Legislație națională
DOCUMENT · 0 · 2008
DOCUMENT-CADRU din 13 iunie 2008 de implementare a Programului operaţional "Dezvoltarea capacităţii administrative" 2007-2013
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Ministerul Economiei ?i Finan?elor · ID sursă 95426
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
DOCUMENT-CADRU din 13 iunie 2008 de implementare a Programului operaţional "Dezvoltarea capacităţii administrative" 2007-2013 EMITENT MINISTERUL INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR Publicat în
MONITORUL OFICIAL I nr. 517 din 9 iulie 2008 Lista de acronime ACIS Autoritatea pentru coordonarea instrumentelor structurale AM Autoritate de management AM PODCA Autoritatea de management pentru Programul operational "Dezvoltarea capacităţii administrative" ANAF Agentia Naţionala de Administrare Fiscala ASG Agentia pentru Strategii Guvernamentale B Beneficiar CE Comisia Europeana CSNR cadrul strategic naţional de referinţa DCI Documentul-cadru de implementare (a PO DCA) DMI Domeniu major de interventie DPP Directia de politici publice FEDR Fondul European de Dezvoltare Regionala FSE Fondul Social European INS Institutul Naţional de Statistica MDLPL Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuintelor MEF Ministerul Economiei şi Finanţelor MIRA Ministerul Internelor şi Reformei Administrative MSP Ministerul Sănătăţii Publice PO Program operational PO DCA Programul operational "Dezvoltarea capacităţii administrative" SGG Secretariatul General al Guvernului SMIS Single Management Information System (Sistemul unic de management al informatiei) UCRAP Unitatea centrala pentru reforma administraţiei publice UE Uniunea Europeana UPP Unitatea de politici publice ECDL Permisul european de conducere a calculatorului SWOT Puncte forte, puncte slabe, oportunitati, amenintari I. INTRODUCERE Programul operational "Dezvoltarea capacităţii administrative" a fost elaborat pentru a contribui în mod substantial la punerea în practica a priorităţii tematice "Consolidarea unei capacitati administrative eficiente", stabilita în Cadrul strategic naţional de referinţa (CSNR). Necesitatea de a investi în capacitatea instituţională este recunoscută de Orientarile strategice comunitare privind coeziunea, în acele state membre unde performanta socioeconomica şi buna guvernare constituie cateva dintre principalele provocari ale perioadei de programare 2007-2013*1). Dezvoltarea capacităţii administrative se referă la un set de schimbari structurale şi de proces care permit guvernelor sa imbunatateasca formularea şi implementarea programelor în vederea obtinerii de rezultate sporite. ----------- *1) Intarirea capacităţii instituţionale şi a eficientei administraţiei publice şi a serviciilor publice în urmatoarea perioada de programare (2007-2013) DG Ocupare, afaceri sociale şi sanse egale. Strategia Lisabona revizuita afirma necesitatea unei mai bune legislatii, precum şi a unei mai bune elaborari şi furnizari de politici publice în scopul asigurarii condiţiilor pentru cresterea economica şi crearea de locuri de muncă. Dezvoltarea capacităţii administrative poate avea o contribuţie directa la atingerea acestor obiective. Instituţiile publice pot contribui la programele de dezvoltare socio-economica prin exercitarea urmatoarelor functii: ● îmbunătăţirea proceselor de luare a deciziilor, inclusiv îmbunătăţirea calităţii investitiilor importante (acumularea de cunoştinţe şi resurse umane) şi a selectiei de proiecte (informaţii, reglementari şi mecanisme de feedback); ● asigurarea unei implementari şi aplicari mai bune a legislaţiei; ● îmbunătăţirea mecanismelor de reglementare, în special prin crearea unui model standardizat pentru masurarea costurilor asociate prevăzute de legislatia existenta; ● asigurarea unei infrastructuri adecvate pentru activităţile economice (resurse umane, baze de date, aspecte legislative); ● îmbunătăţirea procesului decizional în administratia publică; ● asigurarea calităţii şi eficientei furnizarii serviciilor publice; ● cresterea numarului de functionari publici cu calificare profesionala în managementul resurselor umane, finante, economie şi drept. Luand în considerare analiza situaţiei curente şi analiza SWOT a administraţiei publice din România, Guvernul a identificat urmatoarele arii prioritare în care interventiile PO DCA sunt necesare şi pot avea cea mai mare valoare adăugată: ● consolidarea proceselor de luare a unor decizii eficiente şi consolidarea proceselor de responsabilizare care imbunatatesc eficacitatea organizaţională în cadrul administraţiei publice româneşti; ● îmbunătăţirea calităţii şi eficientei standardelor în furnizarea de servicii publice, cu accentul pus pe continuarea procesului de descentralizare. S-a convenit asupra faptului ca eficienta şi impactul PO DCA pot fi îmbunătăţite prin concentrarea sprijinului asupra anumitor sectoare-cheie. Pentru a identifica sectoarele prioritare pentru PO DCA a avut loc o consultare preliminara la nivel decizional, pe baza stadiului actual de dezvoltare a strategiilor de descentralizare, pe baza responsabilitatilor din ce în ce mai mari ale administraţiei publice şi pe baza contributiei generale la dezvoltarea socioeconomica la nivel naţional (avandu-se în vedere alocarea bugetară pentru aceste sectoare, numărul functionarilor publici care lucreaza în aceste domenii, numărul instituţiilor subordonate şi dimensiunea grupului-ţinta - procent din populatie care beneficiaza de aceste servicii publice). Conform Programului de guvernare, cap. 11 - Reforma în administratia publică, precum şi pe baza criteriilor menţionate mai sus, Guvernul României se va concentra pe 3 sectoare principale pentru continuarea procesului de descentralizare şi cresterea calităţii serviciilor publice: sănătate, educatie şi asistenţa sociala. Este prevăzut faptul ca şi alte sectoare pot primi suport pe durata implementarii PO DCA, în functie de evolutia condiţiilor socioeconomice şi de situaţia existenta în administratia publică. PO DCA va fi implementat prin 3 axe prioritare. Acestea sunt legate în mod direct de obiectivele specifice ale PO DCA: I. Axa prioritara 1: Imbunatatiri de structura şi proces ale managementului ciclului de politici publice; II. Axa prioritara 2: Îmbunătăţirea calităţii şi eficientei furnizarii serviciilor publice, cu accentul pus pe procesul de descentralizare; III. Axa prioritara 3: Asistenţa tehnica. Obiectivul general al PO DCA este de a contribui la crearea unei administratii publice mai eficiente şi mai eficace în beneficiul socioeconomic al societatii româneşti. Documentul de faţa reprezinta Documentul-cadru de implementare (DCI) a Programului operational "Dezvoltarea capacităţii administrative" (PO DCA) pentru perioada 2007-2013 în România. Acesta este un document elaborat de Autoritatea de management pentru PO DCA. Scopul DCI este de a prezenta: ● descrierea detaliata a domeniilor majore de interventie pentru fiecare axa prioritara din PO DCA; ● defalcarea fondurilor alocate pentru fiecare dintre aceste domenii majore de interventie; ● cateva aspecte legate de procesul de implementare. Acest tip de document nu este solicitat în mod formal prin Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.083/2006 de stabilire a prevederilor generale privind Fondul European de Dezvoltare Regionala, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune, ci prin cadrul metodologic naţional. Astfel, PO DCA este completat de documentul-cadru de implementare pentru a oferi indrumare în ceea ce priveste implementarea practica a asistentei financiare. DCI ofera o imagine mai detaliata a scopului PO DCA şi a modului în care acesta va sprijini administratia din România pentru a deveni mai eficace şi mai eficienta. Documentul subliniaza obiectivele la nivelul fiecarui domeniu major de interventie şi specifică operaţiunile eligibile care pot fi sprijinite prin PO DCA. DCI ofera, în special, informaţii legate de aspectele instituţionale, beneficiari, proceduri, criterii de selecţie a proiectelor şi detalii cu privire la alocarile financiare, natura asistentei financiare disponibile (acolo unde este cazul), precum şi indicatori privind realizarile imediate şi rezultatele operationale. Tabelele financiare ofera o prezentare generală a alocarii orientative de fonduri la nivel de axa prioritara şi de domeniu major de interventie. II. DESCRIEREA DOMENIILOR MAJORE DE INTERVENTIE II.1 Axa prioritara 1 - Imbunatatiri de structura şi proces ale managementului ciclului de politici publice Cadrul strategic naţional de referinţa 2007-2013 (CSNR) urmareste îmbunătăţirea abordarii strategice a politicilor regionale şi de coeziune economica şi sociala din România şi realizarea unei coordonari cu politicile Comisiei Europene, în special cu Strategia Lisabona, care dezvolta politici pentru cresterea economica şi crearea de noi locuri de muncă. Consolidarea capacităţii administrative este una dintre principalele prioritati din CSNR, contribuind la dezvoltarea socioeconomica. Interventiile din aceasta prioritate tematica se vor concentra pe rezolvarea blocajelor din sectorul public care împiedica dezvoltarea socioeconomica şi pe cele mai importante elemente ale reformei administraţiei publice. Conform CSNR, obiectivul general al PO DCA este acela de a contribui la crearea unei administratii publice mai eficiente şi mai eficace în beneficiul socioeconomic al societatii româneşti. Obiectivul acestei axe prioritare este să contribuie la o imbunatatire durabila a capacităţii administraţiei publice din România, prin realizarea unor imbunatatiri de structura şi proces ale managementului ciclului de politici publice. II.1.1. Domeniul major de interventie 1.1 - Îmbunătăţirea procesului de luare a deciziilor la nivel politico-administrativ II.1.1.1. Descriere Nevoia de a moderniza prevederile vizand elaborarea de politici publice a fost recunoscută de administratia din România prin strategii succesive de reforma a administraţiei publice inca din anul 2001. Operaţiunile acestui domeniu major de interventie cauta sa răspundă urmatoarelor probleme: ● deficiente semnificative în formularea de politici publice - mai ales pentru consultarea cu factorii interesati, intarzieri în planificarea şi pregătirea legislaţiei, ceea ce afectează implementarea politicilor sectoriale; ● subestimarea eforturilor şi capacităţii necesare pentru a elabora propuneri de reforma bine documentate; ● imperfectiuni ale cadrului legislativ - numărul mare de legi şi nevoia frecventa de modificare a acestora; ● numărul mare de reglementari pentru cetăţeni şi lipsa unui model standardizat de măsurare a barierelor administrative impuse prin legislatie; ● slaba coordonare interinstituţională pentru rezolvarea problemelor comune. Obiectivul specific al acestui domeniu major de interventie este de a dezvolta capacitatea de formulare a politicilor publice, capacitatea de a realiza o mai buna reglementare şi planificare strategica, precum şi aceea de a dezvolta parteneriatele interinstitutionale. Acest domeniu major va folosi asistenţa FSE pentru a sprijini dezvoltarea abilitatilor în formularea de politici publice şi planificare strategica drept punct de plecare pentru mai bune alegeri de politici publice sprijinite de o disponibilitate şi analiza îmbunătăţite a informaţiilor. Pregatirile pentru formularea de politici publice şi planificarea strategica au fost deja realizate, astfel încât operaţiunile se vor concentra pe instruirea personalului din unitatile de politici publice nou-create în ministere şi unitatile echivalente din administratia locala. Se va acorda de asemenea sprijin pentru crearea de UPP în alte domenii. România a colaborat cu Grupul de lucru al UE pentru o mai buna reglementare şi va lansa anumite initiative prin acest domeniu major de interventie, inclusiv evaluarea impactului reglementarilor, reducerea costurilor administrative şi simplificarea administrativa etc. Astfel, se recunoaste contribuţia importanţa pe care o mai buna reglementare o poate avea în îmbunătăţirea cadrului de politici şi strategii, ceea ce ar trebui sa duca la o imbunatatire directa în performanta administrativa. Deoarece majoritatea domeniilor complexe de politici publice necesita raspunsuri interinstitutionale, acest domeniu major de interventie va sprijini de asemenea activitatea consiliilor interministeriale. În acelasi timp, se vor urmări şi aspecte legate de planificarea strategica vizand îmbunătăţirea coerentei politicilor la nivel instituţional şi a reformelor privind managementul cheltuielilor publice prin alocarea fondurilor bugetare pe bază de performanţă (bugetare pe programe). II.1.1.2. Operaţiuni orientative ● elaborarea unui set de instrumente, metode şi a unui cadru instituţional (inclusiv planificarea strategica şi bugetarea pe programe) specific unei abordari orientate către politici publice, care să duca la o mai buna reglementare (şi la reducerea costurilor administrative) în administratia publică; ● instruirea specialistilor implicati în procesul de formulare a politicilor publice în ministerele de linie şi în administratia publică locala; ● implementarea planurilor strategice şi training în planificarea strategica (inclusiv în bugetarea pe programe) pentru personalul de conducere din administratia publică centrala şi locala, inclusiv training pentru consiliile interministeriale şi un program de formare formatori; ● dezvoltarea de mecanisme pentru a promova şi implementa initiative de parteneriat la toate nivelurile pentru a asigura implicarea factorilor interesati în procesul de dezvoltare a politicilor publice. II.1.1.3. Activităţi eligibile orientative ● consultanţă, studii şi instruire pentru elaborarea, dezvoltarea şi/sau implementarea unui set de instrumente, metode, standarde, proceduri şi a unui cadru instituţional specific unei abordari orientate către politici publice, care să duca la o mai buna reglementare; ● dezvoltarea şi furnizarea programelor de instruire (inclusiv realizarea de curricule şi materiale didactice) pentru specialistii implicati în procesul de formulare a politicilor publice în ministerele de linie şi în administratia publică locala; ● dezvoltarea şi furnizarea programelor de instruire (inclusiv realizarea de curricule şi materiale didactice) în domeniul planificarii strategice pentru personalul de conducere din administratia publică centrala şi locala, inclusiv instruire pentru consiliile interministeriale, precum şi dezvoltarea şi furnizarea programelor de formare şi de perfectionare formatori; ● consultanţă, studii şi instruire pentru elaborarea, actualizarea, revizuirea, testarea, implementarea şi/sau dezvoltarea de mecanisme pentru a promova şi implementa initiative de parteneriat la toate nivelurile; ● schimbul de bune practici şi aplicarea pe scara larga a acestora, vizite de studiu, organizarea de seminarii, conferinte, acordarea de premii în domeniul planificarii strategice, politicilor publice şi implementarii parteneriatelor; ● studii/cercetari, consultanţă şi instruire în domeniul planificarii strategice pe termen mediu şi lung şi al bugetarii pe programe. II.1.1.4. Categorii de cheltuieli eligibile ● cheltuieli pentru consultanţă şi expertiza ● cheltuieli cu personalul; ● cheltuieli cu deplasarea; ● cheltuieli pentru traduceri şi interpretariat; ● cheltuieli aferente tiparirii şi multiplicarii de materiale; ● cheltuieli pentru închirieri şi leasing; ● cheltuieli cu achizitia de materiale consumabile; ● cheltuieli generale de administratie; ● cheltuieli pentru dotari care pot intră în categoria mijloacelor fixe sau a obiectelor de inventar; ● cheltuieli pentru achizitia de active fixe necorporale; ● cheltuieli pentru servicii informatice şi de comunicatii; ● taxe; ● cheltuieli aferente procedurilor de achiziţie publică; ● cheltuieli pentru informare, comunicare şi publicitate pentru proiect; ● cheltuieli pentru informare, comunicare şi publicitate pentru activităţi de constientizare; ● cheltuieli cu achizitionarea de publicatii în format tiparit şi/sau electronic şi abonamente; ● cheltuieli privind achizitionarea serviciilor de audit; ● cheltuieli aferente garantiilor bancare. II.1.1.5. Utilizarea finantarii incrucisate FSE/FEDR Folosirea finantarii incrucisate FSE/FEDR este limitata la 10% din fondurile comunitare alocate la nivelul axei prioritare. II.1.1.6. Alocarea financiară orientativa *Font 8* - euro - Contribuţia UE Contribuţia publică naţionala Contribuţia An TOTAL (FSE) privată Bugetul de stat Bugetul local Alte surse publice Total 2007
3.985.147
3.387.375
573.861
23.911
597.772
2008
5.562.427
4.728.063
800.989
33.375
834.364
2009
8.074.078
6.862.966
1.162.667
48.444
1.211.112
2010
8.235.560
7.000.226
1.185.921
49.413
1.235.334
2011
5.902.893
5.017.459
850.017
35.417
885.434
2012
4.863.075
4.133.614
700.283
29.178
729.461
2013
4.487.925
3.814.736
646.261
26.928
673.189
TOTAL:
41.111.105
34.944.439
5.919.999
246.667
6.166.666
II.1.1.7. Dimensiunea finantarii acordate *Font 8* Valoarea totala a proiectelor*) (lei)
Valoarea maxima a finantarii acordate
Nu se aplică
Valoarea eligibila a proiectului
Nu se aplică
Valoarea maxima a finantarii acordate din costul total eligibil
98%
Contribuţia eligibila minima a solicitantului
2%
Contribuţia comunitara din finantarea acordată
85,51%
Contribuţia publică naţionala din finantarea acordată
14,49% (buget de stat)
------ * Autoritatea de management îşi rezerva dreptul de a modifica aceste limite în functie de specificul fiecarei cereri de proiecte sau cereri de idei de proiecte. II.1.1.8. Categorii de beneficiari eligibili, grupuri─ţinta şi tipuri de cereri de propuneri de proiecte *Font 7* ┌──────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────┬──────────────────┬──────────────────────────┐ │ Operaţiuni │ Beneficiari │ Grupuri─ţinta │ Tipuri de cerere │ │ │ │ │ de propuneri de proiecte │ ├──────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────┼──────────────────────────┤ │● Elaborarea unui set de instrumente, │● SGG ─ DPP │Administratia │─ Dezvoltarea de proiecte │ │metode şi a unui cadru instituţional │● MIRA │centrala şi locala│─ Cerere de proiecte cu │ │(inclusiv planificarea strategica şi │● Ministere │ │depunere continua (fără │ │bugetarea pe programe) specific unei │● Agentii │ │termen─limita de depunere)│ │abordari orientate către politici publice,│● ONG─uri*) │ │─ Cerere de proiecte cu │ │care să duca la o mai buna │● Universitati │ │termen─limita de depunere │ │reglementare (şi la reducerea costurilor │● Autorităţi ale administraţiei│ │ │ │administrative) în administratia publică │publice locale**) │ │ │ │ │● Asociaţiile de dezvoltare │ │ │ │ │intercomunitara*2) │ │ │ ├──────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────┼──────────────────────────┤ │● Instruirea specialistilor implicati în │● SGG ─ DPP │Administratia │─ Cerere de proiecte cu │ │procesul de formulare a politicilor │● Instituţiile publice din │centrala şi locala│depunere continua (fără │ │publice în ministerele de linie şi în │sectoarele prioritare │ │termen─limita de depunere)│ │administratia publică locala │● Ministere │ │─ Cerere de proiecte cu │ │ │● Agentii │ │termen─limita de depunere │ │ │● MIRA │ │─ Dezvoltare de proiecte │ │ │● ONG─uri*) │ │ │ │ │● Universitati │ │ │ │ │● Autorităţi ale administraţiei│ │ │ │ │publice locale**) │ │ │ ├──────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────┼──────────────────────────┤ │● Implementarea planurilor strategice şi │● SGG ─ DPP │Administratia │─ Cerere de proiecte cu │ │training în planificarea strategica │● Instituţiile publice din │centrala şi locala│depunere continua (fără │ │(inclusiv în bugetarea pe programe) │sectoarele prioritare │ONG─uri │termen─limita de depunere)│ │pentru personalul de conducere din │● Ministere │ │─ Cerere de proiecte cu │ │administratia publică centrala şi locala, │● MIRA │ │termen─limita de depunere │ │inclusiv training pentru consiliile │● Agentii │ │─ Dezvoltare de proiecte │ │interministeriale şi un program de │● Autorităţi ale administraţiei│ │ │ │formare formatori │publice locale**) │ │ │ │ │● ONG─uri*) │ │ │ │ │● Universitati │ │ │ │ │● Asociaţiile de dezvoltare │ │ │ │ │intercomunitara │ │ │ ├──────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────┼──────────────────────────┤ │● Dezvoltarea de mecanisme pentru a │● SGG ─ DPP │● Administratia │─ Cerere de proiecte cu │ │promova şi implementa initiative de │● Instituţiile publice din │centrala şi locala│depunere continua (fără │ │parteneriat la toate nivelurile pentru a │sectoarele prioritare │● Ministerele │termen─limita de depunere)│ │asigura implicarea factorilor interesati │● MIRA │prioritare cu │─ Cerere de proiecte cu │ │în procesul de dezvoltare a politicilor │● Autorităţi ale administraţiei│unitatile lor │termen─limita de depunere │ │publice │publice locale**) │deconcentrate; │─ Dezvoltare de proiecte │ │ │● ONG─uri*) │● Serviciile │ │ │ │● Universitati │descentralizate │ │ │ │ │din sectoarele │ │ │ │ │prioritare │ │ │ │ │● ONG─uri │ │ └──────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────┴──────────────────┴──────────────────────────┘ ------ *2) Stabilite conform Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 , republicată, cu modificările şi completările ulterioare (de exemplu, zonele metropolitane, aglomerarile urbane etc.).
