legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 1445 · 2007

HOTĂRÂRE nr. 1.445 din 28 noiembrie 2007 privind schimbarea regimului juridic al unor bunuri aflate în domeniul public şi privat al statului şi în administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor, urmată de transmiterea acestora în domeniul public al judeţului Suceava şi în administrarea Consiliului Judeţean Suceava, pentru Complexul Muzeal Bucovina

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 87598

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 1.445 din 28 noiembrie 2007  privind schimbarea regimului juridic al unor bunuri aflate în domeniul public şi privat al statului şi în administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor, urmată de transmiterea acestora în domeniul public al judeţului Suceava şi în administrarea Consiliului Judeţean Suceava, pentru Complexul Muzeal Bucovina     EMITENT     GUVERNUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 6 decembrie 2007     În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin. (1), al art. 12 alin. (1) şi (2), precum şi al  art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998  privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,  Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.   
				 + 
			  Articolul 1     Datele de identificare a bunurilor imobile înscrise în domeniul public al statului la poziţiile "Nr. M.F. nr. 34878-34893", respectiv "Nr. M.F. 61960-61964" din anexa nr. 6 la  Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006  pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, se modifică conform anexei nr. 1.     
				 + 
			  Articolul 2     Se aprobă transmiterea bunurilor mobile şi imobile, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor în domeniul public al judeţului Suceava şi în administrarea Consiliului Judeţean Suceava, pentru Complexul Muzeal Bucovina.     
				 + 
			  Articolul 3     Se aprobă transmiterea bunurilor imobile, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3, din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor în domeniul public al judeţului Suceava şi în administrarea Consiliului Judeţean Suceava, pentru Complexul Muzeal Bucovina.     
				 + 
			  Articolul 4     Bunurile transmise potrivit art. 2 şi 3 sunt destinate organizării şi funcţionării Complexului Muzeal Bucovina.     
				 + 
			  Articolul 5     Predarea-preluarea bunurilor identificate potrivit anexelor nr. 2 şi 3 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.     
				 + 
			  Articolul 6     Anexa nr. 6 la  Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006  pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, se modifică în mod corespunzător.     
				 + 
			  Articolul 7     Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.     
				 + 
			  Articolul 8     Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă  Hotărârea Guvernului nr. 73/2006  privind transmiterea unor bunuri din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor în domeniul public al judeţului Suceava şi în administrarea Consiliului Judeţean Suceava, pentru Complexul Muzeal Bucovina, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 25 ianuarie 2006.  PRIM-MINISTRU  CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU  Contrasemnează:  --------------  Ministrul culturii şi cultelor,  Adrian Iorgulescu  Ministrul internelor şi  reformei administrative,  Cristian David  Ministrul economiei  şi finanţelor,  Varujan Vosganian  Bucureşti, 28 noiembrie 2007.  Nr. 1.445.     
				 + 
			  Anexa 1      DATELE DE IDENTIFICARE  a bunurilor înscrise în domeniul public al statului la  poziţiile Nr. M.F. nr. 34878-34893,  respectiv Nr. M.F. 61960-61964                       
					 
				  Nr. crt.  Locul unde sunt situate bunurile  Persoana juridică care administrează bunurile  Denumirea bunurilor care se transmit  Caracteristicile tehnice ale bunurilor care se transmit  Numărul de identificare atribuit de M.F.P.  Codul de clasificare    
					 
				  1.  Municipiul Suceava  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Colecţiile Complexului Muzeal Bucovina  1. Număr de piese = 355043 buc.  61960  8.28    
					 
				  2. Valoarea de inventar = 660107,35 lei    
					 
				  2.  Municipiul Suceava, str. Ciprian Porumbescu nr. 5  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Muzeul Etnografic "Hanul Domnesc" (S+P+1)  1. Număr de construcţii = 1 buc.  61961 61963  8.29.06 8.29.06    
					 
				  - Suprafaţa construită = 254 m.p.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 509 m.p.    
					 
				  2. Teren aferent, inclusiv construcţiilor = 1684 m.p.    
					 
				  3. Valoarea de inventar a construcţiilor = 700175,00 lei    
					 
				  4. Valoarea de inventar a terenului = 134661,69 lei    
					 
				  3.  Oraşul Solca, str. Tomşa Vodă nr. 111, judeţul Suceava  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Muzeul Etnografic (P)  1. Număr de construcţii = 1 buc.  61962 61964  8.29.06 8.29.06    
					 
				  - Suprafaţa construită = 75 m.p.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 75 m.p.    
					 
