legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 799 · 2008

HOTĂRÂRE nr. 799 din 31 iulie 2008 privind transmiterea unei suprafeţe de teren de 15.394,25 mp, aflată în proprietatea publică a statului, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a obiectivului de interes naţional "Autostrada Bucureşti-Cernavodă, secţiunea 4 Drajna-Feteşti şi secţiunea 5 Feteşti-Cernavodă"

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 96338

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 799 din 31 iulie 2008  privind transmiterea unei suprafeţe de teren de 15.394,25 mp, aflată în proprietatea publică a statului, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a obiectivului de interes naţional "Autostrada Bucureşti-Cernavodă, secţiunea 4 Drajna-Feteşti şi secţiunea 5 Feteşti-Cernavodă"     EMITENT     GUVERNUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 591 din 6 august 2008     În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al  art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998  privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, al  art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2007  privind exceptarea de la plată a taxelor şi a altor sume prevăzute de  art. 92 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , de  art. 55, 56 şi 58 din Legea nr. 26/1996  - Codul silvic şi de  art. 24 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998  privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, precum şi adoptarea unor măsuri pentru întocmirea, avizarea şi aprobarea documentaţiilor necesare pentru scoaterea terenurilor destinate construcţiei de drumuri de interes naţional din circuitul agricol şi, respectiv, din fondul naţional silvic şi al  art. 1 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003  pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări şi completări prin  Legea nr. 47/2004 , cu modificările ulterioare,  Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.   
				 + 
			  Articolul 1         (1) Se aprobă transmiterea unei suprafeţe de teren de 15.394,25 mp, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflată în proprietatea publică a statului, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a obiectivului de interes naţional "Autostrada Bucureşti-Cernavodă, secţiunea 4 Drajna-Feteşti şi secţiunea 5 Feteşti-Cernavodă".   ...        (2) Terenurile transmise potrivit alin. (1) nu pot primi altă destinaţie.   ...       
				 + 
			  Articolul 2     Predarea-preluarea suprafeţei de teren prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate după data aprobării scoaterii definitive din circuitul agricol.  PRIM-MINISTRU  CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU  Contrasemnează:  ---------------  Ministrul transporturilor,  Ludovic Orban  p. Ministrul agriculturii  şi dezvoltării rurale,  Gheorghe Albu,  secretar de stat  Ministrul economiei şi finanţelor,  Varujan Vosganian  Bucureşti, 31 iulie 2008.  Nr. 799.     
				 + 
			  Anexa       DATELE DE IDENTIFICARE  a suprafeţei de teren de 15.394,25 mp, aflată în proprietatea publică a statului, care se transmite din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a obiectivului de interes naţional "Autostrada Bucureşti-Cernavodă, secţiunea 4 Drajna-Feteşti şi secţiunea 5 Feteşti-Cernavodă"    *Font 9*    Nr.
crt
   
   
   
   Locul unde este 
 situat terenul  
care se transmite
  şi categoria   
  de folosinţă   
   Persoana      
 juridică      
de la care se  
 transmite     
 terenul       
       Persoana juridică      
    la care se transmite    
         terenul            
                            
