legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 1100 · 2008

HOTĂRÂRE nr. 1.100 din 18 septembrie 2008 privind schimbarea administratorilor unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 97629

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 1.100 din 18 septembrie 2008  privind schimbarea administratorilor unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale     EMITENT     GUVERNUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 666 din 25 septembrie 2008     În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 12 alin. (1) şi (2) şi al  art. 20 din Legea nr. 213/1998  privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,  Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.   
				 + 
			  Articolul 1     Se aprobă transmiterea imobilelor aflate în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru unele unităţi din subordine, în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă, pentru unele oficii de consultanţă agricolă judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti.     
				 + 
			  Articolul 2     Anexa nr. 3 la  Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006  pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică în conformitate cu prevederile art. 1.     
				 + 
			  Articolul 3     Predarea-preluarea imobilelor transmise potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.  PRIM-MINISTRU  CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU  Contrasemnează:  ---------------  Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,  Dacian Cioloş  Ministrul economiei şi finanţelor,  Varujan Vosganian  Bucureşti, 18 septembrie 2008.  Nr. 1.100.     
				 + 
			  Anexa       DATELE DE IDENTIFICARE  ale imobilelor aflate în domeniul public al statului, care se  transmit din administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,  pentru unele unităţi subordonate, în administrarea Ministerului  Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia Naţională de Consultanţă  Agricolă, pentru unele oficii de consultanţă agricolă judeţene,  respectiv al municipiului Bucureşti   ┌──────────────┬──────────────┬────────┬────────────┬────────────┬────────────┐  │Persoana juri-│Persoana juri-│        │            │            │            │  │dică de la    │dică la care  │Nr. M.F.│ Denumirea  │ Descrierea │   Adresa   │  │care se trans-│se transmite  │        │            │  tehnică   │            │  │mite imobilul │ imobilul     │        │            │            │            │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │      1       │      2       │   3    │     4      │     5      │     6      │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Ministerul    │        │            │            │Bucureşti,  │  │Agriculturii  │Agriculturii  │        │            │Sc - 300 mp;│Bd. Expozi- │  │şi Dezvoltării│şi Dezvoltării│ 60389  │ Baracă     │cărămidă    │ţiei nr. 1, │  │Rurale -      │Rurale -      │        │ metalică   │            │sectorul 1  │  │Agenţia       │Agenţia       │        │            │            │            │  │Naţională de  │Naţională de  │        │            │            │            │  │Consultanţă   │Consultanţă   │        │            │            │            │  │Agricolă      │Agricolă -    │        │            │            │            │  │              │Oficiul       │        │            │            │            │  │              │Municipal de  │        │            │            │            │  │              │Consultanţă   │        │            │            │            │  │              │Agricolă      │        │            │            │            │  │              │Bucureşti     │        │            │            │            │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Ministerul    │        │            │Suprafaţa   │Judeţul     │  │Agriculturii  │Agriculturii  │        │            │- 23,03 ha, │Arad,       │  │şi Dezvoltării│şi Dezvoltării│        │            │parcele     │municipiul  │  │Rurale -      │Rurale -      │ 152123 │   Teren    │A-126/4/7/  │Arad, Şos.  │  │Agenţia       │Agenţia       │        │            │11/12 = 3,27│Zimandului  │  │Naţională de  │Naţională de  │        │            │ha;         │nr. 6       │  │Consultanţă   │Consultanţă   │        │            │A-1819/5/2  │            │  │Agricolă      │Agricolă -    │        │            │= 1,46 ha;  │            │  │              │Oficiul       │        │            │A-1778 =    │            │  │              │Judeţean de   │        │            │18,3 ha     │            │  │              │Consultanţă   │        │            │            │            │  │              │Agricolă Arad │        │            │            │            │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Ministerul    │        │            │Suprafaţa   │Judeţul     │  │Agriculturii  │Agriculturii  │        │            │- 16,49 ha, │Bihor,      │  │şi Dezvoltării│şi Dezvoltării│        │            │parcele     │comuna      │  │Rurale -      │Rurale -      │ 152128 │   Teren    │A-2925 =    │Inand, sat  │  │Agenţia       │Agenţia       │        │            │12,23 ha;   │Inand       │  │Naţională de  │Naţională de  │        │            │A-2926 =    │            │  │Consultanţă   │Consultanţă   │        │            │4,26 ha     │            │  │Agricolă      │Agricolă -    │        │            │            │            │  │              │Oficiul       │        │            │            │            │  │              │Judeţean de   │        │            │            │            │  │              │Consultanţă   │        │            │            │            │  │              │Agricolă Bihor│        │            │            │            │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Ministerul    │        │            │            │Judeţul     │  │Agriculturii  │Agriculturii  │        │            │Livadă =    │Bistriţa-   │  │şi Dezvoltării│şi Dezvoltării│        │            │1.925 mp    │Năsăud,     │  │Rurale -      │Rurale -      │ 99393  │   Teren    │            │municipiul  │  │Agenţia       │Agenţia       │        │            │            │Bistriţa,   │  │Naţională de  │Naţională de  │        │            │            │cartierul   │  │Consultanţă   │Consultanţă   │        │            │            │Unirea nr.  │  │Agricolă      │Agricolă -    │        │            │            │337         │  │              │Oficiul       ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │Judeţean de   │        │Clădire     │Sc - 317 mp,│Judeţul     │  │              │Consultanţă   │        │pavilion -  │P+1+M;      │Bistriţa-   │  │              │Agricolă      │ 62550  │Casa        │Sc - 951 mp;│Năsăud,     │  │              │Bistriţa-     │        │Agronomului │cărămidă,   │municipiul  │  │              │Năsăud        │        │            │lemn        │Bistriţa,   │  │              │              │        │            │            │Cartierul   │  │              │              │        │            │            │Unirea nr.  │  │              │              │        │            │            │337         │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Ministerul    │        │            │Sc - 390 mp;│Judeţul     │  │Agriculturii  │Agriculturii  │        │            │P; cărămidă;│Botoşani,   │  │şi Dezvoltării│şi Dezvoltării│        │Casa        │tablă       │municipiul  │  │Rurale -      │Rurale -      │ 62473  │Agronomului │zincată;    │Botoşani,   │  │Agenţia       │Agenţia       │        │            │fără teren  │str. I.C.   │  │Naţională de  │Naţională de  │        │            │            │Brătianu    │  │Consultanţă   │Consultanţă   │        │            │            │nr. 100     │  │Agricolă      │Agricolă -    ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │Oficiul       │        │            │Sc - 240 mp;│Judeţul     │  │              │Judeţean de   │ 34059  │Laborator   │P; Scc -    │Botoşani,   │  │              │Consultanţă   │        │Albeşti     │1.900 mp;   │comuna      │  │              │Agricolă      │        │            │cărămidă    │Albeşti     │  │              │Botoşani      ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │            │Sc - 150 mp,│Judeţul     │  │              │              │ 34060  │Laborator   │P; Scc -    │Botoşani,   │  │              │              │        │câmp Dorohoi│2.400 mp;   │municipiul  │  │              │              │        │            │cărămidă    │Dorohoi,    │  │              │              │        │            │            │Str. Progre-│  │              │              │        │            │            │sului nr. 72│  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │            │Suprafaţa - │Judeţul     │  │              │              │ 34099  │Teren       │51,77 ha,   │Botoşani,   │  │              │              │        │suprafaţă   │parcele A657│comuna      │  │              │              │        │totală      │=33,58 ha,  │Albeşti     │  │              │              │        │Albeşti     │A659=17,56  │            │  │              │              │        │            │ha, Pc735=  │            │  │              │              │        │            │0,43 ha,    │            │  │              │              │        │            │De658=0,20  │            │  │              │              │        │            │ha          │            │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │            │Suprafaţa   │Judeţul     │  │              │              │ 34100  │Teren       │- 50,30 ha, │Botoşani,   │  │              │              │        │suprafaţă   │parcele     │municipiul  │  │              │              │        │totală      │A190 =50 ha,│Dorohoi,    │  │              │              │        │Dorohoi     │Pc25 =0,30  │Str.        │  │              │              │        │            │ha          │Progresului │  │              │              │        │            │            │nr. 72      │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │Spaţiu      │            │Judeţul     │  │              │              │ 106265 │condiţionat │Sc - 95 mp  │Botoşani,   │  │              │              │        │seminţe;    │            │comuna      │  │              │              │        │remiză      │            │Albeşti     │  │              │              │        │maşini      │            │            │  │              │              │        │agricole +  │            │            │  │              │              │        │anexe       │            │            │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │Remiză      │            │Judeţul     │  │              │              │ 106297 │maşini      │Sc - 162 mp │Botoşani,   │  │              │              │        │agricole    │            │municipiul  │  │              │              │        │Dorohoi +   │            │Dorohoi,    │  │              │              │        │anexe       │            │Str.        │  │              │              │        │            │            │Progresului │  │              │              │        │            │            │nr. 72      │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Ministerul    │        │            │Sc - 308 mp,│Judeţul     │  │Agriculturii  │Agriculturii  │        │Clădire     │P; Scc -    │Braşov,     │  │şi Dezvoltării│şi Dezvoltării│        │administra- │400 mp;     │comuna      │  │Rurale -      │Rurale -      │ 34063  │tivă Şercaia│cărămidă    │Şercaia,    │  │Agenţia       │Agenţia       │        │+ anexe     │            │Str.        │  │Naţională de  │Naţională de  │        │            │            │Principală  │  │Consultanţă   │Consultanţă   │        │            │            │nr. 150     │  │Agricolă      │Agricolă -    ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │Oficiul       │        │            │Suprafaţa - │Judeţul     │  │              │Judeţean de   │        │            │49,37 ha,   │Braşov,     │  │              │Consultanţă   │ 34103  │Teren       │parcele     │comuna      │  │              │Agricolă      │        │suprafaţă   │A1719 =     │Şercaia,    │  │              │Braşov        │        │totală      │5,79 ha,    │Str.        │  │              │              │        │Şercaia     │A1722 =     │Principală  │  │              │              │        │            │3,76 ha,    │nr. 150     │  │              │              │        │            │A1726 =     │            │  │              │              │        │            │2,49 ha,    │            │  │              │              │        │            │A1727 =     │            │  │              │              │        │            │3,23 ha,    │            │  │              │              │        │            │A1730 =     │            │  │              │              │        │            │3,98 ha,    │            │  │              │              │        │            │L1815 =     │            │  │              │              │        │            │1,92 ha,    │            │  │              │              │        │            │A1816 =     │            │  │              │              │        │            │0,92 ha,    │            │  │              │              │        │            │A1819 =     │            │  │              │              │        │            │2,44 ha,    │            │  │              │              │        │            │A1821 =     │            │  │              │              │        │            │8,62 ha,    │            │  │              │              │        │            │A1823 =     │            │  │              │              │        │            │1,07 ha,    │            │  │              │              │        │            │L1825 =     │            │  │              │              │        │            │0,37 ha,    │            │  │              │              │        │            │De1813 =    │            │  │              │              │        │            │0,06 ha,    │            │  │              │              │        │            │De1817 =    │            │  │              │              │        │            │0,31 ha,    │            │  │              │              │        │            │De1820 =    │            │  │              │              │        │            │0,17 ha,    │            │  │              │              │        │            │Fn1822 =    │            │  │              │              │        │            │0,30 ha,    │            │  │              │              │        │            │Ps1824 =    │            │  │              │              │        │            │0,30 ha,    │            │  │              │              │        │            │Cc1814 =    │            │  │              │              │        │            │0,04 ha,    │            │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │            │Suprafaţa   │Judeţul     │  │              │              │ 152126 │ Teren      │- 23,68 ha  │Braşov,     │  │              │              │        │            │A-761/2 =   │comuna      │  │              │              │        │            │23,68 ha    │Hărman      │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Ministerul    │        │            │Suprafaţa   │Judeţul     │  │Agriculturii  │Agriculturii  │        │            │- 30 ha,    │Brăila,     │  │şi Dezvoltării│şi Dezvoltării│ 152129 │ Teren      │A-391 =     │comuna      │  │Rurale -      │Rurale -      │        │            │30 ha       │Mircea Vodă │  │Agenţia       │Agenţia       │        │            │            │            │  │Naţională de  │Naţională de  │        │            │            │            │  │Consultanţă   │Consultanţă   │        │            │            │            │  │Agricolă      │Agricolă -    │        │            │            │            │  │              │Oficiul       │        │            │            │            │  │              │Judeţean de   │        │            │            │            │  │              │Consultanţă   │        │            │            │            │  │              │Agricolă      │        │            │            │            │  │              │Brăila        │        │            │            │            │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Ministerul    │        │            │Suprafaţa   │Judeţul     │  │Agriculturii  │Agriculturii  │        │            │- 60 ha,    │Buzău,      │  │şi Dezvoltării│şi Dezvoltării│ 152134 │ Teren      │A-90 = 60 ha│municipiul  │  │Rurale -      │Rurale -      │        │            │            │Râmnicu     │  │Agenţia       │Agenţia       │        │            │            │Sărat, şos. │  │Naţională de  │Naţională de  │        │            │            │Puieşti     │  │Consultanţă   │Consultanţă   │        │            │            │nr. 21      │  │Agricolă      │Agricolă -    │        │            │            │            │  │              │Oficiul       │        │            │            │            │  │              │Judeţean de   │        │            │            │            │  │              │Consultanţă   │        │            │            │            │  │              │Agricolă      │        │            │            │            │  │              │Buzău         │        │            │            │            │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Ministerul    │        │            │Sc - 190 mp,│Judeţul     │  │Agriculturii  │Agriculturii  │        │Hală        │P; Scc -    │Călăraşi,   │  │şi Dezvoltării│şi Dezvoltării│ 34065  │laborator   │1.800 mp;   │municipiul  │  │Rurale -      │Rurale -      │        │Călăraşi    │cărămidă    │Călăraşi,   │  │Agenţia       │Agenţia       │        │            │            │Str.        │  │Naţională de  │Naţională de  │        │            │            │Sloboziei   │  │Consultanţă   │Consultanţă   │        │            │            │nr. 5       │  │Agricolă      │Agricolă -    ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │Oficiul       │        │Laborator   │Sc - 222 mp,│Judeţul     │  │              │Judeţean de   │ 34067  │câmp        │P; Scc -    │Călăraşi,   │  │              │Consultanţă   │        │Olteniţa    │67.400 mp,  │municipiul  │  │              │Agricolă      │        │            │cărămidă    │Olteniţa,   │  │              │Călăraşi      │        │            │            │bd.Mărăşeşti│  │              │              │        │            │            │nr. 38      │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │Teren       │Suprafaţa   │Judeţul     │  │              │              │ 34105  │suprafaţă   │- 65,68 ha, │Călăraşi,   │  │              │              │        │totală      │parcele Pc1 │MRJ Călăraşi│  │              │              │        │Călăraşi    │= 0,18 ha,  │Str.        │  │              │              │        │            │A260/1 =    │Sloboziei   │  │              │              │        │            │65 ha,      │nr. 5       │  │              │              │        │            │Pc307/4 =   │            │  │              │              │        │            │0,5 ha      │            │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │Teren       │Suprafaţa   │Judeţul     │  │              │              │ 34107  │suprafaţă   │- 57,90 ha  │Călăraşi,   │  │              │              │        │totală      │            │municipiul  │  │              │              │        │Olteniţa    │            │Olteniţa,   │  │              │              │        │            │            │Bd.Mărăşeşti│  │              │              │        │            │            │nr. 38      │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │Hală        │            │Judeţul     │  │              │              │ 106355 │condiţionat │Sc - 179 mp │Călăraşi,   │  │              │              │        │seminţe şi  │            │municipiul  │  │              │              │        │Remiză      │            │Olteniţa,   │  │              │              │        │maşini      │            │Bd.Mărăşeşti│  │              │              │        │agricole    │            │nr. 38      │  │              │              │        │Olteniţa +  │            │            │  │              │              │        │anexe       │            │            │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │Remiză      │Sc - 225 mp,│Judeţul     │  │              │              │ 106291 │maşini      │Scc - 5.000 │Călăraşi,   │  │              │              │        │agricole    │mp          │MRJ Călăraşi│  │              │              │        │Călăraşi +  │            │Str.        │  │              │              │        │anexe       │            │Sloboziei   │  │              │              │        │            │            │nr. 5       │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │Teren       │Suprafaţa   │Judeţul     │  │              │              │ 152125 │            │- 18 ha,    │Călăraşi,   │  │              │              │        │            │parcela     │comuna      │  │              │              │        │            │A-453/1 =   │Dor Mărunt  │  │              │              │        │            │18 ha       │            │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Ministerul    │        │            │Cărămidă;   │Judeţul     │  │Agriculturii  │Agriculturii  │ 107437 │Clădire     │P+2; Sd =   │Cluj,       │  │şi Dezvoltării│şi Dezvoltării│        │principală  │660,37 mp;  │MRJ Cluj-   │  │Rurale -      │Rurale -      │        │            │            │Napoca      │  │Agenţia       │Agenţia       │        │            │            │Str. Fagului│  │Naţională de  │Naţională de  │        │            │            │nr. 1       │  │Consultanţă   │Consultanţă   │        │            │            │            │  │Agricolă      │Agricolă -    ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │Oficiul       │        │            │            │Judeţul     │  │              │Judeţean de   │ 107441 │Locuinţă    │cărămidă    │Cluj,       │  │              │Consultanţă   │        │            │            │MRJ Cluj-   │  │              │Agricolă      │        │            │            │Napoca,     │  │              │Cluj          │        │            │            │Str. Fagului│  │              │              │        │            │            │nr. 1       │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │            │            │Judeţul     │  │              │              │ 107442 │Cantină     │cărămidă    │Cluj,       │  │              │              │        │            │            │MRJ Cluj-   │  │              │              │        │            │            │Napoca,     │  │              │              │        │            │            │Str. Fagului│  │              │              │        │            │            │nr. 1       │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │            │            │Judeţul     │  │              │              │ 107443 │Clădire cu  │cărămidă    │Cluj,       │  │              │              │        │garaj       │            │MRJ Cluj-   │  │              │              │        │            │            │Napoca,     │  │              │              │        │            │            │Str. Fagului│  │              │              │        │            │            │nr. 1       │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │            │            │Judeţul     │  │              │              │ 107444 │Grajd       │cărămidă    │Cluj,       │  │              │              │        │            │            │MRJ Cluj-   │  │              │              │        │            │            │Napoca,     │  │              │              │        │            │            │Str. Fagului│  │              │              │        │            │            │nr. 1       │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │            │            │Judeţul     │  │              │              │ 107445 │Sală de     │beton       │Cluj,       │  │              │              │        │cursuri     │            │MRJ Cluj-   │  │              │              │        │            │            │Napoca,     │  │              │              │        │            │            │Str. Fagului│  │              │              │        │            │            │nr. 1       │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │            │            │Judeţul     │  │              │              │ 107446 │Teren       │S - 2,64 ha │Cluj,       │  │              │              │        │            │            │MRJ Cluj-   │  │              │              │        │            │            │Napoca,     │  │              │              │        │            │            │Str. Fagului│  │              │              │        │            │            │nr. 1       │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │            │Suprafaţa - │Judeţul     │  │              │              │ 152127 │Teren       │28,40 ha,   │Cluj,       │  │              │              │        │            │parcela     │Oraşul      │  │              │              │        │            │A - 2.970   │Huedin,     │  │              │              │        │            │= 10,77 ha  │Str. Horea  │  │              │              │        │            │A - 980     │nr. 101     │  │              │              │        │            │= 16,68 ha  │            │  │              │              │        │            │Fn - 2980/1 │            │  │              │              │        │            │= 0,43 ha,  │            │  │              │              │        │            │De-2979 =   │            │  │              │              │        │            │0,35 ha,    │            │  │              │              │        │            │Cc-2978 =   │            │  │              │              │        │            │0,17 ha     │            │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Ministerul    │        │            │Cărămidă;   │Judeţul     │  │Agriculturii  │Agriculturii  │ 145120 │Clădire     │parter      │Constanţa,  │  │şi Dezvoltării│şi Dezvoltării│        │laborator   │            │comuna      │  │Rurale -      │Rurale -      │        │            │            │Siliştea    │  │Agenţia       │Agenţia       ├────────┼────────────┼────────────┤Sat Ţepeş   │  │Naţională de  │Naţională de  │ 145121 │Teren       │S - 60 ha   │Vodă        │  │Consultanţă   │Consultanţă   │        │agricol     │arabil      │            │  │Agricolă      │Agricolă -    ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │Oficiul       │        │            │            │Judeţul     │  │              │Judeţean de   │ 145122 │Teren       │S - 51,36   │Constanţa,  │  │              │Consultanţă   │        │agricol     │ha arabil   │comuna      │  │              │Agricolă      │        │            │            │Topraisar   │  │              │Constanţa     │        │            │            │            │  │              │              │        │            │            │            │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │            │Suprafaţa   │Judeţul     │  │              │              │ 152124 │Teren       │- 23,90 ha, │Constanţa,  │  │              │              │        │            │parcele     │sat         │  │              │              │        │            │P-667/1 =   │Tariverde   │  │              │              │        │            │1,5 ha,     │            │  │              │              │        │            │P-662/1 =   │            │  │              │              │        │            │2,4 ha,     │            │  │              │              │        │            │A-1.277/1 = │            │  │              │              │        │            │20 ha       │            │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Ministerul    │        │            │Sc=Sd -     │Judeţul     │  │Agriculturii  │Agriculturii  │ 152099 │Sediu       │156,09 mp;  │Covasna,    │  │şi Dezvoltării│şi Dezvoltării│        │administra- │et. 3       │MJR Sfântu  │  │Rurale -      │Rurale -      │        │tiv         │            │Gheorghe,   │  │Agenţia       │Agenţia       │        │            │            │Str.        │  │de Plăţi şi   │Naţională de  │        │            │            │Ciucului    │  │Intervenţie   │Consultanţă   │        │            │            │nr. 149     │  │pentru        │Agricolă -    │        │            │            │            │  │Agricultură   │Oficiul       │        │            │            │            │  │              │Judeţean de   │        │            │            │            │  │              │Consultanţă   │        │            │            │            │  │              │Agricolă      │        │            │            │            │  │              │Covasna       │        │            │            │            │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Ministerul    │        │            │Suprafaţa   │Judeţul     │  │Agriculturii  │Agriculturii  │ 152138 │Teren       │- 13,77 ha, │Dâmboviţa,  │  │şi Dezvoltării│şi Dezvoltării│        │            │parcela     │comuna      │  │Rurale -      │Rurale -      │        │            │A-403 =     │Ulmi        │  │Agenţia       │Agenţia       │        │            │13,77 ha    │            │  │Naţională de  │Naţională de  │        │            │            │            │  │Consultanţă   │Consultanţă   │        │            │            │            │  │Agricolă      │Agricolă -    │        │            │            │            │  │              │Oficiul       │        │            │            │            │  │              │Judeţean de   │        │            │            │            │  │              │Consultanţă   │        │            │            │            │  │              │Agricolă      │        │            │            │            │  │              │Dâmboviţa     │        │            │            │            │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Ministerul    │        │            │Sc - 88,5 mp│Judeţul     │  │Agriculturii  │Agriculturii  │ 34075  │Clădire     │Sd - 177 mp;│Dolj,       │  │şi Dezvoltării│şi Dezvoltării│        │administra- │P+1; Scc -  │municipiul  │  │Rurale -      │Rurale -      │        │tivă        │4.500 mp    │Calafat,    │  │Agenţia       │Agenţia       │        │Calafat     │cărămidă    │Calea       │  │Naţională de  │Naţională de  │        │            │            │Craiovei,   │  │Consultanţă   │Consultanţă   │        │            │            │km 4        │  │Agricolă      │Agricolă -    ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │Oficiul       │        │            │Suprafaţa   │Judeţul     │  │              │Judeţean de   │ 34115  │Teren       │- 53,51 ha, │Dolj,       │  │              │Consultanţă   │        │suprafaţă   │parcela     │municipiul  │  │              │Agricolă      │        │totală      │A-478 =     │Calafat,    │  │              │Dolj          │        │Calafat     │22,24 ha,   │Calea       │  │              │              │        │            │A-483/1 =   │Craiovei    │  │              │              │        │            │23,75 ha,   │km 4        │  │              │              │        │            │Cn-476 =    │            │  │              │              │        │            │0,18 ha,    │            │  │              │              │        │            │A-15 =      │            │  │              │              │        │            │4,59 ha,    │            │  │              │              │        │            │A18 = 2,3 ha│            │  │              │              │        │            │Cc = 0,45 ha│            │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │Remiză      │            │Judeţul     │  │              │              │ 106276 │maşini      │Sc - 286 mp │Dolj,       │  │              │              │        │agricole    │            │municipiul  │  │              │              │        │Calafat     │            │Calafat,    │  │              │              │        │            │            │Calea       │  │              │              │        │            │            │Craiovei    │  │              │              │        │            │            │km 4        │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │Depozit     │            │Judeţul     │  │              │              │ 106290 │produse     │Sc - 53 mp  │Dolj,       │  │              │              │        │agricole    │            │municipiul  │  │              │              │        │Calafat +   │            │Calafat,    │  │              │              │        │anexe       │            │Calea       │  │              │              │        │            │            │Craiovei    │  │              │              │        │            │            │km 4        │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │            │Suprafaţa   │Judeţul     │  │              │              │ 152132 │Teren       │- 10 ha,    │Dolj,       │  │              │              │        │            │parcela A-89│comuna      │  │              │              │        │            │= 10 ha     │Giurgiţa    │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Ministerul    │        │            │Suprafaţa   │Judeţul     │  │Agriculturii  │Agriculturii  │ 152139 │Teren       │- 10 ha,    │Galaţi,     │  │şi Dezvoltării│şi Dezvoltării│        │            │parcela     │municipiul  │  │Rurale -      │Rurale -      │        │            │A-670 =     │Tecuci,     │  │Agenţia       │Agenţia       │        │            │10 ha       │Str. 1      │  │Naţională de  │Naţională de  │        │            │            │Decembrie   │  │Consultanţă   │Consultanţă   │        │            │            │1918 nr. 107│  │Agricolă      │Agricolă -    ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │Oficiul       │        │Pavilion    │Sc - 671 mp │Judeţul     │  │              │Judeţean de   │ 62589  │central     │S curte -   │Galaţi,     │  │              │Consultanţă   │        │"Casa       │8.296 mp    │comuna      │  │              │Agricolă      │        │Agronomului │            │Şendreni    │  │              │Galaţi        │        │            │            │            │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Ministerul    │        │Castel -    │Sc - 384 mp;│Judeţul     │  │Agriculturii  │Agriculturii  │ 34078  │Sediu       │P; Scc -    │Hunedoara,  │  │şi Dezvoltării│şi Dezvoltării│        │administra- │16.000 mp,  │comuna      │  │Rurale -      │Rurale -      │        │tiv         │cărămidă    │Gurasada    │  │Agenţia       │Agenţia       │        │Gurasada    │            │            │  │Naţională de  │Naţională de  │        │            │            │            │  │Consultanţă   │Consultanţă   │        │            │            │            │  │Agricolă      │Agricolă -    ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │Oficiul       │        │            │Suprafaţa   │Judeţul     │  │              │Judeţean de   │ 34118  │Teren       │- 68,64 ha, │Hunedoara,  │  │              │Consultanţă   │        │suprafaţă   │parcele     │comuna      │  │              │Agricolă      │        │totală      │L-400 =     │Gurasada    │  │              │Hunedoara     │        │Gurasada    │4,34 ha,    │            │  │              │              │        │            │Cc-403 =    │            │  │              │              │        │            │1,60 ha,    │            │  │              │              │        │            │H404 =      │            │  │              │              │        │            │0,97 ha,    │            │  │              │              │        │            │Fn-405 =    │            │  │              │              │        │            │11,50 ha,   │            │  │              │              │        │            │De-438 =    │            │  │              │              │        │            │0,48 ha,    │            │  │              │              │        │            │A2594/1 =   │            │  │              │              │        │            │27,70 ha,   │            │  │              │              │        │            │A-2596 =    │            │  │              │              │        │            │25,05 ha    │            │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │Magazie     │            │Judeţul     │  │              │              │ 106302 │seminţe şi  │Sc - 432 mp │Hunedoara,  │  │              │              │        │materiale   │            │comuna      │  │              │              │        │Gurasada    │            │Gurasada    │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │Grajd cu    │            │Judeţul     │  │              │              │ 106310 │şopron      │Sc - 238 mp │Hunedoara,  │  │              │              │        │Gurasada +  │            │comuna      │  │              │              │        │anexe       │            │Gurasada    │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │Clădire     │            │Judeţul     │  │              │              │ 106311 │administra- │Sc - 271 mp │Hunedoara,  │  │              │              │        │tivă        │            │comuna      │  │              │              │        │Gurasada    │            │Gurasada    │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │Remiză      │            │Judeţul     │  │              │              │ 106329 │maşini      │Sc - 360 mp │Hunedoara,  │  │              │              │        │agricole    │            │comuna      │  │              │              │        │Gurasada    │            │Gurasada    │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Ministerul    │        │Casa        │Sc - 324 mp;│Judeţul     │  │Agriculturii  │Agriculturii  │  124   │Agronomului │P + 1;      │Maramureş,  │  │şi Dezvoltării│şi Dezvoltării│        │Cămin - 60  │Sd - 648 mp;│MRJ Baia    │  │Rurale -      │Rurale -      │        │de locuri   │S curte -   │Mare, Str.  │  │Agenţia       │Agenţia       │        │            │500 mp;     │Victoriei   │  │Naţională de  │Naţională de  │        │            │cărămidă    │            │  │Consultanţă   │Consultanţă   │        │            │            │            │  │Agricolă      │Agricolă -    │        │            │            │            │  │              │Oficiul       │        │            │            │            │  │              │Judeţean de   │        │            │            │            │  │              │Consultanţă   │        │            │            │            │  │              │Agricolă      │        │            │            │            │  │              │Maramureş     │        │            │            │            │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Ministerul    │        │            │Suprafaţa   │Judeţul     │  │Agriculturii  │Agriculturii  │ 34134  │Teren       │- 50,00 ha, │Mehedinţi,  │  │şi Dezvoltării│şi Dezvoltării│        │suprafaţă   │parcele     │comuna      │  │Rurale -      │Rurale -      │        │totală      │A-2.384 =   │Timna, sat  │  │Agenţia       │Agenţia       │        │Timna       │42,40 ha,   │Colaret     │  │Naţională de  │Naţională de  │        │            │A-2.384/1   │            │  │Consultanţă   │Consultanţă   │        │            │= 7,6 ha    │            │  │Agricolă      │Agricolă -    │        │            │            │            │  │              │Oficiul       │        │            │            │            │  │              │Judeţean de   │        │            │            │            │  │              │Consultanţă   │        │            │            │            │  │              │Agricolă      │        │            │            │            │  │              │Mehedinţi     │        │            │            │            │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Ministerul    │        │Pavilion    │Sc - 1.345  │Judeţul     │  │Agriculturii  │Agriculturii  │ 62586  │camere      │mp; P;      │Neamţ,      │  │şi Dezvoltării│şi Dezvoltării│        │oficiale -  │S curte -   │comuna      │  │Rurale -      │Rurale -      │        │Casa        │10.090 mp   │Horia       │  │Agenţia       │Agenţia       │        │Agronomului │            │            │  │Naţională de  │Naţională de  │        │Horia       │            │            │  │Consultanţă   │Consultanţă   ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Agricolă      │Agricolă -    │        │Pavilion    │Sc - 334,8  │Judeţul     │  │              │Oficiul       │ 62587  │central cu  │mp; P + 4;  │Neamţ,      │  │              │Judeţean de   │        │dormitoare  │Sd - 334,8  │comuna      │  │              │Consultanţă   │        │            │mp          │Horia       │  │              │Agricolă      ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │Neamţ         │        │Pavilion    │            │Judeţul     │  │              │              │ 62588  │administra- │Sc - 172,2  │Neamţ,      │  │              │              │        │tiv         │mp; P       │comuna      │  │              │              │        │            │            │Horia       │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │Clădire     │            │Judeţul     │  │              │              │ 105223 │magazie     │beton       │Neamţ,      │  │              │              │        │            │            │comuna      │  │              │              │        │            │            │Horia       │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │Clădire     │            │Judeţul     │  │              │              │ 105224 │anexe       │beton       │Neamţ,      │  │              │              │        │carburanţi  │            │comuna      │  │              │              │        │            │            │Horia       │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │Baie şi     │            │Judeţul     │  │              │              │ 105225 │spălătorie  │beton       │Neamţ,      │  │              │              │        │            │            │comuna      │  │              │              │        │            │            │Horia       │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │Clădire     │            │Judeţul     │  │              │              │ 105226 │centrală    │beton       │Neamţ,      │  │              │              │        │termică     │            │comuna      │  │              │              │        │            │            │Horia       │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │Chioşc      │            │Judeţul     │  │              │              │ 105227 │alimentar   │beton       │Neamţ,      │  │              │              │        │            │            │comuna      │  │              │              │        │            │            │Horia       │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │Rezervor    │Metal;      │Judeţul     │  │              │              │ 105228 │combustibil │capacitate  │Neamţ,      │  │              │              │        │            │20 tone     │comuna      │  │              │              │        │            │            │Horia       │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │Rezervor    │Metal;      │Judeţul     │  │              │              │ 106129 │combustibil │capacitate  │Neamţ,      │  │              │              │        │            │18 tone     │comuna      │  │              │              │        │            │            │Horia       │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │Canalizare  │            │Judeţul     │  │              │              │ 106130 │cu puţ      │beton       │Neamţ,      │  │              │              │        │            │            │comuna      │  │              │              │        │            │            │Horia       │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │Încălzire   │            │Judeţul     │  │              │              │ 106131 │centrală    │S - 637 mp  │Neamţ,      │  │              │              │        │            │            │comuna      │  │              │              │        │            │            │Horia       │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │Gard        │            │Judeţul     │  │              │              │ 106132 │prefabricate│L - 712 m   │Neamţ,      │  │              │              │        │            │            │comuna      │  │              │              │        │            │            │Horia       │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Ministerul    │        │Laborator   │Sc - 189 mp;│Judeţul     │  │Agriculturii  │Agriculturii  │ 34082  │câmp        │P; Scc -    │Olt,        │  │şi Dezvoltării│şi Dezvoltării│        │Slatina     │4.000 mp;   │MRJ         │  │Rurale -      │Rurale -      │        │            │cărămidă    │Slatina,    │  │Agenţia       │Agenţia       │        │            │            │Str. Tudor  │  │Naţională de  │Naţională de  │        │            │            │Vladimirescu│  │Consultanţă   │Consultanţă   │        │            │            │nr. 165     │  │Agricolă      │Agricolă -    ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │Oficiul       │        │Teren       │Suprafaţă   │Judeţul     │  │              │Judeţean de   │ 34122  │suprafaţă   │totală - 51 │Olt,        │  │              │Consultanţă   │        │totală      │ha, parcele │MRJ         │  │              │Agricolă Olt  │        │Slatina     │A-9/1= 10,25│Slatina,    │  │              │              │        │            │ha, A-10 =  │Str. Tudor  │  │              │              │        │            │18,92 ha,   │Vladimirescu│  │              │              │        │            │A-13/1 =    │nr. 165     │  │              │              │        │            │16,25 ha,   │            │  │              │              │        │            │A-12 =      │            │  │              │              │        │            │4,58 ha,    │            │  │              │              │        │            │De-11 =     │            │  │              │              │        │            │0,35 ha,    │            │  │              │              │        │            │De-13/2 =   │            │  │              │              │        │            │0,25 ha,    │            │  │              │              │        │            │Cc = 0,40 ha│            │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │Remiză      │            │Judeţul     │  │              │              │ 106410 │maşini      │Sc - 165 mp │Olt,        │  │              │              │        │agricole    │            │MRJ         │  │              │              │        │Slatina +   │            │Slatina     │  │              │              │        │anexe       │            │Str. Tudor  │  │              │              │        │            │            │Vladimirescu│  │              │              │        │            │            │nr. 165     │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Ministerul    │        │Sală        │Sc - 639,5  │Judeţul     │  │Agriculturii  │Agriculturii  │ 62527  │şedinţe,    │mp; Sd -    │Satu Mare,  │  │şi Dezvoltării│şi Dezvoltării│        │birouri     │901,37 mp;  │MRJ         │  │Rurale -      │Rurale -      │        │            │S curte -   │Satu Mare,  │  │Agenţia       │Agenţia       │        │            │749,5 mp    │Str. 1      │  │Naţională de  │Naţională de  │        │            │            │Decembrie   │  │Consultanţă   │Consultanţă   │        │            │            │1918 nr. 15 │  │Agricolă      │Agricolă -    ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │Oficiul       │        │            │Sc - 623,83 │Judeţul     │  │              │Judeţean de   │ 