legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 635 · 2008

HOTĂRÂRE nr. 635 din 11 iunie 2008 privind structurile instituţiilor de învăţământ superior şi specializările/programele de studii universitare de licenţă acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu organizate de acestea

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 94742

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 635 din 11 iunie 2008  privind structurile instituţiilor de învăţământ superior şi specializările/programele de studii universitare de licenţă acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu organizate de acestea     EMITENT     GUVERNUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 467 din 24 iunie 2008     Având în vedere prevederile  art. 60 din Legea învăţământului nr. 84/1995 , republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale  art. 5 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 288/2004  privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare, ale  art. 2-4 din Legea consorţiilor universitare nr. 287/2004 , precum şi ale  Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005  privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin  Legea nr. 87/2006 , cu modificările ulterioare,  în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,  Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.   
				 + 
			  Articolul 1     Se aprobă nomenclatorul domeniilor de studii universitare de licenţă şi al specializărilor/programelor de studii din cadrul acestora, al specializărilor/programelor de studii reglementate sectorial şi/sau general, precum şi numărul de credite de studiu transferabile, prevăzute în anexa nr. 1.     
				 + 
			  Articolul 2     Se aprobă structura instituţiilor de învăţământ superior de stat, domeniile de studii universitare de licenţă şi specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, prevăzute în anexa nr. 2.     
				 + 
			  Articolul 3     Se aprobă structura instituţiilor de învăţământ superior particular acreditate, domeniile de studii universitare de licenţă şi specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, prevăzute în anexa nr. 3.     
				 + 
			  Articolul 4     Se aprobă specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu în cadrul instituţiilor de învăţământ superior particular autorizate să funcţioneze provizoriu, prevăzute în anexa nr. 4.     
				 + 
			  Articolul 5     Se aprobă specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu în cadrul instituţiilor de învăţământ superior particular autorizate să funcţioneze provizoriu, aflate în proces de acreditare, prevăzute în anexa nr. 5.     
				 + 
			  Articolul 6         (1) Specializările/programele de studii ale căror denumiri au fost adaptate la nomenclatorul aprobat prin  Hotărârea Guvernului nr. 916/2005  privind structurile instituţiilor de învăţământ superior acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu şi a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licenţă, cu modificările ulterioare, prin  Hotărârea Guvernului nr. 1.175/2006  privind organizarea studiilor universitare de licenţă şi aprobarea listei domeniilor şi specializărilor din cadrul acestora, cu modificările ulterioare, care funcţionează începând cu anul I 2005-2006, respectiv 2006-2007, şi care se regăsesc în prezenta hotărâre îşi continuă activitatea.   ...        (2) Studenţii înmatriculaţi în anul I în anii universitari 2005-2006 şi 2006-2007 la specializarea Teologie pastorală, aferentă instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particulare, continuă şi finalizează studiile cu acelaşi număr de credite ca şi studenţii înmatriculaţi în anul I la aceeaşi specializare în anul universitar 2007-2008, şi anume cu 240 de credite de studiu transferabile.   ...       
				 + 
			  Articolul 7     Şcolile de studii academice postuniversitare care au fost înfiinţate în baza unor alte acte normative funcţionează în conformitate cu prevederile acestora.     
				 + 
			  Articolul 8     Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă  Hotărârea Guvernului nr. 676/2007  privind domeniile de studii universitare de licenţă, structurile instituţiilor de învăţământ superior şi specializările organizate de acestea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 18 iulie 2007, cu completările ulterioare.     
				 + 
			  Articolul 9     Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.  PRIM-MINISTRU  CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU  Contrasemnează:  ---------------  Ministrul educaţiei,  cercetării şi tineretului,  Cristian Mihai Adomniţei  Ministrul muncii, familiei  şi egalităţii de şanse,  Paul Păcuraru  Bucureşti, 11 iunie 2008.  Nr. 635.     
				 + 
			  Anexa 1      NOMENCLATORUL  domeniilor de studii universitare de licenţă şi al  specializărilor/programelor de studii din cadrul acestora,  al specializărilor/programelor de studii reglementate sectorial  şi/sau general, precum şi numărul de credite  de studiu transferabile  A. Lista domeniilor pentru studii universitare de licenţă   ┌────────────┬──────────────┬──────┬───────────────────────────────────────────┐  │   Domenii  │   Domenii    │ Nr.  │       Specializări/Programe de studii     │  │fundamentale│  de studii   │C.S.T.│                                           │  │ de ştiinţă,│ universitare │      │                                           │  │   artă şi  │  de licenţă  │      │                                           │  │   cultură  │              │      │                                           │  ├────────────┼──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Matematică    │ 180  │Matematică                                 │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Matematici aplicate                        │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Matematică informatică                     │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Fizică        │ 180  │Fizică                                     │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │Ştiinţe     │              │      │Fizică medicală                            │  │exacte      │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Biofizică                                  │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Fizică informatică                         │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Chimie        │180   │Chimie                                     │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Biochimie tehnologică                      │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Radiochimie                                │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Chimie informatică                         │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Informatică   │ 180  │Informatică                                │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Informatică aplicată                       │  ├────────────┼──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Biologie      │ 180  │Biologie                                   │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Biochimie                                  │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Geografie     │ 180  │Geografie                                  │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Geografia turismului                       │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Cartografie                                │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Hidrologie şi meteorologie                 │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Planificare teritorială                    │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Geologie      │ 180  │Geologie                                   │  │Ştiinţe     │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │ale naturii │              │      │Geochimie                                  │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Ştiinţa       │ 180  │Chimia mediului                            │  │            │mediului      │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Ecologie şi protecţia mediului             │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Geografia mediului                         │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Fizica mediului                            │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Ştiinţa mediului                           │  ├────────────┼──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Filosofie     │ 180  │Filosofie                                  │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Limbă şi      │      │Limba şi literatura română*1)              │  │            │literatură    │ 180  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Limbă şi literatură*2)                     │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Limbă şi literatură modernă*3)             │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Literatură universală şi comparată*1)      │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Filologie clasică*4)                       │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Limbi moderne │      │Traducere şi interpretare                  │  │            │aplicate      │ 180  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Limbi moderne aplicate                     │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │Ştiinţe     │Istorie       │ 180  │Istorie                                    │  │umaniste    │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Arheologie                                 │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Arhivistică                                │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Muzeologie                                 │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Istoria artei                              │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Studii        │      │Etnologie                                  │  │            │culturale     │ 180  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Studii iudaice                             │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Studii americane                           │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Studii culturale                           │  ├────────────┼──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │Teologie    │Teologie      │ 240  │Teologie pastorală*5)                      │  │            │              ├──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │              │ 180  │Teologie didactică*5)                      │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Artă sacră                                 │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Teologie socială*5)                        │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Studii religioase                          │  ├────────────┼──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │Drept       │Drept         │ 240  │Drept                                      │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Drept comunitar                            │  │            │              ├──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │              │ 180  │Ordine şi siguranţă publică                │  ├────────────┼──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Sociologie    │ 180  │Sociologie                                 │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Antropologie                               │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Asistenţă     │      │                                           │  │            │socială       │ 180  │Asistenţă socială                          │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Ştiinţe       │      │Ştiinţe politice                           │  │            │politice      │ 180  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Studii de securitate                       │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Relaţii       │      │                                           │  │            │internaţionale│ 180  │Relaţii internaţionale şi studii europene  │  │            │şi studii     │      │                                           │  │            │europene      │      │                                           │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Ştiinţe       │      │Administraţie publică                      │  │            │administrative│ 180  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Administraţie europeană                    │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Asistenţă managerială şi secretariat       │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Poliţie comunitară                         │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │Ştiinţe     │Ştiinţe ale   │      │Jurnalism                                  │  │sociale     │comunicării   │ 180  ├───────────────────────────────────────────┤  │şi politice │              │      │Comunicare şi relaţii publice              │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Publicitate                                │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Biblioteconomie şi ştiinţa informării      │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Ştiinţe ale   │      │Pedagogie                                  │  │            │educaţiei     │ 180  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Psihopedagogie specială                    │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Pedagogia învăţământului primar            │  │            │              │      │şi preşcolar                               │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Psihologie    │ 180  │Psihologie                                 │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Terapie ocupaţională                       │  ├────────────┼──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Economie      │ 180  │Economie generală                          │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Economie agroalimentară                    │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │Ştiinţe     │              │      │Economia mediului                          │  │economice   │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Economie şi comunicare economică în afaceri│  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Economie agroalimentară şi a mediului      │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Economie generală şi comunicare economică  │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Finanţe       │ 180  │Finanţe şi bănci                           │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Administrarea │      │Administrarea afacerilor                   │  │            │afacerilor    │ 180  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Economia firmei                            │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Economia comerţului, turismului            │  │            │              │      │şi serviciilor                             │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Merceologie şi managementul calităţii      │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Economia comerţului, turismului,           │  │            │              │      │serviciilor şi managementul calităţii      │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Administrarea afacerilor în servicii       │  │            │              │      │de ospitalitate                            │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Contabilitate │ 180  │Contabilitate şi informatică de gestiune   │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Cibernetică,  │      │Cibernetică economică                      │  │            │statistică şi │ 180  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │informatică   │      │Informatică economică                      │  │            │economică     │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Statistică şi previziune economică         │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Economie      │      │Economie internaţională                    │  │            │şi afaceri    │ 180  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │internaţionale│      │Afaceri internaţionale                     │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Economie şi afaceri internaţionale         │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Management    │ 180  │Management                                 │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Managementul dezvoltării rurale durabile   │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Marketing     │ 180  │Marketing                                  │  ├────────────┼──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │Arte        │Teatru        │ 180  │Artele spectacolului*6)                    │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Teatrologie*7)                             │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Scenografie                                │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Cinematografie│      │Cinematografie, fotografie, media*8)       │  │            │şi media      │ 240  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Filmologie                                 │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Muzică        │ 180  │Pedagogie muzicală                         │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Muzică religioasă                          │  │            │              ├──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │              │ 240  │Muzicologie                                │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Interpretare muzicală - canto              │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Interpretare muzicală - instrumente        │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Compoziţie muzicală                        │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Dirijat                                    │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Artele spectacolului muzical               │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Arte plastice,│      │Arte plastice* 9)                          │  │            │decorative şi │ 180  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │design        │      │Arte decorative                            │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Design                                     │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Conservare şi restaurare                   │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Artă murală                                │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Pedagogia artelor plastice şi decorative   │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Istoria şi teoria artei                    │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Ceramică - sticlă - metal                  │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Arte textile - design textil               │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Modă - design vestimentar                  │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Scenografie şi eveniment artistic          │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Design ambiental                           │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Artă monumentală                           │  ├────────────┼──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │Arhitectură │Arhitectură   │ 360  │Arhitectură                                │  │şi urbanism │              ├──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │              │ 300  │Arhitectură de interior                    │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Design de produs                           │  │            │              ├──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │              │ 180  │Conservare şi restaurare de arhitectură    │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Arhitectura peisajului                     │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Mobilier şi amenajări interioare           │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Urbanism      │ 240  │Proiectare şi planificare urbană           │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Urbanism şi administrarea teritoriului     │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Amenajarea şi planificarea peisajului      │  ├────────────┼──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │Educaţie    │Educaţie      │ 180  │Educaţie fizică şi sportivă                │  │fizică şi   │fizică        │      ├───────────────────────────────────────────┤  │sport       │şi sport      │      │Sport şi performanţă motrică               │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Kinetoterapie şi motricitate specială      │  ├────────────┼──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │Ştiinţe     │Agronomie     │ 240  │Agricultură                                │  │agricole    │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │şi silvice  │              │      │Ştiinţele solului                          │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Montanologie                               │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Protecţia plantelor                        │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Exploatarea maşinilor şi instalaţiilor     │  │            │              │      │pentru agricultură şi industria alimentară │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Horticultură  │ 240  │Horticultură                               │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Peisagistică                               │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Silvicultură  │ 240  │Silvicultură                               │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Exploatări forestiere                      │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Cinegetică                                 │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Zootehnie     │ 240  │Zootehnie                                  │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Piscicultură şi acvacultură                │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Biotehnologii │ 240  │Inginerie genetică                         │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Biotehnologii*10)                          │  ├────────────┼──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │Ştiinţe     │Calculatoare  │      │Calculatoare                               │  │inginereşti │şi tehnologia │ 240  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │informaţiei   │      │Tehnologia informaţiei                     │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Calculatoare şi sisteme informatice pentru │  │            │              │      │apărare şi securitate naţională            │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Ingineria informaţiei                      │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Inginerie     │      │Maşini şi utilaje de geniu                 │  │            │genistică     │ 240  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Sisteme pentru baraje de mine, distrugeri  │  │            │              │      │şi mascare                                 │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Inginerie     │      │Măsurători terestre şi cadastru            │  │            │geodezică     │ 240  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Topogeodezie şi automatizarea asigurării   │  │            │              │      │topogeodezice                              │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Inginerie     │      │Construcţii aerospaţiale                   │  │            │aerospaţială  │ 240  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Sisteme de propulsie                       │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Echipamente şi instalaţii de aviaţie       │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Inginerie şi management aeronautic         │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Aeronave şi motoare de aviaţie             │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Inginerie     │      │Ingineria substanţelor anorganice şi       │  │            │chimică       │ 240  │protecţia mediului                         │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Chimia şi ingineria substanţelor organice, │  │            │              │      │petrochimie şi carbochimie                 │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice  │  │            │              │      │şi nanomateriale                           │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Ştiinţa şi ingineria polimerilor           │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Ingineria şi informatica proceselor chimice│  │            │              │      │şi biochimice                              │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Inginerie chimică                          │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Controlul şi securitatea produselor        │  │            │              │      │alimentare                                 │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Inginerie biochimică                       │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Ingineria fabricaţiei hârtiei              │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Tehnologia chimică a produselor din piele  │  │            │              │      │şi înlocuitori                             │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Tehnologie chimică textilă                 │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Chimie alimentară şi tehnologii biochimice │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Prelucrarea petrolului şi petrochimie      │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Extracte şi aditivi naturali alimentari    │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Chimie militară                            │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Inginerie     │      │Construcţii civile, industriale şi agricole│  │            │civilă        │ 240  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Căi ferate, drumuri şi poduri              │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Construcţii şi fortificaţii                │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Amenajări şi construcţii hidrotehnice      │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Construcţii miniere                        │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Inginerie sanitară şi protecţia mediului   │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Inginerie civilă                           │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Inginerie urbană şi dezvoltare regională   │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Infrastructura transporturilor             │  │            │              │      │metropolitane                              │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Ingineria     │      │Instalaţii pentru construcţii              │  │            │instalaţiilor │ 240  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Instalaţii şi echipamente pentru protecţia │  │            │              │      │atmosferei                                 │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Instalaţii pentru construcţii - pompieri   │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Inginerie de  │      │Armament, rachete, muniţii de aviaţie şi   │  │            │armament,     │ 240  │sisteme de salvare                         │  │            │rachete şi    │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │muniţii       │      │Muniţii, rachete, explozivi şi pulberi     │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Armament, aparatură artileristică şi       │  │            │              │      │sisteme de conducere a focului             │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Sisteme integrate de armament şi muniţie   │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Inginerie     │      │Sisteme electrice                          │  │            │electrică     │ 240  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Electronică de putere şi acţionări electric│  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Electrotehnică                             │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Instrumentaţie şi achiziţii de date        │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Electromecanică                            │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Inginerie electrică şi calculatoare        │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Inginerie     │      │Electronică aplicată                       │  │            │electronică   │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │şi telecomu-  │      │Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii   │  │            │nicaţii       │ 240  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Reţele şi software de telecomunicaţii      │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Microelectronică, optoelectronică şi       │  │            │              │      │nanotehnologii                             │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Telecomenzi şi electronică în transporturi │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Echipamente şi sisteme electronice militare│  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Transmisiuni                               │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Inginerie     │      │Ingineria sistemelor electroenergetice     │  │            │energetică    │ 240  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Hidroenergetică                            │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Termoenergetică                            │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Energetică industrială                     │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Energetică şi tehnologii nucleare          │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Managementul energiei                      │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Inginerie     │      │Inginerie geologică                        │  │            │geologică     │ 240  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Geologia resurselor miniere                │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Geologia resurselor petroliere             │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Geofizică                                  │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Inginerie     │      │Tehnologia construcţiilor de maşini        │  │            │industrială   │ 240  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Maşini unelte şi sisteme de producţie      │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Ingineria sudării                          │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Design industrial                          │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Ingineria şi managementul calităţii        │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Ingineria securităţii în industrie         │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Nanotehnologii şi sisteme neconvenţionale  │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Tehnologia şi designul produselor textile  │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Tehnologia şi designul confecţiilor din    │  │            │              │      │piele şi înlocuitori                       │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Ingineria sistemelor de energii            │  │            │              │      │regenerabile                               │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor    │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Inginerie     │      │Ingineria prelucrării lemnului             │  │            │forestieră    │ 240  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Ingineria produselor finite din lemn       │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Ingineria     │      │Ingineria produselor alimentare            │  │            │produselor    │ 240  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │alimentare    │      │Tehnologia prelucrării produselor agricole │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Controlul şi expertiza produselor          │  │            │              │      │alimentare                                 │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Pescuit şi industrializarea peştelui       │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Ingineria     │      │Construcţii de autovehicule                │  │            │autovehi-     │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │colelor       │ 240  │Ingineria sistemelor de propulsie pentru   │  │            │              │      │autovehicule                               │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Autovehicule rutiere                       │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Echipamente şi sisteme de comandă şi       │  │            │              │      │control pentru autovehicule                │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Blindate, automobile şi tractoare          │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Ingineria     │      │Ştiinţa materialelor                       │  │            │materialelor  │ 240  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Ingineria elaborării materialelor metalice │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Ingineria procesării materialelor          │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Inginerie     │      │Sisteme şi echipamente termice             │  │            │mecanică      │ 240  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Maşini şi sisteme hidraulice şi pneumatice │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Mecanică fină şi nanotehnologii            │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Maşini şi echipamente miniere              │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Inginerie mecanică                         │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Maşini şi instalaţii pentru agricultură    │  │            │              │      │şi industrie alimentară                    │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Utilaje petroliere şi petrochimice         │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Utilaje pentru transportul şi depozitarea  │  │            │              │      │hidrocarburilor                            │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Echipamente pentru procese industriale     │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Utilaje tehnologice pentru construcţii     │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Ingineria şi managementul resurselor       │  │            │              │      │tehnologice în construcţii                 │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Utilaje pentru textile şi pielărie         │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Vehicule pentru transportul feroviar       │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Utilaje şi instalaţii portuare             │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Ingineria     │ 240  │Ingineria şi protecţia mediului în         │  │            │mediului      │      │industrie                                  │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologic│  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Ingineria şi protecţia mediului în         │  │            │              │      │industria chimică şi petrochimică          │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Inginerie şi protecţia mediului în         │  │            │              │      │agricultură                                │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Ingineria dezvoltării rurale durabile      │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Ingineria mediului                         │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Ingineria valorificării deşeurilor         │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Reconstrucţie ecologică                    │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Inginerie     │      │Sisteme şi echipamente navale              │  │            │navală şi     │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │navigaţie     │ 240  │Arhitectură navală                         │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Navigaţie şi transport maritim şi fluvial  │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Navigaţie, hidrografie şi echipamente      │  │            │              │      │navale                                     │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Electromecanică navală                     │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Ingineria     │      │Automatică şi informatică aplicată         │  │            │sistemelor    │ 240  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Echipamente pentru modelare, simulare şi   │  │            │              │      │conducere informatizată a acţiunilor       │  │            │              │      │de luptă                                   │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Ingineria sistemelor multimedia            │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Inginerie     │      │Inginerie economică industrială            │  │            │şi management │ 240  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Inginerie economică în domeniul mecanic    │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Inginerie economică în construcţii         │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Inginerie şi management naval şi portuar   │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Inginerie economică în domeniul            │  │            │              │      │transporturilor                            │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Inginerie economică în domeniul electric,  │  │            │              │      │electronic şi energetic                    │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Inginerie economică în industria chimică şi│  │            │              │      │de materiale                               │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Inginerie economică în agricultură         │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Inginerie şi management în alimentaţia     │  │            │              │      │publică şi agroturism                      │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Inginerie şi management în industria       │  │            │              │      │turismului                                 │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Inginerie şi management forestier          │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Ingineria     │      │Ingineria transporturilor şi a traficului  │  │            │transpor-     │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │turilor       │ 240  │Ingineria sistemelor de circulaţie         │  │            │              │      │feroviară                                  │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Ingineria sistemelor de circulaţie rutieră │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Mecatronică   │      │Mecatronică                                │  │            │şi robotică   │ 240  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Robotică                                   │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Mine, Petrol  │      │Inginerie minieră                          │  │            │şi Gaze       │ 240  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Prepararea substanţelor minerale utile     │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Topografie minieră                         │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Inginerie de petrol şi gaze                │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Transportul, depozitarea şi distribuţia    │  │            │              │      │hidrocarburilor                            │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Ştiinţe       │      │Inginerie medicală                         │  │            │inginereşti   │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │aplicate      │ 240  │Optometrie                                 │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Biotehnologii industriale                  │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Inginerie fizică                           │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Informatică industrială                    │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Informatică aplicată în inginerie electrică│  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Matematică şi informatică aplicată în      │  │            │              │      │inginerie                                  │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Fizică tehnologică                         │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Bioinginerie                               │  ├────────────┼──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │Ştiinţe     │Ştiinţe       │      │Conducere interarme - forţe terestre       │  │militare şi │militare şi   │      ├───────────────────────────────────────────┤  │informaţii  │informaţii    │ 180  │Conducere interarme - forţe navale         │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Conducere interarme - forţe aeriene        │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Conducere logistică                        │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Managementul organizaţiei                  │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Comunicare şi relaţii publice - informaţii │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Psihologie - informaţii                    │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Management economico-financiar             │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Securitate şi apărare                      │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Conducere militară                         │  ├────────────┼──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │Medicină    │Medicină      │ 360  │Medicină veterinară                        │  │veterinară  │veterinară    │      │                                           │  └────────────┴──────────────┴──────┴───────────────────────────────────────────┘   ------------  *1) Se poate adăuga: în combinaţie cu o limbă şi literatură modernă.  *2) Se adaugă: limba şi literatura maghiară, limba pentru care se organizează programul de studii, în combinaţie cu limba şi literatura română/o limbă şi literatură modernă.  *3) Se adaugă: limba pentru care se studiază, în combinaţie cu o altă limbă şi literatură modernă/clasică sau în combinaţie cu limba şi literatura română/clasică.  *4) Se adaugă: în combinaţie cu limba şi literatura română sau o limbă şi literatură modernă.  *5) Se referă, după caz, la Teologie ortodoxă, Teologie româno-catolică, Teologie greco-catolică, Teologie reformată, Teologie baptistă, Teologie protestantă, Teologie penticostală, Teologie adventistă.  *6) Se adaugă, după caz: Actorie, Regie, Păpuşi-Marionete, Coregrafie.  *7) Se adaugă, după caz: Management cultural, Jurnalism teatral.  *8) Se adaugă, după caz: Regie de film şi TV, Imagine de film şi TV, Multimedia: sunet-montaj, Comunicare audiovizuală: scenaristică, publicitate media, filmologie.  *9) Se adaugă, după caz: Pictură, Sculptură, Grafică, Fotografie - videoprocesarea computerizată a imaginii.  *10) Se adaugă, după caz: agricole, medical-veterinare, pentru industria alimentară.  B. Lista specializărilor din domeniul Sănătate reglementate sectorial şi, respectiv, general   ┌────────────┬──────────────┬──────┬───────────────────────────────────────────┐  │  Domeniul  │    Natura    │ Numar│                Specializări               │  │ de studii  │ reglementării│C.S.T.│                                           │  │universitare│              │      │                                           │  │ de licenţă │              │      │                                           │  ├────────────┼──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │Sănătate    │Reglementate  │ 360  │Medicină                                   │  │            │sectorial în  │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │cadrul Uniunii│      │Medicină dentară                           │  │            │Europene      ├──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │              │ 300  │Farmacie                                   │  │            │              ├──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │              │ 240  │Asistenţă medicală generală                │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Moaşe                                      │  │            ├──────────────┼──────┼───────────────────────────────────────────┤  │            │Reglementate  │      │Radiologie şi imagistică                   │  │            │general       │ 180  ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Laborator clinic                           │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Balneofiziokinetoterapie şi recuperare     │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Tehnică dentară                            │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Asistenţă dentară                          │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Asistenţă de farmacie                      │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Audiologie şi protezare auditivă           │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Asistenţă de profilaxie stomatologică      │  │            │              │      ├───────────────────────────────────────────┤  │            │              │      │Nutriţie şi dietetică                      │  └────────────┴──────────────┴──────┴───────────────────────────────────────────┘      
				 + 
			  Anexa 2      STRUCTURA  instituţiilor de învăţământ superior de  stat, domeniile de studii universitare de licenţă şi  specializările/programele de studii  acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu  1. UNIVERSITATEA POLITEHNICĂ DIN BUCUREŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Inginerie electrică  Inginerie Electrică  Sisteme electrice  A  Zi  240    
					 