Notă ...
*) ONG─uri relevante în domeniul administraţiei publice (altele decat structurile asociative ale autorităţilor publice locale).
Notă ...
**) Titularii contractelor care vor fi semnate cu Autoritatea de management sunt unitatile administrativ─teritoriale şi sectoarele municipiului Bucureşti (conform Legii nr. 215/2001 , republicată, cu modificările şi completările ulterioare). NOTĂ: ONG─urile şi universităţile trebuie să aplice în parteneriat cu cel puţin o autoritate a administraţiei publice (pentru asigurarea implementarii proiectului). II.1.1.9. Grupuri─ţinta Vezi mai sus (II.1.1.8) II.1.1.10. Perioada orientativa de depunere a proiectelor 2008─2015 II.1.1.11. Tipuri de cerere de propuneri de proiecte Vezi mai sus (II.1.1.8) II.1.1.12. Criterii de eligibilitate şi de evaluare/selecţie Criterii de eligibilitate A. Eligibilitatea beneficiarilor ● Solicitantul face parte din categoria de beneficiari mentionata în Ghidul solicitantului. ● Solicitantul şi partenerii săi (dacă este cazul) indeplinesc condiţiile stabilite în Ghidul solicitantului. ● Sumele prevăzute în declaratia solicitantului privind asigurarea cofinantarii şi a cheltuielilor neeligibile sunt cel puţin egale cu sumele declarate în cererea de finanţare. ● Solicitantul nu se afla în una dintre situaţiile incompatibile cu acordarea finantarii din fonduri publice, conform Regulamentului Consiliului nr. 1.605/2002. B. Eligibilitatea proiectului ● Proiectul se încadrează în operaţiunile prevăzute în Ghidul solicitantului. ● Activităţile cuprinse în proiect corespund cel puţin unei activităţi eligibile prezentate în Ghidul solicitantului. ● Grupul─ţinta este cel vizat de prezenta cerere de proiecte, conform Ghidului solicitantului. ● Valoarea totala a proiectului şi contribuţia financiară solicitata se încadrează în limitele stabilite în Ghidul solicitantului. ● Durata proiectului se încadrează în termenele specificate în Ghidul solicitantului. ● Proiectul cuprinde masurile minime privitoare la publicitate, conform Ghidului solicitantului. ● Proiectul cuprinde masurile minime privitoare la dezvoltarea durabila, conform Ghidului solicitantului. ● Proiectul cuprinde masurile minime privitoare la egalitatea de sanse, conform Ghidului solicitantului. ● Proiectul sau activităţi din proiectul pentru care se solicita finanţare nu a/au mai beneficiat de finanţare din fonduri publice, inclusiv din fonduri UE, în ultimii 5 ani. ● Proiectul respecta legislatia naţionala şi comunitara. Criterii de evaluare/selecţie ● Relevanta proiectului: Se urmaresc şi se evalueaza modul în care proiectul contribuie la atingerea obiectivelor PO DCA, a obiectivelor din strategiile naţionale/locale/regionale şi a obiectivelor institutiei solicitante, modalitatea în care este prezentată nevoia/problema pe care proiectul doreste sa o rezolve şi urgenta interventiei. ● Coerenta şi sustenabilitatea: Se urmareste coerenta intregului proiect, din perspectiva realismului planului de activităţi şi a rezultatelor sale, cu indicatorii aferenti, în corelatie cu indicatorii specificati în DCI, a modalitatii în care partenerii, dacă este cazul, se implica în proiect. De asemenea, se evalueaza modul în care iniţiativa/proiectul se coreleaza cu alte initiative, dacă planul de activităţi propus conduce la atingerea rezultatelor şi scopului proiectului, modul în care rezultatele proiectului vor fi utilizate după finalizarea acestuia şi elementului de noutate pe care proiectul îl propune. ● Capacitatea de management: Proiectul trebuie să faca dovada existentei unui cadru adecvat pentru implementarea proiectului (resurse alocate ─ materiale şi umane, roluri şi responsabilităţii clar definite), a experientei institutiei solicitantului şi a partenerului în gestionarea de proiecte şi a experientei echipei de management propuse. ● Eficienta cheltuielilor: Evaluarea va urmări ca finantarea solicitata să fie adecvata raportat la activităţile desfăşurate pentru realizarea obiectivelor, activităţile să fie reflectate în buget, estimarea lor să fie realista, iar raportul dintre costuri şi rezultate să fie satisfacator. ● Contribuţia la politicile UE: modalitatea în care proiectul contribuie la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabila şi promovare a egalitatii de sanse (tot ceea ce proiectul propune peste cerinţele minime din cererea de proiecte). II.1.1.13. Indicatori de monitorizare şi evaluare *Font 8* ┌──────────────────────┬──────────┬─────┬──────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Indicatori │ Valoare │An de│ Tinte cumulative orientative │ │de realizare imediata │ de baza │baza ├─────┬─────┬──────┬──────┬──────┬──────┬──────┬───────┬───────┤ │ ("output") │ │ │2007 │2008 │ 2009 │ 2010 │ 2011 │ 2012 │ 2013 │ 2014 │ 2015 │ ├──────────────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ Ghiduri/ │ 3 │2007 │ 3 │ 6 │ 9 │ 11 │ 11 │ 11 │ 11 │ 11 │ 11 │ │ metodologii/ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ proceduri de lucru │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ (numar) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ Numar de zile de │ 1.000 │2006 │1.000│5.000│12.000│24.000│44.000│74.000│99.000│117.000│130.250│ │ instruire efectuate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ (de participanti) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ (numar) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │Indicatori de rezultat│ │ │2007 │2008 │ 2009 │ 2010 │ 2011 │ 2012 │ 2013 │ 2014 │ 2015 │ │ ("result") │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ Documente de │ 44 │2006 │ 44 │ 44 │ 41 │ 37 │ 34 │ 30 │ 26 │ 23 │ 20 │ │ politici publice şi │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ proiecte de acte │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ normative │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ nesatisfacatoare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ inapoiate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ initiatorilor de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ către SGG (%) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ Reducere a │ De │2007 │ 0 │ 0 │ 3 │ 6 │ 9 │ 12 │ 15 │ 17 │ 20 │ │ costurilor │determinat│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ administrative (%) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └──────────────────────┴──────────┴─────┴─────┴─────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴───────┴───────┘ Indicatori suplimentari Numar de participanti la cursuri, din care: ● femei/barbati; ● în categoria de vârsta: 19─24 ani/25─54 ani/peste 55 ani; ● functionari publici/personal contractual/altii; ● functionari publici: inalti functionari publici/functionari publici de conducere/functionari publici de execuţie; ● personal contractual: de conducere/de execuţie; ● angajaţi în: administratia publică centrala/administratia publică locala/alta; ● angajaţi în: ministere/agentii/consilii judetene/consilii locale/altele; ● angajaţi în institutii din: urban/rural; ● absolventi de: liceu/invatamant superior/postuniversitar; ● persoane cu dizabilitati/membri ai minoritatilor/membri ai altor categorii defavorizate; ● din sectorul: educatie/asistenţa sociala/sănătate/altele. Numar de cursuri: ● cu durata de: 1 zi/2─5 zile/peste 5 zile; ● cu tema: formulare a politicilor publice/planificarea strategica/dezvoltare de parteneriate/imbunatatire a reglementarilor/managementul resurselor umane/tehnologia informatiei, ECDL/achizitii publice/management financiar/altele; ● susţinute de traineri: straini/români/straini şi români. Numar de ghiduri, metodologii sau proceduri de lucru rezultate în urma proiectelor cu aplicabilitate: ● în administratia publică centrala/în administratia publică locala; ● pe ansamblul administraţiei publice/pe sectoare. II.1.1.14. Teme orizontale ● Dezvoltarea durabila PO DCA urmareste dezvoltarea durabila prin obiectivele propuse, contribuind astfel la implementarea Strategiei de dezvoltare durabila a UE. Drept rezultat al interventiilor PO DCA, se asteapta ca o cultura durabila de management să apară şi să se dezvolte în administratia publică din România. De asemenea, se are în vedere ca legaturile stranse dintre sectorul public şi cetăţeni să asigure o dezvoltare durabila. Activităţile propuse în cadrul acestui domeniu major de interventie vor urmări principiul dezvoltării durabile pe parcursul diferitelor etape de implementare, luand în considerare aspecte privind mediul înconjurător. Mai mult, se are în vedere ca fiecare modul de instruire sa acorde atenţie deosebită atât constientizarii în ceea ce priveste importanţa protectiei mediului şi dezvoltării durabile, cat şi instruirii în domeniul problemelor de mediu. Luand în considerare importanţa acestui domeniu, criteriile de selecţie a proiectelor vor include aspecte privind dezvoltarea durabila. ● Egalitatea de sanse Legislatia românească aliniata celei europene garanteaza drepturi egale pentru cetăţeni, în scopul participării fără discriminare la viaţa economica şi sociala. Acest DMI respecta principiul egalitatii de sanse prin asigurarea accesibilitatii nediscriminatorii a beneficiarilor. II.1.1.15. Ajutorul de stat Nu se aplică. II.1.1.16. Clasificarea interventiilor ● Tema prioritara Cod
Tema prioritara
Intarirea capacităţii instituţionale la nivel naţional,
regional şi local
81
Mecanisme pentru îmbunătăţirea elaborarii de politici
şi programe, a monitorizarii şi evaluării la nivel
naţional, regional şi local, dezvoltarea capacităţii de
furnizare a politicilor şi programelor
● Forma de finanţare Cod
Forma de finanţare
01
Asistenţa nerambursabilă
● Dimensiunea teritoriala Cod
Tipul teritoriului
00
Nu se aplică
II.1.1.17. Organisme intermediare Nu se aplică. II.1.1.18. Organismul responsabil de efectuarea plăţilor către beneficiari AM PODCA ─ Unitatea de plati şi contabilitate din cadrul Biroului de management financiar II.1.2. Domeniul major de interventie 1.2 ─ Cresterea responsabilizarii administraţiei publice II.1.2.1. Descriere Acest domeniu major de interventie raspunde urmatoarelor probleme majore existente în administratia publică din România: lipsa unor informaţii credibile în ceea ce priveste activitatea pentru a sprijini planificarea, monitorizarea şi responsabilizarea, precum şi lipsa recunoscută a capacităţii de evaluare, de folosire a feedback─ului şi a lectiilor invatate din experientele anterioare. Aceste aspecte sunt prezentate în analiza SWOT a PO DCA. Cele doua domenii orientative sprijinite sunt raportarea performantelor şi dezvoltarea unei culturi de monitorizare şi evaluare de programe. Raportarea performantelor vizeaza îmbunătăţirea continutului rapoartelor (financiare şi nonfinanciare) prin instruirea functionarilor publici implicati în colectarea şi analiza informaţiilor în ceea ce priveste activitatea şi pregătirea de rapoarte, precum şi instruirea functionarilor publici de conducere care iau decizii pe baza continutului rapoartelor de activitate. Acest fapt va imbunatati transparenta prin furnizarea către publicul larg a unor informaţii de mai buna calitate asupra activităţii administraţiei publice. Introducerea evaluării de programe şi politici, bazata pe evaluarea eficacitatii şi impactului, are ca scop cresterea calităţii analizei rezultatelor interventiilor de politici publice, precum şi o mai mare responsabilizare faţă de rezultatele obtinute şi faţă de contribuţia la fixarea de obiective pentru ciclurile viitoare de politici publice. Aceste interventii sunt considerate relevante pentru a fi sprijinite din FSE, deoarece exista nevoia unor schimbari culturale şi comportamentale la nivelurile de management din administratia centrala, precum şi din administratia locala. Obiectivul specific este îmbunătăţirea capacităţii în ceea ce priveste responsabilizarea administraţiei publice. În acest domeniu major de interventie se pune accent pe implementarea şi evaluarea elementelor ciclului de management al politicilor publice. Indicatorii de rezultat aleşi anticipeaza disponibilitatea rapoartelor de activitate şi de evaluare pentru a intari responsabilizarea administraţiei publice şi a furniza o baza mai bine fundamentata care să se reflecte în implementarea alegerilor strategice. II.1.2.2. Operaţiuni orientative: ● dezvoltarea de metodologii şi instrumente pentru îmbunătăţirea sistemelor şi procedurilor de măsurare a performantelor şi de raportare, inclusiv a mecanismelor de feedback asupra activităţii administraţiei publice, luandu─se în considerare opinia societatii civile şi a publicului larg (cetatenilor); ● training pentru îmbunătăţirea calităţii şi frecventei raportarii performantelor administraţiei centrale şi locale către beneficiarii direcţi ai serviciilor publice şi către grupurile de cetăţeni; ● training în tehnici de măsurare a performantelor şi tehnici de raportare, inclusiv în elaborarea indicatorilor de performanţă, în monitorizare şi evaluare; ● dezvoltarea unei baze de date la nivel naţional pentru colectarea, raportarea, analiza şi publicarea datelor statistice relevante cu privire la performantele administraţiei publice locale; ● elaborarea unor metodologii şi a unui cadru instituţional pentru extinderea evaluării de politici şi programe la nivelul administraţiei centrale şi locale. II.1.2.3. Activităţi eligibile orientative: ● consultanţă, studii şi instruire pentru dezvoltarea, implementarea şi/sau integrarea de metodologii şi instrumente pentru îmbunătăţirea sistemelor şi procedurilor de monitorizare şi evaluare de programe; ● dezvoltarea şi furnizarea programelor de instruire (inclusiv elaborarea de curriculum şi realizarea de materiale didactice) pentru îmbunătăţirea calităţii şi frecventei raportarii performantelor administraţiei centrale şi locale către beneficiarii direcţi ai serviciilor publice şi către grupurile de cetăţeni; ● dezvoltarea şi furnizarea programelor de instruire (inclusiv elaborarea de curriculum şi realizarea de materiale didactice) în tehnici de măsurare a performantelor şi tehnici de raportare; ● consultanţă, studii şi instruire pentru dezvoltarea, actualizarea şi/sau managementul unei baze de date naţionale în vederea colectarii, furnizarii, analizei şi publicarii de statistici relevante privind performantele administraţiei publice locale; ● consultanţă, studii şi instruire pentru elaborarea, actualizarea, revizuirea, testarea şi/sau implementarea unor metodologii şi a unui cadru instituţional necesar extinderii evaluării de politici şi programe la nivelul administraţiei centrale şi locale; ● instruirea personalului implicat în procesul de colectare şi analiza a informaţiilor în ceea ce priveste activitatea şi pregătirea de rapoarte, precum şi instruirea personalului de conducere, care iau decizii pe baza continutului rapoartelor de activitate; ● realizarea de studii/analize în vederea evaluării de programe de politici, bazata pe evaluarea eficacitatii şi impactului; ● organizarea de seminarii, conferinte, campanii de constientizare în vederea furnizarii de informaţii către publicul larg în legătură cu activitatea administraţiei publice; ● organizarea de seminarii, conferinte, campanii de constientizare în vederea cresterii responsabilizarii administraţiei publice prin schimburi de bune practici şi aplicarea acestora pe scara larga. II.1.2.4. Categorii de cheltuieli eligibile: ● cheltuieli pentru consultanţă şi expertiza; ● cheltuieli cu personalul; ● cheltuieli cu deplasarea; ● cheltuieli pentru traduceri şi interpretariat; ● cheltuieli aferente tiparirii şi multiplicarii de materiale; ● cheltuieli pentru închirieri şi leasing; ● cheltuieli cu achizitia de materiale consumabile; ● cheltuieli generale de administratie; ● cheltuieli pentru dotari care pot intră în categoria mijloacelor fixe sau a obiectelor de inventar; ● cheltuieli pentru achizitia de active fixe necorporale; ● cheltuieli pentru servicii informatice şi de comunicatii; ● taxe; ● cheltuieli aferente procedurilor de achiziţie publică; ● cheltuieli pentru informare, comunicare şi publicitate pentru proiect; ● cheltuieli pentru informare, comunicare şi publicitate pentru activităţi de constientizare; ● cheltuieli cu achizitionarea de publicatii în format tiparit şi/sau electronic şi abonamente; ● cheltuieli privind achizitionarea serviciilor de audit; ● cheltuieli aferente garantiilor bancare. II.1.2.5. Utilizarea finantarii incrucisate FSE/FEDR Folosirea finantarii incrucisate FSE/FEDR va fi limitata la 10% din fondurile comunitare alocate unei axe prioritare. II.1.2.6. Alocarea financiară orientativa *Font 8* ─ euro ─ Contribuţia UE Contribuţia publică naţionala Contribuţia An TOTAL (FSE) privată Bugetul de stat Bugetul local Alte surse publice Total 2007
2.656.766
2.258.251
371.416
27.099
398.515
2008
3.708.286
3.152.043
518.418
37.825
556.243
2009
5.382.719
4.575.311
752.504
54.904
807.408
2010
5.490.373
4.666.817
767.554
56.002
823.556
2011
3.935.262
3.344.973
550.150
40.140
590.289
2012
3.242.051
2.755.743
453.239
33.069
486.308
2013
2.991.948
2.543.156
418.274
30.518
448.792
TOTAL:
27.407.405
23.296.294
3.831.555
279.556
4.111.111
II.1.2.7. Dimensiunea finantarii acordate *Font 8* Valoarea totala a proiectelor*) (lei)
Valoarea maxima a finantarii acordate
Nu se aplică
Valoarea eligibila a proiectului
Nu se aplică
Valoarea maxima a finantarii acordate din costul total eligibil
98%
Contribuţia eligibila minima a solicitantului
2%
Contribuţia comunitara din finantarea acordată
85,88%
Contribuţia publică naţionala din finantarea acordată
14,12% (buget de stat)
------
Notă ...
