespunzătoare de umiditate; • folosirea unei sisteme de maşini care să permită limitarea presiunii exercitate pe sol, prin: utilizarea pneurilor cu presiune scăzută, a şenilelor, a roţilor duble, creşterea vitezei de lucru, reducerea presiunii de pneuri; • rotaţii de lungă durată care să includă şi plante amelioratoare; • măsuri de creştere a bilanţului humusului din sol prin fertilizare corespunzătoare, în special prin aplicare de îngraşăminte organice; • evitare a păşunatului excesiv. 38. În raport cu starea de compactitate a solului, se pun două probleme principale: • pe solurile necompactate se impun măsurile, prezentate mai sus, tocmai În scopul prevenirii apariţiei compactării secundare, • În timp ce pe solurile deja compactate, indiferent de cauze, se impune reducerea compactării excesive. 39. Reducerea compactării excesive se poate realiza pe cale mecanică, prin lucrări efectuate la adâncimea stratului compactat: scormonire, subsolaj pentru adâncimea de 30-40cm, şi scarificare (afânare adâncă) La adâncimi mai mari, care pot ajunge chiar La 60-70 cm pe solurile compactate În adâncime. Trebuie să reţinem, faptul că astfel de metode mecanice de refacere a solurilor compactate au doar caracter temporar, fiind un remediu de scurtă durată, Întrucât solurile astfel afânate se vor recompacta destul de rapid, fâcâml necesară revenirea periodică cu astfel de lucrări, şi ridicarea substanţială a costurilor. De aceea, cele mai bune şi eficiente rămân măsurile preventive. Definiţie: Structura solului este o caracteristică intrinsecă, distinctă, specifică solului, extrem de complexă, de care depinde fertilitarea solului.

40. Structura solului poate fi definită din punct de vedere pedologic şi agronomic: • pedologic prin modul de asociere a particulelor elementare în clemente (agregate) structurale, care au formă, mărime şi grad de dezvoltare diferite; • agronomic prin ansamblul însuşirilor fizice ce caracterizează capacitatea de reţinere şi cedare a apei, pătrunderea şi mişcarea apei în profilul de sol, starea de aşezare a solului, stabilitatea hidrică şi mecanică a agregatelor structurale ale solului, şi de regimurile fizice aferente (hidric, de aeraţie, termic). Formarea structurii solului include un ansamblu de procese fizice, chimice şi biologice de o deosebită complexitate, rol activ avându-l argila, materia organică, hidroxizii de fier şi de aluminiu, şi carbonatul de calciu.

41. Cauzele degradării structurii solului sunt grupate in două categorii majore: modificarea chimismului şi acţiunile mecanice. Aceste două categorii de cauze constau în următoarele : • modificarea chimismului solului prin scăderea conţinutului de humus şi, în unele situaţii, prin alcalizare sau acidificrc, ca urmare a fertilizării neechilibrate sau a irigării cu apă necorespunzătoare ; • acţiunile mecanice directe ale lucrării excesive, ale lucrării la o stare de umiditate necorespunzătoare a solului, impactul direct cu picăturile de ploaie din precipitaţii şi apă de irigaţie, păşunatul excesiv. Destructurarea reprezintă reducerea sau pierderea stabilităţii agregatelor structurale de sol la acţiunea apei şi a maşinilor agricole, fiind unul dintre cele mai importante procese fizice ale degradării solului. La rândul său, destructurarea este în fapt cauza care generează numeroase alte procese negative sau a intensificării celor existente. Astfel, deteriorarea calităţii agregatelor structurale, adică: a formei, a porozităţii lor, a stabilităţii hidrice, în special pc solurile cu folosinţă arabilă, este de cca mai marc importanţă deoarece, influenţează crucial caracteristicile hidrologice, permeabilitatea solului pentru apă şi aer, stabilitatea şi configuraţia spaţiului macroporos. Dintre procesele negative generate deosebit de importante sunt: crustificarca , băltirea apei la suprafaţă, prăfuirea şi colmatarea spaţiului poros, eroziunea, compactarea, etc.

42. Pentru prevenirea degradării structurii solului fermierul trebuie . ă aplice şi . ă
respecte o multitudine de reguli şi măsuri.
Regulile şi măsurile pe care trebuie să le aplice fermierul se referă la:
efectuarea lucrărilor solului şi a traficului pe teren în condiţii de lim it are la strictul necesar a numărului de lucrări şi a masei utilajului şi numai la umiditate corespunzătoare a solului;
utilizarea plugurilor specializate: pluguri cu lăţime de lucru variabilă, pluguri oscilante, pluguri cu brazdă în trepte ;
utilizarea semănatorilor specializate, pentru însămânţare ş1 aplicare a îngrăşămintelor direct în mirişte;
repararea drumurilor de acces de suprafaţa cultivată;
reducerea combaterii mecanice a buruienilor, pe cât este posibil ;
menţinerea în limite optime a reacţiei solului şi a compoziţiei cationilor schimbabili;
folosirea la irigaţie de apă convenţional curată, de calitate;
structură de culturi variată, cu rotaţii de lungă durată, în care să fie incluse şi plante amelioratoare;
favorizarea activităţii mczofaunci (râmelor);
evitarea irigaţiei prin aspersiune cu aspersoare gigant, cu intensitate excesivă şi înlocuirea acesteia cu irigaţia localizată;

4.3 Eroziunea Eroziunea solului constă în pierderea particulelor de sol prin acţiunea apei şi vântului. Riscul erozional trebuie minimalizat printr-un management adecvat. Adâncimea de înrădăcinare şi cantitatea de apă accesibilă pentru plante se reduce. Aceste procese sunt şi mai intense pe solurile subţiri unde roca este mai aproape de suprafaţă. Intensificarea eroziunii conduce la pierderea treptată a stratului superficial de sol, a particulelor fine de sol bogate în nutrienţi şi la reducerea fertilităţii solului. Eroziunea conlribuie la creşlerea riscului faţă de inundaţii prin inlensificarea scurgerilor, blocarea drenurilor şi canalelor de drenaj.

46. Protecţia solului împotriva eroziunii se poate realiza prin culturi agricole şi prin tehnologii agriculturale specţfice. Tehnologiile impun cunoaşterea de fermier a următoarelor aspecte: plantele cultivate P l ante l e cultivate în funcţie de rolul pe care-l au în protecţia solului sunt clasificate în unnatoarele categorii: • foarte bune protectoare - graminee (specii de Lolium şi Dactylis) şi leguminoase perene (lucernă, trifoi, ghizdei); • bune protectoare - cereale păioase (grâu, orz , ovaz, mei, iarba de Sudan etc.); • mediu protectoare - leguminoase anuale (mazare , măzăriche , soia, lupin, fasole); • slah protectoare - culturi prăşitoare (porumb, floarea soarelui, cartofi, sfeclă de zahăr, dovlecei, viţă de vie etc.); sistemele de culturi în funcţie de pantă Pe terenurile cu pante de peste 1 O % se aplică sistemul de culturi în fâşii cu benzi înierbate, a căror lăţime variază în funcţie de pantă: a) pantă de 5% - 10% - lăţimea fâşiei de 60-150 m; b) pantă de 10% - 15% - lăţimea făşiei de 30-60 m; c) pantă de 15% - 20% - lăţimea fâşiei de 20-30 m; d) pantă de peste 25% - lăţimea făşiei de 20 m. Pe terenurile situale în pantă , alunei când nu este posibilă înierbarea permanenlă, se poate practica cullura în 1ăşii altemale de planle bune şi foarle bune prolectoare cu benzi înierbate, pe lungimea curbelor de nivel. Terenul va fi prolejal prin valuri de pămânl, agrolerase, banchele netede sau garduri de nuiele. • a lucrărilor speciale de protecţie pe terenuri cu pantă mare În zone seceloase, cu panle de pesle 15%, lungi şi unifom1e şi cu soluri având textură medie se realizează valuri de pământ la diferite dislanţe, iar pe pante de pesle 20 % se construiesc agroterase. • a aportului de Îngrăşăminte organice şi resturi vegetale Penlru an1eliorarea solului şi refacerea slralului de humus, se va aduce un aport de îngrăşăminle organice, resluri vegelale, îngrăşăminte verzi. Şi în acest caz, praclicarea culturilor ascunse este foarte utilă. • a eviării unor lucrări superficiale agresive Pe solurile supuse eroziunii şi pe cele vulnerabile se va evita dezmiriştirea cu grape cu discuri şi cu maşini de frezat solul. • a practicării sistemelor speciale de protecţie Terenurile agricole supuse eroziunii eoliene vor fi protejate de perdele forestiere şi garduri vii, în scopul limitării transportului particulelor de sol şi a depunerii acestora ca sedimente în ape. • a interzicerii tăierilor şi defrişărilor O practică extrem de dăunătoare o constituie tăierea pădurilor şi defrişările precun1 şi ararea păşunilor permanente şi a fâneţelor. Inevitabil, aceste terenuri vor pierde azotul din sol şi se vor degrada rapid. 47. Fermierul, În scopul prevenirii si combaterii eroziunii solului pe terenurile arabile Înclinate trebuie să respecte cu stricteţe o serie de măsuri. Cele mai importante măsuri pe care trebuie să le respecte fiecare fermier se referă la: • executarea lucrărilor şi semănatul culturilor prăşitoare pe curbele de nivel; • folosirea gunoiului de grajd bine fermentat şi a îngrăşămintelor verzi; • practicarea pe curbele de nivel de culturi în fâşii cu lăţimi în funcţie de pantă; • practicarea culturilor în fâşii, intercalate cu benzi permanent înierbate, orientate pe curbele de nivel sau cu o abatere de 3 - 5 %; • practicare de asolamente speciale cu plante protectoare; • infiinţarea plantaţiilor antierozionale sub formă de perdele de 1O - 15 m lăţime, orientate pe curbele de nivel, la pante de 20 - 25%; • efectuarea lucrărilor adecvate de îmbunătăţiri funciare. 48. În plantaţiile viticole, în scopul prevenirii şi combaterii eroziunii solului, fermierul trebuie să pună în aplicare mai multe măsuri. Cele mai importante măsuri pe care trebuie să le aplice fermierul se referă la: • orientarea rândurilor de viţă de vie pc curbele de nivel şi executarea lucrări l o r agrotehnice de întreţinere în acelaşi sens; • executarea de biloane pentru reţinerea apei pe versanţii cu pantă lină şi uniformă; • executarea de biloane înclinate pentru dispersarea şi evacuarea apei; • realizarea benzilor înierbate pe versanţii cu pante uniforme; • realizarea de canale de coastă de nivel sau înclinate, cu debuşee naturale sau artificiale de evacuare a apelor , în funcţie de pantă şi tipul solului; • înfiinţarea unor benzi de arbuşti fructiferi pc panta din amonte a drumurilor orientate pc curbele de nivel; • relizarca, prin desfundare a terenului, pc pante de peste 25%, a tcra&lt;;clor cu platforma orizontală, consolidate prin înierbare sau cu brazde de iarbă; • relizarca de terase cu platforma orizontală sau înclinată, cu taluzc consolidate în ziduri din piatră. 49. În plantaţiile pomicole, În scopul prevenirii şi combaterii eroziunii solului, fermierul trebuie să pună În aplicare mai multe măsuri. Cele mai importante măsuri pe care trebuie să le aplice fermierul se referă la: • orientarea rândurilor de pomi pc curbele de nivel şi executarea arăturilor pc această direcţie; • în planlaţii tinere, în zonele umede şi acolo unde există soluri mai fertile, se vor intercala între rândurile de pomi culturi de plante bune şi foarte bune prolecloare; • realizarea de benzi înierbate pe versanţii cu panle uniforme, la dislanţe diferite, în funcţie de pantă; • înierbarea întregii suprafeţe, cu realizarea lucrărilor solului doar în jurul pomilor; • realizarea canalelor de coastă pentru evacuarea apelor, de la pante de peste 1 O %, în regiunile umede; • executarea manual sau mecanic de terase continue cu platforma orizontală; • în cazul terenurilor framântatc cu soluri grele şi pante de peste 15%, precum şi cele usoare sau mijlocii şi inclinate, se vor realiza terase individuale orizontale. 4.4 Solurile fermei Solul este bunul cel mai de preţ al fermierului. Cunoaşterea solului din cadrul fermei, alături de aplicarea bunelor practici de pregătire şi cultivare a terenurilor agricole, conduce, atât l a creşterea cantitativă şi calitativă a producţiei agricole, cât şi la reducerea riscurilor degradării solului prin diferile procese.

50. Oricare tip de sol este vulnerabil la degradare, mai ales atunci când este luat în cultură. , i I psa unei planificări a activităţilor sau lucrările excesive pot conduce la degradare prin destmcturare, crustificare, compactare a solului. Aceste procese împiedică răsărirea rapidă şi uniformă a plantelor, prin degradarea spaţiului poros, a condiţiilor de aeraţie şi aprovizionare cu apă, limitează dezvoltarea masei radiculare, şi în conscciţă a plantelor cultivate. Apoi, compactarea solurilor favorizează procesele de scurgere de suprafaţă, prin reducerea permeabilităţii solului la apă, a infiltrării apei în sol. Intensificarea scurgerilor de suprafaţă provoacă eroziunea solului, poluarea cursurilor de apă, reducerea biomasei. Riscul spălării de suprafaţă şi a eroziunii solului este amplificat în cazul solurilor sărace în materie organică, în absenţa culturilor protectoare, şi pc tcrcnri cu pante lungi, abrupte. 51. De aceea, ameliorarea şi conservarea stării structurale a solului aduc o serie de beneficii directe şi indirecte în folosul fermierului, în protecţia resurselor de mediu, cum sunt: • lucrări mai uşoare ale solului; • favorizarea răsăririi şi înrădăcinării plantelor pnn îmbunătăţirea regimului aerohidric, şi a capacităţii de reţinere a apei; • reducerea riscurilor de eroziune a solului şi a scurgerilor de suprafaţă; • reducerea băltirii apei la suprafaţă; • creşterea producţiei, a calitaţii şi productivităţii culturilor agricole. 52. Pentru realizarea aceslor beneficii fermierul trebuie: • să cunoască bine solul din cadrul fermei, şi mai ales factorii limitativi ai acestuia; • să evite pierderea structurii solului printr-o reală şi optimă planificare a: lucrărilor solului, a înfiinţării cullurilor şi înlreţinerea aceslora, modului de recollare; • să aplice numai acele practici care evită perpetuarea problemelor şi care duc la eliminarea acestora; • să inspecteze cu regularitate terenurile agricole, să se monitorizeze prin indicatori specifici starea actuală a solurilor. 4.4.1 Identificarea şi cunoaşterea tipurilor de sol: cartarea pedologică 53. Pentru o fermă perfonnantă cartarea pedologică este absolut necesară. Dacă un astfel de studiu nu se poate efectua , atunci, cel puţin, trebuie apelat la instituţii de specialitate, pentru a folosi posibilele materiale infonnative existente. Azi nu se mai poate practica nicio formă de agricultură performantă (convenţională, conservativă, organică, ecologică, de precizie) fără cunoaşterea resurselor edafice. Mai mult decât atât, trebuie cunoscuţi factorii limitativi care impun alegerea şi practicarea anumitor tehnologii de cultivare a plantelor, a plantaţiilor viti-pomicole.

54. Pentru a obţine cele mai bune performanţe de la un sol este necesar şi important să fie cunoscute şi înţelese, cel puţin caracteristicile fundamentale ale acestuia, care determină alegerea sistemului sau a componentei tehnologice corespunzătoare. Unele dintre proprietăţile solului, cum sunt: grosimea activă a profilului de sol, volumul edafic util şi textura pot fi variabile în cuprinsul fermei şi în profilele pedologice. ln acelaşi timp, aceste caracateristici au un grad ridicat de stabilitate,fiind extrem de dificil de modificat, astfel că sunt considerate ca factori limitativi sau restrictivi ai producţiei agricole, şi toate tehnologiile trebuie să li se adapteze.

Alte proprietăţi, cum sunt: stabilitatea hidrică a agregatelor structurale de sol, reacţia, starea de aşezare, conţinutul în macronutrienţi, etc. , au caracter dinamic înregistrând modificări însemnate prin aplicarea sistemelor tehnologice de cultivare a solului, dar în acelaşi timp pot fi şi mai uşor dirijaţi, modificaţi, amelioraţi.

55. Minimum de proprietăţi ale solului pc care trebuie se le cunoască fermierul se referă la: • textura sau compoziţia granulometrică a solului; Aceasta reprezintă distribuţia procentuală a particulelor minerale: de nisip, praf şi argilă.Fermierul, de ex., trebuie să ştie că solurile nisipoase sunt mult mai predispuse la compactare şi eroziune decât cele argiloase sau lutoase, pc când solurile argiloase sunt mai vulnerabile la excesul de apă. • starea de aşezare sau de compactitate, adică aşezarea mai laxă sau mai compactă a particulelor primare , a micro ş1 macro formaţiunilior stucturalc în masa solului; Fermierul trebuie să cunoască starea de compactitate a solurilor răspândite în fermă întrucât aceasta îi permite să aplice măsurile mecanice necesare pentru ameliorarea rapidă. • capacitatea de friabilitate sau de mărunţire a solului; Această caracteristică arată măsura în care solul , prin acţiunea maşinilor agricole se sfărâmă , se desface în formaţiuni stmcturale din ce în ce mai mici; cu cât un sol este mai friabi 1 cu atât se lucrează mai uşor. • sistemul radicular al plantelor; Masa radiculară poate indica dacă un sol arc, în ansamblul său, caracteristici favorabile: astfel dacă acesta penetrează în profunzime şi se ramifică bine, atunci solul este de calitate; dacă se dezvoltă încet şi pc orizontală, atunci predomină anumiţi factori sau procese limitative, de ex. , compactarea secundară de suprafaţă. • conţinutul de materie organică din sol,· Materia organică din sol influenţează productivitatea, structura solului şi capacitatea acestuia de reţinere a apei, etc., culoarea solului în stratul superficial poate fi un indicator aproximativ, dar sunt necesare determinări de laborator pentru aprcicrca precisă. • culoarea solului,· Culoarea solului constituie un indicator pentru capacitatea naturală de drenaj si aerare a solului. Un profil cenuşiu, galben si pestriţ indică faptul că solul este favorabil fenomenului de băltire şi este lipsit de oxigen, pc când un sol brun este drenat liber. • flora şi fauna din sol. Flora şi fauna din sol reprezintă un indicator biologic deosebit de important. De ex. prezenţa râmelor, care contribuie la formarea unor agregate structurale zoogcnc specifice (coprolite), îmbunătăţind prin activitatea lor mecanică de deplasare, ingerare şi eliminare a solului, procesele de aeraţie şi infiltrare a apei, reprezintă un indicator practic al unm sol care oferă un mediu prielnic de creştere şi dezvoltare a vegetaţiei. 56. Starea solului la un moment dat se poate constata şi evalua, într-o primă fază, prin respectarea unor reguli, relativ uşor de urmat de către fermier şi cfecturca unor observaţii şi determinări foarte simple. Astfel fermierul trebuie să întreprindă acţiunile următoare: • verificarea periodică a solului în diferite puncte staţionare ale fermei; • identificarea degradării solului şi a capacităţii de drenaj a acestuia se va putea realiza într-un profil de sol; se va verifica dacă solul se desface în formaţiuni structurale de diferite forme şi mărimi, se va determina starea de înrădăcinare a culturii şi respectiv culoarea solului; • va verifica starea de compactitate pe adâncimea profilului de sol cu ajutorul unui cutit. Exislă aşa numitele, penelrometre de buzunar, inslrumenle deosebit de simple, ce pol oferi o infomrntie suficient de exactă, prin simpla inlroducere a lor în peretii profilului de sol, la diferite adâncimi. lnlr-un sol compacl, se simte durilatea acestuia, pe când înlr-un sol friabil, bine structurat cuţilul pătrunde cu uşurinţă, penetrometrul oferă şi posibilitatea aprecierii gradului de compactitate; • va aprecia principalele clase texturate ale solului, cu oarecare precizie, această operatie, se poate efectua direct pe teren, prin examinarea atentă a solului. Metoda cuprinde examinarea organoleptică a solului cu ochiul liber sau cu lupa şi prin pipăit a solului uscat şi a celui umezit până la consistenta plastică. Operatia pricipală conslă în modelarea solului, framântarea în palmă şi între degete a solului umezit. Se încearcă succesiv să se fom1eze mici sfere, printr-o mişcare circulară în palmă, suluri prin mişcare în sus şi în jos, între palme, inele prin rularea peste deget a sulurilor, sau panglici prin presarea şi netezirea între degetul marc şi arătător a sulului. De ex., la cele două extremităţi sunt situate solurile nisipoase care sunt aspre, nu au plasticitate , nu se modelează, şi respectiv solurile argilosc, care sunt alunccosc, foarte plastice, se modelează cu uşurinţă şi formează bile sau sfere , suluri, inele şi panglici luciasc; solurile cu textură mijlocie ocupă o poziţie intermediară între aceste două extreme. • va înregistra adâncimea la care se descoperă stratul compactat şi se va măsura grosimea acestuia; • va identifica dacă sunt prezente râmele, fiind un foarte bun indicator al stării de sănătate, de fertilitate a solului; cu cât acestea sunt în cantitate mai marc cu atât solul prezintă, în ansamblu, o stare structurală şi aprovizionare cu materie organică mai bună; • va observa cu atenţie suprafaţa solului pentru a identifica posibile ncuniformităţi; • se verifică dacă culturile sunt bine înrădăcinate. 4.4.2 Prevenirea degradării structurii solului 57. Anumite lucrări agricole desfăşurate pc un sol nepotrivit pot conduce la destructurare , aducând daune mediului înconjurător, necesitând cheltuieli sporite pentru ameliorare, pentru refacere. 58. Degradarea structurii solului se produce datorită compactării, lucrărilor în exces şi a sărăturării. Aceasta poate determina scăderea productivităţii şi creşterea riscului de producere a eroziunii solului. 59. Modul de lucru şi desfăşurarea la momentul optim a lucrărilor agricole ale solului sunt hotărâtoare pentru conservarea stării structurale a oricărui sol cultivat. 60. Sunt necesare câteva clemente esenţiale, ca: abi l itate , răbdare dar şi utilaje agricole corespunzătoare pentru: • a asigura conservarea friabilităţii solului (capacitatea de a se desface î n formaţiuni structurale de diferite mărimi) şi uşurinţa de fi lucrat; • a asigura apa , aerul, nutrienţii necesari şi o activitate biologică optimă, toate î n sprijinul dezvoltării armonioa&lt;;c a vegetaţiei; • prevenirea şi evitarea pierderilor de sol, de seminţe, de îngrăşăminte şi de pesticide; • evitarea lucrărilor repetate şi în exces; • reducerea chiar eliminarea scurgerilor de suprafa ţ ă , a eroziunii care pot provoca inundarea căilor de acces, a proprietăţilor învecinate, dar şi poluarea şi colmatarea apelor de suprafaţă. 61. În scopul prevenirii şi evitării degradării solului este necesar să se respecte, cel puţin , câteva reguli deosebit de imp01tante, care se referă la: • evitarea efectuării lucrărilor agricole pc solurile prea umede chiar dacă acestea sunt bine structurate; • evitarea traficului pe terenurile umede; • evitarea formării şanţurilor, urme adânci produse de roţile maşinilor agricole, prin reducerea trecerilor repetate; &quot;Lucrarea conservativă&quot; a solului este o expresie generică, care se referă la o multitudine de metode de lucrare, de la semănat direct, până la afânarea şi mobilizarea întregului profil de sol, excluzând întoarcerea brazdei şi arderea miriştii, permiţând menţinerea resturilor vegetale pe suprafaţa solului sau aproape de suprafaţa solului şi/sau păstrarea afânată şi granuloasă a suprafeţei solului, în scopul reducerii eroziunii şi a îmbunătăţirii relaţiilor solului cu apa&quot;. • practicarea lucrărilor conservative î n acord cu indicatorii de pretabilitate a solului şi terenului. • cultivarea ierburilor perene frecvent î n cadru l rotaţiei culturilor; • realizarea unui pat germinativ mai grosier pentru a reduce scurgerile de suprafată;

70. În zonele de risc pentru prevenirea eroziunii sunt necesare măsuri speciale elaborate şi planificate la nivel local, de fermă, de parcelă, punctând zonele de risc ridicat la scurgere. Zonele cu relief neuniform, deluroase, muntoase, abrupte sau cu pante lungi sunt în mod special vulnerabile la procese erozionale, scurgerile acumulându-se în văi. În zonele cu nivel ridicat de neuniformitate care sunt străbătute de văi înguste scurgerile se acumulează în cantităţi apreciabile. 71. Controlul apei drenate din zonele cultivate se efectuează prin lucrări specifice de drenaj. Trebuie acordată atenţie specială eliminării sedimentelor care se acumulează în canale şi drenuri. Riscul erozional poate fi redus semnificativ printr-un bun management agricol. 72. Evitarea Lucrărilor sau reducerea numărului Lor, Lucrarea solului sau intrarea pe soluri umede sunt de cea mai mare importanţă. Pc solurile susceptibile la eroziune, compactarea de suprafaţă reduce abilitatea, capacitatea solului de a absorbi apa, aceasta determinând apariţia băltirii şi intensificarea eroziunii. Aceste procese negative ar trebui corectate înainte de semănat. 73. Evitarea pregătirii unui pat germinativ fin care determină apariţia proceselor degradării fizice La suprafaţă: colmatare a !}paţiului poros şi crustificarea. Este necesar în aceste condiţii creşterea conţinutului de materie organică pentru prevenirea proceselor degradării fizice de suprafaţă. 74. Pentru protecţia solului La suprafaţă, acoperirea cu vegetaţie este crucială. Acolo unde riscul erozional este ridicat semănatul culturilor de iarnă şi reînsămânţarea culturilor ierboase este de mare importanţă. Cel puţin 25% din suprafaţa arabilă ar trebui acoperită cu astfel de culturi. În astfel de situaţii, prăşitoarele trebuie evitate. 75. Spaţiile destinate trecerii maşinilor agricole pentru efectuarea tratamentelor chimice, chiar în cazul neprăşitoarelor, se deschid numai după răsărirea plantelor. Dacă acest lucru nu este posibil, datorită managementului de cultivare al culturii respective, atunci în spatele roţilor maşinilor agricole se recomandă un sistem de afânare superficială, care să contribuie la reducerea compactării zonei respective şi astfel a riscului erozional. 76. Semănatul şi cultivarea plantelor, ca şi toate celelalte operaţii agricole pe terenurile care sunt situ/ale în pantă, să se efectueze doar pe curbele de nivel. Pentru agricultura mecanizată este de preferat ca la arabil să se utilezeze doar acele terenuri care au pantă rezonabilă. 77. Pentru zonele care au terenuri în pantă abruptă sau nivel ridicat de neuniformitate, doar efectuarea lucrărilor pe curbele de nivel nu sunt suficiente. În aceste zone, lucrările agricole efectuate transversal pe curbele de nivel conduc la intensificarea proceselor de scurgere, cu deosebire pe urmele maşinilor agricole. Pe terenurile cu pantă mare acest risc este deosebit de mare. 78. Culturile prăşitoare, cu deosebire rădăcinoasele şi legumele nu sunt potrivite pentru terenurile situate în pantă şi afectate de eroziune. 79. Atunci când se foloseşte plugul reversibil şi se efectuează arătura perpendicular pe pantă se recomandă ca întoarcerea brazdei să se efectueze spre amonte pentru a reduce eroziunea şi deplasarea (alunecarea) lentă a solului. 80. După efectuarea lucrărilor de recoltare, pentru protejarea solului la suprafaţă, este necesar ca resturile vegetale tocate să rămână pe teren. 81. Solul nu va fi păstrat &quot;ca ogor negru sau curat de resturi vegetale&quot;. Această măsură este recomandabilă pentru toate solurile care sunt în folosinţă la arabil. Pentru aceasta, lucrarea de arătură cu întoarcerea brazdei poate fi înlocuită cu o lucrare superficială de discuit sau o altă lucrare asemănătoare efectuată de exemplu cu cizelu l (cunoscută ca lucrare de conservare a solului). Astfel de practici au avantajul că, de-a lungu l anilor, conduc la creşterea conţinutului de materie organică în stratul superficial. 82. Un pat germinativ mai grosier este mai puţin vulnerabil la procesele erozionale decât unul fin. 83. După culturile semănate toamna, mai ales pe terenurile vulnerabile faţă de erozione, şi În condiţii de umiditate ceva mai ridicată, nu este recomandată tăvălugirea. 84. În anumite condiţii sunt recomandate plante protectoare semănate În cultură ascunsă sau plante cum sunt: secara, muştarul, lupinul semănate toamna timpuriu. Astfel de plante sunt încorporate în sol primăvara înainte de semănat printr-o arătură superficială, şi oferă un foarte bun control pentru eroziunea eoliană şi prin apă pe solurile susceptibile la astfel de procese. Acceastă metodă poate reduce şi spălarea nitraţilor. 85. În perioada de iarnă este de preferat ca solul să fie acoperit cu vegetaţie (să rămână nelucrat), deci ca mirişte, porumbişte, sau acoperit cu mulei vegetal. Porumbiştea nu oferă suficientă protecţie împotriva eroziunii şi din acest motiv, nu numai porumbul, dar şi alte prăşitoare sunt evitate. 86. Terenul pregătit pentru plantarea cartofilor (bilonat), dar în general patul germinativ pregătit pentru cultura legumelor prezintă risc ridicat faţă de erozione. 87. În condiţiile cultivării Legumelor abilitatea solului de a rezista proceselor degradării fizice, mai ales erozionale poate fi îmbunătăţită prin anumite căi. Una dintre căi o reprezintă biloanele realizate perpendicular pe direcţia pantei , şi săpând mici gropiţe între biloane de-a lungu l brazdelor penttu a îmbunătăţi absorbţia apei şi reducerea scurgerilor şi deci de a preveni procesele eroziona l e , metodele fiind eficiente , mai a l es , la culturile irigate. 88. Dacă irigarea este necesară, atunci aplicarea apei trebuie astfel realizată Încât procesele de scurgere şi erozionale să fie evitate. Este necesar ca apa de irigaţie să se aplice în acord cu cerinţele culturilor , să nu se aplice în exces , să nu se aplice nom1e de udare mari, iar dacă este aplicată prin aspersiune , atunci mărimea picăturii este de preferat să fie cât mai redusă. 89. Picăturile mari conduc rapid la dezvoltarea proceselor negative la suprafaţa solului cauzând mai ales: înnămolirea, colmatarea spaţiului macroporos, crustţficarea datorită destructurării agregatelor structurale. 90. Dacă procesele de scurgere Încep .&lt;iă apară se va renunţa la irigaţie sau se va trece La irigare Localizată. 91. Scurgerile prin conducte trebuie evitate şi apa trebuie drenată cu mare grijă de la echipamentul deconectat. 92. Dacă eroziunea prin apă este o problemă foarte severă, atunci este necesar să se aplice in prima urgenţă următoarele măsuri: • crearea de benzi permanent înierbate, ca zone tampon pe terenurile situate în pantă pentru reducerea scurgerilor şi colmatarea văilor şi apelor de suprafaţă; • modificarea structurii culturilor în rotaţie , introducerea ierburilor perene , păstrarea acoperită cu resturi vegetale a suprafeţei solului; • îmbunătăţirea hidrostabilităţii agregatelor structurale ale solului la suprafaţă prin aplicare de materiale organice (îngrăşăminte organice, nămoluri compostate , resturi vegetale, etc.), stabilizatori chimici (PAM, VAMA, POLINILIT ) acolo unde este posibil; • construirea de mici digulcţe, gărdu l eţe de-a lungu l curbelor de nive l. Fig. 2. Micile obstacole in calea apei realizate pc curbele de nivel reduc scurgerea (preluată după Codul de Bune Practici Agricole - Protecţia Solului realizat de Marea Britanie) 93. Benzile tampon sunt permanent înierbate cu ierburi cultivate sau cu vegetaţie naturală. Acestea au un rol deosebit de important în prevenirea proceselor de scurgere şi astfel în pătrunderea şi depunerea sedimentelor în apele de suprafaţă. Totuşi , acestea , adesea nu reprezintă o soluţie de l ungă durată pentru reducerea poluării apelor cu sedimente ori penttu reducerea levigării nutt·ienţilor şi altor agrochimicale. Acolo unde există un proces erozional sever , sau scurgeri excesive , acestea pot fi diminuate pe a l ocuri prin realizarea unor cana l e preferenţiale de scurgere. 94. Benzile tampon sunt cele mai potrivite şi eficiente pentru prevenirea scurgerilor excesive de apă pe terenurile situate în pantă dacă interceptează aceste canale de scurgere; rezultate sunt obţinute dacă se plantează benzi tampon cu arbuşti (gard viu). 95. Benzile Înierbate sunt deosebit de eficiente în mişcarea (5pălarea) nitraţilor şi atunci când pânza de apă freatică este situată la mică adâncime. Acesta nu este însă un caz frecvent, dar condiţiile de anaerobioză din terenurile saturate (cu exces de apă) pot fi îmbunătăţite prin benzi l e înierbate care pot contribui l a reducerea concentraţiei de nitraţi prin procese de denitrificare. Acolo unde aceste benzi tampon sunt eficiente, lăţimea lor optimă depinde de tipul de sol, climat , topografie şi aceasta ar putea fi cuprinsă între 2 şi 50 m. 96. Lăţimea benzilor tampon este variabilă de la un loc la altul depinzând de condiţiile locale. În cele mai multe cazuri această lăţime este de 20 m minimum.

