legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDIN · 55 · 2008

ORDIN nr. 55 din 13 iunie 2008 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului pentru anul 2008

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Autoritatea Na?ională Sanitară Veterinară ?i pentru Siguran?a Alimentelor · ID sursă 94568

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDIN nr. 55 din 13 iunie 2008  privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului pentru anul 2008     EMITENT     AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 464 din 23 iunie 2008     Văzând Referatul de aprobare nr. 20.121 din 10 iunie 2008, întocmit de Direcţia generală sanitară veterinară, Direcţia generală de inspecţii şi coordonare PIF, Direcţia de igienă şi sănătate publică şi Direcţia de control şi coordonare a activităţii farmaceutice veterinare din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,  având în vedere prevederile  art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004  privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin  Legea nr. 215/2004 , cu modificările şi completările ulterioare,  în baza prevederilor  Hotărârii Guvernului nr. 515/2008  pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, precum şi alte acţiuni prevăzute în alte programe naţionale, precum şi a tarifelor aferente acestora pentru anul 2008,  în temeiul art. 3 alin. (3) şi al  art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 130/2006  privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,  preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:   
				 + 
			  Articolul 1     Se aprobă Normele metodologice de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului pentru anul 2008, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.  ------------   
						Notă   ...
			  *) Anexa se publică ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 bis în afara abonamentului, care se poate achiziţiona de la Centrul de vânzări şi informare al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.      
				 + 
			  Articolul 2     Direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi institutele veterinare vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.     
				 + 
			  Articolul 3     Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor va controla modul de aplicare a prevederilor prezentului ordin.     
				 + 
			  Articolul 4     Norma sanitară veterinară privind măsurile generale de prevenire şi control al rabiei la animale domestice şi sălbatice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 29/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 24 aprilie 2008, se completează după cum urmează:  - După articolul 10 se introduce un nou articol, articolul 10^1, cu următorul cuprins:  "Art. 10^1. - (1) Prin excepţie de la prevederile art. 8 alin. (3) pct. (îi) şi ale art. 10 alin. (2), până la data de 1 ianuarie 2009 se pot utiliza şi alte tipuri de vaccinuri autorizate pentru comercializare."      (2) Prevederile menţionate la alin. (1) nu se aplică câinilor şi pisicilor care fac obiectul mişcărilor în scopuri comerciale sau necomerciale între statele membre.   ...       
				 + 
			  Articolul 5     Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.  p. Preşedintele  Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare  şi pentru Siguranţa Alimentelor,  Csutak-Nagy Laszlo  Bucureşti, 13 iunie 2008.  Nr. 55.     
				 + 
			  Anexa       NORME METODOLOGICE  de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire  şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale  la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului pentru anul 2008  Nota  1. Mişcările interne de animale se efectuează pe baza notificării transportului prin INTRANET între DSVSA de la origine şi de la destinaţie. Notificarea către DSVSA de destinaţie se efectuează de către medicul veterinar oficial al DSVSA de la origine, la solicitarea medicului veterinar care a eliberat certificatul şi documentele de mişcare.  2. Probele biologice prelevate de către medicii veterinari oficiali la posturile de inspecţie la frontieră, de la animale vii importate din ţări terţe sunt analizate conform prevederilor  Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr. 525/2003  pentru aprobarea normei sanitare veterinare ce stabileşte unele reguli detaliate cu privire la controalele veterinare pentru animale ce sunt importate din ţări terţe în România, publicat în Monitorul Oficial al României Partea I a nr. 601 din 25 august 2003 care transpune Decizia Comisiei nr. 1997/794/CE care stabileşte anumite reguli detaliate pentru aplicarea Directivei Consiliului nr. 1991/496/CEE cu privire la controalele veterinare asupra animalelor vii importate din ţări terţe, în vederea verificării conformităţii cu cerinţele de sănătate stabilite în certificatul sanitar veterinar care însoţeşte transportul.  3. Prelevarea probelor de sânge pentru efectuarea examenelor de laborator se realizează utilizând vacutainere sterile.  4. În cazul în care, conform precizărilor tehnice ale prezentului program, este necesară recoltarea unei probe pentru efectuarea mai multor teste de laborator, se decontează numai costul unei singure prelevări;  5. Formularele tipizate utilizate pentru înscrierea şi raportarea acţiunilor din prezentul program, se pun gratuit la dispoziţia medicilor veterinari de liberă practică împuterniciţi, de către DSVSA.  6. Acţiunile efectuate de medicii veterinari de liberă practică în caz de suspiciune sau confirmare a unei boli în care se instituie zone de protecţie şi supraveghere, sunt finanţate de la bugetul de stat.  7. Animalele vii importate din ţări terţe se supun regulilor de carantină profilactică timp de 30 de zile. Carantina profilactică reprezintă complexul de măsuri sanitare veterinare ce se aplică de către conducerea exploataţiei asupra animalelor nou introduse, în scopul depistării şi prevenirii introducerii bolilor transmisibile în efectivul de animale din exploataţie. Pentru efectuarea carantinei profilactice, proprietarul exploataţiei de animale este obligat să deţină locuri special amenajate în acest scop.  8. Animalele vii provenite din comerţul intracomunitar, se supun supravegherii sanitare veterinare conform legislaţiei specifice.  9. Din raţiuni de biosecuritate, acţiunile sanitare veterinare de supraveghere şi control al bolilor în exploataţiile comerciale pentru creşterea porcinelor şi a păsărilor, înregistrate/autorizate sanitar veterinar, se execută de către medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi şi organizaţi în condiţiile legii; monitorizarea şi controlul realizării acestor acţiuni este responsabilitatea directă a medicilor veterinari oficiali din cadrul autorităţilor sanitare veterinare competente.  10. Prin personal auxiliar oficial se înţelege personalul auxiliar autorizat în temeiul Regulamentului 854/2004/CE, să acţioneze în această calitate, numit de autoritatea competentă şi care lucrează sub autoritatea şi responsabilitatea unui medic veterinar oficial.  ABREVIERI  ANSVSA - Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor;  DSVSA - Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti;  LSVSA - Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Judeţean, respectiv a municipiului Bucureşti;  IDSA - Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală;  IISPV - Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară;  ICPBMV - Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar;  LNR - Laborator Naţional de Referinţă;  LCR - Laborator Comunitar de Referinţă;  CMVR - Colegiul Medicilor Veterinari din România;  UCPR - Uniunea Crescătorilor de Păsări din România;  DDD - Dezinfecţie, Dezinsecţie, Deratizare;  SRAAF - Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje;  UEC - Unitatea Epidemiologică Centrală;  PIF - Post de inspecţie la frontieră;  HACCP - Principiile privind analiza riscurilor şi punctele critice de control (Hazard Analysis and Critical Control Point).  OIE - Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animală  OPIS   
				 + 
			  Capitolul I - SUPRAVEGHEREA, PROFILAXIA ŞI CONTROLUL BOLILOR LA ANIMALE   SECŢIUNEA 1 - SUPRAVEGHEREA, PROFILAXIA ŞI CONTROLUL BOLILOR MAJORE   SECŢIUNEA 2 - SUPRAVEGHEREA, PROFILAXIA ŞI CONTROLUL BOLILOR TUMORALE  SECŢIUNEA 3 - SUPRAVEGHEREA, PROFILAXIA ŞI CONTROLUL BOLILOR ÎN FUNCŢIE DE ANTECEDENTELE EPIZOOTICE  SECŢIUNEA 4 - SUPRAVEGHEREA, PROFILAXIA ŞI CONTROLUL BOLILOR TRANSMISIBILE DE LA ANIMALE LA OM (ZOONOZE)  SECŢIUNEA 5 - SUPRAVEGHEREA, PROFILAXIA ŞI CONTROLUL TULBURĂRILOR GENETICE LA ANIMALE  SECŢIUNEA 6 - ACŢIUNI DE PROTECŢIE ECOLOGICĂ  SECŢIUNEA 7 - ACŢIUNI GENERALE DE MEDICINĂ VETERINARĂ PREVENTIVĂ, DE PROTECŢIE ŞI BUNĂSTAREA ANIMALELOR ŞI PROTECŢIA MEDIULUI  SECŢIUNEA 8 - SUPRAVEGHERE TOXICOLOGICĂ  SECŢIUNEA 9 - ACŢIUNI PROFILACTICE OBLIGATORII PENTRU UNELE BOLI LA ANIMALE  SECŢIUNEA 10 - ACTIVITĂŢI DE ELABORARE, OMOLOGARE, EVALUARE, PREGĂTIRE PROFESIONALĂ, ANALIZĂ, MONITORIZARE ÎN DOMENIUL SANITAR - VETERINAR     
				 + 
			  Capitolul II - EXPERTIZA SANITARĂ VETERINARĂ A ALIMENTELOR DE ORIGINE ANIMALĂ ŞI A FURAJELOR   SECŢIUNEA 1 - DEPISTAREA PRINCIPALELOR ZOONOZE   SECŢIUNEA 2 - CONTROLUL OFICIAL ÎN UNITĂŢILE AUTORIZATE SANITAR - VETERINAR  SECŢIUNEA 3 - CONTROLUL OFICIAL ÎN UNITĂŢILE ÎNREGISTRATE SANITAR - VETERINAR  SECŢIUNEA 4 - EXPERTIZA SANITARĂ VETERINARĂ A ALIMENTELOR DE ORIGINE ANIMALĂ PRIN EXAMENE DE LABORATOR OBLIGATORII  SECŢIUNEA 5 - DETERMINĂRI RAPIDE EFECTUATE PE AUTOLABORATOR ÎN ZONELE DE INTERES TURISTIC SAU ALTE PROGRAME DE SUPRAVEGHERE DE NECESITATE DISPUSE DE ANSVSA  SECŢIUNEA 6 - SUPRAVEGHEREA PRIN EXAMENE DE LABORATOR A ALTOR PRODUSE CARE INTRĂ ÎN COMPOZIŢIA SAU VIN ÎN CONTACT CU MATERIILE PRIME ŞI PRODUSELE DE ORIGINE ANIMALĂ  SECŢIUNEA 7 - EXAMENE DE LABORATOR PENTRU STABILIREA EFICIENŢEI OPERAŢIUNILOR DE IGIENIZARE5  SECŢIUNEA 8 - CONTROLUL EFICIENŢEI OPERAŢIUNILOR DE DEZINFECŢIE ŞI DERATIZARE  SECŢIUNEA 9 - EXPERTIZA SANITARĂ - VETERINARĂ A FURAJELOR  SECŢIUNEA 10 - REŢETE FURAJERE LA CARE SE DETERMINĂ PREZENŢA COCCIDIOSTATICELOR ÎN PROGRAMUL DE SUPRAVEGHERE  SECŢIUNEA 12 - DETERMINAREA NIVELURILOR DE CONTAMINARE RADIOACTIVĂ A PRODUSELOR DE ORIGINE ANIMALĂ ŞI A FURAJELOR (RADIOACTIVITATE CUMULATĂ DE 137 Cs şi 134 Cs)     
				 + 
			  Capitolul III - SUPRAVEGHEREA SANITARĂ VETERINARĂ A UNITĂŢILOR CARE PRODUC, DEPOZITEAZĂ ŞI COMERCIALIZEAZĂ PRODUSE MEDICINALE DE UZ VETERINAR         
				 + 
			  Capitolul I   SUPRAVEGHEREA, PROFILAXIA ŞI CONTROLUL BOLILOR LA ANIMALE    
				 + 
			  Secţiunea 1   SUPRAVEGHEREA, PROFILAXIA ŞI CONTROLUL BOLILOR MAJORE   1. FEBRĂ AFTOASĂ (A - 010)    *Font 7*      STRATEGIA DE  
  SUPRAVEGHERE  
                                               
              CONDUITA DE EXECUŢIE           
                                                  
               PRECIZĂRI TEHNICE                
                          
   NIVELUL EXECUŢIEI    
           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  monitorizarea documentelor ce pot furniza    
date relevante.                              
                                             
  Raport trimestrial la ANSVSA de către           
DSVSA, în condiţii de linişte epidemiologică.   
                                                
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA.                  
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. inspecţia planificată a animalelor din    
speciile domestice şi sălbatice receptive la 
virusul febrei aftoase, aflate pe teritoriul 
României:                                    
a) în localităţile ţintă din judeţele ce au  
fost nominalizate ca zone cu risc major sau  
minim de contaminare transfrontalieră;       
b) în exploataţiile de animale în care se    
efectuează carantina pentru animalele nou    
introduse în efectiv.                        
                                             
                                                  
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Acţiunile de         
inspecţie planificată şi
cele de evaluare rurală 
rapidă vor fi efectuate,
certificate şi          
cuantificate de către   
medici veterinari       
oficiali conform        
instrucţiunilor         
prevăzute în legislaţia 
specifică.              
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  2. serologică:                               
a) pe probe de sânge recoltate de la         
bovine şi ovine din localităţile identificate
ca ţinte pentru detecţia unor eventuale      
contaminări transfrontaliere de la:          
b) 2% din bovine şi 3% ovine şi caprine      
lunar din localităţile ţintă identificate în 
judeţele cu risc major de contaminare        
transfrontalieră (BT, CL, CT, CS, DJ, GL, IS,
GR, MM, MH, OT, TR, TL, TM, SM, SV,          
VS), situate în zona I de supraveghere,      
c) 0,5% din bovine, ovine şi caprine lunar   
din localităţile ţintă identificate în       
judeţele cu risc minor de contaminare        
transfrontalieră (BR, BC, CJ, HD, IL, IF,    
NT), situate în zona II de supraveghere.     
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Raport trimestrial la ANSVSA de către        
DSVSA, în condiţii de linişte epidemiologică.   
2. ANSVSA identifică judeţele din zonele        
I şi II de risc.                                
3. DSVSA identifică localităţile ţintă din      
zonele de risc I şi II.                         
4. În cazul suspiciunilor de boală se aplică    
prevederile Ordinului Preşedintelui ANSVSA      
nr. 113/2007 pentru aprobarea normei sanitare   
veterinare privind măsurile pentru combaterea   
febrei aftoase, publicat în Monitorul Oficial al
României, partea I, nr. 402 din 15 iunie 2007,  
iar probele de sânge prelevate pentru           
efectuarea examenelor serologice, virusologice  
se trimit la LNR din cadrul IDSA conform        
prevederilor Manualului de Instrucţiuni.        
5. LNR comunică rezultatele obţinute la         
DSVSA, iar pentru probele pozitive şi la        
ANSVSA;                                         
6. probele pot fi trimise la unele              
laboratoare de referinţă comunitare şi/sau      
naţionale, cu aprobarea ANSVSA cheltuielile     
fiind suportate de DSVSA;                       
7. Notificarea bolii se face în conformitate    
cu prevederile Ordinului preşedintelui          
ANSVSA nr. 77/2005 pentru aprobarea             
Normei sanitare veterinare privind notificarea  
bolilor animalelor, publicat în Monitorul       
Oficial al României, partea I, nr. 788 din 30   
august 2005, cu modificările ulterioare.        
8. Se aplică prevederile legislaţiei            
comunitare.                                     
  1. Medici veterinari de 
liberă practică         
împuterniciţi de către  
DSVSA.                  
2. Examenele se         
efectuează la LNR din   
cadrul IDSA.            
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
  3. clinică:                                  
În caz de suspiciune şi în zonele de         
protecţie şi de supraveghere în cazul        
confirmării bolii, în conformitate cu        
prevederile legislaţiei în vigoare.          
  Se execută conform prevederilor Ordinului       
preşedintelui ANSVSA nr. 113/2007.              
                                                
                                                
                                                
  Medici veterinari de    
liberă practică         
împuterniciţi de către  
DSVSA.                  
                        
    2. STOMATITA VEZICULOASĂ (A - 020)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  monitorizarea documentelor ce pot furniza    
date relevante.                              
                                             
  Raport trimestrial la ANSVSA de către DSVSA,    
în condiţii de linişte epidemiologică.          
                                                
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA.                  
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. inspecţia planificată a animalelor din    
speciile domestice sau sălbatice receptive la
virusul stomatitei veziculoase, aflate pe    
teritoriul României:                         
a) în unităţile desemnate să efectueze       
carantină pentru animale nou introduse din   
ţări situate pe continentele contaminate, pe 
perioada duratei maxime de incubaţie a bolii 
la intervale de timp mai scurte decât durata 
minimă a perioadei de incubaţie;             
                                                  
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  Acţiunile de inspecţie  
planificată sunt        
efectuate, certificate  
şi cuantificate de către
medicii veterinari      
oficiali conform        
instrucţiunilor         
prevăzute în legislaţia 
specifică.              
                        
                    
                
                
                
                
                
                
  b) în abatoare şi puncte de tăiere a         
animalelor din specii susceptibile tăiate în 
perioada de carantină, nou introduse din ţări
situate pe continente contaminate, efectuată 
de personal veterinar instruit pentru        
recunoaşterea manifestărilor clinice şi a    
leziunilor produse de bolile veziculoase.    
  Examene anatomoclinice şi necropsice a          
animalelor susceptibile de moarte sau tăiate în 
perioada de carantină.                          
                                                
                                                
                                                
                                                
  Medici veterinari de    
liberă practică         
împuterniciţi în        
exploataţiile de        
carantină şi abatoare   
autorizate.             
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  2. serologică:                               
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. În caz de suspiciune sau apariţie a bolii, se
aplică măsurile de diagnostic, supraveghere,    
profilaxie şi combatere conform prevederilor    
legislaţiei comunitare.                         
2. În unităţile desemnate a efectua carantină   
pentru animale nou introduse din ţări situate   
pe continentele contaminate, supravegherea      
serologică se efectuează pe probele prelevate   
pentru supravegherea febrei aftoase.            
3. Pentru examene virusologice de diagnostic,   
probele se trimit de IDSA, cu aprobarea         
ANSVSA, la laboratoare de referinţă naţionale   
şi/sau internaţionale, şi sunt plătite de către 
DSVSA.                                          
4. Reagenţii necesari examenelor serologice     
prin metode necontaminante (ELISA cu            
antigene recombinate), sunt procuraţi o dată    
cu animalele importate din ţări de pe           
continente contaminate; această obligaţie       
revine importatorului de animale, întrucât de   
la laboratoarele de referinţă din Europa, nu se 
pot procura aceşti reagenţi.                    
  Medici veterinari de    
liberă practică         
împuterniciţi de către  
DSVSA. Examenele se     
efectuează la LNR din   
cadrul IDSA.            
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
  3. clinică:                                  
- în zonele de protecţie şi de supraveghere  
în cazul suspiciunii de boală, conform       
legislaţiei în vigoare;                      
                                             
                                             
                                             
  1. În caz de suspiciune sau apariţie a bolii, se
aplică măsurile de diagnostic, supraveghere,    
profilaxie şi combatere, conform prevederilor   
legislaţiei comunitare.                         
2. Notificarea bolii se face în conformitate cu 
prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA      
nr. 77/2005, cu modificările ulterioare.        
  Medici veterinari de    
liberă practică         
împuterniciţi de către  
DSVSA.                  
                        
                        
                        
    3. BOALA VEZICULOASĂ A PORCULUI (A - 030)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  monitorizarea documentelor ce pot furniza    
date relevante.                              
                                             
  Raport trimestrial la ANSVSA de către           
DSVSA, în condiţii de linişte epidemiologică.   
                                                
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA.                  
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
  1. inspecţia planificată a animalelor din    
speciile domestice sau sălbatice receptive la
virusul bolii veziculoase a porcului, aflate 
pe teritoriul României:                      
a) în colectivităţi de porci cu mai mult de  
20 de animale destinate reproducţiei;        
                                             
                                             
                                             
                                                  
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  Acţiunile de inspecţie  
planificată vor fi      
efectuate, certificate  
şi cuantificate de către
medicii veterinari      
oficiali conform        
instrucţiunilor         
prevăzute în legislaţia 
în vigoare.             
                    
                
                
                
                
  b) în unităţi desemnate a efectua carantină  
pentru animale nou introduse, pe perioada    
duratei maxime de incubaţie a bolii la       
intervale de timp mai scurte decât durata    
minimă a perioadei de incubaţie;             
  Se instruiesc medicii veterinari de liberă      
practică, oficiali pentru recunoaşterea         
manifestărilor clinice şi a leziunilor produse  
de evoluţia bolilor veziculoase                 
                                                
  Se efectuează de medicii
veterinari oficiali     
şi/sau de liberă        
practică împuterniciţi  
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  c) în abatoare de porcine                    
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  Se instruiesc medicii veterinari de liberă      
practică, oficiali pentru recunoaşterea         
manifestărilor clinice la examenul antemortem   
şi a leziunilor produse de evoluţia bolilor     
veziculoase                                     
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  Examenele anatomoclinice
şi necropsice a         
animalelor susceptibile 
moarte sau tăiate în    
perioada de carantină   
sunt efectuate,         
certificate şi          
cuantificate de către   
medici veterinari       
oficiali.               
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  2. serologică:                               
- la 3% pe an de la porci în vârstă de 150 - 
160 zile din exploataţii comerciale industri-
ale cu activităţi de reproducţie şi selecţie 
cu capacitate de peste 100 capete.           
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. În caz de suspiciune sau apariţie a bolii, se
aplică măsurile de diagnostic, supraveghere,    
profilaxie şi combatere se aplică prevederile   
 Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 133/2006        
pentru aprobarea Normei sanitare veterinare     
care introduce măsuri generale pentru           
controlul unor boli ale animalelor şi măsuri    
specifice referitoare la boala veziculoasă a    
porcului, publicat în Monitorul Oficial al      
României, Partea I, nr. 617 din 18 iulie 2006,  
cu modificările şi completările ulterioare, şi  
prevederile legislaţiei comunitare.             
2. Examenele serologice pentru                  
supravegherea efectivelor importate se          
efectuează pe aceleaşi probe la care s-a        
solicitat supravegherea pentru febra aftoasă,   
3. Pentru examene virusologice de diagnostic,   
probele se trimit de IDSA, cu aprobarea         
ANSVSA, la laboratoare de referinţă naţionale   
şi/sau internaţionale şi sunt plătite de către  
DSVSA.                                          
4. Probele serologic pozitive sau dubioase prin 
ELISA vor fi retestate.                         
  Medici veterinari de    
libera practica         
împuterniciţi de către  
DSVSA. Examenele se     
efectuează la LNR din   
cadrul IDSA.            
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
  3. clinică:                                  
- în zonele de protecţie şi de supraveghere  
în cazul suspiciunii de boală, conform legis-
laţiei în vigoare;                           
                                             
                                             
                                             
  În caz de suspiciune sau apariţie a bolii, se   
aplică măsurile de diagnostic, supraveghere,    
profilaxie şi combatere şi prevederile          
legislaţiei comunitare.                         
7. Notificarea bolii se face în conformitate cu 
prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA      
nr. 77/2005, cu modificările ulterioare.        
  Medici veterinari de    
liberă practică         
împuterniciţi de către  
DSVSA.                  
                        
                        
                        
    4. PESTA BOVINA (A - 040)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  monitorizarea documentelor ce pot furniza    
date relevante.                              
                                             
  Raport trimestrial la ANSVSA de către           
DSVSA, în condiţii de linişte epidemiologică.   
                                                
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA.                  
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. inspecţia planificată a animalelor din    
speciile domestice sau sălbatice receptive la
virusul pestei bovine, aflate pe teritoriul  
României:                                    
a) în localităţile ţintă din judeţele ce au  
fost nominalizate ca zone cu risc major sau  
minim de contaminare transfrontalieră;       
                                             
                                             
                                             
                                                  
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  Acţiunile de inspecţie  
planificată sunt        
efectuate, certificate  
şi cuantificate de către
medicii veterinari de   
liberă practică,        
oficiali conform        
instrucţiunilor         
prevăzute în legislaţia 
în vigoare.             
                    
                
                
                
                
                
                
  b) în unităţile desemnate a efectua carantină
pentru animale din specii susceptibile nou   
introduse din ţări situate la graniţa de sud,
est şi de nord a României, pe perioada dura- 
tei maxime de incubaţie a bolii la intervale 
de timp mai scurte decât durata minimă a     
perioadei de incubaţie;                      
  Examene anatomoclinice şi necropsice a          
animalelor susceptibile moarte sau tăiate în    
perioada de carantină.                          
                                                
                                                
                                                
                                                
  Se efectuează de        
medicii veterinari      
oficiali şi/sau de      
liberă practică         
împuterniciţi           
                        
                        
                    
                
                
                
  c) în abatoare:                              
Pentru animalele nou introduse în cadrul     
comerţului intracomunitar sau importului din 
ţări terţe.                                  
  Examene anatomoclinice a animalelor             
susceptibile tăiate în perioada de              
supraveghere.                                   
                                                
  Se efectuează de medicii
veterinari oficiali     
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  2. serologică:                               
Pentru detecţia posibilei contaminări        
transfrontaliere, de la:                     
a) 2% din efectivul de bovine, anual, defal- 
cat pe 12 luni, dar nu mai puţin de 240 de   
probe/an/judeţ, cumulate din localităţile    
ţintă în judeţele ce au un risc maxim de     
contaminare situate în zona l-a de suprave-  
ghere (BT, CL, CT, CS, DJ, GL, IS, GR, MM,   
MH, OT, TR, TL, SM, SV, VS);                 
b) 0,5% din efectivul de bovine, lunar, dar  
nu mai puţin de 60 probe/an şi judeţ,cumulate
din localităţile ţintă, în judeţele ce au un 
risc minim de contaminare zona II de         
supraveghere (BR, BC, CJ, IL, IF, NT, TM);   
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Examenele serologice pentru supraveghere     
se efectuează pe aceleaşi probe la care s-a     
solicitat supravegherea pentru febra aftoasă.   
2. Pentru examene virusologice de diagnostic,   
probele se trimit de IDSA, cu aprobarea         
ANSVSA, la laboratoare de referinţă naţionale   
şi/sau internaţionale, şi sunt plătite de către 
DSVSA.                                          
3. România este indemnă la pesta bovină, nu a   
practicat niciodată vaccinarea animalelor       
contra acestei boli şi nici nu a produs vaccin  
pentru imunoprofilaxie.                         
4. România nu importă animale vii din           
speciile receptive la virusul pestei bovine şi  
nici produse de origine animală provenite de    
la acestea, din ţări care nu au statut de ţară  
liberă de pestă bovină, recunoscut oficial de   
OIE.                                            
5. La animalele vii din speciile receptive nou  
introduse prin comerţul intracomunitar sau      
importul din ţări terţe, se respectă prevederile
 Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 62/2005       
pentru aprobarea normei sanitare veterinare     
privind acţiunile sanitare veterinare de        
supraveghere şi imunoprofilactice obligatorii   
ale căror costuri sunt suportate de către       
proprietarii animalelor, publicat în Monitorul  
Oficial al României, partea I, nr. 716 din 08   
august 2005.                                    
6. Localităţile ţintă şi gospodăriile ţintă din 
cadrul acestora, sunt stabilite de DSVSA cu     
avizul IDSA.                                    
  1. Medici veterinari de 
liberă practică         
împuterniciţi de către  
DSVSA.                  
2. Examenele se         
efectuează la LNR din   
cadrul IDSA.            
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
  3. clinică:                                  
În zonele de protecţie şi de supraveghere în 
cazul suspiciunii de boală, conform legisla- 
ţiei în vigoare;                             
                                             
                                             
                                             
  1. În caz de suspiciune sau apariţie a bolii,   
se aplică măsurile de diagnostic, supraveghere, 
profilaxie şi combatere şi prevederile          
legislaţiei comunitare.                         
2. Notificarea bolii se face în conformitate cu 
prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA      
nr. 77/2005, cu modificările ulterioare.        
  Medici veterinari de    
liberă practică         
împuterniciţi de către  
DSVSA.                  
                        
                        
                        
    5. PESTA MICILOR RUMEGĂTOARE (A - 050)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  monitorizarea documentelor ce furniza date   
relevante.                                   
                                             
  Raport trimestrial la ANSVSA de către           
DSVSA, în condiţii de linişte epidemiologică.   
                                                
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA.                  
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
  1. inspecţia planificată a animalelor din    
speciile domestice sau sălbatice receptive la
virusul micilor rumegătoare, aflate pe       
teritoriul României:                         
a) în localităţile ţintă din judeţele ce au  
fost nominalizate ca zone cu risc major sau  
minim de contaminare transfrontalieră;       
                                             
                                             
                                                  
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  Acţiunile de inspecţie  
planificată vor fi      
efectuate, certificate  
şi cuantificate de către
medici veterinari       
oficiali conform        
instrucţiunilor         
prevăzute în legislaţia 
specifică.              
                    
                
                
                
                
                
                
  b) în unităţile desemnate a efectua carantină
pentru animale din specii susceptibile nou   
introduse din ţări situate la graniţa de sud,
est şi de nord a României, pe perioada dura- 
tei maxime de incubaţie a bolii la intervale 
de timp mai scurte decât durata minimă a     
perioadei de incubaţie;                      
  Examene anatomoclinice şi necropsice a          
animalelor susceptibile moarte sau tăiate în    
perioada de aşteptare.                          
                                                
                                                
                                                
                                                
  Se efectuează de medici 
veterinari oficiali     
şi/sau împuterniciţi.   
                        
                        
                        
                        
                    
                
  c) în abatoare, a animalelor nou introduse,  
în perioada de aşteptare.                    
  Examene anatomoclinice a animalelor             
susceptibile tăiate în perioada de aşteptare.   
  Se efectuează de medici 
veterinari oficiali.    
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  2. serologică:                               
- pentru detecţia posibilei contaminări      
transfrontaliere, de la:                     
a) 1% din efectivul de ovine şi caprine,     
lunar, dar nu mai puţin de 400 probe/an/judeţ
cumulate din localităţile ţintă în judeţele  
ce au un risc maxim de contaminare(zona I-a  
de supraveghere) (BT, CL, CT, CS, DJ, GL, IS,
 GR, MM, MH, OT, TR, TL, TM, SM, SV, VS);    
b) 0,5% din efectivul de ovine şi caprine,   
lunar, dar nu mai puţin de 100 probe/an şi   
judeţ cumulate din localităţile ţintă, în    
judeţele ce au un risc minim de contaminare  
(zona II de supraveghere), (BR, BC, CJ, HD,  
IL, IF, NT),                                 
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Examenele serologice pentru supraveghere     
se efectuează pe aceleaşi probe la care s-a     
solicitat supravegherea pentru febra aftoasă.   
2. Pentru examene virusologice de diagnostic,   
probele se trimit de IDSA, cu aprobarea         
ANSVSA, la laboratoare de referinţă naţionale   
şi/sau internaţionale, şi sunt plătite de către 
DSVSA.                                          
3. România este indemnă la pesta micilor        
rumegătoare, nu a practicat niciodată           
vaccinarea animalelor contra acestei boli şi    
nici nu a produs vaccin pentru                  
imunoprofilaxie.                                
4. România nu aprobă introducerea de noi        
animale vii din speciile receptive la virusul   
pestei bovine şi nici produse de origine        
animală provenite de la acestea, din ţări care  
nu au statut de ţară liberă de pesta micilor    
rumegătoare, recunoscut oficial de OIE.         
5. La animalele vii din speciile receptive      
nou introduse prin comerţul intracomunitar      
sau importul din ţări terţe, se respectă        
prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA      
nr. 62/2005.                                    
6. Desemnarea judeţelor situate în zonele de    
risc I şi II ce urmează a efectua supravegherea 
pentru risc de contaminare transfrontalieră, va 
fi făcută de ANSVSA. Localităţile ţintă şi      
gospodăriile ţinta din cadrul acestora, sunt    
stabilite de DSVSA cu avizul IDSA.              
  1. Medici veterinari de 
libera practica         
împuterniciţi de către  
DSVSA.                  
2. Examenele se         
efectuează la LNR din   
cadrul IDSA.            
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
  3. clinică, în zonele de protecţie şi de     
supraveghere în cazul suspiciunii de boală,  
conform legislaţiei în vigoare;              
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. În caz de suspiciune sau apariţie a bolii,   
se aplică măsurile de diagnostic, supraveghere, 
profilaxie şi combatere şi a prevederilor       
legislaţiei comunitare.                         
2. Notificarea bolii se face în conformitate cu 
prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA      
nr. 77/2005, cu modificările ulterioare         
  Medici veterinari de    
liberă practică         
împuterniciţi de către  
DSVSA.                  
                        
                        
                        
    6. PLEUROPNEUMONIA CONTAGIOASĂ BOVINĂ (A - 060)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  monitorizarea documentelor ce pot furniza    
date relevante.                              
                                             
  Raport trimestrial la ANSVSA de către           
DSVSA în condiţii de linişte epidemiologică.    
                                                
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA.                  
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. inspecţia planificată a animalelor din    
speciile domestice sau sălbatice receptive la
pleuropneumonia contagioasă a bovinelor      
aflate pe teritoriul României:               
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                                  
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  Acţiunile de inspecţie  
planificată vor fi      
efectuate, certificate  
şi cuantificate de către
medici veterinari de    
liberă practică         
împuterniciţi conform   
instrucţiunilor         
prevăzute în legislaţia 
în vigoare.             
                    
                
                
                
                
                
  - în unităţile desemnate a efectua pentru    
animalele nou introduse, din sudul şi estul  
României, pe perioada duratei maxime de      
incubaţie a bolii la intervale de timp mai   
scurte decât durata minimă a perioadei de    
incubaţie;                                   
  Examene anatomoclinice şi necropsice a          
animalelor susceptibile moarte sau tăiate în    
perioada de aşteptare.                          
                                                
                                                
                                                
  Se efectuează de medici 
veterinari oficiali     
şi/sau de liberă        
practică împuterniciţi. 
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  2. Animalele suspicionate pentru această     
boală sunt investigate prin metode de la     
laborator: serologice şi microbiologice şi/  
sau PCR.                                     
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Animalele cu reacţii serologice dubioase     
sau pozitive se identifică, se examinează       
clinic şi sunt recontrolate serologic. De la    
animalele la care se reconfirmă un rezultat     
serologic pozitiv şi care prezintă simptome     
suspecte de pleuropneumonie se prelevează       
probe (mucus nazal şi lichid pleural recoltat   
prin puncţie aseptică) pentru examen            
bacteriologic, care se efectuează la IDSA.      
2. România este indemnă la pleuropneumonia      
contagioasă bovină, nu a practicat niciodată    
vaccinarea animalelor contra acestei boli şi    
nici nu a produs vaccin pentru                  
imunoprofilaxie.                                
3. România nu aprobă introducerea de noi animale
vii din speciile receptive la pleuropneumonia   
contagioasă bovină şi nici produse de origine   
animală provenite de la acestea, din ţări care  
nu au statut de ţară liberă de această boală,   
recunoscut oficial de OIE.                      
4. La animalele vii din speciile receptive      
nou introduse prin comerţul intracomunitar      
sau importul din ţări terţe, se respectă        
prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA      
nr. 62/2005.                                    
  1. Medici veterinari de 
libera practica         
împuterniciţi de către  
DSVSA                   
2. Examenele se         
efectuează la LNR din   
cadrul IDSA.            
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
  3. clinică, în zonele de protecţie şi de     
supraveghere în cazul suspiciunii de boală,  
conform legislaţiei în vigoare;              
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. În caz de suspiciune sau apariţie a bolii,   
se aplică măsurile de diagnostic, supraveghere, 
profilaxie şi combatere şi prevederile          
legislaţiei comunitare.                         
2. Notificarea bolii se face în conformitate cu 
prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr.  
77/2005, cu modificările ulterioare.            
  Medici veterinari de    
liberă practica         
împuterniciţi de către  
DSVSA.                  
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
  4. În abatoare: inspecţia de abator trebuie  
să se realizeze prin proceduri adecvate în   
scopul decelării leziunilor pulmonare        
specifice.                                   
                                             
                                             
                                             
  De la toate animalele cu leziuni suspecte de    
pleuropneumonie contagioasă se prelevează       
probe de lichid pleural şi ţesut pulmonar,      
reprezentative pentru examene bacteriologice,   
histopatologice, în vederea precizării          
diagnosticului de pleuropneumonie               
contagioasă.                                    
  1. Medicul veterinar    
oficial din abator      
2. Examenele se         
efectuează la LNR din   
cadrul Institutul de    
Diagnostic şi Sănătate  
Animală.                
    7. BLUETONGUE (A - 090)    *Font 7*   ┌────────────────┬─────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────┐  │       1        │                       2                     │                       3                        │           4            │  ├────────────────┼─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │I. Supraveghere │1. monitorizarea documentelor ce pot furniza │1. Raport trimestrial transmis la               │Medici veterinari       │  │pasivă          │date relevante în special a documentelor     │ANSVSA de către DSVSA, în condiţii de           │oficiali din cadrul     │  │                │sanitare veterinare şi a altor documente ce  │linişte epidemiologică.                         │DSVSA.                  │  │                │însoţesc transporturile de animale ce provin │2. Efectivele de animale pentru                 │                        │  │                │din alte state membre ale Uniunii Europene   │supraveghere vor fi stabilite de DSVSA,         │                        │  │                │sau ţări terţe, înainte de debarcarea anima- │de comun acord cu LNR din IDSA.                 │                        │  │                │lelor la destinaţie;                         │                                                │                        │  │                │2. supravegherea clinică pasivă efectuată de │                                                │                        │  │                │către fermieri şi raportarea oricărei        │                                                │                        │  │                │suspiciuni de bluetongue medicilor veterinari│                                                │                        │  │                │de liberă practică împuterniciţi şi/sau      │                                                │                        │  │                │oficiali.                                    │                                                │                        │  ├────────────────┼─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │II. Supraveghere│1. Inspecţia animalelor receptive din specii │1. Raport trimestrial transmis la               │Acţiunile de inspecţie  │  │activă          │domestice şi sălbatice existente pe terito-  │ANSVSA de către DSVSA în condiţii de            │planificată vor fi      │  │                │riul României astfel:                        │linişte epidemiologică.                         │efectuate, certificate  │  │                │a) animale situate în localităţile ţintă     │2. În caz de suspiciune sau apariţie a          │şi cuantificate de către│  │                │desemnate conform metodologiei de suprave-   │bolii, se aplică măsurile de diagnostic,        │medici veterinari       │  │                │ghere stabilită prin Ordinul preşedintelui   │supraveghere, profilaxie şi combatere din       │oficiali conform        │  │                │ANSVSA nr. 154/2007 pentru aprobarea normei  │structura Programului de urgenţă,               │instrucţiunilor         │  │                │sanitare veterinare privind strategia de su- │conform legislaţiei veterinare în vigoare.      │prevăzute în legislaţia │  │                │praveghere a bolii limbii albastre, publicat │3. Localităţile şi efectivele ţintă, sunt       │în vigoare.             │  │                │în Monitorul Oficial al României, partea I,  │stabilite de DSVSA de comun acord cu            │                        │  │                │nr. 580 din 23 august 2007;                  │LNR din IDSA.                                   │                        │  │                │b) toate rumegătoarele care intră în România │                                                │                        │  │                │ca urmare a comerţului intracomunitar şi toate                                                │                        │  │                │rumegătoarele importate din ţări terţe, pe   │                                                │                        │  │                │durata perioadei de aşteptare.               │                                                │                        │  │                │c) rumegătoarele autohtone, rumegătoarele care                                                │                        │  │                │intră în România ca urmare a comerţului      │                                                │                        │  │                │intracomunitar sau cele importate din ţări   │                                                │                        │  │                │terţe şi aflate în perioada de aşteptare,    │                                                │                        │  │                │tăiate în abatoare autorizate.               │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │2. Supravegherea serologică prin ELISA astfel│Se efectuează:                                  │1. Medici veterinari de │  │                │a) 3% din rumegătoare/judeţ, dar nu mai      │a) lunar, pe probe de seruri prelevate de       │liberă practică, special│  │                │puţin de 1200 probe/judeţ, pe durata         │la animale receptive (bovine, ovine,            │instruiţi, împuterniciţi│  │                │sezonului de activitate intensă a vectorilor │caprine) din localităţi ţintă, desemnate        │de către DSVSA.         │  │                │(perioada mai - octombrie);                  │conform metodologiei de supraveghere            │2. Examenele serologice │  │                │b) 1% din rumegătoare/judeţ, dar nu mai puţin│stabilită prin Ordinul preşedintelui            │de supraveghere, se     │  │                │de 400 probe/judeţ, pe durata sezonului de   │ANSVSA nr. 154/2007;                            │efectuează la LSVSA,    │  │                │activitate redusă a vectorilor (perioada     │b) pentru reţeaua BT-NET, raportarea            │respectiv abilitate     │  │                │noiembrie-aprilie);                          │rezultatelor supravegherii serologice se        │şi/sau LNR din cadrul   │  │                │c) toate rumegătoarele care intră în România │efectuează lunar, prin fişele de                │IDSA.                   │  │                │ca urmare a comerţului intracomunitar şi     │supraveghere serologică                         │                        │  │                │toate rumegătoarele importate din ţări terţe,│                                                │                        │  │                │pe durata perioadei de aşteptare, la 7 zile  │                                                │                        │  │                │de la intrarea pe teritoriul României.       │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │3. Supravegherea prin examene de izolare a   │Notificarea bolii se face în conformitate       │Examenele se efectuează │  │                │virusului şi de detecţie a genomului viral pe│cu prevederile Ordinului preşedintelui          │la LNR din cadrul IDSA, │  │                │probe prelevate de la animale la care testele│ANSVSA nr. 77/2005, cu modificările             │iar probele pentru      │  │                │serologice au avut rezultate neconcludente   │ulterioare.                                     │confirmarea serotipului │  │                │(stabilite prin coroborarea rezultatelor     │                                                │viral sau a speciilor de│  │                │testelor de laborator şi a datelor           │                                                │vectori se trimit de    │  │                │epidemiologice);                             │                                                │IDSA cu aprobarea       │  │                │4. Supravegherea prin detecţie a genomului   │                                                │ANSVSA, la laboratoarele│  │                │viral, într-un interval de 48 de ore de la   │                                                │de referinţă comunitare │  │                │debarcarea animalelor, în cazul în care aces-│                                                │şi/sau internaţionale.  │  │                │tea provin din zone restricţionate conform   │                                                │                        │  │                │Regulamentului Comisiei 1266/2007/CE.        │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │5. Supravegherea virusologică sau prin teste │                                                │Examenele se efectuează │  │                │de biologie moleculară a rumegătoarelor săl- │                                                │la LNR din cadrul IDSA  │  │                │batice moarte, vânate în condiţii normale ori│                                                │                        │  │                │vânate datorită faptului că prezintă simptome│                                                │                        │  │                │ce ar putea fi atribuite bluetongue.         │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │6. Monitorizarea vectorilor şi a parametrilor│1. Stabilirea localităţilor ţintă pentru        │1. Medici veterinari de │  │                │mediului ambiant (insecte din genul          │supravegherea vectorilor şi pentru              │liberă practică, special│  │                │Culicoides), astfel:                         │supravegherea serologică se face conform        │instruiţi, împuterniciţi│  │                │a) capturarea săptămânală de vectori (o      │metodologiei stabilite prin Ordinul             │de către DSVSA          │  │                │captură/săptămână) cu capcane fixe, pe tot   │preşedintelui ANSVSA nr. 154/2007.              │2. Examenele de         │  │                │parcursul anului, în puncte de capturare     │2. Înregistrarea coordonatelor de               │identificare a genului  │  │                │stabilite conform metodologiei de suprave-   │latitudine, longitudine şi altitudine pentru    │şi speciei vectorilor   │  │                │ghere stabilite prin Ordinul preşedintelui   │fiecare punct de colectare a vectorilor se      │culicoizi se efectuează │  │                │ANSVSA nr. 154/2007.                         │face cu mijloace GPS.                           │la LSVSA abilitate, iar │  │                │b) capturarea sistematică de vectori cu cap- │3. Locurile de recoltare a vectorilor, sunt     │confirmarea se face de  │  │                │cane mobile,pe durata sezonului de activitate│stabilite de către DSVSA de comun               │către LNR din cadrul    │  │                │intensă a vectorilor (mai - octombrie), în   │acord cu LNR din IDSA.                          │IDSA.                   │  │                │situaţii deosebite (apariţia bluetongue în   ├────────────────────────────────────────────────┤                        │  │                │ţările vecine, depistarea unor specii noi de │4. În caz de suspiciune sau confirmare a        │                        │  │                │vectori). Stabilirea punctelor de colectare a│bluetongue, se aplică prevederile               │                        │  │                │vectorilor va fi realizată de grupul de ex-  │Ordinului preşedintelui ANSVSA nr.              │                        │  │                │perţi pentru bluetongue, conform metodologiei│32/2006 pentru aprobarea normei sanitare        │                        │  │                │stabilite prin Ordinul preşedintelui ANSVSA  │veterinare care stabileşte prevederi            │                        │  │                │nr. 154/2007;                                │specifice pentru controlul şi eradicarea        │                        │  │                │c) monitorizarea parametrilor mediului de su-│bolii limbii albastre, publicat în              │                        │  │                │pravieţuire a vectorilor cu meteostaţii HOBO │Monitorul Oficial al României Partea I,         │                        │  │                │în locaţii desemnate de către LNR din cadrul │nr. 207 din 7 martie 2006, cu modificările      │                        │  │                │Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală.│ulterioare, (Directiva CE 75/2000/CE cu         │                        │  │                │d) înregistrarea coordonatelor geografice     │toate amendamentele şi completările             │                        │  │                │(latitudine, longitudine, altitudine) cu     │ulterioare).                                    │                        │  │                │dispozitive GPS în toate punctele de colec-  │                                                │                        │  │                │tare a vectorilor, a probelor de seruri sau a│                                                │                        │  │                │parametrilor de mediu.                       │                                                │                        │  └────────────────┴─────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────┘   8. VARIOLA OVINĂ ŞI CAPRINĂ (A - 100)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  monitorizarea documentelor ce pot furniza    
date relevante.                              
                                             
  Raport trimestrial la ANSVSA de către           
DSVSA, în condiţii de linişte epidemiologică.   
                                                
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA.                  
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
  1. inspecţia planificată a animalelor din    
speciile domestice sau sălbatice receptive la
virusul variolei ovinelor şi caprinelor, din 
judeţele aflate pe graniţa de sud şi est a   
României:                                    
a) în localităţile ţintă din judeţele ce au  
fost nominalizate ca zone cu risc major sau  
minim de contaminare transfrontalieră: AR, CL,                                                
CS, CT, DJ, GR, GL, IL, OT, MH, TM, TL;      
                                                  
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
prevăzute în legislaţia 
                                                
  Acţiunile de inspecţie  
planificată se          
efectuează, certifică şi
cuantifică de către     
medicii veterinari      
oficiali conform        
instrucţiunilor         
în vigoare.             
                    
                
                
                
                
  b) în unităţi desemnate a efectua carantină  
pentru animale nou introduse, pe perioada    
duratei maxime de incubaţie a bolii, la      
intervale de timp mai scurte decât durata    
minimă a perioadei de incubaţie;             
  Se instruiesc medicii veterinari de liberă      
practică, oficiali pentru recunoaşterea         
manifestărilor clinice şi a leziunilor produse  
de variola ovină şi caprină                     
                                                
  Se efectuează de medicii
veterinari oficiali     
şi/sau de liberă        
practică împuterniciţi  
                        
                    
                
                
                
  c) anatomopatologică a animalelor importate  
din ţări libere de boală dar cu risc         
epidemiologic de vecinătate.                 
                                             
  Se instruiesc medicii veterinari de liberă      
practică, oficiali pentru recunoaşterea         
leziunilor produse de variola ovină şi caprină  
                                                
  Se efectuează de medicii
veterinari oficiali     
şi/sau de liberă        
practică împuterniciţi. 
                    
                
                
                
                
  d) în abatoare pe animale din specii         
susceptibile nou introduse care provin din   
localităţi ţintă, precum şi a celor tăiate   
în perioada de aşteptare.                    
                                             
  Se instruiesc medicii veterinari de liberă      
practică, oficiali pentru recunoaşterea         
manifestărilor clinice la examenul antemortem   
şi a leziunilor produse de variola ovină şi     
caprină                                         
  Examene efectuate de    
către medici veterinari 
oficiali.               
                        
                        
                    
                
                
                
  2. clinică: în zonele de protecţie şi de     
supraveghere în cazul suspiciunii de boală,  
conform legislaţiei în vigoare;              
                                             
  1. Pentru diagnosticul virusologic probele se   
trimit de către IDSA cu aprobarea ANSVSA la     
laboratoare de referinţă naţionale şi/sau       
internaţionale, şi sunt plătite de către DSVSA. 
  Medici veterinari de    
liberă practică         
împuterniciţi de către  
DSVSA.                  
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                                               
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  2. România este indemnă de variola ovinelor şi  
caprinelor, nu practică vaccinarea animalelor   
contra acestei boli şi nici nu produce vaccin   
pentru imunoprofilaxie.                         
3. România nu aprobă introducerea de noi        
animale vii din speciile receptive la virusul   
variolei ovinelor şi caprinelor şi nici produse 
de origine animală provenite de la acestea, din 
ţări care nu au statut de ţară liberă,          
recunoscut oficial de OIE. La animalele vii din 
speciile receptive nou introduse prin comerţul  
intracomunitar sau importul din ţări terţe, se  
respectă prevederile Ordinului preşedintelui    
ANSVSA nr. 62/2005.                             
4. Desemnarea judeţelor situate în zonele de    
risc I şi II ce urmează a efectua supravegherea 
pentru risc de contaminare transfrontalieră, va 
fi făcută de ANSVSA. Localităţile ţintă, sunt   
stabilite de DSVSA cu avizul IDSA.              
5. În caz de suspiciune sau apariţie a bolii,   
se aplică măsurile de diagnostic, supraveghere, 
profilaxie şi combatere şi prevederile          
legislaţiei comunitare.                         
6. Notificarea bolii se face în conformitate cu 
prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA      
nr. 77/2005, cu modificările ulterioare.        
7. Pentru prevenirea introducerii bolii se      
aplică prevederile legislaţiei comunitare.      
  Medici veterinari de    
liberă practică         
împuterniciţi de către  
DSVSA.                  
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
    9. PESTA AFRICANĂ A CALULUI (A - 110)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  monitorizarea documentelor ce pot furniza    
date relevante.                              
                                             
  Raport trimestrial la ANSVSA de către DSVSA,    
în condiţii de linişte epidemiologică.          
                                                
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA.                  
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
  1. inspecţia planificată a animalelor din    
speciile domestice sau sălbatice receptive la
virusul pestei africane a calului aflate pe  
teritoriul României:                         
a) în localităţile ţintă din judeţele ce au  
fost nominalizate ca zone cu risc major sau  
minim de contaminare transfrontalieră;       
                                             
                                             
                                                  
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  Acţiunile de inspecţie  
planificată sunt        
efectuate, certificate  
şi cuantificate de către
medicii veterinari      
oficiali conform        
instrucţiunilor         
prevăzute în legislaţia 
în vigoare.             
                    
                
                
                
                
                
  b) în unităţile desemnate a efectua carantină
pentru animale nou introduse din sudul şi    
estul României, pe perioada duratei maxime de
incubaţie a bolii, la intervale de timp mai  
scurte decât durata minimă a perioadei de    
incubaţie;                                   
  Examene anatomoclinice şi necropsice a          
animalelor susceptibile moarte sau tăiate în    
perioada de carantină                           
                                                
                                                
                                                
  Se efectuează medicii   
veterinari oficiali     
şi/sau de liberă        
practică împuterniciţi. 
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  2. serologică:                               
pentru detecţia posibilei contaminări        
transfrontaliere:                            
a) în judeţele cu risc maxim de contaminare  
CS, CL, CT, DJ, GR, MH, OT, TL, TR, TM pe    
probe recoltate de la 2% din cabalinele din  
localităţile ţintă dar nu mai puţin de 200   
probe/an/judeţ (zona I de supraveghere);     
b) în judeţele cu risc minim de contaminare: 
GJ, VL, AG, DB, IF, Municipiului Buc., IL, BR
pe probe recoltate de la 0,5% de la cabali-  
nele din localităţile ţintă dar nu mai puţin 
de 50 de probe/an/judeţ (zona II de supra-   
veghere);                                    
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Probele pentru examene serologice de         
supraveghere se trimit la IDSA, iar pentru      
examene virusologice de diagnostic se trimit    
de IDSA cu aprobarea ANSVSA la laboratoare de   
referinţă naţionale şi/sau internaţionale, şi   
sunt plătite de către DSVSA.                    
2. România este indemnă de pesta africană a     
calului, nu practică vaccinarea animalelor      
contra acestei boli şi nici nu produce vaccin   
pentru imunoprofilaxie.                         
3. România nu aprobă introducerea de noi        
animale vii din speciile receptive la virusul   
pestei africane a calului şi nici produse de    
origine animală provenite de la acestea, din    
ţări care nu au statut de ţară liberă,          
recunoscut oficial de OIE                       
4. La animalele vii din speciile receptive      
nou introduse prin comerţul intracomunitar      
sau importul din ţări terţe, se respectă        
prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA      
nr. 62/2005.                                    
5. în cazul apariţiei de probe pozitive, se     
aplică prevederile Ordinului preşedintelui      
ANSVSA nr. 135/2006 pentru aprobarea normei     
sanitare veterinare privind măsurile de control 
şi combatere a pestei africane a calului,       
publicat în Monitorul Oficial al României       
partea I, nr. 617 din 18 iulie 2006, cu         
modificările şi completările ulterioare şi      
prevederile legislaţiei comunitare.             
  1. Medici veterinari de 
libera practica         
împuterniciţi de către  
DSVSA                   
2. Examenele se         
efectuează la LNR din   
cadrul IDSA             
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  3. clinică în zonele de protecţie şi de      
supraveghere în cazul suspiciunii de boală,  
conform legislaţiei în vigoare;              
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Realizarea supravegherii clinice în zonele   
de protecţie şi de supraveghere în cazul        
suspiciunii de apariţie a bolii, se aplică      
conform prevederilor legislaţiei comunitare.    
2. în caz de suspiciune sau apariţie a bolii,   
se aplică măsurile de diagnostic, supraveghere, 
profilaxie şi combatere.                        
3. Notificarea bolii se face în conformitate cu 
prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr.  
77/2005, cu modificările ulterioare.            
  Medici veterinari de    
liberă practică         
împuterniciţi de către  
DSVSA.                  
                        
                        
                        
                        
                        
                        
    10. PESTA PORCINĂ AFRICANĂ (A - 120)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  monitorizarea documentelor ce pot furniza    
date relevante.                              
                                             
  Raport trimestrial la ANSVSA de către           
DSVSA, în condiţii de linişte epidemiologică.   
                                                
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA.                  
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. inspecţia planificată a animalelor din    
speciile domestice sau sălbatice receptive la
virusul ce produce boala, aflate pe          
teritoriul României:                         
a) în localităţile ţintă din judeţele ce au  
fost nominalizate ca zone cu risc major sau  
minim de contaminare transfrontalieră;       
                                             
                                             
                                             
                                                  
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  Acţiunile de inspecţie  
planificată, precum şi  
cele de evaluare rurală 
rapidă, se efectuează,  
certifică şi cuantifică 
de către medicii        
veterinari oficiali     
conform instrucţiunilor 
prevăzute în legislaţia 
în vigoare.             
                    
                
                
                
                
  b) în unităţi desemnate a efectua carantină  
pentru animale nou introduse, pe perioada    
duratei maxime de incubaţie a bolii, la      
intervale de timp mai scurte decât durata    
minimă a perioadei de incubaţie;             
                                                  
                                                
                                                
                                                
                                                
  Se efectuează de de     
medicii veterinari      
oficiali şi/sau de      
liberă practică         
împuterniciţi.          
                    
                
                
                
                
  c) în abatoare pe animale din specii         
susceptibile ce provin din localităţi ţintă, 
precum şi a celor tăiate în perioada de      
aşteptare după import sau comerţ             
intracomunitar.                              
                                                  
                                                
                                                
                                                
                                                
  Examene efectuate de    
către medici veterinari 
oficial.                
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  2. serologică:                               
a) în judeţele cu risc maxim de contaminare  
(zona I-a de supraveghere), (BT, CL, CT, GL, 
IS, GR, MM, TL, SM, SV, VS) pe 300           
probe/an/judeţ de la porcinele din           
localităţile ţintă;                          
b) în judeţele cu risc minim de contaminare  
(zona II de supraveghere), (BR, CJ, IL, IF)  
pe 100 probe/an/judeţ de la porcinele din    
localităţile ţintă;                          
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Probele pentru examene serologice de         
supraveghere şi cele destinate examenelor       
virusologice în vederea precizării              
diagnosticului în cazul suspiciunii de boală,   
se trimit la IDSA. Atunci când este cazul cu    
aprobarea ANSVSA, probele pot fi trimise unor   
laboratoare de referinţă naţionale şi/sau       
internaţionale, cheltuielile fiind suportate    
de către DSVSA.                                 
2. România este indemnă de pesta porcină        
africană.                                       
3. România nu aprobă introducerea de noi        
animale vii din speciile receptive la virusul   
pestei porcine africane şi nici produse de      
origine animală provenite de la acestea, din    
ţări care nu au statut de ţară liberă,          
recunoscut oficial de OIE. La comerţul          
intracomunitar şi importul de animale vii din   
speciile receptive se respectă prevederile      
 Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 99/2006       
pentru aprobarea Normei sanitare veterinare     
privind controlul pestei porcine africane,      
publicat în Monitorul Oficial al României,      
nr. 426 din 17 mai 2006.                        
  1. Medici veterinari de 
liberă practică         
împuterniciţi de către  
DSVSA                   
2. Examenele se         
efectuează la LNR din   
cadrul Institutului de  
Diagnostic şi Sănătate  
Animală.                
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
  3. clinică în zonele de protecţie şi de      
supraveghere în cazul suspiciunii de boală,  
conform legislaţiei în vigoare;              
                                             
                                             
  1. Notificarea bolii se face în conformitate    
cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA   
nr. 77/2005, cu modificările ulterioare.        
2. Pentru prevenirea introducerii bolii se      
aplică prevederile legislaţiei comunitare.      
  1. Medici veterinari de 
liberă practică         
împuterniciţi de către  
DSVSA.                  
                        
    11. PESTA PORCINĂ CLASICĂ (A - 130)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  monitorizarea documentelor ce pot furniza    
date relevante.                              
                                             
  Raport trimestrial la ANSVSA de către           
DSVSA, în condiţii de linişte                   
epidemiologică.                                 
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA.                  
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  Conform prevederilor Programului de          
monitorizare, control şi eradicare a Pestei  
Porcine Clasice în România pentru anul 2008, 
transmis la Comisia Europeană aprobat de     
Comisia Europeană prin Decizia Comisiei      
870/2007 publicată în Jurnalul Oficial L 340 
din 22.12.2007.                              
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Se aplică derogări prin aprobarea            
măsurilor dispuse conform unor Decizii          
ale Comisiei Europene.                          
2. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr.             
67/2005 pentru aprobarea Normei sanitar         
veterinare cu privire la măsurile pentru        
controlul pestei porcine clasice, publicat      
în Monitorul Oficial al României, nr. 707       
şi 707 bis din 05 august 2005, care             
transpune Directiva Consiliului                 
2001/89/CE;                                     
3. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr.             
66/2005 privind aprobarea Normei sanitar        
veterinare care aprobă un manual de             
diagnostic stabilind proceduri de               
diagnostic, metode de prelevare a               
probelor şi criterii pentru evaluarea           
testelor de laborator pentru confirmarea        
pestei porcine clasice, publicat în             
Monitorul Oficial al României, nr. 707 şi       
707 bis din 05 august 2005, ce transpune        
Decizia Comisiei 2001/106/CE;                   
4. Programul strategic privind                  
monitorizarea, controlul şi eradicarea          
pestei porcine clasice în România pentru        
anul 2008, prevăzut în anexa nr. 4 din          
 Hotărârea Guvernului nr. 515/2008  pentru        
aprobarea acţiunilor de supraveghere,           
prevenire şi control al bolilor la animale,     
al celor transmisibile de la animale la om,     
protecţia animalelor şi protecţia mediului,     
precum şi alte acţiuni prevăzute în alte        
programe naţionale, precum şi a tarifele        
aferente acestora pentru anul 2008,             
publicată în Monitorul Oficial al               
României, Partea I, nr. 401 din 28 mai          
2008.                                           
5. Normele metodologice privind                 
implementarea Programului strategic             
privind monitorizarea, controlul şi             
eradicarea pestei porcine clasice în            
România pentru anul 2008 aprobate prin          
ordin al preşedintelui ANSVSA.                  
6. Decizia Comisiei 2006/779/ CE cu             
privire la măsurile tranzitorii de control a    
sănătăţii animalelor în relaţie cu pesta        
porcină clasică din România.                    
  1. Medicii veterinari   
oficiali şi/sau de      
liberă practică         
împuterniciţi.          
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
    12. INFLUENŢA AVIARĂ (GRIPA AVIARA) - A - 150    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  monitorizarea documentelor ce pot furniza    
date relevante.                              
                                             
  Raport trimestrial la ANSVSA de către DSVSA,    
în condiţii de linişte epidemiologică.          
                                                
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA                   
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  Supravegherea şi combaterea influenţei aviare
la păsările domestice şi sălbatice. Programul
de supraveghere a gripei aviare în România,  
în anul 2008, la păsările domestice şi sălba-
tice, aprobat prin Decizia Comisiei 782/2007/
CEE conţine date concrete privind numărul de 
probe, metodele de diagnostic, zonele cu risc
crescut de contaminare, pentru fiecare judeţ 
în parte.                                    
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Având în vedere statutul României de stat    
membru al Uniunii Europene, supravegherea,      
diagnosticul şi controlul influenţei aviare se  
realizează în conformitate cu prevederile       
comunitare în domeniu. Aceste prevederi pot fi  
grupate în:                                     
a) Legislaţia europeană de bază pentru          
influenţa aviară o constituie:                  
(i) Directiva Consiliului nr. 2005/94/CE        
privind măsurile comunitare de combatere a      
influenţei aviare;                              
(îi) Decizia europeană privind punerea în       
aplicare a programelor de supraveghere a        
gripei aviare la păsările domestice şi păsările 
sălbatice, destinate aplicării în statele       
membre;                                         
(iii) Deciziei Comisiei nr. 2006/437/CE care    
aprobă Manualul de diagnostic pentru            
influenţa aviară aşa cum este prevăzut în       
Directiva Consiliului nr. 2005/94/CE;           
(iv) Decizia Comisiei nr. 2007/594/CE din       
29 august 2007 de modificare a anexei IV la     
Directiva 90/539/CE a Consiliului privind       
modele de certificare veterinară pentru         
comerţul intracomunitar de păsări de curte şi   
de ouă de incubaţie, pentru a lua în            
considerare anumite cerinţe de sănătate         
publică.                                        
b) Legislaţia europeană secundară pentru        
influenţa aviară este reprezentată de decizii   
ale Comisiei Europene. După publicarea lor în   
Jurnalul Oficial, A.N.S.V.S.A. transmite în     
teritoriu aceste decizii, însoţite de Note de   
Serviciu. Menţionăm dintre acestea, Decizia     
Comisiei 2005/734/CE care stabileşte măsurile   
de biosecuritate pentru a reduce riscul         
transmiterii influenţei aviare înalt patogene   
provocată de virusul A al influenţei aviare     
subtipul H5N1 de la păsările vii care trăiesc   
în sălbăticie la păsările domestice şi alte     
păsări captive şi care prevede un sistem de     
detectare rapidă în zonele expuse unui risc     
deosebit,                                       
2. În caz de suspiciune sau confirmare a        
bolii, se aplică prevederile:                   
a) Directivei Consiliului nr. 2005/94/CE        
privind măsurile comunitare de combatere a      
influenţei aviare, transpusă în legislaţia      
naţională prin Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 
54/2007 pentru aprobarea Normei sanitare        
veterinare privind măsurile de control pentru   
gripa aviară, publicat în Monitorul Oficial al  
României, nr. 191 din 20 martie 2007;           
b) Planului de contingenţă al României          
pentru influenţa aviară, aprobat anual prin     
decizie a Comisiei Europene;                    
c) Manualului de Instrucţiuni pentru influenţa  
aviară, aprobat anual prin decizie a Comisiei   
Europene;                                       
d) Diagnosticul în influenţa aviară se          
realizează în conformitate cu prevederile       
Deciziei Comisiei nr. 2006/437/CE care aprobă   
Manualul de diagnostic pentru influenţa aviară  
aşa cum este prevăzut în Directiva Consiliului  
nr. 2005/94/CE.                                 
  Medicii veterinari      
oficiali şi/sau de      
liberă practică         
împuterniciţi.          
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
    13. BOALA DE NEWCASTLE (pseudopesta aviară) - A - 160    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  Monitorizarea documentelor care furnizează   
date despre situaţia epidemiologică a        
efectivelor de păsări.                       
  1. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de     
către DSVSA, în condiţii de linişte             
epidemiologică.                                 
  1. Medicii veterinari   
oficiali ai DSVSA       
                        
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Supravegherea clinică şi anatomopatologică
permanentă a tuturor păsărilor din exploata- 
ţii comerciale, nonprofesionale şi de        
agrement aflate pe teritoriul României.      
2. Supravegherea stării de sănătate a        
efectivelor de păsări receptive (găini,      
bibilici, curci, fazani, prepeliţe, struţi,  
porumbei şi păsări de agrement) prin:        
a) examene anatomopatologice;                
b) examene virusologice; supravegherea       
virusologică a porumbeilor aflaţi în evidenţa
asociaţiilor de profil, se efectuează pe     
tampoane cloacale la o prevalenţa de 10% cu o
confidenţă de 95%.                           
c) Supravegherea serologică prin RIHA efec-  
tuată în:                                    
(i) fermele de reproducţie şi selecţie 30-50 
probe după vaccinarea a 2-a şi a 4-a la      
fiecare serie;                               
(îi) fermele de găini, ouă consum 10-25 probe
după vaccinarea a 2-a şi a 4-a la fiecare    
serie;                                       
(iii) ferme de pui carne 30 probe/serie, după
vârsta de 28 zile;                           
d) Supravegherea serologică prin RIHA în     
exploataţiile nonprofesionale, efectuată la  
14 - 21 zile după fiecare campanie de vacci- 
nare, din                                    
zonele stabilite de autoritatea veterinară   
competentă: câte 30 probe/campanie/locali-   
tate, prelevate randomizat din minimum 5     
exploataţii nonprofesionale;                 
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. LNR din cadrul IDSA întocmeşte lista         
laboratoarelor judeţene stabilite pentru        
efectuarea examenelor de laborator pentru boala 
de Newcastle, prelevarea, condiţionarea,        
expedierea şi graficul de afluire a probelor    
fiind conforme cu procedurile elaborate de LNR. 
2. În caz de suspiciune sau confirmare a bolii, 
se aplică prevederile:                          
a)  Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 153/2006   
pentru aprobarea Normei sanitare veterinare     
privind controlul bolii de Newcastle            
(pseudopesta aviară), publicat în Monitorul     
Oficial al României, nr. 622 din 19 iulie 2006; 
b) Planului de contingenţă al României pentru   
boala de Newcastle, aprobat anual prin decizie  
a Comisiei Europene;                            
c) Manualului de Instrucţiuni pentru Boala de   
Newastle, aprobat anual prin decizie a Comisiei 
Europene;                                       
3. Notificarea bolii, inclusiv la porumbei, se  
realizează în conformitate cu prevederile       
 Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 77/2005 , cu  
modificările ulterioare.                        
4. Notele de însoţire a probelor de sânge       
recoltate în scopul testării imunităţii         
postvaccinale, trebuie să menţioneze:           
a) categoria de vârstă a păsărilor              
b) profilul exploataţiei                        
c)programul de vaccinare (schema de vaccinare)  
aplicat;                                        
d) vaccinul folosit;                            
e) data vaccinării.                             
5. Buletinele de analiză privind statusul imun  
postvaccinal trebuie să precizeze:              
a) interpretarea rezultatelor;                  
b) recomandări.                                 
6. IDSA elaborează după fiecare campanie de     
vaccinare a păsărilor în exploataţiile          
nonprofesionale (GP) şi trimestrial pentru      
exploataţiile comerciale, rapoarte privind      
statusul imun postvaccinal care vor fi          
analizate de către ANSVSA, IDSA, CMVR şi UCPR.  
  1. Inspecţia şi/sau alte
metode de examinare     
clinică, necropsia şi   
prelevarea de probe se  
efectuează de către     
medicii veterinari      
oficiali şi/sau medicii 
veterinari de liberă    
practică împuterniciţi. 
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
    14. BOALA AUJESZKY (B - 052)    *Font 7*           1        
                      2                        
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  Monitorizarea documentelor ce pot furniza    
date.                                        
                                             
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către  
DSVSA, în condiţii de linişte epidemiologică.   
                                                
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA                   
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
  1. inspecţia planificată pentru efectivele de
porcine libere de infecţie:                  
- în unităţile desemnate a efectua carantină 
pentru animalele nou introduse, pe perioada  
duratei maxime de incubaţie a bolii, la      
intervale de timp mai scurte decât durata    
minimă a perioadei de incubaţie;             
                                             
                                             
                                                  
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  Acţiunile de inspecţie  
planificată se          
efectuează, certifică şi
cuantifică de către     
medicii veterinari      
oficiali conform        
instrucţiunilor         
prevăzute în legislaţia 
în vigoare.             
                    
                
                
                
  2. serologică (ELISA gE):                    
La 10% din animalele de reproducţie din      
exploataţiile comerciale industriale de      
porcine organizate;                          
  Probele de sânge se recoltează de la porcinele  
nevaccinate sau vaccinate cu vaccin deletat     
(cu marker).                                    
                                                
  Medici veterinari de    
liberă practică         
împuterniciţi de către  
DSVSA                   
                    
                
                
                
  3. în caz de suspiciune de boală se efectuea-
ză examene virusologice, histologice şi, după
caz, identificarea genomului viral specific  
prin PCR la IDSA                             
  Probele de creier de la rumegătoarele la care   
diagnosticul de boala Aujeszky a fost negativ   
se vor examina pentru encefalopatii             
spongiforme transmisibile.                      
  Medici veterinari de    
liberă practică         
împuterniciţi de către  
DSVSA                   
    15. TURBAREA (B -058)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  Monitorizarea documentelor ce pot furniza    
date.                                        
                                             
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de        
către DSVSA, în condiţii de linişte             
epidemiologică.                                 
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA                   
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. clinică obligatorie a carnivorelor care au
muşcat sau zgâriat persoane şi animale, în   
perioada de 10 zile de la data producerii    
muşcăturii sau zgârieturii.                  
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  A. Animalele cu simptome de turbare:            
1. sunt ucise şi după prelevarea probelor       
pentru investigaţii de laborator, sunt          
distruse, cu respectarea măsurilor de prevenire 
a contaminării sau îngropate şi denaturate,     
după caz, la adâncimea de cel puţin un metru.   
Animalele domestice ucise în cadrul măsurilor   
de control a bolii se despăgubesc conform       
 Hotărârea Guvernului nr. 1415/2004  pentru       
acordarea despăgubirilor pentru animalele       
tăiate, ucise sau altfel afectate, în vederea   
lichidării rapide a focarelor de boli           
transmisibile ale animalelor, publicat în       
Monitorul Oficial al României, nr. 837 din 10   
septembrie 2004, cu modificările şi             
completările ulterioare.                        
2. restul animalelor din exploataţie se ţin sub 
supraveghere sanitar veterinară timp de 3 luni, 
fiind interzisă înstrăinarea lor în această     
perioadă.                                       
B. Animale suspecte de turbare:                 
1. carnivorele suspecte de turbare:             
a) ce nu au muşcat sau zgâriat alte animale     
sau oameni, se supun măsurilor stabilite la     
lit. A, pct. 1.                                 
b) cele care au muşcat, zgâriat sau au fost     
muşcate, sau au venit în alt mod în contact cu  
alte animale sau oameni, vor fi puse sub        
observaţie sanitară veterinară obligatorie,     
timp de 10 zile;                                
2. animalele domestice suspecte de turbare,     
care au venit în contact cu oameni, în          
condiţiile în care ar fi fost posibilă o        
contaminare a acestora, sunt puse sub           
observaţie sanitară veterinară obligatorie,     
timp de 10 zile;                                
C. Animale suspecte de contaminare -            
suspicionate că au fost muşcate sau care au     
venit în contact cu animale bolnave sau         
suspecte de boală, se procedează astfel:        
1. carnivorele nevaccinate antirabic se ucid    
2. carnivorele vaccinate antirabic într-o       
perioadă de 21 de zile sunt puse sub            
observaţie sanitară veterinară obligatorie,     
timp de 10 zile;                                
D. În cazul localităţilor în care există riscul 
ca boala să poată căpăta aspect endemic,        
Centrele Locale de Combatere a Bolilor,         
respectiv Centrul Local de Combatere a Bolilor  
al municipiului Bucureşti, constituite conform  
prevederilor art. 26 alin. (5) din Ordonanţa    
Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea      
activităţii sanitar-veterinare şi pentru        
siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări   
şi completări prin  Legea nr. 215/2004 , cu       
modificările şi completările ulterioare, decid  
măsuri referitoare la capturarea, deţinerea sau 
uciderea animalelor fără stăpân şi a acelora    
care difuzează boala, conform legislaţiei în    
vigoare, precum şi organizarea vânătorii la     
vulpe în scopul controlului numărului acestora  
şi al eficacităţii vaccinării orale a vulpilor. 
E. În cazul animalelor din exploataţii în care  
au pătruns carnivore domestice sau sălbatice    
turbate sau suspecte de turbare, se procedează  
conform prevederilor Ordinului preşedintelui    
ANSVSA nr. 29/2008.                             
F. Cadavrele animalelor turbate sau suspecte    
de turbare, se distrug în întregime, nejupuite. 
  1. Inspecţia, examinarea
clinică, necropsia şi   
prelevarea de probe se  
efectuează de către     
medicii veterinari de   
liberă practică         
împuterniciţi.          
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  2. de laborator - prin examene virusologice, 
histologice la carnivore domestice şi        
sălbatice, precum şi la celelalte mamifere   
domestice moarte sau tăiate de urgenţă care  
au prezentat simptome nervoase.              
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Probele (capul animalelor moarte sau         
sacrificate) prelevate pentru examen            
virusologic (inclusiv bioprobă) şi histologic,  
se trimit la laborator cu respectarea           
condiţiilor sanitare veterinare obligatorii     
privind prelevarea, ambalarea, identificarea    
şi expedierea acestora.                         
2. Probele de creier provenite de la            
rumegătoare domestice şi sălbatice la care      
diagnosticul de rabie a fost negativ se vor     
examina pentru EST, Aujeszky, listerioză prin   
examene de laborator.                           
  1. Medicii veterinari   
oficiali din cadrul     
DSVSA şi medicii        
veterinari din abator - 
recoltează probe.       
2. Examinare la LSVSA   
şi/sau după caz la LNR  
din cadrul IDSA.        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  3. în fondurile cinegetice.                  
Animalele din fondul cinegenetic cu modifi-  
cări comportament ce pot fi atribuite rabiei,
se ucid, cu respectarea prevederilor legale  
privind protecţia şi bunăstarea animalelor.  
După ucidere, se prelevează probe în scop de 
diagnostic de laborator.                     
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Notificarea bolii se face în conformitate cu 
prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA      
nr. 77/2005, cu modificările ulterioare         
2. În exploataţiile în care s-au diagnosticat   
cazuri de rabie se impun restricţii de mişcare  
a animalelor şi confiscarea produselor de       
origine animală provenite de la acestea, cu     
respectarea prevederilor legislaţiei în         
vigoare.                                        
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  Medicul veterinar de    
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi/sau medic veterinar  
oficial recoltează probe
în scop de diagnostic   
probe de la animale din 
fondul cinegetic        
suspecte de boală, de   
câte ori se consideră   
necesar, conform        
prevederilor            
protocolului comun      
ANSVSA, RNP ROMSILVA şi 
AGVPS                   
1939/11379/700/2006.    
                    
