Legislație națională
REGULAMENT · 12 · 2007
REGULAMENT nr. 12 din 10 decembrie 2007 pentru modificarea şi completarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 18/2006 şi Regulamentului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 23/2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Comisia Na?ională a Valorilor Mobiliare · ID sursă 88051
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
REGULAMENT nr. 12 din 10 decembrie 2007 pentru modificarea şi completarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 18/2006 şi Regulamentului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 23/2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii EMITENT BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 19 decembrie 2007 + Articolul I Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 18/2006 şi Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 23/2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii, aprobat prin Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 15/2006 şi Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 112/2006 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.034 şi 1.034 bis din 27 decembrie 2006, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 6, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(4) În cazul în care în următoarele perioade de raportare profitul interimar se situează sub nivelul celui verificat şi instituţia de credit nu dispune verificarea noului nivel, profitul interimar nu va fi luat în calculul fondurilor proprii." 2. La articolul 6, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins: "(5) În sensul prezentului regulament, prin profit interimar înregistrat până la data determinării fondurilor proprii se înţelege profitul net calculat de instituţia de credit la data determinării fondurilor proprii, în scopul raportării periodice la autorităţile competente, în situaţia în care data respectivă nu coincide cu încheierea exerciţiului financiar." 3. La articolul 16 alineatul (2), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins: "c) suma totală luată în considerare la determinarea nivelului fondurilor proprii de nivel 2 suplimentar trebuie să fie redusă gradual începând cu cel puţin 5 ani înaintea scadenţei, prin aplicarea unei cote procentuale semestriale egale, astfel încât pentru raportările aferente ultimului semestru înaintea scadenţei finale împrumutul să nu mai fie luat în considerare;". 4. Articolul 30 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 30. - (1) Instituţiile de credit prevăzute la art. 1 alin. (1) raportează lunar nivelul şi componenţa fondurilor proprii la nivel individual, potrivit prevederilor prezentului regulament, pe baza datelor înscrise în evidenţa contabilă şi a datelor calculate extracontabil. (2) Instituţiile de credit prevăzute la art. 1 alin. (1) raportează semestrial nivelul şi componenţa fondurilor proprii la nivel consolidat, potrivit prevederilor prezentului regulament, pe baza datelor înscrise în evidenţa contabilă şi a datelor calculate extracontabil." ... + Articolul II Pentru împrumuturile subordonate care la data intrării în vigoare a prezentului regulament se află cu mai puţin de 5 ani înaintea scadenţei, până la finele semestrului curent aferent derulării respectivului împrumut, în curs la data prezentei modificări, instituţiile de credit aplică metodologia prevăzută de art. 16 alin. (2) lit. c) din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 18/2006 şi Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 23/2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii, în vigoare înainte de modificarea adusă prin prezentul regulament. Sumei rămase de amortizat la sfârşitul respectivului semestru îi va fi aplicabilă noua metodologie, aşa cum aceasta este stabilită prin art. I pct. 3, începând cu prima raportare a următorului semestru." + Articolul III Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia prevederilor art. I pct. 1, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2008. ---------
Preluat: 2026-09-24T22:04:01.687745+00:00 · SHA256: 600e1e537018894c5365669fae7fa47d516e6334a879579f578e693ebd30e3ca