*) Autoritatea de management îşi rezerva dreptul de a modifica aceste limite în functie de specificul fiecarei cereri de proiecte sau cereri de idei de proiecte. II.1.2.8. Categorii de beneficiari eligibili, grupuri─ţinta şi tipuri de cerere de propuneri de proiecte *Font 7* ┌──────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────┬──────────────────┬──────────────────────────┐ │ Operaţiuni │ Beneficiari │ Grupuri─ţinta │ Tipuri de cerere │ │ │ │ │ de propuneri de proiecte │ ├──────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────┼──────────────────────────┤ │● Dezvoltarea de metodologii şi │● SGG ─ DPP │● Personalul │─ Cerere de proiecte cu │ │instrumente pentru îmbunătăţirea │● MIRA │implicat în │depunere continua (fără │ │sistemelor şi procedurilor de măsurare a │● MEF │raportarea │termen─limita de depunere)│ │performantelor şi de raportare, inclusiv a│● Ministere │performantelor, │─ Cerere de proiecte cu │ │mecanismelor de feedback asupra │● ONG─uri*) │monitorizare şi │termen─limita de depunere │ │activităţii administraţiei publice, │● Universitati │evaluare din │─ Dezvoltare de proiecte │ │luandu─se în considerare opinia │ │administratia │ │ │societatii civile şi a publicului larg │ │centrala şi locala│ │ │(cetatenilor) │ │ │ │ ├──────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────┼──────────────────────────┤ │● Training pentru îmbunătăţirea calităţii │● SGG ─ DPP │● Personalul │─ Cerere de proiecte cu │ │şi frecventei raportarii performantelor │● MIRA │implicat în │depunere continua (fără │ │administraţiei centrale şi locale către │● MEF │raportarea │termen─limita de depunere)│ │beneficiarii direcţi ai serviciilor │● Ministere │performantelor, │─ Cerere de proiecte cu │ │publice şi către grupurile de cetăţeni │● ONG─uri*) │monitorizare şi │termen─limita de depunere │ │ │● Universitati │evaluare din │─ Dezvoltare de proiecte │ │ │ │administratia │ │ │ │ │centrala şi locala│ │ ├──────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────┼──────────────────────────┤ │● Training în tehnici de măsurare a │● SGG ─ DPP │● Personalul │─ Cerere de proiecte cu │ │performantelor şi tehnici de raportare, │● MIRA │implicat în │depunere continua (fără │ │inclusiv în elaborarea indicatorilor de │● MEF │raportarea │termen─limita de depunere)│ │performanta, în monitorizare şi evaluare │● Ministere │performantelor, │─ Cerere de proiecte cu │ │ │● ONG─uri*) │monitorizare şi │termen─limita de depunere │ │ │● Universitati │evaluare din │─ Dezvoltare de proiecte │ │ │ │administratia │ │ │ │ │centrala şi locala│ │ ├──────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────┼──────────────────────────┤ │● Dezvoltarea unei baze de date la nivel │● SGG ─ DPP │● Personalul │─ Cerere de proiecte cu │ │naţional pentru colectarea, raportarea, │● MIRA │implicat în │depunere continua (fără │ │analiza şi publicarea datelor statistice │● MEF │raportarea │termen─limita de depunere)│ │relevante cu privire la performantele │● MDLPL │performantelor, │─ Cerere de proiecte cu │ │administraţiei publice locale │● INS │monitorizare şi │termen─limita de depunere │ │ │ │evaluare din │─ Dezvoltare de proiecte │ │ │ │administratia │ │ │ │ │centrala şi locala│ │ ├──────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┼──────────────────┼──────────────────────────┤ │● Elaborarea unor metodologii şi a unui │● SGG ─ DPP │● Personalul │─ Dezvoltare de proiecte │ │cadru instituţional pentru extinderea │● MIRA │implicat în │ │ │evaluării de politici şi programe la │● MEF │raportarea │ │ │nivelul administraţiei centrale şi locale │ │performantelor, │ │ │ │ │monitorizare şi │ │ │ │ │evaluare din │ │ │ │ │administratia │ │ │ │ │centrala şi locala│ │ └──────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────┴──────────────────┴──────────────────────────┘ ------
Notă ...
*) ONG─uri relevante în domeniul administraţiei publice (altele decat structurile asociative ale autorităţilor publice locale). NOTĂ: ONG─urile şi universităţile trebuie să aplice în parteneriat cu cel puţin o autoritate a administraţiei publice (pentru asigurarea implementarii proiectului). II.1.2.9. Grupuri─ţinta Vezi mai sus (II.1.2.8) II.1.2.10. Perioada orientativa de depunere a proiectelor 2008─2015 II.1.2.11. Tipuri de cerere de propuneri de proiecte Vezi mai sus (II.1.2.8) II.1.2.12. Criterii de eligibilitate şi de evaluare/selecţie Criterii de eligibilitate A. Eligibilitatea beneficiarilor ● Solicitantul face parte din categoria de beneficiari mentionata în Ghidul solicitantului. ● Solicitantul şi partenerii săi (dacă este cazul) indeplinesc condiţiile stabilite în Ghidul solicitantului. ● Sumele prevăzute în declaratia solicitantului privind asigurarea cofinantarii şi a cheltuielilor neeligibile sunt cel puţin egale cu sumele declarate în cererea de finanţare. ● Solicitantul nu se afla în una dintre situaţiile incompatibile cu acordarea finantarii din fonduri publice, conform Regulamentului Consiliului nr. 1.605/2002. B. Eligibilitatea proiectului ● Proiectul se încadrează în operaţiunile prevăzute în Ghidul solicitantului. ● Activităţile cuprinse în proiect corespund cel puţin unei activităţi eligibile prezentate în Ghidul solicitantului. ● Grupul─ţinta este cel vizat de prezenta cerere de proiecte, conform Ghidului solicitantului. ● Valoarea totala a proiectului şi contribuţia financiară solicitata se încadrează în limitele stabilite în Ghidul solicitantului. ● Durata proiectului se încadrează în termenele specificate în Ghidul solicitantului. ● Proiectul cuprinde masurile minime privitoare la publicitate, conform Ghidului solicitantului. ● Proiectul cuprinde masurile minime privitoare la dezvoltarea durabila, conform Ghidului solicitantului. ● Proiectul cuprinde masurile minime privitoare la egalitatea de sanse, conform Ghidului solicitantului. ● Proiectul sau activităţi din proiectul pentru care se solicita finanţare nu a/au mai beneficiat de finanţare din fonduri publice, inclusiv din fonduri UE, în ultimii 5 ani. ● Proiectul respecta legislatia naţionala şi comunitara. Criterii de evaluare/selecţie ● Relevanta proiectului: Se urmaresc şi se evalueaza modul în care proiectul contribuie la atingerea obiectivelor PO DCA, a obiectivelor din strategiile naţionale/locale/regionale şi a obiectivelor institutiei solicitante, modalitatea în care este prezentată nevoia/problema pe care proiectul doreste sa o rezolve şi urgenta interventiei. ● Coerenta şi sustenabilitatea: Se urmareste coerenta intregului proiect, din perspectiva realismului planului de activităţi şi a rezultatelor sale, cu indicatorii aferenti, în corelatie cu indicatorii specificati în DCI, a modalitatii în care partenerii, dacă este cazul, se implica în proiect. De asemenea, se evalueaza modul în care iniţiativa/proiectul se coreleaza cu alte initiative, dacă planul de activităţi propus conduce la atingerea rezultatelor şi scopului proiectului, modul în care rezultatele proiectului vor fi utilizate după finalizarea acestuia şi elementului de noutate pe care proiectul îl propune. ● Capacitatea de management: Proiectul trebuie să faca dovada existentei unui cadru adecvat pentru implementarea proiectului (resurse alocate ─ materiale şi umane, roluri şi responsabilităţii clar definite), a experientei institutiei solicitantului şi a partenerului în gestionarea de proiecte şi a experientei echipei de management propuse. ● Eficienta cheltuielilor: Evaluarea va urmări ca finantarea solicitata să fie adecvata raportat la activităţile desfăşurate pentru realizarea obiectivelor, activităţile să fie reflectate în buget, estimarea lor să fie realista, iar raportul dintre costuri şi rezultate să fie satisfacator. ● Contribuţia la politicile UE: modalitatea în care proiectul contribuie la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabila şi promovare a egalitatii de sanse (tot ceea ce proiectul propune peste cerinţele minime din cererea de proiecte). II.1.2.13. Indicatori de monitorizare şi evaluare *Font 8* ┌──────────────────────┬──────────┬─────┬──────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Indicatori │ Valoare │An de│ Tinte cumulative orientative │ │de realizare imediata │ de baza │baza ├─────┬─────┬──────┬──────┬──────┬──────┬──────┬───────┬───────┤ │ ("output") │ │ │2007 │2008 │ 2009 │ 2010 │ 2011 │ 2012 │ 2013 │ 2014 │ 2015 │ ├──────────────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ Manuale/ │ 0 │2007 │ 0 │ 0 │ 1 │ 3 │ 5 │ 7 │ 8 │ 8 │ 8 │ │ metodologii/ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ghiduri adoptate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ (numar) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ Module de formare │ 0 │2007 │ 0 │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 3 │ 3 │ 3 │ 3 │ │ elaborate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ (numar) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ Numar de zile de │ 0 │2007 │ 0 │1.000│3.000 │7.000 │15.000│25.000│37.000│43.000 │45.000 │ │ instruire efectuate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ (de participanti) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ (numar) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │Indicatori de rezultat│ │ │2007 │2008 │ 2009 │ 2010 │ 2011 │ 2012 │ 2013 │ 2014 │ 2015 │ │ ("result") │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ Institutii publice │ 81,3*3) │2007 │81,3 │81,3 │ 83 │ 84 │ 86 │ 88 │ 90 │ 93 │ 95 │ │ care realizează │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ un raport anual de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ activitate, conform │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ Legii nr. 544/2001 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ (%) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ Rapoarte │ 0 │2007 │ 0 │ 0 │ 10 │ 23 │ 40 │ 61 │ 87 │ 117 │ 150 │ │ de monitorizare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ şi evaluare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ redactate/solicitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │de institutii publice │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ centrale │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ (numar) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └──────────────────────┴──────────┴─────┴─────┴─────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴───────┴───────┘ --------- *3) Estimare bazata pe studii ale Societatii Academice din România (2007) Ghid practic: Raportul anual al instituţiilor publice. Indicatori suplimentari Numar de participanti la cursuri, din care: ● femei/barbati; ● în categoria de vârsta: 19-24 ani/25-54 ani/peste 55 ani; ● functionari publici/personal contractual/altii; ● functionari publici: inalti functionari publici/functionari publici de conducere/functionari publici de execuţie; ● personal contractual: de conducere/de execuţie; ● angajaţi în: administratia publică centrala/administratia publică locala/alta; ● angajaţi în: ministere/agentii/consilii judetene/consilii locale/altele; ● angajaţi în institutii din: urban/rural; ● absolventi de: liceu/invatamant superior/postuniversitar; ● persoane cu dizabilitati/membri ai minoritatilor/membri ai altor categorii defavorizate; ● din sectorul: educatie/asistenţa sociala/sănătate/altele. Numar de cursuri: ● cu durata de: 1 zi/2-5 zile/peste 5 zile; ● cu tema: formulare a politicilor publice/planificarea strategica/dezvoltare de parteneriate/imbunatatire a reglementarilor/managementul resurselor umane/tehnologia informatiei, ECDL/achizitii publice/management financiar/altele; ● susţinute de traineri: straini/români/straini şi români. Numar de manuale, metodologii, ghiduri sau module de instruire rezultate în urma proiectelor cu aplicabilitate: ● în administratia publică centrala/în administratia publică locala; ● pe ansamblul administraţiei publice/pe sectoare. II.1.2.14. Teme orizontale ● Dezvoltarea durabila PO DCA urmareste dezvoltarea durabila prin obiectivele propuse, contribuind astfel la implementarea Strategiei de dezvoltare durabila a UE. Drept rezultat al interventiilor PO DCA, se asteapta ca o cultura durabila de management să apară şi să se dezvolte în administratia publică din România. De asemenea, se are în vedere ca legaturile stranse dintre sectorul public şi cetăţeni să asigure o dezvoltare durabila. Activităţile propuse în cadrul acestui domeniu major de interventie vor urmări principiul dezvoltării durabile pe parcursul diferitelor etape de implementare, luand în considerare aspecte privind mediul înconjurător. Mai mult, se are în vedere ca fiecare modul de training sa acorde atenţie deosebită atât constientizarii în ceea ce priveste importanţa protectiei mediului şi dezvoltării durabile, cat şi instruirii în domeniul problemelor de mediu. Luand în considerare importanţa acestui domeniu, criteriile de selecţie a proiectelor vor include aspecte privind dezvoltarea durabila. ● Egalitatea de sanse Legislatia românească aliniata celei europene garanteaza drepturi egale pentru cetăţeni, în scopul participării fără discriminare la viaţa economica şi sociala. Acest DMI respecta principiul egalitatii de sanse prin asigurarea accesibilitatii nediscriminatorii a beneficiarilor. II.1.2.15. Ajutorul de stat Nu se aplică. II.1.2.16. Clasificarea interventiilor ● Tema prioritara Cod
Tema prioritara
Intarirea capacităţii instituţionale la nivel naţional,
regional şi local
81
Mecanisme pentru îmbunătăţirea elaborarii de politici
şi programe, a monitorizarii şi evaluării la nivel
naţional, regional şi local, dezvoltarea capacităţii de
furnizare a politicilor şi programelor
● Forma de finanţare Cod
Forma de finanţare
01
Asistenţa nerambursabilă
● Dimensiunea teritoriala Cod
Tipul teritoriului
00
Nu se aplică
II.1.2.17. Organisme intermediare Nu se aplică. II.1.2.18. Organismul responsabil pentru efectuarea plăţilor către beneficiari AM PODCA - Unitatea de plati şi contabilitate din cadrul Biroului de management financiar II.1.3. Domeniul major de interventie 1.3 - Îmbunătăţirea eficacitatii organizaţionale II.1.3.1. Descriere În ultimii 10 ani au avut loc schimbari semnificative în structurile administraţiei centrale şi locale - mai ales în ceea ce priveste crearea de noi functii şi structuri, introducerea tehnologiei informatiei şi a catorva elemente de reforma a functiei publice. Aceste schimbari au necesitat revizuiri structurale pentru a se asigura ca structurile organizaţionale ale administraţiei publice sunt adecvate. O consecinţa a implementarii strategiei de descentralizare este nevoia de reorganizare structurala. Obiectivul specific este acela de a sprijini imbunatatirile de structura şi proces care contribuie la eficacitatea organizaţională. Acest domeniu major de interventie pune accentul pe sprijinirea activităţilor de reorganizare, pe dezvoltarea practicilor de management al resurselor umane şi pe consolidarea unei capacitati susţinute de instruire pentru administratia publică. Indicatorii de rezultat cauta sa ridice standardele generale de cunoştinţe şi expertiza la nivelul functionarilor publici de conducere. O investiţie în capacitatea administrativa la acest nivel este considerata foarte importanţa pentru a dezvolta calitatile de leadership şi de management în administratia publică. Se prefigureaza ca cel puţin 50% din fondurile alocate acestui domeniu major de interventie să fie directionate către cele 3 sectoare prioritare (sănătate, învăţământul preuniversitar, asistenţa sociala). II.1.3.2. Operaţiuni orientative: ● revizuirea structurilor şi implementarea propunerilor care rezultă din acestea, implementarea de instrumente moderne, stabilirea şi operationalizarea unor structuri noi, cum ar fi: centrul pentru reforma managementului public, asociaţiile de dezvoltare intercomunitare, un corp de administratori publici profesionisti în administratia locala etc.; ● introducerea unor reforme privind managementul calităţii; ● implementarea unui sistem de management al performantelor resurselor umane; ● dezvoltarea functiei de management al instruirii personalului din administratia publică; ● elaborarea unor programe postuniversitare de dezvoltare manageriala a personalului cu functii de conducere din administratia publică; ● module de pregatire în domenii ca achiziţiile publice, ECDL, limbi straine, dezvoltarea de proiecte, licitarea şi managementul proiectelor etc. II.1.3.3. Activităţi eligibile orientative: ● consultanţă, studii şi instruire pentru realizarea de analize/diagnoze instituţionale şi implementarea propunerilor rezultate; ● consultanţă, studii şi instruire pentru elaborarea, actualizarea, revizuirea, testarea şi/sau implementarea de metodologii, instrumente şi proceduri necesare pentru crearea de noi structuri şi pentru implementarea unor instrumente moderne de management; ● consultanţă, studii şi instruire pentru elaborarea, actualizarea, revizuirea, testarea şi/sau implementarea reformelor privind managementul calităţii; ● consultanţă, studii şi instruire pentru elaborarea, actualizarea, revizuirea, testarea şi/sau implementarea de metodologii, instrumente şi proceduri necesare pentru elaborarea şi implementarea unui sistem de management al performantelor resurselor umane; ● consultanţă, studii şi instruire pentru elaborarea, actualizarea, revizuirea, testarea şi/sau implementarea de metodologii, instrumente şi proceduri necesare pentru dezvoltarea functiei de management al instruirii personalului din administratia publică; ● consultanţă şi studii pentru elaborarea, actualizarea, revizuirea, testarea şi/sau implementarea unor programe universitare şi postuniversitare de dezvoltare manageriala a personalului cu functii de conducere din administratia publică; ● dezvoltarea şi furnizarea programelor de instruire (inclusiv realizare de curricule şi materiale didactice) în domenii relevante pentru administratia publică, cum ar fi achiziţiile publice, ECDL, limbi straine, dezvoltarea de proiecte, licitarea şi managementul proiectelor etc.; ● studii şi instruire pentru implementarea unor sisteme de măsurare a performantelor organizaţionale (indicatori de performanţă); ● schimbul de bune practici şi aplicarea pe scara larga a acestora, vizite de studiu, organizarea de seminarii, conferinte pentru dezvoltarea capacităţilor angajatilor din administratia publică de crestere a eficientei organizaţionale; ● stagii de practica pentru dezvoltarea capacităţilor viitorilor angajaţi din administratia publică în vederea cresterii eficientei organizaţionale (inclusiv dezvoltarea activităţilor de mentorat). II.1.3.4. Categorii de cheltuieli eligibile: ● cheltuieli pentru consultanţă şi expertiza; ● cheltuieli cu personalul; ● cheltuieli cu deplasarea; ● cheltuieli pentru traduceri şi interpretariat; ● cheltuieli aferente tiparirii şi multiplicarii de materiale; ● cheltuieli pentru închirieri şi leasing; ● cheltuieli cu achizitia de materiale consumabile; ● cheltuieli generale de administratie; ● cheltuieli pentru dotari care pot intră în categoria mijloacelor fixe sau a obiectelor de inventar; ● cheltuieli pentru achizitia de active fixe necorporale; ● cheltuieli pentru servicii informatice şi de comunicatii; ● taxe; ● cheltuieli aferente procedurilor de achiziţie publică; ● cheltuieli pentru informare, comunicare şi publicitate pentru proiect; ● cheltuieli pentru informare, comunicare şi publicitate pentru activităţi de constientizare; ● cheltuieli cu achizitionarea de publicatii în format tiparit şi/sau electronic şi abonamente; ● cheltuieli privind achizitionarea serviciilor de audit; ● cheltuieli aferente garantiilor bancare. II.1.3.5. Utilizarea finantarii incrucisate FSE/FEDR Folosirea finantarii incrucisate FSE/FEDR este limitata la 10% din fondurile comunitare alocate la nivelul axei prioritare. II.1.3.6. Alocarea financiară orientativa *Font 8* - euro - Contribuţia UE Contribuţia publică naţionala Contri- An TOTAL (FSE) butia Bugetul de stat Bugetul local Alte surse publice Total privată 2007
6.641.914
5.645.627
931.196
65.091
996.287
2008
9.270.714
7.880.107
1.299.754
90.853
1.390.607
2009
13.456.796
11.438.277
1.886.643
131.877
2.018.519
2010
13.725.933
11.667.043
1.924.376
134.514
2.058.890
2011
9.838.155
8.362.432
1.379.309
96.414
1.475.723
2012
8.105.126
6.889.357
1.136.339
79.430
1.215.769
2013
7.479.874
6.357.893
1.048.678
73.303
1.121.981
TOTAL:
68.518.513
58.240.736
9.606.296
671.481
10.277.777
II.1.3.7. Dimensiunea finantarii acordate *Font 8* Valoarea totala a proiectelor*) (lei)
220.000-17.000.000
Valoarea maxima a finantarii acordate
Nu se aplică
Valoarea eligibila a proiectului
Nu se aplică
Valoarea maxima a finantarii acordate din costul total eligibil
98%
Contribuţia eligibila minima a solicitantului
2%
Contribuţia comunitara din finantarea acordată
85,84%
Contribuţia publică naţionala din finantarea acordată
14,16% (buget de stat)
--------- * Autoritatea de management îşi rezerva dreptul de a modifica aceste limite în functie de specificul fiecarei cereri de proiecte sau cereri de idei de proiecte. II.1.3.8. Categorii de beneficiari eligibili, grupuri-ţinta şi tipuri de cerere de propuneri de proiecte *Font 7* Operaţiuni
Beneficiari
Grupuri-ţinta
Tipuri de cerere
de propuneri de proiecte
● Revizuirea structurilor şi implementarea
propunerilor care rezultă din acestea,
implementarea de instrumente moderne,
stabilirea şi operationalizarea unor
structuri noi, cum ar fi: centrul pentru
reforma managementului public, asociaţiile
de dezvoltare intercomunitare, un corp de
administratori publici profesionisti în
administratia locala etc.