În Uniunea Europeană s-a pledat pentru reducerea acesteia , astfel că o lăţime de 2 până la 6 m poate fi considerată ca acceptabilă.

112. Perdelele de protecţie, de asemenea, au rol pozitiv important în menţinerea şi dezvoltarea unui mediu sănătos pentru animalele sălbatice şi astfel de încurajare a biodiversităţii. Fig. 3. Perdelele de protectie reduc eroziunea eoliana (preluata dupa Codul de Bune Practici Agricole - Protectia Solului realizat de Marea Britanie) 113. Culturile cerealiere de toamnă, cum sunt: grâul, secara, orzul, sau dintre plantele tehnice muştarul, pot fi folosite ca plante protectoare pentru perioada de iarnă. 114. Cultivarea de material săditor (pepinieră) intercalat cu plante de primăvară contribuie, atât la protecţia solului, cât şi a culturilor de primăvară. 115. Unele culturi de toamnă, numite şi culturi de protecţie, pot fi încorporate primăvara în sol printr-o Lucrare superficială sau uneori tratate chimic înainte de semănatul culturii de primăvară. Sistemu l este benefic în special pentru solurile nisipoase irigate sau pentru ace l e soluri cu textură prăfoasă , sărace în materie organică şi care au un grad ridicat de vulnerabi li tate la destructura r e , mai a l es când sunt intens lucrate pentru pregătirea patu l ui germinativ. 116. Procesele erozionale eoliene, acele &#39;&#39;furtuni de praf&#39; au consecinţe negative directe nu numai asupra solului, dar şi altor componenete ale mediului ambient, afectând vegetaţia şi apele de suprafaţă prin depunerea particulelor de praf, şi nu În ultimă instanţă viaţa oamenilor şi altor vieţuitoare. 117. Pe solurile turboase, şi acestea adesea afectate de eroziunea eoliană, semănatul mecanizat al păioaselor în benzi poate constitui o măsură fezabilă de protecţie pentru culturile leguminoa. e care sunt semănate primăvara timpuriu. 118. Amendarea cu material argilos, ca măsură ameliorativă pentru creşterea conţinutului de argilă a solurilor turboase nisipoase, constituie adesea o măsură posibilă şi de lungă durată pentru protecţia solului împotriva eroziunii eoliene, deşi este destul de greoaie şi costisitoare. Această tehnică devine practică şi economică dacă materialul necesar pentru amendare este cât mai aproape de zona solurilor ce urmează a fi amendate. Sunt necesare de la 300 la I OOO t/ha de material argilos pentru stabilizarea suprafeţei unor astfel de soluri. Fig .4. Intercalarea materialului săditor cu plantele de primavară contribuie la diminuarea efectului eroziunii eoliene (preluata dupa Codul de Bune Practici Agricole - Protectia Solului realizat de Marea Britanie) 119. Conţinutul de argilă al solurilor nisipoase în stratul superior trebuie să ajungă la 8-10 % pentru a.fi eficient. Materialul argilos se lasă la suprafaţă o perioadă relativ îndelungată pentru a fi expus acţiunii factorilor şi proceselor naturale, mai ales, acţiunii proceselor naturale de îngheţ dezgheţ , umezire-uscăre , înainte de a fi pregătit pentru semănăt. Dacă după aplicarea materialului argilos solul este imediat prelucrat efectele benefice sunt reduse, practic sunt pierdute, în special dacă este arat adânc. 120. O măsură destul de eficientă pentru controlul eroziunii eoliene o constituie aplicarea mulciului vegetal, la suprafaţa patului germinativ imediat după semănat, în cantitate de 5-15 tlha. Gunoiul de grajd , resturile vegetale de la fabricile de zahăr, nămolurile de canalizare compostate sau parţial compostate sunt materiale corespunzătoare, care pot fi utilizate ca mulei. De asemenea, produsele reziduale compostate care provin de la fabricile de celuloză şi hârtie pot fi utilizate ca muici. 121. Atunci când se foloseşte nămolul de canalizare, dar şi alte reziduuri, este absolut necesar să fie respectate prevederile legislaţiei naţionale şi internaţionale în vigoare şi restricţiile privind protecţia apelor subterane. 122. Dacă mulciul aplicat la suprafaţă este deranjat prin aplicarea ulerioară a Lucrărilor agricole atunci efectul benefic este redus foarte mult sau chiar pierdut. 123. Stabilizatorii sintetici, cum sunt emulsiile comerciale VAMA, PAM, etc., pulverizaţi pe suprafaţa solurilor nisipoase după semănat, determină un efect pozitiv temporar de protecţie pentru culturile valoroase. În folosirea acestor condiţionatori sau stabilizatori chimici este necesară asistenţă tehnică din partea specialiştilor în domeniu. 124. Alegerea cât mai atentă a practicilor agricole constituie o metodă efkientă pentru controlul eroziunii pe solurile nisipoase. Prin utilizarea sistemelor de lucrare convenţională, adică de afânare a solului prin arătură cu întoarcerea brazdei, un control eficient asupra eroziunii de suprafaţă se poate obţine numai dacă în stratul superficial este suficient de multă argilă şi praf. 125. Odată cu semănatul este recomandată şi tăvălugirea, într-o singură trecere, pe direcţia curbelor de nivel şi până la răsărire . ă nu se mai aplice nici o altă lucrare. Pentru a avea o suprafaţă suficient de stabilă la tăvălugire este necesar ca solul să corespundă din punct de vedere a stării de umiditate. 126. Păstrarea miriştii până la semănatul culturii următoare, ca şi practicarea sistemului conservativ, fără lucrare sau semănat direct, mai ales, în cazul culturilor de primăvară, contribuie la protecţia solului împotriva eroziunii eoliene. Această tehnică a fost elaborată în SUA încă din anii &#39;60, în special penttu conservarea apei din solurile situate în pantă, apoi a fost extinsă şi la îmbunătăţirea şi conservarea stării de calitate a solului. Rezultatele obţinute şi în ţara noastră au confinnat efectele benefice ale unei astfel de tehnologii, care se poate aplica în condiţii specifice. 127. Este absolut necesar să se urmărească cu atenţie, mai ales pe terenurile în pantă, dacă solul devine prea compact la suprafaţă, conducând la creşterea scurgerilor şi intensificarea eroziunii hidrice. 128. Pentru asigurararea creşterii şi dezvoltării normale a unui covor vegetal bine încheiat, acolo unde este cazul, compactarea de suprafaţă va fi ameliorată prin efectuarea lucrărilor de afânare prin subsolaj. 4.7 Compactarea solului Redarea însusirilor normale ale solului compactat presupune dislocarea straturilor compactate şi crearea de spaţii largi între agregatele de sol, care să permită circulaţia apei, schimbul de gaze şi dezvoltarea sistemului radicular al plantelor.

129. Atunci când se stabileşte structura de culturi, trebuie luată În considerare abilitatea sau pretabilitatea terenului la diferite sisteme de lucrare, pentru aplicarea tuturor operaţiilor de câmp necesare În funcţie de . pecijicul local fără a determina, sau provoca degradarea solului prin compactare. Până recent, se considera că din punct de fizic, eroziunea este cel mai grav proces al degradării solului. Azi se recunoaşte, practic, nu numai de catre comunitatea ştiinţifică, dar şi de către fermieri, mecanizatori, agrotehnicieni, că aceasta s-a datorat faptului că eroziunea este un proces vizibil, petrecându-se imediat suh ochii noştri în timp cc compactarea nu este un proces vizibil, având loc undeva în adâncimea profilului de sol, şi de aceea, în timp poate deveni mult mai grav. 130. Întotdeauna sistemele tehnologice agricole trebuie să acorde atenţie sporită solurilor argiloase şi prăfoase. Lucrările realizate în câmp pentru culturile de toamnă în comparaţie cu cele din primăvară au întotdeauna efecte mai reduse în provocarea compactării. 131. Lucrărilor specifice culturilor de rădăcinoase şi legume, atât pentru semănat, întreţinere, recoltat trebuie să li se acorde atenţie deosebită. Trebuie acordată atenţie operaţiilor din perioada de recoltare, care pot provoca degradarea solului, în special pentru rădăcinoase şi legume. De regulă, se recomandă să se ceară consultanţă de la instituţiile abilitate pentru a cunoaşte perioadele optime de lucrabilitate şi traficabilitate a solului. 132. Compactarea solului în stratul superior, dar mai ales în straturile adânci, poate afecta sever solurile şi poate.fi doar parţial înlăturată, iar costurile sunt semnificative. Compactarea este un factor restrictiv deosebit de important a l creşterii şi dezvoltării sis t emu l u i radicular, reducând infiltraţia apei în sol şi crescând riscul excesu l u i de umiditate la suprafaţă , dar şi pc profilul de sol. Pot creşte procesele de scurgere, care măresc riscul inundaţiilor, cresc astfel şi procesele eroz i ona l e şi transferu l poten ţi ali l or poluanţi (inclusiv nutricnţi şi pesticide) în apele de suprafaţă potabile. 133. Pătrunderea aerului în sol este restricţionată, astfel că activitatea biologică şi creşterea rădăcinilor sunt direct şi indirect afectate. Aceasta reduce fertilitatea so l u l u i, dar în special accesibilitatea nutricnţilor către plante. De aceea , este extrem de important de a reduce orice forme ale compactării so l u l u i, mai ales acolo unde procesele naturale de refacere nu au intensitate ridicată, sau solurile respective au o capacitate de rcsilicnţă redusă. 134. Solurile care au condiţii bune de drenaj şi care nu sunt permanent cultivate au stare structurală favorabilă care permite dezvoltarea normală a sistemului radicular, ca şi infiltraţia şi drenajul apei.
/35. Folosirea maşinilor agricole sau a oricăror maşini pe terenuri prea umede conduce la compactarea severă a solului şi la reducerea .&lt;iemnijicativă a sistemului radicular. De asemenea, păşunatul, mai ales pe terenurile umede, poate conduce la degradarea structurii solului determinând probleme similare.
136. Întotdeauna când sunt utilizate maşinile agricole, pentru orice fel de lucrare, este absolut necesar să se cunoască starea de umiditate ( conţinutul de apă din sol). Mai mult decât atât, sistema de maşini agricole, ca şi momentul de &quot;intrare&quot; în teren trebuie să fie în acord cu specificul solului. Echipamentele de mare putere ca şi lucrările numeroase efectuate la suprafaţă pentru pregătirea patului germinativ &quot;fin&quot; provoacă formarea unui strat superficial , fin şi compact (cunoscut sub numele de crustă) mai ales pc solurile prăfoase , pc cele degradate la suprafaţă, cu un conţinut redus de materie organică, în special după ploi intense cc au loc imediat după lucrările mecanice. Acesta reduce, chiar stopează germinaţia seminţelor şi răsărirea plantelor şi stimulează procesele de scurgere şi eroziune. 137. Maşinile agricole de mare capacitate nu constituie neapărat un risc mai ridicat pentru solurile &quot;nelucrate&quot;, dacă acţionează în condiţii optime de umiditate. De asemenea, presiunea redusă din pneuri, roţile duble, ori vehiculele tractate pot fi. extrem de utile în prevenirea proceselor degradării fi.zice a solului. 138. Sarcina pe osie este un alt factor deo. ebit de important, şi de aceea e. te nevoie de comultanţă de specialitate pentru a fi în acord cu specificul .mlului, În mod deosebit pentru solurile lutoase, prăjoa. e şi argiloase. Totuşi, atunci când condiţiile sunt improprii, maşinile agricole de mare putere pot provoca compactare de adâncime, (sub 25-30 cm chiar până la 40-60 cm) fiind foarte dificil de ameliorat şi de asemenea, foarte costisitor. 139. În zone cu soluri lutoase ori prăfoase în stratul arat şi argiloase în adâncime, talpa plugului şi plasticitatea adesea sunt prezente, mai ales în condiţii de umiditate. Atunci când aceste probleme sunt identificate corect, de obicei pot fi co r ectate , pentru o perioadă de timp, prin lucrări de subsolaj. 140. Atenţie deosebită trebuie acordată compactării secundare provocată de efectuarea lucrărilor solului, an de an, la aceeaşi adâncime, sau de către trecerile repetate efectuate pe aceleaşi urme, ori de cele efectuate în timpul operaţiilor de recoltare. În ţara noastră î nsă , atenţie sporită trebuie acordată compactării p ri mare , care afectează , în special, solurile a r gi l oiluvialc în adâncime şi care sunt extrem de dificil de drenat. În aceste condiţii sunt necesare lucrări de drenaj şi apoi de afânare adâncă . 141. În oricare fermă, înainte de a fi cultivate, trebuie evaluate solurile predi:,puse la compactare pentru a se stabili măsurile corective necesare. De asemenea , dacă se constată că starea stmcturală a solurilor intens cultivate este sever degradată , şi aceasta este corelată şi cu un conţinut redus de materie organică, este necesar , o perioadă de câţiva ani, să se cultive plante perene graminee şi leguminoase, în diferite amestecuri , această soluţie conducând la regenerarea formaţiunilor structurale şi îmbunătăţirea ansamblului de caracteristici fizice, chimice şi biologice. Fig 5. Subsolajul ameliorează straturile de sol compacte 142. Uneori, este posibil ca degradarea solului, să aibă loc chiar în cursul procesului de ameliorare prin lucrări mecanice. Aceasta se produce dacă în timpu l efectuării diferitelor lucrări de afânare adâncă nu s-a luat în considerare starea de lucrabi l itate care este determinată de conţinutul momentan de apă şi capacitatea de reţinere şi cedare pentru apă , subso l u l devenind şi mai puternic afectat de compactare. Un astfel de strat puternic compactat, de obicei situat şi la o adâncime de peste 40-50 cm , practic este foarte greu de ameliorat dacă nu chiar imposibi l. Oricând se doreşte ameliorarea so l u l ui afectat de compactare prin aplicarea lucrări l or de afânare adâncă trebuie să se ţină cont de condiţia iniţ i a l ă a so l u l u i şi numai după aceea se va trece l a realizarea ci. 143. Afânarea adâncă poate face solul şi mai vulnerabil la compactare in raport cu Lucrările care se vor efectua in viitor, existând in acest sens un cerc vicios din care practic nu se poate ieşi.

4.8. Lucrările de arat, grapat şi semănat

Marea majoritate a agricultori l o r consideră că arătura cu întoarcerea brazdei este principala lucrare a solului. Această operaţie tehnologică este aplicată, practic î n sistemele tehno l ogice convenţionale. În acelaşi timp, după această lucrare principa l ă a solului sunt aplicate şi combinate multe alte l ucrări secundare , în scopul obţinerii unui pat germinativ cât mai uniform , fin şi afânat, pentru realizarea condiţiilor optime de germinaţie , răsărire şi dezvoltare a diferitelor culturi. Adesea, astfel de practici agricole sunt înlocuite parţial sau în tota l itate prin introducerea crbicidarii totale pentru contro l u l eficient al buruienilor , fiind , de regu l ă , specifice sistemelor tehnologice conservative.

· 144. Este bine cunoscut , că pc solurile nisiposc şi prafoasc în timpul ploilor există riscul ca patul germinativ fin să î nregistreze procese negative de compactare , crustificarc , favorizând pc terenurile situate în pantă scurgerile de suprafaţă , ca urmare a reducerii capacităţii solului de a absorbi apa din precipitaţii. De asemenea , traficul repetat pc solul umed determină compactarea în adâncime care este dificil şi costisitor de remediat.
Pentru ca astfel de fenomene să fie evitate fermierul trebuie se implementeze măsurile :
• lucrările trebuie efectuate doar la starea optimă de umiditate, în special pe solurile cu textură argiloasă , cu un conţinut ridicat de argilă. De aceea, înainte de intrarea în teren trebuie efe - ctuată verificarea conţinutului de apă din sol, care poate fi apreciat direct în câmp prin modelarea manuală a solului, dar cel mai precis prin determinări gravimetrice ale conţinutului de apă; • patul germinativ trebuie să fie mai grosier pe solurile nisipoase şi prăfoase unde există riscul crustificării; paturile germinative umede nu se vor tasa prin tăvălugire, după semănat, pc terenurile care prezintă risc de crustificarc; • conţinutul de materie organică din sol trebuie sporit, pentru a î mbunătăţi caracteristicile tehnologice şi a facilita modul de lucrare. Creşterea conţinutului de materie organică din sol este un proces lent, care se desfăşoară pe termen relativ lung, dar care poate fi realizat în timp prin utilizarea constantă a îngraşămintelor organice naturale şi printr-o o rotaţie corespunzatoare a culturilor în care să fie incluse şi plante care să fie utilizate ca îngraşământ verde. • unde se constată apariţia compactării secundare, este recomandată arătura de toamnă, pentru a favoriza drenajul intern al solului; mai ales, după culturi lărzii (porumb, rădăcinoase) se va verifica slarea de compaclare a solului şi adâncimea de apariţie. Acolo unde esle necesar lrebuie sa se efeclueze subsolajul sau scarificarea la adancimea si laţimea coreclă, în timpul perioadelor corespunzaloare condiţiilor de umidilate ceva mai redusă a solului; • să efectueze semănatul de toamnă cât mai devreme pentru asigurarea unei bune acoperiri a lerenului înainlea începerii iernii. Dacă este necesar lrebuie avut în vedere şi aplical un plan suplimenlar de rezervă care prevede combalerea buruienilor, bolilor şi dăunatorilor care pol apărea în perioada de toamnă.

4.8.1 Lucrările conservative ale solului 145. Sistemul de lucrări conservative este recunoscut ca fiind baza agriculturii conservative. La nivel mondial agricultura conservativă este practicată pc o suprafaţă de peste 70 mi l ioane ha, cca mai marc parte fiind răspândită în America Latină, Statele Unite ale Americii şi Australia, şi doar o mică parte, î n celelalte zone ale lumi i . · 146. Cca mai importantă componentă a sistemelor conservat i ve , ca ş i în cele convenţionale este lucrarea solului, adică modul de afânare, de prelucrare şi introducere a seminţei. Definiţie Lucrarea conservativă este o expresie generală care defineşte diferite modaltăţi, practici, În managementul agricol de afânare şi prelucrare a solului În vederea semănatului, În condiţiile excluderii Întoarcerii brazdei şi menţinerii acoperite cu muici vegetal a cel puţin 30 % din suprafaţă, după semănat. Sistemele tehnologice conservative au cvolut rapid după perioada 1950-1960, a t ât pc plan internaţional, cât şi în ţara noastră, în funcţie de posibilităţile de mecanizare odată cu creşterea capacităţii tractoarelor şi a maşinilor agricole, şi a diversificării echipamentelo r de afânare, prelucrare a solului şi semănat. Astfel, acum expresia &quot; lucrare conservativă &quot; , cuprinde procedee extrem de variate, de la semănatul direct în sol neprelucrat până la afânare adâncă fără întoarcerea brazdei , între aceste două extreme regăsindu-se numeroase variane ca: lucrăr i reduse, lucrări parţiale sau în b enzi , lucrări rotaţionale, lucrări raţionale, lucrări în muici vegetal , lucrăr i în trafic controlat, lucrăr i în biloane. 147. Condiţii de aplicare a lucrării conservative la nivelul fermei Aplicarea lucrări l or conservative, la nivelul ferme i se poate face numai după o foarte bună cunoaştere a solului şi a terenului, pen t ru evaluarea corectă a condiţiilor de pretabilitate în cadrul specificului climatic. Lucrările conservative nu pot fi aplicate oriunde şi oricând, evaluarea pretahilităţii solului şi a terenului trebuie realizată doar de unităţi specializate, cu experienţă în domeniu. În acest sens sunt necesare studii pedologice la nivelul fermei care pe baza criteriilor de pretabilitate (compoziţie granulometrică, stare de compactitate, pantă, relief, adâncime a apei freatice - caracteristici de drenare) şi a domeniului de variaţie a valorilor lor numerice stabilesc unde şi ce fel de soluţii conservative trebuie aplicate.

148. De asemenea, este necesară o dotare cu o anumi t ă sistemă de maşini agricole care să permită, atât afânarea şi lucrarea solului fără întoarcerea brazdei (cultivatoare, combinatoare, cize l e , freze, sape rota t ive etc. ) , cât şi semănatul, în condiţii d i ferite decât cele d i n sistemele convenţionale. 149. La aceste două condiţii, se mai adaugă şi o a treia, care se referă la foarte buna cunoaştere a spectrului populaţii l or de buruieni, a gradului anterior de infestare, mai ales cu aşa numitele buruieni problemă, şi în acelaşi timp a celor mai eficiente erbicide, care trebuie aplicate pre şi post emergent, la diferite plante cultivate. 150. Acestei trei condiţii sunt absolut necesare pentru aplicarea cu succes a lucrărilor conservative, considerate ca bază a promovării agriculturii durabile şi în acelaşi timp cea mai importanţă verigă tehnologică ce poate contribui substanţial, la protecţia solului şi altor resurse de mediu împotriva degradării.
· 15 1 . Mai mult decât atât, toate cclelale componente ale sistemului tehnologic de cultivare a plantelor: fertilizarea minerală şi organică, ca şi lucrările de amendare, protecţia plantelor, irigare, trebuie adaptate la specificul lucrărilor conservative, i ar aces t ea la

rândul lor trebuie selecţionate în aşa fel încât să răspundă cât mai bine condiţiilor locale pentru a conduce , în cel mai scurt timp la rezultate cât mai bune.

Apariţia şi dezvoltarea sistemelor tehnologice de lucrare conservativă a solului a fost generată, pc de o parte de intensificarea şi extinderea proceselor degradării solului şi altor resurse de mediu ca urmare a practicării sistemului de agicultură convenţional, bazat pc lucrarea intensivă a solului cu întoarcerea brazdei, urmată de numeroase lucrări secundare în vederea efectuării semănatului şi apoi pentru întreţinerea culturilor agricole în perioada de vegetaţie, iar pe de alta de reducerea recoltelor obţinute, creşterea consumurilor energetice şi scăderea beneficiilor.

Avantaje ale lucrării conservative a solului
152. Aplicarea în fermă a sistemele tehnologice de lucrare conservativă a solului conduce nemijlocit la o serie de avantaje, care nu pot fi neglijate de nici un fermier. Dintre diferitele sisteme conservative de lucrare a solului, semănatul direct este considerat ca fiind cel mai conservativ, întrucât se apropie în cea mai mare măsură de starea naturală a solului necultivat, aflat sub vegetaţie ierboasă perenă. Trebuie să precizăm că prin aceste sisteme tehnologice obiectivele majore nu sunt legate de creştere imediată a recoltei la unitatea de suprafaţă, ci de ameliorarea şi îmbunătăţirea stării de fertilitate şi productivitate a solului, de conservarea şi de protecţia stării de calitate a solului şi a altor resurse de mediu împotriva degradării prin diferite procese.

153. Cele mai importante avantaje la aplicarea semănatului direct în mirişte se referă la: • scăderea semnificativă a riscului erozional şi creşterea rezervei de apă, ca urmare a prelucrării mecanice foarte reduse şi prezenţei mulciului vegetal de la suprafaţă , care practic o acoperă în totalitate, fiind cel mai util pc solurile pretabile situate pc pante. Reducerea proceselor erozionale contribuie la scăderea riscului de poluare a apelor de suprafaţă din aval, care sunt afectate de procesele de transport ale particulelor de sol încărcate cu diferiţi compuşi chimici; • creşterea rezervei de apă din sol, datorită reducerii cvaporaţci de la suprafaţă şi creşterii spaţiului microporos, reduce, în zonele cu un climat mai uscat, cerinţele pentru apă de irigaţie; • îmbunătăţirea regimului mişcam ape, ş, aerului în sol, ca urmare a modificării configuraţiei macroporilor; • sporirea conţinutului de materie orgamca m stratul de la suprafaţa solului, care îmbunătăţesc astfel caracteristicile struclurale şi de lucrabilitate ale solului, contribuind la sechestrarea carbonului şi altor gaze în sol, şi la reducerea emisiilor, (aşa numitele gaze cu efect de seră) precum si la reducerea mineralizării azotului organic; odata cu scăderea mineralizarii materiei organice se reduce şi pierderea în atmosferă a bioxidului de carbon; • stimularea activităţii biologice, mai ales pe cea a macro şi mezofaunei; • stimularea biodiversităţii prin noi condiţii de habitat şi hrană pentru diferite spcci de vieţuitoare şi plante; • reducerea sensibilă a temperaturii şi mai ales a variaţiilor termice în primii I O cm de sol; • îmbunătăţirea, în timp, a caracteristicilor de traficabilitate şi lucrabilitate ale solului din perioadele de semănat şi recoltat , astfel că, acestea se pot efectua în cadrul unui interval mai larg de umiditate, comparativ cu sistemul convenţional, facilitând, de asemenea, recollatul în climatele mai umede; • creşterea, pe termen lung, cu cel puţin o clasă a gradului de fertilitate a solului, datorită ameliorării şi îmbunătăţirii condiţiilor sale fizice, chimice şi biologice şi a reducerii riscului degradării solului prin destructurare, compactare, eroziune; • reducerea timpilor de lucru şi a necesarului de forţă de muncă cu aproximativ 50 %, datorită numărului extrem de redus de lucrări mecanice. Acest avantaj devine foarte util în perioadele critice, alunei când, de exemplu, semănatul trebuie să se efectueze într-o perioadă de timp foarte scurtă; de asemenea, reducerea timpului de lucru face acest sistem să fie mai 11exibil, în unele condiţii se pol ob ţ ine chiar două recolte pe an; • recolta care se obţine, frecvent este aproape egală sau mai redusă cu 5-1O % fa ţ ă de cea realizată î n sistemul convenţional, dar în anii secetoşi poate fi chiar mai mare; • sistema de maşini agricole necesară pentru efectuarea diferitelor lucrări şi operaţii , de la semănat la recoltat, nu este atât de complexă ca în sisteme l e convenţionale, astfe l încât, pentru fermier este mai uşor de întreţinut şi reparat, • sistema de maşini agricole utilizată are şi o sarcină pe osie mai redusă, astfe l î ncât şi presiunea exercită pc sol este mai redusă; • reducerea destul de serioasă a consumu l ui de carburanţi , adesea , cu 40 până la 50 %, datorită număru l ui extrem de redus de lucrări efectuate, nu poate fi neglijată de nici un fermier; în cultivarea porumbului şi a soiei prin acest sistem reducerile de combustibil pot atinge chiar şi 50-70 %; 154. În acest caz, fermierii isi asigura potenţia l e beneficii: • reducerea sau eliminarea unor costuri diverse; • încadrarea în timpul optim de semănare şi în perioade l e optime de încolţire si creştere a culturii; • protecţia solului cu resturi vegetale; • depunerea pe sol a unui strat de materie orgamca care in timp va duce l a imbunataţirca structurii solului si a capacitaţii de drenaj a acestuia; • mineralizarea scazută a azotului organic si reducerea spalării nitraţilor; • odată cu scăderea mineralizării materiei organice se reduce si pierderea m atmosferă a bioxidului de carbon; • se favorizează în sol dezvo lta rea faunei benefice , cum ar fi râmele; • cresc condiţiile de habitat si hrană pentru păsări. 4.8.2 Semănatul direct 155. Acestă tehnologie a semănatului direct în mirişte presupune introducerea directă a seminţelor în sol fără pregatirea prealabilă a patului germinativ. Maşinile de semănat sunt astfel construite încât permit pe direcţia de semănat deschiderea unor şănţuleţe în care sunt introduse seminţele. De aceea, pentru succesul diferitelor practici conservative, dar mai ales al semănatului direct, fem1ierul trebuie să ia în considerare modul de gospodărire la suprafaţă a miriştii, a resturilor vegetale culturii premergătoare, printr-o bună l ucrare de mărunţire şi împrăştiere uniformă la suprafaţă în perioada de vară - începutul toamnei. Eliminarea resturilor vegetale prin ardere este exclusă. · 156. Pentru acca&lt;;ta, fermierul arc câteva opţiuni în funcţie de specificul loca l şi va alege pc cca care se pretează cel mai bine , şi anume: • mobilizarea superficială a miriştii până la adâncimea de maxim 1 O cm, prin aplicarea unei lucrări, de regulă cu discul , pe toată suprafaţa solului, imediat după recoltarea culturii premergătoare; • tocarea resturilor vegetale şi lucrarea superficială doar în benzi, dacă se aplica tehnologia de semănat în benzi;
• tocarea resturilor vegetale simultan cu recoltatul , dacă dispune de o semănătoare dotată şi cu echipament suplimentar pentru o astfel de operaţie; • în fermele mixte este recomandată practicarea păşunatului controlat.

