legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
METODOLOGIE · 0 · 2007

METODOLOGIE din 1 august 2007 de autorizare a interpreţilor limbajului mimico-gestual şi a interpreţilor limbajului specific persoanei cu surdocecitate

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Autoritatea Na?ională pentru Persoanele cu Handicap · ID sursă 85690

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 METODOLOGIE din 1 august 2007  de autorizare a interpreţilor limbajului mimico-gestual şi a interpreţilor limbajului specific persoanei cu surdocecitate     EMITENT     MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI EGALITĂŢII DE ŞANSE  Nr. 671 din 24 iulie 2007  AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP  Nr. 1.640 din 1 august 2007  MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI  Nr. 61 din 23 aprilie 2007       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 27 septembrie 2007      
				 + 
			  Articolul 1         (1) Prezenta metodologie stabileşte procedura şi condiţiile de autorizare a interpreţilor limbajului mimico-gestual şi a interpreţilor limbajului specific persoanelor cu surdocecitate, pe baza autorizaţiei eliberate de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, în condiţiile legii.   ...        (2) Autorizaţia reprezintă actul administrativ care recunoaşte calitatea de interpret al limbajului mimico-gestual sau al limbajului specific persoanei cu surdocecitate şi care dă dreptul exercitării acestei profesii.   ...        (3) Modelul de autorizaţie este prevăzut în anexa nr. II.   ...       
				 + 
			  Articolul 2     În vederea autorizării ca interpret, solicitantul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:      a) să aibă vârsta minimă de 18 ani;   ...        b) să fi absolvit cel puţin cursurile învăţământului liceal;   ...        c) să aibă o stare de sănătate corespunzătoare, atestată pe baza unui examen medical de specialitate;   ...        d) să fi absolvit cursurile de limbaj mimico-gestual şi să deţină certificatul de pregătire specială în limbaj mimico-gestual, eliberat de Asociaţia Naţională a Surzilor, cu avizul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului;   ...        e) să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni care l-ar face incompatibil cu exercitarea profesiei de interpret.   ...       
				 + 
			  Articolul 3         (1) Dosarul cu documentele necesare obţinerii autorizaţiei se va depune la sediul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap din Bucureşti, Calea Victoriei nr. 194, sectorul 1, denumită în continuare Autoritate.   ...        (2) Dosarul va cuprinde următoarele documente:   ...        a) cererea pentru eliberarea autorizaţiei;   ...        b) actele de identitate, în copie;   ...        c) certificatul de pregătire specială în limbaj mimico-gestual, eliberat de Asociaţia Naţională a Surzilor, cu avizul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în copie legalizată;   ...        d) cazierul judiciar.   ...       
				 + 
			  Articolul 4         (1) Dosarul va fi analizat de o comisiei de autorizare, denumită în continuare comisie, care funcţionează pe lângă Autoritate.   ...        (2) Comisia va fi stabilită prin ordin al preşedintelui Autorităţii şi va avea următoarea componenţă:   ...        a) un preşedinte, desemnat de preşedintele Autorităţii;   ...        b) un vicepreşedinte, desemnat de Asociaţia Surzilor din România;   ...        c) un membru, desemnat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului;   ...        d) un secretar, desemnat de Autoritate.   ...        (3) Membrii comisiei nu beneficiază de indemnizaţie de şedinţă.   ...       
				 + 
			  Articolul 5     Comisia are următoarele atribuţii principale:      a) asigură condiţiile necesare pentru buna desfăşurare a procesului de autorizare;   ...        b) decide în urma analizei dosarului asupra acordării sau neacordării autorizaţiei;   ...        c) prelungeşte termenul de valabilitate a autorizaţiei.   ...       
				 + 
			  Articolul 6         (1) Secretarul are obligaţia să primească, să verifice, să înregistreze şi să înainteze dosarul comisiei. În situaţia în care dosarul este incomplet, acesta se restituie solicitantului în vederea completării.   ...        (2) Secretarul are obligaţia să aducă la cunoştinţă solicitantului data prezentării la comisie.   ...       
				 + 
			  Articolul 7     Comisia se întruneşte ori de câte ori este nevoie, la convocarea secretarului.     
				 + 
			  Articolul 8         (1) În termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii de autorizare şi a dosarului, comisia se va întruni în vederea analizării acestora.   ...        (2) În urma examinării documentaţiei, comisia va proceda la:   ...        a) acordarea autorizaţiei conform modelului prevăzut în anexa nr. II;   ...        b) respingerea cererii de autorizare.   ...        (3) Persoana căreia i s-a respins cererea de autorizare poate depune contestaţie în termen de 15 zile, care se înregistrează la registratura Autorităţii.   ...        (4) Contestaţia se soluţionează de către preşedintele Autorităţii în termen de 30 de zile de la data înregistrării.   ...       
				 + 
			  Articolul 9         (1) Autorizaţia are valabilitate 2 ani, excepţie făcând cazurile de retragere a acesteia.   ...        (2) Prelungirea valabilităţii autorizaţiei se face în urma prezentării unei documentaţii care să ateste practicarea interpretării în limbaj mimico-gestual cel puţin 6 luni, a actelor de identitate în copie, dacă starea civilă a solicitantului s-a modificat, precum şi a cazierului judiciar. Pentru cazurile în care solicitantul nu a practicat interpretarea în limbaj mimico-gestual, acestuia nu i se prelungeşte valabilitatea autorizaţiei decât în cazul în care face dovada că a urmat un nou curs de pregătire autorizat în limbajul mimico-gestual.   ...        (3) Cererea de prelungire se depune cu 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a autorizaţiei la registratura Autorităţii, urmând ca secretarul să convoace comisia.   ...        (4) Comisia nu va prelungi valabilitatea autorizaţiei în situaţia în care solicitantul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 lit. e).   ...       
				 + 
			  Articolul 10     Autoritatea are obligaţia de a ţine evidenţa nominală a interpreţilor autorizaţi într-un registru special, numerotat şi ştampilat pe fiecare pagină, şi de a face cunoscute numele acestora.  -----   

Preluat: 2026-09-24T20:20:40.842978+00:00 · SHA256: cbb6b59249b2b160da23e7e54491de825a70d41710342ff7fa499a9d1017ec39