legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
NORMĂ · 0 · 2001

NORME METODOLOGICE din 18 decembrie 2001 de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, paraclinice şi stomatologice

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Colegiul Medicilor din România · ID sursă 82820

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 NORME METODOLOGICE din 18 decembrie 2001  de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului asigurarilor sociale de sănătate în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice şi stomatologice     EMITENT     CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE  COLEGIUL MEDICILOR DIN ROMÂNIA       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 851 din 29 decembrie 2001      
				 + 
			  Anexa 1     MODALITATILE DE PLATA  în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitatile  clinice, paraclinice şi stomatologice   
				 + 
			  Articolul 1     Plata serviciilor din asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice şi stomatologice se face prin tarif pe serviciu medical.     
				 + 
			  Articolul 2     Casele de asigurări de sănătate deconteaza medicilor de specialitate din specialitatile clinice contravaloarea serviciilor medicale prezentate în anexa nr. 3 la Ordinul presedintelui Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate şi al presedintelui Colegiului Medicilor din România pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului asigurarilor sociale de sănătate în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice şi stomatologice, aprobat prin  Hotărârea Guvernului nr. 1.245/2001 , numai dacă aceste servicii sunt efectuate şi interpretate de medicul respectiv, luand în calcul numărul de puncte aferent fiecarui serviciu medical şi valoarea unui punct, unica pe tara, calculată la nivelul Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate, cu excepţia procedurilor de terapie fizicală efectuate în bazele de tratament de recuperare-reabilitare, care se vor deconta conform tarifelor prevăzute în anexa nr. 3 mentionata anterior.     
				 + 
			  Articolul 3         (1) Casa Naţionala de Asigurari de Sănătate calculeaza anual valoarea estimată a unui punct. Aceasta este valabila pentru un an în situaţia în care bugetul fondului asigurarilor sociale de sănătate pentru anul curent este aprobat până la finele anului precedent. În situaţia în care bugetul fondului asigurarilor sociale de sănătate se aproba în cursul anului pentru anul curent, valoarea estimată a punctului, până la finele trimestrului în care se aproba bugetul fondului asigurarilor sociale de sănătate pentru anul curent, se calculeaza având la baza prevederile bugetare aprobate pentru anul precedent, corespunzătoare perioadei respective. După această dată se calculeaza valoarea estimată a punctului, aferenta perioadei rămase până la finele anului, ţinând seama de noile prevederi bugetare, care va face obiectul unui act aditional la contractul initial.   ...        (2) Valoarea estimată a punctului se calculeaza în functie de:   ...        a) fondul aferent pentru asistenţa medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialitatile clinice; se ia în calcul 80% din acest fond;   ...        b) numărul de servicii medicale, pe tipuri de servicii, estimat să se realizeze pe durata unui an de către medicii de specialitate, defalcat pe trimestre, avizat de consiliile judetene ale Colegiului Medicilor, respectiv al municipiului Bucureşti, şi negociat cu casele de asigurări de sănătate şi punctajul aferent acestora. Aceste date sunt centralizate la nivelul caselor de asigurări de sănătate, care le raporteaza Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate.   ...       
				 + 
			  Articolul 4     Numărul de puncte estimat pe luna pentru serviciile medicale acordate de medicii de specialitate, în specialitatile clinice, nu poate depăşi numărul de puncte rezultat potrivit programului de lucru, luand în considerare faptul ca pentru o consultatie medicală este necesară o durată de minimum 15 minute şi în cadrul aceluiasi program de lucru se poate acorda un anumit numar de servicii medicale şi tratamente.     
				 + 
			  Articolul 5         (1) Pentru fiecare luna a fiecarui trimestru, casele de asigurări de sănătate platesc furnizorilor de servicii medicale ambulatorii clinice sume lunare în functie de valoarea estimată a punctului şi de numărul de puncte efectiv realizat în luna respectiva.   ...        (2) Numărul total de puncte efectiv realizat în fiecare luna se majoreaza:   ...        a) în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea; criteriile de încadrare a cabinetului medical în una din cele 3 condiţii de mai jos se aproba prin ordin comun al presedintelui Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate şi al ministrului sănătăţii şi familiei:   ...    1.pentru zone izolate, cu până la 20%;  2.pentru condiţii grele, cu până la 40%;  3.pentru condiţii foarte grele, cu până la 60%.      b) în raport cu gradul profesional: valoarea de referinţa a prestatiei medicale este cea a medicului specialist. Pentru prestatia medicului primar numărul total de puncte se majoreaza cu 20%; valoarea de referinţa a prestatiei medicilor cu competenţa în acupunctura, fitoterapie şi homeopatie, care lucreaza exclusiv în aceste activităţi, este cea a medicului specialist. Lista cuprinzand cabinetele medicale din asistenţa medicală ambulatorie de specialitate la care se aplică majorarile de la lit. a) şi procentul de majorare se stabilesc anual de directiile de sănătate publică şi se avizeaza de casele de asigurări de sănătate.   ...       
				 + 
			  Articolul 6     La finele fiecarui trimestru Casa Naţionala de Asigurari de Sănătate calculeaza valoarea definitivă a unui punct în functie de fondul aferent trimestrului respectiv pentru plata serviciilor medicale de specialitate din ambulatoriul de specialitate în specialitatile clinice din care s-a dedus suma aferenta serviciilor de terapie fizicală acordate în bazele de tratament şi de punctele aferente serviciilor medicale efectiv realizate de către furnizorii de servicii medicale clinice în trimestrul respectiv. Casele de asigurări de sănătate, pe baza valorii definitive a punctului din trimestrul respectiv, recalculeaza sumele cuvenite furnizorilor de servicii medicale clinice.     
				 + 
			  Articolul 7     Casele de asigurări de sănătate deconteaza medicilor de specialitate din specialitatile paraclinice contravaloarea serviciilor medicale prezentate în anexa nr. 5 la Ordinul presedintelui Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate şi al presedintelui Colegiului Medicilor din România pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului asigurarilor sociale de sănătate în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice şi stomatologice, aprobat prin  Hotărârea Guvernului nr. 1.245/2001 . Tarifele decontate de casele de asigurări de sănătate sunt cele negociate pe baza propunerilor de oferte ale furnizorilor de servicii medicale paraclinice, în conformitate cu complexitatea şi performantele aparaturii din dotarea furnizorilor de servicii medicale paraclinice şi nu pot fi mai mari decat cele din anexa nr. 5 mentionata anterior.     
				 + 
			  Articolul 8         (1) La stabilirea sumei contractate de un furnizor de servicii medicale paraclinice cu casa de asigurări de sănătate se au în vedere:   ...    a)numărul de investigatii paraclinice;  b)tarifele negociate.  Numărul de investigatii paraclinice negociat între furnizorii de investigatii paraclinice şi casele de asigurări de sănătate se stabileste în limita numarului de investigatii paraclinice necesar pe total judet, determinat de furnizorii de servicii medicale paraclinice şi consiliile judetene ale Colegiului Medicilor, respectiv al municipiului Bucureşti, cu incadrarea în suma prevăzută cu aceasta destinatie. La stabilirea sumelor contractate cu furnizorii de servicii medicale paraclinice, casele de asigurări de sănătate vor avea în vedere criteriile prevăzute în anexa nr. 11 la Ordinul presedintelui Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate şi al presedintelui Colegiului Medicilor din România pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului asigurarilor sociale de sănătate în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice şi stomatologice, aprobat prin  Hotărârea Guvernului nr. 1.245/2001 .      (2) Numărul investigatiilor paraclinice negociat este orientativ, existand obligaţia încadrării în valoarea totala a contractului, defalcata pe trimestre. În cazul în care cererea de investigatii paraclinice conduce la depăşirea valorii aferente unei luni din valoarea totala a contractului, se vor întocmi liste de asteptare ale asiguratilor, care vor fi verificate lunar de casele de asigurări de sănătate.Fac excepţie cazurile de urgenta stabilite de medicul care a facut trimiterea. Casele de asigurări de sănătate analizeaza aceste situaţii şi pot incheia cu furnizorul de servicii medicale paraclinice un act aditional de suplimentare a valorii contractate în limita fondului aprobat cu aceasta destinatie.   ...       
				 + 
			  Articolul 9         (1) Biletul de trimitere pentru investigatiile paraclinice se întocmeşte în 3 exemplare. Un exemplar rămâne la medicul de specialitate care a facut trimiterea şi 2 exemplare sunt inmanate asiguratului, care le depune la furnizorul de servicii medicale paraclinice. Furnizorul de servicii medicale paraclinice păstrează 1 exemplar şi depune la casa de asigurări de sănătate celalalt exemplar cu ocazia raportarii lunare a activităţii.   ...        (2) Furnizorul de servicii medicale paraclinice, în situaţia în care nu poate efectua toate serviciile paraclinice conform biletului de trimitere sau le efectueaza la cererea pacientului care renunta la programare conform listelor de asteptare şi care doreste efectuarea serviciilor medicale paraclinice contra cost, va anula cu o linie pe cele 2 exemplare serviciile paraclinice neefectuate, fără a avea posibilitatea inlocuirii sau a adaugarii altor investigatii paraclinice.   ...        (3) Fiecare casa de asigurări de sănătate îşi organizeaza modul de verificare a biletelor de trimitere pentru investigatiile paraclinice, în acest sens stabilindu-şi evidente proprii.   ...    ARTr. 10      (1) Efectuarea serviciilor stomatologice de preventie de către medicul stomatolog se certifica pe carnetul de asigurat pe care se aplică o stampila din care să reiasă data efectuării serviciului, tipul acestuia şi medicul care l-a efectuat. Stampila se aplică pentru asigurati începând de la vârsta de 18 ani. Medicul consemneaza aceleasi date în fisa de tratament a pacientului/registrul de consultaţii, aceasta constituind o justificare pentru casele de asigurări de sănătate, în vederea decontarii tratamentelor stomatologice şi a controlului pe care casa de asigurări de sănătate îl efectueaza.   ...        (2) În situaţia în care asiguratul solicita efectuarea tratamentului stomatologic la un alt cabinet medical stomatologic decat cel în care şi-a efectuat serviciul stomatologic de preventie, se va inregistra în fisa de tratament a pacientului/registrul de consultaţii codul medicului care a efectuat serviciul stomatologic de preventie şi data efectuării acestuia.   ...       
				 + 
			  Articolul 11         (1) În cadrul serviciilor medicale stomatologice preventive consultatia în cadrul dispensarizarii profilactice se suporta de casele de asigurări de sănătate, astfel:   ...    a)pentru copiii în vârsta de până la 18 ani, nelimitat;  b)pentru tinerii de la 18 la 26 de ani, dacă sunt elevi, ucenici sau studenti şi dacă nu realizează venituri din munca, de doua ori pe an;  c)pentru adulti, o dată pe an.      (2) Lista serviciilor medicale stomatologice preventive şi a tratamentelor stomatologice şi condiţiile acordarii acestora sunt prevăzute în anexa nr. 6 la Ordinul presedintelui Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate şi al presedintelui Colegiului Medicilor din România pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului asigurarilor sociale de sănătate în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice şi stomatologice, aprobat prin  Hotărârea Guvernului nr. 1.245/2001 .   ...       
				 + 
			  Articolul 12         (1) Decontarea de către casele de asigurări de sănătate a serviciilor medicale stomatologice preventive şi a tratamentelor stomatologice se face în limita unui plafon trimestrial pe fiecare cabinet medical stomatologic care a incheiat contract cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin reprezentantii legali. Acest plafon se stabileste în limita a 95% din fondul trimestrial alocat cu aceasta destinatie şi în functie de numărul de servicii medicale stomatologice estimat de către reprezentantul legal al cabinetului stomatologic să fie efectuat în trimestrul respectiv de medicii stomatologi şi dentistii pe care îi reprezinta, şi valoarea estimată a acestor servicii, calculată ţinând seama de tarifele serviciilor stomatologice din anexa nr. 6 la Ordinul presedintelui Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate şi al presedintelui Colegiului Medicilor din România pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului asigurarilor sociale de sănătate în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice şi stomatologice, aprobat prin  Hotărârea Guvernului nr. 1.245/2001 , corectate în functie de gradul profesional al medicilor stomatologi. Fac excepţie de la prevederile de mai sus şi se deconteaza la nivelul realizarilor:   ...    a)serviciile medicale stomatologice de urgenta;  b)serviciile medicale de pedodontie şi ortodontie acordate copiilor sub 18 ani.      (2) În vederea incheierii contractelor de furnizare de servicii stomatologice, prin negociere, reprezentantii legali ai cabinetelor medicale stomatologice vor depune la casele de asigurări de sănătate datele ce au stat la baza estimarii numarului de servicii medicale stomatologice şi valoarea acestora. Vor fi prevăzute în mod distinct sumele estimate pentru serviciile nominalizate la alin.(1) lit.a) şi b).   ...        (3) Plafonul se regularizeaza trimestrial, în functie de serviciile stomatologice efectiv prestate şi raportate, precum şi de tarifele acestora, a caror suma nu poate fi mai mare decat cea negociata, cu excepţia serviciilor stomatologice nominalizate la alin.(1) lit. a) şi lit. b). La regularizarea trimestriala se au în vedere: fondul trimestrial aferent cu aceasta destinatie, sumele neconsumate în trimestrul respectiv şi anterior, sumele care au depasit plafonul trimestrial anterior. Sumele ce depasesc plafonul trimestrial la sfârşitul anului se regularizeaza conform legislaţiei în vigoare.   ...        (4) Pentru incadrarea în plafonul trimestrial, cabinetele stomatologice pot întocmi pentru asiguratii în vârsta de peste 18 ani liste de asteptare pentru furnizarea serviciilor stomatologice. În cazul în care listele de asteptare depasesc 60 de zile pentru un asigurat, casele de asigurări de sănătate vor recalcula plafonul trimestrial cu incadrarea în sumele prevăzute cu aceasta destinatie.   ...        (5) În cadrul plafonului trimestrial casele de asigurări de sănătate acorda sume lunare furnizorilor de servicii medicale stomatologice.   ...       
				 + 
			  Articolul 13     În tarifele tratamentelor protetice sunt incluse şi cheltuielile aferente activităţilor de tehnica dentara. Plata acestora se face de către reprezentantul legal al cabinetului stomatologic direct către laboratorul de tehnica dentara autorizat conform legii.     
				 + 
			  Articolul 14     Radiografia dentara se deconteaza direct medicului stomatolog, dacă are competenţa necesară să efectueze serviciul medical respectiv sau medicului radiolog, pe baza tarifelor prevăzute în anexele nr. 3 şi 6 la Ordinul presedintelui Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate şi al presedintelui Colegiului Medicilor din România pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului asigurarilor sociale de sănătate în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice şi stomatologice, aprobat prin  Hotărârea Guvernului nr. 1.245/2001 .     
				 + 
			  Articolul 15     Casele de asigurări de sănătate ţin evidenta serviciilor stomatologice pe fiecare asigurat.     
				 + 
			  Articolul 16     Lunar, reprezentantul legal factureaza caselor de asigurări de sănătate, cel mai tarziu până la data de 3 a lunii urmatoare, întreaga activitate efectiv realizata, care se verifica de către casele de asigurări de sănătate. Nerespectarea termenului de raportare atrage după sine nedecontarea la termenele stabilite a serviciilor medicale prestate pentru perioada respectiva.     
				 + 
			  Articolul 17         (1) Erorile de calcul constatate în cadrul unui trimestru vor fi corectate la sfârşitul trimestrului, o dată cu recalcularea drepturilor banesti cuvenite medicului de specialitate din specialitatile clinice şi paraclinice sau o dată cu regularizarea plafonului trimestrial al cabinetului medical stomatologic.   ...        (2) Erorile de calcul constatate după expirarea unui trimestru vor fi corectate până la sfârşitul anului. Pentru specialitatile clinice acestea se corecteaza astfel: numărul de puncte platit eronat în plus sau în minus într-un trimestru anterior, faţă de cel realizat, se recalculeaza în trimestrul în care s-a constatat eroarea, la valoarea definitivă a punctului, stabilita pentru trimestrul în care s-a produs eroarea, sumele respective afectand valoarea definitivă a punctului în trimestrul în care s-a constatat eroarea. În situaţia în care după incheierea anului financiar precedent se constata erori de calcul aferente acestuia, sumele platite în plus sau în minus se regularizeaza conform legii.   ...       
				 + 
			  Articolul 18     Contravaloarea serviciilor medicale de specialitate în specialitatile clinice, paraclinice şi stomatologice care nu se regăsesc în listele de servicii, anexe la prezentul ordin, precum şi a serviciilor medicale acordate la cererea asiguratului, se suporta de către asigurati la tarifele stabilite de furnizori şi afisate la cabinetul/laboratorul medical, pentru care se elibereaza chitanta fiscala, cu indicarea serviciului prestat.     
				 + 
			  Articolul 19         (1) În cabinetele medicale din ambulatoriul de specialitate, organizate conform  Ordonantei Guvernului nr. 124/1998  privind organizarea şi functionarea cabinetelor medicale, aprobata şi modificata prin  Legea nr. 629/2001 , pot fi angajaţi numai medici şi/sau dentisti, acreditati, precum şi alte categorii de personal în conformitate cu dispozitiile legale în vigoare, cu excepţia persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în cabinete organizate conform  Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 83/2000  privind organizarea şi functionarea cabinetelor de libera practica pentru servicii publice conexe actului medical, aprobata şi modificata prin  Legea nr. 598/2001 . Medicii sau dentistii angajaţi nu raporteaza activitate medicală proprie, activitatea acestora fiind raportata de către reprezentantul legal; medicii de specialitate din specialitatile clinice şi stomatologice pot prescrie medicamente cu sau fără contribuţie personala, folosind formularul-tip cu stampila cabinetului şi parafa medicului angajat. Întreaga activitate a cabinetului se desfăşoară respectandu-se contractul incheiat de reprezentantul legal al cabinetului medical cu casa de asigurări de sănătate.   ...        (2) Pentru specialitatile clinice cabinetele medicale individuale organizate conform  Ordonantei Guvernului nr. 124/1998 , aprobata şi modificata prin  Legea nr. 629/2001 , pot raporta în vederea decontarii numai serviciile medicale din specialitatea medicului titular al cabinetului medical respectiv.   ...       
				 + 
			  Articolul 20     Persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cabinetul/laboratorul medical beneficiaza de plată concediilor medicale şi de plată concediilor pentru cresterea copilului în vârsta de până la 2 ani, conform reglementarilor în vigoare din legislatia de asigurări sociale. Persoanele incadrate cu contract individual de muncă beneficiaza şi de plată concediilor de odihnă şi de alte concedii ale salariatilor, potrivit legii.     
				 + 
			  Articolul 21     Pentru unitatile sanitare proprii ale apararii, ordinii publice, sigurantei naţionale şi autorităţii judecătorești şi din domeniul transporturilor, care nu se pot organiza conform  Ordonantei Guvernului nr. 124/1998 , aprobata şi modificata prin  Legea nr. 629/2001 , contractele de furnizare de servicii medicale se incheie de către reprezentantul legal al unităţii sanitare în structura careia se afla aceste unităţi şi casa de asigurări de sănătate. Pe baza numarului de servicii medicale contractate de aceste unităţi, a punctajului sau a tarifelor aferente acestor servicii, unitatile respective beneficiaza de o sumă globală distincta pentru ambulatoriul de specialitate, calculată conform metodologiei prevăzute în prezentul ordin.     
				 + 
			  Articolul 22         (1) Medicii de specialitate din specialitatile clinice şi stomatologice elibereaza prescriptii medicale, conform reglementarilor în vigoare. La nivelul caselor de asigurări de sănătate se stabileste un nivel valoric orientativ trimestrial privind prescrierea de medicamente pe fiecare specialitate. În cazul depasirii substantiale şi repetate a nivelului valoric orientativ, casele de asigurări de sănătate şi directiile de sănătate publică împreună cu consiliile judetene ale Colegiului Medicilor, respectiv al municipiului Bucureşti, vor verifica trimestrial modul de prescriere a medicamentelor; în cazul în care se constata abuzuri sau prescrieri de medicamente nejustificate, la medicii de specialitate la care se înregistrează aceste situaţii valoarea definitivă a punctului pentru trimestrul respectiv se diminueaza cu 10% sau, după caz, se diminueaza cu 10% contravaloarea serviciilor medicale stomatologice aferente trimestrului respectiv.   ...        (2) La medicii de specialitate la care se constata abuzuri sau recomandari de investigatii paraclinice nejustificate, constatate în urma controlului efectuat de casele de asigurări de sănătate şi directiile de sănătate publică împreună cu consiliile judetene ale Colegiului Medicilor, respectiv al municipiului Bucureşti, valoarea definitivă a punctului pentru trimestrul respectiv se diminueaza cu 10% sau după caz, se diminueaza cu 10% contravaloarea serviciilor medicale stomatologice aferente trimestrului respectiv.   ...        (3) După aplicarea de 3 ori a masurilor menţionate la alin. (1) şi (2), pentru acelasi medic de specialitate, casele de asigurări de sănătate pot rezilia contractul de furnizare de servicii medicale cu medicul respectiv. Sumele obtinute ca disponibil la nivelul caselor de asigurări de sănătate din aceasta diminuare a valorii definitive a punctului se vor folosi la intregirea fondului aferent consumului de medicamente cu sau fără contribuţie personala.   ...       
				 + 
			  Articolul 23     Casele de asigurări de sănătate şi directiile de sănătate publică vor organiza trimestrial activităţi de instruire a furnizorilor din asistenţa medicală ambulatorie de specialitate, cu recomandarea ca furnizorii sa participe la aceste activităţi.     
				 + 
			  Articolul 24         (1) Casa Naţionala de Asigurari de Sănătate şi casele de asigurări de sănătate împreună cu consiliile judetene ale Colegiului Medicilor, respectiv al municipiului Bucureşti, vor efectua controlul furnizorilor de servicii medicale în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate privind respectarea obligaţiilor contractuale, inclusiv respectarea criteriilor de calitate a serviciilor medicale furnizate.   ...        (2) Ministerul Sănătăţii şi Familiei, directiile de sănătate publică, împreună cu consiliile judetene ale Colegiului Medicilor, respectiv al municipiului Bucureşti, vor efectua controlul furnizorilor de servicii medicale în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate privind respectarea obligaţiilor asumate de furnizori prin care se asigura acces la serviciile medicale, precum şi modul în care sunt respectate prevederile legale în vigoare în domeniul sănătăţii.   ...         
				 + 
			  Anexa 2     LISTA  investigatiilor paraclinice recomandate de medicii de specialitate din  ambulatoriul de specialitate şi decontate de casele de asigurări de sănătate  ANALIZE DE LABORATOR  I. Analize de sange  Hematologie  1. Hemoleucograma completa - hemoglobina, hematocrit, numaratoare eritrocite, numaratoare leucocite, numaratoare reticulocite, numaratoare trombocite, formula leucocitara, indici eritrocitari, concentrat leucocitar  2. Examen citologic al frotiului sanguin  3. VSH  4. Celule lupice  5. Timp de coagulare  6. Timp de sangerare  7. Timp Quick, activitate de protrombina  8. INR (International Normalised Ratio)  9. APTT  10. Determinare grup sanguin ABO şi Rh  11. Anticorpi specifici antiRh  Biochimie  12. Uree serica  13. Acid uric seric  14. Creatinina serica  15. Ionograma (Na, K)  16. Natriemie  17. Potasemie  18. Calcemie serica - totala şi ionica  19. Magneziemie  20. Fosfor  21. Sideremie  22. Glicemie  23. Hemoglobina glicozilata  24. Colesterol seric total  25. Trigliceride serice  26. HDL colesterol  27. LDL  28. Lipide totale serice  29. Proteine totale serice  30. Transaminaze: TGO şi TGP  31. Fosfataza alcalina  32. Fosfataza acida  33. Fibrinogenemie  34. Gama GT  35. LDH  36. Bilirubina totala directa  37. ASLO  38. Amilazemie  39. Electroforeza proteinelor serice  40. Electroforeza lipidelor serice  41. Teste de disproteinemie  42. Reactie de serologie a sifilisului: VDRL şi RPR  43. Confirmare TPHA  44. Test Barr  45. Cariotip  46. Test Gutthrie  47. Determinare litiu  Imunologie  48. Anticorpi antinucleari  49. Test Coombs  50. Factor rheumatoid  51. Proteina C reactiva  52. Imunoelectroforeza + determinari IgA, IgM, IgG, IgE  53. Imunofixare  54. Crioglobuline  55. Complement seric  56. Depistare anticorpi antiparazitari  57. Depistare Chlamydii  58. Testare HIV  59. Hormoni tiroidieni TSH / FT4  II. Exudat faringian  60. Examene microscopice pe frotiu  61. Cultura  62. Antibiograma  63. Cultura fungi  64. Fungigrama  III. Examene sputa  65. Examen microscopic nativ  66. Examen microscopic colorat - Ziehl Neelsen  67. Examen microscopic colorat Gram  68. Cultura  69. Antibiograma  70. Cultura fungi  71. Fungigrama  IV. Analize de urina  72. Examen complet de urina (sumar + sediment)  73. Examen microscopic colorat - Ziehl Neelsen  74. Urocultura  75. Antibiograma  76. Reactia Addis  77. Dozare glucoza  78. Dozare proteine urinare  79. Amilazurie  V. Examene materii fecale  80. Examen coproparazitologic  81. Amprenta anala (în parazitologie)  82. Coproantigene (în parazitologie)  83. Examen macroscopic al fragmentelor parazitare  84. Coprocultura  85. Antibiograma  VI. Examene din secretii vaginale  86. Examen microscopic nativ  87. Examen microscopic colorat  88. Examen Babes - Papanicolau  89. Cultura  90. Antibiograma  91. Cultura fungi  92. Fungigrama  VII. Examene din secretii uretrale, otice, nazale,  conjunctivale şi puroi  93. Examen microscopic colorat  94. Cultura (inclusiv germeni anaerobi)  95. Antibiograma  96. Antibiograma germeni anaerobi  VIII. Examene lichid de punctie  97. Examen microscopic pe frotiu  98. Cultura  99. Antibiograma  100. Citodiagnostic lichid punctie  IX. Examen sudoare  101. Ionoforeza pilocarpinica  X. Alte probe  102. IDR la PPD  103. Depistare Helicobacter Pylori  104. Examene de radiologie şi histopatologie conform anexei nr. 5, precum şi investigatii paraclinice cuprinse în anexa nr. 3     
				 + 
			  Anexa 3     LISTA  serviciilor medicale din ambulatoriul de specialitate pentru  specialitatile clinice şi tarifele exprimate în puncte şi în lei  I. Consultatia medicală  Consultatia de specialitate include anamneza, examenul clinic general, examenul clinic specific specialitatii respective, stabilirea protocolului de explorari şi/sau interpretarea integrativa a explorarilor şi a analizelor de laborator disponibile, stabilirea diagnosticului şi a conduitei terapeutice, instruirea în legătură cu masurile profilactice:  Consultatie initiala = 15 puncte. Se considera "consultatie initiala" prima prezentare a unui pacient în ambulatoriul de specialitate, la un anumit medic, inclusiv preluarea unui pacient externat din spital.  Consultatie de control = 10 puncte. Se considera "consultatie de control":  - prezentarile ulterioare ale unui pacient la acelasi medic (în afara primei prezentari), până la stabilirea diagnosticului şi a tratamentului; casele de asigurări de sănătate deconteaza maximum 2 consultaţii pentru stabilirea diagnosticului şi a tratamentului;  - controalele periodice ale unui pacient cunoscut;  - repreluarea unui pacient externat din spital;  - controalele după o interventie chirurgicala până la vindecarea operaţiei (inclusiv pansamentul plagii, scoaterea firelor şi manevrele chirurgicale impuse de anumite complicatii minore).  Consultatiile la psihiatrie, psihiatrie pediatrica, precum şi toate consultatiile copilului cu vârsta cuprinsa între 0-5 ani, indiferent de specialitatea unde se efectueaza, vor fi punctate astfel:  Consultatie initiala = 20 puncte  Consultatie de control = 15 puncte  II. Servicii medicale şi tratamente  Diferitele servicii (diagnostice sau terapeutice) listate mai jos vor fi punctate separat.  Acestea vor putea fi efectuate de către orice medic de specialitate care are pregătirea necesară şi pe care le considera indispensabile în stabilirea diagnosticului şi a conduitei terapeutice, indiferent de specialitatea unde aceste servicii sunt menţionate.  Serviciile - diagnostice şi terapeutice - efectuate în cadrul consultatiilor aferente specialitatilor medicina interna, pediatrie, boli infectioase, diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, precum şi chirurgie vasculara, chirurgie toracica, geriatrie şi gerontologie vor fi punctate conform serviciilor listate la alte specialitati.                 
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  1.  Teste cutanate (prick sau IDR) cu seturi standard de alergeni (maximum 8 teste, inclusiv materialul pozitiv şi negativ)  5/test    
					 
