legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
PRECIZĂRI · 0 · 2007

PRECIZĂRI din 3 mai 2007 pentru efectuarea modificărilor în execuţia bugetului de stat pe anul 2007 în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Ministerul Economiei ?i Finan?elor · ID sursă 81676

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 PRECIZĂRI din 3 mai 2007  pentru efectuarea modificărilor în execuţia bugetului de stat pe anul 2007 în conformitate cu prevederile  Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2007  privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale     EMITENT     MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 4 mai 2007      
				 + 
			  Capitolul I   Reguli generale    
				 + 
			  Articolul 1         (1) În scopul introducerii în execuţia bugetului de stat pe anul 2007 a modificărilor determinate de aplicarea prevederilor  Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2007 , ministerele nou-înfiinţate întocmesc şi prezintă unităţilor Trezoreriei Statului conturi de execuţie, în structura prevăzută în anexa nr. 1.   ...        (2) Conturile de execuţie se întocmesc pe baza protocoalelor de predare-preluare şi se prezintă de către ministerele nou-înfiinţate la unităţile Trezoreriei Statului până la data de 21 mai 2007.   ...        (3) Pentru ministerele nou-înfiinţate care au preluat atât codul fiscal, cât şi codul atribuit în Clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice în profil departamental al unui minister reorganizat/care şi-a încetat activitatea, transferul creditelor bugetare deschise şi al plăţilor de casă efectuate în limita acestora se efectuează la nivelul unităţilor Trezoreriei Statului în sistem informatic, fără a mai fi necesară întocmirea conturilor de execuţie prevăzute la alin. (1).   ...       
				 + 
			  Articolul 2     Unităţile Trezoreriei Statului, pe baza conturilor de execuţie primite de la ministerele nou-înfiinţate, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), vor transfera în conturile acestora, pe bază de notă contabilă, atât creditele bugetare deschise şi repartizate, cât şi plăţile de casă efectuate de la bugetul de stat de către ministerele/ activităţile preluate. În termen de 3 zile lucrătoare de la transferul execuţiei bugetare, instituţiile publice implicate au obligaţia de a sesiza unităţilor Trezoreriei Statului eventualele erori constatate.     
				 + 
			  Articolul 3         (1) Pe seama instituţiilor publice ai căror conducători au calitatea de ordonatori secundari sau terţiari de credite, finanţate integral de la bugetul de stat, care au trecut în subordinea altor ordonatori de credite bugetare şi şi-au păstrat aceleaşi coduri fiscale, rămân deschise la unităţile Trezoreriei Statului aceleaşi conturi de credite bugetare deschise şi de cheltuieli bugetare, iar transferul execuţiei de casă a bugetului de stat (inclusiv al creditelor bugetare deschise) se asigură la nivelul unităţilor Trezoreriei Statului, în sistem informatic, prin arondarea conturilor respective la codurile fiscale ale ordonatorilor principali de credite în subordinea cărora au trecut.   ...        (2) Instituţiile publice prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a solicita în scris unităţilor Trezoreriei Statului rearondarea la codurile ordonatorilor principali de credite în subordinea cărora au fost transferate, fără a fi necesare întocmirea şi depunerea în acest scop a conturilor de execuţie prevăzute la art. 1 alin. (2).   ...        (3) Instituţiile publice ai căror conducători au calitatea de ordonatori secundari sau terţiari de credite, finanţate integral de la bugetul de stat, care au trecut în subordinea altor ordonatori de credite bugetare şi care îşi modifică codul fiscal şi/sau îşi transferă conturile la altă unitate a Trezoreriei Statului, au obligaţia de a solicita în scris unităţii Trezoreriei Statului la care au avut deschise conturile de credite bugetare deschise şi conturile de cheltuieli bugetare transferarea soldurilor acestor conturi în conturile care se deschid pe noile coduri fiscale sau în conturile care se deschid la altă unitate a Trezoreriei Statului, după caz.   ...        (4) Unităţile Trezoreriei Statului, pe baza solicitărilor prevăzute la alin. (3), transferă pe bază de notă contabilă, în conturile care se deschid pe noile coduri fiscale sau în conturile deschise la altă unitate a Trezoreriei Statului, după caz, atât creditele bugetare deschise şi repartizate, cât şi plăţile de casă efectuate de la bugetul de stat în limita acestora. În termen de 3 zile lucrătoare de la transferul execuţiei bugetare, instituţiile publice implicate au obligaţia de a sesiza unităţilor Trezoreriei Statului eventualele erori constatate.   ...        (5) În cazul transferului creditelor bugetare deschise şi al plăţilor de casă efectuate în limita acestora în conturi deschise la alte unităţi ale Trezoreriei Statului, nota contabilă prin care se efectuează transferul se întocmeşte de către unitatea Trezoreriei Statului de la care se transferă execuţia, în două exemplare. Pe baza exemplarului nr. 1, unitatea Trezoreriei Statului de la care se transferă execuţia bugetară anulează creditele bugetare din conturile corespunzătoare de credite bugetare deschise, precum şi plăţile de casă ale instituţiei publice respective, iar exemplarul nr. 2 se transmite unităţii Trezoreriei Statului care preia execuţia bugetară şi care va înregistra sumele înscrise în nota contabilă, în conturile corespunzătoare de credite bugetare deschise şi de cheltuieli ale bugetului de stat.   ...    Operaţiunile de transferare a plăţilor de casă între unităţi diferite ale Trezoreriei Statului se înregistrează în contabilitatea acestora, astfel:        - la unitatea Trezoreriei Statului de la care se transferă plăţile,                      %                     =   23 "Cheltuielile bugetului de stat"      61.99.03 "Cont corespondent al      Trezoreriei Statului - decontări      intertrezorerii în curs de      lămurire"; sau      61.99.04 "Cont corespondent al      Trezoreriei Statului - decontări      intratrezorerii în curs de      lămurire";        - la unitatea Trezoreriei Statului la care se transferă plăţile,        23 "Cheltuielile bugetului de stat" =               %                                              61.99.03 "Cont corespondent al                                              Trezoreriei Statului - decontări                                              intertrezorerii în curs de                                              lămurire"; sau                                              61.99.04 "Cont corespondent al                                              Trezoreriei Statului - decontări                                              intratrezorerii în curs de                                              lămurire".  La nivelul plăţilor de casă înscrise în exemplarul nr. 2 din nota contabilă, unitatea Trezoreriei Statului la care s-a transferat execuţia bugetară întocmeşte ordin de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), prin care virează totalul sumelor pentru fiecare instituţie publică preluată (înregistrate în creditul contului 61.99.03 "Cont corespondent al Trezoreriei Statului - decontări intertrezorerii în curs de lămurire" sau 61.99.04 "Cont corespondent al Trezoreriei Statului - decontări intratrezorerii în curs de lămurire") în contul 61.99.03 "Cont corespondent al Trezoreriei Statului - decontări intertrezorerii în curs de lămurire" sau 61.99.04 "Cont corespondent al Trezoreriei Statului - decontări intratrezorerii în curs de lămurire" al unităţii Trezoreriei Statului de la care s-a efectuat preluarea.     
				 + 
			  Articolul 4     Până la data de 30 mai 2007, activităţile de trezorerie şi contabilitate publică judeţene, a municipiului Bucureşti şi trezoreriile sectoarelor municipiului Bucureşti vor transmite Ministerului Economiei şi Finanţelor - Direcţia generală a contabilităţii publice şi a sistemului de decontări în sectorul public situaţia creditelor bugetare deschise, transferate potrivit art. 2 şi 3, pe ordonatori principali de credite şi, în cadrul acestora, pe capitole şi titluri de cheltuieli, conform situaţiei prevăzute în anexa nr. 2.     
				 + 
			  Articolul 5     În cazul instituţiilor publice sau al activităţilor din structura instituţiilor publice care au trecut în subordinea altor ordonatori de credite şi pentru care finanţarea cheltuielilor se asigură de la alte capitole şi/sau alte titluri de cheltuieli decât cele de la care acestea s-au finanţat anterior reorganizării, se va proceda astfel:      a) Ordonatorii de credite ai instituţiilor publice care au preluat instituţiile sau activităţile respective vor solicita în scris unităţilor Trezoreriei Statului la care au conturile deschise transferul creditelor bugetare deschise şi al plăţilor de casă de la capitolul şi titlul de cheltuieli bugetare de la care acestea au fost efectuate la capitolul şi titlul de cheltuieli bugetare de la care urmează a fi finanţate.   ...    