legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 1462 · 2008

HOTĂRÂRE nr. 1.462 din 12 noiembrie 2008 privind preluarea unor sectoare de drumuri naţionale, care traversează municipiul Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, aflate în domeniul public al statului, din administrarea Consiliului Local al Municipiului Reşiţa în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 99820

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 1.462 din 12 noiembrie 2008  privind preluarea unor sectoare de drumuri naţionale, care traversează municipiul Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, aflate în domeniul public al statului, din administrarea Consiliului Local al Municipiului Reşiţa în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale     EMITENT     GUVERNUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 813 din 4 decembrie 2008     În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al  art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998  privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, al  art. 22^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997  privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al  art. 1 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003  pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări şi completări prin  Legea nr. 47/2004 , cu modificările ulterioare,  Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.   
				 + 
			  Articolul 1     Se aprobă preluarea unor sectoare de drumuri naţionale, care traversează municipiul Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, aflate în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Consiliului Local al Municipiului Reşiţa în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a activităţilor de interes naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale.     
				 + 
			  Articolul 2     Predarea-preluarea sectoarelor de drumuri naţionale prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între Consiliul Local al Municipiului Reşiţa şi Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.     
				 + 
			  Articolul 3     Sectoarele de drumuri naţionale preluate conform art. 1 îşi păstrează indicativele existente la data preluării, conform anexei.     
				 + 
			  Articolul 4     Poziţia 1.3.7.2 din anexa nr. 2 la  Hotărârea Guvernului nr. 532/2002  privind atestarea domeniului public al municipiului Reşiţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Caraş-Severin, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 şi 541 bis din 24 iulie 2002, se abrogă.  PRIM-MINISTRU  CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU  Contrasemnează:  ---------------  Ministrul transporturilor,  Ludovic Orban  Ministrul internelor  şi reformei administrative,  Cristian David  p. Ministrul economiei  şi finanţelor,  Cătălin Doica,  secretar de stat  Bucureşti, 12 noiembrie 2008.  Nr. 1.462.     
				 + 
			  Anexa       DATELE DE IDENTIFICARE  ale unor sectoare de drumuri naţionale, care traversează  municipiul Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, aflate în domeniul  public al statului, care se preiau din administrarea  Consiliului Local al Municipiului Reşiţa în administrarea  Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către  Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale  din România - S.A. a activităţilor de interes naţional  în domeniul administrării drumurilor naţionale    *Font 9*   ┌────────────────────┬─────────────────┬──────────────────┬────────┬───────┬─────┬─────┐  │      Denumirea     │Persoana juridică│Persoana juridică │Lungimea│Nr. de │Indi-│Indi-│  │ sectorului de drum │   de la care    │   care preia     │ totală │identi-│cativ│cativ│  │    care se preia   │    se preia     │ sectorul de drum │  (km)  │ficare │vechi│nou  │  │                    │sectorul de drum │                  │        │M.E.F. │     │     │  ├────────────────────┼─────────────────┼──────────────────┼────────┼───────┼─────┼─────┤  │DN 58B              │Consiliul Local  │Ministerul        │ L =    │12.240 │ DN  │ DN  │  │km 2+200-km 5+200   │al Municipiului  │Transporturilor - │ 3,00   │       │ 58B │ 58B │  │(intersecţie cu     │Reşiţa, judeţul  │Compania Naţională│        │       │     │     │  │ DN 58)             │Caraş-Severin    │de Autostrăzi şi  │        │       │     │     │  ├────────────────────┤                 │Drumuri Naţionale ├────────┼───────┼─────┼─────┤  │DN 58               │                 │din România - S.A │ L =    │12.238 │ DN  │ DN  │  │km 37+300-km 44+000,│                 │                  │ 8,00   │       │ 58  │ 58  │  │între Calea         │                 │                  │        │       │     │     │  │Caransebeşului      │                 │                  │        │       │     │     │  │şi Stema Doman      │                 │                  │        │       │     │     │  │şi bd. A.I. Cuza    │                 │                  │        │       │     │     │  │L=1,3 km sens unic  │                 │                  │        │       │     │     │  └────────────────────┴─────────────────┴──────────────────┴────────┴───────┴─────┴─────┘   ---------   

Preluat: 2026-09-24T21:56:15.857424+00:00 · SHA256: dc94054a8697879c91a8be25d1c6f18a277ca305bf48d965b410c0780677fab1