				  2.  Teste de provocare nazală, oculară, bronşică  15    
					 
				  3.  Determinarea concentraţiei acarienilor în mediu  15    
					 
				  4.  Determinarea concentraţiei polenurilor şi mucegaiurilor din mediu  20    
					 
				  5.  Teste cutanate cu agenţi fizici (maximum 4 teste)  3/test    
					 
				  6.  Imunoterapie specifică cu vaccinuri alergenice standardizate  3/şedinţă    
					 
				  7.  Imunoterapie nespecifică  3    
					 
				  8.  EKG  5    
					 
				  9.  Ecocardiografie M+2D  30    
					 
				  10.  ECO+Doppler  45    
					 
				  11.  ECO+Doppler+color  60    
					 
				  12.  ECO vase periferice  
					 
				    
					 
				  
					 
				  -  vene  35    
					 
				  
					 
				  -  artere  45    
					 
				  13.  EKG continuu (24 ore, Holter)  50    
					 
				  14.  Holter TA  30    
					 
				  15.  Potenţiale tardive  30    
					 
				  16.  Puncţia pleurală  10    
					 
				  17.  Oscilometrie  5    
					 
				  18.  Pletismografie  10    
					 
				  19.  Test masă înclinată  20    
					 
				  20.  Test de mers - 6 minute  5    
					 
				  21.  Sutură vasculară  15    
					 
				  Terapia chirurgicală a:    
					 
				  22.  Panariţiului eritematos  10    
					 
				  23.  Panariţiului flictenular  10    
					 
				  24.  Panariţiului periunghiunal şi subunghiunal  12    
					 
				  25.  Panariţiului antracoid  12    
					 
				  26.  Panariţiului pulpar  12    
					 
				  27.  Panariţiului osos, articular, tenosinoval  15    
					 
				  28.  Flegmoanelor superficiale mână  12    
					 
				  29.  Flegmoanelor lojă tenară, hipotenară, comisurale, tenosinovitelor  15    
					 
				  30.  Abcesului de părţi moi  15    
					 
				  31.  Abcesului pilonidal  15    
					 
				  32.  Furunculului  15    
					 
				  33.  Furunculului antracoid, furunculozei  15    
					 
				  34.  Hidrosadenitei  12    
					 
				  35.  Adenitei acute  12    
					 
				  36.  Celulitei  15    
					 
				  37.  Seromului posttraumatic  12    
					 
				  38.  Arsurilor termice < 10%  20    
					 
				  39.  Leziunilor externe prin agenţi chimici  20    
					 
				  40.  Hematomului  10    
					 
				  41.  Edemului dur posttraumatic  12    
					 
				  42.  Plăgilor tăiate superficiale  10    
					 
				  43.  Degerăturilor (gr. I şi gr. II)  12    
					 
				  44.  Flebopatiilor varicoase superficiale, ruptură pachet varicos  20    
					 
				  45.  Adenoflegmonului  20    
					 
				  46.  Plăgilor înţepate superficial  10    
					 
				  47.  Afecţiunilor neinflamatorii ale părţilor moi (lipoame, chisturi sebacee, tumorete)  10    
					 
				  48.  Supuraţiilor postoperatorii  12    
					 
				  49.  Tratamentul şi îngrijirea piciorului diabetic  12    
					 
				  50.  Afecţiunilor mamare superficiale  12    
					 
				  51.  Supuraţiilor mamare profunde  15    
					 
				  52.  Abcesului perianal  15    
					 
				  53.  Decalotarea, debridarea fimozei  15    
					 
				  54.  Extirpare polip rectal procident  20    
					 
				  55.  Granulom ombilical  10    
					 
				  Terapia chirurgicală a:    
					 
				  56.  Tumorilor mici, chisturilor dermiode sebacee, lipoamelor  10    
					 
				  57.  Tumorilor scalpului, simplă  10    
					 
				  58.  Plăgii tăiate (contuza) simple a feţei  10    
					 
				  59.  Tumorilor feţei, simple, însoţite de plastie  20    
					 
				  60.  Microstomiei  30    
					 
				  61.  Plăgilor tăiate, contuze ale buzelor  10    
					 
				  62.  Plastii ale buzelor cu lambouri locale triunghiulare  30    
					 
				  63.  Tumorilor simple ale buzei  15    
					 
				  64.  Tratamentul chirurgical al retracţiei cicatriceale a comisurii gurii, transplant de piele  30    
					 
				  65.  Rezecţie modelantă pentru microdactilie  20    
					 
				  66.  Plastie cu lambou triunghiular în sechele cicatriceale faţa palmară degete, un deget  30    
					 
				  67.  Tenorafie tendoane, flexoare degete, mâna sau antebraţ, fiecare tendon  20    
					 
				  68.  Amputaţie traumatică cu lipsă de părţi moi la nivelul unui deget, plastie Grossfinger timp I + II  50    
					 
				  69.  Cura chirurgicală a sindromului canalului carpian  30    
					 
				  70.  Reconstrucţie de pavilion cu lambou Filatov  30    
					 
				  71.  Ablaţia limitată a unor tumori benigne ale mamelei  30    
					 
				  72.  Malformaţie congenitală a pavilionului urechii, simplă  30    
					 
				  73.  Xantelasma unilaterală, bilaterală  12    
					 
				  74.  Excizia leziunii cutanate  10    
					 
				  75.  Avulsia lamei unghiale  12    
					 
				  76.  Acoperirea defectelor primare  20    
					 
				  77.  Chiuretajul leziunilor cutanate  15    
					 
				  78.  Peeling chimic cu substanţe caustice  20    
					 
				  79.  Electrochirurgia  25    
					 
				  80.  Crioterapia  25    
					 
				  81.  Terapia intralezională  10    
					 
				  82.  Terapia cu dermojet  10    
					 
				  83.  Terapia topică cu agenţi citoxici  8    
					 
				  84.  Tratamente cu laser  25    
					 
				  85.  Fototeste, patch-teste, foto-patch-teste cu seturi standard (maximum 8 teste, inclusiv martorul pozitiv şi negativ)  5/test    
					 
				  86.  Deschiderea şi exprimarea chisturilor  10    
					 
				  87.  PUVA - terapia sistemică cu psoraleni  10    
					 
				  88.  PUVA - terapia locală cu psoraleni  15    
					 
				  89.  Recoltarea unui produs patologic  10    
					 
				  90.  Dermatoscopie  15    
					 
				  91.  Exoftalmometrie (aprecierea exoftalmiei)  5    
					 
				  92.  Spermograma  20    
					 
				  93.  Test Barr  10    
					 
				  94.  Aspiraţie gastrică (diagnostică şi terapeutică)  5    
					 
				  95.  Dilataţie esofagiană  35    
					 
				  96.  Polipectomie endoscopică gastrică  50    
					 
				  97.  Polipectomie endoscopică rectosigmoidiană  50    
					 
				  98.  Polipectomie endoscopică colonică - descendent, transvers, ascendent, cec  70    
					 
				  99.  Paracenteză  10    
					 
				  100.  Rectosigmoidoscopie diagnostică  30    
					 
				  101.  Colonoscopie diagnostică  45    
					 
				  102.  Scleroterapie  45    
					 
				  103.  Bandare varice esofagiene  45    
					 
				  104.  Extracţie corpi străini  20    
					 
				  105.  Endoscopie digestivă superioară diagnostică (esofag, stomac, duoden)  30    
					 
				  106.  Morfometrie  5    
					 
				  107.  Sfatul genetic (evaluarea riscului de recurenţă şi precizarea posibilităţilor de a reduce acest risc)  20    
					 
				  108.  Puncţie-biopsie osoasă cu amprentă  30    
					 
				  109.  Puncţie aspirat de măduvă osoasă  12    
					 
				  110.  Flebotomie terapeutică  5    
					 
				  111.  Proba Rumpell-Leede  2    
					 
				  112.  Montare cateter venos central  25    
					 
				  113.  Repoziţionare cateter venos  5    
					 
				  114.  Dezobstrucţie cateter venos  10    
					 
				  115.  Îngrijire fistulă  5    
					 
				  116.  Tromboliză fistulă  25    
					 
				  117.  Puncţie rahidiană  12    
					 
				  118.  Examenul lichidului cefalorahidian (prin puncţie rahidiană sau suboccipitală)  20    
					 
				  119.  Examen ultrasonografic extracranian al aa. Cervico-cerebrale (Doppler, echotomografie şi tehnici derivate)  45    
					 
				  120.  Examen Doppler transcranian al vaselor cerebrale şi tehnici derivate  45    
					 
				  121.  Examen electromiografic  20    
					 
				  122.  Examen electroneurografic  20    
					 
				  123.  Determinarea potenţialelor evocate  
					 
				    
					 
				  
					 
				  -  vizuale  10    
					 
				  
					 
				  -  de trunchi cerebral (auditive)  10    
					 
				  
					 
				  -  somestezice  10    
					 
				  
					 
				  -  motorii  10    
					 
				  124.  Examen electroencefalografic standard  10    
					 
				  125.  Examen electroencefalografic cu probe de stimulare  15    
					 
				  126.  Examen electroencefalografic cu mapping  15    
					 
				  127.  Înregistrare electroencefalografică continuă în timpul somnului (polisomnografie)  20    
					 
				  128.  Video - electroencefalografie  15    
					 
				  Terapia chirurgicală a:    
					 
				  129.  Durerilor craniofaciale  20    
					 
				  Consultaţia obstetricală şi/sau ginecologică include şi recoltarea secreţiei vaginale, recoltarea secreţiei mamelonare  
					 
				    
					 
				  130.  Colposcopie şi/sau vulvoscopie  10    
					 
				  131.  Histeroscopie diagnostică  20    
					 
				  132.  Histeroscopie cu biopsie  30    
					 
				  133.  Histerosalpingografie  20    
					 
				  134.  Hidrotubaţie - insuflaţie utero-tubară  18    
					 
				  135.  Testul Huhner  8    
					 
				  136.  Punctie diagnostică a Douglasului  15    
					 
				  137.  Aplicarea unui sterilet  10    
					 
				  138.  Îndepărtarea unui sterilet  8    
					 
				  139.  Întrerupere de sarcină  25    
					 
				  140.  Ablaţia unui polip sau fibrom cervical  20    
					 
				  141.  Conizaţia cu ansă diatermică sau cu bisturiul  25    
					 
				  142.  Extirparea unui chist vaginal sau Bartholin, marsupializare  22    
					 
				  143.  Incizia unui abces Bartholin  12    
					 
				  144.  Examen cardio-tocografic cu NTS (test nonstres)  15    
					 
				  145.  Tratamente locale: badijonaj, lavaj  10    
					 
				  146.  Excizii şi/sau cauterizări (polipi, vegetatii vulvă, vagin, col)  15    
					 
				  147.  Tamponament vaginal (sau al cavităţii uterine) în caz de sângerare, ca prestaţie de sine stătătoare  15    
					 
				  148.  Introducerea (schimbarea) unui pesar  5    
					 
				  149.  Îndepărtarea unui pesar  3    
					 
				  150.  Recoltare pentru test Babeş-Papanicolau  8    
					 
				  151.  Montare şi extracţie diafragm  3    
					 
				  Consultaţia oftalmologică include şi explorarea funcţiei aparatului lacrimal, prescripţia corecţiei optice şi tratamentul ambliopiei  
					 