				  2. Teren aferent, inclusiv construcţiilor = 232 m.p.    
					 
				  3. Valoarea de inventar a construcţiilor = 36512,00 lei    
					 
				  4. Valoarea de inventar a terenului = 11764,66 lei    
					 
				  4.  Municipiul Suceava, Str. Parcului nr. 14  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Sit arheologic, Câmpul şanţurilor - Cetatea de Scaun  1. Teren = 12000 m.p.  34878  8.27    
					 
				  5.  Municipiul Suceava  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Sit arheologic, Zona Cetăţii Şcheia  1. Teren = 48000 m.p.  34879  8.27    
					 
				  6.  Municipiul Suceava, str. Ştefan cel Mare nr. 33  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Sediul Complexului Muzeal Bucovina - Muzeul de Istorie (S+P+1)  1. Număr de construcţii = 1 buc.  34880  8.28    
					 
				  - Suprafaţa construită = 1781 m.p.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 3169 m.p.    
					 
				  2. Teren aferent, inclusiv construcţiilor = 2780 m.p.    
					 
				  3. Valoarea de inventar a construcţiilor = 4424364,00 lei    
					 
				  4. Valoarea de inventar a terenului = 222303,74 lei    
					 
				  7.  Municipiul Suceava, str. Ştefan cel Mare nr. 23  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Muzeul de Ştiinţele Naturii (S+P+1)  1. Număr de construcţii = 1 buc.  34881  8.28    
					 
				  - Suprafaţa construită = 691 m.p.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 1300 m.p.    
					 
				  2. Teren aferent, inclusiv construcţiilor = 1070 m.p.    
					 
				  3. Valoarea de inventar a construcţiilor = 984156,51 lei    
					 
				  4. Valoarea de inventar a terenului = 69911,19 lei    
					 
				  8.  Comuna Ciprian Porumbescu nr. 325, judeţul Suceava  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Casa Memorială "Ciprian Porumbescu" (S+P) + anexe  1. Număr de construcţii = 3 buc.  34882  8.28    
					 
				  - Suprafaţa construită = 98 m.p.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 110 m.p.    
					 
				  2. Teren aferent, inclusiv construcţiilor = 7035 m.p.    
					 
				  3. Valoarea de inventar a construcţiilor = 37848,10 lei    
					 
				  4. Valoarea de inventar a terenului = 343022,21 lei    
					 
				  9.  Comuna Ciprian Porumbescu nr. 368, judeţul Suceava  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Muzeul "Ciprian Porumbescu" (S+P) + anexe  1. Număr de construcţii = 4 buc.  34883  8.28    
					 
				  - Suprafaţa construită = 699 m.p.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 764 m.p.    
					 
				  2. Teren aferent, inclusiv construcţiilor = 50.566 m.p.    
					 
				  3. Valoarea de inventar a construcţiilor = 682129,07 lei    
					 
				  4. Valoarea de inventar a terenului = 2662811,86 lei    
					 
				  10.  Comuna Ciprian Porumbescu nr. 368, judeţul Suceava  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Depozit (Sală de audiţie) Anexă - Muzeul "Ciprian Porumbescu" (P)  1. Număr de construcţii = 1 buc.  34884  8.28    
					 
				  - Suprafaţa construită = 183 m.p.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 183 m.p.    
					 
				  2. Valoarea de inventar a construcţiilor = 75040,99 lei    
					 
				  11.  Municipiul Suceava, str. Simion Florea Marian nr. 4  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Casa Memorială "Simion Florea Marian" (S+P)  1. Număr de construcţii = 1 buc.  34885  8.28    
					 
				  - Suprafaţa construită = 210 m.p.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 222 m.p.    
					 
				  2. Teren aferent, inclusiv construcţiilor = 2155 m.p.    
					 
				  3. Valoarea de inventar a construcţiilor = 224996,00 lei    
					 
				  4. Valoarea de inventar a terenului = 172325,38 lei    
					 
				  12.  Comuna Mălini, judeţul Suceava  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Casa Memorială "Nicolae Labiş" (P)  1. Număr de construcţii = 1 buc.  34886  8.28    
					 
				  - Suprafaţa construită = 78 m.p.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 78 m.p.    
					 