				  Electronică de putere şi acţionări electrice  A  Zi  240    
					 
				  Instrumentaţie şi achiziţii de date  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic  A  Zi  240    
					 
				  Ştiinţe inginereşti aplicate  Informatică aplicată în inginerie electrică  A  Zi  240    
					 
				  2  Facultatea de energetică  Inginerie Energetică  Ingineria sistemelor electroenergetice  A  Zi  240    
					 
				  Hidroenergetică  A  Zi  240    
					 
				  Termoenergetică  A  Zi  240    
					 
				  Energetică şi tehnologii nucleare  A  Zi  240    
					 
				  Managementul energiei  A  Zi  240    
					 
				  Ştiinţe inginereşti aplicate  Informatică industrială  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria şi protecţia mediului în industrie  A  Zi  240    
					 
				  3  Facultatea de Automatică şi Calculatoare  Calculatoare şi tehnologia informaţiei  Calculatoare  A  Zi  240    
					 
				  Tehnologia informaţiei  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria sistemelor  Automatică şi informatică aplicată  A  Zi  240    
					 
				  4  Facultatea de electronică, telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei  Inginerie Electronică şi Telecomunicaţii  Electronică aplicată  A  Zi  240    
					 
				  Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii  A  Zi  240    
					 
				  Reţele şi software de telecomunicaţii  A  Zi  240    
					 
				  Microelectronică, optoelectronică şi nanotehnologii  A  Zi  240    
					 
				  Calculatoare şi tehnologia informaţiei  Ingineria informaţiei  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic  A  Zi  240    
					 
				  5  Facultatea de Inginerie mecanică şi Mecatronică  Inginerie Mecanică  Sisteme şi echipamente termice  A  Zi  240    
					 
				  Maşini şi sisteme hidraulice şi pneumatice  A  Zi  240    
					 
				  Mecanică fină şi nanotehnologii  A  Zi  240    
					 
				  Echipamente pentru procese industriale  A  Zi  240    
					 
				  Utilaje pentru textile şi pielărie  A  Zi  240    
					 
				  Ştiinţe inginereşti aplicate  Optometrie  A  Zi  240    
					 
				  Mecatronică şi robotică  Mecatronică  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în domeniul mecanic  A  Zi  240    
					 
				  6  Facultatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice  Inginerie industrială  Tehnologia construcţiilor de maşini  A  Zi  240    
					 
				  Maşini unelte şi sisteme de producţie  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria sudării  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria şi managementul calităţii  A  Zi  240    
					 
				  Nanotehnologii şi sisteme neconvenţionale  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică industrială  A  Zi  240    
					 
				  Mecatronică şi robotică  Robotică  A  Zi  240    
					 
				  7  Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice  Inginerie mecanică  Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria dezvoltării rurale durabile  A  Zi  240    
					 
				  8  Facultatea de Transporturi  Ingineria transporturilor  Ingineria transporturilor şi a traficului  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria autovehiculelor  Autovehicule rutiere  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie mecanică  Vehicule pentru transportul feroviar  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie electronică şi telecomunicaţii  Telecomenzi şi electronică în transporturi  A  Zi  240    
					 
				  9  Facultatea de Inginerie aerospaţială  Inginerie Aerospaţială  Construcţii aerospaţiale  A  Zi  240    
					 
				  Sisteme de propulsie  A  Zi  240    
					 
				  Echipamente şi instalaţii de aviaţie  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management aeronautic  A  Zi  240    
					 
				  10  Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria materialelor  Ingineria materialelor  Ştiinţa materialelor  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria elaborării Materialelor metalice  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria procesării materialelor  A  Zi  240    
					 
				  Ştiinţe inginereşti aplicate  Inginerie medicală  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în industria chimică şi de materiale  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria şi protecţia mediului în industrie  A  Zi  240    
					 
				  11  Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor  Inginerie chimică  Ingineria substanţelor anorganice şi protecţia mediului  A  Zi  240    
					 
				  Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie  A  Zi  240    
					 
				  Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice şi nanomateriale  A  Zi  240    
					 
				  Ştiinţa şi ingineria polimerilor  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria şi informatica proceselor chimice şi biochimice  A  Zi  240    
					 
				  Chimie alimentară şi tehnologii biochimice  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria şi protecţia mediului în industria chimică şi petrochimică  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în industria chimică şi de materiale  A  Zi  240    
					 
				  12  Facultatea de Inginerie în Limbi Străine  Inginerie electronică şi telecomunicaţii  Electronică aplicată (în limbile engleză, franceză şi germană)  A  Zi  240    
					 
				  Calculatoare şi tehnologia informaţiei  Ingineria informaţiei (în limbile engleză şi franceză)  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie chimică  Inginerie chimică (în limbile engleză şi franceză)  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie mecanică  Inginerie mecanică (în limbile engleză, franceză şi germană)  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria materialelor  Ştiinţa materialelor (în limbile engleză şi franceză)  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic (în limba germană)  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie economică în domeniul mecanic (în limba germană)  A  Zi  240    
					 
				  13  Facultatea de Ştiinţe aplicate  Ştiinţe inginereşti Aplicate  Matematică şi informatică aplicată în inginerie  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie fizică  A  Zi  240     2. UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCŢII DIN BUCUREŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Construcţii Civile, Industriale şi Agricole  Inginerie civilă  Construcţii civile, industriale şi agricole  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie urbană şi dezvoltare regională  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în construcţii  A  Zi  240    
					 
				  2  Facultatea de Hidrotehnică  Inginerie civilă  Amenajări şi construcţii hidrotehnice  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie sanitară şi protecţia mediului  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria mediului  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria sistemelor  Automatică şi informatică aplicată  AP  Zi  240    
					 
				  3  Facultatea de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri  Inginerie civilă  Căi ferate, drumuri şi poduri  A  Zi  240    
					 
				  Infrastructura transporturilor metropolitane  AP  Zi  240    
					 
				  4  Facultatea de Instalaţii  Ingineria instalaţiilor  Instalaţii pentru construcţii  A  Zi  240    
					 
				  Instalaţii şi echipamente pentru protecţia atmosferei  A  Zi  240    
					 
				  5  Facultatea de Utilaj Tehnologic  Inginerie mecanică  Utilaje tehnologice pentru construcţii  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria şi managementul resurselor tehnologice în construcţii  A  Zi  240    
					 
				  6  Facultatea de Geodezie  Inginerie geodezică  Măsurători terestre şi cadastru  A  Zi  240    
					 
				  7  Facultatea de Inginerie în Limbi Străine  Inginerie civilă  Inginerie civilă (în limbile engleză şi franceză)  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria instalaţiilor  Instalaţii pentru construcţii (în limba franceză)  A  Zi  240    
					 
				  8  Departamentul de Limbi Străine şi Comunicare  Limbi moderne aplicate  Traducere şi interpretare  AP  Zi  180     3. UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM "ION MINCU" DIN BUCUREŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Arhitectură  Arhitectură  Arhitectură  A  Zi  360    
					 
				  Conservare şi restaurare de arhitectură  AP  Zi  180    
					 
				  Conservare şi restaurare de arhitectură (la Sibiu)  AP  Zi  180    
					 
				  2  Facultatea de Arhitectură de Interior  Arhitectură  Arhitectură de interior  AP  Zi  300    
					 
				  Design de produs  AP  Zi  300    
					 
				  Mobilier şi amenajări interioare  AP  Zi  180    
					 
				  3  Facultatea de Urbanism  Urbanism  Urbanism şi administrarea teritoriului  A  Zi  240    
					 
				  Amenajarea şi planificarea peisajului  AP  Zi  240      4. UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Agricultură  Agronomie  Agricultură  A  Zi  240    
					 
				  Ştiinţele solului  A  Zi  240    
					 
				  Protecţia plantelor  A  Zi  240    
					 
				  Biologie  Biologie  AP/  Zi/FR  180    
					 
				  Silvicultură  Silvicultură  AP  Zi  240    
					 
				  2  Facultatea de management, Inginerie economică în agricultură şi Dezvoltare Rurală  Inginerie şi Management  Inginerie Economică în Agricultură  A/A  Zi/ID  240    
					 
				  Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism  AP/ AP  Zi/ID  240    
					 
				  3  Facultatea de Horticultură  Horticultură  Horticultură  A  Zi  240    
					 
				  Peisagistică  A  Zi  240    
					 
				  4  Facultatea de Zootehnie  Zootehnie  Zootehnie  A  Zi  240    
					 
				  Piscicultură şi acvacultură  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria produselor alimentare  Tehnologia prelucrării produselor agricole  A  Zi  240    
					 
				  Silvicultură  Cinegetică  AP  Zi  240    
					 
				  5  Facultatea de Medicină veterinară  Medicină veterinară  Medicină Veterinară  A  Zi  360    
					 
				  Ingineria produselor alimentare  Controlul şi expertiza produselor alimentare  AP  Zi  240    
					 
				  6  Facultatea de Biotehnologii  Biotehnologii  Biotehnologii agricole  A  Zi  240    
					 
				  Biotehnologii medical-veterinare  A  Zi  240    
					 
				  Ştiinţe inginereşti aplicate  Biotehnologii industriale  A  Zi  240    
					 
				  7  Facultatea de Îmbunătăţiri funciare şi Ingineria mediului  Inginerie civilă  Îmbunătăţiri Funciare şi dezvoltare rurală  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria şi protecţia Mediului în agricultură  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în construcţii  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie geodezică  Măsurători terestre şi cadastru  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  8  Facultatea de management, Inginerie economică în agricultură şi Dezvoltare Rurală din Slatina  Inginerie şi Management  Inginerie Economică în Agricultură  AP  Zi  240    
					 
				  9  Facultatea de management, Inginerie economică în agricultură şi Dezvoltare Rurală din Călăraşi  Inginerie şi Management  Inginerie Economică în Agricultură  A  Zi  240       5. UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Administraţie şi Afaceri  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  AP/ AP/  Zi/FR/ID  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Administrarea afacerilor  AP  Zi  180    
					 
				  2  Facultatea de Biologie  Biologie  Biologie  A  Zi  180    
					 
				  Biochimie  A  Zi  180    
					 
				  Ştiinţa mediului  Ecologie şi protecţia mediului  A  Zi  180    
					 
				  3  Facultatea de Chimie  Chimie  Chimie  A  Zi  180    
					 
				  Chimie (în limba franceză)  A  Zi  180    
					 
				  Chimie (în limba engleză)  AP  Zi  180    
					 
				  Biochimie tehnologică  A  Zi  180    
					 
				  Radiochimie  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţa mediului  Chimia mediului  AP  Zi  180    
					 
				  4  Facultatea de Drept  Drept  Drept  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  5  Facultatea de Filosofie  Filosofie  Filosofie  A  Zi  180    
					 
				  6  Facultatea de Fizică  Fizică  Fizică  A  Zi  180    
					 
				  Fizică (în limbile franceză şi engleză)  A  Zi  180    
					 
				  Biofizică  AP  Zi  180    
					 
				  Fizică medicală  A  Zi  180    
					 
				  Fizică informatică  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe inginereşti aplicate  Fizică tehnologică  A  Zi  240    
					 
				  7  Facultatea de Geografie  Geografie  Geografie  A/ AP/ AP  Zi/FR/ID  180    
					 
				  Hidrologie şi meteorologie  AP  Zi  180    
					 
				  Geografia turismului (la Călimăneşti)  AP  Zi  180    
					 
				  Geografia turismului (la Drobeta Turnu-Severin)  AP  Zi  180    
					 
				  Geografia turismului  AP/ AP/ AP  Zi/FR/ID  180    
					 
				  Planificare teritorială  AP  Zi  180    
					 
				  Planificare teritorială (la Drobeta Turnu-Severin)  AP  Zi  180    
					 
				  Cartografie  A  Zi  180    
					 
				  Planificare teritorială (la Măcin)  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţa mediului  Geografia mediului  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  8  Facultatea de Geologie şi Geofizică  Inginerie geologică  Inginerie geologică  A  Zi  240    
					 
				  Geofizică  A  Zi  240    
					 
				  Geologie  Geologie  A  Zi  180    
					 
				  9  Facultatea de Istorie  Istorie  Istorie  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Istoria artei  AP  Zi  180    
					 
				  Relaţii internaţionale şi studii europene  Relaţii internaţionale şi studii europene  AP  Zi  180    
					 
				  10  Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele comunicării  Ştiinţe ale Comunicării  Jurnalism  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Comunicare şi relaţii publice  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  11  Facultatea de Litere  Limbă şi literatură  Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Literatură universală şi comparată - O limbă şi literatură modernă  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale comunicării  Comunicare şi relaţii publice  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Biblioteconomie şi ştiinţa informării  A  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe administrative  Asistenţă managerială şi secretariat  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Asistenţă managerială şi secretariat (la Crevedia)  AP  Zi  180    
					 
				  Studii culturale  Etnologie  AP  Zi  180    
					 
				  Studii europene  A  Zi  180    
					 
				  12  Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine  Limbă şi literatură  O limbă şi literatură modernă (A) - O limbă şi literatură modernă (B)/Limba rromani  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  O limbă şi literatură modernă - Limba şi literatura română/Limba neogreacă  AP/ AP  Zi/ID  180    
					 
				  Limba şi literatura rromani - Limba şi literatura română/O limbă şi literatură modernă  AP  Zi  180    
					 
				  Studii culturale  Studii americane  AP  Zi  180    
					 
				  Limbi moderne aplicate  Traducere şi interpretare  AP  Zi  180    
					 
				  Limbi moderne aplicate  AP  Zi  180    
					 
				  13  Facultatea de Matematică şi Informatică  Matematică  Matematică  A  Zi  180    
					 
				  Matematică (în limba franceză)  A  Zi  180    
					 
				  Matematici aplicate  A  Zi  180    
					 
				  Matematici aplicate (în limba engleză)  A  Zi  180    
					 
				  Matematică-informatică  AP/ AP  Zi/ID  180    
					 
				  Informatică  Informatică  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  14  Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială  Sociologie  Sociologie  A  Zi  180    
					 
				  Asistenţă socială  Asistenţă socială  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  15  Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele educaţiei  Psihologie  Psihologie  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Ştiinţe ale Educaţiei  Pedagogie  A  Zi  180    
					 
				  Psihopedagogie specială  A  Zi  180    
					 
				  Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Focşani)  AP  Zi  180    
					 
				  Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Buzău)  AP  Zi  180    
					 
				  Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Crevedia)  AP  Zi  180    
					 
				  16  Facultatea de Ştiinţe politice  Ştiinţe politice  Ştiinţe Politice  A  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe politice (în limbile franceză şi engleză)  A  Zi  180    
					 
				  17  Facultatea de Teologie baptistă  Teologie  Teologie Baptistă didactică  A  Zi  180    
					 
				  Teologie baptistă socială  A  Zi  180    
					 
				  18  Facultatea de Teologie ortodoxă  Teologie  Teologie Ortodoxă pastorală  A  Zi  240    
					 
				  Teologie ortodoxă didactică  A  Zi  180    
					 
				  Teologie ortodoxă socială  A  Zi  180    
					 
				  Artă sacră  A  Zi  180    
					 
				  19  Facultatea de Teologie romano- catolică  Teologie  Teologie Romano-Catolică socială  A  Zi  180    
					 
				  20  Departamentul de Tehnologii  Calculatoare şi tehnologia informaţiei  Tehnologia informaţiei  AP/ AP  Zi/ID  240      6. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "CAROL DAVILA" BUCUREŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Medicină  Sănătate  Medicină*)  A  Zi  360    
					 
				  2  Facultatea de Medicină dentară  Sănătate  Medicină Dentară*)  A  Zi  360    
					 
				  3  Facultatea de Farmacie  Sănătate  Farmacie*)  A  Zi  300    
					 
				  4  Facultatea de Moaşe şi Asistenţă medicală  Sănătate  Moaşe  AP  Zi  240    
					 
				  Asistenţă Medicală generală  AP  Zi  240    
					 
				  Balneofiziokinetoterapie şi recuperare  AP  Zi  180    
					 
				  Radiologie şi imagistică  AP  Zi  180    
					 
				  Laborator clinic  AP  Zi  180    
					 
				  Asistenţă dentară  AP  Zi  180    
					 
				  Tehnică dentară  A  Zi  180    
					 
				  Asistenţă de farmacie  AP  Zi  180    
					 
				  Audiologie şi protezare auditivă  AP  Zi  180     --------   
						Notă   ...
			  *) Se şcolarizează şi la cererea Ministerului Apărării.   7. ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Economie  Economie  Economie şi comunicare economică în afaceri  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  2  Facultatea de Economie agroalimentară şi a mediului  Economie  Economie Agroalimentară şi A Mediului  A/a  Zi/ID  180    
					 
				  3  Facultatea de Administrarea afacerilor, cu predare în limbi străine  Administrarea afacerilor  Administrarea Afacerilor (în limbile engleză, franceză şi germană)  A  Zi  180    
					 
				  4  Facultatea de comerţ  Administrarea afacerilor  Administrarea afacerilor în Comerţ, turism, servicii, merceologie şi managementul calităţii  A/A  Zi/ID  180    
					 
				  5  Facultatea de Management  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Management  Management  A/A  Zi/ID  180    
					 
				  6  Facultatea de Marketing  Marketing  Marketing  A/A  Zi/ID  180    
					 
				  7  Facultatea de Cibernetică, statistică şi informatică economică  Cibernetică, Statistică şi Informatică economică  Cibernetică economică  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Statistică şi previziune Economică  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Informatică economică  A/A  Zi/ID  180    
					 
				  8  Facultatea de Finanţe, Asigurări, bănci şi Burse de Valori  Finanţe  Finanţe şi Bănci  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  9  Facultatea de Contabilitate şi informatică de gestiune  Contabilitate  Contabilitate şi Informatică de Gestiune  A/A  Zi/ID  180    
					 
				  10  Facultatea de Relaţii Economice internaţionale  Economie şi afaceri internaţionale  Economie şi afaceri Internaţionale  A/A  Zi/ID  180      8. UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE MUZICĂ DIN BUCUREŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Interpretare muzicală  Muzică  Interpretare Muzicală - instrumente  A  Zi  240    
					 
				  Interpretare muzicală - canto  A  Zi  240    
					 
				  Artele spectacolului muzical  A  Zi  240    
					 
				  2  Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie muzicală  Muzică  Compoziţie Muzicală  A  Zi  240    
					 
				  Muzicologie  A  Zi  240    
					 
				  Pedagogie muzicală  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Muzică religioasă  A  Zi  180    
					 
				  Dirijat  A  Zi  240      9. UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE ARTE DIN BUCUREŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Arte Plastice  Arte plastice, decorative şi design  Arte plastice (pictură, sculptură, grafică)  A  Zi  180    
					 
				  Pedagogia artelor plastice şi decorative  A  Zi  180    
					 
				  Arte plastice (fotografie-videoprocesarea computerizată a imaginii)  A  Zi  180    
					 
				  2  Facultatea de Arte Decorative şi Design  Arte plastice, decorative şi design  Arte decorative  A  Zi  180    
					 
				  Arte textile - design textil  A  Zi  180    
					 
				  Ceramică - sticlă - metal  A  Zi  180    
					 
				  Artă murală  A  Zi  180    
					 
				  Design  A  Zi  180    
					 
				  Scenografie şi eveniment artistic  A  Zi  180    
					 
				  3  Facultatea de Istoria şi Teoria Artei  Arte plastice, decorative şi design  Istoria şi teoria artei  A  Zi  180    
					 
				  Conservare şi restaurare  A  Zi  180     10. UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE ARTĂ TEATRALĂ ŞI CINEMATOGRAFICĂ "I.L. CARAGIALE" DIN BUCUREŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Teatru  Teatru  Artele spectacolului (actorie, regie, păpuşi - marionete, coregrafie)  A  Zi  180    
					 
				  Scenografie  AP  Zi  180    
					 
				  Teatrologie, management cultural şi jurnalism teatral  A  Zi  180    
					 
				  2  Facultatea de Film  Cinematografie şi media  Cinematografie, fotografie, media (regie de film şi Tv, imagine de film şi Tv, multimedia: sunet-montaj, comunicare audiovizuală: scenaristică, publicitate media, filmologie)  A  Zi  240    
					 
				  Filmologie  A  Zi  240      11. ACADEMIA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT DIN BUCUREŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Educaţie fizică şi sport  Educaţie fizică şi Sport  Educaţie Fizică şi sportivă  A  Zi  180    
					 
				  Sport şi performanţă motrică  A  Zi  180    
					 
				  2  Facultatea de Kinetoterapie  Educaţie fizică şi sport  Kinetoterapie şi motricitate specială  A  Zi  180     12. ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Administraţie publică  Ştiinţe administrative  Administraţie Publică  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Administraţie europeană  AP  Zi  180    
					 
				  2  Facultatea de Ştiinţe politice  Ştiinţe politice  Ştiinţe Politice  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Sociologie  Sociologie  A  Zi  180    
					 
				  Relaţii internaţionale şi studii europene  Relaţii internaţionale şi studii europene  AP  Zi  180    
					 
				  3  Facultatea de Comunicare şi relaţii publice  Ştiinţe ale comunicării  Comunicare şi Relaţii Publice  A/A  Zi/ID  180    
					 
				  Psihologie  Psihologie  AP  ZI  180     13. UNIVERSITATEA "1 DECEMBRIE 1918" ALBA IULIA                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Istorie şi Filologie  Istorie  Istorie  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Arheologie  A  Zi  180    
					 
				  Arhivistică  A  Zi  180    
					 
				  Muzeologie  A  Zi  180    
					 
				  Limbă şi literatură  Limba şi literatura română - Limba şi literatura franceză  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză  A  Zi  180    
					 
				  Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura engleză  AP  Zi  180    
					 
				  2  Facultatea de Ştiinţe  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  AP  Zi  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Marketing  Marketing  AP  Zi  180    
					 
				  Informatică  Informatică  AP  Zi  180    
					 
				  Inginerie geodezică  Măsurători terestre şi cadastru  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria mediului  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie electronică şi telecomunicaţii  Electronică aplicată  AP  Zi  240    
					 
				  3  Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale  Drept  Drept  A  Zi  240    
					 
				  Sociologie  Sociologie  A  Zi  180    
					 
				  Asistenţă socială  Asistenţă socială  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Ştiinţe ale educaţiei  Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Blaj)  A  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  AP  Zi  180    
					 
				  Asistenţă managerială şi secretariat  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  4  Facultatea de Teologie ortodoxă  Teologie  Teologie Ortodoxă pastorală  A  Zi  240    
					 
				  Teologie ortodoxă didactică  A  Zi  180    
					 
				  Teologie ortodoxă socială  A  Zi  180      14. UNIVERSITATEA "AUREL VLAICU" DIN ARAD                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Inginerie  Inginerie industrială  Tehnologia construcţiilor de maşini  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria sudării  A  Zi  240    
					 
				  Tehnologia şi designul produselor textile  A  Zi  240    
					 
				  Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie mecanică  Vehicule pentru transportul feroviar  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria autovehiculelor  Autovehicule rutiere  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria sistemelor  Automatică şi informatică aplicată  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică industrială  AP  Zi  240    
					 