				    
					 
				  152.  Determinarea acuităţii vizuale (biomicroscopia polului anterior, ex. FO, tonometria)  10    
					 
				  153.  Determinarea refracţiei (skiascopie, refractometrie, utilizare lentile keratometrie)  5    
					 
				  154.  Explorarea câmpului vizual (cu spot alb şi spot colorat)  5    
					 
				  155.  Explorarea simţului cromatic cu tabele pseudoizocromatice  3    
					 
				  156.  Explorarea funcţiei binoculare (test Worth, sinoptofor, examen diplopie)  10    
					 
				  157.  Biomicroscopia fundului de ochi  5    
					 
				  158.  Gonioscopie  5    
					 
				  159.  Oftalmodinamometria, inclusiv tonometria  5    
					 
				  160.  Proba de provocare pentru stabilirea diagnosticului de glaucom, minim 6 tonometrizări  10    
					 
				  161.  Diafanoscopie; exoftalmometrie; determinarea sensibilităţii corneene  5    
					 
				  162.  Alegerea şi fixarea unei proteze  5    
					 
				  163.  Extracţia corpilor străini conjunctivali  10    
					 
				  164.  Extracţia corpilor străini corneeni superficiali/inclusiv chiuretarea ruginei  12    
					 
				  165.  Extracţia corpilor străini corneeni profunzi  15    
					 
				  166.  Extracţia corpilor străini sclerali neperforanţi  10    
					 
				  167.  Tratamentul chirurgical al unor afecţiuni ale anexelor globului ocular (salazion, tumori benigne care nu necesită plastii întinse, chist, flegmon, abces, sutura unei plagi, intervenţii chirurgicale estetice)  20    
					 
				  168.  Tratamentul chirurgical al deviaţiilor palpebrale (entropion, ectropion, puncte lacrimale eversate)  30    
					 
				  169.  Tratamentul chirurgical al pterigionului  25    
					 
				  170.  Abrazia corneei; termocauterizarea corneei; crioaplicatii  12    
					 
				  171.  Tratament cu LASER la polul posterior  40    
					 
				  172.  Sondajul complet al căilor lacrimale la un ochi, în scop terapeutic  10    
					 
				  173.  Tratamentul cu LASER la polul anterior  30    
					 
				  174.  Aplicaţii locale ale unor substanţe medicamentoase în scop terapeutic sau de diagnostic  5    
					 
				  175.  Tratamentul ortoptic  10    
					 
				  176.  Oftalmoscopie indirectă  12    
					 
				  177.  Biopsie ganglionară: recoltare material  30    
					 
				  178.  Biopsie cutanată: recoltare material  20    
					 
				  179.  Chiuretaj bioptic  20    
					 
				  180.  Cauterizarea  20    
					 
				  Consultaţia ORL include: examen nas-sinusuri, examen buco-faringoscopic, rinoscopie posterioară, examenul laringoscopic şi hipofaringoscopic, examenul otoscopic, examen vestibular, examen nervi cranieni  
					 
				    
					 
				  181.  Examen fibroscopic nas, cavum, laringe  15    
					 
				  182.  Examen stroboscopic  10    
					 
				  183.  Polipectomie nazală, auriculară  15    
					 
				  184.  Tamponament posterior  15    
					 
				  185.  Puncţie sinusală  10    
					 
				  186.  Tratament plagă superficială  10    
					 
				  187.  Infiltraţii  10    
					 
				  188.  Tratament chirurgical colecţie: sept, flegmon, periamigdalian, furunculul CAE  15    
					 
				  189.  Tratament chirurgical al flegmonului cervial  15    
					 
				  190.  Timpanotomie  5    
					 
				  191.  Extracţie corpi străini nazali, auriculari, orofaringieni  5    
					 
				  192.  Tamponament anterior  5    
					 
				  193.  Examen de cavum/laringe cu ancorare  5    
					 
				  194.  Extracţie, spălătură dop cerumen  5    
					 
				  195.  Examen laringe după anestezie de contact şi ancoraj de epiglotă  3    
					 
				  196.  Cauterizare mucoasă nazală  20    
					 
				  197.  Insuflaţie tubară  3    
					 
				  198.  Aspiraţie secreţie  3    
					 
				  199.  Instilaţie laringiană  3    
					 
				  200.  Anemizarea mucoasei nazale  2    
					 
				  201.  Badijonaj nazal, orofaringian  2    
					 
				  202.  Recoltarea unui produs patologic  5    
					 
				  203.  Adenoidectomie  15    
					 
				  204.  Amigdalectomie  20    
					 
				  205.  Cura chirurgicală a othematomului  10    
					 
				  206.  Audiogramă  20    
					 
				  207.  Îngrijire stoma traheala  10    
					 
				  208.  Tuşeu de cavum  5    
					 
				  209.  Foniatrie  20    
					 
				  Consultaţia ortopedică include şi tratamentul ortopedic specific, cu excepţia următoarelor proceduri, la care se punctează proporţional cu complexitatea tratamentului respectiv, conform tabelului:  
					 
				    
					 
				  210.  Tratamentul entorsei genunchiului  10    
					 
				  211.  Tratamentul entorsei coloanei vertebrale cervicale  10    
					 
				  212.  Tratamentul luxaţiei perilunare  10    
					 
				  213.  Tratamentul luxaţiei şoldului, genunchiului  10    
					 
				  214.  Tratamentul luxaţiei gleznei tarso-metatarsiene  8    
					 
				  215.  Tratamentul fracturii fără deplasare femur, gambă, gleznă, rotulă  5    
					 
				  216.  Tratamentul fracturii fără deplasare mână, picior  3    
					 
				  217.  Tratamentul fracturii cu deplasare scapulă, col chirurgical humerus, diafiză humerală, cot  12    
					 
				  218.  Tratamentul fracturii cu deplasare antebraţ, pumn  12    
					 
				  219.  Tratamentul fracturii costale  10    
					 
				  220.  Tratamentul fracturii oase carpiene, metacarpiene, falange  5    
					 
				  221.  Tratamentul fracturii cu deplasare tars, metatars, falange  12    
					 
				  222.  Tratamentul fracturii stabile de coloană vertebrală  15    
					 
				  223.  Tratamentul unei rupturi tendinoase (tendon achilian, bicipital, cvadricipital)  5    
					 
				  224.  Tratamentul discopatiei cervicale sau lombare  5    
					 
				  225.  Prim ajutor în fractură deschisă de membre  15    
					 
				  226.  Tratamentul PSH  10    
					 
				  227.  Tratamentul unei osteonecroze aseptice (osteocondroze) la nivelul scafoidului tarsian, semilunar, cap metatarsian II sau III etc.  5    
					 
				  228.  Tratamentul unei infecţii osoase (osteomielită, osteită)  3    
					 
				  229.  Tratamentul unei tuberculoze osteoarticulare  5    
					 
				  230.  Tratamentul în scolioze, cifoze, spondilolistezis  12    
					 
				  231.  Examen diagnostic şi tratament în displazia luxantă a şoldului în primele 6 luni  20    
					 
				  232.  Tratamentul în displazia luxantă a şoldului la vârsta mersului şi după  15    
					 
				  233.  Tratamentul piciorului strâmb congenital în primele 3 luni  5    
					 
				  234.  Tratamentul la copii cu genu valgum, genu varum, picior plat valg  3    
					 
				  235.  Bronhoscopie  30    
					 
				  236.  Exuflaţie pneumotorax  15    
					 
				  237.  Citirea fiecărei serii de 10 clişee MRF  5    
					 
				  238.  Spirometrie  10    
					 
				  239.  Spirogramă+test farmacodinamic bronhomotor  15    
					 
				  240.  Puncţie pleurală exploratorie (cu/fără injectarea de substanţe intrapleural)  10    
					 
				  241.  Toracenteză cu evaluarea lichidului  15    
					 
				  242.  Spălătură pleurală  15    
					 
				  243.  Puncţie - biopsie pleurală  30    
					 
				  244.  Instalarea de cateter intrapleural şi gesturi terapeutice ulterioare pe dren  15    
					 
				  245.  Instituire de pneumotorax/pneumoperitoneu terapeutic  15    
					 
				  246.  Puncţie - biopsie pulmonară transtoracică  30    
					 
				  247.  Spălătură bronşică  12    
					 
				  248.  Lavaj bronhiolo-alveolar  25    
					 
				  249.  Extragere corpi străini din căile respiratorii  35    
					 
				  250.  Mică chirurgie endoscopică  50    
					 
				  251.  Elasticitate pulmonară  30    
					 
				  252.  Analize gaze sanguine  12    
					 
				  253.  Peak-flowmetrie  5    
					 
				  254.  TLCO  25    
					 
				  255.  Body plestismografie  30    
					 
				  256.  Mediastinoscopie  50    
					 
				  257.  Efectuarea şi/sau interpretarea unor investigaţii complementare (examen psihologic, QI, ancheta socială, teste, scale clinice)  15    
					 
				  258.  Consiliere psihiatrică pacient  15    
					 
				  259.  Psihoterapie individuală (pentru psihoze)  15    
					 
				  260.  Psihoterapie de grup (pentru psihoze)  15    
					 
				  261.  Terapie electroconvulsivantă  25    
					 
				  262.  Acte de RT de înaltă energie  
					 
				    
					 
				  
					 
				  -  Protocolul de tratament  50    
					 
				  263.  Acte de RT cu energii medii şi joase  
					 
				    
					 
				  
					 
				  -  Protocol de tratament  
					 
				    
					 
				  
					 
				  (atât pentru afecţiunile tumorale maligne, cât şi pentru cele benigne)  25    
					 
				  264.  Acte de curieterapie  
					 
				    
					 
				  
					 
				  -  curieterapie interstiţială şi endocavitară  
					 
				    
					 
				  
					 
				  -  Protocol de tratament  50    
					 
				  
					 
				  -  curieterapie de contact de scurtă durată  
					 
				    
					 
				  
					 
				  -  Aplicatori radioactivi  20    
					 
				  265.  Infiltraţii peridurale  15    
					 
				  266.  Mezoterapie  8    
					 
				  267.  Blocaje nervi periferici  15    
					 
				  268.  Blocaje chimice pentru spasticitate (alcool, fenol, toxină botulinică)  20    
					 
				  269.  Infiltraţie în structuri ale ţesutului moale  10    
					 
				  270.  Puncţie şi infiltraţie intraarticulară  15    
					 
				  271.  Artroscopie  30    
					 
				  272.  Aplicarea unei contenţii suple articulare  8    
					 
				  273.  Confecţionarea şi/sau aplicarea unei orteze  20    
					 
				  274.  Efectuarea densimetriei osoase (ultrasunete)  145    
					 
				  275.  Secţiunea meatului uretral stenozat  12    
					 
				  276.  Dilataţia stricturii uretrale  8    
					 
				  277.  Secţiunea optică a stricturii uretrale  12    
					 
				  278.  Instilaţiile endouretrale şi endovezicale medicamentoase  5    
					 
				  279.  Cateterismul uretrovezical "8 demeure" pentru retenţie completă de urină  5    
					 
				  280.  Uretroscopie ambulatorie  10    
					 
				  281.  Orhidectomie ambulatorie  20    
					 
				  282.  Schimbare cateter nefrotomie, cistostomie percutană, uretrovezical  10    
					 
				  283.  Schimbare cateter uretral Cook  12    
					 
				  284.  Măsurarea reziduului vezical  3    
					 
				  285.  Drenaj scrotal (abces, hematom)  12    
					 
				  286.  Operaţie pentru hidrocel, spermatocel, chist epididimar funicular etc. (ambulator)  20    
					 
				  287.  Cistostomia minimă suprapubiană  15    
					 
				  288.  Nefrostomia percutanată ambulatorie  25    
					 
				  289.  Drenaj intern cu sondă Cook (inserţie)  25    
					 
				  290.  Scos drenaj intern sondă Cook  15    
					 
				  291.  Puncţie-biopsie prostatică transrectală  15    
					 
				  292.  Secţionare, ligatură canale deferente  20    
					 
				  293.  Ecografie de organ  35    
					 
				  294.  Kinetoterapie de grup pe afecţiuni  4    
					 
				  295.  Bilanţ articular  14    
					 
				  296.  Bilanţ muscular  15    
					 
				  297.  Ecografie generală (abdomen + pelvis)  40    
					 
				  298.  Ecografie abdomen  20    
					 
				  299.  Ecografie pelvis  20    
					 
				  300.  Anchetă epidemiologică  20    
					 
				  301.  Aspirat bronşic  15    
					 
				  302.  Broşaj bronşic  15    
					 
				  303.  Biopsie bronşică  30    
					 
				  304.  Instilaţii bronşice/traheale  15    
					 
				  305.  Cauterizare endobronşică  20    
					 
				  306.  Puncţie pulmonară transbronşică, transtraheală  30    
					 
				  307.  Puncţie ganglionară transbronşică, transtraheală  30    
					 
				  308.  Bronhoscopie flexibilă  30    
					 
				  309.  Bronhoscopie rigidă  30    
					 
				  310.  Instilaţii/pulverizări de medicamente/aplicare meşă în CAE şi UM  3    
					 
				  311.  Aerosoli (şedinţă)  3    
					 
				  312.  Aplicare locală de medicamente la nivelul cornetelor, meatelor şi rinofaringelui  3    
					 
				  313.  Examen laringe după anestezie de contact şi ancoraj de epiglotă  10    
					 
				  314.  Spălătură cu canula Hartmann  12    
					 
				  315.  Spălătura şi administrarea endoscopică de medicamente în sinusul maxilar  12    
					 
				  316.  Anestezie ggl.sfenopalatin  5    
					 
				  317.  Sinechie septo-turbinară  15    
					 
				  318.  Examen otomicroscopic  15    
					 
				  319.  Îndepărtare corpi străini sub microscop  20    
					 
				  320.  Criocauterizare ggl.sfenopalatin  20    
					 
				  321.  Impedanţa  20    
					 
				  322.  Audiometrie vocală la căşti  20    
					 
				  323.  Audiometrie vocală în câmp liber  20    
					 
				  324.  Stereoaudiometrie  20    
					 
				  325.  Testarea senzaţiei de verticalitate  15    
					 
				  326.  Secţiune fren lingual  12    
					 
				  327.  Examinare microscopică endonazală  15    
					 
				  328.  Rinomanometrie  20    
					 
				  329.  Redresare piramidă nazală posttraumatică  25    
					 
				  330.  Craniocorpografie  25    
					 
				  331.  Otoemisiuni acustice  30    
					 
				  332.  Reeducare vestibulară (şedinţă)  15    
					 
				  333.  Cauterizare de cornete (electrocauterizare)  18    
					 
				  334.  Examen fibroscopic nas, cavum, laringe, trahee, bronhii  30    
					 
				  335.  Posturografie  30    
					 
				  336.  Măsurarea protezei auditive în cuplor  25    
					 
				  337.  Montare dren transtimpanal + extragere  20    
					 
				  338.  Gustometrie  20    
					 
				  339.  Olfactometrie  20    
					 
				  340.  Probe vestibulare provocate  20    
					 
				  341.  Polipectomie nazală, auriculară, polip sângerând al septului  25    
					 
				  342.  Audiometrie comportamentală la copil  20    
					 
				  343.  Proceduri endoscopice nazale şi sinusale  30    
					 
				  344.  Adaptarea implantului cohlear (şedinţă)  35    
					 
				  345.  Chirurgie laser ORL  40    
					 
				  346.  ENG  15    
					 
				  347.  Video laringo stroboscopie cu utilizarea video-printerului  20    
					 
				  348.  Gimnastică respiratorie (şedinţă)  10    
					 
				  349.  Exerciţii pentru tulburări de vorbire (şedinţă)  15    
					 
				  350.  Investigarea psihoacustică a vocii  10    
					 
				  351.  Reeducarea vocii vorbite şi cântate/şedinţă  10    
					 
				  352.  Reeducare computerizată la profesioniştii vocii (şedinţă)  25    
					 
				  353.  Analiza parametrilor acustici ai vocii  15    
					 
				  354.  Sonagramă  15    
					 
				  355.  Fonetogramă  15    
					 
				  356.  Electroglotografie  15    
					 
				  357.  Mobilizarea aritenoidului (şedinţă)  10    
					 
				  358.  Fizioterapie în disfonii  10    
					 
				  359.  Insulinoterapie în disfonii  10    
					 
				  360.  Reeducarea vocii după paralizii de coardă vocală (şedinţă)  10    
					 
				  361.  Examen otomicroscopic  15    
					 
				  362.  Psihoterapie sugestivă armată în afonii psihogene (şedinţă)  15    
					 
				  363.  Injecţie transtimpanală  6    
					 
				  364.  Injecţii intraturbinare  6    
					 
				  365.  Vizită în focar TBC  15     Pentru acupunctura, fitoterapie şi homeopatie, consultatia se puncteaza similar cu orice consultatie de specialitate (consultatie initiala, respectiv consultatie de control), iar tratamentele specifice vor fi punctate separat fiecare cu cate 5 puncte.  Toate tratamentele chirurgicale sau interventionale includ:  - pregatire locala şi generală preoperatorie;  - incizie şi tratamentul chirurgical specific;  - sutura şi controlul hemostazei;  - pansarea şi ingrijirea postoperatorie imediata.  Anestezia este punctata separat, după cum urmeaza:  Anestezie locala de contact 3  Anestezie locala prin infiltratie 5  Consultatia de logopedie se puncteaza similar cu orice alta consultatie efectuata de medicii abilitati.        III. Manevre de diagnostic şi terapeutice                
					 
				  1.  Puncţia venoasă pentru recoltare, inclusiv materialele sanitare în vederea recoltării  3    
					 
				  2.  Administrarea intravenoasă de medicamente  4    
					 
				  3.  Puncţia arterială pentru recoltare, inclusiv materialele sanitare în vederea recoltării  5    
					 
				  4.  Executarea unui frotiu din sânge venos sau capilar  2         IV. Proceduri de terapie fizicală care se efectueaza în bazele de tratament                
					 
				  - lei -    
					 
				  1.  Galvanizare  15.000    
					 
				  2.  Ionizare  15.000    
					 
				  3.  Curenţi diadinamici  13.000    
					 
				  4.  Trabert  13.000    
					 
				  5.  TENS  12.000    
					 
				  6.  Hufschimdt  23.000    
					 
				  7.  Alte forme de electroterapie de joasă frecvenţă  12.000    
					 
				  8.  Curenţi interferenţiali  16.500    
					 
				  9.  Stereofrem  16.500    
					 
				  10.  Myodinaflux  16.500    
					 
				  11.  Diafrem  16.500    
					 
				  12.  Alte forme de electroterapie de medie frecvenţă  16.500    
					 
				  13.  Unde scurte  16.000    
					 
				  14.  Microunde  16.500    
					 
				  15.  Diapuls  24.500    
					 
				  16.  Ultrasunet  15.000    
					 
				  17.  Ultrasunet în apă  16.500    
					 
				  18.  Sonodynator  16.500    
					 
				  19.  Magnetoterapie  15.000    
					 
				  20.  Laser-terapie  12.000    
					 
				  21.  Solux  11.500    
					 
				  22.  Baie de lumină - parţială  12.000    
					 
				  23.  Baie de lumină - generală  16.000    
					 
				  24.  Ultraviolete  11.500    
					 
				  Stimulări electrice:    
					 
