Legislație națională
REZOLUȚIE · 1799 · 2008
REZOLUŢIE nr. 1.799 din 15 februarie 2008 adoptată de Consiliul de Securitate în cadrul celei de-a 5.836-a întruniri, la 15 februarie 2008
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Consiliul de Securitate · ID sursă 90788
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
REZOLUTIE nr. 1.799 din 15 februarie 2008 adoptată de Consiliul de Securitate în cadrul celei de-a 5.836-a întruniri, la 15 februarie 2008 EMITENT CONSILIUL DE SECURITATE Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 236 din 27 martie 2008 Consiliul de Securitate, amintind rezoluţiile sale anterioare, în special rezoluţiile nr. 1.771 (2007) şi 1.794 (2007), precum şi declaraţiile preşedintelui Consiliului de Securitate referitoare la Republica Democratică Congo, condamnând continuarea traficului ilicit de arme pe teritoriul şi înspre teritoriul Republicii Democratice Congo, exprimându-şi hotărârea de a continua monitorizarea atentă a implementării embargoului asupra armelor şi a celorlalte măsuri prevăzute în rezoluţiile sale, reiterându-şi îngrijorarea profundă faţă de prezenţa grupărilor şi miliţiilor armate în estul Republicii Democratice Congo, mai ales în provinciile Kivu de nord şi de sud şi în districtul Ituri, care perpetuează un climat de insecuritate în întreaga regiune, amintind de intenţia sa de a reanaliza măsurile prevăzute prin Rezoluţia nr. 1.771, pentru a le ajusta, potrivit necesităţilor, în contextul consolidării securităţii în Republica Democratică Congo, în special în contextul progreselor înregistrate în reforma sectorului securităţii, incluzând integrarea forţelor armate şi reformarea poliţiei naţionale, şi în dezarmarea, demobilizarea, repatrierea, strămutarea şi reintegrarea grupărilor armate congoleze şi străine, conform necesităţilor, hotărând că situaţia din Republica Democratică Congo continuă să constituie o ameninţare pentru pacea şi securitatea internaţionale din regiune, acţionând în temeiul cap. VII din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite: 1. hotărăşte să extindă până la 31 martie 2008 măsurile privind armele impuse prin paragraful 20 din Rezoluţia nr. 1.493 (2003), amendate şi extinse prin paragraful 1 din Rezoluţia nr. 1.596 (2005); 2. hotărăşte să extindă, pentru perioada specificată în paragraful 1 de mai sus, măsurile privind transportul impuse prin paragrafele 6, 7 şi 10 ale Rezoluţiei nr. 1.596; 3. hotărăşte să extindă, pentru perioada specificată în paragraful 1 de mai sus, măsurile financiare şi cele legate de călătorii impuse prin paragrafele 13 şi 15 ale Rezoluţiei nr. 1.596, prin paragraful 2 al Rezoluţiei nr. 1.649 (2005) şi paragraful 13 al Rezoluţiei nr. 1.698 (2006); 4. hotărăşte să extindă, pentru perioada specificată în paragraful 1 de mai sus, mandatul Grupului de experţi la care se face referire în paragraful 9 din Rezoluţia nr. 1.771; 5. hotărăşte să rămână activ sesizat cu această chestiune. -----------
Preluat: 2026-09-24T07:26:36.016095+00:00 · SHA256: 53d428afc1e3ca6724c41fa6f9c3bc30048e51845f6e7f5cd55655c309c7c80a