Legislație națională
HOTĂRÂRE · 551 · 2008
HOTĂRÂRE nr. 551 din 28 mai 2008 privind acordarea unor ajutoare de urgenţă
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 93522
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 551 din 28 mai 2008 privind acordarea unor ajutoare de urgenţă EMITENT GUVERNUL Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 409 din 30 mai 2008 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
+
Articolul UNIC Se aprobă acordarea unor ajutoare de urgenţă în valoare totală de 303.600 lei, din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse pe anul 2008, familiilor şi persoanelor singure prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru refacerea locuinţelor distruse de inundaţii, intemperii, alunecări de teren şi incendii. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse, Paul Păcuraru p. Ministrul internelor şi reformei administrative, Paul Victor Dobre, secretar de stat Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian Bucureşti, 28 mai 2008. Nr. 551.
+
Anexa Nr.
crt
Nume şi prenume
Adresa
Judeţul
Suma
acordată
- lei -
1
Fantu Ovidiu Laurenţiu
comuna Stănişeşti,
satul Crăieşti, fără nr. casă
Bacău
5.000
2
Gorgoş Costachi
comuna Ungureni,
satul Bibireşti, fără nr. casă
Bacău
2.500
3
Laslău Magdalena
comuna Pârjol, satul Pustiana,
fără nr. casă
Bacău
2.500
4
Molţer Anton
comuna Traian, satul Zăpodia,
fără nr. casă
Bacău
1.500
5
Pogar Albert
comuna Parincea,
satul Vladnic, fără nr. casă
Bacău
2.000
6
Stan Gheorghe
Oneşti, Str. Uzinei nr. 30
Bacău
2.500
7
Ursache Ioan
comuna Coloneşti, satul
Valea Mare, fără nr. casă
Bacău
1.500
8
Naşi Lucia
comuna Şimian,
satul Şilindru nr. 43
Bihor
1.000
9
Ivan Leontina
comuna Dumitriţa,
satul Budacu de Sus nr. 386
Bistriţa-
Năsăud
2.000
10
Sidor Dumitru
comuna Broscăuţi,
fără nr. casă
Botoşani
2.500
11
Gavrilei Petrea
comuna Ştiubieni,
satul Negreni, fără nr. casă
Botoşani
3.000
12
Apostol Anica
comuna Ştiubieni,
satul Negreni, fără nr. casă
Botoşani
1.500
13
Zaharia Paul
comuna Suharău, fără nr. casă
Botoşani
3.000
14
Manea Neculai
Dorohoi, str. lt. Andrei
nr. 23
Botoşani
1.500
15
Lăcătuş Alexandru
Brăila, str. Mihai Bravu
nr. 255
Brăila
1.000
16
Carole Alexandrina
Brăila, str. Mihai Bravu
nr. 256
Brăila
1.000
17
Ilie Amalia
comuna Curcani nr. 13
Călăraşi
1.000
18
Lăcătuşu N. Dorina
comuna Curcani nr. 3
Călăraşi
1.000
19
Vasile St. Gheorghe
comuna Curcani nr. 11
Călăraşi
1.000
20
Negoiţă P. Cornel
comuna Curcani nr. 4
Călăraşi
1.000
21
Curteanu Florica
comuna Mânăstirea nr. 35
Călăraşi
700
22
Ghilacioaia Rada
şi Balaşa Gabriel
comuna Sohatu nr. 197
Călăraşi
8.000
23
Bires Zamfira
comuna Vâlcelele nr. 114
Călăraşi
1.500
24
Dumitru Florin
comuna Conţeşti,
satul Heleşteu nr. 2
Dâmboviţa
1.500
25
Vlad Angela
comuna Ciocăneşti,
satul Vizureşti nr. 93
Dâmboviţa
2.000
26
Ghinea Gheorghiţa
comuna Ludeşti, satul Potocelu
nr. 115
Dâmboviţa
3.000
27
Cîmpeanu Mariana
comuna Cerăt, satul Cerăt
nr. 1.150
Dolj
1.000
28
Costache Mariana
comuna Sadova, satul Sadova
nr. 67
Dolj
1.000
29
Ene Mănel
comuna Bratovoieşti,
satul Bratovoieşti nr. 259
Dolj
1.000
30
Dobrescu Florentina
comuna Terpeziţa,
satul Terpeziţa nr. 423
Dolj
1.000
31
Măgureanu Rita
Galaţi, str.
gen. Alexandru Cernat nr. 90
Galaţi
2.000
32
Ionaşcu Gherghina
Galaţi, Str. Serii nr. 65
Galaţi
1.000
33
Grădinaru Cornel
Tecuci, str.