				  25.  Curenţi cu impulsuri rectangulare  15.500    
					 
				  26.  Curenţi cu impulsuri exponenţiale  16.000    
					 
				  27.  Contracţia izometrică electrică  19.000    
					 
				  28.  Stimulare electrică funcţională  22.500    
					 
				  29.  Biofeedback  31.000    
					 
				  30.  Băi minerale (sulfuroase, cloruro-sodice, alcaline)  16.000    
					 
				  31.  Băi de plante  16.000    
					 
				  32.  Băi de dioxid de carbon şi bule  16.000    
					 
				  33.  Baie cu peria  16.000    
					 
				  34.  Halbbad  16.000    
					 
				  35.  Whirpool  25.000    
					 
				  36.  Băi de nămol  16.000    
					 
				  37.  Băi Stanger  24.000    
					 
				  38.  Mofete naturale  5.000    
					 
				  39.  Mofete artificiale  8.000    
					 
				  40.  Băi alternante parţiale  11.000    
					 
				  41.  Băi parţiale ascendente (Hauffe)  13.000    
					 
				  42.  Băi de şezut  11.000    
					 
				  43.  Băi galvanice  19.500    
					 
				  44.  Duş subacval  22.000    
					 
				  45.  Duş scoţian  18.000    
					 
				  46.  Duş masaj  29.000    
					 
				  47.  Afuziuni alternante  15.000    
					 
				  48.  Irigaţii vaginale  12.000    
					 
				  49.  Duş manta  7.000    
					 
				  50.  Duş de şezut  7.000    
					 
				  51.  Duş filiform  12.000    
					 
				  52.  Aplicaţii cu parafină  17.000    
					 
				  53.  Băi sau pensulaţii cu parafină  15.000    
					 
				  54.  Împachetare generală cu nămol  8.000    
					 
				  55.  Împachetare parţială cu nămol  8.000    
					 
				  56.  Tampoane vaginale cu nămol  13.000    
					 
				  57.  Băi hiperterme + împachetare uscată  40.500    
					 
				  58.  Saună  18.000    
					 
				  59.  Crioterapie (masaj cu gheaţă)  16.000    
					 
				  60.  Masaj regional  15.000    
					 
				  61.  Masaj segmentar  12.000    
					 
				  62.  Masaj reflex  12.000    
					 
				  63.  Limfmasaj  39.000    
					 
				  64.  Masaj pneumatic al extremităţilor (Angiomat şi Leg pump)  17.000    
					 
				  65.  Masaj vacuumatic  17.000    
					 
				  66.  Masaj vibrator  10.000    
					 
				  67.  Aerosoli individuali  20.000    
					 
				  68.  Respiraţie în presiune pozitivă  20.000    
					 
				  69.  Pulverizaţie cameră  10.000    
					 
				  70.  Drenaj bronşic + vibromasaj  19.500    
					 
				  71.  Hidrokinetoterapie individuală generală  32.000    
					 
				  72.  Hidrokinetoterapie parţială  18.000    
					 
				  73.  Kinetoterapie individuală  29.000    
					 
				  74.  Tracţiuni vertebrale şi articulare  18.000    
					 
				  75.  Manipulări vertebrale  26.000    
					 
				  76.  Manipulări articulaţii periferice  15.000    
					 
				  77.  Kinetoterapie cu aparatură specială: covor rulant, bicicletă ergometrică, elcometre, bac de vâslit  13.00     N.B.:  Procedurile de terapie fizicală efectuate în unitatile sanitare de tip ambulator, altele decat cele din statiunile balneoclimaterice, se raporteaza, în vederea decontarii, de către medicii de specialitate de recuperare-reabilitare şi se suporta din fondurile de asigurări sociale de sănătate numai pentru primele 10 zile de tratament (maximum 4 proceduri pe zi), după care bolnavul plateste integral procedurile.     
				 + 
			  Anexa 4     LISTA  cuprinzand afectiunile care, după confirmare, permit prezentarea direct  la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate      1. Infarct miocardic - în primele 12 luni de la externarea din spital    2. Angina instabila - 3 luni de la stabilizare    3. Purtatorii de proteze valvulare şi pace-maker    4. Malformatii congenitale şi boli genetice    5. Insuficienta renala cronica sub dializa    6. Insuficienta cardiaca clasa III - IV NYHA    7. Poliartrita reumatoida, inclusiv formele sale clinice (sindrom Felty,       boala Still, sindrom Sjogren, artrita cronica juvenila)    8. Bolile de colagen-vasculare (lupus eritematos sistemic, sclerodermie,       poli/dermatomiozita, vasculite sistemice)    9. Leucemiile acute (limfoide şi nonlimfoide)   10. Leucemia mieloida cronica   11. Leucemia limfatica cronica   12. Aplazia medulara   13. Mielomul multiplu   14. Limfoame non-Hodgkin nodale şi extranodale   15. Boala Hodgkin   16. Anemii hemolitice endo- şi exoeritrocitare   17. Trombocitemia hemoragica   18. Histiocitozele   19. Mastocitoza maligna   20. Telangectazia hemoragica ereditara   21. Purpura trombocitopenica idiopatica   22. Trombocitopatii   23. Purpura trombotica trombocitopenica   24. Boala von Willebrand   25. Coagulopatiile ereditare   26. Tumori mamare   27. Tumori maligne - pe durata tratamentului oncologic   28. Tumori cu potenţial malign până la elucidarea diagnosticului   29. Diabet zaharat insulino-dependent   30. Cirozele hepatice decompensate   31. Tuberculoza   32. Psihoze   33. Hemofilie   34. Glaucom   35. Bolnavi cu revascularizatie percutanata, cu stimulatoare cardiace,       cu proteze valvulare, cu by-pass coronarian   36. Status posttransplant de organe   37. Afecţiuni postoperatorii şi ortopedice până la vindecare   38. Consultatie planificare familiala   39. Gravide cu risc obstetrical crescut   40. Prematuritatea (în primul an de viaţa)   41. Malnutritie proteinenergetica (în primii 3 ani de viaţa)   42. Anemiile carentiale (până la normalizarea hematologica şi biochimica)   43. Rahitismul evolutiv, forma moderata şi grava (până la vindecarea       radiologica şi biochimica)   44. Alte situaţii la recomandarea comisiilor de specialitate ale Colegiului       Medicilor din România, cu avizul Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate      
				 + 
			  Anexa 5     LISTA  investigatiilor paraclinice şi tarifele maximale decontate de casele  de asigurări de sănătate               
					 
				  - lei -    
					 
				  ANALIZE DE LABORATOR    
					 
				  I. Analize de sânge    
					 
				  Hematologie    
					 
				  1.  Hemoleucogramă completă - hemoglobină, hematocrit, numărătoare eritrocite, numărătoare leucocite, numărătoare trombocite, formulă leucocitară, indici eritrocitari  80.000    
					 
				  2.  Hemoglobină  25.000    
					 
				  3.  Hematocrit  14.000    
					 
				  4.  Numărătoare eritrocite  10.000    
					 
				  5.  Numărătoare reticulocite  18.000    
					 
				  6.  Numărătoare leucocite  10.000    
					 
				  7.  Numărătoare trombocite  10.000    
					 
				  8.  Concentrat leucocitar  60.000    
					 
				  9.  Examen citologic al frotiului sanguin*)  123.000    
					 
				  ___________ *) Se decontează numai dacă este efectuat de medicul de laborator.    
					 
				  10.  VSH  15.000    
					 
				  11.  Celule lupice  53.000    
					 
				  12.  Timp de coagulare  18.000    
					 
				  13.  Timp de sângerare  18.000    
					 
				  14.  Timp Quick, activitate de protrombină  41.000    
					 
				  15.  INR (International Normalised Ratio)  50.000    
					 
				  16.  APTT  73.000    
					 
				  17.  Determinare grup sanguin ABO  44.000    
					 
				  18.  Determinare grup sanguin Rh  46.000    
					 
				  19.  Anticorpi specifici antiRh  46.000    
					 
				  Biochimie    
					 
				  20.  Uree serică  33.000    
					 
				  21.  Acid uric seric  33.000    
					 
				  22.  Creatinină serică  33.000    
					 
				  23.  Ionograma (Na, K)  90.000    
					 
				  24.  Natriemie  45.000    
					 
				  25.  Potasemie  45.000    
					 
				  26.  Calciu ionic seric  45.000    
					 
				  27.  Calciu seric total  33.000    
					 
				  28.  Magneziemie  33.000    
					 
				  29.  Fosfor  36.000    
					 
				  30.  Sideremie  40.000    
					 
				  31.  Glicemie  33.000    
					 
				  32.  Hemoglobină glicozilată  130.000    
					 
				  33.  Colesterol seric total  33.000    
					 
				  34.  Trigliceride serice  40.000    
					 
				  35.  HDL colesterol  53.000    
					 
				  36.  LDL  45.000    
					 
				  37.  Lipide totale serice  40.000    
					 
				  38.  Proteine totale serice  40.000    
					 
				  39.  TGO  33.000    
					 
				  40.  TGP  33.000    
					 
				  41.  Fosfatază alcalină  44.000    
					 
				  42.  Fosfatază acidă  45.000    
					 
				  43.  Fibrinogenemie  80.000    
					 
				  44.  Gama GT  45.000    
					 
				  45.  LDH  50.000    
					 
				  46.  Bilirubină totală, directă  33.000    
					 
				  47.  ASLO  66.000    
					 
				  48.  Amilazemie  45.000    
					 
				  49.  Electroforeza proteinelor serice  93.000    
					 
				  50.  Electroforeza lipidelor serice  115.000    
					 
				  51.  Teste de disproteinemie  28.000    
					 
				  52.  VDRL  31.000    
					 
				  53.  RPR  31.000    
					 
				  54.  Confirmare TPHA  60.000    
					 
				  55.  Test Barr  61.000    
					 
				  56.  Cariotip  1.300.000    
					 
				  57.  Test Gutthrie  73.000    
					 
				  58.  Determinare litiu  74.000    
					 
				  Imunologie    
					 
				  59.  Anticorpi antinucleari  130.000    
					 
				  60.  Test Coombs  49.000    
					 
				  61.  Factor rheumatoid  53.000    
					 
				  62.  Proteina C reactivă  60.000    
					 
				  63.  Imunoelectroforeză  90.000    
					 
				  64.  IgA, seric  85.000    
					 
				  65.  IgE seric  85.000    
					 
				  66.  IgM seric  85.000    
					 
				  67.  IgG seric  85.000    
					 
				  68.  Imunofixare  60.000    
					 
				  69.  Crioglobuline  40.000    
					 
				  70.  Complement seric  61.000    
					 
				  71.  Depistare anticorpi antiparazitari  215.000    
					 
				  72.  Depistare Chlamydii  110.000    
					 
				  73.  Testare HIV  200.000    
					 
				  74.  TSH  120.000    
					 
				  75.  FT4  120.000    
					 
				  II. Exudat faringian    
					 
				  76.  Examene microscopice pe frotiu  35.000    
					 
				  77.  Cultură  55.000    
					 
				  78.  Antibiogramă  80.000    
					 
				  79.  Cultură fungi  55.000    
					 
				  80.  Fungigramă  100.000    
					 
				  III. Examene spută    
					 
				  81.  Examen microscopic nativ  30.000    
					 
				  82.  Examen microscopic colorat - Ziehl Neelsen  85.000    
					 
				  83.  Examen microscopic colorat Gram  40.000    
					 
				  84.  Cultură  55.000    
					 
				  85.  Antibiogramă  80.000    
					 
				  86.  Cultură fungi  55.000    
					 
				  87.  Fungigramă  100.000    
					 
				  IV. Analize de urină    
					 
				  88.  Examen complet de urină (sumar + sediment)  55.000    
					 
				  89.  Examen microscopic colorat - Ziehl Neelsen  85.000    
					 
				  90.  Urocultură  75.000    
					 
				  91.  Antibiogramă  80.000    
					 
				  92.  Reacţia Addis  28.000    
					 
				  93.  Dozare glucoză  29.000    
					 
				  94.  Dozare proteine urinare  37.000    
					 
				  95.  Amilazurie  46.000    
					 
				  V. Examene materii fecale    
					 
				  96.  Examen coproparazitologic (3 probe)  76.000    
					 
				  97.  Amprenta anală (în parazitologie)  20.000    
					 
				  98.  Coproantigene (în parazitologie)  225.000    
					 
				  99.  Examen macroscopic al fragmentelor parazitare  25.000    
					 
				  100.  Coprocultură  93.000    
					 
				  101.  Antibiogramă  80.000    
					 
				  VI. Examene din secreţii vaginale    
					 
				  102.  Examen microscopic nativ  30.000    
					 
				  103.  Examen microscopic colorat  35.000    
					 
				  104.  Examen Babeş - Papanicolau  225.000    
					 
				  105.  Cultură  75.000    
					 
				  106.  Antibiogramă  93.000    
					 
				  107.  Cultură fungi  55.000    
					 
				  108.  Fungigramă  100.000    
					 
				  VII. Examene secreţie uretrală, otică, nazală, conjunctivală şi puroi    
					 
				  109.  Examen microscopic colorat  35.000    
					 
				  110.  Cultură  75.000    
					 
				  111.  Cultură germeni anaerobi  90.000    
					 
				  112.  Antibiogramă  80.000    
					 
				  113.  Antibiogramă germeni anaerobi  124.000    
					 
				  VIII. Examene lichid de puncţie    
					 
				  114.  Examen microscopic pe frotiu  35.000    
					 
				  115.  Cultură  75.000    
					 
				  116.  Antibiogramă  93.000    
					 
				  117.  Citodiagnostic lichid puncţie  185.000    
					 
				  IX. Examen sudoare    
					 
				  118.  Ionoforeză pilocarpinică  95.000    
					 
				  X. Alte probe    
					 
				  119.  IDR la PPD  27.000    
					 
				  120.  Depistare Helicobacter Pylori  145.000    
					 
				  XI. Examinări histopatologice    
					 
				  121.  Piesă prelucrată la parafină  177.500    
					 
				  122.  Bloc inclus la parafină cu diagnostic histopatologic  227.500    
					 
				  123.  Diagnostic histopatologic pe lamă  109.000    
					 
				  124.  Examen histopatologic cu coloraţii speciale  740.000    
					 
				  125.  Citodiagnostic spută prin incluzii parafină  277.500    
					 
				  126.  Citodiagnostic secreţie si spălătură gastrică  185.000    
					 
				  127.  Citodiagnostic secreţie vaginală  185.000    
					 
				  128.  Examen citohormonal  185.000    
					 
				  129.  Citodiagnostic lichid de puncţie  185.000    
					 
				  XII. Examinări radiologie    
					 
				  130.  Radiografie craniană standard în 2 planuri  68.000    
					 
				  131.  Radiografie craniană în proiecţie specială  104.500    
					 
				  132.  Ex. radiologic părţi ale scheletului în 2 planuri  88.000    
					 
				  133.  Ex. radiologic torace osos sau părţi ale lui în mai multe planuri  113.000    
					 
				  134.  Ex. radiologic centură scapulară sau pelvină fără substanţă de contrast  90.000    
					 
				  135.  Ex. radiologic părţi ale coloanei vertebrale, mai puţin coloana cervicală  105.000    
					 
				  136.  Ex. radiologic alte articulaţii fără substanţă de contrast sau funcţionale cu TV  83.000    
					 
				  137.  Ex. radiologic coloană vertebrală completă, mai puţin coloana cervicală  198.500    
					 
				  138.  Ex. radiologic coloană cervicală în cel puţin 3 planuri  170.500    
					 
				  139.  Mielografie cu substanţă nonionică  1.228.000    
					 
				  140.  Ex. radiologic torace ansamblu inclusiv ex. Rx scopic (eventual cu bol opac)  150.000    
					 
				  141.  Ex. radiologic organe ale gâtului sau ale planşeului bucal  122.500    
					 
				  142.  Ex. radiologic torace si organe ale toracelui  144.000    
					 
				  143.  Bronhografie cu substanţă de contrast nonionică  1.234.000    
					 
				  144.  Ex. radiologic de vizualizare generală a abdomenului nativ în cel puţin 2 planuri  88.000    
					 
				  145.  Ex. radiologic căi biliare, pancreas cu substanţă de contrast nonionică  1.300.000    
					 
				  146.  Ex. radiologic esofag ca serviciu independent, inclusiv radioscopie  126.000    
					 
				  147.  Ex. radiologic tract digestiv superior (inclusiv unghiul duodenojejunal) cu substanţă de contrast nonionică  268.000    
					 
