Legislație națională
REGULAMENT · 416 · 2006
REGULAMENT nr. 416 din 10 martie 2006 de modificare, pentru a noua oară, a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1763/2004 pentru impunerea unor măsuri restrictive în vederea susţinerii implementării efective a mandatului Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI)*)
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Consiliul Europei · ID sursă 93412
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
REGULAMENT nr. 416 din 10 martie 2006
de modificare, pentru a noua oara, a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1763/2004 pentru impunerea unor măsuri restrictive în vederea sustinerii implementarii efective a mandatului Tribunalului Penal International pentru fosta Iugoslavie (TPI)*)
EMITENT CONSILIUL EUROPEI
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 475 bis din 1 iunie 2006
----------
Notă ...
*) Aprobat de Ordinul 498 din 3 aprilie 2006, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 475 din 1 iunie 2006
Nr. 494.
*) Ordinul nr. 494/2006 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 475 din 1 iunie 2006 și este reprodus și în acest număr bis.
**) Regulamentul este reprodus în facsimil.
ANEXĂ
ăANEXA 1
Milosevic, Slobodan
Gajic-Milosevic, Milica Markovic, Mirjana Milosevic, Borislav Milosevic, Marija Milosevic, Marko Milutinovic, Milan
Ojdanic, Dragoljub
Sainovic, Nikola
Strojilkovic, Vlajko
Mrksic, Mile
Radic, Miroslav
Sljivancanin, Vaselin
Fost preşedinte al Republicii Federative Iugoslavia, născut la Pozarevac, Republica Serbia, în 20 august 1941
Noră, născută în 1970
Soţie, născută în 1 O iulie 1942 Frate, născut în 1936
Fiică, născută în 1965 Fiu, născut în 2 iulie 1974
Preşedinte al Serbiei, născut în Belgrad, Republica Serbia, în 19 decembrie 1942
Fost Ministru al Apărării, născut la Ravni, Republica Serbia, în 1 iunie 1941
Fost Prim-ministru adjunct, născut la Bor, Republica Serbia, în 7 decembrie 1948
Fost Ministru de Interne , născut la Mala Krsna, Republica Serbia, în 1937
Condamnat de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (Tl-95-13a), născut în apropiere de Vriginmost, Croaţia, în 20 iulie 1947
Condamnat de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (Tl-95-13a), născut în 1 ianuarie 1961
Condamnat de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (Tl-95-13a), născut în apropiere de Zabljak, Republica Muntenegru, în 13 iunie 1953"
20. RELAŢII EXTERNE
1. 31993 R 3030: REGULAMENTUL CONSILIULUI (CEE) nr. 3030/93 din 12 octombrie 1993 privind regimul comun aplicabil importurilor unor produse textile originare din ţări terţe (JO L 275, 8.11.1993, p. 1), modificat de: - 31993 R 3617: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 3617/93 din 22.12.1993 (JO L 328, 29.12.1993, p. 22), - 11994 N: Actul privind condiţiile de aderare şi modificările Tratatelor - Aderarea Republicii Austria, a Republicii Finlanda şi a Regatului Suediei (JO C 241, 29.8.1994, p. 21), - 31994 R 0195: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 195/94 din 12.1.1994 (JO L 29, 2.2.1994, p. 1), -31994 R 3169: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 3169/94 din 21.12.1994 (JO L 335, 23.12.1994, p. 33), - 31994 R 3289: Regulamentul Consiliului (CE) nr. 3289/94 din 22.12 . 1994 (JO L 349, 31.12.1994, p. 85), - 31995 R 1616: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1616/95 din 4.7.1995 (JO L 154, 5.7.1995, p. 3), - 31995 R 3053: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 3053/95 din 20 . 12.1995 (JO L 323, 30.12.1995, p. 1), - 31996 R 0941: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 941/96 din 28.5.1996 (JO L 128, 29.5.1996, p. 15), - 31996 R 1410: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1410/96 din 19.7.1996 (JO L 181, 20.7.1996, p. 15), - 31996 R 2231: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 2231/96 din 22.11.1996 (JO L 307, 28.11.1996, p . 1), - 31996 R 2315: Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2315/96 din 25.11.1996 (JO L 314, 4.12.1996, p. 1), - 31997 R 0152: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 152/97 din 28.1.1997 (JO L 26, 29.1.1997, p. 8), - 31997 R 0447: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 447/97 din 7.3.1997 (JO L 68, 8.3.1997, p. 16), - 31997 R 0824: Regulamentul Consiliului (CE) nr. 824/97 din 29.4.1997 (JO L 119, 8.5.1997, p. 1), - 31997 R 1445: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1445/97 din 24.7.1997 (JO L 198, 25.7.1997, p. 1), - 31998 R 0339: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 339/98 din 11.2.1998 (JO L 45, 16.2.1998, p. 1), - 31998 R 0856: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 856/98 din 23.4.1998 (JO L 122, 24.4.1998, p. 11), - 31998 R 1 053: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1053/98 din 20.5.1998 (JO L 151, 21.5.1998, p . 10), - 31998 R 2798: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 2798/98 din 22.12.1998 (JO L 353, 29.12.1998, p. 1), - 31999 R 1072: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1072/1999 din 10.5.1999 (JO L 134, 28.5.1999, p. 1), - 32000 R 1591: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1591/2000 din 10 . 7.2000 (JO L 186, 25.7.2000, p. 1), - 32000 R 1987: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1987/2000 din 20.9.2000 (JO L 237, 21.9.2000, p. 24), - 32000 ·R 2474: Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2474/2000 din 9.11.2000 (JO L286, 11.11.2000, p. 1), - 32001 R 0391: Regulamentul Consiliului (CE) nr. 391/2001 din 26 . 2.2001 (JO L 58, 28.2.2001, p . 3), - 32001 R 1809: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1809/2001 din 9.8.2001 (JO L 252, 20.9.2001, p. 1), - 32002 R 0027: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 27/2002 din 28.12.2001 (JO L 9, 11.1.2002, p. 1), - 32002 R 0797: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 797/2002 din 14.5.2002 (JO L 128, 15.5.2002, p. 29). Următoarele date sunt incluse în Anexa III, articolul 28 aliniatul 6 în lista statelor membre, între datele consemnate pentru Benelux şi Germania: 'CY = Cipru CZ = Cehia', şi, între datele consemnate pentru Danemarca şi Grecia: 'EE = Estonia', şi, între datele consemnate pentru Regatul Unit şi Irlanda: 'HU = Ungaria', şi, între datele consemnate pentru Italia şi Portugalia: 'LT = Lituania LV= Letonia MT = Malta PL = Polonia', şi, după datele consemnate pentru Suedia: 'SI = Slovenia SK = Slovacia'. 2. 31994 R 0517: Regulamentul Consiliului (CE) nr. 517/94 din 7 martie 1994 privind regimul comun aplicabil importurilor de produse textile din anumite tari terţe, care nu sunt acoperite de acorduri, protocoale sau alte convenţii bilaterale ori de alte regimuri specifice comunitare de import (JO L 67, 10.3.1994, p. 1), modificat de: - 31994 R 1470: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1470/94 din 27.6.1994 (JO L 159, 28.6.1994, p. 14), - 31994 R 1756: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1756/94 din 18.7.1994 (JO L 183, 19.7.1994, p. 9), -31994 R 2612: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 2612/94 din 27.10.1994 (JO L 279, 28.10.1994, p. 7), - 31994 R 2798: Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2798/94 din 14.11.1994 (JO L 297, 18.11.1994, p. 6), - 31994 R 2980 : Regulamentul Comisiei (CE) nr . 2980/94 din 7.12.1994 (JO L 315, 8.12.1994, p . 2), - 31995 R 1325: Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1325/95 din 6.6.1995 (JO L 128, 13.6.1995, p. 1), - 31996 R 0538: Regulamentul Consiliului (CE) nr. 538/96 din 25.3.1996 (JO L 79, 29.3.1996, p. 1), - 31996 R 1476: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1476/96 din 26.7.1996 (JO L 188, 27.7.1996, p. 4), - 31996 R 1937: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1937/96 din 8.10.1996 (JO L 255, 9 . 10.1996, p. 4), - 31997 R 1457: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1457/97 din 25.7.1997 (JO L 199, 26.7.1997 , p. 6), -31999 R 2542 : Regulamentul Comisiei (CE) nr. 2542/1999 din 25.11.1999 (JO L 307, 2.12.1999, p. 14), - 32000 R 0007: Regulamentul Consiliului (CE) nr. 7/2000 din 21.12.1999 (JO L 2, 5.1.2000, p . 51), - 32000 R 2878: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 2878/2000 din 28.12 . 2000 (JO L 333, 29.12.2000, p. 60), - 32001 R 2245 : Regulamentul Comisiei (CE) nr. 2245/2001 din 19 . 11.2001 (JO L 303, 20 . 11.2001, p. 17), - 32002 R 0888: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 888/2002 din 24.5 . 2002 (JO L 146, 4.6.2002, p. 1), - 32002 R 1309: Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1309/2002 din 12.7.2002 (JO L 192, 20.7.2002, p. 1). (a) În Anexa 111 , următoarele date sunt excluse din titlul ,Franţa, lista MFA şi ţări similare, membri GATT' : 'Cehoslovacia', 'Ungaria ' , 'Malta', 'Polonia'. (b) În Anexa III A, aliniatul 3 din titlul ,Zona reziduală pentru produse textile din UK' este înlocuit cu următorul: '"Spaţiul CEFTA" reprezintă Austria, Belgia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, France, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Ţările de Jos, Norvegia, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spain, Suedia, Elveţia şi Regatul Unit.' (c) În Anexa III A, aliniatul 7 din titlul ,Zona reziduală pentru produse textile din UK' este înlocuit cu următorul: "'spaţiul comercial al statelor" reprezintă Albania, Bulgaria, Cambogia, China, Carea (Nord), Laos, Mongolia, România, Uniunea Sovietică şi Vietnam.' 3. 