legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
LEGE · 236 · 2007

LEGE nr. 236 din 12 iulie 2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/2007 privind unele măsuri pentru întărirea capacităţii administrative a României în vederea îndeplinirii obligaţiilor ce îi revin în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Parlamentul · ID sursă 83815

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 LEGE nr. 236 din 12 iulie 2007  pentru aprobarea  Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/2007  privind unele măsuri pentru întărirea capacităţii administrative a României în vederea îndeplinirii obligaţiilor ce îi revin în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene     EMITENT     PARLAMENTUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 497 din 25 iulie 2007     Parlamentul României adoptă prezenta lege.   
				 + 
			  Articolul UNIC     Se aprobă  Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16 din 14 martie 2007  privind unele măsuri pentru întărirea capacităţii administrative a României în vederea îndeplinirii obligaţiilor ce îi revin în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 19 martie 2007, cu următoarele modificări:  1. La articolul 2, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:  "Art. 2. - (1) Prin derogare de la prevederile  art. 57 alin. (4) din Legea nr. 188/1999  privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, condiţiile de desfăşurare a concursurilor pentru ocuparea funcţiilor publice vacante prevăzute la art. 1 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, cu cel puţin 10 zile înainte de data desfăşurării concursului."  2. La articolul 3, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:  "(2) Pentru funcţiile publice din cadrul compartimentelor implicate în implementarea angajamentelor asumate prin negocierile pentru aderarea României la Uniunea Europeană, care necesită un nivel ridicat de cunoaştere a unei limbi de circulaţie internaţională, este stabilită, la solicitarea justificată a autorităţii sau a instituţiei publice şi cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, o probă de limbă străină. În acest caz, modalitatea de evaluare a probei se propune odată cu solicitarea avizului de către autoritatea sau instituţia publică şi se aprobă de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici."  Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.  PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR  BOGDAN OLTEANU  PREŞEDINTELE SENATULUI  NICOLAE VĂCĂROIU  Bucureşti, 12 iulie 2007.  Nr. 236.  ----   

Preluat: 2026-09-24T17:15:07.012686+00:00 · SHA256: 97c5791a99d3d6560c5b98028dc0c2d1c3db6979e6cf34ee95a87dd374ae1df8