legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ · 121 · 2008

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 121 din 1 octombrie 2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 127/2003 privind identificarea şi înregistrarea suinelor, ovinelor şi caprinelor

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 97792

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 121 din 1 octombrie 2008  pentru modificarea şi completarea  Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 127/2003  privind identificarea şi înregistrarea suinelor, ovinelor şi caprinelor     EMITENT     GUVERNUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 680 din 3 octombrie 2008     În temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, şi având în vedere caracterul continuu şi imperativ al identificării suinelor din exploataţiile comerciale industriale de suine în conformitate cu prevederile legislaţiei comunitare, asigurând astfel trasabilitatea acestora, precum şi necesitatea simplificării acestui sistem pentru reducerea unor cheltuieli importante de la bugetul de stat,  Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.   
				 + 
			  Articolul UNIC      Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 127/2003  privind identificarea şi înregistrarea suinelor, ovinelor şi caprinelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 23 decembrie 2003, aprobată cu modificări prin  Legea nr. 118/2004 , cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:  1. La articolul 1, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:  "a) aplicarea crotaliilor auriculare şi/sau a mărcilor, pentru identificarea suinelor, ovinelor şi caprinelor, în funcţie de specie şi de sistemul de identificare naţional;".  2. După articolul 2 se introduce un nou articol, articolul 2^1, cu următorul cuprins:  "Art. 2^1. - (1) Atribuirea contractelor de servicii privind aplicarea crotaliilor auriculare şi/sau a mărcilor şi înregistrarea suinelor, ovinelor şi caprinelor se face, cu respectarea legislaţiei privind achiziţiile publice, de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, medicilor veterinari organizaţi în condiţiile legii, în limita fondurilor alocate anual cu această destinaţie în bugetul Autorităţii.      (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), aplicarea crotaliilor auriculare şi/sau a mărcilor şi înregistrarea suinelor din exploataţiile comerciale industriale de suine se efectuează şi se suportă de către proprietar."   ...    3. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:  "Art. 4. - (1) Fondurile necesare procesului integrat de identificare şi înregistrare a suinelor, ovinelor şi caprinelor, cu excepţia suinelor din exploataţiile comerciale industriale, se asigură din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi au următoarele destinaţii:      a) achiziţionarea de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi atribuirea cu titlu gratuit proprietarilor de suine, ovine şi caprine a crotaliilor auriculare şi/sau a mărcilor necesare identificării acestor animale;   ...        b) organizarea procesului de identificare şi înregistrare a suinelor, ovinelor şi caprinelor;   ...        c) plata manoperei pentru aplicarea crotaliilor auriculare şi/sau a mărcilor şi înregistrarea suinelor, ovinelor şi caprinelor;   ...        d) crearea bazei de date informatice, întocmirea registrelor pentru suinele, ovinele şi caprinele identificate, tipărirea documentelor oficiale şi înregistrarea exploataţiilor.   ...        (2) Fondurile necesare procesului integrat de identificare şi înregistrare a suinelor, în cazul exploataţiilor comerciale industriale, se asigură de către proprietarii acestora, pentru:   ...        a) achiziţionarea crotaliilor auriculare şi/sau a mărcilor necesare identificării acestor animale;   ...        b) organizarea procesului de identificare şi înregistrare a suinelor;   ...        c) plata manoperei pentru aplicarea crotaliilor auriculare şi/sau a mărcilor de identificare şi înregistrarea suinelor;   ...        d) întocmirea registrelor de exploataţie, tipărirea documentelor oficiale necesare procesului de identificare şi înregistrare a suinelor.   ...        (3) Achiziţionarea elementelor prevăzute la alin. (1) pentru identificarea suinelor, ovinelor şi caprinelor se face de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, conform prevederilor  Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006  privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin  Legea nr. 337/2006 , cu modificările şi completările ulterioare."   ...    PRIM-MINISTRU  CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU  Contrasemnează:  ---------------  p. Ministrul agriculturii  şi dezvoltării rurale,  Gheorghe Albu,  secretar de stat  Preşedintele Autorităţii Naţionale  Sanitare Veterinare şi pentru  Siguranţa Alimentelor,  Radu Roatiş Cheţan  p. Ministrul economiei  şi finanţelor,  Cătălin Doica,  secretar de stat  Bucureşti, 1 octombrie 2008.  Nr. 121.  ----------   

Preluat: 2026-09-24T20:20:14.547873+00:00 · SHA256: 9cd74ce5d085ffd0f8c83d32d28a5f8c44485b1d86de7726cd7bfaf349ccff59