Legislație națională
HOTĂRÂRE · 39 · 2008
HOTĂRÂRE nr. 39 din 23 octombrie 2008 privind aprobarea Normei nr. 23/2008 pentru modificarea temporară a limitei maxime aplicabile investiţiilor fondurilor de pensii facultative în titluri de stat
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private · ID sursă 98728
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 39 din 23 octombrie 2008 privind aprobarea Normei nr. 23/2008 pentru modificarea temporară a limitei maxime aplicabile investiţiilor fondurilor de pensii facultative în titluri de stat EMITENT COMISIA DE SUPRAVEGHERE A SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 741 din 3 noiembrie 2008 Având în vedere prevederile art. 87 alin. (3) din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul dispoziţiilor art. 23 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 313/2005 , Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private emite următoarea hotărâre: + Articolul 1 Se aprobă Norma nr. 23/2008 pentru modificarea temporară a limitei maxime aplicabile investiţiilor fondurilor de pensii facultative în titluri de stat, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. + Articolul 2 Prezenta hotărâre şi norma menţionată la art. 1 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe site-ul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (www.csspp.ro). + Articolul 3 Direcţia reglementare, Direcţia secretariat, Direcţia supraveghere şi directorul general vor urmări ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, Mircea Oancea Bucureşti, 23 octombrie 2008. Nr. 39. + Anexa NORMA Nr. 23/2008 pentru modificarea temporară a limitei maxime aplicabile investiţiilor fondurilor de pensii facultative în titluri de stat Având în vedere prevederile art. 87 alin. (3) din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul dispoziţiilor art. 23 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 313/2005 , Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, denumită în continuare Comisie, emite prezenta normă. + Capitolul I Dispoziţii generale + Articolul 1 Prezenta normă reglementează modificarea temporară a procentului maxim care poate fi investit în categoriile de active prevăzute la art. 87 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Lege, şi stabileşte limitele aplicabile plasamentelor fondurilor de pensii facultative în conturi şi depozite. + Articolul 2 Prezenta normă poate fi aplicată numai de către administratorii fondurilor de pensii facultative care nu se mai încadrează în prevederile art. 4 din Norma nr. 26/2007 privind modificarea temporară a procentului maxim care poate fi investit în fiecare categorie de active ale fondurilor de pensii facultative, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 57/2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 13 august 2007. + Articolul 3 Termenii şi expresiile utilizate în prezenta normă au semnificaţia prevăzută la art. 2 din Lege. + Capitolul II Limita maximă aplicabilă investiţiilor fondurilor de pensii facultative în titluri de stat şi depozite + Articolul 4 Administratorul poate decide ca, pentru o perioadă de maximum 365 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei norme, să investească în titluri de stat, respectiv certificate de trezorerie, obligaţiuni guvernamentale sau orice alte instrumente financiare constituind împrumuturi ale statului în monedă naţională sau în valută, pe termen scurt, mediu şi lung, emise de Ministerul Economiei şi Finanţelor din România sau din statele membre ale Uniunii Europene, cu depăşirea procentului de 70% din valoarea totală a activelor fondului de pensii prevăzut la art. 87 alin. (1) lit. b) din Lege. + Articolul 5 Valoarea totală a plasamentelor fondurilor de pensii facultative în conturi şi depozite în lei ori în alte valute la bănci, persoane juridice române, sau la sucursale ale unor instituţii de credit străine autorizate să funcţioneze pe teritoriul României şi care nu se află în procedura de supraveghere specială ori administrare specială sau a cărei autorizaţie nu este retrasă nu va depăşi 20% din valoarea totală a activelor fondului. + Articolul 6 Plasamentele fondurilor de pensii facultative în conturi şi depozite în lei sau alte valute la o singură bancă, persoană juridică română, sau la o singură sucursală a unei instituţii de credit străine autorizate să funcţioneze pe teritoriul României şi care nu se află în procedura de supraveghere specială ori administrare specială sau a cărei autorizaţie nu este retrasă nu vor depăşi 5% din valoarea totală a activelor fondului. + Articolul 7 Administratorul care decide să aplice prevederile prezentei norme este exonerat de obligaţia de a respecta limitele minime privind investiţiile fondului de pensii facultative în instrumente financiare, altele decât titlurile de stat, prevăzute în prospectul schemei de pensii private. + Articolul 8 Administratorul care decide să aplice prevederile prezentei norme va proceda astfel: a) în termen de 5 zile calendaristice de la data luării deciziei, va notifica în scris Comisia cu privire la decizia luată, precum şi în legătură cu data de la care administratorul va începe aplicarea prevederilor art. 3, fără a mai proceda la modificarea prospectului autorizat al schemei de pensii facultative; ... b) în termen de 5 zile calendaristice de la data notificării Comisiei, va proceda la informarea participanţilor la fondul de pensii facultative pe care îl administrează, prin publicarea deciziei luate în cel puţin două cotidiene de circulaţie naţională, pe o perioadă de cel puţin 3 zile consecutive, precum şi prin publicarea pe pagina proprie de web. ... + Capitolul III Dispoziţii finale + Articolul 9 La data expirării perioadei menţionate la art. 4, administratorul care a aplicat prevederile prezentei norme trebuie să se încadreze atât în limitele prevăzute la art. 87 din Lege, cât şi în limitele stabilite prin prospectul schemei de pensii facultative. + Articolul 10 Administratorul care decide să nu aplice prevederile prezentei norme va respecta toate limitele prevăzute de lege şi de prospectul schemei de pensii facultative cu privire la investiţiile fondului de pensii facultative pe care îl administrează. + Articolul 11 Nerespectarea prevederilor prezentei norme constituie contravenţie şi se sancţionează conform prevederilor legale în vigoare, respectiv ale art. 120, art. 121 alin. (1) lit. k) şi alin. (2)-(11), art. 122 şi ale art. 122^1 din Lege. _________
Preluat: 2026-09-24T21:05:05.013868+00:00 · SHA256: 75b7328027e6e0f1f461e1dfbb6546abe9d21c92c48852e6e808e82b7b911a98