157. Pe lângă aceasta, mai ales în cazul semănatului direct, sunt necesare alte câteva reguli care trebuie respectate: • nu se aplică pc soluri umede sau grele, ci numai în acord cu toate condiţiile de pretabilitate, stabilite în acord cu specialiştii; este de regulă, pretabil pentru solurile care au textură grosieră şi medie , afânate şi bine drenate, pe cele care sunt deja degradate prin destructurare, eroziune, compactare secundară; • nu se practică pe terenuri puternic înierbate sau îmburuienate; • adesea este necesară o lucrare de tăvălugire a solului pentru asigurarea unui contact mai bun între sol şi seminţe; această lucrare nu se va aplica atunci cînd solul este prea umed; • este necesar sa se lase un timp suficient care să permită samulastrei şi burnienilor să încolţească , după care se trece la combaterea acestora prin erbicidare. Precizăm că există o foarte puternică dependenţă faţă de erbicide, întrucât nu se aplică şi combaterea mecanică. Sortimentul , dozele de erbicide , momentul de aplicare trebuie respectate în acord cu planta cultivată. De exemplu, controlul buruienilor numai prin erbiciderare nu este suficient de eficient în roaţia grâu-porumb , întrucât înainte de semănat nu se aplică erbicide pentru combaterea buruienilor graminee , situaţia se schimbă dacă penttu acestea există erbicide selective postemergente; de aceea, pentru ca un astfel de sistem să reuşească fermierul trebuie să-şi stabilească o rotaţie de culturi care să cuprindă specii cât mai diferite, asolamentul cu plante contrastante reprezintă un factor foarte important; • este benefic doar dacă suprafaţa solului rămâne acoperită cu resturi vegetale, cel puţin 30 %, imediat după semănat. Fermierul trebuie să aibă însă în vedere faptul că resturile vegetale î ncetinesc sau reduc ritmul de î ncălzire a solului, fiind deosebit de important în perioada de primăvară, întrucât determină întârzierea semănatului, în specia l î n zonclclc nordice; de asemenea, în astfel de zone germinaţia seminţelor ca şi răsărirea lor poate fi încetinită şi neuniformă, astfel încât în primăverile reci acest sistem nu este recomandat; • fertilizarea organică, ca şi aplicarea amendamentelor, nu este posibilă, de aceea se vor folosi doar îngrăşăminte minerale cu un grad ridicat de solubilitate, alături de îngrăşăminte foliarc; • contro l ul bolilor şi dăunătorilor trebuie monitorizat cu mare atenţie , întrucât substanţele chimice nu se pot î ncorpora în so l, seminţele trebuie tratate înainte de semănat. Mai mult decât atât, resturile vegetale pot încuraja apariţia şi înmulţirea bolilor şi dăunătorilor, astfel că monitorizarea atentă este deosebit de necesară. 4.9 Afânarea adâncă şi omogenizarea solului 158. În anumite condiţii , amestecarea stratului superior de sol cu cele inferioare poate contribui la î mbunătăţirea caracteristicilor solului mai ales a celor fizice. Se va evita &quot;diluţia&quot; exagerată a stratului superficial cu materia l adus din adâncime la suprafaţă, deoarece acesta contribuie la reducerea ferti l ităţii , provocând degradarea fizică. 159. u se va ara mai adânc de 20-25 cm pc solurile nisipoase fine şi pc solurile prăfoase, care au conţinut redus de materie organică, mai ales dacă subsolul este şi mai sărac în material organic. Dacă în aceste condiţii subso l u l este arat, atunci nivelul de stabilitate al suprafeţei devine chiar mai redus. În consecinţă, degradarea prin eroziune eoliană şi hidrică poate fi intensificată. 160. Afânarea adâncă, prin omogenizarea diferitelor straturi de sol, contribuie la scăderea conţinutului de nutrienţi accesibili pentru plante , la realizarea unui pat germinativ mai grosier şi la încălzirea mai lentă a solului în primăvară. 161. Creşterea volumului de sol explorat de către masa radiculară poate fi obţinută nu neapărat prin arătură cu întoarcerea brazdei, ci prin lucrări de afânare adâncă efectuate prin scormonire, subsolaj, scarificare. 162. Arătura adâncă nu se aplică pe soluri subţiri, formate pe materiale afânate, supuse proceselor de alterare, cum este de exemplu, calcarul sedimentar. În contrast, lucrarea superficială, incluzând şi lucrările de conservare a solului, poate contribui la îmbunătăţirea stării structurale, la conservarea nutricnţilor în straturile din partea superioară a profilului de sol, l a creşterea gradului lor de accesibilitate. Fig. 6. Lucrarea superficială a solului 163. Pajiştile care sunt situate pe soluri cu textură fină, cu drenaj intern defectuos, au o structură bine dezvoltată, cu microagregate, doar în stratul superficial cu o grosime de numai câţiva centimetri. 164. Aceste pajişti trebuie reînsămânţate doar în condiţii speciale. Aplicarea arăturii pe astfol de soluri nu face decât să contribuie la reducerea conţinutului de materie organică, la distrugerea drenajului natural şi astfel la creşterea riscului de degradare antropică de către maşinile agricole şi animale. În acest mod, managementul unor astfel de soluri va fi şi mai dificil de realizat în anii următori. 165. Dacă , totuşi, este necesară o reînsămânţare a acestor terenuri, atunci aceasta se va aplica la suprafaţă sau se vor utiliza tehnici de lucrare care să afecteze doar un strat superficial de sol. 166. Solul trebuie deranjat cât mai puţin posibil atunci când sunt scoşi din livezile pe rod unii pomi fructiferi, atunci când puietul este recoltat din pepiniere, atunci când terenul agricol este curăţat de arbori, arbuşti. 167. Toate lucrările mecanizate trebuie aplicate atunci când nu există riscul de compactare a solului, adică atunci când conţinutul de apă din sol este redus, fiind în zona valorilor de traficabilitate. 168. Mobilizarea solului în apropierea sistemului radicular trebuie să fie minimă. 169. În anumite cazuri materialele lemnoase mai subţiri: rădăcini, cioate, arbuşti, pot fi tocate de ma..5ini speciale cu discuri puternice şi lăsate pc sol pentru a fi supuse proceselor de descompunere, de degradare. 170. I&#39;enfru a aplica cele mai bune soluJii fehnice în confextul condiJiilor locale este necesară asisfenţâ tehnică de specialitale. Mare parte din zestrea arheologică este protejată de către sol. Acestă bogăţie poate fi însâ deranjată, chiar degradatâ sau distrusă prin lucrări de qfânare adâncă, de. funadare, drenaj, lucrâri de plantare şi scoaLere a pomilor, arbuştilor, gardurilor vii. Aceste zone trebuie protejate prin legi speciale. Înainte de a începe o nouă lucrare este necesar să se întocmească un studiu documentar. Informaţii suplimentare pol.fi culese şi din publicaJiile instituJiilor abilitate în domeniul arheolor;iei, istoriei etc. Nu toate vestigiile arhelogice suni protejafe prin lege, de.yi pot avea o mare importanJă istoricâ. Dacă ar .fi posibil, foale siturile arheologice ar trebui protejafe şi conservate. Dacâ pe terenurile noasfre agricole se l!flă asţfel de vestigii este necesar să.fie confactate autorităţile şi institutele de . pecialitate.

4.10 Pierderea turbăriilor si a zonelor umede. În unele parţi ale ţării există zone de turbării, care s-au format din terenurile înmlăştinite. Astfol de zone joase, nedrenate, turbării cu vegetaţie naturală, sunt habitate, practic din ce în ce mai puţin răspândite, care trebuie considerate ca medii de o mare importanţă ecologică şi ştiinţifică. Astfol de zone umede conservă bogăţii naturale de un interes deosebit pentru cunoaşterea mediului înconjurător. În scopul protecţiei şi conservării unor astfel de ecosisteme naturale sunt necesare subvenţii de la diferite organisme naţionale şi internaţionale. 171. Dacă pe teritoriul fermei sunt prezente astfel de zone , practic nedegradate sau aflate în condiţii naturale sau aproape naturale, trebuie protejate, conservate în această stare mai ales în scopul dezvoltării biodiversităţii şi al promovării unui mediu ambiental cât mai sănătos şi atrăgător penttu om şi diferitele vieţuitoare. În trecut, în diferite ţări, inclusiv în ţara noastră, suprafeţe considerabile din zonele umede şi de turbării originale au fost desecate pentru a fi transformate în terenuri agricole. Trebuie să precizăm că , într-o primă fază, pc o durată relativ scurtă de timp, de câţiva ani, aceste terenuri devin foarte productive , dacă au fost bine drenate şi fertilizate, cu deosebire pentru culturile leguminoase şi rădăcinoase obţinându-se producţii foarte mari, după care devin practic neproductive, sau sunt menţinute în circuitul agricol cu investiţii foarte mari, astfel încât beneficiile obţinute scad continuu.

172. Pentru ca drenajul să devină eficient este necesar ca pânza de apă freatică să fie coborâtă. Acest fapt nu este benefic şi de aceea , pentru modificarea destinaţiei unor astfel de zone, au fost modificate condiţiile naturale şi regimul apelor freatice cu efecte nefavorabile neprevăzute. 173. Scăderea nivelului freatic conduce la apariţia şi intensificarea unor procese, cum sunt cele de contracţie, ca urmare a intensificării uscării care, împreună cu lucrările de cultivare repetată, stimulează procesele de crăpare, ca şi pc cele de oxidare care determină reducerea grosimii stratului de turbă. Aceste soluri au resurse naturale pentru o perioadă limitată. Grosimea stratului organic este în scurt timp sever afectată de toate lucrările antropice. 174. Pentru reducerea pierderii materiei organice trebuie ca adâncimea apei freatice să fie păstrată cât mai aproape de suprafaţă o perioadă de timp cât mai îndelungată. 175. În unele zone o atenţie specială este necesară dacă sub stratul de turbă se află acizi sulfatici. Degradarea unor astfel de zone poate fi redusă doar dacă se trece din nou la reinstalarea condiţiilor naturale. Această acţiune conduce însă la reducerea drastică a productivităţii în raport cu plantele cultivate. 176. Viteza şi intensitatea proceselor degradării unor astfel soluri poate fi redusă doar dacă terenurile sunt necultivate măcar un an la diferite perioade şi dacă adâncimea apei freatice a zonelor adiacente este menţinută cât mai aproape de suprafaţă. 4.11 Acoperirea permanentă a solului cu plante cultivate Păstrarea suprafeţei solurilor permanent acoperită cu vegetaţie este una dintre cele mai importante şi practice măsuri, fiind la îndemâna oricărui fermier, în lupta împotriva unor procese ale degradării solului prin destructurare, crustificare, eroziune, pierdere a stratului fertil, a nutrientilor şi a materiei organice.

177. Solul este cel mai sensibil la destructurare şi la producerea eroziunii în perioada de toamnă - iarnă, dacă este neacoperit sau este slab acoperit cu vegetaţie sau muici, mai ales în cazul căderilor de precipitaţii sub formă de ploi. 178. Astfel, solul rapid saturat cu apă este incapabil de a mai drena apa în exces, fiind supus inevitabil riscului spălării rapide a stratului fertil ca urmare a scurgerilor de suprafaţă prin şanturi şi făgaşe. Pe lângă consecinţele negative asupra viitoarelor culturi agricole provoacă depunerea sedimentelor în canale, pe drumuri şi în apele de suprafaţă.
· 179. Plantele praşitoarc, ca: porumbul, cartofii, legumele, etc., cultivate pc soluri vulnerabile reprezintă un risc suplimentar care conduce la creşterea vulnerabilităţii solurilor la degradare prin destructurare şi eroziune.
180. Practica a demonstrat că valoarea unui teren agricol poate fi mentinută prin utilizarea culturilor agricole de acoperire. Acestea vor utiliza mult mai eficient nitraţii din sol care altfel vor fi spalaţi şi transportaţi în masele de apa în timpul iernii. 181. Cele mai importante avantaje ale păstrării acoperite a suprafeţei solului se referă la: • creşlerea nivelului de protecţie a solului şi indirect a allor resurse de mediu şi implicit a beneficiilor; • îmbunătăţirea stării solului în ansamblul său; • evitarea diferitelor costuri asociate cu lucrările privind decolmatarea şi drenarea şanţurilor şi a drumurilor; • protecţia şi îmbunătăţirea altor resurse de mediu , cum sunt apele de suprafaţă; • asigură un habitat important pentru dezvoltarea şi conservarea biodiversităţii. 182. Masurile strict necesare care trebuie aplicate se referă la: • stabilirea corectă, în asolament, în limp şi spaţiu, în funcţie de condiţiile specifice locale, a culturilor acoperitoare sau protectoare; • identificarea terenurilor vulnerabile la destructurare şi procese erozionale, mm ales a celor situate pc pante şi păstrarea lor acoperită; • includerea culturilor protectoare pe întregul ciclu de rotaţie a culturilor; 4.12 Culturi agricole protectoare 183. De-a lungul unui ciclu de rotaţie a culturilor, buna acoperire a terenului asigură o protecţie importantă împotriva proceselor erozionale ale solului. 184. Terenurile arabile cu suprafetele neacoperite sau parţial acoperite prezintă vizibil efecte ale degradării solului la suprafaţă prin destructurare, crustificare şi eroziune, mai ales pe terenurile situate în pantă. 185. Apele de suprafată în care ajung particulele de sol încărcate cu diferiti nutrienti prezintă valori ale indicatorilor respectivi, care depăşesc cu mult limita admisibilă (ex. la compuşii de azot şi fosfor). 186. Fiecare fermier are obligatia, dar, În acelaşi timp şi interesul de a efectua, În teren, diferite observaţii şi măsurători pentru aprecierea stării solului, a apelor de suprafaţă, a gradului de colmatare, etc., şi să ia masurile care se impun pentru ameliorarea şi evitarea intensificării şi extinderii degradării solului prin destructurare şi eroziune mai ales pe solurile cu un grad ridicat de vulnerabilitate situate pe pante, aflate În folosinţă la arabil. 187. Fermierul trebuie să facă observaţii În teren pentru evaluarea: • stării de tasare a solului; • gradului de colmatare a apelor din vecinatatca terenurilor agricole , a şanţurilor şi a canalelor de drenare; • prezenţa şanţurilor şi făgaşelor formate la suprafaţa terenurilor agricole. · 188. Aceste observaţii permit fiecărui fermier să aprecieze dacă apar procese negative , care pot avea consecinţe foarte nefavorabile, atât asupra veniturilor sale , cât şi pentru calitatea mediului ambiant , prin: • reducerea calităţii solului şi implicit a capacităţii sale productive; • pierderi de seminţe , material săditor, fertilizanţi , pesticide; • scăderea veniturilor prin obligativitatea şi/sau necesitatea efectuării unor lucrări suplimentare de prelucrare a solului; • apariţia altor efecte nedorite în fermă cum ar fi: inundarea ş1 colmatarea drumurilor de acces şi afectarea proprietăţii; • poluarea apelor de suprafaţă şi subterane.
189. Inspectarea terenurilor agricole, în timpul şi după ploile puternice sau de lungă durată, pentru a observa starea solului reprezintă o regulă de bază , care trebuie să intre în activitatea curentă a fiecarui fermier. 1n acest fel se pol identifica , în timp scurt procesele negative ale degradării solului şi lua măsurile corespunzătoare.
· 190_ Atunci când fermierul constată că degradarea solului prin diferite procese s-a intensificat şi extins , tinzând să afecteze extrem de grav starea sa de fertilitate şi productivitate, trebuie să apeleze la instituţii abilitate pentru evaluarea riguroasă a fenomelor şi proceselor respective şi elaborarea împreună a pachetelor de soluţii şi măsuri necesare.

191. Pentru protejarea solurilor împotriva eroziunii fiecare fermier va avea în vedere realizarea şi dezvoltarea unui plan pentru identificarea şi reducerea riscurilor de spălare a solurilor.Ca parte a acestui plan se va utiliza o succesiune şi o rotaţie optimă a culturilor pentru a asigura pe toată perioada anului o acoperire cât mai eficientă a suprafeţei solului agricol. 192. Condiţii pentru folosirea culturilor protectoare pe soluri susceptibile la eroziune: • pe solurile cu risc ridicat, care au fost semănate cu cereale de toamnă, după recoltare, se va efectua reînsămanţarea destul de timpuriu cu ierburi (nu mai tarziu de mijlocul /sfarsitul lui septembrie) pentru a asigura o acoperire de minimum 25% a suprafeţei solului înainte de sosirea posibilei ierni timpurii; • după recoltarea tărzie a culturilor de rădăcinoase sunt preferate culturile de primavara în locul cerealelor de toamnă, dacă se poate realiza în timp optim o lucrare aratură pentru a îndeparta făgaşele şi compactarea suprafeţei şi pentru a creşte capacitatea de absorbţie şi drenare a solului; • după recoltarea cerealelor, terenul nearat rămas mirişte peste iarnă poate asigura un anumit grad de protecţie a solului şi în acelaşi timp o sursă de hrană de mare ajutor pentru diferite vieţuitoare. Dacă se sean1ănă rapiţa pentru ulei după cultura de cereale solul poate fi de asemenea prelucrat primăvara; • diferite plante perene, ca specii de trifoi şi loliun1 pot fi cultivate după culturi de primavară, împreună cu alte culturi de toamnă, de ex., sub grâu, aşa numitele culturi ascunse; • în general, după recoltarea oricărei culturi se va avea în vedere instalarea altor culturi timpurii de acoperire, cum ar fi: secara sau alte plante furajere, acolo unde solurile prezintă risc ridicat la degradare, şi ar rămâne descoperite în perioada de iernă; • pe soluri cu textură grosieră, atunci când se înfiinţează cultura sfeclei de zahăr după cereale sau după o cultură de acoperire, care a fost în prealabil tocată şi împrăştiată uniform la suprafaţa solului (de ex. secara), se poate avea în vedere semănatul într-un pat germinativ pregătit doar prin lucrări reduse. Patul germinativ mai grosier poate contribui la prevenirea eroziunii solului cultivat cu sfeclă de zahar în pcrioda aprilie-iunie, atunci când cultura de acoperire nu este bine dezvoltată; • dacă se vor cultiva cartofi şi diferite legume, suprafaţa solului trebu ie protejată prin culturi protectoare până la pregătirea solului pentru plantare; • la înfiinţarea culturii de porumb se poate avea în vedere cultura ascunsa de lolium. Diferite specii de lolium sunt rezistente la atrazin, utilizat ca erbicid în combaterea buruienilor. Alternativ se poate înfiinţa şi o cultură de acoperire pentru perioada de iarn ă, dupa recoltarea plantei premergătoare; • în zonele vulnerabile este necesară introducerea unei culturi de ierburi perene în cadrul ciclului de rotaţie a culturilor. O altă măsură de protecţie se referă evitarea lucrării intense a solului, mai ales când solul este prea umed pentru a fi prelucrat. Adesea este necesară stabilirea unui sistem conservativ de prelucra re redusă a solului pentru a păstra la suprafata solului resturi le vegetale ale culturilor; • de asemenea, se va avea în vedere plantarea gardurilor vii şi înfiinţarea zonelor tampon înierbate pentru limit area scurgerilor de suprafaţă; • reducerea impactului scurgerilor de suprafaţă asupra canalelor de drenaj; • unde eroziunea este severă, pe terenuri în pantă, se va avea în vedere scoaterea solului de la arabi l , chiar de la agricol şi trecerea sa la o nouă destinaţie.

4.13 Iarbă, garduri vii, arbori şi arbuşti · 193. Agricultura beneficiază de tehnologii moderne de cultivare a plantelo r şi de maşini şi utilaje agricole performante, ceea cc face posibil ca o gamă foarte largă de terenuri situate pc pante cu grad marc de încl inare să fie utilizate ca terenuri agricole şi cultivate rentabil.Inevitabil, o data cu creşterea suprafetclor exploataţiilor agricole se produce şi pierderea unor valoroase habitate naturale care includ şi vegetaţia specifică terenurilor în pantă. · 194. lnlăturarca vcgctatici, prin defrişarea terenurilor situate pc pante lungi şi mai înclinate, pentru a Ic transforma î n terenuri agricole , conduce la creşterea riscului apariţiei eroziunii, a scurgerilor de suprafaţă şi a poluării apelor de suprafaţă. ln această situaţie efectuarea lucrarilor agricole pc curbele de nivel nu mai este suficientă pentru a stopa fenomenele atât de nefavorabile, dacă nu se iau şi alte masuri , care privesc instalarea benzilor înierbate, a gardurilor vii, a arborilor şi arbuştilor, trecerea la lucrări de împădurire. 195. Ierburile şi alte tipuri de vegetaţie permanentă, reprezintă în acelaşi timp filtre naturale pentru reducerea sau chiar stoparea îmbogăţirii ape l or de suprafaţă cu nutrienţi şi pesticide datorită scurgerilor de suprafaţă. Experienţa practică a demonstrat că plantarea vegetaţiei permanente pe terenurile fermelor cu probleme serioase şi frecvente de eroziune , nu numai ca protejează eficient terenurile vulnerabile precum luncile , văile lungi sau abrupte sau vai l e naturale de drenare, dar aduc şi alte beneficii. Prin îmbinarea corectă a acoperirii terenuri l or cu plante agricole , ierburi perene şi alte tipuri de vegetaţie, procesele erozionale sunt păstrate sub control şi productia obţinută poate fi menţinută rentabilă. · 196. Principalele beneficii care pot fi obţinute de fermier se referă l a următoarele: • conservarea stării de fertilitate a solului şi a potenţialului său productiv ş, î n acelaşi timp reducerea deprecierii culturilor agricole; • păstrarea calităţii apelor de suprafaţă; • reducerea costurile suplimentare cc apar din lucrări necesare pentru înlăturarea efctelor negative ale inundarii şi colmatării şanţurilor, cana l elor, drenurilor şi a drumurilor de acces; • sporirea biodiversităţii, protecţia faunei şi florei salbatice; • creşte valoarea naturală şi peisagistică a zonei contribuind la creerea unui mediu ambiental prietenos. 4.14 Vegetaţia permanentă 197. Utilizarea vegetatiei naturale poate fi mult mai economica m anumite zone ale fermei, în scopul reducerii scurgeri l or de suprafaţă, dar şi pentru ameliorarea şi îmbunatăţirea peisajului, ca o alternativă viabilă la culturi l e agricole. 198. Această so l uţie este benefică în următoarele situaţii: • pe pante&gt; I I O care sunt dificil de lucrat cu maşinile agricole obişnuite; • pe soluri foarte gre l e şi umede, cu risc ridicat al degradării prin diferite procese, datorită aplicării intense a lucrări l or agricole şi chiar improprii pentru acestea , fiind necesare cheltuieli suplimentare care duc la ineficienţă economică; • pc pante lungi şi foarte lungi; • pe văi şi căi naturale de drenaj care sunt supuse eroziunii de adâncime; • pe mari suprafeţe de teren destinate folosinţei agricole numai prin aplicarea de benzi înierbate permanent sau garduri vii. 199. De aceea, este deosebit de utilă o hartă a întregii ferme pentru a stabilii zonele pe care vegetaţia naturală, neagricolă , poate fi introdusă pentru protejarea solulului. 200. Schimbarea utilizării terenurilor agricole în special la terenurile supuse puternic eroziunii face obiectul sistemelor şi schemelor de plăţi compensatorii, care sunt aplicate şi în Uniunea Europeana. 4.14.1 Ierburi permanente 201. Infiinţarea zonelor pemrnnent înierbate pe terase, limite ale terenurilor agricole, sau pe terenurile agricole vulnerabile supuse conversiei, oferă fermierilor posibilitatea obţinerii unor importante compensa ţ ii la care se adaugă şi alte avantaje economice care decurg din îmbunătăţirea valorii peisagistice şi a diversificării şi reabilitării florei şi faunei sălbatice , împreună cu îmbunătăţirea generală a condiţiilor ambientale. 202. Acţiunile pc care le poate desfăşura un bun fermier , care este interesat de reabilitarea condiţiilor de mediu din zona î n care se afla ferma sa, dar şi de beneficiile evidente de care le va avea , se referă la următoarele: • Schimbarea destinaţiei terenurilor situate pc pante abrupte precum şi a celor puternic afectate de eroziune, în terenuri permanent înierbate (pajişti, făncţc). • înfiinţarea benzilor pennanent înierbate cu plante perene, situate la marginea terenurilor agricole şi pc haturi, permite î ncetinirea şi filtrarea scurgerilor; • înfi inţarca de pajişti permanente , care reduc scurgerile de suprafaţă şi captează sedimentele, în zonele care constituie căi naturale de drenare, unde scurgerile se colectează pe vai. ln aceste zone după înfiinţarea pajiştilor este necesară verificarea periodică a fixării ierburilor perene, dacă se refac înainte de inundările ce apar în zonele de drenaj natural; • înfiinţarea de benzi permanent înierbate sau plantate cu arbori şi arbuşti, care vor acţiona ca filtre naturale, de-a lungul terenurilor agricole adiacente cursurilor de apă, pe o laţime de cel putin 2 metri. 4.14.2 Carduri vii 203. Restabilirea sau infiinţarea gardurilor v11 m combinaţie cu zonele permanent înierbate şi împădurite în scopul delimitării zonelor vulnerabile ale terenurilor arabile şi reducerii lungimii pantelor, constituie o acţiune necesară şi obligatorie pentru oricare fermier care se confruntă cu problemele apărute în unna eroziunii şi degradarii solului. Gardurile vii vor fi aliniate de-alungul contururilor şi asociale şanlurilor, canalelor sau digurilor pentru o eficienţă maximă în lupta cu scurgerile de suprafată şi eroziunea. 204. Acţiunile cele mai importante se referă la: • protejarea gardurilor vii naturale în zonele prestabilite ca fiind vulnerabile la degradare, iar acolo unde acestea au fost desfiinţate sau au fost afectate, vor fi luate măsurile de reînfiinţare şi reabilitare a vegetaţiei permanente. • plantarea de garduri vii transversale, în special pe pantele lungi, în scopul reducerii forţei şi intensităţii scurgerilor de suprafaţă; • în cazul replantărilor este ncccar să fie utilizate specii naturale specifice zonei. 4.14.3 Împăduriri

205. Pe pantele lungi, unde solul este puternic vulnerabil la eroziune şi scurgeri de suprafaţă, restabilirea sau înfiinţarea benzilor tampon împădurite se va face, de asemenea, in completare cu zonele înierbate permanent şi gardurile vii. Şi în acesl caz fermierii pol beneficia de plăţi compensatorii şi asistenţă tehnică. Aceste zone împădurite, bine inlreţinule pol deveni imporlanle surse de venituri. 206. Acţiunile pc care trebuie să Ic desfăşoare fermierul în această situaţie se referă la: • plantarea zonelor împădurite de protecţie pc marginea terenurilor arabile vulnerabile şi intreţinerea acestora; • planificarea plantării arbori l or pc pantele lungi, pentru a reduce lungimea lor; • materialul săditor se va constitui din specii corespunzătoare de arbori şi arbuşti, cum ar fi: salcâmul, răchita, mai ales în coridoarele constituite ca benzi tampon de alungul râurilor şi pe terasele construite în scopul protectiei împotriva eroziunii; • păşunatul şi accesul şeptelului va fi restricţionat şi, în acest scop, se impune îngradirea zonelor împădurite precum şi a celor nou înfiinţate. • fermierii trebuie să solicite sprijinul altor spccialisti şi să apeleze la schemele de plăţi compensatorii în cazul în care înfiinţează sau reabilitează benzi tampon, pajişti, garduri vii şi zone împădurite. V. ASPECTE PRIVIND MANAGEMENTUL FERMEI 5.1 Managementul folosinţelor şi cerinţelor de apă 207. La implementarea strategiilor de gestiune a folosinţelor şi cerinţelor de apă , standardele tehnice, metodologiile şi instrucţiunile vor fi considerate ca instrumente folositoare la toate nivelurile. Se vor avea în vedere următoarele: • efectuarea de analize detaliate, inclusiv metode pentru rezerve temporale ş1 cerinţe în sub-bazine; • investigaţii asupra proceselor de scurgere, strategii pentru irigaţii, studii privind cerinţele de apă şi rezervele disponibile; • promovarea profesionalismului prin afiliere la insliluţii şi asociaţii profesionale; • dispozitive pentru regularizarea şi măsurarea consumurilor de apă; • metode, tehnici de irigare moderne pentru creşterea randamentului utilizării apei; • metodologii modeme penlru aprecierea cerinţelor de apă necesare agricullurii; • utilizarea manualelor (instrncţiunilor) de proiectare şi întreţinere a lucrărilor de irigaţii şi construcţii. Ge. tiunea informaţiei este una din cele mai importante probleme ale folosinţei şi cerinţei de apă pentru planificarea integrată a resurselor de apă. Un sistem bun de management al informaţiei este un instrument valoros întrucât &quot;a măsura Înseamnă a cunoaşte&quot;.