31994 R 3168: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 3168/94 din 21 decembrie 1994 de stabilire a unei licenţe de import comunitare în cadrul Regulamentului Consiliului (CE) nr. 517/94 privind normele comune aplicabile importurilor de produse textile din tari terţe care nu sunt prevăzute în acordurile, protocoalele sau alte aranjamente bilaterale sau de alte norme comunitare specifice de import (JO L 335, 23.12.1994, p. 23), modificat de: - 31995 R 1627: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1627/95 din 5.7 . 1995 (JO L 155, 6.7.1995, p. 8). (a) Titlul din Apendicele 2 din Anexă este înlocuit cu următorul: 'Apendice 2 Lista de las autoridades naciona/es competentes Seznam prislusnych vnitrostâtnich organu List over kompetente nationale myndigheder Liste der zustăndigen Behărden der Mitgliedstaaten Riiklike pădevate asutuste nimekiri nfvaKm;; TWV apµ60IWV E0VIKWV apxwv Lista autorităţilor naţionale competente Liste des autorites nationales competentes Elenco delle competenti autorita nazionali Valstu kompetento iestă:zu saraksts Atsaking4. nacionalini4. institucij4. s rasas Az illetekes nemzeti hat6sâgok listâja Lista ta' I-awtoritajiet nazzjonali kompetenti Lijst van bevoegde nationale instanties Lista wtasciwych organ6w krajowych Lista das autoridades nacionais competentes Seznam pristojnih nacionalnih organov Zoznam prislusny·eh stă.tnych orgă.nev Luettelo toimivaltaisista kansallisista vlranomaisista Forteckning 6ver behăriga nationella myndigheter' (b) Următoarele date sunt adăugate la Apendicele 2 din Anexă: '16. Ceska republika Ministerstvo prumyslu a obchodu Licencni spră.va Na Frantisku 32 11O 15 Praha 1 Tel: +420 2 2406 2206 Fax: +420 2 2421 2133 17. Eesti Majandus- ja Kommunikatsiooniministeerium Kaubandusosakond Văliskaubanduspoliitika talitus Harju 11 15072 Tallinn Tel: +372 6 256 342 Fax: +372 6 313 660 E-Mail: kantselei@mkm.ee 18. Kurrpo<; YTToupyEio Eµnopiou, B1oµrixavia<; KOI Toup1oµou (Ministerul Comerţului, Industriei şi Turismului) Ym1ptoia Eµrropf ou Oo6<; Apaoul;ou Ap. 6 1421 J\EUKWoia Tel: +357-22-867100 Fax: +357-22-375120 19. Latvija Latvijas Republikas Ekonomikas ministrija Brivibas iela 55 Riga LV 1519 Tel. +371 7013101 Fax: +371 7280882 20. Lietuva Lietuvos Respublikos u-kio ministerija Uzsienio prekybos departamentas Gedimino pr. 38/2 LT-2600 Vilnius Tel: +370 5 262 50 30 Fax: +370 5 262 39 74 21. Magyarorszag Gazdasagi es Kăzlekedesi Miniszterium Engedelyezesi es Kozigazgatasi Hivatal Engedelyezesi Fo"osztaly Margit korut 85 1024 Budapest Tel: +36-1 336-7300 Fax: +36-1 336-7302 22. Malta Diviz'joni gh- all-Kummerc· Servizzi Kummerc·jali Lascaris Valletta CMR02 Tel: +356 25690214 Fax: +356 25690299 23. Polska Ministerstwo Gospodarki, Pracy i Polityki Sporecznej Departament Administrowania Obrotem Towarami i Uslugami Plac Trzech Krzyz·y 3/5 00-507 Warszawa Tel: +48 22 628 55 53 Fax: +48 22 693 40 22 24. Slovenija Ministrstvo za gospodarstvo Podrocje ekonomskih odnosov s tujino Kotnikova 5 S1-1OOO Ljubljana Tel.: +386 1 478 3521 Fax : +386 1 478 3611 25. Slovensko Ministerstvo hospodarstva Slovenskej republiky Sekcia obchodny'ch vzt'ahov a ochrany spotrebitel'a Mierova 19 827 15 Bratislava Tel.: +421 2 4854 2161 Fax: +421 2 4854 3116'. 4. 31996 R 2465: Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2465/96 din 17 decembrie 1996 privind întreruperea relaţiilor economice si financiare între Comunitatea Europeana si Irak (JO L 337, 27.12.1996, p. 1), modificat de: - 32002 R 1346: Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1346/2002 din 25.7 . 2002 (JO L 197, 26.7.2002, p. 1). În Anexa I, între datele consemnate pentru Belgia şi Danemarca sunt incluse următoarele: 'CEHIA Ministerstvo prumyslu a obchodu Ceske republiky Licencnî sprava Na Frantisku 32 11O 15 Praha 1 Tel: +420 22406 2720 Fax: +420 224221811' şi între datele consemnate pentru Germania şi Grecia : 'ESTONIA Eesti Vălisministeerium lslandi văljak 1 15049 Tallinn Tel +372 6 317 100 Fax: +372 6 317 199' şi între datele consemnate pentru Italia şi Luxemburg: 'UNGARIA Penzogyminiszterium 1051 Budapest J6zsef na.dor ter 2-4. Tel: (36-1) 327 2100 Fax: (36-1) 318 2570 MALTA Bord ta' Sorveljanza dwar is-Sanzjonijiet Direttorat ta' 1-Affarijiet Multilaterali Ministeru ta' 1-Affarijiet Barranin Palazzo Parisio Triq il-Merkanti Valletta CMR 02 Tel: +356 21 24 28 53 Fax: +356 21 25 15 20' şi între datele consemnate pentru Austria şi Portugalia: 'POLONIA Ministerstwo Spraw Zagranicznych Departament Prawno - Traktatowy Al. J. CH. Szucha 23 PL-00-580 Warszawa Tel. (48 22) 523 93 48 Fax (48 22) 523 91 29' şi între datele consemnate pentru Portugalia şi Finlanda: 'SLOVENIA Banka Slovenije Slovenska 35 1505 Ljubljana Tel: +386 (1) 471 90 00 Fax: +386 (1) 251 55 16 http://www.bsi.si Ministrstvo za zunanje zadeve Presernova 25 1OOO Ljubljana Tel: +386 1 478 20 00 Fax: +386 1 478 23 47 'CIPRU Yrroupytio EţWTEp1Kwv /\Ewq>. npoEăplK0U Mtyapou 1447 /\EUKWO'IO T17,\: +357-22-300600 <Pa : +357-22-661881 Ministerul Afacerilor Externe Bulevardul Palatului Prezidential 1447 Nicosia ' Tel: +357-22-300600 Fax: +357-22-661881 Yrroupytro Eµrropiou, B1oµrixaviac;; Km ToupIcrµou Yrrriptcria Eµrropiou Oă6c;; Apaou ou Ap.6 1421 AEUKWcrfa TriJ..: +357-22-867100 <Pa : +357-22-375120 Ministerul Comerţului, Industriei şi Turismului Strada Andreas Araouzos nr. 6 1421 Nicosia Tel: +357-22-867100 Fax: +357-22-375120 LETONIA Latvijas Republikas Arlietu ministrija Brîvîbas iela 36 Riga LV 1395 Tel. Nr. (371)7016201, (371) 2016207 Fax Nr. (371)7828121 LITUANIA Lietuvos Respublikos uzsienio reikal4 ministerija J.Tumo-Vaizganto 2 LT-2600 Vilnius Tel.: 370 5 236 24 44 Fax: 370 5 231 30 90' şi între datele consemnate pentru Luxemburg şi Ţările de Jos: http://www.gov.si/mzz/ SLOVACIA Ministerstvo hospodarstva Slovenskej republiky Sekcia obchodny'eh vzt'ahov a ochrany spotrebitel'a Mierova 19 827 15 Bratislava Tel.: +421 2 4854 2161 Fax: +421 2 4854 3116 Ministerstvo financii Stefanovicova 5 Bratislava Tel: +421 2 5958 2201 Fax: +42125249 3531'. 5. 31998 R 1705: Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1705/98 din 28 iulie 1998 privind întreruperea anumitor relaţii economice cu Angola pentru a stimula 'Uniâo Nacional para a lndependencia Total de Angola' (UNITA) sa îşi îndeplinească obligaţiile în cadrul procesului de pace sl de abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2229/97 (JO L 215, 1.8.1998, p. 1), modificat de: - 31999 R 0753: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 753/1999 din 12 . 4 . 1999 (JO L 98, 13.4.1999, p. 3), - 32001 R 2231: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 2231/2001 din 16 . 11.2001 (JO L301, 17.11.2001, p.17), - 32001 R 2536: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 2536/2001 din 21.12.2001 (JO L 341, 22.12.2001, p . 70), - 32002 R 0271: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 271/2002 din 14.2.2002 (JO L 45, 15.2.2002, p. 16), - 32002 R 0689: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 689/2002 din 22.4.2002 (JO L 106, 23.4.2002, p. 8). în Anexa VIII, sunt incluse următoarele date în lista de nume şi adrese ale autorităţilor naţionale competente la care se face referire în articolele 3 şi 4, între datele consemnate pentru Belgia şi Danemarca: 'CEHIA Ministerstvo financi Financnr analyticky' utvar P.O. BOX675 Jindrisska 14 111 21 Praha 1 Tel.: +420 2 57044501 Fax.: +420 2 57044502' şi între datele consemnate pentru Germania şi Grecia: 'ESTONIA Eesti Valisministeerium lslandi valjak 1 15049 Tallinn Tel: +372 6 317 100 Fax: +372 6 317 199 Blocarea fondurilor: Finantsinspektsioon Sakala 4 15030 Tallinn Tel: +372 66 80 500 Fax: +372 66 80 501' şi între datele consemnate pentru Italia şi Luxemburg: 'CIPRU YnoupyEi0 EţWTEplKWV (Ministerul Afacerilor Externe) Bulevardul Palatului Prezidenţial 1447 Nicosia Tel: +357-22-300600 Fax: +357-22-661881 YTToupyEio EµTTopiou, 810µ11xavia Km Toup1oµou (Ministerul Comerţului, Industriei şi Turismului) Strada Andreas Araouzos nr. 6 1421 Nicosia Tel: +357-22-867100 Fax: +357-22-375120 LETONIA Latvijas Republikas Arlietu ministrija Brivîbas bulvaris 36 Riga LV 1395 Tel: +371 7016201 Fax: +371 7828121 LITUANIA Lietuvos Respublikos uzsienio reikah-1. ministerija J.Tumo-Vaizganto 2 LT-2600 Vilnius Tel.: +370 5 236 24 44 Fax.: +370 5 231 30 90' şi între datele consemnate pentru Luxemburg şi Ţările de Jos: 'UNGARIA KUI0gyminiszterium 1027 Budapest Bem rkp 47 Tel: +36-1-458 1000 Fax: +36-1-212 5918 MALTA Bord ta' Sorveljanza dwar is-Sanzjonijiet Direttorat ta' 1-Affarijiet Multilaterali Ministeru ta' I-Affarijiet Barranin Palazzo Parisio Triq il-Merkanti Valletta CMR 02 Tel: +356 21 24 28 53 Fax: +356 21 25 15 20' şi între datele consemnate pentru Austria şi Portugalia: 'POLONIA Ministerstwo Spraw Zagranicznych Departament Prawno - Traktatowy Al. J . Ch. Szucha 23 PL-00-580 Warszawa Tel: +48 22 523 93 48 Fax: +48 22 523 91 29' şi între datele consemnate pentru Portugalia şi Finlanda: 'SLOVENIA Articolul 3: Banka Slovenije Slovenska 35 1505 Ljubljana Tel: +386 (1) 471 90 00 Fax: +386 (1) 251 55 16 http://www.bsi.si Articolul 4: Mlnistrstvo za zunanje zadeve Presernova 25 1OOO Ljubljana Tel: +386 1 478 20 00 Faks: +386 1 478 23 47 http://www.gov.si/mzz/ SLOVACIA Ministerstvo financii Stefanovicova 5 817 82 Bratislava Ministerstvo hospodarstva Mierova 19 827 15 Bratislava'. 6. 