				  148.  Ex. radiologic tract digestiv cu întinderea examinării până la regiunea ileo-cecală, inclusiv substanţa  410.000    
					 
				  149.  Ex. radiologic colon în dublu contrast sau intestin subţire pe sonda duodenală  458.000    
					 
				  150.  Ex. radiologic colon la copil, inclusiv dezinvaginare  221.000    
					 
				  151.  Ex. radiologic tract urinar (urografie minutată) cu substanţă de contrast nonionică  1.360.000    
					 
				  152.  Examen radiologic retrograd de uretră sau vezică urinară cu substanţă de contrast nonionică  1.146.500    
					 
				  153.  Cistografie de reflux cu substanţă de contrast nonionică  1.183.000    
					 
				  154.  Ex. radiologic uretră, vezica urinară la copil cu substanţă de contrast nonionică  1.165.000    
					 
				  155.  Pielografie  1.236.000    
					 
				  156.  Ex. radiologic cu substanţă de contrast nonionică a uterului si oviductului  1.186.000    
					 
				  157.  Mamografie în 2 planuri  148.000    
					 
				  158.  Sialografie, galactografie, sinusuri cu contrast, fistulografie cu substanţă de contrast nonionică  1.176.000    
					 
				  159.  Flebografie de extremităţi  1.269.000    
					 
				  160.  Tomografie plană  295.000    
					 
				  161.  Angiografie carotidiană cu substanţă de contrast nonionică  1.537.000    
					 
				  162.  P.E.G.  100.000    
					 
				  163.  Radiofotografie medicală (MRF)  20.000    
					 
				  164.  CT craniu cu substanţă de contrast nonionică  1.410.000    
					 
				  165.  CT regiune gât cu substanţă de contrast nonionică  1.410.000    
					 
				  166.  CT regiune toracică cu substanţă de contrast nonionică  1.512.000    
					 
				  167.  CT abdomen cu substanţă de contrast (nonionică) adm. intravenos  1.512.000    
					 
				  168.  CT pelvis cu substanţă de contrast (nonionică) adm. intravenos  1.410.000    
					 
				  169.  CT coloană vertebrală cu substanţă de contrast nonionică  1.410.000    
					 
				  170.  CT membre cu substanţă de contrast nonionică  1.410.000    
					 
				  171.  Ecografie generală (abdomen+ pelvis)  184.000    
					 
				  172.  Ecografie abdomen  98.000    
					 
				  173.  Ecografie pelvis  86.000    
					 
				  174.  Radioscopie cardiopulmonară  91.000    
					 
				  175.  Radiografie retroalveolară  40.000    
					 
				  176.  Radiografie panoramică  133.000    
					 
				  177.  CT craniu fără substanţă de contrast nonionică  307.000    
					 
				  178.  CT regiune gat fară substanţă de contrast nonionică  250.000    
					 
				  179.  CT regiune toracica fară substanţă de contrast nonionică  614.000    
					 
				  180.  CT abdomen fără substanţă de contrast (nonionică) adm. intravenos  614.000    
					 
				  181.  CT pelvis fără substanţă de contrast (nonionica) adm. intravenos  250.000    
					 
				  182.  CT coloană vertebrală fără substanţă de contrast nonionică  250.000    
					 
				  183.  CT membre  250.000    
					 
				  184.  Radiografie de membre  80.000    
					 
				  185.  EKG  60.000    
					 
				  186.  EKG continuu (24 de ore, Holter)  250.000    
					 
				  187.  Holter TA  150.000    
					 
				  188.  Spirometrie  61.000    
					 
				  189.  Spirogramă + test farmacodinamic bronhomotor  87.000    
					 
				  190.  Oscilometrie  31.000    
					 
				  191.  EEG  75.000    
					 
				  192.  Electromiografie  100.000    
					 
				  193.  Peak-flowmetrie  15.000    
					 
				  194.  Endoscopie gastro-duodenală  135.000    
					 
				  195.  Ecocardiografie M+2D  98.000    
					 
				  196.  Ecografie + Doppler  135.000    
					 
				  197.  Ecografie + Doppler color  221.000    
					 
				  198.  Ecografie de vase periferice (vene)  100.000    
					 
				  199.  Ecografie de vase periferice (artere)  120.000    
					 
				  200.  Scintigrafie: osoasă, renală, hepatică, tiroidiană, a căilor biliare, cardiacă  1.800.000    
					 
				  201.  RMN cu substanţă de contrast  2.500.000    
					 
				  202.  RMN fără substanţă de contrast  1.600.000     --------- *) Se deconteaza numai dacă este efectuat de medicul de laborator.  NOTA 1. Filmele radiologice şi substantele folosite sunt incluse în tarife.  NOTA 2. Investigatiile cu substanţa de contrast se efectueaza în situaţia în care au fost epuizate toate celelalte posibilitati de explorare, cu justificarea acestora, la recomandarea şi pe raspunderea medicului de specialitate din ambulatoriu, care are bolnavul în observatie. Investigatiile cu substanţa de contrast pentru cazurile care necesita internarea se efectueaza în condiţiile de mai sus, solicitandu-se şi acordul medicului sef de secţie în care urmeaza să fie internat bolnavul.  NOTA 3. Lista cu urgentele medico-chirurgicale majore care beneficiaza de explorari imagistice de înaltă performanta (CT, RMN, scintigrafie) decontate de casele de asigurări de sănătate:  Explorari computer-tomografice (CT):  1. politraumatisme cu afectare scheletala, de părţi moi şi/sau de organe interne  2. monotraumatisme:  - cranio-cerebrale  - coloana vertebrala  - torace  - abdomino-pelvine  - extremitati  3. fracturi deschise ale membrelor  4. hemoragii interne (după stabilizarea functiilor vitale)  5. hemoragii externe (hematemeza, hematurie, rectoragie)  6. accidente cerebro-vasculare acute, în primele 24 de ore  7. insuficienta respiratorie acuta prin:  - corp strain în caile aeriene  - edem pulmonar acut  - pleurezii masive  - pneumotorax  - afecţiuni bronho-pneumonice  - embolie pulmonara  8. abdomen acut (de ex.: pancreatita acuta, perforatii de organe cavitare etc.)  9. meningo-encefalita acuta  10. stari comatoase  Explorari prin rezonanta magnetica nucleara (RMN):  1. traumatisme vertebrale, cu afectare radiculo-medulara  2. traumatisme ale extremitatilor cu afectare vasculo-nervoasa  3. accidente vasculare cerebrale ischemice în primele 24 de ore, nevizualizate CT  4. traumatisme orbitare şi dezlipirea de retina  5. meningo-encefalita acuta  6. stari comatoase de cauza cerebrala fără vizualizare CT a leziunilor  7. leziuni disco-vertebrale cu afectare radiculo-medulara şi impotenta functionala (sciatica heperalgica, tetrapareza, tulburari sfincteriene etc.)  Explorari scintigrafice:  1. trombo-embolismul pulmonar  2. accidente coronariene acute  3. accidentul vascular cerebral ischemic acut, în primele 24 de ore, cu aspect CT neconcludent.     
				 + 
			  Anexa 6     LISTA  serviciilor medicale stomatologice preventive şi a tratamentelor  stomatologice decontate de către casele de asigurări de sănătate,  tarifele aferente, procentul în care acestea sunt decontate de către  casele de asigurări de sănătate şi condiţiile acordarii acestor servicii     COD
               ACTE TERAPEUTICE                 
  TARIFE 
   PLATA
     CAS %   
    
  
  
  COPII 
  peste 18ani
    


  


  


   ani  


    control  
profilactiv
 efectuat  
    
  
  
  
   Da  
   Nu  
    1   
  Consultatie                                   
  
  
  
  
    
1.1 
  Consultatie primara, stabilirea diagnosticului
şi elaborarea planului de tratament           
  
  80000
  
  100%
  
-    
  
-    
    
1.2 
  Consultatie secundara, diagnostic şi plan de  
tratament complex                             
  
 100000
  
  100%
  
-    
  
-    
    1.3 
  Model de studiu                               
    80000
    100%
  -    
  -    
    
1.4 
  Radiografie retroalveolara/radiografie        
inclusiv filmul                               
  
  40000
  
  100%
  
-    
  
-    
    1.5 
  Radiografie panoramica inclusiv filmul        
   133000
    100%
  -    
  -    
      2   
  Terapia cariei simple                         
  
  
  
  
    
2.1 
  Tratamentul cariilor pe 1 suprafaţa prin      
obturatie cu amalgam*)                        
  
 100000
  
  100%
  
  60%
  
  40%
    
2.2 
  Tratamentul cariilor pe 2 suprafete prin      
obturatii cu amalgam*)                        
  
 120000
  
  100%
  
  60%
  
  40%
    
2.3 
  Tratamentul cariilor pe 3 suprafete prin      
obturatii cu amalgam*)                        
  
 140000
  
  100%
  
  60%
  
  40%
    
2.4 
  Tratamentul cariilor pe 1 suprafaţa prin      
obturatie cu material compozit*)              
  
 146000
  
  100%
  
  60%
  
  40%
    
2.5 
  Tratamentul cariilor pe 2 suprafete prin      
obturatii cu material compozit*)              
  
 160000
  
  100%
  
  60%
  
  40%
    
2.6 
  Tratamentul cariilor pe trei suprafete prin   
obturatii cu material compozit*)              
  
 166000
  
  100%
  
-    
  
-    
    2.7 
  Aplicarea sistemelor de retentie extemporanee 
    40000
    100%
  -    
  -    
    
2.8 
  Aplicarea sistemelor de retentie prefabricate 
(per stift)                                   
  
  80000
  
  100%
  
-    
  
-    
    2.9 
  Finisarea şi lustruirea obturatiilor/per dinte
    33000
    100%
  -    
  -    
    2.10
  Tratamentul hiperesteziei dentinare/dinte     
    33000
    100%
  -    
  -    
          *) Garantia pentru obturatii este de 2 ani.    3   
  Tratamentul afectiunilor pulpare              
  
  
  
  
    3.1 
  Pansament calmant                             
    40000
    100%
   100%
   100%
    3.2 
3.3 
  Coafaj indirect                               
Coafaj direct                                 
    60000
 140000
    100%
  100%
    60%
  60%
    40%
  40%
    
3.4 
  Pulpectomie vitala cu obturatie canal la      
monoradiculari (include anestezia)            
  
 180000
  
  100%
  
  60%
  
  40%
    
3.5 
  Pulpectomie vitala cu obturatie canal la      
pluriradiculari (include anestezia)           
  
 200000
  
  100%
  
  60%
  
  40%
    3.6 
  Amputatie vitala                              
   140000
    100%
  -    
  -    
    
3.7 
  Pulpectomie devitala cu obturatie canal la    
pluriradiculari                               
  
 180000
  
  100%
  
  60%
  
  40%
    
3.8 


3.9 
  Tratamentul gangrenei pulpare cu obturatie    
canal la monoradiculari                       

Tratamentul gangrenei pulpare cu obturatie    
canal la pluriradiculari                      
  
 200000


 240000
  
  100%


  100%
  
-    


-    
  
-    


-    
    3.10
  Dezobturarea canalelor radiculare - per canal 
    66000
    100%
  -    
  -    
    3.11
  Indepartarea corpilor straini din canale      
   100000
    100%
  -    
  -    
      4   
  Tratamentul paradontitelor apicale            
  
  
  
  
    
4.1 
  Trat. Parodontitei apicale acute prin drenaj  
endodontic                                    
  
  66000
  
  100%
  
 100%
  
 100%
    

4.2 
  Trat. Parodontitei apicale acute prin drenaj  
endodontic + incizie mucoperiostala +         
osteotomie transmaxilara                      
  

 146000
  

  100%
  

 100%
  

 100%
    
4.3 
  Trat. Parodontitei apicale cronice + obturatie
canal la monoradiculari                       
  
 200000
  
  100%
  
-    
  
-    
    
4.4 
  Trat. Parodontitei apicale cronice + obturatie
canal la pluriradiculari                      
  
 253000
  
  100%
  
-    
  
-    
    4.5 
  Obturatie la dintii devitali cu amalgam       
   200000
    100%
  -    
  -    
    4.6 
  Obturatie la dintii devitali cu compozitie    
   200000
    100%
  -    
  -    
      
5   
  Tratamentul afectiunilor parodontiului        
marginal                                      
  

  

  

  

    5.1 
  Tratamentul abcesului parodontal              
    60000
    100%
   100%
   100%
    
5.2 
  Echilibrare ocluzala prin slefuire selectiva/ 
sedinta                                       
  
  80000
  
  100%
  
-    
  
-    
    5.3 
5.4 
  Contentie provizorie prin ligaturi de sarma   
Chiuretaj în camp inchis/dinte                
    60000
 100000
    100%
  100%
  -    
  60%
  -    
  40%
    5.5 
  Tratamentul aftei bucale/sedinta              
    40000
    100%
  -    
  -    
    5.6 
  Tratamentul gingivo-stomatitelor/sedinta      
    60000
    100%
   100%
   100%
    
5.7 
  Detartraj manual supra şi subgingival pe      
dinte                                         
  
  40000
  
  100%
  
  60%
  
  40%
    
5.8 
  Detartraj mecanic supra şi subgingival pe     
dinte                                         
  
  53000
  
  100%
  
  60%
  
  40%
     6  
  Tratamente chirurgicale buco-dentare          
  
  
  
  
    6.1 
  Anestezie locala de contact                   
    20000
    100%
    60%
    40%
    6.2 
  Anestezie cu infiltratie                      
    60000
    100%
    60%
    40%
    
6.3 
  Extractie de dinti sau resturi de dinti       
monoradiculari (include anestezia)            
  
 146000
  
  100%
  
  60%
  
  40%
    
6.4 
  Extractie de dinti sau resturi de dinti       
pluriradiculari (include anestezia)           
  
 166000
  
  100%
  
  60%
  
  40%
    6.5 
  Extractie alveoloplastica (include anestezia) 
   220000
    100%
    60%
    40%
    6.6 
  Extractie cu alveolotomie (include anestezia) 
   246000
    100%
    60%
    40%
    6.7 
  Extractie dinti temporari (include anestezia) 
   100000
    100%
  -    
  -    
    
6.8 
  Extractie la hemofilici, diabetici sau        
handicapati (include anestezia)               
  
 260000
  
  100%
  
  60%
  
  40%
    6.9 
  Chiuretaj alveolar                            
    33000
    100%
    60%
    40%
    6.10

  Extractie dinti paradontotici (include        
anestezia)                                    
  
 120000
  
-     
  
  60%
  
  40%
    6.11
  Trat. hemoragiei/alveolitei postextractionale 
    66000
    100%
   100%
   100%
    6.12
  Trat. pericoronaritelor cu decapusonare       
   100000
    100%
   100%
   100%
    
6.13
  Trat. de urgenta al plagilor buco-maxilo-     
faciale                                       
  
 180000
  
  100%
  
 100%
  
 100%
    6.14
  Imobilizarea de urgenta a luxatiilor dentare  
   180000
    100%
   100%
   100%
    6.15
6.16
  Imobilizarea de urgenta a fracturilor maxilare
Reducerea luxatiilor temporo-mandibulare      
   279000
 100000
    100%
  100%
   100%
 100%
   100%
 100%
    6.17
  Control postoperator                          
    53000
    100%
    60%
    40%
      7   
  Tratamente protetice                          
  
  
  
  
    7.1 
  Proteza acrilica parţială cu 1-7 dinti*)      
  1200000
  -     
    60%
    40%
    7.2 
  Proteza acrilica parţială cu peste 7 dinti*)  
  1400000
  
    60%
    40%
    7.3 
  Proteza acrilica totala*)                     
  1600000
  -     
    60%
    40%
    7.4 
  Reparatie simpla proteza acrilica             
   160000
  -     
   100%
   100%
    
7.5 
  Reparatie + 1 croset (pentru fiecare croset   
suplimentar se adauga 30000 lei)              
  
 160000
  

  
 100%
  
 100%
    7.6 

  Reparatie + 1 dinte (pentru fiecare dinte     
suplimentar se adauga 40000 lei)              
  
 160000
  

  
 100%
  
 100%
    7.7 
  Individualizarea protezelor acrilice/sedinta  
    40000
  
    60%
    40%
    7.8 
  Reconstituire corono-radiculara               
   213000
    100%
  -    
  -    
    7.9 
  Coroana acrilica                              
   240000
    100%
  -    
  -    
    7.10
  Coroana metalica                              
   300000
    100%
  -    
  -    
          Notă:  ---------      *) termenul de inlocuire a unei proteze monomaxilare este de 3 ani.    8   
  Tratamente ortodontice                        
  
  
  
  
    


8.1 
  Deconditionarea obiceiurilor vicioase (sugerea
degetului, deglutitie infantila, respiratie   
orala) prin placuta vestibulara, vestibulo-   
orala şi scut lingual)                        
  


1197000
  


  100%
  


-    
  


-    
    


8.2*
  Deconditionarea tulburarilor functionale prin 
aparate ortodontice, inclusiv tratamentul     
angrenajului invers prin inel/gutiere +       
barbita şi capolina                           
  


1790000
  


  100%
  


-    
  


-    
    
8.3 
  Trat. angrenajului invers prin exercitii cu   
spatula/sedinta                               
  
  66000
  
  100%
  
-    
  
-    
    
8.4*
  Aparate şi dispozitive utilizate în           
tratamentul malformatiilor congenitale        
  
1995000
  
  100%
  
-    
  
-    
    8.5 
  Slefuirea dintilor în scop ortodontic/dinte   
    60000
    100%
  -    
  -    
    8.6*
  Reparatie aparat ortodontic                   
   160000
    100%
  
  
    8.7 
  Mentinatoare de spatiu mobile                 
  1596000
    100%
  -    
  -    
    8.8 
  Activare aparat ortodontic/sedinta            
    27000
    100%
  -    
  -    
          Notă: actele terapeutice notate cu (*) ţin numai de competenţa medicilor            de specialitate în ortodontie    9   
  Activităţi profilactice                       
  
  
  
  
    9.1 





  Consultatie în cadrul dispensarizarii (include
şi:                                           
- educatia pentru sănătate bucodentara        
- determinarea indicelui de placa bacteriana  
- determinarea indicilor de inflamatie        
parodontala)                                  
    93000





    100%





   100%





   100%





    
9.2 
  Educatia pentru individualizarea tehnicilor   
de indepartare a placii bacteriene/sedinta    
  
  80000
  
  100%
  
-    
  
-    
    9.3 
  Periaj dentar profesional/sedinta             
   100000
    100%
  -    
  -    
    9.4 
  Clatiri bucale cu solutii fluorurate/sedinta  
    60000
    100%
  -    
  -    
    9.5 
  Fluorizari locale cu solutii/arcada*)         
    66000
    100%
  -    
  -    
    9.6 
  Fluorizari locale cu lacuri/arcada**)         
    93000
    100%
  -    
  -    
    