208. Cele mai importante eforturi privind gospodărirea apei se depun în situaţii de criză, de ex., în perioadele de secetă. 209. Câteva din instrumentele disponibile ale managementului informaţiei care includ baze de date, modele computerizate cunoscute şi strategii generale se referă la : • cunoaşterea resurselor de apă disponibile - în special a celor subterane - nivelul de folosire a resurselor este de obicei necunoscut; • haze de date pentru susţinerea strategici privind gospodărirea apei; • efectele demografice, rata exodului rural ; • capacitatea de a plăti penau consumurile din ce în ce mai mari de apă;
• estimarea folosinţei de apă sectoriale prezentă şi viitoare, şi apoi folosirea estimărilor pentru realocarea apei acolo unde este o insuficienţă prognozată; • evaluarea calităţii apei folosite la irigaţii (ex. salinitatea) în diferite anotimpuri şi efectele acesteia asupra recoltei; • date privind cantităţile de apă actuale extrase de fennieri din râuri pentru lucrările şi necesităţile proprii de stocare; • documentaţii ale studiilor de caz privind cerinţa de apă; • date asupra prognozei cerinţei de apă; • sisteme informaţionale referitoare la schemele de aprovizionare cu apă ş1 canalizare;

Asigurarea necesarului de nutrienţi pentru culturile agricole şi pentru pajişti este o problemă care trebuie tratată şi rezolvată cu marc atenţie.
Cantităţile de nutrienţi care sunt aplicate trebuie să fie în acord cu cerinţele plantelor. Utilizarea îngrăşămintelor organice naturale şi chimice în cantităţi care depăşesc cerinţele înseamnă risipă, cheltuieli suplimentare, chiar poluare a apelor de suprafaţă şi subterane.

5.2 Managementul îngrăşămintelor organice naturale 21O. Cu toate că ingraşămintele organice naturale, în special gunoiul de grajd, corect utilizate, pot contribui la sporirea şi conservarea fertilităţii solului, de-a lungul timpului acestea au fost înlocuite, adesea total, cu îngrăşămintele minerale. 211. Astăzi, din ce în ce mai mulţi fennieri au început să înţeleagă că aplicarea îngră . şăminte lor organice pe terenurile agricole, în cantităţi corespunzătoare şi la momentul potrivit, pot reduce cheltuielile şi conduce la beneficii importante. lată câteva consecinţe pozitive: • reducerea cheltuielilor alocate fertilizării minerale ; • îmbunătăirea stării structurale a solului , reducerea riscului degradării prin diferite procese, îmbunătăţirea şi conservarea în ansamblu a stării de fertilitate a solului şi creşterea productivităţii acestuia; • reducerea costurilor pentru gospodărirea deşeurilor organice provenite de la creşterea păsărilor şi animalelor; • creşterea biomasei vegetale; • reducerea riscului de poluare a apelor. 212. Sunt necesare eforturi, reconsiderări şi acţiuni privind: • utilizarea îngrăşămintelor organice naturale şi în special a gunoiului de grajd având în vedere că acestea nu sunt deşeuri ci surse de ferlilizanţi şi materie organică deosebit de valoroase pentru sol; • dotarea cu utilaje şi echipamente adecvate pentru administrarea acestora pe teren în condiţii optime ; • întocmirea planurilor de gospodărire a tuturor materialelor organice din fermă şi a schemelor de fertilizare pentru a evita poluarea solului şi apelor. Reducerea cheltuielilor şi respectiv creşterea beneficiilor pol li obţinute dacă, în mod regulat, se analizează cerinţa de nutrienţi a culturilor, rezerva de nutrienţi din sol, reacţia solului şi corectarea normelor de aplicare a îngrăşămtelor organice naturale, singure sau alături de îngrăşămintele chimice. Astfel, se evită acumularea în exces a nutricnţilor solubili, precum şi pierderea acestora prin spălare şi scurgere către apele de suprafaţă şi freatice. 5.2.1 Rezervele de nutrienţi din sol 213. Fiecare fermier trebuie să întreprindă următoarclcr aţi uni: • să realizeze şi să aplice programul necesar de analize ale solului, care depinde de opţiunea fie . căruia. Pentru acei fermieri care nu au experienţa necesară, dar şi pentru cei care nu obţin rezultatele dorite, este necesară solicitarea sprijinului specialiştilor din cadrul oficiilor judeţene de studii pedologice şi agrochimice care întocmesc programele de analiză, efectuea7ă analizele şi studiile pedologice necesare şi acordă asistenţă tehnică de specialitate; • să asigure utilizarea eficientă a fertilizanţilor pe bază de azot, fosfor, potasiu şi a altor clemente necesare nutriţiei plantelor. Aceasta trebuie să se bazeze numai pc rezultatele analizelor de sol, care trebuie efectuate periodic şi pc cunoaşterea cerinţei fiecărei culturi faţă de diferiţii nutricnţi; • să elaboreze, pc baza datelor respective, planuri de fertilizare la nivelul fermei, pc o durată de 2-4 ani; • acolo unde distribuie anual îngrăşăminte organice naturale, trebuie să efectueze analize chimice ale solului, periodic, fie toamna târziu, fie primăvara, în scopul cunoaşterii rezervelor de nutrienţi ce pot fi puse la dispoziţia plantelor. 5.2.2 Distribuirea Îngrăşămintelor organice naturale pe sol Îngrăşămintele organice de diferite proveninenţe şi cu o consistenţă variată (gunoi de grajd, urină, must de gunoi de grajd şi alte dejecţii lichide, semifluide-păstoase, îngrăşăminte organice lichide, nămoluri de canalizare, etc.,) sunt considerate ca surse valoroase de materie organică, azot, fosfor, potasiu şi alte minerale, care sunt indispensabile culturilor agricole. Luând în considerare conţinutul de nutrienţi din astfel de materiale organice se poate reduce consumul de îngrăşăminte minerale.

214. Cantitatea de azot accesibil pentru plantă din îngrăşământul organic natural utilizat depinde de diferite condiţii: de originea acestuia, de condiţiile hidrometeorologice din perioada când acesta este administrat, de sol, de modul de administrare, etcă 215. Fiecare fermier trebuie să ia în considerare urmatoarele recomandări: • să efectueze analize chimice asupra conţinutului de nutrienţi din probe reprezentative ale materialelor organice respective, iar dacă acest lucru nu este posibil, atunci cel puţin să utilizeze informaţiile existente care oferă date asupra conţinutului de nutrienţi disponibili pentru diferite tipuri de îngrăşăminte organice naturale, date care pot fi găsite la diferite instituţii de specialitate; • aplicarea îngrăşămintelor organice naturale primăvara devreme să fie efectuată numai în perioade optime, utilizând utilaje şi echipamente care nu afectează solul; • este esenţial planul de management al tuturor materialelor organice din fermă , bazat pe recomandările &quot; Codului de bune practici agricole pentru protectia apelor Împotriva poluării &quot;, care indică zonele cu restricţii de aplicare, zonele cu mare risc de poluare unde nu se poate face distribuirea îngraşămintelor în timpul iernii şi terenurile cu risc pe care îngrăşămintele se aplică doar cu precauţie; • echipamentele de distribure ale utilajelor de administrare trebuie reglate la fiecare aplicare la normele stabilite în prealabil; • cele mai indicate şi eficiente metode de aplicare a îngrăşămintelor organice naturale sunt: încorporarea în sol imediat după administrare, injectarea în sol şi împrăştierea în benzi. Nu este recomanandată împrăştierea la suprafaţa solului întrucât determină pierderi importante de azot sub formă de an1oniu conducând la poluarea atmosferei; • administrarea se va face doar după identificarea perioadelor optime de aplicare. Îngrăşămintele organice de consistenţă lichidă şi semilichidă, de exemplu: urină, must de gunoi de grajd, dejeqii semi11uide-păstoase de la păsări, nămol de canalizare, etc., care au conţinuturi ridicate de azot accesibil plantelor, vor fi. aplicate primăvara. Dacă aceste îngrăşăminte sunt aplicate toamna, în special pe solurile subţiri, pe solurile nisipoase, pierd rapid azotul prin spălare. Gunoiul de grajd, precum şi gunoiul provenit de la aşternuturi din grajduri, dar şi alte îngrăşăminte provenite din diferite materiale şi resturi organice, de consistenţă solidă, pol fi aplicate toanma şi chiar iarna, întrucît acestea disponibilizează azotul în timp, astfel că riscul de pierdere prin spălare este redus; • îngră . şăminte le care conţin azot imediat accesibil se vor administra doar în cantităţi reduse care să acopere strict necesarul culturilor şi luând în considerare rezerva din sol. Oe regulă, nu se aplică pe percursul unui an cantităţi mai mari de 170 kg de azot total la hectar; • nu se vor aplica îngraşăminle dacă: solul este crăpat (fisurat) în adâncime, dacă terenul este pregătit în vederea instalării drenurilor; lucrările de drenaj au fost efectuate în ultimele 12 luni; au fost efectuate lucrări de afănare prin subsolaj în ultimele 12 luni; solul a fost inundat şi/sau are exces de apă; solul a fost îngheţat 12 ore sau mai mult în decurs de 24 ore; solul este acoperit cu zapadă. • îngră . şămintele organice naturale, de cele mai multe ori, nu furnizeză fosforul si potasiul în canităţi suficiente creşterii şi dezvoltării culturilor. De aceea, trebuie să se aibă în vedere acest aspect, iar atunci când este necesar, să se suplimenteze prin fertil izararc 111 incrală; • în zonele vulnerabile la poluarea cu nitraţi se vor respecta obligatoriu prevederile privind modul de distribuţie şi cantităţile de îngrăşăminte organice naturale. 5.2.3 Compostarea 216. Metoda cca mai bună de valorificare a reziduurilor organice o reprezintă compostarea. Îngrăşămintele organice naturale de diferite provenienţe sunt amestecate cu diferite materiale vegetale şi sunt depozitate, după o anumită procedură, în grămezi, fiind supuse descompunerii. Acest proces se dcsfaşoară în prezenţa acrului şi apei aplicată într-o anumită proprtic; aceşti factori favorizează descompunerea. 217. Beneficiile compostării: • se reduce volumul diferitelor materiale supuse compostării, fiind uşurată manipularea acestora la transport şi aplicarea lor pe teren; • compostul este un valoros ameliator şi recondiţionator al solului; • compostul este curat de seminţe de buruieni şi diferiţi agenţi patogeni; • compostul este un bun furnizor de hrană pentru culturi datorită eliberării treptate a nutrienţilor uşor de absorbit şi asimilat de către plante; • în comparaţie cu gunoiul proaspăt, se poate administra pc teren în perioade mai lungi de timp; • reduce capacitatea de stocare şi aplicare de îngraşăminte, în special a celor minerale. 218. La prepararea compostului trebuie avute în vedere următoarele măsuri: • prepararea composlului se va face cât mai aproape de locurile în care esle prezent materialul brut, în scopul reducerii costurilor, în special al transportului; • grămezile stocate în spaţii neacoperite vor avea înalţimea maximă de 2,5 m pentru a putea elimina rapid excesul de apă provenit din ploi; • grămezile trebuie să fie întoarse cel puţin o dată folosind un tractor cu lamă frontală. Mai multe intoarccri contribuie la îmbunătăţirea procesului de compostare dar conduce la creşterea costurilor; • în grămada de compostare, temperatura creşte la valori între 50 ° C - 60°C (cu scurte perioade cu temperaturi mai ridicate pentru distrugerea seminţelor de buruieni şi a agenţilor patogeni); dacă temperatura coboară se face remanierea grămezii pentru a-i asigura aerarea şi umiditatea necesară; dacă umiditatea a scăzut se aplică apă pentru a se atinge un conţinut de apă de 45-60 %. Este necesar ca temperatura să se verifice periodic; • în timpul procesului de compostare au loc importante degajări de dioxid de carbon, vapori de apă şi amoniac. Pierderea de amoniac poate fi redusă prin creşterea conţinutului de materiale celulozice sau paic în masa materialelor oganicc depozitate în grămezi pentru compostare; • lichidul, care este filtrat de gramada de compost trebuie să fie colectat şi apoi folosit la umezirea grămezii. 5.2.4 Depozitarea ingraşămintclor organice naturale 219. La dcpozitatca îmgrăşămintelor organice, de cca mai marc importanţă sunt spaţiile de depozitare , care trebuie să permită stocarea acestora până la distribuirea lor pc teren în perioadele optime de aplicare. Este dorit ca acca&lt;;ta să se realizeze printr-o bună organizare a spaţiilor existente. 220. În pcriada depozitării trebuie să se verifice dacă: • toate apele provenite din fermă, convenţional curate, cum ar fi scurgerile din apele de ploaie de pc acoperişuri sau de pc suprafeţele şi platformele curate, nu ajung în apele uzate sau spaţiul depozitării gunoiului de grajd , şi sunt drenate separat; • dacă se poate reduce producerea materialelor organice şi îngrăşămintelor de origine animală printr-o gospodărire mai bine organizată; • incintele , curţile, spaţiile pentru depozitarea materialelor respective şi depozitele pot fi acoperite eficient alocând costuri relativ mici. 221. Trebuie să se urmărească atent cantitatea materialelor organice produse în fermă şi modul în care ploile afectează cantitatea finală care trebuie stocată. În acest sens, fermierul va lua următoarele măsuri: • se va calcula cantitatea dejecţiilor provenite de la animale; • se va calcula volumul apelor uzate generate; • se va calcula capacitatea de stocare necesară pentru perioada în care nu se face administrarea îngrăşămintelor, capacitate suficientă care să nu conducă la poluare; • trebuie ca precipitaţiile de pe acoperisuri, platforme şi incinte deschise, drumuri şi lerenuri să nu ajungă în spaţiile deslinate depozilării; în acest mod se poale păstra nediluată concenlraţia de nulrienţi din îngrăşăminlele organice naturale; • costurile finale de realizare a acoperirii zonelor de stocare se pot considera beneficii prin minimalizarea producerii de ape uzale; • acoperirea spaţiilor de stocare reduce şi pierderile de nutrienţi. 5.2.5 Aplicarea îngrăşămintelor chimice Atât recomandarile privind fertilizarea cu îngrăşaminte chimice cuprinse în prezentul cod, cât şi cele din &quot;Codul de bune practici agricole pentru protectia apelor Împotriva poluarii&quot; vor fi aplicate cu rigurozitate în scopul asigurării nutriţiei optime a culturilor agricole, fără a conduce la efecte negative asupra diferitelor resurse de mediu.

222. Utilajele şi echipametele modeme de fertilizare sunt de mare precizie, astfel încât permit efectuarea reglajelor necesare pentru asigurarea aplicarii uniforme a dozelor calculate. 223. Sunt necesare totuşi câteva măsuri care trebuie luate de fiecare fermier: • verificarea îngraşământului chimic ce urmează a fi aplicat; • verificarea uniformitaţii şi a cantităţii administrate prin dispozitivul de împrăştiere. Neuniformităţile trebuie să fie mai mici de 15%; • respectarea benzilor de protecţie din apropierea cursurilor de apă în care nu se face administrarea îngrăşăminlelor chimice. • nu se vor administra îngraşăminte chimice prin împrăştiere pe timp de vânt; • nu se vor aplica îngrăşăminte minerale dacă: solul este crăpat în adâncime sau pregătit în vederea instalării unor drenuri sau pentru a servi la depunerea unor materiale de umplutură; sau câmpul a fost prevăzut cu drenuri sau a suportat lucrări de subsolaj în ultimele · 12 luni; solul a fost inundat şi/sau are exces de umiditate; solul a fosl înghetal 12 ore sau mai mull în decurs de 24 ore; solul este acoperit cu zapadă. • dacă pe un teren se aplică şi îngrăşăminte organice naturale, atunci administrarea îngrăşămintelor chimice se va face întotdeauna în completare numai până la acoperirea necesarul optim de nutrienti al cullurii respective; • lrebuie efectuală monitorizarea atenlă a conditiilor de nutriţie a culturii ca o masură stricl necesară de aplicare cu acuratete a fertilizantilor în perioadele de creştere şi fruclificare a cullurilor; • alternarea normelor de forilizare aplicate pe leren este necesară penlru armonizarea rezervei variabile a diferiţilor nutrienţi din sol. 5.3. Gospodărirea şeptelului 224. Accesul la păscul al turmelor de animale în timpul perioadelor umede delermină degradarea păşunii şi solului. In acesle perioade, păşunile nu vor fi exploatate, penlru a pem1ite refacerea vegelaţiei, penlru a reduce riscul degradării solului prin compactalre, prin scurgeri de suprafaţă, prin eroziune. 225. Gospodărirea coreclă a păşunilor şi fânetelor, pe înlreaga fermă aduce beneficii mai mari fermierului şi, în acelaşi timp, îl scuteşte de diferile inconvenienle care apar din degradarea păşunilor şi a solului. Fem1ierul poale alege între păşunatul extensiv şi cel inlensiv, sau asigurarea unor surse suplimenatare de hrană, bazându-se pe buna cunoaştere a capacităţii de producţie a fermei. Aceasta înseamnă şi reduce r ea nivelului de stocare şi utilizare alternativă a unor locaţii mobile pentru hrănire. 226. Este necesar ca drumurile de acces a l e turmelor de animale către paşuni să fie bine stabilite, delimitate şi corespunzatoare din punct de vedere al traficabilităţii. Căile de acces vor fi utilizate şi pentru traficul utilajelor şi al vehiculelor, la care sistemele de rulare trebuie să fie dotate cu pneuri de mare balonaj, pentru a avea o cât mai mică sarcină pe osie, şi astfel o cât mai redusă presiune asupra solului. 227. Drumurile de acces trebuie sa ofere fermierului siguranţă în ceea cc priveşte traficul animalelor, pentru ca acestea sa nu sufere vătămări, degradăr i a le copitelor, etc., ceea cc ar însemna reduce r ea veniturilor şi costuri suplimentare. 228. Respectarea regulilor de păşunat şi asigurarea căilor de acces pentru animale în mod corespunzător asigură: • o mai bună stare de sănătate a şeptelului şi creşterea productivităţii; • îmbunătăţirea producţiei de masă verde şi a valorii nutriţionale a furajelor pentru animale; • reducerea costurilor de reabilitare şt intreţinere a păşunilor ş1 creşterea producţiei de fânuri; • reducerea degradării solului prin compactare şi eroziune; • calitatea apelor de suprafaţă; • protejarea şi divers i ficarea florei şi faunei sălbatice; • creşterea valorii de capital a fermei. 229. Masurile necesare ce trebuie aplicate de fermier se referă la: • controlul păşunatului, al reţetelor de hrană, a zonelor de hrănire; • controlul căilor de acces pentru animale în scopul evitării accidenlelor şi rănirii animalelor; • planificarea rotaţiei zonelor de păscut, precum şi a locaţiilor mobile de hrănire suplimentară şi de adăpare, corelată cu in t ensitatea păşunatului pentru minimalizarea efectelor suprapăşunatului şi a distrugerii; • controlul accesului şi a densitătii animalelor în vederea reducerii degradării solului prin traficul animalelor şi vehiculelor, prin compactare; • protejarea stării de calitate a solului; • protcctia habitatelor vieţii salbatice. 5.3.1 Păşunatul intensiv 230. Pentru mulţi crescători de animale menţinerea în stabulaţie liberă, în afara grajdurilor, a animalelor, chiar şi pe timpul iernii, cel puţin o perioadă redusă de timp, este o necesitate. Din păcate, o serie de soluri, în special cele cu textură fină, nu pot fi utilizate în scopul de mai sus în perioada iernii, principala cauza de res tr ict i onare fiind umiditatea acestora. Solurile cu umiditate naturală sunt vulnerabile şi supuse riscului degradării dacă traficul animalelor este intens. Astfel de soluri sunt predispuse la compactare şi la degradarea vegetaţiei permanente care se reface greu sau, mai grav, poate fi î n l ocuită de vegetaţie inferioară şi buruieni.

231. În aceste condiţii, aplicarea unui management corespunzător şi a unui control corect al păşunatului sunt esenţiale. Numai astfel se pot reduce costurile în vederea refacerii păşunilor, precum şi a prevenirii şi tratării bolilor animalelor. 232. O gospdărirc corcspunzatoarc poate, de asemenea, menţine starea de sănătate a animalelor, de calitate a apelor de suprafaţă şi a solului, evitând degradarea solului şi poluarea apelor de suprafaţă cu nutricnţi. 233. În zonele deluroase şi de munte, solul este în mod natural predispus la degradare prin eroziune, în special datorită prezenţei pantelor abrupte şi a căderilor de precipitaţii abundente, dar şi pentru că sunt subţiri şi straturile fertile sunt foarte sărace în materie organică şi nutrienţi. 234. Paşunalul animalelor poate dislruge vegelaţia acoperiloare prolecloare şi amplifică eroziunea solului. Suprapăşunatul esle dăunalor, de asemenea, habilatelor naturale din zonele umede, precum şi din cele împădurile. 235. De aceea, fem1ierii, crescălorii de animale trebuie să respecte regulile următoare: • asigurarea pentru animale a drumurilor de acces corespunzătoare; • folosirea hrăniloarelor şi a adăpătoarelor corespunzătoare şi schimbarea locului acestora evita călcarea şi distrugerea vegetatiei de pe sol; mobile suplimentare cât mai des, pentru a • localizarea zonelor de hrănire pe terenuri mai înalte, situate cât mai departe de cursurile de ape şi canale; • când sunt utilizate locaţiile de hrănire şi adăpare suplimentare, va fi prevăzut numărul corcspunzator de hrănitoare şi adăpatori, care vor fi mutate şi alimentate cu regularitate folosind numai utilaje uşoare de transport, echipate cu roti cu pneuri de mare balonaj; • în perioada de iarnă în care păşunatul este practicat, în special, pc terenurile umede sau grele, se va evita suprapaşunatul şi traficul excesiv al efectivelor de animale printr-o planificare şi reducere a păşunatului, controlul acestuia şi chiar evitarea păşunatului prin împr jmuirca zonei; • atunci când se constată afectarea păşunilor, prin apariţia semnelor care indică degradarea acestora (urme de copite care depăşesc adâncimea de 50 mm, sau scurgeri la suprafaţă a apelor care transportă paiticulele de sol), se va proceda la mutarea imediată a turmelor pe alte terenuri, sau trecerea acestora în grajduri; • marginile şanturilor, canalelor, precum şi drumurile de acces, vor fi protejate cu garduri electrice, menţinindu-se o distanţă corespunzatoare între acestea şi limita păşunii; • în zonele deluroase şi de munte, păşunile supuse degradării prin compactare şi eroziune vor fi. împrejmuile şi ulilizate prin rolaţie penlru a permile regenerarea optimă a vegelaţiei ierboase, bună prolecloare a stralului subţire de sol. 5.3.2 Terenuri localizate în fermă şi destinate creşterii animalelor. Unii fermieri şi crescători de animale consideră că stabulaţia liberă pc timpul 1crn11 nu este posibilă fară dcgradrca solului în zona respectivă. Acest lucru este adcvarat, chiar dacă se face tot posibilul pentru a reduce densitatea animalelor pc suprafaţa alocată, mai ales dacă solurile sunt umede şi cu textură fină. Aceasta înseamnă că administrarea resurselor, forţa de muncă şi timpul alocat sunt foarte dificil de dirijat. Atunci când nu sunt disponibile adăposturi sau alte amcnajari care pot fi adaptate ca adăposturi, fermierul este nevoit să alocc pentru stabulaţia liberă anumite terenuri. Acestea pot fi considerate ca sacrificate, ştiind ca vor fi puternic degradate dacă nu vor fi aplicate reguli severe de limitare a efectelor pc termen lung asupra solului, mediului si chiar a resurselor.

236. Regulile de bază pentru stabilirea şi utilizarea terenurilor destinate stabulaţiei libere pe care crescătorii de animale şi fermierii trebuie să le respecte se referă la: • alegerea terenurilor uscate, netede, bine drenate, departe de cursurile de apă; • utilizarea păşunilor permanente acoperite cu ierburi perene, dense şi rezistente; • observarea periodică a terenurilor respective, fiind alese cele care nu prezintă scurgeri de suprafaţă în cursurile de apă şi canale; • dacă, după exploatarea terenurilor în scopul stabulaţiei libere de iarnă, încep să se manifesle procese ale degradării terenului, alunei deslinaţia aceslora se va schimba prin înfiinţarea unor culturi prolectoare de ierburi perene rezislente penlru fixarea sedimenlelor şi reducerea transporlului lor spre apele de suprafaţă; • ulilizarea locaţiilor mulliple de hrănire şi adăpare aşez.ale în zone bine drenate, largi şi care au bază neledă şi dură; • elaborarea unui plan de restaurare a slării de calilate a lerenurilor care vor fi. redate circuitului agricol, având în vedere: reînsămânţarea directă , aplicarea arăturilor şi lucrărilor de afânare prin subsolaj , rotaţiile adecvate de lungă durată cu plante amelioratoare; • îngrădirea zonelor împădurite sau acoperite cu vegetaţie de protecţie şi prolejarea arborilor şi arbuşlilor exislenţi; • porcii lrebuie ţinuti pe pajişti bine slabilile, cu lufişuri, cu vegetaţie ierboasă bine dezvoltată şi fixată care protejează solul şi reduce pierderea de nutrienţi. 237. Pe termen lung trebuie aplicate următoarele măsuri: • şanlurile şi canalele vor fi îngrijite şi vor fi amenajale cu perdele de vegelaţie care captează şi limitează sedimentele să ajungă în cursurile de apă şi în canale; • trebuie luată în considerare înfiinţarea amenajărilor şi adăposturilor pc timpul iernii sau a posibilităţii extinderii unor construcţii existente în vederea adăpostirii animalelor pe timpul iernii; • trebuie plantate perdele şi garduri de protecţie pentru protejarea turmelor, dar care, lolodată, le vor limila şi accesul călre alte zone; • trebuie luate măsuri de protecţie sanitară în zonele umede şi de-a lungul cursurilor de apă pentru reducerea posibilităţilor de infestare cu dăunatori şi germeni patogeni care pol produce îmbolnavirea animalelor.

240. Drumurile care prezintă urme adânci uscate sau noroioase conduc la: • creşterea accidentelor; • avarierea maşinilor agricole, echipamentelor şi altor vehicule; • întârzierea diferitelor lucrări, prin creşterea timpului pentru deplasare; • degradarea prin procese erozionale de suprafaţă; • poluarea cursurilor de apă. 241. De aceea, fermierul trebuie să: • revizuiască şi să utilizeze drnmurile în funcţie de problemele constatate; • utilizeze trasee care evită scurgerile de suprafată către cursurile de apă; • să utilizeze vehicule de transport cu sarcină mai redusă pc osie; • acorde prioritate întreţinerii drumurilor în pantă şi zonelor lor de acces; • asigure măsurile şi lucrările necesare pentru drenarea apei de pc drumuri; • dirijeze scurgerile de suprafaţă de pe drumuri către benzi înierbate care fixează particulele solide transportate; • asigure condiţiile necesare pentru ca scurgerile de suprafaţă de pe drumuri şi din jurul clădirilor şi amenajărilor fermei să nu ajungă în zone unde este depozitat gunoiului de grajd sau alte deşeuri organice din fermă; • amenajeze noi căi de acces în fermă dacă cele existente sunt degradate. 5.4.2 Drumurile destinate accesului animalelor Atunci când animalele se deplasează pe drumuri, pot exista diferite cauze care le pot provoca probleme: mersul ca şi staţionarea în noroi sau dejecţii, drumuri alunecoase, prezenţa corpurilor dure sau tăioase care pot provoaca rănirea copitelor. Aceste probleme sunt şi mai numeroase când animalele sunt în stabulaţie liberă pe timpul iernii, mai ales in cazul vacilor care trebuie să parcurgă distanţe mari pentru a fi mulse.

