Legislație națională
DECRET · 765 · 2008
DECRET nr. 765 din 16 iulie 2008 pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de stabilizare şi de asociere dintre Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Muntenegru, pe de altă parte, semnat la Podgorica la 15 octombrie 2007
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Pre?edintele României · ID sursă 95868
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
DECRET nr. 765 din 16 iulie 2008 pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de stabilizare şi de asociere dintre Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Muntenegru, pe de altă parte, semnat la Podgorica la 15 octombrie 2007 EMITENT PREŞEDINTELE ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 23 iulie 2008 În temeiul prevederilor art. 91 alin. (1) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, la propunerea Guvernului, potrivit Hotărârii nr. E154 din 24 iunie 2008, Preşedintele României decretează: + Articolul UNIC Se supune spre ratificare Parlamentului Acordul de stabilizare şi de asociere dintre Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Muntenegru, pe de altă parte, semnat la Podgorica la 15 octombrie 2007, şi se dispune publicarea prezentului decret în Monitorul Oficial al României, Partea I. PREŞEDINTELE ROMÂNIEI TRAIAN BĂSESCU În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Bucureşti, 16 iulie 2008. Nr. 765. ----
Preluat: 2026-09-24T17:14:50.936545+00:00 · SHA256: b077b35f1073b86d263c8075fe2b082c165c890be05aff859dfb074de2f1faaf