102419 │Sediu OJCA  │mp; S strib │Satu Mare,  │  │              │Consultanţă   │        │            │- 109 mp    │MRJ         │  │              │Agricolă      │        │            │            │Satu Mare,  │  │              │Satu Mare     │        │            │            │Str. 1      │  │              │              │        │            │            │Decembrie   │  │              │              │        │            │            │1918 nr. 13 │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │            │Suprafaţa   │Judeţul     │  │              │              │ 152135 │Teren       │11,67 ha,   │Satu Mare,  │  │              │              │        │            │parcela     │comuna      │  │              │              │        │            │A-441 =     │Odoreu      │  │              │              │        │            │11,67 ha    │            │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Ministerul    │        │            │Suprafaţa   │Judeţul     │  │Agriculturii  │Agriculturii  │ 152137 │Teren       │- 10 ha,    │Sălaj,      │  │şi Dezvoltării│şi Dezvoltării│        │            │parcele     │oraşul      │  │Rurale -      │Rurale -      │        │            │A-1103 =    │Şimleu      │  │Agenţia       │Agenţia       │        │            │2,80 ha,    │Silvaniei,  │  │Naţională de  │Naţională de  │        │            │A-1104 =    │Str. Tudor  │  │Consultanţă   │Consultanţă   │        │            │7,20 ha     │Vladimirescu│  │Agricolă      │Agricolă -    │        │            │            │nr. 47      │  │              │Oficiul       │        │            │            │            │  │              │Judeţean de   │        │            │            │            │  │              │Consultanţă   │        │            │            │            │  │              │Agricolă      │        │            │            │            │  │              │Sălaj         │        │            │            │            │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Ministerul    │        │            │Suprafaţa   │Judeţul     │  │Agriculturii  │Agriculturii  │ 152136 │Teren       │- 12,03 ha, │Sibiu,      │  │şi Dezvoltării│şi Dezvoltării│        │            │parcele     │MRJ Sibiu,  │  │Rurale -      │Rurale -      │        │            │A-2870/2/1  │str. Viile  │  │Agenţia       │Agenţia       │        │            │= 9,65 ha,  │Sibiului    │  │Naţională de  │Naţională de  │        │            │A-2870/1 =  │nr. 59      │  │Consultanţă   │Consultanţă   │        │            │2,38 ha     │            │  │Agricolă      │Agricolă -    │        │            │            │            │  │              │Oficiul       │        │            │            │            │  │              │Judeţean de   │        │            │            │            │  │              │Consultanţă   │        │            │            │            │  │              │Agricolă      │        │            │            │            │  │              │Sibiu         │        │            │            │            │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Ministerul    │        │            │Suprafaţa   │Judeţul     │  │Agriculturii  │Agriculturii  │ 152133 │Teren       │- 14,40 ha, │Suceava,    │  │şi Dezvoltării│şi Dezvoltării│        │            │parcele     │municipiul  │  │Rurale -      │Rurale -      │        │            │A-429/2 =   │Rădăuţi,    │  │Agenţia       │Agenţia       │        │            │12,79 ha,   │Str.        │  │Naţională de  │Naţională de  │        │            │A-429/1 =   │Volovăţului │  │Consultanţă   │Consultanţă   │        │            │1,61 ha     │nr. 69      │  │Agricolă      │Agricolă -    │        │            │            │            │  │              │Oficiul       │        │            │            │            │  │              │Judeţean de   │        │            │            │            │  │              │Consultanţă   │        │            │            │            │  │              │Agricolă      │        │            │            │            │  │              │Suceava       │        │            │            │            │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Ministerul    │        │Clădire     │Sc - 210 mp;│Judeţul     │  │Agriculturii  │Agriculturii  │ 107456 │laborator   │curte -     │Teleorman,  │  │şi Dezvoltării│şi Dezvoltării│        │Alexandria  │4.600 mp;   │MRJ         │  │Rurale -      │Rurale -      │        │            │suprafaţa   │Alexandria, │  │Agenţia       │Agenţia       │        │            │diminuată cf│Str.        │  │Naţională de  │Naţională de  │        │            │Hotărârii   │Dunării     │  │Consultanţă   │Consultanţă   │        │            │Guvernului  │nr. 2       │  │Agricolă      │Agricolă -    │        │            │nr. 1.543/  │            │  │              │Oficiul       │        │            │2006        │            │  │              │Judeţean de   ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │Consultanţă   │        │Hală        │Sc - 400 mp │Judeţul     │  │              │Agricolă      │ 107485 │condiţionat │cărămidă    │Teleorman,  │  │              │Teleorman     │        │seminţe     │            │MRJ         │  │              │              │        │            │            │Alexandria, │  │              │              │        │            │            │Str.        │  │              │              │        │            │            │Dunării     │  │              │              │        │            │            │nr. 2       │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │            │Suprafaţa   │Judeţul     │  │              │              │ 152140 │Teren       │- 28,03 ha, │Teleorman,  │  │              │              │        │            │parcela A-22│comuna      │  │              │              │        │            │= 28,03 ha  │Troianul    │  │              │              │        │            │            │            │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Ministerul    │        │Hală        │Sc - 282 +  │Judeţul     │  │Agriculturii  │Agriculturii  │ 34090  │laborator + │150 mp; P;  │Timiş,      │  │şi Dezvoltării│şi Dezvoltării│        │remiză      │Scc - 2.100 │oraşul      │  │Rurale -      │Rurale -      │        │maşini      │mp;         │Sânnicolau  │  │Agenţia       │Agenţia       │        │agricole +  │cărămidă    │Mare, Str.  │  │Naţională de  │Naţională de  │        │anexe       │            │George      │  │Consultanţă   │Consultanţă   │        │Sânnicolau  │            │Coşbuc nr. 5│  │Agricolă      │Agricolă -    │        │Mare        │            │            │  │              │Oficiul       │        │            │            │            │  │              │Judeţean de   ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │Consultanţă   │        │Teren       │Suprafaţa   │Judeţul     │  │              │Agricolă      │ 34130  │suprafaţă   │- 50,21 ha, │Timiş,      │  │              │Timiş         │        │totală      │parcele     │oraşul      │  │              │              │        │Sânnicolau  │A-1101/1 =  │Sânnicolau  │  │              │              │        │Mare        │17,46 ha,   │Mare, Str.  │  │              │              │        │            │A-1103 =    │George      │  │              │              │        │            │7,81 ha,    │Coşbuc nr. 5│  │              │              │        │            │A-1109/1 =  │            │  │              │              │        │            │12,41 ha,   │            │  │              │              │        │            │A-1078 =    │            │  │              │              │        │            │12,32 ha,   │            │  │              │              │        │            │Cc-107 =    │            │  │              │              │        │            │0,21 ha     │            │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │            │Suprafaţa   │Judeţul     │  │              │              │ 152131 │Teren       │- 14 ha,    │Timiş,      │  │              │              │        │            │parcela     │comuna      │  │              │              │        │            │A-1392 =    │Peciu Nou   │  │              │              │        │            │14 ha       │            │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Ministerul    │        │Clădire     │Sc - 200 mp;│Judeţul     │  │Agriculturii  │Agriculturii  │ 34091  │laborator   │P; Scc -    │Tulcea,     │  │şi Dezvoltării│şi Dezvoltării│        │Mihail      │4.600 mp;   │comuna      │  │Rurale -      │Rurale -      │        │Kogălniceanu│cărămidă    │Mihail      │  │Agenţia       │Agenţia       │        │            │            │Kogălniceanu│  │Naţională de  │Naţională de  ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Consultanţă   │Consultanţă   │        │Remiză      │            │Judeţul     │  │Agricolă      │Agricolă -    │ 106323 │utilaje     │Sc - 375 mp │Tulcea,     │  │              │Oficiul       │        │Mihail      │            │Comuna      │  │              │Judeţean de   │        │Kogălniceanu│            │Mihail      │  │              │Consultanţă   │        │+ anexe     │            │Kogălniceanu│  │              │Agricolă      │        │            │            │            │  │              │Tulcea        │        │            │            │            │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Ministerul    │        │            │Suprafaţă   │Judeţul     │  │Agriculturii  │Agriculturii  │ 152130 │Teren       │- 28,40 ha, │Vaslui,     │  │şi Dezvoltării│şi Dezvoltării│        │            │parcele A-18│oraşul      │  │Rurale -      │Rurale -      │        │            │= 2,0 ha,   │Negreşti    │  │Agenţia       │Agenţia       │        │            │A-24=7,40 ha│Str. Mihail │  │Naţională de  │Naţională de  │        │            │A-22 =9,5 ha│Kogălniceanu│  │Consultanţă   │Consultanţă   │        │            │A-20 =9,5 ha│nr. 6       │  │Agricolă      │Agricolă -    │        │            │            │            │  ├──────────────┤Oficiul       ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Judeţean de   │        │Casa        │S + P + 2;  │Judeţul     │  │Agriculturii  │Consultanţă   │ 62593  │Agronomului │cărămidă;   │Vaslui,     │  │şi Dezvoltării│Agricolă      │        │            │Sc - 450 mp;│municipiul  │  │Rurale -      │Vaslui        │        │            │Sd-1.290 mp;│Vaslui, Str.│  │Direcţia      │              │        │            │Suprafaţă   │Eternităţii │  │pentru        │              │        │            │curte - 150 │nr. 1       │  │Agricultură   │              │        │            │mp          │            │  │şi Dezvoltare │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Rurală Vaslui │              │        │Clădire     │P + 2; Sc - │Judeţul     │  │              │              │ 62592  │administra- │272 mp;     │Vaslui,     │  │              │              │        │tivă -      │Sd - 672 mp;│municipiul  │  │              │              │        │sediu OJCA  │Suprafaţă   │Vaslui, Str.│  │              │              │        │            │curte -     │Călugăreni  │  │              │              │        │            │2.000 mp;   │nr. 4       │  │              │              │        │            │cărămidă    │            │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │            │Sc - 72 mp; │Judeţul     │  │              │              │ 102757 │Garaje      │Sd - 72 mp  │Vaslui,     │  │              │              │        │            │            │municipiul  │  │              │              │        │            │            │Vaslui, Str.│  │              │              │        │            │            │Călugăreni  │  │              │              │        │            │            │nr. 4       │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Ministerul    │        │            │            │Judeţul     │  │Agriculturii  │Agriculturii  │ 106477 │Pavilion    │Clădire     │Vrancea,    │  │şi Dezvoltării│şi Dezvoltării│        │central     │P + 2       │MRJ Focşani,│  │Rurale -      │Rurale -      │        │            │S - 177 mp  │Str. Cuza   │  │Academia de   │Agenţia       │        │            │            │Vodă nr. 72 │  │Ştiinţe       │Naţională de  │        │            │            │            │  │Agricole şi   │Consultanţă   │        │            │            │            │  │Silvice -     │Agricolă -    │        │            │            │            │  │Staţiunea de  │Oficiul       │        │            │            │            │  │Cercetare şi  │Judeţean de   │        │            │            │            │  │Producţie     │Consultanţă   │        │            │            │            │  │Pomicolă      │Agricolă      │        │            │            │            │  │Vrancea       │Vrancea       │        │            │            │            │  ├──────────────┼──────────────┼────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │Ministerul    │Ministerul    │        │            │Cărămidă;   │Judeţul     │  │Agriculturii  │Agriculturii  │ 96718  │Clădire     │S teren =   │Ilfov,      │  │şi Dezvoltării│şi Dezvoltării│        │administra- │8.793 mp,   │satul 1     │  │Rurale -      │Rurale -      │        │tivă        │din care:   │Decembrie,  │  │Agenţia       │Agenţia       │        │            │S teren     │Str.        │  │Naţională de  │Naţională de  │        │            │ocupat cu   │Victoriei   │  │Consultanţă   │Consultanţă   │        │            │clădiri -   │            │  │Agricolă      │Agricolă -    │        │            │1.076 mp,   │            │  │              │Oficiul       │        │            │S teren     │            │  │              │Judeţean de   │        │            │curte -     │            │  │              │Consultanţă   │        │            │7.717 mp    │            │  │              │Agricolă      ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │Ilfov         │        │            │BCA; S teren│Judeţul     │  │              │              │ 96719  │Clădire     │= 369 mp,   │Ilfov,      │  │              │              │        │cămin       │din care:   │satul 1     │  │              │              │        │            │S teren     │Decembrie,  │  │              │              │        │            │ocupat cu   │Str.        │  │              │              │        │            │clădiri -   │Victoriei   │  │              │              │        │            │369 mp      │            │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │            │S teren =   │Judeţul     │  │              │              │ 96720  │Baracă      │= 500 mp,   │Ilfov,      │  │              │              │        │metalică    │din care:   │satul 1     │  │              │              │        │            │S teren     │Decembrie,  │  │              │              │        │            │ocupat cu   │Str.        │  │              │              │        │            │clădiri     │Victoriei   │  │              │              │        │            │500 mp      │            │  │              │              ├────────┼────────────┼────────────┼────────────┤  │              │              │        │            │S teren =   │Judeţul     │  │              │              │ 96721  │Baracă      │= 338 mp,   │Ilfov,      │  │              │              │        │metalică    │din care:   │satul 1     │  │              │              │        │            │S teren     │Decembrie,  │  │              │              │        │            │ocupat cu   │Str.        │  │              │              │        │            │clădiri -   │Victoriei   │  │              │              │        │            │338 mp      │            │  └──────────────┴──────────────┴────────┴────────────┴────────────┴────────────┘   -------   

Preluat: 2026-09-24T18:58:04.681097+00:00 · SHA256: 6ff3c8aafc9638ec558a4348ff7d7f99b888c2f71238b608abf8457c29c508ed