legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDIN · 630 · 2007

ORDIN nr. 630 din 27 martie 2007 privind modul de reglementare a domeniului aeronauticii civile cu aeronave ultrauşoare din România

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Ministerul Transporturilor, Construc?iilor ?i Turismului · ID sursă 81291

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDIN nr. 630 din 27 martie 2007  privind modul de reglementare a domeniului aeronauticii civile cu aeronave ultraușoare din România     EMITENT     MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCȚIILOR ȘI TURISMULUI       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 265 din 19 aprilie 2007      Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce revin Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului ca autoritate de stat în domeniul transporturilor,   în temeiul prevederilor art. 4 lit. b), l) și m) și ale  art. 74 din Ordonanța Guvernului nr. 29/1997  privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale  art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 567/1991  privind organizarea și funcționarea Aeroclubului României, republicată, cu modificările ulterioare, și ale  art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 412/2004  privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, cu modificările și completările ulterioare,   ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului emite următorul ordin:    
				 + 
			  Articolul 1      În sensul prezentului ordin, termenii utilizați au următorul înțeles:  a)    aeronautică civilă cu aeronave ultraușoare - orice activitate aeronautică civilă și conexă acesteia legată de aeronavele ultraușoare;   ...     b)    aeronave ultraușoare - categoriile de aeronave definite în  anexa nr. 1 .   ...         
				 + 
			  Articolul 2      Aeronavele ultraușoare pot efectua zboruri în spațiul aerian național fără a deține certificate de tip și/sau de navigabilitate și fără a fi înmatriculate în Registrul unic de înmatriculare a aeronavelor civile.      
				 + 
			  Articolul 3       (1)    Pentru a fi operată/utilizată în spațiul aerian național o aeronavă ultraușoară trebuie să posede un certificat de identificare.    (2)    Prin excepție de la prevederile  alin. (1) , aeronavele ultraușoare din categoria parapantelor și deltaplanelor pot fi operate/utilizate fără a deține un certificat de identificare.    (3)    În funcție de clasa aeronavei și de categoriile de zboruri efectuate, o aeronavă ultraușoară motorizată trebuie să posede, pe lângă certificatul de identificare, și o anexă la acesta sau o autorizație de zbor în termen de valabilitate, emisă conform reglementărilor aeronautice civile române specifice domeniului aeronauticii civile cu aeronave ultraușoare motorizate, prevăzute în  anexele nr. 2  și  3 .      
				 + 
			  Articolul 4       (1)    Operarea/utilizarea aeronavelor ultraușoare este limitată la efectuarea zborurilor în interes propriu, particulare și școală, așa cum sunt definite acestea în  Ordonanța Guvernului nr. 29/1997  privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările ulterioare.    (2)    Pentru orice altă categorie de zboruri sau operațiuni aeriene civile decât cele prevăzute la  alin. (1) , operatorul aeronavei trebuie să dețină autorizațiile și/sau certificatele specifice, conform reglementărilor aeronautice și legislației aplicabile respectivelor zboruri sau operațiuni aeriene civile.    (3)    Întreaga responsabilitate, precum și asumarea tuturor riscurilor legate de construcția, întreținerea, reparația și operarea/utilizarea aeronavelor ultraușoare revin persoanelor fizice angajate în astfel de zboruri.    (4)    Pilotul comandant este operatorul aeronavei respective. Pilotul comandant decide dacă operează/utilizează sau nu o aeronavă în condițiile aferente zborului propus a-l efectua, astfel încât să fie asigurată siguranța zborului în conformitate cu reglementările aeronautice și legislația aplicabile.      
				 + 
			  Articolul 5      Se aprobă următoarele reglementări aeronautice civile române (RACR) specifice domeniului aeronauticii civile cu aeronave ultraușoare:  a)    pentru domeniul aeronauticii civile cu aeronave ultraușoare motorizate (ULM):  (i)    RACR - LPAN ULM, ediția 1/2007, Licențierea personalului aeronautic civil navigant - aeronave ultraușoare motorizate, prevăzută în  anexa nr. 2 ;   ...     (ii)    RACR - CCO ULM, ediția 1/2007, Cerințele de certificare și operaționale pentru aeronavele ultraușoare motorizate, prevăzută în  anexa nr. 3 ;   ...      ...     b)    pentru domeniul aeronauticii civile cu aeronave ultraușoare nemotorizate (AUN):  (i)    RACR - LPAN AUN, ediția 1/2007, Licențierea personalului aeronautic civil navigant - aeronave ultraușoare nemotorizate, prevăzută în  anexa nr. 4 ;   ...     (ii)    RACR - CCO AUN, ediția 1/2007, Cerințele de certificare și operaționale pentru aeronavele ultraușoare nemotorizate, prevăzută în  anexa nr. 5 ;   ...     (iii)    RACR - AAUN, ediția 1/2007, Autorizarea persoanelor juridice pentru certificare în domeniul aeronavelor ultraușoare nemotorizate, prevăzută în  anexa nr. 6 .   ...      ...         
