Legislație națională
HOTĂRÂRE · 602 · 2008
HOTĂRÂRE nr. 602 din 4 iunie 2008 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2008 al Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 93830
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 602 din 4 iunie 2008 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2008 al Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu EMITENT GUVERNUL Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 432 din 9 iunie 2008 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 2^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006 , cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
+
Articolul 1 Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2008 al Fondului pentru mediu, prevăzut în anexa nr.1, şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu, prevăzut în anexa nr. 2, instituţie publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, finanţată din venituri proprii.
+
Articolul 2 Deficitul pe anul 2008 al bugetului Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu se acoperă integral din sumele rămase neutilizate la 31 decembrie 2007.
+
Articolul 3 Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri orice dispoziţii contrare se abrogă.
+
Articolul 4 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: -------------- Ministrul mediului şi dezvoltării durabile, Attila Korodi Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse, Paul Păcuraru p. Ministrul economiei şi finanţelor, Cătălin Doica, secretar de stat Bucureşti, 4 iunie 2008. Nr. 602.
+
Anexa 1 ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PENTRU ANUL 2008 FONDUL PENTRU MEDIU (Cheltuieli pentru finanţarea proiectelor de mediu 97%) - mii lei - Denumire indicator
Cod
Program
an 2008
A
B
C
TOTAL VENITURI:
161.990,00
I. VENITURI CURENTE
161.990,00
A. VENITURI FISCALE
146.470,00
A6. ALTE IMPOZITE ŞI TAXE
18.10
146.470,00
Alte impozite şi taxe
18.10.50
146.470,00
- o contribuţie de 3% din veniturile realizate din
vânzarea deşeurilor feroase şi neferoase de către
deţinătorii de astfel de deşeuri, persoane fizice
şi/sau juridice
18.10.50.01
48.500,00
- taxe încasate pentru emisiile de poluanţi în
atmosferă, provenite de la surse fixe
18.10.50.02
12.125,00
- taxe încasate de la operatori economici
utilizatori de noi terenuri pentru depozitarea
deşeurilor valorificabile
18.10.50.03
6,98
- o taxă de 1 leu/kg din greutatea ambalajelor
introduse pe piaţa naţională de către producătorii
şi importatorii de bunuri ambalate şi ambalaje de
desfacere
18.10.50.04
30.264,00
- o contribuţie de 2% din valoarea substanţelor
clasificate ca fiind periculoase pentru mediu
18.10.50.05
3.492,00
- 1% la valoarea de vânzare a masei lemnoase
18.10.50.06
9.700,00
- o taxă de 1 leu/kg anvelopă, încasată de la
producătorii şi importatorii care introduc pe piaţă
anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării
18.10.50.07
9.700,00
- o contribuţie de 3% din suma care se plăteşte
anual pentru gestionarea fondurilor de vânătoare,
plătită de către gestionarii fondurilor de
vânătoare
18.10.50.08
6.305,00
- taxe pentru emiterea avizelor, acordurilor şi
autorizaţiilor de mediu
18.10.50.09
4.306,80
- alte taxe şi contribuţii
18.10.50.10
22.070,22
C. VENITURI NEFISCALE
15.520,00
C.1 VENITURI DIN PROPRIETATE
15.520,00
VENITURI DIN DOBÂNZI
31.10
15.520,00
Alte venituri din dobânzi
31.10.03
15.520,00
C.2 VÂNZĂRI DE BUNURI ŞI SERVICII
0,00
VENITURI DIN PRESTĂRI DE SERVICII ŞI ALTE
ACTIVITĂŢI
33.10
0,00
- Taxe şi alte venituri din protecţia mediului
33.10.09
0,00
TOTAL CHELTUIELI FINANŢARE PROIECTE:
580.099,04