				  2. Teren aferent, inclusiv construcţiilor = 2532 m.p.    
					 
				  3. Valoarea de inventar a construcţiilor = 24992,00 lei    
					 
				  4. Valoarea de inventar a terenului = 133335,43 lei    
					 
				  13.  Comuna Udeşti nr. 113, judeţul Suceava  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Casa Memorială "Eusebiu Camilar" (P)  1. Număr de construcţii = 1 buc.  34887  8.28    
					 
				  - Suprafaţa construită = 77 m.p.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 77 m.p.    
					 
				  2. Teren aferent, inclusiv construcţiilor = 1330 m.p.    
					 
				  3. Valoarea de inventar a construcţiilor = 34626,00 lei    
					 
				  4. Valoarea de inventar a terenului = 63552,97 lei    
					 
				  14.  Municipiul Suceava, Bd. Universităţii nr. 3A  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Observatorul Astronomic "Planetariu" (P+1)  1. Număr de construcţii = 1 buc.  34888  8.28    
					 
				  - Suprafaţa construită = 545 m.p.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 845 m.p.    
					 
				  2. Teren aferent, inclusiv construcţiilor = 1335 m.p.    
					 
				  3. Valoarea de inventar a construcţiilor = 1230106,06 lei    
					 
				  4. Valoarea de inventar a terenului = 106753,77 lei    
					 
				  15.  raşul Siret, tr. 9 Mai nr. 17, udeţul Suceava  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Muzeul de Istorie (P) + anexă  1. Număr de construcţii = 2 buc.  34889  8.28    
					 
				  - Suprafaţa construită = 492 m.p.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 492 m.p.    
					 
				  2. Teren aferent, inclusiv construcţiilor = 1786 m.p.    
					 
				  3. Valoarea de inventar a construcţiilor = 288309,40 lei    
					 
				  4. Valoarea de inventar a terenului = 120176,25 lei    
					 
				  16.  Municipiul Suceava, str. Dragoş Vodă nr. 12  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Laboratorul Zonal de Restaurare (S+P)  1. Număr de construcţii = 1 buc.  34890  8.28    
					 
				  - Suprafaţa construită = 492 m.p.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 606 m.p.    
					 
				  2. Teren aferent, inclusiv construcţiilor = 962 m.p.    
					 
				  3. Valoarea de inventar a construcţiilor = 270055,91 lei    
					 
				  4. Valoarea de inventar a terenului = 76926,69 lei    
					 
				  17.  Municipiul Suceava, Str. Parcului nr. 14  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Clădire de pază, Anexă - Cetatea de Scaun a Sucevei (P)  1. Număr de construcţii = 1 buc.  34891  8.28    
					 
				  - Suprafaţa construită = 51 m.p.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 51 m.p.    
					 
				  2. Valoarea de inventar a construcţiilor = 111,38 lei    
					 
				  18.  Municipiul Suceava, Str. Parcului nr. 14  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Clădire - terasă, Anexă - Cetatea de Scaun a Sucevei (P)  1. Număr de construcţii = 1 buc.  34892  8.28    
					 
				  - Suprafaţa construită = 169 m.p.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 169 m.p.    
					 
				  2. Valoarea de inventar a construcţiilor = 35202,83 lei    
					 
				  19.  Municipiul Suceava, Str. Parcului nr. 14  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Cetatea de Scaun a Sucevei (P) + anexă  1. Număr de construcţii = 2 buc.  34.893  8.28    
					 
				  - Suprafaţa construită = 7910 m.p.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 7910 m.p.    
					 