● SGG-DPP
● MIRA
● Ministere
● Agentii
● Autorităţi ale
administraţiei publice
locale**)
● Universitati
● ONG-uri*)
● Asociaţiile de dezvoltare
intercomunitara
● Ministere, autorităţi ale
administraţiei publice
locale şi organismele lor
subordonate (institutii şi
personalul acestora)
- Cerere de proiecte cu
depunere continua (fără
termen-limita de depunere)
- Cerere de proiecte cu
termen-limita de depunere
- Dezvoltare de proiecte
● Introducerea unor reforme privind
managementul calităţii
● SGG-DPP
● Ministere
● Agentii
● Autorităţi ale
administraţiei publice
locale**)
● ONG-uri*)
● Universitati
● Asociaţiile de dezvoltare
intercomunitara
● Ministere, autorităţi ale
administraţiei publice
locale şi organismele lor
subordonate (institutii şi
personalul acestora)
● Functionari publici de
conducere
- Cerere de proiecte fără
termen-limita de depunere
- Cerere de proiecte cu
termen-limita de depunere
- Dezvoltare de proiecte
● Implementarea unui sistem de management
al performantelor resurselor umane
● SGG-DPP
● Ministere
● Agentii
● Autorităţi ale
administraţiei
publice locale**)
● ANFP
● Universitati
● Ministere, autorităţi ale
administraţiei publice
locale şi organismele lor
subordonate (institutii şi
personalul acestora)
- Cerere de proiecte cu
depunere continua (fără
termen-limita de depunere)
- Cerere de proiecte cu
termen-limita de depunere
- Dezvoltare de proiecte
● Dezvoltarea functiei de management al
instruirii personalului din administratia publică
● Ministere
● MIRA
● Universitati
● ONG-uri*)
● Ministere, autorităţi ale
administraţiei publice
locale şi organismele lor
subordonate (institutii şi
personalul acestora)
- Dezvoltare de proiecte
● Elaborarea unor programe postuniversitare de
dezvoltare manageriala a personalului cu functii
de conducere din administratia publică
● Universitati
● Ministere, autorităţi ale
administraţiei publice
locale şi organismele lor
subordonate (institutii şi
personalul acestora)
● Functionari publici de
conducere
- Cerere de proiecte cu
depunere continua (fără
termen-limita de depunere)
- Cerere de proiecte cu
termen-limita de depunere
● Module de pregatire în domenii ca achiziţiile
publice, ECDL, limbi straine, dezvoltarea de
proiecte, licitarea şi managementul proiectelor
etc.
● Ministere
● Agentii
● Autorităţi ale
administraţiei publice
locale**)
● ONG-uri*)
● Universitati
● Asociaţiile de dezvoltare
intercomunitara
● Ministere, autorităţi ale
administraţiei publice
locale şi organismele lor
subordonate (institutii şi
personalul acestora)
- Cerere de proiecte cu
depunere continua (fără
termen-limita de depunere)
- Cerere de proiecte cu
termen-limita de depunere
-----------
Notă ...
*) ONG-uri relevante în domeniul administraţiei publice (altele decat structurile asociative ale autorităţilor publice locale).
Notă ...
**) Titularii contractelor care vor fi semnate cu Autoritatea de management sunt unitatile administrativ-teritoriale şi sectoarele municipiului Bucureşti (conform Legii nr. 215/2001 , republicată, cu modificările şi completările ulterioare). NOTĂ: ONG-urile şi universităţile trebuie să aplice în parteneriat cu cel puţin o autoritate a administraţiei publice (pentru asigurarea implementarii proiectului) (excepţie: pentru operaţiunea "Elaborarea unor programe postuniversitare de dezvoltare manageriala a personalului cu functii de conducere din administratia publică"). II.1.3.9. Grupuri-ţinta Vezi mai sus (II.1.3.8). II.1.3.10. Perioada orientativa de depunere a proiectelor 2008-2015 II.1.3.11. Tipuri de cerere de propuneri de proiecte Vezi mai sus (II.1.3.8). II.1.3.12. Criterii de eligibilitate şi de evaluare/selecţie Criterii de eligibilitate A. Eligibilitatea beneficiarilor ● Solicitantul face parte din categoria de beneficiari mentionata în Ghidul solicitantului. ● Solicitantul şi partenerii săi (dacă este cazul) indeplinesc condiţiile stabilite în Ghidul solicitantului. ● Sumele prevăzute în declaratia solicitantului privind asigurarea cofinantarii şi a cheltuielilor neeligibile sunt cel puţin egale cu sumele declarate în cererea de finanţare. ● Solicitantul nu se afla în una dintre situaţiile incompatibile cu acordarea finantarii din fonduri publice, conform Regulamentului Consiliului nr. 1.605/2002. B. Eligibilitatea proiectului ● Proiectul se încadrează în operaţiunile prevăzute în Ghidul solicitantului. ● Activităţile cuprinse în proiect corespund cel puţin unei activităţi eligibile prezentate în Ghidul solicitantului. ● Grupul-ţinta este cel vizat de prezenta cerere de proiecte, conform Ghidului solicitantului. ● Valoarea totala a proiectului şi contribuţia financiară solicitata se încadrează în limitele stabilite în Ghidul solicitantului. ● Durata proiectului se încadrează în termenele specificate în Ghidul solicitantului. ● Proiectul cuprinde masurile minime privitoare la publicitate, conform Ghidului solicitantului. ● Proiectul cuprinde masurile minime privitoare la dezvoltarea durabila, conform Ghidului solicitantului. ● Proiectul cuprinde masurile minime privitoare la egalitatea de sanse, conform Ghidului solicitantului. ● Proiectul sau activităţi din proiectul pentru care se solicita finanţare nu au mai beneficiat de finanţare din fonduri publice, inclusiv din fonduri UE, în ultimii 5 ani. ● Proiectul respecta legislatia naţionala şi comunitara. Criterii de evaluare/selecţie ● Relevanta proiectului: Se urmareste şi se evalueaza modul în care proiectul contribuie la atingerea obiectivelor PO DCA, a obiectivelor din strategiile naţionale/locale/regionale şi a obiectivelor institutiei solicitante, modalitatea în care este prezentată nevoia/problema pe care proiectul doreste sa o rezolve şi urgenta interventiei. ● Coerenta şi sustenabilitatea: Se urmareste coerenta intregului proiect, din perspectiva realismului planului de activităţi şi a rezultatelor sale, cu indicatorii aferenti, în corelatie cu indicatorii specificati în DCI, a modalitatii în care partenerii, dacă este cazul, se implica în proiect. De asemenea, se evalueaza modul în care iniţiativa/proiectul se coreleaza cu alte initiative, dacă planul de activităţi propus conduce la atingerea rezultatelor şi scopului proiectului, modul în care rezultatele proiectului vor fi utilizate după finalizarea acestuia şi elementului de noutate pe care proiectul îl propune. ● Capacitatea de management: Proiectul trebuie să faca dovada existentei unui cadru adecvat pentru implementarea proiectului (resurse alocate - materiale şi umane, roluri şi responsabilităţii clar definite), a experientei institutiei solicitantului şi a partenerului în gestionarea de proiecte şi a experientei echipei de management propuse. ● Eficienta cheltuielilor: Evaluarea va urmări ca finantarea solicitata să fie adecvata raportat la activităţile desfăşurate pentru realizarea obiectivelor, activităţile să fie reflectate în buget, estimarea lor să fie realista, iar raportul dintre costuri şi rezultate să fie satisfacator. ● Contribuţia la politicile UE: Modalitatea în care proiectul contribuie la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabila şi promovare a egalitatii de sanse (tot ceea ce proiectul propune peste cerinţele minime din cererea de proiecte). II.1.3.13. Indicatori de monitorizare şi evaluare *Font 8* ┌──────────────────────┬──────────┬─────┬───────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Indicatori │ Valoare │An de│ │ │de realizare imediata │ de baza │baza │ Tinte cumulative orientative │ │ ("output") │ │ │ │ ├──────────────────────┼──────────┼─────┼─────┬─────┬──────┬──────┬──────┬──────┬───────┬───────┬───────┤ │ │ │ │2007 │2008 │ 2009 │ 2010 │ 2011 │ 2012 │ 2013 │ 2014 │ 2015 │ ├──────────────────────┼──────────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┼───────┤ │Revizuiri structurale,│ 0 │2007 │ 0 │ 0 │ 0 │ 2 │ 3 │ 3 │ 3 │ 3 │ 3*4) │ │inclusiv revizuiri │ │ ├─────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┼───────┤ │structurale sectoriale│ │ │ 0 │ 0 │ 5 │ 13 │ 24 │ 37 │ 53 │ 71 │ 90*5) │ │(numar) │ │ ├─────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┼───────┤ │ │ │ │ 0 │ 0 │ 2 │ 5 │ 9 │ 15 │ 22 │ 30 │ 40*6) │ └──────────────────────┴──────────┴─────┴─────┴─────┴──────┴──────┴──────┴──────┴───────┴───────┴───────┘ --------- *4) În sectoarele prioritare. *5) La nivel central. *6) La nivel local. Numar de zile de
instruire efectuate
(de participanti)
(numar)
0
2007
0
5.000
15.000
30.000
55.000
90.000
130.000
170.000
207.200
Module de formare
(numar)
0
2007
0
1
2
3
4
6
7
7
7
Indicatori de rezultat
("result")
Valoare
de baza
An de
baza
2007
2008
2009
2010
2011
2012
2013
2014
2015
Structuri nou-create
şi reorganizate
operationale (numar)
0
2007
0
0
15
40
75
117
167
222
287
Personal cu
certificate de
calificare finantate
prin FSE (numar)
0
2007
0
1.810
4.430
10.865
19.925
32.605
47.095
61.585
75.000
Indicatori suplimentari: Numar de participanti la cursuri, din care: ● femei/barbati; ● în categoria de vârsta: 19-24 ani/25-54 ani/peste 55 ani; ● functionari publici/personal contractual/altii; ● functionari publici: inalti functionari publici/functionari publici de conducere/functionari publici de execuţie; ● personal contractual: de conducere/de execuţie; ● angajaţi în: administratia publică centrala/administratia publică locala/alta; ● angajaţi în: ministere/agentii/consilii judetene/consilii locale/altele; ● angajaţi în institutii din: urban/rural; ● absolventi de: liceu/invatamant superior/postuniversitar; ● persoane cu dizabilitati/membri ai minoritatilor/membri ai altor categorii defavorizate; ● din sectorul: educatie/asistenţa sociala/sănătate/altele. Numar de cursuri: ● cu durata de: 1 zi/2-5 zile/peste 5 zile; ● cu tema: formulare a politicilor publice/planificarea strategica/dezvoltare de parteneriate/imbunatatire a reglementarilor/managementul resurselor umane/tehnologia informatiei, ECDL/achizitii publice/management financiar/altele; ● susţinute de traineri: straini/români/straini şi români. Numar de module de training sau de revizuiri rezultate în urma proiectelor cu aplicabilitate: ● în administratia publică centrala/în administratia publică locala; ● pe ansamblul administraţiei publice/pe sectoare. II.1.3.14. Teme orizontale ● Dezvoltarea durabila PO DCA urmareste dezvoltarea durabila prin obiectivele propuse, contribuind astfel la implementarea Strategiei de dezvoltare durabila a UE. Drept rezultat al interventiilor PO DCA, se asteapta ca o cultura durabila de management să apară şi să se dezvolte în administratia publică din România. De asemenea, se are în vedere ca legaturile stranse dintre sectorul public şi cetăţeni să asigure o dezvoltare durabila. Activităţile propuse în cadrul acestui domeniu major de interventie vor urmări principiul dezvoltării durabile pe parcursul diferitelor etape de implementare, luand în considerare aspecte privind mediul înconjurător. Mai mult, se are în vedere ca fiecare modul de instruire sa acorde atenţie deosebită atât constientizarii în ceea ce priveste importanţa protectiei mediului şi dezvoltării durabile, cat şi instruirii în domeniul problemelor de mediu. Luand în considerare importanţa acestui domeniu, criteriile de selecţie a proiectelor vor include aspecte privind dezvoltarea durabila. ● Egalitatea de sanse Legislatia românească aliniata celei europene garanteaza drepturi egale pentru cetăţeni, în scopul participării fără discriminare la viaţa economica şi sociala. Acest DMI respecta principiul egalitatii de sanse prin asigurarea accesibilitatii nediscriminatorii a beneficiarilor. II.1.3.15. Ajutorul de stat Nu se aplică. II.1 .3.16. Clasificarea interventiilor ● Tema prioritara *Font 9* Cod
Tema prioritara
Intarirea capacităţii instituţionale la nivel naţional, regional şi local
81
Mecanisme pentru îmbunătăţirea elaborarii de politici şi programe, a
monitorizarii şi evaluării la nivel naţional, regional şi local, dezvoltarea
capacităţii de furnizare a politicilor şi programelor
● Forma de finanţare *Font 9* Cod
Forma de finanţare
01
Asistenţa nerambursabilă
● Dimensiunea teritoriala *Font 9* Cod
Tipul teritoriului
00
Nu se aplică
II.1.3.17. Organisme intermediare Nu se aplică. II.1 .3.18. Organismul responsabil pentru efectuarea plăţilor către beneficiari AM PODCA - Unitatea de plati şi contabilitate din cadrul Biroului de management financiar II.2. Axa prioritara 2 - Îmbunătăţirea calităţii şi eficientei furnizarii serviciilor publice, cu accentul pus pe procesul de descentralizare Obiectivele principale ale CSNR 2007-2013 sunt îmbunătăţirea abordarii strategice a politicii de coeziune sociala şi economica şi a politicii regionale din România, precum şi coordonarea cu politicile Comisiei Europene, în special cu Strategia Lisabona, care dezvolta politici pentru cresterea economica şi crearea de noi locuri de muncă. Dezvoltarea unei capacitati administrative eficiente este una dintre principalele prioritati ale CSNR, contribuind la dezvoltarea socioeconomica. Interventiile acestei prioritati tematice se vor concentra atât pe rezolvarea blocajelor din sectorul public, care împiedica dezvoltarea socioeconomica, cat şi pe elementele esentiale ale reformei administraţiei publice. Conform CSNR, obiectivul general al PO DCA este acela de a contribui la crearea unei administratii publice mai eficiente şi mai eficace în beneficiul socioeconomic al societatii româneşti. Obiectivul acestei axe prioritare este acela de a imbunatati calitatea şi eficienta serviciilor furnizate de către administratia publică (centrala şi locala). II.2.1. Domeniul major de interventie 2.1 - Sprijin pentru procesul de descentralizare sectoriala a serviciilor II.2.1.1. Descriere Necesitatea procesului de descentralizare se reflecta prin importanţa deosebită acordată furnizarii de servicii publice descentralizate în strategia de reforma a administraţiei publice. Majoritatea ministerelor se afla în diverse stadii de pregatire a strategiilor de descentralizare. Analiza sectoriala pentru PO DCA a identificat sănătatea, învăţământul (preuniversitar) şi asistenţa sociala, ca fiind sectoare prioritare. De asemenea, analiza sectoriala scoate în evidenta urmatoarele probleme legate de descentralizare în cele 3 sectoare prioritare: ● centralizare instituţională excesiva; ● suprapuneri între structurile existente; ● disfunctii legislative în ceea ce priveste distribuirea competentelor; ● prezentarea neclara a nivelurilor de luare a deciziilor; ● rezistenta structurilor administrative la descentralizare la toate nivelurile. Interventiile FSE vor viza impactul semnificativ al descentralizarii asupra posturilor atât din administratia publică centrala, cat şi din cea locala, care preia noi responsabilităţii operationale. Sprijinul FSE este necesar pentru instruire şi schimbari procedurale, acestea reprezentand o parte integrantă a procesului de descentralizare. În acelasi timp, dezvoltarea unor noi competente de management şi standardele mai inalte în relatiile cu clientii sunt necesare pentru a creşte calitatea serviciilor. Mai mult, trebuie să se acorde atenţie deosebită folosirii fondurilor publice şi responsabilizarii în ceea ce priveste cheltuirea acestora pentru a creşte satisfactia cetatenilor faţă de eficienta serviciilor publice. Obiectivul specific este acela de a sprijini schimbările de structura şi proces care decurg din initiativele de descentralizare sectoriala. Se va acorda finanţare pentru instruire şi asistenţa tehnica în sprijinul procesului de descentralizare, atât la nivelul elaborarii de politici publice, cat şi la nivelul furnizarii de servicii. Se va acorda atenţie deosebită sprijinirii mecanismelor de coordonare a strategiilor în fiecare sector. De asemenea, în alegerea grupurilor-ţinta pentru a obtine finanţare, o atenţie deosebită se va acorda atât diferentelor între zonele urbane şi rurale, cat şi instituţiilor locale mai slab dezvoltate. Se estimeaza ca cel puţin 50% din fondurile alocate acestui DMI să fie absorbite de cele 3 sectoare prioritare. II.2.1.2. Operaţiuni orientative: ● training şi asistenţa tehnica pentru structurile implicate în planificarea şi coordonarea procesului de descentralizare (comitetul tehnic interministerial, UCRAP, ministerele de linie); ● elaborarea unor proceduri de cooperare între administratia centrala şi locala şi între autorităţile locale şi scoli/spitale/servicii de asistenţa sociala descentralizate sau alte structuri implicate în procesul de descentralizare; ● training pentru funcţionarii publici din administratia publică locala, mai ales din sectorul de educatie (inclusiv pentru reprezentantii autorităţilor locale în consiliile de administratie ale scolilor) şi din sectorul de sănătate pentru a implementa eficient noile servicii descentralizate; ● training pentru personalul de conducere din spitale şi alte institutii medicale (managerii de spital şi membrii consiliilor de administratie); ● sprijin pentru evaluarea fazelor pilot ale procesului de descentralizare în învăţământul preuniversitar şi implementarea recomandarilor evaluarilor; ● optimizarea structurilor pentru noile servicii descentralizate/deconcentrate din cele 3 sectoare prioritare; ● elaborarea de studii/strategii pentru a sprijini initiativele de descentralizare. II.2.1.3. Activităţi eligibile orientative: ● instruire şi consultanţă pentru structurile implicate în planificarea şi coordonarea procesului de descentralizare; ● studii şi consultanţă pentru dezvoltarea, implementarea şi/sau integrarea procedurilor de cooperare între administratia centrala şi locala şi între autorităţile locale şi scoli/spitale/servicii de asistenţa sociala descentralizate sau alte structuri implicate în procesul de descentralizare; ● studii, consultanţă şi instruire pentru îmbunătăţirea managementului serviciilor publice; ● dezvoltarea şi furnizarea programelor de instruire (inclusiv realizarea de curricule şi materiale didactice) pentru funcţionarii publici pentru a implementa eficient noile servicii descentralizate; ● dezvoltarea şi furnizarea programelor de instruire (inclusiv realizarea de curricule şi materiale didactice) pentru personalul de conducere din spitale şi alte institutii medicale (managerii de spital şi membrii consiliilor de administratie); ● studii şi consultanţă pentru evaluarea fazelor-pilot ale procesului de descentralizare şi implementarea recomandarilor evaluarilor; ● studii, consultanţă şi instruire pentru optimizarea structurilor pentru noile servicii descentralizate/deconcentrate; ● studii şi consultanţă pentru a sprijini initiativele de descentralizare şi pentru a imbunatati serviciile descentralizate; ● schimbul de bune practici şi aplicarea pe scara larga a acestora, vizite de studiu, organizarea de seminarii, conferinte şi stagii practice. II.2.1.4. Categorii de cheltuieli eligibile: ● cheltuieli pentru consultanţă şi expertiza; ● cheltuieli cu personalul; ● cheltuieli cu deplasarea; ● cheltuieli pentru traduceri şi interpretariat; ● cheltuieli aferente tiparirii şi multiplicarii de materiale; ● cheltuieli pentru închirieri şi leasing; ● cheltuieli cu achizitia de materiale consumabile; ● cheltuieli generale de administratie; ● cheltuieli pentru dotari care pot intră în categoria mijloacelor fixe sau a obiectelor de inventar; ● cheltuieli pentru achizitia de active fixe necorporale; ● cheltuieli pentru servicii informatice şi de comunicatii; ● taxe; ● cheltuieli aferente procedurilor de achiziţie publică; ● cheltuieli pentru informare, comunicare şi publicitate pentru proiect; ● cheltuieli pentru informare, comunicare şi publicitate pentru activităţi de constientizare; ● cheltuieli cu achizitionarea de publicatii în format tiparit şi/sau electronic şi abonamente; ● cheltuieli privind achizitionarea serviciilor de audit; ● cheltuieli aferente garantiilor bancare. II.2.1.5. Utilizarea finantarii incrucisate FSE/FEDR Folosirea finantarii incrucisate FSE/FEDR este limitata la 10% din fondurile comunitare alocate la nivelul axei prioritare. II.2.1.6. Alocarea financiară orientativa *Font 8* - euro - Contribuţia UE Contribuţia publică naţionala Contribuţia An TOTAL (FSE) privată Bugetul de stat Bugetul local Alte surse publice Total 2007
6.262.375
5.323.019
864.208
75.149
939.356
2008
8.740.958
7.429.814
1.206.252
104.891
1.311.144
2009
12.687.836
10.784.661
1.750.921
152.254
1.903.175
2010
12.941.594
11.000.355
1.785.940
155.299
1.941.239
2011
9.275.974
7.884.578
1.280.084
111.312
1.391.396
2012
7.641.976
6.495.680
1.054.593
91.704
1.146.296
2013
7.052.453
5.994.585
973.239
84.629
1.057.868
TOTAL:
64.603.167
54.912.692
8.915.237
775.238
9.690.475
II.2.1.7. Dimensiunea finantarii acordate *Font 8* Valoarea totala a proiectelor*) (lei)
220.000-17.000.000
Valoarea maxima a finantarii acordate
Nu se aplică
Valoarea eligibila a proiectului
Nu se aplică
Valoarea maxima a finantarii acordate din costul total eligibil
98%
Contribuţia eligibila minima a solicitantului
2%
Contribuţia comunitara din finantarea acordată
86,03%
Contribuţia publică naţionala din finantarea acordată
13,97% (buget de stat)
------------
Notă ...