242. Fermierul trebuie să analizeze frecvenţa problemelor apărute la picioarele, la copitele animalelor şi cauzele care le-au produs, şi dacă acestea sunt datorate stării drumurilor, spaţiilor de hrănire şi adăpare ori vitezei cu care acestea se deplasează. 243. În acest scop, fermierii sau crescătorii de animale trebuie să efectueze observaţii asupra: • zonelor de odihnă şi de hrănire, prezenţei corpurilor dure contondene, sau ascuţite, sau dacă au asperităţi şi/sau dacă sunt încărcate cu dejectii; • drumurilor de trecere şi circulaţie, prea abrupte şi acoperite cu pietriş, pe care de altfel şi animalele ezită să calce, sau care le încetinesc mult deplasarea; • drumurilor de acces care au o stare avansată de degradare. 244. Pentru a evita diferitele dificultăţi, fermierii trebuie să aplice câteva reguli: • să identifice zonele principale unde se amcnajcză zonele de trecere ale animalelor; • să amenajeze drumuri hinc drenate şi acoperite cu piatră de carieră hinc macinată, material lemnos sau betonate; • să întreţinută căile de acces curate de buruieni şi vegetaţie ierboasă înaltă; • zonele de acces vor fi prevazute la capete, cu zone largi de intrare; • drumurile vor fi amenajate în zone care sunt bine drenate sau care nu expun cursurile de apă la scurgerile de suprafaţă; • scurgerile de suprafată vor fi deversate pe suprafeţe cu ierburi permanente sau în canale special amenajate. 5.4.3 Traversarea cursurilor de apă Traversarea de către vehicule sau animale a unui curs de apa spre păşuni sau zone suplimentare de hrănire este uneori necesară. De ex., vacile de lapte trebuie să se deplaseze de la păşune către zona de muls, de doua ori pe zi. In acest caz, traversarea prin vaduri sau chiar prin curentul apei, poate prezenta anumite pericole datorită adâncimii apei şi calilăţiii albiei, sau curenţilor prea puternici. Un alt neajuns, care se poale ivi este al poluării directe a apelor de suprafaţă prin descarcarea dejecţiilor de către animale, care pot, contamina apa şi cu germeni patogeni, cum ar fi cryptw,poridium, ce provoacă boli. 245. În cazul traversarii cursurilor de ape, pentru o şi mai bună siguranţă trebuie ca fermierul sau crescătorul de animale să ia următoarele măsuri: • construirea de podeţe, care în cazul unor cursuri de apa înguste pot fi amenajate cu chelueli destul de reduse; • dacă nu pol fi construite poduri sau podeţe, alunei va fi an1enajat un vad bine drenat cu materiale accesibile şi se vor stabiliza ambele maluri; • accesul turmelor de animale va fi limitat pc malul apelor cu ajutorul unor garduri electrice sau din lemn, pentru a evita accesul acestora în cursul de apă, şi contaminarea apei cu dejecţii; • văile şi terenurile care au un bun drenaj natural, şanturile, canalele, ca şi zonele un1ede, se vor îngrădi pentru minimizarea contăminarii cu germeni patogeni care pot provoca infecţii cu galbează , leptospiroză sau infestări cu viermi; • la amenajarea podeţelor sau podurilor trebuie contactate institute de specialitate pentru proiectare şi să se ia avizele necesare. 5.5 Gospodărirea şanturilor şi canalelor Pentru asigurarea celor mai bune condiţii, atât pentru creşterea recoltelor şi efectuarea la timp şi în timp optim a recoltatului , cât şi pentru prevenirea efectelor compactării prin traficul exercitat de către animale , trebuie ca terenurile agricole să fie bine drenate. De aceea, şanturile şi canalele cu rol de drenaj trebuie bine îngrijite şi protejate faţă de impactul transportului şi depunerii sedimentelor, nutrienţilor şi substanţelor chimice transportate prin scurgerile de suprafaţă de pe terenuri.

246. Curăţirea anuală a şanţurilor şi canalelor , favorizează evacuarea sedimentelor şi preluarea nulrienţilor de către plante, evită dezvoltarea, proliferarea exagerata a vegetaţiei specifice: stu1 trestie, papură. 247. Prin îngrădirea acestora se asigură controlul accesului animalelor în vederea reducerii riscurilor de poluare şi contan1inare ; programul de curăţire a acestora de vegetaţie, permite menţinerea armonioasă a habitatelor pentru o ganrn largă de vietuiţoare, inclusiv a acelora care sunt folositoare omului şi în general mediului ambient. 248. Fermierul va efectua controale de rutină temeinice pentru a observa din timp dacă se constată apariţia unor probleme cum ar fi: scurgerile de suprafaţă, eroziunea sau degradarea terenului prin compactare de catre animale şi care îi vor permite să stabilească imediat măsurile necesare pentru a se evita mai târziu cheltuieli suplimentare. 249. În acest scop, fermierul va desfăşura urmatoarele acţiuni: • va ţine sub control accesul animalelor şi va efectua curăţirea anuală a şanţurilor şi canalelor cel puţin pe porţiunile afectate; • va restrictiona total accesul animalelor în şanturi şi canale; • vegetaţia specifică şanţurilor şi canalelor va fi comlet înlăturată pentru a nu stanjeni captarea sedimentelor din scurgerile de suprafaţă; • va face observaţii periodice asupra apei prezente în şanţuri şi canale pentru a semnala apariţia unor probleme cum ar fi eroziunea (care este indicată de culoarea maronie a apei); • va proteja habitatele pe timpul curăţării periodice; 250. Prin asigurarea acestor măsuri de control şi întreţinere a şanturilor şi canalelor de drenare a terenurilor agricole, precum şi a zonelor naturale de drenaj, se vor obţine anumite efecte benefice. Efecte benefice ale măsurilor aplicate: • vor fi create condiţii mai bune de cultivare a plantelor, recoltare a producţiei; • se vor reduce costurile de întreţinere ale acestora; • se protejează mai bine starea de sănătatea a animalelor; • se protejează mai bine terenurile agricole în raport cu riscul degadării prin diferite procese: compactare, scurgeri, pierdere a stratului fertil, pierdere de nutricnţi, contaminare a apelor de suprafaţă; • se asigură o mai bună protecţie şi diversitate a florei şi faunei salbatice. 5.5.1 Şan turile şi canalele existente Şanturile şi canalele pentru drenare sunt cele mai importante căi de reducere a scurgerilor de suprafaţă, permiţând şi reducerea acumulării în exces a apei în sol, şi uscarea mai rapidă a solului în primavară. Practica a demonstrat că şanţurile şi canalele sunt şi indicatori utili ai scurgerilor de suprafată, ai eroziunii distructive, pentru a se putea lua din timp măsurile necesare pentru atenuarea consecinţelor negative şi evitarea costurilor ridicate de remediere.

251. Fermierul trebuie să inspecteze şanţurile şi canalele existente şi să oberve dacă: • apele stocate în aceste locaţii nu sunt limpezi, ci prezintă culoare brună ca urmare a prezenţei sedimentelor provenite din scurgeri de suprafaţă; • există scurgeri provenite de l a dejecţii şi alte materiale organice; • malurile şanţurilor şi canalelor sunt afectate de către animale prin călcare sau chiar distruse de către acestea; • este prezentă vegetaţie specifică: stu1: trestie, papură. 252. Atunci când fermierul constată că aceste probleme deja există, dacă nu ia imediat măsuri, se pot produce următoarele efecte negative: • rănirea şi infestarea animalelor; • reducerea sau pierderea stratului fertil al solului şi odată cu acesta şi a nutrienţilor prin scurgeri de suprafaţă; • poluarea apelor de suprafaţă; • degradarea vegetaţiei, a faunei salbatice, a biodiversităţii. 253. ln cele mai multe cazuri, scurgerile de suprafaţă şi eroziunea pot fi abordate l a sursă. De aceea, este important să se aplice măsuri pentru a reduce impactul oricaror efecte negative care pot rezulta. Es t e, de asemenea, posibil să fie păstrată o diversitate mai marc de habitate, dacă sunt respectate de fermier urmatoarclc reguli: • excluderea pa.5unatului şi a accesului an i malelor în şanţuri, canale, guri de descarcare ale acestora, zone naturale de drenaj, zone umede şi cursuri de apă; • verificarea malurilor pentru a observa dacă sunt acoperite cu vegetaţie specifică care permite filtrarea apei drenate şi stabilizează solul; în caz contrar sunt necesare măsuri de remediere prin încurajarea proliferării plantelor specifice zonelor umede; • întreţinerea anuală a acestora prin curăţire, lăsând o parte din suprafaţă (30-50%) acoperită cu vegetaţie; • materialul colectat din şanţuri şi canale, dacă este posibil, va fi împrăştiat pe suprafaţa terenurilor adiacente; • se va verifica periodic, şi în special, în timpul ploilor sau imediat dupa acestea, dacă apar prob l eme deosebite; • se vor întreţine cu regularitate gurile de descarcare ale şanţurilor si canalelor. Fermierii pot avea neplăceri serioase, a t ât în privinţa degradării solului şi culturilor agricole, cât şi a apelor de suprafaţă dacă nu sunt luate măsurile corepunzătoare. Mai mult decât atât, scurgerile de pe terenurile agrico l e şi din spaţiile şi zonele curate ale fermei şi de pe căile de acces, se pot usor amesteca cu ape murdare provenite din zonele în care staţionează animalele, sau pot ajunge în zonele de stocare a gunoiului de grajd şi a dejecţiilor lichide, sau în cursurile de apă. In alte cazuri, scurgerile de suprafaţă produse pe soluri productive, dar vulnerabile, po t provoca eroziune intensă, dacă acestea nu sunt tratate într-o maniera care sa reducă sau chiar să stopeze producerea acestora înainte ca să se constituie în acumulări şi inundări distructive. 5.5.2 Şanturi şi canale noi 254. Fiecare fermier trebuie sa identifice la timp: • dacă s-a produs amestecul de ape curate cu ape murdare; • dacă există scurgeri de suprafaţă de pe terenurile dispuse de-alungul zone l or vulnerabile. 255. Prezenţa acestora indică risc crescut pentru : • creşterea costurilor pentru stocarea apelor murdare ŞI a facilităţilor de evacuare a acestora; • producerea croz1un11 pc terenurile vulnerabile ş1 căile de trafic s1 circulaţie; • poluarea cursurilor de apă. Astfel, rezultă că este necesară realizarea unor noi şanturi şi canale de drenaj, care devin utile în jurul sau de-a lungul zonelor în care s-a produs degradarea solului şi a culturilor.

256. Fiecare fermier trebuie să întreprindă acţiunile următoare: • trebuie să verifice, în timpul ploilor sau imediat după acestea, dacă se produc scurgeri de suprafaţă în jurul clădirilor, amenajărilor fermei, pc drumurile mari de acces, şi care pot ajunge în zonele de stocare, pe solurile vulnerabile sau pe culturi; • lrebuie să canalizaze apele încărcale cu parlicule de sol de pe lerenurile arabile sau drumurile de acces către benzile de vegetaţie pe1111anentă bine încheiată; • trebuie, pe noile canale, să se stimuleze dezvoltarea rapidă a vegetaţiei specifice zonelor umede care să permită acumularea scurgerilor intermitente de suprafaţă de pc solurile vulnerabile; • fermierul trebuie să consulte specialiştii atunci când constată că arc nevoie să înfiinţeze şanţuri şi canale noi. Precizăm că în cadrul oricărei ferme conservarea şi protejarea zonelor umede scminaturale şi nedrenate au importanţă pentru menţinerea şi dezvoltarea habitatelor naturale, şi contribuie la creşterea valoarii de capital a fermei, şi permit fermierului accesul la fonduri şi compensaţii care sunt disponibile în acest scop.

5.6 Întreţinerea malurilor erodate Fermierii şi proprietarii de terenuri au obligaţia, dar şi interesul, de a proteja malurile apelor care traverseaza proprietaţile acestora, având în vedere, faptul că eroziunea datorată apei dar şi utilizarea în scopul păşunatului le pot aduce serioase prejudicii prin pierderi de teren agricol şi costuri ridicate pentru refacere.

257. Împrejmuirea cursurilor de apă, acolo unde este necesar, permite fermierilor să evite o serie de probleme în ceea ce priveşte: sănătatea animalelor, pierderea de teren prin eroziune, riscurile poluarii, distrugerea habitatelor în care vieţuiesc păsări, animale mici salbatice şi peşte, reducerea pierderilor de timp cu deplasarea şi mutarea turmelor, evitarea prejudiciile aduse vecinătaţilor. 258. Un coridor imprejmuit de-alungul apei reprezintă o soluţie care poate contribui la creşterea potenţialului de conservare dar şi al valorii zonei, permiţând fermierului sau proprietarului de teren să diversifice acest potential, să obţină şi alte venituri cum ar fi: spaţii de recreere, odihnă şi pescuit. 259. Grija pe care fermierii şi proprietarii de terenuri trebuie să o acorde malurilor apei se va concretiza prin următoarele acţiuni: • controlul accesului pe aceste zone; • eliminarea totală a accesului animalelor şi a păşunatului; • menţinerea la distanţă de cursurile de apă a turmelor de animale şi a depozitelor de îngrăşăminte; • împrejmuirea, acolo unde este necesar, a marginilor terenurilor la o distantă mai mare de malul apei, pentru a creearea unui coridor de protecţie. 260. Prin aceste acţiuni, se creează conditii favorabile pentru diferite efecte benefice: • asigurarea sanălăţii animalelor şi creşterea producţiei; • reducerea pierderilor de sol fertil datorat apei şi animalelor; • reducerea riscului poluării apelor cu sedimente şi dejecţii de la animale; • refacerea habitatelor şi a viaţii sălbatice; • sporirea capitalului valoric al fermei. 5.6.1 Accesul şi traficul animalelor Desfiinţarea totală a păşunatului animalelor în zonele vulnerabile: pe marginile şanţurilor, canalelor cu apă şi văilor de drenaj natural, în areale umede, de-a lungul cursurilor de apă, limitează degradarea şi extinderea sa prin compactare, eroziune, etc. Chiar şi aşa, astfel de zone rămân vulnerabile proceselor de degradare prin eroziune hidrică, în special în perioade de creştere a apelor, a inundaţiilor, rezultand pierderi însemnate de teren acoperit cu sol fertil.

261. Călcatul de către animale şi accesul acestora de-a lungul malurilor , provoacă poluarea locală datorată sedimentelor şi dejecţiilor animalelor care afectează alimetările cu apă şi habitatele florei şi faunei salbatice. 262. Apariţia şi evoluţia unor procese negative este apreciată prin simple ob servaţii , astfel: • prezenţa pe margini de teren şi maluri a urmelor animalelor, în special unde locurile respective sunt umbrite de către copaci; • prezenţa arealelor degradate unde animalele staţionează pentru a se adăpa; • prezenţa unor areale pe mal unde vegetaţia a fost complet îndepărtată. 263. Daca sunt identificate astfel de probleme înseamnă se vor produce efecte negative: • creştere a riscurilor de îmbolnavire şi rănire a animalelor; • pierderi de producţie; • poluare a apelor de suprafaţă; • degradarea habitatelor naturale. 264. Reducerea impactului se poate realiza de fermier prin măsurile următoare: • îngrădirea cursurilor de apă , şanţurilor, canalelor şi zonelor umede, permiţând optimizarea operaţiunilor în fermă, şi în acelaşi timp tasând suficient teren de protecţie a malurilor, a apelor împotriva poluarii atunci cand se fac tratamente cu pesticide, când se administrează îngrăşăminte chimice sau organice naturale; • realizarea unui astfel de coridor de protecţie mai larg în zonele care sunt utilizate la alimentarea cu apă; • instalare garduri electrice pe marginea păşunilor din apropierea cursurilor de apă; • în zonele cu procese erozionale puternice ale malurilor se va solicita asistenţă tehnică de la instituţiile abilitate, pentru finanţarea, proiectarea şi executarea lucrărilor specifice, inclusiv a plantării perdelelor de protecţie; • nu este recomandat ca aceste maluri erodate să fie întărite prin bascularea unor materiale cum ar fi diferite tipuri de moloz sau alte deşeuri solide care pot . . provoca neaJunsun ŞI mat grave. 5.6.2 lntreţinerea şi menţinerea vegetaţiei naturale de-alungul malurilor 265. Vegetaţia naturală a malurilor joacă un rol important în fixarea şi protecţia malurilor, vulnerabile la eroziune. Actiunea animalelor asupra malurilor este dăunatoare şi pentru terenul agricol de pe marginile apelor dar şi pentru apele ce traversează aceste terenuri. 266. De aceea, este necesară identificarea malurilor: • care au pierdut vegetaţia naturală; • care au fost afectate de păşunat; • care sunt în curs de erodare şi cele care s-au surpat, alunecat în cursul de apă. 267. Creearea coridoarelor de-alungul cursurilor de apă, este un valoros capital al fermei. Aceste coridoare protejează pajiştile şi terenurile arabile, asigurând o zonă de conservare, de odihnă, de pescuit dar şi de cultivare a unor arbuşti. 268. ln scopul protejării si evitării unor costuri suplimentare trebuie să se: efectueze planificarea modului de utilizare şi protecţie a malurilor diferitelor cursuri de apă; • elimine accesul turmelor de animale pe maluri prin îngrădirea acestora; • realizeze reacoperirea naturală a malurilor cu vegetatie naturală; • trebuie să se combată buruienile şi vegetaţia care este dăunătoare, toxică aninrnlelor; • solicite sprijin şi asistenţă tehnică în vederea obţinerii de fonduri nerambursabile şi material săditor adecvat, inclusiv a puieţilor de arbuşti. 5.6.3 Adăpatul animalelor Prin alocarea unor fonduri financiare în vederea amenajării de zone speciale pentru alimentare cu apă şi adăpare din râuri, sau prin alte metode (an1enajarea unor zone speciale dotate cu adăpătoare şi sisteme de adăpătoare alimentate cu pompe) se elimină multe probleme şi se obţin beneficii în ceea ce privesşte producţia şi sănătatea animalelor, şi se protejează cursurile naturale de apă şi habitatele.

269. Trebuie ca fiecare fermier să revizuiască, ş1 acolo unde este necesar, să reamenajeze zonele de adăpare la paşune, prin: • adăparea animalelor şi alimentarea cu apă în afara cursurilor de apă; • folosirea de adapătoare mobile pentru înlăturarea pericolului degradării solului din spaţiile amenajate pentru adăpare, în special prin călcat de către animale; • excluderea totală a accesului turmelor de animale la apele curgatoare; • îngrădirea cu garduri din lemn sau electrice a malurilor.

6.1 Varietatea şi rotaţia culturilor, metode de cultură şi dezvoltare a condiţiilor de viaţă pentru prădătorii şi paraziţii biologici Prin aplicarea diferitelor scheme de rotaţie a culturilor agricole, ciclurile de viaţă ale dăunatorilor, bolilor şi buruienilor se rup, reducând astfel impactul acestora. 274. Rotaţia culturilor agricole permite folosirea diferenţiată a categoriilor de terenuri dintr-o exploataţie agricolă, asigurând menţinerea şi sporirea fertilită i naturale a solurilor. 275. Rolaţia culturilor are şi o imporlanlă componelă economică întrucâl favorizează planificarea anticipală a celor mai bune praclici agricole: sistemul de lucrare a solului, aplicarea îngrăşăminlelor, amelioralorilor de sol, prolecţia planlelor împolriva agenţilor agresivi (inclusiv a buruienilor), recoltarea şi depozitarea producţiei (inclusiv prolecţia culturii depozilate). 276. Practicarea unui ciclu de patru ani de aplicare a unei scheme de rotaţie a culturilor esle consideral a fi insuficienl penlru reducerea eficienlă a diverselor probleme create de boli, dăunători, buruieni, etc., înlrucât supravieţuirea aceslora în sol în cazul unor culturi, cum sunl cele de rapiţă, carlofi şi sfoclă de zahăr, a fosl observată chiar şi după o perioadă îndelungată de limp. 277. Rotaţia culturilor influenţează direct prolecţia plantelor. Diforitele praclici agricole asociate rolaţiei cullurilor agricole influenţează rezerva diferiţilor agenţi dăunălori, de ex. la cereale arălura de toamnă influenţează direct nivelul atacului de ploşniţe, afide şi cărăbuşi sau al filopalogenilor care se instalează pe organele verzi. Dalorilă interacţiunilor benefice dinlre măsurile agrofitotehnice aplicale şi succesiunea culturilor, rotaţia este considerată condiţie esenţială de sporire a producţiei şi menţinere a fertilităţii solului. ln perspectivă, rotaţia va constitui una din măsurile agrotehnice de bază care va contribui şi la reducerea consumului de energie pe unitatea de suprafaţă şi produs. De aceea, nici un fermier nu ar trebui să o neglijeze, cu atât mai mult cu cât se poate realiza fără investiţii deosebite.

278. Rolaţia culturilor, ca măsură eficienlă de protecţie a plantelor şi aslfel a mediului, are un rol deosebit de important. Rolaţia cullurilor agricole rămâne şi penlru etapa următoare una dinlre cele mai imporlante componente ale sistemului tehnologic agricol care conlribuie la raţionalizarea consumului de combustibil, apă de irigal, îngrăşăminte şi alte agrochimicale ulilizale în protectia planlelor (pesticide si biopreparate). 279. Fermierii sunt încurajaţi şi motivaţi să cultive acele soiuri ş, varietăţi de plante agricole care au marc rezistenţă la boli şi dăunatori , 280. De asemenea , fermierii trebuie încurajaţi, să practice şi metode biologice de combatere a dăunătorilor, prin stimularea creşterii prădătorilor, cca cc reduce necesitatea efectuării tratamentelor fitosanitare. Managementul amenajarii teritoriului reprezintă o formă de favorizare a protectiei biologice a culturilor, fiind o abordare pe baze ecologice cu scopul de a stimula activilatea prădălorilor şi paraziţilor nalurali.

281. Scopul principal al activilăţii de amenajare a leritoriului penlru creşterea rolului prădătorilor este de a crea o anumită infrastructură ecologică în acord cu peisajul agricol care să furnizeze pentru adulţii de entomofagi, resursele necesare de hrană (pradă alternativă sau gazde) şi adăposturi faţă de condiţiile neprielnice. Aceste resurse trebuie să fie integrate în teritoriu astfel încât să fie accesibile în timp şi spaţiu pentru prădătorii naturali şi în acelaşi timp, practice pentru a fi implementate de către producătorii agricoli. 282. Creşlerea heterogenilăţii vegelaţiei în jurul zonelor cullivate favorizează creşlerea în ansamblu a abundenţei şi diversităţii organismelor prădătoare şi parazite. 283. Fermierul poale aplica câleva melode, deslul de simple, pentru slimularea activităţii artropodelor parazite şi prădătoare, pornind de la creşlerea biodiversilăţii. Metode pentru stimulare a biodiversităţii aplicabile În fermă: • culturi intercalate sau culturi în benzi: două sau mai multe specii de plante sunt cullivale împreună pe acelaşi leren în benzi paralele sau în parce l e alălurale; • cultura ascunsă: a doua cultură este însămânţată în prima cultură, în acelaşi timp sau mai târ.âu, rezullând două recolle anual; • insule sau fâşii de conservare: o făşie Ială de aproximativ 5 - 6 m în afara parcelelor primeşte doar stropiri cu pesticide selective având spectru restrâns de acţiune; • benzi îmburuienate În interiorul culturilor: Însămânţarea câtorva benzi cu ierburi floricole neinvazive, la anumite intervale, transversal zonei cultivate. Acest sistem conduce la sporirea numărului insectelor prădătoare pentru afide; • cordoane mărginaşe sau zone tampon: au impottanţă pc suprafeţe mari de cultură. Un astfel de sistem sporeşte numărul de habitate disponibile pentru prădători şi paraziţi în vederea iernării şi a reproducerii în timpul primăverii şi hrănirii în timpu l verii, întensificându-se astfel potenţialul protecţiei biologice a culturilor agricole. Invazia buruienilor din astfel de sisteme este foarte redusă , iar uneori se crează situaţii de creştere a densităţii dăunătorilor. Pe aceaste coridoare se pot cultiva cu succes specii de lolium , oferind astfel spaţii protejate pentru cuibăritul păsărilor , pentru viespii solitare , albine şi bondari. Cele care conţin flori sălbatice furnizează polen şi nectar pentru un mare număr de nevertebrate, incluzând speciile de bondari. Interesul botanic pc care îl prezintă acest sistem este determinat de faptul că acţionează ca benzi tampon între diferitele practici agricole şi habitatele sensibile, cum sunt gardurile vii şi cursurile de apă. • plante insectar: pot fi cultivate sub formă de benzi intercalate, plante individuale, culturi acoperitoare între sau printre rândurile de plante. Un spectru mai larg de resurse vegetale (nectar, polen) pentru prădătorii şi paraziţii naturali poate fi asigurat prin cultivarea în benzi a speciile din fam. Apiaceae ( pătrunjel ), Crucijerae (muştar), Lamiaceae (menta), Compositae (coada şoricelului). 284. Lucră r ile târzii ale solului pot fi practicate cu succes în reducerea proliferării buruienilor şi a afidelor. Se vor practica acele lucrări care nu produc degradarea calităţii solului, în special, în toamnele umede, precum şi cele care nu favorizează procesele erozionale. 285. Fiecare fennier trebuie sa ia în considerare şi factorii naturali pentru a regla densita t ea populaţiilor de organisme dăunătoare. ractorii eco l og i ci abiotici climatici (temperatura, umiditatea, lumina, ploaia) alături cei edafici, chimici şi biotici pot influenţa considerabil evoluţia populaţiilor respect i ve. Piecare factor abiotic are un prag inferior şi un prag superior de temperatură, umiditate etc. care, odată d epă . ş i t , opreşte multiplicarea diferitelor organisme. 286. De asemenea, factorii abiotici antropici, ca fertilizarea cu îng r ă . şăminte organice naturale şi completarea nevoilor de creştere a culturilor cu îngrăşăminte chimice oferă plantelor de cultură o dezvoltare viguroasă ş1 măreşte rezistenta acestora la boli ş1 dăunatori. 287. Prin păstrarea prin fertilizare a nivelului optim al elementelor nutritive în sol se poate limita atacul unor agenţi fitopatogeni sau altor organisme dăunătoare. Influenţa benefică a fertilizării se datorează: • acţiunii direcle a îngrăşămintelor asupra organismelor dăunătoare; • acţiunii asupra mecanismelor enzimatice ale acestor organisme; • influenţei indirecte prin modificări biochimice ale sucului celular la planta gazdă; • dezvollării mai puternice a sistemului de apărare din planlă; • creşterii ritmului dezvollării elementelor slructurale ale tesulurilor; • schimbării epocii de maturare; • schimbării proceselor de diferenţiere, etc.. 288. Uncie aspecte privind starea culturilor, a recoltelor, pot fi i dentifica te de fermier pc teren. 289. Degradarea calitaţii recoltei, adesea foaite gravă, poate fi observată de fermier pe teren, fiind foarte relevantă. Astfel, unul dintre cele mai evidente exemple este atacul diferiţilor dăunatori ai fructelor (din timpul vegetaţiei şi din depozit), cum sunt: rapănul la mere, viermele cireşelor, putregaiul albastru la citrice. Un alt exemplu, îl reprezntă atacul ploşniţei cerealelor, care determină reducerea conţinutului de gluten şi, implicit, reducerea calităţii cerută de industria de panificaţie. 290. Un aspect mai putin cunoscut este cel al contaminanţilor alimentari de origine biologică, formaţi în timpul vegetaţiei de către agenţi fitopatogeni. Contaminarea recoltei de porumb cu aflatoxinc, considerate cei mai periculoşi contaminanţi alimentari de origine biologică, în timpul vegetaţiei, ca urmare a infecţiei boabelor în curs de formare cu ciuperci toxigene din grupul A . pergillus flavus parasiticus. Identificarea acestora, de către fermier, în cultura de porumb devenind deosebit de importantă. 291. Din astfel de motive combaterea dăunatorilor este foarte necesară pentru cultura plantelor. Procedurile de protecţie a plantelor împotriva organismelor dăunatoarc devenind o componentă majoră a tuturor ghidurilor de bună practică agricolă. 292. Combaterea dăunatorilor culturilor agricole prin diferite metode: chimice (utilizare de pesticide), biologice (crearea organismelor antagoniste şi a produselor naturale), genetice (ameliorarea rczistcnţici plantelor la diferiţi agenţi dăunători), agrotehnice (lucrări ale solului, inclusiv prăşit, asolamente de lungă durată) şi fizico-mecanice (dezinfectări termice ale seminţelor, chirurgie vegetală, dcscuscutarc a seminţei etc.) 293. Pesticidele pot fi mobile sau foarte puternic absorbite de către materia organică din sol, pot fi volatile, persistente sau rapid degradabile . 6.2 Pesticidele Definiţie: • pesticide: mijloace chimice de protecţia plantelor, obţinute prin fornmlarea şi condiţionarea unuia sau a mai mullor ingredienle biologic active. 294. Cu foarte puţine excepţii (ca de ex., regulatorii de creştere vegetală, folosiţi pentru controlul creşterii plantelor, sau produsele care acţionează prin activarea rezistenţei manisfestale sislemic în planle, şi care sunl un fel de &quot;vaccinuri&quot; pentru plante) ingredientele active biologic sunt toxice. Tocmai această toxicitate impune existenta in cod a unor bune practici privind distribuţia şi utilizarea pesticidelor. 295. In categoria pesticidelor sunt incluse şi urmatoarele categorii de substanţe: regulatorii de creştere, defolianţii, desicanţii, activatorii rezistentei manifestate sistemic, substanţele de curăţire ale legumelor şi fructelor, substanţele aplicate pentru prevenirea căderii fructelor, ca şi substanţele aplicate înainte sau după recoltare pentru combaterea dăunătorilor care acţionează în timpul depozitării şi transportării recoltei. 296. Pentru diferitele tipuri de substanţe este impotantă: • forma sub care un pesticid este comercializat, al cărei scop final este de a face produsul utilizabil, eficient, reprezintă, în ralitate, o combinaţie de diver&#39;-i compu&#39;-i (solventi surfactanti cosurfactanti muianti adezivi &quot;1&#39; &#39;ţ &#39; &#39; &#39; &#39; &#39;&#39; , &#39; &#39; agenţi de suspensie, amelioratori de penetrare cuticulară etc. ) ; • împachetarea şi modul de prezentare, sau condiţionarea, care se referă, atât la conţinutul, cât şi la ambalajul protector folosit pentru distribuirea pesticidelor la utilizator, la fermier. 297. Materialele folosite la condiţionarea pesticide l or sunt la rândul lor poluanţi chimici importanţi (solvenţii organici, surfactanţii care sunt similari detergenţilor în privinţa poluării apelor etc. ) reprezentând alt motiv întemeiat pentru prezentarea diferitelor măsuri de utilizare şi d i stribuţ i e a lor în codul de bune practici. 298. De aceea, fiecare fermier trebuie să aibă în vedere: • tehnologia de aplicare: reprezintă procesul fizic prin care pesticidele sunt aduse în contact cu organismul ţintă sau sunt aduse acolo unde organsimul ţintă va intra în contact cu acestea. Aplicarea pesticidelor se poate face prin tratamente în perioada de vegetaţie (stropiri cu diferite volume de lich i d şi cu mijloace terestre sau ae r iene) sau prin tra t amente l a sămânţă (sămânţă în sens generic, oricare organ al plantei utilizat pentru înfiinţarea unei culturi, inclusiv tubercu li i); • căile de utilizare a produselor omologate (cu drept de punere de piaţă) oficial recomandate sau autorizate de autorităţile naţionale competente în scopul unei combateri eficiente şi fiabile a organismelor dăunătoare, trebuie să includă mai mulle niveluri de utilizare a pesticidelor, care nu trebuie să depăşească dozele cele mai ridicate autorizate sau care trebuie să fie aplicate în aşa fel încât să lase un reziduu cât mai mic cu puţintă; • limita maximă de reziduuri: concentratia maximă de rez i duuri de pesticide legal autorizate sau considerate ca acceptabile în unul sau mai multe produse alimentare, produs agricol sau produs d estinat folosirii în furajarea animalelor. 6. 3 Produse utilizate pentru protecţia plantelor Io protectia plantelor sunt folosite diferite produse chimice (pesticide) şi produse biologice ,(biopreparate). În funcţie de organismul ţintă acestea sunt: erbicide, insecticide, fungicide, acaricide, nematocide, moluscocide, raticide şi compuşi cu acţiune mixtă.