				  2  Facultatea de Inginerie Alimentară, Turism şi Protecţia Mediului  Ingineria produselor alimentare  Ingineria produselor alimentare  A  Zi  240    
					 
				  Controlul şi expertiza produselor alimentare  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie chimică  Tehnologie chimică textilă  A  Zi  240    
					 
				  Biotehnologii  Biotehnologii pentru industria alimentară  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice  AP  Zi  240    
					 
				  3  Facultatea de Ştiinţe Umaniste şi Sociale  Limbă şi literatură  Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  AP  Zi  180    
					 
				  Poliţie comunitară  AP  Zi  180    
					 
				  Arte plastice, decorative şi Design  design  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale comunicării  Jurnalism  AP  Zi  180    
					 
				  Istorie  Istorie  AP  Zi  180    
					 
				  Teologie  Teologie penticostală didactică  AP  Zi  180    
					 
				  4  Facultatea de Ştiinţe Economice  Finanţe  Finanţe şi bănci  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Management  Management  AP  Zi  180    
					 
				  5  Facultatea de Teologie  Teologie  Teologie ortodoxă pastorală  A  Zi  240    
					 
				  Teologie ortodoxă didactică  A  Zi  180    
					 
				  Teologie ortodoxă socială  AP  Zi  180    
					 
				  6  Facultatea de Ştiinţe Exacte  Informatică  Informatică  AP/ AP  Zi/ID  180    
					 
				  Matematică  Matematică informatică  AP  Zi  180    
					 
				  7  Facultatea de Ştiinţe ale educaţiei şi Asistenţă Socială  Ştiinţe ale Educaţiei  Psihopedagogie specială  AP  Zi  180    
					 
				  Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar  A  Zi  180    
					 
				  Asistenţă socială  Asistenţă socială  AP  Zi  180    
					 
				  8  Facultatea de Educaţie fizică şi sport  Educaţie fizică şi Sport  Educaţie Fizică şi sportivă  AP  Zi  180     15. UNIVERSITATEA DIN BACĂU                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Inginerie  Inginerie industrială  Tehnologia construcţiilor de maşini  A  Zi  240    
					 
				  Design industrial  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria şi managementul calităţii  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria produselor alimentare  Ingineria produselor alimentare  A  Zi  240    
					 
				  Mecatronică şi robotică  Mecatronică  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie chimică  Inginerie biochimică  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în domeniul mecanic  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie energetică  Energetică industrială  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie mecanică  Echipamente pentru procese industriale  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria şi protecţia mediului în industrie  A  Zi  240    
					 
				  Ştiinţe inginereşti aplicate  Inginerie fizică  AP  Zi  240    
					 
				  Calculatoare şi tehnologia informaţiei  Tehnologia informaţiei  A  Zi  240    
					 
				  2  Facultatea de Litere  Limbă şi literatură  Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză)  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză) - Limba şi literatura română  AP  Zi  180    
					 
				  Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura franceză  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Ştiinţe ale comunicării  Comunicare şi relaţii publice  AP  Zi  180    
					 
				  Istorie  Istorie  AP  Zi  180    
					 
				  3  Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării, Sportului şi Sănătăţii  Educaţie fizică şi sport  Educaţie fizică şi sportivă  A  Zi  180    
					 
				  Educaţie fizică şi sportivă (la Piatra-Neamţ)  AP  Zi  180    
					 
				  Kinetoterapie şi motricitate specială  A  Zi  180    
					 
				  4  Facultatea de Ştiinţe  Biologie  Biologie  A  Zi  180    
					 
				  Matematică  Matematică  A  Zi  180    
					 
				  Matematică-informatică  AP  Zi  180    
					 
				  Informatică  Informatică  AP  Zi  180    
					 
				  5  Facultatea de Ştiinţe Economice  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A  Zi  180    
					 
				  Marketing  Marketing  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  6  Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic  Ştiinţe ale Educaţiei  Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar  AP  ZI  180     16. UNIVERSITATEA DE NORD DIN BAIA MARE                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Inginerie  Inginerie industrială  Tehnologia construcţiilor de maşini  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie mecanică  Echipamente pentru procese industriale  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie electrică  Electromecanică  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie energetică  Ingineria sistemelor electroenergetice  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în domeniul mecanic  AP  Zi  240    
					 
				  Calculatoare şi tehnologia informaţiei  Calculatoare  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie electronică şi telecomunicaţii  Electronică aplicată  AP  Zi  240    
					 
				  2  Facultatea de Resurse Minerale şi Mediu  Ingineria mediului  Ingineria valorificării deşeurilor  AP  Zi  240    
					 
				  Ştiinţa mediului  Ştiinţa mediului  AP  Zi  180    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria şi protecţia mediului în industrie  A  Zi  240    
					 
				  Mine, petrol şi gaze  Inginerie minieră  A  Zi  240    
					 
				  Prepararea substanţelor minerale utile  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria materialelor  Ingineria procesării materialelor  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie geodezică  Măsurători terestre şi cadastru  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie civilă  Construcţii civile, industriale şi agricole  AP  Zi  240    
					 
				  3  Facultatea de Litere  Limbă şi literatură  Limba şi literatura română  AP  Zi  180    
					 
				  Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză)  A  Zi  180    
					 
				  Limbi moderne aplicate  Limbi moderne aplicate  A  Zi  180    
					 
				  Studii culturale  Etnologie  A  Zi  180    
					 
				  Filosofie  Filosofie  A  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale comunicării  Jurnalism  A  Zi  180    
					 
				  Comunicare şi relaţii publice  AP  Zi  180    
					 
				  Asistenţă socială  Asistenţă socială  A  Zi  180    
					 
				  Teologie  Teologie ortodoxă didactică  A  Zi  180    
					 
				  Teologie ortodoxă pastorală  A  Zi  240    
					 
				  Teologie greco-catolică didactică  A  Zi  180    
					 
				  Teologie greco-catolică pastorală  AP  Zi  240    
					 
				  Arte plastice, decorative şi design  Arte plastice (pictură)  AP  Zi  180    
					 
				  4  Facultatea de Ştiinţe  Ingineria produselor alimentare  Ingineria produselor alimentare  A  Zi  240    
					 
				  Controlul şi expertiza produselor alimentare  AP  Zi  240    
					 
				  Biologie  Biologie  A  Zi  180    
					 
				  Chimie  Chimie  A  Zi  180    
					 
				  Matematică  Matematici aplicate  A  Zi  180    
					 
				  Matematică  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Matematică informatică  A  Zi  180    
					 
				  Informatică  Informatică  AP  Zi  180    
					 
				  Fizică  Fizică  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Management  Management  A  Zi  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Economia firmei  A  Zi  180      17. UNIVERSITATEA "TRANSILVANIA" DIN BRAŞOV                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Inginerie Mecanică  Ingineria autovehiculelor  Autovehicule rutiere (în limba engleză)  A  Zi  240    
					 
				  Autovehicule rutiere  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  Inginerie mecanică  Inginerie mecanică  A  Zi  240    
					 
				  Mecanică fină şi nanotehnologii  A  Zi  240    
					 
				  Mecatronică şi robotică  Mecatronică  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria transporturilor  Ingineria transporturilor şi a traficului  AP  Zi  240    
					 
				  Ştiinţe inginereşti aplicate  Inginerie medicală  AP  Zi  240    
					 
				  Optometrie  AP  Zi  240    
					 
				  2  Facultatea de Inginerie Tehnologică  Inginerie industrială  Design industrial (în limba engleză)  A  Zi  240    
					 
				  Tehnologia construcţiilor de maşini (în limba franceză)  AP  Zi  240    
					 
				  Design industrial  A  Zi  240    
					 
				  Maşini-unelte şi sisteme de producţie  A  Zi  240    
					 
				  Tehnologia construcţiilor de maşini  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria şi managementul calităţii  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria sistemelor de energii regenerabile  AP  Zi  240    
					 
				  Mecatronică şi robotică  Robotică  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie aerospaţială  Construcţii aerospaţiale  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică industrială  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  Ştiinţe inginereşti aplicate  Inginerie fizică  AP  Zi  240    
					 
				  Fizică  Fizică  A  Zi  180    
					 
				  3  Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor  Ştiinţe inginereşti aplicate  Matematică şi informatică aplicată în inginerie  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria materialelor  Ştiinţa materialelor  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria procesării materialelor  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria elaborării materialelor metalice  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie industrială  Ingineria sudării  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria securităţii în industrie  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în domeniul mecanic  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie economică în industria chimică şi de materiale  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie mecanică  Echipamente pentru procese industriale  A  Zi  240    
					 
				  Sisteme şi echipamente termice  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria şi protecţia mediului în industrie  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria valorificării deşeurilor  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie chimică  Ingineria şi informatica proceselor chimice şi biochimice  AP  Zi  240    
					 
				  Chimie  Chimie  A  Zi  180    
					 
				  4  Facultatea de inginerie electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor  Ştiinţe inginereşti aplicate  Informatică aplicată în Inginerie Electrică  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie electrică  Inginerie electrică şi calculatoare (în limba engleză)  A  Zi  240    
					 
				  Electrotehnică  A  Zi  240    
					 
				  Electromecanică  A  Zi  240    
					 
				  Instrumentaţie şi achiziţii de date  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie energetică  Managementul energiei  AP/ AP  Zi/FR  240    
					 
				  Inginerie electronică şi telecomunicaţii  Electronică aplicată  A  Zi  240    
					 
				  Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria sistemelor  Automatică şi informatică aplicată  A  Zi  240    
					 
				  Calculatoare şi tehnologia informaţiei  Tehnologia informaţiei  AP  Zi  240    
					 
				  Calculatoare  AP  Zi  240    
					 
				  5  Facultatea de Silvicultură şi Exploatări forestiere  Silvicultură  Silvicultură  A  Zi  240    
					 
				  Exploatări Forestiere  A  Zi  240    
					 
				  Cinegetică  AP/ AP  Zi/ID  240    
					 
				  Inginerie geodezică  Măsurători terestre şi cadastru  AP  Zi  240    
					 
				  6  Facultatea de Industria lemnului  Inginerie forestieră  Ingineria prelucrării Lemnului (în limba engleză)  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria prelucrării lemnului  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  Ingineria produselor finite din lemn  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie şi management forestier  AP  Zi  240    
					 
				  7  Facultatea de Construcţii  Inginerie civilă  Construcţii civile, industriale şi agricole  A  Zi  240    
					 
				  Căi ferate, drumuri şi poduri  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria instalaţiilor  Instalaţii pentru construcţii  A  Zi  240    
					 
				  8  Facultatea de Alimentaţie şi Turism  Ingineria produselor alimentare  Ingineria produselor alimentare  AP  Zi  240    
					 
				  Controlul şi expertiza produselor alimentare  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie mecanică  Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară  A  Zi  240    
					 
				  Echipamente pentru procese industriale  A  Zi  240    
					 
				  9  Facultatea de Matematică şi Informatică  Matematică  Matematică  A  Zi  180    
					 
				  Matematică-informatică  AP  Zi  180    
					 
				  Matematici aplicate  AP  Zi  180    
					 
				  Informatică  Informatică  A/A  Zi/ID  180    
					 
				  Informatică (în limba germană)  AP  Zi  180    
					 
				  Informatică aplicată  AP  Zi  180    
					 
				  Informatică aplicată (în limba germană)  AP  Zi  180    
					 
				  10  Facultatea de Ştiinţe Economice  Administrarea afacerilor  Administrarea afacerilor (în limba engleză)  AP  Zi  180    
					 
				  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Economie şi afaceri internaţionale  Afaceri internaţionale  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Management  Management  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Marketing  Marketing  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Cibernetică, statistică şi Informatică economică  informatică economică  AP  Zi  180    
					 
				  11  Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele educaţiei  Ştiinţe ale Educaţiei  Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar  AP/ AP  Zi/ID  180    
					 
				  Pedagogie  A  Zi  180    
					 
				  Psihologie  Psihologie  A  Zi  180    
					 
				  12  Facultatea de Educaţie fizică şi sport  Educaţie fizică şi Sport  Educaţie fizică şi sportivă  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Sport şi performanţă motrică  AP  Zi  180    
					 
				  Kinetoterapie şi motricitate specială  AP  Zi  180    
					 
				  13  Facultatea de Muzică  Muzică  Interpretare muzicală - instrumente  A  Zi  240    
					 
				  Interpretare muzicală - canto  A  Zi  240    
					 
				  Pedagogie muzicală  A  Zi  180    
					 
				  14  Facultatea de Medicină  Sănătate  Medicină  A  Zi  360    
					 
				  Asistenţă medicală generală  AP  Zi  240    
					 
				  Balneofiziokinetoterapie şi recuperare  AP  Zi  180    
					 
				  15  Facultatea de Litere  Studii culturale  Studii americane  AP  Zi  180    
					 
				  Limbă şi literatură  Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, germană, maghiară)  A/A  Zi/ID  180    
					 
				  Limba şi literatura engleză - O limbă şi literatură modernă (franceză, germană, maghiară)/Limba şi literatura română  A  Zi  180    
					 
				  Limbi moderne aplicate  Limbi moderne aplicate (Limba germană-Limba engleză)  A  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale comunicării  Biblioteconomie şi ştiinţa informării  AP/ AP  Zi/ID  180    
					 
				  16  Facultatea de Drept şi Sociologie  Ştiinţe ale comunicării  Comunicare şi relaţii publice  AP  Zi  180    
					 
				  Drept  Drept  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  Sociologie  Sociologie  A  Zi  180    
					 
				  Asistenţă socială  Asistenţă socială  A  Zi  180     18. UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Arhitectură şi Urbanism  Arhitectură  Arhitectură  A  Zi  360    
					 
				  2  Facultatea de Automatică şi Calculatoare  Calculatoare şi tehnologia informaţiei  Calculatoare  A  Zi  240    
					 
				  Calculatoare (în limba engleză)  A  Zi  240    
					 
				  Tehnologia informaţiei  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria sistemelor  Automatică şi informatică aplicată  A  Zi  240    
					 
				  Automatică şi informatică aplicată (în limba engleză)  A  Zi  240    
					 
				  Automatică şi informatică aplicată (la Satu Mare)  AP  Zi  240    
					 
				  3  Facultatea de Construcţii  Inginerie civilă  Construcţii civile, industriale şi agricole  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie civilă (în limba engleză)  AP  Zi  240    
					 
				  Căi ferate, drumuri şi poduri  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în construcţii  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie geodezică  Măsurători terestre şi cadastru  AP  Zi  240    
					 
				  4  Facultatea de Construcţii de maşini  Inginerie industrială  Tehnologia construcţiilor de Maşini  A  Zi  240    
					 
				  Tehnologia construcţiilor de maşini (în limba germană)  A  Zi  240    
					 
				  Maşini-unelte şi sisteme de producţie  A  Zi  240    
					 
				  Design industrial  AP  Zi  240    
					 
				  Tehnologia construcţiilor de maşini (la Alba Iulia)  AP  Zi  240    
					 
				  Tehnologia construcţiilor de maşini (la Bistriţa)  AP  Zi  240    
					 
				  Maşini-unelte şi sisteme de producţie (la Bistriţa)  AP  Zi  240    
					 
				  Tehnologia construcţiilor de maşini (la Satu Mare)  AP  Zi  240    
					 
				  Maşini-unelte şi sisteme de producţie (la Satu Mare)  AP  Zi  240    
					 
				  Tehnologia construcţiilor de maşini (la Zalău)  AP  Zi  240    
					 
				  Maşini-unelte şi sisteme de producţie (la Zalău)  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică industrială  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie economică industrială (în limba engleză)  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie economică industrială (la Alba Iulia)  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie economică industrială (la Bistriţa)  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie economică industrială (la Satu Mare)  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie economică industrială (la Zalău)  AP  Zi  240    
					 
				  Mecatronică şi robotică  Robotică  A  Zi  240    
					 
				  Robotică (în limba engleză)  A  Zi  240    
					 
				  Ştiinţe inginereşti aplicate  Inginerie fizică  AP  Zi  240    
					 
				  5  Facultatea de electronică, telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei  Inginerie Electronică şi Telecomunicaţii  Electronică aplicată  A  Zi  240    
					 
				  Electronică aplicată (în limba engleză)  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie electronică şi telecomunicaţii  Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii  A  Zi  240    
					 
				  Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii (în limba engleză)  AP  Zi  240    
					 
				  6  Facultatea de Inginerie electrică  Inginerie Electrică  Sisteme electrice  A  Zi  240    
					 
				  Instrumentaţie şi achiziţii de date  AP  Zi  240    
					 
				  Electronică de putere şi acţionări electrice  A  Zi  240    
					 
				  Electromecanică  A  Zi  240    
					 
				  Managementul energiei  A  Zi  240    
					 
				  Ştiinţe inginereşti aplicate  Inginerie medicală  AP  Zi  240    
					 
				  7  Facultatea de Instalaţii  Ingineria instalaţiilor  Instalaţii pentru construcţii  A  Zi  240    
					 
				  Instalaţii şi echipamente pentru protecţia atmosferei  AP  Zi  240    
					 
				  8  Facultatea de Mecanică  Mecatronică şi robotică  Mecatronică  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria autovehiculelor  Autovehicule rutiere  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie mecanică  Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară  A  Zi  240    
					 
				  Sisteme şi echipamente termice  A  Zi  240    
					 
				  Mecanică fină şi nanotehnologii  A  Zi  240    
					 
				  9  Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria materialelor  Inginerie mecanică  Echipamente pentru procese industriale  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria materialelor  Ştiinţa Materialelor  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria procesării materialelor  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria procesării materialelor (la Zalău)  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria şi protecţia mediului în industrie  AP  Zi  240     19. UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ DIN CLUJ-NAPOCA                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Agricultură  Agronomie  Agricultură  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  Montanologie  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  Ştiinţele solului  AP  Zi  240    
					 
				  Biologie  Biologie  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Ingineria produselor alimentare  Tehnologia prelucrării produselor agricole  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  Controlul şi expertiza produselor alimentare  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria şi protecţia mediului în agricultură  AP  Zi  240    
					 
				  2  Facultatea de Horticultură  Horticultură  Horticultură  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  Peisagistică  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în agricultură  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism  AP  Zi  240    
					 
				  Silvicultură  Silvicultură  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie geodezică  Măsurători terestre şi cadastru  AP  Zi  240    
					 
				  3  Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii  Zootehnie  Zootehnie  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  Piscicultură şi acvacultură  AP  Zi  240    
					 
				  Biotehnologii  Biotehnologii agricole  A  Zi  240    
					 
				  Biotehnologii pentru industria alimentară  AP  Zi  240    
					 
				  4  Facultatea de Medicină Veterinară  Biotehnologii  Biotehnologii medical-veterinare  AP  Zi  240    
					 
				  Medicină veterinară  Medicină veterinară  A  Zi  360      20. UNIVERSITATEA "BABEŞ-BOLYAI" DIN CLUJ-NAPOCA                       
					 
				  Medicină veterinară  Medicină veterinară  A  Zi  360     --------   
						Notă   ...
			  *) Se şcolarizează începând cu anul I univ. 2007-2008 în baza contractului de parteneriat în formă autentică încheiat cu Institutul Teologic Româno-Catolic din Alba Iulia.   21. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIAE "IULIU HAŢIEGANU" DIN CLUJ - NAPOCA                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Medicină  Sănătate  Medicină  A  Zi  360    
					 
				  2  Facultatea de Medicină dentară  Sănătate  Medicină Dentară  A  Zi  360    
					 
				  3  Facultatea de Farmacie  Sănătate  Farmacie  A  Zi  300    
					 
				  Asistenţă de farmacie  AP  Zi  180    
					 
				  Nutriţie şi dietetică  AP  Zi  180    
					 
				  4  Facultatea de Moaşe şi Asistenţi Medicali  Sănătate  Moaşe  AP  Zi  240    
					 
				  Asistenţă medicală generală  AP  Zi  240    
					 
				  Asistenţă medicală generală (la Baia Mare)  AP  Zi  240    
					 
				  Asistenţă medicală generală (la Bistriţa)  AP  Zi  240    
					 
				  5  Facultatea de Ştiinţe pentru Sănătate  Sănătate  Radiologie şi imagistică  A  Zi  180    
					 
				  Laborator clinic  AP  Zi  180    
					 
				  Balneofiziokinetoterapie şi recuperare  AP  Zi  180    
					 
				  Tehnică dentară  A  Zi  180    
					 
				  Asistenţă dentară  AP  Zi  180     22. ACADEMIA DE MUZICĂ "GHEORGHE DIMA" DIN CLUJ - NAPOCA                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Interpretare muzicală  Muzică  Interpretare Muzicală - canto  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  2  Facultatea de Artă Scenică  Muzică  Artele spectacolului muzical  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  3  Facultatea Teoretică  Muzică  Compoziţie muzicală  A  Zi  240    
					 
				  Muzicologie  A  Zi  240    
					 
				  Dirijat  A  Zi  240    
					 
				  Pedagogie muzicală  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  4  Facultatea de Muzică din Piatra-Neamţ  Muzică  Interpretare muzicală - canto  A/A  Zi/ID  240    
					 
				  Interpretare muzicală - instrumente  A/A  Zi/ID  240    
					 
				  Pedagogie muzicală  A/AP  Zi/ID  180      23. UNIVERSITATEA DE ARTĂ ŞI DESIGN DIN CLUJ-NAPOCA                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Arte Plastice  Arte plastice, decorative şi design  Arte plastice (pictură, sculptură, grafică)  A  Zi  180    
					 
				  Arte plastice (fotografie - videoprocesarea computerizată a imaginii)  A  Zi  180    
					 
				  Pedagogia artelor plastice şi decorative  A  Zi  180    
					 
				  Conservare şi restaurare  AP  Zi  180    
					 
				  Arte plastice (pictură, la Bistriţa)  AP  Zi  180    
					 
				  Arte plastice (pictură, la Sighişoara)  AP  Zi  180    
					 
				  2  Facultatea de Arte Decorative şi Design  Arte plastice, decorative şi design  Arte decorative  A  Zi  180    
					 
				  Arte textile - design textil  A  Zi  180    
					 
				  Ceramică - sticlă - metal  A  Zi  180    
					 
				  Artă murală  A  Zi  180    
					 
				  Design  A  Zi  180      24. UNIVERSITATEA "OVIDIUS" DIN CONSTANŢA                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Litere  Limbă şi literatură  Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Limba şi literatura română - Filologie clasică (latină)  A  Zi  180    
					 
				  Limba şi literatura engleză - O limbă şi literatură modernă (italiană, franceză, spaniolă)  A  Zi  180    
					 
				  Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura modernă (italiană)  A  Zi  180    
					 
				  Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura modernă (spaniolă)  AP  Zi  180    
					 
				  Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura portugheză  AP  Zi  180    
					 
				  Limbi moderne aplicate  Limbi moderne aplicate  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale comunicării  Jurnalism  A  Zi  180    
					 
				  Studii culturale  Studii americane  AP  Zi  180    
					 
				  2  Facultatea de Teologie  Teologie  Teologie ortodoxă pastorală  A  Zi  240    
					 
				  Teologie ortodoxă didactică  A  Zi  180    
					 
				  Teologie ortodoxă socială  AP  Zi  180    
					 
				  Artă sacră  AP  Zi  180    
					 
				  3  Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice  Istorie  Istorie  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Ştiinţe politice  Ştiinţe politice  AP  Zi  180    
					 
				  Relaţii internaţionale şi studii europene  Relaţii internaţionale şi studii europene  AP  Zi  180    
					 
				  4  Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative  Drept  Drept  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Asistenţă managerială şi secretariat  A  Zi  180    
					 
				  Poliţie comunitară  AP  Zi  180    
					 
				  5  Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole  Biologie  Biologie  A  Zi  180    
					 
				  Ştiinţa mediului  Ecologie şi protecţia mediului  A  Zi  180    
					 
				  Geografie  Geografie  A  Zi  180    
					 
				  Agronomie  Agricultură  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  Horticultură  Horticultură  AP  Zi  240    
					 
