legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 21 · 2007

HOTĂRÂRE nr. 21 din 5 iulie 2007 privind modificarea normelor aferente produselor de garantare a creditelor acordate de EXIMBANK în numele şi în contul statului

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Comitetul Interministerial de Finan?ări, Garan?ii ?i Asigurări · ID sursă 84223

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 21 din 5 iulie 2007  privind modificarea normelor aferente produselor de garantare a creditelor acordate de EXIMBANK în numele şi în contul statului     EMITENT     COMITETUL INTERMINISTERIAL DE FINANŢĂRI, GARANŢII ŞI ASIGURĂRI       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 535 din 7 august 2007     În baza  Hotărârii Guvernului nr. 534/2007  privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. în numele şi în contul statului, analizând propunerile privind modificarea normelor aferente produselor de garantare a creditelor acordate de EXIMBANK în numele şi în contul statului şi ţinând seama de:  -  Legea nr. 96/2000  privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., republicată;  - Nota nr. 597 din 2 iulie 2007 întocmită de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A.;  - discuţiile şi propunerile formulate în şedinţa din data de 5 iulie 2007 de către membrii Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări,  Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări, întrunit în plenul şedinţei din ziua de 5 iulie 2007, hotărăşte:  Se aprobă modificarea normelor aferente produselor de garantare a creditelor acordate de EXIMBANK în numele şi în contul statului, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.  Preşedintele Comitetului Interministerial de  Finanţări, Garanţii şi Asigurări,  Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu  Bucureşti, 5 iulie 2007.  Nr. 21.   
				 + 
			  Anexa        
				 + 
			  Titlul I   Modificarea şi completarea Normelor privind derularea activităţii de emitere în numele şi în contul statului, a Garanţiei pentru credite de export    
				 + 
			  Articolul 1     Normele privind derularea activităţii de emitere, în numele şi în contul statului, a Garanţiei pentru credite de export, aprobate prin Hotărârea Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior nr. 15.646/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 14 martie 2007, se modifică după cum urmează:  1. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:  "Art. 5. - Garanţia se acordă de către EXIMBANK, în numele şi în contul statului, în favoarea instituţiilor de credit (beneficiarii garanţiei) şi are ca obiect credite de export, altele decât cele sub forma liniei de credit, încheiate între beneficiarul garanţiei şi operatorul economic (ordonator)."  2. Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:  "Art. 19. - Garanţia se acordă pentru creditele de export care finanţează realizarea producţiei de export/exportului de bunuri şi/sau de servicii, inclusiv pentru finanţarea TVA de recuperat aferent exporturilor efectuate, altele decât finanţările pentru:      a) exportul de mărfuri cuprinse în lista mărfurilor de export care nu pot beneficia de instrumentele de susţinere a comerţului exterior derulate prin EXIMBANK, stabilită periodic*1) prin hotărâre a Guvernului şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, în condiţiile legii;   ...    _________  *1) Lista mărfurilor de export care nu pot beneficia de instrumentele de susţinere a comerţului exterior derulate prin EXIMBANK în vigoare la data aprobării prezentelor norme este prevăzută în anexa la  Hotărârea Guvernului nr. 2.298/2004  privind stabilirea perioadei de fabricaţie a produselor cu ciclu lung de fabricaţie şi a valorii contractelor de export aferente acestora, precum şi a listei mărfurilor de export care nu pot beneficia de instrumente de susţinere a comerţului exterior derulate prin Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.279 din 30 decembrie 2004.      b) exportul realizat către filiale ale societăţii-mamă exportatoare sau operatori economici asociaţi. Prin excepţie, garanţia se poate acorda în cazul în care exportul se face către un cumpărător extern din afara grupului, prin intermediul filialei sau al operatorilor economici asociaţi."   ...       
				 + 
			  Articolul 2     La data intrării în vigoare a prezentului titlu se abrogă orice alte dispoziţii contrare.     
				 + 
			  Articolul 3     Prezentul titlu intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.       
				 + 
			  Titlul II   Modificarea şi completarea Normelor privind derularea activităţii de emitere în numele şi în contul statului a microgaranţiei (cod ISO: NI-GAR-0 4-I/0)    
				 + 
