Legislație națională
HOTĂRÂRE · 23 · 2008
HOTĂRÂRE nr. 23 din 3 septembrie 2008 privind demisia unui deputat
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Camera Deputa?ilor · ID sursă 97135
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 23 din 3 septembrie 2008 privind demisia unui deputat EMITENT CAMERA DEPUTAŢILOR Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 639 din 5 septembrie 2008 În temeiul prevederilor art. 70 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale art. 7 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 209 din Regulamentul Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre. + Articolul UNIC Camera Deputaţilor ia act de cererea de demisie prezentată de domnul Miron-Tudor Mitrea, ales deputat în Circumscripţia electorală nr. 41 Vrancea, aparţinând Grupului parlamentar al PSD, şi declară vacant locul de deputat deţinut de acesta. Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 3 septembrie 2008, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR BOGDAN OLTEANU Bucureşti, 3 septembrie 2008. Nr. 23. _________
Preluat: 2026-09-24T17:59:58.953046+00:00 · SHA256: 978165b97708a0b4bbf59949af9e7aaf12c3bf0a6f2ca3b6443204787f55613a