legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 103 · 2007

HOTĂRÂRE nr. 103 din 11 decembrie 2007 privind completarea Normelor de reprezentare a auditorilor financiari la conferinţele Camerei Auditorilor Financiari din România

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Camera Auditorilor Financiari din România · ID sursă 89261

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 103 din 11 decembrie 2007  privind completarea Normelor de reprezentare a auditorilor financiari la conferinţele Camerei Auditorilor Financiari din România     EMITENT     CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMÂNIA       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 1 februarie 2008     Având în vedere prevederile  art. 5 alin. (3) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999  privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările ulterioare, dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. f) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin  Hotărârea Guvernului nr. 983/2004 , cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile Hotărârii Conferinţei Camerei Auditorilor Financiari din România cu privire la delegarea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România privind aprobarea normelor de reprezentare la Conferinţă nr. 95/2007,  în temeiul art. 26 alin. (1) lit. i) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin  Hotărârea Guvernului nr. 983/2004 , cu modificările şi completările ulterioare,  Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, întrunit în şedinţa din data de 11 decembrie 2007, adoptă următoarea hotărâre:   
				 + 
			  Articolul I     Normele de reprezentare a auditorilor financiari la conferinţele Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobate prin  Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 97/2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 11 septembrie 2007, se completează după cum urmează:  1. La articolul 5 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:  "(2) Auditorii financiari din Consiliul Camerei, Comisia de apel, Comisia de auditori statutari şi cei care ocupă funcţii de conducere în aparatul executiv participă în nume propriu la conferinţă şi nu se iau în calcul la stabilirea normei de reprezentare."  2. La articolul 13 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:  "(2) În vederea asigurării celerităţii procesului electoral, Consiliul Camerei poate hotărî ca propunerile de reprezentanţi să fie transmise pe adresa CAFR cu cel puţin 7 zile înainte de data şedinţei de alegeri. Dacă numărul de propuneri astfel primite este inferior numărului de reprezentanţi determinat potrivit prezentelor norme pentru judeţul/sectorul respectiv, completarea propunerilor se face în şedinţă publică, potrivit alin. (1)."  3. După capitolul IV se introduce un nou capitol, capitolul V - Dispoziţii finale, cu următorul cuprins:  "CAPITOLUL V  Dispoziţii finale  Art. 23. - Prevederile prezentelor norme, precum şi orice modificări şi completări ulterioare ale acestora intră în vigoare la data adoptării lor de către Consiliul Camerei.  Art. 24. - Conducerea executivă va urmări modul de ducere la îndeplinire a prevederilor prezentelor norme."     
				 + 
			  Articolul II     Prezenta hotărâre va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor  art. 6 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999  privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările ulterioare.  Preşedintele Camerei Auditorilor  Financiari din România,  Ion Mihăilescu  Bucureşti, 11 decembrie 2007.  Nr. 103.  ----------   

Preluat: 2026-09-23T16:51:10.571481+00:00 · SHA256: a9431192727fc802ad13e7a8e533042edc076eed546dadbc6cb614f1e0a5f49e