31999 R 1547: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1547/1999 din 12 iulie 1999 de stabilire a procedurilor de control care trebuie aplicate, conform Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 259/93, transporturilor de anumite tipuri de deşeuri către anumite tari care nu întra sub incidenţa Deciziei OCDE C(92) 39 final (JO L 185, 17.7.1999, p. 1), modificat de: - 32000 R 0334: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 334/2000 din 14.2.2000 (JO L 41, 15.2 . 2000, p. 8), - 32000 R 0354: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 354/2000 din 16.2.2000 (JO L 45, 17.2.2000, p. 21), - 32000 R 1208: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1208/2000 din 8.6.2000 (JO L 138, 9.6 . 2000, p. 7), - 32000 R 1552: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1552/2000 din 14.7.2000 (JO L 176, 15.7.2000, p. 27), - 32001 R 1800: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1800/2001 din 13.9.2001 (JO L 244, 14.9.2001, p. 19), - 32001 R 2243: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 2243/2001 din 16.11.2001 (JO L 303, 20.11.2001, p. 11). (a) Sunt excluse din Anexa A datele consemnate pentru Cipru, Ungaria şi Polonia. (b) Sunt excluse din Anexa B, datele consemnate pentru Lituania, Malta şi Slovacia. (c) Sunt excluse din Anexa C, datele consemnate pentru Letonia. (d) Sunt excluse din Anexa D, datele consemnate pentru Cipru, Estonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia. 7. 32000 R 1081: Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1081/2000 din 22 mai 2000 privind interzicerea vânzării, furnizării si exportului în Birmania/Myanmar a echipamentului care poate fi utilizat pentru reprimare interna sau în acţiuni teroriste si blocarea fondurilor anumitor persoane care au legătura cu funcţii guvernamentale importante în aceasta tara (JO L 122, 24.5.2000, p. 29), modificat de: - 32002 R 1883: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1883/2002 din 22.10.2002 (JO L 285, 23.10.2002, p. 17). Următoarele date sunt incluse în Anexa III, între datele consemnate pentru Belgia şi Danemarca: 'CEHIA Ministerstvo financf Financnî analyticky' utvar P.O . BOX675 Jindfisskă 14 111 21 Praha 1 tel.: +420 25704 4501 fax: +420 25704 4502' şi între datele consemnate pentru Germania şi Grecia: 'ESTONIA Eesti Vălisminîsteerium lslandi văljak 1 15049 Tallinn Tel: +372 6 317 100 Fax: +372 6 317 199 Blocarea fondurilor: Finantsinspektsioon Sakala 4 15030 Tallinn Tel: (372) 66 80 500 Fax: (372) 66 80 501' şi între datele consemnate pentru Italia şi Luxemburg: 'CIPRU Yrroupye:io Eţwre:p1Kwv J\e:w<p. npoelip1Kou Me:yapou 1447 J\EUKWCJiO T k +357-22-300600 <l>a : +357-22-661881 Ministerul Afacerilor Externe Bulevardul Palatului Prezidenţial 1447 Nicosia Tel: +357-22-300600 Fax: +357-22-661881 LETONIA Latvijas Republikas Arlietu ministrija Brîvîbas iela 36 Rîga LV 1395 Tel. Nr. (371)7016201, (371) 2016207 Fax Nr. (371)7828121 LITUANIA Lietuvos Respublikos uzsienio reikal4 ministerija J.Tumo-Vaizganto 2 LT-2600 Vilnius Tel.: 370 5 236 24 44 Fax.: 370 5 231 30 90 Lietuvos Respublikos u-kio ministerija Gedimino pr. 38/2 LT-2600 Vilnius Tel: +370 5 262 94 12 Fax.: +370 5 262 39 74' şi între datele consemnate pentru Luxemburg şi Ţările de Jos: 'UNGARIA PenzUgyminiszterium 1051 Budapest J6zsef nador ter 2-4. Tel: (36-1) 327 2100 Fax: (36-1) 318 2570 MALTA Bord ta' Sorveljanza dwar is-Sanzjonijiet Direttorat ta' 1-Affarijiet Multilaterali Ministeru ta' 1-Affarijiet Barranin Palazzo Parisio Triq il-Merkanti Valletta CMR 02 Tel: +356 21 24 28 53 Fax: +356 21 25 15 20' şi între datele consemnate pentru Austria şi Portugalia: 'POLONIA Ministerstwo Spraw Zagranicznych Departament Prawno - Traktatowy Al. J. CH. Szucha 23 PL-00-580 Warszawa Tel. (48 22) 523 93 48 Fax (48 22) 523 91 29' şi între datele consemnate pentru Portugalia şi Finlanda: 'SLOVENIA Banka Slovenije Slovenska 35 1505 Ljubljana Tel: +386 (1) 471 90 00 Fax: +386 (1) 251 55 16 http://www.bsi.si Ministrstvo za zunanje zadeve Presernova 25 1OOO Ljubljana Tel: +386 147820 00 Faks: +386 1 478 23 47 http://www.gov.si/mzz/ SLOVACIA Ministerstvo hospodarstva Slovenskej republiky Sekcia obchodny' eh vzt'ahov a ochrany spotrebitel'a Mierova 19 827 15 Bratislava Tel.: +421 2 4854 2161 Fax: +421 2 4854 3116 Ministerstvo financii Stefanovicova 5 Bratislava Tel: +421 2 5958 2201 Fax: +421 2 5249 3531' 8. 32000 R 2488: Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2488/2000 din 1O noiembrie 2000 de menţinere a blocării fondurilor pentru dl. Milosevic si persoanele asociate acestuia si de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 1294/1999 si 607/2000 si a articolului 2 din Regulamentul (CE) nr. 926/98 (JO L 287, 14.11.2000, p.19), modificat de: - 32001 R 1205: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1205/2001 din 19.6.2001 (JO L 163, 20.6.2001, p. 14). Următoarele date sunt incluse în Anexa li în lista autorităţilor competente la care se face referire în articolele 2 alin. 2, 3 şi 4 între datele consemnate pentru Belgia şi Danemarca: 'CEHIA Ministerstvo financf Financnf analyticky' utvar P.O. BOX 675 Jindrisska 14 111 21 Praha 1 Tel.: +420 2 57044501 Fax.: +420 2 57044502' şi între datele consemnate pentru Germania şi Grecia: 'ESTONIA Finantsinspektsioon Sakala 4 15030 Tallinn Tel: +372 66 80 500 Fax: +372 66 80 501' şi între datele consemnate pentru Italia şi Luxemburg: 'CIPRU YTToupye:f o E wre:p1Kwv Ae:wcp6poc; npoe:Op!KOU Me:yapou 1447 J\e:uKwcrfa (Ministerul Afacerilor Externe Bulevardul Palatului Prezidential 1447 Nicosia) ' Tel: +357-22-300600 Fax: +357-22-661881 re:v1K6<; EIcrayye:Atac; rr,c; .lniµoKparim; oaoc; ATTe:AAfJ Ap. 1 1403 J\e:uKwcrfa (Procurorul General al Republicii Strada Apellis nr. 1 1403 Nicosia) Tel: +357-22-889100 Fax: +357-22-665080 LETONIA Latvijas Republikas Arlietu ministrija Brîvîbas bulvăris 36 Riga LV 1395 Tel: +371 7016201 Fax: +371 7828121 LITUANIA Lietuvos Respublikos uzsienio reikal4. ministerija J.Tumo-Vaizganto 2 LT-2600 Vilnius Tel: +370 5 236 24 44 Fax. +370 5 231 30 90' şi între datele consemnate pentru Luxemburg şi Ţările de Jos: 'UNGARIA Penzi.igyminiszterium J6zsef na.dor ter 2-4. 1051 Budapest Tel: +36-1-327 2100 Fax : +36-1-318 2570 MALTA Bord ta' Sorveljanza dwar is-Sanzjonijiet Direttorat ta' 1-Affarijiet Multilaterali Ministeru ta' 1-Affarijiet Barranin Palazzo Parisio Triq il-Merkanti Valletta CMR 02 Tel : +356 21 24 28 53 Fax : +356 21 25 15 20' şi între datele consemnate pentru Austria şi Portugalia: 'POLONIA Ministerstwo Spraw Zagranicznych Departament Prawno - Traktatowy Al. J. Ch. Szucha 23 PL-00-580 Warszawa Tel: +48 22 523 93 48 Fax: +48 22 523 91 29' şi între datele consemnate pentru Portugalia şi Finlanda: 'SLOVENIA Articolele 2 alin. 2 şi 3: Banka Slovenije Slovenska 35 1505 Ljubljana Tel.: +386 (1) 471 90 00 Fax: +386 (1) 251 55 16 http://www.bsi.si SLOVACIA Ministerstvo financii Stefanovicova 5 817 82 Bratislava Tel: +421 2 5958 2201 Fax: +421 2 5249 3531' 9. 32001 D 0076: Decizia Consiliului 2001/76/CE din 22 decembrie 2000 de înlocuire a Deciziei din 4 aprilie 1978 privind aplicarea unor linii directoare în domeniul creditelor la export ce beneficiază de sprijin public (JO L 32, 2.2.2001, p. 1), modificat de:
- 32002 D 0634: Decizia Consiliului 2002/634/CE din 22.7.2002 ( (JO L 206,
3.8.2002, p. 16)
(a) În Anexă, Capitolul I, punctul 1 lit. a este înlocuit cu următorul: '(a) Participanţii la această înţelegere sunt: Australia, Canada, Comunitatea Europeană (care cuprinde următoarele state: Austria, Belgia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, France, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Ţările de Jos, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spain, Suedia, Regatul Unit), Japonia, Cerea, Noua Zeelandă, Norvegia, Elveţia şi Statele Unite;'. (b) În Anexă, Capitolul I, punctul 34 alin. 5 lit. b 5 este înlocuit cu următorul: '5. Fără a aduce atingere clasificării statelor neeligibile sau eligibile să primească asistenţă condiţionată, acordarea de asistenţa condiţionată pentru Bulgaria şi România este prevăzută de înţelegerea participanţilor prin care se încearcă evitarea unor astfel de credite, altele decât cele privind granturile nerestricţionate, ajutoare alimentare şi ajutoare umanitare, pe perioada în care un astfel de acord este în vigoare. Miniştrii OCDE au susţinut această politică în iunie 1991 (*). (*)Fără a aduce atingere clasificării statelor neeligibile sau eligibile să primească asistenţă condiţionată, acordarea de asistenţa condiţionată pentru Belarus, Federaţia Rusă şi Ucraina este prevăzută de înţelegerea participanţilor prin care se încearcă evitarea unor astfel de credite, altele decât cele privind granturile nerestricţionate, ajutoare alimentare şi ajutoare umanitare. Prelungirea acestui acord va fi decisă anual, în general în cel de-al patrulea sfert al anului. În sensul interdicţiei, scoaterea din funcţiune a centralei nucleare din motive de siguranţă sau urgenţă poate fi privită ca ,ajutor umanitar' . ' {c} În Anexa I din Anexă, Capitolul I, punctul 1 este înlocuit cu următorul : '1. Participare Participanţii la Secţiunea Înţelegere sunt: Australia, Comunitatea Europeană (care cuprinde următoarele state : Austria, Belgia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, France, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Ţările de Jos, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spain, Suedia, Regatul Unit), Japonia, Carea şi Norvegia.'. 1O. 32001 R 2501: Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2501/2001 din 1O decembrie 2001 privind aplicarea unui sistem de preferinţe tarifare generalizate pentru perioada 1 ianuarie 2002 - 31 decembrie 2004 (JO L 346, 31 . 12 . 