legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
DECIZIE · 535 · 2008

DECIZIE nr. 535 din 17 iunie 2008 privind deschiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară a Societăţii Comerciale CERTASIG SOCIETATE DE ASIGURARE ŞI REASIGURARE - S.A.

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor · ID sursă 94325

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 DECIZIE nr. 535 din 17 iunie 2008  privind deschiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară a Societăţii Comerciale CERTASIG SOCIETATE DE ASIGURARE ŞI REASIGURARE - S.A.     EMITENT     COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURĂRILOR       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 19 iunie 2008     Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Amiral Constantin Bălescu nr.18, sectorul 1, cod de înregistrare fiscală 14045240/01.07.2001, reprezentată legal de preşedinte, în persoana doamnei Angela Toncescu, în temeiul art. 4 alin. (19), precum şi al  art. 39 alin. (5) din Legea nr. 32/2000  privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare,  în baza hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor adoptate în şedinţa din data de 17 iunie 2008, conform  art. 4 alin. (22)-(24^1) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul căreia a fost analizată documentaţia aferentă Referatului de constatare nr. 3.007 din 11 iunie 2008, întocmit în temeiul  art. 38^1 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările şi completările ulterioare, s-a hotărât deschiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară a Societăţii Comerciale CERTASIG SOCIETATE DE ASIGURARE ŞI REASIGURARE - S.A., cu sediul în municipiul Bucureşti, intr. Lt. Marcel Andreescu nr. 35-37, et. 1, ap. 3, sectorul 1, înregistrată la oficiul registrului comerţului cu nr. J40/9.518/11.07.2003, cod unic de înregistrare 12408250, reprezentată legal de domnul Radu Frîncu, în calitate de director general,  avându-se în vedere următoarele motive de fapt şi de drept:  Conform hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din data de 27 mai 2008, s-a solicitat Societăţii Comerciale CERTASIG SOCIETATE DE ASIGURARE ŞI REASIGURARE - S.A., în conformitate cu prevederile  art. 6 alin. (2) din Legea nr. 503/2004  privind redresarea financiară şi falimentul societăţilor de asigurare, să transmită în termen de 48 de ore calculul marjei de solvabilitate disponibile, al marjei de solvabilitate minime şi al fondului de siguranţă determinat pentru data de 30 aprilie 2008.  Ca urmare a solicitării autorităţii de supraveghere, prin Adresa înregistrată la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor cu nr. 13.183 din 2 iunie 2008, conducerea societăţii a transmis calculul solvabilităţii, iar prin Adresa nr. 13.635 din 5 iunie 2008 societatea a transmis situaţia rectificativă a solvabilităţii.  În urma analizării adreselor sus-menţionate s-a constatat că valoarea marjei disponibile la data de 30 aprilie 2008 era de 3.848.407 lei, cea a marjei minime era de 467.426 lei, iar cea a fondului de siguranţă era de 11.689.920 lei.  Rezultă că raportul dintre marja disponibilă şi marja minimă era la data de 30 aprilie 2008 de 8,23, iar raportul dintre marja disponibilă şi fondul de siguranţă era de 0,33, adică sub limita minimă prevazută de legislaţia în vigoare la data de 30 aprilie 2008, societatea fiind astfel insolvabilă.  Deficitul la fondul de siguranţă la data de 30 aprilie 2008 era de 7.841.513 lei.  Astfel, au fost încălcate prevederile  art. 16 alin. (1) lit. b) şi ale alin. (5) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 2 alin. (1) din Normele privind metodologia de calcul al marjei de solvabilitate de care dispune asigurătorul care practică asigurări generale, al marjei de solvabilitate minime şi al fondului de siguranţă, puse în aplicare prin  Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2007 , şi ale art. 4 lit. c) din Normele privind forma şi conţinutul raportărilor financiare şi tehnice pe care trebuie să le întocmească societăţile de asigurare şi/sau reasigurare, puse în aplicare prin  Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 113.140/2006  pentru punerea în aplicare a Normelor privind forma şi conţinutul raportărilor financiare şi tehnice pe care trebuie să le întocmească societăţile de asigurare şi/sau reasigurare, cu modificările şi completările ulterioare.  Având în vedere că societatea nu mai îndeplineşte condiţiile de solvabilitate, în sensul că valoarea marjei de solvabilitate disponibile a scăzut sub jumătate din limita minimă pentru fondul de siguranţă prevăzută de  Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2007  (în vigoare la data de 30 aprilie 2008), Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a hotărât în şedinţa din data de 17 iunie 2008 aplicarea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare a Societăţii Comerciale CERTASIG SOCIETATE DE ASIGURARE ŞI REASIGURARE - S.A., în conformitate cu prevederile  art. 7 lit. b) din Legea nr. 503/2004 ,  drept care emite următoarea decizie:   
				 + 
			  Articolul 1     Se dispune deschiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară, conform art. 8 alin. (1) lit. a), coroborat cu  art. 7 lit. b) din Legea nr. 503/2004  privind redresarea financiară şi falimentul societăţilor de asigurare, a Societăţii Comerciale CERTASIG SOCIETATE DE ASIGURARE ŞI REASIGURARE - S.A., cu sediul în municipiul Bucureşti, intr. Lt. Marcel Andreescu nr. 35-37, et.1, ap.3, sectorul 1, înregistrată la oficiul registrului comerţului cu nr. J40/9.518/11.07.2003, cod unic de înregistrare nr. 12408250, reprezentată legal de domnul Radu Frîncu, în calitate de director general.     
				 + 
			  Articolul 2     În aplicarea prevederilor  art. 12 din Legea nr. 503/2004 , Consiliul de administraţie al Societăţii Comerciale CERTASIG SOCIETATE DE ASIGURARE ŞI REASIGURARE - S.A. va întocmi şi va depune la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor un plan de redresare financiară până la data de 20 iunie 2008, care va cuprinde în mod obligatoriu perspectivele de redresare financiară a societăţii, precum şi modalităţile concrete şi termenele de îndeplinire a măsurilor şi dispoziţiilor stabilite prin decizia de redresare financiară emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.     
				 + 
			  Articolul 3     Planul de redresare va include informaţiile prevăzute la  art. 12 alin. (3) din Legea nr. 503/2004  şi va conţine termene exacte de îndeplinire a măsurilor preconizate, precum şi răspunderi concrete pe persoane abilitate, conform regulamentului de funcţionare a societăţii de asigurare.     
				 + 
			  Articolul 4     Planul de redresare financiară va fi prezentat spre analiză şi aprobare Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor până la data de 20 iunie 2008.     
				 + 
			  Articolul 5     Consiliul de administraţie răspunde de neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod necorespunzător a dispoziţiilor comunicate prin prezenta decizie şi va fi sancţionat în conformitate cu prevederile  art. 39 din Legea nr. 32/2000 , cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile  art. 71 din Legea nr. 503/2004 .     
				 + 
			  Articolul 6     Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor  art. 9 alin. (1) din Legea nr. 503/2004 .  Preşedintele  Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,  Angela Toncescu  Bucureşti, 17 iunie 2008.  Nr. 535.  _________   

Preluat: 2026-09-24T14:26:13.197505+00:00 · SHA256: eb30a0fda18dfb7fc65badf2066b78305940831d79364a0955f1ce63ab2d905a