Legislație națională
INSTRUCȚIUNI · 0 · 2007
INSTRUCŢIUNI din 22 martie 2007 pentru stabilirea procedurii privind efectuarea operaţiunilor necesare pentru acoperirea de la bugetul de stat a plăţii TVA în cadrul programelor PHARE, ISPA şi SAPARD
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Ministerul Finan?elor Publice · ID sursă 81207
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
INSTRUCŢIUNI din 22 martie 2007 pentru stabilirea procedurii privind efectuarea operaţiunilor necesare pentru acoperirea de la bugetul de stat a plăţii TVA în cadrul programelor PHARE, ISPA şi SAPARD EMITENT MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 16 aprilie 2007 Conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora, în bugetul de stat, la poziţia Fondul Naţional de Preaderare, sunt prevăzute sumele pentru acoperirea plăţii TVA aferente livrărilor de bunuri, prestărilor de servicii şi execuţiei de lucrări, finanţate, integral sau parţial, din contribuţia financiară a Uniunii Europene şi/sau din cofinanţarea aferentă, ai căror beneficiari sunt autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, unităţi subordonate, în coordonarea acestora, organisme neguvernamentale, nonprofit, de utilitate publică cu personalitate juridică care funcţionează în domeniul dezvoltării regionale, organisme neguvernamentale, nonprofit, cu personalitate juridică, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. şi Compania Naţională de Căi Ferate - C.F.R. - S.A. În sensul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2007 , din categoria unităţilor subordonate sau în coordonarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale - cu excepţia Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. şi a Companiei Naţionale de Căi Ferate - C.F.R. - S.A. - nu fac parte persoanele juridice cu scop lucrativ, indiferent de forma de organizare. Prezentele instrucţiuni se aplică, fără a prejudicia prevederile legislaţiei fiscale în vigoare, următoarelor categorii de contracte: servicii, lucrări, achiziţii de bunuri, scheme de grant, înfrăţire instituţională. Agenţiile de implementare efectuează plăţile către contractori şi, respectiv, către bugetul de stat pe baza facturilor sau a deconturilor speciale de TVA şi în cazul beneficiarilor de achiziţii intracomunitare a căror valoare este mai mare de 10.000 euro. Beneficiarii au obligaţia să prezinte agenţiei de implementare documentele necesare pentru plata TVA şi îşi asumă întreaga responsabilitate cu privire la realitatea cheltuielilor justificative incluse în documentele prezentate agenţiei de implementare. Pe baza prezentelor instrucţiuni, agenţiile de implementare vor elabora proceduri interne. I. Acoperirea de la bugetul de stat a plăţii TVA în cadrul programelor PHARE Instituţiile reprezentând structuri de implementare a programelor PHARE sunt următoarele: - Direcţia generală Autoritatea de Plată/Fondul Naţional entitate cu rol de trezorerie din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, prin intermediul căreia fondurile Uniunii Europene sunt transferate către beneficiar; - agenţiile de implementare (Ministerul Integrării Europene şi Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE) - organisme de implementare din cadrul administraţiei naţionale, responsabile cu organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor, a contractărilor şi cu efectuarea plăţilor, precum şi cu implementarea tehnică, în cazul proiectelor de sprijinire a investiţiilor, a proiectelor de dezvoltare instituţională şi, dacă se prevede explicit, a altor proiecte. 1. Deschiderea şi funcţionarea conturilor În scopul asigurării fluxurilor financiare necesare acoperirii de la bugetul de stat a plăţii TVA în cadrul programelor PHARE se vor derula operaţiuni prin contul curent general al Trezoreriei Statului deschis la Banca Naţională a României (cont nr. IBAN RO19TREZ99923540155XXXXX). 1.1. Agenţiile de implementare PHARE deschid la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti contul 50.92.01 "Disponibil din sume de la bugetul de stat pentru acoperirea plăţii TVA în cadrul Programelor PHARE". 1.2. Funcţiunea contului 50.92.01 "Disponibil din sume de la bugetul de stat pentru acoperirea plăţii TVA în cadrul Programelor PHARE" Aceste conturi se vor credita cu: - sumele alocate de la bugetul de stat pentru acoperirea plăţii TVA în cadrul programelor PHARE; - sumele returnate de către beneficiari/contractori către agenţiile de implementare, şi se debitează cu: - sumele alocate de la bugetul de stat pentru acoperirea plăţii TVA în cadrul programelor PHARE, virate de agenţiile de implementare PHARE în conturile contractorilor/beneficiarilor deschise la societatea bancară; - sumele alocate de la bugetul de stat pentru acoperirea plăţii TVA în cadrul programelor PHARE care provin din finanţarea bugetară a anului curent, returnate de agenţiile de implementare PHARE; - sumele alocate de la bugetul de stat pentru acoperirea plăţii TVA în cadrul Programelor PHARE care provin din finanţarea bugetară a anilor precedenţi, returnate în contul de venituri ale bugetului de stat 20.30.01.03 "Restituiri de fonduri din finanţarea bugetară a anilor precedenţi". Disponibilităţile aflate în soldul contului 50.92.01 "Disponibil din sume de la bugetul de stat pentru acoperirea plăţii TVA în cadrul Programelor PHARE" se reportează la sfârşitul anului bugetar şi se utilizează cu aceeaşi destinaţie în anul bugetar următor. 