Legislație națională
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ · 35 · 2007
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 35 din 9 mai 2007 privind modificarea Legii nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 81893
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 35 din 9 mai 2007 privind modificarea Legii nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului EMITENT GUVERNUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 317 din 11 mai 2007 Având în vedere necesitatea evitării aglomerărilor şi a unor timpi lungi de aşteptare la secţiile de votare din străinătate, în condiţiile în care reglementările legale actuale nu permit organizarea decât a unei singure secţii de votare în localitatea în care îşi are sediul misiunea diplomatică sau oficiul consular, iar componenţa biroului electoral al acesteia este limitată la 3 membri, este necesară adoptarea unor măsuri de natură să contribuie la respectarea dreptului la vot consacrat de art. 36 din Constituţia României, republicată. Având în vedere imperativul asigurării unui proces electoral corect şi termenul foarte scurt rămas până la data desfăşurării referendumului naţional din data de 19 mai 2007 pentru demiterea Preşedintelui României, toate aceste elemente vizând interesul public şi constituind o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. + Articolul UNIC Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. Alineatul (1) al articolului 23 va avea următorul cuprins: "Art. 23. - (1) Pe lângă misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României se organizează una sau mai multe secţii de votare pentru alegătorii membri ai reprezentanţei diplomatice şi familiile lor, precum şi pentru cetăţenii români din ţară sau străinătate aflaţi în ţările respective în ziua alegerilor. Secţiile de votare prevăzute de prezentul alineat aparţin de circumscripţia electorală a municipiului Bucureşti." 2. Alineatul (1) al articolului 42 va avea următorul cuprins: "Art. 42. - (1) Birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate se constituie dintr-un preşedinte, desemnat de şeful misiunii diplomatice, şi cel mult 7 membri stabiliţi de preşedintele Biroului Electoral Central, prin tragere la sorţi, dintr-o listă întocmită de Ministerul Afacerilor Externe, cu consultarea partidelor politice parlamentare. Gruparea în listă, în vederea tragerii la sorţi, se face avându-se în vedere ca persoanele în cauză să aibă domiciliul sau să locuiască în localitatea în care se organizează secţia respectivă sau cât mai aproape de aceasta." PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul afacerilor externe, Adrian Mihai Cioroianu Ministrul internelor şi reformei administrative, Cristian David Bucureşti, 9 mai 2007. Nr. 35. -------
Preluat: 2026-09-24T12:45:24.155212+00:00 · SHA256: 06fb1122cfb82cd69519eca71178c8d867674f82c80a461883359f245865006d