                
                
                
                
                
                
  4. a rabiei la vulpe: supravegherea prin     
examene de laborator                         
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  Conform  Hotărârii Guvernului nr. 55/2008         
pentru aprobarea Programului strategic privind  
supravegherea, controlul şi eradicarea turbării 
la vulpe în România, publicat în Monitorul      
Oficial al României partea I, nr. 55 din 24     
ianuarie 2008, aprobat prin Decizia Comisiei    
2007/782/CE                                     
  1. Medicii veterinari   
oficiali ai DSVSA.      
2. Examinare la LSVSA.  
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
  5. supravegherea circulaţiei tulpinilor de   
virus rabic pe teritoriul ţării, prin        
investigaţii de biologie moleculară.         
                                                  
                                                
                                                
  Investigaţiile se       
efectuează la LNR din   
cadrul IDSA.            
    16. PARATUBERCULOZA (B -059)    *Font 7*   ┌────────────────┬─────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────┐  │       1        │                       2                     │                       3                        │           4            │  ├────────────────┼─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │I. Supraveghere │Monitorizarea documentelor ce pot furniza    │Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către  │Medici veterinari       │  │pasivă          │date.                                        │DSVSA în condiţii de linişte epidemiologică.    │oficiali din cadrul     │  │                │                                             │                                                │DSVSA                   │  ├────────────────┼─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │II. Supraveghere│I. La taurine şi bubaline                    │                                                │                        │  │activă          ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │A. În exploataţii indemne:                   │                                                │1. Medicul veterinar de │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┤liberă practică         │  │                │1. Supravegherea bovinelor în vârstă de peste│1. Testările serologice se efectuează pe        │împuternicit din        │  │                │24 luni prin examen serologic prin ELISA cu  │probele recoltate pentru bruceloză, leucoza     │circumscripţia sanitară │  │                │faza de absorbţie) astfel:                   │enzootică bovină sau febra aftoasă.             │veterinară de asistenţă │  │                │                                             │                                                │şi medicul veterinar    │  │                │                                             │                                                │oficial - recoltează    │  │                │                                             │                                                │probe                   │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │a) toţi taurii şi bivolii de reproducţie la  │                                                │                        │  │                │autorizare şi de 2 ori pe an, în trimestrele │                                                │                        │  │                │II şi IV;                                    │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │b) 5% din vacile, bivoliţele, junincile şi   │                                                │2. Examinarea probelor  │  │                │viţelele din exploataţiile pentru reproducţie│                                                │se realizează la LSVSA  │  │                │şi producţie de lapte, odată pe an pe aceleaşi                                                │Judeţean, respectiv a   │  │                │probe recoltate pentru LEB şi bruceloză;     │                                                │municipiului Bucureşti, │  │                │                                             │                                                │sau după caz, la LNR din│  │                │                                             │                                                │cadrul IDSA.            │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │c) 5% din bovinele din exploataţiile pentru  │                                                │                        │  │                │carne, o dată pe an în trimestrul II;        │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │d) toate bovinele cu reacţii pozitive la     │2. Pentru precizarea diagnosticului de          │3. Medicul veterinar de │  │                │tuberculina de tip aviar, la 14 - 21 de zile │paratuberculoză, se fac tăieri de animale, cu   │liberă practică         │  │                │de la T.C.S., se controlează prin examen se- │semne clinice suspecte de paratuberculoză,      │împuternicit din        │  │                │rologic şi bacterioscopic pe probe de fecale;│serologic, bacterioscopic şi/sau alergice       │circumscripţia sanitară │  │                │e) toate animalele cu manifestări clinice ce │pozitive de la care se prelevează porţiuni de   │veterinară de asistenţă │  │                │conduc la suspiciunea de paratuberculoză se  │ileon terminal (25 - 30 cm pornind de la        │şi medic veterinar      │  │                │controlează prin test alergic (TCS cu PPD    │valvulă ileocecală), alte segmente de intestin  │oficial din abator -    │  │                │bovin şi PPD aviar şi PPD-J), serologic,     │cu leziuni şi limfocentrii mezenterici          │recoltează probe.       │  │                │morfopatologic şi bacterioscopic pe probe de │aferenţi, care se examinează necropsic,         │4. Examinarea probelor  │  │                │fecale sau, în cazul animalelor moarte sau   │histopatologic şi bacterioscopic.               │se realizează la LSVSA  │  │                │tăiate, pe probe de organe;                  │3. Confirmarea bolii se realizează prin examene │sau după caz, la LNR din│  │                │                                             │de laborator pe animale tăiate în scop de       │cadrul IDSA.            │  │                │                                             │diagnostic.                                     │                        │  ├────────────────┼─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │Supraveghere    │B. În exploataţii suspecte de contaminare cu │                                                │                        │  │activă          │paratuberculoză                              │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │1. Sunt considerate suspecte de              │Toate animalele care au fost diagnosticate ca   │Medicul veterinar de    │  │                │paratuberculoză, acele exploataţii în care   │bolnave cu paratuberculoză se elimină din       │liberă practică         │  │                │au fost depistate animale cu semne clinice,  │efectiv, iar în cazul taurilor, materialul      │împuternicit din        │  │                │pozitive serologic şi/sau alergic;           │seminal recoltat de la aceştia nu se va         │circumscripţia sanitară │  │                │                                             │comercializa decât după examenul de laborator   │veterinară de asistenţă,│  │                │                                             │cu rezultat negativ pentru paratuberculoză.     │medicul veterinar       │  │                │                                             │                                                │oficial din cadrul      │  │                │                                             │                                                │DSVSA.                  │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │2. Animalele în vârstă de peste 12 luni din  │1. La animalele pozitive serologic şi/sau       │Medicul veterinar de    │  │                │aceste efective, se supun de două ori pe an  │alergic se execută, obligatoriu şi examen       │liberă practică         │  │                │la examene serologice (ELISA pe seruri       │bacterioscopic pe probe fecale sau examen       │împuternicit din        │  │                │absorbite) şi alergic (TCS cu PPD-bovin şi   │morfopatologic şi bacterioscopic pe probe de    │circumscripţia sanitară │  │                │paratuberculină PPD);                        │organe în cazul abatorizării acestora;          │veterinară de asistenţă,│  │                │                                             │                                                │medicul veterinar       │  │                │                                             │                                                │oficial, din cadrul     │  │                │                                             │                                                │DSVSA.                  │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │                                             │2. Paratuberculoza se declară oficial, când     │Medicul veterinar de    │  │                │                                             │la unul sau la mai multe animale tăiate,        │liberă practică         │  │                │                                             │dintr-o exploataţie, diagnosticul a fost        │împuternicit din        │  │                │                                             │confirmat postmortem;                           │circumscripţia sanitară │  │                │                                             │                                                │veterinară de asistenţă,│  │                │                                             │                                                │medicul veterinar       │  │                │                                             │                                                │oficial din cadrul      │  │                │                                             │                                                │DSVSA.                  │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │                                             │3. Atunci când într-un interval de cel puţin    │                        │  │                │                                             │12 luni, examenele post-mortem, efectuate pe    │                        │  │                │                                             │un număr reprezentativ de probe, nu au          │                        │  │                │                                             │confirmat nici un caz de paratuberculoză,       │                        │  │                │                                             │iar procentul de seropozitive şi reagente nu    │                        │  │                │                                             │depăşeşte 5% din efectivul controlat se         │                        │  │                │                                             │aplică conduita pentru exploataţii indemne      │                        │  │                │                                             │de paratuberculoză                              │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │C. În exploataţii contaminate                │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │1. Examen serologic (ELISA pe seruri         │                                                │                        │  │                │absorbite) şi alergic (TCS cu PPD-bovin şi   │                                                │                        │  │                │paratuberculină PPD), trimestrial, la toate  │                                                │                        │  │                │bovinele în vârstă de peste 6 luni;          │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │2. Animalele pozitive bacterioscopic,        │                                                │                        │  │                │serologic şi/sau alergic se elimină din      │                                                │                        │  │                │efectiv, prin abatorizare, în conformitate cu│                                                │                        │  │                │programul de asanare elaborat. De la anima-  │                                                │                        │  │                │lele tăiate se prelevează probe individuale  │                                                │                        │  │                │pentru examene complexe de laborator.        │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │II. La ovine şi caprine domestice            │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │A. În exploataţii indemne, cu antecedente sau│                                                │1. Medicul veterinar de │  │                │suspecte de boală                            │                                                │liberă practică         │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┤împuternicit din        │  │                │Supravegherea prin examene serologice prin   │                                                │circumscripţia sanitară │  │                │ELISA cu faza de absorbţie, a ovinelor şi    │                                                │veterinară de asistenţă │  │                │caprinelor în vârstă de peste 12 luni:       │                                                │şi medicul veterinar    │  │                │                                             │                                                │oficial din cadrul      │  │                │                                             │                                                │DSVSA.                  │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │1. berbecii şi ţapii la autorizare şi de două│1. Examenele de laborator se efectuează pe      │2. Testările serologice │  │                │ori pe an cu 14 zile înainte şi după campania│probe de sânge recoltate pentru examenul        │se efectuează la LSVSA. │  │                │de montă                                     │pentru bruceloză.                               │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │2. 5% din oile şi caprele de reproducţie, o  │2. Analizele pentru supraveghere se             │Examinarea probelor se  │  │                │dată pe an.                                  │efectuează pe probe de sânge recoltate          │realizează la LSVSA, sau│  │                │                                             │pentru B. melitensis, Maedi-Visna sau           │după caz, la LNR din    │  │                │                                             │artrita-encefalita caprină;                     │cadrul IDSA.            │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │3. 5% din oile şi caprele din exploataţiile  │3. Animalele cu semne clinice, suspecte         │3. Examinarea probelor  │  │                │şi zonele cu antecedente de boală şi efective│şi/sau pozitive serologic se controlează        │se realizează la LSVSA, │  │                │suspecte de infecţie, de două ori pe an, după│prin examen bacterioscopic pe probe fecale      │sau după caz, la LNR    │  │                │terminarea fătărilor şi înaintea perioadei de│sau prin examen morfopatologic şi               │din cadrul IDSA.        │  │                │montă;                                       │bacterioscopic pe probe de organe, dacă         │                        │  │                │                                             │acestea au murit sau au fost tăiate.            │                        │  ├────────────────┼─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │Supraveghere    │B. În exploataţii contaminate                │                                                │                        │  │activă          ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │1. Se efectuează examen complex (serologic,  │Atunci când, în turmele contaminate,            │1. Medicul veterinar de │  │                │alergic trimestrial la întreg efectivul,) şi │procentul de infecţie depăşeşte 10% din         │liberă practică         │  │                │bacterioscopic pe probe fecale la animalele  │animalele controlate, în efectivul respectiv    │împuternicit din        │  │                │reagente;                                    │se aplică măsurile prevăzute în programul de    │circumscripţia sanitară │  │                │                                             │asanare prin depopulare totală sau prin         │veterinară de asistenţă │  │                │                                             │extracţie                                       │şi medicul veterinar    │  │                │                                             │                                                │oficial din cadrul      │  │                │                                             │                                                │DSVSA.                  │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │2. La animalele moarte sau tăiate se         │                                                │2. Examinarea probelor  │  │                │efectuează examen necropsic, bacterioscopic  │                                                │se realizează la LSVSA, │  │                │şi histopatologic.                           │                                                │sau după caz, la LNR din│  │                │                                             │                                                │cadrul IDSA.            │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │III. La rumegătoarele sălbatice în captivitate                                                │                        │  │                │şi semicaptivitate din rezervaţii naturale,  │                                                │                        │  │                │parcuri, grădini zoologice etc.              │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │Supraveghere prin examene morfopatologice,   │Arealul în care au fost depistate animale cu    │1. Medicul veterinar de │  │                │bacteriologice şi histopatologice a tuturor  │paratuberculoză, se supune acţiunilor de        │liberă practică         │  │                │animalelor moarte sau tăiate în captivitate  │vânătoare intensivă sau prin depopulare         │împuternicit din        │  │                │precum şi a celor vânate sau moarte în       │totală în cazul animalelor crescute în          │circumscripţia sanitară │  │                │rezervaţii naturale;                         │captivitate.                                    │veterinară de asistenţă │  │                │                                             │                                                │şi medicul veterinar    │  │                │                                             │                                                │oficial din cadrul      │  │                │                                             │                                                │DSVSA.                  │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │IV. Măsuri generale:                         │Controlul eficienţei decontaminării finale      │2. LSVSA, sau după caz, │  │                │                                             │                                                │la LNR din cadrul IDSA. │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │                                             │Combatere a paratuberculozei prin               │3. Medicul veterinar de │  │                │                                             │imunoprofilaxie specifică se aplică numai cu    │liberă practică         │  │                │                                             │aprobarea ANSVSA                                │împuternicit din        │  │                │                                             │                                                │circumscripţia sanitară │  │                │                                             │                                                │veterinară de asistenţă │  │                │                                             │                                                │şi medicul veterinar    │  │                │                                             │                                                │oficial din cadrul DSVSA│  └────────────────┴─────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────┘   17. BRUCELOZA LA BOVINE (B -103)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  Monitorizarea documentelor ce pot furniza    
date.                                        
                                             
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către  
DSVSA, în condiţii de linişte epidemiologică.   
                                                
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA                   
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Măsurile aplicate pentru supravegherea    
activă a bolii în exploataţii trebuie să     
respecte prevederile Ordinului preşedintelui 
ANSVSA nr. 104/2005 pentru aprobarea Normei  
sanitare veterinare privind criteriile pentru
planuri naţionale de eradicare accelerată a  
brucelozei, tuberculozei şi leucozei enzooti-
ce bovine, publicat în Monitorul Oficial al  
României, Partea I nr. 961 din 31 octombrie  
2005, ale Ordinului preşedintelui ANSVSA 
105/2005 pentru aprobarea Normei sanitare    
veterinare care introduce măsuri naţionale   
pentru eradicarea brucelozei, tuberculozei şi
leucozei bovine,publicat în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 964 din 31 octom- 
brie 2005 şi ale Ordinului preşedintelui ANS-
VSA 61/2006 pentru aprobarea Normei sanitare 
veterinare privind problemele de sănătate a  
animalelor ce afectează comerţul intracomuni-
tar cu animale din speciile suine şi bovine, 
publicat în Monitorul Oficial al României,   
Partea I, nr. 289 din 30 martie 2006, cu     
modificările şi completările ulterioare,     
2. Supraveghere serologică prin RSAR-Roz     
Bengal sau ELISA (pe cumul de 10 probe), la: 
a) taurii şi bivolii de reproducţie autorizaţi                                                
sanitar-veterinar pentru montă sau recoltare 
de material seminal pentru însămânţări arti- 
ficiale, control o dată pe an;               
b) vacile, bivoliţele, junincile şi viţelele 
în vârstă de peste 12 luni o dată pe an;     
c) bovinele de reproducţie, în cazurile de   
vânzare cumpărare, la vânzător cu cel mult 30
de zile înainte de livrare, dacă nu au fost  
examinate în anul calendaristic în curs;     
  1. Examenele se efectuează pe probele care se   
recoltează în scopul examinării pentru leucoza  
enzootică bovină.                               
2. Cazurile pozitive, dubioase şi neconcludente 
prin RSAR Roz Bengal se examinează şi prin      
SAT, RFC sau ELISA iar apoi se trimit la IDSA   
pentru confirmare.                              
3. Se realizează conform prevederilor Ordinului 
preşedintelui ANSVSA nr. 1042005, Ordinului     
preşedintelui ANSVSA nr. 105/2005, precum şi    
ale  Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 61/ 2006  
cu modificările şi completările ulterioare.     
4. După ce România va fi recunoscută oficial    
liberă de bruceloza se vor aplica prevederile   
pct. 8 din anexa 1 la Ordinul preşedintelui     
ANSVSA nr. 61/2006 cu modificările şi           
completările ulterioare.                        
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                        
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul      
DSVSA.                  
2. Examinare la LSVSA   
şi/sau după caz, la LNR 
din cadrul IDSA.        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
  3. vacile, bivoliţele şi junincile care au   
avortat (după 14 - 21 zile de la avort) sau  
care prezintă manifestări clinice ce conduc  
la suspicionarea infecţiei brucelice.        
                                             
                                             
  1. De la toate animalele care au avortat se     
trimit la laborator avortoni, placentă,         
lichide fetale pentru examen complex de         
laborator în vederea precizării                 
diagnosticului, precum şi probe de ser          
sanguin la 14-21 zile după avort.               
                          
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
  4. testarea serologică a animalelor importate
cu vârsta de peste 1 an;                     
5. examenul bacteriologic al materialului se-
minal, a embrionilor şi a ovulelor importate.
6. supraveghere bacteriologică şi serologică 
obligatorie a speciilor susceptibile din     
fondul cinegetic (la toate animalele vânate) 
  2. Nu se prelevează probe pentru examene de     
laborator de la fermele în primele 14 zile de   
la fătare şi în cazul când a fost stabilit      
diagnosticul de certitudine. Se examinează      
imediat şi apoi trimestrial.                    
                                                
                                                
                          
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  7. în abator                                 
a) animalele vii: se examinează ante mortem  
şi post mortem;                              
b) carnea şi organele: se examinează în      
unităţi de tăiere autorizate/aprobate sanitar
veterinar                                    
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                       MĂSURI                     
Carnea şi subprodusele comestibile cu excepţia  
ugerului, se sterilizează prin tratament        
termic şi se dau în consum;                     
1. Se confiscă şi se distrug ugerul, celelalte  
viscere necomestibile, glandele endocrine şi    
sângele;                                        
2. Pieile se supun dezinfecţiei prin sărare     
timp de 60 zile după care se pot dirija la      
prelucrare;                                     
4. Notificarea bolii se face în conformitate cu 
prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr.  
77/2005, cu modificările ulterioare.            
5. În cazul declarării bolii în abator se       
aplică prevederile legislaţiei comunitare.      
  Medic veterinar oficial 
din cadrul DSVSA        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
    18. BRUCELOZA LA OVINE (B =151 - infecţia cu Brucella ovis)    *Font 7*           1        
                      2                        
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  Monitorizarea documentelor ce pot furniza    
date.                                        
                                             
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către  
DSVSA, în condiţii de linişte epidemiologică.   
                                                
  Medicii veterinari      
oficiali din cadrul     
DSVSA                   
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  Serologică prin RFC şi după caz (în funcţie  
de simptome şi leziuni) examene bacteriolo-  
gice şi histologice la:                      
1. toţi berbecii pentru reproducţie, cu 2    
săptămâni înainte şi după perioada de montă, 
sau de însămânţări artificiale;              
2. berbecii cu manifestări de epididimită;   
3. berbecii de reproducţie în cazurile de    
vânzare-cumpărare;                           
a) la furnizor - cu cel mult 30 zile înainte 
de livrare;                                  
b) la beneficiar - după cel puţin 7 zile de  
la preluare (în perioada de carantină        
profilactică);                               
4. oile la 7-14 zile după avort;             
  1. Examenele se efectuează pe probele care se   
recoltează pentru paratuberculoză.              
2. De la berbecii sacrificaţi cu forme clinice  
de epididimită sau serologic pozitivi prin RFC, 
se trimit la IDSA probe de testicule pentru     
izolarea şi identificarea (inclusiv prin teste  
de biologie moleculară) Brucella ovis           
3. Notificarea bolii se face în conformitate cu 
prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr.  
77/2005, cu modificările ulterioare.            
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi/sau medic veterinar  
oficial recoltează      
probele                 
2. Examinare la LSVSA   
Judeţean, respectiv a   
municipiului Bucureşti  
şi/sau după caz, la LNR 
din cadrul IDSA.        
                        
                        
    19. BRUCELOZA LA OVINE ŞI CAPRINE (B- 152 = infecţia cu Brucella melitensis)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  Monitorizarea documentelor ce pot furniza    
date.                                        
                                             
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către  
DSVSA, în condiţii de linişte epidemiologică.   
                                                
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA                   
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Efectivul de ovine se afla sub control    
sanitar veterinar oficial.                   
2. Supraveghere serologică odată pe an prin  
testul de aglutinare rapidă pe lama cu       
antigen colorat cu Roz Bengal, astfel:       
a) din turmele cu până la 1000 capete:       
(i) toţi masculii necastraţi în vârstă de    
peste 6 luni;                                
(îi) toate animalele nou introduse în turma; 
(iii) 25% din femelele pentru reproducţie    
(nr. de animale testate nu trebuie să fie sub
50), iar dacă turma conţine mai puţin de 50  
de femele, atunci se testează                
toate femelele pentru reproducţie.           
b) din turmele cu peste 1000 capete:         
(i) supravegherea serologică se va face pe un
număr reprezentativ de animale pentru a furni
za un nivel de confidenţă de 99% în decelarea
infecţiei cu Brucella melitensis dacă        
prevalenţa este de peste 0,2%.               
3. Examinare serologică (RSAR Roz Bengal şi  
RFC/) la toate animalele care prezintă       
manifestări clinice ce conduc la suspicio-   
narea infecţiei.                             
4. Examene de laborator pentru probele       
provenite de la carcase cu leziuni suspecte  
de bruceloză.                                
5. Examene de laborator a avortonilor pro-   
veniţi de la caprine şi ovine.               
6. Rumegătoarele sălbatice crescute în       
captivitate şi semicaptivitate, din          
rezervaţiile naturale, parcuri, grădini      
zoologice, etc.                              
  1. Conform Deciziei 2007/399/CE România a       
fost recunoscută oficial ca stat indemn de      
bruceloză (Brucella. melitensis).               
2. Conform Codului Zooveterinar 2006, cap.      
2.4.2., pentru menţinerea statusului de oficial 
liber de boala supravegherea se va efectua ca   
la pct. 2, coloana 2 (conduita de execuţie).    
3. Probele pozitive, dubioase şi neconcludente  
se trimit la IDSA, pentru confirmarea           
diagnosticului.                                 
4. Animalele diagnosticate pozitiv se elimină   
din efectiv, iar restul efectivului de animale  
din exploataţie se supraveghează serologic      
trimestrial prin RFC.                           
5. În exploataţiile în care s-au diagnosticat   
cazuri pozitive se impun restricţii de mişcare  
care se ridică după 45 de zile de la            
distrugerea ultimului animal infectat sau       
susceptibil de a fi infectat.                   
6. Notificarea bolii se face în conformitate cu 
prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr.  
77/2005 pentru aprobarea Normei sanitare        
veterinare privind notificarea bolilor          
animalelor, cu modificările ulterioare.         
7. În cazul diagnosticării bolii se aplică      
prevederile legislaţiei comunitare.             
8. În România vaccinarea împotriva infecţiei    
cu B. Melitensis este interzisă.                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul      
DSVSA.                  
2. Examinare la LSVSA   
şi/sau, după caz, la LNR
din cadrul IDSA.        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
    20. BRUCELOZA LA PORCINE (B - 253)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  Monitorizarea documentelor ce pot furniza    
date.                                        
                                             
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către  
DSVSA, în condiţii de linişte epidemiologică.   
                                                
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA.                  
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
  1. clinic: porcine de reproducţie, în mod    
deosebit la cele aflate în localităţi        
învecinate cu zona silvatică                 
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                                  
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  Medicul veterinar de    
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul      
DSVSA.                  
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  2. serologic prin SAT sau RSAR Roz Bengal şi 
RFC la:                                      
a) vierii de reproducţie-la intrarea în      
exploatare şi apoi trimestrial;              
b) scroafele şi scrofiţele pentru            
reproducţie-o dată pe an - în trimestrul III,
după cum urmează:                            
(i) 10% din exploataţii comerciale           
industriale,                                 
(îi) 100% în exploataţii nonprofesionale.    
c) scroafele şi vierii care prezintă semne   
clinice care conduc la suspiciunea de infec- 
ţie brucelică inclusiv toate scroafele care  
au avortat (după 7-14 zile de la avort).     
d) porcinele de reproducţie în cazurile de   
vânzare-cumpărare, în perioada de carantină  
se examinează la furnizor cu cel mult 30 zile
înainte de livrare şi la 14-21 zile de la    
preluare la beneficiar.                      
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Cazurile pozitive, dubioase şi neconcludente 
serologic, se trimit la IDSA pentru confirmare. 
2. De la toate animalele care au avortat se     
trimit la laborator: avortoni, placentă,        
lichide fetale, precum şi ser sanguin după 14 - 
21 zile de la avort.                            
3. În colectivităţile şi gospodăriile           
populaţiei în care se confirmă infecţia         
brucelică, nu se mai execută examene            
serologice ci se aplică Programul de asanare    
prin lichidarea întregului efectiv.             
4. La animalele vii nou introduse în cadrul     
comerţului intracomunitar sau prin importul din 
ţări terţe se respectă prevederile Ordinului    
preşedintelui ANSVSA nr. 62/2005.               
5. Cerinţe pentru calificarea unei              
exploataţii libere de bruceloză                 
(conform OIE şi FAO):                           
a) să se afle sub control veterinar oficial;    
b) să nu fi existat niciun animal infectat cu   
B. suis în ultimii trei ani şi toate cazurile   
suspecte au fost trimise spre expertiză la      
laborator;                                      
6. Efectivele de reproducţie în vârstă de       
peste 6 luni pot fi încadrate ca libere de      
bruceloză dacă:                                 
a) tot efectivul a fost testat cu rezultate     
negative;                                       
b) la examinarea trimestrială 25% din suine au  
rezultat negativ                                
c) la examinarea lunară 10% au rezultat         
negativ;                                        
d) niciun animal nu se testează de două ori în  
interval de 12 luni;                            
e) pentru menţinerea statusului de liber,       
efectivele trebuie testate anual;               
f) trebuie menţinută supravegherea pasivă a     
semnelor clinice;                               
g) testarea(bacteriologică şi serologică)       
periodică a animalelor reacţionate sau suspecte 
trimise la sacrificare.                         
7. Teste serologice recomandate a fi utilizate  
în supraveghere sunt:                           
a) Reacţia de aglutinare rapidă pe lama cu      
antigen colorat cu Roz Bengal                   
b) Reacţia de Fixare a Complementului sau       
ELISA.                                          
8. Notificarea bolii se face în conformitate cu 
prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr.  
77/2005, cu modificările ulterioare.            
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul      
DSVSA.                  
2. Examinare la LSVSA   
Judeţean, şi/sau după   
caz, la LNR din cadrul  
IDSA.                   
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
  3. în abator                                 
a) animalele vii: se examinează ante mortem  
şi post mortem;                              
b) carnea şi organele: se examinează în      
unităţi de tăiere autorizate sanitar         
veterinar                                    
4. supraveghere bacteriologică şi serologică 
obligatorie a speciilor susceptibile(mistreţi
şi iepuri cu leziuni) din fondul cinegetic.  
  MĂSURI                                          
De la porcii din efectivele cu bruceloză:       
1. se dispune sistarea reproducţiei şi          
depopularea totală;                             
2. carnea şi subprodusele comestibile la care nu
s-au constatat leziuni se dau în consum fără    
restricţii;                                     
3. organele cu leziuni se confiscă              
                                                
  Medic veterinar oficial 
din cadrul DSVSA.       
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
    21. CAMPILOBACTERIOZA BOVINĂ (B - 104)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  1. Monitorizarea datelor relevante despre    
boală.                                       
                                             
  1. Raport trimestrial înaintat la ANSVSA de     
către DSVSA.                                    
                                                
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA.                  
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. prin examene de laborator a materialului  
seminal de la tauri şi bivoli pentru montă   
naturală din taberele de vară, de 2 ori la   
interval de 7 zile:                          
a) înaintea sezonului de păşunat, într-o     
perioadă nu mai mare de 14 zile;             
b) imediat după întoarcerea la stabulaţie;   
c) mamelor de tauri prin examinare de mucus  
vaginal;                                     
                                             
                                             
  1. Înainte de prelevarea probelor taurii        
şi bivolii se ţin în repaus sexual 7 zile.      
2. De la femelele care au avortat se trimit     
la laborator avortoni şi învelitori             
placentare.                                     
3. Notificarea bolii se face în conformitate    
cu prevederile Ordinului preşedintelui          
ANSVSA nr. 77/2005, cu modificările             
ulterioare.                                     
4. Pentru prevenirea introducerii bolii se      
aplică prevederile legislaţiei comunitare.      
  Examinare la LSVSA      
şi/sau după caz, la LNR 
din cadrul IDSA.        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
    22. CAMPILOBACTERIOZA LA ALTE SPECII DE INTERES ECONOMIC (ovine, porcine, păsări)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  1. Monitorizarea datelor despre boală.       
                                             
                                             
  1. Raport trimestrial înaintat la ANSVSA de     
către DSVSA.                                    
                                                
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA                   
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
  1. prin inspecţie şi, în caz de suspiciune,  
prin examene de laborator                    
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                                  
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  Medicul veterinar de    
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul      
DSVSA.                  
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  2. în abator:                                
a) animalele şi păsările vii: se examinează  
ante şi post mortem;                         
b) examinarea carcaselor şi organelor;       
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  Măsuri                                          
1. Tăierea în partidă separată a loturilor de   
păsări la care s-a decelat prezenţa de specii   
de Campylobacter termofile                      
2. Recoltarea de probe din carcase şi organe    
de la ovine şi porcine.                         
3. Recoltarea de carcase şi organe de la puii   
broiler                                         
4. Recoltarea de probe din apă potabilă.        
5. Carnea şi organele contaminate se dirijează  
pentru prelucrare în produse supuse             
tratamentului termic.                           
  1. Medic veterinar      
oficial din cadrul      
DSVSA.                  
2. Examinare la LSVSA   
judeţean şi/sau după    
caz la laboratorul      
IISPV.                  
                        
                        
                        
                        
                        
    23. TUBERCULOZA (B -105)    *Font 7*   ┌────────────────┬─────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────┐  │       1        │                       2                     │                       3                        │           4            │  ├────────────────┼─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │I. Supraveghere │1. Monitorizarea datelor despre boală.       │1. Raport trimestrial înaintat la ANSVSA de     │Medici veterinari       │  │pasivă          │                                             │către DSVSA                                     │oficiali din cadrul     │  │                │                                             │                                                │DSVSA.                  │  ├────────────────┼─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │II. Supraveghere│I. LA BOVINELE DOMESTICE (taurine,           │                                                │                        │  │activă          │bubaline)                                    │                                                │                        │  │                │A. În exploataţii considerate necontaminate: │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │1. Tuberculinare generală prin test unic (TU)│1. Controalele intradermotuberculinice şi/sau   │1. Medicul veterinar de │  │                │0 dată pe an, la toate taurinele şi bubali-  │cele pentru răspuns imun mediat celular se      │liberă practică         │  │                │nele în vârstă de peste 6 săptămâni.         │planifică şi se efectuează cu cel puţin două    │împuternicit din        │  │                │2. Animalele la care TU a dat rezultate      │săptămâni înaintea acţiunilor imunoprofilactice.│circumscripţia sanitară │  │                │neconcludente sau pozitive, se retestează la │2. Cu trei săptămâni înaintea controalelor      │veterinară de asistenţă │  │                │42 zile prin TCS                             │menţionate la pct. 1 se efectuează tratamente   │şi medicul veterinar    │  │                │3. În situaţii concrete, ANSVSA poate aproba │antiparazitare.                                 │oficial din cadrul      │  │                │utilizarea unor metode alternative, pentru a │3. Se interzice utilizarea, pentru testare      │DSVSA.                  │  │                │creşte gradul de confidenţă al diagnosticului│alergică a tuberculinelor neomologate, alterate │2. Examinare la LSVSA   │  │                │în relaţie cu animalele dubioase, cum ar fi  │sau cu termen de valabilitate expirat, precum   │şi/sau după caz, la LNR │  │                │EIAs-yIFN.                                   │şi instrumentar de lucru defect, neautorizat    │din cadrul Institutului │  │                │4. În cazul în care la tuberculinarea        │metrologic.                                     │de Diagnostic şi        │  │                │efectivelor din centrele de colectare pentru │4. Nu vor fi supuse testării                    │Sănătate Animală.       │  │                │export sau pentru comerţ intracomunitar se   │intradermotuberculinice sau pentru răspuns      │                        │  │                │declară tuberculoza, centrul de colectare îşi│imun mediat celular:                            │                        │  │                │încetează activitatea şi se supune măsurilor │a) animalele tratate anterior cu                │                        │  │                │de combatere şi eradicare a bolilor.         │medicamente imunosupresoare, cum ar fi:         │                        │  │                │5. animalele pozitive la TCS şi/sau EIAs-yIFN│(i) dexametazona;                               │                        │  │                │se elimină obligatoriu din exploataţie prin  │(îi) hidrocortizon;                             │                        │  │                │abatorizare.                                 │b) animalele aflate în ultima lună de gestaţie  │                        │  │                │                                             │şi cele în primele 30 de zile după fătare;      │                        │  │                │                                             │animalele bolnave, aflate în tratament sau      │                        │  │                │                                             │cele în convalescenţă.                          │                        │  │                │                                             │5. Expedierea animalelor reagente la abator se  │                        │  │                │                                             │face în baza certificatului sanitar veterinar   │                        │  │                │                                             │de transport şi sănătate barat cu diagonală     │                        │  │                │                                             │roşie şi fişei de tăiere cu rezultatele         │                        │  │                │                                             │testului intradermotuberculinic sau pentru      │                        │  │                │                                             │răspuns imun mediat celular întocmite de        │                        │  │                │                                             │medicul veterinar oficial.                      │                        │  │                │                                             │6. De la toate animalele reagente, tăiate       │                        │  │                │                                             │pentru precizarea diagnosticului de             │                        │  │                │                                             │tuberculoză, se vor preleva obligatoriu probe   │                        │  │                │                                             │individuale pentru examene de laborator,        │                        │  │                │                                             │astfel:                                         │                        │  │                │                                             │a) limfonodurile capului: retrofaringiene       │                        │  │                │                                             │(stâng şi drept) mandibulare (stâng şi drept),  │                        │  │                │                                             │parotidiene (stâng şi drept);                   │                        │  │                │                                             │b) limfonodurile traheobronhice (stâng şi       │                        │  │                │                                             │drept), mediastinale (anterior şi posterior);   │                        │  │                │                                             │c) limfonodurile hepatice, iliac (intern şi     │                        │  │                │                                             │extern), retromamar (superior şi inferior) şi   │                        │  │                │                                             │poplitei;                                       │                        │  │                │                                             │d) porţiuni de ţesuturi şi organe (pleură,      │                        │  │                │                                             │pulmon, ficat, splină, rinichi, organe          │                        │  │                │                                             │genitale, glandă mamară, etc.);                 │                        │  │                │                                             │7. Este obligatorie şi supravegherea            │                        │  │                │                                             │anatomopatologică şi de laborator pentru        │                        │  │                │                                             │tuberculoză a tuturor bovinelor moarte sau      │                        │  │                │                                             │tăiate de urgenţă, provenite din exploataţii    │                        │  │                │                                             │contaminate.                                    │                        │  │                │                                             │8. Examenele bacteriologice şi/sau PCR,         │                        │  │                │                                             │morfopatologice pozitive certifică              │                        │  │                │                                             │diagnosticul de tuberculoză.                    │                        │  │                │                                             │9. Proprietarii animalelor reagente sacrificate │                        │  │                │                                             │pentru precizare de diagnostic se despăgubesc   │                        │  │                │                                             │potrivit legii indiferent de rezultatele        │                        │  │                │                                             │examenelor de laborator.                        │                        │  │                │                                             │10. Precizările tehnice sunt în conformitate    │                        │  │                │                                             │cu prevederilor Ordinelor preşedintelui ANSVSA  │                        │  │                │                                             │nr. 104/2005, 105/2005, nr. 61/2006 cu          │                        │  │                │                                             │modificările şi completările ulterioare.        │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │B. În exploataţii suspecte de contaminare:   │                                                │                        │  │                │1. Până la clarificarea situaţiei            │                                                │1. Medicul veterinar de │  │                │epidemiologice, se interzice introducerea de │                                                │liberă practică         │  │                │bovine sănătoase în aceste exploataţii.      │                                                │împuternicit din        │  │                │2. Bovinele în vârstă de peste 6 săptămâni,  │                                                │circumscripţia sanitară │  │                │rămase în efectiv, sunt supuse testări la cel│                                                │veterinară de asistenţă │  │                │puţin 42 de zile după îndepărtarea bovinelor │                                                │şi medicul veterinar    │  │                │care au reacţionat pozitiv în vederea        │                                                │oficial din cadrul      │  │                │clarificării statusului efectivului, atunci  │                                                │DSVSA judeţene,         │  │                │când animalele tăiate în scop de diagnostic  │                                                │respectiv a             │  │                │au fost negative la examenele de abator şi   │                                                │municipiului            │  │                │laborator.                                   │                                                │Bucureşti.              │  │                │                                             │                                                │2. Examinare la LSVSA   │  │                │                                             │                                                │şi/sau după caz, la LNR │  │                │                                             │                                                │din cadrul IDSA         │  ├────────────────┼─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │Supraveghere    │C. În exploataţii contaminate:               │1. Este interzisă constituirea de centre de     │1. Medicul veterinar de │  │activă          │a) Se consideră exploataţie contaminată, acea│izolare pentru tuberculoză şi popularea         │liberă practică         │  │                │exploataţie în care bovinele testate şi      │îngrăşătoriilor cu bovine provenite din         │împuternicit are        │  │                │reacţionate pozitiv la testul alergic au fost│exploataţii contaminate;                        │responsabilitatea       │  │                │eliminate, iar examenul de abator şi labora- │2. Notificarea bolii se face în conformitate    │efectuării              │  │                │tor au confirmat tuberculoza.                │cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA   │tuberculinărilor.       │  │                │b) Toate bovinele în vârstă de peste 6       │nr. 77/2005, cu modificările ulterioare.        │2. Medicul veterinar    │  │                │săptămâni rămase în exploataţie sunt supuse  │3. După declararea bolii, medicul veterinar     │oficial din cadrul DSVSA│  │                │trimestrial testării oficiale pentru         │oficial în a cărui responsabilitate este        │are responsabilitatea   │  │                │tuberculoză                                  │exploataţia împreună cu DSVSA, efectuează       │pentru implementarea    │  │                │c) măsurile aplicate pentru controlul bolii  │ancheta epidemiologică şi întocmeşte programul  │celorlalte măsuri de    │  │                │în exploataţiile contaminate trebuie să res- │de asanare.                                     │control al bolii.       │  │                │pecte prevederile Ordinului preşedintelui    │4. Medicul veterinar oficial comunică în scris  │3. Examenele de         │  │                │ANSVSA nr. 104/2005, ale Ordinului preşedin- │deţinătorului de animale restricţiile privind   │laborator pentru        │  │                │telui ANSVSA nr. 105/2005 şi ale Ordinului   │circulaţia animalelor şi condiţiile de          │precizarea              │  │                │preşedintelui ANSVSA nr. 61/2006 cu modifică-│valorificare a produselor de origine animală    │diagnosticului se       │  │                │rile şi completările ulterioare              │provenite de la acestea.                        │realizează la LSVSA sub │  │                │d) măsurile specifice de control al bolii la │5. Bovinele cu rezultat pozitiv la TU şi/sau    │coordonarea LNR pentru  │  │                │efectivele de bovine din România vor fi      │TCS se elimină pentru tăiere în abator, în      │Tuberculoză.            │  │                │precizate prin Manual Operaţional aprobat    │vederea efectuării examenului de abator şi de   │                        │  │                │prin ordin al preşedintelui ANSVSA           │laborator pentru precizarea diagnosticului.     │                        │  │                │                                             │6. Aceste bovine se taie în partidă separată    │                        │  │                │                                             │sau în sala sanitară, sub supraveghere          │                        │  │                │                                             │sanitară veterinară şi cu aplicarea măsurilor   │                        │  │                │                                             │de decontaminare şi protecţia mediului.         │                        │  │                │                                             │7. Bovinele tăiate în scop de diagnostic se     │                        │  │                │                                             │despăgubesc conform Hotărârii Guvernului        │                        │  │                │                                             │nr. 1.415/2004 cu modificările şi               │                        │  │                │                                             │completările ulterioare;                        │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │D. Alte rumegătoare domestice receptive      │                                                │                        │  │                │(ovine şi caprine).                          │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │1. examene anatomopatologice pentru depista- │1. La ovine, testul intradermic se execută      │1. Medicul veterinar de │  │                │rea leziunilor de tuberculoză la ovinele şi  │prin injectarea intradermică a câte 0,1 ml      │liberă practică         │  │                │caprinele abatorizate, tăiate de urgenţă sau │PPD-bovin şi PPD-aviar în puncte separate, pe   │împuternicit din        │  │                │moarte;                                      │latura toracelui posterior articulaţiei         │circumscripţia sanitară │  │                │                                             │cotului iar la caprine testul poate fi          │veterinară de asistenţă │  │                │                                             │efectuat ca la bovine, pe latura gâtului.       │şi medicul veterinar    │  │                │                                             │Citirea reacţiilor se face la 48 de ore după    │oficial din cadrul      │  │                │                                             │inoculare: interpretarea reacţiilor se face     │DSVSA.                  │  │                │                                             │după cheia recomandată pentru diagnosticul      │2. Examinare la LSVSA   │  │                │                                             │alergic al paratuberculozei la ovine şi         │şi/sau după caz, la LNR │  │                │                                             │caprine.                                        │din cadrul IDSA.        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │2. testare alergică, de două ori pe an (Trim.│2. Ovinele şi caprinele reagente la IDR-TCS     │                        │  │                │II şi IV), prin IDR-TCS la ovinele şi capri- │vor fi supuse testelor serologice şi            │                        │  │                │nele adulte din efective:                    │examenelor bacteriologice pe probe de fecale    │                        │  │                │a) cu antecedente de boală sau cu risc maxim │pentru diagnosticul paratuberculozei; în        │                        │  │                │de infecţie;                                 │acelaşi scop, de la animalele tăiate,           │                        │  │                │b) în care au fost depistate cazuri cu lezi- │limfocentrii mezenterici şi mucoasa             │                        │  │                │uni de tuberculoză confirmate prin examene de│intestinală se vor examina necropsic,           │                        │  │                │laborator                                    │histopatologic şi bacteriologic.                │                        │  │                │c) rumegătoarele receptive din exploataţii de│                                                │                        │  │                │bovine care au fost diagnosticate pozitiv    │                                                │                        │  │                │pentru tuberculoză.                          │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │3. toate animalele pozitive la IDR - TCS se  │                                                │                        │  │                │abatorizează şi de la acestea se recoltează  │                                                │                        │  │                │probe pentru precizarea diagnosticului de    │                                                │                        │  │                │tuberculoză                                  │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │4. efectivele de ovine şi caprine în care    │                                                │                        │  │                │boala a fost confirmată şi declarată oficial │                                                │                        │  │                │se supun programului de asanare prin         │                                                │                        │  │                │depopulare totală                            │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │E. Porcine domestice şi sălbatice.           │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │1. Supraveghere prin expertiză de abator (du-│Respectarea protocolului comun încheiat între   │1. Medicul veterinar de │  │                │pă tăiere sau vânat) şi recoltarea de probe  │ANSVSA, RNP-ROMSILVA şi AGVPS nr.               │liberă practică         │  │                │de ţesuturi şi organe cu leziuni suspecte de │1939/11379/700/2006 cu privire la               │împuternicit din        │  │                │tuberculoză care se expediază la laborator   │supravegherea şi prevenirea unor boli           │circumscripţia sanitară │  │                │pentru precizarea diagnosticului de          │transmisibile de la animale la om; arealul în   │veterinară de asistenţă │  │                │tuberculoză.                                 │care au fost depistaţi porci sălbatici cu       │şi medicul veterinar    │  │                │                                             │tuberculoză va fi supus acţiunilor de           │oficial din cadrul      │  │                │                                             │vânătoare intensivă;                            │DSVSA.                  │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┤2. Examinare la LSVSA   │  │                │2. Exploataţiile în care boala a fost        │                                                │şi/sau după caz, la LNR │  │                │confirmată şi declarată oficial se supun     │                                                │din cadrul IDSA.        │  │                │măsurilor de asanare prin depopulare totală. │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │3. Adăpostul şi incinta exploataţiei de      │                                                │                        │  │                │porcine în care au fost cazate animalele cu  │                                                │                        │  │                │diagnostic de tuberculoză vor fi supuse      │                                                │                        │  │                │acţiunilor de sanitaţie veterinară           │                                                │                        │  │                │(deratizare, dezinsecţie, decontaminare, cu  │                                                │                        │  │                │controlul eficienţei acestora.               │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │4. Arealul din care au provenit porcii       │                                                │                        │  │                │sălbatici cu tuberculoză, la care s-au       │                                                │                        │  │                │depistat leziuni de tuberculoză, se supune   │                                                │                        │  │                │măsurilor de restricţie privind circulaţia   │                                                │                        │  │                │animalelor domestice şi se intensifică       │                                                │                        │  │                │acţiunile de vânătoare în zonă.              │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │F. Animale receptive din mediul silvatic în  │                                                │                        │  │                │captivitate şi semicaptivitate (Capre, cerbi,│                                                │                        │  │                │zimbri, girafe, lame, cămile şi alte mamifere:                                                │                        │  │                │carnasiere, feline; maimuţe) din rezervaţii  │                                                │                        │  │                │naturale, grădini zoologice, parcuri, etc.   │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │Supraveghere prin examen anatomopatologic şi │1. Zona din care au provenit animalele cu       │1. Medicul veterinar de │  │                │de laborator la toate animalele depistate    │tuberculoză va fi supus măsurilor similare      │liberă practică         │  │                │moarte, vânate sau tăiate;                   │prevăzute la lit. E, pct. 4, pentru porcii      │împuternicit din        │  │                │                                             │sălbatici.                                      │circumscripţia sanitară │  │                │                                             │2. La rumegătoarele şi alte animale receptive   │veterinară de asistenţă │  │                │                                             │din fondul cinegetic, în captivitate sau        │şi medicul veterinar    │  │                │                                             │semicaptivitate, organizarea acţiunilor de:     │oficial din cadrul      │  │                │                                             │depistare, diagnostic, asigurarea materialelor  │DSVSA.                  │  │                │                                             │necesare revin MADR şi proprietarilor de        │2. Examinare la LSVSA,  │  │                │                                             │rezervaţii.                                     │şi/sau după caz, la LNR │  │                │                                             │                                                │din cadrul IDSA         │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │G. Carnasiere şi feline domestice (Câini,    │                                                │                        │  │                │pisici, nurci)                               │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │Examen anatomopatologic şi de laborator la   │1. Este interzisă administrarea în hrana        │1. Medicul veterinar de │  │                │toate animalele cu leziuni suspecte de       │carnasierelor a produselor lactate, deşeurilor  │liberă practică         │  │                │tuberculoză;                                 │şi confiscatelor de abator provenite de la      │împuternicit din        │  │                │                                             │animale cu tuberculoză, dacă acestea nu au fost │circumscripţia sanitară │  │                │                                             │tratate termic în conformitate cu legislaţia    │veterinară de asistenţă │  │                │                                             │sanitară veterinară în vigoare;                 │şi medicul veterinar    │  │                │                                             │2. Declararea oficială a bolii se face pe baza  │oficial din cadrul      │  │                │                                             │buletinelor de analiză pentru confirmarea       │DSVSA.                  │  │                │                                             │bolii, iar în crescătoriile contaminate se      │2. Examinare la LSVSA   │  │                │                                             │aplică programul de asanare prin                │şi/sau după caz, la LNR │  │                │                                             │depopulare totală.                              │din cadrul IDSA.        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │H. Păsări domestice (Găini, curci, bibilici, │1. În exploataţiile comerciale şi necomerciale  │1. Medicul veterinar de │  │                │porumbei, fazani, etc.):                     │avicole în care tuberculoza a fost              │liberă practică         │  │                │Supraveghere prin examene anatomopatologice  │diagnosticată la alte animale receptive sau la  │împuternicit din        │  │                │şi de laborator în ferme, curţi, rezervaţii, │acestea se înregistrează frecvente reacţii      │circumscripţia sanitară │  │                │parcuri, grădini zoologice, circuri, expozi- │nespecifice, vor fi tăiate un număr suficient   │veterinară de asistenţă │  │                │ţii permanente, etc.                         │de păsări (minimum 5 capete) şi examinate       │şi medicul veterinar    │  │                │                                             │complex în direcţia tuberculozei.               │oficial din cadrul      │  │                │                                             │                                                │DSVSA.                  │  │                │                                             │2. Exploataţiile în care boala a fost           │2. Examinare la LSVSA   │  │                │                                             │confirmată şi declarată oficial se supun        │şi/sau după caz, la LNR │  │                │                                             │programului de asanare prin depopulare totală   │din cadrul IDSA.        │  │                │                                             │şi măsurilor de sanitaţie veterinară în         │                        │  │                │                                             │conformitate cu prevederile legale.             │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │I. INSPECŢIA ANIMALELOR ABATORIZATE          │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │I. ANIMALE VII (bovinele, caprinele, porcine-│                                                │                        │  │                │le, păsările, iepurii şi vânatul sălbatic):  │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │Se examinează ante şi post mortem, inclusiv  │                                                │1. Medic veterinar      │  │                │ganglioni limfatici ai capului şi organelor. │                                                │oficial din din cadrul  │  │                │                                             │                                                │DSVSA                   │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │II. CARNE şi ORGANE                          │CARNE şi ORGANE (bovine, caprine şi porcine)    │1. Medic veterinar      │  │                │1. Examinarea carcaselor şi organelor se     │1. În cazul animalelor care au reacţionat       │oficial din cadrul      │  │                │efectuează în unităţi de tăiere              │pozitiv la testele alergice şi/sau serologice,  │DSVSA                   │  │                │autorizate/aprobate sanitar veterinar, de    │la care după tăiere prin inspecţia post mortem  │2. Examinare la LSVA    │  │                │către medici veterinari oficiali sau alt     │nu se constată leziuni, se vor recolta          │Judeţean, şi/sau după   │  │                │personal veterinar, desemnat de către autori-│următorii ganglioni limfatici:                  │caz, la LNR din cadrul  │  │                │tatea sanitară veterinară competentă.        │a) submaxilari, retrofaringieni, bronhici;      │IDSA.                   │  │                │2. Păsările se supun inspecţiei individuale  │b) mediastinali, eventual şi mezenterici (dacă  │                        │  │                │după tăiere, prin examinarea carcasei şi     │sunt măriţi în volum), portali şi retromamari.  │                        │  │                │organelor; în caz de suspiciune se recoltează│2. În cazul suspiciunii de TBC se recoltează    │                        │  │                │carcase întregi şi organe cu leziuni (ficat, │probe de organe cu leziuni şi ganglioni         │                        │  │                │splină, ovare) pentru examene de laborator în│limfatici în vederea examinării bacteriologice  │                        │  │                │direcţia tuberculozei.                       │şi histologice, după caz, conform normelor      │                        │  │                │                                             │sanitare veterinare. Se recoltează porţiuni de  │                        │  │                │                                             │organe cu leziuni şi limfonodulii aferenţi.     │                        │  │                │                                             │În lipsa organelor afectate se recoltează numai │                        │  │                │                                             │limfonodulii cu leziuni.                        │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │                                             │MĂSURI                                          │1. Medic veterinar      │  │                │                                             │1. Sancţiunile de abator la carnea şi organele  │oficial din cadrul      │  │                │                                             │mamiferelor se aplică în funcţie de localizare  │DSVSA.                  │  │                │                                             │şi extinderea leziunilor şi în conformitate cu  │                        │  │                │                                             │prevederile normelor sanitare veterinare în     │                        │  │                │                                             │vigoare.                                        │                        │  │                │                                             │2. Carcasele cu rezultate pozitive se confiscă  │                        │  │                │                                             │şi denaturează.                                 │                        │  │                │                                             │3. Sancţiunile de abator pentru carnea şi       │                        │  │                │                                             │organele de pasăre sunt următoarele:            │                        │  │                │                                             │a) confiscarea carcasei şi organelor în         │                        │  │                │                                             │întregime în caz de infecţie generalizată sau   │                        │  │                │                                             │de leziuni în organe însoţite de slăbire        │                        │  │                │                                             │avansată şi de infiltraţii în musculatură;      │                        │  │                │                                             │b) confiscarea organelor cu leziuni şi          │                        │  │                │                                             │admiterea în consum a carcasei, după            │                        │  │                │                                             │sterilizare prin fierbere, dacă aceasta nu      │                        │  │                │                                             │prezintă modificări organoleptice.              │                        │  │                │                                             │c) Notificarea bolii se face în conformitate cu │                        │  │                │                                             │prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr.  │                        │  │                │                                             │77/2005, cu modificările ulterioare.            │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │J. PREVENIREA TRANSMITERII BOLII DE LA       │                                                │                        │  │                │ANIMALE LA OM ŞI DE LA OM LA ANIMALE.        │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │1. Supravegherea şi controlul permanent al   │1. Supravegherea şi controlul aplicării         │1. Medicul veterinar de │  │                │funcţionării regimului de filtru şi          │măsurilor generale de prevenirea transmiterii   │liberă practică         │  │                │mijloacelor de manipulare, decontaminare şi  │bolii de la animale la om, se efectuează de     │împuternicit din        │  │                │distrugere a produselor patologice de origine│către autoritatea veterinară competentă, în     │circumscripţia sanitară │  │                │animală în toate exploataţiile organizate şi │toate cazurile, iar când se constată încălcări  │veterinară de asistenţă │  │                │în cele de cercetare şi diagnosticul         │ale legislaţiei veterinare, autoritatea         │şi medicul veterinar    │  │                │micobacteriozelor, în conformitate cu        │veterinară este în măsură să decidă             │oficial din cadrul      │  │                │legislaţia sanitară veterinară în vigoare;   │suspendarea autorizaţiei sanitare veterinare    │DSVSA.                  │  │                │                                             │de funcţionare pentru exploataţia respectivă;   │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │2.Controlul aplicării şi respectării Normelor│2. Controlul sanitar a personalului şi a        │DSVSA                   │  │                │de Protecţia Muncii cu referire la prevenirea│membrilor familiilor din exploataţiile          │                        │  │                │îmbolnăvirilor profesionale în exploataţiile │contaminate va fi efectuat odată pe an.         │                        │  │                │comerciale de animale (colectivităţi),       │                                                │                        │  │                │unităţile de prelucrare şi comercializare a  │                                                │                        │  │                │produselor de origine animală, instituţii de │                                                │                        │  │                │cercetare şi diagnostic al micobacteriozelor;│                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │3. Evaluarea trimestrială a rezervoarelor    │3. Supravegherea şi controlul sanitar           │DSVSA                   │  │                │naturale şi a surselor potenţiale animale şi │veterinar se vor efectua în conformitate cu     │                        │  │                │umane de infecţie, a speciilor şi subspecii- │legislaţia veterinară în vigoare                │                        │  │                │lor de micobacterii prezente în teritoriu şi │privind producerea, prelucrarea şi              │                        │  │                │a riscului de transmitere a bolii în relaţia │comercializarea laptelui şi produselor lactate  │                        │  │                │animal - om - animal;                        │din exploataţiile contaminate.                  │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │4. Controlul trimestrial, prin examene       │4. Expertiza sanitară veterinară de abator a    │DSVSA                   │  │                │radiologice, semiologice ori prin alte teste │carcaselor, organelor şi produselor din carne   │                        │  │                │de depistare a tuberculozei la tot personalul│destinate consumului uman, se efectuează de     │                        │  │                │angajat care desfăşoară activităţi:          │către medicii veterinari oficiali din cadrul    │                        │  │                │                                             │DSVSA. Carnea şi organele cu leziuni de         │                        │  │                │                                             │tuberculoză se supun sancţiunilor de abator     │                        │  │                │                                             │potrivit legii.                                 │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │a) În exploataţiile comerciale/              │5. Pentru orice abatere de la prevederile       │Medic veterinar oficial,│  │                │nonprofesionale de animale (colectivităţi);  │legii se suspendă activitatea unităţii de       │din cadrul DSVSA        │  │                │                                             │prelucrare pentru o perioadă stabilită de       │                        │  │                │                                             │autoritatea veterinară competentă.              │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │b) în unităţi de prelucrare şi comercializare│                                                │Medic veterinar oficial,│  │                │a produselor de origine animală destinate    │                                                │din cadrul DSVSA        │  │                │consumului public;                           │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │c) personalul care acordă asistenţă zoo -    │                                                │                        │  │                │veterinară în unităţile menţionate;          │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │d) personalul din unităţile de cercetare şi  │                                                │                        │  │                │diagnostic al micobacteriozelor;             │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │e) membrii familiilor din exploataţiile      │                                                │                        │  │                │nonprofesionale în care au fost diagnosticate│                                                │                        │  │                │animale cu tuberculoză.                      │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │5. Supravegherea şi controlul sanitar veteri-│                                                │Medic veterinar oficial │  │                │nar permanent al producerii, prelucrării şi  │                                                │din cadrul DSVSA        │  │                │comercializării produselor de origine animală│                                                │                        │  │                │destinate consumului uman în:                │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │a) toate exploataţiile comerciale de animale,│                                                │                        │  │                │inclusiv în cele nonprofesionale;            │                                                │                        │  │                │b) toate unităţile prelucrătoare din industria                                                │                        │  │                │alimentară;                                  │                                                │                        │  │                │c) circuitul comercial din pieţe şi unităţi  │                                                │                        │  │                │de desfacere produse şi preparate de origine │                                                │                        │  │                │animală.                                     │                                                │                        │  └────────────────┴─────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────┘   24. RINOTRAHEITA INFECŢIOASĂ BOVINĂ (IBR) B-110    *Font 7*   ┌────────────────┬─────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────┐  │       1        │                       2                     │                       3                        │           4            │  ├────────────────┼─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │Supraveghere    │1. Supravegherea serologică prin ELISA pentru:                                                │1. Medicul veterinar de │  │activă          ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┤liberă practică         │  │                │a) Taurii şi bivolii autorizaţi pentru       │                                                │împuternicit din        │  │                │reproducţie pe teritoriul României, de două  │                                                │circumscripţia sanitară │  │                │ori pe an, în semestrele I şi II.            │                                                │veterinară de asistenţă │  │                │                                             │                                                │şi medicul veterinar    │  │                │                                             │                                                │oficial din cadrul DSVSA│  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │b) mamele de tauri, la autorizare, şi        │                                                │2. Probele de sânge se  │  │                │candidatele mame de tauri o dată pe an.      │                                                │testează la LSVSA       │  │                │                                             │                                                │abilitate şi LNR din    │  │                │                                             │                                                │cadrul IDSA, după caz.  │  │                │                                             │                                                │3. Examenele            │  │                │                                             │                                                │virusologice se         │  │                │                                             │                                                │efectuează la LSVSA     │  │                │                                             │                                                │abilitate şi la LNR din │  │                │                                             │                                                │cadrul IDSA, după caz,  │  │                │                                             │                                                │pe probe de organe,     │  │                │                                             │                                                │tampoane nazale,        │  │                │                                             │                                                │leucoconcentrat.        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │c) Tăuraşii care se achiziţionează pentru    │1. Notificarea bolii se face în conformitate    │                        │  │                │reproducţie, după împlinirea vârstei de şase │cu prevederile Ordinului preşedintelui          │                        │  │                │luni, înainte de plecarea din ferma de       │ANSVSA nr. 77/2005, cu modificările             │                        │  │                │origine şi la minimum 21 de zile de la intra-│ulterioare.                                     │                        │  │                │rea în carantină în ferma de destinaţie;     │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │d) Probele de sânge se recoltează de la      │2. În caz de necesitate se aplică măsurile      │                        │  │                │animale nevaccinate anti - IBR-IPV.          │dispuse prin deciziile Comisiei Europene.       │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │2. în caz de suspiciune de boală, se efectu- │                                                │                        │  │                │ează examene virusologice.                   │                                                │                        │  └────────────────┴─────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────┘   25. TRICHOMONOZA BOVINĂ (B-112)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  1. Monitorizarea datelor despre boală.       
                                             
                                             
  1. Raport trimestrial înaintat la ANSVSA de     
către DSVSA                                     
                                                
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA                   
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
  1. Supravegherea clinică şi                  
anatomopatologică a efectivelor de bovine de 
reproducţie în special la montă şi la        
fătare, pentru efectivele indigene şi a      
celor aflate în perioada de carantină.       
                                                  
                                                
                                                
                                                
                                                
                          
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
  2. Supraveghere de laborator:                
a) trimestrial la taurii şi bivolii din cen- 
trele de însămânţări artificiale şi unităţile
furnizoare de material seminal - autorizate; 
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Înainte de prelevarea probelor taurii        
şi bivolii se ţin în repaus sexual 7 zile.      
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul      
DSVSA.                  
                    
                
                
                
                
                
  b) taurii şi bivolii la autorizarea pentru   
montă, de 2 ori la interval de 7 zile;       
(i) înaintea sezonului de păşunat, într-o    
perioadă nu mai mare de 14 zile;             
(îi) imediat după întoarcerea la stabulaţie; 
                                             
  2. De la femelele care au avortat se trimit la  
laborator, placentele şi avortonii.             
3. În comerţul intracomunitar cu material       
seminal, paietele se trimit la laborator o      
cantitate suficientă pentru efectuarea          
examenelor şi păstrarea de contraprobe.         
  2. Examenele se         
efectuează la LSVSA şi  
/sau LNR din cadrul     
IDSA                    
                        
                        
                    
                
                
                
                
  c) vacile, bivoliţele şi junicile care au    
avortat sau la care se suspicionează infecţia;                                                
d) material seminal de tauri şi/sau bivol    
provenit din comerţul intracomunitar destinat
executării însămânţărilor artificiale.       
                                                  
                        
                                                
                                                
                                                
                          
                        
                        
                        
    26. ENCEFALOPATIA SPONGIFORMĂ BOVINĂ (B-115)    *Font 7*           1        
                      2                        
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
                
                
                
  1. Supraveghere şi/sau monitorizare conform  
Regulamentului Parlamentului şi Consiliului  
European nr. 999/2001.                       
2. Supraveghere clinică în caz de suspiciune 
                                             
                                             
  Raport lunar transmis la ANSVSA de către        
DSVSA, în condiţii de linişte epidemiologică.   
                                                
                                                
                                                
                                                
  Deţinătorii de bovine au
obligaţia anunţării     
medicilor veterinari    
oficiali asupra oricărei
suspiciuni de ESB (semne
clinice)                
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Supraveghere prin examene de laborator    
2. Supraveghere şi/sau monitorizare conform  
prevederilor Regulamentului 999/2001         
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Prelevarea probelor de creier se efectuează  
în spaţii special amenajate în abatoarele       
autorizate sau în sălile de necropsie din       
incinta laboratoarelor EST, cu respectarea      
măsurilor de prevenire a transmiterii unor      
boli infecţioase de la animale la om;           
2. Probele de creier provenite de la toate      
bovinele în vârstă de peste 24 luni, conform    
prevederilor anexei III a Regulamentului        
Parlamentului şi Consiliului European nr.       
999/2000/CE (sacrificate în regim de urgenţă;   
cu semne clinice la inspecţia antemortem),      
precum şi probele de creier provenite de la     
bovinele sănătoase în vârstă de peste 30 luni   
sacrificate în regim de tăiere normală se       
prelevează prin tehnica foramen magnum numai în 
abatoarele autorizate pentru a sacrifica        
bovine;                                         
3. De la toate bovinele domestice şi            
rumegătoarele din mediul silvic şi exotice,     
care au exprimat semne clinice nervoase, se     
prelevează creierul în întregime în vederea     
examinării de laborator pentru ESB, inclusiv cu 
trunchi cerebral şi se efectuează investigaţii  
complexe pentru rabie, boala lui Aujeszky,      
listerioză.                                     
4. De la toate bovinele moarte; bovinele        
suspecte de ESB şi bovinele ucise în cadrul     
măsurilor de eradicare a ESB, în vârstă de      
peste 24 luni se prelevează creierul în         
întregime în vederea examinării de laborator    
pentru ESB (inclusiv cu trunchi cerebral.       
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul      
DSVSA.                  
2. Recoltarea probelor  
de creier se realizează 
cu truse de unică       
folosinţă în baza       
protocoalelor stabilite 
de LNR - EST din        
I.D.S.A., numai de      
medicii veterinari      
abilitaţi,              
3. Examinare la LSVSA   
Judeţean, respectiv a   
municipiului Bucureşti  
şi/sau după caz, la LNR 
din cadrul IDSA.        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                                               
                                             
                                             
                                             
                                             
  5. Transportul probelor la LSVSA abilitate      
pentru diagnosticul ESB se efectuează cât mai   
curând posibil după recoltare, în ambalaje      
etanşe, conform prevederilor legislaţiei        
sanitare veterinare în vigoare.                 
                          
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                                               
                                             
                                             
                                             
  6. Procesarea şi examinarea probelor de creier  
se realizează în LNR - EST din cadrul I.D.S.A.  
şi în LHS-EST abilitate din cadrul LSVSA, după  
caz.                                            
                          
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                                               
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  7. Metodele uzitate pentru diagnosticul ESB     
sunt cele precizate de I.D.S.A. în baza         
prevederilor "Manualului O.I.E. de standarde    
pentru teste de diagnostic şi vaccinuri" şi a   
cerinţelor specificate în Regulamentul          
Parlamentului şi Consiliului European nr.       
999/2001.                                       
                          
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
                                               
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  8. Până în momentul în care prin examenul de    
laborator se va stabili un diagnostic negativ,  
nici o parte din corpul animalelor care au      
făcut obiectul sacrificării şi investigaţiei    
pentru ESB nu se va da în consum şi nici nu se  
va utiliza la fabricarea produselor             
alimentare, a produselor cosmetice şi           
medicamentelor;                                 
                          
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                                               
                                             
                                             
                                             
                                             
  9. Evidenţele privind efectivele de bovine      
indigene şi din import, inclusiv mişcarea       
acestora, pe categorii de exploatare şi vârstă  
se întocmesc şi se ţin la zi de specialiştii    
epidemiologi din fiecare DSVSA.                 
                          
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                                               
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  10. Periodic (anual sau trimestrial, după caz)  
sau, ori de câte ori este cazul, medicii        
specialişti din LNR-EST vor face stagii de      
perfecţionare în cadrul unui program de         
pregătire continuă, în conformitate cu          
cerinţele O.I.E. şi U.E.                        
                          
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                                               
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  11. Medicii veterinari epidemiologi şi          
histopatologi specialişti vor organiza, cu      
sprijinul conducerii D.S.V.S.A, instruiri       
trimestriale în domeniul EST cu întreg          
personalul medical veterinar din judeţ, cu      
fermierii şi crescătorii de rumegătoare din     
teritoriu.                                      
12. Decizia Comisiei 2006/876/CE ce aprobă      
programele de eradicare şi monitorizare a       
bolilor la animale, a anumitor EST şi           
prevenirea zoonozelor prezentate de Bulgaria    
şi România pentru anul 2007, care amendează     
Decizia 2006/687/CE                             
                          
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
  INSPECŢIA ANIMALELOR ABATORIZATE             
                                                  
                          
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  I. ANIMALE VII                               
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Probele de creier provenite de la toate      
bovinele în vârstă de peste 24 luni, conform    
prevederilor anexei III a Regulamentului        
Parlamentului şi Consiliului European           
nr. 999/2000 (sacrificate în regim de urgenta;  
cu semne clinice la inspecţia antemortem)       
precum şi probele de creier provenite de la     
bovinele sănătoase în vârstă de peste 30 luni   
sacrificate în regim de tăiere normală se       
prelevează prin tehnica foramen magnum          
  1. Medic veterinar      
oficial din cadrul DSVSA
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  Se examinează ante şi post mortem.           
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  2. În cazul confirmării bolii aceasta se        
declară oficial conform Ordinului preşedintelui 
ANSVSA nr. 77/2005 cu modificările şi           
completările ulterioare. Carnea, organele şi    
subprodusele se confiscă aplicându-se           
prevederile Regulamentului 999/2001 şi a        
Regulamentului nr. 1774/2002                    
3. Se aplica măsurile de eradicare a bolii      
conform prevederilor Regulamentului nr.         
999/2001                                        
  Confirmarea             
diagnosticului se       
efectuează la LNR - EST 
din I.D.S.A.            
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
  II. CARNE şi ORGANE                          
1. Examinarea carcaselor se efectuează în    
unităţi de tăiere autorizate/aprobate sanitar
veterinar, de către medici veterinari        
oficiali.                                    
                                             
  4. Notificarea bolii se face în conformitate cu 
prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr.  
77/2005, publicat în Monitorul Oficial al       
României, Partea I nr. 788 din 30 august 2005   
cu modificările şi completările ulterioare.     
5. Se aplică prevederile legislaţiei comunitare.
  1. Medic veterinar      
oficial din cadrul DSVSA
2. Examinare la LSVSA   
şi/sau după caz, la LNR 
din cadrul IDSA.        
                        
    27. ARTRITA ENCEFALITA CAPRINĂ (B-153)    *Font 7*           1        
                      2                        
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
activă          
  Supravegherea serologică, prin ID şi/sau     
ELISA:                                       
                                                  
                                                
                          
                        
                    
                
                
                
                
                
                
  La caprinele domestice:                      
1. ţapii, cu 14 zile înainte şi după campania
de montă,                                    
                                             
                                             
                                             
                                             
  Animalele condiţionat sănătoase se              
testează de 2 ori la interval de 5 luni;        
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul DSVSA
                    
                
                
                
                
  2. 10%, dar nu mai puţin de 5 probe din      
caprele de reproducţie de peste 24 luni,     
identificate, din exploataţiile cu activitate
de reproducţie autorizate, o dată pe an, după
fătări sau înaintea perioadei de montă.      
  2. Animalele pozitive vor fi eliminate          
din efectiv prin tăiere.                        
                                                
                                                
                                                
  2. Examenele se         
efectuează la LSVSA, iar
cazurile de expertiză la
LNR din cadrul IDSA.    
                        
    28. MAEDI VISNA B - 161    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  Supravegherea serologică, prin ID şi/sau     
ELISA la:                                    
- 10%, dar nu mai puţin de 5 probe de la     
ovinele de reproducţie de peste 12 luni,     
identificate, din exploataţiile cu activitate
de reproducţie autorizate, o dată pe an, după
fătări sau înaintea perioadei de montă.      
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Animalele pozitive vor fi eliminate din      
efectiv, nemaifiind folosite pentru             
reproducţie.                                    
2. Notificarea bolii se face în                 
conformitate cu prevederile Ordinului           
preşedintelui ANSVSA nr. 77/2005, cu            
modificările ulterioare.                        
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul      
DSVSA.                  
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
abilitate de IDSA şi    
acreditate RENAR şi/sau 
la LNR din cadrul IDSA. 
    29. SCRAPIA (B-160)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
                
                
                
                
  1. Monitorizarea informaţiilor               
semnificative despre boală.                  
2. Supraveghere clinică în caz de            
suspiciune sau de confirmare a bolii.        
                                             
                                             
                                             
  1. Raport lunar transmis la ANSVSA de către     
DSVSA, în condiţii de linişte epidemiologică.   
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  Deţinătorii de ovine şi 
caprine au obligaţia    
anunţării medicilor     
veterinari oficiali     
asupra oricărei         
suspiciuni de scrapie - 
semne clinice.          
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Supraveghere prin examene de laborator    
2. Supraveghere şi/sau monitorizare conform  
prevederilor Regulamentului 999/2001         
3. Genotiparea ovinelor conform prevederilor 
Regulamentului nr. 999/2001 şi a Deciziei    
2002/1003 transpusă în Ordinul Preşedintelui 
ANSVSA nr. 133/2005 privind aprobarea Normei 
sanitare veterinare care stabileşte cerinţele
minime pentru studiul genotipurilor de pro-  
teine prionice la rasele de ovine.           
4. Efectuarea testelor moleculare            
discriminatorii conform prevederilor         
Regulamentului nr. 999/2001                  
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Prelevarea probelor de creier se efectuează  
în spaţii special amenajate în abatoarele       
autorizate sau în sălile de necropsie din       
incinta laboratoarelor EST, cu respectarea      
măsurilor de prevenire a transmiterii unor boli 
infecţioase de la animale la om;                
2. Examinarea probelor de creier provenite de   
la ovinele în vârstă de peste 18 luni conform   
prevederilor anexei III a Regulamentului        
Parlamentului şi Consiliului European nr.       
999/2001/CE.                                    
3. Recoltarea probelor de creier se realizează  
cu truse de unică folosinţă în baza             
protocoalelor stabilite de laboratoarele EST    
din IDSA, numai de medicii veterinari instruiţi 
în acest sens.                                  
4. Pentru genotipare se recoltează probe de     
sânge pe EDTA                                   
5. Transportul probelor la LSVSA pentru         
diagnosticul EST se efectuează cât mai curând   
posibil după recoltare, în ambalaje etanşe,     
conform prevederilor legislaţiei sanitare       
veterinare în vigoare.                          
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul      
DSVSA.                  
2. Recoltarea probelor  
de creier se realizează 
cu truse de unică       
folosinţă în baza       
protocoalelor stabilite 
de laboratoarele EST din
I.D.S.A., numai de      
medicii veterinari      
instruiţi în acest sens.
3. Examinare la LSVSA   
şi/sau după caz, la LNR 
din cadrul IDSA         
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                                               
                                             
                                             
                                             
  5. Procesarea şi examinarea probelor de creier  
se realizează în laboratoarele EST din cadrul   
I.D.S.A. şi în laboratoarele EST din cadrul     
LSVSA, după caz.                                
                          
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                                               
                                             
                                             
                                             
                                             
  6. Metodele uzitate pentru diagnosticul EST sunt
cele precizate de I.D.S.A. în baza prevederilor 
"Manualului O.I.E. de standarde pentru teste de 
diagnostic şi vaccinuri" şi prevederilor        
Regulamentului nr. 999/2001/CE.                 
                          
                        
                        
                        
                        
                    
                
                                               
                                             
  7. Confirmarea diagnosticului se efectuează la  
laboratoarele EST din I.D.S.A.                  
                          
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
                                               
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  8. Până în momentul în care prin examenul de    
laborator se va stabili un diagnostic negativ,  
nici o parte din corpul animalelor care au      
făcut obiectul sacrificării şi investigaţiei    
pentru scrapie nu se va da în consum şi nici nu 
se va utiliza la fabricarea produse lor         
alimentare, a produselor cosmetice şi           
medicamentelor;                                 
                          
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                                               
                                             
                                             
                                             
                                             
  9. Evidenţele privind efectivele de ovine       
indigene şi din import, inclusiv mişcarea       
acestora, pe categorii de exploatare şi vârstă  
se întocmesc şi se ţin la zi de specialiştii    
epidemiologi din fiecare DSVSA.                 
                          
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                                               
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  10. Periodic (anual sau trimestrial, după caz)  
sau, ori de câte ori este cazul, medicii        
veterinari din cadrul laboratoarelor EST fac    
stagii de perfecţionare în cadrul unui program  
de pregătire continuă, în conformitate cu       
cerinţele O.I.E. şi U.E.                        
11. Medicii veterinari epidemiologi şi          
histopatologi specialişti organizează, cu       
sprijinul conducerii DSVSA, instruiri           
trimestriale în domeniul EST cu întreg          
personalul medical veterinar din judeţ, cu      
fermierii şi crescătorii de rumegătoare din     
teritoriu.                                      
12. Conform Deciziei Comisiei 2002/1003         
transpusă în Ordinul preşedintelui ANSVSA nr.   
133/2005 privind aprobarea Normei sanitare      
veterinare care stabileşte cerinţele minime     
pentru studiul genotipurilor de proteine        
prionice la rasele de ovine, publicat în        
Monitorul Oficial al României, nr. 1157 din     
21 decembrie 2005.                              
                          
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
  INSPECŢIA ANIMALELOR ABATORIZATE             
                                                  
                          
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  I. ANIMALE VII - se examinează ante          
şi post mortem.                              
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Probele de creier provenite de la toate      
bovinele în vârstă de peste 24 luni, conform    
prevederilor anexei III a Regulamentului        
Parlamentului şi Consiliului European nr.       
999/2000/CE (sacrificate în regim de urgenţă;   
cu semne clinice la inspecţia antemortem;       
suspecte de ESB) precum şi probele de creier    
provenite de la bovinele sănătoase în vârstă    
de peste 30 luni sacrificate în regim de        
tăiere normală se prelevează prin tehnica       
foramen magnum.                                 
2. În cazul confirmării bolii aceasta se        
declară oficial conform Ordinului preşedintelui 
ANSVSA nr. 77/2005 cu modificările ulterioare.  
Carnea, organele şi subprodusele se confiscă,   
aplicându-se prevederile Regulamentului         
Parlamentului şi Consiliului European nr.       
999/2001/CE şi a Regulamentului nr. 1774/2002   
3. Se aplică măsurile de eradicare a bolii      
conform prevederilor Regulamentului nr.         
999/2001                                        
  1. Medic veterinar      
oficial din din cadrul  
DSVSA                   
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
  II. CARNE şi ORGANE                          
1. Examinarea carcaselor se efectuează în    
unităţi de tăiere autorizate/aprobate        
sanitar veterinar, de către medici           
veterinari oficiali.                         
                                             
  4. Notificarea bolii se face în conformitate cu 
prevederile  Ordinului ANSVSA nr. 77/2005 , cu    
modificările ulterioare.                        
5. Se aplică prevederile legislaţiei comunitare.
                                                
                                                
  1. Medic veterinar      
oficial din cadrul      
DSVSA.                  
2. Examinare la LSVSA   
şi/sau după caz la LNR  
din cadrul IDSA.        
    30. DURINA (B-202)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  1. Monitorizarea informaţiilor despre boală. 
                                             
                                             
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către  
DSVSA.                                          
                                                
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA.                  
    II. Supraveghere
activă          
  1. Supravegherea serologică a armăsarilor din
herghelii şi depozit, o dată pe an;          
  1. Întregul efectiv de cabaline din ţară este   
supus controlului sanitar veterinar oficial.    
  Examenele se efectuează 
la LNR din cadrul IDSA; 
                    
                
                
                
                
  2. Examenele serologice prin RFC la animalele
de reproducţie cu semne clinice ce conduc la 
suspicionarea bolii.                         
                                             
                                             
  2. Pentru animalele vii livrate în cadrul       
comerţului intracomunitar, se respectă          
prevederile lit. c) pct. 4, sect. C, Cap. IV    
din anexa la Ordinul preşedintelui ANSVSA       
nr. 62/2005,                                    
                          
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                                               
                                             
                                             
  3. Notificarea bolii se face în conformitate    
cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA   
nr. 77/2005, cu modificările ulterioare.        
                          
                        
                        
    31. ANEMIA INFECŢIOASĂ ECVINĂ (B-205)    *Font 7*   ┌────────────────┬─────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────┐  │       1        │                       2                     │                       3                        │           4            │  ├────────────────┼─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │I. Supraveghere │Monitorizarea documentelor pentru boală.     │Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către  │Medicul veterinar de    │  │pasivă          │                                             │DSVSA.                                          │liberă practică         │  │                │                                             │                                                │împuternicit din        │  │                │                                             │                                                │circumscripţia sanitară │  │                │                                             │                                                │veterinară de asistenţă │  │                │                                             │                                                │şi medicul veterinar    │  │                │                                             │                                                │oficial din cadrul      │  │                │                                             │                                                │DSVSA.                  │  ├────────────────┼─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │II. Supraveghere│1. Supravegherea serologică prin ID (testul  │1. Probele de ser cu rezultat neconcludent      │1. Examenele se         │  │activă          │Coggins) sau ELISA cu confirmare prin ID a   │(dubios) sau cazurile de litigiu înregistrate   │efectuează la LSVSA şi  │  │                │ecvideelor în vârstă de peste 6 luni, astfel:│la LSVSA se trimit la IDSA pentru expertiză     │la LNR din cadrul IDSA, │  │                │a) armăsarii folosiţi în staţiunile temporare│2. Ecvideele reacţionate pozitiv la testul      │după caz, pe probe de   │  │                │de montă, la autorizare şi apoi de 3 ori pe  │Coggins, identificate prin dangalizare, nu se   │ser.                    │  │                │an după cum urmează:                         │mai retestează şi se vor trimite în termen de   │2. Probele de ser cu    │  │                │(i)cu 15 zile înainte de plecarea din depozit│10 zile de la primirea buletinului de analiză   │rezultat neconcludent   │  │                │(îi) cu 15 zile înainte de retragerea din    │la abator pentru tăiere la sala sanitară.       │(suspicios) sau cazurile│  │                │staţiunile de montă;                         │                                                │de litigiu înregistrate │  │                │(iii) după 15 zile de la reîntoarcerea lor în│                                                │la LSVSA se trimit la   │  │                │depozit.                                     │                                                │LNR din cadrul IDSA,    │  │                │                                             │                                                │pentru expertiză.       │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │b) armăsarii din staţiunile permanente de    │3. Localităţile indemne, în care s-au           │                        │  │                │montă la autorizare, de 2 ori pe an          │înregistrat unul sau mai multe cazuri de AIE,   │                        │  │                │(februarie-martie şi octombrie-noiembrie);   │se declară contaminate şi se aplică măsurile    │                        │  │                │                                             │sanitare veterinare prevăzute de                │                        │  │                │                                             │legislaţia în vigoare pentru combatere.         │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │c) iepele de reproducţie, o dată pe an       │4. Se interzice circulaţia ecvideelor pozitive, │                        │  │                │(februarie - martie);                        │indiferent de scop, din localităţi contaminate  │                        │  │                │                                             │în localităţi indemne.                          │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │d) ecvideele din herghelii, depozite de      │5. Se interzice scoaterea de armăsari sau iepe  │                        │  │                │armăsari, hipodroame, asociaţii hipice şi    │din staţiuni temporare de montă, herghelii,     │                        │  │                │alte unităţi specializate, de două ori pe an,│depozite de armăsari, hipodroame, asociaţii     │                        │  │                │(februarie - martie, octombrie - noiembrie); │hipice sau alte unităţi specializate, pentru a  │                        │  │                │                                             │montă sau, a se monta în localităţi cu animale  │                        │  │                │                                             │contaminate.                                    │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │e) toate ecvideele în exploatare, o dată pe  │6. Introducerea de armăsari sau iepe de         │                        │  │                │an, după dezinsecţie (februarie - aprilie),  │reproducţie din exploataţiile şi localităţile   │                        │  │                │                                             │contaminate, în herghelii, hipodroame,          │                        │  │                │                                             │staţiuni temporare sau permanente de montă,     │                        │  │                │                                             │depozite de armăsari, asociaţii hipice sau      │                        │  │                │                                             │alte aglomerări specializate de cabaline, este  │                        │  │                │                                             │permisă numai după două examene serologice      │                        │  │                │                                             │negative efectuate la interval de 30 zile,      │                        │  │                │                                             │înaintea acestui transfer.                      │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │f) ecvideele seronegative din localităţile   │7. Se interzice folosirea la montă a            │                        │  │                │contaminate, ca şi cele din zona de protecţie│armăsarilor care au acţionat în staţiuni        │                        │  │                │de 10 Km, în jurul hergheliilor, depozitelor │temporare de montă dacă nu au fost examinaţi    │                        │  │                │de armăsari, sau altor unităţi specializate, │serologic cu 30 de zile înainte de a fi         │                        │  │                │se testează de două ori pe an (februarie -   │introduşi în efectivul de origine.              │                        │  │                │martie şi octombrie - noiembrie);            │8. Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru     │                        │  │                │                                             │Siguranţa Alimentelor judeţene, respectiv a     │                        │  │                │                                             │municipiului Bucureşti, stabilesc în funcţie de │                        │  │                │                                             │rezultatul examenelor de laborator şi al        │                        │  │                │                                             │numărului de animale serologic pozitive         │                        │  │                │                                             │încadrarea în una din cele patru zone de risc   │                        │  │                │                                             │epidemiologic:                                  │                        │  │                │                                             │a) zona de risc epidemiologic înalt,            │                        │  │                │                                             │reprezentată de judeţele intens contaminate,    │                        │  │                │                                             │unde prevalenţa este > de 2% iar numărul total  │                        │  │                │                                             │de reagenţi pozitivi este > 300 animale;        │                        │  │                │                                             │b) zona de risc epidemiologic moderat,          │                        │  │                │                                             │reprezentată de judeţe mediu contaminate, unde  │                        │  │                │                                             │prevalenţa este > de 2% iar numărul total de    │                        │  │                │                                             │reagenţi pozitivi este cuprins între 100-300    │                        │  │                │                                             │animale;                                        │                        │  │                │                                             │c) zona de risc epidemiologic slab,             │                        │  │                │                                             │reprezentată de judeţe slab contaminate, unde   │                        │  │                │                                             │prevalenţa este < de 2% iar numărul total de    │                        │  │                │                                             │reagenţi pozitivi este maximum 100 animale;     │                        │  │                │                                             │d) zona indemnă, reprezentată de judeţe libere  │                        │  │                │                                             │de A.E.I., unde nu există nici un reagent       │                        │  │                │                                             │pozitiv.                                        │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │2. Supravegherea prin examene anatomopatolo- │9. Respectarea prevederilor Ordinului           │                        │  │                │gice şi histologice la ecvinele moarte în    │preşedintelui ANSVSA privind eradicarea         │                        │  │                │perioada de carantină sau în cazul suspici-  │accelerată a AEI pe teritoriul României.        │                        │  │                │unii bolii.                                  │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │3. Pentru exportul cabalinelor cu destinaţia │10. Notificarea bolii se face în conformitate   │                        │  │                │sport să rezulte că animalele au fost testate│cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA   │                        │  │                │serologic (ID) pentru anemia infecţioasă, cu │nr. 77/2005, cu modificările ulterioare.        │                        │  │                │cel mult 30 zile înainte de export, prin     │                                                │                        │  │                │imunodifuzie, contra cost pentru proprietar; │                                                │                        │  └────────────────┴─────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────┘   32. MORVA (B-209)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  Monitorizarea datelor pentru boală.          
                                             
                                             
  1. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de     
către DSVSA.                                    
                                                
  Medicul veterinarul     
veterinar oficial din   
cadrul DSVSA.           
    II. Supraveghere
activă          
                
                
  1. Supravegherea obligatorie prin examen     
clinic, postmortem şi testarea alergică sau  
serologică a tuturor animalelor suspecte sau 
care urmează a fi sacrificate.               
                                                  
                                                
                                                
                                                
  Examenele se efectuează 
la LSVSA pe probe       
recoltate pentru anemia 
infecţioasă ecvină.     
                    