				  2. Teren aferent, inclusiv construcţiilor = 16720 m.p.    
					 
				  3. Valoarea de inventar a construcţiilor = 884378,10 lei    
					 
				  4. Valoarea de inventar a terenului = 570769,72 lei        
				 + 
			  Anexa 2      DATELE DE IDENTIFICARE  a bunurilor care se transmit din domeniul public al statului  şi din administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor în domeniul  al judeţului Suceava şi în administrarea Consiliului  Judeţean Suceava, pentru Complexul Muzeal Bucovina                         
					 
				  Nr. crt.  Locul unde sunt situate bunurile  Persoana juridică de la care se transmit bunurile  Persoana juridică la care se transmit bunurile  Denumirea bunurilor care se transmit  Caracteristicile tehnice ale bunurilor care se transmit  Numărul de identificare atribuit de M.F.P.  Codul de clasificare    
					 
				  1.  Municipiul Suceava  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Judeţul Suceava - Consiliul Judeţean Suceava  Colecţiile Complexului Muzeal Bucovina  1. Număr de piese = 355043 buc.  61960  8.28    
					 
				  2. Valoarea de inventar = 660107,35 lei    
					 
				  2.  Municipiul Suceava, str. Ciprian Porumbescu nr. 5  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Judeţul Suceava - Consiliul Judeţean Suceava  Muzeul Etnografic "Hanul Domnesc" (S+p+1)  1. Număr de construcţii = 1 buc.  61961  8.29.06    
					 
				  - Suprafaţa construită = 254 m.P.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 509 m.p.    
					 
				  2. Teren aferent, inclusiv construcţiilor = 1684 m.p.  61963  8.29.06    
					 
				  3. Valoarea de inventar a construcţiilor = 700175,00 lei    
					 
				  4. Valoarea de inventar a terenului = 134661,69 lei    
					 
				  3.  Oraşul Solca, str. Tomşa Vodă nr. 111, Judeţul Suceava  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  judeţul Suceava - Consiliul Judeţean Suceava  Muzeul Etnografic (P)  1. Număr de construcţii = 1 buc.  61962  8.29.06    
					 
				  - Suprafaţa construită = 75 m.p.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 75 m.p.    
					 
				  2. Teren aferent, inclusiv construcţiilor = 232 m.p.  61964  8.29.06    
					 
				  3. Valoarea de inventar a construcţiilor = 36512,00 lei    
					 
				  4. Valoarea de inventar a terenului = 11764,66 lei    
					 
				  4.  Municipiul Suceava, Str. Parcului nr. 14  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Judeţul Suceava - Consiliul Judeţean Suceava  Sit arheologic, Câmpul şanţurilor - Cetatea de Scaun  1. Teren = 12000 m.p.  34878  8.27    
					 
				  5.  Municipiul Suceava  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Judeţul Suceava - Consiliul Judeţean Suceava  Sit arheologic, Zona Cetăţii Şcheia  1. Teren = 48000 m.p.  34879  8.27    
					 
				  6.  Municipiul Suceava, str. Ştefan cel Mare nr. 33  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Judeţul Suceava - Consiliul Judeţean Suceava  Sediul Complexului Muzeal Bucovina - Muzeul de Istorie (S+p+1)  1. Număr de construcţii = 1 buc.  34880  8.28    
					 
				  - Suprafaţa construită = 1781 m.p.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 3169 m.P.    
					 
				  2. Teren aferent, inclusiv construcţiilor = 2780 m.p.    
					 
				  3. Valoarea de inventar a construcţiilor = 4424364,00 lei    
					 
				  4. Valoarea de inventar a terenului = 222303,74 lei    
					 
				  7.  Municipiul Suceava, str. Ştefan cel Mare nr. 23  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Judeţul Suceava - Consiliul Judeţean Suceava  Muzeul de Ştiinţele Naturii (S+P+1)  1. Număr de construcţii = 1 buc.  34881  8.28    
					 
				  - Suprafaţa construită = 691 m.p.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 1300 m.p.    
					 
				  2. Teren aferent, inclusiv construcţiilor = 1070 m.p.    
					 
				  3. Valoarea de inventar a construcţiilor = 984156,51 lei    
					 
				  4. Valoarea de inventar a terenului = 69911,19 lei    
					 
				  8.  Comuna Ciprian Porumbescu nr. 325, Judeţul Suceava  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  judeţul Suceava - Consiliul Judeţean Suceava  Casa Memorială "Ciprian Porumbescu" (S+p) + anexe  1. Număr de construcţii = 3 buc.  34882  8.28    
					 
				  - Suprafaţa construită = 98 m.P.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 110 m.p.    
					 