*) Autoritatea de management îşi rezerva dreptul de a modifica aceste limite în functie de specificul fiecarei cereri de proiecte sau cereri de idei de proiecte. II.2.1.8. Categorii de beneficiari eligibili, grupuri ţinta şi tipuri de cerere de propuneri de proiecte *Font 7* Operaţiuni
Beneficiari
Grupuri-ţinta
Tipuri de cerere
de propuneri de proiecte
● Training şi asistenţa tehnica pentru
structurile implicate în planificarea şi
coordonarea procesului de
descentralizare (comitetul tehnic
interministerial, UCRAP, ministerele
de linie)
● MIRA
● Ministere
prioritare
● Ministere
● Organismele responsabile de
planificarea şi coordonarea
initiativelor de descentralizare
● Ministerele prioritare cu unitatile
lor deconcentrate; serviciile
descentralizate din sectoarele
prioritare
● Administratia publică locala
- Dezvoltare de proiecte
● Elaborarea unor proceduri de
cooperare între administratia publică
centrala şi locala şi între autorităţile
locale şi scoli/spitale/servicii de
asistenţa sociala descentralizate sau
alte structuri implicate în procesul de
descentralizare
● MIRA
● Ministerele
prioritare
● Ministere
● Autorităţi ale
administraţiei
publice locale**)
● ONG-uri*)
● Organismele responsabile de
planificarea şi coordonarea
initiativelor de descentralizare
● Ministerele prioritare cu unitatile
lor deconcentrate; serviciile
descentralizate din sectoarele
prioritare descentralizate
● Administratia publică locala
- Cerere de proiecte cu
depunere continua (fără
termen-limita de depunere)
- Cerere de proiecte cu
termen-limita de depunere
- Dezvoltare de proiecte
● Training pentru funcţionarii publici
din administratia publică locala, mai
ales din sectorul de educatie (inclusiv
pentru reprezentantii autorităţilor
locale în consiliile de administratie
ale scolilor) şi din sectorul de
sănătate pentru a implementa eficient
noile servicii descentralizate
● Ministerele
prioritare
● MIRA
● Autorităţi ale
administraţiei
publice locale**)
● Ministerele prioritare cu unitatile
lor deconcentrate; serviciile
descentralizate din sectoarele
prioritare
- Cerere de proiecte cu
depunere continua (fără
termen-limita de depunere)
- Cerere de proiecte cu
termen-limita de depunere
- Dezvoltare de proiecte
● Training pentru personalul de
conducere din spitale şi alte institutii
medicale (managerii de spital şi
membrii consiliilor de administratie)
● Ministerul
Sănătăţii Publice
● Ministerul Sănătăţii Publice şi
membrii comitetelor directoare ale
spitalelor
- Cerere de proiecte cu
depunere continua (fără
termen-limita de depunere)
- Cerere de proiecte cu
termen-limita de depunere
- Dezvoltare de proiecte
● Sprijin pentru evaluarea fazelor pilot
ale procesului de descentralizare în
învăţământul preuniversitar şi
implementarea recomandarilor
evaluarilor
● Ministerul
Educatiei,
Cercetarii şi
Tineretului
● Ministerul Educatiei, Cercetarii şi
Tineretului şi instituţiile acestuia de
la nivel local
- Dezvoltare de proiecte
● Optimizarea structurilor pentru noile
servicii descentralizate/deconcentrate
din cele 3 sectoare prioritare
● MIRA
● Ministerele
prioritare
● Autorităţi ale
administraţiei
publice locale**)
● Organismele responsabile de
planificarea şi coordonarea
initiativelor de descentralizare
● Ministerele prioritare cu unitatile
lor deconcentrate; serviciile
descentralizate din sectoarele
prioritare
- Cerere de proiecte cu
depunere continua (fără
termen-limita de depunere)
- Cerere de proiecte cu
termen-limita de depunere
- Dezvoltare de proiecte
● Elaborarea de studii/strategii pentru
a sprijini initiativele de
descentralizare
● MIRA
● Ministere
● ONG-uri*)
● Autorităţile administraţiei publice
centrale
- Cerere de proiecte cu
depunere continua (fără
termen-limita de depunere)
- Cerere de proiecte cu
termen-limita de depunere
- Dezvoltare de proiecte
------------
Notă ...
*) ONG-uri relevante în domeniul administraţiei publice (altele decat structurile asociative ale autorităţilor publice locale).
Notă ...
**) Titularii contractelor care vor fi semnate cu Autoritatea de management sunt unitatile administrativ-teritoriale şi sectoarele municipiului Bucureşti (conform Legii nr. 215/2001 , republicată, cu modificările şi completările ulterioare). NOTĂ: ONG-urile şi universităţile trebuie să aplice în parteneriat cu cel puţin o autoritate a administraţiei publice (pentru asigurarea implementarii proiectului). II.2.1.9. Grupuri-ţinta Vezi mai sus (II.2.1.8) II.2 .1.10. Perioada orientativa de depunere a proiectelor 2008-2015 II.2.1.11. Tipuri de cerere de propuneri de proiecte Vezi mai sus (II.2.1.8) II.2.1.12. Criterii de eligibilitate şi de evaluare/selecţie Criterii de eligibilitate A. Eligibilitatea beneficiarilor ● Solicitantul face parte din categoria de beneficiari mentionata în Ghidul solicitantului. ● Solicitantul şi partenerii săi (dacă este cazul) indeplinesc condiţiile stabilite în Ghidul solicitantului. ● Sumele prevăzute în declaratia solicitantului privind asigurarea cofinantarii şi a cheltuielilor neeligibile sunt cel puţin egale cu sumele declarate în cererea de finanţare. ● Solicitantul nu se afla în una dintre situaţiile incompatibile cu acordarea finantarii din fonduri publice, conform Regulamentului Consiliului nr. 1.605/2002. B. Eligibilitatea proiectului ● Proiectul se încadrează în operaţiunile prevăzute în Ghidul solicitantului. ● Activităţile cuprinse în proiect corespund cel puţin unei activităţi eligibile prezentate în Ghidul solicitantului. ● Grupul-ţinta este cel vizat de prezenta cerere de proiecte, conform Ghidului solicitantului. ● Valoarea totala a proiectului şi contribuţia financiară solicitata se încadrează în limitele stabilite în Ghidul solicitantului. ● Durata proiectului se încadrează în termenele specificate în Ghidul solicitantului. ● Proiectul cuprinde masurile minime privitoare la publicitate, conform Ghidului solicitantului. ● Proiectul cuprinde masurile minime privitoare la dezvoltarea durabila, conform Ghidului solicitantului. ● Proiectul cuprinde masurile minime privitoare la egalitatea de sanse, conform Ghidului solicitantului. ● Proiectul sau activităţi din proiectul pentru care se solicita finanţare nu au mai beneficiat de finanţare din fonduri publice, inclusiv din fonduri UE, în ultimii 5 ani. ● Proiectul respecta legislatia naţionala şi comunitara. Criterii de evaluare/selecţie - Relevanta proiectului: Se urmareste şi se evalueaza modul în care proiectul contribuie la atingerea obiectivelor PO DCA, a obiectivelor din strategiile naţionale/locale/regionale şi a obiectivelor institutiei solicitante, modalitatea în care este prezentată nevoia/problema pe care proiectul doreste sa o rezolve şi urgenta inteventiei. - Coerenta şi sustenabilitatea: Se urmareste coerenta intregului proiect, din perspectiva realismului planului de activităţi şi a rezultatelor sale, cu indicatorii aferenti, în corelatie cu indicatorii specificati în DCI, a modalitatii în care partenerii, dacă este cazul, se implica în proiect. De asemenea, se evalueaza modul în care iniţiativa/proiectul se coreleaza cu alte initiative, dacă planul de activităţi propus conduce la atingerea rezultatelor şi scopului proiectului, modul în care rezultatele proiectului vor fi utilizate după finalizarea acestuia şi elementul de noutate pe care proiectul îl propune. - Capacitatea de management: Proiectul trebuie să faca dovada existentei unui cadru adecvat pentru implementarea proiectului (resurse alocate - materiale şi umane, roluri şi responsabilităţii clar definite), a experientei institutiei solicitantului şi a partenerului în gestionarea de proiecte şi a experientei echipei de management propuse. - Eficienta cheltuielilor: Evaluarea va urmări ca finantarea solicitata să fie adecvata raportat la activităţile desfăşurate pentru realizarea obiectivelor, activităţile să fie reflectate în buget, estimarea lor să fie realista, iar raportul dintre costuri şi rezultate să fie satisfacator. - Contribuţia la politicile UE: modalitatea în care proiectul contribuie la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabila şi promovare a egalitatii de sanse (tot ceea ce proiectul propune peste cerinţele minime din cererea de proiecte). II.2.1.13. Indicatori de monitorizare şi evaluare *Font 8* ┌──────────────────────────┬───────┬─────┬──────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Indicatori │Valoare│An de│ Tinte cumulative orientative │ │ de realizare imediata │de baza│baza ├─────┬─────┬──────┬──────┬──────┬──────┬──────┬──────┬────────┤ │ ("output") │ │ │2007 │2008 │ 2009 │ 2010 │ 2011 │ 2012 │ 2013 │ 2014 │ 2015 │ ├──────────────────────────┼───────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼────────┤ │Revizuiri structurale │ 0 │2007 │ 0 │ 0 │ 5 │ 15 │ 30 │ 46 │ 63 │ 81 │ 100 │ │(numar) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │(munici-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ palitati)│ │ │ │ ├─────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼────────┤ │ │ │ │ 0 │ 0 │ 2 │ 6 │ 11 │ 18 │ 26 │ 34 │ 42 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │(judete)│ ├──────────────────────────┼───────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼────────┤ │Ghiduri/studii/rapoarte de│ 0 │2007 │ 0 │ 0 │ 3 │ 6 │ 11 │ 16 │ 21 │ 23 │ 25 │ │sprijinire a procesului de│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │descentralizare (numar) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────┼───────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼────────┤ │Numărul de zile de │ 0 │2007 │ 0 │1.000│3.000 │6.500 │11.000│16.500│22.500│27.000│ 31.300 │ │instruire efectuate (de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │participanti) (numar) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────┼───────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼────────┤ │Indicatori de rezultat │Valoare│An de│2007 │2008 │ 2009 │ 2010 │ 2011 │ 2012 │ 2013 │ 2014 │ 2015 │ │("result") │de baza│baza │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────┼───────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼────────┤ │Structuri nou- │ 0 │2007 │ 0 │ 0 │ 5 │ 15 │ 30 │ 46 │ 63 │ 81 │ 100 │ │descentralizate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │(munici-│ │operationale (numar) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ palitati)│ │ │ │ ├─────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼────────┤ │ │ │ │ 0 │ 0 │ 2 │ 6 │ 11 │ 18 │ 26 │ 34 │ 42 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │(judete)│ └──────────────────────────┴───────┴─────┴─────┴─────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴────────┘ Indicatori suplimentari: Numar de participanti la cursuri, din care: - femei/barbati; - în categoria de vârsta: 19-24 ani/25-54 ani/peste 55 ani; - functionari publici/personal contractual/altii; - functionari publici: inalti functionari publici/functionari publici de conducere/functionari publici de execuţie; - personal contractual: de conducere/de execuţie; - angajaţi în: administratia publică centrala/administratia publică locala/alta; - angajaţi în: ministere/agentii/consilii judetene/consilii locale/altele; - angajaţi în institutii din: urban/rural; - absolventi de: liceu/invatamant superior/postuniversitar; - persoane cu dizabilitati/membri ai minoritatilor/membri ai altor categorii defavorizate; - din sectorul: educatie/asistenţa sociala/sănătate/altele. Numar de cursuri: - cu durata de: 1 zi/2-5 zile/peste 5 zile; - cu tema: formulare a politicilor publice/planificarea strategica/dezvoltare de parteneriate/imbunatatire a reglementarilor/managementul resurselor umane/tehnologia informatiei, ECDL/achizitii publice/management financiar/altele; - susţinute de traineri: straini/români/straini şi români. Numar de ghiduri, revizuiri structurale, studii sau rapoarte rezultate în urma proiectelor cu aplicabilitate: - în administratia publică centrala/în administratia publică locala; - pe ansamblul administraţiei publice/pe sectoare. II.2.1.14. Teme orizontale ● Dezvoltarea durabila PO DCA urmareste dezvoltarea durabila prin obiectivele propuse, contribuind astfel la implementarea Strategiei de dezvoltare durabila a UE. Drept rezultat al interventiilor PO DCA, se asteapta ca o cultura durabila de management să apară şi să se dezvolte în administratia publică din România. De asemenea, se are în vedere ca legaturile stranse dintre sectorul public şi cetăţeni să asigure o dezvoltare durabila. Activităţile propuse în cadrul acestui domeniu major de interventie vor urmări principiul dezvoltării durabile pe parcursul diferitelor etape de implementare, luand în considerare aspecte privind mediul înconjurător. Mai mult, se are în vedere ca fiecare modul de instruire sa acorde atenţie deosebită atât constientizarii în ceea ce priveste importanţa protectiei mediului şi dezvoltării durabile, cat şi instruirii în domeniul problemelor de mediu. Luand în considerare importanţa acestui domeniu, criteriile de selecţie a proiectelor vor include aspecte privind dezvoltarea durabila. ● Egalitatea de sanse Legislatia românească aliniata celei europene garanteaza drepturi egale pentru cetăţeni, în scopul participării fără discriminare la viaţa economica şi sociala. Acest DMI respecta principiul egalitatii de sanse prin asigurarea accesibilitatii nediscriminatorii a beneficiarilor. II.2.1.15. Ajutorul de stat Nu se aplică. II.2.1.16. Clasificarea interventiilor ● Tema prioritara *Font 9* Cod
Tema prioritara
Intarirea capacităţii instituţionale la nivel naţional, regional şi local
81
Mecanisme pentru îmbunătăţirea elaborarii de politici şi programe, a
monitorizarii şi evaluării la nivel naţional, regional şi local, dezvoltarea
capacităţii de furnizare a politicilor şi programelor
● Forma de finanţare *Font 9* Cod
Forma de finanţare
01
Asistenţa nerambursabilă
● Dimensiunea teritoriala *Font 9* Cod
Tipul teritoriului
00
Nu se aplică