                
                
                
                
                
                
                
  2. Supravegherea prin testul alergic         
(maleinare intradermopalpebrală) la ecvideele
a) folosite în scop didactic sau experimental
b) cu reacţii pozitive, dubioase sau         
anticomplementare la RFC;                    
3. supraveghere bacteriologică şi histologică
la animalele moarte şi suspecte clinic în    
perioada de carantină profilactică;          
                                                  
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                          
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                                               
                                             
                                             
  2. Pentru comerţul intracomunitar şi exportul   
în ţări terţe, se respectă prevederile          
 Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 62/2005 .     
                          
                        
                        
                    
                
                
                                               
                                             
                                             
  3. Notificarea bolii se face în conformitate    
cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA   
nr. 77/2005, cu modificările ulterioare.        
                          
                        
                        
    33. SINDROMUL RESPIRATOR şi DE REPRODUCŢIE LA PORCINE (B-257)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
activă          
                
                
                
                
                
                
  1. Supraveghere serologică.                  
a) Din exploataţiile de porcine supuse       
programului de supraveghere se vor expedia   
anual pentru confirmarea indemnităţii 20     
probe de ser de la porcii în vârstă de 100-  
150 zile                                     
                                             
                                             
  1. Exploataţiile infectate care desfăşoară      
activitate de reproducţie nu fac obiectul       
programului de supraveghere serologică, decât   
după indemnizare şi repopulare cu porci ce      
provin din efective certificate indemne pentru  
această boală.                                  
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul      
DSVSA.                  
                    
                
                
                
                
                
                
  b) de la animalele de reproducţie recent     
achiziţionate inclusiv a celor în cadrul     
comerţului intracomunitar sau importate din  
ţări terţe, în perioada de carantină în      
funcţie de efectiv, se vor recolta 10-20     
probe de ser.                                
                                             
  2. Exploataţiile profilate pe îngrăşare şi      
cele care nu desfăşoară activitate de           
reproducţie pe minim patru scroafe, nu fac      
obiectul Programului de supraveghere            
                                                
                                                
                                                
  2. Examenele de         
supraveghere serologică 
şi de confirmare în     
cazuri de suspiciune de 
boală se execută la     
LSVSA abilitate şi la   
LNR din cadrul IDSA.    
                    
                
                
                
                
                
  c) în cazurile de suspiciune de boală:       
(i) examene serologice pe probe perechi      
recoltate la interval de 30-35 zile, examene 
virusologice, histologice şi/sau identifica- 
rea de genom viral specific prin PCR la IDSA.
                                             
  3. Este permisă afluirea în alte exploataţii    
indemne doar a loturilor libere de această      
boală.                                          
4. Boala se confirmă prin evidenţierea          
seroconversiei sau prin izolarea virusului/     
detecţia antigenului viral.                     
                          
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                                               
                                             
                                             
  5. Notificarea bolii se face în conformitate    
cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA   
nr. 77/2005, cu modificările ulterioare.        
                          
                        
                        
    34. A. SALMONELOZELE AVIARE  34.1. TIFOZA AVIARĂ (Tifopuloroza) (B - 308)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Control bacteriologic pe păsări bolnave şi
cadavre din fermele de selecţie, reproducţie 
rase uşoare, reproducţie rase grele şi găini 
ouă consum după cum urmează:                 
a) fermele de bunici:                        
(i) pui de o zi: în ziua popularii, pe probe 
de cadavre sau meconiu;                      
(îi) pe durata vieţii: în săptămânile 1-2, 4,
9-11, 13-14 pe probe de fecale;              
(iii) pentru producţie de ouă pentru incubat,
lunar, pe probe de fecale din fiecare hală;  
(iv) din incubatoare la fiecare 2 săptămâni  
pe cadavre, ouă cu embrioni morţi sau meconiu
de pe sitele de control.                     
b) fermele de părinţi:                       
(i) pui de o zi: în ziua populării, pe probe 
de cadavre sau meconiu;                      
(îi) pe durata vieţii, cu 2 şi 4 săptămâni   
înainte de declanşarea ouatului pe cadavre şi
pe probe de fecale;                          
(iii) din incubatoare la fiecare 2 săptămâni 
pe cadavre, ouă cu embrioni morţi sau meconiu
de pe sitele de control.                     
c) fermele de găini ouă consum:              
(i) pui de o zi: în ziua popularii, pe probe 
de cadavre sau meconiu;                      
(îi) pe durata vieţii, cu 2 şi 4 săptămâni   
înainte de declanşarea ouatului pe cadavre şi
pe probe de fecale;                          
(iii) pe perioada de ouat, la fiecare 2 luni,
pe probe de fecale recoltate din adăposturi. 
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Toate efectivele pentru producţie            
comercială, exceptând efectivele de găini       
ouătoare sub 250 de păsări, vor fi supuse       
controlului.                                    
2. Toate probele care au reacţionat suspect sau 
pozitiv la RASI, vor fi examinate prin RSAL şi  
examen bacteriologic.                           
3. Toate păsările care prezintă semne clinice   
ce pot fi atribuite salmonelozei trebuie să fie 
testate, inclusiv porumbeii.                    
4. În situaţia depistării unui caz pozitiv, se  
face recontrol la întregul efectiv, inclusiv în 
unităţile la care s-a livrat material biologic  
din loturile respective                         
5. Pentru examene de laborator se recoltează    
probe constituite din: ouă, embrioni, fecale    
diareice, deşeuri de incubaţie (puf şi coji de  
ouă din eclozionator), fecale proaspete (60 de  
probe/hala) păsări vii muribunde, reagenţi      
pozitivi, cadavre proaspete, organe (splină,    
ficat cu vezică biliară, rinichi, pulmon,       
gonade), os lung nedeschis, pentru izolare      
bacteriologică, iar pentru RSAL probe de sânge. 
Numărul probelor de sânge recoltate de la un    
efectiv de 500 păsări sau mai mare, trebuie să  
fie de minim 10; Prelevarea probelor se         
efectuează conform prevederilor Ordinului       
preşedintelui ANSVSA nr. 34/2006 pentru         
aprobarea normei sanitare veterinare            
referitoare la monitorizarea zoonozelor şi      
agenţilor zoonotici, publicat în Monitorul      
Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 02   
martie 2006, cu modificările şi completările    
ulterioare.                                     
6. Păsările pozitive la RASI obligatoriu se     
examinează prin RSAL şi prin examen             
bacteriologic. În caz de confirmare prin examen 
bacteriologic, întregul lot se abatorizează sub 
control sanitar veterinar oficial, în partidă   
separată.                                       
7. Ouăle provenite din unităţile contaminate    
nu se admit pentru incubat;                     
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul      
DSVSA.                  
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la LNR din cadrul
IDSA. LSVSA au obligaţia
de a trimite la LNR din 
cadrul IDSA toate       
tulpinile din genul     
Salmonela rezultate în  
urma efectuării         
examenului              
bacteriologic, în       
vederea tipizării       
serologice şi           
moleculare, precum şi   
pentru monitorizarea    
antibiorezistenţei;     
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  2. Controlul serologic în exploataţii prin   
reacţia de aglutinare cu sânge integral(RASI)
a) 10% părinţi;                              
b) 25% bunici;                               
c) 100% linii pure.                          
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Controlul serologic în exploataţii, prin     
reacţia de aglutinare cu sânge integral (RASI), 
se execută de către proprietarul păsărilor cu   
personal de specialitate de la laboratorul      
sanitar veterinar instruit (atestat de către    
D.S.V.S.A) şi pe cheltuiala acestuia, sub       
responsabilitatea medicului veterinar oficial.  
2. Toate probele care au o reacţie suspicioasă  
sau pozitivă la RASI, vor fi examinate prin     
RSAL şi examen bacteriologic.                   
3. Vaccinarea antisalmonelică a păsărilor este  
opţiunea fermierului şi se efectuează numai în  
scop preventiv, cu aprobarea DSVSA şi cu        
notificarea ANSVSA.                             
4. Notificarea bolii se face în conformitate cu 
prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr.  
77/2005, cu modificările ulterioare.            
5. Supravegherea este obligatorie, iar          
contravaloarea supravegherii este suportată de  
proprietarul păsărilor.                         
                          
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
    34.2. PARATIFOZA AVIARĂ (C - 855)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Toate efectivele destinate tăierii (pui,  
găini, curci, raţe, gâşte, fazani, struţi,   
prepeliţe, etc.) vor fi examinate bacteriolo-
gic pe cadavre, probe de fecale şi/sau păsări
bolnave; ultima examinare se efectuează cu 7-
10 zile înainte de tăiere; Suplimentar cada- 
vrelor şi păsărilor bolnave, se vor expedia  
la laborator 60 probe materii fecale/hală.   
Probele recoltate se grupează pentru analiza 
în minimum 2 probe compuse.                  
                                             
                                             
  Se aplică Regulamentul Comisiei 646/2007/EC de  
punere în aplicare a Regulamentului nr.         
2160/2003/CE al Parlamentului European şi al    
Consiliului în ceea ce priveşte obiectivul      
comunitar de diminuare a prevalenţei Salmonella 
Enteritidis şi Salmonella Typhimurium la puii   
de carne şi de abrogare a Regulamentului nr.    
1091/2005/CE                                    
1. Toate efectivele pentru producţie            
comercială, exceptând efectivele de găini       
ouătoare sub 250 de păsări, sunt supuse         
controlului.                                    
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul      
DSVSA.                  
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  2. Control bacteriologic pe păsări bolnave şi
cadavre din fermele de selecţie bunici, pă-  
rinţi şi găini ouă consum, după cum urmează: 
a) fermele de bunici:                        
- pui de o zi: în ziua popularii pe probe de 
cadavre sau meconiu;                         
(i) pe durata vieţii: în săptămânile 1-2, 4, 
9-11, 13-14 pe probe de fecale;              
(îi) pentru producţie de ouă pentru incubat, 
lunar, pe probe de fecale din fiecare hală;  
(iii) din incubatoare la fiecare 2 săptămâni 
pe cadavre, ouă cu embrioni morţi sau meconiu
de pe sitele de control.                     
b) fermele de părinţi:                       
(i) pui de o zi: în ziua popularii pe probe  
de cadavre sau meconiu;                      
(îi) pe durata vieţii, cu 2 şi 4 săptămâni   
înainte de declanşarea ouatului pe cadavre şi
pe probe de fecale;                          
(iii) din incubatoare la fiecare 2 săptămâni 
pe cadavre, ouă cu embrioni morţi sau meconiu
de pe sitele de control.                     
c) fermele de găini ouă consum:              
(i) pui de o zi: în ziua popularii pe probe  
de cadavre sau meconiu;                      
(îi) pe durata vieţii, cu 2 şi 4 săptămâni   
înainte de declanşarea ouatului pe cadavre şi
pe probe de fecale;                          
(iii) pe perioada de ouat, lunar, pe probe de
fecale recoltate din adăposturi.             
                                             
                                             
                                             
  2. Toate păsările, inclusiv porumbeii, care     
prezintă semne clinice ce pot fi atribuite      
salmonelozei trebuie să fie testate.            
3. În situaţia depistării unui caz pozitiv,     
se efectuează control la întregul efectiv,      
inclusiv în unităţile la care s-a livrat        
material biologic din loturile respective       
4. Pentru examene de laborator se recoltează    
probe constituite din: ouă, embrioni, fecale    
diareice, deşeuri de incubaţie (puf şi coji de  
ouă din eclozionator), fecale proaspete (60 de  
probe/hala) păsări vii muribunde, reagenţi      
pozitivi, cadavre proaspete, organe (splină,    
ficat cu vezică biliară, rinichi, pulmon,       
gonade), os lung nedeschis, pentru izolare      
bacteriologică, iar pentru RSAL probe de sânge. 
Numărul probelor de sânge recoltate de la un    
efectiv de 500 păsări sau mai mare trebuie să   
fie de minim 10; Prelevarea probelor se         
efectuează conform prevederilor Ordinului       
preşedintelui A.N.S.V.S.A nr. 34/2006, cu       
modificările şi completările ulterioare.        
5. Păsările cu reacţie pozitivă la examenul     
bacteriologic şi la RSAL se elimina;            
6. Ouăle provenite din unităţile contaminate    
nu se admit pentru incubat;                     
7. Vaccinarea antisalmonelică a păsărilor este  
opţională şi se efectuează numai în scop        
preventiv, cu aprobarea DSVSA şi cu             
notificarea ANSVSA.                             
8. Notificarea bolii se face în conformitate    
cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA   
nr. 77/2005, cu modificările ulterioare.        
  2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la LNR din       
cadrul IDSA. LSVSA au   
obligaţia de a trimite  
la LNR din cadrul IDSA  
toate tulpinile din     
genul Salmonela         
rezultate în urma       
efectuării examenului   
bacteriologic, în       
vederea tipizării       
serologice şi           
moleculare, precum şi   
pentru monitorizarea    
antibiorezistenţei.     
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
    34.3. SALMONELOZE ZOONOTICE LA GĂINI DE REPRODUCŢIE (S. Enteritidis, S. Typhimurium, S. Infantis, S.Hadar, S.Virchow)    *Font 7*   ┌────────────────┬─────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────┐  │       1        │                       2                     │                       3                        │           4            │  ├────────────────┼─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │Supraveghere    │I. Pentru controlul oficial: numai în        │Se efectuează în conformitate cu Regulamentul   │1. Medicul veterinar de │  │activă          │exploataţii de păsări adulte.                │Comisiei (CE) nr. 1.003/2005 de aplicare a      │liberă practică         │  │                │Se prelevează probe de 3 ori în timpul       │Regulamentului Parlamentului European şi al     │împuternicit, organizat │  │                │ciclului de producţie, astfel:               │Consiliului (CE) nr. 2.160/2003 cu privire la   │în condiţiile legii şi  │  │                │a) în primele 4 săptămâni de la intrarea în  │stabilirea unui obiectiv comunitar de reducere  │medicul veterinar       │  │                │faza de ouat (sau de la transferul în        │a prevalenţei anumitor serotipuri de salmonella │oficial din cadrul DSVSA│  │                │exploataţia comercială pentru găini ouătoare)│în efectivele de reproducere din specia Gallus  │2. Examenele se         │  │                │b) către sfârşitul fazei de ouat, dar nu mai │gallus şi de modificare a Regulamentului (CE)   │efectuează la LSVSA.    │  │                │devreme de 8 săptămâni înainte de sfârşitul  │nr. 2.160/2003 şi în conformitate cu Programul  │3. LSVSA au obligaţia de│  │                │ciclului de producţie;                       │naţional pentru controlul salmonelozelor        │a trimite la LNR din    │  │                │c) în perioada de producţie, la un interval  │zoonotice la găinile de reproducţie, astfel:    │cadrul IDSA, în vederea │  │                │aproximativ egal faţă de recoltările         │1. Numărul de probe ce trebuie recoltate din    │tipizării, toate        │  │                │menţionate la literele a) şi b).             │exploataţiile de păsări:                        │tulpinile din genul     │  │                │Modul de prelevare este asemănător ca la     │                                                │Salmonella spp.         │  │                │punctul II.                                  │   Număr de Păsări           Nr. Probe Materii  │rezultate în urma       │  │                │                                             │     din Adăpost              Fecale/Adăpost    │efectuării examenului   │  │                │                                             │       250-349                      200         │bacteriologic.          │  │                │                                             │       350-449                      220         │                        │  │                │                                             │       450-799                      250         │                        │  │                │                                             │       800-999                      260         │                        │  │                │                                             │  1000 SAU MAI MULTE                300         │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │II. La iniţiativa operatorului economic      │2. În cazul păsărilor de reproducţie ţinute în  │1. Medicul veterinar de │  │                │A. În exploataţiile comerciale cu efective de│cuşti, prelevarea se referă la amestecul de     │liberă practică         │  │                │păsări adulte:                               │materii fecale de pe benzile de evacuare,       │împuternicit din        │  │                │a) La fiecare 2 săptămâni, se recoltează     │raclare, fose, colectându-se 2 probe compuse de │circumscripţia sanitară │  │                │probe de materii fecale proaspete cântărind  │cel puţin 150 grame fiecare, ce sunt testate    │veterinară de asistenţă │  │                │fiecare cel puţin 1 gram,prelevate randomizat│individual. Fiecare nivel de cuşti trebuie să   │şi medicul veterinar    │  │                │din diferite locuri din adăpost sau grup de  │fie reprezentat în proba globală.               │oficial din cadrul      │  │                │adăposturi. Probele recoltate se grupează    │3. În cazul depistării de salmonele zoonotice   │DSVSA.                  │  │                │pentru analiza în minimum 2 probe compuse.   │din serotipurile menţionate în Regulamentul     │2. Examenele se         │  │                │b) Numărul de probe ce trebuie recoltate     │(CE) nr. 1.003/2005, la efective de reproducţie │efectuează la LSVSA, în │  │                │sunt în conformitate cu cele menţionate la   │cu peste 250 păsări, se aplică măsurile         │conformitate cu ISO     │  │                │precizările tehnice                          │prevăzute în Regulamentul Parlamentului şi al   │6579/2002.              │  │                │(col. 3)                                     │Consiliului (CE) 2160/2003.                     │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┤4. Produsele antimicrobiene nu pot fi folosite  ├────────────────────────┤  │                │B. În exploataţiile comerciale de tineret:   │ca metodă de combatere a salmonelozelor la      │3. LSVSA au obligaţia de│  │                │Se procedează ca la punctul I, cu diferenţa  │păsări, decât în condiţiile derogărilor         │a trimite la LNR din    │  │                │ca la fiecare serie de tineret reproducător  │stipulate în Regulamentul Comisiei nr.          │cadrul IDSA toate       │  │                │se vor realiza numai trei recoltări:         │1177/2006/CE. de punere în aplicare a           │tulpinile din genul     │  │                │a) la vârsta de o zi;                        │Regulamentului Parlamentului European şi al     │Salmonela rezultate în  │  │                │b) la vârsta de 4 săptămâni;                 │Consiliului nr. 2160/2003/ CE privind cerinţele │urma efectuării         │  │                │c) cu două săptămâni înainte de transfer în  │în vederea utilizării de metode de control      │examenului              │  │                │exploataţia pentru găini adulte.             │specifice în cadrul programelor naţionale de    │bacteriologic, în       │  │                │                                             │control al salmonelei la păsările de curte.     │vederea tipizării       │  │                │                                             │5. Vaccinurile împotriva Salmonella spp. se     │serologice şi moleculare│  │                │                                             │folosesc numai în conformitate cu prevederile   │precum şi pentru        │  │                │                                             │Regulamentului Comisiei nr. 1177/2006.          │monitorizarea           │  │                │                                             │6. Costurile examenelor de supraveghere         │antibiorezistenţei;     │  │                │                                             │sanitară veterinară neoficială (la iniţiativa   │                        │  │                │                                             │operatorului) sunt suportate de proprietarul    │                        │  │                │                                             │păsărilor.                                      │                        │  └────────────────┴─────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────┘   34.4. SALMONELOZELE LA GĂINI OUĂTOARE (Salmonella enteritidis, Salmonella typhimurium)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  I. Pentru controlul oficial: în exploataţii  
cu cel puţin 1.000 de găini ouătoare.        
1. Prelevarea de probe pentru controlul      
oficial trebuie să aibă loc cel puţin:       
a) o dată pe an într-un efectiv din          
exploataţiile care au cel puţin 1 000 de     
păsări;                                      
b) la vârsta de 24 ± 2 săptămâni în efecti-  
vele de găini ouătoare ţinute în adăposturi  
unde Salmonella a fost detectată la efecti-  
vele anterioare;                             
c) în orice caz de suspiciune a infecţiei cu 
Salmonella enteritidis sau Salmonella        
typhimurium, ca rezultat al anchetei         
epidemiologice a unor focare de toxiinfecţii 
alimentare, în conformitate cu art. 8 al     
Directivei Parlamentului European şi a       
Consiliului nr. 2003/99/CE privind           
monitorizarea zoonozelor şi a agenţilor      
zoonotici, de modificare a Deciziei 90/424/  
CEE a Consiliului şi de abrogare a Directivei
Consiliului 92/117/CEE;                      
d) în toate celelalte efective de găini      
ouătoare din exploataţie, în cazul în care a 
fost detectată infecţia cu Salmonella        
enteritidis sau Salmonella typhimurium la    
unul din efectivele de găini ouătoare din    
exploataţie;                                 
e) în cazuri în care autoritatea competentă  
consideră că este necesar.                   
2. O prelevare de probe efectuată în cadrul  
controlului oficial poate înlocui o prelevare
de probe la iniţiativa operatorului economic.
3. Modul de prelevare este asemănător ca     
la pct. II.                                  
  Se efectuează în conformitate cu Regulamentul   
Comisiei nr. 1168/2006/ CE de aplicare a        
Regulamentului Parlamentului European şi al     
Consiliului nr. 2.160/2003/ CE cu privire la    
stabilirea unui obiectiv comunitar de reducere  
a prevalenţei anumitor serotipuri de salmonella 
în efectivele de găini ouătoare din specia      
Gallus gallus şi de modificare a Regulamentului 
nr. 1003/2005/CE şi în conformitate cu          
Programul naţional pentru controlul             
salmonelozelor la găinile ouătoare aprobat prin 
Decizia Comisiei nr. 848/2007 de aprobare a     
anumitor programe naţionale privind controlul   
salmonelei în efectivele de găini ouătoare din  
specia Gallus gallus.                           
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitar- 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul      
DSVSA.                  
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA.    
3. LSVSA în vederea     
tipizării, toate        
tulpinile din genul     
Salmonella spp.         
rezultate în urma       
efectuării examenului   
bacteriologic.          
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  II. Prelevarea de probe are loc la cel puţin 
fiecare 15 săptămâni; prima prelevare de     
probe are loc la vârsta de 24 ± 2 săptămâni; 
A. În exploataţiile comerciale cu efective de
păsări adulte, probele sunt prelevate atât   
din materiile fecale cât şi probele din mediu
a) pentru efectivele de găini ouătoare ţinute
în baterii, trebuie să fie prelevate 2 probe x
150 grame de amestec de materii fecale de pe 
toate benzile sau racletele din adăpost după 
punerea în mişcare a sistemului de evacuare a
dejecţiilor; în cazul adăposturilor care au  
baterii dispuse pe un singur nivel, dar fără 
benzi sau raclete pentru evacuarea dejecţiilor                                                
se recoltează 2 probe x 150 grame de amestec 
proaspăt de fecale din 60 de puncte diferite 
aflate dedesubtul cuştilor în fosele de      
evacuare;                                    
b) în adăposturile sau compartimentele în care                                                
păsările sunt ţinute libere, sunt prelevate  
două perechi de tampoane de pe încălţăminte  
sau de pe materialul de unică folosinţă folo-
sit pentru protecţia acesteia, utilizate pen-
tru deplasarea în adăpost, fără substituirea 
tampoanelor prelevate de pe cizme cu cele    
prelevate de pe materialele de protecţie a   
acestora. În cazul prelevării de probe pentru
controlul oficial, se colectează o probă de  
250 ml ce conţine cel puţin 100 g de praf,   
colectat din surse generatoare de praf de pe 
tot cuprinsul adăpostului; în cazul în care nu                                                
există suficient praf, se prelevează o probă 
suplimentară de 150 g de materii fecale      
amestecate în mod natural, sau încă o pereche
de tampoane prelevate de pe cizme sau de pe  
încălţămintea de protecţie de unică folosinţă
pentru acestea.                              
  1. Produsele antimicrobiene nu sunt folosite ca 
metodă de combatere a salmonelozelor la păsări, 
decât în condiţiile derogărilor stipulate în    
Regulamentul Comisiei nr. 1177/2006/CE. de      
punere în aplicare a Regulamentului             
Parlamentului European şi al Consiliului nr.    
2160/2003/CE privind cerinţele în vederea       
utilizării de metode de control specifice în    
cadrul programelor naţionale de control al      
salmonelei la păsările de curte. 2. Vaccinurile 
împotriva Salmonella spp. se folosesc numai în  
conformitate cu prevederile Regulamentului      
Comisiei nr. 1177/2006/CE.                      
                        
                                                
                                                
                                                
                                                
                        
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                        
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitar- 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul DSVSA
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA, în 
conformitate cu ISO     
6579/2002.              
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  B. În exploataţiile comerciale de tineret:   
1. Prelevarea de probe trebuie să acopere    
următoarele faze de producţie:               
a) puii în vârstă de o zi;                   
b) puicuţe, cu două săptămâni înainte de     
intrarea în faza de ouat sau înainte de      
mutarea în adăpostul pentru găini ouătoare.  
2. Prelevarea de probele trebuie să cuprindă:
a) în cazul puilor de o zi,se prelevează probe                                                
din învelişul intern al cutiilor în care puii
au fost livraţi către o exploataţie şi din   
carcasele puilor găsiţi morţi la sosire;     
b) în cazul puicuţelor, se prelevează probe cu                                                
două săptămâni înainte de intrarea în faza de
ouat, probe comasate de fecale, alcătuite din
probe separate de fecale proaspete, fiecare  
probă cântărind cel puţin 1 gram, prelevate  
randomizat dintr-un număr de locuri din hala 
în care sunt ţinute păsările sau, atunci când
păsările au acces liber la mai mult decât un 
adăpost dintr-o exploataţie, din fiecare grup
de adăposturi din exploataţia în care sunt   
ţinute păsările;                             
c) numărul de locuri din care se prelevează  
probe separate de fecale, în scopul          
realizării unei probe comasate:              
                                                  
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
serologice şi moleculare
                                                
                                                
                                                
                        
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  3. LSVSA au obligaţia de
a trimite la IDSA toate 
tulpinile din genul     
Salmonela rezultate în  
urma efectuării         
examenului              
bacteriologic, în       
vederea tipizării       
precum şi pentru        
monitorizarea           
antibiorezistenţei;     
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
  Număr de păsări ţinute  
în exploataţie          
                        
  Număr de probe de   
fecale prelevate în 
compartiment        
                                                  
                                                
                                                
                          
                        
                        
                    
                
                
  1-24                    
                        
                        
  Număr egal cu numărul                                                
de păsări până la un
maxim de 20         
                          
                                                
                                                
                          
                        
                    
  25-29                   
  20                  
                                                  
                          
                    
  30-39                   
  25                  
                                                  
                          
                    
  40-49                   
  30                  
                                                  
                          
                    
  50-59                   
  35                  
                                                  
                          
                    
  60-89                   
  40                  
                                                  
                          
                    
  90-199                  
  50                  
                                                  
                          
                    
  200-499                 
  55                  
                                                  
                          
                    
  500 sau mai multe       
  60                  
                                                  
                          
    34. B. MICOPLASMOZA RESPIRATORIE AVIARA (M.R.A.)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
  Monitorizarea supravegherii semnelor de      
boală.                                       
  Rapoarte trimestriale la DSVSA şi A.N.S.V.S.A.  
                                                
  Medicul Veterinar       
Oficial                 
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. examene clinice;                          
2. examene anatomopatologice;                
3. embrioteste la LSVSA pe câte 10 embrioni  
morţi în coaja şi pui neviabili de pe sitele 
de control pentru fiecare lot în perioada de 
ouat, la intervale de 14 zile.               
4. confirmarea bolii prin - RT-PCR;          
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Conduita în funcţie de rezultatul            
embriotestelor:                                 
(i) în cazul în care se constată o incidenţă de 
până la 10% embrioni morţi în coajă cu leziuni  
de aerosaculita pe sitele de control (embrioni  
morţi în coajă şi pui neviabili), efectivul     
matca de la care au provenit ouăle se supune    
unui tratament cu antibiotice de elecţie, timp  
de 7 zile (parenteral şi masal);                
(îi) în cazul în care se constată la            
embriotest o incidenţă mai mare de 10% de       
aerosaculite pe sitele de control, se           
interzice introducerea la incubat a ouălor      
provenite de la lotul de reproducători de la    
care au provenit;                               
(iii) lotul respectiv se supune unui program    
intensiv de patru tratamente cu o durată de 5   
zile, parenteral şi masal;                      
(iv) să se facă trierea severă a efectivului,   
eliminând păsările tarate şi cu semne clinice;  
(v) se îmbunătăţesc condiţiile de îngrijire şi  
întreţinere a păsărilor.                        
2. Ridicarea restricţiei de introducere a ouălor
la incubat se face în funcţie de rezultatul     
embriotestelor efectuate pe 2 site de control,  
care pot fi introduse după 2 tratamente         
executate. Incidenţa aerosaculitelor trebuie să 
fie sub 5%. Impunerea şi ridicarea restricţiei  
privind introducerea ouălor de incubat se face  
de către D.S.V.S.A.                             
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit de către   
DSVSA organizat în      
condiţiile legii.       
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
    35. SEPTICEMIA HEMORAGICĂ VIRALĂ LA SALMONIDE (B-401)    *Font 7*   ┌────────────────┬─────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────┐  │       1        │                       2                     │                       3                        │           4            │  ├────────────────┼─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │Supraveghere    │1. Supraveghere clinică şi anatomopatologică.│1. Anunţarea obligatorie a suspiciunii de boală │1. Medicul veterinar de │  │activă          ├─────────────────────────────────────────────┤şi a creşterii mortalităţii.                    │liberă practică         │  │                │2. Supraveghere prin diagnostic de laborator │2. Prelevarea probelor şi examenul de laborator │împuternicit din        │  │                │a populaţiilor de peşti clinic sănătoşi, iar │se efectuează în conformitate cu Ordinul MAAP   │circumscripţia sanitară │  │                │în caz de necesitate, diagnostic complet de  │nr. 471/2002 pentru aprobarea Normei sanitare   │veterinară de asistenţă │  │                │laborator în toate exploataţiile de salmonide│veterinare privind planurile de prelevare,      │şi medicul veterinar    │  │                │şi mediul natural.                           │metodele de diagnostic, determinarea şi         │oficial din cadrul DSVSA│  │                │                                             │confirmarea prezenţei septicemiei hemoragice    │Bucureşti şi/sau IDSA.  │  │                │                                             │virale - SHV - şi necrozei hematopoetice        │2. Examenele se         │  │                │                                             │infecţioase - NHI - la peşti şi Ordinul         │efectuează la LSVSA     │  │                │                                             │preşedintelui ANSVSA nr. 170/2007 pentru        │şi/sau la LNR din cadrul│  │                │                                             │aprobarea Normei sanitare veterinare ce         │IDSA.                   │  │                │                                             │stabileşte cerinţele de sănătate animală pentru │                        │  │                │                                             │animalele de acvacultură şi produsele acestora, │                        │  │                │                                             │precum şi pentru prevenirea şi controlul        │                        │  │                │                                             │anumitor boli ale animalelor acvatice, publicat │                        │  │                │                                             │în Monitorul Oficial al României,               │                        │  │                │                                             │nr. 679 din 05 octombrie 2007.                  │                        │  │                │                                             │3. Notificarea bolii se face în conformitate    │                        │  │                │                                             │cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA   │                        │  │                │                                             │nr. 77/2005, cu modificările ulterioare.        │                        │  │                │                                             │4. Raport trimestrial transmis de DSVSA la      │                        │  │                │                                             │ANSVSA.                                         │                        │  └────────────────┴─────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────┘   36. Necroza hematopoietică infecţioasă a salmonidelor (B405)    *Font 7*   ┌────────────────┬─────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────┐  │       1        │                       2                     │                       3                        │           4            │  ├────────────────┼─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │Supraveghere    │1. Supraveghere clinică şi anatomopatologică │1. Anunţarea obligatorie a suspiciunii de boală │1. Medicul veterinar de │  │activă          ├─────────────────────────────────────────────┤şi a creşterii mortalităţii                     │liberă practică         │  │                │2. Supraveghere prin diagnostic de laborator │2. Prelevarea probelor şi examenul de laborator │împuternicit din        │  │                │a populaţiilor de peşti clinic sănătoşi, iar │se efectuează în conformitate cu Ordinul MAAP   │circumscripţia sanitară │  │                │în caz de necesitate diagnostic complet de   │nr. 471/2002 pentru aprobarea normei sanitare   │veterinară de asistenţă │  │                │laborator în toate exploataţiile de salmonide│veterinare privind planurile de prelevare,      │şi medicul veterinar    │  │                │şi mediul natural.                           │metodele de diagnostic, determinarea şi         │oficial din cadrul DSVSA│  │                │                                             │confirmarea prezenţei septicemiei hemoragice    │şi/sau IDSA.            │  │                │                                             │virale-SHV- şi necrozei hematopoietice          │2. Examenele se         │  │                │                                             │infecţioase - NHI - la peşti, publicat în       │efectuează la LSVSA     │  │                │                                             │Monitorul Oficial al României partea I, nr. 857 │şi/sau LNR din cadrul   │  │                │                                             │din 27 noiembrie 2002, Ordinul preşedintelui    │ISA.                    │  │                │                                             │ANSVSA nr. 170/2007.                            │                        │  │                │                                             │3. Notificarea bolii se face în conformitate cu │                        │  │                │                                             │prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr.  │                        │  │                │                                             │77/2005, cu modificările ulterioare.            │                        │  │                │                                             │4. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de     │                        │  │                │                                             │către DSVSA.                                    │                        │  └────────────────┴─────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────┘   37. Viremia de primăvară a crapului (B404)    *Font 7*   ┌────────────────┬─────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────┐  │       1        │                       2                     │                       3                        │           4            │  ├────────────────┼─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │Supraveghere    │1. Supraveghere clinică şi anatomopatologică │1. Anunţarea obligatorie a suspiciunii de boală │1. Medicul veterinar de │  │activă          ├─────────────────────────────────────────────┤şi a creşterii mortalităţii.                    │liberă practică         │  │                │2. Supraveghere prin diagnostic de laborator │2. Prelevarea probelor şi examenul de           │împuternicit din        │  │                │a populaţiilor de peşti clinic sănătoşi, iar │laborator se efectuează în conformitate cu      │circumscripţia sanitară │  │                │în caz de necesitate diagnostic complet de   │ Ordinul MAAP nr. 471/2002  şi Ordinul            │veterinară de asistenţă │  │                │laborator în toate exploataţiile de          │preşedintelui ANSVSA nr. 170/2007.              │şi medicul veterinar    │  │                │ciprinide şi mediul natural                  │3. Notificarea bolii se face în conformitate cu │oficial din cadrul DSVSA│  │                │                                             │prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr.  │şi/sau LNR din cadrul   │  │                │                                             │77/2005 pentru aprobarea Normei sanitare        │IDSA.                   │  │                │                                             │veterinare privind notificarea bolilor          │2. Examenele se         │  │                │                                             │animalelor, cu modificările ulterioare.         │efectuează la LSVSA     │  │                │                                             │4. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de     │Judeţean respectiv a    │  │                │                                             │către DSVSA.                                    │municipiului Bucureşti  │  │                │                                             │                                                │şi/sau LNR din cadrul   │  │                │                                             │                                                │IDSA.                   │  └────────────────┴─────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────┘   38. Herpesviroza crapului    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Supraveghere clinică şi anatomopatologică.
2. Supraveghere prin diagnostic de laborator 
a populaţiilor de peşti clinic sănătoşi, iar 
în caz de necesitate diagnostic complet de   
laborator în toate exploataţiile piscicole şi
mediul natural.                              
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Anunţarea obligatorie de către proprietarul  
de animale medicului veterinar privind          
suspiciunea de boală şi a creşterii             
mortalităţii.                                   
2. Se prelevează probe de organe interne:       
rinichi, splină, hepatopancreas şi branhii. O   
probă este constituită din 10 exemplare de      
peşte ce este împărţită în 2 pool-uri de        
organe. Recoltarea probelor se efectuează la    
temperaturi ale apei de 22-27°C de două ori pe  
an.                                             
3. Notificarea bolii se face în conformitate    
cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA   
nr. 77/2005, cu modificările ulterioare.        
4. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de     
către DSVSA.                                    
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul      
DSVSA şi/sau IDSA.      
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau LNR din cadrul   
IDSA.                   
                        
                        
                        
                        
    39. Necroza pancreatică infecţioasă a salmonidelor    *Font 7*   ┌────────────────┬─────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────┐  │       1        │                       2                     │                       3                        │           4            │  ├────────────────┼─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │Supraveghere    │1. Supraveghere clinică şi anatomopatologică │1. Anunţarea obligatorie de către proprietarul  │1. Medicul veterinar de │  │activă          ├─────────────────────────────────────────────┤de animale medicului veterinar privind          │liberă practică         │  │                │2. Supraveghere prin diagnostic de laborator │suspiciunea de boală şi a creşterii             │împuternicit din        │  │                │a populaţiilor de peşti clinic sănătoşi, iar │mortalităţii.                                   │circumscripţia sanitară │  │                │în caz de necesitate diagnostic complet de   │2. Prelevarea probelor şi examenul de laborator │veterinară de asistenţă │  │                │laborator în toate exploataţiile de          │se efectuează în conformitate cu Ordinul MAAP   │şi medicul veterinar    │  │                │salmonide şi mediul natural.                 │nr. 471/2002 şi Ordinul preşedintelui ANSVSA    │oficial din cadrul DSVSA│  │                │                                             │nr. 170/2007.                                   │şi/sau Institutul de    │  │                │                                             │3. Notificarea bolii se face în conformitate    │Diagnostic şi Sănătate  │  │                │                                             │cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA   │Animală.                │  │                │                                             │nr. 77/2005, cu modificările ulterioare.        │2. Examenele se         │  │                │                                             │4. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de     │efectuează la LSVSA     │  │                │                                             │către DSVSA.                                    │şi/sau LNR din cadrul   │  │                │                                             │                                                │IDSA.                   │  └────────────────┴─────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────┘   40. Boala bacteriană a rinichiului la salmonide    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Supraveghere clinică şi anatomopatologică 
2. Supraveghere prin diagnostic de laborator 
a populaţiilor de peşti clinic sănătoşi, iar 
în caz de necesitate diagnostic complet de   
laborator în toate exploataţiile de salmonide
şi mediul natural                            
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Anunţarea obligatorie de către proprietarul  
de animale medicului veterinar privind          
suspiciunea de boală şi a creşterii             
mortalităţii.                                   
2. În caz de mortalitate prelevarea probelor se 
realizează din exemplarele muribunde de peşte   
şi/sau cu modificări anatomopatologice.         
3. Notificarea bolii se face în conformitate cu 
prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr.  
77/2005, cu modificările ulterioare.            
4. Raport trimestrial transmis de către DSVSA.  
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul DSVSA
şi/sau IDSA.            
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau LNR din cadrul   
IDSA.                   
    41. Girodactilaza    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Supraveghere clinică şi anatomopatologică 
2. Supraveghere prin diagnostic de laborator 
a populaţiilor de peşti clinic sănătoşi, iar 
în caz de necesitate diagnostic complet de   
laborator în toate exploataţiile piscicole şi
mediul natural                               
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Anunţarea obligatorie a suspiciunii de boală 
şi a creşterii mortalităţii                     
2. În caz de mortalitate prelevarea probelor    
se realizează din exemplarele muribunde de      
peşte şi/sau cu modificări clinice;i            
anatomopatologice.                              
3. Notificarea bolii se face în conformitate cu 
prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr.  
77/2005, cu modificările ulterioare.            
4. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de     
către DSVSA.                                    
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul DSVSA
şi/sau IDSA.            
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau IDSA.            
    42. Bonamioza (B431)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
pasivă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Supraveghere clinică şi anatomopatologică 
2. Supraveghere prin diagnostic de laborator 
a populaţiilor de moluşte bivalve în caz de  
suspiciune de boală şi/sau mortalitate       
crescută.                                    
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Anunţarea obligatorie de către proprietarul  
de animale medicului veterinar privind          
suspiciunea de boală şi a creşterii             
mortalităţii.                                   
2. Prelevarea probelor şi examenul de laborator 
se efectuează în conformitate cu Ordinul        
preşedintelui ANSVSA nr. 181/2006 privind       
aprobarea Normei sanitare veterinare ce         
stabileşte planurile pentru prelevarea probelor 
şi metodele de diagnostic pentru detectarea şi  
confirmarea prezenţei bonamiozei (Bonamia       
ostreae) şi marteiliozei (Marteilia refringens) 
la moluşte, publicat în Monitorul Oficial al    
României partea I, nr. 705 din 17 august 2006   
şi  Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 117/2005 .   
3. Notificarea bolii se face în conformitate    
cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA   
nr. 77/2005 pentru aprobarea Normei sanitare    
veterinare privind notificarea bolilor          
animalelor, cu modificările ulterioare.         
4. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de     
către DSVSA.                                    
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul DSVSA
şi/sau LNR din cadrul   
IDSA.                   
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau LNR din cadrul   
IDSA.                   
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
    43. Haplosporidioza (B432)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Supraveghere clinică şi anatomopatologică 
2. Supraveghere prin diagnostic de laborator 
a populaţiilor de moluşte bivalve clinic     
sănătoase, iar în caz de necesitate diagnos- 
tic complet de laborator                     
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Anunţarea obligatorie de către proprietarul  
de animale medicului veterinar privind          
suspiciunea de boală şi a creşterii             
mortalităţii.                                   
2. Prelevarea probelor şi examenul de laborator 
se efectuează în conformitate cu Ordinul        
preşedintelui ANSVSA nr. 181/2006 şi Ordinul    
preşedintelui ANSVSA nr. 170/2007.              
3. Notificarea bolii se face în conformitate    
cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA   
nr. 77/2005, cu modificările ulterioare.        
4. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de     
către DSVSA                                     
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul DSVSA
şi/sau IDSA.            
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la LNR din cadrul
IDSA.                   
                        
    44. Perkinsoza (B433)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
activă.         
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Supraveghere clinică şi anatomopatologică.
2. Supraveghere prin diagnostic de laborator 
a populaţiilor de moluşte bivalve clinic     
sănătoase, iar în caz de necesitate diagnos- 
tic complet de laborator.                    
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Anunţarea obligatorie de către proprietarul  
de animale medicului veterinar privind          
suspiciunea de boală şi a creşterii             
mortalităţii.                                   
2. Prelevarea probelor şi examenul de laborator 
se efectuează în conformitate cu Ordinul        
preşedintelui ANSVSA nr. 181/2006 şi Ordinul    
preşedintelui ANSVSA nr. 170/2007.              
3. Notificarea bolii se face în conformitate cu 
prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr.  
77/2005 pentru aprobarea Normei sanitare        
veterinare privind notificarea bolilor          
animalelor, cu modificările ulterioare.         
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul DSVSA
şi/sau IDSA.            
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA şi  
/sau la LNR din cadrul  
IDSA.                   
                        
    45. Marteilioza (B434)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Supraveghere clinică şi anatomopatologică 
2. Supraveghere prin diagnostic de laborator 
a populaţiilor de moluşte bivalve clinic     
sănătoase, iar în caz de necesitate diagnos- 
tic complet de laborator.                    
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Anunţarea obligatorie de către               
proprietarul de animale medicului veterinar     
privind suspiciunea de boală şi a creşterii     
mortalităţii;                                   
2. Prelevarea probelor şi examenul de           
laborator se efectuează în conformitate cu      
Ordinul preşedintelui ANSVSA nr.                
181/2006 şi Ordinul preşedintelui               
ANSVSA nr. 170/2007;                            
3. Notificarea bolii se face în conformitate    
cu prevederile Ordinului preşedintelui          
ANSVSA nr. 77/2005 pentru aprobarea             
Normei sanitare veterinare privind              
notificarea bolilor animalelor, cu              
modificările ulterioare.                        
4. Raport trimestrial transmis la ANSVSA        
de către DSVSA.                                 
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul DSVSA
şi/sau IDSA.            
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la LNR din cadrul
IDSA.                   
                        
                        
                        
                        
                        
    46. Mikrocitoza (B436)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Supraveghere clinică şi anatomopatologică.
2. Supraveghere prin diagnostic de laborator 
a populaţiilor de moluşte bivalve clinic     
sănătoase, iar în caz de necesitate diagnos- 
tic complet de laborator.                    
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Anunţarea obligatorie de către proprietarul  
de animale medicului veterinar privind          
suspiciunea de boală şi a creşterii             
mortalităţii.                                   
2. Prelevarea probelor şi examenul de           
laborator se efectuează în conformitate cu      
 Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 181/2006        
şi Ordinul preşedintelui ANSVSA                 
nr. 170/2007.                                   
3. Notificarea bolii se face în conformitate    
cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA   
nr. 77/2005 pentru aprobarea Normei sanitare    
veterinare privind notificarea bolilor          
animalelor, cu modificările ulterioare.         
4. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de     
către DSVSA.                                    
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul      
DSVSA judeţene, şi/sau  
IDSA.                   
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau IDSA.            
                        
                        
                        
                        
    47. ACARAPIOZA (ACARIOZA INTERNĂ) B-451    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Supraveghere clinică şi                   
anatomopatologică a albinelor lucrătoare.    
2. Supravegherea prin diagnostic de          
laborator, iar în caz de necesitate          
diagnostic complet de laborator.             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Supraveghere clinică şi anatomopatologică a  
albinelor lucrătoare, în perioada februarie -   
octombrie la:                                   
a) cel puţin 15% din coloniile stupinelor       
"pepiniere mătci";                              
b) 5% din coloniile stupinelor de producţie,    
c) primăvara după iernat şi toamna după         
stupăritul pastoral                             
d) la schimbarea vetrei stupinei;               
2. Probele pentru examenele de laborator se     
constituie din 15 g/probă, albine vii.          
3. Diagnosticul de acarapioză se confirmă la    
Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală,   
pentru probele pozitive.                        
4. Notificarea bolii se face în conformitate    
cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA   
nr. 77/2005 pentru aprobarea Normei sanitare    
veterinare privind notificarea bolilor          
animalelor, cu modificările ulterioare.         
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul      
DSVSA şi/sau IDSA.      
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la LNR din cadrul
IDSA                    
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
    48. LOCA AMERICANĂ B-452    *Font 7*           1        
                      2                        
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Supravegherea clinică şi                  
anatomopatologică                            
2. Supravegherea prin diagnostic de          
laborator, iar în caz de necesitate          
diagnostic complet de laborator              
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de     
către DSVSA.                                    
2. Supraveghere clinică şi anatomopatologică a  
puietului de albine lucrătoare, în perioada     
aprilie - septembrie la:                        
a) cel puţin 15% din coloniile stupinelor       
"pepiniere mătci";                              
b) 5% din coloniile stupinelor de producţie,    
c) primăvara după iernat şi toamna după         
stupăritul pastoral;                            
d) la schimbarea vetrei stupinei;               
3. Probele pentru examenele de laborator se     
constituie din faguri întregi sau porţiuni de   
20 cmp/probă, fagure cu puiet căpăcit. Fagurii  
întregi pot conţine şi rezervă de hrană (miere  
căpăcită).                                      
4. Diagnosticul de locă americană se confirmă   
la Institutul de Diagnostic şi Sănătate         
Animală, pentru probele pozitive.               
5. Notificarea bolii se face în conformitate cu 
prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr.  
77/2005 pentru aprobarea Normei sanitare        
veterinare privind notificarea bolilor          
animalelor, cu modificările ulterioare.         
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul DSVSA
şi/sau IDSA.            
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la LNR din cadrul
IDSA.                   
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
    49. LOCA EUROPEANĂ B-453    *Font 7*           1        
                      2                        
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Supravegherea clinică şi                  
anatomopatologică la fel ca în loca          
americană.                                   
2. Supravegherea prin diagnostic de          
laborator, iar în caz de necesitate          
diagnostic complet de laborator.             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de     
către DSVSA.                                    
2. Diagnosticul de locă europeană se confirmă   
la IDSA, pentru probele pozitive.               
3. Probele pentru examenele de laborator se     
constituie din faguri întregi sau porţiuni de   
20 cmp/probă, fagure cu puiet necăpăcit şi      
căpăcit.                                        
4. Notificarea bolii se face în conformitate cu 
prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr.  
77/2005 pentru aprobarea Normei sanitare        
veterinare privind notificarea bolilor          
animalelor, cu modificările ulterioare.         
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul DSVSA
şi/sau IDSA.            
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la LNR din cadrul
IDSA.                   
                        
    50. NOSEMOZA ALBINELOR B-454    *Font 7*           1        
                      2                        
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Supravegherea clinică şi                  
anatomopatologică a albinelor lucrătoare,    
la fel ca la acarapioză.                     
2. Supravegherea prin diagnostic de          
laborator, iar în caz de necesitate diagnos- 
tic complet de laborator.                    
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de     
către DSVSA.                                    
2. Probele pentru examenele de laborator se     
constituie din 10 g/probă albine vii şi/sau     
moarte, recoltate de la urdiniş.                
3. Notificarea bolii se face în conformitate    
cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA   
nr. 77/2005 pentru aprobarea Normei sanitare    
veterinare privind notificarea bolilor          
animalelor, cu modificările ulterioare.         
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul DSVSA
şi/sau IDSA.            
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la LNR din cadrul
IDSA.                   
    51. VARROOZA B-455    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Supravegherea clinică şi                  
anatomopatologică a albinelor lucrătoare şi  
puietului, în perioada martie - octombrie la:
1. cel puţin 15% din coloniile stupinelor    
"pepiniere mătci";                           
2. 5% din coloniile stupinelor de producţie: 
a) primăvara după iernat şi toamna după      
stupăritul pastoral;                         
b) la schimbarea vetrei stupinei;            
2. Examenele de laborator se efectuează din  
25 g/probă albine vii şi faguri întregi sau  
porţiuni de min. 10/15 cm/probă, fagure cu   
puiet căpăcit de trântor şi/sau albină       
lucrătoare.                                  
3. Supravegherea prin diagnostic de          
laborator, iar în caz de necesitate diagnostic                                                
complet de laborator.                        
  1. Notificarea bolii se face în conformitate    
cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA   
nr. 77/2005, cu modificările ulterioare.        
2. Tratamentele pentru varrooza se suportă de la
bugetul de stat conform prevederii Legii        
nr. 89/1998 a apiculturii, publicată în         
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.    
170 din 30 aprilie 1998, cu modificările şi     
completările ulterioare.                        
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                        
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul DSVSA
şi/sau IDSA.            
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la LNR din cadrul
IDSA.                   
                        
                        
                        
                        
    52. TROPILELAPSOZA B-456    *Font 7*           1        
                      2                        
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
                
II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
  Monitorizarea datelor despre boală           
                                             
                                             
                                             
1. Supravegherea clinică şi anatomopatologică
la fel ca la varooză.                        
2. Supravegherea prin diagnostic de laborator
iar în caz de necesitate diagnostic complet  
de laborator.                                
                                             
                                             
                                             
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către  
DSVSA.                                          
1. Examenele de laborator se efectuează pe      
probe recoltate pentru varrooză.                
2. Probele pozitive se trimit pentru confirmare 
la IDSA.                                        
3. Notificarea bolii se face în conformitate    
cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA   
nr. 77/2005, cu modificările ulterioare.        
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul      
DSVSA şi/sau IDSA       
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la LNR din       
cadrul IDSA.            
    53. ATACUL GÂNDACULUI MIC DE STUP    *Font 7*           1        
                      2                        
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Supravegherea clinică şi anatomopatologică
la fel ca în varooză.                        
2. Supravegherea prin diagnostic de laborator
iar în caz de necesitate diagnostic complet  
de laborator.                                
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Raport trimestrial transmis de DSVSA la      
ANSVSA.                                         
2. Examenele de laborator se efectuează pe      
probe recoltate pentru varrooză.                
3. Probele pozitive se trimit pentru confirmare 
la IDSA.                                        
4. Notificarea bolii se face în conformitate cu 
prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr.  
77/2005, cu modificările ulterioare.            
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul      
DSVSA şi/sau IDSA.      
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la LNR din       
cadrul IDSA             
    54. POLIEDRIA VIERMILOR DE MĂTASE    *Font 7*           1        
                      2                        
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Supravegherea clinică şi anatomopatologică
la loturile de larve în fazele de creştere,  
la stadiul de fluture şi pe fluxul de        
producere a oului.                           
2. Supravegherea prin diagnostic de laborator
iar în caz de necesitate diagnostic complet  
de laborator.                                
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de     
către DSVSA.                                    
2. Probele pentru examenele de laborator se     
constituie din:                                 
a) larve vii, 30 - 50 larve mici/probă          
(vârstele I - III) sau 15-20 larve mari/probă   
(vârstele IV- V); 15 fluturi vii/probă;         
b) 0, 25 gr. ouă                                
3. Notificarea bolii se face în conformitate cu 
prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA      
nr. 77/2005, cu modificările ulterioare.        
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul DSVSA
şi/sau IDSA.            
2. Examenele se         
efectuează la LNR din   
cadrul IDSA.            
    55. FLAŞERIE    *Font 7*           1        
                      2                        
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Supravegherea clinică şi anatomopatologică
la fel ca la poliedrie.                      
2. Examenele de laborator se efectuează pe   
probe recoltate pentru poliedrie.            
3. Supravegherea prin diagnostic de laborator
, iar în caz de necesitate diagnostic complet
de laborator                                 
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de     
către DSVSA.                                    
2. Notificarea bolii se face în conformitate cu 
prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA      
nr. 77/2005, cu modificările ulterioare.        
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul DSVSA
şi/sau IDSA.            
2. Examenele se         
efectuează la LNR din   
cadrul IDSA.            
    56. NOSEMOZA VIERMILOR DE MĂTASE    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Supravegherea clinică şi anatomopatologică
la fel ca la poliedrie.                      
2. Examenele de laborator se efectuează pe   
probe recoltate pentru poliedrie.            
3. Supravegherea prin diagnostic de laborator
iar în caz de necesitate diagnostic complet  
de laborator.                                
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de     
către DSVSA.                                    
2. Notificarea bolii se face în conformitate cu 
prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA      
nr. 77/2005, cu modificările ulterioare.        
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul DSVSA
şi/sau Institutul de    
Diagnostic şi Sănătate  
Animală.                
2. Examenele se         
efectuează la LNR din   
cadrul Institutului de  
Diagnostic şi Sănătate  
Animală.                
    57. MUSCARDINA    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Supravegherea clinică şi anatomopatologică
la fel ca la poliedrie.                      
2. Examenele de laborator se efectuează pe   
probe recoltate pentru poliedrie.            
3. Supravegherea prin diagnostic de laborator
iar în caz de necesitate diagnostic complet  
de laborator.                                
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Notificarea bolii se face în conformitate cu 
prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA      
nr. 77/2005, cu modificările ulterioare.        
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul DSVSA
şi/sau IDSA.            
2. Examenele se         
efectuează la LNR din   
cadrul Institutului de  
Diagnostic şi Sănătate  
Animală.                
    58. DIAREEA VIRALĂ A BOVINELOR - BOALA MUCOASELOR (BVD - MD) C-652    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  Monitorizarea datelor despre boală.          
                                             
                                             
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de        
către DSVSA.                                    
                                                
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA                   
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Supravegherea serologică prin ELISA sau   
VN, la toţi taurii şi bivolii autorizaţi     
pentru reproducţie, o dată pe an.            
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
2. Examenele virusologice se efectuează pe   
probe de organe, tampoane nazale,            
leucoconcentrat, utilizând ca metoda         
alternativa şi PCR.                          
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                                  
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
1. În caz de suspiciune de boală se efectuează  
examene virusologice.                           
2. Animalele de reproducţie diagnosticate cu    
BVD-MD se elimină de la reproducţie.            
3. Controlul pentru verificarea stării de       
excretor permanent de virus, se efectuează o    
dată pe perioada de exploatare economică a      
animalului.                                     
4. Examene pentru depistarea virusului sau      
antigenului viral:                              
a) la toţi taurii şi mamele de taur la          
autorizare, prin două examene efectuate la      
interval de minimum patru săptămâni pe probe    
de sânge sau ser sanguin;                       
b) la toţi tăuraşii care se achiziţionează      
pentru reproducţie, după vârsta de şase luni,   
înainte de livrare, prin două examene efectuate 
la interval de minimum patru săptămâni, pe      
probe de sânge sau ser sanguin;                 
c) supravegherea taurilor şi bivolilor de       
reproducţie din import, vaccinaţi anti BVD,     
pentru depistarea excretorilor de virus.        
5. Notificarea bolii se face în conformitate cu 
prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr.  
77/2005 pentru aprobarea Normei sanitare        
veterinare privind notificarea bolilor          
animalelor, cu modificările ulterioare.         
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul      
DSVSA.                  
2. Examenele se         
efectuează la LNR din   
cadrul IDSA şi la LSVSA.
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
       
				 + 
			  Secţiunea 2   SUPRAVEGHEREA, PROFILAXIA ŞI CONTROLUL BOLILOR TUMORALE   59. LEUCOZA BOVINĂ (B-108)    *font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supravegherea
pasivă          
                
  Monitorizarea datelor despre boală.          
                                             
                                             
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către  
DSVSA.                                          
                                                
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA                   
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  A. FORMA ENZOOTICĂ                           
1. Măsurile aplicate pentru supravegherea ac-
tivă a bolii în exploataţii trebuie să respec
te prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA
nr. 104/2005, ale Ordinului preşedintelui    
ANSVSA nr. 105/2005 şi ale Ordinului         
preşedintelui ANSVSA nr. 61/2006 cu          
modificările şi completările ulterioare.     
1. Supravegherea serologică la bovine,       
bubaline astfel:                             
a) Taurii şi bivolii de reproducţie la       
autorizare o dată pe an, prin ELISA şi       
confirmare prin ID.                          
b) Toate taurinele şi bubalinele în vârstă de
peste 24 de luni din efectivele libere de    
leucoză, o dată pe an.                       
c) Toate taurinele şi bubalinele în vârstă de
peste 12 luni, din efectivele supuse asanării
prin extracţie, se testează odata pe an, prin
ELISA.                                       
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                                  
1. Examenele se efectuează de regulă pe aceleaşi
probe care se recoltează pentru bruceloză.      
2. Examenele se efectuează pe aceleaşi probe    
recoltate în scopul examinării pentru bruceloza 
bovină.                                         
3. În cazul unei tumori diagnosticate           
histopatologic care permite suspiciunea de LEB, 
se examinează serologic la LSVSA întregul       
efectiv din care provine animalul respectiv,    
rezultatul final infirmând sau confirmând       
diagnosticul histopatologic prezumtiv.          
4. Declararea bolii se face dacă un animal a    
reacţionat pozitiv la examenul serologic ELISA  
şi ID, iar în cazul neconcordanţei dintre ELISA 
şi ID se va efectua retestarea animalului prin  
ID după 30 zile de la prima recoltare.          
5. Probele de ser cu rezultat neconcludent      
(dubios) sau cazurile de litigii înregistrate   
la LSVSA se trimit la IDSA, pentru expertiză    
inclusiv prin PCR.                              
6. Exploataţiile indemne, în care s-au          
diagnosticat cazuri de leucoză, intră în regim  
de asanare prin extracţie.                      
7. Bovinele din exploataţiile supuse asanării   
prin depopulare totală nu se mai examinează     
serologic, urmând procedura de lichidare a      
efectivului;                                    
8. Bovinele pozitive la examenele serologice,   
sau după caz hematologice, din exploataţiile    
aflate în asanare prin extracţie, se elimină din
efective prin abatorizare, sub supravegherea    
DSVSA;                                          
9. Viţeii proveniţi de la vaci reacţionate      
pozitiv la examenele serologice vor părăsi      
efectivul numai pentru sacrificare sub          
supravegherea autorităţilor veterinare. DSVSA   
poate acorda o derogare de la obligativitatea   
tăierii viţelului unei vaci infectate, atunci   
când acesta a fost separat de mama lui imediat  
după fătare. În acest caz, viţelul trebuie ca,  
după identificare, să rămână în exploataţie     
până la vârsta de 24 luni şi să fie testat în   
concordanţă cu prevederile Ordinului            
Preşedintelui ANSVSA nr. 61/2006, cu            
modificările şi completările ulterioare.        
10. Exploataţiile aflate în asanare prin        
extracţie devin libere de LEB dacă:             
a) animalul reacţionat pozitiv părăseşte        
efectivul numai pentru tăiere, sub              
supravegherea autorităţilor veterinare; la fel  
se vor dirija şi viţeii proveniţi din vaci      
infectate conform Ordinului preşedintelui       
ANSVSA nr. 61/2006;                             
b) toate animalele din efectiv, în vârstă de    
peste 12 luni, au reacţionat negativ la 2       
testări serologice, realizate conform lit. A    
pct. 3 la cel puţin 3 luni după eliminarea din  
efectiv a animalului pozitiv şi ai oricăror     
descendenţi ai acestuia;                        
c) în urma anchetei epidemiologice rezultă că   
investigaţiile de laborator au fost negative    
şi au fost aplicate măsurile stabilite la       
pct. 10, lit. b);                               
11. De la animale reagente, tăiate se recoltează
probe pentru examenul histopatologic.           
12. Destinaţia cărnii şi a subproduselor        
comestibile rezulte de la animalele             
diagnosticate pozitiv se stabileşte de medicul  
veterinar de abator                             
13. Se aplică prevederile Ordinului             
preşedintelui ANSVSA nr. 104/2005, Ordinului    
preşedintelui ANSVSA nr. 105/2005 şi Ordinului  
preşedintelui ANSVSA nr. 61/2006, cu            
modificările şi completările ulterioare.        
14. Notificarea bolii se face în conformitate   
cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA   
nr. 77/2005, cu modificările ulterioare.        
                          
1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul      
DSVSA.                  
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA.    
3. Expertiza de         
diagnostic se efectuează
la LNR din cadrul IDSA. 
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
  B. FORMA SPORADICĂ                           
Examenele histologice efectuate la bovinele  
moarte în perioada de supraveghere după      
introducerea de animale prin comerţul        
intracomunitar sau import din ţări terţe, cu 
precizarea tipului celular de proliferare.   
                                                  
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                          
                        
                        
                        
                        
                        
    60. ONCOPATII LA PĂSĂRI - LEUCEMII ŞI LIMFOAME (Inclusiv BOALA MAREK), ALTE TUMORI    *Font 7*           1        
                      2                        
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  1. Monitorizarea datelor relevante despre    
boală.                                       
                                             
  1. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de     
către DSVSA                                     
                                                
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA                   
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Supraveghere anatomoclinică, de abator în 
cursul inspecţiei carcaselor şi de laborator 
a efectivelor de păsări de carne şi de       
reproducţie.                                 
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Probele de sânge, alte lichide biologice,    
ţesuturi se trimit la laboratorul de            
histopatologie însoţite de fişa oncologică tip  
cu precizarea datelor anatomoclinice, evolutive 
şi epidemiologice privind interrelaţia posibilă  
"animal-om" "om-animal" în boala canceroasă.    
2. Tumorile se înregistrează în condicile de    
diagnostic histopatologic la fiecare LSVSA şi   
se comunică la IDSA pentru centralizare în      
"Registrul naţional de cancer la animale".      
  Examenele               
anatomopatologice şi    
precizarea              
diagnosticului          
cito-histopatologic se  
efectuează la LSVSA şi  
la LNR din cadrul IDSA. 
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
  2. Tumorile diagnosticate anatomoclinic,     
necropsic şi cu ocazia inspecţiei carcaselor 
se vor investiga citologic şi/sau histopato- 
logic în proporţie de 100% la animalele care 
nu au fost testate serologic şi la care au   
fost observate modificări anatomopatologice. 
                                                  
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                          
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
  3. O atenţie deosebită se va acorda          
următoarelor boli tumorale induse viral:     
a) boala Marek;                              
b) leucoze aviare                            
                                                  
                                                
                                                
                                                
                          
                        
                        
                        
       
				 + 
			  Secţiunea 3   SUPRAVEGHEREA, PROFILAXIA ŞI CONTROLUL BOLILOR ÎN FUNCŢIE DE ANTECEDENTELE EPIZOOTICE   61. ANTRAX (B 051)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  Monitorizarea datelor pentru boală.          
                                             
                                             
  1. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de     
către DSVSA                                     
                                                
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA                   
    II. Supraveghere
activă.         
                
                
                
                
  1. Examen clinic a bovinelor, ovinelor,      
caprinelor, ecvinelor, porcinelor şi         
speciilor receptive din fondul cinegetic.    
                                             
                                             
                                             
                                                  
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Recoltarea probelor  
se face de către medicul
veterinar de libera     
practica împuternicit şi
medicul veterinar       
oficial din cadrul DSVSA
                    
                
                
                
                
                
                
                
  2. în caz de suspiciune se prelevează:       
a) de la animale vii: probe de sânge sau     
secreţii sangvinolente;                      
b) de la cadavre nedeschise: secreţii        
sangvinolente şi probe de sânge;             
c) de la cadavre deschise accidental sau     
animale tăiate de urgenţă: probe sânge,      
splină, os lung nedeschis.                   
                                                  
                                                
                                                
1. De la cadavre nedeschise probele de sânge    
se recoltează prin puncţie venoasă              
2. De la cadavre deschise accidental probele    
de sânge se recoltează prin puncţie cardiacă    
sau pe tampoane                                 
  1. Recoltarea probelor  
se face de către medicul
veterinar oficial din   
cadrul DSVSA            
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA şi  
la LNR din cadrul IDSA  
                        
                    
                
                
                
                
  3. în cazurile de antrax localizat se        
prelevează:                                  
a) ţesut din regiunea glosofaringiana împreună                                                
cu limfonodurile adiacente şi tonsile;       
b) lichid de puncţie din zona edematoasă .   
                                                  
                                                
                        
                                                
                                                
                          
                        
                        
                        
                    
  INSPECŢIA ANIMALELOR În ABATOR               
                                                  
                          
                    
                
                
                
  I. ANIMALE VII                               
(i) bovinele, ovinele, ecvinele şi porcinele 
se supun inspecţiei ante şi post mortem.     
                                             
                                                  
                                                
                                                
                                                
  1. Recoltarea probelor  
se face de către medicul
veterinar oficial din   
cadrul DSVSA            
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  II. CARNE ŞI ORGANE                          
Examinarea carcaselor se efectuează în uni-  
tăţi de tăiere autorizate sanitar veterinar, 
de către medici veterinari oficiali sau per- 
sonal desemnat de către autoritatea sanitară 
veterinară competentă.                       
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  MĂSURI:                                         
1. Animalele clinic sănătoase provenite din     
loturi în care au existat cazuri de antrax se   
taie în abator; în partida separată, la         
sfârşitul zilei de lucru.                       
2. În toate situaţiile în care se confirmă o    
formă de antrax, se iau măsuri de prevenire a   
transmiterii la om şi a contaminării mediului   
de lucru.                                       
3. Carcasele, organele şi subprodusele de la    
animale bolnave şi cele care au venit în contact
cu acestea, se confiscă şi distrug.             
                          
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                                               
                                             
                                             
  4. Notificarea bolii se face în conformitate cu 
prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA      
nr. 77/2005, cu modificările ulterioare.        
                          
                        
                        
    62. ECHINOCOCOZA (B 053)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
II. Supraveghere
activă.         
                
                
                
  Monitorizarea incidenţei cazurilor clinice la
bovine ovine şi caprine în abatoarele        
autorizate                                   
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                                  
                                                
                                                
Identificarea obligatorie prin marcarea         
individuală a câinilor din ferme şi stâni.      
Deparazitarea obligatorie de şase ori pe an a   
tuturor câinilor identificaţi în ferme şi/sau   
stâni.                                          
  1. Medicul veterinar    
oficial din cadrul DSVSA
                        
2. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă.
    63. LEPTOSPIROZA (B 056)    *Font 7*   ┌────────────────┬─────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────┐  │       1        │                       2                     │                       3                        │           4            │  ├────────────────┼─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │I. Supraveghere │I. La bovine                                 │1. Raport trimestrial transmis la ANSVSA        │1. Medici veterinari    │  │pasivă          │Monitorizarea datelor despre boală           │de către DSVSA                                  │oficiali din cadrul     │  │(în condiţii    │                                             │                                                │DSVSA                   │  │de linişte      │                                             │                                                │                        │  │epidemiologică) │                                             │                                                │                        │  ├────────────────┼─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │II. Supraveghere│1. Supraveghere serologică prin RMA cu       │1. Examenele se efectuează pe probele de        │2. Examenele se         │  │activă          │setul de 7 serotipuri la:                    │sânge recoltate pentru supravegherea            │efectuează la LSVSA şi  │  │                │a) taurii şi bivolii de reproducţie, la      │brucelozei.                                     │după caz la LNR din     │  │                │autorizare şi ulterior o dată pe an în       │2. Setul de 7 serotipuri de Leptospira          │cadrul IDSA             │  │                │trimestrul IV                                │interrogans:                                    │                        │  │                │b) 10% numărul de animale/localităţile       │a) pomona;                                      │                        │  │                │unde au fost declarate focare de boala în    │b) icterohaemorrhagiae;                         │                        │  │                │ultimii 5 ani,                               │c) canicola;                                    │                        │  │                │c) în cazurile de vânzare-cumpărare, la      │d) Wolffi;                                      │                        │  │                │furnizor cu cel mult 30 zile înainte de      │e) hardjo;                                      │                        │  │                │livrare;                                     │f) grippotyphosa;,                              │                        │  │                │d) animalele care prezintă semne clinice     │g) australis;                                   │                        │  │                │ce conduc la suspiciunea de infecţie         │h) autumnalis;                                  │                        │  │                │leptospirică;                                │i) bataviae;                                    │                        │  │                │                                             │3. Setul de 11 serotipuri de Leptospira         │                        │  │                │                                             │interrogans pentru bovine din import:           │                        │  │                │                                             │a) pomona;                                      │                        │  │                │                                             │b)ichterohaemorrhagiae;                         │                        │  │                │                                             │c) canicola                                     │                        │  │                │                                             │d) wolffi;                                      │                        │  │                │                                             │e) hardjo;                                      │                        │  │                │                                             │f) ballum;                                      │                        │  │                │                                             │g) sejroe;                                      │                        │  │                │                                             │h) bataviae                                     │                        │  │                │                                             │i) australis;                                   │                        │  │                │                                             │j) gnppotyphosa                                 │                        │  │                │                                             │k) autumnalis;                                  │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │2. Examinarea histologică a avortonilor      │                                                │                        │  │                │şi examene histologice în cazul              │                                                │                        │  │                │înregistrării de pierderi prin mortalitate la│                                                │                        │  │                │viţei când se suspicionează boala.           │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │II. La cabaline:                             │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │1. Examen clinic şi anatomopatologic a       │                                                │1. Medicul veterinar de │  │                │cabalinelor în zonele în care:               │                                                │liberă practică         │  │                │a) există antecedente de boală;              │                                                │împuternicit din        │  │                │b) s-a diagnosticat recent boala.            │                                                │circumscripţia sanitară │  │                │                                             │                                                │veterinară de asistenţă │  │                │                                             │                                                │şi medicul veterinar    │  │                │                                             │                                                │oficial din cadrul DSVSA│  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │2. Supraveghere serologică prin RMA cu       │1. Setul de 6 serotipuri Leptospira             │2. Examenele se         │  │                │serul ce conţine 6 serotipuri a:             │interrogans:                                    │efectuează la LSVSA     │  │                │a) armăsarilor reproducători din staţiunile  │a) pomona,                                      │după caz la LNR din     │  │                │temporare şi permanente de montă, a          │b) icterohaemorrhagiae,                         │cadrul IDSA.            │  │                │celor din herghelii, depozite, hipodroame,   │c) canicola                                     │                        │  │                │asociaţii hipice, circuri, alte unităţi      │d) hardjo,                                      │                        │  │                │specializate, exploataţia nonprofesională;   │e) grippotyphosa,                               │                        │  │                │b) 10% din numărul de                        │f) australis                                    │                        │  │                │animale/localităţile unde au fost declarate  │                                                │                        │  │                │focare de boala în ultimii 5 ani;            │                                                │                        │  │                │c) cabalinelor care prezintă semne clinice   │                                                │                        │  │                │ce conduc la suspiciunea de infecţie         │                                                │                        │  │                │leptospirică;                                │                                                │                        │  │                │d) la furnizor cu cel mult 30 zile înainte   │                                                │                        │  │                │de livrare, în cazurile de vânzare-cumpărare.│                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │III. La porcine:                             │                                                │1. Medicul veterinar de │  │                │1. Examen clinic şi anatomopatologic în      │                                                │liberă practică         │  │                │zonele în care:                              │                                                │împuternicit din        │  │                │a) există antecedente de boală;              │                                                │circumscripţia sanitară │  │                │b) s-a diagnosticat recent boala;            │                                                │veterinară de asistenţă │  │                │                                             │                                                │şi medicul veterinar    │  │                │                                             │                                                │oficial din cadrul DSVSA│  │                │2. Supraveghere serologică prin RMA cu       │1. Setul de 6 serotipuri Leptospira             │2. Examenele se         │  │                │setul de 6 serotipuri la:                    │interrogans:                                    │efectuează la LSVSA şi  │  │                ├─────────────────────────────────────────────┤a) pomona,                                      │după caz la LNR din     │  │                │a) 20% vierii (vieruşii) nevaccinaţi         │g) icterohaemorrhagiae,                         │cadrul IDSA.            │  │                │antileptospiric sau 10% din cei vaccinaţi    │h) canicola                                     │                        │  │                │de două ori pe an, în trimestrele II şi IV în│i) hardjo,                                      │                        │  │                │efectivele mai mari de 100 de animale,       │j) grippotyphosa,                               │                        │  │                │sub 100 de animale se creşte procentul       │k) australis                                    │                        │  │                │astfel încât să se examineze minimum 10      │2. Pentru cabalinele introduse prin comerţ      │                        │  │                │probe;                                       │intracomunitar se folosesc aceleaşi             │                        │  │                │b) 10% din scroafele şi scrofiţele           │serotipuri ca pentru bovine din import;         │                        │  │                │existente în efectivele mai mari de 100 de   │                                                │                        │  │                │animale, sub 100 de animale se creşte        │                                                │                        │  │                │procentul astfel încât să se examineze       │                                                │                        │  │                │minimum 10 probe;                            │                                                │                        │  │                │c) 10% din porcinele de reproducţie în       │                                                │                        │  │                │cazurile de vânzare - cumpărare, la          │                                                │                        │  │                │furnizor cu cel mult 30 zile înainte de      │                                                │                        │  │                │livrare;                                     │                                                │                        │  │                │d) la autorizarea vierilor şi vieruşilor     │                                                │                        │  │                │pentru însămânţări artificiale sau pentru    │                                                │                        │  │                │monta naturală;                              │                                                │                        │  │                │e) porcinele destinate exportului - cu cel   │                                                │                        │  │                │mult 30 zile înainte de livrare;             │                                                │                        │  │                │f) animalele care prezintă semne clinice     │                                                │                        │  │                │ce conduc la suspiciunea de infecţie         │                                                │                        │  │                │leptospirică;                                │                                                │                        │  │                │g) la solicitare, pentru determinarea        │                                                │                        │  │                │statusului imunitar postvaccinal.            │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │3. Supraveghere histologică:                 │                                                │                        │  │                │a) a avortonilor;                            │                                                │                        │  │                │b) când se suspicionează boala, în cazul     │                                                │                        │  │                │înregistrării de mortalităţi la purceii      │                                                │                        │  │                │sugari şi tineret.                           │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │IV. La canide                                │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │Supraveghere clinică, anatomopatologică,     │Examenele serologice se efectuează cu           │Examenele se efectuează │  │                │serologică, hematologică şi histologică.     │setul de 4 serotipuri: pomona,                  │la LSVSA şi după caz la │  │                │                                             │ichterohaemorrhagiae, canicola, sejroe.         │LNR din cadrul IDSA.    │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │INSPECŢIA ANIMALELOR În ABATOR               │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │I. ANIMALE VII                               │I. ANIMALE VII (bovinele, cabalinele,           │Medic veterinar oficial │  │                │Bovinele, cabalinele şi porcinele se         │porcinele)                                      │din cadrul DSVSA.       │  │                │supun inspecţiei ante şi post mortem.        │În caz de suspiciune se recoltează probe de     │                        │  │                │                                             │sânge şi urină de la animalele în viaţă;        │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │II. CARNEA ŞI ORGANE                         │II. CARNEA ŞI ORGANE                            │                        │  │                │Examinarea carcaselor se efectuează în       │Se prelevează porţiuni de rinichi şi ficat de   │                        │  │                │unităţi de tăiere autorizate sanitar         │la animalele tăiate.                            │                        │  │                │veterinar, de către medici veterinari        │                                                │                        │  │                │oficiali sau de către personalul auxiliar    │                                                │                        │  │                │oficial.                                     │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │                                             │III. MĂSURI:                                    │                        │  │                │                                             │1. Carnea şi organele se confiscă în            │                        │  │                │                                             │totalitate, precum şi carcasele icterice,       │                        │  │                │                                             │marasmatice sau cu modificări importante        │                        │  │                │                                             │ale musculaturii;                               │                        │  │                │                                             │2. Grăsimea se dă în consum după topire;        │                        │  │                │                                             │3. Pieile se prelucrează prin sărare uscată şi  │                        │  │                │                                             │se livrează după 14 zile.                       │                        │  └────────────────┴─────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────┘   64. FEBRA Q (B -057)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  1. Monitorizarea datelor despre boală.       
                                             
                                             
  1. Raport trimestrial transmis la               
ANSVSA de către DSVSA.                          
                                                
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA.                  
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Supraveghere prin RFC sau ELISA a         
bovinelor, ovinelor şi caprinelor:           
a) la 5% din efectivul de reproducţie (dar   
nu mai puţin de 10 probe) din unităţile în   
care sau diagnosticat cazuri de febră Q la   
persoane ce au acces în fermă sau legături   
cu aceasta;                                  
b) în cazurile de avort la speciile receptive
cu diagnostic neprecizat, pe probe de        
sânge recoltate după 14-21 zile;             
c) la 0,2% din efectivul fermelor de         
producţie                                    
                                                  
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul      
DSVSA.                  
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA şi  
după caz la LNR din     
cadrul IDSA.            
    65. ANAPLASMOZA (B 101); BABESIOZA (B 102), inclusiv NUTALIOZA cabalinelor; THEILERIOZA bovinelor şi ovinelor (B 111)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  I. La taurine şi bubaline:                   
Supravegherea hematologică prin efectuarea şi
examinarea frotiurilor de sânge la 10% din   
bovinele cu semne clinice, în vârstă de peste
6 luni, în perioadele de activitate maximă a 
căpuşelor (mai-iunie şi septembrie-octombrie)
în funcţie de zona geografică şi condiţiile  
climaterice ale anului respectiv             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Supraveghere în zonele în care:              
a) există antecedente de boală;                 
b) s-a diagnosticat boala în ultimii doi ani;   
c) animalele sunt în tranzit, în special cele   
în transhumanţă;                                
2. Pentru babesioză şi anaplasmoză la celelalte 
specii de animale se procedează ca în cazul     
bovinelor.                                      
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar    
de liberă practică      
împuternicit din        
circumscripţia          
sanitară veterinară de  
asistenţă şi medicul    
veterinar oficial din   
cadrul DSVSA.           
2. Examenele se         
efectuează la           
LSVSA şi după caz       
la LNR din cadrul       
IDSA.                   
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  II. La ovine şi caprine:                     
Supravegherea hematologică prin efectuarea şi
examinarea frotiurilor din sânge la 5% din   
ovinele cu semne clinice în vârstă de peste 3
săptămâni, în perioadele de activitate maximă
a căpuşelor (mai-iunie şi septembrie-octom-  
brie), în funcţie de zona geografică şi con- 
diţiile climaterice ale anului respectiv.    
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Supravegherea în zonele în care:             
a) există antecedente epizootice de boală;      
b) s-a diagnosticat boala în ultimii doi ani;   
c)a animalelor în transhumanţă;                 
d) a celor aflate în perioada de carantină      
profilactică după import.                       
2. La ovine pentru babesioză şi anaplasmoză se  
procedează ca în cazul bovinelor.               
3. Pentru theilerioză, atât la bovine cât şi    
la ovine, în cazul examenelor hematologice      
negative, la animalele la care se               
suspicionează boala se prepară în completare    
frotiuri din materialul recoltat în urma        
puncţiei limfonodurilor abdominali.             
  1. Medicul veterinar    
de liberă practică      
împuternicit din        
circumscripţia          
sanitară veterinară de  
asistenţă şi medicul    
veterinar oficial din   
cadrul DSVSA.           
2. Examenele se         
efectuează la           
LSVSA şi la LNR         
din cadrul IDSA.        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  III. La cabaline:                            
Supravegherea hematologică prin efectuarea şi
examinarea frotiurilor de sânge la 10% din   
cabalinele cu semne clinice în vârstă de     
peste 6 luni, în perioadele de activitate    
maximă a căpuşelor (mai-iunie şi             
septembrie-octombrie), în funcţie de zona    
geografică şi condiţiile climaterice ale     
anului respectiv.                            
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Supravegherea clinică a                      
cabalinelor din zonele în care:                 
a) există antecedente epizootice de             
boală;                                          
b) s-a diagnosticat boala în ultimii            
doi ani;                                        
c) animalele staţionează în tranzit             
prelungit (peste 45 zile);                      
d) animalele nou introduse sunt în              
perioada de carantină.                          
2. La cabaline pentru babesioză şi              
anaplasmoză se procedează ca în                 
cazul bovinelor.                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul      
DSVSA.                  
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA şi  
la LNR din cadrul IDSA. 
                        