2001, p. 1). Datele consemnate pentru Cipru în Anexa 1 sunt excluse din listă. 11. 32001 R 2580: Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2580/2001 din 27 decembrie 2001 privind adoptarea unor masuri restrictive specifice împotriva unor persoane si entităţi în vederea combaterii terorismului (JO L 344, 28.12.2001, p. 70). Următoarele date sunt incluse în Anexă în lista autorităţilor competente la care se face referire în articolele 3, 4 şi 5 între datele consemnate pentru Belgia şi Danemarca: 'CEHIA Policejnr prezfdium (Police Presidium) Strojnicka 27 170 89 Praha 7 Tel: +420 97483 4351 Fax: +420 97483 4700 e-mail: sekretpp@mvcr.cz' şi între datele consemnate pentru Germania şi Grecia: 'ESTONIA Eesti Vălisministeerium lslandi văljak 1 15049 Tallinn Tel: +372 6 317 100 Fax: +372 6 317 199 Finantsinspektsioon Sakala 4 15030 Tallinn Tel: +372 66 80 500 Fax: +372 66 80 501' şi între datele consemnate pentru Italia şi Luxemburg: 'CIPRU Ministerul Afacerilor Externe Bulevardul Palatului Prezidenţial 1447 Nicosia YrroupyEio E wn:p1Kwv J\Ewcp6poc; npoEOplKOU MEydpou 1447 J\EUKWOIQ Tel: +357-22-300600 Fax: +357-22-661881 Unitatea pentru Combaterea Spălării Banilor Strada Apellis nr. 1 1403 Nicosia Movaoa Kamrr0Atµ17oric; AOIKl")µO:TWV I:uyKOAUlµl")c; (MOKA :) O56c; ATTEAA Ap. 1 1403 J\EUKWOÎa Tel: +357-22-889100 Fax: +357-22-665080 email: mokas@cytanet.com.cy Organul de Coordonare pentru Combaterea Terorismului Strada Apellis nr. 1 1403 Nicosia r.uvrnv10rIK6 I:wµa Evavriov n1c; TpoµoKpmiac; O66c; ATTEAA Ap. 1 1403 AEUKWOfa Tel: +357-22-889100 Fax: +357-22-665080 LETONIA Latvijas Republikas Arlietu ministrija Brîvîbas bulvaris 36 Rîga LV 1395 Tel: +371 7016201 Fax: +371 7828121 LITUANIA Lietuvos Respublikos uz:sienio reikal4. ministerija JTumo-Vaiz:ganto 2 LT-2600 Vilnius Tel: +370 5 236 24 44 Fax. +370 5 231 30 90' şi între datele consemnate pentru Luxemburg şi Ţările de Jos: 'UNGARIA Penz0gyminiszterium J6zsef nador ter 2-4 1051 Budapest Tel: +36-1-327 2100 Fax: +36-1- 318 2570 MALTA Bord ta' Sorveljanza dwar is-Sanzjonijiet Direttorat ta' I-Affarijiet Multilaterali Ministeru ta' I-Affarijiet Barranin Palazzo Parisio Triq il-Merkanti Valletta CMR 02 Tel: +356-21-24 28 53 Fax: +356-21-25 15 20' şi între datele consemnate pentru Austria şi Portugalia: 'POLONIA Ministerstwo Spraw Zagranicznych Departament Prawno - Traktatowy Al. J. Ch. Szucha 23 PL-00-580 Warszawa Tel: +48 22 523 93 48 Fax: +48 22 523 91 29', şi între datele consemnate pentru Portugalia şi Finlanda: 'SLOVENIA Banka Slovenije Slovenska 35 1505 Ljubljana Tel: +386 (1) 471 90 00 Fax: +386 (1) 251 55 16 http://www.bsi.si SLOVACIA Ministerstvo financii Stefanovicova 5 817 82 Bratislava Tel: +421 2 5958 2201 Fax: +421 2 5249 3531 Ministerstvo vnutra Pribinova 2 812 72 Bratislava Tel: +421 2 5292 3659 Fax: +421 2 5296 7746'. 12. 32002 R 0076: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 76/2002 in 17 ianuarie 2002 de instituire a supravegherii comunitare prealabile a importurilor anumitor produse siderurgice prevăzute în Tratatele CEGA si CE, provenind din anumite tari terţe (JO L 16, 18.1.2002, p. 3), modificat de: - 32002 R 1337: Regulamentul Comisiei (CE) nr . 1337/2002 din 24.7.2002 (JO L 195, 24.7.2002, p. 25). (a) Titlul din Anexă este înlocuit cu următorul: 'ANEXĂ LISTA DE LAS AUTORIDADES NACIONALES COMPETENTES SEZNAM PRiSLU8NYCH VNITROSTĂTNiCH ORGĂNO LISTE OVER KOMPETENTE NATIONALE MYNDIGHEDER LISTE DER ZUSTĂNDIGEN BEHORDEN DER MITGLIEDSTAATEN RIIKLIKE PĂDEVATE ASUTUSTE NIMEKIRI LilEY0YNLEIL TON APXON EKLiOLHL MEION TON KPATON MEAON LISTA AUTORITĂTILOR NATIONALE COMPETENTE LISTE DES AUTORITES NATIONALES COMPETENTES ELENCO DELLE COMPETENT! AUTORITA NAZIONALI VALSTU KOMPETENTO IESTĂZU SARAKSTS ATSAKINGl) NACIONALINIV INSTITUCIJV SA_RASAS AZ ILLETEKES NEMZETl HAT6SĂGOK LISTĂJA LISTA TA' L-AWTORITAJIET NAZZJONALI KOMPETENTI LIJST VAN BEVOEGDE NATIONALE INSTANTIES LISTA WtASCIWYCH ORGAN6W KRAJOWYCH LISTA DAS AUTORIDADES NACIONAIS COMPETENTES SEZNAM PRISTOJNIH NACIONALNIH ORGANOV ZOZNAM PRiSLUSNY'CH STĂTNYCH ORGĂNOV LUETTELO TOIMIVALTAISISTA KANSALLISISTA VIRANOMAISISTA FORTECKNING OVER BEHORIGA NATIONELLA MYNDIGHETER' (b) Următoarele date sunt incluse în Anexă în titlul ,Lista autorităţilor competente' între datele consemnate pentru Belgia şi Danemarca: 'CESKA REPUBLIKA Ministerstvo prumyslu a obchodu Licencnr sprâva Na Frantisku 32 110 15 Praha 1 Tel: +420 22406 2720 fax: +420 22422 1811' şi între datele consemnate pentru Germania şi Grecia: 'EESTI Eesti Tolliamet Lăkke 5 15175 Tallinn Tel (372) 6 967 722 Fax (372) 6 967 727' şi între datele consemnate pentru Italia şi Luxemburg: 'KYnPOL YTToupytio Eµrropiou, B1oµrixavim;; Km Toup1oµou YTTrjpEoia Eµrropf ou Oo6c; Apaou ou Ap . 6 1421 AEUKWOiO TrjA:+357-22-867100 c:t>a : +357-22-375120 LATVIJA Latvijas Republikas Ekonomikas ministrija Brîvîbas iela 55 Rîga LV-1519 Tel. Nr. (371) 7013101 Fax Nr. (371) 7280882 LIETUVA Lietuvos Respublikos u-kio ministerija Uzsienio prekybos departamentas Gedimino pr. 38/2 LT-2600 Vilnius Tel: +370 5 262 50 30 Fax . : +370 5 262 39 74' şi între datele consemnate pentru Luxemburg şi Ţările de Jos: 'MAGYAROSZĂG Gazdasăgi es Kozlekedesi Miniszterium Engedelyezesi es Kozigazgatasi Hivatal 1024 Budapest Margit korut 85 Tel : (36-1) 336 7300 Fax: (36-1) 336 7302 MALTA Diviz·joni gh- all-Kummerc · Servizzi Kummerc·jali Lascaris Valletta CMR02 Tel: +356 25690214 Fax: +356 25690299' şi între datele consemnate pentru Austria şi Portugalia : 'POLSKA Ministerstwo Gospodarki, Pracy i Polityki Spofecznej Departament Administrowania Obrotem Towarami i Usfugami Plac Trzech Krzyz·y 3/5 00-507 Warszawa Tel: +48 22 693 55 53, +48 22 693 55 72 Fax:+ 48 22 693 40 21 ' şi între datele consemnate pentru Portugalia şi Finlanda: 'SLOVENIJA Ministrstvo za gospodarstvo Podrocje ekonomskih odnosov s tujîno Kotnikova 5 SI - 1OOO Ljubljana Tel: + 386 1 478 3521 Fax: + 386 1 478 3611 SLOVENSKO Ministerstvo hospodarstva Slovenskej republiky Sekcia obchodny'ch vzt'ahov a ochrany spotrebitel'a Mierova 19 827 15 Bratislava Tel.: +421 2 4854 2161 Fax: +421 2 4854 3116' 13. 32002 R 0152: Regulamentul Consiliului (CE) nr. 152/2002 din 21 ianuarie 2002 privind exportul anumitor produse slderurgice CECA si CE din Fosta Republica Iugoslava a Macedonlei în Comunitatea Europeana (sistem de control dublu) si de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 190/98 (JO L 25, 29.1.2002, p. 1). (a) Titlul din Anexa III este înlocuit cu următorul: 'ANEXA III LISTA DE LAS AUTORIDADES NACIONALES COMPETENTES SEZNAM PRiSLUSNYCH VNITROSTATNiCH ORGANO LISTE OVER KOMPETENTE NATIONALE MYNDIGHEDER LISTE DER ZUSTĂNDIGEN BEH◊RDEN DER MITGLIEDSTAATEN RIIKLIKE PĂDEVATE ASUTUSTE NIMEKIRI IEY0YNrEIL TON APXnN E OLHL MEIQN TON KPATON ME/\ON LISTA AUTORITĂTILOR NATIONALE COMPETENTE LISTE DES AUTORITES NATIONALES COMPETENTES ELENCO □ ELLE COMPETENT! AUTORIT A NAZIONALI VALSTU KOMPETENTO IESTAZU SARAKSTS ATSAKINGl.) NACIONALINll.) INSTITUCIJl.) SARASAS AZ ILLETEKES NEMZETI HAT6SĂGOK LISTĂJA LISTA TA' L-AWTORITAJIET NAZZJONALI KOMPETENTI LIJST VAN BEVOEGDE NATIONALE INSTANTIES LISTA WtASCIWYCH ORGANOW KRAJOWYCH LISTA DAS AUTORIDADES NACIONAIS COMPETENTE$ SEZNAM PRISTOJNIH NACIONALNIH ORGANOV ZOZNAM PRISLUSNY'CH STĂTNYCH ORGANOV LUETTELO TOIMIVALTAISISTA KANSALLISISTA VIRANOMAISISTA FORTECKNING OVER BEH◊RIGA NATIONELLA MYNDIGHETER' (b) Următoarele date sunt incluse în Anexa III între datele consemnate pentru Belgia şi Danemarca: 'CESKA REPUBLIKA Ministerstvo prumyslu a obchodu Licencni sprâva Na Frantisku 32 110 15 Praha 1 Tel.: +420 2 2406 2206 Fax: +420 2 2422 2133' şi între datele consemnate pentru Germania şi Grecia: 'EESTI Majandus- ja Kommunikatsiooniministeerium Kaubandusosakond Văliskaubanduspoliitika talitus Harju 11 15072 Tallinn Tel: +372 6 256 342 Fax: +372 6 313 660 E-Mail : kantselei@mkm.ee Eesti Tolliamet Lâkke 5 15175 Tallinn Tel +372 6 967 722 Fax +372 6 967 727' şi între datele consemnate pentru Italia şi Luxemburg: 'KYnPor YrroupyEfo Eµnoplou, B1oµrixaviac;; Km Toup1oµou (Ministerul Comerţului, Industriei şi Turismului} Yrrr,pe:ofa Eµrropiou Oo6c;; Apaou ou Ap. 6 1421 /\EUKWOÎa Tel: +357-22-867100 Fax: +357-22-375120 LATVIJA Latvijas Republikas Ekonomikas ministrija Brivibas iela 55 Riga LV 1519 Tel: +371 7013101 Fax: +371 7280882 LIETUVA Lietuvos Respublikos u-kio ministerija Ui:sienio prekybos departamentas Gedimino pr. 38/2 LT-2600 Vilnius Tel: +370 5 262 50 30 Fax . : +370 5 262 39 74' şi între datele consemnate pentru Luxemburg şi Ţările de Jos: 'MAGYAROSZĂG Gazdasagi es Kozlekedesi Miniszterium Engedelyezesi es Kozigazgatâsi Hivatal Engedelyezesi Fo"osztaly Margit korut 85 1024 Budapest Tel: +36-1 336-7300 Fax : +36-1 336-7302 MALTA Divizjoni ghall-Kummerc Servizzi Kummercjali Lascaris Valletta CMR02 Tel: +356 25690214 Fax: +356 25690299' şi între datele consemnate pentru Austria şi Portugalia: 'POLSKA Ministerstwo Gospodarki, Pracy i Polityki Spolecznej Departament Administrowania Obrotem Towarami i Ustugami Plac Trzech Krzyz·y 3/5 00-507 Warszawa Tel: +48 22 628 55 53 / +48 22 693 4021 Fax: +48 22 693 40 22 I +48 22 693 55 53 / +48 22 693 5572' şi între datele consemnate pentru Portugalia şi Finlanda: 'SLOVENIJA Ministrstvo za gospodarstvo Podrocje ekonomskih odnosov s tujino Kotnikova 5 SI - 1 OOO Ljubljana Tel: +386 1 478 3521 Fax: +386 1 478 3611 SLOVENSKO Ministerstvo hospodarstva Slovenskej republiky Sekcia obchodny'ch vzt'ahov a ochrany spotrebitel'a Mierova 19 827 15 Bratislava Tel.: +421 2 4854 2161 Fax: +421 2 4854 3116' 14. 