                            
    Caracteristicile     
     tehnice ale       
      terenului        
                       
                       
     1.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 1 mp        
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 68                 
Număr cadastral 585    
     2.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 1 mp        
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 69                 
Număr cadastral 586    
     3.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 1 mp        
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 70                 
Număr cadastral 587    
     4.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 1 mp        
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 71                 
Număr cadastral 588    
     5.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 1 mp        
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 72                 
Număr cadastral 589    
     6.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 1 mp        
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 73                 
Număr cadastral 590    
     7.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 1 mp        
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 74                 
Număr cadastral 591    
     8.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 1 mp        
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 75                 
Număr cadastral 592    
     9.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 2,17 mp     
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 76                 
Număr cadastral 593    
    10.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 1 mp        
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 77                 
Număr cadastral 594    
    11.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 1 mp        
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 78                 
Număr cadastral 595    
    12.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 1 mp        
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 79                 
Număr cadastral 596    
    13.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 1 mp        
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 80                 
Număr cadastral 597    
    14.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 1 mp        
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 81                 
Număr cadastral 598    
    15.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 1 mp        
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 82                 
Număr cadastral 599    
    16.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 1 mp        
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 83                 
Număr cadastral 600    
    17.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 1 mp        
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 84                 
Număr cadastral 601    
    18.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 1 mp        
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 85                 
Număr cadastral 602    
    19.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 1 mp        
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 86                 
Număr cadastral 603    
    20.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 1 mp        
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 87                 
Număr cadastral 604    
    21.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 2,17 mp     
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 88                 
Număr cadastral 605    
    22.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 1 mp        
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 89                 
Număr cadastral 606    
    23.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 1 mp        
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 90                 
Număr cadastral 607    
    24.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 1 mp        
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 91                 
Număr cadastral 608    
    25.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 1 mp        
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 92                 
Număr cadastral 609    
    26.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 1 mp        
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 93                 
Număr cadastral 610    
    27.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 1 mp        
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 94                 
Număr cadastral 611    
    28.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 1 mp        
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 95                 
Număr cadastral 612    
    29.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 1 mp        
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 96                 
Număr cadastral 613    
    30.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 1 mp        
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 97                 
Număr cadastral 614    
    31.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 1 mp        
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 98                 
Număr cadastral 615    
    32.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 1 mp        
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 99                 
Număr cadastral 616    
    33.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 2,17 mp     
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 100                
Număr cadastral 617    
    34.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 2,48 mp     
Tarla 103              
Parcelă A 405/1        
Lot 101                
Număr cadastral 618    
    35.
   
   
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
                 
                 
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
                            
                            
  Suprafaţa: 4,34 mp     
Tarla 112              
Parcelă A 469          
Lot 55                 
Lot 56                 
Număr cadastral 571    
Număr cadastral 572    
    36.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 6,76 mp     
Tarla 112              
Parcelă A 469          
Lot 51 A               
Număr cadastral 530    
    37.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 4,41 mp     
Tarla 112              
Parcelă A 469          
Lot 49 A               
Număr cadastral 533    
    38.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 3.448,30 mp 
Tarla 112              
Parcelă A 469          
Lot 49                 
Număr cadastral 404    
    39.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 2.967,58 mp 
Tarla 112              
Parcelă A 469          
Lot 51                 
Număr cadastral 406    
    40.
   
   
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
                 
                 
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
                            
                            
  Suprafaţa: 4,34 mp     
Tarla 113              
Parcelă A 471          
Lot 57                 
Lot 58                 
Număr cadastral 573    
Număr cadastral 574    
    41.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 26,17 mp    
Tarla 113              
Parcelă A 471          
Lot 52 A               
Număr cadastral 532    
    42.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 22,85 mp    
Tarla 113              
Parcelă A 471          
Lot 50 A               
Număr cadastral 531    
    43.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 5.265,01 mp 
Tarla 113              
Parcelă A 471          
Lot 50                 
Număr cadastral 405    
    44.
   
   
   
   
  Comuna Perişoru, 
judeţul Călăraşi,
extravilan,      
categoria de     
folosinţă A      
  Regia Naţională
a Pădurilor -  
Romsilva       
               
               
  Ministerul Transporturilor -
Compania Naţională de       
Autostrăzi şi Drumuri       
Naţionale din România - S.A.
                            
  Suprafaţa: 3.605,50 mp 
Tarla 113              
Parcelă A 471          
Lot 52                 
Număr cadastral 407    
      SUPRAFAŢĂ TOTALĂ:                                                  15.394,25 mp         
    ------------   

Preluat: 2026-09-24T17:33:10.663998+00:00 · SHA256: 928a3793a5b5741281f57f97c11a73943174d1b546577592bca59e896e5ac10e