                        
    66. AVORTUL SALMONELIC AL OILOR (B-156)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  Monitorizarea datelor despre boală.          
                                             
                                             
  1. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de     
către DSVSA.                                    
                                                
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA.                  
    II. Supraveghere
activă.         
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  Supraveghere bacteriologică a cazurilor de   
avort al oilor                               
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  Examenele de laborator se execută pe avortoni,  
placente prelevate de la ovinele avortate.      
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul      
DSVSA.                  
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA şi  
după caz la LNR din     
cadrul IDSA. LSVSA au   
obligaţia de a trimite  
la LNR din cadrul IDSA  
toate tulpinile         
Salmonella izolate, în  
vederea tipizării       
(serologice, fagice,    
genotipizare) şi a      
monitorizării           
antibiorezistenţei.     
    67. INFLUENŢA ECVINĂ (B-206)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  Monitorizarea datelor despre boală           
                                             
                                             
  1. Raport trimestrial transmis la               
ANSVSA de către DSVSA.                          
                                                
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA.                  
    II. Supraveghere
activă.         
                
                
                
                
                
                
  1. În caz de suspiciune, la interval de 21   
zile se efectuează examene serologice pe     
probe perechi de sânge şi virusologice.      
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Examenele virusologice se efectuează pe      
probe de tampoane nazale, organe sau sânge,     
după caz.                                       
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul      
DSVSA.                  
                    
                
                
                
                
  2. Supravegherea serologică prin testul IHA, 
o dată pe an, la 10% din cabalinele din      
herghelii, hipodroame, cluburi sportive,     
depozite de armăsari, pe probe prelevate de  
la animale nevaccinate.                      
  2. Notificarea bolii se face în conformitate    
cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA   
nr. 77/2005, cu modificările ulterioare         
                                                
                                                
  2. Supravegherea        
serologică se efectuează
la IDSA.                
                        
                        
    68. RINOPNEUMONIA ECVINĂ (B-208)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  Monitorizarea datelor despre boală.          
                                             
                                             
  1. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de     
către DSVSA.                                    
                                                
  Medicii veterinari      
oficiali din cadrul     
DSVSA.                  
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
  1. În caz de suspiciune se efectuează examene
serologice (ELISA) pe probe perechi la inter-
val de 21 zile, virusologice şi histologice  
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                                  
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul      
DSVSA.                  
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  2. Avortonii se examinează prin examen       
virusologic şi histologic.                   
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  Notificarea bolii se face în conformitate       
cu prevederile Ordinului preşedintelui          
ANSVSA nr. 77/2005, cu modificările             
ulterioare.                                     
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  2. Examenele            
virusologice şi         
serologice se efectuează
la LNR din cadrul IDSA. 
3. Examenele histologice
se efectuează la LSVSA  
şi după caz la LNR din  
IDSA pentru judeţele a  
căror LSVSA, nu sunt    
abilitate.              
    69. ARTERITA VIRALĂ ECVINĂ (B-211)    *Font 8*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  Monitorizarea datelor despre boală.          
                                             
                                             
  1. Raport trimestrial transmis la ANSVSA        
de către DSVSA.                                 
                                                
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA.                  
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Supraveghere serologică prin ELISA sau    
seroneutralizare a:                          
a) armăsarilor de reproducţie din herghelii  
şi depozite, o dată pe an, cu minim o lună   
înainte autorizare şi începerea campaniei de 
montă;                                       
b) la 20% din iepele mame din herghelii şi   
din unităţile specializate, o dată pe an, cu 
minim o lună înainte de începerea campaniei  
de montă;                                    
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. În caz de suspiciune se efectuează examene   
serologice pe probe perechi, la interval de 21  
zile, şi virusologice.                          
2. Probele de sânge se recoltează de la animale 
nevaccinate contra arteritei virale ecvine.     
3. Armăsarii de sport şi pentru reproducţie     
reacţionaţi serologic pozitiv se retestează     
prin seroneutralizare. după 14 zile în vederea  
stabilirii dinamicii anticorpilor.              
4. Animalele cu titru constant sau în scădere   
sunt considerate serologic negative iar cele cu 
titruri crescătoare sunt considerate serologic  
pozitive şi se testează virusologic.            
5. Armăsarii vaccinaţi nu se testează serologic.
6. Armăsarii serologic pozitivi se testează     
virusologic prin izolarea virusului pe culturi  
celulare şi/sau PCR pe probe de material        
seminal prelevate de ori la interval de 7 zile. 
7. Armăsarii eliminatori de virus se izolează   
şi se elimină de la montă. Pentru aceşti        
armăsari circulaţia va fi permisă numai dacă    
sunt castraţi.                                  
8. Animalele cu titru constant sau în remisiune 
sunt considerate negative.                      
9. Iepele reacţionate seropozitiv prin ELISA    
se retestează prin seroneutralizare de 2 ori    
la interval de 14 zile pentru stabilirea        
dinamicii anticorpilor.                         
10. Iepele la care titrul este constant sau în  
scădere sunt negative, celelalte se menţin      
izolate până stabilizarea titrului de           
anticorpi, în această perioadă fiind interzisă  
utilizarea la montă.                            
11. Animalele seronegative nu sunt supuse       
restricţiilor de circulaţie.                    
12. Ecvinele de sport şi pentru reproducţie,    
provenite din exploataţii certificate sanitar   
veterinar ca oficial indemne de arterită        
virală în ultimele 6 luni, pot circula fără     
restricţii.                                     
13. Notificarea oficială a bolii se face numai  
pe baza coroborării datelor clinice specifice   
cu rezultatele examenelor de laborator.         
14. Vaccinarea pe teritoriul României se aplică 
numai la armăsarii necastraţi în vârstă de      
peste 180 de zile dacă sunt sănătoşi clinic,    
serologic negativi sau cu titru constant/în     
scădere şi care nu sunt eliminatori de virus.   
15. Vaccinarea contra arteritei virale ecvine   
se face cu aprobarea ANSVSA, folosind un        
vaccin inactivat, omologat şi înregistrat       
oficial, costurile fiind suportate de           
proprietar.                                     
  1. Medicul veterinar    
de liberă practică      
împuternicit din        
circumscripţia          
sanitară veterinară de  
asistenţă şi medicul    
veterinar oficial din   
cadrul DSVSA.           
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
  2. Pentru circulaţia intracomunitară/export  
ţări terţe, armăsarii necastraţi în vârstă de
peste 180 de zile se testează serologic prin 
seroneutralizare pentru arterită virală cu 28
de zile înainte de îmbarcare, pentru         
destinaţia sport şi 21 de zile pentru        
ecvinele de producţie/reproducţie.           
3. Costurile examenelor de laborator sunt    
suportate de către proprietar.               
  16. Notificarea bolii se face în conformitate   
cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA   
nr. 77/2005, cu completările ulterioare.        
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  2. Examenele se         
efectuează la la LNR    
din cadrul IDSA.        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                                               
                                             
                                             
                                                  
                                                
                                                
  3. România nu           
importă ecvine cu       
arterita virală.        
    70. AVORTUL SALMONELIC AL IEPELOR (B - 214)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  Monitorizarea datelor despre boală.          
                                             
                                             
  1. Raport trimestrial transmis la ANSVSA        
de către DSVSA.                                 
                                                
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA.                  
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Supraveghere bacteriologică a cazurilor   
de avort al iepelor.                         
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                                  
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar    
de liberă practică      
împuternicit din        
circumscripţia          
sanitară veterinară     
de asistenţă şi         
medicul veterinar       
oficial din cadrul      
DSVSA.                  
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la la LNR din    
cadrul IDSA LSVSA au    
obligaţia de a trimite  
la LNR din cadrul IDSA  
toate tulpinile         
Salmonella izolate, în  
vederea tipizării       
(serologice, fagice,    
genotipizare) şi a      
monitorizării           
antibiorezistenţei.     
    71. TULAREMIA (B-352)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
  Monitorizarea datelor despre boală.          
                                             
                                             
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către  
DSVSA.                                          
                                                
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA.                  
    II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  I. La iepurii domestici                      
1. Supravegherea morfopatologică şi          
bacteriologică pe toate animalele moarte.    
2. Supravegherea serologică prin RSAR la     
constituirea crescătoriei;                   
II. La iepurii sălbatici prin examene        
morfopatologice şi bacteriologice pe cei     
găsiţi morţi.                                
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                                  
1. În unităţile în care se practică             
vaccinarea, nu se efectuează examene            
serologice sau alte examene de laborator.       
2. Notificarea bolii se face în conformitate    
cu prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA   
nr. 77/2005, cu completările ulterioare.        
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul      
DSVSA.                  
2. Examenele se         
efectuează la la LNR    
din cadrul Institutului 
de Diagnostic şi        
Sănătate Animală, pe    
aceleaşi probe pe care  
se execută şi           
examinările serologice  
pentru bruceloza şi     
boala virală            
hemoragică.             
    72. BRUCELOZA LA CANIDE    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
activă          
                
                
                
                
                
                
                
  1. Examinare clinică, anatomopatologică şi   
bacteriologică a efectivelor din canise de   
reproducţie şi a tuturor masculilor folosiţi 
la reproducţie, efectuată la cerere.         
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  Probele cu rezultate pozitive, dubioase         
sau neconcludente vor fi reexaminate            
prin hemoculturi la IDSA.                       
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar    
de liberă practică      
împuternicit din        
circumscripţia          
sanitară veterinară     
de asistenţă şi         
medicul veterinar       
oficial din cadrul      
DSVSA                   
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  2. Examinare serologică prin RSAR cu antigen 
Brucella canis colorat cu Roz- Bengal şi prin
RFC/ ELISA, efectuată la cerere, costurile   
fiind suportate de către proprietar/         
operatorul economic la:                      
a) canidele de reproducţie o dată pe an, cu  
ocazia acţiunilor imunoprofilactice,         
b) canidele care prezintă manifestări clinice
care conduc la suspiciunea de infecţie       
brucelică inclusiv la câinii comunitari.     
  De la femelele avortate şi de la                
masculii seropozitivi care au fost              
castraţi în urma diagnosticului                 
serologic pozitiv se trimit probe de            
avortoni cu învelitori fetale şi                
respectiv testicule, în vederea                 
efectuării examenului complex de                
laborator.                                      
                                                
                                                
  2. Examinare la         
LSVSA şi/sau după       
caz la la LNR din       
cadrul IDSA.            
                        
                        
                        
                        
                        
                        
    73. BRUCELOZA LA IEPURI    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Examinare serologică la 5% din iepurii din
crescătorii, prin reacţia de seroaglutinare  
(RSAR cu antigen colorat cu Roz - Bengal).   
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. De la animalele seropozitive se prelevează   
probe de testicule, limfonoduri, splina şi      
uter în vederea efectuării examenului complex   
de laborator.                                   
2. Probele pozitive prin RSAR se examinează     
prin RFC.                                       
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar    
de liberă practică      
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi medicul veterinar    
oficial din cadrul      
DSVSA.                  
2. Examinare la         
LSVSA şi/sau după       
caz la la LNR din       
cadrul IDSA.            
                    
                
                
                
                
                
  2. în abator                                 
a) animalele vii se examinează ante mortem şi
post mortem;                                 
b) carnea şi organele se examinează în uni-  
tăţi de tăiere autorizate sanitar veterinar  
                                             
  MĂSURI                                          
De la iepurii din efectivele cu bruceloză:      
a) carnea şi subprodusele comestibile la care   
nu s-au constatat leziuni se dau în consum      
fără restricţii;                                
b) organele cu leziuni se confiscă.             
  Medic veterinar         
oficial din cadrul      
DSVSA.                  
                        
                        
                        
    74. Furunculoza salmonidelor cu Aeromonas salmonicida    *Font 7*   ┌────────────────┬─────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────┐  │       1        │                       2                     │                       3                        │           4            │  ├────────────────┼─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │I. Supraveghere │Monitorizarea datelor despre boală.          │Raport trimestrial transmis la ANSVSA de        │1. Medicul veterinar    │  │pasivă          │                                             │către DSVSA                                     │împuternicit din        │  ├────────────────┼─────────────────────────────────────────────┤1. Anunţarea obligatorie a suspiciunii de       │circumscripţia sanitară │  │II. Supraveghere│1. Supraveghere clinică şi anatomopatologică │boală şi a creşterii mortalităţii;              │veterinară de asistenţă │  │activă          │2. Supraveghere prin diagnostic de laborator │2. Prelevarea probelor de la exemplarele de     │şi/sau medic veterinar  │  │                │a populaţiilor de peşti în caz de suspiciune │peşti muribunzi şi/sau cu modificări            │oficial recoltează      │  │                │de boală şi/sau mortalitate crescută.        │anatomopatologice.                              │probele, DSVSA          │  │                │                                             │                                                │şi/sau la LNR din       │  │                │                                             │                                                │cadrul IDSA.            │  │                │                                             │                                                │2. Examenele se         │  │                │                                             │                                                │efectuează la LSVSA     │  │                │                                             │                                                │Judeţene, respectiv a   │  │                │                                             │                                                │municipiului            │  │                │                                             │                                                │Bucureşti, şi /sau la   │  │                │                                             │                                                │LNR din cadrul IDSA.    │  │                │                                             │                                                │3. Confirmarea bolii la │  │                │                                             │                                                │IDSA                    │  └────────────────┴─────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────┘   75. Yersinioza (Boala gură roşie) la salmonide)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
împuternicit din        
II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  Monitorizarea datelor despre boală.          
                                             
1. Supraveghere clinică şi anatomopatologică.
2. Supraveghere prin diagnostic de laborator 
a populaţiilor de peşti în caz de suspiciune/
mortalitate crescută.                        
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de     
către DSVSA.                                    
2. Anunţarea obligatorie a suspiciunii de boală 
şi a creşterii mortalităţii, medicului          
veterinar practician.                           
3. Prelevarea probelor se realizează de la      
peştii muribunzi şi/sau cu modificări           
anatomopatologice.                              
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar    
de liberă practică      
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi/sau medic veterinar  
oficial recoltează      
probele, DSVSA şi/sau   
IDSA.                   
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la LNR din       
cadrul IDSA.            
3. Confirmarea bolii la 
IDSA.                   
    76. Anemia infecţioasă a somonului    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
împuternicit din        
II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  Monitorizarea datelor despre boală.          
                                             
1. Supraveghere clinică şi anatomopatologică 
2. Supraveghere prin diagnostic de laborator 
a populaţiilor de peşti clinic sănătoşi, iar 
în caz de necesitate diagnostic complet de   
laborator în toate exploataţiile piscicole şi
mediul natural                               
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de        
către DSVSA.                                    
1. Anunţarea obligatorie a suspiciunii de       
boală şi a creşterii mortalităţii               
2. Prelevarea probelor şi examenul de laborator 
se efectuează în conformitate cu prevederile    
 Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 170/2007 ,    
 Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 75/2006  pentru 
aprobarea normei sanitare veterinare ce         
stabileşte criterii pentru zonare şi            
supraveghere oficială ca urmare a suspiciunii   
sau confirmării anemiei infecţioase a           
somonului, publicat în Monitorul Oficial al     
României, Partea I nr. 327 din 11 aprilie 2006. 
3. Notificarea bolii se face în conformitate cu 
prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr.  
77/2005, cu completările ulterioare.            
  1. Medicul veterinar    
de liberă practică      
circumscripţia          
sanitară veterinară de  
asistenţă şi/sau medic  
veterinar oficial       
recoltează probele,     
DSVSA şi/sau IDSA.      
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la LNR din       
cadrul Institutului de  
Diagnostic şi Sănătate  
Animală.                
3. Confirmarea bolii    
la IDSA.                
                        
    77. Mixosomiaza    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
împuternicit din        
II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  Monitorizarea datelor relevante despre boală 
                                             
1. Supraveghere clinică şi anatomopatologică 
2. Supraveghere prin diagnostic de laborator 
a populaţiilor de peşti în caz de suspiciune 
de boală şi/sau mortalitate crescută.        
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de        
către DSVSA.                                    
1. Anunţarea obligatorie a suspiciunii de boală 
şi a creşterii mortalităţii                     
2. Prelevarea probelor se realizează de la      
peştii muribunzi şi/sau cu modificări clinice   
şi anatomopatologice.                           
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi/sau medic veterinar  
oficial recoltează      
probele, DSVSA.         
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la LNR din cadrul
IDSA.                   
3. Confirmarea bolii la 
IDSA.                   
    78. Boala Columnaris la salmonide    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
împuternicit din        
II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  Monitorizarea datelor despre boală.          
                                             
1. Supraveghere clinică şi anatomopatologică 
2. Supraveghere prin diagnostic de laborator 
a populaţiilor de peşti în caz de suspiciune 
de boală şi/sau mortalitate crescută.        
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de        
către DSVSA                                     
2. Anunţarea obligatorie a suspiciunii de boală 
şi a creşterii mortalităţii, medicului          
veterinar de liberă practică.                   
3. Prelevarea probelor de la peştii muribunzi   
şi/sau cu modificări clinice şi                 
anatomopatologice.                              
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi/sau medic veterinar  
oficial din cadrul DSVSA
şi/sau IDSA recoltează  
probele.                
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la LNR din cadrul
IDSA.                   
3. Confirmarea bolii la 
IDSA.                   
    79. Eritrodermatita la ciprinide    *Font 7*           1        
                      2                        
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
împuternicit din        
II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  Monitorizarea datelor despre boală.          
                                             
1. Supraveghere clinică şi anatomopatologică 
2. Supraveghere prin diagnostic de laborator 
a populaţiilor de peşti în caz de suspiciune 
de boală şi/sau mortalitate crescută.        
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de        
către DSVSA.                                    
1. Anunţarea obligatorie a suspiciunii de boală 
şi a creşterii mortalităţii                     
2. Probele se prelevează de la peştii muribunzi 
şi/sau cu modificări anatomopatologice.         
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar    
de liberă practică      
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi/sau medicul          
veterinar oficial din   
cadrul, DSVSA şi/sau    
la LNR din cadrul       
IDSA recoltează         
probele.                
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la LNR din       
cadrul IDSA.            
3. Confirmarea bolii la 
LNR din cadrul IDSA.    
    80. Ihtioftiriaza    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
împuternicit din        
II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  Monitorizarea datelor despre boală.          
                                             
1. Supraveghere clinică şi anatomopatologică 
2. Supraveghere prin diagnostic de laborator 
a populaţiilor de peşti în caz de suspiciune 
de boală şi/sau mortalitate crescută.        
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de        
către DSVSA.                                    
1. Anunţarea obligatorie a suspiciunii de boală 
şi a creşterii mortalităţii                     
2. Prelevarea probelor de la peştii muribunzi   
şi/sau cu modificări clinice şi                 
anatomopatologice.                              
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi/sau medic veterinar  
oficial recoltează      
probele, DSVSA şi/sau   
IDSA.                   
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la LNR din cadrul
IDSA.                   
3. Confirmarea bolii la 
LNR din cadrul IDSA.    
    81. Criptobiaza    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
împuternicit din        
II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  Monitorizarea datelor despre boală.          
                                             
1. Supraveghere clinică şi anatomopatologică 
2. Supraveghere prin diagnostic de laborator 
a populaţiilor de peşti în caz de suspiciune 
de boală şi/sau mortalitate crescută.        
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  1. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de     
către DSVSA.                                    
1. Anunţarea obligatorie a suspiciunii de boală 
şi a creşterii mortalităţii                     
2. Prelevarea probelor de la peştii muribunzi   
şi/sau cu modificări clinice şi                 
anatomopatologice.                              
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi/sau medic veterinar  
oficial recoltează      
probele, DSVSA          
şi/sau la LNR din       
cadrul IDSA.            
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
Judeţene, respectiv a   
municipiului            
Bucureşti şi/sau la     
LNR din cadrul IDSA.    
3. Confirmarea bolii la 
LNR din cadrul IDSA.    
    82. Coccidioza moluştelor bivalve    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
împuternicit din        
II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  Monitorizarea datelor despre boală.          
                                             
1. Supraveghere clinică şi anatomopatologică 
2. Supraveghere prin diagnostic de laborator 
a populaţiilor de moluşte bivalve în caz de  
suspiciune de boală şi/sau mortalitate       
crescută.                                    
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de        
către DSVSA.                                    
1. Anunţarea obligatorie a suspiciunii de boală 
şi a creşterii mortalităţii.                    
2. Prelevarea probelor de la moluşte bivalve    
muribunde şi/sau cu modificări                  
anatomopatologice.                              
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar    
de liberă practică      
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi/sau medic veterinar  
oficial recoltează      
probele, DSVSA şi/sau   
IDSA.                   
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la LNR din       
cadrul IDSA.            
3. Confirmarea bolii la 
LNR din cadrul IDSA.    
    83. Nematodoze ale moluştelor bivalve    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
împuternicit din        
II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  Monitorizarea datelor despre boală.          
                                             
1. Supraveghere clinică şi anatomopatologică 
2. Supraveghere prin diagnostic de laborator 
a populaţiilor de moluşte bivalve în caz de  
suspiciune de boală şi/sau mortalitate       
crescută.                                    
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de        
către DSVSA.                                    
1. Anunţarea obligatorie a suspiciunii de boală 
şi a creşterii mortalităţii.                    
2. Prelevarea probelor de la moluşte bivalve    
muribunde şi/sau cu modificări                  
anatomopatologice.                              
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi/sau medic veterinar  
oficial recoltează      
probele, DSVSA şi/sau   
IDSA.                   
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la LNR din       
cadrul IDSA.            
3. Confirmarea bolii la 
la LNR din cadrul       
IDSA.                   
    84. Ricketioza moluştelor bivalve    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
împuternicit din        
II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  Monitorizarea datelor despre boală.          
                                             
1. Supraveghere clinică şi anatomopatologică 
2. Supravegherea prin diagnostic de laborator
a populaţiilor de moluşte bivalve în caz de  
suspiciune de boală şi/sau mortalitate       
crescută.                                    
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către  
DSVSA                                           
1. Anunţarea obligatorie a suspiciunii de boală 
şi a creşterii mortalităţii                     
2. Prelevarea probelor se realizează de la      
moluşte bivalve muribunde şi/sau cu modificări  
anatomopatologice.                              
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi/sau medicul          
veterinar oficial din   
cadrul DSVSA şi/sau     
IDSA recoltează         
probele.                
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la LNR din       
cadrul IDSA.            
3. Confirmarea bolii la 
IDSA.                   
    85. Vibrioza moluştelor bivalve    *Font 7*           1        
                      2                        
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
împuternicit din        
II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  Monitorizarea datelor despre boală.          
                                             
1. Supraveghere clinică şi anatomopatologică 
2. Supravegherea prin diagnostic de laborator
a populaţiilor de moluşte bivalve în caz de  
suspiciune de boală şi/sau mortalitate       
crescută.                                    
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către  
DSVSA.                                          
1. Anunţarea obligatorie a suspiciunii de boală 
şi a creşterii mortalităţii                     
2. Prelevarea probelor de la moluşte bivalve    
muribunde şi/sau cu modificări                  
anatomopatologice.                              
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi/sau medic veterinar  
oficial recoltează      
probele, DSVSA şi/sau   
IDSA.                   
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
Bucureşti şi/sau la     
LNR din cadrul IDSA.    
3. Confirmarea bolii la 
la LNR din cadrul       
IDSA.                   
    86. Moluşte gasteropode - Cryptobia heticis, Klossia helicina, cestode, metacercari, nematode    *Font 7*           1        
                      2                        
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
împuternicit din        
II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
  Monitorizarea datelor despre boală           
                                             
1. Supraveghere clinică şi anatomopatologică 
2. Supraveghere prin diagnostic de laborator 
a populaţiilor de moluşte gasteropode în caz 
de suspiciune de boală şi/sau mortalitate    
crescută.                                    
                                             
                                             
                                             
                                             
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către  
DSVSA.                                          
1. Anunţarea obligatorie a suspiciunii de boală 
şi a creşterii mortalităţii                     
2. Prelevarea probelor de la moluşte            
gasteropode muribunde şi/sau cu modificări      
anatomopatologice în vederea realizării         
examenului parazitologic pentru Cryptobia       
heticis, Klossia helicina, cestode,             
metacercari, nematode                           
                                                
  1. Medicul veterinar    
de liberă practică      
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi/sau medic veterinar  
oficial recoltează      
probele, DSVSA.         
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la LNR din       
cadrul IDSA.            
    87. Batracieni - trematode, acantocefali, pseudomonoze, aeromonoze şi micobacterioze    *Font 7*           1        
                      2                        
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
împuternicit din        
II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
  Monitorizarea datelor despre boală.          
                                             
1. Supraveghere clinică şi anatomopatologică 
2. Supraveghere prin diagnostic de laborator 
a populaţiilor de batracieni în caz de suspi-
ciune de boală şi/sau mortalitate crescută.  
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către  
DSVSA                                           
1. Anunţarea obligatorie a suspiciunii de boală 
şi a creşterii mortalităţii, medicului veterinar
de liberă practică.                             
2. Prelevarea probelor de la batracienii        
muribunzi şi/sau cu modificări                  
anatomopatologice, în vederea realizării        
examenului parazitologic pentru trematode şi    
acantocefali şi bacteriologic pentru            
pseudomonoze, aeromonoze, micobacterioze.       
  1. Medicul veterinar    
de liberă practică      
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi/sau medic veterinar  
oficial recoltează      
probele.                
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la LNR din       
cadrul IDSA.            
    88. Pesta racilor    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
împuternicit din        
II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  Monitorizarea datelor despre boală.          
                                             
1. Supraveghere clinică şi anatomopatologică 
2. Supraveghere prin diagnostic de laborator 
a populaţiilor de raci în caz de suspiciune  
de boală şi/sau mortalitate crescută.        
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către  
DSVSA                                           
1. Anunţarea obligatorie a suspiciunii de boală 
şi a creşterii mortalităţii, medicului          
veterinar de liberă practică.                   
2. În caz de mortalitate prelevarea probelor se 
realizează din exemplarele muribunde de raci    
şi/sau cu modificări anatomopatologice.         
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi/sau medic veterinar  
oficial recoltează      
probele, DSVSA.         
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la LNR din       
cadrul IDSA.            
3. Confirmarea bolii la 
la LNR din cadrul       
IDSA.                   
    89. AMOEBIOZA    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
împuternicit din        
II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  Monitorizarea datelor despre boală.          
                                             
1. Supravegherea clinică şi anatomopatologică
2. Supravegherea prin diagnostic de laborator
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către  
DSVSA                                           
Examenele de laborator se efectuează pe probe   
recoltate pentru nosemoza albinelor.            
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi/sau medicul          
veterinar oficial din   
cadrul DSVSA şi/sau     
IDSA. recoltează        
probele,                
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la LNR din       
cadrul IDSA.            
    90. BRAULOZA    *Font 7*           1        
                      2                        
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă.         
împuternicit din        
II. Supraveghere
activă.         
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  Monitorizarea datelor despre boală           
                                             
1. Supravegherea clinică şi anatomopatologică
2. Supravegherea prin diagnostic de laborator
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către  
DSVSA                                           
Examenele de laborator se efectuează pe probe   
recoltate pentru varrooza albinelor.            
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar    
de liberă practică      
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi/sau medicul          
veterinar oficial din   
cadrul DSVSA şi/sau     
IDSA recoltează         
probele,                
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la LNR din       
cadrul IDSA.            
    91. ASCOSFEROZA ŞI ASPERGILOZA ALBINELOR    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă.         
împuternicit din        
II. Supraveghere
activă.         
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  Monitorizarea datelor despre boală.          
                                             
Examenele de laborator se efectuează din 10 g
/probă albine moarte şi porţiuni de min. 10/ 
15 cm/probă, fagure cu puiet în diferite     
stadii de dezvoltare.                        
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către  
DSVSA.                                          
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar    
de liberă practică      
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi/sau medicul          
veterinar oficial din   
cadrul DSVSA şi/sau     
IDSA recoltează         
probele.                
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la LNR din       
cadrul IDSA             
    92. PUIETUL ÎN SAC ŞI BOALA BOTCILOR NEGRE    *Font 7*           1        
                      2                        
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă.         
împuternicit din        
II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
  Monitorizarea datelor despre boală           
                                             
1. Supravegherea clinică şi anatomopatologică
2. Supravegherea prin diagnostic de laborator
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către  
DSVSA.                                          
Examenele de laborator se efectuează pe probe   
recoltate pentru loca americană şi/sau 10-15    
botci.                                          
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar    
de liberă practică      
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi/sau medic veterinar  
oficial din cadrul      
DSVSA şi/sau IDSA       
recoltează probele.     
2. Examenele se         
efectuează la LNR din   
cadrul IDSA.            
    93. BOLILE VIRALE PARALIZANTE ALE ALBINELOR ADULTE    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
împuternicit din        
II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
  Monitorizarea datelor despre boală.          
                                             
1. Supravegherea clinică şi anatomopatologică
2. Supravegherea prin diagnostic de laborator
iar în caz de necesitate diagnostic complet  
de laborator.                                
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către  
DSVSA                                           
Examenele de laborator se efectuează pe probe   
de albine vii, minimum 25 g/probă.              
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar    
de liberă practică      
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi/sau medic veterinar  
oficial din cadrul      
DSVSA şi/sau IDSA       
recoltează probele.     
2. Examenele se         
efectuează la LNR din   
cadrul IDSA             
    94. ASPERGILOZA VIERMILOR DE MĂTASE    *Font 7*           1        
                       2                       
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
împuternicit din        
II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
  Monitorizarea datelor despre boală           
                                             
1. Supravegherea clinică şi anatomopatologică
2. Supravegherea prin diagnostic de laborator
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către  
DSVSA.                                          
Examenele de laborator se efectuează pe probe   
recoltate pentru poliedrie.                     
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar    
de liberă practică      
circumscripţia          
sanitară veterinară de  
asistenţă şi/sau        
medic veterinar         
oficial recoltează      
probele, DSVSA          
şi/sau IDSA.            
2. Examenele se         
efectuează la LNR       
din cadrul IDSA.        
    95. ONCOPATII LA ANIMALE DE COMPANIE    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
împuternicit din        
II. Supraveghere
activă.         
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  Monitorizarea datelor despre boală           
                                             
1. Supraveghere prin examene hematologice şi 
citomorfologice pentru animalele în vârstă de
peste 6 luni, având în vedere posibila       
interrelaţie om - animal, animal - om în     
apariţia bolilor leucemice.                  
2. Tumorile diagnosticate anatomoclinic şi   
necropsic sunt investigate cito-histopatolo- 
gic.                                         
                                             
                                             
                                             
                                             
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către  
DSVSA                                           
1. Examenele hematologice şi citomorfologice,   
citohistopatologice pentru precizarea           
diagnosticului se efectuează la cererea         
proprietarului de animale, contra cost.         
2. Tumorile se înregistrează în condicile de    
diagnostic histopatologic de la fiecare         
LSVSA şi IDSA.                                  
Centralizarea tumorilor în Registrul Naţional   
de cancer la animale se face pe baza            
confirmării diagnosticului la IDSA, secţia de   
morfopatologie.                                 
                                                
  1. Medicul veterinar    
de liberă practică      
circumscripţia          
sanitară veterinară de  
asistenţă şi/sau        
medicul veterinar       
oficial din cadrul      
DSVSA recoltează        
probele                 
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
Bucureşti şi la LNR     
din cadrul IDSA,        
după caz                
    96. LISTERIOZA (C - 611)    *Font 7*   ┌────────────────┬─────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────┐  │       1        │                       2                     │                       3                        │           4            │  ├────────────────┼─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │Supraveghere    │Examene de laborator pe probe de la animale  │Probele de creier la care diagnosticul pentru   │1. Medicul veterinar de │  │activă.         │moarte ce au prezentat semne nervoase şi pe  │boala Aujeszky, encefalopatiile spongiforme     │liberă practică         │  │                │avortoni.                                    │transmisibile, rabie nu s-a confirmat, se vor   │împuternicit din        │  │                │                                             │examina pentru listerioză.                      │circumscripţia sanitară │  │                │                                             │                                                │veterinară de asistenţă │  │                │                                             │                                                │şi/sau medicul veterinar│  │                │                                             │                                                │oficial din cadrul DSVSA│  │                │                                             │                                                │recoltează probele.     │  │                │                                             │                                                │2. Examenele se         │  │                │                                             │                                                │efectuează la LSVSA şi  │  │                │                                             │                                                │după caz la LNR din     │  │                │                                             │                                                │cadrul IDSA.            │  ├────────────────┼─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │INSPECŢIA ANIMALELOR În ABATOR               │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │I. ANIMALE VII                               │I. ANIMALE VII (bovine, ovine, porcine)         │1. Medic veterinar      │  │                │Inspecţia ante şi post mortem se efectuează  │Supraveghere prin examene de laborator          │oficial din cadrul      │  │                │în unităţi de tăiere autorizate sanitar vete-│                                                │DSVSA.                  │  │                │rinar, de către medicii veterinari oficiali  │                                                │                        │  │                │sau de către personalul auxiliar oficial,    │                                                │                        │  │                │desemnat de către autoritatea sanitar veteri-│                                                │                        │  │                │nară competentă.                             │                                                │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────┤  │                │II. CARNE, PRODUSE DIN CARNE,                │I. CARNEA ŞI ORGANE                             │1. Medic veterinar      │  │                │PRODUSE LACTATE, PESTE şi                    │În caz de suspiciune se recoltează capul        │oficial din cadrul      │  │                │PRODUSE DIN PESCUIT                          │întreg sau creierul, os lung şi porţiuni de     │DSVSA.                  │  │                │Examinarea probelor se efectuează în IISPV şi│ficat; probele se examinează prin inoculări pe  │                        │  │                │LSVSA.                                       │medii uzuale în ziua primirii, iar creierul se  │                        │  │                ├─────────────────────────────────────────────┤examinează după păstrarea la frigider (4-8 °C)  ├────────────────────────┤  │                │                                             │timp de o săptămână.                            │                        │  │                │                                             │II. PRODUSE DIN CARNE, PRODUSE LACTATE, PESTE   │                        │  │                │                                             │şi PRODUSE DIN PESCUIT                          │                        │  │                │                                             │În caz de suspiciune se recoltează probe        │                        │  │                │                                             │III. MĂSURI:                                    │                        │  │                │                                             │1. În cazul confirmării bolii, carnea, organele │                        │  │                │                                             │şi grăsimea, care nu prezintă modificări        │                        │  │                │                                             │organoleptice se dirijează pentru prelucrare în │                        │  │                │                                             │produse supuse tratamentului termic.            │                        │  │                │                                             │2. În cazul confirmării prezentei L.            │                        │  │                │                                             │monocytogenes în produse din carne, produse     │                        │  │                │                                             │lactate, peste şi produse din pescuit, acestea  │                        │  │                │                                             │se retrag din consum se confisca şi se distrug. │                        │  │                │                                             │3. Tulpinile de L. monocytogenes izolate din    │                        │  │                │                                             │produsele alimentare de origine animală, se     │                        │  │                │                                             │trimit la IISPV pentru confirmarea bolii.       │                        │  └────────────────┴─────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────┘   97. TOXOPLASMOZA (C 612)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  A. La ovine                                  
Supravegherea serologică prin ELISA la:      
a) 5% din probele recoltate pentru Brucella  
melitensis                                   
b) 5% de la toate oile cu avorturi, la 7-14  
zile după avort;                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  Examenele serologice se efectuează pe           
probele care se recoltează pentru               
bruceloză.                                      
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi/sau medic veterinar  
oficial recoltează      
probele, DSVSA          
2. Examenele se         
efectuează la LNR din   
cadrul IDSA, şi la LSVSA
după caz                
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  B. La porcine                                
Supraveghere serologică prin ELISA la:       
a) 5% de la vierii pentru reproducţie din    
efectivele de reproducţie unde au fost       
înregistrate avorturi;                       
b) 5% de la scroafele de reproducţie, la 7-14
zile după avort.                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  Examenele serologice se efectuează pe           
probele care se recoltează pentru               
examenul pentru bruceloză.                      
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi/sau medic veterinar  
oficial recoltează      
probele, DSVSA          
2. Examenele se         
efectuează la IDSA, şi  
la LSVSA Judeţean, după 
caz la LNR din cadrul   
IDSA                    
                    
                
                
                
  C. la carnasiere (pisici)                    
Supraveghere serologică la cerere.           
                                             
                                             
                                                  
                                                
                                                
                                                
  Examenele ELISA se      
efectuează la cerere    
contra cost la LNR din  
cadrul IDSA, sau LSVSA  
    98. BOTULISM (C - 615)    *Font 7*           1        
                      2                        
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
pasivă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  Monitorizarea datelor despre boală.          
Supraveghere pe probe provenite de la        
animale din speciile receptive               
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  Prezenţa toxinei botulinice în probe se         
determină prin bioprobă pe şoareci.             
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar    
de liberă practică      
împuternicit din        
circumscripţia          
sanitară veterinară     
de asistenţă şi/sau     
medicul veterinar       
oficial din cadrul      
DSVSA recoltează        
probele.                
2. Examenele se         
efectuează la LNR       
din cadrul IDSA şi      
la LSVSA.               
                    
  INSPECŢIA ANIMALELOR În ABATOR               
                                                  
                          
                    
                
                
                
  I. ANIMALE VII                               
Inspecţia ante şi post mortem se             
efectuează în unităţi de tăiere autorizate   
sanitar veterinar                            
  În caz de suspiciune se recoltează probe de     
sânge.                                          
                                                
                                                
  Medic veterinar         
oficial din abator.     
                        
                        
                    
                
  II. CARNEA ŞI ORGANE                         
                                             
  În caz de suspiciune se recoltează probe        
din loturile de produse de origine animală      
                          
                        
                    
                
                
                                               
                                             
                                             
  Determinarea prezentei toxinei botulinice       
în probe se efectuează prin bioprobă pe         
şoareci.                                        
                          
                        
                        
                    
                
                
                
                                               
                                             
                                             
                                             
  MĂSURI:                                         
În cazul în care este diagnosticată boala,      
carnea se declară improprie consumului          
uman, se confiscă şi se denaturează.            
                          
                        
                        
                        
    99. SALMONELOZA (C - 620)    *Font 7*           1        
                         2                     
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  Supraveghere anatomopatologică şi prin       
examene bacteriologice a animalelor din      
speciile receptive.                          
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  Sunt testate toate speciile de animale care     
prezintă semne clinice care sunt atribuite      
salmonelozei.                                   
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar    
de liberă practică      
împuternicit din        
circumscripţia          
sanitară veterinară de  
asistenţă şi/sau        
medic veterinar         
oficial recoltează      
probele, DSVSA          
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la LNR din       
cadrul IDSA.            
LSVSA au obligaţia      
de a trimite la LNR     
din cadrul IDSA         
toate tulpinile         
Salmonella izolate,     
în vederea tipizării    
(serologice, fagice,    
genotipizare) şi a      
monitorizării           
antibiorezistenţei.     
                    
                
                
  Tineretul bovin şi porcinele, păsările se    
supun inspecţiei ante şi post mortem după    
cum urmează:                                 
  Probele recoltate (os lung, splină, porţiuni    
de ficat)                                       
                                                
                          
                        
                        
                    
                
                
                
                
  I. La bovine                                 
a) lunar câte o probă de fecale din adăpostul
pentru tineret;                              
b) din bovinele tăiate vor fi examinate pe   
probe de limfonoduri.                        
                                                  
                                                
                                                
                                                
                                                
                          
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  II. La porcine                               
a) lunar, câte o probă de fecale din halele  
pentru purcei în vârstă de 2-6 luni şi din   
maternitate;                                 
b) de la porcii tăiaţi pe probe de limfono-  
duri.                                        
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                                  
Se aplică Decizia Comisiei 55/2008/EC privind o 
contribuţie financiară din partea Comunităţii   
pentru efectuarea în Statele Membre, a unui     
studiu cu privire la prevalenţa Salmonellei spp.
şi a Staphylococcus aureus rezistent la         
meticilină la efectivele de porci pentru        
reproducţie.                                    
Se aplica Decizia Comisiei 219/2007/EC privind o
contribuţie financiară pentru efectuarea unui   
studiu cu privire la prevalenţa Salmonellei la  
porcii abatorizaţi, studiu ce va fi efectuat cu 
România şi Bulgaria.                            
                          
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
  III. La curcani                              
Se recoltează o probă de fecale din adăpost  
                                             
                                             
                                             
  Se aplică Decizia Comisiei 208/2007/EC privind  
o contribuţie financiară pentru efectuarea unui 
stadiu cu privire la prevalenţa Salmonellei la  
curcani, studiu ce va fi efectuat de către      
România şi Bulgaria.                            
                          
                        
                        
                        
                        
                    
  INSPECŢIA ANIMALELOR În ABATOR               
                                                  
                          
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  I. ANIMALE VII (bovine, ovine, caprine,      
porcine, cabaline, păsări)                   
Bovinele, ovinele, caprinele, porcinele,     
cabalinele şi păsările se supun inspecţiei   
ante- şi post mortem.                        
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  I. ANIMALE VII (bovine, ovine, porcine, păsări) 
Programul de control pentru Salmonella la       
animalele vii se efectuează conform prevederilor
Regulamentului Parlamentului European şi al     
Consiliului nr. 2160/2003, privind controlul    
Salmonellei şi a altor agenţi zoonotici         
specifici, prezenţi în reţeaua alimentară       
Decizia Comisiei 407/2007/EC privind o          
monitorizare armonizată a rezistenţei           
antimicrobiene a Salmonellei la păsările de     
curte şi la porcine.                            
                          
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  II. CARNEA şi ORGANELE de la bovine,         
ovine, caprine, porcine, cabaline, păsări.   
1. Examinarea carcaselor şi organelor se     
efectuează în unităţi de tăiere              
autorizate/aprobate sanitar veterinar, de    
către medici veterinari oficiali sau personal
auxiliar oficial.                            
2. Inspecţia include şi sălile de tranşare   
sau unităţile de tranşare a cărnii proaspete 
şi a cărnii de pasăre, precum şi depozitele  
destinate pentru aceste cărnuri.             
                                             
                                             
                                             
                                             
  II. CARNEA ŞI ORGANELE                          
1. Programul de control pentru Salmonella       
cuprinde recoltarea de probe, în condiţiile     
legii de la carcasele de bovine, ovine,         
caprine, porcine şi cabaline:                   
a) se recoltează probe de ţesut (metoda         
distructivă) sau probe tampon (metoda           
nedistructivă) de pe suprafaţa carcasei, de la  
fiecare lot, randomizat;                        
b) limfonodurile ileo-cecale de la bovine, ovine
şi porcine, recoltate randomizat la fiecare lot;
c) os lung nedeschis şi ţesut muscular (în cazul
tăierilor în abatorul sanitar).                 
2. Carcase de păsări, care se recoltează carcase
întregi.                                        
                          
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
  III. OUĂ                                     
Inspecţia şi recoltarea de probe se efectuează                                                
în ferme, centre de colectare, depozite şi   
unităţi de procesare ouă, unităţi de desfacere                                                
autorizate/aprobate sanitar veterinar        
                                                  
                        
                                                
                        
                                                
                          
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
  IV. ALIMENTE DE ORIGINE ANIMALĂ              
Alimentele de origine animală sunt supuse    
analizelor de laborator pentru Salmonella    
conform legislaţiei în vigoare               
                                             
                                             
                                             
                                             
  IV. MĂSURI:                                     
1. În cazul cărnii roşii şi a cărnii de vânat   
se declară improprie consumului uman carnea de  
la animalele la care a fost diagnosticată       
salmoneloza acută; în cazul identificării în    
carnea roşie şi carnea de vânat a prezenţei S.  
Entiritidis şi/sau S. Typhimurium, aceasta se   
confiscă şi se distruge.                        
                          
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                                               
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  2. în cazul produselor din carne roşie şi carne 
de vânat la care s-a decelat prezenţa S.        
enteritidis şi/sau S. typhimurium, acestea se   
confiscă şi se distrug.                         
3. În situaţia identificării altor serotipuri   
de Salmonella la produsele din carne roşie şi   
carne de vânat, pot fi puse în consum uman      
numai acele produse care suportă un alt         
tratament termic efectuat sub supraveghere      
sanitară veterinară, consecutiv efectuării unui 
control microbiologic pentru fiecare şarjă de   
fabricaţie care să ateste ca acestea sunt       
corespunzătoare microbiologic.                  
a). Tăierea în partidă separată a loturilor de  
păsări la care în fermă s-a decelat prezenţa în 
mod sporadic (neinvaziv) a Salmonella spp.,     
(serotipurile S. gallinarum, S. pullorum, S.    
ifantis, S. berta, S. thompson şi altele) precum
şi luarea măsurilor ce se impun, atât la ferme  
cât şi la abator.                               
b). În cazul abatorizării unor loturi de păsări,
la care a fost decelată în mod sporadic         
(neinvaziv) Salmonella spp., (serotipurile S.   
gallinarum, S. pullorum, S. ifantis, S. berta,  
S. thompson şi altele), tăiate în partidă       
separată, carnea de pasăre se poate admite în   
consum uman în mod condiţionat, după procesare  
şi tratament termic sub supraveghere sanitar    
veterinară, consecutiv efectuării unui control  
microbiologic pentru fiecare şarjă de fabricaţie
care să ateste că aceasta este corespunzătoare  
din punct de vedere microbiologic;              
Decizia admiterii în consum se ia de către      
medicul veterinar oficial având în baza         
situaţiei epidemiologice.                       
                          
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                                               
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  c) În toate cazurile în care s-a izolat S.      
enteritidis şi/sau S. typhimurium, carnea se    
confiscă şi se distruge.                        
d) DSVSA organizează şi monitorizează programul 
de recoltarea probelor în vederea efectuării    
analizelor pentru Salmonella şi au obligaţia să 
notifice la ANSVSA orice situaţie în care se    
depistează Salmonela la animale vii, produsele  
acestora, alimentele de origine animală sau     
furaje, în vederea luării măsurilor preventive  
de difuzare a bacteriei, precum şi pentru a     
efectua investigaţiile epidemiologice în scopul 
eliminării sursei de infecţie sau contaminare.  
                          
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                                               
                                             
                                             
                                             
  4. În cazul decelării serotipurilor S.          
gallinarum, S. pullorum, S. ifantis, S. berta,  
S. thompson şi alte salmonelle în produsele din 
carne, se adoptă următoarea procedură:          
                          
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                                               
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  a) produsele din carne care nu mai pot fi supuse
unui alt tratament termic se confiscă şi se     
distrug;                                        
b) produsele din carne care mai pot fi supuse   
unui alt tratament termic sub supraveghere      
sanitară veterinară se supun unui control       
microbiologic pentru fiecare şarjă de           
fabricaţie care să ateste ca acestea sunt       
corespunzătoare microbiologic;                  
c) semipreparatele culinare din carne de pasăre 
care nu pot fi supuse unui alt tratament termic 
se confiscă şi se distrug;                      
d) în toate cazurile la care la examenul        
microbiologic s-a decelat S. enteritidis şi/sau 
S. typhimurium, se comunică la DSVSA de         
destinaţie, de către medicii veterinari care au 
efectuat examinarea cărnii, în al cărui         
teritoriu au fost acestea diagnosticate, precum 
şi la DSVSA din judeţele de provenienţă a       
animalelor, prin sistemul rapid de alertă       
pentru înregistrarea grafică a temperaturii şi  
a duratei tratamentului termic; fiecare şarjă   
de fabricaţie se supune unui control            
microbiologic care să ateste că acestea sunt    
corespunzătoare microbiologic.                  
Loturile de carne de pasăre dezosată mecanic la 
care s-a decelat S. enteritidis şi/sau S.       
typhimurium, se confisca şi se distrug.         
                          
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                                               
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  5. Loturile din carne de pasăre dezosată        
mecanic la care s-a decelat Salmonella spp.,    
(serotipurile S. gallinarum, S. pullorum, S.    
ifantis, S. berta, S. thompson şi altele), se   
prelucrează în produse din carne tratate termic 
în unităţi autorizate sanitar veterinar, care   
dispun de echipamente tehnice dotate cu         
aparatură pentru înregistrarea grafică a        
temperaturii şi duratei tratamentului termic    
sub supraveghere sanitară veterinară şi se      
supun unui control microbiologic pentru fiecare 
şarjă de fabricaţie care să ateste ca aceasta   
este corespunzătoare microbiologic.             
Loturile din carne de pasăre dezosată mecanic la
care s-a decelat S. enteritidis şi/sau S.       
typhimurium, se confiscă şi se distrug.         
                          
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                    
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                                               
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
                                             
  6. Ouăle provenite din ferme în care s-au       
depistat cazuri sporadice (neinvaziv)           
Salmonella spp., (serotipurile S. gallinarum,   
S. pullorum, S. ifantis, S. berta, S. thompson  
şi altele) se pot admite în consum uman numai   
după procesare în produse din ouă tratate       
termic.                                         
Ouăle provenite din ferme în care contaminarea  
cu Salmonella spp (serotipurile S. gallinarum,  
S. pullorum, S. ifantis, S. berta, S. thompson  
şi altele) a fost invazivă, se confiscă şi se   
distrug; în toate cazurile în care a fost       
depistată Salmonella spp. în carnea proaspătă,  
carnea de pasăre, alimentele de origine animală 
sau hrana pentru animale (furaje), tulpina      
izolată se trimite la Institutul de Igienă şi   
Sănătate Publică Veterinară, pentru confirmare  
şi tipizare.                                    
7. Măsurile precizate anterior care se iau în   
cazul cărnii de pasăre şi ouălor, se notifică   
autorităţii veterinare competente.              
                          
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
       
				 + 
			  Secţiunea 4   SUPRAVEGHEREA, PROFILAXIA ŞI CONTROLUL BOLILOR TRANSMISIBILE DE LA ANIMALE LA OM (zoonoze)     *Font 7*    BOALA SUPRAVEGHEATĂ
               CONDUITA DE EXECUŢIE             
                 PRECIZĂRI TEHNICE               
     NIVELUL EXECUŢIEI  
       I. BACTERIOZE   
                        2                       
                         4                       
              3         
    ANTRAXUL B-051     
                   
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Notificare şi raportare la autorităţile sanitar
veterinare competente                          
  DSVSA                 
LSVSA                 
    LEPTOSPIROZA B-056 
                   
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Notificare şi raportare la autorităţile sanitar
veterinare competente                          
  DSVSA                 
LSVSA                 
    FEBRA Q B-057      
                   
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Notificare şi raportare la autorităţile sanitar
veterinare competente                          
  DSVSA                 
LSVSA                 
    BRUCELOZA E-001    
                   
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Notificare şi raportare la autorităţile sanitar
veterinare competente                          
  DSVSA                 
LSVSA                 
    TUBERCULOZA BOVINA 
B-105              
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Notificare şi raportare la autorităţile sanitar
veterinare competente                          
  DSVSA                 
LSVSA                 
    MORVA B-209        
                   
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Notificare şi raportare la autorităţile sanitar
veterinare competente                          
  DSVSA                 
LSVSA                 
    TULAREMIA B-352    
                   
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Notificare şi raportare la autorităţile sanitar
veterinare competente                          
  DSVSA                 
LSVSA                 
    LISTERIOZA C-611   
                   
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Notificare şi raportare la autorităţile sanitar
veterinare competente                          
  DSVSA                 
LSVSA                 
    PASTEURELOZA       
                   
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Notificare şi raportare la autorităţile sanitar
veterinare competente                          
  DSVSA                 
LSVSA                 
    SALMONELOZA E-002  
                   
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Notificare şi raportare la autorităţile sanitar
veterinare competente                          
  DSVSA                 
LSVSA                 
    RUJETUL C-801      
                   
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Notificare şi raportare la autorităţile sanitar
veterinare competente                          
  DSVSA                 
LSVSA                 
    STREPTOCOCIA R-015 
                   
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Raportare la autorităţile sanitar veterinare   
competente                                     
  DSVSA                 
LSVSA                 
    STAFILOCOCIA       
                   
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Raportare la autorităţile sanitar veterinare   
competente                                     
  DSVSA                 
LSVSA                 
    YERSINIOZA         
                   
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Raportare la autorităţile sanitar veterinare   
competente                                     
  DSVSA                 
LSVSA                 
    CAMPILOBACTERIOZA  
                   
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Raportare la autorităţile sanitar veterinare   
competente                                     
  DSVSA                 
LSVSA                 
    CLOSTRIDIOZE       
                   
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Raportare la autorităţile sanitar veterinare   
competente                                     
  DSVSA                 
LSVSA                 
    CHLAMYDIOZA AVIARĂ 
B-312              
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Raportare la autorităţile sanitar veterinare   
competente                                     
  DSVSA                 
LSVSA                 
    COLIBACILOZA       
(O 157 H7)         
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Raportare la autorităţile sanitar veterinare   
competente                                     
  DSVSA                 
LSVSA                 
    II. MICOZE         
                                                
                                                 
                        
    ASPERGILOZA        
                   
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Raportare la autorităţile sanitar veterinare   
competente                                     
  DSVSA                 
LSVSA                 
    CANDIDOZA          
                   
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Raportare la autorităţile sanitar veterinare   
competente                                     
  DSVSA                 
LSVSA                 
    DERMATO-MICOZA     
                   
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Raportare la autorităţile sanitar veterinare   
competente                                     
  DSVSA                 
LSVSA                 
    III. VIROZE        
                                                
                                                 
                        
    FEBRA AFTOASA A-010
                   
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Notificare şi raportare la autorităţile sanitar
veterinare competente                          
  IDSA                  
                      
    FEBRA VĂII DE RIFT 
A-080              
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Notificare şi raportare la autorităţile sanitar
veterinare competente                          
  IDSA                  
                      
    BOALA DE NEWCASTLE 
A-160              
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Notificare şi raportare la autorităţile sanitar
veterinare competente                          
  IDSA                  
                      
    RABIA B - 058      
                   
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Notificare şi raportare la autorităţile sanitar
veterinare competente                          
  DSVSA                 
LSVSA                 
    GRIPA (Influenţa   
aviară)            
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Notificare şi raportare la autorităţile sanitar
veterinare competente                          
  DSVSA                 
LSVSA                 
    BOALA CARRE C-921  
                   
                   
                   
  Supraveghere anatomopatologică şi prin examene
hematologice pentru punerea în evidenţă a     
incluziunilor virale intracitoplasmatice      
specifice la speciile receptive.              
  Raportare la autorităţile sanitar              
veterinare competente DSVSA                    
                                               
                                               
  LSVSA                 
                      
                      
                      
    BOALA LYME         
                   
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Notificare şi raportare la autorităţile sanitar
veterinare competente.                         
  DSVSA                 
LSVSA                 
    BOALA DE CRIMEEA-  
CONGO              
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Notificare şi raportare la autorităţile sanitar
veterinare competente.                         
  DSVSA                 
LSVSA                 
    ENCEFALITA WEST    
NILE               
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Notificare şi raportare la autorităţile sanitar
veterinare competente.                         
  DSVSA                 
LSVSA                 
    ENCEFALITA JAPONEZĂ
B-212              
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Notificare şi raportare la autorităţile sanitar
veterinare competente.                         
  DSVSA                 
LSVSA                 
    ENCEFALO-MIELITA   
ECVINĂ VENEZUELEANĂ
B-216              
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
                                              
  Notificare şi raportare la autorităţile sanitar
veterinare competente.                         
                                               
  DSVSA                 
LSVSA                 
                      
    ENCEFALITA DE      
CĂPUŞE             
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la speciile receptive.                        
  Notificare şi raportare la autorităţile sanitar
veterinare competente.                         
  DSVSA                 
LSVSA                 
    ONCOPATII LA       
ANIMALELE DE       
PRODUCŢIE, ÎN      
LIBERTATE ŞI       
EXOTICE.           
  Supraveghere anatomopatologică şi prin examene
                                              
hematologice periodice la speciile receptive. 
                                              
                                              
  Notificare şi raportare la autorităţile sanitar
                                               
veterinare competente.                         
                                               
                                               
  DSVSA                 
                      
LSVSA                 
                      
                      
    IV. PARAZITOZE     
                                                
                                                 
                        
    COCHLIOMYIA        
HOMINIVORAX B-060  
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
  Supraveghere prin examen clinic şi de         
laborator la speciile receptive.              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
  1. Specii receptive: toate mamiferele cu       
răni, inclusiv omul.                           
2. Femela depune până la 400 de ouă pe         
rănile deschise şi în 24 de ore apar larvele   
care se afundă în ţesuturile lezate, unde se   
transformă în stadiul II şi III, în 10 zile.   
3. În nomenclatorul OIE se intitulează         
"Viermele spiralat din Lumea Noua"             
(America de Nord).                             
  Examenele se efectu-  
ează la LSVSA şi/sau  
la LNR din cadrul IDSA
                      
                      
                      
                      
                      
                      
    CHRYSOMYA BEZZIANA 
B-061              
                   
                   
                   
                   
                   
  Supraveghere prin examen clinic şi de         
laborator la speciile receptive.              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
  1. Specii receptive: de regula ouăle sunt      
depuse pe cadavre şi ocazional pe corpul       
animalelor vii.                                
2. Larvele sunt obligatoriu miazigene. În      
nomenclatorul OIE se intitulează               
"Viermele spiralat din Lumea Veche"            
(Europa).                                      
  Examenele se efectu-  
ează la LSVSA şi/sau  
la LNR din cadrul IDSA
                      
                      
                      
                      
    ECHINOCOCOZA/      
HIDATIDOZA B-053   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
  1. Supravegherea gazdelor intermediare prin   
examene anatomopatologice şi de laborator.    
2. Supravegherea gazdelor definitive prin     
examene anatomopatologice şi de laborator,    
inclusiv prin examen serologic ELISA-         
coproantigen.                                 
                                              
                                              
                                              
                                              
  1. Denumirea bolii include atât parazitoza     
determinate de Echinococcus granulosus,        
cât şi Echinococcus multilocularis.            
2. Animale receptive pentru cele două          
specii:                                        
a) gazde definitive: câine, lup, vulpe, pisică;
b) gazde intermediare: copitate domestice şi   
sălbatice (pentru E. granulosus); rozătoare,   
copitate (pentru E. multilocularis). Omul      
este receptiv la ambele specii de parazit.     
  Examenele se efectu-  
ează la LSVSA şi/sau  
la LNR din cadrul IDSA
                      
                      
                      
                      
                      
                      
                      
    CISTICERCOZA BOVINĂ
B-106              
                   
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la animalele receptive.                       
                                              
  (i) pe gazde definitive: omul;                 
(îi) pe gazde intermediare: bovinele           
                                               
  Examenele se efectu-  
ează la LSVSA şi/sau  
la LNR din cadrul IDSA
    CISTICERCOZA       
PORCINĂ B-252      
                   
  Supraveghere anatomopatologică şi de laborator
la animalele receptive.                       
                                              
  (i) pe gazde definitive: omul;                 
(îi) pe gazde intermediare: porcinele          
                                               
  Examenele se efectu-  
ează la LSVSA şi/sau  
la LNR din cadrul IDSA
    TRICHINELOZA B-062 
                   
                   
  Supraveghere prin examene de laborator        
respectiv trichineloscopic şi digestie        
artificială la speciile receptive.            
  Speciile receptive sunt porcul,                
mistreţul, ursul, nutria, calul,               
asinul, etc.                                   
  Examenele se efectu-  
ează la LSVSA şi/sau  
la LNR din cadrul IDSA
    LEISHMANIOZA B-501 
                   
                   
                   
                   
                   
  Supraveghere prin examene de laborator la     
animalele receptive şi identificarea          
vectorilor.                                   
                                              
                                              
                                              
  Agentul etiologic este Leishmania spp.         
Transmiterea parazitului la animale şi om      
este asigurată de vectori. Aceştia sunt        
reprezentaţi de către insecte flebotomine,     
care fac parte din genurile Phlebotomus şi     
Lutzomyia                                      
  Examenele se efectu-  
ează la LSVSA şi/sau  
la LNR din cadrul IDSA
                      
                      
                      
    FASCIOLOZA C-621   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
  Supraveghere prin examene anatomopatologice şi
de laborator la speciile receptive, inclusiv  
prin examen serologic ELISA şi examen de      
identificare a gasteropodelor gazde           
intermediare.                                 
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
  1. Supravegherea gazdelor definitive           
(bovine, ovine), prin examen                   
coproparazitologic pe probe medie de fecale    
de la întreg efectivul, de două ori pe an în   
perioada aprilie - octombrie.                  
2. Examenele de identificare a                 
gasteropodelor se efectuează în intervalul     
aprilie-octombrie.                             
3. Examenul serologic se poate folosi ca       
examen complementar.                           
  Examenele se efectu-  
ează la LSVSA şi/sau  
la LNR din cadrul IDSA
                      
                      
                      
                      
                      
                      
                      
    FILARIOZE C-622    
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
  Supraveghere prin examene anatomopatologice şi
de laborator la speciile receptive şi         
identificarea vectorilor.                     
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
  1. Examene clinice şi de laborator pentru      
gazdele definitive.                            
2. Filarioze, boli produse de helminţi:        
parafilarioza cailor, dirofilarioza câinelui şi
oncocercozele. Acestea boli sunt transmise     
de insecte vectori.                            
3. Vectorii filariozelor sunt: Musca           
autumnalis pentru parafilarioza cailor;        
ţânţarii din genurile: Culex, Aedes,           
Stegomya şi Anopheles, pentru dirofilarioza    
câinelui, uneori şi a pisicii; culicoizii      
pentru oncocercoza cervicală a calului;        
simulidele pentru oncocercoza bovină.          
  Examenele se efectu-  
ează la LSVSA şi/sau  
la LNR din cadrul IDSA
                      
                      
                      
                      
                      
                      
                      
                      
                      
                      
    ANCILOSTOMOZA      
CARNIVORELOR       
                   
  Supraveghere prin examene anatomopatologice şi
de laborator la speciile receptive.           
                                              
  Specii receptive sunt câinele, pisica şi       
vulpea. La om, paraziţii de la câine produc    
boală denumită "Larva migrans".                
  Examenele se efectu-  
ează la LSVSA şi/sau  
la LNR din cadrul IDSA
    BALANTIDIOZA       
                   
  Supraveghere prin examene de laborator la     
speciile receptive.                           
  Specii receptive: porcinele, bovinele,         
inclusiv omul.                                 
  IDSA                  
                      
    HEMOSPORIDIOZE     
                   
                   
                   
  Supraveghere prin examene de laborator la     
speciile receptive.                           
                                              
                                              
  Examene de laborator pentru gazdele            
definitive (ovine, bovine, cabaline, etc.) şi  
examene de identificarea a vectorilor          
respectiv a speciilor de căpuşe Ixodidae.      
  Examenele se efectu-  
ează la LSVSA şi/sau  
la LNR din cadrul IDSA
                      
    PNEUMOCISTOZA      
                   
                   
                   
  Supraveghere prin examene de laborator la     
speciile receptive.                           
                                              
                                              
  Speciile receptive sunt ovinele, caprinele,    
câinele, pisica, iepurele, cobaiul, şoarecele, 
vulpea, calul, taurinele, porcinele, omul şi   
maimuţa (cu predilecţie tineretul).            
  Examenele se efectu-  
ează la LSVSA şi/sau  
la LNR din cadrul IDSA
                      
    SARCOCISTOZA       
                   
                   
  Supraveghere prin examene anatomopatologice şi
de laborator, la speciile receptive.          
                                              
  Speciile receptive sunt bovinele, ovinele,     
caprinele, suinele, cabalinele, iepurele de    
casă, găina şi omul.                           
  Examenele se efectu-  
ează la LSVSA şi/sau  
la LNR din cadrul IDSA
    TENIAZE            
                   
                   
                   
  Supraveghere prin examen anatomopatologic şi  
de laborator (coproparazitologic) la speciile 
receptive.                                    
                                              
  Speciile receptive sunt ovinele, bovinele,     
suinele, caprinele, etc.                       
Omul este gazda definitivă pentru Taenia       
saginata şi Taenia solium.                     
  Examenele se efectu-  
ează la LSVSA şi/sau  
la LNR din cadrul IDSA
                      
    THELAZIOZA         
                   
                   
  Supraveghere prin examene clinice şi de       
laborator la speciile receptive.              
                                              
  Speciile receptive sunt bovinele,              
cabalinele şi omul.                            
                                               
  Examenele se efectu-  
ează la LSVSA şi/sau  
la LNR din cadrul IDSA
    DERMATOZE PRODUSE  
DE ACARIENII       
PARAZIŢI LA ANIMALE
  Supraveghere prin examene clinice şi de       
laborator la speciile receptive.              
                                              
  Speciile receptive sunt mamiferele şi păsările.
Omul se contaminează prin contact cu           
animalele parazitate, adăposturi,ustensile,etc.
  Examenele se efectu-  
ează la LSVSA şi/sau  
la LNR din cadrul IDSA
       
				 + 
			  Secţiunea 5   SUPRAVEGHEREA, PROFILAXIA ŞI CONTROLUL TULBURĂRILOR GENETICE LA ANIMALE   A. SUPRAVEGHEREA TULBURĂRILOR PREPUBERALE ŞI DE REPRODUCŢIE (ANTEPARTUM, PARTURITIE, POSTPARTUM) LA SPECIILE DE ANIMALE DE INTERES ECONOMIC  1. AVORTURI    *Font 7*      STRATEGIA DE  
  SUPRAVEGHERE  
                                                 
              CONDUITA DE EXECUŢIE             
                                                  
               PRECIZĂRI TEHNICE                
                         
   NIVELUL EXECUŢIEI   
           1        
                         2                       
                         3                        
             4           
    I. Supraveghere 
pasivă.         
II. Supraveghere
activă.         
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Monitorizarea datelor.                      
                                               
Supravegherea tuturor cazurilor de avort prin: 
a) anchetă ginecologică;                       
b) examen clinic şi de laborator la femelele   
care au avortat pe probe de sânge, avortoni şi 
secreţii;                                      
c) examen bacteriologic, micologic al          
materialului seminal utilizat în exploataţiile 
de reproducţie în care s-au înregistrat        
avorturi.                                      
                                               
                                                  
                                                
1. Monitorizarea avorturilor de către DSVSA,    
cu transmiterea lunară a raportului la IDSA     
şi ANSVSA.                                      
2. Toţi avortonii, placentele, lichidele        
placentare, probe de sânge după 21 de zile de   
la producerea avortului, se vor trimite la      
laborator de către proprietar pentru            
precizarea diagnosticului.                      
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de
liberă practică        
împuternicit din       
circumscripţia sanitară
veterinară de asistenţă
şi/sau medic veterinar 
oficial recoltează     
probele, DSVSA         
2. Examenele se        
efectuează la LSVSA    
şi/sau la LNR din ca-  
drul IDSA              
    2. TULBURĂRI DE REPRODUCŢIE NEINFECŢIOASE    *Font 7*           1        
                         2                      
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
pasivă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  Supravegherea tulburărilor de reproducţie     
neinfecţioase prin examen clinic şi de        
laborator (hormonal)                          
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                                  
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
recoltează probele,     
DSVSA.                  
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la LNR din       
cadrul IDSA.            
    B. SUPRAVEGHEREA SANITARĂ VETERINARĂ A MATERIALULUI SEMINAL CONGELAT PENTRU UTILIZARE INTERNĂ, INCLUSIV CERCETARE, EXPORT, IMPORT.  MATERIAL SEMINAL CONGELAT (MSC)    *Font 7*           1      
                         2                        
                         3                        
             4            
    Supraveghere  
pasivă        
              
              
              
              
              
              
              
              
  I. Material seminal congelat pentru export      
Supravegherea prin examene specifice de         
laborator, conform cerinţelor de certificare,   
impuse de ţara importatoare.                    
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Examenele de laborator bacteriologice,       
micologice, parazitologice (taur);              
bacteriologice, micologice (vier/ţap/berbec), se
efectuează la LSVSA Judeţene, respectiv a       
municipiului Bucureşti, iar cele morfologice    
(taur, vier, ţap, berbec) şi virusologice (taur)
se efectuează la IDSA, dacă laboratoarele       
judeţene şi al municipiului Bucureşti nu dispun 
de dotarea corespunzătoare sau nu au fost       
instruite încă.                                 
  1. Prelevarea de probe  
se va face de către     
medicul veterinar       
oficial al autorităţii  
veterinare teritoriale  
competente              
                        
                        
                        
                        
                  
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
  II. Material seminal congelat importat:         
1. Supraveghere prin examene specifice de       
laborator, numai în caz de suspiciune de        
contaminare cu organisme patogene, a            
materialului seminal congelat. Provenit de la   
bovine în cadrul comerţului intracomunitar, pe  
un număr de minimum 6 paiete/şarjă, conform     
Ordinului preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr.        
205/2006 pentru aprobarea Normei anitare        
veterinare care stabileşte cerinţele de         
sănătate a animalelor, aplicabile comerţului    
intracomunitar şi importului de material        
seminal provenit de la animale domestice din    
specia bovine, publicat în Monitorul Oficial al 
României, Partea I, nr. 756 din 5 septembrie    
2006 ce transpune Directiva 88/407/CEE,         
modificată şi ulterior amendată cu Decizia      
2004/101/CE şi Directiva 2003/43/CE;            
2. Supraveghere prin examene specifice de       
laborator, numai în caz de suspiciune de        
contaminare cu organisme patogene, a            
materialului seminal congelat. Provenit de la   
bovine importat din ţări terţe, pe un număr de  
minimum 6 paiete/şarjă, conform Ordinului       
preşedintelui ANSVSA nr. 205/2006, ce           
transpune Directiva 88/407/CEE, modificată şi   
ulterior amendată cu Decizia 2004/101/CE şi     
Directiva 2003/43/CE, şi al Deciziei            
2004/639/CE;                                    
  1. Supravegherea comerţului intracomunitar din  
C.E. se efectuează pe baza certificatului de    
sănătate din ţara de origine, întocmit de       
medicul veterinar oficial al statului membru,   
în conformitate cu prevederile Ordinul          
preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 205/2006 care    
stabileşte cerinţele de sănătate a animalelor   
aplicabile comerţului intracomunitar şi         
importului de material seminal provenit de la   
animalele domestice din specia bovine, publicat 
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 
756 din 5 septembrie 2006.                      
2. Materialul seminal destinat însămânţărilor   
artificiale trebuie să corespundă calităţilor de
salubritate.                                    
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  2. Examenele de         
laborator se efectuează 
în cadrul LSVSA şi/sau  
la LNR din cadrul IDSA. 
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                  
              
              
              
              
              
              
              
              
              
  2. Material seminal congelat pentru utilizare   
internă:                                        
a) în caz de necesitate, în contextul           
investigaţiilor complexe pentru tulburări de    
reproducţie la femele sau masculi, pe un        
număr de minimum 6 paiete/şarjă, provenite      
de la donatorii suspectaţi.                     
b) supraveghere profilactică semestrială, a 10% 
din reproducători, pe un număr de minimum 6     
paiete/şarjă.                                   
                                                  
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  3. Examinarea           
materialului seminal    
precum şi altor produse 
biologice provenite de  
la alte specii decât    
cele de interes         
economic, se face la    
cererea proprietarului, 
contracost.             
                        