2. Transferul sumelor necesare acoperirii plăţii TVA de la bugetul de stat la Direcţia Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE 2.1. Deschiderea de către Direcţia generală Autoritatea de Plată/Fondul Naţional a creditelor bugetare necesare acoperirii de la bugetul de stat a plăţii TVA pentru componente ale programelor PHARE gestionate de Direcţia Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE, ca agenţie de implementare PHARE 2.1.1. Direcţia Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE, ca agenţie de implementare PHARE, îşi stabileşte temeinic şi fundamentat necesităţile trimestriale de sume necesare acoperirii de la bugetul de stat a plăţii TVA, determinate ca urmare a contractelor încheiate (şi planificat a fi semnate în cursul trimestrului următor) şi prezintă în acest sens responsabilului naţional cu autorizarea finanţării PHARE şi Direcţiei generale Autoritatea de Plată/Fondul Naţional o notă justificativă însoţită de anexa nr. 2 la prezentele instrucţiuni, în a doua decadă a lunii anterioare celei pentru care se solicită sumele. Nota justificativă se supune controlului financiar preventiv propriu. 2.1.2. Pe baza documentelor justificative primite de la Direcţia Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE, ca agenţie de implementare PHARE, Autoritatea de Plată întocmeşte cererea de deschidere de credite bugetare necesare acoperirii de la bugetul de stat a plăţii TVA, cu încadrarea în limitele alocaţiilor bugetare anuale/trimestriale pentru anul curent aprobate pentru sumele necesare acoperirii plăţii TVA, însoţită de nota de fundamentare prin care se stabilesc pentru luna următoare, temeinic şi fundamentat, necesităţile de acoperire a plăţii TVA de la bugetul de stat, necesităţi bazate pe previziunile privind fluxul de numerar aferente fiecărui memorandum de finanţare PHARE şi pe previziuni privind evoluţia cursului leu/euro al societăţii bancare, ţinând cont de soldul contului în lei 50.92.01 "Disponibil din sume de la bugetul de stat pentru acoperirea plăţii TVA în cadrul Programelor PHARE" cont deschis pe numele Direcţiei Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE. Proiectul de cerere de deschidere de credite, însoţit de nota de fundamentare, se supune vizei de control financiar preventiv şi se prezintă spre aprobare, până la data de 25 a lunii curente, responsabilului naţional cu autorizarea finanţării PHARE - ordonator principal de credite pentru finanţarea din poziţia bugetară "Fond Naţional de Preaderare". 2.1.3. În baza cererii aprobate de ordonatorul principal de credite, Direcţia generală a contabilităţii publice şi a sistemului de decontări în sectorul public efectuează deschiderea creditelor bugetare aferente cofinanţării, de la capitolul 54.01 "Alte servicii publice generale", subcapitolul 04 "Fondul Naţional de Preaderare", articolul 55.01 "Transferuri interne", alineatul 14 "Fondul Naţional de Preaderare", conform metodologiei în vigoare, până la data de întâi a lunii pentru care se solicită deschiderea creditelor. 2.2. Transferul la Direcţia Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE, ca agenţie de implementare PHARE, al sumelor de la bugetul de stat necesare acoperirii plăţii TVA 2.2.1. În baza sumelor solicitate la deschiderea creditelor bugetare, prevăzută la pct. 2.1.1, Autoritatea de Plată întocmeşte şi transmite o notă de lichidare semnată de responsabilul naţional cu autorizarea finanţării PHARE, însoţită de ordonanţarea de plată în baza căreia Direcţia generală a contabilităţii publice şi a sistemului de decontări în sectorul public emite ordinul de plată pentru transferul din contul general al Trezoreriei Statului (cont IBAN RO19TREZ99923540155XXXXX), deschis la Banca Naţională a României, al sumelor de la bugetul de stat, necesare acoperirii plăţii TVA în contul 50.92.01 "Disponibil din sume de la bugetul de stat pentru acoperirea plăţii TVA în cadrul Programelor PHARE", cont deschis pe numele Direcţiei Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE, la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti. Ordonanţarea acestor plăţi se efectuează cu viza prealabilă de control financiar preventiv. 2.2.2. Direcţia generală a contabilităţii publice şi a sistemului de decontări în sectorul public întocmeşte ordinul de plată şi îl transmite prin intermediul sistemului electronic de plăţi până la ora 12 a primei zile lucrătoare următoare datei la care a primit nota de lichidare şi ordonanţarea de plată specificate la pct. 2.2.1. 2.2.3. Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti pune la dispoziţia Direcţiei Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE extrasele de cont care confirmă alimentarea contului 50.92.01 "Disponibil din sume de la bugetul de stat pentru acoperirea plăţii TVA în cadrul Programelor PHARE", în prima zi lucrătoare următoare datei creditării acestui cont. 3. Stabilirea procedurii pentru acoperirea de la bugetul de stat a plăţii TVA pentru componentele de coeziune economică şi socială ale programelor PHARE gestionate de Ministerul Integrării Europene, ca agenţie de implementare PHARE Pentru ca Ministerul Integrării Europene să poată beneficia de fondurile de la bugetul de stat prevăzute în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - "Acţiuni generale", în poziţia globală - "Fond Naţional de Preaderare", destinate acoperirii de la bugetul de stat a plăţii TVA în cadrul programelor PHARE, se stabileşte următoarea procedură: 3.1. Suplimentarea bugetului Ministerului Integrării