La solicitarea adresată unităţii Trezoreriei Statului se vor anexa protocolul de predare-primire, precum şi bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, în condiţiile legii, după reorganizarea prevăzută în  Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2007 .      b) Pe baza solicitărilor prevăzute la lit. a), unităţile Trezoreriei Statului efectuează transferul creditelor bugetare deschise şi al plăţilor de casă efectuate în limita acestora la capitolul şi titlul de cheltuieli bugetare la care au fost aprobate creditele bugetare respective în bugetul instituţiei publice, pe bază de notă contabilă. Pentru aceste operaţiuni, activităţile de trezorerie şi contabilitate publică judeţene, a municipiului Bucureşti şi trezoreriile sectoarelor municipiului Bucureşti vor întocmi situaţia prevăzută în anexa nr. 3, care se transmite Ministerului Economiei şi Finanţelor - Direcţia generală a contabilităţii publice şi a sistemului de decontări în sectorul public până la data de 30 mai 2007.   ...       
				 + 
			  Articolul 6         (1) Conturile de disponibilităţi deschise pe numele ministerelor sau ale altor instituţii publice care s-au reorganizat ori au fost preluate în structura sau în subordinea unor ministere nou-înfiinţate, dar şi-au păstrat aceleaşi coduri fiscale, rămân nemodificate, iar transferul sumelor aflate în soldul acestor conturi se asigură la nivelul unităţilor Trezoreriei Statului, în sistem informatic, prin arondarea conturilor respective la codurile fiscale ale ordonatorilor principali de credite în subordinea cărora au trecut.   ...        (2) În cazul în care în conturile de disponibilităţi deschise pe numele ministerelor care s-au reorganizat/şi-au încetat activitatea există fonduri aferente unor activităţi preluate de ministere nou-înfiinţate diferite, distribuirea fondurilor respective se face la solicitarea scrisă comunicată unităţilor Trezoreriei Statului la care conturile au fost deschise, aprobată de ordonatorul principal de credite al ministerelor nou-înfiinţate, avizată de ministerul reorganizat/care şi-a încetat activitatea.   ...        (3) Pe baza solicitărilor prevăzute la alin. (2) şi în conturile indicate în acestea, unităţile Trezoreriei Statului transferă sumele respective pe bază de ordine de plată pentru Trezoreria Statului.   ...        (4) Transferul veniturilor bugetare încasate şi al plăţilor de casă efectuate în anul curent, derulate prin conturile de disponibilităţi prevăzute la alin. (1), se înregistrează numai în contabilitatea proprie a instituţiilor publice implicate.   ...         
				 + 
			  Capitolul II   Dispoziţii finale    
				 + 
			  Articolul 7     Instituţiile publice implicate în procesul de reorganizare conform prevederilor  Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2007  vor avea în vedere prevederile pct. 1.5 din Normele metodologice privind închiderea conturilor contabile, întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2006, aprobate prin  Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 40/2007 .     
				 + 
			  Articolul 8     Ordonatorii de credite a căror activitate a fost reorganizată prin  Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2007  vor lua măsuri pentru aplicarea în bune condiţii a prezentelor precizări şi pentru definitivarea operaţiunilor de modificare a execuţiei bugetare şi a înregistrării în contabilitate a tuturor operaţiunilor efectuate, până la data de 21 mai 2007, precum şi pentru depunerea la unităţile Trezoreriei Statului a noilor bugete aprobate în condiţiile legii.     
				 + 
			  Articolul 9     Pentru situaţiile particulare determinate de aplicarea prevederilor  Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2007 , care nu se încadrează în prevederile cap. I, Ministerul Economiei şi Finanţelor, la propunerea ordonatorilor principali de credite implicaţi, va elabora precizări specifice.       
				 + 
			  Anexa 1      la precizări        Ministerul (autoritatea centrală) .................................      Instituţia publică care a preluat structura/activitatea ...........      Cod fiscal ........................................................        Ministerul (autoritatea centrală) .................................      Instituţia publică care a predat structura/activitatea ............      Cod fiscal ........................................................            CONT DE EXECUŢIE BUGETARĂ ÎNCHEIAT LA DATA DE..................                                                                         - lei -      Capitol de cheltuieli   
                          