299. Biop r eparatele sunt mijloace biologice realizate pe baza unor microoganisme utile plantelor de cultura sau pe baza unor compuşi naturali denumite sugestiv &quot;botanicale&quot;. 300. Biopreparatele au o acţ i une complexă asupra plantelor de cultură, da t o r ită caracterului l or biologic. Termenul cel mai corect nu este de biopreparat folosit în protecţia plantelor, ci cel de biopreparate de uz aţ;ricol. Un exemplu devenit deja clasic, ilustrativ pentru aceasta acţiune complexa, este cel al biopreparatelor pc bază de ciuperci antagoniste din genul Trichoderma. Unele biopreparate, omo l ogate ca biofungicidc , s-au dovedit şi ca stimulatoare în creşterea vegetală datorată intervenţiei în nutriţia plantelor.

30 I . Folosirea biopreparatelor constituie o orientare importantă în agricultura actuala datorită avantajelor pc care Ic prezintă.
Avantaje ale folosirii de către fermier ale biopreparatelor :
• r educerea poluării mediului şi alimentelor; • evitarea apariţiei populaţiilor de dăunători cu rezistenţă la diferitele tratamente de combatere; • posibilitatea utilizării de personal necalificat în condiţii de totală securitate, atât pentru culturile de plante, cât şi pentru utilizator; • utilizare durabila a unei resurse utile din sistemele agricole neexploatate.
6.4 Regimul de utilizare a produselor în protecţia plantelor Utilizarea produselor în protecţia plantelor este reglementată în România prin lege. lnlroducerea lor pe piaţă se face numai după omlogare de Comisia Interministerială de Omologare a Produselor de Uz Fitosanitar (înfiinţată prin OG 4/1995). Potrivil Regulamenlului de funcţionare a Comisiei Interminisleriale de Omologare a Produselor de uz Filosanitar, aprobal prin OM MAA 8343 / 1995, OM MS 718/95 şi OM MPAMI 444/95, penlru fiecare produs filosanilar nou trebuie să se obţină: • Avizul de pilotare, • Avizul de fabricaţie, • Avizul de mediu, • Avizul sanitar, • Raporlul biologic asupra eficacilăţii, • Buletinul de analiză fizico-chimică.

302. Pentru o substanţă activă nouă, neînregistrată în România, este obligatorie efectuarea a cel puţin 2 ani de teste de eficacitate biologică. Procedura de omologare a produselor de uz fitosanitar (pesticide, biopreparate) este în acord cu documentele europene corespunzătoare (Directiva Consiliului 91 / 4 . 14 EEC şi Directiva Comisiei 93/7 1 EEC). 303. Obţinerea avizelor menţionate mai sus ce1tifică eficacitatea produsului şi eva l uează riscurile pentru mediu şi pentru sănătatea omului, stabilind în acelaşi timp şi condiţiile de utilizare necesare pentru un control cficint al riscurilor de mediu şi de sănătate. 304. După introducerea pe piaţă, cadrul leg i slativ clasifică produsele utilizate în protecţia plantelor în două categorii: • produse din grupa de toxicitate TTT şi TV (slab toxice), care sunt comercializate şi utilizate în mod liber; • produse din grupa T şi TT de toxicitate cu grad ridicat şi foarte ridicat de toxicitate), care sunt utilizate numai de către personal specializat, autorizat de către Autorităţile competente (inclusiv de Serviciul Arme, Muniţii şi Substanţe toxice d i n cadrul Inspectoratului General al Poliţiei). 305. Utilizarea pestic i delor se face în cadrul tehnologiilor agricole de cultură, la recomandarea şi sub controlul organismelor de specialitate. 306. Fermierul nu trebuie să elimine nici un fel de resturi, deşeuri de pesticide în şanţuri, canale, în ape de suprafaţă sau pe terenurile agricole. Aceste deşeuri , resturi pot proveni din numeroase surse, cum ar fi: • excedentu l de lichide de pulverizare; • spălarea utilajelor; • pierderile de lichide de pulverizare în t impul alimentării acestora sau în timpul operaţiilor tehnologice ; • pierderile prin neuniformitatea de distribuţie; • ambalaje şi rccipienţi care mai con ţin pestic i de ş1 ca re sunt aruncate sau depozitate necorespunzator; • lichide reziduale de la băi de imersare sau de la îmbăierea oilor; • ape care au servit la spălarea produ se lor agricole; • scurgeri din ambalaje sau recipienti spart i sau crăpati; • pesticide eliminate datorită expirarii termenului de valabilitate. 307. O sursă deosebit de importantă de poluare locală complexă, cu pesticide şi îngrăşăminte o reprezintă cultura legumelor şi plantelor ornamentale în sere şi solarii. Substanţele poluante ajung în apele de suprafaţă prin parcurgerea altor circuite decât în cazul culturilor agricole şi anume: • deversări de streşină (apă de condensare sau de ploaie artificială) ce antrenează fertilizanţi şi pesticide depuse pe vitrajele din interior; • irigaţii care sunt utilizate concomitent cu fertilizarea şi pentru administrarea pesticidelor; • apele de spălare a vitrajelor pe ambele feţe; • ape reziduale provenite din tratamente speciale ale florilor. 308. Este necesar ca toate aceste ape să fie recu perate în bazine etanşe de beton şi să urmeze un circuit închis prin rec ircula re, fără a mai fi evacuate în exterior. 6.5 Depozitarea Depozitarea pesticidelor se realizează doar în locuri special amenajate care sunt prevăzute cu dispozitive pentru: • prevenire şi stingerea incendiilor; • pro tec ţia muncii/tehnica securităţii muncii; • măsurare avizată metrologic (cântar e, mensuri).

309. Prevederile legale impun ca depozitele de pesticide să fie corespunzator delimitate şi marcate , pentru asigurarea unei protecţii fizice corespunzătoare. 310. Subslantele din grupa I-a şi a II-a de toxicitate se depozitează în încăperi separate şi condiţii speciale , cu pază specializată şi registru de evidenţă conform legii. 311. Depozitele de pesticide nu vor fi amplasate în apropierea apelor de suprafaţă şi nici în zone în care apa freatică este prezentă la mică adâncime. Amplasarea se va face la cel puţin 200 m faţă de oricare fel de aşezări urbane sau rurale, surse de apă, furaje, câmpuri şi te r enuri agricole, ferme şi spaţii pentru animale. 312. Depozitele vor fi construite numai din materiale durabile, neinflamabile, şi trebuie să aibă capacitate de stocare corespunzătoare. 313. Depozitul de pesticide trebuie să poată păstra produsele în condiţii de securitate, în eventualitatea producerii unor scurgeri sau împrăştieri. Podeaua trebuie să fie impermeabilă şi situată mai jos decât suprafaţa solului pentru a forma un bazin de retenţie sau trebuie s ă existe pragu r i la uşi şi pereţ i care să nu perm it ă trecerea lich i delor prin ei şi care să reţină materialul împrăştiat. 314. Pentru protecţia mediului în cazul incendiilor, este important ca depozitul să fie înconjurat cu un şanţ betonat. 315. Depozite l e de pesticide se autorizează în conformitate cu prevederile legislatieie in vigoare. Autorizarea depozi t elor de pesticide se face numai după realizarea unor studii de impact asupra mediului, cu evidenţierea riscurilor asupra componentelor de mediu şi a managementului aces t o r riscuri , şi după completarea bi l anţurilor de mediu. 316. ln organizarea depozitelor de pesticide trebuie respectate, atât regulile de igienă şi sănătate publică, cât şi prevederile specifice de protecţia muncii. Depozitul de pesticide trebuie să fie prevăzut cu flux de persona l separat fizic de fluxul de pesticide , cu facilităţi corespunzătoare: duşu r i şi spălătoare cu apă caldă, WC-uri cu evacua r e în canalizare separată, vestiare încălzite penttu schimbarea hainelor, zonă separată fizic pentru consumul alimentelor. 317. Manipularea pesticidelor se va face exclusiv cu haine de protecţie şi cu echipamentul de protecţie spedicat p r in normele de tehnica securităţii muncii, de ex., mască în cazul produselor de gazare. 318. Pesticidele depozitate în condiţii necorespunzatoare sunt periculoase pentru toate componetele de mediu, şi mai ales, pentru sănătatea oamenilor. Depozitele de pesticide se organizează exclusiv de către utilizatorii de dimensiuni medii sau mari (exploataţii agricole de peste 120 ha la şes şi 90 ha în zonele de deal şi munte, prestatorii d e servicii de protecţia plantelor). umai acestor utilizatori de pestic i de li se permite existenţa unor stocuri mari pc o durată mai lungă. Micii utilizatori nu au dreptul să-şi constituie rezerve scmficativc de pesticide, care să depăşească consumul pc perioada ciclului de vegetaţie. 319. Chiar şi în cazul m i cilor utilizatori, pesticidele trebuie stocate în condiţii corespunzătoare (ferite de căldură, lumină şi umiditate excesive), separat de alte materiale (şi mai ales de furaje sau de alimente). Produsele lichide se depozitează în încăperi cu temperaturi de minim 1 °C şi maxim 25°C. 320. Nu este permisă încălzirea cu surse deschise (sobe, reşouri electr i ce) a depozitelor de pesticide. Insta l aţii l e de curent electt·ic din depozite l e de pesticide tt·ebuie să îndeplinească normativele pentru medii cu solvenţi organici şi pulberi şi să permită spălarea cu _jet de apă sub presiune. 321. ln toate cazurile , pesticidele v or fi păstrate exclusiv în ambalajele lor originale , pc rafturi sau pc paleţi. Ambalajele mai grele de 20 kg vor fi manipulate exclusiv cu d i spozitive mecanice: cărucioare hidraulice, motostivuitoarc etc.. 322. Toţi utilizatorii de pesticide care deţin stocuri, indiferent de dimensiunile lor, trebuie să ţină şi să completeze un registru de evidenţă. În registrul de evidenţă al pesticidelor vor fi incluse toa t e operaţiile impl i cate de utilizarea pesticidelor, inclusiv informaţii despre data achiziţionării, data fabricaţiei produsului, furnizorul de pesticide şi preţul de achiziţionare. ln cazul depozitelor de pes t ic i de , descărcarea de gestiune a stocurilor de pes t ic i de d i n grupa 1-a şi a li-a de toxicitate se va face numai pc baza procesului verbal semnat de operatorii autorizaţi. Stocurile de pesticide expirate se înregistrează fa Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor şi la Ministerul Agriculturii, Pădurilor si Dezvoltarii Rurale şi se distrng, pe cheltuiala celui care le deţine, prin incinerare in instalaţii speciale, autorizate de Ministerul Mediulu si Gospodaririi Apelor.

323. Descărcarea din gestiune se face pe baza procesului verbal de primire a pesticidelor expirate la unitatea care deţine incineratorul autorizat şi a facturii de prestare de servicii de incinerare. E l iminarea stocurilor de produşi chimici periculoşi este necesar să se realizeze cu ajutorul tuturor celor implicaţi şi/sau afectaţi, inclusiv a comunităţilor locale. 6.6 Aplicarea produselor utilizate în protecţia plantelor şi măsuri de protejare a apelor şi solului 324. Măsurile de reducere a impaclului asupra mediului a pesticidelor utilizale, au în vedere, în primul rând pe cele prevenlive: • reducerea la mimim a protecţiei culturilor prin mijloace chimice, prin utilizarea altor praclici şi melode care reduc îmbolnărilea culturilor: rotaţie judicioasă a culturilor, folosire de soiuri rez i stenle la boli şi dăunători, folosire a seminţelor, răsadu r ilor, puieţ i lor , butaşilor liberi de boli şi dăunător i, măsuri de i g i enă corespunzătoare pentru limitarea extinderii atacurilor de boli şi dăunători; • alegerea cu atenţie doar a pesticidelor autorizate care nu aduc pr judic ii mediului; • utilizarea personalului instruit, atestat şi autorizat; • supravegherea strictă a regimului şi a utilizării pesticidelor; • eliminarea tratamentelor din aer, atunci când terenurile agricole se află în apropierea surselor de apă de la suprfaţă; • limitarea administrării îngrăşămintelor deoarece în anumite situaţii uncie boli ş1 dăunători pol fi favorizaţi de creşlerea randamentului şi a productivităţii culturilor; • reducerea utilizarii în scop preventiv a pesticidelor ţinând cont de faptu l că prezenţa organismelor parazitare constituie o situaţie normală ; problema acestora fiind reconsiderată când există pericol sau se depăşeşle un anumil grad de nocivitale ; • înlocuirea în parte a ulilizarii pesticidelor prin mijloace şi melode curale ecologic, diferite de cele chimice (metode biologice, metode preventive, capcane, îndepărtarea manuală a cuiburilor de dăunători, etc.). 325. Fermierul trebuie să ia în considerare şi următoarele măsuri complementare penlru reducerea canlilăţii de pesticide dispersale în mediu : • echiparea dispozitivelor de pulverizare cu ecrane antidispersie care limilează împrăştierea pesticidelor în afara zone l or strict vizate; • pulverizatoarele şi în special, duza , care este componenta cea mai importantă a acestora, trebuie să fie menţinute în cca mai bună stare de funcţionare, la parame t ri optimi; în acest scop se vor efectua verificări periodice, şi dacă este necesar se va cfcctaua repararea sau înlocuirea imediată a pieselor defecte, uzate sau necorespunzătoare; de asemenea, se va controla stricta corelare între capacitatea şi randamentul utilajelor de pulverizare şi încărcarea cu pesticide suportată de mediu; 2 a 2 b Fig. 7. Duzele trebuie caii brate î nainte de stropire. I. Fermierul va alege duze cu aceeasi capacitate de împrăştiere. 2 Înălţimea de stropire, va fi stabilită astfel încât să fie obţinută o distribuţie uniformă , omogenă a peslicidelor pe planle. 2a cazul în care există suprapunere între jeturi; 2h cazul în care nu există suprapunere • interdicţia înfiinţării livezilor în imediata apropiere a maselor de ape; • înfiinţarea perdelelor forestiere împotriva vânturilor predominante; • înfiinţarea de zone libere de pesticide , pe o lăţime de cel puţin 1 O m în imediata apropiere a surselor de apă. 326. Tratamentele chimice de combatere se aplică curativ sau preventiv, în perioada de vegetaţie, sau prin tratamente la sămânţă, sau prin tratarea solului. Pesticidele se aplică de obicei, prin tratamente umede sub formă de stropiri, pulverizări, aerosoli. 327. Numeroase pesticide larg utilizate (bentazona, atrazinul, simazinul, dinozebul, etc.) sunt cuprinse în categoria substanţelor cu risc ridicat de poluare a apelor de suprafaţă şi a apelor subterane. Atunci când se identifică astfel de pesticide în apele subterane , se poate presupune că se va produce o creştere a concentraţiei acestora, luând în considerare faptul că mişcarea pe verticală prin profilul de sol se &lt;lesta . şură într-o perioadă lungă de timp. 328. Stropirile se realizează cu ajutorul unor echipamente portabile sau carosabile. Pulverizările se fac cu utilaje cu acţionare penumatică. Aerosolii se obţin cu utilaje speciale (de pulverizare, de stropire foarte fină). Diferenţierea între tratamentele umede este determinată de dimensiunea picăturilor, care descresc de la stropiri la aerosoli. 329. Tratamentele gazoase de fac în spaţii închise, penttu dezinfectarea seminţelor sau tratarea spaţiilor de depozitare. 330. Momelile toxice sunt folosite pentru combaterea insectelor la sol (coropişniţe), rozătoarelor (şoareci , şobolani), limacşilor, corvidelor etcă 331. Tratamentul la sămânţă se face pe cale umedă sau uscată (după tipul de produs) folosind maşini speciale de tratat seminţe. 332. Cele mai periculoase produse pentru mediu şi pentru sănătatea omului sunt pulberile diforitelor substanţe. In România, practic, nu mai există produse astfel aplicate , cu excepţia sulfului, care este însă un produs cu tentă ecologică, fiind natural, biodegradabil şi cu toxicitate redusă pentru ale organisme decât cele ţintă. 333. ln general, toate pesticidele sunt substanţe biologic active care prezintă efecte secundare asupra mediului şi sănătăţii omului. Atunci când există posibilitatea de alegere se va opta întotdeauna pentru produsul care arc cel mai mic impact asupra mediului şi prezintă riscul cel mai redus pentru sănătatea omului. 334. Forma cea mai convenabilă de aplicare a pesticidelor din punctul de vedere al mediului este tratamentul la sămânţă. Deşi este preventivă, această formă de tratament trebuie să fie preferenţial utilizată în zonele cu ape de suprafaţă. Decizia utilizării pesticidelor sau a mijloacelor alternative de protecţia plantelor aparţine în exclusivitate celui care realizează respectiva exploataţie agricolă, fermier, proprietar sau arendaş. Aceasta decizie trebuie luată în funcţie de situaţia concretă din respectiva exploataţie agricolă. Fermierii fără pregatire agronomică de specialitate trebuie să ia decizia de aplicare a pesticidelor numai după consultarea unui specialist.

335. Aplicarea pesticidelor trebuie realizată numai la avertizare. Avertizarea tratamentelor se face numai atunci când un dăunator are tendinţa de a se dezvolta peste pragul economic de dăunare. Pragul economic de dăunare reprezintă nivelul populaţiei de dăunători care produce o pagubă superioară costurilor totale (ecologice şi economice) ale tratamentului cu mijloace de protecţia plantelor (pesticide, biopreparate). Cele mai precise şi mai avantajoase sunt sistemele informatizate de prognoză şi avertizare , care sunt utilizate local. 336. Având în vedere rolul deosebit al sistemelor informatizatc în prognoză şi avertizare, în cadrul bunelor practici agricole de utilizare a pesticidelor, sunt redate câteva detalii. Acestea sunt sisteme expert, care s-au putut realiza datorită dczvoltarii microprocesoarelor, apar i ţiei unor senzori fiabili şi progreselor în telecomunicaţii. S-au construit, în acest fel, sisteme de prognoză şi avertizare complexe, flexibile, a căror funcţionare permite utilizarea raţională a metodelor şi mijloacelor de protecţie a plantelor, cu reducerea corespunzătoare a impactului produs de organismele dăunătoare. Sistemele informatizate de prognoză şi avertizare sunt de fapt sisteme expert, care funcţionează pc haza unor modele matematice ale proceselor biologice specifice. 337. Obiectivul programelor de prognoză şi ave1tizare, respectiv utilizarea eficientă şi durab il ă a resurselor agromonicc , este corelat cu obiectivele economice şi ecologice ale agriculturii durabile şi agriculturii de precizie. Utilizarea sistemelor expert de prognoză şi avertizare conduce, nu numai la efecte ecologice (reducerea poluării mediului şi a alimentelor), ci arc şi consecinţe economice directe. Optimizarea tratamentelor determină importante economii de pes t icide, combustibil, forţă de muncă, care permit amortizarea rapidă a investiţiei într-un sistem de prognoză şi avertizare. ln ţări ale Uniunii Europene, investiţiiile în sisteme de prognoză şi avertizare sunt considerate ca investiţii de mediu şi beneficiază de faciliăţi fiscale. 338. România se află în acest domeniu în topul rea l izării unor astfel de sisteme. În România există câteva tipuri de sisteme automate de avertizare, care combină cele mai recente realizări din domeniile electronicii, informaticii şi, nu în ultimul rând, a l protecţiei plantelor. Aceste sisteme sunt compuse din: • dintr-o staţie centrală de memorare, prelucrare şi vizualizare a datelor; • din una sau mai multe staţii de măsurare şi transmitere a datelor. 339. Se recomandă ulilizarea aceslor sisleme de prognoză şi averlizare a lratamentelor cu pesticide, ca una din cele mai convenabile soluţii de reducere a efeclelor negative ale pesticidelor asupra mediului. 340. Personalul care se ocupă cu aplicarea pesticidelor trebuie să fie instruit corespunzător. Pentru produsele din grupa 1-a şi a II-a de toxicitate , personalul trebuie să fie calificat şi autorizat. 341. Volumul de soluţie sau suspensie de produs la o singură preparare , trebuie să fie în d i rectă legătură cu suprafaţa care urmează a fi tratată. 342. De câte ori este posibil, se vor utiliza produse fitosanitare cu selectivitate ridicată pentru organismele neţintă, utile plantelor de cultură (polenizatori, parazitoizi şi prădători, bacterii fixatoare de azot etc.) 343. Tratamentele cu pesticide trebuie anunţate în prealab i l (în scris) autor i tăţilor locale , cu următoarele precizări: - tipul de tratament; - cullurile care urmează să fie prolejate; - parcelele pe care se vor aplica lratamenle; - perioada de aplicare; - tipul(rile) de pesticid(e) utilizat(e); 344. ln cazul particu l ar, al tratamentelor cu insecticide la culturi melifere, trebuie atenţionaţi, de către primarie , apicultorii din zona tratată, pentru a se evita pierderile produse stupilor. Această prevedere se aplică şi autorităţilor competente care efectuează tratamente de interes pub l ic. 345. ln zonele cu ape de suprafaţă, bunele practici agricole impun limitarea folosirii mijloacelor aero de tratament (elicoptere, motodeltaplane, avioane utilitare), întrucât aceste mijloace au o împrăştiere prea mare. O situaţie asemănătoare este şi în cazul utilizării mijloacelor mecanice puternic suflante cum ar fi cele utilizate în vii şi livezi. 346. ln zonele cu ape de suprafaţă se vor evita, pe cât posibil, tratamente cu insecticide loxice penlru peşti (de ex. insecticide din clasa pirelroizilor de sinteză). Dacă nu este posibilă renunţarea la acesle pesticide se vor lua măsurile corespunzaloare de reducere a riscurilor (delimitarea precisă a perimetrului de lralament cu respeclarea unei distanţe de minimum 10 m până l a malul apei, echiparea ulilajelor de pulverizare cu ecrane antidispersie, corelarea strictă între capacitatea utilajelor de stropit şi suprafaţa de tratat, aplicarea tratamentelor la o viteză a vântului sub 4m/s, interzicerea cu desăvârşire a deversărilor de ape poluate cu pesticide provenite din spălările utilajelor etc.). 347. La efectuarea tratamente l or cu pesticide de o mare importanţă este distanţa dintre masele de apa adiacente şi câmpul tratat. Este cât se poate de clar că tratarea câmpurilor aflate în apropierea unor ape de suprafaţă cât şi întreţinerea malurilor abrupte duce la poluarea acestor ape cu mari cantităţi de pesticide. Aplicarea pesticidelor se va face în condiţii meteorologice optime prevăzute pentru tehnologiile utilizate.

348. Nu se vor efectua tratamente la temperaturi foarte ridicate şi î n timpul amiezii, iar l a produsele cu coeficient invers de temperatură se va respecta temperatura maximă indicată. Nu se vor face tratamente pc ploaie (sau î nainte şi după) sau când umiditatea amosfcrică este ridicată. Viteza maximă a vântu l ui pc care se vor face tratamente va fi de 4 m / s. ln caz de vânt puternic tratamentele se vor efe . ctua numai dimineaţa sau seara. Fig. 8. Nu se fac tratamente cind viteza maxima a vintului este mai mare de 4 m/s Fig 9. Nu se fac tratamente pe ploaie 349. Aplicarea tratamentelor cu pesticide se face cu respectarea reguli l or specifice de protecţia mediului şi de securitatea muncii. Cele mai importante reguli sunt următoarele: • aplicarea pesticidelor se face numai de personal instruit, care are cunoştiinţă de caractersiticile produselor şi de prevederile regulilor de protecţia muncii şi de prevenire şi stingere a incendii l or ; • personalul care aplică pesticidele trebuie să fie într-o stare bună de sănătate , care este atestată de medicul de medicina muncii; • în timpul tratamentelor cu pesticide se vor respecta regulile de igienă ş1 sănătate publică; • personalul care aplică pesticide trebuie să verifice existenţa acordului tehnic şi certificării utilajelor; în cazul în care utilajul funcţionează necorespunzător personalul trebuie să oprească aplicarea tratamentului şi să ia măsurile necesare pentru remedierea defecţiunilor; • este interzisă apl icarca pcstic idei or la pomii înfloriţi. Pomii înfloriţi vor fi trataţi numai în mod excepţional ( ca de ex. tratamentele pentru combaterea focului bacterian) cu produse special omologate şi după reguli specifice. Nu este permisă utilizarea altor produse de uz fitosanitar în afara celor care sunt omologate de Comisia Interministerială de Omologare a Produselor de Uz Fitosanitar.

350. In România, însă, uneori sunt folosite pesticide comercializate ilegal ; activitatea este sancţionată prin legislaţia în vigoare. 351. Folosirea pesticidelor comercializate ilegal are consecinţe extrem de grave, inclusiv asupra utilizatorilor sau a comunităţilor din care aceştia fac parte. 352. Folosirea pesticidelor achiziţionate ilegal este descurajată prin aplicarea fermă a pedepselor prevăzute de lege şi prin popularizarea riscurilor multiple la care se expun utilizatorii pesticidelor comercializate ilegal. 6.7 Regimul utilajelor tehnologice 353. Utilajele folosite în tratamente de protecţie a plantelor nu pot avea o altă destinaţie. 354. Folosirea acestor utilaje se face după recomandările constructorului de utilaje, cerinţele producătorului de pesticide şi prevederile tehnologiilor de aplicare. 355. ln vederea asigurării unei funcţionări corespunzătoare, utilajele de stropit vor fi regulat testate şi certificate. Fiecare din dispozitivele de distribuire (duze de stropit, aspersoare rotative etc.) vor trebui să descarce cantităţi similare de soluţie / suspensie, într-o manieră constantă şi reproductibilă. Sistemul de prindere a respectivelor dispozitive de stropit trebuie să permită reglarea strictă a distanţei până la plantele tratate. Piesele uzate trebuie imediat înlocuite cu piese noi. 356. Sistemele de stropit trebuie să asigure o distribuţie strict localizată pc rândul de plante şi nu pc întreg câmpul. Trebuie evitată apariţia zonelor netratate şi / sau a celor dublu tratate. Acest fapt se realizează prin marcarea suprafeţei de tratat, iar utilajele de aplicat pesticide trebuie să permită respectarea marcajelor. 357. Doza de pesticid aplicată la ha trebuie corelată strict cu cantitatea de soluţie stabilită de Comisia Interministerială pentru Omologarea Produselor de Uz Fitosanitar. Cantitatea de soluţie este stabilită în funcţie de sol, tipul şi de vârsta culturii iar normele sunt cuprinse într-un interval foarte larg: 330 si · 1 · 100 1/ha. Pentru a uşura respectarea dozei de pesticid, de obicei, recomandările de utilizare prevăd atât doza, cât şi concentraţia recomandată la norma de soluţie corespunzătoare. 358. Calitatea tratamentului depinde de tipul utilajului de aplicare a pesticidelor şi de pregătirea utilajului pentru lucru, dar şi de calificarea operatorului şi de preocuparea acestuia pentm prestarea unor tratamente de calitate. 359. I.a maşinile moderne de stropit, precizia dozarii şi a distribuţiei soluţiilor permite reducerea cantităţii de substanţe chimice care ajung pe sol. Parametrii procesului de lucru sunt în concordanţă cu reglajele iniţiale. Debitul de soluţie poate fi controlat, iar la unele maşini el poate fi corelat automat cu viteza de deplasare a agregatului de stropit. Controlul debitului de soluţie este necesar şi în cazul maşinilor de aplicat erbicide. 360. Precizia aplicării soluţiilor de stropit cu fungicide şi insecticide depinde în mare măsură de calitatea pulverizării şi a dirijării picăturilor către plante. Calitatea pulverizării este influenţată în foarte mare măsură de parametrii tehnico-funcţionali ai duzelor de pulverizare şi de starea acestora. ln ultimii ani au fost realizate numeroase tipuri de duze cu precizie foarte bună, pentru diferite condiţii de lucru şi diferite momente de aplicare a tratamentului. Aceste duze permit dispersarea în picături fine şi uniforme ca mărime. 361. Utilizatorului îi revine obligaţia de a alege duza potrivită cu specificul lucrării pe care urmează să o efectueze. Utilizatorul trebuie să evite folosirea duzelor uzate, murdare, înfundate, penttu că acestea, chiar dacă iniţial au fost foarte bune, provoacă perturbări ale procesului de lucru, duc la formarea de jeturi asimetrice, cu picături mari, distribuţie neunifonnă. Astfel, creşte şi riscul ca pe plantă şi pe sol să ajungă, pe anumite zone , concentraţii mari de soluţie, ceea ce duce la accentuarea gradului de plouare. 362. Maşina de stropit cu rampe pentru aplicarea tratamentelor la culturi de câmp trebuie să fie verificată, urmărindu-se ca de la toate duzele să rezulte aceeaşi cantitate de soluţie în unitatea de timp. Codul de bune practici în fermă are prevederi specifice referitoare la spălarea şi/sau decontaminarea utilajelor folosite. Utilajele de pulverizare trebuie să fie prevăzute cu instalaţii proprii de spălare. Aceste instalaţii trebuie să permită spălarea, atât a utilajului, cât şi a ambalajelor de pesticide. Este recomandat ca utilajul de stropit să aibă şi un rezervor cu apă curată, de capacilale corespunzătoare.