32002 R 0310: Regulamentul Consiliului (CE) nr. 310/2002 din 18 februarie 2002 privind anumite măsuri restrictive referitoare la Zimbabwe (JO L 50, 21.2.2002, p. 4), modificat de : - 32002 R 1224: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1224/2002 din 8.7.2002 (JO L 179, 9.7 . 2002, p. 1 O), - 32002 R 1345: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1345/2002 din 24.7.2002 (JO L 196, 25.7.2002, p. 28), - 32002 R 1643: Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1643/2002 din 13.9.2002 (JO L 247, 14.9.2002, p . 22). Următoarele date sunt incluse în Anexa III între datele consemnate pentru Belgia şi Danemarca: 'CEHIA Ministerstvo financi Financni analyticky' utvar P.0. BOX 675 Jindfisskă 14 111 21 Praha 1 tel.: +420 25704 4501 fax: +420 25704 4502' şi între datele consemnate pentru Germania şi Grecia: 'ESTONIA Eesti Vălisministeerium lslandi văljak 1 15049 Tallinn Tel: +372 6 317 100 Fax: +372 6 317 199 Finantsinspektsioon Sakala 4 15030 Tallinn Tel: +372 66 80 500 Fax: +372 66 80 501' şi între datele consemnate pentru Italia şi Luxemburg: 'CIPRU Ministerul Afacerilor Externe Bulevardul Palatului Prezidenţial 1447 Nicosia Tel: +357-22-300600 Fax: +357-22-661881 YrroupyEio E wrEptKwv /\Ewq> . npoEOPIKOU MEyapou 1447 A.EUKWoia Tr,J...: +357-22-300600 <t>a : +357-22-661881 LETONIA Latvijas Republikas Arlietu ministrija Brîvîbas iela 36 Riga LV 1395 Tel. Nr. (371) 7016201, (371) 7016207 Fax Nr. (371) 7828121 LITUANIA Lietuvos Respublikos uzsienio reikal4. ministerija J.Tumo-Vaizganto 2 LT-2600 Vilnius Tel.: 370 5 236 24 44 Fax.: 370 5 231 30 90' şi între datele consemnate pentru Luxemburg şi Ţările de Jos: 'UNGARIA Penz0gyminiszterium 1051 Budapest J6zsef na.dor ter 2-4. Tel: (36-1) 327 2100 Fax: (36-1) 318 2570 MALTA Bord ta' Sorveljanza dwar is-Sanzjonijiet Direttorat ta' 1-Affarijiet Multilaterali Ministeru ta' 1-Affarijiet Barranin Palazzo Parisio Triq il-Merkanti Valletta CMR 02 Tel: +356 21 24 28 53 Fax: +356 21 25 15 20' şi între datele consemnate pentru Austria şi Portugalia: ' POLONIA Ministerstwo Spraw Zagranicznych Departament Prawno - Traktatowy Al. J . CH. Szucha 23 PL-00-580 Warszawa Tel. (48 22) 523 93 48 Fax (48 22) 523 91 29' şi între datele consemnate pentru Portugalia şi Finlanda: 'SLOVENIA Banka Slovenije Slovenska 35 1505 Ljubljana Tel.: +386 (1) 471 90 00 Fax : +386 (1) 251 55 16 http://www.bsi.si Ministrstvo za zunanje zadeve Presernova 25 1OOO Ljubljana Tel: +386 1 478 20 00 Fax: +386 1 478 23 47 http://www.gov . si/mzz/ SLOVACIA Ministerstvo hospodarstva Slovenskej republiky Sekcia obchodny' eh vzt'ahov a ochrany spotrebitel'a Mierovă 19 827 15 Bratislava Tel : +421 2 4854 2161 Fax: +421 2 4854 3116 ' 15. 32002 D 0602: Decizia Comisiei 2002/602/ECSC din 8 iulie 2002 privind administrarea unor restricţii la importul anumitor produse siderurgice provenind din Federaţia Rusă (JO L 195, 24 . 7.2002, p. 38) . (a) În Anexa li, Partea III, articolul 18, a doua liniuţă a punctului 6 este înlocuită cu următoarea : '- două litere de identificare a statelor membre de destinaţie, după cum urmează: BE = Belgia CZ = Cehia DK = Danemarca DE= Germania EE = Estonia GR = Grecia ES = Spain FR = France IE= Irlanda IT= Italia CY = Cipru LV= Letonia LT = Lituania LU = Luxemburg HU = Ungaria MT = Malta NL = Ţările de Jos AT= Austria PL = Polonia PT = Portugalia SI = Slovenia SK = Slovacia FI = Finlanda SE= Suedia GB = Regatul Unit' (b) Titlul listei autorităţilor competente din statele membre din Anexa ll este înlocuit cu următorul: 'LISTA DE LAS AUTORIDADES NACIONALES COMPETENTES SEZNAM PRISLUSNYCH VNITROSTĂTNiCH ORGANO LISTE OVER KOMPETENTE NATIONALE MYNDIGHEDER LISTE DER ZUSTĂNDIGEN BEHORDEN DER MITGLIEDSTMTEN RIIKLIKE PĂDEVATE ASUTUSTE NIMEKIRI .lilEY0YNI:Elr TON APXON EKllOrHr MEION TON KPATON MEAON LISTA AUTORITĂŢI LOR NAŢIONALE COMPETENTE liste des autorites nationales competentes elenco delle competent! autoritA nazionali valstu kompetento iestă.zu saraksts ATSAKINGlJ NACIONALINllJ INSTITUCIJV SARASAS AZ ILLETEKES NEMZETI HAT6SAGOK LISTAJA LISTA TA' L-AWTORITAJIET NAZZJONALI KOMPETENTI LIJST VAN BEVOEGDE NATIONALE INSTANTIES LISTA WtASCIWYCH ORGAN6W KRAJOWYCH LISTA DAS AUTORIDADES NACIONAIS COMPETENTES SEZNAM PRISTOJNIH NACIONALNIH ORGANOV ZOZNAM PRISLUSNY'CH STATNYCH ORGĂNOV LUETTELO TOIMIVALTAISISTA KANSALLISISTA VIRANOMAISISTA FăRTECKNING OVER BEHăRIGA NATIONELLA MYNDIGHETER' (c) Următoarele date sunt incluse în Anexa li în lista autorităţilor competente din statele membre, între datele consemnate pentru Belgia şi Danemarca: 'CESKA REPUBLIKA Ministerstvo prumyslu a obchodu Ceske republiky Licencni sprava Na Frantisku 32 110 15 Praha 1 Fax: +420 22422 1811' şi între datele consemnate pentru Germania şi Grecia: 'EESTI Majandus- ja Kommunikatsiooniministeerium Harju 11 15072 Tallinn Fax (372) 6 313 660' şi între datele consemnate pentru Italia şi Luxemburg: 'KYnPOI: Y1rnupyEio Eµrropiou, B10µ17xavim; Kat Toup1crµou (Ministerul Comerţului, Industriei şi Turismului) YTT17pEaia Eµrropiou Oă6i; Avopta Apaou ou Ap. 6 1421 ÂEUKWafa <Pa : +357-22-375120 LATVIJA Latvijas Republikas Ekonomikas ministrija Brivîbas iela 55 Rîga LV 1519 Fax +371 7280882 LIETUVA Lietuvos Respublikos u-kio ministerija Uzsienio prekybos departamentas Gedimino pr. 38/2 LT-2600 Vilnius Fax: +370 5 262 39 74' şi între datele consemnate pentru Luxemburg şi Ţările de Jos: 'MAGYAROSZĂG Gazdasagi es Kăzlekedesi Miniszterium Engedelyezesi es Kozigazgatasi Hivatal Engedelyezesi Fo"osztaly Margit korut 85 1024 Budapest Fax: +36-1 336 7302 MALTA Divizjoni ghall-Kummerc Servizzi Kummercjali Lascaris Valletta CMR02 Fax: +356 25690299' şi între datele consemnate pentru Austria şi Portugalia: 'POLSKA Ministerstwo Gospodarki, Pracy i Polityki Spotecznej Departament Administrowania Obrotem Towarami i Ustugami Plac Trzech Krzyz·y 3/5 00-507 Warszawa Fax: +48 22 693 40 22' şi între datele consemnate pentru Portugalia şi Finlanda: 'SLOVENIJA Ministrstvo za gospodarstvo Podrocje ekonomskih odnosov s tujino Kotnikova 5 SI - 1OOO Ljubljana Fax: +386 1 478 3611 SLOVENSKO Ministerstvo hospodarstva Slovenskej republiky Sekcia obchodny ' eh vzt'ahov a ochrany spotrebitel'a Mierova 19 Bratislava Tel: +421 2 4854 2161 Fax : +421 2 4854 3116' 16. 32002 R 0881 : Regulamentul Consiliului (CE) nr. 881/2002 din 27 mai 2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane şi entităţi asociate cu Osama bin Laden, cu reţeaua AI-Qaida şi cu talibanii şi de abrogare a Regulamentului Consiliului (CE) nr 467/2001 de interzicere a exportului anumitor mărfuri şi servicii în Afganistan, de întărire a interdicţiei de zbor şi de extindere a îngheţării fondurilor si a altor resurse financiare în ceea ce i priveşte pe talibanii din Afganistan (JO L 139, 29.5.2002 , p. 9) , modificat de : - 32002 R 0951 : Regulamentul Comisiei (CE) nr. 951/2002 din 3 . 6.2002 (JO L 145, 4 . 6 . 2002, p . 14). Următoarele date sunt incluse în Anexa li în , Lista autorităţilor competente la care se face referire în articolul 5 ' între datele consemnate pentru Belgia şi Danemarca: 'CEHIA Ministerstvo financi Financnf analyticky utvar P.O . BOX 675 Jindrisska 14 111 21 Praha 1 Tel.: +420 2 57044501 Fax.: +420 2 57044502' şi între datele consemnate pentru Germania şi Grecia: 'ESTONIA Eesti Vălisministeerium lslandi valjak 1 15049 Tallinn Tel: +372 6 317 100 Fax: +372 6 317 199 Blocarea fondurilor : Finantsinspektsioon Sakala 4 15030 Tallinn Tel: +372 66 80 500 Fax: +372 66 80 501' şi între datele consemnate pentru Italia şi Luxemburg: 'CIPRU Ministerul Afacerilor Externe Bulevardul Palatului Prezidenţial 1447 Nicosia YnoupyEio E wn:p1Kwv /\Ewcp6po npoEOplKOU MEyapou 1447 /\EUKWOfa Tel: +357 22 300600 Fax: +357 22 661881 Unitatea pentru Combaterea Spălării Banilor Strada Apellis nr. 1 1403 Nicosia Movdoa KararroM:µricrric; AOIK'7µarwv LUVKClAUlJ.lrJc; (MOKAL) O56 ArrEÂĂ Ap . 1 1403 ÂEUKWOIO Tel: +357 22 889 100 Fax: +357 22 665 080 email: mokas@cytanet.com.cy LETONIA Latvijas Republikas Arlietu ministrija Brîvîbas bulvăris 36 Rîga LV 1395 Tel: +371 7016201 Fax:+371 7828121 LITUANIA Lietuvos Respublikos uzsienio reikal4. ministerija J.Tumo-Vaizganto 2 LT-2600 Vilnius Tel: +370 5 236 24 44 Fax. +370 5 231 30 90' şi între datele consemnate pentru Luxemburg şi Ţările de Jos: 'UNGARIA KOI0gyminiszterium 1027 Budapest Bem rkp 47 Tel: +361 458 1000 Fax: +361 212 5918 MALTA Bord ta' Sorveljanza dwar is-Sanzjonijiet Direttorat ta' I-Affarijiet Multilaterali Ministeru ta 1 l-Affarijiet Barranin Palazzo Parisio Triq il-Merkanti Valletta CMR 02 Tel: +356 212428 53 Fax: +356 21 25 15 20' şi între datele consemnate pentru Austria şi Portugalia: 'POLONIA Ministerstwo Spraw Zagranicznych Departament Prawno - Traktatowy Al. J. Ch. Szucha 23 PL-00-580 Warszawa Tel: +48 22 523 93 48 Fax: +48 22 523 91 29' şi între datele consemnate pentru Portugalia şi Finlanda: 'SLOVENIA Banka Slovenije Slovenska 35 1505 Ljubljana Tel: +386 1 471 90 00 Fax: +386 1 251 55 16 http://www. bsi.si Ministrstvo za zunanje zadeve Presernova 25 1OOO Ljubljana Tel: +386 1 478 20 00 Fax: +386 1 478 23 47 http://www.gov.si/mzz/ SLOVACIA Ministerstvo financii Stefanovicova 5 817 82 Bratislava Tel : +421 2 5958 2201 Fax: +421 2 5249 3531 Ministerstvo hospodarstva Mierovâ 19 827 15 Bratislava Tel: +421 2 4854 1421 Fax: +421 2 4342 3949' 17. 32002 R 1318: Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1318/2002 din 22 iulie 2002 privind anumite măsuri restrictive referitoare la Liberia (JO L 194 , 23 . 7 . 2002, p . 1).