				  2. Teren aferent, inclusiv construcţiilor = 7035 m.p.    
					 
				  3. Valoarea de inventar a construcţiilor = 37848,10 lei    
					 
				  4. Valoarea de inventar a terenului = 343022,21 lei    
					 
				  9.  Comuna Ciprian Porumbescu nr. 368, Judeţul Suceava  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  judeţul Suceava - Consiliul Judeţean Suceava  Muzeul "Ciprian Porumbescu" (S+P) + anexe  1. Număr de construcţii = 4 buc.  34883  8.28    
					 
				  - Suprafaţa construită = 699 m.p.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 764 m.p.    
					 
				  2. Teren aferent, inclusiv construcţiilor = 50.566 m.p.    
					 
				  3. Valoarea de inventar a construcţiilor = 682129,07 lei    
					 
				  4. Valoarea de inventar a terenului = 2662811,86 lei    
					 
				  10.  Comuna Ciprian Porumbescu nr. 368, Judeţul Suceava  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  judeţul Suceava - Consiliul Judeţean Suceava  Depozit (Sală de audiţie) Anexă - Muzeul "Ciprian Porumbescu" (p)  1. Număr de construcţii = 1 buc.  34884  8.28    
					 
				  - Suprafaţa construită = 183 m.p.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 183 m.P.    
					 
				  2. Valoarea de inventar a construcţiilor = 75040,99 lei    
					 
				  11.  Municipiul Suceava, str. Simion Florea Marian nr. 4  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Judeţul Suceava - Consiliul Judeţean Suceava  Casa Memorială "Simion Florea Marian" (S+p)  1. Număr de construcţii = 1 buc.  34885  8.28    
					 
				  - Suprafaţa construită = 210 m.P.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 222 m.p.    
					 
				  2. Teren aferent, inclusiv construcţiilor = 2155 m.p.    
					 
				  3. Valoarea de inventar a construcţiilor = 224996,00 lei    
					 
				  4. Valoarea de inventar a terenului = 172325,38 lei    
					 
				  12.  Comuna Mălini, Judeţul Suceava  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  judeţul Suceava - Consiliul Judeţean Suceava  Casa Memorială "Nicolae Labiş" (P)  1. Număr de construcţii = 1 buc.  34886  8.28    
					 
				  - Suprafaţa construită = 78 m.p.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 78 m.p.    
					 
				  2. Teren aferent, inclusiv construcţiilor = 2532 m.p.    
					 
				  3. Valoarea de inventar a construcţiilor = 24992,00 lei    
					 
				  4. Valoarea de inventar a terenului = 133335,43 lei    
					 
				  13.  Comuna Udeşti nr. 113, Judeţul Suceava  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  judeţul Suceava - Consiliul Judeţean Suceava  Casa Memorială "Eusebiu Camilar" (p)  1. Număr de construcţii = 1 buc.  34887  8.28    
					 
				  - Suprafaţa construită = 77 m.P.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 77 m.p.    
					 
				  2. Teren aferent, inclusiv construcţiilor = 1330 m.p.    
					 
				  3. Valoarea de inventar a construcţiilor = 34626,00 lei    
					 
				  4. Valoarea de inventar a terenului = 63552,97 lei    
					 
				  14.  Municipiul Suceava, Bd. Universităţii nr. 3A  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Judeţul Suceava - Consiliul Judeţean Suceava  Observatorul Astronomic "Planetariu" (p+1)  1. Număr de construcţii = 1 buc.  34888  8.28    
					 
				  - Suprafaţa construită = 545 m.p.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 845 m.P.    
					 
				  2. Teren aferent, inclusiv construcţiilor = 1335 m.p.    
					 
				  3. Valoarea de inventar a construcţiilor = 1230106,06 lei    
					 
				  4. Valoarea de inventar a terenului = 106753,77 lei    
					 
				  15.  Oraşul Siret, str. 9 Mai nr. 17, Judeţul Suceava  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  judeţul Suceava - Consiliul Judeţean Suceava  Muzeul de Istorie (P) + anexă  1. Număr de construcţii = 2 buc.  34889  8.28    
					 
				  - Suprafaţa construită = 492 m.p.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 492 m.p.    
					 