363. Apele de la spălarea ambalajelor vor fi transferate în soluţia de stropit, cu respectarea normei de soluţie aplicată pe unitatea de suprafaţă. Utilajele vor fi spălate cu jet de presiune, în zone special amenajate, prevăzute cu baze de inactivare a pesticidelor din apele de spălare. Bazele de inactivare a apelor de spălare vor fi delimitate şi marcate corespunzator (Pericol, zona otravită!). Amplasarea bazelor de inactivare va fi facută la distantă corespunzătoare de locuinţe, tăntâni, adăposturi de animale, culturi agricole. 6.8 Metode alternative de protecţie a plantelor 364. Metodele alternative de protecţia plantelor, aşa cum s-a aratat deja, sunt cele biologice (prin utilizare de organisme antagoniste şi de produse naturale), genetice (prin ameliorarea rezistenţiei plantelor la organismele dăunatoare), agrotehnice (rotaţie, lucrări ale solului inclusiv prăşit) şi fizico-mecanice (dezinfectări termice ale semniţelor, chirurgie vegetală, descuscutare a seminţei etc.). Lcgislatia europeană în domeniul agriculturii arc, printre alte scopuri, şi pc acela de limitare a folosirii produselor agrochimice (îngrăşăminte şi pesticide) şi de încurajare a dezvoltării şi utilizării de produse cu acţiune predominat ecologică pentru atingerea obiectivelor agriculturii durabile.

365. Metodele alternative de protecţia plantelor au grad ridicat de durabilitate. Exemplul cel mai elocvent este cel al &quot;solurilor supresive&quot;, respectiv al solurilor tratate cu biopreparate pc baza antagoniştilor fitopatogeni, soluri care nu permit dezvoltarea unor boli ale plantelor pentru că limitează inoculul primar (rezerva de fitopatogen din sol). 366. Plantele devin rezistente la organismele dăunatoare şi prin inginerie genetică, ca de ex., cartoful rezistent la gândacul de Colorado datorită înserării unei anumite gene. Plantele modificate genetic nu pot fi introduse în România decât cu respectarea prevederilor legale şi pe baza avizelor Comisiei de Securitate Biologică. 367. O serie întreagă de pesticide, traditional utilizate în protecţia plantelor, au un impact redus asupra mediului, folosirea lor fiind permisă chiar şi în cadrul riguroaselor sisteme de productie (agro) ecologică (organică). Astfel de produse sunt sulful sau sărurile de potasiu ale acizilor graşi. 368. Sulful poate fi utilizat în următoatrele situaţii: la combaterea unor boli, cum este făina rea la viţa -de-vie , pomi fructiferi, legume, plante ornamentale, cereale păioase; la combaterea afidelor, tripşilor şi acarieni lor la viţa-de-vie, pomi fructiferi, legume , plante ornamentale. 369. Sărurile de potasiu ale acizilor graşi au utilizări similare sulfului (combaterea 1ăinariei la viţa -de- vie, pomi fructiferi, legume, plante ornamentale, cereale păioase; combaterea afidelor, Lripşilor şi acarienilo r la viţa-de-vie, pomi fructiferi, legume, plante ornamentale) şi în plus mai pot fi utilizate pentru: combaterea bacteriozelor la cultura fasolei şi a soiei; pentru limitarea răspândirii focu lui bacterian al rozaceelor; combaterea buruienilor în culturi ornamentale, grădini, parcuri. 370. Cele mai răspândite produse biologice de uz fitosanitar în România sunt bio insecticidele pe haza de Bacillus thuringiensis. ln tab elul · 1 este prezentată o listă completă a produselor pe baza de Bacill us thuringiensis care sunt comercializate în România. Tabel 1 - Biopreparate pc baza de Bacil/us thuringiensis omologate În România* Denumire comercială B&quot;cillus thuringie11sis var. Dăunatori combătuţi Bactospeine HP WP kurstaki Lohe sia hotrana Dipcl 8L kurstaki Lymantria dispar Dipel ES kurstaki Tortrix viridana; H yphantria cunea Dipel WP kurstaki Lobesia botrana; Pieri .\ · brasicae; Mamestra brasi- cae; Cydia .funebrana; H yphantria cunea; Malacu- soma neustria; Drymonia spp. Dipel 2x WP kurstaki Mamestra brasicae; Pieris rapae; ll yphantria cu-nea; Lubesia butrana Ecotech extra kurstaki l ,eptinotarsa decemlineata (!,, -l ,2); l,obesia botrana Ecotech pro kurstaki L ymantria dispar roray (Biobit) kurstaki Mamestra brasica; Pieri rapae; Anarsia lineatella; Cydia molesta; T&#39;nrtrix viridana; Gemnetridae Novodo rȘ tenebrionis Leptiontarsa decemlineata Thuringin 6000 kurstaki Phyllonnrycter hlancardella; Stygmella malella; Eriosoma lanigerum; Cydia funebrana; Eranis defo- liaria; Anarsia lineatella; Operophtera brumata; Hyphant ria cunea * Date din Codex-ul produselor fitosanitare omologate în Ro mânia. 371. Este important să se efectueze controlul periodic fitosanitar. Acesta se efectuează, atât la sol, cât şi la culturi şi produsele agricole şi are ca scop evidenţa , estimarea şi răspândirea componenţilor agrobiocenotici prin inventarierea tuturor speciilor din componenţa unei agrobiocenoze dintr-o unitate agricolă, zonă de cultură sau depozit de produse agricole. În acest mod se stabileşte densitatea componenţilor agrobiocenotici şi intensitatea atacului agenţilor patogeni. Avantajele acestei metode sunt următoarele: • permite stabilirea perioadelor optime de combatere; • se poate interveni cu eficienţă în prevenire şi combatere ; • prin cunoaşlerea speciilor palogene prezenle şi a biologiei aceslora se pol alege mijloacele optime de combatere, inclusiv cele care sunt selective şi nu afectează mediul ; • pennite emiterea avertizărilor în timp util. 372. Controlul fitosanitar şi avertizarea au o deosebită importanţă deoarece transformă administrarea preventivă a pesticidelor dintr-o operaţie de rutină într-una de excepţie prin faptul ca utilizarea acestora se face în cantităţi limite de stricta necesitate şi chiar înlocuirea metodelor chimice de tratament cu metode biologice sau fizice de combatere. 373. Sol iţii practice cc pot înlocui sau reduce utilizarea pesticidelor se referă la: • măsuri agrofitotchnicc; • metode biologice de combatere a dăunătorilor (ulilizare a enlomofagilor paraziţi şi prădători, acarofagi prădători, lansarea indivizilor sterili în perioadele de înmulţire) ; • mijloace fizice: tralarea solului cu vapori supraîncălziţi, tralarea seminţelor cu apă caldă şi aer cald, capcane şi momeli cu feromoni, clei sau toxice, omizitul, distmgere manuală a cuiburilor sau a pupelor, chirnrgie şi igienă vegetală, vânturarea seminţelor, descuscutarea, scuturarea pomilor, etc.) • metode mecanice şi biologice de combatere a burnienilor. 374. Cunoasterea tipului de sol pentru fiecare teren agricol este importantă, atât pentru stabilirea hibrizilor, soiurilor, varietăţilor de plante cultivate, dar şi a posibililor dăunători care pot ataca aceste culturi şi aceasta datorită preferinţelor acestora pentru anumite tipuri de sol, de exemplu: viermii sârmă se dezvoltă în solurile cu umiditate marc şi usor acide. 375. Rotaţia _judicioasă a culturilor reduce atacul unor agenţi patogeni care sunt specifici fiecărui tip de planta gazdă. Practicarea monoculturii conduce inevitabil la înmulţirea puternică a agenţilor patogeni şi a dăunătorilor specifici culturii respective. De aceea, este necesar să se înfiinţeze asolamente în care rotaţia culturilor să fie astfel organizată încât acelaşi tip de plantă să nu revină în cultură pe aceeaşi soiă mai repede de patru ani, iar altele de şase ani (floarea soarelui, sfecla). 376. Lucrările solului contribuie la distrugerea multor dăunători, atât prin scoaterea lor la suprafaţă, cât şi a larvelor, ouălor şi pupelor care sunt apoi mâncate de păsari, sunt distruse de temperaturi scăzute sau ridicate, etc., în plus, favorizează accesul inseclelor prădătoare şi totodală dislrugerea buruienilor şi a samulaslrei, gazde intermediare şi focare pentru boli şi dăunălori. 377. Excesul de apă al solului favorizează înmulţirea dăunălorilor şi agenţilor palogeni a căror proliferare esle redusă prin drenarea terenului. De asemenea, amendarea terenurilor acide conduce la reducerea incidenţei unor boli şi dăunălori. 378. Alegerea epocii de însămânţare şi a adâncimii de semănat sunl foarle importante; perioada de răsărire a plantelor să nu coincidă cu momentul de proliferare a unor boli şi dăunători: de ex., la dăunătorii mazării - molii şi gărgăriţe - care nu provoacă daune dacă culturile se însămânţează timpuriu ; de asemenea cartofii însămânţaţi peste I 0-13 cm adâncime sunt feriţi de infectarea cu mană.

Fiecare acţiune în parte este reglementată precis, devenind obligatorie pentru toate exploataţiile agro-zootehnice, executându-se în mai multe etape şi fiind compusă din mai multe operaţii care se derulează într-o anumită succesiune. Aplicarea în timp a acestor operaţiuni urmăreşte un anumit ritm, caracteristic, corelat întotdeauna cu paiticularităţile şi complexitatea exploataţiei agro-zootehnice.
Astfel, dezinsecţia profilactică vizează distrugerea dăunătorilor (insecte, acarieni) semnalaţi pe tot parcursul anului. Dezinsecţia de necesitate se instituie imediat după apariţia suspiciunii de boală şi vizează în special dăunătorii care produc disconfort sau pe cei care pot fi incriminaţi în transmiterea acesteia.
În prima situaţie, dezinsecţia se realizează periodic, precum şi la semnalarea reapariţiei unor insecte dăunătoare, iar în cca de a doua situaţie, se repetă în funcţie de ciclul biologic al dăunătorului. Ambele tipuri de dezinsecţie se realizează indiferent de ritmul în care se face decontaminarea, deratizarea, rareori aceste trei acţiuni trebuie să fie corelate.

382. Deratizarea profilactică se impune în scopul reducerii pierderilor economice provocate de rozătoare şi în scopul prevenirii apariţiei unei în1bolnăviri ale animalelor sau omului. Aceasta se aplică în exteriorul construqiilor (în interiorul galeriilor, asupra căilor de circulaţie a rozătoarelor, în locurile de pătrundere a rozătoarelor în construcţii, în jurul surselor de hrană sau de apă la care pot avea acces rozătoarele, etc.) şi în interiorul construcţiilor (prin &quot;staţii de intoxicare a rozătoarelor&quot;). 383. În fermele cu sistem intensiv de creştere a animalelor, acţiunea majoră de combatere a rozătoarelor se realizează în intervalul dintre depopularea şi repopularea adăposturilor, înainte de efectuarea decontaminării. În adăposturile populate cu animale, deratizarea de întreţinere se aplică prin intermediul &quot;staţiilor permanente de intoxicare a rozătoarelor&quot; care se controlează zilnic şi la nevoie se completează cu suportul alimentar otrăvit. 384. Deratizarea de necesitate se impune imediat ce apare suspiciunea unei boli contagioase. Ea se realizează după un program bine stabilit de fermier împreună cu o întreprindere specializată şi autorizată în acest scop, iar în uncie cazuri de către specialiştii proprii, atestaţi şi autorizaţi de organismele abilitate. 385. Programul privind deratizarea se referă la distrngerea tuturor rozătoarelor din perimetrul exploataţiei agrozootehnice, astfel încât să fie evitată împră . ştierea acestora în vecinătăţi. Penttu realizarea deratizării, dintr-o unitate, tt·ebuie corelată cu campanii de distrugere a rozătoarelor şi de cătt·e unităţile vecine. 386. Aplicarea acţiunilor de disttugere a rozătoarelor din exploataţiile agrozootehnice trebuie să ia în considerare, biologia rozătoarelor şi instalarea fenomenului de rezistenţă. Pentru obţinerea unei eficienţe maxime şi eliminarea apariţiei fenomenului de rezistenţă există posibilitatea utilizării unui singur tip de raticid (în acest caz intervalul dintre deratizări va fi minimum de 6 luni), fie folosirea mai multor substanţe, utilizând mai întâi raticide cu acţiune lentă (furfuril hidramida, anticoagulantele) şi în ultima parte pe cele cu acţiune rapidă (hidrogen fosforat, fosfură de zinc). 387. Decontaminarea profilactică se realizează primăvara şi toamna sau, după caz, după depopularea şi apoi înainte de popularea adăposturilor. 388. Decontaminările de necesitate şi de întreţinere se aplică ori de câte ori este necesar, fie după eliminarea unuia sau mai multor animale dintr-un efectiv, fie cu ocazia ridicării măsurilor de carantină, în cazul unor boli transmisibile. 7.2.1 Dezinsecţia 389. Datorită modului lor specific de viaţă şi posibilităţilor de adaptare la cele mai diverse condiţii de microclimat, din diferitele zone geografice, insectele şi acarienii se întâlnesc în toate exploataţiile agro-zoolehnice, indiferent de sistemul de întreţinere al animalelor, în depozitele agroalimentare, grupuri sociale, încăperi de prelucrare a alimentelor şi produselor de origine animală sau origine vegetală. 390. În funcţie de scopul urmărit şi momentul aplicării, dezinsecţiile pot fi profilactice sau de necesitate, iar în funcţie de modul în care se aplică, acestea pol fi încadrate în: dezinsecţii generale, dezinsecţii totale şi dezinsecţii parţiale. 391. Pentru limitarea dezvoltării sau pentru distrugerea insectelor şi acarienilor se impun următoarele măsuri profilactice: • evacuarea sistematică a tuturor materiilor de origine animală sau vegetală din adăposturi sau alte spaţii aferente ( dejecţii, sânge, resturi vegetale, etc.); • amenajarea platformelor şi depozitelor de gunoi la o distanţă de 300-500 m faţă de locuinţe şi la cel puţin 100 m faţă de adăposturile în care se exploatează animale în unităţile de creştere intensivă şi cât mai departe posibil în cazul creşterii extensive; • vidanjarea periodică a foselor colectoare, desfundarea şi spălarea canalelor de scurgere şi a rigolelor; • strângerea permanentă şi depozitarea controlată a resturilor de furaje din adăposturi, bucătării furajere, cantine; • amenajarea corespunzătoare a locului pentru colectarea ş1 distrngerea cadavrelor şi confiscatelor de abator; • drenarea apelor stagnante din incinta fermelor şi din jurul acestora; • întreţinerea corespunzătoare a spaţiilor verzi din incinta exploataţiilor agro-zootchnicc; • menţinerea umidităţii relative a adăposturilor cu aşternut permanent sau depozitelor de furaje sub 75%; • realizarea şi menţinerea pemrnnenlă a curăţeniei generale; • efectuarea dezinsecţiilor în conformitate cu specificul şi destinaţia construcţiilor, conform legislaţiei în vigoare. 392. Dezinsecţia profilactică a adăposturilor pentru animale trebuie să urmeze următoarele bune practici : • dezinsecţia se efectuează numai după cc animalele au fost scoase în padocuri, curţi sau la păşune ; • se efectuează curăţenie mecanică: se evacuează gunoiul, resturile de furaje, se desfundă şi se spală rigolele şi canalele, se îndepărtează praful şi murdăria de pe pereţi, pervaze, tubulatură; • se scot din adăpost bolovanii de sare, bidoanele şi găleţile de muls, uneltele de lucru şi alte obiecte de inventar, care nu trebuie să vină în contact cu substanţele insecticide; • se aplică soluţia cu insecticid prin pulverizare fină pe toate suprafeţele, calculând 1 litru soluţie dezinfectanlă pentru 20 m 2 ; • se închid uşile şi ferestrele pentru 1-2 ore; • înainte de introducerea animalelor, substanţa toxică se neutralizează prin spălare cu multă apă (12 l/m2), de pc toate suprafeţele care vin în contact direct cu animalele şi, mai ales, jgheaburi, iesle, hrănitori şi adăpători; • inseclele moarte se strâng şi se dislrug pentru a nu fi consumale de către animale. 393. Dezinsecţia puncte l or de colectare şi prelucrare a produselor de origine animală este obligatorie, ca şi menţinerea curăţeniei prin văruire frecventă a pereţilor, montare la nivelul ferestrelor a plaselor de insecte, evacuare zilnică a resturilor organice, etc.; 394. Dezinsecţia generală a încăperilor se realizează numai după încheierea programului de lucru şi după evacuarea produselor, utilajelor mobile, găleţilor, bidoanelor. Separatoarele de grăsimi, instalaţiile de răcire şi diferite alte utilaje care nu pot fi evacuate se vor acoperi cu folii de polietilenă sau cu hârtie de ambalaj. 395. Dintre substanţele insecticide vor fi preferate piretroidele sub formă de soluţie sau sub formă de aerosoli. Aplicarea insecticidelor se va face pe pereţi , pe pervazul uşilor şi ferestrelor , pardoseli şi chiar pe suprafeţele exterioare ale utilajelor mari care nu vin în contact cu materia primă. 396. Penlru dezinsecţia de înlreţinere a încăperilor sau spaţiilor închise mai pol fi ulilizale benzile lipicioase pentru muşte şi momelile toxice pentru gândaci. După încheierea dezinsecţiei în spaţiile interioare acţiunea se continuă la pereţii exteriori ai clădirii şi pe rampele de încărcare-descărcare. 397. Dacă este necesară dezinsecţia ambalajelor, aceasta se face diferit, în funcţie de tipul şi malerialele din care sunl confecţionate, prin opărire, încălzire la etuvă la lemperatură de 60-70°C, sau prin aspersare cu soluţii de insecticide. 398. Dezinsecţia de necesitate are aceleaşi etape ca şi dezinsecţia profilactică, fiind obligatorie şi se efectuează atunci când se intervine pentru combaterea bolilor infecţioase contagioase declarabile, şi împreună cu deratizarea şi decontaminarea. 399. Dezinsecţia adăposturilor pentru animale se face cu următoarele recomandări: se depopulează adăpostul ; fără să fie evacuate dejecţiile, resturile de furaje şi apă, se pulverizează toate suprafeţele cu soluţie de sodă caustică 3%, calculându-se I I soluţie/ m 2 . După 1-2 ore se demontează şi îndepărtează din adăpost părţile detaşabile care se vor depozita, curăţa şi dezinsectiza pe o platformă betonată sau într-o altă încăpere curată. Se evacuează şi resturile de furaje, gunoiul de grajd, dejecţiile şi se transp01tă la platforma de gunoi. Se spală cu apă şi se îndepă1tează mecanic toate resturile organice aderente de suprafeţe. Suprafeţele din pământ vor fi curăţate de stratul superficial ( pe o adâncime de 3-5cm) care va fi de asemenea transp01tat la platforma de gunoi. Părţile demontate, curăţate şi spălate sunt reasamblate. Pe întreaga suprafaţă decontaminabilă a adăpostului se aplică soluţii 3% de sodă caustică (la care, iarna, se adaugă 5% clorură de sodiu), utilizând I litru soluţie/ni. După uscare, pe înlreaga suprafaţă deconlaminabilă se aplică soluţia insecticidă, calculând l litru/30 m 2 . Adăpostul se menţine limp de 24 de ore închis, după care se aeriseşte, iar suprafeţele cu care vin în contact animalele (pereţi, boxe, grătare, jgheaburi de hrănire, adăpătorile, stâlpii de susţinere până la înălţimea de 1,5 m) se spală abundent cu apă. Repopularea se face numai după 48 de ore de la dezinsecţie, spălare şi aerisirea adăposturilor. 400. Controlul eficienţei dezinsecţiilor se face prin observarea prezenţei insectelor moarte în spaţiile tratate şi prin absenţa celor vii din atmosfera încăperii sau de pe suprafeţele şi locurile în care se ascund. 7.2.2 Deratizarea 401. Rozătoarele din cadrul exploataţiilor agro-zootehnice (şobolanul cenuşiu, şobolanul negru şi şoarecii), pe lângă faptul că reprezintă surse de contaminare a animalelor şi a omului cu diferite microorganisme (bacterii , virusuri) sau cu paraziţi, produc şi pagube economice importante prin consumul de furaje , grăunţe şi alte produse agroalimentare.O pereche de şobolani distruge annual peste 40 kg produse agroalimentare. 402. Măsurile de combalere a rozăloarelor pot fi grupate în: măsuri care limitează sau împiedică înmulţirea lor , măsuri prin care se realizează distrugerea lor. 403. Procedeele pentru distrugerea rozătoarelor se clasifică în: a) chimice, b) mecanice c) biologice. a) Combaterea rozătoarelor prin procedee chimice: 404. Substanţele chimice utilizate î n combaterea rozătoarelor sunt denumite generic raticide. Raticidele pot fi reprezentate de substanţe anorganice, substanţe organice (în general de natură vegetală) şi substanţe chimice de sinteză. 405. După modul cum acţionează raticidele toxice pot fi: de ingestie, respiratorii. 406. Raticidele din grupa toxicelor de ingestie se aplică sub formă de momeli toxice alimentare. Suportul alimentar al momelilor poate fi constituit din nutreţuri combinate, tainuri obţinute din cereale, bucăţi de carne, jumări, salamuri, la care se poate adăuga untură sau ulei comestibil şi unele substanţe aromate. O categorie particulară de substanţe toxice de ingestie este reprezentată de pulberile folosite sub formă de prăfuire, pentru care suportul cel mai obişnuit este pudra de talc. 407. Substanţele toxice respiratorii constituie un mijloc eficient pentru distrugerea rozătoarelor, deoarece se pot aplica în galeriile care nu au comunicare cu spaţii locuite de om sau alte animale sau în interiorul unor spaţii limitate care se pot închide ennetic. h) Deratizarea în fermele de animale 408. Se realizează diferil, în funcpe de Lipul adăposlurilor, sistemul de întretinere al animalelor, specia animală care se exploatează în acel adăpost, posibilitatea contactului animalelor cu raticidul sau cu rozătoarele asupra cărora acţionează raticidul, etc. c) Deratizarea în fermele de porci 409. Cel mai indicat este ca deratizarea să se realizeze atunci când adăposturile sunt depopulate. În acest caz, după realizarea curăţeniei mecanice, se folosesc momeli toxice şi / sau prăfuiri cu pulberi toxice pc locurile circulate de rozătoare, în galeriile accesibile, în locurile de acces din afara adăposturilor. Concomitent se depun în adăposturi şi rccipicnţi cu apă otrăvită.