Europene 3.1.1. Ministerul Integrării Europene, în calitate de agenţie de implementare pentru programele PHARE, îşi stabileşte, temeinic şi fundamentat, necesităţile trimestriale de la bugetul de stat pentru acoperirea de la bugetul de stat a plăţii TVA, pe baza previziunii fluxului de numerar (conform anexei nr. 2 la prezentele instrucţiuni) determinat ca urmare a contractelor încheiate (şi planificate a fi semnate în cursul trimestrului următor), şi întocmeşte o notă de fundamentare conform anexei nr. 1 la prezentele instrucţiuni. Nota de fundamentare, însoţită de previziunea fluxului de numerar, se înaintează pentru a fi semnată de către ordonatorul de credite sau de persoana delegată. Valoarea în lei solicitată se obţine pornind de la sumele în euro previzionate la plată în trimestrul următor, la care se aplică cursul de schimb leu/euro al Băncii Naţionale a României, valabil în penultima zi lucrătoare a lunii anterioare celei în care se efectuează cererea de suplimentare a bugetului Ministerului Integrării Europene, la care se adaugă procentul destinat finanţării diferenţelor nefavorabile care apar din aplicarea cursului de schimb leu/euro al Băncii Naţionale a României din luna în care Ministerul Integrării Europene efectuează plata către beneficiari/contractori sau furnizori (conform prevederilor contractuale) sau a cursului utilizat de societatea bancară faţă de cursul leu/euro al Băncii Naţionale a României utilizat la cererea de suplimentare a bugetului a Ministerului Integrării Europene. 3.1.2. Pe baza notei de fundamentare menţionate la pct. 3.1.1, care se supune controlului financiar preventiv propriu al Ministerului Integrării Europene, Ministerul Integrării Europene întocmeşte cererea de suplimentare a bugetului propriu, care se supune controlului financiar preventiv propriu al Ministerului Integrării Europene şi este semnată de ordonatorul de credite sau de persoana delegată. Această cerere, însoţită de nota de fundamentare şi de previziunea fluxului de numerar, se transmite Ministerului Finanţelor Publice - respectiv Direcţiei generale de programare bugetară şi coordonarea politicilor publice sectoriale - până la data de 15 a lunii anterioare trimestrului pentru care se solicită sumele, în vederea suplimentării bugetului propriu cu sumele de la bugetul de stat, necesare plăţii TVA în cadrul programelor PHARE. 3.1.3. Pe baza acestei solicitări, Direcţia generală de programare bugetară şi coordonarea politicilor publice sectoriale întocmeşte documentaţia necesară, pe care, cu avizul Direcţiei generale a Fondului Naţional de Preaderare, o supune spre aprobare conducerii Ministerului Finanţelor Publice, respectiv secretarului de stat coordonator al Direcţiei generale de programare bugetară şi coordonarea politicilor publice sectoriale. 3.1.4. În baza documentaţiei întocmite de Direcţia generală de programare bugetară şi coordonarea politicilor publice sectoriale, Direcţia generală a contabilităţii publice şi a sistemului de decontări în sectorul public operează modificările aprobate în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - "Acţiuni generale", titlul 55 "Alte transferuri", articolul 55.01 "Transferuri interne", alineatul 55.01.14 "Fond Naţional de Preaderare", capitolul 54.01 "Alte servicii publice generale", subcapitolul 54.01.04 "Fondul Naţional de Preaderare" şi în bugetul Ministerului Integrării Europene la titlul 55.01 "Transferuri interne", alineatul 55.01.08 "Programe PHARE", capitolul 80.01 "Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă", subcapitolul 80.01.01.10 "Programe de dezvoltare regională şi socială". 3.2. Deschiderea creditelor bugetare de către Ministerul Integrării Europene pentru acoperirea plăţii TVA 3.2.1. După introducerea modificărilor în bugetul propriu, Ministerul Integrării Europene transmite lunar Ministerului Finanţelor Publice, până la data de 25 a lunii curente, cererea de deschidere de credite bugetare necesare plăţii TVA în cadrul programelor PHARE, pentru luna următoare, în baza prognozelor fluxului de numerar pentru luna următoare. De asemenea, pentru fundamentarea cererii de deschidere de credite bugetare, Ministerul Integrării Europene întocmeşte nota justificativă, prin care se stabilesc pentru luna următoare, temeinic şi fundamentat, necesităţile de acoperire de la bugetul de stat a plăţii TVA, semnată de ordonatorul de credite sau de persoana delegată. Cererea de deschidere de credite bugetare se înaintează la viză controlului financiar preventiv propriu. Valoarea în lei solicitată se obţine pornindu-se de la sumele în euro previzionate la plată în luna următoare, la care se aplică cursul de schimb utilizat la cererea de suplimentare a bugetului propriu, la care se adaugă procentul destinat finanţării diferenţelor nefavorabile care apar din aplicarea cursului de schimb leu/euro al Băncii Naţionale a României din luna în care Ministerul Integrării Europene efectuează plata către beneficiari/contractori sau furnizori (conform prevederilor contractuale) ori a cursului utilizat de societatea bancară faţă de cursul leu/euro al Băncii Naţionale a României utilizat la cererea de suplimentare a bugetului a Ministerului Integrării Europene. 3.2.2. Ministerul Integrării Europene transmite Ministerului Finanţelor Publice cererea de deschidere de credite şi documentele de fundamentare precizate la pct. 3.2.1, însoţite de o adresă de înaintare semnată de persoanele autorizate. 