Legislație națională
HOTĂRÂRE · 30 · 2007
HOTĂRÂRE nr. 30 din 3 septembrie 2007 privind demisia unui senator
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Senatul · ID sursă 85007
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 30 din 3 septembrie 2007 privind demisia unui senator EMITENT SENATUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 607 din 3 septembrie 2007 În temeiul prevederilor art. 70 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale art. 7 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, cu completările ulterioare, precum şi ale art. 194 din Regulamentul Senatului, Senatul adoptă prezenta hotărâre. + Articolul UNIC Senatul ia act de cererea de demisie a domnului senator Puskâs Valentin Zoltân, ales în Circumscripţia electorală nr. 15 Covasna, aparţinând Grupului parlamentar al U.D.M.R., şi declară vacant locul de senator deţinut de acesta. Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 3 septembrie 2007, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU Bucureşti, 3 septembrie 2007. Nr. 30. ----
Preluat: 2026-09-24T18:00:11.607184+00:00 · SHA256: 6d8841bbc4f8826fe563cef23c0e270081b6682b6219e6f1e3f68567ccfc9c2f