			  Articolul 4     Normele privind derularea activităţii de emitere în numele şi în contul statului a microgaranţiei (cod ISO:NI-GAR-04-I/0), aprobate prin Hotărârea Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior nr. 15.275/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 20 iunie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:  1. Teza a cincea din cuprinsul preambulului se modifică şi va avea următorul cuprins:  "Microgaranţia se acordă operatorilor economici, inclusiv întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), pentru credite de investiţii sau credite pentru activitatea curentă, altele decât cele sub forma liniei de credit, în vederea finanţării unei activităţi din următoarele domenii: infrastructură, dezvoltare regională, dezvoltarea utilităţilor de interes public, activităţi de cercetaredezvoltare, protecţia mediului înconjurător, ocuparea şi formarea personalului, susţinerea şi dezvoltarea IMM-urilor."  2. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:  "Art. 18. - Obiectul contractelor de credit eligibile pentru a beneficia de garanţie se va încadra în domeniile: dezvoltarea infrastructurii, dezvoltare regională, dezvoltarea utilităţilor de interes public, activităţi de cercetare-dezvoltare, protecţia mediului înconjurător, instruirea şi formarea personalului, susţinerea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM).  Nu sunt eligibile pentru acordarea garanţiei creditele pentru:      a) activităţi legate de agricultura primară: activităţi de obţinere a produselor solului (vegetale), produse ale fermelor de animale (animale vii şi produse animaliere); procesări/prelucrări ale produselor din anexa la Tratatul de instituire a Uniunii Europene, din care rezultă tot un produs menţionat în anexa menţionată mai sus (de exemplu: seceratul cerealelor; culegerea recoltei; ambalarea ouălor; sacrificarea/tranşarea animalelor, păsărilor etc.); vânzarea de către producător a produselor din anexa menţionată mai sus;   ...        b) pescuit şi acvacultură;   ...        c) activităţi legate de exportul către state terţe sau state membre ale Uniunii Europene, respectiv legate direct de cantităţile exportate, de organizarea şi funcţionarea reţelei de distribuţie sau de alte cheltuieli curente legate de activitatea de export;   ...        d) activităţi care favorizează utilizarea produselor naţionale în detrimentul celor din import;   ...        e) producţia de armament;   ...        f) comerţ;   ...        g) tranzacţii imobiliare (construirea/achiziţionarea de bunuri imobile în scopul vânzării/închirierii);   ...        h) jocuri de noroc;   ...        i) producţia produselor de alcool şi tutun;   ...        j) sectorul carbonifer;   ...        k) achiziţia de mijloace de transport utilizate pentru transport rutier de marfă pentru terţi;   ...        l) achiziţia de mijloace de transport persoane cu o capacitate de până la 8 persoane."   ...       
				 + 
			  Articolul 5     La data intrării în vigoare a prezentului titlu se abrogă orice alte dispoziţii contrare.     
				 + 
			  Articolul 6     Prezentul titlu intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.       
				 + 
			  Titlul III   Modificarea şi completarea Normelor privind derularea activităţii de emitere în numele şi în contul statului a garanţiei pentru întreprinderi mici şi mijlocii (cod ISO: NI-GAR-05-I/0)    
				 + 
			  Articolul 7     Normele privind derularea activităţii de emitere în numele şi în contul statului a garanţiei pentru întreprinderi mici şi mijlocii (cod ISO: NI-GAR-05-I/0), aprobate prin Hotărârea Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior nr. 15.294/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 14 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:  1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:  "Art. 1. - (1) Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., denumită în continuare EXIMBANK, garantează, în numele şi în contul statului, creditele (altele decât cele sub forma liniei de credit)/scrisorile de garanţie bancară acordate IMM pentru investiţii şi/sau pentru activitatea curentă.      (2) În sensul prezentelor norme, termenul credit se referă atât la credit, cât şi la scrisori de garanţie bancară; riscul de credit se referă atât la neplata creditului, cât şi la executarea scrisorii de garanţie bancară garantate."   ...    2. Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:  "Art. 19. - Creditele eligibile pentru a beneficia de garanţie se acordă pentru finanţarea dezvoltării şi modernizării activităţii proprii a IMM.  Nu sunt eligibile pentru acordarea garanţiei creditele pentru:      a) activităţi legate de producţia, procesarea sau comercializarea produselor agricole;   ...        b) finanţarea activităţii curente de comerţ;   ...        c) producţia de armament;   ...        d) jocuri de noroc;   ...        e) producţia de alcool şi tutun;   ...        f) tranzacţii imobiliare (construirea/achiziţionarea de bunuri imobile în scopul vânzării/închirierii);   ...        g) achiziţia de mijloace de transport persoane cu o capacitate de până la 8 persoane."   ...       
				 + 
			  Articolul 8     La data intrării în vigoare a prezentului titlu se abrogă orice alte dispoziţii contrare.     
				 + 
			  Articolul 9     Prezentul titlu intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.  _________       

Preluat: 2026-09-24T17:33:23.490871+00:00 · SHA256: 1cc710d7ee692297dfc1bc423770f916857394e6217e539c806b2d0bc2e84c06