II.2.1.17. Organisme intermediare Nu se aplică. II.2 .1.18. Organismul responsabil pentru efectuarea plăţilor către beneficiari AM PODCA - Unitatea de plati şi contabilitate din cadrul Biroului de management financiar II.2.2. Domeniul major de interventie 2.2 - Îmbunătăţirea calităţii şi eficientei furnizarii serviciilor II.2 .2.1. Descriere Analiza situaţiei curente a identificat existenta unei preocupari a cetatenilor atât în privinta promptitudinii şi calităţii în furnizarea serviciilor publice, cat şi în privinta lipsei orientarii către cetatean a autorităţilor publice. Nu exista informaţii credibile despre calitatea şi eficienta serviciilor publice, iar aceasta problema trebuie rezolvata pentru a imbunatati considerabil furnizarea de servicii către cetăţeni. Necesitatea acestor interventii este prezentată mai jos: ● abordarea complexităţii proceselor şi reglementarilor din perspectiva cetatenilor şi a mediului de afaceri, în vederea simplificarii şi reducerii barierelor administrative; ● monitorizarea şi reducerea timpului de furnizare a serviciilor (cu o reducere corespunzătoare a costurilor); ● introducerea unui sistem de calitate care să includa obiective masurabile şi standarde de comparare pentru serviciile destinate cetatenilor. Obiectivul specific este acela de a imbunatati furnizarea de servicii publice. Din punctul de vedere al logicii PO DCA, acest domeniu major de interventie se concentreaza pe calitatea furnizarii serviciilor publice. Consolidarea capacităţii administrative în ceea ce priveste managementul calităţii, promptitudinea şi evaluarea serviciilor sunt considerate elemente-cheie în îmbunătăţirea eficientei serviciilor publice. Indicatorii de rezultat anticipeaza introducerea standardelor de cost şi calitate şi a unui mecanism de evaluare a performantelor în ceea ce priveste furnizarea de servicii. Eficienta furnizarii de servicii va fi monitorizata prin indicatori de eficacitate. Acest domeniu major va sprijini atât activităţi de instruire şi asistenţa tehnica pentru initiativele locale de simplificare administrativa, cat şi analize de cost şi crestere a promptitudinii în furnizarea serviciilor publice. Serviciile publice trebuie să fie furnizate conform unui set de principii generale (de exemplu, egalitate, imparţialitate, continuitate, regularitate, transparenta, libertatea alegerii, amabilitate, promptitudine, consultare şi "value for money"). Furnizarea serviciilor trebuie să se bazeze pe standarde şi obiective masurabile în raport cu performanta reala. Politica îmbunătăţirii serviciilor pentru cetăţeni se aplică tuturor agentiilor guvernamentale de la nivel central şi local. II.2.2.2. Operaţiuni orientative: ● dezvoltarea, testarea şi implementarea unor standarde de cost şi calitate a serviciilor publice; ● dezvoltarea de metode de măsurare a barierelor administrative; ● elaborarea de mecanisme/instrumente/proceduri pentru îmbunătăţirea sistemului de colectare a taxelor, inclusiv crearea unei interfete pentru bazele de date existente; ● implementarea initiativelor de reducere a duratei de livrare a serviciilor publice (de exemplu, ghiseul unic pentru cetăţeni şi în forma electronică, planificarea serviciilor destinate cetatenilor, managementul documentelor, folosirea regulii aprobării tacite etc.); ● training în domeniul evaluării performantelor serviciilor publice; ● analiza problemelor specifice furnizarii serviciilor publice în vederea simplificarii şi reducerii barierelor administrative pentru cetăţeni; ● introducerea şi menţinerea în functiune a sistemelor de management, inclusiv EMAS*7); -------- *7) Eco-Management and Audit Scheme (EMAS) este instrumentul Uniunii Europene adoptat în mod voluntar, pentru a certifica organizaţiile care îşi imbogatesc în mod continuu activitatea legata de mediul înconjurător. Organizaţiile înregistrate EMAS sunt conforme din punct de vedere legal, introduc şi mentin în functiune un sistem de management de mediu şi raporteaza rezultatele impactului lor prin publicarea unei declaratii oficiale de mediu verificata în mod independent. ● folosirea mecanismelor electronice, de exemplu, portaluri internet şi baze de date; ● implementarea unor documente-cadru privind furnizarea de servicii publice (charters - documente care introduc un set de principii generale privind calitatea furnizarii de servicii către cetăţeni). II.2.2.3. Activităţi eligibile orientative: - consultanţă, studii şi instruire pentru dezvoltarea, testarea, implementarea, revizuirea şi/sau evaluarea unor standarde de cost şi calitate a serviciilor publice; - consultanţă, studii şi instruire pentru dezvoltarea, revizuirea, implementarea şi/sau integrarea de instrumente, metode de identificare, măsurare şi reducere a barierelor administrative; - studii şi consultanţă pentru elaborarea, actualizarea, revizuirea, testarea şi/sau implementarea de mecanisme, instrumente, proceduri pentru îmbunătăţirea managementului financiar al instituţiilor publice, inclusiv crearea unei interfete pentru bazele de date existente; - studii, consultanţă şi instruire pentru dezvoltarea, implementarea şi/sau integrarea initiativelor de reducere a duratei de livrare a serviciilor publice; - consultanţă, studii şi instruire în domeniul evaluării performantelor serviciilor publice; - studii/analize privind performantele administraţiei publice în furnizarea serviciilor, inclusiv cercetarea satisfactiei cetatenilor şi benchmarking; - studii şi consultanţă pentru analiza problemelor specifice furnizarii serviciilor publice în vederea simplificarii şi reducerii barierelor administrative pentru cetăţeni; - consultanţă, studii şi instruire pentru introducerea, dezvoltarea, certificarea, implementarea şi/sau menţinerea în functiune a sistemelor de management; - consultanţă, studii şi instruire pentru dezvoltarea, implementarea, integrarea şi/sau folosirea mecanismelor electronice; - consultanţă, studii şi instruire pentru elaborarea, actualizarea, revizuirea, testarea şi/sau implementarea unor documente-cadru privind furnizarea de servicii publice; - schimbul de bune practici şi aplicarea pe scara larga a acestora, vizite de studiu, organizarea de seminarii, conferinte şi stagii de practica în îmbunătăţirea calităţii şi eficientei furnizarii serviciilor; - revizuirea, dezvoltarea, optimizarea structurilor care gestioneaza serviciile publice. II.2.2.4. Categorii de cheltuieli eligibile: ● cheltuieli pentru consultanţă şi expertiza; ● cheltuieli cu personalul; ● cheltuieli cu deplasarea; ● cheltuieli pentru traduceri şi interpretariat; ● cheltuieli aferente tiparirii şi multiplicarii de materiale; ● cheltuieli pentru închirieri şi leasing; ● cheltuieli cu achizitia de materiale consumabile; ● cheltuieli generale de administratie; ● cheltuieli pentru dotari care pot intră în categoria mijloacelor fixe sau a obiectelor de inventar; ● cheltuieli pentru achizitia de active fixe necorporale; ● cheltuieli pentru servicii informatice şi de comunicatii; ● taxe; ● cheltuieli aferente procedurilor de achiziţie publică; ● cheltuieli pentru informare, comunicare şi publicitate pentru proiect; ● cheltuieli pentru informare, comunicare şi publicitate pentru activităţi de constientizare; ● cheltuieli cu achizitionarea de publicatii în format tiparit şi/sau electronic şi abonamente; ● cheltuieli privind achizitionarea serviciilor de audit; ● cheltuieli aferente garantiilor bancare. II.2.2.5. Utilizarea finantarii incrucisate FSE/FEDR Folosirea finantarii incrucisate FSE/FEDR este limitata la 10% din fondurile comunitare alocate la nivelul axei prioritare. II.2 .2.6. Alocarea financiară orientativa *Font 8* - euro - Contribuţia UE Contribuţia publică naţionala Contribuţia An TOTAL (FSE) privată Bugetul de stat Bugetul local Alte surse publice Total 2007
3.226.073
2.742.162
435.520
48.391
483.911
2008
4.502.918
3.827.480
607.894
67.544
675.438
2009
6.536.159
5.555.735
882.381
98.042
980.424
2010
6.666.881
5.666.849
900.029
100.003
1.000.032
2011
4.778.533
4.061.753
645.102
71.678
716.780
2012
3.936.775
3.346.259
531.465
59.052
590.516
2013
3.633.081
3.088.119
490.466
54.496
544.962
TOTAL:
33.280.420
28.288.357
4.492.857
499.206
4.992.063
II.2.2.7. Dimensiunea finantarii acordate *Font 8* Valoarea totala a proiectelor*) (lei)
220.000-17.000.000
Valoarea maxima a finantarii acordate
Nu se aplică
Valoarea eligibila a proiectului
Nu se aplică
Valoarea maxima a finantarii acordate din costul total eligibil
98%
Contribuţia eligibila minima a solicitantului
2%
Contribuţia comunitara din finantarea acordată
86,29%
Contribuţia publică naţionala din finantarea acordată
13,71% (buget de stat)
--------
Notă ...
*) Autoritatea de management îşi rezerva dreptul de a modifica aceste limite în functie de specificul fiecarei cereri de proiecte sau cereri de idei de proiecte. II.2.2.8. Categorii de beneficiari eligibili, grupuri-ţinta şi tipuri de cerere de propuneri de proiecte *Font 7* Operaţiuni
Beneficiari
Grupuri-ţinta
Tipuri de cerere
de propuneri de proiecte
● Dezvoltarea, testarea şi
implementarea unor
standarde de cost şi calitate
a serviciilor publice
● MIRA
● Ministere
● Agentii
● Structuri asociative ale
autorităţilor administraţiei
publice locale
● Asociaţii de dezvoltare inter-
comunitara*8)
● Autorităţi ale administraţiei
publice locale**)
● ONG-uri*)
● Administratia publică
centrala (inclusiv serviciile
deconcentrate)
● Administratia publică locala
(institutii şi personalul
acestora)
- Cerere de proiecte cu
depunere continua (fără
termen-limita de depunere)
- Cerere de proiecte cu
termen-limita de depunere
- Dezvoltare de proiecte
● Dezvoltarea de metode de
măsurare a barierelor
administrative
● MIRA
● SGG-DPP
● Ministere
● ONG-uri*
● Universitati
● Administratia publică
centrala (inclusiv serviciile
deconcentrate)
● Administratia publică locala
(institutii şi personalul
acestora)
- Dezvoltare de proiecte
● Elaborarea de
mecanisme/instrumente/
proceduri pentru îmbunătăţirea
sistemului de colectare a
taxelor, inclusiv crearea unei
interfete pentru bazele de
date existente
● MIRA
● MEF
● ANAF
● Structuri asociative ale
autorităţilor administraţiei
publice locale
● Autorităţi ale administraţiei
publice locale**)
● Administratia publică
centrala (inclusiv serviciile
deconcentrate)
● Administratia publică locala
(institutii şi personalul
acestora)
- Cerere de proiecte cu
depunere continua (fără
termen-limita de depunere)
- Cerere de proiecte cu
termen-limita de depunere
- Dezvoltare de proiecte
● Implementarea initiativelor
de reducere a duratei de
livrare a serviciilor publice (de
exemplu, ghiseul unic pentru
cetăţeni, şi în forma
electronică, planificarea
serviciilor destinate
cetatenilor, managementul
documentelor, folosirea
regulii aprobării tacite etc.)
● Ministere
● Autorităţi ale administraţiei
publice locale**)
● Structuri asociative ale
autorităţilor administraţiei
publice locale
● Asociaţii de dezvoltare inter-
comunitara
● Administratia publică
centrala şi locala
- Cerere de proiecte cu
depunere continua (fără
termen-limita de depunere)
- Cerere de proiecte cu
termen-limita de depunere
- Dezvoltare de proiecte
● Training în domeniul
evaluării performantelor
serviciilor publice
● MIRA
● Ministere
● Agentii
● Structuri asociative ale
autorităţilor administraţiei
publice locale
● Asociaţii de dezvoltare
intercomunitara
● Autorităţi ale administraţiei
publice locale**)
● Administratia publică
centrala (inclusiv serviciile
deconcentrate)
● Administratia publică locala
(institutii şi personalul
acestora)
- Cerere de proiecte cu
depunere continua (fără
termen-limita de depunere)
- Cerere de proiecte cu
termen-limita de depunere
● Analiza problemelor
specifice furnizarii serviciilor
publice în vederea
simplificarii şi reducerii
barierelor administrative
pentru cetăţeni
● MIRA
● Ministere
● Agentii
● Structuri asociative ale
autorităţilor administraţiei
publice locale
● Asociaţii de dezvoltare
intercomunitara
● Autorităţi ale administraţiei
publice locale**)
● Administratia publică
centrala (inclusiv serviciile
deconcentrate)
● Administratia publică locala
(institutii şi personalul
acestora)
- Cerere de proiecte cu
depunere continua (fără
termen-limita de depunere)
- Cerere de proiecte cu
termen-limita de depunere
● Introducerea şi menţinerea
în functiune a sistemelor de
management, inclusiv
EMAS*9)
● MIRA
● Ministere
● Agentii
● Autorităţi ale administraţiei
publice locale**)
● Structuri asociative ale
autorităţilor administraţiei
publice locale
● Asociaţii de dezvoltare
intercomunitara
● Administratia publică
centrala (inclusiv serviciile
deconcentrate)
● Administratia publică locala
(institutii şi personalul
acestora)
- Cerere de proiecte cu
depunere continua (fără
termen-limita de depunere)
- Cerere de proiecte cu
termen-limita de depunere
- Dezvoltare de proiecte
● Folosirea mecanismelor
electronice, de exemplu,
portaluri internet şi baze de
date
● MIRA
● Ministere
● Agentii
● Autorităţi ale administraţiei
publice locale**)
● Structuri asociative ale
autorităţilor administraţiei
publice locale
● Asociaţii de dezvoltare
intercomunitara
● Administratia publică
centrala (inclusiv serviciile
deconcentrate)
● Administratia publică locala
(institutii şi personalul
acestora)
- Cerere de proiecte cu
depunere continua (fără
termen-limita de depunere)
- Cerere de proiecte cu
termen-limita de depunere
● Implementarea unor
documente-cadru privind
furnizarea de servicii publice
(charters - documente care
introduc un set de principii
generale privind calitatea
furnizarii de servicii către
cetăţeni)
● MIRA
● Ministere
● Agentii
● Autorităţi ale administraţiei
publice locale**)
● Structuri asociative ale
autorităţilor administraţiei
publice locale
● Asociaţii de dezvoltare
intercomunitara
● Administratia publică
centrala şi locala
- Cerere de proiecte cu
depunere continua (fără
termen-limita de depunere)
- Cerere de proiecte cu
termen-limita de depunere
--------- *8) Stabilite conform Legii nr. 215/2001 , republicată, cu modificările şi completările ulterioare (de exemplu, zonele metropolitane, aglomerarile urbane, etc.). *9) Eco-Management and Audit Scheme (EMAS) este instrumentul UE adoptat în mod voluntar, pentru a certifica organizaţiile care îşi imbunatatesc în mod continuu activitatea legata de mediul înconjurător. Organizaţiile înregistrate EMAS sunt conforme din punct de vedere legal, introduc şi mentin în functiune un sistem de management de mediu şi raporteaza rezultatele impactului lor prin publicarea unei declaratii oficiale de mediu verificata în mod independent.
Notă ...
*) ONG-uri relevante în domeniul administraţiei publice (altele decat structurile asociative ale autorităţilor publice locale).
Notă ...