Următoarele date sunt incluse în Anexa I între datele consemnate pentru Belgia şi Danemarca:
'CEHIA
Ministerstvo financi C eske republiky
Sekretariat namevstkynev ministra zodpovevdne za danvovou a celni oblast Letenska 15
118 01 Praha 1
Tel: +420 25704 2526
fax: +420 25704 2400
Ministerstvo prumyslu a obchodu Ceske republiky Licencni sprava
Na Frantisku 32
110 15 Praha 1
Tel: +420 22406 2720
fax.: +420 22422 1811'
şi între datele consemnate pentru Germania şi Grecia: 'ESTONIA
Eesti Vălisministeerium lslandi văljak 1
15049 Tallinn
Tel (372) 6 317 200
Fax (372) 6 317 288'
şi între datele consemnate pentru Italia şi Luxemburg: 'CIPRU
YTToupyEfo E wn:p1Kwv ÂEWq>. npoE0plKOU MEydpou 1447 ÂEUKWOIO
Tr,A: +357-22-300600
<l>a : +357-22-661881
Ministerul Afacerilor Externe Bulevardul Palatului Prezidential
1447 Nicosia '
Tel: +357-22-300600
Fax: +357-22-661881 LETONIA
Latvijas Republikas Arlietu ministrija Bnv1bas iela 36
Riga
LV 1395
Tel. Nr. (371)7016201, (371) 2016207
Fax Nr. (371)7828121 LITUANIA
Lietuvos Respublikos uzsienio reikal4. ministerija
J.Tumo-Vaizganto 2 LT-2600 Vilnius
Tel: 370 5 236 24 44
Fax.: 370 5 231 30 90'
REGULAMENTUL COMISIEI (CE) Nr. 68/2006
din 16 ianuarie 2006
de modificare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2488/2000 de menţinere a îngheţării fondurilor pentru dl. Milosevici şi persoanele asociate acestuia
COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene,
având în vedere Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2488/2000 din 1 O noiembrie 2000 de menţinere a îngheţării fondurilor legate de domnul Milosevici şi de persoanele asociate lui (1) şi în special articolul 4(2)(c),
întrucât:
(1) Anexa li a Regulamentului (CE) nr. 2488/2000 enumeră autorităţile competente cărora le sunt atribuite funcţii specifice cu privire la aplicarea acestui Regulament. (2) Germania, Ţările de Jos, Suedia şi Regatul Unit au solicitat ca detaliile de corespondenţă referitoare la autorităţile competente din aceste state să fie modificate,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexa li a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2488/2000 este modificat prin prezenta conform Anexei acestui Regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 16 ianuarie 2006.
Pentru Comisie
Eneko LANDĂBURU
Director General de Relaţii Externe
1 JO L 287, 14.11.2000, p. 19. Regulament modificat de Regulamentul Comisiei (CE) No 1205/2001 (JO L 163, 20.6.2001, p. 14) şi de Actul de Aderare din 2004, Anexa li, secţiunea 20, punctul 8 (JO L 236,
23.9.2003, p. 773).
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
O R D I N
privind publicarea Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.859/2005 prin care se instituie măsuri restrictive cu privire la Uzbekistan*)
În baza art. 3 din Legea nr. 206/2005 privind punerea în aplicare a unor sancțiuni internaționale,
în temeiul art. 4 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 100/2004 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin.
Articol unic. — Se dispune publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Regulamentului Consiliului
(CE) nr. 1.859/2005**) prin care se instituie măsuri restrictive cu privire la Uzbekistan.
Ministrul afacerilor externe,
Mihai Răzvan Ungureanu
București, 3 aprilie 2006.
Nr. 495.
*) Ordinul nr. 495/2006 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 475 din 1 iunie 2006 și este reprodus și în acest număr bis.
**) Regulamentul este reprodus în facsimil.
REGULAMENTUL CONSILIULUI (CE) nr. 1859/2005
din 14 noiembrie 2005
de impunere a unor măsuri restrictive cu privire la Uzbekistan
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi în special articolele 60 şi 301,
având în vedere Pozitia Comună a Consiliului 2005n92/PESC din 14 noiembrie 2005 privind măsurile restrictive împotriva statului Uzbekistan C),
având în vedere propunerea Comisiei, întrucât ,
(1) În data de 23 mai 2005, Consiliul a condamnat cu hotărâre, modul excesiv, disproporţionat şi nediscriminatoriu de utilizare a forţei de către forţele de securitate din Uzbekistan în Andijan, Uzbekistanul de Est, aşa cum a fost raportat anterior în aceeaşi lună . Consiliul şi-a exprimat regretul cu privire la eşecul autoritătilor uzbece de a răspunde corespunzător cererii Natiunilor Unite de a derula o 'anchetă internaţională independentă a acestor evenimente. în data de 13 iunie 2005, a îndemnat aceste autorităţi să-şi reconsidere poziţia până la sfârşitul lunii iunie 2005. (2) Având în vedere lipsa unui răspuns adecvat până în prezent , Poziţia Comună a Consiliului 2005/792/PESC dispune ca anumite măsuri restrictive să fie impuse pe o perioadă iniţială de un an, timp în care aceste măsuri vor fi revizuite în mod constant. (3) Măsurile restrictive prevăzute prin Poziţia Comună a Consiliului 2005n92/PESC includ, printre altele , şi o interdicţie cu privire la exportul de echipamente ar putea fi utilizate pentru reprimare internă, precum şi o interdicţie cu privire la asistenţă tehnică, finanţare şi asistenţă financiară cu privire la activităţi militare, armament şi materiale aferente, precum şi cu privire la echipamente care ar putea fi utilizate pentru reprimare internă. (4) Aceste măsuri cad sub incidenţa Tratatului şi, prin urmare, în vederea asigurării aplicării lor uniforme de către agenţii economici din toate statele membre, se impune ca prin legislatia comunitară să fie aplicate în ceea ce priveşte Comunitatea. în sens I acestui Regulament, se consideră că teritoriul Comunităţii cuprinde toate teritoriile statelor membre pentru care se aplică Tratatul, în condiţiile stabilite în Tratat.
1 Vezi pagina 72 din prezentul Jurnal Oficial.
ANEXA I
Lista echipamentelor care pot fi utilizate la reprimare internăt la care se face referire în articolele 1 alin. 1 şi 2 lit. a
Lista de mai jos nu include articolele proiectate sau modificate special în scopul utilizării militare.