Grigore Alexandrescu nr. 12
Galaţi
500
34
Şchiopu Gaby
Tecuci,
str. Gheorghe Asachi nr. 6
Galaţi
500
35
Gheorghiu Eugenia
Galaţi, str. Alexandru Cernat
nr. 92
Galaţi
2.000
36
Vârâci Ghiorghe
comuna Răsuceni,
satul Cucuruzu, fără nr. casă
Giurgiu
3.000
37
Dragomir Valeriu
Giurgiu, Str. Plevnei nr. 46
Giurgiu
2.500
38
Ciufu Ioana
comuna Toporu,
satul Tomuleşti, fără nr. casă
Giurgiu
5.000
39
Udigaţă Ilinca
comuna Frăteşti,
satul Remuş, fără nr. casă
Giurgiu
5.000
40
Filipciuc Maria
Vulcan, str. Crividia nr. 84
Hunedoara
500
41
Lînă Maria
comuna Deleni,
satul Feredeni, fără nr. casă
Iaşi
2.000
42
Anton Floarea
oraşul Buftea,
bd. Mihai Eminescu nr. 1,
bl. R1, sc. D, ap. 18
Ilfov
2.000
43
Conta Ioan
comuna Botiza nr. 815
Maramureş
800
44
Costinar Vasile
comuna Botiza nr. 819
Maramureş
800
45
Trifoi Ioan
comuna Botiza nr. 875
Maramureş
800
46
Manţa Grigore
comuna Botiza nr. 868
Maramureş
800
47
Trifoi Ioan
comuna Botiza nr. 820
Maramureş
800
48
Havadtoi Dezso
comuna Găleşti nr. 285
Mureş
11.600
49
Grancea Ecaterina
Târnăveni, Str. Rândunelelor
nr. 55
Mureş
700
50
Cighir E. Vasile
comuna Poiana Teiului, satul
Topoliceni, fără nr. casă
Neamţ
8.000
51
Ricea A. Ionel
comuna Poiana Teiului, satul
Topoliceni, fără nr. casă
Neamţ
10.000
52
Tărâţă N. Ioana
comuna Poiana Teiului, satul
Poiana Largului, fără nr. casă
Neamţ
3.500
53
Ţăranu G. Ion
comuna Borca, satul
Pîrăul Cîrjei, fără nr. casă
Neamţ
3.500
54
Ţăranu I. Mugurel
comuna Borca, satul
Pîrăul Cîrjei, fără nr. casă
Neamţ
3.500
55
Voiculeţ Nicuşor
comuna Spineni, satul
Optăşani, fără nr. casă
Olt
2.000
56
Covrig Benoni
comuna Brebu,
str. Brebu Mănăstirei nr. 461
Prahova
8.000
57
Covrig Maria
comuna Brebu,
str. Brebu Mănăstirei nr. 461
Prahova
10.000
58
Feticu Valeriu
comuna Valea Doftanei,
satul Trăisteni nr. 461A
Prahova
10.000
59
Ilă Maria
comuna Ceraşu,
satul Valea Brădetului nr. 44
Prahova
4.000
60
Ciurar Ioan
oraşul Copşa Mică,
str. Laborator bl. 43,
et. IV, ap. 27
Sibiu
1.500
61
Costicea Magdalena
comuna Răşinari nr. 1.221
Sibiu
6.000
62
Ciurar Cruciţa
Mediaş, satul Ighişul Nou,
str. Valea Lacului nr. 98
Sibiu
2.000
63
Micu Cornel Mediaş,
str. Iuliu Maniu nr. 73
Sibiu
1.500
64
Micuţaru Vasile
comuna Mănăstirea Humorului,
str. Ştefan cel Mare nr. 92
Suceava
10.000
65
Veneciuc Gheorghe
comuna Arbore, satul Clit
nr. 257
Suceava
4.500
66
Gîju Eufrosina
comuna Dideşti, satul Dideşti,
fără nr. casă
Teleorman
12.000
67
Tiţa Dorel
comuna Blejeşti,
satul Blejeşti, fără nr. casă
Teleorman
7.000
68
Văetuş Mihai Celius Emil
Alexandria, Str. Viitorului
nr. 128 bis
Teleorman
2.000
69
Ţolea Stelea
comuna Stejaru, satul Vasile
Alecsandri, fără nr. casă
Tulcea
500
70
Falică Ilie
comuna Cozmeşti, satul Fâstâci
nr. 102
Vaslui
1.500
71
Năstase Ionel
comuna Viişoara,
satul Viişoara nr. 69
Vaslui
10.000
72
Motău Vien
comuna Puşcaşi,
satul Puşcaşi nr. 154
Vaslui
8.500
73
Cănilă Vasile
comuna Ştefan cel mare,
satul Mărăşeni nr. 85
Vaslui
8.500
74
Deleu Constantin
comuna Văleni, satul
Moara Domnească, fără nr. casă
Vaslui
3.500
75
Stoican Maria
comuna Cozmeşti,
satul Fâstâci nr. 563
Vaslui
3.500
76
Cîmpanu Elena
comuna Micleşti,
satul Chirceşti nr. 79
Vaslui
10.000
77
Dodu Florin
comuna Cozmeşti,
satul Fâstâci nr. 523
Vaslui
2.000
78
Predei Dumitra
oraşul Berbeşti,
satul Valea Mare nr. 15
Vâlcea
800
79
Avram Maria
comuna Alunu, satul Roşia
nr. 50
Vâlcea
3.000
80
Tomulescu Angela
comuna Roeşti,
satul Râpa Cărămizii nr. 25
Vâlcea
500
81
Drăgulescu Ion
comuna Roeşti, satul Ciocâltei
nr. 107
Vâlcea
500
82
Golescu Adrian
comuna Mateeşti,
satul Turceşti nr. 1.010
Vâlcea
25.000
83
Iordan Mariea
comuna Slobozia Bradului,
fără nr. casă
Vrancea
800
84
Mincu Păun
comuna Dumitreşti,
satul Dumitreştii de Sus,
fără nr. casă
Vrancea
7.000
85
Poenaru Ionel
comuna Corbiţa, satul Vâlcele,
fără nr. casă
Vrancea
2.000
86
Poenaru Guţă
comuna Corbiţa, satul Vâlcele,
fără nr. casă
Vrancea
2.000
87
Toma Neculai
comuna Corbiţa, satul Vâlcele,
fără nr. casă
Vrancea
2.000
88
Ionică Tinca
comuna Corbiţa, satul Vâlcele,
fără nr. casă
Vrancea
2.000
TOTAL:
303.600
----------- Preluat: 2026-09-24T13:18:12.807597+00:00 · SHA256: 6c0d3283ad3b0abaa7dccbc4697210171383388aa351d90f8b2c3fd8c16dff15