3.2.3. La solicitarea Ministerului Integrării Europene şi în limita sumelor suplimentate potrivit pct. 3.1.1-3.1.4, Direcţia generală a contabilităţii publice şi a sistemului de decontări în sectorul public efectuează lunar deschiderea creditelor bugetare aferente sumelor pentru acoperirea de la bugetul de stat a plăţii TVA, cu avizul Direcţiei generale de programare bugetară şi coordonarea politicilor publice sectoriale, conform metodologiei în vigoare, până la data de 10 a lunii pentru care se solicită deschiderea creditelor. 3.2.4. După deschiderea creditelor bugetare, Ministerul Integrării Europene poate efectua plăţi de la bugetul de stat pentru acoperirea plăţii TVA în cadrul programelor PHARE, din contul 23 "Cheltuieli ale bugetului de stat", capitolul 80.01 "Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă", titlul 55 "Alte transferuri". 3.2.5. În baza documentelor descrise anterior, Ministerul Integrării Europene întocmeşte ordonanţarea de plată, semnată de ordonatorul de credite sau de persoana delegată şi vizată de controlorii financiari preventivi, şi ordinele de plată prin care se virează, în limita creditelor bugetare deschise, din contul de finanţare 23.80.01.55xx, sumele ce reprezintă acoperirea plăţii TVA de la bugetul de stat, în contul 50.92.01 "Disponibil din sume de la bugetul de stat pentru acoperirea plăţii TVA în cadrul Programelor PHARE", cont deschis pe numele Ministerului Integrării Europene la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti. 3.2.6. Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti pune la dispoziţia Ministerului Integrării Europene extrasele de cont care confirmă alimentarea contului 50.92.01 "Disponibil din sume de la bugetul de stat pentru acoperirea plăţii TVA în cadrul Programelor PHARE" în prima zi lucrătoare următoare datei creditării acestui cont. 3.3. Stabilirea procedurii pentru acoperirea de la bugetul de stat a plăţii TVA pentru componentele programelor PHARE gestionate de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, ca agenţie de implementare PHARE Pentru ca Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei să poată beneficia de fondurile de la bugetul de stat prevăzute în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - "Acţiuni generale", în poziţia globală - "Fond Naţional de Preaderare", destinate acoperirii de la bugetul de stat a plăţii TVA în cadrul programelor PHARE, va utiliza procedura descrisă la pct. 3.1.1-3.1.4 şi 3.2.1-3.2.6. 4. Efectuarea de către agenţiile de implementare PHARE a plăţilor către contractori din sumele destinate acoperirii de la bugetul de stat a plăţii TVA 4.1. Pe baza extraselor contului 50.92.01 "Disponibil din sume de la bugetul de stat pentru acoperirea plăţii TVA în cadrul Programelor PHARE" (de disponibil din sume de la bugetul de stat pentru acoperirea plăţii TVA în cadrul programelor PHARE ale agenţiilor de implementare PHARE şi pentru care sumele destinate acoperirii de la bugetul de stat a plăţii TVA sunt prevăzute în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - "Acţiuni generale", în poziţia globală - "Fond Naţional de Preaderare") şi pe baza sumelor în euro reprezentând TVA (care urmează să fie plătite beneficiarilor/contractorilor), autorizate la plată, agenţia de implementare PHARE întocmeşte următoarele documente: - ordonanţarea de plată, supusă vizei de control financiar preventiv şi semnată de ordonatorul de credite sau de persoana delegată; - ordinele de plată prin care se virează sumele în lei reprezentând sumele destinate acoperirii TVA de la bugetul de stat în contul 50.92.01 "Disponibil din sume de la bugetul de stat pentru acoperirea plăţii TVA în cadrul Programelor PHARE", în conturile în lei ale beneficiarilor/contractorilor. Sumele înscrise în ordinele de plată se determină prin calcularea echivalentului în lei al sumelor în euro necesare pentru acoperirea de la bugetul de stat a plăţii TVA, care trebuie transferate contractorilor/beneficiarilor sau furnizorilor, conform prevederilor contractuale. Valoarea în lei se obţine pornindu-se de la sumele în euro autorizate la plată, la care se aplică cursul de schimb leu/euro al Băncii Naţionale a României, valabil în penultima zi lucrătoare a lunii anterioare celei în care se efectuează plata. 4.2. În faza de lichidare se verifică existenţa angajamentelor, agenţiile de implementare PHARE determină/verifică realitatea sumei datorate, verifică condiţiile de exigibilitate ale angajamentului legal pe baza documentelor justificative şi acordă "bun de plată", pentru care semnează persoana autorizată din cadrul direcţiilor de specialitate ale agenţiei de implementare. 4.3. Ordinele de plată, întocmite şi semnate de persoanele împuternicite, se depun de agenţia de implementare la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti. II. Acoperirea de la bugetul de stat a plăţii TVA în cadrul Programului ISPA Instituţiile reprezentând structuri de implementare a măsurilor ISPA sunt: - în domeniul mediului: Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE; - în domeniul transporturilor: Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. şi Compania Naţională de Căi Ferate - C.F.R. S.A. 5. Deschiderea şi funcţionarea conturilor 5.1. În scopul asigurării fluxurilor financiare necesare acoperirii de la bugetul de stat a plăţii TVA în cadrul Programului ISPA, se vor derula operaţiuni prin contul curent general al Trezoreriei Statului deschis la Banca Naţională a României (cont nr. IBAN RO19TREZ99923540155XXXXX). Instituţiile reprezentând structuri de implementare a Programului ISPA în domeniul transporturilor deschid la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti următoarele conturi: a) Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului: ... - contul 23 "Cheltuieli ale bugetului de stat", capitolul 84.01 "Transporturi", titlul 55 "Alte transferuri"; b) agenţiile de implementare pentru măsurile ISPA din domeniul mediului şi transporturilor: ... - un cont 50.92.02 "Disponibil din sume de la bugetul de stat pentru acoperirea plăţii TVA în cadrul Programului ISPA", al fiecărei agenţii de implementare. 