Legislație națională
HOTĂRÂRE · 20 · 2008
HOTĂRÂRE nr. 20 din 9 ianuarie 2008 privind preluarea unui sector de drum de interes local din domeniul public al municipiului Olteniţa, judeţul Călăraşi, şi din administrarea Consiliului Local al Municipiului Olteniţa în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale, precum şi încadrarea acestuia în categoria funcţională a drumurilor naţionale
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 88596
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 20 din 9 ianuarie 2008 privind preluarea unui sector de drum de interes local din domeniul public al municipiului Olteniţa, judeţul Călăraşi, şi din administrarea Consiliului Local al Municipiului Olteniţa în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale, precum şi încadrarea acestuia în categoria funcţională a drumurilor naţionale EMITENT GUVERNUL Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 14 ianuarie 2008 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin. (2) şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 12 şi 22^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 1 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004 , cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
+
Articolul 1 Se aprobă preluarea unui sector de drum de interes local, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al municipiului Olteniţa, judeţul Călăraşi, şi din administrarea Consiliului Local al Municipiului Olteniţa în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale, precum şi încadrarea acestuia în categoria funcţională a drumurilor naţionale.
+
Articolul 2 Predarea-preluarea sectorului de drum prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între Consiliul Local al Municipiului Olteniţa şi Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
+
Articolul 3 Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 540/2000 privind aprobarea încadrării în categorii funcţionale a drumurilor publice şi a drumurilor de utilitate privată deschise circulaţiei publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 şi 338 bis din 20 iulie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se completează în mod corespunzător. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ─────────────── Ministrul transporturilor, Ludovic Orban p. Ministrul internelor şi reformei administrative, Paul Victor Dobre, secretar de stat Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian Bucureşti, 9 ianuarie 2008. Nr. 20.
+
Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a sectorului de drum de interes local, proprietate publică a municipiului Olteniţa, care se preia din administrarea Consiliului Local al Municipiului Olteniţa, judeţul Călăraşi, în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale *Font 9* Denumirea
sectorului de drum
care se preia
Persoana
juridică de la
care se preia
sectorul de
drum
Persoana
juridică care
preia sectorul de
drum
Lungi-
mea
totală
(km)
Nr. de
identi-
ficare
M.F.P.
Indi-
cativ
vechi
Indicativ
nou
Str. Viilor între
DN4 km 59+740
DN31 km 59+710
Consiliul Local
al Municipiului
Olteniţa,
judeţul Călăraşi,
conform HCL
nr. 143 din
29 august 2007
Ministerul
Transporturilor -
Compania
Naţională de
Autostrăzi şi
Drumuri
Naţionale din
România - S.A.
2,5 km
-
Variantă
trafic
greu
intravilan
Olteniţa
__________ Preluat: 2026-09-23T14:20:19.462765+00:00 · SHA256: 31e90a35cdf4745a8600ccfdd885dbd960c977d80165d8870410d8af7bf29411