legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 312 · 2008

HOTĂRÂRE nr. 312 din 19 martie 2008 privind transmiterea unor părţi din imobile aflate în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Apărării în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes public naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 90686

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 312 din 19 martie 2008  privind transmiterea unor părţi din imobile aflate în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Apărării în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes public naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale     EMITENT     GUVERNUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 230 din 25 martie 2008     În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al  art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998  privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al  art. 1 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003  pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări şi completări prin  Legea nr. 47/2004 , cu modificările ulterioare,  Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.   
				 + 
			  Articolul 1         (1) Se aprobă transmiterea unor părţi din imobile aflate în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Ministerului Apărării în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a obiectivului de fluidizare a traficului pe DN1 şi centura rutieră a zonei de nord a municipiului Bucureşti.   ...        (2) Părţile din imobilele transmise potrivit alin. (1) nu pot primi altă destinaţie.   ...       
				 + 
			  Articolul 2     Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. va reface construcţiile, instalaţiile şi împrejmuirile afectate de lucrările obiectivului prevăzut la art. 1.     
				 + 
			  Articolul 3     Predarea-preluarea imobilelor transmise potrivit prevederilor art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.  PRIM-MINISTRU  CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU  Contrasemnează:  ────────────────  Ministrul apărării,  Teodor Viorel Meleşcanu  Ministrul transporturilor,  Ludovic Orban  Ministrul economiei  şi finanţelor,  Varujan Vosganian  Bucureşti, 19 martie 2008.  Nr. 312.     
				 + 
			  Anexa       DATELE DE IDENTIFICARE  ale unor părţi din imobile aflate în domeniul public al statului, care se transmit din administrarea Ministerului Apărării în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes public naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale                   
					 
				  Locul unde este situat imobilul care se transmite  Persoana juridică de la care se transmite imobilul  Persoana juridică la care se transmite imobilul  Codul de clasificare din inventarul bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării, care alcătuiesc domeniul public al statului  Caracteristicile tehnice ale imobilului    
					 
				  Şoseaua Bucureşti - Ploieşti km 12,5, municipiul Bucureşti  Statul român, Ministerul Apărării  Statul român, Ministerul Transporturilor, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.  - imobil 1147 - parţial  suprafaţa terenului - 0,1691 ha    
					 
				  - cod 8.29.09    
					 
				  - nr. M.F. 103591    
					 
				  Şoseaua de centură a municipiului Bucureşti, comuna Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov  Statul român, Ministerul Apărării  Statul român, Ministerul Transporturilor, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.  - imobil 916 - parţial  suprafaţa terenului - 0,2960 ha    
					 
				  - cod 8.29.09    
					 
				  - nr. M.F. 103660    
					 
				  Şoseaua de centură a municipiului Bucureşti, comuna Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov  Statul român, Ministerul Apărării  Statul român, Ministerul Transporturilor, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.  - imobil 942 - parţial  suprafaţa terenului - 0,6742 ha    
					 
				  - cod 8.29.09    
					 
				  - nr. M.F. 106807    
					 
				  Şoseaua de centură a municipiului Bucureşti, comuna Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov  Statul român, Ministerul Apărării  Statul român, Ministerul Transporturilor, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.  - imobil 3398 - parţial  - suprafaţă construită - 237 m2    
					 
				  - cod 8.29.09    
					 
				  - nr. M.F. 103661  - suprafaţă desfăşurată - 237 m2    
					 
				  - suprafaţa totală a terenului, inclusiv construcţiile - 0,3523 ha      ___________   

Preluat: 2026-09-24T07:26:15.638819+00:00 · SHA256: 92432e24a510ebeefa6f2511ab6cd7fe66eaf151e55b62a876c2122d092cf569