5.2. Funcţiunea contului 50.92.02 "Disponibil din sume de la bugetul de stat pentru acoperirea plăţii TVA în cadrul Programului ISPA". Aceste conturi se vor credita cu: - sumele alocate de la bugetul de stat pentru acoperirea plăţii TVA în cadrul programelor ISPA; - sumele returnate de către beneficiari/contractori către agenţiile de implementare; şi se debitează cu: - sumele alocate de la bugetul de stat pentru acoperirea plăţii TVA în cadrul programelor ISPA, virate de agenţiile de implementare ISPA în conturile contractorilor/beneficiarilor deschise la societatea bancară; - sumele alocate de la bugetul de stat pentru acoperirea plăţii TVA în cadrul programelor ISPA, care provin din finanţarea bugetară a anului curent, returnate de agenţiile de implementare ISPA în contul curent general al Trezoreriei Statului (cont 36.11.80000302) deschis la Banca Naţională a României; - sumele alocate de la bugetul de stat pentru acoperirea plăţii TVA în cadrul programelor ISPA, care provin din finanţarea bugetară a anilor precedenţi, returnate în contul de venituri ale bugetului de stat 20.30.01.03 "Restituiri din finanţarea bugetară a anilor precedenţi". Disponibilităţile aflate în soldul contului 50.92.02 "Disponibil din sume de la bugetul de stat pentru acoperirea plăţii TVA în cadrul Programului ISPA" se reportează la sfârşitul anului bugetar şi se utilizează cu aceeaşi destinaţie în anul bugetar următor. 6. Transferul sumelor necesare acoperirii plăţii TVA de la bugetul de stat la Direcţia Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE Pentru ca Direcţia Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE să poată beneficia de fondurile de la bugetul de stat prevăzute în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - "Acţiuni generale", în poziţia globală - "Fond Naţional de Preaderare", destinate acoperirii de la bugetul de stat a plăţii TVA în cadrul Programului ISPA, va utiliza procedura descrisă la pct. 2.1-2.2. 7. Transferul sumelor necesare acoperirii plăţii TVA de la bugetul de stat la agenţiile de implementare din domeniul transporturilor 7.1. Suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului 7.1.1. Agenţiile de implementare pentru măsurile ISPA din domeniul transporturilor îşi stabilesc, temeinic şi fundamentat, necesităţile trimestriale de sume de la bugetul de stat necesare acoperirii plăţii TVA pe baza prognozei fluxului de numerar determinat ca urmare a contractelor încheiate (şi planificat a fi semnate în cursul trimestrului următor) şi prezintă în acest sens Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului o notă de fundamentare însoţită de anexa nr. 1 la prezentele instrucţiuni, în prima decadă a lunii anterioare trimestrului pentru care se solicită sumele. Nota justificativă se supune controlului financiar preventiv propriu. 7.1.2. Pe baza documentelor justificative primite de la agenţiile de implementare pentru măsurile ISPA din domeniul transporturilor, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului solicită Ministerului Finanţelor Publice, respectiv Direcţiei generale de programare bugetară şi coordonarea politicilor publice sectoriale, până la data de 15 a lunii anterioare trimestrului pentru care se solicită sumele, suplimentarea bugetului propriu cu sumele de la bugetul de stat necesare acoperirii plăţii TVA în cadrul Programului ISPA. Cererea de suplimentare a bugetului Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, vizată de controlul financiar preventiv propriu şi semnată de ordonatorul principal de credite, va fi însoţită de anexele nr. 1 şi 2 la prezentele instrucţiuni. 7.1.3. Pe baza acestei solicitări, Direcţia generală de programare bugetară şi coordonarea politicilor publice sectoriale întocmeşte documentaţia necesară, pe care, cu avizul Autorităţii de Plată, o supune spre aprobare conducerii Ministerului Finanţelor Publice, respectiv secretarului de stat coordonator al Direcţiei generale de programare bugetară şi coordonarea politicilor publice sectoriale. 7.1.4. În baza documentaţiei întocmite de Direcţia generală de programare bugetară şi coordonarea politicilor publice sectoriale, Direcţia generală a contabilităţii publice şi a sistemului de decontări în sectorul public operează modificările aprobate în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - "Acţiuni generale", titlul 55 "Alte transferuri", articolul 55.01 "Transferuri interne", alineatul 55.01.14 "Fond Naţional de Preaderare", capitolul 54.01 "Alte servicii publice generale", subcapitolul 54.01.04 "Fondul Naţional de Preaderare" şi în bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, la capitolul 84.01 "Transporturi", subcapitolele 84.01.03 "Transport rutier" sau subcapitolul 84.01.04 "Transport feroviar", articolul 55 "Alte transferuri", alineatul 55.01.09 "Programe ISPA". 