				 + 
			  Articolul 6       (1)    Reglementările prevăzute la  art. 5  stabilesc cerințele specifice privitoare la certificarea personalului aeronautic civil angajat în activități aeronautice civile legate de aeronavele ultraușoare, precum și la certificarea și operarea/utilizarea acestor categorii de aeronave.    (2)    Contestațiile legate de modul de aplicare a reglementărilor prevăzute la  art. 5 lit. a)  și  lit. b) pct. (i)  și  (îi)  se pot adresa în scris autorității de certificare și, dacă soluția dată nu este acceptată de către contestatar, Regiei Autonome "Autoritatea Aeronautică Civilă Română".      
				 + 
			  Articolul 7       (1)    Atribuțiile autorității de certificare, prevăzute în reglementările RACR - LPAN ULM și RACR - CCO ULM, se exercită de către Aeroclubul României, în condițiile specifice stabilite de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului pentru evaluarea și autorizarea Aeroclubului României de către Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română".    (2)    Atribuțiile autorității de certificare, prevăzute în reglementările RACR - LPAN AUN și RACR - CCO AUN, se exercită de către persoana juridică autorizată de Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română", conform RACR - AAUN.      
				 + 
			  Articolul 8       (1)    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data de 30 martie 2007.    (2)    Pe data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă  Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 1.219/2002  privind certificarea unor categorii de tehnică aeronautică și autorizarea Aeroclubului României pentru atestarea unor categorii de personal aeronautic civil navigant, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 751 din 15 octombrie 2002, cu modificările ulterioare,  Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 2.027/2002  pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române RACR-AUU/Aeronave ultraușoare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 19 februarie 2003,  Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 1.023/2003  pentru aprobarea Reglementării Aeronautice Civile Române RACR - APAN AUN/Atestarea personalului aeronautic navigant - piloți de aeronave ultraușoare nemotorizate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 11 august 2003,  Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 1.024/2003  pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române RACR - APAN ULM/Atestarea personalului aeronautic navigant - piloți de aeronave ultraușoare motorizate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 13 august 2003, precum și orice alte dispoziții contrare.      
				 + 
			  Articolul 9       Anexele nr. 1-6 *) fac parte integrantă din prezentul ordin. *) Anexele nr. 1-6 se publică ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 bis în afara abonamentului, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", București, șos. Panduri nr. 1.        
				 + 
			  Articolul 10      Direcția generală aviație civilă din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" și Aeroclubul României vor lua măsuri pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin.       Ministrul transporturilor,    construcțiilor și turismului,    Radu Mircea Berceanu    București, 27 martie 2007.   Nr. 630.    
				 + 
			  Anexa nr. 1         ANEXE privind categoriile de aeronave ultraușoare din România           
				 + 
			  Anexa nr. 2         REGLEMENTARI aeronautice civile Române RACR-LPAN ULM           
				 + 
			  Anexa nr. 3         REGLEMENTARI aeronautice civile Române RACR-CCO ULM           
				 + 
			  Anexa nr. 4         REGLEMENTARI aeronautice civile Române RACR-LPAN AUN           
				 + 
			  Anexa nr. 5         REGLEMENTARI aeronautice civile Române RACR-CCO AUN           
				 + 
			  Anexa nr. 6         REGLEMENTARI aeronautice civile Române RACR-AAUN         

Preluat: 2026-09-24T10:13:45.558687+00:00 · SHA256: 4630bff1a9adc49286ad93aa9e5c8e380d98793ca5a1cc3eb32ae6dc7f016b81