				  6  Facultatea de Educaţie fizică şi sport  Educaţie fizică şi Sport  Educaţie Fizică şi sportivă  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Kinetoterapie şi motricitate specială  AP  Zi  180    
					 
				  7  Facultatea de Fizică, Chimie, Electronică şi Tehnologia Petrolului  Fizică  Fizică  A  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe inginereşti aplicate  Fizică tehnologică  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie electronică şi telecomunicaţii  Electronică aplicată  AP  Zi  240    
					 
				  Chimie  Chimie  A  Zi  180    
					 
				  Inginerie chimică  Prelucrarea petrolului şi petrochimie  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în industria chimică şi de materiale  AP  Zi  240    
					 
				  8  Facultatea de Matematică şi Informatică  Matematică  Matematică  A  Zi  180    
					 
				  Matematică-informatică  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Matematică-informatică (în limba engleză)  AP  Zi  180    
					 
				  Informatică  Informatică  AP  Zi  180    
					 
				  9  Facultatea de Ştiinţe Economice  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Economie şi afaceri internaţionale  Afaceri internaţionale  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  AP/  Zi/ID  180    
					 
				  Marketing  Marketing  AP  Zi  180    
					 
				  Management  Management  AP  Zi  180    
					 
				  10  Facultatea de Medicină  Sănătate  Medicină  A  Zi  360    
					 
				  Moaşe  AP  Zi  240    
					 
				  Asistenţă medicală generală  AP  Zi  240    
					 
				  Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare  AP  Zi  180    
					 
				  Laborator clinic  AP  Zi  180    
					 
				  11  Facultatea de Medicină Dentară  Sănătate  Asistenţă de profilaxie stomatologică  AP  Zi  180    
					 
				  Medicină dentară  A  Zi  360    
					 
				  Asistenţă dentară  AP  Zi  180    
					 
				  Tehnică dentară  A  Zi  180    
					 
				  12  Facultatea de Farmacie  Sănătate  Farmacie  A  Zi  300    
					 
				  Asistenţă de farmacie  A  Zi  180    
					 
				  13  Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă  Inginerie navală şi navigaţie  Sisteme şi echipamente navale  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie mecanică  Utilaje şi instalaţii portuare  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria autovehiculelor  Autovehicule rutiere  AP/ AP  Zi/FR  240    
					 
				  Inginerie industrială  Ingineria sudării  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în domeniul mecanic  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  Inginerie energetică  Energetică industrială  AP  Zi  240    
					 
				  14  Facultatea de construcţii  Inginerie civilă  Amenajări şi Construcţii hidrotehnice  A  Zi  240    
					 
				  Îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală  A  Zi  240    
					 
				  Construcţii civile, industriale şi agricole  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie urbană şi dezvoltare regională  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în construcţii  AP  Zi  240    
					 
				  15  Facultatea de Arte  Muzică  Pedagogie muzicală  A  Zi  180    
					 
				  Interpretare muzicală - canto  A  Zi  240    
					 
				  Teatru  Artele spectacolului (actorie)  A  Zi  180    
					 
				  Arte plastice, decorative şi design  Pedagogia artelor plastice şi decorative  AP  Zi  180    
					 
				  16  Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei  Psihologie  Psihologie  A  Zi  180    
					 
				  Asistenţă socială  Asistenţă socială  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale educaţiei  Psihopedagogie specială  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar  A  Zi  180      25. UNIVERSITATEA MARITIMĂ DIN CONSTANŢA                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Navigaţie şi transport Naval  Inginerie navală şi Navigaţie  navigaţie şi Transport maritim şi fluvial  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în domeniul transporturilor  AP  Zi  240    
					 
				  2  Facultatea de Electromecanică navală  Inginerie electrică  Electromecanică Navală  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  Electrotehnică  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria şi protecţia mediului în industrie  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie electronică şi telecomunicaţii  Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii  AP  Zi  240      26. UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Matematică şi Informatică  Matematică  Matematică  A  Zi  180    
					 
				  Matematică-informatică  AP  Zi  180    
					 
				  Informatică  Informatică  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  2  Facultatea de Fizică  Fizică  Fizică  A  Zi  180    
					 
				  Fizică medicală  AP  Zi  180    
					 
				  Fizică informatică  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţa mediului  Fizica mediului  AP  Zi  180    
					 
				  3  Facultatea de Chimie  Chimie  Chimie  A  Zi  180    
					 
				  Biochimie tehnologică  A  Zi  180    
					 
				  Ştiinţa mediului  Chimia mediului  AP  Zi  180    
					 
				  4  Facultatea de Educaţie fizică şi sport  Educaţie fizică şi Sport  Educaţie Fizică şi sportivă  A  Zi  180    
					 
				  Kinetoterapie şi motricitate specială  A  Zi  180    
					 
				  Educaţie fizică şi sportivă (la Drobeta-Turnu Severin)  AP  Zi  180    
					 
				  Kinetoterapie şi motricitate specială (la Drobeta Turnu-Severin)  AP  Zi  180    
					 
				  5  Facultatea de Litere  Limbă şi literatură  Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  O limbă şi literatură modernă (A) - O limbă şi literatură modernă (B)/Limba latină  A  Zi  180    
					 
				  Limba şi literatura română - Filologie clasică (latină)  A  Zi  180    
					 
				  Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (franceză, engleză la Drobeta-Turnu Severin)  AP  Zi  180    
					 
				  Limbi moderne aplicate  Traducere şi interpretare  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale comunicării  Comunicare şi relaţii publice  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale educaţiei  Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar  AP  Zi  180    
					 
				  Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Drobeta-Turnu Severin)  A  Zi  180    
					 
				  Pedagogie  AP  Zi  180    
					 
				  Teatru  Artele spectacolului (actorie)  A  Zi  180    
					 
				  Muzică  Interpretare muzicală - canto  AP  Zi  240    
					 
				  Interpretare muzicală - instrumente  AP  Zi  240    
					 
				  Pedagogie muzicală  AP  Zi  180    
					 
				  Arte plastice, decorative şi design  Pedagogia artelor plastice şi decorative  AP  Zi  180    
					 
				  Arte plastice (grafică)  AP  Zi  180    
					 
				  6  Facultatea de Istorie- Filosofie- Geografie  Istorie  Istorie  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Sociologie  Sociologie  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Filosofie  Filosofie  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Ştiinţe politice  Ştiinţe politice  A  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale comunicării  Jurnalism  AP  Zi  180    
					 
				  Geografie  Geografie  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Relaţii internaţionale şi studii europene  Relaţii internaţionale şi studii europene  AP  Zi  180    
					 
				  7  Facultatea de Teologie  Teologie  Teologie ortodoxă pastorală  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  Teologie ortodoxă didactică  A  Zi  180    
					 
				  Teologie ortodoxă socială  A  Zi  180    
					 
				  8  Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative  Drept  Drept  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Administraţie publică (la Drobeta-Turnu Severin)  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Asistenţă managerială şi secretariat  A  Zi  180    
					 
				  Asistenţă managerială şi secretariat (la Drobeta-Turnu Severin)  A  Zi  180    
					 
				  9  Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor  Economie  Economie generală  A  Zi  180    
					 
				  Economie generală şi comunicare economică  AP  Zi  180    
					 
				  Economie agroalimentară  A  Zi  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  AP  Zi  180    
					 
				  Economia comerţului, turismului şi serviciilor (la Drobeta-Turnu Severin)  A  Zi  180    
					 
				  Administrarea afacerilor (la Drobeta-Turnu Severin)  AP  Zi  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Finanţe şi bănci (la Drobeta-Turnu Severin)  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Contabilitate şi informatică de gestiune (la Drobeta-Turnu Severin)  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Cibernetică, statistică şi informatică economică  Statistică şi previziune economică  A  Zi  180    
					 
				  Informatică economică  A  Zi  180    
					 
				  Economie şi afaceri internaţionale  Economie şi afaceri internaţionale  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Management  Management  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Management (la Drobeta-Turnu Severin)  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Marketing  Marketing  A  Zi  180    
					 
				  10  Facultatea de Mecanică  Inginerie industrială  Tehnologia construcţiilor de maşini  A  Zi  240    
					 
				  Maşini-unelte şi sisteme de producţie  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria materialelor  Ştiinţa materialelor  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie mecanică  Inginerie mecanică  AP  Zi  240    
					 
				  Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria autovehiculelor  Autovehicule rutiere  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în domeniul mecanic  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria transporturilor  Ingineria transporturilor şi a traficului  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie civilă  Construcţii civile, industriale şi agricole  AP  Zi  240    
					 
				  11  Facultatea de Electrotehnică  Inginerie aerospaţială  Echipamente şi instalaţii de aviaţie  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie electrică  Inginerie electrică şi calculatoare  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie electrică şi calculatoare (în limba franceză)  A  Zi  240    
					 
				  Sisteme electrice  A  Zi  240    
					 
				  Electronică de putere şi acţionări electrice  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie energetică  Ingineria sistemelor electroenergetice  A  Zi  240    
					 
				  Termoenergetică  A  Zi  240    
					 
				  Managementul energiei  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic  AP  Zi  240    
					 
				  12  Facultatea de Inginerie în Electromecanică, Mediu şi Informatică Industrială  Inginerie electrică  Electromecanică  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  Electromecanică (în limba franceză)  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria şi protecţia mediului în industrie  AP  Zi  240    
					 
				  Ştiinţe inginereşti aplicate  Informatică industrială  AP  Zi  240    
					 
				  13  Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică  Calculatoare şi tehnologia informaţiei  Calculatoare  A  Zi  240    
					 
				  Calculatoare (în limba engleză)  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie electronică şi telecomunicaţii  Electronică aplicată  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria sistemelor  Automatică şi informatică aplicată  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria sistemelor multimedia  AP  Zi  240    
					 
				  Mecatronică şi robotică  Mecatronică  AP  Zi  240    
					 
				  Robotică  A  Zi  240    
					 
				  14  Facultatea de Horticultură  Horticultură  Horticultură  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  Ingineria produselor alimentare  Tehnologia prelucrării produselor agricole  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria şi protecţia mediului în agricultură  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  Biologie  Biologie  AP  Zi  180    
					 
				  15  Facultatea de Agricultură  Agronomie  Agricultură  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  Montanologie  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  Silvicultură  Silvicultură  AP  Zi  240    
					 
				  Silvicultură (la Râmnicu Vâlcea)  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie geodezică  Măsurători terestre şi cadastru  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria produselor alimentare  Controlul şi expertiza produselor alimentare  AP  Zi  240    
					 
				  16  Facultatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice din Drobeta-Turnu Severin  Inginerie industrială  Ingineria sudării  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie mecanică  Utilaje şi instalaţii portuare  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie navală şi Navigaţie  navigaţie şi transport maritim şi fluvial  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  Electromecanică navală  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria şi protecţia mediului în industrie  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică industrială  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria materialelor  Ştiinţa materialelor  A  Zi  240     27. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN CRAIOVA                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Medicină  Sănătate  Medicină  A  Zi  360    
					 
				  2  Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală  Sănătate  Moaşe  AP  Zi  240    
					 
				  Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare  AP  Zi  180    
					 
				  Asistenţă medicală generală  AP  Zi  240    
					 
				  Asistenţă medicală generală (la Drobeta-Turnu Severin)  AP  Zi  240    
					 
				  3  Facultatea de Medicină dentară  Sănătate  Medicină Dentară  A  Zi  360    
					 
				  Tehnică dentară  AP  Zi  180    
					 
				  4  Facultatea de Farmacie  Sănătate  Farmacie  A  Zi  300      28. UNIVERSITATEA "DUNĂREA DE JOS" DIN GALAŢI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de mecanică  Inginerie Mecanică  Sisteme şi echipamente termice  A  Zi  240    
					 
				  Echipamente pentru procese industriale  A  Zi  240    
					 
				  Mecanică fină şi nanotehnologii  A  Zi  240    
					 
				  Maşini şi sisteme hidraulice şi pneumatice  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie mecanică  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie industrială  Tehnologia construcţiilor de maşini  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria sudării  A  Zi  240    
					 
				  Maşini-unelte şi sisteme de producţie  A  Zi  240    
					 
				  Mecatronică şi robotică  Robotică  A  Zi  240    
					 
				  Mecatronică  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria şi protecţia mediului în industrie  AP  FR  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică industrială  AP/ AP  Zi/FR  240    
					 
				  2  Facultatea de Nave  Inginerie navală şi navigaţie  Arhitectură navală  A  Zi  240    
					 
				  Sisteme şi echipamente navale  A  Zi  240    
					 
				  3  Facultatea de Inginerie Electrică şi electronică  Inginerie Electronică şi telecomunicaţii  Electronică aplicată  A  Zi  240    
					 
				  Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie electrică  Electromecanică  A  Zi  240    
					 
				  Electronică de putere şi acţionări electrice  A  Zi  240    
					 
				  Electronică de putere şi acţionări electrice (în limba franceză)  A  Zi  240    
					 
				  4  Facultatea de Ştiinţa Calculatoarelor  Ingineria sistemelor  Automatică şi informatică aplicată  A  Zi  240    
					 
				  Calculatoare şi tehnologia informaţiei  Calculatoare  A  Zi  240    
					 
				  5  Facultatea de Metalurgie şi Ştiinţa materialelor  Ingineria materialelor  Ştiinţa materialelor  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria elaborării Materialelor metalice  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria procesării materialelor  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria şi protecţia mediului în industrie  A  Zi  240    
					 
				  6  Facultatea de Inginerie din Brăila  Inginerie mecanică  Ingineria şi managementul resurselor tehnologice în construcţii  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie mecanică  Utilaje tehnologice pentru construcţii  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în domeniul mecanic  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice  A  Zi  240    
					 
				  Agronomie  Agricultură  A  Zi  240    
					 
				  7  Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor  Ingineria produselor alimentare  Ingineria produselor alimentare  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  Pescuit şi industrializarea peştelui  A  Zi  240    
					 
				  Controlul şi expertiza produselor alimentare  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism  A  Zi  240    
					 
				  Ştiinţe inginereşti aplicate  Biotehnologii industriale  A  Zi  240    
					 
				  Ştiinţa mediului  Ecologie şi protecţia mediului  AP  Zi  180    
					 
				  Inginerie geodezică  Măsurători terestre şi cadastru  AP  Zi  240    
					 
				  8  Facultatea de Medicină şi Farmacie  Sănătate  Medicină  AP  Zi  360    
					 
				  Farmacie  AP  Zi  300    
					 
				  Asistenţă medicală generală  AP  Zi  240    
					 
				  9  Facultatea de Ştiinţe  Fizică  Fizică  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Fizică informatică  AP  Zi  180    
					 
				  Chimie  Chimie  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Informatică  Informatică  AP  Zi  180    
					 
				  Matematică  Matematică  A  Zi  180    
					 
				  Matematică-informatică  A  Zi  180    
					 
				  10  Facultatea de Litere  Limbă şi literatură  Limba şi literatura română  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză)  A/AP /AP  Zi/ID/FR  180    
					 
				  O limbă şi literatură modernă A (engleză, franceză) - O limbă şi literatură modernă B (franceză, engleză)  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Limbi moderne aplicate  Limbi moderne aplicate  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale comunicării  Jurnalism  AP  Zi  180    
					 
				  11  Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie  Teologie  Teologie ortodoxă didactică  A  Zi  180    
					 
				  Istorie  Istorie  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Filosofie  Filosofie  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Sociologie  Sociologie  AP  Zi  180    
					 
				  12  Facultatea de Arte  Teatru  Artele spectacolului (actorie)  A  Zi  180    
					 
				  Muzică  Interpretare muzicală - canto  AP  Zi  240    
					 
				  Arte plastice, decorative şi design  Arte plastice (pictură)  AP  Zi  180    
					 
				  13  Facultatea de Ştiinţe Economice  Marketing  Marketing  A/ AP/ AP  Zi/ID/FR  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  AP/ AP  Zi/FR  180    
					 
				  Economie  Economie agroalimentară  AP  Zi  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  AP  Zi  180    
					 
				  Management  Management  A/ AP/ AP  Zi/ID/FR  180    
					 
				  Cibernetică, statistică şi Informatică economică  informatică economică  A  Zi  180    
					 
				  Economie şi afaceri internaţionale  Afaceri internaţionale  A  Zi  180    
					 
				  Geografie  Geografia turismului  AP  Zi  180    
					 
				  14  Facultatea de Drept  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Drept  Drept  AP/ AP  Zi/FR  240    
					 
				  15  Facultatea de Educaţie fizică şi sport  Educaţie fizică şi Sport  Educaţie Fizică şi sportivă  A  Zi  180    
					 
				  Kinetoterapie şi motricitate specială  A  Zi  180    
					 
				  16  Facultatea Transfrontalieră de Ştiinţe Umaniste, Economice şi Inginereşti  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  A  Zi  180    
					 
				  Istorie  Istorie  AP  Zi  180    
					 
				  Limbă şi literatură  Limba şi literatura română  AP  Zi  180    
					 
				  Matematică  Matematică-informatică  A  Zi  180    
					 
				  Matematică  A  Zi  180    
					 
				  Informatică  Informatică  A  Zi  180    
					 
				  Management  Management  A  Zi  180    
					 
				  Ingineria produselor alimentare  Ingineria produselor alimentare  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în domeniul mecanic  A  Zi  240     29. UNIVERSITATEA TEHNICĂ "GH. ASACHI" DIN IAŞI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Automatică şi Calculatoare  Ingineria sistemelor  Automatică şi informatică aplicată  A  Zi  240    
					 
				  Calculatoare şi tehnologia informaţiei  Calculatoare  A  Zi  240    
					 
				  Tehnologia informaţiei  A  Zi  240    
					 
				  Ştiinţe inginereşti aplicate  Informatică industrială  AP  Zi  240    
					 
				  2  Facultatea de Inginerie chimică şi Protecţia Mediului  Inginerie Chimică  Chimie alimentară şi tehnologii biochimice  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria substanţelor anorganice şi protecţia mediului  A  Zi  240    
					 
				  Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie  A  Zi  240    
					 
				  Ştiinţa şi ingineria polimerilor  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria fabricaţiei hârtiei  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie biochimică  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie chimică  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria şi protecţia mediului în industrie  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în industria chimică şi de materiale  AP  Zi  240    
					 
				  3  Facultatea de Construcţii şi Instalaţii  Inginerie civilă  Construcţii civile, industriale şi agricole  A  Zi  240    
					 
				  Căi ferate, drumuri şi poduri  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie civilă (în limbile engleză şi franceză)  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie urbană şi dezvoltare regională  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria instalaţiilor  Instalaţii pentru construcţii  A  Zi  240    
					 
				  4  Facultatea de Construcţii de Maşini şi Management Industrial  Inginerie mecanică  Mecanică fină şi nanotehnologii  A  Zi  240    
					 
				  Maşini şi sisteme hidraulice şi pneumatice  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie industrială  Tehnologia construcţiilor de maşini  A  Zi  240    
					 
				  Maşini-unelte şi sisteme de producţie  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria sudării  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în domeniul mecanic  A  Zi  240    
					 
				  5  Facultatea de electronică, telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei  Inginerie Electronică şi Telecomunicaţii  Electronică aplicată  A  Zi  240    
					 
				  Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii  A  Zi  240    
					 
				  Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii (în limba engleză)  AP  Zi  240    
					 
				  Microelectronică, optoelectronică şi nanotehnologii  A  Zi  240    
					 
				  6  Facultatea de Electrotehnică  Inginerie electrică  Electronică de putere şi acţionări electrice  A  Zi  240    
					 
				  Sisteme electrice  A  Zi  240    
					 
				  Instrumentaţie şi achiziţii de date  A  Zi  240    
					 
				  Electromecanică  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie energetică  Ingineria sistemelor electroenergetice  A  Zi  240    
					 
				  Managementul energiei  A  Zi  240    
					 
				  Termoenergetică  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic  A  Zi  240    
					 
				  Ştiinţe inginereşti aplicate  Informatică aplicată în inginerie electrică  AP  Zi  240    
					 
				  7  Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului  Inginerie civilă  Amenajări şi construcţii hidrotehnice  A  Zi  240    
					 
				  Îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie sanitară şi protecţia mediului  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie geodezică  Măsurători terestre şi cadastru  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria şi protecţia mediului în agricultură  A  Zi  240    
					 
				  8  Facultatea de Mecanică  Ingineria autovehiculelor  Autovehicule rutiere  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria sistemelor de propulsie pentru autovehicule  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie mecanică  Sisteme şi echipamente termice  A  Zi  240    
					 
				  Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie mecanică  AP  Zi  240    
					 
				  Mecatronică şi robotică  Mecatronică  A  Zi  240    
					 
				  Robotică  AP  Zi  240    
					 
				  9  Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria materialelor  Ingineria materialelor  Ştiinţa materialelor  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria procesării Materialelor  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie mecanică  Echipamente pentru procese industriale  A  Zi  240    
					 
				  10  Facultatea de textile - Pielărie şi Management Industrial  Inginerie industrială  Tehnologia şi designul produselor Textile  A  Zi  240    
					 
				  Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor  A  Zi  240    
					 
				  Tehnologia şi designul confecţiilor din piele şi înlocuitori  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie chimică  Tehnologie chimică textilă  A  Zi  240    
					 
				  Tehnologia chimică a produselor din piele şi înlocuitori  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică industrială  A  Zi  240    
					 
				  11  Facultatea de Arhitectură "G.M. Cantacuzino"  Arhitectură  Arhitectură  A  Zi  360     30. UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ "ION IONESCU DE LA BRAD" DIN IAŞI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Agricultură  Agronomie  Agricultură  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  Montanologie  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în agricultură  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  Ingineria produselor alimentare  Tehnologia prelucrării produselor agricole  AP  Zi  240    
					 
				  Biologie  Biologie  AP  Zi  180    
					 
				  2  Facultatea de Horticultură  Horticultură  Horticultură  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  Peisagistică  AP  Zi  240    
					 
				  3  Facultatea de Zootehnie  Zootehnie  Zootehnie  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  Piscicultură şi acvacultură  AP  Zi  240    
					 
				  4  Facultatea de Medicină veterinară  Medicină veterinară  Medicină Veterinară  A  Zi  360    
					 
				  Medicină veterinară (în limba engleză)  AP  Zi  360     31. UNIVERSITATEA "ALEXANDRU IOAN CUZA" DIN IAŞI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Biologie  Biologie  Biologie  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Biochimie  A  Zi  180    
					 
				  Ştiinţa mediului  Ecologie şi protecţia mediului  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  2  Facultatea de Chimie  Chimie  Chimie  A  Zi  180    
					 
				  Biochimie tehnologică  A  Zi  180    
					 
				  Chimie informatică  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţa mediului  Chimia mediului  AP  Zi  180    
					 
				  3  Facultatea de Drept  Drept  Drept  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  4  Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor  Economie  Economie generală  A  Zi  180    
					 
				  Economie agroalimentară  A  Zi  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  A  Zi  180    
					 
				  Economia comerţului, turismului şi serviciilor (la Piatra-Neamţ)  AP  Zi  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Cibernetică, statistică şi informatică economică  Statistică şi previziune economică  A  Zi  180    
					 
				  Informatică economică  A  Zi  180    
					 
				  Economie şi afaceri internaţionale  Economie şi afaceri internaţionale  A  Zi  180    
					 
				  Management  Management  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Marketing  Marketing  A  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  5  Facultatea de Educaţie fizică şi sport  Educaţie fizică şi Sport  Educaţie Fizică şi sportivă  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Kinetoterapie şi motricitate specială  A  Zi  180    
					 
				  6  Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice  Filosofie  Filosofie  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Asistenţă socială  Asistenţă socială  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Sociologie  Sociologie  A  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe politice  Ştiinţe politice  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Ştiinţe ale comunicării  Comunicare şi relaţii publice  AP/ AP  Zi/ID  180    
					 
				  Relaţii internaţionale şi studii europene  Relaţii internaţionale şi studii europene  AP  Zi  180    
					 
