legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ · 55 · 2008

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 55 din 21 aprilie 2008 privind reluarea pentru anul 2008 a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 91992

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 55 din 21 aprilie 2008  privind reluarea pentru anul 2008 a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional     EMITENT     GUVERNUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 339 din 1 mai 2008     Având în vedere necesitatea diminuării poluării aerului în aglomerările urbane, datorată emisiilor de gaze de eşapament de la autoturisme, având ponderea cea mai mare printre sursele de poluare, în scopul încadrării emisiilor în valorile-limită admise la nivel european pentru aerul ambiental, în vederea prevenirii formării deşeurilor ca urmare a abandonării autoturismelor uzate, în scopul atingerii ţintelor prevăzute de acquis-ul comunitar de mediu privind recuperarea şi reciclarea deşeurilor provenite din vehicule uzate, în vederea respectării angajamentelor asumate de România ca stat membru al Uniunii Europene,  ţinând cont de necesitatea diminuării efectelor negative ale poluării aerului asupra sănătăţii populaţiei şi mediului, elemente care vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare,  în temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,  Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.   
				 + 
			  Articolul 1     Se aprobă reluarea pentru anul 2008 a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, denumit în continuare Program, în condiţiile stabilite prin prezenta ordonanţă de urgenţă.     
				 + 
			  Articolul 2     Obiectivul prezentei ordonanţe de urgenţă este diminuarea poluării prin scoaterea din uz a autoturismelor vechi, proprietate a persoanelor fizice române, cu nivel de poluare foarte ridicat.     
				 + 
			  Articolul 3     În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos se definesc astfel:      a) Autoritatea - Administraţia Fondului pentru Mediu;   ...        b) autoturism uzat - orice autoturism înmatriculat în România având o vechime mai mare sau egală cu 12 ani de la anul fabricaţiei, aflat în stare de funcţionare, care conţine cumulativ următoarele componente esenţiale: motorul, transmisia, trenul de rulare, caroseria, şasiul, precum şi echipamentele electronice de gestionare a funcţiilor vehiculului şi dispozitivul catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie;   ...        c) autoturism nou - un autoturism care nu a fost înmatriculat niciodată;   ...        d) proprietar - orice persoană fizică având domiciliul sau reşedinţa în România, care deţine în proprietate un autoturism uzat înmatriculat pe numele său, precum şi moştenitorii săi;   ...        e) producător validat - orice persoană juridică, producător, importator autorizat de autoturisme sau distribuitor autorizat al acestuia, căreia i-a fost aprobată cererea de înscriere în Program.   ...       
				 + 
			  Articolul 4         (1) Orice persoană juridică, producător, importator autorizat sau reprezentanţii autorizaţi ai acestora, care solicită validarea pentru înscrierea în Program, depune la Autoritate o documentaţie care va fi asimilată proiectelor de mediu în sensul  Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005  privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin  Legea nr. 105/2006 , cu modificările şi completările ulterioare.   ...        (2) Producătorul validat garantează accesul la Program al persoanei fizice care depune în termen toate documentele necesare pentru achiziţionarea unui autoturism nou. În cazul în care accesul nu se realizează din culpa producătorului validat, acesta este obligat să ofere persoanei fizice respective posibilitatea achiziţionării unui autoturism nou la un preţ mai mic cu 3.000 lei faţă de preţul de achiziţie al autoturismului respectiv.   ...       
				 + 
			  Articolul 5         (1) Autoritatea analizează documentaţia depusă şi prin structurile sale de decizie aprobă cererile care îndeplinesc criteriile impuse pentru validare.   ...        (2) Autoritatea face publică lista persoanelor juridice validate.   ...       
				 + 
			  Articolul 6     Poate beneficia de o primă în cuantum de 3.000 lei orice proprietar/moştenitor al unui autoturism uzat care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:      a) s-a înscris la un producător validat pentru achiziţionarea unui autoturism nou;   ...        b) a predat autoturismul uzat spre casare unui operator economic autorizat, conform prevederilor legale, să desfăşoare activităţi de colectare a vehiculelor scoase din uz, obţinând un certificat de distrugere;   ...        c) a radiat autoturismul uzat;   ...        d) achiziţionează un autoturism nou de la un producător validat.   ...       
				 + 
			  Articolul 7     Suma prevăzută la art. 6 poate fi obţinută o singură dată şi se scade din preţul de achiziţie al unui autoturism nou.     
				 + 
			  Articolul 8         (1) Se interzic omologarea pentru circulaţie, reînmatricularea ulterioară a unui autoturism uzat, predat spre casare conform prevederilor art. 6, pentru care s-a eliberat un certificat de distrugere a autoturismului uzat, şi reutilizarea caroseriei, şasiului ori a motorului acestuia.   ...        (2) Comercializarea ulterioară a autoturismelor prevăzute la alin. (1) sau introducerea pe orice cale spre reutilizare a caroseriei, şasiului ori a motorului acestora de către operatorii economici autorizaţi prevăzuţi la art. 6 lit. b) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei.   ...        (3) Constatarea contravenţiei prevăzute la alin. (2) şi aplicarea sancţiunilor se realizează de personal împuternicit din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu.   ...       
				 + 
			  Articolul 9     Prevederile art. 8 alin. (2) şi (3) referitoare la contravenţii se completează cu dispoziţiile  Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001  privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin  Legea nr. 180/2002 , cu modificările şi completările ulterioare.     
				 + 
			  Articolul 10     Pentru ducerea la îndeplinire în anul 2008 a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se alocă de la Fondul pentru mediu suma de 120.000 mii lei din sumele încasate de Administraţia Fondului pentru Mediu.     
				 + 
			  Articolul 11     Programul se aplică, în limita sumei alocate, până la data de 12 decembrie 2008.     
				 + 
			  Articolul 12     Instrucţiunile privind modalităţile de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă se aprobă prin ordin al ministrului mediului şi dezvoltării durabile, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.  PRIM-MINISTRU  CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU  Contrasemnează:  ---------------  Ministrul mediului  şi dezvoltării durabile,  Attila Korodi  p. Ministrul economiei şi finanţelor,  Cătălin Doica,  secretar de stat  Bucureşti, 21 aprilie 2008.  Nr. 55.  ------------   

Preluat: 2026-09-24T11:03:07.644959+00:00 · SHA256: 0e4f8932364500c406cc20afbdf99f1c3ae4b42c55a2b43d56d3a3e490f94e9c