41O. În cazurile în care nu pot fi evacuate animalele, momelile toxice se depun în locuri la care animalele nu pot avea acces (grinzile de susţinere a acoperişului, podului, camerele pentru depozitarea furajelor etc.). În unele situaţii pot fi amplasate &quot;staţii de intoxicare&quot;, atât în interiorul adăposturilor, cât şi în afara acestora.
411. În timpul verii, o atenţie deosebită trebuie acordată spaţiilor verzi dintre adăposturi şi din vecinătatea adăposturilor unde şobolanii se retrag şi sapă galerii, canalelor de scurgere, conductelor de alimentare cu apă şi hrană, precum şi canalelor de evacuare a dejecţiilor. Se poate acţiona prin gazare asupra galeriilor accesibile. Deratizarea În adăposturile de taurine şi ovine: 412. După depopularea acestora, sau în timpul când animalele sunt scoase la păşune este efectuată curăţenia mecanică şi evacuarea gunoiului la platformă, se aplică procedeele de deratizare, folosind metodele menţionate în cazul fermelor de porci. Deratizarea În fermele de păsări: 413. Se execută obligatoriu, cu ocazia depopulărilor totale, după cc a fost îndepărtat aşternutul şi s-a efectuat curăţenia generală. 414. Rccomadări generale în deratizare: să se efectueze simultan la toate obiective l e din exploataţia agrozootehnică şi la toate unităţile învecinate; toate operaţiile să se efectueze ritmic (obişnuit, trimestrial) şi neîntrerupt. 7.2.3 Decontaminarea (Dezinfecţia) 415. În funcţie de scopul urmărit, decontaminarea poate fi: decontaminare profilactică şi decontaminare de necesitate. 416. În funcţie de arealul în care se realizează, decontaminarea poate fi: parţială, cănd se efectuează nunrni în anumite spaţii ale unui obiectiv; totală, când este realizată în interiorul întregului obiectiv sau generală dacă se efectuează în toate obiectivele din componenţa unei exploataţii agrozootehnice. 417. În funcţie de complexitatea exploataţiei agrozootehnice, decontaminarea poate fi: curentă şi se realizează în oricare unitate epidemiologică unde se exploatează animale de fermă sau se procesează produse de origine animală sau de origine vegetală; specială, care se realizează în unităţi apicole, sericicole, piscicole, etc.. 418. Pentru decontaminarea curentă, fermierul trebuie să efectueaze următoarele acţiuni: să evacueaze animalele din adăpost; să scoată de sub tensiune reţeaua electrică a adăpostului; să umezească întreaga suprafaţă decontaminabilă cu apă, sau după caz cu alte soluţii (detergente, decapante etc.); să îndepă1teze resturile grosiere (furaje, aşternut, dejecţii) şi se le transporte cu bena etanşă, la platforma de gunoi sau la treapta mecanică a staţiei de epurare; să demonteze toate părţile detaşabile din adăpost (uşiţe, grătare, hrănitoare, adăpătoare, covoraşc etc.) şi să le depoziteze într-un loc special amenajat (obişnuit o platformă betonată şi acoperită, o magazie betonată, un padoc betonat, obligatoriu racordate l a un sistem de colectare a apelor uzate) unde vor fi supuse operaţiunilor de curăţire şi decontaminare; să curăţe atent suprafaţa decontaminabilă de resturile organice aderente, cu ajutorul unui _jet de apă sub presiune (cel puţin I O atm), cu aer comprimat, perii, mături sau unele soluţii decapante. În cazul suprafeţelor acoperite cu pământ, se va îndepărta stratul superficial pe adâncimea de 15-20 cm, iar după evacuarea acestuia şi transportul la platforma de gunoi va fi înlocuit cu pământ proaspăt provenind de pe un teren neexpus la contaminare cu microorganisme sau paraziţi. Acesta va fi în prealabil amestecat în proporţie de 5:1 cu praf de var nestins sau cu clorură de var; să efectueze reparaţiile curente necesare reluării procesului de producţie în acord cu tehnologia de creştere şi cu prevederile programului sanitar veterinar; să efectueze repetat curăţenia mecanică; să remonteze părţile detaşabile, care în prealabil au fost curăţate şi parţial decontaminate la locul de depozitare; se aplice decontaminantul cel mai eficient, în funcţie de tipul adăpostului şi specia animală. 419. Tehnica aplicării decontaminantului ce o poate aplica fermierul, cuprinde: alegerea dccontaminantului şi stabilirea concentraţiei şi modul de aplicare; calcularea suprafaţci totală cc trebuie decontam inată; asigurarea mijloacelor necesare decontaminării şi a materialelor de protecţie; prepararea soluţiei decontan1inante, în concentraţia şi cantitatea stabilită; pregătirea obiectivului pentru deconlamiare (se îndepărtează apa din adăpători şi instalaţia de alimentare, din excavaţiile şi infractuozilăţile pardoselii, se deschid uşile tablourilor electrice, se completează şi închid ferestrele, se închid robinetele etc.), în deplină concordanţă cu cerinţele decontaminanlului şi instrucţiunile de aplicare (preîncălzire, etanşare, umidificare ele); împărţirea cantităţii de soluţie de lucru, calculată pentru întregul obiectiv, începând de la tavan spre podea şi dinspre partea opusă ieşirii. Aplicarea se face prin pulverizare fină, pe întreaga suprafaţă decontaminabilă, uniform, pentru asigurarea concentraţiei eficiente a soluţiei decontaminante pentru toată suprafaţa; închiderea şi sigilarea obiectivului, iar la intrarea în obiectivul decontaminat se montează o inscripţie de ave1tizare cu următorul conţinut: &quot;ATE TIE, DECONTAM! ARE CHIMICĂ, PERICOL, ACCESUL INTERZIS&quot;. întocmirea actului sanitar-veterinar de decontaminare; respectarea timpului de contact indicat pentru fiecare tip de substanţă dccontaminantă utilizată, tip de obiectiv şi metodă de decontaminare. 7.3 Regimul produselor utilizate 7.3.1 Produse utilizate pentru realizarea decontaminărilor Clorul şi compuşii lui 420. Clorul gazos poate fi folosit pentru dezinfecţia apei sau pentru decontaminarea unor obiecte din fermele zootehnice. Concentraţia activă este ltl 0000, care se obţine cu 1,55g clor lichid/ m 3 . Pentru obţinerea efectului dccontaminant timpul de contact este de minimum 60 de minute, cu condiţia ca încăperile în care se aplică să fie etanşe. 421. Cloramina arc stabilitate mai bună ca a altor compuşi ai clorului. Se produce sub formă de comprimate (cloramina B), pulbere (cloramina I). Un comprimat de cloramină B, conţine 0,50g de clor activ. Pentru prepararea unui litru de soluţie dccontaminantă cu · 1 % clor activ, sunt necesare 20 comprimate de cloramină B. O eficienţă mai bună se obţine când cloramina este asociată cu clorura de amoniu, în rapott l/1. 422. Clorura de var. Produsul comercial conţine clorură de calciu, hipoclorit de calciu şi hidroxid de calciu. Este un dccontaminant puternic, atât datorită clorului gazos încorporat în ci, cât şi capacităţii de oxidare. Arc dezavantajul că este coroziv şi puternic decolorant. Eficacitatea soluţiei limpezite de clorura de var scade în prezenţa substanţelor organice. Pentru decontaminare se foloseşte soluţia limpede de clorură de var cc conţine clor 3 % sau 5 &lt;Xi, I 1/&quot;I m 2 . 423. I lipocloritul de sodiu se comercializează sub formă lichidă, cu un continut de 12 % clor activ. Se foloseşte pentru decontaminarea instalaţiilor de muls, precum şt a rccipicnţilor folosiţi la păstrarea, prelucrarea şi transportul laptelui. Profilactic, în industria laptelui, se foloseşte soluţia care conţine 250 mg clor activ la I litru apă, la temperatura apei de 75°C. I lipocloritul de sodiu se poate folosi şi pentru dccontaminrca adăposturilor sau a suprafeţelor. Pentru decontam inarc de necesitate a suprafeţelor se utilizează concentraţia de 3 &#39;1/ci clor activ. Permanganatul de potasiu 424. Se ulilizează penlru decontaminarea corpului animalelor, în concenlratie de 0,2-2%, iar penlru deconlaminarea lânii, a ambalajelor folosile penlru lransportul cărnii, se ulilizează în concenlratie de 2-4% cu timp de conlacl de 3 ore. In combinaţie cu formolul poale fi folosil la decontaminarea incubatoarelor. Sulfatul de cupru (piatra vânătă) 425. Sulfatul de cupru arc efect dezodorizant. Se utilizează în concentraţie de 5 % pentru decontaminarea frigiderelor şi a camerelor frigorifice. Se poate folosi şi pentru umezirea aşternuturilor vacilor cu afecţiuni de natură infecţioasă. Sublimatul corosiv 426. Sublimatul corosiv este utilizat pentru decontaminarea mâinilor, în concentraţie de · 1 %, iar pentru decontaminarea harnaşamentelor şi suprafeţelor, în concentraţie de 2%. Soda caustică (hidroxidul de sodiu) 427. Soda caustică este un dccontaminant cu spectru larg de acţiune. Se foloseşte pentru distrugerea bacteriilor (fiind activ şi faţă de spori), virusurilor, ciupercilor microscopice, precum şi pentru distrugerea paraziţilor. ln mod obişnuit se utilizează concentraţii 3-5%. Când temperatura mediului este foarte scăzută, pentru a evita îngheţarea soluţiei, se amestecă cu 5-15% sare de bucătărie. Pentru decontaminarea suprafeţelor se foloseşte · 1 I itru soluţie de sodă caustică 3-5%, pentru fiecare Acidul sulfuric 2 111 . 428. Se poate utiliza în concentraţie de 5% pentru decontaminarea picilor provenite de la animalele bănuite de antrax şi a gunoiului de grajd atunci când conţine bacterii sporulate. Varul sau oxidul de calciu 429. Se foloseşte numai ca suspensie de var proaspăt stins, sub formă de lapte de var în concentraţie de I 0-20 %. Laptele de var este un bun dccontaminant faţă de majoritatea microorganismelor care se întâlnesc în adăposturile animalelor, indiferent de specie. Atlantolul 9/4 430. Este un dccontaminant care se livrează în stare lichidă; arc pi I 14 şi conţine hidroxid de potasiu şi hipoclorit de sodiu (minimum 4,5% clor activ). Este slab coroziv pentru majoritatea metalelor, smalţului, sticlei şi materialelor sintetice, dar este coroziv pentru cupru, aluminiu şi aliajele acestora. Sub formă de soluţie diluată nu este toxic, dar sub formă concentrată poate provoca arsuri grave. ln contact cu acizii degajă un gaz toxic. Este un dccontaminant ideal pentru instalaţiile cu circuit închis (lăptării, fabrici de berc, instalaţii de muls). Se utilizează numai sub formă de soluţii calde, minimum 35°C, în concentraţie de 0,5-1 %, nefiind influenţat de duritatea apei. Pentru realizarea decontaminării timpul de contact este de minimum 30 minute.
00-CIDE
43 L Se livrează sub formă de pulbere granulată în două pachete distincte, care se combină în momentul preparării soluţiei dccontaminatc: un pachet conţine clorură de amoniu, polictanoxialehil-ctcr, fenoftalcina, iar celălalt pachet conţine hidroxid de sodiu şi diclorofen. Se utilizează în soluţii de 0,5-1 %, pcnru decontaminarea suprafeţelor. Sunt necesari 0,5 litri soluţie de lucru pentru fiecare ni2.
Formolul (formalina)
432. Este denumirea comercială a produsului cc conţine maximum 4{)&lt;1/c, aldehidă formică. Acesta este un dezinfectant cu spectru larg de acţiune, a cărei eficacitate este influenţată de numeroşi factori, între care temperatura şi umiditatea mediului ambiant sunt cei mai importanţi. Aldehida formică existentă în compoziţie are efect dezodorizant. Formolul poate fi utilizat pentru decontaminarea depozitelo r de cereale sau a unor mici cantităţi de furaje, prin fumigaţie sau prin vaporizare. Atunci când se foloseşte pentru decontaminarea adăposturilor de animale este necesar ca în prealabil acestea să fie foarte riguros curăţate şi spălate, soluţia folosită să aibă temperatura de 25-30 ° C, iar atmosfera adăpostului minim n°c. ln mod obişnuit pentru realizarea decontaminărilor se utilizează soluţia de 3% formol, d in care se foloseşte aproximativ I litru pentru fiecare m 2 . ln cazurile în care temperatura adăposturilor este sub I 7°C, la soluţia 3% formol se adaugă şi bromocet 2%. Pentru decon taminarea de necesitate în tuberculoză, soluţia 3% de formol se asociază cu o soluţie 3% de sodă caustică. În aces t caz decontaminarea se va repeta de 3 ori consecutiv, la interval de 1-2 orc, asigurâdu-sc un t imp de contact de minimum 3 orc de la ultima pulverizare. Pentru fiecare metru pătrat, în cazul celor tre i pulvcrizari, se va utiliza în total I 1 itru so 1uţic dczi nfcctantă. Formolul este o substanţă iritantă , foarte toxică . lnghiţită, inhalată sau absorbită prin piele p oate avea efec t mortal. Potr ivit normelor internaţionale este o substanţă cancerigenă. Bromura de cetilpiridinium 433. Această substanţă se află în come rţ sub denumi rea de brom oce t, cetazol, aseptol. Arc un spectru larg de activitate, nu pătează, nu este coroziv. Este incompatibil cu săpunurile şi detergenţii anionici. Pentru deconta m inarea suprafeţelor netede şi a mâinilor se foloseşte soluţia de I%. Decontaminarea suprafeţelor se face prin pulveriza re fină, utilizând 0,3-0,5 litr i de soluţie pentru fiecare m 2 . 7.4 Depozitarea 434. Majoritatea produselor utilizate pentru rea lizare a decontaminărilor, dezinsec!iilor şi deratizărilor manifestă un grad diferit de toxicitate pentru om sau alte specii de animale existente în exploataţiile agro-zootehnice. De aceea, depozitarea lor trebuie faculă în spaţii special amenajate, care să ofere anumite condiţii de temperatură, umidit ate şi ventilaţie. In spaţiile destinate depozitării este necesar să nu existe mari variaţii de temperatură, temperatura optimă fiind cea cuprinsă între + 4°C şi +24°C. 435. De asemenea, în spa[iile pentru depozitare, substanţe le trebuie ferite de ac[iunea directă a luminii sau a razdor solare şi amplasate la o anumită distanţă de sursele de încălzire. Toate decontaminantele, dezinsectizantele şi deratizantele se conservă în recipienţi i originali , închise ermetic şi cu etichetele originale. In spaţi ile pentru depozitare este intezis accesul copiilor şi persoanelor neautorizate, iar pe uşa spa[iului pentru depozitare se vor fixa ta bliţe de avertizare ăpericol de moarte&quot;, ,, pericol de otrăvire&quot;, etc. Spaţiul pentru depozitare trebuie să posede uşi metalice, gratii la ferestre, uşi asigurate permanent prin încuietori speciale şi sigilate, iar cheile se păstrează numai de către responsabilul desemna t de beneficiar , care va ţine o evidenţă strictă a consumurilor. Depozitarea substanţelor toxice, intră sub incidenţa decretului 466 / 1979. 7.5 Aplicarea produselor utilizate şi protecţia apelor şi solului 436. ln exploataţii l e agro-zootehnice poluarea solului şi a ape l or este şi consecinţa nerespectării prevederilor legale privind amplasarea, organizarea şi administrarea unor astfel de chimicale de către fermieri. ln cazul exploataţiilor agrozootehnice sursele pric ipale de poluare a apelor şi solului sunt r eprezen tate de apele reziduale în care se acumulează, pe lângă microorganisme patogene, numeroase substanţe chimice toxice. 437. Având în vedere cele prezentate anterior, rezultă că trebuie acor da tă importanţă colectării, evacuării şi tratării apelor reziduale înaintea deversării lor în receptori sau înaintea folosirii lor ca fcrtilizant. În acest sens, conform actelor nomative, medicilor veterinari Ic revine sarcina de supraveghere permanentă a modului de epurare a apelor reziduale din unităţile zootehnice şi de analiză privind folosirea lor ca fertilizant. De asemenea, ci dispun şi măsurile care se impun pentru inactivarea d jccţiilor, a secreţiilor provenite din abatoare, lăptarii şi de la animalele existente în fermele zootehnice. 438. Avizarea folosirii dejecţiilor se face numai după trecerea perioadei de stocare necesară, în funcţie de tipul de fermentaţie la care au fost supuse (fermentare aerobă, anaerobă sau mixtă) şi după realizarea parametrilor de depoluare şi neutralizare prevazuţi în tehnologia staţiilor de epurare. 439. ln vederea evitării poluării solului şi apelor cu substanţe toxice prin activitaţile desfăşurate în cadrul e x plo ataţ ii l or agrozootehnice este necesar ca: depozitarea şi folosirea substanţelor chimice cu efect decontaminant, dezinfectant sau deratizant să se facă în condiţiile prevăzute de lege; beneficiarul să numească un responsabil pentru fiecare obiectiv al exploataţiei care să cunoască măsurile ce se impun a fi respectate cu ocazia efectuării acestor acţiuni; toate exploataţiile agrozootehnice să dispună de instalaţiile necesare : sisteme de scurgere, sisteme de colectare şi transport a apelor uzate, stafii de epurare, locuri speciale de colectare, tehnologii de neutralizare a substantelor chimice, ele., menite să impiedice poluarea solului sau a apelor de suprafată. 7.6 Regimul utilajelor tehnologice 440. Pentru aplicarea soluţiilor de dezinfecţie şi de dcsinsccţic în spaţii productive şi auxiliare dintr-o exploataţie agrozootehnică se folosesc aparate şi maşini speciale. Indiferent de tipul lor, de parametrii procesului sau de principiul de lucru, aceste utilaje sunt alcătuite d i n: rezervoare de soluţie, sistem de creare a presiunii cu aparatura aferentă de reglare şi protecţie, conducte şi dispozitive de pulveriza r e. 441. Substanţele pentru dezinfecţie şi de dezinsecţie sunt în general corozive; se impune de aceea, ca la aceste utilaje toate componentele care vin în contact cu soluţiile să fie rezistente la coroziune. 442. Ne î ndeplinirea acestei cerinţe conduce nu numai la uzura prematură a utilajului, până la scoaterea lui din funcţiune, ci şi la înrăutăţirea calităţii lucrării. 7.6.1 Aparatele de dezinfecţie si dezinsecţie 443. Aparatele purtate de om au rezervoare de capacitate mică. Rezervoarele sunt fie închise, de presiune, fie sunt rezervoare deschise, comunicând cu atmosfera. Pompele pentru crearea presiunii sunt acţionate manual; la unele tipuri presiunea este creată în prealabil, la altele pompa este acţionată în timpul lucrului. ln anumite cazuri, pentru aplicarea dezinsecţiei sau dezinfecţiei în spaţii auxiliare pot fi folosite aparate purtate de om şi acţionate de la un motor mic cu ardere internă, destinate de fapt lucrărilor în hotiicultură. Toate aceste aparate lucrează la presiuni mici, de 4-5 bari, şi cu debite mici. 444. Se recomandă dispozitivele de pulverizare cu reglarea jetu l ui , în aşa fel încât să se obţină o bună suprafaţă de contact cu pereţii încăperii. Spălarea aparatelor după întrebuinţare este obligatorie; trebuie respectate acelca..5i reguli de precau ţ ie ca şi la aplicarea substanţelor chimice de pro t ecţ i a plantelor. 7.6.2 Utilaje ecologice pentru distrugerea muştelor 445. O alternativă la dezinsecţia cu substanţe chimice este oferită de aparatele cu impulsuri e l ectrice de înaltă tensiune. Insectele atrase de o lampă din cutia aparatului ating grătarul cu sârmele aflate sub impulsuri de tensiune mare. Energia descărcării electrice este mare şi nu este suportată de insecta, care are masa foarte mică. Generatorul de impulsuri electrice este asemănător cu cel de la gardurile electrice pentru păşune. 7.6.3 Utilaje pentru spălare şi dezinfecţie în adăposturi de animale 446. Aceste utilaje sunt folosite după depopulare şi înainte de o nouă populare şi au în alcătuire aceleaşi componente ca şi aparatele de dezinfecţie, dar se deosebesc prin următoarele caracteristici: presiuni mai mari şi debite mai mari. Toate aceste maşini au pompele acţionate de electromotoare. 447. Lucrarea executată de utilajele cu presiuni de lucm de 15-25 bari, şi debite mari, pennite îndepartarea dejecţiilor şi a murdăriei de pe pereţii boxelo r , ai ba t eri i lo r , ai altor utilaje fixe din adăpost, precum şi de pe pardoseala, cu sau fără grătare, precum şi antrenarea ca apă reziduală spre canale şi fose de colectare. Aceleaşi utilaje pot servi şi la dezinfecţ i e , prin aplicarea unor debite relativ mari de soluţie având concentraţie mai mică. 448. Utilajele de spălare cu presiuni foarte mari de 80-150 bari, jeturi cu debite relativ mici, sunt recomandabile în special pentru curăţirea după depopulare a utilajelor fixe din adăposturile de animale, mai ales când suprafeţele prezintă multe muchii şi şanţuri care acumulează murdaria şi când crusta de murdărie formată este mai compactă şi mai greu de dislocat şi îndepărtat. Aceste utilaje cu jet puternic, cu presiune foarte marc, nu se pretează la aplicarea soluţiilor de dezinfecţie. 7.6.4 Mijloacele tehnice pentru spălarea şi dezinfecţia instalaţiilor de muls 449. Toate instalaţiile de muls sunt prevăzute cu echipamente de spălare şi dezinfecţie pe traseul laptelui, după încheierea mulsului tuturor vacilor. Dezinfecţia maşinii de muls după fiecare vacă se practică doar la unele instalaţii de muls cu cărucioare şi la roboţii de muls. 450. Echipamentele de spălare şi dezinfecţie după muls asigură grade diferite de mecanizare şi automatizare, astfel: la instalaţiile de muls cu bidon , instalaţia de spălare şi dezinfecţie permite spălarea şi dezinfecţia în circuit închis a unnătoarelor componente ale maşinii de muls: manşon de muls , colector de lapte , furtunc scurte şi furtunul lung de lapte. Bidonul de lapte şi va-;cle mai mari de colectare a laptelui muls sunt spălate şi dezinfectate manual. la instalaţiile de muls având conducta de lapte în adăpost sau la platformă, circuitul apei sau al soluţiei este: manşon de muls, colector de lapte, furtunc scurte şi furtun lung de lapte , conductă de lapte, sistem de transfer. Se spală cu apă rece, apoi cu apă caldă la circa 40 °C, apoi este recirculată soluţia de dezinfecţie. I &quot;a unele instalaţii modeme apa caldă are temperatura de 85 °C, tară a afecta starea pieselor cu care vine în contact. Urmează spălarea cu apă rece, scopul principal fiind acum îndepărtarea soluţiei dezinfectante. Această fază este de importanţă deosebită, căci în laptele de la mulsul următor nu este permis să fie nici un fel de urmă de dezinfectant. 451. Programul de spălare şi dezinfecţie al instalaţiei de muls poate fi pus în aplicare prin comenzi manuale , sau poate fi comandat automat. Sistemele automate cu program asigură nu numai declanşarea fazelor lucră ri i de spălare şi dezinfecţie şi durata acestora, ci şi reglarea temperaturii şi pregătirea soluţiilor dezinfectante. 452. La multe sisteme de spălare şi dezinfecţie, soluţia dezinfectantă este recuperată şi poate fi r eu t ilizată de mai multe ori. Substanţele dezinfectante sunt speciale pentru instalaţii de muls şi nu pot fi substituite în nici un caz cu detergenţi sau cu dczinfcctanţi pentru alte scopuri. Ele trebuie să îndeplinească o seric de cerinţe atât din punct de vedere al asigurării igienei laptelui, cât şi din punctul de vedere al instalaţiei: să aibă acţiune bacte ri cidă , să aibă bune însuşiri de detergent , să nu fie toxice, să nu influenţeze însuşirile organoleptice ale laptelui, să se îndepărteze uşor cu apa, să nu atace piesele instalaţiei de muls. 453. Când soluţia de dezinfecţie nu mai este folosită, nu este permis ca ea să ajungă, împreună cu alte ape reziduale, în zone unde poate polua solul şi apa freatică. 7.6.5 Utilaje pentru spălarea ugerului înainte de muls 454. La uncie instalaţii de muls la platformă sunt prevăzute furtunc cu duş, manevrate de mulgător, cu apă caldă pentru spălarea ugerului înainte de ataşarea paharelor de muls. 7.6.6 Mijloace tehnice pentru dezinfecţia ugerului după muls: 455. Jn afara de dispozitivele speciale sub formă de pâlnie, manevrate de mulgator, există la unele instalatii, şi sisteme cu duze de pulverizare amplasate pe podea in culoarul de ieşire de la platfonna de muls, şi care sunt puse automat în funcţiune la trecerea animalului. VIII. DEŞEURI ŞI REZIDUURI REZULTATE DE LA În exploataţiile agro-zootehnice, pe lângă deşeurile cu valoare fertilizantă - gunoi de grajd, djecţii lichide şi fluide (prezentate în voi I cap. 10), pot rezulta şi alte deşeuri sau reziduuri, care netratate corespunzător pot deveni agenţi de poluare ai solului, apei şi aerului. În această categoric sunt incluse diferite secreţii lichide şi solide rezultate , de exemplu, de la mulsul animalelor, de la locurile de sacrificare ale acestora, ape uzate de la lucrările de igienizare a adăposturilor, etc. Acestea trebuie gestionate cu foarte marc atenţie pentru a evita poluarea apei şi solului de către unele substanţe periculoase sau toxice pc care le conţin (agenţi patogeni, metale grele, detergenţi, substanţe chimice folosite la dezinsecţie şi dezinfecţie, etc.). EXPLOATAŢII AGRO-ZOOTEHNICE 456. Aceste tipuri de deşeuri trebuie tratate în staţii de epurare iar după realizarea parametrilor de neutralizare şi depoluare prevăzuţi, folosite după caz ca materiale fertilizantc sau depozitate ca deşeuri conform normelor în vigoare. 457. Toate unităţile agro-zootchnicc mari trebuie să dispună de instalaţiile aferente pentru efectuarea operaţiilor pentru decontaminare şi neutralizare a deşeurilor şi resturilor provenite din exploataţiile agrozootehnice (sisteme de scurgere, colectare şi transport, staţii de epurare, locuri de depozitare). 458. Evacuarea apelor uzate în reţeaua de canale de desecare sau, după caz, de irigaţii, ori pc terenurile agricole se va face numai î n condiţiile realizării unei epurări corespunzătoare. 459. Un tratament deosebit trebuie acordat animalelor decedate în fermă şi animalelor de fermă care au murit în cursul tranzitului. Carcasele acestora nu pot fi depozitate la întâmplare, deoarece consituie focare de răspândire a unor boli şi surse de poluare a apelor de suprafaţă şi subterane. 460. Orice posesor de animale trebuie să raporteze moartea unui animal medicului veterinar, care, în urma examinării, va recomanda procedura cea mai adecvată de depozitare sau tratare pentru situaţia semnalată. Tratarea acestor tipuri de deşeuri se face în unităţi specializate, aprobate de Agenţia aţională Sanitară Veterinară 461. Autoritatea competentă poate să decidă înlăturarea cadavrelor cu grad ridicat de risc, prin procedura arderii în crematoriu sau a îngropării, în cazul în care: a) există pericol de propagare a riscurilor legate de sănătate în timpul transportului; b) există suspiciunea că agenţii patogeni ar putea rezista tratamentelor aplicate în unităţile de prelucrare a deşeurilor de acest tip; c) carcasele animalelor în cauză provin din locuri la care accesul se realizează dificil, d) cantitatea şi distanţa care trebuie acoperită nu justifică măsura colectării acestui tip de deşeuri. 462. Îngroparea carca-,clor de animale decedate trebuie să se efectueze la o adâncime suficientă (cel puţin I m), pentru a preveni dezgroparea lor de către animale sau păsări carnivore şi, de asemenea, pentru a preveni poluarea aernlui cu mirosuri dezagreabile precum şi poluarea surselor de apă. Înainte de a fi îngropate trebuie stropite cu un dezinfectant corespunzător. Carcasele provenite de la animale bolnave trebuie îngropate întregi (cu piele sau blană şi cu toate organele interne). 463. La alegerea locului de îngropare se va avea în vedere ca acesta să fie situat la cel puţin 500 m de vatra localităţii şi la cel puţin 250 m de fântâni, foraje sau izvoare din care se extrage apă potabilă pentru oameni şi animale. De asemenea, fundul gropii trebuie să fie uscat, respectiv să nu fie acoperit de un strat de apă. 464. u este permisă aruncarea animalelor moarte la platforma de gunoi, la platforma de compostare sau între ruine. 465. Aceleaşi recomandări se aplică şi pentru păsările moarte în fermă. IX. DEŞEURI ŞI APE UZATE DE LA SECTORUL DE PRELUCRARE A PRODUSELOR AGRICOLE ŞI ZOOTEHNICE Apele uzate şi deşeurile provenite din sectorul de prelucrare a produselor agricole şi zootehnice au, de regulă, încărcătură mare şi foarte specifcă de substanţe potenţial poluante, în principal de origine organică - hidraţi de carbon (zahăr, amidon), grăsimi, proteine, etc.. De asemenea, o încărcăhll&quot;ă semnificativă de agenti patogeni, pot prezenta şi reziduurile provenite, în special, din sectorul de prelucrare a produselor zootehnice. 466. Apele uzate, provenite din sectoarele menţionate mai sus, nu se deversează direct în apele de suprafaţă sau în re!eaua de canale pentru iriga!ii sau drenaj, deoarece au un efect poluant rapid şi intens mai ales datorită consumului biochimic de oxigen foarte ridicat. Confom1 legii, toate unităţile de prelucrare a produselor vegetale (fabrici de zahăr, fabrici de conseve de legume, de sucuri de fructe, de ulei, etc) şi animale (abatoare, fabrici de mezeluri şi conseve de came, fabrici de prelucrare a laptelui, etc.) trebuie prevăzute încă din faza de proiectare cu staţii de tratare a apelor uzate şi cu tehnologii specifice fiecărui tip de unitate. 467. Respectarea tehnologiilor de epurare şi întreţinerea corespunzătoare a staţiilor de tratare a apelor uzate sunt măsuri de natură să conducă la obţinerea unor ape purificate care pot fi deversate în continuare în sistemul de canalizare sau pot fi folosite, dacă sunt corespunzătoare calitativ, la irigarea culturilor vegetale. 468. ămolurile de la staţiile de epurare pot fi folosite, după compostare, la fertilizarea culturilor vegetale, dacă nu există alte restricţii privind utilizarea lor (de ex. o încărcătură de metale grele sau de alte substanţe periculoase peste limita maximă admisibilă). Administrarea acestora trebuie făcută numai după analizarea lor de către laboratoarele de specialitate. 469. Alte deşeuri provenite de la unităţi de prelucrare a produselor zootehnice, trebuie prelucrate, conform legii, în unităţi specializate, aprobate de Agenţia Naţională Sanitară Veterinară. Prin prelucrare se pot obţine produse pentru hrana animalelor de casă şi pentru peşti sau diferite produse tehnice ori farmaceutice. 470. Autoritatea sanitară veterinară centrală, în situaţii excepţionale şi sub supravegherea veterinară efectuată de autorităţile competente, poate autoriza utilizarea deşeurilor de origine animală în scopuri ştiinţifice. 471. Deşeurile care nu sunt potrivite pentru prelucrare , se înlătură prin incinerare sau prin îngropare într-un sol corespunzător, în scopul prevenirii contaminării cursurilor de apă sau a poluării mediului. X. PRODUSE PETROLIERE Fermele agricole moderne, atât cele vegetale cât şi cele agro-zootehnice, presupun multe operaţii mecanizate pentru lucrările solului, întreţinerea culturilor, creşterea animalelor, procesarea produselor, transport, etc. Obiectivul principal al acestora este eficientizarea lucrărilor şi diminuarea ef01tului fizic al personalului din fermă. Printre sursele de energie folosite pentru derularea operaţiunilor mecanizate, cea mai importantă este constituită din produse petroliere (în principal motorină şi benzine). Acestora li se adaugă uleiuri minerale, de accea.5i provenienţă, folosite pentru întreţinerea (lubrifierea) diferitelor mecanisme. Toate aceste produse, dacă nu sunt gestionate cu responsabilitate , pot produce fenomene grave de poluare, atât în sol, cât şi în mediul acvatic. Următoarele recomandări de bune practici agricole sunt de natură să prevină sau să reducă a.s;emenea efecte negative.

472. Rezervoarele de produse petroliere se recomandă să fie amplasate la suprafaţă, într-un loc accesibil pentru maşinile care fac alimentarea, situat departe de surse de apă şi mai ales de drenuri de apă îngropate în sol sau poziţionate la suprafaţă. 473. u se recomandă îngroparea rezervoarelor dacă există riscul de scurgeri care ar putea polua apa freatică sau dacă solul prezintă însuşiri care favorizează coroziunea. 474. În locul de amplasare a rezervorului trebuie luate măsuri speciale de prevenire a incendiilor. 475. Arealul penlru depozilare lrebuie prevăzul cu materiale absorbante pentru a reţine evenlualele împrăştieri produse în limpul alimenlării. Trebuie evilal ca rezervoarele maşinilor să fie supraîncărcate. 476. Rezervoarele se verifică regulat şi se repară dacă se conslată scurgeri. 477. Rezervoarele mobile (cisternele) se folosesc cu precauţie, în special alunei când se alimentează pompele de irigare amplasate în vecinătatea cursurilor de apă. 478. Starea tehnică a utilajelor, în special a motarelor, conductelor şi racordurilor, lrebuie verificală periodic pentru a reduce la minim scurgerile de carburanţi. 479. Intervenţiile lehnice la sislemul de alimentare cu combustibil efecluate în câmp, ca de exemplu înlocuirea filtrului de combustibil sau a unui furtun ş.a., sunt operaţii în cursul cărora se pol produce scurgeri de combuslibil pe sol. Trebuie luale măsuri penlru limitarea acestor pierderi. 480. În România , cea mai gravă cale de poluare cu molorina care ajunge în sol este provocată de sislemul lehnic de eliminare a aerului din sislemul de alimenlare cu combustibil al moloarelor de traclor. La lractoarele care sunt de mai mulle decenii în dotarea agriculturii româneşti este prevăzut, din fabricaţie, un sislem cu bule de aer pentru pomparea în exterior a motorinei, cu deversarea ei pe sol fără posibililăţi de

Preluat: 2026-09-23T13:45:33.955044+00:00 · SHA256: 9fbdbd2557184ce7e512d93f56fbaa912e25eaac8a7654af2f3dd321cc51f529