    Credite deschise şi   
     repartizate        
   Plăţi de casă efectuate 
                         
    - cu defalcare pe titluri 
  de cheltuieli           
                          
                          
                        
                        
                           
                         
                         
              Ordonator de credite*),           Conducătorul compartimentului            ......................                financiar-contabil*),                                                   ...................  -------      *) Ai ministerelor nou-înfiinţate.     
				 + 
			  Anexa 2      la precizări        DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE A JUDEŢULUI ............      ACTIVITATEA DE TREZORERIE ŞI CONTABILITATE PUBLICĂ                                        SITUAŢIA                           creditelor bugetare deschise,                transferate între ordonatorii principali de credite            în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2007                                                                           - lei -         Denumirea      
   ordonatorului    
principal de credite
  de la care s-a    
     transferat     
    execuţia/cod    
        Denumirea     
    ordonatorului   
principal de credite
    la care s-a     
     transferat     
   execuţia/cod     
     Capitolul de     
cheltuieli bugetare,
   cu defalcare     
    pe titluri      
 de cheltuieli/cod  
                    
                 
               
    Suma       
               
               
               
                        
                    
                    
                    
                    
                    
                    
                    
                    
                      
                    
                    
                    
                    
                    
                    
                    
                    
                      
                    
                    
                    
                    
                    
                    
                    
                    
                 
               
               
               
               
               
               
               
               
                  Trezorier şef,                       Şef serviciu,               .................                     ...............     
				 + 
			  Anexa 3      la precizări        DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE A JUDEŢULUI ......      ACTIVITATEA DE TREZORERIE ŞI CONTABILITATE PUBLICĂ                                        SITUAŢIA                    creditelor bugetare deschise, transferate la                    alte capitole/titluri de cheltuieli bugetare                                                                           - lei -         Denumirea      
   ordonatorului    
   principal de     
   credite/cod      
                    
   Capitolul/Titlul de
cheltuieli bugetare,
   de la care s-a   
     transferat     
      suma/cod      
   Capitolul/Titlul de
cheltuieli bugetare,
    la care s-a     
     transferat     
      suma/cod      
                 
               
    Suma       
               
               
                        
                    
                    
                    
                    
                    
                    
                    
                    
                      
                    
                    
                    
                    
                    
                    
                    
                    
                      
                    
                    
                    
                    
                    
                    
                    
                    
                 
               
               
               
               
               
               
               
               
                  Trezorier şef,                       Şef serviciu,               .................                     ...............  --------   

Preluat: 2026-09-24T11:04:07.852257+00:00 · SHA256: e1d818950b093838b8d098a23dd33a7de8104056a5d4e9f66b8064b618d871db