9.7 
  Fluorizari locale cu geluri în conformatoare/ 
arcada**)                                     
  
 179000
  
  100%
  
-    
  
-    
    
9.8 
  Sigilari ale santurilor şi fosetelor cu       
glassionomeri/dinte***)                       
  
 100000
  
  100%
  
-    
  
-    
    9.9 

  Sigilari ale santurilor şi fosetelor cu       
materiale compozite/dinte                     
  
 160000
  
  100%
  
-    
  
-    
    9.10

  Educatie pentru deconditionarea obiceiurilor  
vicioase/sedinta                              
  
  60000
  
  100%
  
-    
  
-    
    9.11
  Exercitii de reeducare functionala/sedinta    
    66000
    100%
  -    
  -    
    9.12
  Exercitii de miogimnastica/sedinta            
    66000
    100%
  -    
  -    
    9.13
  Tratament antiinflamator gingival fizioterapic
    60000
    100%
    60%
    40%
    9.14
  Control oncologic preventiv confirmat         
   200000
    100%
   100%
   100%
          Notă:  -----------      *) o procedură decontata la 3 luni      **) o procedură decontata la 6 luni      ***) o procedură decontata la 2 ani                Nota 1: Competenţa pentru                
dentisti este pentru codurile:           
1.1, 1.2, 1.3,                           
2.1, 2.2, 2.3, 2.4, 2.5, 2.6, 3.1, 3.2   
4.5, 4.6, 5.7, 5.8                       
9.1, 9.2, 9.3, 9.4, 9.5, 9.6, 9.7, 9.8,  
9.9, 9.10, 9.11, 9.12, 9.13              
                  Nota 2: Codurile pentru urgenta          
sunt urmatoarele:                        
3.1, 4.1, 4.2                            
5.1, 5.6                                 
6.11, 6.12, 6.13, 6.14, 6.15, 6.16       
7.4, 7.5, 7.6, 8.6                       
            Nota 3: Tarifele din anexa reprezinta tarifele pentru medicii specialisti.              Pentru medicii stomatologi fără specialitate, tarifele din anexa              se diminueaza cu 10%, iar pentru medicii primari aceste tarife se              majoreaza cu 20%.        Nota 4: Tarifele serviciilor stomatologice de care beneficiaza persoanele              ale caror drepturi sunt stabilite prin acte normative speciale,              nominalizate la art. 2 din O.U.G. nr. 170/1999 şi care se acordă              numai în condiţiile stipulate de ordonanţa mai sus mentionata,              tarife care nu sunt cuprinse în prezenta anexa, sunt cele aprobate              de Ministerul Sănătăţii şi Familiei.     
				 + 
			  Anexa 7     LISTA  criteriilor de calitate pentru activitatea desfăşurată la nivelul  ambulatoriului de specialitate  1. Semnalizarea în zona: firma  2. Autorizatia sanitara de functionare  3. Acreditarea personalului care ofera servicii medicale: medici şi cadre medii  4. Programul de activitate afisat vizibil la fiecare cabinet în parte, la intrarea în ambulatoriu şi respectarea acestuia  5. Lista cu tarifele serviciilor medicale furnizate de medicii specialisti din ambulatoriu care nu sunt decontate de casele de asigurări de sănătate, pe fiecare specialitate în parte, categoriile de pacienti cărora li se adreseaza, precum şi situaţiile în care se percepe taxa - afisata la loc vizibil  6. Drepturile şi oblibaţiile asiguratilor - afisate vizibil la fiecare cabinet în parte şi la intrarea în ambulatoriu  7. Sala de asteptare dotata corespunzător (ambient adecvat, scaune/canapea, masuta, materiale informative)  8. Dotarea cabinetului cu aparatura şi mobilier cel puţin în conformitate cu ordinul ministrului sănătăţii şi familiei în vigoare. Se vor aprecia dotarile suplimentare cu aparatura şi mobilier, care denota preocuparea pentru îmbunătăţirea calităţii actului medical şi cresterea satisfactiei pacientilor  9. Dotarea aparatului de urgenta (medicatie) cel puţin în conformitate cu baremurile în vigoare şi în termen de valabilitate  10. Înfiinţarea şi reactualizarea fisierului  11. Medicul în timpul programului:  - comportament şi ţinuta în conformitate cu normele Codului de etica şi deontologie profesionala;  - consulta pacientul, stabileste diagnosticul, stabileste conduita (trimitere la investigatii paraclinice, trimitere spre internare, tratament);  - consemneaza diagnosticul, tratamentul, recomandarile în registrul de consultaţii şi fisa medicală;  - elibereaza retete parafate şi semnate;  - elibereaza bilete de trimitere, concedii medicale, alte acte medicale parafate şi semnate;  - comunică cu medicul de familie care a trimis pacientul prin scrisoare medicală;  - respecta confidentialitatea actelor medicale.  12. Cadrul mediu în timpul programului:  - comportament şi ţinuta în conformitate cu normele Codului de etica şi deontologie medicală;  - solicita actele de identificare (carte de identitate, carnet de asigurat) şi bilet de trimitere;  - noteaza datele de identificare în registrul de consultaţii;  - identifica fisa de consultatie;  - efectueaza tratamente la indicatia medicului;  - poate completa formulare medicale, dar numai la indicatia şi sub stricta supraveghere a medicului, care va parafa şi semna;  - respecta confidentialitatea actelor medicale.  13. Criteriile de calitate pentru actul medical vor fi stabilite de Colegiul Medicilor din România.  14. Respectarea aplicarii criteriilor de calitate a serviciilor medicale va fi controlata de Serviciul Medical al Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate şi de Colegiul Medicilor din România.     
				 + 
			  Anexa 8     CONTRACT DE FURNIZARE  de servicii medicale în asistenţa medicală de specialitate  din ambulatoriu pentru specialitatile clinice  I. Părţile contractante  Casa de asigurări de sănătate ..........................., cu sediul în municipiul/orasul .................., str. .......................... nr. ......., judeţul/sectorul .............., tel/fax .................., reprezentata prin director general .............................,  şi  Cabinetul medical ................................, organizat astfel:  - cabinet individual ..................................., reprezentat prin medicul titular ................  - cabinet asociat sau grupat ......................................, reprezentat prin medicul delegat ..................  - societate civila medicală ......................................, reprezentata prin administratorul ...............  - unitate sanitara ambulatorie de specialitate aparţinând ministerelor cu retea sanitara proprie............, reprezentata prin ................  - unitate medico-sanitara cu personalitate juridica ce se infiinteaza potrivit prevederilor  Legii nr. 31/1990 ......., reprezentata prin ........  - ambulatoriu de specialitate integrat spitalului ......., aparţinând ministerelor cu retea sanitara proprie ....................., reprezentat prin ............,  cu autorizatie de înfiinţare nr. ......., certificat de înregistrare nr. ......, autorizatie sanitara de functionare nr. .........., având sediul în municipiul/orasul ....................., str. ................ nr. ......, bl. ......, sc. ....., et. ....., ap. ....., judeţul/sectorul .................., telefon ........................, cont nr. .............., deschis la trezoreria statului, cod fiscal .........., cod numeric personal al reprezentantului legal ......................., copie după dovada asigurarii pentru malpraxis pentru fiecare medic pe care îl reprezinta.  II. Obiectul contractului   
				 + 
			  Articolul 1     Obiectul prezentului contract îl constituie furnizarea serviciilor medicale în asistenţa medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialitatile clinice, conform Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului asigurarilor sociale de sănătate în asistenţa ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice şi stomatologice în vigoare şi normelor metodologice de aplicare a acestuia.    III. Serviciile medicale de specialitate furnizate   
				 + 
			  Articolul 2     Furnizorul presteaza servicii medicale asiguratilor, conform anexei nr. 3 la Ordinul presedintelui Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate şi al presedintelui Colegiului Medicilor din România pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului asigurarilor sociale de sănătate în asistenţa ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice şi stomatologice, în vigoare, în urmatoarele specialitati:      a) ..................................;   ...        b) ..................................;   ...        c) ..................................;   ...    .....  .....     
				 + 
			  Articolul 3     Furnizarea serviciilor medicale din ambulatoriul de specialitate pentru specialitatile clinice se face de către urmatorii medici :  1. ..............................., acreditat de către comisia de acreditare .............................. prin .......... nr. ............. din ..........  2. ..............................., acreditat de către comisia de acreditare .............................. prin .......... nr. ............. din ..........  3. ..............................., acreditat de către comisia de acreditare .............................. prin .......... nr. ............. din ..........  4.  .........................  .........................    IV. Durata contractului   
				 + 
			  Articolul 4     Prezentul contract este valabil de la data incheierii până la 31 decembrie 2002.     
				 + 
			  Articolul 5     Durata prezentului contract se poate prelungi prin acordul părţilor pe toata durata de aplicabilitate a Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului asigurarilor sociale de sănătate în asistenţa ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice şi stomatologice, în vigoare.    V. Oblibaţiile părţilor  A. Oblibaţiile casei de asigurări de sănătate   
				 + 
			  Articolul 6     Casa de asigurări de sănătate are urmatoarele obligaţii:      a) sa verifice activitatea furnizorilor de servicii medicale în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate, conform contractelor incheiate cu acestia;   ...        b) sa verifice recomandarile pentru investigatii paraclinice şi prescrierea medicamentelor de către furnizorii de servicii medicale în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate în conformitate cu reglementarile în vigoare;   ...        c) sa verifice autorizarea şi/sau acreditarea furnizorului de servicii medicale, precum şi acreditarea personalului medical angajat;   ...        d) sa deconteze furnizorilor de servicii medicale contravaloarea serviciilor contractate şi prestate, pe baza facturii insotite de desfasuratoarele privind activitatea realizata, în urma verificării acestora;   ...        e) sa informeze permanent furnizorii de servicii medicale în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate asupra condiţiilor de contractare.   ...      B. Oblibaţiile furnizorului de servicii medicale   
				 + 
			  Articolul 7     Furnizorul de servicii medicale are urmatoarele obligaţii:      a) sa acorde servicii de asistenţa medicală ambulatorie de specialitate asiguratilor numai pe baza biletului de trimitere, cu excepţia urgentelor şi afectiunilor confirmate care permit prezentarea direct la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate;   ...        b) sa presteze servicii medicale pentru cazurile cu consecinte negative asupra sănătăţii publice, pentru persoanele prevăzute în lista suplimentara a medicului de familie, pe baza biletului de trimitere a acestuia. Medicii care acorda aceste servicii sunt desemnaţi de către directiile de sănătate publică şi menţionaţi pe biletul de trimitere;   ...        c) sa furnizeze tratamentul adecvat şi să respecte condiţiile de prescriere a medicamentelor prevăzute în Nomenclatorul de medicamente, conform reglementarilor în vigoare;   ...        d) sa nu refuze acordarea asistentei medicale în caz de urgenta medicală ori de cate ori se solicita aceste servicii medicale;   ...        e) să respecte criteriile de calitate a serviciilor medicale şi criteriile de calitate pentru activitatea desfăşurată la nivelul cabinetelor medicale de specialitate din ambulatoriul de specialitate;   ...        f) să ofere relatii asiguratilor despre drepturile pe care le au şi care decurg din calitatea de asigurat precum şi despre serviciile oferite, despre modul în care vor fi furnizate acestea şi să-i consilieze în scopul prevenirii imbolnavirilor şi al pastrarii sănătăţii;   ...        g) să respecte confidentialitatea prestatiei medicale;   ...        h) sa factureze lunar, până la data de 3 a lunii urmatoare, în vederea decontarii de către casa de asigurări de sănătate, activitatea realizata conform reglementarilor legale în vigoare;   ...        i) să respecte normele de raportare a bolilor, conform prevederilor legale în vigoare;   ...        j) să respecte dreptul la libera alegere de către asigurat a medicului de specialitate şi a unităţii sanitare, în limitele de calitate impuse de activitatea medicală;   ...        k) să-şi stabileasca programul de activitate, sa-l respecte şi sa-l afiseze la loc vizibil la cabinetul medical, cu respectarea prevederilor normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului asigurarilor sociale de sănătate în asistenţa ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice şi stomatologice, în vigoare şi sa stabileasca programul de activitate şi sarcinile de serviciu pentru personalul angajat;   ...        l) sa informeze medicul de familie, prin scrisoare medicală expediata direct, despre diagnosticul şi tratamentele recomandate; sa transmita rezultatele investigatiilor paraclinice medicului care a solicitat aceste investigatii;   ...        m) sa acorde servicii medicale de specialitate tuturor asiguratilor, fără nici o discriminare, folosind formele cele mai eficiente de tratament;   ...        n) sa anunte casa de asigurări de sănătate despre orice modificare a datelor care au stat la baza incheierii contractului cu aceasta;   ...        o) sa acorde asistenţa medicală asiguratilor, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care s-a virat contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru acestia;   ...        p) sa nu incaseze de la asigurati contribuţie personala pentru serviciile medicale furnizate care se suporta integral de către casele de asigurări de sănătate, conform listelor şi condiţiilor prevăzute în norme;   ...        q) sa afiseze la loc vizibil la cabinetul medical numele casei sau caselor de asigurări de sănătate cu care se afla în relatii contractuale;   ...        r) să solicite documentele care atesta calitatea de asigurat în cazul persoanelor care se adreseaza direct;   ...        s) sa elibereze certificate de concediu medical, certificate medicale pentru ingrijirea copilului bolnav etc., conform prevederilor legale.   ...      VI. Modalităţi de plată   
				 + 
			  Articolul 8         (1) Modalitatile de plată în asistenţa medicală de specialitate din ambulatoriu sunt:   ...    1. tarif pe serviciu medical cuantificat în puncte;  2. tarif pe serviciu în lei pentru serviciile de terapie fizicală efectuate în bazele de tratament, cuprinse în anexa nr. 3 la Ordinul presedintelui Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate şi al presedintelui Colegiului Medicilor din România pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului asigurarilor sociale de sănătate în asistenţa ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice şi stomatologice, în vigoare.      (2) Valoarea estimată a unui punct, unica pe tara, este de ......... lei. În cazul în care bugetul fondului asigurarilor sociale de sănătate se aproba în cursul anului curent, valoarea estimată a unui punct este de ....... lei, pentru perioada până la finele trimestrului în care se aproba acest buget, şi de ......... lei*), pentru perioada rămasă până la finele anului.   ...    ---------   
						Notă   ...
			  *) Se completeaza ulterior incheierii contractului.      
				 + 
			  Articolul 9         (1) Decontarea acestor servicii se face lunar, la valoarea estimată a unui punct, până la data de 20 a lunii urmatoare celei pentru care se face plata. La finele fiecarui trimestru, dar nu mai tarziu de data de 30 a lunii urmatoare incheierii trimestrului se face decontarea ca urmare a regularizarii sumelor cuvenite trimestrului respectiv, la valoarea definitivă a unui punct.   ...        (2) Valoarea definitivă a unui punct se diminueaza cu cate 10% pentru trimestrul în care se constata abuzuri sau prescrieri nejustificate de medicamente cu sau fără contribuţie din partea asiguratului şi/sau recomandari de investigatii paraclinice nejustificate, constatate în urma verificărilor efectuate de casele de asigurări de sănătate, de directiile de sănătate publică şi de consiliile judetene ale Colegiului Medicilor, respectiv al municipiului Bucureşti.   ...    Clauze speciale - se completeaza pentru fiecare cabinet medical şi fiecare medic de specialitate din componenta cabinetului medical cu care s-a incheiat contractul:      a) Medic   ...    Nume: .............. Prenume: ...................  Grad profesional: .................  Specialitatea: ..................................  Codul medicului: ................................  Acreditare nr. : ...................  Program zilnic de activitate ............. ore/zi      b) Medic   ...    Nume: .............. Prenume: ...................  Grad profesional: .................  Specialitatea: ..................................  Codul medicului: ................................  Acreditare nr. : ...................  Program zilnic de activitate ............. ore/zi      c)   ...    .................  .................     