				  Studii culturale  Studii culturale  AP  Zi  180    
					 
				  7  Facultatea de Fizică  Fizică  Biofizică  A  Zi  180    
					 
				  Fizică  A  Zi  180    
					 
				  Fizică medicală  A  Zi  180    
					 
				  Fizică informatică  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe inginereşti aplicate  Fizică tehnologică  A  Zi  240    
					 
				  8  Facultatea de Geografie şi Geologie  Geografie  Hidrologie şi meteorologie  AP  Zi  180    
					 
				  Planificare teritorială  AP  Zi  180    
					 
				  Geografie  A  Zi  180    
					 
				  Geografia turismului  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţa mediului  Geografia mediului  A  Zi  180    
					 
				  Geologie  Geochimie  A  Zi  180    
					 
				  Inginerie geologică  Inginerie geologică  A  Zi  240    
					 
				  9  Facultatea de Informatică  Informatică  Informatică  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  10  Facultatea de Istorie  Istorie  Istorie  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Arheologie  AP  Zi  180    
					 
				  Istoria artei  AP  Zi  180    
					 
				  Arhivistică  AP  Zi  180    
					 
				  Muzeologie  AP  Zi  180    
					 
				  11  Facultatea de Litere  Limbă şi literatură  Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă  A  Zi  180    
					 
				  O limbă şi literatură modernă (A) - O limbă şi literatură modernă (B)  A  Zi  180    
					 
				  Literatură universală şi comparată - Limbă şi literatură modernă  A  Zi  180    
					 
				  O limbă şi literatură modernă (A) - Limba şi literatura română  A  Zi  180    
					 
				  Filologie clasică - o limbă şi literatură modernă  AP  Zi  180    
					 
				  Limbi moderne aplicate  Traducere şi interpretare  AP  Zi  180    
					 
				  Studii culturale  Studii americane  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale comunicării  Jurnalism  A  Zi  180    
					 
				  12  Facultatea de Matematică  Matematică  Matematică  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Matematică-informatică  A  Zi  180    
					 
				  Matematici aplicate  A  Zi  180    
					 
				  13  Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale educaţiei  Psihologie  Psihologie  A/A  Zi/ID  180    
					 
				  Ştiinţe ale Educaţiei  Psihopedagogie specială  A  Zi  180    
					 
				  Pedagogie  A  Zi  180    
					 
				  Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar  AP/ AP  Zi/ID  180    
					 
				  14  Facultatea de Teologie ortodoxă  Teologie  Teologie Ortodoxă pastorală  A  Zi  20    
					 
				  Teologie ortodoxă didactică  A  Zi  180    
					 
				  Teologie ortodoxă socială  A  Zi  180    
					 
				  Artă sacră  A  Zi  180    
					 
				  15  Facultatea de Teologie romano- catolică  Teologie  Teologie Romano-Catolică didactică  AP  Zi  180    
					 
				  Teologie romano-catolică socială  AP  Zi  180      32. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "GR. T. POPA" DIN IAŞI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Medicină  Sănătate  Medicină  A  Zi  360    
					 
				  Asistenţă medicală generală  AP  Zi  240    
					 
				  Asistenţă medicală generală (la Botoşani)  AP  Zi  240    
					 
				  Moaşe  A  Zi  240    
					 
				  Radiologie şi imagistică  AP  Zi  180    
					 
				  Laborator clinic  AP  Zi  180    
					 
				  Audiologie şi protezare auditivă  AP  Zi  180    
					 
				  2  Facultatea de Medicină dentară  Sănătate  Medicină Dentară  A  Zi  360    
					 
				  Tehnică dentară  A  Zi  180    
					 
				  Asistenţă dentară  AP  Zi  180    
					 
				  3  Facultatea de Farmacie  Sănătate  Farmacie  A  Zi  300    
					 
				  Asistenţă de farmacie  AP  Zi  180    
					 
				  4  Facultatea de Bioinginerie Medicală  Ştiinţe inginereşti aplicate  Bioinginerie  AP  Zi  240    
					 
				  Sănătate  Balneofiziokinetoterapie şi recuperare  AP  Zi  180     33. UNIVERSITATEA DE ARTE "GEORGE ENESCU" DIN IAŞI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Interpretare muzicală  Muzică  Interpretare Muzicală - instrumente  A  Zi  240    
					 
				  Interpretare muzicală - canto  A  Zi  240    
					 
				  2  Facultatea de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie muzicală şi Teatru  Muzică  Pedagogie Muzicală  A  Zi  180    
					 
				  Muzică religioasă  AP  Zi  180    
					 
				  Compoziţie muzicală  A  Zi  240    
					 
				  Muzicologie  A  Zi  240    
					 
				  Dirijat  A  Zi  240    
					 
				  Teatru  Artele spectacolului (actorie, păpuşi-marionete)  A  Zi  180    
					 
				  Teatrologie  AP  Zi  180    
					 
				  Artele spectacolului (regie)  AP  Zi  180    
					 
				  3  Facultatea de Arte plastice, decorative şi design  Arte plastice, Decorative şi Design  Arte Plastice (pictură, sculptură, grafică)  A  Zi  180    
					 
				  Arte decorative  A  Zi  180    
					 
				  Arte textile - design vestimentar  A  Zi  180    
					 
				  Artă murală  A  Zi  180    
					 
				  Design  A  Zi  180    
					 
				  Pedagogia artelor plastice şi decorative  A  Zi  180    
					 
				  Conservare şi restaurare  A  Zi  180    
					 
				  Istoria şi teoria artei  AP  Zi  180     34. UNIVERSITATEA DIN ORADEA                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Arhitectură şi Construcţii  Arhitectură  Arhitectură  AP  Zi  360    
					 
				  Inginerie geodezică  Măsurători terestre şi cadastru  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie civilă  Construcţii civile, industriale şi agricole  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie sanitară şi protecţia mediului  A  Zi  240    
					 
				  2  Facultatea de Arte Vizuale  Arte plastice, decorative şi design  Arte decorative  AP  Zi  180    
					 
				  Arte textile - design textil  AP  Zi  180    
					 
				  Ceramică - sticlă - metal  AP  Zi  180    
					 
				  Arte plastice (pictură)  AP  Zi  180    
					 
				  Arte plastice (sculptură)  A  Zi  180    
					 
				  Conservare şi restaurare  AP  Zi  180    
					 
				  Design  AP  Zi  180    
					 
				  Istoria şi teoria artei  AP  Zi  180    
					 
				  Pedagogia artelor plastice şi decorative  A  Zi  180    
					 
				  3  Facultatea de Educaţie fizică şi sport  Educaţie fizică şi Sport  Educaţie Fizică şi sportivă  A  Zi  180    
					 
				  Kinetoterapie şi motricitate specială  A  Zi  180    
					 
				  4  Facultatea de energetică  Inginerie Energetică  Ingineria sistemelor electroenergetice  A  Zi  240    
					 
				  Termoenergetică  A  Zi  240    
					 
				  Energetică industrială  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic  AP  Zi  240    
					 
				  5  Facultatea de Inginerie Electrică şi tehnologia informaţiei  Calculatoare şi Tehnologia informaţiei  Calculatoare  A  Zi  240    
					 
				  Tehnologia Informaţiei  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria sistemelor  Automatică şi informatică aplicată  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie electrică  Electromecanică  A  Zi  240    
					 
				  Electromecanică (la Marghita, la Beiuş)  AP  Zi  240    
					 
				  Sisteme electrice  A  Zi  240    
					 
				  Instrumentaţie şi achiziţii de date  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie electronică şi telecomunicaţii  Electronică aplicată  A  Zi  240    
					 
				  Reţele şi software de telecomunicaţii  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic  A  Zi  240    
					 
				  Ştiinţe inginereşti aplicate  Inginerie medicală  AP  Zi  240    
					 
				  6  Facultatea de Inginerie Managerială şi Tehnologică  Inginerie industrială  Ingineria sudării  A  Zi  240    
					 
				  Tehnologia construcţiilor de maşini  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria autovehiculelor  Autovehicule rutiere  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie mecanică  Echipamente pentru procese industriale  AP  Zi  240    
					 
				  Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară  AP  Zi  240    
					 
				  Mecanică fină şi nanotehnologii  A  Zi  240    
					 
				  Utilaje petroliere şi petrochimice (la Marghita)  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în domeniul mecanic  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  Mecatronică şi robotică  Robotică  A  Zi  240    
					 
				  7  Facultatea de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale  Geografie  Geografia turismului  AP  Zi  180    
					 
				  Geografie  A  Zi  180    
					 
				  Planificare teritorială  AP  Zi  180    
					 
				  Istorie  Arheologie  AP  Zi  180    
					 
				  Istoria artei  AP  Zi  180    
					 
				  Istorie  A  Zi  180    
					 
				  Relaţii internaţionale şi studii europene  Relaţii internaţionale şi studii europene  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţa mediului  Geografia mediului  AP  Zi  180    
					 
				  8  Facultatea de Litere  Ştiinţe ale comunicării  Biblioteconomie şi ştiinţa informării  A  Zi  180    
					 
				  Limbă şi literatură  Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, germană, rusă)  A  Zi  180    
					 
				  Limba şi literatura italiană - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, rusă)/Limba şi literatura română  AP  Zi  180    
					 
				  Limba şi literatura engleză - O limbă şi literatură modernă (franceză, germană, rusă)/Limba şi literatura română  A  Zi  180    
					 
				  Limba şi literatura franceză - O limbă şi literatură modernă (engleză, germană)/Limba şi literatura română  A  Zi  180    
					 
				  Limba şi literatura germană - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, italiană, rusă)/Limba şi literatura română  A  Zi  180    
					 
				  Teologie  Teologie baptistă didactică  A  Zi  180    
					 
				  9  Facultatea de Medicină şi Farmacie  Sănătate  Medicină  A  Zi  360    
					 
				  Medicină dentară  A  Zi  360    
					 
				  Farmacie  A  Zi  300    
					 
				  Balneofiziokinetoterapie şi recuperare  A  Zi  180    
					 
				  Asistenţă medicală generală  AP  Zi  240    
					 
				  Laborator clinic  AP  Zi  180    
					 
				  Radiologie şi imagistică  AP  Zi  180    
					 
				  Tehnică dentară  A  Zi  180    
					 
				  Asistenţă de farmacie  AP  Zi  180    
					 
				  10  Facultatea de Muzică  Muzică  Interpretare muzicală - instrumente  A  Zi  240    
					 
				  Interpretare muzicală - canto  A  Zi  240    
					 
				  Pedagogie muzicală  A  Zi  180    
					 
				  Teatru  Artele spectacolului (actorie)  AP  Zi  180    
					 
				  11  Facultatea de Protecţia Mediului  Agronomie  Agricultură  A  Zi  240    
					 
				  Horticultură  Horticultură  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie forestieră  Ingineria prelucrării lemnului  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria produselor alimentare  Tehnologia prelucrării produselor agricole  AP  Zi  240    
					 
				  Controlul şi expertiza produselor alimentare  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism  AP  Zi  240    
					 
				  Silvicultură  Exploatări forestiere  AP  Zi  240    
					 
				  Silvicultură  A  Zi  240    
					 
				  Zootehnie  Zootehnie  AP  Zi  240    
					 
				  12  Facultatea de Ştiinţe  Biologie  Biologie  A  Zi  180    
					 
				  Chimie  Chimie  A  Zi  180    
					 
				  Fizică  Fizică  A  Zi  180    
					 
				  Fizică informatică  AP  Zi  180    
					 
				  Fizică medicală  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe inginereşti aplicate  Fizică tehnologică  AP  Zi  240    
					 
				  Informatică  Informatică  AP  Zi  180    
					 
				  Matematică  Matematică  A  Zi  180    
					 
				  Matematică-informatică  A  Zi  180    
					 
				  Matematici aplicate  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţa mediului  Chimia mediului  AP  Zi  180    
					 
				  Ecologie şi protecţia mediului  AP  Zi  180    
					 
				  13  Facultatea de Ştiinţe Economice  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Economia comerţului, turismului şi serviciilor (la Beiuş)  AP  Zi  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Economie şi afaceri internaţionale  Afaceri internaţionale  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Management  Management  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Marketing  Marketing  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  14  Facultatea de Ştiinţe Juridice  Drept  Drept  A  Zi  240    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  A  Zi  180    
					 
				  15  Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele comunicării  Ştiinţe ale Comunicării  Jurnalism  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe politice  Ştiinţe politice  A  Zi  180    
					 
				  16  Facultatea de Ştiinţe Socio- Umane  Asistenţă socială  Asistenţă socială  A  Zi  180    
					 
				  Filosofie  Filosofie  AP  Zi  180    
					 
				  Psihologie  Psihologie  A  Zi  180    
					 
				  Sociologie  Sociologie  A  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale educaţiei  Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (cu predare în limba maghiară)  AP  Zi  180    
					 
				  Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Beiuş)  A  Zi  180    
					 
				  Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Satu Mare)  AP  Zi  180    
					 
				  Psihopedagogie specială  AP  Zi  180    
					 
				  17  Facultatea de Teologie Ortodoxă  Teologie  Artă sacră  AP  Zi  180    
					 
				  Teologie ortodoxă didactică  A  Zi  180    
					 
				  Teologie ortodoxă pastorală  A  Zi  240    
					 
				  Teologie ortodoxă socială  A  Zi  180    
					 
				  18  Facultatea de Textile şi Pielărie  Inginerie industrială  Tehnologia şi designul confecţiilor din piele şi înlocuitori  AP  Zi  240    
					 
				  Tehnologia şi designul produselor textile  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică industrială  A  Zi  240      35. UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Mine  Inginerie geologică  Geologia resurselor miniere  A  Zi  240    
					 
				  Mine, petrol şi gaze  Inginerie minieră  A  Zi  240    
					 
				  Topografie minieră  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie civilă  Construcţii miniere  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria şi protecţia mediului în industrie  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria valorificării deşeurilor  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în domeniul mecanic  A  Zi  240    
					 
				  2  Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică  Calculatoare şi tehnologia informaţiei  Calculatoare  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie electrică  Electromecanică  A  Zi  240    
					 
				  Instrumentaţie şi achiziţii de date  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie energetică  Energetică industrială  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie mecanică  Maşini şi echipamente miniere  A  Zi  240    
					 
				  Echipamente pentru procese industriale  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria sistemelor  Automatică şi informatică aplicată  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria transporturilor  Ingineria transporturilor şi a traficului  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie industrială  Tehnologia construcţiilor de maşini  AP  Zi  240    
					 
				  3  Facultatea de Ştiinţe  Informatică  Informatică  AP  Zi  180    
					 
				  Sociologie  Sociologie  A  Zi  180    
					 
				  Asistenţă socială  Asistenţă socială  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  AP  Zi  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  AP  Zi  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Management  Management  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Matematică  Matematică  AP  Zi  180    
					 
				  Fizică  Fizică  AP  Zi  180      36. UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Ştiinţe  Chimie  Chimie  A  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe inginereşti aplicate  Inginerie fizică  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie chimică  Prelucrarea petrolului şi petrochimie  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria mediului  AP  Zi  240    
					 
				  Biologie  Biologie  A  Zi  180    
					 
				  Ştiinţa mediului  Ecologie şi protecţia mediului  AP  Zi  180    
					 
				  Horticultură  Horticultură  AP  Zi  240    
					 
				  Sănătate  Asistenţă medicală generală  AP  Zi  240    
					 
				  2  Facultatea de Litere  Limbă şi literatură  Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (franceză, engleză)  A  Zi  180    
					 
				  Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura spaniolă  AP  Zi  180    
					 
				  Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura engleză  A  Zi  180    
					 
				  Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză (la Râmnicu Vâlcea)  AP  Zi  180    
					 
				  Limbi moderne aplicate  Limbi moderne aplicate  AP  Zi  180    
					 
				  3  Facultatea de Mecanică şi Tehnologie  Ingineria autovehiculelor  Autovehicule rutiere  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria transporturilor  Ingineria transporturilor şi a traficului  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie industrială  Tehnologia construcţiilor de maşini  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică industrială  A  Zi  240    
					 
				  4  Facultatea de electronică, Comunicaţii şi Calculatoare  Inginerie Electronică şi telecomunicaţii  Electronică aplicată  A  Zi  240    
					 
				  Reţele şi software de telecomunicaţii  AP  Zi  240    
					 
				  Calculatoare şi tehnologia informaţiei  Calculatoare  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie electrică Electromecanică  A  Zi  240    
					 
				  5  Facultatea de Teologie ortodoxă  Teologie  Teologie Ortodoxă pastorală  A  Zi  240    
					 
				  Teologie ortodoxă didactică  A  Zi  180    
					 
				  Teologie ortodoxă socială  A  Zi  180    
					 
				  Artă sacră  AP  Zi  180    
					 
				  Asistenţă socială  Asistenţă socială  A  Zi  180    
					 
				  Muzică  Pedagogie muzicală  AP  Zi  180    
					 
				  6  Facultatea de Ştiinţe Economice  Finanţe  Finanţe şi bănci  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Management  Management  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  AP  Zi  180    
					 
				  Marketing  Marketing  AP  Zi  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Economie şi afaceri internaţionale  Economie şi afaceri internaţionale  AP  Zi  180    
					 
				  Economie  Economie agroalimentară şi a mediului  AP  Zi  180    
					 
				  7  Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative  Drept  Drept  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  8  Facultatea de Educaţie fizică şi sport  Educaţie Fizică şi Sport  Sport şi performanţă motrică  AP  Zi  180    
					 
				  Educaţie fizică şi sportivă  A  Zi  180    
					 
				  Kinetoterapie şi motricitate specială  A  Zi  180    
					 
				  9  Facultatea de Matematică şi Informatică  Matematică  Matematică  A  Zi  180    
					 
				  Informatică  Informatică  A  Zi  180    
					 
				  10  Facultatea de Ştiinţe Socio- Umane  Istorie  Istorie  A  Zi  180    
					 
				  Istorie (la Râmnicu Vâlcea)  AP  Zi  180    
					 
				  Filosofie  Filosofie  A  Zi  180    
					 
				  Relaţii internaţionale şi studii europene  Relaţii internaţionale şi studii europene  AP  Zi  180    
					 
				  Psihologie  Psihologie  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale comunicării  Jurnalism  AP  Zi  180    
					 
				  11  Facultatea de Ştiinţe ale educaţiei  Ştiinţe ale Educaţiei  Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar  A  Zi  180    
					 
				  Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Câmpulung)  A  Zi  180    
					 
				  Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Alexandria)  AP  Zi  180    
					 
				  Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Giurgiu)  AP  Zi  180    
					 
				  Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Râmnicu Vâlcea)  AP  Zi  180    
					 
				  Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Slatina)  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe administrative  Asistenţă managerială şi secretariat  AP  Zi  180     37. UNIVERSITATEA "PETROL-GAZE" DIN PLOIEŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Inginerie mecanică şi Electrică  Inginerie Mecanică  Utilaje petroliere şi petrochimice  A  Zi  240    
					 
				  Utilaje pentru transportul şi depozitarea hidrocarburilor  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în domeniul mecanic  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  Inginerie electrică  Electromecanică  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie electronică şi telecomunicaţii  Electronică aplicată  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria sistemelor  Automatică şi informatică aplicată  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  Calculatoare şi tehnologia informaţiei  Calculatoare  AP  Zi  240    
					 
				  2  Facultatea de Ingineria Petrolului şi Gazelor  Mine, petrol şi gaze  Inginerie de petrol şi gaze  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  Transportul, depozitarea şi distribuţia hidrocarburilor  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie geologică  Geologia resurselor petroliere  A  Zi  240    
					 
				  3  Facultatea de Tehnologia petrolului şi petrochimie  Inginerie chimică  Prelucrarea Petrolului şi Petrochimie  A  Zi  240    
					 
				  Ştiinţe inginereşti aplicate  Informatică industrială  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria şi protecţia mediului în industrie  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  4  Facultatea de Ştiinţe Economice  Administrarea afacerilor  Merceologie şi managementul calităţii  A  Zi  180    
					 
				  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  A  Zi  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  AP  Zi  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Cibernetică, statistică şi Informatică economică  informatică economică  AP  Zi  180    
					 
				  Management  Management  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  5  Facultatea de Litere şi Ştiinţe  Limbă şi literatură  Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura franceză  A  Zi  180    
					 
				  Matematică  Matematică  A  Zi  180    
					 
				  Informatică  Informatică  A  Zi  180    
					 
				  Chimie  Chimie  A  Zi  180    
					 
				  Fizică  Fizică  A  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  A  Zi  180    
					 
				  Asistenţă managerială şi secretariat  A  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale educaţiei  Pedagogie  AP  Zi  180    
					 
				  Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar  A/AP  Zi/ID  180      38. UNIVERSITATEA "EFTIMIE MURGU" DIN REŞIŢA                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Inginerie  Inginerie industrială  Tehnologia construcţiilor de maşini  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria sudării  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie forestieră  Ingineria prelucrării lemnului  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria materialelor  Ingineria procesării materialelor  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie electrică  Electromecanică  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în domeniul mecanic  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic  A  Zi  240    
					 
				  Ştiinţe inginereşti aplicate  Informatică industrială  AP  Zi  240    
					 
				  2  Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrative  Marketing  Marketing  A/A  Zi/ID  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  A  Zi  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Asistenţă socială  Asistenţă socială  A  Zi  180    
					 
				  Teologie  Teologie ortodoxă didactică  A  Zi  180    
					 
				  Istorie  Istorie  AP  Zi  180     39. UNIVERSITATEA "LUCIAN BLAGA" DIN SIBIU                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Teologie  Teologie  Teologie ortodoxă pastorală  A  Zi  240    
					 
				  Teologie ortodoxă didactică  A  Zi  180    
					 
				  Teologie ortodoxă socială  A  Zi  180    
					 
				  2  Facultatea de Drept  Drept  Drept  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Poliţie comunitară  AP  Zi  180    
					 
				  3  Facultatea de Litere şi Arte  Limbă şi literatură  Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză, germană, franceză)  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Limba şi literatura engleză - O limbă şi literatură modernă (germană, franceză)/Limba şi literatura română  A  Zi  180    
					 
				  Limba şi literatura germană - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză)/Limba şi literatura română  A  Zi  180    
					 
				  Limba şi literatura franceză - O limbă şi literatură modernă (engleză, germană)/Limba şi literatura română  AP  Zi  180    
					 
				  Limbi moderne aplicate  Limbi moderne aplicate  A  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale comunicării  Biblioteconomie şi ştiinţa informării  A  Zi  180    
					 
				  Studii culturale  Studii americane  AP  Zi  180    
					 
				  Teatru  Artele spectacolului (actorie)  A  Zi  180    
					 
				  Teatrologie (management cultural)  A  Zi  180    
					 
				  4  Facultatea de Istorie şi Patrimoniu  Istorie  Istorie  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Istorie (în limba germană)  A  Zi  180    
					 
				  Arte plastice, decorative şi design  Conservare şi restaurare  A  Zi  180    
					 
				  Design  AP  Zi  180    
					 
				  5  Facultatea de Inginerie  Inginerie industrială  Tehnologia construcţiilor de maşini  A  Zi  240    
					 
				  Design industrial  AP  Zi  240    
					 
				  Maşini-unelte şi sisteme de producţie  A  Zi  240    
					 
				  Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor  A  Zi  240    
					 
				  Tehnologia şi designul confecţiilor din piele şi înlocuitori  AP  Zi  240    
					 
				  Tehnologia şi designul produselor textile  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie mecanică  Utilaje pentru textile şi pielărie  A  Zi  240    
					 
				  Mecanică fină şi nanotehnologii  AP  Zi  240    
					 
				  Mine, petrol şi gaze  Transportul, depozitarea şi distribuţia hidrocarburilor  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în domeniul mecanic  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  Calculatoare şi tehnologia informaţiei  Calculatoare  A  Zi  240    
					 
				  Tehnologia informaţiei  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie electrică  Electromecanică  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  Ingineria transporturilor  Ingineria transporturilor şi a traficului  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria şi protecţia mediului în industrie  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie electronică şi telecomunicaţii  Electronică aplicată  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria sistemelor  Ingineria sistemelor multimedia  AP  Zi  240    
					 