    C. SUPRAVEGHEREA SANITARĂ VETERINARĂ A MATERIALULUI SEMINAL NEPRELUCRAT ("CRUD") ŞI REFRIGERAT, AUTOHTON/ DE IMPORT, PENTRU UTILIZARE    *Font 7*           1      
                         2                        
                         3                        
             4            
                  
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
  Supravegherea prin examene specifice de         
laborator, corespunzătoare speciei analizate,   
de la toţi donatorii autohtoni (reproducători   
autorizaţi), prin sondaj, semestrial.           
Pentru materialul seminal refrigerat importat,  
examenele de laborator se efectuează conform    
 Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 217/2006      
pentru aprobarea Normei sanitare veterinare     
care stabileşte cerinţele de sănătate a         
animalelor, aplicabile comerţului               
intracomunitar şi importului de material        
seminal provenit de la animale domestice din    
specia porcine, publicată în Monitorul Oficial  
al României, Partea I, nr. 869 din 24 octombrie 
2006, ce transpune Directiva 90/429/CEE şi a    
 Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 61/2006       
pentru aprobarea Normei sanitare veterinare     
privind problemele de sănătate a animalelor ce  
afectează comerţul intracomunitar cu animale    
din speciile bovine şi suine, publicată în      
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.    
289 din 30 martie 2006, ce transpune Directiva  
64/432/CEE                                      
  1. Supravegherea importurilor se face numai pe  
baza certificatului internaţional de sănătate.  
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Prelevarea de probe  
se va face de către     
medicul veterinar       
oficial al autorităţii  
veterinare teritoriale  
competente              
2. Examenele de         
laborator se efectuează 
în cadrul LSVSA şi/sau  
la LNR din cadrul IDSA. 
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
    D. SUPRAVEGHEREA TULBURĂRILOR INFLAMATORII ALE GLANDEI MAMARE. MAMITELE (MASTITELE)    *Font 7*           1        
                         2                      
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Monitorizarea documentelor privind         
supravegherea mamitelor.                      
2. Examen clinic al glandei mamare.           
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
  1. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de     
către DSVSA.                                    
2. Pentru depistarea mamitelor subclinice se    
efectuează examenul cu produse revelatoare      
pentru fiecare sfert al glandei mamare în       
parte, la începutul şi la jumătatea perioadei   
de lactaţie, la vacile producătoare de lapte    
destinat procesării.                            
3. Se interzice livrarea pentru procesare şi    
consum uman a laptelui de la vacile             
diagnosticate cu mamite subclinice, până la     
revenirea la starea fiziologică normală a       
glandei mamare, confirmată printr-un examen de  
laborator (numărătoare celule somatice).        
  1. Medici veterinari de 
liberă practică         
împuterniciţi de        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă,
medici veterinari       
oficiali şi DSVSA.      
2. Examenele de         
laborator se efectuează 
la LSVSA.               
                        
                        
                        
                        
       
				 + 
			  Secţiunea 6   ACŢIUNI DE PROTECŢIE ECOLOGICĂ   1. ECOPATOLOGIE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI, ANALIZA POTABILITĂŢII APEI    *Font 7*           1      
                         2                        
                         3                        
             4            
    Supraveghere  
pasivă        
              
              
              
              
              
  1. Monitorizarea documentelor privind           
analiza potabilităţii apei.                     
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Raport trimestrial transmis la ANSVSA. de    
DSVSA.                                          
2. Se va întocmi un raport anual privind        
calitatea apei distribuite adăpării animalelor  
din teritoriul aflat sub supraveghere, care va  
fi înaintat IDSA pentru centralizare în scopul  
realizării raportului naţional.                 
  1. Medici veterinari de 
liberă practică         
împuterniciţi de        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă,
medici veterinari       
oficiali şi DSVSA.      
    2. ANALIZA APELOR DIN BAZINE PISCICOLE,LACURI ŞI IAZURI AMENAJATE PENTRU PISCICULTURĂ, PRECUM ŞI DIN APE CURGĂTOARE    *Font 7*           1      
                         2                        
                         3                        
             4            
    Supraveghere  
pasivă        
              
              
              
              
              
              
  1. Monitorizare documentelor privind            
analiza apelor din bazinele piscicole,          
lacuri şi iazuri amenajate pentru               
piscicultură, precum şi din ape curgătoare.     
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de     
către DSVSA.                                    
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medici veterinari de 
liberă practică         
împuterniciţi de        
circumscripţia sanitară 
veterinară de           
asistenţă, medici       
veterinari oficiali şi  
DSVSA.                  
    Supraveghere  
activa        
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
  2. Pe probe de apă recoltate de două ori pe     
an, sau de câte ori impune situaţia.            
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  2. Recoltarea probelor de apă ori de câte ori   
situaţia o impune conform prevederilor Ordinul  
preşedintelui ANSVSA nr. 161/2006 pentru        
aprobarea Normei sanitare veterinare şi pentru  
siguranţa alimentelor privind asistenţa şi      
cooperarea acordate Comisiei Europene pentru    
cercetarea ştiinţifică a problemelor            
referitoare la alimente şi a prevederilor       
 Hotărârii Guvernului nr. 202/2002  pentru        
aprobarea Normelor tehnice privind calitatea    
apelor de suprafaţa care necesită protecţie şi  
ameliorare în scopul susţinerii vieţii          
piscicole, publicată în Monitorul Oficial al    
României, Partea I, nr. 196 din 22 martie 2002. 
  2. Examenele de         
laborator se            
efectuează la LSVSA.    
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
    3. ANALIZA AERULUI    *Font 7*           1        
                         2                      
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
  1. Monitorizare documentelor privind          
analiza aerului.                              
  1. Examenele se efectuează conform metodelor    
omologate.                                      
  1. Medici veterinari    
oficiali şi DSVSA.      
    II. Supraveghere
activă          
                
  2. Pe probe de aer prelevate din              
adăposturile de animale;                      
                                              
                                                  
                                                
                                                
  2. Examenele de         
laborator se efectuează 
la LSVSA.               
    4. VERIFICAREA EFICIENŢEI DECONTAMINĂRII DUPĂ EVOLUŢIA UNOR BOLI ORI ACŢIUNI PROFILACTICE    *Font 7*           1      
                         2                        
                         3                        
             4            
    Supraveghere  
pasivă        
              
              
              
              
              
              
  Monitorizarea documentelor privind              
verificarea eficienţei decontaminării.          
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către  
DSVSA                                           
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medici veterinari de 
liberă practică         
împuterniciţi din       
circumscripţia sanitar  
veterinară de           
asistenţă, medici       
veterinari oficiali şi  
DSVSA                   
    Supravegherea 
activa        
              
              
              
              
              
  Prin testarea eficienţei decontaminării:        
a) în exploataţiile comerciale de creştere a    
animalelor, după fiecare decontaminare          
de necesitate;                                  
b) în PIF de la graniţa Uniunii Europene -      
ori de câte ori situaţia o impune.              
Elaborarea de instrucţiuni specifice            
                                                  
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  2. Examenele de         
laborator se efectuează 
la LSVSA.               
                        
                        
                        
                        
    5. SUPRAVEGHEREA SANITARĂ VETERINARĂ SPECIFICĂ A EXPLOATAŢIILOR ZOOTEHNICE ECOLOGICE ŞI A EXPLOATAŢIILOR MIXTE ECOLOGICE CARE AU SECTOR ZOOTEHNIC    *Font 7*           1      
                         2                        
                         3                        
             4            
    Supraveghere  
pasivă        
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
  1. Monitorizarea şi controlul                   
documentelor privind supravegherea              
exploataţiilor zootehnice ecologice şi a        
exploataţiilor mixte ecologice care au          
sector zootehnic                                
2. Controlul respectării condiţiilor            
pentru zootehnie ecologică.                     
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Identificarea şi înregistrarea separată a    
exploataţiilor zootehnice ecologice şi a        
exploataţiilor mixte ecologice cu sector        
zootehnic                                       
2. Controlul respectării regulilor sanitare     
veterinare pentru funcţionarea fermelor         
ecologice zootehnice şi a fermelor ecologice, în
special condiţiile de biosecuritate şi de       
combatere a bolilor                             
3. Raport trimestrial transmis ANSVSA privind   
respectarea de către aceste exploataţii a       
condiţiilor sanitare veterinare de funcţionare  
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medici veterinari    
oficiali ai DSVSA:      
2. Acţiunile se vor     
desfăşura în baza       
Ordonanţa de urgenţă    
Guvernului nr. 34/2000  
privind produsele       
agroalimentare          
ecologice, aprobată prin
 Legea nr. 38/2001 ,      
publicată în Monitorul  
Oficial al României,    
Partea I, nr. 172 din 21
aprilie 2000, cu        
modificările şi         
completările ulterioare.
       
				 + 
			  Secţiunea 7   ACŢIUNI GENERALE DE MEDICINĂ VETERINARĂ PREVENTIVĂ, DE PROTECŢIA ŞI BUNĂSTAREA ANIMALELOR ŞI PROTECŢIA MEDIULUI   1. INSTITUIREA ŞI RESPECTAREA MĂSURILOR DE BIOSECURITATE    *Font 7*           1      
                         2                        
                         3                        
             4            
    Supraveghere  
pasivă        
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
  1. Monitorizarea documentelor privind           
instituirea şi respectarea măsurilor de         
biosecuritate, prin controlul permanent         
privind:                                        
a) aplicarea şi respectarea normelor sanitare   
veterinare, în organizarea şi desfăşurarea      
fluxului tehnologic;                            
b) accesul în exploataţiile de animale;         
c) livrări de animale şi produse;               
d) condiţii de igienă din adăposturi, spaţii de 
prelucrare şi incinte;                          
e) parametrii de microclimat                    
f) atestări medicale privind sănătatea          
personalului;                                   
g) amplasarea şi sistematizarea unităţilor      
zootehnice, de producere a furajelor, de        
industrie alimentară şi alte unităţi cu profil  
zooveterinar indiferent de proprietate;         
h) potabilitatea apei;                          
i) salubritatea furajelor;                      
j) instituirea măsurilor de supraveghere a      
animalelor nou introduse în exploataţie;        
k) evaluarea stării de sănătate a animalelor    
din zona de protecţie a exploataţiilor;         
l) controlul privind condiţiile sanitare        
veterinare pentru funcţionarea târgurilor,      
bazelor de achiziţii, pieţelor şi altor locuri  
cu aglomerări temporare de animale;             
m) controlul legalităţii circulaţiei animalelor,
în cadrul localităţilor şi în afara lor;        
n) controlul legalităţii comerţului             
intracomunitar, importului, tranzitului şi a    
exportului (verificarea documentară şi fizică); 
o) evaluarea condiţiilor de bunăstare a         
animalelor.                                     
- protecţia mediului.                           
Control şi supraveghere privind:                
- vânzările şi cumpărările de animale;          
- aplicarea şi respectarea condiţiilor de       
carantină pentru animalele nou introduse în     
exploataţie;                                    
- respectarea regulilor de protecţie şi         
bunăstare a animalelor, recoltarea, prelucrarea 
şi valorificarea produselor de origine animală; 
- controlul privind respectarea interdicţiei    
creşterii animalelor pe gropile de gunoi.       
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de     
către DSVSA.                                    
2. Asigurarea împrejmuirii, în vederea opririi  
accesului şi ieşirii necontrolate a animalelor  
şi personalului.                                
3. Asigurarea funcţionalităţii dezinfectorului  
rutier şi a filtrului sanitar veterinar.        
4. Amplasarea rampei de încărcare/descărcare    
animale.                                        
5. Asigurarea spaţiului pentru executarea       
necropsiilor.                                   
6. Ecarisarea corespunzătoare a fermelor,       
exploataţiilor individuale şi a teritoriului.   
7. asigurarea echipamentului de protecţie şi    
materialelor de igienizare.                     
8. Tehnologiile privind creşterea animalelor şi 
sanitare veterinare pe specii.                  
9.  Legea nr. 72/2002  a zootehniei, publicată în 
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 
din 31 ianuarie 2002, cu modificările şi        
completările ulterioare;                        
10.  Ordinul ministerului sănătăţii nr. 536/1997  
pentru aprobarea Normelor de igienă şi a        
recomandărilor privind mediul de viaţă al       
populaţiei, publicat în Monitorul Oficial al    
României, Partea I, nr. 140 din 3 iulie 1997.   
11.  Legea nr. 71/2006  privind ratificarea       
Convenţiei europene pentru protecţia animalelor 
în timpul transportului internaţional           
(revizuită), semnată la Chişinău la 6 noiembrie 
2003, publicată în Monitorul Oficial al         
României, Partea I, nr. 316 din 7 aprilie 2006. 
12. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului           
nr. 195/2005 privind protecţia mediului,        
publicată în Monitorul Oficial al României,     
Partea I, nr. 1196 din 30 decembrie 2005,       
cu modificările şi completările ulterioare.     
13.  Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 93/2005     
privind aprobarea Normei sanitare veterinare şi 
pentru siguranţa alimentelor care stabileşte    
metoda analitică de determinare a               
constituenţilor de origine animală pentru       
controlul oficial al furajelor, publicat în     
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 873
din 29 septembrie 2005; Ordinul preşedintelui   
ANSVSA nr. 197/2006 pentru aprobarea Normei     
sanitare veterinare ce stabileşte condiţiile    
care reglementează prepararea, punerea pe piaţă 
şi utilizarea furajelor medicamentate în        
Comunitate, publicat în Monitorul Oficial al    
României, Partea I, nr. 738 din 29 august 2006; 
14. Regulamentul nr. 1774/2002 de stabilire a   
normelor sanitare privind subprodusele de       
origine animală care nu sunt destinate          
consumului uman; Regulamentul 999/2001 de       
stabilire a unor reglementări pentru prevenirea,
controlul şi eradicarea anumitor forme          
transmisibile de encefalopatie spongiformă.     
15.  Hotărârea Guvernului nr. 100/2002  pentru    
aprobarea Normelor de calitate pe care trebuie  
să le îndeplinească apele de suprafaţă utilizate
pentru potabilizare şi a Normativului privind   
metodele de măsurare şi frecvenţa de prelevare  
şi analiza a probelor din apele de suprafaţă    
destinate producerii de apă potabilă, publicat  
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 
130 din 19 februarie 2002, cu modificările şi   
completările ulterioare; Hotărârea Guvernului   
nr. 351/2005 privind aprobarea Programului de   
eliminare treptată a evacuărilor, emisiilor şi  
pierderilor de substanţe prioritar periculoase  
cu modificările şi completările ulterioare;     
16.  Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004  privind    
organizarea activităţii veterinare aprobată cu  
modificări şi completări prin Legea             
nr. 215/2004, cu modificările şi completările   
ulterioare;                                     
17.  Hotărârea Guvernului nr. 984/2005  privind   
stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la   
normele sanitare veterinare, cu modificările şi 
completările ulterioare.                        
18. Se identifică şi se apreciază pe obiective, 
acţiuni şi efective de animale.                 
  1. Medici veterinari de 
liberă practică         
împuterniciţi de        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă,
medici veterinari       
oficiali şi DSVSA.      
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
    2. BUNĂSTAREA ANIMALELOR  2.1. BUNĂSTAREA ANIMALELOR SĂLBATICE ÎN CAPTIVITATE    *Font 7*           1      
                         2                        
                         3                        
             4            
    Supraveghere  
pasivă        
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
  1. Evidenţa rezervaţiilor sau parcurilor        
naturale, a grădinilor zoologice precum şi a    
speciilor de animale existente în acestea.      
2. Controlul asigurării condiţiilor de cazare,  
furajare, adăpare, odihnă etc., din grădinile   
zoologice, rezervaţiile naturale.               
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1.  Legea nr. 69/1994  pentru aderarea României la
Convenţia privind comerţul internaţional cu     
specii sălbatice de faună şi floră pe cale de   
dispariţie, adoptată la Washington la 3 martie  
1973, publicat în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 211 din 12 august 1994.           
2.  Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004  privind     
organizarea activităţii veterinare aprobată cu  
modificări prin  Legea nr. 215/2004 , publicat în 
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 
din 31 ianuarie 2004, cu modificările şi        
completările ulterioare.                        
3.  Hotărârea Guvernului nr. 984/2005  privind    
stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la   
normele sanitare veterinare, publicat în        
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814
din 8 septembrie 2005, cu modificările şi       
completările ulterioare.                        
4.  Legea nr. 191/2002  a grădinilor zoologice şi 
a acvariilor publice, publicat în Monitorul     
Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 23   
aprilie 2002, cu modificările şi completările   
ulterioare.                                     
  Medicii veterinari      
de liberă practică      
împuterniciţi de        
circumscripţia          
sanitară veterinară     
şi medicii              
veterinari oficiali     
din cadrul DSVSA.       
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
    2.2. BUNĂSTAREA ANIMALELOR DIN EXPLOATAŢII    *Font 7*           1        
                         2                      
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Monitorizarea documentelor privind         
bunăstarea animalelor.                        
2. completarea referatelor de evaluare        
la autorizarea unei exploataţii noi:          
a) evaluarea sistemelor de creştere a         
animalelor în funcţie de criteriile           
stabilite de ANSVSA;                          
b) verificarea respectării prevederilor       
legale referitoare la: personal,              
inspecţii, ţinerea evidenţelor, libertatea    
de mişcare, adăposturi şi cazare,             
animalele care nu sunt ţinute în              
adăposturi, echipamentele mecanice            
sau automate, hrana pentru animale,           
apa şi alte substanţe, mutilări şi metode     
de creştere;                                  
c) verificarea condiţiilor de                 
microclimat (luminozitate,                    
temperatură, umiditate, curenţi de aer),      
ventilaţie, densitate de cazare şi a          
echipamentelor pentru monitorizarea           
acestora;                                     
3. completarea fişei anuale de raportare      
privind respectarea legislaţiei în            
domeniul protecţiei animalelor de             
fermă.                                        
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
  Raport trimestrial transmis la ANSVSA de către  
DSVSA                                           
1.  Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 72/2005      
pentru aprobarea Normei sanitare veterinare ce  
stabileşte standarde minime pentru protecţia    
viţeilor, publicat în Monitorul Oficial al      
României, Partea I, nr. 759 din 19 august 2005; 
2.  Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 75/2005      
pentru aprobarea Normei sanitare veterinare     
privind protecţia animalelor de fermă, publicat 
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 
776 din 25 august 2005;                         
3.  Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 136/2006     
pentru aprobarea Normei sanitare veterinare     
privind standardele minime pentru protecţia     
găinilor ouătoare, publicat în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 617 din 18 iulie     
2006;                                           
4.  Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 202/2006     
pentru aprobarea Normei sanitare veterinare care
stabileşte standarde minime pentru protecţia    
porcinelor, publicat în Monitorul Oficial al    
României, Partea I, nr. 749 din 01 septembrie   
2006;                                           
5.  Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 13/2008      
pentru aprobarea Normei sanitare veterinare     
privind cerinţele minime pentru înregistrarea de
informaţii cu ocazia inspecţiilor în            
exploataţiile în care animalele sunt ţinute     
pentru scopuri zootehnice, publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 21   
martie 2008,                                    
5.  Hotărârea Guvernului nr. 984/2005 , cu        
modificările şi completările ulterioare.        
6.  Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004  privind     
organizarea activităţii veterinare, aprobată cu 
modificări prin  Legea nr. 215/2004  cu           
modificările şi completările ulterioare.        
7.  Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 62/2007      
pentru aprobarea Normei sanitare veterinare     
privind procedura de înregistrare şi autorizare 
sanitară veterinară a unităţilor şi a           
mijloacelor de transport din domeniul sănătăţii 
şi al bunăstării animalelor, publicat în        
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198
din 22 martie 2007.                             
  1. Medici veterinari de 
liberă practică         
împuterniciţi de        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă,
medici veterinari       
oficiali şi DSVSA.      
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
    II. Supraveghere
activa          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  Evaluarea bunăstării viţeilor din exploataţii 
comerciale prin determinarea nivelului        
hemoglobinei din sânge. Aceste teste se       
efectuează trimestrial, la cel puţin 10       
animale din exploataţii.                      
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
  1.  Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 72/2005 ;    
2. OG nr. 42/2004 privind organizarea           
activităţii sanitar-veterinare şi pentru        
siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări   
prin  Legea nr. 215/2004 , cu modificările şi     
completările ulterioare;                        
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicii veterinari de
liberă practică         
împuterniciţi, medici   
veterinari oficiali din 
cadrul DSVSA.           
Examenele se efectuează 
la LSVSA şi IDSA, pe    
probe de sânge recoltate
de la animale clinic    
sănătoase, alese        
randomizat.             
    3. PROTECŢIA ANIMALELOR  3.1. PROTECŢIA ANIMALELOR ÎN TIMPUL TĂIERII SAU UCIDERII    *Font 7*           1        
                         2                      
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
pasivă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Monitorizarea evidenţei autorizaţiilor     
sanitare veterinare eliberate pentru          
proiectarea, construirea şi dotarea           
abatoarelor prin:                             
a) controlul atestării sanitare veterinare a  
îndeplinirii de către animale a condiţiilor   
pentru a fi sacrificate sau ucise;            
b) controlul şi existenţa condiţiilor de      
descărcare, mişcare şi cazare a animalelor,   
inclusiv a celor transportate în containere   
c) controlul şi evidenţa condiţiilor de       
manipulare, contenţie, asomare, sângerare     
sau ucidere pentru cabaline, bovine,          
ovine, caprine, porcine şi păsări;            
d) controlul şi evidenţa procedurilor de      
ucidere a animalelor pentru blană;            
e) controlul şi evidenţa procedurilor de      
ucidere a puilor de o zi neviabili sau        
supranumerari precum şi a embrionilor de      
pasăre;                                       
f) supravegherea şi evidenţa tăierilor        
rituale religioase;                           
  1.  Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 180/2006     
pentru aprobarea Normei sanitare veterinare     
privind protecţia animalelor în timpul          
sacrificării şi uciderii, publicat în Monitorul 
Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 23   
august 2006;                                    
2.  Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 , privind    
organizarea activităţii sanitar veterinare şi   
pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu       
modificări prin  Legea nr. 215/2004  cu           
modificările şi completările ulterioare         
3.  Hotărârea Guvernului nr. 984/2005 , cu        
modificările şi completările ulterioare.        
4. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de     
către DSVSA.                                    
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medici veterinari de 
liberă practică         
împuterniciţi de        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă,
medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA.                  
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
    3.2. PROTECŢIA ANIMALELOR ÎN TIMPUL TRANSPORTULUI    *Font 7*           1        
                         2                        
                         3                      
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Monitorizarea documentelor privind           
bunăstarea animalelor, în timpul transportului. 
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
PROTECŢIA ANIMALELOR ÎN TIMPUL TRANSPORTULUI    
PRIN:                                           
a) controlul îndeplinirii de către mijloacele de
transport şi a containerelor pentru animale a   
condiţiilor de transport prevăzute de legislaţia
în vigoare, pentru efectuarea unor astfel de    
activităţi (ventilaţie, luminozitate, hrană,    
îngrijire, apă) pe căi rutiere, maritime,       
aeriene, feroviare;                             
b) controlul densităţii de încărcare a          
animalelor în mijloace de transport în funcţie  
de specie, vârstă, greutate, categorie de       
producţie, mărimea corporală şi stare           
fiziologică;                                    
c) controlul echipamentelor utilizate pentru    
încărcarea şi descărcarea animalelor în/şi din  
mijloacele de transport;                        
d) controlul intervalelor de oprire, odihnă,    
furajare, adăpare şi îngrijire a animalelor în  
timpul transportului acestora;                  
e) controlul condiţiilor adecvate pentru        
transport;                                      
f) controlul documentelor de autorizare a       
transportatorilor de animale şi a mijloacelor de
transport a animalelor de către DSVSA;          
g) controlul înregistrării mijloacelor de       
transport destinate transporturilor de animale  
pe distanţe de până la 65 de km;                
h) controlul autorizaţiei de transport, a       
certificatului de competenţă profesională şi a  
documentelor de mişcare şi veterinare pentru    
transporturile cu o durată mai mică de 8 ore;   
i) controlul autorizaţiei de transport, a       
jurnalului de călătorie, a certificatului de    
competenţă profesională pentru conducătorii     
auto şi însoţitori şi a altor documente         
însoţitoare pentru transporturile cu o durată   
mai mare de 8 ore;                              
j) controlul punctelor de control pentru        
transportul de animale, sub aspectul            
îndeplinirii condiţiilor prevăzute de legislaţia
în vigoare (autorizaţie sanitară veterinară,    
condiţii de sănătate şi bunăstarea animalelor,  
precum şi igiena adăpostirii, furajării,        
adăpării, etc.);                                
k) întocmirea evidenţei mijloacelor de transport
autorizate şi înregistrate pentru transportul   
animalelor;                                     
l) evidenţa transportatorilor de animale        
autorizaţi de către compartimentul de bunăstare 
a animalelor din cadrul DSVSA.                  
m) completarea fişei anuale de raportare privind
respectarea legislaţiei în domeniul protecţiei  
animalelor în timpul transportului cu precizarea
numărului de animale transportate pentru        
sacrificare, exportate, importate pentru        
creştere, alte animale transportate, a numărului
de inspecţii în timpul transportului rutier, la 
locul de destinaţie, în târguri, la locul de    
plecare, documentele controlate, a numărului de 
sancţiuni aplicate în timpul transportului      
rutier, la locul de destinaţie, în târguri, la  
locul de plecare, documentele controlate.       
n) controlul modului de gestionare a animalelor 
bolnave sau moarte în timpul transportului.     
  1. Raport trimestrial transmis ANSVSA de      
către DSVSA.                                  
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
1.  Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004            
privind organizarea activităţii veterinare cu 
modificări, aprobată cu modificări prin       
 Legea nr. 215/2004  cu modificările şi         
completările ulterioare                       
2.  Legea nr. 71/2006  privind ratificarea      
Convenţiei europene pentru protecţia          
animalelor în timpul transportului            
internaţional (revizuită), semnată la         
Chişinau la 6 noiembrie 2003;                 
3. Regulamentul Consiliului nr. 1/2005 /CE    
privind protecţia animalelor în timpul        
transportului şi operaţiunilor conexe şi de   
modificare a Directivelor 64/432/C.E. şi      
93/119/C.E. şi a Regulamentului               
Consiliului nr. 255/97/C.E.                   
4.  Hotărârea Guvernului nr. 984/2005 , cu      
modificările şi completările ulterioare.      
5. Protocolul de cooperare nr. 2361/27/       
21487/2006 încheiat între ANSVSA, M.A.I.      
şi M.T.C.T. în scopul efectuării unor         
acţiuni comune de control privind             
respectarea legislaţiei sanitare veterinare   
referitoare la transportul de animale vii,    
produse şi subproduse de origine animală pe   
drumurile publice.                            
6. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr.           
62/2007, cu modificările ulterioare.          
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
  1. Medici veterinari de 
liberă practică         
împuterniciţi de        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă,
medici veterinari       
oficiali şi DSVSA       
1. Medici veterinari de 
liberă practică         
împuterniciţi de        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă,
medici veterinari       
oficiali şi DSVSA.      
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
    3.3. PROTECŢIA ANIMALELOR FOLOSITE PENTRU EXPERIMENTARE SAU ÎN ALTE SCOPURI    *Font 7*           1        
                         2                        
                         3                      
             4            
    Supraveghere    
pasivă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  a) evidenţa laboratoarelor ori a institutelor   
în care se realizează experimente pe animale;   
b) evidenţa metodelor de experimentare          
utilizate;                                      
c) evidenţa speciilor şi numărului de animale   
vertebrate utilizate în experimentare;          
d) evidenţa avizelor A.N.S.V.S.A. pentru        
experimentele pe animale şi controlul           
respectării celor aprobate;                     
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1.  Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004  privind   
organizarea activităţii sanitar veterinare şi 
pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu     
modificări prin  Legea nr. 215/2004  cu         
modificările şi completările ulterioare       
2. Ordonanţa Guvernului nr. 37/2002 pentru    
protecţia animalelor folosite în scopuri      
ştiinţifice sau în alte scopuri experimentale,
publicat în Monitorul Oficial al României,    
Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2002, cu     
modificările şi completările ulterioare;      
3.  Hotărârea Guvernului nr. 984/2005 , cu      
modificările şi completările ulterioare.      
4.  Ordinul MAAP nr. 143/2002  pentru aprobarea 
instrucţiunilor privind adăpostirea şi        
îngrijirea animalelor folosite în scopuri     
ştiinţifice sau în alte scopuri experimentale,
publicat în Monitorul Oficial al României,    
Partea I, nr. 697 din 24 septembrie 2002.     
  1. Medici veterinari de 
liberă practică         
împuterniciţi de        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă,
medici veterinari       
oficiali şi DSVSA       
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
    4. ACŢIUNI GENERALE DE MEDICINĂ PREVENTIVĂ, DE IDENTIFICARE ŞI ÎNREGISTRARE A ANIMALELOR  4.1. EXPERTIZA PAJIŞTILOR NATURALE ŞI A PĂŞUNILOR STRATEGIA DE SUPRAVEGHERE CONDUITA DE EXECUŢIE PRECIZĂRI TEHNICE NIVELUL EXECUŢIEI    *Font 7*           1      
                         2                        
                         3                        
             4            
    Supraveghere  
pasivă        
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
  1. Monitorizarea documentelor privind expertiza 
pajiştilor naturale şi a păşunilor              
2. Expertiza înainte de începerea sezonului de  
păşunat/recoltare şi ulterior periodic atât a   
păşunilor, pajiştilor, cât şi a drumului de     
acces pentru animale, sub raportul:             
a) prezenţei biotopilor pentru paraziţi şi      
gazde intermediare;                             
b) prezenţei plantelor toxice sau potenţial     
toxice;                                         
c) prezenţei îngrăşămintelor chimice sau        
pesticidelor;                                   
d) prezenţei resturilor metalice sau a          
cadavrelor;                                     
e) modului de utilizare a suprafeţelor (specii  
şi grupe de vârstă, succesiunea acestora);      
f) surselor de apă de pe pajişti şi păşuni.     
3. Se stabilesc măsuri privind:                 
a) desecarea zonelor inundate sau împrejmuirea  
acestora;                                       
b) aplicarea de tratamente cu moluscocide a     
zonelor umede;                                  
c) eliminarea corpurilor străine;               
d) eliminarea plantelor toxice;                 
e) modul de utilizare a                         
păşunii/pajiştii şi furajelor recoltate de pe   
acestea.                                        
  1. Raport trimestrial transmis ANSVSA de către  
DSVSA.                                          
2. Se identifică şi se evaluează numărul de     
acţiuni şi efectivele de animale, pe specii şi  
categorii de vârstă.                            
3. La nivelul judeţului se întocmeşte harta cu  
biotopii activi şi potenţiali activi pentru     
fascioloză, dicrocelioză şi paramfistomoză.     
4. Laboratoarele de parazitologie trebuie să    
deţină moluşte şi gasteropode gazde intermediare
din judeţul respectiv.                          
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medici veterinari    
de liberă practică      
împuterniciţi de        
circumscripţia          
sanitară veterinară de  
asistenţă, medici       
veterinari oficiali şi  
DSVSA.                  
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
    4.2. EXPERTIZA PARAZITOLOGICĂ A PAJIŞTILOR NATURALE ŞI A PĂŞUNILOR    *Font 7*           1      
                         2                        
                         3                        
             4            
    Supraveghere  
activa        
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
  Supraveghere prin prelevare şi examinare        
periodică a probelor de:                        
a) apă din sursele de apă;                      
b) păşune, pajişti, fâneţe, mâl şi gasteropode. 
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Se prelevează probe de păşune, pajişti,      
fâneţe, mâl, apa din surse de apă, gazde        
intermediare (gasteropode, acarieni, insecte    
etc.)                                           
2. Specialiştii laboratoarelor de parazitologie 
judeţene întocmesc harta cu biotopii activi şi  
potenţiali activ pentru fascioloză,             
dicrocelioză, paramfistomoză, care va fi anual  
reactualizată.                                  
3. Specialiştii laboratoarelor de parazitologie 
judeţene trebuie să deţină gasteropode, gazde   
intermediare pentru geohelminţi în judeţul      
respectiv                                       
                                                
                                                
  1. Medici veterinari de 
liberă practică         
împuterniciţi de        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
medici veterinari       
oficiali şi DSVSA.      
2. Supravegherea        
biotopilor şi gazdelor  
intermediare pentru     
geohelminţi se          
efectuează de către     
specialiştii            
parazitologi de la      
LSVSA, sau la IDSA.     
    4.3. EXPERTIZA SANITARĂ VETERINARĂ A FURAJELOR CARE AU CONTRIBUIT LA APARIŢIA MORBIDITĂŢII ŞI MORTALITĂŢII CRESCUTE    *Font 7*           1      
                         2                        
                         3                        
             4            
    Supraveghere  
activa        
              
              
              
              
              
              
              
              
              
  Supravegherea prin examene de laborator în      
toate stările de morbiditate sau de             
mortalitate, în care sunt incriminate furajele: 
de volum, suculente, materii prime vegetale,    
materii prime de origine minerală, făinuri      
proteice, premixuri vitaminice şi minerale etc. 
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Se prelevează probe de furaje, materii       
prime, premixuri.                               
2. Probele se examinează: organoleptic,         
bacteriologic, micologic, micotoxicologic,      
toxicologic, chimic, biochimic etc.             
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medici veterinari de 
liberă practică         
împuterniciţi de        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă,
medici veterinari       
oficiali şi DSVSA.      
2. Examenele de         
laborator se efectuează 
la LSVSA şi/sau după caz
la LNR din cadrul IDSA. 
    4.4. EXPERTIZA SANITARĂ VETERINARĂ A ZONELOR DE RECOLTARE A MOLUŞTELOR BIVALVE  4.4.1. Contaminanţi bacterieni şi virali la moluşte bivalve vii    *Font 7*           1        
                         2                      
                         3                        
             4            
    I. Supraveghere 
pasivă          
                
II. Supraveghere
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  Monitorizarea documentelor privind            
zonele de recoltare a moluştelor              
bivalve                                       
Supraveghere prin diagnostic de               
laborator                                     
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
  Raport trimestrial transmis ANSVSA de către     
DSVSA                                           
                                                
 Hotărârea Guvernului nr. 955/2005  privind       
aprobarea Regulilor specifice pentru organizarea
de controale oficiale referitoare la produse de 
origine animală destinate consumului uman       
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi/sau medic veterinar  
oficial recoltează      
probele, DSVSA 2.       
Examenele se efectuează 
la LSVSA şi/sau la LNR  
din cadrul IDSA.        
3. Confirmarea          
rezultatului la LNR din 
cadrul IDSA             
    4.4.2. Biotoxine marine    *Font 7*           1        
                         2                      
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
activă          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  Supraveghere prin diagnostic de               
laborator                                     
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
  1. Hotărârea Guvernului nr 955/2005             
2. Raport trimestrial transmis ANSVSA de către  
DSVSA.                                          
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi/sau medicului        
veterinar oficial din   
cadrul DSVSA, recoltează
probele.                
2. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la LNR din cadrul
IDSA.                   
    4.4.3. Icre embrionate    *Font 7*           1        
                         2                      
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
activa          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  Supraveghere prin diagnostic de laborator.    
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
  1. Raport trimestrial transmis la               
ANSVSA de către DSVSA                           
2. Determinarea contaminanţilor şi a            
substanţelor interzise, o dată pe an, în        
perioada obţinerii icrelor embrionate           
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitar  
veterinară de asistenţă 
şi/sau medic veterinar  
oficial din cadrul DSVSA
recoltează probele      
2. Examenele se         
efectuează la           
laboratoarele zonale de 
control reziduuri şi    
IISPV.                  
    4.5. ACŢIUNI PROFILACTICE DE DECONTAMINARE, DERATIZARE ŞI DEZINFECŢIE (DDD)    *Font 7*           1        
                         2                      
                         3                        
             4            
    Supraveghere    
pasivă          
                
                
                
                
                
                
Supraveghere    
activa          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. Monitorizarea documentelor privind         
acţiunile profilactice de DDD                 
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
1. Controlul executării în exploataţiile      
nonprofesionale de animale a două acţiuni     
generale de decontaminare şi deratizare,      
primăvara şi toamna;                          
2. În lăptării, puncte de tăiere, bazine de   
colectarea dejecţiilor şi platforme de        
gunoi, se fac dezinsecţii săptămânale, în     
funcţie de intensitatea invaziei;             
3. În unităţile zootehnice de tip industrial  
şi fermele cu porcine şi păsări, acţiunile    
DDD se execută în tot cursul anului, în       
funcţie de fluxul tehnologic de producţie;    
4. În industria alimentară, unităţile         
autorizate în care se prelucrează şi se       
valorifică produse de origine animală,        
operaţiunile DDD se înscriu în                
programele de igienizare şi se execută, cel   
puţin o dată pe săptămână.                    
5. În cazuri de necesitate şi la cerere.      
  1. Raport trimestrial transmis ANSVSA           
de către DSVSA                                  
2. Lucrările DDD se execută numai de către      
personalul auxiliar oficial.                    
                                                
                                                
                                                
                                                
1. Deratizările vor cuprinde în mod obligatoriu 
şi zonele de protecţie din jurul unităţilor.    
2. În situaţii de necesitate, acţiunile se      
execută conform măsurilor stabilite prin        
programele de combatere sau eradicare.          
3. Acţiunile profilactice de DDD se execută la  
cerere pe cheltuiala proprietarului.            
4. Atestarea eficienţei decontaminării se face  
printr-un buletin de analiză emis de laboratorul
care a efectuat testarea.                       
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medici veterinari    
de liberă practică      
împuterniciţi de        
circumscripţia          
sanitară veterinară de  
asistenţă, medici       
veterinari oficiali şi  
DSVSA.                  
2. Examenele de         
laborator se efectuează 
la LSVSA şi/sau la LNR  
din cadrul IDSA.        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
    4.6. CONTROLUL ECARISĂRII    *Font 7*           1      
                         2                        
                         3                        
             4            
    Supraveghere  
pasivă        
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
              
  1. Controlul aplicării şi respectării normelor  
sanitare veterinare, privind:                   
a) colectarea, transportul şi prelucrarea       
subproduselor de origine animală, ce nu sunt    
destinate consumului uman în unităţi aprobate   
sanitar veterinar, conform prevederilor         
Regulamentului Parlamentului şi Consiliului     
European nr. 1774/2002.                         
b) amenajarea şi folosirea cimitirelor de       
animale, puţuri seci şi crematoriilor în zonele 
greu accesibile - zonele izolate;               
c) igienizarea locurilor sau containerelor de   
colectare a cadavrelor şi deşeurilor, după      
ridicarea şi evacuarea acestora;                
  1. Controlul se execută de către serviciul de   
inspecţii de la nivelul DSVSA;                  
2.  Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 80/2005      
pentru aprobarea Normei sanitare veterinare şi  
pentru siguranţa alimentelor privind stabilirea 
documentelor şi evidenţelor veterinare necesare 
în cadrul activităţii de neutralizare a         
deşeurilor de origine animală, publicat în      
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822
din 12 septembrie 2005, cu modificările şi      
completările ulterioare.                        
                                                
                                                
                                                
  Medici veterinari       
oficiali din cadrul     
DSVSA.                  
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
       
				 + 
			  Secţiunea 8   SUPRAVEGHERE TOXICOLOGICĂ     *Font 7*           1        
                         2                      
                         3                        
             4            
    1. Supraveghere 
pasivă la       
următoarele     
specii de       
animale: bovine 
cabaline porcine
ovine şi caprine
păsări animale  
de blană animale
sălbatice peşti,
moluşte albine  
viermi de mătase
  1. Monitorizarea datelor din programul        
de supraveghere;                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
  1. Raport trimestrial transmis la ANSVSA de     
către DSVSA                                     
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de 
liberă practică         
împuternicit din        
circumscripţia sanitară 
veterinară de asistenţă 
şi/sau medic veterinar  
oficial recoltează      
probele, DSVSA          
                        
                        
                        
                        
    2. Supraveghere 
activa          
                
                
                
                
                
                
                
                
                
  1. în cazuri de intoxicaţie sau suspiciune    
de intoxicaţie;                               
2. Expertiză de necesitate                    
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
                                              
  1. Probe necesare pentru stabilirea             
diagnosticului sunt: sânge, urină, lapte, păr   
sau conţinut gastric, organe, ţesut muscular,   
precum furajele şi apa folosite în hrănirea şi  
adăparea animalelor, sau orice element ce poate 
conduce la stabilirea diagnosticului în cazurile
de intoxicaţie.                                 
2. Pentru depistarea toxicului din probele      
prevăzute la pct. 1 se utilizează metodele de   
analiză stabilite de laboratorul naţional de    
referinţă.                                      
  1. Examenele se         
efectuează la LSVSA     
şi/sau la LNR din       
cadrul IDSA             
                        
                        
                        
                        
                        
                        
                        
       
				 + 
			  Secţiunea 9   ACŢIUNI PROFILACTICE OBLIGATORII PENTRU UNELE BOLI LA ANIMALE   1. PESTA PORCINĂ CLASICĂ    *Font 7*                 CONDUITA DE EXECUŢIE              
                 PRECIZĂRI TEHNICE                
             NIVELUL EXECUŢIEI           
                           1                       
                         2                        
                     3                   
    I. ÎN EXPLOATAŢIILE NONPROFESIONALE DE PORCINE:
                                               
                                               
III. LA MISTREŢI:                              
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
  Vaccinarea de urgenţă se face în campanii cu    
completări lunare utilizându-se vaccin viu      
atenuat.                                        
Vaccinarea de urgenţă se realizează cu momeli   
vaccinale pentru care operatorul economic       
trebuie să deţină autorizaţie de comercializare 
obţinută în condiţiile prevăzute de legislaţia  
europeană specifică.                            
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de liberă practică
împuternicit din circumscripţia        
sanitară veterinară de asistenţă.      
3. Aplicarea momelilor vaccinale se    
face de către gestionarul fondului de  
vânătoare sub coordonarea medicului    
veterinar oficial.                     
4. Acţiunea de recoltare a probelor de 
sânge, destinate evaluării imunităţii  
postvaccinale se execută sub           
responsabilitatea medicului veterinar  
oficial.                               
    2. BOALA DE NEWCASTLE (Pseudopesta aviară) A -160    *Font 7*                 CONDUITA DE EXECUŢIE              
                 PRECIZĂRI TEHNICE                
             NIVELUL EXECUŢIEI           
                           1                       
                         2                        
                     3                   
    I. ÎN EXPLOATAŢIILE NONPROFESIONALE DE PĂSĂRI: 
Se execută obligatoriu, 3 vaccinări/an:        
a) campania de vaccinare în lunile februarie - 
martie;                                        
b) campania de vaccinare în lunile iunie -     
iulie;                                         
c) campania de vaccinare în lunile octombrie - 
noiembrie;                                     
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
  1. Programele de vaccinare împotriva bolii de   
Newcastle a păsărilor din gospodăriile          
populaţiei se avizează de DSVSA şi de           
Consiliul Judeţean al Colegiului Medicilor      
Veterinari.                                     
2. Administrarea vaccinului se realizează       
obligatoriu individual, la toate categoriile de 
păsări receptive la virusul bolii de Newcastle; 
3. Vaccinarea contra bolii de Newcastle,        
indiferent de sursa de vaccin, se realizează    
astfel:                                         
a) primele două vaccinări din viaţa unei        
păsări, se realizează cu vaccin viu atenuat     
preparat dintr-o tulpină lentogenă;             
b) a treia vaccinare din viaţa unei păsări se   
realizează cu vaccin viu atenuat sau inactivat. 
4. În intervalele dintre vaccinările programate 
se efectuează vaccinări de completare.          
5. Vaccinul se achiziţionează de medicul        
veterinar responsabil de efectuarea vaccinării, 
pe baza reţetei cu timbru sec aprobată de       
DSVSA.                                          
6. După fiecare campanie de vaccinare, în       
baza rezultatelor supravegherii postvaccinale,  
IDSA va elabora un raport privind rezultatele   
testării statusului imun postvaccinal care va fi
analizat de către ANSVSA, IDSA, CMVR şi         
UCPR În funcţie de rezultatele constatate, se   
vor stabili măsurile pentru etapa următoare.    
7. Ancheta epidemiologică a fiecărui focar de    
Newcastle va fi efectuată de reprezentanţii     
instituţiilor menţionate la punctul 7, pentru   
stabilirea cauzelor şi a măsurilor sanitare     
veterinare ce se impun.                         
  1. Medicul veterinar de liberă         
practică împuternicit din              
circumscripţia sanitară                
veterinară de asistenţă.               
2. La acţiunea de recoltare a          
probelor de sânge în scopul            
evaluării imunităţii                   
postvaccinale va participa:            
medicul veterinar oficial,             
medicul veterinar de liberă            
practică împuternicit din              
circumscripţia sanitară                
veterinară de asistenţă.               
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
    II. ÎN EXPLOATAŢIILE AVICOLE COMERCIALE        
A. În judeţele/exploataţiile indemne de boală  
de Newcastle                                   
1. Pui de carne:                               
a) obligatoriu 2 vaccinări (la vârsta de 9-10  
zile şi 23-24 zile) cu vaccinuri vii preparate 
din tulpini lentogene;                         
b) căile de vaccinare: oculo-nazal sau prin    
aerosoli; fiind exclusă vaccinarea prin        
administrarea vaccinului în apa de băut;       
c) opţional se pot aplica 3 vaccinări (la      
vârsta de o zi, 9-10 zile şi 23-24 zile).      
2. Găini reproducţie - părinţi rase uşoare şi  
grele                                          
Obligatoriu:                                   
a) vaccinări cu vaccinuri vii preparate din    
tulpini lentogene la vârsta de o zi (în        
staţiile de incubaţie), 9 zile, 24 zile, 42    
zile, 84 zile şi la transfer;                  
b) vaccinul se administrează masal - sub formă 
de aerosoli sau individual (oculo nazal sau    
injectabil);                                   
c) la transfer, se efectuează o vaccinare cu   
vaccin inactivat, urmată opţional de 2         
vaccinări (32-36 săptămâni şi 42-48 săptămâni) 
cu vaccinuri vii preparate din tulpini         
lentogene.                                     
3. Găini ouă consum                            
Obligatoriu:                                   
a) vaccinări cu vaccinuri vii preparate din    
tulpini lentogene la vârsta de o zi (în        
staţiile de incubaţie), 9 zile, 24 zile, 42    
zile, 84 zile şi la transfer;                  
b) vaccinul se administrează masal - sub formă 
de aerosoli sau individual (oculonazal sau     
injectabil);                                   
c) după transferul păsărilor se efectuează     
vaccinări la interval de 2-3 luni.             
B. În judeţele/exploataţiile cu antecedente de 
boală de Newcastle în ultimile 12 luni         
Pui de carne:                                  
a) obligatoriu 3 vaccinări (la vârsta de o zi, 
9-10 zile şi 23-24 zile) cu vaccinuri vii      
atenuate preparate din tulpini lentogene;      
b) opţional, vaccinarea la vârsta de o zi cu   
vaccin viu atenuat, sub formă de aerosoli,     
poate fi dublată de o vaccinare efectuată      
injectabil, cu vaccin inactivat.               
  1. Procedura de vaccinare în exploataţiile      
avicole, autorizate sanitar veterinar, se aplică
la propunerea administraţiei acestora, cu       
aprobarea obligatorie a DSVSA care verifica     
existenţa şi funcţionalitatea aparaturii şi     
instrumentarului necesar vaccinării.            
2. Pentru exploataţiile profesionale, strategia 
de vaccinare este în mod obligatoriu însoţită de
măsuri de biosecuritate specifice.              
3. În exploataţiile avicole şi grădinile        
zoologice autorizate sanitar veterinar.         
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
                                                
  1. Medicul veterinar de liberă         
practică împuternicit, organizat       
în condiţiile legii.                   
2. La acţiunea de recoltare a          
probelor de sânge în scopul            
evaluării imunităţii                   
postvaccinale participă medicul        
veterinar oficial şi medicul           
veterinar de liberă practică           
împuternicit.                          
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
    3. ANTRAX (B - 051)    *Font 7*                 CONDUITA DE EXECUŢIE              
                 PRECIZĂRI TEHNICE                
             NIVELUL EXECUŢIEI           
    Conform recomandărilor                         
producătorilor de vaccin                       
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
  1. 1. a) Vaccinarea se execută obligatoriu, o   
dată pe an, pe întreg teritoriul României, în   
perioada martie - mai, înainte de ieşirea la    
păşunat, sau octombrie - noiembrie, la animalele
din specii receptive, conform recomandărilor    
producătorului de vaccin;                       
b) Se execută vaccinări de completare lunar la  
animale din specii receptive care la data       
efectuării vaccinării nu aveau vârsta de        
vaccinare, sau a celor care nu au putut fi      
vaccinate în campanie datorită                  
contraindicaţiilor stabilite de producător;     
2. Vaccinare se aplică după interpretarea       
testului alergic pentru tuberculoza bovină, la  
bovinele şi bubalinele tuberculinate în vârsta  
de 2 luni.                                      
  Medicul veterinar de liberă practică   
împuternicit din circumscripţia        
sanitară veterinară de asistenţă.      
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
    4. TURBAREA (Rabia) - B - 058    *Font 7*                 CONDUITA DE EXECUŢIE              
                 PRECIZĂRI TEHNICE                
             NIVELUL EXECUŢIEI           
    1. Conform recomandărilor producătorilor       
de vaccin                                      
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
  I. Vaccinarea animalelor domestice              
1. Vaccinarea antirabica a câinilor şi pisicilor
în vârsta de peste 3 luni se efectuează o dată  
pe an.                                          
2. Vaccinarea antirabica a cainilor şi pisicilor
din curţi, exploataţii sau stâni se efectuează  
în campanie, în perioada octombrie-decembrie, cu
completări lunare pentru animalele ajunse la    
vârsta de vaccinare sau nou introduse,          
nevaccinate.                                    
3. Campaniile de vaccinare antirabica a cainilor
şi pisicilor din curţi, exploataţii sau stâni se
raportează la sfârşitul acesteia la DSVSA       
  1. Medicul veterinar de liberă practică
împuternicit din circumscripţia        
sanitar-veterinară de asistenţă.       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                                   
  II. Vaccinarea animalelor în mediul silvatic    
                                         
                                                   
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
                                               
  1. Vaccinarea orală a vulpilor se aplică de două
ori pe an în lunile mai-iunie,                  
octombrie-noiembrie, conform programului de     
eradicare aprobat prin Hotărârea Guvernului     
nr. 55/2008 cu modificările şi completările     
ulterioare.                                     
2. Vaccinarea orală a animalelor din mediul     
silvatic se aplică, la vizuină, de două ori pe  
an în lunile mai - iunie, octombrie - noiembrie 
3. După finalizarea campaniilor de vaccinare,   
după minim 45 de zile, se efectuează obligatoriu
vânători de control a eficienţei vaccinării     
  2. Administratorii fondurilor de       
vânătoare din fondul cinegetic, în ceea
ce priveşte distribuţia momelilor la   
vizuină                                
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
                                       
       
				 + 
			  Secţiunea 10   ACTIVITĂŢI DE ELABORARE, OMOLOGARE, EVALUARE, PREGĂTIRE PROFESIONALĂ, ANALIZĂ, MONITORIZARE, ÎN DOMENIUL SANITAR VETERINAR   1. Activitatea de elaborare şi difuzare de materiale ştiinţifice în domeniul sanitar veterinar.  2. Activitate de instruire şi perfecţionare continuă a specialiştilor din cadrul ANSVSA şi din structurile subordonate, pe domeniile de competenţă, prin organizarea de cursuri de profil, în ţară şi în străinătate.  3. Analize epidemiologice, de statistică medicală veterinară, analiză de risc şi prognoze sanitare veterinare şi protecţia consumatorilor.  4. Acţiuni de instruire, informare şi educaţie sanitar-veterinară a populaţiei pentru apărarea sănătăţii publice şi protecţiei consumatorilor.  5. Monitorizarea activităţilor şi a situaţiei sanitar veterinare la nivel judeţean, ale institutelor veterinare de profil şi ale ANSVSA, astfel:    *Font 7*    1
 
 
 
  MONITORIZAREA BOLILOR       
INFECŢIOASE ŞI PARAZITARE LA
ANIMALE, INCLUSIV A CELOR   
TRANSMISIBILE LA OM.        
  1. Prelucrarea statistică a datelor obţinute din activităţile de            
supraveghere a bolilor transmisibile de la animale la om.                   
2. Efectuarea de analize epidemiologice                                     
3. Utilizarea rezultatelor obţinute pentru activităţi de control al bolilor.
  Se execută la       
ANSVSA - UEC        
                    
                    
    2
 
 
 
  MONITORIZAREA BOLILOR       
INFECŢIOASE ŞI PARAZITARE LA
ANIMALE, INCLUSIV A CELOR   
TRANSMISIBILE LA OM.        
  Prelucrarea statistică a datelor privind activitatea de supraveghere        
furnizate de laboratoarele judeţene                                         
3. Utilizarea rezultatelor obţinute pentru activităţi de control al bolilor 
şi informarea populaţiei                                                    
  Se execută la IDSA. 
                    
                    
                    
    3
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
  MONITORIZAREA DATELOR       
PRIVIND ECOPATOLOGIA ŞI     
IDENTIFICAREA FACTORILOR DE 
RISC PENTRU SĂNĂTATEA       
ANIMALELOR ŞI SĂNĂTATEA     
PUBLICĂ                     
                            
                            
                            
                            
                            
                            
                            
                            
                            
                            
  1. Monitorizarea datelor obţinute la nivelul D.S.V.S.A şi raportarea        
semestrială la IDSA şi IISPV.                                               
2. La nivelul DSVSA, monitorizarea datelor legate de controlul şi           
supravegherea mediului înconjurător. Se va face pe circumscripţii şi        
localităţi.                                                                 
3. Monitorizarea datelor de supraveghere ecopatologică la LSVSA, şi IDSA:   
semestrial în zone cunoscute ca poluate; se vor monitoriza: arealul privind 
perimetrul de dispersie al poluantului şi gradul de poluare; unităţile      
poluatoare care pot influenţa sănătatea animalelor şi calitatea producţiei  
a animalelor.                                                               
a. Identificarea şi monitorizarea bolilor produse de agenţi poluanţi.       
b. Monitorizarea condiţiilor de colectare, epurare şi evacuare a apelor     
uzate în mediu, provenite din activităţile zootehnice, sanitare-veterinare  
sau de industrie alimentară.                                                
3. Utilizarea rezultatelor obţinute pentru activităţi de cercetare şi       
control al bolilor.                                                         
  Se execută la       
DSVSA, iar sinteza  
datelor la IDSA.    
                    
                    
                    
                    
                    
                    
                    
                    
                    
                    
                    
                    
                    
    4
 
 
 
  MONITORIZAREA AVORTURILOR   
LA ANIMALE                  
                            
                            
  Monitorizarea datelor se va efectua pe specii de animale şi boli şi se      
raportează semestrial la IDSA                                               
Utilizarea rezultatelor obţinute pentru activităţi de control al bolilor şi 
informarea populaţiei                                                       
  Se execută la IDSA. 
                    
                    
                    
    5
 
 
  MONITORIZAREA DATELOR       
PRIVIND SUPRAVEGHEREA       
ECOTOXICOLOGICĂ             
  Rezultatele examenelor de laborator obţinute la LSVSA se transmit           
trimestrial la IDSA în vederea monitorizării                                
Utilizarea rezultatelor obţinute pentru activităţi de control al bolilor.   
  IDSA                
                    
                    
    6
 
 
 
 
 
  MONITORIZAREA UNITĂŢILOR DE 
PRODUCERE A FURAJELOR       
                            
                            
                            
                            
  1. Monitorizarea condiţiilor de producere, depozitare, comercializare şi    
utilizare a produselor furajere                                             
2. Monitorizarea condiţiilor de funcţionare a unităţilor producătoare de    
nutreţuri combinate.                                                        
3. Utilizarea rezultatelor obţinute pentru activităţi de control al bolilor.
Rezultatele se raportează anual la ANSVSA.                                  
  DSVSA               
                    
                    
                    
                    
                    
    7
 
 
 
 
 
 
 
  MONITORIZAREA PROGRAMULUI   
DE SUPRAVEGHERE ÎN DOMENIUL 
IGIENEI ŞI SĂNĂTĂŢII        
PUBLICE, MONITORIZAREA      
REZISTENŢEI ANTIMICROBIENE  
A BACTERIILOR PATOGENE      
PENTRU ANIMALE, INCLUSIV A  
CELOR TRANSMISIBILE LA OM   
  Gestionarea şi prelucrarea statistică a activităţii pe linie de             
supraveghere prin inspecţie şi examene de laborator, a zoonozelor, a        
reziduurilor de la animalele vii şi a produselor acestora, a furajelor, a   
gradului de contaminare radioactivă a produselor de origine animală şi      
furaje se realizează de IISPV şi se raportează trimestrial la ANSVSA.       
Utilizarea rezultatelor obţinute pentru activităţi de control al bolilor.   
                                                                            
                                                                            
  IISPV               
                    
                    
                    
                    
                    
                    
                    
    8
 
 
 
 
 
 
  MONITORIZAREA REZISTENŢEI   
ANTIMICROBIENE A BACTERIILOR
PATOGENE PENTRU ANIMALE,    
INCLUSIV A CELOR            
TRANSMISIBILE LA OM         
                            
                            
  1. Efectuarea testelor de sensibilizare la substanţele antimicrobiene la    
toate tulpinile de Salmonella spp., trimise la IDSA pentru tipizare şi la   
alte specii bacteriene patogene (Staphilococcus spp, Escherichia coli,      
Listeria spp, Streptococcus spp, s.a.), izolate de LSVSA.                   
2. Înregistrarea şi prelucrarea computerizată a datelor privind rezistenţa  
la antibiotice.                                                             
3. Utilizarea rezultatelor obţinute pentru activităţi de control al bolilor.
  Se execută la IDSA  
şi IISPV, în funcţie
de agenţii zoonotici
izolaţi.            
                    
                    
                    
         
				 + 
			  Capitolul II   EXPERTIZA SANITARĂ VETERINARĂ A ALIMENTELOR DE ORIGINE ANIMALĂ ŞI A FURAJELOR    
				 + 
			  Secţiunea I   DEPISTAREA PRINCIPALELOR ZOONOZE     *Font 7*    Nr.
crt
         Boala       
     (cod OIE)     
       Strategia şi conduita de execuţie      
                                            
                          Precizări tehnice***                        
                                                                    
     0 
           1         
                       2                      
                                   3                                  
     1 
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
      BRUCELOZA*     
      (B-103)      
      (B-151)      
      (B-152)      
      (B-153)      
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
  I. ANIMALE VII                              
Bovinele, ovinele, caprinele, porcinele şi  
leporidele se supun inspecţiei ante         
mortem în unităţi de tăiere autorizate      
sanitar veterinar, de către medici          
veterinari oficiali sau de către personalul 
auxiliar oficial.                           
II. CARNE şi ORGANE                         
Inspecţia post mortem a carcaselor se       
efectuează în unităţi de tăiere autorizate  
sanitar veterinar, de către medici          
veterinari oficiali sau de către personalul 
auxiliar oficial.                           
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
III. LAPTE                                  
                                            
                                            
  I. ANIMALE VII (bovine, ovine, caprine, porcine, leporide)          
Supraveghere de laborator pentru speciile receptive (vezi Capitolul 
I din prezentul Program).                                           
II. CARNE şi ORGANE                                                 
Se recoltează organe în următoarele cazuri:                         
a) de la animalele reacţionate pozitiv, dubioase sau neconcludente  
la testele pentru brucella;                                         
b) de la animalele sacrificate la abator, probele provenite de la   
carcase cu leziuni suspecte de bruceloza.                           
III. MĂSURI                                                         
1. În cazul în care animalele prezintă o reacţie pozitivă sau       
neconcludentă la un test de depistare a brucelozei sau în cazul care
există alte motive pentru suspectarea unei infecţii, acestea trebuie
să fie sacrificate separat faţă de celelalte animale, luându-se     
toate precauţiile necesare pentru evitarea riscului de contaminare a
celorlalte carcase, a liniei de sacrificare şi a personalului       
prezent în abator.                                                  
2. Carnea care provine de la animale la care inspecţia post-mortem a
permis punerea în evidenţă a unei bruceloze acute trebuie să fie    
declarată improprie pentru consumul uman.                           
3. Mamelele, tractusul genital şi sângele care provin de la         
animalele la care a fost depistată o reacţie pozitivă sau           
neconcludentă la un test de depistare a brucelozei trebuie să fie   
declarate improprii pentru consumul uman, se confiscă şi se distrug,
chiar dacă nu a fost detectată nici o leziune de acest tip. Carnea  
şi subprodusele comestibile, se sterilizează prin tratament termic  
şi se pot pune în consum.                                           
4. Pieile se supun dezinfecţiei prin sărare timp de 60 zile după    
care se pot dirija la prelucrare;                                   
5. În toate cazurile:                                               
a) se vor lua măsuri de protecţie a personalului operator care intră
în contact cu animalele vii destinate abatorizării şi/sau cu        
carcase/organe;                                                     
b) mamelele, tractusul genital, sângele şi organele cu leziuni se   
confiscă, se îndepărtează şi se denaturează în condiţii de          
siguranţă.                                                          
Laptele crud care provine de la animale care prezintă o reacţie     
pozitivă la testele de supraveghere privind bruceloza nu va fi      
utilizat pentru consum uman.                                        
     2 
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
  CAMPILOBACTERIOZA* 
      (B-104)      
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
  I. ANIMALE VII                              
Bovinele, ovinele, porcinele şi păsările se 
supun inspecţiei ante mortem în unităţi de  
tăiere autorizate sanitar veterinar, de     
către medici veterinari oficiali sau de     
către personalul auxiliar oficial.          
II. CARNE şi ORGANE                         
Inspecţia post mortem a carcaselor se       
efectuează în unităţi de tăiere autorizate  
sanitar veterinar, de către medici          
veterinari oficiali sau de către personalul 
auxiliar oficial.                           
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
III. APA POTABILĂ                           
  I. ANIMALE VII (bovine, ovine, porcine, păsări)                     
Supraveghere de laborator pentru speciile receptive (vezi Capitolul 
I din prezentul Program).                                           
II. CARNE şi ORGANE (bovine, ovine, porcine, păsări)                
Recoltarea de probe din:                                            
a) carcase şi organe de bovine, ovine, porcine;                     
b) carcasă întreaga şi cecum de pasăre;                             
III. MĂSURI                                                         
Tăierea în partidă separată a loturilor de păsări la care s-a       
decelat prezenţa de specii de Campylobacter termofile.              
1. Carnea şi organele contaminate se dirijează pentru prelucrare în 
produse supuse tratamentului termic.                                
2. Notificarea fermelor furnizoare asupra rezultatelor pozitive     
obţinute în urma examenelor de laborator, în vederea elaborării şi  
aplicării de către fermieri a unui Plan de măsuri care să conducă la
reducerea infecţiei în ferme.                                       
3. Medicul veterinar oficial va controla (prin                      
inspecţie/supraveghere/monitorizare/recoltare de probe):            
a) programului HACCP şi în mod special a formulelor de tratament    
termic în toate unităţile de procesare carne pasăre, carne roşie,   
lapte, peşte, moluşte;                                              
b) Evitarea contaminării carcaselor cu fecale în abatoarele de      
bovine, ovine şi porcine;                                           
c) Respectarea măsurilor de prevenire a contaminării încrucişate în 
toate unităţile de procesare şi alimentaţie publică;                
d) Recoltarea de probe de apă potabilă şi gheaţă, utilizată în      
procesare (unde este cazul), în cadrul Programului de autocontrol în
unităţile de procesare carne pasăre, carne roşie, lapte, alimentaţie
publică, în vederea efectuării examenului microbiologic;            
e) Evitarea contaminării prin manipularea de către personalul       
angajat a alimentelor gata preparate pentru consum în unităţile de  
alimentaţie publică.                                                
IV. RECOLTAREA DE PROBE DE APĂ POTABILĂ.                            
     2 
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
  CAMPILOBACTERIOZA* 
      (B-104)      
 (Program Specific 
    efectuat în    
   unităţile de    
 tăiere autorizate 
 sanitar veterinar 
      pentru       
   determinarea    
    prevalenţei    
Campylobacter spp. 
  în carcasele de  
   pui broiler,    
 conform Deciziei  
   Comisiei nr.    
   516/2007/CE)    
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
  1. În vederea determinării prevalenţei      
Campylobacter în carcasele de pui broiler se
vor preleva şi analiza probe în conformitate
cu specificaţiile tehnice din studiul       
preliminar descris în Decizia Comisiei nr.  
516/2007/CE                                 
2. Metoda de eşantionare se stabileşte de   
către ANSVSA.                               
3. Prelevarea de probe se realizează de     
către medicii veterinari oficiali din       
abatoare,                                   
4. Carcasele întregi prelevate se analizează
bacteriologic, cu confirmare fenotipică,    
conform prevederilor Deciziei Comisiei nr.  
516/2007/CE numai de către IISPV            
5. Toate tulpinile de Campylobacter izolate 
vor fi păstrate de IISPV, asigurându-se     
integritatea tulpinilor timp de minimum 2   
ani.                                        
6. IISPV va păstra înregistrarea actualizată
şi separată a tuturor examenelor            
bacteriologice efectuate la toate probele   
analizate şi rezultatele lor în scopul      
prezentului Program Specific.               
7. IISPV va efectua prelucrarea statistică a
datelor rezultate în urma examenelor de     
laborator şi va trimite Direcţiei de Igienă 
şi Sănătate Publică Veterinară din cadrul   
ANSVSA, rezultatele supravegherii sub forma 
de date primare, utilizând un dicţionar de  
date şi formulare de colectare a datelor    
conform Deciziei Comisiei nr. 516/2007/CE.  
8. Cecumurile prelevate în abatoare, de la  
puii broiler, se analizează bacteriologic cu
confirmare fenotipică conform prevederilor  
Deciziei Comisiei nr. 516/2007/CE numai de  
către IDSA                                  
9. Toate tulpinile de Campylobacter izolate 
vor fi păstrate de IDSA, asigurându-se      
integritatea tulpinilor timp de minimum 2   
ani.                                        
10. IDSA va păstra înregistrarea actualizată
şi separată a tuturor examenelor            
bacteriologice efectuate la toate probele   
analizate şi rezultatele lor în scopul      
prezentului Program Specific.               
11. IDSA va efectua prelucrarea statistică a
datelor rezultate în urma examenelor de     
laborator şi va trimite Direcţiei Generale  
Sanitare Veterinare din cadrul ANSVSA,      
rezultatele supravegherii sub forma de date 
primare, utilizând un dicţionar de date şi  
formulare de colectare a datelor conform    
Deciziei Comisiei nr. 516/2007/CE.          
  I. ANIMALE VII (pui broiler)                                        
Programul de control la fermă pentru Campylobacter la puii broiler  
se efectuează conform specificaţiilor tehnice din studiul preliminar
descris în Decizia Comisiei nr. 516/2007/CE.                        
II. CARNE ŞI ORGANE                                                 
Se recoltează:                                                      
a) carcase întregi.                                                 
b) cecum.                                                           
III. MĂSURI                                                         
Tăierea în partidă separată a loturilor de păsări la care s-a       
decelat prezenţa de specii de Campylobacter termofile.              
1. Carnea şi organele contaminate se dirijează pentru prelucrare în 
produse supuse tratamentului termic.                                
2. Notificarea fermelor furnizoare asupra rezultatelor pozitive     
obţinute în urma examenelor de laborator, în vederea elaborării şi  
aplicării de către fermieri a unui Plan de măsuri care să conducă la
reducerea infecţiei în ferme.                                       
3. Medicul veterinar oficial va controla (prin                      
inspecţie/supraveghere/monitorizare/recoltare de probe):            
a) Respectarea bunelor practici de fabricaţie şi igienă, a          
programului HACCP şi în mod special a formulelor de tratament       
termic în toate unităţile de procesare carne pasăre;                
b) Respectarea măsurilor de prevenire a contaminării încrucişate în 
toate unităţile de procesare şi alimentaţie publică;                
c) Recoltarea de probe de apă potabilă şi gheaţă, utilizată în      
procesare (unde este cazul), în cadrul Programului de autocontrol în
unităţile de procesare carne pasăre în vederea efectuării examenului
microbiologic;                                                      
d) Evitarea contaminării prin manipularea de către personalul       
angajat a alimentelor gata preparate pentru consum în unităţile de  
alimentaţie publică.                                                
IV. RECOLTAREA DE PROBE DE APĂ POTABILĂ.                            
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
     3 
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
     ECHINOCOCOZA*   
   (HIDATIDOZA)    
      (B-053)      
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
  I. ANIMALE VII                              
Animalele din speciile receptive tăiate     
pentru consum uman se supun inspecţiei      
antemortem în unităţi de tăiere autorizate  
sanitar veterinar, de către medici          
veterinari oficiali sau de către personalul 
auxiliar oficial.                           
II. CARNE ŞI ORGANE                         
Inspecţia post mortem a carcaselor se       
efectuează în unităţi de tăiere autorizate  
sanitar veterinar, de către medici          
veterinari oficiali sau de către personalul 
auxiliar oficial.                           
                                            
                                            
                                            
  I. ANIMALE VII                                                      
Supravegherea serologică de 2 ori pe an a câinilor din ferme şi/sau 
stâne (vezi Capitolul I din prezentul Program).                     
II. CARNE ŞI ORGANE                                                 
Se examinează fiecare carcasă şi organele de bovine, porcine şi     
ovine, caprine, ecvine şi cervide destinate consumului uman.        
III. MĂSURI GENERALE                                                
Interzicerea prezenţei câinilor în abatoare.                        
IV. MĂSURI SPECIFICE                                                
Carnea şi organele infestate se supun următoarelor măsuri:          
a) Carnea şi organele infestate şi/sau cu chişti hidatici se        
confiscă, se denaturează şi se îndepărtează în condiţii de          
siguranţă.                                                          
b) Grăsimea se dă în consum fără restricţii.                        
c) Interzicerea recuperării organelor parazitate pentru             
alimentaţia carnivorelor;                                           
     4 
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
      LISTERIOZA*    
      (C-611)      
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
  I. ANIMALE VII                              
Bovinele, ovinele, caprinele şi porcinele se
supun inspecţiei ante mortem în unităţi de  
tăiere autorizate sanitar veterinar, de     
către medici veterinari oficiali sau de     
către personalul auxiliar oficial.          
II. CARNE, PRODUSE DIN CARNE, PRODUSE       
LACTATE, PEŞTE ŞI PRODUSE DIN PESCUIT       
1. Inspecţia post mortem se efectuează în   
unităţi de tăiere autorizate sanitar        
veterinar, de către medici veterinari       
oficiali sau de către personalul auxiliar   
oficial.                                    
2. Recoltarea probelor de către medici      
veterinari oficiali şi efectuarea           
examenelor în LSVSA şi în IISPV.            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
  I. ANIMALE VII (bovine, ovine, caprine, porcine)                    
Supraveghere prin examene de laborator (vezi Capitolul I din        
prezentul Program).                                                 
II.a. CARNE ŞI ORGANE                                               
În caz de suspiciune se recoltează probe: capul întreg sau creierul,
os lung şi porţiuni de ficat; probele se examinează prin inoculări  
pe medii uzuale în ziua primirii, iar creierul se examinează după   
păstrarea la frigider (4-8°C) timp de 48 de ore.                    
II. b. PRODUSE DIN CARNE, PRODUSE LACTATE, PEŞTE ŞI PRODUSE DIN     
PESCUIT                                                             
recoltarea de probe se face conform Capitolului II, Secţiunea 4 din 
prezentul Program.                                                  
III. RECOLTAREA DE PROBE DE APĂ POTABILĂ                            
IV. MĂSURI                                                          
1) În cazul confirmării bolii, carnea, organele şi grăsimea, care   
nu prezintă modificări senzoriale se dirijează pentru prelucrare în 
produse supuse tratamentului termic.                                
2) În cazul confirmării prezenţei L. monocytogenes în produse din   
carne, produse lactate, peşte şi produse din pescuit, acestea se    
retrag din consum se confiscă, se denaturează şi se îndepărtează în 
condiţii de siguranţă, conform Regulamentului nr. 1774/2002/CE.     
3) Tulpinile de L. monocytogenes izolate din produsele alimentare de
origine animală, se trimit la IISPV pentru confirmare.              
4) Medicul veterinar oficial va controla (prin                      
inspecţie/supraveghere/monitorizare/recoltare de probe):            
a) Respectarea bunelor practici de fabricaţie şi igienă, a          
programului HACCP şi în mod special a formulelor de tratament termic
în toate unităţile de procesare carne roşie, lapte, peşte, moluşte; 
b) Respectarea măsurilor de prevenire a contaminării încrucişate în 
toate unităţile de procesare, alimentaţie publică, în mod special   
contaminarea post tratament termic a alimentelor gata preparate     
pentru consum, cu termen lung de valabilitate;                      
c) Alimentele cu termen lung de valabilitate să fie depozitate la   
temperatura de refrigerare (ex. brânzeturi cu pastă moale, produse  
din carne tip pate şi produse din carne feliate, produse din carne  
sau peşte ambalate sub vid);                                        
d) Prelevarea de teste de sanitaţie de pe suprafeţele cu care vin   
în contact alimentele după tratamentul termic în cadrul Programului 
de autocontrol în unităţile de procesare carne pasăre, carne roşie, 
lapte, peşte, moluşte, precum şi în unităţile de alimentaţie        
publică;                                                            
e) Recoltarea de probe de apă potabilă şi gheaţă utilizată în       
procesare (unde este cazul), în cadrul Programului de autocontrol   
în unităţile de procesare carne pasăre, carne roşie, lapte, peşte,  
moluşte, precum şi în unităţile de alimentaţie publică, în vederea  
efectuării examenului microbiologic;                                
f) Evitarea contaminării prin manipularea alimentelor gata          
preparate pentru consum în unităţile de alimentaţie publică, de     
către personalul angajat.                                           
     5 
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
     SALMONELOZA*    
      (C-620)      
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
  I. ANIMALE VII                              
Bovinele, ovinele, caprinele, porcinele,    
cabalinele şi păsările se supun inspecţiei  
ante mortem în abatoare autorizate sanitar  
veterinar, de către medici veterinari       
oficiali sau de către personalul auxiliar   
oficial.                                    
                                            
II. CARNE şi ORGANE                         
1. Inspecţia post mortem a carcaselor şi    
organelor precum şi recoltarea de probe se  
efectuează în abatoare autorizate sanitar   
veterinar, de către medici veterinari       
oficiali sau de către personalul auxiliar   
oficial.                                    
2. Inspecţia şi recoltarea de probe include 
şi sălile de tranşare sau unităţile de      
tranşare şi reambalare a cărnii roşii şi a  
cărnii de pasăre, precum şi depozitele      
destinate pentru aceste cărnuri.            
                                            
III. OUĂ                                    
Inspecţia şi recoltarea de probe se         
efectuează în centre de colectare, unităţi  
producere ouă lichide, unităţi de procesare 
ouă, depozite, unităţi de alimentaţie       
publică şi unităţi de desfacere autorizate  
şi înregistrate sanitar veterinar, de către 
medici veterinari oficiali sau de către     
personalul auxiliar oficial (vezi Capitolul 
II, Secţiunile 1, 2, 3 şi 4 din prezentul   
Program).                                   
                                            
IV. ALIMENTE DE ORIGINE ANIMALĂ             
Alimentele de origine animală sunt supuse   
analizelor de laborator pentru Salmonella,  
conform legislaţiei în vigoare (vezi        
Capitolul II Secţiunile 1, 2, 3 şi 4 din    
prezentul Program).                         
                                            