CAPITOLUL 74.01
580.099,04
Subcapitolul 74.01.50 "Alte servicii în domeniul
protecţiei mediului"
74.01.50
580.099,04
Paragraful 74.01.50.01 "Cheltuieli privind
finanţarea proiectelor de mediu"
74.01.50.01
580.099,04
- prevenirea poluării
20.30.30.01.01
43.790,00
- reducerea impactului asupra atmosferei, apei
şi solului
20.30.30.01.02
287.001,60
- reducerea nivelurilor de zgomot
20.30.30.01.03
2.330,67
- utilizarea de tehnologii curate
20.30.30.01.04
3.000,00
- gestionarea deşeurilor, inclusiv a deşeurilor
periculoase
20.30.30.01.05
83.643,72
- protecţia resurselor de apă, staţiile de tratare,
staţiile de epurare pentru comunităţi locale
20.30.30.01.06
64.811,46
- gospodărirea integrată a zonei costiere
20.30.30.01.07
0,00
- conservarea biodiversităţii
20.30.30.01.08
8.674,05
- administrarea ariilor naturale protejate
20.30.30.01.09
3.709,67
- educaţia şi conştientizarea publicului privind
protecţia mediului
20.30.30.01.10
9.208,92
- creşterea producţiei de energie din surse
regenerabile
20.30.30.01.11
68.428,95
- reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră
20.30.30.01.12
0,00
- reconstrucţia ecologică şi gospodărirea durabilă
a pădurilor
20.30.30.01.13
500,00
- împădurirea terenurilor degradate situate în
zonele deficitare în păduri, stabilite în
condiţiile legii
20.30.30.01.14
5.000,00
- închiderea iazurilor de decantare din sectorul
minier
20.30.30.01.15
0,00
- lucrări destinate prevenirii, înlăturării şi/sau
diminuării efectelor produse de fenomenele
meteorologice periculoase la lucrările de
gospodărire a apelor aferente obiectivelor din
domeniul public al statului
20.30.30.01.16
0,00
DEFICIT*)
-
418.109,04
---------
Notă ...
*) Deficitul anului 2008 se acoperă integral din excedentul înregistrat la 31 decembrie 2007, în valoare de 418.109,04 mii lei.
+
Anexa 2 ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PENTRU ANUL 2008 (Cheltuieli proprii de funcţionare 3%) - mii lei - Denumire indicator
Cod
Program
an 2008
A
B
C
TOTAL VENITURI
5.010,00
I. VENITURI CURENTE
5.010,00
A. VENITURI FISCALE
4.530,00
A6. ALTE IMPOZITE ŞI TAXE
18.10
4.530,00
Alte impozite şi taxe
18.10.50
4.530,00
- o contribuţie de 3% din veniturile realizate
din vânzarea deşeurilor feroase şi neferoase de
către deţinătorii de astfel de deşeuri, persoane
fizice şi/sau juridice
18.10.50.01
1.500,00
- taxe încasate pentru emisiile de poluanţi în
atmosferă, provenite de la surse fixe
18.10.50.02
375,00
- taxe încasate de la operatori economici
utilizatori de noi terenuri pentru depozitarea
deşeurilor valorificabile
18.10.50.03
0,22
- o taxă de 1 leu/kg din greutatea ambalajelor
introduse pe piaţa naţională de către producătorii
şi importatorii de bunuri ambalate şi ambalaje de
desfacere
18.10.50.04
936,00
- o contribuţie de 2% din valoarea substanţelor
clasificate ca fiind periculoase pentru mediu
18.10.50.05
108,00
- 1% la valoarea de vânzare a masei lemnoase
18.10.50.06
300,00
- o taxă de 1 leu/kg anvelopă, încasată de la
producătorii şi importatorii care introduc pe
piaţă anvelope noi şi/sau uzate destinate
reutilizării
18.10.50.07
300,00
- o contribuţie de 3% din suma care se plăteşte
anual pentru gestionarea fondurilor de vânătoare,
plătită de către gestionarii fondurilor de
vânătoare
18.10.50.08
195,00
- taxe pentru emiterea avizelor, acordurilor şi
autorizaţiilor de mediu
18.10.50.09
133,20
- alte taxe şi contribuţii
18.10.50.10
682,58
C. VENITURI NEFISCALE
480,00
C.1 VENITURI DIN PROPRIETATE
480,00
VENITURI DIN DOBÂNZI
31.10
480,00
Alte venituri din dobânzi
31.10.03
480,00
C.2 VÂNZĂRI DE BUNURI ŞI SERVICII
0,00
