legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDIN · 66 · 2008

ORDIN nr. 66 din 22 ianuarie 2008 privind utilizarea echipamentelor, instalaţiilor, utilajelor şi mijloacelor tehnice de aerodrom şi de protecţie a navigaţiei aeriene în desfăşurarea activităţilor aeronautice civile

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Ministerul Transporturilor · ID sursă 89142

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDIN nr. 66 din 22 ianuarie 2008  privind utilizarea echipamentelor, instalaţiilor, utilajelor şi mijloacelor tehnice de aerodrom şi de protecţie a navigaţiei aeriene în desfăşurarea activităţilor aeronautice civile     EMITENT     MINISTERUL TRANSPORTURILOR       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 67 din 29 ianuarie 2008     Având în vedere prevederile  Hotărârii Guvernului nr. 405/1993  privind înfiinţarea Autorităţii Aeronautice Civile Române, cu modificările ulterioare,  în temeiul prevederilor  art. 12 lit. i) din Ordonanţa Guvernului nr. 19/1997  privind transporturile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale  art. 4 lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997  privind Codul aerian, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 4 alin. (1) pct. 6 şi ale  art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 367/2007  privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările ulterioare,  ministrul transporturilor emite următorul ordin:   
				 + 
			  Articolul 1     În desfăşurarea activităţilor aeronautice civile, agenţii aeronautici civili sunt obligaţi să utilizeze numai echipamente, instalaţii, utilaje şi mijloace tehnice de aerodrom şi de protecţie a navigaţiei aeriene ale căror specificaţii tehnice sunt avizate de Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română", denumită în continuare AACR, ca fiind conforme cu cerinţele normelor tehnice naţionale şi cu standardele internaţionale în domeniu, având starea tehnică şi de întreţinere corespunzătoare asigurării celui mai înalt grad de siguranţă a activităţilor şi fiind deservite de personal calificat şi autorizat.     
				 + 
			  Articolul 2     Avizul prevăzut la art. 1 se acordă, la cererea agenţilor aeronautici civili, anterior preluării pe orice cale legală a echipamentelor, instalaţiilor, utilajelor şi mijloacelor tehnice de aerodrom şi de protecţie a navigaţiei aeriene.     
				 + 
			  Articolul 3     Utilizarea echipamentelor de control de securitate aeronautică de către agenţii aeronautici civili se face numai cu respectarea prevederilor secţiunii 13 din anexa la  Regulamentul (CE) al Parlamentului European şi al Consiliului nr. 2.320/2002  care stabileşte regulile comune în domeniul securităţii aviaţiei civile şi ale secţiunii 13 din anexa la  Regulamentul (CE) al Comisiei Europene nr. 622/2003  care stabileşte măsurile de aplicare a standardelor de bază comune în domeniul securităţii aviaţiei civile.     
				 + 
			  Articolul 4     AACR, aeroporturile civile din România, Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" şi agenţii aeronautici civili care utilizează echipamente, instalaţii, utilaje şi mijloace tehnice de aerodrom şi de protecţie a navigaţiei aeriene vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.     
				 + 
			  Articolul 5     Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.     
				 + 
			  Articolul 6     Cu data intrării în vigoare a prezentului ordin,  Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 274/2003  privind utilizarea echipamentelor, instalaţiilor, utilajelor şi mijloacelor tehnice de aerodrom şi de protecţia navigaţiei aeriene, precum şi a sistemelor şi echipamentelor de securitate aeronautică în desfăşurarea de activităţi aeronautice civile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, se abrogă.  p. Ministrul transporturilor,  Septimiu Buzaşu,  secretar de stat  Bucureşti, 22 ianuarie 2008.  Nr. 66.  -----------   

Preluat: 2026-09-23T16:16:37.916637+00:00 · SHA256: ee993fafaa71fb15318ee9003c0437db6aaac3db6d69f1198c9d000da42cfd0d