7.2. Deschiderea creditelor bugetare de către Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului pentru fondurile de la bugetul de stat necesare acoperirii plăţii TVA 7.2.1. După introducerea modificărilor în bugetele ordonatorilor principali de credite, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului transmite lunar Ministerului Finanţelor Publice, până la data de 25 a lunii curente, cererea de deschidere de credite bugetare necesare acoperirii de la bugetul de stat a plăţii TVA în baza prognozelor fluxului de numerar pentru luna următoare, aferente fiecărei măsuri, primite de la agenţiile de implementare pentru măsurile ISPA din domeniul transporturilor. Cererea de deschidere de credite bugetare a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului se supune controlului financiar preventiv propriu şi delegat. 7.2.2. La solicitarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi în limita sumelor transferate, Direcţia generală a contabilităţii publice şi a sistemului de decontări în sectorul public efectuează lunar deschiderea creditelor bugetare aferente sumelor de la bugetul de stat, necesare acoperirii plăţii TVA, cu avizul Direcţiei generale de programare bugetară şi coordonarea politicilor publice sectoriale, conform metodologiei în vigoare, până la data de 10 a lunii pentru care se solicită deschiderea creditelor. 7.2.3. După deschiderea creditelor bugetare, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului poate efectua cheltuieli de la bugetul de stat pentru acoperirea plăţii TVA în cadrul Programului ISPA, din contul 23 "Cheltuieli ale bugetului de stat" - la capitolul 84.01 "Transporturi", subcapitolul 84.01.03 "Transport rutier" sau 84.01.04 "Transport feroviar", articolul 55 "Alte transferuri", alineatul 55.01.09 "Programe ISPA". 7.3. Transferul la agenţiile de implementare pentru măsurile ISPA din domeniul transporturilor al sumelor de la bugetul de stat necesare acoperirii plăţii TVA în cadrul Programului ISPA 7.3.1. În baza sumelor solicitate de agenţiile de implementare pentru măsurile ISPA din domeniul transporturilor la deschiderea creditelor bugetare, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului întocmeşte ordinele de plată prin care se virează, în limita creditelor bugetare deschise, din contul 23 "Cheltuielile bugetului de stat", capitolul 84.01 "Transporturi", subcapitolul 84.01.03 "Transport rutier" sau 84.01.04 "Transport feroviar", articolul 55 "Alte transferuri", alineatul 55.01.09 "Programe ISPA", sumele de la bugetul de stat, necesare acoperirii plăţii TVA în conturile 50.xx de disponibil al fiecărei agenţii de implementare. Ordonanţarea acestor plăţi se semnează de către ordonatorul principal de credite cu viza prealabilă de control financiar preventiv propriu. 7.3.2. Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti pune la dispoziţia agenţiei de implementare pentru măsurile ISPA din domeniul transporturilor extrasele de cont care confirmă alimentarea contului 50.92.02 "Disponibil din sume de la bugetul de stat pentru acoperirea plăţii TVA în cadrul Programului ISPA", în prima zi lucrătoare următoare datei creditării acestor conturi. III. Acoperirea de la bugetul de stat a plăţii TVA în cadrul Programului SAPARD 8. Suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale 8.1. Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) - instituţie publică în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale - îşi stabileşte temeinic şi fundamentat necesităţile trimestriale de sume de la bugetul de stat pentru acoperirea plăţii TVA, pe baza prognozei fluxului de numerar determinat ca urmare a contractelor încheiate, şi prezintă în acest sens Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale o notă justificativă însoţită de anexa nr. 1 la prezentele instrucţiuni, în prima decadă a lunii anterioare trimestrului pentru care se solicită sumele. Acest document se supune controlului financiar preventiv propriu al APDRP. 8.2. Pe baza documentelor justificative primite de la APDRP, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale solicită Ministerului Finanţelor Publice - respectiv Direcţiei generale de programare bugetară şi coordonarea politicilor publice sectoriale -, până la data de 15 a lunii anterioare trimestrului pentru care se solicită sumele, suplimentarea bugetului propriu cu sumele de la bugetul de stat necesare acoperirii plăţii TVA în cadrul Programului SAPARD. Cererea de suplimentare a bugetului Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, vizată de controlul financiar preventiv propriu şi semnată de ordonatorul principal de credite, va fi însoţită de anexele nr. 1 şi 2 la prezentele instrucţiuni. 8.3. Pe baza acestei solicitări, Direcţia generală de programare bugetară şi coordonarea politicilor publice sectoriale întocmeşte documentaţia necesară, pe care, cu avizul Autorităţii de Plată, o supune spre aprobare conducerii Ministerului Finanţelor Publice, respectiv secretarului de stat coordonator al Direcţiei generale de programare bugetară şi coordonarea politicilor publice sectoriale. 8.4. În baza documentaţiei întocmite de Direcţia generală de programare bugetară şi coordonarea politicilor publice sectoriale, Direcţia generală a contabilităţii publice şi a sistemului de decontări în sectorul public operează modificările aprobate în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - "Acţiuni generale", titlul 55 "Alte transferuri", articolul 55.01 "Transferuri interne", alineatul 55.01.14 "Fond Naţional de Preaderare", capitolul 54.01 "Alte servicii publice generale", subcapitolul 54.01.04 "Fondul Naţional de Preaderare" şi în bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, la capitolul 83.01 "Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare", titlul "Alte transferuri" cod 55.01.10 Programul SAPARD. 