VENITURI DIN PRESTĂRI SERVICII ŞI ALTE ACTIVITĂŢI
33.10
0,00
Taxe şi alte venituri din protecţia mediului
33.10.09
0,00
TOTAL CHELTUIELI
11.802,07
CHELTUIELI CURENTE
0 1
9.522,96
CHELTUIELI DE PERSONAL
10
7.323,36
BUNURI ŞI SERVICII
20
2.199,60
CHELTUIELI DE CAPITAL
70
2.279,11
ACTIVE NEFINANCIARE
71
2.279,11
CAPITOLUL 74.01
11.802,07
Subcapitolul 74.01.50 "Alte servicii în domeniul
protecţiei mediului"
74.01.50
11.802,07
Paragraful 74.01.50.02 "Cheltuieli proprii de
funcţionare"
74.01.50.02
11.802,07
CHELTUIELI CURENTE
01
9.522,96
CHELTUIELI DE PERSONAL
10
7.323,36
Cheltuieli salariale în bani
10. 01
5.456,56
Salariu de bază
10.01.01
3.034,04
Spor de vechime
10.01.04
433,32
Alte sporuri
10.01.06
63,04
Ore suplimentare
10.01.07
425,53
Fond de premii
10.01.08
596,20
Prima de vacanţă
10.01.09
270,48
Indemnizaţii plătite unor persoane din afara
unităţii
10.01.12
245,76
Indemnizaţii de delegare
10.01.13
37,70
Alte drepturi salariale
10.01.30
350,49
Cheltuieli salariale în natură
10.02
255,00
Tichete de masă
10.02.01
255,00
Contribuţii
10.03
1.611,80
Contribuţii de asigurări sociale de stat
10.03.01
1.085,00
Contribuţii pentru asigurările de şomaj
10.03.02
109,00
Contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate
10.03.03
322,31
Contribuţii pentru asigurările de accidente de
muncă şi boli profesionale
10.03.04
32,74
Contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii
10.03.06
49,11
Contribuţii la Fondul de garantare a creanţelor
salariale
10.03.07
13,64
BUNURI ŞI SERVICII
20
2.199,60
Bunuri şi servicii
20.01
1.153,54
Furnituri de birou
20.01.01
166,81
Materiale pentru curăţenie
20.01.02
1,01
Încălzit, iluminat şi forţă motrică
20.01.03
204,87
Apă canal şi salubritate
20.01.04
14,00
Carburanţi şi lubrifianţi
20.01.05
85,68
Piese de schimb
20.01.06
12,50
Transport
20.01.07
0,00
Poştă, telecomunicaţii, radio-tv, internet
20.01.08
163,14
Materiale şi prestări de servicii cu caracter
funcţional
20.01.09
42,13
Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi
funcţionare
20.01.30
463,40
Reparaţii curente
20.02
12,00
Bunuri de natura obiectelor de inventar
20.05
143,56
Alte obiecte de inventar
20.05.30
143,56
Deplasări, detaşări, transferări
20.06
462,54
Deplasări interne, detaşări, transferări
20.06.01
422,54
Deplasări în străinătate
20.06.02
40,00
Cărţi, publicaţii şi materiale documentare
20.11
12,00
Consultanţă şi expertiză
20.12
50,00
Pregătire profesională
20.13
10,00
Protecţia muncii
20.14
24,84
Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate
din acţiuni în reprezentarea intereselor statului,
potrivit dispoziţiilor legale
20.25
150,44
Alte cheltuieli
20.30
180,68
Reclame şi publicitate
20.30.01
61,12
Protocol şi reprezentare
20.30.02
3,50
Prime de asigurare non-viaţă
20.30.03
16,07
Chirii
20.30.04
42,19
Fondul conducătorilor instituţiilor publice
20.30.07
16,80
Executarea silită a creanţelor bugetare
20.30.09
10,00
Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii
20.30.30.02
31,00
CHELTUIELI DE CAPITAL
70
2.279,11
ACTIVE NEFINANCIARE
71
2.279,11
Active fixe
71.01
735,17
Construcţii
71.01.01
0,00
Maşini, echipamente şi mijloace de transport
71.01.02
0,00
Mobilier, aparatură birotică şi alte active
corporale
71.01.03
3,22
Alte active fixe
71.01.30
731,95
Reparaţii capitale aferente activelor fixe
71.03
1.543,94
DEFICIT*)
-
6.792,07
--------
Notă ...
*) Deficitul anului 2008 se acoperă integral din excedentul înregistrat la 31 decembrie 2007, în valoare de 6.792,07 mii lei. --------- Preluat: 2026-09-24T13:52:19.870924+00:00 · SHA256: d9eb183ebde557cda4bc3d33884041402b01f0b4e996107b000e94ba92cd0dd9