1. Căşti de protecţie balistică, căşti de protecţie pentru mişcări de stradă, scuturi de protecţie balistică şi pentru mişcări de stradă şi componente special proiectate pentru acestea 2. Echipamente special create pentru prelevarea amprentelor 3. Proiectoare actionate electric ' 4. Echipamente de construcţie cu protecţie balistică 5. Cuţite de vânătoare. 6. Echipamente de producţie proiectate special pentru producţia de puşti de vânătoare. 7. Echipamente pentru încărcare manuală a muniţiei. 8. Dispozitive de interceptare a comunicaţiilor. 9. Semiconductori pentru detectori optici 1 O. Tuburi de amplificare a imaginii
11. Obiective pentru arme telescopice 12. Arme cu ţeava neghintuită şi muniţia aferentă, altele decât cele proiectate special pentru utilizarea militară şi a componentelor aferente proiectate special, cu excepţia următoarelor articole: - pistoale de semnalizare; - arme cu aer comprimat şi arme cu cartuş proiectate ca scule industriale sau pentru anestezierea fără cruzime a animalelor înainte de sacrificare. 13. Simulatoare de instruire pentru utilizarea armelor de foc şi a accesoriilor şi componentelor aferente proiectate sau modificate special în acest scop. 14. Bombe şi grenade, altele decât cele proiectate special pentru utilizarea militară şi a componentelor aferente proiectate special. 15. Protecţii de corp, altele decât cele produse la standarde sau cu specificaţii militare şi componentele aferente proiectate special. 16. Vehicule utilitare pentru orice tip de drum capabile a fi folosite ca vehicule de teren produse sau echipate cu protecţie balistică si protecţii de profil pentru astfel de vehicule. 17. Tunuri de apă şi componentele aferente proiectate sau modificate special. 18. Vehicule echipate cu tunuri de apă. 19. Vehicule special proiectate sau modificate pentru a fi electrificate în scopul apărării frontierelor şi componentele aferente proiectate sau modificate special în acest scop. 20. Dispozitive acustice prezentate de producător sau furnizor ca fiind adecvate pentru controlul mişcărilor de stradă şi componentele aferente proiectate sau modificate special în acest scop. 21. Lanţuri pentru picioare, lanţuri de grup, cătuşe şi centuri cu electroşoc, proiectate special pentru imobilizarea persoanelor, cu excepţia următoarelor articole: - cătuşe a căror dimensiune maximă totală, inclusiv lanţul, nu depăşeşte 240 mm, la închidere. 22. Dispozitive portabile proiectate sau modificate în scopul controlului mişcărilor de stradă sau a autoprotecţiei prin administrarea unei substanţe ce produce incapacitatea (cum ar fi gaz lacrimogen sau pulverizator cu piper) şi componentele aferente proiectate special. 23. Dispozitive portabile proiectate sau modificate în scopul controlului mişcărilor de stradă sau autoprotecţiei prin administrarea unui şoc electric (inclusiv bastoane cu şocuri electrice, scuturi cu şocuri electrice, dispozitive cu şocuri electrice şi pistoale cu şocuri electrice proiectate la distanţă (tasere)) şi componentele aferente proiectate sau modificate special în acest scop. 24. Echipamente electronice pentru depistarea explozibilelor ascunse şi componentele aferente proiectate special, cu excepţia : - echipamentelor de inspectare TV sau a celor cu raze X. 25. Echipamente electronice de bruiaj proiectate special pentru prevenirea detonării prin telecomandă radio a dispozitivelor improvizate şi componentele aferente proiectate special în acest scop. 26. Echipamente şi dispozitive proiectate special pentru iniţierea exploziilor prin mijloace electrice sau neelectrificate, inclusiv dispozitive de declanşare a focului, detonatori, aprinzătoare, activatoare si coarda pentru detonare, şi componentele aferente proiectate special în acest scop, cu excepţia: celor proiectate special pentru uz comercial specific constând în acţionarea sau funcţionare prin mijloace explozibile, a altor aparate şi dispozitive a căror funcţie nu este producerea exploziilor (de exemplu: perne de aer auto, interceptori de creşteri bruşte de tensiune ale declanşatoarelor de stingătoare de incendii) 27. Echipamente şi dispozitive proiectate special pentru eliminarea prin explozie a mijloacelor de artilerie, cu excepţia următoarelor articole: - huse pentru bombe; - containere proiectate pentru păstrarea obiectelor despre care se cunoaşte sau se suspectează că ar fi dispozitive explozive artizanale. 28. Echipamente pentru vedere nocturna si pentru imagini termice si tuburi de amplificare a imaginii sau semiconductori de senzori pentru acestea 29. încărcături explozibile liniare 30. Explozibili şi compuşi aferenţi după cum urmează: - amatol, - nitroceluloză (cu un conţinut de nitrogen mai mare de 12,5%), - nitroglicol, - tetranitrat de pentaeritritol (PETN), - clorură de pierii - tinitorfenilmetilnitramină (tretil) - trinitrotoluen - 2, 4, 6 (TNT) 31. Programe informatice proiectate special şi mijloace tehnologice necesare articolelor enumerate.
ANEXA li
Lista autorităţilor competente la care se face referire în articolul 4
BELGIA
Autoritatea federală responsabilă cu vânzări, achiziţii şi asistenţă tehnică în ceea ce priveşte forţele de apărare belgiene şi serviciile de securitate, precum şi cu serviciile tehnice şi financiare referitoare la producţia şi livrarea de armament şi echipamente militare şi paramilitare:
Federale Overheîdsdienst Economie, KMO, Middenstand en Energie/Service Public Federal Economie, PME, Classes Moyennes et Energie
Algemene Directie Economisch Potentieel/Direction generale du Potentiel economique
Vergunningen/Licences
K.B.O. Beheerscel/Cellule de gestion B.C.E 44, Leuvensestraat/rue de Louvain
B-1 OOO Brussel/Bruxelles Tel.: 0032 (O) 2 548 67 79
Fax: 0032 (O) 2 548 65 70.
Autorităţile regionale responsabile cu exportul, importul şi tranzitul licenţelor pentru arme şi echipamente militare şi paramilitare:
Brussels Hoofdstedelijk Gewest/Region de Bruxelles - Capitale: Directie Externe Betrekkingen/Direction des Relations exterieures City Center
Kruidtuinlaan/Boulevard du Jardin Botanique 20 B-1035 Brussel/Bruxelles
Tel.: (32-2) 800 37 59 (Cedric Bellemans)
Fax: (32-2) 800 38 20
email: cbellemans@mrbc.irisnet.be
Region wallonne:
Direction Generale Economie et Emploi Direction Gestion des Licences Chaussee de Louvaîn 14
5000 Namur Tel.: 081/649751 Fax: 081/649760
email: m.moreels@mrw.wallonie.be
Vlaams Gewest:
Administratie Buitenlands Beleid Cel Wapenexport
Boudewijnlaan 30
B-1OOO Brussel
Tel.: (32-2) 553 59 28
Fax: (32-2) 553 60 37
e-mail: wapenexport@vlaanderen.be CEHIA
Ministerstvo prumyslu a obchodu Licencni sprăva
Na Frantisku 32
110 15 Praha 1
Tel.: + 420 2 24 06 27 20
Tel.: + 420 2 24 22 18 11
Ministerstvo financi Financni analyticky utvar
P.O. BOX675
Jindrisska 14
111 21 Praha 1
Tel.: + 420 2 5704 4501
Fax:+ 420 2 5704 4502
Ministerstvo zahranicnich veci
Odbor Spolecne zahranicni a bezpecnostni politiky EU Loretănske nam. 5
118 00 Praha 1
Tel.:+ 420 2 2418 2987
Fax:+ 420 2 2418 4080
DANEMARCA
Justitsministeriet Slotsholmsgade 1O
DK-1216 K0benhavn K Tel.: (45) 33 92 33 40
Fax: (45) 33 93 35 10
Udenrigsministeriet Asiatisk Plads 2
DK-1448 K0benhavn K Tel.: (45) 33 92 00 00
Fax: (45) 32 54 05 33
Erhvervs- og Byggestyrelsen Langelinie Alle 17
DK-2100 K0benhavn 0
Tel.: (45) 35 46 62 81
Fax: (45) 35 46 62 03
GERMANIA
Pentru autorizaţii privind furnizarea de mijloace de finanţare şi asistenţă financiară conform articolului 4 aliniatul 1 lit. b şi c:
Deutsche Bundesbank Servicezentrum Finanzsanktionen Postfach
D-80281 MUnchen
Tel . : (49) 89 28 89 38 00
Fax: (49) 89 35 01 63 38 00
Pentru autorizaţii conform articolului 4 aliniatul 1 lit. a, conform articolului 4 aliniatul 1 lit. b cu privire la asistenţă tehnică şi conform articolului 4 aliniatul 1 lit. c cu privire la furnizarea asistenţei tehnice:
Bundesamt tor Wirtschaft und Ausfuhrkontrolle (BAFA) Frankfurter Strane 29-35
0-65760 Eschborn
Tel.: (49) 6196/908-0
Fax: (49) 6196/908-800 ESTONIA
Eesti Valisministeerium lslandi valjak 1
15049 Tallinn
Tel.:+ 372 6317 100
Fax:+ 372 6317 199 GREECE
Ministerul Economiei şi Finanţelor
Directoratul General pentru Planificare Politică şi Management Adresă: Kornarou Str. 105 63 Atena
Tel. : + 30 210 3286401-3
Fax: + 30 210 3286404
YnoupyEio 01Kovoµiac; KOJ 01Kovoµ1KWV
rEVIK /J./vcrri LXE01aoµou KOI /J.1axEip1ori<; noAITIK <;
A/vari: Kopvcipou 1, T.K. 105 63 A0 va - E,\Aa
T11A.: + 30 210 3286401-3
<t>a : + 30 210 3286404 SPANIA
Ministerio de Industria, Turismo y Comercio Secretaria General de Comercio Exterior Paseo de la Castellana, 162
E-28046 Madrid
Tel. : (34) 913 49 38 60
Fax: (34} 914 57 28 63 FRANŢA
Ministere de l'economie, des finances et de !'industrie Direction generale des douanes et des droits indirects Cellule embargo - Sureau E2
Tel.: (33) 1 44 74 48 93
Fax: (33) 1 44 74 48 97
Direction generale du Tresor et de la politique economique Service des affaires multilaterales et du developpement Sous-direction Politique commerciale et investissements Service lnvestissements et propriete intellectuelle
139, rue du Bercy
F-75572 Paris Cedex 12 Tel.: (33) 1 44 87 72 85
Fax: (33) 1 53 18 96 55
Ministere des affaires etrangeres
Direction generale des affaires politiques et de securite Direction des Nations Unies et des organisations internationales Sous-direction des affaires politiques
Tel.: (33) 14317 59 68
Fax : (33) 1 43 17 46 91
Service de la politique etrangere et de securite commune Tel.: (33) 1 43 17 45 16
Fax: (33) 1 43 17 45 84 IRLANDA
Department of Foreign Affairs (United Nations Section)
79-80 Saint Stephen's Green
Dublin 2
Tel.: + 353 1 478 0822
Fax:+ 353 1 408 2165
Central Bank and Financîal Services Authority of lreland (Financial Markets Department)
Dame Street Dublin 2
Tel.: + 353 1 671 6666
Fax: + 353 1 679 8882
Department of Enterprise, Trade and Employment (Export Licensing Unit)
Lower Hatch Street Dublin 2
Tel.: + 353 1 631 2534
Fax:+ 353 1 631 2562 ITALIA
Ministere degli Affari Esteri Piazzale della Farnesina, 1 1-00194 Roma
D.G.EU. -Ufficio IV Tel.: (39) 06 3691 3645
Fax: (39) 06 3691 2335 D.G.C.E.-U.A.M . A. Tel.: (39) 06 3691 3605
Fax: (39) 06 3691 8815 CIPRU
1. Unitatea pentru Licenţe Import - Export Serviciul comercial Ministerul Comerţului, Industriei şi Turismului 6, Andrea Araouzou 1421 Nicosia Tel.: 357 22 867100 Fax: 357 22 316071 I 2. Departamentul de Supervizare a Băncilor Internaţionale, Regulamentelor şi Stabilitătii Financiare
Banca Centrală din Cipru 80, Kennedy Avenue
1076 Nicosia
Tel.: 357 22 714100
Fax: 357 22 378153 LETONIA
Latvijas Republikas Arlietu ministrija
Brîvîbas iela 36
Riga LV 1395
Tel.: (371) 7016 201
Fax: (371) 7828 121 LITUANIA
Ministerul de Afaceri Externe Departamentul pentru Politici de Securitate
J. Tumo-Vaîzganto 2 LT-01511 Vilnius
Tel.: + 370 5 2362516
Fax:+ 370 5 2313090 LUXEMBURG
Ministere de l'economie et du commerce exterieur Office des licences
BP 113
L-2011 Luxembourg Tel.: (352) 478 23 70
Fax: (352) 46 61 38
e-mail: office.licences@mae.etat.lu
Ministere des affaires etrangeres et de l'immigration Direction des affaires politiques
5, rue Notre-Dame L-2240 Luxembourg
Tel.: (352) 478 2421
Fax: (352) 22 19 89
Ministere des Finances 3 rue de la Congregation L-1352 Luxembourg Fax: 00352 475241
UNGARIA
Oficiul Maghiar pentru Licenţe Comerciale Margit krt. 85.