9. Deschiderea creditelor bugetare de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale pentru fondurile de la bugetul de stat necesare acoperirii plăţii TVA 9.1. După introducerea modificărilor în buget, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale transmite lunar Ministerului Finanţelor Publice până la data de 25 a lunii curente, cererea de deschidere de credite bugetare necesare acoperirii plăţii TVA de la bugetul de stat în cadrul Programului SAPARD, pentru luna următoare, în baza prognozei fluxului de numerar pentru luna următoare, primită de la APDRP. Cererea de deschidere de credite bugetare a Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale se supune controlului financiar preventiv propriu. 9.2. La solicitarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în limita sumelor transferate, Direcţia generală a contabilităţii publice şi a sistemului de decontări în sectorul public efectuează lunar deschiderea creditelor bugetare aferente sumelor pentru acoperirea de la bugetul de stat a plăţii TVA, cu avizul Direcţiei generale de programare bugetară şi coordonarea politicilor publice sectoriale, conform metodologiei în vigoare, până la data de 10 a lunii curente. 9.3. După deschiderea creditelor bugetare, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale poate efectua cheltuieli de la bugetul de stat pentru acoperirea plăţii TVA în cadrul Programului SAPARD, din contul 23 "Cheltuieli ale bugetului de stat", capitolul 83.01 "Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare", titlul "Alte transferuri" cod 55.01.10 Programul SAPARD. 9.4. Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale dispune transmiterea sumelor de la bugetul de stat necesare acoperirii plăţii TVA în contul 50.16.01 al APDRP concomitent cu ordinul de plată prin care transferă cofinanţarea aferentă. + Anexa 1 ------- la instrucţiuni --------------- NOTĂ DE FUNDAMENTARE privind solicitarea sumelor aferente plăţii TVA în cadrul Programului SAPARD pe trimestrul ......... anul ...... ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Valoare (lei) ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Sume aferente plăţii TVA suplimentate anterior ............ 2. Plăţi TVA efectuate cumulat din sumele suplimentate anterior (la sfârşitul lunii a doua a trimestrului curent) 3. Disponibilităţi (1-2) 4. Sume pentru plata TVA care necesită a fi plătite în trimestrul următor (inclusiv sume preliminate pe ultima lună a trimestrului curent) 5. Sume pentru plata TVA necesare a fi suplimentate pe trimestrul .................. (4-3) ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Ordonator principal de credite, ............................... NOTĂ DE FUNDAMENTARE privind solicitarea sumelor aferente plăţii TVA în cadrul Programului ISPA din domeniul ....., pe trimestrul ........ anul ...... ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Valoare ──────────────── euro lei ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Titlul şi codul măsurii ........................... 2. Autoritatea de implementare ................. 3. Sume aferente plăţii TVA suplimentate anterior 4. Plăţi TVA efectuate cumulat din sumele suplimentate anterior (la sfârşitul lunii a doua a trimestrului curent) 5. Disponibilităţi (la sfârşitul lunii anterioare datei întocmirii cererii de suplimentare) 6. Sume pentru plata TVA care necesită a fi plătite în trimestrul următor (inclusiv sume preliminate pe ultima lună a trimestrului curent) 7. Sume pentru plata TVA necesare a fi suplimentate pe trimestrul .............................. (6-5) ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Ordonator principal de credite, ............................... NOTĂ: Pentru pct. 3 şi 7 nu se calculează valoarea în euro. Pentru pct. 4, echivalentul în euro se calculează utilizându-se cursurile de schimb ale Băncii Naţionale a României aplicabile la datele plăţilor către beneficiari. Pentru pct. 5, echivalentul în euro se calculează utilizându-se cursul de schimb al Băncii Naţionale a României aplicabil la data întocmirii cererii de suplimentare a bugetului propriu al ministerului de resort, cu precizarea cursului de schimb. Pentru pct. 6, echivalentul în lei se calculează utilizându-se cursul de schimb al Băncii Naţionale a României aplicabil la data întocmirii cererii de suplimentare a bugetului propriu al ministerului de resort, cu precizarea cursului de schimb. NOTĂ DE FUNDAMENTARE privind solicitarea sumelor aferente plăţii TVA în cadrul Programului PHARE ......................, implementat de ....., pe trimestrul .... anul ..... ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Valoare ───────────── euro lei ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Sume aferente plăţii TVA suplimentate anterior (cumulat pe total program) 2. Plăţi TVA efectuate cumulat din sumele suplimentate anterior (la sfârşitul lunii a doua a trimestrului curent) 3. Disponibilităţi (1-2) 4. Sume pentru plata TVA care necesită a fi plătite în trimestrul următor (inclusiv sume preliminate pe ultima lună a trimestrului curent) 5. Sume pentru plata TVA necesare a fi suplimentate pe trimestrul ...................... (4-3) ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Ordonator principal de credite, ............................... NOTĂ: Pentru pct. 1 şi 5 nu se calculează valoarea în euro. Pentru pct. 2, echivalentul în euro se calculează utilizându-se cursurile de schimb ale Băncii Naţionale a României aplicabile la datele plăţilor către beneficiari. Pentru pct. 3, echivalentul în euro se calculează utilizându-se cursul de schimb al Băncii Naţionale a României aplicabil la data întocmirii cererii de suplimentare a bugetului propriu al ministerului de resort, cu precizarea cursului de schimb. Pentru pct. 4, echivalentul în lei se calculează utilizându-se cursul de schimb al Băncii Naţionale a României aplicabil la data întocmirii cererii de suplimentare a bugetului propriu al ministerului de resort, cu precizarea cursului de schimb. + Anexa 2 ------- la instrucţiuni --------------- PHARE - AGENŢIE DE IMPLEMENTARE: PREVIZIUNEA fluxului de numerar de TVA pentru perioada ........ - euro - ┌────────┬────────────────┬─────┬───────────┬────────────────────────────────┐ │Sub- │ │ │ Plăţi │ │ │program/│ │ │cumulative │ │ │proiect/│Valoare contract│Con │TVA până la│ Prognoza TVA pentru 12 luni │ │sub- │ │trac-│sfârşitul │ │ │proiect/│ │tor │ lunii │ │ │contract│ │ │anterioare │ │ ├───┬────┼───┬───────┬────┤ ├─────┬─────┼────────┬────────┬─────┬────────┤ │Cod│Ti- │To-│Valoare│TVA │ │Euro │ Lei │ luna 1│ luna 2 │ │luna 12 │ │ │tlu │tal│con- │ de │ │ │ ├────┬───┼────┬───┼──┬──┼────┬───┤ │ │ │ │tract │pla-│ │ │ │Euro│Lei│Euro│Lei│ │ │Euro│Lei│ │ │ │ │cu TVA │tit │ │ │ │ │*) │ │*) │ │ │ │*) │ ├───┼────┼───┼───────┼────┼─────┼─────┼─────┼────┼───┼────┼───┼──┼──┼────┼───┤ ├───┴────┼───┼───────┼────┼─────┼─────┼─────┼────┼───┼────┼───┼──┼──┼────┼───┤ ├────────┼───┼───────┼────┼─────┼─────┼─────┼────┼───┼────┼───┼──┼──┼────┼───┤ │ TOTAL │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └────────┴───┴───────┴────┴─────┴─────┴─────┴────┴───┴────┴───┴──┴──┴────┴───┘ ----------- Notă ... *) A fost folosit cursul de schimb al Băncii Naţionale a României din data de ... = ... lei/euro, la care a fost adăugat 5% (marja de eroare), rezultând un curs valutar final de ... lei/euro. Directorul Agenţiei de implementare, Data ................... .................................... Anexa nr. 2 se va completa pe fiecare sursă de finanţare (fonduri U.E., cofinanţare buget de stat, cofinanţare buget local). AGENŢIA DE PLĂŢI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ŞI PESCUIT: PREVIZIUNEA fluxului de numerar de TVA pentru perioada ...... - euro - ┌────────┬────────────────┬─────┬───────────┬────────────────────────────────┐ │ │ │ │ Plăţi │ │ │ │ │ │cumulative │ │ │ Măsura │Valoare contract│Con │TVA până la│ Prognoza TVA pentru 12 luni │ │ │ │trac-│sfârşitul │ │ │ │ │tor │ lunii │ │ │ │ │ │anterioare │ │ │ ├───┬───────┬────┤ ├─────┬─────┼────────┬────────┬─────┬────────┤ │ │To-│Valoare│TVA │ │Euro │ Lei │ luna 1│ luna 2 │ │luna 12 │ │ │tal│con- │ de │ │ │ ├────┬───┼────┬───┼──┬──┼────┬───┤ │ │ │tract │pla-│ │ │ │Euro│Lei│Euro│Lei│ │ │Euro│Lei│ │ │ │cu TVA │tit │ │ │ │ │*) │ │*) │ │ │ │*) │ ├───┬────┼───┼───────┼────┼─────┼─────┼─────┼────┼───┼────┼───┼──┼──┼────┼───┤ ├───┴────┼───┼───────┼────┼─────┼─────┼─────┼────┼───┼────┼───┼──┼──┼────┼───┤ ├────────┼───┼───────┼────┼─────┼─────┼─────┼────┼───┼────┼───┼──┼──┼────┼───┤ │ TOTAL │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └────────┴───┴───────┴────┴─────┴─────┴─────┴────┴───┴────┴───┴──┴──┴────┴───┘ ------------ Notă ... *) A fost folosit cursul de schimb al Băncii Naţionale a României din data de ... = ... lei/euro, la care a fost adăugat 5% (marja de eroare), rezultând un curs valutar final de ... lei/euro. Directorul Agenţiei, Data ............. ........................... Anexa nr. 2 se va completa pe fiecare sursă de finanţare (fonduri U.E., cofinanţare buget de stat, cofinanţare buget local). ISPA - AGENŢIE DE IMPLEMENTARE: PREVIZIUNEA fluxului de numerar de TVA pentru perioada ...... - euro - ┌────────┬────────────────┬─────┬───────────┬────────────────────────────────┐ │ │ │ │ Plăţi │ │ │ │ │ │cumulative │ │ │ Măsura/│Valoare contract│Con │TVA până la│ Prognoza TVA pentru 12 luni │ │contract│ │trac-│sfârşitul │ │ │ │ │tor │ lunii │ │ │ │ │ │anterioare │ │ ├───┬────┼───┬───────┬────┤ ├─────┬─────┼────────┬────────┬─────┬────────┤ │Cod│Ti- │To-│Valoare│TVA │ │Euro │ Lei │ luna 1│ luna 2 │ │luna 12 │ │ │tlu │tal│con- │ de │ │ │ ├────┬───┼────┬───┼──┬──┼────┬───┤ │ │ │ │tract │pla-│ │ │ │Euro│Lei│Euro│Lei│ │ │Euro│Lei│ │ │ │ │cu TVA │tit │ │ │ │ │*) │ │*) │ │ │ │*) │ ├───┼────┼───┼───────┼────┼─────┼─────┼─────┼────┼───┼────┼───┼──┼──┼────┼───┤ ├───┴────┼───┼───────┼────┼─────┼─────┼─────┼────┼───┼────┼───┼──┼──┼────┼───┤ ├────────┼───┼───────┼────┼─────┼─────┼─────┼────┼───┼────┼───┼──┼──┼────┼───┤ │ TOTAL │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └────────┴───┴───────┴────┴─────┴─────┴─────┴────┴───┴────┴───┴──┴──┴────┴───┘ ----------- Notă ... *) A fost folosit cursul de schimb al Băncii Naţionale a României din data de ... = ... lei/euro, la care a fost adăugat 5% (marja de eroare), rezultând un curs valutar final de ... lei/euro. Directorul Agenţiei de implementare, Data ........... ...................................... Anexa nr. 2 se va completa pe fiecare sursă de finanţare (fonduri U.E., cofinanţare buget de stat, cofinanţare buget local). ---------
Preluat: 2026-09-25T11:15:28.795721+00:00 · SHA256: 45f6f48a27919da9b2ff08562ff225158462dbc7b98ba8f37c733d2acaf5ed3d