V. HRANA ANIMALĂ (Furaje) - (vezi Capitolul 
II, Secţiunea 9 din prezentul Program)      
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
  I. ANIMALE VII (bovine, ovine, caprine, porcine, cabaline,          
lagomorfe, păsări):                                                 
Programul de control pentru Salmonella la animalele vii se          
efectuează conform normelor sanitare veterinare în vigoare (vezi    
Capitolul I din prezentul Program).                                 
II. CARNE şi ORGANE                                                 
Programul de control pentru Salmonella cuprinde recoltarea de probe 
şi analize, conform procedurilor de recoltare:                      
1. Carcasele de bovine, ovine, caprine, porcine şi cabaline:        
a) se recoltează probe de ţesut (metoda distructivă) sau probe      
tampon (metoda nedistructivă) de pe suprafaţa carcasei conform      
Capitolului II, Secţiunea 4 din prezentul Program;                  
b) noduli limfatici ileo-cecali de la bovine, ovine şi porcine      
recoltaţi randomizat la fiecare lot;                                
c) os lung nedeschis şi ţesut muscular (în cazul tăierilor în       
partidă separată în abator).                                        
2. Carcase de păsări: se recoltează carcase întregi.                
III. MĂSURI:                                                        
A.1. În cazul cărnii roşii şi a cărnii de vânat, se declară         
improprie consumului uman carnea de la animalele la care a fost     
diagnosticată salmoneloza acută;                                    
În cazul identificării în carnea roşie şi carnea de vânat a         
prezentei S. enteritidis şi/sau S. typhimurium, aceasta se confiscă 
şi se distruge.                                                     
În situaţia identificării altor serotipuri de Salmonella la carnea  
roşie şi carnea de vânat, aceasta se poate admite în consum uman în 
mod condiţionat, după procesare şi tratament termic sub supraveghere
sanitară veterinară şi consecutiv executării unui control           
microbiologic pentru fiecare şarjă de fabricaţie care să ateste că  
aceasta este corespunzătoare microbiologic.                         
2. În cazul produselor din carne roşie şi carne de vânat la care    
s-a decelat prezenţa S. enteritidis şi/sau S. typhimurium, acestea  
se confiscă şi se distrug.                                          
În situaţia identificării altor serotipuri de Salmonella la         
produsele din carne roşie şi carne de vânat, pot fi puse în consum  
uman numai acele produse care mai pot suporta un alt tratament      
termic efectuat sub supraveghere sanitară veterinară şi consecutiv, 
efectuării unui control microbiologic pentru fiecare şarjă de       
fabricaţie care să ateste că acestea sunt corespunzătoare           
microbiologic.                                                      
3.a) Tăierea în partidă separată a loturilor de păsări la care în   
ferma s-a decelat prezenţa în mod sporadic (neinvaziv) Salmonella   
spp., (serotipurile S. gallinarum, S. pullorum, S. ifantis, S.      
berta, S. thompson şi altele) şi luarea măsurilor ce se impun, atât 
la ferme cât şi la abator.                                          
b) În cazul abatorizării unor loturi de păsări, la care a fost      
decelată în mod sporadic (neinvaziv) Salmonella spp., (serotipurile 
S. gallinarum, S. pullorum, S. ifantis, S. berta, S. thompson şi    
altele), tăiate în partidă separată, carnea de pasăre se poate      
admite în consum uman în mod condiţionat, după procesare şi         
tratament termic sub supraveghere sanitară veterinară şi consecutiv 
efectuării unui control microbiologic pentru fiecare şarjă de       
fabricaţie care să ateste că aceasta este corespunzătoare           
microbiologic;                                                      
Decizia admiterii în consum este luată de către medicul veterinar   
oficial având în vedere situaţia epidemiologică a efectivelor.      
În toate cazurile în care s-a izolat serotipul S. enteritidis       
şi/sau S. typhimurium, carnea se confiscă şi se distruge.           
DSVSA organizează şi monitorizează programul pentru recoltarea      
probelor în vederea efectuării analizelor pentru Salmonella.        
DSVSA au obligaţia de a notifica la ANSVSA orice situaţie în care se
depistează Salmonela la animale vii, produsele acestora, alimente de
origine animală sau furaje, în vederea luării măsurilor preventive  
de difuzare a bacteriei, precum şi de a efectua investigaţiile      
epidemiologice pentru a elimina sursa de infecţie sau contaminare.  
c) În cazul decelării serotipurilor S. galinarum, S. pullorum, S.   
ifantis, S. berta, S. thompson şi altele în produsele din carne de  
pasăre şi/sau alte produse care au în compoziţie carne de pasăre, se
aplică următoarea procedură:                                        
1. produsele din carne care nu mai pot fi supuse unui alt tratament 
termic se confiscă şi se distrug;                                   
2. produsele din carne care mai pot fi supuse unui alt tratament    
termic, se tratează termic sub supraveghere sanitară veterinară şi  
se supun unui control microbiologic pentru fiecare şarjă de         
fabricaţie care să ateste că acestea sunt corespunzătoare           
microbiologic;                                                      
3. semipreparatele culinare din carne de pasăre care nu pot fi      
supuse unui alt tratament termic se confiscă şi se distrug;         
4. în toate cazurile în care la examenul microbiologic s-a decelat  
serotipul S. enteritidis şi/sau S. Typhimurium, DSVSA comunică      
medicilor veterinari oficiali din unităţile situate pe teritoriul   
unde au fost diagnosticate acestea, precum şi la DSVSA din judeţele 
de provenienţa a animalelor, prin Sistemul Rapid de Alertă.         
5. în toate cazurile la care la examenul microbiologic s-a decelat  
Salmonella spp., supravegherea sanitară veterinară va superviza     
înregistrarea grafică a temperaturilor şi a duratei tratamentului   
termic, consecutiv efectuării unui control microbiologic pentru     
fiecare şarjă de fabricaţie care să ateste că aceasta este          
corespunzătoare microbiologic;                                      
d. Loturile de carne de pasăre dezosată mecanic la care s-a decelat 
serotipul S. enteritidis şi/sau S. typhimurium, se confiscă şi se   
distrug.                                                            
Loturile din carne de pasăre dezosată mecanic la care s-a decelat   
Salmonella spp., (serotipurile S. gallinarum, S. pullorum, S.       
ifantis, S. berta, S. thompson şi altele), se prelucrează sub       
supraveghere sanitară veterinară în produse din carne tratate       
termic, în unităţi autorizate sanitar veterinar care dispun de      
echipamente tehnice dotate cu aparatură pentru înregistrarea grafică
a temperaturii şi duratei tratamentului şi se supun unui control    
microbiologic pentru fiecare şarjă de fabricaţie care să ateste că  
aceasta este corespunzătoare microbiologic.                         
4. Ouăle provenite din efective cu statut veterinar necunoscut,     
care sunt suspicionate de a fi infectate/care sunt infectate cu     
serotipuri de                                                       
Salmonella ssp (pentru care a fost stabilit un obiectiv de reducere 
sau care au fost identificate că fiind sursa de infecţie în cadrul  
unui focar specific de toxiinfecţie alimentară la om) se pot admite 
în consum uman numai după tratare, astfel încât să se garanteze     
distrugerea serotipului S. enteritidis şi/sau S. Typhimurium.       
5. Ouăle provenite din efective cu statut veterinar necunoscut,     
care sunt suspicionate de a fi infectate/care sunt infectate cu     
Salmonella spp:                                                     
a) sunt considerate ouă de categoria B (conform art. 2 alin. (4)    
Regulamentul nr. 557/2007/CE de stabilire a normelor de aplicare a  
Regulamentului nr. 1028/2006/CE privind standardele de              
comercializare aplicabile ouălor),                                  
b) sunt marcate înainte că acestea să fie introduse pe piaţă        
(conform art. 10 din Regulamentul nr. 557/2007/CE),                 
c) sunt distribuite către centrele de ambalare numai în cazul în    
care DSVSA avizează în mod favorabil măsurile implementate de       
către operatorul de industrie alimentară, în vederea prevenirii     
contaminării încrucişate cu ouă provenite din alte efective.        
B. În toate cazurile în care a fost depistată prezenţa Salmonella   
spp. în carnea roşie, carnea de pasăre, alimentele de origine       
animală sau hrana pentru animale (furaje), tulpina izolată se va    
trimite la IISPV, pentru confirmare şi tipizare.                    
C. Notificarea fermelor furnizoare asupra rezultatelor inspecţiei   
ante şi post mortem, precum şi a rezultatelor pozitive obţinute în  
urma examenelor de laborator, în vederea elaborării şi aplicării de 
către fermieri a unui Plan de măsuri care să conducă la reducerea   
infecţiei în ferme.                                                 
Măsurile anterior precizate luate în cazul cărnii roşii, cărnii de  
vânat, cărnii de pasăre şi ouălor se notifica ANSVSA.               
D. Medicul veterinar oficial va controla (prin                      
inspecţie/supraveghere/monitorizare/recoltare de probe):            
1. Respectarea bunelor practici de fabricaţie şi igienă, a          
programului HACCP şi în mod special a formulelor de tratament       
termic în toate unităţile de procesare carne pasăre, carne roşie,   
lapte, peşte, moluşte;                                              
2. Respectarea măsurilor de prevenire a contaminării încrucişate în 
toate unităţile de procesare şi alimentaţie publică;                
3. Respectarea programelor DDD în toate unităţile de procesare şi   
alimentaţie publică;                                                
4. Efectuarea examenelor medicale periodice ale operatorilor de     
industrie alimentară în vederea identificării şi eliminării         
purtătorilor de germeni din genul Salmonella din toate unităţile    
de procesare şi alimentaţie publică;                                
5. Evitarea contaminării prin manipularea de către personalul       
angajat a alimentelor gata preparate pentru consum în unităţile de  
alimentaţie publică.                                                
6. În toate cazurile în care la examenul microbiologic s-a izolat   
serotipul S. enteritidis şi/sau S. Typhimurium cărnurile şi         
produsele derivate se confiscă, se denaturează şi se îndepărtează   
în condiţii de siguranţă.                                           
     5 
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
     SALMONELOZA*    
      (C-620)      
 (Program Specific 
    efectuat în    
   unităţile de    
 tăiere autorizate 
 sanitar veterinar 
      pentru       
   determinarea    
    prevalenţei    
  Salmonella spp.  
  în carcasele de  
   pui broiler -   
 Decizia Comisiei  
 nr. 516/2007/CE)  
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
  I. În carcasele de pui broiler:             
1. În vederea determinării prevalenţei      
Salmonella spp. în carcasele de pui broiler 
se vor preleva şi analiza probe în          
conformitate cu specificaţiile tehnice din  
studiul preliminar descris în Decizia       
Comisiei nr. 516/2007/CE                    
2. Metoda de eşantionare se va stabili de   
către ANSVSA.                               
3. Prelevarea de probe se va efectua de     
către medicii veterinari oficiali din       
abatoare,                                   
4. Probele prelevate vor fi analizate       
bacteriologic, iar tulpinile izolate vor fi 
serotipizate numai în cadrul IISPV.         
5. Toate tulpinile de Salmonella spp izolate
vor fi păstrate în IISPV, asigurându-se     
integritatea tulpinilor timp de minimum 2   
ani.                                        
6. IISPV va păstra înregistrarea actualizată
şi separată a tuturor examenelor            
bacteriologice efectuate la toate probele   
analizate şi rezultatele lor, în scopul     
prezentului Program Specific.               
7. IISPV va realiza prelucrarea statistică a
datelor rezultate în urma examenelor de     
laborator şi va transmite Direcţiei de      
Igienă şi Sănătate Publică Veterinară din   
cadrul ANSVSA rezultatele supravegherii sub 
formă de date primare, folosind un dicţionar
de date şi formulare de colectare a datelor,
menţionat în Decizia Comisiei nr.           
516/2007/CE.                                
  I. ANIMALE VII (pui broiler)                                        
Programul de control la fermă pentru Salmonella ssp. la puii broiler
se efectuează conform normelor sanitare veterinare în vigoare (vezi 
Capitolul I din prezentul Program).                                 
II. CARNE                                                           
Recoltarea de probe: se recoltează carcase întregi.                 
III. MĂSURI                                                         
Se aplică măsurile prevăzute. la Capitolul II, Secţiunile 1, 2, 3   
şi 4 din prezentul Program.                                         
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
     5 
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
     SALMONELOZA*    
      (C-620)      
 (Program Specific 
    efectuat în    
unităţile de tăiere
autorizate sanitar 
 veterinar pentru  
   determinarea    
    prevalenţei    
 Salmonella spp la 
porcii la îngrăşat)
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
  II. La porcii la îngrăşat sacrificaţi în    
abatoare:                                   
1. În vederea determinării prevalenţei      
Salmonella spp la porcii la îngrăşat        
sacrificaţi în abatoare, se vor preleva şi  
analiza probe în conformitate cu            
specificaţiile tehnice, care vor fi         
transmise de către ANSVSA.                  
2. Metoda de eşantionare se va stabili de   
către ANSVSA.                               
3. Prelevarea probelor se va efectua de     
către medicii veterinari oficiali cu        
responsabilităţi în examinarea post mortem. 
4. Probele prelevate în scopul prezentului  
Program Specific se vor examina             
bacteriologic iar tulpinile izolate vor fi  
serotipizate numai de către LNR pentru      
Salmonelozele Animalelor din cadrul IDSA.   
5. Toate tulpinile de Salmonella spp izolate
vor fi păstrate în IDSA, asigurându-se      
integritatea tulpinilor timp de minimum 2   
ani.                                        
6. IDSA va păstra înregistrarea actualizată 
şi separată a tuturor examenelor            
bacteriologice efectuate şi rezultatele lor,
în scopul prezentului Program Specific.     
7. IDSA va realiza prelucrarea statistică a 
datelor rezultate în urma examinărilor de   
laborator şi trimite Direcţiei de Sănătate  
Animală din cadrul ANSVSA, rezultatele      
supravegherii sub forma de date primare,    
folosind un dicţionar de date şi formulare  
de colectare a datelor menţionat în Decizia 
Comisiei nr. 516/2007/CE.                   
  I. ANIMALE VII (porcii graşi)                                       
Programul de control pentru Salmonella ssp la porcii la îngrăşat    
se efectuează conform normelor sanitare veterinare în vigoare       
(vezi Capitolul I din prezentul Program).                           
II. CARNE ŞI ORGANE                                                 
Recoltarea de probe: limfonoduli ileo - cecali.                     
III. MĂSURI                                                         
Se aplică măsurile prevăzute la Capitolul II, Secţiunile 1, 2, 3    
şi 4 din prezentul Program.                                         
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
     6 
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
     TRICHINELOZA*   
      (B-255)      
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
  I. ANIMALE VII                              
Animalele tăiate pentru consum uman (porc   
domestic, mistreţ, urs, cabaline şi alte    
specii receptive) trebuie examinate la      
tăiere pentru Trichinella spp.              
II. CARNEA                                  
1. Carnea proaspătă provenită de la speciile
de animale receptive se admite pentru consum
uman numai după efectuarea examenului pentru
decelarea Trichinella spp. de către medici  
veterinari oficiali sau medici veterinari de
liberă practică împuterniciţi de către      
DSVSA.                                      
2. Efectuarea examenului pentru decelarea   
Trichinella spp. poate fi efectuată şi de   
personalul auxiliar oficial sau de          
personalul din unităţile de tăiere          
autorizate sanitar veterinar, care îşi      
desfăşoară activitatea sub supravegherea şi 
responsabilitatea medicului veterinar       
oficial sau medicului veterinar de liberă   
practică împuternicit, decizia finală       
privind admiterea în consum a cărnii fiind  
luată de către medicul veterinar oficial.   
3. În conformitate cu prevederile art. 5 din
Regulamentul nr. 2075/2005/CE tot personalul
implicat în examinarea probelor pentru      
decelarea Trichinella spp. trebuie să fie   
instruit corespunzător şi să participe la:  
a. un program de control al testelor        
utilizate pentru decelarea Trichinella spp; 
b. o evaluare periodică a procedurilor de   
testare, înregistrare şi analiză utilizate  
în laborator.                               
4. Examenul pentru decelarea Trichinella    
spiralis se efectuează în cadrul            
institutelor naţionale de referinţă, la     
LSVSA din cadrul DSVSA, în circumscripţiile 
sanitare veterinare şi pentru siguranţa     
alimentelor, în laboratoarele din           
circumscripţiile sanitare veterinare de     
asistentă, în laboratoarele special         
amenajate şi dotate pentru decelarea        
trichinei din abatoarele în care se         
sacrifică porcine şi/sau cabaline, ori în   
laboratoarele din unităţile care manipulează
carne de vânat sălbatic.                    
5. Contravaloarea examenelor pentru         
decelarea trichinei se va efectua în        
conformitate cu prevederile legale în       
vigoare.                                    
  I. ANIMALE VII (porc domestic, mistreţ, urs, cabaline şi alte specii
receptive)                                                          
Supraveghere prin examene de laborator pentru speciile receptive    
(vezi Capitolul I din prezentul Program).                           
II. CARNE                                                           
Recoltarea probelor pentru decelarea Trichinella spiralis se face   
conform prevederilor Regulamentului nr. 2075/2005/CE.               
Examenul pentru depistarea trichinei se efectuează printr-una din   
următoarele metode, după cum urmează:                               
1. Metoda digestiei:                                                
a) metoda digestiei eşantioanelor combinate/colective, utilizând un 
agitator magnetic - metoda de referinţă;                            
b) metoda digestiei eşantioanelor combinate/colective cu asistenţă  
mecanică:                                                           
i) tehnica sedimentării - metoda echivalentă;                       
îi) tehnica de izolare prin filtrare - metoda echivalentă.          
c) metoda de digestie automată pentru eşantioane combinate/colective
până la 35 g - metoda echivalentă.                                  
2. Examen trichineloscopic direct prin compresie pe lamă în         
condiţiile prevăzute de Regulamentul nr. 2075/2005/CE.              
Marcarea cărnurilor care au fost supuse examenului pentru decelarea 
Trichinella spiralis se efectuează conform prevederilor legale.     
III. MĂSURI                                                         
a) Carnea de la animalele la care a fost diagnosticată Trichinella  
spiralis se declară improprie consumului uman.                      
b) DSVSA vor lua măsuri pentru interzicerea punerii pe piaţă a      
cărnurilor la care a fost depistată Trichinella, vor dispune        
distrugerea acestora, vor iniţia investigaţii epidemiologice în     
vederea identificării fermei şi a eliminării surselor.              
c) În situaţia în care se constată că produsele din carne, carnea   
preparată şi carnea tocată cu origine necunoscută, care au stat la  
baza declanşării unor episoade de trichineloza la om, DSVSA au      
obligaţia ca în timpul investigaţiilor din cadrul anchetei          
epidemiologice să recolteze şi să examineze toate probele suspecte. 
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
                                                                    
     7 
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
     TUBERCULOZA*    
      (B-105)      
    (produsă de    
   Mycobacterium   
      bovis)       
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
  I. ANIMALE VII                              
Bovinele, caprinele, porcinele, leporide  şi
vânatul sălbatic se supun examenului ante   
mortem în unităţi de tăiere autorizate      
sanitar veterinar, de către medici          
veterinari oficiali sau de către personalul 
auxiliar oficial.                           
II. CARNE şi ORGANE                         
1. Inspecţia post mortem a carcaselor şi    
organelor se efectuează în unităţi de tăiere
autorizate sanitar veterinar, de către      
medici veterinari oficiali sau de către     
personalul auxiliar oficial.                
2. În cadrul inspecţiei post mortem se      
examinează inclusiv ganglionii limfatici ai 
capului şi organelor.                       
3. în cazul în care nu s-au constatat semne 
clinice specifice la examenul ante mortem,  
animalele se dirijează la tăiere în condiţii
normale, în caz contrar animalele se        
dirijează la tăiere în partidă separată.    
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
  I. ANIMALE VII (bovine, caprine, porcine, leporide şi vânat         
sălbatic) Supravegherea speciilor receptive în ferme prin teste     
alergice şi/sau serologice pentru tuberculoză şi expedierea         
animalelor reagente către abator în vederea sacrificării în partidă 
separată, (vezi Capitolul I din prezentul Program).                 
II. CARNE şi ORGANE                                                 
Se recoltează probe în următoarele cazuri:                          
a) În cazul animalelor care au reacţionat pozitiv la testele        
alergice şi/sau serologice, la care după tăiere prin inspecţia post 
mortem nu se constată leziuni, se vor recolta următorii ganglioni   
limfatici:                                                          
1. submaxilari, retrofaringieni, bronhici;                          
2. mediastinali, eventual şi mezenterici (dacă sunt măriţi în       
volum), portali şi retromamari.                                     
b) În cazul suspiciunii de TBC se recoltează probe de organe cu     
leziuni şi ganglioni limfatici în vederea examinării bacteriologice 
şi histologice, după caz, conform normelor sanitare veterinare în   
vigoare.                                                            
Se recoltează porţiuni de organe cu leziuni şi limfonodulii         
aferenţi.                                                           
În lipsa organelor afectate se recoltează numai limfonodulii cu     
leziuni.                                                            
c) Medicul veterinar oficial va notifica la DSVSA toate cazurile de 
suspiciune/leziuni detectate la examenul post mortem.               
III. MĂSURI                                                         
a) În cazul în care animalele prezintă o reacţie pozitivă sau       
neconcludentă la tuberculină sau în cazul care există alte motive   
pentru suspectarea unei infecţii, acestea trebuie să fie            
sacrificate separat faţă de celelalte animale, luându-se toate      
precauţiile necesare pentru evitarea riscului de contaminare a      
celorlalte carcase, a liniei de sacrificare şi a personalului       
prezent în abator.                                                  
b) Sancţiunile de abator la carnea şi organele mamiferelor se aplică
în funcţie de localizare şi extinderea leziunilor şi în conformitate
cu prevederile normelor sanitare veterinare în vigoare.             
c) Toată carnea care provine de la animale la care inspecţia        
postmortem a permis punerea în evidenţă a unor leziuni tuberculoase 
în mai multe organe sau părţi ale carcasei trebuie să fie declarată 
improprie pentru consumul uman.                                     
d) În cazul în care a fost evidenţiată o leziune tuberculoasă în    
ganglionii limfatici ai aceluiaşi organ sau în aceeaşi parte a      
carcasei, numai organul afectat sau această parte a carcasei şi     
ganglionii limfatici asociaţi trebuie să fie declaraţi improprii    
pentru consumul uman.                                               
     7 
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
     TUBERCULOZA*    
      (B-105)      
    (produsă de    
   Mycobacterium   
      bovis)       
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
  III. LAPTE CRUD                             
În exploataţiile de animale producătoare    
de lapte                                    
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
  III. MĂSURI                                                         
LAPTE CRUD                                                          
a) Laptele provenit de la vacile cu reacţii pozitive sau dubioase la
testul unic (TU) în perioada de 42 zile până la efectuarea testului 
comparativ simultan (TCS) nu va fi pus în consum public.            
Laptele provenit de la vacile cu reacţii pozitive sau dubioase la TU
(în perioada de 42 zile până la efectuarea TCS) nu va fi livrat la: 
1. centre de colectare lapte;                                       
2. centre de prelucrare lapte înregistrate sanitar veterinar;       
3. unităţi de procesare a laptelui autorizate sanitar veterinar.    
b) Laptele provenit de la animalele care nu prezintă semne clinice  
de boală şi nu au dat reacţii pozitive la testele de tuberculinare, 
provenite din exploataţii care nu sunt libere sau oficial libere de 
tuberculoză poate fi livrat pentru procesare, cu aprobarea DSVSA    
judeţene, în vederea obţinerii de produse lactate, cu condiţia să   
fie supus unui tratament termic care să dea o reacţie negativă la   
testul fosfatazei alcaline.                                         
       
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
                     
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
  III. LAPTE CRUD                             
În unităţi de procesare a laptelui supuse   
autorizării şi/sau înregistrării sanitare   
veterinare                                  
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
  a) Laptele provenit de la vacile cu reacţii pozitive sau dubioase la
TU (în perioada de 42 zile până la efectuarea TCS) nu va fi         
recepţionat şi admis la procesare în unităţile supuse înregistrării 
sanitare veterinare (centrele de prelucrare a laptelui) şi în       
unităţile de procesare autorizate sanitar veterinar.                
b) Laptele provenit de la animalele care nu prezintă semne clinice  
de boală şi nu au dat reacţii pozitive la testele de tuberculinare, 
provenite din exploataţii care nu sunt libere sau oficial libere de 
tuberculoză, poate fi recepţionat şi utilizat pentru procesare, cu  
aprobarea DSVSA, în vederea obţinerii de produse lactate, cu        
condiţia să fie supus unui tratament termic care să dea o reacţie   
negativă la testul fosfatazei alcaline.                             
     8 
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   ESCHERICHIA COLI  
   VEROTOXIGENA*   
  E. coli O157 H7  
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
  I. ANIMALE VII                              
Bovinele se supun examenului ante mortem în 
unităţi de tăiere autorizate sanitar        
veterinar, de către medici veterinari       
oficiali sau de către personalul auxiliar   
oficial.                                    
II. CARCASE şi ORGANE                       
Inspecţia post mortem a carcaselor şi       
organelor precum şi recoltarea de probe se  
efectuează în unităţi de tăiere autorizate  
sanitar veterinar, de către medici          
veterinari oficiali sau de către personalul 
auxiliar oficial.                           
III. LAPTE CRUD                             
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
  I. ANIMALE VII (bovine)                                             
Supraveghere prin examene de laborator (vezi Capitolul I din        
prezentul Program).                                                 
II. CARNE                                                           
Se recoltează probe de pe suprafaţa carcaselor conform normelor     
sanitare veterinare în vigoare                                      
III. MĂSURI                                                         
Carne                                                               
1. Carcasele cu rezultate pozitive se confiscă şi denaturează.      
2. Medicul veterinar oficial va controla (prin                      
inspecţie/supraveghere/monitorizare/recoltare de probe):            
a) Respectarea bunelor practici de fabricaţie şi igienă, a          
programului HACCP în toate unităţile de abatorizare bovine şi în    
mod special a formulelor de tratament termic în toate unităţile de  
procesare şi alimentaţie publică;                                   
b) Evitarea contaminării carcaselor cu fecale în abatoarele de      
bovine, ovine şi caprine.                                           
c) Respectarea măsurilor de prevenire a contaminării încrucişate în 
toate unităţile de procesare, alimentaţie publică şi în mod special 
contaminarea post tratament termic a alimentelor gata preparate     
pentru consum cu termene de valabilitate lungi;                     
d) Evitarea contaminării prin manipularea de către personalul       
angajat a alimentelor gata preparate pentru consum în unităţile de  
alimentaţie publică.                                                
e) Recoltarea de probe de apă potabilă şi gheaţă utilizată în       
procesare (unde este cazul), în cadrul Programului de autocontrol   
în unităţile de procesare carne pasăre, carne roşie, lapte, peşte,  
moluşte, precum şi în alimentaţie publică, în vederea efectuării    
examenului microbiologic;                                           
Lapte                                                               
Respectarea igienei mulsului.                                       
     9 
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   INFLUENŢA AVIARĂ  
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
  I. PĂSĂRI VII                               
Păsările vii se supun examenului ante mortem
în unităţi de tăiere autorizate sanitar     
veterinar şi în ferme, de către medici      
veterinari oficiali sau de către personalul 
auxiliar oficial.                           
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
  I. PĂSĂRI VII                                                       
Vezi Capitolul I din prezentul Program.                             
II. MĂSURI:                                                         
1. DSVSA au obligaţia de a notifica prin SRAAF în regim de urgenţă  
cazurile suspecte.                                                  
2. Medicul veterinar oficial va controla (prin                      
inspecţie/supraveghere/monitorizare/recoltare de probe):            
a) Respectarea măsurilor de curăţire, spălare şi dezinfecţie a      
mijloacelor de transport şi cuştilor;                               
b) Abatorizarea pe loturi urmată de dezinfecţia între tăieri;       
c) Respectarea bunelor practici de fabricaţie şi igienă, a          
programului HACCP în toate unităţile de abatorizare a               
păsărilor;                                                          
d) Prevenirea contaminării încrucişate în timpul tăierii şi         
procesării;                                                         
e) Îndepărtarea subproduselor rezultate în urma abatorizării        
păsărilor (pene, viscere) şi a cadavrelor în condiţii de            
siguranţă;                                                          
f) Interzicerea prezenţei animalelor indezirabile (câini, pisici,   
rozătoare) în incinta abatoarelor de păsări;                        
g) Interzicerea recuperării subproduselor pentru alimentaţia        
carnivorelor.                                                       
3. În toate cazurile se vor lua măsuri de protecţie a personalului  
operator care intră în contact cu păsările vii destinate            
abatorizării şi/sau carcase.                                        
    10 
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
       RABIA **      
       B-058       
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
  I. ANIMALE VII                              
Bovinele, ovinele, caprinele, ecvinele şi   
vânatul sălbatic se supun examenului ante   
mortem în unităţi de tăiere autorizate      
sanitar veterinar de către medici veterinari
oficiali sau de către personalul auxiliar   
oficial.                                    
II. CARCASE                                 
Inspecţia post mortem a carcaselor precum şi
recoltarea de probe se efectuează în unităţi
de tăiere autorizate sanitar veterinar, de  
către medici veterinari oficiali sau de     
către personalul auxiliar oficial.          
                                            
                                            
                                            
  I. ANIMALE VII (bovine, ovine, caprine, ecvine, vânat sălbatic)     
Supraveghere (vezi Capitolul I din prezentul Program).              
II. CARNE ŞI ORGANE:                                                
Se prelevează capul întreg pentru examen virusologic (inclusiv      
bioprobă) şi histologic.                                            
(diagnostic diferenţial EST, Aujeszky şi Listeria, conform          
Capitolul I din prezentul Program)                                  
III. MĂSURI                                                         
a) În cazul în care au existat semne clinice de turbare sau au      
trecut mai mult de 6 zile de la muşcătura infectantă se confiscă    
animalul în întregime;                                              
b) În cazul în care animalele au fost tăiate după mai puţin de 6    
zile de la muşcătură, fără semne clinice de turbare, se confiscă    
locul muşcăturii, capul şi coloana vertebrală;                      
c) Restul cărnii şi subproduselor comestibile se livrează pentru    
consum uman, fără restricţii.                                       
    11 
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
      BOTULISM **    
      (C-615)      
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
  I. ANIMALE VII                              
Bovinele, ovinele, caprinele, porcinele şi  
leporidele se supun inspecţiei ante mortem  
în unităţi de tăiere autorizate sanitar     
veterinar, de către medici veterinari       
oficiali sau de către personalul auxiliar   
oficial.                                    
II. CARNE şi ORGANE (bovinele, ovinele,     
caprinele, porcinele şi leporidele)         
Inspecţia post mortem a carcaselor se       
efectuează în unităţi de tăiere autorizate  
sanitar veterinar, de către medici          
veterinari oficiali sau de către personalul 
auxiliar oficial.                           
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
  I. ANIMALE VII (bovinele, ovinele, caprinele, porcinele şi leporide)
Supraveghere specii receptive (vezi Capitolul I din prezentul       
Program).                                                           
II. CARNE, ORGANE ŞI PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ                     
În caz de suspiciune se recoltează probe din loturile de produse de 
origine animală.                                                    
Determinarea prezenţei toxinei botulinice în probe se face prin     
bioprobă pe şoareci şi testele imunologice (ELISA, RIA s.a.).       
III. MĂSURI                                                         
1. În cazul în care este diagnosticată boala, carnea se declara     
improprie consumului uman, se confiscă şi se denaturează;           
2. În cazul în care se identifica prezenţa toxinei botulinice în    
produse de origine animală, acestea se distrug;                     
3. DSVSA au obligaţia de a notifica la ANSVSA toate situaţiile de   
suspiciune şi confirmare a cazurilor de botulism sau orice situaţie 
în care se depistează toxina botulinică, în alimente de origine     
animală sau furaje, în vederea luării măsurilor preventive, precum  
şi de a efectua investigaţiile epidemiologice pentru a elimina      
sursa de infecţie sau contaminare;                                  
4. Medicul veterinar oficial va controla (prin                      
inspecţie/supraveghere/monitorizare/recoltare de probe):            
a) Respectarea bunelor practici de fabricaţie şi igienă, a          
programului HACCP şi în mod special a formulelor de tratament termic
(durata, presiunea şi temperatura de sterilizare şi/sau             
pasteurizare) în toate unităţile de procesare carne, lapte, peşte;  
b) Respectarea măsurilor de prevenire a contaminării încrucişate în 
toate unităţile de procesare, alimentaţie publică;                  
c) Identificarea şi eliminarea conservelor şi semiconservelor       
bombate sau alte defecte fizice, cu modificări senzoriale că urmare 
a controlului oficial în unităţi de procesare, depozitare şi        
comercializare.                                                     
    12 
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
    LEPTOSPIROZA **  
      (B-056)      
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
  I. ANIMALE VII                              
Bovinele, cabalinele şi porcinele se supun  
inspecţiei ante mortem în unităţi de tăiere 
autorizate sanitar veterinar, de către      
medici veterinari oficiali sau de către     
personalul auxiliar oficial.                
II. CARNE şi ORGANE                         
Inspecţia post mortem a carcaselor şi       
organelor se efectuează în unităţi de tăiere
autorizate sanitar veterinar, de către      
medici veterinari oficiali sau de către     
personalul auxiliar oficial.                
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
III. LAPTELE                                
                                            
                                            
                                            
  I. ANIMALE VII (bovinele, porcinele, cabalinele)                    
Supraveghere serologică prin examene de laborator (vezi Capitolul I 
din prezentul Program).                                             
II. CARNE şi ORGANE                                                 
Se prelevează porţiuni de rinichi şi ficat de la animalele tăiate;  
III. MĂSURI                                                         
1. Carnea şi organele:                                              
a) Se confiscă în totalitate carcasele icterice, marasmatice sau cu 
modificări importante ale musculaturii;                             
b) Se sterilizează prin fierbere sau autoclavare în cazul prezenţei 
leziunilor degenerative numai în ficat şi a examenului bacteriologic
pozitiv;                                                            
c) Grăsimea se dă în consum după topire iar glandele endocrine şi   
sângele se confiscă;                                                
d) Pieile se prelucrează prin sărare uscată şi se livrează după 14  
zile.                                                               
2. Medicul veterinar oficial va controla (prin                      
inspecţie/supraveghere/monitorizare/recoltare de probe):            
a) Respectarea bunelor practici de fabricaţie şi igienă şi a        
programului HACCP în toate unităţile de procesare şi alimentaţie    
publică;                                                            
b) Evitarea contaminării carcaselor cu excreţii de la speciile      
receptive prin utilizarea de tehnici de tăiere şi inspecţie         
adecvate care includ protejarea vezicii urinare şi a rinichilor;    
c) Îndepărtarea şi eliminarea în condiţii de siguranţă a excreţiilor
de la speciile receptive, din boxele de aşteptare;                  
d) Evitarea contaminării surselor de apă potabilă cu excreţii       
provenite de la speciile receptive;                                 
e) Respectarea programelor DDD în toate unităţile de procesare,     
precum şi în unităţile de alimentaţie publică;                      
În toate cazurile se vor lua măsuri de protecţie a personalului     
operator care intră în contact cu animalele vii destinate           
abatorizării şi/sau carcase.                                        
3. Laptele:                                                         
a) Respectarea igienei mulsului;                                    
b) Evitarea contaminării cu excreţii provenite de la animalele      
receptive.                                                          
    13 
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
     TUBERCULOZA**   
  (alta decât cea  
    produsă de     
   Mycobacterium   
      bovis)       
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
  I. ANIMALE VII                              
Porcinele, ovinele, cabalinele şi păsările  
se supun examenului ante mortem în unităţi  
de tăiere autorizate sanitar veterinar de   
către medici veterinari oficiali sau de     
către personalul auxiliar oficial.          
II. CARNE şi ORGANE                         
1. porcine, ovine, cabaline                 
a. Inspecţia post mortem a carcaselor şi    
organelor se efectuează în unităţi de tăiere
autorizate sanitar veterinar, de către      
medici veterinari oficiali sau de către     
personalul auxiliar oficial.                
b. La inspecţia post mortem se examinează   
inclusiv ganglionii limfatici ai capului şi 
organelor.                                  
c. În cazul în care nu s-au constatat semne 
clinice specifice la examenul ante mortem,  
animalele se dirijează la tăiere în condiţii
normale, în caz contrar animalele se        
dirijează la tăiere în partidă separată.    
2. păsări                                   
Păsările se supun inspecţiei post mortem    
individuale după tăiere, prin examinarea    
carcasei şi organelor.                      
                                            
                                            
  I. ANIMALE VII (porcine, ovine, cabaline, păsări)                   
Supraveghere (vezi Capitolul I din prezentul Program).              
II. CARNE şi ORGANE                                                 
1. porcine, ovine, cabaline:                                        
a) în cazul suspiciunii de TBC se recoltează probe de organe cu     
leziuni şi ganglioni limfatici aferenţi în vederea examinării       
bacteriologice şi histologice, după caz, conform normelor sanitare  
veterinare;                                                         
b) în lipsa organelor afectate se recoltează numai ganglionii       
limfatici cu leziuni.                                               
2. păsări: în caz de suspiciune se recoltează carcase întregi şi    
organe cu leziuni (ficat, splină).                                  
III. MĂSURI                                                         
1. porcine, ovine, cabaline:                                        
măsurile de abator la carne şi organe se aplică în funcţie de       
localizarea şi extinderea leziunilor şi în conformitate cu          
prevederile normelor sanitare veterinare în vigoare.                
2. păsări:                                                          
Măsurile de abator pentru carne şi organe se aplică în funcţie de   
localizarea şi extinderea leziunilor.                               
Se confiscă carcasele şi organele în caz de:                        
a) infecţie generalizată;                                           
b) leziuni pe organe însoţite de cahexie şi infiltraţii în          
musculatură.                                                        
În cazurile în care carcasa nu prezintă modificări, dar există      
leziuni pe organe se confiscă organele cu leziuni iar carnea se     
admite în consum după sterilizare prin fierbere.                    
    14 
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
     YERSINIOZA **   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
  I. ANIMALE VII                              
Porcinele se supun inspecţiei ante mortem în
unităţi de tăiere autorizate sanitar        
veterinar, de către medici veterinari       
oficiali sau de către personalul auxiliar   
oficial.                                    
II. CARNE şi ORGANE                         
Inspecţia post mortem a carcaselor şi       
organelor se efectuează în unităţi de tăiere
autorizate sanitar veterinar, de către      
medici veterinari oficiali sau de către     
personalul auxiliar oficial.                
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
  I. ANIMALE VII (porcine):                                           
Supraveghere anatomopatologică şi de laborator (vezi Capitolul I din
prezentul Program).                                                 
II. CARNE şi ORGANE                                                 
În caz de suspiciune se recoltează:                                 
a) probe de pe suprafaţa carcaselor;                                
b) ganglionii limfatici mezenterici, intestinul subţire, organele   
cu leziuni;                                                         
c) la porcine se recoltează inclusiv ganglionii limfatici           
retrofaringieni şi tonsilele palatine.                              
III. MĂSURI                                                         
1. Carnea, organele şi grăsimea, fără modificări senzoriale se      
dirijează pentru prelucrare în produse supuse tratamentului termic. 
2. Medicul veterinar oficial va controla (prin                      
inspecţie/supraveghere/monitorizare/recoltare de probe):            
a) Respectarea bunelor practici de fabricaţie şi igienă, a          
programului HACCP şi în mod special a formulelor de tratament termic
în toate unităţile de procesare carne pasăre, carne roşie, lapte;   
b) Prevenirea contaminării în abator prin utilizarea de tehnici de  
tăiere adecvate care includ protejarea rectului cu pungă de plastic;
c) Respectarea măsurilor de prevenire a contaminării încrucişate în 
toate unităţile de procesare, alimentaţie publică şi în mod special 
contaminarea post tratament termic a alimentelor gata preparate     
pentru consum cu termen lung de valabilitate;                       
d) Evitarea contaminării prin manipularea de către personalul       
angajat a alimentelor gata preparate pentru consum în unităţile de  
alimentaţie publică.                                                
    15 
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
    ANISAKIDOZA **   
ŞI ALTE PARAZITOZE 
     LA PEŞTI      
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
  1. Fiecare lot de peşte, icrele şi lapţii se
supun examenului prin inspecţie vizuală.    
2. Se prelevează probe reprezentative din   
fiecare lot de peşte, icre şi lapţi.        
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
  I. Înainte de prelucrare sau comercializare, loturile de peşte,     
icrele şi lapţii sunt supuse inspecţiei vizuale randomizate de către
medici veterinari oficiali sau de către personalul auxiliar oficial 
în vederea depistării şi îndepărtării paraziţilor vizibili cu ochiul
liber.                                                              
II. MĂSURI                                                          
Medicul veterinar oficial va controla (prin                         
inspecţie/supraveghere/monitorizare/recoltare de probe) modul în    
care se prelucrează peştele, icrele şi lapţii:                      
a) peştele parazitat sau părţile parazitate din acesta nu vor fi    
comercializate pentru consum uman;                                  
b) peştele întreg la care au fost evidenţiate formaţiuni parazitare 
doar la nivelul viscerelor şi care pot fi îndepărtate în            
totalitate, se dirijează la procesare sub supraveghere sanitară     
veterinară într-o unitate autorizată sanitar veterinar care dispune 
de facilităţi pentru îndepărtarea eficientă a părţilor parazitate   
şi în care sunt respectate condiţiile de igienă pentru evitarea     
posibilităţilor de contaminare;                                     
c) peştele întreg la care au fost evidenţiate formaţiuni parazitare 
la nivelul musculaturii sau la nivelul musculaturii şi a viscerelor 
se declară impropriu pentru consum uman şi nu se acceptă            
valorificarea acestuia pentru consumul uman.                        
    16 
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
    CISTICERCOZA **  
      (B-252)      
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
  I. ANIMALE VII                              
Bovinele, ovinele şi porcinele se supun     
inspecţiei ante mortem în unităţi de tăiere 
autorizate sanitar veterinar, de către      
medici veterinari oficiali sau de către     
personalul auxiliar oficial.                
II. CARNE ŞI ORGANE                         
1. Carnea proaspătă provenită de la animale 
receptive se supune inspecţiei post mortem  
imediat după tăiere.                        
2. Inspecţia post mortem a carcaselor se    
efectuează în unităţi de tăiere autorizate  
sanitar veterinar, de către medici          
veterinari oficiali sau de către personalul 
auxiliar oficial.                           
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
  I. ANIMALE VII (bovine, ovine, porcine)                             
Supravegherea prin examene de laborator (vezi Capitolul I din       
prezentul Program).                                                 
II. CARNE ŞI ORGANE                                                 
Se examinează fiecare carcasă de bovine, ovine, porcine destinată   
consumului uman.                                                    
III. MĂSURI                                                         
1. Carnea şi organele infestate trebuie să fie declarate improprii  
pentru consumul uman, cu următoarele precizări:                     
a) În cazul infestaţiei generalizate sau dacă musculatura prezintă  
modificări senzoriale carnea şi organele se confiscă, se            
denaturează şi se distrug;                                          
b) În cazul infestaţiei localizate, porţiunile infestate se         
confiscă, iar restul cărnii se poate pune în consum condiţionat     
după tratament termic prin fierbere sau prin congelare, atunci când 
caracterele senzoriale ale cărnii, organelor şi subproduselor sunt  
normale;                                                            
c) Grăsimea de porc se topeşte la 100°C după care se poate utiliza  
pentru consum;                                                      
d) masa gastrointestinală se poate utiliza în procesare fără        
restricţii, dacă nu prezintă chişti.                                
2. Medicul veterinar oficial va controla (prin                      
inspecţie/supraveghere/monitorizare/recoltare de probe):            
a) Respectarea bunelor practici de fabricaţie şi igienă, a          
programului HACCP şi în mod special a formulelor de tratament termic
în toate unităţile de procesare carne roşie;                        
b) Respectarea programelor DDD în toate unităţile de procesare şi   
alimentaţie publică;                                                
c) Interzicerea prezentei câinilor în abatoare.                     
    17 
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
   
       ANTRAX **     
      (B-051)      
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
                   
  I. ANIMALE VII                              
Bovinele, ovinele, caprinele, cabalinele şi 
porcinele se supun inspecţiei ante mortem în
unităţi de tăiere autorizate sanitar        
veterinar, de către medici veterinari       
oficiali sau de către personalul auxiliar   
oficial.                                    
II. CARNE şi ORGANE                         
Inspecţia post mortem a carcaselor se       
efectuează în unităţi de tăiere autorizate  
sanitar veterinar, de către medici          
veterinari oficiali sau de către personalul 
auxiliar oficial.                           
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
                                            