**) Titularii contractelor care vor fi semnate cu Autoritatea de management sunt unitatile administrativ-teritoriale şi sectoarele municipiului Bucureşti (conform Legii nr. 215/2001 , republicată, cu modificările şi completările ulterioare). NOTĂ: ONG-urile şi universităţile trebuie să aplice în parteneriat cu cel puţin o autoritate a administraţiei publice (pentru asigurarea implementarii proiectului). II.2.2.9. Grupuri-ţinta Vezi mai sus (II.2.2.8) II.2.2.10 Perioada orientativa de depunere a proiectelor 2008-2015 II.2.2.11. Tipuri de cerere de propuneri de proiecte Vezi mai sus (II.2.2.8) II.2.2.12. Criterii de eligibilitate şi de evaluare/selecţie Criterii de eligibilitate A. Eligibilitatea beneficiarilor ● Solicitantul face parte din categoria de beneficiari mentionata în Ghidul solicitantului. ● Solicitantul şi partenerii săi (dacă este cazul) indeplinesc condiţiile stabilite în Ghidul solicitantului. ● Sumele prevăzute în declaratia solicitantului privind asigurarea cofinantarii şi a cheltuielilor neeligibile sunt cel puţin egale cu sumele declarate în cererea de finanţare. ● Solicitantul nu se afla în una dintre situaţiile incompatibile cu acordarea finantarii din fonduri publice, conform Regulamentului Consiliului nr. 1.605/2002. B. Eligibilitatea proiectului ● Proiectul se încadrează în operaţiunile prevăzute în Ghidul solicitantului. ● Activităţile cuprinse în proiect corespund cel puţin unei activităţi eligibile prezentate în Ghidul solicitantului. ● Grupul-ţinta este cel vizat de prezenta cerere de proiecte, conform Ghidului solicitantului. ● Valoarea totala a proiectului şi contribuţia financiară solicitata se încadrează în limitele stabilite în Ghidul solicitantului. ● Durata proiectului se încadrează în termenele specificate în Ghidul solicitantului. ● Proiectul cuprinde masurile minime privitoare la publicitate, conform Ghidului solicitantului. ● Proiectul cuprinde masurile minime privitoare la dezvoltarea durabila, conform Ghidului solicitantului. ● Proiectul cuprinde masurile minime privitoare la egalitatea de sanse, conform Ghidului solicitantului. ● Proiectul sau activităţi din proiectul pentru care se solicita finanţare nu a/au mai beneficiat de finanţare din fonduri publice, inclusiv din fonduri UE, în ultimii 5 ani. ● Proiectul respecta legislatia naţionala şi comunitara. Criterii de evaluare/selecţie ● Relevanta proiectului: Se urmareste şi se evalueaza modul în care proiectul contribuie la atingerea obiectivelor PO DCA, a obiectivelor din strategiile naţionale/locale/regionale şi a obiectivelor institutiei solicitante, modalitatea în care este prezentată nevoia/problema pe care proiectul doreste sa o rezolve şi urgenta interventiei. ● Coerenta şi sustenabilitatea: Se urmareste coerenta intregului proiect, din perspectiva realismului planului de activităţi şi a rezultatelor sale, cu indicatorii aferenti, în corelatie cu indicatorii specificati în DCI, a modalitatii în care partenerii, dacă este cazul, se implica în proiect. De asemenea, se evalueaza modul în care iniţiativa/proiectul se coreleaza cu alte initiative, dacă planul de activităţi propus conduce la atingerea rezultatelor şi scopului proiectului, modul în care rezultatele proiectului vor fi utilizate după finalizarea acestuia şi elementului de noutate pe care proiectul îl propune. ● Capacitatea de management: Proiectul trebuie să faca dovada existentei unui cadru adecvat pentru implementarea proiectului (resurse alocate - materiale şi umane, roluri şi responsabilităţii clar definite), a experientei institutiei solicitantului şi a partenerului în gestionarea de proiecte şi a experientei echipei de management propuse. ● Eficienta cheltuielilor: Evaluarea va urmări ca finantarea solicitata să fie adecvata raportat la activităţile desfăşurate pentru realizarea obiectivelor, activităţile să fie reflectate în buget, estimarea lor să fie realista, iar raportul dintre costuri şi rezultate să fie satisfacator. ● Contribuţia la politicile UE: Modalitatea în care proiectul contribuie la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabila şi promovare a egalitatii de sanse (tot ceea ce proiectul propune peste cerinţele minime din cererea de proiecte). II.2.2.13. Indicatori de monitorizare şi evaluare *Font 8* ┌────────────────────────────┬───────┬─────┬────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Indicatori │Valoare│An de│ Tinte cumulative orientative │ │de realizare imediata │de baza│baza ├────┬────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬──────────┤ │ ("output") │ │ │2007│2008│2009 │2010 │2011 │2012 │2013 │2014 │ 2015 │ ├────────────────────────────┼───────┼─────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────────┤ │Sectoare în care sunt │ 0 │2007 │ 0 │ 0 │ 2 │ 3 │ 3 │ 3 │ 3 │ 3 │3 sectoare│ │elaborate standardele de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │prioritare│ │cost şi calitate (numar) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────┼───────┼─────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────────┤ │Ghiduri de imbunatatire a │ 0 │2007 │ 0 │ 0 │ 1 │ 1 │ 2 │ 2 │ 2 │ 2 │ 2 │ │colectarii veniturilor │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │(numar) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────┼───────┼─────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────────┤ │Numărul de zile de instruire│ 0 │2007 │ 0 │400 │1.200│2.400│3.900│5.500│7.200│9.000│ 10.500 │ │efectuate (de participanti) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │(numar) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────┼───────┼─────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────────┤ │Analize de simplificare │ 7 │2006 │ 7 │ 10 │ 30 │ 60 │ 95 │ 135 │ 180 │ 220 │ 250 │ │administrativa (numar) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────┼───────┼─────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────────┤ │Sectoare în care s-au │ 0 │2007 │ 0 │ 0 │ 2 │ 3 │ 3 │ 3 │ 3 │ 3 │3 sectoare│ │introdus standarde de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │prioritare│ │calitate şi cost (numar) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────┼───────┼─────┼────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────────┤ │Gradul de colectare a │ 84 │2006 │ 84 │ 84 │ 85 │ 86 │ 88 │ 90 │ 92 │ 93 │ 95 │ │veniturilor proprii ale │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │administraţiei publice │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │locale (%) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └────────────────────────────┴───────┴─────┴────┴────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴──────────┘ Indicatori suplimentari Numar de participanti la cursuri, din care: ● femei/barbati; ● în categoria de vârsta: 19-24 ani/25-54 ani/peste 55 ani; ● functionari publici/personal contractual/altii; ● functionari publici: inalti functionari publici/functionari publici de conducere/functionari publici de execuţie; ● personal contractual: de conducere/de execuţie; ● angajaţi în: administratia publică centrala/administratia publică locala/alta; ● angajaţi în: ministere/agentii/consilii judetene/consilii locale/altele; ● angajaţi în institutii din: urban/rural; ● absolventi de: liceu/invatamant superior/postuniversitar; ● persoane cu dizabilitati/membri ai minoritatilor/membri ai altor categorii defavorizate; ● din sectorul: educatie/asistenţa sociala/sănătate/ altele. Numar de cursuri: ● cu durata de: 1 zi/2-5 zile/peste 5 zile; ● cu tema: formulare a politicilor publice/planificarea strategica/dezvoltare de parteneriate/imbunatatire a reglementarilor/managementul resurselor umane/tehnologia informatiei, ECDL/achizitii publice/management financiar/altele; ● susţinute de traineri: straini/români/straini şi români. Numar de ghiduri sau de analize rezultate în urma proiectelor cu aplicabilitate: ● în administratia publică centrala/în administratia publică locala; ● pe ansamblul administraţiei publice/pe sectoare. II.2.2.14. Teme orizontale ● Dezvoltarea durabila PO DCA urmareste dezvoltarea durabila prin obiectivele propuse, contribuind astfel la implementarea Strategiei de dezvoltare durabila a UE. Drept rezultat al interventiilor PO DCA, se asteapta ca o cultura durabila de management să apară şi să se dezvolte în administratia publică din România. De asemenea, se are în vedere ca legaturile stranse dintre sectorul public şi cetăţeni să asigure o dezvoltare durabila. Activităţile propuse în cadrul acestui domeniu major de interventie vor urmări principiul dezvoltării durabile pe parcursul diferitelor etape de implementare, luand în considerare aspecte privind mediul înconjurător. Mai mult, se are în vedere ca fiecare modul de instruire sa acorde atenţie deosebită atât constientizarii în ceea ce priveste importanţa protectiei mediului şi dezvoltării durabile, cat şi instruirii în domeniul problemelor de mediu. Luand în considerare importanţa acestui domeniu, criteriile de selecţie a proiectelor vor include aspecte privind dezvoltarea durabila. ● Egalitatea de sanse Legislatia românească aliniata celei europene garanteaza drepturi egale pentru cetăţeni, în scopul participării fără discriminare la viaţa economica şi sociala. Acest DMI respecta principiul egalitatii de sanse prin asigurarea accesibilitatii nediscriminatorii a beneficiarilor. II.2.2.15. Ajutorul de stat Nu se aplică. II.2.2.16. Clasificarea interventiilor ● Tema prioritara *Font 9* Cod
Tema prioritara
Intarirea capacităţii instituţionale la nivel naţional, regional şi local
81
Mecanisme pentru îmbunătăţirea elaborarii de politici şi programe, a
monitorizarii şi evaluării la nivel naţional, regional şi local, dezvoltarea
capacităţii de furnizare a politicilor şi programelor
● Forma de finanţare *Font 8* Cod
Forma de finanţare
01
Asistenţa nerambursabilă
● Dimensiunea teritoriala *Font 8* Cod
Tipul teritoriului
00
Nu se aplică
II.2.2.17. Organisme intermediare Nu se aplică. II.2.2.18. Organismul responsabil pentru efectuarea plăţilor către beneficiari AM PODCA - Unitatea de plati şi contabilitate din cadrul Biroului de management financiar II.3 Axa prioritara 3 - Asistenţa tehnica II.3.1. Domeniul major de interventie 3.1 - Sprijin pentru implementarea, managementul general şi evaluarea PO DCA şi pentru pregătirea urmatorului exercitiu de programare II.3.1.1. Descriere Acest domeniu major de interventie îşi propune sa sprijine managementul, monitorizarea şi controlul eficient al implementarii PO DCA şi sprijinirea AM în indeplinirea sarcinii sale de a pregati şi de a coordona regulile procedurale pentru management, monitorizare şi control în cadrul sistemelor instituţionale, legale şi financiare existente. În acelasi timp, procesul complex de pregatire pentru interventiile din perioada urmatoare de programare a fondurilor structurale este, de asemenea, prevăzut prin acest domeniu major de interventie. Principalele obiective sunt asigurarea implementarii şi a managementului general al PO DCA, pregătirea interventiilor viitoarelor fonduri structurale şi evaluarea activităţilor PO DCA. II.3.1.2. Operaţiuni orientative: ● sprijinirea managementului general al PO DCA. Acesta include activităţi precum asigurarea de expertiza externa, contractarea unor studii pentru a imbunatati datele referitoare la administratia publică, asigurarea cursurilor de formare pentru personal, sprijinirea intalnirilor Comitetului de monitorizare etc.; ● sprijinirea activităţilor de evaluare a PO pentru a asigura implementarea eficace a PO DCA; ● sprijinirea pregatirii viitoarelor interventii ale fondurilor structurale. Aceasta include activităţi precum asigurarea de expertiza externa, elaborarea de evaluari ale nevoilor pentru viitoarea perioada de programare etc. II.3.1.3. Activităţi eligibile orientative: ● consultanţă pentru asigurarea unui management şi a unei implementari eficiente a PO DCA; ● consultanţă pentru identificarea, evaluarea, selecţia şi contractarea proiectelor; ● studii şi analize pentru furnizarea de date pentru valorile de baza ale indicatorilor, pentru îmbunătăţirea datelor statistice din domeniul administraţiei publice şi pentru furnizarea informaţiilor necesare pentru monitorizarea PO DCA; ● instruire pentru personalul AM PO DCA şi pentru personalul direcţiilor din MIRA implicate în gestionarea PO DCA în domeniile relevante pentru aceasta activitate; ● achizitionarea de echipamente de tehnica de calcul (altele decat cele legate de SMIS) şi de echipamente de birotica; ● consultanţă, instruire şi studii pentru activităţile privind functionarea Comitetului de monitorizare; ● consultanţă, instruire şi achizitionarea de materiale relevante privind evaluarea PO DCA; ● consultanţă, instruire şi studii pentru elaborarea documentelor programatice necesare urmatoarei perioade de programare: II.3.1.4. Categorii de cheltuieli eligibile: ● cheltuieli pentru consultanţă şi expertiza; ● cheltuieli cu personalul; ● cheltuieli cu deplasarea; ● cheltuieli pentru traduceri şi interpretariat; ● cheltuieli aferente tiparirii şi multiplicarii de materiale; ● cheltuieli pentru închirieri şi leasing; ● cheltuieli cu achizitia de materiale consumabile; ● cheltuieli generale de administratie (eligibile în cadrul proiectelor privind în exclusivitate functionarea Autorităţii de management pentru PO DCA); ● cheltuieli pentru dotari care pot intră în categoria mijloacelor fixe sau a obiectelor de inventar; ● cheltuieli pentru achizitia de active fixe necorporale; ● cheltuieli pentru servicii informatice şi de comunicatii; ● taxe; ● cheltuieli aferente procedurilor de achiziţie publică; ● cheltuieli pentru informare, comunicare şi publicitate pentru proiect; ● cheltuieli pentru informare, comunicare şi publicitate pentru program; ● cheltuieli cu achizitionarea de publicatii în format tiparit şi/sau electronic şi abonamente; ● cheltuieli privind achizitionarea serviciilor de audit; ● cheltuieli privind instruirea personalului implicat în gestionarea PO DCA, a membrilor Comitetului de monitorizare, a beneficiarilor şi a potentialilor beneficiari ai PODCA. II.3.1.5. Utilizarea finantarii incrucisate FSE/FEDR Folosirea finantarii incrucisate FSE/FEDR este limitata la 10% din fondurile comunitare alocate la nivelul axei prioritare. II.3.1.6. Alocarea financiară orientativa *Font 8* - euro - Contribuţia UE Contribuţia publică naţionala Contribuţia An TOTAL (FSE) privată Bugetul de stat Bugetul local Alte surse publice Total 2007
806.517
604.888
201.629
201.629
2008
1.125.729
844.297
281.432
281.432
2009
1.634.040
1.225.530
408.510
408.510
2010
1.666.720
1.250.040
416.680
416.680
2011
1.194.633
895.975
298.658
298.658
2012
984.193
738.145
246.048
246.048
2013
908.269
681.202
227.067
227.067
TOTAL:
8.320.103
6.240.077
2.080.026
2.080.026
II.3.1.7. Dimensiunea finantarii acordate *Font 8* Valoarea totala a proiectelor (lei)
17.000-17.000.000
Valoarea maxima a finantarii acordate
Nu se aplică
Valoarea eligibila a proiectelor
Nu se aplică
Valoarea maxima a finantarii acordate din costul total eligibil
75%
Contribuţia eligibila minima a solicitantului
25%
Contribuţia comunitara la finantarea acordată
100%
Contribuţia publică naţionala la finantarea acordată
0%
II.3.1.8. Categorii de beneficiari eligibili AM PODCA II.3.1.9. Grupuri-ţinta: - AM PO DCA; - Comitetul de monitorizare al PO DCA; - personalul din alte direcţii ale MIRA implicat în gestionarea PO DCA II.3.1.10. Perioada orientativa de depunere a proiectelor 2008-2015 II.3.1.11. Tipuri de cerere de propuneri de proiecte Cerere de proiecte cu depunere continua (fără termen-limita de depunere) II.3.1.12. Criterii de eligibilitate şi de evaluare/selecţie Având în vedere caracterul particular al acestei axe prioritare din punctul de vedere al beneficiarilor eligibili - Autoritatea de management, mecanismul de aprobare a proiectelor din cadrul acestei axe trebuie să fie cat mai flexibil şi cat mai rapid posibil. De aceea nu este necesară stabilirea unor criterii de selecţie. Cu toate acestea, proiectele trebuie să respecte unele condiţii minime: să se incadreze în obiectivele axei prioritare/domeniului major de interventie/operaţiunii, conform documentului-cadru de implementare, şi să fie conforme cu legislatia comunitara şi naţionala în vigoare. II.3.1.13. Indicatori de monitorizare şi evaluare *Font 8* ┌────────────────────────────────┬───────┬─────┬───────────────────────────────────────────────────────┐ │ Indicatori de realizare │Valoare│An de│ Tinte cumulative orientative │ │ imediata ("output") │de baza│baza ├─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬──────┬──────┤ │ │ │ │ 2007│ 2008│ 2009│ 2010│ 2011│ 2012│ 2013│ 2014 │ 2015 │ ├────────────────────────────────┼───────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┤ │Numar de zile de instruire │ 0 │2006 │ 0 │ 150 │ 250 │ 300 │ 350 │ 400 │ 450 │ 550 │ 700 │ │efectuate (de participanti) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │(numar) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────┼───────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┤ │Numar de reuniuni organizate de │ 0 │2007 │ 0 │ 3 │ 5 │ 7 │ 9 │ 11 │ 13 │ 15 │ 18 │ │AM PO DCA (inclusiv reuniunile │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Comitetului de Monitorizare) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │(numar) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────┼───────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┤ │Indicator de rezultat ("result")│Valoare│An de│ 2007│ 2008│ 2009│ 2010│ 2011│ 2012│ 2013│ 2014 │ 2015 │ │ │de baza│baza │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────┼───────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┤ │Respectarea procentajului de │ 0 │2007 │ 0 │ 25 │ 50 │ 60 │ 70 │ 80 │ 85 │ 90 │ 100 │ │contractare stabilit (%) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └────────────────────────────────┴───────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴──────┴──────┘ Indicatori suplimentari: Numar de participanti la cursuri/evenimente organizate de AM din care: ● femei/barbati; ● în categoria de vârsta: 19-24 ani/25-54 ani/peste 55 ani; ● functionari publici/personal contractual/altii; ● functionari publici: inalti functionari publici/functionari publici de conducere/functionari publici de execuţie; ● personal contractual: de conducere/de execuţie; ● angajaţi în: administratia publică centrala/administratia publică locala/alta; ● angajaţi în: ministere/agentii/consilii judetene/consilii locale/altele; ● angajaţi în institutii din: urban/rural; ● absolventi de: liceu/invatamant superior/postuniversitar; ● persoane cu dizabilitati/membri ai minoritatilor/membri ai altor categorii defavorizate; ● din sectorul: educatie/asistenţa sociala/sănătate/altele. Numar de cursuri: ● cu durata de: 1 zi/2-5 zile/peste 5 zile; ● cu tema: formulare a politicilor publice/planificarea strategica/dezvoltare de parteneriate/imbunatatire a reglementarilor/ managementul resurselor umane/ tehnologia informatiei, ECDL/achizitii publice/management financiar/ comunicare/altele; ● susţinute de traineri: straini/români/straini şi români; ● numărul de cursuri/evenimente10/intalniri ale CM/altele, organizate de AM; ● numărul evenimentelor organizate de AM cu: beneficiarii/potentialii beneficiari/membrii AM/membri CM/altii; ● numărul participantilor la cursuri/evenimente/intalniri ale CM/altele organizate de AM. II.3.1.14. Teme orizontale ● Dezvoltarea durabila PO DCA urmareste dezvoltarea durabila prin obiectivele propuse, contribuind astfel la implementarea Strategiei de dezvoltare durabila a UE. Drept rezultat al interventiilor PO DCA, se asteapta ca o cultura durabila de management să apară şi să se dezvolte în administratia publică din România. De asemenea, se are în vedere ca legaturile stranse dintre sectorul public şi cetăţeni să asigure o dezvoltare durabila. Activităţile propuse în cadrul acestui domeniu major de interventie vor urmări principiul dezvoltării durabile pe parcursul diferitelor etape de implementare, luand în considerare aspecte privind mediul înconjurător. Mai mult, se are în vedere ca fiecare modul de instruire sa acorde atenţie deosebită atât constientizarii în ceea ce priveste importanţa protectiei mediului şi dezvoltării durabile, cat şi instruirii în domeniul problemelor de mediu. Luand în considerare importanţa acestui domeniu, criteriile de selecţie a proiectelor vor include aspecte privind dezvoltarea durabila. ● Egalitatea de sanse Legislatia românească aliniata celei europene garanteaza drepturi egale pentru cetăţeni, în scopul participării fără discriminare la viaţa economica şi sociala. Acest DMI respecta principiul egalitatii de sanse prin asigurarea accesibilitatii nediscriminatorii a beneficiarilor. II.3.1.15. Ajutorul de stat Nu se aplică. II.3.1.16. Clasificarea interventiilor ● Tema prioritara Cod