				 + 
			  Articolul 10     Numărul de puncte calculat conform anexei nr. 1 la Ordinul presedintelui Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate şi al presedintelui Colegiului Medicilor din România pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului asigurarilor sociale de sănătate în asistenţa ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice şi stomatologice, în vigoare, se majoreaza:      a) în functie de gradul profesional:   ...    - medic primar .........%;      b) în functie de condiţiile în care se desfăşoară activitatea:   ...    - zone izolate: DA/NU .......%  - condiţii grele: DA/NU .......%  - condiţii foarte grele: DA/NU .......%.    VII. Calitatea serviciilor medicale   
				 + 
			  Articolul 11     Serviciile medicale furnizate în baza prezentului contract trebuie să se incadreze, din punct de vedere al calităţii lor, în normele privind calitatea asistentei medicale, elaborate de comisiile de specialitate din cadrul Colegiului Medicilor din România şi de Casa Naţionala de Asigurari de Sănătate.    VIII. Raspunderea contractuala   
				 + 
			  Articolul 12     Pentru neindeplinirea obligaţiilor contractuale partea în culpa datorează daune-interese.     
				 + 
			  Articolul 13     În cazul în care termenele de plată prevăzute la art. 9 alin.(1) nu sunt respectate din vina caselor de asigurări de sănătate, acestea sunt obligate la plata unor majorări de intarziere egale cu majorarile ce se aplică pentru intarzierea platii impozitelor către stat.     
				 + 
			  Articolul 14     Furnizorul de servicii medicale garanteaza şi raspunde de calitatea serviciilor medicale acordate asiguratilor.     
				 + 
			  Articolul 15     Clauza speciala      (1) Orice imprejurare independenta de voinţa părţilor, intervenita după data semnarii contractului şi care împiedica executarea acestuia, este considerata forta majoră şi exonereaza de raspundere partea care o invoca. Sunt considerate ca forta majoră, în sensul acestei clauze, împrejurări ca: razboi, revolutie, cutremur, marile inundaţii, embargo.   ...        (2) Partea care invoca forta majoră trebuie să anunte cealalta parte în termen de 5 zile de la data aparitiei respectivului caz de forta majoră şi, de asemenea, de la încetarea acestui caz. Dacă nu procedeaza la anuntarea în termenele prevăzute mai sus a începerii şi încetării cazului de forta majoră, partea care îl invoca suporta toate daunele provocate celeilalte părţi prin neanuntarea în termen.   ...        (3) În cazul în care imprejurarile care obliga la suspendarea executarii prezentului contract se prelungesc pe o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte poate cere rezolutiunea contractului.   ...      IX. Contraventii   
				 + 
			  Articolul 16     Refuzul furnizorilor de servicii medicale de a pune la dispoziţie organelor de control actele de evidenta a serviciilor furnizate şi documentele în baza cărora se deconteaza serviciile realizate conduce la amanarea decontarii de către casele de asigurări de sănătate a serviciilor medicale prestate, până în momentul efectuării urmatorului control.    X. Încetarea contractului   
				 + 
			  Articolul 17     Contractul se reziliaza de plin drept printr-o notificare scrisa a caselor de asigurări de sănătate în termen de 10 zile de la data constatarii, în urmatoarele situaţii:      a) dacă medicul nu începe activitatea în termen de cel mult 3 luni de la data semnarii contractului de furnizare de servicii medicale;   ...        b) dacă din motive imputabile furnizorului acesta îşi intrerupe activitatea pe o perioadă mai mare de 3 luni;   ...        c) ridicarea de către organele în drept a autorizatiei sanitare de functionare a furnizorului;   ...        d) nerespectarea termenelor de raportare, în vederea decontarii de către casele de asigurări de sănătate a activităţii realizate conform prezentului contract, pe baza documentelor de raportare, pentru o perioadă de maximum doua luni consecutive în cadrul unui trimestru;   ...        e) în situaţia aplicarii de 3 ori a masurii de diminuare a valorii definitive a punctului, pentru abuzuri sau prescrieri nejustificate de medicamente cu sau fără contribuţie personala din partea asiguratului şi/sau pentru recomandari nejustificate de investigatii paraclinice;   ...        f) în cazul în care se constata incasarea de contribuţie personala de la asigurati pentru serviciile medicale care se suporta integral de către casele de asigurări de sănătate, conform listelor şi condiţiilor prevăzute în norme.   ...       
				 + 
			  Articolul 18     Contractul inceteaza cu data la care a intervenit una dintre situaţiile urmatoare:      a) se muta cabinetul medical din teritoriul de functionare;   ...        b) a survenit decesul reprezentantului legal al cabinetului medical;   ...        c) dacă medicul renunta sau pierde calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România;   ...        d) încetarea activităţii prin faliment, dizolvare, lichidare, în cazul cabinetelor medicale organizate potrivit  art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 124/1998 , aprobata şi modificata prin  Legea nr. 629/2001 ;   ...        e) încetarea definitivă a activităţii casei de asigurări de sănătate;   ...        f) acordul de voinţa al părţilor;   ...        g) denuntarea unilaterala a contractului de către reprezentantul legal al cabinetului medical printr-o notificare scrisa, cu 45 de zile calendaristice anterioare datei de la care se doreste încetarea contractului.   ...       
				 + 
			  Articolul 19     Situaţiile prevăzute la art. 17 şi la art. 18 lit. b)-e) se constata de casa de asigurări de sănătate, din oficiu, prin organele sale abilitate sau la sesizarea oricarei persoane interesate.      (2) Situaţiile prevăzute la art. 18 lit. a) se notifica casei de asigurări de sănătate cu cel puţin 30 de zile inaintea datei de la care se doreste încetarea contractului.   ...       
				 + 
			  Articolul 20     Prezentul contract poate fi reziliat de către părţile contractante pentru neindeplinirea obligaţiilor contractuale, sub condiţia notificarii intentiei de reziliere cu cel puţin 30 de zile calendaristice inaintea datei de la care se doreste rezilierea.    XI. Corespondenta   
				 + 
			  Articolul 21         (1) Corespondenta legata de derularea prezentului contract se efectueaza în scris prin scrisori recomandate cu confirmare de primire, prin fax sau direct la sediul părţilor.   ...        (2) Fiecare parte contractantă este obligata ca, în termen de 3 zile din momentul în care intervin modificari ale adresei sediului (inclusiv telefon, fax) ce figurează în prezentul contract, sa notifice celeilalte părţi contractante schimbarea survenita.   ...      XII. Modificarea contractului   
				 + 
			  Articolul 22     În condiţiile aparitiei unor noi acte normative în materie, care intră în vigoare pe durata derularii prezentului contract, clauzele contrare se vor modifica şi completa în mod corespunzător.     
				 + 
			  Articolul 23     Valoarea definitivă a punctului este cea calculată de Casa Naţionala de Asigurari de Sănătate şi nu este element de negociere între părţi.     
				 + 
			  Articolul 24     Clauza speciala      (1) Dacă o clauza a acestui contract ar fi declarata nula, celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de aceasta nulitate. Părţile convin ca orice clauza declarata nula să fie inlocuita printr-o alta clauza care să corespunda cat mai mult cu putinta spiritului contractului.   ...        (2) Dacă expira termenul de valabilitate al autorizatiei sanitare de functionare pe durata prezentului contract, toate celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de nulitate, cu condiţia reinnoirii autorizatiei sanitare de functionare pe toata durata de valabilitate a contractului.   ...      XIII. Solutionarea litigiilor   
				 + 
			  Articolul 25         (1) Litigiile nascute în legătură cu incheierea, executarea, modificarea şi încetarea ori alte pretentii decurgând din prezentul contract vor fi supuse unei proceduri prealabile de solutionare pe cale amiabila.   ...        (2) Litigiile nesolutionate conform alin. (1) sunt de competenţa comisiei teritoriale de arbitraj, care va solutiona cauza în termen de maximum 60 de zile de la data înregistrării cererii.   ...       
				 + 
			  Articolul 26     Hotărârile comisiei teritoriale de arbitraj sau cauzele nesolutionate în termenul prevăzut la art. 25 alin. (2) pot fi atacate la instantele judecătorești competente.    XIV. Alte clauze  ....................................................................  Prezentul contract de furnizare a serviciilor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate a fost incheiat azi, ......., în doua exemplare a cate ....... pagini fiecare, cate unul pentru fiecare parte contractantă.  CASA DE ASIGURARI DE SĂNĂTATE FURNIZOR DE SERVICII  MEDICALE  Director general, Reprezentant legal,  Director adjunct economic,  Director adjunct relatii contractuale,  Vizat  -----  Oficiul juridic     
				 + 
			  Anexa 9     CONTRACT DE FURNIZARE  de servicii medicale în asistenţa medicală de specialitate  din ambulatoriu pentru specialitatile paraclinice  I. Părţile contractante  Casa de asigurări de sănătate .............., cu sediul în municipiul/orasul ........................., str. ................... nr. ......., judeţul/sectorul ............., tel/fax ........., reprezentata prin director general .................................,  şi  Laboratorul medical ................., organizat astfel:  - laborator individual ..........................................., reprezentat prin medicul titular ................;  - laborator asociat sau grupat ..................................., reprezentat prin medicul delegat ..................;  - societate civila medicală ..................................., reprezentata prin administratorul ...............;  - unitate sanitara ambulatorie de specialitate aparţinând ministerelor cu retea sanitara proprie............................, reprezentata prin ..................;  - unitate medico-sanitara cu personalitate juridica ce se infiinteaza potrivit prevederilor  Legii nr. 31/1990  ......, reprezentata prin .......;  - ambulatoriu de specialitate integrat spitalului ...... aparţinând ministerelor cu retea sanitara proprie ...... reprezentat prin ........,  cu autorizatie de înfiinţare nr. ....., certificat de înregistrare nr. ...., autorizatie sanitara de functionare nr. ......, având sediul în municipiul/orasul ....................., str. .................. nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ...., judeţul/sectorul ..............., telefon ............, cont nr. ..........., deschis la trezoreria statului, cod fiscal ........, cod numeric personal al reprezentantului legal ..............., copie după dovada asigurarii pentru malpraxis pentru fiecare medic pe care îl reprezinta.  II. Obiectul contractului   
				 + 
			  Articolul 1     Obiectul prezentului contract îl constituie furnizarea serviciilor medicale în asistenţa medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialitatile paraclinice, conform Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului asigurarilor sociale de sănătate în asistenţa ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice şi stomatologice, în vigoare şi normelor metodologice de aplicare a acestuia.    III. Serviciile medicale de specialitate furnizate   
				 + 
			  Articolul 2     Furnizorul presteaza servicii medicale asiguratilor conform anexei nr. 5 la Ordinul presedintelui Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate şi al presedintelui Colegiului Medicilor din România pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului asigurarilor sociale de sănătate în asistenţa ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice şi stomatologice, în vigoare, în urmatoarele specialitati:      a) ..................................;   ...        b) ..................................;   ...        c) ..................................;   ...    .............................  .............................     
				 + 
			  Articolul 3     Furnizarea serviciilor medicale din ambulatoriul de specialitate pentru specialitatile paraclinice se face de către urmatorii medici:  1. ..............................., acreditat de către comisia de acreditare .................... prin .......... nr. ............. din ..........;  2. ..........................., acreditat de către comisia de acreditare ................ prin .......... nr. ............. din ..........;  3. ..............................., acreditat de către comisia de acreditare ................. prin ........ nr. ............. din .........;  4.  .........................  .........................    IV. Durata contractului   
				 + 
			  Articolul 4     Prezentul contract este valabil de la data incheierii până la 31 decembrie 2002.     
				 + 
			  Articolul 5     Durata prezentului contract se poate prelungi prin acordul părţilor pe toata durata de aplicabilitate a Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului asigurarilor sociale de sănătate în asistenţa ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice şi stomatologice, în vigoare.    V. Oblibaţiile părţilor  A. Oblibaţiile casei de asigurări de sănătate   
				 + 
			  Articolul 6     Casa de asigurări de sănătate are urmatoarele obligaţii:      a) sa verifice activitatea furnizorilor de servicii medicale în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitatile paraclinice, conform contractelor incheiate cu acestia;   ...        b) sa verifice autorizarea şi/sau acreditarea furnizorului de servicii medicale paraclinice, precum şi acreditarea personalului medical angajat;   ...        c) sa deconteze furnizorilor de servicii medicale paraclinice contravaloarea serviciilor contractate şi prestate, pe baza facturii insotite de desfasuratoarele privind activitatea realizata, în urma verificării acestora.   ...        d) sa informeze permanent furnizorii de servicii medicale paraclinice din asistenţa medicală ambulatorie de specialitate asupra condiţiilor de contractare;   ...      B. Oblibaţiile furnizorului de servicii medicale paraclinice   
				 + 
			  Articolul 7     Furnizorul de servicii medicale are urmatoarele obligaţii:      a) sa acorde servicii medicale paraclinice asiguratilor numai pe baza biletului de trimitere;   ...        b) sa presteze servicii medicale pentru cazurile cu consecinte negative asupra sănătăţii publice, pentru persoanele prevăzute în lista suplimentara a medicului de familie, pe baza biletului de trimitere a acestuia. Medicii care acorda aceste servicii sunt desemnaţi de către directiile de sănătate publică şi menţionaţi pe biletul de trimitere;   ...        c) să respecte criteriile de calitate a serviciilor medicale paraclinice şi criteriile de calitate pentru activitatea desfăşurată la nivelul laboratoarelor medicale;   ...        d) să ofere relatii asiguratilor despre drepturile pe care le au şi care decurg din calitatea de asigurat, precum şi despre serviciile oferite şi despre modul în care vor fi furnizate acestea;   ...        e) să respecte confidentialitatea prestatiei medicale;   ...        f) sa factureze lunar, până la data de 3 a lunii urmatoare, în vederea decontarii de către casa de asigurări de sănătate, activitatea realizata conform reglementarilor legale în vigoare;   ...        g) să respecte dreptul la libera alegere de către asigurat a medicului de specialitate şi a unităţii sanitare, în limitele de calitate impuse de activitatea medicală;   ...        h) să-şi stabileasca programul de activitate, sa-l respecte şi sa-l afiseze la loc vizibil la laboratorul medical, cu respectarea normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului asigurarilor sociale de sănătate în asistenţa ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice şi stomatologice, în vigoare, şi sa stabileasca programul de activitate şi sarcinile de serviciu pentru personalul angajat;   ...        i) sa informeze medicul de familie şi medicul de specialitate, prin scrisoare medicală expediata direct, despre rezultatele investigatiilor prescrise;   ...        j) sa acorde servicii medicale de specialitate paraclinice tuturor asiguratilor, fără nici o discriminare;   ...        k) sa anunte casa de asigurări de sănătate despre orice modificare a datelor care au stat la baza incheierii contractului cu aceasta;   ...        l) să efectueze investigatii paraclinice asiguratilor, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care s-a virat contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru acestia;   ...        p) sa nu incaseze de la asigurati contribuţie personala pentru investigatiile paraclinice furnizate care se suporta integral de către casele de asigurări de sănătate, conform listelor şi condiţiilor prevăzute în norme;   ...        q) sa afiseze la loc vizibil, la laboratorul medical, numele casei sau caselor de asigurări de sănătate cu care se afla în relatii contractuale.   ...      VI. Modalităţi de plată   
				 + 
			  Articolul 8     Modalitatea de plată în asistenţa medicală de specialitate din ambulatoriu pentru serviciile paraclinice este tarif pe serviciu medical cuantificat în lei.                    
					 