H-1024 Budapest
Hungary
Postbox: H-1537 Budapest Pf.: 345 Tel.:+ 36-1-336-7327
Magyar Kereskedelmi Engedelyezesi Hivatal Margit krt. 85.
H-1024 Budapest Magyarorszag
Postafi6k: 1537 Budapest Pf.:345 Tel.:+ 36-1-336-7327
MALTA
Bord ta' Sorveljanza dwar is-Sanzjonijiet Ministeru ta' 1-Affarfjiet Barranin
Palazzo Parisio Triq il-Merkanti Valletta CMR 02
Tel.:+ 356 21 24 28 53
Fax:+ 356 21 25 15 20 ŢĂRILE DE JOS
Ministerie van Economfsche Zaken Belastingdienst/Douane Noord Postbus 40200
NL-8004 De Zwolle Tel.: (31-38) 467 25 41
Fax: (31-38) 469 52 29 AUSTRIA
Bundesministerium fur Wirtschaft und Arbeit Abteilung C2/2 (Ausfuhrkontrolle) Stubenring 1
A-1010 Wien
Tel.:(+ 43-1) 711 00-0
Fax:(+ 43-1) 711 00-8386 POLONIA
Ministerul Muncii şi Afacerilor Economice Departamentul de Control pentru Exporturi Plac Trzech Krzyzy 3/5
00-507 Varşovia Polonia
Tel.: (+ 48 22) 693 51 71
Fax:(+ 48 22) 693 40 33 PORTUGAUA
Ministerio dos Neg6cios Estrangeiros Direcgâo-Geral dos Assuntos Multilaterais Largo do Rilvas
P-1350-179 Usboa
Tel.: (351) 21 394 67 02
Fax: (351) 21 394 60 73
Ministerio das Finan9as
Direcc;ăo-Geral dos Assuntos Europeus e Relac;oes lnternacionais Avenida Infante D . Henrique, n . o 1, C 2.o
P-1100 Lisboa
Tel.: (351) 21 882 3390/8
Fax: (351) 21 882 3399 SLOVENIA
1. Ministrstvo za zunanje zadeve Sektor za mednarodne organizacije în clovekovo varnost Presernova cesta 25 S1-1001 Ljubljana Tel.: 00 386 1 478 2206 Fax: 00 386 1 478 2249 2. Ministrstvo za notranje zadeve Sektor za upravne zadeve prometa, zbiranja in zdruzevanja , eksplozivov in orozja Bethovnova ulica 3 S1-1501 Ljubljana Tel.: 00 386 1 472 47 59 Fax: 00 386 1 472 42 53 3. Ministrstvo za gospodarstvo Komisija za nadzor izvoza blaga za dvojno rabo Kotnikova 5 S1-1OOO Ljubljana Tel.: 00 386 1 478 3223 Fax: 00 386 1 478 3611 4. Ministrstvo za obrambo Direktorat za Logistiko
Kardeljeva ploscad 24
SI-1OOO Ljubljana
Tel.: 00 386 1 471 20 25
Fax: 00 386 1 512 11 03 SLOVACIA
Ministerstvo hospodărstva Slovenskej republiky Mierovâ 19
827 15 Bratislava 212
Tel.: 00421/2/4854 1111
Fax: 00421/2/4333 7827
FINLANDA
Ulkoasiainministerîo/Utrikesministeriet PUPB 176
Fl-00161 Helsinki/Helsingfors Tel.: (358-9) 16 00 5
Fax: (358-9) 16 05 57 07
PuolustusministeriO/Forsvarsministeriet
Etelăinen Makasiinikatu 8/Sodra Magasinsgatan 8 PUPB 31
Fl-00131 Helsinki/Helsingfors Tel.: (358-9) 16 08 81 28
Fax: (358-9) 16 08 81 11 SUEDIA
lnspektionen for strategiska produkter (ISP) Box 70 252
107 22 Stockholm
Tel.: (+46-8) 406 31 00
Fax: (+46-8) 20 31 00 REGATUL UNIT
Sanctions Licensing Unit Export Control Organisation
Department of Trade and lndustry Kingsgate House
66-7 4 Victoria Street London SW1E 6SW Tel.: (44) 20 7215 4544
Fax: (44) 20 7215 4539
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
O R D I N
privind publicarea Poziției comune 2004/694/PESC prin care se instituie măsurile suplimentare emise în vederea susținerii implementării efective a mandatului Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie, modificată prin Poziția comună 2005/689/PESC și implementată
prin Decizia Consiliului 2006/205/PESC*)
În baza art. 3 din Legea nr. 206/2005 privind punerea în aplicare a unor sancțiuni internaționale,
în temeiul art. 4 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 100/2004 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin.
Articol unic. — Se dispune publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Poziției comune 2004/694/PESC**) prin care se instituie măsurile suplimentare emise în vederea susținerii implementării
efective a mandatului Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie, modificată prin Poziția comună 2005/689/PESC și implementată prin Decizia Consiliului 2006/205/PESC.
Ministrul afacerilor externe,
Mihai Răzvan Ungureanu
București, 3 aprilie 2006.
Nr. 496.
*) Ordinul nr. 496/2006 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 475 din 1 iunie 2006 și este reprodus și în acest număr bis.
**) Poziția comună este reprodusă în facsimil.
ANEXA
,ANEXA
Lista persoane/or la care se face referire în articolul 1
1. Nume: DJORDJEVIC Vlastimir Data naşterii: 1948 Locul naşterii: Vladicin Han, Serbia şi Muntenegru Naţionalitate: Serbia şi Muntenegru 2. Nume: HADZIC Goran Data naşterii: 7.9.1958 Locul naşterii: Vinkovci, Republica Croaţia Naţionalitate: Serbia şi Muntenegru 3. Nume: KARADZIC Radovan Data naşterii: 19.6.1945 Locul naşterii: Petnjica, Savnik, Muntenegru, Serbia şi Muntenegru Naţionalitate: Bosnia şi Herţegovina 4. Nume: MLADIC Ratko Data naşterii: 12.3.1942 Locul naşterii: Bozanovici, Municipiul Kalinovik, Bosnia şi Herţegovina Naţionalitate: Bosnia şi Herţegovina Possibly Serbia şi Muntenegru 5. Nume: TOLIMIR Zdravko Data naşterii: 27.11.1948 Locul naşterii: Naţionalitate: Bosnia şi Herţegovina 6. Nume: ZELENOVIC Dragan Data naşterii: 12.2.1961 Locul naşterii: Foca, Bosnia şi Herţegovina Naţionalitate: Bosnia şi Herţegovina 7. Nume: ZUPLJANIN Stojan Data naşterii: 22.9.1951 Locul naşterii: Kotor Varos, Bosnia şi Herţegovina Naţionalitate: Bosnia şi Herţegovina'. MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE O R D I N privind publicarea Regulamentului Consiliului nr. 1.733/1994 de interzicere a aprobării cererilor privind contractele și operațiunile a căror executare a fost afectată de Rezoluția Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite nr. 757 (1992) și rezoluțiile conexe*) În baza art. 3 din Legea nr. 206/2005 privind punerea în aplicare a unor sancțiuni internaționale, în temeiul art. 4 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 100/2004 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările și completările ulterioare, ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin. Articol unic. — Se dispune publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Regulamentului Consiliului nr. 1.733/1994**) de interzicere a aprobării cererilor privind contractele și operațiunile a căror executare a fost afectată de Rezoluția Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite nr. 757 (1992) și rezoluțiile conexe. Ministrul afacerilor externe, Mihai Răzvan Ungureanu București, 3 aprilie 2006. Nr. 497. *) Ordinul nr. 497/2006 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 475 din 1 iunie 2006 și este reprodus și în acest număr bis. **) Regulamentul este reprodus în facsimil. MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE O R D I N privind publicarea Regulamentului Comisiei nr. 416/2006 de modificare, pentru a noua oară, a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.763/2004 privind impunerea unor măsuri restrictive emise în vederea susținerii implementării efective a mandatului Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie*) În baza art. 3 din Legea nr. 206/2005 privind punerea în aplicare a unor sancțiuni internaționale, în temeiul art. 4 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 100/2004 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările și completările ulterioare, ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin. Articol unic. — Se dispune publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Regulamentului Comisiei nr. 416/2006**) de modificare, pentru a noua oară, a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.763/2004 privind impunerea unor măsuri restrictive emise în vederea susținerii implementării efective a mandatului Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie. București, 3 aprilie 2006. Nr. 498. Ministrul afacerilor externe, Mihai Răzvan Ungureanu *) Ordinul nr. 498/2006 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 475 din 1 iunie 2006 și este reprodus și în acest număr bis. **) Regulamentul este reprodus în facsimil. MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE O R D I N privind publicarea Poziției comune a Consiliului 2005/792/PESC prin care se instituie măsuri restrictive împotriva Uzbekistanului*) În baza art. 3 din Legea nr. 206/2005 privind punerea în aplicare a unor sancțiuni internaționale, în temeiul art. 4 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 100/2004 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările și completările ulterioare, ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin. Articol unic. — Se dispune publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Poziției comune a Consiliului 2005/792/PESC**) prin care se instituie măsuri restrictive împotriva Uzbekistanului. București, 3 aprilie 2006. Nr. 499. Ministrul afacerilor externe, Mihai Răzvan Ungureanu *) Ordinul nr. 499/2006 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 475 din 1 iunie 2006 și este reprodus și în acest număr bis. **) Poziția comună este reprodusă în facsimil. Titlu, funcţie: General maior (pensionat) Adresă (nr., stradă, cod poştal, localitate, ţară): necunoscute Data naşterii: 5 August 1945 Locul naşterii (localitate, ţară): Vali Aitachaga, Uzbekistan Paşaport sau cod numeric personal (inclusiv statul în care a fost emis şi data şi locul emiterii): fără detalii Nat • ionalitate : uzbecă Alte informaţii (de exemplu: numele tatălui şi al mamei, cod fiscal, număr de telefon sau fax): nicio informaţie 8. Nume, prenume: Pavel lslamovich Ergashev Cunoscut şi sub numele de: Sex: masculin Titlu, funcţie: Colonel Adresă (nr., stradă, cod poştal, localitate, ţară): Data naşterii: Locul naşterii (localitate, ţară): Paşaport sau cod numeric personal (inclusiv statul în care a fost emis şi data şi locul emiterii): Naţionalitate: Alte informaţii (de exemplu: numele tatălui şi al mamei, cod fiscal, număr de telefon sau fax): 9. Nume, prenume: Vladimir Adolfovich Mamo Cunoscut şi sub numele de: Sex: masculin Titlu, functie: General maior Adresă (nr ' ., stradă, cod poştal, localitate, ţară): Data naşterii: Locul naşterii (localitate, ţară): Paşaport sau cod numeric personal (inclusiv statul în care a fost emis şi data şi locul emiterii): Nat • ionalitate: Alte informaţii (de exemplu: numele tatălui şi al mamei, cod fiscal, număr de telefon sau fax): 10. Nume, prenume : Gregari Pak
Cunoscut şi sub numele de:
Sex: masculin
Titlu, funcţie : Colonel
Adresă (nr., stradă, cod poştal, localitate, ţară):
Data naşterii:
Locul naşterii (localitate, ţară):
Paşaport sau cod numeric personal (inclusiv statul în care a fost emis şi data şi locul emiterii):
Naţionalitate:
Preluat: 2026-09-24T15:17:20.079038+00:00 · SHA256: c5f7d14d74dd1edaa71de9128b50343ba846cc88fd22c075e7868bc4f2640fff