  I. ANIMALE VII (bovinele, ovinele, caprine, cabalinele, porcinele)  
Supraveghere anatomopatologică şi de laborator pentru speciile      
receptive (vezi Capitolul I din prezentul Program).                 
II. MĂSURI:                                                         
a) animalele clinic sănătoase, provenind din loturi în care au      
existat cazuri de antrax, se dirijează la abator pentru sacrificare 
în partidă separată;                                                
b) în forma localizată la porci (glosantrax), animalele sunt izolate
sub restricţii şi se recoltează porţiuni de splina, ganglioni       
limfatici şi os lung nedeschis;                                     
c) în toate situaţiile în care se suspicionează o formă de antrax în
abator trebuie suspendate toate activităţile până la confirmarea    
diagnosticului;                                                     
d) în cazul în care se depistează un caz pozitiv de antrax toate    
carcasele contaminate trebuie distruse şi îndepărtate în condiţii de
siguranţă;                                                          
e) reluarea activităţii se poate face numai după efectuarea unei    
dezinfecţii severe astfel încât agentul chimic utilizat să rămână în
contact timp de 8 ore cu suprafeţele supuse dezinfecţiei;           
f) În toate situaţiile în care se suspicionează sau se confirmă o   
formă de antrax, se iau măsuri de prevenire a transmiterii la       
om/personalul operator şi a contaminării mediului de lucru.         
    Conform  Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 34/2006  pentru aprobarea Normei Sanitare Veterinare referitoare la monitorizarea zoonozelor şi agenţilor zoonotici, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 199 din 2 martie 2006, cu modificările şi completările ulterioare:  * Zoonoze care trebuie monitorizate  ** Zoonoze ce se vor monitoriza în conformitate cu situaţia epidemiologică  *** MĂSURI LE CARE SE APLICĂ DUPĂ EFECTUAREA CONTROALELOR - COMUNICAREA REZULTATELOR INSPECŢIEI:      (1) Medicul veterinar oficial trebuie să consemneze şi să evalueze rezultatele activităţilor din cadrul inspecţiei.   ...        (2) a) În cazul în care inspecţiile pun în evidenţă prezenţa unei boli sau a unei stări patologice care ar putea afecta sănătatea publică sau animală sau ar putea periclita bunăstarea animalelor, medicul veterinar oficial trebuie să informeze operatorul din sectorul alimentar despre aceasta.   ...        b) În cazul în care problema identificată a apărut în cursul producţiei primare, medicul veterinar oficial trebuie să informeze despre aceasta medicul veterinar concesionar responsabil de supravegherea stării de sănătate a animalelor din exploataţia de origine, operatorul din sectorul alimentar şi DSVSA, şi după caz, fondul de vânătoare respectiv.   ...        c) În cazul în care animalele în cauză provin dintr-o crescătorie a unui alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-o ţară terţă, medicul veterinar oficial trebuie să informeze DSVSA.   ...        (3) Rezultatele inspecţiilor şi testărilor vor fi monitorizate în bazele de date ale ANSVSA şi DSVSA.   ...        (4) Medicul veterinar oficial care, în timpul unei inspecţii ante-mortem sau post-mortem sau în cursul oricărei alte activităţi de inspectare, suspectează prezenţa unui agent infecţios menţionat în lista A a OIE, este obligat să informeze imediat DSVSA şi să ia, împreună cu aceasta, toate măsurile şi precauţiile care se impun pentru a împiedica eventuala răspândire a agentului infecţios, în conformitate cu legislaţia comunitară care se aplică.   ...       
				 + 
			  Secţiunea 2   CONTROLUL OFICIAL ÎN UNITĂŢILE AUTORIZATE SANITAR-VETERINAR     *Font 7*   ┌───┬──────────┬───────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐  │   │          │               │               CONDUITA DE CONTROL OFICIAL PRIN INSPECŢIE/VERIFICARE/TESTARE/SUPRAVEGHERE/                │  │   │          │               │                                     MONITORIZARE/RECOLTARE DE PROBE                                      │  │   │          │               ├──────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤  │   │ CATEGORIA│               │  Frecvenţa   │                      RECOLTARE DE PROBE PENTRU EXAMENE DE LABORATOR                       │  │Nr.│DE PRODUS/│   UNITATEA    │inspecţiilor/ ├─────────────────┬──────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┤  │   │ACTIVITATE│               │verificărilor/│                 │  Frecvenţa recoltării probelor   │                                      │  │   │          │               │supravegherii/│  Natura probei  │  pentru examenele de laborator   │         Precizări tehnice *          │  │   │          │               │monitorizării │                 │    prevăzute la Capitolul II,    │                                      │  │   │          │               │              │                 │Secţiunea 4 din prezentul Program │                                      │  ├───┼──────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤  │   │     0    │       1       │      2       │        3        │                4                 │                  5                   │  ├───┼──────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤  │ 1.│Activităţi│a) Depozit     │Lunar         │Produse          │Trimestrial - pentru fiecare      │1) Recoltarea de probe se efectuează  │  │   │generale  │frigorific     │              │depozitate care  │categorie de produse              │de către DSVSA în scop bine determinat│  │   │          │               │              │necesită regim   │                                  │în cadrul controlului oficial, în     │  │   │          │               │              │termic           │                                  │vederea verificării siguranţei        │  │   │          ├───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤produsului şi respectiv a             │  │   │          │b) Unitate de  │Lunar         │Produse          │Trimestrial - pentru fiecare      │conformităţii alimentului cu          │  │   │          │reambalare     │              │alimentare de    │categorie de produse reambalate   │criteriile de siguranţă prevăzute în  │  │   │          │               │              │origine animală  │                                  │Regulamentul (CE) 1441/2007, după cum │  │   │          ├───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤urmează:                              │  │   │          │c) Piaţa       │Semestrial    │Produse          │În caz de reclamaţie, sesizare,   │a) verificarea siguranţei produsului  │  │   │          │en-gros        │              │alimentare de    │suspiciune, toxiinfecţii          │şi respectiv a conformităţii          │  │   │          │               │              │origine animală  │alimentare                        │alimentului cu criteriile de          │  │   │          │               │              │expuse la vânzare│                                  │siguranţă prevăzute în Regulamentul   │  ├───┼──────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤(CE) 1441/2007;                       │  │ 2.│Carne de  │a) Abator      │Permanentă    │Ţesut muscular,  │Lunar - pentru fiecare specie.    │b) verificarea siguranţei produsului  │  │   │ongulate  │               │              │organe (ficat,   │                                  │şi respectiv a conformităţii          │  │   │domestice │               │              │rinichi, splina, │                                  │alimentului din punct de vedere       │  │   │          │               │              │ganglioni).      │                                  │microbiologic cu criteriile de        │  │   │          │               │              ├─────────────────┼──────────────────────────────────┤siguranţă care nu sunt prevăzute de   │  │   │          │               │              │Probe de pe      │a) Lunar - conform reglementărilor│legislaţia comunitară, dar care sunt  │  │   │          │               │              │suprafaţa        │Uniunii Europene în vigoare       │cuprinse în legislaţia naţională;     │  │   │          │               │              │carcaselor de    │b) Conform programelor specifice  │c) obţinerea de informaţii privind    │  │   │          │               │              │bovine, porcine, │aplicate suplimentar în cazul     │statusul microbiologic al unor        │  │   │          │               │              │pentru testarea  │unităţilor autorizate pentru      │alimente comercializate pe piaţă;     │  │   │          │               │              │E. coli şi       │export în ţări terţe              │d) verificarea sistemului de proceduri│  │   │          │               │              │Salmonella       │                                  │şi programe implementate de către     │  │   │          ├───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤operatorii cu activitate în domeniul  │  │   │          │b) Abator      │              │limfonodulii     │conform specificaţiilor tehnice   │alimentar în vederea asigurării       │  │   │          │sacrificare    │              │ileo - cecali    │transmise de ANSVSA ***           │siguranţei alimentelor (proceduri de  │  │   │          │porci la       │              │pentru testarea  │                                  │bune practici de igienă şi producţie, │  │   │          │îngrăşat***    │              │Salmonella       │                                  │program HACCP, sistem de              │  │   │          │               │              │spp. ***         │                                  │trasabilitate, proceduri de           │  │   │          ├───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤retragere/rechemare, evitarea         │  │   │          │c) Unitate de  │Permanentă    │Carne tranşată   │Trimestrial - pentru fiecare      │contaminării încrucişate şi/sau a     │  │   │          │tranşare       │              │                 │categorie de carne pe specii.     │contaminării post tratament termic);  │  │   │          │               │              │                 │                                  │e) verificarea conformităţii          │  │   │          │               │              │                 │                                  │alimentului/lotului/loturilor         │  │   │          │               │              │                 │                                  │suspicionate;                         │  │   │          │               │              │                 │                                  │f) dezvoltarea investigaţiilor în     │  │   │          │               │              │                 │                                  │cursul anchetelor de Toxiinfecţii     │  │   │          │               │              │                 │                                  │Alimentare, reclamaţiilor,            │  │   │          │               │              │                 │                                  │sesizărilor;                          │  │   │          │               │              │                 │                                  │g) obţinerea de informaţii cu privire │  │   │          │               │              │                 │                                  │la noi pericole, rezultate în urma    │  │   │          │               │              │                 │                                  │evaluării riscului                    │  ├───┼──────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤  │ 3.│Carne de  │a) Abator      │Permanentă    │Ţesut muscular,  │Lunar - pentru fiecare specie.    │2) În cazul în care în urma           │  │   │pasăre şi │               │              │organe.          │                                  │controlului se suspicionează sau se   │  │   │de        │               │              ┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤constată o neconformitate care        │  │   │lagomorfe │               │              │Probe de pe      │a) Lunar - conform reglementărilor│necesită investigaţii de laborator    │  │   │          │               │              │suprafaţa        │Uniunii Europene în vigoare       │recoltarea de probe va fi însoţită    │  │   │          │               │              │carcaselor pentru│b) Conform programelor specifice  │întotdeauna şi de notă de control, în │  │   │          │               │              │testarea E. coli │aplicate suplimentar în cazul     │care autoritatea sanitară veterinară  │  │   │          │               │              │şi Salmonella    │unităţilor autorizate pentru      │locală va înscrie rezultatul          │  │   │          │               │              │                 │export în ţări terţe              │controlului oficial şi va argumenta   │  │   │          ├───────────────┤              ├─────────────────┼──────────────────────────────────┤scopul recoltării                     │  │   │          │b) Abator      │              │1. cecum pentru  │conform specificaţiilor tehnice   │3) Recoltarea de probe de către       │  │   │          │sacrificare pui│              │testarea         │prevăzute în Decizia Comisiei nr. │autoritatea sanitară veterinară       │  │   │          │broiler****    │              │Campylobacter    │516/2007/CE ****                  │locală se realizează planificat în    │  │   │          │               │              │                 │spp****                           │baza unei strategii stabilite de      │  │   │          │               │              │                 │2. carcasă întreagă pentru        │către DSVSA şi care trebuie să        │  │   │          │               │              │                 │testarea Campylobacter spp şi     │urmărească obţinerea de informaţii -  │  │   │          │               │              │                 │Salmonella spp                    │date comparabile, necesare            │  │   │          ├───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤autorităţii veterinare locale; În     │  │   │          │c) Unitate de  │Permanentă    │Carne tranşată   │Trimestrial - pentru fiecare      │stabilirea strategiei de recoltare,   │  │   │          │tranşare       │              │                 │categorie de carne pe specii.     │DSVSA trebuie să ţină cont de         │  ├───┼──────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤următoarele principii:                │  │ 4.│Carne de  │a) Abator      │Permanentă    │Ţesut muscular,  │Lunar - pentru fiecare specie.    │a) recoltare randomizată şi           │  │   │vânat de  │               │              │organe (ficat,   │                                  │reprezentativă pentru lot;            │  │   │crescă-   │               │              │rinichi, splina, │                                  │b) recoltare selectivă - când se      │  │   │torie     │               │              │ganglioni).      │                                  │adresează unor categorii de alimente  │  │   │          │               │              ├─────────────────┼──────────────────────────────────┤cu risc înalt (în baza informaţiilor, │  │   │          │               │              │Probe de pe      │a) Lunar - conform reglementărilor│investigaţiilor şi a experienţei      │  │   │          │               │              │suprafaţa        │Uniunii Europene în vigoare       │anterioare);                          │  │   │          │               │              │carcaselor pentru│b) Conform programelor specifice  │c) recoltare în caz de suspiciune -   │  │   │          │               │              │testarea E. coli │aplicate suplimentar în cazul     │care se bazează pe o analiză şi o     │  │   │          │               │              │şi Salmonella    │unităţilor autorizate pentru      │experienţă privind lotul şi           │  │   │          │               │              │                 │export în ţări terţe              │circumstanţele recoltării (ex.        │  │   │          ├───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤recoltarea efectuată ca o parte a     │  │   │          │b) Unitate de  │Permanentă    │Carne tranşată   │Trimestrial - pentru fiecare      │investigaţiei în focarele de          │  │   │          │tranşare carne │              │                 │categorie de carne pe specii      │toxiinfecţii alimentare (TIA), sau în │  │   │          │de vânat de    │              │                 │                                  │timpul unei inspecţii sau evaluări a  │  │   │          │crescătorie    │              │                 │                                  │programului HACCP în urma cărora se   │  ├───┼──────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤constată deficienţe care afectează    │  │ 5.│Carne de  │a) Unitate care│Permanentă    │Materii prime    │Trimestrial - pentru fiecare      │siguranţa produsului); În scopul      │  │   │vânat     │manipulează    │              │                 │specie                            │obţinerii de date relevante,          │  │   │sălbatic  │carne de vânat │              ├─────────────────┼──────────────────────────────────┤monitorizării şi supravegherii        │  │   │          │sălbatic       │              │Produse finite   │Trimestrial - pentru fiecare      │corespunzătoare a riscului            │  │   │          │               │              │                 │categorie de produse.             │microbiologic pe întreg lanţul        │  │   │          ├───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤alimentar, DSVSA trebuie să ţină cont │  │   │          │b) Unitate de  │Permanentă    │Carne tranşată   │Trimestrial - pentru fiecare      │în elaborarea strategiei de recoltare │  │   │          │tranşare carne │              │                 │categorie de carne pe specii.     │că frecvenţa şi procedura de recoltare│  │   │          │vânat sălbatic │              │                 │                                  │să se aleagă în funcţie de tipul de   │  ├───┼──────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤microorganism sau toxina şi tipul de   │  │ 6.│Carne     │a) Unitate     │Lunar         │Produse finite   │Trimestrial - conform prevederilor│aliment implicat (perisabil, stabil). │  │   │tocată,   │carne tocată   │              │                 │Regulamentului (CE)1441/2007      │4) În cazul unor rezultate de         │  │   │preparată ├───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤laborator necorespunzătoare frecvenţa │  │   │şi carne  │b) Unitate     │Lunar         │Produse finite   │Trimestrial - conform prevederilor│de prelevare a probelor poate fi      │  │   │separată  │carne preparată│              │                 │Regulamentului (CE)1441/2007      │mărită până la identificarea şi       │  │   │mecanic   ├───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤eliminarea cauzei**                   │  │   │          │c) Unitate     │Lunar         │Produse finite   │Semestrial - pentru fiecare       │                                      │  │   │          │carne separată │              │                 │categorie carne tocată obţinută pe│                                      │  │   │          │mecanic        │              │                 │specie                            │                                      │  ├───┼──────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │ 7.│Produse   │Unitate de     │Lunar         │Produse finite   │Trimestrial - conform prevederilor│                                      │  │   │din carne │procesare      │              │                 │Regulamentului (CE) 1441/2007     │                                      │  ├───┼──────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │ 8.│Moluşte   │a) Centru de   │Semestrial    │Moluşte bivalve  │Trimestrial                       │                                      │  │   │bivalve   │colectare      │              │vii.             │                                  │                                      │  │   │vii       │               │              │Apă de contact   │                                  │                                      │  │   │          ├───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │   │          │b) Centru de   │Semestrial    │Moluşte bivalve  │Trimestrial                       │                                      │  │   │          │purificare     │              │vii              │                                  │                                      │  │   │          │               │              │Apă de contact   │                                  │                                      │  ├───┼──────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │ 9.│Peşte şi  │a) Vas fabrică │Semestrial    │Peşte şi produse │Semestrial - pentru fiecare specie│                                      │  │   │produse   │               │              │din pescuit      │                                  │                                      │  │   │din       ├───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │   │pescuit   │b) Vas         │Semestrial    │Peşte şi produse │Semestrial - pentru fiecare specie│                                      │  │   │          │congelator     │              │din pescuit      │                                  │                                      │  │   │          │               │              │congelate        │                                  │                                      │  │   │          ├───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │   │          │c) Unitate     │Trimestrial   │Peşte şi produse │Semestrial - pentru fiecare specie│                                      │  │   │          │produse        │              │din pescuit      │                                  │                                      │  │   │          │proaspete din  │              ├─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │   │          │pescuit        │              │Produse          │Trimestrial - pentru fiecare      │                                      │  │   │          │(Cherhana)     │              │proaspete din    │categorie de produse din pescuit  │                                      │  │   │          │               │              │pescuit          │obţinute                          │                                      │  │   │          ├───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │   │          │d) Unitate     │Lunar         │Materii prime    │Trimestrial - pentru fiecare      │                                      │  │   │          │procesare      │              │                 │categorie                         │                                      │  │   │          │produse din    │              ├─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │   │          │pescuit        │              │Produse finite   │Trimestrial - pentru fiecare      │                                      │  │   │          │               │              │                 │categorie de produse obţinute     │                                      │  │   │          ├───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │   │          │e) Piaţa de    │Trimestrial   │Produse          │Semestrial - pentru fiecare       │                                      │  │   │          │licitaţie      │              │valorificate     │categorie de produse              │                                      │  │   │          ├───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │   │          │f) Piaţa de    │Trimestrial   │Produse          │Semestrial - pentru fiecare       │                                      │  │   │          │desfacere      │              │valorificate     │categorie de produse              │                                      │  ├───┼──────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │10.│Lapte crud│a) Exploataţii │Trimestrial   │Lapte crud       │- Bilunar - număr total de germeni│                                      │  │   │şi produse│de animale     │              │                 │- Lunar - Număr Celule Somatice   │                                      │  │   │din lapte │producătoare de│              │                 │după cum urmează:                 │                                      │  │   │          │lapte care     │              │                 │1) Se vor recolta probe de lapte  │                                      │  │   │          │livrează lapte │              │                 │crud de la cel puţin 0,5% din     │                                      │  │   │          │la unităţile de│              │                 │numărul total de exploataţii care │                                      │  │   │          │procesare      │              │                 │livrează lapte la unităţile de    │                                      │  │   │          │               │              │                 │procesare autorizate sanitar      │                                      │  │   │          │               │              │                 │veterinar, în vederea stabilirii  │                                      │  │   │          │               │              │                 │criteriilor pentru laptele crud   │                                      │  │   │          │               │              │                 │conform prevederilor              │                                      │  │   │          │               │              │                 │Regulamentului (CE) 853/2004,     │                                      │  │   │          │               │              │                 │astfel:                           │                                      │  │   │          │               │              │                 │a) Pentru laptele crud de vacă:   │                                      │  │   │          │               │              │                 │1. numărul total de germeni la    │                                      │  │   │          │               │              │                 │30°C  100.000/ml*****             │                                      │  │   │          │               │              │                 │2. Număr Celule Somatice?         │                                      │  │   │          │               │              │                 │400.000/ml******                  │                                      │  │   │          │               │              │                 │b) Pentru laptele crud provenit   │                                      │  │   │          │               │              │                 │de la alte specii:                │                                      │  │   │          │               │              │                 │numărul total de germeni la 30°C  │                                      │  │   │          │               │              │                 │<= 1.500.000/ml*****              │                                      │  │   │          │               │              │                 │c) Pentru laptele crud provenit   │                                      │  │   │          │               │              │                 │de la alte specii, care este      │                                      │  │   │          │               │              │                 │destinat fabricării de produse    │                                      │  │   │          │               │              │                 │lactate din lapte crud:           │                                      │  │   │          │               │              │                 │numărul total de germeni la 30°C  │                                      │  │   │          │               │              │                 │<= 500.000/ml*****                │                                      │  │   │          │               │              │                 │2) În cazul în care laboratoarele │                                      │  │   │          │               │              │                 │DSVSA nu dispun de capacitatea    │                                      │  │   │          │               │              │                 │analitică pentru a acoperi numărul│                                      │  │   │          │               │              │                 │de probe recoltate, DSVSA vor     │                                      │  │   │          │               │              │                 │întocmi un Plan defalcat de       │                                      │  │   │          │               │              │                 │recoltare a probelor, astfel încât│                                      │  │   │          │               │              │                 │în decursul unui an de zile să se │                                      │  │   │          │               │              │                 │recolteze şi analizeze probe de   │                                      │  │   │          │               │              │                 │lapte crud de la cel puţin 0,5%   │                                      │  │   │          │               │              │                 │din numărul total de exploataţii  │                                      │  │   │          │               │              │                 │care livrează lapte la unităţile  │                                      │  │   │          │               │              │                 │de procesare autorizate sanitar   │                                      │  │   │          │               │              │                 │veterinar (minim o medie          │                                      │  │   │          │               │              │                 │geometrică pentru NTG şi o medie  │                                      │  │   │          │               │              │                 │geometrică pentru NCS, pentru     │                                      │  │   │          │               │              │                 │fiecare exploataţie din cele 0,5  │                                      │  │   │          │               │              │                 │%).                               │                                      │  │   │          │               │              │                 │3. În cazul în care se constată   │                                      │  │   │          │               │              │                 │că laptele crud livrat de un      │                                      │  │   │          │               │              │                 │producător nu îndeplineşte        │                                      │  │   │          │               │              │                 │criteriile stabilite de           │                                      │  │   │          │               │              │                 │Regulamentul (CE) 853/2004, DSVSA │                                      │  │   │          │               │              │                 │va notifica producătorul de lapte │                                      │  │   │          │               │              │                 │iar acesta are obligaţia de a     │                                      │  │   │          │               │              │                 │remedia situaţia în termen de 3   │                                      │  │   │          │               │              │                 │luni de la notificare.            │                                      │  │   │          │               │              │                 │4. În situaţia în care            │                                      │  │   │          │               │              │                 │producătorul de lapte nu a        │                                      │  │   │          │               │              │                 │remediat criteriile de calitate a │                                      │  │   │          │               │              │                 │laptelui crud după 3 luni de la   │                                      │  │   │          │               │              │                 │notificare, DSVSA vor proceda     │                                      │  │   │          │               │              │                 │conform instrucţiunilor stabilite │                                      │  │   │          │               │              │                 │de ANSVSA în baza Regulamentelor  │                                      │  │   │          │               │              │                 │(CE) 853/2004 şi 854/2004.        │                                      │  │   │          ├───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │   │          │b) Centre de   │Trimestrial   │Lapte crud       │- Bilunar - Număr Total de        │                                      │  │   │          │colectare lapte│              │                 │Germeni                           │                                      │  │   │          │               │              │                 │- Lunar - Număr Celule Somatice   │                                      │  │   │          │               │              │                 │după cum urmează:                 │                                      │  │   │          │               │              │                 │1) Se vor recolta probe de lapte  │                                      │  │   │          │               │              │                 │crud de la fiecare centru de      │                                      │  │   │          │               │              │                 │colectare care livrează lapte la  │                                      │  │   │          │               │              │                 │unităţile de procesare autorizate │                                      │  │   │          │               │              │                 │sanitar veterinar, în vederea     │                                      │  │   │          │               │              │                 │stabilirii criteriilor pentru     │                                      │  │   │          │               │              │                 │laptele crud conform prevederilor │                                      │  │   │          │               │              │                 │Regulamentului (CE) 853/2004,     │                                      │  │   │          │               │              │                 │astfel:                           │                                      │  │   │          │               │              │                 │a) Pentru laptele crud de vacă:   │                                      │  │   │          │               │              │                 │1. numărul total de germeni la    │                                      │  │   │          │               │              │                 │30°C <= 100.000/ml*****           │                                      │  │   │          │               │              │                 │2. Număr Celule Somatice?         │                                      │  │   │          │               │              │                 │400.000/ml******                  │                                      │  │   │          │               │              │                 │b) Pentru laptele crud provenit   │                                      │  │   │          │               │              │                 │de la alte specii:                │                                      │  │   │          │               │              │                 │numărul total de germeni la 30°C  │                                      │  │   │          │               │              │                 │<= 1.500.000/ml*****              │                                      │  │   │          │               │              │                 │c) Pentru laptele crud provenit   │                                      │  │   │          │               │              │                 │de la alte specii care este       │                                      │  │   │          │               │              │                 │destinat fabricării de produse    │                                      │  │   │          │               │              │                 │lactate din lapte crud:           │                                      │  │   │          │               │              │                 │numărul total de germeni la 30°C  │                                      │  │   │          │               │              │                 │<= 500.000/ml*****                │                                      │  │   │          │               │              │                 │2) În cazul în care laboratoarele │                                      │  │   │          │               │              │                 │DSVSA nu dispun de capacitatea    │                                      │  │   │          │               │              │                 │analitică pentru a acoperi numărul│                                      │  │   │          │               │              │                 │de probe recoltate, DSVSA vor     │                                      │  │   │          │               │              │                 │întocmi un Plan defalcat de       │                                      │  │   │          │               │              │                 │recoltare a probelor, astfel încât│                                      │  │   │          │               │              │                 │în decursul unui an de zile să se │                                      │  │   │          │               │              │                 │recolteze şi analizeze probe de   │                                      │  │   │          │               │              │                 │lapte crud de la toate centrele de│                                      │  │   │          │               │              │                 │colectare care livrează lapte la  │                                      │  │   │          │               │              │                 │unităţile de procesare autorizate │                                      │  │   │          │               │              │                 │sanitar veterinar (minim o medie  │                                      │  │   │          │               │              │                 │geometrică pentru NTG şi o medie  │                                      │  │   │          │               │              │                 │geometrică pentru NCS, pentru     │                                      │  │   │          │               │              │                 │fiecare centru de colectare       │                                      │  │   │          │               │              │                 │lapte).                           │                                      │  │   │          │               │              │                 │3) În cazul în care se constată că│                                      │  │   │          │               │              │                 │laptele crud livrat de centrul de │                                      │  │   │          │               │              │                 │colectare lapte nu îndeplineşte   │                                      │  │   │          │               │              │                 │criteriile stabilite de           │                                      │  │   │          │               │              │                 │Regulamentul (CE) 853/2004, DSVSA │                                      │  │   │          │               │              │                 │va notifica unitatea de procesare │                                      │  │   │          │               │              │                 │a laptelui şi centrul de colectare│                                      │  │   │          │               │              │                 │lapte, iar acesta din urmă are    │                                      │  │   │          │               │              │                 │obligaţia de a remedia situaţia în│                                      │  │   │          │               │              │                 │termen de 3 luni de la notificare.│                                      │  │   │          ├───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │   │          │c) Unitate de  │Permanentă    │Lapte crud       │1. Lunar, se va recolta o probă de│                                      │  │   │          │procesare a    │              │                 │lapte crud de vacă imediat înainte│                                      │  │   │          │laptelui       │              │                 │de procesare, pentru stabilirea   │                                      │  │   │          │               │              │                 │conformităţii cu cerinţele din    │                                      │  │   │          │               │              │                 │Regulamentul (CE) 853/2004,       │                                      │  │   │          │               │              │                 │astfel:                           │                                      │  │   │          │               │              │                 │Pentru laptele crud de vacă       │                                      │  │   │          │               │              │                 │destinat obţinerii de produse     │                                      │  │   │          │               │              │                 │lactate:                          │                                      │  │   │          │               │              │                 │numărul total de germeni la 30°C  │                                      │  │   │          │               │              │                 │< 300.000/ml                      │                                      │  │   │          │               │              │                 │Pentru laptele de vacă procesat   │                                      │  │   │          │               │              │                 │destinat obţinerii de produse     │                                      │  │   │          │               │              │                 │lactate:                          │                                      │  │   │          │               │              │                 │numărul total de germeni la 30°C  │                                      │  │   │          │               │              │                 │< 100.000/ml                      │                                      │  │   │          │               │              │                 │2. Lunar, se va recolta o probă de│                                      │  │   │          │               │              │                 │lapte crud în vederea efectuării  │                                      │  │   │          │               │              │                 │analizelor pentru Listeria        │                                      │  │   │          │               │              │                 │monocytogenes.                    │                                      │  │   │          │               │              ├─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │   │          │               │              │Produse finite   │Trimestrial pentru fiecare        │                                      │  │   │          │               │              │                 │categorie de produse finite       │                                      │  │   │          │               │              │                 │obţinute                          │                                      │  │   │          ├───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │   │          │d) Unitate de  │Permanentă    │Produse finite   │Trimestrial pentru fiecare        │                                      │  │   │          │procesare a    │              │                 │categorie de produse finite       │                                      │  │   │          │produselor din │              │                 │obţinute                          │                                      │  │   │          │lapte          │              │                 │                                  │                                      │  ├───┼──────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │11.│Ouă şi    │a) Centru de   │Trimestrial   │Ouă              │Trimestrial                       │                                      │  │   │produse   │ambalare ouă   │              │                 │                                  │                                      │  │   │din ouă   ├───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │   │          │b) Unitate     │Lunar         │Ouă              │Trimestrial                       │                                      │  │   │          │producere ouă  │              ├─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │   │          │lichide        │              │Produse finite   │Trimestrial - pentru fiecare      │                                      │  │   │          │               │              │                 │categorie de produse obţinute     │                                      │  │   │          ├───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │   │          │c) Unitate     │Lunar         │Ouă              │Trimestrial                       │                                      │  │   │          │procesare ouă  │              ├─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │   │          │               │              │Produse finite   │Trimestrial - pentru fiecare      │                                      │  │   │          │               │              │                 │categorie de produse obţinute     │                                      │  ├───┼──────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │12.│Pulpe de  │Unitate de     │Trimestrial   │Materii prime    │Trimestrial                       │                                      │  │   │broască   │procesare      │              │Produse finite   │                                  │                                      │  │   │şi melci  │               │              │                 │                                  │                                      │  ├───┼──────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │13.│Grăsimi   │a) Centru de   │Trimestrial   │Materii prime    │Semestrial                        │                                      │  │   │animale,  │colectare      │              │                 │                                  │                                      │  │   │untură,   │grăsimi animale│              │                 │                                  │                                      │  │   │jumări    ├───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │   │          │b) Unitate de  │Trimestrial   │Produse finite   │Semestrial                        │                                      │  │   │          │procesare      │              │                 │                                  │                                      │  │   │          │grăsimi animale│              │                 │                                  │                                      │  ├───┼──────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │14.│Gelatină  │a) Centru de   │Semestrial    │Materii prime    │Semestrial                        │                                      │  │   │          │colectare      │              │                 │                                  │                                      │  │   │          │materii prime  │              │                 │                                  │                                      │  │   │          │pentru gelatină│              │                 │                                  │                                      │  │   │          ├───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │   │          │b) Unitate de  │Semestrial    │Produse finite   │Semestrial                        │                                      │  │   │          │procesare      │              │                 │                                  │                                      │  │   │          │gelatină       │              │                 │                                  │                                      │  ├───┼──────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │15.│Colagen   │a) Centru de   │Semestrial    │Materii prime    │Semestrial                        │                                      │  │   │          │colectare      │              │                 │                                  │                                      │  │   │          │materii prime  │              │                 │                                  │                                      │  │   │          │pentru colagen │              │                 │                                  │                                      │  │   │          ├───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │   │          │b) Unitate de  │Semestrial    │Produse finite   │Semestrial                        │                                      │  │   │          │procesare      │              │                 │                                  │                                      │  │   │          │colagen        │              │                 │                                  │                                      │  ├───┼──────────┼───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │16.│Alte      │a) Unitate de  │Semestrial    │Materii prime    │Semestrial                        │                                      │  │   │activi-   │procesare a    │              │                 │                                  │                                      │  │   │tăţi      │mierii de      │              ├─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │   │          │albine şi/sau  │              │Produse finite   │Semestrial                        │                                      │  │   │          │a altor        │              │                 │                                  │                                      │  │   │          │produse        │              │                 │                                  │                                      │  │   │          │apicole        │              │                 │                                  │                                      │  │   │          ├───────────────┼──────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │   │          │b) Mijloc de   │Anual şi ori  │De pe suprafeţele│În caz de reclamaţie, sesizare,   │                                      │  │   │          │transport      │de câte ori   │interioare şi    │suspiciune, toxiinfecţii          │                                      │  │   │          │               │este necesar  │echipamentele de │alimentare.                       │                                      │  │   │          │               │              │răcire           │                                  │                                      │  └───┴──────────┴───────────────┴──────────────┴─────────────────┴──────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘   * I. În cazul obţinerii unor rezultate de laborator necorespunzătoare, DSVSA au următoarele obligaţii şi vor dispune următoarele măsuri:  A) notifică prin SRAAF toate punctele de contact implicate în alertă;  1. declanşarea anchetei în scopul:      a) identificării lot/loturilor suspecte;   ...        b) identificării unităţii/unităţilor în care a fost produs/produse;   ...        c) identificării reţelei de distribuţie prin stabilirea trasabilităţii produsului/produselor;   ...        d) identificării cauzei/pericolului;   ...        e) evaluării pericolelor/riscului;   ...        f) aplicării de măsuri conform prevederilor legislative în vigoare în vederea eliminării cauzei/pericolului/riscului.   ...    2. controlul şi verificarea procedurilor şi programelor implementate de către operatorii cu activitate în domeniul alimentar în baza prevederilor legale;  3. verificarea corectitudinii acţiunilor corective şi măsurilor întreprinse de către operatorii cu activitate în domeniul alimentar în baza prevederilor legale;  4. supravegherea şi monitorizarea acţiunilor corective şi a măsurilor întreprinse de către operatorii cu activitate în domeniul alimentar în vederea reducerii/eliminării riscurilor determinate de alimentul suspect/încriminat;  5. reţinerea oficială a lotului/loturilor de alimente suspicionate/incriminate până la terminarea anchetei şi sosirea Buletinelor de Analiză;  6. verificarea lotului/loturilor suspicionate prin prelevarea de probe, selectând procedura de recoltare în funcţie de tipul de hazard şi particularităţile alimentului (Aw, pH, temperatura, etc.), precum şi de înregistrările operatorii cu activitate în domeniul alimentar (alte neconformităţi înregistrate în timp în registrele unităţii privind produsul suspicionat/incriminat);  7. includerea în planul de recoltare de probe de sanitaţie, mediu, materii prime, produse şi loturi, relevante în funcţie de tipul de risc şi particularităţile alimentului (Aw, pH, temperatura, etc.);  8. până la depistarea cauzei şi eliminarea pericolelor/riscului, în funcţie de analiza de risc, DSVSA pot dispune, după caz, măsura de reducere sau oprire a producerii alimentului incriminat;  9. centralizarea rezultatelor anchetei şi comunicarea acestora prin SRAAF la punctele de contact din ANSVSA.  B) În cazul produselor de origine animală provenite din import din ţări terţe, PIF şi DSVSA vor dispune măsuri în baza prevederilor  Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 206/2006  pentru aprobarea Normei sanitare veterinare care stabileşte principiile ce reglementează organizarea controalelor veterinare privind produsele ce intră în Comunitatea Europeană din ţări terţe, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 752 din 4 septembrie 2006:  1. În situaţia în care, urmare a controalelor prevăzute în  Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 206/2006 , se constată că legislaţia comunitară a fost încălcată PIF şi DSVSA vor lua următoarele măsuri:      a) notificarea ANSVSA despre natura produselor utilizate şi transportul în cauză;   ...        b) intensificarea controalelor pentru loturile de produse cu aceeaşi origine (următoarele 10 transporturi care au aceeaşi origine trebuie să fie reţinute oficial pentru efectuarea de controale fizice, incluzând recoltarea de probe şi testări de laborator prevăzute în anexa nr. 3 la Norma sanitară veterinară aprobată prin  Ordinul Preşedintelui ANSVSA nr. 206/2006 );   ...    2. În situaţia în care controalele suplimentare confirmă nerespectarea legislaţiei comunitare, lotul sau părţile din lot trebuie distruse conform art. 17 din Norma sanitară veterinară aprobată prin  Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 206/2006 ;  În cazul în care controalele evidenţiază o depăşire a limitelor maxime de reziduuri, trebuie efectuate controalele prevăzute la art. 20 alin. (1) din Norma sanitară veterinară aprobată prin  Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 206/2006 ;  II. DSVSA se vor asigura că, în caz de obţinere de rezultate de laborator necorespunzătoare sau ori de câte ori se constată că există motive suficiente pentru a considera că un aliment implică un risc pentru sănătatea publică, operatorii cu activitate în domeniul alimentar au luat următoarele măsuri:  1. notifică în regim de urgenţă DSVSA, producătorul/ importatorul/exportatorul, în funcţie de caz;  2. notifică în regim de urgentă fermele furnizoare asupra rezultatelor pozitive obţinute în urma examenelor de laborator, în vederea elaborării şi aplicării de către fermieri a unui Plan de măsuri care să conducă la reducerea infecţiei în ferme;  3. informează consumatorii cu privire la produsul suspect/incriminat şi motivul retragerii alimentului de pe piaţa;  4. iniţiază în regim de urgenţă, procedura de retragere/rechemare a produsului din reţeaua de distribuţie şi dacă este necesar, vor prelua produsul suspect/incriminat deja furnizat chiar de la consumatorul final şi vor furniza în timp util DSVSA documentaţia centralizată privind retragerea/rechemarea;  5. colaborează cu autorităţile sanitare veterinare competente în vederea aplicării de măsuri, pentru evitarea sau reducerea riscurilor determinate de alimentul suspect/incriminate şi furnizează în timp util documentaţia solicitată de către ANSVSA;  6. reevaluează procedurile şi programele de bune practici de igienă şi producţie, HACCP, precum şi mărirea frecvenţei de prelevare a probelor prin programul de autocontrol, până la identificarea şi eliminarea cauzei, şi iniţiază acţiuni şi măsuri corective suplimentare care să preîntâmpine repetarea apariţiei riscului/pericolului pentru alimentul implicat.  ** Probele recoltate în condiţiile precizărilor tehnice (menţionate la coloana 5) vor fi însoţite de o notă justificativă cu precizarea motivaţiei recoltării acestora în afara frecvenţei stabilite prin prezentul Program de supraveghere, după cum urmează:  1. în cazul în care în urma inspecţiei se suspicionează sau se constată o neregulă care necesită investigaţii de laborator, autoritatea sanitar-veterinară locală va preleva probe pentru efectuarea analizelor de laborator;  2. ori de câte ori se consideră necesar, DSVSA pot dispune creşterea frecvenţei inspecţiilor şi a recoltărilor de probe în vederea eliminării riscului pentru sănătatea publică, sănătatea animalelor sau mediu;  *** În vederea determinării prevalenţei Salmonella spp la porcii la îngrăşat sacrificaţi în abatoare, se vor preleva şi analiza probe în conformitate cu specificaţiile tehnice, transmise de ANSVSA (vezi Capitolul II, Secţiunea 1, nr. curent 5 din prezentul Program).  **** În vederea determinării prevalenţei Campylobacter spp şi Salmonella spp în carcasele de pui broiler se vor preleva şi analiza probe în conformitate cu specificaţiile tehnice din studiul preliminar prevăzut în Decizia Comisiei nr. 516/2007/CE (vezi Capitolul II, Secţiunea 1, nr. curent 2 şi 5 din prezentul Program).  ***** media geometrică calculată pe o perioadă de 2 luni, cu prelevarea a 2 probe/lună;  ****** media geometrică calculată pe o perioadă de 3 luni, cu prelevarea unei singure probe/lună.     
				 + 
			  Secţiunea 3   CONTROLUL OFICIAL ÎN UNITĂŢILE ÎNREGISTRATE SANITAR-VETERINAR     *Font 7*   ┌───┬───────────┬───────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐  │   │           │               │             CONDUITA DE CONTROL OFICIAL PRIN INSPECŢIE/VERIFICARE/TESTARE/RECOLTARE DE PROBE            │  │   │           │               ├─────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤  │   │ Categoria │               │  Frecvenţa  │                      Recoltare de probe pentru examene de laborator                       │  │Nr.│de produs/ │   Unitatea    │inspecţiilor/├─────────────────┬──────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┤  │   │activitate │               │verifică-    │                 │  Frecvenţa recoltării probelor   │                                      │  │   │           │               │rilor/       │  Natura probei  │  pentru examenele prevăzute la   │         Precizări tehnice *          │  │   │           │               │suprave-     │                 │  Capitolul II, Secţiunea 4 din   │                                      │  │   │           │               │gherii/      │                 │        prezentul Program         │                                      │  │   │           │               │monitorizării│                 │                                  │                                      │  ├───┼───────────┼───────────────┼─────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤  │   │     0     │       1       │      2      │        3        │                4                 │                  5                   │  ├───┼───────────┼───────────────┼─────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤  │ 1.│Carne      │a) Carmangerie │Trimestrial  │Materii prime    │Semestrial, pentru fiecare        │1) Recoltarea de probe se efectuează  │  │   │           │               │             │                 │categorie de produse, conform     │de către DSVSA în scop bine determinat│  │   │           │               │             │                 │prevederilor Regulamentului (CE)  │în cadrul controlului oficial, în     │  │   │           │               │             │                 │1441/2007                         │vederea verificării siguranţei        │  │   │           │               │             ├─────────────────┼──────────────────────────────────┤produsului şi respectiv a             │  │   │           │               │             │Produse finite   │Semestrial, conform prevederilor  │conformităţii alimentului cu          │  │   │           │               │             │                 │Regulamentului (CE) 1441/2007     │criteriile de siguranţă prevăzute în  │  │   │           ├───────────────┼─────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤Regulamentul (CE) 1441/2007, după cum │  │   │           │b) Măcelărie   │Semestrial   │Carne proaspătă  │Semestrial, conform prevederilor  │urmează:                              │  │   │           │               │             │                 │Regulamentului (CE) 1441/2007     │a) verificarea siguranţei produsului  │  │   │           ├───────────────┼─────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤şi respectiv a conformităţii          │  │   │           │c) Centru      │Semestrial   │***              │În sezoanele de vânătoare         │alimentului din punct de vedere       │  │   │           │colectare vânat│             │                 │                                  │microbiologic cu criteriile de        │  │   │           │sălbatic       │             │                 │                                  │siguranţă prevăzute în Regulamentul   │  │   │           ├───────────────┼─────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤(CE) 1441/2007;                       │  │   │           │d) Centru      │Semestrial   │Carcase          │Semestrial, conform prevederilor  │b) verificarea siguranţei produsului  │  │   │           │sacrificare    │             │păsări/lagomorfe │Regulamentului (CE) 1441/2007     │şi respectiv a conformităţii          │  │   │           │păsări şi/sau  │             │                 │                                  │alimentului din punct de vedere       │  │   │           │lagomorfe la   │             │                 │                                  │microbiologic cu criteriile de        │  │   │           │nivelul fermei │             │                 │                                  │siguranţă care nu sunt prevăzute de   │  ├───┼───────────┼───────────────┼─────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤legislaţia comunitară, dar care sunt  │  │ 2.│Lapte      │Centru de      │Trimestrial  │Lapte crud       │- Bilunar - Număr Total de Germeni│cuprinse în legislaţia naţională;     │  │   │           │prelucrare     │             │                 │- Lunar - Număr Celule Somatice   │c) obţinerea de informaţii privind    │  │   │           │lapte          │             │                 │după cum urmează:                 │statusul microbiologic a unor alimente│  │   │           │               │             │                 │1) Se vor recolta probe de lapte  │comercializate pe piaţă;              │  │   │           │               │             │                 │crud de la cel puţin 0,5% din     │d) verificarea sistemului de          │  │   │           │               │             │                 │numărul total de exploataţii care │proceduri şi programe implementate de │  │   │           │               │             │                 │livrează lapte la centrele de     │către operatorii cu activitate în     │  │   │           │               │             │                 │prelucrare lapte înregistrate     │domeniul alimentar în vederea         │  │   │           │               │             │                 │sanitar veterinar, în vederea     │asigurării siguranţei alimentelor     │  │   │           │               │             │                 │stabilirii criteriilor pentru     │(proceduri de bune practici de igienă │  │   │           │               │             │                 │laptele crud conform prevederilor │şi producţie, program HACCP, sistem   │  │   │           │               │             │                 │Regulamentul (CE) 853/2004,       │de trasabilitate, proceduri de        │  │   │           │               │             │                 │astfel:                           │retragere/rechemare, evitarea         │  │   │           │               │             │                 │a) Pentru laptele crud de vacă:   │contaminării încrucişate şi/sau a     │  │   │           │               │             │                 │1. numărul total de germeni <=    │contaminării  post tratament termic); │  │   │           │               │             │                 │100.000/ml****                    │e) verificarea conformităţii          │  │   │           │               │             │                 │2. Număr Celule Somatice <=       │alimentului/lotului/loturilor         │  │   │           │               │             │                 │400.000/ml*****                   │suspicionate;                         │  │   │           │               │             │                 │b) Pentru laptele crud provenit de│f) dezvoltarea investigaţiilor în     │  │   │           │               │             │                 │la alte specii:                   │cursul anchetelor de toxiinfecţii     │  │   │           │               │             │                 │numărul total de germeni <=       │alimentare, reclamaţiilor,            │  │   │           │               │             │                 │1.500.000/ml****                  │sesizărilor;                          │  │   │           │               │             │                 │c) Pentru laptele crud provenit de│g) obţinerea de informaţii cu privire │  │   │           │               │             │                 │la alte specii destinat fabricării│la noi hazarde, rezultate în urma     │  │   │           │               │             │                 │de produse lactate din lapte crud:│evaluării riscului                    │  │   │           │               │             │                 │numărul total de germeni <=       │2) În cazul în care în urma           │  │   │           │               │             │                 │500.000/ml****                    │controlului se suspicionează sau se   │  │   │           │               │             │                 │2) În cazul în care laboratoarele │constată o neconformitate care        │  │   │           │               │             │                 │DSVSA nu dispun de capacitatea    │necesită investigaţii de laborator    │  │   │           │               │             │                 │analitică pentru a acoperi        │recoltarea de probe va fi însoţită    │  │   │           │               │             │                 │numărul de probe recoltate, DSVSA │întotdeauna şi de notă de control, în │  │   │           │               │             │                 │vor întocmi un Plan defalcat de   │care autoritatea veterinară locală va │  │   │           │               │             │                 │recoltare a probelor, astfel încât│înscrie rezultatul controlului oficial│  │   │           │               │             │                 │în decursul unui an de zile să se │şi va argumenta scopul recoltării     │  │   │           │               │             │                 │recolteze şi analizeze probe de   │3) Recoltarea de probe de către       │  │   │           │               │             │                 │lapte crud de la cel puţin 0,5%   │autoritatea sanitară veterinară locală│  │   │           │               │             │                 │din numărul total de exploataţii  │se realizează planificat în baza unei │  │   │           │               │             │                 │care livrează lapte la centre de  │strategii stabilite de către DSVSA,   │  │   │           │               │             │                 │prelucrare lapte înregistrate     │care trebuie să urmărească obţinerea  │  │   │           │               │             │                 │sanitar veterinar (minim o medie  │de informaţii - date comparabile,     │  │   │           │               │             │                 │geometrică pentru NTG şi o medie  │necesare autorităţii sanitare         │  │   │           │               │             │                 │geometrică pentru NCS, pentru     │veterinare locale.                    │  │   │           │               │             │                 │fiecare exploataţie din cele      │În stabilirea strategiei de recoltare │  │   │           │               │             │                 │0,5%).                            │DSVSA trebuie să ţină cont de         │  │   │           │               │             │                 │3) În cazul în care se constată că│următoarele principii de:             │  │   │           │               │             │                 │laptele crud livrat de un         │a) recoltare randomizată şi           │  │   │           │               │             │                 │producător nu îndeplineşte        │reprezentativă pentru lot;            │  │   │           │               │             │                 │criteriile stabilite de           │b) recoltare selectivă - când se      │  │   │           │               │             │                 │Regulamentul 853/2004/CE, DSVSA va│adresează unor categorii de alimente  │  │   │           │               │             │                 │notifica centrul de prelucrare a  │cu risc înalt (în baza informaţiilor, │  │   │           │               │             │                 │laptelui şi producătorul de lapte,│investigaţiilor şi a experienţei      │  │   │           │               │             │                 │iar acesta din urmă are obligaţia │anterioare);                          │  │   │           │               │             │                 │de a remedia situaţia în 3 luni de│c) recoltare în caz de suspiciune -   │  │   │           │               │             │                 │la notificare.                    │care se bazează pe o analiza şi o     │  │   │           │               │             ├─────────────────┼──────────────────────────────────┤experienţa privind lotul şi           │  │   │           │               │             │Produse finite   │Trimestrial pentru fiecare        │circumstanţele recoltării (ex.        │  │   │           │               │             │                 │categorie de produse obţinute,    │recoltarea efectuată că o parte a     │  │   │           │               │             │                 │conform prevederilor              │investigaţiei în focarele de TIA, sau │  │   │           │               │             │                 │Regulamentului (CE) 1441/2007.    │în timpul unei inspecţii sau evaluări │  ├───┼───────────┼───────────────┼─────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤a programului HACCP în urma cărora se │  │ 3.│Peşte şi   │a) Centru de   │Trimestrial  │Peşte şi produse │Semestrial - pentru fiecare specie│constată deficiente care afectează    │  │   │produse    │colectare peşte│             │din peşte        │                                  │siguranţă produsului);                │  │   │din pescuit├───────────────┼─────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤În scopul obţinerii de date relevante,│  │   │           │b) Ambarcaţiune│Anual        │-                │-                                 │monitorizării şi supravegherii        │  │   │           │de pescuit     │             │                 │                                  │corespunzătoare a riscului            │  │   │           │comercială     │             │                 │                                  │microbiologic pe întreg lanţul        │  │   │           ├───────────────┼─────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤alimentar, DSVSA trebuie să ţină cont │  │   │           │c) Punct de    │Trimestrial  │Peşte            │Semestrial - pentru fiecare specie│în elaborarea strategiei de recoltare │  │   │           │debarcare      │             │                 │                                  │că frecvenţa şi procedura de recoltare│  │   │           ├───────────────┼─────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤să se aleagă în funcţie de tipul de   │  │   │           │d) Magazin de  │Anual        │Peşte şi produse │Anual pentru fiecare categorie de │micro-organism sau toxina şi          │  │   │           │desfacere      │             │din peşte        │produse                           │tipul de aliment implicat (perisabil, │  │   │           │(pescărie)     │             │                 │                                  │stabil).                              │  │   │           ├───────────────┼─────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │   │           │e) Centru de   │Semestrial   │Batracieni,      │Semestrial - pentru fiecare specie│                                      │  │   │           │colectare a    │             │gasteropode      │                                  │                                      │  │   │           │batracienilor, │             │                 │                                  │                                      │  │   │           │gasteropodelor │             │                 │                                  │                                      │  ├───┼───────────┼───────────────┼─────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │ 4.│Miere      │a) Centru      │Semestrial   │Miere şi produse │Semestrial - pentru fiecare       │                                      │  │   │           │colectare miere│             │apicole          │categorie de produse              │                                      │  │   │           │şi alte produse│             │                 │                                  │                                      │  │   │           │apicole        │             │                 │                                  │                                      │  │   │           ├───────────────┼─────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │   │           │b) Centre de   │Anual        │Miere            │Anual - în perioada               │                                      │  │   │           │extracţie miere│             │                 │iulie-septembrie                  │                                      │  │   │           ├───────────────┼─────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │   │           │c) Magazin de  │Anual        │Miere            │Anual - pentru fiecare categorie  │                                      │  │   │           │desfacere miere│             │                 │de miere                          │                                      │  ├───┼───────────┼───────────────┼─────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │ 5.│Alimentaţie│a) Restaurant  │Semestrial   │Materii prime şi │În caz de reclamaţii, sesizări,   │                                      │  │   │publică şi │şi alte unităţi│             │produse finite   │suspiciuni sau toxiinfecţii       │                                      │  │   │alte       │în care se     │             │Probe de         │alimentare                        │                                      │  │   │activităţi │prepară şi     │             │sanitaţie        │                                  │                                      │  │   │           │servesc        │             │                 │                                  │                                      │  │   │           │mâncăruri      │             │                 │                                  │                                      │  │   │           │gătite         │             │                 │                                  │                                      │  │   │           │b) Pizzerie    │             │                 │                                  │                                      │  │   │           │c) Laborator   │             │                 │                                  │                                      │  │   │           │patiserie      │             │                 │                                  │                                      │  │   │           │d) Pensiuni    │             │                 │                                  │                                      │  │   │           │turistice      │             │                 │                                  │                                      │  │   │           │e) Unităţi cu  │             │                 │                                  │                                      │  │   │           │vânzare prin   │             │                 │                                  │                                      │  │   │           │internet       │             │                 │                                  │                                      │  │   │           │f) Depozit     │             │                 │                                  │                                      │  │   │           │alimentar      │             │                 │                                  │                                      │  │   │           │g) Hipermarket │             │                 │                                  │                                      │  │   │           │h) Supermarket │             │                 │                                  │                                      │  │   │           │i) Cantină     │             │                 │                                  │                                      │  │   │           ├───────────────┼─────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │   │           │Magazin        │Anual        │Materii prime,   │În caz de reclamaţii, sesizări,   │                                      │  │   │           │alimentar      │             │semipreparate    │suspiciuni sau toxiinfecţii       │                                      │  │   │           │               │             │şi produse finite│alimentare                        │                                      │  │   │           │               │             │Probe de         │                                  │                                      │  │   │           │               │             │sanitaţie        │                                  │                                      │  ├───┼───────────┼───────────────┼─────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │ 6.│Preparare  │Catering       │Trimestrial  │Produse finite   │Trimestrial - pentru fiecare      │                                      │  │   │mâncăruri  │               │             │Probe de         │categorie în parte                │                                      │  │   │la comandă │               │             │sanitaţie        │                                  │                                      │  ├───┼───────────┼───────────────┼─────────────┼─────────────────┼──────────────────────────────────┤                                      │  │ 7.│Produse    │a) vânat       │-            │a) vânat sălbatic│În caz de reclamaţii, suspiciuni  │                                      │  │   │primare    │sălbatic şi de │             │şi de crescătorie│sau toxiinfecţii alimentare       │                                      │  │   │destinate  │crescătorie    │             │b) carne pasăre  │                                  │                                      │  │   │vânzării   │b) carne pasăre│             │şi lagomorfe     │                                  │                                      │  │   │directe    │şi lagomorfe   │             │c) peşte proaspăt│                                  │                                      │  │   │(vânat     │c) peşte       │             │d) melci şi      │                                  │                                      │  │   │sălbatic,  │proaspăt       │             │moluşte bivalve  │                                  │                                      │  │   │carne      │d) melci şi    │             │e) ouă           │                                  │                                      │  │   │pasăre şi  │moluşte bivalve│             │f) miere de      │                                  │                                      │  │   │lagomorfe, │e) ouă         │             │albine           │                                  │                                      │  │   │peşte      │f) miere de    │             │g) lapte crud    │                                  │                                      │  │   │proaspăt,  │albine         │             │                 │                                  │                                      │  │   │melci şi   │g) lapte       │             │                 │                                  │                                      │  │   │moluşte    │               │             │                 │                                  │                                      │  │   │bivalve,   │               │             │                 │                                  │                                      │  │   │ouă, miere │               │             │                 │                                  │                                      │  │   │de albine, │               │             │                 │                                  │                                      │  │   │lapte)     │               │             │                 │                                  │                                      │  └───┴───────────┴───────────────┴─────────────┴─────────────────┴──────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘   * I. În cazul obţinerii unor rezultate de laborator necorespunzătoare, DSVSA au următoarele obligaţii şi vor dispune următoarele măsuri:  A) notificarea prin SRAAF a tuturor punctelor de contact implicate în alertă;  1. declanşarea anchetei în scopul:      a) identificării lotului/loturilor suspecte;   ...        b) identificării unităţii/unităţilor în care a fost produs/produse;   ...        c) identificării reţelei de distribuţie prin stabilirea trasabilităţii produsului/produselor;   ...        d) identificării cauzei/pericolului;   ...        e) evaluării pericolului/riscului;   ...        f) aplicării de măsuri conform prevederilor legislative în vigoare în vederea eliminării cauzei/pericolului/riscului.   ...    2. controlul şi verificarea procedurilor şi programelor implementate de către operatorii cu activitate în domeniul alimentar în baza prevederilor legale;  3. verificarea corectitudinii acţiunilor corective şi măsurilor întreprinse de către operatorii cu activitate în domeniul alimentar în baza prevederilor legale;  4. supravegherea şi monitorizarea acţiunilor corective şi a măsurilor întreprinse de către operatorii cu activitate în domeniul alimentar în vederea reducerii/eliminării riscurilor determinate de alimentul suspect/încriminat;  5. reţinerea oficială a lotului/loturilor de alimente suspicionate/încriminate până la terminarea anchetei şi sosirea Buletinului de Analiză;  6. verificarea lotului/loturilor suspicionate prin prelevarea de probe, selectând procedura de recoltare în funcţie de tipul de pericol şi particularităţile alimentului (Aw, pH, temperatura, etc.), precum şi de înregistrările operatorii cu activitate în domeniul alimentar (alte neconformităţi înscrise în timp în registrele unităţii privind produsul suspicionat/încriminat);  7. includerea în planul de recoltare de probe de sanitaţie, mediu, materii prime, produse şi loturi, relevante în funcţie de tipul de hazard şi particularităţile alimentului (Aw, pH, temperatura, etc.);  8. până la depistarea cauzei şi eliminarea pericolului/riscului, în funcţie de analiza de risc, DSVSA pot dispune, după caz, măsura de reducere sau oprire a producerii alimentului încriminat;  9. centralizarea rezultatelor anchetei şi comunicarea acestora prin SRAAF la punctele de contact din ANSVSA.  B) În cazul produselor de origine animală provenite din import din ţări terţe PIF şi DSVSA vor dispune măsuri în baza prevederilor  Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 206/2006 :  1. În situaţia în care în urma controalelor prevăzute în  Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 206/2006  se constată că legislaţia comunitară a fost încălcată PIF, DSVSA vor lua următoarele măsuri:      a) notificarea la ANSVSA despre natura produselor utilizate şi transportul în cauză;   ...        b) intensificarea controalelor pentru loturile de produse cu aceeaşi origine (următoarele 10 transporturi din aceeaşi origine trebuie să fie reţinute oficial pentru efectuarea de controale fizice, incluzând recoltarea de probe şi testări de laborator prevăzute în anexa nr. 3 la Norma sanitară veterinară aprobat prin  Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 206/2006 );   ...    2. În situaţia în care controalele suplimentare confirma nerespectarea legislaţiei comunitare, lotul sau părţile din lot trebuie distruse conform art. 17 din Norma sanitară veterinară aprobată prin  Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 206/2006 .  În cazul în care controalele evidenţiază o depăşire a limitelor maxime de reziduuri, trebuie efectuate controalele prevăzute la art. 20 alin. (1) din Norma sanitară veterinară aprobată prin  Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 206/2006 .  II. DSVSA se vor asigura că, în caz de obţinere a unor rezultate de laborator necorespunzătoare, sau ori de câte ori se constată că există motive suficiente pentru a considera că un aliment implică un risc pentru sănătatea publică, operatorii cu activitate în domeniul alimentar au luat următoarele măsuri:  1. notifică în regim de urgenţă DSVSA, producătorul/importatorul/exportatorul, în funcţie de caz;  2. notifică în regim de urgenţă fermele furnizoare asupra rezultatelor pozitive obţinute în urma examenelor de laborator, în vederea elaborării şi aplicării de către fermieri a unui Plan de măsuri care să conducă la reducerea infecţiei în ferme;  3. informează consumatorii cu privire la produsul suspect/încriminat şi motivul retragerii alimentului de pe piaţă;  4. iniţiază în regim de urgenţă procedura de retragere/rechemare a produsului din reţeaua de distribuţie şi dacă este necesar, vor prelua produsul suspect/incriminat deja furnizat chiar de la consumatorul final şi vor furniza în timp util DSVSA documentaţia centralizată privind retragerea/rechemarea produsului;  5. colaborează cu autorităţile veterinare competente în vederea aplicării de măsuri, pentru evitarea sau reducerea riscurilor determinate de alimentul suspect/încriminate şi furnizează în timp util documentaţia solicitată de către ANSVSA;  6. reevaluează procedurile şi programele (de bune practici de igienă şi producţie, HACCP), precum şi mărirea frecvenţei de prelevare a probelor prin programul de autocontrol, până la identificarea şi eliminarea cauzei, şi iniţiază acţiuni şi măsuri corective suplimentare care să preîntâmpine repetarea apariţiei riscului/hazardului pentru alimentul implicat.  ** În cazul unor rezultate de laborator necorespunzătoare frecvenţa de prelevare a probelor poate fi mărită până la identificarea şi eliminarea cauzei  Probele recoltate în condiţiile precizărilor tehnice (menţionate la coloana 5) vor fi însoţite de o notă justificativă cu precizarea motivaţiei recoltării acestora în afara frecvenţei stabilite prin Programul de supraveghere, după cum urmează:  - în cazul în care în urma inspecţiei se suspicionează sau se constată o neregulă care necesită investigaţii de laborator, autoritatea veterinară competentă va preleva probe pentru efectuarea analizelor de laborator;  - ori de câte ori se considera necesar, DSVSA poate dispune creşterea frecvenţei inspecţiilor şi a recoltărilor de probe în vederea eliminării riscului pentru sănătatea publică, sănătatea animalelor sau mediu;  *** Probe recoltate în vederea efectuării examenelor pentru decelarea Trichinella spp. (conform prevederilor Regulamentului nr. 2075/2004/CE) şi probe pentru diagnosticul Pestei Porcine Clasice de către medicii veterinari desemnaţi de către ANSVSA.  **** media geometrică calculată pe o perioadă de 2 luni, cu prelevarea a 2 probe/lună;  ***** media geometrică calculată pe o perioadă de 3 luni, cu prelevarea unei singure probe/lună.     
				 + 
			  Secţiunea 4   EXPERTIZA SANITARĂ VETERINARĂ A ALIMENTELOR DE ORIGINE ANIMALĂ   PRIN EXAMENE DE LABORATOR OBLIGATORII     ┌────┬──────────────────────────────┬──────────────┬────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┐  │    │                              │    Examen    │             Analize microbiologice             │       Analize fizico-chimice        │  │Nr. │           Produsul           │  senzorial   ├───────────────────────────┬────────────────────┼─────────────────────┬───────────────┤  │crt.│                              │              │         Criteriu          │       Metoda       │      Criteriu       │    Metoda     │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │ 0  │              1               │      2       │             3             │         4          │          5          │       6       │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │ 1. │Alimente gata preparate       │      Da      │Listeria monocytogenes     │  SR EN ISO 11290-  │          -          │       -       │  │    │destinate sugarilor sau       │              │                           │ 1,2 /2000 A1/2005  │                     │               │  │    │alimente gata preparate în    │              │                           │                    │                     │               │  │    │scopuri medicale speciale     │              │                           │                    │                     │               │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │ 2. │Alimente gata preparate ce    │      Da      │Listeria monocytogenes     │  SR EN ISO 11290-  │          -          │       -       │  │    │constituie suport de creştere │              │                           │ 1,2 /2000 A1/2005  │                     │               │  │    │pentru L. monocytogenes,      │              │                           │                    │                     │               │  │    │altele decât acelea destinate │              │                           │                    │                     │               │  │    │sugarilor şi în scopuri       │              │                           │                    │                     │               │  │    │medicale speciale             │              │                           │                    │                     │               │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │ 3. │Alimente gata preparate ce nu │      Da      │Listeria monocytogenes     │  SR EN ISO 11290-  │          -          │       -       │  │    │constituie suport de creştere │              │                           │ 1,2 /2000 A1/2005  │                     │               │  │    │pentru L. monocytogenes,      │              │                           │                    │                     │               │  │    │altele decât acelea destinate │              │                           │                    │                     │               │  │    │sugarilor şi în scopuri       │              │                           │                    │                     │               │  │    │medicale speciale             │              │                           │                    │                     │               │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │ 4. │a) Carcase de bovine, ovine,  │      Da      │Număr Total de Germeni     │SR EN ISO 4833/2003 │          -          │       -       │  │    │caprine, cabaline             │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Enterobacteriaceae         │  ISO 21528/2/2004  │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Salmonella                 │     SR EN ISO      │                     │               │  │    │                              │              │                           │ 6579/2003 A1/2006  │                     │               │  │    ├──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │    │b) Carcase de porcine         │      Da      │Număr Total de Germeni     │SR EN ISO 4833/2003 │          -          │       -       │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Enterobacteriaceae         │  ISO 21528/2/2004  │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Salmonella                 │SR EN ISO 6579/2003 │                     │               │  │    │                              │              │                           │      A1/2006       │                     │               │  │    ├──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │    │c) Carcase de păsări          │      Da      │Samonella/25 g de proba    │     SR EN ISO      │          -          │       -       │  │    │(broileri şi curcani)         │              │comună din pielea gâtului  │ 6579/2003 A1/2006  │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Campylobacter şi Salmonella│     SR EN ISO      │                     │               │  │    │                              │              │din proba de pielea        │    10272-1/2006    │                     │               │  │    │                              │              │gâtului, conform           │     SR ISO/TS      │                     │               │  │    │                              │              │prevederilor Deciziei      │    10272-2/2007    │                     │               │  │    │                              │              │Comisiei nr. 516/2007      │SR EN ISO 6579/2003 │                     │               │  │    │                              │              │(program în desfăşurare    │      A1/2006       │                     │               │  │    │                              │              │la IISPV)                  │                    │                     │               │  │    ├──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │    │d) Carne vânat de ferma şi    │      Da      │Număr Total de Germeni     │SR EN ISO 4833/2003 │          -          │       -       │  │    │sălbatic                      │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Enterobacteriaceae         │  ISO 21528/2/2004  │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Salmonella                 │SR EN ISO 6579/2003 │                     │               │  │    │                              │              │                           │      A1/2006       │                     │               │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │ 5. │Carne proaspătă şi subproduse │      Da      │Salmonella                 │     SR EN ISO      │Prospeţime azot uşor │SR 9065-7/07   │  │    │comestibile                   │              │                           │ 6579/2003 A1/2006  │    hidrolizabil     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Campylobacter              │  SR EN ISO 10272-  │determinarea pH-ului │SR ISO 2917/07 │  │    │                              │              │(numai pentru carnea       │       1/2006       │                     │               │  │    │                              │              │refrigerată de bovine,     │                    │    reacţia Kreis    │SR 9065-10/07  │  │    │                              │              │ovine, porcine)            │                    │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤ reacţia pentru H2S  │SR 9065-11/07  │  │    │                              │              │Listeria monocytogenes     │       SR ISO       │                     │               │  │    │                              │              │(numai pentru carnea       │   11290/1/2/2000   │                     │               │  │    │                              │              │proaspătă de bovine,       │      A1/12005      │                     │               │  │    │                              │              │ovine, porcine)            │                    │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │E coli O157                │     SR EN ISO      │                     │               │  │    │                              │              │(numai pentru carnea       │     16654/2002     │                     │               │  │    │                              │              │proaspătă de bovine)       │                    │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Yersinia enterocolitica    │ SR ISO 10273/2003  │                     │               │  │    │                              │              │(numai pentru carnea       │                    │                     │               │  │    │                              │              │proaspătă de porcine)      │                    │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Determinare specie (numai  │  metoda USDA FSIS  │                     │               │  │    │                              │              │pentru carnea proaspătă) - │                    │                     │               │  │    │                              │              │atunci când se impune      │                    │                     │               │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │ 6. │Carne tocată şi carne         │      Da      │Număr Total de Germeni     │SR EN ISO 4833/2003 │     Prospeţime:     │               │  │    │preparată destinată să fie    │              │(numai pentru carnea       │                    │      azot uşor      │SR 9065-7/07   │  │    │consumată crudă               │              │tocată)                    │                    │    hidrolizabil;    │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤    reacţia Kreis    │SR 9065-10/07  │  │    │                              │              │Salmonella                 │     SR EN ISO      │  conţinut grăsime   │STAS 9065/2/73 │  │    │                              │              │                           │ 6579/2003 AC/2006  │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Escherichia coli           │ ISO 16649/1/2/2001 │                     │               │  │    │                              │              │E coli O157                │                    │                     │               │  │    │                              │              │numai pt. carnea de bovine │SR EN ISO 16654/2002│                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Listeria monocytogenes     │       SR ISO       │                     │               │  │    │                              │              │                           │   11290/1/2/2000   │                     │               │  │    │                              │              │                           │      A1/2005       │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Yersinia enterocolitica    │   ISO 10273/2003   │                     │               │  │    │                              │              │(numai pentru carnea de    │                    │                     │               │  │    │                              │              │porcine)                   │                    │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Determinare specie atunci  │metoda USDA-FSIS    │                     │               │  │    │                              │              │când se impune             │                    │                     │               │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │ 7. │Carne tocată şi carne         │      Da      │Salmonella                 │     SR EN ISO      │     Prospeţime:     │               │  │    │preparată provenită de la     │              │                           │ 6579/2003 AC/2006  │      azot uşor      │SR 9065-7/07   │  │    │pasăre, destinată să fie      │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤    hidrolizabil     │               │  │    │consumată gătită              │              │Număr Total de Germeni     │SR EN ISO 4833/2003 │    reacţia Kreis    │SR 9065-10/07  │  │    │                              │              │(numai pentru carnea       │                    │                     │               │  │    │                              │              │tocată)                    │                    │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Escherichia coli           │   SR ISO 16649-    │                     │               │  │    │                              │              │                           │      1,2/2007      │                     │               │  │    │                              │              │                           │   ISO/TS 16649-    │                     │               │  │    │                              │              │                           │       3/2005       │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Determinare specie atunci  │  metoda USDA FSIS  │                     │               │  │    │                              │              │când se impune             │                    │                     │               │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │ 8. │Carne tocată şi carne         │      Da      │Număr Total de Germeni     │SR EN ISO 4833/2003 │     Prospeţime:     │               │  │    │preparată provenită de la     │              │(numai pentru carnea       │                    │      azot uşor      │SR 9065-7/07   │  │    │alte specii decât pasăre,     │              │tocată)                    │                    │    hidrolizabil     │               │  │    │destinată să fie consumată    │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤    reacţia Kreis    │SR 9065-10/07  │  │    │gătită                        │              │Salmonella                 │     SR EN ISO      │                     │               │  │    │                              │              │                           │  6579/2003 AC2006  │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Escherichia coli           │ ISO 16649/1/2/2001 │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │E coli O157                │     SR EN ISO      │                     │               │  │    │                              │              │(numai pt. carnea de       │     16654/2002     │                     │               │  │    │                              │              │bovine)                    │                    │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Listeria monocytogenes     │       SR ISO       │                     │               │  │    │                              │              │                           │   11290/1/2/2000   │                     │               │  │    │                              │              │                           │      A1/2005       │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Determinare specie - atunci│  metoda USDA-FSIS  │                     │               │  │    │                              │              │când se impune             │                    │                     │               │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │ 9. │Carne separată mecanic        │      Da      │Număr Total de Germeni     │     SR EN ISO      │     Prospeţime:     │               │  │    │                              │              │                           │     4833/2003      │      azot uşor      │SR 9065-7/07   │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤    hidrolizabil     │               │  │    │                              │              │Salmonella                 │     SR EN ISO      │                     │               │  │    │                              │              │                           │ 6579/2003 AC/2006  │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Escherichia coli           │ ISO 16649/1/2/2001 │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Determinare specie - atunci│  metoda USDA-FSIS  │                     │               │  │    │                              │              │când se impune             │                    │                     │               │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │10. │Produse din carne destinate a │      Da      │Salmonella                 │     SR EN ISO      │     Prospeţime:     │               │  │    │fi consumate crude            │              │(cu excepţia produselor    │ 6579/2003 AC/2006  │      azot uşor      │SR 9065-7/07   │  │    │                              │              │care în timpul procesului  │                    │    hidrolizabil     │               │  │    │                              │              │de fabricare sau datorită  │                    │    reacţia Kreis    │SR 9065-10/07  │  │    │                              │              │compoziţiei produsului     │                    │                     │               │  │    │                              │              │elimină riscul de          │                    │                     │               │  │    │                              │              │Salmonella)                │                    │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Escherichia coli           │ ISO 16649/1/2/2001 │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Listeria monocytogenes     │       SR ISO       │                     │               │  │    │                              │              │                           │   11290/1/2/2000   │                     │               │  │    │                              │              │                           │      A1/2005       │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Determinare specie atunci  │  metoda USDA-FSIS  │                     │               │  │    │                              │              │când se impune             │                    │                     │               │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │11. │Produse din carne de pasăre   │      Da      │Salmonella                 │     SR EN ISO      │     Prospeţime:     │               │  │    │destinate să fie preparate    │              │                           │ 6579/2003 AC/2006  │      azot uşor      │SR 9065-7/07   │  │    │(gătite)                      │              │                           │                    │    hidrolizabil     │               │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │12. │Produse din carne - tratate   │      Da      │Salmonella                 │     SR EN ISO      │     Prospeţime:     │               │  │    │termic                        │              │                           │ 6579/2003 AC/2006  │      azot uşor      │SR 9065-7/07   │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤    hidrolizabil     │               │  │    │                              │              │Determinare specie - atunci│  metoda USDA-FSIS  │    reacţia Kreis    │SR 9065-10/07  │  │    │                              │              │când se impune             │                    │                     │               │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │13. │Gelatină şi colagen           │      Da      │Salmonella                 │     SR EN ISO      │          -          │       -       │  │    │                              │              │                           │ 6579/2003 AC/2006  │                     │               │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │14. │Produse din pescuit           │      Da      │Examen parazitologic       │      Conform       │     Prospeţime:     │               │  │    │proaspete**                   │   Conform    │                           │Regulamentului (CE) │      azot uşor      │STAS 6513/78   │  │    │                              │Regulamentului│                           │   nr. 2074/2005    │    hidrolizabil     │               │  │    │                              │   (CE) nr.   ├───────────────────────────┼────────────────────┤   histamina******   │HPLC sau ELISA │  │    │                              │  2406/1996   │Escherichia Coli           │        ISO         │  (la speciile din   │   conform     │  │    │                              │              │                           │   16649/1/2/2001   │    familiile de     │Regulamentului │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤    Scombridae şi    │   (CE) nr.    │  │    │                              │              │Listeria monocytogenes     │       SR ISO       │     Clupeidae)      │  1441/2007    │  │    │                              │              │                           │    11290/1/2000    │                     │               │  │    │                              │              │                           │      A1/2005       │                     │               │  │    ├──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │    │Produse din pescuit           │      Da      │Examen parazitologic       │      Conform       │     Prospeţime:     │               │  │    │preparate***                  │   Conform    │                           │Regulamentului (CE) │      azot uşor      │SR 9065-7/07   │  │    │                              │Regulamentului│                           │   nr. 2074/2005    │    hidrolizabil     │               │  │    │                              │   (CE) nr.   ├───────────────────────────┼────────────────────┤   histamina******   │HPLC sau ELISA │  │    │                              │  2406/1996   │Salmonella                 │     SR EN ISO      │  (la speciile din   │   conform     │  │    │                              │              │                           │ 6579/2003 AC/2006  │    familiile de     │Regulamentului │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤    Scombridae şi    │   (CE) nr.    │  │    │                              │              │Escherichia coli           │ ISO 16649/1/2/2001 │     Clupeidae)      │  1441/2007    │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Listeria monocytogenes     │       SR ISO       │                     │               │  │    │                              │              │                           │   11290/1/2/2000   │                     │               │  │    │                              │              │                           │      A1/2005       │                     │               │  │    ├──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │    │Produse din pescuit           │      Da      │Salmonella                 │     SR EN ISO      │     Prospeţime:     │               │  │    │transformate****              │   Conform    │                           │ 6579/2003 AC/2006  │      azot uşor      │SR 9065-7/07   │  │    │                              │Regulamentului├───────────────────────────┼────────────────────┤    hidrolizabil     │               │  │    │                              │   (CE) nr.   │Stafilococi coagulazo      │  SR EN ISO 6888-   │   histamina******   │HPLC sau ELISA │  │    │                              │  2406/1996   │pozitivi                   │  1,2/2002 AC/2005  │  (la speciile din   │   conform     │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤    familiile de     │Regulamentului │  │    │                              │              │Escherichia coli           │ ISO 16649/1/2/2001 │    Scombridae şi    │   (CE) nr.    │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤     Clupeidae)      │  1441/2007    │  │    │                              │              │Drojdii şi Mucegaiuri      │  SR ISO 7954/2001  │                     │               │  │    ├──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │    │Conserve din peşte*****       │      Da      │Proba termostatării şi     │  SR ISO 8924/1995  │      azot uşor      │SR 9065-7/07   │  │    │                              │              │examen microbiologic       │                    │    hidrolizabil     │               │  │    │                              │              │                           │                    │   histamina******   │HPLC sau ELISA │  │    │                              │              │                           │                    │  (la speciile din   │   conform     │  │    │                              │              │                           │                    │    familiile de     │Regulamentului │  │    │                              │              │                           │                    │    Scombridae şi    │   (CE) nr.    │  │    │                              │              │                           │                    │      Clupeidae      │  1441/2007    │  │    │                              │              │                           │                    │        Na Cl        │               │  │    │                              │              │                           │                    │   (conţinutul de    │    SR ISO     │  │    │                              │              │                           │                    │       NaCl %        │  1841-2/00    │  │    │                              │              │                           │                    │   potenţiometric    │               │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │15. │Carne de peşte separată       │      Da      │Salmonella                 │     SR EN ISO      │     Prospeţime:     │               │  │    │mecanic*******                │              │                           │ 6579/2003 AC/2006  │      azot uşor      │STAS 6513/78   │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤    hidrolizabil     │               │  │    │                              │              │Escherichia coli           │ ISO 16649/1/2/2001 │ procent carne oase  │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Listeria monocytogenes     │       SR ISO       │                     │               │  │    │                              │              │                           │    11290/1/2000    │                     │               │  │    │                              │              │                           │      A1/2005       │                     │               │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │16. │a) Moluşte, crustacee întregi │      Da      │Escherichia coli           │ ISO 16649/1/2/2001 │     Prospeţime:     │               │  │    │sau decochiliate/decojite     │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤      azot uşor      │STAS 6513/78   │  │    │refrigerate sau congelate,    │              │Salmonella                 │     SR EN ISO      │    hidrolizabil     │               │  │    │fructe de mare refrigerate,   │              │                           │ 6579/2003 AC/2006  │                     │               │  │    │congelate şi altele           │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Listeria monocytogenes     │       SR ISO       │                     │               │  │    │                              │              │                           │    11290/1/2000    │                     │               │  │    │                              │              │                           │      A1/2005       │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Vibrio parahaemolyticus    │   SR ISO 8914/92   │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Stafilococi  coagulazo     │       SR ISO       │                     │               │  │    │                              │              │pozitivi                   │  6888/1/2/AC/2005  │                     │               │  │    ├──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │b) Pulpe de broască, melci    │      Da      │Salmonella                 │     SR EN ISO      │                     │               │  │    │fără cochilie congelaţi       │              │                           │ 6579/2003 AC/2006  │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Clostridium perfringens    │SR EN ISO 7937/2005 │                     │               │  │    ├──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │c) Moluşte bivalve vii,       │      Da      │Escherichia coli           │ISO TS 16649/3/2001 │                     │               │  │    │echinoderme, tunicate şi      │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │gasteropode vii               │              │Salmonella                 │     SR EN ISO      │                     │               │  │    │                              │              │                           │ 6579/2003 AC/2006  │                     │               │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │17. │a) Crustacee şi moluşte       │      Da      │Salmonella                 │     SR EN ISO      │     Prospeţime:     │               │  │    │decochiliate gătite           │              │                           │ 6579/2003 AC/2006  │      azot uşor      │STAS 6513/78   │  │    ├──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┤    hidrolizabil     │               │  │    │b) Produse decorticate şi     │      Da      │Escherichia coli           │ISO TS 16649/3/2001 │                     │               │  │    │decochiliate ale crustaceelor │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │şi moluştelor gătite          │              │Stafilococi coagulazo      │       SR ISO       │                     │               │  │    │                              │              │pozitivi                   │   6888/1/2/2002    │                     │               │  │    │                              │              │                           │      AC/2005       │                     │               │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │18. │Conserve din carne            │      Da      │Proba termostatării şi     │  SR ISO 8924/1995  │Procent carne-grăsime│STAS 1089/71   │  │    │                              │              │examen microbiologic       │                    │     Prospeţime:     │               │  │    │                              │              │                           │                    │      azot uşor      │SR 9065-7/07   │  │    │                              │              │                           │                    │    hidrolizabil     │               │  │    │                              │              │                           │                    │        NaCl:        │   SR ISO      │  │    │                              │              │                           │                    │   (conţinutul de    │  1841-2/00    │  │    │                              │              │                           │                    │       NaCl %        │               │  │    │                              │              │                           │                    │   potenţiometric    │               │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │19. │a) Lapte crud (materie primă) │      Da      │Număr Total de Germeni     │  SR EN ISO 4833/   │  punct crioscopic   │   SR EN ISO   │  │    │din centre de colectare şi    │              │                           │    2003********    │                     │   5764/2003   │  │    │fabrici de procesare lapte    │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤      densitate      │  STAS 6347/73 │  │    │                              │              │Număr Celule Somatice      │ SR ISO 13366-1/98  │  substanţa uscată   │     SR ISO    │  │    │                              │              │(numai pentru laptele crud │sau SR ISO 13366-3/ │       negrasă       │   6731/1996   │  │    │                              │              │de vacă provenit din       │    2001********    │      proteină       │SR EN ISO 8968-│  │    │                              │              │centrele de colectare a    │                    │                     │    1.5/2002   │  │    │                              │              │laptelui)                  │                    │       grăsime       │ ISO 3889/2006;│  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │  IDF 219/2006 │  │    │                              │              │Listeria monocytogenes     │       SR ISO       │                     │   (metoda de  │  │    │                              │              │(numai pentru laptele crud │    11290/1/2000    │                     │   referinţa)  │  │    │                              │              │provenit din unităţile de  │      A1/2005       │                     │   SR EN ISO   │  │    │                              │              │procesare a laptelui)      │                    │                     │   1211/2003   │  │    │                              │              │                           │                    │                     │   (metoda de  │  │    │                              │              │                           │                    │                     │    rutină)    │  │    │                              │              │                           │                    │   toţi parametri    │ pot fi lucraţi│  │    │                              │              │                           │                    │                     │şi pe analizo- │  │    │                              │              │                           │                    │                     │  rul rapid cu │  │    │                              │              │                           │                    │                     │  condiţia că  │  │    │                              │              │                           │                    │                     │ metoda să fie │  │    │                              │              │                           │                    │                     │    validată   │  │    ├──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │    │b) Lapte crud (materie primă) │      Da      │Număr Total de Germeni     │  SR EN ISO 4833/   │  punct crioscopic   │ ISO 5764/2006 │  │    │provenit din exploataţiile de │              │                           │    2003********    │       grăsime       │ ISO 3889/2006;│  │    │vaci producătoare de lapte    │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │  IDF 219/2006 │  │    │destinat procesării           │              │Număr Celule Somatice      │ SR ISO 13366-1/98  │                     │   (metoda de  │  │    │                              │              │                           │sau SR ISO 13366-3/ │                     │   referinţa)  │  │    │                              │              │                           │    2001********    │                     │   SR EN ISO   │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │   1211/2003   │  │    │                              │              │Listeria monocytogenes     │       SR ISO       │                     │   (metoda de  │  │    │                              │              │                           │    11290/1/2000    │                     │    rutină)    │  │    │                              │              │                           │      A1/2005       │   toţi parametri    │ pot fi lucraţi│  │    │                              │              │                           │                    │                     │şi pe analizo- │  │    │                              │              │                           │                    │                     │ rul rapid cu  │  │    │                              │              │                           │                    │                     │  condiţia că  │  │    │                              │              │                           │                    │                     │ metoda să fie │  │    │                              │              │                           │                    │                     │    validată   │  │    ├──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │    │c) Lapte pasteurizat şi alte  │              │Număr Total de Germeni     │  SR EN ISO 4833/   │     Prospeţime      │               │  │    │produse lactate lichide       │              │(numai pentru laptele de   │    2003********    │    determinarea     │ STAS 6353/85  │  │    │pasteurizate                  │              │vacă procesat, destinat    │                    │     acidităţii      │               │  │    │                              │              │obţinerii de produse       │                    │                     │               │  │    │                              │              │lactate, în scopul         │                    │                     │               │  │    │                              │              │verificării procesului de  │                    │                     │               │  │    │                              │              │pasteurizare, conform      │                    │                     │               │  │    │                              │              │prevederilor Regulamentului│                    │                     │               │  │    │                              │              │(CE) nr. 853/2004          │                    │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Enterobacteriaceae         │  ISO 21528/1/2004  │                     │               │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │20. │Alte produse lactate şi       │      Da      │Salmonella                 │     SR EN ISO      │     Prospeţime      │               │  │    │subproduse din lapte, tratate │              │                           │ 6579/2003 AC/2006  │    determinarea     │ STAS 6353/85  │  │    │termic                        │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤     acidităţii:     │               │  │    │                              │              │Stafilococi coagulazo      │       SR ISO       │                     │               │  │    │                              │              │pozitivi                   │   6888/1/2/2002    │                     │               │  │    │                              │              │                           │      AC/2005       │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Escherichia coli           │ ISO 16649/1/2/2001 │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Enterotoxina stafilococică │Metoda europeană de │                     │               │  │    │                              │              │                           │  screening a CRL   │                     │               │  │    │                              │              │                           │    pentru lapte    │                     │               │  │    │                              │              │                           │     *********      │                     │               │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │21. │Alte produse lactate din lapte│      Da      │Salmonella                 │     SR EN ISO      │     Prospeţime      │               │  │    │netratat termic               │              │                           │ 6579/2003 AC/2006  │    determinarea     │ STAS 6353/85  │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤     acidităţii:     │               │  │    │                              │              │Listeria monocytogenes     │       SR ISO       │                     │               │  │    │                              │              │                           │    11290/1/2000    │                     │               │  │    │                              │              │                           │      A1/2005       │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Stafilococi coagulazo      │       SR ISO       │                     │               │  │    │                              │              │pozitivi                   │   6888/1/2/2002    │                     │               │  │    │                              │              │                           │      AC/2005       │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Escherichia coli           │ ISO 16649/1/2/2001 │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Enterotoxina stafilococică │Metoda europeană de │                     │               │  │    │                              │              │                           │  screening a CRL   │                     │               │  │    │                              │              │                           │    pentru lapte    │                     │               │  │    │                              │              │                           │     *********      │                     │               │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │22. │Lapte praf şi zer praf        │      Da      │Salmonella                 │     SR EN ISO      │     Prospeţime      │               │  │    │                              │              │                           │ 6579/2003 AC/2006  │    determinarea     │ STAS 6353/85  │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤     acidităţii:     │               │  │    │                              │              │Enterobacteriaceae         │  ISO 21528/2/2004  │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Stafilococi                │       SR ISO       │                     │               │  │    │                              │              │coagulazo-pozitivi         │   6888/1/2/2002    │                     │               │  │    │                              │              │                           │      AC/2005       │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Enterotoxina stafilococică │Metoda europeană de │                     │               │  │    │                              │              │                           │  screening a CRL   │                     │               │  │    │                              │              │                           │    pentru lapte    │                     │               │  │    │                              │              │                           │     *********      │                     │               │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │23. │Formula uscată pentru sugari  │      Da      │E. Sakazakii               │ ISO/TS 22964/2006  │          -          │       -       │  │    │şi alimente dietetice         │              │(numai pentru formula      │                    │                     │               │  │    │deshidratate pentru diferite  │              │uscată pentru sugari şi    │                    │                     │               │  │    │scopuri medicale speciale     │              │alimente dietetice         │                    │                     │               │  │    │destinate sugarilor sub 6     │              │deshidratate pentru        │                    │                     │               │  │    │luni, formula uscată de       │              │diferite scopuri medicale  │                    │                     │               │  │    │continuare pentru copii cu    │              │speciale destinate         │                    │                     │               │  │    │vârsta peste 6 luni           │              │sugarilor sub 6 luni)      │                    │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Salmonella                 │     SR EN ISO      │                     │               │  │    │                              │              │                           │ 6579/2003 AC/2006  │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Bacillus Cereus prezumtiv  │     SR EN ISO      │                     │               │  │    │                              │              │(numai pentru formula      │     7932/2005      │                     │               │  │    │                              │              │uscată pentru sugari şi    │                    │                     │               │  │    │                              │              │alimente dietetice         │                    │                     │               │  │    │                              │              │deshidratate pentru        │                    │                     │               │  │    │                              │              │diferite scopuri medicale  │                    │                     │               │  │    │                              │              │speciale destinate         │                    │                     │               │  │    │                              │              │sugarilor sub 6 luni)      │                    │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Enterobacteriaceae         │  ISO 21528/1/2004  │                     │               │  │    │                              │              │(la sfârşitul procesului   │                    │                     │               │  │    │                              │              │de prelucrare)             │                    │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┴────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │         Dacă enterobacteriaceaele sunt         │                     │               │  │    │                              │              │     detectate în oricare unitate de probă,     │                     │               │  │    │                              │              │         trebuie să fie testat pentru:          │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┬────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │E. Sakazakii               │ ISO/TS 22964/2006  │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Salmonella                 │     SR EN ISO      │                     │               │  │    │                              │              │                           │ 6579/2003 AC/2006  │                     │               │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │24. │Brânză, unt şi smântână       │      Da      │Salmonella                 │     SR EN ISO      │     Prospeţime      │               │  │    │obţinute din lapte crud sau   │              │                           │ 6579/2003 AC/2006  │    determinarea     │ STAS 6353/85  │  │    │lapte ce a fost supus unui    │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤     acidităţii:     │               │  │    │tratament termic mai scăzut   │              │Stafilococi coagulazo      │       SR ISO       │                     │               │  │    │decât pasteurizarea           │              │pozitivi (numai pentru     │   6888/1/2/2002    │                     │               │  │    │                              │              │brânzeturi)                │      AC/2005       │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Escherichia coli (numai    │ISO 16649/1/2 /2001 │                     │               │  │    │                              │              │pentru unt şi smântână)    │                    │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Enterotoxina stafilococică │Metoda europeană de │                     │               │  │    │                              │              │                           │  screening a CRL   │                     │               │  │    │                              │              │                           │    pentru lapte    │                     │               │  │    │                              │              │                           │     *********      │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Listeria monocytogenes     │       SR ISO       │                     │               │  │    │                              │              │                           │   11290/1/2/2000   │                     │               │  │    │                              │              │                           │       A1/200       │                     │               │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │25. │Brânzeturi (maturate şi       │      Da      │Escherichia coli           │ ISO 16649/1/2/2001 │      Grăsime:       │               │  │    │nematurate) produse din lapte │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤    a) Metoda de     │   ISO/FDIS    │  │    │sau din zer, ce a fost supus  │              │Stafilococi coagulazo      │       SR ISO       │       rutină:       │  3432/1975;   │  │    │tratamentului termic          │              │pozitivi                   │   6888/1/2/2002    │                     │   ISO/FDIS    │  │    │                              │              │                           │      AC/2005       │                     │  3433/1975)   │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤    b) Metoda de     │  SR EN ISO    │  │    │                              │              │Enterotoxina stafilococică │Metoda europeană de │     referinţa:      │   1735/05     │  │    │                              │              │                           │  screening a CRL   │      Umiditate      │  ISO 5534/04  │  │    │                              │              │                           │    pentru lapte    │                     │               │  │    │                              │              │                           │     *********      │                     │               │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │26. │Îngheţată şi deserturi pe bază│      Da      │Enterobacteriaceae         │  ISO 21528/2/2004  │     Prospeţime      │               │  │    │de produse lactate, congelate │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤    determinarea     │ STAS 6353/85  │  │    │                              │              │Salmonella (numai pentru   │     SR EN ISO      │     acidităţii      │               │  │    │                              │              │îngheţata cu lapte ca      │ 6579/2003 AC/2006  │                     │               │  │    │                              │              │ingredient, cu excepţia    │                    │                     │               │  │    │                              │              │produselor care în timpul  │                    │                     │               │  │    │                              │              │procesului de fabricaţie   │                    │                     │               │  │    │                              │              │sau datorită compoziţiei,  │                    │                     │               │  │    │                              │              │elimină riscul de          │                    │                     │               │  │    │                              │              │Salmonella)                │                    │                     │               │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │27. │Produse din ouă cu excepţia   │      Da      │Salmonella (se exclud      │     SR EN ISO      │          -          │       -       │  │    │produselor care în timpul     │              │produsele care în timpul   │ 6579/2003 AC/2006  │                     │               │  │    │procesului de fabricaţie sau  │              │procesului de fabricare    │                    │                     │               │  │    │datorită compoziţiei, elimină │              │sau datorită compoziţiei   │                    │                     │               │  │    │riscul de Salmonella          │              │produsului elimină riscul  │                    │                     │               │  │    │                              │              │de Salmonella)             │                    │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Enterobacteriaceae         │  ISO 21528/2/2004  │                     │               │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │28. │Alimente gata preparate care  │      Da      │Salmonella cu excepţia     │     SR EN ISO      │          -          │       -       │  │    │conţin ouă crude, cu excepţia │              │produselor care în timpul  │ 6579/2003 AC/2006  │                     │               │  │    │produselor care în timpul     │              │procesului de fabricaţie   │                    │                     │               │  │    │procesului de fabricare sau   │              │sau datorită compoziţiei,  │                    │                     │               │  │    │datorită compoziţiei          │              │elimină riscul de          │                    │                     │               │  │    │produsului elimină riscul de  │              │Salmonella                 │                    │                     │               │  │    │Salmonella)                   │              │                           │                    │                     │               │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │29. │Ouă consum                    │      Da      │Salmonella                 │     SR EN ISO      │          -          │       -       │  │    │                              │              │(conţinut şi coajă)        │ 6579/2003 AC/2006  │                     │               │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │30. │Miere de albine               │      Da      │Drojdii şi mucegaiuri/g    │  SR ISO 7954/2001  │  conţinutul de apă  │STAS 784/3/89; │  │    │                              │              │                           │                    │    conţinutul de    │STAS 784/3/89; │  │    │                              │              │                           │                    │       glucide       │               │  │    │                              │              │                           │                    │  aciditate, indice  │STAS 784/3/89  │  │    │                              │              │                           │                    │   diastazic, HMF,   │               │  │    │                              │              │                           │                    │   conductivitate    │               │  │    │                              │              │                           │                    │      electrica      │               │  ├────┼──────────────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┼───────────────┤  │31. │Preparate şi semipreparate    │      Da      │Salmonella                 │  SR ISO 6579/2003  │          -          │       -       │  │    │culinare prelucrate din       │              │                           │      AC/2006       │                     │               │  │    │materii prime de origine      │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │animală                       │              │Listeria monocytogenes     │       SR ISO       │                     │               │  │    │                              │              │                           │   11290/1/2/2000   │                     │               │  │    │                              │              │                           │      A1/2005       │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Escherichia coli           │ ISO 16649/1/2/2001 │                     │               │  │    │                              │              ├───────────────────────────┼────────────────────┤                     │               │  │    │                              │              │Stafilococi coagulazo      │       SR ISO       │                     │               │  │    │                              │              │pozitivi                   │   6888/1/2/2002    │                     │               │  │    │                              │              │                           │      AC/2005       │                     │               │  └────┴──────────────────────────────┴──────────────┴───────────────────────────┴────────────────────┴─────────────────────┴───────────────┘   Notă:  1. În cazul matricelor prevăzute de Regulamentul (CE) 1441/2007 se vor recolta şi examina 5 eşantioane /proba pentru criteriile microbiologice prevăzute în Regulamentul (CE) 2073/2005, modificat de Regulamentul (CE) 1441/2007.  2. Pentru matricele prevăzute în Regulamentul (CE) 1441/2007 dar ale căror criterii microbiologice se regăsesc numai în Programul Strategic examinarea se va efectua pe proba medie.  3. Pentru matricele care nu se regăsesc în Regulamentul (CE) 1441/2007 prelevarea de probe şi examinarea se vor face pe proba unica.  * - Se va efectua numai de către unităţile agreate pentru export SUA;  ** - produse proaspete - toate produsele din pescuit (întregi sau preparate), inclusiv produsele ambalate în vid sau în atmosfera modificată, care nu au fost supuse nici unui tratament care să asigure păstrarea şi conservarea, altul decât răcirea;  *** - produse preparate - toate produsele din pescuit care au fost supuse unor operaţiuni care au afectat integritatea anatomică a acestora, cum ar fi: desolzirea, decapitarea, eviscerarea, jupuirea, porţionarea, filetarea, etc.;  **** - produse transformate - toate produsele din pescuit refrigerate sau congelate care au fost supuse unui proces fizic sau chimic cum ar fi: fierberea, prăjirea, afumarea, sărarea, blanşarea, deshidratarea sau marinarea, asociate sau/nu cu alte ingrediente alimentare, sau oricare altă combinaţie a acestor tratamente;  ***** - conserve din peşte - toate produsele din pescuit introduse în recipiente ermetic închise care au fost supuse unui tratament termic înalt (sterilizare) în măsură să asigure distrugerea, inactivarea şi neproliferarea microorganismelor, indiferent de temperatura la care aceste produse pot fi depozitate;  ****** Determinările de histamină se vor efectua la speciile menţionate la Capitolul II, Secţiunea 4 din prezentul Program, pescuite de nave aparţinând/închiriate de persoane fizice sau juridice româneşti destinate pieţei naţionale;  ******* - carne din peşte separată mecanic- carnea obţinută imediat după filetare prin separarea mecanică a produselor din pescuit, sau obţinută din produse din pescuit întregi eviscerate şi spălate în prealabil;  ******** Se acceptă utilizarea metodelor de analiză alternative pentru laptele crud în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1664/2006, după cum urmează:  - pentru stabilirea numărului total de germeni la 30'd6C, atunci când metodele sunt validate în raport cu metoda de referinţă definită mai sus, în conformitate cu protocolul stabilit de norma SR EN ISO 16140/2003 sau cu alte protocoale analoge recunoscute pe plan internaţional. Relaţia de conversie dintre metoda alternativă utilizată şi metoda de referinţă definită mai sus se stabileşte în conformitate cu standardul SR EN ISO 21187/2006;  - pentru stabilirea numărului de celule somatice, atunci când metodele sunt validate în raport cu metoda de referinţă definită mai sus, în conformitate cu protocolul stabilit de standardul ISO 8196 şi atunci când metodele sunt aplicate în conformitate cu standardul ISO 13366-2 sau cu alte protocoale analoge recunoscute pe plan internaţional.  ********* Dacă se detectează valori mai mari de 105 CFU/g Stafilococi coagulazo-pozitivi, se va testa pentru enterotoxina stafilococică.     
				 + 
			  Secţiunea 5   DETERMINĂRI RAPIDE EFECTUATE PE AUTOLABORATOR   ÎN ZONE DE INTERES TURISTIC SAU ALTE PROGRAME DE  SUPRAVEGHERE DE NECESITATE DISPUSE DE ANSVSA                        Determinări microbiologice                     
                        Determinări fizico-chimice                     
    Teste de sanitaţie - metoda ATP total *                            
Potabilitate apă - metoda ATP total *                              
Determinarea eficienţei tratării termice a cărnii                  
Eficienţa pasteurizării laptelui                                   
Determinarea numărului de celule somatice din laptele crud         
  Examene pentru determinarea: pH-ului, aciditate, reacţiile Nessler,  
Kreis şi H2S, decelare falsificare smântână, în funcţie de produs.   
Examene rapide pentru determinarea: azotiţi, azotaţi, peroxidaza,    
fosfataza, uree, glucoza în funcţie de produs.*                      
                                                                     
    NOTĂ: Conform  Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 34/2006 , la tulpinile de Salmonella spp, Campylobacter jejuni şi Campylobacter coli, izolate din produse alimentară de origine animală provenite de la bovine, porcine şi păsări se monitorizează antibiorezistenţa. Se va testa rezistenţa antimicrobiană şi la alţi agenţi zoonotici, în măsura în care aceştia prezintă un risc pentru sănătatea publică.  Tulpinile de Salmonella spp., Listeria monocytogenesis, E. coli O157, Stafilococ coagulo-pozitiv şi Campylobacter trebuie trimise la IISPV pentru confirmare şi colecţie.  Parametrii microbiologici prevăzuţi pentru categoriile de produse de Capitolul II, Secţiunea 4 din prezentul Program se vor efectua în funcţie de sortimentul produsului analizat în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.  * Rezultatele necorespunzătoare vor fi obligatoriu confirmate, în laborator, prin metodele standardizate.     
				 + 
			  Secţiunea 6   SUPRAVEGHEREA PRIN EXAMENE DE LABORATOR A ALTOR PRODUSE   CARE INTRĂ ÎN COMPOZIŢIA SAU VIN ÎN CONTACT CU MATERIILE PRIME  ŞI PRODUSELE DE ORIGINE ANIMALĂ    Nr. 
crt.
        Produsul       
                     
     Frecvenţa controlului   
                           
   Examen  
senzorial
            Examen microbiologic           
                                         
       Examen fizico-chimic     
                              
     1. 
    
    
    
    
    
    
    
    
  Apă potabilă         
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
                     
  Trimestrial                
Conform prevederilor Legii 
nr. 458/2002 privind       
calitatea apei potabile,   
publicată în Monitorul     
Oficial al României, Partea
I, nr. 552 din 29 iulie    
2002, cu modificările şi   
completările ulterioare.   
     da    
         
         
         
         
         
         
         
         
  Trimestrial conform conform prevederilor 
 Legii nr. 458/2002                        
                                         
                                         
                                         
                                         
                                         
                                         
                                         
  Trimestrial conform conform   
prevederilor Legii nr.        
458/2002                      
                              
                              
                              
                              
                              
                              
     2. 
    
    
    
  Aditivi alimentari şi
condimente           
                     
                     
  Semestrial                 
                           
                           
                           
     da    
         
         
         
  Salmonella/SREN ISO 6579/2003 AC/2006    
Escherichia coli/ISO 16649/1/2/2001      
Bacilus cereus/SR EN ISO 7932/2005       
Drojdii şi Mucegaiuri/SR ISO 7954/2001   
                 -              
                              
                              
                              
     3. 
    
    
    
  Materiale utilizate  
pentru preambalarea  
produselor de origine
animală              
  Semestrial                 
                           
                           
                           
     da    
         
         
         
  Număr total de germeni/SR EN ISO         
4833/2003                                
Bacterii coliforme/ISO 4831/06 şi 4832/06
Drojdii şi mucegaiuri/SR ISO 7954/2001   
                 -              
                              
                              
                              
    NOTĂ:  Probele de apă recoltate din surse clorinate se vor neutraliza cu soluţie 2% de tiosulfat de sodiu înainte de a fi examinate microbiologic.     
				 + 
			  Secţiunea 7   EXAMENE DE LABORATOR PENTRU STABILIREA EFICIENŢEI   OPERAŢIUNILOR DE IGIENIZARE    Nr. 
crt.
   Examene 
         
                      Frecvenţa controlului*)                     
                                                                
      Microbiologic    
                     
      Unităţile în care se prelevează
          teste de sanitaţie       
     1. 
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
  Teste de 
sanitaţie
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
  Prelevarea testelor de sanitaţie se efectuează de către         
medicii veterinari oficiali din DSVSA numai în cazul în care    
în urma inspecţiei/verificării/supravegherii/monitorizării se   
suspicionează sau se constată o neconformitate.                 
Frecvenţa inspecţiilor/verificărilor/supravegherii/monitorizării
se face conform prevederilor Capitolului II, Secţiunile 2 şi 3  
din prezentul Program.                                          
                                                                
                                                                
                                                                
                                                                
                                                                
                                                                
                                                                
  Număr Total de       
Germeni (NTG)/SR EN  
ISO 4833/2003        
Bacterii coliforme/  
ISO 4831/06 şi       
4832/06              
Enterobacteriaceae/  
ISO 21528/2/2004     
Stafilococ           
coagulazo-pozitivi/  
SR EN ISO            
6888/1/2/2002        
AC/2005              
AC/2005              
                                     
                                   
                                   
                                   
                                   
                                   
În unităţile autorizate/aprobate   
sanitar veterinar şi unităţile     
înregistrate sanitar veterinar     
prevăzute la Capitolul II, Secţiu- 
nile 2 şi 3 din prezentul Program  
                                   
                                   
                                   
     
						Notă   ...
			  *) În cazul unor rezultate de laborator necorespunzătoare frecvenţa controlului va fi mărită până la obţinerea de rezultate corespunzătoare.      
				 + 
			  Secţiunea 8   CONTROLUL EFICIENŢEI OPERAŢIUNILOR DE DEZINSECŢIE ŞI DERATIZARE     Nr. 
crt.
      Examene     
                
                  Frecvenţa Controlului*                
                                                      
    Unităţile în care se controlează eficienţa operaţiunilor 
                de dezinsecţie şi deratizare               
     1. 
    
    
    
    
    
    
    
  a) inspecţie;   
b) verificare;  
c) supraveghere;
d) monitorizare.
                
                
                
                
  Controlul eficienţei operaţiunilor de dezinsecţie şi  
deratizare se efectuează de către medicii veterinari  
oficiali din DSVSA numai în cazul în care în urma     
inspecţiei/verificării/supravegherii/monitorizării se 
suspicionează sau se constată o neconformitate.       
Frecvenţa inspecţiilor/verificărilor/supravegherii/   
monitorizării se face conform prevederilor Capitolului
II, Secţiunile 2 şi 3 din prezentul Program           
  În unităţile autorizate/aprobate sanitar veterinar şi      
unităţile înregistrate sanitar veterinar menţionate la     
Capitolul II Secţiunile 2 şi 3 din prezentul Program       
                                                           
                                                           
                                                           
                                                           
                                                           