				  Ştiinţe inginereşti aplicate  Informatică industrială  AP  Zi  240    
					 
				  6  Facultatea de Ştiinţe  Matematică  Matematică  AP  Zi  180    
					 
				  Matematică-informatică  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Matematici aplicate  AP  Zi  180    
					 
				  Fizică  Fizică  A  Zi  180    
					 
				  Fizică informatică  AP  Zi  180    
					 
				  Informatică  Informatică  AP  Zi  180    
					 
				  Informatică aplicată  AP/ AP  Zi/ID  180    
					 
				  Biologie  Biologie  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţa mediului  Ecologie şi protecţia mediului  A  Zi  180    
					 
				  Educaţie fizică şi sport  Educaţie fizică şi sportivă  A  Zi  180    
					 
				  Sport şi performanţă motrică  A  Zi  180    
					 
				  Psihologie  Psihologie  A  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale educaţiei  Psihopedagogie specială  AP  Zi  180    
					 
				  Sociologie  Sociologie  A  Zi  180    
					 
				  Studii culturale  Etnologie  AP  Zi  180    
					 
				  Asistenţă socială  Asistenţă socială  A  Zi  180    
					 
				  7  Facultatea de Medicină  Sănătate  Medicină  A  Zi  360    
					 
				  Medicină dentară  A  Zi  360    
					 
				  Asistenţă medicală generală  AP  Zi  240    
					 
				  Moaşe  AP  Zi  240    
					 
				  Tehnică dentară  AP  Zi  180    
					 
				  Asistenţă dentară  AP  Zi  180    
					 
				  8  Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului  Agronomie  Montanologie  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  Horticultură  Horticultură  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria produselor alimentare  Controlul şi expertiza produselor alimentare  AP  Zi  240    
					 
				  Tehnologia prelucrării produselor agricole  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria produselor alimentare  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  Biotehnologii  Biotehnologii pentru industria alimentară  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria mediului  Inginerie şi protecţia mediului în agricultură  AP  Zi  240    
					 
				  9  Facultatea de Ştiinţe Economice  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Economie  Economie generală  AP  Zi  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  AP/ AP  Zi/ID  180    
					 
				  Management  Management  AP/ AP  Zi/ID  180    
					 
				  Economie şi afaceri internaţionale  Afaceri internaţionale  AP  Zi  180    
					 
				  Marketing  Marketing  AP  Zi  180    
					 
				  Cibernetică, statistică şi Informatică economică  informatică economică  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  10  Facultatea de Jurnalistică  Filosofie  Filosofie  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale comunicării  Jurnalism  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Comunicare şi relaţii publice  AP/ AP  Zi/ID  180    
					 
				  11  Facultatea de Ştiinţe politice şi Relaţii Internaţionale şi Studii Europene  Ştiinţe politice  Ştiinţe Politice  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Studii de securitate  AP  Zi  180    
					 
				  Relaţii internaţionale şi studii europene  Relaţii internaţionale şi studii europene  AP  Zi  180    
					 
				  12  Departamentul de Teologie protestantă  Teologie  Teologie Protestantă pastorală  A  Zi  240     40. UNIVERSITATEA "ŞTEFAN CEL MARE" DIN SUCEAVA                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Educaţie fizică şi sport  Educaţie fizică şi Sport  Educaţie Fizică şi sportivă  AP  Zi  180    
					 
				  Kinetoterapie şi motricitate specială  AP  Zi  180    
					 
				  2  Facultatea de Inginerie Alimentară  Inginerie şi management  Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria produselor alimentare  Ingineria produselor alimentare  AP  Zi  240    
					 
				  Controlul şi expertiza produselor alimentare  A  Zi  240    
					 
				  3  Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor  Calculatoare şi tehnologia informaţiei  Calculatoare  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria sistemelor  Automatică şi informatică aplicată  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie electronică şi telecomunicaţii  Electronică aplicată  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie energetică  Energetică industrială  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie electrică  Sisteme electrice  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic  A  Zi  240    
					 
				  4  Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management  Ingineria mediului  Ingineria şi protecţia mediului în industrie  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria materialelor  Ştiinţa materialelor  AP  Zi  240    
					 
				  Mecatronică şi robotică  Mecatronică  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi Management  Inginerie economică în domeniul mecanic  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie industrială  Tehnologia construcţiilor de maşini  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria şi managementul calităţii  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie mecanică  Echipamente pentru procese industriale  A  Zi  240    
					 
				  5  Facultatea de Istorie şi Geografie  Ştiinţa mediului  Geografia mediului  AP  Zi  180    
					 
				  Geografie  Geografie  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Geografia turismului  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Istorie  Istorie  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Muzeologie  A  Zi  180    
					 
				  Filosofie  Filosofie  A  Zi  180    
					 
				  Relaţii internaţionale şi studii europene  Relaţii internaţionale şi studii europene  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe politice  Ştiinţe politice  AP  Zi  180    
					 
				  Asistenţă socială  Asistenţă socială  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale comunicării  Biblioteconomie şi ştiinţa informării  AP  Zi  180    
					 
				  6  Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării  Limbă şi literatură  Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (franceză, germană)  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Limba şi literatura română - Limba şi literatura spaniolă  AP  Zi  180    
					 
				  Limba şi literatura franceză - Limba şi engleză  A  Zi  180    
					 
				  Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura germană  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura germană/Limba şi literatura română  A  Zi  180    
					 
				  Limba şi literatura ucraineană - O limbă şi literatură modernă (franceză, engleză)/Limba şi literatura română  A  Zi  180    
					 
				  Limba şi literatura română - Limba şi literatura italiană  AP  Zi  180    
					 
				  Literatură universală şi comparată - Limba şi literatura română sau o limbă străină (spaniolă/italiană/germană)  AP  Zi  180    
					 
				  Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura germană  AP  Zi  180    
					 
				  Limbi moderne aplicate  Limbi moderne aplicate  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale comunicării  Comunicare şi relaţii publice  AP  Zi  180    
					 
				  Studii culturale  Studii americane  AP  Zi  180    
					 
				  7  Facultatea de Silvicultură  Silvicultură  Silvicultură  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  8  Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie publică  Ştiinţe administrative  Administraţie Publică  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Asistenţă managerială şi secretariat  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  A  Zi  180    
					 
				  Management  Management  AP  Zi  180    
					 
				  Economie şi afaceri internaţionale  Afaceri internaţionale  AP  Zi  180    
					 
				  Cibernetică, statistică şi informatică economică  Cibernetică economică  AP  Zi  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Drept  Drept  AP  Zi  240    
					 
				  9  Facultatea de Ştiinţe ale educaţiei  Ştiinţe ale Educaţiei  Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar  A  Zi  180      41. UNIVERSITATEA "VALAHIA" DIN TÂRGOVIŞTE                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Ştiinţe Economice  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A  Zi  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  A  Zi  180    
					 
				  Management  Management  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Marketing  Marketing  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  AP  Zi  180    
					 
				  2  Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice  Drept  Drept  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Ştiinţe ale comunicării  Jurnalism  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale educaţiei  Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar  A  Zi  180    
					 
				  3  Facultatea de Ştiinţe Umaniste  Istorie  Istorie  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Arheologie  A  Zi  180    
					 
				  Geografie  Geografie  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Educaţie fizică şi sport  Educaţie fizică şi sportivă  A  Zi  180    
					 
				  Limbă şi literatură  Limba şi literatura română  A  Zi  180    
					 
				  4  Facultatea de Teologie  Teologie  Teologie ortodoxă pastorală  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  Teologie ortodoxă didactică  A  Zi  180    
					 
				  Teologie ortodoxă socială  A  Zi  180    
					 
				  5  Facultatea de Ştiinţe şi Arte  Informatică  Informatică  AP  Zi  180    
					 
				  Matematică  Matematică  AP  Zi  180    
					 
				  Matematică-informatică  AP  Zi  180    
					 
				  Chimie  Chimie  A  Zi  180    
					 
				  Fizică  Fizică  A  Zi  180    
					 
				  Muzică  Pedagogie muzicală  A  Zi  180    
					 
				  Arte plastice, decorative şi design  Conservare şi restaurare  A  Zi  180    
					 
				  6  Facultatea de Inginerie Electrică  Inginerie electronică şi telecomunicaţii  Electronică aplicată  A  Zi  240    
					 
				  Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria sistemelor  Automatică şi informatică aplicată  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie electrică  Electromecanică  A  Zi  240    
					 
				  Electrotehnică  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie energetică  Energetică industrială  A  Zi  240    
					 
				  7  Facultatea de Ingineria Materialelor, Mecatronică şi robotică  Mecatronică şi Robotică  Mecatronică  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria materialelor  Ştiinţa materialelor  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie mecanică  Echipamente pentru procese industriale  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în domeniul mecanic  AP  Zi  240    
					 
				  8  Facultatea de Ingineria mediului şi Biotehnologii  Ingineria mediului  Ingineria şi protecţia Mediului în agricultură  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria produselor alimentare  Tehnologia prelucrării produselor agricole  A  Zi  240    
					 
				  Zootehnie  Piscicultură şi acvacultură  AP  Zi  240    
					 
				  Agronomie  Montanologie  A/AP  Zi/ID  240      42. UNIVERSITATEA "CONSTANTIN BRÂNCUŞI" TÂRGU JIU                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Inginerie  Inginerie industrială  Tehnologia construcţiilor de maşini  A  Zi  240    
					 
				  Maşini-unelte şi sisteme de producţie  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în domeniul mecanic  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie energetică  Termoenergetică  A  Zi  240    
					 
				  Managementul energiei  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria şi protecţia mediului în industrie  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria sistemelor  Automatică şi informatică aplicată  A  Zi  240    
					 
				  Ştiinţe inginereşti aplicate  Informatică aplicată în inginerie electrică  AP  Zi  240    
					 
				  2  Facultatea de Ştiinţe Economice  Finanţe  Finanţe şi bănci  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Management  Management  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Marketing  Marketing  AP  Zi  180    
					 
				  3  Facultatea de Ştiinţe Juridice  Drept  Drept  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  4  Facultatea de Educaţie fizică şi sport  Educaţie fizică şi Sport  Educaţie Fizică şi sportivă  AP  Zi  180    
					 
				  Arte plastice, decorative şi design  Pedagogia artelor plastice şi decorative  AP  Zi  180    
					 
				  5  Facultatea de Litere şi Ştiinţe Sociale  Limbă şi literatură  Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză  AP  Zi  180    
					 
				  Relaţii internaţionale şi studii europene  Relaţii internaţionale şi studii europene  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale comunicării  Comunicare şi relaţii publice  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  A  Zi  180    
					 
				  Istorie  Istorie  AP  Zi  180      43. UNIVERSITATEA "PETRU MAIOR" DIN TÂRGU MUREŞ                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Inginerie  Inginerie industrială  Tehnologia construcţiilor de maşini  A  Zi  240    
					 
				  Design industrial  AP  Zi  240    
					 
				  Mecatronică şi robotică  Mecatronică  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică industrială  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria şi protecţia mediului în industrie  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria sistemelor  Automatică şi informatică aplicată  A  Zi  240    
					 
				  Calculatoare şi tehnologia informaţiei  Calculatoare  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie energetică  Ingineria sistemelor electroenergetice  A  Zi  240    
					 
				  Electrotehnică  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie mecanică  Utilaje pentru textile şi pielărie  AP  Zi  180    
					 
				  2  Facultatea de Ştiinţe şi Litere  Matematică  Matematică  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Matematică informatică  AP/  Zi/FR  180    
					 
				  Informatică  Informatică  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Istorie  Istorie  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Relaţii internaţionale şi studii europene  Relaţii internaţionale şi studii europene  AP  Zi  180    
					 
				  Educaţie fizică şi sport  Sport şi performanţă motrică  AP  Zi  180    
					 
				  Limbă şi literatură  Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Limba şi literatura română - Limba şi literatura franceză  AP  Zi  180    
					 
				  Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura franceză  AP  Zi  180    
					 
				  Limbi moderne aplicate  Limbi moderne aplicate  AP  Zi  180    
					 
				  3  Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative  Management  Management  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  AP  Zi  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Drept  Drept  AP/ AP  Zi/FR  240      44. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN TÂRGU MUREŞ                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Medicină  Sănătate  Medicină*)  A  Zi  360    
					 
				  Moaşe  AP  Zi  240    
					 
				  Asistenţă medicală generală  A  Zi  240    
					 
				  Balneofiziokinetoterapie şi recuperare  AP  Zi  180    
					 
				  Nutriţie şi dietetică  AP  Zi  180    
					 
				  2  Facultatea de Medicină dentară  Sănătate  Medicină Dentară  A  Zi  360    
					 
				  Tehnică dentară  A  Zi  180    
					 
				  Asistenţă dentară  AP  Zi  180    
					 
				  3  Facultatea de Farmacie  Sănătate  Farmacie  A  Zi  300    
					 
				  Asistenţă de farmacie  A  Zi  180       -----------      *) Se şcolarizează şi la cererea Ministerului Apărării.   45. UNIVERSITATEA DE ARTĂ TEATRALĂ DIN TÂRGU MUREŞ                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Teatru  Teatru  Artele spectacolului (actorie, regie, păpuşi-marionete)  A  Zi  180    
					 
				  Artele spectacolului (actorie, în limba maghiară)  A  Zi  180    
					 
				  Teatrologie  A  Zi  180    
					 
				  Arte plastice, decorative şi design  Scenografie şi eveniment artistic  AP  Zi  180    
					 
				  2  Facultatea de Muzică  Muzică  Pedagogie muzicală  AP  Zi  180      46. UNIVERSITATEA "POLITEHNICA" DIN TIMIŞOARA                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Automatică şi Calculatoare  Calculatoare şi tehnologia informaţiei  Calculatoare  A  Zi  240    
					 
				  Tehnologia informaţiei  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria sistemelor  Automatică şi informatică aplicată  A  Zi  240    
					 
				  Informatică  Informatică  AP/ AP  Zi/ID  180    
					 
				  Ingineria sistemelor  Ingineria sistemelor multimedia  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  2  Facultatea de Chimie Industrială şi ingineria Mediului  Inginerie chimică  Chimia şi Ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria substanţelor anorganice şi protecţia mediului  A  Zi  240    
					 
				  Ştiinţa şi ingineria polimerilor  A  Zi  240    
					 
				  Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice şi nanomateriale  A  Zi  240    
					 
				  Chimie alimentară şi tehnologii biochimice  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria şi protecţia mediului în industrie  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice  AP  Zi  240    
					 
				  3  Facultatea de Construcţii  Inginerie civilă  Construcţii civile, industriale şi agricole  A  Zi  240    
					 
				  Căi ferate, drumuri şi poduri  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie civilă (în limbile engleză şi germană)  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria instalaţiilor Instalaţii pentru construcţii  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie geodezică  Măsurători terestre şi cadastru  A  Zi  240    
					 
				  4  Facultatea de Arhitectură  Arhitectură  Arhitectură  A  Zi  360    
					 
				  5  Facultatea de electronică şi telecomunicaţii  Inginerie Electronică şi Telecomunicaţii  Electronică aplicată  A  Zi  240    
					 
				  Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  6  Facultatea de Electrotehnică şi Electroenergetică  Inginerie energetică  Energetică industrială  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria sistemelor electroenergetice  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie electrică  Electrotehnică  A  Zi  240    
					 
				  Electromecanică  A  Zi  240    
					 
				  7  Facultatea de Hidrotehnică  Inginerie civilă  Amenajări şi construcţii hidrotehnice  A  Zi  240    
					 
				  Îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie sanitară şi protecţia mediului  A  Zi  240    
					 
				  8  Facultatea de management în Producţie şi Transporturi  Inginerie şi Management  Inginerie economică industrială  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic  AP  Zi  240    
					 
				  9  Facultatea de mecanică  Inginerie Mecanică  Mecanică fină şi nanotehnologii  A  Zi  240    
					 
				  Maşini şi echipamente miniere  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria autovehiculelor  Autovehicule rutiere  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie mecanică  Echipamente pentru procese industriale  A  Zi  240    
					 
				  Sisteme şi echipamente termice  A  Zi  240    
					 
				  Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie mecanică  AP  Zi  240    
					 
				  Maşini şi sisteme hidraulice şi pneumatice  A  Zi  240    
					 
				  Utilaje pentru textile şi pielărie  A  Zi  240    
					 
				  Vehicule pentru transportul feroviar  A  Zi  240    
					 
				  Mecatronică şi robotică  Robotică  A  Zi  240    
					 
				  Robotică (în limba germană)  A  Zi  240    
					 
				  Mecatronică  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria transporturilor  Ingineria transporturilor şi a traficului  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie industrială  Tehnologia construcţiilor de maşini  A  Zi  240    
					 
				  Tehnologia construcţiilor de maşini (în limba franceză)  AP  Zi  240    
					 
				  Design industrial (în limbile engleză şi germană)  AP  Zi  240    
					 
				  Maşini-unelte şi sisteme de producţie  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria sudării  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria materialelor  Ştiinţa materialelor  A  Zi  240    
					 
				  Ştiinţe inginereşti aplicate  Inginerie medicală  AP  Zi  240    
					 
				  10  Departamentul de Comunicare şi Limbi Străine  Limbi moderne aplicate  Traducere şi interpretare  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale comunicării  Comunicare şi relaţii publice  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  A  Zi  180    
					 
				  11  Facultatea de Inginerie din Hunedoara  Inginerie electrică  Electromecanică  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în domeniul mecanic  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie economică în industria chimică şi de materiale  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria materialelor  Ingineria elaborării materialelor metalice  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria procesării materialelor  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria autovehiculelor  Autovehicule rutiere  AP  Zi  240    
					 
				  Ştiinţe inginereşti aplicate  Informatică industrială  AP  Zi  240      47. UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI DIN TIMIŞOARA                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Agricultură  Inginerie geodezică  Măsurători terestre şi cadastru  AP  Zi  240    
					 
				  Agronomie  Agricultură  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  Protecţia plantelor  AP  Zi  240    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria şi protecţia mediului în agricultură  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  Biologie  Biologie  A  Zi  180    
					 
				  Inginerie mecanică  Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară  AP  Zi  240    
					 
				  Biotehnologii  Biotehnologii agricole  A  Zi  240    
					 
				  2  Facultatea de Horticultură şi Silvicultură  Horticultură  Horticultură  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  Peisagistică  AP  Zi  240    
					 
				  Silvicultură  Silvicultură  AP  Zi  240    
					 
				  Biotehnologii  Inginerie genetică  A  Zi  240    
					 
				  3  Facultatea de management Agricol  Inginerie şi Management  Inginerie economică în agricultură  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism  AP/ AP  Zi/ID  240    
					 
				  4  Facultatea de Medicină veterinară  Medicină veterinară  Medicină Veterinară  A  Zi  360    
					 
				  5  Facultatea de Tehnologia produselor Agroalimentare  Ingineria produselor alimentare  Tehnologia prelucrării Produselor agricole  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  Controlul şi expertiza produselor alimentare  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie chimică  Extracte şi aditivi naturali alimentari  A  Zi  240    
					 
				  6  Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii  Zootehnie  Zootehnie  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  Piscicultură şi acvacultură  AP  Zi  240    
					 
				  Biotehnologii  Biotehnologii agricole  A  Zi  240      48. UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Matematică şi Informatică  Matematică  Matematică informatică  A  Zi  180    
					 
				  Matematică  A  Zi  180    
					 
				  Matematici aplicate  A  Zi  180    
					 
				  Informatică  Informatică  A  Zi  180    
					 
				  Informatică (în limba engleză)  AP  Zi  180    
					 
				  Informatică aplicată  AP  Zi  180    
					 
				  2  Facultatea de Fizică  Fizică  Fizică  A  Zi  180    
					 
				  Fizică informatică  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe inginereşti aplicate  Fizică tehnologică  AP  Zi  240    
					 
				  Ştiinţa mediului  Fizica mediului  AP  Zi  180    
					 
				  3  Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie  Chimie  Chimie  A  Zi  180    
					 
				  Biochimie tehnologică  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţa mediului  Chimia mediului  AP  Zi  180    
					 
				  Biologie  Biologie  A  Zi  180    
					 
				  Biochimie  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţa mediului  Ecologie şi protecţia mediului  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţa mediului  AP  Zi  180    
					 
				  Geografie  Geografie  A  Zi  180    
					 
				  Geografia turismului  AP  Zi  180    
					 
				  Planificare teritorială  AP  Zi  180    
					 
				  4  Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie  Limbă şi literatură  Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă  A  Zi  180    
					 
				  O limbă şi literatură modernă (A) - O limbă şi literatură modernă (B)  A  Zi  180    
					 
				  Limbi moderne aplicate  Limbi moderne aplicate  AP  Zi  180    
					 
				  Istorie  Istorie  A  Zi  180    
					 
				  Teologie  Teologie ortodoxă pastorală  A  Zi  240    
					 
				  Teologie ortodoxă didactică  A  Zi  180    
					 
				  5  Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării  Filosofie  Filosofie  A  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe politice  Ştiinţe politice  AP  Zi  180    
					 
				  Relaţii internaţionale şi studii europene  Relaţii internaţionale şi studii europene  AP  Zi  180    
					 
				  Relaţii internaţionale şi studii europene (în limba germană)  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale comunicării  Comunicare şi relaţii publice  AP  Zi  180    
					 
				  Jurnalism  A  Zi  180    
					 
				  6  Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative  Drept  Drept  A/AP /AP  Zi/ID/FR  240    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  AP  Zi  180    
					 
				  7  Facultatea de Sociologie şi Psihologie  Psihologie  Psihologie  A  Zi  180    
					 
				  Asistenţă socială  Asistenţă socială  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Sociologie  Sociologie  A  Zi  180    
					 
				  Antropologie  A  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale educaţiei  Pedagogie  A  Zi  180    
					 
				  Psihopedagogie specială  AP  Zi  180    
					 
				  Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar  A  Zi  180    
					 
				  8  Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  A  Zi  180    
					 
				  Economie  Economie generală şi comunicare economică  A  Zi  180    
					 
				  Economie agroalimentară şi a mediului  A  Zi  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Economie şi afaceri internaţionale  Economie şi afaceri internaţionale  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Management  Management  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Marketing  Marketing  A  Zi  180    
					 
				  Cibernetică, statistică şi informatică economică  Informatică economică  A  Zi  180    
					 
				  9  Facultatea de Arte şi Design  Arte plastice, decorative şi design  Arte plastice (pictură, grafică, sculptură)  A  Zi  180    
					 
				  Arte decorative  A  Zi  180    
					 
				  Arte textile - design textil  A  Zi  180    
					 
				  Design  A  Zi  180    
					 
				  Pedagogia artelor plastice şi decorative  A  Zi  180    
					 
				  Conservare şi restaurare  AP  Zi  180    
					 
				  Istoria şi teoria artei  AP  Zi  180    
					 
				  10  Facultatea de Muzică  Muzică  Interpretare muzicală - instrumente  A  Zi  240    
					 
				  Interpretare muzicală - canto  A  Zi  240    
					 
				  Pedagogie muzicală  A  Zi  180    
					 
				  Teatru  Artele spectacolului (actorie)  A  Zi  180    
					 
				  11  Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport  Educaţie fizică şi sport  Educaţie fizică şi sportivă  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Kinetoterapie şi motricitate specială  A  Zi  180      49. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "VICTOR BABEŞ" DIN TIMIŞOARA                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Medicină  Sănătate  Medicină  A  Zi  360    
					 
				  Moaşe  AP  Zi  240    
					 
				  Asistenţă medicală generală  AP  Zi  240    
					 
				  Balneofiziokinetoterapie şi recuperare  AP  Zi  180    
					 
				  Laborator clinic  A  Zi  180    
					 
				  Radiologie şi imagistică  AP  Zi  180    
					 
				  2  Facultatea de Medicină dentară  Sănătate  Medicină Dentară  A  Zi  360    
					 
				  Tehnică dentară  A  Zi  180    
					 
				  Asistenţă dentară  AP  Zi  180    
					 
				  3  Facultatea de Farmacie  Sănătate  Farmacie  A  Zi  300    
					 
				  Asistenţă de farmacie  AP  Zi  180      50. ACADEMIA TEHNICĂ MILITARĂ DIN BUCUREŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Sisteme Integrate de Armament  Inginerie aerospaţială  Aeronave şi motoare de aviaţie  A  Zi  240    
					 