				  Nr. crt.  Serviciul paraclinic  Tarif negociat  Număr de servicii negociat*)  Total lei (col. 2 x col. 3)    
					 
				  0  1  2  3  4    
					 
				  1.  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  2.  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  ...  
					 
				  
					 
				  
					 
				  
					 
				    
					 
				  
					 
				  TOTAL  X  X     ---------   
						Notă   ...
			  *) Numărul negociat de servicii este orientativ, cu obligaţia încadrării în valoarea contractului.   Suma anuală contractata este ........ lei,  din care:  - trimestrul I ........ lei  - trimestrul II ....... lei  - trimestrul III ...... lei  - trimestrul IV ....... lei.     
				 + 
			  Articolul 9     Decontarea acestor servicii se face lunar până la data de 20 a lunii urmatoare celei pentru care se face plata.    VII. Calitatea serviciilor medicale   
				 + 
			  Articolul 10     Serviciile medicale furnizate în baza prezentului contract trebuie să se incadreze, din punct de vedere al calităţii lor, în normele privind calitatea asistentei medicale elaborate de comisiile de specialitate din cadrul Colegiului Medicilor din România şi de Casa Naţionala de Asigurari de Sănătate.    VIII. Raspunderea contractuala   
				 + 
			  Articolul 11     Pentru neindeplinirea obligaţiilor contractuale, partea în culpa datorează daune-interese.     
				 + 
			  Articolul 12     În cazul în care termenele de plată prevăzute la art. 9 nu sunt respectate din vina caselor de asigurări de sănătate, acestea sunt obligate la plata unor majorări de intarziere egale cu majorarile ce se aplică pentru intarzierea platii impozitelor către stat.     
				 + 
			  Articolul 13     Furnizorul de servicii medicale garanteaza şi raspunde de calitatea serviciilor medicale acordate asiguratilor.     
				 + 
			  Articolul 14     Clauza speciala      (1) Orice imprejurare independenta de voinţa părţilor, intervenita după data semnarii contractului şi care împiedica executarea acestuia, este considerata ca forta majoră şi exonereaza de raspundere partea care o invoca. Sunt considerate ca forta majoră, în sensul acestei clauze, împrejurări ca: razboi, revolutie, cutremur, marile inundaţii, embargo.   ...        (2) Partea care invoca forta majoră trebuie să anunte cealalta parte în termen de 5 zile de la data aparitiei respectivului caz de forta majoră şi, de asemenea, de la încetarea acestui caz. Dacă nu procedeaza la anuntarea în termenele prevăzute mai sus a începerii şi încetării cazului de forta majoră, partea care îl invoca suporta toate daunele provocate celeilalte părţi prin neanuntarea în termen.   ...        (3) În cazul în care imprejurarile care obliga la suspendarea executarii prezentului contract se prelungesc pe o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte poate cere rezolutiunea contractului.   ...      IX. Contraventii   
				 + 
			  Articolul 15     Refuzul furnizorilor de servicii medicale de a pune la dispoziţie organelor de control actele de evidenta a serviciilor furnizate şi documentele în baza cărora se deconteaza serviciile realizate conduce la amanarea decontarii de către casele de asigurări de sănătate a serviciilor medicale prestate, până în momentul efectuării urmatorului control.    X. Încetarea contractului   
				 + 
			  Articolul 16     Contractul se reziliaza de plin drept printr-o notificare scrisa a casei de asigurări de sănătate în termen de 10 zile de la data constatarii, în urmatoarele situaţii:      a) dacă medicul nu începe activitatea în termen de cel mult 3 luni de la data semnarii contractului de furnizare de servicii medicale;   ...        b) dacă, din motive imputabile furnizorului, acesta îşi intrerupe activitatea pe o perioadă mai mare de 3 luni;   ...        c) ridicarea de către organele în drept a autorizatiei sanitare de functionare a furnizorului;   ...        d) nerespectarea termenelor de raportare, în vederea decontarii de către casele de asigurări de sănătate a activităţii realizate conform prezentului contract, pe baza documentelor de raportare, pentru o perioadă de maximum doua luni consecutive în cadrul unui trimestru;   ...        e) în cazul în care se constata incasarea de contribuţie personala de la asigurati pentru serviciile medicale paraclinice care se suporta integral de către casele de asigurări de sănătate, conform listelor şi condiţiilor prevăzute în norme.   ...       
				 + 
			  Articolul 17     Contractul inceteaza cu data la care a intervenit una dintre situaţiile urmatoare:      a) se muta laboratorul medical din teritoriul de functionare;   ...        b) a survenit decesul reprezentantului legal al laboratorului medical;   ...        c) dacă medicul renunta sau pierde calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România;   ...        d) încetarea activităţii prin faliment, dizolvare, lichidare, în cazul cabinetelor medicale organizate potrivit  art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 124/1998 , aprobata şi modificata prin  Legea nr. 629/2001 ;   ...        e) încetarea definitivă a activităţii casei de asigurări de sănătate;   ...        f) acordul de voinţa al părţilor;   ...        g) denuntarea unilaterala a contractului de către reprezentantul legal al laboratorului medical printr-o notificare scrisa, cu 45 de zile calendaristice anterioare datei de la care se doreste încetarea contractului.   ...       
				 + 
			  Articolul 18         (1) Situaţiile prevăzute la art. 16 şi la art. 17 lit. b)-e) se constata de casa de asigurări de sănătate, din oficiu, prin organele sale abilitate sau la sesizarea oricarei persoane interesate.   ...        (2) Situaţiile prevăzute la art. 17 lit. a) se notifica casei de asigurări de sănătate cu cel puţin 30 de zile inaintea datei de la care se doreste încetarea contractului.   ...       
				 + 
			  Articolul 19     Prezentul contract poate fi reziliat de către părţile contractante, pentru neindeplinirea obligaţiilor contractuale, sub condiţia notificarii intentiei de reziliere cu cel puţin 30 de zile calendaristice inaintea datei de la care se doreste rezilierea.    XI. Corespondenta   
				 + 
			  Articolul 20         (1) Corespondenta legata de derularea prezentului contract se efectueaza în scris, prin scrisori recomandate cu confirmare de primire prin fax sau direct la sediul părţilor.   ...        (2) Fiecare parte contractantă este obligata ca în termen de 3 zile din momentul în care intervin modificari ale adresei sediului (inclusiv telefon, fax) ce figurează în prezentul contract sa notifice celeilalte părţi contractante schimbarea survenita.   ...      XII. Modificarea contractului   
				 + 
			  Articolul 21     În condiţiile aparitiei unor noi acte normative în materie, care intră în vigoare pe durata derularii prezentului contract, clauzele contrare se vor modifica şi completa în mod corespunzător.     
				 + 
			  Articolul 22     Clauza speciala      (1) Dacă o clauza a acestui contract ar fi declarata nula, celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de aceasta nulitate. Părţile convin ca orice clauza declarata nula să fie inlocuita printr-o alta clauza care să corespunda cat mai cu putinta spiritului contractului.   ...        (2) Dacă expira termenul de valabilitate a autorizatiei sanitare de functionare pe durata prezentului contract, toate celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de nulitate, cu condiţia reinnoirii autorizatiei sanitare de functionare pe toata durata de valabilitate a contractului.   ...      XIII. Solutionarea litigiilor   
				 + 
			  Articolul 23         (1) Litigiile nascute în legătură cu incheierea, executarea, modificarea şi încetarea ori alte pretentii decurgând din prezentul contract vor fi supuse unei proceduri prealabile de solutionare pe cale amiabila.   ...        (2) Litigiile nesolutionate conform alin.(1) sunt de competenţa comisiei teritoriale de arbitraj, care va solutiona cauza în termen de maximum 60 de zile de la data înregistrării cererii.   ...       
				 + 
			  Articolul 24     Hotărârile comisiei teritoriale de arbitraj sau cauzele nesolutionate în termenul prevăzut la art. 23 alin.(2) pot fi atacate la instantele judecătorești competente.    XIV. Alte clauze  .............................................................  .............................................................  Prezentul contract de furnizare a serviciilor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate a fost incheiat azi ......., în doua exemplare a cate ....... pagini fiecare, cate unul pentru fiecare parte contractantă.   CASA DE ASIGURARI DE SĂNĂTATE FURNIZOR DE SERVICII   MEDICALE  Director general, Reprezentant legal,  Director adjunct economic,  Director adjunct relatii contractuale,  Vizat  -----  Oficiul juridic     
				 + 
			  Anexa 10     CONTRACT DE FURNIZARE  de servicii medicale în asistenţa medicală de specialitate  din ambulatoriu pentru specialitatile stomatologice  I. Părţile contractante  Casa de asigurări de sănătate .............., cu sediul în municipiul/orasul ......................., str. ................. nr. ......, judeţul/sectorul ............., tel/fax ........., reprezentata prin director general .........................,  şi  Cabinetul medical ................., organizat astfel:  - cabinet individual ..........................................., reprezentat prin medicul/dentistul titular ................;  - cabinet asociat sau grupat ..................................., reprezentat prin medicul delegat ..................;  - societate civila medicală ..................................., reprezentata prin administratorul ...............;  - unitate sanitara ambulatorie de specialitate aparţinând ministerelor cu retea sanitara proprie..................., reprezentata prin ..................;  - unitate medico-sanitara cu personalitate juridica ce se infiinteaza potrivit prevederilor  Legii nr. 31/1990  ........., reprezentata prin .......;  - ambulatoriu de specialitate integrat spitalului ..........., aparţinând ministerelor cu retea sanitara proprie ........., reprezentat prin ........,  cu autorizatie de înfiinţare nr. ....., certificat de înregistrare nr. ...., autorizatie sanitara de functionare nr. ......, având sediul în municipiul/orasul ......................, str. .................... nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ...., judeţul/sectorul .................., telefon ............, cont nr. ..........., deschis la trezoreria statului, cod fiscal ...., cod numeric personal al reprezentantului legal ..............., copie după dovada asigurarii pentru malpraxis pentru fiecare medic/dentist pe care îl reprezinta.  II. Obiectul contractului   
				 + 
			  Articolul 1     Obiectul prezentului contract îl constituie furnizarea serviciilor medicale în asistenţa medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialitatile stomatologice, conform Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului asigurarilor sociale de sănătate în asistenţa ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice şi stomatologice, în vigoare şi normelor metodologice de aplicare a acestuia.    III. Serviciile medicale de specialitate furnizate   
				 + 
			  Articolul 2     Furnizorul presteaza servicii medicale asiguratilor, conform anexei nr. 6 la Normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului asigurarilor sociale de sănătate în asistenţa ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice şi stomatologice, în vigoare, în urmatoarele specialitati:      a) ..................................;   ...        b) ..................................;   ...        c) ..................................;   ...    .....  .....     
				 + 
			  Articolul 3     Furnizarea serviciilor medicale din ambulatoriul de specialitate pentru specialitatile stomatologice se face de către urmatorii medici :  1. ........................., acreditat de către comisia de acreditare ................. prin .......... nr. ............. din ..........  2. .........................., acreditat de către comisia de acreditare .............. prin ........ nr. ........... din .........  3. ............................, acreditat de către comisia de acreditare ............. prin ........ nr. ........... din ..........  4.  .........................  .........................    IV. Durata contractului   
				 + 
			  Articolul 4     Prezentul contract este valabil de la data incheierii până la 31 decembrie 2002.     
				 + 
			  Articolul 5     Durata prezentului contract se poate prelungi prin acordul părţilor pe toata durata de aplicabilitate a Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului asigurarilor sociale de sănătate în asistenţa ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice şi stomatologice, în vigoare.    V. Oblibaţiile părţilor  A. Oblibaţiile casei de asigurări de sănătate   
				 + 
			  Articolul 6     Casa de asigurări de sănătate are urmatoarele obligaţii:      a) sa verifice activitatea furnizorilor de servicii medicale în asistenţa medicală ambulatorie stomatologica, conform contractelor incheiate cu acestia;   ...        b) sa verifice prescrierea medicamentelor de către furnizorii de servicii medicale în asistenţa medicală ambulatorie stomatologica în conformitate cu reglementarile în vigoare;   ...        c) sa verifice autorizarea şi/sau acreditarea furnizorului de servicii medicale, precum şi acreditarea personalului medical angajat;   ...        d) sa deconteze furnizorilor de servicii medicale contravaloarea serviciilor contractate şi prestate, pe baza facturii insotite de desfasuratoarele privind activitatea realizata, în urma verificării acestora;   ...        e) sa informeze permanent furnizorii de servicii medicale în asistenţa medicală ambulatorie stomatologica asupra condiţiilor de contractare.   ...      B. Oblibaţiile furnizorului de servicii medicale stomatologice   
				 + 
			  Articolul 7     Furnizorul de servicii medicale are urmatoarele obligaţii:      a) sa acorde servicii medicale stomatologice şi sa nu refuze acordarea asistentei medicale stomatologice în caz de urgenta medicală ori de cate ori se solicita aceste servicii medicale;   ...        b) sa furnizeze tratamentul adecvat şi să respecte condiţiile de prescriere a medicamentelor prevăzute în Nomenclatorul de medicamente, conform reglementarilor în vigoare;   ...        c) să respecte criteriile de calitate a serviciilor medicale şi criteriile de calitate pentru activitatea desfăşurată la nivelul cabinetelor medicale stomatologice din ambulatoriul de specialitate;   ...        d) să respecte criteriile de calitate a serviciilor medicale şi criteriile de calitate pentru activitatea desfăşurată la nivelul cabinetelor medicale stomatologice;   ...        e) să ofere relatii asiguratilor despre drepturile pe care le au şi care decurg din calitatea de asigurat, precum şi despre serviciile oferite, despre modul în care vor fi furnizate acestea şi să-i consilieze în scopul prevenirii imbolnavirilor şi al pastrarii sănătăţii;   ...        f) să respecte confidentialitatea prestatiei medicale;   ...        g) sa factureze lunar, până la data de 3 a lunii urmatoare, în vederea decontarii de către casa de asigurări de sănătate, activitatea realizata conform reglementarilor legale în vigoare;   ...        h) să respecte normele de raportare a bolilor, conform prevederilor legale în vigoare;   ...        i) să respecte dreptul la libera alegere de către asigurat a medicului stomatolog şi a unităţii sanitare;   ...        j) să-şi stabileasca programul de lucru, sa-l respecte, sa-l afiseze la cabinetul medical, într-un loc vizibil şi unde se poate adresa asiguratul în situaţii de urgenta survenite în afara orelor de program: nume medic stomatolog/dentist, adresa cabinetului, numar de telefon; de asemenea, are obligaţia sa stabileasca programul de activitate şi sarcinile de serviciu pentru personalul angajat;   ...        k) sa acorde servicii medicale stomatologice tuturor asiguratilor, fără nici o discriminare, folosind formele cele mai eficiente de tratament;   ...        l) sa anunte casa de asigurări de sănătate despre orice modificare a datelor care au stat la baza incheierii contractului cu aceasta;   ...        m) sa acorde asistenţa medicală stomatologica asiguratilor, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care s-a virat contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru acestia;   ...        n) sa nu incaseze de la asigurati contribuţie personala pentru serviciile medicale stomatologice furnizate care se suporta integral de către casele de asigurări de sănătate, conform listelor şi condiţiilor prevăzute în norme;   ...        o) sa afiseze la loc vizibil la cabinetul medical numele casei sau caselor de asigurări de sănătate cu care se afla în relatii contractuale;   ...        p) să solicite documentele care atesta calitatea de asigurat;   ...        q) sa participe la actiunile de profilaxie promovate de casa de asigurări de sănătate;   ...        r) sa elibereze certificate de concediu medical, conform prevederilor legale.   ...      VI. Modalităţi de plată   
				 + 
			  Articolul 8     Modalitatea de plată în asistenţa medicală stomatologica din ambulatoriu este tarif pe serviciu medical cuantificat în lei.     
				 + 
			  Articolul 9     Decontarea serviciilor medicale stomatologice se face pe baza tarifelor acestora şi în condiţiile prevăzute în anexa nr. 6 la normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului asigurarilor sociale de sănătate în asistenţa ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice şi stomatologice în vigoare şi în limita unui plafon trimestrial/cabinet stabilit conform art. 12 alin.(1) din anexa nr. 1 la Ordinul presedintelui Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate şi al presedintelui Colegiului Medicilor din România pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului asigurarilor sociale de sănătate în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice şi stomatologice în vigoare, cu excepţia lit. a) şi b) de la acelasi articol, care se deconteaza la nivelul realizarilor, cu incadrarea în fondurile trimestriale alocate asistentei medicale stomatologice.     
				 + 
			  Articolul 10         (1) Decontarea serviciilor medicale stomatologice se face lunar până la data de 20 a lunii urmatoare celei pentru care se face plata. La finele fiecarui trimestru, plafonul se regularizeaza conform art. 12 alin.(3) din anexa nr. 1 la Ordinul presedintelui Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate şi al presedintelui Colegiului Medicilor din România pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului asigurarilor sociale de sănătate în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice şi stomatologice în vigoare.   ...        (2) În cazul în care se înregistrează abuzuri sau prescrieri nejustificate de medicamente cu sau fără contribuţie din partea asiguratului şi/sau recomandari de investigatii paraclinice nejustificate, constatate în urma verificărilor efectuate de casele de asigurări de sănătate, de directiile de sănătate publică, împreună cu consiliile judetene ale colegiului medicilor, respectiv al municipiului Bucureşti, contravaloarea serviciilor medicale stomatologice aferente trimestrului respectiv se diminueaza cu cate 10% pentru fiecare situaţie.   ...        (3) Clauze speciale - se completeaza pentru fiecare cabinet medical şi fiecare medic stomatolog/dentist din componenta cabinetului medical cu care s-a incheiat contractul:   ...        a) Medic/dentist   ...    Nume: .............. Prenume: ...................  Grad profesional: .................  Specialitatea: ..................................  Codul medicului: ................................  Acreditare nr. : ...................  Program zilnic de activitate: ............. ore/zi      b) Medic/dentist:   ...    Nume: .............. Prenume: ...................  Grad profesional: .................  Specialitatea: ..................................  Codul medicului: ................................  Acreditare nr. : ...................  Program zilnic de activitate: ............. ore/zi      c)   ...    .................  .................    VII. Calitatea serviciilor medicale   
				 + 
			  Articolul 11     Serviciile medicale stomatologice furnizate în baza prezentului contract trebuie să se incadreze, din punct de vedere al calităţii lor, în normele privind calitatea asistentei medicale, elaborate de comisiile de specialitate din cadrul Colegiului Medicilor din România şi de Casa Naţionala de Asigurari de Sănătate.    VIII. Raspunderea contractuala   
				 + 
			  Articolul 12     Pentru neindeplinirea obligaţiilor contractuale, partea în culpa datorează daune-interese.     
				 + 
			  Articolul 13     În cazul în care termenele de plată prevăzute la art. 10 alin. (1) nu sunt respectate din vina caselor de asigurări de sănătate, acestea sunt obligate la plata unor majorări de intarziere egale cu majorarile ce se aplică pentru intarzierea platii impozitelor către stat.     
				 + 
			  Articolul 14     Furnizorul de servicii medicale garanteaza şi raspunde de calitatea serviciilor medicale acordate asiguratilor.     
				 + 
			  Articolul 15     Clauza speciala      (1) Orice imprejurare independenta de voinţa părţilor, intervenita după data semnarii contractului şi care împiedica executarea acestuia, este considerata ca forta majoră şi exonereaza de raspundere partea care o invoca. Sunt considerate ca forta majoră, în sensul acestei clauze, împrejurări ca: razboi, revolutie, cutremur, marile inundaţii, embargo.   ...        (2) Partea care invoca forta majoră trebuie să anunte cealalta parte în termen de 5 zile de la data aparitiei respectivului caz de forta majoră şi, de asemenea, de la încetarea acestui caz. Dacă nu procedeaza la anuntarea în termenele prevăzute mai sus a începerii şi încetării cazului de forta majoră, partea care îl invoca suporta toate daunele provocate celeilalte părţi prin neanuntarea în termen.   ...        (3) În cazul în care imprejurarile care obliga la suspendarea executarii prezentului contract se prelungesc pe o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte poate cere rezolutiunea contractului.   ...      IX. Contraventii   
				 + 
			  Articolul 16     Refuzul furnizorilor de servicii medicale de a pune la dispoziţie organelor de control actele de evidenta a serviciilor furnizate şi documentele în baza cărora se deconteaza serviciile realizate conduce la amanarea decontarii de către casele de asigurări de sănătate a serviciilor medicale prestate, până în momentul efectuării urmatorului control.    X. Încetarea contractului   
				 + 
			  Articolul 17     Contractul se reziliaza de plin drept printr-o notificare scrisa a caselor de asigurări de sănătate în termen de 10 zile de la data constatarii, în urmatoarele situaţii:      a) medicul nu începe activitatea în termen de cel mult 3 luni de la data semnarii contractului de furnizare de servicii medicale;   ...        b) din motive imputabile furnizorului, acesta îşi intrerupe activitatea pe o perioadă mai mare de 3 luni;   ...        c) ridicarea de către organele în drept a autorizatiei sanitare de functionare a furnizorului;   ...        d) nerespectarea termenelor de raportare, în vederea decontarii de către casele de asigurări de sănătate a activităţii realizate conform prezentului contract, pe baza documentelor de raportare, pentru o perioadă de maximum doua luni consecutive în cadrul unui trimestru;   ...        e) în situaţia aplicarii de 3 ori a masurii de diminuare a contravalorii serviciilor stomatologice, pentru abuzuri sau prescrieri nejustificate de medicamente, cu sau fără contribuţie personala din partea asiguratului;   ...        f) în cazul în care se constata incasarea de contribuţie personala de la asigurati pentru serviciile medicale care se suporta integral de către casele de asigurări de sănătate, conform listelor şi condiţiilor prevăzute în norme.   ...       
				 + 
			  Articolul 18     Contractul inceteaza cu data la care a intervenit una dintre situaţiile urmatoare:      a) se muta cabinetul medical din teritoriul de functionare;   ...        b) a survenit decesul reprezentantului legal al cabinetului medical;   ...        c) dacă medicul renunta sau pierde calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România;   ...        d) încetarea activităţii prin faliment, dizolvare, lichidare, în cazul cabinetelor medicale organizate potrivit  art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 124/1998 , aprobata şi modificata prin  Legea nr. 629/2001 ;   ...        e) încetarea definitivă a activităţii casei de asigurări de sănătate;   ...        f) acordul de voinţa al părţilor;   ...        g) denuntarea unilaterala a contractului de către reprezentantul legal al cabinetului medical printr-o notificare scrisa cu 45 de zile calendaristice anterioare datei de la care se doreste încetarea contractului.   ...       
				 + 
			  Articolul 19         (1) Situaţiile prevăzute la art. 17 şi la art. 18 lit. b)-e) se constata de casa de asigurări de sănătate, din oficiu, prin organele sale abilitate sau la sesizarea oricarei persoane interesate.   ...        (2) Situaţiile prevăzute la art. 18 lit. a) se notifica casei de asigurări de sănătate cu cel puţin 30 de zile inaintea datei de la care se doreste încetarea contractului.   ...       
				 + 
			  Articolul 20     Prezentul contract poate fi reziliat de către părţile contractante, pentru neindeplinirea obligaţiilor contractuale, sub condiţia notificarii intentiei de reziliere cu cel puţin 30 de zile calendaristice inaintea datei de la care se doreste rezilierea.    XI. Corespondenta   
				 + 
			  Articolul 21         (1) Corespondenta legata de derularea prezentului contract se efectueaza în scris, prin scrisori recomandate cu confirmare de primire, prin fax sau direct la sediul părţilor.   ...        (2) Fiecare parte contractantă este obligata ca în termen de 3 zile din momentul în care intervin modificari ale adresei sediului (inclusiv telefon, fax) ce figurează în prezentul contract sa notifice celeilalte părţi contractante schimbarea survenita.   ...      XII. Modificarea contractului   
				 + 
			  Articolul 22     În condiţiile aparitiei unor noi acte normative în materie, care intră în vigoare pe durata derularii prezentului contract, clauzele contrare se vor modifica şi completa în mod corespunzător.     
				 + 
			  Articolul 23     Clauza speciala      (1) Dacă o clauza a acestui contract ar fi declarata nula, celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de aceasta nulitate. Părţile convin ca orice clauza declarata nula să fie inlocuita printr-o alta clauza care să corespunda cat mai cu putinta spiritului contractului.   ...        (2) Dacă expira termenul de valabilitate al autorizatiei sanitare de functionare pe durata prezentului contract, toate celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de nulitate, cu condiţia reinnoirii autorizatiei sanitare de functionare pe toata durata de valabilitate a contractului.   ...      XIII. Solutionarea litigiilor   
				 + 
			  Articolul 24         (1) Litigiile nascute în legătură cu incheierea, executarea, modificarea şi încetarea ori alte pretentii decurgând din prezentul contract vor fi supuse unei proceduri prealabile de solutionare pe cale amiabila.   ...        (2) Litigiile nesolutionate conform alin.(1) sunt de competenţa comisiei teritoriale de arbitraj, care va solutiona cauza în termen de maximum 60 de zile de la data înregistrării cererii.   ...       
				 + 
			  Articolul 25     Hotărârile comisiei teritoriale de arbitraj sau cauzele nesolutionate în termenul prevăzut la art. 24 alin. (2) pot fi atacate la instantele judecătorești competente.    XIV. Alte clauze  ..............................................................  ..............................................................  Prezentul contract de furnizare a serviciilor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate a fost incheiat azi, ......., în doua exemplare a cate ....... pagini fiecare, cate unul pentru fiecare parte contractantă.  CASA DE ASIGURARI DE SĂNĂTATE FURNIZOR DE SERVICII MEDICALE  Director general, Reprezentant legal,  Director adjunct economic,  Director adjunct relatii contractuale,  Vizat  -----  Oficiul juridic     
				 + 
			  Anexa 11     CRITERII DE PRIORITATE  la defalcarea pe furnizorii de servicii medicale paraclinice - laboratoare  de analize medicale, a numarului de investigatii stabilit pe total judet  de furnizorii de servicii medicale paraclinice şi de colegiul medicilor judetean  La stabilirea volumului de investigatii paraclinice ce se contracteaza cu furnizorii de servicii medicale paraclinice se au în vedere urmatoarele criterii de prioritate:  1. Tarifele proprii ale furnizorului de servicii medicale paraclinice propuse pentru contractare cu casa de asigurări de sănătate, insotite de o nota de fundamentare a tarifului propus. Tarifele propuse nu pot fi mai mari decat cele prevăzute în anexa nr. 5 la prezentul ordin.  Criteriul se puncteaza de la 1 la 10, nota maxima fiind acordată celor care au cele mai mici tarife propuse.  Ponderea criteriului în punctajul total este de 50%.  2. Punctajul obţinut în urma evaluării laboratorului în conformitate cu Ordinul comun al ministrului sănătăţii şi familiei şi al presedintelui Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate nr. 599/470/2001, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640/2001.  Criteriul se puncteaza de la 1 la 10, nota maxima fiind acordată celor care au realizat 116 puncte potrivit criteriilor de evaluare a laboratoarelor de analize medicale din ambulatoriul de specialitate, iar nota minima, pentru cei care au realizat numai 28 de puncte potrivit acestor criterii.  Ponderea criteriului în punctajul total este de 30%.  3. Modul de derulare a contractului de furnizare de servicii medicale paraclinice în anul precedent.  Criteriul se puncteaza de la 1 la 10, nota maxima fiind acordată furnizorilor care nu au înregistrat erori în raportarea serviciilor furnizate în anul precedent.  Ponderea criteriului în punctajul total este de 5%.  4. Amplasarea în teritoriu a furnizorului de servicii medicale paraclinice.  Criteriul se puncteaza de la 1 la 10, nota maxima fiind acordată furnizorilor care funcţionează în zone în care numărul de laboratoare este foarte redus faţă de necesar.  Ponderea criteriului în punctajul total este de 10%.  5. Acreditarea activităţilor desfăşurate de laboratoarele de analize, conform  Ordonantei Guvernului nr. 38/1998  privind acreditarea şi infrastructura pentru evaluarea conformitatii, de către organisme de acreditare autorizate potrivit legii.  Criteriul se puncteaza de la 1 la 10, nota maxima fiind acordată furnizorilor care au acreditate toate activităţile de către organismele autorizate.  Ponderea criteriului în punctajul total este de 5%.  Punctajul total reprezinta suma notelor acordate pentru fiecare criteriu, corectate cu ponderea prevăzută la criteriul respectiv. Punctajul total maxim este 10, iar cel minim este 1.  La repartizarea volumului de investigatii medicale paraclinice au prioritate furnizorii care au obţinut cel mai mare punctaj total. În situaţia în care fondul asigurarilor sociale de sănătate aprobat cu aceasta destinatie nu acopera volumul investigatiilor paraclinice, casele de asigurări de sănătate contracteaza numai până la nivelul fondului aprobat, nefiind obligatorie incheierea de contracte cu toţi furnizorii.  În cazul în care, după contractarea intregului numar de investigatii paraclinice necesare pe total judet, determinat potrivit art. 8 alin. (1) din anexa nr. 1 la prezentul ordin, nu se utilizeaza intregul fond aprobat pentru astfel de investigatii, suma rămasă ca urmare a practicarii unor tarife sub cele maxime, prevăzute în anexa nr. 5 la prezentul ordin, se constituie ca fond de rezerva în vederea acoperirii eventualelor liste de asteptare şi a cazurilor de urgenta.     
				 + 
			  Anexa 12     LISTA  serviciilor medicale pe care le poate efectua medicul de specialitate  şi care nu se deconteaza de către casele de asigurări de sănătate  1. Servicii medicale şi acte medicale solicitate de autorităţi care, prin activitatea lor, au dreptul sa cunoasca starea de sănătate a asiguratilor (pentru obtinerea permisului de portarma, pentru obtinerea permisului de conducere auto, pentru angajare, controale periodice pentru personalul care practica anumite meserii pentru care este necesară evaluarea periodica a stării de sănătate, certificate prenuptiale etc.). În biletul de trimitere, completat în 2 exemplare, pentru investigatiile paraclinice şi serviciile medicale de specialitate necesare eliberarii acestor acte medicale, se va preciza scopul pentru care se face investigatia sau serviciul medical respectiv.  2. Servicii medicale la cerere, indiferent de statutul persoanei care solicită aceste servicii.  3. Veniturile realizate din activităţile menţionate la pct.1 şi 2 reprezinta venituri ale cabinetului/laboratorului medical, care se evidentiaza şi se impoziteaza în condiţiile legii. Tarifele acestor servicii se stabilesc, potrivit legii, de către medicii de specialitate şi se afişează la cabinetul/laboratorul medical. Pentru aceste servicii se elibereaza chitanta fiscala cu precizarea serviciului furnizat.  4. Servicii medicale solicitate de:  - medicii de expertiza a capacităţii de muncă  - medicii de medicina legala  - medicii de medicina sportiva  - medicii de medicina muncii.  ---------    

Preluat: 2026-09-24T17:25:57.406887+00:00 · SHA256: 5c458fb86067d321708a270a5280f5a13fb109840529b72da12aa17b66a16667