Tema prioritara
Asistenţa tehnica
85
Pregătirea, implementarea, monitorizarea şi inspecţia
86
Evaluare şi studii; informare şi comunicare
● Forma de finanţare Cod
Forma de finanţare
01
Asistenţa nerambursabilă
● Dimensiunea teritoriala Cod
Tipul teritoriului
00
Nu se aplică
II.3.1.17. Organisme intermediare Nu se aplică. II.3.1.18. Organismul responsabil pentru efectuarea plăţilor către beneficiari AM PODCA - Unitatea de plati şi contabilitate din cadrul Biroului de management financiar II.3.2. Domeniul major de interventie 3.2 - Sprijin pentru activităţile de comunicare şi de promovare ale PO DCA II.3.2.1. Descriere Acest domeniu major de interventie are ca scop dezvoltarea unui sistem eficient de promovare a PO DCA prin diseminarea informaţiilor relevante, având ca rezultat un impact pozitiv asupra absorbtiei fondurilor. Pentru atingerea acestui scop, vor fi intreprinse anumite acţiuni, precum dezvoltarea unui plan de comunicare pentru PO DCA, stabilirea unui sistem de informare publică referitor la programul operational, realizarea de materiale informative şi stabilirea unui sistem de schimb informational cu beneficiarii şi cu alte părţi interesate. II.3.2.2. Operaţiuni orientative ● Sprijinirea activităţilor de comunicare şi promovare ale PO DCA. Aceasta operaţiune include activităţi precum dezvoltarea şi implementarea planului de comunicare al PO DCA, stabilirea unui sistem de informare publică cu privire la PO DCA etc. II.3.2.3. Activităţi eligibile orientative: ● instruire pentru personalul AM PODCA implicat în activităţile de promovare şi comunicare; ● instruire şi consultanţă pentru crearea şi administrarea website-ului AM PODCA; ● elaborarea şi diseminarea de materiale promotionale şi de informare referitoare la PO DCA; ● instruire pentru beneficiarii PO DCA în domenii specifice legate de PO DCA; ● actualizarea şi implementarea planului de comunicare al PO DCA; ● organizarea de seminarii, evenimente şi campanii de informare şi publicitate privind PO DCA. II.3.2.4. Categorii de cheltuieli eligibile: ● cheltuieli pentru consultanţă şi expertiza; ● cheltuieli cu personalul; ● cheltuieli cu deplasarea; ● cheltuieli pentru traduceri şi interpretariat; ● cheltuieli aferente tiparirii şi multiplicarii de materiale; ● cheltuieli pentru închirieri şi leasing; ● cheltuieli cu achizitia de materiale consumabile; ● cheltuieli generale de administratie (eligibile în cadrul proiectelor privind în exclusivitate functionarea Autorităţii de management pentru PO DCA); ● cheltuieli pentru dotari care pot intră în categoria mijloacelor fixe sau a obiectelor de inventar; ● cheltuieli pentru achizitia de active fixe necorporale; ● cheltuieli pentru servicii informatice şi de comunicatii; ● taxe; ● cheltuieli aferente procedurilor de achiziţie publică; ● cheltuieli pentru informare, comunicare şi publicitate pentru proiect; ● cheltuieli pentru informare, comunicare şi publicitate pentru program; ● cheltuieli cu achizitionarea de publicatii în format tiparit şi/sau electronic şi abonamente; ● cheltuieli privind achizitionarea serviciilor de audit; ● cheltuieli privind instruirea personalului implicat în gestionarea PO DCA, a membrilor Comitetului de monitorizare, a beneficiarilor şi a potentialilor beneficiari ai PO DCA. II.3.2.5. Utilizarea finantarii incrucisate FSE/FEDR Folosirea finantarii incrucisate FSE/FEDR este limitata la 10% din fondurile comunitare alocate la nivelul axei prioritare. II.3.2.6. Alocarea financiară orientativa *Font 8* - euro - Contribuţia UE Contribuţia publică naţionala Contribuţia An TOTAL (FSE) privată Bugetul de stat Bugetul local Alte surse publice Total 2007
268.840
201.630
67.210
67.210
2008
375.243
281.432
93.811
93.811
2009
544.680
408.510
136.170
136.170
2010
555.573
416.680
138.893
138.893
2011
398.211
298.658
99.553
99.553
2012
328.065
246.049
82.016
82.016
2013
302.757
227.068
75.689
75.689
TOTAL:
2.773.369
2.080.027
693.342
693.342
II.3.2.7. Dimensiunea finantarii acordate *Font 8* Valoarea totala a proiectelor (lei)
3.500 - 5.000.000
Valoarea maxima a finantarii acordate
Nu se aplică
Valoarea eligibila a proiectelor
Nu se aplică
Valoarea maxima a finantarii acordate din costul total eligibil
75%
Contribuţia eligibila minima a solicitantului
25%
Contribuţia comunitara la finantarea acordată
100%
Contribuţia publică naţionala la finantarea acordată
0%
II.3.2.8. Categorii de beneficiari eligibili AM PODCA II.3.2.9. Grupuri-ţinta AM PODCA, potentialii beneficiari şi publicul larg II.3.2.10. Perioada orientativa de depunere a proiectelor 2008-2015 II.3.2.11. Tipuri de cereri de propunere de proiecte Cerere de proiecte cu depunere continua (fără termen-limita de depunere) II.3.2.12. Criterii de eligibilitate şi de evaluare/selecţie Având în vedere caracterul particular al acestei axe prioritare din punctul de vedere al beneficiarilor eligibili - Autoritatea de management, mecanismul de aprobare a proiectelor din cadrul acestei axe trebuie să fie cat mai flexibil şi cat mai rapid posibil. De aceea nu este necesară stabilirea unor criterii de selecţie. Cu toate acestea, proiectele trebuie să respecte unele condiţii minime: să se incadreze în obiectivele axei prioritare/domeniului major de interventie/operaţiunii, conform documentului-cadru de implementare, şi să fie conforme cu legislatia comunitara şi naţionala în vigoare. II.3.2.13. Indicatori de monitorizare şi evaluare *Font 8* ┌────────────────────────────┬───────┬─────┬────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Indicatori de realizare │Valoare│An de│ Tinte cumulative orientative │ │ imediata ("output") │de baza│baza ├──────┬──────┬──────┬──────┬──────┬──────┬──────┬──────┬────┤ │ │ │ │ 2007 │ 2008 │ 2009 │ 2010 │ 2011 │ 2012 │ 2013 │ 2014 │2015│ ├────────────────────────────┼───────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼────┤ │Numărul de sesiuni de │ 0 │ - │ 0 │ 10 │ 13 │ 15 │ 17 │ 19 │ 21 │ 23 │ 30 │ │comunicare organizate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │(numar) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────┼───────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼────┤ │Indicator de rezultat │Valoare│An de│ 2007 │ 2008 │ 2009 │ 2010 │ 2011 │ 2012 │ 2013 │ 2014 │2015│ │("result") │de baza│baza │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────┼───────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼────┤ │Potentiali aplicanti care au│ 0 │2007 │ 0 │ 150 │ 250 │ 320 │ 380 │ 430 │ 470 │ 500 │500 │ │participat la evenimentele │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │de comunicare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │(numar) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └────────────────────────────┴───────┴─────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴──────┴────┘ II.3.2.14. Teme orizontale ● Dezvoltarea durabila PO DCA urmareste dezvoltarea durabila prin obiectivele propuse, contribuind astfel la implementarea Strategiei de dezvoltare durabila a UE. Drept rezultat al interventiilor PO DCA, se asteapta ca o cultura durabila de management să apară şi să se dezvolte în administratia publică din România. De asemenea, se are în vedere ca legaturile stranse dintre sectorul public şi cetăţeni să asigure o dezvoltare durabila. Activităţile propuse în cadrul acestui domeniu major de interventie vor urmări principiul dezvoltării durabile pe parcursul diferitelor etape de implementare, luand în considerare aspecte privind mediul înconjurător. Mai mult, se are în vedere ca fiecare modul de instruire sa acorde atenţie deosebită atât constientizarii în ceea ce priveste importanţa protectiei mediului şi dezvoltării durabile, cat şi instruirii în domeniul problemelor de mediu. Luand în considerare importanţa acestui domeniu, criteriile de selecţie a proiectelor vor include aspecte privind dezvoltarea durabila. ● Egalitatea de sanse Legislatia românească aliniata celei europene garanteaza drepturi egale pentru cetăţeni, în scopul participării fără discriminare la viaţa economica şi sociala. Acest DMI respecta principiul egalitatii de sanse prin asigurarea accesibilitatii nediscriminatorii a beneficiarilor. II.3.2.15. Ajutorul de stat Nu se aplică. II.3.2.16. Clasificarea interventiilor ● Tema prioritara Cod
Tema prioritara
Asistenţa tehnica
86
Evaluare şi studii; informare şi comunicare
● Forma de finanţare Cod
Forma de finanţare
01
Asistenţa nerambursabilă
● Dimensiunea teritoriala Cod
Tipul teritoriului
00
Nu se aplică
II.3.2.17. Organisme intermediare Nu se aplică. II.3.2.18. Organismul responsabil pentru efectuarea plăţilor către beneficiari AM PODCA - Unitatea de plati şi contabilitate din cadrul Biroului de management financiar. III. PLANUL FINANCIAR Alocarea financiară pentru fiecare axa prioritara şi domeniu major de interventie este indicată în tabelul de mai jos. Tabelele financiare prezentate în DCI au fost elaborate pe baza alocarilor financiare aprobate de Comisia Europeana, la nivel de axa prioritara în Programul operational "Dezvoltarea capacităţii administrative". *Font 8* - euro - Contribuţia UE Contribuţia publică naţionala Contri- An TOTAL (FSE) buţia Bugetul de stat Bugetul local Alte surse publice Total privată TOTAL PO DCA
2007
2008
33.286.274
28.143.236
4.808.551
334.487
5.143.038
2009
48.316.308
40.850.990
6.979.797
485.521
7.465.318
2010
49.282.635
41.668.010
7.119.393
495.232
7.614.625
2011
35.323.662
29.865.828
5.102.873
354.961
5.457.834
2012
29.101.262
24.604.847
4.203.982
292.433
4.496.415
2013
26.856.308
22.706.759
3.879.675
269.874
4.149.549
TOTAL:
246.014.081
208.002.622
35.539.312
2.472.148
38.011.459
AXA PRIORITARA 1 - IMBUNATATIRI DE STRUCTURA ŞI PROCES ALE MANAGEMENTULUI CICLULUI DE POLITICI PUBLICE
2007
2008
18.541.427
15.760.213
2.619.162
162.052
2.781.214
2009
26.913.593
22.876.554
3.801.814
235.225
4.037.039
2010
27.451.866
23.334.086
3.877.851
239.929
4.117.780
2011
19.676.311
16.724.864
2.779.476
171.971
2.951.447
2012
16.210.252
13.778.714
2.289.860
141.678
2.431.538
2013
14.959.747
12.715.785
2.113.214
130.748
2.243.962
TOTAL:
137.037.022
116.481.469
19.357.850
1.197.704
20.555.553
DMI 1.1 - Îmbunătăţirea procesului de luare a deciziilor la nivel politico-administrativ
2007
2008
5.562.427
4.728.063
800.989
33.375
834.364
2009
8.074.078
6.862.966
1.162.667
48.444
1.211.112
2010
8.235.560
7.000.226
1.185.921
49.413
1.235.334
2011
5.902.893
5.017.459
850.017
35.417
885.434
2012
4.863.075
4.133.614
700.283
29.178
729.461
2013
4.487.925
3.814.736
646.261
26.928
673.189
TOTAL:
41.111.105
34.944.439
5.919.999
246.667
6.166.666
DMI 1.2 - Cresterea responsabilizarii administraţiei publice
2007
2008
3.708.286
3.152.043
518.418
37.825
556.243
2009
5.382.719
4.575.311
752.504
54.904
807.408
2010
5.490.373
4.666.817
767.554
56.002
823.556
2011
3.935.262
3.344.973
550.150
40.140
590.289
2012
3.242.051
2.755.743
453.239
33.069
486.308
2013
2.991.948
2.543.156
418.274
30.518
448.792
TOTAL:
27.407.405
23.296.294
3.831.555
279.556
4.111.111
DMI 1.3 - Îmbunătăţirea eficacitatii organizaţionale
2007
2008
9.270.714
7.880.107
1.299.754
90.853
1.390.607
2009
13.456.796
11.438.277
1.886.643
131.877
2.018.519
2010
13.725.933
11.667.043
1.924.376
134.514
2.058.890
2011
9.838.155
8.362.432
1.379.309
96.414
1.475.723
2012
8.105.126
6.889.357
1.136.339
79.430
1.215.769
2013
7.479.874
6.357.893
1.048.678
73.303
1.121.981
TOTAL:
68.518.513
58.240.736
9.606.296
671.481
10.277.777
AXA PRIORITARA 2 - IMBUNATATIREA CALITATII ŞI EFICIENTEI FURNIZARII SERVICIILOR PUBLICE, CU ACCENTUL
PUS PE PROCESUL DE DESCENTRALIZARE
2007
2008
13.243.875
11.257.294
1.814.146
172.435
1.986.581
2009
19.223.995
16.340.396
2.633.303
250.296
2.883.599
2010
19.608.475
16.667.204
2.685.969
255.302
2.941.271
2011
14.054.507
11.946.331
1.925.186
182.990
2.108.176
2012
11.578.752
9.841.939
1.586.057
150.755
1.736.813
2013
10.685.534
9.082.704
1.463.704
139.126
1.602.830
TOTAL:
97.883.587
83.201.049
13.408.094
1.274.444
14.682.538
DMI 2.1 - Sprijin pentru procesul de descentralizare sectoriala a serviciilor
2007
2008
8.740.958
7.429.814
1.206.252
104.891
1.311.144
2009
12.687.836
10.784.661
1.750.921
152.254
1.903.175
2010
12.941.594
11.000.355
1.785.940
155.299
1.941.239
2011
9.275.974
7.884.578
1.280.084
111.312
1.391.396
2012
7.641.976
6.495.680
1.054.593
91.704
1.146.296
2013
7.052.453
5.994.585
973.239
84.629
1.057.868
TOTAL:
64.603.167
54.912.692
8.915.237
775.238
9.690.475
DMI 2.2 - Îmbunătăţirea calităţii şi eficientei furnizarii serviciilor publice
2007
2008
4.502.918
3.827.480
607.894
67.544
675.438
2009
6.536.159
5.555.735
882.381
98.042
980.424
2010
6.666.881
5.666.849
900.029
100.003
1.000.032
2011
4.778.533
4.061.753
645.102
71.678
716.780
2012
3.936.775
3.346.259
531.465
59.052
590.516
2013
3.633.081
3.088.119
490.466
54.496
544.962
TOTAL:
33.280.420
28.288.357
4.492.857
499.206
4.992.063
AXA PRIORITARA 3 - ASISTENŢA TEHNICA
2007
2008
1.500.972
1.125.729
375.243
375.243
2009
2.178.720
1.634.040
544.680
544.680
2010
2.222.293
1.666.720
555.573
555.573
2011
1.592.844
1.194.633
398.211
398.211
2012
1.312.259
984.194
328.065
328.065
2013
1.211.027
908.270
302.757
302.757
TOTAL:
11.093.472
8.320.104
2.773.368
2.773.368
DMI 3.1 - Sprijin pentru implementarea, managementul general, evaluarea PO DCA şi pentru pregătirea
urmatorului exercitiu de programare
2007
2008
1.125.729
844.297
281.432
281.432
2009
1.634.040
1.225.530
408.510
408.510
2010
1.666.720
1.250.040
416.680
416.680
2011
1.194.633
895.975
298.658
298.658
2012
984.193
738.145
246.048
246.048
2013
908.269
681.202
227.067
227.067
TOTAL:
8.320.103
6.240.077
2.080.026
2.080.026
DMI 3.2 - Sprijin pentru activităţile de comunicare şi promovare ale PO DCA
2007
2008
375.243
281.432
93.811
93.811
2009
544.680
408.510
136.170
136.170
2010
555.573
416.680
138.893
138.893
2011
398.211
298.658
99.553
99.553
2012
328.065
246.049
82.016
82.016
2013
302.757
227.068
75.689
75.689
TOTAL:
2.773.369
2.080.027
693.342
693.342
IV. ASPECTE LEGATE DE IMPLEMENTARE IV.1. Cadrul general pentru implementarea PO DCA Guvernul României a desemnat Ministerul Internelor şi Reformei Administrative ca Autoritate de management pentru Programul operational "Dezvoltarea capacităţii administrative", prin Hotărârea Guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale. Autoritatea de management este responsabila pentru eficienta şi acuratetea managementului şi pentru implementarea PO DCA, în conformitate cu cerinţele art. 60 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.083/2006 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale. Beneficiarii vor juca rolul principal în managementul şi implementarea interventiilor aprobate în cadrul PO DCA. Ei vor fi responsabili, de asemenea, şi pentru organizarea licitaţiilor şi contractarea serviciilor şi bunurilor. Mecanismul de finanţare şi implementare a fiecarui proiect din cadrul PO DCA va fi reglementat de un contract de finanţare semnat cu MIRA sau prin ordin de finanţare semnat de ministrul internelor şi reformei administrative pentru proiectele la care beneficiar va fi MIRA. Comitetul de monitorizare pentru Programul operational "Dezvoltarea capacităţii administrative", structura naţionala de tip partenerial, fără personalitate juridica, cu rol decizional în implementarea Programului operational "Dezvoltarea capacităţii administrative", a fost constituit prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative. În data de 7 februarie 2008 a avut loc prima reuniune a Comitetului de monitorizare pentru Programul operational "Dezvoltarea capacităţii administrative", reuniune în care a fost dezbatut şi aprobat propriul regulament de organizare şi functionare. Ministerul Economiei şi Finanţelor este desemnat sa indeplineasca rolul de Autoritate de certificare pentru toate programele operationale, fiind responsabil pentru elaborarea şi transmiterea către Comisia Europeana a declaratiilor de cheltuieli şi a cererilor de plată certificate, în conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.083/2006 . Autoritatea de certificare este un departament în cadrul Autorităţii de Certificare şi Plata din Ministerul Economiei şi Finanţelor. Organismul desemnat sa primeasca plăţile din FEDR, FSE şi FC de la Comisia Europeana, pentru toate programele operationale, este Autoritatea de Certificare şi Plata din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor. Organismul desemnat să efectueze plăţile către beneficiarii PO DCA este unitatea de plată din cadrul AM PO DCA, din MIRA. Un organism asociat al Curtii de Conturi a României a fost desemnat drept Autoritate de audit pentru toate programele operationale, în conformitate cu prevederile art. 59 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006. Autoritatea de audit este independenta din punct de vedere operational de autorităţile de management şi de Autoritatea de Certificare şi Plata. Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS) este institutia responsabila de coordonarea managementului şi implementarii instrumentelor structurale în România. ACIS îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor. Responsabilitatile sale principale sunt de a coordona programarea, dezvoltarea şi implementarea programelor operationale din cadrul CSNR şi de a asigura coordonarea şi coerenta dintre programe şi, de asemenea, cu Programul naţional pentru dezvoltare rurala şi cu Programul operational pentru pescuit. IV.2. Principiile depunerii, selectiei şi evaluării proiectelor Autoritatea de management a stabilit doua mecanisme prin care gestioneaza solicitarile de finanţare din PO DCA: ● cerere de idei de proiecte; ● cerere de proiecte. Cerere de idei de proiecte (dezvoltare de proiecte) Autoritatea de management, printr-un anunt public, solicita/cere instituţiilor vizate/interesate să depună idei de proiecte sub forma unei fise de proiect, disponibila pe pagina sa de web. Fisa sosita la Autoritatea de management este analizata din punctul de vedere al eligibilitatii şi supusă deciziei de oportunitate a secretarului de stat coordonator al reformei administraţiei publice. Odata primita aprobarea, începe procesul de dezvoltare/planificare a proiectului (în perioada de timp stabilita în decizia de oportunitate) şi detalierea lui, Autoritatea de management acordând sprijin solicitantului din perspectiva managementului de proiect (planificarii). După incheierea perioadei de dezvoltare, solicitantul depune cererea de finanţare. Aceasta este supusă aceleiasi proceduri de verificare şi evaluare ca şi cele care sosesc la Autoritatea de management în urma unei cereri de proiecte (vezi mai jos). Cerere de proiecte Autoritatea de management, printr-un anunt public, solicita/cere potentialilor beneficiari să depună cereri de finanţare în anumite termene şi condiţii detaliate în Ghidul solicitantului. Pe parcursul pregatirii cererilor de finanţare de către solicitant, Autoritatea de management pune la dispoziţia acestora o linie telefonica şi o adresa de e-mail dedicata tuturor intrebarilor/comentariilor din aceasta etapa, iar pe pagina web, o lista cu intrebari frecvente şi raspunsuri (Frequently Asked Questions). Etapele procesului de verificare, evaluare şi selecţie a cererilor de finanţare sunt prezentate pe scurt astfel: 1. Verificarea conformitatii administrative şi a eligibilitatii - cererile de finanţare sunt verificate din punct de vedere administrativ pentru a determina dacă au fost furnizate toate informaţiile şi documentele, în formatul solicitat şi din punctul de vedere al eligibilitatii solicitantului (şi partenerului) şi a proiectului. 2. Evaluarea cererilor de finanţare - cererile de finanţare care sunt eligibile şi conforme din punct de vedere administrativ sunt evaluate pentru a li se determina calitatea, pe baza criteriilor aprobate de Comitetul de monitorizare (vezi "Criterii de eligibilitate şi de evaluare/selecţie"). 3. Decizia de acordare a finantarii - este luata de conducerea Autorităţii de management, pe baza recomandarilor din rapoartele de evaluare intocmite de evaluatori. 4. Incheierea contractului de finanţare/semnarea ordinului de finanţare. IV.3. Procedura de modificare a documentului-cadru de implementare a PO DCA Documentul-cadru de implementare a PO DCA se aproba prin ordin comun de către ministrul internelor şi reformei administrative şi ministrul economiei şi finanţelor. Iniţierea procedurii de modificare a documentului-cadru de implementare a PO DCA revine Autorităţii de management pentru PO DCA. Modificările propuse vor fi supuse avizarii Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, după care vor fi aprobate prin ordin comun de către ministrul internelor şi reformei administrative şi ministrul economiei şi finanţelor. ------------- Preluat: 2026-09-24T15:16:49.209675+00:00 · SHA256: 52a1703b14ff1bba76138b09875d5236ad10ccd4335ba60f7603bf2ccef8b7fa