				  Echipamente şi instalaţii de aviaţie  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie de armament, rachete şi muniţii  Armament, aparatură artileristică şi sisteme de conducere a focului  A  Zi  240    
					 
				  Muniţii, rachete, explozivi şi pulberi  A  Zi  240    
					 
				  Armament, rachete, muniţii de aviaţie şi sisteme de salvare  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria autovehiculelor  Blindate, automobile şi tractoare  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie chimică  Chimie militară  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie civilă  Construcţii şi fortificaţii  A  Zi  240    
					 
				  Căi ferate, drumuri şi poduri  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria instalaţiilor  Instalaţii pentru construcţii  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie geodezică  Topogeodezie şi automatizarea asigurării topogeodezice  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie genistică  Maşini şi utilaje de geniu  A  Zi  240    
					 
				  Sisteme pentru baraje de mine, distrugeri şi mascare  A  Zi  240    
					 
				  2  Facultatea de Sisteme Electronice şi Informatice Militare  Inginerie electronică şi telecomunicaţii  Echipamente şi sisteme electronice militare  A  Zi  240    
					 
				  Transmisiuni  A  Zi  240    
					 
				  Calculatoare şi tehnologia informaţiei  Calculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi securitate naţională  A  Zi  240    
					 
				  Ingineria sistemelor  Echipamente pentru modelare, simulare şi conducere informatizată a acţiunilor de luptă  A  Zi  240      51. UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE "CAROL I" DIN BUCUREŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Comandă şi Stat Major  Ştiinţe militare şi informaţii  Conducere interarme - forţe terestre  A  Zi  180    
					 
				  Conducere interarme - forţe aeriene  A  Zi  180    
					 
				  Conducere interarme - forţe navale  A  Zi  180    
					 
				  Conducere logistică  A  Zi  180    
					 
				  Management economico-financiar  A  Zi  180    
					 
				  Securitate şi apărare  AP  Zi  180    
					 
				  Conducere militară  AP  Zi  180    
					 
				  Sisteme informaţionale  AP  Zi  180      52. ACADEMIA NAŢIONALĂ DE INFORMAŢII DIN BUCUREŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de informaţii  Ştiinţe militare şi Informaţii  Comunicare şi relaţii publice - informaţii  A  Zi  180    
					 
				  Psihologie-informaţii  A  Zi  180      53. ACADEMIA DE POLIŢIE "ALEXANDRU IOAN CUZA" DIN BUCUREŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Poliţie  Drept  Drept  A  Zi  240    
					 
				  Ordine şi siguranţă publică  AP  Zi  180    
					 
				  2  Facultatea de Pompieri  Ingineria instalaţiilor  Instalaţii pentru construcţii - pompieri  A  Zi  240    
					 
				  3  Facultatea de Arhivistică  Istorie  Arhivistică  A  Zi  180                          
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Academia Forţelor Aeriene "Henri Coandă"  Ştiinţe militare şi informaţii  Managementul organizaţiei  A  Zi  180      55. ACADEMIA NAVALĂ "MIRCEA CEL BĂTRÂN" DIN CONSTANŢA                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Marină Militară  Inginerie navală şi Navigaţie  navigaţie, hidrografie şi echipamente navale  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie electrică  Electromecanică  A  Zi  240    
					 
				  2  Facultatea de Marină Civilă  Inginerie navală şi Navigaţie  navigaţie şi transport maritim şi fluvial  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  Inginerie electrică  Electromecanică  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie şi management naval şi portuar  A/AP  Zi/FR  240     56. ACADEMIA FORŢELOR TERESTRE "NICOLAE BĂLCESCU" DIN SIBIU                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Academia Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu"  Ştiinţe militare şi informaţii  Managementul organizaţiei  A  Zi  180    
					 
				  Management economico-financiar  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  AP  Zi  180        
				 + 
			  Anexa 3      STRUCTURA  instituţiilor de învăţământ superior particular acreditate,  domeniile de studii universitare de licenţă şi  specializările/programele de studii acreditate  sau autorizate să funcţioneze provizoriu  1. UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR" DIN BUCUREŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative  Drept  Drept  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  AP  Zi  180    
					 
				  2  Facultatea de Management Turistic şi Comercial  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  3  Facultatea de Istorie  Istorie  Istorie  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  4  Facultatea de Relaţii Economice internaţionale  Economie şi afaceri internaţionale  Economie şi afaceri Internaţionale  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  5  Facultatea de Finanţe şi bănci  Finanţe  Finanţe şi Bănci  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  6  Facultatea de Ştiinţe politice  Ştiinţe politice  Ştiinţe Politice  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  7  Facultatea de Limbi şi literaturi Străine  Limbă şi literatură  Limbi şi literaturi (franceză, engleză, germană) - Limbi şi Literaturi (engleză, germană, arabă, italiană, japoneză, spaniolă)  AP  Zi  180    
					 
				  8  Facultatea de Drept din Cluj- Napoca  Drept  Drept  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  9  Facultatea de Ştiinţe Economice din Cluj-Napoca  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  10  Facultatea de Geografia turismului din Sibiu  Geografie  Geografia Turismului  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Geografie  AP  Zi  180    
					 
				  11  Facultatea de Management Turistic şi Comercial din Timişoara  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  12  Facultatea de Management Turistic şi Comercial din Constanţa  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  AP/ AP  Zi/FR  180    
					 
				  13  Facultatea de Relaţii Economice internaţionale din Braşov  Economie şi afaceri internaţionale  Economie şi afaceri Internaţionale  AP/ AP  Zi/FR  180    
					 
				  14  Facultatea de Finanţe, bănci şi Contabilitate din Braşov  Finanţe  Finanţe şi Bănci  AP/ AP  Zi/FR  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  AP  Zi  180      2. UNIVERSITATEA "TITU MAIORESCU" DIN BUCUREŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Drept  Drept  Drept  A/AP  Zi/ID/FR  240    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  AP  Zi  180    
					 
				  2  Facultatea de Drept din Târgu Jiu  Drept  Drept  AP  Zi  240    
					 
				  3  Facultatea de Ştiinţe Economice  Finanţe  Finanţe şi bănci  A/AP /AP  Zi/ID/FR  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  AP/ AP  Zi/ID  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Administrarea afacerilor  AP  Zi  180    
					 
				  4  Facultatea de Ştiinţe Economice din Târgu Jiu  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  AP  Zi  180    
					 
				  5  Facultatea de Psihologie  Psihologie  Psihologie  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  6  Facultatea de Ştiinţa şi Tehnologia Informaţiei  Informatică  Informatică  AP/ AP  Zi/ID  180    
					 
				  7  Facultatea de Medicină  Sănătate  Medicină  A  Zi  360    
					 
				  Asistenţă medicală generală  AP  Zi  240    
					 
				  8  Facultatea de Medicină dentară  Sănătate  Medicină Dentară  A  Zi  360    
					 
				  Tehnică dentară  AP  Zi  180      3. UNIVERSITATEA "NICOLAE TITULESCU" DIN BUCUREŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Drept  Drept  Drept  A/ AP/ AP  Zi/ID/FR  240    
					 
				  Drept comunitar  AP  Zi  240    
					 
				  2  Facultatea de Ştiinţe Economice  Finanţe  Finanţe şi bănci  A/ AP/ AP  ZI/ID/FR  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  AP/ AP  ZI/ID  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  AP  ZI  180    
					 
				  3  Facultatea de Ştiinţe Sociale şi Administrative  Sociologie  Sociologie  AP  Zi  180    
					 
				  Relaţii internaţionale şi studii europene  Relaţii internaţionale şi studii europene  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  AP/ AP  ZI/ID  180     4. UNIVERSITATEA ROMÂNO-AMERICANĂ DIN BUCUREŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Drept  Drept  Drept  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  2  Facultatea de Economia turismului Intern şi Internaţional  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, Turismului şi serviciilor  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  3  Facultatea de Informatică Managerială  Cibernetică, statistică şi Informatică economică  informatică economică  A  Zi  180    
					 
				  4  Facultatea de Management- Marketing  Management  Management  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Marketing  Marketing  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  5  Facultatea de Relaţii Comerciale şi Financiar-Bancare Interne şi internaţionale  Economie şi afaceri internaţionale  Afaceri Internaţionale  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  AP  Zi  180    
					 
				  6  Facultatea de Studii Economice Europene  Economie şi afaceri internaţionale  Economie şi afaceri internaţionale  A  Zi  180      5. UNIVERSITATEA "HYPERION" DIN BUCUREŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1  Facultatea de Matematică- Informatică  Matematică  Matematică  AP  Zi  180    
					 
				  Informatică  Informatică  AP  Zi  180    
					 
				  2  Facultatea de Fizică  Fizică  Fizică  A  Zi  180    
					 
				  3  Facultatea de Istorie-Geografie  Istorie  Istorie  A  Zi  180    
					 
				  Geografie  Geografie  AP  Zi  180    
					 
				  4  Facultatea de Litere şi Limbi Străine  Limbă şi literatură  Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, italiană, chineză, japoneză)  A  Zi  180    
					 
				  5  Facultatea de Psihologie  Psihologie  Psihologie  A  Zi  180    
					 
				  6  Facultatea de Ştiinţe Politice, Sociologie şi Relaţii Internaţionale  Sociologie  Sociologie  A  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe politice  Ştiinţe politice  AP/ AP  Zi/FR  180    
					 
				  7  Facultatea de Drept şi Administraţie publică  Drept  Drept  A/AP  Zi/ID  240    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie Publică  AP/ AP  Zi/ID  180    
					 
				  8  Facultatea de Jurnalism  Ştiinţe ale comunicării  Jurnalism  A/ AP  Zi/FR  180    
					 
				  9  Facultatea de Ştiinţe Economice  Finanţe  Finanţe şi bănci  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Economie şi afaceri internaţionale  Afaceri internaţionale  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  AP/ AP  Zi/ID  180    
					 
				  Management  Management  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  10  Facultatea de Arte  Teatru  Artele spectacolului (Actorie)  A  Zi  180    
					 
				  Cinematografie şi media  Cinematografie, fotografie, media (Regie de film şi TV, Imagine de film şi TV)  A  Zi  240    
					 
				  11  Facultatea de Electronică, Automatică şi informatică aplicată  Ingineria sistemelor  Automatică şi Informatică aplicată  A  Zi  240    
					 
				  Inginerie electronică şi telecomunicaţii  Electronică Aplicată  AP  Zi  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic  AP  Zi  240      6. UNIVERSITATEA "SPIRU HARET" DIN BUCUREŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1.  Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine  Limbă şi literatură  Limba şi literatura modernă A (engleză, franceză) - Limba şi literatura modernă B (franceză, engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă, latină)  A  ZI  180    
					 
				  2.  Facultatea de Drept şi Administraţie publică  Drept  Drept  A/AP  ZI/FR  240    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie Publică  AP  ZI  180    
					 
				  3.  Facultatea de Educaţie fizică şi sport  Educaţie fizică şi Sport  Educaţie Fizică şi sportivă  A  ZI  180    
					 
				  Kinetoterapie şi motricitate specială  AP  ZI  180    
					 
				  4.  Facultatea de Marketing şi Afaceri Economice internaţionale  Marketing  Marketing  A/AP  ZI/ID  180    
					 
				  Economie şi afaceri internaţionale  Afaceri Internaţionale  AP  ZI  180    
					 
				  5.  Facultatea de Management Financiar- Contabil  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A/AP  ZI/ID  180    
					 
				  Management  Management  AP  ZI  180    
					 
				  6.  Facultatea de Finanţe şi bănci  Finanţe  Finanţe şi Bănci  AP/ AP  ZI/ID  180    
					 
				  7.  Facultatea de Medicină veterinară  Medicină veterinară  Medicină Veterinară  A  ZI  360    
					 
				  8.  Facultatea de Filosofie şi Jurnalism  Filosofie  Filosofie  A/AP  ZI/FR  180    
					 
				  Ştiinţe ale comunicării  Jurnalism  A/AP  ZI/FR  180    
					 
				  9.  Facultatea de Sociologie- Psihologie  Sociologie  Sociologie  A  ZI  180    
					 
				  Psihologie  Psihologie  A  ZI  180    
					 
				  10.  Facultatea de Management din Braşov  Management  Management  A/AP  ZI/FR  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  AP/ AP  ZI/FR  180    
					 
				  11.  Facultatea de Muzică  Muzică  Pedagogie muzicală  A/AP  ZI/FR  180    
					 
				  12.  Facultatea de Geografie  Geografie  Geografie  A  ZI  180    
					 
				  Geografia turismului  AP  ZI  180    
					 
				  13.  Facultatea de Management Financiar- Contabil din Constanţa  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A  ZI  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  AP/ AP  ZI/FR  180    
					 
				  Management  Management  AP  ZI  180    
					 
				  14.  Facultatea de Teatru  Teatru  Artele spectacolului (actorie)  A  ZI  180    
					 
				  15.  Facultatea de Limbă şi literatură română  Limba şi literatura  limbă şi literatură Română - O Limba şi Literatura străină (engleză, franceză)  A/ AP/ AP  ZI/ID/FR  180    
					 
				  16.  Facultatea de Istorie  Istorie  Istorie  A/ AP/ AP  ZI/ID/FR  180    
					 
				  17.  Facultatea de Relaţii internaţionale şi studii europene  Relaţii internaţionale şi studii europene  Relaţii Internaţionale şi Studii Europene  AP  ZI  180    
					 
				  18.  Facultatea de Ştiinţe Juridice şi administrative din Braşov  Ştiinţe Administrative  Administraţie publică  A/AP  ZI/FR  180    
					 
				  Drept  Drept  AP  ZI  240    
					 
				  19.  Facultatea de Management Financiar- Contabil din Craiova  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A/AP  ZI/FR  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  AP/ AP  ZI/FR  180    
					 
				  Economie şi afaceri internaţionale  Afaceri internaţionale  AP  ZI  180    
					 
				  20.  Facultatea de Drept şi Administraţie publică din Craiova  Drept  Drept  AP  ZI  240    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie Publică  AP  Zi  180    
					 
				  21.  Facultatea de Contabilitate şi Finanţe din Câmpulung- Muscel  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A/AP  ZI/FR  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  AP/ AP  ZI/FR  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Administrarea afacerilor  AP  ZI  180    
					 
				  22.  Facultatea de Matematică şi Informatică  Matematică  Matematică  A  ZI  180    
					 
				  Informatică  Informatică  A  ZI  180    
					 
				  23.  Facultatea de Arhitectură  Arhitectură  Arhitectură  A  ZI  360    
					 
				  24.  Facultatea de Drept şi Administraţie publică din Constanţa  Drept  Drept  A/AP  ZI/FR  240    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie Publică  AP  ZI  180    
					 
				  25.  Facultatea de Psihologie şi Pedagogie din Braşov  Psihologie  Psihologie  A  ZI  180    
					 
				  Ştiinţe ale educaţiei  Pedagogie  A  ZI  180    
					 
				  26.  Facultatea de Drept şi Administraţie Publică din Râmnicu Vâlcea  Drept  Drept  AP  ZI  240    
					 
				  27.  Facultatea de Contabilitate şi Finanţe din Râmnicu Vâlcea  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A/AP  ZI/FR  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  AP/ AP  ZI/FR  180    
					 
				  28.  Facultatea de Finanţe şi bănci din Blaj  Finanţe  Finanţe şi Bănci  AP/ AP  ZI/FR  180    
					 
				  29.  Facultatea de Management Financiar- Contabil din Blaj  Administrarea afacerilor  Administrarea afacerilor  AP  ZI  180    
					 
				  30.  Facultatea de Matematică- Informatică din Blaj  Informatică  Informatică  AP  ZI  180      7. UNIVERSITATEA "BIOTERRA" DIN BUCUREŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1.  Facultatea de Management Agroturistic  Inginerie şi management  Inginerie şi management în alimentaţie publică şi agroturism  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  2.  Facultatea de Management Agroturistic din Focşani  Inginerie şi management  Inginerie şi management în alimentaţie publică şi agroturism  AP  Zi  240    
					 
				  3.  Facultatea de Management Agroturistic din Alexandria  Inginerie şi management  Inginerie şi management în alimentaţie publică şi agroturism  AP  Zi  240    
					 
				  4.  Facultatea de Management Agroturistic din Slobozia  Inginerie şi management  Inginerie şi management în alimentaţie publică şi agroturism  AP  Zi  240    
					 
				  5.  Facultatea de Ingineria Produselor Alimentare  Ingineria produselor alimentare  Ingineria produselor alimentare  A  Zi  240    
					 
				  6.  Facultatea de Drept  Drept  Drept  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  7.  Facultatea de Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare  Ingineria produselor alimentare  Controlul şi expertiza produselor alimentare  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  8.  Facultatea de Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare din Alexandria  Ingineria produselor alimentare  Controlul şi expertiza produselor alimentare  AP  Zi  240    
					 
				  9.  Facultatea de Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare din Slobozia  Ingineria produselor alimentare  Controlul şi expertiza produselor alimentare  AP  Zi  240     8. UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1.  Facultatea de Drept  Drept  Drept  A/ AP/ AP  ZI/ID/FR  240    
					 
				  2.  Facultatea de Educaţie fizică şi sport  Educaţie fizică şi Sport  Educaţie Fizică şi sportivă  A  ZI  180    
					 
				  3.  Facultatea de Inginerie Managerială  Inginerie şi management  Inginerie economică industrială  A  ZI  240    
					 
				  4.  Facultatea de Ştiinţe Economice  Finanţe  Finanţe şi bănci  A/ AP/ AP  ZI/ID/FR  180    
					 
				  5.  Facultatea de Ştiinţele Naturii şi Ecologie  Ştiinţa mediului  Ecologie şi protecţia mediului  A  ZI  180    
					 
				  6.  Facultatea de Psihologie  Psihologie  Psihologie  A  ZI  180    
					 
				  7.  Facultatea de Ştiinţele comunicării  Ştiinţe ale Comunicării  Comunicare şi relaţii publice  A  ZI  180      9. UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ŞTIINŢE ŞI ARTE "GHEORGHE CRISTEA" DIN BUCUREŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1.  Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative  Drept  Drept  A  Zi  240    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  A  Zi  180    
					 
				  Economie şi afaceri internaţionale  Economie şi afaceri internaţionale  A  Zi  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  A  Zi  180    
					 
				  Economie  Economia mediului  AP  Zi  180    
					 
				  Statistică, cibernetică şi informatică economică  Cibernetică economică  AP  Zi  180    
					 
				  2.  Facultatea de Arte şi Ştiinţe  Ştiinţe ale comunicării  Comunicare şi relaţii publice  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe politice  Ştiinţe politice  AP  Zi  180    
					 
				  Limbă şi literatură  Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura franceză  AP  Zi  180    
					 
				  Teatru  Artele spectacolului (coregrafie)  AP  Zi  180     10. UNIVERSITATEA "ATHENAEUM" DIN BUCUREŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1.  Facultatea de Ştiinţe Economice  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A  ZI  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  A  ZI  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Administrarea afacerilor  AP  ZI  180    
					 
				  Marketing  Marketing  AP  ZI  180    
					 
				  2.  Facultatea de Administraţie publică  Ştiinţe administrative  Administraţie Publică  A  ZI  180      11. UNIVERSITATEA "ARTIFEX" DIN BUCUREŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1.  Facultatea de Finanţe şi Contabilitate  Finanţe  Finanţe şi bănci  A  Zi  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  AP  Zi  180    
					 
				  2.  Facultatea de Management- Marketing  Management  Management  A  Zi  180    
					 
				  Marketing  Marketing  A  Zi  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  AP  Zi  180      12. INSTITUTUL TEOLOGIC ROMÂNO-CATOLIC DIN BUCUREŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1.  Facultatea de Teologie romano- catolică  Teologie  Teologie Romano-Catolică didactică  A/AP  Zi/FR  180     13. INSTITUTUL TEOLOGIC BAPTIST DIN BUCUREŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1.  Facultatea de Teologie  Teologie  Teologie baptistă pastorală  A/AP  Zi/ID  240     14. UNIVERSITATEA "VASILE GOLDIŞ" DIN ARAD                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1.  Facultatea de Ştiinţe Juridice  Drept  Drept  A/ AP/ AP  Zi/ID/FR  240    
					 
				  2.  Facultatea de Ştiinţe Economice  Marketing  Marketing  A/ AP/ AP  Zi/ID/FR  180    
					 
				  Marketing (la Satu Mare)  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Marketing (la Baia Mare)  AP  Zi  180    
					 
				  Marketing (la Marghita)  AP  Zi  180    
					 
				  Marketing (la Zalău)  AP  Zi  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Administrarea afacerilor  A  Zi  180    
					 
				  Administrarea afacerilor (la Bistriţa)  AP  Zi  180    
					 
				  Economia comerţului, turismului şi serviciilor (la Sebiş)  AP/ AP  Zi/ID  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A/ AP/ AP  Zi/ID/FR  180    
					 
				  Contabilitate şi informatică de gestiune (la Alba Iulia)  AP  Zi  180    
					 
				  Contabilitate şi informatică de gestiune (la Satu Mare)  AP  Zi  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  AP  Zi  180    
					 
				  3.  Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină dentară  Sănătate  Medicină  A  Zi  360    
					 
				  Medicină Dentară  A  Zi  360    
					 
				  Moaşe  AP  Zi  240    
					 
				  Asistenţă medicală generală  AP  Zi  240    
					 
				  Tehnică dentară  A  Zi  180    
					 
				  Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare  AP  Zi  180    
					 
				  Farmacie  AP  Zi  300    
					 
				  4.  Facultatea de Educaţie fizică şi sport  Educaţie fizică şi Sport  Educaţie Fizică şi sportivă  A  Zi  180    
					 
				  Educaţie fizică şi sportivă (la Satu Mare)  AP  Zi  180    
					 
				  Kinetoterapie şi motricitate specială  AP  Zi  180    
					 
				  5.  Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative  Filosofie  Filosofie  AP  Zi  180    
					 
				  Limbă şi literatură  Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză  AP  Zi  180    
					 
				  Limba şi literatura engleză  A  Zi  180    
					 
				  Limba şi literatura engleză (la Baia Mare)  AP  Zi  180    
					 
				  Limba şi literatura engleză (la Zalău)  AP  Zi  180    
					 
				  Limbi moderne aplicate  Limbi moderne aplicate (câte două limbi străine dintre: engleză, franceză şi germană)  AP/ AP  Zi/FR  180    
					 
				  Istorie  Istorie  A  Zi  180    
					 
				  Istorie (la Baia Mare)  AP  Zi  180    
					 
				  Istorie (la Satu Mare)  AP  Zi  180    
					 
				  Asistenţă socială  Asistenţă socială  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe politice  Ştiinţe politice  AP/  Zi/ID  180    
					 
				  Relaţii internaţionale şi studii europene  Relaţii internaţionale şi studii europene  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Ştiinţe ale comunicării  Jurnalism  A  Zi  180    
					 
				  Jurnalism (la Satu Mare)  AP  Zi  180    
					 
				  Jurnalism (la Baia Mare)  AP  Zi  180    
					 
				  Jurnalism (la Zalău)  AP  Zi  180    
					 
				  Comunicare şi relaţii publice  AP/ AP  Zi/ID  180    
					 
				  6.  Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale educaţiei  Ştiinţe ale Educaţiei  Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar  A  Zi  180    
					 
				  Psihologie  Psihologie  A  Zi  180    
					 
				  7.  Facultatea de Informatică  Informatică  Informatică  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  8.  Facultatea de Ştiinţe ale Naturii  Biologie  Biologie  A  Zi  180    
					 
				  Geografie  Geografie (la Baia Mare)  AP  Zi  180    
					 
				  Geografia turismului (la Baia Mare)  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţa mediului  Ecologie şi protecţia mediului  AP  Zi  180    
					 