       
				 + 
			  Secţiunea 9   EXPERTIZA SANITARĂ VETERINARĂ A FURAJELOR      ┌───┬─────────────────────┬────────────────────┬─────────────────────────────────┬─────────────────────┬───────────────────┬──────────────┐  │   │   Grupa de furaje   │Unităţile controlate│      Examene de laborator1      │  Metode de analiză  │     Frecvenţa     │Grupa de risc3│  │   │      (matrici)      │    (operatori)     │                                 │      oficiale2      │recoltării probelor│              │  ├───┼─────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │ 1.│Nutreţuri de volum   │Ferme               │Pesticide organoclorurate        │SR EN ISO 14181/2001 │Semestrial         │  Pesticide - │  │   │(fibroase, masa      │                    │                                 │                     │randomizat         │ grupa de risc│  │   │verde, rădăcinoase,  ├────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │   │tuberculi şi         │Gospodăria          │Pesticide organoclorurate        │SR EN ISO 14181/2001 │Anual randomizat   │       -      │  │   │derivate)            │populaţiei          │                                 │                     │                   │              │  ├───┼─────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │ 2.│Nutreţuri suculente  │Ferme               │în caz de suspiciuni             │SR EN ISO 11290-     │Semestrial         │       -      │  │   │                     │                    │Listeria monocitogenes           │1:2000/A1/2005       │randomizat şi în   │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │caz de suspiciune  │              │  ├───┼─────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │ 3.│Materii prime        │Unităţi producătoare│Indice de ureaza4,               │Ordinul preşedintelui│Semestrial         │ Micotoxine - │  │   │vegetale pentru      │de nutreţ combinat  │                                 │ANSVSA 40/2007       │randomizat         │ grupa de risc│  │   │nutreţuri combinate  │                    │                                 │privind aprobarea    │                   │   generală   │  │   │(cereale boabe,      │                    │                                 │Normei sanitare      │                   │              │  │   │subproduse, seminţe  │                    │                                 │veterinare ce        │                   │  Seminţe de  │  │   │întregi, oleaginoase │                    │                                 │stabileşte metode    │                   │  buruieni şi │  │   │şi derivate, şroturi)│                    │                                 │pentru controlul     │                   │plante toxice-│  │   │                     │                    │                                 │oficial al furajelor │                   │ grupa de risc│  │   │                     │                    │                                 │cu privire la        │                   │pentru cereale│  │   │                     │                    │                                 │conţinutul de acid   │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │cianhidric, calciu,  │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │carbonaţi, cenuşă    │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │brută, cenuşă        │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │insolubilă în HCL,   │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │clor din cloruri,    │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │lactoză, potasiu,    │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │sodiu, zaharuri şi   │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │uree şi estimarea    │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │activităţii ureazice │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │a produselor derivate│                   │              │  │   │                     │                    │                                 │din soia, publicat în│                   │              │  │   │                     │                    │                                 │Monitorul Oficial al │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │României, Partea I,  │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │nr. 166 din 8 martie │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │2007                 │                   │              │  │   │                     │                    ├─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┤              │  │   │                     │                    │Micotoxine a) aflatoxina B1      │ISO 6651/2001        │Trimestrial        │              │  │   │                     │                    │           b) ochratoxina A      │SR 13324/1995        │randomizat         │              │  │   │                     │                    │           c) zearalenona        │SR 9597/19-93        │                   │              │  │   │                     │                    │           d) deoxynivalenol     │Ordinul preşedintelui│                   │              │  │   │                     │                    │              (DON)              │ANSVSA 46/2007       │                   │              │  │   │                     │                    ├─────────────────────────────────┤privind aprobarea    ├───────────────────┤              │  │   │                     │                    │Pesticide organoclorurate        │Normei sanitare      │Semestrial         │              │  │   │                     │                    │                                 │veterinare care      │randomizat         │              │  │   │                     │                    ├─────────────────────────────────┤stabileşte metode de ├───────────────────┼──────────────┤  │   │                     │                    │Seminţe de buruieni şi plante    │analiză pentru       │Trimestrial        │boabe, seminţe│  │   │                     │                    │toxice6                          │controlul oficial al │randomizat         │   întregi,   │  │   │                     │                    ├─────────────────────────────────┤furajelor cu privire ├───────────────────┤    sroturi   │  │   │                     │                    │Uree7                            │la conţinutul de     │Semestrial         │              │  │   │                     │                    │                                 │aflatoxine B(1),     │randomizat         │              │  │   │                     │                    │                                 │publicat în Monitorul│                   │              │  │   │                     │                    │                                 │Oficial al României, │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │Partea I, nr. 236 din│                   │              │  │   │                     │                    │                                 │5 aprilie 2007       │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │SR EN ISO 14181/2001 │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │LNR5                 │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │Ord. ANSVSA nr.      │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │40/2007              │                   │              │  ├───┼─────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │ 4.│Materii prime de     │Unităţi producătoare│Metale grele                     │LNR                  │Trimestrial        │Metale grele- │  │   │origine minerală     │de nutreţ combinat  │                                 │                     │randomizat         │grupa de risc │  │   │pentru nutreţuri     │                    │                                 │                     │                   │              │  │   │combinate (fosfaţi,  │                    │                                 │                     │                   │              │  │   │carbonaţi)           │                    │                                 │                     │                   │              │  ├───┼─────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │ 5.│Aditivi furajeri     │Unităţi producătoare│Metale grele                     │LNR                  │Semestrial prin    │       -      │  │   │(aminoacizi          │de nutreţ combinat  │                                 │                     │sondaj dintr-un lot│              │  │   │sintetici, vitamine, │                    │                                 │                     │de recepţie        │              │  │   │microelemente, enzime│                    │                                 │                     │                   │              │  │   │furajere, drojdii,   │                    │                                 │                     │                   │              │  │   │acidifianţi,         │                    │                                 │                     │                   │              │  │   │emulgatori,          │                    │                                 │                     │                   │              │  │   │antioxidanţi,        │                    │                                 │                     │                   │              │  │   │coloranţi)           │                    │                                 │                     │                   │              │  ├───┼─────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │ 6.│Produse şi derivate  │Unităţi producătoare│Micotoxine a) aflatoxina B1      │Ordinul preşedintelui│Trimestrial, prin  │       -      │  │   │din lapte,           │de nutreţ combinat  │           b) ochratoxina A      │ANSVSA nr. 46/2007   │sondaj             │              │  │   │înlocuitori de lapte │                    │                                 │ISO 6651/2001        │                   │              │  │   │praf                 │                    │                                 │SR 9597/19/93        │                   │              │  ├───┼─────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │ 7.│Făina peşte          │Unităţi furnizoare  │Salmonella spp                   │SR EN ISO 6579/AC    │Lunar (din fiecare │Contaminare cu│  │   │                     │şi depozite         │Enterobacterii                   │2006 ISO             │lot)               │   proteine   │  │   │                     │                    │                                 │21528-1,2/2004       │                   │    animale   │  │   │                     │                    │                                 │                     │                   │  procesate - │  │   │                     │                    │                                 │                     │                   │ grupa de risc│  │   │                     │                    │Identificarea microscopică a     │Ordinul preşedintelui│                   │              │  │   │                     │                    │constituenţilor de natura animală│ANSVSA nr. 93/2005   │                   │              │  │   │                     │                    │în făină de peste                │privind aprobarea    │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │Normei sanitare      │                   │              │  │   │                     │                    │Nitriţi                          │veterinare şi pentru │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │siguranţa alimentelor│                   │              │  │   │                     │                    │Metale grele                     │care stabileşte      │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │metoda analitică de  │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │determinare a        │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │constituenţilor de   │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │origine animală      │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │pentru controlul     │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │oficial al furajelor,│                   │              │  │   │                     │                    │                                 │publicat în Monitorul│                   │              │  │   │                     │                    │                                 │Oficial al României, │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │Partea I, nr. 873 din│                   │              │  │   │                     │                    │                                 │29 septembrie 2005   │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │SR 13175/1993        │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │LNR                  │                   │              │  ├───┼─────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │ 8.│Premixuri -          │Unităţi producătoare│Metale grele                     │LNR                  │1. trimestrial     │       -      │  │   │vitamino-minerale    │de nutreţ combinat  │                                 │                     │pentru unităţi cu o│              │  │   │(zooforturi) şi      │                    │                                 │                     │producţie mai      │              │  │   │amestecuri minerale  │                    │                                 │                     │mare de 6000 t/an  │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │2. semestrial      │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │pentru unităţile cu│              │  │   │                     │                    │                                 │                     │o producţie mai    │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │mică de 6000 t/an  │              │  ├───┼─────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │ 9.│Premixuri,           │Unităţi producătoare│Metale grele                     │LNR                  │1. trimestrial     │       -      │  │   │concentrate proteino-│de nutreţ combinat  │                                 │                     │pentru unităţi cu o│              │  │   │vitamino-minerale şi │                    │                                 │                     │producţie mai      │              │  │   │zooforturi (cu       │                    │                                 │                     │mare de 6000 t/an  │              │  │   │conţinut de proteină │                    │                                 │                     │2. semestrial      │              │  │   │bruta de peste 5%)   │                    │Identificarea microscopică a     │Ordinul preşedintelui│pentru unităţile cu│              │  │   │                     │                    │constituenţilor de natură animală│ANSVSA nr. 93/2005   │o producţie mai    │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │mică de 6000 t/an  │              │  │   │                     ├────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │   │                     │Ferme               │Identificarea microscopică a     │Ordinul preşedintelui│Trimestrial        │       -      │  │   │                     │                    │constituenţilor de natura animală│ANSVSA nr. 93/2005   │                   │              │  ├───┼─────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │10.│Nutreţuri combinate  │Unităţi producătoare│Substanţe coccidiostatice8       │(IONO 96/01) LNR     │Trimestrial, prin  │       -      │  │   │pentru păsări        │de nutreţ combinat  │      a) Monensin                │                     │sondaj             │              │  │   │                     │                    │      b) Narasin                 │                     │                   │              │  │   │                     │                    │      c) Salinomicin             │                     │                   │              │  │   │                     │                    │      d) Lasalocid (Avatec)      │(AOAC) LNR           │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │                   │              │  │   │                     │                    │Micotoxine a) aflatoxina B1      │Ordinul preşedintelui│                   │              │  │   │                     │                    │           b) ochratoxina A      │ANSVSA nr. 46/2007   │                   │              │  │   │                     │                    │           c) zearalenona        │ISO 6651/2001        │                   │              │  │   │                     │                    │           d) deoxynivalenol     │SR 9597/19/93        │                   │              │  │   │                     │                    │              (DON)              │SR 13324/95          │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │                   │              │  │   │                     │                    │Nitriţi                          │SR 13175/1993        │                   │              │  │   │                     │                    │Substanţe interzise ca aditivi   │                     │                   │              │  │   │                     │                    │furajeri9                        │                     │                   │              │  │   │                     │                    │a) Amprol                        │                     │                   │              │  │   │                     │                    │b) Tylosin                       │ISO 13236/1994       │                   │              │  │   │                     │                    │c) Dimetridazol                  │                     │                   │              │  │   │                     │                    │d) Nicarbazin                    │                     │                   │              │  │   │                     │                    │e) Ronidazol10                   │                     │                   │              │  │   │                     │                    │f) Ipronidazol11                 │(AOAC) LNR           │                   │              │  │   │                     │                    │g) Carbadox12                    │                     │                   │              │  │   │                     │                    │h) Olaquindox13                  │                     │                   │              │  │   │                     │                    │i) Tetracicline                  │                     │                   │              │  │   │                     │                    │j) Spiramicina                   │                     │                   │              │  │   │                     │                    ├─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │   │                     │                    │Identificarea microscopică a     │Ordinul preşedintelui│Lunar din fiecare  │              │  │   │                     │                    │constituentilor de natura animală│ANSVSA nr. 93/2005   │sortiment la       │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │unităţi cu o       │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │producţie mai mare │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │de 6000 t/an       │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │Trimestrial, din   │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │fiecare sortiment, │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │la unităţile cu o  │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │producţie mai mică │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │de 6000 t/an.      │              │  │   │                     ├────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │   │                     │Unităţi producătoare│Substanţe coccidiostatice14      │                     │Lunar, prin        │  Contaminare │  │   │                     │de nutreţ combinat  │        a) Monensin              │(IONO 96/01) LNR     │sondaj, din reţete │încrucişată cu│  │   │                     │pentru mai multe    │        b) Narasin               │                     │destinate altor    │coccidiosta-  │  │   │                     │                    │                                 │                     │specii             │tice          │  │   │                     │specii              │        c) Salinomicin           │                     │                   │      -       │  │   │                     │                    │        d) Lasalocid (Avatec)    │(AOAC) LNR           │                   │grupa de risc │  │   │                     │                    ├─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │   │                     │                    │Identificarea microscopică a     │Ordinul preşedintelui│Trimestrial, din   │       -      │  │   │                     │                    │constituentilor de natura animală│ANSVSA nr. 93/2005   │fiecare reţetă     │              │  │   │                     ├────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │   │                     │Mijloace de         │Identificarea microscopică a     │Ordinul preşedintelui│Prin sondaj, când  │       -      │  │   │                     │transport           │constituentilor de natura animală│ANSVSA nr. 93/2005   │se suspicionează   │              │  │   │                     │autorizate15        │                                 │                     │posibilitatea de   │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │contaminare        │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │încrucişată        │              │  │   │                     │                    ├─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │   │                     │                    │Substanţe coccidiostatice16      │                     │Prin sondaj, când  │       -      │  │   │                     │                    │        a) Monensin              │(IONO 96/01) LNR     │se suspicionează   │              │  │   │                     │                    │        b) Narasin               │                     │posibilitatea de   │              │  │   │                     │                    │        c) Salinomicin           │                     │contaminare        │              │  │   │                     │                    │        d) Lasalocid (Avatec)    │(AOAC) LNR           │încrucişată        │              │  │   │                     ├────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │   │                     │Ferme               │Identificarea microscopică a     │Ordinul preşedintelui│Trimestrial        │       -      │  │   │                     │                    │constituentilor de natura animală│ANSVSA nr. 93/2005   │                   │              │  │   │                     │                    │Substanţe interzise ca aditivi   │                     │                   │              │  │   │                     │                    │furajeri17                       │                     │                   │              │  │   │                     │                    │        a) Amprol                │                     │                   │              │  │   │                     │                    │        b) Tylosin               │ISO 13236/1994       │                   │              │  │   │                     │                    │        c) Dimetridazol          │                     │                   │              │  │   │                     │                    │        d) Nicarbazin            │(AOAC) LNR           │                   │              │  │   │                     ├────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │   │                     │Ferme mixte         │Substanţe coccidiostatice18: la  │-                    │Prin sondaj, când  │   Furajare   │  │   │                     │                    │alegere pe baza suspiciunii      │                     │se suspicionează   │încrucişată cu│  │   │                     │                    │                                 │                     │posibilitatea de   │coccidiosta-  │  │   │                     │                    │                                 │                     │contaminare        │tice          │  │   │                     │                    │                                 │                     │încrucişată        │       -      │  │   │                     │                    │                                 │                     │                   │grupa de risc │  │   │                     ├────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │   │                     │Gospodăriile        │Identificarea microscopică a     │Ordinul preşedintelui│Semestrial         │       -      │  │   │                     │populaţiei          │constituentilor de natura animală│ANSVSA nr. 93/2005   │                   │              │  ├───┼─────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │11.│Nutreţuri combinate  │Unităţi producătoare│Identificarea microscopică a     │Ordinul preşedintelui│Lunar din fiecare  │       -      │  │   │pentru rumegătoare   │de nutreţ combinat  │constituentilor de natura animală│ANSVSA nr. 93/2005   │sortiment la       │              │  │   │                     │                    │Micotoxine a) aflatoxina B1      │Ordinul preşedintelui│unităţi cu o       │              │  │   │                     │                    │           b) ochratoxina A      │ANSVSA nr. 46/2007   │producţie mai mare │              │  │   │                     │                    │           c) zearalenona        │ISO 6651/2001        │de 6000 t/an       │              │  │   │                     │                    │                                 │SR 9597/19/93        │Trimestrial, din   │              │  │   │                     │                    │                                 │SR 13324/95          │fiecare sortiment, │              │  │   │                     │                    │Nitriţi                          │SR 13175/1993        │la unităţile cu o  │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │producţie mai mică │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │de 6000 t/an.      │              │  │   │                     ├────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │   │                     │Unităţi producătoare│Identificarea microscopică a     │Ordinul preşedintelui│Lunar              │ Contaminare  │  │   │                     │de nutreţ combinat  │constituentilor de natura animală│ANSVSA nr. 93/2005   │                   │ încrucişată  │  │   │                     │pentru rumegătoare/ │                                 │                     │                   │ cu proteine  │  │   │                     │nerumegătoare       │                                 │                     │                   │   animale    │  │   │                     │                    │                                 │                     │                   │  procesate - │  │   │                     │                    │                                 │                     │                   │grupa de risc │  │   │                     ├────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │   │                     │Mijloace de         │Identificarea microscopică a     │Ordinul preşedintelui│Prin sondaj, când  │       -      │  │   │                     │transport autorizate│constituentilor de natura animală│ANSVSA nr. 93/2005   │se suspicionează   │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │posibilitatea de   │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │contaminare        │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │încrucişată        │              │  │   │                     ├────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │   │                     │Ferme               │Identificarea microscopică a     │Ordinul preşedintelui│Trimestrial, prin  │       -      │  │   │                     │                    │constituentilor de natura animală│ANSVSA nr. 93/2005   │sondaj             │              │  │   │                     ├────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │   │                     │Ferme mixte         │Identificarea microscopică a     │Ordinul preşedintelui│Lunar, prin sondaj │   Furajare   │  │   │                     │(rumegătoare/       │constituentilor de natura animală│ANSVSA nr. 93/2005   │                   │încrucişată cu│  │   │                     │nerumegătoare)      │                                 │                     │                   │   proteine   │  │   │                     │                    │                                 │                     │                   │    animale   │  │   │                     │                    │                                 │                     │                   │  procesate - │  │   │                     │                    │                                 │                     │                   │ grupa de risc│  │   │                     ├────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │   │                     │Gospodăriile        │Identificarea microscopică a     │Ordinul preşedintelui│Trimestrial        │       -      │  │   │                     │populaţiei          │constituentilor de origine       │ANSVSA nr. 93/2005   │randomizat (minim  │              │  │   │                     │                    │animală                          │                     │2 probe, maxim 4   │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │probe pe           │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │circumscripţie     │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │zonală)            │              │  ├───┼─────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │12.│Amestec de uruieli   │Ferme               │Identificarea microscopică a     │Ordinul preşedintelui│Trimestrial, prin  │       -      │  │   │pentru rumegătoare   │                    │constituentilor de natura animală│ANSVSA nr. 93/2005   │sondaj             │              │  │   │(amestec unic)       │                    │Micotoxine a) aflatoxina B1      │                     │                   │              │  │   │                     │                    │           b) ochratoxina A      │                     │                   │              │  │   │                     │                    │           c) zearalenona        │                     │                   │              │  │   │                     │                    │           d) deoxynivalenol     │Ordinul preşedintelui│                   │              │  │   │                     │                    │              (DON)              │ANSVSA nr. 46/2007   │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │ISO 6651/2001        │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │SR 9597/19/93        │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │SR 13324/95          │                   │              │  │   │                     ├────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │   │                     │Gospodăria          │Identificarea microscopică a     │Ordinul preşedintelui│Trimestrial        │       -      │  │   │                     │populaţiei          │constituentilor de natura animală│ANSVSA nr. 93/2005   │randomizat (minim  │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │2 probe, maxim 4   │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │probe pe           │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │circumscripţie     │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │zonală)            │              │  ├───┼─────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │13.│Nutreţuri combinate  │Unităţi producătoare│Substanţe coccidiostatice19:     │IONO 96/01           │Trimestrial pentru │       -      │  │   │pentru porci         │de nutreţ combinat  │Salinomicin                      │(AOAC) LNR           │unităţile cu o     │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │producţie mai      │              │  │   │                     │                    │Micotoxine a) aflatoxina B1      │Ordinul preşedintelui│mare de 6000 t/an  │              │  │   │                     │                    │           b) ochratoxina A      │ANSVSA nr. 46/2007   │Semestrial, pentru │              │  │   │                     │                    │           c) zearalenona        │ISO 6651/2001        │unităţile cu o     │              │  │   │                     │                    │                                 │SR 9597/19/93        │producţie mai mică │              │  │   │                     │                    │                                 │SR 13324/95          │de 6000 t/an.      │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │                   │              │  │   │                     │                    │Cupru (total)20 E 4              │AOAC (LNR)           │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │                   │              │  │   │                     │                    │Nitriţi                          │SR 13175/1993        │                   │              │  │   │                     │                    ├─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │   │                     │                    │Identificarea microscopică a     │Ordinul preşedintelui│Lunar din fiecare  │              │  │   │                     │                    │constituentilor de natura animală│ANSVSA nr. 93/2005   │sortiment la       │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │unităţi cu o       │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │producţie mai mare │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │de 6000 t/an       │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │Trimestrial, din   │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │fiecare sortiment, │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │la unităţile cu o  │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │producţie mai mică │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │de 6000 t/an.      │              │  │   │                     │                    ├─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │   │                     │                    │Substanţe interzise ca aditivi   │                     │                   │              │  │   │                     │                    │furajeri21                       │                     │                   │              │  │   │                     │                    │       a) Amprol                 │ISO 13236/1994       │                   │              │  │   │                     │                    │       b) Tylosin                │                     │                   │              │  │   │                     │                    │       c) Dimetridazol           │                     │                   │              │  │   │                     │                    │       d) Nicarbazin             │(AOAC) LNR           │                   │              │  │   │                     │                    │       e) Ronidazol22            │                     │                   │              │  │   │                     │                    │       f) Ipronidazol23          │                     │                   │              │  │   │                     │                    │       g) Carbadox24             │                     │                   │              │  │   │                     │                    │       h) Olaquindox25           │                     │                   │              │  │   │                     │                    │       i) Tetracicline           │                     │                   │              │  │   │                     │                    │       j) Spiramicina            │                     │                   │              │  │   │                     ├────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │   │                     │Mijloace de         │Identificarea microscopică a     │Ordinul preşedintelui│Prin sondaj, când  │       -      │  │   │                     │transport autorizate│constituentilor de natura animală│ANSVSA nr. 93/2005   │se suspicionează   │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │posibilitatea de   │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │contaminare        │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │încrucişată        │              │  │   │                     │                    ├─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │   │                     │                    │Substanţe coccidiostatice26: la  │                     │Prin sondaj, când  │       -      │  │   │                     │                    │alegere pe baza suspiciunii      │                     │se suspicionează   │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │posibilitatea de   │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │contaminare        │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │încrucişată        │              │  │   │                     ├────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │   │                     │Ferme               │Identificarea microscopică a     │Ordinul preşedintelui│Trimestrial, prin  │       -      │  │   │                     │                    │constituentilor de natura animal │ANSVSA nr. 93/2005   │sondaj             │              │  │   │                     ├────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │   │                     │Ferme mixte         │Substanţe coccidiostatice27:     │                     │Prin sondaj, când  │   Furajare   │  │   │                     │                    │Salinomicin                      │IONO 96/01           │se suspicionează   │încrucişată cu│  │   │                     │                    │                                 │(AOAC) LNR           │posibilitatea de   │coccidiosta-  │  │   │                     │                    │                                 │                     │contaminare        │tice          │  │   │                     │                    │Substanţe interzise ca aditivi   │ISO 13236/1994       │încrucişată        │       -      │  │   │                     │                    │furajeri28                       │                     │                   │grupa de risc │  │   │                     │                    │         a) Amprol               │                     │                   │              │  │   │                     │                    │         b) Tylosin              │                     │                   │              │  │   │                     │                    │         c) Dimetridazol         │(AOAC) LNR           │                   │              │  │   │                     │                    │         d) Nicarbazin           │                     │                   │              │  │   │                     │                    │         e) Ronidazol29          │                     │                   │              │  │   │                     │                    │         f) Ipronidazol30        │                     │                   │              │  │   │                     │                    │         g) Carbadox31           │                     │                   │              │  │   │                     │                    │         h) Olaquindox32         │                     │                   │              │  │   │                     │                    │         i) Tetracicline         │                     │                   │              │  │   │                     │                    │         j) Spiramicina          │                     │                   │              │  │   │                     ├────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │   │                     │Unităţi producătoare│Identificarea microscopică a     │Ordinul preşedintelui│Lunar, prin sondaj │ Contaminare  │  │   │                     │de nutreţ combinat  │constituentilor de natura animală│ANSVSA nr. 93/2005   │                   │încrucişată   │  │   │                     │pentru rumegătoare/ │                                 │                     │                   │cu proteine   │  │   │                     │nerumegătoare       │                                 │                     │                   │   animale    │  │   │                     │                    │                                 │                     │                   │ procesate -  │  │   │                     │                    │                                 │                     │                   │grupa de risc │  │   │                     ├────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │   │                     │Gospodăriile        │Identificarea microscopică a     │Ordinul preşedintelui│Trimestrial        │       -      │  │   │                     │populaţiei          │constituentilor de natura animală│ANSVSA nr. 93/2005   │randomizat (minim  │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │2 probe, maxim 4   │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │probe pe           │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │circumscripţie     │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │zonală)            │              │  ├───┼─────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │14.│Nutreţuri pentru     │Ferme (crescător)   │Metale grele                     │LNR                  │Trimestrial, prin  │Grupa de risc-│  │   │cabaline             │                    │                                 │                     │sondaj             │ metale grele │  │   │                     │                    │Micotoxine a) aflatoxina B1      │Ordinul preşedintelui│                   │              │  │   │                     │                    │           b) ochratoxina A      │ANSVSA nr. 46/2007   │                   │              │  │   │                     │                    │           c) zearalenona        │ISO 6651/2001        │                   │              │  │   │                     │                    │           d) deoxynivalenol     │SR 9597/19/93        │                   │              │  │   │                     │                    │           (DON)                 │SR 13324/95          │                   │              │  ├───┼─────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │15.│Nutreţuri granulate  │Unităţi producătoare│Salmonella spp33                 │SR-EN ISO 6579/AC    │Semestrial, prin   │       -      │  │   │pentru peşti de      │                    │                                 │2006                 │sondaj             │              │  │   │crescătorie          │                    │Enterobacterii                   │ISO 21528-1,2/04     │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │                     │                   │              │  │   │                     │                    │Micotoxine a) aflatoxina B1      │Ordinul preşedintelui│                   │              │  │   │                     │                    │           b) ochratoxina A      │ANSVSA nr. 46/2007   │                   │              │  │   │                     │                    │           c) zearalenona        │ISO 6651/2001        │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │SR 9597/19/93        │                   │              │  │   │                     │                    │                                 │SR 13324/95          │                   │              │  ├───┼─────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │16.│Hrană deshidratată   │Unităţi producătoare│Salmonella spp                   │SR-EN ISO            │Semestrial, prin   │       -      │  │   │pentru animale de    │şi distribuitori    │                                 │6579/AC/2006         │sondaj             │              │  │   │companie             │                    │Enterobacterii                   │ISO 21528-1,2/04     │                   │              │  ├───┼─────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────┼──────────────┤  │17.│Hrană umedă pentru   │Unităţi producătoare│Proba termostatarii şi examen    │SR 8924/1995         │Semestrial, prin   │       -      │  │   │animale de companie  │şi distribuitori    │microbiologic                    │                     │sondaj             │              │  └───┴─────────────────────┴────────────────────┴─────────────────────────────────┴─────────────────────┴───────────────────┴──────────────┘   1 Examene corespunzătoare substraturilor analizate în conformitate cu  Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 18/2007  pentru aprobarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind substanţele nedorite din hrana pentru animale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 130 din 22 februarie 2007  2 Metode oficiale minim recomandate care pot fi înlocuite de metode performante validate în acest sens  3 Pentru grupe de risc numărul de probe trebuie dublat raportat la frecvenţa de recoltare  4 Activitatea ureazică exclusiv la şroturile de soia  5 LNR = Laborator Naţional de referinţă (institutul de Igiena şi Sănătate Publică Veterinară)  6 Numai pentru cereale nemăcinate şi şroturi (conform Ordinului preşedintelui ANSVSA 18/2007). Grupele de plante (buruieni şi plante toxice) se încadrează la pct. 14 din Anexa DC 2002/32/EC ( Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 18/2007 ):      a) Specii cu fructe şi seminţe otrăvitoare: Lolium themulentum, Papaver rhoeas, Agrostemma githago, Delphinium consolida;   ...        b) Specii cu substanţa activă în tulpini, frunze şi flori: Veratrum album şi V. nigrum, Datura stramonium, Hyosciamus niger, Solanum nigrum, Xanthium strumarium, Cicuta virosa, Colchycum autumnale, Euphorbia sp;   ...        c) Specii care influenţează negativ calitatea producţiei animalelor: Arthemisia absinthium, Matricaria chamomilla, Alliaria officinallis, Lepidium draba, Allium ursinum;   ...        d) Plante necomestibile: Xanthium spinosum, Cyrsium arvense, Sonchus oleraceus, Rumex sp., Salvia sp., Lepidium sp., Equisetum sp., Bromus tectorum, Setaria verticillata, Holcus lanatus, Stipa pennata, Stipa capillata   ...    7 Ureea adăugată exclusiv la şroturile de soia  8 Întrucât determinarea coccidiostaticelor (Monensin, Narasin, Salinomicin, Lasalocid) se efectuează numai la reţetele pentru care nu este prevăzută utilizarea acestor substanţe, trebuie precizată reţeta furajeră pentru care se solicită analiza. Reţetele furajere la care nu sunt utilizate coccidiostatice sunt prevăzute la Capitolul II, Secţiunea 10 din prezentul Program.  9 Utilizarea acestor substanţe este ilegală pentru toate reţetele furajere (recoltarea probelor se face atunci când există suspiciuni de utilizare neautorizată sau pe baza informaţiilor obţinute în urma inspecţiilor anterioare)  10 , 11, 12, 13, Determinările acestor substanţe interzise se vor efectua în trimestrul III 2008  14 Întrucât determinarea coccidiostaticelor (Monensin, Narasin, Salinomicin, Lasalocid) se efectuează numai la reţetele pentru care nu este prevăzută utilizarea acestor substanţe, trebuie precizată reţeta furajeră pentru care se solicită analiza. Reţetele furajere în care nu sunt utilizate coccidiostatice sunt următoarele: pentru păsări: 21-4, 21-5, 21-6, 21-7; pentru curci 27-8; pentru porci: 0-5, 0-6, 2-3, 2-4  15 Pentru mijloacele de transport se recoltează probe din furajele în vrac transportate după un lot de furaj cu conţinut proteic ridicat sau făina proteică (analiza prafului din bena poate constitui un mod de verificare) pentru controlul contaminării încrucişate.  16 Pentru mijloacele de transport se recoltează probe din furajele în vrac transportate după un lot de furaj cu conţinut de coccidiostatic (analiza prafului din bena poate constitui un mod de verificare) pentru controlul contaminării încrucişate.  17 Utilizarea acestor substanţe este ilegală pentru toate reţetele furajere (recoltarea probelor se va face atunci când există suspiciuni de utilizare neautorizată sau pe baza informaţiilor obţinute în urma inspecţiilor anterioare)  18 Întrucât determinarea coccidiostaticelor (Salinomicin) se efectuează numai la reţetele pentru care nu este prevăzută utilizarea acestor substanţe, trebuie precizată reţeta furajeră pentru care se solicită analiza.  19 Întrucât determinarea coccidiostaticelor (Salinomicin) se efectuează numai la reţetele pentru care nu este prevăzută utilizarea acestor substanţe, trebuie precizată reţeta furajeră pentru care se solicită analiza  20 Reţetele furajere de interes sunt cele destinate categoriilor de vârstă de peste 12 săptămâni  21 Utilizarea acestor substanţe este ilegală pentru toate reţetele furajere (recoltarea probelor se va face atunci când există suspiciuni de utilizare neautorizată sau pe baza informaţiilor obţinute în urma inspecţiilor anterioare)  22 , 23, 24, 25, Determinările acestor substanţe interzise se vor efectua în trimestrul III 2008  26 Întrucât determinarea coccidiostaticelor (Salinomicin) se efectuează numai la reţetele pentru care nu este prevăzută utilizarea acestor substanţe, trebuie precizată reţeta furajeră pentru care se solicită analiza.  27 Întrucât determinarea coccidiostaticelor (Salinomicin) se efectuează numai la reţele pentru care nu este prevăzută utilizarea acestor substanţe, trebuie precizată reţeta furajeră pentru care se solicită analiza.  28 Utilizarea acestor substanţe este ilegală pentru toate reţetele furajere (recoltarea probelor se va face atunci când există suspiciuni de utilizare neautorizată sau pe baza informaţiilor obţinute în urma inspecţiilor anterioare)  29 , 30, 31, 32, Determinările acestor substanţe interzise se vor efectua în trimestrul III 2008  33 pentru hrana deshidratată     
				 + 
			  Secţiunea 10   REŢETE FURAJERE LA CARE SE DETERMINA PREZENŢA COCCIDIOSTATICELOR   În PROGRAMUL DE SUPRAVEGHERE     ┌─────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────────┐  │                         │          REŢETE1 FURAJERE PENTRU PĂSĂRI           │                         │  │     COCCIDIOSTATIC      ├─────────────────────────┬─────────────────────────┤     REŢETE FURAJERE     │  │                         │     REŢETE FURAJERE     │     REŢETE FURAJERE     │      PENTRU PORCI       │  │                         │      PENTRU GĂINI       │      PENTRU CURCI       │                         │  ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤  │        MONENSIN         │          21-5           │          27-8           │            -            │  │                         │          21-6           │                         │                         │  │                         │          21-7           │                         │                         │  ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤  │       SALINOMICIN       │          21-5           │            -            │           0-5           │  │                         │          21-6           │                         │           0-6           │  │                         │          21-7           │                         │           2-3           │  │                         │                         │                         │           2-4           │  ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤  │         NARASIN         │          21-5           │            -            │            -            │  │                         │          21-6           │                         │                         │  │                         │          21-7           │                         │                         │  ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────┤  │        LASALOCID        │          21-5           │            -            │            -            │  │                         │          21-6           │                         │                         │  │                         │          21-7           │                         │                         │  └─────────────────────────┴─────────────────────────┴─────────────────────────┴─────────────────────────┘   1 Reţele care nu se regăsesc în tabel sunt excluse de la controlul pentru supraveghere. Pentru aceste reţete, concentraţia şi utilizarea coccidiostaticelor se demostrează cu certificatele de calitate şi etichetele produselor.     
				 + 
			  Secţiunea 11   EXPERTIZA REZIDUURILOR LA ANIMALELE VII,   PRODUSELE ACESTORA, FURAJE ŞI APĂ     ┌───────────────┬───────────────────┬──────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────────────────┐  │   Grupa şi    │     Compuşii      │  Specia de animale/  │   Loc de recoltare    │    Substratul(rile)    │    Referenţial (metode de   │  │   denumirea   │                   │ categoria de vârstă  │                       │        care se         │         analiză)(*)         │  │               │                   │                      │                       │     recoltează (3)     │                             │  ├───────────────┼───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────────┤  │       0       │         1         │          2           │           3           │           4            │              5              │  ├───────────────┴───────────────────┴──────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────────────────┤  │Grupa A - Substanţe cu efect anabolizant şi substanţe neautorizate                                                                       │  ├───────────────┬───────────────────┬──────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────────────────┤  │A.1            │Stilbene           │Bovine - viţei        │fermă - animale vii    │urină                   │Protocol LNR                 │  │DES (DES,      │şi derivaţi        │       - tineret bovin│                       │                        │                             │  │Hexestrol,     │                   │       - vaci         │                       │                        │                             │  │Dienestrol)    │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │porcine               │                       │urină                   │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │Bovine - viţei        │abator - animale tăiate│bila                    │                             │  │               │                   │       - tineret bovin│                       │                        │                             │  │               │                   │       - vaci         │                       │                        │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │ovine                 │fermă şi abator        │bila                    │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │caprine               │                       │bila                    │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │porcine               │                       │bila                    │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │cabaline              │                       │bila                    │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │păsări(**)            │                       │bila                    │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │iepuri(**)            │                       │bila                    │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │vânat de              │                       │bila                    │                             │  │               │                   │crescătorie(**)       │                       │                        │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │peste                 │fermă piscicolă        │peste                   │                             │  ├───────────────┴───────────────────┴──────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────────────────┤  │Analizele se efectuează la IISPV şi secţiile zonale pentru controlul reziduurilor.                                                       │  ├───────────────┬───────────────────┬──────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────────────────┤  │A.2            │-5-metiltiouracil  │Bovine - viţei        │fermă - animale vii    │urină                   │Protocol ELISA               │  │Substanţe      │-2-tiouracil       │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │tireostatice   │-tapazol           │       - tineret bovin│                       │urină                   │                             │  │               │                   │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │       - vaci         │                       │urină                   │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │porcine               │                       │urină                   │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │Bovine - viţei        │abator - animale tăiate│tiroida                 │                             │  │               │                   │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │       - tineret bovin│                       │tiroida                 │                             │  │               │                   │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │       - vaci         │                       │tiroida                 │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │ovine                 │                       │tiroida                 │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │caprine               │                       │tiroida                 │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │porcine               │                       │tiroida                 │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │cabaline              │                       │tiroida                 │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │păsări(**)            │fermă şi abator        │muşchi                  │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │vânat de              │fermă şi abator        │urină                   │                             │  │               │                   │crescătorie(**)       │                       │                        │                             │  ├───────────────┴───────────────────┴──────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────────────────┤  │Analizele se efectuează la IISPV şi secţiile zonale pentru controlul reziduurilor.                                                       │  ├───────────────┬───────────────────┬──────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────────────────┤  │A.3            │a) 17-Oestradiol   │Bovine - viţei        │fermă - animale vii    │Sânge1                  │Protocol ELISA               │  │Steroizi       │                   │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │       - tineret bovin│                       │Sânge1                  │                             │  │               │                   │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │b) Testosteron     │       - vaci         │                       │Sânge1                  │                             │  ├───────────────┼───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────────┤  │A.3 Steroizi   │c)                 │Bovine - viţei        │fermă - animale vii    │urină                   │Protocol ELISA               │  │               │19-Nortestosteron  │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │(19-Nortestosteron │       - tineret bovin│                       │urină                   │                             │  │               │17)                │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │       - vaci         │                       │urină                   │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │Porcine               │                       │urină                   │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │Bovine - viţei        │abator - animale tăiate│urină                   │                             │  │               │                   │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │       - tineret bovin│                       │urină                   │                             │  │               │                   │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │       - vaci         │                       │urină                   │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │ovine                 │                       │urină                   │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │caprine               │                       │urină                   │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │porcine               │                       │urină                   │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │cabaline              │                       │urină                   │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │păsări(**)            │fermă şi abator        │Bila sau ţesut hepatic  │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │vânat de              │fermă şi abator        │urină                   │                             │  │               │                   │crescătorie(**)       │                       │                        │                             │  ├───────────────┼───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────────┤  │A.3            │d) Trenbolon       │Bovine - viţei        │fermă - animale vii    │urină                   │Protocol ELISA               │  │Steroizi       │                   │       ───────────────┤                       │                        │                             │  │               │                   │       - tineret bovin│                       │urină                   │                             │  │               │                   │       ───────────────┤                       │                        │                             │  │               │                   │       - vaci         │                       │urină                   │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │Porcine               │abator                 │urină                   │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │Bovine - viţei        │abator - animale tăiate│urină sau ţesut hepatic │                             │  │               │                   │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │       - tineret bovin│                       │urină sau ţesut hepatic │                             │  │               │                   │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │       - vaci         │                       │urină sau ţesut hepatic │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │ovine                 │                       │urină sau ţesut hepatic │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │caprine               │                       │urină sau ţesut hepatic │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │porcine               │                       │urină sau ţesut hepatic │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │cabaline              │                       │urină sau ţesut hepatic │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │păsări(**)            │fermă şi abator        │bilă sau ţesut hepatic  │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │vânat de crescătorie  │fermă şi abator        │Urină sau ţesut hepatic │                             │  ├───────────────┼───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────────┤  │A.3            │e) Acetylgestagene │Bovine - viţei        │abator - animale tăiate│ţesut gras perirenal    │Protocol ELISA               │  │Steroizi       │(Megestrol acetat, │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │Medroxiprogesteron │       - tineret bovin│                       │ţesut gras perirenal    │                             │  │               │acetat)            │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │       - vaci         │                       │ţesut gras perirenal    │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │Porcine               │                       │ţesut gras              │                             │  ├───────────────┴───────────────────┴──────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────────────────┤  │Analizele se efectuează la IISPV şi secţiile zonale pentru controlul reziduurilor.                                                       │  ├───────────────┬───────────────────┬──────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────────────────┤  │A.4            │Zeranol (taleranol)│Bovine - viţei        │fermă - animale vii    │urină                   │Protocol LNR                 │  │Lactone ale    │(4)                │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │acidului       │                   │       - tineret bovin│                       │urină                   │                             │  │rezorcilic     │                   │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │       - vaci         │                       │urină                   │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │Porcine               │                       │urină                   │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │Bovine - viţei        │abator - animale tăiate│urină                   │                             │  │               │                   │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │       - tineret bovin│                       │urină                   │                             │  │               │                   │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │       - vaci         │                       │urină                   │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │ovine                 │                       │urină                   │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │caprine               │                       │urină                   │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │porcine               │                       │urină                   │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │cabaline              │                       │urină                   │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │păsări(**)            │abator                 │Ţesut hepatic           │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │vânat salbatic        │fermă şi abator        │Ţesut hepatic sau urină │                             │  ├───────────────┴───────────────────┴──────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────────────────┤  │Analizele se efectuează la IISPV şi secţiile zonale pentru controlul reziduurilor.                                                       │  ├───────────────┬───────────────────┬──────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────────────────┤  │A.5            │Clenbuterol        │Bovine - viţei        │fermă - animale vii    │urină                   │Protocol ELISA               │  │Substanţe beta │(Clenbuterol,      │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │agoniste       │Brombuterol,       │       - tineret bovin│                       │urină                   │                             │  │               │Mabuterol)         │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │       - vaci         │                       │urină                   │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │porcine               │                       │urină                   │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │bovine - viţei        │abator - animale tăiate│Urină sau ţesut hepatic │                             │  │               │                   │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │       - tineret bovin│                       │Urină sau ţesut hepatic │                             │  │               │                   │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │       - vaci         │                       │Urină sau ţesut hepatic │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │ovine                 │                       │Urină sau ţesut hepatic │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │caprine               │                       │Urină sau ţesut hepatic │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │porcine               │                       │Urină sau ţesut hepatic │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │cabaline              │                       │Urină sau ţesut hepatic │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │păsări(**)            │abator                 │ţesut hepatic           │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │vânat de              │fermă şi abator        │ţesut hepatic           │                             │  │               │                   │crescătorie(**)       │                       │                        │                             │  ├───────────────┴───────────────────┴──────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────────────────┤  │Analizele se efectuează la IISPV şi secţiile zonale pentru controlul reziduurilor.                                                       │  ├───────────────┬───────────────────┬──────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────────────────┤  │A.6            │Cloramfenicol      │Bovine - viţei        │Fermă - animale vii    │Sânge1                  │Protocol ELISA               │  │Substanţe      │                   │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │incluse în     │                   │       - tineret bovin│                       │Sânge1                  │                             │  │anexa IV a     │                   │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │Regulamentului │                   │       - vaci         │                       │Sânge1                  │                             │  │CEE 2377/90, cu│                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │amendamentele  │                   │porcine               │                       │urină, sânge1           │                             │  │ulterioare     │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │Bovine - viţei        │1. abator - animale    │Ţesut muscular          │                             │  │               │                   │                      │tăiate                 │                        │                             │  │               │                   │                      │2. PIF: Constanţa Nord,│                        │                             │  │               │                   │                      │Constanţa Sud, Moraviţa│                        │                             │  │               │                   │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │       - tineret bovin│                       │Ţesut muscular          │                             │  │               │                   │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │       - vaci         │                       │Ţesut muscular          │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │ovine                 │PIF: Constanţa Nord,   │Ţesut muscular,         │                             │  │               │                   │                      │Constanţa Sud,         │                        │                             │  │               │                   │                      │Moraviţa               │                        │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │caprine               │                       │Ţesut muscular          │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │porcine               │PIF: Constanţa Nord,   │Ţesut muscular          │                             │  │               │                   │                      │Constanţa Sud          │                        │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │cabaline              │                       │muşchi, ficat, urină,   │                             │  │               │                   │                      │                       │plasmă                  │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │păsări                │fermă                  │ouă                     │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │bovine                │ferma                  │lapte                   │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │păsări                │Ferma                  │Ţesut muscular sau ţesut│                             │  │               │                   │                      │                       │hepatic                 │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │vânat de crescătorie  │abator                 │Ţesut muscular          │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │peşte de crescătorie  │fermă piscicolă        │peste                   │                             │  │               │                   │                      │PIF: Constanţa Nord,   │                        │                             │  │               │                   │                      │Constanţa Sud          │                        │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │albine                │Producător             │miere                   │                             │  │               │                   │                      │PIF: Albita, Siret     │                        │                             │  ├───────────────┴───────────────────┴──────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────────────────┤  │Analizele se efectuează la IISPV şi secţiile zonale pentru controlul reziduurilor.                                                       │  ├───────────────┬───────────────────┬──────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────────────────┤  │A.6            │a) Nitroimidazoli  │vaci                  │fermă                  │lapte                   │Protocol ELISA               │  │Substanţe      │(Dimetridazol,     ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │incluse în     │Metronidazol,      │bovine - viţei        │abator                 │Ţesut muscular          │                             │  │anexa IV a     │Ronidazol,         │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │Regulamentul   │Ipronidazol)       │       - tineret bovin│                       │Ţesut muscular          │                             │  │CEE 2377/90    │                   │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │       - vaci         │                       │Ţesut muscular          │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │porcine               │                       │Ţesut muscular          │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │cabaline              │                       │Ţesut muscular          │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │vânat de crescătorie  │                       │Ţesut muscular          │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │păsări(**)            │abator                 │Ţesut muscular          │                             │  │               │                   │                      │PIF: Constanţa Sud     │                        │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │păsări                │fermă                  │ouă                     │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │peşte de crescătorie  │fermă piscicolă        │peste                   │                             │  │               │                   │albine                │Producător             │miere                   │                             │  │               │                   │                      │PIF: Albita, Siret     │                        │                             │  ├───────────────┴───────────────────┴──────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────────────────┤  │Analizele se efectuează la IISPV şi secţiile zonale pentru controlul reziduurilor.                                                       │  ├───────────────┬───────────────────┬──────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────────────────┤  │A.6            │Nitrofurani        │bovine - viţei        │abator - animale tăiate│Ţesut muscular sau ţesut│Protocol ELISA               │  │Substanţe      │(AOZ, AMOZ, AHD,   │                      │                       │hepatic                 │                             │  │incluse în     │SEM)               │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │anexa IV a     │                   │       - tineret bovin│                       │Ţesut muscular sau ţesut│                             │  │Regulamentul   │                   │                      │                       │hepatic                 │                             │  │CEE 2377/90    │                   │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │       - vaci         │                       │Ţesut muscular sau ţesut│                             │  │               │                   │                      │                       │hepatic                 │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │ovine                 │abator                 │Ţesut muscular sau ţesut│                             │  │               │                   │                      │                       │hepatic                 │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │caprine               │                       │Ţesut muscular sau ţesut│                             │  │               │                   │                      │                       │hepatic                 │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │porcine               │                       │Ţesut muscular          │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │păsări(**)            │Abator                 │Ţesut muscular          │                             │  │               │                   │                      │PIF: Constanţa Nord,   │                        │                             │  │               │                   │                      │Constanţa Sud,         │                        │                             │  │               │                   │                      │Aeroportul Henry       │                        │                             │  │               │                   │                      │Coandă Bucureşti       │                        │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │bovine, ovine, caprine│producător             │lapte                   │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │cabaline              │abator                 │Ţesut muscular          │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │vânat de crescătorie  │abator                 │Ţesut muscular          │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │păsări                │fermă                  │ouă                     │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │peşte de crescătorie  │fermă piscicolă        │peşte                   │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │albine                │producător             │Miere                   │                             │  ├───────────────┼───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────────┤  │A.6            │Dapsona            │bovine, ovine, caprine│producător             │lapte                   │                             │  │Substanţe      │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │incluse în     │                   │Bovine, porcine       │abator                 │Ţesut muscular          │                             │  │anexa IV a     │                   │                      │                       │                        │                             │  │Regulamentului │                   │                      │                       │                        │                             │  │CEE 2377/90    │                   │                      │                       │                        │                             │  ├───────────────┴───────────────────┴──────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────────────────┤  │Grupa B - Medicamente veterinare şi contaminanţi                                                                                         │  ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤  │B.1. Substanţe antimicrobiene                                                                                                            │  ├───────────────┬───────────────────┬──────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────────────────┤  │B.1.a          │Benzylpenicillin,  │bovine - viţei        │abator - animale tăiate│Ţesut muscular sau      │Protocol CHARM II            │  │Antibiotice    │Penicillin G       │       ───────────────┤PIF: Constanţa Nord,   │ţesut hepatic sau ţesut ├─────────────────────────────┤  │               │Cefquinom          │       - tineret bovin│Constanţa Sud          │renali                  │Protocol CHARM II            │  │               │Cloxacillin        │       ───────────────┤                       │                        ├─────────────────────────────┤  │               │Dicloxacillin      │       - vaci         │                       │                        │                             │  │               │Dihydrostreptomycin│                      │                       │                        │                             │  │               │Enrofloxacin       │                      │                       │                        │                             │  │               │Erythromycin       │                      │                       │                        │                             │  │               │Gentamicin         │                      │                       │                        │                             │  │               │Neomycin           │                      │                       │                        │                             │  │               │Spiramycin         │                      │                       │                        │                             │  │               │Streptomycin       │                      │                       │                        │                             │  │               │Tetracyclines      │                      │                       │                        │                             │  │               │Tilmicosin         │                      │                       │                        │                             │  │               │Tylosin            │                      │                       │                        │                             │  │               │Amoxycillin        │                      │                       │                        │                             │  │               │Ampicillin         │                      │                       │                        │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────────┤  │               │Benzylpenicillin,  │bovine                │ferma                  │lapte                   │Protocol CHARM II            │  │               │Penicillin G       │                      │                       │                        │                             │  │               │Cefalexin          │                      │                       │                        │                             │  │               │Cefapirin sodium   │                      │                       │                        │                             │  │               │Cefquinom          │                      │                       │                        │                             │  │               │Ceftiofur          │                      │                       │                        │                             │  │               │Chlortetracyclin   │                      │                       │                        │                             │  │               │Ciprofloxacin      │                      │                       │                        │                             │  │               │Dicloxacillin      │                      │                       │                        │                             │  │               │Dihydrostreptomycin│                      │                       │                        │                             │  │               │Enrofloxacin       │                      │                       │                        │                             │  │               │Erythromycin       │                      │                       │                        │                             │  │               │Gentamicin         │                      │                       │                        │                             │  │               │Neomycin           │                      │                       │                        │                             │  │               │Oxacillin          │                      │                       │                        │                             │  │               │Oxytetracyclin     │                      │                       │                        │                             │  │               │Spiramycin         │                      │                       │                        │                             │  │               │Streptomycin       │                      │                       │                        │                             │  │               │Tetracyclin        │                      │                       │                        │                             │  │               │Tilmicosin         │                      │                       │                        │                             │  │               │Amoxycillin        │                      │                       │                        │                             │  │               │Ampicillin         │                      │                       │                        │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────────┤  │               │Benzylpenicillin,  │albine                │Producător             │miere                   │Protocol CHARM II            │  │               │Penicillin G       │                      │PIF: Albiţa,           │                        │Protocol LNR (HPLC-FLD) ref. │  │               │Chlortetracyclin   │                      │Sculeni, Siret         │                        │DIN 0010761/99               │  │               │Cloxacillin        │                      │                       │                        │(streptomicina)              │  │               │Dihydrostreptomycin│                      │                       │                        │                             │  │               │Erythromycin       │                      │                       │                        │                             │  │               │Neomycin           │                      │                       │                        │                             │  │               │Oxytetracyclin     │                      │                       │                        │                             │  │               │Spiramycin         │                      │                       │                        │                             │  │               │Streptomycin       │                      │                       │                        │                             │  │               │Tetracyclines      │                      │                       │                        │                             │  │               │Tilmicosin         │                      │                       │                        │                             │  │               │Tylosin            │                      │                       │                        │                             │  │               │Amoxycillin        │                      │                       │                        │                             │  │               │Ampicillin         │                      │                       │                        │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────────┤  │               │Benzylpenicillin,  │Ovine, caprine        │Abator                 │Ţesut muscular sau ţesut│Protocol CHARM II            │  │               │Penicillin G       │                      │PIF Constanţa Sud      │hepatic sau ţesut renal │                             │  │               │Cefquinom          │                      │                       │                        │                             │  │               │Cloxacillin        │                      │                       │                        │                             │  │               │Dicloxacillin      │                      │                       │                        │                             │  │               │Dihydrostreptomycin│                      │                       │                        │                             │  │               │Enrofloxacin       │                      │                       │                        │                             │  │               │Erythromycin       │                      │                       │                        │                             │  │               │Gentamicin         │                      │                       │                        │                             │  │               │Neomycin           │                      │                       │                        │                             │  │               │Spiramycin         │                      │                       │                        │                             │  │               │Streptomycin       │                      │                       │                        │                             │  │               │Tetracyclines      │                      │                       │                        │                             │  │               │Tilmicosin         │                      │                       │                        │                             │  │               │Tylosin            │                      │                       │                        │                             │  │               │Amoxycillin        │                      │                       │                        │                             │  │               │Ampicillin         │                      │                       │                        │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┤                       ├────────────────────────┼─────────────────────────────┤  │               │Benzylpenicillin,  │porcine               │                       │Ţesut muscular sau ţesut│Protocol CHARM II            │  │               │Penicillin G       │                      │                       │hepatic sau ţesut renal │                             │  │               │Cefquinom          │                      │                       │                        │                             │  │               │Chlortetracyclin   │                      │                       │                        │                             │  │               │Cloxacillin        │                      │                       │                        │                             │  │               │Dicloxacillin      │                      │                       │                        │                             │  │               │Dihydrostreptomycin│                      │                       │                        │                             │  │               │Enrofloxacin       │                      │                       │                        │                             │  │               │Erythromycin       │                      │                       │                        │                             │  │               │Gentamicin         │                      │                       │                        │                             │  │               │Neomycin           │                      │                       │                        │                             │  │               │Oxytetracyclin     │                      │                       │                        │                             │  │               │Quinolones         │                      │                       │                        │                             │  │               │Spiramycin         │                      │                       │                        │                             │  │               │Streptomycin       │                      │                       │                        │                             │  │               │Tetracyclines      │                      │                       │                        │                             │  │               │Tilmicosin         │                      │                       │                        │                             │  │               │Tylosin            │                      │                       │                        │                             │  │               │Amoxycillin        │                      │                       │                        │                             │  │               │Ampicillin         │                      │                       │                        │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┤                       ├────────────────────────┼─────────────────────────────┤  │               │Benzylpenicillin,  │cabaline              │                       │Ţesut muscular, sau     │Protocol CHARM II            │  │               │Penicillin G       │                      │                       │ţesut hepatic, sau ţesut│                             │  │               │Cefquinom          │                      │                       │renal                   │                             │  │               │Chlortetracyclin   │                      │                       │                        │                             │  │               │Cloxacillin        │                      │                       │                        │                             │  │               │Dicloxacillin      │                      │                       │                        │                             │  │               │Dihydrostreptomycin│                      │                       │                        │                             │  │               │Enrofloxacin       │                      │                       │                        │                             │  │               │Erythromycin       │                      │                       │                        │                             │  │               │Gentamicin         │                      │                       │                        │                             │  │               │Neomycin           │                      │                       │                        │                             │  │               │Oxytetracyclin     │                      │                       │                        │                             │  │               │Spiramycin         │                      │                       │                        │                             │  │               │Streptomycin       │                      │                       │                        │                             │  │               │Tetracyclines      │                      │                       │                        │                             │  │               │Tilmicosin         │                      │                       │                        │                             │  │               │Tylosin            │                      │                       │                        │                             │  │               │Amoxycillin        │                      │                       │                        │                             │  │               │Ampicillin         │                      │                       │                        │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────────┤  │               │Benzylpenicillin,  │peşte                 │fermă piscicolă        │peşte                   │Protocol CHARM II            │  │               │Penicillin G       │                      │                       │                        │                             │  │               │Cefapirin sodium   │                      │                       │                        │                             │  │               │Ceftiofur          │                      │                       │                        │                             │  │               │Chlortetracyclin   │                      │                       │                        │                             │  │               │Cloxacillin        │                      │                       │                        │                             │  │               │Dicloxacillin      │                      │                       │                        │                             │  │               │Erythromycin       │                      │                       │                        │                             │  │               │Gentamicin         │                      │                       │                        │                             │  │               │Neomycin           │                      │                       │                        │                             │  │               │Oxacillin          │                      │                       │                        │                             │  │               │Oxytetracyclin     │                      │                       │                        │                             │  │               │Tetracyclines      │                      │                       │                        │                             │  │               │Tilmicosin         │                      │                       │                        │                             │  │               │Tylosin            │                      │                       │                        │                             │  │               │Amoxycillin        │                      │                       │                        │                             │  │               │Ampicillin         │                      │                       │                        │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────────┤  │               │Benzylpenicillin,  │Păsări                │Abator                 │Ţesut muscular şi ţesut │Protocol CHARM II            │  │               │Penicillin G       │                      │Ferma                  │hepatic                 │                             │  │               │Cefquinom          │                      │PIF: Constanţa Nord,   │                        │                             │  │               │Chlortetracyclin   │                      │Constanţa Sud,         │                        │                             │  │               │Cloxacillin        │                      │Aeroportul Henry       │                        │                             │  │               │Dicloxacillin      │                      │Coandă Bucureşti       │                        │                             │  │               │Dihydrostreptomycin│                      │                       │                        │                             │  │               │Enrofloxacin       │                      │                       │                        │                             │  │               │Erythromycin       │                      │                       │                        │                             │  │               │Gentamicin         │                      │                       │                        │                             │  │               │Neomycin           │                      │                       │                        │                             │  │               │Oxytetracyclin     │                      │                       │                        │                             │  │               │Spiramycin         │                      │                       │                        │                             │  │               │Streptomycin       │                      │                       │                        │                             │  │               │Tetracyclin        │                      │                       │                        │                             │  │               │Tilmicosin         │                      │                       │                        │                             │  │               │Tylosin            │                      │                       │                        │                             │  │               │Amoxycillin        │                      │                       │                        │                             │  │               │Ampicillin         │                      │                       │                        │                             │  ├───────────────┼───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────────┤  │B.1.b          │Sulfacetamid       │păsări(**)            │Abator                 │Ţesut muscular, sau     │Protocol CHARM II            │  │Sulfamide      │Sulfadiazine       │                      │PIF: Constanţa Nord,   │ţesut hepatic, sau ţesut│Protocol LNR (HPLC-DAD)      │  │               │Sulfadimethoxin    │                      │Constanţa Sud          │renal                   │                             │  │               │Sulfamethoxazol    ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────────┤  │               │Sulfaquinoxaline   │Bovine                │Ferma                  │lapte                   │Protocol CHARM II            │  │               │Sulfathiazol       │                      │PIF: Constanţa Sud     │                        │Protocol LNR (HPLC-DAD)      │  │               │Sulfamerazin       ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────────┤  │               │                   │vânat de crescătorie  │abator                 │Ţesut muscular, sau     │Protocol CHARM II            │  │               │                   │                      │                       │ţesut hepatic, sau ţesut│Protocol LNR (HPLC-DAD)      │  │               │                   │                      │                       │renal                   │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────────┤  │               │Sulfacetamid       │albine                │producător             │miere                   │Protocol CHARM II            │  │               │Sulfadiazine       │                      │                       │                        │Protocol LNR (HPLC) ref.     │  │               │Sulfadimethoxin    │                      │                       │                        │ACC+019+V3.0                 │  │               │Sulfamerazin       │                      │                       │                        │                             │  │               │Sulfathiazol       │                      │                       │                        │                             │  │               │Sulfaquinoxaline   │                      │                       │                        │                             │  │               │Sulfamethoxazol    │                      │                       │                        │                             │  │               │Sulfametazin       │                      │                       │                        │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────────┤  │               │Sulfacetamid       │Cabaline              │abator                 │Ţesut muscular, sau     │Protocol CHARM II            │  │               │Sulfadiazine       │                      │                       │ţesut hepatic, sau ţesut│Protocol LNR (HPLC-DAD)      │  │               │Sulfadimethoxin    │                      │                       │renal                   │                             │  │               │Sulfaclorpirazina  │                      │                       │                        │                             │  │               │Sulfamerazin       │                      │                       │                        │                             │  │               │Sulfathiazol       │                      │                       │                        │                             │  │               │Sulfaquinoxaline   │                      │                       │                        │                             │  │               │Sulfamethoxazol    │                      │                       │                        │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┤                       ├────────────────────────┼─────────────────────────────┤  │               │Sulfacetamid       │Ovine, capre          │                       │Ţesut muscular, sau     │Protocol CHARM II            │  │               │Sulfadiazine       │                      │                       │ţesut hepatic, sau ţesut│Protocol LNR (HPLC-DAD)      │  │               │Sulfadimethoxin    │                      │                       │renal                   │                             │  │               │Sulfamethoxazol    │                      │                       │                        │                             │  │               │Sulfaquinoxaline   │                      │                       │                        │                             │  │               │Sulfathiazol       │                      │                       │                        │                             │  │               │Sulfamerazin       │                      │                       │                        │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────────┤  │               │Sulfacetamid       │peşte                 │fermă piscicolă        │peşte                   │Protocol CHARM II            │  │               │Sulfadiazine       │                      │                       │                        │Protocol LNR (HPLC-DAD       │  │               │Sulfadimethoxin    │                      │                       │                        │                             │  │               │Sulfamethoxazol    │                      │                       │                        │                             │  │               │Sulfaquinoxaline   │                      │                       │                        │                             │  │               │Sulfathiazol       │                      │                       │                        │                             │  ├───────────────┴───────────────────┴──────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────────────────┤  │Analizele se efectuează: pentru Substanţe antimicrobiene la IISPV şi secţiile zonale pentru controlul reziduurilor                       │  ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤  │B.2. Alte medicamente veterinare                                                                                                         │  ├───────────────┬───────────────────┬──────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────────────────┤  │B.2.a.         │Ivermectin         │Bovine - viţei        │Abator                 │Ţesut muscular, sau     │HPLC-FLU                     │  │Substanţe      │Abamectin          │       ───────────────┤PIF: Constanţa Nord,   │ţesut hepatic, sau ţesut│                             │  │Antihelmintice │Doramectin         │       - tineret bovin│Constanţa Sud          │renal                   │                             │  │(2)            │                   │       ───────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │       - vaci         │Abator                 │Ţesut muscular, sau     │                             │  │               │                   │                      │                       │ţesut hepatic, sau ţesut│                             │  │               │                   │                      │                       │renal                   │                             │  │               │                   │                      ├───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │Vaci                  │Abator                 │Ţesut renal, sau ţesut  │                             │  │               │                   │                      │                       │hepatic, sau ţesut      │                             │  │               │                   │                      │                       │muscular                │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │ovine                 │Abator                 │Ţesut hepatic, sau ţesut│                             │  │               │                   │                      │                       │muscular lapte          │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │caprine               │                       │Ţesut hepatic, sau ţesut│                             │  │               │                   │                      │                       │muscular lapte          │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │porcine               │                       │Ţesut hepatic, sau ţesut│                             │  │               │                   │                      │                       │muscular                │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │cabaline              │                       │Ţesut hepatic, sau ţesut│                             │  │               │                   │                      │                       │muscular                │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │vânat de crescătorie  │fermă şi abator        │Ţesut hepatic, sau ţesut│                             │  │               │                   │                      │                       │muscular                │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │peşte de crescătorie  │fermă piscicolă        │peste                   │                             │  │               │                   │                      │PIF Constanţa Sud      │                        │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │bovine, ovine, caprine│producător             │lapte                   │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │Păsări                │Ferma şi abator        │muschi, ficat           │                             │  ├───────────────┴───────────────────┴──────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────────────────┤  │Analizele se efectuează la IISPV şi secţiile zonale pentru controlul reziduurilor.                                                       │  ├───────────────┬───────────────────┬──────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────────────────┤  │B.2.b.         │Salinomicin        │Bovine - viţei        │abator - animale tăiate│muşchi, ficat           │Protocol LNR (UV+ Viz-CSS)   │  │Coccidiostatice│Nicarbazin         │       ───────────────┤                       │                        │                             │  │(3)            │Lasalocid          │       - tineret bovin│                       │                        │ref. IONO 96/01/AOAC         │  │               │                   │       ───────────────┤                       │                        │                             │  │               │                   │       - vaci         │                       │                        │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │ovine                 │                       │muşchi, ficat           │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │caprine               │                       │muşchi, ficat           │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │porcine               │                       │muşchi, ficat           │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │cabaline              │                       │muşchi, ficat           │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │păsări(**)            │fermă şi abator        │muschi, ficat           │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │vânat de crescătorie  │fermă şi abator        │muşchi, ficat           │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │Monenzin           │păsări                │producător             │ouă                     │                             │  │               │Salinomicin        │                      │                       │                        │                             │  │               │Nicarbazin         │                      │                       │                        │                             │  │               │Lasalocid          │                      │                       │                        │                             │  ├───────────────┴───────────────────┴──────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────────────────┤  │Analizele se efectuează la IISPV şi secţiile zonale pentru controlul reziduurilor.                                                       │  ├───────────────┬───────────────────┬──────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────────────────┤  │B.2.c.         │Cypermetrin        │Bovine - viţei        │abator - animale tăiate│muşchi, ficat, rinichi  │SR-EN 1528/1-4-2004 (GC-ECD) │  │Carbamaţi şi   │Deltametrin        │       ───────────────┤                       │                        │Protocol LNR (GC-ECD)        │  │Piretroide (4) │Permetrin          │       - tineret bovin│                       │                        │                             │  │               │                   │       ───────────────┤                       │                        │                             │  │               │                   │       - vaci         │                       │                        │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │vaci                  │ferma                  │lapte                   │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │ovine                 │                       │muşchi, ficat, rinichi  │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │caprine               │                       │muşchi, ficat, rinichi  │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │porcine               │                       │muşchi, ficat, rinichi  │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │cabaline              │                       │muşchi, ficat, rinichi  │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │păsări(**)            │abator                 │muschi, ficat           │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │albine                │producător             │miere                   │                             │  ├───────────────┴───────────────────┴──────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────────────────┤  │Analizele se efectuează la IISPV şi secţiile zonale pentru controlul reziduurilor.                                                       │  ├───────────────┬───────────────────┬──────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────────────────┤  │B.2.d.         │Azaperon           │porcine               │abator - animale tăiate│rinichi, ficat, muschi  │Protocol ELISA               │  │Tranchilizante │Propriomilpromazina├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │şi             │Acepromazina       │Bovine - viţei        │                       │muşchi, ficat, rinichi  │                             │  │Beta-blocante  │                   │       ───────────────┤                       │                        │                             │  │               │                   │       - tineret bovin│                       │                        │                             │  │               │                   │       ───────────────┤                       │                        │                             │  │               │                   │       - vaci         │                       │                        │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │ovine                 │                       │muşchi, ficat, rinichi  │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │caprine               │                       │muşchi, ficat, rinichi  │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │cabaline              │                       │muşchi, ficat, rinichi  │                             │  ├───────────────┴───────────────────┴──────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────────────────┤  │Analizele se efectuează la IISPV şi secţiile zonale pentru controlul reziduurilor.                                                       │  ├───────────────┬───────────────────┬──────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────────────────┤  │B.2.e.         │                   │Bovine - viţei        │abator - animale tăiate│muşchi, ficat, rinichi  │Protocol LNR (GC-ECD) ref.   │  │Agenţi         │Metamizol (3)      │       ───────────────┤                       │                        │VAL 031 1998 SIRA            │  │antiinflamatori│Fenil butazona (3) │       - tineret bovin│                       │                        │                             │  │Nesteroidici   │Oxifenbutazona     │       ───────────────┤                       │                        │                             │  │               │                   │       - vaci         │                       │                        │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │ovine                 │                       │ficat, rinichi, muschi  │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │caprine               │                       │ficat, rinichi, muschi  │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │porcine               │                       │ficat, rinichi, muschi  │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │cabaline              │                       │ficat, rinichi, muschi  │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │păsări(**)            │abator                 │ficat, muschi           │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │vânat de crescătorie  │fermă şi abator        │ficat, rinichi          │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │bovine                │producător             │lapte                   │                             │  ├───────────────┴───────────────────┴──────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────────────────┤  │Analizele se efectuează la IISPV şi secţiile zonale pentru controlul reziduurilor.                                                       │  ├───────────────┬───────────────────┬──────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────────────────┤  │B.2.f.         │Amitraz            │albine                │producător             │miere                   │Protocol LNR (GC-ECD) ref.   │  │Alte substanţe │(formamidina)      │                      │                       │                        │VAL 031 1998 SIRA            │  │farmacologice  ├───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │Dexametazona (3)   │Bovine - viţei        │abator                 │urină                   │                             │  │               │                   │       ───────────────┤                       │                        │                             │  │               │                   │       - tineret bovin│                       │                        │                             │  │               │                   │       ───────────────┤                       │                        │                             │  │               │                   │       - vaci         │                       │                        │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │Ovine, caprine        │                       │urină                   │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │porcine               │abator - animale tăiate│urină                   │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │cabaline              │abator - animale tăiate│urină                   │                             │  ├───────────────┴───────────────────┴──────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────────────────┤  │Analizele se efectuează la IISPV şi secţiile zonale pentru controlul reziduurilor.                                                       │  ├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤  │B.3. Alte substanţe şi contaminanţi din mediul înconjurător                                                                              │  ├───────────────┬───────────────────┬──────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────────────────┤  │B.3.a.         │PCB suma           │Bovine - viţei        │Abator                 │ţesut gras              │SR-EN1528/1-4/2004           │  │Pesticide      │Aldrin             │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤ AOAC-970.52                 │  │organoclorurate│DDT: Suma DDT, DDE,│       - tineret bovin│                       │ţesut gras              │                             │  │şi PCB (***)   │DDD                │       ───────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │Dieldrin           │       - vaci         │                       │ţesut gras              │                             │  │               │Endrin             ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │HCH-Alpha          │ovine                 │                       │ţesut gras              │                             │  │               │HCH-Beta           ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │HCH-Gamma (lindan) │caprine               │                       │ţesut gras              │                             │  │               │Heptachlor         ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │porcine               │                       │ţesut gras              │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │cabaline              │                       │ţesut gras              │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │păsări(**)            │Abator ferma           │ţesut gras              │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │albine                │producător             │miere                   │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────────┤  │               │PCB suma           │bovine, ovine, caprine│producător             │lapte                   │SR-EN1528/1-4/2004           │  │               │Aldrin             │                      │                       │                        │AOAC-970.52                  │  │               │DDT: Suma DDT, DDE,│                      │                       │                        │                             │  │               │DDD                │                      │                       │                        │                             │  │               │Dieldrin           │                      │                       │                        │                             │  │               │Endrin             │                      │                       │                        │                             │  │               │HCH-Alpha          │                      │                       │                        │                             │  │               │HCH-Beta           │                      │                       │                        │                             │  │               │Heptachlor         │                      │                       │                        │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────────┤  │               │PCB suma           │păsări                │producător             │ouă                     │SR-EN1528/1-4/2004           │  │               │Aldrin             ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤AOAC-970.52                  │  │               │DDT: Suma DDT, DDE,│peşte                 │fermă piscicolă        │peşte                   │                             │  │               │DDD                ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │Dieldrin           │vânat de crescătorie  │fermă şi abator        │ţesut gras (carcasa)    │                             │  │               │Endrin             ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │HCH-Alpha          │vânat salbatic        │depozit                │ţesut gras (carcasa)    │                             │  │               │HCH-Beta           ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │HCH-Gamma (lindan) │albine                │producător             │Miere                   │                             │  │               │Heptachlor         │                      │PIF: Albiţa, Halmeu,   │                        │                             │  │               │                   │                      │Sculeni, Siret         │                        │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────────┤  │               │                   │toate speciile        │fermă de creştere      │furaje                  │În cazul efectuării unei     │  │               │                   │                      │                       │                        │anchete ca urmare a          │  │               │                   │                      │                       │                        │înregistrării unor rezultate │  │               │                   │                      │                       │                        │pozitive la animalele din    │  │               │                   │                      │                       │                        │exploataţia respectiva       │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────────┤  │               │                   │toate speciile        │fermă de creştere      │apă                     │În cazul efectuării unei     │  │               │                   │                      │                       │                        │anchete ca urmare a          │  │               │                   │                      │                       │                        │înregistrării unor rezultate │  │               │                   │                      │                       │                        │pozitive la animalele din    │  │               │                   │                      │                       │                        │exploataţia respectiva       │  ├───────────────┴───────────────────┴──────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────────────────┤  │Analizele se efectuează la IISPV şi secţiile zonale pentru controlul reziduurilor                                                        │  ├───────────────┬───────────────────┬──────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────────────────┤  │B.3.b.         │Parathion          │Bovine - viţei        │abator                 │ţesut gras, ficat       │SR-EN 1528/1-4/2004          │  │Pesticide      │Parathion-Methyl   │       ───────────────┤                       │                        │AOAC-970.52                  │  │organo-        │Phorate            │       - tineret bovin│                       │                        │                             │  │fosforice      │Ethion             │       ───────────────┤                       │                        │                             │  │               │Malathion          │       - vaci         │                       │                        │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │ovine                 │                       │ţesut gras              │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │caprine               │                       │ţesut gras              │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │porcine               │                       │ţesut gras, ficat       │                             │  │               │                   ├──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │                   │cabaline              │                       │ţesut gras, ficat       │                             │  │               │                   ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │                   │păsări                │abator                 │Ţesut gras              │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────────┤  │               │Parathion          │bovine, ovine, caprine│producător             │lapte                   │SR-EN 1528/1-4/2004          │  │               │Parathion-Methyl   │                      │                       │                        │AOAC-970.52                  │  │               │Phorate            │                      │                       │                        │                             │  │               │Diazinon           │                      │                       │                        │                             │  │               │Ethion             │                      │                       │                        │                             │  │               │Malathion          │                      │                       │                        │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────────┤  │               │Parathion          │toate speciile        │fermă de creştere      │furaje                  │În cazul efectuării unei     │  │               │Parathion-Methyl   │                      │                       │                        │anchete ca urmare a          │  │               │Phorate            │                      │                       │                        │înregistrării unor rezultate │  │               │Coumaphos          │                      │                       │                        │pozitive la animalele din    │  │               │Diazinon           │                      │                       │                        │exploataţia respectiva       │  │               │Ethion             ├──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────────┤  │               │Malathion          │toate speciile        │fermă de creştere      │apă                     │În cazul efectuării unei     │  │               │                   │                      │                       │                        │anchete ca urmare a          │  │               │                   │                      │                       │                        │înregistrării unor rezultate │  │               │                   │                      │                       │                        │pozitive la animalele din    │  │               │                   │                      │                       │                        │exploataţia respectiva       │  ├───────────────┴───────────────────┴──────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────────────────┤  │Analizele se efectuează la IISPV şi secţiile zonale pentru controlul reziduurilor.                                                       │  ├───────────────┬───────────────────┬──────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────────────────┤  │B.3.c.         │Pb, Cd             │Bovine - viţei        │abator                 │muşchi, ficat, rinichi  │SR-EN 1482/2003              │  │Metale grele   │                   │       ───────────────┤                       │                        │SR-EN 1483/2003              │  │(***)          │                   │       - tineret bovin│                       │                        │                             │  │               │                   │       ───────────────┤                       │                        │                             │  │               │                   │       - vaci         │                       │                        │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │Pb, Cd             │ovine                 │                       │muşchi, ficat, rinichi  │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │Pb, Cd             │caprine               │                       │muşchi, ficat, rinichi  │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │Pb, Cd,            │porcine               │                       │muşchi, ficat, rinichi  │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │Pb, Cd             │cabaline              │                       │muşchi, ficat, rinichi  │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │Pb, Cd             │păsări(**)            │abator                 │muşchi, ficat           │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │Pb                 │bovine, ovine, caprine│producător             │lapte                   │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────────┤  │               │Pb, Cd, Hg         │peşte                 │fermă piscicolă        │peşte                   │SR-EN 1482/2003              │  │               │                   │                      │PIF: Constanţa Nord,   │                        │SR-EN 1484/2003              │  │               │                   │                      │Constanţa Sud, Albiţa, │                        │                             │  │               │                   │                      │Moraviţa, Aeroportul   │                        │                             │  │               │                   │                      │Henry Coandă Bucureşti,│                        │                             │  │               │                   │                      │Sculeni, Siret         │                        │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │Pb, Cd, Hg,        │albine                │producător             │miere                   │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │Pb, Cd, Hg         │vânat de crescătorie  │fermă şi abator        │Ficat, Muşchi, rinichi  │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │Pb, Cd, Hg,        │vânat salbatic        │depozit                │Muşchi, ficat, rinichi  │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────────┤  │               │Pb, Cd, Hg,        │Cu toate speciile     │fermă de creştere      │furaje                  │SR EN - 1482/2003            │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────────┤  │               │Cu                 │toate speciile        │fermă de creştere      │apă                     │SR EN - 1482/2003            │  ├───────────────┴───────────────────┴──────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────────────────┤  │Analizele se efectuează la IISPV şi secţiile zonale pentru controlul reziduurilor.                                                       │  ├───────────────┬───────────────────┬──────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────────────────┤  │B.3.d.         │Aflatoxin B1       │Bovine                │abator - animale tăiate│bila, ficat,            │HPLC                         │  │Micotoxine     │Ochratoxin A       │                      │                       │urină                   │Protocol ELISA               │  │               │Zearalenona        │                      │                       │                        │                             │  │               │(Micotoxina F) (4) │                      │                       │                        │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │Aflatoxin B1       │ovine                 │                       │bila, ficat, urină      │                             │  │               │Ochratoxin A       │                      │                       │                        │                             │  │               │Zearalenona        │                      │                       │                        │                             │  │               │(Micotoxina F)     │                      │                       │                        │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │Aflatoxin B1       │caprine               │Abator                 │bila, ficat, urină      │                             │  │               │Ochratoxin A       │                      │ferma                  │                        │                             │  │               │Zearalenona        │                      │                       │                        │                             │  │               │(Micotoxina F)     │                      │                       │                        │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │Aflatoxin B1       │porcine               │                       │bila, ficat, urină      │                             │  │               │Ochratoxin A       │                      │                       │                        │                             │  │               │Zearalenona        │                      │                       │                        │                             │  │               │(Micotoxina F)     │                      │                       │                        │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┤                       ├────────────────────────┤                             │  │               │Aflatoxin B1       │cabaline              │                       │bila, ficat, urină      │                             │  │               │Ochratoxin A       │                      │                       │                        │                             │  │               │Zearalenona        │                      │                       │                        │                             │  │               │(Micotoxina F)     │                      │                       │                        │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │Aflatoxin B1       │păsări(**)            │abator                 │Ficat, bila             │                             │  │               │Ochratoxin A       │                      │                       │                        │                             │  │               │Zearalenona        │                      │                       │                        │                             │  │               │(Micotoxina F)     │                      │                       │                        │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │Aflatoxina M1      │bovine, ovine, caprine│Producător             │lapte                   │                             │  │               │                   │                      │PIF: Albiţa, Constanţa │                        │                             │  │               │                   │                      │Nord, Constanţa Sud    │                        │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │Aflatoxina B1, M1  │peşte crescătorie     │fermă piscicolă        │peste                   │                             │  │               │şi Ochratoxina A   │                      │                       │                        │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │Aflatoxina B1      │albine                │producător             │miere                   │                             │  │               ├───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────────┤                             │  │               │Aflatoxin B1       │toate speciile        │fermă de creştere      │furaje                  │                             │  │               │Aflatoxin B2       │                      │                       │                        │                             │  │               │Ochratoxin A       │                      │                       │                        │                             │  │               │Zearalenona        │                      │                       │                        │                             │  │               │(Micotoxina F)     │                      │                       │                        │                             │  │               │DON                │                      │                       │                        │                             │  ├───────────────┴───────────────────┴──────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────────────────┤  │Analizele se efectuează la IISPV şi secţiile zonale pentru controlul reziduurilor.                                                       │  ├───────────────┬───────────────────┬──────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────────────────┤  │B.3.e          │Malachite green    │peşte                 │fermă piscicolă        │peşte                   │HPLC                         │  │Coloranţi      │Leuco malachite    │                      │PIF: Constanţa Sud     │                        │                             │  │               │green              │                      │                       │                        │                             │  ├───────────────┴───────────────────┴──────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────────────────┤  │Analizele se efectuează la IISPV şi secţiile zonale pentru controlul reziduurilor.                                                       │  └─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘   (*) Numărul minim de probe recoltate se calculează în funcţie de numărul de animale tăiate sau producţiile obţinute în anul precedent, dar nu va fi mai mic de 1 probă/ trimestru pentru fiecare specie în parte.  (**) Pentru păsări, iepuri şi vânat de crescătorie o parte din probe (aprox. 40%) vor fi recoltate direct din fermele de producţie - recoltarea se va face de către medicul veterinar oficial, de la animale sacrificate în scop de diagnostic.  (***) Pentru contaminanţi (pesticide organoclorurate şi metale grele) la care s-au semnalat frecvent depăşiri ale limitelor maxime admise (la anumite specii sau produse) se impune ca în zonele în cauză intensitatea controlului să fie mărită prin recoltări de probe cu o frecvenţă dublă faţă de program, inclusiv prelevare de probe de furaje şi apă pentru a stabili sursa de contaminare.  Observaţie: Substanţele analizate, frecvenţa de recoltare, expedierea către laborator şi examinarea probelor se face în conformitate cu prevederile legale.      (1) Matricea sânge va fi prelucrată în vederea efectuării analizelor, în funcţie de indicaţiile transmise de laboratorul zonal, respectiv plasmă sau ser sanguin.   ...        (2) Substanţele analizate din cadrul grupei vor fi indicate de medicul veterinar oficial în funcţie de informaţiile deţinute referitoare la tratamentele aplicate   ...        (3) Matricile vor fi selectate de medicul veterinar oficial astfel încât pe parcursul întregului an să fie testate toate, respectându-se principiul de recoltare: un animal - o matrice - o grupă de substanţe - o substanţă.   ...        (4) Probele depistate pozitive pentru zeranol sau zearalenona vor fi testate pentru ambele substanţe pentru a face distinctia între tratamentul ilegal cu zeranol şi contaminarea cu micotoxina zearalenona având în vedere posibilitatea producerii unor reacţii încrucişate.   ...    Menţiuni      a) Până la finalizarea implementării metodelor de confirmare în cazul probelor pozitive recoltate în cadrul Programului strategic, acestea se vor trimite la un laborator naţional de referinţă din ţările UE, cheltuielile fiind suportate de DSVSA judeţene sau IISPV.   ...        b) Probele pozitive rezultate în urma recoltării din activităţile de import, export şi autocontrol, se vor trimite la un laborator naţional de referinţă, prin grija autorităţii veterinare competente, cheltuielile fiind suportate de către proprietarul produsului analizat.   ...        c) Pe lângă metodele de analiza menţionate în acest document se pot utiliza şi alte metode alternative standardizate precum şi metode preluate din publicaţii ştiinţifice de specialitate dezvoltate şi implementate în cadrul laboratorului   ...       
				 + 
			  Secţiunea 12   DETERMINAREA NIVELURILOR DE CONTAMINARE RADIOACTIVĂ   A PRODUSELOR DE ORIGINE ANIMALĂ ŞI A FURAJELOR  (radioactivitate cumulată de 137Cs şi 134Cs)    Nr. 
crt.
    
            Produsele care se          
             controlează             
                                     
                               Natura probei                              
                                                                        
                                                                        
   Frecvenţa recoltării
     probelor şi     
      examinării     
     1. 
    
    
    
    
    
  Materii prime şi produse de origine  
animală                              
                                     
                                     
                                     
                                     
  1. Ţesuturi comestibile, lapte materie prima, produse lactate, miere,   
produse finite de origine animală, ingrediente;                         
2. Spectrometrie gama de joasă rezoluţie cu detector de NaI (STAS       
12327/1985);                                                            
3. Spectrometrie gama de înaltă rezoluţie cu detector de Ge hiperpur    
(SR ISO 10703:2001)                                                     
  O dată pe trimestru  
la unităţile producă-
toare                
                     
                     
                     
     2. 
    
    
    
    
    
  Furaje                               
                                     
                                     
                                     
                                     
                                     
  1. Nutreţuri fibroase, suculente, grosiere, făinuri proteice, premixuri,
materii prime şi nutreţuri combinate;                                   
2. Spectrometrie gama de joasă rezoluţie cu detector de NaI (STAS       
12327/1985);                                                            
3. Spectrometrie gama de înaltă rezoluţie cu detector de Ge hiperpur    
(SR ISO 10703:2001).                                                    
  O dată pe semestru   
în ferme şi fabrici  
de nutreţuri combina-
te.                  
                     
                     
     3. 
    
    
    
    
    
  Apă                                  
                                     
                                     
                                     
                                     
                                     
  1. Apa din unităţile de industrie alimentară;                           
2. Apa utilizată în fermele de creştere a animalelor;                   
3. Spectrometrie gama de joasă rezoluţie cu detector de NaI (STAS       
12327/1985);                                                            
4. Spectrometrie gama de înaltă rezoluţie cu detector de Ge hiperpur    
(SR ISO 10703:2001).                                                    
  O dată pe an din     
unităţi de industrie 
alimentară           
O dată pe an din     
fermele de creştere  
                     
         
				 + 
			  Capitolul III   SUPRAVEGHEREA SANITARĂ VETERINARĂ A UNITĂŢILOR CARE PRODUC, DEPOZITEAZĂ   ŞI COMERCIALIZEAZĂ PRODUSE MEDICINALE DE UZ VETERINAR     ┌────┬─────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐  │    │                 │                                        CONDUITA DE SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL                                       │  │    │                 ├──────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤  │Nr. │    UNITĂŢILE    │    PRIN INSPECŢIE    │                    PRIN RECOLTAREA DE PROBE PENTRU EXAMENE DE LABORATOR                   │  │crt.│                 ├──────────────────────┼──────────────────┬──────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────┤  │    │                 │      Frecvenţa/      │  Natura probei   │       Frecvenţa recoltării probelor pentru       │   Responsabilitate  │  │    │                 │   Responsabilitate   │                  │               examene de laborator               │                     │  ├────┼─────────────────┼──────────────────────┼──────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤  │ 1  │        2        │          3           │        4         │                        5                         │          6          │  ├────┼─────────────────┼──────────────────────┼──────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤  │ 1. │ UNITĂŢI PENTRU  │Pe toată perioada de  │Produse biologice │1. De la toate seriile de producţie vaccinuri     │ICPBMV               │  │    │   PRODUCEREA,   │activitate/Direcţia de│de uz veterinar   │contra pseudopestei aviare, vaccinuri contra      │                     │  │    │   AMBALAREA,    │control şi coordonare │(1)               │pestei porcine clasice, vaccinuri contra rabiei,  │                     │  │    │  DIVIZAREA ŞI   │a activităţii         │                  │vaccinuri contra antraxului, tuberculină conform  │                     │  │    │  CONDIŢIONAREA  │farmaceutice          │                  │art. 86 din Norma sanitară veterinară privind     │                     │  │    │   PRODUSELOR    │veterinare din cadrul │                  │Codul produselor medicinale veterinare aprobată   │                     │  │    │   MEDICINALE    │ANSVSA, ICPBMV        │                  │prin  Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 187/2007     │                     │  │    │  VETERINARE -   │                      │                  │pentru aprobarea Normei sanitare veterinare       │                     │  │    │PRODUSE BIOLOGICE│                      │                  │privind Codul produselor medicinale veterinare,   │                     │  │    │ DE UZ VETERINAR │                      │                  │publicat în Monitorul Oficial al României, Partea │                     │  │    │                 │                      │                  │I, nr. 804 din data de 26 noiembrie 2007.         │                     │  │    │                 │                      │                  │2. Pentru celelalte produse biologice de uz       │                     │  │    │                 │                      │                  │veterinar - o dată pe an câte o serie din fiecare │                     │  │    │                 │                      │                  │sortiment şi formă de ambalare şi după caz:       │                     │  │    │                 │                      │                  │a) în toate situaţiile în care se înregistrează   │                     │  │    │                 │                      │                  │reacţii postvaccinale sau se suspicionează lipsa  │                     │  │    │                 │                      │                  │de eficacitate;                                   │                     │  │    │                 │                      │                  │b) când se constată modificări organoleptice;     │                     │  │    │                 │                      │                  │c) când se constată deficienţe privind condiţiile │                     │  │    │                 │                      │                  │de conservare, depozitare.                        │                     │  ├────┼─────────────────┼──────────────────────┼──────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤  │ 2. │   IMPORTATORI   │Pe toată perioada de  │Produse biologice │De la toate seriile de vaccinuri contra           │1) ICPBMV            │  │    │     PRODUSE     │activitate/Direcţia de│de uz veterinar   │pseudopestei aviare, vaccinuri contra pestei      │2) medicii veterinari│  │    │ BIOLOGICE DE UZ │control şi coordonare │(2)               │porcine clasice, vaccinuri contra rabiei,         │oficiali din cadrul  │  │    │    VETERINAR    │a activităţii         │                  │vaccinuri contra antraxului, tuberculină, care vor│DSVSA, conform       │  │    │ DIN ŢĂRI TERŢE  │farmaceutice          │                  │fi comercializate pe teritoriul României conform  │normativelor prevăzu-│  │    │                 │veterinare din cadrul │                  │art. 86 din Norma sanitară veterinară privind     │te în Farmacopeea    │  │    │                 │ANSVSA,               │                  │Codul produselor medicinale veterinare aprobată   │Româna şi            │  │    │                 │DSVSA                 │                  │prin  Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 187/2007  şi │STAS 6085-86.        │  │    │                 │                      │                  │de la toate produsele biologice de uz veterinar,  │                     │  │    │                 │                      │                  │după caz:                                         │                     │  │    │                 │                      │                  │a) în toate situaţiile în care se înregistrează   │                     │  │    │                 │                      │                  │reacţii postvaccinale/postterapeutice sau se      │                     │  │    │                 │                      │                  │suspicionează lipsa de eficacitate;               │                     │  │    │                 │                      │                  │b) când se constată modificări organoleptice;     │                     │  │    │                 │                      │                  │c) când se constată deficienţe privind condiţiile │                     │  │    │                 │                      │                  │de conservare, depozitare.                        │                     │  ├────┼─────────────────┼──────────────────────┼──────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤  │ 3. │ UNITĂŢI PENTRU  │Pe toată perioada de  │Produse finite    │O dată pe an câte o serie din fiecare sortiment şi│1) ICPBMV            │  │    │   PRODUCEREA,   │activitate/Direcţia de│şi materii prime  │formă de ambalare şi după caz:                    │2) medicii veterinari│  │    │   AMBALAREA,    │control şi coordonare │(1).              │a) în toate situaţiile în care se înregistrează   │oficiali din cadrul  │  │    │  DIVIZAREA ŞI   │a activităţii         │                  │reacţii postterapeutice sau se suspicionează lipsa│DSVSA, conform       │  │    │  CONDIŢIONAREA  │farmaceutice          │                  │de eficacitate;                                   │normativelor prevă-  │  │    │   PRODUSELOR    │veterinare din cadrul │                  │b) când se constată modificări organoleptice;     │Română zute în       │  │    │   MEDICINALE    │ANSVSA,               │                  │c) când se constată deficienţe privind condiţiile │Farmacopeea şi       │  │    │   VETERINARE    │ICPBMV                │                  │de conservare, depozitare.                        │STAS 6085-86.        │  │    │                 │                      │                  │                                                  │SR ISO 8213: 1996    │  ├────┼─────────────────┼──────────────────────┼──────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤  │ 4. │   DEPOZITE DE   │Pe toată perioada de  │Produse medicinale│După caz:                                         │1) ICPBMV            │  │    │     PRODUSE     │activitate Direcţia de│de uz veterinar   │a) în toate situaţiile în care se înregistrează   │2) medicii veterinari│  │    │   MEDICINALE    │control şi coordonare │(2).              │reacţii postterapeutice sau se suspicionează lipsa│oficiali din cadrul  │  │    │   VETERINARE    │a activităţii         │                  │de eficacitate;                                   │DSVSA, conform       │  │    │                 │farmaceutice          │                  │b) când se constată modificări organoleptice;     │normativelor prevă-  │  │    │                 │veterinare din cadrul │                  │c) când se constată deficienţe privind condiţiile │zute în Farmacopeea  │  │    │                 │ANSVSA/DSVSA          │                  │de conservare, depozitare.                        │Română şi            │  │    │                 │                      │                  │                                                  │STAS 6085-86.        │  ├────┼─────────────────┼──────────────────────┼──────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┤  │ 5. │   FARMACII ŞI   │Pe toată perioada de  │Produse medicinale│După caz:                                         │1) ICPBMV            │  │    │     PUNCTE      │activitate Direcţia de│de uz veterinar   │a) în toate situaţiile în care se înregistrează   │2) medicii veterinari│  │    │  FARMACEUTICE   │control şi coordonare │(2).              │reacţii postterapeutice sau se suspicionează lipsa│oficiali din cadrul  │  │    │   VETERINARE    │a activităţii         │                  │de eficacitate;                                   │DSVSA,conform        │  │    │                 │farmaceutice          │                  │b) când se constată modificări organoleptice;     │normativelor prevă-  │  │    │                 │veterinare din cadrul │                  │c) când se constată deficienţe privind condiţiile │zute în Farmacopeea  │  │    │                 │ANSVSA/DSVSA          │                  │de conservare, depozitare.                        │Română şi            │  │    │                 │                      │                  │                                                  │STAS 6085-86.        │  └────┴─────────────────┴──────────────────────┴──────────────────┴──────────────────────────────────────────────────┴─────────────────────┘       (1) - Numărul de flacoane de produse biologice/probă, reagenţi de diagnostic/probă şi cantitatea de produse medicinale veterinare/probă vor fi stabilite de către ICPBMV; costurile analizelor vor fi suportate de producător.   ...        (2) - Numărul de flacoane de produse biologice/probă, reagenţi de diagnostic/probă, cantitatea de produse medicinale veterinare/probă vor fi stabilite de către ICPBMV; costurile analizelor vor fi suportate de către persoana juridică responsabilă, după caz de către importatori, depozite, farmacii veterinare, puncte farmaceutice veterinare.   ...    -----------     

Preluat: 2026-09-24T15:00:50.836806+00:00 · SHA256: 167300218334e1a5f24cab9e24420a06b362123a1b8cbc66efb2e049d80b842a