				  2. Teren aferent, inclusiv construcţiilor = 1786 m.p.    
					 
				  3. Valoarea de inventar a construcţiilor = 288309,40 lei    
					 
				  4. Valoarea de inventar a terenului = 120176,25 lei    
					 
				  16.  Municipiul Suceava, str. Dragoş Vodă nr. 12  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Judeţul Suceava - Consiliul Judeţean Suceava  Laboratorul Zonal de Restaurare (S+p)  1. Număr de construcţii = 1 buc.  34890  8.28    
					 
				  - Suprafaţa construită = 492 m.P.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 606 m.p.    
					 
				  2. Teren aferent, inclusiv construcţiilor = 962 m.p.    
					 
				  3. Valoarea de inventar a construcţiilor = 270055,91 lei    
					 
				  4. Valoarea de inventar a terenului = 76926,69 lei    
					 
				  17.  Municipiul Suceava, Str. Parcului nr. 14  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Judeţul Suceava - Consiliul Judeţean Suceava  Clădire de pază, Anexă - Cetatea de Scaun a Sucevei (p)  1. Număr de construcţii = 1 buc.  34891  8.28    
					 
				  - Suprafaţa construită = 51 m.p.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 51 m.P.    
					 
				  2. Valoarea de inventar a construcţiilor = 111,38 lei    
					 
				  18.  Municipiul Suceava, Str. Parcului nr. 14  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Judeţul Suceava - Consiliul Judeţean Suceava  Clădire-terasă, Anexă - Cetatea de Scaun a Sucevei (p)  1. Număr de construcţii = 1 buc.  34892  8.28    
					 
				  - Suprafaţa construită = 169 m.p.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 169 m.P.    
					 
				  2. Valoarea de inventar a construcţiilor = 35202,83 lei    
					 
				  19.  Municipiul Suceava, Str. Parcului nr. 14  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Judeţul Suceava - Consiliul Judeţean Suceava  Cetatea de Scaun a Sucevei (p) + anexă  1. Număr de construcţii = 2 buc.  34893  8.28    
					 
				  - Suprafaţa construită = 7910 m.P.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 7910 m.p.    
					 
				  2. Teren aferent, inclusiv construcţiilor = 16720 m.p.    
					 
				  3. Valoarea de inventar a construcţiilor = 884378,10 lei    
					 
				  4. Valoarea de inventar a terenului = 570769,72 lei        
				 + 
			  Anexa 3      DATELE DE IDENTIFICARE  a bunurilor care se transmit din domeniul privat al statului  şi din administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor în domeniul public  al judeţului Suceava şi în administrarea Consiliului Judeţean Suceava,  pentru Complexul Muzeal Bucovina                     
					 
				  Nr. crt.  Denumirea bunurilor care se transmit  Locul unde sunt situate bunurile  Persoana juridică de la care se transmit bunurile  Persoana juridică la care se transmit bunurile  Caracteristicile tehnice ale bunurilor care se transmit    
					 
				  1.  Casa-Muzeu "George Muntean" (p) + anexe  Comuna Bilca nr. 1.128, Judeţul Suceava  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  judeţul Suceava - Consiliul Judeţean Suceava  1. Număr de construcţii = 4 buc.    
					 
				  - Suprafaţa construită = 227 m.P.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 227 m.p.    
					 
				  2. Teren aferent, inclusiv construcţiilor = 2997 m.p.    
					 
				  3. Valoarea de inventar a construcţiilor = 20800,10 lei    
					 
				  4. Valoarea de inventar a terenului = 143209,21 lei    
					 
				  2.  Laboratoare Muzeul Satului (p+4) + anexe  Municipiul Suceava, Str. Parcului, f.n.  Statul român - Ministerul Culturii şi Cultelor  Judeţul Suceava - Consiliul Judeţean Suceava  1. Număr de construcţii = 3 buc.    
					 
				  - Suprafaţa construită = 602 m.P.    
					 
				  - Suprafaţa desfăşurată = 1664 m.p.    
					 
				  2. Teren aferent, inclusiv construcţiilor = 60000 m.p.    
					 
				  3. Valoarea de inventar a construcţiilor = 3013212,00 lei    
					 
				  4. Valoarea de inventar a terenului = 2633006,23 lei      -------   

Preluat: 2026-09-24T21:45:22.005635+00:00 · SHA256: 84fe8637e1b964efc42561701bb33b94ccd4d3fdaf3ee7d7cc3cb12084fbcc5a