				  9.  Facultatea de Inginerie  Silvicultură  Silvicultură  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  Inginerie şi management  Inginerie şi management în alimentaţie publică şi agroturism  AP/ AP  Zi/FR  240    
					 
				  Arhitectură  Conservare şi restaurare de arhitectură  AP  Zi  180      15. UNIVERSITATEA "GEORGE BACOVIA" DIN BACĂU                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1.  Facultatea de Contabilitate şi informatică de gestiune  Contabilitate  Contabilitate şi Informatică de Gestiune  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  AP  Zi  180    
					 
				  2.  Facultatea de Management  Management  Management  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Drept  Drept  AP  Zi  240    
					 
				  Asistenţă socială  Asistenţă socială  AP  Zi  180    
					 
				  3.  Facultatea de Economia Afacerilor  Marketing  Marketing  A/ AP/ AP  Zi/FR/ID  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  AP  Zi  180    
					 
				  Statistică, cibernetică şi Informatică economică  informatică economică  AP  Zi  180     16. UNIVERSITATEA "GEORGE BARIŢIU" DIN BRAŞOV                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1.  Facultatea de Drept  Drept  Drept  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  2.  Facultatea de Ştiinţe Economice  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  3.  Facultatea de Educaţie fizică şi sport  Educaţie fizică şi Sport  Educaţie Fizică şi sportivă  A  Zi  180     17. UNIVERSITATEA "BOGDAN VODĂ" DIN CLUJ-NAPOCA                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1.  Facultatea de Ştiinţe Economice  Management  Management  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Management (la Baia Mare)  AP/ AP  Zi/FR  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  A  Zi  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  AP  Zi  180    
					 
				  Statistică, cibernetică şi Informatică economică  informatică economică  AP  Zi  180    
					 
				  2.  Facultatea de Drept  Drept  Drept (la Baia Mare)  A/AP  Zi/FR  240    
					 
				  Ştiinţe politice  Ştiinţe politice  AP  Zi  180    
					 
				  3.  Facultatea de Educaţie fizică şi sport  Educaţie fizică şi Sport  Educaţie Fizică şi sportivă (la Baia Mare)  A  Zi  180      18. UNIVERSITATEA "ANDREI ŞAGUNA" DIN CONSTANŢA                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1.  Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative  Drept  Drept  A  Zi  240    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  AP  Zi  180    
					 
				  2.  Facultatea de Ştiinţele Comunicării şi Ştiinţe Politice  Relaţii internaţionale şi studii europene  Relaţii internaţionale şi studii europene  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale comunicării  Jurnalism  A  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe politice  Ştiinţe politice  AP  Zi  180    
					 
				  3.  Facultatea de Psihosociologie  Psihologie  Psihologie  AP  Zi  180    
					 
				  Sociologie  Sociologie  AP  Zi  180    
					 
				  Asistenţă socială  Asistenţă socială  AP  Zi  180    
					 
				  4.  Facultatea de Ştiinţe Economice  Finanţe  Finanţe şi bănci  A  Zi  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  AP  Zi  180    
					 
				  Management  Management  AP  Zi  180    
					 
				  Statistică, cibernetică şi Informatică economică  informatică economică  AP  Zi  180    
					 
				  5.  Facultatea de Navigaţie şi transport maritim şi fluvial  Inginerie navală şi Navigaţie  navigaţie şi Transport Maritim şi Fluvial  AP  Zi  240     19. UNIVERSITATEA "DANUBIUS" DIN GALAŢI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1.  Facultatea de Drept  Drept  Drept  A/ AP/ AP  Zi/FR/ID  240    
					 
				  2.  Facultatea de Ştiinţe Economice  Finanţe  Finanţe şi bănci  A/AP  Zi/ID  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  AP/ AP  Zi/ID  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  AP  Zi  180    
					 
				  3.  Facultatea de Ştiinţe ale comunicării  Ştiinţe ale Comunicării  Comunicare şi relaţii publice  AP  Zi  180    
					 
				  4.  Facultatea de Relaţii internaţionale şi studii europene  Relaţii internaţionale şi studii europene  Relaţii Internaţionale şi Studii Europene  AP  Zi  180      20. UNIVERSITATEA EUROPEANĂ "DRĂGAN" DIN LUGOJ                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1.  Facultatea de Drept  Drept  Drept  A  Zi  240    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  AP  Zi  180    
					 
				  2.  Facultatea de Ştiinţe Economice  Finanţe  Finanţe şi bănci  A  Zi  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  AP  Zi  180    
					 
				  Statistică, cibernetică şi informatică economică  Cibernetică economică  AP  Zi  180     21. UNIVERSITATEA "MIHAIL KOGĂLNICEANU" DIN IAŞI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1.  Facultatea de Drept  Drept  Drept  A  Zi  240    
					 
				  Relaţii internaţionale şi studii europene  Relaţii internaţionale şi studii europene  AP  Zi  180    
					 
				  Istorie  Istorie  AP  Zi  180    
					 
				  Geografie  Geografie  AP  Zi  180     22. UNIVERSITATEA "EMANUEL" DIN ORADEA                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1.  Facultatea de Teologie  Teologie  Teologie baptistă pastorală  A  Zi  240    
					 
				  Asistenţă socială  Asistenţă socială  A  Zi  180    
					 
				  Limbă şi literatură  Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză  AP  Zi  180    
					 
				  Muzică  Pedagogie muzicală  A  Zi  180    
					 
				  2.  Facultatea de Management  Management  Management  A/AP  Zi/ID  180     23. UNIVERSITATEA "CONSTANTIN BRÂNCOVEANU" DIN PITEŞTI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1.  Facultatea de Management, Marketing în Afaceri Economice  Management  Management  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Marketing  Marketing  A  Zi  180    
					 
				  Economie şi afaceri internaţionale  Afaceri internaţionale  AP  Zi  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Administrarea afacerilor  AP  Zi  180    
					 
				  2.  Facultatea de Finanţe - Contabilitate  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  AP  Zi  180    
					 
				  3.  Facultatea de Ştiinţe Juridice, Administrative şi ale comunicării  Ştiinţe ale Comunicării  Comunicare şi relaţii publice  A  Zi  180    
					 
				  Jurnalism  A  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  AP  Zi  180    
					 
				  Drept  Drept  AP  Zi  240    
					 
				  Relaţii internaţionale şi studii europene  Relaţii internaţionale şi studii europene  AP  Zi  180    
					 
				  4.  Facultatea de Management Marketing în Afaceri Economice din Brăila  Management  Management  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Economie  Economie agroalimentară  AP  Zi  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  AP  Zi  180    
					 
				  5.  Facultatea de Ştiinţe Administrative şi ale comunicării din Brăila  Ştiinţe ale Comunicării  Jurnalism  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  AP  Zi  180    
					 
				  Asistenţă socială  Asistenţă socială  AP  Zi  180    
					 
				  6.  Facultatea de Management Marketing în Afaceri Economice din Râmnicu Vâlcea  Management  Management  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  AP  Zi  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  AP  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  AP  Zi  180     24. UNIVERSITATEA ROMÂNO-GERMANĂ DIN SIBIU                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1.  Facultatea de Drept  Drept  Drept  A  Zi  240    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  A  Zi  180    
					 
				  2.  Facultatea de Ştiinţe Economice şi Calculatoare  Management  Management  A  Zi  180    
					 
				  Marketing  Marketing  A  Zi  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  AP  Zi  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului, serviciilor şi managementul calităţii  AP  Zi  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  AP  Zi  180    
					 
				  Calculatoare şi tehnologia informaţiei  Calculatoare  AP  Zi  240      25. UNIVERSITATEA "DIMITRIE CANTEMIR" DIN TÂRGU MUREŞ                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1.  Facultatea de Drept  Drept  Drept  A  Zi  240    
					 
				  2.  Facultatea de Ştiinţe Economice  Finanţe  Finanţe şi bănci  A  Zi  180    
					 
				  Marketing  Marketing  AP  Zi  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  AP  Zi  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  AP  Zi  180    
					 
				  3.  Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale educaţiei  Psihologie  Psihologie  A  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale Educaţiei  Psihopedagogie specială  A  Zi  180    
					 
				  4.  Facultatea de Istorie-Geografie  Geografie  Geografia turismului  AP  Zi  180    
					 
				  Geografie  AP  Zi  180    
					 
				  Istorie  Istorie  AP  Zi  180     26. UNIVERSITATEA "MIHAI EMINESCU" DIN TIMIŞOARA                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1.  Facultatea de Management Turistic, Hotelier şi Comercial  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  A  Zi  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  AP  Zi  180    
					 
				  2.  Facultatea de Psihologie şi Asistenţă Socială  Psihologie  Psihologie  AP  Zi  180    
					 
				  Asistenţă socială  Asistenţă socială  AP  Zi  180    
					 
				  3.  Facultatea de Litere  Limbă şi literatură  Limba şi literatura română  AP  ZI  180      27. UNIVERSITATEA "TIBISCUS" DIN TIMIŞOARA                             
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1.  Facultatea de Ştiinţe Economice  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  Marketing  Marketing  AP  Zi  180    
					 
				  Economie şi afaceri internaţionale  Economie şi afaceri internaţionale  A  Zi  180    
					 
				  2.  Facultatea de Jurnalistică, Comunicare şi Limbi moderne  Limbi moderne aplicate  Limbi Moderne aplicate  A  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale comunicării  Comunicare şi relaţii publice  AP  Zi  180    
					 
				  Jurnalism  A  Zi  180    
					 
				  3.  Facultatea de Calculatoare şi Informatică Aplicată  Informatică  Informatică  A  Zi  180    
					 
				  4.  Facultatea de Muzică  Muzică  Interpretare muzicală - instrumente  AP  Zi  240    
					 
				  5.  Facultatea de Drept şi Administraţie publică  Ştiinţe administrative  Administraţie Publică  AP  Zi  180    
					 
				  Drept  Drept  A  Zi  240    
					 
				  6.  Facultatea de Educaţie fizică şi sport  Educaţie fizică şi Sport  Educaţie Fizică şi sportivă  AP  Zi  180    
					 
				  Sport şi performanţă motrică  AP  Zi  180    
					 
				  7.  Facultatea de Design  Arte plastice, decorative şi Design  design  A  Zi  180    
					 
				  8.  Facultatea de Psihologie  Psihologie  Psihologie  A  Zi  180      28. UNIVERSITATEA "PETRE ANDREI" DIN IAŞI                       
					 
				  Nr. crt.  Facultatea  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1.  Facultatea de Drept  Drept  Drept  A  Zi  240    
					 
				  2.  Facultatea de Economie  Finanţe  Finanţe şi bănci  A/AP  Zi/FR  180    
					 
				  3.  Facultatea de Psihologie şi Asistenţă Socială  Psihologie  Psihologie  A  Zi  180    
					 
				  4.  Facultatea de Medicină dentară  Sănătate  Medicină Dentară  A  Zi  360      Specializări/Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu                   
					 
				  Nr. crt.  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ  Număr de credite    
					 
				  1.  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  Zi/FR  180    
					 
				  2.  Asistenţă socială  Asistenţă socială  Zi  180    
					 
				  3.  Sociologie  Sociologie  Zi  180    
					 
				  4.  Ştiinţe politice  Ştiinţe politice  Zi  180    
					 
				  5.  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  Zi  180    
					 
				  6.  Ştiinţe ale comunicării  Comunicare şi relaţii publice  Zi  180    
					 
				  Jurnalism  Zi  180        
				 + 
			  Anexa 4      SPECIALIZĂRILE/PROGRAMELE DE STUDII  acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu  în cadrul instituţiilor de învăţământ superior  particular autorizate să funcţioneze provizoriu  1. FUNDAŢIA "IDM" - UNIVERSITATEA ROMÂNO-BRITANICĂ DIN BUCUREŞTI                 
					 
				  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ (Zi)  Număr de credite    
					 
				  Administrarea afacerilor  Administrarea afacerilor  Zi  180     2. FUNDAŢIA "PRO-UNIVERSITATE MEDIA" DIN BUCUREŞTI                 
					 
				  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ (Zi)  Număr de credite    
					 
				  Ştiinţe ale comunicării  Jurnalism  Zi  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Administrarea afacerilor  Zi  180    
					 
				  Cinematografie şi media  Cinematografie, fotografie, media (Regie de film şi TV, Imagine de film şi TV)  Zi  240      3. INSTITUTUL TEOLOGIC ADVENTIST DIN CERNICA-ILFOV                   
					 
				  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ (Zi)  Număr de credite    
					 
				  Teologie  Teologie adventistă pastorală  Zi  240    
					 
				  Teologie adventistă didactică  Zi  180    
					 
				  Limbi şi literaturi  Limba şi literatura română  Zi  180    
					 
				  Asistenţă socială  Asistenţă socială*)  Zi  180    
					 
				  Limbi şi literaturi  Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză  Zi  180     -----------   
						Notă   ...
			  *) Propunere de acreditare din partea ARACIS.   4. INSTITUTUL TEOLOGIC PROTESTANT DIN CLUJ-NAPOCA                   
					 
				  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ (Zi)  Număr de credite    
					 
				  Teologie  Teologie protestantă pastorală  Zi  240     -----------   
						Notă   ...
			  *) A funcţionat şi înainte de 1989.   5. FUNDAŢIA "SAPIENŢIA" - UNIVERSITATEA "SAPIENŢIA" DIN CLUJ-NAPOCA                   
					 
				  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ (Zi)  Număr de credite    
					 
				  Ştiinţa mediului  Geografia mediului  Zi  180    
					 
				  Relaţii internaţionale şi studii europene  Relaţii internaţionale şi studii europene  Zi  180    
					 
				  Cinematografie şi media  Cinematografie, fotografie, media (Regie de film şi TV, Imagine de film şi TV, Multimedia: sunet-montaj)  Zi  240    
					 
				  Sociologie  Sociologie (la Miercurea-Ciuc)*)  Zi  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune (la Miercurea-Ciuc)  Zi  180    
					 
				  Economie  Economie agroalimentară (la Miercurea-Ciuc)  Zi  180    
					 
				  Limbă şi literatură  Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză (la Miercurea-Ciuc)*)  Zi  180    
					 
				  Ingineria mediului  Ingineria şi protecţia mediului în industrie (la Miercurea-Ciuc)  Zi  240    
					 
				  Ingineria produselor alimentare  Ingineria produselor alimentare (la Miercurea-Ciuc)  Zi  240    
					 
				  Ştiinţe ale comunicării  Comunicare şi relaţii publice (la Miercurea-Ciuc)  Zi  180    
					 
				  Economie  Economie generală (la Miercurea-Ciuc)  Zi  180    
					 
				  Informatică  Informatică (la Târgu Mureş)*)  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale educaţiei  Pedagogie (la Târgu Mureş)  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale comunicării  Comunicare şi relaţii publice (la Târgu Mureş)  Zi  180    
					 
				  Mecatronică şi robotică  Mecatronică (la Târgu Mureş)  Zi  240    
					 
				  Ingineria sistemelor  Automatică şi informatică aplicată (la Târgu Mureş)  Zi  240    
					 
				  Calculatoare şi tehnologia informaţiei  Calculatoare (la Târgu Mureş)  Zi  240    
					 
				  Horticultură  Horticultură (la Târgu Mureş)  Zi  240    
					 
				  Economie  Economia mediului (la Miercurea-Ciuc)  Zi  180     ----------   
						Notă   ...
			  *) Propunere de acreditare din partea ARACIS.   6. UNIVERSITATEA "MIHAI VITEAZUL" DIN CRAIOVA                 
					 
				  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ (Zi)  Număr de credite    
					 
				  Management  Management  Zi  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  Zi  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  Zi  180    
					 
				  Limbă şi literatură  Limbi şi literaturi moderne (engleză, franceză)  Zi  180    
					 
				  Drept  Drept  Zi  240    
					 
				  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  Zi  180      7. FUNDAŢIA "ŞTEFAN LUPAŞCU" - INSTITUTUL DE STUDII EUROPENE DIN IAŞI                 
					 
				  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ (Zi)  Număr de credite    
					 
				  Limbi moderne aplicate  Traducere şi interpretare  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  Zi  180    
					 
				  Informatică  Informatică  Zi  180    
					 
				  Management  Management  Zi  180    
					 
				  Educaţie fizică şi sport  Educaţie fizică şi sportivă  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale comunicării  Jurnalism  Zi  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  Zi  180     8. INSTITUTUL TEOLOGIC ROMÂNO-CATOLIC DIN IAŞI                 
					 
				  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ (Zi)  Număr de credite    
					 
				  Teologie  Teologie romano-catolică pastorală - A*)  Zi  240    
					 
				  Teologie romano-catolică didactică - AP  Zi  180     ----------   
						Notă   ...
			  *) Specializare acreditată; a funcţionat şi înainte de 1989.   9. UNIVERSITATEA "GHEORGHE ZANE" DIN IAŞI                 
					 
				  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ (Zi)  Număr de credite    
					 
				  Marketing  Marketing  Zi  180    
					 
				  Management  Management  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  Zi  180    
					 
				  Limbă şi literatură  Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura franceză  Zi  180     10. FUNDAŢIA "AGORA" - UNIVERSITATEA "AGORA" DIN ORADEA                  
					 
				  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ (Zi)  Număr de credite    
					 
				  Drept  Drept*)  Zi  240    
					 
				  Statistică, cibernetică şi Informatică economică  informatică economică  Zi  180    
					 
				  Management  Management*)  Zi  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  Zi  180      ----------   
						Notă   ...
			  *) Propunere de acreditare din partea ARACIS.   11. INSTITUTUL TEOLOGIC ROMÂNO-CATOLIC FRANCISCAN DIN ROMAN                 
					 
				  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ (Zi)  Număr de credite    
					 
				  Teologie  Teologie romano-catolică pastorală  Zi  240     12. FUNDAŢIA "ACADEMIA COMERCIALĂ" DIN SATU-MARE                   
					 
				  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ (Zi)  Număr de credite    
					 
				  Management  Management  Zi  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci*)  Zi  180    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  Zi  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  Zi  180     -------------   
						Notă   ...
			  *) Propunere de acreditate din partea ARACIS.   13. FUNDAŢIA UNIVERSITARĂ "ALMA MATER" - UNIVERSITATEA "ALMA MATER" DIN SIBIU                 
					 
				  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ (Zi)  Număr de credite    
					 
				  Marketing  Marketing  Zi  180    
					 
				  Marketing (la Bacău)  Zi  180    
					 
				  Cibernetică, statistică şi Informatică economică  informatică economică  Zi  180    
					 
				  Economie  Economie agroalimentară şi a mediului  Zi  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului, serviciilor şi managementul calităţii  Zi  180    
					 
				  Management  Management  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  Zi  180    
					 
				  Economie şi afaceri internaţionale  Afaceri internaţionale  Zi  180    
					 
				  Afaceri internaţionale (la Bacău)  Zi  180    
					 
				  Drept  Drept  Zi  240    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  Zi  180    
					 
				  Asistenţă socială  Asistenţă socială  Zi  180    
					 
				  Psihologie  Psihologie  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe ale educaţiei  Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar  Zi  180      14. FUNDAŢIA PENTRU CULTURĂ ŞI ÎNVĂŢĂMÂNT "IOAN SLAVICI" - UNIVERSITATEA "IOAN SLAVICI" DIN TIMIŞOARA                 
					 
				  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ (Zi)  Număr de credite    
					 
				  Contabilitate  Contabilitate şi informatică de gestiune  Zi  180    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  Zi  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Administrarea afacerilor  Zi  180    
					 
				  Calculatoare şi tehnologia informaţiei  Calculatoare  Zi  240      15. SOCIETATEA ATENEUL ROMÂN - UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ "TRAIAN" DIN DEVA                 
					 
				  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ (Zi)  Număr de credite    
					 
				  Economie şi afaceri internaţionale  Economie şi afaceri internaţionale  Zi  180    
					 
				  Informatică  Informatică  Zi  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  Zi  180     16. FUNDAŢIA CULTURALĂ "VATRA" - UNIVERSITATEA DE ARTE "VATRA" DIN BAIA-MARE                 
					 
				  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ (Zi)  Număr de credite    
					 
				  Teatru  Artele spectacolului (coregrafie)  Zi  180    
					 
				  Muzică  Interpretare muzicală  Zi  240     17. FUNDAŢIA PENTRU PROMOVAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI EUROPEAN F.I.N.E. - UNIVERSITATEA WALLES - ROMÂNIA DIN BUCUREŞTI                 
					 
				  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ (Zi)  Număr de credite    
					 
				  Marketing  Marketing  Zi  180    
					 
				  Management  Management  Zi  180      18. FUNDAŢIA UNIVERSITARĂ "MILENIUM" DIN TIMIŞOARA                 
					 
				  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ (Zi)  Număr de credite    
					 
				  Informatică  Informatică  Zi  180      19. ASOCIAŢIA PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR ÎN COMERŢ ŞI TURISM - UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE, ARTE ŞI MESERII DIN BUCUREŞTI                 
					 
				  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ (Zi)  Număr de credite    
					 
				  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  Zi  180      20. FUNDAŢIA "GAUDEAMUS" - UNIVERSITATEA "TOMIS" DIN CONSTANŢA                 
					 
				  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ (Zi)  Număr de credite    
					 
				  Administrarea afacerilor  Administrarea afacerilor  Zi  180        
				 + 
			  Anexa 5      SPECIALIZĂRILE/PROGRAMELE DE STUDII  acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu  în cadrul instituţiilor de învăţământ superior particular  autorizate să funcţioneze provizoriu, aflate în proces de acreditare  1. INSTITUTUL BANCAR ROMÂN                 
					 
				  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ (Zi)  Număr de credite    
					 
				  Finanţe  Finanţe şi bănci  Zi  180     2. INSTITUTUL TEOLOGIC PENTICOSTAL DIN BUCUREŞTI                 
					 
				  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ (Zi)  Număr de credite    
					 
				  Teologie  Teologie penticostală pastorală  Zi  240     3. UNIVERSITATEA "AVRAM IANCU" DIN CLUJ-NAPOCA                 
					 
				  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ (Zi)  Număr de credite    
					 
				  Sociologie  Antropologie  Zi  180    
					 
				  Filosofie  Filosofie  Zi  180    
					 
				  Limbă şi literatură  Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză  Zi  180    
					 
				  Asistenţă socială  Asistenţă socială  Zi  180    
					 
				  Ştiinţe administrative  Administraţie publică  Zi  180    
					 
				  Educaţie fizică şi sport  Educaţie fizică şi sportivă  Zi  180    
					 
				  Kinetoterapie şi motricitate specială  Zi  180    
					 
				  Management  Management  Zi  180     4. FUNDAŢIA "PRO-UNIVERSITATE PARTIUM" - UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "PARTIUM" DIN ORADEA                 
					 
				  Domeniul de licenţă  Specializări/Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)  Forma de învăţământ (Zi)  Număr de credite    
					 
				  Management  Management  Zi  180    
					 
				  Administrarea afacerilor  Economia comerţului, turismului şi serviciilor  Zi  180    
					 
				  Limbă şi literatură  Limba şi literatura română  Zi  180    
					 
				  Limba şi literatura engleză  Zi  180    
					 
				  Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura română  Zi  180    
					 
				  Limba şi literatura germană  Zi  180    
					 
				  Filosofie  Filosofie  Zi  180    
					 
				  Muzică  Pedagogie muzicală  Zi  180    
					 
				  Arte plastice şi decorative  Arte plastice (Grafică)  Zi  180    
					 
				  Teologie  Teologie reformată didactică  Zi  180    
					 
				  Asistenţă socială  Asistenţă socială  Zi  180    
					 
				  Sociologie  Sociologie  Zi  180      5. FUNDAŢIA ŞCOALA POSTUNIVERSITARĂ DE AFACERI ROMÂNO-AMERICANĂ - ASEBUSS DIN BUCUREŞTI  Învăţământ postuniversitar             
					 
				  Specializări/Programe de studii acreditate  Număr de credite    
					 
				  Administrarea afacerilor - Executiv MBA  120     ------------   

Preluat: 2026-09-24T15:00:52.844675+00:00 · SHA256: c83f055636e0db9155aaf219c9d736242ad7b877a32c2a79cd275ed730404752